6
CURSUL 4 FUNDAMENTELE SISTEMULUI INFORMAŢIONAL Sistem şi sistemul economic Informaţia a devenit resursa esenţială în toate domeniile de activitate, cea mai mare parte fiind procesată cu ajutorul calculatoarelor. În acelaşi timp, informaţia a devenit un instrument deosebit de eficient în competiţia pentru cucerirea unor poziţii favorabile pe piaţa liberă a afacerilor şi a dezvoltării tehnologice. Sistemele informatice computerizate nu sunt un scop final. Ele sunt instrumente operaţionale capabile să optimizeze eficienţa şi competitivitatea firmelor, companiilor şi organizaţiilor. Deoarece informaţia se află la baza activităţilor, trebuie dezvoltate sisteme pentru producerea, colectarea şi gestionarea ei. Obiectivul esenţial al acestor sisteme este asigurarea în timp util a informaţiei corecte, suficiente şi în forma direct utilizabilă. Sistemul, este, ca şi noţiune de informaţie, o noţiune de mare generalitate, cu multiple sensuri concrete. În general, prin sistem se înţelege un ansamblu de elemente interdependente formând un tot organizat care interacţionează pentru realizarea unui scop determinat. Sistemul este un ansamblu de elemente materiale sau nemateriale, format în general din echipamente, metode, tehnici, procedee, modele şi personal utilizate interdependent prin intermediul unor procese ce asigură transformarea unor elemente de intrare în elemente de ieşire prin intermediul unui mecanism specific şi al unui sistem de control. Orice sistem se caracterizează prin: intrări, ieşiri, structură şi stare. Intrările în sistem reprezintă influenţa pe care mediul o exercită asupra unei componente (un subsistem) de sistemul de dimensiuni mai mari; Ieşirile din sistem reprezintă influenţa pe care sistemul respectiv o exercită asupra mediului în care există ca subsistem; Structura reprezintă modul cum sistemul respectiv este organizat şi cum funcţionează pentru realizarea scopului determinat; Starea reprezintă gradul de organizare a sistemului respectiv la un moment dat. Starea şi dinamica unui sistem pot fi studiate şi cunoscute în orice moment prin intermediul legăturilor informaţionale din interiorul şi exteriorul sistemului respectiv. Prin particularizarea acestor caracteristici din definiţia generală şi abstractă de sistem se desprind diferite sensuri concrete, specifice, care se întâlnesc în toate domeniile de activitate (ca de exemplu sistemul economic, sistem informaţional, sistem informatic, sistem de calcul, etc.). Sistemul economic ca noţiune concretă de sistem, reprezintă o componentă (un subsistem) a unui sistem mai mare (macrosistem) cum este considerat sistemul economico-social. Fig.2.1. Caracteristicile unui sistem Structură MEDIUL EXTERN Intrări Ieşiri

Cursul 4 - Fundamentele sistemului informational.pdf

Embed Size (px)

Citation preview

  • CURSUL 4

    FUNDAMENTELE SISTEMULUI INFORMAIONAL

    Sistem i sistemul economic

    Informaia a devenit resursa esenial n toate domeniile de activitate, cea mai mare parte fiind procesat cu ajutorul calculatoarelor. n acelai timp, informaia a devenit un instrument deosebit de eficient n competiia pentru cucerirea unor poziii favorabile pe piaa liber a afacerilor i a dezvoltrii tehnologice.

    Sistemele informatice computerizate nu sunt un scop final. Ele sunt instrumente operaionale capabile s optimizeze eficiena i competitivitatea firmelor, companiilor i organizaiilor. Deoarece informaia se afl la baza activitilor, trebuie dezvoltate sisteme pentru producerea, colectarea i gestionarea ei. Obiectivul esenial al acestor sisteme este asigurarea n timp util a informaiei corecte, suficiente i n forma direct utilizabil.

    Sistemul, este, ca i noiune de informaie, o noiune de mare generalitate, cu multiple sensuri concrete.

    n general, prin sistem se nelege un ansamblu de elemente interdependente formnd un tot organizat care interacioneaz pentru realizarea unui scop determinat.

    Sistemul este un ansamblu de elemente materiale sau nemateriale, format n general din

    echipamente, metode, tehnici, procedee, modele i personal utilizate interdependent prin intermediul unor procese ce asigur transformarea unor elemente de intrare n elemente de ieire prin intermediul unui mecanism specific i al unui sistem de control.

    Orice sistem se caracterizeaz prin: intrri, ieiri, structur i stare.

    Intrrile n sistem reprezint influena pe care mediul o exercit asupra unei componente (un subsistem) de sistemul de dimensiuni mai mari;

    Ieirile din sistem reprezint influena pe care sistemul respectiv o exercit asupra mediului n care exist ca subsistem;

    Structura reprezint modul cum sistemul respectiv este organizat i cum funcioneaz pentru realizarea scopului determinat;

    Starea reprezint gradul de organizare a sistemului respectiv la un moment dat.

    Starea i dinamica unui sistem pot fi studiate i cunoscute n orice moment prin intermediul

    legturilor informaionale din interiorul i exteriorul sistemului respectiv.

    Prin particularizarea acestor

    caracteristici din definiia general i abstract de sistem se

    desprind diferite sensuri concrete, specifice, care se ntlnesc n toate domeniile de activitate (ca de

    exemplu sistemul economic, sistem informaional, sistem informatic, sistem de calcul, etc.). Sistemul economic ca noiune concret de sistem, reprezint o component (un subsistem) a

    unui sistem mai mare (macrosistem) cum este considerat sistemul economico-social.

    Fig.2.1. Caracteristicile unui sistem

    Structur

    MEDIUL EXTERN

    Intrri Ieiri

  • Sistemul economic definete componente i ansambluri economice. Orice ntreprindere economic, orice ramur a economiei naionale sunt sisteme economice. nsi economia naional sau economia mondial, vzute la nivel global, se comport ca sisteme complexe (macrosisteme).

    Din punct de vedere al structurii i al complexitii funciilor pe care le realizeaz, sistemele economice pot fi grupate n sisteme simple i sisteme complexe sau macrosisteme.

    Un sistem economic complex reunete, ntr-o structur ierarhic, un ansamblu de elemente considerate subsisteme cu legturi reciproce. Un sistem economic complex se caracterizeaz prin:

    existena unor componente separabile pentru care se pot stabili scopuri funcionale distincte, dar subordonate scopului ntregului sistem;

    existena unor legturi funcionale interioare, tehnico-economice (materiale, informaionale, energetice, etc.) ntre diferite componente ale sistemului, precum i a unor legturi cu exteriorul (cu alte sisteme);

    prezena n sistemul economic a oamenilor, a mainilor i a mediului nconjurtor, prin care se asigur funcionarea sistemului;

    Noiunea de sistem economic desemneaz un ansamblu de elemente independente, prin intermediul crora se realizeaz obiectul de activitate al unei entiti economice.

    Dac o entitate economic este privit i analizat independent de structurile ierarhice superioare, din care face parte, atunci i se confer atributul de sistem. Dac ns aceeai entitate este privit n raport cu nivelul ierarhic superior ca fiind component a acestuia, atunci ea este definit ca subsistem, iar structura ierarhic din care face parte este definit ca un macrosistem. Rezult c noiunea de sistem este relativ, iar utilizarea ei n analizele economice este contextual.

    Sistemul cibernetico-economic

    Pe baza analizei fluxului de ieire, organul de decizie verific modul n care sunt realizate obiectivele i sarcinile stabilite i, n condiiile n care apar abateri, adopt msuri de reglare sau autoreglare n baza legii conexiunii inverse.

    Un sistem cibernetic i autoregleaz intrrile n funcie de scopul i obiectivele pentru care a fost conceput s funcioneze prin intermediul unei bucle de control (feedback)1.

    Aceast bucl const n fluxuri fizice de produse asociate cu fluxuri de informaie. Bucla de feedback asigur realizarea funciilor de autoreglare i de comportament dinamic al sistemelor. Dinamica acestui tip de sistem este determinat tocmai de ncercarea sa de a se autocontrola n faa perturbaiilor externe.

    Prin structura unui sistem cu bucl se va nelege:

    modul n care fluxurile sale de materiale i/sau informaionale sunt interconectate; modul n care aceste fluxuri sunt modificate sau transformate n factori de ntrziere; reguli de decizie ncorporate n buclele feedback. Practic orice sistem economic este un sistem cibernetic cu bucl. Pentru a funciona, o bucl

    feedback presupune existena a 2 factori:

    o diferen ntre o valoare dorit i una real;

    1 Ctoiu I., Orzan Gh., Raiu-Suciu C. Modelarea cibernetico-matematic a cererii de mrfuri a populaiei, n volumul

    Cibernetica Aplicat, Ed. Academiei, 1988.

  • politic (strategie) ce specific aciunile necesare pentru a corecta aceste diferene. Sistemul cibernetico-economic redat n figura 2.2. asigur transformarea unor fluxuri de intrare

    n fluxuri de ieire prin raportarea la obiectivele programate i eventuala corectare a diferenelor pe bucl.

    Un sistem poate fi

    controlat printr-un alt

    sistem de nivel superior.

    Sistemul de

    conducere are la baz anumite obiective

    determinate de specificul

    domeniului, cadrul

    legislativ n materie i cerinele strategice ale

    entitii economice. Rezult c sunt fixate obiective clare i directe pentru procesul de decizie, ce trebuie ndeplinite prin interaciunea dintre sistemul de conducere i cel executiv, aa cum se prezint n figura 2.3.

    Structura sistemului economic

    n analiza structurii organizatorice i funcionale a unui sistem economic complex, se disting trei subsisteme:

    subsistemul de conducere; subsistemul executiv; subsistemul informaional.

    Subsistemul de conducere este format din ansamblul de specialiti care, cu ajutorul unor metode i tehnici specifice, urmresc i controleaz funcionarea sistemului executiv, a ntregului sistem complex n scopul ndeplinirii obiectivelor stabilite.

    Subsistemul executiv reprezint ansamblul de resurse umane, materiale i financiare precum i ntregul ansamblu organizatoric, tehnic i funcional, care asigur realizarea efectiv a obiectivelor stabilite prin deciziile transmise de sistemul de conducere.

    Informaii Decizii Reguli de

    Mediul Sistem extern

    Mediul reglare/autoreglare

    extern Decizii Rapoarte

    Fig.2.2. Structura sistemului cibernetic

    Informaii Fixare Decizii Informaii Fluxuri de Reguli de obiective Fluxuri de Obiective intrare ieiere reglare/autoreglare variabile ecart variabile de control

    Fig.2.3. Interaciunea dintre sistemul de conducere i cel executiv

    Sistem Cibernetico-economic

    Sitemul de decizie

    SISTEMUL EXECUTIV

    SISTEMUL DE CONDUCERE

    INTRRI IEIRI Date Date

  • Subsistemul informaional cuprinde ansamblul informaiilor, fluxurilor i circuitelor informaionale, precum i totalitatea mijloacelor sistemului de conducere i decizie1.

    Prin sistemul informaional se asigur legtura permanent i necesar ntre sistemul de conducere i sistemul condus n dublu sens: prin prelucrarea i transmiterea deciziilor de la sistemul de conducere ctre sistemul condus; prin nregistrarea, prelucrarea i transmiterea informaiilor privind starea i dinamica sistemului condus, de la acesta ctre sistemul de conducere.

    Sinoptic, structura unui sistem economic este redat n figura 2.4.

    Un sistem economic

    este un sistem viabil.

    Aceasta presupune c toate fluxurile de resurse dintr-un

    sistem economic, au la baz desfurarea unor activiti umane, implicnd, pe de o

    parte, o succesiune de

    procese i fluxuri informaionale, iar pe de alt parte, conducnd la generarea permanent de

    noi informaii i fluxuri informaionale. Deci, sistemul informaional (economic) este mijlocul de comand i control prin care sistemul

    de conducere i exercit funciunile asupra sistemului executiv. n cadrul sistemului economic, fluxurile i circuitele informaionale se integreaz organic cu

    celelalte fluxuri i circuite ale resurselor, astfel c informaiile constituie un adevrat liant informaional, care ntreine aceste fluxuri i circuite informaionale i permite celorlalte sisteme ale resurselor s funcioneze ca un sistem integrat.

    Sistemul informaional i ndeplinete acest rol prin:

    asigurarea informaiilor necesare fiecruia dintre sistemele de resurse precum i a sistemului integrat al resurselor;

    stabilete modalitile de achiziionare a datelor necesare sistemelor de resurse; menine coleciile (fiierele i bazele de date), centralizate, la nivelul cerinelor

    impuse de luarea deciziilor n sistemele de resurse;

    genereaz informaiile de ieiere prin reflectarea funcionrii tuturor sistemelor de resurse, inclusiv a sistemului informaional nsui.

    Componentele sistemului informaional

    Pe plan mondial nu exist n prezent o terminologie unanim acceptat referitoare la coninutul sistemelor informaionale i nici o definiie care s ntruneasc sufragiile specialitilor1.

    n accepiunea majoritii specialitilor sistemul informaional este definit, ntr-o concepie sistemic, drept un ansamblu interconectat de date, informaii, fluxuri informaionale, proceduri informaionale i mijloace de prelucrare, transmitere i stocare a datelor care acioneaz n vederea realizrii obiectivelor fundamentale ale unei firme. 1 Russu C. Management, concepte, metode, tehnici, Ed. Expert, Bucureti 1995, pag. 35.

    1 Nicolescu O., Verboncu I., Management, Ed. Economic, 1995, pag. 39.

    Obiective Raportri

    Informaii Decizii

    Informaii Decizii

    Resurse Bunuri, servicii

    Fig. 2.4. Structura unui sistem economic

    Sistem de conducere

    Sistem informaional

    Sistem executiv

  • Din definiia dat se pot evidenia urmtoarele componente ale sistemului: a) Datele care reprezint ansamblul de informaii prelucrate despre un fenomen sau proces; b) Informaiile reprezint acele date care aduc un spor de cunoatere receptorului (uman sau

    main); c) Fluxurile informaionale reprezint totalitatea informaiilor care parcurg circuitele

    informaionale existente; Fluxurile informaionale se mpart n trei categorii1:

    Fluxuri informaionale ascendente totalitatea informaiilor care circul ntre dou nivele ierarhice aflate n relaie de subordonare;

    Fluxuri informaionale orizontale informaiile care circul ntre subdiviziuni organizatorice aflate pe acelai nivel ierarhic;

    Fluxuri informaionale oblice ce se nasc aleatoriu i reprezint totalitatea datelor vehiculate ntre subdiviziuni organizatorice aflate pe nivele ierarhice diferite, dar nu n relaie de subordonare.

    d) Circuitele informaionale ansamblul legturilor existente ntre diferite verigi organizatorice;

    e) Procedurile informaionale totalitatea metodelor i tehnicilor de prezentare a informaiilor primare pentru asigurarea interfeei om-calculator. Evoluia procedurilor este strns legat, n timp, de evoluia performanelor sistemelor de calcul;

    f) Mijloace de tratare a informaiilor ansamblul echipamentelor constructive (hardware) i a suporturilor logice (software) ce asigur prelucrarea informaiilor i obinerea rezultatelor finale.

    Sistemul informaional asigur gestiunea tuturor informaiilor din cadrul unui sistem economic, folosind toate metodele i procedeele de care dispune. Informaiile sunt generate i nregistrate n cadrul unui sistem economic la nivelul unor verigi organizatorice i funcionale care se mai numesc posturi de lucru. Un post de lucru se individualizeaz prin urmtoarele elemente:

    date de intrare;

    timp de staionare;

    operaii de prelucrare;

    date de ieire.

    Ansamblul informaiilor i deciziilor (caracterizate prin coninut, frecven, calitate, volum, form, suport), necesare desfurrii unei anumite activiti sau operaii i care se transmit ntre dou posturi de lucru, formeaz un flux informaional.

    ntre circuitul informaional i fluxul informaional exist o strns dependen n sensul c circuitul informaional reflect traseul (drumul) i mijlocul care asigur circulaia unei informaii de la generarea ei i pn la arhivare, iar fluxul informaional reflect ansamblul informaiilor vehiculate, necesare unei anumite activiti. Vehicularea acestora se realizeaz pe traseele definite de circuitele informaionale.

    Orice sistem informaional trebuie s asigure entitii cruia i aparine informaii complete, n cantiti suficiente, corecte i la nivelul de operativitate cerut de nivelele consumatoare.

    n timp, sistemul informaional al diferitelor entiti s-a dezvoltat i perfecionat n mod continuu, fr ns a i se schimba calitatea fundamental, determinat de predominarea procedurilor manuale. Elementul revoluionar al mutaiilor care au determinat saltul calitativ al sistemului 1 Radu I., Informatic managerial, 1996, pag. 18.

  • informaional este axat pe dezvoltarea i perfecionarea mijloacelor tehnice i a procedurilor de tratare a informaiilor n scopul automatizrii prelucrrii datelor.

    n funcionarea sistemului informaional coninutul i calitatea informaiei poate fi afectat de o serie de erori, ntlnite att la nivelul sistemelor ct i n structura i particularitile acestora, astfel:

    a) Filtrajul care reprezint modificarea intenionat n cadrul sistemului a coninutului unor informaii, nainte ca acestea s ajung la destinaie;

    b) Distorsiunea manifestat prin modificarea neintenionat a coninutului informaiilor n timpul parcurgerii de ctre acestea a circuitelor informaionale;

    c) Redundana identificat prin fenomenul de nregistrare repetat a acelorai informaii sau a unor informaii cu coninut asemntor pe suporturi fizice diferite. Acest fenomen, n condiiile implementrii unor subsisteme informatice de tip baze de date poate duce la prelucrare defectuoas a informaiilor;

    d) Suprancrcarea canalelor de informaii, ce definete fenomenul prin care se transmite la diverse nivele ierarhice, un volum prea mare de informaii a cror analiz nu intr n totalitate n componena nivelului respectiv.