FORA

Definiie. Fora reprezint capacitatea organismului uman de a realiza eforturi de nvingere, meninere sau cedare n raport cu o rezisten extern sau intern, prin contracia uneia sau mai multor grupe musculare(A.Dragnea,1993)

Forme de manifestare ale forei.

1. n funcie de masa muscular implicat:

fora general dezvoltat prin contracia ntregii musculaturi scheletice;

fora local expresia forei unui singur muchi sau grupe de muchi.

2. n funcie de activitatea prestat:

fora general solicitat n general de activitatea cotidian a individului;

fora specific dezvoltat de actele motrice implicate ntr-un anumit tip de activitate.

3. n funcie de lucrul mecanic efectuat:

fora dinamic apare atunci cnd prin contracie muscular se efectueaz lucru mecanic; se submparte n for maxim(cea mai mare for care poate fi dezvoltat de sistemul neuromuscular n cadrul unei contracii musculare); for-vitez(capacitatea sistemului neuromuscular de a nvinge o rezisten cu cea mai mare vitez de contracie posibil), rezistena-fora dinamic(capacitatea muscular de a rezista la oboseal n efortul de lung durat)

fora static apare n condiiile contraciei izometrice, fr efectuare de lucru mecanic, ci doar cu dezvolatre de tensiune intern;

for mixt(combinat, auxotonic) pentru nvingerea rezistenei alterneaz contraciile musculare statice cu cele dinamice.

4. n funcie de modificrile care apar la nivelul fibrelor musculare n timpul contraciei, se poate vorbi despre:

for izometric(static) muchiul nu i modific lungimea;

for pliometric(n regim de cedare) - cu creterea lungimii fibrelor;

for miometric(n regim de nvingere) cu scurtarea lungimii totale a fibrelor.

5. Raportat la greutatea corporal, se poate vorbi despre:

for absolut cnd fora dezvoltat nu ia n considerare greutatea corporal;

for relativ cnd fora dezvoltat este raportat la greutatea corporal(kg/kg de greutate corporal).

6. n funcie de combinarea cu alte caliti motrice:

for n regim de vitez(for exploziv)

for n regim de rezisten

for n regimul capacitilor coordinative.

Factori ce condiioneaz fora. Calitatea motric for este condiionat de mai muli factori, care pot fi grupai n urmtoarele categorii:

- factori centrali: capacitatea de concentrare a proceselor nervoase fundamentale; capacitatea de coordonare a muchilor(coordonarea intramuscular, coordonarea intermuscular); nivelul tonusului muscular;

- factori periferici: diametrul muchiului implicat n contracie(grosimea(seciunea transversal) a fibrei musculare este direct proporional cu valoarea forei); lungimea muchiului i unghiul dintre segmente; volumul muchiului(produsul dintre diametrul i lungimea muchiului); structura muchiului(prezena fibrelor rapide-fazice) favorizeaz dezvoltarea forei; rezervele energetice(cantitatea de ATP i CF);

- factori psihici: motivaia, strile emoionale, concentrarea ateniei, n unele situaii voina cu componentele sale drzenia i perseverena;

- factori metodici: intensitatea contraciei musculare; durata sau amplitudinea contraciei musculare; frecvena leciilor n care sunt prevzute obiective pentru dezvoltarea forei;

- factori de mediu: radiaiile ultraviolete favorizeaz aciunea glandelor suprarenale care mobilizeaz hormonii sexuali masculini);

- ali factori: vrsta i genul. La copii se dezvolt cu unele restricii determinate de particularitile morfo-funcionale; la adolesceni(dup pubertate) capt o pondere mai mare n sistemul dezvoltrii celorlate caliti; la fete atinge valori de aproximativ 75% din posibilitile bieilor; ritmurile diurne- n concordan cu celelate funcii ale corpului.

Metodica dezvoltrii forei n cadrul educaiei fizice i sportului

Cerine care trebuie respectate n procesul de instruire:

la vrsta precolar se va evita antrenamentul de for pur(J.Weineck,1992);

ntre 6/7 i 10 ani, se vor folosi exerciii dinamice de dezvoltare a forei, evitndu-se cele statice; L.Baroga(1980) consider c se poate lucra i cu greuti cuprinse ntre 1,250-2,5 kg, pentru influenarea analitic a grupelor musculare;

pn n jurul vrstei de 11-12 ani, att la fete, ct i la biei, se nregistreaz o evoluie asemntoare a indicilor de for; acest lucru rmne valabil doar pn la aceast vrst(pubertatea), deoarece dezvoltarea forei se realizeaz pe seama coordonrii neuromusculare, nefiind deocamdat influenat de secreia de hormoni anabolizani; cele mai mari valori ale forei se nregistreaz la 18-20 ani, pentru biei, 16-17 ani pentru fete. Dup vrstele amintite se poate vorbi chiar despre o stagnare sau uoar regresie(Hettinger,1980, citat de C.Bota, B.Prodescu,1997);

ntre 10 i 14/15 ani se pot utiliza exerciii n care ncrctura este propriul corp sau greuti de circa 1-2kg; pn la vrsta de 14 ani, cuplul for- vitez poate fi dezvoltat fr restricii;

ntre 11 i 13 ani, greutile cu care se poate lucra sunt de maximum 30% din greutatea corpului; peste 14 ani, se pot folosi chiar exerciii cu ncrcturi ce depesc greutatea corporal a subiecilor)L.Baroga,1980);

indiferent de vrsta subiecilor, profesorul va avea n vedere dezvoltarea unei musculaturi robuste, ntr-un proces de pregtire care s nu suprasolicite sistemul osos. Pentru o corect dirijare a efortului fizic destinat forei, este absolut necesar cunoaterea nu doar a vrstei cronologice a copiilor, ci i a celei fiziologice(A.Demeter, 1980)

REZISTENA

Definiie. Rezistena reprezint capacitatea organismului uman de a depune o activitate un timp ct mai ndelungat, fr scderea randamentului, n condiiile funcionrii economice a organismului, nvingerii oboselii i a unei restabiliri rapide(A.Demeter,1980)

Forme de manifestare ale rezistenei.

7. Dup masa muscular implicat:

rezisten general angreneaz aproximativ 70% din masa muscular),

rezisten regional(angreneaz ntre 30 i 70% din masa muscular)

rezisten local( n efort este angrenat sub 30% din masa muscular)

8. Dup activitatea n care se manifest:

rezisten general(solicitat de activitatea cotidian a individului)

rezisten specific(solicitat de o anumit ramur i prob sportiv)n funcie de activitatea prestat:

9. Dup procesele metabolice care furnizeaz energie:

rezisten aerob- solicitat de efort cu durata de peste 2 minute;

rezisten anaerob alactacid(pn la 10 secunde), lactacid(ntre 10 secunde i 2 minute)

10. n funcie de durata efortului, n regim aerob:

rezisten de scurt durat manifestat n eforturi cu durata de 2-10 minute;

rezisten de durat medie manifestat n eforturi cu durata cuprins ntre 10 i 30 minute;

rezisten de durat lung- solicitat de eforturi cu durate mai mari de 30 minute(Keul,1975, citat de C.Bota,1997)

11. n funcie de modalitatea de combinare cu celelalte caliti motrice:

- rezisten n regim de for, rezisten n regim de vitez, rezisten n regim de for

Factori de condiionare ai rezistenei.

Considernd criteriul resurselor energetice care stau la baza manifestrii ei, rezistena poate fi de dou feluri: aerob i anaerob.

Rezistena aerob este condiionat de:

factori morfologici: tipul de fibre musculare-fibrele lente(roii) prezint un potenial metabolic oxidativ crescut; cantitatea de mioglobin; numrul de mitocondrii;

factori fiziologici: capilarizarea i reglarea periferic; capacitatea cardiovascular(VO2 maxim, debit cardiac, debit sistolic) i pulmonar; coordonarea intra- i inter-muscular;

factori metabolici: rezervele energetice(pentru metabolismul aerob, rezervele de baz sunt reprezentate de gligogen i lipide);

factori psihici: voina, motivaia.

Rezistena anaerob este determinat de:

tipul fibrelor musculare-fibre albe(fazice);

rezervele energetice ATP, CP, glicogen muscular;

rezistena la acidoz, respectiv la acidul lactic acumulat intracelular i n snge.

La aceti factori, n cazul ambelor tipuri de rezisten se adaug stabilitatea proceselor nervoase fundamentale(excitaia i inhibiia), n sensul meninerii unui raport constant n favoarea excitaiei, un timp ct mai ndelungat.

Metodica dezvoltrii rezistenei.

Cunoscndu-se factorii limitativi care condiioneaz dezvoltarea acestei caliti motrice, specialistul dispune de premisele conducerii unui proces de instruire eficient, care s fie n corelaie cu particularitile subiecilor implicai. n plus trebuie s se tie c(J.Weineck,1992):

copiii i adolescenii au o capacitate de efort anaerob redus, de aceea se vor folosi metode de instruire care s solicite capacitatea de efort aerob;

copiii cu vrsta cuprins ntre 3 i 5 ani pot fi angrenai ntr-un proces de instruire care s vizeze, printre alte componente, i dezvolatrea rezistenei, cu condiia ca acesta s fie condus tiinific;

n perioada de vrst cuprins ntre 7 i 10/11 ani, se va viza dezvoltarea rezistenei generale, prin eforturi de lung durat, n tempouri uniforme;

capacitatea aerob crete progresiv pn la 10-12 ani;

se poate interveni asupra acestei caluti motrice n primul stadiu al pubertii, ca urmare a existenei unor proporii optime ntre dimensiunea i greutatea inimii, precum i cea a plmnilor;

cele mai adecvate metode de antrenament n timpul copilriei i a adolescenei, metoda eforturilor continue; se va evita metoda eforturilor repetate care s includ sdistane care solicit glicoloiza anaerob;

rezultate favorabile n privina dezvoltrii rezistenei se obin i dup vrsta de 45 de ani, contribuindu-se astfel la ameliorarea strii generale de sntate a organismului.

SUPLEEA

Definiie.

Este considerat a fi capacitatea unui sportiv de a executa micri cu mare amplitudine, n una sau mai multe articulaii(J.Weineck,1992). Este inclus de unii autori(R.Manno,1992; J.Weineck,1992) n categoria capacitilor motrice intermediare, sitund-o ntre cele condiionale(fora, viteza, rezistena-determinate de procesele energetice) i cele coordinative(influenate de procesele de control a micrilor).

Frey(citat de C.Bota,1997) consider c supleea include mobilitatea articular i capacitatea de ntindere(elasticitate muscular). Ali autori(L.P.Matveev,1980; E.L.Fox,1988; Ch.L.Hubley,1991; citai de V.Tudor,1999) consider supleea ca fiind unul dintre cei mai importani factori determinani pentru manifestarea celorlalte caliti motrice. S.Macovei(1988) definete aceast calitate ca reprezentnd capacitatea de a mobiliza una sau mai multe articulaii prin intervenia unor fore externe(aciunea altor segmente, partener, aparatur,etc.). Printre componenetele supleei, autoarea enumer: supleea musculo-ligamentar, supleea neuro-motric, supleea articular.

Forme de manifestare ale supleei.(R.Manno,1992).

supleea general exprimat prin intermediul mobilitii principalelor articulaii ale corpului(centura scapular, coxo-femural, coloana vertebral);

supleea specific solicitat n cadrul anumitor ramuri i probe sportive aruncarea suliei, not, etc.;

supleea activ caracterizeaz amplitudinea maxim a unei micri executate prin contracia musculaturii agoniste;

supleea pasiv caracterizeaz amplitudinea unei micri efectuate sub efectul unei fore externe. Depinde de capacitatea de ntindere i de relaxare a muchilor antagoniti(D.Harre, 1979, citat de C.Bota,1997);

supleea mixt manifestat n condiiile de alternare a supleei active cu cea pasiv.

Factorii de condiionare ai supleei.

Supleea este determinat de un complex de factori morfo-funcionali(A.Dragnea,1993; C.Bota,1997; Gh.Crstea,1999)din care fac parte:

tipul articulaiei mobilitatea cea mai mare se manifest la nivelul articulaiilor de tip diartroze sferoidale(coxo-femural, scapulo-humeral);

masa muscular, tonusul muscular, capacitatea de ntindere muscular, calitatea tendoanelor i capsulelor articulare;

vrsta la copii, mobilitatea este mai mare comparativ cu adulii i vrstnicii;

genul persoanele de gen feminin prezint o mobilitate mai mare dect cele de gen masculin(cercetrile nu confirm n unanimitate acest punct de vedere);

temperatura mediului ambiant mobilitatea articular i elasticitatea muscular au valori optime ntr-un mediu cald;

ritmul diurn valori sczute ale supleei se nregistreaz dimineaa comparativ cu amiaza.

Metodica dezvoltrii supleei.(J.Weineck,1992)

la vrsta precolar, ca urmare a particularitilor aparatului musculo-articular, nu se impun exerciii speciale destinate dezvoltrii ei;

ntre 6 i 10 ani se recomand creterea numrului de exerciii destinate mobilitii articulaiilor coxo-femurale i scapulo-humerale;

specialitii trebuie s aib n vedere c ntre 10 i 14 ani mobilitatea se amelioreaz doar n direciile n care se intervine asupra ei;

n perioada pubertii, caracterizat printr-un puseu de cretere important, se recomand s se intervin asupra mobilitii generale, dar nu se vor executa exerciii care s supralicite aparatul locomotor;

pentru perioada adolescenei i pentru vrsta adult se poate lucra identic.Deprinderile i priceperile motrice.

Deprinderile motrice

Definitie. Numerosi autori au ncercat sa defineasca deprinderile motrice, respectiv comportamentele a caror obtinere este considerata a fi unul dintre scopurile finale ale instruirii n nvatarea motrica. B. Knapp (1963) considera ca deprinderile reprezinta ,,abilitai dobandite care permit obtinerea unor rezultate optime, cu maximum de sigurant i minimum de cheltuiala energetica".Din aceasta definifie se poate constata ca deprinderea este vazuta ca un comportament oriental catre atingerea unui anume scop prin cheltuieli energetice minime si ca poate fi dobandit doar n urma exersarii.

Incercand o definire a deprinderilor care sa surprinda si premisele diferentierii lor, Whiting (1975) consider ca deprinderea reprezint ,,o serie de actiuni motrice complexe, intentionale, implicand un lant de mecanisme senzoriale, centrale si motorii care prin procesul nvaarii au devenit organizate si coordonate, astfel ncat permit realizarea unor obiective, cu maximum de siguranta". M. Epuran (1993) consider c deprinderile reprezint ,,calitati ale actelor motrice nvate, care prin exersare dobandesc indici superiori de executie: coordonare, precizie, viteza, usurina, plasticitate, automatizare".

In lucrarile de metodica a educatiei fizice, deprinderile sunt definite drept ..componente ale activitatii voluntare care prin exersare dobandesc indici superiori de eficiena". (Gh. Mitra, A. Mogo, l980) Aceiasi autori scot in evident faptul ca exersarea este cea care atrage dup sine cresterea gradului de perfectiune a miscarilor efectuate, realizarea lor cu usurin si precizie, cu cheltuiala energetica minima.

Astfel, ,,deprinderile motrice sunt lanturi de reflexe conditionate complexe care se bazeaza pe legaturi multiple intre zonele corticale vestibulare, ale vorbirii, ale vederii si ale celorlalti analizatori, pe de o parte, si centrii motori interesati n coordonarea acestei activitati, pe de alta parte; ele sunt legaturi temporare (stereotipuri dinamice motorii), elaborate si consolidate prin exercitii".

Caracteristici. Deprinderile motrice sunt caracterizate prin aceea ca (M. Epuran, 1993):

1. Reprezinta componente ale conduitei voluntare a omului, fiind formate in mod constient.

2. Reprezinta modificarea calitativa a executiilor obtinute ca urmare a exersarii miscarilor.

3. Sunt structuri de miscari coordonate, constand din integrarea n sisteme motrice a unitatilor mai simple, nsusite anterior.

4. Au la baza educarea capacitatii de diferenfiere fin si rapid a indicatorilor care constituie elementele informationale senzorial-perceptive n dirijarea actiunilor.

5. Se caracterizeaz printr-o rapida si eficienta aferentaie inversa.

6. Stabilitatea relativ n condiii constante si plasticitate in conditii variabile.

7. Sunt conditionate de factori obiectivi si subiectivi: aptitudini motrice, motivatia, nivelul instruirii, aprecierea si autocontrolul rezultatelor.

La aceste caracteristici mai putem adauga faptul ca automatizarea lor, completa sau pariala, permite economie de energie nervoas si ndreptarea atentiei subiectului catre rezultatul actiunii motrice, si nu pe derularea ei propriu-zisa.

Aceste caracteristici sunt sintetizate de Gh. Mitra si A. Mogos (1980) n urmatoarele aspecte:

1. Unicitate i ireversibilitate. Fiecare actiune motrica se caracterizeaza prin anumii parametri ai executiei, desi aparent, la fiecare repetare, se reia aceeasi miscare. Ireversibilitate este data de imposibilitatea efectuarii deprinderii prin modificarea succesiunii actelor sau actiunilor motrice componente.

2. Inlantuirea (combinarea) elementelor componente ale deprinderii - acestea se succed ntr-o ordine precis determinata, care asigur manifestarea lor eficienta.

3. Originalitatea executiei - desi se pot automatiza, deprinderile se caracterizeaza si prin posibilitatea adaptarii lor la anumite conditii de mediu (de exemplu n schi).

Clasificarea deprinderilor motrice. n domeniul activitatilor motrice au fost promovate mai multe sisteme de clasificare a deprinderilor motrice.

Dupa componentele senzoriale implicate, deprinderile pot fi: perceptiv-motrice si motrice (M. Epuran, 1993). Deprinderile perceptiv-motrice constituie acea clasa de deprinderi n care sintezele operationale, actionale se realizeaza pe baza particularitatilor perceptive ale situatiei externe si a reactiilor motrice asociate acestora (deprinderi din box, lupte, jocuri sportive). Aceste deprinderi se mai numesc si cognitiv motrice, deoarece constau din adaptarea comportamentului motric la situatiile schimbatoare. Au la baza fenomene de generalizare a datelor perceptive, prin modele de actiune, prin reglari post-factum (corectarea se realizeaza la repetarea fazei sau situatiei).

Deprinderile motrice sunt sinteze chinestezice si se regleaza pe baza aferentatiei proprioceptive. Formarea acestor deprinderi depinde de elementele proprioceptive care se structureaza mai ales temporal si energetic, avand la baza un program motor, format la nivel central ca urmare a exersarii. Deprinderile motrice se ntalnesc n atletism, patinaj, schi, gimnastica, fiind controlate prin ,,simtul kinestezic". Reglarea acestor deprinderi se realizeaza antefactum, prin imagine, avand la baza capacitatea de anticipare a efectului, precum si posibilitatea subiectului de a-si dicta succesiunea momentelor actului motric prin anticipari si pasi mici.

In functie de gradul de automatizare, deprinderile mai pot fi clasificate n elementare si complexe (M. Epuran. 1993). Deprinderile elementare sunt cele care se automatizeaza complet, miscarile desfasurandu-se stereotip (mers, alergare, saritura). Deprinderile complexe suntpartial automatizate, n structura lor intrand elemente care se pot automatiza (jocuri, sporturi de lupta). Ele constau din nlantuiri de elemente care au la baza stereotipuri dinamice. Acele elemente care au la baza un control exteroceptiv se perfectioneaz n sensul detectarii i diferentierii mai precise si mai prompte a semnalelor din ambianta.

Clasificarea deprinderilor motrice in categorii generate se bazeaz pe determinarea componentelor sau elementelor care sunt comune sau similare mai multor deprinderi. Fiecare sistem de clasificare se bazeaz pe natura generala a deprinderilor motrice legat de un anumit aspect specific al deprinderii. R. Magill (1990) propune trei sisteme de clasificare pornind dela urmatoarele criterii, si anume:

1. Precizia miscarii.

2. Definirea inceputului si sfarsitului miscarii.

3. Stabilitatea mediului.

1. Conform primului criteriu de clasificare autorul vorbeste despre:

a. deprinderi motrice grosiere - care implica grupe musculare mari si un scop n care precizia miscarilor nu este un element de succes in executie. Este cazul mersului, alergarii, sariturii. Elementul esential n aceste deprinderi motrice este coordonarea intregului corp (lupte, canotaj, sariturile din atletism);

b. deprinderi motrice fine - necesita controlul musculaturii fine pentru atingerea scopului propus. In general, aceste deprinderi presupun coordonarea ochi-mana si necesit un nalt nivel de precizie (declansarea focului in tir);

c. deprinderi motrice intermediare - care presupun utilizarea doar anumitor segmente (scrima, tir cu arcul).

Distincia grosiere-fine pentru deprinderile motrice este importanta pentru anumite laturi ale practicii. Este cazul educatiei fizice speciale sau educatiei fizice adaptate, unde pregatirea sau reabilitarea este strans legata de deprinderi motrice grosiere sau fine. De asemenea, aceasta clasificare este adesea utilizat n kinetoterapie, precum si de catre specialistii care urmaresc dezvoltarea psihomotorie n ontogeneza.2. Conform celui de-al doilea criteriu de clasificare avem:

a. deprinderi motrice discrete - nceputul si sfarsitul miscarii sunt bine definite: aruncarea mingii, lovirea mingii cu piciorul etc. Deprinderile discrete sunt acelea al caror nceput si sfarsit sunt bine determinate: lovirea mingii, aruncarea.

Aceste deprinderi pot fi foarte rapide, necesitand uneori doar cateva fraciuni de secunda pentru a fi realizate;

b. deprinderi motrice seriale - presupun o nlantuire de deprinderi seriale: un exercitiu din gimnastica, o structura tehnic din jocurile sportive etc. In cadrul acestora, fiecare parte reprezint stimul si raspuns in acelasi timp; este raspuns la miscarea executat si stimul pentru miscarea urmatoare.

c. deprinderi motrice continue - au puncte de ncepere si ncheiere arbitrar stabilite: alergarea, inotul etc. Executantul sau cineva din afar decide intreruperea deprinderii, si nu sarcina in sine. Sarcinile continue tind sa aib o durata mai mare decat cea a sarcinilor discrete.

3. Conform criteriului de clasificare privind Stabilitatea mediului, Poulton (1957) deosebeste:

a. deprinderi motrice inchise - mediul este stabil, previzibil, cum este in tir cu arcul, bowling. O situaie previzibila poate aparea si cand mediul este variabil, dar schimbarile sunt foarte previzibile sau au fost invatate ca rezultat al exersarii: startul. Esential este aici ca mediul pentru urmatoarele secunde sa fie previzibil pentru ca miscarea s fie planificata n avans;

b. deprinderi motrice deschise - mediul este n continua schimbare, neprevizibil.Deprinderile deschise sunt acelea pentru care mediul este constant schimbator (uneori imprevizibil), astfel ca executantul nu poate prevedea raspunsul. Un bun exemplu este al jucatorului din jocuri sportive sau din sporturile de lupta. Succesul in acest tip de deprinderi este asigurat de masura in care executantul isi adapteaza cu succes comportamentul la schimbarile mediului. Adesea, aceste adaptari trebuie sa se faca rapid si subiectul trebuie sa dispuna de un larg bagaj de deprinderi.

Etapele formarii deprinderilor motrice. n literatura de specialitate sunt descrise, in functie de perspectiva de abordare a invatarii, mai multe etape ale procesului de formare a deprinderilor motrice. Astfel, A.N. Krestovnikov (citat de M. Epuran, 1993) descrie urmatoarele etape fiziologice: etapa micarilor inutile i a lipsei de coordonare; etapa micrilor incordate; etapa execuiei corecte a micarii; etapa insuirii detaliate a micarii. Din punct de vedere psihologic, etapele formarii deprinderilor motrice sunt: etapa nsuirii preliminare a bazelor exerciiu]ui; etapa nsuirii precizate a executiei; etapa consolidarii si perfecionarii deprinderii. (P.A. Rudik, citat de M. Epuran, 1993)

n contextul metodicii antrenamentului sportiv, A. Dragnea (1996) subliniaza importana abordarii interdisciplinare a procesului de formare a deprinderilor motrice, descriind etapele invatarii tehnicii in legatura cu factorii psihofuncionali implicati i aratand ca, in general, ,,invaarea tehnicii diferitelor ramuri de sport este caracterizata de legile si etapele specifice nvaarii actelor si aciunilor motrice [...]." (tabel nr. 7

Tabel nr. 7 - Etapele nvrii tehnicii, metodele de instruire corespunzatoare fiecareia i factorii psihofunctionali implicati (J. Weineck, 1993, completat de A. Dragnea, 1996)

Etapa de invatarea tehnicii

Metode i procedeede instruire

Factoripsihofunctionali

1. Etapa informarii i aformarii reprezentarii

Expunerea verbala(explicatie, convorbire)Demonstratia (demonstratianemijiocita, utilizarea filmului,chinograme, fotografii etc.)

Percepii acustice, vizuale,chinesteziceMecanisme verbaleReprezentareModele mentale de actiune

2. Etapa micarilorgrosiere sauinsuficient diferenfiate

Exersarea nemijlocita si combinatacu exercitii ajutatoareEfectuarea unor exercitii pentruprecizarea detaliilor procedeelor tehniceExplicatii cu precizarea momentelor-cheieObservatia participativaDemonstratia (toate procedeele)

Perceptii vizuale, auditive,chinestezice, spatio-temporale,perceptii specializate.Iradierea pe scoarta a exercitiilorce determina o contractieexcesiva a muchilor implicatiin efectuarea procedeului tehnicConcentrarea puternicaa atenieiActiunea permanent afeedbackului cortical

3. Etapa coordonariifine si consolidariiprocedeului tehnic

Exersare globala a procedeuluiExersare sub forma de concurs,antrenamente arbitrateExersarea procedeului cu maximumde eficienta

Exersare in conditii standardExplicarea detaliilor de executie

Percepii chinesteziceSimturi specializateConcentrarea excitatiei pescoara, alternarea optima a

proceselor de excitatie cu celede inhibitie.Orientarea unei parti a atenieicatre detaliile de executie(de finete).

4. Etapa perfecionrii i supranvrii procedeului tehnicExersarea integral si n sistemetehnico-tactice sau structuriExersarea procedeului nconditii de ntrecereExersare cu maximum de eficiena oricandsi in orice conditiiExersare automatizata

Excitaia si inhibitiasunt automatizateGandirea particip la realizareacu maiestrie a procedeului,adaptat la condiiile concrete

Punand in evidena specificul instruirii de-a lungul etapelor de formare a deprinderilor motrice n cadrul procesului instructiv din educaie fizica, Gh. Carstea (1993) formuleaza obiectivele pe care profesorul trebuie sa le aiba n vedere n fiecare etapa, precum si unele indicatii privind metodele de instruire care trebuie folosite. (tabelul nr. 8)

Tabel nr. 8 - Etapele formarii deprinderilor motrice (Gh.Crstea,

Etapa de nvareObiective principaleCaracteristici ale exersrii

1. Etapa initierii inbazele tehnicede executie adeprinderilor motrice

formarea unei reprezentari clareasupra deprinderii respective (prin explicatie si demonstraie)

formarea ritmului general dede executie cursiva a deprinderii;

prentampinarea sau nlaturarea greselilor tipice descompunerea deprinderii,cand este cazul, n elementecomponente si exersareaanalitica a acestora;

2. Etapa fixarii, aconsolidarii deprinderilor

formarea tehnicii de executie a

deprinderii n concordanta cucaracteristicile spatiale, temporalesi dinamice optime;

ntarirea legaturilor temporale. exersare n conditii relativconstante, standardizate;

se creeaza premisele

execuiei n conditii variabile.

3. Etapa perfectionarii

largirea variantelor de executie a fiecarei deprinderi, prin desavarsirea executiei mai multor procedee tehnice;

exeputarea unor ,,combinatii" tehnice cu usurinta, cursivitate si eficienta exersare n conditii cat maivariate, apropiate de celentalnite n competitie;

includerea deprinderilorntr-o nlantuirede alte deprinderi

Priceperile motrice

Definitie. Alaturi de deprinderi, priceperile motrice reprezinta rezultate ale nvatarii motrice care urmaresc valorificarea capacitaii intelectuale si motrice a subiectului, prin adaptarea acestora la sarcini motrice noi. Priceperea poate fi definita ,,ca posibilitatea de a folosi constient cunostintele si deprinderile motrice - experienta motrica nsusita anterior - in corelatii noi si n conditii schimbatoare". (Gh.Mitra, A. Mogos, 1980)Tipuri de priceperi motrice. Priceperile motrice se impart in:

priceperi elementare (,,modalitai de actiune, n cadrul carora se organizeaza un raspuns motric pe baza cunostintelor si a unor capacitati motrice, in conditiile initiate ale nvatarii")

priceperi superioare (,,caracterizate printr-o mare complexitate structural-functionala, ngloband cunostinte teoretice, experienta personala, deprinderi diferite, toate putand fi actualizate i mobilizate pentru rezolvarea unei situatii complexe si schimbatoare".) (M. Epuran, 1993)

Priceperile elementare sunt considerate a reprezenta rezultatele primei faze a nvatarii unei aciuni motrice noi. Caile propuse pentru formarea acestor priceperi sunt: observarea actiunilor altora, explicatiile, activitatea practic (M. Epuran, 1976,). Pentru o mai buna nelegere a raporturilor dintre priceperea elementara si deprindere, consideram ca este utila descrierea lor comparativa. (tabel nr. 9)

Tabel nr. 9 - Caracteristici comparative pricepere elementara - deprinderePriceperea elementara

Deprinderea motrica

Constientizarea situatiei, alegerea celor maiadecvate gesturi.

Constiinta este orientata spre efectul actiunii.

Miscarile nu sunt coordonate, se depuneefort inutil (suprancordare)

Include structuri de miscari coordonate

Conducerea miscarilor se realizeaz mai ales pe baza informatiilor vizuale/oferite prin demonstraie, de ctre un model demonstratie

Au la baza capacitatea de diferentiere fina si rapidaa indicatorilor care constituie elementele informationalesenzorial-perceptive n dirijarea actiunilor.

Feedbackul este predominant exterior.

Rapida si eficienta aferentatie inversa (feedback interior).

Se poate dezorganiza in lipsa modelului.

Stabilitate relativ in conditii variabile; plasticitate.

Alaturi de deprinderi, priceperile reprezinta ,,baza comportamentului nvatat, caracterizat printr-un grad de adaptabilitate superioara la situatiile n care este pus subiectul". (M. Epuran, 1993) Acelasi autor, citand Dictionarul de pedagogie contemporana, considera ca priceperea este "posibilitatea dobandita prin invatare de a executa o anumit actiune, atat pe plan real, cat si mental, n conditii foarte variate, realizand o adaptare prompta la eventualele schimbari".

Specific priceperilor, elementare sau superioare este constientizarea situatiei si alegerea celor mai adecvate mijloace, adaptate situaiei. In cazul deprinderilor, constiinta va fi indreptata asupra efectului, si nu asupra mijloacelor prin care se obtine acel efect.

Priceperile superioare sunt caracterizate printr-o mare complexitate funcionala, ingloband cunostine teoretice, experienta personala, deprinderi diferite.

ObinuineleDefinitie. Se consider ca obisnuintele reprezinta o a doua natura a omului. Ele presupun ,,utilizarea acelorasi tipuri de conduite n legatura cu anumite condiii si solicitari relativ constante ale vietii si activitatii de fiecare zi". {Dictionar de psihologie. Editura Babel, Bucuresti, 1997)

Componente ale activitatii voluntare a omului, obisnuintele se deosebesc de deprinderi prin faptul ca ele includ preferinte, predilectii, pasiuni pentru acelasi gen de activitate, conduite specifice fiecarui individ pentru anumite situatii. Obisnuintele ,,evideniaza forme stabile ale reactiilor fiecaruia dintre noi la situatiile, actiunile practice complexe care trebuie solutionate". (Gh. Mitra, A. Mogos, 1980) Spre deosebire de deprinderi, care se rezuma la modalitati concrete de actiune, obisnuintele care se cultiva pe fondul lor au rezonante afective puternice, sunt sustinute de convingeri ferme. Astfel, obisnuintele sunt componente ale caracterului, care se educa n cadrul procesului de instruire.

Obisnuintele pot fi caracterizate ca fiind:

- pozitive - punctualitatea, disciplina etc.;

- negative - superficialitatea, maniera dezorganizata de abordare a sarcinilor de lucru etc.Tipuri de obisnuinte in educatie fizica. In cadrul educaiei fizice, prin obiectivele specifice pe care si le propune, se urmareste formarea urmatoarelor obisnuinte:

- obinuinta de a practica sistematic exercitiile fizice - acest lucru este posibil prin: formarea capacitatii de practicare independent a exercitiilor fizice, cultivareamotivatiei intrinseci privind practicarea exercitiilor;

- obisnuinte legate de igiena personala i cea colectiva in contextul practicariiexercitiilor fizice (se dezvolt pe fondul deprinderilor de igiena corporala, a echipamentului, a bazelor sportive sau spatiilor de lucru);

- obisnuinte privind conduita sociala a subiectilor: presupun anumite deprinderi de relationare, de rezolvare a sarcinilor n cadrul grupului, sustinute de convingeri denatura morala.

Atitudini i elemente de coninut ale celorlalte laturi ale educaiei

Educatia fizica, parte a educatiei generale, urmareste realizarea unor obiective, derivate din idealul educational, formulat la un moment de societatea pentru care sunt pregatii subiecii ce iau parte la acest gen de activitate.

Printre obiectivele generale pe care si le propune educatia fizica, se numara si cel referitor la dezvoltarea armonioasa a personalitaii umane, prin posibilitatea influenarii atat n sens profilactic (de prevenire a influentelor negative), cat si corectiv (de corectare a trasaturilor negative ce se pot manifesta la un moment dat).

Influena educatiei fizice se manifesta n relaie cu cea exercitata de educatia morala, estetica, intelectuala. Astfel, prin activitatea de educatie fizica se exercita o serie de influente specifice, dar si unele cu caracter mai general, care vizeaza realizarea unor obiective educaionale generale.

Atitudinile reprezinta ,,modalitati de a reaciona verbal sau prin comportamente (latente sau manifeste) n mod personal evaluativ fata de problemele curente de viata, cele legate de conduitele semenilor si cele privind munca, activitaile si produsele personale, inclusiv creative, stilul si valoare lor". (Dictionar de psihologie. Editura Babel, Bucuresti, 1997). Pot fi definite drept ,,componente structurale ale personalitatii umane, rezultate mai ales din educatie i influene sociale". (M. Epuran, 1990) Atitudinile se exprima fat de persoane, idei, mentalitati, comportamente motrice, valori morale, estetice etc., dar si fata de sine, prin conduite verbale, motrice, sociale. Educatia fizica isi exercita influenta asupra sistemului atitudinal n urmatoarele directii:

- atitudinile fata de semeni, fa de societate (vizate si prin educatia morala);

- atitudinile cognitive - evaluative (vizate si prin educaia intelectuala);

- atitudini estetice - de apreciere a adevaratelor valori estetice (vizate si prin educatia estetica).Asupra sferei intelectuale, educatia fizica si exercita influenta ca urmare a angrenarii unor operatii intelectuale indispensabile desfasurarii procesului de invatare:

- observarea aciunilor motrice;

- intelegerea operaiilor care trebuie efectuate;

- memorarea actiunilor motrice, respectiv stocarea, recunoasterea si reproducerea lor;

- aplicarea lor in diferite contexte, ca urmare a formarii capacitatii de generalizare.

O prim influent a practicarii exerciiilor fizice se exercita asupra proceselor cognitive primare - percepii, reprezentari a caror cantitate si calitate se amelioreaz ca urmare a exersarii. Pentru a putea fi insusite miscari noi, subiectii trebuie sa nteleag care este structura miscarilor, nlantuirea parilor lor componente. Ulterior, i se va solicita sa le aplice n conditii variate. Astfel sunt stimulate procesele cognitive superioare - gandirea (analiza, sinteza, compararea, abstractizarea, generalizarea), imaginatia, creativitatea.

Influenta educaiei fizice asupra sferei morale se exercita atat n directia formarii contiintei morale, cat si a conduitei morale. Constiina morala rezulta ca urmare a informarii subiectului asupra valorilor, normelor si regulilor morale, valabile in societate la un moment dat, si consta in formarea notiunilor morale. Sensul normelor si regulilor se va deprinde treptat, n functie de complexitatea lor si de capacitatea de ntelegere a copilului. Noiuni cum ar fi spiritul de cooperare, de participare, modestia, corectitudinea reflecta ceea ce este caracteristic si specific unei clase de imprejurari si solicitari, de relatii morale, in care copilul este sau va fi angrenat. In paralel cu formarea notiunilor morale au loc si judecati morale prin care subiectii ajung s aprecieze pe baza unor criterii obiective, modul in care conduita celorlalti, precum si propria conduit este sau nu n concordan cu imperativele morale presupuse de notiunile morale. Acestea ilustreaza aspectul cognitiv al constiintei morale. Educatia morala si propune nsa ca totalitatea notiunilor de care dispune un individ s devin operationale, in sensul ilustrarii lor la nivelul conduitei morale. Pentru aceasta este nevoie ca ele s fie insotite de elemente afective ale constiintei (emotii, sentimente etc.) insotite de traire afectiva, notiunile din sfera morala se fixeaza n structura personalitatii. Conduita morala reflect manifestarea constiintei in relatiile morale practice ale subiectului si consta dintr-o suita neintrerupt de raspunsuri si manifestari. Continutul ei este dat de deprinderi si obisnuinte morale (ntrajutorarea, cooperarea etc.), precum si de trasaturi pozitive de caracter (cinste, corectitudine). Prin continut si forme de organizare specifice, educatia fizica este capabil sa creeze un cadru adecvat atat pentru formarea constiintei morale, cat si pentru manifestarea conduitei morale.

Aceste efecte sunt posibile deoarece educatia fizic implica:

- necesitatea de a respecta o serie de reguli, norme de practicare. Atunci cand se practic in grup, educatia fizica impune respectarea unor cerinte legate de relatiile sociale care se stabilesc intre indivizi, incepand cu cele legate de respectarea unei formaii de lucru si terminand cu respectarea regulamentelor de desfasurare a anumitor intreceri;

-solicita din partea subiecilor participare constienta si activa pentru a putea sa-si realizeze obiectivele propuse;

- prin forme specifice de practicare si continut accesibil, educatia fizica ofera satisfactie practicantilor, fapt ce consolideaza afectiv respectarea regulilor si normelor care nsotesc practicarea exercitiilor fizice.

n acest context, profesorului i stau la dispozitie o serie de metode care pot contribui la educatia morala a subiectilor:

- metode verbale - de tipul conversatiei, explicaiei, dialogului;

- metode de organizare a colectivului - pe perechi, pe grupe;

- modalitati de rezolvare a sarcinilor motrice - cu ajutorul profesorului, cu ajutorul colegilor sau individual, precum si o serie de mijloace, cum ar fi:

- jocurile, intrecerile;

- sarcini de autoconducere, autoorganizare etc.

Educatia fizica si exercita influenta si asupra educatiei estetice a individului prin aceea ca promoveaza armonia corporala si frumusetea miscarilor. Nu de puine ori aciunile motrice au fost asimilate unor adevarate opere de arta (gimnastica, patinaj, mot sincron etc.). Orice opera include un mesaj specific, ce se transmite intr-un limbaj propriu in cazul domeniului nostru, este vorba de limbajul corporal, gestual, care se poate constitui ntr-un adevarat mijloc de comunicare a emotiilor, sentimentelor. In procesul receptarii lui, influenele se exercita asupra tuturor laturilor personalitatii umane: intelectuala, afectiva, morala etc. Scopul educatiei estetice, acela de a transmite si a facilita asimilarea valorilor estetice, este sprijinit n cadrul educatiei fizice ca urmare a valorificarii ansamblului de exprimari motrice ce i sunt caracteristice. Finalitatea este data de formarea atitudinii estetice, respectiv de ansamblul reaciilor spirituale ale individului fata de valorile estetice. Rolul profesorului este primordial n formarea gustului estetic al subiecilor practicanti ai exercitiilor fizice, el fiind unul dintre factorii care influenteaza capacitatea subiectilor de a reactiona spontan, printr-un sentiment de satisfactie sau insatisfactie fata de manifestarile de tip motric la care asista. Pe fondul acestui gust estetic, se dezvolta ulterior judecata estetica, constand din capacitatea de apreciere a valorilor estetice pe baza unor criterii de evaluate. In vederea formarii unei atitudini estetice corespunzatoare, profesorul de educatie fizica poate actiona n urmatoarele directii:

- alegerea unor exercitii fizice care sa raspunda exigentelor impuse de estetica miscarii;

- recomandari privind vizionarea anumitor spectacole sportive;

- comentarea manifestarilor sportive cu caracter estetic ndoielnic si orientarea interesului subiectilor catre adevaratele valori estetice din lumea activitailor motrice.

Desi nu se pot preciza coordonatele unei metodici coerente in privinta influentarii acestei componente a procesului de instruire, prin obiectivele de natura cognitiva, afectiva, sociala pe care le urmareste, educatia fizica exercita fara ndoiala influente si in direciile mentionate.

n concluzie, se poate aprecia ca educatia fizica contribuie la nfaptuirea unitatii biopsihice a personalitaii umane prin dezvoltarea fiecarei componente a acestei unitai si asigurarea unei armonii ntre ele.

CARACTERISTICILE MOTRICITII LA DIFERITE VRSTE

Motricitatea copiilor sugari avnd in vedere slaba dezvoltare a sistemului nervos si capacitatea senzoriala redus, o mare parte din reacii au caracter reflex, micrile sunt grosiere; un stimul extern antreneaz rspunsul nedifereniat al tuturor celor 4 membre. Activitatea motrica a noului nscut se realizeaz printr-un consum energetic mare, ceea ce determina si apariia oboselii. Formele deplasare a copilului sunt foarte diverse, ncepnd cu rostogolirea din decubit-dorsal in decubit-ventral si invers, apoi cu trrea prin micri corelate instinctiv, deplasarea cu sprijin pe palme si genunchi, ca in final sa se ridice in stand susinut poziie din care ncearc sa fac primii pai. In timpul micrilor de redresare a corpului, de rotaie a trunchiului, si in timpul micrilor de deplasarea ce preced mersul a tentativelor de aezare sau de ridicare in picioare, musculatura trunchiului si a extremitilor se va ntrii progresiv, pregtind meninerea poziiei bipede. Progresele in structura micrilor sunt observate spre sfritul primului an, astfel micrile apar evidente datorita inteniilor copilului de a se deplasa.

Motricitatea la 1-3 ani ante-precolar. Aceasta etapa este marcata in continuare de o cretere bio-motric evident, o dezvoltare activa a emisferelor cerebrale, fapt ce favorizeaz procesele de nvare, adaptare si emancipare relativa. Bloom considera ca pana la 3 ani omul achiziioneaz 60% din experiena fundamentala de viata. Se remarca o dezvoltare motrica accentuata favorizata de un climat psiho-social si motor optim in care trebuinele copilului sunt satisfcute, inclusiv nevoia de micare. Lumea obiectelor l fascineaz, deschide sertare, scoate obiecte, apas pe diverse butoane, descoperind importanta minii. Imitaia are un rol important in descoperirea anumitor micri reprezentnd o forma importanta de nvare la aceasta vrst.

Deprinderea motrica de baza care marcheaz debutul acestei etape a ontogenezei este mersul. In nsuirea mersului identificam 3 etape: - la un an mersul iniial; - 2-3 ani mersul opional; - dup 7 ani mersul adult.

Alergarea reprezint o alta deprindere motrica ce capt o pondere din ce in ce mai mare in repertoriul motric al copilului. Intre 15-18 luni apar primele ncercri de alergare, viteza crescnd progresiv de la 2m/s la 2 ani, la 5m/s la 7 ani.

In ceea ce privete aruncarea ca deprindere aceasta se supune aceleiai dezvoltri ierarhice, caracteristica de nceput reprezentnd-o limitarea micrii din articulaia cotului.

Odat cu nsuirea alergrii, copilul i dezvolta si structurile premisa ale sriturii. Dup vrsta de 1 an si 6 luni apar primele faze de saltare, succesiuni de impulsii pe doua picioare. La vrsta de 3 ani copilul pregtete sritura, dar are dificulti in realizarea acesteia (incapacitatea de a mpinge simultan cu ambele picioare, torsiune laterala a corpului la desprindere, imobilizarea unui bra, aterizare rigida, etc.). lovirea cu piciorul a mingi este o alta aciune motrica care se realizeaz la nceput, din stand si mai trziu din deplasare.

Dup aceasta succinta enumerare a principalelor aciuni, deprinderi motrice pe care ante-precolarul i le nsuete, se cuvine sa remarcam rolul jocului in aceasta perioada, sub semnul creia sta ntreaga activitate a copilului. Jocul de manipulare, jocul cu adultul sau cu personajele imaginare ocup circa 90% din timp avnd un coninut acional simplu si repetitiv.

Motricitatea 3-6 ani precolara etapa este numita vrsta de aur a copilriei in care comportamentul se diversifica, urmarea integrrii in mediul grdiniei si a solicitrilor cognitive, comunicaionale si nu in ultimul rnd motrice crora copilul le face fata. Dezvoltare fizica nregistreaz progrese evidente iar mielinizarea fibrelor nervoase amelioreaz procesarea informaiei, ca si precizia miscarilor. Tot acum are loc si angajarea cu predilecie a uneia din cele 2 emisfere, fapt important pt. caracterul manualitii copilului (ambidextru, dreptaci sau stngaci). La 4-5 ani copilul se joaca cu parteneri manifestnd preferine pt. jocuri de construcie, jocuri de apa, jocuri ce presupun asumarea rolurilor (vnztorul, medicul, etc.). nevoia de micare si disponibilitatea pt. nvare, extrem de marcate la aceasta vrsta, trebuie valorificate prin punerea copilului in situaii adecvate prin care acesta i nsuete o baza larga de aciuni motrice.

Alergarea se caracterizeaz printr-o faza de propulsie care se mbuntete i prin diminuarea forelor de frnare.

Aruncarea cu un bra de deasupra umrului capt amplitudine, ce se nsoete de o rotaie a centurii scapulare in plan orizontal. La 5-6 ani fora aruncrii creste prin aciunea trunchiului care nsoete micarea si care se finalizeaz printr-o flexie la nivelul bazinului.

In ceea ce privete sritura, copii i amelioreaz sriturile de tip stnga - dreapta, dreapta - stnga i galopul.

Lovirea mingi cu piciorul de ctre precolari conduce la o proiecie a balonului la 3m la 5ani pana la 6m la 6 ani. La aceasta vrsta activitatea sportiva este practicata doar sub forma de joc, ca divertisment, contribuind la dezvoltarea motricitatii in ansamblu prin sarcini de tip nedefinit, cu caracter general. Educaia motrica se realizeaz deci prin principalele achiziii psiho-motorii fundamentale si anume echilibrarea, locomoia si coordonrile vizual-motrice care nsoesc copilul pana la vrsta colaritii.

Motricitatea la vrsta ante-pubertar 6-10/11 ani. n aceast perioad creterea si dezvoltarea morfo-funcional a colarilor sunt mai rapide si in general mai uniforme dect in etapele anterioare. Masa musculara se dezvolta relativ lent, tonusul muscular are valori mai reduse, ceea ce favorizeaz, efectuarea unor miscari cu amplitudine in diverse articulaii. Activitile cognitive favorizeaz o dezvoltare intelectuala evidenta, influenat si de o plasticitate deosebita a sistemului nervos, avantaj funcional ce confer copilului o mare receptivitate in comparaie cu adulii. Predominanta excitaiei corticale face ca stimuli externi sa produc reacii motrice exagerate, insuficient coordonate, explicabile si printr-o slaba inhibiie de difereniere. Motricitatea in aceasta etapa este debordanta, capacitatea de invatare motrica este remarcabila, dar posibilitile de fixare a miscarilor noi sunt reduse. In consecina, doar repetarea sistematica integreaz si stabilizeaz structura noua in repertoriul motric al copilului.

Alergarea are un aspect apropiat de cel optim deoarece piciorul de impulsie are o extensie mai mare si piciorul liber are o cursa mai ampla, cu ridicare mai accentuata a genunchiului. Prinderea mingiei se caracterizeaz printr-o poziie de ateptare mai ampl, braele sunt semi-flexate, iar picioarele deprtate.

Aruncarea mingii in aceasta etapa cunoaste o faza pregatitoare in care piciorul opus bratului de aruncare avanseaza, bratul libereste ridicat pt. a echilibra rotatia trunchiului ce are drept consecina un recul al cestui bra, si o flexie lejera laterala si antero-posterioara a trunchilui.

Sritura n lungime una din cele mai utilizate deprinderi, implica o aciune concentrata a diferitelor segmente corporale in funcie de orientarea lor in spaiu si de amplitudinea micrii fiecaruia dintre acestea. Copilul care a capatat un plus de fora fata de etapa de vrsta anterioara, este capabil sa realizeze o impulsie puternica a piciorului de bataie, o relativa buna cooperare a forelor orizontale si verticale, o aciune coordonata a bratelor, etc., elemente importante in executarea deprinderilor motrice de baza.

Caracteristicile psiho-fizice extrem de favorabile achizitionarii de structuri motrice, trebuie exploatate in mod just in vederea invatarii tehnicilor fundamentale coordonate grosier la nceput, dar consolidate ulterior. In probele sportive ce necesita o insusire precoce a tehnicii, copii si perfecioneaz chiar repertoriul gestual specific. Dozarea corecta a efortului la copiii ante-pubertari, cu evitarea suprasolicitarii sau subsolicitarii, trebuie sa asigure o valorificare completa a capacitaii reale de efort si posibilitatii crescute de progres.

Motricitatea in etapa pubertara (10-14 ani). Tipul pregnant al activitatii pentru etapa pubertara o reprezint instruirea scolara in condiiile diversificarii motivatiilor, a dezvoltrii personalitatii, mobilizarii aptitudinilor si a ntregului potential bio-motric. Aceasta etapa se caracterizeaz printr-un ritm accentuat al dezvoltrii somatice (in special intre 12-14 ani) caracterizata prin dimorfism sexual, dezechilibre intre propoetiile diferitelor segmente si intre sferele morfologica si vegetativa. Musculatura scheletica se dezvolta special prin alungire dar fora relativa nu nregistreaz cresteri evidente. Accelerarea cresterii taliei rezulta in special din dezvoltarea in lungime a membrelor fata de trunchi. Mobilitatea articulara nregistreaz valori relativ scazute atat la fete cat si la baieti. Tanarul trebuie sa se adapteze unei existente corporale diferite pe care nu intotdeauna o stapaneste uor, dovada fiind fluctuatiile, inconsecventele in realizarea eficienta a diferitelor sarcini motrice. Puberul nu are o conduita motrica egala ci una marcata de discontinuitati, in care micrile sunt insuficient ajustate, uneori exaltate alteori apatice. Propria imagine (schema) corporala, insuficient constientizata in copilarie se focalizeaza progresiv, reprezentnd atat un nucleu al constiintei de sine, cat si o instanta reper in reglarea aciunilor motrice. Etapa pubertara reprezint un interval optim pt. invatarea majoritatii deprinderilor motrice specifice ramurii de sport, precum si pt. dezvoltarea calitatilor: viteza, rezistenta, coordonare.

Motricitatea in etapa adolescentei (14-18 ani). Aceasta perioada (pa care unii autori o mpart in trei sub-etape: pre-adolescenta 14-16 ani; adolescenta propriu-zisa 16-18 ani; adolescenta prelungita 18-25 ani) este legata de dobandirea statutului de adult si este caracterizata de intensa dezvoltare a personalitatii, toate acestea in contextul iesirii treptate de sub tutela familiei si a scolii etc. instruirea ramane importanta pt. majoritatea tinerilor, dar ea se nuanteaza in funcie de interesele personale, de curiozitatea individuala. Adolescentul si modifica perceptia de sine, inclusiv schema corporala, cu expresie a propriei identitati. In plan somatic rapidele transformari din etapa pubertara le iau locul procese mai lente caracterizate de reducerea cresterii in inaltime (in special la fete) si de cresteri ale perimetrelor si a diametrelor segmentare. Adolescentul si evalueaza sansele de reusita si face predictii plauzibile in ceea ce privete performantele motrice proprii. In ceea ce privete calitile motrice, acestea progreseaza (in special la baieti), dei in scoli se lucreaza destul de putin pt. acest obiectiv. La acest nivel motricitatea nu se rezuma doar la programa scolara pt. ciclul liceal, ci reprezint o modalitate complexa de adaptare in situaii diverse, de stapanire a propriului corp, procesare a informatiilor, construire a anumitor rationamente si utilizare a diferitelor forme de exprimare; invatarea fiecarei miscari este in fond un demers experimental resimtit corporal. Astfel, putem sublinia inca o data necesitatea armoniei sistemului in care, printr-un efect de oglinda, sfera somatica o influeneaz pe cea spirituala, conferind ntregului premise favorabile de adapatre la rigorile viitorului.

Motricitatea in etapa tineretii vrsta mijlocie (25-35 ani). Aceasta etapa face parte din varstele adulte active, mai putin investigate din punct de vedere al comportamentului motric al individului, cu exceptia celor angrenati in activitati de performanta. Perioada este influentata de debutul activitatii profesionale care pune bazele statutului social al tanarului. Specializarea profesionala conduce la evidentierea unor capacitai superioare observatie vizuala, auz perfectionat, sensibilitate tactila, echilibru, coordonare, etc. Pt. performeri (la multe din ramurile sportive) se obtin rezultate de varf in competiiile de anvergura. O clasificare a tinerilor in funcie de gradul de implicare in activitiile motrice este urmatoarea: - tineri sedentari, neinteresati de practicarea activitatilor motrice, cu profesii inactive din punct de vedere motric; - tineri vag interesati de micare care practica ocazional diferite activitati motrice; - tineri activi, care resimt placerea micrii si au formata obisnuinta practicarii sistematice a exerciiilor fizice. Acestor tipuri li se adaug, desigur sportivii de nalta performanta si tinerii cu nevoi speciale. Continuarea educaiei motrice la aceasta etapa de vrsta conduce la urmtoarele finalitati: - capacitai senzorio-perceptive superioare; - scheme motorii de baza, perfectionate; - bagaj bogat de deprinderi, priceperi motrice; - capacitate crescuta de comunicare gestuala, expresiva, estetica; - capacitate de practicare independenta a exercitiilor fizice; - socializare superioara.Motricitatea la vrsta adulta (40-65 ani). Aceasta etapa se mparte in 3 substadii: adult I (35-45 ani); adult II (45-55 ani); adult tardiv(55-65 ani). Adulii cunosc realizarea maxima profesionala, armonizarea intereselor, echilibrarea personalitatii. Capacitatea senzoriala discriminativa cunoaste o curba lenta, descendenta sub impactul factorilor biologici sau de suprasolicitare; sensibilitatea vizuala, latenta motrica, acuitatea auditiva, sensibilitatea tactila, nregistreaz usoare regresii, compensate de multe ori prin experiena culturala si sociala. Pt. a putea tolera fora probleme activitatea motrica, adultul va proceda la un control medical si la o consiliere din partea specialistului (profesor, instructor, monitor de timp liber) in ceea ce privete tipul de activitate motrica convenabila. La aceasta vrsta trebuie respectate cateva regului metodice (pt. adultii care practica sistematic exerciii fizice) cum ar fi: efectuarea exercitiilor fizice in viteza sau invatarea de noi structuri tehnice complexe nu mai reprezint obiective realiste pt. aceasta etapa de vrsta; antrenamentul de fora-viteza trebuie limitat; exercitiile de fora trebuie executate in zona de intensitate slab-moderata; exercitiile pt. dezvoltarea rezistentei care solicita in principal funcia cardio-respiratorie sunt bine venite.

Motricitatea la vrsta senescentei (peste 65 ani). Fractura brutala a performantelor motrice care debuteaza la 40-45 ani si devine evidenta la 60-65 ani, poate fi intarziata prin administrarea unor stimuli de lucru adecvati (efort fizic), ce iau in calcul diferentele interindividuale. Majoritatea varstnicilor dovedesc o regresie constanta a performantei motrice, datorita schimbarilor morfo-funcionale, dintre care scaderea masei musculare, degradarea capacitatilor senzoriale si creterea fragilitatii oaselor au un impact crescut. Numeroase studii atesta faptul de necontestat, si anume ca, existenta unei legaturi importante intre prestarea diferitelor forme de activitati fizice si imbunatatirea calitatii vieii la generatia a III-a. R. Manno identifica efectele benefice ale activitatilor fizice asupra persoanelor varstnice, dup cum urmeaz: efecte psihologice (subiectul se simte sanatos, eficace si in forma, este optimist); efecte fizice (ameliorarea starilor degenerative si a principalelor funcii ale organismului); prevenirea disfunctiilor articulare; diminuarea surplusului ponderal; reducerea tensiunii arteriale la hipertensivi; tonifierea musculaturii scheletice. Activitatile de anduranta recomandate la aceasta etapa sunt: mers; plimbari in aer liber; alergarea (jogging-ul); mers pe schiuri; inotul; gimnastica. Pt. toate aceste activitati intensitatea lucrului nu trebuie sa depaseasca 50% din capacitatea maxima. Nu trebuie recomandat practicarea unor sporturi cum ar fi: patinaj, handbal, fotbal, sriturile, haltere, etc. luand in considerare aceste aspecte particulare, apreciem ca practicile motrice redefinesc propria imagine corporala, identitatea sociala individuala si disponibilitatea de a actiona pe mai departe intr-un context de comunicare interpersonala.

PRINCIPII N EDUCAIE FIZIC I SPORT

Principii cu caracter generalPrincipiul aplicativitii cunotinelor n practicPentru respectarea acestui principiu n activitatea de educaie fizic trebuie avut n vedere c tot ceea ce se nsuete se cere a fi valorificat n activitile competiionale sau in cele sportive desfurate n timpul liber al elevului.Astfel, deprinderile sau priceperile motrice formate trebuie s poat fi valorificate n condiiile unei confruntri regulamentare sau ori de cte ori situaia cotidian o impune.Coninutul predat trebuie s se raporteze la experienele posibile, iar prin sesizarea unor consecine imediate, elevul poate fi contientizat asupra importanei i aplicabilitii practice a celor nsuite. In activitatea de educaie fizic, trecerea de la a cunoate i a ti la a ti s faci i a fi capabil reprezint nsi finalitatea procesului i impune din partea elevului corelri ale cunotinelor anterior dobndite (nu numai la educate fizic), iar din partea profesorului ca nsuirea mecanismelor de execuie a unor deprinderi specifice activittii s fie urmat de apli-carea acestora in conditii practice diferite, reunite in parcursuri i trasee aplicative, secvente tactice, jocuri de micare, jocuri sportive etc.Scopul acestor situatii este dezvoltarea capacitii de generalizare a elevului, prin raportarea sa continu la realitate, ca modalitate sigur de sporire a cunoaterii i experienei.Principiul respectrii particularitilor subiecilorAcest principiu scoate n evident importana i necesitatea predrii coninutului n concordan cu particularittile colectivului, care n cazul educaiei fizice, spre deosebire de alte discipline, urmresc aspectele legate de: vrst; sex; dezvoltare bio-motric; nivel de preg: n anumite cazuri.Educaia i instruirea n conformitate cu natura uman par a fi i in prezent o regul de baz a procesului formativ, care i gsete fundamentarea n relaia dintre capacitatea de nvare-asimilare i procesul de dezvoltare biologic. O a doua directie impus de acest principiu o reprezint respectarea particularittilor individuale ale fiecrui elev (individualizare mai dificil de urmrit n educaie fizic, datorit numrului mare de elevi i a posibilitilor materiale relativ sczute.Individualizarea este considerat de unii autori drept o faz superioar a accesibilitii fiind apanajul sportului de performan.

Pentru respectarea acestui principiu n educaie fizic, trebuie s fie ndeplinite urmtoarele cerine: cunoaterea permanent a nivelului colectivului i gradului de ndeplinire a obiectivelor stabilite; stabilirea unui ritm optim de lucru, n funcie de capacitatea de nsuire i de execuie a fiecrui colectiv, sau grupe valoric constituite n interiorul su; aciunile individualizate pot lua forma temelor pentru acas, care au rolul de a uniformiza pregtirea subiectilor sau de a asigura dezvoltarea superioar a celor cu aptitudini; desfurarea activitii n clase speciale pentru cei cu aptitudini deosebite (n cazul nostru, clasele cu profil sportiv) sau cele destinate persoanelor aflate n dificultate; diferenierea evalurii randamentului subiecilor.Respectarea acestui principiu este impus i de prevederile curriculare, cu referire la asigurarea traseelor de pregtire individual, care favorizeaz formarea individului n direcia aptitudinilor sale, n deplin acord cu particularitile manifestate.Principii care se impun cu dominana asupra confinutului nvmntului.Principiul accesibilitii cunotinelor, priceperilor, deprinderilor (coninutului)Acest principiu se impune cu necesitate a fi discutat n corelaie cu cel anterior mentionat( respectrii particularitilor de vrst i individuale).Astfel, putem aprecia c alegerea unui coninut accesibil att din punctul de vedere al cantitii informaiei, ct i al complexitii acesteia, totul pe un fond metodologic adecvat particularitilor colectivului, reprezint o condiie a demersului didactic specific educaiei fizice, i nu numai acesteia.Accesibilitatea coninutului este prevzut n documentele oficiale (curricula, programe de specialitate) i se respect prin urmtoarele aciuni ale conductorului procesului:adaptarea metodologiei de acionare, n funcie de fiecare colectiv sau grup alctuit pe criterii bio-motrice, prin: alegerea metodelor, procedeelor metodice, a modalitilor de exersare i formailor de lucru adecvate; selecionarea mijloacelor i dozarea lor optima, n vederea generrii unei dificulti a coninutului, accesibil nivelului nregistrat de colectiv, care s stimuleze i s mobilizeze elevul n direcia abordrii sale; utilizarea reglatorilor metodici pentru accelerarea i eficientizarea procesului de instruire;aplicarea regulilor impuse de practica domeniului: trecerea de la cunoscut la necunoscut se refer n special la formarea deprinderilor i priceperilor motrice, folosind elementele nsuite anterior; de la uor la greu, prin raportare la volumul de efort implicat n procesul exersrii specif ice; de la simplu la complex, cu referire la dificultatea i complexitatea mijloacelor i structurilor folosite n procesul de nvare specific.Accesibilizarea coninutului nu nseamn o subsolicitare a elevilor prin propunerea unor situaii deosebit de uoare, ci dimpotriv implic o dificultate realist a acestora, care se nscrie n limitele posibilului i necesarului, invitnd elevul la interogaie, exersare i aplicare n practic. In esen, acest principiu exprim necesitatea predrii integrate a cunotinelor, prin core-larea informatiilor interdisciplinare i transdisciplinare, folosindu-se experienta anterioar a individului.Aplicabilitatea principiului se regsete la nivelul documenteor de programare i planifi-care, unde implic respectarea urmtoarelor cerine63:/ materialul care urmeaz a fi predat trebuie s fie grupat, ordonat i programat m con-cordan cu logica intern a componentelor vizate;/ materialul nou predat trebuie s porneasc de la cunotinele nsuite anterior i s pregteasc elevul pentru cele care urmeaz a fi predate;-/ n planificarea coninutului trebuie s se in cont de necesitatea continuittii i coerenei ntre lecii, semestre, ani;/ participarea ritmic a elevilor la procesul instructiv-educativ.Aciunea de sistematizare a coninutul activitii presupune din partea profesorului orga-nizarea informaiilor ntr-un sistem, a crui coeren trebuie s asigure condiiile psiho-peda-gogice favorabile integrrii acestora n experiena anterioar a individului.Aspectul de continuitate a procesului apare mai mult ca o consecin fireasc a sistemati-zrii dect ca o condiie necesar progresului, ntract aceasta nu vizeaz numai ritmicitatea participrii elevilor la programul de pregtire propus, ci se remarc mai ales prin logica intern a educaiei fizice i a locului ei n cadrul disciplinelor formative din planul de nvmnt.Trebuie evitat transmiterea informaiilor n mod secvenial, izolat, fr legtur cu achiziiile dobndite n cadrul educaiei fizice sau altor discipline de studiu. Predarea i, respectiv, nvarea se recomand a fi realizate initial n mod global, prin asigurarea unei legturi ntre cunotinele vehiculate, care implic i valorific, n acelai timp, capacitatea de generalizare a elevului.Respectarea acestui principiu conduce la formarea deprinderilor de munc sistematic, ntrirea trsturilor de voin, perseverent, contiinciozitate, ordonarea i disciplinarea gndirii i aciunii, n vederea desfurrii unei activitti ct mai eficientePrincipii care acioneaz asupra metodologiei didactice i formelor de organizare a activitilor. Principiul corelaiei dintre senzorial i rational/ dintre concret i abstract n procesul de predare-nvare (intuiiei)In procesul formativ specific nvmntului, cunoaterea se realizeaz prin raportri suc-cesive ale particularului la general i invers.Conceptia alternanei ntre senzorial i rational se impune tot mai mult n procesul de cunoatere i nvtare, specific diferitelor etape ale nvmntului.In plan didactic, cunoaterea senzorial este cunoscut sub denumirea de intuitie i presupune cunoaterea nemijlocit prin intermediul imaginii, care este ntotdeauna concret i individualizat, a obiectelor, fenomenelor i actiunilor.Pornind de la concretul imaginii, elevul poate ajunge la abstractizri i generalizri n domeniu. Drumul poate fi refcut i n sens invers, cnd se ofer posibilitatea de a observa aplicarea m conditii concrete a generalului cunoscut. Intuiia nu trebuie neleas doar ca o posibilitate de a vedea sau simi ce presupune respectivul act motric, ci trebuie privit ca o modalitate de uurare a nvrii (cunoaterii), prin accesul direct la nelegere, asigurat de o sesizare mult mai cuprinztoare a fenomenului, ca urmare a unei triri imediate n sfera senzorialului.n educaie fizic, respectarea acestui principiu se impune la orice nivel i presupune stimularea unui nurnr ct mai mare de analizatori, n vederea formrii unei reprezentri clare a mecanismului micrii sau aciunilor supuse nvrii.Stimularea senzorial se realizeazn planuri diferite (vizual, auditiv, kinestezic, tactil) n funcie de natura informaiei transmise, de nivelul i tipul de subiect cruia i se adreseaz (normal sau cu nevoi speciale).Att practica domeniului ct i autorii ce au abordat aceast problematic evideniaz urmtoarele aspecte n respectarea acestui principiu: implicarea analizatorului vizual prin, demonstrarea elementelor supuse nvrii; prezentarea unor plane, imagini, kinograme, filme ce redau aciunile vizate n predare; observarea dirijat a execuiei altor elevi.

implicarea analizatorului auditiv, n cazul explicaiilor care pot precede, nsoi sau urma,tehnicile de stimulare vizual; implicarea analizatorului tactil i kinestezic n timpul exersrii elementelor, pentra contientizarea aciunii segmentelor, a ntregului corp, a gradului de ncordare muscular sau de tensmne articular cerute de execuia n cauz.n demersul iniiat, profesorul trebuie s in cont de necesitatea ca stimularea sferei sen-zoriale s se realizeze la acelai nivel pentru toi elevii. Pentru aceasta se impune, dup caz:

imaginile utilizate sau realizarea demonstraiei, necesit un plasament optim, care s permit urrnrirea n bune condiii pentru toi membrii colectivului; explicaiile s fie fcute pe un ton adecvat situaiei; n exersare trebuie s se asigure o localizare exact a solicitrilor, pentru a se forma la toi elevii aceleai repere senzorialeActivitatea de educaie fizic reclam de cele mai multe ori, stimularea i angajarea, uneori simultan, a mai multor analizatori pe parcursul aciunilor specifice implicate de situaiile de nvare sau de valorificare a cunotinelor.Simpla observare a materialului intuitiv nu produce efectele scontate; este nevoie ca elevii s opereze concret cu elementele prezentate, pentru a le supune propriei gndiri i experiene. Reprezentarea mental provocat de intuiie trebuie s asigure att declanarea aciunii elevului, ct i suportul unei execuii corecte, prin clarificarea elementelor mecanismului de baz. In ncercarea de a respecta acest principiu, profesorul de educaie fizic trebuie s se asigure c folosirea elementelor intuitive nu se face in mod abuziv (in special cele care se adreseaz analizatorului vizual), lucru care se poate repercuta negativ asupra capacitii de abstractizare i generalizare a elevului.Principiul participrii contiente i activeAcest principiu presupune aprecierea individului ca subiect al propriei deveniri.El impune implicarea elevului m propriul proces de asimilare a cunotinelor i de for-mare a personalitii sale, nvarea devenind un proces de structurare i restructurare continu, n care dinamica intern a personalitii reprezint att un rezultat, ct i o condiie a par-ticiprii active din partea elevului. Astfel, m demersul didactic, profesorul este dator s stimuleze prin actul predrii partici-parea activ a elevului la propria formare, aspect care implic totodat i un grad ridicat de contientizare. Contientizarea aciunilor desfurate de ctre elev conduce la integrarea achi-ziiilor de orice natur n structuri ct mai ample i cu o aplicabilitate ct mai mare. In acest fel, sunt nlturate informaiile care sunt stocate doar n baza memorizrii mecanice, fr o procesare prealabil a lor. De fapt, un proces formativ trebuie s depeasc dobndirea i stocarea informaiilorprin asimilare mecanic i s se orienteze ctre o implicare a elevului n experienele didactice care conduc la crearea de cunotine i formarea unor obinuine i deprinderi specifice.Dispozitia natural a copilului ctre joc i activitate motric trebuie valorificat n educaie fizic, n directia captrii i meninerii interesului i participrii la un nivel cat mai ridicat.Acest lucru permite cointeresarea elevului ntr-un parteneriat educational -formativ, care asigur contientizarea aciunilor ntreprinse i valorificarea lor n experiene create i propuse de profesor, ce vor stimula i ncuraja creativitatea i imaginaia, ntr-un sistem relational care va asigura stabilitatea cunotinelor.Pentru respectarea acestui principiu n activitatea de educaie fizic, este necesar respectarea urmtoarelor cerine: cunoaterea i nelegerea obiectivelor educaiei fizice i sportului, ceea ce va conduce la o mai bun motivare i contientizare a aciunilor elevilor;

nelegerea mecanismului de baz al actelor i aciunilor motrice supuse nvrii, n vederea formrii unei reprezentri ct mai exacte i a uurrii memorizrii micrilor; stimularea autonomiei i iniiativei elevilor n alegerea soluiilor motrice la problemele create de profesor, n vederea meninerii unei stri de implicare cat mai ridicat;

implicarea elevilor in procesul de evaluare a propriilor aciuni i a celor desfurate de colegii lor.Principiul nsuirii temeinice a cunotinfelor i deprinderilorCalitatea procesului instructiv-educativ desfurat se apreciaz prin posibilitatea utilizrii infonnatiei h situaii diferite, de natur practic sau orientate tot ctre acumularea de noi informaii. Acest lucru reclam o bun nsuire a cunotintelor specifice, ceea ce presupune in ultima instan, respectarea tuturor celorlalte principii. Temeinicia i durabilitatea achiziiilor presupune respectarea urmtoarelor cerine n cadrul procesului specific de educaie fizic66:

n transmiterea informatiilor s se apeleze la memoria logic, bazat pe nelegerea mecanismelor de aciune; asigurarea unui numr optim de repetri, necesare nsuirii corecte a celor predate i realizrii altor obiective specifice; exersarea continu i n condiii variate asigur temeinicia formrii deprinderilor l durabilitatea rezultatelor obtinute n celelalte planuri (dezvoltarea fizic, dezvoltarea calitilor motrice, ntrirea altor trsturi ale personalitii); programarea unui volum de informatii specifice n strict concordan cu durata ciclului tematic, pentru a se asigura buna nsuire a acestuia; pentru o apreciere obiectiv a nivelului de nsuire a celor predate, se impune o verificare ritmic a colectivului.Respectarea acestui principiu nu poate fi dovedit dect n timp, prin meninerea posi-bilitilor de exprimare motric specific i nespecific a individului la un nivel cat mai nalt i implicit a unei caliti a vieii cat mai ridicate.66. I. Siclovan, 1972; E. Firea, 1984; L.P. Novicov; Gh.Crstea, 2000 Principii specifice activitii de educaie fizicAa cum se va vedea n cele ce urmeaz, principiile enunate pot fi ncadrate ntr-unul din criteriile anterior menionate, fr a-i pierde caracteristica de specificitate, ns din punct de vedere didactic am considerat oportun prezentarea lor separata, motivati fiind i de faptul c realizm acest lucru pentru prima data.Principiul solicitrii gradate a organismuluiAcest principiu are n vedere respectarea unor aspecte impuse de caracteristicile fiziologice ale organismului, care nu permit o abordare brusc a activitii atta tirnp cat aceasta se desfoar pe baze tiinifice i are obiective bine determinate. Apreciem necesitatea soiicitarii progresive a organismului drept o condiie pentru meninerea randamentului crescut si eficienei n activitile motrice. Considerm c respectarea acestui principiu se impune n dou ipostaze specifice acti-vitilor de educaie fizic i sport. In primul rnd n cadrul fiecrei lecii, cnd intrarea n efort a subiecilor trebuie realizat gradat, printr-o pregtire a organismului ce respect particularitile fiziologice ale vrstei i ale efortului ce urmeaz a fi prestat.Aceast abordare ne asigur c implicarea in activitate a individului nu va periclita integritatea sau funcionalitatea aparatelor i sistemelor biologice, iar randamentul subiectului nu va avea de suferit din aceast cauz. Acest principiu este respectat n lecie prin aciunile ntlnite n partea de pregtire a organismului pentru efort, a nclzirii, cum este cunoscut n sport, al crei rol este unul bine cunoscut i unanim apreciat ca importan de toi cei implicai n fenornenul practicrii exer-ciiului fizic. In al doilea rnd, principiul trebuie respectat n programarea coninutului lectiilor pe ter-men lung, asigurndu-se astfel o adaptare treptat a organismului la solicitrile specifice activitii i un progres continuu fr sincope i fr problemele fiziologice ce pot fi generate de abordaxea neadecvat a efortului.Principiul face referire la parametrii soiicitarii psiho-fizice la care este supus subiectul in timpul activitilor motrice. El vizeaz activitatea desfsurat m partea fundamental a leciei, unde se acioneaz n vederea realizrii obiectivelor operaionale propuse.Considerm c prin respectarea acestui principiu se nltur situaia de sub sau supra solicitare. Drept urrnare, o dozare corespunztoare a stimulilor din pregtire va produce efectele adaptative i de nvare scontate.Este cunoscut faptul c suprasolicitarea psiho-fizic mpiedic manifestarea achiziiilor specifice activitii la un nivel corespunztor i genereaz un efect de stagnare sau regres al strii de adaptare la efortul respectiv.Totodat, subsolicitarea datorat utilizrii unor stimuli sub nevoile i posibilitile subiectului atrage dup sine o ncetinire a progresului i chiar o anulare a disponibilitilor naturale ale subiectului pentru acest tip de activiti.Astfel, intensitatea optima a soiicitarii poate fi asemuit intensitii-prag a stimulului, sin-gura care declaneaz reaciile adecvate de natur fiziologic sau motric ale indivizilor.In activitile de educaie fizic i sport, optimizarea soiicitarii se impune ca o cerin important n demersul specific pentru ndeplinirea obiectivelor att de dezvoltare morfo-funcional, cat i de nvare, i poate fi respectat prin stabilirea mijloacelor adecvate i a raportului dintre parametrii efortului.Principiul frecvenei si duratei solicitrii (iteratiei optime a solicitrii)Acest principiu are n vedere necesitatea impus de specificul activitilor motrice privind prezena solicitarii pe parcursul unei sptmni i a duratei acestei solicitri att n lecie, ct i n timp.Practica exerciiului fizic a demonstrat c pentru realizarea unei adaptri funcionale corespunztoare i a unei nvri eficiente este necesar ca solicitarea specific s se regseasc de minimum dou ori pe parcursul unei sptmni, timp de minimum 8 sptmni.Desigur c aceste repere sunt pur orientative i variaz n funcie de tipul activitii (educaie fizic, activiti de timp liber, sport de performant), de vrsta practicantului, nivelul de performan motric i obiectivele propuse.Dac n activitile de timp liber sau de educaie fizic se apreciaz c un numr de 3 edine sptmnale asigur atingerea obiectivelor propuse, n sportul de performan numrul activitilor poate ajunge la dou sau mai multe pe zi, n funcie de nivelul de pregtire al sportivului i de perioada de pregtire n care se regsete. In ceea ce privete durata solicitarii n timpul unei lecii, i aceasta se apreciaz dup ace-leai considerente menionate anterior i poate varia ntre 30 de minute pentru activitile de timp liber i cteva ore n activitatea sportiv de performan. Din punctul de vedere al prezenei n timp a activitii motrice pentru care se opteaz, putem conclude susinnd c solicitarea specific activitilor motrice se poate extinde m funcie de activitate, de obiective i de practicant, de la cteva luni pn la toat viaa.Respectarea acestui principiu m educaie fizic i sport impune o programare i planificare judicioas a activitilor att la nivelul leciei, ct i pe termen lung.PARTICULARITILE UTILIZRII MIJLOACELOR DE INSTRUIRE N EDUCAIE FIZIC

Generaliti privind metodele de instruire i educare n educaie fizic i antrenament sportivMetoda, n literatura pedagogic clasic, se definete ca drum ctre, provenind din cele dou cuvinte greceti: odos - cale, metha - spre. Prin adaptare i adugarea notelor specifice n vederea atingerii obiectivelor motrice, fizice, cognitive, afective, metoda este modalitatea de lucru. Definirea ca drum'' sau modalitate de lucru are ns un caracter formal, fr a lua n discuie operaiile sau aciunile ntreprinse pentru atingerea scopului. In consecin, se impune luarea n considerare a coninutului i formei aciunilor, metoda devenind astfel o structur de operaii (logic nlnuite) stabilit n vederea realizrii unui scop sau obiectiv (A. Dragnea, 1997).Metoda are caracter multifuncional, n sensul c poate conduce la realizarea mai multor obiective de diferite tipuri, privind dezvoltarea fizic, a calitilor motrice, a capacitii de efort etc.Mentionm faptul c alegerea uneia sau alteia dintre metode i aplicarea acestora n combinaii i n mod particular sub forma procedeelor metodice definete miestria cadrului didactic. Astfel, profesorul este cel care alege, adapteaz i aplic o metod sau alta, n funcie de grupul de elevi, nivelul motric i cognitiv al acestora, condiiile de desfurare (naturale i sociale) etc. Se impune n acest context, pentru o eficien ct mai bun, o viziune ecologic, integrativ asupra metodelor i aplicrii lor.Sistemul metodelor de nvmnt si specifice educafiei fizice i sportuluiClasificarea metodelor pe criteriul funciei fundamentale pe care o ndeplinesc: predare nvare (dezvoltare evaluare) ne permite realizarea urmtoarei sinteze:Clasificarea metodelor dupa modul de utilizare a informaiei

Clasificarea metodelor dup alte criterii

Dup extensiaDup funciaDup modul deDup forrnele de

sferei de aplicaredidacticadministrare a experieneiorganizare a activittii

Generate Predare* Algoritmice

Individuale

Particulare Invre Euristice Frontale

Relaia efort-odihn Fix are Modelare

Pe grupe omogene

Parte-ntreg Consolidare Pe cupluri

analogic, modelare Verificare Pe compartimente

i apreciere

Metode verbale i nonverbale Metodele verbale folosite n educaie fizic i sport se bazeaz pe discursul verbal sau scris, precum i pe utilizarea materialelor intuitive. Acestea sunt utilizate i de alte discipline fiind ns difereniate prin coninutul motric, formele de organizare i nivelul de instruire.Metode verbale- Descrierea - trebuie s fie realizat ntr-un limbaj accesibil nivelului de cunoatere al colectivului, clar, concis, uneori plastic i sugestiv, apelndu-se la elementele deja cunoscute de subieci. Se ntlnete n cazul predrii mecanismelor specifice unor deprinderi sau priceperi motrice, al modalitilor de acionare, regulilor de desfsurare a unor jocuri de micare sau discipline sportive, etc.- Explicaia - este forma cea mai des ntlnit n educaie fizic, fiind folosit la toate categoriile de subieci. Pentru a fi eficient, aceasta trebuie s ndeplineasc urmtoarele condiii: s fie concis; s fie logic; s fie oportun.n timpul desfurrii activitii, profesorul poate folosi explicaia nainte, n timpul sau dupa realizarea demonstraiei actelor sau aciunilor motrice supuse nvrii.

Conversaia - se refer la dialogul permanent care trebuie s aib loc ntre profesor i subieci. Acesta se poate desfura cu un singur interlocutor sau cu ntregul colectiv (discuia colectiv) i aduce n discuie elementele de strict specialitate care pot contribui la grbirea nsuirii cunotinelor i nlturarea greelilor de nvare.

Comunicarea prin discursul scris - realizat de ctre publicaiile de specialitate i regulamentele diferitelor discipline sportive, care implic n bun msur studiul individual.

Metodele nonverbaleMetodele intuitive sunt reprezentate n activitatea de educaie fizic de: Demonstraia - este indispensabil activitii noastre i se impune a fi realizat la nivel de model, printr-una din cele dou modaliti: de ctre profesor sau de ctre un alt subiect al crui nivel permite acest lucru. n urmrirea demonstraiei este indicat s fie implicai mai muli analizatori, pentru o mai bun nelegere i reprezentare a celor demonstrate.Totodat, trebuie avut n vedere att demonstratia global, ct i cea parial, a anumitor secvene de micare care necesit o atenie deosebit; ritmul demonstraiei trebuie s dea posibilitatea subiecilor s observe toate detaliile structurii supuse nvrii.

* Observarea execuiei altor subieci - este o aciune orientat de profesor ctre aspectele pozitive sau negative ntlnite n execuia colegilor sau participanilor la o competiie.

n acest fel, crete nivelul participrii i contientizrii aciunilor subiecilor.

* Folosirea materialelor iconografice - precum plane, kinograme, imagini video, care evideniaz mecanismul de baz i tehnica realizrii anumitor aciuni specifice.Metoda exersriiExersarea n domeniul educaiei fizice, ca i n alte discipline din curriculum national, se concretizeaz prin variante sau procedee de aplicare, fcnd-o diferit de alte situaii educaionale.

A. Procedee metodice de dezvoltare a calitilor motricen lecia de educaie fizic, metodele pentru dezvoltarea calitilor motrice se aplic cu particulariti fa de antrenamentul sportiv. Acestea privesc numrul de repetri, a ncrcturilor, toate influenate de locul de desfurare a activitii.Principalele procedee metodice folosite pentru dezvoltarea vitezei sunt:- efectuarea actelor i aciunilor motrice n tempouri maximale, utiliznd condiii de exersare obinuite;

- efectuarea actelor i aciunilor motrice m tempouri submaximale, utiliznd conditii de exersare ngreunate;

- efectuarea actelor i aciunilor motrice m tempouri supramaximale, utiliznd condiii de exersare uurate;- efectuarea actelor i aciunilor motrice m tempouri alternative, maximale i submaximale.Procedeele metodice folosite pentru dezvoltarea rezistenei sunt:procedee metodice bazate pe variaia volumului de efort: procedeul eforturilor uniforme se caracterizeaz prin creterea volumului de efort de la o repetare la alta, meninnd constant intensitatea;

procedeul eforturilor repetate const n repetarea aceluiai volum de effort n timpul unei lecii, meninnd constant parametrul intensitate;procedee metodice bazate pe variaia intensitii efortului: procedeul eforturilor variabile presupune modificarea intensitii efortului (n sens de cretere i descretere), pe parcursul unei repetri sau de la o repetare la alta; procedeul eforturilor progresive se bazeaz pe creterea intensitii efortului de la o repetare la alta;procedeul cu intervale, are drept caracteristic variaia volumului i a intensitii efortului.Variaia volumului se nregistreaz de la o lecie la alta, n timp ce variaia intensitii se ntlnete de la o repetare la alta, pe parcursul aceleiai lecii.Intervalul este reprezentat prin pauza dintre repetri, timp n care frecvena cardiac trebuie s revin la valori cat mai apropiate de cele de la nceperea efortului.In funcie de evoluia valorilor frecvenei cardiace, se regleaz intensitatea fiecrei repetri, innd seama de particularitile fiecrui individ i de modul concret n care organismul acestuia rspunde solicitrilor.Pentru dezvoltarea capacitilor coordinative se utilizeaz urmtoarele metode i procedee metodice: variatia execuiei micrilor se realizeaz fie prin mbinarea unor faze pariale ale unei secvene motrice, fie executnd numai anumite secvene i variind ritmul; variaia condiiilor externe are n vedere variaii ale condiiilor i dimensiunilor ambientale sau ale aparaturilor folosite n execuie;

combinarea unor deprinderi automatizate presupune legarea succesiv sau concomitent a deprinderilor motrice nsuite. Metoda se poate aplica numai n cazul automatizrii deprinderilor, altfel nregistrndu-se greeli n execuie; exersarea cu cronometrarea timpului are n vedere executarea unor exerciii bine cunoscute ct mai rapid posibil sau n limite de timp minime i maxime, care se vor nregistra; variaia informaiilor presupune extinderea sau restrngerea informaiilor primite de sportiv n funcie de modificrile mediului.O cretere a numrului de informaii furnizate sportivului va mri capacitatea de control a acestuia. Rezultate optime se pot obine obstrucionnd una din informaiile primite (vizual) sau excluzndu-le pe cele acustice;-exerciii executate pe fond de oboseal - dup un efort, sportivului i se cere s efectueze o serie de aciuni cu un nalt grad de dificultate din punctul de vedere al coordonrii.Avnd n vedere faptul c exerciiile utilizate trebuie bine stpnite sub aspectul execuiei tehnice, aceast metod nu se poate folosi n fazele de modificare i combinare a tehnicii; exerciii n care se urmrete imitarea unor secvene motrice stabilite; execuii de pe ambele pri - aceste ultime dou metode permit multe variaii i pot fi legate ntre ele. Alegerea lor este impus de latura capacitii coordinative ce urmeaz a fi dezvoltat, obinndu-se rezultate numai n cazul variaiei continue a stimulilor.

Vom prezenta n continuare principalele procedee metodice de dezvoltare a forei, care pot fi aplicate n cadrul leciei de educaie fizic.a)Procedee metodice de dezvoltare a forei maxirneprocedeul cu ncrcturi prezint urmtoarele variante de execuie n care greutile propuse se raporteaz ntotdeauna la posibilitile maxime ale subiectului, pentru exerciiul respectiv: creterea continu a ncrcturii, 50%-60%-70%; creterea i descreterea ncrcturii, 50%-60%-70%-60%-50%; creterea ncrcturii n trepte, 50%-50%, 60%-60%, 70%-70%; creterea ncrcturii n val, 50%-60%-55%-65%.b)Procedee metodice de dezvoltare a forei explozive procedeul eforturilor intense i rapide const n execuii cu amplitudine i vitez maxim. Este recomandat folosirea unor deprinderi specifice anumitor discipline sportive, sau a exerciiilor cu greutatea propriului corp (flotri cu desprindere, srituri, genuflexiuni cu desprindere n extensie), exerciiilor cu mingi medicinale sau alte obiecte etc.; procedeul eforturilor mijlocii presupune execuii cu ncrcturi de 30-80% din posibilitile maxime ale subiectului, realizate cu vitez maxima.

c)Procedee metodice de dezvoltare a forei n regim de rezisten procedeul eforturilor executate pn la refuz" presupune execuii cu ncrcturi de aproximativ 60% din posibilitile maxime ale subiectului, realizate pn cnd este necesar ajutorul extern pentru finalizarea micrii; procedeul in circuit este una din cele mai des ntlnite modaliti de acionare pentru dezvoltarea forei n lecia de educaie fizic.

Circuitul const n abordarea alternativ a grupelor musculare, ntr-o succesiune anterior stabilit i organizat la nivel de grupe (ateliere, staii) de exersare.Exerciiile selecionate trebuie s ndeplineasc urmtoarele condiii: s fie simple i bine nsuite de subieci; s fie cunoscute posibilitile maxime ale subiecilor pentru fiecare exerciiu; n organizarea folosit, dou exerciii succesive s nu se adreseze aceluiai segment corporal.Dozarea efortului n cadrul fiecrui atelier trebuie s in seama de posibilitile maxime ale fiecrui subiect pentru exerciiul respectiv. In stabilirea volumului se recomand formula:V = posibilitile maxime + rata de crestere2Rata de cretere se stabilete n funcie de rezultatele subiectului, pentru fiecare exerciiu n parte.Intensitatea efortului se recomand s fie de aproximativ 50-60%, n timp ce pauzele trebuie s asigure o refacere incomplet, n intervalul de 30-60 de secunde dintre ateliere. Refacerea circuitului necesit o pauz cuprins ntre 2 i 4 minute.Clasificarea circuitului se poate face n funcie de urmtoarele criterii: varianta de organizare aleas: pe ateliere

frontal numrul de exerciii ales: circuite scurte, cu 4-6 exerciii

circuite medii, cu 6-8 exerciii

circuite lungi, cu 8-12 exerciii modalitatea de exersare: circuit cu numr de repetri stabilit pentru fiecare atelier, n funcie de posibilitile fiecrui subiect; circuit contra timp, care presupune executarea unui numr maxim de repetri, ntr-un anumit timp, la fiecare atelier. Se recomand ca durata pauzelor s fie mai mic sau egal cu durata de lucru.

Procedeul exersrii n circuit are efecte att asupra indicilor morfologici, ct i asupra celor funcionali (cardio-vasculari, n special), prin dozarea efortului n funcie de posibilitile fiecrui subiect.Procede