DEFINIREA BIOSECURITĂŢII

În folosirea sa uzuală, biosecuritatea se referă la protejarea sănătăţii prin evitarea bolii;

în această publicaţie, biosecuritatea este definită ca "implementarea măsurilor care reduc

riscul introducerii şi răspândirii agenţilor patogeni, necesită adoptarea unor serii de atitudini

şi comportamente de către oameni pentru a reduce riscul în toate activităţile ce includ

animale domestice, captive sau exotice, sălbatice şi producţiile acestora".

Fundamentul biosecurităţii derivă din cunoaşterea epidemiologiei bolii, durata

eliminării patogenului la animalele infectate, căile principale de eliminare, supravieţuirea

agentului în mediu şi căile de infectare. Unele principii generale ale biosecurităţii se aplică la

toate sistemele de creştere şi la toate bolile, dar multe acţiuni practice de biosecuritate trebuie

croite la afecţiunile vizate şi în mod special la sistemul de creştere unde vor fi implementate.

Este important să se ia în considerare aspectele social-economice ale măsurilor propuse,

întrucât vor avea un impact asupra conformităţii.

Controlul bolii este mai dificil în ţări cu nivel crescut al comerţului la distanţă mare şi

în cele cu graniţe lungi şi mişcări substanţiale de suine peste aceste graniţe. Un plan de

biosecuritate naţional, zonal sau compartimental identifică posibile căi de intrare şi răspândire

a bolii într-o ţară, zonă sau compartiment şi descrie măsurile care sunt sau vor fi aplicate

pentreu a diminua riscurile bolii. Recomandarea OIE în Codul terestru al sănătăţii animalelor

(OIE, 2008b) trebuie luată în considerare, în special cu privire la raspândirea bolii în ţări şi

regiuni. Codul terestru defineşte planul de biosecuritate ca: "un plan care identifică potenţiale

căi de introducere şi răspândire a bolii într-o zonă sau compartiment şi descrie măsurile care

sunt şi vor fi aplicate pentru a reduce riscul îmbolnăvirii, dacă sunt aplicabile în concordanţă

cu recomandările din Codul terestru" (OIE, 2008b).

Acest articol pune accentul pe biosecuritatea la nivel de fermă; măsuri care ar trebui

folosite pentru a proteja o fermă şi de intrarea unor noi agenţi patogeni, dar şi de transferul

intern în diferite zone ale fermei. Astfel, biosecuritatea este prezentată sub aspectul a două

componente: bio-excluderea (sau biosecuritatea externă) combină toate activităţile pentru a

exclude introducerea bolii în fermă; şi bio-restricţionarea (sau biosecuritatea internă) se referă

la eforturile de prevenire a răspândirii în turma din fermă şi la alte ferme.

PRINCIPII DE BAZĂ ALE BIOSECURITĂŢII LA NIVEL DE FERMĂ

Multiplele măsuri care pot fi folosite pentru îmbunătăţirea biosecurităţii pot fi

categorizate în mai multe moduri. Un mod este acela de a clasifica măsurile în funcţie de trei

obiective: iyolare, sanitaţie şi controlul traficului. Alt mod este acela de a le clasifica în trei

paşi:

1. izolare;

2. curăţenie;

3. dezinfectare.

Acest sistem va fi analizat mai detaliat.

Izolarea este primul şi cel mai important element al biosecurităţii. Implica ţinerea

animalelor şi materialelor cu potenţial de infectare de cele neafectate. Izolarea este considerat

cel mai eficient pas în obţinerea nivelelor necesare de biosecuritate, dacă un agent patogen nu

intră într-o hală, nu se poate produce infectarea. Nici un animal sau material nu ar trebui să

intre sau să iasă dintr-o hală de suine decât dacă este absolut necesar; acest aspect nu include

doar suinele, se referă la toate speciile (inclusiv omul) care se pot infecta cu agenţi patogeni şi

care pot să infecteze şi suinele.

Izolarea implică crearea de bariere şi controlul a ceea ce trece prin acestea. Barierele

ar trebui să fie fizice şi /sau temporare, unde este posibil şi procedural unde nu este posibil.

Cu toate acestea, asemenea bariere nu vor fi eficiente decât atunci când sunt controlate pentru

excluderea obiectelor cu potenţial patogen. Acest lucru include măsuri precum impunerea de

schimbare a încălţămintei şi imbrăcămintei la toate persoanele care traversează bariera şi

restricţionarea accesului vehiculelor.

Este instructiv ca, chiar şi în cazuri particulare, în sisteme de producţie la scală largă,

unde biosecuritatea este mult mai critică din cauza impactului potenţial al bolii într-un sistem

intensiv cu input ridicat/output ridicat/marjă scăzută; izolarea este baza majorităţii măsurilor

de biosecuritate de la poarta fermei, la boxa fiecărei suine.

Următorul pas foarte eficient în biosecuritate este curăţenia. Majoritatea

contaminărilor cu agenţi patogeni pe obiecte fizice apar datorită materiilor fecale, urinei sau

secreţilor care se adună la suprafaţă; astfel curăţenia va înlătura mare parte din agentul

patogen de contaminare. Toate materialele care trebuie să treacă prin bariera de izolare (în

orice direcţie) ar trebui curaţate atent. Asta înseamnă că nu ar trebui să se observe urme de

murdărie pe suprafaţa materialelor. Săpunul, apa şi o perie sunt adecvate pentru obiecte mici

dar apa sub presiune (de 110 până la 130 bari) este necesară pentru vehiculele mari precum

combine sau tractoare. Dificultatea în curăţirea adecvată a acestor obiecte mari şi complexe

accentueaza nevoia de izolare ca prima şi cea mai importantă metodă de protecţie.

Ultimul pas de biosecuritate este dezinfecţia. Codul terestru defineşte dezinfecţia ca:

"aplicarea, după curăţenia amănunţită, de proceduri cu intenţia de distrugere a agenţilor

infecţioşi sau parazitari ai bolilor animalelor, inclusiv a zoozonelor; acestea se aplică

premiselor, vehiculelor şi diferitelor obiecte care au putut fi contaminate în mod direct sau

indirect"(OIE 2008b). Dezinfecţia este importantă când este executată consistent şi corect, dar

ar trebui privită ca ultimul pas de lustruire al biosecurităţii, folosit după o curăţire eficientă şi

completă. Adesea, dezifectantele nu sunt disponibile în condiţii rurale, astfel orice program de

accentuare a folosirii acestora vor fi îngreunate, fără excepţie. Chiar şi când sunt disponibile,

dezinfectantele sunt folosite adesea incorect. Eficacitatea dezifectantelor în condiţii ideale

diferă de eficacitatea din condiţiile de teren. Dezifectantele nu vor penetra în mod obligatoriu

murdăria în concentraţii suficient de ridicate, nici nu vor fi prezente suficient timp pentru a fi

eficiente. În plus, multe dezifectante sunt dezactivate de materii organice ca lemnul sau

fecalele. Astfel, deşi este importantă, dezinfecţia poate fi privită ca cel mai puţin eficient pas

în biosecuritate.

Biosecuritatea este piatra de temelie în întreţinerea sănătăţii turmei. Managementul

izbucnirii şi controlul epidemic al bolii sunt provocări în multe sisteme de producţie a

suinelor, dar în mod special în sistemele de suine ale micilor întreprinzători din ţările în

dezvoltare şi tranziţie, unde rata ridicată de mortalitate şi morbiditate sunt o problemă majoră.

BOLILE SUINELOR, CĂI DE TRANSMITERE ŞI

IMPLICAŢII PENTRU BIOSECURITATE

PRINCIPALELE BOLI CARE AFECTEAZĂ SUINELE

Sunt diverse metode de clasificare a bolilor; clasificarea folosită în acest articol se

bazează pe impactul bolii.

Boli infecţioase cu transmitere largă

Majoritatea bolilor infecţioase ale suinelor sunt afecţiuni virale severe afectând doar

suinele. Multe sunt un subiect notificabil unor regulamente în multe ţări, întrucât reprezintă un

pericol major pentru populaţia de porci şi în unele cazuri pentru alte specii de animale. Aceste

virusuri au o abilitate clară de raspândire şi au, în formă acută, un impact sever cu rată ridicată

de mortalitate la porcii susceptibili. Pentru majoritatea virusurilor, sunt valabile teste de

diagnostic şi vaccinuri comerciale eficiente. Multe ţări au iniţiat programe de eradicare de

succes, dar virusurile sunt încă prezente în multe părţi ale lumii. Aceste boli reprezintă un

pericol major pentru producţie şi comerţ şi ar trebui privite ca prioritate luând în considerare

biosecuritatea în relaţie cu sănătatea suinelor.

Exemplu: febra aftoasă, pesta porcină africană, pesta porcină clasică, boala lui

Aujeszky (pseudoturbare). Pesta porcină africană este una din cele mai serioase boli animale

care se transmit la alte specii cu letalitate mare la suine, cu consecinţe socio-economice

potenţial devastatoare, predilecţia pentru răspândire internaţională rapidă şi neanticipată (ex:

prin carne contaminată) şi lipsa de vaccinuri disponibile.

Alte boli infecţioase severe

Bolile din această grupă împart câteva caracteristici cu cele din grupa anterioară, dar

chiar şi în forma lor acută este probabil să aibă, per asamblu, un impact economic mai puţin

semnificativ(deşi pot fi devastatoare pentru împrejurările afectate). Aceste boli sunt foarte

contagioase şi în consecinţă, sunt răspândite în toată lumea; pot apărea în epidemii, lovind în

valuri, iar altele apar sub formă epidemică cu activitate virală persistentă lungi perioade de

timp în turme. Sindromul reproductiv şi respirator la porcine, şi cu extindere mai mică la

suine, prezintă adesea acest tipar epidemic. În ferme fără măsuri adecvate de control,

asemenea boli pot avea impact economic serios.

Exemple: sindromul reproductiv şi repirator suin şi gastroenterita transmisibilă

Boli de producţie epidemice

Un agent infecţios este adesea implicat în boli de producţie epidemice, dar

manifestarea clinică a bolii este în principal o cauză a mediului în care sunt ţinuţi porcii într-o

fermă. Patogenii pot fi transferaţi fără un impact economic clar, dacă managementul, igiena şi

gospodărirea turmei sunt adecvate. Comparată cu cele două grupuri anterioare, principala

caracteristică a bolilor de producţie este aceea că patogenul este prezent în multe populaţii de

porci din toată lumea, dar sunt diferenţe largi în severitatea manifestării clinice. Boala poate

avea consecinţe limitate sau poate fi foarte severă şi îngijorătoare pentru un producător sau un

sistem de producţie.

Exemplu: În sistemul respirator, pneumonia enzootică, pleurita, pleuropneumonia şi

influenţa porcină; în sistemul digestiv, afecţiunile enterice apar la nou născuţi şi la post

înţărcare, şi ileită şi dizenteria suină în porcii de finisare; în tractul reproducător,

imposibilitate de concepţie, purcei nascuţi morţi; în sistemul scheletic, artrită, osteocondroză;

iar pe piele, paraziţi (râia sarcoptică, păduchi) şi infecţii bacteriene (precum Staphilococcus

hyicus)

Zoonoze

Bolile zoonotice sunt acelea care infectează oamenii cu patogeni transmişi de animale.

Pot fi transmise direct prin contact animal-persoană sau, indirect prin consumul de alimente

contaminate. Toate animalele pot reprezenta un pericol pentru sănătate, astfel alimentaţia de

origine animală este o parte integrantă a protocoalelor de sănătate publică, de aceea se găseşte

la nivel global multitudinea de legislaţii pentru siguranţa alimentelor. Cu privire la porci,

influenţa porcină clasică a fost documentată ca fiind transmisă ocazional la oameni ca şi

Streptococcus suis, care ar putea fi considerat un pericol ocupaţional pentru cei care muncesc

în industria porcilor. Recent a fost sugerată o legătură între Staphylococus aureus rezistentă la

meticilină la porci şi infecţia MRSA la oameni. Se ştie că porcul domestic este succetibil la

alte câteva boli zoonotice: rabie, turbeculoză, leptospiroză, bruceloză, encefalită japoneză B.

Carnea de porc infectată, când este consumată fără a fi pregătită adecvat, poate transmite

diferiţi patogeni,ca trichineloza, cisticercus, salmonela, listeria; pentru ultimele două, igiena

neadecvată din timpul procesării cărnii sau de acasă, poate fi deasemenea o sursă de

contaminare.

În multe cazuri, în special pentru bolile de producţie, mediul în care animalele sunt

ţinute determină severitatea cu care boala se manifestă; un mediu puternic contaminat, pentru

animalele cu un sistem imunitar slab, înclină balanţa şi aduce o boală în stare clinică.

RUTE DE TRANSMITERE A BOLILOR ŞI IMPLICAŢII PENTRU

BIOSECURITATE

Contactul direct între porci

Mulţi patogeni sunt transmişi prin contact direct între porci infectaţi şi porci

predispuşi. Aceasta este cea mai potentă rută de transmitere a majorităţii bolilor porcine.

Pentru ca transferul de patogeni să aibă loc, trebuie să existe o doză infecţioasă de patogen

destul de mare care să fie transmisă la un animal predispus; gripa porcină, de exemplu, se

reproduce în tractul respirator superior şi se transmite prin nas, aşa că contactul între nasuri va

împrăştia virusul. Contactul apropiat, îndelungat sau repetat între animalul infectat şi cel

predispus, ca cel în ţarcuri sau camioane în timpul transportului, măreşte posibilitatea de

transmitere. Eliminarea de patogeni nu este constantă şi este cel mai ridicată în faza acută a

bolii.

Unele animale care par a fi sănătoase pot deasemenea să elimine patogeni în cantităţi

suficiente încât să răspândească infecţia; aceşti purtători tăcuţi pot fi văzuţi în special în cazul

bolilor endemice. Astfel de animale prezintă un risc clar când sunt mutate şi amestecate cu

animale predispuse. Teste auxiliare folosind serologie pentru expuneri anterioare şi tehnici

moleculare, ar putea detecta purtători când o examinare clinică nu poate.

Materialul seminal

Transmiterea virală prin material seminal a fost bine documentată atât în vieri infectaţi

experimental cât şi natural. Majoritatea viruşilor sistemici pot fi execraţi în materialul

seminal, care poate fi o sursă de transmitere a virusului bolii lui Aujesykz, parvovirusului,

gripei porcine clasice şi a virusului PRRS. Unii patogeni bacterieni specifici, inclusiv

bruceloza şi leptospiroza, sunt transmise prin material seminal, dar majoritatea

contaminanţilor bacterieni din acesta provin din materiale fecale/din mediu. Igiena

corespunzătoare din timpul colectării materialului seminal şi distribuţiei acestuia este de o

importanţă esenţială, împreună cu controale de rutină ale vierilor privind infecţii transmisibile

prin material seminal.

Transmiterea aeriană

Transmiterea aeriană este deseori greu de documentat (cu câteva excepţii, cum ar fi

Boala febrei aftoase), dar poate fi studiată experimental. Distanţa sigură între ferme variază,

în funcţie de mărimea fermei, încarcătura de patogeni, rezistenţa patogenului la uscarea în aer,

condiţii climatice şi geografia locală. Transmiterea aeriană a organismelor pe distanţe mai

mari de 4,5 km a fost recent descrisă pentru virusul PRRS şi Mycoplasma hzopneumoniae.

Sub condiţii climatice specifice, unele rădăcini ale virusului Febrei Aftoase, pot fi cărate de

vânt pe distanţe de până la 20 km (deşi nu pare posibil ca porcii să fie infectaţi pe această

rută), şi virusul pseudorabicpână la 9 km. Virusul gripei porcine este cu siguranţă transmisibil

prin picături aerosole pe distanţe scurte în clădire, dar transmiterea între clădiri pe această rută

nu a fost încă demonstrată.

Oameni

Rolul oamenilor ca transmiţători de patogeni la porci a fost studiat cu atenţie în ultimul

deceniu; oamenii pot transporta patogeni pe încălţăminte, îmbrăcăminte, mâini, etc. Oamenii

pot transporta viruşi în mucoasa lor nazală (purtători nazali) fără a fi infectaţi, şi pot fi

deasemenea infectaţi şi să răspândească patogeni când sunt bolnavi sau purtători fără nici o

simptomă clinică.

Crescătorii de porci trebuie să fie conştienţi de potenţialul lor rol în răspândirea de

boli, deoarece intră în contact fizic cu porcii, inclusiv cei care sunt afectaţi clinic, în munca lor

zilnică. Furnizorii de servicii şi intermediarii, aşa ca transportatorii de porci, tehnicienii şi

veterinarii, pot fi nevoiţi să viziteze mai multe ferme în aceeaşi zi, mărind astfel riscul de

răspândire al bolii; la fel de problematic este atunci când crescătorii de porci sau familiile lor

cresc porci ai lor.

Trebuie deasemenea amintit că oamenii determină mişcarea animalelor şi a produselor

între turme, pieţe sau regiuni. Interacţiunile specifice între turme şi procesatori depind în mare

măsură de cererea consumatorilor şi stocul de produse din porc. Diferenţe mari de preţ

înseamnă, deseori sezonier, mişcări semnificative de animale, şi pot astfel să răspândească

boli prin interacţiuni mai dese; forţe economice pot cauza mişcări de animale pe distanţe mari,

crescând astfel posibilitatea de răspândire geografică a bolii.

Vehicule şi alte obiecte contaminate

Echipamentul utilizat de fermierii de porci trebuie considerate ca obiecte contaminate.

Mai mult, vehiculele pot transmite patogenii pestei porcine, când bălegar care conţine agenţi

ai bolilor adereaza la roţile vehiculelor sau pe caroserii. Sunt dovezi că pesta porcina africană,

Actinobacillus pleuropneumoniae, virusul gastro enteritei transmisibile, şi Streptococcus suis

pot fi răspândite de vehicule contaminate. Tiruri, rulote, dube, chiar şi motociclete folosite

pentru transportul porcilor sau carcase pentru fabrici de prelucrare reprezintă un risc ridicat de

transmitere a bolilor.

Hrănirea porcilor, inclusiv alimentare cu lături, şi apă potabilă

Hrana şi apa pot deveni contaminate şi pot juca un rol în menţinerea bolilor endemice

sau toxice. Întrucât unii patogeni pot supravieţui în resturi de carne contaminate, atenţie

sporită trebuie acordată la utilizarea resturilor de mâncare pentru hrănirea porcilor (care pot

include produse procesate de porc, cum ar fi carne uscată, care nu a fost încălzită). Carnea

proaspătă de porc este un risc documentat de transmitere a unui număr de patogeni, cum ar fi

Febra aftoasă, pesta porcină clasică, şi pesta porcină africană. Recent, investigatori au

implicat deasemenea carnea proaspătă de porc ca o potenţială rută de răspândire a virusului

PRRS. Multe ţări interzic hrănirea porcilor cu produse de carne netopite. Laptele

nepasteurizat şi produsele secundare ale laptelui obţinute de la bovine infectate cu

tuberculoză, bruceloză, febră aftoasă, etc. pot fi deasemenea o sursă de patogeni.

Virusul gripal la porci este în general resticţionat la tractul respirator, aşa că nu este

transmis prin carnea de porc. Nu supravieţuieşte mult timp în afara gazdei, aşa ca hrana şi apa

nu sunt considerate ca surse majore de transmisie.

Bălegarul de porc şi aşternutul

Bălegarul de la porci infectaţi conţine cantităţi mari de viruşi, bacterii şi paraziţi.

Înlăturarea bălegarului de porc trebuie considerată atunci când se proiectează şi

implementează programe de biosecuritate, deoarece bălegarul poate să conţină organisme

patogenice, ducând la boli transmise oral-fecal. Contaminarea din bălegarul de porc prezintă

un risc pentru sănătatea animalelor sau oamenilor, dacă bălegarul nu este tratat adecvat sau

controlat. Împrăştierea suspensiilor de la porci pe terenuri agricole poate introduce patogeni în

lanţul de hrană şi ecosistemul uman, dacă nu este oferită atenţie în timpul depozitării şi

împrăştierii.

Bălegarul de porc poate conţine Ascaris, Tenie, Cryptosporidium, Zersinia şi specii de

Salmonela, Campylobacter, coliformi fecali, Streptococi fecali şi alţi patogeni, ca virusul

hepatitei E. În zone unde tuberculoza apare la bovine, fecalele pot deasemenea

conţinetuberculi de baili viabili, creând un pericol unde bovinele şi porcinele sunt crescute

împreună.

Materialul de aşternut pentru porci poate deasemenea să răspândească patogeni; de

exemplu, rumeguşul şi talajul pot transporta bacterii de Mzcobacterium avium.

Datorita duratei de viaţă scurte a virusului gripei în afara porcului, bălegarul nu

prezintă un risc ridicat de transmitere a virusului gripei. Aşternutul, deasemenea, nu este

considerat ca o sursă majoră de transmitere a virusului gripei.

Potenţialul de transmitere a bolilor de către oameni, vehicule sau echipamente, hrană,

material de aşternut sau bălegar va fi afectat de temperatură: temperaturi scăzute imbunătăţesc

supravieţuirea patogenilor, pe când expunerea la soare şi uscare tinde să reducă

supravieţuirea.

În vreme caldă, virusul gripei porcine nu supravieţuieşte pentru perioade lungi odată

răspândit, dar supravieţuirea este îmbunătăţită la temperaturi scăzute, aşa că un tipar sezonier

la gripă poate fi observat.

Păsări, lilieci, rozătoare, porci nedomesticiţi şi sălbatici şi animale domestice sau

vagaboante

Păsările şi liliecii prezintă un risc particular de răspândire a bolilor în coteţuri deschise.

Păsările (ex. vrăbii, grauri, pescăruşi şi ciori) vin în contact cu porcii când caută hrană, şi pot

contamina alte turme cu excremente şi prin transfer mecanic.

Păsările pot transmite Bordetella, erizipel şi tuberculoza aviară. Există deasemenea

dovezi cum că păsările pot transmite viruşi care cauzează pesta porcina clasică, PRRS, gripă

şi gastro enterita transmisibilă la porci.

Rozătoare, în special şobolanii şi şoarecii, trăiesc de obicei în contact direct cu porci şi

sunt implicaţi în transmiterea de boli endemice la porci. Rozătoarele pot cutreiera regiunile de

ţară căutând noi surse de hrană când crescătoriile de porci sunt golite, şi se întorc cand sunt

repopulate, când pot recontamina porcii noi. Rozătoarele sunt capabile să călătorească până la

3 sau 4 km de zone infectate unde porcii sunt ţinuţi, purtând infecţii. Pot transporta agenţii

care cauzează rinită atrofică, PRRS, infecţii Steptococcus suis şi encefalită.

Animalele sălbatice pot adăposti bruceloză, leptospiroza, tricinela, pseudo turbare şi

mulţi alţi patogeni. De exemplu, iepurii în Danemarca şi Polonia răspândesc Brucella suis în

anumite circumstanţe şi infectează turme care cresc afară.

Porcii sălbatici şi sunt suine nedomesticite care rămân şi care sunt introduse în regiuni

care nu au avut o populaţie indigenă de porci. Porcii ferali sunt porci domesticiţi care au

scăpat şi au creat populaţii sălbatice. Ei sunt un pericol major de infecţie deoarece sunt

comuni în multe zone şi adăpostesc patogeni care afectează porcii domestici.

Printre alte boli, porcii ferali şi sălbatici pot transmite pesta porcină clasică, pestă

porcină africană, febră aftoasă şi pseudo rabie. De exemplu, virusul pestei porcine africane se

găseşte în Africa de Sud şi Est, într-un ciclu antic între mistreţi (Phacochoerus aethiopicus) şi

căpuşe ale complexului Ornithodoros moubata. Există deasemenea un ciclu domestic care

implică porci de rasă locală, cu sau fără implicare a căpuşelor.

În timpul scrierii, rădăcina pandemică de H1N1 2009 se crede că este transmis în

principal de oameni, porcii fiind infectaţi prin contact cu oamenii. Nu exista informaţii care să

arate că porcii sălbatici poartă în prezent rădăcina pandemică a gripei, dar în timp ce durata

transmiterii virusului gripei este scurt şi necesită contact direct cu porcii domestici, porcii

salbatici au o probabilitate scăzută să devină o sursă majoră de transmitere a gripei în sistemul

de producţie (exceptân cazurile unde porcii sălbatici şi domestici se amestecă).

Câinii vagabonzii pot răspândii virusul gastro enterita transmisibilă, desinteria

porcească şi patogeni de bruceloză, în timp ce pisicile sunt un potenţial transmiţător al

toxoplasmozei la porci, prin fecalele lor, şi pot fi vectori mecanici întrucât caută royătoare

rătăcitoare.

Artropodele

Anumiţi viruşi, inclusiv cei responsabili pentru pesta porcina africană, encefalită

japoneză şi PPRS, pot fi purtaţi de artropode, cum ar fi căpuşele şi ţânţarii, sau pe care le pot

replica, astfel complicând programele de eradicare şi control. Căpuşele sunt incapabile de a

călătorii la porci, dar porcii pot intra în contact cu căpuşele când ating sau dorm în zone

infectate cu acestea. Pesta porcină africană este un exemplu bun a unui virus născut la căpuşe;

controlul său necesită cunoştinţe despre artropode şi despre comportamentul gazdei.

Muştele sunt atrase de materia organică, cum ar fi bălegarul sau carcasele, şi pot

răspândii mecanic patogeni cum ar fi gastro enterită transmisibilă şi Streptococcus suis când

zboară între ferme.

PROBLEME DE BIOSECURITATE ŞI PRACTICI

BUNE ÎN SECTORUL PORCINELOR

RISCURI LA FERME ŞI MĂSURI DE BIOSECURITATE AFERENTE

Măsurile cheie care trebuie implementate pentru a se evita introducerea de noi

patogeni într-o unitate de porci (bio-excludere) şi pentru a se limita răspândirea bolilor într+o

turmă sau în alte ferme (bio-izolare) sunt descrise în următoarele. Caracteristicile măsurilor de

biosecuritate selectate sunt prezentate în Anexa 1, împreună cu eficienţa lor relativă.

Potenţialul de asimilare a măsurilor de biosecuritate selectate în diferite sistme sunt comparate

în Anexa 2.

Producţia de porci care îşi caută hrana

În producţia de porci care îşi caută hrana, riscurile de sănătate sunt numeroase.

Contactul cu alţi porci, domestici, sălbatici sau nedomesticiţi, rozătoare, păsări şi alte animale

domestice nu este controlat, ceea ce creează condiţii favorabile pentru răspândirea de boli.

Datorită naturii sale, acest sistem este cel mai problematic. Crescătorii de astfel de

porci nu pot introduce măsuri de biosecuritate eficiente, încât porcii cutreieră liberi pentru

majoritatea zilei. Totuşi, există metode simple care pot fi recomandate, care se axează pe un

efort minim de timp şi costuri.

Introducerea doar de porci curaţi

Satul trebuie să fie unitatea epidemiologică care trebuie securizată, pentru că porcii

dintr-un sat s-au născut şi au fost crescuţi în sat, se amestecă, şi de aceea se presupune că au

acelaşi status de sănătate. Porci noi care urmează a fi introduşi în sat nu trebuie să poarte vreo

boală, şi este nevoie de atenţie sporită când aceştia sunt cumpăraţi din piaţă. Aceşti porci ar

trebui să treacă printr-o perioadă de carantină; un minim de 30 yile este recomandat pentru a

permite semnelor clinice să se dezvolte. În timpul carantinei, animalele trebuie observate

frecvent pentru semne ale unei boli. Carantina trebuie să aibă loc într-o facilitate separată,

cum ar fi marginea satului, pentru a se evita întregii populaţii de porci. Este deasemenea

necesar o atentă observare a schimbului de încălţăminte şi îmbrăcăminte, a unei curăţenii şi

dezinfectări atente, pentru ca animalele contaminate să fie tratate ultimele.

Există deasemenea griji cu privire la scroafele şi vierii care sunt mutate dintr-o locaţie

în alta pentru împerechere. Starea de sănătate a vierilor trebuie cunoscută, mai ales cu privire

la posibile boli. În ţări în curs de dezvoltare, unii fermieri se specializează în creşterea de

vieri: este esenţial să se deţină cel puţin un vier matur (cu un viitor succesor) pentru fiecare

sat, pentru a se evita contactul între porci din mai multe sate.

Evitarea comerţului cu porci bolnavi

Nu este neobişnuit ca crescătorii de porci care îşi caută hrana, să vândă animalele

abatoarelor la primele semne ale unei boli. Comerţul cu animale bolnave prezintă un risc

serios, în special când sunt vândute pe pieţe de animale vii, doarece aceste animale pot

elimina agenţi infectanţi. Prezintă deasemenea un risc public major de sănătate, doarece

animalele bolnave pot transmite boli zoonotice oamenilor, în special copiilor şi oamenilor în

vârstă. În ciuda implicaţiilor financiare pe care le vor avea pentru fermierii săraci, vânzarea

sau consumul de animale bolnave trebuie interzisă şi descurajată activ. Cumpărătorii

potenţiali tebuie informaţi că un porc vândut ieftin este probabil bolnav, aşa că va costa mai

mult cu timpul.

Evitarea hrănirii cu lături

Utilizarea de lături netratate trebuie evitată, şi este des interzisă de reglementările

naţionale. În ciuda acestui fapt, în ţările în curs de dezvoltare, resturile din restaurante şi din

bucătării sunt deseori folosite ca hrană, pentru că permit îngrăşarea rapidă a porcilor, datorită

conţinutului ridicat energetic şi de proteine. Dacă porcii urmează să fie hrăniţi cu lături,

aceasta trebuie încălzită la o temperatură minimă pentru o perioadă suficientă de timp (ex.,

100 grade Celsius pentru minim o oră).

Înlăturarea adecvată a carcaselor

Când animalele mor în condiţii neobişnuite, serviciile veterinare trebuie informate

pentru ca acestea să ia măsurile necesare pentru controlul răspândirii bolii. În urma bolii sau

unei răni mortale, animalele moarte ar trebui îngropate, compostate sau arse. Autorităţile

locale trebuie să împiedice comerţul ilegal cu animalele moarte, care ar putea avea un impact

serios asupra sănătăţii consumatorilor şi a încrederii în produsele din carne de porc.

Curăţenia şi dezinfecţia

Măsuri de prevenire pentru bio-izolare nu prezintă standardele necesare într-un mediu

în care porcii cutreieră fără controlul proprietarului. Utilizarea deasă de dezinfectanţi nu este

practică, dar chiar şi când îşi petrec majoritatea zilei cutreierând, sunt de obicei adăpostiţi

noaptea, aşa că adăposturile de noapte ar trebui să fie curate, şi dezinfectate când este posibil.

Acelaşi lucru se aplică întregului echipament utilizat, mai ales dacă este utilizat şi de alţi

crescători de porci.

Alte măsuri premeditate: vaccinarea

Deoarece intră în contact cu animale domestice sau sălbatice, rozătoare şi alţi

potenţiali purtători de boli, cum ar fi căpuşele, porcii domestici ar trebui vaccinaţi unde este

posibil şi când vaccinuri sunt disponibile.

O strategie cheie în atingerea scopurilor privind biosecuritatea este aceea de a încuraja

crescătorii de porci să ia o abordare participatorie, în care o înţelegere îmbunătăţită a riscurilor

şi a măsurilor de protecţie să fie obţinută: când membrii comunităţii văd că acţiunile sunt

benefice şi posibile, creşte probabilitatea ca aceştia să adopte măsuri în interiorul şi între sate.

În relaţie cu virusul pandemic H1N1 gripă, principalul factor de risc este transmiterea

de la porci bolnavi la oameni, prin contact direct. Campanii educative care încurajează

conştientizarea comunitaţii asupra potenţialului de transmitere între oameni şi porci este

importantă. Oamenii cu simptome clinice ale gripei nu ar trebui să ia contact cu porcii pentru

cel puţin şapte zile de la startul bolii. Muncitorii care iau contact direct cu porcii trebuie să

aibă prioritate când vine vorba de măsuri preventive, ca vaccinarea şi aprovizionarea cu

îmbrăcăminte protectoare când este disponibilă. Centrul de Control şi Prevenire al Bolilor din

Statele Unite (CDC) furnizează ghidare interimară asupra prevenirii răspândirii gripei. Un

virus, inclusiv virusul H1N1 2009, pentru oameni în contact apropiat cu porcii într-o

împrejurare non-comercială şi pentru muncitori angajaţi la ferme comercial de suine.

Producţia de porci la scală mică în spaţii închise

Densitatea mare de porci în sistemul de producţie la scală mică în spaţii închise duce la

un risc mai ridicat de circulare a patogenilor între turme. Managementul de tip totul-înăuntru-

totul afară, perioade de pauză şi proceduri de dezinfectare sunt deseori impractice. Izolarea

animalelor de vârste diferite este incompletă. Limitarea de vizitatori şi controlul rozătoarelor

sau animalelor vagaboande este dificilă.

Fără o sursă curată de un stoc pentru înmulţire, este dificilă evitarea transmiterii

bolilor printre stocul de înmulţire. Fermierii care cresc porci pentru piaţă îşi procură de obicei

animalele din mai multe locuri, aşa că au un risc mai mare ca boala să intre în sediile lor.

Practicile de hrănire încă depind de sursele locale, dar unii producători folosesc furaje

industriale când au posibilitatea. Carne, oase sau peşte necontrolate pot fi hrănite porcilor,

inclusiv lături de la restaurantele urbane.

Pe măsură ce populaţia unei unităţi de producţie creşte, efluenţii suinelor devin o

îngrijorare. Apa uzată şi bălegarul sunt o sursă majoră de poluare şi contaminare cu fecale. În

ciuda eforturilor de promovare a biogazului şi compostului, resturile uzate sunt aruncate fără

control.

Sistemele de producţie care integreaza mai multe specii reprezintă o strategie validă

pentru a atenua riscurile financiare şi pentru a optimiza utilizarea produselor secundare.

Oarecum, aceste sisteme ridică griji adiţionale privind biosecuritatea şi sunt factori de risc

pentru numeroase boli, inclusiv FMD, pseudo-rabie şi salmonela. Amestecul de animale de

mai multe specii la aceeaşi fermă creşte deasemenea riscul ca noi viruşi să apară, în special

virusul gripal care poate infecta mai multe specii.

În ciuda acestor probleme, fermierii implicaţi în producţia la scală mică tind să

implementeze unele măsuri de biosecuritate în plus faţă de proprietarii porcilor care îşi caută

hrana, dacă sunt stimulaţi corect. De exemplu, fermierii găsesc dificultăţi în obţinerea de

împrumuturi bancare şi credit pentru acest tip de producţie din cauza riscurilor financiare care

au legătură cu bolile. Asocierea de biosecuritate bună la ferme cu acces mai uşor la credite

poate fi benefică atât pentru producători cât şi pentru partenerii lor financiari.

Izolarea, curăţenia şi dezinfecţia ar trebui ar trebui implementate, cu accentul pe

izolare. Principala diferenţă faţă de producţia de porci care îşi caută hrana este că există o

barieră fizică faţă de mediul extern.

Locaţia şi îngrădirea fermelor de porci

Locaţia unei ferme de porci este un factor critic în introducerea de boli. Când o nouă

fermă de porci este construită, chiar şi una mică, apropierea sa faţă de alte ferme de porci şi

drumuri publice trebuie considerată. O distanţă minimă între ferme vecine şi între unităţi în

cadrul fermei este de dorit, pentru a limita riscul răspândirii de boli aerosole. Distanţa va varia

în funcţie de condiţii şi mediu. Pe teren plat, curente de aer de la un hambar pot rămâne în

cantităţi concentrate şi se crede că pot împrăştia patogeni pe distanţe mari sub anumite stări

climatice. Riscul este greu de evitat unde terenul este restrâns. Copaci şi dealuri care întrerup

curentul de aer pot ajuta la limitarea răspândirii prin aer, cum pot deasemenea şi instalarea de

protecţii împotriva vântului pe premisă.

Unităţi la ferme, şi ţarcuri ar trebui îngrădite. Gardul trebuie să fie îndeajuns de robust

pentru a preveni intrarea animalelor sălbatice, inclusiv mistreţi şi porci sălbatici, şi pentru a

preveni porcii domestici să scape. Contactul cu păsările ar trebui evitat deasemenea, prin

folosirea de plase pe acoperişuri şi în zonele deschise. Intrările în fermă trebuie identificate

clar, iar accesul să fie controlat.

Muncitorii şi vizitatorii

Muncitorii şi vizitatorii trebuie să observe stict protocoalele de la fermă pentru a

minimiza riscul introducerii de boli; scopul este să ţină vizitatorii cât mai departe de porci

posibil.

Toţi oamenii care intră în fermă, inclusiv fermierul şi salariaţii, nu ar trebui să intre în

contact cu alţi porci recent. Vizitatori la fermă ar trebui întotdeauna întrebaţi dacă au vizitat

recent locuri posibil contaminate, cum ar fi ferme de porci, abatoare, camere post-mortem;

dacă au vizitat, nu ar trebui permis accesul acestora decât dacă sunt luate toate măsurile de

siguranţă necesare. Un registru al vizitatorilor, în care vizitatorii îşi înregistrează ultima

expunere la porci, este un instrument folositor pentru implementarea acestei măsuri. Salariaţii

care lucrează cu turma nu trebuie să ia contact cu alţi porci, şi nu ar trebui să aibă porci acasă.

Vizitatorii, inclusiv alţi fermieri şi muncitori, ar trebui să primească îmbrăcăminte

adecvată şi încălţăminte curată de la ferma pe care o vizitează, şi ar trebui să-şi spele mâinile

la intrare. Unde e posibil, o clădire specială ar trebui să existe la intrare, unde muncitorii şi

vizitatorii pot să-şi schimbe hainele şi să-şi schimbe salopetele şi încălţămintea.

La ferme mai mici, fermierii petrec de obicei timp limitat în ţarcurile porcilor şi nu-şi

curăţă sau schimbă încălţămintea sau îmbrăcămintea de muncă. Programe de extensie ar

trebui să recomande folosirea de îmbrăcăminte şi încălţăminte care sunt purtate doar în unităţi

de porci (şi clar nu în vizite la alte ferme de porci).

Altă opţiune eficientă este disponibilitatea apei pentru a îndepărta toate materialele

organice vizibile, urmat de dezinfecţie. Găleţi şi preşuri de dezinfectare nu vor funcţiona dacă

bălegarul este prezent pe încălţăminte.

În contextul crizei virusului pandemic H1N1 din 2009, oamenii infectaţi pot transmite

virusul porcilor, aşa că este critic ca oamenii cu simptome de boli respiratorii să stea departe

de ferme până ce s-au recuperat, şi orice obiect l-ar fi contaminat trebuie dezinfectat înainte

de intrarea în fermă. Muncitorii şi vizitatorii ar trebui încurajaţi să se vaccineze regulat

împotriva gripei când este posibil; această recomandare include transportatorii de porci şi alţii

care intră în contact direct cu porcii.

Vehicule şi echipament

Şoferii şi vehiculele cu care transportă porcii spre pieţe sau abatoare, sau livrează

hrană reprezintă un risc major de transmitere a bolilor. Şoferii ar trebui să respecte cu stricteţe

protocoalele fermelor şi principile de biosecuritate când mânuiesc animalele. Hrana ar trebui

livrată în exteriorul ţarcurilor. Vehiculele, în special cele folosite la treansportul porcilor,

trebuie curăţate amănunţit înainte de întoarcerea sau vizitarea fermelor.

Crescătorii de porci trebuie să ia deasemenea precauţii împotriva contaminării de la

vehicule prin stabilirea unei locaţii sigure de încărcare a porcilor (posibil cu o boxă) şi să nu

permită şoferilor intrarea în clădiri. Vehiculele trebuie curăţate şi dezinfectate după fiecare

rotaţie.

Toate instrumentele şi echipamentul care intră în contact cu porcii, cum ar fii laţuri de

reţinere, ace şi bisturiuri, ar trebui destinate fermei şi păstrate curate. Ele nu ar trebui

transportate de la fermă la fermă; dacă trebuie transportate, trebuie dezinfectate şi curăţate.

Controlul dăunătorilor

Crescătorii de porci ar trebui să practice controlul dăunătorilor şi rozătoarelor, cu

substanţe speciale sau prin păstrarea împrejurărilor unităţii de porci curate. Substanţele nu ar

trebui folosite unde există riscul ca porcii să mănânce momeala sau carcasele rozătoarelor

moarte. Potenţialele refugiuri ale rozătoarelor, cum ar fi gunoiul, terenuri unde acesta se

aruncă, tufişuri sau teren părăsit trebuie eliminate sistematic. Resturile mâncării de porci

trebuie curăţate regulat şi mâncarea de porci trebuie depozitată corect pentru a preveni accesul

rozătoarelor sau animalelor sălbatice şi păsărilor.

Dacă este folosit, aşternutul ar trebui să provină din surse fără porci şi să nu fie

permisă contaminarea de la păsări, şobolani sau şoareci în timpul depozitării.

Introducerea de porci curaţi

Este important să se evite introducerea de porci de la alte ferme, altele decât cele

pentru înmulţire, sau de la alte ferme despre care se ştie că sunt lipsite de boli. Utilizarea

adecvată poate ajuta la introducerea de gene noi fără introducerea de porci vii în fermă. Porcii

pentru înlocuire care intră în premiză ar trebui să provină de la surse sigure cunoscute şi aflate

în carantină, sau cel puţin separate fizic. Porci proaspăt cumpăraţi ar trebui păstraţi pentru un

minimum de 30 de zile într-un ţarc de carantină, izolat de ferma de porci. În timpul primei

faze a carantinei, fermierul poate să observe porcii noi şi să determine dacă sunt bolnavi sau

nu. După carantină, porcii noi pot fi introduşi în turmă. Scroafelor tinere pentru înlocuire,

trebuie să li se permită adaptarea la mediul local înainte de a fi folosite pentru înmulţire. A

doua fază a carantinei poate fi aşadar dedicată procedurilor de aclimatizare, pentru a permite

porcilor de înlocuire să se adapteze florei microbiene a turmei, hranei şi procedurilor de

management.

Vaccinarea şi deparazitarea ar trebui aplicate la sosore.

Izolarea pe vârstă

Creşterea pe izolare în funcţie de vârstă ar trebui încurajată, şi clădirile ar trebui

destinate pentru a se evita amestecul grupurilor de porci de statusuri de sănătate diferite.

Păstrarea animalelor în grupuri conform vârstei şi stagiului psihologic este recomandat pentru

o productivitate mai bună, cât şi pentru motive sanitare.

Grupuri omogene de porci de aceeaşi vârstă, cum ar fi cei născuţi în aceeaşi săptămână

şi în aceeaşi cameră, ar trebui păstraţi împreună până la tăiere, fără a fi amestecaţi cu alţi

porci. Metoda livrării porcilor ar trebui făcută pe baza unei politici de igienă toţi înăuntru/toţi

afară, unde este posibil. Când un grup de porci de aceeaşi vârstă părăsesc acomodările pentru

următorul pas, cum ar fi de la creşă la crescătorie, premisele trebuie curăţate şi dezinfectate

amănunţit.

Curăţirea şi dezinfecţia

O rutină importantă pentru reducerea riscului de epidemii de boli endemice este

curăţenia regulată şi amănunţită a unităţii porcilor, inclusiv să se asigure îndepărtarea

bălegarului din ţarcuri (sau îndepărtarea prin grilaje) în fiecare zi, curăţirea şi dezinfecţia

ţarcurilor porcilor regulat, şi îndepărtarea rapidă a bălegarului, urinei şi aşternutului din paie şi

animalelor sălbatice dacă sunt prezente.

Unde e posibil, ţarcurile de fătare şi creşă (şi echipamentele mici) trebuie curăţate cu

detergent. Curăţenia este esenţială pentru îndepărtarea majorităţii materii organice. O podea

de beton, înclinată facilitează eliminarea apelor reziduale din ţarc.

Dezinfectarea urmează o curăţenie adecvată. Doar dezinfectanţii aprobaţi ar trebui

folosiţi în lanţul alimentar. Dezinfectanţii pot fi toxici pentru oameni sau animale şi trebuie

folosiţi în concordanţă cu instrucţiunile de pe etichetă. Amestecarea de dezinfectanţi nu este

recomandată, doarece potenţa fiecăreia poate fi nulificată sau o reacţie periculoasă poate fi

cauzată, şi gaze periculoase sau căldură poate fi eliberată. Trebuie alocat destul timp pentru

uscare, deoarece patogenii pot supravieţui în zone de umezeală.

Alte măsuri preventive

Unde se poate, programe relevante de vaccinare trebuie implementate. Totuşi,

vaccinurile nu pot compensa pentru neajunsurile în igienă şi gospodărire. Muncitorii trebuie

să ia seama de evenimentele majore asociate apariţiilor de boli, de exemplu, prin păstrarea de

registre, şi ar trebui să contacteze un medic veterinar cât mai curând posibil.

Când porcii şi ţarcurile sunt mutate de la un sit la altul, ar trebui identificate pentru a

se evita problemele, ele port fi trasate înapoi la sursă. Intern, identificarea porcilor ajută

deasemenea monitorizarea sănătăţii turmei. Inspecţii periodice ale sănătăţii turmei sun

folositoare pentru obţinerea unei păreri obiective a situaţiei şi insuflarea de încredere între

producător şi servicile veterinare.

Producţia de porci la scală largă în spaţii închise

Cea mai mare îngrijorare privind biosecuritatea în producţiile la scală largă vizează

nucleul turmelor şi a vierilor, deoarece au abilitatea de a afecta multe alte turme, şi o epidemie

a bolii va limita vânzările.

Hrana este fabricată de companii specializate sau sunt amestecate la fermă, în cadrul

unui program ce asigură calitatea. Pentru biosecuritatea internă, porcii sunt deseori găzduiţi în

camere separate (sectoare) în funcţie de vârstă sau stagiul fiziologic. Managementul tot

înăuntru/tot afară este deseori programat în funcţie de cameră, hambar sau premisă, dar un

flux continuu poate fi deasemenea găsit, unde un transfer mai mare poate fi atins în lipsa unei

provocări a unei boli endemice. Scopul este de a adapta adăpostul şi echipamentul pentru a

optimiza productivitatea şi sănătatea. Investiţii majore de capital sunt necesare, mai ales în

departamentul creşei şi de fătare. Înţărcarea ia de obicei loc la vârsta de trei sau patru

săptămâni. Vaccinarea şi alte programe preventive eficiente ca cost sunt de obicei instaurate.

Sănătatea animalelor variază, în funcţie de sursa porcilor şi de riscul în comunităţile alăturate.

Sistemele de producţia la scală mare au o importanţă sporită în regiuni unde investiţia în

producţia nouă de porci apare.

În sistemele de producţie într-un singur sit, adăpostirea animalelor de toate vârstele

sub un singur acoperiş sau în hambare învecinate crează un risc mai mare ca boala să devină

endemică; controlul bolii este mai complicat din cauza că o gamă largă de vârste şi

succeptibilitatea sunt prezente pe o singură premisă. Depopularea şi repopularea întregii

premise este dificilă şi costisitoare.

Mărimea şi impactul: în sistemul de producţie în mai multe locaţii , când epidemii de

boli apar se pot răspândii rapid deoarece animalele se mişcă regulat între locaţii, aşa că multe

animale şi ferme într-o regiune largă pot fi afectate. Mai mult, restricţiile de mişcare în cazul

unei epidemii produc dificultăţi în fluxul de porci între ferme şi pot crea probleme de

bunăstare majore, în special în unităţile de scroafe şi creşe.

Compartimentarea: izolarea sistemelor de producţie cu un status comun de sănătate şi

biosecuritatea pot permite managementul bolilor la scală largă şi marketingul porcilor şi

purceilor. Asta poate deasemenea furniza o alternativă la izolarea pe zone fără boli, dacă este

aprobat de partenerii de comerţ.

Cerinţele fundamentale pentru compartimentalizare sunt ca managementul şi măsurile

de biosecuritate implementate să creeze o separare funcţională a premiselor şi să permită

diferenţierea clară între sub populaţiile de satusuri diferite de sănătate.

Luarea de decizii şi controlul acţiunilor: controlul bolilor poate fi mult mai eficient

într-o structură corporată, deoarece sunt mai puţini cei care iau decizii şi politicile pot fi

implementate şi monitorizate mai eficient. Comunicarea de mesaje cheie este mai uşoară, şi

timpul de răspuns mai rapid. Similar, biosecuritatea şi strategiile preventive pot fi

implementate la scală largă şi resursele tehnice folosite, deoarece managementul are interesul

de a proteja investiţia. Munca este specializată în producţia de porci, şi sarcini tehnice

complexe cum ar fi depopularea, dezinfecţia şi repopularea pot fi implementate.

Presiunea bolilor regionale: sisteme integrate de ferme mari de obicei evoluează sau

crează populaţii mari de animale într-o regiune. Regiunile cu populaţii mari de animale au o

provocare mai mare de boli regionale. Riscurile de boli pentru ferme în astfel de arii tind să

fie mai mari decât în regiunile populate mai rar, în special pentru boli care au potenţialul de

transmitere prin aer. În arii cu mulţi porci, există o nevoie mai mare pentru biosecuritate

specializată, cu accentul pe mişcarea porcilor, aerosoli, şi fluxul de vehicule, insecte şi

oameni.

În sistemele de producţie la scală largă, aceleaşi principii se aplică ca în sistemele

discutate anterior, dar impactul bolii are potenţialul sa fie proporţional mai mare.

Următoarele sunt arii cheie pentru biosecuritate:

---Standardele pentru cumpărarea de material genetic: Înainte de cumpărarea de noi

femele şi masculi reproductivi, istoria lor medicală ar trebui colectată şi o consultaţie

veterinară ar trebui obţinută la ferma vânzătorilor. Înainte de cumpărare, este important să se

testeze o monstră reprezentativă a porcilor cu tehnici moleculare sau serologice pentru a

detecta procentul/nivelul bolilor sub clinice, şi să plaseze animalele în carantină aclimatizată

pentru identificarea oricărei boli aflată în incubaţie.

---Asigurarea ca stărea de sănătate a unităţii să se potrivească cu a turmei recipiente, şi

a protocoalelor de biosecuritate ale unităţii sunt suficiente pentru a preveni intrarea de boli şi

identificarea unei epidemii cât mai repede posibil: tehnicile de diagnosric molecular care sunt

disponibile în prezent pot fi folosite la vieri. Există exemple de infecţii cu virusul PRRS care

au fost detectatela vieri înainte ca transmisia prin spermă la alte turme să aibă loc.

---Locaţia fizică a turmelor ar trebui planificată pentru a menţine o distanţă suficientă

faţă de ferme vecine şi drumuri folosite frecvent: iar la producţia de porci la scală mică,

distanţa de siguranţă variază în funcţie de mărimea fermei.

---Pentru transmisia prin aer, aceleaşi reguli se aplică ca şi în sisteme anterioare:

pentru unităţi unde investiţii semnificative în sănătatea animalelor a avut loc, aerul este uneori

filtrat într-o încercare de a reduce riscul unei infecţii aerobe.

Controlul vizitatorilor şi obiectelor contaminate reprezintă un focus, deoarece ambele

pot introduce patogeni în fermă. Următoarle sunt principiile esenţiale:

---Doar persoane esenţiale au acces la fermă şi animale, şi urmează orientări care

recomandă schimbarea de îmbrăcăminte şi încălţăminte, şi spălarea pe mâini sau la duş.

---Livrările la fermă sunt destinate să minimeze traficul de la o fermă direct la

următoarea, şi livrările sunt făcute în scopul statusului de sănătate: livrarea de hrană şi

echipament ar trebui să meargă prima dată fermelor cu un status de sănătate mare, după aceea

la facilităţi contaminate mai târziu în săptămână. Turme de nucleu ar trebui să primească

livrări şi vizitatori după un weekend de pauză, şi întotdeauna folosirea de materiale

decontaminate.

---Decontaminarea de vehicule este necesară înainte de intrarea în fermă şi drumurile

de acces. Zonele de parcare trebuie proiectate pentru a preveni contaminarea muncitorilor şi

vehiculelor de fermă.

---Vehiculele care transportă porci între ferme sunt o sursă de boli, aşa că protocoalele

pentru o dezinfecţie eficientă a tirurilor şi rulotelor este necesară.

Următoarele sunt principii cheie în decontaminarea vehiculelor:

1.Vehicule curate cât mai curând posibil pentru a reduce încărcătura de patogeni, şi

aşezarea aşternutului şi bălegarului într-o arie unde nu vor recontamina vehiculele curăţate.

2.Spălarea de rulote cu apă sub presiune mare şi săpun, fără a lăsa materie organică în

urmă; orice materie organică încă prezentă poate proteja patogeni împotriva dezinfectanţilor.

Construcţia rulotelor şi vehiculelor trebuie să fie de aşa natură încât să fie uşor de spălat.

3.Dezinfectarea vehiculelor cu produse destinate animalelor care atacă patogenul ţintă,

şi asigurarea concentraţiei corecte, volumului şi timpurilor de contact.

4.Lăsarea vehiculelor la uscare înainte de a transporta animalele. Vremea rece este o

constrângere la curăţarea vehiculelor. Temperaturile reci previn spălarea eficientă, prezervă

patogenii şi fac uscarea imposibilă. În climate reci, o unitate de spălare în interior este

esenţială pentru curăţarea cum trebuie a vehiculelor. Dacă nu există timp necesar pentru a lăsa

vehiculele să se usuce, aerul provenit de la ventilatoare şi încălzitoare pot facilita procesul.

5. Protocoalele vehiculelor au nevoie de un nivel de inspecţie pentru a se asigura

conformitatea; asta poate fi o examinare vizuală care să asigure o slujbă completată cum

trebuie.

Medici veterinari specializaţi şi tehnicieni pregătiţi în controlul bolilor trebuie să

actualizeze personalul cu informaţie şi tehnici pentru prevenirea sau eliminarea bolilor,

inclusiv următoarele:

---Vaccinurile şi rutinele strategice de igienă, cu ajutorul medicamentelor, au eliminat

expresiile clinice a bolilor endemice bine cunoscute; de exemplu protocoalele de eradicare a

râiei au eliminat parazitul de piele de la majoritatea turmelor.

---Bolile apar, dar cu cercetări strategice, metode pot fi introduse destul de repede

pentru a controla bolile. Managementul tehnicilor şi vaccinuri noi au adus efectiv sub control

boli asociate cu circovirus.

---Un numar de măsuri şi tehnici de control al bolilor disponibile acum pentru ferme

comerciale pot elimina mulţi patogeni. Cea mai mare provocare apare deseori când se

încearcă implementarea corectă a practicilor pentru o bună gospodărire.

---Eradicarea progresivă a patogenilor contribuie la biosecuritatea regională prin

micşorarea riscurilor locale de boală. Ajungând la concluzia logică, acest proces asigură

abilitatea de a eradica bolile din regiune sau ţară.

Aceste tehnici de atenuare a bolilor se bazează pe patru principii:

1.Porci curaţi trebuie să fie disponibili pentru a înlocui turmele infectate, de aici

prioritatea de a alege stocuri de înmulţire curate.

2.Premise necontaminate, fie proaspăt construite sau curăţate şi dezinfectate

amănunţit, sunt disponibile cât mai rapid.

3.Avansări genetice sunt împărţite pe larg, prin spermă decât prin porci vii unde e

posibil, de aici nevoia de o biosecuritate mare şi o monitorizare a vierilor.

4.Contaminarea porcilor în timpul transportului trebuie evitată. Prioritatea trebuie să

fie curăţarea vehiculelor.

Epidemia din 2009 a virusului H1N1 a reîntărit nevoia de biosecuritate la ferme de

porci izolate. Se ştie că vizitatori şi muncitori pot introduce virusul, alte virusuri gripale şi alţi

patogeni porcilor. Un protocol pentru a limita vizitatori, ecranizarea celor care au simptome

ale gripei şi prevenirea intrării de oameni înainte ca aceştia să se oprească din eliminarea

virusului. În momentul scrierii acestei lucrări, Centrul de Control al Bolilor sugerează că

virusul gripei are nevoie de şapte zile de la apariţia simptomelor până la instalarea în adulţi.

Muncitorii de porci ar trebui consideraţi pentru vaccinare şi alte măsuri preventive.

Vaccinarea turmelor de porci contra gripei porcine a fost sugerată ca o măsură de

atenuare a impactului clinic a rădăcinii pandemice H1N1, şi potenţial pentru reducerea

eliminării la porci. Vaccinuri comerciale pentru alţi viruşi H1N1 sunt disponibile, şi sunt

sigure, dar deocamdată eficienţa lor nu poate fi asigurată. Dacă turme sunt vaccinate,

serologic vor deveni pozitive cu H1N1,decât dacă testele sunt folosite pentru discriminarea

între virusul pandemic H1N1 2009 şi gripa porcină clasică. Producătorii ar trebui să discute

despre vaccinare cu medicii veterinari, şi ar trebui să considere eficienţa înainte de a proceda

la vaccinare.

Producţia de porci la scală largă exterioară

În acest sistem, abilitatea de a adăposti animalele de cele sălbatice, şi expunerea la sol,

viaţa sălbatică şi păsări este redusă. Unde există porci sălbatici, mistreţi sau o combinaţie a

amândurora, porcii domestici care scapă din fermele de producţie la scală mare se pot

amesteca cu populaţia sălbatică. În regiuni unde nu există porci sălbatici, producţia de porci

exterioară poate introduce porci în mediu, ceea ce duce la o populaţie ferală care se intreţine

singură. Aceste populaţii sălbatice pot deveni un rezervor de boli transmisibile porcilor

domestici.

În părţi din Sardinia, Italia unde virusul pestei porcine africane circulă, porcii sunt

crescuţi utilizând practici tradiţionale, cum ar fi turmele care pasc libere pe terenuri întinse

comunale şi se hrănesc cu ghinde din stejari. Turmele de porci libere sunt considerate ca

principalele rezervoare de pestă porcină africană în Sardinia, pe când porcii sălbatici joacă un

rol secundar. Este interesant de notat că creşterea de porci la exterior, porci sălbatici (Sus

scrofa), porci de tufă (Potamochoerus porcus) sau pecari guleraţi (Tazassu tajacu) este

reportată în Europa (Spania, Franţa, Slovenia, etc.), Africa (Gabon, Cameron, etc.) şi America

Latină (Brazilia, Venezuela, Peru, etc.).

Avantajul sistemelor de exterior sunt acelea că densitatea populaţiei de porci este mai

mică în adăposturi închise, aşa că răspândirea bolilor poate fi mai înceată deoarece sunt mai

puţine animale susceptibile şi iau contact direct mai puţin. Oarecum, biosecuritatea pentru

sistemele exterioare este mai dificilă şi se concentrează pe hrană, apă şi contaminarea prin

păscut, viaţa sălbatică şi vizitatorii umani (despre ultimii se crede că au jucat un rol în

epidemiile de pestă porcină clasică şi pestă porcină în Regatul Unit). Alţi factori, ca

transportul, obiecte contaminate şi surse de porci pentru înmulţire, încă trebuie considerate,

deoarece riscurile sunt aceleaşi ca în alte sisteme de producţie. Boli parazitare, cum ar fi

Trichuris şi Ascariasis, pot necesita odihnă de păşunat, rotaţii şi managementul solului.

Trichineloza, care apare de obicei la porcii crescuţi înăuntru, poate reprezenta o provocare a

biosecurităţii în sistemele de exterior, deoarece porcii sălbatici pot să împrăştie boala la alte

specii. Boli ca pseudo rabia, bruceloza, leptospiroza şi pesta porcină clasică pot fi mai dificile

de prevenit, şi necesită atenţie la îngrădire, şi vizitatori şi controlul vieţii sălbatice. Sursele de

apă nu trebuie să se bazeze pe apele de suprafaţă sau pârâuri, şi trebuie securizate pentru

accesul animalelor sălbatice.

O componentă cheie a planificării biosecurităţii pentru sitemele de producţie de

exterior este prevenirea scăpării porcilor şi stabilirea ulterioară a populaţiilor de porci care se

intreţin singure. Introducerea porcilor în medii unde nu au existat înainte crează o populaţie de

specii străine; asta poate avea un impact negativ asupra mediului şi întreţin boala într-o

populaţie, care este dificil de controlat.

Îngrădirea, semnele şi protocoalele pentru vizitatori care limitează accesul oamenilor

sunt egal importante în sistemele exterioare (deşi abilitatea de a controla publicul este redusă).

Semne sunt necesare pentru a descuraja vizitatorii de la intrarea pe păşuni şi să indice că

porcii nu trebuie expuşi la resturi de hrană umană.

MĂSURILE DE BIOSECURITATE PENTRU FURNIZORII DE SERVICII ŞI

DE-A LUNGUL LANŢUTILOR COMERCIALE

Centre de inseminare artificială şi proprietarii de vieri

Principala grijă apare când starea de sănătate a vierilor la centre de colectare şi la

fermele de vieri nu este controlată, şi când igiena colectării spermei este neglijată. Un vier

poate poate produce de la 20 la 50 de doze de spermă pe săptămână, aşa că introducerea de

patogeni prin această cale are o semnificaţie majoră. Numărul de doze de spermă produse în

aria în care sunt distribuite fac centrele de colectare o sursă majoră de infecţie. Practici ca

extragerea de material seminal de la mai mulţi vieri poate agrava riscurile de sănătate la

fermele recipiente.

În cazul împerecherii naturale asigurate de vieri exteriori, mutarea animalelor este

necesară, de exemplu, scroafele în călduri sunt mutate la fermele de vieri (sau vice versa).

Astfel de mutări între ferme creează riscuri semnificative de sănătate, şi carantina animalelor

înaintea reintroducerii în turmă nu este de obicei posibilă.

Eforturi maxime trebuie direcţionate constant spre menţinerea unei stări de sănătate

înalte la centrele de colectare prin cumpărarea de vieri a căror stare de sănătate a fost

verificată. Implementarea asigurărilor de calitate în aceste întreprinderi ar trenui să fie

prioritară. Centrele de colectare trebuie controlate oficial, şi certificarea serviciilor veterinare

împotriva bolilor transmisibile (pseudorabie, pesta porcină clasică sau africană, etc.) poate fi

necesară. Autorităţile veterinare ar trebui să planifice audituri regulate a unităţilor de colectare

şi a practicilor acestora. Controlul şi cunoaşterea sursei dozelor de spermă trebuie să aibă loc.

Promovarea şi facilitarea investiţiilor fermierilor în vieri şi centrele de colectare pentru

porci poate fi o soluţie viabilă în ţări aflate în curs de dezvoltare şi tranziţie. Local, va fi un

beneficiu pentru biosecuritate de la descreşterea circulaţiei animalelor vii de la fermă la

fermă.

Brokeri şi transportatori

Furnizorii de servicii pot înţelege riscurile de răspândire a bolilor, dar pot fi sub

presiune să viziteze mai multe ferme într-o singură zi, sau să ia scurtături privind

decontaminarea.

Intermediarii şi colectorii fac legătura între diferitele segmente şi sisteme în sectorul

porcilor. Ei sunt potenţiali transmiţători şi trebuie implementate măsuri de biosecuritate

adecvate tot timpul. Brokerii şi transportatorii nu ar trebui să transporte animale care arată

semne clare de boală sau care provin de la ferme cunoscute ca afectate de boli, decât dacă

urmează instrucţiunile serviciilor veterinare şi măsuri adecvate sunt luate înainte şi după

transport.

Vehiculele pot transmite patogeni când bălegarul conţine agenţi şi este ataşat

caroseriei sau roţilor (deşi studii recente indică că roţile sunt de obicei decontaminate de

căldură când vehiculele sunt conduse) sau a contaminat vehiculul. Şoferul ar trebui să fie

responsabil pentru curăţenia şi dezinfecţia roţilor (aripilor roţilor), caroseriei vehiculelor şi în

interiorul acesteia.

Furnizorii de servicii în industria porcilor nu ar trebui să intre în clădiri; dacă o fac,

trebuie să poarte echipamente de protecţie specifice şi să urmeze toate protocoalele pentru

vizitatori. Stimulenţii comerciali nu trebuie să încalce biosecuritatea, şi practici cum ar fi ca

vizitatorii să-şi documenteze vizitele la ferme anterioare ajută la asigurarea protocoalelor de

biosecuritate.

Abatoarele

Standardele de igienă şi biosecuritate variază mult în abatoare. În plus, mulţi porci

sunt tăiaţi la ferme, pentru consumul local şi fără inspecţia cărnii. Muncitorii din abatoare,

măcelarii care furnizează servicii individuale, şi producătorii care taie proprii porci riscă cu

toţii să contracteze boli zoonotice. Pe premise unde porcii sunt tăiaţi, accesul vizitatorilor şi

intrarea altor animale decât cele tăiate trebuie controlate. Produsele secundare din abatoare,

cum ar fi sângele şi măruntaiele, sunt câteodată folosite pentru a hrăni porcii din vecinătate,

creând astfel riscuri semnificative de transfer a bolilor. Investiţiile publice în protecţia

mediului, sanitarizarea urbană, sursele de apă şi canalizarea sau igiena în abatoare este deseori

inadecvată, crescând astfel riscul de transmisie a bolilor.

Abatoarele sunt un risc pentru răspândirea bolilor animalelor. Animalele de specii

diferite şi de origini diferite sunt toate concentrate într-o singură locaţie şi apare mişcare

importantă de oameni şi vehicule. Toate animalele în curs de sosire trebuie observate cu

atenţie pentru orice semn al unei boli; multe boli sunt prima dată detectate în momentul

tăierii. Animalele cu semne clinice ale unei boli, cum ar fi febra, nu ar trebui să intre în lanţul

alimentar.

Managementul abatoarelor implică întărirea măsurilor de igienă şi biosecuritate strictă,

inclusiv:

1.curăţenia şi dezinfecţia întregului abator la sfârşitul fiecărei zile pentru a asigura că

este curat de bălegar, păr şi alte resturi care pot conţine patogeni;

2.curăţenia adecvată şi dezinfecţia tuturor vehiculelor folosite pentru transportul

porcilor vii, şi a roţilor şi caroseriilor tuturor vehiculelor înainte să părăsească premiza;

3.banarea vizitelor la fermele de porci de către operatori şi personal;

4.instalarea unui program de management a dăunătorilor;

5.monitorizarea stării de sănătate a tuturor muncitorilor.

Aplicarea acestor măsuri de bază este posibilă în toate mediile.

Pieţele şi expoziţiile de animale vii

Pieţele de animale vii, în special în ţări în curs de dezvoltare, sunt căi esenţiale de

comerţ. Animalele vândute sunt în principal purcei sau sau stocuri tinere de înlocuire, cum ar

fi scroafele tinere. Pieţele de animale vii sunt puncte clare de amestec şi o potenţială sursă de

răspândire a bolilor. Mai mult, deoarece comercianţii sunt deseori intermediari/colectori care

colecteză animale din diferite locaţii, producătorii de porc nu au nici o asigurare privind starea

de sănătate şi sanitară a animalelor. Bio contaminarea infecţiilor este vitală în aceste locuri, şi

contactul între animale de diferite origini trebuie controlat. Pe cât este posibil, animalele care

au fost duse la piaţă şi nu au fost vândute nu ar trebui reintroduse în turma de acasă fără o

perioadă de carantină. Apele reziduale şi suspensiile trebuie deasemenea gestionate corect.

Pieţele de animale vii trebuie să joace un rol pozitiv în controlul bolilor porcilor în

locuri unde informaţia poate fi difuzată şi colectată. Suprevegherea activă a bolilor poate fi

dusă şi la pieţe, dar eficienţa depinde de deţinerea unui sistem de trasabilitate a fermelor sau

identificarea porcilor.

Expoziţiile unde animale de valoare mare care sunt expuse publicului sunt deasemenea

puncte de risc pentru transmiterea de boli animale; în special trebuie acordată atenţie la

observarea unei perioade de carantină adecvată pentru expunerea animalelor înainte de a

reintra în ferma de acasă.

PROVOCĂRI ÎN IMPLEMENTAREA MĂSURILOR DE BIOSECURITATE

Secţiunile 1 şi 2 descriu diferitele rute de contaminare şi principiile biosecurităţii.

Abilitatea fermierilor de a implementa măsuri de biosecuritate la ferme depinde de

caracteristiciile sistemului de producţie pe care îl operează, cunoştiinţele lor tehnice şi banii

disponibili. Controlul bolilor în fermele de porci este un proces continuu, care necesită

investiţii. Introducerea de noi măsuri de biosecuritate la o fermă pot deasemenea să necesite

schimbări importante în practicile de gospodărire. Problemele de biosecuritate globale sunt

relevante tuturor mediilor, dar pot fi în special provocatoare în ţările aflate în curs de

dezvoltare şi tranziţie.

Factori sociali şi economici

Sistemul de producţie a porcilor într-o anumită arie este determinat de cererile pe care

oamenii şi socoetatea le plasează pe ele. Cunoaşterea diverselor sisteme şi înţelegerea

oamenilor implicaţi în producţia de porci şi motivaţia lor pentru creşterea animalelor va ajuta

la dezvoltarea de strategii pentru implementarea de măsuri de biosecuritate la fermă şi de-a

lungul producţiei şi lanţurilor de comerţ. Fiecare sistem descris în secţiunile anterioare conţine

un set de reguli şi factori economici şi sociali specifici care influenţează dacă oamenii sunt

dispuşi sau capabili să adopte măsurile propuse (ex. acceptarea socială şi culturală a

măsurilor, preţul pe care oamenii pot să-l plătească, şi regulile, stimulenţii şi penalităţile

existente).

Probleme importante pentru producători şi altor părţi interesante implicate în producţia

de porci sunt baza activelor lor, percepţiei riscului, interacţiunile lor cu comunitatea largă

(inclusiv propriul rol şi responsabilităţile în cadrul comunităţii şi a guvernului), şi cererile

predominante ale consumatorilor. Instrumente cum ar fi analiza traiului, cartografierea valorii

lanţului şi analiza costului/beneficiului sau costului eficienţei sunt benefice în ajutarea la

înţelegerea acestor probleme. Motivaţia fermierilor şi gradul la care porcii contribuie la

veniturile fermierilor sunt identificate prin analize ale traiului; înţelegerea mărită a resurselor

disponibile şi a investiţiilor în măsurile de biosecuritate. Cartografierea lanţurilor de valoare şi

analiza instituţională furnizează o bună cunoaştere a oamenilor implicaţi în producţia de porci,

şi a celor implicaţi în dezvoltarea măsurilor de biosecuritate.

Când se implementează şi proiectează măsuri la nivelul gospodăriei, este importan să

se facă o evaluare financiară folosind, pentru instanţă, analiza eficienţei privind costurile sau

costului/beneficiului. Eficienţa privind costurile permite părţilor interesate să determine

nivelul acceptabil de risc după care să se caute cele mai economice metode pentru obţinerea

acesteia. Asta înseamnă să se ia în considerare instalarea şi costurile recurente pentru

intervenţiile de biosecuritate propuse, şi costul întreruperii sistemului de producţie. Când se

dezvoltă intervenţii, trebuie considerate acceptabilitatea lor socio culturală şi religioasă, cum

ar trebui şi impactul noilor măsuri asupra rolului şi responsabilităţii bărbaţiilor şi femeilor.

Analiza de cost/beneficiu necesită deasemenea o estimare a potenţialului beneficiilor pentru

producători, cum ar fi mărirea producţiei, mărirea eficienţei sau scăderea riscului de a pierde

investiţii. Acest proces necesită ca producătorii să aibă înregistrări rezonabile exacte a

costului şi a veniturilor într-o perioadă mai îndelungată.

Înţelegerea impactului bolilor asupra societăţii şi comunicarea acestora eficient prin

producţie şi lanţul de comerţ va fi esenţial pentru îmbunătăţirea luării de măsuri de

biosecuritate.

Împărţirea responsabilităţilor între sectorul privat şi public

Întreţinerea unei bune sănătăţi în cadrul inventarului viu prin măsuri de biosecuritate

adecvate este importantă atât pentru sectorul public şi privat: toate părţile private interesate în

lanţul de producţie şi comerţ, ministerul sănătăţii şi agriculturii, şi organizaţiile de comerţ

regional. Când se recomandă implementarea de măsuri de biosecuritate, este necesar să se

considere care sector ar trebui să plătească pentru ce, şi să se determine balanţa adecvată între

stimulent pentru implementarea voluntară şi regulaţii.

În anii recenţi, a apărut o dezbatere privind considerare sănătăţii animalelor ca un bun

public sau privat. Există acum un consens care spune că prevenirea şi controlul bolilor

majore, în special cele care se răspândesc la alte specii şi cele care au un impact asupra

sănătăţii oamenilor, ar trebui considerate total sau parţial ca un bun public. Pentru o

implementare optimă a măsurilor de biosecuritate, sectorul public şi privat trebuie să

colaboreze apropiat şi să aibă încredere unii în alţii. Programele de prevenire şi control ar

trebui finanţate de fonduri publice sau de o combinaţie de fonduri publice şi private.

Sectorul public are motive serioase pentru a descreşte riscul introducerii şi răspândirii

bolilor, din pricina imperativei de a limita impactul supra economiei naţionale. Producătorii

privaţi de animale au un motiv la fel de serios pentru descreşterea riscului, deoarece poartă

majoritatea impactului (cel puţin iniţial). Producătorii fac deasemenea faţă pierderilor

repetitive datorită bolilor endemice, şi acesta poate fi cel mai puternic motiv pentru ca ei să

aplice măsuri de biosecuritate.

Exemple pozitive de parteneriate public-privat sunt programele de eradicare;

eradicarea pseudorabiei în Statele Unite şi alte ţări sunt exemple recente de parteneriate între

stat-producător care ating beneficii pe termen lung.

Sistemele de sănătate a animalelor şi serviciile veterinare

Ţările dezvoltate şi-au îmbunătăţit starea de sănătate a turmelor lor naţionale prin

avansări în ştiinţa veterinară şi stabilirea unui sistem a sănătăţii adecvate a animalelor

cuprizând infrastructura veterinară publică şi privată şi serviciile destinate sectorului

inventarului viu. Boli importante ale animalelor au fost eradicate la nivel naţional; măsuri

pentru protecţia împotriva reintroducerii lor au fost iniţiate. Alte boli endemice sunt

supravegheate sau sunt ţinta eradicării, unde e posibil. Fermierii au acces atât la servicii

veterinare publice cât şi private, în timp ce instituţii de cercetare şi servicii de extensie publice

şi private întreţin îmbunătăţiri continue în industria animalelor.

Situaţia în ţări aflate în curs de dezvoltare variază. Sectorul inventarului viu este

caracterizat de un număr mare de producători mici, pentru care creşterea de animale este o

sursă majoră de venit.

Există o absenţă a unei asociaţii a deţinătorilor de animale şi deseori există o nevoie de

a îmbunătăţii capacitatea şi resursele serviciilor publice veterinare în scopul îmbunătăţirii

calităţii şi acoperirii serviciilor furnizate deţinătorilor de animale. Investiţii într-un control

eficient al bolilor animalelor care pot pune în pericol sănătatea oamenilor sunt deseori

inadecvate. Importanţa producţiei de animale, eşuări ale pieţei, dinamica bolilor contagioase,

constrângeri economice şi slăbiciuni instituţionale trebuie considerate toate şi înţelese când

programe care îmbunătăţesc sănătatea animalelor sunt dezvoltate.

Servicii de educaţie şi extensie

Disponibilitatea unei forţe de muncă pregătită şi calificată adecvat este o cerinţă critică

în dezvoltarea unui sector a inventarului viu, şi educaţia şi extensii trebuie luate pentru cei

interesaţi, după ce nevoile lor au fost identificate.

În multe regiuni, creşterea de animale este considerată o activitate secundară

speculativă, în special în arii urbane şi peri urbane. Deţinătorii de animale sunt deseori ofiţeri

ai guvernului sau comercianţi care angajează de obicei muncitori salariaţi care să îngrijească

turmele de porci; astfel de muncitori trebuie să fie ţinta programelor de pregătire şi extensie

privind biosecuritatea. Adaptarea şi răspândirea materialelor de pregătire şi extensie încă este

o provocare pentru serviciile de extensie naţionale, dar ei pot fi asistaţi de universităţi, centre

de cercetare naţională, organizaţii non-guvernamentale sau organizaţii internaţionale.

Rolul şi importanţa comunicării este promovarea biosecurităţii

Comunicare este procesul de a promova dialogul între toate părţile interesante

relevante, pentru a identifica atitudinile, percepţia necesităţile fiecărui participant. Implică

formularea de explicaţii, recomandări şi mesaje despre politici şi activităţi care se adresează

interesului colectiv. Comunicarea este deasemenea un instrument pentru avocatură,

promovarea importanţei biosecurităţii pentru inventarul viu şi un trai mai bun în sectoarele

cheie, în special între creatorii de politici şi în comunităţile de ferme. Comunicarea este

esenţială pentru cumpărare a tuturor părţilor politicilor şi activităţilor biosecurităţii, şi pentru

asigurarea ca acestea să fie adoptate ulterior şi implementate efectiv. Comunicarea este o cale

de a crea un mediu sau cultură care să susţină activităţi destinate să satisfacă interestul

colectiv.

Intervenţii de comunicare pentru biosecuritate în producţia de porci trebuie să aducă

împreună diferitele părţi interesante, inclusiv crescătorii de porci, deţinătorii şi manipulanţii,

tehnicienii şi creatorii de politici, şi să faciliteze împărţirea de informaţii şi opinii la acelaşi

nivel între ei. Ar trebui să ţintească ca politicile să nu fie impuse pur şi simplu, şi ca cei ce vor

fi afectaţi de ele şi se aşteaptă să implementeze politicile în cauză să li se ia în considerare

necesităţile.

Având în vedere gama largă a producţiei de porci şi sistemul de marketing, şi comerţul

internaţional de produse de porci care se extinde rapid, ariile principale să fie spijinite de

comunicare, avocatură şi intervenţii de mobilizare socială includ:

1.promovarea şi stabilirea biosecurităţii ca reguli sociale şi profesionale de-a lungul

întregului lanţ de producţie/comerţ/consum;

2.promovarea de rapoarte bazate pe comunitate privind bolile de către producători şi

furnizorii de servicii, şi facilitarea implicării publice active în controlul măsurilor în cazul

epidemiilor;

3.asigurarea de o interacţiune mai mare şi coordonare între sistemele naţionale de

animale şi de sănătate publică, şi un angajament mai mare între sectorul public şi cel privat.

Este de o importanţă critică să se înţeleagă că comunicarea nu poate înlocui

dispoziţiile de servicii, sau să treacă peste bariere structurale cum ar fi lipsa de căi economice.

În schimb, poate folosi avocatura să influenţeze dispoziţia şi disponibilitatea serviciilor

necesare, şi să încurajeze utilizarea ajutorului economic pentru fermieri şi producători în

scopul promovării şi îmbunătăţirii biosecurităţii.

Cheia pentru a schimba comportamentul şi practicile stă în percepţia oamenilor a

nivelului de risc. Strategiile de comunicare trebuie să se construiască prin modul în care

oamenii percep propria situaţie şi mediul în care acţionează. Comunicarea nu poate fi doar

prescriptivă, impunerea de reguli pe baza a ce comportamente sau practici să evite; strategiile

trebuie să ia în considerare interacţiunile complexe între percepţia riscului, intenţiile

comportamentale şi proiectarea mesajului.

Sistemul de semafoare

Deşi măsurile de biosecuritate fac parte din procedurile de operare standard în unele

sisteme de producţie, poate fi dificil să se menţină nivele înalte ale biosecurităţii pe perioade

lungi în sisteme de producţie mai puţin intense; cu cât intensitatea măsurilor de biosecuritate

creşte, cu atât mai mult încalcă rutinele zilnice şi mai multe resurse (financiare şi de timp)

sunt necesare. Există perioade când aplicarea lor este în principal relevantă pentru

producători, şi altele când o ameninţare specifică apare (epidemii de boli zoonotice) şi

biosecuritatea devine o problemă de interes public.

Un concept folositor este sistemul de semafoare, care indică schimbul nevoilor de

biosecuritate (şi astfel practicile) în măsură ce ameninţarea pentru interesul public creşte sau

descreşte.

Pentru a funcţiona efectiv, acest sistem trebuie înţeles clar, ceea ce necesită muncă

semnificativă cu părţile interesante şi sfaturi bine pregătite despre măsurile de biosecuritate

care trebuie implementate în diferite stagii. În adiţie, trebuie să existe un sistem de

supravieţuire funcţional al bolilor şi o stabilire a metodei de semnalizare când ameninţarea se

măreşte şi la ce nivel. Asta poate fi posibilă în sisteme comerciale mai mari cu lanţuri de

conducere bune, dar este mai greu de implementat în sisteme de producţie de scală mică,

datorită dificultăţii mai mari în transmiterea rapidă a mesajelor despre riscuri mărite şi

acţiunile pe care să le ia.

INSTRUMENTE COMPLEMENTARE: VACCINAREA, TRASABILITATEA,

COMPERTIMENTALIZAREA

Prevenirea şi controlul bolilor infecţioase are trei scopuri majore, fiecare are una sau

mai multe metode şi instrumente pentru a o atinge:

1.Găsirea rapidă a infecţiilor: supravegherea.

2.Uciderea animalelor infectate rapid şi uman: înlăturarea şi sacrificarea la ţintă.

3.Oprirea răspândirii infecţiilor: biosecuritate, vaccinare.

Prevenirea şi controlul bolilor sunt mai eficiente când toate trei scopurile sunt atinse

împreună. Vaccinarea (sub anumite circumstanţe şi în conjuncţie cu biosecuritatea),

trasabilitatea şi compertimentalizarea sunt toate instrumente importante pentru atingerea

acestor scopuri.

Programe de vaccinare

Vaccinurile sunt disponibile pentru multe boli infecţioase, inclusiv febra aftoasă şi

pesta porcină clasică, dar nu şi pentru pesta porcină africană. Vaccinarea reduce presiunea

patogenilor, eliminarea şi presiunea bolilor în regiune. Folosirea vaccinurilor trebuie

controlată. Vaccinurile recomandate trebuie testate pentru eficienţă, să fie potrivite în context

şi să fie produse în concordanţă cu standardele actuale.

Identificarea animalelor şi definirea premizelor

Fermele trebuie identificate de o definiţie standardă pentru definirea într-o bază de

date. Un exemplu a unei definiţii pentru o premiză de trasabilitate este: Un sediu pentru suine

este o locaţie de teren, bazată pe consemnări, inclusiv toate structurile care cazează porcii şi

alte animale vii.

Poate fi posibil să definim premizele pe baza faptelor legale care sunt păstrate la zi în

baza de date municipală; înregistrările privind titlurile de teren sunt întreţinute cu acurateţe în

scopul taxelor. Oarecum, astfel de înregistrări ar putea să nu fie disponibile pentru mulţi

producători mici, şi câteodată pentru unele mai mari.

Unele ţări necesită identificarea permanentă a animalelor. Asta oferă opţiunea de a

lega premize de identificarea animalelor, făcând posibilă trasarea animalelor la premizele

specifice. Identificarea fără un registru a mutărilor, necesită o etichetă sau altă metodă de

identificare pentru fiecare premiză. Identificarea permanentă pentru fiecare animal este logică

pentru vacile de carne şi lapte. În producţia de carne de porc, porcii trebuie uneori identificaţi,

dar trasabilitatea poate fi atinsă şi fără identificarea fiecărui porc.

În multe ţări, porcii care merg la tăiere au un tatuaj de identificare permanent, care este

citit în abatoare pentru a se face plata. Această metodă de identificare poate fi folosită pentru

trasabilitate, dacă fiecare tatuaj este legat de o premiză specifică. Standardizarea tatuajelor în

ţară ar permite trasabilitatea la ultima premiză pentru pieţele de porci.

Compartimentalizarea

Zonarea şi compartimentalizarea sunt strategii de management al bolilor care au

acelaşi obiectiv: să stabilească populaţii de animale cu stări diferite de sănătate, bazate pe

separarea efectivă a populaţiilor de diferite stări şi aplicarea de măsuri de biosecuritate care să

prevină introducerea de infecţii. Zonarea se bazează pe factori geografici, cum ar fi bariere

naturale şi create de om, în timp ce compartimentalizarea se concentrează mai mult pe

management şi biosecuritate în cadrul aşezărilor compuse din compartimente, pentru a asigura

menţinerea unei stări bune de sănătate.