Despre Moarte

7/16/2019 Despre Moarte

1/205

Cine poate s fie sigur c vom ajunge pn mine sau peste un ceas? Deaceea, pentru c viaa noastr este nesigur pe pmnt i toate se oprescla mormnt, n cele ce urmeaz vom vorbi despre dou lucruri: despremoarte i contiin.

Mai nti, dup dreptate, s vorbim despre moarte. Porunca cea dinti alui Dumnezeu, dup greeala protoprinilor notri, a fost aceasta: Cumoarte vei muri. i, ntr-adevr, dup clcarea poruncii, dou mori auvenit asupra neamului omenesc. Adam, dup 930 de ani, i Eva, dup950 de ani, au primit moartea trupeasc, iar moartea duhovniceasc afost lung de 5508 ani, pn la venirea n trup a Noului Adam - Hristos,Dumnezeul i Mntuitorul nostru.

Dar oare din care pricin, Adam, a numit-o pe Eva, adic via, dei secuvenea s-o numeasc moarte, c prin ea a venit moartea n lume? Aaera cu dreptate. Dar n loc s-o numeasc moarte, o numete via, czice: i a pus Adam numele femeii sale Eva, ce se tlcuiete via.

Deci cum prin Eva vine moartea i Adam o numete via? Care-ipricina? Care-i taina dezlegrii aici? Iat care! S auzim ce spuneSfntul Grigore de Nissa: Pentru dou pricini Adam a pus numelefemeii sale Eva, adic via. Mai nti pentru c ea trebuia s fie maicatuturor celor vii dup trup, c ea a nscut primul copil, pe Cain, i a adusn via prima fiin omeneasc. A doua, c prin Eva cea tainic, prinstrnepoata Evei cea dinti, adic prin Preasfnta, PreacurataNsctoarea de Dumnezeu i Pururea Fecioara Maria, avea s vin nlume viaa, adic Hristos.

Iat pentru care pricin Adam, fiind prooroc i fptura cea dinti a lui

Dumnezeu, a proorocit ca Evei s i se pun numele acesta, pentru acestedou pricini. Mai nti, c va fi maica tuturor celor vii, cum aratScriptura - deci o tlcuire o avem n Scriptur i una n Tradiie, de laSfinii Prini - iar a doua, c dei moartea a venit prin femeie, tot prinfemeie va trebui s vin la plinirea vremii i viaa.

A luat satana n Rai trei lucruri, pentru a drma neamul omenesc:femeia, lemnul i neascultarea. La plinirea vremii, noul Adam - Hristos -

tot cu aceste trei arme l-a biruit pe satana: femeia, lemnul i ascultarea.Cu cele mpotriv, pe cele mpotriv le-a surpat.


2/205

Cu ascultarea lui Hristos de Printele ceresc, pn la moarte i cumoartea pe Cruce, a vindecat neascultarea lui Adam i a noastr; culemnul Crucii s-a vindecat rana cea venit prin lemn; gustarea dinlemnul oprit, prin gustarea fierii i a oetului; i prin Preasfnta,

Preacurata Fecioar Maria, Eva cea tainic, s-a vindecat pcatul Evei imoartea care a venit n lume.

Dar cuvntul nostru privete n alt parte. Au trecut de la Adam pn lapotop 2642 de ani. n acest timp n-a sczut din viaa omului nimic.

A trit Adam 930 de ani i Eva 950 de ani, iar Noe, al doilea Adam alomenirii, a trit 950 de ani. Noe, fiind mare prooroc i plcut luiDumnezeu din neamul su, a avut mare grij s pzeasc n toat vremea

lui, de cnd s-a nscut, un mare dar; oasele lui Adam, corpul lui Adamstrmoul lui.

Cele mai scumpe moate din lume le pstra el i pn la dnsul le-aupstrat ali patriarhi mai vechi dect dnsul. Noe a fost al optulea de laAdam, iar Matusalem, al aselea. i le-a dat unul la altul, ca pe un darpreascump: prima zidire ieit din mna lui Dumnezeu - oasele luiAdam.

Noe, cnd era de 500 de ani, ai auzit Scriptura, s-a cstorit i 100 deani trind, a avut pe cei trei fii: pe Sim, Ham i Iafet. i cnd era Noe de600 de ani a nceput potopul i a inut un an de zile furia potopului.

A plouat numai 40 de zile i 40 de nopi, iar corabia abia la un an de ziles-a oprit, pentru c ai auzit ce spune la Facere: Iar din luna a zecea pnn luna a asea au sczut apele, trei luni de zile, i de-abia au nceput sse vad vrfurile munilor celor mai mari din lume.

S fi fost atunci cu corabia lng Noe, s vezi de-abia n toat Romniavrful Ceahlului sau al Negoiului, sau Moldoveanul, sau vrful Ineuluidin Maramure, sau dac erai n Asia, vrful Himalaia sau ali muni.Abia se zreau atunci numai vrfurile munilor, iar vuietul apelor itulburarea vzduhului nu ncetase.

Din luna a aptea pn n luna a patra mai scznd apele, a dat drumul

Noe porumbelului celuilalt. Cnd a ieit Noe din corabie, lng MuniiArarat, azi n Armenia, pustiu era pmntul, plin de ml, plin de furia iurgia lui Dumnezeu, c se necase tot ce era viu, afar de cei ce erau n


3/205

pntecele corabiei. Au ieit n cmpia Senar i au adus jertf luiDumnezeu.

Apoi s-a artat curcubeul, dup cum tii, semn de legtur venic ntreom i Dumnezeu, c nu va mai fi potop cu ap. i au ieit fiii lui Noe -Sim, Ham i Iafet. Lui Sim i-a dat Asia, lui Ham i-a dat Africa - deaceea sunt negri acolo, c Ham a fost blestemat - iar lui Iafet i-a datEuropa.

Dar a avut grij mare Noe, cnd a desprit pe fiii si, c au plecatfiecare n alt direcie, dup ce s-au nmulit, s le dea un mare odornepreuit pe care l purtase n corabie i a avut grij mai mult dect de totaurul de acest odor. Era trupul lui Adam, aa cum l-a fcut Dumnezeu.

Era scheletul lui Adam. i le-a zis Noe: Dragii mei, pmntul estenaintea voastr; de acum cretei i v nmulii i umplei pmntul, caa a zis Dumnezeu; c a doua oar a binecuvntat pe om cu acelaicuvnt dinti, cum este scris n Biblie.

Eu nu v dau aur, eu nu v dau argint, eu nu v dau pietre scumpe.Acestea le vei gsi voi pe pmnt i prin muni i oriunde. V dau unlucru mai scump dect toate: v dau trupul protoprintelui nostru Adam,

primul om din lume.i le-a mprit lor oasele lui Adam. Capul l-a dat lui Sim, n Asia,mijlocul l-a dat lui Iafet, nspre Europa, iar picioarele le-a dat lui Ham.Iar fiii lui Noe l-au ntrebat:- Dar ce ne folosesc nou acestea aa de mult?- Mare folos vei lua de cte ori vei privi la dnsele!- Care folos?- Cnd vei vedea capul lui Adam, v vei aduce aminte c sufletul luieste n chinurile iadului, pentru c a greit lui Dumnezeu i v vei trezii vei zice: Doamne, ferete! S nu ajungem ca strmoul nostru! S numniem pe fctorul nostru, c iat, oasele lui Adam sunt aici i sufletullui se chinuiete n muncile iadului pentru c a clcat porunca luiDumnezeu.

Iat filosofia cea mai nalt pe care a dat-o Noe feciorilor si: s nuuite c vor muri. S vad oasele lui Adam i s-i aduc aminte c i ei

sunt praf i cenu i ndat dup moarte urmeaz judecata i vai deacela care calc porunca lui Dumnezeu.


4/205

Cea mai nalt filosofie de sub cer este cugetarea la moarte. MareleVasile a fost ntrebat de marele filosof din Alexandria, Eubul:- Spune-mi mie, o, minunatule! - c fcuser coala mpreun la Atena,pe vremea aceea fiind i la Alexandria mare cetate de cultur cretin i

pgn - spune-ne nou, o, minunatule, care este cea mai nalt filosofiea cretinului?Si a zis marele Vasile:- Cea mai nalt filosofie de sub cer este s avem de-a pururea moarteanaintea ochilor notri.

Pentru c strmoii notri, atta vreme ct au avut moartea n fa, n-augreit. De cte ori n Rai, le ddea satana n minte: Ia, ducei-v la pomi mncai! Cci era frumos la vedere i bun la gust rodul ce l-a omort.

Dar cnd s-a apropiat Adam zicea: Nu m duc. Dar de ce? A spusDumnezeu c n ziua cnd voi mnca din pomul acesta, cu moarte voimuri. i de frica morii nu se apuca s mnnce.

Vznd satana c sunt narmai strmoii notri cu aceast armputernic, adic cugetarea morii, de ctre Fctorul lor, ce-a gnditnti? S le smulg din minte moartea. S-a bgat n arpe, cum zicemarele Vasile, c n Rai vorbeau toate animalele i arpele avea picioare

nalte, nu mergea tr.Dup ce l-a amgit pe Adam, Dumnezeu l-a blestemat s se trasc pepntece, i s-au luat picioarele. Picioarele arpelui sunt n pntece iastzi. i asta c s se mplineasc porunca s mearg numai pe piept, smnnce pmnt i s fie blestemat pentru c prin arpe a reuit satanas intre i s vorbeasc cu Adam.

- Ce-a zis Dumnezeu? a ntrebat arpele.- Iat ce a zis, a rspuns Adam: Toi pomii Raiului, toate grdinile,desftarea asta negrit este a noastr, dar din cutare pom s numncm.- Dar de ce? a ntrebat arpele viclean.- A spus c oricnd vom mnca, cu moarte vom muri.- Nu-i adevrat! - zice satana prin arpe - nu vei muri cu moarte.- Cum se poate? Dar de ce?- tii de ce v-a spus Dumnezeu aa? Se teme foarte tare c dac veimnca din pomul acela, v vei face dumnezei ca i Dnsul i vei fiasemenea Lui i din mare rutate ce are pe voi, ca s nu v nlai ca El,


5/205

v-a oprit s mncai de acolo; c n orice zi vei mnca, ochii votri sevor deschide i vei fi ca nite dumnezei!

Auzi? Dumnezeu spune lui Adam c va muri i arpele i spune c nu vamuri! i Adam las pe Ziditorul su i ascult pe arpe, adic pe satana,care vorbea prin gura arpelui. i creznd acestea, calc porunca imotenete ndoit moarte: i pe cea trupeasc i pe cea duhovniceasc!

Prinilor, iubii credincioi, maicilor i surorilor, cteva suflete sunteiaici. Eu n viaa mea, mi-a ajutat mila Domnului, am vorbit la mii deoameni pe la hramuri i ori a vorbi la dou urechi, ori la dou mii, totatt m cost. Dar suntem cteva suflete aici. Dac n-am uita noinvtura cea preascump a Sfinilor Prini i a Sfintei Scripturi, noi n-

am mai grei lui Dumnezeu.

Auzi ce spune dumnezeiescul i preaneleptul Isus, fiul lui Sirah: Fiule,adu-i aminte de cele mai de pe urm ale tale i n veac nu vei grei.

Pentru ce? Dac cuget la moarte, moartea m oprete i de a gndi rul,nu numai de a-l vorbi sau de a-l face. Eu tiu c Dumnezeu o s-micntreasc i gndurile i cuvintele i lucrurile vieii mele, cnd mi voida sufletul.

Deci, dac voi cugeta la moarte, m feresc de toate. Auzi ce spune nUa pocinei? Vedei c acea carte trateaz patru lucruri: moarte,judecat, Rai i Iad. Eu cred c acea carte, dac ar fi tiparit n zeci demii de exemplare, toat lumea ar merge n Rai. Numai dac ar nelege-o. Att de mult folosete pentru cretini cugetarea la moarte, c ne aratce-i omul i unde se duce i ce va fi n ziua morii sau a judecii.

Acolo spune c cel mai mare sfetnic n via nu este nici filosoful, nicingerii, ci moartea: Ia-i sfetnic, omule, pe moarte, i atta nelepciuneare s te nvee, nct, nici Solomon n toat nelepciunea sa, nicingerii, nici filosofii lumii, nimeni nu te va folosi pe tine ca moartea.Pentru ce? Moartea te sftuiete: Omule, nu gndi ru, c ai s mori!Nu ur pe fratele tu, c ai s mori! Nu fi desfrnat, c ai s mori! Nunjura, c ai s mori! Nu fuma, c ai s mori! Nu fi beiv, c ai s mori!Nu te judeca cu altul, nu inteniona s faci ru nimnui, ia seama de

sufletul tu, c ai s mori!


6/205

Ct filosofie aduce moartea! Auzi ce spune Sfntul Ioan Damaschin:O, moarte, moarte, mai bine te-am numi pe tine via, c cel ce purureacuget la tine, pururea viaz. Vrei s tii c nici Solomon nu poatenva atta nelepciune ca moartea. Zice marele Vasile: i Solomon

acela, iubitorul de nelepciune, dac n-ar fi uitat moartea, nu-l biruiaufemeile, s ajung de batjocura lor, s le fac i capite, s se lepede deDumnezeu i s se nchine la idoli.

Iat, Solomon cel preanelept, cel plin de darul nelepciunii, a ajunsnchintor la idoli i a zidit capite zeilor, lepdndu-se de Dumnezeudup 40 de ani de domnie. Pentru ce? A uitat c va muri. Pe el l mustrcartea nelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah: Te-ai ntrit n trup, te-aintrit n pcat i ai uitat pe Ziditorul, Care i-a dat nelepciunea, cu care

ai condus poporul acesta 40 de ani.

Vai de noi i de noi, c nu greim pn nu uitm de moarte. Nici unpcat nu trece de la minte la simire, nici prin imaginaia noastr, dacavem naintea ochilor moartea. Dac uitm moartea, murim, dac nuuitm moartea, trim, suntem vii cu sufletul n vecii vecilor.

Cine a gndit vreodat la moarte, i-a nlucit-o cu mintea i a greit lui

Dumnezeu vreodat? Deci prea bun tovar de drum, prea bun prieteni prea mare sfetnic ne este nou moartea. S nu ne temem de ea.

Cel mai mare filosof n via s avem moartea. Niciodat moartea nu teva nva de ru. Totdeauna i va spune: pzete-te de pcate, omule, cai s mori! i-i spune cel mai mare adevr. Pentru ce? Pentru c-ispune negreit c eti trector, vei muri i vei sta naintea LuiDumnezeu, s dai seama de tot ce ai gndit, tot ce ai lucrat, tot ce aifcut.

Ce zice Alexandru Macedon, mare filosof - nvase filosofia despresuflet i moarte, de la acel mare filosof din antichitate, Aristotel - cnd aluat mpria Persiei i a btut pe Darius i mpria Egiptului i a luatmpriile de lng Eufrat i mpriile lui Boz i celelalte. Veneaufilosofii i i spuneau:- Mria Ta, aur mult, pietre scumpe, palate are Darius i sabia lui Dariuseste fcut n form de octogon cu opt muchii i are mnerul mpodobit

cu dou kilograme jumtate de pietre nestemate i poleit cu aur curat.Vino s-o vezi, mcar!


7/205

Iar el le-a rspuns:- Dac-i moarte, nu-i nimic! Ce-am s fac eu cu sabia lui Darius nrzboi? Uite, am sabia asta ca fulgerul n mna mea, uoar. Aceea-iparad. S-o iau s-o leg la curea s-o duc calul, s vad lumea c

strlucete la bru?- Vino, mprate, i ia pe soia lui Darius c el a fugit i l-au spnzuratdoi oteni.- Cine l-a spnzurat pe Darius? Cine le-a dat voie? S-i spnzurai peaceia, cci nu am dat eu ordin s omori omul! Am spus s iei mpriai s-l lai s triasc - c el cucerea toate mpriile i trecea maideparte. Alii i ziceau:- Ia una din fetele lui Darius, cci are cele mai frumoase fete de pe lume!Dou fete avem. i Macedon le-a zis:- S nu le aduci s le vd, c-i tai capul. Eu, care am cucerit atteapopoare cu puterea lui Dumnezeu, m biruiesc de frumuseea uneifemei? Acest mprat a murit la 35 de ani necstorit i otrvit - tiiistoria lui - dar totdeauna, cum i spunea Ptolemeu Filadei i Senecasecretarul lui i Antioh i Nicanor i Vizantie i ceilali i Chir cu toatsuita lui:- Mria Ta, nu-i pas de nimic; nici de aur, nici de frumusee!- Nu! Dac-i moarte, nu-i nimic!

De aceea i cnd murea, dup ce a btut toate mpriile, cnd a vzutc-i dduser otrav dulce, nepoii lui, a zis:- Astzi am but pahar dulce i amar!- Ce este, Mria ta? - Mor! Se adunaser filosofii, generalii, mpraii,care pe unde i pusese. Iar el le-a zis:- Eu nu m tem de moarte! Eu cred ntru unul singur Dumnezeu, cum m-a nvat arhiereul evreilor, cnd am cucerit Palestina. Acela mi-a spus

c este un singur Dumnezeu.- Cum l cheam pe Dumnezeul vostru? l-am ntrebat pe arhiereu.- Unul este Dumnezeu, Care a fcut cerul i pmntul. l cheam Savaot!- Ce nseamn Savaot?- Dumnezeul otirilor.- Nu cumva conduce otirile de jos?- N-ai grij, Mria ta! El conduce otirile cele din cer. Cu acelea nu tepoi msura! Aceluia m nchin i eu.

Aa a cunoscut Alexandru Macedon pe Dumnezeu i a nceput s fie unom foarte milostiv. Cnd era s moar, l-au ntrebat generalii lui:


8/205

- Mria ta, din ce s-i facem mormntul? Din marmur? De aur? Depietre scumpe, de iachint, de hrisolit, de onix, de ametist sau de rubin?Toate pietrele scumpe i le-au pus.Iar el le-a rspuns:

- Dac-i moarte, nu-i nimic! S nu-mi facei mormntul meu din aur idin alte pietre scumpe. Ci s-mi facei mormntul i sicriul din granit is nu cumva s m mbrcai n haine aurite. Ci simplu, ca un simpluom. i s lsai la sicriu dou guri: una n stnga i una n dreapta.- Da de ce asta?- Pe acolo s-mi scoatei minile mele i s le lsai goale, ca s vad toic nimic n-am luat cu mine dup moarte.

Vedei, frailor, nelepciunea mpratului Alexandru Macedon? S nu

cread cineva c, dup moarte, va lua ceva cu dnsul. Ce-au folositfaraonii Egiptului c au pus n piramide atta aur i argint i au fcutcrue cu cai de aur? Le gsesc alii i se mbogesc la muzee. Ce le-afolosit? Le-au luat cu ei? Nu. tii ce-au luat cu ei? Fapta bun! Dac aufcut-o, au fost nelepi.

i faraonii Egiptului aveau mare filosofie despre moarte.

Ei aveau un mare dregtor, care era pltit la curtea mprteasc, numitomul morii. i cnd bea mpratul si mnca i cnta muzica i seveselea, venea acest slujitor cu o cpn de mort i i-o punea pe masi att zicea: mprate, mnnc, bea i te veselete, dar adu-i amintec ai s mori!

Dar s revenim, c pentru moarte sunt nc multe de spus, mai cu seamla acetia cu hainele negre, c noi clugrii avem mari jurminte naintealui Dumnezeu i cugetm totdeauna la moarte. C moartea nu alege nicitnr, nici btrn, nu te caut la contigente, la buletin de identitate, lalivret. Nu te caut c eti mirean sau clugr, pregtit sau nepregtit.

S ne ajute Preasfntul Dumnezeu cnd vom nchide ochii, s nu negseasc nepregtii.

DESPRE MOARTEA CELOR PCTOI

S v spun dou cazuri de mori nprasnice, s vedei cum mor cei ce nuse tem de Dumnezeu i nu vor s se pociasc.


9/205

A venit o biat femeie din Ardeal i mi-a spus:- Printe, brbatul meu, de cnd m-am cstorit cu el, nu mergea labiseric, nu se ruga, nu postea, njura i era beiv i desfrnat. i iatcum l-a pedepsit Dumnezeu. Acum n sptmna Mare dinaintea

Sfintelor Pati a venit acas de la lucru i mi-a poruncit s-i tai o pasrei s-i fac mncare cu carne. Degeaba am cutat eu s-i spun c e pcat,c este Sptmna Sfintelor Patimi. De fric s nu m bat, am fcut cemi-a poruncit el.

Seara cnd a venit de la lucru, m-a ntrebat:- Ai fcut varz cu carne?- i-am fcut - i-am zis eu. Este n buctrie.

Pe cnd mnca, l-a pedepsit Dumnezeu c s-a necat i a murit cu carnean gt. De aceea am venit, printe, s-l punei la slujbe, poate l-o iertaDumnezeu, c tare mai era ru i necredincios!- Femeie, i-am zis eu, nu-l putem pune la sfintele slujbe, cci eranecredincios i a murit din vina lui, ca un sinuciga!

S v art cum a murit alt om ru.

ntr-o zi a venit o femeie dintr-un sat de pe Valea Moldovei s-mi dea unpomelnic pentru soul ei mort subit. i am ntrebat-o:- Femeie, cum a murit soul tu, s tiu dac pot s-l pun sau nu lasfintele slujbe? C pe cei necredincioi, pe sectari, pe beivi i pedesfrnai, care mor fr pocin, nu-i putem pomeni la Sfntul Altar.- Printe, soul meu era beiv i desfrnat. Nu mergea la biseric, nu sespovedea i nu m lsa curat nici o sptmn n Postul Mare, c nutia ce-i Duminic, ce-i zi de post sau srbtoare. De aceea, din cauza luinu m-am putut mprti de muli ani de zile. Acum la nceputulPostului Mare, l-am ntrebat pe printele nostru ce s fac. Iar el mi-aspus: Ascunde-te la cineva sptmna asta ca s poi posti cu cureniemcar apte zile; apoi vin la mrturisire i-i voi da agheasm mare.

Deci am fcut cum mi-a spus printele. M-am dus la naa noastr i i-amspus copilului s-i spun soului c sunt dus la spital. Aa am pututposti i eu cteva zile cu rugciune, cu post i curenie. Cnd vine elacas de la lucru l ntreab pe copil:

- Mi, Vasile, unde-i mam-ta?


10/205

- Este dus la spital!- Ia vezi, poate a venit. S vin la mine.

Dar s auzii mnia lui Dumnezeu. n clipa aceea deodat brbatul cadejos n cas - c din cauza beiei, i s-a rupt o arter de la inima - i ncepea striga dezndjduit: Salvarea, salvarea, chemai salvarea s m ducla spital, c mor!

i cum s-a uitat la apus i la miaznoapte, a nceput a vedea cuptoareleiadului i pe diavoli. De aceea striga: Cuptorul Cuptorul cu foc! Uitediavolii cum vin s m ia! Nu m lsai! Nu m lsai, c m trag ncuptoarele iadului! Femeie, nu m lsa! i m-a apucat de mn i aaa murit

Ai vzut mnia cea dreapt a lui Dumnezeu pentru cei care nu vor s sepociasc? Cci iat ce spune n Psaltire: Moartea pctosului estecumplit i Cei ce ursc pe dreptul, vor grei! Fericii i de trei orifericii sunt cretinii aceia care se roag i care in sfintele posturi. Postullungete viaa. Sfntul Vasile cel Mare zice: Bucatele cele multe ibucatele cele grase, neputnd s le mistuie stomacul, multe boli au adusn lume. Iar postului i nfrnrii pururea i urmeaz sntatea.

Ai vzut pe Sfntul Eftimie cel Mare? Treizeci de ani n-a gustat pine imncare fcut la foc; numai cu verdeuri se hrnea i a trit peste o sutde ani. Ai vzut pe Sfntul Leontie de Agra n Sfntul Munte, c n-abut nici vin, nici untdelemn; numai cu fructe i cu rdcini de pmnttria. Nu a mncat toat viaa lui mncare fiart la foc, sau pine, sauvin. Numai cnd se mprtea, lua o linguri de vin. Aa! i-a pusndejdea numai n Dumnezeu.

Ce zice Mntuitorul? Nu numai cu pine va tri omul, ci cu tot cuvntullui Dumnezeu. N-a pus ndejdea n hoitul acesta de trup, care ne duce npmnt. C dac aici omul pctos nu poate rbda o scnteie de foc,acolo n iad, unde ard cei ce nu se pociesc, cum va rbda n veciivecilor? Atunci va vedea fiecare!

Printele Cleopa

De ce n articolul I din Simbolul Credinei, numim pe Dumnezeu:Tatl, Atotiitorul, Fctorul cerului i al pmntului, vzutelortuturor i nevzutelor?


11/205

Pentru c Dumnezeu a fcut cerul i pmntul i tot ce exist, cum nespune Sf. Scriptur: La nceput a fcut Dumnezeu cerul i pmntul(Fac. 1, 1). Psalmistul l laud pentru puterea atotiitoare: C n mnaLui sunt marginile pmntului i nlimile munilor ale Lui sunt. C a

Lui este marea i El a fcut-o i uscatul minile Lui l-au zidit (Ps. 94,4-5). Dumnezeu a fcut totul din nimic. La creaiune iau parte toate celetrei persoane ale Sf. Treimi. Despre prtia Cuvntului la facerea lumii,ne mrturisete Sf. Apostol Pavel, zicnd: Ca n El (Fiul) au fost fcutetoate, cele din ceruri i cele de pe pmnt, cele vzute i cele nevzute(Col. 1, 16). Despre prtaia Duhului mrturisesc cuvintele Sf. Scripturi:i Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apei (Fac. 1, 2).Dumnezeu a fcut lumea n timp, dup o anumit ordine, cu scopul de afi fericit i de a slvi pe Dumnezeu.

Ce se nelege prin cuvintele nevzutelor?

Prin aceste cuvinte se nelege lumea nevzut, adic ngerii, cum neexplica Sf. Apostol Pavel care, dup citatul de mai sus, din Epistolactre Coloseni, adaug: Fie scaunele, fie domniile, fie nceptoriile, fiestpnirile: toate prin El i pentru El s-au fcut (Col. 1, 16).

Aceste nume arat cetele de ngeri, dup cum vom vedea mai departe.Care a fost fcut mai nti: lumea vzut sau lumea nevzut?

Att Sf. Scriptur ct i Sf. Tradiie ne nva c lumea nevzut, lumeangerilor, a fost fcut mai nti. Domnul nsui spune lui Iov: Cnd s-au fcut stelele, ludatu-M-au cu glas mare toi ngerii Mei (Iov 38, 7).ngerii au fost fcui cei dinti, zice Pstorul lui Herma.Prin cuvntul cerul, din primul verset al crii Facerii: La nceput a

fcut Dumnezeu cerul i pmntul, se nelege lumea nevzut acerului, adic ngerii.

Cum i de ce a fcut Dumnezeu pe ngeri?

Dumnezeu a fcut pe ngeri din nimic. I-a fost de ajuns s voiasc,pentru a-i aduce la lumina. El i-a fcut din buntatea Sa.

Ce sunt ngerii?


12/205

ngerii sunt duhuri, adic fiine spirituale fr trup, nzestrate cu minte,voin i putere, cum spune Sf. Scriptur: Cel ce face pe ngerii Siduhuri i pe slujitorii Si par de foc (Ps. 103, 4) i cum adeverete Sf.Tradiie. Fpturile nzestrate cu minte sau raiune se mpart n ngeri i

oameni. Fpturile raionale netrupeti sunt ngerii. Ei sunt firinelegtoare; pentru c sunt fr de trup, au fost rnduii s locuiascsus, n locuri uoare, i s aib o fire uoar i repede.

Ce nsuiri au ngerii?

ngerii sunt nemateriali, fiindc sunt netrupeti. De aceea, dei ngeriipot vorbi ntre ei, n-au nevoie nici de limb, nici de urechi ci-i aratgndurile i hotrrile fr cuvnt material. Cnd Sf. Apostol Pavel ne

vorbete despre limba ngerilor (I Cor. 13,1), el nu le atribuie, prinaceasta, trupuri, ci arat chipul de convorbire ntre ngeri. Tot aa, cndvorbete de genunchiul celor cereti i al celor pmnteti i al celor dededesupt (Filip. 2, 10), el nu atribuie ngerilor genunchi i oase, ci aratnchinarea datorat lui Dumnezeu, dup felul nostru omenesc. Spredeosebire de noi, oamenii, ngerii sunt fiine spirituale personale,netrupeti i nemateriale.ngerii sunt liberi, dispunnd n libertate de voia i hotrrile lor, aa

cum ne dovedete cderea lui Lucifer.ngerii sunt inteligeni, n continu micare i tiutori. Dei ngerii aucunoatere mai nalt dect a noastr, ei nu tiu cele ce sunt n inim inici cele viitoare. Aceasta arat ca ei sunt mrginii. Cine a nceput sexiste, zice Teodoret al Cirului, acela are o existen mrginit.. C eaa ne-o spune i cuvntul Mntuitorului c fiecare om e sub paza sausub grija unui nger (Matei 18, 10). De aceea, ngerii ocup loc, se facvzui i se arat celor vrednici ci nfiare omeneasc (Fac. 18, 2).

Fiind mrginii, ngerii nu sunt pretutindeni. Ei sunt prezeni acolo undesunt trimii. Cnd sunt n cer, nu sunt pe pmnt; cnd sunt trimii deDumnezeu pe pmnt, nu sunt n cer. Dei mrginii, ei nu suntmpiedicai de ziduri, de ui, de ncuietori, de pecei. Acelora croraDumnezeu voiete ca ei s li se arate, ngerii nu li se nfieaz cumsunt, ci cu o form schimbat, ca s poat fi vzui.ngerii nu sunt sfinenia nsi. Ei au sfinenia de la Duhul Sfnt.Sfinenia fiind din afar fiinei lor, le aduce desvrirea prin

mprtirea cu Duhul Sfnt. Ei i pstreaz vrednicia prin struina nbine, avnd libera voie n alegere i necznd niciodat din cinstea de aedea alturi de Cel Bun. Puterile cereti nu sunt sfinte prin firea lor.


13/205

Altfel ele nu s-ar deosebi de Duhul Sfnt. Ele au de la Duhul Sfnt omsur de sfinenie pe potriva lor. Ele capt nemurirea prin har iparticip la luminare i la har potrivit cu vrednicia i cu rangul lor.ngerii n-au fost creai copii, care apoi, desvrindu-se prin exerciiu

continuu, au ajuns demni de primirea Duhului Sfnt. Ei au avut de lanceput, de la facere, n nsui actul facerii lor, sfinenia pus n fiinalor. Ei doresc i caut binele. Dup msura dragostei lor fa deDumnezeu, ei primesc msura sfineniei. ntre ei i Duhul Sfnt eaceast deosebire c, pe cnd Duhul Sfnt are sfinenia prin nsi fireaSa ngerii au sfinenia prin mprtire.Muli ngeri ctignd fericirea venic, au fost ntrii n bine. Ei au fostridicai la o treapt mai presus de firea lor, i, dac nu mai pot grei, nu eprin firea lor, ci prin harul lui Dumnezeu.

111. De ce se numesc ngeri i care e numrul lor?

Cuvntul nger, care vine din limba latin, iar n aceasta din limbagreac, nseamn vestotor. ngerii au, printre altele, s vesteascoamenilor voia lui Dumnezeu, aa cum Arhanghelul Gavriil a vestit peFecioara Maria c va nate pe Mntuitorul (Luca 1, 26-38), iar pepreotul Zaharia c eli soia sa Elisabeta vor avea fiu (Luca 1, 11-20).

Numrul ngerilor e foarte mare. Sf. Prini numr nou cete ngereti.Dionisie Pseudo-Areopagitul le mparte n trei triade, sau trei serii decte trei. Prima triad e venic n jurul lui Dumnezeu, n unirenemijlocit cu Acesta, i e format din Serafimii cei cu cte ase aripidin Heruvimii cei cu ochi muli i din Tronurile prea sfinte. A douatriad e alctuit din Domnii, Puteri i Stpniri. A treia triad e formatdin nceptorii, Arhangheli i ngeri.

112. Ce chemare au ngerii?Am vzut c ei sunt vestitorii voii sau hotrrilor lui Dumnezeu. Unudintre ei, ca firi curate, nenclinate spre ru, sau greu de micat la aaceva, se mic continuu n cor, n jurul Cauzei prime. Ei cnt laudelemririi dumnezeieti, privesc venic slava cea venic, nu numai ca s seslveasc Dumnezeu, ci pentru ca i ei, ngerii; s primeasc binefaceride la Dumnezeu.ngerii slujesc lui Dumnezeu pentru mntuirea noastr. Lucrul ngerescacesta este: s fac totul pentru mntuirea frailor, zice Sf. Ioan Gur deAur. Dup ce am czut n pcat, Dumnezeu nu ne las fr sprijinul Su.


14/205

El ne trimite cte un nger ca s ajute vieii noastre.ngerii sunt puternici i gata s mplineasc voina dumnezeiasc. Ei seafl, prin iueala firii lor, ndat acolo unde le poruncete voina luiDumnezeu. ngerii sunt pzitorii oamenilor.

Fiecare om e pus sub paz sau sub grija unui nger. Mntuitorul nsui neasigur de aceasta cnd zice: Cutai s nu dispreuii pe vreunul dinacetia mai mici; c zic vou: c ngerii lor n ceruri pururea vd faaTatlui Meu, Care este n ceruri (Matei 18,10).Fiecare om i are ngerul su pzitor care este al dreptii. Dar duhul celru, care este al nedreptii nu-i d pace i caut tot timpul s-1ispiteasc. Deosebim aceasta dup gndurile bune sau rele din inimanoastr.Unii ngeri, ca Arhanghelii, apar popoarele, cum au artat Moise iDaniil (Deut. 32, 8; Daniil 10, 5).

113. Ce sunt duhurile rele sau diavolii?

Sunt acei ngeri care, n frunte cu cpetenia lor, Lucifer, din trufie, aurupt comuniunea cu Dumnezeu, devenind duhuri rele, cznd deci dinstarea n care au fost creai. Acetia ispitesc pe oameni i le insuflgnduri rele. Ei pot rtci mintea oamenilor, ducndu-i la clcarea

poruncilor lui Dumnezeu. Diavolul sau satana poate chiar ucide oameni,dup cuvntul Mntuitorului: Acela ucigtor de oameni a fost dinnceput i nu a stat ntru adevr, pentru c nu este adevr ntru el. Cndgriete minciun, dintru ale sale graiete, cci este mincinos i tatlminciunii (Ioan 8, 44). Iar Sf. Petru ndeamn pe credincioi astfel:Fii treji, privegheai, pentru c potrivnicul vostru, diavolul ca un leu,rcnind, umbl cutnd pe cine s nghit (I Petru 5, 8). CndDumnezeu ne trimite ngerul Su pzitor, satana trimite i el ngerul su

ru, ca s distrug viaa noastr. Omul se afla ntre doi, care urmrescscopuri opuse i se strduiesc s nving unul mpotriva celuilalt. Dardiavolul nu poate sili pe om la pcat, ci numai l ispitete.Diavolul nu poate s fac ru nici omului, nici altei fpturi dac nu arenvoirea de la Dumnezeu. Se cunoate cazul lui Iov (Iov 1, 12; 2, 6) i aldracilor care se rugau de Mntuitorul zicnd: Dac ne scoi afar,trimite-ne n turm de porci. i El le-a zis: Ducei-v. Iar ei ieind, s-audus n turma de porci (Matei 8, 31, 32).

114. De unde le vine diavolilor aceast rutate?


15/205

Aceast rutate le vine din iubirea de sine i din mndrie. Dumnezeu i-afcut buni, cum a fcut bun tot ce exist (Fac. 1, 31), dar ei au clcatporunca ascultrii de Dumnezeu i au fost aruncai n ntunericul cel maiadnc zice Scriptura: i pe ngerii care nu i-au pzit vrednicia, ci i-au

prsit lcaul lor, i-a pus la pstrare sub ntuneric, n lanuri venice,spre judecata zilei celei mari (Iuda 1, 6).Prin cderea lor radical, ei au rupt total comuniunea haric cuDumnezeu.Apropiindu-se mult de oameni, ei au o puternic influen asupra celorri. La judecata obteasc, satan mpreun cu ngerii lui vor fi trimii nfocul venic, gtit lor nc de la nceput (Matei 25, 41).

115. Ce se nelege prin cuvintele vzutelor tuturor?

Sf. Scriptur ne spune c la nceput Dumnezeu a fcut cerul i pmntul(Fac. 1, 1). Am vzut mai nainte c cerul din aceste cuvinte nseamnlumea nevzut a ngerilor. Pmntul nseamn lumea vzut. Aceastlume vzut, adic pmntul cu toate ale lui, era la nceput nevzut inetocmit, adic fr form (Fac. 1, 2).Crend lumea, Dumnezeu a urmat o anumit ordine a fpturilor, ca sngduie acestora s se sprijine unele pe altele, n nelesul c cele ce

urmau nu puteau s apar fr cele dinainte. Aa, Dumnezeu a fcut nziua nti lumina, fr de care nu e cu putin nici o lucrare i nici ocretere. n ziua a doua a fcut tria, sau cerul vzut; n a treia, adunareaapelor, uscatul i toate ierburile i plantele; n ziua a patra, lumintoriicerului, soarele, luna i stelele; n ziua a cincea, petii i psrile; n ziuaa asea, animalele cu cte patru picioare, trtoarele, tot felul de animalei la urm pe om (Fac. 1, 3-26). n ziua a aptea Dumnezeu Sa odihnit delucrrile Sale. Ordinea aceasta n care diferite feluri de via i de fpturi

apar ntr-o nlnuire fireasc i necesar, ncepnd cu lumina iterminnd cu omul, arat adnca nelepciune a Ziditorului. Sf. Prinispun c omul a fost fcut n urma celorlalte lucruri pentru c se cuveneas fie pregtit mpria i apoi s vin mpratul ei - omul. Omul nuputea s apar dect atunci cnd toate cele trebuitoare vieii lui eraucreate. El nu putea veni n lume nainte de apariia vieii. Plantele itoate celelalte animale trebuiau s apar naintea lui.

116. Pornirile cele rele ale fpturilor au fost de la nceput?


16/205

Nu. Fpturile au fost curate, nevinovate i nevtmtoare atunci cnd aufost zidite: i a privit Dumnezeu toate cte fcuse i iat erau bunefoarte (Fac. 1, 31).

117. Ce ne descoper Sf. Scriptur despre facerea omului i starealui dinainte de pcat?

Sf. Scriptur ne spune c n ziua a asea, dup ce a fcut toate celelaltefiine, Dumnezeu, n Sf. Treime, a zis: S facem pe om dup chipulNostru i dup asemnare (Fac. 1, 26). i, lund Domnul Dumnezeurn din pmnt, a fcut pe om i a suflat n faa 1ui suflare de via is-a fcut omul fiin vie (Fac. 2, 7).Omul a fost fcut deci printr-un act special, din minile lui Dumnezeu,

cum zice un prooroc: Minile Tale m-au fcut i m-au zidit (Iov 10,8). Aceasta arat cinstea deosebit dat de Dumnezeu omului. Dup ceexistena lui a fost hotrt nainte de facerea lumii i la fel i stpnirealui asupra acesteia, Dumnezeu i pregtete aducerea lui la existen ialctuirea fiinei lui.Omul a fost fcut din pmnt, n vrst tnr, brbteasc.

118. Ce spune Sf. Scriptur despre femeie?

Dumnezeu a vzut ca nu este bine s fie omul singur: i a fcutDumnezeu pe om dup chipul Su a fcut brbat i femeie (Fac. 1,27). i a fcut Domnul Dumnezeu coasta pe care a luat-o din, Adam,femeie, i a adus-o lui Adam. i a zis Adam: Iat aceasta-i os din oaselemele i carne din carnea mea; ea se va nume femeie, pentru, c este luatdin brbatul su (Fac. 2, 22-23).Cea dinti femeie, Eva, a fost fcut pentru continuarea neamuluiomenesc, aa cum tot cartea Facerii spune: i i-a binecuvntatDumnezeu pe ei zicnd: Cretei i v nmulii i umplei pmntul(Fac. 1, 28). Eva a fost fcut din coasta lui Adam, zice Sf. Efrem, ca snu fie bnuiala c altcineva a fost ziditorul femeii dect Dumnezeu.

119. De ce Eva n-a fost fcut din aceeai rn ca Adam?

Eva n-a fost fcut din rn, ci din coasta lui Adam, pentru c n brbati n femeie este o singur fire trupeasc, un singur izvor al neamului

omenesc. De aceea, de la nceput nau fost fcui pereche, brbat ifemeie, sau doi brbai, ori dou femei, ci mai nti brbatul i apoi, dinel, femeia.


17/205

120. Ce nseamn chipul i asemnarea lui Dumnezeu n om?

Chipul lui Dumnezeu n om este mnunchiul de puteri sufleteti:raiunea, voina, simirea, cu care omul se ndreapt spre Dumnezeuprintr-o activitate neobosit pentru desvrire, iar asemanarea luiDumnezeu n om este nfptuirea acestei desvriri prinmpreunlucrarea harului dumnezeiesc cu silinele omului. n amnunt,chipul lui Dumnezeu nseamn:1. Stpnirea peste fpturile pmntului, potrivit cuvntului Scripturii: umplei pmntul i-l supunei i stpnii peste petii mrii, pestepsrile cerului, peste toate animalele, peste toate vietile care se micpe pmnt i peste tot pmntul (Fac. 1, 28).Micoratu-l-ai pe dnsul (pe om) cu puin fa de ngeri, cu slav i cu,

cinste l-ai ncununat pe el i l-ai pus pe dnsul peste lucrul minilorTale (Ps. 8, 5-6);2. Raiunea i voia liber n nzuina lor spre Dumnezeu, adevr i bine.

121. Dup ce Dumnezeu a fcut pe om, unde l-a aezat?

Dup ce a fcut pe om, Dumnezeu l-a aezat n Rai i i-a pus hrana landemna, fcnd S rsar din pmnt tot soiul de pomi, plcui la

vedere i cu roade bune de mncat (Fac.2, 9). n Rai se aflau i pomulvieii i pomul cunotinei binelui i rului.

122. Care era starea omului n Rai, nainte de pcat?

n Rai primul om era mpodobit cu minte sntoas, inim curat ivoin liber. El ns nu era desvrit, cci desvrirea se ctig prinncercare i deprindere. Ea const n curia pstrat prinmpreunlucrarea chipului cu harul de la nceput. Firea omeneasc era

nfrumuseat prin prtia ei cu Duhul Sfnt (Fac. 2, 7). Numai aceastprtie i asigura lumina sfineniei i apropierea de Dumnezeu. Mintealui Adam era ntr-o continu nlare minunat spre Dumnezeu, trupulera linitit, ferit de orice plcere vinovat. Nu era nc n el frmntareamicrilor neornduite. Sfinenia primilor oameni nu era desvrit, darea nu era nici numai o stare de nepsare i netiin copilreasc, aacum pretind unii, ci o stare de nevinovie i nerutate.mbrcai n haina Duhului Sfnt, primii oameni n-aveau pofta trupului.

De aceea nu simeau nevoia de a se acoperi. Ei se acopereau cu haruldivin. S-au acoperit cu harul, adic cu acopermntul nepiericiunii, ct


18/205

timp au fost aproape de Dumnezeu. Adam si Eva triau n Rai ca ngerii,deci fr trebuina mbrcmintei. Scriptura zice: Adam i femeia luierau amndoi goi i nu se ruinau (Fac. 2, 25). Neascultarea i pcatulnesvrindu-se nc, ei erau mbrcai n mrirea cea de sus. De aceea

nu se ruinau. Dup clcarea poruncii ns, a venit ruinea i cunoatereagoliciunii.Adam apare nzestrat cu o uimitoare uurin de cunoatere i cu onelepciune deosebit. Din primele clipe ale facerii lui el se nfieazcu o minte ager, ca unul care pstra n el lumina limpede i curat, datlui de Dumnezeu, i-i meninea vrednicia neatins a firii. Harul carepunea pe Adam n legtur cu Dumnezeu l-a nzestrat cu puterea ca el sdea nume fpturilor supuse lui: i a pus Adam nume tuturor animalelori tuturor psrilor cerului i tuturor fiarelor pmntului (Fac. 2, 20).n limba, adic n puterea de a vorbi, pe care o capt Adam odat cuzidirea lui, se arat firea raional a omului.Primii oameni, nainte de pcat, triau o via fericit. Ei n-au fost zidiinici nemuritori, nici muritori, ci n stare de a ajunge la nemurire sau smoar, dup ascultarea sau neascultarea lor fa de porunca luiDumnezeu.Prin urmare, starea omului nainte de pcat era o stare de curie, defericire, de cunoatere, de putin de a nu muri, dar nu era o stare dedesvrire deplin. Omul putea nainta spre aceast desvrire, dupcum se i putea abate de la desvrire, folosindu-se de acelai mare dar,pe care Ziditorul l-a pus n el: libertatea.

123. Cu ce scop a fcut Dumnezeu pe om?

Dumnezeu a fcut pe om pentru ca acesta s se mprteasc de bucuriade a fi n preajma lui Dumnezeu i de fericirea de a cunoate, de a iubi i

de a slvi pe Dumnezeu. El este ncununarea ntregii zidiri, este o lumen mic (microcosm), cum zic Sf. Prini. Prin trupul su, el face legturacu lumea, iar prin sufletul su, el face legtura cu Dumnezeu. Omul afost fcut s fie fptura aleas a slavei dumnezeieti. Rostul su n Raiera s mplineasc porunca lui Dumnezeu.

124. Care este porunca lui Dumnezeu, de care Adam trebuia sasculte?


19/205

Porunca pe care Dumnezeu a dat-o lui Adam era aceasta: Iar din pomulcunotinei binelui i rului s nu mnnci, cci n ziua n care vei mncadin el, vei muri negreit (Fac. 2, 17).

125. Adam i Eva au pzit aceast porunc?

Un timp au pzit-o. Dar din ndemnul diavolului n chip de arpe i subpornirea mndriei lor, Eva nti, i Adam dup ea, au mncat din pomuloprit, clcnd porunca lui Dumnezeu. Dumnezeu a blestemat pe arpe, aprezis necazuri i suferine primilor oameni, i-a scos afar din Rai, darle-a fgduit pe Mntuitorul (Fac. 3, 15 i urm.).

126. Cum se numete acest pcat al lui Adam?

Acest pcat se numete pcatul strmoesc, fiindc i are originea ncderea protoprinilor notri prin neascultare fa de porunca dat lor deDumnezeu (Fac. 2, 16-17; 3, 6-19). Pcatul acesta a trecut la toioamenii, cum spune Sf. Apostol Pavel: Printr-un om (Adam) a intratpcatul n lume (Rom. 5, 12).

127. Cum se motenete pcatul strmoesc?

Aceasta este o tain mare. Ceea ce se poate spune este c pcatul acesta,pe care-l motenim din tat n fiu, prin naterea fireasca, nu ni sesocotete ca pcat al nostru, personal, ci ca o stare pctoas, ca onclinare spre pcat, izvort din clcarea poruncii dumnezeieti i careeste egal cu pcatul, n faa legii lui Dumnezeu. Pentru c aceast starepctoas este egal cu pcatul nsui, Biserica a rnduit botezulcopiilor, care nu au pcatele celor vrstnici dar care totui, motenescaplecarea spre pcat, care vine de la Adam (Fac. 7, 20; II Cron. 6, 36;

Iov 4, 17-19; 14, 4; 15, 14-16; 25, 4; Ps. 13, 1-3; 50, 6; 52, 2-4; 57, 3-4;Prov. 20, 9; Ecl. 7, 20; Sirah 25, 23, 27; Rom. 3, 10-12; 5, 12-19; Iacov3, 2; I Ioan 1, 8).

128. Care au fost urmrile pcatului strmoesc?

Pcatul strmoesc a adus primilor oameni pierderea harului luiDumnezeu, adic ruperea legturii cu Dumnezeu, cu ei nii i culumea.Acest pcat a mai adus slbirea chipului 1ui Dumnezeu n om, prinntunecarea n parte a puterilor sufletului i prin nclinarea mai mult spre


20/205

ru dect spre bine. Mintea se mic greu, deosebete anevoie cele ce arede cunoscut i mai mult se deprteaz dect se apropie de luminilecurate ale Duhului. Ea nu mai vede dect anevoie pe Dumnezeu,privete mai mult spre lucrurile pieritoare, legate de viaa trectoare. Dar

aceast slbire nu nseamn tergerea sau stingerea complet a chipuluilui Dumnezeu n om. Omul n-a murit cu totul pentru cele dumnezeieti.El s-a mbolnvit. Chipul lui Dumnezeu n el a slbit, s-a ntunecat.Prin pcatul strmoesc, primii oameni au pierdut sfinenia curia iputina de a nu muri. Pierznd harul, ei au pierdut i roadele harului.Dac ar fi ascultat porunca dumnezeiasc, Adam i-ar fi asigurat, cuajutorul lui Dumnezeu, putina de a nu muri, la care ar fi contribuit ipomul vieii, de care el nu s-a putut folosi, fiindc a fost scos din Rai(Fac. 3, 22-23).Prin pcatul lor, primii oameni i-au pierdut linitea desvrit atrupului, cci pcatul a trezit n ei pofta crnii. Desprii de cele venicei lunecnd spre piericiune, trupurile lor sau deschis plcerilor inecuriilor. Firea ntreag s-a mbolnvit de pcat prin neascultareaunuia singur. Pierznd harul care-i acoperea, ei au fost dezbrcai denlarea spre Dumnezeu i de privirea direct a lui Dumnezeu.Pedeapsa cea mai mare a pcatului a fost moartea, care dup Sf. ApostolPavel este plata pcatului (I Cor. 15, 22); moartea, cu cele trei trepteale ei: trupeasc, sufleteasc i venic. Dumnezeu nsui a vestitprimilor oameni c vor muri dac nu vor asculta porunca (Fac. 2, 17).Neascultnd-o, pedeapsa lor a fost moartea. Nu trebuie s se cread cAdam i Eva i-au atras aceast pedeaps pentru c au mncat dintr-unanumit pom purttor de nenorociri i de moarte, ci numai pentru c auclcat porunca dumnezeiasc.

129. Dup facerea lumii, Dumnezeu Se ngrijete de ea?

Dumnezeu Se ngrijete de lume. Aceast lucrare prin care DumnezeuSe ngrijete de lume se numete pronie sau providen. Prin pronie,Dumnezeu pstreaz lumea n totalitatea ei i fiecare lucru i fiin nparte, le ocrotete i le ndreapt, prin diferite mijloace, spre scopurilepentru care au fost create. Pronia sprijin orice lucrare bun. De ea ineprofeia n Vechiul Testament i planul mntuirii. Ea se arat n toatelucrurile lumii, de la cele mai mici pn la cele mai mari, pe care

Dumnezeu le cunoate i le ngrijete, cum ne spune Mntuitorul nsui:Privii la psrile cerului, c nici nu seamn, nici nu secer, nici, nuadun n jitnie, i Tatl vostru Cel ceresc le hrnete (Matei 6, 26).


21/205

Au doar nu se vnd dou vrbii pentru un ban? i nici una dintre ele nuva cdea pe pmnt fr tirea Tatlui vostru (Matei 10, 29).Dumnezeu, zice Sf. Ioan Gur de Aur, nu numai c a adus la luminzidirea, dar dup ce a adus-o, o ngrijete. De zici ngeri, de zici

arhangheli, de zici puterile cele de sus, de zici toate cele vzute inevzute, toate acestea se bucur de pronia Lui. Fr aceast lucrare elese duc, se scurg i pier. Iar Clement Alexandrinul zice: nfiarea,ordinea i miestria lucrurilor vzute ne arat pronia dumnezeiasc.Prin pronie, Dumnezeu nu numai pstreaz, dar i conduce lumea spremai mult via (Ioan 10, 10), spre desvrirea i transfigurarea ntregiicreaii (Evr. 2, 5). Sf. Efrem Sirul scrie despre pronie astfel: Am vzutcase i m-am gndit la gospodar. Am vzut lumea i am neles pronia.Am vzut corabie fr crmaci scufundndu-se. Am vzut fapteleoamenilor neisprvind nimic fr Dumnezeu, Care le conduce. Amvzut ceti i republici deosebite n constituia lor i am neles c toateexist n rnduiala lui Dumnezeu. Turma e de la pstor, iar cretereatuturor pe pmnt e de la Dumnezeu.Prin pronie, Dumnezeu oprete rul i l ntoarce spre bine, cum nespune Mrturisirea lui Dositei: Cele rele le tie mai dinainte i lengduie Dumnezeu, dar El nu Se ngrijete de ele, pentru c nici nu le-afcut. Dar odat ntmplate, ele sunt ndreptate spre ceva folositor debine nesfrita buntate, care, fr s le fi fcut, le mboldete spre maibine ct este n puterea acestora.Dumnezeu pstreaz i conduce lumea, conlucrnd cu puterile fpturilor,nu fr ele.

Despre cele doua feluri ale rugaciunii

Sunt doua feluri ale unirii, mai bine zis cate o intrare din fiecare parte la

rugaciunea mintii, care se lucreaza prin Duhul in inima. Sau mintea o iainaintea ei, lipindu-se acolo de Domnul (I Cor.6,17), cum zice Scriptura,sau miscandu-se mai intai lucrarea in chip treptat atrage mintea in loculveseliei si o leaga de chemarea Domnului Iisus si in unirea cu EL Cacidesi Duhul lucreaza deosebit in fiecare, precum voieste, cum ziceApostolul (I Cor.12,11), dar o data premerge una, alta data alta, in celedoua feluri pomenite mai inainte.

Uneori lucrarea se iveste in inima, se intelege, dupa imputinareapatimilor, prin chemarea continua a lui Iisus Hristos, care face sa se


22/205

arate caldura dumnezeiasca; caci Dumnezeul nostru este foc ce mistuiepatimile, cum zice Scriptura (Deut. 4,24).

Alteori Duhul atrage mintea la sine, strangand-o in adancul inimii sioprind-o de la imprastierea obisnuita. Atunci mintea nu mai e dusa dinIerusalim in robie la asirieni, ci-si muta locuinta din Babilon in Sion, laloc mai inalt.

Atunci poate zice si ea cu proorocul: "Tie se cuvine cantare, in Sion, siTie se va da rugaciune in Ierusalim" (Ps.4,2); sau iarasi: "Ca a intorsDomnul robia Sionului(Ps. 125,1); sau iarasi: "Bucura-se-va Iacob siveseli-se-va Israel." (Ps. 52,7); adica mintea vazatoare si lucratoare, carecu Dumnezeu, prin lucrare, biruie patimile si-L vede pe El prin

contemplatie, pe cat ii este cu putinta.

Mintea aceasta, chemata atunci ca la o masa prea imbelsugata, canta,veselindu-se intr-o desfatare dumnezeiasca: "Gatit-ai inaintea mea masa,impotriva celor ce ma necajesc" (Ps.20,5), adica impotriva dracilor si apatimilor.

Cum trebuie sa fie facuta rugaciunea?

"Dimineata sa semeni samanta ta", zice Solomon, adica samantarugaciunii. "Iar seara sa nu inceteze mana ta" (Eccl.11,6), ca nu cumvasa fie o vreme care sa desparta rugaciunea ta continua si sa nimeresticeasul in care sa fie auzita. Fiindca nu cunosti, zice, care va ajunge latinta, aceasta sau aceea. Sezand deci de dimineata pe un scaun ca de-opalma, aduna-ti mintea din partea conducatoare, in inima, si tine-o in ea.Aplecandu-te apoi cu incordare, ca sa simti durere in piept, in umeri si ingrumaz, striga staruitor cu mintea, sau cu sufletul: "Doamne Iisuse

Hristoase, miluieste-ma!

Pe urma, pentru ingustimea, osteneala si greutatea lucrului, ca unul ce efacut continuu, (fiindca cele trei cuvinte nu sunt o mancare care sa sepoata manca continuu, iar "cei ce Ma mamanca pe Mine vor flamanziinca" (Intel. Sir. 29,21), muta-ti mintea la cealalta jumatate si zi: "Fiullui Dumnezeu, miluieste-ma!".

Dar zi mult fiecare jumatate, caci nu trebuie sa le schimbi necontenit,din lene, fiindca plantele ce se rasadesc continuu nu prind radacina.Infraneaza-ti si miscarea plamanilor, ca sa nu rasufli in voie, caci


23/205

suflarea plamanilor, care porneste de la inima, intuneca mintea sirisipeste cugetarea, rapind-o de acolo.

Ca urmare, sau o preda roaba uitarii, sau o face sa judece unele in loculaltora, indreptandu-se, fara sa simta, spre cele ce nu trebuie. Iar de veziivindu-se sau luand chip in mintea ta necuratiile duhurilor sau alegandurilor, sa nu te sperii. Chiar daca ti se arata intelesuri bune alelucrurilor, nu le baga in seama. Ci inframandu-ti rasuflarea, pe cat e cuputinta, si incuind mintea in inima si savrsind neincetat si staruitorchemarea Domnului Iisus, sa le arzi si sa le opresti pe acestea, iar pe eisa-i biciuiesti in chip nevazut prin dumnezeiescul nume.

Caci zice Scararul: "Biciuieste pe vrajmasi cu numele lui Iisus, fiindca

nu e arma mai puternica decat aceasta, in cer si pe pamant"

Despre felul cum trebuie tinuta mintea

Afla ca nimeni nu poate de la sine sa tina mintea, de nu va fi tinuta deDuhul. Caci este nestatornica, nu de la fire, pentru ca e pururea inmiscare, ci fiindca si-a insusit obisnuinta imprastierii prin nepurtare degrija, deprinzandu-se de la inceput cu aceasta. Caci prin calcareaporuncilor Celui ce ne-a nascut pe noi a doua oara, ne-am despartit deDumnezeu, pierzand simtirea intelegatoare a Lui si unirea cu El intrusimtire. Alunecand mintea de acolo si despartindu-se de Dumnezeu, epurtata in toate partile ca o roaba.

Ea nu mai poate sa se opreasca altfel, decat numai daca se supune luiDumnezeu si e oprita de El si se uneste cu El cu veselie, rugandu-se Luineincetat si staruitor, marturisindu-i Lui, in fiecare zi, in chip intelegatortoate cate am gresit; atunci El iarta indata toate celor ce I se roaga cu

smerenie si cu zdrobire de inima si cheama pururea numele Lui celsfant.

Caci zie: "Marturisiti-va Domnului si chemati numele cel sfant al Lui"(Ps. 104,7). Rasuflarea cu gura stransa tine mintea , dar numai in parte siiarasi se imprastie. Dar cand vine lucrarea rugaciunii, ea tine cu adevaratmintea la sine si o veseleste si o libereaza din robie. Se intampla uneoriinsa, ca mintea se roaga si sta in inima, dar cugetarea rataceste si se

indeletniceste cu altele. Aceasta nu se supune nimanui, decat numaicelor desavarsiti in Duhul Sfant, care au ajuns la neimprastierea inHristos Iisus.


24/205

Despre alungarea gandurilor

Nici un incepator nu poate alunga vreodata vreun gand, daca nu-l alungaDumnezeu. Caci numai cei puternici pot razboi si alunga gandurile. Darsi acestia nu de la ei alunga gandurile, ci impreuna cu Dumnezeu poartarazboiul impotriva lor, ca unii ce au imbracat toate armele Lui.

Iar tu, venind gandurile, cheama pe Domnul Iisus, des si cu staruinta sivor fugi. Caci nerabdand caldura inimii izvorita din rugaciune, fug caarse de foc. "Bate pe cei ce te razboiesc cu numele lui Iisus", ziceScararul, fiindca Dumnezeul nostru este foc ce mistuie toata rautatea(Deut. 4,24). Domnul cel grabnic la ajutor "va face indata dreptate celorce striga din tot sufletul catre El, ziua si noaptea." (Luca 8,7)...

Sfantul Grigorie Sinaitul

Lupta cu fiecare gand in parte

Asa este razboiul cu fiecare patima, pofta si gand. Caci patimile, poftelesi gandurile sunt toate diferite. In consecinta, nu este neaparata nevoie saintram in toate amanuntele razboiului cu fiecare gand in parte. Vom facedoar cateva observatii:

1) Exista ganduri subtiri si ganduri foarte subtiri; exista ganduri grosieresi foarte grosiere. Pe acestea din urma poate simti oricine; primele insase strecoara pe neobserva in clipa salasluirii lor in inima, vadindu-se maitarziu prin lucrare. Ele par a fi mai degraba altceva decat ceea ce sunt elede fapt. Ar trebui, prin urmare, sa nu te mai increzi in propria-ti liniste,bunatate si curatie nici macar o iota, ci intotdeauna sa fii prudent in ceeace le priveste; urmareste cu atentie mersul treburilor si vezi ce ganduri le

insotesc si cu care ganduri se ispravesc pentru ca prin aceasta sa lejudeci pe cele ce s-au furisat de la inceput in inima. Pe langa toateacestea, e foarte bine sa avem un prieten de incredere - un ochi scrutatorva observa de indata din afara ceea ce se ascunde in noi, desi noi s-arputea sa nu bagam de seama. Cand vorbim de ganduri foarte subtiri, nune referim numai la cele ale duhului. Gandurile pot veni si dinspre sufletsi dinspre trup. Insusirea lor caracteristica este subtilitatea, furisarea inadancuri, astfel incat persoana crede ca lucreaza in curatie, fara vreo

intinaciune a patimilor, cand de fapt lucreaza din patima. Pricina acestei[inselaciuni] este inca nepovatuita curatie a inimii, sau, mai exact, odiscernere deocamdata putin sporita intre ceea ce este firesc si ceea ce


25/205

este nefiresc. Cand acestea vor spori, gandul subtire si foarte subtire vadeveni grosier si foarte grosier, fiindca atentia va fi ascutita deexperienta si va invata simtamintele inimii sa discearna binele si raul.

2) Sunt ganduri, pofte si patimi care vin pe neasteptate sub chipul unortulburari trecatoare dar sunt si unele cu mult mai statornice, care tin zile,luni sau chiar ani la rand. Cele dintai sunt usoare, cu toate acestea nutrebuie trecute cu vederea. Sa fim cu multa luare-aminte insa nu atat laele, cat la insiruirea lor. Vrajmasul are o lege a lui - nu ne ataca de lainceput cu patima intreaga, ci ne-o inradacineaza printr-un gand si prindeasa repetare a lui. Poate ca primul gand l-am lzgonit cu manie, insa unal doilea si un al treilea le primim cu mai mare ingaduinta si atunci senaste pofta si patima; si de aici mai e un pas pana la invoire si faptuire.

Aceste ganduri care vin fara de incetare sunt impovaratoare siucigatoare. Lor, mai mult decat oricaror altora, le apartine numele deispititoare. Despre acestea se cuvine sa stim ca nu sunt de la fire - desidupa trasaturi sunt asemanatoare cu ea - ci sunt intotdeauna de la celviclean. Domnul le ingaduie anume pentru a ne curati, pentru a neincerca si a ne intari dragostea, credinta si statornicia si pentru a plasmuicu mai multa intelegere omul launtric. De aceea trebuie sa le rabdam cubucurie, chiar daca sunt prea pline de amaraciune pentru o inima in care

s-a pogorat harul de curand. Acestea sunt de fapt ispite precum: hula,deznadejdea si necredinta. Lucrul de capetenie este sa nu inclinam spreele, sa nu le primim si sa tinem inima neinrobita de ele, separandu-le denoi insine si de libertatea noastra de a gandi si de a crede.

3) Gandurile cu care trebuie sa ne luptam nu sunt intotdeauna rele; demulte ori, ele pot sa para bune, iar cel mai adesea par inofensive. Cuprivire la cele nelegiuite exista o lingura regula - sa le izgonim de indata.

Celelalte doua [feluri de ganduri] trebuie judecate sau cantarite. Dupacum arata si virtutea de toti laudata a deosebirii gandurilor, adica [de asti] pe care sa le primim si pe care sa le izgonim, nu se poate intocmi olege pentru asa ceva. Sa afle fiecare din propria experienta, pentru ca nuvom intalni niciodata un om ale carui reguli sa poata fi aplicate intocmaide noi, in orice imprejurare ne-am gasi. Mai bine e sa procedezi asa: sa-ti stabilesti o ordine a lucrurilor - sa te tii de ea si sa izgonesti tot lucrulnou se iveste, oricat de bun ar parea el. Chiar daca un gand nu are nimic

rau in sine sau in urmarile lui, nu te misca spre dansul de indata, ci rabdao vreme, pentru a nu face nimic pripit. Unii au asteptat cinci ani de zilepana au implinit un gand. Legea cea mai importanta este aceasta: sa nu


26/205

te increzi in mintea si in inima ta si sa marturisesti fiecare gandparintelui tau duhovnicesc. Nesocotirea acestei legi a fost dintotdeaunasi inca este pricina inselaciunilor si a caderilor mari.

4) Gandul cel rau ispiteste, pe cand cel ce pare a fi bun amageste, asaincat cel ce este biruit de primul se socoteste printre cei ce au pacatuitsau au cazut, insa dar cel ce se biruie de al doilea se afla intr-o stare deamagire; este oare cu putinta sa zugravesti toate inselarile, cuinceputurile si insusirile lor? Trasatura lor de capetenie este aceea capersoana in cauza se socoteste cu toata taria a fi ceva ce de fapt nu este -crede de pilda, ca este chemata sa-i invete pe altii sau are darul unei vietinemaiauzite etc. Radacina si izvorul acestor pareri de sine este gandulfoarte subtire ca "eu sunt ceva si inca ceva insemnat". Cel ce e nimic si

praf si cenusa cugeta despre sine ca ar fi ceva, iar vrajmasul se alipestede aceasta inchipuire de sine foarte subtire si-l prinde in mrejele saleviclene pe om. Pe langa acestea, fiecare gand subtire de care nu ne damseama ne tine in inselare, iar noi credem ca de fapt suntem calauziti deun gand bun si evlavios. Acestea fiind spuse, putem afirma fara putintade tagada ca nu este minut in care noi sa nu zacem in inselare; umblamprintre fantome si suntem ademeniti si inrobiti de ele intr-un chip saualtul; si asta se intampla din pricina ca raul salasluieste inca in noi,

nefiind izgonit, pe cand binele este pe dinafara, motiv pentru care ochiinostri [launtrici] sunt incetosati.

5) Este bine ca la inceput sa adunam cunostinte despre fiecare gand inparte, adica sa le pricepem obarsia, urmarile si mijloacele de a le alunga.Ne vom intocmi astfel un veritabil depozit de munitie, foarte trebuinciospe timp de razboi -adica in cazul in care nu izbutim sa izgonim gandulprin ura, iar el incepe sa-si faca lucrarea-i blestemata, ispitindu-ne si

convingandu-ne, iar noi trebuie sa-i punem in fata ceva care sa-i aratenetemeinicia. insa pentru a reusi sa facem asa ceva trebuie sa avemganduri de rezerva. In privinta celor de mai sus, Sfintii Parinti au alesopt patimi de capetenie si au infatisat pilde de care se poate folosioricine vrea sa le biruie. Acestea nu sunt singura munitie de razboi, darconstituie arma lui cea mai importanta. In alte scrieri putem gasidescrierea altor patimi si regulile potrivite lor. Cea mai importantacolectie de asemenea invataminte se afla la Sfantul Ioan Scararul.

6) Exista ganduri trupesti, ganduri sufletesti si ganduri duhovnicesti.Este limpede pentru oricine ca ele pot ataca toate laolalta, dar ca, in mod


27/205

firesc, la inceput le simtim mai lesne pe cele trupesti, in vreme cegandurile sufletesti si duhovnicesti se vadesc mai tarziu. Nevoitorultrebuie sa stie sa-si schimbe pozitiile de lupta potrivit cu fiecare dintreele. Trebuie sa faca astfel pentru ca nu cumva, biruindu-si trupul, sa se

faca fara de grija din pricina unui simtamant de siguranta si sa fie biruitde aceea de propriu-i; cel cu sufletul impacat poate fi lovit in duh. Ingeneral, atata vreme cat avem suflare, lupta nu se curma, desi poateconteni chiar pentru o perioada mai indelungata.

7) Avva Dorotei spune: "Sunt [din aceia] care lucreaza patima, [dinaceia] care se lupta cu patimile, si [din aceia] care le biruie". Cei dintaipacatuiesc, cei din mijloc au purces pe drumul curatirii de sine, iar ceidin urma sunt aproape de nepatimire. Cu cat este mai inversunata

impotrivirea cuiva fata de o patima - neingaduind nici macar un gand sicu atat mai putin pofta si indulcirea in ea, ci dezradacinandu-le grabnicpe acestea din inima daca au intrat, desteptandu-si intotdeauna unsimtamant potrivnic - cu atat mai repede va dobandi curatia. Cu cat estecineva mai ingaduitor si cu cat se cruta mai mult, cu atat osteneala selungeste fiind presarata de opriri si porniri dezordonate. Aceasta stare alucrurilor este hranita de mila de sine, adica de nedezlipirea de patimi.Crutandu-se si miluindu-se pe sine, omul il odihneste pe adevaratul

dusman si devine propriul sau adversar.

8) Urmarea razboiului poate fi o minte lipsita de ganduri, o inimaneinrobita de patimi si o vointa descatusata de inclinarile pacatoase.Cand acestea apar in suflet, omul a ajuns la nepatimire. Fiinta luilauntrica se transforma intr-o oglinda curata in care se reflecta lucrurileduhovnicesti.

9) Razboiul mintii cu gandurile, poftele si patimile nu trebuie privit cafiind unicul mijloc - prin care se inlocuiesc si se inlatura toate celelalte -de curatire a intinaciunilor noastre, cu toate ca este de o importantacovarsitoare si de neinlaturat, avand in el o [mare] putere de cucerire. Eltrebuie pus neaparat in legatura cu razboiul neincetat cu patimile sau cudezradacinarea, stingerea si indepartarea lor prin lucruri opuse. Pricinaeste ca lucrarea patimasa a patruns puterile noastre firesti; si aceastadeoarece noi am lucrat in chip patimas. Fiecare lucrare patimasa a mai

varsat un strop de patima in puterile noastre, iar toate lucrarile impreunaau umplut puterile noastre de patimi, precum apa imbiba un burete saumirosul intra intr-o haina.


28/205

Prin urmare, pentru a stoarce toata patima e necesar sa lucram prin celepotrivnice ei, astfel incat fiecare fapta care patrunde in puteri saizgoneasca partea corespunzatoare de patima. Savarsirea a cat mai multefapte de acest fel va sili toata patima sa iasa afara. Aceasta metoda, daca

se foloseste cum trebuie, este atat de puternica incat, dupa ce-o vei fifolosit de mai multe ori, vei simti deja slabirea patimilor, usu~ rinta silibertate, cat si o anumita lumina in suflet. Razboiul mintii nu face decatsa alunge patimile din constiinta; totusi patima ramane ascunsa si incavie. Si atunci faptele potrivnice vin sa zdrobeasca capul sarpelui. Totusi,aceasta nu inseamna ca poti curma de acum razboiul mintii. El trebuie sacontinue intr-o stransa impreuna-lucrare cu savarsirea faptelorpotrivnice, pentru ca altminteri poate ramane cu desavarsire sterp,putand chiar sa inmulteasca patimile in loc sa le imputineze, deoarece defaptuirea potrivnica unei patimi se poate lipi o alta. De pilda, postul sepoate insoti cu slava desarta. Daca nu ne dam seama de aceasta, atuncitoata truda noastra va fi zadarnica. Razboiul mintii impreuna cu razboiulactiv vor lovi patima si dinauntru si din afara si o vor nimici la fel derepede precum piere un dusman impresurat si atacat si din fata si dinspate.

10) In aceasta lupta sustinuta de indreptare a noastra trebuie sa tinem

seama de randuiala si ordinea binecunoscute si, cladind aceastastructura, sa ne indreptam atentia asupra firii patimilor, si in general,asupra caracterului nevoitorului si asupra faptelor bune menite sa sustinaaceasta activitate. In primul caz trebuie sa avem drept tinta patimile decapetenie: iubirea de placeri, iubirea de arginti si cugetarea trufasa. Apoisa ne nevoim in necrutarea si mania fata de sine, in supunerea fata dealtii si in a ne socoti pe noi insine a fi nimic (vezi Sfantul Varsanufie).Sfintii, care s-au nevoit fara incetare pentru a se curati, au privit acest fel

de lucrare ca fiind prima treapta. Pe cea de-a doua treapta se afla patimacea mai mare pe care o lucreaza cineva si care se vadeste pe sine invremea convertirii, atunci cand omul vine la cunoasterea proprieipacatosenii si se pocaieste. Fagaduind sa nu mai pa-catuiasca, mai alesasupra acestei patimi este concentrata atentia nevoitorului.

De aceea, chiar si dupa convertire patima principala trebuie sa fie ceamai apropiata tinta a luptei impotriva pacatului care are salas in noi. Ea

atrage la sine toate celelalte patimi, ca si cum le-ar lega de sine sau le-arda prin sine un punct de sprijin. Putem vadi celelalte patimi doar slabindsi biruind patima principala, urmand apoi sa le risipim pe toate odata.


29/205

Trebuie sa ne indreptam de la inceput toate fortele impotriva ei siaceasta mai cu seama din pricina faptului ca in acest moment avemmulta ura fata de ea, ura din care vine si puterea de a i ne impotrivi. Iarfara a o zdrobi pe aceasta dintai, nu vom putea sa le biruim pe celelalte.

Pe a treia treapta este de la sine inteleasa necesitatea respectarii uneiranduieli a faptelor celor dupa Dumnezeu. Astfel, chiar de la inceput seduce razboi impotriva patimilor precumpanitoare, mai tarziu impotrivaizvorului lor, iar apoi, cand toate sunt ingenuncheate, virtutea estesloboda sa caute resturile ostirii dusmane, dupa propriul saudiscernamant si mai ales dupa imboldurile launtrice. Trebuie sa neluptam mai intai cu patima care se desteapta si se vadeste pe sine.

Acestea sunt scopurile luptei si ele trebuie implinite dupa randuiala

cunoscuta. Pe langa Respectarea randuielii aratate mai sus, insasiimpotrivirea trebuie sa se supuna unei cresteri treptate, dupa o anumitaimpartire dreapta, astfel incat sa nu alergi de la un lucru la altul,asemenea celui risipit. Altminteri vei semana in sufletul tau trufia si nuvei dobandi nici roade adevarate. Cu cat lucrezi cu mai multa hotarare sistaruinta, cu atat vei fi mai aproape de deznodamant si de paceasufleteasca. Staruie in lucrarea pe care ai inceput-o pana se vor ivi siroadele, fiindca sfarsitul este cel care incununeaza toata nevointa. Si

nevoitorul sa ia aminte la tot ceea ce ii arata experienta sa intr-aleostenelii duhovnicesti. Se pare ca asa se desfasoara lucrurile: imediatdupa convertire se duce un razboi activ cu patimile; indata dupa el sauimpreuna cu el se face si lupta launtrica. Mai tarziu ele se intai resc sisporesc reciproc - crescand nevointa launtrica, s reste pe potriva ei si ceaexterioara si intarindu-se cea exterioara se intareste de asemenea si cealauntrica; in sfarsit, cand amandoua sunt indeajuns de puternice,nevoitorului ii vin ganduri despre osteneli si fapte ascetice care sa

starpeasca definitiv patimile si sa le taie din radacina. Marile nevointe silucrari ascetice nu trebuie luate asupra-ne dupa cum ne taie capul si nicinu trebuie sa-i sfatuim pe altii sa se dedea lor. Trebuie inaintat pas cupas, crescand si intarindu-ti treptat puterea, astfel incat nevointele sasporeasca o data cu sporirea puterii si indemanarii tale duhovnicesti.Altminteri lucrarea ta va semana cu un petic nou [cusut] la o hainaveche. Cerinta nevointei trebuie sa vina dinauntru, asa cum uneori seintampla ca tratamentul medical sa fie reglat cu mai multa acuratete de

nevoile si sensibilitatea pacientului.


30/205

11) Lupta mintii si cea activa impotriva patimilor sunt prin sine aprige;insa cu mult mai mult este incununata de biruinta si de roade si cu multmai grabnic decurge ea atunci cand o savarsim sub povatuirea altcuiva.S-ar putea intampla sa nu zaresti intotdeauna dusmanul in razboiul

mintii, sau sa nu fii in stare sa-1 biruiesti si sa-ti mentii ravna sihotararea, sau, mai cu seama, in amandoua situatiile nu vei dispune deun plan sau de o schita pregatitoare, dupa care sa te orientezi in timpulluptei. Este efectiv imposibil sa implinesti asa ceva de unul singur. Totiavem nevoie de cineva care sa priveasca din afara cele prezente si celeviitoare ale noastre.

Iata de ce a te incredinta povatuirii unui parinte duhovnicesc trebuiesocotita drept cea mai buna si cea mai spornica metoda pentru

indreptarea noastra. Povatuitorul va aplica pe noi si in noi aceeasimetoda: razboiul mintii si cel activ; dar, lucrul care este cel maiimportant, se va folosi de ea dupa propria lui judecata, dupa planul sau,luand aminte la toate cararile si raspantiile si avand in vedere scopul.Asadar, daca doresti si cauti curatia, roaga-te fierbinte Domnului sa-tidescopere un parinte si o calauza si, o data ce l-ai aflat, marturiseste-i totceea ce vezi si cunosti tu despre tine. Apoi incredinteaza-te lui; asculta-lintru toate cele din afara si dinauntru. Lasa-te in mainile lui precum un

material brut, astfel incat sa plasmuiasca din el un locas al Domnului, ofaptura noua. Facand astfel, arunca de la tine orice grija de sine siadaposteste-te sub aripa parintelui tau.

Lasa-l pe el sa te calauzeasca unde si cum va voi; lasa-1 sa te indrume safaci ce, cand si unde va voi. Noua ne revine sa il ascultam fara cartire,fara a marunti tot ceea ce face, cu credinta si cu bucurie, descoperindu-ipe deplin constiinta sau cunoasterea gandurilor, dorintelor, patimilor,

faptelor si cuvintelor noastre, adica a tot ceea ce ni se intampla sausavarsim noi. Asta il va ajuta sa-si dea seama unde ne aflam si in ce starelauntrica suntem si-i va da un punct de sprijin cat mai solid pentrupovatuirea si lucrarea pe care ne-o va randui.

Descoperirea gandurilor si ascultarea fata de un batran sunt cele maiputernice lucrari pentru starpirea patimilor si biruirea demonilor. Defiecare data cand ne marturisim gandurile si lucram intocmai dupa

sfatul, pe care il primim, facem ca si cum am curati ranile si am schimbapansamentul.


31/205

Un tratament extrem de eficient! Cel ce si-a marturisit durile scoate afaratoata necuratia si, prin ascultare, primeste o comoara noua, neintinata -merinde intaritoare si seva curata. Se aseamana celui care vomita hranastricata si primeste apoi mancare buna, sanatoasa. Dar, ceea ce este cel

mai important, aceasta lucrare taie de la radacina patima egoismului, aeu-lui. Cel ce se lupta de unul singur, conduce el insusi atacurile,astfel incat in timp ce lupta pe de o parte cu egoismul, pe de alta partecumva il hraneste. Prin ascultarea fata de un povatuitor, eu-l nostrupropriu si vointa lui se risipesc si din cauza aceasta si patimile isi pierdorice sprijin. Se apropie si lovesc in mod dezordonat, fara nici oranduiala; chiar si in aceste conditii, ambitiile lor viclene sunt vadite sizadarnicite prin faptul ca se afla in camp deschis. In general, acesta estemijlocul cel mai puternic pentru a starpi patimile si a aduce pe cineva catmai grabnic la [starea de] curatie.

Aici este cuprinsa toata experienta Parintilor si se pot aduce nenumarateexemple. Se cuvine sa insistam asupra faptului ca este cu atat mai binepentru tine, cu cat iti gasesti mai repede un povatuitor, dupa convertire.Atunci ravna este arzatoare si gata de orice, iar un parinte intelept poateface orice cu ea, mai ales atata timp cat lucrarea calauzita de voiaproprie - care da nastere la indaratnicie, neincredere, dorinta de a-i

indrepta pe altii si o tendinta de a "ajusta" sfaturile duhovnicului - n-aapucat sa prinda radacini. Cel ce s-a imbolnavit deja de acestea si si-aales un povatuitor trebuie sa se lase mai intai vindecat pentru a puteaajunge la starea de fiu adevarat, care sa fie format. Este o nenorocirecand sufletul s-a obisnuit sa faca totul dupa propria ratiune si vointa.

12) In fine, o curatire desavarsita a intregii noastre fim-te, o purificareprin foc este savarsita de catre insusi Domnul. Aceasta se petrece in

afara prin necazuri, iar inauntru prin lacrimi. Nu putem spune ca acestelucrari curatitoare apar numai la sfarsit si nu si mai inainte. Nu, ele senasc inca de la inceput si insotesc omul in chipul feluritelor intamplariamare si al umilirilor inimii si cu cat sporeste omul [launtric] cu cat seintetesc si ele. Insa Domnul este Cel Care le aduce peste noi,ingaduindu-le si, ca sa zicem asa, binecuvantandu-le spre a ne fi de folosin infaptuirea tuturor lucrarilor noastre launtrice si exterioare. inspresfarsit, El le randuieste dinadins, ne da lacrimi si aduce necazurile si

scarbele - fie toate dintr-odata, fie una dupa alta, mai intai lacrimile saunecazurile, fie numai una din acestea pentru o persoana si cealalta pentrualta persoana.


32/205

Necazurile sunt focul, iar lacrimile sunt apa. Acesta este Botezul prinfoc si prin apa, despre care Sfantul Isaac Sirul spune ca este intruchipatprin urcarea pe Cruce, sau este rastignirea din urma a omului celui vechi.Aceasta clipa, se spune, este timpul marii incercari, precum cea patimita

de Avraam care si-a adus fiul spre a fi jertfit. Mintea este acoperita depacla, inima se zbate in chinuri rascolitoare; deasupra este asteptareamaniei, dedesubt este pregatit iadul. Omul se vede pe sine pierind,atarnand deasupra haului. Unii trec peste acest moment plini de biruinta,altii cedeaza si cad, intorcandu-se pentru a reincepe urcusul acestui deal.Cel ce a urcat si aceasta treapta, ca si cei ce s-au inaltat la cer, nu maieste pamantesc, ci ceresc; Duhul lui Dumnezeu Se salasluieste in ei si iipoarta asemenea rotilor din vederea lui Iezechiel [N. tr.: Iezechiel 1].Dumnezeu Se misca intru ei. Starea lor este mai presus de putereamintii, nu poate fi cunoscuta decat prin experienta si de aceea cei care autrait-o nu vorbesc despre ea - nu este de folos altora si poate fi chiarvatamatoare.

Alte mijloace de purificare: necazuri si intamplari neplacute trimisede Dumnezeu

Asa stau lucrurile la sfarsit. Pana atunci, necazurile necontenite,

situatiile neplacute trimise de Dumnezeu si un duh de pocainta daruit totde la El trebuie sa fie impreuna cu alte mijloace, cele mai puternice caide curatire [a firii inrobite de pacat]. Ele au aceeasi putere cu cea a unuipovatuitor duhovnicesc, iar in lipsa lui ii pot tine locul intr-un chipmultumitor; de fapt, pentru cel ce crede si este si smerit chiar ilinlocuieste. Pentru ca in acest caz Dumnezeu insusi este calauzitorul sipovatuitorul si El este, fara putinta de tagada, mai intelept decat totomul. Sfantul Isaac Sirul zugraveste in amanunt modul in care

Dumnezeu il calauzeste pe om prin necazuri din ce in ce mai curatitoaresi in care El aprinde duhul de pocainta in acesta. De la noi nu se ceredecat credinta in purtarea de grija a lui Dumnezeu si sa primim cuintarire, cu bucurie si cu multumire tot ceea ce El ne trimite. Undesufletul nu este intarit in asemenea simtaminte, necazurile si intamplarileamare isi pierd toata puterea de a curati, neputand sa patrunda in inima siin adancuri. Aceasta cu privire la necazuri.

Zdrobirea presupune cunoasterea amanuntita a pacatelor si a tulburarilorsi o dobandim atat printr-o atenta veghere asupra noastra si a ceea ce sepetrece inauntru, cat si prin deasa spovedanie facuta cu pocainta si


33/205

durere pentru pacatele savarsite. Fara necazurile din afara, este cuanevoie pentru cineva sa reziste nebiruit de mandrie si de parerea desine; si fara zdrobirea inimii, cum (vei putea lepada) oare de la tineegoismul launtric al fariseicei indreptatiri de sine? Cel ce nu rabda

necazurile este socotit de Apostol preadesfranat intrucat nu e in putereanoastra ci in mainile lui Dumnezeu sa randuiasca scarbele din afara, sanu le cerem, pentru ca puterea noastra de a le suferi cu rabdare nu estesigura. Totusi, sa nu aratam nepasare fata de zdrobirea launtrica. Ea seafla mai mult de jumatate in mainile noastre si nu este oprit a ne rugapentru ele.

Asadar sileste-te pe cat iti ingaduie intelepciunea si pe cat iti este cuputinta. Smereste-te cat mai des cu putinta inaintea lui Dumnezeu,

aruncandu-te cu pocainta inaintea Lui si rugandu-L sa Se milostiveascade tine. Vazand ostenelile tale, El iti va darui zdrobire necontenita si,daca e de trebuinta, un suvoi nestavilit de lacrimi prin care fata sufletuluitau se va spala si in cele din urma se va curati. Biruinta [astfeldobandita] nu trebuie sa nasca in noi bizuirea pe sine si trambitarea desine, ci sa duca la trezvie - poate ca aratarea biruintei inseamna de faptca Domnul te-a si lepadat ca pe ceva netrebnic. Mai degraba trebuie saaprinda in noi ravna aprinsa pentru zdrobirea inimii, care este o jertfa

intotdeauna bineprimita de Dumnezeu. Se poate chiar afirma ca, atuncicand nu ai parte de necazuri din afara, se cuvine sa ai parte destramtorare launtrica, la care te cheama insusi Dumnezeu. De asemenea,este adevarat ca El daruieste alinare celui ce trece prin scarbele cele dinafara - clipe de negraita bucurie care te fac sa uiti de toate necazurile, ititamaduiesc ranile si iti alunga plansul si intristarea. Revarsarea mileidumnezeiesti poate - sau nu - fi insotita de lacrimi. Cel mai importanteste sa plangi inaintea Domnului pentru necuratia ta.

Concluzie

Acestea sunt toate mijloacele prin care patimile sunt dezradacinate dinnoi - fie prin propria noastra osteneala a mintii sau prin povatuitorii pecare ii aflam, fie prin lucrarea nemijlocita a Domnului insusi. Am aratatdeja ca iara razboiul launtric cu gandurile, lupta exterioara nu are cum safie incununata de biruinta; la fel stau lucrurile atat in privinta razboiului

dus sub calauzirea unui parinte duhovnicesc cat si a curatirii savarsite decatre pronia divina. Prin urmare, lupta launtrica trebuie sa fie necurmatasi neschimbata. Ea nu este grozav de puternica prin sine insasi dar atunci


34/205

cand lipseste, toate celelalte mijloace sunt nelucratoare si nefolositoare.Tipicarii si cei ce sufera, cei ce plang si cei aflati sub ascultare au pieritsi pier inca din pricina unei insuficiente lupte launtrice sau paze a mintii.Daca, pe langa toate acestea, iti aduci aminte de toate cele ce s-au spus

pana aici cu privire la aplicarea lucrarii launtrice, ca tocmai intr-insa seafla scopul si puterea nevointei exterioare, atunci se vadeste intreagainsemnatate a puterii lucrarii launtrice si oricine poate vedeai [cuusurinta] ca ea este rodul, temelia si scopul tuturor nevointelor ascetice.Putem rezuma intreaga noastra lucrare ii urmatoarea formulare: dupa cete-ai adunat inlauntru, desteapta-ti constiinta duhovniceasca si lucrareavietii duhovnicesti si, in aceasta stare, umbla potrivit cu planul lucrariidii afara, sub indrumarea unui parinte duhovnicesc sau a Proniei.Observa si urmareste cu multa asprime si luare-aminte incordata tot ceeace se petrece inlauntrul tau. De indata ce isi iteste capul vreo miscarepatimasa, izgoneste-o si zdrobeste-o si cu gandul si cu fapta, neuitandfireste sa reincalzesti un duh launtric de strapungere si de durere pentrupacatele tale.

Toata atentia ascetului trebuie concentrata asupra acestui lucru, astfelincat, in cursul nevointelor ascetice, sa nu fie risipit sau sa se facaasemenea unuia inlantuit sau impresurat de propriile sale ganduri. A

lucra intr-o asemenea adunare launtrica si pazire a inimii inseamna alucra cu trezvie, iar stiinta acestei lucrari este [de fapt] stiinta trezviei.Acum putem pricepe motivul pentru care toti ascetii socoteau trezvia cafiind cea mai de seama dintre toate virtutile ascetice, si pentru careoricine este lipsit de ea este sterp. De aceea, ea trebuie sa fie accentuatain mod deosebit. Am vorbit despre ea, dar acela a fost numai inceputul.A fost amintita mai inainte pentru a arata ca cel ce se nevoieste nutrebuie sa inceapa lucrarea impotrivirii de sine si a silirii de sine altfel

decat dinlauntru inspre afara, sau, mai bine spus, sa umble in trezvie,intarindu-se launtric. Acum vom lua acelasi punct de plecare si vomporni pe scara dumnezeiescului urcus, pentru ca acesta din urma estescopul, iar toate lucrarile cele exterioare sunt mijloacele [ajutatoare]. Cualte cuvinte, trebuie sa aratam: tinderea cea mai dinauntru catreDumnezeu a duhului ce petrece in nevointe ascetice, conditiile unei catmai grabnice apropieri de El si starea celui ce s-a apropiat - sau, maibine spus, a celui care este in stare de asa ceva, intrucat apropierea [de

cele ceresti] vine de la Dumnezeu.

Sfantul Teofan Zavoratul


35/205

Despre lume si lepadarea de lume

Prin gura Evangheliei si a Sfintilor Parinti, crestinismul spune ca pentrua atinge desavarsirea este neaparata nevoie sa ne lepadam de lume. Darce inseamna sa ne lepadam de lume? Hristos a zis: "Imparatia Mea nueste din aceasta lume" (In. 18, 36). "Eu v-am ales pe voi din lume, deaceea va uraste pe voi lumea" (In. 15, 19).

Ce inseamna asta?

Problema este urmatoarea: cuvantul "lume" are in experienta crestinamai multe intelesuri. Primul dintre ele este acela de lume ca zidire a luiDumnezeu, univers asa cum a iesit el din mainile Facatorului. Aceasta

lume e minunata, in el toate sunt "bune foarte" (Fac. 1, 31), insusiZiditorul o admira. A respinge aceasta fire a zidirii, aceasta creatie a luiDumnezeu este un lucru impotriva firii si o nebunie, si nu la asta necheama Hristos, nu la asta ne cheama Sfintii Parinti, care Il urmeaza.

Cuvantul dume" mai inseamna si "pacat": tocmai aceasta lume, lumea capacat, ca vatamare, ca pervertire a firii, ca "nefiresc" - tocmai aceastalume nu este de la Tatal (1 In. 2, 16), tocmai aceasta lume se lupta cuDumnezeu si toceai de ea trebuie sa fugim.

Lumea in care traim a fost candva minunata, prea-plina de frumusete,dar omul, pacatuind, a bagat in ea pacatul sau, si acum frumusetea ceadintai e peste tot spurcata de pecetea pacatului, firescul dumnezeiesc epeste tot amestecat aici cu nefirescul diavolesc.

Traind in aceasta lume, suntem datori sa ne amintim cuvinteleDomnului, Care a zis ca noi nu suntem din aceasta lume, suntem datori

sa ne amintim ca crestinismul este lupta pentru Imparatia Cerurilor cuimparatia diavolului, lupta cu lumea. La Botez, asupra fiecaruia dintrenoi a fost citita rugaciunea prin care Biserica, prin gura preotului, a cerutpentru noi de la Domnul har "ca sa fugim de desertaciunea lumeasca",adica pentru a ne lupta cu pacatul, cu pervertirea firii.

Dar cum sa ne luptam cu lumea, cum sa fugim de ea?

Multi dintre cei ce vor sa se mantuiasca fug in manas-tire, iar dupa aceeain pustie, in deplina insingurare. Daca ai fugit de viata lumeasca nuinseamna numaidecat ca ai fugit de pacat, care pretutindeni se poate


36/205

salaslui in sufletul omului. Poti sa fugi in pustie, dar sa nu fugi in acelasitimp si de lume - in schimb, poti fugi de "lume" ramanand in lume.Dupa spusele lui Antonie cel Mare, care a iesit el insusi din pustie inlume, adevaratii crestini se folosesc de lume, dar cat priveste omul lor

cel launtric ei stau de vorba cu Dumnezeu, nu cu lumea. Traieste, ziceel, ca si cum nu ai fi in lume, si vei afla odihna. Sfintii nu vad lucrurilepacatoase ale oamenilor lumesti intrucat le lipseste simtul trebuinciospentru asta, iar oamenii lumesti nu vad faptele bune ale sfintilor dinaceeasi pricina.

Lepadarea de lume nu sta in a fugi de aceasta lume nu stiu unde, ci in a ovedea altfel. Adevarata lepadare de lume inseamna a omori inlauntrultau trairea cu simturile impatimite a raului, a pacatului care este

amestecat in lume cu binele, si a fi in stare sa primesti numai binele.Trebuie sa incepi a te lupta cu lumea, cu patimile, in propriul tau suflet,curatind si sfintind prin asta lumea in care traiesti. Curatia sufletelor desfinti domolea animalele salbatice, facandu-le blande si supuse. Ursul nuse temea si nu se atingea nici de Cuviosul Ser-ghie din Radonej, nici deCuviosul Serafim din Sarov in insingurarea in care traiau acestia, ciprimea hrana din mainile lor.

Lumea cu care trebuie sa ne luptam noi consta in satana, inca de la botezne-am lepadat de el, urand lumea. Nu putem fi in acelasi timp fii aidiavolului si fii ai lui Dumnezeu, nu putem sluji in acelasi timpdiavolului si lui Dumnezeu: ca atare sa omoram in noi insine tot ce estelumesc. Trebuie sa fim morti fata de lume. Cine nu va uri sufletul sau,adica tot ce este lumesc in el, acela nu poate sa mearga in urma luiHristos. Lupta-te cu lumea si aminteste-ti ca ea se vara in tine tocmaiprin sufletul tau. Pe aceeasi cale au mers toti marii sfinti ai lui

Dumnezeu, pe aceeasi cale trebuie sa mergem si noi, daca dorim sa fimcrestini. Deosebirea dintre nevoitori sta numai in treapta intensitatiiluptei. Aceasta lupta este cu putinta intotdeauna si in orice conditii. Ce-idrept, intr-o anumita masura monahii sunt pusi in conditii mai bune, mailesnicioase pentru lupta cu lumea. "Lumea" exista insa si in manastire -ea il insoteste in pustia cea mai indepartata pe cel ce nu si-a curatitsufletul; greutati si ispite sunt peste tot.

Toti cei ce vor sa se mantuiasca trebuie sa fuga in mod exterior de lume?Nu, in lupta cu lumea totul este individual. Fiecare are calea sa, modulsau de a se apropia de Hristos. Nu pot fi bagati toti oamenii in acelasi


37/205

cadru. Exista oameni care nu au deloc ce cauta in manastire. Trebuiedoar sa ne aducem aminte intotdeauna de faptul ca am facut legamant sane luptam cu lumea si cu stapanitorul acestui veac, si ca aceasta lupta areloc in sufletul nostru, nu in afara noastra. Dupa cuvantul Apostolului, ne

putem folosi de toate, insa ca si cum nu ne-am folosi (1 Cor. 7, 31).Fiecare are in aceasta privinta calea sa.

Sa luam, de pilda, atitudinea Bisericii fata de stiinta. Ce spune aiciexperienta Sfintilor Parinti? Vedem ca unii dintre nevoitori fugeau deconditiile vietii lumesti, fugeau de cultura ei, pentru ca aveau neaparatanevoie sa faca asta. Asa a facut Arsenie cel Mare, unul dintre cei maiculti oameni ai vremii sale. Dar, pe de alta parte, stim ca marii Ierarhi -Vasilie cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur au studiat

intelepciunea elina.

Avva Dorothei se ocupa cu medicina, multi calugari aveau ascultari inlume, iar unul dintre Sfintii Parinti chiar spune ca numai lenesii respingstiinta. Asadar, cel ce vrea sa agoniseasca intelepciunea duhovniceascanu este nicidecum dator sa o refuze pe cea lumeasca. Toata problemaconsta in ceea ce luam din aceasta.

Trebuie sa vedem si sa gasim in toate firescul, "sa culegem flori de pestetot", cum zice Vasilie cel Mare, "fugind de tot ce este nefiresc". Existaceva dumnezeiesc si in intelepciunea elina, si tocmai asta au cules din eacei trei Dascali ai lumii si Ierarhi. Dar in privinta a tot ce ne ofera viatalumeasca, in privinta oricarui fenomen cultural trebuie sa ne puneminainte de toate intrebarile: "Cat dumnezeiesc este aici? Este nevoie - si,ca atare, avem voie - sa ne apropiem de fenomenul acesta?" Citind unoarecare scriitor sau privind un oarecare tablou, trebuie neaparat sa ne

cercetam sufletul si sa vedem cum actioneaza asupra lui ceea cereceptam, daca aceasta il inalta si il curateste sau reprezinta pentru el osminteala.

Asadar, lupta cu lumea este o lupta nu impotriva firii, ci pentru fire. Darcum sa ne dam seama ce este firesc si ce este nefiresc, impotriva firii?Fiind orb asa cum suntem noi, al caror suflet este plin de pacat, poti sanu vezi diavolescul si sa nu afli dumnezeiescul. Si atunci, pentru a vedeaavem neaparata nevoie de experienta Sfintilor Parinti, avem neaparatanevoie si de povetele unui parinte duhovnicesc iscusit in cunoastereasufletului omenesc.


38/205

Sfantul Serghie Meciov

Postul si iertarea, destin si vocatie a omului in ortodoxie

De cand omul s-a despartit de Dumnezeu, in Rai - imi vine sa zic: de

cand "a divortat" de Facatorul lui - omul deci, ramanand fara deDumnezeu, nu a incetat sa isi caute Dumnezeul pierdut si sa isi cauteadevarata sa fiinta pe care nu si-o inchegase inca. Fiindca Adam, ca sadevina ce trebuia sa devina, ar fi trebuit sa urmeze o cale pe fcareDumnezeu, Facatorul, avea sa i-o dezvaluie.

Dumnezeu a inceput intr-un fel paradoxal, cu o porunca ce parea sa fierestrictiva: "...iar din acel pom sa nu mananci, pentru ca atunci cand vei

manca, vei muri!" Restrictiva nu este, fiindca a manca spre a muri nu e oimplinire; dar restrictiva in sensul de a nu manca; fiindca zic Parintii caAdam nu s-ar fi oprit acolo, ci din aproape in aproape s-ar fi dus acolounde dorea sa ajunga, unde era vocatia lui, destinul lui, adica sa i sedeschida ochii si sa devina ca Dumnezeu, cunoscand binele si raul, simult mai multe. Dar iata ca sarpele l-a inselat.

Vin tot felul de evenimente care duc la un prim sfarsit al lumii: Potopullui Noe. Dar nu s-a sfarsit lumea, fiindca Dumnezeu a mai gasit invremea aceea pe cineva cu care putea sa aiba un dialog, Noe, si prin Noea salvat omenirea si restul zidirii de la pierzania totala.

Dupa Potop vedeti in Scripturi cum omul se salbaticise total de laDumnezeu. Cititi in primele Carti, si in Cartea Judecatorilor, in ce hal desalbaticie ajunsese omul. Dar nu avem nevoie sa citim in nici o Carte aScripturii ca sa vedem imprejurul nostru, astazi, in ce hal de salbaticieam ajuns. Dar sa luam treapta cu treapta, toata secventa istorica.

In starea de dupa despartirea aceasta din prima perioada a istorieipamantului - Potopul, incheierea acelei primi lumi - omul a ramasdespartit de Dumnezeu, invitregit de soarta lui si de destinul lui. Daromul ramane ce 1-a numit Dumnezeu, chipul lui Dumnezeu siasemanarea (potential asemanare, dar chipul nu s-a distrus in om). Si-acest chip striga catre ale sale; daca vreti, in termeni politici moderni,"isi cauta drepturile." Acest chip al lui Dumnezeu isi cauta originea si

destinul. Si omul, de-a lungul istoriei, cauta pe Dumnezeul lui si isicauta tinta lui.


39/205

Rezultatul acestei cautari este puzderia de religii care acopera intregulpamant, de la cele mai primitive, cele mai vadit dracesti, pana la celemai subtiri, toate care contin pe de-o parte un adanc de intelepciune, carereprezinta pe om ca "chip al lui Dumnezeu" ce-si cauta originea si

destinul, si pe de alta tot felul de devieri care reprezinta inraurireaduhurilor necurate, fiecare dintre ele care cauta sa-si afirme divinitateaproprie si cauta sa subjuge pe om poftelor acelor duhuri.

Amintiti-va ca unul din Psalmi zice ca "Toti Dumnezeii neamurilor suntdraci," adica duhuri necurate, Si tot omul cauta pe Dumnezeul adevarat,si tot omul in cautarea lui rataceste pe undeva, fiindca duhurile rele suntmai puternice, mai viclene, mai intelepte si mai capabile decat bietul om,care alaltaieri sau rasalaltaieri s-a trezit din vecinica lui nefiinta, si astazi

vietuieste pe pamant: de trei ani, de douazeci de ani, de saizeci de ani -dar ce sunt saizeci de ani de cunoastere a vietii in fata a ceea ce esteViata, adica Dumnezeul cel Vecinie? Si asa, toate religiile reprezinta unadevar, si toate sunt o deviere de la acel Adevar pe care il cauta omul.

In aceasta tanjire si - hai sa zicem - nevointa a omului, Dumnezeu ilintampina, in masura in care omul este "accesibil" lui Dumnezeu, dacagaseste Dumnezeu pe cineva cu care "poate vorbi." Ca, in general,

Dumnezeu "nu are cu cine vorbi" in lumea noastra. Toti ne-am departat,toti ratacim, toti, zice si Sfantul Pavel, cauta ale sale, si nu ale luiDumnezeu. Ei, Dumnezeu gaseste un Noe, mai tarziu gaseste peAvraam. In generatia aceea gaseste doua suflete, pe Melhisedec -enigma aceasta de om, care preinchipuie cinul preotesc unde avea savina Hristos, Messia, Mantuitorul - si pe Avraam. Pe Melhisedec illasam de-o parte din discutia noastra; el nu are mostenire in istoriaaceasta, el arata altceva, altceva-ul pe care toti il cautam, adica ve

Documents

Despre Moarte