Despre tencuieli
Grupa de lucrri n care se ncadreaz i rolul pe care l au
tencuielile:
Tencuielile sunt lucrri de finisaj aplicate pe suprafaa unor
elemente de construcie , avnd rol decorativ, igienic, de protecie,
izolator.
Tipurile de suprafee pe care se aplic tencuielile:
tencuieli aplicate pe zidrie de crmid; pe piatr natural; pe
suprafee de beton; pe suprafee de ipci sau ipci i trestie i
tencuieli pe rabi.
Categoriile de tencuieli dup modul de aplicare, dup aspect i
modul de prelucrare a suprafeei vizibile:
Dup modul de execuie, tencuielile pot fi umede, realizate manual
sau mecanizat, sau uscate, realizate prin aplicarea unor plci sau
panouri subiri pe suprafaa brut a peretelui. Dup aspectul estetic i
modul de prelucrare a suprafeei vizibile tencuielile pot fi:
tencuieli obinuite i tencuieli decorative. Tencuielile obinuite pot
fi: brute, dricuite, dricuite fin, sclivisite sau gletuite.
Tencuielile decorative la rndul lor pot fi: tencuieli cu praf de
piatr alb sau colorat, tencuieli stropite, tencuieli n imitaie de
piatr (similipiatr cu suprafaa piuit, buceardat, pieptnat, periat
sau lustruit), tencuieli de terasit, dolomit , tencuieli n
calcio-vecchio etc.
Straturile componente ale unei tencuieli simple dricuit fin:
- stratul de amorsaj sau priul (mir atunci cnd se aplic pe rabi)
cu rol de amorsaj, se aplic dintr-un mortar fluid n grosime de 3mm
i nu se niveleaz dup aplicare;
- grundul, stratul de baz al tencuelii, se aplic pe priul
proaspt ntrit n unul sau dou straturi cu mistria dintr-un mortar de
consisten plastic-vartoasa. Grosimea total a grundului este ntre 10
i 15 mm, sau 20 n cazuri deosebite. Netezirea grundului se face cu
dreptarul, nu se dricuiete, pentru a asigura o mai bun aderen a
straturilor urmtoare.
- stratul vizibil sau tinciul se aplic dintr-un mortar plastic
preparat din nisip fin (0-1 mm) Prelucrarea lui se face prin
dricuire cu o dric obinuit iar n cazul tencuielilor dricuite fin se
umezete i se finiseaz cu o dric cu psl.
Operaiile de execuie ale tencuielilor simple dricuite:
- trasarea suprafeelor de tencuit;
- aplicarea priului sau a stratului de amorsaj;
- aplicarea grundului;
- aplicarea tinciului sau a stratului vizibil;
- prelucrarea stratului vizibil (dricuire).
Sculele i dispozitivele utilizate la realizarea unei tencuieli
simple dricuite fin:
- repere metalice sau ipci din lemn pentru punctare; - fir cu
Pb; - mistrii de diferite forme; - cancioc; - mahala; - dric de
lemn de diferite dimensiuni; - dric dreptar; - frae; - dreptar.
http://portal.edu.ro/index.php?module=uploads&func=download&fileId=1075
http://www.doityourself.com/stry/repairdamageplaster
DecolorareaSuprafata materialului se schimba si concomitent
materialul ajunge sa arate diferit fata de aspectul initial.
Un material decolorat si-a pierdut culoarea initiala, din cauza
unui proces de degradare care-l afecteaza direct, precum penetrarea
apei (cu sau fara pete colorate) sau radiatiile solare, si nu din
cauza ca ceva il acopera (de ex. vopsea, saruri sau mizerie)
Degradarea culoriiCuloarea materialului si-a pierdut
intensitatea. NB: cauza aceste avarii poate fi, de exemplu,
radiatia solara.
Zone de umezeala/peteSuprafata materialului expune zone de
umezeala, sau zone de culoare diferita, mai inchisa. (NB: cauza
acestei probleme poate fi, spre exemplu penetrarea apei (umezeala)
sau comportament higroscopic datorita prezentei sarurilor)
PatareaPete de culoare diferita de cea originala apar la
suprafata materialului. Cauza acestui tip de problema poate fi
gasit de exemplu in componentele pamantului argilos, procesul de
ardere a caramizii, si/sau naturi organice.
Depuneri (Inclusiv cresterea vegetatiei) O cantitate de
material/materie este depusa pe suprafata, care nu sufera nici o
transformare chimica, nici nu este mai departe alterat in
infatisare. O depunere poate fi endogena sau exogena, ceea ce
inseamna ca originea materiei depozitate poate fi gasita inauntrul
materialului de constructie in sine sau in afara lui. Tipurile de
depuneri endogene sunt: incrustarea (in special material calcaros
continut de mortar), eflorescente saline sau cripto-eflorescente
(sarea este initial in materialul de constructie sau a fost
transportata in el). Tipurile de depuneri exogene: manjire (tot
felul de mizerii), graffiti (vopsea), micro-organisme, vegetatie
crescuta pe suprafata materialului de constructie.
ManjireaDepunerea de mizerie care provine din exteriorul
materialului si care nu duce la transformare chimica. Materialul de
dedesubt ramane neschimbat. Materia este necristalina si
neconsolidata, desi adera destul de bine.
IncrustareaDepuneri de constituenti ai mortarului scursi din
interiorul materialului. Consta in principiu din material calcaros,
este albicios, are o structura sticloasa si o buna aderenta la
materialul de dedesubt. Un test simplu poate fi facut pe pata,
pentru a verifica prezenta calcitului din material (daca este
calcaros, materialul testat se va dizolva in HCl, facand bule (daca
nu se vad bule, atunci poate fi vorba de gips). Poate fi facuta
diferenta intre incrustatie si crusta. Cateodata o incrustate
include silicat de calciu, ceea ce rezulta in dificultatea
inlaturarii.
GraffitiDepuneri de vopsea, cerneala sau materie similara pe
suprafata materialului de constructie. Graffiti (pe monumente sau
pe locuri unde nu sunt dorite) sunt rezultatele unui act de
vandalism. Trebuie spus, totusi, ca o arta graffiti exista. Arta
graffitiului este acceptata si pastrata.
EflorescenteCand este vizibila pe suprafata originala, o
depunere de cristale cristaline este denumita eflorescenta.
Cripto-eflorescenteCand nu este vizibila pe suprafata initiala,
o depunere de cristale de sare este denumita cripto-eflorescente.
Presiunea exercitata de cristale poate afecta zidaria.
TransformariSuprafata de material este transformata chimic,
astfel incat si morfologia si culoarea portiunii/stratului
suprafetei transformate sunt diferite de cele originale fata de
materialul original.
CrustaO crusta este un strat transformat chimic al materialului,
care este gros, nu e dens si in general nu adera prea bine la
material. O crusta de obicei arata mai putina coeziune decat
materialul de baza. Trebuie facuta diferentierea intre crusta si
incrustatie.
DezintegrareaIntegritatea materialului de constructie este
pierdut. Dezintegrarea poate aparea in interiorul materialului (
stratificare si pierderea coeziunii), sau intre doa materiale,
presupus a fi atasate unul de altul, formand un sistem/intreg, cum
e cazul cand, spre exemplu, mortarul se detaseaza de caramida sau
vopseaua se detaseaza de tencuiala.
StratificareaExfoliereaStratificarea (mai mult de un strat) de
material fara o structura laminata originala.
DetasareaUn material se detaseaza de celalalt in cadrul
zidariei.
Pierderea de adeziuneLegatura dintre materiale de pe zidarie
este pierduta, ex. legatura dintre caramida si mortar.
UmflareaDetasari sub forma de ridicaturi ale captuselii sau
stratului de suprafata a zidariei. Aceasta categorie poate fi
gasita si sub categoria pierderea coeziunii.
DecojireaDetasarea de pe tencuiala a stratului de vopsea.
Pierderea coeziuniiParticolele dintr-un material de constructie
nu mai sunt legate. Aceasta problema este definita diferit in
functie de tipul de material, chiar daca apare la suprafata sau
poate fi gasita in adancime, si/sau in functie de dimensiunea si
forma particulelor materialului afectat.
PrafuireaParticulele unei pietre calcaroase sau de var nu mai
sunt legate; materialul afectat este redus la pudra. Problema
porneste de la suprafata materialul. Tipul de problema este redus
doar la materialele calcaroase.
FaramitareaParticolele de material nu mai sunt legate;
materialul afectat este redus la bucati mici. Problema poate porni
de la suprafata materialului sau poate fi gasit in adancime.
NisipareaParticulel de mortar nu mai sunt legate; mortarul
afectat este redus la nisip. Problema porneste de la suprafata
materialului. Tip de problema restrictiva , la mortare (imbinari,
tencuieli).
EroziuneaParticulele de material din mortar sunt pierdute (uzura
abraziva); materialul stricat are o infatisare diferita de cea
originala, expunand gauri, s.a. NB: eroziunea poate fi cauzata si
de apa, vand, metode de curatare. Eroziunea este deseori observata
dupa pierderea coeziunii.
SpargereaUmflarea partii interioare a mortarului impreuna cu o
ruptura a suprafetei.
AlveolizareaMaterialul (piatra natura, tencuiala) se
deterioreaza sub o forma de fagure.Originea acestei deteriorari nu
este bine cunoscuta. Se aplica doar anumitor zone/componente ale
materialului.
CratereFormarea de gauri sub forma de cratere.
CrapareaCand este crapat, materialul este oarecum fisurat sau
spart. Crapaturile pot fi de suprafata, dar pot fi si mari si sa
afecteze materialul in adancime, sau chiar sa cedeze in bucati.
Forme diferite de crapaturi sunt definite pe baza latimii, formei,
situatiei din material/constructie.
Crapatura este individuala, mai larga de 0.15 cm
CraquelCraquele este o retea de crapaturi mici. In cazul
tencuielilor, originea problemei poate fi gasita in uscarea si
micsorarea particulelor (o proasta compozitie a materialului). Cand
este prezenta in sarurile de substrat, poate cristaliza si umple
crapaturile.
Deformarea. Deformarea presupune ca forma originala a zidariei
este afectata. Deformarea poate include o cresterea a volumului sau
o deviatie de la forma originala in feluri diferite, cand poate
implica tot peretele.
Stricaciuni de origine mecanicaIn aceasta categorie exista forme
de stricaciuni provocate de om sau alti agenti/mecanisme, nu direct
legate de mediu.
ZgarierePierderi de material superficiale si sub forma de linii,
provocate de om cu obiecte ascutite sau subtiri, facute din
materiale mai dure decat cel zgariat.
SeparareDivizare in doua parti, datorate compresiei neliniare
(NB: originea problemei nu este direct legata de mediu)
Stricaciuni mecanice (general)Unul (sau mai multe) fragmente
sparte dintr-un colt de cladire/perete. NB: originea problemei nu
este direct legata de mediu; in cele mai multe cazuri actiunea
omului.
Culturi biologice Si plantele agatatoare de inatime si
micro-organisme se pot prinde de zidarie, primele fiind imediat
recognoscibile si cele din urma putand fi distinse de depuneri
datorita materiei lor vie si datorita caracteristicilor lor
(aparenta, culoare, miros). Plantele inalte pot creste in zidarie
deja deteriorata.
Plante de inaltimePlantele de inaltime formeaza o categorie de
plante, cu o gama care incepe de la buruieni la copaci, care-si
intind radacinile prin mortarul zidariei; muschii de exemplu nu
apartin acestei categorii.
LicheniLichenii cresc in afara unei cladiri si au un aspect de
piele; Sunt de obicei portocalii, verzi, gri sau negri.
IederaIedera poate creste in afara unei cladiri si poate avea
forma de o mica planta cu frunze groase in urmatoarele culori:
verge, maro sau negru.
AlgeAlgele sunt vizibile, de obicei in afara cladirii, ca o
depunere prafoasa de filamente; de obicei verzi, rosii sau maro
MuschiiMuschii cresc deobicei in afara unei cladiri sub forma de
covorase verzi; cand sunt uscati, culoarea lor este maronie.
Muschii isi trimit radacinile in substrate. Aceste radacini produc
acizi care dizolva diverse minerale.
MucegaiulMucegaiurile pot creste si la interior si la exteriorul
unei cladiri. Mucegaiul formeaza pete si uneori straturi paroase,
sunt de obicei gri, roz sau negre si cand cresc peste vopsea,
provoaca aparitia de pete, care deasemenea pot sa fie roz.
http://www.compass-salt.org/mdds%20site/definitions.htm#livhttp://www.heritage.xtd.pl/pdf/full_hees.pdfTencuieli
si mortareDegradarile cele mai frecvente pe care le sufera, in
general, tencuielile si mortarele sunt urmatoarele: Craparea
provocata de degradarea zidariilor pe care sunt aplicate
Desprinderea pe anumite zone sau burdusirea datorate contractiei la
uscare sau a actiunii umezelii, in special la baza zidariilor. In
trecut pentru evitarea acestor contractii, tencuielile de var erau
armate cu calti, pleava, par sau paie. Faramitarea sub actiunea
descompunerii varului, provocata de umezeala, ce antreneaza saruri
sau solutii de acizi (carbonic si humic), determinand fenomenul de
exfoliere sau eflorescentaDesigur ca toate aceste fenomene au
effect negative asupra frescelor pe care le poarta tencuielile. La
degradarile cauzate de periclitarea stratului support se adauga
degradari specific tencuielilor pictate: Dezagregarea frescelor
datorita atacului microorganismelor, ciupercilor, muschilor, in
special in cazul picturilor cu lianti organic Schimbarea tonului
unor pigmenti sub actiunea umezelii care favorizeaza transformarea
unor oxizi metalici in alti compusi. Patarea suprafetelor pictate
prin cristalizarea de saruri (bicarbonate de calciu), in special in
partea superioara a zonelor invadate de igrasie sau udate, ca
urmare a defectiunilor invelitorilor. Murdarirea picturii cu negru
de fum sau datorita altor degajari. Printre metodele de consolidare
a mortarelor si tencuielilor devenite friabile prin descompunera
liantului (in special a varului), utilizate in diferite tari, se
numara: injectarea cu lapte de ciment sau cu un amestec de parti
egale de emulsie din latex de cauciuc cu apa si o solutie de
siliconat de metal. Aceste injectare redau mortarelor coeziunea,
sporesc rezistenta lor mecanica si capacitatea de a rezista la
intemperii.
Arhitectura Urbanism Restaurare, Gheorghe Curinschi Vorona,
Editura Tehnica, Bucuresti, 1996
21
Repairing Historic Flat PlasterWalls and CeilingsMary Lee
MacDonald Historical Background Common Plaster Problems Repairing
Historic PlasterWhen Damaged Plaster Cannot be RepairedPatching
Materials Summary A NOTE TO OUR USERS: The web versions of the
Preservation Briefs differ somewhat from the printed versions. Many
illustrations are new, captions are simplified, illustrations are
typically in color rather than black and white, and some complex
charts have been omitted.
Tencuiala intr-o cladire istorica este ca un album de familie.
Gusturile ocupantilor, evolutia stilurilor de decoratie sunt
incorporate in aceasta captuseala a cladirii. De la ferme modeste
pana la cladiri nemaipomenite, necontand originile etnice ale
ocupantilor, tencuiala a fost traditional folosita pentru tencuirea
peretilor interiori si exteriori. Se forma o suprafata durabila
care era usor de curatat si putea fi aplicata pe pereti curbati si
tavane. Tencuiala putea fi tratata usor intr-o sumedenie de moduri:
putea sa primeasca fresce, pictura decorativa, varuiala, s.a.
Aceasta varietate si adaptabilitatea materialului la aproape orice
dimensiune de cladire, forma sau configuratie volumetrica a
insemnat ca tencuiala a fost finisajul ales pe aproape toate
cladirile construite pana 1930 sau 1940. Plaster was used as the
interior surface coating of this elegant 1911 church located in
Eugene, Oregon. Photo: NPS files.
Tencuiala istorica poate aparea atat de plina de probleme, incat
desfacerea totala pare singura alternativa. Exista insa motive
istorice si practice pentru conservarea ei. In primul rand,
tencuiala 3 straturi este de neinlocuit la capitolul durabilitate
si putere. Rezista la foc si reduce transmisia de sunet. In al
doilea rand, inlocuirea tencuielii este o operatiune scumpa. Un
proprietar trebuie sa se gandeasca foarte bine la conditia
tencuielii care ramane; adeseori tencuiala nu este atat de grav
avariata precum ar parea. Of more concern to preservationists,
however, original lime and gypsum plaster is part of the building's
historic. Plaster can also serve as a plain surface for
irreplaceable decorative finishes. For both reasons, plaster walls
and ceilings contribute to the historic character of the interior
and should be left in place and repaired if at all possible. The
approaches described in this Brief stress repairs using wet
plaster, and traditional materials and techniques that will best
assist the preservation of historic plaster walls and ceilings--and
their appearance. Dry wall repairs are not included here, but have
been written about extensively in other contexts. Finally, this
Brief describes a replacement option when historic plaster cannot
be repaired. Thus, a veneer plaster system is discussed rather than
dry wall. Veneer systems include a coat or coats of wet
plaster--although thinly applied--which can, to a greater extent,
simulate traditional hand-troweled or textured finish coats. This
system is generally better suited to historic preservation projects
than dry wall. To repair plaster, a building owner must often
enlist the help of a plasterer. Plastering is a skilled craft,
requiring years of training and special tools. While minor repairs
can be undertaken by building owners, most repairs will require the
assistance of a plasterer.
Historical BackgroundPlasterers in North America have relied on
two materials to create their handiwork--lime and gypsum. Until the
end of the 19th century, plasterers used lime plaster. Lime plaster
was made from four ingredients: lime, aggregate, fiber, and water.
The lime came from ground-and-heated limestone or oyster shells;
the aggregate from sand; and the fiber from cattle or hog hair.
Manufacturing changes at the end of the 19th century made it
possible to use gypsum as a plastering material. Gypsum and lime
plasters were used in combination for the base and finish coats
during the early part of the 20th century; gypsum was eventually
favored because it set more rapidly and, initially, had a harder
finish. The builders of this mid-18th century house installed the
baseboard molding first, then applied a mud and horse hair plaster.
Lime was used for the finish plaster. Photo: NPS files.
Not only did the basic plastering material change, but the
method of application changed also. In early America, the windows,
doors, and all other trim were installed before the plaster was
applied to the wall. Generally the woodwork was prime-painted
before plastering. Obtaining a plumb, level wall, while working
against built-up moldings, must have been difficult. But sometime
in the first half of the 19th century, builders began installing
wooden plaster "grounds" around windows and doors and at the base
of the wall. Installing these grounds so that they were level and
plumb made the job much easier because the plasterer could work
from a level, plumb, straight surface. Woodwork was then nailed to
the "grounds" after the walls were plastered. Evidence of plaster
behind trim is often an aid to dating historic houses, or to
discerning their physical evolution. Tencuiala de varCand
construiam o casa, tencuitorii traditional amestecau saci de var cu
apa pentru a hidrata sau a stinge varul. Pe masura ce varul era
absorbit de apa, era disipata caldura.When building a house,
plasterers traditionally mixed bags of quick lime with water to
"hydrate" or "slake" the lime. As the lime absorbed the water, heat
was given off. When the heat diminished, and the lime and water
were thoroughly mixed, the lime putty that resulted was used to
make plaster. When lime putty, sand, water, and animal hair were
mixed, the mixture provided the plasterer with "coarse stuff." This
mixture was applied in one or two layers to build up the wall
thickness. But the best plaster was done with three coats. The
first two coats made up the coarse stuff; they were the scratch
coat and the brown coat. The finish plaster, called "setting
stuff," contained a much higher proportion of lime putty, little
aggregate, and no fiber, and gave the wall a smooth white surface
finish. Schifferstadt, a simple house of German origin that dates
to 1756, utilized plaster for both flat and curved walls. The
building is located in Frederick, Maryland Photo: NPS files.
Compared to the 3/8-inch-thick layers of the scratch and brown
coats, the finish coat was a mere 1/8-inch thick. Additives were
used for various finish qualities. For example, fine white sand was
mixed in for a "float finish." This finish was popular in the early
1900s. (If the plasterer raked the sand with a broom, the plaster
wall would retain swirl marks or stipples.) Or marble dust was
added to create a hard-finish white coat which could be smoothed
and polished with a steel trowel. Finally, a little plaster of
Paris, or "gauged stuff," was often added to the finish plaster to
accelerate the setting time. Although lime plaster was used in this
country until the early 1900s, it had certain disadvantages. A
plastered wall could take more than a year to dry; this delayed
painting or papering. In addition, bagged quick lime had to be
carefully protected from contact with air, or it became inert
because it reacted with ambient moisture and carbon dioxide. Around
1900, gypsum began to be used as a plastering material. Gypsum
PlasterGypsum begins to cure as soon as it is mixed with water. It
sets in minutes and completely dries in two to three weeks.
Historically, gypsum made a more rigid plaster and did not require
a fibrous binder. However it is difficult to tell the difference
between lime and gypsum plaster once the plaster has cured. Many of
these traditional plastering tools are still used today. Drawing:
NPS files.
Despite these desirable working characteristics, gypsum plaster
was more vulnerable to water damage than lime. Lime plasters had
often been applied directly to masonry walls (without lathing),
forming a suction bond. They could survive occasional wind-driven
moisture or water winking up from the ground. Gypsum plaster needed
protection from water. Furring strips had to be used against
masonry walls to create a dead air space. This prevented moisture
transfer. In rehabilitation and restoration projects, one should
rely on the plasterer's judgment about whether to use lime or
gypsum plaster. In general, gypsum plaster is the material
plasterers use today. Different types of aggregate may be specified
by the architect such as clean river sand, perlite, pumice, or
vermiculite; however, if historic finishes and textures are being
replicated, sand should be used as the base-coat aggregate. Today,
if fiber is required in a base coat, a special gypsum is available
which includes wood fibers. Lime putty, mixed with about 35% gypsum
(gauging plaster) to help it harden, is still used as the finish
coat. LathLath provided a means of holding the plaster in place.
Wooden lath was nailed at right angles directly to the structural
members of the buildings (the joists and studs), or it was fastened
to nonstructural spaced strips known as furring strips. Three types
of lath can be found on historic buildings. Wood Lath. Wood lath is
usually made up of narrow, thin strips of wood with spaces in
between. The plasterer applies a slight pressure to push the wet
plaster through the spaces. The plaster slumps down on the inside
of the wall, forming plaster "keys." These keys hold the plaster in
place. Metal Lath. Metal lath, patented in England in 1797, began
to be used in parts of the United States toward the end of the 19th
century. The steel making up the metal lath contained many more
spaces than wood lath had contained. These spaces increased the
number of keys; metal lath was better able to hold plaster than
wood lath had been. Rock Lath. A third lath system commonly used
was rock lath (also called plaster board or gypsum-board lath). In
use as early as 1900, rock lath was made up of compressed gypsum
covered by a paper facing. Some rock lath was textured or
perforated to provide a key for wet plaster. A special paper with
gypsum crystals in it provides the key for rock lath used today;
when wet plaster is applied to the surface, a crystalline bond is
achieved. Rock lath was the most economical of the three lathing
systems. Lathers or carpenters could prepare a room more quickly.
By the late 1930s, rock lath was used almost exclusively in
residential plastering.
Problemele tencuielilor Cand se usuca, tencuiala devine un
material rigid care ar trebui sa reziste aproape la nesfarsit.
Insa, exista conditii care pot face tencuiala sa crape, sa
infloreasca, sa se separe, sau sa se desprinda de zidul suport.
Probleme structurale Manopera proasta Tratare necorespunzatoare
Umezeala. Probleme structurale:Supra-sarcina. Eforturile dintr-un
perete, dar si comportarea casei ca un intregm pot crea crapaturi.
Aparand ca linii diagonale pe un perete, crapaturile deobicei
pornesc de la o usa sau o fereastra, dar ele pot aparea oriunde in
perete, cu puncte de incepere aletorii. Constructorii de case
istorice, nu aveau nici un cod care sa-I ajute sa dea o dimensiune
exacta subansamblurilor cladirii. Greutatea acoperisului, al doilea
si al treilea nivel, mobilierul, si ocupantii puteau sa genere o
incarcare imensa asupra grinzilor si elementelor de legatura. Chiar
si atunci cand erau bine construite, remodelarile ulterioare puteau
sa adauge goluri de usa sau fereastra fara a adauga un buiandrug
deasupra golului. Ocazional, stalpii, erau prea subtiri ca sa poata
sa sustina incarcarea de deasupra lor. Suprasarcina din lemn poate
sa creeze crapaturi in tencuiala. Crapaturi in tencuiala deasupra
unui toc de usa de bucatarie, pot fi reparate cu fibra de sticla si
chit elastic.
Supraincarcarea si miscarile structurale (in special combinate
cu tencuiala de proasta calitate, cuie ruginite, etc) pot provoca
desprinderea tencuielii de pe suport. Daca nu sunt executate
operatii de reparatie, in special la tavane, gravitatea va face ca
bucati de tencuiala sa cada pe podea. Tasari/vibratii. Crapaturi in
pereti pot aparea atunci cand casa se taseaza. Casele construite pe
solurii argiloase sunt in special vulnerabile. Multe tipuri de
soluri sunt susceptibile la contractii. In anotimpul uscat, apa se
evapora din particulele de argila, rezultand contractii. In timpul
anotimpului ploios, pamantul se imbica cu apa. Astfel, o cladire
poate fi declarata ca ar avea fundatii instabile. Crapaturi
diagonale care se indreapta in directii opuse sugereaza conditiile
proaste de pamant de fundare. Simptome similare apar cand exista o
sursa de virbatie in imediata apropiere, o linie de tren, o sosea
aglomerata, sau cutremure. Miscarea scandurilor. Crapaturile
orizontale sunt de obicei cauza miscarii scandurilor. Deoarece
absoarbe umezeala din aer, lemnul lucreaza in timp ce umiditatea
creste si scade. Aceasta poate provoca crapaturi an dupa an.
Crapaturi pot deasemena sa apara si daca un cui care sustine un
colt rugineste sau daca apar miscari seismice. Deasemenea
supraincarcarea podurilor sau nivelurilor superioare pot sa
provoace crapaturi in tavan. Greselile in etapa initiala de
ridicare a constructiei, precum proasta constructie a colturilor,
incadrarea gresita a usilor si ferestrelor, si grinzi
subdimensionate pot sa induca tencuielii crapaturi. Manopera
defectuoasa In plus fata de problemele cauzate de miscare, sau
slabiciunile din structura, durabilitatea tencuielii poate fi
afectata de materiale proaste sau manopera defectuoasa. Amestec
prost proportionat. Proportionarea si amestecul corect de material
sunt vitale calitatii tencuielii. Un amestec prost poate cauza
probleme care apar peste cativa ani intr-un perete tencuit. Pana de
curand, proportii de agregat si var erau amestecate la fata
locului. Un tencuitor ar fi putut sa se zgarceasca in cantitatea de
material de cimentare (var sau ghips), deoarece nisipul era cel mai
ieftin material. Prea mult nisip poate provoca tencuiala sa fie
slabita. Tencuiala facuta dintr-un amestec slab proportionat poate
fi mai dificil de reparat. Acoperiri de baza si de finisaj
incompatibile. Folosirea perlitului ca un agregat a prezentat,
deasemenea, probleme. Perlitul este un agregat usor, folosit la
acoperirea de baza in locul nisipului. El lucreaza bine pe vreme
rece si are o valoare izolatoare ceva mai buna. Dar in cazul in
care deasupra bazei de perlit era aplicat un finisaj din var,
apareau crapaturi in stratul de finisaj, iar intreaga lucrare
trebuia refacuta. Pentru a preveni asta, un tencuitor trebuia sa
adauge nisip fin silicios, sau perlit zdrobit fin in stratul de
finisaj pentru a compensa ratele foarte diferite de micsorare
dintre stratul de baza si cel de finisaj. Finisaj pe baza de var
prea fin, desprins de pe stratul secundar de tencuiala.
Aplicare proasta a tencuielii. Finisajul este subiectul
crapaturilor daca este aplicat pe o baza excesiv de uscata, sau
este insuficient amestecat. O alta problema adesea intalnita,
crapaturile neregulate sub forma de harta, care apar atunci cand
stratul de finisaj a fost aplicat pe o baza foarte nisipoasa, sau
pe un strat de baza foarte subtire Grosime de tencuiala inadecvata.
Tencuiala este aplicata in 3 straturi peste cadrele de lemn. In
acest sistem, primul si al doilea strat erau cateodata aplicata in
zile succesive pentru a obtine grosimea dorita.Daca tencuitorul se
zgarcea la materiale, peretele putea sa nu aiba suficienta grosime
de tencuiala sa poata rezista incarcarilor normale din cladire.
Grosimea totala minima de tencuiala este in functie de stratul
suport si variaza de la 1.5 cm pana la 2.5 cm. Uscarea
necontralataTemperatura potrivita si circulatia aerului in timpul
uscarii sunt factorii cheie intr-o dispunerea tencuielilor.
Temperatura ideala pentru tencuiala ca sa se usuce se afla intre 13
si 21 grade Celsius. In orice caz, casele istorice erau uneori
tencuite inainte ca tocurile de fereastra sa fie montate. Nu exista
nici o cale pentru a controla temperatura si umiditatea.Uscarea,
inghetzarea si umezirea. Cand temeperturile erau prea ridicate,
tencuiala s-ar intoarce la forma initioala inainte de a fi
amestecata cu apa. Un tencuitor ar trebui sa umezeasca peretele cu
apa pentru a redresa tencuiala. Daca se producea inghet inainte ca
tencuiala sa se usuce, treaba trebuie pur si simplu refacuta. Daca
ferestrele erau inchise, astfel incat aerul nu putea circula,
tencuiala era subiectul umezirii. Intrucat nu exista nici un
remediu la tencuiala umezita, suprafata afectata trebuie inlocuita
si retencuita.UmezealaTencuiala aplicata pe un perete de zidarie
este vulnerabila daca peretele este ud in mod constant. Cand
sarurile din substratul de zidarie vin in contact cu apa, ele
migreaza spre suprafata tencuielii, aparand ca bule uscate sau
eflorescente. Sursa umezelii trebuie eliminata inainte de a
retencui suprafata stricata.Surse de accidente ale apei. Problemele
de umiditate apar pentru o sumedenie de motive. Instalatiile de apa
si canal deobicei se scurg in case vechi. Acoperisurile pot sa nu
mai fie etanse, provocand defectiuni la tavane. Jgheaburile si
burlanele pot sa fie sparte, scurgand apele langa fundatiile unei
cladiri. O alta sursa uzuala este stropirea. Cand exista o
suprafata pavata langa constructia de zidarie, apa de ploaie poate
sa stropeasca pereteii de zidarie. In ambele cazuri apa trece spre
interior si deterioreaza tencuiala de interior. Captusirea pe
interior nu este suficienta pe termen lung. Problema umiditatii
trebuie oprita la exteriorul peretelui.
Repararea tencuielilor vechi.Multe din problemele descrise mai
sus pot sa nu fie usor de remediat. Daca sunt descoperite probleme
structurale ca fiind sursa problemelor tencuielii, problema
structurala ar trebui corectata. Unele reparatii pot fii facute
prin inlocuirea a numai parti mici de tencuiala pentru a avea
acces. Probleme minore de structura care nu vor pune in pericol
cladirea pot fii in general ignorate. Defectele cosmetice din
miscari nesemnificative ale cladirii, gauri, sau suprafete
inclinate pot fii reparate fara a fii necesara demolarea. In orice
caz, poate fii necesara indepartarea tencuielii deteriorate de
igrasie in scopul uscarii zidariei. Reparatiile facute pe o baza
uda vor cadea din nou.Repararea suprafetelor de perete
neuniformeSuprafetele neuniforme de perete, provocate de reparatii
anterioare sau desfacere partiala de tapet sunt uzuale in case
vechi. Atat timp cat tencuiala este neatractiva estetic, peretii
tencuiti se pot acoperi cu tapet. In trecut, tapetarea a acoperit
imperfectiuni in tencuiala si a furnizat o baza stabila pentru
pictura decorativa.Umplerea crapaturilor Crapaturile fine din
tencuiala peretilor si din tavan nu sunt o cauza importanta de
ingrijorare, atata timp cat tencuiala de dedesubt este in stare
buna. Ele pot fii usor umplute cu chit elastic. Pentu crapaturi
care se redeschid odata cu schimbarea umiditatii sezoniere, este
folosita o metoda putin diferita. Initial, crapatura este marita cu
o ustensila ascutita, astfel incat asperitatiile muchiilor sa fie
inlaturate. Apoi, crapatura este umpluta cu chit elastic. Pentru
crapaturi persistente, poate fii necesar acoperirea crapaturii cu
banda adeziva de fibra de sticla presata pe chit.Dupa ce prima
aplicare de compozit s-a uscat, un al doilea strat este utilizat
pentru a acoperi muchiile benzii de fibra de sticla. Un al treilea
strat este aplicat pentru nivelarea suprafetei, urmat de o
smirgheluire usoara. Suprafata este curata cu un burete ud, apoi
uscata pentru a indeparta reziduurile de tencuiala sau praf.Cand
crapaturile sunt mai largi si provocate de miscarea structurala,
trebuiesc facute consolidari la sistemul structural, inainte
repararii tencuielii. Apoi, tencuiala de pe fiecare parte a
crapaturii trebuie inlaturata pe o latime de 15 cm pana la suport.
Crapatura este reparata cu o tencuiala asemanatoare in 3 straturi.
Daca o crapatura pare sa se mareasca ar trebui consultat un inginer
de structuri.
In aceasta resedinta, datand din anii 1790, tencuiala originala
era doar un singur strat de var, nisip, par de cal, aplicat pe o
baza de lemn. O reparatie intr-un singur strat in acest caz este de
preferat.
Inlocuirea suprafetelor de finisaj exfoliatUneori, finisajul
tencuielii pierde aderenta cu stratul de baza. Cand se face o
asemenea reparatie, tencuitorul sprituieste suprafetele de
tencuiala de baza care vor fii retencuite cu un finisaj pe baza de
var. Proprietarul care va dori sa repare suprafete mici de finisaj,
poate folosi metodele descrise in capitolul Materiale de
peticirePeticirea gaurilor din pereti
Pentru gauri mici (mai putin de 10 cm in diametru), ce implica
pierderea celui de al doilea strat si cel de finisaj, reparatia
este facuta in doua maini. Prima mana, un stratde tencuiala de baza
este aplicat cu mistria pana sub nivelul tencuielii existente. Cand
stratul de baza inca mai este ud, o cantitatea suplimentara de
tencuiala este aplicata pentru a crea o suprafat nivelata fin.
Peticirea dintr-o singura mana nu este in generla recomandata de
tencuitori, deaorece ea tinde sa produca suprafete concave atunci
cand suprafata este vopsita. Bineinteles, daca suportul avea o
tencuiala intr-un singur strat, atunci o peticire intr-un singur
strat este solutia optima. Suruburi cu cap plat pentru lemn si
saibe pentru tencuiala au fost folosite pentru a reatasa tencuiala
slabita, inapoi pe tavanul de lemn. Dupa ce crapatura este
acoperita cu banda de fibra de sticla, totul va fii acoperit cu un
chit.
Pentru gauri mai mari, cand toate cele 3 straturi de tencuiala
sunt avariate sau lipsesc pana cand suprafata de lemn este expusa,
tencuitorii merge de obicei pe aceste linii. Intai, tensuiala veche
este curata, iar zabrelele slabite sunt fixate in cuie. Apoi, un
sprit pe baza de apa este aplicat pe stratul de lemn, pentru a
asiguranta aderenta. Pentru a intari peticirea, este utilizata
plasa de rabit legata cu cuie de suportul de lemn. Tencuiala
aceasta este apoi aplicata in 3 straturi, peste plasa de rabit,
suprapunand fiecare strat de tencuiala peste tencuiala veche,
astfel incat cea veche si cea noua sa fie imbinate uniform. Aceasta
suprapunere este recomandata pentru a produce o peticire puterinica
si invizibila. De asemenea, daca o peticire facuta intr-un perete
de tencuiala, usor unduit, conturul peticirii ar trebui sa fie
facut conform cu neregularitatile din lucrarea preexistenta. O
peticire plata va iesi in evidenta.
Peticirea gaurilor din tavan
Crapaturile subtiri si gaurile pot fii nesemnificative; doar
atunci cand portiuni mai mari de acoperis se slabesc, exista o
problema mult mai serioasa. Este posibil ca legaturile tencuielii
cu tavanul sa se fii deteriorat. In primul rand, tencuiala din
jurul portiunilor slabite trebuie examinata.Este posibil ca
legaturile sa fii fost deteriorate datorita uneiprobleme de
umiditate, calitate proasta a tencuielii, sau supraincarcarea
structurala. Chiar si asa, suprafetele apropiate pot fii intacte.
Insa, daca aceste suprafetele sunt stare rezonabila, teancuiala
poate fii reatasata suportului cu suruburi si saibe de lemn. Pentru
a petici o gaura din tencuiala de pe tavan, plasa de rabit este
atasata tavanului; apoi gaura este umpluta cu straturi succesive de
tencuiala cum este descris mai sus.Montarea de noi legaturiDaca
partea posterioara a tavanului este accesibila (de obicei din pod
sau dupa inlaturarea scandurilor de planseu), zone mici de
tencuiala inclinata pot fii impinse inapoi pe suport. O bucata de
captuseala din placaj si legaturi sunt folosite pentru securiza
tencuiala slabita. Dupa umezirea vechii structuri de lemn si
acoperirea suprafetei deteriorate cu un adeziv, un amestec lichid
de tencuiala este aplicat pe partile posterioare ale scandurilor.
In timp ce primul strat este inca umed, bucati de tencuiala uscata
sunt pozitionate de-a lungul partilor din spate ale scandurilor si
apasate ferm in primul strat ca intaritor. Scandura initiala
trebuie sa fie asigurata, altfel greutatea tencuielii de peticire o
va slabi. Tencuieli deteriorate, slabite, I se pot reface
legaturile legaturile atunci cand scopul lucrarii este de a
conserva suprafete decorative sau tapete. Suprafete intainse de
tavan si pereti pot fii salvate. Aceasta metoda necesita asistenta
unui profesionist nu este o tehnica de reparare folosita de marea
majoritate a tencuitorilor.Inginerul restaurator injecteaza un
amestec de adeziv acrilic prin gaurile facute la suprafata
tencuielii (sau prin prin spatele scandurii, atunci este
accesibil). Tencuiala slabita este mentinuta pe pozitie cu placaj
pana cand mixtura de adeziv se intareste. Atunci cand este gata,
gaurile dintre tencuiala si scandura sunt umplute, iar tencuiala
slabita este asigurata.Atunci cand sunt facute reparatii cu
tencuiala uda sau cu un adeziv injectat, vechea tencuiala trebuie
sustinuta cu cofraje de placaj, pana cand reparatia este
completa.
Retencuirea deasupra tavenelor vechiDaca un planseu vechi este
prea crapat pentru a permite peticirea, sau este scobit (dar nu
deteriorat datorita umezelii), tencuitorii pastreaza planseele
vechi si pur si simplu retencuiesc deasupra lor. Aceasta tehnica de
reparatie poate fii utilizata daca coborarea usoara a tavanului nu
afecteaza alte ornamente. Tavanul existent este acoperit cu un
cofraj de lemn, cate unul pentru fiecare legatura, si strans
complet de suprafata deteriorata. Plasa de rabit sau gips carton
este apoi batuta in cuie. La sfarsit, doua sau trei straturi de
tencuiala sunt aplicate prin metodele traditionale. Retencuirea
peste tavane vechi salveaza din timp, creaza mult mai putin praf
decat demolarea si confera protectie supimentara la foc.
Cand tencuiala deteriorata nu poate fii reparata Optiuni de
inlocuire
Inlocuirea partiala sau completa poate fii necesara daca
tencuiala este grav avariata, in special daca avaria a fost
provocata de probleme de umezeala de lunga durata. Cand tencuiala
avariata a fost desfacuta, proprietarul trebuie sa decida daca
retencuieste peste suprafata de baza, sau utilizeaza un sistem
diferit. Aceasta decizie ar trebui sa fie bazata in parte de
grosimea tencuielii initiale si starea suportului. Economia si
timpul sunt de asemenea considerente demne de luat in calcul. Este
important sa se asigure ca tocurile de lemn de la ferestre si usi
vor avea acelasi aspect ca inainte. Un strat suport si un sistem de
tencuiala care vor oferi adancimea necesara vor fii de
preferat.Retencuirea sisteme structurale alternative pentru noua
tencuiala Retencuirea scandurii vechi. Cand tencuitorii lucreaza cu
suport vechi, fiecare scandura este rebatuta in cuie si ramasitele
de tencuiala vechi sunt indepartate. Deoarece scandura veche este
foarte uscata, ea trebuie umezita inaintea aplicarii spritului,
altfel ea se va deforma; mai mult de atat, din cauza faptului ca
apa este eliminata, tencuiala nu se va prinde corespunzator. Asa
cum s-a mentionat mai devreme, daca se monteaza plasa de rabit
peste scandura veche, ca baza pentru noua tencuiala, multe din
aceste probleme pot fii evitate, iar scandura veche este pastrata.
Tavanul, trebuie totusi umezit numai daca o bariera de vapori este
pozitionata in spatele plasei de rabit.
Retencuirea peste un sistem de sustinere metalic. O alternativa
la reutilizarea scandurii vechi, este instalarea unui sistem nou de
sustinere metalic. Sistemul pe baza de metal galvanizat este cel
mai scump, dar in aceeasi masura este si cel mai fiabil in termeni
de longevitate, stabilitate si aderenta. Cand se intinde sistemul
peste grinzile departate, tencuitorul ar trebui sa acopere grinzile
cu hartie kraft sau o cu o bariera de vapori din polietilena. Trei
straturi de tencuila uda sunt aplicate consecutiv pentru a se crea
un sistem unitar monolitizat. Retencuirea peste un sistem de
rigips. Este de asemenea posibila utilizarea rigipsuluica suport
pentru tencuiala. Este posibil ca tencuitorii sa fie nevoiti sa
inlature scandura existenta. Placile de rigips sunt panouri de
40*92*1 cm, acoperite cu hartie absorbanta cu cristale de gips.
Cristalele din hartie prind tencuiala uda si o ancoreaza. Acest tip
de sustinere necesita 2 straturi de tencuiala noua. Rigips-ul
insusi tine locul primului strat de tencuiala.
Vopsirea tencuielii noiCheia unei vopsiri de succes este uscarea
adecvata a tencuielii. In trecut, tencuielilor pe baza de var li se
acorda un an de zile timp de uscare inainte ca peretii sa fie
vopsiti sau tapetati. Prin metode moderne de ventilatie, tencuiala
se usuca in timp mult mai scurt; oricum, tencuiala cu finisaj pe
baza de var ar trebui sa fie perfect uscata inainte ca vopseaua sa
fie aplicata altfel vopseaua se poate decoji. Astazi, este cel mai
bine sa se permita tencuielii sa se usuce 2-3 saptamani. Un bun
chit , special formulat pentru tencuiala noua ar trebui utilizat. O
vopsea compatibila pe baza de latex sau uleiuri poate fii utilizata
ca acoperire finala. Un sistem modern de inlocuire Tencuiala
spoita. Utilizarea unui sistem traditional de tencuiala furnizeaza
cea mai buna calitate. Oricum, in unele cazuri, considerentele de
buget si timp pot conduce proprietarul sa ia in considerare o
alternativa de inlocuire mult mai ieftina. Facuta pentru a reduce
cheltuielile materiale, o tencuiala mai recenta este mult mai
ieftina decat sistemul traditional tri-strat.Sistemul foloseste
panouri de gips carton, facute special pentru tencuiala spoita. Ele
pot fii instalate peste tavane vechi din lemn. Panourile sunt
acoperite cu o hartie speciala compatibila cu tencuiala spoita.
Imbinarile sunt acoperite cu o banda de fibra de sticla peste care
tencuieste ulterior. Dupa ce banda este pozitionata, un strat de
2mm de tencuiala spoita este aplicata pe toata suprafata peretelui.
Un al doilea strat poate fii utilizat ca finisaj sau se poate
folosi un strat de var.Desi extrem de subtire, un asemenea sistem
poate sa preia miscari structurale dintr-o cladire. Dupa
operatiunile de finisare, camera este gata de a fii vopsita aproape
imediat. Cand este gata, suprafetele de perete texturate seaman
mult mai mult cu tencuiala traditionala.
