Diagnosticul financiar al riscului de faliment

1.IntroducereIntr-o economie de piata functionala evaluarea intreprinderilor reprezinta o necesitate continua

care vizeaza stabilirea valorii afacerii la un moment dat, masura avutiei reale dar si posibilitatea de sporire a bogatiei in perioada ce va urma.

Diagnosticul financiar constă într-un ansamblu de instrumente şi metode care permit aprecierea situaţiei financiare şi a performanţelor unei întreprinderi. Scopul diagnosticului financiar este de a aprecia situaţia financiară a întreprinderii. Pe baza acestui diagnostic are loc elaborarea unei noi strategii de menţinere şi dezvoltare în mediul specific economiei locale. În sens general, finalitatea diagnosticului financiar constă în oferirea de informaţii financiare atât celor din interiorul întreprinderii, cât şi celor interesaţi din afara acesteia.

În literatura de specialitate se face distincţie între risc şi incertitudine. Riscul este definit ca o situatie în care nu se cunosc cu certitudine caracteristicile unui, eveniment, dar se cunosc alternativele posibile ale acestor caracteristici şi posibilităţile de apariţie ale acestora. Incertitudinea implică cunoaşterea aproximativă a caracteristicilor aferente unui anumit eveniment, dar nu şi a probabilităţilor de apariţie a lor. Între risc şi faliment există o legătură directă, în sensul că, cu cât un proiect de acţiune presupune un risc mai ridicat cu atât este mai probabil un faliment, şi invers. Diagnosticul riscului de faliment reprezintă evaluarea capacităţii întreprinderii de a-şi onora angajamentele asumate faţă de terţi.

2. Diagnosticul financiar al riscului prin metoda scorurilorUna din metodele cele mai folosite pentru analiza riscului de faliment, îndeosebi de către

organismele bancare, cu scopul de a determina bonitatea agenţilor economici, este metoda scorurilor. Metoda scorurilor se bazează pe comparaţia între valorile unor rapoarte (rate) calculate pentru agentul economic analizat şi valorile aceloraşi rapoarte calculate pentru un număr de alţi agenţi economici, asemănători ca dimensiune şi sector de activitate, în cazul cărora sunt cunoscute dificultăţile. Calculul acestor rapoarte se face pe baza datelor înregistrate de către agenţii economici pe o perioadă anterioară de câţiva ani. . Scorul reprezintă o metodă de dignostic extern care constă în masurarea şi interpretarea riscului la care se supune investitorul, creditorul întreprinderii, dar şi întreprinderea ca şi sistem, în activitatea viitoare.El se bazează pe elaborarea unor judecăţi de valoare care combină liniar un grup de rate financiare sau variabile semnificative. Determinarea scorului necesită parcurgerea următoarelor etape de lucru :

-alegerea unui eşantion de întreprinderi care să cuprinda două grupuri, un grup care include întreprinderi falimentare sau aflate în dificultate şi un grup de firme fără probleme financiare ;

-compararea de-a lungul unei perioade de timp, a celor două grupuri de întreprinderi, pe baza unui set de indicatori consideraţi a fi semnificativi ;

-selectarea progresivă a indicatorilor care realizează cea mai bună discriminare;

- determinarea unui indicator de clasament numit scor ( Z) , sub forma:

Z = a1x R1 + a2 x R2 + a3 x R3 + …… +an x Rnunde : -ai coeficient de ponderare al fiecărei rate - Ri rate selecţionate la puterea discriminantă cea mai ridicată

Dintre cele mai cunoscute modele , bazate pe metoda scorurilor , amintim : Altman, Springate, Koh, Conan-Holder, Centralei Bilanţurilor din cadrul Băncii Centrale a Franţei.

De asemenea, dintre modelele elaborate în România, cele mai reprezentative sunt modelul Băiliştenu şi modelul Anghel.

Dintre acestea prezentăm:

Modelul AltmanE.I.Altman a elaborat una dintre primele funcţii scor în anul 1968, utilizând informaţiile

obţinute în urma studierii unui eşantion de companii din Statele Unite. În cadrul acestui eşantion au fost incluse atât întreprinderi care au dat faliment , cât şi întreprinderi cu activitate bună.

În studiul său a inclus un esantion cuprinzand 66 firme câte 33 în fiecare grup, iar perioada avută în vedere pentru analiză a fost 1946 – 1965.

Modelul elaborat de Altman are următoarea formă Z = 1,2 R1 + 1,4 R2 + 3,3 R3 + 0,6 R4 + 1,0 R5

Unde R1 = capital circulant / activ totalCapital circulant = active circulante – pasive circulanteR1= reprezintă o măsură a flexibilităţii financiare, iar cu cât rezultatul este mai mare, cu atât capitalul circulant este mai bine utilizat. R2 = profit reinvestit / activ total Profit reinvestit = profit net - dividendeR2 = reprezintă o masură a capacităţii de finanţare internă, fiind de dorit o valoare a ratei cât mai mare. R3 = profit brut / activ totalProfitul brut reprezintă profitul înainte de deducerea impozitului şi plata dobânzilor.R3= exprimă rentabilitatea resurselor avansate.

R4 = valoarea de piaţă a capitalului firmei / datorii pe termen lung R4= exprimă nivelul de îndatorare al întreprinderii prin împrumuturile pe termen lung R5 = cifra de afaceri / activ totalR5= exprimă intensitatea utilizării activelor

Nivelurile ridicate ale acestor indicatori reflectă o situaţie financiară bună ca o consecinţă a desfăşurării unei activităţi eficiente. Altman a apreciat că, în funcţie de scorul obţinut, predicţia riscului de faliment este următoarea :- Z ≤ 1,8- stare de faliment iminentă ;- 1,8 < Z ≤ 3 – situaţie financiară dificilă, cu performanţe financiare apropiate de faliment;- Z > 3 – situaţie financiră bună.

Datorită faptului ca modelul era limitat prin rata R4 doar la firmele cotate la bursă, ulterior autorul a reconsiderat acest indicator financiar, înlocuind numărătorul cu valoarea contabilă a capitalului propriu, iar modelul a devenit :

Z = 0,717 R1 + 0,847 R2 + 3,107 R3 + 0,42 R4 + 0,998 R5Marjele funcţiei scor sunt:

- Z < 1,3- situaţie falimentară- 1,3 < Z < 2,9 – situaţie de incertitudine- Z > 2,9 – situaţie de non-faliment.

Pornind de la ideea că modelele sale conţin o variabilă senzitivă la tipul industriei, autorul a reconsiderat funcţia scor reţinând doar patru variabile astfel, prin eliminarea ratei R5 , modelul devenind:

Z = 6,56 R1 + 3,26 R2 + 6,72 R3 + 1,05 R4Marjele funcţiei scor au devenit  :

- Z <1,10 - firme falimentare,- 1,10< Z <2,60/ firme aflate în zona de incertitudine - Z> 2,60 – firme non-falimentare.

Modelul B – BăileşteanuPornind de la studiile tradiţionale (Altman, Argenti, Taffler, Conan si Holder) autorul consideră

că stările care preced apariţia falimentului sunt :- imposibilitatea achitării obligaţiilor curente :- lipsa de resurse financiare pentru rambursarea creditelor :- încasarea cu mare întarziere a contravaloarii produselor livrate :- înregistrarea de pierderi.

Funcţia elaborată de Baileşteanu conţine patru rate financiare şi are forma următoare : Z = 0,444 x G1 + 0,909 x G2 + 0,0526 x G3 + 0,0332 x G4 + 1,414Unde:G1 = lichiditatea generală = active curente / pasive curente G2 = solvabilitatea = (profit net + amortizare) / (rată credit + dobandă) G3 = recuperare clienţi = cifra de afaceri / clienţi G4 = - rentabilitatea costurilor = (profit / cost) x 100

B are o valoare maximă egală cu 4 şi o valoare minimă egala cu –1,4 ,având următoarele plaje de risc :- B<0,5 – faliment iminent- 0,5 < B <1,1 – zona limitată- 1,1 < B <2,0 – zona intermediară- B > 2,0 – zona favorabilă

3.Studiu de caz Societatea comercială de reparaţii şi servicii Termoserv Paroşeni SA este o societate nou

înfiinţată, activităţile pe care le desfasoară în prezent au apărut odată cu Termocentrala Paroşkeni,

unitatea preluând o parte din activul şi pasivul precum şi din personalul din activitatea de reparaţii

întreţinere şi de prestări servicii de la Sucursala Electrocentrale Paroşeni.. SC Termoserv Paroşeni SA

este şi va trebui să ramână şi în viitor axată pe activităţi specifice de reparaţii şi întreţinere echipamente

şi agregate energetice, prestare servicii auto şi CFU.

Veniturile şi cheltuieliele S.C. Termoserv Paroşeni S.A au avut în perioada 2006 - 2009 :

Defalcarea cheltuielilor pe tipuri de cheltuieli este prezentată în tabelul următor :

Denumirea indicatorilor 2006 2007 2008 2009

Cheltuieli cu materii prime 188.083 921.254 1.238.455 1.299.926

Cheltuieli energie şi apă 147.412 230.724 272.339 279.278

Cheltuieli de personal 3.800.169 5.718.711 5.939.103 6.115.935

Cheltuieli amortizare 106.668 177.053 136.022 122.135

Cheltuieli prestaţii externe 191.418 468.189 308.003 172.293

Cheltuieli cu alte taxe impozite 27.649 50.410 121.226 128.812

Cheltuieli cu act. social culturale 152.485 244.110 317.870 360.829

Alte cheltuieli exploatare 175.966 117.141 60.454 43.291

Total cheltuieli 4.789.850 7.927.592 8.393.472 8.522.499

Ponderea principlalelor categorii de venituri este prezentată în tabelul următor :

Denumirea indicatorilor 2006 2007 2008 2009

Cifra de afaceri 4.972.378 7.895.886 8.068.462 8.247.894

Venituri din exploatare 5.067.464 7.947.632 8.137.506 8.307.966

Venituri financiare 2.069 565 4.903 621

Venituri extraordinare 0 0 0 0

Cheltuieli exploatare 4.789.850 7.927.592 8.393.472 8.522.499

Rezultat net 197.511 13.537 -251.063 -213.912

După cum

observăm deşi evoluţia

veniturilor este ascendentă în toţi cei patru ani, creşterea cheltuielilor a devansat creşterea veniturilor,

astfel că, pe ultimii doi ani analizaţi, firma obţine rezultate negative , ajungând ca pierderile cumulate

în perioada 2008-2009 să reprezinte aproape jumătate din capitalul social al societăţii.

Principalele cauze care pot duce la falimentul unei firme sunt :accentuarea concurenţei interne

şi inernaţionale; pierderea unui (unor) clienţi importanţi sau falimentul acestuia; falimentul unui

furnizor important care asigură anumite materiale piese de schimb, subansamble esenţiale pentru

continuarea activităţii întreprinderii; falimentul unei bănci cu care întreprinderea avea relaţii

preponderente ; dificultăţi în obţinerea unor credite; apariţia unor reglementări pe linia securităţii şi

protecţiei mediului;i nstabilitatea pieţelor, chiar şi pentru bunurile de larg consum.

Pentru obţinerea scorurilor am utilizat următoarele modele :

Modelul Altman pentru obţinerea scorurilor la unitatea analizată pornind de la ideea că

modelele sale conţin o variabilă senzitivă la tipul industriei, autorul a reconsiderat funcţia scor reţinând

doar patru variabile astfel :

În care : x1 = capital de lucru / total active

X2 = profit pentru dezvoltare / active

X3 = profit înainte de dobânzi şi impozit / active

X4 =- capital propriu / datorii

Marjele funcţiei scor au devenit astfel sub 1,10 - firme falimentare, între 1,10 si 2,60 firme

aflate în zona de incertitudine şi peste 2,60 – firme non-falimentare.

În acest caz scorurile obţinute de firmă au fost

RATA COEFICIENT 2006 2007 2008 2009

X1 6.56 0.64 0.53 0.33 0.31

Denumirea indicatorilor 2006 2007 2008 2009

Venituri lucrări întreţinere 264.422 2.291.524 2.530.456 2.590.762Venituri lucrări accidentale 592.519 0 0 15.950Ventiuri lucrări planificate 2.473.666 2.660.079 2.878.651 2.947.012Venituri transport auto 293.437 437.255 309.238 373.249Venituri transport CFU 610.976 1.072.182 1.201.006 1.342.432Venituri - atelierul mecanic 311.362 601.517 538.357 277.516Alte venituri 521.082 885.075 679.798 761.045Total venituri 5.067.464 7.947.632 8.137.506 8.307.966

Z =6,56 * X1 + 3,26 * X2 + 6,72 * X3 + 1,05 * X4

X2 3.26 0 0 0 0

X3 6.72 0.1413 0.0094 -0.0927 -0.2139

X4 1.05 1.8194 1.1099 0.4941 0.4581

SCOR 7.0583 4.7054 2.0607 1.0772

Aceasta ţine cont de tipul industriei încadrează firma mult mai aproape de adevar, poziţionând-o

în ultimul an analizat la categoria firmelor falimentare. Acest lucru s-a datorat scăderii ponderii

capitalului de lucru şi a profitului înainte de dobânzi şi impozit în totalul activelor şi a scăderii

capitalului propriu faţă de totalul datoriilor.

Utilizând modelul B-Bălnisteanu obţinem următoarele valori ale funcţiei scor:

Acest model evidenţiază evoluţia negativă a activităţii firmei însă o încadrează în categoria

firmelor non falimentare. Analizând ratele modelului observăm că acest lucru se datoarează unui raport

supraunitar în primii trei ani a ponderii activelor curente în totalul datoriilor şi aproape unitar în anul

2009 ca şi unei bune viteze de rotaţie a clienţilor prin cifra de afaceri, chiar in condiţiile în care evoluţia

profitului a fost negativă.

4.Propuneri privind redresarea S.C. “TERMOSERV PAROSENI” S.A.

Se consideră că redresarea unei firme presupune doua etape sau orizonturi de timp: un orizont

de timp apropiat de maxim un an în care sunt luate măsurile cele mai drastice; un orizont de timp

mediu care are în vedere atât respectatrea măsurilor luate precum şi elaborarea de planuri şi programe

investiţionale care să aducă firma într-o poziţie profitabilă şi cât mai confortabilă ;

Redresarea S.C. Termoserv Paroşeni S.A. se poate face prin :

Reducerea cheltuielilor : În cazul nostru privind dinamica diferitelor tipuri de cheltuieli se

observă că ponderea cea mai mare o au în totalul cheltuielilor – cheltuielile cu salariile şi personalul

acestea menţinându-se la un nivel de 70%. O prima măsură de eficentizare a activităţii o reprezintă

RATA COEFICIENT 2006 2007 2008 2009

G1 0.444 1.2588 1.1952 1.0283 0.9675

G2 0.909 0 0 0 0

G3 0.0526 6.8927 7.5195 4.6793 6.443

G4 0.0333 0.0412 0.0017 -0.0299 -0.0545

CONSTANTA 1.414 1.414 1.414 1.414

SCOR 2.3368 2.340 2.1157 2.1807

reducerea cheltuielilor cu salariile. Evitarea imobilizării unor fonduri în stocuri cu mişcare lentă sau

fără mişcare. Evitarea neplăţii datoriilor către bugetul statului în special TVA reducând astfel

includerea pe costuri a unor sume suplimentare date de înregistrarea amenzilor şi penalităţilor de

întârziere.

Creşterea veniturilor . Din analiza datelor şi din perzentarea generală a societăţii ştim că

veniturile provin în proproţie de 98% din contractele încheiate cu S.E. Paroşeni .Acest lucru afectează

în mod negativ evoluţia societăţii. Contracararea acestei stări de fapt o reprezintă orientarea către alţi

clienţi. O altă măsură poate fi reprezentată de luarea unei decizii de dezinvestire. Această decizie

presupune eliberarea unor imobilizări facute anterior în active fixe şi circulante prin vânzarea sau

închirierea de active devenite disponibile, prin reducerea activităţii economice în firmă. O altă

modalitate de creştere a veniturilor o reprezintă în prima fază acceptarea unor contracte cu terţii mai

dezavantajoase pentru a-şi crea o piaţă, care mai târziu să poată fi explorată în mod pozitiv.

Se consideră că o altă măsură poate fi angajarea unei firme de consultanţă economico-financiară

specializată în redresarea societăţilor aflate în dificultate, care pe o perioadă detrminată să asigure

conducerea firmei .

BIBLIOGRAFIE

1. Altman E.I., “Financial Ratios, Discriminant Analysis und Prediction of Corporate Bankruptcy, Journal of Finance” 1968, 2. Baileşteanu,Gh.,”Diagnostic, risc şi eficienţă”, Editura Mirton, Timişoara, 1998, Ediţia a II-a,3. Ciurariu G., “Diagnoza şi prognoza în analiza rentabilităţii şi riscului firmei”. Ed. Tehnică, Didactică şi Ştiinţifică CERMI, Iaşi, 2004, 4. Niculescu M. “Analiza economico- financiară “, Bucureşti, 1993, 5. Răscolean Ilie. “Gestiunea financiară a întreprinderii “, Ed. Focus Petroşani, 20036. Stancu I., - « Gestiunea financiară a agenţilor economici ». Ed. Economică, Bucureşti, 1993, 7. Vintila G., « Gestiunea financiară a întreprinderii », Bucureşti, 19958.’www.tribunaeconomica.ro