Embed Size (px)
Citation preview
Ministerul Educaţiei şiTineretului Republicii Moldova
Universitatea de Stat din Moldova
Facultatea Ştiinţe Economice
Catedra„Finanţe”
Teza de licenta
Diagnosticul si gestiunea riscului de faliment
Coordonator ştiinţific
Chisinau 2007
Introducere
Un diagnostic complet nu se poate realiza decat prin analiza conjugata a rentabilitatii cu riscul.
Diagnosticul riscului urmareste masurarea variabilitatii rezultatelor intreprinderii la modificarea
pozitiei intreprinderii (exprimata prin CA), a structurii capitalurilor si a variabilitatii solvabilitatii
intreprinderii ( capacitatea de a-si onora la scadenta obligatiile fata de terti).
Riscul este o variabila exogena, antonima rentabilitatii din activitatea economica cu care se afla
in raporturi inverse: cu cat se doreste o rentabilitate mai mare, cu atat riscul asumat trebuie sa
fie mai mare.De aceea se pune problema asumarii unui nivel de risc si obtinerii unui maxim de
rentabilitate, sau, la un nivel dat al rentabilitatii se pune problema minimizarii riscului. Acesta
este unul din obiectivele gestiunii financiare.
Desigur ca problema riscului poate fi vazuta din punctul de vedere al analistilor intreprinderii,
dar si din punctul de vedere al tertilor, respectiv al actionarilor, creditorilor, clientilor, furnizorilor
etc. In continuare analiza va fi facuta la nivelul intreprinderii, care, pe ansamblu, comporta trei
mari tipuri de riscuri:
- Riscul de exploatare
- Riscul de finantare
- Riscul de faliment
Pe langa aceste trei tipuri de riscuri , mai exista si riscul valutar, dar acesta nu face obiectul
studiului acestei lucrari, deoarece, datorita amplorii sale, necesita un studiu indelung si
aprofundat.
Activitatea unei intreprinderi este supusa riscului economic (operational) intrucat acesta nu
poate sa prevada cu certitudine diferitele componente ale rezultatului sau (cost, cantitate, pret)
si ale ciclului de exploatare (cumparari, prelucrari, vanzari). Riscul economic se traduce prin
posibilitatea inregistrarii unui rezultat insuficient sau chiar a unor pierderi.Aceasta posibilitate
este legata de inportanta cheltuielilor fixe care diminueaza flexibilitatea intreprinderii, respectiv
capacitatea acesteia de a se adapta la variatia CA.
Flexibilitatea intreprinderii este dependenta de potentialul tehnic, uman, dar si de structura ei
organizatorica.Cu cat intreprinderea manifesta un grad mai mare de flexibilitate, cu atat
variabilitatea mediului in care aceasta isi desfasoara activitatea va fi mai bine stapanita. Pentru
a concluziona, riscul activitatii economice nu este altceva decat incapacitatea intreprinderii de a
se adapta in timp util si cu cele mai mici costuri (eforturi) la variatia mediului economic. Mai
exact, el exprima volatilitatea rezultatului economic la conditiile de exploatare.
DIAGNOSTICUL FINANCIAR
Realizarea diagnosticului financiar are ca obiectiv aprecierea stãrii de performanţã
financiarã a societatii
Principalele scopuri urmărite sunt:
- aprecierea rezultatelor financiare obţinute;
- evidenţierea modalitãţilor de realizare a echilibrului financiar;
- examinarea randamentului capitalului investit;
- evaluarea riscurilor.
Rezultatele analizei pot fi utilizate pentru:
- fundamentarea deciziilor de gestiune;
- elaborarea unui diagnostic global strategic;
- fundamentarea politicilor de dezvoltare.
Sursele utilizate au fost:
- situaţiile financiare anuale (2000-2002);
- alte materiale de documentare din evidenţa contabilã.
Analiza structurii bilanţului
Analiza ratelor de structurã ale activului
Datele sunt prezentate în tabelul nr.1
Tabelul nr.1
Specificatie simbol 2000 Structura 2001 Structura 2002 Structura
mii.lei % mii.lei %
mii.lei
%
Imobilizări necorporale Inn 750873 0,29 977106 0,19 1586497 0,20
Imobilizări corporale Inc 1653339
02
63,18 3094614
77
58,87 5210207
47
67,21
Imobilizări financiare If 25414 0,01 25414 0,005 0 0
Active imobilizate In 1661101
89
63.48 3104639
97
59,06 5226072
44
67,41
Stocuri St 2819821 1.08 5686050 1,08 1367220
4
1,76
Creanţe totale Cr 7691557
9
29,39 1346949
64
25,62 1593184
27
20,55
Disponibilităţi băneşti Db 1575132
4
6,02 6722495
3
12,79 3242939
4
4,18
Active circulante Ac 9548672
4
36,49 2076059
67
39,49 2054200
25
26,50
Ct. de regularizare si
asimilate - activ
Ra 81209 0,03 7593253 1,44 4718715
3
6,09
TOTAL ACTIV
At 2616781
22
100 5256632
17
100 7752144
22
100
In=Inn+Inc+If
Ac=St+Cr+Db
At=In+Ac+Ra
CONCLUZII:
Rata activelor imobilizate =In/At mãsoarã gradul de investire a capitalului fix. Nivelul ei este
ridicat datorita ponderii mare a dotarilor tehnice, echipamente, utilaje si instalatii. Rata
activelor imobilizate creste in 2002 la 67,41% fata de 59,06% in 2001 datorita achizitionarii
de imobilizari corporale. Nivelul acestei rate este influentat nefavorabil de înregistrarea
cheltuielilor lunare cu amortizarea care diminuează valoarile ramase ale activelor
imobilizate.
Rata imobilizărilor necorporale =Inn/At are un nivel neglijabil.
Rata imobilizărilor financiare =If/At ca urmare a inexistenţei imobilizărilor financiare, nivelul
acestei rate este de asemenea neglijabil.
Rata activelor circulante =Ac/At exprimã ponderea în totalul activului a capitalului circulant.
- 2001 fata de 2000 : Ca urmare a cresterii ponderii disponibilitatilor banesti in anul 2001
fata de 2000 si o mentinere relativ constanta a ponderii stocurilor si a creantelor totale
se inregistreaza o usoara crestere a ratei activelor circulante in 2001 fata de 2000.
- 2002 fata de 2001: Stocurile se mentin relativ constate. Rata activelor circulante scade
in 2002 fata de 2000 cu 13%, datorita scaderii semnificative a ponderii disponibilitatilor
banesti in 2002 fata de 2001 si a scaderii ponderii creantelor in 2002 fata de 2001.
Rata stocurilor =St/At ponderea stocurilor în total activ se menţine relativ constanta in
perioada analizată, cunoscând o uşoară crestere în anul 2002.
Rata creanţelor =Cr/At creanţele au crescut permanent in valori absolute, cu influenţã
negativa asupra gradului de lichiditate.
Rata disponibilităţilor =Db/At este influenţatã de raportul dintre durata medie de încasare a
creanţelor şi durata medie de achitare a obligaţiilor, care este nefavorabil. Nivelul aceste
rate cserte in 2001 fata de 2000 si scade in 2002 fata de 2001.
Analiza ratelor de structurã ale pasivului
Ratele de structurã ale pasivului permit aprecierea politicii financiare a întreprinderii prin
punerea în evidenţã a unor aspecte privind stabilitatea şi autonomia financiarã a acesteia.
Datele sunt prezentate în tabelul nr.2
Tabelul nr.2
Specificatie Simbol 2000
mii.lei
Structura
%
2001
mii.lei
Structură
%
2002
mii.lei
Structură
%
Capital social CPS 1404195 53,66 1432422 27,25 1432422 18,48
78 02 02
Rezerve Rez 1100000 0,42 1100000 0,21 1100000 0,14
Alte Fonduri Fd 4107258
2
15,07 1625875
49
30,93 3138234
63
40,48
Rezultatul reportat Rr 0 0 0 0 0 0
Profit Pn 1802221
7
6.89 4680202
0
8,98 7467124
0
9,63
Repartizarea profitului Rep 1802221
7
6,89 4680202
0
8,90 7467124
4
9,63
Subventii pentru
investitii
Sbvi 3608734 1,38 3563860 0.68 3454268 0,45
Capital propriu Cpr 1862008
94
71,16 3104936
11
59,07 4616199
33
59,55
Credite pe termen
mediu şi lung (Itml)
Îtml 555612 0.21 6777758
5
12,89 1556669
71
20,08
Credite pe termen scurt
(Its)
Îts 0 0 0 0 0 0
Furnizori şi asimilate Fz 5420828
5
20,72 1084205
93
20,63 1026207
49
13,24
Alte obligaţii de
exploatare
Ob 1940646
0
7,42 3693649
4
7,03 5275493
0
6,81
Datorii totale Dt 7417035
7
28,34 2131346
72
40,55 3110426
50
40,12
Ct. de regularizare si Rp 1306871 0,50 2034934 0,39 2551839 0,33
asimilate – pasiv
TOTAL PASIV Pt 2616781
22
100 5256632
17
100 7752144
22
100
Cpr=CPS+Rez+Fd+Rr+P
Dt=Itml+Its+Fz+Ob
Cpm=Cpr+Itml
Specificatie Simbol 2000 2001 2002
Rata stabilitatii financiare CPM/PT 71,37 71,96 79,63
Rata autonomiei fin globale CPR/PT 71,16 59,07 59,55
Rata auton fin la termen CPR/CPM 99,70 82,08 74,78
Rata de indatorare globala DAT/PT 28,34 40,55 40,12
Rata de indatorare la termen ITML/CPR 0,30 21,83 33,72
Rata creantelor de trezorerie ITS/NFR 0 0 0
CONCLUZII:
Rata stabilitãţii financiare =Cpm/Pt reflectã legãtura dintre capitalul permanent de care
unitatea dispune în mod stabil ( cel puţin un an ) şi patrimoniul total. Nivelul ratei în
perioada analizatã înregistrează o tendinţă de imbunatatire ca urmare a cresterii capitalului
permanent ca urmare a contractarii unui imprumut pe termen lung.
Rata autonomiei financiare globale =Cpr/Pt aratã gradul de independenţă financiarã a
societatii. Se considerã cã existenţa unui capitalul propriu de cel puţin 1/3 din pasivul total
constituie o premisã esenţialã pentru autonomia financiarã a societatii. În anul 2000 rata
autonomiei financiare globale are un nivel bun, manifestand o tendinta de scadere
accentuata in anii 2001 si 2002 datorita contractarii imprumutului pe termen lung.
Rata autonomiei financiare la termen =Cpr/Cpm aratã gradul de independenţã financiarã al
unitãţii pe termen lung. Nivelul acestei ratemanifesta o tendinta de scadere continua
datoritaatragerilor aferente imprumutului pe termen lung.
Rata de îndatorare globalã =Dat/Pt reflectã ponderea tuturor datoriilor pe care le are
unitatea în pasivul total al acesteia. Nivelul ratei înregistrează o tendinţă de crestere
accentuata în perioada analizată.
Rata de îndatorare la termen =Itml/Cpr reflectã gradul de îndatorare prin împrumuturi pe
termen lung şi mediu. Se utilizeazã în fundamentarea deciziei de atragere a surselor
împrumutate pe termen lung şi a urmãririi modului în care s-a utilizat efectul de levier.
Pentru perioada analizata cunoaste o tendinta de crestere.
Rata creditelor de trezorerie- reprezentand gradul de acoperire a necesitatilor de finantare
a activitatii de exploatare cu surse externe de finantare- credite pe termen scurt. Este zero
datorita necontractarii creditelor pe termen scurt.
Analiza soldurilor intermediare de gestiune
Tabloul soldurilor intermediare de gestiune se prezintă astfel:
Tabel nr.3
Nr. Specificatie simbol 2000
mii lei
2001
mii lei
2001
mii lei
1 + Vânzări de mărfuri Vmf 141421 115887 551990
2 + Producţia exerciţiului Qex 221593489 328228266 488365391
3 - Cheltuieli privind mărfurile Chmf 77297 55174 203578
4 - Cheltuieli cu materiale şi servicii Chms 152682680 255663710 379504959
5 = Valoarea adăugată Va 68974924 72625269 109208844
6 - Impozite şi taxe Imp 721731 2598088 4852983
7 + Subventii pentru exploatare Sbv 14295247 50273832 63388835
8 - Cheltuieli cu personalul – totale Chp 38341329 50788676 67008790
9 = Excedent brut de exploatare EBE 44207111 69512337 100735906
10 + Venituri din provizioane Vpv 0 0 0
11 + Alte venituri din expoatare Ave 5208060 8800823 21956037
12 - Alte cheltuieli din exploatare Ace 21366 338953 16697
13 - Cheltuieli privind amortizarea si
provizioanele
Cha 11796857 17971813 29630512
14 = Profit din exploatare Pe 37596948 60002394 93044734
15 + Venituri financiare Vf 591653 19188978 9014974
16 - Cheltuieli financiare Chf 843073 1145746 3894746
17 = Profit curent Pc 37345528 78045626 98164962
18 ± Rezultatul excepţional Rexc -223896 -987100 699406
19 = Profit brut Pb 37121632 77058526 98864368
20 - Impozit pe profit Ipr 13943433 30256504 24193131
21 = Profit net Pn 18022220 46802022 74671237
Va=Vmf+Qex-Chmf-Chms
EBE=Va-Imp+Sbv-Chp
Pe=EBE+Ave-Ace-Cha
Pc=Pe+Vf-Chf
Pb=Pc+Rexc
Pn=Pb-Ipr
Valoarea adãugatã (Va) exprimã creşterea de valoare rezultatã din utilizarea factorilor de
producţie, îndeosebi a factorilor muncã şi capital, peste valoarea materialelor şi serviciilor
cumpãrate de întreprindere de la terţi. Valoarea adãugatã asigurã remunerarea
participanţilor direcţi şi indirecţi la activitatea economicã a întreprinderii:
- personalul, prin salarii, indemnizaţii şi alte cheltuieli;
- statul, prin impozite, taxe şi vãrsãminte;
- creditorii, prin dobânzi, dividende şi comisioane plãtite;
- acţionarii, prin dividende;
- întreprinderea, prin capacitatea de autofinanţare.
Nivelul absolut al indicatorului are o tendinţã de creştere în perioada analizatã datorata in
principal cresterii productiei exercitiului.
Excedentul brut de exploatare (EBE) mãsoarã capacitatea potenţialã de autofinanţare a
investiţiilor. Indicatorul inregistreaza o crestere in valoare absoluta determinata de influenta
subventiilor de exploatare.
Profitul (rezultatul) din exploatare (Pe) mãsoarã, în mãrimi absolute, rentabilitatea
procesului de exploatare, prin deducerea tuturor cheltuielilor din veniturile exploatãrii.
Tendinţa de creştere a indicatorului relevã procesul de rentabilizare a activitãţii de
exploatare si pe seama altor venituri din exploatare realizate.
Profitul (rezultatul) curent (Pc) este determinat de rezultatul exploatãrii şi cel al activitãţii
financiare. In perioada analizata exercitiile financiare se incheie cu profit, ceea ce afecteaza
pozitiv rezultatul curent.
Profitul net (Pn) reprezintã, în mãrimi absolute, mãsura rentabilitãţii financiare a capitalului
propriu subscris si varsat de acţionari. Acest indicator inregistreaza în perioada analizată o
cresterepe seama:
- cresterii productiei exercitiului;
- alocarii subventiilor de exploatare;
- cresterii altor venituri din exploatare.
Analiza soldurilor de gestiune pentru perioada 2000-2002 aratã tendinţa de rentabilizare
a activitãţii.
Analiza echilibrului financiar
Echilibrul financiar reflectă respectarea la nivelul societatii a principiilor de finanţare consacrate
în literatura de specialitate.
Aprecierea echilibrului financiar se realizează prin intermediul indicatorilor de echilibru : fond de
rulment (FR), nevoie de fond de rulment (NFR) şi trezoreria netă (TN).
Nivelul indicatorilor de echilibru este prezentat în tabelul nr.4
Tabelul nr.4
Nr Indicatori Formula2000
mii lei
2001
mii lei
2002
mii lei
1 Imobilizări nete In 166110189 31046399
7
522607244
2 Stocuri St 2819821 5686050 13672204
3 Creanţe+Ct. de regularizare si asimilate-
activ
Cr 76915579 13469496
4
159318427
4 Disponibilităţi băneşti Db 15751324 67224953 32429394
5 Conturi de regularizare si asimilate - activ Ra 81209 7593253 47187153
6 Capital propriu Cpr 186200894 31049361
1
461619933
7 Credite pe termen mediu şi lung Itml 555612 67777585 155666971
8 Capital permanent Cpm 186756506 37827119
6
617286904
9 Creante pe termen scurt Its 0 0 0
10 Furnizori şi asimilate Fz 54208285 10842029
3
102620749
11 Alte obligaţii de exploatare Ob 19406460 36936494 52754930
12 Conturi de regularizare si asimilate - pasiv Rp 1306871 2034934 2551839
13 Pasiv total = Activ total Pt = At 261678122 52566321
7
775214422
14 Fondul de rulment FR 20646317 67807199 94679660
15 Fondul de rulment propriu FRp 20090705 29614 -60987311
16 Necesar de fond de rulment NFR 6201864 2617480 64802105
17 Trezoreria netă TN 14444453 65189719 29877555
Cpm = Cpr + Itml
FR = Cpm – In
FRp = Cpr – In
NFR=(St+Cr+Ra)-(Fz+Ob+Rp)
TN=FR-NFR=Db-Its
2000
%
2001
%
2002
%
Rata de finantare a NFR NFR/FR 30.04 3.86 68.44
Ponderea FR in pasivul total FR/Pt 7.89 12.9 12.21
Ponderea NFR in activul total FR/At 2.37 0.49 8.36
Fondul de rulment (FR) este partea din capitalul permanent care depãşeşte valoarea
imobilizãrilor nete şi este destinatã finanţării activelor circulante. Pe întreaga perioadã
analizatã fondul de rulment este pozitiv şi inregistreaza o crestere continua, ca urmare a
faptului ca societatea a contractat credite pe termen mediu si lung. Ca urmare a faptului că
societatea a avut contractate credite pe termen mediu şi lung, fondul de rulment propriu nu
are aceeaşi valoare cu fondul de rulment global, fondul de rulment propriu inregistreaza o
tendinta de scadere continua in perioada analizata.
Necesarul de fond de rulment (NFR) reprezintã partea din activele circulante ce trebuie
finanţate din surse stabile permanente. Nivelul indicatorului cunoaşte o tendinţă de crestere
la nivelul anului 2002 ca urmare a cresterii substantiale a creantelor si a stocurilor
societăţii.
Trezoreria netã (Tn) reprezintã diferenţa dintre fondul de rulment şi necesarul de fond de
rulment. În perioada analizată indicatorul înregistrează o tendinta de scadere in 2002 fata
de 2001 determinata de cresterea NFR.
Nevoile de finanţare ale ciclului de exploatare sunt suportate din datoriile de
exploatare şi o parte a resurselor stabile situaţie care corespunde principiului gestiunii
financiare potrivit cãruia la necesitãţi permanente se alocã surse permanente, care reflecta
echilibrul financiar al societatii.
Echilibrul financiar este sustinut pe seama subventiilor pentru investitii, a imprumutului pe
termen lung si a autofinantarii (amortizare + profit net).
Analiza lichiditãţii societatii
Analiza lichiditãţii societatii urmãreşte capacitatea acesteia de a-şi achita obligaţiile curente (de
exploatare) din active curente, cu diferite grade de lichiditate, precum şi evaluarea riscului
incapacitãţii de plată.
Indicatorii de lichiditate sunt redaţi în tabelul nr.5
Tabelul nr.5
Nr Indicatori Formula 2000 2001 2002
1 Stocuri St 2819821 5686050 13672204
2 Creanţe Cr 76915579 134694964 159318427
3 Disponibilităţi băneşti Db 15751324 67224953 32429394
4 Active circulante Ac=St+Cr+Db 95486724 207605967 205420025
5 Datorii pe termen scurt Dts=Its+Fz+O
b
73614745 145357087 155375679
6 Rata de lichiditate curentă Ac/Dts 1,30 1,43 1,32
7 Rata de lichiditate rapidă (Cr+Db)/Dts 1,26 1,39 1,23
8 Rata de lichiditate imediată Db/Dts 0,21 0,46 0,21
RLC=Ac/Dts
RLR=(Cr+Db)/Dts
RLI=Db/Dts
Rata de lichiditatea curentã - comparã ansamblul activelor circulante, cu ansamblul
datoriilor pe termen scurt (scadente sub un an). La aceastã ratã nivelul asiguratoriu este
1,2, nivel care este atins în perioada 2000 – 2002.
Rata de lichiditatea rapidã - exprimã capacitatea firmei de a-şi onora datoriile pe termen
scurt din creanţe şi disponibilităţi bãneşti. Nivelul acestei rate, în perioada analizatã, este in
crestere, fiind situată peste nivelul asiguratoriu de 2/3.
Rata de lichiditatea imediatã - apreciazã mãsura în care datoriile exigibile pot fi acoperite
pe seama disponibilitãţilor bãneşti. Nivelul asiguratoriu pentru aceastã ratã este de 1/3. Se
constata cresterea nivelului acestei rate la nivelul anului 2001, urmata de o scadere la
nivelul anului 2002, ceea ce inseamna o diminuare a capacitatii de onorare a obligatiilor pe
termen scurt din disponibilitati.
Analiza ratelor de gestiune
Ratele de gestiune reflectă duratele de rotaţie a activelor imobilizate şi circulante prin
cifra de afaceri exprimate în nr. de zile şi redate în tabelul nr.6
Tabelul nr.6
Nr Indicatori Formula 2000 2001 2002 UM
1 Cifra de afaceri Ca 2217250
41
3283287
58
4889130
34
mii lei
2 Imobilizări nete In 1661101
89
3104639
97
5226072
44
mii lei
3 Stocuri St 2819821 5686050 1367220
4
mii lei
4 Creanţe Cr 7691557
9
1346949
64
1593184
27
mii lei
5 Disponibilităţi băneşti Db 1575132
4
6722495
3
3242939
4
mii lei
6 Active circulante Ac 9548672
4
2076059
67
2054200
25
mii lei
7 Furnizori şi asimilate Fz 5420828
5
1084205
93
1026207
49
mii lei
8 Rotaţia imobilizărilor nete Ca/In 1.33 1.06 0.94 rotatii
9 Durata de rotaţie a activelor circulante (Ac/Ca)x360 155.04 227.63 151.26 zile
10 Durata de rotaţie a stocurilor (St/Ca)x360 4.58 6.23 10.07 zile
11 Durata de încasare a creanţelor (Cr/Ca)x360 124.88 147.69 117.31 zile
12 Durata de rotaţie a disponibilităţilor
băneşti
(Db/Ca)x360 25.57 73.71 23.88 zile
13 Durata de achitare a furnizorilor (Fz/Ca)x360 88.01 118.88 75.56 zile
14 Rotaţia activului total Ca/At 0.85 0.62 0.63 rotatii
RIn=Ca/In
RAc=(Ac/Ca)*360
RSt=(St/Ca)*360
RCr=(Cr/Ca)*360
RDb=(Db/Ca)*360
RFz=(Fz/Ca)*360
RAt=Ca/At
Rotaţia activului total =Ca/At reflectă gradul de reînnoire a activului total prin cifra de afaceri.
Numărul de rotaţii a acestuia în perioada analizată reflectă o tendinţă de imbunatatire prin
cresterea numarului de rotatii de la 1.89 la 2.7 in 2001.
Rotaţia imobilizărilor nete =Ca/In -imobilizările nete, având pondere semnificativă în activul
total . Viteza de rotaţie a imobilizărilor nete este mica, cu o tendinta de scadere continua.
Durata de rotaţia activelor circulante înregistrează un nivel nesatisfăcător, cu tendinţã de
scadere în anul 2001 urmata de o crestere accentuata in anul 2002. Durata medie a unei
rotaţii scade in anul 2002 fata de anul 2001 de la 227,63 zile la 151,26.
Durata de rotaţia stocurilor înregistrează o tendinţă de scadere, avand un nivel satisfacator
pe ansamblul perioadei analizate.
Durata de încasare a creanţelor scade în anul 2002 fata de 2001 de la 147,69 zile la 117,31
, situându-se peste limita considerată normală (30 zile), cu influenţe negative asupra
trezoreriei.
Durata medie de achitare a furnizorilor înregistreazã o tendinţã de crestere în anul 2001, la
118,88 zile de la 88,01 zile, cunoscand o scadere in anul 2002 la 75,56 zile. Nivelul acestei
rate nu se încadrează în limita unor decontãri normale (30 zile).
Raportul dintre durata medie de încasare a creanţelor şi durata medie de achitare a
furnizorilor este nefavorabil societatii. În timp ce unitatea crediteazã beneficiarii, în 2002 in
medie cu 117,31 zile, fãrã dobândã, beneficiazã de surse atrase de la furnizori doar 75,56 zile.
Decalajul nefavorabil dintre durata medie de încasare a creanţelor şi durata medie de
plată a furnizorilor influenţeaza negativ trezoreria nete disponibilă, determinand societatea sa
atraga noi surse pentru acoperirea golurilor de trezorerie.
. Analiza ratelor de rentabilitate
Exprimă eficienţa utilizării resurselor materiale şi financiare în activitatea de exploatare la
nivelul societatii în perioada analizată.
Nivelul ratelor de rentabilitate este redat în tabelul nr.7Tabel nr.7
Nr. Specificaţie Simbol 2000 2001 2002 Um
1 Venituri din exploatare Ve 2360822
29
3874188
08
5742622
52
Mii leu
2 Cheltuieli de exploatare Che 2036412
60
3274164
14
4812175
19
Mii lei
3 Profit din exploatare Pe = Ve-Che 3244096
9
6000239
4
9304473
3
Mii lei
4 Profit curent Pc 3218954
9
7804562
6
9816496
2
Mii lei
5 Profit net Pn 1802222
0
4680202
2
7467123
7
Mii leu
6 Capital propriu Cpr 1862008
94
3104936
11
4616199
33
Mii lei
Nr. Specificaţie Simbol 2000 2001 2002 Um
7 Activ total At 2616781
22
5256632
17
7752144
22
Mii leu
8 Rata rentabilităţii veniturilor rv = Pe / Ve 13.74% 15.49% 16.20% %
9 Rata rentabilităţii resurselor
consumate
rc = Pe / Che 15.93% 18.33% 19.34% %
10 Rentabilitatea economica re = Pe / At 12.4% 11.41% 12% %
11 Rentabilitatea financiara rf = Pc / Cpr 17,28% 25,14% 21,27% %
re=Pe/At – rentabilitatea economica
rf=Pc/Cpr – rentabilitatea financiara
rv = Pe / Ve - rentabilitatea veniturilor
rc = Pe / Che - rentabilitatea resurselor consumate
În perioada 2000-2002 nivelul ratelor de rentabilitate este nesatisfacator.
Rentabilitatea veniturilor exprimă eficienţa valorificării produselor şi serviciilor oferite de
unitate. Indicatorul inregistreaza o crestere continua in perioada analizata.
Rentabilitatea costurilor mãsoarã eficienţa consumului de resurse umane şi materiale; se
situeazã la un nivel scãzut, înregistrând aproximativ aceeaşi evoluţie ca şi rata rentabilităţii
veniturilor.
Rentabilitatea economicã reprezintã remunerarea brutã a capitalurilor investite pe termen
lung, atât proprii cât şi împrumutate. Rentabilitatea economicã trebuie sã fie la nivelul ratei
minime de randament din economie (rata medie a dobânzii) şi al riscului economic şi
financiar pe care şi l-au asumat acţionarii şi creditorii unitãţi. Rata rentabilităţii economice
înregistrează un nivel relativ constant in perioada analizata, avand insa valori reduse.
Rentabilitate financiarã mãsoarã randamentul utilizãrii capitalurilor proprii. Rata rentabilitãţii
financiare trebuie sã fie superioarã ratei medii a dobânzii. Rata rentabilitãţi financiare are o
tendinta de crestere continua determinata de cresterea mai agresiva a rezultatului net in
comparatie cu capitalul propriu.
. Analiza pragului de rentabilitate din exploatare
Riscul de exploatare evalueaza capacitatea societatii de a se adapta la timp si cu cel mai
mic cost la variaria mediului in care isi desfasoara activitatea.
Aprecierea riscului de exploatare se realizeaza cu ajutorul pragului de rentabilitate.
Pragul de rentabilitate al exploatarii este redat in tabelul nr. 8.
Tabelul nr. 8
Nr. Specificatie Simbol 2000 2001 2002 U.M
.
1 Venituri din exploatare Ve 2360822
29
3874188
08
5742622
52
Mii
leu
2 Cheltuieli de exploatare Che 2036412
60
3274164
14
4812175
19
Mii
lei
3 Profit din exploatare Pe = Ve-Che 3244096
9
6000239
4
9304473
3
Mii
lei
4 Costuri variabile totale Cv 8145650
4
1309665
65
1924870
08
Mii
lei
5 Costuri fixe totale Cf 1221847
56
1964498
49
2887305
11
Mii
lei
6 Marja costurilor variabile Mcv=Ve-Cv 1546257
25
2564522
43
3817752
45
Mii
lei
7 Rata marjei costurilor
variabile
Rmcv=Mcv/Ve 0.655 0.662 0.665 -
8 Pragul de rentabilitate din
exploatare
Vepr=Cf/rmcv 1865416
12
2967520
38
4341812
20
Mii
lei
9 Indicatorul de pozitie
- absolut Ipoz=Ve-Vepr 4954061
7
9066677
0
1400810
33
Mii
lei
- relativ Ipo%=Ipoz/Vepr 26.56% 30.55% 32.26% %
10 Momentul realizarii pragului
de rentabilitate
Pm=(Vepr/Ve)*360 284.46 275.75 272.18 zile
11 Coeficientul de elasticitate Ke=Ve/(Ve-Vepr) 4.77 4.27 4.10 -
Interpretarea valorilor indicatorilor
Stare
Indicatorul
de pozitie
Momentul
realizarii
pragului de
rentabilitate
Coeficientul
de
elasticitate
min max min max min max
Risc mare de exploatare 20% 304 2
Risc mediu de
exploatare
20% 100% 304 183 2 6
Risc mic de exploatare 100% 183 6
Indicatorul de pozitie se gaseste in anul 2002 in zona:”Risc mediu de exploatare” in
apropierea limitei inferioare, aproape de zona:”Risc mare de exploatare”.
Pragul de rentabilitate de exploatare sau punctul mort operational este punctul; in care
veniturile acopera cheltuielile din exploatare. Dupa acest prag activitatea de exploatare devine
rentabila.
Pragul de rentabilitate de exploatare la nivelul societatii cunoaste o evolutie constanta
reflectand mentinerea capacitatii de adaptare a rezultatului exploatarii la conditiile specifice in
care societatea isi desfasoara activitatea. Nivelul sau in anul 2002 se incadreaza in zona:”Risc
mediu de exploatare”.
Coeficientul de elasticitate inregistreaza o scadere ramanand in zona:”Risc mediu de
exploatare”, mai aproape de limita superioara decat de cea inferioara.
Evolutia indicatorului de pozitie
Evolutia pragului de rentabilitate
Evolutia coeficientului de elasticitate
FALIMENTUL - ANALIZA RISCULUI DE FALIMENT
ANALIZA RISCULUI DE FALIMENT
Solvabilitatea reprezinta capacitatea intreprinderii de a face fata obligatiilor scadente
care rezulta din angajamentele anterioare contractate , fie din operatii curente a caror
realizare conditioneaza continuarea activitatii, fie din prelevari obligatorii.
In sistemul analizei financiar-patrimoniale, analiza aptitudinii intreprinderii de a fi
solvabila si de a invinge riscul de faliment ocupa un loc central. Orice dereglare privind
achitarea obligatiilor genereaza prejudicii si necesita o corectura urgenta. Totodata,
echilibrul financiar este un imperativ absolut, adica nu poate fi omis sub nici o motivatie. In
practica economica, se poate concepe ca o intreprindere care cunoaste o perioada mai
dificila sa renunte provizoriu la unele obiective de crestere, obiective economice sau sociale.
In schimb, ea nu poate renunta la asigurarea obiectivului de solvabilitate, care constituie
conditia financiara de supravietuire.
Aprecierea capacitatii intreprinderii de a-si regla in termen obligatiile se apreciaza
nuantat in functie de conditiile concrete economico-financiare in care-si desfasoara
activitatea. Astfel, o intreprindere poate avea dificultati temporare sau ocazionale
determinate, de exemplu, de neacoperirea in termen a unei creante importante sau a
accelerarii platilor intr-o perioada de crestere rapida a activitatii. In acest caz, dificultatile de
plata apar ca o expresie a unei neconcordante de moment care nu afecteaza imaginea
firmei. Solutii simple pot permite trecerea peste aceste dificultati si reinstaurarea continuitatii
platilor: obtinerea de termene suplimentare din partea furnizorilor, amanarea datoriilor
financiare, obtinerea de imprumuturi pe termen scurt. iz563n5584rzzl
Intreprinderea poate cunoaste dificultati financiare periodice, ca de exemplu
intarzierea platilor in anumite momente ale anului sau in perioade de accelerare a cresterii.
Chiar daca viabilitatea intreprinderii nu e pusa in pericol, imaginea sa se poate degrada
datorita perturbarilor periodice.
Permanenta unor dificultati de achitare a obligatiilor este expresia unei fragilitati
economice si financiare structurale. Ele pot genera restrangerea activitatii, reducerea
efectivului de salariati, restructurarea sistemului de gestiune sau in cazurile foarte grave,
falimentul intreprinderii.
Din complexitatea de aspecte privind riscul de faliment, esentiale pentru procesul
decizional sunt urmatoarele:
1.Analiza statica a riscului de faliment pe baza bilantului patrimonial;
2.Analiza riscului de faliment prin metoda scorurilor;
3.Analiza functionala a riscului de faliment;
.ANALIZA STATICA A RISCULUI DE FALIMENT PE BAZA BILANTULUI
PATRIMONIAL
Analiza financiar-patrimoniala este in esenta o analiza statica in care sunt prioritare
valoarea si solvabilitatea intreprinderii. Acest tip de analiza a reprezentat mult timp in teoria
economica singura modalitate de evaluare a riscului. Principalele instrumente operationale
la care recurge analiza financiara pentru investigarea riscului de faliment sunt: fondul de
rulment si ratele de solvabilitate.
ANALIZA FONDULUI DE RULMENT PATRIMONIAL
In acceptiunea patrimoniala, activul si pasivul sunt formate din doua mari mase:
-o masa relativ permanenta (cu o durata >1 an), formata din activul imobilizat (Ai) si
capitalul permanent (CP);
-o masa mobila (cu o durata < 1 an), alcatuita din activul circulant (Ac) si obligatiile pe
termen scurt (OTS).
Potrivit teoriei patrimoniale, o intreprindere este solvabila daca asigura echilibrul
maselor de aceeasi durata, daca respecta urmatoarele reguli financiare:
1. Activ imobilizat (Ai) = Capital permanent (CP)
2. Activ circulant (Ac) = Obligatii pe termen scurt (OTS)
Respectarea stricta a acestor ecuatii de echilibru presupune o activitate fara
intreruperi si de o regularitate perfecta in privinta incasarilor si platilor. Cu alte cuvinte,
intreprinderea trebuie sa dispuna la fiecare scadenta a unei obligatii, de disponibilitati
suficiente pentru a le achita. Realizarea practica a acestor cerinte este dificila deoarece
activele (ca intrari potentiale de fonduri) si pasivele (ca iesiri potentiale de fonduri) sunt
asimetrice din punct de vedere al riscului. In timp ce exigibilitatea obligatiilor pe termen scurt
este certa, transformarea activului in disponibilitati este aleatoare, putand fi perturbata de o
serie de factori economici, financiari si de conjunctura lor. Aceasta asimetrie impune
necesitatea constituirii unei rezerve, a unei marje in masura sa faca fata “neregularitatilor de
scadenta”, cunoscuta in teoria economica sub numele de fond de rulment patrimonial.
Fondul de rulment poate fi definit:
a. pornind de la elementele cuprinse in partea superioara a bilantului: FR= CP - Ai.
Prin urmare, fondul de rulment reprezinta acea parte din capitalul permanent care
depaseste valoarea imobilizarilor nete si poate fi afectata finantarii activelor circulante.
b. pornind de la elementele de la baza bilantului: FR = Ac - OTS
Deci, fondul de rulment reprezinta excedentul activelor circulante peste valoarea
obligatiilor pe termen scurt. Pornind de la componenta proprie si cea imprumutata a
capitalului permanent, se poate calcula un fond de rulment propriu, respectiv un fond de
rulment strain.
Fondul de rulment propriu masoara excedentul de capital propriu peste valoarea
activelor imobilizate. Se calculeaza astfel:
Fond de rulment propriu = Fond de rulment patrimonial – Obligatii pe termen lung si
mediu
Fondul de rulment strain reprezinta diferenta dintre fondul de rulment patrimonial si
cel propriu.
Notiunea de fond de rulment, rezultata prin punerea in corespondenta a lichiditatii
activelor cu exigibilitatea pasivelor permite aprecierea pe termen scurt a riscului de
nerambursare a obligatiilor, a riscului de faliment. Intre activele circulante, ca lichiditati
potentiale (obtinute prin realizarea stocurilor, incasarea creantelor si pastrarea de
disponibilitati) si exigibilitatea potentiala pot exista, practic, urmatoarele situatii:
a. Ac = OTS è FR = 0
Solvabilitatea pe termen scurt pare a fi asigurata, dar acest echilibru este fragil,
putand fi compromis de orice dereglare in realizarea creantelor.
b. Ac > OTS è FR > 0
Se inregistreaza un excedent de lichiditati potentiale pe termen scurt fata de
exigibilitatea potentiala pe termen scurt. Intreprinderea are o situatie favorabila in termeni de
solvabilitate, pentru ca este in masura sa faca fata obligatiilor la scadenta, dispunand in plus
de un stoc tampon de lichiditati potentiale.
c. Ac < OTS è FR < 0
Lichiditatile potentiale nu acopera in totalitate exigibilitatile potentiale, intreprinderea
avand dificultati in ce privrste echilibrul financiar.
Aprecierea corespunzatoare a semnificatiei fondului de rulment pentru echilibrul
financiar necesita luarea in considerare a duratei medii a activelor si pasivelor, care in
practica nu sunt egale decat ca exceptie.
Daca activele circulante se rotesc ( deci devin lichide ) mai repede decat obligatiile,
inseamna ca intreprinderea poate sa-si asigure echilibrul financiar. Un exemplu clasic
in acest sens il reprezinta situatia intreprinderilor din sectorul distributiei, a caror
activitate se caracterizeaza printr-o rotatie rapida a activelor circulante, datorita
incasarii in numerar a vanzarilor (a clientilor) si o rotatie mai lenta a obligatiilor pe
termen scurt, datorita temenelor de plata favorabile, acordate de furnizori. In aceste
conditii, echilibrul financiar e compatibil nu numai cu un fond de rulment mai mic ca
valoare, dar si cu un fond de rulment negativ.
Daca activele circulante se rotesc mai lent decat obligatiile pe termen scurt (deci
timpul de transformare a activelor in lichiditati depaseste timpul de achitare a
obligatiilor), mentinerea echilibrului financiar necesita un fond de rulment pozitiv si de
valoare ridicata.
Rezulta astfel ca nu exista o relatie simpla si clara intre fondul de rulment si riscul de
faliment al unei firme. Anumite unitati satisfac cerintele echilibrului financiar cu un fond de
rulment negativ, in timp ce altele se dovedesc insolvabile in ciuda unui fond de rulment
pozitiv. De asemenea, unele in- treprinderi isi mentin solvabilitatea cu un fond de rulment
scazut, in timp ce altele cunosc dificultati financiare in ciuda unui fond de rulment de valoare
foarte mare.
.ANALIZA RATELOR DE SOLVABILITATE
Ratele de solvabilitate realizeaza o raportare a activelor realizabile la obligatiilor
exigibile in vederea evaluarii riscului de faliment. Ratele frecvent utilizate sunt:
a. Rata solvabilitatii generale (RSG ), care compara ansamblul lichiditatilor potentiale
asociate activelor circulante cu ansamblul obligatiilor scadente sub un an. Se
calculeaza astfel:
RSG = (Activ circulant) / (Obligatii pe termen scurt)
RSG permite aprecierea gradului de acoperire a obligatiilor pe termen scurt de catre
activul circulant. O rata unitara arata o corespondenta deplina intre activele circulante si
sursele corespunzatoare. O valoare supraunitara a acestei rate indica existenta unor active
mai mari decat obligatiile pe termen scurt si, prin urmare, utilizarea unei parti din capitalul
permanent pentru finantarea exploatarii.
Rata solvabilitatii generale este echivalenta cu asa-zisa “rata a fondului de
rulment”( RFR) calculata ca raport intre capitalul permanent si activul imobilizat:
RFR = (Capitalul permanent) / (Activ imobilizat)
Aceasta rata este supraunitara cand la acoperirea activelor circulante a concurat, pe
langa obligatiile pe termen scurt, si capitalul permanent.
Rata solvabilitatii generale nu permite o judecata definitiva asupra solvabilitatii pe
termen scurt. Semnificatia sa are o marja sporita de aproximare, datorita numarului mare de
variabile ale solvabilitatii: natura sectorului de activitate, structura activelor circulante, rata de
rotatie a activelor si a stocurilor, intensitatea sezonalitatii activitatii.
b. Rata solvabilitatii partiale (RSP), care exclude stocurile din activele circulante, acestea
constituind elementul cel mai incert din punct de vedere al valorii si lichiditatii sale:
RSP = (Activ circulant – Stocuri) / (Obligatii pe termen scurt) sau:
RSP = (Creante + Plasamente + Disponibilitati) / (Obligatii pe termen scurt)
RSP exprima capacitatea intreprinderii de a-si onora obligatiile pe termen scurt din
creante si disponibilitati. Aceasta rata, de regula subunitara, trebuie analizata si interpretata
cu prudenta prin luarea in calcul a unor aspecte de detaliu privind structura creantelor
( numarul de clienti, ponderea lor in totalul creantelor). In teoria economica sunt pareri
potrivit carora o rata cuprinsa intre 0,8 si 1 ar reprezenta o situatie optima in ce priveste
solvabilitatea.
c. Rata solvabilitatii imediate (RSI), care pune in corespondenta elementele cele mai
lichide ale activului cu obligatiile pe termen scurt:
RSI = (Plasamente + Disponibilitati) / (Obligatii pe termen scurt)
In teoria economica se apreciaza ca: RSI > 0,3.
Interpretarea ratei trebuie sa mai implice si alte informatii privind conditiile de
desfasurare a activitatii. Desi, teoretic, o rata ridicata indica o lichiditate, respectiv o
solvabilitate ridicata, ea poate avea si alte semnificatii, ca de exemplu, o folosire mai putin
performanta a resurselor disponibile. De asemenea, o valoare ridicata a acestei rate, nu
este o garantie a solvabilitatii daca celelalte active au un grad redus de lichiditate. O valoare
scazuta a ratei de solvabilitate imediata poate fi perfect compatibila cu mentinerea
echilibrului financiar daca intreprinderea minimizeaza valoarea incasarilor sale, detinand in
schimb valori de plasament, creante, stocuri usor mobilizabile in concordanta cu
exigibilitatea obligatiilor la termen.
Majoritatea organismelor financiare din tarile cu economie de piata recurg si la alte
rate in vederea evaluarii riscului financiar. Una dintre acestea este rata autonomiei
financiare (RAF).
RAF = (Obligatii pe termen mediu si lung) / (Capital propriu)
Creditorii impun ca aceasta rata sa fie subunitara. De asemenea, aprecierea
solvabilitatii se recomanda compararea activului net contabil cu totalul pasivului. Anumite
organisme financiare pretind ca activul net contabil sa fie mai mare decat o treime din pasiv.
Activul net contabil > ¾ Pasiv.
Aprecierea solvabilitatii prin metoda ratelor este adesea putin semnificativa datorita
aprecierii generale a lichiditatii, respectiv solvabilitatii, fara luarea in analiza a gradului
(duratei) de realizare a activelor, respectiv pasivelor.
.Analiza riscului de faliment prin metoda scorurilor
Metodele de analiza a riscului prezentate anterior permit masurarea performantelor
trecute ale intreprinderii, informand in mica masura asupra viitorului acesteia. Rezultatele
financiare se pot degrada foarte rapid in timp. De aceea apare tot mai evidenta necesitatea
unor informatii mai precise cu privire la viitor, la riscul de faliment. Ca o reactie la aceste
cerinte practice, diagnosticul riscului de faliment a cunoscut o importanta dezvoltare datorita
utilizarii unor metode statistice de analiza a situatiei financiare pornind de la un ansamblu de
rate.
Metoda “scoring” are ca obiectiv furnizarea unor modele predictive pentru evaluarea
riscului de faliment al unei intreprinderi. Aceasta metoda se bazeaza pe tehnicile statistice
ale analizei discriminante. Aplicarea ei presupune observarea unui ansamblu de intreprinderi
format din doua grupuri distincte: un grup de intreprinderi cu dificultati financiare si un grup
de intreprinderi sanatoase. Pentru fiecare din cele doua grupuri se stabileste o serie de rate,
dupa care se determina cea mai buna combinatie liniara de rate care sa permita
diferentierea celor doua grupuri de intreprinderi.
Ca urmare a aplicarii analizei discriminante, se obtine pentru fiecare intreprindere un
scor “Z”, functie liniara de un ansamblu de rate. Distributia
diferitelor scoruri permite distingerea intreprinderilor sanatoase de cele in dificultate.
Scorul “Z” atribuit fiecarei intreprinderi se determina cu ajutorul functiei:
Z = a1x1 + a2x2 + a3x3 + ……. + anxn , unde:
- x reprezinta ratele implicate in analiza;
- a reprezinta coeficientul de ponderare al fiecarei rate.
In teoria economica au fost elaborate o serie de modele bazate pe metoda scorurilor,
dintre care cele mai cunoscute sunt: modelul Altman; modelul Canon si Holder; modelul
Holder, Loeb si Partier; modelul Bancii Frantei etc.
a. Functia stabilita de Altman are urmatoarea forma:
Z = 3,3 x1+ 1,0 x2 + 0,6 x3 + 1,4 x4 + 1,2 x5 , unde:
X1 = Rezultatul curent inaintea impozitarii / Activ total
X2 = Cifra de afaceri / Activ total
X3 = Capitalizarea bursiera / Imprumuturi
X4 = Profitul reinvestit / Activ total
X5 = Activ circulant / Activ total
b. Modelul Canon si Holder are la baza functia:
Z = 16 x1 + 22 x2 – 87 x3 – 10 x4 + 24 x5 ,unde:
X1 reprezinta rata solvabilitatii partiale = (Creante + Plasamente + Disponibilitati) /
(Obligatii pe termen scurt);
X2 reprezinta rata stabilitatii financiare = Capitaluri proprii / Pasiv total;
X3 reprezinta rata (nivelul) cheltuielilor financiare = Cheltuieli financiare / Cifra de
afaceri;
X4 reprezinta rata de remunerare a personalului (cheltuielile cu personalul in valoarea
adaugata) = Cheltuieli salariale / Valoarea adaugata;
X5 reprezinta ponderea excedentului brut de exploatare in valoarea adaugata =
Excedent brut din exploatare / Valoarea adaugata.
Riscul de faliment depinde de valoarea scorului. Astfel, se disting 3 zone:
zona nefavorabila pentru Z < 4
zona de incertitudine pentru 4 < Z < 9
zona favorabila pentru Z > 9
Probabilitatea falimentului in functie de valoarea scorului este:
Scor (Z) Probabilitatea falimentului
Negativ > 80 %
0 – 1,5 75 – 80 %
1,5 – 4,0 70 – 75 %
4,0 – 8,5 50 – 70 %
9,5 35 %
10,0 30 %
13,0 25 %
16,0 15 %
16. 10 %
c. Functia de scor obtinuta de Centrala Bilanturilor Bancii Frantei cuprinde o serie de 8
rate, ale caror relatii de calcul sunt prezentate mai jos :
Z = -1,25 x1 – 2,003 x2 – 2,824 x3 + 5,221 x4 – 0,689 x5 – 1,164 x6 + 0,706 x7 + 1,408
x8 , unde :
X1 = Rata cheltuielilor financiare = Cheltuieli financiare / Excedent brut din exploatare
X2 = Rata de acoperire a capitalului investit = Capitalul permanent / Capitalul investit
X3 = Rata capacitatii de rambursare a obligatiilor = Capacitatea de autofinantare /
Obligatii
X4 = Rata marjei brute de exploatare = Excedent brut din exploatare / Cifra de afaceri
X5 = Durata medie a creditului financiar = (Sold mediu x Furnizori x T) / (Cumparari de
marfa)
X6 = Rata de crestere a valorii adaugate = (Valoarea adaugata 1 – Valoarea adaugata
2) / Valoarea adaugata p
X7 = Durata medie a creditului clienti = (Sold mediu clienti x T) / Vanzari
X8 = Rata investitiilor fizice = Investitii / Valoarea adaugata
In functie de valoarea lui Z se disting:
o zona nefavorabila Z < -0,25;
o zona de incertitudine –0,25 < Z < 0,125;
o zona favorabila Z > 0,125
Metoda scorurilor completeaza practic metodele clasice ale analizei riscului, avand o
caracteristica preponderent predictiva.
ANALIZA FUNCTIONALA A RISCULUI DE FALIMENT
Analiza patrimoniala a riscului de faliment a fost completata cu analiza functionala
bazata pe notiunea de stocuri si fluxuri din utilizari si resurse. Analiza functionala este
adesea calificata ca o analiza dinamica, prin opozitie cu analiza patrimoniala fundamental
statica. In realitate, analiza functionala are un caracter static atunci cand e bazata pe analiza
stocurilor, sau dinamic, cand opereaza cu fluxuri de utilizari si resurse.
. RELATIILE DE TREZORERIE SI APRECIEREA RISCULUI DE FALIMENT
Diferenta dintre fondul de rulment functional si nevoia de fond de rulment reprezinta
soldul de trezorerie (T) : T = FRF – NFR.
Trezoreria se mai poate calcula si dupa relatia: T = TA – TP.
Relatiile de trezorerie pun in evidenta modul de realizare a ciclurilor financiare ale
intreprinderii.
a. In optica functionala, echilibrul financiar este respectat daca: FRF >NFR; aceasta
implica un sold pozitiv de trezorerie: T > 0. Deci, fondul de rulment este suficient de
mare nu numai pentru finantarea nevoii de fond de rulment din exploatare, ci si
pentru asigurarea unei trezorerii care sa-i permita efectuarea de plasamente si
detinerea unor disponibilitati. Capitalul permanent, asigura in acest caz, finantarea
stabila a:
- ansamblului imobilizarilor;
nevoii de fond de rulment pentru exploatare;
lichiditatii excedentare.
O asemenea structura financiara apare la prima vedere favorabila in termeni de
echilibru financiar, respectiv de risc. Pe termen scurt pot aparea unele dificultati de plata
daca anumite resurse de trezorerie au termene scurte de plata. Dar, o astfel de situatie nu
poate sa genereze probleme grave de solvabilitate, deoarece negocierea unui nou credit
sau realizarea unor active ar trebui sa permita intreprinderii sa treaca peste dificultatile
existente. Existenta unui sold de trezorerie pozitiv ar putea fi insa semnul unei fragilitati
potentiale pe termen mediu sau lung. Abundenta de resurse stabile ar putea semnifica o
utilizare insufucient de eficace a acestora, ceea ce in perspectiva medie sau lunga
genereaza dificultati in remunerarea capitalului si rambursarea imprumuturilor. O asemenea
apreciere trebuie formulata cu prudenta intr-o conjunctura financiara caracterizata printr-o
rata a dobanzii foarte ridicata, care descurajeaza investitiile productive si incita
intreprinderile sa-si orienteze fondurile spre utilizari de trezorerie, mai remuneratorii si mai
putin riscante.
b. Daca FRF < NFR , intreprinderea are un sold negativ de trezorerie :
T < 0. In acest caz, nevoia de fond de rulment nu poate fi finantata in intregime din resurse
permenente, intreprinderea fiind obligata sa apeleze la resurse de trezorerie (mai ales
credite bancare) pentru a acoperi, partial, nevoia de finantare generata de ciclul de
exploatare. O asemenea situatie a bilantului atentioneaza asupra echilibrului financiar,
intreprinderea fiind considerata vulnerabila. Astfel, derularea normala a ciclului de
exploatare justifica apelarea la resurse de trezorerie fara ca imaginea, posibilitatile
intreprinderii sa fie puse la indoiala. Adevarata problema generata de o trezorerie negativa
nu se pune in termeni de solvabilitate, ci de dependenta fata de banci, care furnizeaza
majoritatea resurselor de trezorerie. Acordarea, respectiv reinnoirea sistematica de credite
conduce in numeroase cazuri la tranformarea lor in credite pe termen lung. Pentru
intreprinderile cu dificultati financiare, bancherii ajung sa imparta riscul cu proprietarul, fiind
obligati sa se poarte ca un cvasi-asociat. Dependenta intreprinderii fata de banca, poate
genera practic riscul de nereinnoire a creditelor curente, precum si riscul de a accepta
conditii de creditare neavantajoase, in special o rata a dobanzii mai mare.
c. Daca FRF = NFR , soldul de trezorerie este nul: T = 0.
Aceasta egalitate este numai teoretica; in activitatea practica ea nu poate avea decat
caracter pasager. Mentinerea unei trezorerii care sa tinda spre zero, chiar in conditiile unei
fluctuatii in sensul cresterii sau scaderii, poate fi expresia unei politici de gestiune financiara.
O asemenea practica (Tà0) apara intreprinderea impotriva riscurilor pe care le prezinta, atat
detinerea unor supralichiditati (folosire ineficienta a resurselor) , cat si o trezorerie negativa
(dependenta fata de banci).
Fondul de rulment functional, nevoia de fond de rulment si relatiile de trezorerie
furnizeaza indicatii simple si rapide asupra structurii patrimoniului si a problemelor de
echilibru puse de finantarea investitiilor si a exploatarii. Este vorba, fara indoiala, de un prim
nivel de reprezentare a echilibrului financiar.
. Analiza riscului de faliment
Riscul de faliment reflecta posibilitatea de aparitie a incapacitatii de onorare a obligatiilor
scadente ale societatii.
Pentru aprecierea riscului de faliment vom apela la functia “B” – Bailesteanu.
FUNCTIA “B” – BAILESTEANU
Nr. Indicatori Simbol 2002 U.M.
1 Active circulante Ac 205420025 Mii lei
2 Datorii pe termen scurt Dts 155375679 Mii lei
3 Profit net Pn 74671237 Mii lei
4 Amortizare Cha 29630512 Mii lei
5 Rata credit scadenta RC 0 Mii lei
6 Dobanda credit
scadenta
Dob 419752 Mii lei
7 Venituri totale Vt 587044649 Mii lei
8 Creante Cr 159318427 Mii lei
9 Cheltuieli totale Ct 488180281 Mii lei
10 G1 Ac/Dts 1.322 -
11 G2 (Pn+Cha)/(RC+Dob) 248.484 -
12 G3 Vt/Cr 3.685 -
13 G4 Pn/Ct 0.153 -
Nr. Indicatori Simbol 2002 U.M.
14 B 225.747 -
“B”=0,444*G1+0,909*G2+0,052*G3+3,333*G4-1,4147
INTERPRETAREA VALORILOR FUNCTIEI “B”
Nr. Stare Limitele intervalului functiei “B”
Minim Maxim
1 Faliment iminent 0,50
2 Zona limita 0,50 1,10
3 Zona intermediara 1,10 2,00
4 Zona favorabila 2,00
Valoarea functiei “B” este de 2,25 care este mai mare decat limita inferioara a intervalului
zonei favorabile privind riscul de faliment, deci dupa functia bailesteanu societatea se afla intr-o
zona favorabila.
DIAGNOSTICUL FALIMENTULUI FIRMEI
Etimologia cuvântului “faliment” indică provenienţa acestuia din limba latină de la verbul
“fallo-fallare” tradus prin “a lipsi, a scăpa” în sensul că falitul „lipseşte”, adică nu-şi
îndeplineşte obligaţia de a plăti creditorii săi, dar având, totodată şi sensul de „a înşela” („fallo
spem”- „a înşela speranţa”).
Semnificaţia lexicologică permite observarea celor două sensuri majore ale termenului:
pe de o parte, acela de faliment, încetare de plăţi, ce determină incidenţa procedurii, iar pe de
altă parte, greşeală, eroare sau chiar înşelăciune (acest din urmă sens presupunând
elementul intenţional).
Într-o lume a globalizării şi informatizării, având la bază mobilitatea factorilor de producţie şi
posibilităţi atât de complexe de transport şi comunicare, firmele sunt supuse numeroaselor riscuri,
care fiind gestionate ineficient pot determina falimentul lor. În acest context, investitorii şi managerii
pe de o potrivă caută legi stabile, soluţii previzibile pentru identificarea şi măsurarea corectă a
probabilităţii falimentului firmelor. O mare parte a acestor aspiraţii este cuprinsă de diagnosticul
falimentului, în calitatea sa de instrument contemporan de eficientizare a procesului de fructificare a
capitalului.
Rolul diagnosticului falimentului în economia de piaţă, caracterizată prin mutaţii profunde
ale relaţiilor economice este greu de supraestimat, el contribuind la o mai eficientă fructificare
a capitalurilor şi o mai bună gestiune a riscurilor. Repartizarea capitalurilor de la firmele cu
activitate ineficientă către cele cu activitate rentabilă se realizează prin intermediul procedurii
falimentului. Aceasta din urmă este reglementată de Legea insolvabilităţii nr 632-XV din 14
noiembrie 2001 (Monitorul Oficial nr. 139-140 15 noiembrie 2001). Conform acestei legi sunt
recunoscuţi drept insolvabili debitorii a căror situaţie financiară e caracterizată prin
incapacitatea de a-şi onora obligaţiile de plată.
Astfel, falimentul (insolvabilitatea) şi probabilitatea lui poate fi estimat, pe mai multe căi:
în funcţie de informaţiile furnizate de piaţa de capital;
în funcţie de informaţia din rapoartele financiare, din alte surse de informaţii.
La prima categorie se referă modificările cotaţiilor bursiere pentru acţiunile, obligaţiunile
emise de debitor.
Se presupune în acest caz că investitorii pe piaţă, singuri estimează riscul de faliment al
emitentului, şi acest risc este inclus în preţul oferit de aceştia pe piaţă. Spread-ul rentabilităţii
(rentabilitatea cerută de investitori pentru respectivele titluri financiare – rata rentabilităţii la
activele fără risc: HVS, etc.) reprezintă riscul de faliment. Ţinând cont de impactul imens pe
care îl au pieţele financiare asupra economiei şi de interesele „jucătorilor” de pe această piaţă
apare normal să fie studiate caracteristicile care diferenţiază firmele falimentare de cele non-
falimentare. Prin acest studiu se apreciază:
riscul sistematic specific;
caracteristicile şi timing-ul evoluţiei cursului înainte de faliment;
compararea caracteristicilor şi a timing-ului evoluţiei cursului de schimb cu
dimensiunea şi dinamica pieţei;
diferenţa între firme cu apartenenţă la diferite industrii.
Diagnosticul falimentului, prin această metodă oferă un şir de avantaje cum ar fi
prognoza mai exactă a dimensiunilor economice şi financiare a firmelor, bazată pe evoluţia
cursului bursier al efectelor sale comerciale. Caracteristicile bazate pe piaţa financiară
prezintă un grad relativ înalt de omogenitate comparativ cu ratele financiare a căror valori
optime diferă în funcţie de tipul firmelor şi ramura acestora de activitate, în acelaşi timp,
totalitatea informaţiilor înglobate în ratele financiare se conţin integral în caracteristicile pieţei.
Un ultim avantaj ar fi acela că piaţa bursieră operează cu variabile continue (preţul de piaţă),
în timp ce variabilele financiare sunt discontinue (indicatori regăsiţi în Rapoartele financiare
anuale). Bazându-ne deci, pe această modalitate de diagnosticare a falimentului putem
conclude următoarele:
Firmele falimentare au un risc sistematic mai ridicat;
Piaţa oferă semnale despre firmele falimentare cu aproximativ 30 de luni înainte de
faliment, iar în cazul în care piaţa este în faza de creştere – cu 10 luni înainte.
Teoria economică spune că riscul sistematic al pieţei este corelat pozitiv cu îndatorarea.
Aici există însă pînă în prezent careva controverse, dat fiind faptul că după unii economişti (G.
Castagna şi Z. Matolcsy), nivelul coeficientului beta la firmele falimentare este foarte ridicat, în
timp ce alţii (J. Aharony, I. Swary, E. Altman, M. Brenner) nu au observat o diferenţă sensibilă
între coeficientul beta pentru firmele falimentare vis-a-vis de cele non-falimentare, acest
coeficient în unele cazuri a înregistrat o tendinţă de diminuare pentru firmele falimentare.
Aceste controverse s-ar putea explica prin faptul că riscul sistematic al societăţilor falimentare
creşte pe măsură ce situaţia financiară se deteriorează. Această creştere a coeficientului beta
se accelerează cu 7-9 luni înainte de faliment, în vreme ce riscul sistematic al companiilor
non-falimentare rămâne relativ constant. Cercetătorii americani au analizat corelaţia dintre
coeficientul beta şi cinci variabile financiare considerate a fi cele mai elocvente (coeficientul
de variaţie a veniturilor operaţionale (ΔVo), câştigul din dividende (D), rata de îndatorare faţă
de capitalul propriu (I), rata de creştere a profitului pe acţiune (G), total active (mii USD) (A)).
Relaţia astfel obţinută este următoarea:
ß = 0,9832 + 0,08 ΔVo – 0,126 D + 0,15 I + 0,034 G – 0,00001 A
Sursa: Ion Anghel «Falimentul: Radiografie şi predicţie» Bucureşti 2002
Un alt indicator relevant în diagnosticul falimentului şi care la fel ţine de piaţa financiară
este rentabilitatea înregistrată săptămânal la Bursă pentru firmele falimentare. Astfel s-a
demonstrat că cel mai mare declin, indicatorul în cauză îl resimte cu aproximativ 7 săptămâni
înaintea declarării falimentului, iar nemijlocit în ziua declarării falimentului, scăderea
rentabilităţii este majoră. Astfel se observă că pierderile suferite de acţionari survin într-un
timp foarte scurt.
În concluzie la această modalitate de diagnostic a falimentului se poate spune că piaţa
financiară este foarte sensibilă la schimbările situaţiei economico-financiare a participanţilor
săi, astfel fiind posibilă detectarea din timp a dezechilibrului financiar al firmei. Acest lucru se
datorează faptului că pieţele financiare dispun de informaţii care nu se reflectă în
documentele contabile şi financiare a firmei, cum ar fi evoluţia pieţei de desfacere, impactul
politicii fiscale asupra activităţii întreprinderilor, politica promovată de stat în domeniul ramurii
de activitate a societăţii, barierele de intrare şi de ieşire pe piaţă precum şi numărul celor
intraţi şi ieşiţi pe piaţa respectivă. Toate aceste informaţii pot fi utilizate cu uşurinţă de către
analiştii financiari, permiţând atît diagnoza timpurie a falimentului, cît şi un şir de modalităţi de
redresare a situaţiei precum creşterea rentabilităţii şi cursului bursier al acţiunilor pe termen
lung, estimarea rating-ul acestora etc.
La cea de-a doua categorie se referă o serie de modele: Altman, Chesser, Beaver,
Edmister, Diamond, Deakin, Springate, cel al Băncii Franceze, modelul contabililor agreaţi,
precum şi una din cele mai populare în ultimul timp: analiza discriminantă funcţia scor Z, etc.
În continuare mă voi axa pe analiza în baza ratelor care în fond a reprezentat punctul de
pornire pentru celelalte modele, având o istorie de peste un secol, dar indiferent de vârstă,
rămâne un instrument util în „trusa cu instrumente” a fiecărui analist financiar.
Diagnosticul dificultăţilor financiare a firmelor realizat cu ajutorul ratelor financiare,
implică în primul rând, cunoaşterea şi înţelegerea acestora, ele fiind la fel de importante ca şi
tehnicile statistice pentru cercetătorii funcţiei scor. Punctul de pornire în diagnosticul de acest
tip îl constituie alegerea ratelor şi clasificarea acestora.
Ratele posibil de determinat fiind numeroase, iar gruparea lor omogenă şi riguroasă fiind
greu de realizat, se vor prezenta cele mai semnificative rate circumscrise celor patru
dimensiuni financiare, şi grupate pe următoarele coordonate:
Ratele de rentabilitate;
Ratele activităţii operaţionale;
Ratele lichidităţii;
Ratele de îndatorare şi echilibru.
Toate aceste rate sunt interdependente, de aceea analiza financiară le utilizează
integral, căci fiecare din ele îşi are gradul său de importanţă şi un anumit nivel de impact
asupra stării de insolvabilitate a firmei. Numărul lor efectiv este foarte mare, însă utilizarea
tuturor ratelor existente nu prea are sens, deoarece multe din ele se includ reciproc, adică
furnizează informaţii ce se suprapun peste informaţia furnizată de alte rate, iar în ultimă
instanţă, mai mult nu întotdeauna semnifică mai bine, analiza obţinută va fi mai veridică în
dependenţă de autenticitatea datelor utilizate în calcul şi nicidecum în raport cu numărul
indicatorilor calculaţi. De aceea apare necesitatea alegerii unor rate reprezentative în scopul
diagnosticului falimentului.
Un diagnostic complet şi exhaustiv poate fi cu uşurinţă realizat prin intermediul ratelor
financiare, dacă acestea sunt utilizate corect. Pentru realizarea unui diagnostic veridic
utilizând această metodă e necesar de a se ţine cont de următoarele:
Proporţionalitatea între variabilele utilizate în calculul ratelor financiare;
Utilizatorii de informaţii;
Perioada luată în calcul;
Factorul subiectiv;
Politica de contabilitate;
Valorile negative.
Cu toate că este cea mai veche şi mai mult acceptată de către analiştii financiari, totuşi
metoda ratelor în diagnosticul falimentului are câteva neajunsuri. Acestea derivă din situaţia
pieţei, astfel acelaşi indicator va avea valori diferite dacă va fi calculat pentru firme
monopoliste, oligopoliste sau pentru societăţile ce activează în mediu concurenţial. De
asemenea unele rate financiare diferă în funcţie de ramura activităţii, astfel rentabilitatea
vânzărilor este mai mică în comerţ, în schimb rotaţia activelor în acest domeniu este mai
accelerată, creanţele lor sunt mai mici decît a firmelor industriale, în schimb datoriile sunt mai
mari.
În baza metodei ratelor, mai există o metodă de diagnosticare a falimentului, şi anume
analiza discriminantă şi a scorului Z. Cel mai des, pentru aprecierea riscului falimentului se
utilizează indicatorii calculaţi pe baza Bilanţului Contabil şi Raportului Financiar. În caz
general, situaţia financiară a întreprinderii se apreciază după formula:
Sursa: Altman E.I., „Financial Ratios, Discriminant Analysis and the Prediction of Corporate
Bankruptcy”, The Journale of Finance sept. 1968
R = k1I1 + k2I2 + ........ + knIn
unde: R – aprecierea generală a situaţiei financiare a firmei în puncte, care determină riscul
de faliment. Cu cît indicatorul dat este mai mare, cu atît riscul este mai redus;
I – indicatorul calculat;
k – coeficientul (importanţa) atribuită indicatorului dat.
Conform acestui principiu au fost elaborate numeroase metode, cele mai reprezentative
şi actuale fiind
Un alt model fiind modelul Z–score, ZETA Altman elaborată în 1968 şi modelul de
supraveghere a creditelor Chesser, precum şi metoda elaborată de Banca Franceză în 1982.
Z–score a fost elaborată şi introdusă de Altman, Haldemann şi Narayana, şi constă
dintr-un model de apreciere şi diagnostic a riscului de faliment.
Scopul Z–score constă în atribuirea obiectului analizat la una din cele două grupe: fie la
firmele falimentare, fie la firmele ce activează cu succes. Modelul liniar Аltman, sau egalitatea
Z– score, arată în felul următor:
Sursa: Altman E.I., „Financial Ratios, Discriminant Analysis and the Prediction of Corporate
Bankruptcy”, The Journale of Finance sept. 1968
Regula de clasificare a firmelor pe grupe se efectuează astfel:
dacă Z < 1,81 – firma este atribuită la grupa falimentarelor;
dacă Z > 2,675 – firma este atribuită la cele de succes;
În cazul valorii Z de la 1,81 pînă la 2,675 – modelul nu funcţionează.
În general, evoluţia indicatorului „Z” care caracterizează riscul de eşec (faliment) al
debitorului.
Importanţa acestei aprecieri constă în faptul că pune în evidenţă caracterul parţial al
diagnosticului falimentului conform metodei Altman. Adică, predicţia falimentului este necesar
de a o limita nu numai la o metodă (statistică, de exemplu), ci de utilizat o îmbinare a
diferitelor tehnici utilizate în practica internaţională. De aceea e necesar să se acorde o
Z = 1,2 Х1 + 1,4 Х2 + 3,3 Х3 + 0,6 X4 + 1,0 X5
atenţie deosebită studierii caracteristicilor şi particularităţilor fiecărei metode, precum şi
adaptării lor la necesităţile şi situaţia existentă la moment în Republica Moldova.
În această ordine de idei, modelul cantitativ de analiză dat, poate fi utilizаt ca element
complementar la aprecierea situaţiei firmei. Dar, totuşi, ea nu poate înlocui aprecierea
calitativă. Modelul şi valorile Z-score primite prin intermediul lui pot servi în calitate de
instrument important pentru aprecierea situaţiei agentului economic.
Deşi, una din sarcinile cele mai importante ale diagnosticului falimentului este
aprecierea politicii şi eficienţei activităţii manageriale a firmei, a cărei apreciere directă este o
sarcină dificilă, deseori se apelează la aprecierea indirectă - pe calea analizei indicatorilor
relativi, care reflectă nu cauzele, ci motivele. Dar, evidenţiind valori prea mari sau prea mici
ale indicatorilor, analistul financiar poate contura domeniile problematice şi determina cauzele
apariţiei lor.
O altă variantă (o adaptare) a modelului Altman, este reprezentată prin modificarea
conţinutului a unor indicatori şi valoarea unui coeficient.
Tabelul nr.1
Indicatorii necesari pentru aplicarea metodei Altman
Indicatori Coeficient
I1 = +1,2
I2 = +1,4
I3 = +0,6
I4 = +0,9
Indicator permanent -2,675
Sursa: Altman E.I., „Financial Ratios, Discriminant Analysis and the Prediction of Corporate
Bankruptcy”, The Journale of Finance sept. 1968
La calculul modelului dat, valoarea fiecărui indicator se înmulţeşte cu coeficientul
corespunzător, iar din suma rezultatelor înmulţirii se deduce indicatorul permanent. În final se
obţine o valoare ce caracterizează stabilitatea financiară a agentului economic.
Z < 0 – situaţia financiară poate fi apreciată ca fiind „riscantă”;
Z > 0 – firma se consideră “statistic sănătoasă”.
De fapt, coeficienţii Z-score conţin elementul aşteptării. Aceasta semnifică, că dacă Z-
score a unei firme este mai aproape de indicatorul firmei falimentare medii, atunci, în condiţiile
agravării continue a situaţiei, ea va falimenta. În cazul în care, managerii companiei, sesizând
dificultăţile financiare, iau măsuri de evitare a falimentului, el nu va avea loc, cu alte cuvinte,
Z-score reprezintă un semnal de avertisment.
În aşa fel, modelul Altman este util pentru aprecierea activităţii generale a întreprinderii.
Моdelul de supravegere a creditelor Chesser, chiar dacă se utilizează preponderent de
către bănci, totuşi este o modalitate eficientă ce prognozează cazurile de ne onorare de către
client a condiţiilor contractului de credit. Noţiunea de “ne onorare a condiţiilor” presupune nu
numai ne rambursarea creditului, dar şi oricare alte abateri, care reduc eficienţa activităţii
firmei. Indicatorii, incluşi în model, pot fi calculaţi pe baza datelor bilanţului contabil.
În modelul Chesser sunt incluşi 6 indicatori, indicatorul rezultativ calculându-se astfel:
у = -2,0434 + (-5, 24Х1) + 0,0053Х2- 6,6507Х3 +
+ 4,4009Х4 - 0,0791Х5 - 0,1020Х6.
Sursa: Investment and Risk – Editura Mărgăritar, Bucureşti, 2000 Caracota Dimitriu M.
Indicatorul y, care reprezintă o combinaţie liniară de indicatori independenţi, se
utilizează în formula următoare de apreciere a probabilităţii de ne respectare a condiţiilor, Р:
Sursa: Investment and Risk – Editura Mărgăritar, Bucureşti, 2000 Caracota Dimitriu M.
unde: е = 2,71828.
Aprecierea obţinută poate fi analizată ca un indicator al probabilităţii neonorării condiţiilor
contractului de credit şi deci şi a apariţiei riscului de faliment. Cu cît este mai mare valoarea
lui у, cu atît este mai mare şi probabilitatea.
Un neajuns al acestui model este reprezentat de selectarea eşantionului care va sta la
baza construirii funcţiei scor. Majoritate funcţiilor de acest tip se bazează pe un eşantion
format din 50% firme falimentare şi celelalte 50% firme non-falimentare, însă pentru o precizie
mai înaltă a rezultatelor obţinute, după părerea lui Zmijevski, ar trebui să se ia în considerare
toate firmele ce activează la un moment dat.
Din cele relatate mai sus se poate deduce că pe cît de exact nu ar fi diagnosticul
falimentului, totuşi întotdeauna va exista o grupă de firme ce va fi supusă acestui proces, însă
numărul şi ponderea lor în total depinde de o serie de factori precum ar fi domeniul de
activitate, perioada de funcţionare etc. În ceea ce priveşte ultimul factor, e de menţionat că pe
cât de dinamic este procesul de înfiinţare a firmelor, pe atât de activ este şi procesul lichidării
lor. În tabelul 3 sunt redate, pentru exemplificarea dimensiunii fenomenului de încetare a
activităţii, informaţii sugestive referitoare la falimentul firmelor din SUA în corelaţie cu perioada
de funcţionare a lor. Cercetătorii fenomenului indică în mod clar că lichidarea firmelor se
datorează în proporţie de 90% managementului neperformant şi, mai ales, lipsei de
experienţă managerială a firmelor noi înfiinţate.
Tabelul nr. 2
Falimentul firmelor în dependenţă de perioada de funcţionare
Perioada de funcţionare Procentul falimentelor
1 an sau mai puţin 9
2 ani 11,2
3 ani 11,2
Total 3 ani sau mai puţin 31,4
4 ani 10
5 ani 8,4
Total 5 ani sau mai puţin 49,8
Total 6-10 ani 24,3
Total peste 10 ani 25,9
Sursa: DUN & BRADSTREET (1992) « Business failure record »
În ceea ce priveşte domeniul de activitate, acesta tot afectează ponderea agenţilor
economici falimentari în totalul fiecărei ramuri (Tabelul nr. 3):
Tabelul nr. 3
Rata falimentelor medii pe ramură
Ramura Rata falimentelor (%)
Producţie
a) mobilă 2,11
b) textile 1,26
c) hârtie 0,71
Comerţ
a) îmbrăcăminte pentru copii 2,27
b) îmbrăcăminte pentru copii 1,12
c) magazine universale 0,34
Sursa: Ion Anghel «Falimentul: Radiografie şi predicţie» Bucureşti 2002
În cele mai dese cazuri, lichidarea firmelor se realizează prin faliment. Până la lichidare,
însă, firmele care manifestă simptomul falimentului sunt supuse unor tratamente economico-
financiare şi juridice speciale.
Tratamentul, conform legii, la care se supun firmele care au dificultăţi, se declanşază
numai după ce se face constatarea cu privire la încetarea plăţilor. Încetarea plăţilor nu este
asimilată cu insolvabilitatea. Există reguli juridice pentru definirea unei firme aflate în
dificultate şi aceasta se face de către tribunalul teritorial. Ca regulă de bază pentru declaraţia
că firma se află în stare de încetare a plăţilor se consideră sesizarea imposibilităţii de a face
faţă pasivelor exigibile (datoriilor privind creanţele, salariile, impozitele către stat etc.) prin
activele disponibile (bani în cont, facturi în curs de încasare etc.). Deci, încetarea plăţilor nu
se asimilează cu oprirea plăţilor pentru că într-o astfel de situaţie firma mai este încă
solvabilă. Aceasta poate vinde active disponibile (stocuri de produse finite, stocuri de materii
prime şi materiale, utilaje de lucru, clădiri etc.) pentru a-şi acoperi plăţile. Odată formulată
constatarea referitoare la încetarea plăţilor de către tribunal, se declanşază procedura de
tratament a firmei aflată în dificultate, numită procedură de redresare şi lichidare juridică.
Oricît de benefice nu ar fi rezultatele unui diagnostic timpuriu al falimentului, acesta îşi
are limitele sale. Una din principalele limite rămîne lipsa bazei teoretice ceea ce duce la o
continuă căutare a modelelor care ar prezice cât mai exact colapsul unei firme. Datorită
caracterului complex al falimentului şi diverselor forme pe care le îmbracă, este foarte dificil
de a diagnostica când anume apare acesta şi care exact au fost factorii care l-au generat.
Astfel de caracteristici precum perioada de funcţionare şi genul de activitate, dimensiunea
firmei şi impactul lor asupra diagnosticului falimentului, sunt neglijate în studiile cercetătorilor
profesionişti şi doar rareori apar în articole.
Din multe puncte de vedere, indiferent cât de "bună” ar fi soluţia de diagnostic financiar
adoptat într-o anumită circumstanţă, este de subliniat că nu există reguli, modele sau
indicatori universali, de aceea diagnosticul financiar urmează să dispună de un înalt grad de
dinamism sub aspectul adaptării metodologiei acestuia fiecărui caz în parte. Astfel, alegerea
metodelor de dianosticare a falimentului se va face şi în funcţie de existenţa unei legături între
falimentul unic şi alte falimente similare, sau situaţia macroeconomică, aspect deosebit de
important în condiţiile contemporane în care ciclurile economice se fac simţite tot mai cert, iar
economiile sunt predispuse la şocuri generale.
CONCLUZIILE DIAGNOSTICULUI FINANCIAR
În prezent tara noastra e pe cale spre economia de piata. Orientarea economiei spre o directie
de dezvoltare noua, calea economiei de piata, în esenta este un experiment unical în istorie, ca
scop avînd sa dea vietii economice societatii o dezvoltare reala în concordanta cu experienta
tarilor care au o dezvoltare economica industriala.
Aceasta trecere la economia de piata prezinta pentru multe întreprinderi intrarea în zona
riscului sporit si de neclaritate. Întreprinderile simt o influienta puternica a factorilor negativi,
paralel cu instabilitatea situatiei economice în tara.
Riscul financiar este cel asumat de întreprindere prin adoptarea îndatorarii ca mijloc de
finantare. Riscul financiar este un risc suplimentar si depinde de maniera în care este finantata
întreprinderea. O întreprindere finantata exclusiv din capital propriu nu suporta risc financiar.
Riscul financiar apare cînd întreprinderea se finanteaza prin credite bancare sau împrumuturi
obligatare. El multiplica riscul economic si depinde de capacitatea întreprinderii de a-si acoperi
sarcinile financiare fixate. Riscul economic sau riscul de exploatare este legat de realizarea
volumului activitatii specifice, de realizarea beneficiului sperat sau de realizarea unor fluxuri de
lichiditati viitoare.
Lucrarea data va contine trei capitole în care voi încerca sa ma aprofundez în efectuarea
analizei riscului financiar. Asadar, în primul capitol voi prezenta o caracteristica generala a
notiunii de risc, voi vorbi despre tipurile de risc, clasificarea riscului, functiile (metodele) de
baza a riscului, si nu în ultimul rînd voi prezenta o schema cu ramificarea riscurilor pure si
speculative.
În capitolul doi de la teorie voi trece treptat la practica – prin efectuarea unei analize
economico-financiare pe baza anexelor.
Tot aici voi evidentia si expune tehnicile traditionale si noi de protectie împotriva riscului de
dobînda. De asemenea sunt caracterizate doua masuri de protectie împotriva riscului valutar,
riscul financiar, înglobînd riscul ratei dobînzii, riscul ratei schimbului valutar si riscul de
nerambursare.
Indicatorii si coeficientii analizati reprezinta mare importanta pentru:
- fondatorii întreprinderii (actionarii) ce pretind asupra remuneratiei (rentabilitatii) capitalului
investit.
- creditorii întreprinderii ce mizeaza pe rambursarea (achitarea) creditelor pe termen scurt,
mediu si lung, plus dobînda si decid acordarea acestora.
- furnizorii ce determina capacitatea de plata a întreprinderii, prin onorarea imediata a
obligatiilor curente.
În final, în capitolul trei voi prezenta cateva modele de analiza a riscului de faliment.
Abordarea tematicii riscului financiar o gasim în majoritatea studiilor, operelor, cartilor de
finante si gestiune financiara. Riscul financiar însoteste orice activitate economica, deci
gestionarea corecta a capitalului propriu sau împrumutat duce la diminuarea/cresterea
rezultatelor financiare, în urma influentei riscului financiar.
In perspectiva intrarii a Republicii Moldova in Uniunea Europeana in cadrul careia
intreprinderile functioneaza pe baza mecanismelor si a legilor economiei de piata
si unde principiul concurentei este afirmatcu putere, intreprinderele din Republica
Moldova este necesar sa isi demonstreze viabilitatea si competitivitatea.
In aceste conditii conducerea intreprinderilor este necesar sa cunoasca
in permanenta starea de sanatate economica a intreprinderii si sa adopte, dupa caz,
acele modalitati de actiune care sa asigure dinamizarea activitatii, sau, in caz de regres
economic, redresarea si revitalizarea activitatii.
Pentru a cunoasterea starii de sanatatea economica a intreprinderii, diagnosticarea
activitatii, pe diferite domenii de activitate este necesar sa constitue o metoda de baza
cu caracter permanent.
Redresarea activitatii intreprinderii si revitalizarea acesteia impune pe linga folosirea
metodelor, a tehnicilor si a indicatorilor de diagnosticare care sa evidentieze situatia
economica existenta si cunoasterea acelor factori, cai si masuri care pot asigura
redresarea si avintul viitor al avtivitatii intreprinderii.
In realizarea procesului de redresare si de dinamizare a activitatii nu exista solutii
universale sau metode standard, fiecare intreprindere avind particularitatile sale si
necesitind masuri specifice care sa se bazeze insa pe stretegii, orientari, politici si masuri
care se recomanda a fi adoptate, varificate de catre teorie si practica.
Conducerea moderna a intreprinderii, iesirea din situatia de dificultate sau de regrea si
intrarea intr-un proces de revitalizare si de dinamizarea activitatii necesita centrarea
intreprinderii pe acele vocatii profesionale pe care le stapineste foarte bine si ii pot
asigura rentabilitatea, renuntarea la activitatile nerentabile sau care produc pierderi si
folosirea in procesul de conducere aprincipiilor moderne de conducere si organizare
care previligiaza flixibilitatea in actiuni, lucrul in echipa, perfectionarea comunicarii
interne, creativitatea, controlul de gestiune eficient s.a. care asigura o combinare optima
a factorilor capital cu facturul uman.
PUNCTE TARI
1. Structura activelor corespunde obiectului de activitate al societatii.
2. Existenta unei marje de siguranta financiara determinata de un surplus de surse
permanente.
3. Structura financiara corespunzatoare.
4. Evolutie satisfacatoare a soldurilor intermediare de gestiune.
5. Nivel bun al ratelor de lichiditate curenta si rapida.
6. Solvabilitate patrimoniala ridicata.
7. Pozitia societatii intr-o zona favorabila privind riscul de faliment (risc redus de faliment).
PUNCTE SLABE
1. Nivel scazut al rentabilitatii.
2. Exista intarzieri privind incasarea creantelor.
3. Durata de rotatie a creantelor si furnizorilor nu se incadreaza in limitele normale.
4. Gradul de uzura morala si fizica ridicat al bazei materiale.
5. Gradul de innoire a mijloacelor fixe este redus.
6. Obligativitatea ajustarii tarifelor pentru prestarile dde servicii in domeniul gestionarii
resurselor pe baza acordului de imprumut.
7. Evolutia stocurilor si creantelor nu se incadreaza in limitele de eficienta.
8. Sustinerea partiala a rentabilitatii activitatii desfasurate prin subventii.
RISCURI
1. Risc mediu de exploatare.
2. Riscul tehnic este ridicat datorita uzurii fizice si morale a mijloacelor fixe.
Referinţe :
1. J. Aharony & I. Swary « A note on Corporate BanKruptcy and the Market Model Risc »
2. Altman E.I., „Financial Ratios, Discriminant Analysis and the Prediction of Corporate
Bankruptcy”, The Journale of Finance sept. 1968
3. „Analiza rapoartelor financiare” ASEM Chişinău 2004
4. Anghel Ion «Falimentul: Radiografie şi predicţie» Bucureşti 2002
5. Caracota Dimitriu M. Investment and Risk – Editura Mărgăritar, Bucureşti, 2000
6. DUN & BRADSTREET (1992) « Business failure record »
7. Legea insolvabilităţii nr 632-XV din 14 noiembrie 2001 (Monitorul Oficial nr. 139-140
15 noiembrie 2001).
8. Conferinţa Internaţională „Rolul ştiinţei şi învăţămîntului economic în realizarea
reformelor economice din Republicii Moldova” 25-26 septembrie 2003
9. Roşca Nicolae „Instituţia falimentului în legislaţia Republicii Moldova” Chişinău 2001
10. Strategic Risk Management – How Global Corporation Manage Financial Risk for
Competive Advantage Probus Publishing Company, USA, 1991 Ahn M., Fallon W.
1. Legea RM cu privire la antreprenoriat si întreprinderii nr 845-XII din 03.01.92 capitolul
VI Reorganizare si lichidarea întreprinderii
2. Legea RM cu privire la faliment nr 786
3. Stancu "Finante", Bucuresti Editura Economia 2002, p. 639-651, 761-772, 801-810,
847-857
4. Maria Niculescu "Diagnosticul economic", Bucuresti Editura Economie 2003, p. 21-80,
83-108, 113-159
5. C.Barbulescu "Diagnosticul întreprinderii în dificultatea economica", Bucuresti Editura
Economia 2002, p. 49-106
6. Barbul " Sisteme strategice ale intreprinderii" , Editura Economie, Bucuresti 1999 7.
Bran Paul "Finantele intreprinderii" , Editura Economie, Bucuresti 1999
8. Vintila Georgeta "Gestiunea financeara a intreprinderii" , Editura Didactica si
Pedagogic" RA, Bucuresti 2000
9. Paul Halpern, J. Fred Weston, Eugene F. Brigham "Finante Manageriale ", Editura
Economie, Bucuresti 1998 (versiunea romana)
