UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTIFACULTATEA DE DREPT

LUCRARE DE LICENŢĂ

LA DREPT COMUNITAR EUROPEANCU TEMA

PARTICULARITĂŢI ALE ADERĂRII ROMÂNIEI LA UNIUNEA EUROPEANĂ

Coordonator ştiinţific:Conf. dr. Augustin Fuerea

Absolvent:Puşcaş Anamaria Raluca

-2003-

LISTĂ DE ABREVIERI

BNR - Banca Naţională a RomânieiCAP - Politica agricolă comunăCE - Comunitatea EuropeanăCECA - Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi OţeluluiCEDO - Curtea Europeană a Drepturilor OmuluiCEE - Comunitatea Economică EuropeanăCNVM - Consiliul Naţional al Valorilor MobiliareCSM - Consiliul Suprem al MagistraturiiEURATOM - Comunitatea Europeană a Energiei AtomiceGATT - Acordul General pentru Tarife Vamale şi ComerţIMM - Întreprinderi Mici şi MijlociiINM - Institutul Naţional al MagistraturiiISPA - Instrumentul pentru Politici Structurale de PreaderareOMC - Organizaţia Mondială a ComerţuluiONG - Organizaţie NonguvernamentalăORDA - Oficiul Român pentru Drepturile OmuluiOSIM - Oficiul de Stat pentru Invenţii şi MărciPHARE - Fondul pentru Dezvoltarea Societăţii CivilePNAR - Programul Naţional pentru Aderarea RomânieiSAPARD - Programul de Ajustare Structurală pentru Agricultură şi Dezvoltare RuralăUE - Uniunea Europeană

2

PLANUL LUCRĂRII

CAPITOLUL I – CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE

Scurt istoric al Uniunii Europene

Delimitări conceptuale

Premise privind extinderea Uniunii Europene

CAPITOLUL II – ASPECTE GENERALE PRIVIND PROCESUL DE

ADERARE LA UNIUNEA EUROPEANĂ

Negocierile de aderare

Cartea Albă a aderării

CAPITOLUL III – PARTICULARITĂŢI ALE PROCESULUI DE

ADERARE A ROMÂNIEI LA UNIUNEA EUROPEANĂ

Preliminariile aderării

Strategia de preaderare

Programul Naţional de Aderare a României la Uniunea Europeană şi evaluarea

modului de transpunere a acestuia de către Comisia Europeană

Stadiul negocierilor

Aspecte privind armonizarea legislaţiei româneşti cu acquis-ul comunitar

CAPITOLUL IV CONSIDERAŢII FINALE

3

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE

SECŢIUNEA I. SCURT ISTORIC AL UNIUNII EUROPENE

Comunităţile europene sunt organizaţii care, pornind de la necesităţile

integrării economice, au pregătit condiţiile pentru integrarea politică. Procesul

evolutiv a dus la adâncirea structurilor democratice şi consolidarea puterilor

acestora.

Crearea Comunităţilor Europene are ca temei planul lui Robert Schuman

care, la 9 mai 1950, a lansat în Germania (şi în celelalte ţări ale Europei care au

acceptat) ideea de creare a unei Comunităţi de interese pacifiste. Prin aceasta, a

întins o mână foştilor inamici şi a eradicat dorinţa de război şi ororile trecutului.

În plus a iniţiat un proces complet nou în relaţiile internaţionale, propunând

vechilor naţiuni să se revitalizeze in acelaşi cadru, exercitându-şi împreună

suveranitatea, aşa cum nici una dintre ele nu ar fi fost capabilă să o exercite

singură.1

De atunci, construcţia Europei a avansat în fiecare zi. Ea reprezintă cea mai

semnificativă sarcină a secolului al XX-lea şi o speranţă nouă în zorii noului

secol.

Astăzi, europenii îşi rezolvă diferendele prin mijloace paşnice, aplicând

domnia legii şi căutând concilierea. Spiritul de superioritate şi de discriminare a

1 Pascal Fontaine, A new idea for Europe – “ The Schuman declaration 1950-2000”, second edition, Editura Biroului pentru Publicaţii Oficiale ale Comunităţilor Europene, Luxemburg 2000, pag. 5.

4

“Uniunea în diversitate este moto-ul meu

fiindcă Europa se construieşte pe

democraţie, pace, respectarea culturilor

naţionale, securitate, apărarea comună şi

armonizarea sistemelor judiciare.”

Romano Prodi, 4 februarie 2000

fost alungat din relaţiile dintre statele membre, acestea încredinţând celor cinci

instituţii comunitare (Consiliul, Parlamentul, Comisia, Curtea de Justiţie şi Curtea

de Conturi) responsabilitatea pentru medierea conflictelor, pentru definirea

interesului general al europenilor şi pentru promovarea politicilor comune.1

Standardul de viaţă al oamenilor s-a îmbunătăţit semnificativ, mult mai

mult decât ar fi fost posibil dacă fiecare economie nu ar fi beneficiat de pe urma

economiei programate şi a obţinerii de câştiguri din piaţa comună şi intensificarea

comerţului. Integrarea economică demonstrează zilnic nevoia de realizare a

uniunii politice şi ne apropie tot mai mult de aceasta. La nivel internaţional,

Uniunea Europeană îşi măreşte influenţa o dată cu importanţa economică,

standardul de viaţă al cetăţenilor şi locul său în forumurile diplomatice,

comerciale şi monetare.

Comunitatea Europeană îşi obţine forţa din valorile comune ale

democraţiei şi drepturilor omului, care reunesc oamenii, menţinând, în acelaşi

timp, diversitatea culturilor, limbilor naţionale, precum şi a tradiţiilor.

Uniunea Europeană se fundamentează pe cele trei tratate institutive

(Tratatul de la Paris din 18 aprilie 1951, privind înfiinţarea CECA şi cele două

tratate de la Roma din 25 martie 1957, privind înfiinţarea CEE şi EURATOM),

tratate care au fost permanent modificate, completate şi adaptate noilor realităţi. 2

În acest sens, Tratatul de la Maastricht3 a creat cetăţenia europeană, introducând

un set de drepturi şi obligaţii pentru cetăţenii statelor membre. Acest tratat le-a

amendat pe cele originare din anii ’50, alăturând într-un singur text prevederile

1 Pascal Fontaine, op. cit., pag. 5.2 Uniunea Europeană s-a născut din Comunitatea Economică Europeană, Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului şi Comunitatea Europeana a Energiei Atomice. Trăsătura care este complet nouă în UE şi o distinge de tipul obisnuit de asociaţii internaţionale de state este aceea că statele membre au cedat o parte din suveranitatea lor Comunităţii Europene şi i-au conferit puterea de a acţiona independent. În exercitarea acestor drepturi, CE poate să insituie acte de suveranitate care au aceeasi forţă juridică precum legile în interiorul unui stat. 3 Tratatul asupra Uniunii Europene a fost semnat de către cei 12 membri de atunci ai Comunităţilor Europene la data de 7 februarie 1992.

5

tratatelor existente, introducând două noi secţiuni majore care acoperă

coordonarea politicii externe şi cooperarea în domeniile justiţiei şi afacerilor

interne.

Sugestiv, activitatea Uniunii Europene este de obicei ilustrată prin “cei trei

piloni”. Astfel, primul se referă la cooperarea economică a statelor membre,

bazându-se pe cele “patru libertăţi” (libera circulaţie a bunurilor, persoanelor,

capitalului şi a serviciilor) şi integrând activităţi din agricultură, mediu,

concurenţă, comerţ, fiscalitate şi uniune monetară. În aceste domenii, instituţiile

comunitare au putere legislativă, pentru că statele membre le-au delegat anumite

competenţe, ce reprezintă în multe cazuri însemne ale suveranităţii naţionale. În

domeniile circumscrise primului pilon, instituţiile Uniunii Europene operează

independent de statele membre, iar cooperarea se face la nivel supra-naţional, fapt

ce demonstrează că Uniunea Europeană este diferită de celelalte organisme

internaţionale.

În virtutea celui de-al doilea pilon, Uniunea Europeană, putere economică

de anvergură globală, începe să se afirme în marea diplomaţie internaţională, ceea

ce o determină să abordeze o “voce unică”, având la bază cooperarea în domeniul

politicii externe şi de securitate.

Cel de-al treilea pilon constă în cooperarea instituţiilor naţionale din sfera

justiţiei şi a afacerilor interne. Consiliul European, în acest sens, poate lua,

deocamdată, numai decizii cadru cu privire la armonizarea legislativă. Datorită

intensificării procesului de circulaţie liberă a persoanelor pe teritoriul Uniunii şi a

afirmării din ce în ce mai pregnante a idealului “cetăţeniei europene”, cooperarea

în acest domeniu va deveni, însă, deosebit de importantă.

Tratatul de la Amsterdam a reţinut pe ansamblu aceeaşi arhitectură. Acest

izvor de drept se concentrează pe trei mari dimensiuni:

Obligaţia UE de a monitoriza respectarea drepturilor fundamentale,

în particular a celor înscrise în Convenţia Europeană pentru Protecţia

Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, adoptată de Consiliul

Europei în 1950. Orice stat membru vinovat de serioase şi sistematice

6

abateri va fi pasibil de penalizări, mergând până la suspendarea dreptului

de vot în cadrul Consiliului. În acelaşi timp, respectarea drepturilor

fundamentale înscrise în mai sus-menţionata Convenţie este o precondiţie

pentru ca ţările asociate să adere la UE;

Dreptul UE de a acţiona împotriva oricărei forme de discriminare

bazate pe sex, rasă sau origine etnică, religie sau credinţă, disabilităţi,

vârstă sau orientare sexuală;

Obligaţia UE de a promova oportunităţi egale pentru bărbaţi şi

femei în toate politicile sale, în virtutea normelor existente în tratate, în

sfera socială şi a forţei de muncă. În acest ultim domeniu, noul tratat

deschide drumul către “discriminarea pozitivă” dacă unul dintre sexe este

clar dezavantajat.1

Rezultatul este o structură deschisă care va permite şi încuraja extinderea

ulterioară şi protejarea drepturilor cetăţenilor, reprezentând un răspuns primar la

dorinţa exprimată de unele state membre ca Uniunea Europeană să aibă propriul

sistem de drepturi fundamentale care să completeze regulile deja stabilite de

Curtea Europeană de Justiţie.

Tratatul de Amsterdam2 depăşeşte abordarea abstractă a drepturilor omului

prin creionarea unor răspunsuri practice în situaţia în care aceste prerogative sunt

ameninţate şi este necesară o acţiune corectivă. Pe de altă parte, acest document

confirmă şi clarifică principiul subsidiarităţii, recunoaşte dreptul oamenilor de a

avea acces la documentele instituţiilor europene, garantează acţiuni concrete

pentru combaterea fraudei împotriva bugetului UE.

Tratatul de la Amsterdam stabileşte principiile călăuzitoare, întărind

politica externă şi de securitate a UE:

în primul rând, să apere valorile comune, interesele fundamentale,

independenţa, integritatea şi securitatea Uniunii;

1 Biroul pentru Publicaţii Oficiale ale Comunităţilor Europene, Treaty of Amsterdam: What has changed in Europe, Luxemburg 1999, pag. 9-10.2 Semnat la 2 octombrie 1997, urmare a Conferinţei interguvernamentale de revuizuire a Tratatului de la Maastricht, începuta la 29 martie 1996 la Torino.

7

în al doilea rând, să apere pacea şi să întărească securitatea

internaţională şi cooperarea, să consolideze democraţia, domnia legii şi

drepturile fundamentale.

În cadrul Conferinţei Interguvernamentale de la Nisa Miniştrii Afacerilor

Externe ai statelor membre au semnat un Tratat la 26 februarie 2001, intrat în

vigoare la 1 februarie 2003 şi având ca temă prioritară a agendei sale reformarea

cadrului instituţional european în vederea pregătirii procesului de extindere a

Uniunii Europene. Reanalizarea proiectului construcţiei comunitare instituţionale

s-a dovedit a fi o sarcină destul de dificilă, dat fiind faptul că bilanţul acestui

summit este contrastant. Pe de o parte s-au înregistrat progrese referitoare la

numirea preşedintelui Comisiei Europene prin votul majorităţii calificate, întăririi

puterii acestuia, revigorării sistemului juridic şi ameliorării sistemului de

cooperare întărită, graţie suprimării dreptului de veto. Pe de altă parte, însă,

problemele rămase neclarificate la Amsterdam au fost numai pe jumătate

soluţionate la Nisa. Printre aceste “left overs” se numără problemele din

domeniile fiscal şi social şi, catalogată drept simbol al “eşecului de la Nisa”, aşa-

zisa “ruptură” dintre statele mari şi cele mici ale UE, ca şi cea dintre Franţa şi

Germania.

În pofida restanţelor la nivelul clarificării instituţionale, momentul Nisa a

înregistrat un progres considerabil, chiar dacă numai parţial, în planul pregătirii

lărgirii Uniunii, fiind receptat, atât în sânul instituţiilor europene, cât şi în mediul

academic, ca un “prag minim” atins, un compromis care să permită continuarea,

în mod eficient, a negocierilor asupra extinderii.1

Reuniunea şefilor de stat şi de guvern din UE de la Copenhaga din perioada

12-13 decembrie 2002 a consacrat cea mai robustă lărgire de până acum prin

acceptarea afilierii în 2004 la marea familie europeană a 10 state asociate (Cipru,

Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia,

Ungaria).

1 Hildegard Carola Puwak, România şi Proiectul European, “România şi viitorul Europei”, Regia Autonomă Monitorul Oficial, Bucureşti, 2001, pag. 25-28.

8

În ciuda atmosferei tensionate determinate de chestiuni rămase

controversate în urma negocierilor pregătitoare, comisarul european pentru

extindere, Gunther Verheugen, a reuşit să mobilizeze factorii de decizie europeni

în vederea ajungerii la un compromis, insistând ca extinderea să se realizeze

“acum ori niciodată”, estimând că în cazul unui eşec există riscul “unor

consecinţe teribile asupra opiniei publice”.1

SECŢIUNEA A II-A. DELIMITĂRI CONCEPTUALE

În elaborarea dosarelor de fundamentare şi a documentelor de poziţie se va

porni în primul rând de la dispoziţiile acquis-ului comunitar din fiecare domeniu.

Acquis-ul comunitar cuprinde:

Tratatul instituind Comunitatea Europeană, republicat după modificările şi

completările aduse prin Tratatul de la Amsterdam;

Tratatul instituind Uniunea Europeană, republicat după modificările şi

completările aduse prin Tratatul de la Amsterdam;

Directivele, regulamentele şi deciziile, ca acte normative comunitare cu

valoare obligatorie si cele cu valoare de recomandare;

Acordurile internaţionale la care Uniunea Europeană este parte (inclusiv

Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi

Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte);

Jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene privind

interpretarea şi modul de aplicare a dispoziţiilor pertinente ale tratatelor

constitutive, ale acordurilor internaţionale şi ale legislaţiilor secundare

(directive, regulamente, decizii etc.).

1 R. R Ştefan, “Copenhaga- Summit-ul celei mai mari extinderi europene a început”, România libera,nr. 3875, 13.12.2002, pag.1

9

Derogarea este o excepţie cu caracter permanent de la aplicarea normelor

comunitare într-un domeniu precis determinat. Ea poate lua sfârşit într-un singur

caz, şi anume atunci când normele comunitare de la care s-a solicitat exceptarea

sunt abrogate sau modificate astfel încât ea să devină lipsită de obiect.

Documentele de poziţie sunt documentele oficiale prin care România îşi

prezintă în cadrul Conferinţei Interguvernamentale pentru aderare la Uniunea

Europeană poziţia faţă de fiecare dintre cele 31 de capitole de negociere în care

este împărţit, pentru raţiuni metodologice, acquis-ul comunitar.

Perioada de tranziţie este o excepţie cu caracter temporar de la aplicarea

normelor comunitare într-un domeniu precis determinat, solicitată de un stat

candidat, iniţial prin documentele sale de poziţie şi ulterior înscrisă în tratatul său

de aderare. Ea intră în vigoare la data la care statul candidat devine membru al

UE şi se încheie la sfârşitul duratei sale, moment de la care normele comunitare

cu privire la care a fost solicitată perioada de tranziţie devin opozabile statului

respectiv..

Piaţa internă, ca noţiune, a fost introdusă de Actul Unic European (intrat în

vigoare în 1987), fiind reglementată în art. 3 alin. C art. 7A din Tratatul CE. Piaţa

internă reprezintă un spaţiu caracterizat prin înlăturarea între statele membre a

obstacolelor privind libera circulaţie a mărfurilor, a persoanelor, serviciilor şi

capitalurilor.

Documentelor de poziţie ale României li se răspunde de către Consiliul

Uniunii Europene prin poziţii comune, prin care poziţia României poate fi

acceptată sau prin care se poate cere României să îşi modifice poziţia în anumite

privinţe. În acest ultim caz, rămâne ca România să adopte un nou document de

poziţie privind acel capitol, modificat în funcţie de solicitările primite şi de

interesele şi de posibilităţile proprii.

Programul ISPA (Instrument pentru Politici Structurale de Preaderare) este

unul dintre cele trei instrumente de finanţare nerambursabilă (împreună cu

PHARE şi SAPARD) prin intermediul cărora sunt sprijinite ţările candidate în

pregătirea lor pentru aderarea la Uniunea Europeană. Acest program a demarat la

10

1 ianuarie 2000 şi finanţează proiecte în domeniul infrastructurii de transport şi de

mediu.

Programul PHARE (Fondul pentru Dezvoltarea Societăţii Civile) a fost

primul program al UE de cooperare tehnică şi financiară cu ţările din Europa

Centrală şi de Est. A fost lansat în 1989, fiind un instrument de preaderare.

Programul SAPARD (Programul Special de Aderare pentru Agricultură şi

Dezvoltare Rurală) este menit să sprijine eforturile făcute de ţările din centrul şi

estul Europei în perioada de preaderare, prin care îşi pregătesc participarea la

Politica Agricolă Comună şi la Piaţa Unică. El urmăreşte două obiective majore:

de a contribui la aplicarea acquis-ului şi de a rezolva probleme prioritare şi

specifice în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale.

Road-map (foaia de parcurs) reprezintă un set de documente care

punctează obiectivele şi măsurile prioritare concrete, pe termen scurt şi mediu, pe

care este important să se concentreze statele asociate în procesul de adoptare şi

implementare a acquis-ului comunitar. El este elaborat în acord cu recomandările

şi concluziile din Raportul de ţară anual, prevederile Parteneriatului pentru

Aderare şi angajamentele asumate prin negocierile de aderare.

Strategia de preaderare este un ansamblu de măsuri cu caracter politic,

economic şi legislativ, care acoperă toate domeniile de activitate ce ţin de

competenţa comunitară şi vizează satisfacerea de către statele care doresc să

devină membre ale UE a criteriilor de aderare stabilite de Consiliile Europene de

la Copenhaga (din iunie 1993) şi Madrid (din decembrie 1995).

SECŢIUNEA A III-A. PREMISE PRIVIND EXTINDEREA UNIUNII EUROPENE

Lărgirea UE va aduce beneficii de securitate sporită, stabilitate şi

prosperitate nu numai pentru UE, ci şi pentru comunitatea internaţională, inclusiv

pentru partenerii comerciali de bază ai UE. Acest proces va mări dimensiunile

pieţei unice, va stimula dezvoltarea şi va crea noi oportunităţi de investiţii şi

comerţ şi va plasa UE într-o poziţie mai bună de a contribui la eforturile

11

internaţionale de a stopa migraţia, poluarea mediului, traficul ilegal şi crima

organizată.1

Consiliul European, întrunit la Copenhaga în iunie 1993, a conchis că

“ţările asociate din Europa Centrală şi de Est, care doresc, pot deveni membre ale

Uniunii Europene. Aderarea fiecărei ţări va avea loc de îndată ce aceasta va fi

capabilă să-şi asume obligaţiile ce-i revin prin satisfacerea condiţiilor economice

şi politice pe care le implică aderarea.

Calitatea de membru implică îndeplinirea următoarelor criterii:

stabilitatea instituţiilor care garantează democraţia, statul de drept,

drepturile omului, precum şi respectarea drepturilor şi protecţia

minorităţilor;

existenţa unei economii de piaţă funcţionale, cât şi capacitatea de a

face faţă concurenţei şi forţelor de piaţă din cadrul Uniunii;

capacitatea de a-şi asuma obligaţiile de membru, inclusiv acceptarea

obiectivelor uniunii politice, economice şi monetare.

Capacitatea Uniunii de a asimila noi state membre constituie de asemenea

un criteriu esenţial, ce corespunde atât interesului Uniunii, cât şi al ţărilor

candidate”.

Opinia Comisiei Europene asupra gradului de pregătire a unei ţări pentru

aderare este actualizată în fiecare an printr-un Raport anual

În acelaşi spirit, Consiliul European reunit la Madrid în decembrie 1995 a

subliniat necesitatea ca statele candidate să-şi adapteze structurile administrative

pentru a asigura atât transpunerea legislaţiei comunitare în legislaţiile naţionale,

cât şi aplicarea ei efectivă prin structuri administrative şi juridice adecvate. Pentru

aderarea la Uniunea Europeană este necesară, mai întâi, încrederea reciprocă între

statele membre şi cele candidate.

1 Potrivit art. 2 din Tratatul CE, “Comunitatea are ca misiune, prin instituirea unei pieţe comune şi a unei uniuni economice şi monetare şi prin punerea în aplicare a politicilor sau acţiunilor comune avute în vedere la art. 3 şi 3A, să promoveze o dezvoltare armonioasă şi echilibrată a activităţilor economice în ansamblul Comunităţii, o creştere durabilă şi neinflaţionistă respectând mediul, un grad înalt de convergenţă a performanţelor economice, un nivel ridicat al folosirii forţei de muncă şi de protecţie socială, creşterea nivelului şi calităţii vieţii, coeziune economică şi socială, solidaritatea între statele membre”.

12

În cadrul Consiliului European de la Luxemburg din decembrie 1997 s-a

susţinut că: “extinderea Uniunii Europene necesită, în prealabil, o consolidare şi o

îmbunătăţire a funcţionării instituţiilor, în conformitate cu dispoziţiile Tratatului

de la Amsterdam referitoare la instituţii”, iar Consiliul European de la Nisa reunit

in decembrie 2000 a solicitat statelor candidate să accelereze ritmul reformelor

începute, absolut necesare pentru pregătirea lor în vederea aderării.

Pentru ca extinderea să se deruleze firesc, Uniunea trebuie să continue să

dezvolte relaţii puternice cu vecinii săi imediaţi. Angajamentele de parteneriat şi

asociere dezvoltate cu aceştia caută să creeze condiţii pentru stabilitate politică şi

creştere economică, pentru ca viitoarele graniţe ale UE să nu dea naştere unor

linii despărţitoare în Europa.

13

CAPITOLUL II ASPECTE GENERALE PRIVIND PROCESUL DE

ADERARE LA UNIUNEA EUROPEANĂ

SECŢIUNEA I. NEGOCIERILE DE ADERARE

1.Etapele premergătoare deschiderii negocierilor de aderare

Consiliul European de la Helsinki din decembrie 19991 a hotărât că

singurul criteriu care trebuie îndeplinit înaintea deschiderii negocierilor este

criteriul politic (existenţa unor instituţii democratice stabile, respectarea

drepturilor omului şi protejarea minorităţilor). Îndeplinirea celorlalte criterii

stabilite în cadrul Conferinţei de la Copenhaga (iunie 1993) se apreciază pe

parcursul procesului de aderare.

Statul care doreşte aderarea la UE trebuie să depună la Preşedinţia

Consiliului Uniunii o cerere de aderare (o scrisoare în care îşi exprimă dorinţa de

a deveni membră a UE). Consiliul UE decide dacă statului ce a depus cererea de

aderare îi este sau nu conferit statutul de stat candidat la UE. Acesta nu este un

proces automat2. Din momentul în care un stat este acceptat cu statut de candidat

pentru aderare la UE, el va primi ajutor din partea Uniunii pentru a se pregăti în

vederea aderării şi va fi permanent monitorizat pentru a se evalua stadiul

îndeplinirii criteriilor de aderare.

2. Deschiderea negocierilor de aderare

Principiul fundamental al aderării la UE este că cea mai mare parte a

acquis-ului nu este negociabil, de vreme ce el constituie esenţa însăşi a

construcţiei comunitare. Într-adevăr, majoritatea acquis-ului comunitar trebuie

preluat ca atare de către statul candidat, numai aspectele concrete şi dificile

putând fi supuse negocierii.

1 Istoricii construcţiei europene vor trebui, fără îndoială, să considere Consiliul European din 10-11 decembrie 1999 de la Helsinki ca fiind un punct de cotitură pentru Uniunea Europeană. Aceasta este data la care şefii de stat şi de guvern au decis să mărească la 12 numărul ţărilor admise la negocierile pentru aderarea la Uniune. S-a stabilit că 1 ianuarie 2003 este data la care Uniunea Europeană, în proximitatea conferinţei interguvernamentale pentru revizuirea tratatelor, trebuie să fie pregatită să primească primul val de noi candidaţi.2 Turcia nu a fost acceptată ca stat candidat decât după mulţi ani de la depunerea cererii de aderare.

14

Instituţiile UE implicate în procesul de negociere sunt Consiliul Uniunii

(alcătuit din miniştrii de resort, reprezentând fiecare dintre statele membre) şi

Comisia Europeană (Direcţia Generală pentru Extindere). Astfel, pe baza

rapoartelor anuale de ţară întocmite de Comisia Europeană, Consiliul European

decide deschiderea negocierilor de aderare.

În vederea atingerii obiectivelor fundamentale ale procesului de aderare

care constau în adoptarea, aplicarea şi dezvoltarea acquis-ului comunitar, acesta a

fost grupat în 31 de capitole:

1. Libera circulaţie a bunurilor;

2. Libera circulaţie a persoanelor;

3. Libera circulaţie a serviciilor;

4. Libera circulaţie a capitalului;

5. Dreptul societăţilor comerciale;

6. Politica in domeniul concurenţei;

7. Agricultură;

8. Pescuitul;

9. Politica în domeniul transporturilor;

10.Impozitarea;

11.Uniunea economică şi monetară;

12.Statistică;

13.Politicile sociale şi ocuparea forţei de muncă;

14.Energie;

15.Politica industrială;

16.Întreprinderi mici şi mijlocii;

17.Ştiinţă şi cercetare;

18.Educaţie, formare profesională şi tineret;

19.Telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei;

20.Cultura şi politica în domeniul audiovizualului;

21.Politica regională şi coordonarea instrumentelor structurale;

22.Protecţia mediului înconjurător;

15

23.Protecţia şi sănătatea consumatorilor;

24.Cooperarea în domeniul justiţiei şi afacerilor interne;

25.Uniunea vamală;

26.Relaţiile economice internaţionale;

27.Politica externă şi de securitate comună;

28.Controlul financiar;

29.Prevederi financiare şi bugetare;

30.Participarea la instituţiile Uniunii Europene;

31.Altele.

O dată ce Consiliul a luat decizia de începere a negocierilor cu un stat

candidat mai trec câteva luni până în momentul în care cele două părţi se aşează

efectiv la masa negocierilor.

Din experienţa negocierilor anterioare, s-a observat că se începe cu analiza

capitolelor mai uşoare, pentru a permite realizarea unor progrese absolut necesare

creării unui climat de încredere între cele două părţi. Capitolele mai dificile sunt

lăsate pentru o etapă mai avansată a negocierilor, când părţile au o viziune de

ansamblu asupra poziţiilor de negociat.

După ce un capitol a fost deschis pentru negociere, statul candidat trebuie

să-şi pregătească poziţia de negociere sub forma unui document de poziţie, la

rândul său Comisia adoptând documentul numit poziţia comună.

Negocierile oficiale se desfăşoară în cadrul unei conferinţe de negociere la

care participă negociatorul ţării candidate şi Consiliul UE. Cele două părţi îşi

prezintă poziţiile de negociere pentru fiecare capitol în parte. Dacă se pun de

acord, capitolul respectiv se poate închide provizoriu, în caz contrar el rămânând

in discuţie până când se va găsi o soluţie.

16

3.Închiderea negocierilor de aderare

Negocierile sunt considerate încheiate când părţile s-au pus de acord în

cadrul tuturor capitolelor de negociere. Principiul general este că nimic nu este

convenit până nu este stabilit totul. Aceasta înseamnă că un capitol asupra căruia

s-a căzut în principiu de acord poate fi redeschis pe parcursul negocierilor dacă

între timp a survenit o schimbare în acquis sau pentru orice alt motiv care justifică

negocieri suplimentare.

În situaţia în care statul candidat are dificultăţi serioase şi demonstrabile în

aplicarea acquis-ului comunitar la data aderării într-un anumit domeniu, el poate

să solicite fie perioade de tranziţie, fie adaptări speciale ale acquis-ului.

Perioadele de tranziţie se pot acorda pentru următoarele considerente: în

scopul adaptării economiei noului stat membru la cea a UE; pentru a permite UE

să-şi adapteze politicile ţinând cont de prezenţa unui nou stat membru; în vederea

acordării noului stat membru a unei perioade de timp necesare punerii în aplicare

a anumitor dispoziţii ale acquis-ului şi creării instituţiilor necesare aplicării şi

asigurării respectării acestor dispoziţii.

Aceste înţelegeri nu pot funcţiona decât pentru o perioadă de timp limitată.

Experienţa ultimelor extinderi ale Uniunii Europene arată că astfel de perioade de

tranziţie au variat de la 1 la 10 ani.

Adaptările speciale pot fi agreate numai în anumite cazuri, când statul

candidat reuşeşte să convingă Uniunea că o anumită parte a acquis-ului comunitar

nu este suficient de evoluată comparativ cu legislaţia din statul respectiv şi este

nevoie de o modernizare a acquis-ului în domeniu (de exemplu, protecţia

mediului, în negocierile legate de ultima extindere) sau că intră în contradicţie cu

realităţi obiective ce ţin de identitatea naţională a statului candidat (de exemplu,

acordarea unor drepturi speciale populaţiei sami, în cadrul negocierilor cu

Finlanda şi cu Suedia).

Dacă sunt acceptate, aceste instrumente determină schimbări ale acquis-

ului comunitar, cu toate consecinţele juridice care decurg (modificări ale

17

legislaţiei secundare). Aceste schimbări sunt incluse în anexele Tratatului de

Aderare semnat de statele membre ale UE şi de statul candidat.

Încheierea cu succes a negocierilor nu conduce întotdeauna la aderarea

propriu-zisă la Uniunea Europeană. Un caz clasic este cel al Norvegiei, stat care a

negociat de două ori aderarea şi de fiecare dată aceasta a fost respinsă de

populaţie în referendumurile naţionale cerute de Constituţia ţării pentru ratificarea

Tratatului de Aderare la UE.

Între încheierea negocierilor şi aderarea propriu-zisă mai sunt câteva etape

importante de parcurs:

redactarea şi convenirea Tratatului de Aderare de către UE şi statul

candidat, tratat internaţional ce prevede drepturile şi obligaţiile părţilor în

vederea dobândirii calităţii de membru al UE;

exprimarea consimţământului Parlamentului European prin adoptarea

Tratatului de Aderare;

semnarea Tratatului de Aderare de către toate statele membre ale UE şi

de către viitorul stat membru;

ratificarea tratatului de către toate parlamentele naţionale ale statelor

membre şi de către Parlamentul viitorului stat membru, precum şi prin

organizarea unui referendum (acolo unde constituţia sau considerentele

politice o cer).

Numai în situaţia în care toate aceste etape au fost parcurse cu succes

respectivul stat poate deveni membru al Uniunii Europene.

SECŢIUNEA AII-A CARTEA ALBĂ A ADERĂRII

1.Noţiuni introductive

Un criteriu fundamental pentru aderarea la Uniunea Europeană, formulat

de Consiliul European de la Copenhaga în iunie 1993, îl reprezintă capacitatea de

asumare a obligaţiilor de membru al Uniunii Europene, care implică răspunderea

de a transpune integral acquis-ul comunitar în legislaţia naţională până cel mai

18

târziu la data oficială a aderării. Acest angajament a fost asumat de statele

candidate la Uniunea Europeană în cadrul Acordurilor de Asociere, fiind un

obiectiv major care ar trebui să se regăsească în strategia de aderare a acestora.

Armonizarea legislaţiei naţionale cu acquis-ul comunitar este un proces

cotinuu care evoluează în contextul integrării europene propriu-zise şi presupune

cunoaşterea în detaliu a acestuia din urmă, adaptarea sa la realităţile naţionale şi

asigurarea coerenţei noii legislaţii armonizate.1

Având în vedere dimensiunea şi complexitatea acestei sarcini, Comisia

Europeană a elaborat (în urma consultărilor cu ţările partenere), iar Consiliul

European reunit la Cannes în iunie 1995 a aprobat Cartea Albă, un document de

ordin general, reprezentând o sursa de informare pentru ţările partenere în vederea

relevării spiritului legilor, structurilor şi condiţiilor economice generale esenţiale

pentru funcţionarea pieţei interne.

2. Scurtă prezentare a conţinutului Cărţii Albe a aderării

Cartea Albă cuprinde o prezentare completă şi detaliată a legislaţiei

comunitare actuale referitoare la piaţa internă, structurată pe 23 de domenii.

Principiile care stau la baza acestui document sunt:

Cartea Albă trebuie să se concentreze numai asupra pieţei interne şi să

nu încerce să acopere întreg acquis-ul comunitar;

În cadrul domeniilor selectate, legislaţia nu trebuie prezentată în bloc

sau sub formă de listă; din contra, este bine să fie reliefate măsurile cele

mai importante şi cele care ar trebui în mod logic să fie aplicate mai întâi;

Cartea Albă va trebui să servească drept document de referinţă pentru

actualele ţări asociate şi pentru cele care urmează să devină asociate;

recomandările pe care le formulează nu sunt adaptate la nevoile specifice

nici uneia dintre aceste ţări;

1 Andrei Popescu, “Armonizarea legislaţiei naţionale cu reglementările comunitare”, România şi viitorul Europei, Regia Autonomă Monitorul Oficial, Bucureşti, 2001

19

Legislaţia trebuie prezentată ţărilor din Europa Centrală şi de Est într-

un mod din care să reiasă clar măsurile şi structurile necesare pentru ca

aceste dispoziţii să fie aplicate în mod efectiv.

Măsurile fundamentale privind procesul de aproximare legislativă în

domeniul pieţei interne (libera circulaţie a capitalului, la libera circulaţie şi

siguranţa produselor industriale, concurenţă, politici sociale, agricultură,

transporturi, audiovizual, mediul înconjurător, telecomunicaţii, impozite directe,

libera circulaţie a persoanelor, servicii financiare, date personale, dreptul

societăţilor comerciale, contabilitate, drept civil, recunoaşterea reciprocă a

calificării profesionale, proprietate intelectuală, energie, probleme vamale şi

accize, impozite indirecte şi protecţia consumatorului) sunt grupate în două etape.

Etapa I vizează:

asigurarea unui cadru general pentru legile de detaliu;

abordarea principiilor fundamentale sau asigurarea procedurii de

bază care reglementează sectorul în cauză;

măsurile respective constituie o condiţie esenţială pentru

funcţionarea eficientă a pieţei interne în acel sector.

În unele domenii, măsurile din prima etapă pot cuprinde şi măsuri a căror

punere în practică presupune o perioadă îndelungată.

Fiind un document de informare generală, Cartea Albă nu încearcă să

impună o ordine globală a priorităţilor între sectoare. Ţara parteneră îşi poate

stabili singură priorităţile în funcţie de situaţia politică şi economică şi de

progresele făcute până în momentul respectiv în domeniul reformei economice.

Nu este, însă, suficientă adaptarea legislaţiei în ideea aderării la piaţa

internă comunitară ,aceasta trebuie pusă în practică.

În etapa a II-a Cartea Albă propune aplicarea legislaţiei privind piaţa

internă prin intermediul structurilor înfiinţate de Uniunea Europeană şi de statele

membre. Printre aceste structuri se regăsesc:

organisme care desfăşoară activităţi de control, verificare şi

reglementare în numele instituţiilor publice, cum ar fi cele care verifică

20

solvabilitatea societăţilor de asigurare sau operaţiunile zilnice ale

instituţiilor de creditare;

organisme care controlează conformitatea produselor cu standardele

tehnice, cum ar fi laboratoarele de analiză sau organismele de certificare;

organismele care supraveghează libera circulaţie a bunurilor, precum

inspectorii veterinari sau responsabilii cu standardele comerciale;

organizaţii tehnice şi profesionale care răspund de definirea

standardelor;

organizaţii ale consumatorilor, lucrătorilor, profesionale şi comerciale,

care monitorizează respectarea legislaţiei;

organisme juridice şi cvasijuridice cu putere de a impune legea, cum ar

fi tribunalele specializate sau avocatul poporului.

Problema pe care o au de rezolvat ţările asociate este crearea acestor

structuri administrative, juridice şi tehnice, ca un obiectiv de bază în procesul

global de dezvoltare instituţională care determină schimbări fundamentale în

responsabilităţile administraţiei din fiecare ţară, ale sistemului juridic şi ale

sectorului privat aflat în plină formare. Pentru ca acest proces să fie încununat de

succes, instituţiile în cauză trebuie să funcţioneze, oamenii să aibă încredere în ele

şi să li se adreseze la nevoie.

Piaţa internă a Uniunii Europene nu reprezintă un obiectiv în sine, ci unul

dintre principalele instrumente de care aceasta dispune pentru a atinge

următoarele deziderate: o creştere durabilă, echilibrată şi care să respecte mediul

înconjurător, un nivel ridicat al locurilor de munca şi al protecţiei sociale, un

nivel şi o calitate superioară a vieţii, o mai mare coeziune economică şi socială.

3. Concluzii

Cartea Albă marchează începutul unui proces în care ţările partenere joacă

un rol principal. Sarcina de a elabora, implementa şi impune spre aplicare aceste

legi nu poate fi realizată decât de ţările partenere. Comisia Europeană le va

asigura tot sprijinul necesar programelor naţionale existente de aproximare

21

legislativă. Aceste programe sunt în concordanţă cu situaţia specifică fiecărei ţări

şi cu recomandările cuprinse în Cartea Albă.

Cartea Albă nu are putere de lege, şi nici nu face parte din ansamblul

documentelor pentru negocierile de aderare. Scopul său este de a susţine ţările

partenere în pregătirile lor pentru piaţa internă. Exerciţiul de aproximare

legislativă vine şi el în sprijinul procesului de reformă economică şi, prin urmare,

al integrării cu succes a ţărilor partenere în Uniunea Europeană.

22

CAPITOLUL III – PARTICULARITĂŢI ALE PROCESULUI DE

ADERARE A ROMÂNIEI LA UNIUNEA EUROPEANĂ

SECŢIUNEA I. PRELIMINARIILE ADERĂRII

1. Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi

Comunitatea Europeană şi statele membre, pe de altă parte

Baza legală a relaţiilor dintre România şi Uniunea Europeană o reprezintă

Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi

Comunitatea Europeană şi statele membre, pe de altă parte, semnat la 1 februarie

1993, Acord ce a intrat în vigoare la 1 februarie 1995.1

Obiectivele asocierii prevăzute în art.1 sunt:

asigurarea unui cadru adecvat pentru dialogul politic dintre părţi,

care să permită dezvoltarea unor legături politice strânse;

promovarea dezvoltării comerţului, precum şi a relaţiilor economice

între părţi, sprijinind astfel dezvoltarea economică în România;

asigurarea unei baze pentru cooperarea economică, socială,

financiară şi culturală;

sprijinirea eforturilor României de dezvoltare a economiei, de

desăvârşire a tranziţiei într-o economie de piaţă şi de consolidare a

democraţiei;

stabilirea unor instituţii adecvate pentru a face asocierea efectivă;

asigurarea unui cadru pentru integrarea graduală a României în

Comunitate.

A. În ceea ce priveşte crearea cadrului instituţional, se apreciază că un

dialog politic regulat va consolida apropierea dintre România şi Comunitate, va

sprijini schimbările politice şi economice în curs de desfăşurare în această ţară şi

va contribui la stabilirea de forme noi de cooperare.

La nivel ministerial, dialogul politic va avea loc în cadrul Consiliului de

Asociere (constituit din reprezentanţi ai Guvernului României, pe de o parte, şi

1 A fost promulgat de Preşedintele României la 5 aprilie 1993 şi a fost ratificat prin Legea nr.20/12 aprilie 1993, publicat în Monitorul Oficial nr.73/1993.

23

membri ai Consiliului şi ai Comisiei Europene, pe de altă parte) care are

responsabilitatea generală pentru respectarea acestui Acord. La nivel parlamentar,

dialogul politic se va realiza în cadrul Comitetului Parlamentar de Asociere care

cuprinde membri ai Parlamentului României şi membri ai Parlamentului

European.

B. Un alt punct important prevăzut în Acord (art.6) îl reprezintă

respectarea principiilor democratice şi a drepturilor omului stabilite în Actul

Final de la Helsinki şi Carta de la Paris pentru o Nouă Europă, precum şi a

principiilor economiei de piaţă.

C. În privinţa liberalizării circulaţiei mărfurilor, serviciilor, România şi

Comunitatea au stabilit gradual o zonă de liber schimb bazată pe obligaţii

reciproce şi echilibrate, în concordanţă cu prevederile Acordului de Asociere şi

cele ale Acordului General pentru tarife vamale şi comerţ (GATT). O atenţie

deosebită este acordată regimului taxelor vamale, în acest sens stabilindu-se un

calendar al reducerilor taxelor la import şi export între Comunitate şi România,

defalcat pe 10 ani (art.10-11).

Acordul nu exclude prohibiţiile sau restricţiile la import, export sau tranzit,

justificate pe temeiurile moralităţii publice, politicii sau securităţii publice,

protecţiei sănătăţii şi vieţii, protecţiei resurselor naturale, a tezaurelor, a

proprietăţii intelectuale, industriale sau comerciale sau a reglementărilor

referitoare la aur şi argint (art.3).

Cele două părţi se vor abţine de la orice măsuri sau practici de natură

fiscală interne care ar introduce, direct sau indirect, o discriminare între produsele

unei părţi şi produsele similare originare din teritoriul celeilalte părţi (art.

27alin.1).

Sunt stabilite măsuri de protecţie pentru situaţiile neprevăzute ce pot apărea

în timpul derulării Acordului, în acest sens fiind instituit un Consiliu de Asociere

cu rol în supravegherea respectării prevederilor Acordului.

D. De asemenea s-au pus bazele liberalizării circulaţiei persoanelor. În

acest sens, în scopul facilitării restructurării resurselor de forţă de muncă, urmare

24

a restructurării economice din România, Comunitatea va furniza asistenţă tehnică

pentru crearea unui sistem adecvat de asigurări sociale, conform art. 89 (art.44).

Pentru a facilita cetăţenilor din Comunitate şi celor din România iniţierea şi

desfăşurarea în mod regulat de activităţi profesionale în România şi, respectiv, în

Comunitate, Consiliul de Asociere va examina măsurile necesare ce trebuie luate

pentru a asigura recunoaşterea reciprocă a calificărilor (art.47).

E. România şi statele membre ale Uniunii s-au angajat să asigure circulaţia

liberă a capitalului privind investiţiile directe făcute în companii înfiinţate

conform legilor în vigoare în ţara gazdă şi investiţiile făcute conform prevederilor

Acordului, lichidarea sau repatrierea acestor investiţii şi a oricărui profit rezultat

din acestea. Nu se vor introduce noi restricţii valutare la circulaţia de capital şi la

plăţile curente aferente. În plus, sunt stabilite incompatibilităţile cu buna

funcţionare a relaţiilor comerciale între părţi (art.64 alin1).

F. Pentru o mai eficientă protecţie a drepturilor de proprietate

intelectuală, industrială şi comercială, România se obligă ca, până la sfârşitul

celui de-al cincilea an de la intrarea în vigoare a Acordului, să solicite aderarea la

Convenţia de la Munchen privind acordarea patentelor europene (din 5 octombrie

1973), precum şi la celelalte convenţii multilaterale referitoare la aceste drepturi

la care statele membre sunt părţi sau pe care le aplică de facto. Scopul este acela

de a se asigura un nivel de protecţie similar cu cel din Comunitate (art.67).

G. România se angajează să depună eforturi pentru ca legislaţia internă să

devină, gradual, compatibilă cu cea a Comunităţii. Astfel, armonizarea legislaţiei

se va extinde în special in următoarele domenii: vamal, al societăţilor comerciale,

bancar, al proprietăţii intelectuale, al protecţiei forţei şi locurilor de muncă, al

securităţii sociale, al securităţii financiare, al concurenţei, al protecţiei sănătăţii şi

vieţii oamenilor, animalelor şi plantelor, al protecţiei consumatorilor, impozitării

indirecte, în domeniul nuclear, al transporturilor şi în cel legat de mediu (art.69-

70). Pentru aplicarea acestor măsuri, Comunitatea va furniza României asistenţă

tehnică sub forma de schimb de experţi, furnizare de informaţii, organizare de

25

seminarii, activităţi de formare, ajutor pentru traducerea legislaţiei din

Comunitate (art.71).

H. Toate aceste deziderate pot fi realizate în condiţiile unui schimb

reciproc şi efectiv de informaţii. Se va acorda prioritate programelor menite să

pună la dispoziţia publicului larg informaţiile de baza privind Comunitatea şi

cercurilor de specialişti din România, inclusiv accesul la bazele de date

comunitare (art. 92).

În vederea realizării tuturor obiectivelor Acordului, România beneficiază

de asistenta financiară temporară din partea Comunităţii, sub forma de donaţii şi

împrumuturi PHARE, inclusiv de la Banca Europeană de Investiţii (art.100-105).

2. Cererea de aderare a României la Uniunea Europeană

România a prezentat cererea de aderare la Uniunea Europeană pe 22 iunie

1995.

În conformitate cu prevederile art. O al Tratatului de la Maastricht, la

cererea Consiliului, Comisia a adoptat Opinia asupra cererii de aderare a

României la UE, aplicând criteriile stabilite la Consiliul European de la

Copenhaga, din iunie 1993, Opinie publicată pe 16 iunie 1997.

În ceea ce priveşte criteriul politic – stabilitatea instituţiilor garante ale

democraţiei, statului de drept, drepturilor omului, respectului minorităţilor şi

protecţiei lor, s-a apreciat la acea vreme că România are instituţii care tind spre

stabilitate, dar ele trebuie consolidate prin acordarea unui respect mai mare, în

practica, statului de drept, la toate nivelurile structurilor guvernamentale. Eforturi

considerabile urmau a fi depuse pentru respectarea drepturilor minorităţilor

naţionale, a copiilor din orfelinate, pentru îmbunătăţirea sistemului judiciar.

S-au subliniat şi progresele înregistrate de România referitoare la criteriul

economic – existenţa unei economii de piaţă funcţionale, ca şi capacitatea de a

face faţă presiunilor concurenţei şi forţelor pieţei existente în Uniune. Primii paşi

în vederea creării unei economii de piaţă fuseseră făcuţi, preţurile fiind în mare

măsură liberalizate, dar dreptul de proprietate asupra pământului nu era pe deplin

26

garantat. S-a apreciat că s-a îmbunătăţit capacitatea de competitivitate a

economiei româneşti, mai ales prin abordarea problemelor legate de distorsiuni

majore, cum ar fi preţurile scăzute la energie, accelerarea privatizării şi începerea

lichidării întreprinderilor de stat, mari generatoare de pierderi. Totuşi o mare

parte a industriei era considerată învechită, iar agricultura trebuia modernizată.

Capacitatea României de a-şi asuma acquis-ul (capacitatea de a-şi asuma

obligaţiile impuse de calitatea de membru, printre care se află şi aderarea la

uniunea politică, economică şi monetară) a fost apreciată ca având un ritm destul

de lent. Astfel, legislaţia românească a preluat numai o mică parte din acquis-ul

ce se referă la elementele esenţiale ale pieţei unice, inclusiv concurenţa, cu

excepţia celei referitoare la proprietatea intelectuală. Era necesar un proces major

şi susţinut de reformă în cadrul structurilor administrative.

Având în vedere aceste considerente, Comisia a subliniat că negocierile

pentru aderarea României la UE vor fi deschise de îndată ce se va înregistra un

progres semnificativ în satisfacerea de către România a condiţiilor statutului de

membru, definite de Consiliul European de la Copenhaga.1 Strategia consolidată

de preaderare va ajuta România să se pregătească mai bine pentru a-şi îndeplini

obligaţiile ce derivă din statutul de membru şi să acţioneze pentru ameliorarea

deficienţelor identificate în Opinii.

SECŢIUNEA A II-A. STRATEGIA DE PREADERARE

1. Noţiuni introductive

După recunoaşterea ţărilor din Europa Centrală ca posibile viitoare

membre, UE a trebuit să decidă modul în care urma să sprijine procesul de

integrare. Prin urmare, la Reuniunea de vârf de la Essen din decembrie 1994, s-au

pus bazele strategiei de pregătire a ţărilor asociate din Europa Centrală pentru

1 Prima rundă de negocieri cu România a început la 14 iunie 2000, la care au participat şi Malta, Slovacia, Letonia, Lituania şi Bulgaria.

27

aderare, cunoscută în general sub numele de strategie de preaderare, care

presupune trei elemente principale:

Aplicarea Acordurilor Europene;

Programele PHARE de asistenţă financiară;

Un dialog structurat care să reunească statele membre şi ţările candidate

in vederea examinării unor chestiuni de interes general.1

Strategia de preaderare este un ansamblu de măsuri cu caracter politic,

economic şi legislativ, care acoperă toate domeniile de activitate ce ţin de

competenţa comunitară şi vizează satisfacerea de către statele care doresc să

devină membre ale UE a criteriilor de aderare stabilite de Consiliile Europene de

la Copenhaga (din iunie 1993) şi Madrid (din decembrie 1995).

Plecând de la propunerile formulate de către Comisia Europeană în Agenda

2000, Consiliul European de la Luxemburg din decembrie 1997 a lansat Strategia

consolidată de preaderare pentru candidaţii din Europa Centrală şi de Est, ale

cărei principale elemente sunt: Acordurile Europene, Parteneriatele pentru

Aderare împreuna cu Programele Naţionale de Adoptare a Acquis-ului

Comunitar, asistenţa financiară de preaderare (programele PHARE, ISPA şi

SAPARD) şi deschiderea accesului ţărilor candidate la programele şi agenţiile

comunitare.

România a adoptat prima strategie proprie având ca obiectiv pregătirea

pentru admiterea în UE în iunie 1995 o dată cu depunerea cererii de aderare la UE

(aşa-numita Strategie de la Snagov, după numele localităţii unde a avut loc

elaborarea acestui document şi semnarea acestei declaraţii de acceptare a

obiectivului integrării europene de către toate forţele politice parlamentare ale

momentului).2

1 Viorel Marcu, Drept comunitar general, Lumina Lex, Bucureşti, 2002, pag.61.2 Ion Jinga, Andrei Popescu, Integrarea Europeană-Dicţionar de termeni comunitari, Lumina Lex

28

2. Instrumentele strategiei de preaderare

Uniunea Europeană acordă finanţare prin intermediul Programului

PHARE, alături de împrumuturile asigurate de Banca Europeană de Investiţii, în

cooperare cu Fondul Monetar Internaţional. Capitalul de investiţii pentru ţările

partenere este canalizat prin Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

A. Programul PHARE

A fost elaborat iniţial ca reacţie imediată la problemele structurale cu care

se confruntau ţările Europei Centrale, actualmente fiind una dintre pietrele de

temelie ale strategiei de preaderare.1

Programul este primul instrument financiar nerambursabil al strategiei de

preaderare, promovând dezvoltarea infrastructurii şi cooperarea intraregională,

precum şi consolidarea democraţiei. A fost înfiinţat la începutul anului 1989

pentru Polonia şi Ungaria (primele două ţări în care s-a realizat trecerea de la

regimul comunist la democraţie, de unde acronimul), programul extinzându-se

treptat în celelalte ţări partenere din regiune.

Programul se concentrează asupra a două aspecte:

Dezvoltarea instituţională, sprijinirea guvernelor ţărilor candidate în

implementarea acquis-ului comunitar;

Investiţiile, sprijinirea ţărilor candidate în efortul de a-şi alinia

activităţile industriale şi infrastructura pe baza standardelor UE, prin

mobilizarea investiţiilor solicitate.

Între 1990-2000, România a beneficiat de peste 1,5 miliarde Euro prin

programul PHARE. În prezent, PHARE se concentrează în România asupra a trei

mari sectoare: dezvoltare regională, dezvoltare instituţională şi sprijinirea

investiţiilor în vederea implementării acquis-ului.

Comisia Europeană, după negocieri cu ţările candidate, elaborează un

program naţional PHARE pentru fiecare ţară, precum şi programe multi-anuale şi

orizontale care includ proiectele ce vor fi realizate, supuse în prealabil aprobării

1 România primeşte anual o sumă de 250 de milioane de EURO, fiind a doua ţară candidată, după Polonia, în privinţa volumului fondurilor alocate.

29

comitetului de gestiune a programului, compus din reprezentanţi ai Statelor

Membre.

B. Programul ISPA

Instrument for Structural Policies for pre-Accession este cel de-al doilea

instrument financiar nerambursabil conceput pentru sprijinirea ţărilor candidate în

procesul de aderare la UE. ISPA oferă sprijin financiar pentru investiţii în

domeniul protecţiei mediului şi al transporturilor, pentru a accelera procesul de

armonizare a legislaţiei ţărilor candidate cu normele europene în aceste două

sectoare.

România va beneficia de sume cuprinse între 240-270 milioane Euro pe an,

fiind cel de-al doilea mare beneficiar, după Polonia.

În sectorul transporturilor, se acordă prioritate investiţiilor destinate

integrării sistemului românesc de transport în cel al UE, precum şi viitoarei

Reţele Trans Europene (Trans European Network - TEN). De asemenea, se

acordă o importanţă deosebită îmbunătăţirii legăturilor cu alte state candidate în

domeniul transporturilor, precum şi îmbunătăţirii sistemului naţional de transport

prin completarea anumitor porţiuni de drum.

Principala prioritate a programului ISPA în domeniul protecţiei mediului

este sprijinirea României în procesul de adoptare a legislaţiei europene în ceea ce

priveşte protecţia mediului. O atenţie specială este acordată apei potabile, tratării

apelor uzate şi evacuării gunoiului menajer.

C. Programul SAPARD

Special pre-Accession Programme for Agriculture and Rural Development

este cel de-al treilea instrument financiar nerambursabil conceput pentru a sprijini

ţările candidate în abordarea reformei structurale în sectorul agricol şi în alte

domenii legate de dezvoltarea rurală, precum şi în implementarea acquis-ului

comunitar referitor la CAP (Common Agricultural Policy - Politica Agricolă

Comună) şi la legislaţia aferentă.

30

S-a stabilit ca în perioada 2000-2006 România să primească 150 milioane

Euro/an, fiind cel de-al doilea mare beneficiar după Polonia. În plus, Guvernul

României va contribui cu suma de 50 milioane Euro.

SAPARD finanţează proiecte majore din domeniul agricol şi al dezvoltării

rurale. România a identificat patru măsuri prioritare care urmează să fie finanţate

în cadrul acestui program:

Îmbunătăţirea activităţilor de prelucrare şi comercializare a

produselor agricole şi pescăreşti;

Dezvoltarea şi îmbunătăţirea infrastructurii rurale;

Dezvoltarea economiei rurale (investiţii în companiile cu profil

agricol; diversificare economică; silvicultură);

Dezvoltarea resurselor umane (îmbunătăţirea activităţii de instruire

profesionale; asistenţă tehnică, inclusiv studii menite să sprijine

pregătirea şi monitorizarea programului, campanii de informare şi

publicitate).

SECŢIUNEA A III-A. PROGRAMUL NAŢIONAL DE ADERARE A ROMÂNIEI

LA UE ŞI EVALUAREA DE CĂTRE COMISIA EUROPEANĂ A MODULUI DE

TRANSPUNERE A ACESTUIA

1. Aspecte teoretice cu privire la Programul Naţional de Aderare

Continuarea eforturilor pentru îndeplinirea angajamentelor asumate prin

Acordul instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile

europene şi statele membre, pe de altă parte, a determinat România să elaboreze,

în decembrie 2001 “Programul de măsuri pentru intensificarea şi accelerarea

pregătirilor în vederea aderării României la UE, pentru perioada 2002-2004”.

Acesta a avut la baza angajamentele asumate de România în documentele de

poziţie prezentate conferinţelor de aderare, recomandările Comisiei Europene din

Raportul de ţară pe 2001, precum şi priorităţile specificate în Parteneriatul de

Aderare între România şi Uniunea Europeană pe anii 2002 şi 2003.

31

Programul cuprinde măsurile care se impun pentru realizarea unor progrese

semnificative pe linia îndeplinirii criteriilor economice de aderare, a criteriului

privind capacitatea de asumare a obligaţiilor de stat membru, accelerarea

procesului de transpunere în legislaţia naţională a reglementărilor comunitare,

accelerarea negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană.

Un document de o deosebită importanţă, reprezentând instrumentul pentru

aplicarea strategiei întărite de preaderare pe plan intern este Programul Naţional

de Aderare a României la Uniunea Europeană (PNAR). Orizontul de timp

acoperit de PNAR 2002 este 2002-2005, defalcat pe termen scurt (2003 şi 2003)

şi termen mediu (2004 şi 2005). La actualizarea lui au fost avute în vedere

prevederile Programului de Guvernare pe perioada 2001-2004 şi ale Planului de

Acţiune pe anii 2002 şi 2003 pentru aplicarea acestui program, prevederile

Programului Economic de Preaderare al României, observaţiile din ultimul

Raport periodic privind România al Comisiei Europene (noiembrie 2001),

comentariile Comisiei Europene asupra unor capitole din PNAR 2001.

În acelaşi timp s-a acordat o atenţie maximă asigurării continuităţii şi

consecvenţei în raport cu versiunile anterioare ale PNAR.

2. Prezentarea Programului Naţional de Aderare a României la Uniunea

Europeană (2002-2005)

A. CRITERIILE POLITICE

a.) DEMOCRAŢIA ŞI STATUL DE DREPT

PUTEREA JUDECĂTOREASCĂ

Situaţia actuală

Consiliul Superior al Magistraturii a adoptat în anul 2001 “Codul

deontologic al magistraţilor”, devansând termenul stabilit iniţial. Acesta

formulează standarde ale conduitei magistratului, solicitând ca acesta să apere

independenţa justiţiei şi să-şi exercite funcţia cu obiectivitate şi imparţialitate.

32

Pentru consolidarea independenţei sistemului judiciar şi eliminarea

imixtiunilor în activitatea judecătorilor şi procurorilor au fost modificate şi

completate prevederile Legii nr.92 / 1992 pentru organizarea judecătorească, în

temeiul următoarelor principii:

întărirea rolului CSM pentru a asigura independenţa judecătorilor şi a

instanţelor judecătoreşti şi organizarea lui ca instituţie publică autonomă,

având un aparat propriu, care să constituie o autoritate reprezentativă a

justiţiei;

consolidarea statutului magistraţilor;

reintroducerea principiului colegialităţii pentru judecarea cauzelor în

primă instanţă;

crearea cadrului legal pentru înfiinţarea instanţelor specializate pentru

soluţionarea proceselor cu minori, a litigiilor şi conflictelor de muncă, a

litigiilor comerciale, fiscale sau administrative;

reanalizarea, din punct de vedere geografic, a instanţelor judecătoreşti:

înfiinţarea de noi instanţe şi transformarea instanţelor cu număr redus de

cauze în sedii secundare.

Consolidarea rolului Institutului Naţional de Magistratură reprezintă o

prioritate şi în perioada următoare. Prin adoptarea unui nou Regulament de

admitere în INM a fost schimbată procedura de recrutare a viitorilor auditori de

justiţie, activitatea Institutului cuprinzând atât pregătirea iniţială a magistraţilor,

cât şi pregătirea continuă, ca etapa distinctă de instruire.

Priorităţi pe termen scurt şi mediu

Demararea procesului de informatizare a instanţelor, stabilirea unui

sistem legislativ de documentare accesibil instanţelor şi parchetelor,

stabilirea unui sistem performant de gestionare a dosarelor;

Pregătirea magistraţilor şi grefierilor în noile materii ale dreptului

naţional şi în drept comunitar, deontologie, administrarea instanţelor;

33

Crearea şi pregătirea unei reţele de formatori în materie de drept

comunitar, corespondenţi judiciari, CEDO, civil, penal.

MĂSURI ANTICORUPŢIE

Situaţia actuală

Combaterea corupţiei s-a aflat permanent în atenţia autorităţilor române, iar

eforturile întreprinse în ultima perioadă demonstrează voinţa pentru întărirea

capacităţii instituţionale în scopul eficientizării luptei împotriva corupţiei. În urma

adoptării de către Guvern a Programului Naţional de Prevenire a Corupţiei şi a

Planului Naţional de Acţiune împotriva Corupţiei s-au luat următoarele măsuri:

lărgirea sferei persoanelor care intră sub incidenţa Legii pentru declararea şi

controlul averii demnitarilor, magistraţilor, funcţionarilor publici şi a unor

persoane cu funcţii de conducere; accesul procurorului la toate informaţiile

necesare anchetei privind săvârşirea faptelor de corupţie; crearea unei reţele de

corespondenţi naţionali pentru cooperare juridică şi judiciară internaţională şi a

unei reţele internaţionale de experţi şi magistraţi cu atribuţii în domeniul

prevenirii şi combaterii corupţiei şi criminalităţii organizate din ţările din SE

Europei.1

Înfiinţarea Parchetului Naţional Anticorupţie reprezintă un pas înainte în

acest domeniu, acesta fiind conceput ca un parchet specializat în combaterea

infracţiunilor de corupţie pe întreg teritoriul ţării, având autonomie în cadrul

Ministerului Public, fiind independent în raport cu instanţele judecătoreşti şi cu

parchetele de pe lângă acestea, precum şi în relaţiile cu celelalte autorităţi

publice.2

1 În ceea ce priveşte armonizarea legislativă, acest proces se află într-un stadiu avansat în domeniul asistenţei judiciare internaţionale în materie penală, fiind adoptată şi o lege privind transferul persoanelor condamnate în străinătate.2 În acelaşi timp, Ministerul Justiţiei a întreprins acţiuni care contribuie la realizarea şi publicarea anuală a unui raport privind evoluţia fenomenului corupţiei în România şi eficienţa măsurilor adoptate pentru controlul acestuia.

34

Priorităţi pe termen scurt şi mediu

Consolidarea cadrului instituţional în lupta împotriva corupţiei;

Îmbunătăţirea structurilor existente în vederea întăririi legăturilor

dintre acestea;

Dezvoltarea unei infrastructuri care să susţină activităţile de

combatere a corupţiei şi crimei organizate;

Elaborarea cadrului legislativ anticorupţie îmbunătăţit conform

standardelor europene şi adoptarea de măsuri de prevenire a corupţiei:

adoptarea legii lobby-ului, reforma instituţională, a administraţiei

publice, accelerarea procedurilor pentru ca România să devină parte la

Convenţia OECD privind combaterea corupţiei în rândul funcţionarilor,

consolidarea relaţiei cu societatea civilă, conştientizarea de către

societate a cauzelor, consecinţelor şi costurilor corupţiei, cooperarea cu

ONG-uri şi mass media.

b.) DREPTURILE OMULUI ŞI PROTECŢIA MINORITĂŢILOR

PROTECŢIA COPILULUI

Situaţia actuală

Evoluţia înregistrată în perioada iunie 2001-mai 2002 pe fiecare dintre

domeniile prioritare se poate sintetiza astfel: dezinstituţionalizarea copiilor aflaţi

în sistemul rezidenţial de îngrijire şi prevenire a instituţionalizării1; integrarea

copiilor / elevilor cu deficienţe din învăţământul special în învăţământul de masă;

reintegrarea socială a copiilor străzii; îmbunătăţirea şi armonizarea legislaţiei în

domeniu.

1 Numărul de copii instituţionalizaţi a scăzut de la 57 181 la începutul anului 2001 la 49 965 la sfârşitul aceluiaşi an.

35

Priorităţi pe termen scurt şi mediu

Continuarea dezvoltării şi diversificării serviciilor comunitare pentru

protecţia copilului;

Restructurarea sau închiderea instituţiilor rezidenţiale de tip vechi,

inclusiv a celor care protejează copii cu handicap;

Dezvoltarea reţelei de asistenţi maternali profesionişti şi

diversificarea acesteia astfel încât să poată fi integrat un număr cât mai

mare de copii, precum şi să asigure protecţia unor categorii speciale de

copii;

Promovarea unor programe privind intervenţii eficiente în favoarea

celor care sunt aproape de ieşirea din sistem;

Elaborarea standardelor de calitate pentru toate tipurile de servicii de

protecţie a copilului, inclusiv reevaluarea normelor sanitar-veterinare

necesare pentru funcţionarea adecvată a serviciilor şi instituţiilor din

sistem;

Dezvoltarea unui sistem legislativ unitar şi armonizat cu legislaţia

internaţională / comunitară în domeniul protecţiei copilului.

DREPTURILE ŞI PROTECŢIA MINORITĂŢILOR

Situaţia actuală

Ratificarea “Convenţiei–cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale a

Consiliului Europei” a marcat orientarea clară a României spre promovarea

stabilităţii instituţionale prin garantarea democraţiei, a statului de drept, a

drepturilor omului şi protecţia drepturilor minorităţilor. Prima monitorizare a

modului în care România respectă această convenţie s-a încheiat cu rezultate

pozitive, în martie 2002 fiind adoptate şi date publicităţii comentariile şi

recomandările Consiliului Europei.

36

Prin aprobarea Legii privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de

discriminare s-au transpus în legislaţia românească două componente ale acquis-

ului comunitar referitor la politicile sociale: principiul tratamentului egal acordat

persoanelor indiferent de originea lor socială, rasială sau etnică şi principiul

privind aplicarea unui tratament egal în privinţa ocupării forţei de muncă.1

Priorităţi pe termen scurt şi mediu

Lupta împotriva discriminării;

Îmbunătăţirea situaţiei rromilor: promovarea egalităţii de şanse în

comunităţile de rromi, informarea şi formarea liderilor / formatorilor de

opinie rromi, facilitarea participării active a comunităţilor de rromi la viaţa

economică, socială, culturală şi politica românească şi îmbunătăţirea

accesului acestora la serviciile de sănătate.

DREPTURILE CIVILE ŞI POLITICE

Situaţia actuală

Dispoziţiile din Codul penal şi din Codul de procedură penală referitoare la

infracţiuni contra demnităţii şi infracţiuni contra autorităţii au fost modificate şi

completate astfel: infracţiunea de insultă este sancţionată numai cu amendă,

eliminându-se pedeapsa închisorii, în prezent prevăzută alternativ cu amenda; la

infracţiunea de calomnie pedeapsa închisorii este prevăzută de la 2 luni la 2 ani,

iar în prezent are ca minim 3 luni, iar ca maxim 3 ani; săvârşirea infracţiunii de

ultraj se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani, în reglementarea actuală

aceasta situându-se între 3 luni şi 4 ani; infracţiunea de ofensă contra autorităţii a

fost abrogată.

În domeniul protecţiei persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu

caracter personal, România a adoptat legi în conformitate cu directivele UE:

protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi

libera circulaţie a acestor date, protecţia vieţii private în domeniul 1 Din anul 2002, România participă la Programul Comunitar de Acţiune pentru Combaterea Discriminării (2001-2002), Departamentul pentru Relaţii Interetnice implicându-se în derularea unor proiecte şi acţiuni menite să promoveze cooperarea transnaţională în domeniul luptei împotriva discriminării.

37

telecomunicaţiilor. În conformitate cu Legea nr. 677 / 2001, ca autoritate de

supraveghere a prelucrării circulaţiei datelor cu caracter personal a fost desemnată

instituţia Avocatului Poporului.

Prin adoptarea Legii privind prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe

umane au fost incriminate diversele forme pe care le poate îmbrăca traficul de

fiinţe umane, precum şi exploatarea unor persoane, stabilindu-se sancţiuni severe,

mult mai aspre dacă persoanele traficate au fost minore sau acţiunile de trafic au

avut drept urmare sinuciderea sau moartea victimei; au fost introduse dispoziţii

speciale privind protecţia fizică şi psihică, recuperarea şi reintegrarea socială a

persoanelor traficate.

În cadrul sistemului penitenciar au fost demarate acţiuni care vizează

soluţionarea unor aspecte prioritare ale acestui sistem, în vederea asigurării unor

condiţii de mediu şi viaţă normale persoanelor private de libertate.

Priorităţi pe termen scurt şi mediu

Modificarea legii de executare a pedepselor în conformitate cu

standardele europene şi elaborarea statutului personalului din penitenciare

(demilitarizare);

Înfiinţarea de noi centre de reintegrare socială şi supraveghere şi

informatizarea acestor servicii;

Completarea cadrului legislativ în domeniul combaterii crimei

organizate, în special a traficului de fiinţe umane, precum şi îmbunătăţirea

asistenţei pentru victimele traficului de fiinţe umane.

38

B. CRITERIILE ECONOMICE

Relansarea creşterii economice a devenit o prioritate a politicii

macroeconomice1, pornindu-se de la importanţa sa atât pentru asigurarea

condiţiilor de realizare a criteriilor de aderare la UE, cât şi pentru creşterea

nivelului de trai2.

Implementarea Planului de acţiune al Programului de guvernare pe

perioada 2001-2004 va asigura atingerea obiectivului major de realizare a unei

creşteri economice durabile, în ritmuri care să permită reducerea decalajelor faţă

de ţările europene şi în condiţii de eficienţă sporită.

Având în vedere ca dinamica stocului intern de capital este un factor

decisiv în menţinerea creşterii economice rapide şi permanente, se va acorda o

atenţie deosebită punerii în stare de normalitate a corelaţiei consum-economie-

investiţii. Punerea în aplicare a măsurilor de îmbunătăţire reală a mediului de

afaceri va face ca perioada 2002-2005 să se caracterizeze printr-o relansare

semnificativă a procesului investiţional. Stimularea investiţiilor a devenit deja o

realitate, accentul fiind pus pe sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii. Totodată

se are în vedere redresarea investiţiilor publice pentru care vor fi alocate resurse

bugetare anuale din ce în ce mai mari.

Relansarea economică va face posibilă o creştere reală a veniturilor şi, în

consecinţă, a consumului individual efectiv al unei familii, fără a afecta

indicatorii de performanţă ai economiei. Pe ansamblu, creşterea ratei de

economisire şi cea a ratei de autofinanţare, împreună cu transferurile de capital,

vor asigura suportul financiar pentru creşterea de durată şi la niveluri ridicate a

investiţiilor.

1 În condiţiile dinamicii mai accentuate a exporturilor, deficitul comercial pe primele patru luni ale anului 2002 a fost de 1,1 de mld. De USD, diminuându-se cu aproximativ 175 de mil. de USD, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.2 Pentru aceeaşi perioadă, procesul de dezinflaţie a continuat. Astfel rata medie a inflaţiei a fost în perioada ianuarie-aprilie 2002 de 1,5%, comparativ cu 2,7% cât s-a realizat în perioada corespunzatoare a anului anterior.

39

Satisfacerea cererii interne se va realiza fără a se neglija rolul cererii

externe. Exportul net de bunuri şi servicii estimat îşi va diminua treptat

contribuţia negativă la creşterea reală a produsului intern brut datorită dinamicii

mai pronunţate a exporturilor de bunuri şi servicii faţă de importuri, dar şi datorită

unei îmbunătăţiri sensibile a structurii schimburilor externe, cu efecte asupra

indicatorilor de competitivitate.

O prioritate a Guvernului pentru perioada 2003-2005 o reprezintă

reducerea inflaţiei, preconizându-se o reducere graduală a acesteia astfel încât în

anul 2005 rata medie anuală să se exprime printr-o singură cifra, în principal

datorită: accelerării reformelor, în special în ceea ce priveşte ajustările structurale;

menţinerii unei politici monetare prudente; diminuării presiunii asupra leului şi a

deprecierii cursului de schimb.

Pe piaţa muncii, un obiectiv important va fi creşterea gradului de ocupare a

populaţiei active, dezvoltarea spiritului întreprinzător al angajatorilor şi al

persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, creşterea mobilităţii,

adaptabilităţii forţei de muncă prin promovarea conceptului de pregătire continuă,

garantarea şanselor egale între femei şi bărbaţi.

Agricultura, ramura de bază a economiei, având implicaţii multiple asupra

complexului economic naţional, dar şi asupra asigurării consumului populaţiei, se

estimează să se dezvolte în perioada 2003-2005 într-un ritm mediu anual de 4,5

%, rezultat dintr-un ritm de creştere de 3,7 % pentru sectorul vegetal şi de 6,1 %

pentru sectorul creşterii animalelor.

În concluzie, dezvoltarea economică se bazează pe un echilibru adecvat al

corelaţiei consum-economisire-investiţii, în condiţii de eficienţă a activităţii

economice şi de utilizare mai bună a resurselor umane. Se vor crea premisele

pentru accelerarea procesului de apropiere şi complementaritate a economiei

româneşti cu economiile dezvoltate, astfel încât obiectivul integrării României în

Uniunea Europeană să poată fi realizat într-un orizont scurt de timp.

40

C. CAPACITATEA DE ASUMARE A OBLIGAŢIILOR DE STAT MEMBRU

AL UE

LIBERA CIRCULAŢIE A MĂRFURILOR

În luna martie 2002 au fost deschise negocierile aferente Capitolului 1 –

Libera circulaţie a mărfurilor.

Măsurile principale pe termen scurt se referă la întărirea controlului

calităţii produselor alimentare şi echiparea laboratoarelor autorităţii de control al

calităţii., dezvoltarea infrastructurii pentru evaluarea şi certificarea calităţii şi a

conformităţii calităţii produselor alimentare cu prevederile legale în domeniu.

Cu privire la sistemul achiziţiilor publice, se doreşte adoptarea legislaţiei

privind situaţiile şi modul în care contestatarii au dreptul de a apela la procedura

de conciliere, aceasta asigurând condiţiile pentru o rezolvare operativă a litigiilor,

dezvoltarea sistemului de monitorizare a achiziţiilor publice, îmbunătăţirea

competitivităţii şi transparenţei procedurilor de lucru pentru acordarea

contractelor de achiziţie publică.

LIBERA CIRCULAŢIE A PERSOANELOR

Negocierile pentru acest capitol au fost deschise în cadrul Conferinţei de

Aderare din 21-22 martie 2002.

O prioritate pe termen scurt în acest domeniu o reprezintă alinierea

legislaţiei privind recunoaşterea reciprocă a calificărilor profesionale (în special, a

profesiilor de medic, farmacist, medic veterinar, avocat, arhitect) şi consolidarea

structurilor administrative necesare recunoaşterii reciproce a calificărilor

profesionale.

De asemenea, se urmăreşte punerea în circulaţie a noilor documente de

călătorie / identitate pentru cetăţenii străini, în conformitate cu normele

comunitare în materie, încheierea de noi acorduri referitoare la angajarea

41

lucrătorilor români în străinătate, pregătirea personalului din instituţiile

responsabile pentru implementarea acquis-ului comunitar în materie şi a regulilor

referitoare la coordonarea sistemelor de securitate socială, înfiinţarea Centrului de

informare şi documentare privind lucrătorii migranţi, dezvoltarea schimbului de

informaţii între instituţiile competente române şi cele corespondente din statele

membre şi cele asociate în domeniul coordonării sistemelor de securitate socială.

LIBERA CIRCULAŢIE A SERVICIILOR

În domeniul asigurărilor este necesară actualizarea cadrului legislativ şi

instituţional referitor la informaţiile şi documentele cerute pentru autorizarea

asiguratorilor, informaţiile care trebuie prezentate asiguraţilor înainte de

încheierea contractului de asigurare, protejarea intereselor asiguraţilor prin

crearea unui suport tehnic de informare promptă şi exactă asupra potenţialului

societăţilor de asigurare, precum şi a produselor principale şi de larg interes

public promovate de societăţile de asigurare.

În scopul consolidării sistemului bancar şi îmbunătăţirii eficienţei sale, se

au în vedere privatizarea Băncii Comerciale Române, implementarea

restructurării Casei de Economii şi Consemnaţiuni, în sensul pregătirii pentru

privatizare, eficientizarea activităţii de supraveghere bancară, inclusiv prin

cooperare cu alte autorităţi de supraveghere.

Cât despre piaţa de capital şi a valorilor mobiliare, se au în vedere

întărirea capacităţii administrative a CNVM, elaborarea reglementărilor contabile

pentru instituţiile care operează pe piaţa de capital şi a unor regulamente noi

privind bursele de mărfuri, serviciile de investiţii financiare şi pieţele

reglementate, precum şi organismele de plasament colectiv în valori mobiliare.

42

LIBERA CIRCULAŢIE A CAPITALURILOR

Priorităţile pe termen scurt se concentrează asupra continuării armonizării

legislative şi transpunerii acquis-ului comunitar în reglementările BNR privind

tranzacţiile prin intermediul instrumentelor de plată electronică şi, în special,

relaţia dintre emitent şi detinatar, finalizarea implementării sistemului electronic

de plăţi, promovarea unei legi speciale care să acorde BNR calitatea de instituţie

competentă în rezolvarea plângerilor legate de transferurile de credit

transfrontaliere, continuarea procesului de liberalizare a mişcărilor de capital

legate de alte fluxuri de capital cu influenţă semnificativă asupra economiei reale.

Un alt obiectiv îl reprezintă întărirea capacităţii instituţiilor româneşti

implicate în lupta împotriva spălării banilor şi a crimei organizate prin proiectarea

şi implementarea unui program de cooperare interinstituţională, instruirea

personalului entităţilor cu obligaţii de raportare în conformitate cu evoluţia

standardelor legale internaţionale.

DREPTUL SOCIETĂŢILOR COMERCIALE

Printre priorităţile în această materie se numără: îmbunătăţirea cadrului

legal şi instituţional în materia falimentului, elaborare unei aplicaţii informatice

pentru instanţe şi practicieni, crearea unei jurisprudenţe uniforme prin pregătirea

judecătorilor şi a celorlalţi practicieni în materia falimentului, actualizarea

permanentă a legislaţiei contabile în vigoare în conformitate cu evoluţiile

directivelor europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate.

DREPTUL DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

În vederea asigurării conformităţii legislaţiei naţionale cu cele două noi

tratate OMPI, autorităţile competenţe româneşti îşi propun revizuirea

Regulamentului de organizare şi funcţionare a ORDA, derularea unor programe

43

de perfecţionare a personalului ORDA, desfăşurarea unor acţiuni în scopul

reducerii pirateriei în domeniul dreptului de autor, implementarea sistemului

brevetului european prin continuarea procesului de pregătire atât pentru

specialiştii OSIM, cât şi pentru consilierii în proprietate industrială, magistraţi,

procurori, poliţie.

Procesul de prevenire şi combatere a contrafacerii va presupune şi

achiziţionarea de echipament informatic necesar furnizării de către OSIM a unor

servicii calificate, organelor de poliţie, parchetului şi vămii. În acelaşi timp,

România s-a obligat să înfiinţeze un tribunal de mărci comunitare la data aderării

sale la Uniunea Europeană şi să implementeze sistemul mărcii şi desenului

comunitar.

POLITICA ÎN DOMENIUL CONCURENŢEI

Pentru perioada care urmează România îşi propune următoarele obiective:

întărirea şi îmbunătăţirea capacităţii autorităţilor administrative din domeniul

concurenţei şi al controlului ajutorului de stat pentru asigurarea unui mediu

concurenţial capabil să facă faţă forţelor pieţei interne a Uniunii Europene;

completarea cadrului legislativ, în special în domeniul transporturilor şi

telecomunicaţiilor, şi aplicarea corectă şi efectivă a politicilor în domeniul

concurenţei şi ajutorului de stat.

AGRICULTURA

Pe termen scurt, prioritatea esenţială o reprezintă implementarea politicii

agricole comune care are în vedere următoarele aspecte: stabilirea unui registru

cadastral agricol realizat pe baza Recensământului General Agricol şi asigurarea

funcţionării efective a pieţei funciare; promovarea permanentă a conceptului de

agricultură ecologică prin instituţii specializate, înfiinţarea de ferme pilot cu

suprafaţa optimă specializate în agricultura ecologică; sprijinirea producătorilor

44

care trec de la agricultura tradiţională (convenţională) la cea ecologică, eliminarea

deşeurilor de pesticide.

De asemenea se urmăreşte elaborarea unui Program naţional pentru

evaluarea şi restructurarea unităţilor de tăiere a animalelor şi a celor de procesare

a cărnii şi laptelui în vederea atingerii standardelor de igienă prevăzute în

legislaţia UE.

PESCUITUL

În vederea armonizării legislaţiei româneşti şi transpunerii cerinţelor

comunitare în acest domeniu, se impune luarea următoarelor măsuri:

implementarea sistemului de raportare a capturilor şi debarcărilor, a

sistemului de comercializare şi etichetarea peştelui şi produselor din peşte,

a statisticii pescuitului;

elaborarea actului normativ privind condiţiile de acces ale navelor

străine de pescuit în apele teritoriale ale României, pe baza de reciprocitate,

similare condiţiilor aplicate în statele membre ale UE.

IMPOZITAREA

Negocierile pentru acest capitol au fost deschise în toamna anului 2001,

România elaborând documentul de poziţie complementar, în temeiul indicaţiilor

prevăzute în Poziţia Comuna a UE.

Printre obiectivele pe termen scurt şi mediu pe care ţara noastră trebuie să

le realizeze se află:

introducerea unui regim special al TVA-ului pentru producătorii

agricoli, micii întreprinzători, pentru obiectele de artă, de colecţie sau

antichităţi;

45

eliminarea unor scutiri de la plata TVA-ului incompatibile cu

directivele comunitare;

majorarea treptată a cotelor de accize pentru apropierea de nivelul

minim legiferat în UE;

creşterea graduală a cotei de impozit pe profit aferentă activităţilor

de export;

îmbunătăţirea unor prevederi în scopul diminuării riscului de

evaziune fiscală;

semnarea unor convenţii de evitare a dublei impuneri cu unele dintre

statele candidate;

finalizarea Codului de Procedură Fiscală;

îmbunătăţirea activităţii de colectare a veniturilor.

UNIUNEA ECONOMICĂ ŞI MONETARĂ

Strategia politicii monetare se va baza în continuare pe atingerea

agregatelor monetare. Cursul de schimb al leului va continua să reprezinte o

variabilă cheie în conceperea şi implementarea politicii monetare, politica de curs

urmând să sprijine cu prioritate obiectivul dezinflaţiei. Acest domeniu va fi

guvernat de un nou statut al Băncii Centrale care îi va întări, sub toate aspectele,

independenţa. Obiectivul fundamental al acesteia – asigurarea stabilităţii

preţurilor – va fi formulat fără ambiguitate şi politica monetară va fi degrevată de

urmărirea altor ţinte macroeconomice care ar putea prejudicia atingerea acestui

obiectiv.

În vederea armonizării normelor naţionale cu cele ale UE se vor întreprinde

următoarele măsuri:

îmbunătăţirea organizării şi performanţei sistemului de contabilitate

publică în concordanţă cu standardele europene în vigoare;

46

perfecţionarea finanţării bugetare pe bază de programe;

îmbunătăţirea sistemului de management al trezoreriei prin

înfiinţarea Unităţii de management a trezoreriei statului.

POLITICILE SOCIALE ŞI OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ

În realizarea obiectivului prioritar asumat în PNAR 2001, a fost elaborat

noul Cod al Muncii, ţinând cont de condiţiile sociale şi economice actuale. Acesta

asigură protecţia salariaţilor care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României,

indiferent de cetăţenie, precum şi cetăţenilor români care lucrează în străinătate,

în baza unor contracte încheiate cu un angajator român.

România s-a angajat să adopte următoarele măsuri:

punerea în aplicare a noului Cod al Muncii şi a legislaţiei conexe;

constituirea fondului de garanţie a salariilor;

pregătirea patronatelor şi sindicatelor pentru a putea contribui la

derularea programelor cu finanţare externă;

stimularea asumării de responsabilităţi de către partenerii sociali în

vederea soluţionării prin dialog social bipartid a problemelor sectoriale;

iniţierea unei campanii de informare a opiniei publice despre

legislaţia europeană şi naţională antidiscriminare;

mutarea accentului politicilor de protecţie a şomerilor de la măsurile

pasive către cele active;

asigurarea sustenabilităţii financiare a sistemului public de pensii

prin creşterea veniturilor şi raţionalizarea cheltuielilor şi acoperirea

integrală a influenţei inflaţiei şi a ratei de creştere a preţurilor asupra

pensiilor;

crearea unui sistem integrat şi unitar de acordare a prestaţiilor sociale

care să răspundă nevoilor tot mai diversificate ale familiilor în dificultate;

47

elaborarea unor proiecte privind organizarea şi funcţionarea de

centre şi servicii de tip privat adresate persoanelor cu handicap şi

reabilitarea vocaţională a acestor persoane, precum şi dezvoltarea

sistemului de monitorizare a promovării şi respectării drepturilor

persoanelor cu handicap.

ENERGIA

Ca urmare a progreselor realizate în restructurarea sectorului şi în preluarea

acquis-ului comunitar din domeniul energetic, în luna martie 2002 România a

deschis negocierile la capitolul 14 – “Energie”.

În sectorul gazelor naturale în anul 2002 s-a iniţiat procesul de privatizare a

S.C. DISTRIGAZ NORD S.A. si S.C. DISTRIGAZ SUD S.A. în scopul

privatizării sectorului de distribuţie a gazelor naturale, proces care se va finaliza

în cursul anului 2003. Au fost elaboraţi termenii de referinţă pentru angajarea

unui consultant internaţional de privatizare prin asistenţă PHARE.

Printre priorităţile pe termen scurt şi mediu se regăsesc1:

Elaborarea şi aplicarea Codului comercial pentru gaze naturale;

Reabilitarea Sistemului Naţional de Transport al Gazelor Naturale şi

a sistemelor de distribuţie;

Interconectarea Sistemului Naţional de Transport al Gazelor

Naturale la sistemul european de transport.

În documentul de poziţie pentru capitolul Energie, România solicită o

perioadă de tranziţie de 5 ani, de la momentul aderării, respectiv până la 31

decembrie 2011, din cauza costurilor mari necesare pentru crearea stocurilor

minime.

Continuarea formării stocurilor de ţiţei şi produse petroliere necesare

acoperirii consumului, conform angajamentului din documentul de poziţie şi în

1 În sectorul petrolier Directiva nr. 68 / 414 / CE privind obligaţia Statelor Membre de a menţine stocuri minime de ţiţei / produse petroliere, amendată cu Directiva nr. 98 / 93 / CE, reprezintă cea mai importantă reglementare comunitară din domeniu

48

baza unui calendar cu termene precise constituie priorităţi pe termen scurt şi

mediu.

Printre principalele obiective aprobate prin Strategia Naţională de

Dezvoltare Energetică pe termen mediu 2001-2004, restructurarea agenţilor

economici participanţi la această piaţă au reprezentat o prioritate acţiunile de

reformă / restructurare / reabilitare / dezvoltare şi pregătire pentru privatizarea

agenţilor economici participanţi la piaţa de energie vizând practic toate

companiile din domeniul energetic. Acestora li se adaugă finalizarea procesului

de privatizare a celor două filiale de distribuţie a energiei electrice; continuarea

lucrărilor de reabilitare, retehnologizare şi investiţii în domeniul termo şi

hidroenergetic; elaborarea unei strategii de privatizare pentru sectorul de

producţie şi începerea privatizării în acest domeniu.

În sectorul nuclear, obiectivele care trebuie atinse sunt următoarele;

implementarea de către Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor

Nucleare a recomandărilor Atomic Question Group incluse în “Raportul UE în

domeniul securităţii nucleare în contextul procesului de extindere”; completarea

Legii nr. 111 / 1996 cu prevederile Normelor Republicane de Control de Garanţii

Nucleare (conform standardelor de siguranţă nucleara ale UE) şi la Centrala

Nuclearoelectrică Cernavodă.

Modernizarea şi retehnologizarea capacităţilor de extracţie şi prelucrare,

continuarea închiderii şi conservării minelor neviabile şi atenuarea impactului

social ca urmare a închiderii acestora, precum şi privatizarea obiectivelor viabile

ce prezintă interes, inclusiv prin participarea investitorilor străini reprezintă

priorităţi în sectorul combustibililor solizi.

49

POLITICA INDUSTRIALĂ

Politica industrială a României ia în considerare prevederile conceptului de

dezvoltare durabilă, adoptat în ultimii ani de majoritatea statelor lumii, ca bază a

dezvoltării economice în perspectiva următorilor ani. Acest lucru se realizează, pe

de o parte, prin utilizarea în procesul de dezvoltare industrială a acelor căi prin

care activităţile economice, în context durabil, pot proteja mediul, iar, pe de altă

parte, prin utilizarea raţională a resurselor naturale, în special a celor cu valoare

economică şi potenţial limitat în timp.

România şi-a propus pentru anul 2003:

Modernizarea tehnologiilor şi instalaţiilor existente în vederea

reducerii consumurilor materiale şi electrice, îmbunătăţirea calităţii

produselor şi reducerea poluării;

Stimularea externalizării unor activităţi din întreprinderi siderurgice;

Definitivarea procesului de restructurare şi încadrarea autoturismelor

în normele EURO 3 începând cu anul 2004;

Privatizarea SNP PETROM;

Atragerea de fonduri private de investiţii pentru dezvoltarea

producţiei şi transferul de know-how şi tehnologie din ţările UE;

Retehnologizarea capacităţilor de producţie pentru apărare, în scopul

realizării de produse care să corespundă cerinţelor de interoperabilitate şi

compatibilitate, precum şi standardelor de calitate.

INTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII

În data de 6 decembrie 2001, Guvernul României a aprobat documentul

“Informaţii suplimentare referitoare la acquis-ul comunitar 2000 pentru Capitolul

16 – Întreprinderile mici şi mijlocii”, prin care România accepta acquis-ul

comunitar în vigoare la 31 decembrie 2000.

Priorităţile pe care România şi le-a stabilit sunt:

50

Îmbunătăţirea mediului de afaceri care se va realiza prin:

simplificarea şi îmbunătăţirea cadrului legislativ şi administrativ pentru

IMM –uri şi îmbunătăţirea capacităţii administrative a Ministerului pentru

Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie.

Creşterea competitivităţii IMM-urilor pe pieţele locale şi

internaţionale prin: îmbunătăţirea accesului IMM-urilor la finanţare, a

ofertei de servicii pentru IMM-uri şi a accesului la achiziţiile publice;

Promovarea culturii antreprenoriale prin derularea programului de

pregătire antreprenorială.

ŞTIINŢĂ ŞI CERCETARE

Capitolul 17 “Ştiinţă şi Cercetare” a fost închis provizoriu la data de 14

iunie 2000 şi în februarie 2002 au fost transmise informaţii suplimentare la

documentul de poziţie pentru acest capitol.

Politicile de cercetare-dezvoltare şi inovare ale României au ca prioritate

clar definită integrarea în Spaţiul European de Cercetare şi armonizarea cu

politicile, sistemul de cercetare-dezvoltare şi inovare şi procedurile din cadrul

UE.

Dintre priorităţile pe termen scurt şi mediu amintim:

Modernizarea echipamentelor şi facilităţilor de cercetare şi

dezvoltare tehnologică şi tehnologia informaţiei din unităţile de cercetare;

Dezvoltarea infrastructurii de inovare şi transfer tehnologic la nivel

european.

EDUCAŢIE, FORMARE PROFESIONALĂ ŞI TINERET

În cadrul Conferinţei de Aderare din mai 2000, au fost închise provizoriu

negocierile de aderare cu România pentru Capitolul 18 – “Educaţie, formare

profesională şi tineret”. Au fost stabilite următoarele priorităţi:

Consolidarea procesului de reformă în învăţământul preuniversitar

prin: continuarea programului de îmbunătăţire a transportului şcolar în

51

zonele rurale, de acordare a rechizitelor şcolare elevilor care provin din

familii cu venituri reduse, derularea programului special pentru sprijinirea

şcolarizării copiilor rromi în scopul stimulării participării copiilor din

grupurile dezavantajate în procesul educaţional;

Consolidarea procesului de reformă în învăţământul superior prin:

revigorarea cercetării ştiinţifice universitare prin diversificarea grant-urilor

acordate tinerilor cercetători şi studenţi;

Dezvoltarea politicilor educaţionale de tip e-Learning;

Participarea la noua generaţie de programe comunitare Socrates II,

Leonardo da Vinci şi Youth;

Dezvoltarea unei reţele naţionale de centre autorizate de evaluare a

competenţelor profesionale;

Promovarea mobilităţii tineretului în Spaţiul European prin

schimburi bilaterale, participarea la stagiile de formare organizate de

Consiliul Europei – Direcţia Tineret;

Organizarea unor campanii pentru promovarea cadrului favorabil

participării tinerilor la viaţa publica şi la procesul decizional.

TELECOMUNICAŢII ŞI TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI

Dintre priorităţile pe termen scurt şi mediu amintim:

Finalizarea cadrului legislativ şi instituţional pentru reglementarea coerentă

a pieţei liberalizate a comunicaţiilor electronice. Momentul 1 ianuarie 2003

marchează liberalizarea completă a pieţelor de servicii şi reţele de

comunicaţii electronice, la această dată preconizându-se ridicarea ultimelor

restricţii referitoare la telefonia vocală fixă şi la furnizarea de circuite

închiriate.

Trecerea la Societatea Informaţională prin: modernizarea administraţiei

publice şi a serviciilor publice, îmbunătăţirea nivelului de trai prin

utilizarea tehnologiei informaţiei în domenii ca sănătatea, protecţia

mediului şi transporturile, dezvoltarea sectorului de tehnologia informaţiei,

52

dezvoltarea forţei de muncă în perspectiva Societăţii Informaţionale,

adaptarea sistemului educaţional şi dezvoltarea de conţinut digital;

Trecerea la e-Government prin participarea României la programul

comunitar “Interchange of data between administations”(IDA) şi prin

continuarea procesului de informatizare a administraţiei publice şi

coordonarea acestuia prin intermediul Grupului pentru promovarea

Tehnologiei Informaţiei;

Crearea cadrului legislativ şi instituţional pentru asigurarea securităţii

reţelelor informaţionale şi a aplicaţiilor software prin elaborarea unui plan

de acţiune pentru promovarea accesului mai sigur la Internet prin

combaterea conţinutului ilegal şi vătămător în reţelele globale, prin crearea

cadrului legislativ pentru combaterea fraudei în reţea şi prin dezvoltarea

cadrului de reglementări în domeniul tehnologiei informaţiei, prin iniţierea,

elaborarea şi adoptarea de standarde şi norme tehnice privind semnătura

electronică, protecţia datelor cu caracter personal şi securitatea reţelelor şi

aplicaţiilor software, comerţul electronic.

CULTURA ŞI POLITICA ÎN DOMENIUL AUDIOVIZUALULUI

Negocierile de aderare pentru Capitolul 20 “Cultura şi politica în domeniul

audiovizualului” sunt în curs de derulare.

Proiectele de lege au preluat din acquis-ul comunitar prevederi legate de:

jurisdicţie, protecţia demnităţii umane şi a minorilor, evenimentele de importanţă

majoră, publicitate, sponsorizare şi tele-shopping, fiind avute în vedere şi

prevederile referitoare la obligaţiile culturale (cotele europene şi producătorii

independenţi). În acest sens au fost stabilite următoarele priorităţi:

Conservarea, restaurarea şi promovarea patrimoniului cultural

naţional;

Dezvoltarea activităţilor culturale şi a societăţii civile;

Dezvoltarea capacităţii administrative a Punctului de Contact

Cultural;

53

Consolidarea strategiei de dezvoltare a pieţei audiovizualului;

Acordarea licenţelor şi autorizărilor vizând formarea echilibrata a

pieţei din domeniu, conform strategiei de dezvoltare;

POLITICA REGIONALĂ ŞI COORDONAREA INSTRUMENTELOR

STRUCTURALE

În cadrul Conferinţei Interguvernamentale de Aderare România – UE din

21 martie 2002 au fost deschise negocierile pentru acest capitol. Pentru

programarea dezvoltării regionale în perioada 2002-2005, au fost identificate

două obiective cu caracter permanent:

a.) Pregătirea cadrului instituţional şi legal pentru coordonarea şi

implementarea instrumentelor structurale ce urmează a fi realizată prin

următoarele măsuri:

înfiinţarea şi organizarea instituţiilor specifice managementului

instrumentelor structurale şi iniţiativelor comunitare pentru realizarea

funcţiilor specifice prevăzute în Regulamentele comunitare;

consolidarea capacităţii instituţionale a autorităţilor de implementare a

instrumentelor structurale, la nivel central şi regional prin: consolidarea

gestionarii eficiente a fondurilor nerambursabile acordate de UE prin

programele PHARE, ISPA şi SAPARD; pregătirea resurselor umane

prin conceperea şi implementarea unor programe de pregătire;

întărirea parteneriatului prin activităţi care vizează conştientizarea

potenţialilor parteneri asupra rolului şi beneficiilor pe care le au prin

participarea la elaborarea şi implementarea politicii de dezvoltare

regională şi prin participarea la îmbunătăţirea exerciţiului de

programare şi monitorizare;

b.) Implementarea politicii naţionale de dezvoltare regională pentru

realizarea căreia au fost stabilite următoarele măsuri:

îmbunătăţirea competitivităţii regiunilor de dezvoltare, sprijinirea

dezvoltării regionale echilibrate şi durabile prin proiecte de investiţii

54

prin: dezvoltarea sectorului privat, în special prin sprijinirea sectorului

IMM-urilor, a serviciilor sociale în zonele de restructurare industriale şi

a sectorului turistic prin măsuri integrate, orientate către ameliorarea

calităţii ofertei turistice;

promovarea cooperării transfrontaliere (în regiunile de la graniţele cu

Ungaria şi Bulgaria) prin: îmbunătăţirea infrastructurii existente în

domeniul reţelelor europene de transport şi ameliorarea condiţiilor de

trafic de-a lungul coridoarelor pan–europene IV si IX, protecţia

mediului şi gospodărirea apelor şi armonizarea procedurilor de control

vamal prin îmbunătăţirea schimbului de informaţii.

PROTECŢIA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR

Negocierile pentru acest capitol s-au deschis în cadrul Conferinţei

Interguvernamentale de Aderare România-UE, care a avut loc la Bruxelles la

21.03.2002. În prezent sunt în curs de actualizare strategiile sectoriale în

domeniile: legislaţie orizontală, calitatea aerului, calitatea apei, controlul poluării

industriale şi zgomot şi sunt în curs de finalizare strategiile din sectoarele

managementului deşeurilor, substanţe chimice şi siguranţa nucleară.

Priorităţile pe termen scurt şi mediu pentru acest sector se referă la:

Adoptarea unor acte normative privind evaluarea efectelor anumitor

proiecte publice şi private asupra mediului;

Armonizarea legislaţiei naţionale cu privire la descrierea şi clasificarea

chimicalelor periculoase în Tariful Vamal al României şi import-

exportul produselor chimice periculoase, evaluarea şi controlul riscului

substanţelor chimice periculoase pentru sănătatea umană şi mediu;

Transpunerea legislaţiei comunitare privind supravegherea şi controlul

transporturilor de deşeuri radioactive între statele membre, din şi spre

Comunitate;

55

Identificarea şi desemnarea Ariilor Speciale de Conservare, a celor mai

reprezentative situri ca număr şi mărime pentru speciile de păsări

sălbatice, termen 2005;

Transpunerea deciziilor comunitare privind criteriile pentru etichetarea

ecologică a aparatelor frigorifice, a maşinilor de spălat vase, a textilelor

şi încălţămintei.

PROTECŢIA ŞI SĂNĂTATEA CONSUMATORILOR

În cadrul Conferinţei de Aderare din data de 27.07.2001 s-a decis

deschiderea şi simultan închiderea provizorie a capitolului 23 “Protecţia

consumatorilor şi a sănătăţii”.

Preluarea acquis-ului comunitar în acest domeniu se va realiza prin

elaborarea actelor normative privind produsele prezentate ca fiind benefice pentru

sănătatea consumatorilor, vânzarea produselor către consumatori şi garanţiile

asociate, îmbunătăţirea accesului consumatorilor la justiţie prin crearea unui

sistem prejudecătoresc de rezolvare a plângerilor consumatorilor, precum şi

referitoare la creditul pentru consum.

În vederea întăririi sistemului naţional de supraveghere a pieţei se va

adopta Codul Consumului. Creşterea gradului de educare şi informare a

consumatorilor se va realiza prin: organizarea de campanii naţionale în acest

scop, realizarea unor emisiuni săptămânale la radio şi TV pe probleme de

protecţia consumatorului, creşterea gradului de reprezentare a societăţii civile în

procesul de luare a deciziilor.

COOPERAREA ÎN DOMENIUL JUSTIŢIEI ŞI AFACERILOR INTERNE

19.04.2002 reprezintă data la care au fost deschise negocierile pentru

capitolul “Justiţie şi Afaceri Interne” cu ocazia Conferinţei de Aderare România-

UE.

Principalele aspecte care se vor urmări se referă la: consolidarea

independenţei şi credibilităţii justiţiei, reducerea rolului instanţelor militare,

56

întărirea organismelor implicate în combaterea corupţiei, atingerea unui nivel

ridicat al controlului la frontiere până la data aderării României la UE,

perfecţionarea personalului, dotarea tehnică performantă şi o mai bună colaborare

între instituţiile cu atribuţii în acest domeniu. De asemenea se vor clarifica şi

detalia prevederile Planului de Acţiune Schengen privind controlul frontierei şi

cooperarea cu instituţiile similare din Uniunea Europeană şi statele vecine.

UNIUNEA VAMALĂ

Deschiderea negocierilor aferente capitolului 25 “Uniunea Vamală” a fost

realizată cu ocazia Conferinţei de Aderare (17.03.2001).

Aderarea României la Uniunea Europeana impune îndeplinirea

următoarelor obiective:

Revizuirea până la sfârşitul anului 2005 a legislaţiei vamale române

de bază şi secundară, iar instrumentele vamale care operează în UE vor fi

adaptate şi utilizate în România, ca soluţie intermediară până la aderare. Se

vor crea totodată condiţiile pentru aderarea la convenţiile vamale

internaţionale care prezintă interes;

Asigurarea funcţionării optime a sistemului informatic şi a

compatibilităţii cu sistemele UE în vederea interconectării cu sistemul

vamal comunitar computerizat;

Conectarea la sistemul de Tranzit Comun;

Extinderea cooperării cu alte instituţii care acţionează la frontiere şi

iniţierea programelor comune de acţiune şi de pregătire a lucrătorilor

acestor instituţii.

RELAŢII ECONOMICE INTERNAŢIONALE

Negocierile de aderare au fost deschise în cadrul Conferinţei de Aderare

(14.06.2000), capitolul fiind închis provizoriu la aceeaşi dată.

Obiectivele politicii comerciale a României se subscriu necesităţii adaptării

economiei româneşti la tendinţele înregistrate în economia mondială sub impactul

57

fenomenului de globalizare, dezvoltării economice şi schimbărilor care se produc

între sectoarele productive, rezultatului procesului de negociere a aderării la UE şi

ale negocierilor comerciale multilaterale din cadrul Organizaţiei Mondiale a

Comerţului, precum şi creşterii competitivităţii şi ameliorării accesului produselor

româneşti pe pieţele externe în scopul realizării unui echilibru dinamic al balanţei

comerciale.

Pe termen scurt, priorităţile României în domeniul politicii comerciale

internaţionale se referă, printre altele, la:

Finalizarea şi implementarea rezultatelor negocierilor bilaterale în

domeniul comerţului cu produse agricole derulate în anul 2002;

Participarea la negocierile comerciale multilaterale din cadrul OMC;

Amendarea listelor de denumiri de origine din cadrul acordurilor

privind protecţia denumirilor de origine pentru vinuri şi băuturi

alcoolice.

POLITICA EXTERNĂ ŞI DE SECURITATE COMUNĂ

Negocierile de aderare la UE pentru capitolul 27 au fost închise provizoriu

în cadrul Conferinţei de Aderare din 14.06.2000.

În ceea ce priveşte obiectivele prioritare ale ţării noastre în acest domeniu

amintim:

Dezvoltarea de relaţii contractuale cu toate statele din zona Balcanilor

Occidentali, plecând de la acordurile pe care acestea le vor încheia cu UE;

Sprijinirea orientării europene a Republicii Moldova;

Orientarea într-o mai mare măsură a politicii externe către impulsionarea

relaţiilor cu statele euromediteraneene partenere (Africa de Nord şi

Orientul Mijlociu);

Adoptarea măsurilor necesare pentru ca forţele din oferta României la

Forţa Europeană de Reacţie Rapidă să fie disponibile conform

angajamentelor prezentate;

58

Participarea României, în calitatea sa de “furnizor de securitate” în zonă, la

o serie de iniţiative de cooperare militară regională a căror activitate este

focalizată asupra întăririi securităţii şi stabilităţii în spaţiul sud-est

european;

Adoptarea unui act normativ care să reglementeze regimul de control al

exporturilor şi importurilor de arme convenţionale în mod distinct faţă de

cel al produselor cu dublă utilizare, prin preluarea “celor mai bune practici”

în domeniu ale statelor membre ale UE.

CONTROL FINANCIAR

Implementarea politicilor comunitare, mai ales a politicilor agricole şi a

celor privind managementul fondurilor structurale impune şi implementarea unui

management şi a unui sistem de control financiar eficiente pentru cheltuielile

sectorului public, care să cuprindă şi prevederi privind modalităţile de prevenire a

încălcării legalităţii şi a fraudelor.

Întărirea bunei administrări şi a responsabilităţilor sectorului public din

România, prin dezvoltarea instituţională a funcţiilor de control intern şi audit

intern în concordanţă cu cele mai bune practici internaţionale va avea în vedere

următoarele aspecte: dezvoltarea auditului de performanţă şi auditului de sistem

în cadrul instituţiilor publice, pregătirea profesională a auditorilor şi controlorilor

financiari.

Protejarea intereselor financiare ale UE se va realiza prin: optimizarea

strategiei Gărzii Financiare de ţinere sub control a fenomenului de evaziune

fiscală, întărirea funcţiei de control fiscal.

PREVEDERI FINANCIARE ŞI BUGETARE

Pentru o bună aliniere a legislaţiei româneşti în acest domeniu cu acquis-ul

comunitar se impune cu necesitate continuarea restructurării finanţelor publice în

59

scopul realizării unui management sănătos al fondurilor publice prin luarea

următoarelor măsuri:

Dezvoltarea capacităţii de evaluare a eficienţei de cost a propunerilor de

cheltuieli bugetare destinate îndeplinirii obiectivelor de politică

naţională şi sectorială;

Creşterea eficienţei de alocare a cheltuielilor bugetare;

Perfecţionarea sistemului de monitorizare a achiziţiilor publice;

Continuarea asigurării transparenţei utilizării fondurilor publice;

Perfecţionarea finanţării pe bază de programe prin extinderea numărului

de programe şi obligaţia ordonatorilor principali de credite de a prezenta

anual rapoarte de performanţă pe fiecare program punând în evidenţă

diferenţele faţă de previziunile bugetare.

Participarea României la capitalul Băncii Europene de Investiţii şi Băncii

Centrale Europene presupune negocierea, în concordanţă cu statutul Băncii

Europene de Investiţii, a nivelului şi modalităţilor de plată a contribuţiei la

capitalul social, la fondul de rezervă şi la rezervele suplimentare. Bugetul de stat

va prevedea sumele necesare plăţii contribuţiei respective începând cu data

aderării.

D. REFORMA ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

În perioada ce a urmat amplului proces de reorganizare şi restructurare a

ministerelor şi organelor de specialitate din subordinea Guvernului, s-a acordat o

atenţie deosebită realizării obiectivelor prioritare cuprinse în ediţia 2001 a

Programului Naţional de Aderare. Astfel, prin descentralizare, Guvernul a urmărit

permanent conştientizarea şi implicarea sporită a colectivităţilor locale în

gestiunea problematicii regionale şi locale. Continuarea reformei în domeniul

administraţiei publice locale a vizat în egală măsură deconcentrarea deciziei şi a

acţiunii administrative de la nivelul administraţiei centrale la nivelul direcţiilor

specializate ale ministerelor în cadrul unităţilor administrativ-teritoriale.

60

Priorităţi pe termen scurt

Profesionalizarea funcţiei publice;

Dezvoltarea unui corp al funcţionarilor publici unitar, compatibil cu structurile

similare din ţările membre ale Uniunii Europene, constituie o condiţie esenţială

pentru întărirea capacităţii administraţiei publice de a elabora şi implementa

măsurile de reforme.

Finalizarea procesului de demilitarizare a unor servicii militare;

În concordanţă cu normele din statele europene avansate s-a reglementat

transferul unor servicii comunitare către autorităţile administraţiei publice locale.

Atât personalul, cât şi resursele financiare aferente se vor transfera o dată cu

încheierea protocolului între Ministerul de Interne şi Ministerul Administraţiei

Publice. Aceasta măsură vizează organizarea următoarelor servicii publice

comunitare: de evidenţă a persoanelor, de eliberare şi evidenţă a paşapoartelor şi

un serviciu pentru situaţii de urgenţă.

Întărirea cadrului instituţional pentru cadastru general care presupune

parcurgerea

următoarelor etape: identificarea şi aplicarea în continuare a măsurilor de

accelerare a implementării Legii nr. 18/1991 şi a Legii nr. 1/2000, precum şi a

modalităţilor de preluare directă a acestor date în cadastrul general şi al

publicităţii imobiliare; armonizarea metodologiilor cadastrelor de specialitate

pentru integrarea acestora în sistemul cadastrului general, în primul rând a

cadastrului agricol şi a cadastrului imobiliar-edilitar; dezvoltarea sistemului

informatic pentru cadastrul general şi publicitate imobiliară; modernizarea

sistemului naţional geodezic.

Una dintre priorităţile pe termen mediu o reprezintă apropierea

administraţiei publice de cetăţean, introducând în practica termenul de “e-

Administraţie” care presupune următoarele mutaţii esenţiale: cetăţenii vor

beneficia de toate serviciile publice la care au dreptul, printr-o simplă cerere

adresată oricărui birou autorizat al administraţiei, indiferent de domiciliu sau de

competenţa juridică teritorială; la solicitarea unui serviciu, cetăţeanul va trebui să

61

furnizeze doar datele sale de indentificare, toate celelalte informaţii fiind

accesibile prin intermediul sistemului informaţional al ghişeului unic.

3. Raportul periodic privind progresele înregistrate de România în procesul de

aderare la UE

Prezentul Raport ia în considerare progresul înregistrat în perioada care s-a

scurs de la Raportul periodic pentru 2001. El acoperă perioada până la 15

septembrie 2002. Însă în anumite cazuri specifice sunt menţionate măsurile

adoptate şi după această dată. Documentul verifică dacă reformele planificate la

care se face referire în Raportul periodic pe 2001au fost realizate şi examinează

noile iniţiative. În plus, prezentul raport oferă o evaluare globală a situaţiei

generale pentru fiecare din aspectele aflate în discuţie, prevăzând pentru fiecare

dintre ele principalele demersuri pe care mai trebuie să le întreprindă România în

cadrul pregătirilor pentru aderare.

Ca şi în cazul Rapoartelor precedente, „progresul” a fost măsurat pe baza

deciziilor luate efectiv, a legislaţiei adoptate efectiv, a convenţiilor internaţionale

ratificate efectiv (acordându-se atenţia cuvenită implementării) şi măsurilor

implementate efectiv. Ca o chestiune de principiu, legislaţia sau măsurile care se

află în diverse stadii, fie de elaborare fie de aprobare în Parlament, nu au fost

luate în considerare. Această abordare asigură un tratament egal faţă de toate

ţările candidate şi permite o evaluare obiectivă a fiecărei ţări în funcţie de

progresul concret realizat de ele în pregătirea pentru aderare.

Se apreciază că România îndeplineşte în continuare criteriile politice.

România a realizat un progres semnificativ în privinţa protecţiei copiilor,

reducerea numărului de copii instituţionalizaţi şi îmbunătăţirea condiţiilor

efective de viaţă. S-a înregistrat progres şi în ceea ce priveşte promovarea

şanselor egale între bărbaţi şi femei, dezvoltându-se structuri pentru reducerea

traficului de fiinţe umane şi creându-se cadrul instituţional pentru combaterea

discriminării. A continuat dezvoltarea unui sistem de libertate sub supraveghere,

62

dar condiţiile din închisori rămân extrem de proaste. Trebuie luate măsuri

suplimentare pentru întărirea garanţiilor pentru libertatea de expresie.

Evoluţii pozitive au avut loc în privinţa tratamentului acordat

minorităţilor. Legislaţia de extindere a folosirii oficiale a limbilor minorităţilor a

fost aplicată relativ fără probleme. S-au făcut paşi importanţi pentru aplicarea

Strategiei Naţionale de îmbunătăţire a situaţiei romilor, cu scopul de a combate

efectiv discriminarea şi de a le îmbunătăţi condiţiile de viaţă.

Lansarea unui program major de reformă administrativă a înregistrat un

progres semnificativ prin adoptarea deciziei de demilitarizare a poliţiei. Acest

lucru va spori responsabilitatea publică a ofiţerilor de poliţie, deşi sunt necesare

acţiuni în continuare care să asigure proporţionalitatea acţiunilor lor. Au fost

create noi structuri instituţionale pentru combaterea corupţiei, care rămâne un

motiv de îngrijorare foarte serioasă.

România mai trebuie să-şi îmbunătăţească procesul de adoptare a

deciziilor, precum şi pe cel legislativ. În special, Guvernul ar trebui să se bazeze

mai puţin pe ordonanţe de urgenţă şi ar trebui să sporească capacitatea

Parlamentului de a examina foarte atent legislaţia. Reforma magistraturii a fost

limitată. Lipsa resurselor face ca sistemul judiciar să fie sub presiune serioasă, iar

implicarea puterii executive în treburile judiciare nu a fost diminuată în practică.

România a continuat să avanseze spre realizarea unei economii de piaţă

funcţionale, existând perspective mai bune pentru atingerea acestui obiectiv.

Aplicarea susţinută şi completă a măsurilor planificate împreună cu finalizarea

agendei de reformă ar trebui să permită României să fie în măsură pe termen

mediu să facă faţă presiunii concurenţiale şi forţelor pieţei din cadrul Uniunii.

În ultimii ani s-au obţinut câteva succese semnificative în privinţa

stabilizării macroeconomice, prin diminuarea inflaţiei. Transformarea prin care

trece sectorul bancar în prezent, îmbunătăţirile succesive ale cadrului de

supraveghere şi de reglementare al pieţelor financiare şi paşii înainte făcuţi în

privatizare au contribuit treptat la o mai strictă disciplină financiară a

întreprinderilor. Liberalizarea preţurilor şi a comerţului însoţită în ultimul an de

63

o ajustare semnificativă a tarifelor la energie şi de importante reforme ale

sistemului fiscal au pus bazele unei alocări mai eficiente a resurselor.

Angajamentele de limitare a facturii totale a salariilor în sectorul public

trebuie respectate. Este necesară o aplicare constantă şi transparentă a celor mai

recente măsuri pentru reducerea arieratelor consumatorilor de energie, o aplicare

hotărâtă şi transparentă a prevederilor legale recent adoptate pentru accelerarea

privatizării şi voinţa de a lichida întreprinderile care înregistrează pierderi.

Finalizarea privatizării în sectorul bancar, continuarea reformei cheltuielilor

publice şi a procedurilor bugetare şi asigurarea aplicării unui cadru de

reglementare şi juridic îmbunătăţit ar contribui de asemenea la dezvoltarea unei

economii de piaţă funcţionale şi la dezvoltarea capacităţii României de a face faţă

presiunii concurenţiale şi forţelor pieţei din cadrul Uniunii.

De la emiterea Opiniei în 1997, România a înregistrat un progres constant

în adoptarea acquis-ului. Însă în multe domenii se constată o discrepanţă tot mai

mare între progresul realizat în domeniul transpunerii juridice şi capacitatea

limitată a administraţiei româneşti de a aplica şi asigura conformarea la legislaţia

nou adoptată.

În ultimul an România a accelerat procesul de transpunere legislativă şi a

continuat acţiunea, deşi într-un ritm mai lent, de dezvoltare a structurilor

administrative cerute de acquis.

În ansamblu, şi având în vedere data ţintă pe care şi-a fixat-o România

pentru aderare, progresul ei a fost rezonabil, iar legislaţia naţională a fost aliniată

la acquis în multe domenii. Edificarea capacităţii administrative va necesita o

reformă structurală extinsă atât a administraţiei publice, cât şi a sistemului

judiciar.

În domeniul pieţei interne, legislaţia cadru privind Abordarea Nouă şi

Globală a permis o aliniere accelerată la sectorul specific din acquis referitor la

circulaţia liberă a bunurilor. Un progres considerabil a fost de asemenea

înregistrat în privinţa constituirii organismelor care să administreze acquis-ul.

64

Următoarele eforturi trebuie să se concentreze pe îmbunătăţirea standardizării şi

omologării, consolidarea sistemelor de supraveghere a pieţei, restructurarea

sistemului de control al alimentelor şi aplicarea efectivă a legislaţiei privind

achiziţiile publice.

Au fost puse bazele pentru realizarea de progrese în viitor în ceea ce

priveşte libera circulaţie a persoanelor, deşi este necesară continuarea acţiunii de

transpunere pentru remedierea deficienţelor în domeniul recunoaşterii reciproce.

S-au depus eforturi considerabile pentru a facilita libera circulaţie a

serviciilor, deşi cadrul instituţional nou elaborat pentru supravegherea serviciilor

financiare trebuie încă întărit.

Liberalizarea a continuat în domeniul liberei circulaţii a capitalurilor şi

România este hotărâtă să respecte un calendar de suprimare a controlului

devizelor şi a altor restricţii care afectează circulaţia capitalurilor. Trebuie depuse

eforturi în continuare în special pentru revizuirea cadrului juridic în domeniul

spălării banilor.

România a realizat alinierea la cea mai mare parte a acquis-ului referitor la

dreptul companiilor, deşi nivelul de piraterie şi contrafacere rămâne o serioasă

problemă iar aplicarea trebuie îmbunătăţită. În domeniul politicii concurenţei s-a

realizat un oarecare progres în transpunerea acquis-ului, în special în domeniul

antitrust. Restructurarea sectorului siderurgic va trebui să fie supravegheat

îndeaproape.

România a realizat un progres constant în domeniile vamal şi fiscal, dar

este necesar să se continue alinierea legislativă precum şi eforturile de reducere a

nivelului corupţiei în cadrul administraţiei vamale. Trebuie continuată acţiunea de

dezvoltare a sistemelor informatice pentru a permite schimbul de date

computerizate între România şi CE. Pentru dezvoltarea cu succes a unei politici

industriale şi pentru promovarea IMM-urilor sunt necesare eforturi în continuare

care să simplifice şi să stabilizeze mediul de afaceri.

65

Alinierea la acquis-ul referitor la politica agricolă s-a accelerat, deşi

evoluţiile legislative nu au fost încă însoţite de o dezvoltare pe măsură a

structurilor administrative capabile să implementeze efectiv acquis-ul. Reformele

structurale sunt introduse într-un ritm lent. Modalităţile de inspectare trebuie să

fie îmbunătăţite în sectorul fitosanitar şi, chiar mai urgent, în sectorul veterinar. În

domeniul pisciculturii România a adoptat legislaţia cadru necesară, deşi există

întârzieri în constituirea structurilor administrative necesare.

Cu privire la politica socială şi ocuparea forţei de muncă s-a realizat un

oarecare progres, dar transpunerea juridică trebuie continuata cu privire la

legislaţia muncii, şanse egale şi sănătatea şi siguranţa la locul de muncă.

Progresul în privinţa politicii regionale a fost mai lent şi România nu are

încă o politică de coeziune clară şi consolidată. A început acţiunea de dezvoltare a

capacităţii administrative, dar este necesară continuarea eforturilor pentru

elaborarea de sisteme de gestionare şi implementare.

Progresul României în sectorul transporturilor este mixt: bun în ce priveşte

transportul rutier şi feroviar, rezonabil în domeniul aviaţiei, dar numai limitat în

cazul siguranţei maritime.

În ciuda progresului în domeniul alinierii legislative, rămân multe

probleme structurale de abordat în sectorul energetic, iar noile structuri de

exploatare trebuie consolidate. Cu toate că a transpus un volum considerabil de

legislaţie de mediu, România nu are resursele nici administrative şi nici financiare

de aplicare a acesteia. Eforturile în continuare trebuie să se concentreze mai mult

asupra dezvoltării capacităţilor de implementare şi asigurării resurselor pentru

investiţii în domeniul mediului.

Alinierea la acquis-ul în domeniul protecţiei consumatorilor a continuat şi

s-au constituit structurile de implementare, deşi cooperarea inter-instituţională

trebuie îmbunătăţită.

S-a înregistrat un progres constant în alinierea la acquis-ul în domeniul

telecomunicaţiilor în privinţa pregătirilor pentru liberalizarea pieţelor

66

comunicaţiilor şi poştale. Eforturile viitoare trebuie să se concentreze asupra

transformării administraţiei reglementatoare nou create intr-un organism

independent si eficient, cât şi asupra evaluării implicaţiilor economice ale

implementării depline a acquis-ului în domeniul serviciilor universale.

România a început să realizeze reforme structurale în domeniul justiţiei şi

afacerilor interne, deşi rămâne de efectuat un mare volum de muncă pentru

apropierea juridică şi, în special, pentru întărirea capacităţii administrative şi

juridice. Cu toate reformele recente, inclusiv adoptarea unui Plan de Acţiune

Schengen, eficienţa forţelor de poliţie în ansamblu este limitată, iar infrastructura

şi gestionarea frontierelor trebuie îmbunătăţite. Sunt necesare eforturi importante

pentru sporirea eficacităţii magistraturii.

În domeniul relaţiilor externe, barierele comerciale au fost eliminate treptat

şi România a realizat un nivel în general ridicat de aliniere la acquis.

S-a realizat progres cu privire la controlul financiar şi sunt în curs de

introducere sisteme moderne de management şi control financiar. Sunt necesare

acţiuni pentru protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor, capacitatea

administrativă urmând a fi consolidată în ceea ce priveşte controlul financiar

intern public, iar independenţa Curţii de Conturi trebuie garantată.

În ansamblu, capacitatea administraţiei publice de a implementa acquis-ul

se menţine limitată şi reprezintă o frână considerabilă în calea pregătirilor de

aderare ale României. Dacă anumite sectoare ale administraţiei sunt în măsură să

funcţioneze eficient, rămân multe sectoare importante în care starea deficitară a

administraţiei reprezintă un motiv serios de îngrijorare. Această îngrijorare se

extinde dincolo de adoptarea acquis-ului, referindu-se şi la gestionarea asistenţei

financiare CE. Această problemă începe să fie un obiect de preocupare pentru

Guvern care a anunţat un program de reformă major.

În cadrul negocierilor de aderare 13 capitole au fost închise temporar. În

timpul negocierilor s-au asumat angajamente în perspectiva aderării în anul 2007

care, în general, sunt respectate.

67

SECŢIUNEA A IV A. ASPECTE PRIVIND ARMONIZAREA LEGISLAŢIEI

ROMÂNE CU ACQUIS-UL COMUNITAR

Procesul de armonizare a legislaţiei româneşti cu reglementările

comunitare reprezintă un obiectiv esenţial, care se regăseşte în strategia de

aderare a tuturor statelor candidate la calitatea de membru al Uniunii Europene

Armonizarea legislaţiei naţionale cu acquis-ul comunitar este totodată una

din condiţiile care determină progresul în procesul de negocieri pentru aderare,

angajamentele asumate de România în documentele de poziţie referindu-se în

mare măsură la adoptarea de acte normative de bază pentru domeniul respectiv.

În vederea derulării procesului de compatibilizare a legislaţiei româneşti cu

normele comunitare, a fost elaborat Programul Naţional de Aderare a României la

Uniunea Europeană, care include un program de armonizare legislativă pentru

perioada 2002 – 2005. Acest program conţine responsabilităţi clare, este împărţit

pe capitole de acquis comunitar şi se actualizează anual.

Ministerul Integrării Europene avizează obligatoriu toate proiectele de acte

normative care transpun prevederi comunitare în legislaţia românească. Avizul

este dat anterior aprobării de către Guvern a respectivelor proiecte de acte

normative. Este de menţionat că, în acest sens, au fost înfiinţate în cadrul

ministerului două direcţii de armonizare legislativă. Bilunar, Ministerul Integrării

Europene prezintă Guvernului un raport privind stadiul îndeplinirii, de către

ministere şi alte instituţii responsabile, a măsurilor care figurează în acest

program.

În anul 2002, procesul de armonizare legislativă s-a desfăşurat într-un ritm

semnificativ mai rapid, fiind adoptate un număr de circa 480 de acte normative cu

relevanţă comunitară, din care peste 300 realizează transpunerea directă a

normelor europene în legislaţia naţională.

Progresele înregistrate anul trecut în direcţia transpunerii legislaţiei

comunitare privesc îndeosebi următoarele domenii: criteriile politice şi cele

68

economice, libera circulaţie a mărfurilor, libera circulaţie a serviciilor,

agricultura, politica socială şi ocuparea forţei de muncă, telecomunicaţii şi

tehnologia informaţiei, protecţia mediului, justiţie şi afaceri interne.

Autorităţile române trebuie să traducă, până la data aderării, întregul acquis

comunitar în vigoare. Responsabilitatea pentru această acţiune revine în întregime

Institutului European din România, aflat în coordonarea Ministerului Integrării

Europene, care are şi sarcina de a asigura revizuirea, din punct de vedere juridic,

tehnic şi lingvistic, a textelor traduse. Anul 2001 a marcat, în această direcţie,

progrese importante.

Până în luna decembrie 2001, România a finalizat traducerea a 58000 de

pagini standard de Jurnal Oficial al Comunităţilor Europene şi a revizuit 8000 de

pagini standard, care au fost transmise autorităţilor comunitare competente la

începutul anului 2002.

Această acţiune a continuat şi în anul 2002 prin traducerea a circa 10 000

pagini de Jurnal Oficial şi revizuirea unui număr de aproximativ 30 000 de pagini.

Numărul total al paginilor revizuite s-a ridicat, la sfârşitul anului 2002 la peste 45

000 de pagini.

La sfârşitul anului 2003, România va avea tradus întregul acquis

comunitar, iar un număr de peste 60 000 pagini de Jurnal Oficial vor fi revizuite.

SECŢIUNEA A V A. STADIUL NEGOCIERILOR

România a deschis toate capitolele de negociere (30, capitolul 31 – „Diverse”

negociindu-se în faza finală, în cazul în care mai rămân probleme în discuţie).

Până în prezent, dintre capitolele deschise, au fost închise provizoriu 17 capitole.

Capitolele pentru care negocierile au fost închise provizoriu în cursul

preşedinţiei portugheze a Consiliului U.E. (semestrul I/2000) sunt: Întreprinderi

mici şi mijlocii (16); Ştiinţă şi cercetare (17); Educaţie, formare profesională şi

tineret (18); Relaţii externe (26); Politica externă şi de securitate comună (27).

69

În cursul preşedinţiei franceze a Consiliului U.E. (semestrul II/2000)

negocierile pentru capitolul Statistică (12) au fost închise provizoriu.

Capitolele deschise în cursul preşedinţiei franceze a Consiliului U.E sunt:

Politica în domeniul concurenţei (6); Telecomunicaţiile şi tehnologia

informaţiilor (19); Cultură şi politica în domeniul audiovizualului (20).

În cursul preşedinţiei suedeze a Consiliului UE (semestrul I/2001) negocierile

privind capitolul Pescuitul (8) au fost închise provizoriu.

Capitolele deschise în cursul preşedinţiei suedeze a Consiliului UE (semestrul

I/2001) sunt următoarele: Libera circulaţie a capitalului (4); Dreptul societăţilor

comerciale (5); Politica în domeniul transporturilor (9); Uniunea vamală (25).

Pentru capitolele Dreptul societăţilor comerciale (5);Protecţia

consumatorilor şi a sănătăţii (23) negocierile au fost închise provizoriu în cursul

preşedinţiei belgiene a Consiliului UE (semestrul II/2001).

Capitolele pentru care negocierile au fost deschise în cursul preşedinţiei

belgiene a Consiliului UE (semestrul II/2001)sunt: Impozitarea (10); Politicile

sociale (13); Protecţia consumatorilor şi a sănătăţii (23).

Capitole pentru care negocierile au fost deschise în cursul preşedinţiei

spaniole a Consiliului UE (semestrul I / 2002): Libera circulaţie a mărfurilor (1);

Libera circulaţie a persoanelor (2); Uniunea Economică şi Monetară (11); Energia

(14); Politica regională şi coordonarea instrumentelor structurale (21); Mediul

înconjurător (22); Justiţia şi afacerile interne (24); Control Financiar (28);

Instituţii (30).

Negocierile pentru capitolele Uniunea Economică şi Monetară (11);

Politica socială (13); Instituţii (30) au fost închise provizoriu în cursul

preşedinţiei spaniole a Consiliului U.E.

În cursul preşedinţiei daneze a Consiliului UE (semestrul II/2002) au fost

deschise negocierile pentru capitolele următoare: Libera circulaţie a serviciilor

70

(3); Agricultura (7); Politica industrială (15); Prevederi financiare şi bugetare

(29).

Capitolele pentru care negocierile au fost închise provizoriu în cursul

preşedinţiei daneze a Consiliului UE: Politica industrială (15); Telecomunicaţii si

tehnologia informaţiei (19); Cultura si politica în domeniul audiovizualului (20);

Uniunea vamală (25).

România a închis provizoriu capitolul de negociere „Libera circulaţie a

capitalurilor” în cadrul conferinţei de aderare România-UE care a avut loc la

Bruxelles în 7 aprilie 2003.

Pentru acest capitol, România se angajează să aplice acquis-ul comunitar

privind mişcările de capital şi sistemele de plăţi, transferurile de credit

transfrontaliere şi prevenirea spălării banilor, plăţile electronice, investiţiile

străine etc. până în 2007, data aderării la Uniunea Europeană.

71

CAPITOLUL IV – CONSIDERAŢII FINALE

Extinderea Uniunii Europene este cea mai mare provocare a Europei la

începutul secolului al XXI-lea, fiind şansa de a uni un continent care se va

consolida atât din punct de vedere politic, cât şi din punct de vedere economic.

Iată că după mai bine de o jumătate de secol în care Europa s-a aflat

divizată, visul francezului Jean Monet este pe cale să se desăvârşească.

Reunificarea continentului european având ca fundament respectarea principiilor

prevăzute în art. 49 al Tratatului asupra Uniunii Europene (respectarea

principiului libertăţii, a democraţiei, respectarea drepturilor omului şi a

libertăţilor fundamentale, precum şi domnia legii) se află în etapa confirmării

primirii în Uniune a încă zece state în anul 2004.1 Deşi aceste state nu îndeplinesc

în mod riguros criteriile respectate în statele membre, o amânare îndelungată a

extinderii ar fi presupus din punct de vedere economic, şi nu numai, riscuri şi mai

mari pentru membrii UE (imigraţie clandestină, trafic de carne vie, criminalitate

financiară).

Pentru România, aderarea la Uniunea Europeană reprezintă singura opţiune

viabilă care îi poate asigura reintegrarea completă şi definitivă în sistemul de

valori promovat de democraţiile vest-europene, sistem din care face parte de drept

prin istorie, cultură, tradiţie şi aşezare geografică. Apartenenţa României la UE

constituie o garanţie a stabilităţii, a creşterii economice şi a prosperităţii. România

s-a înscris în acest proces ireversibil şi participă la modernizarea impusă de

integrarea în Uniunea Europeană, care implică evoluţia generală a întregii

societăţi româneşti.

Implicându-se activ în acest proces, România va trebui să-şi menţină

identitatea, la fel ca toate celelalte state care au aderat sau vor adera la Uniune.

Europa unită trebuie să fie o societate caracterizată prin coeziune şi diversitate,

care să pună în valoare bogăţia şi pluralitatea culturilor, precum şi avantajele

1 Prin această extindere, UE va avea 455 de milioane de locuitori, devenind al treilea ansamblu de populaţie din lume, după China şi India, şi cea mai mare piaţă internă din lume.

72

consacrării unui nou model european care să asigure siguranţă şi prosperitate

cetăţenilor Uniunii Europene.

Momentul Copenhaga 2002 a însemnat pentru România un punct important

pe calea integrării europene, am spune mai degrabă decât a unificării, întrucât cel

dintâi proces presupune o Europă bogată, vie, diversă, multicoloră, în măsură să

adopte strict funcţional mecanisme administrative şi financiare care să ne facă

viaţa mai uşoară. Pentru aceasta este necesară implementarea unui set de valori

minimale în care toată lumea să creadă.

Concluziile preşedinţiei daneze de la Copenhaga (12-13 decembrie 2002)

au arătat faptul că România a făcut progrese în îndeplinirea angajamentelor

asumate în urma negocierilor de aderare la UE, aceasta din urmă intenţionând să

contribuie la consolidarea acestor rezultate pozitive, prin acordarea de asistenţă

financiară care să fie utilizată într-un mod flexibil în vederea îndeplinirii

priorităţilor stabilite, printre care se numără domeniul Justiţiei şi Afacerilor

Interne. Scopul Comunităţii este de a acorda ţării noastre calitatea de stat membru

în 2007 în funcţie de modul de îndeplinire a criteriilor pentru dobândirea acestui

statut.

Foaia de parcurs (roadmap) redactată în favoarea României stabileşte

pentru aceasta obiective concrete şi mijloacele prin care acestea pot fi atinse. Se

subliniază importanţa definitivării reformei administrative şi judecătoreşti în

scopul asigurării stabilităţii şi amplificării efectelor pozitive obţinute până în

prezent.

De asemenea, România este asigurată că negocierile privind inchiderea

tuturor capitolelor vor continua, în special referitoare la dispoziţiile financiare.

Ajutorul pe care UE se obligă să îl ofere României implică revizuirea

Parteneriatului de Aderare care va fi realizata în 2003.

Concluziile preşedinţiei daneze a Comisiei Europene se încheie cu

menţiunea că România va participa la următoarea Conferinţă Interguvernamentală

în calitate de observator.

73

BIBLIOGRAFIE

I. Cursuri, tratate, comentarii, monografii

Adrian Năstase, “România şi noua arhitectură mondială”, Regia Autonomă

Monitorul Oficial, Bucureşti, 1996;

Hildegard Carola Puwak, Andrei Popescu, “România şi viitorul Europei”,

Regia Autonoma Monitorul Oficial, Bucureşti, 2001;

Ion Jinga, Andrei Popescu, “Integrarea Europeană - Dicţionar de termeni

comunitari”, Editura Lumina Lex;

Ion P. Filipescu, Augustin Fuerea, “Drept Instituţional Comunitar European”,

Editura Actami, Bucureşti, 2000;

Pascal Fontaine, “A new idea of Europe-The Schuman Declaration 1950-

2000”, Editura Biroului pentru Publicaţii Oficiale ale Comunităţii Europene,

Luxemburg, 2000;

Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, “Drept Comunitar General”, Editura Lumina

Lex, Bucureşti 2002;

II Reviste de specialitate

România liberă -“Integrarea Europeană”, nr.11, 29.11.2000;

The European Union - Still Enlarging”, European Commision, 2001;

Politicile UE în România -“procesul de extindere a UE în domeniul

agriculturii”, Centrul de Informare al Comisiei Europene în România,

februarie, 2001;

Programul naţional de Aderare la UE, vol. I, iunie 2002;

Teme Europene-“Tratatul de la Nisa”, “Extinderea spre Est pe agenda

Consiliului European”, Centrul de informare al Comisiei Europene în

România, nr.10, august, respectiv nr.15, septembrie 2002;

“Integrarea Europeană”, Rompres, Redacţia Informaţii Externe, nr.42,

23.10.2002;

74

“Unde suntem pe drumul aderării: raportul periodic de ţară”, InfoEuropa

Buletin, nr.6, noiembrie, 2002;

Foaia de parcurs către Europa, InfoEuropa Buletin, nr.6, noiembrie 2002;

Programele Uniunii Europene -“ISPA în România”, 9.12.2002, Delegaţia

Comisiei Europene în România.

III. Legislaţie

Tratatul de la Paris, instituind CECA,-1951(intrat în vigoare în 1952);

Tratatele de la Roma, instituind CEE şi EURATOM-1957 (intrate în vigoare

în 1958);

Tratatul de la Maastricht, privind UE-1992 (intrat în vigoare în 1993);

Acordul European instituind o asociere între Romania, pe de o parte, şi

Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte-1993

(intrat în vigoare în 1995);

Tratatul de la Amsterdam, privind UE-1997 (intrat în vigoare în 1999);

Tratatul de la Nisa, privind perfecţionarea instituţională a UE-2001 (intrat în

vigoare în 2003).

IV Site-uri

http://www.infoeuropa.ro – Delegaţia Comisiei Europene în România;

http://www.mie.ro – Ministerul Integrării Europene;

http://www.mae.ro – Ministerul Afacerilor Externe;

http://www.mdp.ro – Ministerul Dezvoltării şi Prognozei;

http://www.eu.com – Uniunea Europeană;

http://www.europa.eu.int/comm/ - Comisia Europeană.

75

CUPRINS

CAPITOLUL I – CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE pag.4

I. Scurt istoric al Uniunii Europene pag.4

II. Delimitări conceptuale pag.9

III. Premise privind extinderea Uniunii Europene pag.11

CAPITOLUL II – ASPECTE GENERALE PRIVIND PROCESUL DE

ADERARE LA UNIUNEA EUROPEANĂ pag.14

I. Negocierile de aderare pag.14

1. Etapele premergătoare deschiderii negocierilor de aderare pag.14

2. Deschiderea negocierilor de aderare pag.14

3. Închiderea negocierilor de aderare pag.17

II. Cartea Albă a aderării pag.18

1. Noţiuni introductive pag.18

2. Scurta prezentare a conţinutului Cărţii Albe a aderării pag.19

3. Concluzii pag.21

CAPITOLUL III – PARTICULARITĂŢI ALE PROCESULUI DE

ADERARE A ROMÂNIEI LA UNIUNEA EUROPEANĂ pag.23

I. Preliminariile aderării pag.23

1. Acordul instituind o asociere între România, pe de o parte, şi

Uniunea Europeană şi statele membre, pe de altă parte pag.23

2. Cererea de aderare a României la Uniunea Europeană pag.26

II. Strategia de preaderare pag.27

1. Noţiuni introductive pag.27

2. Instrumentele strategiei de preaderare pag.29

A. Programul PHARE pag.29

B. Programul ISPA pag.30

C. Programul SAPARD pag.30

76

III. Programul Naţional de Aderare a României la Uniunea Europeană

şi evaluarea modului de transpunere a acestuia de către Comisia

Europeană pag.31

1. Aspecte teoretice cu privire la Programul Naţional de Aderare pag.31

2. Prezentarea Programului Naţional de Aderare(2002-2005) pag.32

A. Criteriile politice pag32

a) Democraţia şi statul de drept pag.32

Puterea judecătorească pag.32

Măsuri anticorupţie pag.34

b) Drepturile omului şi protecţia minorităţilor pag.35

Protecţia copilului pag.35

Drepturile şi protecţia minorităţilor pag.36

Drepturile civile şi politice pag.37

B. Criteriile economice pag.39

C. Capacitatea de asumare a obligaţiilor de stat membru al UE pag.41

Libera circulaţie a mărfurilor pag.41

Libera circulaţie a persoanelor pag.41

Libera circulaţie a serviciilor pag.42

Libera circulaţie a capitalurilor pag.43

Dreptul societăţilor comerciale pag.43

Dreptul de proprietate intelectuală pag.43

Politica în domeniul concurenţei pag.44

Agricultura pag.44

Pescuitul pag.45

Impozitarea pag.45

Uniunea economică şi monetară pag.46

Politicile sociale şi ocuparea forţei de muncă pag.46

77

Energia pag.48

Politica industrială pag.50

Intreprinderile mici şi mijlocii pag.50

Ştiinţă şi cercetare pag.51

Educaţie, formare profesională şi tineret pag.51

Telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei pag.52

Cultura şi politica în domeniul audiovizualului pag.53

Politica regională şi coordonarea instrumentelor structurale pag.54

Protecţia mediului înconjurător pag.55

Protecţia şi sănătatea consumatorilor pag.56

Cooperarea în domeniul justiţiei şi afacerilor interne pag.56

Uniunea vamală pag.57

Relaţii economice internaţionale pag.57

Politica externă şi de securitate comună pag.58

Control financiar pag.59

Prevederi financiare şi bugetare pag.59

D. Reforma administraţiei publice pag.60

3. Raportul periodic privind progresele realizate de România în

procesul de aderare la UE (2002) pag.62

IV. Stadiul negocierilor pag.68

V. Aspecte privind armonizarea legislaţiei româneşti cu acquis-ul

comunitar pag.69

CAPITOLUL IV CONSIDERAŢII FINALE pag.72

Bibliografie pag.74

Cuprins pag.76

78