Embed Size (px)
Citation preview
ACADEMIA DE POLIŢIE „ALEXANDRU IOAN CUZA”
FACULTATEA DE DREPT
TEZĂ DE DOCTORAT (REZUMAT)
SPECIFICUL MANAGEMENTULUI PENTRU PREVENIREA ŞI COMBATEREA CRIMINALITĂŢII DIN SISTEMUL BANCAR
CONDUCĂTOR DE DOCTORAT:
Prof. univ. dr. COSTICĂ VOICU
DOCTORAND:
MORARU ALEXANDRU
Bucureşti
2009
2
CUPRINS:
ABREVIERI ................................................................................. Error! Bookmark not defined.
INTRODUCERE ............................................................................................................................ 4
CAPITOLUL I
ORGANIZAREA SISTEMELOR BANCARE. EVOLUŢIE ŞI TENDINŢE .......................................................................................................... 6
I. GLOBALIZAREA SISTEMULUI BANCAR INTERNAŢIONAL .............................. 6
1.1. Internaţionalizare şi concentrare bancară.................................................................... 6
1.2. Băncile multinaţionale ................................................................................................ 6
1.3. Alianţele bancare ........................................................................................................ 6
1.4. Zonele bancare libere .................................................................................................. 6
1.5. Activităţi financiar-bancare internaţionale ................................................................. 7
1.6. Standardizarea reglementărilor bancare internaţionale ............................................... 7
1.7. Standardardizarea reglementărilor bancare europeneError! Bookmark not defined.
II. REGIONALIZAREA MONETAR-FINANCIARĂ ŞI INFLUENŢELE ASUPRA
ECONOMIEI NAŢIONALE ...................................................................................................... 7
2.1. Procesul de regionalizare şi activitatea economică internaţională .............................. 7
2.2. Fenomenele monetar-financiare şi regionalizarea economică .................................... 7
2.3. Manifestarea regională a Uniunii Europene şi economia naţională............................ 7
2.4. Aprecieri privind influenţele regionalizării monetar-financiare asupra economiei
naţionale ...................................................................................................................................... 7
III. ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA SISTEMULUI BANCAR ÎN ROMÂNIA7
3.1. Desfăşurarea activităţii bancare prin instituţiile de credit autorizate .......................... 7
3.2. Banca Naţională a României - Instituţie publică care asigură stabilitatea financiară
în România .................................................................................................................................. 8
3.4. Cadrul general al reglementării activitaţii instituţiilor de credit ................................ 8
3.5. Precizări terminologice privind instituţiile de credit ........................................... 8
CAPITOLUL II FRAUDA FINANCIAR-BANCARĂ OBIECTIV AL CRIMEI ORGANIZATE ................... 8
I. GLOBALIZAREA FINANCIARĂ. ............................................................................... 8
1.1. Dinamica globalizarii financiare. ................................................................................ 8
1.2. Rolul investiţiilor externe ........................................................................................... 9
1.3. Rolul fondurile speculative ......................................................................................... 9
1.4. Politicile de liberalizare a fluxurilor financiare .......................................................... 9
II. FORME DE MANIFESTARE A FRAUDEI FINANCIAR-BANCARE ..................... 9
2.1. Aspecte generale privind frauda financiară ................................................................ 9
2.2. Frauda financiar- bancară - generatoare de fonduri financiare ilicite ....................... 9
III. CRIMA ORGANIZATĂ ÎN CONTEXTUL GLOBALIZĂRII .................................. 9
3.1. Crima organizată sau organizarea crimei .................................................................... 9
3.2. Criminalitatea financiar-bancară manifestare a criminalităţii transfrontaliere ......... 10
IV. CONEXIUNILE DINTRE CRIMA ORGANIZATĂ ŞI FRAUDELE FINANCIAR-
BANCARE ................................................................................................................................ 10
4.1. Profitul - obiectiv al managementul special al crimei organizate ............................. 10
4.2. Spălarea banilor proces conex fraudei financiar- bancare ....................................... 10
V. ASPECTE OPERAŢIONALE PRIVIND FRAUDA FINANCIAR BANCARĂ ...... 10
5.1. Cazurile - CREDIT BANK şi BANCA DACIA FELIX ......................................... 10
5.2. Falimentul Băncii Internaţionale a Religiilor ........................................................... 10
5.3. Cazul - Fondul Naţional de Investiţii-FNI ....... Error! Bookmark not defined. CAPITOLUL III
ABORDAREA JURIDICĂ A PRINCIPALELOR INFRACŢIUNI CARE SE COMIT
3
ÎN SISTEMUL BANCAR ............................................................................................................ 10
I. INFRACŢIUNILE PRIVIND INSTITUŢIILE DE CREDIT ŞI ADECVARE A
CAPITALULUI ........................................................................................................................ 10
1.1. Infracţiuni prevăzute de OUG nr. 99/2006: .............. Error! Bookmark not defined.
1.2. Infracţiuni prevăzute de Codul penal ........................................................................ 10
1.3. Infracţiuni prevăzute în Legea nr. 59/1934-privind cecul şi în Legea nr. 58/1934-
privind cambia şi biletului la ordin. .......................................................................................... 11
II. INFRACŢIUNI CONEXE INFRACŢIUNILOR PRIVIND INSTITUŢIILE DE
CREDIT ŞI ADECVARE A CAPITALULUI .......................................................................... 11
2.1.Infracţiunea de spălare a banilor ................................................................................ 11
2.2. Infracţiunile privind piaţa de capital .............................................................. 11
CAPITOLUL IV
MANAGEMENTUL STRATEGIC ŞI OPERAŢIONAL AL PREVENIRII ŞI
COMBATERII CRIMINALITĂŢII DIN SISTEMUL BANCAR .......................................... 11
I. MANAGEMENTUL STRATEGIC AL PREVENIRII ŞI COMBATERII
CRIMINALITĂŢII DIN SISTEMUL BANCAR ..................................................................... 11
1.1. Consideraţii generale privind managementul prevenirii şi combaterii criminalităţii
bancare ...................................................................................................................................... 11
1.2. Managementul strategic al prevenirii şi combaterii criminalităţiii bancare .............. 12
II. MANAGEMENTUL OPERAŢIONAL AL PREVENIRII ŞI COMBATERII
CRIMINALIZTĂŢII DIN SISTEMUL BANCAR ................................................................... 12
2.1. Analiza tactică a situaţiei financiare a persoanelor fizice şi juridice implicate în
săvârşirea infracţiunilor financiar-bancare ................................................................................ 13
2.2. Managementul investigativ al structurilor de aplicare a legilor pentru prevenirea şi
combaterea criminalităţii din sistemul bancar ................................................................ 13
CAPITOLUL V
MANAGEMENTUL ACTIVITĂŢILOR INVESTIGATIVE ŞI DE CERCETARE
PENALĂ PENTRU PROBAREA ACTIVITĂŢILOR INFRACŢIONALE ÎN
CAUZELE PRIVIND CRIMINALITATEA DIN SISTEMUL BANCAR ............................. 13
I. ASPECTE DE DREPT PROCESUAL PENAL SPECIFICE INFRACŢIUNILOR
FINANCIAR - BANCARE ....................................................................................................... 13
1.1. Competenţa cercetării infracţiunilor financiar-bancare ............................................ 13
1.2. Procedura administrativă şi judiciară în cazul infracţiunilor financiar-bancare ...... 14
II. METODE ŞI TEHNICI DE INVESTIGARE A INFRACŢIUNILOR FINANCIAR-
BANCARE ................................................................................................................................ 15
2.1. Culegerea de informaţii, analiza şi valorificarea acestora, investigarea înscrisurilor15
2.3. Activităţile de informaţii şi investigaţii desfăşurate de investigatorul sub acoperire16
2.4. Folosirea martorului protejat şi a investigatorului specializat .................................. 16
2.5. Controlul financiar-fiscal şi supravegherea conturilor bancare şi/sau asimilate
acestora ...................................................................................................................................... 17
2.6. Livrarea supravegheată a sumelor de bani ...................................................... 18
CAPITOLUL VI
ANALIZA CRIMINOLOGICĂ A FENOMENULUI CRIMINALITĂŢII FINANCIAR-
BANCARE .................................................................................................................................... 18
I. CONDIŢII FAVORIZATOARE ŞI CAUZE GENERATOARE ALE
CRIMINALITĂŢII FINANCIAR-BANCARE ........................................................................ 18
1.1. Factori criminogeni ................................................................................................... 18
1.2. Personalitatea infractorului specializat în frauda financiar-bancarăError! Bookmark not defined.
II. DIMENSIUNEA STATISTICĂ A CRIMINALITĂŢII DIN SISTEMUL BANCAR19
2.1. Statistica IGPR .......................................................................................................... 19
4
2.2. Statistica ONPCSB ................................................... Error! Bookmark not defined.
2.3. Statistica DIICOT şi a Ministerului Justiţiei ............................................................. 20
CAPITOLUL VII
CONCLUZII ŞI PROPUNERI PRIVIND PREVENIREA ŞI COMBATEREA
CRIMINALITĂŢII DIN SISTEMUL BANCAR ...................................................................... 20
BIBLIOGRAFIE .......................................................................................................................... 35
INTRODUCERE
Creşterea neîncetată a volumului capitalurilor obţinute în urma activităţilor specifice
criminalităţii financiar-bancare a determinat o creştere a necesităţii reciclării acestor fonduri
astfel încât s-a ajuns la situaţia îngrijorătoare că liderii lumii interlope şi operatorii implicaţi în
operaţiuni financiar-bancare suspecte de spălare a banilor să poată controla şi influenţa în
unele ţări ale lumii sectoare importante din economie, finanţe, politică şi administraţie.
Criminalitatea financiar-bancară afectează în mod direct liberul acces la investiţii,
afectează piaţa muncii legale, desfacerea, consumul, producţia propriu-zisă, generând un
climat concurenţial neloial.
Sfârşitul mileniului trecut a fost marcat la nivel mondial de importante transformări geo-
politice care au accelerat fenomenul globalizării economice favorizat în egală măsură şi de
fuziunea pieţelor financiare naţionale.
De asemenea, trecerea la societatea informatizată printr-o expansiune fără precedent a
sistemelor informatice a constituit o altă premisă care a favorizat circulaţia capitalurilor, astfel
că orice operator poate obţine informaţii referitoare la cotaţiile valutare sau fluctuaţiile
preţurilor pe marile pieţe de capital, putând comanda prin intermediul reţelelor informatice
orice operaţiuni şi tranzacţii din diverse zone ale lumii.
Principalul efect al globalizării economice este acela al circulaţiei extrem de rapide a
capitalurilor pe întreg mapamondul, producând o adevărată dematerializare a banilor,1 cu
toate că monedele şi banii de hârtie încă mai circulă, cele mai multe tranzacţii monetare
implică transferurile electronice. Reţeaua informatică mondială putând fi folosită atât pentru
efectuarea unor tranzacţii financiare tradiţionale, ultrarapide şi extrem de greu de urmărit. Pe
calea unui protocol complex implementat în reţeaua de calculatoare, banii obişnuiţi sunt
transformaţi în monedă virtuală, tranzacţiile încheiate ulterior fiind imposibil de urmărit,
asigurându-se un caracter anonim absolut.2
Pe de altă parte, trebuie să ţinem seama că odată cu fenomenul de globalizare, cu
amplificarea gradului de internaţionalizare a pieţelor economice şi dezvoltarea societăţilor
comerciale transnaţionale cresc şansele ca aceste structuri să fie utilizate în scopul unor
activităţi infracţionale. Centrele off-shore, caracterizate ca zone cu under-regulated and non-
cooperative jurisdictions 3 sunt utilizate intens de către societăţi care desfăşoară activităţi
infracţionale în scopul spălării banilor.4
1 Costică Voicu, Spălarea banilor murdari, Editura Sylvi, Bucureşti, 1999, pag. 11.
2 Nicolae Ghinea, Constantin Bolboşanu, Dan Călinoiu, Spălarea banilor şi finanţarea terorismului, Ed.Phobos,
Bucureşti, 2008,pag. 9. 3 „Under-regulated juridictions” – se referă la sistemele juridice în care reglementarea normativă în una sau mai
multe din următoarele domenii - drept financiar, fiscal, dreptul societăţilor comerciale, drept valutar, penal,
administrativ – nu atinge standardele prevăzute de instrumentele juridice internaţionale în vederea protejării
integrităţii sistemelor financiare. „Non- co-operative jurisdictions” – are în vedere sistemele care nu răspund
cerinţelor de cooperare juridică internaţională, nesemnând sau neratificând instrumentele de cooperare
internaţională elaborate de ONU, Consiliul Europei, OECD, s.a. 4 Anca Jurma, Răspunderea penală a persoanei juridice, R.D.P. nr. 1/2003, pag. 99.
5
În aceste condiţii se poate concluziona că circulă imense sume de bani, inclusiv banii
murdari rezultaţi din traficul de droguri şi armament, contrabandă, deturnări de fonduri, la
care se adaugă sumele obţinute ca urmare a marilor acte de corupţie, evaziune fiscală, trafic
de fiinţe umane, înşelăciune în domeniul financiar-bancar sau prin intermediul calculatorului,
care sunt integraţi în circuite financiare sofisticate pentru a li se disimula provenienţa ilicită şi
a fi plasaţi în afaceri legale. Această afirmaţie este susţinută, de altfel, de constatarea că
spălarea banilor a devenit a treia afacere ca valoare la nivel mondial.5
Sofisticatul mecanism al criminalităţii financiar-bancare funcţionează, în cele mai multe
cazuri, cu sprijinul, consultanţa şi expertiza specialiştilor din domeniul financiar-bancar, al
investiţiilor şi al pieţei de capital.6
Mai mult de atât, criminalitatea financiar-bancară a devenit un fenomen internaţional,
necesitând o abordare serioasă atât la acest nivel, dar şi la cel naţional.7
Evoluţia fenomenului criminalităţii economico-financiare se află în strânsă corelaţie cu
dinamica întregului ansamblu economico-social, constituind o reflectare indirectă a
disfuncţionalităţii acestuia8.
În ultimii doi ani, în contextul în care România este stat membru UE, s-au făcut unele
progrese în prevenirea şi combaterea crimei organizate şi a corupţiei, atât în plan legislativ,
cât şi în cel al aplicării în practică a legislaţiei9.
Activitatea de prevenire şi combatere a criminalităţii a impus realizarea unei strategii
globale care include măsuri economice, sociale, tehnico-organizatorice şi legislative
referitoare la toate sferele economico-sociale.
În ceea ce priveşte legislaţia penală, s-au elaborat norme legislative care definesc şi
incriminează activităţile cuprinse în sfera criminalităţii economico-financiare organizate, care
permit ridicarea operativă a imunităţii unor personalităţi oficiale care s-ar afla în astfel de
structuri, care permit folosirea mijloacelor tehnice de supraveghere şi înăsprirea sancţiunilor
pentru persoanele depistate că practică acte de criminalitate economico-financiară.
De asemenea, au fost stabilite strategii preventive destinate, în special, ocrotirii
instituţiilor financiar-bancare, care vizează: instruirea în domeniul tehnic, economic şi juridic
a organelor abilitate să lovească în criminalitatea economico-financiară, în scopul unei mai
bune înţelegeri a operaţiunilor financiare, al limitării secretului bancar, al întăririi rolului
instituţiilor financiare în semnalarea operaţiunilor dubioase, al extinderii cooperării dintre
sistemul financiar-bancar şi organele abilitate pentru combaterea şi estomparea criminalităţii
economico-financiare.
Strategia de prevenire a criminalităţii organizate10
acoperă un domeniu foarte întins şi
diversificat, iar sectoarele şi subiectele care solicită atenţie sunt într-o continuă schimbare. De
aceea s-au făcut studii privind factorii care favorizează apariţia sau infiltrarea crimei
organizate în diferite domenii. De exemplu, existenţa cererii de bunuri şi servicii prohibite
oferă organizaţiilor criminale posibilitatea de a obţine profituri frauduloase11
.
Apariţia unor noi bunuri şi servicii ilicite, pentru care există cerere, determină
constituirea unei noi „pieţe negre” şi, în consecinţă, a unei categorii aparte de vânzători
specializaţi.
5 Nicolae Ghinea, Constantin Bolboşanu, Dan Călinoiu, op.cit.
6 Costică Voicu, op. cit. pag. 12.
7 Gheorghe Mocuţa, Criminalitatea organizată şi spălarea banilor, Editura „Noul Orfeu”, vol. I, Bucureşti,
2004, pag. 140. 8 Banciu D. - Tendinţe actuale ale crimei şi criminalităţii în România, Editura „Lumina Lex", Bucureşti, 2002,
pag. 146 9 Nicolae Ghinea, Managementul investigării fraudei care afectează interesele financiare ale UE, Ed.Sitech,
Craiova, 2008.pag.57. 10
H.G. nr. 2209/2004 privind aprobarea Strategiei Naţionale de Combatere a Criminalităţii Organizate 11
Bîrle V. - Frauda fiscală, Editura Teora, Bucureşti, 2005, pag. 110
6
Practica demonstrează că în perioada actuală a crescut exploziv criminalitatea
organizată12
. Această recrudescenţă a criminalităţii a generat un sentiment de acută
insecuritate în rândul majorităţii populaţiei, care se simte frustrată. În aceste condiţii, aspecte
importante ale calităţii vieţii se află în curs de deteriorare, suspiciunea fiind sentimentul
pregnant al perioadei actuale.
Dat fiind domeniul în care îmi desfaşor activitatea de mai bine de 20 ani, respectiv cel al
combaterii criminalităţii financiar-bancare, am considerat oportun ca obiectivul cercetării
noastre să îl constituie specificul managementului pentru prevenirea şi combatera
criminalităţi din sistemull bancar, atât din perspectiva manifestărilor de crimă organizată cât şi
al criminalităţii economico-financiare în general.
Din analiza critică a stadiului actual al literaturii ştiinţifice în domeniul prevenirii şi
combaterii criminalităţii din sectorul bancar, rezultă că tema propusă poate avea un aport
semnificativ la dezvoltarea cunoaşterii în domeniu.
Astfel, abordarea secvenţială, în domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii
financiar-bancare, în unele lucrări de specialitate care nu analizează relaţia între instituţiile
naţionale şi europene, performanţele sistemului investigativ din acest domeniu, metodele si
tehnicile de ivestigare a acestui fenomen, relaţia dreptului penal cu dreptul comunitar şi
standardele internaţionale în materie, stadiul lacunar în care se găseşte cercetarea de
specialitate în acest moment în privinţa celor mai importante concepte utilizate în acest
domeniu, ignorarea experienţei investigative, legislative, doctrinare şi jurisprudenţiale a unor
ţări membre ale Uniunii Europene, precum şi a altor state cu experineţă operatională., sunt
aspecte ce se impun a fi evidenţiate.
CAPITOLUL I
ORGANIZAREA SISTEMELOR BANCARE.
EVOLUŢIE ŞI TENDINŢE
I. GLOBALIZAREA SISTEMULUI BANCAR INTERNAŢIONAL
1.1. Internaţionalizare şi concentrare bancară
Sub influenţa dublului efect al noului mediu concurenţial (asupra activitãţilor prestate şi
rentabilităţii obţinute), băncile şi-au reactualizat strategiile aplicate. Ca urmare, în ultimele
două decenii, sistemele bancare ale ţărilor capitaliste dezvoltate au fost supuse unui puternic
proces de schimbare
1.2. Băncile multinaţionale
Băncile multinaţionale sunt băncile care şi-au implantat sucursale şi filiale în mai multe
ţări, activitatea transnaţională depăşind o pătrime din totalul activităţii desfãşurate. Acestea se
deosebesc de băncile internaţionale care efectuează operaţiuni pentru clienţii din diferite ţări
sau în diferite valute, de la sediul din ţara de reşedinţă.
1.3. Alianţele bancare Alianţele bancare devin o alternativă posibilă la modurile de creştere tradiţionale, luând
forme diverse, de la acorduri de distribuţie a produselor şi serviciilor financiare până la
crearea unei noi entităţi. Acestea s-au înmulţit, s-au multiplicat, oferind avantaje specifice, în
raport cu creşterea internă şi restructurările.
1.4. Zonele bancare libere
În acest sens, Londra şi Luxemburgul pot să fie considerate ca zone bancare libere,
adică spaţii geografice unde autorităţile locale au permis dezvoltarea activităţii băncilor, în
condiţiile unor „constrângeri” mai puţine.
12
Bidu I. - Crima organizată transfrontalieră, Editura ANI, Bucureşti, 2004, pag. 36
7
O nouă zonă liberă o constituie Singapore, unde iniţiativa puterii publice locale a dorit
să creeze toate condiţiile unei pieţe financiare internaţionale. Dezvoltarea acestei zone libere a
început în 1969, prin scutirea de la impozitare a veniturilor nerezidenţilor deţinători de
depozite în devize străine.
Constituirea de zone libere s-a remarcat şi în centrele offshore - aşa-numitele
„paradisuri fiscale", situate, de obicei, în zone insulare (Caraibe, Bahamas, Channel Is-lands,
Isle of Man etc.).
1.5. Activităţi financiar-bancare internaţionale La fel ca băncile existente pe pieţele interne, marile bănci private şi publice ale
Sistemului Bancar Internaţional efectuează toată gama de operaţii specifice lumii bancare,
inclusiv pe pieţele externe (raporturi cu clientela, înţelegeri bancare, depozite, operaţiuni de
casă, compensări, credite, plăţi şi încasări, operaţiuni cu efecte comerciale etc.)
1.6. Standardizarea reglementărilor bancare internaţionale
Pe plan mondial, există două documente deosebit de importante în care sunt precizate
standardele privind desfăşurarea activităţilor bancare. Primul document este Convenţia de la
Basel 2,13
care abordează problema capitalului băncilor, iar al doilea document este intitulat
„A Doua Directivă de Coordonare Bancară a Uniunii Europene” şi care se referă la
acordarea de licenţe, băncilor.14
II. REGIONALIZAREA MONETAR-FINANCIARĂ ŞI INFLUENŢELE ASUPRA
ECONOMIEI NAŢIONALE
2.1. Procesul de regionalizare şi activitatea economică internaţională
Regionalizarea este o realitate economică şi organizaţională utilizatoare a unui termen
mixt ce ilustrează atât descentralizarea practicată în interiorul anumitor ţări cât şi apropierea
în baza fundamentelor de proximitate geografică şi cointeresare pentru dezvoltarea unor
structuri comune de colaborare între statele lumii. înţelegerea practică şi teoretică a acestor
două forme nu trebuie amestecată, prin urmare lucrarea se axează pe contribuţia acelor regiuni
rezultate din cooperarea multilaterală ce reuneşte eforturile economiilor naţionale ale lumii
pentru conturarea şi implementarea unor planuri ambiţioase ce ţin de promovarea bunăstării şi
dezvoltarea potenţialului competitiv.În fapt, dinamica activităţilor economice internaţionale
din ultimele decenii aduce în prim plan două fenomene: regionalizarea interstatală ca
modalitate de întărire a poziţiei competiţionale a statelor participante şi globalizarea pe
fondul expansiunii fără precedent a comunicării cu ajutorul reţelelor computerizate,
dezvoltarea transporturilor, mobilitatea şi dispersia din ce în ce mai accentuate a afacerilor
şi a forţelor asociate lor.
2.2. Fenomenele monetar-financiare şi regionalizarea economică
Politicile monetare se doresc a fi soluţii de ajustare a realităţilor financiare dintr-o
economie, demarate de către autorităţile desemnate a fi bănci centrale, pentru a atinge
obiective legate de nivelul preţurilor, gradul de ocupare sau creşterea economică.
2.3. Manifestarea regională a Uniunii Europene şi economia naţională
2.4. Aprecieri privind influenţele regionalizării monetar-financiare asupra
economiei naţionale
III. ORGANIZAREA ŞI FUNCTIONAREA SISTEMULUI BANCAR ÎN
ROMÂNIA
3.1. Desfăşurarea activităţii bancare prin instituţiile de credit autorizate
13
Comitetul de la Basel (Basle) a fost creat în 1974 de către băncile centrale din statele membre ale ,,Grupului
celor 10”. Cu timpul, acest comitet a devenit un forum pentru cooperarea dintre băncile centrale privind
supravegherea bancară. 14
L.C. Ionescu - Băncile şi operaţiunile bancare, Editura Economică Bucureşti, 1996, p.30
8
Potrivit prevederilor OUG nr. 99/200615
activitatea bancara în România se desfăşoară
prin instituţii de credit autorizate, în condiţiile legii.
3.2. Banca Naţională a României - Instituţie publică care asigura stabilitatea
financiara în România
Banca Naţională a României (BNR), înfiinţată în anul 1880, este banca centrală a
României. Banca Centrala este o instituţie publică independentă, cu sediul central în
municipiul Bucureşti. Este singura instituţie autorizata să emită însemne monetare, sub formă
de bancnote şi monedă, ca mijloace legale de plată pe teritoriul României. Conform
prevederilor privind statutul BNR16
, obiectivul fundamental al BNR este asigurarea şi
menţinerea stabilităţii preţurilor.
3.3. Supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit
Obiectivul central al activităţii de supraveghere prudenţială a instituţiilor de credit îl
constituie realizarea stabilităţii şi viabilităţii întregului sistem bancar prin stabilirea unor
norme şi indicatori de prudenţă bancară şi urmărirea respectării cu stricteţe a acestora, precum
şi prin asigurarea eliminării din sistem a băncilor neviabile. Prin urmare, rolul supravegherii
prudenţiale a instituţiilor de credit este acela de a preveni riscul sistemic, avându-se însă în
vedere respectarea autonomiei fiecărei instituţii de credit în organizarea şi desfăşurarea
activităţii sale pe baze concurenţiale17
.
3.4. Cadrul general al reglementării activitaţii instituţiilor de credit
Cadrul legal a fost îmbunătăţit substanţial prin Ordonanţa de urgenţă nr. 99/200618
.
Prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează condiţiile de acces la activitatea bancară şi de
desfăşurare a acesteia pe teritoriul României, supravegherea prudenţială a instituţiilor de
credit şi a societăţilor de servicii de investiţii financiare şi supravegherea sistemelor de plăţi şi
a sistemelor de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare. Deşi, aparent,
reglementează doar activitatea băncilor, O.U.G. nr. 99/2006 instituie la art. 114 o obligaţie în
sarcina acestora. Astfel, art. 114, prevede că: „Instituţiile de credit sunt obligate să furnizeze
informaţii de natura secretului bancar, după începerea urmăririi penale împotriva unui
client, la solicitarea scrisă a procurorului sau a instanţei judecătoreşti ori, după caz, a
organelor de cercetare penală, cu autorizarea procurorului”.
3.5. Precizări terminologice privind instituţiile de credit
CAPITOLUL II
FRAUDA FINANCIAR-BANCARĂ OBIECTIV AL CRIMEI ORGANIZATE
I. GLOBALIZAREA FINANCIARĂ.
Globalizarea defineşte acea tendinţă naturală care are ca perspectivă să desfacă
legăturile tradiţionale economice, politice şi sociale bazate pe statul autoritar, ierarhic şi să
le înlocuiască cu o structură orizontală, flexibilă şi neîngrădită de tip reţea, coordonată la
vârf de o putere supranaţională.
1.1. Dinamica globalizarii financiare.
15
aprobată, modificată şi completată prin Legea nr.227/2007; modificată şi completată prin OUG 25/2009 16
Legea nr. 312/2004 privind statutul BNR 17
OUG nr. 99/2006 – Art. 164 – În scopu1 protejării intereselor deponenţilor şi al asigurării stabilităţii şi
viabilităţii întregului sistem bancar, Banca Naţionala a României asigura supravegherea prudenţială a instituţiilor
de credit persoane juridice romane, inclusiv a sucursalelor acestora înfiinţate in alte state membre ori in state
terţe, prin stabilirea unor norme şi indicatori de prudenţă bancara şi urmărirea respectării acestora şi a altor
cerinţe prevăzute de lege şi de reglementările aplicabile, atât la nivel individual, cat şi la nivel consolidat sau
subconsolidat, după caz, in vederea prevenirii şi limitării riscurilor specifice activităţii bancare. 18
M. Of. nr. 1027 din 27 decembrie 2006, cu modificările şi completările aduse de Legea nr. 227/2007.
9
Succesul globalizării financiare a fost asigurat de dezvoltarea accelerată a noilor
tehnologii ale informaţiei şi ale telecomunicaţiilor, care au permis interconectarea pieţelor
financiare prin intermediul reţelelor de calculatoare, sateliţilor şi al internetului.
1.2. Rolul investiţiilor externe
Un alt efect al globalizării financiare a fost explozia investiţiilor externe directe. Acestea
sânt fonduri investite de marile firme multinaţionale în capacităţi de producţie, cercetare, etc
în ţări diferite de ţara de origine. Dacă în 1970 valoarea acestor investiţii era de 10 miliarde de
dolari, în 2004 ajungea la 9 trilioane de dolari.
1.3. Rolul fondurile speculative Globalizarea financiară a catalizat activităţile fondurilor speculative (hedge funds) care
atrag capitaluri internaţionale provenind de la investitori individuali sau instituţionali precum
fonduri de pensie sau firme de asigurări.
1.4. Politicile de liberalizare a fluxurilor financiare
II. FORME DE MANIFESTARE A FRAUDEI FINANCIAR-BANCARE
2.1. Aspecte generale privind frauda financiară
În opinia noastră, frauda financiar-bancară reprezintă suma acţiunilor ilegale şi
manoperelor derulate de administratorii societăţilor comerciale, a interpuşilor acestora, a
funcţionarilor bancari, precum şi cu complicitatea funcţionarilor publici prin intermediul
instituţiilor de credit, instituţiilor statului, a societăţilor comerciale la vedere sau fantomă
precum şi prin exploatarea oportunităţilor oferite de centrele offshore, paradisurilor fiscale
sau mai nou a statelor virtuale.
2.2. Frauda financiar- bancară - generatoare de fonduri financiare ilicite
2.2.1. Frauda privind plata în avans pentru încheierea unei afaceri
2.2.2. Lichidarea împrumutului prin el însuşi
2.2.3. Înşelăciunea prin bonduri
2.2.4. Schimbul de fonduri colaterale
2.2.5. Finanţarea de stat
2.2.6. Frauda cu plata în avans
2.2.7. Falsul arbitraj : valută, aur, efecte publice
2.2.8. Frauda în investiţii : comerţul ilicit cu acreditive standby
2.2.9. Frauda cu devize sau comerţul ilicit cu valută
2.2.10. Frauda bancară propriu – zisă
2.2.11. Frauda pe piaţa de capital
2.2.12. Frauda cu carduri
III. CRIMA ORGANIZATĂ ÎN CONTEXTUL GLOBALIZĂRII
3.1. Crima organizată sau organizarea crimei
Evoluţia societăţii contemporane evidenţiază faptul că deşi s-au intensificat măsurile
şi intervenţiile instituţiilor specializate de control social împotriva faptelor de delicvenţă
şi criminalitate, în multe ţări se constată o recrudescenţă şi o multiplicare a delictelor comise
cu violenţă şi agresivitate precum şi a celor din domeniul economic şi financiar-bancar,
fraudă, şantaj, mită şi corupţie.
Noţiunea de „crimă organizată” a fost definită de experţii europeni, relativ la
organizaţiile constituite în acest scop: ,,Prin organizaţie criminală se înţelege o asociaţie
formată din cel puţin două persoane, care acţionează în comun pentru a săvârşi acte
infracţionale, în principal, trafic de droguri, de fiinţe umane, spălare de bani, infracţiuni
financiare inclusiv prin mijloace electronice, precum şi activităţi de terorism sau de
corupţie, acestea din urmă înţelese ca influenţare a reprezentanţilor unor instituţii
importante, pentru a tolera sau facilita comiterea acelor infracţiuni” .
10
3.2. Criminalitatea financiar-bancară manifestare a criminalitaţii transfrontaliere
Putem defini crima organizată transfrontalieră ca ansamblul acţiunilor întreprinse de
grupuri de infractor pe teritoriul mai multor state, structurate în ideea înfăptuirii unor
acţiuni ilegale conspirate, având drept scop, obţinerea de profituri ilicite la cote ridicate.
Criminalitatea transfrontalieră reprezintă o ameninţare serioasă si pentru securitatea
economică a ţării, întrucât activităţile sale de bază ar putea afecta economia de piaţă.
Desfăşurând activităţi ilegale, grupurile criminale transfrontaliere au acces la importante sume
de bani care urmează să fie „spălaţi”.
IV. CONEXIUNILE DINTRE CRIMA ORGANIZATĂ ŞI FRAUDELE
FINANCIAR-BANCARE
4.1. Profitul - obiectiv al managementul special al crimei organizate
La începutul acestui mileniu se constată tendinţa organizaţiilor criminale de a reinvesti
profiturile realizate cu prioritate prin intermediul sistemului bancar, în achiziţionarea de
imobile, spaţii comerciale (restaurante, baruri, cazinouri), societăţi de transporturi de
mărfuri (rutier şi maritim), servicii portuare şi aeroportuare, societăţi comerciale de
import-export, autoturisme şi bunuri de lux.
Ospitalitatea şi puterea de seducţie a paradisurilor financiar-fiscale este în creştere
surprinzătoare chiar şi după scandalurile de mari proporţii generate de prăbuşirea
gigantului american AIG şi a Lehman Brothers, produse în septembrie 2008.
4.2. Spălarea banilor proces conex fraudei financiar- bancare
Conform Directivei CCE nr.308 din 10.06.1991 spălarea banilor are următoarea
definiţie şi anume : « următoarea acţiune atunci cînd este săvîrşită cu intenţie:
-transformarea sau transferarea de proprietate cunoscînd că o astfel de proprietate
provine dintr-o activitate infracţională sau dintr-un act de participare la o astfel de activitate,
în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a proprietăţii sau în scopul sprijinirii
oricărei persoane implicate în comiterea unei astfel de activităţi, pentru a se sustrage
consecinţelor legate de acţiunile sale ;
-ascunderea sau disimularea naturii, sursei, amplasării, dispunerii, mişcării drepturilor
reale cu privire la proprietate sau la posesia acesteia cunoscînd că o astfel de proprietate
provine dintr-o activitate infracţională ;
-dobîndirea, posesia sau folosirea unei proprietăţi, cunoscînd la data primirii, că o
astfel de proprietate provine dintr-o activitate infracţională sau dintr-un act de participare la
o asemenea activitate ;
-participarea, asocierea, tentativa de comitere şi sprijinirea, încurajarea, înlesnirea,
sfătuirea în vederea comiterii oricăreia din acţiunile menţionate în paragrafele anterioare ».
V. ASPECTE OPERAŢIONALE PRIVIND FRAUDA FINANCIAR BANCARĂ
5.1. Cazurile - CREDIT BANK şi BANCA DACIA FELIX
5.2. Falimentul Băncii Internaţionale a Religiilor
5.3. Cazul - Fondul Naţional de Investiţii -FNI
CAPITOLUL III
ABORDAREA JURIDICĂ A PRINCIPALELOR INFRACŢIUNI CARE SE
COMIT ÎN SISTEMUL BANCAR
I. INFRACŢIUNILE PRIVIND INSTITUŢIILE DE CREDIT ŞI ADECVARE A
CAPITALULUI
1.1. Infracţiuni prevăzute de OUG nr. 99/2006
1.2. Infracţiuni prevăzute de Codul penal
11
1.3. Infracţiuni prevăzute în Legea nr. 59/1934-privind cecul19
şi în Legea nr.
58/1934-privind cambia şi biletului la ordin20
.
II. INFRACŢIUNI CONEXE INFRACŢIUNILOR PRIVIND INSTITUŢIILE DE
CREDIT ŞI ADECVARE A CAPITALULUI
2.1. Infracţiunea de spălare a banilor
Faptul că din prevederile art.23 din Legea nr.656/2002 nu rezultă în mod explicit că
este posibilă condamnarea doar pentru infracţiunea de spălare a banilor independent de
condamnarea anterioară sau simultană pentru infracţiunea generatoare de bani murdari a
avut drept consecinţă crearea unei practici judiciare neunitare la nivelul instanţelor de
judecată în sensul că în unele situaţii judecătorii nu au condamnat inculpaţii pentru
infracţiunea de spălare a banilor în condiţiile în care nu s-a putut reţine în sarcina
acestora săvârşirea unor infracţiuni generatoare de bani murdari.
În acest context, pentru eliminarea interpretărilor şi crearea unei practici judiciare
unitare considerăm că este necesară adoptarea în legislaţia românească a unor principii
cuprinse în Convenţia Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi
confiscarea produselor infracţiunii şi finanţarea terorismului, din anul 2005 care să
asigure incriminarea infracţiunii de spălare a banilor independent de existenţa unei
condamnări anterioare sau simultane pentru infracţiunile predicat.
Pentru o eficienţă maximală a luptei împotriva spălării banilor şi a finanţării actelor
de terorism, aceste prevederi ar trebui completate în legislaţia românească şi cu unele
prevederi care să facă posibilă inversarea sarcinii probei în ceeace priveşte caracterul licit
al dobândirii bunurilor supuse procesului de spălare.
Necesitatea adoptării unor asemenea prevederi în sistemul de drept românesc a
apărut întrucât, prin practica judiciară a ultimilor ani s-a stabilit că în cele mai multe
situaţii organele judiciare şi fiscale sunt în imposibilitatea de interveni împotriva unor
membrii aparţinând unor grupuri infracţionale organizate care, deşi nu au declarate
conform prevederilor legale în vigoare venituri obţinute în mod licit, afişează un nivel de
trai foarte ridicat şi deţin bunuri de lux. Conform legislaţiei în vigoare, aceste bunuri nu
pot fi nici confiscate, nici impozitate decât în situaţia în care deţinătorii lor sunt
condamnaţi pentru săvârşirea unor infracţiuni. Ori, în cazul unor lideri ai reţelor
criminale, în special cu componentă transfrontalieră, în majoritatea cazurilor, datorită
structurilor ierarhice şi a folosirii tehnologilor de ultimă generaţie în materie de
telecomunicaţii şi transferuri electronice de bani, este imposibil de probat legătura de
cauzalitate dintre provenienţa bunurilor şi comiterea de infracţiuni.
2.2. Infracţiunile privind piaţa de capital
CAPITOLUL IV
MANAGEMENTUL STRATEGIC ŞI OPERAŢIONAL AL PREVENIRII ŞI
COMBATERII CRIMINALITĂŢII DIN SISTEMUL BANCAR
I. MANAGEMENTUL STRATEGIC AL PREVENIRII ŞI COMBATERII
CRIMINALITĂŢII DIN SISTEMUL BANCAR
1.1. Consideraţii generale privind managementul prevenirii şi combaterii
criminalităţii bancare
19
M. Of. nr. 100 din 1 mai 1934; modificată şi completată de: O.G. nr. 11/1993; Legea nr. 83/1994; O.U.G. nr.
38/2008. 20
M. Of. nr. 100 din 1 mai 1934; modificată şi completată de: O.G. nr. 11 1993; Legea nr. 83/1994; O.U.G. nr.
39/2008.
12
Prin prisma investigării criminalităţii din sistemul bancar, considerăm că
managementul este arta şi ştiinţa de a-i face pe alţii să acţioneze în aşa fel încât să se
atingă obiectivele unei organizaţii; este procesul de statuare şi îndeplinire a obiectivelor,
prin realizarea unor funcţii de bază, specifice, în dirijarea şi utilizarea resurselor umane,
materiale şi financiare ale organizaţiei.
Pentru activitatea de investigare a criminalităţii din sectorul bancar, considerăm că
principalele funcţii manageriale sunt: planificarea, organizarea, conducerea şi controlul.
Chiar dacă termenul de conducere poate crea confuzie, prin paralela pe care am făcut-o cu
managementul, considerăm că această noţiune reflectă cel mai bine procesul de antrenare,
influenţare şi direcţionare a oamenilor pe care noi îl avem în vedere.
Organizarea ca funcţie managerială priveşte alegerea unui anumit mod de utilizare a
tuturor resurselor în cadrul sistemului de management. Organizarea priveşte atât ceea ce vor
face oamenii, cât şi modul în care eforturile lor personale trebuie combinate în cea mai bună
modalitate pentru a progresa în îndeplinirea obiectivelor. Cu alte cuvinte, prin organizare se
stabileşte cum pot fi folosite cât mai metodic şi eficient resursele agenţiilor de aplicare a legii
cu atribuţiuni pe linia prevenirii şi combaterii criminalităţii din sectorul bancar. Desigur
organizarea înseamnă punerea în aplicare a planurilor, a metodologiilor şi tehnicilor de lucru
specifice.
1.2. Managementul strategic al prevenirii şi combaterii criminalităţiii bancare
Prevenirea şi combaterea criminalităţii bancare, sub aspectul managementului strategic
al României în domeniul de referintă, este un obectiv ce decurge din acţiunea complexă de
combatere a criminalităţii organizate, fiind cuprins în strategiile naţionale de devoltare
durabilă şi de securitate a României
Identificarea fenomenului criminalităţii financiar-bancare ca factor de risc la adresa
securităţii naţionale a României a dus la crearea unor condiţii pentru declanşarea unui
amplu program de acţiuni pentru prevenirea şi combaterea acestui fenomen .
În opinia noastră, managementul strategic este procesul managerial de formulare şi
implementare a unei strategii. Managerul strategic îmbogăţeşte conceptul de planificare
strategică. Acesta are în vedere atât mediul intern cât şi cel international, concentrându-se
asupra evoluţiei fenomenului.
În concluzie, conceptul de management strategic are, în esenţă, avantajul de a
anticipa şi chiar de a iniţia programe de prevenire şi combatere a infracţionalităţii din
sectorul bancar, ce constituie suportul pentru direcţionarea pe termen lung a activităţii
agenţiilor de aplicare a legii cu atribuţiuni in domeniu.
II. MANAGEMENTUL OPERAŢIONAL AL PREVENIRII ŞI COMBATERII
CRIMINALITĂŢII DIN SISTEMUL BANCAR
Managementul operaţional al investigării infracţiunilor din sistemul bancar nu poate fi
asigurat în condiţii corespunzătoare fără cunoaşterea sistematică a modului în care se
desfăşoară întregul proces de analiză financiară şi cercetare penală din cadrul BNR,
ONPCSB, respectiv al Parchetului şi Polţiei. În acest fel, managerul poate aprecia, la perioade
optime, modul în care se reflectă condiţiile, nivelurile şi criteriile specifice în procesul
managerial al combaterii criminalităţii bancare şi poate interveni la timp pentru prevenirea si
combaterea fenomenului criminalităţii economico-financiare.
Perfecţionarea sistemului informaţional referitor la managementul prevenirii şi
combaterii criminalităţii bancare care prejudiciază implicit şi bugetul consolidat al
statului, trebuie să fie o preocupare majoră. Acest fapt presupune renunţarea la metodele
tradiţionale. Considerăm necesar ca managerii să dobândească cunoştinţe despre
organizarea şi funcţionarea sistemului informaţional îndeosebi cu privire la: definirea
13
surselor de informaţii, sistemul, circuitul acestora între agenţiile de aplicare a legii cu
atribuţii în domeniul financiar-bancar, mijloace tehnice folosite etc.
Managementul operational vizează şi activităţile de transformare a informaţiilor în probe
de către unităţile specializate, pe baza procedurilor legale.
2.1. Analiza tactică a situaţiei financiare a persoanelor fizice şi juridice implicate în
săvârşirea infracţiunilor financiar-bancare
Principala funcţie a analizei financiare este aceea de a integra şi a adăuga plus-
valoare informaţiilor obţinute atât de la entităţile raportoare, cât şi de la autorităţile de
supraveghere prudenţială.
2.1.1. Analiza tactică a conturilor persoanelor fizice
2.2.1. Analiza tactică a conturilor persoanelor juridice
2.2. Managementul investigativ al structurilor de aplicare a legii pentru prevenirea
şi combaterea criminalităţii din sistemul bancar
Sistemul instituţional implicat în prevenire şi combaterea criminalităţii bancare în
România include organele judiciare cu competenţă în cercetarea, urmărirea penală şi
judecarea cauzelor privind spălarea banilor (DIICOT; Direcţia Natională Anticoruptie,
Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parchetele ordinare de pe langa
instantele competente), precum şi autoritati implicate în lupta antifraudă (Ministerul
Administratiei şi Internelor, Garda Financiara, DLAF, Oficiul National pentru Prevenirea şi
Combaterea Spalarii Banilor, Banca Natională a Romaniei).
La nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române, în cadrul Directiei de Investigare
a Fraudelor îşi desfăşura activitatea un serviciu specializat în investigarea infracţiunilor
financiar-bancare, iar în cadrul DGCCO activează Serviciul de Combatere a Finanţării
Terorismului şi Spălării Banilor specializat în investigarea infracţiunilor de spălare a banilor
proveniţi din infracţiuni de natură judiciară. De asemenea la fiecare unitate teritorială işi
desfaşoară activitatea ofiteri specializaţi în investigarea acestui gen de infracţiuni.
Criticăm decizia conducerii IGPR de a transfera competenţele, serviciului specializat
în prevenirea şi combaterea criminalităii financiar-bancare, la serviciul specializat în
recuperarea creanţelor. Ofiţerii DIF nu vor mai avea posibilitatea monitorizarii specializate
a sectorului bancar, toate acestea în detrimentul interesului naţional.
2.2.1. Activităţi specifice desfăşurate în fazele de documentare şi cercetare a
infracţiunilor financir-bancare.
2.2.2. Schimbul de informaţii în cadrul managementului investigării infracţiunilor
financiar-bancare.
Apreciem că, obţinerea efectului corespunzator în lupta împotriva criminalităţii
financiar-bancare depinde de capacitatea de implementare efectivă a dispoziţiilor în
domeniu, dublată de o cooperare interinstituţională, de specializarea şi perfecţionarea
continuă a personalului implicat.
CAPITOLUL V
MANAGEMENTUL ACTIVITĂŢILOR INVESTIGATIVE ŞI DE CERCETARE
PENALĂ PENTRU PROBAREA ACTIVITĂŢILOR INFRACŢIONALE ÎN
CAUZELE PRIVIND CRIMINALITATEA DIN SISTEMUL BANCAR
I. ASPECTE DE DREPT PROCESUAL PENAL SPECIFICE INFRACŢIUNILOR
FINANCIAR - BANCARE
1.1. Competenţa cercetării infracţiunilor financiar-bancare
Dimensiunile accentuate ale fenomenului infracţional, în special dezvoltarea
criminalităţii economico-financiare organizate, care reprezintă un risc la adresa asigurării unui
14
climat de siguranţă şi securitate, au impus înfiinţarea unei formaţiuni specializate pentru
combaterea formelor de manifestare a criminalităţii, mai ales sub aspectul său organizat.
Potrivit prevederilor Legii 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în
cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate
Organizată şi Terorism, această structură are în competenţă efectuarea urmăririi penale şi în
cauzele ce au ca obiect criminalitatea financiar-bancară, respectiv spălarea banilor.
În situaţia în care sumele de bani supuse procesului de spălare provin din săvârşirea
infracţiunilor de corupţie sau asimilate acestora, inşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi
evaziune fiscală, în situaţia în care prejudiciul este mai mare decât echivalentul a 1000 000
euro, competenţa de cercetare a infracţiunilor financiar-bancare revine Direcţiei Naţionale
Anticorupţie.
Sunt de competenţa structurii centrale infracţiunile, săvârşite în una dintre următoarele
condiţii:
de către persoanele care aparţin unor organizaţii, asociaţii sau grupări criminale, care:
- prin activitatea lor pot aduce atingere siguranţei naţionale a României;
- desfăşoară activităţi infracţionale cu caracter transnaţional
- activitatea infracţională s-a realizat sau a produs rezultate în
circumscripţia mai multor curţi de apel;
s-a cauzat o pagubă mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro, cu excepţia
infracţiunilor de evaziune fiscală şi înşelăciune, conform OUG 131/2006, fiind de competenţa
DNA ;
există pericolul producerii ori s-a cauzat o tulburare importantă a relaţiilor sociale la
nivelul unei colectivităţi.
Sunt de competenţa serviciilor teritoriale infracţiunile, săvârşite în una dintre
următoarele condiţii:
- s-a cauzat o pagubă mai mare decât echivalentul în lei a 500.000 euro;
- activitatea infracţională s-a desfăşurat sau şi-a produs rezultatul în mai
multe judeţe din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel.
Odată cu înfiinţarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată
şi Terorism, a apărut necesitatea compatibilizării structurilor poliţiei judiciare în raport cu
noile competenţe conferite prin lege acestei instituţii, sens în care, la 01.08.2005 a fost
înfiinţată Direcţia de Combatere a Marii Criminalităţi Economico – Financiare în cadrul
Direcţiei Generale de Combatere a Criminalităţii Organizate, iar începând cu 01.08.2008 a
fost reorganizată sub denumirea de Direcţia de Combatere a Finanţării Terorismului şi
Spălării Banilor, în prezent fiind transformată în serviciu specializat.
Pentru infracţiunile financiar-bancare pe care le-am analizat în capitolul III al prezetei
teze, pentru prejudiciile sub 100 000 euro, competenta revine parchetelor şi instanţelor
ordinare.
1.2. Procedura administrativă şi judiciară în cazul infracţiunilor financiar-
bancare
1.2.1. Procedura administrativă prealabilă
În cazul infracţiunilor financiar-bancare există o procedură administrativă prealabilă în
cazul căreia se procedează la identificarea clienţilor şi la prelucrarea informaţiilor referitore la
comiterea faptei. Pentru protejarea intereselor financiare, fiecare instituţie de credit are
specialisti antifraudă, pregătiţi să investigheze intern modul de derulare a operaţiunilor
financiar bancare. În situaţia în care sesizează aspecte care exced normelor bancare, apeleaza
la procedura administrativa prealabila.
1.2.2. Procedura judiciară În momentul în care din datele existente despre o anumită tranzacţie se constată că
15
există indicii temeinice despre comiterea unei infracţiuni financiar-bancare se trece la etapa
jurisdicţională, respectiv sesizarea unităţii de parchet competente, după caz a DNA sau a
organului competent.
Infracţiunile financiar-bancare se supun regulilor de procedură obişnuită de urmărire şi
judecată.
II. METODE ŞI TEHNICI DE INVESTIGARE A INFRACŢIUNILOR
FINANCIAR-BANCARE
2.1. Culegerea de informaţii, analiza şi valorificarea acestora, investigarea
înscrisurilor
Practica demonstrează că nu poate exista o organizaţie fără un minim necesar de
informaţii, fără informarea membrilor săi şi că succesul demersurilor pe care le iniţiază
depinde în primul rând de rezolvarea problemei informaţiilor. Informaţia facilitează accesul la
cunoaşterea realităţii, fără cunoaşterea acesteia, acţiunile unei colectivităti sunt sortite
eşecului. Cunoaşterea înseamnă putere, iar persoana care deţine informaţii are un ascendent
asupra celor pentru care datele respective sunt necesare.
Conform prevederilor art. 26 alin. 1 pct. 6 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi
funcţionarea Poliţiei Române21
, poliţia culege informaţii în vederea cunoaşterii, prevenirii şi
combaterii infracţiunilor, precum şi altor fapte ilicite.
O anchetă complexă poate deveni funcţională şi se poate finaliza cu rezultate pozitive
numai dacă este bazată pe interacţiunea continuă a eforturilor structurilor specializate în
culegerea, analiza şi prelucrarea informaţiilor, în investigarea calificată a cazurilor şi
cercetarea penală a infractorilor22
.
Concluzionând, în contextul activităţii specifice investigatorului, a valorifica o
informaţie înseamnă a o prezenta în timp util echipelor operative care investighează
infracţiunile financiar-bancare, pentru a le permite să ia măsurile ce se impun.
Cercetarea înscrisurilor reprezintă un domeniu specific de activitate al experţilor
criminalişti şi are drept scop depistarea contrafacerii de documente şi identificarea
persoanelor după scris23
.
În activitatea practică, investigatorul se va putea confrunta adesea cu solicitări de
obţinere a unor înscrisuri care să servească ca mijloace materiale de probă în justiţie. Din
aceste considerente am apreciat necesară familiarizarea cu unele noţiuni generale privind
ridicarea şi cercetarea înscrisurilor, latura tehnică a acestei operaţiuni rămânând, însă, în
sarcina expertului criminalist.
Înscrisurile sunt acte scrise de mână, texte dactilografiate sau culese pe calculator, bilete
de bancă, timbre sau alte valori, precum şi instrumentele de autentificare a lor (sigilii,
ştampile etc.) care nasc, modifică sau sting raporturi juridice de drept civil.
2.2. Accesarea sistemelor informatice, punerea sub supraveghere, interceptarea sau
înregistrarea comunicaţiilor
2.2.1. Înregistrările audio şi video.Înregistrările audio sau video, ca mijloc de acţiune
în culegerea de informaţii şi obţinerea de probe pentru combaterea infracţiunilor financiar-
bancare, dar nu numai pentru acest tip de infracţiuni, constituie un subiect de discuţii
controversat, atât la nivel naţional cât şi internaţional. Controversa în domeniu este
determinată pe de o parte de cerinţele tot mai mari pentru utilizarea ca probe a înregistrărilor
audio sau video - contrapondere la amploarea fără precedent a activităţii grupurilor criminale,
mafiote şi teroriste care utilizează în acţiunile lor cele mai înalte tehnologi din domeniul
21
Publicată în M. Of. nr. 305 din 9 mai 2002 22
Costică Voicu, Georgeta Ştefania Ungureanu, Adriana Camelia Voicu, Investigarea criminalităţii financiar
bancare, Editura Polipress, 2003, pag. 126 23
Vasile Bercheşan, Metodologia investigarii infracţiunilor, Ed.Paralela 45, 1998
16
comunicaţiilor, iar, pe de altă parte, de către imperativele principiului respectării vieţii intime,
private şi de familie. În acelaşi timp înregistrările audio şi video sunt mijloace de probă facile
şi relevante.
2.2.2. Accesarea sistemelor electronice de corespondenţă şi interceptarea
mijloacelor de comunicare
Referindu-se, în mod expres, la interceptările mijloacelor de comunicare, prin art.91
indice 1-art.91 indice 6 ale Codului de procedură penală sunt stabilite, punctual, cazurile care
permit o astfel de măsură restrictivă a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, condiţiile care
trebuie îndeplinite, organele judiciare care sunt îndrituite să efectueze aceste activităţi,
modalităţile de certificare a înregistrărilor şi modalităţile de verificare a acestor mijloace de
probă.
2.3. Activităţile de informaţii şi investigaţii desfăşurate de investigatorul sub
acoperire
Investigatorul sub acoperire este folosit cu succes şi în activitatea de investigare a
infracţiunilor financiar-bancare în România. Din analiza activităţilor operative se constată că
şi în acest domeniu ermetizarea structurilor criminale este mai pronunţată, prezentând
caracteristici ale crimei organizate.
Instituţia investigatorului sub acoperire a fost introdusă expres în legislaţia română prin
art.21 din Legea24
nr.143 din 26 iulie 2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit
de droguri şi prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului25
nr.43 din 4 aprilie 2002 privind
Parchetul Naţional Anticorupţie.
Autorizarea folosirii investigatorului acoperit este de competenţa exclusivă a
procurorului şi aceasta are loc numai în faza urmăririi penale, nu şi a judecaţii, scopul acesteia
fiind identificarea autorilor şi obţinerea mijloacelor de probă. Astfel, potrivit prevederilor art.
224 alineatul 126
, Codul de procedură penală investigatorii acoperiţi pot efectua investigaţii
numai cu autorizarea motivată a procurorului desemnat de procurorul general al Parchetului
de pe lângă Curtea de Apel.
2.4. Folosirea martorului protejat şi a investigatorului specializat
2.4.1. Martorul protejat
Martorul într-o interpretare „lato sensu” este persoana care, în calitate de martor,
inculpat sau condamnat în altă cauză ori fără a avea o calitate procesuală, furnizează
informaţii şi date cu caracter determinant în aflarea adevărului cu privire la infracţiuni grave
sau care contribuie la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar
putea fi cauzate prin săvârşirea unor astfel de infracţiuni27
.
Opinăm că Legea nr. 682/2002, are o arie mult mai largă privind sfera de cuprindere
a infracţiunilor grave, chiar dacă nu sunt în sfera crimei organizate şi nu sunt comise de
grup infracţional organizat. Importantă este înfăptuirea justiţiei prin înlăturarea fricii, a
terorii şi violenţei. Totodată, sunt incluse ca infracţiuni grave, pentru care operează
Programul de protecţie, cele ce protejează normele sociale privind siguranţa statului şi
24
Publicată în Monitorul Oficial nr.362 din 3 august 2000, cu modificările şi completările aduse de : Legea
nr.169 din 10 aprile 2002, Legea nr.39 din 21 ianuarie 2003, Legea nr.522 din 24 noiembrie 2004. 25
Publicată în Monitorul Oficial nr.244 din 11 aprilie 2002 cu modificările şi completările aduse de : Legea
nr.503 din 11 iulie 2002, Legea nr.161 din 19 aprilie 2003, Ordonanţa de Urgenţă nr.102 din 24 octombrie 2003,
Legea nr.26 din 05 martie 2004, Ordonanţa de Urgenţă nr.24 din 21 aprilie 2004, Ordonanţa de Urgenţă nr.103
din 16 noiembrie 2004, Legea nr.601 din 16 decembrie 2004, Legea nr. 247 din 19 iulie 2005, Ordonanţa de
Urgenţă nr.120 din 1 septembrie 2005, Ordonanţa de Urgenţă nr.134 din 29 septembrie 2005, Legea nr.383 din
16 decembrie 2005,Legea nr.35 din 1 martie 2006, Legea nr.54 din 9 martie 2006, Ordonanţa de Urgenţă nr.27
din 29 martie 2006. 26
Lascu Ioan, Particularităţi de investigare si cercetare a infracţiunii de corupţie in lumina noilor modificări
legislative, în Revista Dreptul, nr. 11/2002, pag. 137 27
D. Miclea- Crima Organizata Edit. M.A.I. Bucuresti 2003
17
siguranţa naţională, ceea ce situează instituţia ,,martorului protejat” într-un plan judiciar
aproape cvasigeneral şi nu ca fiind un instrument specific combaterii criminalităţii
organizate.
2.4.2. Investigatorul specializat
Pentru probarea activitaţilor infracţionale ale persoanelor care sunt implicate în cauzele
financiar-bancare, pot fi folositi şi investigatori specializaţi care colaborează cu unitătile
poliţiei judiciare şi cu procurorul care supraveghează cazul.
Activitatea acestor investigatori se realizează cu respectarea strictă a dispoziţiilor legale,
precum şi a ordinelor şi dispoziţiilor de linie.
În cadrul acestei categorii, se încadrează atât ofiţerii Direcţiei de Supraveghere
Operativă şi Investigaţii a I.G.P.R. cât şi ofiţerii specializaţi ai DIF, Direcţiei de Combatere a
Criminalităţii Organizate şi structurilor subordonate acesteia.
2.5. Controlul financiar-fiscal şi supravegherea conturilor bancare şi/sau asimilate
acestora
2.5.1. Controlul financiar-fiscal şi exploatarea informaţiilor din documentele de
exepertiză financiar-contabilă şi tehnică
În activitatea de investigare a infracţiunilor financiar-bancare, controlul financiar-fiscal
şi exploatarea informaţiilor din documentele de expertiză financiar-contabilă şi tehnică,
reprezintă activităţi de bază ale probatoriului în cauzele de acest gen. Putem vorbi de o
conexitate obiectivă a acestor activităţi, de a cărei concretizare depinde încadrarea juridica a
infractiunilor ce se comit în acest domeniu.
Controlul economico-financiar şi expertiza contabilă asigură cunoaşterea temeinică şi
detaliată a circuitelor financiare prin intermediul cărora reţelele specializate în fraude
financiar-bancare disimulează provenienţa ilicită a bunurilor supuse procesului de albire.
Controlul economic-financiar şi expertiza contabilă trebuie să facă judecăţi de valoare sau de
conformitate, interpretând stările de lucruri sau realităţile constatate, printr-o raportare
continuă a acestora la normele juridice în vigoare, la obiectivele de atins, la metodologiile sau
regulile de desfăşurare prestabilite.
Controlul fiscal este realizat de specialişti pregătiţi în domeniul fiscal, financiar-contabil
şi specializaţi în tehnici de investigare şi inspecţie fiscală.
2.5.2. Supravegherea conturilor bancare şi conturilor asimilate acestora
Când sunt indicii temeinice cu privire la săvârşirea uneia dintre infracţiunile financiar-
bancare, în scopul strângerii de probe sau al identificării făptuitorilor, procurorul poate
solicita judecătorului să dispună pentru o durată de cel mult 30 de zile punerea sub
supraveghere a conturilor bancare şi a conturilor asimilate acestora.
Această activitate rezidă în comunicarea tuturor tranzacţiilor care au loc în conturile
bancare, la societăţi de servicii de investiţii financiare sau la fondurile de investiţii.
Datele comunicate de entităţile la care există aceste tipuri de conturi constituie proba în
instanta.
Noţiunea de « supraveghere » a conturilor bancare şi a conturilor asimilate acestora,
presupune urmărirea acestora pe o perioadă determinată, ceea ce înseamnă că aceasta
activitate include în conţinutul ei verificarea şi comunicarea mişcărilor de capital şi a
documentelor aferente acestor operaţiuni.
Complexitatea infracţiunilor financiar-bancare în cele mai multe situaţii, impune
folosirea concomitentă a tuturor acestor tehnici şi metode, prezentate mai sus, pentru
probarea activităţii infracţionale a autorilor şi individualizarea pedepselor de către instanţa
de judecată competentă.
18
2.6. Livrarea supravegheată a sumelor de bani.Livrarea supravegheată a sumelor de
bani se efectuează în conformitate cu prevederile Legii nr. 656/2002, Convenţiei Naţiunilor
Unite din 1988, ratificată prin Legea nr. 118/1992 şi Codul de Procedură Penală.
În opinia noastră, livrarea supravegheată a sumelor de bani poate fi definită ca fiind
metoda folosita de instituţiile sau organele abilitate, cu autorizarea şi sub controlul
procurorului, care constă în permiterea trecerii sau circulaţiei pe teritoriul uneia sau mai
multor ţării a unor sume de bani, în scopul stabilirii circuitelor financiare, al descoperirii
activităţilor infracţionale si al identificării persoanelor implicate în operaţiuni de spălare a
banilor sau finanţarea actelor de terorism.
CAPITOLUL VI
ANALIZA CRIMINOLOGICĂ A FENOMENULUI CRIMINALITĂŢII
FINANCIAR-BANCARE
I. CONDIŢII FAVORIZATOARE ŞI CAUZE GENERATOARE ALE
CRIMINALITĂŢII FINANCIAR-BANCARE
1.1. Factori criminogeni
În România, dupa o lunga perioada de timp de tranziţie la economia de piaţă şi aderarea
la Uniunea Europena, simbioza mediul economic cu cel politic, generează condiţiile
favorabile manifestării criminalităţii financiar-bancare28
. După această perioadă constatăm
profesionalizarea infractorilor în domeniul criminalităţii economico-finaciare, care dispun de
resurse intelectuale, logistice şi economice pentru atingerea scopurilor infracţionale.
Pentru persoanele specializate în domeniul financiar-bancar, care acumulează bunuri ca
urmare a săvârşirii de infracţiuni, sistemul economic şi politic, mediul economic al afacerilor,
lipsa controlului intern si extern, cât şi mediul judiciar, constituie mediul prielnic în care
acestea desfăşoară activităţi infracţionale.
1.1.1. Sistemul economic şi politic.
1.1.2. Mediul economic al afacerilor
1.1.3. Controlul intern si extern
1.1.4. Mediul judiciar
1.2. Personalitatea infractorului specializat în frauda financiar-bancară
Infractorul financiar este o noţiune specie a noţiunii generice de infractor, diferenţa
specifică fiind constituită din domeniul în care acţionează, respectiv sfera economică şi
financiară, fiscală sau bancară prin care prejudiciază atât bugetul consolidat al statului cât şi
bugetul european. Scopul urmărit de el este obtinerea ilegală de bunuri29
, urmată de
schimbarea su transferul acestora, în vederea ascunderii adevăratei provenienţe a acestora.
În majoritatea cazurilor infractorul financiar are studii superioare şi ocupă funcţii de
conducere în cadrul unei organizaţii( ex.: manager, director, patron, administrator etc.).
Funcţia deţinută îi dă posibilitatea să îşi pună în practică cunoştinţele, încălcând prevederile
legale, urmărind obţinerea unor profituri ilicite.
Dorinţa de a acumula bunuri, îl determină pe infractorul financiar să pună la punct
scheme prin care să sustragă sume considerabile de bani, pe care le investeşte ulterior în
bunuri imobiliare ( ex. : locuinţe, terenuri ), în achiziţionarea unor obiecte de valoare ( cum ar
fi autoturisme de lux ) sau chiar în coruperea unor funcţionari sau oameni politici cu influenţă.
28
Nicolae Ghinea, Mircea Pascu, Macrocriminalitatea economico-financiară, Ed.LVSCrepuscul,2008,Ploieşti. 29
art.2.lit.b din Legea nr.656/2002,cu modificările şi completările ulterioare.
19
II. DIMENSIUNEA STATISTICĂ A CRIMINALITĂŢII DIN SISTEMUL BANCAR
2.1. Statistica IGPR
Pentru a avea o imagine cât mai elocventă asupra criminalităţii bancare, vom analiza
indicatorii statistici din evidenţele IGPR, pentru perioada 1999-2009.
Având în vedere situaţia statistică a indicatorilor, pentru perioada 1999-2009, putem
concluziona că:
- pe fondul dezvoltării mediului de afaceri şi extinderea activităţilor serviciilor
bancare atât ale bancilor comerciale din România cât şi a celor multinaţionale, s-a
constatat o creştere sensibilă a infracţionalităţii financiar-bancare în perioada 2003-2007,
iar după aderarea la Uniunea Europeană o scădere- ca urmare a monitorizării de către
structurile europene.
- sistemul poliţienesc şi de cercetare penală al unităţilor de parchet, specializat în
prevenirea şi combaterea criminalităţii din sistemul bancar, este ineficient, lipsit de
dinamism, aspect rezultat din diferenţele evidente ale indicatorilor statistici pentru
ifracţiunile constatate şi soluţionate.
- refuzul BNR de a colabora direct, pe bază de protocoale-aşa cum s-a conlucrat până
în anul 2004, cu unităţile specializate ale IGPR, a dus la opacizarea activităţilor bancare,
îngreunând activităţile specifice ale ofiţerilor de poliţie, îndepărtând acţiunea acestora şi a
procurorilor de momentele operative punctării probatoriului în cauzele care privesc
fraudele financiar-bancare.
- apariţia noului cadru de reglementare a instituţiilor de credit şi adecvarea
capitalului, a noilor norme de creditare şi cunoaştere a clientelei în consonanţă cu
Directivele europene, cât şi masurile BNR de monitorizare a pieţei financiar-bancare pe
baza unor analize de risc- ţinând cont de condiţiile crizei financiare mondiale, au securizat
temporar mediul financiar-bancar în faţa fenomenului criminalităţii economico-
financiare.
2.2. Statistica ONPCSB
Din analiza datelor statistice referitoare la numărul rapoartelor privind operaţiunile cu
sume în numerar, în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a
10.000 euro, pentru perioada 2002-2007, se poate observa că acestea au crescut de la an la an,
ajungându-se ca în anul 2007 numărul acestora sa fie mai mare de aproximativ 11 ori decât în
anul 2002. De asemenea numărul operaţiunilor cu numerar a crescut de la 943529 în anul
2002, la 10611240 în anul 2007, iar cuantumul sumelor depozitate în numerar a crescut de la
8490 mil.euro, la 33190 mil euro. Acelaşi trend menţinându-se şi pentru cunatumul sumelor
retrase în numerar, respectiv de la 7838 mil euro, la 22233 mil euro.
Apreciem ca evoluţia operaţiunilor cu numerar reflectă predispoziţia persoanelor
specializate în operaţiuni financiar-bancare de spălare a banilor de a plasa sumele de bani
provenite din infracţiuni în sistemul financiar bancar cu scopul ascunderii acestora în
multitudinea operaţiunilor ce se desfăşoară zilnic.
Aspectul pozitiv, este evidenţiat de faptul că entităţile raportoare şi autorităţile de
supraveghere prudenţială au conşientizat importanţa sesizării acestor operaţiuni cu
numerar care pot reprezenta doar vârful icebergului unor operaţiuni de spălare a banilor
de mare amploare.
La nivelul Oficiului, în anul 2007, un număr de 608 lucrări au fost finalizate cu
sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la suspiciuni de
spălare a banilor şi un număr de 8 lucrări au fost finalizate cu sesizarea Serviciului Român de
Informaţii cu privire la suspiciuni de finanţare a actelor de terorism, faţă de 336 sesizări cu
privire la suspiciuni de spălare a banilor sau finanţare a actelor de terorism transmise în anul
20
2006 către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de
Informaţii (o creştere de 83,33%);
16
140 143
256
365
523
662
336
616
0
100
200
300
400
500
600
700
1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007
Fig.nr.9.Sesizări ONPCSB către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
2.3. Statistica DIICOT şi a Ministerului Justiţiei
Din analiza indicatorilor statistici aparţinând Ministerului Justiţiei şi Direcţiei de
Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, se poate observa o
tendinţă de creştere, în special al numărului de rechizitorii întocmite în care s-a reţinut în
sarcina inculpaţilor şi săvârşirea infracţiunilor financiar-bancare
CAPITOLUL VII
CONCLUZII ŞI PROPUNERI PRIVIND PREVENIREA ŞI COMBATEREA
CRIMINALITĂŢII DIN SISTEMUL BANCAR
Criminalitatea afacerilor transformă şi afectează toate valorile care reprezintă substanţa
moralei publice indispensabile oricărei societăţi, încrederea oamenilor în valorile autentice
fiind zdruncinată de dimensiunea profiturilor ilicite şi de nepedepsirea celor care au acumulat
averi din activităţi criminale.
Organizaţiile criminale evoluează de cele mai multe ori în relaţie directă cu
economia. Principala forţă a organizaţiilor criminale, astăzi din ce în ce mai flexibile,
reactive şi capabile să se integreze într-o economie globalizată, nu constă în creativitatea
lor în sensul propriu al cuvântului, ci în capacitatea pe care o au de a se adapta şi integra
în economia legală.
Stoparea eficientă a criminalităţii financiar-bancare, ca formă specială a crimei
organizate şi ca parte componentă a activităţilor grupărilor de crimă organizată, al cărei
scop final este legalizarea veniturilor obţinute în mod ilicit şi integrarea lor în circuitele
financiare legale, nu poate fi asigurată prin acţiuni unilaterale de întărire a normelor de
drept penal sau a oricărui tip de regulamente. Amploarea fenomenului necesită un sistem
complex de măsuri şi o cooperare interinstituţională a tuturor actorilor implicaţi în
prevenirea şi combaterea acestuia.
Apreciem că fenomenul de criminalitate financiar-bancară valorifică oportunităţile
oferite de economia oficială, prin exploatarea inconsistenţelor instituţionale şi a
deficienţelor la nivelul managementului guvernamental. Deoarece fenomenul în sine îşi are
geneza în activităţile necontabilizate, putem spune că aria de acţiune maximizează
disfuncţionalităţile şi incertitudinile de la nivelul economiei oficiale.
21
Frauda financiar-bancară alături de frauda fiscală şi finanţarea terorismului, sunt
fenomene care reprezintă ameninţări internaţionale la adresa economiei mondiale şi a
instituţiilor angrenate în combaterea economiei subterane, iar prevenirea şi sancţionarea
fenomenelor este marea provocare adresată acestor instituţii la începutul secolului XXI. Consolidarea cooperării inter-instituţionale între agenţiile de aplicare a legii, abilitate în
prevenirea şi combaterea fenomenului, este esenţială pentru succesul acţiunilor îndreptate
împotriva formelor de infracţionalitate în domeniul afacerilor, concomitent însă cu
implementarea unui sistem informatic complex, care să permită identificarea în timp util a
infracţiunilor financiar-bancare.
Întrucât serviciile financiare întâmpină dificultăţi în implementarea eficientă a
sistemelor de combatere a fraudei financiar-bancare, în general, şi a spălării banilor şi
finanţării terorismului, în special, este necesară o abordare unitară a reglementărilor
internaţionale de combatere a acestor fenomene, Unităţile de Informaţii Financiare din
întreaga lume trebuind să pună accent pe întărirea schimbului de informaţii referitoare la
spălarea banilor, finanţarea actelor de terorism dar şi pe cunoaşterea diferitelor moduri de
funcţionare şi organizare a FIU-urilor precum şi a sistemelor de cooperare la nivel
naţional.
La scară internaţională, frauda financiar-bancară se bazează pe exploatarea diferenţelor
de reglementare dintre pieţele economice şi pieţele financiar-bancare ale ţărilor de pe întreg
globul şi are efecte negative considerabile asupra economiei mondiale prin deteriorarea
operaţiunilor eficiente ale economiilor naţionale, coruperea lentă a pieţei financiare şi
reducerea încrederii publice în sistemul financiar internaţional, mărind riscurile şi
instabilitatea sistemului, toate acestea conducând în final la reducerea ritmului de creştere
economică mondială.
Vom prezenta în continuare concluziile rezultate în urma cercetării cadrului normativ şi
a sistemelor investigative şi de cercetare specifice prevenirii şi combaterii criminalităţii din
sistemul bancar - propunând, acolo unde considerăm necesar, modificarea şi/sau completarea
unor acte normative, înfiinţarea sau restructurarea unor sisteme investigative şi de cercetare
apte să răspundă standardelor internaţionale în acest domeniu complex.
7.1. GLOBALIZAREA SISTEMULUI BANCAR INTERNAŢIONAL
Dezvoltarea pieţelor financiare şi diversificarea instrumentelor financiare au mărit
posibilităţile de acces la fonduri pentru bănci. Astfel, băncile au intrat şi pe pieţele de capital
la concurenţă cu societăţile de valori mobiliare, de asigurări, fonduri mutuale, fonduri de
pensii. Totodată, băncile au trebuit să dezvolte noi produse şi servicii, să folosească
instrumente şi tehnici specifice noilor pieţe, pentru a putea face faţă concurenţei. Ca urmare,
practicile bancare tradiţionale - bazate pe atragerea de depozite şi acordarea de credite - au
trecut pe un plan secundar şi au devenit precumpănitoare noile activităţi, cum ar fi tranzacţiile
de pe pieţele financiare şi generarea de venituri prin comisioane, care reprezintã surse
importante pentru profitabilitatea băncilor.
Centrele financiare oferă acum plasamente şi servicii pentru investitorii din toate ţările,
iar solicitanţii de împrumuturi au acces la capitalul de pe pieţele internaţionale. Companiile
multinaţionale pot accesa o multitudine de pieţe interne şi internaţionale de capital pentru a-şi
finanţa diverse activitãţi sau fuziuni şi achiziţii, în timp ce intermediarii financiari pot strânge
fonduri şi gestiona riscurile cu mai mare uşurinţă prin accesarea acumulărilor de capital din
marile centre financiare internaţionale30
. Ca urmare, se constată tendinţa băncilor de a-şi
extinde activitatea dincolo de aria lor tradiţională de activitate care consta în depozite şi
30
Dăianu, D., Globalizarea şi sistemul financiar internaţional, Economistul, 5 februarie 2001
22
acordarea de împrumuturi, pe măsură ce multe ţări şi-au modificat legislaţia pentru a permite
băncilor comerciale sã se implice în activitatea de investiţii, gestionarea activelor şi chiar
asigurări, permiţându-le astfel să-şi diversifice sursele de venit şi să-şi reducă riscurile.
Constatăm că din punct de vedere investigativ, acest proces de globalizare a sistemului
bancar, ne lasă puţine piste în probarea activităţilor infracţionale din sistemul bancar.
Folosirea centrelor bancare offshore şi rapiditatea de derulare a operaţiunilor financiar
bancare, îngreunează foarte mult activitatea investigativă şi de cercetare penală.
7.2. PREOCUPĂRI PRIVIND PREVENIREA ŞI COMBATEREA
CRIMINALITĂŢII DIN SISTEMUL BANCAR
Sensibilitatea mediului financiar-bancar în raport cu schimbarea conjuncturală
economică dă naştere nevoii de perfecţionare şi readaptare a legislaţiei financiar-bancare,
deoarece această sensibilitate conjuncturală depinde nu numai de natura diferitelor operaţiuni
financiar-bancare, ci şi, într-o mare măsură, de însuşi mecanismul financiar-bancar.31
Evoluţia vieţii economico-sociale determină şi condiţionează organizarea şi funcţionarea
mecanismului bancar pe care prin diferite măsuri îl perfecţionează.
În toate ţările (şi la noi) s-a dezvoltat această preocupare pentru perfecţionarea
sistemului bancar şi a mecanismelor specifice de funcţionare.
Constatarea că mecanismele financiar-bancare pot să atenueze, să agraveze sau să
accelereze consecinţele economice este o certitudine.
Fără niciun dubiu, companiile au folosit şi vor continua să folosească structuri opace şi
complexe, care includ filiale în centre financiare off-shore, mijloace cu scopuri speciale şi
tranzacţii financiare complexe, deseori cu complicitatea autorităţilor fiscale şi a funcţionarilor
bancari, pentru a reduce transparenţa activităţilor lor în faţa controalelor specifice.
De aceea este nevoie de schimbări în abordarea problematicilor financiar-bancare,
respectiv simplificarea, prin modificarea legislaţiei şi politicii bancare şi introducerea de
noi reguli interne, regulamente şi proceduri.
Necesitatea schimbării este determinată şi de atitudinea multor cetăţeni, clienţi ai
instituţiilor de credit. Din ce în ce mai mulţi cetăţeni aşteaptă să fie trataţi în mod egal, cu
înţelegere şi respect de către serviciile bancare prin personalul acestora. Filozofia conformării
voluntare este rezultatul unei abordări contemporane privind cunoaşterea clientelei bancare.
Presiunea socială împotriva tuturor tipurilor de corupţie creşte din ce în ce mai mult.
Cetăţenii doresc un sistem bancar transparent, iar drepturile şi obligaţiile să nu fie dependente
de nişte legi nescrise şi de negocieri nemonitorizate.
Este nevoie de o nouă politică financiar-bancară în raport cu tratamentul care trebuie
aplicat clienţilor bancari, în condiţiile actuale ale crizei eonomico-financiare mondiale. Tipul de tratament trebuie să fie bazat, atât cât este posibil, pe situaţia specifică a
fiecărui client bancar. În acest sens, punctele de plecare sunt profitul fiscal şi riscul financiar-
bancar. Prin angajarea unei abordări selective, capacitatea disponibilă în condiţiile aplicării
legii poate fi folosită cât mai eficient. Principiul de îndrumare pentru tratamentul clientului
bancar este că fiecare va primi atenţia cuvenită situaţiei sale.
Altfel spus, tratamentul privind cunoaşterea clintelei bancare trebuie să fie interpretat cu
referire la procesele implicate în asigurarea serviciilor financiar-bancare, control şi depistarea
fraudei.
Prin urmare, sistemul bancar are nevoie să se bazeze în prevenirea şi combaterea
fraudei financiar-bancare pe trei faze diferite: prevenirea prin asigurarea serviciilor
31
Nicolae Ghinea, Mircea Pascu, Macrocriminalitatea economico-financiară,Ed.LVS.Crepuscul, Ploieşti, 2008
23
bancare adecvate, intensificarea verificărilor generale şi depistarea fraudei în mod
specializat.
În acest sens există preocupări ale BNR pentru un control financiar-bancar mai
eficient
Strategia BNR trebuie să păstreze şi în viitor controlul financiar-bancar în centrul
atenţiei, cu accent mai mare pe elementul calitativ, respectiv eficienţa acestuia.
În concret, fiecare instituţie de credit trebuie să dezvolte funcţia verificărilor-control
spre eficienţă cu resursele disponibile, plecând de la realitatea că nu se pot cuprinde în
verificări toate aspectele privind clienţii bancari, întrucât acest lucru ar necesita fie creşterea
nejustificată a numărului specialişti în frauda bancară, fie realizarea unor acţiuni de verificare-
control superficiale.
Astfel, maximizarea rezultatelor cu un efort minim se poate realiza prin dezvoltarea
procedurii referitoare la analiza de risc. Printr-o asemenea procedură se pot identifica riscurile
financiar-bancare ale clienţilor care trebuie gestionate prin managementul de risc, astfel încât
numai riscurile reale să fie controlate.
A. Generalizarea controlului efectuat pe baza analizei de risc Strategiile de control vor trebui să se bazeze exclusiv pe analiza de risc pentru
îmbunătăţirea selecţiei clienţilor bancari şi a sectoarelor cu risc ridicat. Este o orientare
absolut necesară, având în vedere că toate statele membre ale Uniunii Europene utilizează
această metodă.
Analiza de risc permite ierarhizarea verificărilor, pentru a le putea prioritiza şi pentru
utilizarea mai eficientă a resurselor disponibile. De asemenea este necesară înregistrarea
datelor specifice privind activitatea antifraudă sau rezultatele acestor activităţi. Absenţa
acestor date, situaţie cu care se confruntă dealtfel şi ţările comunitare în prezent, conduce la o
lipsă a eficienţei analizei de risc, deoarece nu se poate stabili dacă criteriile folosite sunt
relevante.
Clientul bancar, persoană fizică sau juridică, despre care sunt suspiciuni de implicare în
activităţi infracţionale, trebuie tratat ca orice alt client - un client căruia instituţia de credit îi
acordă încredere până când sunt dovezi contrare care sugerează că acesta a abuzat de ea.
Informaţiile variind de la cele privind suspiciuni privind identitatea persoanelor, lipsa
documentelor fiscale până la informaţii mai elaborate privind nesinceritatea declaraţiilor
referitoare la garanţiile bancare, pot fi utilizate pentru o evaluare a riscului legat de
posibilitatea unei viitoare neconformări.
Profilele utilizate pentru acest sistem trebuie să se bazeze pe categoriile de clienţi
bancari care au caracteristici similare (industrie, agricultură, construcţii, baruri/restaurante,
etc). Atenţia din punct de vedere bancar nu poate fi aceeaşi pentru fiecare grup. Aceasta nu
înseamnă că unii clienţi sunt verificaţi superficial, ci doar că sfera de cuprindere şi
profunzimea controlului diferă în funcţie de tipul clientului.
În acest scop, clienţii bancari pot fi clasificaţi în trei categorii:
- clienţi cu risc redus;
- clienţi cu risc mediu;
- clienţi cu risc înalt.
Pentru fiecare client bancar riscul va fi previzionat pe baza unui algoritm ce conţine
următoarele variabile: încrederea financiar-bancară; bonitatea financiar-bancară;
probabilitatea de fraudă financiar-bancară.
Încrederea financiar-bancară este determinată în funcţie de riscurile persoanei fizice
plătitoare, ale consultantului sau firmei sale; importanţa veniturilor şi a plăţii impozitelor
fiscale la bugetul consolidat al statului, probabilitatea de fraudă financiar-bancară - riscuri
aferente grupului ţintă.
24
Un element considerat necesar în clasificarea clienţilor pe diferite grupuri este deţinerea
de informaţii cu privire la diferitele tipuri de grupuri ţintă, respectiv informaţii privind
caracteristicile de neconformare ale unui grup. Aceste informaţii vor fi utilizate pentru
alcătuirea şi menţinerea listelor cu elemente de interes şi programe standardizate de
verificare-control general. În plus faţă de informaţiile de grup, sunt necesare şi informaţiile
despre nivelul de conformare al clientului însuşi. O mare parte pot proveni de la administraţia
fiscală (plăţi de impozite, declaraţii fiscale etc.). Alte informaţii sunt colectate de la terţi (de
exemplu - plata utiltăţilor) şi de la alte instituţii administrative (asigurări sociale).
B. Reorganizarea activităţii de verificare-control financiar-bancar
Fie că este vorba de infracţiuni în legătură cu sistemul bancar sau cu complicitatea
funcţonarilor bancari, nu este eficient să se mobilizeze resursele instituţiei de credit sau ale
clientului atunci când mizele financiare pot fi limitate.
De altfel, riscurile de fraudă nu sunt uniforme la toate categoriile de clienţi. În funcţie de
sectorul socio-profesional luat în considerare, poate fi mai judicios să ne preocupăm doar de
modul de întocmire a documentelor financiar-bancare. În schimb, nu poate fi vorba de a limita
investigaţiile atunci când examinarea prealabilă a unui dosar scoate la iveală numeroase
anomalii aparente.
Experţii din cadrul Direcţiei Supraveghere şi Control din BNR, dar şi specialistii
antifrauda din centralele băncilor comerciale, trebuie, deci, să poată utiliza cea mai mare
paletă posibilă de metode sau proceduri, cum ar fi verificarea extinsă, verificarea simplificată,
controlul situaţiei financiar-fiscale pe ansamblu, verificarea punctuală a unui element, pentru
a adapta mai bine mijloacele disponibile la situaţia concretă.
Din punct de vedere administrativ este necesară modificarea structurilor organizatorice
şi a atribuţiilor acestora.
B1. Înfiinţarea departamentelor antifraudă în fiecare instituţie de credit
O condiţie importantă pentru o bună rată a depistărilor este de a deţine informaţii
excelente.
Oportunitatea înfiinţării unui astfel de departament se datorează lipsei actuale de
informaţii de care ar trebui să dispună specialiştii financiar-bancari înainte de demararea unui
control operativ inopinat. Centralizarea informaţiilor, atât a celor oferite de clienţii bancari,
cât şi a celor obţinute de la terţi, va permite creşterea eficienţei activităţii de control financiar-
bancar.
B.2. Creşterea responsabilităţilor analiştilor de credite din unităţile bancare
Pornind pe de o parte, de la faptul că cercetarea infracţiunilor de natură financiar-
bancare presupune, în primul rând, cunoaşterea fenomenului criminalităţii în sectorul bancar,
un acces într-o manieră directă la informaţiile din domeniul de aplicabilitate (dosar bancar,
documente contabile) va duce la obţinerea unor rezultate performante ale acţiunii de analiză a
fiecărui dosar de credit, iar, pe de altă parte, la atingerea obiectivului unităţii de credit care
constă în încasarea corectă a comisioanelor şi dobânzilor aferente.
Având în vedere aceste aspecte, considerăm util, iniţierea, pe baza un protocol de
colaborare între BNR şi IGPR, a unor cursuri de pregătire pentru prevenirea şi combaterea
fraudei financiar-bancare, care să se adreseze analiştilor de credit. Derularea unor
asemenea cursuri interactive ar avea un efect viitor de tip preventiv, cât şi un impact pozitiv în
schimbarea conduitei funcţionarilor bancari, care vor fi mai precauţi ştiind că pot fi urmăriti
penal în caz de eludare a legii financiar-bancare.
Cu alte cuvinte, aceste întâlniri ar fi benefice atât pentru sistemul poliţenesc prin prisma
activităţilor specifice cât şi pentru instituţiile de credit în sensul cunoaşterii clientelei prin
prisma activităţilor investigative poliţieneşti.
C. Îmbunătăţirea cooperării prin încheierea de protocoale cu alte instituţii
naţionale .
25
Diverse informaţii trebuie oferite instituţiilor publice în legătură cu aplicarea
defectuoasă sau lipsa aplicării legii. Astfel, schimbul de date va deveni din ce în ce mai
important, ca rezultat al creşterii internaţionalizării şi a informatizării.
În scopul eficientizării activităţilor specifice, considerăm oportun încheierea unor
protocoale de colaborarea cu BNR, Asociaţia Română a Bancilor, ONPCSB, ANAF.
Accesul la resursele şi informaţiile acestora este aproape indispensabil din cauza
complexităţii crescânde a investigaţiilor. Desigur, trebuie respectată confidenţialitatea datelor
obţinute.
Frauda nu este îngrădită doar la nivel naţional. Integrarea în Uniunea Europeană creează
noi oportunităţi de fraudă iar cooperarea internaţională are o importanţă din ce în ce mai mare.
D. Dezvoltarea tehnologiei informaţiei
Procesarea informaţiei a fost întotdeauna un proces complex de muncă. Fără un sprijin
major de tehnologie a informaţiei, nu se poate face faţă afluxului foarte mare de informaţie.
Astfel, atenţia poate fi focalizată asupra clienţilor bancari sau grupurilor de clienţi cu
cele mai multe riscuri. Noile tehnologii oferă opţiuni pentru creşterea calităţii acestor procese.
Aceasta se aplică, în special, tratamentului clienţilor care fac parte din cadrul grupurilor ţintă
sau grupurilor orientate spre clienţi. În acest fel se poate ridica nivelul de aplicare a legii.
Ca şi în cazul altor instituţii, în instituţiile de credit, noile opţiuni de tehnologia
informaţiei oferă un impuls pentru îmbunătăţirea furnizării serviciilor.
Tehnologia informaţională schimbă natura şi viteza tuturor tendinţelor în ceea ce
priveşte procesele şi asigură stimulentele pentru noi forme de tendinţe digitale şi a comerţului
electronic. Din cauza acestor modernizări, latura tradiţională pierde teren. Locul acţiunii şi
locaţia sunt din ce în ce mai greu de depistat.
Detectarea fraudei într-o economie digitală impune cerinţe diferite privind metodele şi
tehnicile de identificare şi localizare a persoanelor juridice şi activităţilor comerciale.
În prezent, se manifestă o cerere crescândă pentru utilizarea datelor automatizate de la
procesele principale, până, la scopurile secundare. Găsirea unor legături între datele care sunt
deja la dispoziţia instituţiei de credit conduce la noi informaţii, la caracteristici care pot
contribui la identificarea unor indici importanţi despre fraude. Tocmai în acest scop trebuie
aplicate noi tehnici de depozitare a datelor (de exemplu facilitarea consultării datelor pe
subiecte) care să permită o interogare coerentă a acestora.
E. Dezvoltarea managementului
Pentru prevenirea şi combaterea eficientă a criminalităţii din sectorul bancar este foarte
important managementul de înaltă calitate.
Personalul managerial trebuie să fie capabil să facă faţă diversităţii şi să conştientizeze
importanţa creării unor legături şi a motivării personalului. Cerinţele în schimbare impuse
personalului, cum sunt atitudinea profesională şi abilitatea de a opera independent, sunt
reflectate în stilul de management solicitat. Sarcina managementului va trebui să se mute către
controlul procesului, furnizând cadrul de acţiune şi personalul de instruire. Oricum,
managerul rămâne în mod evident responsabil pentru procesele primare, în termen ale
progresului şi rezultatele concrete.
În perioada următoare, atenţia va trebui să fie acordată modificării profilului
personalului de conducere al instituţiilor de credit în relaţia acestuia cu autonomia,
managementul orientat către rezultate şi conceptul managementului integral. Fiecare membru
al echipei va avea controlul asupra cunoştinţelor, atribuţiilor de comunicaţie şi va fi
responsabil cu cooperarea.
26
7.3. SISTEMUL INVESTIGATIV ŞI DE COOPERARE PENTRU PEVENIREA
ŞI COMBATEREA CRIMINALITĂŢII DIN SISTEMUL BANCAR
Bazele instituirii unui regim internaţional de luptă împotriva criminalităţii financiar-
bancare sunt reprezentate de standardele internaţionale în materie, deja menţionate si analizate
în detaliu în capitolele anterioare, care impun ţărilor ce le-au adoptat mai multe obligaţii decât
cele pe care acestea trebuie să le implementeze la nivel naţional.
Astfel, trebuie să subliniem importanţa Acordurile de la Basel privind reglementările
bancare şi practicile de supraveghere (1988 şi 1999) care au fost adoptate sub forma a două
directive 2006/48.EC- pentru riscul de credit şi cel operaţional, 2006/49/EC-pentru riscul de
piaţă şi cel de contrapartidă ; Convenţia privind spălarea, cercetarea, sechestrarea si
confiscarea veniturilor obţinute din activităţi criminale (Convenţia de la Strasbourg-1990) ;
cele 49 de recomandări ale GAFI cu privire la măsurile pe care trebuie să le ia fiecare ţară în
vederea combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului; Convenţia Consiliului Europei
privind spălarea descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii şi finanţarea
terorismului, adoptată la Varşovia la 16.05.2005, precum şi a III-a Directivă a Parlamentului
European şi Consiliului Uniunii Europene privind prevenirea folosirii sistemului financiar în
scopul spălării banilor şi a finanţării terorismului(2005/60/CE).
Având în vedere standardele internaţionale şi obligaţiile pe care România şi le-a asumat
odată cu adoptarea acestora, analiza situaţiei din România sub aspectul ameninţării
reprezentate de fenomenul criminalităţii financiar-bancare, opinăm că elementele
componente ale Strategiei Naţionale pentru instituirea unui regim eficient de combatere a
acestui fenomen, trebuie să se întemeieze pe experienţa internaţională şi să fie completate
cu recomandări specifice referitoare la măsurile şi activităţile menite să asigure crearea
unor sisteme operaţionale eficiente.
Principiile unei Strategii Naţionale de luptă împotriva criminalităţii financiar-bancare ar
trebui să vizeze următoarele elemente de bază:
- evitarea limitările impuse de comunitatea internaţională ca urmare a insuficienţei
măsurilor luate pentru combaterea acestui fenomen, cu scopul de a crea un sistem eficient de
protecţie naţională împotriva criminalităţii financiar-bancare, ţinând cont particularităţile
statului respectiv.
- măsura în care guvernele sunt pregătite pentru o adoptare completă sau secvenţială,
care depinde de poziţia acestor guverne faţă de chestiuni ca : ameninţarea pe care o reprezintă
acest fenomen, posibilitatea de a acţiona pe baza unor legi adoptate pe scară largă şi de a
proteja interesul economic al ţării.
Pentru aceasta trebuie acordată atenţie particularităţilor legislaţiei naţionale şi
organizării instituţionale ce vor asigura diagnosticarea posibilelor puncte slabe şi stabilirea
recomandărilor privitoare la modul de eliminare a aceste puncte slabe.
Menţionăm faptul că atât disparitatea resurselor de care dispun statele, cât şi situaţiile
geopolitice atât de diferite ne determină să fim oarecum sceptici şi să afirmăm că în materie
de cooperare între ţări şi, mai precis în ceea ce priveşte lupta împotriva criminalităţii
financiar-bancare, mai sunt încă multe de făcut.
Referitor la sistemul investigativ naţional pentru prevenirea şi combaterea
criminalităţii din sectorul bancar, manifestă lacune organizatorice atât la nivelul ONPCSB
dar şi la nivelul organelor judiciare.
Structura organizaţională a ONPCSB nu asigură eficienţa operaţională în
prelucrarea şi diseminarea informaţiilor financiare, întrucât forul decizional reprezentat de
Plenul Oficiului, care are o componenţă eterogenă, nu poate lua în majoritatea cazurilor
decizii operative în consonanţă cu evoluţia şi dinamica fenomenului de spălare a banilor.
27
Sesizărilor ONPCSB, care au la bază rapoartele transmise de către entităţile
raportoare şi analizele financiare efectuate de către specialiştii acestei instituţii, sunt
transmise autorităţilor judiciare competente la o mare perioadă de timp după efectuarea
operaţiunilor suspecte de spălare a banilor, fapt ce face practic imposibilă identificarea
persoanelor implicate, probarea activităţii infracţionale şi implicit tragerea la răspundere
penală a acestora.
Considerăm că procesul de reorganizare a Direcţiei de Investigare a Fraudelor în
cadrul căreia s-a înfiinţat un serviciu specializat în recuperarea creanţelor, care cumuleaza
competeţele investigative ale serviciilor de combatere a spălării banilor şi cel de combatere
a fraudelor bacare, a condus la crearea unor paralelisme sub aspectul competenţelor şi a
unor confuzii de comunicare şi relaţionare cu unităţile de parchet din cadrul Ministerului
Public, având drept consecinţă diminuarea operativităţii sistemului poliţienesc specializat
în investigarea şi cercetare a infracţiunilor financiar-bancare.
Având în vedere obiectivele Strategiei de Dezvoltare Durabile a României pâna în
anul 2025, ale Panului National de Dezvoltare 2007-2013 cât şi cele ale Strategiei Poliţiei
Române 2008-2011, pentru eficientizarea activităţii structurilor menţionate, trebuie
acordată o atenţie deosebită cooperării interinstituţionale şi internaţionale. De asemenea
pot fi avute în vedere aspecte ale parteneriatului public-privat, în scopul creşterii
operativităţii, dezvoltării conştiinţei civice, apropierea de societatea civilă şi implicarea
acesteia în procesul de prevenire şi combatere criminalităţii financiar-bancare, precum şi o
mai bună cooperare cu autorităţile de supraveghere prudenţială.
7.4. METODE ŞI TEHNICI DE INVESTIGARE A INFRACŢIUNILOR
FINANCIAR-BANCARE
În scopul investigării infracţiunilor financiar-bancare, sistemele investigative ale
folosesc în principal următoarele tehnici şi metode: investigarea înscrisurilor şi înregistrările
audio şi video, accesarea sistemelor electronice de corespondenţă şi interceptarea mijloacelor
de comunicare, folosirea investigatorilor acoperiţi, a investigatorilor cu identitate reală
specializaţi în operaţiuni speciale, a martorului protejat, a unităţilor task-force, precum şi
controlul financiar-fiscal şi exploatarea informaţiilor din documentele de expertiză financiar-
contabilă şi tehnică, punerea sub supraveghere a conturilor bancare şi a conturilor asimilate
acestora şi livrarea supravegheată a sumelor de bani.
Considerăm că la nivelul unităţilor din I.G.P.R., trebuie regăndit sistemul de
culegere a informaţiilor prin stabilirea unor sarcini clare la nivel organizaţional şi
punctarea acestora în grilele ocupaţionale ale ofiţerilor de poliţie judiciară, pe principiul
specializării, în cazul nostru - domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii din sectorul
bancar.
7.5. MANAGEMENTUL STRATEGIC SI OPERAŢIONAL AL INVESTIGĂRII
INFRACŢIUNILOR FINANCIAR-BANCARE
Dimensiunea strategică nouă este dată în domeniul criminalităţii financiar-bancare de
recentul Tratat de Reformă de la Lisabona. Aspectele operaţionale decurg din cele strategice
şi au în vedere cunoaşterea, gestionarea şi exploatarea oportunităţilor investigative la nivelul
BNR, ONPCSB, DIICOT, IGPR, Ministerului Economiei şi Finanţelor, Directia Naţională
Anticorupţie, Serviciile de Informaţii.
În concluzie, obţinerea efectului corespunzător în lupta împotriva criminalităţii din
sectorul bancar depinde de capacitatea de implementare efectivă a dispoziţiilor în domeniu,
dacă va fi dublată de o cooperare interinstituţională, de specializarea şi perfecţionarea
28
continuă a personalului implicat, soluţiile ce urmează a fi luate trebuind să aibă un impact
semnificativ atât în ceea ce priveşte prevenirea, cât şi inlăturarea consecinţelor acţiunilor
ilicite.
7.6. ABORDAREA CRIMINOLOGICĂ A INFRACŢIUNILOR FINANCIAR-
BANCARE
Analiza criminologică, la nivel naţional, relevă faptul că în România, după o lungă
perioadă de timp de tranziţie la economia de piaţă şi aderarea la Uniunea Europena,
simbioza mediul economic cu cel politic, generează condiţiile favorabile infracţionalităţii
economico-financiare în general si criminalităţii financiar-bancare-în special.
De asemenea, constatăm profesionalizarea infractorilor în domrniul financiar-bancar
care dispun de resurse intelectuale, logistice şi economice pentru atingerea scopurilor
infracţionale.
În opinia noastră, structurile de specialitate, care funcţionează în cadrul IGPR,
trebuie să aibă compartimente de analiză criminlogică şi financiar-operativă, care să
direcţioneze activităţile specifice şi de cercetare penală în domeniul investigarii
infracţiunilor financiar-bancare.
7.7. CRIMINALITATEA ORGANIZATĂ ŞI VULNERABILITĂŢILE
SISTEMULUI FINANCIAR – BANCAR
Cercetările efectuate asupra sistemelor financiare din principalele ţări ale Uniunii
Europene evidenţiază faptul că modelul unei pieţe financiare foarte reglementate, dominate de
o autoritate de control puternică şi cu competenţe extinse este agreat, dar rămân în zona de
clarificare şi redefinire nu doar relaţia dintre autorităţile de control şi cele profesionale
(echilibrul între reglementare şi autoreglementare sau autodisciplină) ci şi o mai riguroasă
delimitare a raporturilor între autorităţile specializate şi autorităţile publice tradiţional
competente pentru descoperirea şi reprimarea criminalităţii economico-financiare (poliţia,
parchetul, justiţia).
În opinia noastă, trebuie ca o analiză lucidă a actualei crize financiare globale să
evidenţieze, printre altele şi următoarele aspecte:
dimensiunile, evident aproximative, ale economiei criminale, ca şi componentă a
economiei legale. Cuantificarea capitalului murdar şi a celui speculativ în volumul
capitalului mondial şi puterea acestora de a produce „seisme” pe cele mai reprezentative
pieţe financiare;
efectele catastrofale ale politicilor de dereglementare sau autoreglementare
promovate de aproape toate autorităţile naţionale şi internaţionale în materia funcţionării
pieţelor financiare;
falimentul desăvârşit al sistemelor de risc, management şi a modelelor ce stau la
baza acestora care au încurajat fraude şi infracţiuni dezvăluite doar întâmplător. în acest
sens este corectă aprecierea făcută de Alan Greenspan problema esenţială este că
modelele noastre de risc management, în ciuda complexităţii pe care au căpătat-o sunt
încă prea simple pentru a captura întregul spectru de variabile care guvernează realitatea
economică globală;
fiecare mare corporaţie are în structura sa o componentă criminală care impune, de
cele mai multe ori, regulile jocului, regulile pieţelor pentru simplul motiv că aceasta
absoarbe fonduri de natură criminală, le spală şi doreşte a le multiplica prin operaţiuni,
scheme şi instrumente financiare inventate; aparent sofisticate şi scăpate de sub orice
reglementare sau activitate de supraveghere;
29
actualele tehnici, metode şi practici contabile utilizate în cadrul operatorilor
financiari, bancari, de asigurări, etc., au permis supraevaluarea activelor lor, iar auditul
acestor firme a devenit captiv, acceptând şi, mai mult, supervizând ilegalitatea acestora
(marile prăbuşiri începute cu ENRON şi terminate astăzi cu cele prezentate mai sus sunt
edificatoare).
Merită menţionată ultima mare prăbuşire înregistrată în ziua de 17 martie 2008 a băncii
americane Bear Stearns (fondată în anul 1923) ale cărei acţiuni au scăzut de la valoarea de
158,39 dolari în luna aprilie 2007, la 3,63 dolari în şedinţa de tranzacţionare din 17 martie
2008. Acest „simbol” al economiei şi finanţelor americane a fost cumpărat de Banca
americană de investiţii J.P. Morgan Chase cu suma de 240 milioane de dolari, adică cu 90%
mai puţin decât valoarea de piaţă înregistrată de către Bear Stearns cu o săptămână în urmă.
Criza financiară scoate la lumină viciile majore ale unui model de guvernantă şi ale unor
practici ilegale în lumea finanţelor şi băncilor care sunt departe de ceea ce se numeşte în mod
curent „bune practici”. Această concluzie aparţine prof. Daniel Dăianu (vezi Ziarul Financiar
din 25 martie 2008) care, analizând declaraţiile lui Alan Greenspan (fost preşedinte al
Rezervelor Federale ale S.U.A.), afirmă: ,,Alan Greenspan rămâne, în pofida crizelor foarte
severe de acum, adept al autoreglementărilor, teză ce poate fi pusă în relaţie cu ipoteza
funcţionării eficiente a pieţelor. În schimb, cei ce văd imperfecţiuni, nu minore, în
funcţionarea pieţelor financiare reclamă măsuri de reglementare corespunzătoare”.
Opiniile exprimate de prof. Daniel Dăianu se referă la:
inovaţiile financiare introduse şi promovate pe piaţă au generat şi amplificat riscuri,
ele constituind o cauză structurală a crizei financiare actuale;
controversele existente între analiştii financiari sunt generate de disputa între
paradigme în înţelegerea funcţionării pieţelor financiare şi implicaţii în domeniul
supravegherii şi reglementării;
o serie de inovaţii financiare, scoase la iveală abia acum. În plină criză, au opacizat
pieţele, în sensul că nimeni nu este dispus să spună care sunt riscurile acestora şi cine le
suportă. Riscul asumat este cel care mişcă piaţa de credit; când acest risc nu mai este clar,
când transparenţa dispare, pieţele îngheţă;
orice inovaţie financiară are părţi bune şi părţi rele edificatoare fiind în acest sens
opiniile exprimate cu mult timp în urmă (anii 1999-2000) de către prestigioşi economişti şi
finanţişti (Alexander Lamfalussy şi Paul Krugman) care susţineau, argumentat, faptul că
„globalizarea pieţelor financiare nu poate avea succes în condiţiile unor mecanisme de
autoreglementare care generează creşteri de risc ca urmare a inovaţiilor financiare”
viaţa arată ce rău este să nu avem o reglementare a sectorului financiar paralel
(shadow banking sector), să nu încercăm să soluţionăm conflicte de interese flagrante, să nu
combatem opacizarea pieţelor, efectele de contagiune, care accentuează riscuri de sistem
dincolo de frontierele naţionale;
ar trebui reexaminate propunerile fostului ministru italian al economiei, Tomasso
Padoa Schioppa, care cerea o creştere instituţionalizată a capacităţii de supraveghere bancară
la nivelul Uniunii Europene (acum autorităţile de supraveghere sunt naţionale);
ar trebui să facem o distincţie clară între pieţele libere şi pieţele fără reglementări.
Când pieţele sunt completamente „lăsate de capul lor” daunele colaterale pot fi imense şi se
poate ajunge la reacţii virulente, care să pună în discuţie chiar spiritul economiei de piaţă,
libere;
criza actuală reclamă o reevaluare a întregului edificiu de reglementări astfel încât să
putem controla riscurile sistemice rezultate din inovaţii financiare;
nu economia reală trebuie să servească celei nominale (financiare), ci invers. Când
aceasta din urmă ajunge să urmărească un „raison d'etre” al său (inclusiv prin nivelul
profiturilor generate de operaţiuni pur speculative) pericolele vizează economia în ansamblu.
30
Oare este firesc ca şefi de bănci să fie demişi cu „paraşute de aur” de zeci de milioane de
dolari (euro), în timp ce pierderi masive să fie suportate de acţionari, de cetăţeni?;
nu este normal ca scheme de compensare în industria financiară să stimuleze asumarea
de riscuri aproape indiferent de circumstanţe;
economia capitalistă are nevoie de un compas moral şi aceasta trebuie să ghideze
conduita celor care gestionează finanţele private;
pentru a proteja economia şi finanţele de practici ilegale este nevoie, printre altele, de
reglementări eficace.
În opinia noastră, procesul globalizării a generat o creştere exponenţială nu doar a
economiei reale legale dar şi a activităţilor ilegale ale grupurilor criminale din ce în ce mai
sofisticate şi active pe pieţele transnaţionale. Acestea exploatează cu maximă rapiditate şi
eficienţă un element cheie: acela al neomogenităţii legislative existente între diferitele ţări,
al excesului de autoreglementare şi al capacităţii limitate de control, supraveghere şi
investigare din partea organismelor specializate. În categoria vulnerabilităţilor specifice sistemului economico – financiar din România,
trebuie să includem:
faptul că băncile străine controlează 90% din activele sistemului bancar din România,
marea lor majoritate fiind concentrate în Austria, Grecia, Franţa, Germania şi Olanda. La aceasta
se adaugă faptul că o mare parte din instituţiile de credit locale au regim de sucursală şi sunt
supravegheate de băncile centrale din ţările de origine;
faptul că cele mai importante resurse energetice (petrol şi gaze) sunt exploatate şi
comercializate de sectorul privat cu o participaţie majoritar străină, generează o puternică
insecuritate enegetică;
faptul că asupra bugetului se exercită o puternică presiune din partea grupurilor de crimă
organizată care, utilizând influenţa asupra decidenţilor politici, obţin ilegal contracte de achiziţii
publice pentru lucrări şi activităţi din toate sectoarele vitale economiei (transporturi, educaţie,
sănătate, agricultură, etc.);
faptul că fiscalitatea excesivă generează noi oportunităţi pentru amplificarea evaziunii
fiscale care alimentează o economie subterană greu de cuantificat şi dificil de diminuat;
faptul că sistemul legislativ şi instituţional privind accesarea şi utilizarea fondurilor
europene blochează programele şi proiectele urgente şi necesare lansate de agenţi economici oneşti,
oferind oportunităţi celor aflaţi în legături de afaceri cu reprezentanţii lumii politice. Prin
neaccesarea fondurilor europene se amplifică gradul de insecuritate economică şi socială.
faptul că sunt nesocotite regulile şi principiile fundamentale ale activităţii de legiferare,
guvernându-se aproape exclusiv, prin ordonanţe de urgenţă, amplifică insecuritatea juridică,
materializată în diminuarea rolului Parlamentului şi elaborarea de acte normative comandate de
grupurile de interese ataşate guvernului;
faptul că reţelele crimei organizate îşi consolidează forţa financiară şi puterea de influenţă
în condiţii de instabilitate instituţională, de criză economică şi financiară, dispunând de un arsenal
surprinzător de diversificat de metode, mijloace şi tehnici prin care controlează segmentele vitale
ale societăţii (economie, finanţe, administraţie şi politică);
faptul că ofensiva criminalităţii organizate este încurajată de starea de agonie a justiţiei, de
incapacitatea întregului sistem judiciar (poliţie, parchet, justiţie) de a aplica o strategie coerentă şi
eficientă de luptă împotriva acesteia. Politizarea instituţiilor de aplicare a legii reprezintă o
vulnerabilitatea greu de gestionat, cu efecte ce se materializează în destructurarea instituţională din
acest segment vital al statului şi al societăţii în general;
faptul că activitatea de cooperare poliţienească şi în materie penală reglementată în
Tratatul de la Lisabona se derulează cu vădite dificultăţi de natură a spori vulnerabilitatea
sistemului de prevenire şi combatere a criminalităţii transfrontaliere;
Aceste vulnerabilităţi sunt proprii unei societăţi dezechilibrate, caracterizată de incapacitatea
autorităţilor de a gestiona realitatea socială marcată de convulsii, criminalitate, devianţă şi sărăcie.
Lăcomia a devenit un fel de vocaţie, toţi actorii economiei şi guvernamentali ignoră responsabilităţile
sociale pe care le au, cultivând egoismul şi cinismul.
31
Într-un asemenea teritoriu, mânat de egoism, lăcomie şi profundă imoralitate, prosperă
criminalitatea organizată, ai căror lideri sunt la vedere, aşezaţi pe fotoliile confortabile ale
parlamentelor, congreselor şi guvernelor naţionale şi regionale.
Orice bancă şi instituţie financiară este vulnerabilă în faţa atacurilor din interior,
materializate în fraude de mari proporţii săvârşite de angajaţii proprii, cel mai adesea în
complicitate cu parteneri sau clienţi ai băncilor.
O altă categorie de atacuri sunt declanşate asupra băncilor de către persoane din exteriorul
acestora, prin clonarea de carduri, utilizarea unor instrumente de plată false (cecuri, cambii, etc),
prezentarea de garanţii false pentru obţinerea de credite, etc.
Orice bancă şi instituţie financiară are ca politică fundamentală atragerea unui volum cât
mai mare de lichidităţi şi sporirea valorii fondurilor pe care le gestionează şi administrează. În acest
orizont apare o teribilă atracţie din partea lor: aceea de a absorbi bani murdari şi de a-i recicla. Pe
de altă parte, vulnerabilităţile se amplifică pe măsură ce băncile promovează o exagerată şi
necontrolată inovare şi creativitate în materia unor produse financiare sau pachete combinate care
au un mare grad de risc ce pot genera fraude şi pagube substanţiale.
Vulnerabilitatea băncilor şi celorlalte instituţii financiare este amplificată mai ales de
promovarea foarte agresivă a performanţei, a obţinerii de profit maxim, în termen scurt,
împrejurarea care generează apetitul funcţionarilor pentru câştiguri mari rezultate din operaţiuni
scăpate de sub orice fel de control.
O altă vulnerabilitate a industriei financiar – bancare o reprezintă reglementarea
superficială şi lipsa de monitorizare a fondurilor speculative (hedge funds) al căror
faliment este susceptibil a pune în pericol economia unei ţări. La Summitul G-20 organizat
la Londra (aprilie 2009) s-a insistat pe necesitatea reglementării mai stricte a fondurilor
speculative şi a investiţiilor de capital.
Lista vulnerabilităţilor trebuie să includă şi:
- utilizarea unor norme şi reglementări contabile uniforme în sistemul bancar
european şi mondial, susceptibile să favorizeze pătrunderea capitalurilor murdare şi
menţinerea „activelor toxice” la adăpostul aşa-numitelor norme „în valoare de piaţă”;
- existenţa conflictelor de interese între activitatea de consiliere şi cea de rating în
cadrul agenţiilor specializate, care, în absenţa unui cod de bună conduită, favorizează în
mod vădit unele entităţi financiar bancare. Acestea acceptă practici contabile vădit ilegale
prin certificarea bilanţurilor fictive în schimbul unor considerabile comisioane primite
drept mită de la cei favorizaţi;
- amplificarea sistemului de bonusuri substanţiale acordate funcţionarilor superiori şi
traderilor, care sunt încurajaţi să nu respecte regulile de prudenţialitate şi de gestionare a
riscurilor, prin promovarea unor produse „împachetate” şi absorbţia unor fonduri de
origine criminală;
- lipsa de supraveghere transfrontalieră a companiilor de asigurări şi băncilor care
dezvoltă practici ilegale, prin care favorizează acte de mare evaziune fiscală, spălarea
banilor murdari şi gestionarea averilor de origine criminală;
- existenţa unor serioase carenţe în privinţa gestionării riscurilor generate de un
volum impresionant de fonduri de origine criminală existent în fluxurile internaţionale,
precum şi marea volatilitate a cursurilor de schimb valutar. Băncile nu promovează politici
de gestionare a acestor riscuri şi nu au capacitatea de a anticipa o criză şi de a reacţiona
eficient în perioadele de criză;
- lipsa de transparenţă şi exacerbarea secretomaniei în domeniul financiar-bancar
reprezintă o realitate pe care nimeni nu o contestă, dar care serveşte la ascunderea
fraudelor, a reciclării fondurilor de origine criminală, a practicilor ilegale şi schemele
sofisticate de ecranare a creşterilor artificiale raportate de traderii ce derulează operaţiuni
scăpate de sub orice control;
32
Având în vedere procesul de integrare a României în Uniunea Europeană, cât şi
tendinţa manifestă de a exploata oportunitaţile informativ operative şi ivestigative ale
serviciilor politienesti din statele membre, dar şi la nivelul european prin desemnarea în
Tratatul de la Lisabona a serviciului EUROPOL de a sprijini activităţile investigative şi de
cercetare ale viitorului Parchet European în lupta împotriva criminalităţii economico-
financiare propunem următoarele:
1. Reconsiderarea activităţilor investigative şi judiciare pentru prevenirea şi
combaterea criminalităţii din sistemul bancar plecând de la considerentul că aceste
fenomene reprezintă o problemă de credibilitate externă a României dar şi o problemă care
poate constitui un risc la siguranţa naţională şi la dezvoltarea durabilă a tării noastre.
În acest sens considerăm că se impun a fi întreprinse activităţi de ameliorare a
cooperării între serviciile de informaţii, cele cu atribuţii de investigare şi cercetare, cu accent
pe dezvoltarea comunicării şi legăturilor pe orizontală. Circulaţia informaţiilor, analiza şi
tratamentul acestora sunt determinante pentru succesul acţiunilor de combatere a
criminalităţii. Consolidarea unităţilor specializate în culegerea şi analiza informaţiilor
presupune eliminarea excesului de secretizare şi compartimentare, care poate garanta
exploatarea operativă a informaţiilor.
Considerăm necesar să se elaboreze şi să se aplice proceduri şi reglementări interne
unitare privind organizarea şi desfăşurarea activităţii informative, de investigare şi cercetare a
criminalităţii economico – financiare. În acest context, trebuie redefinite conceptele de
activităţi speciale informative şi de investigaţii în domeniul combaterii fraudei financiar-
bancare, ţinând cont de managementul investigativ specific acestor tipuri de cauze.
2. Crearea unei baze de date informatice naţionale a suspecţilor persoane fizice şi
juridice implicate în operaţiuni de fraudă financiar-bancară.
Considerăm că înfiinţarea acestei baze de date informatice naţionale, în care să fie
înscrise persoanele fizice şi juridice implicate în fraude financiar-bancare , pe genuri de
infracţiuni, după rămânerea definitivă şi irevocabilă a unei hotărâri judecătoreşti, ar avea un
impact psihologic profund, afectând credibilitatea celor înscrişi în această evidenţă.
Această bază de date ar deveni un instrument de lucru atât pentru structurile operative
ale poliţiei, procurorii anticorupţie, agenţiile antifraudă, dar şi pentru Ministerul Economiei şi
Finanţelor, şi Ministerului de Justiţie.
3. Reglementarea unor proceduri speciale de indisponibilizare a fondurilor şi
bunurilor infractorilor din sfera financiară, încă din faza actelor premergătoare, pentru
cauzele care privesc frauda financiar-bancară
Atât Legea nr. 263/2002 pentru ratificarea Convenţiei Europene privind spălarea,
descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii încheiate la Strassbourg la 8
noiembrie 1990 cât şi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 53/200832
privind modificarea
Legii nr.656/2002, considerăm că sunt instrumente juridice adecvat luptei împotriva fraudei
financiar-bancare dar nu se poate extinde şi asupra actelor premergătoare. În acest sens
considerăm că modificarea şi completarea acestui act normativ este necesară, întrucât
făptuitorul, în timpul desfăşurării actelor premergătoare, poate înstrăina bunurile care fac
obiectul masurilor asiguratorii sau confiscării speciale.
32
Publicată în MO nr.333/30.04.2008.
33
4. Definirea noţiunilor de control si acţiune investigativă, prevăzute în Legea
nr.218/2002 a Poliţiei Române, prin modificarea şi completarea acesteia, având în vedere
complexitatea activităţilor specifice pe care le desfăşoară Poliţia Română în domeniul
preveniri şi combaterii fraudei financiar-bancare.
Pentru realizarea acestui obiectiv, opinăm că la definirea celor două noţiuni de control şi
acţiune investigativă poliţienească, trebuie avute în vedere condiţiile concrete în care se
desfăşoară activitatea poliţienească în România - stat membru al Uniunii Europene. În acest
sens, considerăm ca experienţa avansată a unor State Membre, precum Austria, Germania,
Franţa, poate orienta sistemul investigativ naţional în domeniul pe care îl analizăm. Amintim
că unităţile de poliţie, din aceste state, în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor au
devenit veritabile unităţi de analiză financiară, având acces on-line sub supravegherea
procurorului, la aproape toate bazele de date, în scopul probării activităţilor infracţionale.
5.Propuneri privind activitatea desfăşurată de Oficiul Naţional de Prevenire şi
Combatere a Spălării Banilor.
a) Perfecţionarea sistemului de raportare în conformitate cu noile obligaţii de
raportare prevăzute de legea 656/2002, modificată şi completată prin OUG nr 53/2008 prin:
- achiziţionarea, instalarea şi testarea echipamentului informatic şi a programelor
informatice necesare pentru dezvoltarea unei reţele informatice securizate care să
permită raportarea on-line a tranzacţiilor suspecte, a tranzacţiilor în numerar mai mari
de 15.000 euro şi a transferurilor externe mai mari de 15.000 euro.
- elaborarea şi distribuirea către instituţiile cu obligaţii de raportare a unor
programe informatice criptare/descriptare a datelor, în scopul asigurării protecţiei
informaţiilor în reţea, tipărirea şi distribuirea documentaţiei şi asigurarea pregătirii
necesare pentru utilizatorii programelor.
- elaborarea şi difuzarea unor noi metode de raport privind tranzacţiile suspecte,
adaptate condiţiilor specifice de activitate ale unor categorii de entităţi raportoare
(avocaţi, notari, auditori, agenţi imobiliari)
b) Dezvoltarea şi îmbunătăţirea sistemului de colectare, procesare şi diseminare
a informaţiilor privind tranzacţiile suspecte prin:
- stabilirea de noi legături on-line cu bazele de date ale instituţiilor competente,
în scopul obţinerii în mod operativ a informaţiilor suplimentare necesare analizării
tranzacţiilor suspecte;
- achiziţionarea unor programe informatice specializate pentru investigarea
tranzacţiilor financiare complexe, inclusiv instruirea analiştilor financiari care vor
utiliza aceste programe.
- achiziţionarea de echipamente şi programe IT necesare conectării Oficiului la
Sistemul Informatic Integrat Naţional.
c) Dezvoltarea activităţilor de supraveghere şi control al aplicării prevederilor
legale privind prevenirea şi combaterea spălării banilor precum şi a finanţării actelor de
terorism, prin controale efectuate împreună cu organele cu atribuţii de control financiar şi
supraveghere prudenţială, în conformitate cu prevederile Legii nr. 656/2002, modificată şi
completată;
În acest sens este necesar:
crearea unor programe de specialitate pentru supravegherea şi controlul
entităţilor raportoare non-financiare, în ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea spălării
banilor şi finanţării terorismului;
identificarea tendinţelor şi a tipologiilor de spălare a banilor precum şi a
infracţiunilor generatoare de bani murdari şi elaborarea de propuneri de amendare a
34
legislaţiei privind întărirea disciplinei financiar - valutare, în scopul perfecţionării
prevederilor legale destinate prevenirii spălării banilor.
d) Îmbunătăţirea pregătirii personalului de specialitate din cadrul Oficiului prin:
organizarea şi co-finanţarea unor programe de pregătire profesională,
seminarii, vizite de studiu, în cadrul implementării unor proiecte de înfrăţire instituţională
cu parteneri selectaţi din statele membre UE, cu participarea unor experţi în domeniu.
organizarea de programe de instruire interne.
Îmbunătăţirea capacităţii instituţiilor raportoare de a detecta şi transmite
oficiului informaţiile privind tranzacţiile suspecte.
9. Măsuri legislative
Perfecţionarea legislaţiei referitoare la constituirea şi funcţionarea societăţilor
comerciale, în vederea limitării fenomenului „firmelor fantomă”.
Îmbunătăţirea cadrului legislativ referitor la rambursarea de la bugetul statului
a unor sume cu titlu de taxă pe valoare adăugată inclusiv în privinţa operaţiunilor
comerciale derulate între companiile din spaţiul intracomunitar;
Perfecţionarea legislaţiei referitoare la efectuarea plăţilor în numerar în scopul
reducerii volumului acestora.
Modificarea legislaţiei, în sensul posibilităţii folosirii sesizărilor întocmite de
ONPCSB, ca mijloace de probă de către Parchete şi instanţele judecătoreşti care
instrumentează cauzele ce au ca obiect spălarea de bani.
Prin propunerile prezentate se au în vedere următoarele obiective:
1.consolidarea instituţională, eficientizarea activităţii, profesionalizarea personalului
propriu şi însuşirea de noi tehnici de analiză şi verificare a informaţiilor de natură financiară.
2. creşterea calităţii informaţiilor cuprinse în rapoartele suspecte primite de la
entităţile raportoare.
3. îmbunătăţirea calităţii activităţii specifice de analiză şi investigaţie financiară a
Oficiului, pentru creşterea calităţii sesizărilor transmise la Parchetul de pe lângă Înalta Curtea
de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Român de Informaţii şi după
caz organelor competente.
4. dezvoltarea cooperării internaţionale prin încheierea de noi acorduri bilaterale cu
instituţii de profil similar din alte ţări şi aderarea la organizaţii cu vocaţie europeană sau
mondială din domeniu.
5. dezvoltarea cooperării interinstituţionale dintre agenţile implicate în lupta
împotriva spălării banilor şi finanţării terorismului.
6. creşterea rapidităţii transmiterii informaţiilor de natură financiară pe circuitul
entităţi raportoare – O.N.P.C.S.B. – Parchet;
7. posibilitatea inervenţiei organelor judiciare în timp real, ca urmare a sesizărilor
entităţilor raportoare, pentru blocarea tranzacţiilor suspecte de spălare a banilor, depistarea şi
prinderea în flagrant a persoanelor implicate în asemenea operaţiuni, fapt ce ar asigura
administrarea unui probatoriu cât mai complet şi în consecinţă soluţionarea cu celeritate a
cauzelor penale.
În concluzie, considerăm că infracţionalitatea din sistemul bancar afectează
deopotrivă bugetul consolidat al statului cât şi interesele financiare ale Uniunii Europene
iar prevenirea şi combaterea acestui fenomen constituie o activitate complexă ce poartă
amprenta noii arhitecturi europene şi care îşi găseşte finalitatea judiciară în urma unui
management investigativ naţional şi internaţional.
35
BIBLIOGRAFIE
I. ACTE NORMATIVE
1. Codul de Procedură Penală, Regia Autonomă Monitorul Oficial, Bucureşti, 1997;
2. Codul Penal al României, Regia Autonomă Monitorul Oficial, Bucureşti,1997;
3. Codurile penale din Italia, Germania, Franţa, Spania, Rusia, Elveţia, Anglia,
Statele Unite ale Americii şi Columbia.
4. Constituţia României, Regia Autonomă Monitorul Oficial, Bucureşti, 2003;
5. Convenţia privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor
Europene din 26 iulie 1995, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr.
C 316 din 27 noiembrie 1995;
6. Convenţia europeană privind asistenţa juridică în materie penală (20.04.1962)
şi Protocolul adiţional.
7. Declaraţia universală a drepturilor omului, Institutul Român pentru Drepturile
Omului, Bucureşti, 2006.
8. Documente de bază ale Comunităţii şi Uniunii Europene, Iaşi, Polirom, 1999.
9. Drepturile omului. Documente, Bucureşti, Themis Edit S.R.L, 1994.
10. Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării din 23 iunie 2004 privind
Doctrina naţională a informaţiilor pentru securitate.
11. Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nr.36 din 5 aprilie 2002
privind Strategia naţională de promovare şi combatere a terorismului.
12. Hotărârea de Guvern nr. 232/ 30. 03. 2005 privind aprobarea Strategiei
de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007 şi a Planului de acţiune
pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-
2007.
13. Legea nr. 39/21.01.2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii
organizate.
14. Legea nr.360/06.06.2002 privind Statutul Poliţistului cu modificările şi
completările aduse de Legea nr. 281/24.06.2003, O.U. nr.89/02.10.2003 şi Legea nr.
101/07.04.2004.
15. Legea nr. 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei
Nationale de Integritate
16. Legea nr. 301/28.06.2004 privind Codul penal al României.
17. Legea nr.143/2000 pentru combaterea traficului de stupefiante care
reglementează şi instituţia „livrărilor supravegheate” şi a investigatorilor acoperiţi
18. Legea nr. 565/2002 pentru ratificarea Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva
criminalităţii transnaţionale organizate
19. Legea nr. 571 din 2003 privind Codul Fiscal, cu modificarile ulterioare
20. Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie
penală
21. Legea 241 din data de 15.07.2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii
fiscale
22. Legea nr. 420/22.11.2006, pentru ratificarea Convenţiei Consiliului Europei
privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii şi
finanţarea terorismului
23. Legea nr. 508/2004 privind înfiinţarea şi funcţionarea Directiei de Investigare
a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism
36
24. Legea nr.535/2004 privind prevenirea si combaterea terorismului
25. Legea nr. 303/28.06.2004 privind statutul magistraţilor.
26. Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor precum şi pentru
instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism
27. Legea nr. 304/28.06.2004 privind organizarea judiciară.
28. Legea nr. 317/01.07.2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
29. Legea nr. 682/19.12.2002 privind protecţia martorilor.
30. Legea nr. 78/08.05.2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea
faptelor de corupţie.
31. Legea nr.161 din 19.04.2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei
în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în domeniul de afaceri, prevenirea şi
sancţionarea corupţiei.
32. Legea nr.182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, Monitorul Oficial
nr.248 din 12 aprilie 2002;
33. Legea nr.218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române,
Monitorul Oficial nr.305 din 09 mai 2002;
34. Legea nr.22/2004 pentru aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord,
Monitorul Oficial nr.185 din 03 martie 2004;
35. Legea nr.281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de Procedură
Penală şi a unor legi specifice;
36. Legea nr.415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior de
Apărare a Ţării, Monitorul Oficial nr.494 din 10 iulie 2002;
37. Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public,
Monitorul Oficial nr.633 din 23 octombrie 2001;
38. Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, Monitorul Oficial nr.1155
din 07 decembrie 2004;
39. Legea nr.571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice,
instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii Legea
nr.656/07.12.2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor.
40. Legea nr.682/2002 privind asigurarea protecţiei martorilor.
41. Legea nr.7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici.
42. Legea nr.227/2007-de aprobare şi completare a OUG nr.99/2006 privind instituţiile
de credit şi adecavarea capitalului
43. O.G. nr. 175/1999 privind înfiinţarea Agenţiei pentru Organizarea Centrului
Regional pentru Prevenirea şi Combaterea Infracţionalităţii Transfrontaliere (SECI).
44. O.G. nr. 46/1999 pentru participarea României la Grupul de State Împotriva
Corupţiei (GRECO), instituit prin Rezoluţia Consiliului Europei nr.(99)5,din 1 mai 1999.
45. O.U.G nr. 2001/15.11.2002 pentru crearea cadrului instituţional necesar în vederea
funcţionării Centrului Regional al Iniţiativei de Cooperare în sud-estul Europei pentru
Combaterea Criminalităţii Transfrontaliere.
46. O.U.G. nr.99/2006-privind instituţiile de credit şi adecavarea capitalului
47. O.U.G. nr.53/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr.656/2002
48. O.U.G. nr.25/2009- de completare şi modificare a O.U.G. nr.99/2006-privind
instituţiile de credit şi adecavarea capitalului
49. H.G. nr. 44 din 22 ianuarie 2004 privind Normele Metodologice de aplicare a
Codului Fiscal, cu modificarile ulterioare
50. H.G. nr. 793 din 14 iulie 2005, cu completările si modificările ulterioare, privind
aprobarea Strategiei Naţionale de Luptă Antifraudă pentru protecţia intereselor financiare ale
Uniunii Europene în România
51. H.G. nr. 594/04.06.2008 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a
37
prevederilor Legii nr.656/2002
52. H. G. nr. 531/19.04.2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare si
functionare a Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor
53. Ordinul Ministrului Finantelor Publice nr. 1250/6 din 22.09.2003 privind
procedura transmiterii de catre banci a situatiei conturilor inchise/deschise la Directia
Generala a Tehnologiei Informatiei
54. Ordinul Ministrului Finantelor Publice nr. 199 din 17.02.2003 pentru aprobarea
Instructiunilor privind prevenirea si combaterea spalarii banilor prin unitatile Trezoreriei
statului
55. Principalele instrumente internaţionale privind drepturile omului la care
România este parte. Vol 1-2, Bucureşti, Institutul Român pentru Drepturile Omului, 1997.
56. Protocolul la Convenţia privind protecţia intereselor financiare ale
Comunităţilor Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor
Europene nr. C 313 din 23 octombrie 1996;
57. Protocol la Convenţia privind protecţia intereselor financiare ale
Comunităţilor Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. C
221 din 19 iulie 1997;
58. Regulamentul privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor
Europene (Regulament 2988/95), publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L
312/1 din 18 decembrie 1995;
59. Strategia de Securitate Naţională a României, adoptată prin Hotărârea
Parlamentului României nr.36 din 18 decembrie 2001, Bucureşti, 2001
60. Regulamentul nr. 11 din 28.09.2005 privind prevenirea si combaterea spalarii
banilor si a finantarii actelor de terorism prin intermediul pietei de capital
61. Regulamentului nr.9 al Băncii Naţionale a României din 03.07.2008 privind
cunoaşterea clientelei în scopul prevenirii spălării banilor şi finanţării terorismului
62. Convenţia O.N.U. din anul 1988 împotriva traficului ilicit de narcotice şi
substanţe halucinogene (ratificată de România prin Legea nr. 118/1992)
63. Convenţia O.N.U. din anul 1999 privind suprimarea activităţilor de finanţare a
terorismului
64. Convenţia O.N.U. din anul 2000 împotriva armei organizate transnaţionale
(ratificată de România prin Legea nr. 565/2002)
65. Convenţia O.N.U. din anul 2003 împotriva corupţiei (ratificată de România prin
Legea nr. 365/2004)
66. Directiva nr. 91/308 din 10 iunie 1991, adoptată de Consiliul Comunităţilor
Europene, referitoare la prevenirea utilizării sistemului financiar pentru spălarea banilor
67. Directiva nr. 2001/97 CE a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii
Europene din 2 decembrie 2001, care modifică Directiva de mai sus (nr.91/308)
68. Directiva Parlamentului şi a Consiliului European cu privire la prevenirea
utilizării sistemului financiar în scopul spălării de bani şi al finanţării activităţilor
teroriste, adoptată la 9 august 2005
69. Cele 40+9 Recomandări Speciale ale Grupului de Acţiune Financiară (G.A.F.I.)
II. TRATATE. CURSURI. MONOGRAFII
1. Tudor Amza, Constantin Petronel Amza, Criminalitatea informatică, Editura
Lumina Lex, Bucureşti, 2003
2. Alexandru Boroi, Drept penal, partea generala, Editura C.H.Beck. Bucuresti.
38
2006, pag. 180;
3. Alexandru Boroi, Drept penal, partea specială, Editura C.H.Beck, Bucureşti. 2006;
4. Bercheşan Vasile, Metodologia investigării infracţiunilor, Editura Paralela 45,
Piteşti. 1998;
5. C. Barbu, Aplicarea legii penale în spaţiu şi timp, Editura Ştiinţifică,
Bucureşti,1972;
6. Vasile Bercheşan, Metodologia investigarii infracţiunilor, Ed.Paralela 45, 1998
7. Burduş E., Căprărescu G., Fundamentele managementului organizational, Ed.
Economică, Bucureşri, 1999
8. Ph.Broyer – La nouvelle economie criminelle în volumul „Criminalitatea
financiară”, Ed. D’Organisation Paris, 2002
9. Constantinescu, Dan Anghel, Management, vol I şi II, Ed. Naţional, Bucureşti,
1998
10. Costica Voicu, Alexandru Boroi, Dreptul penal al afacerilor, ediţia 3, Editura
C.H.Beck, Bucuresti, 2006;
11. Costică Voicu, Stefan Prună, Managementul organizaţional al poliţiei,
Ed.Mediauno-Bucureşti, 2007
12. Costică Voicu - Spălarea banilor murdari, Editura Sylvi, Bucureşti, 1999
13. Costică Voicu şi colaboratorii - Drept penal al afacerilor, Editura ALL BECK,
Bucureşti, 2003
14. M. Coşea – România subterană, Ed.Economică, Bucureşti, 2004
15. Costică Voicu, Georgeta Ştefania Ungureanu, Adriana Camelia Voicu -
Investigarea criminalităţii financiar-bancare – Editura Polipress, 2003, Bucureşti
16. Ion Chipăilă şi colaboratorii, Bazele activităţii informative, Ed. M.I.R.A, 2008
17. Delphine Garcin, La repression de la fraude au prejudice du budget
communitaire, La documentation Francaise, Paris, 2004;
18. Lascu Laura Codruţa, Investigatorul acoperit, în Revista de Drept Penal nr.5/2002
19. Lavinia Lefterache – Dreptul penal al afacerilor – o provocare pentru sistemul de
drept, în R.D.P. nr.2/2002
20. Ioan Dascălu şi colaboratorii, Poliţiile naţionale şi unificarea europeană, Ed.
Grafoanaytis, Ploieşti 2007.
21. Ioan Dascălu, Costică Voicu - Frauda în domeniul financiar-bancar şi al pieţei de
capital, Ed.Trei, Bucureşti 2002.
22. Ioan Dascălu - Centrele financiare offshore, paradisurile fiscale şi secretul bancar,
Ed.Argument. Bucureşti 2001.
23. Marie-Christine Dupuis-Danon, Finance Criminelle, Ed. Presses Universitaires
de France, 2004
24. Ion P. Filipescu, Augustin Fuerea, Drept institutional comunitar European, editia
a V-a, Editura Actami, Bucuresti, 2000;
25. Hurdubaie, Ioan - Cooperarea Judiciară Europeană, Vol. 2, Editura M.A.I., 2003
26. Hurdubaie, Ioan - Spaţiul Penal Paneuropean din perspectiva Consiliului
Europei, Editura Universal Plan, Bucureşti, 1999
27. Jean-Marc Favret, Droit et pratique de I'Union europeenne, 4e edition, Gualiro
editeur, EJA, Paris, 2003 ;
28. Louis Cartou, L 'Union Europeenne. 6e edition, Dalloz. Paris, 2006;
29. Jean de Maillard – Piaţa face legea sa, Paris, 2001
30. Ioan Melinescu, Irina Talianu, Investigaţiile financiare în domeniul spălării
banilor, Editura Imprimeria Naţională, Bucureşti, 2004
31. Miclea Damian, Combaterea crimei organizate – evoluţie, tipologii, legislaţie,
particularităţi – Curs, vol. 1 Ed. M.A.I.
39
32. Mireille Delmas-Marty, Corpus Juris portant dispositions penales pour la
protection des interets financiers de l'Union europeenne, Ed. Care Haymanus, Koln, Bonn,
Munchen, 1998;
33. Mireille Delmas-Marty, J.A.E. Vervaele, La mise en oeuvre du Corpus Juris dans
les Etats Membres, Ed. Intersentia, Antwerp, Groningen, Oxford, 2000;
34. Mocuţa, Gheorghe - Criminalitatea Organizată şi Spălarea Banilor, Editura Noul
Orfeu, Bucureşti, 2004
35. Nicolae Ghinea, Diţă Bondarici, Utilizarea frauduloasă a instrumentelor de
plata -Editura.Lucman-2005-Bucuresti;
36. Nicolae Ghinea, Mihail Marcoci, Bogdan Despescu, Societăţile comerciale şi
criminalitatea economico-financiară, Ed. Luxlibris Braşov, 2007.
37. Nicolae Ghinea, Managementul investigării fraudei care afectează interesele
financiare ale Uniunii Europene, Curs universitar, Ed. Sitech, 2008.Craiova;
38. Nicolae Ghinea, Constantin Bolboşanu, Dan Călinoiu, Spălarea banilor şi
finanţarea terorismuui, Ed. Phobos, Bucureşti, 2008.
39. Nicolae Ghinea, Mircea Pascu, Macrocriminalitatea economico-financiară,
Ed.LVS Crepuscul, Ploieşti,2008.
40. Nicolae Ghinea, Ioan Brîndaş, Managementul investigării infracţiunilor de
corupţie, Ed. Durans, Oradea, 2008
41. Nicolae Ghinea, Investigarea fraudelor-curs universitar, Ed. Sitech, 2008.Craiova;
42. Nicoleta Diaconu, Dreptul comunitar al comerţului, Editura Sylvi, Bucureşti,
2004;
43. Nigel Foster, EC Legislation, 15th Edition, Oxford University Press, 2004-2005;
44. Lygia, Negrier-Dormont şi colaboratorii, Introducere în criminologie aplicată,
Editura Universul Juridic, 2004
45. Philippe Manin, Droit constitutionel de I'Union Europeene, Paris, Edition
A.Pedone, 2004;
46. Russel Allen, Lefter Cornelia, Bolboşanu Constantin, Prevenirea şi combaterea
spălării banilor şi a finanţării terorismului –Aspecte Teoretice şi Practice, Editura CN
Imprimeria Naţională SA, Bucureşti, 2005
47. G.Ştefania Ungureanu – Criminologie, Ed.Timpolis, 2004
48. Vasile Dobrinoiu, William Brânză, Drept penal, partea generală, Editura Lumina
Lex, Bucureşti, 2003;
49. Vintilă Dongoroz, Siegfried Kahane, Ion Oancea, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu,
Constantin Bulai, Rodica Stănoiu, Victor Roşca, Explicaţii teoretice ale Codului penal
român, vol. I, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1969;
50. Vintilă Dongoroz, Siegfried Kahane, Ion Oancea, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu,
Constantin Bulai, Rodica Stanoiu, Victor Roşca, Explicaţii teoretice ale Codului penal
român, vol. IV, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1972;
51. Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, Drept comunitar general, tratat. Editura Lumina
Lex, Bucureşti, 2002;
52. Voicu Costică - Acţiunile terorist-diversioniste şi implicaţiile acestora asupra
securităţii naţionale a României, Editura M.I., 1996.
53. Voicu Costică - Banii Murdari şi Crima Organizată, Editura Artprint, 1995.
54. Voicu Costică, Sandu Florin şi colectiv - Managementul organizaţiilor în
domeniul ordinii publice, vol. I şi II, Editura Ministerului de Interne, 2001.
55. Voicu Costică, Sandu Florin, Dascălu Ioan - Frauda în domeniul financiar-
bancar şi al pieţei de capital, Editura Trei, Bucureşti, 1998.
40
III. STUDII. ARTICOLE
1. Alexandu Boroi, Norel Neagu, Armonizarea legislaţiei penale romăne cu
legislaţia europeană în materie de corupţie. în Dreptul nr. 4 /2003;
2. Valerică Dabu, A.M. Guşanu, Reflecţii asupra legii pentru prevenirea şi
sancţionarea spălării banilor, RDP, nr.4/2001
3. Anca Jurma, Raspunderea penala a persoanei juridice, în Revista de drept
penal nr. 1/2003;
4. Anne Weyembergh, Les jurisdictions beiges et le mandat d'arret europeen. în
Revista Eucrim nr.1-2, 2006;
5. George Antoniu, Reflecţii asupra crimei organizate, în R.D.P. nr. 3/1997
6. Carlos Gomez-Jara Diez, European Arrest Warrant and the Principle of
Mutual Recognition, în Revista Eucrim nr.1-2, 2006;
7. Christine van den Wyngaert, Corpus Juris, European Public Prosecutor and
National" Trials for Eurocrime: is there a need for a European Pre-Trial Chamber?, în
Revista Agon nr. 24,1999.
8. Daniel Flore, Eurojust ou Minister public europeen: un choix de politique
criminelle, în Revista Agon nr.28, 2000;
9. Diemut R. Theato, Bilan et perspectives en matiere de protection des interets
financiers de I'Union Europeenne, Agon nr.25. decembrie 1999;
10. Dorin Ciuncan, Procurorul european antifraudă, în RDP nr.4/2003;
11. Doltu Ion, Natura juridică şi efectele actelor premergătoare, în Revista Dreptul,
nr.10/2003
12. Dyonisios D. Spinellis, Ten years of efforts for an effective protection of the
financial interests of the European Union, în Agon nr.25, decembrie 1999;
13. Fabienne Bultot. Les obligations des organismes financiers dans la lutte contre le
blanchiment de capitaux, în Revista Agon nr.26. 2000;
14. Liviu Herghelegiu, Investigator sub acoperire, în Revista de Drept Penal, nr.
2/2005
15. George Antoniu, Dreptul penal şi integrarea europeană, în Revista de Drept
Penal nr.3/2001;
16. George Antoniu, Eroarea de drept penal, în Revista de Drept Penal nr. 1, 1994;
17. George Antoniu, Ocrotirea procesual-penala a intereselor financiare ale
Uniunii Europene, în Revista de Drept Penal nr.4/2002;
18. George Antoniu, Protectia penală a intereselor financiare ale Comunitatilor
Europene, în Revista de Drept Penal nr.2/2002;
19. J. C. Fourgoux, Un espace judiciaire contre la fraude communautaire: un
corpus juris entre reve et realite, D.I 997, Chron.349, (nr.40);
20. Jules Messinne, Livre vert de la Commission Europeenne sur la protection des
interets financiers communautaires et la creation d'un procureur europeen, în Revista Agon
nr.37, 2002;
21. Lionel Ascensi, Le principe non bis in idem dans un espace de liberte, de
securite et de justice, în Revista Agon nr.33, 2001;
22. Mihaela Georgescu, Procedura bugetară a Uniunii Europene, Revista Romana de
Drept Comercial nr.3/2005 ;
23. Mireille Delmas-Marty, European Public Prosecutor and Globalisation, în
Revista Agon nr.29, 2000 ;
24. Norel Neagu, Crime si delicte contra intereselor financiare ale Comunitatilor
Europene, în Vasile Dobrinoiu şi colaboratorii, Drept penal, partea specială, vol.11,
Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2004;
41
25. Norel Neagu, Scurt istoric al evolutiei protectiei penale a intereselor financiare
ale Uniunii Europene prin mijloace de drept comunitar, în Revista Dreptul nr. 8/2006;
26. Sykitiou Androclaus, La responsabilite penale des personnes morales dans un
espace judiciaire europeen: les propositions relatives du Corpus Juris, in Revista Agon
nr.27, 2000;
27. Constantin Păun, Legea penală română şi crima organizată, R.D.P. nr. 3/1997
28. Rapoartele de bilanţ anual ale ONPCSB 2002-2008
