Drept Civil Succesiuni note de curs

DREPT CIVIL: DREPT SUCCESORAL 85

– Unitatea de învăţare 8 –

LIMITELE DREPTULUI DE A DISPUNE ASUPRA MOŞTENIRII

8.1.Introducere...................................................................................................................................... 85 8.2.Competenţe.................................................................................................................................... 85 8.3.Oprirea actelor juridice asupra moştenirii nedeschise....................................................... 85 8.4.Substituţia fideicomisară............................................................................................................. 86 8.5.Legatul rămăşiţei (liberalităţile reziduale)...............................................................................88 8.6.Substituţia ordinară (vulgară).................................................................................................... 89 8.7.Rezumat - legislaţia anterioară…….......................................................................................... 90 8.8.Test de evaluare……………………............................................................................................... 90

8.1. INTRODUCERE.

Această unitate de învăţare urmăreşte familiarizarea studenţilor cu aspectele teoretice şi practice ale limitelor dreptului de a dispune asupra moştenirii. Astfel, studenţii vor fi introduşi atât în studiul pactelor asupra unei moşteniri nedeschise cât şi în cel al liberalităţilor reziduale. De asemenea cursanţii vor fi familiarizaţi cu aspectele teoretice şi practice ale substituţiei fideicomisare şi a celei vulgare.

8.2. COMPETENŢE.

dezvoltarea capacităţii cursanţilor de a delimita elementele specifice fiecărei noţiuni prezentate în această unitate de învăţare, cât şi de a decela raportul dintre acestea, precum şi de a explica corelaţia acestora cu restul materiei succesiunilor;

să explice şi să interpreteze regimul juridic al actelor juridice asupra unei moşteniri nedeschise, precum şi regimul juridic al substituțiilor (fideicomisare şi vulgare) şi al legatului rămăşiţei.

8.3. OPRIREA ACTELOR JURIDICE ASUPRA MOŞTENIRII NEDESCHISE.

- orice persoană fizică, în principiu, poate dispune moris causa aşa cum doreşte de bunurile sale → orice persoană fizică capabilă poate dispune de patrimoniul său mortis causa.

- limitele dreptului de a dispune prin acte juridice de bunurile moştenirii (limite edictate de ordinea publică succesorală): - dispoziţia mortis causa este un act juridic ce poate îmbrăca numai forma unor testamente

esențialmente revocabile; - actele juridice asupra moştenirilor viitoare, nedeschise, sunt interzise; - în principiu, testatorul poate face orice liberalităţi, cu condiţia de a nu încălca rezerva succesorală

(parte a moştenirii pe care legea o atribuie moştenitorilor rezervatari, chiar împotriva voinţei lui de cuius) → de cuius, în prezenţa moştenitorilor rezervatari, nu poate dispune prin liberalităţi decât de cotitatea disponibilă.

Oprirea actelor (pactelor) asupra moştenirii nedeschise (succesiunilor viitoare): - justificarea interdicţiei:

- asemenea acte (pacte) trezesc dorinţa morţii lui de cuius (contravenind astfel regulilor de convieţuire socială);

- posibilitatea încălcării principiului revocabilităţii dispoziţiilor testamentare, în ipoteza în care contractant este însuşi de cuius;

- insecuritatea circuitul civil (obiectul unor astfel de acte juridice este reprezentat de drepturi eventuale sau incerte, cel puţin din punctul de vedere al valorii lor).

- sunt interzise actele juridice având ca obiect drepturi eventuale asupra unei moşteniri nedeschise încă, precum:

- actele prin care se acceptă moştenirea sau se renunţă la aceasta, înainte de deschiderea moştenirii,

- actele prin care se înstrăinează sau se promite înstrăinarea unor drepturi care s-ar putea dobândi la deschiderea moştenirii.

!!! deşi, în principiu, contractele pot purta şi asupra bunurilor viitoare, totuşi obiectul unui contract nu poate purta asupra bunurilor cuprinse într-o moştenire eventuală (nedeschisă).

1. Condiţii: a. existenţa un act (act juridic bilateral sau unilateral) cu privire la o moştenire (inclusiv actele

juridice unilaterale de acceptare sau renunţare asupra unei moşteniri viitoare) → actul juridic să privească o moştenire (universalitatea moştenirii, numai o cotă-parte din universalitate sau chiar bunuri determinate din moştenire): la momentul contractării, nu se poate şti dacă dreptul eventual dobândit va deveni actual, existând riscul ca dobânditorul, respectiv renunţătorul să


DREPT SUCCESORAL 86

fie decedat la data deschiderii moştenirii şi/sau bunul asupra căruia s-a contractat să nu facă parte din masa succesorală.

b. obiectul actului să fie o moştenire nedeschisă (evident, după deschiderea moştenirii, moştenitorii pot dispune liber de drepturile dobândite prin succesiune → data deschiderii moştenirii fiind momentul în raport cu care se apreciază valabilitatea actului); - actul juridic încheiat cu privire la succesiunea persoanei dispărute (prezumată de lege a fi

în viaţă), nu este valabil, chiar dacă contractanţii au crezut că aceasta este moartă; - actul juridic încheiat cu privire la moştenirea unei persoane declarată moartă pe cale

judecătorească, încheiat după data indicată în hotărârea judecătorească, ca fiind dată a deschiderii moştenirii, va fi considerat valabil, chiar dacă:

- data este ulterior rectificată; - hotărârea judecătorească declarativă de moarte este anulată.

c. dreptul ce se dobândeşte sau la care se renunţă trebuie să fie un drept succesoral eventual (adică acel drept succesoral căruia îi lipsesc atât obiectul, cât şi subiectul, neştiindu-se în viitor dacă obiectul va exista şi dacă dreptul va aparţine unei alte persoane), o simplă expectativă (simple nădejdi), iar nu un drept actual şi nenăscut.

d. actul juridic să nu facă parte dintre cele permise, în mod excepţional, de lege, precum: - împărţeala de ascendent făcută prin acte inter vivos (partajul de ascendent efectuat prin

donaţie); - convenţia prin care asociaţii stipulează că societatea înfiinţată va continua de drept, la

moartea unuia dintre ei, cu moştenitorii acestuia; - renunţarea anticipată Ia acţiunea în reducţiune sau la cererea de raport, adică

consimţământul succesibilului (rezervatar sau beneficiar al raportului donaţiilor) cu privire la donaţia, făcută de cel care va lăsa moştenirea, descendenţilor, ascendenţilor privilegiaţi sau soţului supravieţuitor, cu sarcina întreţinerii pe viaţă, a unei rente viagere sau cu rezerva uzufructului, uzului ori abitaţiei.

!!! declaraţia unui succesibil, scrisă în josul testamentului, înainte de deschiderea succesiunii, prin care recunoaşte a fi valabil acel testament, constituie un act juridic asupra unei moşteniri viitoare.

2. Nulitatea actelor asupra moştenirilor nedeschise - sunt nule absolut (nulitatea pactului asupra unei succesiuni viitoare nu poate fi acoperită prin confirmarea sau ratificarea actului mortis causa de către moştenitori după moartea testatorului): - cesiunea drepturilor succesorale ale unui eventual moştenitor făcută înaintea morţii lui de

cuius; - împărțeala între moştenitori a unei succesiuni nedeschise; - actul (pactul) prin care eventualii moştenitorii convin:

- fie că nu vor aplica testamentul titularului lor; - fie că vor respecta testamentul titularului lor.

8.4. SUBSTITUŢIA FIDEICOMISARĂ.

Noul Cod civil reglementează substituţiile fideicomisare în Cartea a IV-a „Despre moştenire şi liberalităţi”, Titlul III „Liberalităţile”, Secţiunea a 3-a „Substituţiile fideicomisare”, art. 993-1000.

Substituţia fideicomisară este dispoziţia inserată într-o liberalitate, contract de donaţie sau testament, prin care o persoană, denumită instituit, este însărcinată să administreze bunul sau bunurile care constituie obiectul liberalităţii şi să le transmită unui terţ, denumit substituit, desemnat de dispunător (art. 993 şi 994 Cod civil) → o astfel de dispoziţie produce efecte juridice, numai în măsura în care este permisă de lege. - obligaţia de administrare a instituitului: persoana împuternicită cu administrarea simplă este ţinută să

efectueze toate: - actele necesare pentru conservarea bunurilor, - actele utile pentru ca acestea să poată fi folosite conform destinaţiei lor obişnuite, adică acte

de conservare şi acte de administrare. !!! instituitul poate cere revizuirea sarcinii administrării bunului/ bunurilor dacă, din cauza unor

situaţii imprevizibile şi neimputabile instituitului, survenite ulterior acceptării liberalităţii, executarea sarcinii care afectează liberalitatea a devenit extrem de dificilă ori excesiv de oneroasă pentru acesta.

- regula: testatorul dispune printr-un singur legat încheiat în favoarea unuia sau mai multor legatari, care, la momentul deschiderii moştenirii, produce efecte faţă de toţi legatarii.

- excepţia: testatorul poate lăsa moştenirea la doi sau mai mulţi legatari succesivi, legat prin care moştenirea este transmisă de la unul la celălalt, potrivit voinţei lui de cuius.

- în principiu, nu este valabilă (nu produce efecte) liberalitatea care constă în obligaţia celui gratificat (instituit) de a administra bunurile lăsate cu titlu gratuit şi de a le transmite altei persoane desemnată de dispunător (substituit) → astfel, este interzis legatul prin care testatorul dispune de patrimoniul său în favoarea succesivă a doi legatari, instituitul fiind obligat să administreze şi să le transmită, apoi în timpul vieţii, substituitului;


DREPT SUCCESORAL 87

- excepţie: substituţia fideicomisară este permisă de lege (ex. ipoteza în care testatorul lasă un bun fiului său, obligându-l pe acesta să-l păstreze şi să-l transmită, la rându-i, propriului său fiu). Definiţie: substituţia fideicomisară este o dispoziţie (sarcină) cuprinsă într-o liberalitate (testament ori

donaţie) permisă de lege, prin care dispunătorul obligă pe instituit să administreze bunurile primite şi să le transmită la moartea sa, altei persoane (desemnate tot de dispunător) numită substituit (ex. de cuius lasă un imobil instituitului A, cu obligaţia pentru A de a păstra şi conserva imobilul, adică a nu-l înstrăina ori greva, şi apoi a-l transmite, la moartea sa, substituitului B, desemnat tot de către de cuius) → substituţia fideicomisară presupune existenţa a trei persoane:

- un dispunător (testatorul sau donatorul) [în raport cu care se apreciază incapacităţile de a dispune] → dispunătorul trebuie să fie capabil de a gratifica, la data la care îşi exprimă consimţământul (prin contract de donaţie sau prin testament);

- cel puţin doi legatari succesivi (instituitul şi substituitul) [în raport cu care se apreciază incapacităţile de a primi]: - instituitul trebuie să fie capabil de a primi, la:

- data la care acceptă donaţia (ipoteza în care substituţia fideicomisară este cuprinsă într-o liberalitate inter vivos);

- data deschiderii moştenirii dispunătorului (ipoteza în care substituţia fideicomisară este cuprinsă într-o liberalitate mortis causa);

- substituitul-donatar trebuie să aibă capacitatea de a primi o donaţie la momentul acceptării acesteia;

- substituitul-legatar trebuie să deţină capacitatea de a primi un legat, la data deschiderii moştenirii lui de cuius.

- diferenţa dintre substituţia fideicomisară (permisă de lege) şi liberalitatea prevăzută de art. 993 Cod civil (prohibită de lege) [dispoziția prin care o persoană, denumită instituit, este însărcinată să administreze bunul sau bunurile care constituie obiectul liberalității și să le transmită unui terț, denumit substituit, desemnat de dispunător, nu produce efecte decât în cazul în care este permisă de lege]: momentul transferului bunului către substituit:

- fie în timpul vieţii instituitului; - fie la moartea instituitului.

- testatorul, graţie substituţiei fideicomisare, dispune, adică stabileşte ordinea succesorală a bunurilor sale: - atât pentru propria sa moarte;

- cât şi pentru moartea instituitului. - întrucât instituitului i se aplică dispoziţiile privitoare la fiduciar (are dreptul la remuneraţie), acesta

trebuie să prezinte garanţiile legale pentru asigurarea administrării şi a transferului către substituit → instituitul este ţinut de:

- obligaţia de a da socoteală (dispunătorului sau moştenitorilor acestuia) cu privire la modul în care a îndeplinit obligaţia de administrare a bunului/bunurilor vizate de substituţia fideicomisară,

- obligaţia de a răspunde pentru prejudiciile cauzate prin actele de conservare şi de administrare a acestor bunuri.

!!! substituţia fideicomisară poate fi doar unică, deci se poate stabili doar un singur substituit → nu poate fi graduală: substituitul nu poate fi, la rândul său, supus obligaţiei de administrare şi de transmitere a bunurilor în favoarea unui al doilea substituit ş.a.m.d. (ex. substituţia făcută în folosul tuturor descendenţilor, la infinit) → substituitul nu poate fi, la rândul său, supus obligaţiei de administrare şi de transmitere a bunurilor: substituţia fideicomisară poate fi decât unică (simplă), dispunătorul putând desemna decât un singur substituit.

- sunt prohibite: - substituţia graduală (dispunătorul desemnează un substituit al primului substituit, un alt

substituit al celui de-al doilea substituit ş.a.m.d.); - substituţia veşnică (substituţia de care pot beneficia descendenţii instituitului la infinit).

- condiţiile substituţiei fideicomisare: a. dispunătorul să fi făcut două sau mai multe liberalităţi, ce urmează să fie executate succesiv,

având acelaşi obiect, către două sau mai multe persoane diferite; - prima liberalitate se execută:

- la data încheierii contractului, dacă a fost realizată prin intermediul unei donaţii; - la moartea dispunătorului, dacă a fost realizată prin testament.

- a doua liberalitate se execută, la moartea instituitului. !!! cel care transmite obiectul liberalităţii atât faţă de instituit, cât şi faţă de substituit, este

dispunătorul, întrucât substituitul dobândeşte bunurile care constituie obiectul liberalităţii ca efect al voinţei dispunătorului.

b. instituitul să fie obligat de dispunător a păstra şi conserva, deci a nu înstrăina ori a greva, bunurile primite, pentru a le transmite apoi substituitului → să existe o dispoziţie prin care instituitul este obligat să administreze bunul care formează obiectul liberalităţii şi să-l transmită substituitului: actul de liberalitate, care consacră substituţia fideicomisară, să conţină o clauză de inalienabilitate a bunului legat sau donat (pactum de non alienando);


DREPT SUCCESORAL 88

c. dreptul substituitului se naşte numai la decesul instituitului, adică dispunătorul determină ordinea succesorală, nu numai pentru cazul morţii sale, ci şi pentru cazul morţii gratificatului (instituitului). → nu constituie substituţie fideicomisară, fiind prohibită de lege (art. 993 Cod civil), dispoziţia prin care instituitul este obligat să transmită bunul substituitului, nu la data morţii sale, ci în timpul vieţii sale.

- efectele substituţiei fideicomisare: - regula: sarcina (supusă notării în cartea funciară în cazul imobilelor) produce efecte numai

cu privire la bunurile care: - au constituit obiectul liberalităţii; - pot fi identificate şi se află în patrimoniul institutului la data decesului său.

!!! dacă, la data decesului instituitului, parte din bunurile care au format obiectul liberalităţii vizate de sarcina în discuţie sau toate aceste bunuri, nu se mai regăsesc în patrimoniul instituitului, substituitul nu le poate pretinde.

- excepţia: în cazul liberalităţii având ca obiect valori mobiliare, sarcina produce efecte şi asupra valorilor mobiliare care le înlocuiesc (operează o substituţie reală).

- liberalitatea are ca obiect drepturi supuse formalităţilor de publicitate, sarcina trebuie să respecte aceleaşi formalităţi (principiul simetriei formelor) → în cazul imobilelor, sarcina este supusă notării în cartea funciară.

- drepturile substituitului se nasc la moartea instituitului, substituitul dobândind bunurile ca efect al voinţei dispunătorului şi putând dispune de acestea; - substituitul dobândeşte bunurile care constituie obiectul liberalităţii, ca efect al voinţei

dispunătorului; - substituitul nu poate fi, la rândul său, supus obligaţiei de administrare şi de transmitere a

bunurilor (prohibirea substituţiile fideicomisare graduale şi veşnice); - dispunătorul, în vederea executării sarcinii, poate impune instituitului (legiuitorului lăsă la

latitudinea dispunătorului impunerea unei asemenea obligaţii): - constituirea de garanţii; - încheierea unor contracte de asigurare.

- instituitul (precum fiduciarul) are: - obligaţia de a da socoteală cu privire la îndeplinirea obligaţiilor sale; - obligaţia de a repara prejudiciile cauzate prin actele încheiate cu privire la bunurile

supuse administrării; - dreptul la remuneraţie.

- în ipoteza în care instituitul este moştenitor rezervatar al dispunătorului, sarcina nu poate încălca rezerva sa succesorală → dacă instituitul este moştenitor rezervatar al dispunătorului, nu trebuie să predea substituitului decât ceea ce excede rezervei sale succesorale: sarcina instituitului se impută numai asupra cotităţii disponibile;

- ineficacitatea substituţiei fideicomisare: în ipoteza în care substituţia fideicomisară devine caducă:

- regula: bunul revine instituitului; - excepţie: cazul când:

- fie s-a prevăzut că bunul va fi cules de moştenitorii substituitului; - fie a fost desemnat un al doilea substituit.

!!! dispunătorul trebuie să-l desemneze pe cel de-al doilea substituit, cu titlu de alternativă, pentru ipoteza predecesului primului instituit şi nu ca substituit al primului substituit (substituţie fideicomisară graduală – prohibită de lege).

- caducitatea substituţiei fideicomisare intervine atunci când: - substituitul decedează mai înaintea instituitului (în persoana instituitului se consolidează

dreptul de proprietate asupra bunurilor care au format obiectul liberalităţii); - substituitul renunţă la beneficiul liberalităţii:

- dacă substituţia fideicomisară este inserată într-o donaţie, neacceptarea donaţiei de către substituit atrage ineficacitatea substituţiei (oferta de donaţie făcută substituitului poate fi acceptată de acesta şi după decesul dispunătorului);

- dacă substituţia fideicomisară este inserată într-un testament, renunţarea la beneficiul acesteia de către substituit trebuie realizată în condiţiile dreptului comun, adică în termen de 1 an de la data deschiderii moştenirii dispunătorului, în forma cerută de lege (substituitul trebuie să accepte legatul în termen de 1 an de la data deschiderii moştenirii dispunătorului).

8.5. LEGATUL RĂMĂŞIŢEI (LIBERALITĂŢILE REZIDUALE).

Definiţie: liberalitatea reziduală reprezintă acea dispoziţie inserată în cuprinsul unui contract de donaţie sau al unui testament, prin care dispunătorul obligă pe instituit (gratificat) să transmită, la moartea sa, ceea ce a rămas din bunurile primite, unei alte persoane, desemnată tot de dispunător, numită substituit.


DREPT SUCCESORAL 89

- legatul rămăşiţei (fideicomisul fără inalienabilitate) este liberalitatea prin care se stipulează ca substituitul să fie gratificat cu ceea ce rămâne, la data decesului instituitului, din donaţiile sau legatele făcute în favoarea instituitului → liberalitate care nu obligă legatarul să conserve bunurile, putând în timpul vieţii să le înstrăineze însă, la moartea sa, este obligat să transmită acele bunuri (dacă mai există în patrimoniul său) unei terţe persoane desemnate de dispunător (nu operează o subrogaţie, cuvenindu-se substituitului numai ceea ce a mai rămas din bunurile cu care instituitul a fost gratificat de către dispunător).

- instituitul nu este ţinut să dea socoteală dispunătorului ori moştenitorilor acestuia de modul în care a dispus de bunurile legatului (deosebire de instituitul din cadrul substituţiei fideicomisare);

- bunurile legate sau donate nu sunt indisponibilizate, putând forma, în principiu, obiectul actelor juridice, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, astfel că instituitul poate:

- să încheie acte cu titlu oneros; - să reţină bunurile ori sumele obţinute în urma încheierii acestora.

- instituitul nu poate să dispună prin testament de bunurile care au constituit obiectul unei liberalităţi reziduale;

- dispunătorul poate interzice instituitului să dispună de bunuri prin donaţie → excepţie: dacă instituitul este moştenitor rezervatar al dispunătorului, acesta păstrează posibilitatea de a dispune de bunurile care au constituit obiectul donaţiilor imputate asupra rezervei sale succesorale (adică în limitele rezervei sale succesorale) prin:

- acte între vii (donaţii); - acte pentru cauză de moarte (testament).

- prin urmare: - instituitul poate dispune nelimitat de bunurile în discuţie, prin acte juridice cu titlu oneros; - instituitul poate dispune prin donaţie, de bunurile cu care a fost gratificat (excepţie:

dispunătorul a interzis instituitului să dispună astfel, de bunurile în discuţie → excepţie: instituitul păstrează dreptul de a dispune de bunurile care au constituit obiectul donaţiilor imputate asupra rezervei sale succesorale, prin donaţie, în limitele rezervei sale succesorale, chiar dacă dispunătorul i-a interzis acest lucru, în cazul în care cel dintâi este moştenitor rezervatar al dispunătorului);

- instituitul nu poate dispune, prin testament, de bunurile care au constituit obiectul unei liberalităţi reziduale (excepţie: instituitul-moştenitor rezervatar al dispunătorului - păstrează posibilitatea de a dispune prin testament de bunurile care au constituit obiectul donaţiilor, în limita rezervei sale succesorale).

!!! a nu se confunda legatul rămăşiţei (fideicomisul fără inalienabilitate) cu: - fideicomisul fără obligaţie (simplă rugăminte de a gratifica altă persoană şi numai dacă

bunurile moştenirii vor mai exista la moartea legatarului): liberalitate făcută gratificatului fără obligaţia de a conserva bunurile şi a le transmite la moartea sa altei persoane.

- dublul legat condiţional (legatul alternativ): dispoziţie a testatorului prin care acesta face două liberalităţi sub aceeaşi condiţie şi având acelaşi obiect:

- condiţia impusă instituitului este rezolutorie, - condiţia impusă substituitului este suspensivă.

8.6. SUBSTITUŢIE ORDINARĂ (VULGARĂ).

- substituţia ordinară (substituţie permisă de lege) este o dispoziţie cuprinsă într-o liberalitate (donaţie sau testament), prin care dispunătorul desemnează, în mod subsidiar, unul sau mai mulţi substituiţi pentru ipoteza în care primul gratificat nu ar putea sau renunţă la beneficiul liberalităţii → măsură de prevedere a dispunătorului pentru cazul în care legatul devine ineficace;

- substituţia ordinară, în principiu, poate îmbracă trei forme: - substituţia vulgară simplă: dispunătorul substituie legatarului principal un alt legatar (ex. testatorul

instituie legatar universal pe A, dar prevede totodată că, dacă A va predeceda, patrimoniul succesoral să revină lui B);

- substituţia vulgară multiplă: dispunătorul desemnează, pe lângă instituit, mai mulţi legatari în subsidiar (ex. testatorul instituie legatar universal pe A, dar prevede că, dacă A nu acceptă moştenirea, patrimoniul succesoral să revină lui B şi C);

- substituţia vulgară reciprocă: în ipoteza în care au fost instituiţi mai mulţi legatari în cote diferite, se prezumă că şi legatarilor substituiţi le vor reveni aceleaşi cote (ex. dacă testatorul instituie legatari pe A cu 1/3 din moştenire şi pe B cu 2/3 din moştenire şi, în subsidiar acestora, pe C şi D, în cazul în care A şi B nu pot primi moştenirea, aceasta se va transmite lui C şi D tot în cotele de 1/3, respectiv 2/3 din moştenire).

- deosebire între substituţia fideicomisară şi substituţia vulgară: în cazul substituţiei ordinare cei doi legatari vin alternativ la moştenire, nu succesiv → atât dreptul substituitului, cât şi dreptul instituitului se nasc la moartea dispunătorului iar dacă instituitul va primi legatul, dreptul substituitului nu se va mai naşte datorită neîndeplinirii condiţiei suspensive.


DREPT SUCCESORAL 90

8.7. REZUMAT – LEGISLAŢIA ANTERIOARĂ.

În cele ce urmează vom expune, pe scurt, instituţiile de drept succesoral prezentate în această unitate de învăţare aşa cum au fost reglementate sub imperiul Codului civil din 1864 şi tratate în doctrina anterioară intrării în vigoare a actualului Cod civil – expunere pe care o considerăm a fi necesară şi prin prisma faptului că, potrivit art. 91 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, „Moştenirile deschise înainte de intrarea în vigoare a Codului civil sunt supuse legii în vigoare la data deschiderii moştenirii”.

Pactele asupra unei moşteniri nedeschise - alineatul 2 al articolul 965 Cod civil prevede că „nu se poate face renunţarea la o moştenire ce nu este deschisă, nici (nu) se pot face învoiri asupra unei astfel de succesiuni, chiar de s-ar da consimţământul celui a cărui moştenire este în chestiune”. Prin urmare succesiunile nedeschise nu pot forma obiectul unei vânzări şi nici al vreunei alt act juridic. Justificarea prohibiţiei pactelor asupra succesiunilor: considerentul de ordin moral că pactul ar naşte dorinţa morţii celui care lasă moştenirea; considerentul că ar încălca regulile moştenirii legale şi mai ales principiul egalităţii succesorale; necesitatea de a proteja moştenitorii contra abuzului de influenţă sau leziunii; libertatea de a testa nu poate fi alienată prin acte între vii.

Interdicţia se referă la pactele încheiate cu privire la elementele unei succesiuni nedeschise (patrimoniul unei persoane care este încă în viaţă). Pactul poate avea ca obiect fie întreaga universalitate succesorală, fie o cotă-parte din aceasta.

Excepţii: donaţia-partaj, prin care ascendenţii pot împărţi încă din timpul vieţii cu titlu de drepturi succesorale între descendenţii lor bunurile pe care le deţin la momentul actului; clauzele societare în societăţile civile sau de persoane prin care e stipulează continuarea societăţii cu asociaţii rămaşi în viaţă sau cu moştenitorii acestora (se reglementează în avans soarta drepturilor în societate ale asociatului predecedat).

Substituţia fideicomisară constă în orice dispoziţie prin care autorul unei liberalităţi însărcinează persoana gratificată de a conserva întreaga sa viaţă bunurile donate sau legate pentru a le transmite la moartea sa unei alte persoane desemnate de dispunător: substituţia fideicomisară testamentară este o manifestare de voinţă care se referă la o dublă dispoziţie cu privire la acelaşi obiect, implicând indisponibilizarea obiectului legatului în patrimoniul instituitului pe tot parcursul vieţii acestuia; substituţia fideicomisară nu trebuie confundată cu substituţia vulgară care constă într-o singură liberalitate făcută în favoarea a doi gratificaţi, dintre care unul principal, chemat în primul rând să culeagă liberalitatea, iar celălalt subsidiar, chemat să culeagă liberalitatea doar dacă gratificatul principal nu vrea (fiind renunţător) sau nu poate (fiind predecedat) primi acea liberalitate. Substituţia vulgară este valabilă potrivit articolului 804 Cod civil.

Condiţiile substituţiei fideicomisare: existenţa a două liberalităţi succesive; obligarea primului gratificat (instituitului) la conservarea şi transmiterea obiectul legatului celui de al doilea gratificat (substituitului); reportarea transmiterii legatului către substituit la momentul şi ca urmare a decesului instituitului.

Situaţii asemănătoare substituţiei fideicomisare: legatul alternativ sau dublu condiţional (constă în instituirea de către testator a două persoane ca legatari sub una şi aceeaşi condiţie, însă pentru un legatar acea condiţie este rezolutorie, iar pentru celălalt suspensivă - nu există două transmisiuni succesive, ci doar una singură: atunci când condiţia nu se îndeplineşte, legatarul sub condiţie rezolutorie îşi vede dreptul consolidat definitiv, cu efecte de la data deschiderii moştenirii, în timp ce legatarul sub condiţie suspensivă este pentru totdeauna în situaţia unui străin de moştenire, atât pentru trecut, cât şi pentru viitor); legatul de residuo (al rămăşiţei sau a ceea ce va rămâne - legatul prin care un testator lasă bunuri unui prim legatar în ideea ca la decesul acestuia ceea ce va rămâne din aceste bunuri, numit reziduu, să fie cules de un terţ beneficiar ales de testator - nu există pentru primul legatar obligaţia de a conserva obiectul legatului primit de la testator, acesta având libertatea de a dispune de bunurile primite).

Sancţiunea prohibiţiei substituţiilor fideicomisare - substituţia fideicomisară este nulă absolut atât în privinţa instituitului, cât şi în privinţa substituitului. Sancţiunea afectează întreaga operaţiune, nu doar cea de a doua liberalitate (cea făcută în favoarea substituitului).

8.8. TEST DE EVALUARE.

1. care sunt condiţiile substituţiei fideicomisare? 2. ce este fideicomisul fără inalienabilitate? 3. care sunt formele substituţiei vulgare?



REZERVA SUCCESORALĂ ŞI COTITATEA DISPONIBILĂ

9.1.Introducere...................................................................................................................................... 91 9.2.Competenţe.................................................................................................................................... 91 9.3.Rezerva succesorală………......................................................................................................... 91 9.4.Cotitatea disponibilă specială a soţului supravieţuitor....................................................... 94 9.5.Determinarea masei succesorale............................................................................................. 95 9.6.Reducţiunea liberalităţilor excesive......................................................................................... 97 9.7.Rezumat - legislaţia anterioară…….......................................................................................... 99 9.8.Test de evaluare……………………............................................................................................100

9.1. INTRODUCERE.

Această unitate de învăţare urmăreşte familiarizarea studenţilor cu aspectele teoretice şi practice ale rezervei succesorale. Astfel, studenţii vor fi introduşi atât în studiul fundamentelor determinării masei succesorale şi al reducţiunii liberalităţilor excesive. De asemenea cursanţii vor fi familiarizaţi cu aspectele teoretice şi practice ale cotităţii disponibile.

9.2. COMPETENŢE.


să explice şi să interpreteze regimul juridic al rezervei succesorale şi al cotităţii disponibile, precum şi al reducţiunii liberalităţilor excesive.

9.3. REZERVA SUCCESORALĂ.

Legea nr. 287/2009 reglementează rezerva succesorală, limită a dreptului de a moşteni, în art. 1086-1099. - regula: în timpul vieţii, în principiu, o persoană fizică poate dispune, liber şi neîngrădit de averea sa,

nimeni nefiind obligat să lase o moştenire; - excepţia: o persoană fizică nu poate dispune, liber şi neîngrădit de averea sa prin liberalităţi → drept

îngrădit de lege în privinţa: - rezervei succesorale: parte a moştenirii pe care legea o atribuie unor persoane apropiate

defunctului (moştenitorii rezervatari), chiar împotriva voinţei dispunătorului manifestată prin liberalităţi ori dezmoşteniri → legiuitorul a stabilit imperativ un drept la succesiune în favoarea moştenitorilor legali rezervatari, în vederea protejării unor apropiaţi ai defunctului împotriva liberalităţilor excesive ale acestuia (întinderea rezervei succesorale nu poate fi modificată prin voinţa defunctului sau a succesibililor rezervatari);

- cotităţii disponibile: partea din moştenire de care o persoană poate dispune prin liberalităţi în prezenţa rezervatarilor (cotitatea disponibilă se obţine prin scăderea din masa succesorală a rezervei).

- evident, în absenţa moştenitorilor legali rezervatari, testatorul poate dispune atât prin acte cu titlu oneros, cât şi acte cu titlu gratuit de bunurile moştenirii precum doreşte, fără limite.

- în prezenţa moştenitorilor rezervatari, atunci când defunctul a dispus de bunurile sale prin donaţii şi/sau testament, masa succesorală se împarte în două părţi:

- rezerva succesorală; - cotitatea disponibilă, deci atât rezerva succesorală, cât şi cotitatea disponibilă se calculează

în funcţie de valoarea masei succesorale. - instituind rezerva succesorală, legiuitorul a asigurat o dublă protecţie:

a. protecţia moştenitorilor rezervatari, împotriva liberalităţilor excesive făcute în favoarea unor persoane străine de moştenire;

b. protecţia moştenitorilor rezervatari, împotriva liberalităţilor excesive făcute în favoarea unor moştenitori legali sau chiar comoştenitori, ipoteză în care ar fi încălcat principiul egalităţii între rude de acelaşi grad.

1. Caracterele juridice ale rezervei succesorale: a. rezerva este o parte a moştenirii (fracţiune din moştenire, nu o parte din fiecare bun individual

determinat din averea defunctului → parte a activului net al moştenirii: la stabilirea rezervei nu se ţine seama de cei care au renunţat la moştenire → excepţie: moştenitorii obligaţi la raport): parte a moştenirii pe care legea o deferă, în mod imperativ, moştenitorilor rezervatari, chiar împotriva voinţei defunctului.

- dreptul la rezervă: un drept propriu, născut la data deschiderii moştenirii, nu un drept dobândit de la defunct pe cale succesorală.


DREPT SUCCESORAL 92

- rezerva succesorală: o porţiune din moştenirea pe care de cuius ar fi lăsat-o dacă nu ar fi făcut donaţii, nu o parte din moştenirea pe care defunctul o lasă efectiv.

a). rezerva poate fi pretinsă numai de către moştenitorii care au vocaţie şi care vin efectiv la moştenire, adică de rezerva succesorală beneficiază numai moştenitorii rezervatari, care îndeplinesc condiţiile cerute de lege pentru a putea moşteni, privitoare la capacitate, nedemnitate şi renunţare la moştenire. (ex. părinţii defunctului nu au dreptul la rezervă în prezenţa descendenţilor, ei neavând vocaţie succesorală concretă, întrucât fac parte din clasa a II-a de moştenitori legali; la fel, renunţătorul moştenitor rezervatar pierde şi dreptul asupra rezervei ce i se cuvenea, întrucât prin renunţare devine o persoană străină de moştenire) → vin efectiv la moştenire numai persoanele care:

- fac parte din clasa de moştenitori sau grupul de rudenie cu vocaţie succesorală concretă, - au capacitate succesorală, - nu sunt nedemne; - nu au renunţat la moştenire.

b). culegând rezerva, moştenitorii rezervatari au obligaţia corelativă de a suporta, în mod proporţional, datoriile moştenirii (datoriile vor fi suportate însă numai în limita bunurilor succesorale, adică intra vires hereditatis);

c). acceptarea sau renunţarea la rezervă a eventualilor moştenitori rezervatari, făcută înainte de deschiderea moştenirii, este nulă absolut, constituind un act asupra unei succesiuni viitoare;

d). în cazul unei pluralităţi de moştenitori rezervatari, rezerva succesorală este colectivă [regula] (se calculează în raport de numărul moştenitorilor rezervatari care vin efectiv la moştenire), nu individuală → rezerva succesorală, reprezentând o cotă dintr-o universalitate, se atribuie unui grup de moştenitori şi nu unor moştenitori, în mod individual; !!! rezerva îşi păstrează caracterul colectiv, chiar şi în ipoteza în care aceasta este culeasă

numai de către un singur moştenitor (ex. când există un singur descendent al defunctului) → dacă unii dintre moştenitorii rezervatari nu pot veni la moştenire, fiind nedemni sau renunţători, partea lor profită celorlalţi comoştenitori.

- excepţia: rezerva soţului supravieţuitor se atribuie în mod individual, chiar dacă vine în concurs cu alţi moştenitori rezervatari (opinie contrară I. Genoiu: „În lumina dispoziţiilor noului Cod civil, rezerva nu se mai atribuie individual, nici măcar soţului supravieţuitor”);

e). moştenitorii rezervatari au dreptul la rezerva legală în natură şi în plină proprietate (nefiind afectată de uzufruct) [regula], nu sub forma unui echivalent în bani: în cazul încălcării rezervei, aceasta va fi reîntregită în natură, nu prin echivalent → excepţia: rezerva va putea fi atribuită sub forma unui echivalent în bani însă numai în condiţiile expres prevăzute de lege (ex. când bunul donat a fost înstrăinat de donatar anterior deschiderii moştenirii, fiind astfel imposibilă aducerea acestuia la masa succesorală). !!! moştenitorul rezervatar are numai dreptul de a pretinde rezerva în natură şi nu o obligaţie în

acest sens → moştenitorul rezervatar poate accepta ca rezerva să-i fie atribuită sau numai întregită sub forma echivalentului bănesc.

!!! defunctul are posibilitatea de a alege bunurile care să compună rezerva succesorală, precum şi bunurile care să constituie cotitatea disponibilă → posibilitate ce poate fi atribuită de către defunct, legatarului, acesta din urmă desemnând bunurile care să formeze obiectului legatului disponibil.

b. rezerva succesorală este indisponibilă (înţeles ca interdicţia de a duce atingere - de a ştirbi - rezervei succesorale, prin legate şi donaţii, nu în înţelesul comun, de imposibilitate de a dispune de un bun): partea din moştenire care constituie rezerva succesorală nu poate fi ştirbită prin donaţii sau legate → indisponibilitatea rezervei succesorale este relativă şi parţială: - indisponibilitatea rezervei succesorale este relativă: dreptul de a dispune al lui de cuius este

limitat numai în prezenţa moştenitorilor rezervatari şi numai în folosul lor; - indisponibilitatea rezervei succesorale este parţială:

- pe de o parte, indisponibilitatea loveşte numai rezerva succesorală, nu şi cotitatea disponibilă; - pe de altă parte, actele cu titlu oneros săvârşite de către defunct sunt valabile şi opozabile

moştenitorilor rezervatari → deci nu toate actele defunctului vor fi raportate la cotitatea disponibilă, ci numai donaţiile şi legatele.

2. Rezerva succesorală a descendenţilor: - sunt moştenitori rezervatari:

- soţul supravieţuitor; - descendenţii (fără limită în grad); - ascendenţii privilegiaţi (tatăl şi mama defunctului).

- cuantumul rezervei succesorale: jumătate din cota succesorală care i s-ar fi cuvenit ca moştenitor legal în absenţa liberalităţilor sau dezmoştenirilor.

- calculul rezervei succesoare: rezerva succesorală se va calcula din masa de bunuri pe care defunctul ar fi lăsat-o dacă nu ar fi făcut donaţii, deci nu din masa de bunuri pe care a lăsat-o efectiv.

- descendenţii care culeg rezerva: descendenţii de orice grad (din căsătorie, cei din afara căsătoriei şi cei adoptaţi), rude în linie dreaptă descendentă ale defunctului.


DREPT SUCCESORAL 93

!!! în ipoteza adopţiei cu efecte restrânse (valabil încheiată înainte de 12 iunie 1997, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 25/1997), adoptatul avea un drept la rezervă:

- atât faţă de moştenirea lăsată de rudele lui fireşti, - cât şi faţă de moştenirea lăsată de adoptatorii săi.

- descendenţii pot veni la moştenire: - fie în nume propriu: caz în care rezerva se va împărţi între ei, pe capete; - fie prin reprezentare: caz în care rezerva se va împărţi între ei, pe tulpini (ex. defunctul a

lăsat un fiu A şi doi nepoţi C şi E, copii ai lui B - alt fiu predecedat al defunctului - rezerva acestora va fi de 1/2 din moştenire, din care A va culege jumătate, adică 1/4 din moştenire, iar C şi E câte 1/8 din moştenire).

- dacă descendenţii: - vin singuri la moştenire: rezerva descendenţilor va fi 1/2 din moştenire; - vin la moştenire împreună cu soţul supravieţuitor: rezerva descendenţilor va fi de 3/8 din

moştenire. 3. Rezerva succesorală a ascendenţilor privilegiaţi (tatăl şi mama defunctului → rezerva cuvenită

mai multor părinţi se atribuie colectiv şi se împarte în mod egal, pe capete): !!! ascendenţii privilegiaţi (rude ale defunctului din clasa a II-a de moştenitori legali) culeg rezerva

numai în lipsa descendenţilor (rude ale defunctului din clasa I de moştenitori legali); - cuantumul rezervei ascendenţilor privilegiaţi: rezerva succesorală a ascendenţilor privilegiaţi este

de jumătate din cota ce i s-ar fi cuvenit rezervatarului ca moştenitor legal → o cotă fixă (1/2) dintr-o cotă variabilă (cota legală, după cum vin la moştenire singuri sau în concurs cu colateralii privilegiaţi şi/sau cu soţul supravieţuitor): a. dacă vin singuri la moştenire: ascendenţii privilegiaţi culeg întreaga moştenire iar rezerva lor

este de ½ din moştenire; b. dacă vin la moştenire în concurs numai cu soţul supravieţuitor: ascendenţii privilegiaţi culeg o

cotă legală de 1/2, iar rezerva lor va fi de 1/4 din moştenire; c. dacă vin la moştenire în concurs numai cu colaterali privilegiaţi: părinţii defunctului culeg o

cotă de ¼ (vine la moştenire un părinte) sau ½ (vin la moştenire mai mulţi părinţi) iar rezerva lor va fi de 1/8 din moştenire (un părinte) sau 1/4 din moştenire (mai mulţi părinţi);

d. dacă vin la moştenire în concurs atât cu soţul supravieţuitor, cât şi cu colateralii privilegiaţi: părinţii vor culege o cotă de 1/4 din 2/3 (vine la moştenire un părinte) sau de 1/2 din 2/3 (vin la moştenire mai mulţi părinţi) iar rezerva lor va fi de 1/12 din moştenire (un părinte) sau de 1/6 din moştenire (mai mulţi părinţi).

- în ipoteza în care la moştenire vin atât părinţii adoptatori cu efecte restrânse, cât şi părinţii fireşti, dacă:

- defunctul a fost adoptat cu efecte restrânse în anul 1982, în condiţiile Codului familiei din 1953 (abrogat),

- defunctul a instituit legatar universal o terţă persoană în anul 2008, testamentul fiind încheiat potrivit Codului civil de la 1864 (abrogat),

- moştenirea s-a deschis după 1.10.2011 (intrarea în vigoare a noului Cod civil), - părinţii defunctului pretind rezerva succesorală, ce urmează a fi calculată sub imperiul

noului Cod civil. - rezerva părinţilor va fi de:

- 1/8 din moştenire, dacă la moştenire vine un singur părinte (adoptator sau părinte firesc); - 1/4 din moştenire, dacă la moştenire vin doi, trei sau patru părinţi (adoptatori şi părinţi fireşti).

- în ipoteza în care defunctul are doi părinţi în viaţă, însă unul dintre aceştia este nedemn sau renunţător, rezerva va fi de 1/8 din moştenire (nu ¼ din moştenire), întrucât renunţătorul sau nedemnul este străin de moştenire şi vor fi luaţi în calcul numai părinţii efectiv chemaţi la moştenire, nu toţi părinţii rămaşi în viaţă.

4. Rezerva succesorală a soţului supravieţuitor: 1/2 din cota succesorală care i se cuvine în calitate de moştenitor legal (diferă în funcţie de clasa de moştenitori cu care vine în concurs) → rezerva soţului supravieţuitor se impută asupra întregii moşteniri, fiind reduse astfel cotele celorlalţi moştenitori rezervatari. - întinderea rezervei succesorale a soţului supravieţuitor:

a. în concurs cu descendenţii defunctului (indiferent de număr: clasa I de moştenitori legali), rezerva este de 1/8 din moştenire (1/2 din 1/4 = 1/8);

b. în concurs atât cu ascendenţii privilegiaţi (indiferent de număr), cât şi cu colateralii privilegiaţi, rezerva este de 1/6 din moştenire (1/2 din 1/3 = 1/6);

c. în concurs numai cu ascendenţii privilegiaţi sau numai cu colateralii privilegiaţi, rezerva este de 1/4 din moştenire (1/2 din 1/2 = 1/4), dacă vine, deci;

d. în concurs cu ascendenţii ordinari (clasa a III-a de moştenitori legali) sau colateralii ordinari (clasa a IV-a de moştenitori legali), rezerva este de 3/8 din moştenire (1/2 din 3/4 = 3/8);

e. în lipsa rudelor din cele patru clase de moştenitori legali, rezerva este de 1/2 din moştenire. !!! soţul supravieţuitor este rezervatar numai în privinţa cotei de moştenire legală, nu şi în privinţa:

- dreptului special asupra mobilierului şi a obiectelor de uz casnic; - dreptului de abitaţie.


DREPT SUCCESORAL 94

!!! rezerva se va calcula prin raportare la valoarea integrală a moştenirii, incluzându-se şi valoarea mobilierului casnic.

9.4. COTITATEA DISPONIBILĂ SPECIALĂ A SOŢULUI SUPRAVIEŢUITOR.

Art. 1090 Cod civil prevede că: „Liberalităţile neraportabile făcute soţului supravieţuitor, care vine la moştenire în concurs cu alţi descendenţi decât cei comuni lor, nu pot depăşi un sfert din moştenire şi nici partea descendentului care a primit cel mai puţin” → dispozițiile referitoare la cotitatea disponibilă specială (defavorabile soțului supraviețuitor) urmăresc să ocrotească dreptul la moștenire al copiilor dintr-o căsătorie anterioară împotriva influențelor și presiunilor pe care soțul din ultima căsătorie ar putea să le exercite asupra părintelui care s-a recăsătorit, determinându-l pe acesta din urmă să îi facă liberalități în detrimentul copiilor.

- soţul din ultima căsătorie, dacă există alţi descendenţi decât cei comuni lor, nu poate fi gratificat de către de cuius în limitele cotităţii disponibile ordinare, ci numai în limitele unei cotităţi disponibile speciale, care are:

- atât un maximum variabil (partea copilului care a luat mai puţin); - cât şi un maxim fix (un sfert din moştenire).

- art. 1090 alin. (2) Cod civil prevede că, dacă defunctul nu a dispus prin liberalităţi de diferenţa dintre cotitatea disponibilă ordinară şi cotitatea disponibilă specială, atunci această diferenţă revine descendenţilor.

1. Domeniul de aplicare: - prin alţi descendenţi decât cei comuni lor se înţelege alţi copii ai defunctului, decât cei pe care

acesta i-a avut cu soţul supravieţuitor, adică copiii defunctului (atât descendenţii de gradul I, cât şi descendenţii de gradul al II-lea şi al III-lea etc.):

- dintr-o altă căsătorie, - din afara căsătoriei, - adoptaţi:

- fie cu efecte restrânse, - fie cu efecte depline.

- copiii defunctului din afara căsătoriei cu soţul supravieţuitor (alţi descendenţi decât cei comuni lor) trebuie:

- să existe la data deschiderii succesiunii; - să nu fie nedemni sau renunţători.

!!! este asimilat descendenţilor protejaţi de lege şi descendentul dezmoştenit direct de defunct, căruia i se aplică în mod corespunzător” dispoziţiile referitoare la cotitatea disponibilă specială, dar numai dacă de această dezmoştenire ar beneficia soţul supravieţuitor.

2. Liberalităţile care intră sub incidenţa art. 1090 Cod civil: liberalităţile neraportabile făcute soţului supravieţuitor → donaţiile scutite de raport făcute soţului supravieţuitor şi legatele. - liberalitățile supuse cotităţii speciale sunt:

- donaţiile scutite de raport făcute în timpul căsătoriei soţului din ultima căsătorie; - donaţiile (făcute în vederea căsătoriei) scutite de raport făcute anterior căsătoriei soţului din

ultima căsătorie; - legatele în folosul soţului din ultima căsătorie, indiferent de data testamentului.

3. Determinarea cuantumului cotităţii disponibile speciale: - ordinea calculului cotităţii disponibile speciale:

a. în primul rând se deduce atât rezerva soţului supravieţuitor, cât şi rezerva descendenţilor, stabilindu-se cotitatea disponibilă ordinară;

b. în al doilea rând, din cotitatea disponibilă ordinară se deduce cotitatea disponibilă specială (nu mai mare decât partea descendentului care a luat mai puţin şi nedepăşind 1/4 din moştenire), potrivit dispoziţiilor art. 1090 alin. (2) Cod civil;

c. în al treilea rând, diferenţa rămasă dintre cotitatea disponibilă ordinară şi cea specială se atribuie descendenţilor, dacă defunctul nu a dispus de această diferenţă prin liberalităţi.

- raportul dintre cotitatea disponibilă specială şi cotitatea disponibilă ordinară: acestea nu se cumulează (cotitatea disponibilă specială este mai mică decât cotitatea disponibilă ordinară şi se impută asupra cotităţii disponibile ordinare) → defunctul care a lăsat copii dintr-o altă căsătorie nu poate:

- pe de o parte, să facă liberalităţi soţului supravieţuitor în limitele cotităţii speciale disponibile, - pe de altă parte, să facă liberalităţi unor terţi în limitele cotităţii disponibile ordinare, întrucât

s-ar încălca rezerva copiilor defunctului. - în ipoteza în care soţul supravieţuitor a fost instituit legatar universal şi vine la moştenire în

concurs cu un copil dintr-o căsătorie anterioară, moştenirea se va împărţi astfel: - rezerva soţului supravieţuitor va fi de 1/8 din moştenire, iar rezerva copilului de 3/8 din

moştenire (1/2 din 3/4), deci rezervele cumulate vor fi de 1/8 plus 3/8 = 1/2 din moştenire → scăzând rezervele cumulate din masa succesorală se obţine cotitatea disponibilă ordinară: 1/2 din moştenire;


DREPT SUCCESORAL 95

- din cotitatea disponibilă ordinară, soţul supravieţuitor va putea primi numai 1/4 din moştenire (adică doar jumătate din cotitatea disponibilă ordinară, deşi este legatar universal) iar diferenţa de 1/4 din moştenire va reveni copilului;

- soţului supravieţuitor îi va reveni: 3/8 din moştenire (1/8 rezerva succesorală + 1/4 cotitatea disponibilă specială).

- copilului din căsătoria anterioară îi va reveni: 5/8 din moştenire (3/8 rezerva succesorală + 1/4 diferenţa dintre cotitatea disponibilă specială şi cea ordinară).

- sancţiunea depăşirii cotităţii disponibile speciale: sancţiunea reducţiunii liberalităţilor excesive. - în concluzie, descendentul defunctului, rezultat dintr-o altă căsătorie sau asimilat acestuia, se

poate prevala de dispozițiile privind cotitatea disponibilă specială, în următoarele ipoteze: a. defunctul a făcut donaţii soţului supravieţuitor; b. defunctul a lăsat legate în favoarea soţului supravieţuitor; c. defunctul a dezmoştenit direct prin testament descendenţii rezultaţi din afara căsătoriei sau pe

cei asimilaţi acestora, iar de această dezmoştenire urmează să beneficieze soţul supravieţuitor.

9.5. DETERMINAREA MASEI SUCCESORALE.

Stabilirea masei de calcul reprezintă operaţia care trebuie realizată, mai înainte de reducţiunea liberalităţilor excesive şi că masa de calcul nu reprezintă patrimoniul defunctului la data deschiderii, moştenirii, ci patrimoniul pe care l-ar fi avut defunctul dacă nu ar fi dispus în timpul vieţii prin liberalităţi.

- determinarea masei succesorale este operaţiunea în funcţie de care se individualizează rezerva succesorală şi cotitatea disponibilă, fiind premergătoare:

- reducţiunii liberalităţilor excesive; - partajului succesoral.

- masa de calcul se apreciază: - atât în raport de bunurile existente în patrimoniul defunctului la data deschiderii moştenirii; - cât şi în funcţie de liberalităţile inter vivos făcute de defunct → patrimoniul lăsat de defunct

se întregeşte fictiv cu liberalităţile făcute de de cuius (donaţii). - determinarea masei de calcul presupune trei operaţii:

a. stabilirea activului brut al moştenirii (însumarea valorii bunurilor existente în patrimoniul succesoral la data deschiderii moştenirii);

b. stabilirea activului net al moştenirii (scăderea pasivului succesoral din activul brut); c. reunirea fictivă (pentru calcul) la activul net a valorii donaţiilor făcute în timpul vieţii de de cuius.

1. Determinarea activului brut al moştenirii (valoarea bunurilor existente în patrimoniul defunctului la data deschiderii succesiunii). - pentru obţinerea activului brut, se identifică toate bunurile (inclusiv bunurile care constituie

obiectul unor legate) existente în patrimoniul defunctului la data deschiderii succesiunii (evaluarea bunurilor se face la momentul deschiderii succesiunii):

- bunuri mobile şi bunuri imobile (drepturile reale principale şi accesorii asupra bunurilor defunctului, mai puţin drepturile reale cu caracter viager),

- drepturi de creanţă, indiferent de izvorul acestora (contract, act juridic unilateral, fapt juridic licit, răspundere civilă);

- drepturile patrimoniale de creaţie şi proprietate intelectuală; - acţiunile patrimoniale la care avea dreptul defunctul (cele neexercitate încă sau aflate în

curs de judecată), în scopul valorificării drepturilor sale patrimoniale; - dreptul de folosinţă asupra locurilor de înmormântare, concesionate pe o durată de timp

nelimitată; - bunurile care au format obiectului legatelor sau donaţiilor de bunuri viitoare, întrucât

acestea nu au ieşit încă din patrimoniul defunctului; - drepturile care se reîntorc în patrimoniul defunctului (donator), în temeiul dispoziţiilor art.

1016 Cod civil, în ipoteza predecesului donatarului sau a predecesului donatarului şi descendenţilor săi.

- nu se vor cuprinde în valoarea bunurilor existente la data deschiderii moştenirii: a. bunurile lipsite de valoare patrimonială (ex. amintirile de familie: corespondenţa purtată de

membrii familiei, arhivele familiale, decoraţiile, armele de colecţie, portretele de familie, documentele, precum şi orice alte bunuri cu semnificaţie morală deosebită pentru respectiva familie → pot forma numai obiectul unui partaj succesoral, în absenţa înţelegerii dintre comoştenitori, acestea rămânând în indiviziune);

b. drepturile care s-au stins la moartea titularului: - drepturile reale principale cu caracter viager (ex. dreptul de uzufruct, dreptul de uz, dreptul

de abitaţie); - drepturile de creanţă cu caracter viager (ex. dreptul la pensie, dreptul la întreţinere, dreptul

la rentă viageră); c. bunurile care nu au făcut parte din patrimoniul defunctului, precum:

- fructele naturale percepute după data deschiderii succesiunii; - fructele civile şi cele naturale ajunse la scadenţă după data deschiderii succesiunii;


DREPT SUCCESORAL 96

- adăugirile ori îmbunătăţirile aduse unor bunuri din moştenire, după data decesului lui de cuius;

- indemnizaţia de asigurare plătită de asigurător terţului beneficiar al asigurării de persoane (excepţie: dacă nu s-a desemnat un terţ beneficiar, indemnizaţia de asigurare se plăteşte moştenitorilor legali ai asiguratului, dreptul la indemnizaţie făcând parte din patrimoniul succesoral).

d. creanţele insolvabile sau nesigure (ex. creanţa ce nu poate fi valorificată, întrucât debitorul său se află într-o stare de insolvabilitate notorie sau creanţa sub condiţie suspensivă).

e. dreptul de locaţiune născut dintr-un contract de închiriere. 2. Determinarea activul net al moştenirii:

- activul net al moştenirii se obţine în urma scăderii pasivului succesoral (toate obligaţiile existente în patrimoniul defunctului la data deschiderii succesiunii → excepţie: obligaţiile care se sting prin moartea defunctului, precum pensia de întreţinere datorată de defunct) din valoarea bunurilor existente (activul brut) → rezerva succesorală este o parte din activul net al moştenirii, nu din activul brut.

- ordinea operaţiilor (irelevantă dacă moştenirea este solvabilă): a. mai întâi se scade pasivul succesoral din activul brut al moştenirii;

- fac parte din pasivul succesoral: - obligaţiile patrimoniale ale defunctului faţă de terţi; - datoriile defunctului faţă de moştenitori (precum cheltuielile de înmormântare,

cheltuielile efectuate cu ocazia inventarierii şi evaluării bunurilor, cheltuielile efectuate cu conservarea şi administrarea patrimoniului succesoral, taxele şi impozitele plătite pentru bunurile moştenite etc.).

- nu fac parte din pasivul succesoral: - obligaţiile asumate intuitu personae de către defunct, care s-au stins prin moartea

acestuia (ex. obligaţia legală de întreţinere sau obligaţiile asumate în calitate de antreprenor, mandatar);

- obligaţiile civile imperfecte (obligaţiile naturale, precum cele stinse prin efectul prescripţiei extinctive);

- obligaţiile sub condiţie suspensivă, care nu au luat încă naştere; - obligaţiile moştenitorilor.

b. după aceea are loc reunirea fictivă a valorii donaţiilor la valoarea bunurilor existente (la activul net).

- în ipoteza în care moştenirea este insolvabilă (valoarea pasivului este mai mare decât valoarea activului), ordinea operaţiilor este importantă → dacă la moştenire este chemat un descendent iar defunctul:

- a lăsat bunuri în valoare de 50.000 lei; - a lăsat datorii în valoare de 100.000 lei, - în timpul vieţii a făcut o donaţie de 50.000 lei.

a. mai întâi, din activul brut de 50.000 lei se scade pasivul de 100.000 lei, rezultatul fiind 0 (deficitul de 50 milioane lei rămânând în sarcina creditorilor → !!! creditorii nu pot urmării bunul donat pentru că nu face parte din patrimoniul defunctului);

b. după aceea, la activul net al moştenirii (0) se va reuni fictiv valoarea donaţiei de 50.000 lei şi se va obţine o masă de calcul de 50.000 lei:

- rezerva copilului fiind de 1/2 din moştenire, adică 25.000 lei → donatarul va restitui, în urma reducțiunii liberalităților excesive, la masa succesorală 25.000 lei,

- restul de 25.000 lei îi va rămâne donatarului (cotitatea disponibilă). 3. Reunirea fictivă (doar pentru calcul, nu efectivă) la activul net a donaţiilor (indiferent de forma de

realizare) făcute de titularul moştenirii → mecanism de apărare a moştenitorilor rezervatari faţă de liberalităţile inter vivos ale lui de cuius; - donaţiile se evaluează la data deschiderii moştenirii, ţinându-se însă cont de starea lor în

momentul donaţiei, din care se scade valoarea sarcinilor asumate prin contractele de donaţie (ex. dacă un imobil donat valora 100.000 lei şi, ulterior, datorită creşterii preţului imobilelor, el va valora 200.000 lei, imobilul va fi evaluat la 200.000 lei, pentru că o asemenea creştere s-ar fi înregistrat şi dacă bunul ar fi rămas în patrimoniul defunctului).

!!! sumele de bani sunt supuse indexării în raport cu indicele inflaţiei, corespunzător perioadei cuprinse între data intrării lor în patrimoniul donatarului şi data deschiderii moştenirii.

- vor face obiectul reunirii fictive: - donaţiile făcute prin act autentic; - donaţiile deghizate; - donaţii indirecte; - darurile manuale; - donaţiile cu sarcină (numai diferenţa dintre valoarea bunului donat şi sarcină).

- nu vor face obiectul reunirii fictive: - darurile obişnuite (ex. darurile făcute rudelor sau prietenilor cu ocazia aniversărilor,

botezurilor copiilor lor sau chiar a nunţii acestora);


DREPT SUCCESORAL 97

- donaţiile remuneratorii; - sumele cheltuite pentru întreţinerea sau pentru formarea profesională a descendenţilor, a

părinţilor sau a soţului (dacă nu sunt excesive) → cheltuielile prilejuite de întreţinerea sau formarea profesională a altor rude ale defunctului vor fi supuse reunirii, chiar şi în ipoteza în care nu sunt excesive;

- cheltuielile de nuntă (dacă nu sunt excesive) → nu şi darurile de nuntă (exceptate de la reunire, numai în măsura în care au o valoare obişnuită).

- bunul donat sau cel care l-a înlocuit pe acesta care a pierit fortuit, indiferent de data pieirii. !!!- este prezumată a fi donaţie: înstrăinarea cu titlu oneros către un descendent ori un ascendent

privilegiat sau către soţul supravieţuitor (adică înstrăinarea cu titlu oneros către un moştenitor rezervatar), dacă înstrăinarea s-a făcut:

- fie cu rezerva uzufructului, uzului ori abitaţiei; - fie în schimbul întreţinerii pe viaţă ori a unei rente viagere.

!!! prezumţia operează numai în favoarea moştenitorilor rezervatari (descendenţilor, ascendenţilor privilegiaţi şi a soţului supravieţuitor ai defunctului), dacă aceştia nu au consimţit la înstrăinare.

- prin urmare, nu este supusă reunirii fictive valoarea bunurilor înstrăinate cu titlu oneros [regula], mai puţin în ipoteza în care moştenitorii rezervatari dovedesc, prin orice mijloc de probă, că actul cu titlu oneros deghizează o donaţie [excepţia].

9.6. REDUCŢIUNEA LIBERALITĂŢILOR EXCESIVE.

- reducţiunea liberalităților excesive este sancţiunea care se aplică, la cerere, în cazul în care liberalităţile făcute de cel care lasă moştenirea aduc atingere drepturilor moştenitorilor rezervatari (defunctul a dispus prin testament peste limita cotităţii disponibile);

- acţiunea în reducţiune este acţiunea prin care moştenitorii rezervatari vor putea solicita reducerea liberalităţilor;

- dreptul de a pretinde reducţiunea: - ia naştere odată cu rezerva (la data deschiderii succesiunii); - este un drept propriu al moştenitorului rezervatar (nu dobândit pe cale succesorală de la

defunct), astfel că liberalităţile consimţite de către defunct, prin care se încalcă rezerva, nu sunt opozabile rezervatarului.

- reducţiunea liberalităţilor excesive poate fi cerută împotriva donatarilor şi legatarilor defunctului numai de către:

- moştenitorii rezervatari, - succesorii moştenitorilor rezervatari lor, - creditorii chirografari ai moştenitorilor rezervatari.

- în ipoteza pluralităţii de moştenitori rezervatari, reducţiunea operează numai în limita cotei de rezervă cuvenite celui care a cerut-o şi profită numai acestuia.

1. Căile procedurale de exercitare a dreptului la reducţiune: - căile de realizare a dreptului la reducţiune:

a. fie pe cale amiabilă (prin bună-învoială): între moştenitorii rezervatari, pe de o parte, şi donatarii şi legatarii în favoarea cărora a dispus defunctul, pe de altă parte, poate interveni o înţelegere în legătură cu liberalităţile excesive care au depăşit limitele cotităţii disponibile → fiind un veritabil contract, convenţia părţilor privind reducţiunea nu poate fi revocată unilateral. - modalităţile de realizare a reducţiunii prin bună învoială (extrajudiciare), reglementate de

dispoziţiile Legii nr. 36/1995, sunt următoarele: a). reducerea liberalităţilor până la limitele legii de către notarul public, în baza acordului

celor interesaţi; b). împărţirea bunurilor prin bună-învoială.

b. fie pe cale judecătorească (dovada depăşirii cotităţii disponibile revine moştenitorilor rezervatari → orice mijloc de probă admis de lege): - în ipoteza în care obiectul liberalităţii excesive se află în posesia gratificatului, calea

procedurală de realizare a dreptului la reducţiune este reprezentă de acţiunea în reducţiune: folosită de moştenitorii rezervatari în cazul în care bunurile ce fac obiectul liberalităţii se află în posesia celui gratificat (ex. cazul unei donaţii): - acţiunea în reducţiune:

- nu operează de drept, urmând a fi obligatoriu invocată; - este divizibilă, astfel că de ea beneficiază numai moştenitorul rezervatar care a

invocat-o; - acţiune personală patrimonială, supusă prescripţiei de 3 ani, termenul de

prescripţie începând a curge de la data deschiderii succesiunii → excepţii: a. termenul de prescripţie curge de la data la care moştenitorii rezervatari au

pierdut posesia bunurilor care formează obiectul liberalităţilor,


DREPT SUCCESORAL 98

b. termenul de prescripţie curge de la data la care moştenitorii rezervatari au cunoscut existenţa liberalităţilor şi caracterul lor excesiv, în cazul liberalităţilor excesive a căror existenţă nu a fost cunoscută de moştenitorii rezervatari;

- în ipoteza în care obiectul liberalităţii excesive se află în posesia moştenitorilor rezervatari, calea procedurală de realizare a dreptului la reducţiune este reprezentă de excepţia în reducțiune (imprescriptibilă extinctiv): poate fi invocată de către moştenitorii rezervatari numai în cazul în care bunul se află în posesia moştenitorului rezervatar, deşi beneficiarul liberalităţii are un drept asupra lui.

2. Ordinea reducţiunii liberalităţilor excesive (donaţii şi/sau legate care depăşesc cotitatea disponibilă): a. legatele se reduc înaintea donaţiilor: regulă cu caracter imperativ astfel că orice clauză contrară

este nulă → dacă donaţiile s-ar reduce înaintea legatelor sau odată cu ele, ar însemna că testatorul a luat înapoi ceea ce donase, pentru a reface cotitatea disponibilă, urmând ca ulterior să dispună de aceleaşi bunuri pe cale de legat, soluţie ce ar încălca principiul irevocabilităţii donaţiilor;

b. legatele se reduc toate deodată şi proporţional (toate liberalităţile mortis causa îşi produc efectele numai după deschiderea moştenirii): regula cu caracter dispozitiv (prezumţie că defunctul nu a dorit să stabilească o anumită ordine în reducţiunea legatelor), nu imperativ, astfel că defunctul poate stipula o altă ordine de reducţiune a legatelor, ordine ce poate fi stipulată în mod expres sau poate fi implicită.

c. donaţiile se reduc succesiv, în ordinea inversă a datei lor, începând cu cea mai nouă: regulă cu caracter imperativ astfel că orice clauză contrară este nulă (defunctul nu poate prestabili o altă ordine a reducţiunii): - în ipoteza donaţiilor concomitente:

- regula: donaţiile concomitente (au aceeaşi dată) se reduc toate deodată şi proporţional; - excepţia: dacă donatorul a dispus că anumite donaţii vor avea preferinţă, atunci vor fi reduse

mai întâi celelalte donaţii → în ipoteza în care beneficiarul donației care ar trebui redusă este insolvabil, se va proceda la reducțiunea donației anterioare.

3. Efectele reducţiunii liberalităţilor excesive: a. cazul legatelor: reducţiunea are ca efect ineficacitatea legatului (intervine inclusiv dacă s-a produs

exheredarea directă a unui moştenitor rezervatar): - ineficacitatea totală a legatului: legatul depăşeşte cotitatea disponibilă în întregul său; - ineficacitatea parţială a legatului: legatul depăşeşte cotitatea disponibilă numai în parte.

b. cazul donaţiilor: reducţiunea are ca efect desfiinţarea donaţiilor în măsura necesară întregirii rezervei: - desfiinţarea totală a donaţiei: donaţia depăşeşte cotitatea disponibilă în întregul său;

- desfiinţarea parţială a donaţiei: donaţia depăşeşte cotitatea disponibilă numai în parte. - în urma desfiinţării donaţiei, moştenitorul rezervatar devine retroactiv proprietar al bunului, de

la data deschiderii succesiunii, nu de la data încheierii contractului). - donatarul, în calitate de proprietar al bunurilor donate păstrează:

- fructele naturale percepute; - fructele civile scadente anterior deschiderii succesiunii;

- donatarul trebuie să restituie fructele percepute sau scadente numai după ce va deveni posesor de rea-credinţă ca urmare a cererii de reducţiune;

- actele de înstrăinare sau de grevare a bunurilor consimţite, înainte de deschiderea succesiunii, de către donatar faţă de terţi rămân valabile;

- actele de înstrăinare sau de grevare a bunurilor consimţite, după deschiderea succesiunii, de către donatar faţă de terţi vor fi desfiinţate.

c. moştenitorul rezervatar are dreptul la restituirea în natură a bunurilor [regula] → gratificatul păstrează fructele percepute până la data la care cei îndreptăţiţi au cerut reducţiunea; - excepţie: reducţiunea donaţiilor se face prin echivalent atunci când, înainte de deschiderea

moştenirii: - donatarul a înstrăinat bunul ori a constituit asupra lui drepturi reale; - bunul a pierit dintr-o cauză imputabilă donatarului.

- în ipoteza în care donaţia supusă reducţiunii a fost făcută unui moştenitor rezervatar care nu este obligat la raportul donaţiei, donatarul rezervatar va putea păstra în contul rezervei sale partea care depăşeşte cotitatea disponibilă;

- în ipoteza în care donaţia supusă reducţiunii a fost făcută unui moştenitor rezervatar care este obligat la raportul donaţiei iar partea supusă reducţiunii reprezintă mai puţin de jumătate din valoarea bunului donat, donatarul rezervatar va putea păstra bunul → reducţiunea necesară întregirii rezervei celorlalţi moştenitori rezervatari se va face prin luare mai puţin sau prin echivalent bănesc.

- în ipoteza reducţiunii unor liberalităţi speciale (ex. donaţia sau legatul ce are ca obiect un uzufruct, uz ori abitaţie sau o rentă ori întreţinere viageră), moştenitorii rezervatari pot opta între:

- fie a executa liberalitatea astfel cum a fost stipulată, - fie a abandona proprietatea cotităţii disponibile în favoarea beneficiarului liberalităţii, - fie a solicita reducţiunea potrivit dreptului comun (reducţiunea se va face potrivit dreptului

comun, dacă moştenitorii rezervatari nu se înţeleg asupra opţiunii).


DREPT SUCCESORAL 99

- reguli aplicabile imputării liberalităţilor: - beneficiarul liberalităţii nu este moştenitor rezervatar:

- liberalitatea primită se impută asupra cotităţii disponibile, - dacă liberalitatea primită depăşeşte cotitatea disponibilă, este supusă reducţiunii;

- beneficiarul liberalităţii este moştenitor rezervatar: - dacă liberalitatea nu este supusă raportului, se impută asupra cotităţii disponibile →

excedentul (dacă există) se impută asupra cotei de rezervă la care are dreptul gratificatul iar, dacă o depăşeşte, este supus reducţiunii;

- dacă liberalitatea este supusă raportului, se impută asupra rezervei celui gratificat → excedentul (dacă există) se impută asupra cotităţii disponibile (excepţie: dispunătorul a stipulat imputarea sa asupra rezervei globale, caz în care numai partea care excedează rezervei globale se impută asupra cotităţii disponibile).

- în toate cazurile, liberalitatea este supusă reducţiunii, dacă se depăşeşte cotitatea disponibilă; - în ipoteza în care există mai multe liberalităţi, imputarea se face, ţinându-se seama şi de ordinea

reducţiunii liberalităţilor excesive.



Printre dispoziţiile legale care limitează dreptul de a dispune de propriile bunuri se numără şi cele referitoare la rezervă. În cazul în care de cuius lasă în viaţă rude apropiate (descendeţi sau părinţi) ori soţ supravieţuitor, nu poate dispune prin acte juridice cu titlu gratuit între vii (donaţii) sau mortis causa (legate) decât în limitele unei anumite cote-părţi din patrimoniul său Partea din patrimoniul succesoral de care de cuius poate dispune neîngrădit se numeşte cotitate disponibilă, iar partea de care nu poate dispune şi care revine în temeiul legii rudelor sale cele mai apropiate şi soţului supravieţuitor se numeşte rezervă. Rezerva şi cotitatea disponibilă se exprimă ambele prin fracţiuni din unitatea care este patrimoniul defunctului. Rezerva protejează pe rezervatari nu numai contra liberalităţilor făcute terţilor străini de moştenire, însă şi contra celor făcute în favoarea unuia sau altuia dintre aceştia peste limitele cotităţii disponibile. Rezervatarii gratificaţi pot cumula rezerva şi cotitatea disponibilă. Rezerva succesorală se caracterizează prin faptul că: reprezintă o parte a succesiunii, are un caracter de ordine publică, este colectivă, este datorată în natură.

Moştenitorii rezervatari sunt doar descendenţii, ascendenţii privilegiaţi şi soţul supravieţuitor ai defunctului. Când la moştenire vin copii ai defunctului, cotitatea disponibilă a moştenirii nu poate depăşi: 1/2 din moştenire, dacă lasă un copil; 1/3 din moştenire, dacă lasă doi copii; 1/4 din moştenire, dacă lasă trei sau mai mulţi copii. Prin urmare rezerva va fi de: 1/2 din moştenire pentru un copil, 2/3 din moştenire pentru doi copii şi 3/4 din moştenire pentru trei sau mai mulţi copii. Dacă unul dintre copiii defunctului este predecedat, având la rândul său copii, în viaţă la deschiderea moştenirii, iar la moştenire vin şi unul sau mai mulţi copii ai defunctului care i-au supravieţuit, calculul se va face în funcţie de numărul tulpinilor, întrucât sunt întrunite condiţiile reprezentării succesorale. Ascendenţii privilegiaţi - cotitatea disponibilă a moştenirii nu poate trece peste 1/2 din moştenire dacă cel decedat lasă în viaţă ambii părinţi sau peste 3/4 din moştenire dacă lasă în viaţă un singur părinte. Prin urmare rezerva va fi de 1/2 sau 1/4 din moştenire. Soţul supravieţuitor - când defunctul lasă un soţ supravieţuitor, liberalităţile făcute de soţul predecedat nu pot depăşi jumătate din cotele de moştenire legală prevăzute în favoarea soţului supravieţuitor. Prin urmare rezerva soţului supravieţuitor va fi de: 1/8 din moştenire în concurs cu descendenţii (jumătate din cota legală de 1/4); 1/6 din moştenire în concurs cu ascendenţii şi colateralii privilegiaţi, dacă aceştia vin împreună la moştenire (jumătate din cota legală de 1/3); 1/4 din moştenire în concurs fie cu ascendenţii privilegiaţi, fie cu colateralii privilegiaţi (jumătate din cota legală de 1/2); 3/8 din moştenire în concurs cu ascendenţii ordinari sau cu colateralii ordinari (jumătate din cota legală de 3/4); 1/2 din moştenire când există donaţii care se impută asupra cotităţii disponibile a moştenirii şi liberalităţi testamentare (jumătate din întreaga moştenire, care ar fi revenit soţului supravieţuitor în lipsă de moştenitori legali). Dacă soţul supravieţuitor vine la moştenire în concurs cu copii ai defunctului dintr-o căsătorie anterioară, acesta nu poate beneficia de liberalităţile făcute de soţul decedat decât în limita unei cotităţi disponibile speciale, limita aceste cotităţi speciale fiind partea copilului care a luat cel mai puţin din moştenire, însă fără a putea depăşi valoric a patra parte din moştenire.

Întregul la care se raportează rezerva succesorală şi cotitatea disponibilă a moştenirii nu se confundă cu bunurile pe care le lasă de cuius la data deschiderii moştenirii, căci rezerva protejează pe cei în drept nu numai contra legatelor făcute de defunct, ci şi împotriva donaţiilor făcute de acesta în timpul vieţii. Prin urmare masa de calcul pentru determinarea rezervei şi a cotităţii disponibile a moştenirii este patrimoniul pe care de cuius l-ar fi lăsat dacă nu ar fi făcut donaţii, adică un patrimoniu reconstituit fictiv prin calcul pe hârtie. Masa succesorală cuprinde doar bunurile defunctului care se deferă prin moştenire, iar nu şi donaţiile făcute de acesta în timpul vieţii, decât dacă sunt supuse reducţiunii în favoarea rezervatarilor. Masa partajabilă cuprinde bunurile succesorale care se deferă universal sau cu titlu universal, iar nu şi cele deferite cu titlu particular (legatele particulare).

Operaţiuni pentru determinarea masei de calcul: stabilirea activului brut prin determinarea bunurilor lăsate de defunct la data decesului şi a valorii acestora; stabilirea activului net prin scăderea pasivului succesoral din activul brut; reunirea fictivă (pentru calcul) la activul net a valorii donaţiilor făcute de defunct în timpul vieţii. Se prezumă că înstrăinările făcute în favoarea unui succesibil în linie dreaptă de de cuius în timpul vieţii sub forma unor acte cu titlu oneros cu păstrarea dreptului de uzufruct sau contra unei rente viagere sunt donaţii care trebuie reunite valoric pentru calcul la activul net al succesiunii, imputarea lor făcându-se în primul rând pe cotitatea disponibilă a moştenirii, iar pentru diferenţă, dacă există, asupra părţii de rezervă cuvenite celui gratificat.


DREPT SUCCESORAL 100

Reducţiunea nu operează de drept, ci trebuie cerută de către rezervatarii în interesul cărora a fost reglementată rezerva. Reducţiunea poate fi realizată: pe cale convenţională, pe cale de excepţie, pe cale de acţiune. Pornind de la principiul potrivit căruia rezerva trebuie asigurată moştenitorilor în natură, regula este aceea a reducţiunii în natură, adică prin reintegrarea obiectului legatelor sau donaţiilor în rezerva succesorală şi doar excepţia cea a reducţiunii prin echivalent, prin compensarea valorică a obiectului liberalităţii reduse, rezerva reconstituindu-se prin plata unei sume de bani. Reducţiunea prin echivalent se face în următoarele cazuri: dacă donaţia excesivă a fost făcută unui descendent sau soţului supravieţuitor cu scutire de raport, iar moştenirea conţine bunuri de aceeaşi natură; dacă donatarul este un succesibil obligat la raport, iar obiectul donaţiei este un imobil şi partea supusă reducţiunii este mai mică de jumătate din valoarea acestui bun; dacă donatarul a înstrăinat înaintea deschiderii moştenirii bunul care a format obiectul donaţiei reductibile; dacă bunul donat a pierit din culpa donatarului, acesta este obligat să suporte reducţiunea prin echivalent bănesc, după valoarea pe care bunul pierit ar fi avut-o la data deschiderii moştenirii; dacă obiectul donaţiei l-a constituit o cantitate de bunuri fungibile, reducţiunea se va face prin restituirea unei cantităţi similare de bunuri.

Ordinea reducţiunii liberalităţilor excesive: legatele se reduc înaintea donaţiilor; legatele se reduc toate deodată şi în mod proporţional (regula reducţiunii proporţionale a legatelor este supletivă, întemeindu-se pe voinţa prezumată a testatorului, poate fi înlăturată printr-o dispoziţie prin care se prevede o anumită ordine de reducţiune); donaţiile se reduc în ordinea inversă a datei lor (dacă mai multe donaţii au fost făcute la aceeaşi dată, ele se vor reduce în mod proporţional).

Raportul este instituţia în virtutea căreia un moştenitor este obligat să readucă la masa succesorală, în natură sau prin echivalent, donaţia primită pentru ca astfel reconstituită masa succesorală să fie împărţită conform cotelor de moştenire legală între moştenitorii obligaţi la raport. Dacă la moştenire vin doi sau mai mulţi descendenţi ai defunctului ori soţul supravieţuitor împreună cu unul sau mai mulţi descendenţi, iar unul sau mai mulţi dintre aceşti moştenitori au fost gratificaţi de defunct cu donaţii, cel gratificat va fi obligat să raporteze la masa succesorală donaţia primită, dacă donatorul nu a dispus altfel. Raportul donaţiilor nu trebuie confundat cu reunirea fictivă (pentru calcul) la activul net al moştenirii a valorii donaţiilor făcute de defunct în timpul vieţii, raportul privind doar anumite donaţii, în timp ce reunirea fictivă toate donaţiile făcute de defunct: reunirea fictivă este o operaţiune de stabilire a masei de calcul (elementul de referinţă pentru stabilirea rezervei şi a cotităţii disponibile); raportul liberalităţilor este o operaţiune ulterioară celei de reunire fictivă (pentru calcul) a donaţiilor, care are menirea de a stabili componenţa părţii din masa de împărţit care se deferă potrivit regulilor moştenirii ab intestat între descendenţii celui decedat şi soţul supravieţuitor al acestuia; donaţiile exceptate de la raport prin voinţa dispunătorului produc efecte în limitele cotităţii disponibile, pentru rest fiind supuse reducţiunii; donaţiile exceptate de la raport prin voinţa donatarului, care renunţând la moştenire este considerat străin de aceasta, se vor imputa asupra cotităţii disponibile, fiind supuse reducţiunii dacă trec peste limitele acesteia.

Persoanele ţinute la raport: obligaţia de raport revine descendenţilor şi soţul supravieţuitor atunci când cumulează calitatea de moştenitor legal cu aceea de beneficiar al unei donaţii nescutite de raport; raportul nu este datorat decât de moştenitorii legali acceptanţi, nu şi de către cei care renunţă la moştenire, devenind străini de aceasta; dacă sunt întrunite condiţiile reprezentării, reprezentantul trebuie să raporteze donaţiile primite de reprezentat, chiar dacă a renunţat la moştenirea acestuia. Modalităţile executării raportul donaţiilor: în natură (presupune reunirea la masa partajabilă chiar a bunului care a fost donat, acesta putând fi atribuit la partaj oricărui coindivizar); prin echivalent valoric sau luare mai puţin (presupune păstrarea de către cel gratificat în natură a bunului donat, la partaj).

Raportul datoriilor este un mijloc de stingere a obligaţiei de plată pe care coindivivizarul debitor o are faţă de moştenire. În loc ca debitorul să facă plata către moştenire, iar apoi să i se atribuie cota-parte de bunuri cuvenită, se atribuie direct în lotul coindivizarului-debitor creanţa, iar acesta devenind creditor şi debitor al aceleiaşi creanţe, datoria se stinge prin confuziune. Datoriile supuse raportului: orice datorii care sunt în fiinţă la data deschiderii moştenirii, având legătură cu indiviziunea succesorală şi care sunt certe şi lichide. Persoanele ţinute la raportul datoriilor: la raportul datoriilor pot fi ţinuţi nu numai descendenţii defunctului şi soţul supravieţuitor, cum se întâmplă la raportul donaţiilor, ci toţi moştenitorii legali ai defunctului, precum şi legatarii universali sau cu titlu universal.

Dacă există moştenitori rezervatari acceptanţi, masa de calcul se împarte în rezerva succesorală şi în cotitatea disponibilă a moştenirii. Este necesară determinarea sectorului (rezervei sau cotităţii disponibile) asupra căreia trebuie imputate (calculate) liberalităţile făcute de defunct. Dacă imputarea se face asupra rezervei, cotitatea disponibilă rămâne deschisă altor liberalităţi. Dacă imputarea se face asupra cotităţii disponibile, aceasta se restrânge prin liberalităţile succesive până la epuizarea ei.

Gratificatul nu este moştenitor rezervatar: în cazul donaţiilor şi legatelor făcute în favoarea terţilor străini de moştenire sau a moştenitorilor nerezervatari, imputarea (calculul) liberalităţilor se va face într-o anumită ordine, inversă celei a reducţiunii acestora, întotdeauna din cotitatea disponibilă a moştenirii pentru a se determina dacă se înscriu în limitele acesteia. Gratificatul este moştenitor rezervatar iar liberalitatea este raportabilă: moştenitorul rezervatar beneficiar al unei donaţii nescutite de raport poate renunţa la calitatea de moştenitor legal (şi rezervatar), păstrând donaţia, fără a mai fi obligat la raport, aceasta imputându-se asupra cotităţii disponibile a moştenirii, ca şi cum donatarul ar fi un terţ gratificat străin de moştenire, iar donaţia neraportabilă; fiind un avans în contul moştenirii, fără intenţia de avantajare a donatarului în detrimentul celorlalţi rezervatari, principiul este că donaţiile raportabile se impută asupra rezervei celui gratificat, iar nu asupra cotităţii disponibile a moştenirii. Gratificatul este moştenitor rezervatar iar liberalitatea nu este raportabilă: liberalităţile se impută asupra cotităţii disponibile a moştenirii dacă au o valoare mai mică sau cel mult egală aceleia a părţii disponibile; imputarea acestor liberalităţi asupra disponibilului se va face în ordinea inversă a reducţiunii lor.


1. care sunt caracterele juridice ale rezervei succesorale? 2. care sunt liberalităţile care intră sub incidenţa art. 1090 Cod civil? 3. care sunt efectele reducţiunii liberalităţilor excesive?



DREPTUL DE OPŢIUNE SUCCESORALĂ

10.1.Introducere.............................................................................................................................. 101 10.2.Competenţe............................................................................................................................. 101 10.3.Dreptul de opţiune succesorală......................................................................................... 101 10.4.Acceptarea moştenirii………………………………................................................................ 106 10.5.Renunţarea la moştenire……………................................................................................... 110 10.6.Rezumat - legislaţia anterioară……................................................................................... 112 10.7.Test de evaluare……………………....................................................................................... 112

10.1. INTRODUCERE.

Această unitate de învăţare urmăreşte familiarizarea studenţilor cu aspectele teoretice şi practice ale dreptului de opţiune succesorală. Astfel, studenţii vor fi introduşi în studiul noţiunii, subiectelor, caracterelor juridice, condiţiilor de validitate şi prescripţiei dreptului de opţiune succesorală. De asemenea cursanţii vor fi familiarizaţi cu aspectele teoretice şi practice ale acceptării moştenirii.

10.2. COMPETENŢE.


să explice şi să interpreteze regimul juridic al dreptului de opţiune succesorală, precum şi al acceptării moştenirii.

10.3. DREPTUL DE OPŢIUNE SUCCESORALĂ.

Codul civil reglementează aspectele generale pe care le comportă opţiunea succesorală, în Cartea a IV-a „Despre moştenire şi liberalităţi”, Titlul IV „Transmisiunea şi partajul moştenirii”, Capitolul I „Transmisiunea moştenirii”, Secţiunea 1 „Dispoziţii generale”, art. 1100-1106.

Dreptul de opţiune succesorală este acel drept subiectiv, născut la data decesului celui despre a cărui moştenire este vorba, în persoana succesibililor acestuia, constând în posibilitatea de a alege între acceptarea moştenirii şi repudierea moştenirii şi care poate fi exercitat numai în condiţiile stabilite de lege → succesibil: persoana care îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru a putea moşteni, dar care nu şi-a exercitat încă dreptul de opţiune succesorală.

Patrimoniul unei persoane decedate, ce prezintă caracteristica de a nu putea rămâne fără titular, se transmite de drept din clipa morţii lui de cuius (caracter provizoriu, ea consolidându-se abia după exercitarea dreptului de opţiune succesorală care produce efecte retroactive, de la data decesului lui de cuius) moştenitorilor legali sau testamentari, transmiterea realizându-se:

- fără manifestarea de voinţă a moştenitorilor (independent de vreo manifestare de voinţă); - indiferent dacă moştenirea este legală sau testamentară.

- succesibilii, din momentul deschiderii succesiunii, îşi pot exercita dreptul de opţiune succesorală (drept subiectiv al moştenitorilor cu vocaţie succesorală) alegând între două posibilităţi:

- fie să accepte moştenirea; - fie să renunţe la moştenire.

- retransmiterea dreptului de opţiune succesorală: patrimoniul succesoral, transmis de drept succesibilului lui de cuius, care însă moare înainte de a exercita dreptul de opţiune succesorală (în mod expres sau tacit) se retransmite, de asemenea de drept, către propriii moştenitori: - fiecare succesibil are posibilitatea de a opta cu privire la moştenirea faţă de care are această

calitate în termenul aplicabil dreptului de opţiune privind moştenirea autorului lor: - fie în sensul de a o accepta, - fie în sensul de a de a o repudia.

- partea succesibilului, care beneficiază de retransmiterea dreptului de opţiune şi care renunţă la aceasta, va profita celorlalţi moştenitori ai autorului lor (dreptul de opţiune nu trebuie exercitat de către comoştenitori unitar, partea renunţătorilor profitând celorlalţi moştenitori ai autorului lor).

!!! moştenitorii succesibilului au posibilitatea să exercite două drepturi de opţiune: - propriul drept de opţiune cu privire la moştenirea succesibilului decedat; - dreptul de opţiune retransmis, vizând moştenirea anterior deschisă (numai dacă a fost

acceptată moştenirea succesibilului decedat → renunţătorul la moştenirea succesibilului nu mai poate accepta moştenirea retransmisă: pentru a fi acceptată moştenirea retransmisă, este necesar să nu se renunţe la moştenirea succesibilului decedat) → succesibilul căruia i-a fost retransmis dreptul de opţiune succesorală poate:

- renunţa la moştenirea retransmisă; - accepta moştenirea autorului său.

A. Subiectele dreptului de opţiune succesorală:



- dreptul de opţiune succesorală aparţine, în principiu: tuturor moştenitorilor cu vocaţie generală la moştenire, chiar dacă, în concret, persoana are sau nu vocaţie.

1. Succesibilii legali şi testamentari (universali, cu titlu universal şi cu titlu particular): - patrimoniul succesoral, la data deschiderii succesiunii, se transmite moştenitorilor defunctului,

pentru fiecare dintre aceştia născându-se un drept subiectiv de opţiune succesorală; - în termenul de prescripţie prevăzut de lege, dreptul de opţiune succesorală poate fi exercitat, de

toţi succesibilii, însă moştenirea va fi culeasă în ordinea stabilită de lege şi/sau de defunct (ex. când există moştenitori acceptanţi atât din clasa I-a de moştenitori, cât şi din clasa a II-a de moştenitori, moştenirea se va deferi numai celor din clasa I, opţiunea succesibililor subsecvenţi fiind lipsită astfel de efecte juridice, drepturile acestora asupra moştenirii desfiinţându-se retroactiv);

- dreptul de opţiune succesorală al legatarilor: - legatarului trebuie să i se recunoască posibilitatea de a renunţa la moştenire întrucât vocaţia

universală sau cu titlu universal a legatarilor implică: - atât dobândirea activului, - cât şi suportarea pasivului succesoral.

- legatarului trebuie să i se recunoască posibilitatea de a renunţa la moştenire întrucât vocaţia cu titlu particular a legatarului (deşi nu presupune, în principiu, suportarea pasivului succesoral, proporţional cu valoarea legatului) implică:

- aprecieri de ordin moral (nimeni nu poate fi gratificat împotriva voinţei sale), - şi interese patrimoniale (legatul cu sarcină).

- în ipoteza moştenirilor succesive (titularul dreptului de opţiune succesorală decedează înainte de a-l fi exercitat), dreptul de opţiune succesorală se transmite moştenitorilor titularului dreptului: → în termenul aplicabil dreptului de opţiune privind moştenirea autorului lor (în termenul aplicabil autorului lor), moştenitorii titularului dreptului de opţiune succesorală, care a decedat fără a-l fi exercitat, îl exercită separat (fiecare pentru partea sa: dreptul de opţiune se împarte între ei). - în ipoteza în care succesorii titularului dreptului de opţiune succesorală nu se înţeleg între ei

(unii dorind să accepte moştenirea, alţii dorind să renunţe la ea): de partea succesibilului care renunţă, vor profita ceilalţi moştenitori ai autorului său.

- în ipoteza în care mai multe persoane vin la moştenire prin reprezentare succesorală, fiecare în parte are dreptul să se pronunţe asupra acceptării sau renunţării la moştenire (reprezentanţii moştenesc personal).

2. Creditorii personali ai succesibililor (legali sau testamentari): - în ipoteza în care succesibilul este indolent şi nu acceptă moştenirea ce i se cuvine, deşi are

datorii ce ar putea fi satisfăcute din activul succesoral, creditorii personali ai succesibilului (nu creditorii moştenirii), în limita îndestulării creanţei lor pot exercita, pe calea acţiunii oblice în locul şi în numele succesibililor, dreptul de opţiune succesorală (acceptarea moştenirii) → excepţie de la principiul libertăţii acceptării moştenirii (nimeni nu poate fi obligat să accepte o moştenire ce i se cuvine).

- creditorii succesibilului, care a renunţat la moştenire în frauda lor, au dreptul de a cere instanţei de judecată inclusiv revocarea renunţării în ceea ce-i priveşte, însă numai în termen de 3 luni de la data la care au cunoscut renunţarea → efectele admiterii acţiunii în revocare: produce efectele acceptării moştenirii de către succesibilul debitor, numai în privinţa creditorului reclamant şi în limita creanţei acestuia.

B. Actul juridic de opţiune succesorală: actul prin care se exercită dreptul de opţiune succesorală → manifestare de voinţă prin care titularul dreptului subiectiv de opţiune succesorală are posibilitatea de alegere între a accepta sau a renunţa la moştenire. 1. Caractere juridice ale actului de opţiune succesorală: a. actul juridic de opţiune succesorală este un act juridic unilateral: conţine voinţa unei singure

persoane (în caz de pluralitate de succesibili, ei nu pot exercita dreptul de opţiune succesorală în mod colectiv) → actul de opţiune succesorală poate fi încheiat:

- fie personal; - fie prin reprezentant (legal sau convenţional: mandatar cu procură specială autentică).

b. actul juridic de opţiune succesorală este un act juridic indivizibil (unitar): succesibilul, moştenitor legal sau testamentar, trebuie să opteze unitar cu privire la întreaga moştenire:

- fie să accepte în întregime moştenirea (nu poate a accepta o anumită parte din moştenire şi să renunţe la altă parte),

- fie să renunţe în întregime la moştenire. - excepţie (vocaţia multiplă la moştenire: excepţie aparentă de la caracterul indivizibil al opţiunii

succesorale, succesibilul cu vocaţie succesorală multiplă având pentru fiecare dintre acestea, cum însuşi legiuitorul spune, un drept de opţiune distinct): dacă moştenitorul întruneşte atât calitatea de moştenitor legal, cât şi calitatea de beneficiar al unui testament, acesta (în dubla sa calitate) poate opta diferit în privinţa moştenirii legale faţă de moştenirea testamentară, având câte un drept de opţiune distinct pentru fiecare din cele două calităţi (ex. legatarul chemat la moştenire şi ca moştenitor legal îşi va putea exercita opţiunea în oricare dintre aceste calităţi). !!! în ipoteza în care, deşi nu a fost încălcată rezerva, din testament rezultă că defunctul a

dorit să diminueze cota ce i s-ar fi cuvenit legatarului ca moştenitor legal, legatarul poate opta numai în calitate de legatar, nu şi în calitate de moştenitor legal (ex. defunctul are doi copii iar pe A îl gratifică cu o cotă de 3/8 din moştenire - aşadar, mai puţin decât ar fi cules



în calitate de moştenitor legal, căci în această calitate ar fi cules 1/2 din moştenire, dar mai mult decât rezerva sa succesorală, aceasta fiind de 1/4 din moştenire - legea îl obligă pe cel care beneficiază de vocaţie multiplă la moştenire, căruia nu i s-a încălcat rezerva succesorală, însă i s-a diminuat cota legală, să opteze numai cu privire la moştenirea testamentară).

c. actul juridic de opţiune succesorală este un act juridic pur şi simplu (act juridic nesusceptibil de modalităţi): act de nu poate fi afectat de modalităţi (termen sau condiţie) sub sancţiunea nulităţii absolute → excepţie: actul de opţiune succesorală al succesibilului mai îndepărtat în clasă şi grad este afectat de condiţia ca succesibilul în clasă şi grad preferabile să nu accepte moştenirea (condiţie de esenţa actului de opţiune succesorală).

d. actul juridic de opţiune succesorală este un act juridic, în principiu, irevocabil: odată exercitat dreptul de opţiune succesorală, nu se mai poate reveni asupra opţiunii făcute → irevocabil în mod absolut, întrucât moştenitorul care a acceptat moştenirea nu mai poate reveni asupra alegerii făcute (semel heres, semper heres) renunţarea ulterioară la moştenire fiind lipsită de eficienţă. - excepţie: se poate reveni asupra renunţării la moştenire.

e. actul juridic de opţiune succesorală este un act juridic declarativ de drepturi: efectele opţiunii operează retroactiv, de la data deschiderii succesiunii → în mod excepţional însă, drepturile dobândite de terţii de bună-credinţă, între momentul renunţării la moştenire şi momentul revocării renunţării, vor trebui respectate.

2. Particularităţile condiţiilor de validitate ale actului juridic de opţiune succesorală: a. capacitatea necesară exercitării dreptului de opţiune succesorală (nulitate relativă: anularea

actului de opţiune succesorală): succesibilul trebuie să aibă capacitate de exerciţiu deplină, actul de opţiune succesorală este un act de dispoziţie. - minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani şi interzisul judecătoresc (fiind lipsiţi de capacitate

de exerciţiu) nu îşi pot exercita dreptul de opţiune succesorală → dreptul lor de opţiune succesorală este exercitat de către reprezentantul legal.

- minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă (peste 14 ani) îşi poate exercita personal dreptul de opţiune succesorală, însă cu:

- încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui; - autorizarea instanţei de tutelă (în unele cazuri).

- minorul care a împlinit vârsta de 16 ani şi căruia instanţa de tutelă i-a recunoscut capacitatea deplină de exerciţiu (capacitatea anticipată de exerciţiu), îşi poate exercita personal dreptul de opţiune succesorală.

b. consimţământul valabil (nulitate relativă): consimţământul succesibilului trebuie să fie serios, liber şi exprimat în cunoştinţă de cauză, voinţa exprimată în actul de opţiune succesorală nu trebuie viciată prin:

- eroare (atât cea de fapt, cât şi cea de drept): - eroare de drept: este de natură să atragă anularea opţiunii succesorale, numai dacă

este esenţială, privind o normă juridică determinantă pentru realizarea actului de opţiune succesorală;

- eroare de fapt: actul este anulabil numai în cazul în care moştenitorul acceptant descoperă un legat (de care nu a avut cunoştinţă la data acceptării) ale cărui dispoziţii absorb mai mult de jumătate din moştenire (soluţie valabilă şi pentru cazul renunţării la moştenire).

- dol: dolul poate proveni de la orice persoană; - violenţă.

c. cauza actului de opţiune succesorală: trebuie să existe şi să fie licită şi morală: - cauza ilicită şi imorală a actului de opţiune succesorală atrage nulitatea absolută; - lipsa cauzei actului de opţiune succesorală atrage nulitatea relativă.

d. forma actului de opţiune succesorală: în principiu, actul de opţiune succesorală este consensual (în cazul acceptării moştenirii forma solemnă nu este de esenţa acesteia, ci numai de natura actului de opţiune succesorală); - excepţie (sub sancţiunea nulităţii absolute): sunt acte autentice notariale (supuse înscrierii în

registrul naţional notarial): - declaraţia de acceptare a moştenirii (!!! posibilă şi prin înscris sub semnătură privată); - declaraţia de renunţare la moştenire; - declaraţia de neacceptare a succesiunii (nu este supus înscrierii în registrul naţional

notarial). - sancţiunea nerespectării condiţiilor de validitate ale actului de opţiune succesorală:

- dreptul la acţiunea în nulitate absolută a actului de opţiune este imprescriptibil extinctiv; - dreptul la acţiunea în anularea acceptării sau renunţării se prescrie în termen de 6 luni, calculat:

- în caz de violenţă de la încetarea acesteia, - în celelalte cazuri din momentul în care titularul dreptului la acţiune a cunoscut cauza de

nulitate relativă. C. Prescripţia dreptului de opţiune succesorală:

- potrivit art. 1103 alin. (1) Cod civil: „Dreptul de opţiune succesorală se exercită în termen de un an de la data deschiderii moştenirii” → termen de prescripţie de 1 an (justificat de necesitatea lichidării într-un termen scurt a cauzelor succesorale) în interiorul căruia succesibilul trebuie să se pronunţe cu privire la dreptul său de opţiune succesorală.



a. termenul de prescripţie special de un an vizează numai: - transmisiunile succesorale universale; - transmisiunile succesorale cu titlu universal.

b. legatarii cu titlu particular: dreptul de opţiune succesorală se exercită în cadrul termenului general de prescripţie de 3 ani (opinie contrară, I. Genoiu: „Noul Cod civil, în art. 1103 dedicat termenului de opţiune succesorală, nu realizează nicio distincţie între transmisiunile universale şi cu titlu universal, pe de o parte, şi cele cu titlu particular pe de altă parte”).

- natura juridică a termenului de un an (doctrină): termenul de un an are natura juridică a unui termen de decădere, întrucât:

- pe de o parte, stinge dreptul de opţiune succesorală (priveşte un drept subiectiv şi nu un drept la acţiune);

- pe de altă parte, dacă ar fi calificat ca termen de prescripţie atunci ar deveni inutilă dispoziţia potrivit căreia termenului i se aplică dispoziţiile referitoare la suspendarea şi repunerea în termenul de prescripţie extinctivă (termenul de un an este unul de decădere, acestuia fiindu-i aplicabile regulile de la prescripţia extinctivă).

- în ipoteza în care succesibilul a cerut întocmirea inventarului anterior exercitării dreptului de opţiune succesorală, termenul de opţiune nu se va împlini mai devreme de două luni de la data la care i se comunică procesul-verbal de inventariere.

- reducerea termenului de opţiune succesorală: la cererea oricărei persoane interesate (procedura ordonanţei preşedinţiale), pentru motive temeinice,, un succesibil poate fi obligat să-şi exercite dreptul de opţiune succesorală înăuntrul unui termen - mai scurt decât cel de un an - stabilit de instanţa judecătorească → caracter excepţional, intervenind doar în situaţii în care se impune atribuirea bunurilor succesorale în termene mai scurte decât cel de un an (ex. riscul pieirii, degradării sau deteriorării bunurilor succesorale).

1. Începutul prescripţiei dreptului de opţiune succesorală: - în principiu, termenul de opţiune de un an începe să curgă de la data deschiderii moştenirii,

indiferent dacă succesibilul: - a cunoscut sau nu despre moartea lui de cuius; - a luat cunoştinţă mai târziu de moartea lui de cuius; - locuieşte în altă localitate decât locul deschiderii moştenirii; - nu cunoaşte compoziţia masei succesorale; - are numai vocaţie generală la moştenire, nu şi vocaţie concretă; - moşteneşte, nu numai în nume propriu, ci şi prin reprezentare; - moşteneşte prin retransmitere: succesibilii care moştenesc prin retransmitere au la

dispoziţie pentru exercitarea dreptului de opţiune succesorală termenul rămas de la data morţii succesibilului şi până la expirarea termenului legal de un an sau 3 ani (legatar particular) → moştenitorii trebuie să exercite dreptul de opţiune succesorală în termenul rămas, adică în termenul cuprins între data morţii succesibilului şi data când se împlineşte termenul de un an.

- excepţie: termenul de opţiune de un an începe să curgă de la: a) data naşterii celui chemat la moştenire: ipoteza în care naşterea s-a produs după deschiderea

moştenirii; b) data înregistrării morţii în registrul de stare civilă: ipoteza în care înregistrarea se face în

temeiul unei hotărâri judecătoreşti de declarare a morţii celui care lasă moştenirea (excepţie: succesibilul a cunoscut faptul morţii sau hotărârea de declarare a morţii la o dată anterioară → termenul curge de la această din urmă dată);

c) data la care legatarul a cunoscut sau trebuia să cunoască legatul său: ipoteza în care testamentul cuprinzând acest legat este descoperit după deschiderea moştenirii;

d) data la care succesibilul a cunoscut sau trebuia să cunoască legătura de rudenie pe care se întemeiază vocaţia sa ia moştenire: ipoteza în care această dată este ulterioară deschiderii moştenirii.

2. Suspendarea termenului de prescripţie (poate fi invocată numai de către partea care a fost împiedicată să facă acte de întrerupere, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel):

- dacă cauza de suspendare a încetat, prescripţia îşi reia cursul, socotindu-se pentru împlinirea termenului şi timpul scurs înainte de suspendare:

!!! prescripţia nu se va împlini mai înainte de expirarea: - regula: unui termen de 6 luni de la data când suspendarea a încetat;

- excepţia: unui termen de 1 lună de la încetarea suspendării (cazul prescripţiilor de 6 luni sau mai scurte).

- cazuri de suspendare a prescripţiei: - cursul prescripţiei se suspendă în cazul succesibilului lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu

capacitate de exerciţiu restrânsă, cât timp acesta nu are reprezentant sau ocrotitor legal; - cursul prescripţiei se suspendă în cazul în care titularul dreptului sau cel care l-a încălcat face

parte din forţele armate ale României, cât timp acestea se află în stare de mobilizare sau de război (inclusiv în cazul succesibilului persoană civilă care se găseşte în forţele armate pentru raţiuni de serviciu, impuse de necesităţile războiului);

- cursul prescripţiei se suspendă în cazul în care cel împotriva căruia curge sau ar urma să curgă prescripţia este împiedicat de un caz de forţă majoră să facă acte de întrerupere, cât timp nu a încetat această împiedicare (excepţie: nu constituie o cauză de suspendare a prescripţiei



forţa majoră temporară, decât dacă survine în ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului de prescripţie → forţa majoră temporară suspendă prescripţia numai dacă survine în ultimele 6 luni ale termenului de opţiune succesorală);

- particularităţile suspendării prescripţiei în materie succesorală → prescripţia nu curge contra: - creditorilor defunctului în privinţa creanţelor pe care aceştia le au asupra moştenirii:

- cât timp moştenirea nu a fost acceptată de către succesibili; - cât timp nu a fost numit un curator care să îi reprezinte pe succesibili (în lipsa

acceptării). - moştenitorilor defunctului:

- cât timp moştenitorii nu au acceptat moştenirea; - cât timp nu a fost numit un curator care să îi reprezinte pe succesibili (în lipsa

acceptării). - moştenitorilor defunctului în privinţa creanţelor pe care aceştia le au asupra moştenirii de la

data acceptării moştenirii şi până la data lichidării moştenirii (între momentul acceptării şi cel al lichidării moştenirii).

3. Repunerea în termenul de prescripţie: cel care, din motive temeinice, nu şi-a exercitat în termen dreptul la acţiune supus prescripţiei poate cere organului de jurisdicţie competent repunerea în termen şi judecarea cauzei (repunerea în termenul de prescripţie produce efecte, nu numai faţă de succesibilul repus, ci şi faţă de terţi). - cererea de repunere în termen trebuie făcută de succesibil în termen de 30 de zile, socotit din

ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care au justificat depăşirea termenului de prescripţie

- repunerea în termenul de prescripţie al dreptul de opţiune succesorală poate avea loc când: a. succesibilul, datorită cazului de forţă majoră, a fost împiedicat să îşi exercite dreptul de

opţiune succesorală → forța majoră suspendă de drept termenul de prescripție, în perioada cât acţionează cauza de forţă majoră (instanța de judecată numai constată suspendarea de drept a termenului de prescripţie);

b. succesibilul, din motive temeinice, a fost împiedicat să îşi exercite dreptul de opţiune succesorală → instanţa de judecată va putea dispune repunerea în termenul de opţiune succesorală (admite sau respinge cererea de repunere în termen): - potrivit practicii judecătoreşti: instanţa de judecată poate dispune repunerea în termen

numai atunci când constată că împrejurările ce l-au împiedicat pe succesibil să-şi exercite dreptul de opţiune nu fi sunt imputabile (depăşirea termenului de prescripţie nu se datorează unei culpe a succesibilului) - ex. ascunderea cu rea-credinţă a morţii lui de cuius de către moştenitori; decesul lui de cuius s-a petrecut în străinătate, iar legăturile dintre acesta şi moştenitorii săi erau anormale; decesul într-un penitenciar; neexercitarea de către mamă, prin părăsirea copilului, a drepturilor şi îndatoririlor părinteşti; îndrumarea greşită de către notar, urmată de tergiversări din partea organelor administraţiei publice locale; necunoaşterea testamentului de către legatar; starea de boală îndelungată şi gravă. - pot fi considerate motive temeinice, împrejurările ce prezintă următoarele trăsături:

- îl împiedică pe succesibil să exercite dreptul de opţiune succesorală; - nu sunt imputabile succesibilului; - nu îndeplinesc caracterul forţei majore, întrucât nu sunt absolut invincibile.

- admiterea cererii de repunere în termen constituie o acceptare implicită a moştenirii, nefiind necesară acordarea unui nou termen pentru exercitarea dreptului de opţiune succesorală.

4. Efectele prescripţiei dreptului de opţiune succesorală: - urmare a neexercitării dreptului de opţiune succesorală în termenul legal, succesibilul este

prezumat de lege, până la proba contrară, că a renunţat la moştenire → prezumţie relativă: poate fi combătută prin proba contrară.

- prezumţia vizează succesibilul care, deşi cunoştea despre deschiderea moştenirii şi calitatea lui de succesibil ca urmare a notificării sale în condiţiile legii, nu acceptă moştenirea în termenul legal;

- succesibilul care nu cunoştea despre deschiderea moştenirii şi despre calitatea sa, nefiind notificat în condiţiile legii şi care nu acceptă moştenirea în termenul legal de opţiune succesorală, nu poate fi considerat renunţător la moştenire, acesta:

- fie putându-se prevala, în condiţiile legii, de acceptarea tacită a moştenirii; - fie putând solicita organului de jurisdicţie competent repunerea în termenul de prescripţie.

D. Prorogarea (prelungirea) termenului de opţiune succesorală: în cazul în care succesibilul a cerut întocmirea inventarului anterior exercitării dreptului de opţiune succesorală, termenul de opţiune nu se va împlini mai devreme de două luni de la data la care i se comunică procesul-verbal de inventariere → pe durata efectuării inventarului, succesibilul nu poate fi considerat moştenitor (excepţie: cazul în care a acceptat moştenirea). - pentru a interveni prorogarea, este necesar ca cererea de inventariere a bunurilor succesorale să

fie formulată între limitele termenului de opţiune succesorală de un an → termenul de opţiune se prelungeşte cu două luni de la data la care succesibilului i se comunică procesul-verbal de inventariere.

- situaţii practice:



- procesul-verbal de inventariere este comunicat succesibilului înainte cu cel puţin două luni de expirarea termenului de opţiune de un an, astfel încât nu mai este necesară prorogarea termenului de opţiune succesorală;

- procesul-verbal de inventariere este comunicat succesibilului după expirarea termenului de opţiune de un an, astfel încât este necesară prorogarea termenului de opţiune succesorală cu două luni;

- procesul-verbal de inventariere este comunicat succesibilului înainte de expirarea termenului de opţiune de un an, însă până la împlinirea acestui termen sunt mai puţin de două luni, devenind necesară prorogarea termenului de opţiune succesorală (trebuie să mai curgă un termen de două luni).

10.4. ACCEPTAREA MOŞTENIRII.

- acceptarea moştenirii este un act unilateral de voinţă (actul sau faptul juridic unilateral) prin care succesibilul îşi însuşeşte calitatea de moştenitor al defunctului în limitele activului succesoral (intra vires hereditatais), consolidându-şi definitiv calitatea de moştenitor al defunctului, adică consolidându-se transmisiunea moştenirii realizată de plin drept la data decesului → acceptarea moştenirii poate fi făcută şi de creditorii succesibilului, pe cale oblică, însă numai în limitele îndestulării creanţei lor.

1. Acceptarea voluntară a moştenirii: actul sau faptul unilateral şi necondiţionat al succesibilului de a păstra moştenirea.

2. Acceptarea forţată a moştenirii (pedeapsă civilă - aplicabilă atât în cazul moştenirii legale, cât şi în cazul moştenirii testamentare - prin care moştenitorii pierd dreptul de opţiune): este considerat că a acceptat moştenirea, chiar dacă anterior renunţase la ea, succesibilul care, cu rea-credinţă:

- a sustras ori a ascuns bunuri din patrimoniul succesoral (în scopul de a şi le însuşi în exclusivitate);

- a ascuns o donaţie supusă raportului ori reducţiunii (în scopul de a sustrage donaţia de care a beneficiat, raportului sau reducţiunii şi de a-i păgubi pe comoştenitori sau pe creditorii succesorali).

- condiţiile acceptării forţate a moştenirii: a. existenţa elementului obiectiv: darea la o parte, ascunderea sau nedeclararea la inventar a unor

bunuri succesorale sau a unei donaţii supusă raportului ori reducţiunii de către succesibil, singur sau în participaţie (răspundere solidară);

- fapte comisive: ex. ascunderea materială a unor bunuri, întocmirea unui testament fals sau a unui înscris doveditor al unei creanţe nereale către succesiune;

- fapte omisive: ex. nedeclararea unor bunuri cu prilejul întocmirii inventarului succesoral, nedeclararea unor datorii ale succesibilului faţă de succesiune, nedeclararea unei donaţii supuse raportului sau reducţiunii.

- ca urmare a unei sustrageri sau tăinuiri (orice fraudă sau mijloace dolosive comise de moştenitor) se realizează o împosedare ascunsă (clandestină) a unui comoştenitor, în dauna celorlalţi comoştenitori.

- ascunderea sau dosirea atrag acceptarea forţată a moştenirii şi în următoarele situaţii (practică judecătorească): - ascunderea sau dosirea privesc nu numai bunurile mobile, ci şi bunurile imobile; - ascunderea sau dosirea sunt săvârşite nu numai după deschiderea moştenirii, ci şi mai

înainte de deschiderea moştenirii, poate chiar şi cu complicitatea defunctului; - ascunderea sau dosirea sunt săvârşite nu numai înainte de exercitarea dreptului de

opţiune succesorală, ci şi după exercitarea dreptului de opţiune succesorală. b. existenţa elementului subiectiv: intenţia succesibilului de a frauda pe ceilalţi comoştenitori sau

pe creditorii moştenirii → intenţie frauduloasă sau rea-credinţă din partea moştenitorului (sustragerea frauduloasă să fie imputabilă moştenitorului).

!!! nedeclararea de către succesibil, cu ocazia întocmirii inventarului, a unor bunuri succesorale, din greşeală sau din credinţa greşită că acestea îi aparţin, nu atrage aplicarea acestei pedepse civile → reaua-credinţă a succesibilului nu se prezumă, ci trebuie dovedită de către cel care o invocă (comoştenitor sau creditor al succesiunii); - în ipoteză fraudării comoştenitorilor: succesibilul care a săvârşit fapta în acest scop este

decăzut: - atât din dreptul de a renunţa la moştenire; - cât şi din dreptul de a primi partea sa din bunurile sustrase.

- în ipoteză fraudării creditorilor moştenirii: succesibilul care a săvârşit fapta în acest scop este decăzut numai din dreptul de a renunţa la moştenire, nu şi din dreptul de a primi partea sa din bunurile sustrase.

- în ipoteza în care succesibilul înapoiază, din proprie iniţiativă, bunurile dosite, mai înainte ca acest fapt să fie descoperit, doctrina apreciază că dispoziţiile art. 1119 Cod Civil nu mai sunt aplicabile;

- în ipoteza în care succesibilul, care a săvârşit fapta de ascundere, a decedat mai înainte de a restitui bunurile dosite (înainte de exercitarea dreptului de opţiune succesorală), moştenitorii acestuia vor fi sancţionaţi: operează acceptarea tacită a moştenirii retransmise (obligaţi să accepte numai moştenirea retransmisă), chiar dacă restituie ei înşişi aceste bunuri, neavând posibilitatea de a renunţa la aceasta → efectele acceptării forţate a moştenirii îi vor viza numai



indirect pe moştenitorii succesibilului sancţionat, patrimoniul autorului lor fiind mai sărac, ca urmare a operării faţă de acesta a efectelor acceptării forţate. c. faptele frauduloase să fie de natură a păgubi alte persoane: în următoarele ipoteze nu este

îndeplinită această condiţie: - succesibilul are drepturi exclusive asupra succesiunii; - soţul supravieţuitor, care vine la moştenirea defunctului în concurs cu alţi moştenitori decât

descendenţii acestuia din urmă, a sustras sau a ascuns obiecte de uz casnic care au fost afectate folosinţei comune a soţilor (excepţie: creanţele creditorilor succesiunii nu pot fi satisfăcute din alte bunuri succesorale, inclusiv partea soţului supravieţuitor din aceste bunuri);

- legatarul cu titlu particular a sustras sau dosit bunuri care i se cuvin în mod exclusiv, acestea nefiind supuse nici reducţiunii (excepţie: creanţele creditorilor succesiunii nu pot fi satisfăcute de succesorii universali şi cu titlu universal din valoarea patrimoniului succesoral).

d. autorul faptei să aibă calitatea de moştenitor (moştenitor legal sau de legatar universal ori cu titlu universal): - legatarului cu titlu particular nu-i este aplicabilă sancţiunea acceptării forţate (însă nu poate

cere aplicarea sancţiunii acceptării forţate faţă de ceilalţi moştenitori care au săvârşit faptele frauduloase prevăzute de lege): - fie că a ascuns bunurile care formau obiectul legatului său: deoarece bunurile ascunse îi

revin în exclusivitate; - fie că a ascuns alte bunuri: întrucât are situaţia oricărui terţ.

e. succesibilul să aibă capacitate delictuală. 3. Acceptarea voluntară expresă a moştenirii: când succesibilul îşi însuşeşte explicit titlul sau

calitatea de moştenitor printr-un: - înscris autentic (declaraţia se va înscrie în registrul naţional notarial); - înscris sub semnătură privată.

- condiţiile acceptării exprese a moştenirii: a. manifestarea de voinţă a moştenitorului să fie constatată numai printr-un înscris autentic sau

sub semnătură privată (acceptarea expresă a moştenirii este un act formal, nu însă şi solemn), adică succesibilul trebuie să îşi însuşească calitatea de moştenitor în formă scrisă, nefiind posibilă o acceptare verbală (ex. o simplă scrisoare, chiar neîntocmită special pentru acceptarea succesiunii, adresată unui alt moştenitor sau unui creditor al succesiunii din care însă trebuie să rezulte, neîndoielnic, voinţa succesibilului de a accepta moştenirea; diferite cereri, adresate de succesibil instanţelor de judecată, notarului public sau organelor administraţiei publice, în vederea soluţionării unor aspecte care privesc moştenirea). - moştenirea poate fi acceptată de către succesibil şi prin:

- reprezentantul său legal (cu încuviinţarea instanţei de tutelă); - mandatar împuternicit (împuternicirea mandatarului este revocabilă, însă acceptarea pe

care acesta o face, în numele şi pe seama mandantului, este irevocabilă): - în scris (mandatul formând corp comun cu actul în vederea căruia a fost dat); - în mod special (actul de opţiune succesorală fiind un act de dispoziţie).

b. succesibilul trebuie să-şi fi însuşit, în mod neechivoc, titlul sau calitatea de moştenitor, adică din înscris trebuie să rezulte că succesibilul înţelege să îşi exercite drepturile şi să îşi asume obligaţiile ce decurg din calitatea sa de moştenitor (legal sau testamentar) → caracterul neechivoc al voinţei succesibilului este apreciat de către instanţa de judecată, care va proceda la o analiză a conţinutului real al actului.

4. Acceptarea voluntară tacită a moştenirii: când succesibilul a făcut un act sau fapt (privind fie bunuri succesorale singulare, fie bunuri succesorale ca universalitate), pe care nu ar putea să îl facă decât în calitate de moştenitor → manifestare a intenţiei neîndoielnice de a accepta moştenirea (din actele săvârşite de succesibil trebuie să rezulte neechivoc voinţa acestuia de a accepta moştenire). !!! determinarea acceptării tacite a moştenirii este o operaţie dificilă, ce implică o examinare atentă

a actelor săvârşite de succesibil, în vederea stabilirii intenţiei sale reale de a păstra sau nu calitatea de moştenitor.

- acceptarea tacită poate fi realizată: a. fie personal, b. fie prin reprezentant, legal sau convenţional (mandatarul: împuternicire specială şi să realizeze

actele de acceptare tacită a moştenirii); c. fie printr-un gestionar de afaceri (actele de acceptare tacită făcute de gestionarul de afaceri au

valoarea unei acceptări a moştenirii numai în măsura în care succesibilul ratifică, în termenul de opţiune succesorală, gestiunea, transformând-o astfel într-un mandat).

- condiţiile acceptării tacite a moştenirii: a. actul să nu poată fi făcut decât în calitate de moştenitor, b. actul îndeplinit să presupună neapărat intenţia de a accepta.

- în ipoteza în care actul este echivoc, putând să primească şi o altă interpretare, acesta nu are valoare de acceptare tacită (ex. achitarea taxelor fiscale pentru un imobil din succesiune nu reprezintă un act de dispoziţie, ci constituie un act de administrare ce nu poate fi interpretat în sensul unei acceptări tacite a moştenirii).

A. Acte juridice cu valoare de acceptare tacită:



a. actele de dispoziţie juridică privind o parte sau totalitatea drepturilor asupra moştenirii atrag acceptarea tacită a moştenirii (acceptarea moştenirii operează de drept, fiind exclusă aprecierea instanţei de judecată); - constituie acte de dispoziţie care valorează acceptare tacită a succesiunii:

- înstrăinarea bunurilor succesorale şi constituirea de drepturi reale asupra lor (actele realizate de succesibil cu privire la drepturile asupra unei moşteniri deschise);

- dărâmarea şi reparaţiile care nu au un caracter urgent, făcute la imobilele succesorale; - exercitarea în justiţie a acţiunilor privitoare la succesiune (excepţie: acţiunile cu caracter

conservator); - renunţarea, chiar gratuită, în folosul unuia sau mai multor moştenitori determinaţi

(renunţare in favorem) → renunţarea cu titlu gratuit în favoarea tuturor comoştenitorilor sau moştenitorilor subsecvenţi (renunţare pur abdicativă sau impersonală) nu are valoarea unei acceptări tacite a moştenirii;

- renunţarea la moştenire, cu titlu oneros, chiar în favoarea tuturor comoştenitorilor sau moştenitorilor subsecvenţi.

- constituie acte de acceptare tacită a succesiunii (practică judiciară): - achitarea taxelor succesorale; - plata impozitelor asupra masei succesorale; - solicitarea inventarierii bunurilor; - constituirea unor drepturi reale asupra imobilului succesoral (servitute, ipotecă); - fapta succesibilului de a construi după deschiderea succesiunii, dar în termenul legal de

opţiune, pe terenul defunctului un şopron şi un trotuar din beton; - fapta succesibilului de a suporta o parte din sarcinile moştenirii, plătind suma în contul

cheltuielilor de înmormântare şi luând din bunurile lui de cuius unele lucruri de valoare redusă;

- arendarea pământului succesoral; - contractul de valorificare a dreptului de autor încheiat de succesibil în termenul de

opţiune succesorală etc. - au semnificaţia unei acceptări tacite actele săvârşite asupra universalităţii bunurilor

moştenirii: a. donaţia, vânzarea sau cesiunea drepturilor succesorale către unul sau toţi comoştenitorii

sau către un terţ (cesiunea drepturilor succesorale constituind prin ea însăşi o acceptare tacită a succesiunii, terţul nu are dreptul să opteze pentru acceptarea sau renunţarea la succesiune);

b. renunţarea la moştenire în favoarea unuia sau mai multor succesori (renunţarea in favorem constituie o acceptare a moştenirii urmată de transmiterea ei cu titlu gratuit); !!! renunţarea este pur abdicativă dacă succesibilul renunţă impersonal şi cu titlu gratuit.

c. renunţarea cu titlu oneros în folosul tuturor comoştenitorilor sau a moştenitorilor subsecvenţi (constituie o acceptare a moştenirii urmată de o vânzare, adică de transmiterea ei cu titlu oneros).

b. pot avea valoare de acceptare tacită a moştenirii (instanţa de judecată este cea care va aprecia, diferit de la caz la caz, dacă actele respective constituie acte de acceptare a moştenirii → acceptarea moştenirii nu operează de drept): a. actele de dispoziţie care privesc bunurile succesorale singulare (ex. contractul de vânzare-

cumpărare, contractul de schimb, contractul de donaţie, contractul de rentă viageră, contractul de întreţinere, actele de constituire a unor dezmembrăminte ale dreptului de proprietate asupra bunurilor succesorale; actele prin care sunt grevate bunuri succesorale; renunţarea la un drept; încheierea unui contract de valorificare a dreptului de autor privitor la o operă literară, artistică ori ştiinţifică rămasă de pe urma defunctului; încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la un imobil succesoral);

b. actele administrare definitivă ori folosinţă a unor bunuri din moştenire (ut singuli), precum actele de administrare care angajează viitorul (nu cele cu caracter urgent), ex. actele de folosinţă a bunurilor succesorale → acestea sunt considerate acte de acceptare pentru că succesibilul s-a comportat ca un proprietar şi, deci, se prezumă că nu a putut săvârşi aceste acte fără să fi voit acceptarea moştenirii (ex. efectuarea unor cheltuieli utile sau voluptuarii care măresc valoarea bunului succesoral sau care sunt realizate în scop de lux sau de plăcere; încasarea unor creanţe ale moştenirii, dar care nu au natura unor venituri curente ale acesteia; locaţiunea pe lungă durată a bunurilor succesorale; plata unor datorii mai însemnate ale defunctului, în măsura în care succesibilul plătitor nu are, în acelaşi timp, calitatea de codebitor; plata impozitelor pe terenuri, clădiri sau autovehicule care fac parte din masa succesorală; plata taxelor asupra succesiunilor). !!! actele de administrare şi conservare a patrimoniului succesoral pot fi considerate

manifestări de acceptare tacită a moştenirii dacă: - pe de o parte, angajează viitorul; - pe de altă parte, succesibilul şi-a însuşit calitatea de moştenitor.

- introducerea acţiunii în declararea nedemnităţii judiciare, constituie un act de acceptare tacită a moştenirii de către succesibilul reclamant. Declaraţia de neacceptare a succesiunii: declaraţie autentică notarială (formă solemnă sub

sancţiunea nulităţii absolute) pe care trebuie să o dea succesibilul - anterior îndeplinirii actului ce



poate avea semnificaţia acceptării moştenirii - care nu doreşte ca prin aceasta să fie considerat acceptant.

- declaraţia de neacceptare poate fi dată de către succesibil numai cu privire la actele asupra unor bunuri din moştenire, caz în care acceptarea nu operează de drept, ci poate fi dispusă de către instanţa de judecată, adică relativ la:

- actele de dispoziţie, - actele de administrare definitivă, - actele de folosinţă.

- declaraţia de neacceptare nu are semnificaţia unei renunţări la moştenire, succesibilul păstrând nealterat dreptul de opţiune succesorală, putând uza de ambele valenţe ale acestuia în interiorul termenului de un an, adică:

- fie să accepte moştenirea; - fie să renunţe moştenire (caz în care actele realizate de către succesibilii renunţători

la moştenire vor profita moştenitorilor acceptanţi). !!! în ipoteza în care succesibilul încheie acte de dispoziţie juridică privind o parte sau totalitatea

drepturilor asupra moştenirii, acesta este considerat de drept acceptant al moştenirii, într-o asemenea ipoteză declaraţia de neacceptare nefiind admisibilă.

B. Acte juridice care nu valorează acceptare tacită: - actele de conservare, supraveghere şi de administrare provizorie (excepţie: din împrejurările în

care acestea s-au efectuat rezultă că succesibilul şi-a însuşit prin ele calitatea de moştenitor). a. constituie acte de conservare:

- cererile de punere şi ridicare a sigiliilor şi de facere a inventarului; - efectuarea unor reparaţii urgente; - întreruperea prescripţiei; - încasarea unor sume datorate succesiunii; - exercitarea unor acţiuni posesorii cu privire la un bun succesoral; - luarea unei inscripţii ipotecare sau cererea de reînnoire a unei ipoteci înscrise.

b. constituie acte de administrare provizorie: actele de natură urgentă a căror îndeplinire este necesară pentru normala punere în valoare, pe termen scurt, a bunurilor moştenirii, precum:

- plata cheltuielilor de înmormântare; - plata datoriilor rezultate din ultima boală a defunctului; - plata micilor datorii ale defunctului, efectuate din considerente de respect faţă de

memoria acestuia, etc. - nu atrag acceptarea tacită a moştenirii (practica judiciară):

- luarea din patrimoniul moştenirii a unei amintiri de familie, - preluarea de către unii moştenitori legali, în raport cu obiceiul locului şi imediat după deces,

a unui singur bun de valoare redusă. - încasarea de către unul dintre copiii mamei defuncte a chiriei imobilului (act de conservare

şi administrare care nu implică în mod necesar acceptarea); - ocuparea temporară a casei părinteşti, în absenţa unei locuinţe proprii (situaţie vremelnică

şi personală ce exclude ideea preluării bunurilor ca proprietar). 5. Efectele acceptării moştenirii:

A. Efectele generale ale acceptării moştenirii (fie voluntare, fie că s-a făcut forţat): a. succesibilul acceptant îşi consolidează titlul de moştenitor (succesibilul decade din dreptul de

a renunţa la moştenire); b. bunurile ce au aparţinut defunctului intră în patrimoniul moştenitorului; c. moştenitorii legali şi legatarii universali sau cu titlu universal răspund pentru datoriile şi

sarcinile moştenirii: - numai cu bunurile din patrimoniul succesoral (intra vires hereditatis), - proporţional cu cota fiecăruia;

d. legatarul cu titlu particular, în principiu, nu este obligat să suporte datoriile şi sarcinile moştenirii: - excepţie: legatarul cu titlu particular răspunde pentru pasivul moştenirii, însă numai cu

bunul sau bunurile ce formează obiectul legatului, dacă: a. testatorul a dispus în mod expres în acest sens; b. dreptul lăsat prin legat are ca obiect o universalitate (ex. o moştenire culeasă de către

testator şi nelichidată încă) → legatarul răspunde pentru pasivul acelei universalităţi; c. celelalte bunuri ale moştenirii sunt insuficiente pentru plata datoriilor şi sarcinilor

moştenirii. e. în ipoteza înstrăinării bunurilor moştenirii după deschiderea succesiunii, bunurile intrate în

patrimoniul succesoral prin efectul subrogaţiei pot fi afectate stingerii datoriilor şi sarcinilor moştenirii (numai dacă celelalte bunuri succesorale nu sunt suficiente);

f. se produce confuziunea dintre patrimoniul succesoral şi patrimoniul succesibilului, indiferent dacă succesibilii, creditorii ori alte persoane interesate au cerut efectuarea inventarului bunurilor succesiunii → efectuarea inventarului nu determină separaţia de patrimonii.

- creditorii moştenirii vor fi plătiţi cu preferinţă din bunurile moştenirii faţă de creditorii personali ai moştenitorului;



- în ipoteza insolvabilităţii moştenitorului, creditorii personali ai acestuia vor putea urmări bunurile moştenirii atribuite la partaj însă, numai după îndestularea creditorilor moştenirii;

!!! opinie contrară (I. Genoiu): patrimoniul succesoral rămâne separat de patrimoniul personal al moştenitorului → operează, în temeiul dispoziţiilor art. 1114 alin. (2) Cod Civil, separaţia de patrimonii (excepţie de la principiul unicităţii patrimoniului) → consecinţele separaţiei de patrimonii: a. datoriile sau creanţele moştenitorului acceptant faţă de defunct nu se sting prin

confuziune, însă creanţele reciproce pot fi compensate; b. nu încetează prin confuziune drepturile reale pe care moştenitorul le are asupra unui bun

succesoral, respectiv drepturile reale pe care defunctul le are asupra unui bun din patrimoniul moştenitorului;

c. succesibilul este considerat terţ în raport cu patrimoniul succesoral, astfel încât poate deveni adjudecatar al unor bunuri succesorale supuse vânzării la licitaţie;

d. moştenitorul poate dobândi drepturi şi obligaţii noi faţă de patrimoniul succesoral; e. terţii nu pot opune moştenitorului excepţiile personale pe care le puteau invoca împotriva

lui de cuius, întrucât moştenitorul nu ia locul defunctului în raporturile contractate de acesta din urmă cu terţii;

f. din preţul obţinut ca urmare a vânzării bunurilor succesorale vor fi satisfăcute cu preferinţă creanţele creditorilor succesorali şi legatarii, în timp ce creanţele creditorilor personali ai moştenitorului vor fi satisfăcute numai din restul rămas după lichidarea pasivului moştenirii.

B. Efectele speciale (proprii acceptării forţate a moştenirii) ale acceptării: a. moştenitorul care a acceptat forţat succesiunea:

- nu va avea însă niciun drept cu privire la bunurile sustrase sau ascunse (decăderea succesibilului din drepturile succesorale asupra bunurilor sustrase sau ascunse → aceste bunuri vor reveni, în cotele legale, comoştenitorilor celui vinovat);

- va fi obligat să raporteze ori să reducă donaţia ascunsă fără a participa la distribuirea bunului donat;

b. moştenitorul care a acceptat forţat succesiunea este ţinut să plătească datoriile şi sarcinile moştenirii proporţional cu cota sa din moştenire, inclusiv cu propriile sale bunuri (ultra vires hereditatis) → răspunde faţă de creditori, proporţional cu partea sa succesorală de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost sancţionat; - în cazul acceptării forţate a moştenirii, nu mai operează separaţia de patrimonii, astfel încât

succesibilul vinovat va suporta datoriile şi sarcinile moştenirii, care corespund cotei sale din moştenire, în caz de insuficienţă a bunurilor succesorale, chiar cu propriile sale bunuri (ultra vires hereditatis).

- în ipoteza pluralităţii de moştenitori acceptanţi forţat (au ascuns în complicitate lucruri succesorale), aceştia vor fi obligați la restituire în mod solidar;

c. acceptarea pură şi simplă forţată (pedeapsă civilă) va fi suportată de către toţi moştenitorii ce se fac vinovaţi de comiterea faptelor de sustragere în măsura în care aceştia au avut capacitate civilă delictuală la momentul dosirii sau dării la o parte a bunurilor din succesiune, adică va fi aplicată: - atât succesibililor cu capacitate de exerciţiu;

- cât şi celor lipsiţi de capacitate de exerciţiu ori cu capacitate de exerciţiu restrânsă.

10.5. RENUNŢAREA LA MOŞTENIRE.

- renunţarea la moştenire este un act unilateral, expres şi solemn prin care succesibilul declară că nu doreşte, adică renunţă la calitatea de moştenitor → vocaţia succesorală a succesibilului (moştenitor legal sau testamentar, rezervatar ori nerezervatar, universal, cu titlu universal sau cu titlu particular) este desfiinţată retroactiv iar acesta devine străin de moştenire.

1. Condiţii de fond şi de formă cerute pentru renunţare: a. acceptarea moştenirii fiind irevocabilă, renunţarea este valabilă numai dacă, anterior, succesibilul

nu şi-a exercitat dreptul său de opţiune succesorală prin acceptare; b. renunţarea la moştenire trebuie să fie solemnă şi expresă (renunţarea la succesiune succesiunii

nu poate fi tacită → renunţarea la moştenire nu se presupune) → nerespectarea formei solemne prevăzute de lege atrage nulitatea absolută a actului de renunţare. - declaraţia de renunţare se face în formă autentică (fie personal de către succesibil, fie printr-un

mandatar cu procură specială aztentică) la: - orice notar public; - misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României.

- declaraţia de renunţare, pentru opozabilitate (informarea terţilor), se va înscrie, pe cheltuiala renunţătorului, în Registrul naţional de evidenţă a opţiunilor succesorale (neîndeplinirea ei nu afectează validitatea actului de renunţare, adică renunţătorul nu poate invoca drept cauză de nulitate a declaraţiei de renunţare neînscrierea acesteia în registrul naţional notarial) → neînscrierea declaraţiei de renunţare în registrul naţional notarial nu va putea fi opusă terţului de bună-credinţă, cu care a contractat renunţătorul;

!!! excepţie: este prezumat că a renunţat la moştenire:



a. succesibilul care nu acceptă moştenirea în termenul legal de un an, deşi cunoştea deschiderea moştenirii şi calitatea lui de succesibil, ca urmare a citării sale în condiţiile legii: - sub sancţiunea nulităţii, citaţia trebuie să cuprindă şi precizarea că succesibilul va fi

prezumat că renunţă la moştenire dacă nu îşi exercită dreptul de a accepta moştenirea în termenul legal → prezumţie de renunţare: operează numai dacă citaţia i-a fost comunicată succesibilului cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea termenului de opţiune succesorală;

b. succesibilul care nu optează în termenul de opţiune redus stabilit de instanţa judecătorească.

c. renunţarea la moştenire este un act juridic indivizibil: succesibilul nu poate accepta o parte a moştenirii şi renunţa la restul.

d. renunţarea la moştenire trebuie să fie impersonală şi cu titlu gratuit (pur abdicativă), neputând fi făcută în favoarea altor moştenitori (renunţare in favorem) → renunţarea cu titlu gratuit, în favoarea unuia sau mai multor comoştenitori determinaţi sau renunţarea cu titlul oneros în favoarea unuia, mai multor sau chiar tuturor comoştenitorilor sau moştenitorilor subsecvenţi are semnificaţia unui act de acceptare tacită a moştenirii, urmat de un act de înstrăinare a drepturilor succesorale.

2. Efectele renunţării la moştenire: - succesibilul care renunţă la moştenire este considerat că nu a fost niciodată moştenitor (persoană

străină de moştenire), fiind lipsit de toate avantajele care ar fi decurs din moştenire dar şi descărcat şi de orice obligaţie potrivit calităţii sale de moştenitor: a. renunţătorul nu beneficiază de niciun drept al moştenirii → renunţătorul nu poate fi reprezentat,

descendenţii săi putând culege moştenirea numai în nume propriu (excepţie: nedemnul renunţător care poate fi reprezentat nu pentru că este renunţător, ci pentru că este nedemn);

b. drepturile reciproce ale succesibilului şi defunctului, reale şi de creanţă, stinse ope lege la data deschiderii moştenirii, prin consolidare sau confuziune, renasc ca urmare a renunţării la moştenire;

c. partea renunţătorului profită moştenitorilor (independent de voinţa acestora → succesibilii subsecvenţi vor dobândi moştenirea, de la data deschiderii acesteia, direct de la defunct şi nu de la renunţător):

- pe care i-ar fi înlăturat de la moştenire; - a căror parte ar fi diminuat-o dacă ar fi acceptat moştenirea;

d. renunţătorul nu are obligaţia de plată a taxelor succesorale; e. renunţătorul nu mai poate fi obligat la raportarea liberalităţilor primite de la defunct, putând păstra

liberalitatea primită în limitele cotităţii disponibile → excepţie: donatarul (prin stipulaţie expresă în contractul de donaţie) poate fi obligat la raportul donaţiei şi în cazul renunţării la moştenire;

f. în principiu, creditorii personali ai succesibilului renunţător nu au dreptul de a urmări patrimoniul succesoral → excepţie: creditorii succesibilului care a renunţat la moştenire în frauda lor pot cere instanţei revocarea renunţării în ceea ce îi priveşte, însă numai în termen de 3 luni de la data la care au cunoscut renunţarea: admiterea acţiunii în revocare produce efectele acceptării moştenirii de către succesibilul debitor numai în privinţa creditorului reclamant şi în limita creanţei acestuia.

3. Revocarea (retractarea) renunţării de către succesibili: - renunţătorul, în tot cursul termenului de opţiune, poate revoca renunţarea, dacă moştenirea nu a

fost deja acceptată de alţi succesibili care au vocaţie la partea care i-ar reveni; - condiţiile revocării renunţării la succesiune:

a. să nu fi expirat termenul de un an pentru exercitarea dreptului de opţiune succesorală; b. moştenirea să nu fi fost acceptată, între timp, de alţi succesori ai defunctului, care au vocaţie la

partea care i-ar reveni renunţătorului → revocarea renunţării devine imposibilă din momentul în care moştenirea nu mai este vacantă, întrucât a fost acceptată de către succesibilii cu vocaţie la universalitatea moştenirii. !!! renunţătorul, în raport cu drepturile comunei, oraşului sau ale municipiului ori statului

asupra succesiunii vacante, poate revoca opţiunea sa de renunţare, până la expirarea termenului de prescripţie a dreptului de opţiune succesorală.

- revocarea renunţării la moştenire trebuie să fie solemnă şi expresă (revocarea renunţării la succesiune succesiunii nu poate fi tacită) → nerespectarea formei solemne prevăzute de lege atrage nulitatea absolută a actului de revocare la renunţare renunţare. - declaraţia de revocare a renunţării se face în formă autentică la:

- orice notar public; - misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României.

- declaraţia de revocare a renunţării, pentru opozabilitate (informarea terţilor), se va înscrie, pe cheltuiala renunţătorului, în Registrul naţional de evidenţă a opţiunilor succesorale;

- efectul principal al revocării renunţării: moştenitorul este considerat că a acceptat moştenirea de la data deschiderii succesiunii (retractarea renunţării operează retroactiv) → revocarea renunţării valorează acceptare (succesibilul retractant devine acceptant al moştenirii, în persoana acestuia nemaireînviind dreptul de opţiune succesorală cu cele două variante ale sale).

- succesibilul care şi-a retractat renunţarea va prelua bunurile moştenirii în starea în care se găsesc iar drepturile pe care terţii de bună-credinţă le-au dobândit asupra bunurilor moştenirii anterior retractării rămân valabile.

4. Revocarea renunţării de către creditorii succesibililor (retractarea judiciară):



- creditorii succesibilului care a renunţat la moştenire în frauda lor pot cere instanţei, în termen de 3 luni de la data la care creditorul a cunoscut actul succesibilului de renunţare la moştenire, revocarea renunţării în ceea ce îi priveşte, adică numai în privinţa creditorului reclamant şi numai în limita creanţei acestuia.



Dreptul de opţiune aparţine tuturor succesibililor, indiferent dacă titlul lor de moştenire este legea sau testamentul, ori dacă vocaţia lor este universală, cu titlu universal sau particulară: pentru minorii sub 14 ani şi pentru interzişi dreptul de opţiune succesorală se exercită de părinţi sau tutori; minorii între 14-18 ani îşi exercită singuri acest drept, cu încuviinţarea părinţilor sau tutorilor; minorii şi interzişii sunt protejaţi şi prin faptul că în cazul lor acceptarea moştenirii nu poate fi făcută decât sub beneficiu de inventar, afară de cazul acceptării forţate a moştenirii care este pură şi simplă, pentru aceasta cerându-li-se însă capacitate delictuală; creditorii succesiunii nu pot opta pe cale oblică în locul şi în numele succesibililor; creditorii succesibililor nu pot opta pe cale oblică în locul şi în numele succesibililor.

Caracterele juridice ale dreptului de opţiune succesorală: opţiunea succesorală este liberă, opţiunea succesorală este pură şi simplă, opţiunea succesorală este indivizibilă, opţiunea succesorală este irevocabilă, opţiunea succesorală este retroactivă. Ascunderea sau dosirea unor bunuri succesorale de către unii succesibili este sancţionată prin: atribuirea forţată a calităţii de acceptant pur şi simplu, pierderea drepturilor sale asupra bunurilor ascunse sau dosite. Opţiunea succesorală este ineficace: când este făcută înaintea deschiderii moştenirii, când consimţământul pe care îl conţine este viciat, în caz de leziune.

Termenul de opţiune succesorală: de îndată ce moştenirea s-a deschis, creditorii succesorali pot cere executarea creanţelor succesibililor defunctului care nu pot fi însă obligaţi la plată decât dacă acceptă moştenirea; succesibilii au posibilitatea de a cere suspendarea urmăririi până la întocmirea inventarului bunurilor succesorale, pentru aceasta având la dispoziţie un termen de 3 luni de la data deschiderii moştenirii, iar de la data întocmirii inventarului, însă nu mai târziu de 3 luni de la data deschiderii moştenirii, pentru deliberare asupra opţiunii succesorale, au la dispoziţie un termen de 40 de zile; dreptul de a accepta moştenirea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii.

Acceptarea pură şi simplă: acceptarea pură şi simplă a moştenirii este actul juridic prin care succesibilul chemat la moştenirea celui decedat îşi însuşeşte, dacă vrea, calitatea de erede pe care o are încă de la data deschiderii moştenirii, consolidând astfel transmisiunea succesorală care a operat la acest moment prin simplul fapt al decesului, dobândind drepturile succesorale odată cu obligaţia de plată a datoriilor succesorale chiar şi peste limitele activului succesoral dacă acesta se dovedeşte insuficient; acceptarea pură şi simplă a moştenirii este irevocabilă, afară de cazul în care succesibilul şi-a manifestat voinţa sub imperiul unui viciu de consimţământ; acceptarea pură şi simplă a moştenirii poate fi expresă (când se însuşeşte titlul sau calitatea de erede într-un act autentic sau privat) sau tacită (când eredele face un act, pe care n-ar putea să-l facă decât în calitatea sa de erede, şi care lasă a se presupune neapărat intenţia de acceptare). Actele a căror îndeplinire implică în genere acceptarea tacită sunt: actele de dispoziţie juridică asupra bunurilor succesorale, actele de dispoziţie juridică asupra drepturilor succesorale, actele de dispoziţie materială asupra bunurilor succesorale, actele de administrare definitivă şi de folosinţă, actele care au ca finalitate atribuirea în tot sau în parte a succesiunii.

Acceptarea sub beneficiu de inventar - permite succesibilului care o adoptă să dobândească moştenirea punându-se la adăpost de pericolul obligării sale la plata pasivului succesoral cu bunurile sale personale, dincolo de limitele activului succesoral: acceptarea sub beneficiu de inventar nu poate fi decât expresă, necesitând îndeplinirea unor formalităţi ad solemnitatem; beneficiul de inventar face să opereze o separaţie de patrimonii între cel succesoral şi cel al acceptantului în această formă.

Obligaţii în sarcina moştenitorului beneficiar: eredele beneficir administrează bunurile succesiunii, acceptantul beneficiar nu poate înstrăina imobilele succesorale decât cu autorizarea justiţiei şi numai prin licitaţie publică, asigurându-se astfel garanţia unui preţ loial stabilit.

Decăderea din beneficiul de inventar intervine când: moştenitorul ascunde obiecte ale succesiunii sau cu rea-credinţă omite să le treacă în inventar; în cazul înstrăinării bunurilor succesorale fără respectarea formelor cerute de lege.

Renunţarea la moştenire - renunţarea la moştenire poate fi tacită, atunci când succesibilul lasă să treacă termenul de prescripţie prevăzut de lege fără a face acte de acceptare a moştenirii, sau expresă, atunci când rezultă dintr-un act făcut în forma cerută de lege din care rezultă voinţa de a repudia moştenirea; succesibilul pierde dreptul la activul succesoral, fiind eliberat totodată şi de obligaţia de plată a pasivului succesoral; renunţarea la moştenire se face printr-o declaraţie făcută în faţa notarului public şi înscrierea acesteia în registrul special ţinut de notarul public desemnat din circumscripţia judecătoriei unde defunctul şi-a avut ultimul domiciliu; eredele ce renunţă este considerat că nu a fost niciodată erede, adică străin de moştenire cu efecte retroactive, de la data deschiderii moştenirii; partea de moştenire care ar fi revenit renunţătorului dacă ar fi acceptat moştenirea revine comoştenitorilor sau moştenitorilor subsecvenţi, după caz, care au acceptat moştenirea; renunţătorul nu poate fi reprezentat de descendenţii săi, aceştia putând veni la moştenire doar în nume propriu atunci când sunt întrunite condiţiile cerute de lege; renunţătorul poate păstra liberalităţile primite în limitele cotităţii disponibile a moştenirii; renunţarea la moştenire poate fi retractată.

Retractarea renunţării poate surveni numai dacă: nu s-a împlinit în raport cu renunţătorul termenul de prescripţie a dreptului de opţiune succesorală; moştenirea nu a fost acceptată de alţi moştenitori.


1. care sunt caracterele juridice ale dreptului de opţiune succesorală? 2. care sunt efectele prescripţiei dreptului de opţiune succesorală? 3. care sunt efectele speciale ale acceptării moştenirii?



TRANSMISIUNEA ACTIVULUI ŞI PASIVULUI MOŞTENIRII. SEZINA.

PETIŢIA DE EREDITATE

11.1.Introducere.............................................................................................................................. 113 11.2.Competenţe............................................................................................................................. 113 11.3.Consideraţii generale privind transmisiunea moştenirii.............................................. 113 11.4.Transmisiunea activului succesoral….............................................................................. 113 11.5.Transmisiunea pasivului succesoral................................................................................ 114 11.6.Dobândirea posesiunii moştenirii (sezina)..................................................................... 116 12.7.Petiţia de ereditate………...................................................................................................... 119 11.8.Rezumat - legislaţia anterioară……................................................................................... 121 11.9.Test de evaluare……………………....................................................................................... 122

11.1. INTRODUCERE.

Această unitate de învăţare urmăreşte familiarizarea studenţilor cu aspectele teoretice şi practice ale transmisiunii moştenirii. Astfel, studenţii vor fi introduşi în studiul fundamentelor transmisiunii activului şi pasivului succesoral. De asemenea cursanţii vor fi familiarizaţi cu aspectele teoretice şi practice ale sezinei şi ale petiţiei de ereditate.

11.2. COMPETENŢE.


să explice şi să interpreteze regimul juridic al transmisiunii activului şi pasivului moştenirii, al dobândirii posesiunii moştenirii (sezina), precum şi al petiţiei de ereditate.

11.3. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND TRANSMISIUNEA MOŞTENIRII.

Patrimoniul unei persoane fizice poate fi transmis numai la moartea acesteia, astfel că la decesul unei persoane fizice, moştenirea se transmite succesorilor ei de la data încetării din viaţă a autorului:

- fie în baza legii; - fie în puterea testamentului; - fie atât în baza legii cât şi în puterea testamentului.

- obiectul transmisiunii succesorale: patrimoniul defunctului (totalitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale care au aparţinut acestuia, nu şi drepturile personale nepatrimoniale, care sunt strâns legate de persoană şi care încetează în momentul morţii celui care lasă moştenirea): a. activul moştenirii (latura activă): drepturile ce formează patrimoniul succesoral (în principiu, numai

drepturile patrimoniale existente la data deschiderii moştenirii); b. pasivul moştenirii (latura pasivă): obligaţiile pe care le avea de cuius.

- succesibilii, creditorii moştenirii şi orice persoană interesată, în vederea stabilirii activului şi pasivului succesoral, pot cere notarului competent să dispună efectuarea unui inventar al bunurilor din patrimoniul succesoral.

11.4. TRANSMISIUNEA ACTIVULUI SUCCESORAL.

1. Cuprinsul activului succesoral: toate drepturile reale şi drepturile de creanţă ale lui de cuius: a. dreptul de proprietate asupra:

- imobilelor din intravilan sau extravilan, indiferent de localitatea în care sunt amplasate; - bunurilor mobile;

b. alte drepturi reale principale care au aparţinut defunctului şi care nu se sting la moartea lui (dreptul de uz, dreptul de uzufruct, dreptul de abitaţie,dreptul de servitute, dreptul de superficie) şi drepturi reale accesorii (ipoteca, gajul, privilegiile şi dreptul de retenţie);

c. drepturile de creanţă; d. drepturile patrimoniale de autor, adică drepturile patrimoniale rezultate din creaţia intelectuală (ex.

dreptul de a trage foloase materiale din valorificarea operei); e. acţiunile patrimoniale care au aparţinut defunctului (acţiuni care nu au fost intentate sau

soluţionate în timpul vieţii lui de cuius): - acţiunea în revendicare, - acţiunea în reziliere sau rezoluţiune, - acţiunea în revocare pentru ingratitudine, etc.

- nu intră în activul succesoral (exemple):

TRANSMISIUNEA ACTIVULUI ŞI PASIVULUI MOŞTENIRII. SEZINA. PETIŢIA DE EREDITATE


a. nu se transmit pentru cauză de moarte acele drepturi ale defunctului care, deşi sunt patrimoniale şi există la data deschiderii moştenirii, au caracter viager sau intuitu personae (drepturile viagere care rezultă dintr-un contract de întreţinere sau de rentă viageră, dreptul de uzufruct viager; dreptul de uz; dreptul de abitaţie; dreptul la pensie; drepturile cu privire la care moartea titularului operează ca o condiţie rezolutorie sau ca un termen extinctiv incert);

b. dreptul la indemnizaţia de asigurare stipulată în favoarea moştenitorului (drept propriu care rezultă dintr-un contract aleatoriu).

!!! sunt incluse în activul succesoral, deşi la data deschiderii moştenirii nu fac parte din patrimoniul defunctului: - donaţiile făcute de către defunct cu depăşirea cotităţii disponibile şi supuse reducţiunii; - donaţiile nescutite de raport, făcute de către defunct în favoarea moştenitorilor care au

obligaţia de raport; - fructele naturale, industriale şi civile, produse de bunurile succesorale, după data deschiderii

moştenirii. !!! în ipoteza decesului titularului contractului de închiriere, membrii familiei pot opta pentru

continuarea contractului de închiriere, independent de calitatea lor de moştenitori. 2. Transmisiunea activului moştenirii: - transmisiunea drepturilor succesorale, ce operează de drept, de la data deschiderii succesiunii,

poate fi: a. transmisiunea universală: are ca obiect totalitatea drepturilor care formează patrimoniul

defunctului → conferă moştenitorului vocaţie (chemare) la întreg patrimoniul succesoral, chiar dacă emolumentul cules efectiv nu va cuprinde tot patrimoniul succesoral [moştenitorii universali şi cei cu titlu universal dobândesc drepturile reale asupra bunurilor care formează patrimoniul moştenirii, în stare de indiviziune - adică sub forma unor cote-părţi ideale - aceasta încetând numai prin partaj];

b. transmisiunea cu titlu universal: are ca obiect numai o cotă-parte (fracţiune) din totalitatea drepturilor patrimoniale ce alcătuiesc activul succesoral → conferă moştenitorului vocaţie (chemare) la o fracţiune din patrimoniul succesoral:

!!! transmisiunea universală şi transmisiunea cu titlu universal operează în cazul: - moştenitorilor legali; - legatarilor universali; - legatarilor cu titlu universal.

!!! excepţii de la regula potrivit căreia prin moştenire se transmit toate drepturile existente la data deschiderii succesiunii în patrimoniul defunctului: - unele drepturi care existau în patrimoniul defunctului, dar care se sting la moarte, nu se

transmit moştenitorilor (ex. dreptul la pensia de întreţinere primită de defunct); - unele drepturi care nu existau în patrimoniul defunctului la data deschiderii succesiunii însă se

reîntorc în acest patrimoniu, ca efect al raportului sau reducţiunii donaţiilor etc. !!! creanţele defunctului se divid la momentul deschiderii moştenirii, prin efectul legii, între

comoştenitori şi terţi, proporţional → fiecare moştenitor va putea urmări pe debitor numai pentru partea sa de creanţă.

c. transmisiunea cu titlu particular: are ca obiect dreptul asupra unui bun sau asupra unor bunuri (privite ut singuli) care au aparţinut defunctului. - în ipoteza în care obiectul legatului cu titlu particular este un lucru individual determinat, atunci

dreptul real asupra acelui bun, dreptul de proprietate intelectuală sau dreptul succesoral moştenit de testator şi lăsat legat înainte de lichidarea acelei moşteniri se transmite în momentul deschiderii succesiunii (legatarul cu titlu particular dobândeşte dreptul succesoral direct de la testator);

- în ipoteza în care obiectul legatului cu titlu particular este un ca obiect o sumă de bani, un bun de gen sau o obligaţie de a face ori de a nu face, atunci legatul este cuprins în pasivul succesoral, iar legatarului va avea, până în momentul predării bunului, un drept de creanţă împotriva moştenitorului obligat să îl plătească, şi va dobândi dreptul de proprietate asupra bunului respectiv numai din momentul plăţii (legatarul dobândeşte numai un drept de creanţă asupra moştenitorilor).

11.5. TRANSMISIUNEA PASIVULUI SUCCESORAL.

1. Cuprinsul pasivului moştenirii (datoriile şi sarcinile moştenirii): a. datoriile lăsate de defunct (obligaţiile sale patrimoniale): obligaţii născute în timpul vieţii autorului,

indiferent de izvorul lor, şi care se află în plată la data deschiderii succesiunii. - obligaţiile asumate de către defunct prin contractele care nu au fost încheiate în

considerarea persoanei (intuitu personae); - obligaţiile care au luat naştere, în sarcina defunctului, pe tărâm delictual, ca urmare a

săvârşirii unei fapte cauzatoare de prejudicii; - obligaţiile rezultând din fapte juridice licite (ex. obligaţia de despăgubire a terţului care a

gerat afacerile defunctului, pentru plata cheltuielilor utile şi necesare);



- nu intră în pasivul succesoral: - obligaţiile asumate de către defunct intuitu personae (ex. obligaţiile asumate de către

antreprenor sau de către mandatar → totuşi, efectele produse de ele în trecut sunt opozabile moştenitorilor);

- obligaţiile stinse prin moartea lui de cuius (ex. obligaţia legală de întreţinere, care, în principiu, se stinge fie ca urmare a morţii creditorului, fie a debitorului → excepţie: obligaţia de întreţinere se transmite către moştenitorii defunctului, dacă debitorul, deşi nu avea o obligaţie legală, totuşi se obligase în acest sens, la întreţinerea unui minor).

b. sarcinile moştenirii: obligaţii care nu au existat în patrimoniul lui de cuius, însă care se nasc în sarcina moştenitorului, fie ca urmare a voinţei defunctului, fie independent de voinţa de cuius:

- fie la data deschiderii moştenirii; - fie după deschiderea succesiunii.

- constituie sarcini ale moştenirii: - cheltuieli care au loc cu ocazia inventarierii, conservării, administrării, lichidării succesiunii

(ex. taxele şi impozitele pentru bunurile succesorale şi cheltuielile determinate de efectuarea procedurii succesorale);

- cheltuieli de înmormântare, cheltuielile cu parastasele făcute potrivit obiceiului locului şi cheltuielile cu monumentul funerar, în măsura în care acestea nu sunt excesive;

- cheltuielile rezultate din executarea legatelor cu legatele cu titlu particular care au ca obiect sume de bani, bunuri de gen sau obligaţii de a face ori a nu face (nu şi legatul având ca obiect un drept real asupra unui bun individual determinat, caz în care legatarul dobândeşte calitatea de titular al dreptului real din momentul deschiderii moştenirii);

!!! nu fac parte din pasivul moştenirii cheltuielile suportate de unul dintre viitorii succesori, fără participarea celorlalţi succesibili, cu întreţinerea defunctului.

2. Transmisiunea pasivului succesoral: operează de drept, astfel încât moştenitorii legali, legatarii universali şi legatarii cu titlu universal nu pot refuza plata datoriilor, acceptând numai drepturile succesiunii.

3. Categorii de moştenitori care suportă pasivul moştenirii: - au obligaţia de a suporta pasivul moştenirii:

a. moştenitorii universali şi moştenitorii cu titlu universal (pasivul moştenirii este suportat de aceştia, proporţional cu cota succesorală care îi revine fiecăruia, întrucât aceştia dobândesc o universalitate, formată atât din drepturi, cât şi din obligaţii);

b. legatarii cu titlu particular, însă numai cu bunul sau bunurile ce formează obiectul legatului, în următoarele situaţii:

a. testatorul a dispus în mod expres în acest sens (legat cu sarcină: acceptând legatul, legatarul va fi ţinut de obligaţia de a executa sarcina → dacă legatarul nu poate îndeplini sarcina cu care este grevat legatul său, fără a depăşi valoarea bunurilor primite în temeiul legatului, se va putea libera predând beneficiarului sarcinii bunurile ce i-au fost lăsate prin legat sau valoarea lor);

b. dreptul lăsat prin legat are ca obiect o universalitate (ex. o moştenire culeasă de către testator şi nelichidată încă) → legatarul răspunde pentru pasivul acelei universalităţi;

c. celelalte bunuri ale moştenirii sunt insuficiente pentru plata datoriilor şi sarcinilor moştenirii → datoriile şi sarcinile moştenirii vor fi plătite înaintea legatelor, astfel încât legatarul cu titlu particular suportă indirect plata pasivului succesoral.

4. Principiul divizării de drept a pasivului moştenirii: moştenitorii universali (moştenitorii legali şi legatarii universali) şi moştenitorii cu titlu universal (legatarii cu titlu universal) trebuie să contribuie la plata datoriilor şi sarcinilor moştenirii, proporţional cu cota succesorală ce îi revine fiecăruia → pasivul moştenirii se suportă de către moştenitorii universali şi cu titlu universal proporţional cu cota succesorală şi nu cu emolumentul efectiv cules (ex. dacă defunctul are doi copii, pasivul moştenirii este suportat în cote egale de către aceştia, chiar dacă numai unul dintre ei a beneficiat şi de un legat cu titlu particular sau a fost lipsit de o parte din bunurile succesorale cu titlu de sancţiune, întrucât le-a ascuns ori a fost obligat la plata unei datorii sau a unui legat cu titlu particular). - efectele diviziunii de drept a pasivului succesoral asupra dreptului de urmărire:

- creditorii moştenirii trebuie să îşi divizeze urmărirea, îndreptându-se împotriva fiecărui comoştenitor proporţional cu partea lui ereditară (riscul insolvabilităţii unuia dintre coindivizari va fi suportat de către creditor, iar nu de ceilalţi moştenitori).

- creditorii ale căror creanţe provin din conservarea sau din administrarea bunurilor moştenirii ori s-au născut înainte de deschiderea moştenirii, chiar şi înainte de partajul succesoral, pot cere să fie plătiţi din bunurile aflate în indiviziune (pot solicita şi executarea silită asupra acestor bunuri).

- excepţii de la regula divizării de drept a pasivului succesoral: a. obligaţia este indivizibilă, fie prin natura ei, fie prin voinţa părţilor contractante (oricare dintre

moştenitori poate fi urmărit pentru plata întregului debit); b. obligaţia are ca obiect:

- un bun individual determinat;



- prestaţie determinată asupra unui bun determinat, caz în care moştenitorul posesor este ţinut singur să o execute, având drept de regres împotriva celorlalţi moştenitori;

c. obligaţia este garantată cu o ipotecă sau o altă garanţie reală → moştenitorul care primeşte bunul afectat garanţiei:

- va fi obligat pentru tot, în limita valorii acelui bun, - participarea sa la restul pasivului moştenirii se reduce corespunzător, iar moştenitorul

universal sau cu titlu universal care, din cauza garanţiei reale, a plătit din datoria comună mai mult decât partea sa, are drept de regres împotriva celorlalţi moştenitori, însă numai pentru partea din datoria comună ce revenea fiecăruia;

d. unul dintre moştenitori este însărcinat, prin titlu, să execute singur obligaţia → în ipoteza în care titlul îl reprezintă testamentul, scutirea celorlalţi moştenitori constituie o liberalitate, supusă reducţiunii dacă este cazul; - recursul moştenitorului obligat prin titlu la executarea unei obligaţii, împotriva celorlalţi

moştenitori: - când obligaţia rezultă din testament, moştenitorul-debitor are recurs împotriva celorlalţi

moştenitori, doar pentru partea de plată prin care s-a adus atingere rezervei sale succesorale (liberalitate supusă reducţiunii numai în măsura în care este excesivă);

- când obligaţia rezultă din titlul creanţei încheiat de către defunct cu creditorul sau din convenţia încheiată între moştenitori, după deschiderea moştenirii, moştenitorul-debitor are recurs împotriva celorlalţi moştenitori, însă numai pentru partea din datoria comună ce revenea fiecăruia.

- regularizarea plăţii pasivului între moştenitori: - dacă pasivul succesoral a fost suportat de terţe persoane (fie din eroare, fie în mod voluntar):

a. dacă a plătit din eroare, poate (în termenul de prescripţie de 3 ani): - fie să pretindă restituirea plăţii nedatorate de la creditorul plătit ((acţiunea în restituirea plăţii

nedatorate); - fie să pretindă restituirea îmbogăţirii fără justă cauză (acţiunea în restituirea îmbogăţirii fără

justă cauză). b. dacă a plătit voluntar (fără intenţia însă de a-i gratifica pe cei ţinuţi de această obligaţie), poate

obţine despăgubiri în temeiul gestiunii de afaceri. - dacă pasivul succesoral a fost suportat de unul (unii) moştenitori, peste partea ce li se cuvine (fie

din eroare, fie în mod voluntar): a. dacă a plătit din eroare:

- fie să pretindă restituirea plăţii nedatorate de la creditorul plătit ((acţiunea în restituirea plăţii nedatorate);

- fie să pretindă restituirea îmbogăţirii fără justă cauză (acţiunea în restituirea îmbogăţirii fără justă cauză).

b. dacă a plătit voluntar iar plata a fost efectuată: - în timpul stării de indiviziune: moştenitorul care a plătit datoria poate:

- fie să pretindă despăgubiri de la ceilalţi moştenitori (gestiune de afaceri); - fie să uzeze de subrogaţia legală (art. 1596 lit. d) Cod civil).

- după încetarea stării de indiviziune: moştenitorul care a plătit datoria se poate îndrepta cu o acţiune în regres împotriva celorlalţi moştenitori, însă numai pentru partea din datoria comună ce revenea fiecăruia, chiar şi atunci când moştenitorul care a plătit datoria a fost subrogat în drepturile creditorilor, acţiunea în regres fiind divizibilă, deci acesta nu poate pretinde celorlalţi moştenitori, peste partea ce li se cuvine (în ipoteza insolvabilităţii unuia dintre moştenitorii universali sau cu titlu universal, partea lui din pasivul moştenirii se împarte între toţi ceilalţi, proporţional cu cotele succesorale ale fiecăruia).

11.6. DOBÂNDIREA POSESIUNII MOŞTENIRII (SEZINA).

Sezina reprezintă un beneficiu, o ficţiune a legii, în virtutea căreia anumiţi moştenitori (moştenitorii sezinari) au de drept, din momentul deschiderii succesiunii, stăpânirea de fapt a acesteia, dreptul de a administra patrimoniul succesoral şi de a exercita drepturile şi acţiunile defunctului. - drepturile succesorale cuvenite moştenitorilor se transmit acestora din momentul deschiderii

moştenirii, moment ce nu corespunde întotdeauna cu momentul dobândirii exerciţiului drepturilor succesorale (dobândirea posesiunii moştenirii: sezina → operează de drept, acordarea sau retragerea acesteia neputându-se face prin testament).

- distingem între: - moştenitorii care au sezină (sezinari): soţul supravieţuitor, descendenţii şi ascendenţii privilegiaţi

(dobândesc de drept au posesiunea moştenirii, din momentul deschiderii acesteia); - moştenitorii care nu au sezină şi care trebuie să ceară trimiterea în posesie (restul moştenitorilor); - legatari, care trebuie să ceară predarea legatelor.

- distincţia dintre posesiunea de drept comun şi sezină: a. posesiunea de drept comun: presupune reunirea celor două elemente:

- corpus (stăpânirea materială a bunurilor);



- animus (intenţia de a stăpâni bunurile pentru sine). b. sezina: de esenţa sezinei este numai stăpânirea materială a bunului (corpus).

!!! sezina nu se confundă nici cu transmisiunea drepturilor succesorale, care operează la deschiderea moştenirii, indiferent dacă moştenitorii sunt ori nu sezinari.

1. Dobândirea de drept a posesiei moştenirii (sezina): - sezina reprezintă un beneficiu al legii în virtutea căruia anumiţi moştenitori au posesiunea de

drept a bunurilor succesorale de la data deschiderii moştenirii şi se bucură fără nici o formalitate (fără nici o manifestare de voinţă din partea lor) de exerciţiul drepturilor şi acţiunilor defunctului → sezina este independentă de posesiunea de fapt a bunurilor succesorale (moştenitorul sezinar poate să nu aibă posesiunea de fapt).

- sezina conferă soţului supravieţuitor, descendenţilor şi ascendenţilor privilegiaţi: - stăpânirea de fapt exercitată asupra patrimoniului succesoral (exercitarea în fapt a

prerogativelor dreptului de proprietate) → sezina este o ficţiune a legii, întrucât se presupune că unii moştenitori posedă moştenirea, deşi în fapt ei poate încă nu o posedă;

- dreptul de a administra patrimoniul succesoral; - dreptul de a exercita drepturile şi acţiunile defunctului.

!!! calitatea de moştenitor sezinar nu conferă însă celui în cauză dreptul de a reclama posesiunea de fapt asupra unui bun succesoral posedat de alte persoane cu care se găseşte în indiviziune, persoane care posedă în condiţiile legii.

Moştenitorii sezinari: - sunt moştenitorii sezinari, în ordinea în care au vocaţie la succesiune:

- soţul supravieţuitor al defunctului, - descendenţii defunctului (rudele în linie dreaptă descendentă cu defunctul: din căsătorie, din

afara căsătoriei şi din adopţie); - ascendenţii privilegiaţi ai defunctului (părinţii defunctului); - comuna, oraşul sau, după caz, municipiul, precum şi statul, în calitate de beneficiari ai

moştenirilor vacante (intră în stăpânirea de fapt a moştenirii de îndată ce toţi succesibilii cunoscuţi au renunţat la moştenire ori, la împlinirea termenului prevăzut la art. 1137 Cod civil, dacă niciun moştenitor nu este cunoscut).

Caracterele sezinei: - sezina are caracter individual, respectiv nu aparţine colectiv tuturor rudelor din clasa/subclasa

beneficiară; - sezina are caracter succesiv, astfel că locul moştenitorului sezinar cu vocaţie concretă,

renunţător sau nedemn, este luat de către moştenitorul sezinar subsecvent. Efectele sezinei:

1. moştenitorii sezinari pot lua în stăpânire toate bunurile succesorale, inclusiv fructele acestora, fără realizarea vreunei formalităţi, precum certificarea prealabilă a calităţii de moştenitor de către notarul public (certificatul de moştenitor); - excepţie: moştenitorul sezinar nu poate exercita în fapt stăpânirea asupra:

- bunurilor cu privire la care au fost luate măsuri speciale de conservare (Legea nr. 36/1995 privind notarii publici şi activitatea notarială; ale art. 1117 şi 1145 Cod civil);

- sumelor de bani şi a altor valori (hârtii de valoare, cecuri sau alte valori) păstrate în condiţiile art. 1118 Cod civil sau în casete de siguranţă bancară, închiriate de defunct în condiţiile legislaţiei bancare → moştenitorul sezinar are nevoie de certificatul de moştenitor pentru a dispune de acestea.

2. moştenitorii sezinari, fără îndeplinirea vreunei formalităţi, au dreptul de: - a administra patrimoniul succesoral (inclusiv dreptul asupra fructelor bunurilor succesiunii,

în limitele drepturilor moştenitorului sezinar); - a exercita, în mod activ şi pasiv, toate acţiunile patrimoniale (petitorii sau posesorii) ale

defunctului (inclusiv cele cu privire la bunuri pe care nu le-a avut niciodată în stăpânire): a. dreptul de a-i urmări pe toţi debitorii succesiunii şi deţinătorii bunurilor succesorale; b. dreptul de a exercita acţiunile posesorii cu privire la bunurile succesorale (deşi poate nu

le-a posedat în fapt) şi orice alte acţiuni cu caracter patrimonial ale lui de cuius; c. dreptul de a se apăra, ca pârât, faţă de terţii reclamanţi, cu pretenţii referitoare la

moştenire. 2. Trimiterea in posesie a moştenitorilor legali nesezinari:

- sunt moştenitorii nesezinari toţi ceilalţi: rudele defunctului ascendenţi ordinari şi colaterali, moştenitori legali cu vocaţie succesorală.

!!! anterior trimiterii în posesie, moştenitorii legali nesezinari: - nu au exerciţiul acţiunilor patrimoniale ale defunctului; - nu au dreptul de administrare a bunurilor succesorale; - nu pot fi urmăriţi în calitate de moştenitor.

- moştenitorii legali nesezinari dobândesc sezina (intrarea în stăpânirea de fapt a moştenirii) numai prin eliberarea certificatului de moştenitor, însă cu efect retroactiv din ziua deschiderii moştenirii;



- fructele se cuvin moştenitorilor nesezinari, întocmai ca şi celor sezinari, de la data deschiderii moştenirii;

- în cazul comunei, oraşului sau, după caz, a municipiului, aceştia intră în stăpânirea de fapt a moştenirii de îndată ce:

- fie toţi succesibilii cunoscuţi au renunţat la moştenire; - fie niciun moştenitor nu este cunoscut.

!!! comuna, oraşul sau municipiul, în cazul moştenirii vacante, poate să îşi exercite drepturile şi să îşi execute obligaţiile chiar şi înainte de eliberarea certificatului de vacantă succesorală.

- procedura de trimitere în posesie a moştenitorilor nesezinari: realizată de către notarul public de la locul deschiderii moştenirii (procedură notarială necontencioasă), la cererea moştenitorilor legali nesezinari care trebuie să facă dovada: - vocaţiei succesorale;

- întinderii drepturilor fiecăruia. - dovada trimiterii în posesie: certificatul de moştenitor care dovedeşte că moştenitorul nesezinar a

dobândit posesiunea bunurilor succesiunii retroactiv, de la data deschiderii moştenirii. - în ipoteza în care eliberarea certificatului de moştenitor nu este posibilă pe cale necontencioasă, din

cauza neînţelegerilor dintre părţi, trimiterea în posesie se solicită instanţei de judecată. - efectele trimiterii în posesie a moştenitorilor legali nesezinari: moştenitorii nesezinari dobândesc :

- dreptul de a urmări debitorii succesiunii, - dreptul de a exercita acţiunile posesorii, - dreptul de a se apăra ca pârât faţă de terţii reclamanţi.

3. Predarea legatelor: - legatarul devine proprietarul lucrurilor şi dobândeşte calitatea de titular al drepturilor cuprinse în

legat de la data deschiderii succesiunii → legatarul dobândeşte posesiunea acestor bunuri numai: - fie de la data când i-au fost predate;

- fie în ziua cererii de predare. - legatarii, nefiind moştenitori sezinari, pot obţine posesiunea bunurilor ce constituie obiectul

legatului cu care au fost gratificaţi doar cerând predarea legatului → predarea legatului constă: - fie în remiterea materială a posesiunii bunurilor care formează obiectul legatului; - fie în învoirea la luarea lor în stăpânire.

- între deschiderea succesiunii şi momentul predării legatului, legatarului poate face numai acte de conservare.

- în ipoteza în care obiectul legatului îl formează bunuri generice sau obligaţii, predarea se face prin plată.

A. Predarea legatului universal (însezinarea legatarilor universali): - legatarul universal:

- fie va cere predarea posesiunii bunurilor cuprinse în legat moştenitorilor rezervatari (care sunt şi moştenitori sezinari: soţul supravieţuitor, descendenţii şi ascendenţii privilegiaţi), dacă există şi chiar dacă testatorul ar fi desemnat un executor testamentar căruia i s-ar fi încredinţat sezina bunurilor mobile;

- fie va intra în stăpânirea moştenirii prin eliberarea certificatului de moştenitor, atunci când: - fie nu există moştenitori rezervatari; - fie moştenitorii rezervatari refuză punerea în posesie.

Predarea legatului universal se poate face de bunăvoie, fără nicio formalitate. Ea poate fi acceptată expres, tacit sau numai prin lăsarea legatarului în stăpânirea bunurilor [Predarea de bunăvoie se poate realiza şi prin consimţirea la eliberarea certificatului de moştenitor în cadrul procedurii succesorale notariale].

Legatarul universal are dreptul la fructele bunurilor succesorale din momentul în care a cerut punerea în posesie sau de când i-a fost predat de bunăvoie.

B. Predarea legatului cu titlu universal (însezinarea legatarilor cu titlu universali): - legatarul cu titlu universal poate cere intrarea în stăpânirea de fapt a moştenirii:

- fie de la moştenitorii rezervatari; - fie de la legatarul universal intrat în stăpânirea moştenirii; - fie de la moştenitorii legali nerezervatari care au intrat în stăpânirea moştenirii:

- fie de drept (!!! inadvertenţă a legiuitorului: moştenitorii nerezervatari, nefiind sezinari, nu pot intra de drept în stăpânirea moştenirii),

- fie prin eliberarea certificatului de moştenitor. - legatarul cu titlu universal intră în stăpânirea moştenirii prin eliberarea certificatului de moştenitor

(eventual după soluţionarea de către instanţa de judecată a litigiului, în ipoteza neînţelegerilor între părţile implicate) în ipoteza în care:

- fie nu există moştenitori rezervatari sau legatar universal ori nerezervatari intraţi în stăpânirea moştenirii;

- fie moştenitori rezervatari sau legatar universal ori nerezervatari intraţi în stăpânirea moştenirii refuză punerea în posesie.

- legatarul cu titlu universal are dreptul la fructele bunurilor succesorale: - fie din momentul în care a solicitat punerea în posesie; - fie de când i-a fost predat legatul de către persoanele obligate la executare.



C. Predarea legatului cu titlu particular (însezinarea legatarilor cu titlu particular): - legatul cu titlu particular va fi predat de către:

- fie moştenitorii legali; - fie legatarii universali; - fie legatarii cu titlu universal.

- momentul predării legatului: predarea se poate cere din momentul deschiderii moştenirii, deci chiar şi anterior efectuării împărţelii moştenirii.

- momentul intrării în posesia obiectului legatului: legatarul cu titlu particular intră în posesia obiectului legatului:

- fie din ziua în care acesta i-a fost predat de bunăvoie; - fie din ziua depunerii la instanţă a cererii de predare.

- legatarul cu titlu particular, în vederea intrării în stăpânirea bunului care formează obiectul legatului, în schimb, are două acţiuni: a. o acţiune personală, care are ca temei testamentul, dacă legatul are ca obiect bunuri generice

sau obligaţii (acţiunea în predarea legatului); b. o acţiune reală (de la deschiderea moştenirii dobândeşte dreptul real), care poate fi:

- fie acţiunea în revendicare (obiectul legatului: dreptul de proprietate asupra unui bun individual determinat);

- fie acţiunea confesorie (obiectul legatului: un alt drept real asupra unui bun individual determinat).

- nu este necesară predarea legatului cu titlu particular, atunci când obiectul legatului cu titlu particular este reprezentat de: - liberarea legatarului de o datorie faţă de defunct (datoria s-a stins de la data deschiderii moşteniri); - sume de bani, valori sau titluri de valoare, depuse la instituţii specializate, iar legatarul a fost

desemnat prin testamentul sumelor şi valorilor depozitat (instituţiile specializate vor putea proceda la predarea legatului, în baza hotărârii judecătoreşti ori a certificatului de moştenitor, care constată valabilitatea dispoziţiei testamentare şi calitatea de legatar);

- bun individual determinat (legatarul dobândeşte proprietatea acestuia din momentul deschiderii succesiunii).

12.7. PETIŢIA DE EREDITATE.

- în ipoteza în care, la data deschiderii moştenirii, bunurile succesorale (toate sau o parte din bunurile din patrimoniul succesoral) sunt stăpânite în fapt de alte persoane (care pretind că se întemeiază pe titlul de moştenitor), decât cele cărora le revin de drept, persoanele care pretind că sunt adevăraţii moştenitori au la îndemână petiţia de ereditate pentru recunoaşterea calităţii lor de moştenitor şi pentru a intra în posesia moştenirii.

- petiţia de ereditate (principalului mijloc juridic de ocrotire a drepturilor succesorale) este acţiunea prin care reclamantul (moştenitor cu vocaţie universală sau cu titlu universal) solicită instanţei:

- atât recunoaşterea calităţii sale de moştenitor sau legatar (universal sau cu titlu universal); - cât şi restituirea bunurilor succesorale.

!!! legatarii cu titlu particular cărora li se contestă această calitatea (și în consecință, nu primesc obiectul legatului) au la îndemână pentru obligarea celui în posesia căruia se află bunurile succesorale la restituirea lor, nu acțiunea în petiție de ereditate, ci:

- fie acțiunea în revendicare; - fie acţiunea confesorie.

- petiţia de ereditate, fiind o acţiune prin care se solicită constatarea calităţii de moştenitor, nu este supusă prescripţiei extinctive.

1. Delimitarea petiţiei de ereditate de alte acţiuni - petiţia de ereditate se deosebeşte de: a. acţiunea în revendicare prin care reclamantul contestă calitatea de proprietar a celui care a lăsat

moştenirea, nu calitatea de moştenitor a reclamantului → în cazul petiţiei de ereditate, pârâtul care deţine bunurile succesorale contestă calitatea de moştenitor a reclamantului (elementul care face distincţia între cele două acţiuni, este modul în care se apără pârâtul, în procesul declanşat: dacă se apără în calitate de proprietar, acţiunea va fi, după caz, acţiune în revendicare, acţiune posesorie sau acţiune negatorie, iar dacă pârâtul se apără în calitate de moştenitor, acţiunea va fi petiţie de ereditate) → spre deosebire de acţiunea în revendicare, în cadrul căreia se contestă numai faptul că bunurile deţinute de pârât ar aparţine succesiunii, în cazul petiţiei de ereditate însă, se contestă, în primul rând, calitatea de moştenitor a reclamantului;

b. acţiunea în împărţeală (acţiunea de partaj) prin care moştenitorul reclamant pretinde partea sa din moştenire → pârâtul necontestând: - nici calitatea de moştenitor a reclamantului;

- nici întinderea vocaţiei sale succesorale. c. acţiunea personală prin care reclamantul, a cărui calitate de moştenitor nu este contestată,

pretinde că o anumită persoană are o datorie către moştenire şi cere să fie plătită această datorie (acţiunea personală prin care se cere plata unei datorii a pârâtului către succesiune) → pârâtul în acţiunea personală contestă existenţa datoriei pe care pretinde că o avea fată de de cuius (este contestat numai titlul de creditor al defunctului).



d. acţiunea în constatarea calităţii de moştenitor: în cadrul acesteia se solicită numai constatarea că reclamantul are calitatea de moştenitor al defunctului, nu şi predarea bunurilor de către pârât, precum în cazul petiţiei de ereditate.

2. Caractere juridice ale petiţiei de ereditate - petiţia de ereditate este: a. o acţiune reală: moştenitorul apare ca un adevărat proprietar al moştenirii deschise şi are ca scop

deposedarea moştenitorului aparent de moştenirea pe care o deţine (bunurile succesorale); b. o acţiune divizibilă între moştenitorii reclamanţi (reclamanţii au dreptul să o introducă fiecare

proporţional cu partea sa succesorală) şi între moştenitorii pârâţi (acţiunea fiind pornită împotriva fiecăruia); - pluralitate de moştenitori-reclamanţi: fiecare trebuie să introducă, în nume propriu, acţiunea în

petiţie de ereditate, pentru a le fi recunoscută calitatea de moştenitor şi pentru a le fi restituite bunurile succesorale care le revin, în virtutea acestei calităţi;

- pluralitate de pârâţi (moştenitori aparenţi, deţinători ai bunurilor succesorale): fiecare dintre aceştia trebuie acţionat, individual, în judecată.

c. o acţiune imprescriptibilă extinctiv, întrucât obiectul ei este reprezentat de constatarea calităţii de moştenitor şi de predarea bunurilor succesorale, iar ambele acţiuni (în constatare şi în revendicare) sunt imprescriptibile extinctiv.

3. Efectele admiterii petiţiei de ereditate: - indiferent de momentul introducerii acţiunii (numai după data deschiderii moştenirii) sau de

momentul pronunţării hotărârii, în urma admiterii petiţiei de ereditate de către instanţa competentă, are loc recunoaşterea retroactivă (din momentul deschiderii succesiunii) a titlului de moştenitor al reclamantului.

a. efectele produse în raporturile dintre adevăratul moştenitor şi moştenitorul aparent: - principalul efect: obligarea moştenitorului aparent la restituirea bunurilor succesorale, deţinute

fără titlu, adevăratului moştenitor → restituirea se face: - fie în natură (în principiu); - fie prin despăgubiri (restituirea în natură nu mai este însă posibilă: bunul succesoral a fost

înstrăinat sau a pierit). - întinderea obligaţiei de restituire:

a. dacă pârâtul (moştenitorul aparent) a fost de bună-credinţă: - păstrează fructele percepute (va suporta şi cheltuielile angajate cu producerea lor), şi

restituie adevăratului moştenitor: - fie numai bunul, în natură; - fie ceea ce a primit în schimbul înstrăinării cu titlu oneros a bunului succesoral.

- nu răspunde pentru pieirea (totală sau parţială) bunurilor succesorale. - are dreptul la înapoierea:

- sumelor pe care le-a plătit pentru achitarea datoriilor moştenirii; - tuturor cheltuielilor făcute cu bunurile moştenirii (dreptul la despăgubiri).

b. dacă pârâtul a fost de rea-credinţă (moştenitorul aparent cunoştea că există moştenitori în grad succesibil mai apropiat):

- trebuie să restituie fructele bunurilor succesorale culese sau care urmau să fie culese ori putea să le dobândească (pârâtul a fost de rea-credință sau cauza restituirii îi este imputabilă), având totuşi dreptul la restituirea cheltuielilor angajate cu producerea lor, precum şi să îl indemnizeze pe creditor pentru folosinţa pe care bunul i-a putut-o procura, înainte de exercitarea acţiunii, şi restituie adevăratului moştenitor: - fie numai bunul, în natură; - fie ceea ce a primit în schimbul înstrăinării bunului succesoral.

- răspunde pentru pieirea (totală sau parţială) bunurilor succesorale, indiferent de cauza acesteia.

- trebuie să plătească dobânzi, din ziua încasării, pentru sumele încasate de la debitorii succesiunii.

- are dreptul la înapoierea: - sumelor pe care le-a plătit pentru achitarea datoriilor moştenirii; - cheltuielilor necesare şi utile (în limita sporului de valoare) făcute cu privire la bunurile

din moştenire (dreptul la despăgubiri). b. efectele produse între adevăratul moştenitor şi terţi – ipoteza în care moştenitorul aparent,

cât timp a deţinut bunurile succesorale (între momentul intrării în posesia moştenirii şi până în momentul soluţionării acţiunii intentate de adevăratul moştenitor) a încheiat acte juridice cu terţii având obiect aceste bunuri.

- actele de conservare şi de administrare a bunurilor moştenirii se menţin, deşi moştenitorul aparent nu era titularul dreptului întrucât, întrucât acestea profită şi adevăratului moştenitor, deci fiind şi în interesul lui să rămână valabile.

- actele de dispoziţie cu titlu gratuit a bunurilor moştenirii, dispuse de moştenitorul aparent în favoarea unui terţ, indiferent că acesta este sau nu de bună-credinţă, precum şi actele de dispoziţie cu titlu oneros încheiate cu terţi de rea-credinţă, nu sunt opozabile adevăratului moştenitor;



- actele de dispoziţie cu titlu oneros a bunurilor moştenirii: a. dacă obiectul actului de dispoziţie îl reprezintă un bun mobil şi dacă a fost înstrăinat unui terţ

de bună-credinţă, terţul păstrează bunul (principiul: posesiunea de bună-credinţă valorează titlu de proprietate).

b. dacă obiectul actului de dispoziţie îl reprezenta un bun imobil şi dacă fusese înstrăinat unui terţ de bună-credinţă, în vechea reglementare se aplica teoria moştenitorului aparent, graţie căreia actul respectiv încheiat se menţinea, dacă erau îndeplinite următoarele condiţii:

a. actul de înstrăinare fusese făcut cu titlu particular, b. actul de înstrăinare fusese cu titlu oneros; c. terţul care a contractat cu moştenitorul aparent fusese de bună-credinţă; d. existase o eroare comună (error communis facit ius); e. eroarea terţului fusese:

- fie scuzabilă (terţul nu-şi putea întemeia pretenţia pe propria sa culpă); - fie invincibilă (terţul neavând cum să descopere că moştenitorul aparent nu este

adevăratul succesor). - în ipoteza în care actul încheiat cu terţul era menţinut, moştenitorul aparent - după cum a

fost de bună sau de rea-credinţă - era obligat la restituirea prin echivalent, potrivit regulilor de mai sus.

- în ipoteza în care actul încheiat cu terţul se desfiinţa (principiul resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis), terţul avea acţiune pentru evicțiune contra moştenitorului aparent.

!!! actualmente, potrivit Codului civil, actelor de dispoziţie cu titlu oneros, încheiate între moştenitorul aparent şi terţii de bună-credinţă, li se aplică, după caz:

- regulile din materia cărţii funciare, - efectul dobândirii cu bună-credinţă a bunurilor mobile, - regulile privitoare la uzucapiune.



Transmisiunea succesorală are ca obiect universalitatea patrimoniului defunctului sau o cotă-parte din aceasta în cazul transmisiunilor cu titlu universal. Transmisiunea succesorală operează de plin drept de la data deschiderii moştenirii, chiar fără ca succesorii să ştie, consecinţă a principiului că un patrimoniu nu poate rămâne fără titular nici un moment. Patrimoniul succesoral cuprinde, pe de o parte, drepturile, adică activul succesoral, iar pe de altă parte, obligaţiile, adică pasivul succesoral.

Activul moştenirii cuprinde toate drepturile reale şi de creanţă care nu se sting prin moartea titularului lor: dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile şi imobile; drepturile reale derivate din dreptul de proprietate; dreptul real de folosinţă sau de accesiune; drepturile de creanţă; drepturile patrimoniale de autor; dreptul de a exercita acţiunile patrimoniale care s-au născut în patrimoniul defunctului.

Pasivul moştenirii cuprinde în primul rând datoriile succesiunii: obligaţiile născute în timpul vieţii lui de cuius, indiferent dacă izvorul acestora este contractual, delictual, quasi-delictual sau quasi-contractual. Obligaţiile intuitu personae nu se transmit pe cale succesorală întrucât se sting prin decesul debitorului. Se includ şi cheltuielile legate de înmormântarea defunctului (este vorba atât de înmormântarea propriu-zisă, cât şi de slujbele religioase de pomenire ulterioare acesteia), în măsura în care nu sunt excesive în raport cu starea materială a celui decedat, precum şi cheltuielile de sigilare, de inventariere, taxele succesorale, de lichidare şi partaj ale moştenirii.

Drepturile făcând parte din activul succesoral sunt dobândite de succesori imediat şi de plin drept de la data deschiderii moştenirii, oricare ar fi natura acestora, şi indiferent dacă moştenirea este legală sau testamentară. Dacă testatorul are moştenitori rezervatari, predarea legatelor universale va fi cerută acestora. Descendenţii şi ascendenţii privilegiaţi fiind moştenitori sezinari, sunt ţinuţi la predarea legatelor chiar de la data deschiderii moştenirii. În schimb, soţul supravieţuitor, care este moştenitor rezervatar, însă nu şi sezinar, nu este ţinut la predare decât după data trimiterii sale în posesie. Dacă nu există moştenitori rezervatari, predarea se va cere notarului public competent să îndeplinească procedura succesorală notarială, care, atunci când testamentul este autentic, va cita doar pe legatar, iar atunci când testamentul este olograf sau mistic, va cita şi pe moştenitorii legali nerezervatari exheredaţi prin instituirea legatului.

Transmisiunea cu titlu universal - dacă există numai moştenitori rezervatari, predarea legatelor se va solicita acestora începând din momentul deschiderii moştenirii; dacă există moştenitori legali nerezervatari care vin la moştenire, predarea se va cere acestora după punerea lor în posesie; dacă există moştenitori rezervatari şi un legatar universal nepus în posesie, predarea se va cere rezervatarilor; dacă există moştenitori legali şi un legatar universal pus în posesie, predarea se va cere acestuia din urmă; dacă nu există nici moştenitori legali rezervatari, nici nerezervatari şi nici legatari universali, predarea legatului cu titlu universal se va cere curatorului numit de notarul public să administreze moştenirea vacantă.

Transmisiunea cu titlu particular - predarea legatelor particulare se face conform regulilor predării legatelor cu titlu universal, putând fi cerută şi legatarului cu titlu universal trimis în posesie sau legatarului particular obligat la plata unui alt legat particular, după predarea legatului său.



La plata pasivului succesoral sunt ţinuţi moştenitorii universali sau cu titlu universal. Legatarii particulari nu sunt ţinuţi la plata pasivului succesoral. Totuşi legatarul particular poate fi ţinut la plata unor elemente ale pasivului succesoral prin voinţa defunctului(ex. plata unei datorii a defunctului cu titlu de sarcină a liberalităţii).

Diviziunea de drept a obligaţiei de plată a pasivului succesoral: dacă la moştenire vin mai mulţi succesori ţinuţi la plata pasivului succesoral pasivul succesiunii se divide de drept din momentul deschiderii succesiunii, moştenitorii fiind ţinuţi la plată în proporţie cu partea ce le revine din moştenire; creditorii vor trebui să urmărească pe fiecare pentru o cotă-parte din pasiv corespunzătoare părţii ce îi revine din moştenire şi vor suporta riscul insolvabilităţii unora sau altora dintre aceştia dacă sunt acceptanţi pur şi simplu, chiar dacă moştenirea este solvabilă, afară de cazul în care au cerut separaţia de patrimonii; dacă un succesor a plătit spontan datorii succesorale în proporţie mai mare decât este obligat are dreptul la un recurs contra celorlalţi pentru plata părţii contributive a fiecăruia.

Interesul separaţiei patrimoniului succesoral de acela al moştenitorului defunctului apare când moştenirea este solvabilă, iar moştenitorul insolvabil. Separaţia de patrimonii este un beneficiu, un privilegiu care conferă creditorilor succesorali, dreptul de a avea prioritate la urmărirea bunurilor succesorale, înlăturând concurenţa creditorilor moştenitorului, însă cu păstrarea dreptului de a urmări bunurile personale ale moştenitorului.

Trimiterea în posesie a moştenitorilor sezinari - potrivit articolului 653 Cod civil „descendenţii şi ascendenţii au de drept posesiunea moştenirii din momentul morţii defunctului” iar „ceilalţi moştenitori intră în posesiunea moştenirii cu permisiunea justiţiei”. Prin urmare moştenitorii sezinari sunt doar descendenţii şi ascendenţii, adică rudele în linie dreaptă ale defunctului. Caracterele sezinei: caracterul individual (nu este conferită tuturor moştenitorilor sezinari în acelaşi timp, ci conform ordinii în care sunt chemaţi de lege la moştenire); caracterul succesiv (în cazul renunţării la moştenire a succesorului în rang preferat, sezina trece la următorul chemat de lege la moştenire); caracterul indivizibil (dacă moştenirea este deferită mai multor moştenitori legali de acelaşi rang, sezina aparţine tuturor acestora).

Efectele sezinei - sezina conferă moştenitorilor sezinari următoarele puteri: de a verifica titlurile moştenitorilor nesezinari, de a prelua şi administra bunurilor succesorale, de a reprezenta interesele succesiunii atât activ (exercitând acţiunile în justiţie), cât şi pasiv (ca pârât în acţiunile intentate de terţi). Trimiterea în posesie a moştenitorilor nesezinari: cu excepţia rudelor în line dreaptă ale defunctului, toţi ceilalţi moştenitori legali (colateralii, soţul supravieţuitor şi statul) dobândesc sezina numai după trimiterea lor în posesie, adică după îndeplinirea unei proceduri de verificare a vocaţiei la moştenire; trimiterea în posesie a legatarilor, indiferent de natura legatului, se realizează prin predarea legatelor.

În principiu, procedura de trimitere în posesie este graţioasă şi se realizează de notarul public de la locul deschiderii moştenirii. Trimiterea în posesie se realizează prin eliberarea certificatului de moştenitor sau de vacanţă succesorală.


1. care sunt categoriile de moştenitori care suportă pasivul moştenirii? 2. care sunt moştenitorii sezinari? 3. care sunt efectele sezinei?



INDIVIZIUNEA SUCCESORALĂ. RAPORTUL DONAŢIILOR ŞI AL

DATORIILOR. DOVADA CALITĂŢII DE MOŞTENITOR

12.1.Introducere.............................................................................................................................. 123 12.2.Competenţe............................................................................................................................. 123 12.3.Indiviziunea succesorala..................................................................................................... 123 12.4.Raportul donaţiilor…………………........................................................................................ 124 12.5.Raportul datoriilor.................................................................................................................. 126 12.6.Dovada calităţii de moştenitor…........................................................................................ 128 12.7.Rezumat - legislaţia anterioară……................................................................................... 130 12.8.Test de evaluare……………………....................................................................................... 130

12.1. INTRODUCERE.

Această unitate de învăţare urmăreşte familiarizarea studenţilor cu aspectele teoretice şi practice ale indiviziunii succesorale. De asemenea, studenţii vor fi introduşi în studiul fundamentelor raportului donaţiilor şi datoriilor. În plus, cursanţii vor fi familiarizaţi şi cu unele aspectele teoretice şi practice relative la certificatul de moştenitor.

12.2. COMPETENŢE.


să explice şi să interpreteze regimul juridic al petiţiei de ereditate, al indiviziunii succesorale, precum şi al dovedirii calităţii de moştenitor.

12.3. INDIVIZIUNEA SUCCESORALA.

- indiviziunea succesorală intervine când moştenirea este culeasă de cel puţin doi moştenitori (pluralitatea de titulari), iar defunctul nu a realizat un partaj de ascendent (dobândirea patrimoniului succesoral de către comoştenitori, într-o cotă ideală, abstractă, potrivit vocaţiei lor succesorale) → la data deschiderii succesiunii, moştenitorii dobândesc o parte abstractă din fiecare moleculă a fiecărui bun succesoral, nu o parte concretă din masa succesorală;

- principiile indiviziunii succesorale: a. niciun comoştenitor (coindivizar) nu are un drept exclusiv asupra vreunui bun din succesiune; b. fiecare comoştenitor are un drept exclusiv asupra unei cote-părţi ideale din indiviziune.

- consecinţele juridice ale indiviziunii succesorale: a. în principiu, actele juridice relative la bunurile succesorale privite individual sunt guvernate de

regula unanimităţii, potrivit căreia niciun coindivizar nu va putea efectua acte fără acordul tuturor celorlalţi coindivizari (actele de dispoziţie, actele de folosinţă cu titlu gratuit, cesiunile de venituri imobiliare cu titlu oneros şi locaţiunile încheiate pe termen mai mare de 3 ani, precum şi actele care urmăresc exclusiv înfrumuseţarea bunului); - excepţie:

- actele materiale (posesia şi folosinţa) efectuate de fiecare moştenitor, cu condiţia de a nu schimba destinaţia bunului şi de a nu aduce atingere drepturilor celorlalţi coindivizari (normă cu caracter dispozitiv);

- actele de conservare cu privire la bunul indiviz; - unele acte de administrare: încheierea sau denunţarea unor contracte de locaţiune,

cesiunile de venituri imobiliare şi altele asemenea, cu privire la bunul indiviz, în măsura în care acestea prezintă caracter oneros şi sunt încheiate pe un termen mai mic de 3 ani, pot fi făcute numai cu acordul coindivizarilor care deţin majoritatea cotelor-părţi (regula majorităţii cotelor-părţi). - fiecare coindivizar poate realiza acte de administrare a bunului indiviz, cu acordul

coindivizarilor care deţin majoritatea cotelor-părţi, ori de câte ori, prin acele acte de administrare:

- nu este limitată în mod substanţial posibilitatea unui coindivizar de a folosi bunul comun, în raport cu cota sa parte,

- nu se impune coindivizarului o sarcină excesivă, prin raportare la cota sa parte sau la cheltuielile suportate de către ceilalţi coindivizari.

!!! se aplică regula unanimităţii în cazul: - actelor de folosinţă cu titlu gratuit, - cesiunilor de venituri imobiliare cu titlu oneros, - locaţiunilor încheiate pe termen mai mare de 3 ani.

b. coindivizarii, şi fără consimţământul celorlalţi, pot dispune liber de cota-parte ideală de drept (dreptul fiecărui indivizar cu privire la indiviziunea succesorală: drept real, nu un drept de creanţă) ce li se cuvine din bunurile succesorale.

INDIVIZIUNEA SUCCESORALĂ. RAPORTUL DONAŢIILOR ŞI AL DATORIILOR


- moştenitorul poate cere oricând ieşirea din indiviziune, chiar dacă există convenţii şi clauze testamentare care prevăd altfel. !!! pot fi încheiate convenţii de suspendare a partajului, a căror durată însă nu poate depăşi 5 ani (în

cazul imobilelor: convenţiile trebuie încheiate în formă autentică şi trebuie supuse formalităţilor de publicitate prevăzute de lege) → suspendarea partajului trebuie să fie efectul unei convenţii şi nu al unei clauze testamentare.

12.4. RAPORTUL DONAŢIILOR.

Raportul donaţiilor este obligaţia pe care o au între ei soţul supravieţuitor şi descendenţii defunctului care vin efectiv şi împreună la moştenirea legală de a readuce la moştenire bunurile care le-au fost donate fără scutire de raport de către cel ce lasă moştenirea → raportul donaţiilor obligă donatarul bunurilor raportabile să le readucă la masa succesorală. - cu excepţia cazului în care donatorul a dispus scutirea de raport a donaţiei, sunt obligaţi la raportul

donaţiilor: - descendenţii defunctului, - soţul supravieţuitor.

- justificarea instituţiei: raportul donaţiilor are ca scop asigurarea egalităţii între descendenţii defunctului, precum şi asigurarea egalităţii între descendenţii defunctului şi soţul supravieţuitor, astfel, dacă defunctul face o donaţie unui viitor moştenitor (descendent sau soţ supravieţuitor), se prezumă că doreşte să facă numai o anticipare a transmisiunii de drepturi (nu a-l favoriza în detrimentul celorlalţi moştenitori) → donaţia (avans din moştenire) ce urmează a se imputata asupra părţii din moştenire ce-i va reveni celui gratificat odată cu deschiderea moştenirii.

- exemplu: - defunctul a lăsat trei copii şi un patrimoniu în valoare de 100.000 lei, - în timpul vieţii de cuius a făcut unuia dintre copii o donaţie (nescutită de raport) de 20.000 lei:

- moştenirea se împarte astfel: - în primul rând, la masa succesorală de 100.000 se va adăuga donaţia de 20.000 lei, - apoi, suma totală rezultată (120.000 lei) se va împărţi egal între cei trei descendenţi

(revenind fiecăruia câte 40.000 lei). - rezultă că descendentul gratificat va primi efectiv din moştenire numai 20.000 lei, la care,

evident, se vor adăuga cele 20.000 lei primite în timpul vieţii autorului. - avantajele donatarului:

a. donatarii dobândesc imediat posesia şi folosinţa bunurilor donate, inclusiv dreptul de a culege fructele acestora, până la data deschiderii succesiunii;

b. la deschiderea succesiunii, donatarul are dreptul să opteze între: - a veni la moştenire, raportând bunul; - a renunţa la succesiune, păstrând bunul susceptibil de raport (în limitele cotităţii

disponibile); c. donatarul are dreptul să păstreze în natură bunul primit, dacă este posibil raportul prin echivalent.

- asemănări şi deosebiri între raportul donaţiei, pe de o parte, şi reducţiunea liberalităţilor, împărţeala moştenirii şi operaţiunea de stabilire a masei de calcul, pe de altă parte: a. raportul donaţiilor se aseamănă cu reducţiunea liberalităţilor excesive prin aceea că amândouă

au ca efect principal readucerea bunului care formează obiectul liberalităţii la masa succesorală → diferenţe:

a. reducţiunea liberalităţilor excesive: - operează numai când s-a încălcat rezerva succesorală a moştenitorilor rezervatari, - se răsfrânge asupra tuturor celor gratificaţi, - priveşte atât donaţiile, cât şi legatele.

b. raportul donaţiilor: - operează chiar dacă nu s-a încălcat rezerva succesorală, - priveşte numai o parte de moştenitori (descendenţii şi soţul supravieţuitor), - are ca obiect numai donaţiile.

b. raportul donaţiilor se aseamănă şi cu partajul succesoral (împărţeala moştenirii), însă prezintă următoarele deosebiri:

a. raportul donaţiilor poate fi pretins: - atât printr-o acţiune de ieşire din indiviziune, - cât şi printr-o acţiune separată (extra-partaj): acţiune personală patrimonială

prescriptibilă în termenului general de prescripţie (curge de la data deschiderii moştenirii);

b. partajul succesoral se solicită printr-o acţiune total independentă (imprescriptibilă). c. raportul donaţiilor se diferenţiază şi de operaţiunea de stabilire a masei de calcul:

a. raportul donaţiilor presupune o readucere efectivă la masa de calcul a bunurilor donate; b. operaţiunea de stabilire a masei de calcul este o operaţiune fictivă.

- condiţiile obligaţiei legale de raport al donaţiilor: a. succesorul să aibă calitatea de descendent al defunctului (din căsătorie, din afara căsătoriei şi cei

adoptaţi) sau calitatea de soţ supravieţuitor (în concurs cu descendenţii defunctului): sunt obligaţi la raport numai dacă ar fi avut vocaţie concretă la moştenirea defunctului în cazul în care aceasta s-ar fi deschis la data donaţiei: dacă moştenirea donatorul s-ar fi deschis la data încheierii contractului de donaţie, donatarul ar fi trebuit să aibă vocaţie concretă la moştenirea acestuia (ex. soţul supravieţuitor nu are obligaţia de raport dacă nu era căsătorit cu defunctul la data încheierii donaţiei) → astfel la moştenirea defunctului trebuie să vină cel puţin doi descendenţi sau unul ori mai mulţi descendenţi, în concurs cu soţul supravieţuitor.



!!! descendenţii îşi datorează raportul chiar dacă sunt de grade de rudenie diferite, precum atunci când descendentul donatar vine la moştenire prin reprezentare în concurs cu un alt descendent de un grad de rudenie mai apropiat → descendenţii defunctului datorează raportul donaţiilor, indiferent că vin la moştenire în nume propriu sau prin reprezentare.

b. moştenitorul (descendent sau soţ supravieţuitor în concurs cu descendenţii) să fi acceptat moştenirea; - descendentul sau soţul supravieţuitor renunţând la moştenirea legală, nu mai are obligaţia de

raport iar liberalitatea primită poate fi păstrată în limitele cotităţii disponibile → excepţie: donatarul, prin stipulaţie expresă în contractul de donaţie, poate fi obligat la raportul donaţiei şi în cazul renunţării la moştenire, însă donatarul va readuce la moştenire numai valoarea bunului donat care depăşeşte cota din bunurile defunctului la care ar fi avut dreptul ca moştenitor legal (ipoteza în care stipulând astfel, donatorul nu doreşte să avantajeze vreunul dintre descendenţii săi, donându-le un bun sau transmiţându-le în avans moştenirea, căci donatarul poate renunţa la moştenire, păstrând, în limitele cotităţii disponibile, donaţia a cărei valoare este superioară bunurilor moştenite de către ceilalţi descendenţi);

c. moştenitorul legal să aibă şi calitatea de donatar: cumularea de către aceeaşi persoană a calităţii de moştenitor legal cu cea de donatar: - cele două calităţi trebuie să coexiste la momentul deschiderii succesiunii, nu la momentul

efectuării donaţiei; - calitatea de donatar: moştenitorul obligat la raport datorează raportul numai pentru donaţiile pe

care le-a primit personal de la donator (raportul nu este datorat pentru altul: ex. descendentul donatarului care vine în nume propriu la moştenirea donatorului, nu este obligat să raporteze donaţia făcută ascendentului său, chiar dacă a acceptat moştenirea ascendentului său – ex. dacă unicul fiu a primit o donaţie de la tatăl său, însă îi predecedează, iar la moştenire vin soţia supravieţuitoare şi nepotul de fiu, acesta din urmă nu va raporta donaţia făcută de bunicul său, la a cărui moştenire vine în nume propriu, chiar dacă acceptă moştenirea tatălui său). !!! descendentul donatarului care vine la moştenirea donatorului prin reprezentare succesorală

este obligat să raporteze donaţia primită de la defunct de ascendentul său pe care îl reprezintă, chiar dacă nu l-a moştenit pe ascendentul său (ex. fiul a primit o donaţie de la tatăl său şi îi predecedează, iar la moştenire vin soţia supravieţuitoare în concurs cu o fiică şi cu nepotul din partea fiului predecedat, acesta din urmă va raporta donaţia făcută tatălui său de către bunicul defunct, deoarece nepotul vine la moştenire prin reprezentarea tatălui donatar, chiar dacă a renunţat la moştenirea acestuia din urmă).

d. donaţia să nu fi fost scutită de raport prin voinţa defunctului sau a legii: totuşi scutirea de raport nu poate să aducă atingere rezervei succesorale a moştenitorilor rezervatari, în caz contrar donaţia fiind supusă reducţiunii în limitele cotităţii disponibile → donaţia excesivă, chiar scutită de raport, va fi supusă reducţiunii, în limita întregirii rezervei. !!! putem avea scutire tacită (indirectă) de raport, în măsura în care aceasta era neîndoielnică,

însă numai cât priveşte donaţiile indirecte şi darurile manuale. - persoanele care pot cere raportul donaţiilor (nu legatarii):

a. descendenţii defunctului (în concurs cu alţi descendenţi sau cu soţul supravieţuitor gratificat); b. soţul supravieţuitor (în concurs cu descendenţii);

!!! obligaţia raportării este reciprocă şi formează latura pasivă a conţinutului: - raporturilor stabilite între descendenţii defunctului, pentru ipoteza în care aceştia vin singuri

la moştenire; - raporturilor stabilite între descendenţii defunctului şi soţul supravieţuitor, pentru ipoteza în

care aceştia vin împreună la moştenire. c. creditorii personali ai descendenţilor şi soţului supravieţuitor (nu în nume propriu, ci pe cale

oblică pot exercita acţiunea de raport în numele şi pe seama debitorilor lor, atunci când moştenirea a fost acceptată pur şi simplu) → creditorii succesiunii (ai defunctului) nu au acest exerciţiu, întrucât dreptul acestora de gaj general nu vizează bunurile care au format obiectul donaţiilor.

Donaţiile supuse raportului: - regula: toate donaţiile sunt raportabile, indiferent de forma lor:

- donaţiile făcute prin act autentic; - darurile manuale; - donaţiile indirecte (ex. renunţarea la un drept, remiterea de datorie).

- excepţia: sunt exceptate de la raportul donaţiilor: a. donaţiile pe care defunctul le-a făcut cu scutire de raport (fie prin actul de donaţie, fie printr-un

act ulterior); b. donaţiile deghizate (excepţie: cazul în care se dovedeşte că de cuius a urmărit un alt scop

decât scutirea de raport) sub forma unor înstrăinări: - fie cu titlu oneros; - fie efectuate prin persoane interpuse;

!!! prezumţia care vizează donaţiile deghizate are numai caracter relativ, acestea fiind supuse raportului în măsura în care se dovedeşte că, dispunând astfel, donatorul a urmărit alt scop decât scutirea de raport;

c. donaţiile grevate de sarcini: obligaţia de raport priveşte numai beneficiul efectiv ce revine donatarului, rezultat prin scăderea contravalorii sarcinii din valoarea totală a donaţiei;

d. darurile obişnuite şi donaţiile remuneratorii, numai în măsura în care nu sunt excesive;



e. sumele cheltuite pentru întreţinerea sau, dacă este cazul, pentru formarea profesională a descendenţilor, a părinţilor sau a soţului şi nici cheltuielile de nuntă: dacă nu sunt excesive şi dacă cel care lasă moştenirea nu a dispus altfel, adică să fie raportate;

f. fructele culese, veniturile scadente până în ziua deschiderii moştenirii şi echivalentul bănesc al folosinţei exercitate de donatar asupra bunului donat (prezumţie că donatorul a dorit să procure donatarului folosinţa anticipată a bunurilor donate) → sunt supuse raportului, numai fructele şi dobânzile ulterioare deschiderii moştenirii, fără a fi necesară punerea în întârziere (moştenitorul-donatar poate fi scutit însă de către defunct ca, până la partaj, să nu raporteze fructele culese şi dobânzile încasate: ex. obiectul donaţiei este reprezentat de fructele sau veniturile unui bun, rămas în proprietatea donatorului, precum dreptul de uzufruct).

g. bunurile donate care au pierit fără culpa donatarului → excepţie: 1. bunul este supus raportului în măsura în care indemnizaţia a servit la reconstituirea

acelui bun, dacă bunul a fost reconstituit prin folosirea unei indemnizaţii încasate ca urmare a pieirii sale;

2. indemnizaţia încasată ca urmare a pieirii bunului este supusă ea însîşi raportului, dacă indemnizaţia nu a fost utilizată la reconstituirea acelui bun → în ipoteza în care indemnizaţia rezultă dintr-un contract de asigurare, indemnizaţia se raportează numai în măsura în care depăşeşte cuantumul total al primelor plătite de donatar.

Efectele scutirii de raport: a. exceptarea donatarului de la obligaţia de raport, deşi prin aceasta este încălcat principiul egalităţii

dintre moştenitorii din aceeaşi clasă şi din acelaşi grad (donatarul va păstra valoarea bunurilor donate în totalitate, numai în măsura în care, deşi există moştenitori rezervatari, rezerva legală a acestora nu este încălcată);

b. donaţia se impută asupra cotităţii disponibile. Modurile de efectuare a raportului donaţiilor: - raportul donaţiilor se poate face:

a. fie prin echivalent (luare de mai puţin: moştenitorul obligat la raport poate păstra bunul donat, restituind valoarea lui);

b. fie în natură (readucerea efectivă la masa succesorală a bunului obiect al liberalităţii) → precizări: - regula: raportul în natură este prohibit, fiind considerată nescrisă dispoziţia care impune

donatarului raportul în natură; - excepţia: raportul în natură este permis, dacă, la data cererii de raport, donatarul:

- este încă proprietar al bunului; - nu l-a grevat cu o sarcină reală; - nu l-a dat în locaţiune pentru o perioadă mai mare de 3 ani.

- realizarea raportului prin luare mai puţin (prin echivalent): a. prin preluare: moştenitorii îndreptăţiţi la raport a unor bunuri iau din masa succesorală pe cât

posibil, bunuri (mobile şi/sau imobile) de aceeaşi natură şi calitate cu cele care au format obiectul donaţiei, ţinând seama de cotele succesorale ale fiecăruia, după care restul bunurilor moştenirii se împarte între toţi comoştenitorii;

b. prin imputaţie: se reuneşte fictiv la masa succesorală valoarea bunurilor supuse raportului iar valoarea donaţiei se scade din partea cuvenită moştenitorului obligat la raport → moştenitorul obligat la raport va culege o porţiune care reprezintă diferenţa dintre partea sa succesorală şi valoarea donaţiei;

c. prin bani: dacă valoarea donaţiei să fie mai mare decât valoarea părţii din moştenire cuvenite moştenitorului gratificat iar moştenitorul fie nu renunţă la moştenire, fie este forţat să o accepte, moştenitorul obligat la raport aduce la masa succesorală o sumă de bani ce reprezintă diferenţa dintre valoarea bunului donat şi partea din această valoare ce corespunde cotei sale succesorale.

- realizarea raportului donaţiilor: - fie în cadrul partajului, prin bună învoială: în cadrul procedurii succesorale notariale;

- fie pe cale judecătorească: când între părţi există neînţelegeri, acestea vor fi soluţionate de instanţa de judecată în cadrul acţiunii pentru raportul donaţiilor → - de raportul cerut de unul dintre moştenitori profită şi ceilalţi moştenitori îndreptăţiţi să solicite raportul (excepţie: moştenitorii care au renunţat în mod expres la raport);

- acţiunea pentru raportul donaţiilor: - este o acţiune în realizare şi nu una în constatare, indiferent că raportul se realizează prin

echivalent sau în natură; - are un caracter personal, putând fi intentată exclusiv împotriva moştenitorilor donatari, nu şi

împotriva terţilor în favoarea cărora bunurile donate au fost transmise sau grevate; - are caracter colectiv: acţiunea profită tuturor comoştenitorilor-creditori ai raportului (care nu au

renunţat la raport), chiar dacă a fost promovată numai de către unul dintre aceştia; - poate fi făcută: - fie în cadrul unei acţiuni pentru partaj,

- fie separat (înainte sau ulterior partajului); - se prescrie în termen de 3 ani de la data deschiderii moştenirii.

12.5. RAPORTUL DATORIILOR.

Potrivit dispoziţiilor art. 1158 NCC, „(1) Dacă, la data partajului succesoral, un moştenitor are o datorie certă şi lichidă faţă de moştenire, aceasta se lichidează prin luare mai puţin. (2) Dacă moştenitorul are mai multe datorii faţă de moştenire care nu sunt acoperite cu partea sa din bunurile moştenirii, aceste datorii se sting proporţional prin raport în limita părţii respective. (3) Raportul nu operează în privinţa creanţei pe care un moştenitor o are faţă de moştenire. însă moştenitorul care este



atât creditor, cât şi debitor al moştenirii se poate prevala de compensaţia legală, chiar dacă nu ar fi întrunite condiţiile acesteia. (4) Prin acordul tuturor moştenitorilor, raportul datoriilor se poate realiza şi înainte de partajul succesoral” → Cod civil vizează prin dispoziţiile sale toate datoriile, indiferent de izvorul lor, şi păstrează însă modalitatea de lichidare a datoriilor (prin luare mai puţin), consacrată de reglementarea civilă anterioară, precum şi regula potrivit căreia datoriile se sting proporţional, în limita cotei din moştenire. !!! raportului datoriilor, spre deosebire de raportul donaţiilor, nu îi este aplicabilă scutirea de raport,

întrucât defunctul poate insera în liberalitate iertarea de datorie şi care produce efecte mai puternice decât scutirea de raport.

- în ceea ce priveşte plata creanţelor pe care moştenitorul le are faţă de moştenire, acesta are dreptul de a o cere de la ceilalţi moştenitori, precum orice alt creditor al moştenirii → în privinţa părţii din datorie care îi revine, moştenitorului îi sunt aplicabile dispoziţiile pertinente din materia stingerii obligaţiilor.

- plata datoriilor şi sarcinilor moştenirii se face, în principiu, după efectuarea partajului succesoral. A. Divizibilitatea de drept a pasivului succesoral:

- au obligaţia de plată a datoriilor şi sarcinilor moştenirii, proporţional cu cota succesorală ce îi revine fiecăruia: - moştenitorii universali; - moştenitorii cu titlu universal.

- chiar şi înainte de partajul succesoral, pot cere să fie plătiţi din bunurile aflate în indiviziune, creditorii ale căror creanţe:

- provin din conservarea sau din administrarea bunurilor moştenirii (creditorii acestor creanţe pot solicita şi executarea silită asupra acestor bunuri);

- s-au născut înainte de deschiderea moştenirii. - nu se aplică regula divizării de drept a pasivului succesoral dacă:

a. obligaţia este indivizibilă; b. obligaţia are ca obiect un bun individual determinat ori o prestaţie determinată asupra unui

bun individual; c. obligaţia este garantată cu o ipotecă sau o altă garanţie reală (în limita valorii acelui bun,

moştenitorul care primeşte bunul afectat garanţiei va fi obligat pentru tot, însă participarea sa la restul pasivului moştenirii se reduce corespunzător);

d. unul dintre moştenitori este însărcinat, prin titlu, să execute singur obligaţia (când titlul este reprezentat de testament: scutirea celorlalţi moştenitori constituie o liberalitate ce poate fi supusă reducţiunii).

B. Plata creditorilor: - creditorii personali ai moştenitorilor pot urmări partea acestora din bunurile moştenirii, numai

după efectuarea partajului succesoral; - creditorii personali ai moştenitorilor şi orice persoană ce justifică un interes legitim pot:

a. să ceară partajul în numele debitorului lor (ceilalţi moştenitori pot obţine respingerea acţiunii de partaj introduse de către creditor, plătind datoria în numele şi pe seama moştenitorului debitor);

b. pretinde să fie prezenţi la partajul prin bună învoială; c. să intervină în procesul de partaj.

- în ipoteza în care deşi au cerut să fie prezenţi, partajul s-a realizat în lipsa lor şi fără să fi fost convocaţi, creditorii personali ai moştenitorilor pot solicita revocarea partajului fără a fi obligaţi să dovedească frauda copărtaşilor;

- creditorii moştenirii vor fi plătiţi cu preferinţă faţă de creditorii personali ai moştenitorului din: - bunurile moştenirii atribuite la partaj; - bunurile care iau locul bunurilor moştenirii în patrimoniul moştenitorului.

- în ipoteza în care obiectul legatului nu constă într-un bun individual determinat, dreptul de preferinţă al creditorilor moştenirii este aplicabil şi legatarilor cu titlu particular.

- în ipoteza în care un moştenitor universal sau cu titlu universal, datorită garanţiei reale sau din orice altă cauză, a plătit din datoria comună mai mult decât partea sa, el are un drept de regres împotriva celorlalţi moştenitori pentru partea din datoria comună ce revenea fiecăruia, chiar şi atunci când moştenitorul care a plătit datoria ar fi fost subrogat în drepturile creditorilor;

- în ipoteza în care unul dintre moştenitorii universali sau cu titlu universal este insolvabil, partea lui din pasivul moştenirii se împarte între toţi ceilalţi în proporţie cu cotele succesorale ale fiecăruia;

C. Raportul datoriilor (nu este o simplă plată, ci constituie o lichidare în cadrul împărţelii): - obligaţie de raport constituie readucerea la masa succesorală a:

- bunurilor donate de defunct; - datoriilor pe care anumiţi moştenitori le-au avut faţă de defunct → datoriile moştenitorilor faţă de

succesiune se lichidează prin instituţia raportului în modalitatea luării mai puţin, nu prin plată sau prin dare în plată.

- condiţiile raportului datoriilor: a. să existe mai mulţi moştenitori (comoştenitori), care au acceptat moştenirea; b. comoştenitorul să aibă o datorie faţă de moştenire, moştenire, indiferent care este momentul

(înainte sau după deschiderea moştenirii) şi modul (personal, prin reprezentare sau retransmitere) de dobândire a acesteia;

c. datoriile să fie certe şi lichide, nu însă şi exigibile, întrucât raportul operează o decădere din beneficiul termenului.

- scopul raportului datoriilor: realizarea egalităţii dintre comoştenitorii cărora le revine obligaţia de raport (raportul vizează orice obligaţii, nu numai cele care au ca obiect sume de bani, ci şi cele al



căror obiect este reprezentat de bunuri, indiferent de izvorul lor: contract, fapt juridic licit, răspundere civilă etc.);

- natura juridică a raportului datoriilor: - raportul datoriilor constituie un mod de lichidare a datoriilor, însă nu presupune, neapărat, un

partaj, căci se poate proceda Ia raportarea datoriilor şi în cadrul procedurii notariale, independent de ieşirea din indiviziune a moştenitorilor (prin acordul tuturor moştenitorilor, raportul datoriilor se poate realiza şi înainte de partajul succesoral);

- raportul datoriilor se aplică, nu numai descendenţilor sau soţului supravieţuitor în concurs cu descendenţii, ci tuturor succesorilor universali sau cu titlu universal care vin la împărţeală.

- în ipoteza în care, la data partajului succesoral, un moştenitor are o datorie certă şi lichidă faţă de moştenire, aceasta se lichidează prin luare mai puţin;

- în ipoteza în care un moştenitor are mai multe datorii faţă de moştenire, care nu sunt acoperite cu partea sa din bunurile moştenirii, acestea se sting proporţional prin raport în limita părţii respective;

- în ipoteza în care un moştenitor este atât creditor, cât şi debitor al moştenirii se poate prevala de compensaţia legală, chiar dacă nu ar fi întrunite condiţiile acesteia şi deşi, în principiu, raportul datoriilor nu operează în privinţa creanţei pe care un moştenitor o are faţă de moştenire;

- realizarea raportului datoriilor se face: - regula: după partajul succesoral; - excepţia: înainte de partajul succesoral, prin acordul tuturor moştenitorilor (lichidarea datoriilor

prin raport nu presupune neapărat şi efectuarea partajului.). - avantajele raportul datoriilor pentru comoştenitori:

a. înlătură concursul creditorilor moştenitorului debitor; b. comoştenitorii au dreptul la dobândă pentru datorie, din momentul deschiderii succesiunii; c. raportul este permis şi pentru datoriile neajunse încă la scadenţă (raportul operează şi cu

privire la datoriile neexigibile). - caz practic: defunctul a lăsat trei fiice (A, B şi C) şi bunuri în valoare de 3.000 lei, iar una dintre fiice

(A) era datoare tatălui său cu suma de 300 lei: - suma de 300 lei reprezintă o creanţă succesorală care se divide între cele trei fiice, fiecăreia

revenindu-i câte 1/3 din datorie (100 lei). în acest fel: - fiica A este:

- debitoare pentru 300 lei, din care 200 lei datorându-i lui B şi C; - creditoare pentru 100 lei.

- graţie instituţiei raportului datoria copilului A se va lichida astfel (nu va opera confuziunea de drept comun, astfel că B şi C nu vor suporta concursul celorlalţi creditori şi nici riscul insolvabilităţii fiicei A):

- fie creditoarele (fiicele B şi C), înainte de împărţeală (partaj), vor lua bunuri din masa succesorală până la concurenţa sumei de 200 lei;

- fie creanţa de 3 milioane lei va fi cuprinsă în lotul debitoarei, care, evident, va lua mai puţin din alte bunuri.

- precizări finale: - raportul nu vizează creanţele pe care un moştenitor le-ar avea asupra moştenirii, moştenitorului

nefiindu-i recunoscută de către legiuitor posibilitatea de a încasa creanţa, cu prioritate, din masa succesorală;

- dacă moştenitorul cumulează atât calitatea de creditor, cât şi pe cea de debitor, moştenitorul poate invoca compensaţia legală, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile în care, potrivit dreptului comun, aceasta operează, fiind supus raportului numai eventualul sold debitor;

- dacă moştenitorul debitor are mai multe datorii faţă de moştenire, depăşind ca valoare cota succesorală ce-i revine, acestea se vor stinge proporţional prin raport, în limitele părţii respective, pentru restul moştenitorul-debitor fiind ţinut de obligaţia de plată, în condiţiile dreptului comun.

12.6. DOVADA CALITĂŢII DE MOŞTENITOR.

A. Dovada calităţii de moştenitor prin certificatul de moştenitor: Certificatul de moştenitor este actul eliberat de către notarul public, de la locul deschiderii moştenirii,

în cadrul procedurii succesorale necontencioase, care permite dovedirea calităţii de moştenitor şi a dreptului de proprietate asupra bunurilor succesorale, fiind în acelaşi timp un mijloc de însezinare a moştenitorilor nesezinari. - au calitatea de moştenitori persoanele chemate la succesiune:

- atât în temeiul legii; - cât şi prin testament.

- certificatul de moştenitor, eliberat de notarul public (pe baza încheierii finale, în termen de 20 de zile de la data emiterii acesteia), cuprinde constatări referitoare la:

- patrimoniul succesoral; - numărul, calitatea moştenitorilor şi cotele ce le revin din patrimoniul succesoral (întinderea

drepturilor acestora); - alte menţiuni prevăzute de lege.

- certificatul de moştenitor (nu constituie titlu de proprietate ce ar putea fi opus terţilor) face dovada: - calităţii de moştenitor (legal sau testamentar); - dreptului de proprietate în cota care se cuvine fiecărui moştenitor acceptant asupra bunurilor

din masa succesorală. a. procedura de eliberare a certificatului de moştenitor: este efectuată de notarul public de la locul

deschiderii succesiunii, la cererea oricărui moştenitor (legal sau testamentar).



- regula: după trecerea termenului de opţiune succesorală (1 an de la data deschiderii succesiunii) notarul public competent eliberează certificatul de moştenitor;

- excepţia: înainte de expirarea termenului de acceptare a succesiunii, dacă este neîndoielnic că nu mai sunt şi alte persoane îndreptăţite la succesiune (dacă sunt

cunoscuţi toţi moştenitorii), notarul public competent poate elibera certificatul de moştenitor. !!! procedura succesorală notarială se suspendă, dacă există neînțelegeri între comoștenitori cu

privire la mențiunile făcute în certificate (în absenţa consensului dintre moştenitori, drepturile succesorale ale acestora vor fi determinate de către instanţa de judecată, în cadrul unei proceduri contencioase)→ certificatul de moştenitor (face dovada deplină între moştenitori cu privire la aceste constări - menţiuni - având între ei valoarea unei convenţii) se eliberează doar dacă între comoştenitori nu există neînţelegeri cu privire la menţiunile pe care urmează să le cuprindă, adică:

- patrimoniul succesoral (masa succesorală); - numărul, calitatea moştenitorilor şi cotele ce le revin din patrimoniul succesoral

(întinderea drepturilor acestora); - alte menţiuni prevăzute de lege.

- în ipoteza moştenirilor succesive, notarul public va elibera un singur certificat de moştenitor, specificându-se, pentru fiecare moştenire în parte:

- moştenitorii; - bunurile moştenite.

b. cuprinsul certificatului de moştenitor: - cel care lasă moştenirea, - calitatea moştenitorilor, - activul şi pasivul moştenirii (dacă moştenitorii s-au înţeles asupra modului de onorare a

datoriilor succesiunii, notarul are obligaţia să facă menţiunile respective în certificatul de moştenitor),

- cota care revine fiecărui moştenitor, - data eliberării, - notarul public competent, - domiciliul moştenitorilor, - taxele de timbru etc.

c. funcţiile certificatului de moştenitor: a. certificatului de moştenitor este un mijloc de însezinare: moştenitorii nesezinari dobândesc

trimiterea în posesie - cu efect retroactiv din ziua deschiderii moştenirii - numai prin eliberarea certificatului de moştenitor;

b. certificatului de moştenitor este un instrument probator: face dovada drepturilor dobândite prin moştenire până la anularea sa pe cale judecătorească.

!!! certificatul de moştenitor nu conferă succesibililor calitatea de moştenitori, ci numai constată această calitate.

d. puterea doveditoare a certificatului de moştenitor (nu are putere de lucru judecat): certificatul de moştenitor, până la anularea sa pe cale judecătorească, face deplină dovadă a:

- calităţii de moştenitor de a intra în posesia bunurilor care au aparţinut defunctului, făcând parte din masa succesorală,

- cotei sau bunurilor care revin fiecărui moştenitor (legal sau testamentar). !!! certificatul de moştenitor nu face dovada dreptului de proprietate (nici faţă de moştenitori, nici faţă

de terţi). - puterea doveditoare a certificatului de moştenitor între moştenitori datorită caracterului său

convenţional, acesta face dovada deplină a cuprinsului său împotriva succesorilor, cât timp cât nu s-a invocat un motiv de anulare.

- puterea doveditoare a certificatului de moştenitor faţă de terţi: chiar şi atunci când există un singur moştenitor, certificatul de moştenitor poate face dovadă numai cu privire la calitatea sa de a fi dobândit bunurile ce constituie masa succesorală, nu şi cu privire la componenţa masei succesorale → trecerea unor bunuri în masa succesorală, cu ocazia dezbaterilor în faţa notarului public, nu constituie probă a dreptul de proprietate al moştenitorilor asupra lor → menţiunile privind drepturile moştenitorilor nu au putere probantă împotriva terţilor, astfel că terţii, revendicând drepturi proprii, pot contesta unele menţiuni ale certificatului de moştenitor, precum:

- calitatea de moştenitori a celor înscrişi în certificat; - faptul că cei înscrişi în certificat nu sunt singurii moştenitori ai defunctului; - faptul că unele dintre bunurile menţionate în certificat fac parte din masa succesorală.

- contestarea menţiunilor certificatului de moştenitor: pot cere anularea sa pe cale judecătorească: - terţele persoane care au pretenţii la moştenire; - persoanele care au fost vătămate în drepturile lor ca urmare a menţiunilor făcute în

certificat sau prin eliberarea lui; !!! împotriva celor de mai sus certificatul de moştenitor face dovada drepturilor succesorale până

la proba contrară (cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul acesta face dovadă până la declararea sa ca fals).

- suplimentul de certificat de moştenitor: notarul public, ulterior eliberării certificatului de moştenitor, şi numai cu acordul tuturor moştenitorilor, poate elibera un supliment de certificat, dacă se constată că iniţial nu au fost cuprinse în certificatul toate bunurile succesorale.

- anularea sau declararea nulităţii certificatului de moştenitor: cei care se consideră vătămaţi în drepturile lor prin eliberarea certificatului de moştenitor pot cere instanţei judecătoreşti constatarea sau, după caz, declararea nulităţii acestuia şi stabilirea drepturilor lor.



a. acţiunea în constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor, dacă obiectul său îl constituie fie stabilirea masei succesorale, fie partajul succesoral, sub condiţia acceptării moştenirii în termenul prevăzut de lege, este imprescriptibilă din punct de vedere extinctiv;

b. acţiunea în declararea nulităţii certificatului de moştenitor este prescriptibilă în termenul general de prescripţie extinctivă de 3 ani, care începe să curgă:

- din ziua în care: - violenţa a încetat; - dolul a fost descoperit;

- din ziua când cel îndreptăţit, reprezentantul său legal ori cel chemat de lege să-i încuviinţeze sau să îi autorizeze actele a cunoscut cauza anulării (eroare ori în celelalte cazuri de anulare), însă nu mai târziu de împlinirea a 18 luni din ziua încheierii actului juridic;

- de la data când terţul a cunoscut existenţa cauzei de nulitate, dacă prin lege nu se dispune altfel (cazurile în care nulitatea relativă poate fi invocată de o terţă persoană).

- notarul public mai are competenţa de a elibera şi: a. certificatul de constatare a calităţii de executor testamentar (când testatorul a dispus în acest

sens); b. certificatul de calitate de moştenitor (precede eliberarea certificatului de moştenitor), prin care

este atestată numai calitatea de moştenitor, fără a se face referire la bunurile succesorale → se eliberează în ipoteza în care:

- nu există bunuri succesorale, - în patrimoniul defunctului, există bunuri, însă stabilirea acestora necesită timp.

c. certificatul de vacanţă succesorală (succesiunea este vacantă). B. Dovada calităţii de moştenitor prin alte mijloace de probă:

- în soluţionarea petiţiei de ereditate, certificatul de moştenitor nu este un mijloc de dovadă obligatoriu → calitatea de moştenitor (moştenitor legal, legatar universal sau legatar cu titlu universal)) poate fi probată, şi prin alte mijloace de probă: - în cazul moştenitorilor testamentari, calitatea de moştenitor poate fi dovedită, în cadrul petiţiei

de ereditate, cu testamentul → instanţa de judecată va stabili drepturile succesorale ale moştenitorilor testamentari şi întinderea acestora;

- în cazul moştenitorilor legali, calitatea de moştenitor poate fi dovedită, în cadrul petiţiei de ereditate, prin actele de stare civilă din care rezultă legătura de rudenie cu defunctul sau calitatea de soţ.

- în cadrul petiţiei de ereditate, calitatea de moştenitor, atât în faţa notarului public, cât şi în faţa instanţei civile, mai poate fi dovedită şi prin orice alte mijloace de probă admise de lege, precum: - martori;

- recunoaşterea pârâţilor chemaţi la interogatoriu.



Dacă moştenirea este deferită la doi sau mai mulţi moştenitori cu vocaţie la întreg sau la cote-părţi din aceasta între ei se naşte starea de indiviziune. Indiviziunea se caracterizează prin faptul că fiecare dintre moştenitori, conform vocaţiei sale, are dreptul la o cotă-parte ideală din moştenire. Oricare coindivizar putând solicita oricând partajul iar după partaj, starea de indiviziune este înlăturată chiar şi pentru trecut, moştenitorii cărora li sau atribuit individual bunurile succesorale fiind consideraţi proprietari de la data deschiderii moştenirii.

Principiile regimului juridic al indiviziunii succesorale: fiecare coindivizar are un drept individual, absolut şi exclusiv asupra cotei-părţi ideale ce i se cuvine având ca obiect bunurile din indiviziune; nici unul din coindivizari nu este titular exclusiv asupra vreunui bun sau bunuri indivize privite în materialitatea lor.

Bunurile care compun patrimoniul lăsat de defunct la data deschiderii moştenirii pot fi înlocuite pe parcursul indiviziunii cu alte bunuri: fie prin vânzarea lor contra unui preţ, fie prin schimb, fie prin plata unei indemnizaţii de asigurare în cazul distrugerii unui bun asigurat etc. În temeiul principiului subrogaţiei reale, bunul care înlocuieşte pe cel succesoral va avea situaţia juridică a acestuia, fiind supus la partaj aceloraşi reguli. Toate fructele şi veniturile bunurilor succesorale sporesc masa indiviză, cuvenindu-se coindivizarilor conform cotelor ce le revin fiecăruia din moştenire.

Între deschiderea moştenirii şi partajul succesoral, bunurile făcând parte din indiviziunea succesorală pot cunoaşte variaţii de valoare în plus (prin sporirea valorii lor) sau în minus (prin scăderea valorii lor). Ca efect al principiului potrivit căruia bunurile succesorale se împart după valoarea lor de la data partajului, sporirea sau scăderea valorii bunurilor succesorale profită sau, dimpotrivă, afectează, indiviziunea, fiecare coidivizar suportându-le în raport cu cota-parte ce îi revine din moştenire. Oricare coindivizar poate cere oricând partajul. Coindivizarii pot avea în anumite circumstanţe interesul de a menţine starea de indiviziune, prin convenţii care îi obligă la aceasta, însă pe perioade care nu pot depăşi cinci ani iar acordul între coindivzari trebuie să fie unanim.


1. care sunt condiţiile obligaţiei legale de raport? 2. care este regimul juridic aplicabil indiviziunii succesorale? 3. care sunt funcţiile certificatului de moştenitor?



PARTAJUL DE ASCENDENT

13.1.Introducere.............................................................................................................................. 100 13.2.Competenţe............................................................................................................................. 100 13.3.Noţiunea şi reglementarea partajului de ascendent…................................................ 100 13.4.Condiţiile partajului de ascendent..................................................................................... 100 13.5.Efectele partajului de ascendent....................................................................................... 100 13.6.Ineficacitatea partajului de ascendent............................................................................. 100 13.7.Rezumat - legislaţia anterioară……................................................................................... 100 13.8.Test de evaluare……………………....................................................................................... 100

13.1. INTRODUCERE.

Această unitate de învăţare urmăreşte familiarizarea studenţilor cu aspectele teoretice şi practice ale partajului de ascendent. Astfel, studenţii vor fi introduşi în studiul noţiunii, condiţiilor şi efectelor partajului de ascendent. De asemenea cursanţii vor fi familiarizaţi cu aspectele teoretice şi practice ale ineficacităţii partajului de ascendent.

13.2. COMPETENŢE.


să explice şi să interpreteze regimul juridic al partajului de ascendent.

14.3. NOŢIUNEA ŞI CARACTERELE JURIDICE ALE PARTAJULUI DE ASCENDENT.

Partajul de ascendent este actul juridic prin care ascendentul, printr-un act juridic între vii sau pentru cauză de moarte, împarte în întregime sau parţial bunurile sale între descendenţii săi → ca urmare a împărţelii de ascendent, la moartea ascendentului, moştenirea va trece asupra moştenitorilor săi deja împărţită. - legiuitorul a permis ascendentului să-şi împartă bunurile descendenţilor săi prin partajul de

ascendent, fiind astfel evitată starea de indiviziune în care s-ar găsi descendenţii, ca urmare a culegerii moştenirii legale.

- graţie preîntâmpinării stării de indiviziune între descendenţii defunctului, aceştia vor primi, la data deschiderii moştenirii, prin voinţa ascendentului lor, bunuri materiale şi nu cote-părţi ideale.

- partajul de ascendent este un act juridic mixt având: a. caracteristicile unei liberalităţi făcute de defunct (forma şi în condiţiile de validitate ale donaţiei

sau testamentului), b. caracteristicile unui act de împărţeală având ca scop preîntâmpinarea stării de indiviziune

succesorală. - deosebirile dintre partajul propriu-zis al moştenirii şi partajul de ascendent:

- împărţeala de ascendent este rezultatul exclusiv al voinţei ascendentului; - moştenirea se transmite descendenţilor divizată, nu în stare de indiviziune; - între descendenţi se nasc raporturi de împărţeală, deşi eu sunt străini de actul de împărţeală; - împărţeala de ascendent nu pune capăt unei stări de indiviziune, ci preîntâmpină naşterea unei

asemenea stări între descendenţii lui de cuius, nu îi pune capăt precum în cazul partajului succesoral, prin bună învoială sau pe cale judecătorească.

13.4. CONDIŢIILE PARTAJULUI DE ASCENDENT.

Potrivit art. 1161 alin. (1) Cod civil „Partajul de ascendent se poate realiza prin donaţie sau prin testament, cu respectarea formelor, condiţiilor şi regulilor prevăzute de lege pentru aceste acte juridice”, astfel că partajul de ascendent trebuie să respecte:

- condiţiile de formă ale donaţiei sau testamentului, - condiţiile de fond generale privitoare la capacitate, consimţământ, obiect şi cauză, de asemenea

partajul de ascendent trebuie să întrunească şi unele condiţii specifice, referitoare la subiectele, obiectul şi cerinţele partajului.

A. Condiţii de formă: - partajul realizat în forma unei donaţii, întrucât donaţia este un act autentic, partajul de ascendent

realizat în această formă trebuie să îmbrace, sub sancţiunea nulităţii absolute, această formă iar descendenţii donatari vor trebui să accepte liberalitatea făcută (donaţia reciprocă, dispusă de către soţi în favoarea descendenţilor comuni, este permisă → donaţia reciprocă prin care soţii dispun, în favoarea descendenţilor lor comuni, de bunurile comune fiind donaţie este singura care permite ascendenţilor să-i gratifice cu bunurile comune, pe descendenţii lor);

- partajul realizat în forma unui testament (act juridic solemn), trebuie să îmbrace forma scrisă (trebuie să îmbrace una din formele testamentare prevăzute de lege) şi să respecte interdicţia



testamentului reciproc → nerespectarea acestor condiţii atrage nulitatea absolută a actului de partaj.

B. Condiţii de fond: a. persoanele care pot realiza partajul de ascendent: încă din timpul vieţii, potrivit voinţei lor, pot

împărţi bunurile succesorale, ascendenţii (părinţi, bunici, străbunici etc., adică tatăl şi mama dispunătorului, precum şi ascendenţii ordinari ai acestuia, din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţie) care au capacitatea de a dispune prin liberalităţi (donaţie sau testament) → nu pot realiza o astfel de împărţeală rudele colaterale ale moştenitorilor.

b. persoanele între care se poate realiza partajul de ascendent: persoanele beneficiare ale împărţelii de ascendent sunt fii şi fiicele dispunătorului, precum şi ceilalţi descendenţi ai acestuia (rudenie în linie descendentă fie firească, fie rezultând din căsătorie, fie din afara căsătoriei, fie civilă, rezultând din adopţie), adică partajul de ascendent trebuie realizat în favoarea descendenţilor (copii, nepoţi, strănepoţi etc.) care, la data deschiderii moştenirii:

- au vocaţie concretă la moştenirea ascendentului: nu pot beneficia de partajul de ascendent descendenţii care au numai vocaţie generală la moştenirea ascendentului şi nu vocaţie concretă, fiind îndepărtaţi de către descendenţii aflaţi într-un grad de rudenie preferabil;

- au capacitate succesorală; - nu sunt nedemni.

- partajul de ascendent dispus în favoarea unui descendent predecedat: - dacă un descendent al dispunătorului este predecedat, descendenţii predecedatului vor

beneficia de partea acestuia; - chiar dacă partajul de ascendent nu a avut în vedere un descendent care vine la moştenire

prin reprezentare succesorală, însă a fost cuprins acela pe care îl reprezintă, partajul de ascendent este valabil (nu este lovit de nulitate) → dacă în cadrul partajului de ascendent a fost identificat reprezentatul, neidentificarea reprezentanţilor nu constituie o cauză de nulitate;

!!! în ipoteza în care partajul de ascendent nu cuprinde pe toţi descendenţii care îndeplinesc condiţiile de a veni la moştenire (descendenţii care există în momentul deschiderii moştenirii), fie în nume propriu, fie prin reprezentare succesorală, acesta este sancţionat cu nulitatea absolută → în ipoteza în care un descendent care a fost omis de la împărţeală nu a făcut acte de acceptare expresă sau tacită a moştenirii, acesta nu se poate plânge de neregularitatea partajului de ascendent, întrucât nu mai are niciun drept datorită neacceptării succesiunii.

!!! nu poate beneficia de partajul de ascendent soţul supravieţuitor al defunctului, deşi este moştenitor legal şi rezervatar.

c. obiectul partajului de ascendent: - partajul de ascendent poate viza şi bunurile asupra cărora dispunătorul are un drept de

proprietate comună pe cote-părţi; - partajul de ascendent nu poate viza bunurile asupra cărora dispunătorul are un drept de

proprietate comună în devălmăşie împreună cu alte persoane decât soţul (fiecare soţ poate dispune prin legat de partea ce i s-ar cuveni la încetarea căsătoriei din comunitatea de bunuri).

- partajul de ascendent realizat printr-un testament (testamentul producând efecte de la data deschiderii moştenirii) poate avea ca obiect:

- fie toate bunurile, mobile sau imobile, existente în patrimoniul ascendentului, la data deschiderii moştenirii;

- fie numai o parte din bunurile, mobile sau imobile, existente în patrimoniul ascendentului, la data deschiderii moştenirii.

- bunurile care nu au fost vizate în testament, dacă testatorul nu precizează că obiectul partajului de ascendent este format din toate bunurile sale, inclusiv cele viitoare, se vor moşteni în condiţiile dreptului comun, fiind supuse împărţelii de drept comun.

- partajul de ascendent realizat printr-o donaţie, poate avea ca obiect, sub sancţiunea nulităţii parţiale (donaţia producând efecte de la data încheierii acesteia în forma cerută de lege):

- numai bunurile (mobile sau imobile) prezente ale dispunătorului, adică care există efectiv în patrimoniul său),

- nu şi bunurile viitoare ale dispunătorului. - bunurile care nu au fost cuprinse în donaţia-partaj vor fi dobândite în potrivit regulilor

moştenirii legale. !!! ascendentul-dispunător poate să facă mai multe partaje succesive ale bunurilor sale, atât prin

acte între vii, cât şi pentru cauză de moarte → omisiunea unor bunuri din actul de împărţeală de ascendent permite realizarea unui partaj suplimentar.

C. Cerinţele partajului: a. partajul să fie efectiv, adică diviziunea bunurilor trebuie să vizeze materialitatea acestora, nu în

forma unei cote ideale asupra bunurilor → simpla indicare numai a cotei-părţi care se cuvine descendenţilor nu constituie un partaj de ascendent;

b. partajul să respecte dreptul descendenţilor şi soţului supravieţuitor la rezervă → în cazul încălcării dreptului la rezervă, descendenţii şi soţul supravieţuitor (deşi acesta nu poate beneficia de partajul de ascendent) vor putea să uzeze de acţiunea în reducţiunea liberalităţilor excesive; !!! evident, ascendentul poate favoriza pe unul dintre descendenţii săi, derogând astfel de la

principiul privind egalitatea între comoştenitori, dar numai în limitele cotităţii disponibile. c. partajul să respecte, sub condiţia nulităţii absolute, cerinţele de formă prevăzute de lege pentru

donaţie şi testament.



13.5. EFECTELE PARTAJULUI DE ASCENDENT.

A. Efectele partajului realizat prin donaţie: 1. efectele de dinainte de deschiderea succesiunii: între momentul donaţiei şi momentul

deschiderii succesiunii, se nasc efecte juridice: a. între ascendentul-donator şi descendenţii-donatari, b. între descendenţii-donatari.

a. efectele dintre ascendentul-donator şi descendenţii-donatari: - bunurile care au făcut obiectul împărţelii trec, irevocabil, din patrimoniul ascendentului în cel al

descendentului → donatarii vor primi, de la data încheierii contractului, drepturile care formează obiectul acestuia; !!! descendenţii donatari sunt succesori în drepturi cu titlu particular şi nu sunt ţinuţi pentru datoriile ascendentului lor → excepţie: cazul când donaţia a fost cu sarcina plăţii datoriilor existente în momentul încheierii contractului.

- donatarii pot dispune liber de bunurile dobândite, cu respectarea însă a formelor de publicitate imobiliară pentru cazul imobilelor;

- donaţia este revocabilă pentru neexecutarea sarcinilor şi pentru ingratitudine, în condiţiile dreptului comun;

- creditorii ascendentului pot ataca donaţia prin acţiune revocatorie, în condiţiile dreptului comun;

- valoarea donaţiei va fi reunită fictiv la activul net al moştenirii, pentru determinarea cotităţii disponibile.

b. efectele dintre descendenţii-donatari: prin împărţeala de ascendent iau naştere raporturi între descendenţii-donatari, aceştia având unii faţă de alţii calitatea de copărtaşi (raporturile dintre copărtaşi vor fi guvernate de regulile rezultate din împărţeală), raporturi specifice partajului ce generează următoarele consecinţe: - descendentul evins are acţiune în garanţie împotriva celorlalţi, astfel că pierderea cauzată de

evicţiune sau de viciile ascunse ale bunurilor succesorale va fi suportată de fiecare copartajant, proporţional cu partea cuvenită;

- plata eventualelor sulte este garantată cu un privilegiu asupra bunurilor care formează obiectul donaţiei, iar neplata acestora nu atrage rezoluţiunea convenţiei.

!!! bunurile succesiunii care nu au format obiectul împărţelii de ascendent, adică au fost reţinute de ascendentul dispunător, vor fi transmise descendenţilor în indiviziune şi vor face obiectul unui partaj propriu-zis.

2. efectele de după deschiderea succesiunii: după moartea ascendentului, împărţeala de ascendent devine o împărţeală propriu-zisă, iar descendenţii devin moştenitori (păstrând şi calitatea de donatari → aceştia au dreptul de opţiune succesorală, putând accepta sau refuza moştenirea. a. descendenţii care au acceptat moştenirea şi îndeplinesc condiţiile de a moşteni:

- păstrează fiecare bunurile primite de la defunct prin donaţia-partaj în stare divizată → bunurile care nu au format obiectul partajului-donaţie, vor fi dobândite de către descendenţi, în condiţiile dreptului comun, adică în stare de indiviziune.

- răspund de datoriile şi sarcinile moştenirii, proporţional cu partea cuvenită; - descendentul sau soţul supravieţuitor al dispunătorului a cărui rezervă a fost încălcată prin

partajul de ascendent poate cere reducţiunea loturilor celorlalţi copartajanţi; - descendenţii-donatari nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor primite, întrucât raportarea

acestora ar echivala cu anularea partajului realizat de ascendentul-donator → donaţia-partaj va fi imputată asupra rezervelor succesorale ale descendenţilor şi a soţului supravieţuitor şi, în măsura depăşirii acestora, se va imputa asupra cotităţii disponibile.

b. descendenţii care nu au acceptat moştenirea (renunţători sau nedemni), păstrează bunurile dobândite prin efectul donaţiei, în limitele cotităţii disponibile ce va fi calculată, în raport cu moştenitorii rezervatari care vin efectiv la moştenire.

B. Efectele partajului realizat prin testament: nu produce niciun efect în timpul vieţii testatorului, testamentul fiind un act mortis causa ce poate fi oricând revocat de către ascendentul-testator; - partajul de ascendent realizat prin testament: act de partaj, nu dispoziţie testamentară → la

moartea ascendentului-testator, descendenţii gratificaţi dobândesc bunurile în calitate de moştenitori legali (divizate) şi nu în calitate de legatari cu titlu particular (descendenţii nedevenind moştenitori testamentari);

- descendenţii au două opţiuni → descendenţii vor trebui să accepte sau să renunţe la moştenire, aşa cum a fost împărţită de către ascendentul dispunător, adică:

a. fie să accepte moştenirea, în forma divizată lăsată de către ascendentul-testator; b. fie să renunţe la moştenire, fără să mai primească nimic.

- partajul de ascendent dă naştere unor veritabile raporturi de partaj al moştenirii, astfel încât copărtaşii: - îşi datorează garanţie;

- se bucură de privilegiul imobiliar, în condiţiile dreptului comun. - bunurile dobândite de către ascendent ulterior realizării partajului, vor reveni descendenţilor în

stare de indiviziune; - în ipoteza în care lotul unui descendent nu mai există întrucât, la data deschiderii moştenirii,

bunurile care au format obiectul partajului de ascendent nu mai există în patrimoniul succesoral: copărtaşul rămas fără lot poate cere constatarea nulităţii actului de partaj;

- în ipoteza în care lotul unui descendent a fost doar diminuat, astfel încât nu mai este asigurată rezerva sa succesorală: copărtaşul poate cere reducţiunea loturilor celorlalţi copărtaşi, adică



reîntregirea rezervei prin micşorarea loturilor copărtaşilor avantajaţi (reducerea loturilor realizate cu depăşirea cotităţii disponibile).

13.6. INEFICACITATEA PARTAJULUI DE ASCENDENT.

- ineficacitatea actului juridic desemnează deopotrivă: - nulitatea ca sancţiune a neîndeplinirii cerinţelor de validitate; - sancţiunile posterioare precum rezoluţiunea, revocarea, caducitatea etc.

- cauze de drept comun de ineficacitate a partajului de ascendent: a. nulitatea relativă pentru incapacitatea ascendentului sau vicierea voinţei acestuia prin dol, eroare

sau violenţă; b. nulitatea absolută pentru lipsa formei donaţiilor şi testamentelor, cerută de lege ad validitatem; c. revocarea donaţiei pentru ingratitudine sau neexecutarea sarcinii → neexecutarea sarcinii sau

ingratitudinea va atrage revocarea împărţelii de ascendent, însă numai în ce-l priveşte pe descendentul vinovat;

d. revocarea actului de partaj-donaţie ca efect al promovării de către creditori a unei acţiuni revocatorii în cazul partajului făcut prin donaţie cu scopul fraudării creditorilor.

- cauze speciale de ineficacitate a partajului de ascendent: a. omiterea unui descendent (fii şi fiicele dispunătorului, în viaţă la deschiderea succesiunii, precum

şi descendenţii existenţi ai celor predecedaţi) care îndeplineşte condiţiile de a veni la moştenire, fie în nume propriu, fie prin reprezentare succesorală (sancţiune: nulitate absolută) → dacă partajul de ascendent nu priveşte un descendent care vine la moştenire prin reprezentare succesorală, ci îl priveşte pe cel reprezentat, partajul de ascendent este valabil (condiţia cuprinderii tuturor descendenţilor este îndeplinită şi în cazul „partajului în care nu a fost inclus un descendent care vine la moştenire prin reprezentare succesorală, însă a fost cuprins acela pe care îl reprezintă”). - în ipoteza în care un descendent a fost omis de la partaj, însă nu a făcut acte de acceptare

tacită sau expresă a moştenirii, acesta nu mai poate ataca împărţeala de ascendent, deoarece a devenit străin de moştenire, astfel că simpla omisiune a unui descendent nu este suficientă pentru constatarea nulităţii partajului, ci descendentul omis de la partaj trebuie să aibă vocaţie succesorală utilă la data deschiderii moştenirii, adică să o fi acceptat.

b. încălcarea rezervei succesorale a descendenţilor sau a soţului supravieţuitor (sancţiune: reducţiunea liberalităţii excesive) → acţiunea în reducţiune pentru diminuarea rezervei numai împotriva descendenţilor care au fost avantajaţi (supusă termenului general de prescripţie), are rol de rectificare a împărţelii, adică de reîntregire a rezervei prin micşorarea loturilor copărtaşilor avantajaţi (reducerea loturilor realizate cu depăşirea cotităţii disponibile), dacă prin împărţeala de ascendent s-a încălcat rezerva unui copărtaş.

!!! descendenţii se vor garanta reciproc pentru evicţiune (garanţie ce există la orice fel de împărţeală), indiferent dacă partajul a fost făcut prin donaţie sau prin testament.



Împărţeala (partajul) de ascendent este actul prin care tatăl sau mama ori alt ascendent face în avans, în timpul vieţii, repartizarea bunurilor sale între copiii sau descendenţii lui. Partajul de ascendent se poate realiza: prin donaţie (donaţie-partaj), adică printr-un contract, act juridic între vii de formaţie bilaterală, prin testament (testament-partaj), adică printr-un act juridic unilateral mortis causa.

Donaţia-partaj este un contract (act juridic între vii) prin care un ascendent dispune irevocabil cu titlu gratuit în timpul vieţii de toate sau o parte din bunurile sale prezente în favoarea tuturor copiilor sau descendenţilor săi în considerarea drepturilor succesorale ale acestora, realizând un partaj anticipat între aceştia. Pot face donaţii-partaj doar tatăl, mama şi ceilalţi ascendenţi, iar beneficiari ai donaţiei-partaj nu pot fi decât copiii sau ceilalţi descendenţi ai dispunătorului. Donaţia-partaj este destinată să înlocuiască partajul care ar fi trebuit făcut după decesul ascendentului. Donaţia-partaj care nu cuprinde pe toţi descendenţii cu vocaţie utilă la moştenire la momentul deschiderii acesteia este nulă. Donaţia-partaj poate avea ca obiect doar bunurile asupra cărora ascendentul dispunător este unic proprietar la momentul încheierii actului, iar nu şi bunurile viitoare. Împărţeala poate avea ca obiect toate bunurile dispunătorului sau doar o parte.

Partajul de ascendent realizat prin testament este un act juridic unilateral mortis causa, revocabil, prin care un ascendent face între copiii săi distribuirea şi partajul bunurilor pe care le va lăsa la moartea sa. Partajul de ascendent realizat prin testament se deosebeşte de testamentul obişnuit în privinţa conţinutului său întrucât menirea lui principală este de a repartiza bunurile ascendentului între descendenţii săi care vin la moştenire în temeiul vocaţiei lor legale. Partajul de ascendent realizat prin testament nu produce efecte decât la data deschiderii moştenirii, până la acest moment putând oricând fi revocat sau modificat de dispunător. După decesul testatorului, descendenţii defunctului culeg succesiunea cu titlu de moştenire legală. În privinţa moştenirii care formează obiectul partajul de ascendent realizat prin testament, descendenţii sau acceptă moştenirea şi se supun voinţei defunctului în privinţa partajului, sau renunţă la moştenire şi nu primesc nimic din aceasta.


1. care sunt persoanele între care se poate realiza partajul de ascendent? 2. care sunt efectele partajului de ascendent realizat prin donaţie? 3. care sunt cauzele speciale de ineficacitate a partajului de ascendent?

Documents

Drept Civil Succesiuni note de curs