Drept International Privat PARTEA SPECIALA

7/25/2019 Drept International Privat PARTEA SPECIALA

http://slidepdf.com/reader/full/drept-international-privat-partea-speciala 1/274

PARTEA SPECIALĂ



TITLUL I PERSOANA FIZICĂ Şl PERSOANA JURIDICĂ

ÎN DREPTUL INTERNATIONAL PRIVAT»

CAPITOLUL IPERSOANA FIZICĂ ÎN DREPTUL

INTERNATIONAL PRIVAT 2829

Societatea contemporană creează condiţii variate de intensificare arelaţiilor internaţionale, raporturile juridice între persoanele fizice sauîntre persoanele fizice şi persoanele juridice dobândind o amplificare şio complexitate tot mai vastă.

Persoana fizică este omniprezentă în societate prin participarea laviaţa juridică, bazându-se pe un statut legal.

Deşi materia obligaţiilor constituie cheia de boltă a edificiuluidreptului privat, totuşi, se impune să recunoaştem că această materiese întemeiază nemijlocit pe situaţia juridică a persoanelor fizice.Această evidenţiere reflectă importanţa problematicii privitoare lapersoanele fizice atât pe plan intern, cât şi pe plan internaţional.

Persoana fizică constituie un subiect de drept universal, având posibi

litatea de a participa la cele mai variate raporturi juridice, având în vederecă oamenii intră în aceste raporturi urmărind realizarea unor scopuripersonale sau a unor obligaţii impuse de dispoziţia normelor juridice.

Relaţiile politice, economice, tehnico-ştiinţifice, culturale,umanitare, militare şi de altă natură care se stabilesc între state îşigăsesc expresia atât în raporturi juridice dintre state, ca subiecte dedrept internaţional public, cât şi în raporturi dintre persoane fizice şipersoane juridice, aparţinând acestor state. în aceste condiţii,

activitatea persoanelor fizice se desfăşoară nu numai în cadrul intern alfiecărui stat, ci şi în cadrul vieţii internaţionale, ceea ce înseamnănaşterea unor raporturi juridice cu element de extraneitate.

282 în cuprinsul acestui capitol persoana fizică va fi analizată prin prisma regimului juridic alstrăinului. în ceea ce priveşte aspectele ce ţin de conflictele de legi, acestea vor fi examinate încuprinsul Titlului II



Secţiunea l-a ASPECTE GENERALE PRIVIND CONDIŢIA JURIDICĂ

A STRĂINULUI PERSOANĂ FIZICĂ

1. NOŢIUNEA DE STRĂIN - PERSOANĂ FIZICĂi

în doctrină şi practică, noţiunea de străin desemnează oricepersoană care, aflată pe teritoriul unui stat, posedă cetăţenia altui stat.

în prezent nu există o definiţie unanim recunoscută a noţiunii destrăin, având în vedere că legislaţiile naţionale în materie conţinprevederi diverse privind această noţiune 8̂3, cu toate că pe plan

internaţional au existat tentative de definire a acesteia284.O definiţie comună a noţiunii de străin există în dreptul comunitareuropean, în care pentru prima dată statele membre ale AcorduluiShengen din 14 iunie 1985 au stabilit în art.1 al Convenţiei de Aplicarea Acordului, semnată la 19 iunie 1990, că prin străin se înţelege oricepersoană alta decât cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene.

283 De exemplu, Legea nr.200 din 16.07.2010 privind regimul străinilor în R.Moldova prevede înart.3 că străin este persoana care nu deţine cetăţenia R.Moldova sau care este apatrid. înRomânia. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.194/2002 privind regimul străinilor prevede înart.2 lit.(a), că prin străin se înţelege persoana care nu are cetăţenia română. în Austria. Legeanr.838/1992 privind regimul străinilor defineşte străinul ca o persoană care nu are cetpţeniaaustriacă. în Italia. Legea nr.39/1990 privind regimul juridic al străinilor defineşte noţiunea destrăini ca persoane care au altă cetăţenie decât cea italiană. în Germania, Legea străinilor din1990 stabileşte în art.1 alin.(2) că au statutul de străin acele persoane fizice care nu suntgermani în sensul art.166 din Constituţie, iar conform acesteia sunt consideraţi germanipersoanele care deţin cetăţenia germană, precum şi refugiaţii de origine etnică germană, soţiiacestora şi descendenţii lor, care s-au stabilit şi au fost primiţi pe teritoriul statului german. înIsrael, pentru a face distincţia între noţiunea de străin şi evreu, Legea Returnării nr.57/10/1950

prevede în art.48, că prin noţiunea de „evreu” se înţelege persoana care s-a născut din mamăevreică sau cel care s-a convertit la iudaism şi nu este membru al altei religii. în F ranţa.Ordonanţa nr45-2658 din 2.11.1945 (modificată prin numeroase acte normative, dintre care ceamai importantă este Legea nr.92-190 din 26.02.1992) prevede în art.1 că sunt consideraţi străini,

în înţelesul ordonanţei, toate persoanele, care nu au naţionalitate franceză, fie că au naţionalitatestrăină, fie că nu au nici o naţionalitate. în Statele Unite ale Americii. Legea imigrării din 1990(IMMACT 90) defineşte noţiune de străin ca persoana care nu este cetăţean sau naţional al SUA,precizându-se că această definiţie se referă la toţi cetăţenii străini din SUA, indiferent dacăşederea acestora este permanentă sau temporară. Totodată, legea americană defineştenoţiunea de imigrant ca fiind un străin care intră în SUA, pentru a locui permanent, iar prinnoţiunea de neimigrant (nonimmigrant) se înţelege străinul care intră în SUA pentru şederetemporară. De altfel, toate aceste trei definiţii se regăsesc şi în legislaţiile ţărilor care aparţin

sistemului common law (Australia, Canada, Marea Britania, Noua Zelandă).284 Institutul de Drept Internaţional în cadrul sesiunii din 1892 de la Geneva a elaborat o rezoluţie în art.1 al căreia era prevăzut că sunt consideraţi străini persoanele care nu au un drept denaţionalitate într-un stat, însă fără a se distinge dacă acestea erau în trecere, aveau domiciliusau reşedinţă şi dacă aveau calitatea de refugiat Annuaire, IDI, ed.1928, voi.III, p.220)



în unele legislaţii există şi noţiunea de „imigrant” sau „persoană deorigine străină”. în doctrina franceză se face distincţia între „străin” şi„imigrant”, precum şi între „străin” şi „persoană de origine străină”.

Astfel, imigrantul se consideră persoana care, nefiind născută înFranţa, s-a stabilit ulterior în această ţară, acesta neconsiderându-se în absolut toate cazurile străin, deoarece există posibilitatea dobândirii în timp a naţionalităţii franceze. Totodată, francezii născuţi înstrăinătate care ulterior se repatriază, nu sunt consideraţi imigranţi.Persoanele de origine străină sunt considerate cele născute în Franţadin părinţi imigranţi.

Străinul care se află pe teritoriul unui stat poate avea statut deapatrid, refugiat sau persoană strămutată.

în legislaţia mai multor state, regimul de drepturi şi obligaţiirecunoscute străinilor este atribuit şi apatrizilor. în R.Moldova apatriduleste asimilat cu cetăţeanul străin, aceasta rezultând din prevederileart.3 din Legea nr.200 privind regimul străinilor în RepublicaMoldova285, care stabileşte că străin se consideră persoana care nudeţine cetăţenia R.Moldova sau care este apatrid.

Totodată, există deosebiri între cetăţeanul străin şi apatrid286:• expulzarea se referă numai la cetăţenii străini, apatrizii cu domiciliul

sau reşedinţa într-un stat nu pot fi expulzaţi;• statutul personal al apatridului este supus legii domiciliului, iar înlipsa acestuia, legii reşedinţei;• dovada cetăţeniei şi identităţii sunt supuse unor reglementări

proprii;.• cetăţenii străini beneficiază de acordurile încheiate cu statul

respectiv;• cetăţenii străini se bucură de protecţie diplomatică şi consulară.

Refugiatul este persoana care, în urma unor temeri justificate de a

fi persecutată pe motive de rasă, religie, naţionalitate, apartenenţă laun anumit grup social sau opinie politică, se află în afara ţării a căreicetăţenie o are şi care nu poate sau, datorită acestei temeri, nudoreşte protecţia acestei ţări; sau care neavând nici o cetăţenie şigăsinfu-se în afara ţării de origine nu doreşte să revină în această ţară.Această definiţie este preluată în toate legislaţiile statelor care auaderat la Convenţia de la Geneva din 28.07.1951 (în vigoare din

285 Monitorul Oficial nr.179-181, 2010286 A se vedea Ion P.Filipescu, Andrei I.Filipescu, Drept Internaţional Privat, Editura Actami,Bucureşti, 2002, p.218; Petre Catrinciuc, Regimul juridic al străinilor, Editura C.H.Beck,Bucureşti, 2007, p.4; Statutul apatrizilor este reglementat de Convenţia de la New York din28.09.1954



22.04.1954) privind statutul refugiaţilor şi la Protocolul privind statutulrefugiaţilor de la New York din 31.01.1967 (în vigoare din 4.10.1967)287

Persoanele strămutate se consideră cetăţenii unor state care au

fost deportaţi din ţările lor, cu forţa, în alte state.Noţiunea de străin se conturează mai reuşit prin comparare cunoţiunea de cetăţean, adică cu persoana care beneficiază decetăţenie. în dreptul internaţional cetăţenia este privită nu numai subaspectul apartenenţei persoanei la un stat determinat, ci şi a menţineriiacestei legătură şi în situaţia când persoana se află pe teritoriul altuistat sau într-o zonă nesupusă suveranităţii altui stat, precum şi adrepturilor statelor de a proteja, pe cale diplomatică, cetăţenii proprii

aflaţi în străinătate. Cetăţenia este o legătură politico-juridică cucaracter de permanenţă relativă care se realizează între o persoanăfizică şi un stat288. Astfel, atunci când o persoană nu are cetăţenia unuianumit stat, aceasta se consideră ca probă a situaţiei sale de străin.

2. CONDIŢIA J URIDICĂ A STRĂINULUI)

Noţiunea de condiţie juridică a străinului sau regim juridic alstrăinului comportă două accepţiuni: lato sensu, condiţia juridică astrăinului se referă atât la persoanele fizice, cât şi la persoanele

juridice; stricto sensu - numai la persoanele fizice.Condiţia juridică a străinului reprezintă totalitatea normelor juridice

prin care se determină drepturile şi obligaţiile străinului într-o anumităţară. Această condiţie interesează capacitatea de folosinţă a străinului.Condiţia juridică a străinului este determinată de legea statului în care

acesta se găseşte sau cu jurisdicţia căruia are legături. Totodată, trebuie remarcat că, deşi condiţia juridică a străinului areun caracter unilateral, în sensul că este stabilită de statul de reşedinţăa străinului, nu exclude încheierea de convenţii internaţionale privindregimul juridic al străinilor prin care i se conferă un caracter bilateral.

Stabilirea regimului juridic al străinului de către statul pe teritoriulcăruia se află se poate manifesta, pe de o parte, prin acordarea unuistatut juridic corespunzător intereselor proprii, iar pe de altă parte, prin

asigurarea unui regim cât mai apropiat de cel al propriilor cetăţeni.

287R.Moldova a aderat la acestea prin Legea nr.677 din 23.11.2001288J P Niboyet Traite de Droit International Prive Français Sirey Paris 1947 p 77



3. RELAŢIA ÎNTRE CONDIŢIA J URIDICĂ A STRĂINULUI Şl CONFLICTUL DE LEGI

Relaţia condiţiei juridice a străinului cu conflictul de legi semanifestă prin faptul că numai în măsura în care străinului i serecunoaşte un anumit drept se poate pune problema conflictului delegi. Astfel, datorită acestei interdependenţe, studiul condiţiei juridice astrăinului se face în cadrul dreptului internaţional privat289.

Legătura între condiţia juridică a străinului şi conflictul de legiprezintă următoarele consecinţe:

• Referitor la ordinea în care se invocăProblema privind condiţia juridică a străinului are o invocare

prealabilă conflictului de legi. Astfel, numai în cazul recunoaşterii unui

anumit drept se pune problema determinării legii aplicabile raportului juridic de drept internaţional privat.

• Referitor la legea aplicabilă în temeiul suveranităţii sale, orice stat este în drept să

reglementeze intrarea, şederea şi ieşirea străinilor de pe teritoriul său,precum şi stabilirea drepturilor şi obligaţiilor acestora. Astfel, conţinutulcapacităţii de folosinţă a străinilor este determinat de statul pe teritoriulcăruia se află străinii, iar nu de statul căruia aceştea aparţin princetăţenie. Acest drept al statelor nu exclude posibilitatea încheierii unor

convenţii internaţionale privind condiţia juridică a străinilor.

4. DELIMITAREA DINTRE CONDIŢIA J URIDICĂ A STRĂINULUI Şl CONFLICTUL DE LEGI

Raporturile juridice la care participă străinii persoane fizice, caddeopotrivă sub incidenţa conflictului de legi, cât şi a dispoziţiilor care,

în ansamblul lor, alcătuiesc regimul străinilor. întrucât cele două materiiale dreptului intrenaţional privat îşi conjugă acţiunea spre a stabilidrepturile care pot aparţine şi obligaţiile ce incumbă străinilor, se ridică

în mod firesc problema dacă ele prezintă sau nu un obiect dereglementare distinct.

Pe lângă interesul teoretic, de a preciza domeniile pe care le reglementează condiţia juridică a străinului şi conflictul de legi, delimitarea

între aceste materii prezintă şi o importanţă practică. Astfel, în timp ce

289Totodată, condiţia juridică a străinului are legătură şi cu conflictul de jurisdicţii, manifestându-

se de exemplu în materia capacităţii procesuale a străinului, fapt care, deasemenea justificăincluderea acesteia în domeniul dreptului internaţional privat



regimul juridic al străinului implică în toate cazurile aplicarea legislaţieiforului, conflictul de legi poate supune raportul juridic cu element deextraneitate fie legislaţiei proprii, fie unui sistem de drept străin.

Deosebirea existentă între regimul juridic al străinului şi conflictulde legi ţine de natura, metoda şi obiectul reglementărilor acestormaterii ale dreptului internaţional privat.

• Din punct de vedere al reglementărilorRegimul juridic al străinului are un accentuat substrat politic290, pe

când în dreptul conflictual primează tehnica juridică.Spre deosebire de regimul străinilor, conflictul de legi pune o

problemă de selecţie între mai multe legislaţii virtual aplicabile uneisituaţii concrete în care există un raport de-drept internaţional privat.

Opţiunea care se realizează prin intermediul punctelor de legătură(cetăţenia, domiciliul, reşedinţa, etc.) implică utilizarea unor procedeede tehnică juridică, puse în acţiune cu concursul normelorconflictuale291.

• Din punct de vedere al metodei de reglementareRegimul juridic al străinilor reprezintă un ansamblu de norme

materiale, pe când dreptului conflictual îi sunt specifice normeleconflictuale.

• Din punct de vedere al obiectului reglementărilorConflictul de legi se limitează la raporturile juridice de drept privatcu element de extraneitate, pe când regimul juridic al străinilorcuprinde o sferă mai largă, obiectul căruia include în plus raporturi dedrept administrativ şi constituţional (intrarea, şederea şi ieşirea din ţarăastrăinilor).

în general, se consideră292 că regimul juridic al străinilor interesează capacitatea de folosinţă, iar conflictul de legi intereseazăcapacitatea de exerciţiu a acestora. Astfel, pentru evitarea unor

eventuale confuzii, este indicat să se folosească noţiunea decapacitate de folosinţă privind persoana fizică numai când aceastaeste considerată în raport cu legea ţării căreia aparţine prin cetăţeniesau domiciliu, iar pentru capacitatea de folosinţă considerată dinpunctul de vedere al legii unde persoana se află în calitate de străin, săse folosească formularea „drepturile şi obligaţiile acordate străinilor”.

290 J .P .Niboyet, op.cit., p.3291 Se apreciază că regimul juridic al străinilor se opune conflictelor de legi, în sens cî ţine depolitica juridică şi nu te tehnica juridică. în acest sens, a se vedea Paul Lerebours-P igeonniere,

Yvon Loussouarn, Droit International Prive, Dalloz, Paris, 1962, p.17292 Henri Batiffol, Paul Lagarde, Droit International Prive, Tome I, Librairie Generale de Droit et de J urisprudence, Paris, 1993, p.180





putea să le acorde în viitor unui stat terţ. Clauza se aplică în domeniileindicate de convenţia respectivă (de exemplu, condiţia juridică apersoanelor, comerţul, navigaţia, etc.).

Clauza naţiunii celei mai favorizate ca şi regimul naţional nu sereferă la conţinutul efectiv al drepturilor, ci vizează o egalitateabstractă, dar elementul de comparaţie nu mai este cetăţeanul, cistrăinul dintr-un stat terţ care se bucură de tratamentul cel maifavorizat din acest punct de vedere.

Regimul clauzei naţiunii celei mai favorizate se practică în douămoduri:a) în mod necondiţionat (fără compensare), obligând fiecare parte să

extindă asupra celeilalte părţi toate avantajele, drepturile, înlesnirilesau privilegiile acordate sau care ar urma să fie acordate unui stat terţ.b) în mod condiţionat (cu compensare), în care toate avantajele,

drepturile, înlesnirile şi privilegiile acordate sau -care ar urma să fieacordate unei terţe ţări se vor extinde asupra celeilalte părţicontractante doar în compensare295.

în practică se pot întâlni şi situaţii în care clauza este limitată sauasupra ei acţionează rezerve. Limitele există în condiţiile în care clauzanu poate fi aplicată pentru că nu se adaptează complexităţii unorsituaţii juridice sau când anumite interese esenţiale determinăneinserarea clauzei în textul acordului. Rezervele privesc protejareaanumitor situaţii preferenţiale şi punerea acestora la adăpost faţă depretenţiile terţilor (zone ale liberului schimb, uniuni vamale, trafic defrontieră, etc.)296.• Regimul special

Acest regim presupune că prin lege sau acorduri internaţionale,străinilor li se pot recunoaşte orice alte drepturi decât cele civile şi

fundamentale.Drepturile recunoscute străinilor prin legi sau convenţii

internaţionale sunt individualizate prin enumerarea lor. Aceastămodalitate se practică în tratatele de asistenţă juridică, acordurile deprevederi sociale sau convenţiile de cooperare.

295 Forma condiţionată a fost aplicată frecvent până la mijlocul sec.XIX, în prezent utilizându-seforma necondiţionată, deoarece favorizează dezvoltarea economică şi cooperarea între state296A se vedea Petre Catrinciuc, op.cit., p.10



Secţiunea a ll-a

REGIMUL JURIDIC AL STRĂINILOR

ÎN R.MOLDOVA

în R.Moldova condiţia juridică a străinilor este reglementată prinLegea nr.200 din 16.07.2010 privind regimul străinilor în R.Moldova297

1. INTRAREA STRĂINILOR ÎN R.MOLDOVA

Intrarea străinilor pe teritoriul R.Moldova se face prin orice punctde trecere a frontierei de stat deschis traficului internaţional. Străinii pot

trece frontiera de stat a R.Moldova şi prin alte locuri, în condiţiilestabilite de tratate internaţionale la care R.Moldova este parte.

Potrivit art.6 alin.(1) din Legea nr.200 din 16.07.2010, intrarea peteritoriul R.Moldova este permisă străinilor, care întrunesc următoarelecondiţii:a) posedă un document valabil de trecere a frontierei de stat, recu

noscut sau acceptat de R.Moldova, dacă prin tratatele internaţionale lacare R.Moldova este parte nu se prevede altfel;b) posedă viză acordată în condiţiile prezentei legi sau, după caz,

permis de şedere valabil, dacă prin tratatele internaţionale la careR.Moldova este parte nu s-a stabilit altfel;c) prezintă documente care justifică scopul intrării şi fac dovada

existenţei unor mijloace corespunzătoare atât pentru întreţinerea peperioada şederii, cât şi pentru întoarcere în ţara de origine sau pentrutranzit către un alt stat în care există siguranţa că li se va permiteintrarea;d) prezintă garanţii că li se va permite intrarea pe teritoriul statului de

destinaţie sau că vor părăsi teritoriul R.Moldova, în cazul străinilor aflaţi

în tranzit;e) nu sunt incluşi în categoria străinilor împotriva cărora s-a instituit

măsura interdicţiei de intrare în R.Moldova conform art.9, sau care aufost declaraţi indezirabili conform art.55;f) nu prezintă pericol pentru securitatea naţională, ordinea şi

sănătatea publică.Condiţiile de intrare şi de şedere pe teritoriul R.Moldova nu se

aplică totuşi străinilor care staţionează în zonele de tranzit internaţionalale aeroporturilor, în zonele de tranzit de la frontiera de stat sau în

297 Monitorul Oficial nr. 179-181, 2010



centre de cazare cu regim de zonă de tranzit ori pe ambarcaţiuniancorate în porturi fluviale.

Intrarea străinilor pe teritoriul R.Moldova poate fi refuzată în unelesituaţii.

Astfel, potrivit art.8 alin.(1) din Legea nr.200, străinilor nu li sepermite intrarea în următoarele cazuri:a) nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de art.6 alin.(1);b) organizaţiile internaţionale al căror membru este R.Moldova sau

autorităţile publice care desfăşoară activităţi de combatere aterorismului semnalează că aceştea finanţează, pregătesc, sprijină înorice mod sau comit acte de terorism;c) există indicii că fac parte din grupuri criminale organizare cu

caracter internaţional sau că sprijină în orice mod activitatea acestorgrupuri;d) există indicii să se presupună că au săvârşit sau că au participat la

săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii ori a unor crime derăzboi, ori a unor crime contra umanităţii, prevăzute în tratateleinternaţionale la care R.Moldova este parte;e) au prezentat informaţii false la perfectarea documentelor de intrare

în R.Moldova;f) au încălcat regimul frontierei de stat şi regimul punctului de trecere

a frontierei de stat;g) au săvârşit infracţiuni în perioada unor alte şederi în R.Moldova ori

în străinătate împotriva statului sau a unui cetăţean al R.Moldova şi auantecedente penale nestinse;h) au introdus sau au încercat să introducă ilegal în R.Moldova alţi

străini, ori sunt implicaţi în traficul de fiinţe umane;i) au încălcat anterior, în mod nejustificat, scopul declarat la

obţinerea vizei sau la intrarea pe teritoriul R.Moldova.Autorităţile publice sau instituţiile care deţin date şi informaţii cu

privire la existenţa unor situaţii de natura celor indicate în alin.(1) auobligaţia să informeze organele abilitate în domeniu.

Măsura nepermiterii intrării în R:Moldova a străinului va fi motivatăde organul de control al frontierei de stat şi va fi comunicată persoanei

în cauză, faptul consemnându-se în Sistemul informaţional integratautomatizat în domeniul migraţiei şi al azilului. Decizia privind aplicareamăsurii nepermiterii intrării în R.Moldova poate fi contestată înconformitate cu legislaţia în vigoare.

Străinul căruia nu i se permite intrarea în R.Moldova este obligatsă părărsească imediat punctul de trecere a frontierei de stat către ţarade origine sau către orice altă destinaţie pe care o doreşte, cu excepţiateritoriului R.Moldova.



în cazul în care părăsirea imediată a punctului de trecere afrontierei de stat pentru condiţiile stabilite de alin.(1) nu este posibilă,organul abilitat va dispune cazarea într-un loc amenajat în acest scop,până la încetarea motivelor care fac imposibilă plecarea acestuia, darnu mai mult de 24 de ore de la data cazării. în cazul în care motivelecare fac imposibilă plecarea nu înceteaza în 24 de ore de la datacazării, străinul va fi predat autorităţii competente pentru străini învederea îndepărtării de pe teritoriul R.Moldova, îm condiţiile legii.

Regimul acordării vizelor este reglementat în Capitolul III din Legeanr.200. Potrivit art. 14, viza dă titularului dreptul de a intra pe teritoriulR.Moldova numai dacă, la momentul prezentării acestuia la punctul detrecere a frontierei de stat, organul de control al frontierei de stat

constată că nu există nici unul din motivele de nepermitere a intrării înR.Moldova stabilite de art.8 alin.(1).Străinii care intră în R.Moldova pot rămâne pe teritoriul ei numai în

perioada stabilită de viză, cu excepţia cazurilor când li s-a acordatdrept de şedere provizorie sau de şedere permanentă.

Dacă tratatele internaţionale sau actele normative prin care sedesfiinţează unilateral regimul de vize nu este prevăzută perioadapentru care vizele sunt desfiinţate, străinilor care nu au obligaţiaobţinerii vizei pentru a intra în R.Molodva li se permite accesul pe

teritoriul ei. Aceştea pot să rămână pentru o şedere neântreruptă saupentru mai multe şederi a căror durată nu va depăşi 90 de zile îndecursul a 6 luni de la data primei intrări în ţară.

Viza se acordă în funcţie de scopul declarat şi poate fi:a) viză de tranzit aeroportuar, identificată prin simbolul de tip „A”;b) viză de tranzit, identificată prin simbolul de tip „B”;c) viză de scurtă şedere, identificată prin simbolul de tip „C”;d) viză de lungă şedere, identificată prin simmolul de tip „D”.

Viza se acordă străinilor de către misiunile diplomatice şi oficiileconsulare ale R.Moldova. în situaţii de excepţie prevăzute de art.21,viza poate fi acordată şi la punctele de trecere a frontierei de stat decătre autoritatea competentă pentru străini. în acest sens, art.21stabileşte care sunt situţiile de excepţie:a) în caz de urgenţă, determinată de dezastre, calamităţi naturale

sau de accidente;b) în caz de deces sau de îmbolnăvire gravă, confirmate prin prin

documente, a rudelor de pe teritoriul R.Moldova;

c) în cazul echipajelor şi pasagerilor navelor sau aeronavelor aflate însituaţii deosebite, nevoite să acosteze ori să aterizeze ca urmare aunor defecţiuni, intemperii sau a pericolului de atac terorist.



Aceste vize de excepţie se pot acorda pentru perioade care să nudepăşească 10 zile, în cazul vizei de scurtă şedere şi 5 zile, în cazulvizei de tranzit.

în ceea ce priveşte condiţiile de valabilitate a documentelor de trecere a frontierei de stat, art.22 prevede că documentul de trecere afrontierei de stat este valabil cel puţin 3 luni de la data intrării. Valabilitatea documentului de trecere a frontierei de stat în care urmează săfie aplicată viza trebuie să depăşească valabilitatea vizei solicitate cucel puţin 3 luni, iar în situaţiile de excepţie prevăzute de art.21 alin.(1),se permite intrarea în R.Moldova în baza unui document de trecere afrontierei de stat valabil mai puţin de 3 luni de la data intrării.

Misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale R.Moldova au dreptul

să refuze eliberarea vizei către străini în următoarele cazuri prevăzutede art.24:a) străinii nu îndeplinesc condiţiile de intrate în R.Moldova prevăzute

la art.6 alin.(1) lit.a), c), d), e) şi f);b) există motive de nepermitere prevăzute la art.8 alin.(1) lit.b)-i);c) lipsa invitaţiei în original.

2. ŞEDEREA STRĂINILOR ÎN R.MOLDOVA

Dreptul de şedere, în sensul Legii nr.200, are două forme:provizorie şi permanentă.

Referitor la condiţiile pentru acordarea dreptului de şedereprovizorie, art.31 prevede că străinul poate solicita autorităţiicompetente pentru străini acordarea dreptului de şedere provizorie înR.Moldova în baza unei vize de lungă şedere în scopul pentru care a

fost eliberată.Dreptul de şedere provizorie poate fi acordat:a) pentru imigrare la muncă;b) pentru studii;c) pentru reântregirea familiei;d) pentru activităţi umanitare, de voluntariat sau religioase;e) pentru tratament medical de lungă durată, balneosanatorial şi de

recuperare;e’) pentru protecţia victimelor traficului de fiinţe umane;

f) pentru alte scopuri, în care activitatea străinului nu contravinelegislaţiei R.Moldova sau prezenţa lui pe teritoriul R.Moldova estenecesară în interes public sau de securitate naţională.g) investitorilor străini.



Pentru acordarea dreptului de şedere provizorie, străinul trebuie săadreseze autorităţii competente pentru străini, cu cel puţin 30 de zilecalendaristice anterior expirării termenului pentru care i s-a acordatdreptul de aflare, o cerere în acest sens.

Această cerere de acordare a dreptului de şedere provizorietrebuie să fie însoţită de documentul în original şi în copie, în temeiulcăruia i s-a permis trecerea frontierei de stat, de certificatul medical,din care să rezulte că nu suferă de boli care pot pune în pericolsănătatea publică, de dovada spaţiului de locuit, a asigurării medicaleşi a mijloacelor de întreţinere, de cazierul judiciar din ţara de origine,de alte acte în funcţie de scopul pentru care se solicită acordareadreptului de şedere provizorie în R.Moldova.

în termen de 30 de zile calendaristice din data depunerii cererii,autoritatea competentă pentru străini va emite o decizie privindacordarea sau refuzul acordării dreptului de şedere provizorie. Deciziava fi consemnată în Sistemul informaţional integrat automatizat îndomeniul migraţiei şi azilului.

în funcţie de motivul solicitării, dreptul de şedere provizorie poate fiacordat pentru o perioadă de până la 5 ani, iar în cazurile prevăzute delege, şi pentru o altă perioadă.

Decizia privind refuzul acordării dreptului de şedere provizorie se

emite în cazul în care:a) străinul nu întruneşte condiţiile de intrare în R.Moldova prevăzutela art.6 alin.(1) lit.a), b), c), e) şi f);b) există motive de nepermitere a intrării în R.Moldova prevăzute de

art.8 alin.(1) lit.b), c), d), e), g), h) şi i).Decizia privind refuzul acordării dreptului de şedere provizorie se

comunică în scris solicitantului în termen de 3 zile lucrătoare de laemitere.

Dreptul de şedere permanentă se acordă la cerere, în condiţiile

prezentei legi, pe o perioadă nedeterminată, străinului titular aldreptului de şedere provizorie.Potrivit art.45 alin.(1) dreptul de şedere permanentă poate fi

acordat străinului titular al dreptului de şedere provizorie prin întrunireacumulativă a următoarelor condiţii:a) are dreptul la şedere provizorie legală şi continuă pe teritoriul

R.Moldova de cel puţin 3 ani - în cazul străinului căsătorit cu uncetăţean al R.Moldova;b) are drept de şedere provizorie legală şi continuă pe teritoriul

R.Moldova de cel puţin 5 ani - în cazul străinului din alte categorii;c) face dovada faptului că deţine mijloace suficiente de întreţinere, cu

excepţia străinilor căsătoriţi cu cetăţeni ai R.Moldova;



d) dispune de spaţiu de locuit;e) vorbeşte limba de stat la un nivel satisfăcător;f) îndeplineşte în continuare condiţiile de intrare în R.Moldova

prevăzute de art.6 alin.(1) lit.a), c), e) şi f);g) nu a intervenit, în perioada şederii în R.Moldova, nici unul dintre

motivele de nepermitere a intrării pe teritoriul R.Moldova prevăzute deart.8 alin.(1) lit.b), c), d), e), g), h) şi i);h) nu a avut în ultimii 3 ani antecedente penale.

Pentru străinii căsătoriţi cu cetăţeni ai R.Moldova, durata căsătorieitrebuie să fie în mod obligatoriu de cel puţin 3 ani, în caz contrar fiindaplicabile prevederile alin.(1) lit.b).

Străinilor a căror şedere este în interesul R.Moldova li se poate

aproba acordarea dreptului de şedere permanentă fără îndeplinireacondiţiilor prevăzute de alin.(1). în cazul în care ambii părinţi sunt titulari ai dreptului de şedere

permanentă, străinul minor obţine stabilirea domiciliului în R.Moldovaconcomitent cu părinţii săi.Minorul este în drept să obţină stabilireadomiciliului în R.Moldova şi în cazul în care unul din părinţi este titularal dreptului de şedere permanentă dacă se află la întreţinereaacestuia.

Dreptul de şedere permanentă se acordă şi străinilor care, conform

legislaţiei în vigoare, beneficiază de dreptul la dobândirea cetăţenieiR.Moldova prin recunoaştere şi întrunesc condiţiile prevăzute la alin.(1)lit.d), e) şi h).

Străinii înmatriculaţi la studii şi lucrătorii imigranţi sunt exceptaţi dela prevederile art.45.

Dreptul de şedere permanentă încetează în următoarele situaţii:a) la cererea titularului;b) la plecarea străinului din ţară pentru a-şi stabili domiciliul pe

teritoriul unui alt stat;

c) în cazul absenţei străinului pe teritoriul R.Moldova în o perioadămai mare de 12 luni consecutive;d) în cazul declarării străinului persoană indezirabilă;e) în cazul decăderii temeiului în care a fost acordat.

în ceea ce priveşte condiţiile de depunere a cererii de acordare adreptului la şedere permanentă art.46 alin.(1) stabileşte că aceasta sedepune la autoritatea competentă pentru străini. în continuare alin.(2)prevede că cererea se întocmeşte în limba de stat şi se însoţeşte deurmătoarele documente:

a) certificatul de stare civilă;b) documentul valabil pentru trecerea frontierei de stat;



c) actul ce confirmă deţinerea legală a spaţiului de locuit;d) actul ce confirmă mijloacele de întreţinere;e) cazierul judiciar sau un alt document cu aceeaşi valoare juridică,

eliberat de autorităţile din ţara de origine;g) dovada asigurării medicale.Autoritatea competentă pentru străini va emite, în termen de 90 de

zile calendaristice din data înregistrării cererii, o decizie privindacordarea sau refuzul acordării dreptului de şedere permanentă, careva fi consemnată în Sistemul informaţional integrat automatizat îndomeniul migraţiei şi azilului.

Cererea de acordare a dreptului de şedere permanentă poate firespinsă, în sensul art.47, în cazurile în care ulterior depunerii

acesteia, nu sunt îndeplinite condiţiile stabilite la art.46 alin.(1) şi (2).Autoritatea competentă pentru străini comunică solicitantului înscris, în termen de 10 zile calendaristice, decizia de respingere acererii de acordare a dreptului de şedere permanentă în R.Moldova,precum şi motivele care au stat la baza acesteia.

Decizia de respingere a cererii de acordare a dreptului de şederepermanentă în R.Moldova poate fi atacată în instanţa de contenciosadministrativ.

Străinilor cărora li s-a respins cererea de acordare a dreptului deşedere permanentă li se poate acorda, la cerere, drept de şedereprovizorie conform situaţiei anterioare depunerii cererii de acordare adreptului de şedere permanentă.

Cererea repetată privind acordarea dreptului de şederepermanentă poate fi depusă după înlăturarea motivelor care au condusla respingerea ei.

3. IEŞIREA STRĂINILOR DIN R.MOLDOVA

Stăinii pot ieşi de pe teritoriul R.Moldova, potrivit art. 11 din Legeanr.200 din 16.07.2010, în baza documentului de trecere a frontierei destat în al cărui temei a intrat în ţară. Dacă străinul nu mai este înposesia acestui document, acesta trebuie să prezinte la ieşirea din ţarăun nou document valabil pentru trecerea frontierei de stat, eliberat demisiunea diplomatică sau de oficiul consular ori de un alt organcompetent, conform legislaţiei în vigoare.

Organul de control al frontierei de stat poate permite străinuluiieşirea din ţară şi în baza documentului care atestă o altă cetăţenie, încazul pierderii, furtului sau deteriorării documentului cu care acesta aintrat în R.Moldova.



ieşirea străinului din ţară nu este permisă, conform art.12 dinaceeaşi lege, în următoarele situaţii:a) este bănuit, învinuit sau inculpat într-o cauză penală, iar procurorul

sau instanţa de judecată a dispus obligarea de a nu părăsi ţara şi nuexistă nici o încuviinţare de a ieşi din ţară;b) a fost condamnat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi

are de executat o pedeapsă privativă de libertate, pedeapsă penalăsub formă de amendă sau de muncă remunerată în folosul comunităţii.

în toate situaţiile, se vor preciza motivele pentru care se solicitămăsura nepermiterii ieşirii din ţară şi, după caz, vor fi prezentatedocumentele confirmative.

Măsura de a nu permite ieşirea de pe teritoriul R.Moldova se

realizează :a) instituirea unui consemn nominal în Sistemul informaţional integratautomatizat în domeniul migraţiei şi azilului;b) aplicarea, de către autoritatea competentă pentru străini, în actele

de identitate a ştampilei privind nepermiterea ieşirii din ţară. în ceea ce priveşte încetarea măsurii nepermiterii ieşirii din

R.Moldova, art.13 prevede că revocarea măsurii nepermiterii ieşirii dinţară se face prin aplicarea de către autorităţile competente pentrustrăini a ştampilei în documentul de identitate privind revocarea

nepermiterii ieşirii.Măsura nepermiterii ieşirii din ţară încetează de drept dacă sedovedeşte că:a) în privinţa străinului s-a dispus neânceperea urmăririi penale,

scoaterea de sub urmărire penală ori încetarea urmăririi penale,achitarea sau încetarea procesului penal ori revocarea măsuriipreventive şi a obligaţiei de a nu părăsi ţara;b) străinul a executat pedeapsa, a fost graţiat, amnistiat sau a fost

condamnat, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, cu

suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

4. REGIMUL ÎNDEPĂRTĂRII STRĂINILOR DIN R.MOLDOVA

• Returnarea străinilor de pe teritoriul R.MoldovaPotrivit art.51 din Legea nr.200, împotriva străinilor care au intrat

ilegal în R.Moldova, a căror şedere pe acest teritoriu a deveni ilegală, acăror viză sau alt drept de şedere a fost anulat sau revocat, cărora li sa refuzat prelungirea dreptului de şedere provizorie, al căror drept de



şedere permanentă a încetat, precum şi împotriva foştilor solicitanţi deazil, autoritatea competentă pentru străini dispune măsura returnării depe teritoriul R.Moldova şi aplică interdicţia intrării în R.Moldova pentruo perioadă stabilită de art.10.

Decizia de returnare este un act administrativ al autorităţiicompetente pentru străini prin care şederea unui străin este declaratăca fiind ilegală şi care obligă străinii indicaţi în art.51 să părăseascăteritoriul R.Moldova într-un anumit termen, după cum urmează:a) în maximum 5 zile calendaristice - străinul căruia i s-a anulat viza,

precum şi cel care a intrat ilegal în R.Moldova sau a cărui şedere adevenit ilegală;b) în 30 de zile calendaristice - străinul căruia i s-a refuzat

prelungirea dreptului de şedere ori căruia acest drept a fost anulat saurevocat;c) în 3 luni - străinul care trebuie sa lichideze o investiţie;d) în 15 zile calendaristice - foştii solicitanţi de azil.

Aceste termene se calculează de la data la care străinului i s-aadus la cunoştinţă decizia de returnare, în condiţiile prezentei legi.

Decizia de returnare poate fi atacată în instanţa de judecată întermen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării.• Declararea străinului persoană indezirabilă

în sensul art.55, aceasta este o măsură asiguratorie dispusă împotriva unui străin care a desfăşurat, desfăşoară ori în a căruiprivinţă există indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare activităţide natură să pună în pericol securitatea naţională sau ordinea publică.Măsura este dispusă de autoritatea competentă pentru străini din oficiusau la propunerea unor alte autorităţi cu competenţe în domeniulordinii publice şi al securităţii naţionale care deţin date sau indiciitemeinice în sensul celor indicate.

Autoritatea competentă pentru străini emite o decizie motivatărentru declararea străinului persoană indezirabilă. Dreptul de şedere astrăinului încetează la data emiterii deciziei, iar perioada pentru careun străin poate fi declarat indezirabil este de la 5 la 15 ani, cuposibilitatea prelungirii termenului cu o nouă perioadă cuprinsă întreaceste limite, în cazul în care se constată că motivele care audeterminat luarea acestei măsuri nu au încetat. Măsura declarăriistrăinului persoană indezirabilă se consemnează în Sistemulinformaţional integrat automatizat în domeniul migraţiei şi azilului.

Decizia privind declararea străinului persoană indezirabilă seaduce la cunoştinţă acestuia de către autoritatea competentă pentrustrăini, în condiţiile art.53.



Potrivit art.57, decizia privind declararea străinului persoanăindezirabilă poate fi contestată în instanţa de judecată în termen de 5zile de la data comunicării.

• îndepărtarea sub escortă a străinului în conformitate cu dispoziţiile art.58 din Legea 200, îndepărtareasub escortă a străinului presupune însoţirea acestuia de cătrepersonalul specializat al autorităţii competente pentru străini până lapunctul de trecere a frontierei de stat ori până în ţara de origine, detranzit sau de destinaţie.

în situaţia când străinul posedă document de identitate valabilpentru trecerea frontierei de stat, mijloace financiare şi dacă nu estenecesară efectuarea altor formalităţi, măsura va fi pusă în aplicare în

termen de 24 de ore, iar dacă aceasta nu poate fi aplicată în acesttermen, străinul va fi luat în custodie publică, în sensul art.64.

în ceea ce priveşte străinii care nu posedă documente valabile detrecere a frontierei de stat, vor fi solicitate documente de călătorie de lamisiunile diplomatice sau de la oficiile consulare acreditate înR.Moldova ale statelor ai căror cetăţeni sunt, iar pentru străinii proveniţidin state care nu au misiuni diplomatice sau oficii consulare înR.Moldova, aceste documente vor fi solicitate din ţara de origine prinintermediul organului abilitat în domeniul afacerilor externe.• îndepărtarea în baza acordurilor de readmisie

Potrivit art.59 alin.(1) străinii prevăzuţi în art.51 pot fi îndepărtaţi şi în baza acordurilor de readmisie încheiate de R.Moldova cu alte state, în condiţiile stabilite de aceste acorduri. La cererea statului care a încheiat acord de readmisie cu R.Moldova, se poate permitetranzitarea teritoriului R.Moldova de către străinul care face obiectulunei proceduri de readmisie către un stat terţ, cu condiţia escortării şi aprezentării garanţiilor că acesta îşi poate continua călătoria şi că poate

intra în statul de destinaţie. îndepărtarea este interzisă, potrivit art.60 în următoarele cazuri:a) străinul este minor, iar părinţii au drept de şedere în R.Moldova;b) străinul este căsătorit cu un cetăean al R.Moldova, iar perioada de

şedere ilegală nu depăşeşte un an şi căsătoria nu este declarată nulă;c) există temeri justificate că viaţa străinuluieste pusă în pericol ori că

acesta va fi supus la torturi, tratamente inumane sau degradante înstatul în care urmează să fie returnat;d) îndepărtarea este interzisă de tratatele internaţionale la care

R.Moldova este parte;e) străinul se află în situaţia prevăzută la art.68 alin.(1) lit.e), cu excep

ţia cazului în care nu i s-a prelungit perioada pentru care i s-a acordattolerarea rămânerii pe teritoriul R.Moldova, în condiţiile art.69 alin.(5).



• Expulzarea străinilor298Expulzarea reprezintă acel act prin care un stat obligă un străin să

părăsească, într-un timp determinat sau imediat, teritoriul său, cuinterdicţia de a reveni299.

în conformitate cu dispoziţiile art.62 din Legea 200, împotrivastrăinului care a săvârşit o contravenţie sau o infracţiune pe teritoriulR.Moldova poate fi dispusă măsura expulzării în condiţiile prevăzute deCodul penal şi de Codul contravenţional. Astfel, dreptul de şedere astrăinului încetează la data la care a fost dispusă măsura expulzării.

Instanţa de judecată poate dispune ca, până la efectuareaexpulzării, străinul să fie luat în custodie publică. în situaţia în carestrăinul nu posedă document de identitate pentru trecerea frontierei destat sau mijloace financiare suficiente, autoritatea competentă pentrustrăini procedează conform art.58 alin.(4) şi(5).

Procedurile de expulzare sunt stabilite prin hotărâre de Guvern, în anumite cazuri măsura expulzării este interzisă. Astfel, potrivit

art.63, un străin nu poate fi expulzat într-un stat în care există temeri justificate că acolo viaţa îi este pusă în pericol ori că va fi supus latorturi, tratamente inumane sau degradante. Măsura expulzării nu sedispune, iar în cazul în care a fost dispusă nu poate fi executată, dacăstrăinul se află în una din situaţiile stabilite de art.12 alin.(1), adică

dacă este bănuit, învinuit sau inculpat într-o cauză penală, iarprocurorul sau instanţa de judecată a dispus obligarea acestuia de anu părăsi ţara şi nu există o încuviinţare de a ieşi din ţară sau dacă afost condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă şi are deexecutat o pedeapsă privativă de libertate, pedeapsă penală sub formăde amendă sau de muncă neremunerată în folosul comunităţii.

Interdicţia de expulzare durează până la dispariţia motivelor pecare a fost întemeiată.

298 Deşi nu este prevăzută de Legea nr.200 din 16.07.2010, extrădarea fiind o instituţie specificădreptului penal, trebuie să constatăm că măsura extrădării reprezintă un mijloc specific de

îndepărtare a străinilor de pe teritoriul R.Moldova. Extrădarea străinilor se face în baza uneiconvenţii internaţionale sau în condiţii de reciprocitate în temeiul hotărârii instanţei de judecată.Astfel, din punct de vedere naţional, ctul de asistenţă juridică interstatală în materie penală, careurmăreşte drept scop predarea unei persoane următite sau condamnate penal dinspre domeniulsuveranităţii judiciare a unui stat către domeniul altui stat poartă denumirea de extrădare, însăspre deosebire de expulzare, extrădarea presupune în mod necesar existenţa unui delict sau act

criminal, precum şi o convenţie prealabilă între statul reclamant şi cel al căruia i se solicitătransferarea299 Dicţionar de drept internaţional public, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982,p.138



5. DREPTURILE Şl OBLIGAŢIILE STRĂINILOR ÎN R.MOLDOVA

• Drepturile străinilorCetăţenii străini care locuiesc în R.Moldova beneficiază deprotecţia generală a persoanei şi a averilor garantată de Constituţie şide alte legi.

Corespunzător acestei accepţiuni, regimul naţional al străinilor prezintă două aspecte: străinii beneficiază de drepturile recunoscute cetăţenilor R.Moldova; străinii se bucură de drepturile recunoscute, în condiţiile legii. Regimul naţional conferă străinilor un maximum de drepturi.

Egalitatea de tratament nu se aplică în domeniul drepturilor

politice. întrucât sunt legate de calitatea de cetăţean, drepturile politicenu se acordă străinilor.

Străinii beneficiază de drepturi fundamentale, fiind garantatedreptul la viaţă, dreptul la integritate fizică şi dreptul la integritatepsihică. Pentru realizarea unei protecţii eficace, străinii se bucură dedreptul la libertate individuală şi siguranţa persoanei, dreptul laapărare, inviolabilitatea domiciliului, secretul corespondenţei şi aconvorbirilor telefonice. Tot legea asigură străinilor libertateaconştiinţei, libertatea cuvântului, libertatea presei, etc.

Străinii beneficiază de drepturile civile pe care le au cetăţenii. înmod concret, străinilor li se recunosc drepturile reale, drepturile defamilie, dreptul la succesiune, dreptul de a contracta, dreptul de a sta

în justiţie.Pe lângă dispoziţiile legii fundamentale, regimul străinilor este

determinat de anumite reglementări cu caracter special. în acest sensLegea nr.200 din 16.07.2010 privind regimul străinilor în R.Moldovaprevede, prin textul art.4, drepturile de care beneficiază străinii.

Astfel, străinii aflaţi legal în R.Moldova se bucură de aceleaşi drepturi şi libertăţi ca şi cetăţenii R.Moldova, garantate de Constituţie şi altelegi, precum şi de drepturile prevăzute în tratatele internaţionale la careR.Moldova este parte, cu excepţiile stabilite de legislaţia în vigoare.

Străinii au dreptul să desfăşoare activitate de muncă pe teritoriulR.Moldova doar cu permisiunea organelor abilitate.

Dreptul de proprietate, de posesiune, de folosinţă sau de dispoziţieasupra unui bun imobiliar pe teritoriul R.Moldova nu oferă străinuluiprioritate la obţinerea dreptului de şedere pe teritoriul ei.• Obligaţiile străinilor

Străinii aflaţi pe teritoriul R.Moldova trebuie să-şi exercite drepturileşi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturileşi libertăţile celorlalţi.



Potrivit art.4 alin.(2) pe timpul aflării sau şederii în R.Moldova,străinii sunt obligaţi să respecte legislaţia R.Moldova şi să se supună,

în condiţiile legii, controlului organelor abilitate.

Străinii aflaţi pe teritoriul R.Moldova sunt obligaţi să respectescopul pentru care li s-a acordat dreptul de intrare şi, după caz,dreptul de şedere pe teritoriul ţării, precum şi să părăsească teritoriulR.Moldova la expirarea termenului de şedere acordat.

Pe durata şederii în R.Moldova, străinii sunt obligaţi să declareautorităţii competente pentru străini, în termen de 15 zilecalendaristice, schimbarea documentului de trecere a frontierei de stat.

în cazul furtului sau pierderii documentului de trecere a frontiereide stat, a permisului de şedere, a buletinului de identitate pentru

apatrizi sau a paşaportului pentru apatrizi, srăinii sunt obligaţi sădeclare organului de poliţie teritorial în termen de 15 zile



CAPITOLUL II

PERSOANA J URIDICĂ ÎN DREPTULINTERNATIONAL PRIVATI

Secţiunea l-a

ASPECTE GENERALE

1. NOŢIUNE j

în situaţia actuală raporturile ce se desfăşoară în spaţiul mondialreprezintă fenomene care se realizează mai mult ca oricând prinintermediul persoanelor juridice, acestea constituind premiseleangajării subiectelor colective de drept în raporturi juridice cu elementde extraneitate tot mai complexe, generând conflicte de legi. Pentrusoluţionarea acestor conflicte, precum şi a altor probleme determinatede diversitatea tipurilor de persoane juridice, este necesară tratarea

persoanei juridice din perspectiva dreptului internaţional privat, cumijloacele specifice acestei ramuri de drept.

însă, anterior abordării problemelor conflictuale care pot interveni în legătură cu persoanele juridice angajate în raporturi cu element deextraneitate, este important de determinat ce este persoana juriică,care este fundamentul acesteia, ce relaţie corespunde acestei noţiunişi cum o definesc diferitele sisteme de drept.

în sistemul juridic al R.Moldova, dreptul comun în materia persoanei juridice îl constituie Codul civil, care prin intermediul art.55 alin.(1)stabileşte că „persoana juridică este organizaţia care are un patrimoniudistinct şi răspunde pentru obligaţiile sale cu acest patrimoniu, poatesă dobândească şi să exercite în nume propriu drepturi patrimoniale şipersonale nepatrimoniale, să-şi asume obligaţii, poate fi reclamant şipârât în instanţa de judecată”.

Astfel, pornind de la reglementarea textului art.55 alin.(1),considerăm că persoana juridică reprezintă un colectiv de oameni care

în condiţiile legii, este titular de drepturi şi obligaţii civile.

în ceea e priveşte materia persoanei juridice în raporturile de dreptprivat cu element de extraneitate, menţionăm reglementările cuprinse în art. 1596-1600 din Codul civil, care conţin norme conflictuale dedrept comun în domeniul persoanei juridice.



Persoana juridică reprezintă, la fel ca şi persoana fizică un subiectde drept civil300.

Din punctul de vedere al dreptului internaţional privat prezintă

relevanţă persoana juridică angrenată în raporturi juridice de drept civil în sens larg cu element de extraneitate, adică raporturi de dreptinternaţional privat, avându-se în vedere că acestea sunt susceptibilesă genereze probleme conflictuale.

Materia specifică dreptului internaţional privat este conflictul delegi, iar existenţa unui asemenea conflict sugerează posibilitateaaplicării legii străine. în alte ramuri de drept, cum ar fi cele de dreptpublic (administrativ, penal, financiar, etc.) conflictele de legi nu suntposibile, problema aplicării legii străine fiind înlocuită cu aceea a

aplicării legii interne în spaţiu. Din acest motiv, în cazul ramurilor dedrept public, se poate afirma că competenţa legislativă coincide cucompetenţa jurisdicţională.

Astfel, din perspectiva dreptului internaţional privat, nu prezintăinteres persoana juridică în calitate de subiect al raporturilor specificemateriilor de drept public (unitatea administrativ-teritorială ca parte înraporturile de drept administrativ, partidul politic ca subiect de dreptconstituţional, statul ca subiect în raporturile de drept penal, etc.), cipersoana juridică angajată în raporturi juridice cu element de

extraneitate, în cadrul cărora urmăreşte gestiunea intereselor salepatrimoniale ori alte interese de drept privat. Prin excepţie, uneoridreptul internaţional privat se ocupă şi de persoanele juridice angajate

în raporturi juridice supuse dreptului public, unde sunt, de regulă,excluse conflictele de legi, cum ar fi, de exemplu, raporturile guvernatede norme uniforme de drept fiscal sau financiar301.

Noţiunea de persoană juridică, condiţiile acordării personalităţii juridice şi efectele acesteia sunt distincte de la un sistem de drept la altul.

în Franţa, sunt recunoscute în calitate de persoană juridică

societăţile civile şi societăile comerciale, cu excepţia asociaţiei înparticipaţie.

în Germania, se distinge între societăţile de capitaluri şi societăţilecu răspundere limitată (acestea având personalitatea juridică) şisocietăţile în nume colectiv şi în comandită simplă (care nu suntpersoane juridice).

300 Această abordare se referă la materia dreptului civil, deoarece în celelalte ramuri de dreptexistă subiecte de drept corespunzătoare. De exemplu, entităţile juridice, care pentru dreptul civilsunt persoane juridice, în alte ramuri sunt desemnate prin alte cuvinte sau expresii, precumorgane de stat, agenţi economici, partide politice, organizaţii obşteşti, fundaţii, etc.3t” A se vedea Simona Dumitrache, P ersoana juridică în dreptul internaţional privat, EdituraLumina lex, Bucureşti, 1999, p.7



în Anglia, există deosebire între persoanele juridice cu personalitate juridică (companies) şi cele fără personalitate juridică (partnership),precum şi între persoane juridice cu caracter instituţional (equity

ventures) şi cele cu caracter exclusiv contractual (contractual ventures),prima categorie având personalitate juridică, iar cea de-a doua nu. în ceea ce priveşte condiţiile acordării personalităţii juridice şi recu

noaşterii calităţii de subiect de drept, aceste sunt diferite de la un sistemde drept la altul, avându-se în vedere că fiecare stat stabileşte anumitecondiţii de fond şi de formă pentru înfiinţarea unei persoane juridice.

2. CLASIFICAREA PERSOANELOR J URIDICE

Referitor la clasificarea persoanelor juridice există mai multe criterii.• Criteriul apartenenţei la o ordine juridică

în funcţie de criteriul apartenenţei la o ordine juridică deosebim:a) persoane juridice care se încadrează în sistemul juridic al unui stat;b) persoane juridice care ţin de ordinea de drept internaţională302.• Criteriul regimului juridic

în funcţie de criteriul regimului juridic unele sisteme de dreptdisting:a) persoane juridice de drept public;b) persoane juridice de drept privat.

în dreptul R.Moldova, tipurile persoanelor juridice sunt stabilite deart.57 din Codul civil care prevede că persoanele juridice sunt de dreptpublic sau de drept privat care, în raporturile civile, sunt situate pepoziţii de egalitate, iar art.58-59 conţin reglementări referitoare lafiecare dintre aceste două categorii de persoane juridice.

în realitate regimul juridic aplicabil nu poate constitui drept criteriu

de diferenţiere a persoanelor juridice, care rămânând aceleaşi, potintra în raporturi juridice guvernate de regimuri de drept diferite. Astfel,una şi aceeaşi persoană juridică se poate afla, succesiv sau simultan,

în raporturi juridice cârmuite de norme de drept privat, iar altele denorme de drept public. De exemplu, organele legiuitoare sau celeadministrative se supun normelor de drept public (constituţional) încazul când intră în raporturi juridice ce se nasc în procesul instaurării,menţinerii şi exercitării puterii de stat, şi normelor de drept civil, atuncicând se angajează în raporturi juridice privind operaţiunile de

302 Din această categorie fac parte statele (subiecte originare ale dreptului internaţional public) şiorganizaţiile internaţionale (subiecte derivate ale dreptului internaţional public). A se vedeaDumitra Popescu, Adrian Năstase, Drept International Public, Editura Şansa, Bucureşti, 1997,p.143



gestionare a patrimoniului lor. Pentru explicarea acestei situaţii, seapreciază că atunci când acţionează jure gestionis, persoana juridicăde drept public se comportă ca o persoană juridică de drept privat303.

Totodată, există o categorie de persoane juridice care intră, în mod

obişnuit, în raporturi de drept public (respectiv privat) şi doar prinexcepţie în raporturi guvernate de norme de drept privat (respectivpublic). în acest sens, se poate admite clasificarea persoanelor juridice

în persoane de drept public şi persoane de drept privat, cu precizareacă fiecare dintre acestea poate participa, în circumstanţe speciale, laraporturi specifice celeilalte caregorii304.

Importanţa acestei clasificări rezidă în faptul că, de principiu, doarpersoanele juridice angajate în raporturi cârmuite de regimul juridic dedrept privat pot genera probleme conflictuale, care interesează dreptul

internaţional privat.• Criteriul naţionalităţii

în funcţie de criteriul naţionalităţii, distingem:a) persoane juridice naţionale;b) persoane juridice străine.

Importanţa acestei clasificări constă, în principal, în faptul căstabilindu-se naţionalitatea se poate determina legea aplicabilăstatutului organic al persoanei juridice (lex nationaUs sau lex

societatis).

• Criteriul naturii scopului în funcţie denatura scopului, deosebim:

a) persoane juridice cu scop patrimonial (societăţi comerciale)305;b) persoane juridice fără scop patrimonial (fundaţii, asociaaţii)306.

în acest sens, art.59 alin.(2) din Codul civil prevede că persoanele juridice de drept privat pot avea scop lucrativ (comercial) şi scopnelucrativ (necomercial).

303Henri Batiffol, Paul Lagarde, op.cit., p.330

304Simona Dumitrache, op.cit., p.16305A se vedea art.106-179 din Codul civil306A se vedea art.180-191 din Codul civil



• Naţionalitatea prezintă interes în stabilirea statului care acordăprotecţie diplomatică, având în vedere faptul că o ţară nu poateinterveni decât în favoarea persoanelor juridice sau fizice naţionale.

• Naţionalitatea determină cazurile în care o persoană juridicăbeneficiază de unele măsuri de protecţie speciale (deosebite) faţă depersoanele juridice străine, adoptate de state în unele domenii (deexemplu, pescuitul, utilizarea căilor aeriene naţionale, etc.).

3. CRITERIILE DE DETERMINARE A NATIONALITĂTII PERSOANEI J URIDICE ÎN DIFERITE

SISTEME DE DREPT

Naţionalitatea unei persoane juridice este determinată potrivit unorcriterii, care pot fi diferite de la un sistem de drept la altul. De aceea, sepune problema de a cunoaşte potrivit cărui sistem de drept vor fistabilite criteriile naţionalităţii.

Având în vedere că este o problemă de calificare, naţionalitateapersoanei juridice este determinată de lex fori. Astfel, naţionalitatea se

încadrează în situaţia regulă privind legea aplicabilă calificării unei

unstituţii juridice, deosebindu-se implicit de cetăţenie, ca punct delegătură în materia statutului personal, în care calificarea după lex fori

constituie o excepţie.Pe planul dreptului internaţional privat, criteriul de determinare a

naţionalităţii este punctul de legătură al normei conflictuale privindpersoana juridică309.

Criteriile de determinare a naţionalităţii persoanei juridice în diferitesisteme de drept, în principal, sunt următoarele:• Criteriul încorporării310

Potrivit acestui criteriu, persoana juridică are naţionalitatea ţăriiunde au fost îndeplinite formalităţile de constituire şi înregistrare. Acestcriteriu este caracteristic pentru sistemul anglo-american, totodată,fiind practicat şi în unele ţări eurpopene, inclusiv în R.Moldova.

Avantajul criteriului încorporării constă în facilitatea identificării şistabilirii naţionalităţii persoanei juridice.

309 Dragoş-Alexandru Sitaru, Drept International Privat, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001,p.179310 Acest criteriu este utilizat în SUA, Anglia, Olanda



• Criteriul sediului social311Potrivit acestui criteriu, persoana juridică are naţionalitatea statului

în care îşi stabileşte sediul social, adică locul unde se găseşteconducerea sa.

Sediul social trebuie să fie real, nu fictiv, în sensul că principaleleorgane de conducere ale persoanei juridice să se afle în statulrespectiv, iar în cazul când persoana juridică dispune de organe deconducere în mai multe ţări, sediul social este considerat că se afla înţara în care se găseşte organul superior de conducere. Totodată,sediul social trebuie să fie serios, în sensul că acesta să fie stabilit într-o ţară cu care persoana juridică are o legătură semnificativă.• Criteriul voinţei fondatorilor

Acest criteriu reprezintă o aplicare a principiului autonomiei devoinţă şi libertăţii contractuale în materia naţionalităţii persoanei juridice. Utilizarea acestui criteriu permite fondatorilor să aleagănaţionalitatea în concordanţă cu propriile interese, în acelaşi mod ca şialgerea denumirii sau sediului.

Din acest punct de vedere, criteriul respectiv nu este acceptat dedoctrină, deoarece natura contractuală nu exprimă în totalitate esenţapersoanei juridice, care are un caracter instituţional şi nu asigurăocrotirea interesului public şi pe cel al părţilor.

• Criteriul locului unde se află centul activităţii economiceAplicarea acestui criteriu porneşte de la o posibilă analogie întreactivitatea persoanei juridice şi executarea unui contract. Lex societatis

ar putea fi, în această concepţie, legea statului unde se află centrulactivităţii persoanei juridice, aşa după cum lex contractus este legeastatului unde se execută contractul (lex loci executionis). Potrivitacestei teorii, stabilirea naţionalităţii este total subordonată determinăriilegii naţionale, care se decide înainte şi independent de însuşielementul definitoriu - naţionalitatea. Criteriul menţionat nu este reţinut

pentru că ignoră natura instituţională a persoanei juridice, precum şi pemotiv că în unele cazuri determinarea locului activităţii economiceprezintă dificultăţi, îndeosebi când aceasta se desfăşoară pe teritoriilemai multor state.• Criteriul controlului

Acest criteriu presupune că naţionalitatea persoanei juridice sedetermină fie potrivit apartenenţei conducătorilor, fie potrivit cetăţenieiasociaţilor, fie potrivit naţuionalităţii capitalului social, fie potrivit cetătenieiacelora în folosul cărora se desfăşoară activiteta persoanei juridice31̂.

311 Acest criteriu este caracteristic pentru majoritatea statelor europene - Franţa, Germania,Belgia, Italia, România, Grecia, etc312Criteriul respectiv a fost utilizat în perioada interbelică



• Naţionalitatea prezintă interes în stabilirea statului care acordăprotecţie diplomatică, având în vedere faptul că o ţară nu poateinterveni decât în favoarea persoanelor juridice sau fizice naţionale.

• Naţionalitatea determină, cazurile în care o persoană juridicăbeneficiază de unele măsuri de protecţie speciale (deosebite) faţă depersoanele juridice străine, adoptate de state în unele domenii (deexemplu, pescuitul, utilizarea căilor aeriene naţionale, etc.).

3. CRITERIILE DE DETERMINARE A NATIONALITĂTII PERSOANEI J URIDICE ÎN DIFERITE

SISTEME DE DREPT

Naţionalitatea unei persoane juridice este determinată potrivit unorcriterii, care pot fi diferite de la un sistem de drept la altul. De aceea, sepune problema de a cunoaşte potrivit cărui sistem de drept vor fistabilite criteriile naţionalităţii.

Având în vedere că este o problemă de calificare, naţionalitateapersoanei juridice este determinată de lex fori. Astfel, naţionalitatea se

încadrează în situaţia regulă privind legea aplicabilă calificării unei

unstituţii juridice, deosebindu-se implicit de cetăţenie, ca punct delegătură în materia statutului personal, în care calificarea după lex fori

constituie o excepţie.Pe planul dreptului internaţional privat, criteriul de determinare a

naţionalităţii este punctul de legătură al normei conflictuale privindpersoana juridică309.

Criteriile de determinare a naţionalităţii persoanei juridice în diferitesisteme de drept, în principal, sunt următoarele:• Criteriul încorporării310

Potrivit acestui criteriu, persoana juridică are naţionalitatea ţăriiunde au fost îndeplinite formalităţile de constituire şi înregistrare. Acestcriteriu este caracteristic pentru sistemul anglo-american, totodată,fiind practicat şi în unele ţări eurpopene, inclusiv în R.Moldova.

Avantajul criteriului încorporării constă în facilitatea identificării şistabilirii naţionalităţii persoanei juridice.

309 Dragoş-Alexandru Sitaru, Drept International P rivat, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001,p.1793,0 Acest criteriu este utilizat în SUA, Anglia, Olanda



• Criteriul sediului social311Potrivit acestui criteriu, persoana juridică are naţionalitatea statului

în care îşi stabileşte sediul social, adică locul unde se găseşte

conducerea sa.Sediul social trebuie să fie real, nu fictiv, în sensul că principaleleorgane de conducere ale persoanei juridice să se afle în statulrespectiv, iar în cazul când persoana juridică dispune de organe deconducere în mai multe ţări, sediul social este considerat că se află înţara în care se găseşte organul superior de conducere. Totodată,sediul social trebuie să fie serios, în sensul că acesta să fie stabilit într-o ţară cu care persoana juridică are o legătură semnificativă.• Criteriul voinţei fondatorilor

Acest criteriu reprezintă o aplicare a principiului autonomiei devoinţă şi libertăţii contractuale în materia naţionalităţii persoanei juridice. Utilizarea acestui criteriu permite fondatorilor să aleagănaţionalitatea în concordanţă cu propriile interese, în acelaşi mod ca şialgerea denumirii sau sediului.

Din acest punct de vedere, criteriul respectiv nu este acceptat dedoctrină, deoarece natura contractuală nu exprimă în totalitate esenţapersoanei juridice, care are un caracter instituţional şi nu asigurăocrotirea interesului public şi pe cel al părţilor.

• Criteriul locului unde se află centul activităţii economiceAplicarea acestui criteriu porneşte de la o posibilă analogie întreactivitatea persoanei juridice şi executarea unui contract. Lex societatis

ar putea fi, în această concepţie, legea statului unde se află centrulactivităţii persoanei juridice, aşa după cum lex contractus este legeastatului unde se execută contractul (lex loci executionis). Potrivitacestei teorii, stabilirea naţionalităţii este total subordonată determinăriilegii naţionale, care se decide înainte şi independent de însuşielementul definitoriu - naţionalitatea. Criteriul menţionat nu este reţinut

pentru că ignoră natura instituţională a persoanei juridice, precum şi pemotiv că în unele cazuri determinarea locului activităţii economiceprezintă dificultăţi, îndeosebi când aceasta se desfăşoară pe teritoriilemai multor state.• Criteriul controlului

Acest criteriu presupune că naţionalitatea persoanei juridice sedetermină fie potrivit apartenenţei conducătorilor, fie potrivit cetăţenieiasociaţilor, fie potrivit naţuionalităţii capitalului social, fie potrivit cetătenieiacelora în folosul cărora se desfăşoară activiteta persoanei juridice311*.

311 Acest criteriu este caracteristic pentru majoritatea statelor europene - Franţa, Germania,Belgia, Italia, România, Grecia, etc312Criteriul respectiv a fost utilizat în perioada interbelică



Argumentul invocat în susţinerea acestui criteriu, că ar fi maiobiectiv în determinarea naţionalităţii, este doar aparent, deoarece înrealitate noţiunea de control este neclară şi imprecisă prin aceea că, în

unele cazuri, nu poate fi stabilită majoritatea asociaţilor de aceeaşicetăţenie.Criteriul controlului este utilizat doar în unele convenţii interna

ţionale, când se urmăreşte distingerea între persoane juridice naţionaleşi străine, precum şi în cazul aplicării anumitor măsuri discriminatoriipersoanei juridice străine.• Criteriul mixt

în unele situaţii, pentru determinarea naţionalităţii sunt utilizatecriterii mixte, adică concomitent se aplică câteva criterii din celemenţionate (de exemplu, se utilizează criteriul sediului social împreunăcu criteriul încorporării).

4. DETERMINAREA NAŢIONALITĂŢII PERSOANEI J URIDICE ÎN DREPTUL R.MOLDOVA

în dreptul internaţional privat al R.Moldova naţionalitatea persoanei juridice se determină potrivit criteriului încorporării. Aceasta rezultă dintextul art.1596 alin.(1) din Codul civil care prevede că legea naţională apersoanei juridice străine se consideră legea statului pe al căruiteritoriu este constituită. Astfel, legea aplicabilă statutului organic alpersoanei juridice este legea naţională313

Potrivit art.1597 alin.(1) din Codul civil, statutul juridic al reprezentanţelor (suscursalelor) persoanei juridice pe teritoriul unui alt stat esteguvernat de legea naţională a persoanei juridice, iar statutul filialei

persoanei juridice pe teritoriul unui alt stat este cârmuit de legeastatului pe al cărui teritoriu s-a constituit filiala, independent de legeanaţională a persoanei juridice314

Criteriul încorporării reprezintă dreptul comun pentru determinareanaţionalităţii persoanei juridice.

în cazurile când convenţiile internaţionale la care R.Moldova esteparte, stabilesc un alt criteriu privind determinarea naţionalităţii persoanei juridice, se va aplica criteriul prevăzut în convenţie315.

313 A se vedea Valeriu Babără, Aspecte de drept internaţional privat privind regimul persoanelor juridice străine, Studia Universitatis Moldaviae, Seria Ştiinţe Sociale, nr.3, Chişinău, 2013, p.66-69314în dreptul R.Moldova atât filialele, cât şi reprezentanţele nu au personalitate juridică proprie,adică nu reprezintă subiecte de drept desinestătătoare. A se vedea art.102-103 din Codul civil315 în acest sens, art.1586 din Codul civil prevede că dispoziţiile Cărţii a V-a sunt aplicabile încazul în care tratatele internaţionale nu reglementează altfel



5. SCHIMBAREA NAŢIONALITĂŢII PERSOANEI J URIDICE ’

Pe parcursul existenţei persoanei juridice este posibilă producerea

unor evenimente prin care poate interveni schimbarea naţionalităţiiacesteia.

Avînd în vedere că naţionalitatea persoanei juridice se determinăpotrivit criteriului prevăzut de legea forului, schimbarea naţionalităţiiurmează a fi analizată din perspectiva unui sistem cu valoare de lex fori.

Referitor la eventualele modificări a naţionalităţii persoanei juridice,pot exista următoarele situaţii:• Trecerea unui teritoriu aparţinând unui stat sub suveranitatea altui

stat, ca urmare a unui tratat internaţional. într-un asemenea caz,

persoana juridică îşi pierde naţionalitatea precedentă şi dobândeştenaţionalitatea statului care îşi exercită în viitor suveranitatea. Aceastăsituaţie nu depinde de voinţa persoanei juridice.• Modificarea naţionalităţii ca urmare a schimbării sediului social.

Această schimbare a sediului determină modificarea legii naţionale apersoanei juridice, intervenind un conflict mobil de legi în timp şi spaţiu,prin care se pune problema determinării domeniului de aplicare în timpal celor două legi aflate în conflict, Cazul acesta de schimbare anaţionalităţii depinde de voinţa persoanei juridice.

în legătură cu această modalitate de schimbare a naţionalităţiipersoanei juridice deosebim câteva situaţii:

a) în cazul când transferul sediului persoanei juridice se face întredouă state, ambele utilizând criteriul sediului social, situaţia se prezintă

în felul următor: Primul stat (de exemplu, Germania) nu va mairecunoaşte naţionalitatea sa persoanei juridice în cauză, pe cândcelălalt stat unde a fost transferat sediul (de exemplu, România) îi vaacorda naţionalitatea sa. în acest mod, pentru ambele sisteme de dreptse produce o schimbare a naţionalităţii persoanei juridice316.

b) în cazul când persoana juridică îşi transferă sediul dintr-un stat în care naţionalitatea se determină potrivit criteriului sediului social într-un stat în care naţionalitatea se determină potrivit criteriului

încorporării, situaţia se prezintă astfel: Din punctul de vedere allegislaţiei primului stat (de exemplu, Franaţa), persoana juridică pierdenaţionalitatea acestuia şi obţine naţionalitatea statului unde şi-a stabilitnoul sediu, iar din punctul de vedere al legislaţiei statului în care s-a

316 Convenţia de la Haga din 1956 privind recunoaşterea personalităţii juridice a societăţilor,asociaţiilor şi fundaţiilor, prevede în art.3 că continuitatea personalităţii va fi recunoscută în toatestatele contractante, în caz de transfer al sediului dintr-unul din statele contractante într-un altul,dacă această continuitate este recunoscută în cele două state interesate



efectuat transferul sediului (de exemplu, R.Moldova), naţionalitateapersoanei juridice nu suferă nici o schimbare. Aşadar, schimbareanaţionalităţii persoanei juridice se produce doar din perspectiva

primului stat.c) în cazul când persoana juridică îşi transferă sediul dintr-un stat

în care naţionalitatea se determină potrivit criteriului încorporării într-unstat în care naţionalitatea se determină potrivit criteriului sediului social,situaţia se prezintă în felul următor: Potrivit legii primului stat (deexemplu, R.Moldova), persoana juridică îşi menţine naţionalitateastatului respectiv, în timp ce potrivit legii celui de-al doilea stat (deexemplu, Franţa), persoana juridică obţine naţionalitatea sa. Aşadar,

schimbarea naţionalităţii persoanei juridice se produce numai dinpunctul de vedere al statului în care s-a transferat sediul.• Schimbarea naţionalităţii persoanei juridice ca urmare a mnHi f i r ă r i i

cetăţeniei majorităţii capitalului social (sau asociaţilor). Aceastămodalitate de schimbare a naţionalităţii persoanei juridice este valabilădoar pentru sistemele de drept în care naţionalitatea persoanei juridicese determină potrivit criteriului controlului. Pentru sistemele de dreptcare utilizează alte criterii, naţionalitatea nu se schimbă.

în dreptul internaţional privat al R.Moldova nu există reglementăriprivind legea aplicabilă în cazul schimbării naţionalităţii persoanei juridice, având în vedere că naţionalitatea persoanei juridice se determinăpotrivit criteriului încorpărării, care nu admite modificarea naţioalitătii.

Secţiunea a lll-a

DOMENIUL DE APLICARE A LEGII NAŢIONALE

1. NOŢIUNEA Şl CONŢINUTUL STATUTULUI ORGANIC AL PERSOANEI J URIDICE

Persoana juridică este supusă, în ceea ce priveşte anumiteaspecte ale existenţei şi funcţionării sale, legii naţionale, care potrivitart.1596 alin.(1) din Codul civil, se consideră legea statului pe al cărui

teritoriu acesta este constituită. în conformitate cu prevederile art.1596 alin.(2) din Codul civil,

legea naţională a persoanei juridice determină, în special:a) statutul persoanei fizice;b) forma juridică de organizare;c) exigenţele pentru denumirea ei;



d) temeiurile de creare şi încetare a activităţii ei;e) condiţiile de reorganizare a acesteia, inclusiv succesiunea în

drepturi;f) conţinutul capacităţii ei civile;g) modul acesteia de dobândire a drepturilor civile şi de asumare a

obligaţiilor civile;h) raporturile din interiorul ei, inclusiv raporturile cu participanţii;i) răspunderea ei.

Pe planul dreptului internaţional privat, toate problemele care suntguvernate de legea naţională formează statutul organic al persoanei

juridice.Statutul persoanei juridice este constituit din totalitatea normelor

juridice care reglementează naşterea, manifestarea sau stingerea

existenţei acesteia, precum şi a celor care reglementează raporturilepersoanei juridice ca subiect de drept faţă de terţi. Astfel, rezultă căstatutul organic al persoanei juridice cârmuieşte capacitatea defolosinţă şi capacitatea de exerciţiu a acesteia.

în ceea ce priveşte capacitatea de folosinţă a persoanei juridice ,care potrivit art.60 alin.(1) din Codul civil se dobândeşte la data

înregistrării de stat şi încetează la data radierii din registrul de stat,legea naţională va determina, în special:

- elementele de constituire a persoanei juridice;

- modalităţile de constituire a persoanei juridice;- capacitatea de a încheia acte juridice (de a contracta);- reorganizarea şi încetarea persoanei juridice.

Capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice, care potrivit art.61alin.(1) din Codul civil, reprezintă exercitarea drepturilor şi executareaobligaţiilor prin administrator, cârmuieşte următoarele aspecte:

- constituirea şi atribuţiile organelor de conducere ale persoanei juridice;

- relaţia dintre organele de conducere şi persoana juridică însăşi,precum şi dintre aceste organe şi terţii cu care persoana juridică

încheie acte juridice;- modul de dobândire şi de pierdere a calităţii de asociat;- modul de alegere, competenţei şi funcţionarea organelor de

conducere ale persoanelor juridice;- răspundere persoanei juridice şi a organelor ei faţă de terţi;- modificarea actelor constitutive;- dizolvarea şi lichidarea persoanei juridice.



2. LIMITELE APLICĂRII LEGII NATIONALE A PERSOANEI J URIDICE

Principiul potrivit căruia statutul organic al persoanei juridice esteguvernat de legea naţională este prevăzut de art.1596 alin.(2) dinCodul civil, care constituie norma conflictuală de drept comun, avândmenire de a soluţiona conflictele de legi în această materie înaraporturile cu element de extraneitate.

în cazul apariţiei unui litigiu dintre legea naţionala şi legea străină în calitate de lex causae în materia statutului organic, acesta va fisoluţionat de norma de drept internaţional privat a R.Moldova înfavoarea legii naţionale.

însă, în practică pot exista situaţii referitor la unele instituţii caresimultan aparţin atât statutului organic, cât şi altor materii,reglementate de norme conflictuale speciale. De exemplu, în materiacontractelor (art. 1610-1611), în materia faptelor juridice ilicite(art.1615), în materia statutului real (art. 1602), există norme care trimitla alte legi decât cea naţională.

în astfel de situaţii, ne aflăm în prezenţa unui conflict între normeleconflictuale, pe de o parte, între norma conflictuală care trimite la legea

naţională şi norma conflictuală care trimite la o altă lege decât ceanaţională, iar pe de altă parte, între legea naţională şi legea străină,acesta din urmă reprezentând un conflict de legi.

în cazul în care competenţa legii naţionale este înlăturată,declarându-se competenţa legii străine, putem vorbi despre o limitare aaplicării legii naţionale, care reprezintă o excepţie de la principiulguvernării statutului organic de către legea naţională.

în ceea ce priveşte soluţionarea acestor două conflicte şideterminarea legii aplicabile (legea naţională sau legea străină), înprealabil trebuie efectuată calificarea noţiunii din conţinutul normeiconflictuale, care este o calificare primară operabilă în conformitate culex fori.

Potrivit art.1596 alin.(3) di Codul civil, persoana juridică nu poateinvoca limitarea împuternicirilor organului sau reprezentantului său la

încheierea actului juridic necunoscut legii statului în care organul saureprezentantul persoanei juridice străine a întocmit actul juridic, cuexcepţia cazurilor în care se va stabili că cealaltă parte a actului juridic

ştia sau trebuia să ştie despre limitare.



Secţiunea a IV-a

CONDIŢIA STRĂINULUI PERSOANĂ JURIDICĂ»

Referitor la determinarea regimului juridic aplicabil persoanelor

juridice străine, problemele care pot apărea sunt următoarele:• Determinarea legii naţionale a persoanei juridice• Determinarea condiţiei juridice a străinului - persoană juridică, care

se realizează în conformitate cu legea forului şi comportă douăaspecte:

- Recunoaşterea extrateritorială a persoanei juridice străine- Stabilirea drepturilor şi obligaţiilor acordate persoanei juridice

străine ulterior recunoaşterii sale în ţara forului, adică conturarearegimului juridic al acesteia.

Condiţia juridică constituie o problemă care se decide de fiecarestat în mod discreţionar în ceea ce priveşte condiţiile recunoaşterii şidrepturile acordate persoanei juridice străine, fiind guvernată de normemateriale şi nu de cele conflictuale.

1. RECUNOAŞTEREA EXTRATERITORIALĂ A PERSOANEI J URIDICE STRĂINE

Persoana juridică străină poate desfăşura activităţi şi poate încheiaacte juridice într-o altă ţară, decât cea a cărei naţionalitate o poartă,numai ulterior recunoaşterii prealabile a calităţii ei de subiect de drept.

Recunoaşterea este un act declarativ de drepturi (iar nu constitutiv,deoarece subiectul de drept preexistă), cognitiv (implică verificări dedrept şi de fapt) şi volitiv (are drept obiect admiterea faptului căorganizaţia în cauză se bucură de o anumită capacitate juridică,existând ca subiect de drept)317.

Condiţiile recunoaşterii persoanei juridice sunt stabilite de legeastatului care face recunoaşterea.Potrivit art.56 din Codul civil, persoanele juridice străine sunt

asimilate, în condiţiile legii, cu persoanele juridice din R.Moldova.

317Simona Dumitrache, op.cit., p.81



2. DREPTURILE Şl OBLIGAŢIILE PERSOANEI J URIDICE STRĂINE

Persoana juridică străină beneficiază de drepturile acordate delegea statului în care a fost recunoscută.Art.1598 din Codul civil, prevede că persoana juridică străină

desfăşoară în R.Moldova activitate comercială şi altă activitatereglementată de legislaţia civilă în conformitate cu dispoziţiile stabilitede această legislaţie pentru o activitate similară a persoanelor juridicedin R.Moldova, dacă legea R.Moldova nu prevede altfel pentrupersoanele juridice străine.

în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile procedurale ale

persoanelor străine, art.454 din Codul de procedură civilă, stabileşte căacestea beneficiază în faţa instanţelor din R.Moldova de aceleaşidrepturi şi au aceleaşi obligaţii procedurale ca şi persoanele juridicedin R.Moldova, în condiţiile legii.

Totodată, poate fi stabilită retorsiunea faţă de persoanele juridiceale statelor în care există restricţii ale drepturilor procedurale privindpersoanele juridice de naţionalitatea R.Moldova.

Aşadar, în R.Moldova persoanelor juridice străine li se acordăregim naţional. Regimul naţional este aplicabil persoanelor juridicestrăine, astfel încât acestea să nu beneficieze de mai multe drepturi înR.Moldova în comparaţie cu persoanele juridice ale R.Moldova, chiardacă legea lor naţională le-ar permite acest lucru.

Drepturile şi obligaţiile pe care le poate exercita o persoană juridicăstrăină în R.Moldova sunt reglementate de legea naţională a acesteia,

însă cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de legea R.Moldova.



TITLUL II NORME CONFLICTUALE ÎN DIFERITE MATERII

ALE DREPTULUI PRIVAT

CAPITOLUL INORMELE CONFLICTUALE PRIVIND STAREA CIVILĂ

Şl CAPACITATEA PERSOANEI FIZICE

1. NOŢIUNEA DE STARE CIVILĂ Şl CAPACITATE CIVILĂ

Starea civilă este un drept personal nepatrimonial care constă în

individualizarea persoanei fizice în raport cu alte persoane. în sens larg, starea civilă reprezintă totalitatea calităţilor inerente

persoanei fizice, care constituie condiţia juridică a acesteia. Ca sumă aunor calităţi personale, starea civilă cuprinde următoarele elemente:din căsătorie, din afara căsătoriei, născut din părinţi necunoscuţi,adoptat, căsătorit, necăsătorit, divorţat, văduv, recăsătorit, rudă sauafin cu cineva, bărbat sau femeie (sexul), de o anumită vârstă, născut

într-o anumită localitate318. în funcţie de prezenţa unuia sau altuiadintre aceste elemente, condiţia juridică a persoanei fizice în viaţa

socială variază. Astfel, prin intermediul acestor elemente se produce oreală individualizare a persoanei fizice. Starea civilă este deosebită

însă de elementele sale, precum şi de efectele care se produc, iardatorită considerării lor distincte, legile aplicabile pot fi diferite319.

în lipsa unei definiţii legale a stării civile, considerăm că aceastareprezintă un ansamblu de elemente, care rezultă din actele şi faptele

318 A se vedea Gheorghe Beleiu, Drept civil român, Introducere în dreptul civil, Subiectele

dreptului civil, Ediţia a Vll-a revăzută şi adăugită, Editura Universul J uridic, Bucureşti, 2001,p.407318 A se vedea R.H.Graveson, Conflict of Laws, P rivate International Law, Sweet & Maxwell,London, 1974, p.226



de stare civilă prin care o persoană fizică se individualizează în familieşi societate320.

Starea civilă este determinată de anumite fapte juridice care se

produc independent de voinţa persoanei (de exemplu, naşterea şimoartea reprezintă fapte juridice care constituie începutul şi sfârşitulcalităţii de subiect de drepturi şi obligaţii a unei persoane fizice),precum şi de unele manifestări de voinţă făcute, în conformitate culegea, pentru a dobândi o anumită stare civilă (de exemplu, căsătoria,divorţul, schimbarea numelui, etc., sunt acte juridice care se produc caurmare a manifestării de voinţă).

Astfel, o persoană fizică nu poate să-şi aleagă o stare civilă carenu este conformă cu legea sau să solicite înregistrarea unor acte sau

fapte de stare civilă neprevăzute de lege. în ceea ce priveşte capacitatea persoanei fizice, ar fi de remarcat

că personalitatea umană presupune existenţa capacităţii juridice, carereprezintă aptitudinea abstractă a subiectului de drept de a aveadrepturi şi obligaţii (fiinţa umană este premisa capacităţii juridice).

în practica dreptului internaţional privat se utilizează în modfrecvent şi termenul de „incapacitate", capacitatea constituind regula,iar incapacitatea - excepţia. Astfel, problema legii aplicabile capacităţiiunei persoane nu se pune, decât în cazul existenţei incapacităţii.

Noţiunea de capacitate se prezintă sub două aspecte diferite:• Aptitudinea de a fi titularul unui drept sau a unei obligaţii -

constituie capacitatea de folosinţă. în acest sens, art.18 din Codul civilprevede că capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii civile esterecunoscută în egală măsură tuturor persoanelor fizice şi apare înmomentul naşterii, încetând prin decesul persoanei.

• Aptitudinea de a dobândi şi exercita drepturi şi de a-şi asumaobligaţii prin încheiera de acte juridice - constituie capacitatea deexerciţiu. Art.19 din Codul civil stabileşte că capacitatea de exerciţiueste aptitudinea persoanei de a dobândi prin fapta proprie şi de aexercita drepturi civile, de a-şi asuma personal obligaţii civile şi de a leexercita.

Aceste deosebiri prezintă importanţă în determinarea soluţionăriiunui conflict de legi în materie de capacitate.

Starea civilă şi capacitatea civilă, deşi ca noţiuni sunt distincte, între acestea există o stânsă legătură. Dintre elementele ce alcătuiescstarea civilă un loc principal îl au cele care determină începutul şi

sfârşitul capacităţii de folosinţă. Astfel, cu ajutorul stării civile se

320Ion P .Filipescu, Drept Internaţional Privat, voi.II, Editura Actami, Bucureşti, 1997, p.7

216



determină capacitatea de folosinţă a persoanei fizice, adică calitateade subiect de drepturi şi obligaţii.

Orice persoană fizică are o stare civilă, indiferent de faptul dacă

are sau nu capacitate de exerciţiu. Starea civilă poate influenţacapacitatea de exerciţiu, în sensul că potrivit art.20 alin.(2) din Codulcivil, minorul care se căsătoreşte înainte de împlinirea vârstei de 18ani, dobândeşte capacitate deplină de exerciţiu.

în materia dreptului internaţional privat starea civilă şi capacitateapersoanei fizice, de regulă, este cârmuită de legea personală (lex

personalis), care se poate prezenta sub două aspecte: a) legeanaţională (lex patriae) sau b) legea domiciliului (lex domicilii).

2. TEMEIUL ISTORIC Şl DOCTRINAL AL LEGII PERSONALE

Legătura dintre capacitate şi legea personală există din vremeaşcolii italiene a Evului Mediu. Astfel, din acea epocă îşi trag obârşiasistemele moderne a conflictelor de legi. începutul dezvoltării acestorsisteme coincide cu perioada intensificării relaţiilor comerciale dintre

marile oraşe ale Italiei Evului Mediu.Primii care au întreprins să facă unele legături între capacitate şi

legea personală, în cadrul unui sistem conflictual de legi, au fost juriştiişcolii italiene. Oraşele italiene din acea perioadă au beneficiat de oautonomie legislativă destul de largă, ceea ce a permis legiferareaunor excepţii în dreptul roman comun. Pentru armonizarea diferenţelordintre legile acestor oraşe, juriştii italieni au emis teoria statutelor,potrivit căreia anumite categorii de legi sau de statute aveau propriasferă de aplicare în spaţiu. De exemplu, legile care reglementaubunurile imobile erau limitate în aplicarea lor numai pe teritoriul unuioraş. în materie de capacitate, însă, hotărârile erau adoptate destul derepede, deoarece legile fiecărui oraş privind vârsta majoratului nu era

în beneficiul străinilor. Astfel, statutul oraşului stabilea vârstamajoratului la 25 de ani, logodnele străinilor sub această vârstă nefiindafectată de statute321.

Un efort considerabil în crearea teoriei statutelor l-au avut Bartolusşi Baldus. De altfel, acesta din urmă a fost primul care a afirmat că

legea personală este legea domiciliului. Tot în acea perioadă a rezultatapariţia noţiunii de statut personal în opoziţie cu cea de statut real.

321 H.P atrick Glenn, La capacité de la personne en droit international prive français et anglais,Dalloz, Paris, 1975, p.2



Teoria capacităţii a fost dezvoltată în sec.XVII de CharlesDumoulin şi Bertrand D’Argentre, ideile cărora au avut o influenţădeosebită asupra dreptului internaţional privat englez, care s-a inspiratdin analizele privind capacitatea persoanei, pe când în Franţa aceastăteorie a produs o reacţie ostilă, care se explică prin condiţiile politiceale epocii, opiniile teritorialiste ale autorilor bretoni, fiind în defavoareaunităţii teritoriale.

Aşadar, principiul legii personale a fost formulat la începutuldezvoltării dreptului internaţional privat, fiind chiar prima materie încare s-a admis că legile pot fi recunoscute şi dincolo de graniţele uneiprovincii. Iniţial legea personală se prezenta sub forma legiidomiciliului, deoarece noţiunea de stat naţional şi de cetăţenie nu erau

cunoscute, iar legătura dintre o persoană fizică şi stat se făcea prinintermediul domiciliului. Această soluţie conflictuală era şi conformă cunecesităţile practice. De obicei, în cadrul aceluiaşi stat feudal existaumai multe regiuni sau provincii, în care se aplicau cutume diferite şi dinacest considerent legea personală nu putea fi decât legeadomiciliului322.

O aplicare mai largă legea personală a avut-o ulterior promulgăriiCodului civil francez în anul 1804. După o supunere a statutuluipersonal legii domiciliului, Codul civil francez înlocuieşte legea

domiciliului cu legea naţională. în acest sens, art.3 alin.(3) din Codulcivil francez prevede: „Legile privind starea civilă şi capacitateapersoanelor urmăresc pe francezi chiar când îşi au reşedinţa înstrăinătate”. Stabilirea legăturii dintre starea civilă şi capacitateapersoanei, le supordonează legii personale, consfinţind exact noţiuneade statut personal, care a existat în teoria statutelor. Astfel, Codul civilfrancez a identificat statutul personal cu starea civilă şi capacitateapersoanei. Statutul personal are, aşadar, o vocaţie universală,deoarece se întemeiază pe criteriul permanenţei legilor referitoare lapersoană. De aici, rezultă că singura capacitate generală (de exerciţiu)sau incapacitate generală întră în statutul personal323.

în acest context, trebuie menţionat că legătura capacităţii custatutul personal nu are o recunoaştere universală. Ţările de civil law

au acceptat criteriul permanenţei legilor referitoare la persoană, pecând cele de common la w \I resping în general. De exemplu, în S.U.A.,nu se recunoaşte existenţa normelor generale referitoare la capa

322A se vedea Ion P.Filipescu, op.cit., p.21323A se vedea J ean Guinand, Les conflits de lois en matiere de capacité, Ed. Ides et Calendes,Neuchâtel, 1970, p.19



citatea persoanelor, propunându-se să se considere în fiecare cazimportanţa intereselor pentru stabilirea legii aplicabile324.

Soluţia engleză în această privinţă este şi mai incertă, majoritateaautorilor englezi remarcând lipsa clarităţii325. Sistemele de common law

nu cunosc teoria generală a capacităţii, aceasta variind potrivit actului juridic în cauză.

Noţiunea de „status" şi „capacity’ sunt analizate în tratatele luiDicey, care consideră că „status” depinde incontestabil de legeapersonală, dar acest principiu nu exprimă competenţa acestei legireferitoare la capacitatea sau incapacitatea persoanei în raport cuactele juridice326. Astfel, se propune de a diferenţia „status” subordonatlegii personale şi „capacity' supusă legii care reglementează tranzacţia

în cauză, aceasta din urmă ar putea fi legea personală.

3. CONCEPŢIA APLICĂRII LEGII PERSONALE»

în dreptul internaţional privat statutul personal îl constitueansamblul materiei care aparţine stării civile şi capacităţii persoanei327.

Caracterul de permanenţă a statutului personal impune ca şi legeacare îl guvernează să beneficieze de permanenţă, avându-se învedere că o persoană fizică rămâne aceeaşi indiferent de ţara în carese află. Ca şi personalitatea umană, prin esenţa ei invariabilă şinefragmentabilă, statutul persoanei trebuie a să se bucure decontinuitate şi stabilitate328.

Legea care cârmuieşte statutul personal (lex personalis) esteconcepută în mod diferit în diferite sisteme de drept.

324 în S.U.A., cu excepţia Luisanei, capacitatea nu este supusă legii personale. Astfel, pentruamericani actele juridice se află deasupra persoanelor, aceeaşi soartă având-o şi statutulpersonal. A se vedea Albert A.Ehrenzweig, Treatitise on the Conflict of Laws, St.Paul Minn WestPublishing Co., 1962, p.273325G.C.Cheshire, op.cit., p.200326A.Dicey & J .Moris, The Conflict of Law, ed.8, Stevens, London, 1967, p.225

327 A se vedea Fr.Rigaux, Droit Internatuonal Prive, Tome II, Maison Larcier, Bruxelles, 1993,p.291

Aceste legi urmărasc persoana ca propria umbră, ca i cicatrice : personam sequrur sicit

umbra, sicit cicatrix in corpore



în unele sisteme de drept329, statutul personal se determină potrivitlegii naţionale, adică de legea a cărei cetăţenie o are persoana încauză.

în favoarea legii naţionale (lex patriae), în calitate de legepersonală, sunt invocate următoarele argumente330:

• cetăţenia are caracter de stabilitate mai accentuat decât domiciliulşi, deci, permanenţa statutului personal poate fi mai uşor asigurată prinlegea naţională decât prin legea domiciliului; cetăţenia nu depindenumai de voinţa persoanei, astfel existând garanţii mai mari de

înlăturare a fraudei, care este posibilă prin schimbarea domiciliului;• cetăţenia interesează statul şi, ca atare, acesta este îndreptăţit a

organiza condiţia juridică a propriilor cetăţeni; în situaţia când statutulpersonal este supus legii domiciliului, statul este lipsit de posibilitateade a asigura protecţia cetăţenilor proprii;

• dobândirea unei noi cetăţenii presupune, în general, acceptareaunui nor regim juridic al statutului personal;

• legea naţională ţine cont de specificul ţării respective, fiind

aplicabilă cetăţenilor şi inaplicabilă străinilor;• cetăţenia prezintă un grad de certitudine mai mare decât domiciliul,deoarece este mai uşor de cunoscut decât domiciliul care, datorităelementului de intenţie, poate fi o sursă de imprevizibilitate pentru terţişi dificultăţi pentru instanţele de judecată.

Totodată, în doctrină sunt exprimate şi unele opinii cu privire ladezavantajele legii naţionale 331, dintre care menţionăm următoarele:

• în condiţiile dreptului modern, o persoană poate avea două saumai multe cetăţenii sau poate să nu aibă nici una, situaţii care pot creadificultăţi în determinarea legii aplicabile;

• cetăţenia nu este utilă la determinarea legii aplicabile, în cazulstatelor care cunosc mai multe sisteme juridice pe teritoriul său(S.U.A., Marea Britanie, etc);

• în unele cazuri, cetăţenia şi locuinţa statornică a persoanei fizice,indică ţări diferite.

329 Franţa, Germania, Italia, Grecia, România, Polonia, Liechtenstein, Tircia, J aponia, Estonia,Costa Rica, Panama, Haiti, etc.330 A se vedea Ion P.Filipescu, Andrei I.Fikipescu, Drept Internaţional Privat, Editura Actami,Bucureşti, 2002, p.315331A se vedea G.C.Cheshire, op.cit., p.314



în alte sisteme de drept332, statutul personal se determină potrivit

legii ţării în care se află domiciliul persoanei fizice. în sprijinul legii domiciliului, în calitate de lege personală, suntaduse următoarele argumente333:

•domiciliul stabilit într-o anumită ţară exprimă voinţa persoanei de ase supune legii acestei ţări;

• domiciliul este preferabil cetăţeniei, deoarece, pe de o parte, înmateria raporturilor de familie este, în general, unic pentru toţi membriifamiliei, deşi aceştea pot avea cetăţenii diferite şi, pe de altă parte,există principiul unicităţii domiciliului, în sensul că persoana nu poate

avea decât un domiciliu, spre deosebire de cetăţenie, care în condiţiiledreptului modern poate să nu fie unică;•domiciliul exclude, din punctul de vedere al legii aplicabile, diferenţa

dintre cetăţeni şi străini;• domiciliul, ca punct de legătură în dreptul internaţional privat,

favorizează asimilarea străinilor imigranţi;• domiciliul asigură mai bine interesele persoanei, ale terţilor şi

statului pe teritoriul căruia se află persoana în cauză, înlăturânddeosebirile de reglementare privind statutul persoanei dintre cetăţeni şi

necetăţeni domiciliaţi.Domiciliul, ca puncr de legătură, prezintă şi unele dezavantaje334,dintre care menţionăm următoarele:

• în unele cazuri domiciliul nu are caracter de realitate, avându-se învedere noţiunea de domiciliu în dreptul englez, care nu corespunde cudomiciliul de fapt al persoanei într-o anumită ţară;

• în unele situaţii este dificilă stabilirea domiciliului, referirea fiindfăcută la intenţia persoanei de a avea domiciliul într-o anumită ţară; îndreptul englez domiciliul presupune două elemente: cel obiectiv, adică

faptul de a locui într-un anumit loc, şi cel subiectiv, adică intenţiapersoanei de a avea acolo domiciliul;

• domiciliul nu este acelaşi pentru toţi membrii unei familii, care pot fidomiciliaţi în ţări dieferite, deşi au aceeaşi cetăţenie.

332 S.U.A (cu excepţia Luisanei). Anglia, Australia, Noua Zelandă, Norvegia, Danemarca,

Argentina, Paraguay, Brazilia, India, Africa de Sud, etc333A se vedea Ion P.Filipescu, Andrei I.F ilipescu, op.cit., p.314334G.C.Cheshire, op.cit., p.171



3.3. Sistemele de drept în care statutul personal este supus atât legii naţionale cât şi legii

domiciliului (sistemul mixt)

în legislaţiile unor ţări335, în afară de cele două sisteme - lex

patriae şi lex domicilii - este cunoscut şi sistemul mixt, în carecapacitatea persoanei se determină pentru străini potrivit legii statuluiunde se află străinii, iar pentru cetăţenii proprii aflaţi în străinătatepotrivit legii naţionale.

în acest sens, în doctrină a fost formulată părerea că soluţiaindicată în determinarea legii aplicabile statutului personal, ar ficombinarea celor două,sisteme (lex patriae şi lex domicilii), adică legea

aplicabilă în funcţie de cetăţenie şi domiciliu” 6.

3.4. Concluzii privind determinarea legii aplicabile statutului personal

Argumentele aduse în favoare celor două aspecte ale legiipersonale - lex patriae şi lex domicilii - nu trebuie privite în modabstract, ci în contextul intereselor statelor şi persoanelor fizice337.

Aplicarea unuia dintre cele două principii s-a realizat cu uneleconcesii în favoare celuilalt. Astfel, ţările care au adoptat legeadomiciliului acordă acestuia o accepţiune diferită de statele care auadoptat legea naţională, care se apropie prin stabilitate de noţiunea decetăţenie. Totodată, sistemele de drept care adoptă principiul legiinaţionale, aplică în unele situaţii legea domiciliului.

în concluzie, considerăm că nu se poate vorbi de existenţaabstractă a unuia sau altuia din cele două aspecte ale legii personale,

ci numai de regimuri juridice concrete privind statutul personal, în carese acordă prioritate legii naţionale sau legii domiciliului.

335De exemplu, Mexic, Venesuela, Ecuador, Peru, Uruguay336 A se vedea Yvon Loussouam, Pierre Bourel, Droit International Prive, Precis, Paris, 1978,p.208137Se consideră că, în general, ţările de imigrare adoptă principiul legii domiciliului spre a supunepe străini legii locale, iar ţările de emigrare pledează pentru principiul legii naţionale



4. LEGEA APLICABILĂ STATUTULUI PERSONAL ÎN DREPTUL CONFLICTUAL AL R.MOLDOVA

în dreptul conflictual al R.Moldova, sediul materiei este Codul civil

(Cartea a Cincea, Titlul II, Capitolul I). Potrivit art.1587 alin.(1), stareacivilă şi capacitatea persoanei fizice sunt cârmuite de legea naţională.

Interpretarea noţiunii de lege naţională este dată de alin.(2) alaceluiaşi articol, care stabileşte că legea naţională se consideră legeastatului a cărui cetăţenie o are persoana, Prin urmare, pentrucetăţeanul R.Moldova legea naţională este legea R.Moldova. Astfel,cetăţenia constituie punctul de legătură pentru norma conflictuală în alcărei conţinut intră starea civilă şi capacitatea persoanei fizice.

Determinarea cetăţeniei se face conform legii statului a cărui

cetăţenie se invocă. De exemplu, dacă o persoană invocă cetăţeniaitaliană, în faţa instanţelor din R.Moldova, într-o problemă de capacitate de exerciţiu, problema dacă această persoană este sau nu cetăţean italian, va fi soluţionată de instanţa din R.Moldova, în conformitatecu legea italiană. în acelaşi mod, va fi determinată şi cetăţenia invocatăde o altă persoană. Determinarea cetăţeniei înseamnă deci, şideterminarea legii naţionale a persoanei fizice respective.

în acest context, se impune precizarea că această prevedereconsacră o excepţie de la regula calificării după legea forului, stabilită

de art.1577 alin.(1) din Codul civil. După cum rezultă explicit dinprevederile alin.(1) al art.1587 din Codul civil, aplicarea legii naţionale,deci luarea cetăţeniei ca punct de legătură, constituie regula înmaterie, de la care însă există şi unele excepţii, în cazurile când seaplică legea domiciliului sau reşedinţei.

Astfel, în cazul în care persoana are două sau mai multe cetăţenii,legea naţională se consideră legea statului cu care persoana are celemai strânse legături, în sensul alin.(2), iar cele mai strânse legăturipersoana le poate avea prin intermediul domiciliului sau reşedinţei.

Considerăm, că soluţia oferită de textul alin.(2), se referă la situaţia în care persoana are două sau mai multe cetăţenii dintre care nici unanu este a R.Moldova.

în continuare, art.1587 alin.(3) prevede că „legea naţională aapatridului se consideră legea ststului în care îşi are domiciliul saureşedinţa”. în opinia noastră, această formulare este confuză, în sensulcă dacă persoana este apatrid, adică nu are nici o cetăţenie, atuncilegea naţională nici nu există. Totodată, legea naţională nu poate filegea domiciliului (reşedinţei), având în vedere că ambele constituienoţiuni distincte, reprezentând două aspecte ale aplicării legii

personale. în situaţia când persoana nu are nici o cetăţenie (apatrid),



în locul legii naţionale (care nu există) trebuie să fie aplicată legeadomiciliului, iar în lipsa domiciliului - legea reşedinţei.

Pornind de la aceste precizări referitoare la textul alin.(3),

considerăm că reglementarea potrivită ar fi următoarea: „Legeaaplicabilă stării civile şi capacităţii apatridului este legea statului undeacesta are domiciliul, iar în lipsa domiciliului - legea reşedinţei".

în ceea ce priveşte dispoziţia alin.(4) al art.1587, prin care sestabileşte că „legea naţională a refugiatului se consideră legea statuluicare îi acordă azil”, menţionăm că Convenţia privind statutulrefugiaţilor, la care R.Moldova este parte338, prevede în art.12 alin.(1)că „statutul personal al unui refugiat va fi guvernat de legea ţării unde

îşi are domiciliul sau, în lipsa unui domiciliu, de legea ţării unde îşi arereşedinţa”339. în conformitate cu art.1587 alin.(5), legea naţională a cetăţeanului

R.Moldova care, potrivit legii străine, este considerat că are o altăcetăţenie, este legea R.Moldova.

Astfel, rezultă că în cazul dublei cetăţenii, din care una este cea aforului, legea naţioală se consideră cea a forului. Aşadar, legeaR.Moldova va fi aplicată pentru cetăţenii R.Moldova, chiar dacăaceştea au dobândit şi o altă cetăţenie, atâta timp cât ei nu au pierdutcetăţenia R.Moldova, în conformitate cu dreptul R.Moldova340.

Această soluţie oferită de textul alin.(5) se referă la stuaţia în carepersoana are dubla cetăţenie, dintre care una este cea a R.Moldova,care este diferită de situaţia în care persoana are două sau mai multecetăţenii dintre care nici una nu este a R.Moldova, prevăzută la alin.(2).

Art.1588 din Codul civil prevede că în materie de capacitate juridicăcetăţenilor străini şi apatrizilor în R.Moldova li se acordă regim naţional,cu excepţia cazurilor stabilite de Constituţie, de alte legi ale R.Moldova

sau de tratatele ointernaţionale la care R.Moldova este parte.Acest text trebuie înţeles în sensul că este vorba de capacitatea de

folosinţă a persoanei fizice sub aspectul regimului juridic al străinului,pentru că capacitatea de folosinţă poate fi privită atât după legeanaţională a persoanei, cât şi după legea statului unde persoana se află

în calitate de străin, iar capacitatea persoanei fizice (inclusiv cea defolosinţă) este cârmuită de legea naţională, aşa cum stabileşteart.1587 alin.(1).

338A se vedea Monitorul oficial nr.150-151, 2001339 în această situaţie, este posibilă intervenţia art.1586 din Codul civil, care prevede cădispoziţiile Cărţii a Cincea sunt aplicabile în cazul în care tratatele internaţionale nureglementează altfel340A se vedea Legea cetăteniei R.Moldova nr.1024 din 2.06.2000, Monitorul Oficial nr.98-101,2000



Referitor la domeniul de aplicare a legii naţionale, este necesarăprecizarea că este vorba, în general, de capacitatea de exerciţiu.

Potrivit art.1590 alin.(1) din Codul civil, capacitatea de exerciţiu acetăţenilor străini şi a apatrizilor este guvernată de legea lor naţională.

La fel ca şi art.1587 alin.(3), acest text poate provoca confuzii, având în vedere faptul că nu există lege naţională în privinţa apatrizilor.Astfel, mai potrivit ar fi dacă privitor la apatrizi s-ar prevedea „căcapacitatea de exerciţiu a acestora este cârmuită de legea domiciliului,sau în lipsa domiciliului, de legea reşedinţei”.

în ceea ce priveşte capacitatea de exerciţiu a cetăţenilor străini şi aapatrizilor în materie de acte juridice încheiate pe teritoriul R.Moldovaşi în materie de obligaţii din cauzarea de prejudiciu se stabileşte potrivitlegii R.Moldova, în sensul art.1590 alin.(3).

în conformitate cu dispoziţia alin.(4) al art.1590, apartenenţa uneipersoane la o nouă lege naţională, nu aduce atingere majoratuluidobândit şi recunoscut potrivit legii aplicabile anterior.

Declararea cetăţeanului străinsau apatridului incapabil sau limitat în capacitate de exerciţiu, este reglementat în conţinutul art.1591 dinCodul civil. Astfel, cetăţeanul străin sau apatridul poate fi declaratincapabil sau limitat în capacitate de exerciţiu potrivit legislaţieiR.Moldova, iar reprezentarea legală a cetăţeanului străin sau aapatridului lipsit de capacitate de exerciţiu, precum şi asistenţaacestora, sunt supuse legii care reglementează raporturile juridice dereprezentare sau asistare.

Prvitor la tutelă şi curatelă, art.1592 cuprinde următoarelereglementări:

• Instituirea, modificarea, producerea de efecte şi încetarearaporturilor de tutelă şi curatelă asupra minorilor, persoanelor majoreincapabile sau limitate în capacitate de exerciţiu, precum şi raporturiledintre tutore sau curator şi persoana care se află sub tutelă saucuratelă, sunt guvernate de legea naţională a acesteia;

• Acceptare tutelei şi curatelei este guvernată de legea naţională

a persoanei desemnate în calitate de tutore sau curator;• Raporturile dintre tutore sau curator şi persoana care se află sub

tutelă sau curatelă se determină potrivit legii statului a cărui autoritate adesemnat tutorele sau curatorul, iar în situaţia când persoana care seaflă sub tutelă sau curatelă locuieşte pe teritoriul R.Moldova, va fiaplicată legea R.Moldova, dacă este mai favorabilă persoanei;

•Tutela sau curatela instituită asupra cetăţenilor R.Moldova care aureşedinţă în afara R.Moldova este recunoscută ca fiind valabilă încazul în care nu există obiecţii legale întemeiate din partea oficiului



consular al R.Moldova acreditat de statul respectiv, iar în lipsaacestuia, din partea ambasadei.

Referitor la declararea dispariţiei fără veste sau morţii cetăţeanului

străin sau apatridului, art.1593 din Codul civil stabileşte că hotărârea judecătorească cu privire la declararea dispariţiei fâră veste sauconstatarea morţii cetăţeanului străin sau a apatridului se adoptă ori seanulează conform legii sale naţionale. în cazul în care este imposibilădeterminarea acestei legi, se aplică legea R.Moldova.

Obiecţia care se impune privitor la textul acestui articol, esteaceeaşi ca şi în cazul art.1587 alin.(3), adică confuzia care se poatecrea în legătură cu legea naţională, care nu există, aplicabilăapatridului. Astfel, considerăm că formularea potrivită a textului ar fi

următoarea: „Hotărârea judecătorească cu privire la declarareadispariţiei fără veste sau constatarea morţii cetăţenului străin, seadoptă ori se anulează potrivit legii sale naţionale, iar a apatridului -potrivit legii domiciliului, iar în lipsa acestuia, potrivit legii reşedinţei”.

în conformitate cu prevederile art.1595 din Codul civil, calitatea decomerciant a cetăţeanului străin sau a apatridului este determinată delegea statului în care aceştea au obţinut autorizarea de a desfăsuraactivitate comercială.

Art.1594 din Codul civil prevede că „înregistrarea actelor de starecivilă ale cetăţenilor R.Moldova care au reşedinţă în afara teritoriului eise efectuează de către oficiile consulare ale R.Moldova, iar în lipsaacestora, de către ambasade”. Potrivit sensului acestui text de lege,rezultă că numai cetăţenii R.Moldova care au reşedinţă în străinătateau posibilitatea de a înregistra acte de stare civilă la oficiile consularesau misiunile diplomatice ale R.Moldova, dar care este situaţiacetăţenilor R.Moldova care au domiciliul în străinătate ori a celor carenu au nici domiciliu şi nici reşedinţă?

Având în vedere aceste aspecte, considerăm potrivită următoareaformulare: „înregistrarea actelor de stare civilă ale cetăţenilorR.Moldova aflaţi în străinătate se face la misiunile diplomatice sauoficiile consulare ale R.Moldova”341

Normele conflictuale privind statutul personal au un caracterimperativ, în sensul că părţile nu pot deroga de la ele, prinmanifestarea acordului ce voinţă.

341 De exemplu, art.156 alin.(1) din Codul familiei prevede că cetăţenii R.Moldova pot încheiacăsătoria în afara R.Moldova la misiunule diplomatice sau oficiile consulare ale R.Moldova



5. TEORIA INTERESULUI NATIONALi

Privitor la norma conflictuală lex patriae s-a elaborat o concepţiepenru a exprima dificultăţile pe care le întîmpină coordonareaintereselor în prezenţă cu cerinţele unei securităţi juridice pe planinternaţional. Această concepţie cunoscută în doctrină sub denumireade „teoria interesului naţional” este o creaţie jurisprudenţială,reprezentând o excepţie de la competenţa normală a legii naţionale înprivinţa capacităţii persoanelor.

Potrivit legii personale, fie legea naţională, fie legea domiciliului, artrebui să rezulte următoarele consecinţe:

•în cazul când o persoană este capabilă potrivit legii sale personale,aceasta va fi considerată capabilă în orice altă ţară;

•în cazul când o persoană este incapabilă după legea sa personală,aceasta va fi considerată astfel în orice ţară s-ar afla.

însă, în practica juridică şi în legislaţia unor state numai primaconsecinţă îşi găseşte aplicare consecventă, adică persoana capabilăpotrivit legii sale naţionale este considerată ca atare în orice ţară.Situaţia nu este aceeaşi în ceea ce priveşte cea de-a doua consecinţă,deoarece o persoană incapabilă potrivit legii sale personale esteposibil să fie considerată capabilă în altă ţară.

Astfel, teoria interesului naţional constituie o limitare a sistemuluilegii personale, adică a legii naţionale şi a legii domiciliului.

Pentru o mai bună înţelegere a acestei concepţii, vom apela laspeţa sub numele Lizardi, soluţionată de instanţele franceze în anul1861, în temeiul căreia s-a fundamentat pentru prima dată teoriainteresului naţional: Un cetăţean mexican, Lizardi, care locuia la Paris,

considerat minor potrivit legii sale naţionale care fixa majoratul la 25 de

ani, a cumărat pe credit bijuterii şi a împrumutat pe poliţe o sumă mare

de bani. Ulterior tutorele minorului a cerut anularea actelor juridice pe

motivul că, potrivit normei conflictuale franceze, capacitatea persoanei

este cârmuită de legea naţională, iar după această lege, Lizardi era

minor. Instanţa franceză a anulat poliţele, dar a validat vânzarea-

cumpărarea bijuteriilor, pe motivul că bancherul avea posibilitatea să

se intereseze de capacitatea contractantului său, în timp ce

comerciantul n-ar fi avut această posibilitate, ţinând seama de

specificul operaţiilor pe care le săvârşeşte, căci ar însemna să

cunoască legile tuturor statelor. în această situaţie, instanţa a

considerat că atunci când incapacitatea unui străin, dată de legea lui naţională, duce la lezarea interesului naţional francez, prin

prejudicierea unui cetăţean naţional care a acţionat cu bună credinţă, legea naţională a străinului trebuie înlăturată şi înlocuită cu legea



locală, care îl declară capabil pe respectivul străin. în speţă, în cazul în

care contractul de vânzare-cumpărare ar fi fost anulat, vânzătorul

francez a r fi fost prejudiciat prin faptul că bijuteriile nu ar mai fi putut fi

restituite, fiind înstrăinate de către cumpărătorul mexican.

în doctrină, s-a afirmat că interesul naţional se opune ca uncetăţean să fie prejudiciat ca urmare a incapacităţii străinului atuncicând cetăţeanul a acţionat fără uşurinţă, prudent şi de bună-credinţă.teoria interesului naţional la început a fost combătută, darulterior a fost acceptată şi inclusă în unele legislaţii interne şi convenţiiinternaţionale342.

Totodată, a fost exprimată părerea că această teorie a interesuluinaţional poate justifica soluţiile jurisprudenţei, dar cu ajutorul unor alte

considerente cum este îmbogăţirea fără justă cauză a străinului saumanevrele mai mult sau mai puţin frauduloase343. în dreptul conflictual al R.Moldova, această excepţie de la

aplicarea legii naţionale normal competente, cu privire la capacitateapersoanelor fizice, este reglementată în art.1590 alin.(2) din Codul civil,care prevede că persoana care nu beneficiază de capacitate deexerciţiu conform legii sale naţionale nu este în drept să invoce lipsacapacităţii de exerciţiu conform legii locului de încheiere a actului

juridic, cu excepţia cazurilor în care se va dovedi că cealaltă parte \a

act ştia sau trebuia să ştie despre lipsa capacităţii de exerciţiu. Teoria interesului naţional implică îndeplinirea în mod cumulativ aurmătoarelor condiţii, care rezultă din prevederile art.1590 alin.(2):

• persoana în cauză să fie incapabilă potrivit legii sale persoanale(lex patriae sau lex domicilii)',

• această persoană să fie capabilă potrivit legii locului încheieriiactului juridic (locus regit actum),

• contractantul local să fie de bună-credinţă, prin aceasta înţelegându-se că acesta trebuie să nu fi cunoscut şi, în mod rezonabil,

nici să nu fi putut cunoaşte de nevaliditatea actului juridic, adicăincapacitatea străinului, potrivit legii sale naţionale;• anularea actului să fie de natură a produce un prejudiciu

nejustificat pentru cetăţeanul propriu (această condiţie, deşi nu estemenţionată expres, poate fi dedusă din spiritul textului).

342De exemplu, Codul civil german, art.7; Codul civil italian. Art.17; Convenţia de la Geneva din1930 cu privire la soluţionarea conflictelor de legi în materia cambiei, art.2; Convenţia de laGeneva din 1931 cu privire la conflictele de legi în materie de cecuri, art.3. în aceastăreglementare, în general, se apără nu numai interesul unui naţional care a tratat cu un străin, cişi interesele oricărei persoane care tratează cu un străin, care este capabilă după legea loculuiunde se încheie actul, aceasta fiind şi deosebirea faţă de excepţia interesului naţional în speţaLizardi, în care s-a apărat numai cetăţeanul propriu343 Henri Batiffol, Paul Lagarde, Droit Intemazional Prive, Tome II, Librairie Generale de DroitInternational et de J urisprudence, P aris, 1993, p.111



Astfel, în cazul când aceste condiţii sunt întrunite, se produceefectul juridic al teoriei şi anume, legea personală (lex patriae sau tex

domicilii) este înlocuită cu legea locului încheierii actului juridic,operându-se în acest fel o transmutaţie la nivelul punctului de legăturăal normei conflictuale aplicabile.



CAPITOLUL II

NORMELE CONFLICTUALE PRIVIND NUMELEŞl DOMICILIUL PERSOANEI FIZICE

1. SCURT ISTORIC PRIVIND EVOLUŢIA DREPTULUI LA NUME

Identificarea persoanelor cu ajutorul numelui este la fel de vecheca şi apariţia vieţii sociale. Numele este unul din elementele de bazăprin intermediul căruia are loc individualizarea persoanelor fizice, atât

între ele, cât şi în cadrul societăţii.Pe parcursul formării istorice a numelui au existat câteva sisteme

onomatologice. în Grecia Antică sistemul onomatologic era foarte simplu, având la

bază principiul potrivit căruia perso.anele purtau un nume unic, deexemplu Solon, Platon, Demostene, etc.

în Roma Antică numele era compus din trei elemente (tria nomina)

de valoare diferită. Nomina civis Romani erant tria: praenomen, nomen

gentilicium, cognomen.

în primul rând, era ceea ce se numea nomen saunomengentilicium, fiind comun tuturor membrilor aceleiaşi ginte. Acestprim element al numelui era precedat de-un al doilea element denumitpraenomen, prin intermediul căruia se identificau persoanele în cadrulaceleiaşi ginte. Al treilea element ce compunea numele îl constituiacognomenul, ceea xe însemna, într-o traducere liberă, porecla. Astfel,cognomenul ocupa ocupa ultimul loc în formarea completă anumelui344. Acest sistem, pe lângă faptul că ajută la identificareapersoanelor, prezintă şi avantajul că prin simpla enunţare a numelui seindică şi legătura de filiaţie şi rudenie a persoanei fizice345.

344A se vedea C.Mironesco, Le nom de personnes en drot compare, These pour doctorat, Paris,

1933, p.9345 în Roma Antică, multe personalităţi au purtat patru nume (mai ales în timpul împăraţilor), deexemplu: Marcus Porcius Cato Maior; Tiberius Claudius Drusus Germanicus. Trebuie deremarcat, că toate aceste nume (tria nomina), erau doar pentru bărbaţi, femeilor nu li se dădeaula naştere nici un fel de nume, mai târziu ele preluau forma de feminin a numelui gentilic altatălui: fiica lui M.TuIlius Cicero se numea Tullia, cea alui C.lulius Caesar - lulia. Sclavii aveaudoar poreclă, cu funcţie de prenume



După căderea Imperiului Roman şi datorită extinderii doctrineicreştine, sistemul onomatologic treptat a fost abandonat, procedându-se la adoptarea numelor sfinţilor. însă, pe parcurs, avându-se învedere că sfinţii erau relativ puţini la număr, s-a simţit nevoia revenirii

la sistemul patronimic, precedat de un prenume. De regulă, prenumelese alegea dintre numele sfinţilor, în timp ce numele era alcătuit înfuncţie de împrejurări. Astfel, unele persoane şi-au luat ca nume peacela al locului de origine, altele o poreclă sau o profesie, nu erau lipsănici numele de animale, plante, obiecte de uz casnic, etc.

în dreptul românesc, după Regulamentele Organice din 1831, careprevedeau că orice persoană trebuie să aibă un nume dublu, adicăcompus dintr-un prenume şi un nume, şi potrivit Codului civil de la1865, care obligau că în actele de stare civilă să fie arătate prin

numele şi prenumele lor, primul act normativ care reglementează într-un mod unitar problemele privind numele persoanei fizice a fost Legeadin 18 martie 1895346. Potrivt acestei legi, orice persoană trebuia săaibă un nume de familie, iar în cazul în care nu avea, aceasta eraobligată să facă o declaraţie la primăria locului de origine, princarearăta că înţelege să poarte numele de botez al tatălui său la careadăuga una din terminaţiile în datina ţării, eseu sau eanu, de natură adiferenţia numele şi prenumele. De exemplu, dacă tatăl avea numelede botez (prenumele) Petru, fiul declara că va purta numele Petrescu.

Astfel, numele dobândit, în acest mod, era trecut pe marginea actuluide naştere a persoanei.

2. NOŢIUNEA DE NUME Şl LEGEA APLICABILĂ

Pentru identificarea persoanelor fizice în cele mai variate raporturi juridice există două elemente constitutive: numele de familie (denumit

în trecut şi patronimic) şi prenumele (sau nume de botez). Astfel,noţiunea de nume ar trebui să fie utilizată în aceste două sensuri. în conformitate cu art.28 alin.(1) din Codul civil, orice persoană

fizică are dreptul la numele stabilit sau dobândit potrivit legii, iar încontinuare alin.(2) stabileşte că numele cuprinde numele de familie şiprenumele, iar în cazul prevăzut de lege, şi patronimicul.

în sens larg, numele persoanei fizice cuprinde atât numele defamilie, cât şi prenumele.

în sens restâns, numele cuprinde numai numele de familie.

346 A se vedea D.Lupulescu, Numele şi domiciliul persoanei fizice, Editura ştiinţifică şienciclopedică, Bucureşti, 1982, p.6



Potrivit art.28 alin.(3) şi (4), numele de familie se dobândeşte prinefectul filiaţiei, iar prenumele se stabileşte la data naşterii, în temeiuldeclaraţiei de naştere.

Pentru a defini noţiunea de nume, în afară de reglementărilecuprinse în art.28 din Codul civil, trebuie să luăm în considerare şiprevederile art.55 alin.(1) di Codul familiei, care stabileşte că copilulare dreptul la un nume de familie şi prenume, precum şi dispoziţia art.7pct.(1) din Convenţia privind drepturile copilului347, în care se prevedecă copilul este înregistrat imediat după naşterea sa şi are de la aceastădată dreptul la nume.

Astfel, numele reprezintă un atribut de identificare a persoaneifizice care constă în dreptul de a fi individualizat, în familie şi societate,

prin cuvintele stabilite, în condiţiile legii, cu această semnificaţie. în cadrul raporturilor juridice la care participă persoanele fizice,

numele trebuie privit ca un tot întreg, ca o unitate, adică în totalitateaelementelor sale, pentru că numai astfel numele poate servi laidentificarea persoanelor fizice.

Numele nu este un element al stării civile şi nu poate fi cuprins înaceasta. Cu toate acestea, folosirea stării civile este înţeleasă ca starede fapt care rezultă din întrunirea următoarelor alemente348: a)persoana respectivă poartă în mod constant numele părinţilor; b)aceştea consideră acea persoană drept copilul lor; c) celelaltepersoane consideră că acea persoană este copilul aceloraşi părinţi.

Dreptul la nume este un drept personal nepatrimonial. Oricepersoană are dreptul la numele stabilit sau dobândit potrivit legii. Acestdrept corespunde unei obligaţii legale, corelative, potrivit căreia fiecarepersoană trebuie să poarte un nume.

în privinţa numelui, distingem următoarele aspecte:• Dobândirea numelui prin filiaţie

în acest caz, numele trebuie să fie supus reglementării legii carese aplică în ce priveşte stabilirea filiaţiei. Această soluţie, rezultă dinconţinutul art.1589 din Codul civil, care prevede că drepturilecetăţeanului străin sau a apatridului la nume, folosirea şi protecţia luisunt guvernate de legea sa naţională, fiind vorba desigur de numeledobândit prin filiaţie, având în vedere că art.28 alin.(3), stabileşte cănumele se dobândeşte prin efectul filiaţiei.

Constatăm, că în dreptul conflictual al R.Moldova, există oneconcordanţă între reglementările stabilite de art.1589 din Codul civil

347 Convenţie ratificată prin Hotărârea Parlamentului R.Moldova nr.1392-XIII din 15.12.1997,Monitorul oficial nr.84-85, 1997348Ion P.Filipescu, Andrei I.Filipescu, op.cit., p.309



şi art.159 din Codul familiei, care prevede că în R.Moldova în cazulpărinţilor (părintelui) cetăţeni străini sau apatrizi, paternitatea(maternitatea) se stabileşte conform legislaţiei R.Moldova, iar art 157din Codul familiei prevede că drepturile nepatrimoniale ale soţilor se

determină potrivit legii domiciliului.Astfel, din aceste reglementări, rezultă, că în materia respectivă se

aplică trei legi diferite: legea naţională, legea forului şi legea domiciliului.Considerăm, că legea naţională trebuie să fie legea care

cârmuieşte atât numele, câr şi stabilirea filiaţiei şi drepturilenepatrimoniale, iar în cazul când soţii au cetăţenii diferite sau suntapatrizi - legea domiciliului.• Stabilirea numelui de către Oficiul Stării Civile

Privitor la stabilirea numelui de către Oficiul Stării Civile, art.25 dinLegea privind actele de stare civilă349, deosebeşte două situaţii: a) ceaa copilului găsit; b) cea a copilului abandonat.

Astfel, potrivit alrt.25 alin.(1) din legea menţionată, în cazulcopilului găsit, acestuia i se întocmeşte actul de naştere de cătreOficiul Stării Civile în raza teritorială a căruia a fost găsit. întocmireaactului de naştere se face în decurs de o lună de la data găsirii, avânddrept temei procesul-verbal întocmit de un colaborator de poliţie, unmedic şi un reprezentatnt al autorităţii tutelare, care are obligaţia de a

prezenta declaraţia scrisă de înregistrare a naşterii. în conformitate cu dispoziţia alin.(4) al aceluiaşi articol, în situaţia în care copilul este abandonaz de către mamă în spital (maternitate),conducătorul unităţii sanitare are obligaţia de a sesiza poliţia în termende 24 de ore de la constatarea faptului. în acest caz, întocmirea actuluide naştere se va face pe baza certificatului medical constatator alnaşterii şi a procesului-verbal întocmit de colaboratorul poliţiei, deconducătorul unităţii sanitare şi de reprezentantul autorităţii tutelare,căruia îi revine obligaţia de a prezenta declaraţia scrisă de înregistrare

a naşterii. în ambele situaţii, adică în cea a copilului găsit şi în cea a copiluluiabandonat, dacă nu se cunoaşte numele acestuia, acesta sestabileşte de către Oficiul Stării Civile, care înregistrează naşterea încondiţiile stabilite de alin.(5) al art.25.• Modificarea numelui de familie

Modificarea numelui de familie a persoanei fizice poate interveni caurmare a scimbării stării civile, respectiv ca efect al căsătoriei, ca efectal desfacerii căsătoriei, ca efect al nulităţii căsătoriei, ca efect al

349Legea nr.100-XV din 26.04.2001, Monitorul oficial nr.97-99, 2001



adopţiei. în toate aceste situaţii se aplică legea care cârmuieştemateria respectivă350.

Spre deosebire de numele de familie, care se poate modifica caurmare a schimbării stării civile a unei persoane, prenumele nu esteinfluienţat în nici un fel de modificările stării civile.• Schimbarea numelui pe cale administrativă

în această situaţie, numele se modifică fără a interveni şi omodificare a stării civile. Schimbarea numelui (în sens larg) se poaterealiza, în condiţiile stabilite de Legea privind actele de stare civilă.

2. DOMICILIUL PERSOANEI FIZICE

Domiciliul este un mijloc de identificare în spaţiu a persoanei fizice.Identificarea persoanei fizice într-un loc, anume determinat, prezintăinteres în naşterea, modificarea, transmiterea sau stingerea de raprturi

juridice, precum şi în executarea drepturilor şi obligaţiilor ce alcătuiescconţinutul acestor raporturi.

Potrivit art.30 alin.(1) din Codul civil, domiciliul persoanei fizice estelocul unde aceasta îşi are locuinţa statornică sau principală.

Domiciliul se prezintă ca un drept subiectiv nepatrimonial, dar el nueste locuinţa însăşi, aceasta din urmă constituind obiectul unui altdrept subiectiv cu caracter patrimonial. Locuinţa poate aparţinepersoanei fizice cu drept de proprietate sau drept de folosinţă izvorâtădintr-un contract de închiriere. Totuşi, convenţional, se vorbeşte dedomiciliul persoanei fizice ca de locuinţa statornică şi principală.

în plan internaţional, problema domiciliului are o importanţă de oamploare cu mult mai mare. Dreptul internaţional privat nu reprezintă oştiinţă separată. Acesta nu ar putea fi înţeles dacă nu s-ar lua dreptpunct de plecare dreptul intern şi nu este altceva, decât o continuare aacestuia, aplicându-se normele dreptului intern, astfel extinzândlimitele pur naţionale. în acest context, este necesară sublinierearolului noţiunii de domiciliu, mai întâi pe teren strict intern, înainte de a-lcontura pe teren internaţional.

Aşadar, înainte de a fi o noţiune universală, domiciliul are o funcţieinternă şi diferă de la o legislaţie la alta351. Tendinţele de unificare anoţiunii de domiciliu pe plan internaţional au eşuat, avându-se în

350 în ceea ce priveşte legea aplicabilă în materiile respective, a se vedea Capitolul VII -Normele conflictuale privind raporturile de familie351 De exemplu, în sistemul de drept român se disting trei feluri de domiciliu: a) domiciliul de dreptcomun; b) domiciliul legal; c) domiciliul ales. P entru detalii, a se vedea Ion P.Filipescu, op.cit.,p.310



vedere că domiciliul în dreptul englez şi domiciliul în dreptul continentalreprezintă noţiuni absolut incompatibile, în sensul că sunt totaldiferite352.

Domiciliul îndeplinea o funcţie primordială în antichitate, având în

vedere că lex domicilii era acceptată ca lege personală, pe când înprezent, dimpotrivă, putem constata că legea naţională (lex patriae)

este cea care determină legea personală.Astfel, fără intenţia de a extinde în mod exagerat acet punct de

vedere retrospectiv, este necesar să reliefăm printr-o scurtă schiţăistorică importanţa pe care a avut-o noţiunea de domiciliu de-a lungulsecolelor.

Fără a face o incursiune aprofundată, ne vom referi la aceastăproblemă, începând cu sec.XIII, perioadă în care glosatorii Corpus

J uris Civilis au scos în evidenţă condiţia juridică a Italiei. în aceaperioadă, feudalismul stabilise o normă prin intremediul căreia erausoluţionate toate problemele impuse de dreptul internaţional, redus peatunci la un drept interprovincial, astfel suprimându-se teritorialitatealegilor. în acel timp, fiecare suveran dispunea nu numai de armată sau

jurisdicţie proprie, dar şi de legea sa. La fel existau şi numeroaselegislaţii, fiecare având o dezvoltate separată, însă nu putea fi vorba deconflicte între aceste cutume, deoarece suveranul impunea legea sa,excluzând celelalte.

începând cu sec.XIII a apărut necesitatea utilizării legii personale,alături de cea teritorială. Postglosatorii şi-au adus contribuţia laaceastă evoluţie, ajungându-se la stabilirea a două tipuri de statute:cele guvernatele legile locale şi cele în care se admitea supremaţialegii personale a străinului. Aşadar, în acea epocă legea personală eralegea domiciliului.

Ulterior, trecând din Italia*în Franţa, teoria statutelor se ciocni deteritorialitatea cutumelor. Din acel timp legea personală putea fi admisănumai ca excepţie. Gui Coquille şi Argentre au redus mişcareapostglosatorilor la o simplă distincţie: toate dispoziţiile legale urmau săfie încadrate într-o categorie sau alta, adică în statute reale saupersonale. în ceea ce priveşte criteriul celor două tipuri de statute auavut loc numeroase discuţii, admiţându-se că ideea lui CharlesDumoulin, care înclina în mod clar spre legea personală, iar criteriuldeterminării statutelor personale era domiciliul.

352Astfel, în dreptul englez trebuie să întrunească în mod cumulativ două elemente: a) elementil

obiectiv (faptul material), adică prezenţa reală a persoanei într-un anumit loc; b) elementulsubiectiv (faptul intelectual), adică intenţia de a se stabili în acel loc. în cazul când există numaiprimul element, acesta nu va fi un domiciliu, ci o reşedinţă



O dată cu adoptarea Codului civil francez în anul 1804,. legeapersonală nu mai este determinată de domiciliul persoanei, ci decetăţenia sa, iar în caz de apariţie a conflictului de legi, lex domicilii

îndeplineşte numai o funcţie supleantă şi numai în cazuri excepţionaleo funcţie principală. în prezent, totuşi, noţiunea de domiciliu rămâne în totalitate legată

de dreptul intrenaţional privat. Domiciliul constituie o noţiune complexăcare intervine în toate compartimentele dreptului internaţional privat, fiecă este vorba de condiţia juridică a străinilor, fie că este vorba deconflictele de legi.

Dreptul R.Moldova nu conţine dispoziţii conflictuale privinddomiciliul persoanei fizice. în dreptul internaţional privat al R.Moldova,domiciliul reprezintă punctul de legătură între raportul juridic şi sistemulde drept aplicabil. Astfel, domiciliul este considerat ca punct delegătură în următoarele categorii de raporturi juridice:

•starea civilă, capacitatea şi relaţiile de familie - art.1587 alin.(3) dinCodul civil şi art.157 alin.(1) din Codul familiei;

• condiţiile de fond ale contractelor în lipsa unui consens asupradeterminării legii aplicabile acestora - art.1611 alin.(1) din Codul civil;

•jurisdicţia competentă, în unele situaţii - art.460 alin.(1) lit.c) din

Codul de procedură civilă.



CAPITOLUL III

NORMELE CONFLICTUALE CU PRIVIRE LABUNURI Şl DREPTURI REALE

1. NOŢIUNI GENERALE j

în sens juridic353, termenul de „bun” are două accepţiuni. în sensrestrâns (stricto sensu), sunt bunuri lucrurile care pot fi obiecte dedrepturi şi obligaţii patrimoniale. în sens larg (lato sensu), prin bunuri

se înţeleg atât lucrurile, ca obiecte ale drepturilor şi obligaţiilorpetrimoniale, cât şi drepturile patrimoniale şi acţiunile privitoare labunuri în accepţiunea restrânsă354.

Potrivit art.285 alin.(1) din Codul civil, bunuri sunt toate lucrurilesusceptibile apropierii individuale sau colective şi drepturilepatrimoniale, iar în conformitate cu art.184 alin.(2), toate bunurilepersoanei fizice sau juridice fac parte componentă a patrimoniuluiacestora.

Patrimoniul cuprinde toate drepturile unei persoane, precum şi

toate obligaţiile ce revin aceleiaşi persoane, cu precizarea că acesteafac parte din patrimoniu numai dacă au caracter patrimonial, adicădacă reprezintă o valoare bănească355.

Drepturile patrimoniale cuprind drepturile reale şi drepturile decreanţă.

Dreptul real este drpptul subiectiv în virtutea căruia titularulexercită direct şi nemijlocit atributele asupra unui lucru determminat,fără a necesita intervenţia altei persoane. Astfel, art.315 din Codul civilprevede că proprietarul are dreptul de posesiune, de folosinţă şi dedispoziţie asupra bunului, în limitele determinate de lege.

Dreptul de creanţă este dreptul subiectiv, în temeiul căruiasubiectul activ (creditorul) poate să ceară subiectului pasiv (debitorul)să dea, să facă ori să nu facă ceva356.

Bunul reprezintă un lucru util sau o valoare economică şi poatedeveni obiect al dreptului patrimonial. Fiind obiectul dreptuluipatrimonial, bunul nu se confundă cu dreptul patrimonial. Aşa cum s-a

353în sens economic, un bun este orice lucru care este util

354 Ion P.F ilipescu, Drept civil, Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale, Editura Actami,Bucureşti, 1998, p.28355în acest sens, a se vedea art.284 alin.(1) din Codul civil356în acest sens, a se vedea art.512 din Codul civil



menţionat, dreptul patrimonial poate fi drept real ori drept de creanţă.Dreptul real are ca obiect un lucru. Dreptul de proprietate, ca dreptreal, se confundă cu lucrul, reprezentând importanţă prin prerogativele

pe care le conferă asupra lucrului şi care sunt altele, decât cele aledreptului de proprietate, De aceea, dreptul real este bun în măsura încare avem în vedere lucrul care constituie obiectul său sau lucrulprezintă importanţă prin drepturile reale care există asupra lor357.

Astfel, rezultă că drepturile reale şi drepturile de creanţă pot fiasimilate bunurilor, dar nu sunt propriu-zis bunuri.

2. DETERMINAREA LEGII APLICABILE BUNURILOR (LEXREI SITAE)

Pe planul dreptului internaţuional privat, statutul real reprezintăansamblul elementelor care configurează regimul juridic aplicabilbunurilor.

De regulă, statutul real este supus legii locului unde este situatbunul, adică legii ţării pe al cărui teritoriu se află bunul. Raporturile

juridice privind bunurile beneficiază de o localizare obiectivă în spaţiul

juridic al unei ţări, astfel că în această materie este competentă legeaţării unde se află bunul, exprimată prin formula lex rei sitae sau lex

situs.

Această regulă este prevăzută în art.1601 alin.(1) din Codul civil,conform căruia conţinutul posesiunii, dreptului de proprietate şi a altordrepturi reale asupra bunurilor mobile şi imobile, realizarea şi ocrotirealor se determină potrivit legii statului pe al cărui teritoriu se aflăbunurile, dacă nu se prevede altfel.

Precizăm, că textul de lege menţionat, are în vedere atât bunurileimobile, cât şi pe cele mobile. în acest sens, alin.(2), stabileşte căapartenenţa bunului la categoria de bunuri mobile sau imobile, precumşi orice altă calificare juridică a bunurilor, se determină potrivit legiistatului pe al cărui teritoriu se află bunurile.

Statutul real constituie conţinutul normei conflictuale lex rei sitae,

iar teritoriul unde se află bunul constituie punctul de legătură.Norma conflictuală privind statutul real are, în principiu, caracter

imperativ. Totodată, constatăm şi existenţa unei excepţii cansacrată în

art.1623 din Codul civil, potrivit căruia testatorul poate supunetransmiterea prin succesiune a bunurilor sale unei alte legii decât cea

357 C.Hamangiu, I.Rosetti-Bălănescu, AI.Băicoianu, Tratat de drept civil român, vol.l, Editua AII,Bucureşti, 1996, p.864



indicată în art.1622, care prevede aplicarea legii locului unde se aflăimobilul ce constituie obiectul succesiunii testamentare.

Aplicarea legii locului situării bunurilor este justificată358 prinasigurarea realizării următoarelor principii fundamentale în materie:

•principiul teritorialităţii, care constă în interesul statului de a aplicapropriile norme regimului juridic al bunurilor aflate pe teritoriul său;

• principiul generalităţii, în sensul că lex rei sitae asigură un regim juridic unic pentru toate bunurile aflate pe acelaşi teritoriu;

• principiul siguranţei circuitului civil privind bunurile, deoarece estelegat de locul situării bunului; competenţa jurisdicţională în materiabunurilor imobiliare aparţine instanţei de la locul situării imobilului359.

3. DOMENIUL DE APLICARE A REGULII LEX REI SITAE

Legea statului pe teritoriul căruia se află bunurile reglementeazăurmătoarele aspecte care constituie statutul real:

3.1. Bunurile asupra cărora pot exista drepturi reale

Referitor la clasificarea bunurilor în mobile şi imobile, art.1601alin.(2) din Codul civil prevede că apartenenţa bunului la categoria debunuri mobile sau imobile, precum şi orice altă calificare juridică abunurilor, se determină potrivit legii statului pe al cărui teritoriu se aflăbunurile dacă nu se prevede altfel.

Astfel, prin această dispoziţie se instituie o excepţie de lacalificarea după lex fori. în acest cazne aflăm în prezenţa uneicalificări secundare, care se efectuează după legea locului unde seaflă bunul, reziltând că lex causae este legea locului situării bunului.

3.2. Drepturile reale

Includerea în domeniul lex rei siate a acestor elemente se deducedin dispoziţia art.1601 alin.(1) din Codul civil, potrivit cărora legeastatului pe al cărui teritoriu se află bunurile cârmuiesc dreptul deproprietate şi alte drepturi reale asupra bunurilor.

Potrivit legii locului unde se află bunurile se determină şiclasificarea bunurilor360.

358A se vedea Dragoş-Alexandru Sitaru, op.cit., p.189359în acest sens, a se vedea art.461 alin.(l) din Codul de procedură civilă



Referitor la aceste aspecte, menţionăm că un cetăţean străin nu arputea pretinde existenţa unui drept real asupra unui bun situat înR.Moldova pe motiv că legea sa naţională cunoaşte un asemeneadrept, în cazul în care legea R.Moldova nu-l admite şi, dimpotrivă, uncetăţean al R.Moldova poate avea asupra unui bun situat în străinătateun drept real necunoscut de legea R.Moldova, în cazul când acestaeste admis de legea statului pe teritoriul căruia se află bunul.

3.3. Modalităţile şi condiţiile de constituire, transmitere» J i 7şi stingere a drepturilor reale

în legătură cu acestea, se impune următoarea distincţie:•modurile specifice de dobândire sau transmitere a drepturilor reale

(de exemplu, ocupaţiunea361, accesiunea362, uzucapiunea363), precumşi modurile de stingere a acestor drepturi (de exemplu, rechziţia364,confiscarea365) sunt supuse legii locului situării bunului.

•modurile nespecifice de dobândire şi transmitere a drepturilor reale(contractul, testamentul, etc.) pot fi supuse fie legii locului situăriibunului, fie altor legi, în funcţie de aspectele de natură reală sau dealtă natură decât ce reală.

Astfel, aspectele ce ţin de statutul real privind drepturile asupra

bunurilor, sunt supuse legii locului situării bunului.Potrivit art.1602 alin.(1) din Codul civil, dobândirea şi stingereadreptului de proprietate şi a altor drepturi reale asupra bunului sedetermină conform legii statului pe al cărui teritoriu se află sau erasituat bunul la momentul când a avut loc acţiunea ori o altă împrejurarece a servit drept temei pentru apariţia sau stingerea dreptului deproprietate sau a altor drepturi reale dacă nu se prevede altfel.

Alin.(2) satbileşte că dobândirea şi stingerea dreptului deproprietate şi a altor drepturi reale asupra bunului care reprezintă

obiectul actului juridic se determină conform legii aplicabile actului juridic dacă acordul părţilor nu prevede altfel.Aspectele de altă natură, decât cea reală sunt supuse altor legi,

constituind limitări aduse regulii lex rei sitae. în principiu, legea loculuisituării bunului nu reglementează următoarele aspecte:

A se vedea361A se vedea362A se vedea363A se vedea364A se vedea365A se vedea

art.292 din Codul civilart.323 din Codul civilart.328-330 din Codul civilart.332-333 din Codul civilart.342 din Codul civilart.343 din Codul civil



• capacitatea persoanei de a contracta cu privire la un bun esteguvernată de legea personală a persoanelor fizice (lex patriae sau lex

domicilii) sau a persoanelor juridice contractante (lex societatis)',

•condiţiile de formă ale actelor juridice sunt supuse regulii locus regit

actum - art.1609 alin.(1) şi art.1613 din Codul civil;• condiţiile de fond ale contractelor când există lex voluntatis

sunt supuse legii stabilite de părţi (art.1610 din codul civil), iar în cazulcând nu există lex voluntatis, se aplică legea statului cu care contractulare cele mai strânse legături, cu excepţia cazurilor când obiectulcontractului este un bun imobiliar, în care se va aplica legea statului peal cărui teritoriu se află bunul (art.1611 din Codul civil).

în legătură cu dobândirea unui drept real pe cale de prescripţie

achizitivă (uzucapiune), poate apărea o problemă de conflict mobil delegi, în cazul în care bunul mobil a fost mutat dintr-un stat în altul întimpul curgerii termenului de uzucapiune. într-o asemenea situaţie,soluţia este dată de dispoziţia art.1602 alin.(3), care prevede cădobândirea dreptului de proprietate şi a altor drepturi reale asuprabunului prin uzucapiune se determină conform legii statului în care seaflă acest bun la momentul expirării termenului uzucapiunii.

3.4. Formele de publicitate privind bunurile

în cazurile stabilite de legeRegimul de drept internaţional privat al formelor de publicitate

privind bunurile este reglementat de art.1608 din Codul civil.Astfel, potrivit alin.(1) orice formă de publicitate referitoare la bunuri

este fuvernată de legea aplicabilă la data şi în locul unde serealizează. După cum se observă, această prevedere care are uncaracter de dispoziţie generală, nu integrează formele de publicitateprivind drepturile reale în domeniul de aplicare a legii locului situării

bunului, ci în acela al legii locului unde aceste forme se realizeazăpotrivit regulii locus regit actum. Această soluţie se justifică prin faptulcă măsurile de publicitate nu pot fi îndeplinite decât de autoritateapublică investită cu asemenea atribuţii, iar legea aplicabilă nu poate fialta decât cea a ţării în care funcţionează această autoritate publică. înmod practic legea locului unde se îndeplineşte forma de publicitatecoincide cu cea a locului situării bunului cu privire la care seefectuează publicitatea.

în conformitate cu alin.(2), formele de publicitate care au ca efect

constituirea drepturilor referitoare la bunurile imobile, sunt guvernatede legea statului pe al cărui teritoriu se află bunurile, chiar dacă temeiul



juridic al dobândirii, transmiterii sau stingerii dreptului real ori algaranţiei reale s-a constituit prin aplicarea unei alte legi.

Din textul menţionat, rezultă că măsura de publicitate imobiliară

este supusă legii locului situării imobilului, chiar dacă actul juridicgenerator, translativ, modificator sau extinctiv al dreptului real sau algaranţiei reale imobiliare este supusă unei alte legi.

3.5. Conţinutul drepturilor reale

Prin conţinutul drepturilor reale înţelegem prerogativele pe caretitularul unui asemenea drept le are, precum şi modalităţile deexercitare a acestora.

în conformitate cu prevederile art. 1601 alin.(1) din Codul civil,conţinutul drepturilor reale se determină potrivit legii statului pe al căruiteritoriu se află bunurile.

Astfel, rezultă că lex rei sitae guvernează modul de exercitare aposesiei, folosinţei şi dispoziţiei privind bunurile, precum şi dezmem-brămintele dreptului de proprietate - dreptul de uzufruct, dreptul de uz,dreptul de abitaţie, dreptul de servitute şi dreptul de superficie366.

4. EXCEPŢII DE LA APLICAREA REGULII LEX REI SITAE

Datorită particularităţilor lor specifice, unele bunuri nu sunt supuselegii locului situării, ci unei alte legi indicată expres de textele legale înmaterie. Astfel, cele mai importante excepţii de la regula lex rei sitae

sunt următoarele:• Mijloacele de transport

Potrivit art.1603 alin.(1) din Codul civil, constituirea, transmiterea şistingerea drepturilor reale asupra mijloacelor de transport suntguvernate de:

- legea pavilionului pe care îl arborează nava sau aeronava;- legea aplicabilă statutului juridic al întreprinderii de transport pentru

vehiculile feroviare şi autovehiculele care îi aparţin. Totodată, alin.(2) stabileşte că dispoziţiile alin.(1) se aplică

deopotrivă, bunurilor aflate la bord care formează dotarea tehnică şicreanţelor care au ca obiect cheltuielile de asistenţă tehnică a

mijloacelor de transport.

366A se vedea art.395, 424, 428, 443 din Codul civil

242



• Bunurile aflate în curs de transportRegimul juridic al bunurilor mobile aflate în curs de transport (rex in

transitu) este prevăzut de art.1605 din Codul civil, care stabileşte căapariţia şi stingerea dreptului de proprietate şi a altor drepturi reale înbaza actului juridic cu privire la bunurile mobile aflate în curs detransport se determină conform legii statului de unde aceste bunuri aufost expediate.

Aplicarea acestei legi reprezintă soluţia potrivită, deoarece dacăaceste bunuri ar fi supuse legii locului situării, ar însemna că în timpultransportului de la locul de expediţie până la locul de destinaţie ar fireglementate de legi diferite, având în vedere că transportul poate fiefectuat pe teritoriul mai multor state.

Prin aplicarea legii locului de expediţie se soluţionează un eventualconflict mobil de legi în favoarea legii iniţiale.De la regula aplicării legii locului de expediţie a bunului, art.1605

din Codul civil instituie două excepţii, şi anume:- când prin acordul părţilor s-a stabilit altfel;- când bunurile fac parte din categoria celor personale ale

pasagerului se aplică legea naţională a posesorului.• Bunurile supuse înregistrării de stat

în conformitate cu prevederile art.1604 din Codul civil, dreptul de

proprietate şi alte drepturi reale asupra bunurilor supuse înregistrării destat se determină potrivit legii statului pe al cărui teritoriu drepturileasupra acestor bunuri sunt înscrise în registrul de stat.• Titlurile de valoare

Din punctul de vedere al dreptului conflictual, regimul juridic alacestei categorii de bunuri este reglementat de art.1606 din Codul civil,care face o distincţie între legea aplicabilă emiterii titlurilor de valoare şilegea aplicabilă condiţiilor şi efectelor transmiterii acestora.

Astfel, potrivit alin.(1) emiterea titlurilor de valoare este supusă legii

aplicabile statutului organic al persoanei juridice emitente.Acest texttrebuie coroborat cu cel al art.1596 alin.(1), care prevede că legeanaţională a persoanei juridice străine se consideră legea statului pe alcărui teritoriu persoana este constituită. Aşadar, emiterea titlurilor devaloare este supusă legii naţionale a societăţii emitente.

în sensul alin.(2), condiţiile şi efectele transmiterii titlurilor devaloare sunt supuse unor legi diferite, în funcţie de felul titlului, şianume:

- titlurile la ordin sunt cârmuite de legea locului de plată;

- titlurile la purtător sunt supuse legii locului unde acestea se află{lex rei s/'fae);



- titlurile nominative sunt guvernate de legea aplicabilă statutuluiorganic al persoanei juridice emitente.• Drepturile de proprietate intelectuală

Sub aspectul legii aplicabile, art.1607 din Codul civil face distincţie între dreptul de autor asupra unei opere aduse la cunoştinţa publicului,dreptului de autor asupra operelor nedivulgate, precum şi reparaţiamaterială şi morală cu privire la încălcarea dreptului de proprietateintelectuală.

Astfel, potrivit alin.(1) dobândirea, conţinutul şi stingerea dreptuluide autor asupra unei opere de creaţie sunt guvernate de legea statuluipe al cărui teritoriu această operă a fost adusă pentru prima dată lacunoştinţa publicului prin expunere, difuzare, publicare, reprezentare

sau în orice alt mod.Alin.(2) stabileşte că dreptul de autor asupra unei opere de creaţie

care nu a fos adus la cunoştinţă publicului este guvernat de legeanaţională a autorului, în sensul art.1587 din Codul civil.

Conform alin.(4), obţinerea despăgubirilor materiale sau moralesunt supuse legii statului pe al cărui teritoriu a fost încălcat dreptul deautor sau de proprietate intelectuală, în sensul art 1615 din Codul civil.

Potrivit alin.(5) în R.Moldova cetăţenilor străini şi apatrizilor li se

acordă regim naţional în ceea ce priveşte drepturile de autor şidrepturile de proprietate intelectuală.• Universalitătile de bunuri

Regimul juridic de drept internaţional privat aplicabil bunurilor lacare am făcut referire anterior, se referă la bunurile privite în modindividual (ut singuli).

Referitor la universalitatea de bunuri, art.298 din Codul civilprevede că universalitatea de fapt este o pluralitate de bunuri corporaleomogene considerate ca un tot întreg, iar universalitatea de drept este

o pluralitate de bunuri corporale şi incorporale de orice fel care, privite împreună, sunt considerate ca un tot întreg.

Universalităţile de bunuri cunosc un regim special din perspectivadreptului internaţional privat. Astfel:

- universalităţile de bunuri (mobile sau imobile), aparţinând uneipersoane fizice, izvorâte din succesiune, sunt supuse legii aplicabilesuccesiunii (lex succesionis)367\

- transmiterea universalităţii de bunuri între persoane juridice ca

efect al reorganizării acestora, este supusă legii naţionale a persoanei juridice reorganizate368.

367în acest sens, a se vedea art. 1622 din Codul civil368 în acest sens, a se vedea art. 1596 din Codul civil





• Forma de abilitate este cea prevăzută de lege pentru validitateaunui act încheiat în numele unei persoane lipsite de capacitate deexerciţiu371.

• Forma de procedură se referă la desfăşurarea procesului civil şieste guvernată de legea forului372.

2. LEGEA AP LICABILĂ FORMEI EXTERIOARE A ACTELOR J URIDICE

în dreptul internaţional privat, forma exterioară a actului juridic este

cârmuită de legea locului unde se încheie actul, exprimată prinformularea locus regit actum373.

J ustificarea aplicării regulii locus regit actum se întemeiază, înprincipal, pe consideraţii de ordin practic, constând în faptul că, atuncicând este vorba de acte solemne, acestea implică intervenţia uneiautorităţi locale care aplică propria ei lege, iar referitor la acte juridice,

în prezumţia că legea locală este cel mai bine cunoscută de părţi374. Totodată, regula locus regit actum se justifică prin satisfacerea

unei cerinţe de generalitate, în care statul forului poate fi interesat, însensul aplicării aceleiaşi legi pentru toate actele juridice întocmite peteritoriul statului respectiv.

Locus regit actum îşi găseşte aplicarea în toate sistemele de drept,chiar dacă de multe ori este alternativă sau subsidiară375

370 în acest sens, a se vedea art.214 din Codul civil. Referitor la legea aplicabilă formei depublicitate, a se vedea ari.1608 din Codul civil371 în acest sens, a se vedea art.21-22 din Codul civil. Referitor la legea aplicabilă în aceastămaterie, a se vedea art.1592 din Codul civil372în acest sens, a se vedea art.458 alin.(1) din Codul de procedură civilă373 La origine, regula locus regit aczum însemna că atât forma, cât şi fondul actului, erau supuselegii locului încheierii actului juridic. începând cu sec.XVI statutarul francez Dumoulin a restrânsdomeniul de aplicare a acestei reguli numai la condiţiile de formă ale actului juridic, fondul fiindsupus lui tex voluntatis

374 De exemplu, dacă o persoană aflată în străinătate ar trebui să încheie un act juridic în forma

prevăzută de legea ei naţională s-ar putea pomeni, uneori, în situaţia de a nu putea încheiaactul, deşi acesta ar fi necesar pentru acea persoană, cum ar fi actele autentice care nu se potface într-o anumită ţară şi de către autorităţile sale competente, decât în forma prevăzută delegea acelei ţări37J A se vedea Valeriu Babără, Aplicarea principiului locus regit actum în dreptul conflictual alRepublicii Moldova privitor la forma actelor juridice, Studia Universitatis Moldaviae, Seria ŞtiinteSociale, nr.3, Chişinău, 2013, p.70-74



2.1. Reglementări generale privind legile aplicabileformei actului juridic

în dreptul internaţional privat al R.Moldova, art.1609 alin.(1) din

Codul civil reglementează o normă conflictuală principală şi mai multenorme conflctuale subsidiare în materia formei actelor juridice.

în principal, condiţiile de formă ale actului juridic sunt stabilite delegea care guvernează fondul actului juridic. Totodată, se precizează,că actul juridic încheiat în afara R.Moldova se consideră valabil dinpunctul de vedere al formei dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute deuna din următoarele legi:a) este respectată legea locului unde a fost întocmit;b) sunt respectate exigenţele legislaţiei R.Moldova;

c) este respectată legea naţională sau legea domiciliului persoaneicare l-a întocmit;d) este valabil conform legii aplicabile autorităţii care examinează

validitatea actului juridic.Precizarea care se impune, constă în aceea că dispoziţiile art.1609

alin.(1), cu excepţia prevederii de la lit.c), care este compatibilă numaicu actele juridice unilaterale, la care trimite art. 1613 alin.(1), se aplicăatât actelor juridice unilaterale, cât şi celor bilaterale (contractelor),având în vedere că art.1609 alin.(1) face referire la „condiţiile de formă

ale actului juridic”, fără să facă o altă precizare. Astfel, dacă legea nudistinge, nici cel care o interpretează nu trebuie să distingă (ubi lex non

distinquit, nec nos distinquere debemus).

2.2. Reglementări speciale privind legile aplicabile în materia formei contractului

Art. 1613 din Codul civil cuprinde reglementări speciale privindlegea aplicabilă condiţiilor de formă ale contractelor. Menţionăm, că şi

în domeniul formei contractului, există o normă conflictuală principalăşi norme conflictuale subsidiare.Astfel, potrivit dispoziţiilor alin.(1), contractul trebuie să corespundă

condiţiilor de formă stabilite de legea prevăzută la art.1609 alin.(1).Aşadar, în principal, condiţiile de formă ale contractului sunt guvernatede aceeaşi legea ca şi actele juridice unilaterale, adică cea carecârmuieşte fondul actului.

în subsidiar, alin.(2) prevede că contractul este valabil din punctulde vedere al formei în cazul în care:



a) părţile contractante se află, la momentul încheierii contractului, înstate diferite şi sunt respectate condiţiile de formă potrivit legislaţieiunuia dintre aceste state;

b) reprezentantul unei părţi a contractului respectă condiţiile deformă potrivit legislaţiei statului pe al cărui teritoriu se află la momentul încheierii contractului.

3. CARACTERUL NORMELOR CONFLICTUALE PRIVIND FORMA ACTULUI J URIDIC

3.1. Caracterul normelor conflictuale sub aspectul priorităţii de aplicare

• Aplicarea, în principal, a legii care cârmuieste fondul în conformitate cu prevederile art.1609 alin.(1) din Codul civil, la

care trimite şi art.1613 alin.(1), legea fondului actului se aplică cuprioritate condiţiilor de formă ale actului juridic unilateral, precum şi alecontractului.

Din analiza acestor prevederi, rezultă că în dreptul internaţional

privat al R.Moldova cu privire la forma actelor juridice, există o normăconflictuală principală şi mai multe norme conflictuale subsidiare.Astfel, prin coroborarea dispoziţiilor art.1609 alin.(1) şi a art.1613

din Codul civil privind forma actelor juridice, constatăm acordareapriorităţii de reglementare legii care cârmuieşte fondul actului, celelalteavând caracter subsidiar faţă de aceasta.• Aplicarea. în subsidiar, a legii locului întocmirii actului (locus reait

actum)

în dreptul conflictual al R.Moldova, regula locus regit actum are un

caracter subsidiar faţă de legea care cârmuieşte fondul actului juridic.Aplicarea acestei reguli rezultă din dispoziţia art.1609 alin.(1) lit.a),care stabileşte că actul juridic încheiat în afara teritoriului R.Moldova seconsideră valabil din punctul de vedere a formei dacă este respectatălegea locului unde a fost întocmit. Acest articol se aplică atât actelor

juridice unilaterale, cât şi contractelor, având în vedere că art.1613alin.(1) prevede că contractul trebuie să corespundă condiţiilor stabilitede legea prevăzută la art.1609 alin.(1).• Aplicarea. în subsidiar, a legii naţionale sau a legii domiciliului

persoanei care l-a întocmitPotrivit art.1609 alin.(1) lit.c) din Codul civil, actul juridic încheiat în

străinătate este valabil din punctul de vedere al formei în cazul când



este respectată legea naţională sau legea domiciliului persoanei care Ia întocmit. Această prevedere este compatibilă numai cu actele juridiceunilaterale.

Referitor la contracte, considerăm că aceleaşi legi trebuieconsiderate aplicabile pentru condiţiile de formă ale contractelor, însituaţia la care se referă art. 1613 alin.(2) lit.a), care dispune căcontractul este valabil în cazul în care părţile contractante se află, lamomentul încheierii contractului, în state diferite şi sunt respectatecondiţiile de formă potrivit legislaţiei unuia din aceste state.

Din coroborarea dispoziţiilor art.1609 alin.(1) lit.c) şi ale art.1613alin.(2) lit.a), rezultă că legile la care se referă au o aplicabilitatealternativă în materia formei actului juridic.

• Aplicarea, în subsidiar, a legii autorităţii care examineazăvaliditatea actului juridic [auctor regit actum)

în conformitate cu dispoziţiile art.1609 alin.(1) lit.d) din Codul civil,actul juridic se consideră valabil din punct de vedere al formei şi încazul în care îndeplineşte condiţiile legii aplicabile potrivit dreptuluiinternaţional privat al autorităţii care examinează validitatea actului,prin aplicarea regulii auctor regit actum.

Regula auctor regit actum se aplică, în principiu, în cazul în carevaliditatea actului juridic este examinată de o autoritate a unui stat în

străinătate. în cazul examinării validităţii actului de o autoritate din ţaraforului, se aplică regula locus regit actum.

3.2. Caracterul normelor conflictuale sub aspectul gradului de imperativitate

• Caracterul facultativ al normelor conflictualeCaracterul normelor conflictuale privind forma actului juridic,

prevăzute la art.1609 alin.(1) şi art. 1613 din Codul civil, este diferit în

funcţie de modul în care sunt privite.Astfel, normele conflictuale care cârmuiesc forma actului juridic auun caracter facultativ (alternativ), dacă sunt privite prin raportare una lacealaltă. Acest caracter se exprimă prin aceea că părţile (partea)actului juridic pot (poate) face actul în formele prevăzute de oricaredintre legile aplicabile potrivit art.1609 alin.(1) şi 1613 din Codul civil.

Aşadar, normele conflictuale la care s-a făcut referire, au uncaracter facultativ în cadrul sferei enumerării lor, părţile avândposibilitatea de a opta pentru aplicarea oricăreia dintre acestea.

• Caracterul imperativ al normelor conflictualePrivite în ansamblu, legile care cârmuiesc forma actului juridic au, în principiu, un caracter imperativ, adică dacă aceste legi sunt privite în



afara sferei enumerării lor, ele au un caracter impertaiv, în sensul căpărţile nu pot deroga de la aplicarea dispoziţiilor acestor legi prinaplicarea altei legi care să cârmuiască forma actului juridic, în afara

celor enumerate de art.1609 alin.(1) şi art. 1613 din Codul civil.De la această calificare generală a caracterului imperativ al

normelor conflictuale privind forma actului juridic există şi anumiteexcepţii:

- potrivit art.458 alin.(3) din Codul de procedură, în materiamijloacelor de probă pentru dovedire unui act juridic şi puteriidoveditoare a înscrisului care îl consatată, norma conflictualădesemnată de regula locus regit actum este facultativă cu legea aleasăde către părţi (lex voluntatis):

- conform art.458 alin.(5) din Codul de procedură civilă, pentrudovada stării civile şi puterea doveditoare a actelor de stare civilă,regula auctor regit actum are un caracter imperativ.

4. DOMENIUL DE APLICARE A LEGILOR PRIVIND FORMA ACTELOR J URIDICE

Legile aplicabile formei actului juridic cârmuiesc, în principiu,următoarele aspecte:• Forma de exteriorizare a actului juridic

Legile aplicabile formei actelor juridice vor preciza:- dacă actul juridic trebuie sau nu în formă scisă;- dacă se cere o anumită formă a actului, care este caracterul

acesteia (ad validitatem sau ad probationem).

• Forma de redactare a actului juridic ( în sensul de instrumentum,

adică de înscris) în acest caz, legea aplicabilă va preciza:- dacă înscrisul trebuie să îndeplinească anumite condiţii de

redactare sau dacă trebuie să conţină menţiuni speciale;- care sunt persoanele competente să instrumenteze actul

(judecătorul, notarul, funcţionarul de stare civilă, preotul, etc.).• Durata valabilităţii actului juridic (ca înscris), în cazlul când actul

respectiv a fost încheiat pentru o durată de timp limitată.• Mijloacele de probă privind un act juridic si forţa probantă a

acestuiaCu privire la aceste aspecte ale domeniului legilor aplicabile formei

actului juridic, există dispoziţii speciale prevăzute de art.458 alin.(3) dinCodul de procedură civilă, potrivit cărora mijloacele de probă pentru



dovedirea unui act juridic şi puterea doveditoare a înscrisului care îlconstată, sunt cele prevăzute de legea locului unde a fost încheiatactul juridic sau de legea aleasă de părţi, dacă ele au dreptul să o

aleagă.Astfel, pentru aspectele menţionate, textul prevede aplicareaalternativă a regulii locus regit actum sau lex voluntatis, ceea ceconstituie o limitare a sferei legilor aplicabile, comparativ cuposibilităţile admise de art.1609 alin.(1) şi 1613 din Codul civil.• Sancţiunile aplicabile actului juridic, în cazul în care acesta a fost

încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale privind condiţiile de formă (deexemplu, nulitatea actului, felurile şi regimul juridic al nulităţii, etc.).

5. EXCEPŢII DE LA COMPETENŢA LEGII LOCULUI ’ ÎNCHEIERII ACTULUI J URIDIC

în practică pot apărea unele situaţii, în care legea locului încheieriiactului juridic (locus regit actum) nu este competentă în ceea cepriveşte forma exterioară a acestuia.

în materia formei exterioare a actului juridic se disting două feluri

de excepţii:• Excepţii generale care intervin oricare ar fi competenţa legislativăavută în vedere (formă, drepturi, obligaţii, etc.), acestea fiindurmătoarele:

- Ordinea publică în dreptul internaţional privat poate constituiun obstacol în aplicarea legii locului încheierii actului juridic. Astfel,cetăţenii R.Moldova aflaţi într-o ţară care cunoaşte căsătoria întrepersoane de acelaşi sex37"6, nu se vor putea căsători valabil din punctulde vedere al legilor R.Moldova în acea ţară, deoarece se opune

ordinea publică de drept internaţional privat în sensul art.164 alin.(4)din Codul familiei.- Frauda la lege în dreptul internaţional privat, în situaţia când părţile

unui raport juridic, folosind în mod fraudulos un mijloc de dreptinternaţional privat, au făcut aplicabil acelui raport un alt sistem dedrept decât cel normal competent a se aplica. De exemplu, într-unraport juridic de drept intern se întroduce în mod fraudulos un elementde extraneitate, care declanşează artificial un conflict de legi, iar prinaplicarea normei conflictuale normal competente pentru ipoteza creată,

376 De exemplu, Olanda, Suedia, Spania, Portugalia, Belgia, Canada, Argentina, etc.



se trimite la un alt sistem de drept decât dreptul intern, care ar fi fost înmod firesc aplicabil acelui raport.

- Retrimiterea poate fi aplicată în această materie numai în cazul încare legea locului încheierii actului juridic, la care trimite norma

conflictuală, nu ar accepta această competenţă şi ar retrimite la altălege, cum ar fi legea naţională sau legea care cârmuieşte fondul actului

juridic377.• Excepţii speciale care se referă la aspecte mai puţin frecvente,

cum ar fi prevederea art.1623 alin.(2) din Codul civil, care stabileşte că întocmirea, modificarea sau revocarea testamentului sunt consideratevalabile dacă actul respectă condiţiile de formă aplicabile la data cânda fost întocmit, modificat sau revocat, ori la data decesului testatorului,conform oricărei din următoarele legi:a) legea naţională a testatorului;b) legea domiciliului acestuia;c) legea locului unde actul a fost întocmit, modificat sau revocat;d) legea locului unde se află imobilul de constituie obiectul succesiunii

testamentare;e) legea instanţei de judecată sau a organului care îndeplineşte

procedura de transmitere a averii succesorale.

377 în această situaţie, este vorba de sistemele de drept care admit retrimiterea (Germania,Franţa, Anglia, etc.), nefiind cazul R.Moldova, în care retrimiterea nu este admisă în sensulart.1583 din Codul civil



CAPITOLUL V

NORMELE CONFLICTUALE CU PRIVIRE LA CONDIŢIILEDE FOND ALE ACTELOR J URIDICE ÎN GENERALŞl ALE CONTRACTELOR ÎN SPECIAL

1. NOŢIUNI GENERALEi

Condiţiile de fond ale actului juridic se referă la ansamblulaspectelor de fond privind încheierea actului, efectele, executarea,transmiterea şi stingerea obligaţiilor rezultate din actul juridic respectiv.

Condiţiile de fond ale actului juridic sunt supuse legii actului (lex

actus), iar condiţiile de fond ale contractelor sunt cârmuite de legeacontractului (lex contractus).

Lex contractus cuprinde totalitatea normelor de drept material alesistemului de drept ales (lex voluntatis), excluzându-se normeleconflictuale ale sistemului de drept în cauză.

De regulă, lex actus sau lex contractus este aleasă de părţi princlauza ellectio juris (alegerea sietmului de drept), fiind desemnată prinlex voluntatis.

în cazul în care părţile nu utilizează lex voluntatis, fondul actuluiunilateral sau al contractului va di guvernat de un sistem de dreptdeterminat prin criterii obiective stabilite de lege.

2. LEGEA APLICABILĂ ACTULUI J URIDIC UNILATERAL

Legea aplicabilă condiţiilor de fond ale actului juridic unilateral (lexactus), se poate prezenta sub două forme:

• ca lex voluntatis, prin alegerea legii aplicabile actului juridicunilateral, de către autorul său;

• ca lege determinată prin localizarea actului juridic după criteriiobiective.



Potrivit art.1609 alin.(2) din Codul civil, condiţiile de fond ale actului

juridic sunt guvernate de legea aleasă de autorul lui (lex voluntatis)378.Pe planul dreptului internaţional privat, lex voluntatis, este expresia

principiului autonomiei de voinţă a părţilor, care reglementează îngeneral materia condiţiilor de fond ale actului juridic379. Potrivit acestuiprincipiu, părţile au liberatatea de a preciza conţinutul actului juridic,precum şi determinarea sistemului de drept aplicabil actului lor, ca lex

causae.

Sub aspectul structurii sale, norma conflictuală care trimite la lex

voluntatis are ca punct de legătură voinţa părţii, iar conţinutul său îlformează condiţiile de fond ale actului juridic.Exprimarea voinţei părţilor cu privire la alegerea legii aplicabile are,

totodată, ca scop evitatea unui eventual conflict de legi, soluţionându-lanticipat.

Lex voluntatis reprezintă un principiu aplicabil în majoritateasistemelor naţionale de drept, contribuind la uniformitatea soluţieiconflictuale în materia actelor juridice380.

2.2. Determinarea legii aplicabile actului juridic după criterii obiective

în situaţia în care părţile nu au ales legea aplicabilă actului juridicpotrivit principiului lex voluntatis, organul de jurisdicţie (instanţa de

judecată, de arbitraj, etc.) procedează la localizarea actului juridic dupăcriterii obiective, situându-l în cadrul unui sistem de drept.

Astfel, localizarea obiectivă a actului juridic are un caracter

subsidiar faţă de aplicarea legii voinţei părţilor (lex voluntatis).Reglementarea prevăzută de art.1609 alin.(2) din Codul civil care

stabileşte, că condiţiile de fond ale actului juridic sunt guvernate delegea aleasă de autorul lui sau de legea statului cu care actul juridicare cele mai strânse legături, sau de legea locului unde actul juridicunulateral este întocmit, trebuie interpretată în sensul că numai în lipsa

378Testamentul, ca act juridic unilateral, este supus legii succesorale (lex succesionis), în ceeace priveşte condiţiile de fond şi efectele sale (art.1622). Testatorul poate supune transmitereaprin moştenire a bunurilor sale, altei legi decât cea stabilită de art.1622, fără a avea dreptul să

înlăture dispoziţiile ale acesteia, în sensul art.1623379în acest sens, a se vedea art.196 din Codul civil380 A se vedea, Nicoleta Diaconu, Drept International Privat, Editura Lumina Lex, Bucureşti,2007, p.228



legii alese de autorul actului juridic poate fi aplicată legea statului cucare actul juridic prezintă cele mai strânse legături, iar dacă aceastălege nu poate fi identificată, se aplică legea locului unde actul juridicunilateral este întocmit.

Din analiza textului menţionat, rezultă existenţa unui criteriuprincipal de localizare a actului juridic - legăturile cele mai stânse întreactul juridic şi un sistem de drept, şi a unui criteriu subsidiar - locul

întocmirii actului juridic.Precizarea care se impune, constă în aceea că aplicarea acestor

două legi, în lipsa lui lex voluntatis, nu este alternativă, ci subsecventă,deoarece legea locului întocmirii actului juridic se aplică în subsidiar,doar în cazul când nu poate fi identificată legea statului cu care actul

juridic are cele mai strânse legături.

2.3. Legea aplicabilă actelor juridice accesorii

Potrivit art.1609 alin.(3) din Codul civil, actul juridic accesoriu esteguvernat de legea statului care guvernează fondul actului juridicprincipal dacă acordul părţilor nu prevede altfel.

Aşadar, rezultă că actul juridic accesoriu este supus legii alese deautorul său, iar în subsidiar, legii care guvernează fondul actului juridic

principal.

3. LEGEA APLICABILĂ CONTRACTELOR

în dreptul internaţional privat se face distincţie între condiţiile defond şi de formă ale contractului, fiecare dintre aceste aspecte fiindsupuse unor legi diferite.

Legea competentă pentru a reglementa condiţiile de fond şiefectele contractelor poartă denumirea de lex contractus, pe cândcondiţiile de formă sunt guvernate de locus regit actum.

Lex contractus se poate prezenta sub două forme:• lex voluntatis, adică legea aleasă de părţi în temeiul autonomiei de

voinţă;• legea determinată prin localizarea obiectivă a contractului, pe

baza normelor juridice ale forului, în lipsa lui lex voluntatis.



• Temeiul juridic al principiului /ex voluntatis

Aşa cum am arătat deja, în materia dreptului internaţional privat /exvoluntatis este expresia principiului autonomiei de voinţă a părţilor (sauprincipiul libertăţii contractuale)381, care guvernează condiţiile de fondale actului juridic în general. Lex voluntatis se aplică atât actelor

juridice unuilaterale, cât bilaterale (contractelor). în ceea ce priveşte contractele, dreptul internaţional privat al

R.Moldova reglementează principiul lex voluntatis în art.1610 înart.1610 alin.(1) din Codul civil, potrivit căruia contractul este guvernat

de legea aleasă prin consens de părţi.Principiul lex voluntatis este consacrat şi în unele convenţii

internaţionale la care R.Moldova este parte382.Posibilitatea părţilor de a desemna, prin voinţa lor, legea aplicabilă

actului juridic îşi are temeiul juridic în dispoziţiile legii R.Moldova încalitate de lex fori, şi anume norma conflictuală prevăzută de art.1609alin.(2) din Codul civil - pentru actele jurifice unilaterale, şi ceprevăzută de art.1610 - pentru contracte, care permit ca voinţa părţilor

să constituie punctul de legătură în materia condiţiilor de fond aleactelor juridice în general şi ale contractelor în special.Legea forului indică, implicit, şi limitele în cadrul cărora voinţa

părţilor se poate manifesta în mod valabil în determinarea unei legicare ar urma să cârmuiască condiţiile de fond ale ale actului juridic.Astfel, voinţa părţilor nu poate produce efecte juridice prin ea însăşi,independent sau împotriva sistemului de drept care îi este aplicabil.Voinţa părţilor nu are o valoare juridică proprie originară, ci numai ovaloare derivată, adică orice efect juridic acordat voinţei părţilor are o

valoare numai în temeiul legii383.Obiectul voinţei părţilor îl constituie însăşi legea aplicabilă, adică

sistemul de drept al unui stat, din care rezultă următoarele consecinţe:Pe de o parte, prin acordul lor părţile nu pot trimite decât la un

sistem de drept naţional, pentru a fi aplicabil contractului lor cu titlu de

381A se vedea art.666-667 din Codul civil382 De exemplu, Convenţia europeană privind arbitrajul comercial internaţional (Geneva,1961),

ratificată de R.Moldova la 26.09.1997 (Monitorul Oficial nr.67-68, 1997), prevede în art.VII, întitulat „Legea aplicabilă” că „părţile sunt libere să determine legea pe care arbitrii trebuie să oaplice fondului litigiului”. Acest principiu este consacrat şi în dreptul Uniunii Europene -Regulamentul (CE) nr.593/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului privind legeaaplicabilă obligaţiilor contractuale „Roma I”, care prevede în art.3 că contractul este guvernat delegea aleasă de către părţi383Tudor R.Popescu, op.cit., p.188



lex voluntatis. în cazul în care părţile se referă la o anumită lege dintr-un sistem de drept sau la uzanţele comerciale internaţionale, acesteanu constituie lex causae (sub forma lex voluntatis), ci reprezintă unmijloc de precizare a conţinutului contractului (recepţiunea contractuală

a legii străine)384.în acest sens,art.1610 alin.(6) prevede că dacă încontract sunt utilizaţi termeni comerciali acceptaţi în circuitulinternaţional, se consideră, în lipsa altor indicaţii în contract, că părţileau stabilit utilizarea în privinţa lor a cutumelor şi uzanţelor circuitului deafaceri corespunzătoare termenilor comerciali respectivi.

Pe de altă parte, având în vedere că obiectul voinţei părţilor îlconstituie legea aplicabilă contractului, instanţa de judecată sauarbitrală trebuie să respecte alegerea părţilor, dacă desigur, nu existămotive legale de a o cenzura (ordinea publică de drept internaţional

privat sau frauda la lege). în cazul în care legea forului stabileşte şicriterii obiective de localizare a contractului, acestea nu vor operadecâr în cazul în care nu există lex voluntatis.

• întinderea voinţei părţilorPotrivit alr.1610 alin.(2) din Codul civil, părţile contractante pot

stabili legea aplicabilă atât întregului contract, cât şi unor anumite părţiale acestuia.

Din această prevedere rezultă posibilitatea ca părţile să supunăcondiţiile de fond ale contractului unor legi din sisteme de drept diferite.Cu alte cuvinte, părţile pot alege orice lege, chiar o lege care nu arenici o legătură cu contractul, de exemplu legea unui stat terţ.

Deşi soluţia supunerii condiţiilor de fond ale contractului unor legidiferite este legală, se consideră385 că aceasta trebuie pe cât posibilevitată, deoarece contractul formează o unitate economică şi juridicăcare urmează a fi guvernat de o singură lege, iar aplicarea unor legidiferite ar conduce la separarea juridică a contractului, cu posibileconsecinţe grave pentru părţi.• Modalităţile de exprimare a voinţei părţilor

Art. 1610 alin.(3) din Codul civil prevede că determinarea legiiaplicabile trebuie să fie expresă sau să rezulte din conţinutulcontractului ori din alte împrejurări.

Din cuprinsul acestei prevederi, rezultă că părţile au la îndemânădouă modalităţi de alegere a legii aplicabile contractului, şi anume:

384 în acest context, apreciem că părţile contractante se pot referi la legea unei ţări în douămoduri: a) legea străină luată în considerare cu titlu de lex causae; b) legea străină ca mijloc deprecizare a conţinutului contractului (recepţiune contractuală a legii străine. Referitor la aceste

probleme, a se vedea Valeriu Babără, Aspecte ale principiului lex voluntatisin desemnarea legiiaplicabile contractelor, Revista Naţională de Drept, nr.1, 2008, p.29-32385A se vedea Dragoş-Alexandru Sitaru, op.cit., p.229



a) Alegerea expresă presupune că părţile fie desemnează legeaaplicabilă printr-o clauză contractuală inclusă în contractul principal, fieprin încheierea unui contract separat, având ca obiect determinarea

acestei legi.b) Alegerea tacită presupune că desemnarea legii aplicabile rezultăfie din cuprinsul contractului, fie din alte circumstanţe.

Din textul alin.(3), deducem că instanţa de judecată sau arbitralăpoate aprecia voinţa tacită a părţilor după elemente subiective, ce ţinede atitudinea părţilor, sau obiective, ce ţine de natura contractului, cu osingură condiţie: ca din acestea să rezulte în mod sigur voinţa părţilorde a desemna un anumit sistem de drept aplicabil contractului lor, cutitlu de lex causae.

• Momentul exprimării voinţei părţilorPotrivit art.1610 alin.(4) din Codul ciivl, legea aplicabilă poate fi

determinată de părţile contractante în orice moment, atât la încheierealui, cât şi în orice moment ulterior. Totodată, alin.(5) stabileşte cădeterminarea, după încheierea contractului, a legii aplicabile are efectretroactiv şi se consideră valabilă din momentul încheierii contractului,fără a aduce atingere validităţii formei contractului sau drepturilordobândite de terţi în legătură cu acest contract.

în ceea ce priveşte momentul determinării legii aplicabile, seimpune precizarea că, de regulă, părţile aleg sistemul de drept aplicabilanterior apariţiei unui litigiu în legătură cu contractul în cauză.Bineânţeles, că alegerea legii aplicabile poate fi făcută şi ulteriorapariţiei litigiului, inclusiv în faţa instanţei de judecată sau de arbitraj,dar numai până la începerea dezbaterilor pe fond.• Modificarea alegerii legii aplicabile

în sensul art.1610 alin.(4) din Codul civil, părţile contractului sunt îndrept să convină oricând asupra modificării legii aplicabile. Cu altecuvinte, părţile au posibilitatea de a modifica legea aleasă de către elepentru a guverna contractul dintre acestea.

Totodată, considerăm că modificarea legii aplicabile, convenităulterior datei încheierii contractului, are efect retroactiv, în sensulalin.(5), adică operează de la data încheierii contractului, însă efectulretroactiv al modificării este limitat, având în vedere că modificarea nupoate să infirme validitatea formei contractului şi nu poate să aducăatingere drepturilor dobândite de către terţi în legătură cu contractul

respectiv. în cazul apariţiei unui litigiu în legătură cu contractul, credem căalegerea expresă făcută de părţi înainte de prima zi de înfăţişare sauulterior. în cursul dezbaterilor aceasta nu mai poate fi modificată,



deoarece acest lucru ar echivala cu schimbarea temeiului juridic alacţiunii.

3.2.Determinarea legii aplicabile contractului după criterii obiective

în situaţia în care părţile nu au ales legea aplicabilă contractului calex voluntatis, sarcina de a proceda la localizarea obiectivă acontractului în sfera unui anumit sistem de drept pentru determinarealegii aplicabile contractului îi revine organului de jurisdicţie (instanţa de

judecată sau de arbitraj).Prin localizarea obiectivă a contractului se înţelege determinarea

legii aplicabile contractului în calitate de lex contractus, cu ajutorul unorcriterii prin care se stabileşte legătura dintre contract şi legea aplicabilăacestuia.

Aşadar, rezultă că în raport cu lex voluntatis, localizarea obiectivăa contractului are un caracter subsidiar.

Potrivit art. 1611 alin.(1) din Codul civil, în lipsa unui consens întrepărţi asupra legii aplicabile contractului, se aplică legea statului cu carecontractul prezintă cele mai strânse legături.

Astfel, această reglementare stabileşte drept criteriu de localizarea contractelor - existenţa legăturilor cele mai strânse între contract şiun sistem de drept386.

în continuare, prevederea menţionată califică noţiunea del̂egăturile cele mai strânse”, stabilind că există astfel de legături cu

legea statului în care debitorul prestaţiei, la momentul încheieriicontractului, îşi are domiciliul, reşedinţa sau este înregistrat în calitatede persoană juridică.

386 Pe planul dreptului internaţional privat, în ceea ce priveşte determinarea legii contractului încazul în care părţile nu şi-au exprimat coinţa cu privire la această lege, s-au conturat două soluţii.Potrivit primei soluţii, în lipsa unei alegeri din partea contractanţilor, se consideră că se aplicălegea statului cu care contractul are legăturile cele mai strânse (soluţie consacrată în dreptulconflictual al R.Moldova). Potrivit altei soluţii, se consideră că, în lipsa lui lex voluntatis, contractuleste supus, în principal, legii locului încheierii şi, în subsidiar, legii locului executării. De exemplu,

în Turcia Legea cu privire la dreptul internaţional privat şi procesul civil internaţional, în art.24prevede că în lipsa lui lex voluntatis, contractul este supus legii locului încheierii sau executării. îndreptul conflictual al R.Moldova legea locului încheierii actului se aplică numai pentru localizareaobiectivă a actelor juridice unilaterale. Astfel, potrivit art. 1609 alin.(2) din Codul civil, condiţiile defond ale actului juridic sunt guvernate de legea aleasă de autorul lui sau de legea statului cu careactul juridic are cele mai strânse legături sau de legea locului unde actul juridic unilateral este

întocmit. Precizarea care se impune, constă în faptul că în privinţa actelor juridice unilaterale esteutilizat un criteriu principal de localizare obiectivă - legăturile cele mai strânse şi unul subsidiar-legea locului întocmirii actului



în ceea ce priveşte textul de lege menţionat, considerăm căformularea corectă ar fi „debitorul prestaţiei caracteristice” şi nu„debitorul prestaţiei”, prin prestaţie caracteristică înţelegându-se

prestaţia pentru care este datorată plata (de exemplu, preţul lacontractul de vânzare-cumpărare)387.Art. 1611 alin(2) din Codul civil stabileşte câteva derogări de la

alin.(1), adică consacră unele excepţii de la aplicarea legii statului cucare contractul prezintă cele mai strânse legături. Aceste excepţii sereferă la următoarele categorii de contracte:a) contractul al cărui obiect este un bun imobil, precum şi contractul

de administarare fiduciară a bunului,- se aplică legea statului pe al căruiteritoriu se află bunul;

b) contractului de antrepriză în construcţie şi contractului deantrepriză pentru efectuarea lucrărilor de proiectare şi cercetare, seaplică legea statului în care se creează rezultatele prevăzute încontract;c) contractului de societate civilă se aplică legea statului pe al cărui

teritoriu se desfăşoară această activitate;d) contractului încheiat la licitaţie sau pe bază de concurs se aplică

legea statului pe al cărui teritoriu se desfăşoară licitaţia sau concursul.

Prin adoptarea criteriului celei mai strânse legături între contract şiun sistem de drept, legiuitorul a aplicat în cadrul dreptului internaţionalprivat al R.Moldova teoria legii proprii (the proper law) a unui raport

juridic, şi anume „legea proprie contractului” (the proper law of the

contract) din sistemul anglo-saxon. Conform acestei teorii, legeaaolicabilă raporturilor juridice nu trebuie determinată după criterii fixe,prestabilite de legiuitor (de exemplu, locul încheierii sau locul executăriicontractului), ci această lege urmează a fi stabilită, pentru fiecareraport juridic în parte, de către instanţa de judecată, în funcţie detotalitatea împrejurărilor de drept şi de fapt, precum şi departicularităţile raportului juridic respectiv388.

387A se vedea Aurel Băieşu, Contractele comerciale internaţionale, CEP USM, Chişinău, 2007,p.70. în acest sens, este şi Regulamentul (CE) nr.593/2008 al Parlamentului European şi alConsiluilui privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale „Roma I", care prevede în art.4 căcontractul este reglementat de legea ţăriiîn care îşi are reşedinţa obişnuită partea contractantăcare efectuează prestaţia caracteristică388Menţionăm, că în concepţia sistemului common law, „the prope r law o f contract' acoperă atât

principiul autonomiei de voinţă a părţilor în alegerea legii aplicabile contractului (lex voluntatis),

cât şi, în lipsa unei asemenea alegeri, posibilitatea judecătorului de a localiza contractul dupăcriterii obiective în funcţie de circumstanţe. Astfel, pentru determinarea legii contractului,

judecătorul raţionează, imaginându-şi cum ar fi procedat la momentul încheierii contractului opersoană rezonabilă, iar printre circumstanţele pe care le poate lua în considerare pentru adetermina legea contractului se află clauzele şi natura contractului, sensul cuvintelor utilizate încontract, instanţa aleasă de către părţi pentru soluţionarea unui eventual litigiu care poate apărea



Legea contractului, sub ambele forme de exprimare, fie lex

voluntatis, fie localizarea obiectivă, reglementează condiţiile fe fond şiefectele contractului.

Potrivit art.1612 din Codul civil, legea aplicabilă contractuluicuprinde în special:a) interpretarea contractului;b) drepturile şi obligaţiile părţilor;c) executarea contractului;d) consecinţele neexecutării sau executării necorespunzătoare a

contractului;

e) încetarea contractului;f) consecinţele nulităţii sau nevalidităţii contractului;g) cesiunea creanţelor şi preluarea datoriei în legătură cu contractul.

• încheierea contractuluiLegea contractului stabileşte, în principiu, condiţiile de fond

necesare pentru încheierea valabilă a acestuia. Astfel, condiţiile defond din dreptul internaţional privat, sunt aceleaşi ca şi în dreptulintern, şi anume: capacitatea, consimţământul, obiectul şi cauza.

Capacitatea de a contracta este cârmuită de legea naţională apersoanei (persoana fizică - art.1587 din Codul civil, persoana juridică- art.1596 din Codul civil.

Celelalte condiţii de fond, consimţământul, obiectul şi cauza, suntsupuse legii contractului (lex contractus).

Dacă determinarea locului încheierii contractului prezintăimportanţă pentru stabilirea legii contractului, această determinare seface potrivit legii forului, deoarece este o problemă de calificare.• Interpretarea contractului

Regulile de interpretare a contractului sunt cârmuite de lex

contractus. Menţionăm, că părţile au posibilitatea să definească încuprinsul contractului termenii conveniţi şi interpretarea acestora. într-oasemenea situaţie, interpretarea se face după împrejurări (de exemplu,uzanţele în materie, interpretarea dată de Incotrems, etc.).

în legătură cu contractul, referirea la o anumită lege, împrejurări din care s-ar putea deduce ointenţie comună a părţilor, etc. în toate cazurile interpretarea se face pentru a găsi o lege cât mai

conformă cu realizarea contractului, o interpretare în favoarea contractului potrivit regulii ut magis valeat quam pereat. în cazul în care intenţia părţilor cu privire la legea aplicabilă nu rezultă din

contract şi nici nu poate fi dedusă din împrejurări, contractul este supus legii cu care are cea maistrânsă şi efectivă legătură



• Efectele contractuluiLegea contractului reglementează efectele acestuia, adică

drepturile şi obligaţiile părţilor.

Sub incidenţa lui lex contractus intră şi efectele specifice alecontractelor sinalagmatice:- consecinţele neexecutării sau executării necorespunzătoare a

contractului;- rezoluţiunea şi rezilierea contractului;- nulitatea contractului;- stingerea obligaţiilor contractuale;- răspunderea contractuală.• Executarea contractului

Aspectele ce ţin de executarea contractului sunt guvernate de lex

contractus.

în materie de executare, legea contractului reglementează înspecial: modalităţile de executare, regimul juridic al plăţii, caluzele deimpreviziune (hardship).

în ceea ce priveşte problemele de procedură legate de executareasilită, acestea sunt supuse legii forului.• Moneda de plată

Potrivit art.1620 alin.(1) din Codul civil, moneda de plată estedefinită de legea statului care a emis-o, iar în conformitate cu alin.(2)din acelaşi text, efectele pe care moneda le exercită asupra întinderiiunei datorii sunt stabilite de legea aplicabilă datoriei.

Din aceste prevederi, rezultă că legea monedei (lex monetae) nueste întotdeauna legea contractului, ci legea care guvernează datoria,care poate fi legea contractului (lex contractus), legea delictului (lex

delicti) , legea faptului ilicit generator de obligaţii, în funcţie de situaţie.Conform art.1620 ali.(3), legea statului pe al cărui teritoriu trebuie

efectuată plata stabileşte în ce monedă va fi efectuată plata dacăpărţile contractante nu au convenit altfel.

Din această reglementare rezultă că, în principiu, legea statuluilocului de plată (lex loci solutionis) determină în ce monedă trebuie săse facă plata, însă, ca excepţie, facă plata rezultă din contract, părţilepot stabili prin lex voluntatis ca plata să se facă într-o altă monedă. încazurile în care plata izvorăşte din alte raporturi juridice, aceastatrebuie să fie efectuată în mod imperativ în moneda determinată de

legea statului locului de plată (lex loci solutionis).



• Transmiterea, transformarea si stingerea obligaţiilor contractualea) Cesiunea de creanţă

Această operaţiune juridică, privită ca mod de transmitere aobligaţiilor, reprezintă un contract prin care una din părţi, cedentul,transmite unei alte părţi, cesionarul, creanţa pe care o are asupradebitorului cedat389.

Legea aplicabilă cesiunii de creanţă este prevăzută de art.1619alin.(1) din Codul civil, care stabileşte:

„Cesiunea de creanţă este guvernată de legea creanţei cedatedacă părţile nu au convenit altfel. Alegerea unei alte legi, prin acordulcedentului şi cesionarului, nu este opozabilă debitorului decât cuconsimţământul lui. Obligaţiile dintre cedent şi cesionar sunt guvernate

de legea aplicabilă raportului juridic în a cărui bază a fost produsăcesiunea”.Din interpretarea acestei prevederi, rezultă următoarele:

- Cesiunea de cranţă este supusă legii alese de către părţi (cedent şicesionar) prin acordul de voinţă (lex voluntatis), însă o astfel dealegere cu privire la o altă lege decât cea a creanţei cedate, nu va fiopozabilă debitorului cedat decât dacă acesta îşi va manifestaconsimţământul în acest sens.

- în situaţia în care părţile (cedentul şi cesionarul) nu au ales

legea aplicabilă, aceasta este supusă legii creanţei cedate. Legeacreanţei cedate va guverna raportul juridic iniţial dintre creditorulcedent şi debitorul cedat. Soluţia conflictuală de a supune raportul

juridic dintre cedent şi cesionar (cesiunea de creanţă) legii careguvernează raportul dintre cedent şi debitorul cedat se justifică, atâtfaţă de părţile la cesiune, cât şi faţă de debitorul cedat. Astfel, faţă depărţile la cesiune soluţia constituie o expresie a principiului conformcăruia „nimeni nu poate transmite altuia mai'multe drepturi decât are el

însuşi” (nemo plus juris ad alium transfere potest quam ipse habet). în

raport cu debitorul cedat, soluţia se justifică deoarece obligaţiile pecare el le-a asumat în temeiul legii care guvernează relaţia sa cucedentul nu pot fi afectate de contractul dintre cedent şi cesionar, careeste pentru el un res inter alios. Astfel, soluţia conflictuală adoptatăeste o măsură necesară de protecţie pentru debitorul cedat390.

b) Subrogarea

Subrogarea este un mijloc de transmitere legală sau convenţionalăa dreptului de creanţa, cu toate garanţiile şi accesoriile sale, către unterţ care a plătit pe creditorul iniţial în locul debitorului.

389A se vedea art.556 din Codul civil390A se vedea Dragoş-Alexandru Sitaru



Potrivit art. 1619 alin.(2) din Codul civil, subrogarea convenţionalăeste guvernată de legea raportului obligaţional al cărui creditor estesubstituit dacă acordul părţilor nu prevede altfel.

Subrogarea convenţională poate fi de două feluri:- subrogarea consimţită de creditor, în cazul când contractul se încheie între plătitor şi creditor;

- subrogarea consimţită de debitor, în cazul când contractul se încheie între plătitor şi debitor.

Având în vedere că subrogarea convenţională este un contract,aceasta este supusă legii contractului între plătitor şi creditor/debitor(lex voluntatis).

în situaţia în care părţile nu au utilizat lex voluntatis, subrogarea

convenţională va fi guvernată de legea obligaţiei al cărei creditor este înlocuit sau, altfel spus, de legea raportului juridic iniţial dintre creditorşi debitor.

Ca şi în cazul cesiunii de creanţă, raportul juridic iniţial poate aveaca izvor fie contractul, fie fapta juridică ilicită. Astfel, legea aplicabilăeste cea a contractului sau a faptei juridice ilicite.

c) Delegaţia şi novaţia

Delegaţia este o convenţie prin care un debitor aduce creditoruluisău angajamentul unui al doilea debitor, alături de el sau în locul lui.

Novaţia este o convenţie prin care părţile unui raprt juridicobligaţional sting o obligaţie existentă, înlocuind-o cu o nouăobligaţie391.

Delegaţia şi novaţia ca mijloace de transformare a obligaţiilor,potrivit art.1619 alin.(3) din Codul civil sunt guvernate de legeaaplicabilă raportului obligaţional care formează obiectul.

Astfel, legea aplicabilă delegaţiei este legea care duverneazăraportul juridic iniţial dintre debitorul delegant şi creditorul delegatar,aceasta fiind legea obligaţiei la care se referă delegaţia, adică aobligaţiei care formează obiectul delegaţiei,în sensul exprimat în textulart.1619 alin.(3).

Raportul juridic obligaţional dintre delegant şi delegatar poateizvorî din contract, delict, fapt ilicit, astfel încât legea aplicabilădelegaţiei poate fi legea contractului (eventual lex voluntatis), adelictului sau a faptului ilicit.

Legea aplicabilă novaţiei este legea care guvernează obligaţiainiţială (care constituie obiectul novaţiei). Având în vedere că novaţia

este, în esenţă, un contract, înseamnă că legea aplicabilă este legea

391 A se vedea Constantin Stătescu, Corneliu Bârsan Drept civil, Teoria generală a obligaţiilor,Editura AII Beck, Bucureşti, 1998, p.349



care guvernează contractul (lex contractus), aceasta fiind lex voluntatis

sau legea determinată în urma aplicării criteriilor de localizareobiectivă.

d) CompensareaCompensarea este stingerea reciprocă a unei obligaţii şi a uneicreanţe opuse, certe, lichide, de aceeaşi natură şi exigibile3̂2.

Potrivit art.1619 alin.(4) din Codul civil, compensarea esteguvernată de legea aplicabilă creanţei prin care se cere stingerea princompensare.• Prescripţia extinctivă

Potrivit art.1624 din Codul civil, prescripţia extinctivă a dreptului laacţiune este guvernată de legea aplicabilă dreptului subiectiv.

Din această reglementare, se poate deduce cî în dreptulR.Moldova prescripţia extinctivă a dreptului material la acţiune estecalificat ca o problemă de fond, fiind supusă legii care guverneazăfondul raportului juridic (dreptul) supus prescripţiei.

Legea care se aplică dreptului subiectiv poate fi legea contractului(lex voluntatis sau localizarea obiectivă), legea faptei licite sau ilicite,etc.

în materie contractuală, prescripţia extinctivă a dreptului material la

acţiune, născut dintr-un contract, va fi guvernată de legea aplicabilăfondului contractului.

332A se vedea art.651 din Codul civil



CAPITOLUL VI

NORMELE CONFLICTUALE PRIVIND FAPTELE J URIDICE

1. NOŢIUNI GENERALE1

Faptele juridice sunt evenimentele şi faptele voluntare alepersoanelor fizice şi juridice care produc efecte juridice, adică creeză,modifică, transmit sau sting raporturi juridice.

Faptul juridic trebuie privit în două sensuri:• în sens restâns (stricto sensu), faptul juridic desemneazăevenimentele materiale care au loc independent de voinţa omului,producând efecte juridice. Astfel, naşterea şi decesul persoanei fizicesunt fapte juridice care se produc independent de voinţa acesteia,constituind începutul şi sfârşitul calităţii de subiect de drepturi şiobligaţii, faptele naturale - forţa majoră sau termenul de prescripţieprevăzut de lege pentru stingerea dreptului material la acţiune în

justiţie393, precum şi faptele voluntare ale persoanelor fizice şi juridice,

săvârşite fără intenţia de a produce efecte juridice, dar care potrivitlegii generează asemenea efecte.Faptele voluntare pot fi grupate în două categorii:

- faptele juridice licite (gestiunea de afaceri, îmbogăţirea fără justăcauză);

- faptele juridice ilicite (delictele civile, adică faptele cauzatoare deprejudiciu).

• în sens larg (lato sensu), faptul juridic desemnează atât faptul juridic în sens restrâns, cât şi actul juridic.

Prin act juridic civil se înţelege o manifestare de voinţă întreprinsăcu intenţia de a produce efecte juridice, respectiv de a crea, modificasau stinge un raport juridic concret. Astfel, rezultă că elementeledefinitorii ale actului juridic civil sunt următoarele:

- prezenţa unei manifestări de voinţă, care să provină de la unsubiect de drept civil (persoană fizică sau persoană juridică);

- manifestarea de voinţă trebuie exprimată cu intenţia de a produceefecte juridice; această măsură definitorie diferenţiază actul juridic defaptul juridic (săvârşit fără intenţia de a produce efecte, efecte ce se

produc, însă, în puterea legii);393A se vedea art.606 şi 267 din Codul civil



- efectele juridice urmărite, la manifestarea voinţei, pot consta în acrea, modifica sau stinge un raport juridic concret394.

2. LEGEA APLICABILĂ FAPTELOR J URIDICE LICITE

Din categoria faptelor juridice cunoscute dreptului R.Moldova,menţionăm următoarele: a) gestiunea de afaceri; b) îmbogăţirea fără

justă cauză395.Raporturile de obligaţii iau naştere pe temeiul acestor fapte juridice,

adică ele sunt izvorâte din obligaţii.

Faptele juridice licite sunt supuse legii locului unde acesteaintervin. într-un sens larg, legea locului delictului (lex toci delicti

commissi) presupune că faptele juridice, atât cele licite cât şi celeilicite, sunt supuse legii locului unde se produc.

2.1. Gestiunea de afaceri

Prin gestiune de afaceri se înţelege un fapt juridic licit,presupunând o manifestare pozitivă (acţiune sau activitate), executată

din proprie iniţiativă de o persoană numită gerant, în folosul alteipersoane, numită gerat şi a cărei săvârşire generează anumite obligaţiicivile între cei dou subiecţi de drept396.

Din punctul de vedere al dreptului internaţional privat, gestiunea deafaceri este reglementată de art.1614 alin.(1) din Codul civil, care

394 Termenul de act juridic, sau pur şi simplu act, este utilizat în două sensuri, de fiecare datărezultând, din context, semnificaţia atribuită. într-un prim sens, se desemnează tocmaimanifestarea de vionţă în a produce efecte juridice (adică în sensul utilizat la definirea actului

juridic. Pentru acest sens, se foloseşte şi formula negotium jur is sau negotium (cu semnificaţiade operaţiune juridică). în al doilea sens, se desemnează înscrisul constatator de voinţă, adicăsuportul material care consemnează ori redă manifestarea de voinţă exprimată pentru a servi camijloc de probă într-un eventual litigiu. Pentru acest sens, se foloseşte şi formula instrumentum

probationis sau termenul instrumentum

395 în dreptul Uniunii Europene, preocupările de uniformizare a normelor conflictuale în aceastămaterie s-au concretizat prin Regulamentul (CE) nr.864/2007 al Parlamentului European şi alConsiliului privind legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale (Roma III). Regulile specialecuprinse în Regulament privesc faptele juridice ilicite, precum şi îmbogăţirea fără justă cauză,gestiunea de afaceri şi culpa in contrahendo. în sensul Regulamentului, culpa in contrahendo,

reprezintă o noţiune autonomă, care include nerespectarea obligaţiei de informare şi întrerupereanegocierilor contractuale. Obligaţiile necontractuale care decurg din înţelegerile la care se ajung

înainte de semnarea unui contract, indiferent dacă respectivul contract a fost efectiv semnat saunu, vor fi reglementate, conform art.12 alin.(1) din Regulament, de legea aplicabilă contractului încauză sau legea care ar fi fost aplicabilă dacă acesta ar fi fost încheiat. De asemenea, dispoziţiileRegulamentului se aplică şi obligaţiilor necontractuale care pot surveni în viitor396 In dreptul intern al R.Moldova, reglementările privind gestiunea de afaceri sunt cuprinse înart.1378-1388 din Codul civil



stabileşte că gestiunea de afaceri este supusă legii locului undegerantul îndeplineşte actele de gestiune.

Astfel, conform acestei prevederi gestiunea de afaceri estecârmuită de legea locului unde persoana care îndeplineşte actelecurente de gestiune exercită această activitate (lex loci).

în practica soluţionării conflictelor de legi în această materie, potapărea dificultăţi în determinarea acestui loc, în situaţia când faptelecare formează obiectul gestiunii intervin în mai multe ţări sau în cazul

în care faptele sunt săvârşite într-o ţară, iar rezultatul gestiunii seproduce în altă ţară. în aceste situaţii, soluţia potrivită este aplicarealegii locului unde se localizează interesele gerate, adică legea loculuigestiunii, deoarece sunt mai caracteristice obligaţiile geratului, decât

cele ale gerantului397.Având în vedere aspectele menţionate, considerăm că în cazulcând actele de gestiune se execută în R.Moldova, cum ar fi plata decătre gerant a unui impozit al geratului din străinătate, se va aplicalegea R.Moldova (în acest caz, locul efectuării gestiunii coincide culocalizarea gerantului), iar dacă gerantul din R.Moldova plăteşte, înItalia, impozitul datorat de un gerat din Spania, se va aplica legeaitaliană (care nu coincide cu localizarea nici uneia din părţi).

în ceea ce priveşte domeniul de aplicare, legea locului gestiunii

reglementează, în principal, următoarele aspecte:• Condiţiile de existenţă ale gestiunii de afaceri, adică ale faptului

generator de obligaţii• Efectele gestiuni, adică obligaţiile gerantului şi geratului• Regimul juridic al obligaţiilor născute din gestiunea de afaceri,

adică executarea, transmiterea şi stingerea acestora• Prescripţia extinctivă a dreptului la acţiune.• Proba faptelor gestiunii398

Referitor la capacitatea părţilor, aceasta nu este supusă legiigestiunii, ci legii personale a fiecărei părţi (a gerantului şi a geratului). în cazul în care obiectul gestiunii de afaceri este un act juridic,

acesta este reglementat de legea care cârmuieşte actul juridicrespectiv (de exemplu, angajarea de către gerant a unui avocat învederea promovării unei acţiuni prin care geratul a evitat un prejudiciu),

397în doctrină, referitor la legea aplicabilă gestiunii de afaceri, au fost propuse mai multe soluţii,dintre care menţionăm următoarele: - aplicarea legii naţionale sau legii domiciliului comunepărţilor sau legea debitorului; - aplicarea legii situaţiei bunului; - aplicarea legii unde se execută,

dacă gestiunea se referă la bunuri sau patrimoniu şi constă într-o muncă prestată ori cheltuielifăcute în interesul geratului; - aplicarea legii ţării unde părţile îşi au domiciliul sau reşedinţa.

Totuşi, soluţia consacrată în această materie, este legea locului gestiunii. A se vedealon.P.Filipescu, Andrei I.F ilipescu, op.cit., p.456398în acest sens, a se vedea art.458 alin.(4) din Codul de procedură civilă







vorba, desigur, de legea aplicabilă faptelor juridice ilicite, adicădelictelor civile.

Legea care reglementează delictul civil prezintă unele caracteristici

specifice, în funcţie de condiţiile concrete în care acesta se produce. în continuare, vom analiza regimul de drept internaţional privat aldelictelor civile, cu referire la următoarele situaţii:

3.1. Determinarea legii aplicabile în cazul în care fapta ilicită şi prejudiciul se produc în acelaşi stat - legea locului

săvârşirii delictului (lex loci delicti commissi)

Potrivit art.1615 alin.(1) din Codul civil, răspunderea civilădelictuală este supusă legii locului unde s-a produs faptul cauzator deprejudiciu.

Totodată, alin.(3) al aceluiaşi articol stabileşte că, în cazul în caretoate sau o parte din consecinţele cauzatoare de prejudicii se producpe teritoriul unui alt stat decât cel în care a avut loc delictul, reparaţieicorelative se poate aplica legea acestui stat.

Prin coroborarea dispoziţiilor alin.(1) şi (3) rezultă, că în cazul încare fapta ilicită şi prejudiciul se localizează pe teritoriul aceluiaşi sta t-

delictul civil este supus legii statului respectiv ca lege a loculuisăvârşirii delictului (lex loci delicti commissi). în această situaţie, elementul de extraneitate al raportului juridic de

drept internaţional privat privind delictul civil, trebuie să fie altul decâtlocul săvârşirii delictului sau locul producerii prejudiciului, ca deexemplu, cetăţenia, domiciliul sau reşedinţa străină a făptuitorului saua victimei.

Aplicarea legii locului producerii delictului se justifică peurmătoarele considerente:

• această lege reprezintă o aplicare a principiului teritorialităţii(suveranităţii), constând în interesul statului de a reglementa prinnorme proprii regimul delictelor săvârşite pe teritoriul său;

• această lege reprezintă şi o aplicare a principiului generalităţii, însensul că toate faptele ilicite produse pe teritoriul unui stat vor fisupuse unui regim juridic unic;

• aplicarea acestei legi presupune o simplificare a soluţiei bazatăpe localizarea obiectivă a raportului juridic;

• aplicarea legii locului delictului civil corespunde noţiunii de fapt

juridic în sens restrâns, obligaţia de dezdăunare luând naştere directdin lege, prin săvârşirea delictului civil;



• fapta este calificată ca fiind delict după legea locului unde a fostsăvârşită, iar autorul său nu poate fi tras la răspundere după altă lege;

•- incidenţa legii locului săvârşirii delictilui asigură concordanţa cu

reglementarea unor aspecte juridice conexe, precum regimul probelor, în sensul că probele sunt legate, de regulă, de locul produceriidelictului şi competenţa jurisdicţională în materie, care aparţineinstanţelor din R.Moldova dacă aici este locul unde faptul juridic aintervenit405.

3.2. Determinarea legii aplicabile în cazul în care fapta ilicită şi prejudiciul se produc în state diferite - legea locului

producerii prejudiciului (lex loci delicti laesionis)

Potrivit art.1615 alin.(3) din Codul civil, în cazul în care toate sau oparte din conseciţele cauzatoare de prejudiciu ale faptului ilicit seproduc pe teritoriul unui alt stat decât cel în care a avut loc, reparaţieicorelative se aplică legea acestui stat.

Astfel, în situaţia în care fapta ilicită se produce pe teritoriul unuistat, iar prejudiciul pe teritoriul altui stat, regimul juridic al delictului seva prezenta în felul următor:

Legea locului săvârşirii delictului (lex loci delicti commissi) se vaaplica următoarelor aspecte:

- determinarea caracterului ilicit al faptei, în sensul dacă faptulrespectiv are caracter licit sau ilicit;

- capacitatea delictuală a autorului prejudiciului.Legea locului producerii prejudiciului (lex loci delicti laesionis) se va

aplica următoarelor aspecte:- formele, condiţiile şi întinderea răspunderii delictuale;

- condiţiile de limitare sau de exonerare de răspundere delictuală;- natura daunelor pentru care pot fi pretinse despăgubiri;- transmisibilitatea dreptului la despăgubire;- persoanele îndreptăţite să primească despăgubiri.

Aplicarea legii locului producerii prejudiciului (lex loci delicti

laesionis) se justifică406 pe următoarele considerente:• prejudiciul este elementul decisiv al declanşării răspunderii civile

delictuale, care justifică şi dă măsură acţiunii în răspundere civilă,aparţinând victimei;

405 A se vedea art.460 alin.(1) şi 458 alin.(4) din Codul de procedură civilă406 A se vedea Dragoş-Alexandm Sitaru, op.cit., p.307



• aplicarea legii locului producerii prejudiciului dă satisfacţienecesităţii de ocrotire a victimei, care se simte mai protejată de proprialege, decât de legea străină a statului făptuitorului;

• locul producerii prejudiciului prezintă mai multă siguranţă şi poate juca un rol unificator în stabilirea regimului răspunderii civile, în cazurile în care fapta ilicită s-a săvârşit în condiţii speciale, cum ar fi, deexemplu situaţia când faptul prejudiciabil s-a comis de către mai multepersoane, aparţinând unor state diferite sau pe teritoriul mai multor ţări.

3.3. Determinarea legii aplicabile în cazul în care faptul cauzator de prejudiciu constituie şi infracţiune

în unele cazuri, delictul civil poate constitui în acelaşi timp şi oinfracţiune. Astfel, într-o atare situaţie partea vătămată poate recurgela dreptul opţional care îi oferă posibilitatea fie a intenta o acţiune civilă

în cadrul procesului penal, fie a se adresa direct instanţei civile.Referitor la această problematică, în practica soluţionării litigiilor de

drept internaţional privat, pot apărea două situaţii:• Acţiunea civilă se judecă în altă tară decât cea în care se judecă

acţiunea penală

în această situaţie, cele două acţiuni se vor judeca separat,acţiunea civilă nefiind suspendată până la soluţionarea definitivă aacţiunii penale, hotărârea definitivă a instanţei penale neavândautoritate de lucru judecat în acţiunea civilă.

Această soluţie, care constituie consecinţa autonomiei jurisdicţionale a instanţelor unui stat faţă de cele ale altui stat, rezultădin dispoziţiile art.461 alin.(3) din Codul de procedură civilă, potrivitcărora competenţa instanţelor judecătoreşti ale R.Moldova stabilită înart.460-461 nu se exclude prin faptul că acelaşi proces sau un proces

conex a fost pornit în faţa unei instanţe judecătoreşti străine.• Acţiunea civilă si penală se judecă împreună de instanţa penală dinaceeaşi ţară

Această situaţie este posibilă în dreptul R.Moldova conformdispoziţiilor art.219 din Codul de procedură penală, care prevede căacţiunea civilă în procesul penal poate fi înaintată la cerereapersoanelor fizice sau juridice cărora le-au fost cauzate prejudiciimateriale, morale sau, după caz, le-a fost adusă daună reputaţieiprofesionale nemijlocit prin fapta interzisă de legea penală sau în

legătură cu aceasta.Aşadar, răspunderea penală şi răspunderea civilă sunt distincte,

fiind supuse unor reglementări proprii.Soluţia este justificată prin faptul



că răspunderea civilă nu izvorăşte din cea penală (din infracţiune), cidin fapta ilicită pe care legea penală o incriminează ca infracţiune, iarlegea civilă o apreciază ca delict.

Potrivit normelor dreptului internaţional privat, acţiunea civilă poatefi cârmuită de o lege străină, ca lege aplicabilă delictului, în timp ceacţiunea penală este supusă legii instanţei penale sesizate.

Astfel, distincţia între răspunderea civilă şi cea penală, atrageconsecinţe şi pe planul prescripţiei extinctive, în sensul că prescripţiaacţiunii civile este supusă legii delictului, care poate fi o lege străină.

3.4. Determinarea legii aplicabile unor forme speciale

de răspundere delictuală

Potrivit art.1615 alin.(2) lit.b), legea care guvernează obligaţiile dincauzarea de prejudicii, adică legea delictului, stabileşte formele,condiţiile şi întinderea răspunderii delictuale.

în dreptul internaţional privat al R.Moldova, pentru anumite formede răspundere, se aplică alte reguli, asupra cărora ne vom referi încontinuare.• Răspunderea pentru prejudicii cauzate personalităţii

Având în vedere particularităţile pe care le prezintă răspundereapentru prejudicii cauzate personalităţii pe planul dreptului internaţionalprivat, această formă de răspundere delictuală are o reglementaredistinctă.

Scopul acesteia se manifestă prin obiectul şi mijloacele realizăriifaptei. Astfel, obiectul răspunderii pentru prejudicii cauzatepersonalităţii îl constituie prejudiciul adus drepturilor personalenepatrimoniale, şi anume cele privind persoana victimei, iar fapta ilicită

se realizează prin intermediul mijloacelor publice de informare.Potrivit art.1616 din Codul civil, pretenţiile cu privire la despăgubiripentru prejudicii cauzate personalităţii prin mijloacele de informare înmasă sunt guvernate, la alegerea persoanei prejudiciate, de :a) legea naţională a persoanei prejudiciate;b) legea statului pe al cărui teritoriu persoana prejudiciată îşi are

domiciliul sau reşedinţa;c) legea statului pe al cărui teritoriu s-au produs consecinţele

cauzatoare de prejudicii;d) legea statului pe al cărui teritoriu autorul prejudiciului îşi are

domiciliul sau reşedinţa.Din analiza acestui articol, rezultă următoarele:Persoana prejudiciată are posibilitatea de alegere a legii aplicabile.



Opţiunea de alegere a legii aplicabile de către persoana lezată estelimitată la cele patru legi menţionate în text. Precizăm, că la trei dinaceste legi, lit.a), b) şi d) din textul articolului, puctele de legătură caretrimit la ele sunt elemente personale de localizare a persoanei

prejudiciate (cetăţenia, domiciliul sau reşedinţa) sau a autoruluiprejudiciului (domiciliul sau reşedinţa). Cea de-a patra lege asupracăreia se poate exercita opţiunea este legea locului produceriiprejudiciului (lex loci laesionis).

Observăm, că dintre legile în opţiune lipseşte legea loculuisăvârşirii delictului (lex loci delicti commissi), avându-se în vedere căaceasta prezintă mai puţină importanţă în cazul denigrării prinmijloacele de informare în masă, iar în unele situaţii nici nu există calege a unui stat (de exemplu, în cazul când delictul se săvârşeşte într-un teritoriu fără suveranitate sau în marea liberă).• Răspunderea pentru produse viciate

Răspunderea pentru produse defectuoase reprezintă o modalitatespecifică de protecţie a consumatorului, prin mijloace de dreptinternaţional privat.

Astfel, art.1617 alin.(1) din Codul civil, pretenţiile cu privire ladespăgubiri pentru prejudiciile cauzate de produse viciate suntguvernate, la alegerea consumatorului prejudiciat, de:

a) legea statului pe al cărui teritoriu îşi are domiciliul sau reşedinţapersoana prejudiciată;b) legea statului pe al cărui teritoriu a fost dobândit produsul, cu

condiţia ca producătorul sau furnizorul să facă dovada faptului căprodusul a fost pus pe piaţa acelui stat fără acordul său.

Din dipoziţiile art.1617 alin.(1), sub aspectul legii aplicabile sedesprind următoarele concluzii:

Consumatorul prejudiciat are posibilitatea de a alege dreptulaplicabil.

Alegerea poate fi făcută asupra uneia dintre cele două legimenţionate, adică legea domiciliului sau reşedinţei consumatorului saulegea statului de unde a fost dobândit produsul.

Totuşi, legea acestui stat nu se va aplica în cazul în careproducătorul face dovada că produsul a fost pus în circulaţie pe piaţaacelui stat, fără consimţământul său, adică independent de voinţa sa.

Totodată, alin.(2) al aceluiaşi articol stabileşte că pretenţiileindicate în alin.(1) pot fi formulate numai dacă produsele fac parte dinconsumul personal sau familial.



Astfel, textul menţionat instituie o condiţie importantă a răspunderii,care ţine de destinaţia produselor, în sensul ca acestea să facă partedin consumul personal sau familial al consumatorului.

• Răspunderea pentru concurentă neloialăRegimul conflictual al răspunderii pentru concurenţa neloială esteprevăzut de art. 1618 din Codul civil, care stabileşte că pretenţiile cuprivire la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-un act deconcurenţă neloială sunt guvernate de:a) legea statului pe al cărui teritoriu s-a produs rezultatul cauzator de

prejudiciu;b) legea statului pe al cărui teritoriu este înregistrată persoana

prejudiciată;

c) legea care guvernează fondul contractului încheiat de părţi dacăactul de concurenţă neloială a fost săvârşit şi a adus prejudiciiraporturilor dintre ele.

Din analiza textului menţionat, rezultă următoarele:Persoana prejudiciată, adică victima concurenţei neloiale, are

posibilitatea de a alege legea aplicabilă.Opţiunea de alegere a legii aplicabile de către victimă este limitată

la cele trei legi - lex loci laesionis, lex personalis, lex contractus.

4. DOMENIUL DE APLICARE A LEGII DELICTULUI CIVIL

Potrivit art. 1615 alin.(2) din Codul civil, legea care guverneazăobligaţiile din cauzarea de prejudicii stabileşte:a) capacitatea delictuală;b) formele, condiţiile şi întinderea răspunderii delictuale;c) condiţiile de limitare sau exonerare de răspundere delictuală;

d) natura daunelor pentru care pot fi pretinse despăgubiri;e) transmisibilitatea dreptului la despăgubire;f) persoanele îndreptăţite să primească despăgubiri.

Materiile reglementate de legea delictului civil sunt prezentate încadrul domeniului de aplicare al acestei legi, indiferent dacă legeadelictului este considerată legea locului săvârşirii delictului (lex loci delicti

commissi) sau legea locului producerii prejudiciului (lex loci laesionis).

• Condiţiile răspunderii civile delictuale

Legea delictului civil reglementează elementele constitutive aledelictului civil:a) Fapta ilicită



Potrivit art.1615 alin.(1) din Codul civil, faptul ilicit (actul ilicit - înexprimarea articolului) este calificat drept act cauzator de prejudiciiconform legii statului unde s-a produs. Astfel, calificarea faptei ca fiind

ilicită după legea locului săvârşirii delictului constituie o excepţie de laregula calificării după legea forului, prevăzută de art.1577 alin.(1) dinCodul civil.

Legea delictului stabileşte, în principal, următoarele aspecte privindfapta ilicită:

- defineşte fapta ilicită, în sensul dacă fapta are sau nu caracter ilicit;- reglementează condiţiile de limitare sau exonerare de răspundere

delictuală, cum ar fi legitima apărare sau extrema necesitate - alin.(2)lit.c);

- reglementează proba faptei ilicite - art.458 alin.(4) din Codul deprocedură civilă.b) Capacitatea delictuală

în conformitate cu art.1615 alin.(2) lit.a), capacitatea delictuală intră în domeniul legii delictului. Legea delictului civil reglementeazăcapacitatea delictuală ca element al răspunderii delictuale, nu caproblemă ce ţine de capacitatea persoanei care este supusă legiinaţionale.c) Vinovăţia

Legea delictului reglementează vinovăţia, care este o condiţie arăspunderii, iar potrivit alin.(2) lit.b), condiţiile răspunderii delictualesunt stabilite de legea statului unde s-a produs fapta ilicită.

d) Prejudiciul

în textul alin.(2) lit.b) - f) sunt prevăzute explicit principaleleaspecte privind prejudiciul în domeniul legii delictului:

- întinderea răspunderii (lit.b);- condiţiile de limitare sau exonerare de răspundere delictuală (lit.c),

care pot privi şi prejudiciul;

- natura daunelor pentru care pot fi pretinse despăgubiri (lit.d);- transmisibilitatea dreptului la despăgubire (lit.e);- persoanele îndreptăţite să primească despăgubiri (lit.f).e) Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu

Cu toate că art.1615 alin.(2) din Codul civil nu se referă explicit lalegătura de cauzalitate, totuşi aceasta face parte din domeniul legiidelictului, deoarece este o condiţie a răspunderii (lit.b). Legea delictuluistabileşte în ce măsură este necesară existenţa legăturii decauzalitate, precum şi criteriul aplicabil pentru determinarea acesteia.• Formele răspunderii delictuale



Conform dispoziţiilor art. 1615 alin.(2) lit.b) din Codul civil, legeadelictului se aplică formelor de răspundere delictuală, dintre caremenţionăm:

- răspunderea pentru fapta copiilor minori407- răspunderea comitentului pentru fapta presupusului408- răspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale409- răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin surparea construcţiei şi

în cazul căderii sau scurgerii din construcţie410- răspunderea pentru prejudiciul cauzat de un izvor de pericol

sporit411Legea delictului nu se aplică privitor la următoarele forme:

- răspunderea pentru prejudicii cauzate personalităţii (art. 1616 din

Codul civil)- răspunderea pentru produsele viciate (art. 1617 din Codul civil)- răspunderea pentru concurenţă neloială (art. 1618 din Codul civil)• Prescripţia extinctivă a dreptului la acţiune în răspundere civilă

delictualăPotrivit art. 1624 din Codul civil, prescripţia extinctivă a dreptului la

acţiune este guvernată de legea aplicabilă dreptului subiectiv.Din prevederile textului, rezultă că prescripţia extinctivă este supus

legii delictului, avându-se în vedere că izvorul dreptului subiectiv lacare această prescripţie se referă este delictul.

40' A se vedea art.1406-1407 din Codul civil400 A se vedea art. 1403 din Codul civil409 A se vedea art.1411 din Codul civil410 A se vedea art.1412-1413 din Codul civil411A se vedea art.1410 din Codul civil



CAPITOLUL VIINORMELE CONFLICTUALE ÎN DOMENIUL

RAPORTURILOR DE FAMILIE

Secţiunea l-a

ASPECTE GENERA LE PRIVIND RAPORTURILE

DE FAMILIE

Reglementările legale privitoare la familie au un temeiconstituţional. Astfel, art.28 din Constituţie412 prevede că statulrespectă şi ocroteşte viaţa intimă, familială şi privată, iar art.48stabileşte că familia constituie elementul natural şi fundamental alsocietăţii şi are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului.

Raporturile de familie rezultă din căsătorie, din rudenie firească şidin adopţie, prezentându-se sub două aspecte - nepatrimoniale şipatrimoniale.

Izvorul legal organic al relaţiilor de familie îl constituie Codul

familiei413. Astfel, art.2 alin.(3) prevede că relaţiile de familie suntreglementate în temeiul următoarelor principii: monogamie, căsătorieliber consimţită între bărbat şi femeie, egalitate în drepturi a soţilor,sprijin reciproc moral şi material, fidelitate conjugală, prioritate aeducaţiei copilului în familie, manifestare a grijii pentru întreţinerea,educaţia şi apărarea drepturilor şi intereselor membrilor minori şi alecelor inapţi de muncă ai familiei, soluţionarea pe cale amiabilă alitigiilor de familie, inadmisibilitatea amestecului deliberat în relaţiile defamilie, accesul liber la apărarea pe cale judecătorească a drepturilor şi

intereselor legitime ale membrilor familiei.Instituţia familiei are cele mai strânse legături de reglementare juridică cu instituţiile fundamentale ale dreptului civil - persoana fizică,actele de stare civilă, proprietatea, obligaţiile, succesiunea, etc.Legătura acestor instituţii sunt reciproce, în sensul că unele dispoziţiiale dreptului civil completează reglementările instituţiei familiei. Astfel,de exemplu capacitatea civilă a soţilor este prevăzută de legea civilă,iar regimul bunurilor soţilor se completează cu dispoziţiile dreptului civilreferitoare la drepturile reale şi drepturile de creanţă.

412Constituţia Republicii Moldova din 29.07.1994, Monitorul Oficial nr.1, 1994413Legea nr.1316-XIV din 26.10.2000, Monitorul Oficial nr.47-48, 2001



în acest sens, prezintă relevanţă art.4 din Codul familiei, carestabileşte că pentru reglementarea relaţiilor personale nepatrimonialeşi patrimoniale dintre membrii familiei, nereglementate de legislaţia

familială, devine aplicabilă legislaţia civilă în măsura în care aceasta nucontravine esenţei relaţiilor de familie, precum şi dispoziţiile art.2alin.(2) din Codul civil, care prevede că relaţiile de familie ce corespundalin.(1) sunt reglementate de acesta.

Importanţa familiei, ca problemă individuală şi socială, a determinatreglementarea ei juridică în toate sistemele de drept, ceea ce reflectăpermanenţa instituţiei, iar organizarea juridică diferenţiată în diferitesisteme de drept reflectă evoluţia acesteia414.

Secţiunea a ll-a

LEGEA APLICABILĂ CĂSĂTORIEI

1.NOŢIUNEA DE CĂSĂTORIE j

Căsătoria în calitate de element de bază al familiei, scoate înevidenţă particularităţile politice, sociologice şi religioase ale fiecăruistat, din care rezultă o mare diversitate de legislaţii, care acomodate lacondiţiile internaţionale pot da naştere la multiple conflicte de legi.

în doctrină pot fi întâlnite mai multe definiţii ale căsătoriei, fiindvorba atât de definiţii tehnice, care se limitează la enunţareaelementelor juridice ale căsătoriei, cât şi definiţii care caută să includăşi elemente nejuridice din cuprinsul noţiunii de căsătorie. Astfel, într-oconcepţie, căsătoria este definită ca un act juridic prin care bărbatul şi

femeia stabilesc între ei o uniune pe care legea o prevede şi care nupoate fi ruptă după bunul lor plac415. Potrivit altei opinii, căsătoria esteuniunea liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie, încheiată curespectarea dispoziţiilor legale, în scopul întemeierii unei familii416. Alţiautori417, consideră că căsătoria este o alianţă liber consimţită întredouă persoane, încheiată potrivit dispoziţiilor legale, un principiu de

414 Paul Ourliac, J ehan de Malafosse, Histoire du droit prive, Tome III, Le droit familial, P ressesUniversitaires de France, Paris, 1968, p.39415 Marcel Planiol, Georges Ripert, Traite prtique de droit civil français, Tome III, La famille,Librairie Generale de Droit et de J urisprudence, Paris, 1952, p.59416 Tudor R.Popescu, Dreptul familiei, Tratat, vol.l, Editura didactică şi pedagogică,Bucureşti,1965, p.83417 loan Chelaru, Căsătoria şi divorţul, Aspecte juridice civile, religioase şi de drept comparat,Editura A92 Acteon, laşi, 2003, p.51



viaţă, cu scopul de a întemeia o familie şi reglementată de normeleimperative ale legii418.

Având în vedere că Codul familiei nu defineşte căsătoria şi luând în

considerare definiţiile exprimate în doctrină, precum şi dispoziţiilelegale în materie, apreciem că căsătoria reprezintă un act juridicbilateral încheiat între două persoane în condiţiile legii.

2. ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI

încheierea căsătoriei din punctul de vedere al dreptului intern esteconsiderată valabilă dacă întruneşte condiţiile prevăzute de lege.

Aceste condiţii sunt următoarele: a) condiţiile de fond; b) condiţiile deformă; c) lipsa impedimentelor la căsătorie (condiţii de fond negative).

Potrivit art.9 din Codul familiei, încheierea căsătoriei în R.Moldovase înregistrează la organele de stare civilă în temeiul unei declaraţii decăsătorie în condiţiile art.10 din acelaşi cod.

Referitor la impedimentele la căsătorie, art.15 din Codul familieiprevede că nu se admite încheierea căsătoriei între următoarelepersoane:

- persoane dintre care cel puţin una este căsătorită;

- rude în linie dreaptă până la al IV-lea grad inclusiv, fraţi şi surori,inclusiv cei care au un părinte comun;

- adoptat şi adoptator;- adoptat şi rudă a adoptatorului în linie dreaptă, până la al ll-lea

grad inclusiv;- curator şi persoana minoră aflată sub curatela acestuia, în

perioada curatelei;- persoane dintre care cel puţin una a fost lipsită de capacitate de

exerciţiu;- persoane condamnate la privaţiune de liberate în perioada când

ambele îşi ispăşesc pedeapsa;- persoane de acelaşi sex.

Din punct de vedere al dreptului internaţional privat, aceste condiţiilegale pentru încheierea căsătoriei sunt de fond şi de formă. în ceea cepriveşte condiţiile menţionate, ar fi de remarcat că acestea sunt diferitede la o legislaţie la alta, fiind posibil chiar ca o condiţie legală pentru

încheierea căsătoriei să fie condiţie de fond potrivit legii unui stat şicondiţie de formă potrivit legii altui stat.

418 Pentru alte trăsături ale căsătoriei, a se vedea Ion P.Filipescu, Tratat de dreptul familiei,Editura AII Beck, Bucureşti, 2000, p.14



în principiu, calificarea sau deosebirea între condiţiile de fond şi deformă, se face potrivit legii forului. în acest sens, este art.1577 alin.(1)din Codul civil, care prevede că la determinarea legii aplicabile

raporturilor de drept internaţional privat, se va ţine cont de calificareaconceptelor juridice efectuată conform dreptului R.Moldova, dacă legeaşi tratatele internaţionale la care aceasta este parte nu prevedealtfel419.

Privitor la condiţiile legale ale căsătoriei, poate interveni ordineapublică de drept internaţional privat, cum ar fi situaţia când nu s-ar lua

în considerare monogamia căsătoriei. în dreptul conflictual al R.Moldova privitor la încheierea căsătoriei

se disting două situaţii: încheierea căsătoriei pe teritoriul R.Moldova şi în afara R.Moldova. în ceea ce priveşte prima situaţie, aceasta este reglementată de

art.155 din Codul familiei, care prevede că forma şi modul de încheierea căsătoriei pe teritoriul R.Moldova de către cetăţenii străini şi apatrizisunt determinate de legea R.Moldova (alin. 1).

Cetăţenii străini, cu domiciliul în afara R.Moldova, încheie căsătoriape teritoriul R.Moldova conform legislaţiei acesteia, dacă au dreptul la

încheierea căsătoriei în conformitate cu legea lor naţională (alin.2).

Condiţiile de încheiere a căsătoriei de către apatrizi pe teritoriulR.Moldova sunt determinate de legislaţia R.Moldova, ţinându-se contde legislaţia statului în care aceştea îşi au domiciliul (alin.3).

Căsătoriile încheiate la misiunile diploimatice şi oficiile consularestrăine sunt recunoscute în R.Moldova în baza principiului reciprocităţii(alin.4).

Referitor la cea de-a doua situaţie, art.156 din Codul familieiprevede că cetăţenii R.Moldova se pot căsători în străinătate la

misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale R.Moldova (alin.1).Căsătoriile dintre cetăţenii R.Moldova şi căsătoriile dintre cetăţeniiR.Moldova şi cetăţenii străini sau apatrizi încheiate în străinătate înconformitate cu legislaţia ţării în care a fost încheiată căsătoria suntrecunoscute în R.Moldova doar în cazul dacă au fost respectatecondiţiile art. 11 şi 14 din prezentul cod (alin.2).

419 Totodată, în doctrină a fost exprimată părerea că dacă o anumită cerinţă legală este condiţie

de fond, aceasta se determină de legea domiciliului fiecăruia din soţi, iar dacă cerinţa legală esteo condiţie de formă, depinde de legea locului încheierii căsătoriei. A se vedea R.H.Graveson,op.cit., p.255. Probleme de calificare pot apărea în cazul când căsătoria potrivit unor legislaţii se

înregistrează confesional sau în regim mixt, adică prin organele de stare civilă de stat şiconfesionale, precum şi după ce criteriu se face calificarea în condiţii de fond şi condiţii de formă,având în vedere că acestea diferă de la o legislaţie la alta. Soluţiile acestor probleme diferă de laun sistem de drept la altul



Din analiza textelor de lege menţionate (art.155 şi 156 din Codulfamiliei), ar rezulta că legiuitorul a înţeles să se refer la legea aplicabilăcondiţiilor de formă ale încheierii căsătoriei, şi nu la cele de fond.

2.1. Condiţiile de fond ale încheierii căsătorieii

Condiţiile de fond reprezintă acele cerinţe legale care trebuie săexiste în mod obligatoriu pentru încheierea valabilă a căsătoriei.

în dreptul R.Moldova sunt stabilite următoarele condiţii de fondpentru încheierea căsătoriei:

a) Diferenţa de sex

Condiţia diferenţei de sex dintre viirorii soţi rezultă din noţiunea decăsătorie, fiind atât de evidentă încât Codul familiei nici nu o mai

menţionează, însă din unele texte ale codului putem desprinde aceastăcondiţie. Astfel, de exemplu, art. 11 se referă la consimţământulbărbatului şi al femeii, iar art. 15, menţionând impedimentele lacăsătorie, stabileşte la lit.h), că nu se admite căsătoria între persoanede acelaşi sex.

b) Vârsta matrimonialăVârsta legală pentru căsătorie este reglementată de art. 14 din

Codul familiei. Astfel, potrivit alin.(1) vârsta matrimonială este de 18 anipentru bărbaţi şi de 16 ani pentru femei, iar pentru motive întemeiate

este posibilă încheierea căsătoriei cu reducerea vârstei matrimonialepentru barbaţi cu maximum doi ani, cu încuviinţarea autorităţii publicelocale unde îşi au domiciliul persoanele care urmează să secăsătorească, în baza cererii acestora şi acordul părinţilor minorului,aşa cum prevede alin.(2).

c) Consimţământul

Potrivit art. 11 alin.(1) din Codul familiei pentru încheierea căsătorieieste necesar consimţământul reciproc, neviciat, exprimat personal şinecondiţionat.

d) Comunicarea stării sănătăţii

în conformitate cu prevederile art. 11 alin.(2) din Codul familiei,persoanele care urmează să se căsătorească au obligaţia de a seinformeze reciproc despre starea sănătăţii lor. Totodată, art. 13stabileşte că persoanele care urmează să se căsătorească suntsupuse unui examen medical obligatoriu, rezultatul acestuia fiindcomunicat numai pentru persoanele examinate, în urma căruia seeleiberează un certificat care se prezintă organului de stare civilă.

Deci, acestea sunt condiţiile de fond necesare pentru încheiereavalabilă a căsătoriei, stabilite de dreptul intern al R.Moldova.



în ceea ce priveşte legea aplicabilă condiţiilor de fond alecăsătoriei, pe planul dreptului dreptului internaţional privat, există maimulte sisteme:

- aplicarea legii naţionale a viitorilor soţi;- aplicarea legii domiciliului viitorilor soţi;- aplicarea legii locului încheierii căsătoriei;- aplicarea legii naţionale pentru cetăţenii proprii care se căsătoresc

în străinătate şi legea domiciliului comunpentru străinii care secăsătoresc în ţară (sistemul mixt)420.

Referitor la determinarea regii aplicabile condiţiilor de fond alecăsătoriei în dreptul conflictual al R.Moldova, având în vedere căart.155-156 din Codul familiei reglementează numai condiţiile de

formă, trebuie să pornim de la dispoziţiile art.1587 din Codul civil, careprevede că starea civilă şi capacitatea persoanei fizice sunt cârmuitede legea naţională. Noţiunea de stare civilă este de sinteză,cuprinzând fenomene eterogene, printre care şi situaţia familială apersoanei (starea de căsătorit, divorţat, etc).

Astfel, având în vedere că căsătoria aparţine stării civile apersoanei, condiţiile de fond ale încheierii acesteia trebuie să fiesupuse legii naţionale a viitorilor soţi.

Prin urmare, propunerea de lege ferenda care se impune cu privirela determinarea legii aplicabile condiţiilor de fond ale căsătoriei îndreptul conflictual al R.Moldova pentru cele două sitaţii (încheiereacăsătoriei în R.Moldova şi încheierea căsătoriei în străinătate) esteurmătoarea:

• Căsătoria încheiată în R.Moldova- între doi cetăţeni ai R.Moldova, se va aplica legea lor naţională,

adică legea R.Moldova;- între un cetăţean al R.Moldova şi un cetăţean străin, se va aplica

legea naţională a fiecăruia, iar în cazul când legea naţională acetăţeanului străin prevede un impediment care potrivit legii R.Moldovaeste incompatibil cu libertatea de a încheia căsătoria, aceasta nu se vaaplica;

- între un cetăţean al R.Moldova şi un apatrid, cetăţeanul R.Moldovaeste supus legii R.Moldova, iar pentru apatrid se va aplica legea ţării în

420 Dreptul comparat oferă mai multe soluţii pentru determinarea legii aplicabile condiţiilor de fond

ale căsătoriei mixte: a) sistemul aplicării cumilative a celor două legi; în situaţia când fiecaredintre soţi va trebui să îndeplinească atât condiţiile de fond ale căsătoriei prevăzute de legea sanaţională, cât şi pe cele prevăzute de legea naţională a celuilalt soţ; b) sistemul aplicăriidistributive a celor două legi, în cazul când fiecare dintre viitorii soţi este supus legii lui naţionalesau, legii domiciliului; c) una din cele două legi este înlăturată pentru a se aplica cealaltă pentruambii soţi; d) se aplică legea locului încheierii căsătoriei pentru ambii soţi



care îşi are domiciliul, sau în lipsa acestuia, legea ţării unde îşi arereşedinţa;

- între doi cetăţeni străini, se va aplica legea naţională a viitorilor soţi;- între doi apatrizi, fiecare este supus legii ţării iunde îşi are domiciliul

(în lipsa domiciliului - legea reşedinţei), iar dacă aceştea au domiciliul(reşedinţa) în R.Moldova, se va aplica legea R.Moldova.

• Căsătoria încheiată în străinătate- între doi cetăţeni ai R.Moldova, se va aplica legea R.Moldova;- între un cetăţean al R.Moldova şi un cetăţean străin, fiecare dintre

viitorii soţi este supus legii sale naţionale;- între un cetăţean al R.Moldova şi un apatrid, cetăţeanul R.Moldova

este supus legii R.Moldova, iar apatridul legii domiciliului său (în lipsadomiciliului - legii reşedinţei).

2.2. Condiţiile de formă ale încheierii căsătoriei

Pentru a fi valabilă căsătoria trebuie să îndeplinească şi anumitecondiţii de formă.

în dreptul R.Moldova sunt stabilite următoarele condiţii de formăpentru încheierea căsătoriei:

a) Declaraţia de căsătoriePotrivit art.10 din Codul familiei, declaraţia de căsătorie se depune

personal de cei care urmează să se căsătorească la organul de starecivilă în raza căruia îşi are domiciliul unul din ei sau a părinţilor unuiadin ei. Depunerea declaraţiei de căsătorie şi înregistrarea acesteiaurmează aceeaşi procedură ca şi înregistrarea de stat a actelor destare civilă421.

b) înregistrarea căsătoriei

Potrivit art.9 alin.(2) din cOdul familiei înregistrarea căsătoriei seefectuează de organele de stare civilă.

Aşadar, pentru încheierea valabilă a căsătoriei, dreptul intern alR.Moldova impune aceste două condiţii de formă obligatorii.

în ceea ce priveşte legea aplicabilă condiţiilor de formă alecăsătoriei, dreptul conflictual al R.Moldova distinge două situaţii:

• încheierea căsătoriei în R.MoldovaPotrivit art.155 alin.(1) din Codul familiei, forma şi modul de

încheiere a căsătoriei pe teritoriul R.Moldova de către cetăţenii străinişi apatrizi sunt determinate de lege R.Moldova.

421 în acest sens, a se vedea Legea nr.100-XV privind actele de stare civilă din 28.04.2001,Monitorul Oficial nr.97-99, 2001



Din textul de lege menţionat, rezultă că încheierea căsătoriei înR.Moldova este supusă legii acesteia în calitate de lege a locului

încheierii actului juridic (locus regit actum), cu toate că legiuitorul numenţionează în mod expres acest lucru.

Căsătoriile încheiate la misiunile diplomatice şi oficiile consularestrăine sunt recunoscute în R.Moldova în baza principiului reciprocităţii(alin.4).

Astfel, în cazul când căsătoria se încheie în R.Moldova între uncetăţean al R.Moldova şi un cetăean străin, există opţiune între: a)organele de stare civilă din R.Moldova şi b) misiunile diplomatice şioficiile consulare ale statului cetăţeanului străin.

în cazul în care căsătoria se încheie în R.Moldova între persoane

străine, având cetăţenie diferită, există opţiune între organul de starecivilă din R.Moldova şi misiunea diplomatică sau oficiul consular aloricăreia dintre cele două state cărora aparţin viitorii soţi prin cetăţenie.• încheierea căsătoriei în străinătate

în conformitate cu art.156 alin.(1) din Codul familiei, cetăţeniiR.Moldova se pot căsători în afara R.Moldova la misiunile diplomaticesau la oficiile consulare ale R.Moldova.

Potrivit sensului acestei prevederi, cetăţenii R.Moldova au dreptulde a încheia căsătoria (nu obligaţia) la misiunile diplomatice sau oficiile

consulare ale R.Moldova, dar totodată, existând şi opţiunea încheieriicăsătoriei la organele competente ale statului respectiv.

în acest sens, alin.(2) stabileşte că căsătoriile dintre cetăţeniiR.Moldova şi căsătoriile dintre cetăţenii R.Moldova şi cetăţenii străinisau apatrizi, încheiate în afara R.Moldova în conformitate cu legislaţiaţării în care a fost încheiată căsătoria, sunt recunoscute în R.Moldovadoar în cazul dacă au fost respectate condiţiile art. 11 şi 14 dinprezentul cod.

Totodată, trebuie să avem în vedere şi precederile art.1609 alin.(1)din Codul civil, care prevede că actul juridic încheiat în afaraR.Moldova se consideră valabil din punctul de vedere al formei dacă

îndeplineşte una din următoarele condiţii:- este respectată legea locului unde a fost întocmit;- sunt respectate exigenţele legislaţiei R.Moldova;- este respectată legea naţională sau legea domiciliului persoanei

care l-a întocmit;- este valabil conform legii aplicabile autorităţii care examinează

validitatea actului juridic.



Având în vedere cele menţionate, rezultă că forma căsătoriei estesupusă, după caz, normei „locus regit actum" sau normei „auctor regit

actum".

în dreptul R.Moldova, în afară de normele conflictuale în materie,există şi norme uniforme, reglementate de unele tratate bilaterale422.

3. EFECTELE CĂSĂTORIEI

O căsătorie legal încheiată produce efecte atât privind raporturilepersonale dintre soţi, cât şi asupra raporturilor patrimoniale.

în dreptul intern al R.Moldova efectele personale ale căsătoriei423,prevăzute de Codul familiei se referă la obligaţia reciprocă de sprijinmoral şi fidelitate conjugală (art. 18), alegerea numelui pe care soţii îlvor purta (art. 17), libertatea în stabilirea domiciliului (art. 16), etc.

Efectele patrimoniale ale căsătoriei424au în vedere regimul legal albunurilor soţilor (art. 19), proprietatea în devălmăşie a soţilor (art.20),dreptul de posesie şi dispunere a bunurilor (art.21), etc.

Pe planul dreptului conflictual al R.Moldova, în ceea ce priveştedeterminarea legii care reglementează raporturile personale şi

patrimoniale cu element de extraneitate ale soţilor, art. 157 alin.(1) dinCodul familiei prevede că obligaţiile personale nepatrimoniale şipatrimoniale ale soţilor sunt determinate de legea statului în careaceştea îşi au domiciliul comun, iar în lipsa domiciliului comun - legeastatului unde aceştea au avut domiciliul comun, iar alin.(2) stabileşte cădacă soţii nu au şi nici nu au avut anterior un domiciliu comun,drepturile şi obligaţiile lor personale nepatrimoniale şi patrimoniale suntdeterminate pe teritoriul R.Moldova de legea acesteia425.

422 De exemplu, Tratatul între R.Moldova şi Românis privind asistenţa juridică în materie civilă şipenată din 6.07.1996 (Monitorul Oficial nr.83, 1996), referitor la încheierea căsătoriei în art.25prevede următoarele: a) forma încheierii căsătoriei este determinată de legea părţii contractantepe al cărui teritoriu se încheie căsătoria; b) pentru căsătoria care se încheie la misiuneadiplomatică sau oficiul consular, forma căsătoriei este determinată de legea părţii contractantecăreia aparţine misiunea diplomatică sau oficiul consular; c) în ceea ce priveşte condiţiile de fondcerute pentru încheierea căsătoriei, fiecare dintre viitorii soţi este supus legii părţii contractante alcărei cetăţean este423 Codul familiei conţine reglementări privind efectele personale ale căsătoriei în capitolul 4,

întitulat „Drepturile şi obligaţiile personale ale soţilor”424 Reglementările privind efectele patrimoniale sunt cuprinse în capitolul 5 din Codul familiei,

întitulat „Regimul legal al bunurilor”

425 Efectele juridice ale căsătoriei pot fi reglementate prin convenţii internaţionale bilarerale,având norme comune în această materie. De exempli, Tratatul între R.Moldova şi Ucraina privindasistenţa juridică şi relaţiile juridice în materie civilă şi penală din 13.04.1993 prevede în art.25alin.(1) că raporturile personale şi patrimoniale ale soţilor sunt determinate de legislaţia aceleipărţi, cetăţeni ai căreia sunt soţii la momentul depunerii cererii. Dacă în timpul depunerii cererii



Considerăm, că soluţia oferită de legiuitor în această normăconflictuală privind legea aplicabilă efectelor căsătoriei, nu este unapotrivită.

Astfel, având în vedere că căsătoria ţine de starea civilă, carepotrivit art.1587 din Codul civil este cârmuită de legea naţională, înconsecinţă şi efectele căsătoriei ar urma să fie guvernate de legeanaţională.

în consecinţă, propunerea de lege ferenda, în această materie esteurmătoarea:

„ Efectele personale şi patrimoniale ale căsătoriei sunt guvernate, în principal, de legea naţională comună a soţilor, iar în subsidiar, delegea domiciliului comun.

în situaţia când soţii nu au cetăţenie comună sau domiciliu comun,efectele căsătoriei sunt supuse legii reşedinţei comune, iar în lipsaacesteia, legii statului cu care întreţin cele mai strânse legături”.

Referitor la contractul matrimonial426, care potrivit art.27 din Codulfamiliei reprezintă convenţia încheiată benevol între persoanele caredoresc să se căsătorească sau între soţi, prin care se determinădrepturile şi obligaţiile patrimoniale ale acestora în timpul căsătorieişi/sau în cazul desfacerii acesteia, determinarea legii aplicabile estereglementată în art.157 alin.(3) din codul familiei.

Astfel, potrivit acestei reglementări contractul matrimonial, în bazaunui acord dintre soţi, poate fi supus legislaţiei statului unde îşi aredomiciliul unul dintre soţi, iar în lipsa unui atare acord, acestora li seaplică prevederile alin.(1) şi (2).

Soluţia oferită de acest text de lege este deja depăşită, avându-se învedere reglementările stabilite de art. 1610, 1611 şi 1613 din Codul civil.

Astfel, potrivit prevederilor art. 1619 alin.(1) condiţiile de fond alecontractelor sunt guvernate de legea aleasă prin consens de părţi, iar

art. 1611 alin.(1) stabileşte că în lipsa unui consens între părţi asupralegii aplicabile contractului, se aplică legea statului cu care contractulprezintă cele mai strânse legături, considerându-se că există astfel delegături cu legea statului în care debitorul prestaţiei (caracteristice), lamomentul încheierii contractului îşi are domiciliul (reşedinţa).

unul dintre soţi este cetăţean al unei părţi, iar celălat cetăţean al altei părţi, atunci în cauzele careprevăd raporturile personale şi patrimoniale între ei, acţionează legislaţia acelei părţi pe al căruiteritoriu ei au domiciliul. în cazul în care unul dintre soţi are domiciliul uneia din părţi, iar altul peteritoriul alteia, acţionează legislaţia părţii în instanţa căreia s-a intentat cauza. Potrivit alin.(3), încauzele care prevăd raporturile personale şi patrimoniale ale soţilor, în situaţia prevăzută dealin.(1), competentă este instanţa judecătorească a acelei părţi, cetăţeni ai căreia au fost soţii lamomentul depunerii cererii426 Regimul contractual al bunurilor soţilor este reglementat în capitolul 6 din Codul familiei



în ceea ce priveşte legea aplicabilă condiţiilor de formă, art.1613alin.(1) prevede că contractul trebuie să corespundă condiţiilor deformă stabilite de legea prevăzută în art.1609 alin.(1). Totodată,art.1613 alin.(2) stabileşte că contractul este valabil în cazul în care: a)părţile contracatante se află, la momentul încheierii contractului, înstate diferite şi sunt respectate condiţiile de formă potrivit legislaţieiunuia dintre aceste state; b) reprezentantul unei părţi a contrcatuluirespectă condiţiile de formă potrivit legislaţiei statului pe al căruiteritoriu se află la momentul încheierii contractului.

4. NULITATEA CĂSĂTORIEI

încheierea căsătoriei prin încălcarea cerinţelor legale, atrage dupăsine declararea nulităţii căsătoriei. Astfel, potrivit art.41 alin.(1) dinCodul familiei, instanţa judecătorească va declara nulitatea căsătoriei

în următoarele cazuri: a) dacă a fost încheiată cu încălcareaprevederilor art. 11-15; b) dacă a fost încheiată când ambii sau unul dinsoţi nu au avut intenţia de a crea o familie (căsătorie fictivă).

Căsătoria declarată nulă se consideră ca atare din momentul încheierii ei. Totodată, art.43 din acelaşi cod stabileşte persoanele care

au dreptul să ceară declararea nulităţii căsătoriei, art.43 reglementează împrejurările care înlătură nulitatea căsătoriei, iar art.44 prevedeconsecinţele de declarare a nulităţii căsătoriei.

Acestea sunt dispoziţii speciale, care în măsura necesară se întregesc cu dispoziţiile dreptului comun al nulităţilor, adică dispoziţiiledreptului civil privind nulitatea actelor juridice427.

în ceea ce priveşte legea aplicabilă nulităţii căsătoriei, menţionămcă Codul familiei nu conţine o reglementare expresă privinddeterminarea acesteia.

în aceste condiţii, este de presupus că legea care reglementeazăcerinţele legale pentru încheierea căsătoriei se aplică şi nulităţiicăsătoriei şi efectelor acesteia, avându-se în vedere că aceeaşi legecare se aplică pentru condiţiile încheierii indică şi consecinţele legaleale nerespectării acestora.

Astfel, nulitatea căsătoriei pentru încălcarea condiţiilor de fond ale încheierii va fi declarată potrivit legii competente a cârmui acestecondiţii, iar nulitatea căsătoriei pentru încălcarea condiţiilor de formă vafi declarată potrivit legii competente a cârmui asemenea condiţii.



în dreptul intern al R.Moldova, temeiurile încetării căsătoriei suntreglementate de prevederile art.33 din Codul familiei. Astfel, alin.(1)

stabileşte că căsătoria încetează în urma decesului sau declarării pecale judecătorească a decesului unuia dintre soţi, iar alin.(2) prevedecă căsătoria poate înceta prin divorţ, în baza cererii unuia sau aambilor soţi ori a tutorelui soţului declarat incapabil.

Prin divorţ se înţelege desfacerea căsătoriei în timpul vieţii soţilor,prin hotărâre judecătorească sau prin desfacerea căsătoriei de cătreOficiul Stării Civile. în acest sens, art.36 din Codul familieireglementează desfacerea căsătoriei la Oficiul Stării Civile, iar art.37stabileşte desfacerea căsătoriei de către instanţa de judecată.

Divorţul este reglementat în majoritatea sistemelor de drept, cuexcepţia doar a câtorva legislaţii, în care divorţul este complet interzis,fie că este admis numai pentru cauze anumite stabilite de lege428.

Situaţia în care soţii trăiesc despărţiţi este numită în terminologia juridică separaţie de fapt. Deosebirea dintre divorţ şi separaţia de faptconstă în aceea că divorţul pune capăt căsătoriei, pe când deparaţiade fapt menţine căsătoria, cu toate drepturile şi obligaţiile dintre soţi.Separaţia de fapt nu suspendă căsătoria, însă aceasta devine ocăsătorie fără menaj.

în legislaţiile care interzic divorţul, ca şi în unele care l-au interzis întrecut, însă îl reglementează restrictiv în prezent, este legiferată aşa-numita separaţie de corp, în temeiul căreia, la cererea oricăruia dinsoţi, iar în unele legislaţii şi la cererea comună, instanţa

judecătorească poate suspenda obligaţia de coabitare dintre soţi429. în dreptul internaţional privat al R.Moldova, reglementările privind

legea aplicabilă divorţului se regăsesc în cuprinsul art.158 din Codulfamiliei.

Astfel, potrivit alin.(1) desfacerea căsătoriei cu elemente de extranei

tate pe teritoriul R.Moldova are loc în conformitate cu legea acesteia. în ceea ce priveşte cetăţenii R.Moldova care locuiesc în

străinătate, alin.(2) prevede că aceştea au dreptul la desfacerea

428 Divorţul nu este permis în Malta. în Irlanda divorţul era interzis până în anul 1995, iar înprezent divorţul se admite cu următoarele condiţii: a) să nu existe nici o şansă rezonabilă de

împăcare; b) să fie făcute angajamente potrivite nevoilor copiilor, rudelor sau pentru celălalt soţ. în Italia divorţul era interzis până în anul 1970, fiind admis prin Legea privind divorţul

dini .12.1970, dar numai pentru cauzele stabilite în mod expres429 Menţionăm, că aceste instituţii nu sunt cunoscute şi nu sunt reglementate în legislaţiaR.Moldova



căsătoriei în instanţele judecătoreşti ale R.Moldova, indiferent decetăţenia şi domiciliul celuilalt soţ.

în situaţia când potrivit legislaţiei R.Moldova căsătoria poate fidesfăcută de Oficiul de stare civilă, această problemă poate fi

soluţionată la misiunile diplomatice sau oficiile consulare aleR.Moldova (alin.3).

în conformitate cu dispoziţiile alin.(4) desfacerea căsătoriei în afaraR.Moldova este recunoscută valabilă dacă la soluţionarea acesteiprobleme au fost respectate cerinţele legislaţiei statului corespunzătorprivind competenţa organelor care au adoptat hotărârea şi privinddesfacerea căsătoriei.

Considerăm, că această reglementare prevăzută în cuprinsulart.158 din Codul familiei cu privire la detrminarea legii aplicabiledivorţului, este confuză şi, totodată greşită. Astfel, în legătură cuaceasta, se impun câteva explicaţii.

Din dispoziţia alin.(1), rezultă că legea aplicabilă divorţului estelegea R.Moldova în calitate de lex fori. însă, determinarea legiiaplicabile divorţului potrivit legii forului, n-ar fi soluţia potrivită, deoareceacesta constituie un element al stării civile, care potrivit art.1587 dinCodul civil este cârmuită de legea naţională.

Totuşi, s-ar părea că legiuitorul în conţinutul acestui text, a înţeles

să se refere la procedura aplicabilă divorţului, adică la legea procesuală aplicabilă divorţului, care este lex fori 430. însă, procedura de judecată în procesele de drept internaţional privat, constituie o materieaparţinând conflictelor de jurisdicţii, şi nu conflictelor de legi, care estereglementată de normele materiale, iar nu de cele conflictuale.

Dispoziţia alin.(2) se referă la determinarea competenţei jurisdicţionale a instanţelor R.Moldova, care, deasemenea, ţine deconflictele de jurisdicţii şi nu de conflictele de legi431, iar alin.(4) sereferă la recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine în R.Moldova,

care la fel reprezintă a instituţie aparţinând conflictelor de jurisdicţii.Având în vedere cele menţionate, propunem următoarea

reglementare privind determinarea legii aplicabile divorţului:„ Divorţul este guvernat, în principal, de legea naţională comună a

soţilor, iar în subsidiar, de legea domiciliului comun.

430 în acest sens este art.458 alin.(1) din Codul de procedură civilă, care prevede că în procesele

civile cu element de extraneitate, instanţele judecătoreşti ale R.Moldova aplică legislaţiaprocedurală a ţării dacă nu s-a dispus altfel în mod expres431 Referitor la determinarea competenţei instanţelor din R.Moldova în procesele de dreptinternaţional privat în această materie, a se vedea art.460 alin.(1) lit.h) din Codul de procedurăcivilă



în cazul în care soţii nu au cetăţenie sau domiciliu comun, divorţuleste supus legii reşedinţei comune, iar în lipsa acesteia, legii statuluicu care soţii înreţin în comun cele mai strânse legături.

în situaţia când legea străină, astfel determinată, nu permitedivorţul sau îl admite în condiţii restrictive, legea aplicabilă este legeaR.Moldova, dacă la data depunerii cererii de divorţ unul dintre soţi estecetăţean al R.Moldova”.

De altfel, în unele convenţii internaţionale, prin care sunt instituitenorme comune în această materie, divorţul este cârmuit de legeanaţională432

Domeniul de aplicare a legii care reglementează divorţul cuprindedreptul de a cere desfacerea căsătoriei prin divorţ, motivele de divorţ şiefectele divorţului.

Secţiunea a iii-a

LEGEA APLICABILA RAPORTURILOR DINTRE

PĂRINŢI Şl COPII

1. STABILIREA FILIAŢIEI*

Referitor la temeiurile apariţiei drepturilor şi obligaţiilor reciproce alepărinţilor şi copiilor, art.46 din Codul familiei prevede că acestearezultă din filiaţia copiilor, atestată în modul stabilit de lege.

Potrivit art.47 din Codul familiei, filiaţia se stabileşte în bazadocumentelor care confirmă naşterea copilului de la mamă într-oinstituţie medicală, iar în cazul când copilul nu este născut într-oinstituţie medicală, filiaţia se stabileşte pe baza documentelormedicale, a depoziţiilor martorilor sau a altor probe.

Copilul născut din părinţi căsătoriţi, ori în timp de 300 de zile dinmomentul desfacerii căsătoriei, declarării nulităţii căsătoriei saudecesului soţului mamei copilului, are ca tată pe soţul (fostul soţ) almamei, dacă nu este stabilit contrariul.

Paternitatea copilului născut în afara căsătoriei poate firecunoscută de către tatăl său printr-o declaraţie comună a acestuia şia mamei copilului, depusă la Oficiul Stării Civile.

432 De exemplu, Tratatul între R.Moldova şi România privind asistenţa juridică în materie civilă şipenală din 6.07.1996, în art.27 prevede că în caz de divorţ, dacî ambii soţi au cetăţenia unei părţişi locuesc, la data depunerii acţiunii de dovorţ, pe teritoriul celeilalte părţi, se va aplica legeanaţională a acestora



Potrivit art.48 din Codul familiei, în situaţia când copilul este născutdin părinţi necăsătoriţi şi în lipsa declaraţiei comune sau a tatălui,paternitatea se stabileşte de instanţa de judecată în baza declaraţieiunuia dintre părinţi, a tutorelui (curatorului) copilului sau a copilului

însuşi la atingerea majoratului. în ceea ce priveşte legea aplicabilă filiaţiei, art.159 din Codul

familiei prevede următoarele: în R.Moldova în cazul părinţilor (părintelui) cetăţeni străini sau

apatrizi, filiaţia faţă de mamă şi paternitatea copilului se stabileştepotrivit legii R.Moldova (alin. 1).

Paternitatea şi filiaţia faţă de mamă în raport cu copilul cetăţean alR.Moldova se stabuleşte şi se constată pe teritoriul acesteia potrivitpropriei legislaţii, indiferent de domiciliul copilului (alin.2).

Dacă conform legislaţiei R.Moldova, este posibilă stabilireapatrenităţii sau filiaţiei la oficiile de stare civilă, părinţii copilului carelocuiesc, în străinătate sunt în drept să se adreseze cu o declaraţieprivind stabilirea paternităţii sau filiaţiei la misiunile diplomatice şioficiile consulare ale R.Moldova, dacă unul din părinţi este cetăţean alR.Moldova.

Considerăm, că reglementarea stabilită de textul de lege menţionatprivitor la legea aplicabilă filiaţiei, este una defectuoasă, presupunândcă legiuitorul, la fel ca şi în cazul determinării legii aplicabile divorţului,

a înţeles să se refere la legea aplicabilă aspectelor de procedură, caresunt supuse legii forului. însă, procedura de judecată ţine de conflictelede jurisdicţii, fiind reglementată de normele materiale şi nu de celeconflictuale. Normele conflictuale au menirea de a soluţiona conflictelede legi, adică de a determina legea aplicabilă (în acest caz, legeaaplicabilă divorţului).

Astfel, privitor la determinarea legii aplicabile filiaţiei, propunereade lege ferenda este următoarea:

„ Filiaţia copilului din căsătorie se stabileşte potrivit legii de la data

naşterii acestuia, care cârmuieşte efectele căsătoriei părinţilor săi -legea naţională comună a părinţilor (în principal), legea domiciliuluicomun (în subsidiar).

Filiaţia copilului din afara căsătoriei se stabileşte potrivit legiinaţionale a copilului de la data naşterii”.



2. DREPTURILE Şl OBLIGAŢIILE PĂRINŢILOR Şl COPIILOR

Determinarea legii aplicabile în această materie433este stabilită deart.160 din Codul familiei, care prevede următoarele:

Drepturile şi obligaţiile părinţilor, inclusiv obligaţia de a-şi întreţinecopiii, sunt stabilite de legislaţia statului pe al cărui teritoriu aceştea îşiau domiciliul comun, iar în lipsa acestuia, drepturile şi obligaţiilepărinţilor sunt reglementate de legea naţională a copilului (alin. 1).

în cazurile de asigurare a obligaţiilor de întreţinere dintre părinţi şicopii poate fi aplicată legea statului al cărui cetăţean este persoana cepretinde asiguare (alin.2).

Propunerea de lege ferenda pe care o considerăm potrivită în ceea

ce priveşte legea aplicabilă obligaţiei de întreţinere este următoarea:„ în raporturile dintre părinţi şi copii este aplicabilă legea carecârmuieşte efectele filiaţiei, respectiv legea care guvernează efectelecăsătoriei, în cazul copilului din căsătorie; legea naţională a copiluluidin afara căsătoriei.

în raporturile dintre soţi este aplicabilă legea care cârmuieşteefectele căsătoriei.

în raporturile dintre foştii soti este aplicabilă legea care cârmuieştedivorţul”434.

3. TUTELA Şl CURATELA COPIILOR

în temeiul art.142 din Codul familiei, tutela şi curatela asupracopiilor rămaşi fără ocrotire părintească se instituie în scopul educaţieişi instruirii acestora, precum şi al apărării drepturilor şi intereselor lorlegitime. Astfel, tutela se instituie copiilor care nu au atins vârsta de 15

ani, iar după această vârstă, tutela se transformă în curatelă, care seinstituie asupra copiilor între 15 şi 18 ani. în ceea ce priveşte legea aplicabilă tutelei şi curatelei, art.1592 din

Codul civil stabileşte următoarele:Instituirea, modificarea, producerea de efecte şi încetarea

raporturilor de tutelă şi curatelă asupra minorilor, persoanelor majore

433 Reglementările de drept intern în această materie sunt prevăzute în capitolele 11-14 dinCodul familiei434 Precizăm, că această propunere de lege ferenda, trebuie înţeleasă în sensul că efectele

filiaţiei, căsătoriei şi divorţului, se referă la propunerile pe care le-am făcut anterior privitor lalegea aplicabilă acestora, şi nu în sensul reglementărilor cuprinse în art.159, 157 şi 158 dinCodul familiei



incapabile sau limitate în capacitatea de exerciţiu, precum şiraporturilor între tutore sau curator şi persoana care se află sub tutelăsau curatelă, sunt guvernate de legea naţională a acesteia.

Acceptarea tutelei sau curatelei este guvernată de legea naţionalăa persoanei desemnate în calitate de tutore sau curator.

Raporturile dintre tutore sau curator şi persoana care se află subtutelă sau curatelă se determină conform legii statului a cărui autoritatea desemnat tutorele sau curatorul. în cazul în care persoana care seaflă sub tutelă sau curatelă locuieşte pe teritoriul R.Moldova se aplicălegea R.Moldova dacă este mai favorabilă persoanei.

Secţiunea a IV-a LEGEA APUCABILĂ ADOPŢIEI

r

1.NOŢIUNEA DE ADOPŢIE5 J

Adopţia este operaţiunea juridică prin care se creează legătura defiliaţie între adoptator şi adoptat, precum şi legături de rudenie întreadoptat şi rudele adoptatorului435.

Pe plan doctrinar, adopţia are o reiplă accepţiune, respectiv de act juridic, de raport juridic şi de instituţie juridică.

Ca act juridic, adopţia desemnează acordul de voinţă al părţilorparticipante la încheierea acesteia, care încuviinţat de instanţa

judecătorească, dă naştere raportului de adopţie.Ca raport juridic, adopţia constă în legătura de rudenie pe care o

creează între adoptat şi descendenţii săi, pe de o parte, şi adoptator şirudele sale, pe de altă parte.

Ca instituţie juridică, adopţia desemnează totalitatea normelor juridice care reglementează condiţiile privind naşterea, efectele,nulitatea şi desfacerea ei436.

în privinţa adopţiei internaţionale, reglementările aplicabile suntcuprinse în Legea nr.99 din 28.05.2010 privind regimul juridic aladopţiei437.

435 loan Chelaru, Gheorghe Gheotghiu, Drept Internaţional Privat, Editura C.H.Beck, Bucureşti,

2007, p.253436 A se vedea Gheorghe Avomic, Violeta Cojocaru, Adopţia naţioală şi internaţională subauspiciile principiilor statului de drept, Editura Cartdidact, Chişinău, 2005, p.12437 Publicată în Monitorul Oficial nr.131-134 din 30.07.2010, în vigoare din 30.01.2011



Cadrul legislativ intern este completat de Convenţia OrganizaţieiNaţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului (New York, 1989) 38,Convenţia europeană asupra statutului juridic al copiilor născuţi înafara căsătoriei (Strasbourg, 197 5)439, Convenţia asupra protecţiei

copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale (Haga, 19 9 3)440.

2. ÎNCHEIEREA ADOPŢIEIj

Pentru încheierea valabilă a unei adopţii se impune îndeplinireaunor condiţii de fond şi de formă.

Referitor la adopţia intranaţională, art.32 alin.(1) din Legea privind

regimul juridic al adoţiei stabileşte că adopţia copiilor domiciliaţi peteritoriul R.Moldova de către persoane cu domiciliul în străinătate areloc în conformitate cu legislaţia R.Moldova, ţinându-se cont şi delegislaţia statelor în care aceştea din urmă îşi au domiciliul la datadepunerii cererii de adopţie, precum şi în conformitate cu tratateleinternaţionale sau cu tratatele bilaterale la care R.Moldova este parte,

în acelaşi mod se procedează şi în cazul încetării adopţieiinternaţionale prin desfacere sau prin declararea nulităţii nulităţiiacesteia.

Adopţia copiilor cetăţeni ai R.Moldova cu domiciliul în afara ţării,efectuată de organele abilitate ale statului străin pe al cărui teritoriuadoptatorul îşi are domiciliul, este recunoscută ca fiind valabilă înR.Moldova doar dacă statul străin este parte la Convenţia de la Hagasau parte la un tratat bilateral în domeniul adopţiei încheiat cuR.Moldova şi dacă autoritatea centrală din R.Moldova şi-a exprimatanticipat acordul la adopţie (alin.2).

Adopţia copiilor cetăţeni străini cu domiciliul în R.Moldova are loc înconformitate cu legislaţia R.Moldova şi cu acordul autorităţii centrale îndomeniul adopţiei din statul al cărui cetăţean este copilul (alin.3).

Copiii domiciliaţi pe teritoriul R.Moldova pot fi adoptaţi de adoptatoricu domiciliul în străinătate doar dacă, potrivit legislaţiei statelor în careurmează să plece, li se vor asigura garanţii şi norme juridiceechivalente celor de care s-ar fi bucurat în cazul adopţiei naţionale(alin.4).

Persoanele cu domiciliul în R.Moldova care doresc să adopte copiicu domiciliul în alte state sunt supuse evaluării potrivit reglementărilor

438Ratificată de R.Moldova prin Hotărârea P arlamentului nr.408-XII din 12.12.1990439 R.Moldova a aderat la aceasta prin Legea nr.722-XV din 7.12.2001440 Ratificată de R.Moldova prin Legea nr.1468-XIII din 26.02.1998



generale ale prezentei legi. Autoritatea centrală, în baza unui raport deevaluare întocmit de autoritatea teritorială de la domiciliul acestorpersoane, emite o decizie cu privire la atestarea adoptatorilor, leeliberează atestat de adoptator şi întocmeşte un raport care confirmă

că:a) au capacitate de adopţie;b) au beneficiat de pregătirea necesară în vederea adopţiei;c) copilul care urmează să fie adoptat este sau va fi autorizat să intre

şi să locuiască permanent pe teritoriul R.Moldova (alin.5). în cazurile prevăzute la alin.(5), adopţia se efectuează cu

respectarea cerinţelor prezentei legi, precum şi ale legislaţiei îndomeniul adopţiei din ţara de reşedinţă a copilului.

în ceea ce priveşte legea aplicabilă condiţiilor de fond şi de formă

ale adopţiei, constatăm că o reglementare expresă, în acest sens, înLegea privind regimul juridic al adopţiei nu există.

în aceste condiţii, considerăm că legea aplicabilă condiţiilor deformă ale adopţiei, ar trebui să fie legea locului încheierii adopţiei.

Astfel, dacă adopţia este încheiată pe teritoriul R.Moldova,condiţiile de formă ale adopţiei sunt supuse legii R.Moldova (locus regit

actum). Această soluţie, poate rezulta în mod indirect din dispoziţiaart.1609 alin.(1) din Codul civil, care prevede că actul juridic încheiat înafara R.Moldova se consideră valabil din punctul de vedere al formei

dacă respectă legea locului unde a fost întocmit. Astfel,dacă un act juridic încheiat în străinătate este considerat valabil în R.Moldova dinpunctul de vedere al formei, cu atât mai mult actul juridic încheiat înR.Moldova trebuie să fie supus legii R.Moldova potrivit regulii locus

regit actum.

Având în vedere cele menţionate, propunerea de lege ferenda carese impune în această materie este următoarea: „Condiţiile de fond aleadopţieie sunt stabilite de legea naţională a adoptatorului şi a celui

adoptat, iar condiţiile de formă ale adopţiei sunt cârmuite de legeastatului pe teritoriul căruia aceasta este încheiată”. în domeniul legilor aplicabile condiţiilor de fond ale adopţiei intră

stabilirea cerinţelor de fond şi a impedimentelor la adopţie, precum şi aefectelor lor asupra adopţiei.

în domeniul legii aplicabile condiţiilor de formă intră formalităţilepremergătoare adopţiei şi procedura încheierii acesteia



3. EFECTELE ADOPŢIEI j

Efectele adopţiei se referă la filiaţie şi rudenia civilă (prin adopţie),drepturile şi obligaţiile părinteşti, numele şi domiciliul adoptatului,

cetăţenia adoptatului.Potrivit art.40 din Legea privind regimul juridic al adopţiei, efectele juridice ale adopţiei survin de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de încuviinţare a adopţiei (alin. 1).

Din momentul încuviinţării adopţiei se stabileşte filiaţia între copiluladoptat şi adoptator, prcum şi legăturile de rudenie între copil şi rudeleadoptatorului (alin.2).

în momentul stabilirii filiaţiei prin adopţie, rzdenia naturală dintrecopilul adoptat şi descendenţii săi, pe de o parte, şi părinţii săi bilologici

şi rudele acestora, pe de altă parte, încetează, cu excepţia adopţieicopilului de către soţul părintelui biologic (alin.3).

Impedimentul la căsătorie izvorât din rudenie există, potrivit legii,atât între copilul adoptat şi descendenţii acestuia, pe de o parte, şirudele părinţilor bilologici, pe de altă parte, cât şi între copil şidescendenţii acestuia, pe de o parte, şi persoanele cu care a devenitrudă prin efectul adopţiei, pe de altă parte (alin.4).

Efectele adopţiei internaţionale, precum şi efectele anulării adopţieiinternaţionale asupra cetăţeniei copilului adoptat sunt prevăzute în

legislaţia privind cetăţenia (alin.5). în ceea ce priveşte legea aplicabilă efectelor adopţiei, dreptul

conflictual al R.Moldova (nici prin reglementările din Legea privindregimul juridic al adopţiei, nici prin reglementările cuprinse în Cartea aCincea din Codul civil) nu oferă soluţii.

Astfel, propunerea de lege ferenda privind legea aplicabilăefectelor adopţiei, pe care o considerăm potrivită în această materieeste următoarea. „Efectele adopţiei, precum şi relaţiile dintre adoptatorşi adoptat sunt supuse legii naţionale a adoptatorului, iar în cazuladopţiei consimţite de soţi, va fi aplicată legea care cârmuieşte efectelecăsătoriei”441.

4. NULITATEA ADOPŢIEI

Una din cauzele încetării adopţiei este nulitatea acesteia prinhotărâre judecătorească.

441 Legea aplicabilă efectelor căsătoriei trebuie înţeleasă în sensul propunerii de lege ferenda

făcută privitor la această materie, şi nu în sensul art.157 din Codul familiei



în conformitate cu art.49 alin.(1) din Legea privind regimul juridic aladopţiei, adopţia poate fi declarată nulă în cazul în care se constată că:

a) încuviinţarea ei s-a întemeiat pe documente false;b) adopţia s-a încuviinţat fără consimţământul părinţilor bilologici ai

copilului sau al soţului adoptatorului, dacă acest consimţământ eraobligatoriu conform legii;c) adopţia a fost încuviinţată cu încălcarea condiţiilor de fond sau

de procedură stabilite de legislaţie;d) adopţia a fost solicitată cu încuviinţată fără intenţia de a produce

efecte juridice caracteristice acestei forme legale de protecţie acopilului (adopţie fictivă).

La declararea nulităţii adopţiei, instanţa de judecată va ţine cont şide interesul superior al copilului. Instanţa poate respinge cererea

privind nulitatea adopţiei dacă va constata că menţinerea adopţiei este în interesul celui adoptat (alin.2).

Având în vedere că, şi în această materie, determinarea legiiaplicabile nu are o reglementare în dreptul conflictual al R.Moldova,considerăm că nulitatea adopţiei ar trebui să fie supusă următoarelorlegi:a) Nulitatea pentru nerespectarea condiţiilor de fond cerute pentru

încheierea adopţiei este supusă legii care reglementează condiţiile de

fond, adică legii naţionale ale adoptatorului, în general, sau legiiefectelor căsătoriei soţilor, în cazul în care soţii adoptă împreună.b) Nulitatea pentru nerespectarea condiţiilor de formă a încheierii

adopţiei este supusă legii care guvernează aceste condiţii, adică legealocului încheierii adopţiei.

în domeniul legii nulităţii adopţiei urmează să fie incluse: cauzelede nulitate, care nu sunt altceva decât nerespectarea condiţiilor defond şi de formă la încheierea adopţiei, felurile nulităţii şi efectelenulităţii.

5. DESFACEREA ADOPŢIEI

Desfacerea adopţiei este una din cauzele încetării acesteia, alăturide declararea nulităţii adopţiei prin hotărâre judecătorească prevăzutede art.47 din Legea privind regimul juridic al adopţiei.

Potrivit art.48, adopţia se desface în cazul în care părintele sau

părinţii adoptivi au decedat, iar coplilul adoptat este propus spre onouă adopţie. Adopţia anterioară se consideră desfăcută la datarămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de încuviinţare a noii



adopţii dacă, anterior, nu a fost emisă o altă hotărâre judecătorească în acest sens.

în ceea ce priveşte legea aplicabilă, considerăm că desfacereaadopţiei trebuie să fie cârmuită de legea care reglementează efectele

adopţiei, şi anume:- de legea naţională a adoptatorului, în cazul desfacerii adopţiei în

general;- de legea efectelor căsătoriei în caul când ambii soţi sunt

adoptatori.Astfel, legea aplicabilă desfacerii adopţiei şi nulităţii acesteia

urmează regimuri conflictuale diferite. în domeniul legii desfacerii adopţiei intră cauzele de desfacere şi

efectele adoţiei.



CAPITOLUL VIIINORMELE CONFLICTUALE ÎN MATERIA

SUCCESIUNII

1.NOŢIUNI GENERALE

în dreptul civil, noţiunea de „succesiune” este utilizată în douăsensuri: într-un sens larg, desemnând orice transmitere de drepturi,

între vii pentru cauză de moarte şi, într-un sens restrâns, desemnândtransmsiune pentru cauză de moarte, care mai este numită şimoştenire442.

Potrivit art.1432 din Codul civil, moştenirea este transmitereapatrimoniului unei persoane fizice decedate către succesorii săi,aceasta fiins o transmisiune de drepturi pentru cauză de moarte,universală, unitară şi indivizibilă.

Succesiunea ca instituţie juridică este de două feluri: succesiunelegală şi succesiune testamentară.

Succesiunea este legală în cazul când defunctul nu lasă nici odispoziţie prin care să stabilească modul cum urmează să fietransmisă şi împărţită averea sa, transmiterea patrimoniului succesoralavând loc în temeiul legii sale personale, în ordinea şi în coteledesemnate de lege443.

Succe'siunea este testamentară în cazul în care transmiterea maseisuccesorale are loc în temeiul voinţei persoanei care lasă moştenirea,manifestată prin testament444.

Transmiterea moştenirii este o transmitere pentru cauză de moarte(mortis causa), întrucât se produce numai în urma şi prin efectul morţiifizice constatate sau declarate prin hotărâre judecătorească a unei

445persoane .Prin urmare normele dreptului succesoral nu pot fi aplicate actelor

de transmisiune între vii (inter vivos), guvernate de dreptul obligaţional,precum şi în cazul încetării existenţei unei persoane juridice, chiardacă, în cazul încetării existenţei unei persoane juridice operează o

442 Francisc Deac, Tratat de drept succesoral, Ediţia a ll-a, Editura Universul J uridic, Bucureşti,2002, p.6

443în acest sens, a se vedea art.1499-1501 din Codul civil444în acest sens, a se vedea art.1449-1452 din Codul civil445A se vedea art.52 şi 1440 din Codul civil



transmisiune universală, încetarea existenţei persoanelor juridice şiefectele ei fiind reglementată prin acte normative speciale.

2. DETERMINAREA LEGII APLICABILE SUCCESIUNII

în dreptul internaţional privat al R.Moldova raporturile desuccesiune sunt reglementate prin dispoziţiile art.1621-1623 din Codulcivil.

Astfel, potrivit art.1622 alin.(1) raporturile de succesiune cu privirela bunurile mobile sunt guvernate de legea naţională (lex patriae) învigoare la momentul decesului persoanei care a lăsat moştenirea.

Referitor la raporturile de succesiune cu privire la bunurileimobiliare, alin.(2) stabileşte că acestea sunt guvernate de legeastatului pe teritoriul căruia se află aceste bunuri (lex rei sitae)446.

Atât lex patriae, care se aplică bunurilor mobile, cât şi lex rei sitae,

care se aplică bunurilor imobile se subsumează noţiunii generale delege a succesiunii (lex succesionis).

Legea succesorală determinată în conformitate cu dispoziţiileart.1622 este aplicată atât succesiunii legale, cât şi succesiuniitestamentare.

Totodată, cu privire la succesiunea testamentară art.1623 alin.(1)stabileşte că testatorul poate supune transmiterea prin succesiune abunurilor sale unei alte legi decât cea prevăzută la art.1622, cu condiţiasă nu înlăture dispoziţiile ei imperative.

Astfel, în sensul acestei prevederi, rezultă că aplicarea legiistabilite de art.1623 are un caracter facultativ, subsidiar faţă de legeaindicată în art.1622.

446 Pe planul dreptului internaţional privat, în această materie există două soluţii privind legeaaplicabilă succesiunii. Prima soluţie presupune că succesiunea este supusă legii naţionale adefunctului, fără a se face deosebire între succesiunea mobiliară şi imobiliară (Italia - art.23 Codcivil, Portugalia - art.62 Cod civil, Grecia - art.28 Cod civil). A doua soluţie presupune căsuccesiunea bunurilor imobilă este supusă legii situaţiei (lex rei sitae), iar succesiunea bunurilormobile este supusă legii ultimului domiciliu al defunctului (SUA, Anglia, Franţa). în acest context,menţionăm că şi în dreptul conflictual al R.Moldova a existat soluţia potrivit căreia bunurilesuccesorale mobile erau supuse legii ultimului domiciliu al defunctului, stabilită de art.601 alin.(2)din vechiul cod civil. în dreptul R.Moldova, acestă soluţie a legii domiciliului aplicabilă bunurilorsuccesorale mobile s-a păstrat şi în prezent în unele tratate. De exemplu, Tratatul între

R.Moldova şi Federaţia Rusă cu privire la asistenţa juridică şi raporturile juridice în materie civilă,familială şi penală (1993), în dispoziţia art.42 stabileşte că dreptul de succesiune asuprabunurilor mobile este determinată de legislaţia părţii contractante pe teritoriul căreia testatorulavea ultimul domiciliu. în acelaşi sens, este şi dispoziţia art.45 din Convenţia privind asistenţa

juridică şi raporturile de drept în procesele civile, familiale şi penale între statele CSI (1993)



In conformitate cu dispoziţia art.1623 alin.(2), întocmirea,modificarea sau revocarea testamentului sunt considerate valabiledacă actul respectă condiţiile de formă aplicabile la data când a fost

întocmit, modificat sau revocat, ori la data decesului testatorului,

conform oricărei din următoarele legi:a) legea naţională a testatorului;b) legea domiciliului acestuia;c) legea locului unde actul a fost întocmit, modificat sau revocat;d) legea locului unde se află imobilul ce constituie obiectul

succesiunii testamentare;e) legea instanţei de judecată sau a organului care îndeplineşte

procedura de transmitere a averii succesorale.

3. DOMENIUL DE APLICARE A LEGII SUCCESORALE

Determinarea domeniului de aplicare a legii succesorale constituieo operaţiune de calificare, având drept scop stabilirea elementelorcare, în conformitate cu dreptul R.Moldova (lex fori), intră în noţiuneade „succesiune”, materie ce constituie conţinutul normei conflictuale lex

succesionis.

Pe planul dreptului conflictual al R.Moldova, domeniul de aplicare alegii succesiunii este stabilit de art.1621 din Codul civil, care prevedecă legea aplicabilă succesiunii se referă la următoarele aspecte:a) momentul deschiderii succesiunii;b) categoriile de persoane cu vocaţie succesorală;c) condiţiile legale privind calitatea succesorală pasivă;d) exercitarea dreptului de posesiune asupra averii rămase de la defunct;e) condiţiile şi efectele opţiunii succesorale;

f) întinderea obligaţiei moştenitorilor de a suporta pasivul;g) drepturile statului asupra succesiunii vacante.

3.1. Momentul deschiderii succesiunii

Prin deschiderea succesiunii se produce efectul juridic altransmiterii moştenirii. Ea prezintă o importanţă juridică deosebită,

întrucât moştenitorii, indiferent că sunt moştenitori legali sautestamentari, nu pot dobândi nici un drept asupra patrimoniului

succesoral până la momentul deschiderii moştenirii prin moarte,deoarece patrimoniul unei persoane fizice nu poate fi transmis şidobândit decât la moartea tittularului. De fapt, înainte de deschiderea



succesiunii nici nu se poate vorbi de moştenitori ori bunuri succesorale,deoarece persoana în viaţă este titularul patrimoniului său, iarmoştenitorii urmează să fie determinaţi numai la data deschideriisuccesiunii. Deci, o persoană în viaţă nici o dată nu poate să transmită

o moştenire, rezultând şi regula că nu poate moşteni un om viu (nulla

est vivintis hereditas).

în conformitate cu art.1440 din Codul civil, succesiunea sedeschide în urma decesului persoanei fizice sau declarării morţii ei decătre instanţa de judecată. Momentul deschiderii succesiunii seconsideră cel al decesului persoanei care a lăsat moştenirea sau datarămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti privind declararea morţiiacestuia.

în acest context, menţionăm că din punct de vedere juridicaspectele principale cu privire la deschiderea succesiunii le reprezintădata şi locul deschiderii acesteia, totodată, remarcând că legeasuccesorală se aplică numai în ceea ce priveşte momentul (data)deschiderii, nu şi în ceea ce priveşte locul.

Astfel, potrivit art.1621 lit.a) din Codul civil, legea aplicabilăsuccesiunii stabileşte momentul deschiderii succesiunii.

Locul deschiderii succesiunii447, de regulă, nu are impotzanţă peplanul conflictului de legi, având în vedere că nu reprezintă punct de

legătură în cadrul normelor conflictuale în materie. Prin excepţie, loculdeschiderii succesiunii prezintă interes pentru determinarea legiiaplicabile întocmirii, modificării sau revocării testamentului, în condiţiileart.1623 alin.(2) lit.b), alternativ cu alte puncte de legătură incidente înmaterie.

Locul deschiderii succesiunii produce importante consecinţe peplanul determinării competenţei în dreptul internaţional privat. Astfel,potrivit art.461 alin.(1) lit.h), de competenţa exclusivă a instanţelor

judecătoreşti din R.Moldova sunt litigiile în care ultimul domiciliu alcelui decedat sau bunurile lui se află pe teritoriul R.Moldova.

3.2. Categoriile de persoane cu vocaţie succesorală

Potrivit art.1621 lit.b) din Codul civil, legea aplicabilă succesiuniicârmuieşte categoriile de persoane cu vocaţie succesorală.

447 Potrivit art.1443 din Codul civil, locul deschiderii succesiunii este ultimul domiciliu al celui carea lăsat moştenirea, iar dacă locul nu este cunoscut, locul unde se află bunurile succesorale.Dacă bunurile succesorale se află în diferite locuri, cel al deschiderii succesiunii va fi consideratlocul unde se află partea cea mai valoroasă a bunurilor imobile. Dacă nu există bunuri imobile, seconsideră locul unde se află partea principală ca valoare a bunurilor mobile



Categoriile de persoane care pot moşteni sunt stabilite prindispoziţiile art.1433 din Codul civil. Astfel, potrivit alin.(1) în cazulsuccesiunii testamentare pot fi moştenitori persoanele care se află înviaţă la momentul decesului celui ce a lăsat moştenirea, cele care au

fost concepute în timpul vieţii celui ce a lăsat moştenirea şi s-au născutvii după decesul acestuia, indiferent de faptul dacă sunt sau nu copiiilui, precum şi persoanele juridice care au capacitate juridică civilă lamomentul decesului celui ce a lăsat moştenirea. în cazul succesiuniilegale, pot fi moştenitori persoanele care se aflau în viaţă la momentuldecesului celui ce a lăsat moştenirea, precum şi copiii celui ce a lăsatmoştenirea, concepuţi în timpul vieţii lui şi născuţi vii după decesulacestuia. Prin dispoziţia alin.(2) se stabileşte că statul dispune decapacitate succesorală testamentară, precum şi de capacitate

succesorală asupra unui patrimonui succesoral vacant. Totodată, art.1434 din Codul civil stabileşte şi categoriile

persoanelor care nu au dreptul de a moşteni, adică nedemnitateasuccesorală. Astfel, potrivit alin.(1) nu pot fi succesori testamentari sailegali următoarele persoane: a) persoana care a comis intenţionat oinfracţiune sau o faptă amorală împotriva ultimei voinţe, exprimate întestament, a celui ce a lăsat moştenirea dacă aceste circumstanţe suntconstatate de instanţa de judecată; b) persoana care a pus intenţionatpiedici în calea realizării ultimei voinţe a celui ce a lăsat moştenirea şi acontribuit astfel la chemarea sa la succesiune ori a persoanelorapropiate sau la majorarea cotei succesorale ale tuturor acestora.

în condiţiile alin.(2), de asemenea, nu pot fi succesori legali aicopiilor lor părinţii decăzuţi din drepturile părinteşti care, la datadeschiderii succesiunii, nu sunt restabiliţi în aceste drepturi şi nicipărinţii (adoptatorii) şi copiii maturi (inclusiv cei adoptaţi) care s-aueschivat cu rea-credinţă de la executarea obligaţiei de întreţinere acelui ce a lăsat moştenirea dacă această circumstanţă este constatată

de instanţa de judecată.Dreptul la moştenire se analizează în cadrul dreptului succesoralnu în sensul aptitudinii generale a persoanelor fizice ori juridice de aavea acest drept în conţinutul capacităţii sale de folosinţă448, ci în sensul dreptului asupra unei moşteniri deschise, iar pentru ca o persoanăsă aibă un asemenea drept, ea trebuie să fie chemată la moştenire,adică să aibă o vocaţie succesorală - legală sau testamentară.

Determinarea persoanelor cu vocaţie la moştenirea unei persoanedecedate poartă denumirea de devoluţiune succesorală. După cum

448 Dreptul la moştenire a persoanei fizice este un drept constituţional, în acest sens fiind art.46alin.(6) din Constituţia R.Moldova



devoluţiunea succesorală se face prin lege sau prin testament,devoluţiunea poate fi legală şi testamentară.

Astfel, pe planul dreptului internaţional privat, prezintă importanţă şidevoluţiunea succesorală, avându-se în vedere problemele conflictuale

care pot apărea în legătură cu devoluţiunea legală şi testamentară.► Devoluţiunea legală

Legea succesorală stabileşte categoria persoanelor cu vocaţiesuccesorală, ordinea în care acestea pot moşteni, reprezentareasuccesorală, rezerva succesorală, determinarea cotelor succesorale449.► Devoluţiunea testamentară

Regimul de drept internaţional privat al moştenirii testamentareinteresează două aspecte:

1) Reglementarea specială privind legea aplicabilăPotrivit art.1623 alin.(1) din Codul civil, testatorul poate supunetransmiterea prin succesiune a averii sale unei alte legi decât ceaprevăzută în art.1622, cu condiţia să nu înlăture dispoziţiile imperative.

Din sensul acestei prevederi rezultă, că în cazul moşteniriitestamentare, normele conflictuale reglementate de art.1622 aucaracter supletiv, având în vedere că testatorul poate să facă aplicabilătransmiterii succesorale a bunurilor sale o altă lege, potrivit proprieivoinţe. Totuşi, autonomia de voinţă a testatorului este limitată,

deoarece dispoziţiile imperative ale legii aplicabile conform art.1622rămân aplicabile, adică raporturile de succesiune cu privire la bunurilemobile sunt guvernate de legea naţională în vigoare la momentuldecesului persoanei care a lăsat moştenirea, iar raporturile desuccesiune cu privire la bunurile imobile sunt guvernate de legeastatului pe al cărui teritoriu se află aceste bunuri450.

în cazul în care testatorul a ales legea aplicabilă, aceasta vaguverna toate elementele care formează domeniul legii succesorale, în

sensul art.1623 alin.(2).2) Legea aplicabilă condiţiilor de fond si de formă ale testamentuluiPentru a fi valabil, testamentul trebuie să îndeplinească anumite

condiţii de fond şi de formă, care sub aspectiul dreptului internaţionalprivat, acestea sunt cârmuite de legi diferite.• Condiţii de fond

Condiţiile de fond ale testamentului sunt cele ale oricărui act juridic,şi anume:

a) Capacitatea de a dispune prin testament

449în acest sens, a se vedea art.1499-1514 din Codul civil450 Referitor la această problemă, în doctrină s-a considerat că prin „dispoziţii imperative” ale legiiaplicabile trebuie să se înţeleagă acele prevederi a căror încălcare atrage posibilitatea aplicăriiordinii publice de drept internaţional privat. A se vedea Dragoş-Alexandru Sitarn, op.cit., p.203



Pentru ca dispoziţia testamentară să fie valabilă şi deciproducătoare de efecte juridice, testatorul trebuie să aibă capacitateade a dispune, iar persoana în favoarea căreia operează dispoziţia, săaibă capacitatea de a primi prin testament.

Capacitatea persoanei fizice de a dispune prin testament estecârmuită de legea naţională, fiind vorba de capacitatea de exerciţiu451.

Incapacităţile speciale de a dispune prin testament sunt cârmuite,din punctul de vederee al dreptului internaţional privat, de legeapersonală, însă în măsura în care interesează şi succesiunea, sepoate aplica şi legea succesiunii452.

b) Consimţământul

Consimţământul este unul din elementele esenţiale ale oricărui act juridic, deci şi al testamentului, întrucât exprimă voinţa autorului la încheierea actului juridic respectiv453.

Consimţământul şi viciile de consimţământ sunt supuse legiiaplicabile testamentului, adică legii succesiunii.

c) Obiectul

Pentru ca dispoziţiile testamentare, ca acte juridice, să fie valabile,pe lângă condiţiile de capacitate şi consimţământ valabil, ele trebuie săaibă un obiect determinat sau determinabil şi licit454. Problemelespeciale se pun, sub acest aspect, în legătură cu legatele, având în

vedere că cuprinsul principal al testamentului este legatul. Legeasuccesorală va guverna condiţiile de validitate a legatului, desemnareaexecutorului testamentar, interpretarea clauzelor testamentare, etc.

d) Cauza

Pentru ca testamentul să fie valabil, este necesar să aibă o cauzălicită şi morală455. Cauza este supusă legii succesiunii.• Condiţii de forma

Condiţiile de formă ale testamentului sunt reglementate deprevederile art.1623 alin.(2) din Codul civil, care stabileşte că

testamentul este valabil dacă respectă condiţiile de formă ale uneia dinurmătoarele legi:

- legea naţională (lex patriae) a testatorului;- legea domiciliului acestuja (lex domicilii);

451A se vedea art.19 din Codul civil452A se vedea Ion P.Filipescu, Andrei I.F ilipescu, op.cit., p.496453A se vedea art. 199 din Codul civil454 A se vedea art.206 din Codul civil455 în practică, se pot întâlni cazuri când testamentul este întocmit de către o persoană înfavoarea alteia pentru a o determina să înceapă o relaţie de concubinaj. într-o atare situaţie,testamentul se întemeiază pe o auză imorală şi poate fi sancţionat de instanţa de judecată cunulitatea acestuia. A se vedea art.207 din Codul civil



- legea locului unde testamentul a fost întocmit, modificat saurevocat (locus regit actum)\

- legea locului unde se află imobilul ce constituie obiectul succesiuniitestamentare (lex rei sitae)',

- legea instanţei de judecată sau a organului care îndeplineşteprocedura de transmitere a averii succesorale (lex fori sau auctor regit

actum).

Prevederile acestui articol reglementează foarte generos regimulde drept internaţional privat în ceea ce priveşte validitatea formală atestamentului, care este considerat valabil dacă îndeplineşte condiţiilede formă ale oricăreia din legile menţionate, aplicându-se astfelprincipiul legii mai favorabile în materia formei testamentare (favor

testamenti).

Testamentul este valabil dacă respectă condiţiile de formă impusede oricare dintre legile menţionate, aplicabile fie la data cândtestamentul a fost întocmit, modificat sau revocat, fie la data decesuluitestatorului. Prin această reglementare, art.1623 alin.(2) soluţioneazăşi un eventual conflict mobil de legi.

3.3. Condiţiile legale ale dreptului la moştenire

Legea aplicabilă succesiunii guvernează condiţiile legale privindcalitatea succesorală pasivă, în sensul art.1621 lit.c) din Codul civil.Considerăm, că această prevedere se referă la celelalte condiţii

legale pentru a putea mpşteni, altele decât vocaţia succesorală,stabilită la lit.b) a aceluiaşi articol, şi anume existenţa capacităţiisuccesorale şi nedemnităţii succesorale.

Din analiza reglementărilor cuprinse în art. 1433-1434 din Codulcivil, rezultă că pentru a succede sunt necesare două condiţii - unapozitivă şi una negativă - pe care trebuie să le întrunească persoana

pentru a putea moşteni, adică capacitatea succesorală (calitatea desubiect de drept) şi să nu fie nedemnă de a moşteni. La aceste douăcondiţii se adaugă şi vocaţia succesorală.

Capacitatea succesorală, adică existenţa calităţii de subiect dedrept la data deschiderii succesiunii, este supusă legii succesorale (şinu legii personale), deoarece aceasta se califică ca o condiţie esenţialăpentru a putea moşteni.

Legea succesorală cârmuieşte şi nedemnitatea succesorală.



3.4. Exercitarea dreptului de posesiune asuprabunurilor rămase de la defunct

Sub această formulare, art.1621 lit.d) din Codul civil supune legii

succesiunii un aspect ce ţine de transmiterea activului moştenirii -posesia succesiunii, cu următoarele excepţii, cărora li se va aplicalegea forului: trimiterea la posesie, predarea legatului, precum şi alteaspecte procedurale în materie.

3.5. Condiţiile şi efectele opţiunii succesorale

în ceea ce priveşte opţiunea succesorală, art.1621 lit.e) din Codulcivil prevede că legea succesiunii stabileşte condiţiile şi efectele

opţiunii succesorale.Astfel, lex succesionis va guverna următoarele aspecte:- subiectul dreptului de opţiune succesorală;- acceptarea succesiunii;- renunţarea la succesiune;- termenul pentru exercitarea dreptului de opţiune succesorală;- efectele acceptării sau renunţării la succesiune.

Unele aspecte ale opţiunii succesorale nu sunt cârmuite de lex

succesionis, şi anume:

- lex patriae reglementează capacitatea cerută pentru exprimareaopţiunii succesorale, fiind o problemă de capacitate de exerciţiu456

- locus regit actum guvernează cerinţele de formă ale opţiuniisuccesorale457

- lex rei sitae se aplică pentru aspectele de procedură legate deopţiunea succesorală - actele de conservare a bunurilor succesorale,formele de publicitate privind aceste bunuri458.

3.6. întinderea obligaţiei moştenitorilor de a suporta pasivul

în conformitate cu art.1621 lit.f) din Codul civil, legea succesiuniistabileşte întinderea obligaţiei moştenitorilor de a suporta pasivul,avându-se în vedere că prin moştenire se transmite nu numai activul cişi pasivul succesoral.

Sub acest aspect, lex succesiunis determină, în special, conţinutulpasivului succesiunii, care sunt succesorii ţinuţi de pasivul succesoral,măsura în care aceştea suportă datoriile şi sarcinile succesiunii459.

456A se vedea art.1590 alin.(1) din Codul civil457A se vedea art.1609 alin.(1-2) din Codul civil458A se vedea art.1602 alin.(1) diin Codul civil459A se vedea art.1540 din Codul civil



Potrivit art. 1515 alin.(1) din Codul civil, patrimoniul succesoral trece în proprietatea statului în baza dreptului de moştenire asupra unui

patrimoniu vacant în următoarele cazuri:- în lipsa moştenitorilor testamentari sau legali;- dacă nici unul din moştenitori nu a acceptat succesiunea;- dacă toţi succesorii sunt privaţi de dreptul la succesiune.

Dreptul statului asupra succesiunii vacante este calificat, în toatecazurile, ca un drept de moştenire, având în vedere că art.1621 lit.g)include acest drept în domeniul legii succesiunii.

Soluţionarea conflictelor de legi privind succesiunea vacantă estediferită în funcţie de soluţia consacrată de art. 1622 din Codul civil,adică în dependenţă de natura bunului care face obiectul succesiuniivacante.

Astfel:- dacă bunul este mobil, va fi aplicată legea naţională a defunctului

de la data morţii (lex patriae)\

- dacă bunul este imobil, va fi aplicată legea statului pe al căruiteritoriu se află bunul (lex rei siate).

Aşadar, dacă dreptul R.Moldova este lex causae în ceea ce

priveşte succesiunea mobiliară vacantă, aceasta îi va reveni statului alcărui cetăţean a fost persoana care a lăsat moştenirea la data morţiisale în baza unui drept de moştenire (de jure hereditatis), pe cândsuccesiunea imobiliară vacantă aparţine statului pe al cărui teritoriusunt situate fiecare din imobilele respective, dreptul statului fiindcalificat ca un drept originar de a culege bunurile fără stăpân aflate peteritoriul său (drept de desherenţă), în temeiul suveranităţii sale (de

jure imperii).



TITLLUL III CONFLICTELE DE JURISDICŢII

9

CAPITOLUL ICOMPETENTA ÎN DREPTUL INTERNATIONAL PRIVAT» I

Secţiunea l-a

ASPECTE GENERALE

1. CONSIDERAŢII PRELIMINARE5

în ceea ce priveşte soluţionarea litigiilor de drept internaţionalprivat, prima problemă constă în a cunoaşte care instanţă estecompetentă în soluţionarea acestora - instanţa din R.Moldova sauinstanţa altei ţări. Astfel, înainte de a cunoaşte care lege va fi aplicabilăraportului juridic, instanţa urmează să se pronunţe cu privire la propriacompetenţă. Această situaţie, în care instanţa a două sau a mai multorţări par a fi chemate la soluţionarea unui litigiu, poartă denumirea deconflict internaţional de jurisdicţii sau conflict de competenţe

judecătoreşti.

Aşadar, a soluţiona un conflict de jurisdicţii înseamnă a determina

ţara ale cărei instanţe sunt competente în soluţionarea litigiului privindun raport juridic cu element de extraneitate. Pentru soluţionarea unuiatare litigiu, instanţa din R.Moldova se va adresa normelor cuprinse înlegislaţia R.Moldova, care vor indica dacă în privinţa raportului juridicrespectiv sunt competente instanţele din R.Moldova (de exemplu, încalitate de lege a ţării a cărei cetăţenie a are debitorul autor al unui faptcauzator de prejudicii) sau instanţele ţării unde debitorul îşi aredomiciliul, sau vor fi competente instanţele ţării unde s-a întâmplatfaptul prejudiciabil (locus delicti commissi), sau instanţele ţării unde a

apărut paguba (locus laesionis).



în contextul celor menţionate, se impune precizarea că nu estevorba de un adevărat conflict, deoarece nici un judecător nu poateasculta decât de legile ţării sale. Conflictul constă în îndoiala din

cugetul judecătorului până când acesta se decide dacă estecompetent sau nu în soluţionarea litigiului, iar dacă judecătorul decidecă instanţele altei ţări sunt competente, el nu face altceva decât săasculte de legea proprie, care îi aarată acest lucru. Astfel, dacă nu arasculata de dispoziţiile legii R.Moldova şi ar soluţiona un litigiu pentrucare nu avea competenţă, hotărârea pronunţată nu va avea eficienţă înaltă ţară. în acest sens, când o hotărâre judecătorească a fostpronunţată într-o ţară străină şi urmează afi executată în R.Moldova,trebuie să se examineze în primul rând, dacă instanţa care a

pronunţat-o avea competenţă potrivit normelor de drept internaţionalprivat.

Având în vedere că problemele pe care le ridică raporturile juridicecu element de extraneitate apar, în general, cu ocazia litigiilor,soluţionarea conflictelor de jurisdicţii prezintă o importanţă deosebită.Astfel, din momentul încheierii unui raport juridic părţile trebuie să segândească la instanţa competentă a soluţiona eventualele litigii. Deexemplu, părţile pot decide în conţinutul contractului încheiat asuprainstanţei competente a judeca litigiile, care ar putea apărea în legăturăcu neexecutarea contractului.

Conflictul de jurisdicţii este prealabil conflictului de legi şi datorităacestui fapt este firesc ca acesta să influenţeze într-o oarecare măsurăsoluţionarea conflictelor de legi. Instanţa de judecată sesizată cusoluţionarea unui litigiu privind un raport de drept internaţional privat seva conduce, în determinarea legii competente, potrivit normelorconflictuale ale ţării sale, care pot fi diferite de cele ale altei ţări.

Sistemele de drept stabilesc mai multe soluţii (care pot fi diferite de

la un stat la altul) cu privire la determinarea legii contractului în lipsa luilex voluntatis. Astfel, potrivit dispoziţiei art. 1611 alin.(1) din Codul civil, în lipsa unui consens între părţi asupra legii aplicabile contractului, seva aplica legea statului cu care contractul prezintă cele mai strânselegături. Alte sisteme de drept consideră că, în lipsa lui lex voluntatis,

contractul este supus legii locului încheierii sau legii locului executării.De exemplu, art.24 din Legea cu privire la dreptul internaţional privat şiprocesul civil internaţional a Turciei, stabileşte aplicarea legii loculuiexecutării contractului.

Privitor la aprecierea sau calificarea elementelor supuse judecăţii,instanţa este înclinată să folosească calificări din propriul sistem dedrept, după o optică proprie acestui sistem. în acest sens, este





Referitor la situaţia juridică a străinului în procesul civilinternaţional, art.454 alin.(1) din Codul de procedură civilă stabileşte căpersoanele fizice şi persoanele juridice străine beneficiază în faţainstanţelor judecătoreşti ale R.Moldova de aceleaşi drepturi şi obligaţii

procedurale ca şi persoanele fizice şi juridice din R.Moldova.Astfel, din această reglementare rezultă că străinilor li se acordă

regim naţional. Totodată, se apreciază că reclamantul străin nu poate fiobligat să depună cauţiune sau o altă garanţie pe motiv că estepersoană străină sau că nu are domiciliu sau sediu în R.Moldova. încontinuare, alin.(2) al aceluiaşi articol prevede că Guvernul R.Moldovapoate stabili retorsiunea faţă de străini dacă în statele acestora existărestricţii în drepturile procedurale ale persoanelor fizice şi juridice dinR.Moldova.

3. COMPETENŢA ÎN DREPTUL INTERNATIONAL Şl COMPETENŢA ÎN DREPTUL INTERN

în ceea ce priveşte competenţa jurisdicţională, este necesarădistincţia între competenţa în dreptul internaţional privat şi competenţa

în dreptul intern.

• Competenta în dreptul internaţional privat este competenţa ce sereferă la determinarea instanţelor unei ţări, în raport cu instanţele alteiţări care sunt chemate să soluţioneze litigiul apărut. De exemplu, însituaţia când un litigiu este de competenţa instanţelor din R.Moldova,aceasta înseamnă că s-a determinat competenţa jurisdicţională îndreptul internaţional privat.

Potrivit art.459 alin.(1) din Codul de procedură civilă, instanţele judecătoreşti din R.Moldova au competenţa de a soluţiona litigiile încare o parte este din R.Moldova, iar cealaltă este străină sau dacăambele părţi sunt străine.

Instanţele judecătoreşti din R.Moldova sunt competente săsoluţioneze litigii de drept internaţional privat în cazul când pârâtul(persoană fizică sau juridică) are domiciliul şi respectiv sediul înR.Moldova, în sensul alin.(3) al aceluiaşi articol.

în conformitate cu art.459 alin.(4), competenţa de a soluţionalitigiile de drept internaţional privat se verifică din oficiu de cătreinstanţa sesizată, iar în situaţia când se stabileşte că nu este

competentă nici instanţa sesizată şi nici o altă instanţă din R.Moldova,cererea va fi respinsă.



• Competenţa în dreptul intern este competenţa ce se referă ladeterminarea unei instanţe judecătoreşti aparţinând unei ţări care arecompetenţa de a soluţiona litigiul respectiv, fiind vorba de competenţamaterială şi cea teritorială din procesul civil intern.

Această competenţă se determină ulterior stabilirii competenţei îndreptul internaţional privat şi este denumită competenţă internă sauspecială, pentru a o deosebi de competenţa în dreptul internaţionalprivat.

Referitor la sistemul de drept al R.Moldova, această competenţăeste reglementată în capitolul IV (art.32-45) din Codul de procedurăcivilă. în acest sens, art.459 alin.(2) din Codul de procedură civilăprevede că competenţa instanţelor judecătoreşti din R.Moldova în

judecarea pricinilor civile cu element de extraneitate se determinăconform dispoziţiilor capitolului IV, dacă nu se prevede altfel încapitolul XLI privind competenţa în procesele cu element deextraneitate. Cu alte cuvinte, după ce s-a stabilit că instanţele

judecătoreşti din R.Moldova sunt competente să judece litigiul, se puneproblema de a determina cărei anume instanţe (competenţa materialăşi teritorială) îi va fi atribuită competenţa soluţionării litigiului.

4. NORMELE CARE DETERMINĂ COMPETENTA ÎN DREPTUL INTERNATIONAL PRIVAT5

Legislaţia fiecărui stat cuprinde norme cu ajutorul cărora sedetermină competenţa în dreptul internaţional privat pentru instanţelestatului respectiv. Astfel, competenţa instanţelor din R.Moldova înlitigiile cu element de extraneitate se determină în conformitate cudispoziţiile cuprinse în legile R.Moldova, iar nu în conformitate cu legile

altei ţări. Totuşi, poate exista o situaţie de excepţie în cazul unei hotărâri judecătoreşti străine a cărei executare se solicită în R.Moldova. într-oatare situaţie, hotărârea judecătorească străină trebuie să fiepronunţată de o instanţă competentă atât din punctul de vedere aldreptului internaţional privat al acestei ţări, cât şi din punctul de vedereal legislaţiei interne privind competenţa materială şi teritorială. Estevorba deci de competenţa jurisdicţională în dreptul internaţional privatşi de competenţa jurisdicţională în dreptul intern, ambele determinate

după dreptul statului ale cărei instanţe au pronunţat hotărârea. însă, în R.Moldova nu se va încuviinţa executarea hotărârii judecătoreşti străine, decât dacă nu se încalcă normele de competenţă





puţin în cadrul izvoarelor interne, în principiu, nu există nici odependenţă, în sensul că determinarea jurisdicţiei competente a uneianumite ţări nu atrage după sine în toate cazurile aplicarea dreptuluiacesteia, pentru că nu ar fi aşa, ar însemna că fiecare instanţă trebuie

să aplice propria sa lege raportului juridic litigios şi deci nu s-ar maipune nici o problemă de conflict de legi.

în acest context, trebuie făcută distincţia dintre competenţa jurisdicţională în dreptul internaţional privat şi competenţa legislativă. Tot astfel, determinarea legii aplicabile nu atrage după sine şideterminarea competenţei jurisdicţionale în dreptul internaţional privat.

Referitor la evoluţia relaţiei dintre competenţa jurisdicţională îndreptul internaţional şi competenţa legislativă (legea aplicabilă) trebuiesă deosebim câteva faze:

• Până la apariţia dreptului internaţional privat, competenţa judecătorească determina legea aplicabilă, ceea ce însemna căinstanţa sesizată în legătură cu litigiul aplica legea proprie.

După apariţia dreptului internaţional privat, legea aplicabilă litigiuluiinternaţional determina competenţa jurisdicţională, adică cauza se

judeca de instanţa statului a cărui lege era aplicabilă raportului juridicrespectiv. Instanţa sesizată cu un litigiu internaţional se declaranecompetentă dacă legea aplicabilă era a altui stat decât acela căruia

aparţinea.• între competenţa jurisdicţională şi legea aplicabilă se face deosebire, deoarece acestea sunt independente. Instanţa judecătoreascăsesizată cu litigiul internaţional aplică legea competentă, care potrivitnormelor conflictuale, poate fi legea forului sau legea străină. O situaţiede excepţie are loc în materia bunurilor imobile, în care legea aplicabilădetermină competenţa jurisdicţională.

• în condiţiile actuale se constată tendinţa de a se afirma că legeaaplicabilă şi competenţa jurisdicţională coincid, cu precizarea că acest

lucru se întâmplă în cazul izvoarelor internaţionale. în dreptulinternaţional privat acţiunea este supusă legii forului, iar dreptulsubiectiv, care cuprinde conţinutul raportului juridic litigios, este supuslui lex causae (care poate fi legea proprie sau legea străină)462.



6. IMPORTANTA DETERMINĂRII INSTANTEI COMPETENTEi j

în ceea ce priveşte importanţa determinării instanţei competente însoluţionarea litigiilor de drept internaţional privat, ar fi de remarcaturmătoarele aspecte:• Determinarea instanţei competente atrage după sine aplicarea unui

anumit sistem de soluţionare a conflictelor de legi, deoarece instanţaaplică normele conflictuale ale ţării căreia ea aparţine şi nu normeleconflictuale ale altei ţări. Aceasta înseamnă, în mod indirect,determinarea legii materiale competente a cârmui raportul juridic,avându-se în vedere că această lege depinde de norma conflictuală a

judecătorului. Astfel, soluţia litigiului este în funcţie de instanţa cărei ţări

va fi competentă a judeca.• Soluţia litigiului poate fi diferită în raport cu instanţa competentă,

chiar şi în situaţia când normele conflictuale în prezenţă sunt identice,deci şi soluţia se deosebeşte. Astfel, de exemplu, normele conflictualea două ţări fac trimitere într-o anumită materie (statut personal) la legileforului, care prin ipoteză diferă între ele (în R.Moldova sau Franţastatutul personal este cârmuit de legea naţională, iar în Norvegia sauDanemarca - de legea domiciliului persoanei fizice). Prin urmare

normele conflictuale identice nu duc în toate cazurile la soluţii identice.• în unele cazuri, părţile litigiului pot renunţa, expres sau tacit, laaplicarea dreptului străin competent, solicitând aplicarea legii forului,

însă acest lucru se poate întâmpla numai în cazul în care normaconflictuală respectivă nu are caracter imperativ. De exemplu, litigiulapărut în faţa instanţelor din R.Moldova are ca obiect nevaliditateaactului juridic încheiat în străinătate, deoarece nu s-a încheiat potrivitregulii locus regit actum. Să presupunem că, potrivit legii R.Moldovaactul juridic este valabil. Ţinând seama de caracterul facultativ al regulii

menţionate, părţile solicită aplicarea legii R.Moldova, ceea ce instanţadesigur va face. Referitor la această situaţie, este necesar să se ţinăseama de caracterul normelor conflictuale privind forma actului juridic.Dacă aceste norme au un caracter facultativ (alternativ), cum ar fi, deexemplu, cel prevăzut de art.1609 alin.(1) din Codul civil, instanţa vaaplica legea R.Moldova. însă, dacă această normă va avea un caracterimperativ, adică în situaţia când părţile nu pot alege o altă legeaplicabilă, acestea nu vor putea solicita aplicarea legii forului. Un

exemplu elocvent în acest sens este art.1622 alin.(2) din Codul civil,care prevede că succesiunea asupra bunurilor imobile este guvernatăde legea statului pe al cărui teritoriu se află aceste bunuri.



• în cazul în care nu se poate stabili conţinutul legii străine, instanţaaplică, potrivit sistemului nostru conflictual, legea proprie, adică legeaR.Moldova. în acest sens este art.1578 alin.(4) din Codul civil.• Instanţa competentă aplică, de regulă, legile de procedură proprii.

Prin urmare, determinarea jurisdicţiei competente înseamnă şi determinarea normelor de procedură aplicabile, care pot fi diferite de la o ţarăla alta, influenţând soluţia litigiului. Determinarea competenţei jurisdic-ţionale se face întotdeauna înaintea soluţionării conflictului de legi.

Secţiunea a ll-a

DETERMINAREA COMPETENŢEI ÎN DREPTUL

INTERNATIONAL PRIVAT9

1. DETERMINAREA COMPETENŢEI ÎN DIFERITE SISTEME DE DREPT

Determinarea competenţei în materia dreptului internaţional privatprezintă importanţă prin faptul că atrage după sine aplicarea unuianumit sistem de soluţionare a conflictelor de legi, avându-se în vedere

că instanţa aplică normele conflictuale proprii, iar nu cele străine.Unele legislaţii cuprind reglementări speciale privind competenţa în

dreptul internaţional privat463.Alte legislaţii nu conţin reglementări speciale privind competenţa în

dreptul internaţional privat. Astfel, într-o asemenea situaţie, esteinevitabilă problema de a cunoaşte modul de determinare acompetenţei pentru soluţionarea raporturilor de drept internaţionalprivat. Materia dreptului procesual civil cunoaşte competenţa materialăşi competenţa teritorială şi prin aplicarea acestor reguli se poate

determina instanţa competentă în soluţionarea unui litigiu de dreptinternaţional privat. în ceea ce priveşte competenţa materială, aceastaeste determinată în funcţie de natura şi obiectul litigiului, delimitând peverticală sfera de activitate a diferitor categorii de instanţe, pe cândcompetenţa teritorială este determinată, în general, potrivit locului

463 De exemplu, E lveţia - Legea federală privind dreptul internaţional privat din 1987, art.2-12; Tunisia - Codul de drept internaţional privat din 1998, art.3-10; România - Codul de procedură

civilă din 2010, Cartea a Vll-a, art.1050-1067. în R.Moldova reglementări cu privire lacompetenţa în dreptul internaţional privat sunt cuprinse în Titlul IV, Capitolul VLI din Codul deprocedură civilă, art.459-466



domiciliului (sediului) pârâtului sau locul situării bunurilor, delimitând peorizontală sfera de activitate a instanţelor de acelaşi grad.

Competenţa în dreptul internaţional privat determină instanţele unei

ţări care urmează să soluţioneze litigiul de drept internaţional privat şinumai ulterior determinării acestei competenţe se pune problema de astabili care instanţă a ţării respective trebuie să soluţioneze litigiul. înaceastă ordine de idei, s-ar părea că competenţa în dreptulinternaţional privat este determinată de competenţa materială, însăsoluţiile diferă de la un sistem de drept la altul.

în materia competenţei în dreptului internaţional privat, se distingcâteva criterii cu privire la determinarea acesteia:• în situaţia când nu există reglementări speciale privind competenţa

în dreptul internaţional privat, aceasta se determină potrivit normelorcompetenţei teritoriale, deoarece numai în aşa mod se poate stabililegătura dintre litigiul cu element de extraneitate şi instanţa competentă

în soluţionarea acestuia..Astfel, în acest caz determinarea jurisdiţieicompetente în dreptul internaţional privat se face potrivit normelor deprocedură civilă internă privind competenţa teritorială, dar care suntadaptate condiţiilor speciale în care se desfăşoară raporturile juridicecu element de extraneitate464.• în alte sisteme de drept, cum ar fi cel al Franţei sau al Belgiei,

privitor la determinarea competenţei în dreptul internaţional privat se ia în considerare cetăţenia părţilor la raportul juridic cu element deextraneitate. Astfel, pentru a se declara competente în soluţionarealitigiului pe fond, instanţelor de judecată le este suficient ca una dinpărţi să fie cetăţean al acestei ţări, fără a se ţine seama de domiciliulpârâtului sau de locul încheierii actului juridic465.• în sistemul de drept englez, determinarea competenţei în dreptul

internaţional privat, se efectuează potrivit criteriului prezenţei de fapt a

pârâtului în raza jurisdicţiei naţionale. Astfel, instanţa engleză se declară competentă în soluţionarea unui litigiu cu element de extraneitate încazul în care reclamantul probează citarea pârâtului în instanţă,aceasta făcându-se potrivit legii engleze, care stabileşte că persoaneleaflate în exteriorul teritoriului jurisdicţional englez nu pot fi citate.

464 De exemplu, în legislaţia Turciei competenţa în dreptul internaţional privat se stabileşte denormele interne cu privire la competenţa teritorială, aşa cum prevede art.27 din Legea nr.2675din 1982 cu privire la dreptul internaţional privat şi procesul civil internaţional465în acest sens sunt dispoziţiile art.14 din Codul civil francez, care stabilesc că persoana străinăcare nu se află în Franţa poate fi chemată în instanţele franceze pivitor la îndepiinirea obligaţiiloractului juridic încheiat în Franţa cu un cetăţean francez



2. COMPETENTA INSTANTELOR J UDECĂTOREŞTI DIN R.MOLDOVA ÎN SOLUŢIONAREA LITIGIILOR

DE DREPT INTERNATIONAL PRIVATf

Instanţele judecătoreşti din R.Moldova au competenţa de a judecaprocesele civile dintre o parte a R.Moldova şi o parte străină sau dintrepersoanele străine în sensul art.459 din Codul de procedură civilă.

în legislaţia R.Moldova competenţa de drept internaţional privat ainstanţelor judecătoreşti este reglementată în cuprinsul capitolului XLIdin Codul de procedură civilă.

în conformitate cu dispoziţiile art.460 alin.(1), instanţele judecătoreşti din R.Moldova sunt competente să judece litigii cu element deextraneitate dacă:a) organul de administrare sau filiala, agenţia, sucursala, reprezen

tanţa persoanelor juridice are sediul în R.Moldova;b) pârâtul are bunuri pe teritoriul R.Moldova;c) reclamantul în procesul cu privire la încasarea pensiei de

întreţinere şi constatarea paternităţii are domiciliul în R.Moldova;d) prejudiciul cauzat prin vătămarea integrităţii corporale sau prin

altă vătămare a sănătăţii ori prin deces a avut loc pe teritoriulR.Moldova, sau dacă reclamantul are domiciliul în R.Moldova;

e) fapta sau o altă circumstanţă ce serveşte drept temei pentruintentarea acţiunii în reparaţie a daunei cauzate unui bun s-a produspe teritoriul R.Moldova;

f) acţiunea decurge dintr-un contract a cărui executare (deplină sauparţială) trebuie să aibă loc ori a avut loc în R.Moldova;g) acţiunea ce rezultă din îmbogăţirea fără justă cauză a avut loc în

R.Moldova;h) reclamantul în procesul de desfacere a căsătoriei are domiciliul în

R.Moldova sau dacă unul dintre soţi este cetăţean al R.Moldova;

i) reclamantul în procesul privind apărarea onoarei, demnităţii şireputaţiei profesionale are domiciliul în R.Moldova; j) în procesul privind protecţia în străinătate a proprietăţii intelectuale

a unei persoane cu domiciliul în R.Moldova, persoana este cetăţean alR.Moldova sau apatrid, iar prin convenţia părţilor nu s-a stabilit o altăcompetenţă;k) în procesul dintre persoane străine, acestea au convenit astfel, iar

raporturile juridice vizează drepturi de care ele pot dispune în legăturăcu bunuri sau interese ale persoanelor din R.Moldova;

I) prin lege sunt prevăzute şi alte cazuri.Dacă o instanţă judecătorească străină se declară necompetentă în soluţionarea cererii înaintate de un cetăţean al R.Moldova, acesta o



poate depune la o instanţă judecătorească competentă din R.Moldova,aşa cum prevede art.460 alin.(2) din Codul de procedură civilă.

Competenţa determinată conform art.460 alin.(1) din Codul deprocedură civilă este una alternativă, deoarece legea nu faceprecizarea că instanţele din R.Moldova ar fi exclusiv competente însoluţionarea acestor litigii. Legea prezintă doar posibilitatea de asoluţiona litigiile pe care o au instanţele din R.Moldova, în condiţiileprezentate. Considerăm că această soluţie este corectă, având învedere că dacă legea nu prevede competenţa exclusivă a instanţelordin R.Moldova, concluzia logică este că legiuitorul a reglementat ocompetenţă alternativă, şi nu una exclusivă.

3. COMPETENŢA J URISDICŢIONALĂ EXCLUSIVĂ A INSTANTELOR DIN R.MOLDOVA j

în ceea ce priveşte situţiile ca care vom face referire, trebuie să avem în vedere că numai instanţele R.Moldova au competenţa de a le judeca.

Astfel, potrivit art.461 alin.(1) din Codul de procedură civilă,instanţele R.Moldova sunt exclusiv competente să judece procesele cuelement de extraneitate în care:a) acţiunea se referă la dreptul asupra unor bunuri imobile aflate

pe teritoriul R.Moldova;b) bunul asigurat sau locul unde s-a produs riscul asigurat se află în

R.Moldova;c) pretenţiile decurg dintr-un contract de transport, iar cărăuşii ori

punctele de plecare sau sosire se află în R.Moldova;d) procesu se referă la abordajul unor nave sau a aeronave, precum

şi la asistenţa ori salvarea unor persoane sau a unor bunuri în largul

mării, dacă nava sau aeronava este sub pavilionul R.Moldova, ori dacălocul de destinaţie sau primul port sau aeroport unde nava sauaeronava a ajuns se află pe teritoriul R.Moldova;e) nava sau aeronava a fost sechestrată în R.Moldova;f) procesul are ca scop declararea insolvabilităţii sau orice altă

procedură judiciară privind încetarea plăţilor în cazul unei societăţicomerciale străine cu sediul în R.Moldova;g) la data depunerii cererii de desfacere, anulare sau declarare a

nulităţii căsătoriei, precum şi în alte litigii dintre soţi, cu excepţia celorcu privire la imobile din străinătate, ambii soţi având domiciliul înR.Moldova, iar unul dintre ei este cetăţean al R.Moldova sau apatrid;h) ultimul domiciliu al celui decedat sau bunurile lui se află pe

teritoriul R.Moldova.



Potrivit alin.(2) al aceluiaşi articol, instanţele judecătoreşti dinK.Moldova examinează litigiile de drept internaţional privat îninocedură specială în următoarele cazuri:a) solicitantul ■constatării unui fapt care are valoare juridică are

domiciliul în R.Moldova sau fapta a avut loc pe teritoriul ei;b) persoana în a cărei privinţă se solicită încuviinţarea adopţiei,

declararea capacităţii depline de exerciţiu, declararea incapacităţiitotale sau parţiale, încuviinţarea spitalizării forţate şi tratamentul forţat,efectuării examenului psihiatric, spitalizării în staţionarul de psihiatriesau prelungirii termenului de spitalizare fără liberul consimţământ, estecetăţean al R.Moldova sau are domiciliul în R.Moldova;c) persoana în a cărei privinţă se solicită declararea dispariţiei sau

decesului este cetăţean al R.Moldova sau a avut pe teritoriul ei ultimul

domiciliu cunoscut şi de soluţionarea acestei probleme depindeapariţia de drepturi şi obligaţii pentru persoanele fizice sau juridice cudomiciliul şi, respectiv, sediul în R.Moldova:d) s-a depus o cerere de declarare a nulităţii unui titlu de valoare la

purtător pierdut sau a unui titlu de valoare la ordin eliberat de opersoană fizică sau unei persoane fizice cu domiciliul în R.Moldova orieliberat de o persoană juridică sau unei persoane juridice cu sediul înR.Moldova, ori o cerere de restabilire în dreptul asupra lor;e) s-a depus o cerere cu privire la declararea fără stăpân a unui bun

mobil care se află pe teritoriul R.Moldova sau o cerere cu privire ladeclararea dreptului de proprietate municipală asupra unui bun imobilfără stăpân amplasat pe teritoriul R.Moldova;

f) cererea de constatare a inexactităţii înscrierii în registrul de starecivilă îndeplinite de organul R.Moldova privind un cetăţean alR.Moldova sau un apatrid;g) cererea urmăreşte constatarea unui act notarial sau a unui act emis

de un alt organ al R.Moldova ori se referă la refuzul de a îndeplini un act. Totodată, alin.(3) prevede că competenţa instanţelor judecătoreşti

ale R.Moldova stabilită în prezentul articol, precum şi în art.460 nu seexclude prin faptul că acelaşi proces sau un proces conex a fost pornit

în faţa unei instanţe judecătoreşti străine.Litigiul pe care instanţa judecătorească din R.Moldova l-a reţinut

spre judecare cu respectarea normelor de competenţă trebuie să fieexaminat de această instanţă de fond, chiar dacă ulterior, în legăturăcu schimbarea cetăţeniei, domiciliului, sediului părţilor sau cu altecircumstanţe, acesta a devenit de competenţa unei instanţe judecă

toreşti străine. în acest caz, este vorba de nestrămutarea locului deexaminare a litigiului, în sensul art.463 din Codul de procedură civilă.



Prorogarea de competenţă constituie o extindere a competenţei

unei instanţe judecătoreşti - în temeiul legii, al unei hotărâri judecătoreşti pronunţate de o instanţă superioară sau al convenţiei părţilor -de a soluţiona cereri care, în mod obişnuit, nu intră în competenţa sa.

Prorogarea are un caracter internaţional în situaţia când o instanţă judecătorească din ţara forului îşi extinde competenţa în detrimentulalteia din străinătate, sau viceversa. Astfel, prorogarea de competenţăpoate fi legală, judiciară şi convenţională.

în sistemul de drept al R.Moldova prorogarea de competenţă estereglementată de art.462 din Codul de procedură civilă, care stabileşte

în alin.(1) că, într-un litigiu civil cu element de extraneitate, părţileanterior pornirii procesului, pot schimba competenţa litigiului şi potinvesti o anumită instanţă cu competenţă jurisdicţională (prorogareconvenţională).

în continuare, alin.(2) al aceluiaşi articol prevede că competenţa jurisdicţională în litigiile de drept internaţional privat stabilită de art.33(competenţa curţilor de apel), art.34 (competenţa Curţii Supreme de

J ustiţie), art.40 (competenţa excepţională) nu poate fi schimbată la înţelegerea părţilor466.

Prorogarea de competenţă nu este posibilă în cazul competenţeiexclusive a unei instanţe din R.Moldova sau a unei instanţe străine.

5. IMUNITATEA DE J URISDICŢIE»

Imunitatea de jurisdicţie este un principiu potrivit căruia un statstrăin nu poate fi chemat, împotriva voinţei sale, într-un proces civil, încalitate de pârât467.

Fundamentul acestui principiu se justifică pe ideea de independenţă, suveranitate şi egalitate a statelor, de unde şi adagiul par nori

habet imperium, non habet jurisdictionem, adică egalul asupra egaluluinu are autoritate.

Tot astfel, şi reprezentanţii statului străin, în perioada aflării lor înfuncţie, se bucură de imunitate de jurisdicţie. Sub acest aspect, situaţia

466 în acest sens, Convenţia privind asistenţa juridică şi raporturile de drept în procesele civile,familiale şi penale între statele CSI din 22.01.1993 prevede în art.21, că instanţele judecătoreştisunt în drept să examineze alte circumstanţe, dacă există acordul în scris al părţilor privind

transmiterea lor, menţionându-se, totodată, că în asemenea cazuri competenţa exclusivă nupoate fi schimbată prin acordul părţilor467 A se vedea Valeriu Babără, Imunitatea de jurisdicţie a statelor în procesele de dreptinternaţional privat, Revista Avocatul Poporului, nr.3, 2006, p.7-8



este aceeaşi la funcţionarii internaţionali, reprezentanţii comerciali aistatelor, şefii de stat şi trimişii speciali aflaţi în vizită de curtoazie saualte misiuni468.

în dreptul R.Moldova imunitatea de jurisdicţie este reglementată deart.457 din Codul de procedură civilă, care prevede cî întroducerea îninstanţa judecătotească din R.Moldova a unei acţiuni către un alt stat,antrenarea acestuia în proces în calitate de pârât, punerea subsechestru a bunurilor acestuia situate pe teritoriul R.Moldova, luareaaltor măsuri de asigurare a acţiunii împotriva bunurilor respective,precum şi punerea sub sechestru în procedura de executare a hotărârii

judecătoreşti se pot face cu consimţământul organelor competente alestatului respectiv, dacă legea naţională sau tratatul internaţional la care

R.Moldova este parte nu prevede altfel. Tot în acest sens, în cadrul litigiilor civile, organizaţiile internaţionale, reprezentanţii diplomatici ai altor state acreditaţi în R.Moldova,precum şi alte persoane menţionate în tratatele internaţionale sau înlegile R.Moldova, sunt supuse jurisdicţiei instanţelor judecătoreşti dinR.Moldova în limitele stabilite de normele dreptului internaţional sau detratatele internaţionale la care R.Moldova este parte469.

468A se vedea Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice (1961) şi Convenţia de la Vienaprivind relaţiile consulare (1963), la ambele R.Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului

nr.1135-XII din 4.08.1992469 Problema imunităţii statului şi a bunurilor sale se întemeiază pe două concepţii: 1) Imunitateaabsolută are la bază aplicarea consecventă a principiului imunităţii statului străin şi a bunurilorsale pentru absolut toate activităţile desfăşurate pe teritoriul unui stat străin, indiferent de naturaacestora; 2) Imunitatea funcţională are la bază limitarea imunităţii statului străin şi a bunurilorsale, înlăturând aplicarea acestui principiu în cazurile în care statul străin desfăşoară activitatecomercială. Această imunitate funcţională poate fi întâlnită şi sub denumirea de imunitate limitatăsau imunitate a statului comerciant. în privinţa imunităţii funcţionale se impune deosebirea dintrecele două categorii de acte pe care le poate săvârşi statul : a) acte ju re imperii, adică actelefăcute în virtutea puterii sale suverane; b) acte ju re gestionis, adică actele cu caracter economic,cum ar fi actele comerciale, în care statul apare ca o persoană particulară, ca un comerciant.Astfel, potrivi teoriei imunităţii funcţionale, statul are imunitate când acţionează ju re imperii, iarpentru actele ju re gestionis nu o are. Referitor la teoria imunităţii funcţionale, este necesar demenţionat că în anul 1972 a fost încheiată Convenţia Europeană asupra imunităţii statului(Austria, Belgia, Cipru, R:F:G, Luxemburg, Olanda, Elveţia, Anglia), reglementările cuprinse înaceasta dând expresie imunităţii funcţionale a statului străin



CAPITOLUL II

PROCEDURA DE J UDECATĂ ÎN PROCESELEDE DREPT INTERNATIONAL PRIVAT9

Secţiunea l-a

LEGEA APLICABILĂ PROCEDURII DE JUDECATĂ

1. NOŢIUNEA LEGII PROCESUALE A FORULUI (LEX PROCESSUALIS FORI)

în cazul în care instanţa de judecată din R.Moldova este sesizatăcu un litigiu de drept internaţional privat, prima problemă constă îndeterminarea propriei competenţe, iar dacă potrivit normelor decompetenţă jurisdicţională se va constata că aceasta are competenţade a soluţionai litigiul, următoarea problemă este de a cunoaşte care

lege procedurală va guverna procesul de drept internaţional privat -legea procedurală proprie sau legea procedurală străină.

Potrivit art.458 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în proceseleprivind raporturile de drept internaţional privat instanţele judecătoreştidin R.Moldova aplică legea procedurală proprie, dacă nu s-a dispusaltfel în mod expres.

Astfel, procesul de drept internaţional privat este guvernat de legeafrului (lex processualis fori). Normele de drept procesual aplicabile sunt

cele stabilite în ţara unde se judecă litigiul, chiar dacă una din părţieste străină470.Astfel, procesul de drept internaţional privat, este guvernat de

legea forului (lex processualis fon). Normele de drept procesualaplicabile sunt cele stabilite în ţara unde se judecă litigiul, chiar dacăuna din părţi este străină471.

în acest context, trebuie menţionat că dacă instanţele judecătoreştidin R.Moldova aplică legea procedurală proprie, acest lucru nu

înseamnă că legea forului reglementează şi fondul raportului juridic cu

471 A se vedea Ion P.Filipescu, Andrei I.F ilipescu, op.cit., p.436; Henri Batiffol, Paul Lagarde,Droit International P rive, Tome II, Librairie Generale de Droit et de J urisprudence, Paris, 1993,p.397



element de extraneitate. în situaţia în care instanţa din R.Moldovaconstată că este competentă în soluţionarea litigiului de dreptinternaţional privat, acesta va aplica legea R.Moldova doar în privinţaaspectelor procedurale, nu şi în privinţa soluţionării fondului litigiului.

Privitor la soluţionarea litigiului pe fond, sunt aplicabile normeleconflictuale care vor desemna sistemul de drept aplicabil (legeamaterială proprie sau străină).

Distincţia dintre normele juridice care ţin de procedură şi cele care ţinde dreptul material (fond) nu este aceeaşi în toate sistemele de drept. Deexemplu, prescripţia extinctivă constituie în unele sisteme de drept472,inclusiv în cel al R.Moldova, o problemă de fond, iar în alte sisteme dedrept473aceasta este o problemă de procedură. Referitor la acest aspectse impune precizarea că legea forului ar trebui să stabilească dacă o

anumită problemă este de drept procedural sau de drept material. în general, lex processualis fori, se aplică actelor de procedură, cumar fi potrivit Codului de procedură civilă: citarea părţilor (art, 100-109),termenele de procedură (art. 110-116), aspectele procedurale privind probele şi probaţiunea (art. 117-160), modul de pregătire a pricinii (art.183-191), dezbaterea litigiului (art. 192-237), deliberarea, pronunţarea şiconţinutul hotărârii (art.238-259), precum şi căile de atac (art.357-445).

Principiul lex processualis fori este consacrat şi în unele convenţiiinternaţionale. De exemplu, Convenţia de la Haga (1954) privind

procedura civilă474, prevede în art. 14 că autoritatea judiciară careprocedează la executarea unei comisii rogatorii va aplica legea ţăriisale, în ceea ce priveşte formele de îndeplinit.

Aplicarea principiului lex processualis fori se justifică peurmătoarele considerente:

•procedura de judecată este o activitate exercitată de instanţele judecătoreşti în numele statului, care stabileşte norme juridice aplicabile;

• instanţele judecătoreşti trebuie să apere în activitatea lor valorilepe care statul din care face parte le consideră esenţiale;

•normele procedurale formează o instituţie care trebuie să răspundăinteresului general conceput de stat;• actele de procedură sunt localizate pe teritoriul statului căruia

aparţine instanţa de judecată;• considerente de utilitate practică, constând în evitarea unor

dificultăţi inerente aplicării dreptului procesual străin.

472 Franţa, Italia, România, etc

473SUA, Anglia, Australia, etc474R.Moldova a aderat la aceasta prin Hotărârea Parlamentului nr.1136-XII din 4.08.1992



2. PARTICULARITĂTILE APLICĂRII LEGII FORULUI j

în general, legea procesuală se aplică actelor de procedură, însă

există anumite particularităţi privind aplicarea legii forului, acestea fiindurmătoarele:• Citarea persoanelor aflate în străinătate

în acest sens, art.104 alin.(2) din Codul de procedură civilă distingedouă situaţii:a) în situaţia când domiciliul sau reşedinţa persoanelor aflate în

străinătate sunt cunoscute, citaţia va fi expediată prin scrisoarerecomandată cu aviz de primire, cu excepţia cazurilor în care tratatele

internaţionale la care R.Moldova este parte sau prin legea specială nueste prevăzută o altă procedură de citare.b) în situaţia în care domiciliul sau reşedinţa persoanelor aflate în

străinătate nu sunt cunoscute, citarea se va face conform dispoziţiilorart.108 prin citare publică.

în ambele situaţii, dacă persoanele aflate în străinătate aumandatar cunoscut în R.Moldova, acesta de asemenea va fi citat.

Reclamantul care locuieşte în străinătate este în drept să indiceadresa din R.Moldova unde urmează a fi citat în legătură cu procesul,

în cazul când pârâtul locuieşte în străinătate, acesta va fi informat căare dreptul să-şi indice adresa din R.Moldova unde urmează să sefacă comunicarea, iar dacă pârâtul nu se va conforma acesteiprevederi, comunicarea se va face prin scrisoare recomandată, înrecipisa scrisorii indicându-se actele expediate.• Comisiile rogatorii internaţionale

în practică pot apărea unele situaţii care presupun efectuarea unoracte de procedură în străinătate, cum ar fi audierea martorilor,

obţinerea unor copii sau extrase de pe documente, expertize, etc.Efectuarea acestor acte se face prin intermediul comisiilor rogatorii475.

Astfel, prin comisie rogatorie se înţelege delegaţia pe care unorgan de jurisdicţie sesizat cu soluţionarea unui litigiu, numită instanţăsolicitantă sau rogantă, o conferă unui organ de judecată din altălocalitate, numită instanţă solicitată sau rogată, să efectueze anumiteacte de procedură476.

în cazul când instanţa solicitantă şi cea solicitată se află în ţări

diferite, comisia rogatorie este internaţională477.

475 De la cuvintele latine committere - a da o însărcinare, şi rogare - a ruga476 în acest sens, a se vedea art. 125-126 din Codul de procedură civilă477 Privitor la situaţia la care ne referim, trebuie avute în vedere comisiile rogatorii internaţionalecivile, deoarece cele penale sunt supuse unui regim juridic special



Potrivit art.465 din Codul de procedură civilă, instanţele judecătoreşti din R.Moldova execută delegaţiile care le-au fost date de cătreinstanţele judecătoreşti străine cu privire la efectuarea unor acte deprocedură (înmânarea de citaţii şi de alte acte, obţinerea de explicaţii

ale părţilor, de depoziţii ale martorilor, raporturi de expertiză, cercetarea la faţa locului, luarea măsurilor de asigurare a acţiunii, etc.).

Delegaţia instanţelor judecătoreşti străine cu privire la efectuareaunor acte de procedură nu va putea fi executată în cazurile când:

- atinge suveranitatea sau ameninţă securitatea R.Moldova;- nu este de competenţa instanţei judecătoreşti.

Delegaţia instanţei judecătoreşti străine se execută în modul stabilitde legislaţia R.Moldova, dacă tratatul internaţional la care este parte nuprevede altfel.

Totodată, instanţele judecătoreşti din R.Moldova pot da delegaţiiinstanţelor judecătoreşti străine în vederea efectuării unor acte deprocedură. Modul de stabilire a relaţiilor dintre instanţele judecătoreştidin R.Moldova şi cele din străinătate se determină de legislaţiaR.Moldova sau de tratatul internaţional la care aceasta este parte.

Secţiunea a ll-a

DOMENIUL DE APL ICARE A LEGII FORULUI

1. ACŢIUNEA ÎN J USTITIE SAU ARBITRALĂ

Acţiunea civilă trebuie privită ca un drept, în sens material şiprocesual.

Dreptul la acţiune în sens material exprimă posibilitatea pe care oare reclamantul de a obţine recunoaşterea sau realizarea dreptului său

contestat, prin constrângerea judiciară a pârâtului.Dreptul la acţiune în sens procesual desemnează numaiposibilitatea persoanei de a se adresa în vederea apărării unui drept

încălcat, fără ca aceasta să implice în mod necesar şi protecţia juridicăa acelui drept, deci posibilitatea titularului dreptului subiectiv de asesiza instanţa de judecată pentru a hotărî asupra cererii sale,indiferent dacă această cerere este sau nu justificată în drept478.

478în acest sens, art.7 din Codul de procedură civilă prevede că orice persoană fizică sau juridicăare dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor de judecată competente împotriva actelorcare lezează drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale acestora



Condiţiile de existenţă a dreptului la acţiune sau elementele acţiuniisunt: părţile, obiectul acţiunii şi cauza acţiunii.

Condiţiile de exerciţiu ale acţiunii sunt: capacitatea procesuală de

folosinţă, capacitatea procesuală de exerciţiu, calitatea procesuală,dreptul şi interesul.Din punct de vedere al dreptului internaţional privat, acţiunea în

justiţie sau arbitrală nu poate fi integrată în totalitate în categoriafondului sau a formei, având în vedere că diferite aspecte ale acţiuniipot primi una din aceste calificări. în ceea ce priveşte caracterizarea şiclasificarea cererilor introductive în instanţă, menţionăm că acesteainfluenţează competenţa jurisdicţională sau modul de desfăşurare aprocesului civil. Astfel, caracterizarea şi clasificarea acestor cereri se

fac în conformitate cu legea forului.

2. CAPACITATEA PROCESUALĂ A PĂRŢILORi

Capacitatea procesuală de folosinţă (legitimatio ad processum)

este aptitudinea de a fi parte în proces, de a dobândi drepturi şi de a-şiasuma obligaţii pe plan procesual. în acest sens, art.57 din Codul de

procedură civilă prevede că capacitatea de a avea drepturi şi obligaţiicivile este recunoscută în măsură egală tuturor persoanelor fizice şi juridice care se bucură, conform legii, de dreptul de a se adresa în judecată pentru apărarea drepturilor, lebertăţilor şi intereselor legitime.

Capacitatea procesuală de exerciţiu (jus standi) este aptitudineaunei persoane de a valorifica personal sau prin reprezentant dreptulsubiectiv în justiţie, exercitând personal drepturile procesuale. în acestsens este art.58 din Codul de procedură civilă.

Capacitatea procesuală, sub ambele aspecte, ţine de statutul

personal al subiectului de drept, deoarece constituie o însuşire propriereclamantului sau pârâtului şi deci este supusă legii personale (lex

personalis). în consecinţă, capacitatea procesuală a persoanei fizice şicea a persoanelor juridice este supusă legii naţionale.

Menţionăm, că Codul de procedură civilă conţine două regelemen-tări privitor la capacitatea procesuală - una cu referire la persoanelefizice, iar alta la persoanele juridice.

Astfel, potrivit art.455 alin.(1), capacitatea procesuală de folosinţă

şi capacitatea procesuală de exerciţiu a persoanelor fizice străine şi aapatrizilor în proces este guvernată de legea naţională a acestora479,

479 Referitor la textul utilizat de legiuitorul R.Moldova în conţinutul art.455 alin.(1) şi (3),considerăm că formularea potrivită şi corectă ar trebui să fie următoarea: „Capacitatea



precizându-se că legea naţională a persoanei fizice străine esteconsiderată legea statului a cărui cetăţenie o deţine, iar în cazurile încare persoana fizică concomitent cu cetăţenia R.Moldova deţine şi oaltă cetăţenie, legea naţională a acesteia este legea R.Moldova.

Privitor la situaţiile când persoana fizică deţine cetăţenia mai multorstate, legea naţională va fi considerată legea statului în care aceastaare domiciliul, iar dacă persoana fizică străină are domiciliul înR.Moldova (în situaţia când aceasta are mai multe cetăţenii), legeanaţională va fi considerată legea R.Moldova - art.155 alin.(2).

Conform alin.(4) al aceluiaşi articol, în cazurile când persoanafizică nu beneficiază de capacitate de exerciţiu potrivit legii salenaţionale, aceasta poate fi declarată cu capacitate de exerciţiu, dacădispune de această capacitate în conformitate cu legislaţia R.Moldova.

în ceea ce priveşte capacitatea procesuală de folosinţă apersoanelor juridice străine, art.456 din Codul de procedură civilă facedistincţie între persoanele juridice care ţin de sistemul juridic al unuistat şi persoanele juridice care se încadrează în ordinea juridicăinternaţională.

Astfel, potrivit alin.(1), capacitatea de folosinţă a persoanei juridicestrăine este guvernată de legea naţională a acesteia, precizându-se călegea naţională a persoanei juridice este legea ţării în care aceasta a

fost constituită. în situaţia când persoana juridică străină nubeneficiază de capacitate procesuală de folosinţă potrivit legii salenaţionale, aceasta poate fi declarată cu capacitate de folosinţă peteritoriul R.Moldova în conformitate cu legislaţia acesteia (alin.2).

Reglementările cuprinse în aceste două alineate, se referă lapersoanele juridice care ţin de sistemul juridic al unui stat.

Potrivit alin.(3), capacitatea procesuală de folosinţă a uneiorganizaţii internaţionale se determină în baza contractului internaţional în conformitate cu care aceasta este constituită, a actelor de

constituire sau în baza acordului cu autorităţile competente aleR.Moldova.Această reglementare, se referă la persoanele juridice care se

încadrează în ordinea de drept internaţională.

procesuală de folosinţă şi capacitatea procesuală de exerciţiu a persoanelor fizice străine esteguvernată de legea naţională a acestora, iar capacitatea procesuală de folosinţă şi capacitateaprocesuală de exerciţiu a apatrizilor este guvernată de legea domiciliului acestora". Această

precizare se impune prin faptul că legea naţională în privinţa apatrizilor nici nu există, având învedere că aceştea nu su cetăţenie şi legea naţională nu poate fi determinată. Statutul personaleste cârmuit de legea personală (/ex personalis) care poate fi legea naţională (/ex patriae) saulegea domiciliului (/ex domicilii).



Spre deosebire de capacitatea procesuală sub cele două forme,aptitudinea părţii litigante de a formula susţineri şi apărări, precum şi de apune concluzii în instanţă (Jus postulandî) interesează modul de funcţionare a jurisdicţiei, nu statutul personal, şi deci este supusă legii forului.

3. CALITATEA PROCESUALĂ

Calitatea procesuală (legitimatio ad causam) este o condiţie debază ce trebuie îndeplinită pentru ca o persoană să poată fi parte înproces.

Deosebirea dintre capacitatea procesuală şi calitatea procesuală

constă în faptul că, în timp ce capacitatea procesuală se determină îngeneral sau pentru o anumită categorie de persoane, în conformitatecu normele de drept comun, calitatea procesuală se referă la posibilitatea unei persoane de a lua parte în proces în calitate de reclamantsau pârât, determinându-se prin îndeplinirea unor condiţii particulare,părţile având obligaţia să-şi legitimeze dreptul lor de a sta îninstanţă480.

Calitatea procesuală activă şi pasivă aparţine titularilor de drepturi

subiective, care formează obiectul acţiunii, având în acest fel o naturăpredominantă de fond. în consecinţă, calitatea procesuală este supusălegii care reglementează fondul raportului juridic (lex causae).

în acest sens, art.458 alin.(2) din Codul de procedură civilăstabileşte că obiectul şi temeiul acţiunii civile în procesele cu elementde extraneitate sunt guvernate de legea care reglementează fondulraportului juridic litigios şi tot potrivit aceleiaşi legi se determină şicalitatea procesuală a părţilor.

4. DREPTUL SUBIECTIV

Dreptul subiectiv este ocrotit prin acţiunea în justiţie ori arbitrală şieste supus lui lex causae, care îi stabileşte regimul juridic481.

Prescripţia dreptului la acţiune este, de asemenea, supusă legiicare reglementează dreptul subiectiv, adică lui lex causae. în acestsens, art.1624 din Codul civil stabileşte că prescripţia extinctivă a drep

tului la acţiune este guvernată de legea aplicabilă dreptului subiectiv.

480A se vedea art.59 din Codul de procedură civilă481in unele legislaţii, cum ar fi cea a Angliei sai Italiei, dreptul la acţiune este supusă legii forului



Prin obiectul acţiunii se înţelege ceea ce se cere prin acţiune, adicăpretenţia concretă a reclamantului (de exemplu, rezilierea contractuluisau repararea prejudiciului cauzat).

Cauza acţiunii (causae petendî) constă în temeiul juridic al acţiunii(de exemplu, într-o acţiune în revendicare, cauza este titlul de proprietate a reclamantului). Cauza acţiunii (causae petendî) nu trebuie confundată cu cauza raportului juridic sau a obligaţiei puse în discuţie(causae debendi).

Obiectul şi cauza sunt elemente obiective ale acţiunii, iar părţileformează elementul subiectiv. Având în vedere că obiectul şi cauza

sunt elemente de fond, acestea sunt supuse legii fondului raportului juridic, afică lui lex causae.

în acest sens, art.458 alin.(2) din Codul de procedură civilăprevede că obiectul şi temeiul acţiunii civile în procesele cu element deextraneitate sunt determinate de legea care reglementează fondulraportului juridic litigios.

6. REGIMUL PROBELOR

Prin probă se înţelege mijlocul legal folosit pentru dovedirea unuifapt. Tot proba desemnează şi faptul probator, adică faptul materialcare, odată dovedit printr-un mijloc de probă, se foloseşte pentru astabili un alt fapt relevant în raportul litigios.

în activitatea judiciară, probele prezintă o importanţă majoră. Acesteapermit stabilirea dreptului subiectiv aflat în dispută şi formarea convingerii

judecătorului asupra circumstanţelor litigiului ce urmează a fi soluţionat. în procesele de drept internaţional privat regimul probelor este

supus unor legi diferite.• Mijloacele de probă

Privitor la mijloacele de probă, se impune precizarea că acestea nusunt supuse unei singure legi. în această privinţă art.458 alin.(3-4) dinCodul de procedură civilă face distincţie între proba unui act juridic şiproba unui fapt juridic.

Astfel:- Mijloacele de probă pentru dovedirea unui act juridic şi puterea

doveditoare a înscrisului care îl constată sunt cele prevăzute de legealocului unde a fost încheiat actul juridic (locus regit actum) sau delegea aleasă de părţi (lex voluntatis) dacă acestea au dreptul să o



aleagă (alin.3), iar dovada stării civile şi puterea doveditoare a actelorde stare civilă sunt reglementate de legea locului unde s-a încheiat

înscrisul invocat (alin.5).

- Proba faptelor se face potrivit legii locului unde s-au produs(lex loci delicti commissi). Cu toate acestea, potrivit alin.(4) esteposibilă şi aplicarea legii R.Moldova, dacă aceasta admite şi altemijloace probatoare decât cele prevăzute la alin.(3).• Calificarea probelor

Sub aspectul dreptului internaţional privat, există două calificări aleprobelor:

- Calificarea este legată de dreptul subiectiv litigios, urmând săateste acest drept, adică această calificare ţine de probarea existenţei

sau a lipsei dreptului subiectiv lezat482. Potrivit acestei calificări,probele sunt supuse legii fondului (lex causae). Această calificare estefolosită în sistemele de drept continental, inclusiv în dreptul R.Moldova.

- Calificarea este legată de convingerea intimă a judecătorului careţine de procedura de judecată şi este supusă legii forului (lex fori).

Această calificare este cunoscută sistemelor de drept common law.• Sarcina probei

Sarcina probei presupune repartizarea acesteia între reclamant şipârât. Această repartizare, adică sarcina probei, se face potrivit legiifondului (lex causae). Referitor la acest aspect, trebuie menţionat că înacest domeniu conflictele de legi nu sunt frecvente, deoarece principiulqui dicit incumbit ptobatio (celui ce afirmă i se incumbă şi proba) are orecunoaştere generală.• Aprecierea si administrarea probelor

Având în vedere că aprecierea probelor ţine de formareaconvingerii intime a judecătorului, aceasta este reglementată de legeaforului (lex fori).

Potrivit art.458 alin.(6) don Codul de procedură civilă.Administrarea probelor se face în conformitate cu legea R.Moldova,adică după legea forului.

7. PROCEDURA DE J UDECATĂ Şl CĂILE DE ATAC ÎMPOTRIVA HOTĂRÂRILOR J UDECĂTOREŞTI

Ulterior determinării competenţei în dreptul internaţional privat,trebuie detrminate care dintre instanţele unei ţări este competentă în

482 în acest sens, există adagiul da mihi factum, dabo tibi jus, adică dă-mi faptele şi-ţi voi dadreptul



soluţionarea cauzei. Această competenţă este determinată potrivit legiiforului, procedura de judecată şi căile de atac, de asemenea fiindsupuse legii forului, în sensul art.458 alin.(1) din Codul de procedurăcivilă.

8. EXECUTAREA SILITĂ

Executarea silită este supusă legii locului unde se executăhotărârea judecătorească. Astfel, art.468 din Codul de procedură civilăstabileşte că hotărârea judecătorească străină care nu a fost executatăbenevol poate fi pusă în executare pe teritoriul R.Moldova, la cerereacreditorului, în temeiul încuviinţării date de instanţa judecătorească în acărei circumscripţie urmează să se efectueze executarea, iar în cazul

în care debitorul nu are domiciliu sau sediu în R.Moldova ori cânddomiciliul nu este cunoscut, hotărârea se pune în executare la locul deaflare a bunurilor acestuia.

9. SUPRALEGALIZAREA ACTELOR OFICIALE

Formalitatea supralegalizării actelor oficiale publice utilizată înprocesele de drept internaţional privat este reglementată de art.466 dinCodul de procedură civilă.

Astfel, actele oficiale eliberate, redactate sau legalizate înconformitate cu legislaţia străină şi în forma stabilită de organelecompetente străine în privinţa persoanelor fizice şi juridice dinR.Moldova şi a celor străine pot fi prezentate în faţa instanţelor

judecătoreşti din R.Moldova numai dacă sunt supralegalizate pe caleadministrativă ierarhică şi, ulterior, de misiunile diplomatice sau de

oficiile consulare ale R.Moldova.Supralegalizarea pe cale administrativă este supusă proceduriistabilite de statul de origine a actului, urmată de supralegalizareaefectuată de misiunea diplomatică sau de oficiul consular al statului deorigine în R.Moldova şi, ulterior, în ambele situaţii, de MinisterulAfacerilor Externe al R.Moldova.

în ceea ce priveşte supralegalizarea actelor încheiate saulegalizate de instanţele judecătoreşti ale R.Moldova, aceasta se facedin partea autorităţilor R.Moldova de Ministerul J ustiţiei.



Actele oficiale eliberate pe teritoriul unui stat participant la tratatulinternaţional la care R.Moldova este parte sunt recunoscute fără fărăsupralegalizare în instanţele judecătoreşti din R.Moldova.

Datorită aderării R.Moldova la Convenţia cu privire la suprimarea

cerinţei supralegalizării actelor oficiale (Haga, 1961 )483, această cerinţăa fost eleiminată.

Convenţia se aplică actelor oficiale care au fost întocmite peteritoriul unui stat contractant şi care urmează să fie prezentate peteritoriul unui alt stat contractant.

Astfel, potrivit art. 1 al Convenţiei, sunt considerate acte oficiale:a) documentele care emană de la o autoritate sau de la un funcţionar

al unei jurisdicţii a statului, inclusiv cele care emană de la ministerulpublic, de la un grefier sau de la un executor judecătoresc;

b) documentele administarative;c) actele notariale;d) declaraţiile oficiale cum ar fi: cele privind menţiuni de înregistrare,

viza de investire cu data certă şi legalizări de semnături, depuse pe unact sub semnătură privată.

Totuşi, această Convenţie nu se aplică:a) documentelor întocmite de agenţi diplomatici sau consulari;b) documentelor administrative care au legătură directă cu o

operaţiune comercială sau vamală.

Convenţia menţionată, totuşi, autorizează statele contractante săceară persoanelor în cauză, ca actele oficiale pe care acestea leutilizează pe teritoriul altui stat contractant să poarte apostila484autorităţii statale special desemnate cu o astfel de atribuţiune, ca unicăformalitate legală aptă să ateste veracitatea semnăturii, calitatea încare a acţionat semnatarul actului, sau după caz, identitatea sigiliuluisau a ştampilei de pe un astfel de act.

Potrivit art.2 din Legea nr.42 din 2.03.2006 pentru aderarea laConvenţia cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor

oficiale, autorităţile R.Moldova competente să aplice apostila sunt:- Ministerul J ustiţiei pentru aplicarea apostilei pe actele oficiale

specificate la art. 1 din Convenţie, cu excepţia celor specificate lasubalineatul 2 din art.2 al legii;

483Legea nr.42-XVI din 2.03.2006 pentru aderarea la Convenţia cu privire la suprimarea acerinţeisupralegalizării actelor oficiale484Apostila este ştampila aplicată de autorităţile competente ale unui stat semnatar al Convenţiei

de la Haga (5.10.1961) pe actele oficiale întocmite în ţara respectivă şi care urmează să fieprezentate pe teritoriul unui stat semnatar al convenţiei. Scopul aplicării apostilei este prevenireautilizării unor acte false în vederea producerii de efecte juridice



- Ministerul Afacerilio Externe şi Integrării Europene în aplicareaapostilei pe actele oficiale specificate la art. 1 alin.(2) lit.b) dinConvenţie - pentru documentele administrative ale autorităţilor

administraţiei publice centrale, emise în interes propriu.Prin această Convenţie sunt reduse formalităţile supralegalizării lasimpla eliberare a unei apostile de către autorităţile statului de origine aactului, aceasta fiind datată, numerotată şi înregistrată, iar verificarea

înregistrării se poate face printr-o simplă cerere a unei informaţii pelângă autoritatea care a eliberat apostila485.

485 A se vedea Viloleta Cojocam, Recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti străine în materie civilă în Republica Moldova, CEP USM, Chişinău, 2007, p.176



CAPITOLUL IIIEFECTELE HOTĂRÂRILOR J UDECĂTOREŞTI

STRĂINE

Secţiunea l-a

CONSIDERAŢII GENERALE

Hotărârile judecătoreşti definitive produc următoarele efecte:

• Puterea doveditoare a actului autentic. însemnând că hotărârea judecătorească este un act autentic care excluse existenţa altoraprivitor la soluţia pronunţată de instanţă.• Autoritatea de lucru judecat, constând în faptul că dezinvesteşte

instanţa de proces, adică instanţa care a soluţionat un litigiu pe fond numai poate soluţiona alt litigiu între aceleaşi părţi cu acelaşi obiect.• Forţa executorie, însemnând obligativitatea executării hotărârii

judecătoreşti, prin ordinul dat organelor de executare silită.Hotărârile judecătoreşti pronunţate în cadrul unui stat sunt necon

diţionate, intrând în vigoare de la adata rămânerii definitive a acestora. în ceea ce priveşte hotărârea judecătorească străină, aceasta nupoate avea efecte juridice în aceleaşi condiţii ca şi hotărârea instanţeiproprii. Astfel, hotărârea judecătorească străină nu poate avea putereadoveditoare a unui act autentic, dacă nu a fost recunoscută de cătreinstanţa de judecată a statului în care se invocă. Totodată, hotărâreastrăină nu poate avea de plin drept forţa executorie şi autoritate delucru judecat, deoarece se opune suveranitatea statului pe teritoriulcăruia este invocată această hotărâre.

într-o atare situaţie, forţa de constrângere devine inaplicabilă,deoarece aceasta se aplică numai pe teritoriul statului care o exercită,iar organele de executare ale unui stat nu se supun ordinuluiinstanţelor altui stat, avându-se în vedere principiul suveranităţii şiegalităţii statelor. Hotărârea judecătorească străină poate dobândi forţăexecutorie, la fel ca şi hotărârea instanţei proprii, doar în urma obţineriiexequtur-\j\u'\.

Hotărârea judecătorească străină produce efecte în altă ţară doar în condiţiile prevăzute de legea statului în care este invocată. De

regulă, aceste condiţii constau în recunoaşterea hotărârii judecătoreştistrăine sau obţinerea exequatur -ului pentru hotărârea respectivă.



Secţiunea a ll-a

RECUNOAŞTEREA HOTĂRÂRILOR JUDECĂTOREŞTISTRĂINE

1. NOŢIUNEA DE RECUNOAŞTERE

în materia dreptului internaţional privat prin recunoaştereahotărârilor judecătoreşti străine se înţelege faptul că acesteabeneficiază de autoritate de lucru judecat în ţara unde sunt invocate, înaceleaşi condiţii ca şi hotărârea judecătorească proprie.

Astfel, pentru ca o hotărâre pronunţata de o instanţă judecăto

rească străină să poată produce efectele pe care le urmăresc ceiinteresaţi este necesar ca, mai întâi, aceasta să fie recunoscută deautorităţile competente ale statului solicitat486.

Potrivit art.467 alin.(2) din Codul de procedură civilă, prin hotărâre judecătorească străină se înţelege o hotărâre pronunţată în pricinacivilă de o instanţă de drept comun sau de o instanţă specializată peteritoriul unui alt stat.

în dreptul R.Moldova, reglementările în această materie deosebescdouă moduri de recunoaştere a hotărârilor judecătoreşti străine:

recunoaşterea de plin drept şi recunoaşterea judiciară487

2. RECUNOAŞTEREA DE PLIN DREPT

în conformitate cu dispoziţiile art.467 alin.(1) din Codul deprocedură civila, hotărârile judecătoreşti străine, inclusiv tranzacţiile,sunt recunoscute şi se execută de plin drept în R.Moldova fie dacă

astfel se prevede în tratatul internaţional la care R.Moldova este parte,fie pe principiul reciprocităţii în ceea ce priveşte efectele hotărârilor judecătoreşti străine.

Totodată, art.474 prevede că în R.Moldova se recunoscurmătoarele hotărâri ale instanţelor judecătoreşti străine care, învirtutea caracterului lor, nu cer procedură ulterioară:

486Eficienţa schimburilor de bunuri materiale şi spirituale între ţări sau persoane din state diferite n-ar putea fi asigurată fără existenţa virtualităţii sancţiunii juridice, a cărei expresie este dată dehotărârile pronunţate într-un alt stat decât acela în care ele sunt puse ulterior în valoare. A se

vedea Savelly Zilberstein, op.cit., p.106487 Referitor la această problematică, a se vedea Manualul judecătorului pentru cauze civile,M.Buruiană, D.Visternicean, Procedura de recunoaştere şi executare a hotărârilor judiciare şiarbitrale străine, Ediţia a ll-a, Tipografia Centrală, Chişinău, 2013, p.255-300



a) hotărârile referitoare la statutul civil al cetăţeanului statului acărui instanţă de judecată a pronunţat hotărârea sau dacă, fiindpronunţată într-un stat terţ, a fost recunoscută mai întâi în statul de

cetăţenie a fiecărei părţi;b) hotărârile privitoare la desfacerea, anularea sau declarareanulităţii căsătoriei, precum şi în alte litigii dintre soţi, cu excepţia celorcu privire la imobile din străinătate, între un cetăţean al R.Moldova şiun cetăţean străin, dacă la data desfacerii căsătoriei cel puţin unuldintre soţi era domiciliat în străinătate;c) hotărârile privind desfacerea, anularea sau declararea nulităţii

căsătoriei între cetăţeni ai R.Moldova, dacă la data desfaceriicăsătoriei ambii soţi erau domiciliaţi în străinătate;

d) alte cazuri prevăzute de legea R.Moldova.

3. RECUNOAŞTEREA J UDECĂTOREASCĂ

Pornind de la reglementările cuprinse în art.467 alin.(1) şi înart.474 din Codul de procedură civilă, trebuie să presupunem căhotărârile judecătoreşti străine referitoare la alte procese decât celemenţionate, pot fi recunoscute în R.Moldova de către instanţacompetentă.

Instanţa competentă în soluţionarea cererii de recunoaştere ahotărârii judecătoreşti străine în R.Moldova este instanţa judecătorească în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau sediul cel care arefuzat recunoaşterea (în sensul art.468 din Codul de procedură civilă).

Cererea de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine se întocmeşte potrivit cerinţelor stabilite de legea R.Moldova.

Astfel, potrivit art.469 alin.(1), cererea trebuie să cuprindă numele

sau denumirea creditorului, precum şi al reprezentantului dacă cerereaa fost depusă de acesta, domiciliul (reşedinţa) ori sediul; numele saudenumirea debitorului, domiciliul (reşedinţa) ori sediul; solicitarea

încuviinţării silite a hotărârii, termenul de la care se cere executareahotărârii.

Pentru soluţionarea justă şi rapidă a pricinii, în cuprinsul cererii se vaindica numerele de telefon, faxul, poşta electronică, alte date (alin.2).

De asemenea, la cerere se anexează actele stabilite de tratatulinternaţional la care R.Moldova este parte, iar în cazul când acestea nu

sunt stabilite, se vor anexa următoarele acte:a) copia de pe hotărârea judecătorească străină, încuviinţarea

căreiea se cere, legalizată de emitent în modul stabilit;



b) actul oficial care confirmă rămânerea definitivă a hotărâriiludecătoreşti străine, conform legii statului în care s-a emis, dacă acestlapt nu rezultă din hotărâre;c) actul care confirmă că partea împotriva cărea s-a emis hotărârea,

deşi a fost înştiinţată legal, nu a participat la proces;d) actul care confirmă executarea anterioară a hotărârii pe teritoriul

statului respectiv.Actele stabilite la lit.a), b) şi c) vor fi însoţite de traduceri autorizate şi

supralegalizate, în condiţiile art.466, iar în cazul în care părţile sunt deacord cu depunerea de copii certificate, supralegalizarea nu se cere.

Potrivit art.470 cererea de recunoaştere a hotărârii judecătoreştistrăine se examinează în şedinţă de judecată, cu înştiinţarea legală adebitorului despre locul, data şi ora examinării, iar neprezentarea dinmotive neântemeiate a debitorului citat legal nu împiedică examinareacererii. Instanţa poate satisface cererea întemeiată a debitorului privindamânarea examinării cererii, înştiinţându-l.

în rezultatul examinării explicaţiilor debitorului şi a probelorprezentate, se va pronunţa o încheiere de încuviinţare a executăriisilite a hotărârii judecătoreşti străine sau de refuz al autorizăriiexecutării.

Copia de pe încheiere se expediază creditorului şi debitorului întermen de 3 zile de la data pronunţării. încheierea poate fi atacată îninstanţa ierarhic superioară în ordinea şi în temeiurile prevăzute deCodul de procedură civilă, aşa cum prevede art.471 alin.(2).

Această procedură de recunoaştere se referă la hotărârile judecătoreşti susceptibile de executare silită.

în conformitate cu art.472 din Codul de procedură civilă, hotărârea judecătorească străină care nu este susceptibilă de executare silită serecunoaşte fără procedură ulterioară dacă persoana interesată nu a

înaintat obiecţii împotriva recunoaşterii.Astfel, persoana interesată este în drept ca, în termen de o lună de

la primirea hotărârii judecătoreşti străine, să înainteze obiecţii împotrivarecunoaşterii acestei hotărâri în instanţa judecătorească de ladomiciliul sau sediul său.

Obiecţiile împotriva recunoaşterii hotărârii judecătoreşti străine seexaminează în şedinţă publică, cu înştiinţarea legală a acesteia privindlocul, data şi ora examinării, iar neprezentarea fără motive a persoaneiinteresate citate legal nu împiedică examinarea obiecţiilor. Instanţapoate satisface cererea întemeiată a persoanei interesate privindamânarea examinării obiecţiilor, cu înştiinţarea acesteia.

Ulterior examinării obiecţiilor formulate împotriva recunoaşteriihotărârii judecătoreşti străine, instanţa din R.Moldova va pronunţa o



încheiere. în termen de 5 zile de la data pronunţării, copia de pe încheierea judecătorească se expediază persoanei la a cărei cerere afost pronunţată hotărârea judecătorească străină sau reprezentantuluiacesteia, precum şi persoanei care a înaintat obiecţii împotrivarecunoaşterii hotărârii judecătoreşti străine. încheierea poate fi atacată

în instanţa ierarhic superioară în ordinea şi în temeiurile stabilite deCodul.de procedură civilă.

4. REFUZAREA RECUNOAŞTERII

în conformitate cu dispoziţia art.473 din Codul de procedură civilă,

refuzul de a recunoaşte hotărârea judecătorească străină care nu estesusceptibilă de executare silită se sdmite în cazurile stabilite de art.471alin.(1), care prevede în mod expres situaţiile în care recunoaştereahotărârii judecătoreşti străine poate fi refuzată, şi anume:a) hotărârea, conform legii statului pe al cărui teritoriu a fost

pronunţată, nu a devenit irevocabilă sau nu este executorie;b) partea împotriva căreia este pronunţată hotărârea a fost lipsită de

posibilitatea prezentării în proces, nefiind înştiinţată legal privind locul,data şi ora examinării pricinii;c) examinarea pricinii este de competenţa exclusivă a instanţelor

judecătoreşti din R.Moldova;d) există o hotărâre, chiar nedefinitivă, a instanţei judecătoreşti din

R.Moldova pronunţată în litigiul dintre aceleaşi părţi, cu privire laacelaşi obiect şi având aceleaşi temeiuri sau în procedura instanţei

judecătoreşti din R.Moldova se află în judecată o pricină în litigiul dintreaceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi având aceleaşi temeiuri ladata sesizării instanţei străine;

e) executarea hotărârii poate prejudicia suveranitatea, poateameninţa securitatea R.Moldova ori poate să contravină ordinii publice;f) a expirat termenul de prescripţie pentru prezentarea hotărârii spre

executare silită şi cererea creditorului de repunere în acest termen nua fost satisfăcută de instanţa de judecată din R.Moldova;g) hotărârea judecătorească străină este rezultatul unei fraude

comise în străinătate.



Secţiunea a lll-a

EXECUTAREA HOTĂRÂRILOR JUDECĂTOREŞTI STRĂINE

1. NOŢIUNEA DE EXEQUATUR

Exequatur -ui prezintă o procedură judiciară, în cadrul căreia, înurma controlului exercitat asupra hotărârii judecătoreşti străine deinsatanţele statului pe teritoriul căruia se cere executarea, hotărârea

judecătorească este declarată executorie488.Prin intermediul recunoaşterii, hotărârea judecătorească străină

beneficiază de puterea de lucru judecat, iar prin intermediul exequatur- ului aceasta dobândeşte atât forţa executorie, cât şi autoritatea de

lucru judecat.Hotărârea judecătorească străină dobândeşte, în general, forţa

executorie, la fel ca şi o hotărâre proprie a statului pe teritoriul căruiase cere executarea, numai în cazul obţinerii exequatur-u\u\.

Aşadar, exequatur -ul este un act de jurisdicţie al instanţei, pentruobţinerea căruia este necesară parcurgerea a două etape:1) recunoaşterea hotărârii judecătoreşti străine; 2) executarea hotărârii

străine

2. CONDIŢIILE EXEQUATUR-ULUI

Potrivit art.468 din Codul de procedură civilă, hotărârea judecătorească străină care nu a fost executată benevol poate fi pusă în executare pe teritoriul R.Moldova, la cererea creditorului, în temeiul încuviinţării date de instanţa judecătorească în a cărei circumscripţieurmează să se efectueze executarea, iar în cazul în care debitorul nuare domiciliu sau sediu în R.Moldova sau când domiciliul nu estecunoscut, hotărârea se pune în executare la locul de aflare a bunuriloracestuia.

Hotărârea judecătorească străină poate fi înaintată spre examinaresilită în R.Moldova în termen de 3 ani de la data rămânerii definitive aacesteia, potrivit legii statului în care a fost pronunţată, iar repunerea întermenul omis din motive întemeiate se poate face de către instanţadin R.Moldova în modul stabilit de art.116 din Codul de procedurăcivilă.

488A se vedea Ion P.Filipescu, Andrei I.F ilipescu, op.cit., p.451





CAPITOLUL IVARBITRAJ UL INTERNATIONAL

9

Secţiunea l-a

CONSIDERAŢII GENERALE

1. NOŢIUNEA Şl FELURILE ARBITRAJ ULUI

Soluţionarea litigiilor apărute între părţi, dacă acestea au convenitastfel, se realizează prin intermediul arbitrajului. în situaţia în carepărţile nu au ajuns la un acord în această privinţă, litigiul nu poate fisoluţionat pe calea arbitrajului.

Astfel, procedura de arbitraj este diferită de procedura judecătorească, având în vedere că aceasta din urmă se desfăşoară la cerereareclamantului, fără a fi necesar acordul pârâtului.

în ceea ce priveşte arbitrajul, acesta este o cale de soluţionare aunor litigii în baza acordului părţilor, excluzându-se competenţa

instanţelor judecătoreşti. Aşadar, arbitrajul are caracter convenţional,deoarece el nu este obligatoriu pentru părţile în litigiu (ca mod desoluţionare), ci facultativ.

Arbitrajul reprezintă o modalitate de soluţionare a litigiului, de cătreo persoană sau de către un organ stabilit prin acordul părţilor litigantesau prin acord internaţional, a cărui sentinţă este obligatorie pentruacele părţi489. Arbitrajul poate fi: a) arbitraj comercial internaţional, încazul privind un raport litigios de dreptul comerţului internaţional; b)arbitraj de drept internaţional privat, în cazul privind un raport de drept

internaţional privat490; c) arbitraj de drept intern, rezultând dintr-unraport fără element de extraneitate.

489 A se vedea Ion P.Filipescu, Andrei I.Filipescu, Drept Internaţional Privat, Editura Actami,Bucureşti, 2002, p.551490 Arbitrajul comercial internaţional şi arbitrajul de drept internaţional privat constituie un arbitrajinternaţional, în acest context, menţionăm că dreptul internaţional public cunoaşte variate mijloacepaşnice privind soluţionarea diferendelor dintre state, printre care este şi arbitrajul internaţional,care nu trebuie confundat cu arbitrajul din comerţul internaţional, având în vedere că în primul caz,părţi litigante sunt statele, pe când în cel de-al doilea caz părţile litigante sunt subiecte de dreptcivil. Aceste două feluri de arbitraj ridică probleme diferite, studiindu-se în discipline diferite. în

calitate de subiect de drept civil, statul poate face parte într-un raport cu element de extraneitate, însă această poziţie a statului nu trebuie confundată cu aceea în care statul participă la un raport



Eficacitatea arbitrajului se explică prin avantajele pe care leprezintă faţă de jurisdicţiile de drept comun. încrederea părţilor înarbitraj este determinată de specializarea şi imparţialitatea arbitrilor,

supleţea procedurii arbitrale şi celeritatea soluţionării litigiului491.Arbitrajul permite evitarea conflictelor de jurisdicţii şi conflictelor de legi,asigurând soluţionarea rapidă şi echitabilă a litigiilor între părţi.

2. FORMELE ARBITRAJ ULUI ÎN COMERŢUL INTERNATIONAL

j

Arbitrajul se prezintă în variate forme. Astfel, doctrina juridică, utilizând diverse criterii de ordonare a acestor forme a făcut următoareleclasificări:► în funcţie de competenta materială a arbitrajului

•arbitraje cu competenţă generală, din care fac parte arbitrajele cusferă generală de activitate jurisdicţională (Curtea de Arbitraj de pelângă Camera de Comerţ Internaţional de la Paris, Curtea se Arbitrajde la Londra, etc.).

•arbitraje cu competenţă specifică, din care fac parte arbitrajele specializate pe soluţionarea anumitor litigii, de regulă cele izvorâte din comerţulcu anumite mărfuri sau produs (Tribunalul de arbitraj al bursei de bumbacdi Bremen, profilat pe soluţionarea litigiilor din comerţul internaţional detextile sau London Com Trade Association - produse alimentare).► în funcţie de competenta teritorială

• arbitraje de tip bilateral care sunt create prin convenţiiinternaţionale bilaterale şi au competenţa să soluţioneze numai litigiileizvorâte din comerţ internaţional dintre subiectele de drept aparţinând

juridic de drept internaţional public. De exemplu, unele ţări pot încheia, în nume propriu, casubiecte de drept civil, dobândind calitate de parte contractantă, contracte de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică cu firme din alte ţări. Astfel, prin participarea directă a statului, avândcalitatea de subiect de drept civil, la raporturile de drept internaţional privat, poate apăreaproblema, de exemplu, în ce măsură s-ar putea folosi calea arbitrajului comercial internaţionalpentru soluţionarea unor eventuale litigii, care se deosebeşte de oricare din mijloacele paşnice derezolvare a diferendelor apărute între state. Convenţia de arbitraj în raporturile dintre un stat şi unsubiect de drept civil produce efectul că statul este implicit de acord să nu se prevaleze de imunitatea de jurisdicţie în litigiul respectiv, dacă nu s-a prevăzut altfel. în acest sens, Convenţia

europeană cu privire la imunitatea de jurisdicţie şi de executare a statului (Basel, 1972), prevede înart.12 că în arbitrajul dintre guverne şi subiecte de drept civil sau în cele privind materii comerciale,nu poate fi invocată umunitatea referitoare la validitatea sau interpretarea convenţiei arbitrale,procedura arbitrală şi respingerea hotărârii, afară numai dacă prin convenţia arbitrală nu s-aprevăzut altfel491 A se vedea loan Macovei, Drept International Privat, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2011,p.278



ordinii juridice naţionale a statelor părţi la aceste convenţii (Cameraarbitrală franco-germană pentru produsele solului, Camera americano-candiană de arbitraj comercial).

• arbitraje de tip regional constituite printr-o convenţie multilaterală

perfectată între statele dintr- anumită zonă geografică şi care suntcompetente să soluţioneze litigii apărute între subiectele de dreptaparţinând ordinii juridice naţionale din statele semnatare ale acesteiconvenţii (Comisia scandinavă de arbitraj pentru piei).

• arbitraje având vocaţie universală, a căror competenţă teritorialăse extinde la scară mondială, acestea fiind abilitate să soluţioneze litigiidin toate ţările lumii (Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de ComerţInternaţional de la Paris).► în funcţie de structura organizatorică

• arbitrajul ad hoc (ocazional), care are o durată efemeră şi esteorganizat în conformitate cu iniţiativa părţilor; asemenea instanţefuncţionează numai în vederea soluţionării unui litigiu bine determinatcu care au fost investite, existenţa lor încetând o dată cu pronunţareahotărârii sau cu expirarea termenului în care trebuie să decidă.

• arbitrajul instituţionalizat, având caracter permanent, a căruiexistenţă nu este dependentă de durata unui anumit litigiu concretdeterminat; acesta îşi exercită atribuţiile jurisdicţionale neântrerupt şicu caracter de continuitate ori de câte ori este sesizat (Curtea de

Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şiIndustrie a R.Moldova).► în funcţie de atribuţiile arbitrilor

• arbitraj de drept strict, care se distinge prin aceea că arbitriistatuează potrivit normelor de drept incidente în cazul în care ei suntobligaţi să le respecte; acest arbitraj constituie regula, fiind arbitrajul dedrept comun în materia raporturilor de comerţ internaţional (în cazul încare părţile nu fac nici o menţiune specială privind arbitrajul, acesta vafi considerat un arbitraj ad-hoc, iar puterile acordate arbitrilor sunt

acelea ale unui arbitraj de drept strict).•arbitraj de echitate, care se realizează după principiile de echitateşi nu potrivit normelor de drept, acesta este un arbitraj de facto, arbitriineavând obligaţia să aplice normele de drept material şi nici pe aceleade procedură.► în funcţie de aderentele pe care le are obiectul litigiului

• arbitraj naţional (intern), ce are ca obiect soluţionarea unui litigiuizvorât dintr-un contract lipsit de aderenţe internaţionale întrucât toateelementele susceptibile de a-i conferi asemenea aderenţe (precum,

locul încheierii, cel al executării obligaţiilor asumate de părţi, domiciliul,



reşedinţa, cetăţenia persoanei fizice, sediul sau naţionalitateapersoanei juridice) se află într-un singur stat.

• arbitraj internaţional, având ca obiect litigii izvorâte din contracte cu

aderenţe internaţionale, adică legături cu cel puţin două state diferite.

3. CONVENŢIA DE ARBITRAJi

Convenţia de arbitraj desemnează în mod generic acordul părţilorde a supune judeacarea litigiului cu element de extraneitate prinintermediul arbitrajului.

Convenţia de arbitraj se poate prezenta sub forma clauzeicompromisorii şi sub forma compromisului.

3.1. Clauza compromisorie

Clauza compromisorie poare fi definită ca un acord al părţilor unuicontract principal, exprimat printr-o prevedere cuprinsă în acel contractsau printr-un înscris separat, de a supune eventualele litigii în legăturăcu neexecutarea contractului respectiv, unui anumit arbitraj.

Clauza compromisorie îndeplineşte următoarele funcţii:• produce efecte obligatorii pentru părţi, în sensul că din momentulce a fost semnat contractul cuprinzând o asemenea clauză, ele suntobligate să respecte sentinţa pronunţată de către organul de jurisdicţiedesemnat;

• înlătură competenţa instanţelor judecătoreşti în soluţionarealitigiului;

• conferă arbitrilor puteri cu privire la soluţionarea litigiului dintrepărţile contractante;

• permite organizarea unei proceduri care să conducă, în condiţii deeficienţă optimă, la pronunţarea unei sentinţe susceptibile de executareforţată.

Clauza compromisorie are un caracter anterior oricărui contencios între părţile contractante. Prin aceasta clauza compromisorie sedeosebeşte de compromis, care este tot o convenţie de arbitraj, darcare se referă la litigiile deja existente între prărţi.

De regulă, clauza compromisorie are un caracter de act prepa-

ratoriu, deşi nimic nu se opune ca în cuprinsul său să se precizeze şinumele arbitrilor, ceea ce ar permite arbitrarea contenciosului de

îndată ce acesta ar apărea. în mod obişnuit clauza compromisorie seprevede în cuprinsul contractului la care se referă. însă, este posibil ca



părţile să o adauge contractului respectiv chiar ulterior perfectării lui,acestea având libertatea să-l completeze cu orice clauze doresc.Completarea sa ulterioară trebuie făcută până la apariţia litigiului,deoarece după acest moment orice clauză care ar interveni cu privire

la acesta, ar constitui un compromis, în măsura în care întruneştecondiţiile compromisului. Tot astfel, părţile sunt libere să renunţe laclauza compromisorie printr-o convenţie ulterioară intervenită între ele.

Fiind inclusă în contractul principal, clauza compromisorie, cel puţindin puct de vedere formal, se înfăţişează ca o stipulaţie contractuală. înrealitate ea este un veritabil contract distinct, având un obiect specificşi o fizionomie proprie. Prin acest contract părţile îşi asumă reciprocobligaţia ca în eventualitatea ivirii unui contencios între ele cu privire lacontractul principal se încheie un compromis cu privire la acest litigiu.

Legătura strânsă dintre contractul principal şi calauzacompromisorie conferă acesteia din urmă caracterul de convenţieaccesorie faţă de acel contract. Totodată, într-o analiză mai atentă anaturii clauzei compromisorii, permite concluzia că această clauză nueste totuşi un veritabil contract accesoriu, având în vedere că eapăstrează o semnificativă autonomie faţă de contractul principal.

Autonomia clauzei compromisorii se concretizează în următoareleaspecte:

- invaliditatea contractului principal nu antrenează invaliditatea

clauzei compromisorii, chiar în cazul în care contractul principal estelovit de nulitate, arbitrii sesizaţi îşi păstrează competenţa de a statua şi,

înainte de toate, de a se pronumţa asupra propriei lor competenţe;- rezilierea contractului principal nu poate produce nici un impact

asupra clauzei compromisorii;- legea aplicabilă convenţiei de arbitraj poate fi diferită de legea

aplicabilă contractului principal; legea contractului principal (lex

contractus) guvernează şi fondul cauzei, deci pretenţiile părţilor (lex

causae), iar legea incidenţă asupra convenţiei de arbitraj guvernează,de regulă, numai procedura arbitrală.

3.2. Compromisul

Compromisul este o convenţie prin care părţile stabilesc ca litigiulapărut între ele să nu fie supus jurisdicţiei ordinare, ci unui arbitraj,specificând şi condiţiile în care va statua arbitrajul astfel desemnat.

Compromisul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:• să se refere la un litigiu existent, adică litigiul trebuie să fie actual,

iar nu eventual şi să fie menţionat ca atare în actul de compromis; încazul în care părţile au în vedere un litigiu, care încă nu s-a declanşat,



acordul lor privind arbitrarea acelui litigiu nu este compromis ci oclauză compromisorie;

• să exprime voinţa părţilor ca litigiul respectiv să fie supus spre

soluţionare arbitrajului; este necesar ca acordul părţilor să fie exprimatcu suficientă claritate, încât să nu lase vre-o îndoială asupra faptului căarbitrii sunt investiţi cu puterea de a judeca, precum şi pentru a excludeposibilitatea oricărei interpretări, în sensul că acordul părţilor priveşteun alt contract;

• în cuprinsul compromisului părţile trebuie să desemneze arbitrul sauarbitrii care urmează să statueze asupra litigiului lor, deoarece nede-semnarea arbitrilor prin actul de compromis antrenează nulitatea actuluirespectiv; părţile au însă posibilitatea să înlăture acest viciu şi să

acopere nulitatea datorată lui, desemnând ulterior arbitrul sau arbitrii;• actul de compromis trebuie să conţină precizările necesare cu

privire la organizarea arbitrajului asupra căruia părţile au convenit,precum şi procedura de soluţionare a litigiului492.

3.3. Legea aplicabilă convenţiei de arbitraj

Privită în intimitatea ei, convenţia de arbitraj la fel ca şi întreagainstituţie a arbitrajului comercial internaţional, are o dublă componentă- contractuală şi jurisdicţională493. Această împrejurare face posibilă opluralitate de soluţii privind determinarea legii aplicabile uneiasemenea convenţii, acestea fiind următoarele:

• Dreptul uniform incident în domeniul arbitrajului consacră fărăechivoc soluţia potrivit căreia convenţia de arbitraj este supusă legiiautonomiei de voinţă (lex voluntatis).

Astfel, Convenţia pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelorarbitrale străine (New York, 1958)494, stabileşte prin art.V, pct.1, lit.a),

că valabilitatea convenţiei de arbitraj să fie apreciată „în virtutea legii

492 Clauza compromisorie şi compromisul trebuie încheiate în formă scrisă. Această cerinţăurmează să fie îndeplinită atât în cazul în care convenţia de arbitraj este constatată printr-un

înscris unic, cât şi atunci când ea se realizează printr-un schimb de scisori, telegrame, telex, fax.De exemplu, această formă scrisă este prevăzută în art.1 din Convenţia europeană de arbitrajcomercial internaţional (Geneva, 1961)493 în concepţia contractuală, arbitrajul se prezintă ca un ansamblu de acte juridice de naturăcontractuală. In limitele recunoscute de lege, părţile au posibilitatea de a organiza soluţionarealitigiilor de către arbitri. Puterile arbitrilor şi competenţa lor jurisdicţională rezultă din voinţa părţilorlitigante. Potrivit concepţiei jurisdicţionale, monopolul activităţii legislative şi jurisdicţionaleaparţine statului. în virtutea suveranităţii, justiţia pe un anumit teritoriu se distribuie de către stat.Dar puterea suverană poate autoriza părţile în litigiu ca în uele domenii să recurgă la arbitraj. Ase vedea loan Macovei, op.cit., p.279-280494Ratificată de R.Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr.87-XIV din 10.07.1998



căreia părţile au subordonat-o, sau în lipsa unor indicaţii în acest sens, în virtutae legii ţării în care sentinţa a fost dată”.

Deşi textul menţionat consacră pe lângă lex voluntatis şi o soluţiede rezervă, acesta nu lasă nici o urmă de îndoială că prima soluţie este

prioritară.Convenţia europeană de arbitraj comercial internaţional (Geneva,

1961 )495, consacră de asemenea lex voluntatis cu referire la convenţiade arbitraj. Astfel, art.VI, pct.2, lit.a) şi b), prevede că atunci cândtribunalele vor trebui să se pronunţe asupra existenţei sau valabilităţiiunei convenţii de arbitraj vor hotărî „conform legii căreia părţile ausupus convenţia de arbitraj” (lit.a), iar „în lipsa unei indicaţii în aceastăprivinţă, conform legii unde sentinţa trebuie să fie pronunţată” (lit.b).

Aşadar, din textele menţionate în aceste convenţii, se desprinde

clar constatarea că dreptul uniform consacră explicit că soluţia pentrudeterminarea legii aplicabile convenţiei de arbitraj este legeaautonomiei de voinţă a părţilor - lex voluntatis.

• O altă soluţie privind determinarea legii aplicabile convenţiei dearbitraj este legea ţării unde s-a pronunţat sentinţa. Deşi şi aceastăsoluţie a fost consacrată de dreptul uniform (după cum rezultă dintextele menţionate în cele două convenţii), trebuie să precizăm căaceasta are un caracter subsidiar în raport cu lex voluntatis, găsindu-şiaplicare numai în măsura în care părţile convenţiei de arbitraj au omis

să desemneze o lege aplicabilă acesteia.• O a treia soluţie consacrată în materie este aceea potrivit căreia

convenţia de arbitraj primeşte incidenţa legii indicate de normeleconflictuale ale forului. Menţionăm, însă, că şi această soluţie esteconcepută ca una de rezervă pentru a fi reţinută numai în ipoteza încare părţile nu au optat pentru o anumită lege (de obicei legeacontractului principal se aplică şi convenţiei de arbitraj).

într-adevăr, din cuprinsul art.VI, pct.2, lit.c) al Convenţiei de laGeneva, rezultă că atunci când părţile au omis să-şi exercite facultateade a determina legea aplicabilă convenţiei de arbitraj, iar la momentul

în care se pune problema determinării unei atare legi de cătretribunalul arbitrai ce a fost investit cu soluţionarea pricinii, nuse poateprevedea în ce ţară se va pronunţa sentinţa (caz mai rar întâlnit),existenţa şi validitatea convenţiei de arbitraj sunt cârmuite de legeacompetentă conform normelor conflictuale din ţara unde se aflăinstanţa de arbitraj sesizată.

în concluzie, de principiu, convenţia de arbitraj este supusăincidenţei legii desemnate de părţi - lex voluntatis, soluţie ce dă

495Ratificată de R.Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr. 1331 -XIII din 26.09.1997



expresie, pe de o parte, egalităţii juridice a acestora, iar pe de altăparte, caracterului contractual al arbitrajului. Lex voluntatis se impunedeci pe terenul formării contractului, dar în stadii ulterioare aleprocedurii arbitrale şi mai cu seamă pe terenul executării sentinţelorarbitrale, în condiţiile în care această lege datorită omisiunii saupasivităţii părţilor nu se poate aplica, dobândesc vocaţie de a intervenialte norme conflictuale.

Secţiunea a ll-a

EFECTELE SENTINŢEI ARBITRALE STRĂINE

1. NOŢIUNEA Şl ELEMENTELE SENTINŢEI ARBITRALE

Sentinţa arbitrală reprezintă hotărârea prin care organul arbitrai sepronunţă asupra litigiului cu a cărui soluţionare a fost investit496.

Sentinţa arbitrală constituie o sinteză a întregii activităţi desfăşuratede completul de arbitri (sau, după caz, de arbitrul unic) şi de părţi dinmomentul perfectării convenţiei de arbitraj (primul act săvârşit în

această direcţie) şi până la îndeplinirea ultimului act de procedură(care este însăşi sentinţa dată de arbitri), reflectând rezultatulprocedurii arbitrale în toată complexitatea sa.

Sentinţa arbitrală este determinată de următoarele elemente497:• Izvorul sentinţei arbitrale

Părţile se obligă prin convenţie scrisă să supună arbitrajuluianumite diferende privind un raport juridic referitor la o problemăsusceptibilă de a fi reglementată pe calea arbitrajului.

• Organul de la care emană sentinţa arbitrală

Acesta poate fi un arbitraj ocazional sau permanent, rezultând căinstanţele judecătoreşti sunt incompetente să soluţioneze un diferendcare formează obiectul unui compromis sau al unei clauzecompromisorii.

496 Convenţia de la New York privind recunoaştera şi executarea sentinţelor arbitrale străine, lacare R.Moldova este parte, utilizează după cum se observă chiar din denumire, termenul desentinţă arbitrală. Astfel, în continuare vom utiliza termenul de sentinţă arbitrală, cu toate călegiuitorul în cuprinsul art.475-476 din Codul de procedură civilă, foloseşte termenul de hotărârearbitrală497A se vedea Ion P.Filipescu, Andrei I.Filipescu, op.cit., p.557-558



• Obiectul sentinţei arbitralePotrivit Convenţiei de la New York, obiectul diferendului arbitrai şi

implicit al sentinţei arbitrale îl pot constitui raporturile contractuale sau

necontractuale (art.1, pct.3), atât de drept civil, cât şi de dreptcomercial, iar Convenţia de la Geneva limitează obiectul sentinţeiarbitrale numai la diferendele care se pot naşte din operaţiuni decomerţ internaţional (art.1, pct.1, lit.a).

• Părţile la care se referă sentinţa arbitralăPotrivit prevederilor art.1, pct.1 din Convenţia de la New York,

calitatea de părţi într-un litigiu arbitrai îl pot avea persoanele fizice sau juridice, totodată această calitate o pot avea şi persoanele care nu suntcetăţeni ai statelor contractante, iar Convenţia de la Geneva prevede

în plus, că părţile trebuie să aibă reşedinţa lor obişnuită sau sediul înstate contractante diferite (art.1, pct.1, lit.a).

Sentinţa arbitrală reprezintă scopul final al activităţii arbitrale.Convenţia de arbitraj urmăreşte ca finalitate pronunţarea unei sentinţearbitrale susceptibilă de executare în ţara unde ar urma să se cearăaducerea la îndeplinire a acesteia în cazul în care ea nu ar fi executatăvoluntar.

Astfel, sentinţa arbitrală pronunţată într-un stat şi invocată în altul,

devine în acesta din urmă sentinţă arbitrală străină. în ceea ce priveşte regimul sentinţelor arbitrale străine în dreptulR.Moldova, deosebim reglementarea internă şi reglementarea prevăzută prin convenţii internaţionale.

Potrivit reglementărilor interne, se admite că sentinţele arbitralestrăine sunt asimilate hotărârilor judecătoreşti străine, privindrecunoaşterea şi executarea acestora. în acest sens, art.475 din Codulde procedură civilă prevede că dispoziţiile legale privind recunoaştereaşi executarea hotărârilor judecătoreşti străine se aplică, în mod

coespunzător, şi sentinţelor arbitrale străine, cu câteva excepţii stabilite în mod expres.

Referitor la reglementările internaţionale în această materie,menţionăm Convenţia pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelorarbitrale străine (New York, 1958) şi Convenţia europeană de arbitrajcomercial internaţional (Geneva, 1961).



2. CARACTERUL DE EXTRANEITATE AL SENTINTEI ARBITRALE STRĂINE

Convenţia de la New York reglementează recunoaşterea şiexecutarea sentinţelor arbitrale străine. Determinarea acestora se facepotrivit următoarelor criterii:

• Criteriul obiectivSentinţa arbitrală are caracter de extraneitate dacă este pronunţată

pe teritoriul unui alt stat decât acela unde se cere recunoaşterea şiexecurarea acesteia.

Astfel, potrivit Convenţiei de la New York, sentinţa arbitrală poate fipronunţată atât într-un stat care este parte la această convenţie, cât şi

într-un stat care nu este parte la aceasta, iar Convenţia de le Genevastabileşte că sentinţa arbitrală trebuie să fie pronunţată pe teritoriulunui stat care este parte la această convenţie.

• Caracterul subiectivConvenţia de la New York se aplică şi sentinţelor arbitrale care nu

sunt considerate naţionale în statul unde este cerută recunoaşterea şiexecutarea lor (art.1, pct.1). Astfel, potrivit acestui criteriu, pot aveacaracter străin sentinţele arbitrale pronunţate în statul unde sunt puse

ulterior în executare dacă au fost pronunţate în temeiul unei legistrăine, au rezolvat un diferend privitor la raporturi juridice străine.

3. LEGEA APLICABILĂ LITIGIULUI ARBITRAL

Privitor la legea aplicabilă litigiului arbitrai distingem următoarele:• Legea procesuală aplicabilă

Potrivit Convenţiei dela New York, procedura de arbitraj sedesfăşoară după regulile stabilite de părţi. în lipsa unui acord expres,procedura este supusă legii ţării în care a avut loc arbitrajul.

Convenţia de la Geneva face următoarea distincţie:- în cazul în care diferendul este supus arbitrajului permanent,

întreaga procedură de arbitraj este supusă regulamentului instituţieidesemnate;

- în cazul în care diferendul este supus arbitrajului ocazional, părţileau dreptul să fixeze regulile de procedură pe care le vor urma arbitrii.

Alegerea între arbitrajul permanent şi cel ocazional aparţinepărţilor.



• Legea aplicabilă fondului litigiuluiPărţile au posibilitatea să stabilească dacă litigiul va fi soluţionat în

temeiul legii sau potrivit echităţii. Astfel, potrivit Convenţiei de laGeneva, în prima situaţie părţile pot stabili legea aplicabilă fondului

litigiului (lex voluntatis), de care se vor conduce arbitrii. în situaţia cândpărţile nu stabilesc legea aplicabilă litigiului, arbitrii vor aplica legeaindicată de norma conflictuală pe care ei o vor considera potrivită înspeţă. Arbitrii vor ţine seama de prevederile contractului şi de uzanţelecomerciale.

4. RECUNOAŞTEREA Şl EXECUTAREA SENTINTELOR ARBITRALE STARĂINE ÎN R.MOLDOVA

Datorită încrederii pe care părţile au acordat-o arbitrilor desemnaţide ele şi a strădaniei arbitrilor de a da o rezolvare cât mai echitabilălitigiului cu a cărui soluţionare au fost investiţi, sentinţele arbitrale seexecută, de regulă, în mod voluntar de către cei împotriva cărora s-aupronunţat.

Totuşi, există situaţii când acestea nu se supun de bună voiesoluţiei date de organul de arbitraj şi refuză executarea sentinţei. în

asemenea cazuri titularii drepturilor consfinţite prin sentinţa arbitrală sevor adresa unei autorităţi sau unui organ de constrângere competent,care să dispună de mijloacele necesare pentru a determina parteacare obstrucţionează aducerea la îndeplinire a hotărârii date de arbitri,chiar şi în străinătate. în acest sens sunt prevederile art.468 din Codulde procedură civilă.

Executarea unei sentinţe arbitrale comportă cu necesitateprealabila ei recunoaştere în ţara unde urmează a fi executată.

Recunoaşterea are ca obiect autoritatea unei hotărâri arbitrale

străine. Autoritatea hotărârii este dată de puterea de lucru judecat.Executarea are în vedere procedura de exequatur. Prin intermediulexegi/afi/r-ului se acordă forţă executorie hotărârii în statul solicitant şinu executarea propriu-zisă, în condiţiile legii.

în doctrină s-a arătat493 că prin executarea unei sentinţe străine se înţelege realizarea drepturilor obţinute prin acea sentinţă într-o altă ţarădecât ţara în care aceasta a fost pronunţată.

Executarea propriu-zisă constituie o simplă operaţiunereglementată de normele dreptului naţional din ţara unde ea se

498 Tudor Popescu, Comeliu Bârsan, Dreptul Comerţului Internaţional, voi.IV, UniversitateaBucureşti, 1983, p.190



înfăptuieşte. Sub acest aspect, această chestiune nu ridică probleme juridice deosebite. Mecanismul juridic al recunoaşterii şi executăriisentinţelor arbitrale străine prin intermediul unei jurisdicţii statale este

subordonat unei condiţii necesare a cărei îndeplinire constituiedominanta întregii proceduri pe care o implică acest mecanism.Această condiţie necesară este obţinerea exequatur-ului, care pre

supune unele proceduri speciale de verificare a îndeplinirii condiţiilorde regularitate a sentinţei arbitrale străine spre a se încuviinţaexecutarea silită a acesteia în R.Moldova. Astfel, investirea cu formulăexecutorie a sentinţei arbitrale străine este cheia de boltă a întreguluiansamblu de probleme juridice pe care le ridică recunoaşterea şiexecutarea aceste sentinţe499.

în R.Moldova procedura încuviinţării executării silite a sentinţelorarbitrale străine se efectuează în aceleaşi condiţii ca şi în cazulhotărârilor judecătoreşti străine, aşa cum prevede art.475 din Codul deprocedură civilă.

Procedura de executare silită este supusă, potrivit art.lll alConvenţiei de la New York, legislaţiei statului unde are loc urmărireasilită, cu precizarea că vor fi excluse procedurile de executare maicomplicate şi cheltuielile mai mari decât cele aplicate sentinţelor

arbitrale interne.Referitor la condiţiile ce urmează a fi îndeplinite pentru recunoaşterea şi executarea sentinţei arbitrale străine, Convenţia de la New York stabileşte prezumţia regularităţii sentinţei arbitrale străine, întemeiul căreia sentinţa arbitrală străină prin ea însăşi reprezintă un titlucăruia i se datorează deplină încredere. Partea litigantă care invocăsentinţa nu are de făcut dovada că sunt îndeplinite condiţiile deregularitate cerute de Convenţia de la New York. Ea trebuie săprezinte numai originalul sentinţei arbitrale şi al convenţiei de arbitraj

pe care se întemeiază. Partea adversă are obligaţia de a dovedi căexistă motive care să justifice refuzul recunoaşterii şi executăriisentinţei arbitrale străine.

Condiţiile ce terbuie îndeplinite pentru recunoaşterea şi executareasentinţelor arbitrale străine rezultă implicit din prevederile art.V alConvenţiei de la New York, precum şi din cele ale art.476 alin.(1) dinCodul de procedură civilă, care stabilesc că recunoaşterea şiexecutarea sentinţei arbitrale străine poate fi respinsă, la solicitateapărţii împotriva căreia s-a emis, dacă aceasta va prezenta instanţei

499 A se vedea Valeriu Babără, Sentinţele arbitrale străine, Recunoaşterea şi executareaacestora în R.Moldova, Analele Ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova, Seria „ŞtiinţeSocioumanistice”, vol.l, Chişinău, 2006, p. 128-132



competente, căreia i se cere recunoaşterea sau executarea ei, probedoveditoare că:

a) una din părţile convenţiei de arbitraj era lovită de incapacitate saucă această convenţie nu este valabilă în virtutea legii căreia părţile ausubordonat-o, ori, în lipsa unor indicaţii în acest sens, în virtutea legiiţării în care a fost pronunţată sentinţa;

b) partea împotriva căreia se invocă sentinţa nu a fost informată înmod cuvenit despre desemnarea arbitrilor sau despre procedura dearbitraj, ori că i-a fost imposibil, pentru un alt motiv, să-şi pună învaloare mijloacele sale de apărare;

c) sentinţa arbitrală a fost pronunată asupra unui litigiu neprevăzut deconvenţia arbitrală sau nu se încadrează în condiţiile convenţiei;

d) sentinţa conţine dispoziţii în probleme neprevăzute de convenţiaarbitrală; totuşi, dacă dispoziţiile în problemele cuprinse în convenţiaarbitrală pot fi separate de cele care nu se înscriu în ea, parteasentinţei care conţine dispoziţii referitoare la problemele ce decurg dinconvenţia arbitrală poate fi recunoscută şi pusă în executare;

e) componenţa arbitrajului sau procedura dezbaterii arbitrale nucorespunde convenţiei părţilor ori, în lipsa acestora, nu seconformează legii din ţara în care a avut loc arbitrajul;

f) sentinţa nua devenit obligatorie pentru părţi sau a fost anulată ori

executarea ei a fost suspendată de instanţa judecătorească a ţării încare a fost pronunţată sentinţa sau în conformitate cu legea ţării căreiaa fost dată sentinţa.

Totodată, potrivit art.476 alin.(2) din Codul de procedură civilă,recunoaşterea şi executarea unei sentinţe arbitrale străine va putea firefuzată dacă se va stabili că obiectul litigiului nu poate fi dat în dezbatere arbitrală conform legii R.Moldova sau că recunoaşterea şi încuviinţarea executării sentinţei arbitrale străine ar fi contrară ordinii publice.

Dacă în judecată s-a depus o cerere privind desfiinţarea saususpendare executării sentinţei arbitrale străine, instanţa căreia i sesolicită recunoaşterea şi executarea sentinţei poate amâna emitereaunei decizii asupra cererii dacă va considera că amânarea esteraţională, aşa cum prevede art.476 alin.(3).

Având în vedere reglementările cuprinse în art.V din Convenţia dele New York şi cele prevăzute în art.476 din Codul de procedură civilă,putem constata că pentru recunoaşterea şi executarea sentinţeiarbitrale străine în R.Moldova sunt necesare a fi îndeplinite

următoarele condiţii:



• Competenta instanţei de arbitraiAceastă competenţă este stabilită prin acordul de voinţă al părţilor

exprimată prin compromis sau clauză compromisorie.

Corelaţia dintre convenţia de arbitraj şi competenţa arbitrală sereferă la două aspecte:a) Valabila investire a organului de arbitraj, care constă în faptul că

instanţa de arbitraj este investită în mod valabil în măsura în care întrepărţi a intervenit o convenţie de arbitraj neviciată de vre-o cauză denulitate. Această cauză de nulitate se poate manifesta, pe de o parte,prin lipsa capacităţii părţilor la convenţia de arbitraj, iar, pe de altăparte, prin orice alt motiv de nevaliditate a acestei convenţii.

Lipsa de capacitate a părţilor se determină de instanţa deexequatur in virtutea legii aplicabile lor. în doctrină, potrivit unei opinii,această formulă a fost interpretată în sensul că lipsa de capacitate seconstată potrivit legii personale a părţilor, iarîntr-o altă părere în sensulcă legea aplicabilă este aceea pe care o desemnează normaconflictuală a instanţei de exequatur500.

în ceea ce priveşte dreptul R.Moldova, trebuie să precizăm căambele opinii menţionate pot duce la aceeaşi soluţie, având în vederecă, potrivit art.1587 din Codul civil, capacitatea persoanei se determinădupă legea naţională. Astfel, instanţa de exequatur din R.Moldova vaaplica legea naţională a părţilor contractante.

Orice altă sursă de nevaliditate a convenţiei de arbitraj sedetermină în virtutea legii căreia au subordonat-o părţile sau, în lipsaunei indicaţii în acest sens, în virtutea legii ţării în care a fostpronunţată sentinţa.

Potrivit Convenţiei de la New York, lipsa de validitate a convenţieide arbitraj se invocă în faţa instanţei de exequatur. Aceasta se poate

face, deşi lipsa de validitate a convenţiei de arbitraj este cunoscutăpărţilor încă de la începerea dezbaterilor şi putea fi invocată în faţainstanţei de arbitraj.

Aceste inconveniente sunt remediate în parte de Convenţia de laGeneva. Astfel, se prevede termenul în care trebuie discutatănevaliditatea convenţiei de arbitraj şi sancţiunea pentru depăşireaacestuia. Totodată, art.V califică excepţia pentru inexistenţa, nulitateasau caducitatea convenţiei de arbitraj ca o excepţie de incompetenţă.

Asemenea excepţie poare fi ridicată în faţa organului de arbitraj, încursul procedurii arbitrale, pentru a-şi declina competenţa în favoareainstanţei judecătoreşti, până sau în momentul prezentării apărărilor

500 J ean Denis Bredin, La Convention de New York de 10 J uin 1958, pour la reconnaissance etexecution des sentences arbitrales étrangers, J ournal de Droit International, No 4, 1960, p.1020



sale asupra fondului, după cum legea forului consideră excepţia deincompetenţă ca o chestiune de procedură sau de fond, pentru a-şideclina competenţa în favoarea arbitrajului. Aşadar, potrivit Convenţieide la Geneva, în regula generală, nevaliditatea compromisului sau a

clauzei compromisorii nu se mai discută în instanţa de exequatur.b) Privitor la cel de-al doilea aspect al corelaţiei dintre convenţia de

arbitraj şi competenţa arbitrală - limitele acestei investiri, instanţa dearbitraj nu-şi poate depăşi competenţa pe care părţile au convenit să io acorde.

Sentinţa de arbitraj excede limitele competenţei stabilite princonvenţia de arbitraj, dacă:

- se referă la un diferend menţionat în compromis sau care nu intră înprevederile clauzei compromisorii;

- cuprinde soluţii care depăşesc prevederile compromisului sauale clauzei compromisorii.Astfel, Convenţia de la Geneva prevede, în art.V, pct.3, că sub

rezerva controlului judiciar ulterior prevăzut prin legea forului, arbitrul acărui competenţă este contestată nu trebuie să se desesizeze deproces; el are dreptul de a hotărî asupra propriei sale competenţe şiasupra existenţei sau valabilităţii convenţiei de arbitraj sau acontractului din care această convenţie face parte.

• Caracterul obligatoriu al sentinţei arbitrale

O sentinţă arbitrală străină, pentru a fi recunoscută, mai întâitrebuie să devină obligatorie pentru părţi. Referitor la sensul termenului„obligatorie” pot apărea unele neclarităţi, şi anume: dacă aceasta

înseamnă că sentinţa devine irevocabilă sau dacă sentinţa poate fireformată prin exercitarea căilor de atac. Sentinţa arbitrală mai trebuiesă nu fie anulată sau suspendată de o autoritate competentă a ţării încare sau după legea căreia a fost pronunţată sentinţa. Astfel, pentruanularea sau suspendarea sentinţei arbitrale sunt competenteautorităţile din două state, adică acelea pe al cărui teritoriu s-apronunţat sentinţa şi acelea a căror lege a fost aplicată.

în ceea ce priveşte dacă această lege guvernează procedura dearbitraj sau fondul litigiului, textul se referă la legea aplicabilăprocedurii, având în vedere că reglementarea căilor de atac împotrivasentinţei arbitrale constituie o problemă de procedură.

Nu constitue temeiuri care să împiedice recunoaşterea şiexecutarea sentinţei arbitrale:

- hotărârile care ar infirma sentinţa arbitrală altfel decât prin anularesau suspendare;



- hotărârile de anulare sau suspendare care ar fi date de alteinstituţii decât cele ale statului în care se găseşte locul pronunţrii saucele ale statului după a cărei lege a fost pronunţată sentinţa.

Convenţia de la New York nu limitează cauzele de natură să atragănulitatea sentinţei arbitrale.Convenţia de la Geneva, în cuprinsul art.lX, limitează cauzele de

anulare a sentinţelor arbitrale:- nevaliditatea convenţiei de arbitraj;- nerespectarea dreptului la apărare;- depăşirea prevederilor convenţiei de arbitraj;- constituirea nevalabilă a tribunalului ori nerespectarea procedurii

de arbitraj stabilită prin convenţia părţilor ori, în lipsă de convenţie, prin

dispoziţiile art.IV, care se referă la organizarea arbitrajului.• Respectarea dreptului la apărareDesfăşurarea procedurii de arbitraj în bune condiţii este ferm

garantată prin accentul care se pune pe respectarea riguroasă adreptului apărării. Sancţionarea nerespectării dreptului la apărareaparţine domeniului recunoaşterii şi executării sentinţelor arbitrale, fiindexercitată de către jurisdicţiile ordinare în cadrul procesului deexequatur.

Potrivit art.V, pct.1, lit.b) al Convenţiei de la New York, dreptul la

apărare nu a fost respectat, dacă:- partea împotriva căreia este invocată sentinţa nu a fost informată

în mod cuvenit despre desemnarea arbitrilor sau despre procedura dearbitraj;

- aceleiaşi părţi i-a fost imposibil, pentru un alt motiv, să-şi pună învaloare mijloacele sale de apărare.

• Constituirea organului de arbitrai si procedura urmată înainteaacesteia

Potrivit art.V, pct.1, lit.a), acestea trebuie să fie conforme cuconvenţia părţilor sau, în lipsă de convenţie, în virtutea legii ţării în cares-a pronunţat sentinţa arbitrală.

• Ordinea publică în conformitate cu art.V, pct.2, lit.b) din Convenţia de la New York,

sentinţa arbitrală străină nu este recunoscută şi executată dacă estecontrară ordinii publice din statul în care aceasta este invocată, înacelaşi sens fiind şi art.476 alin.(2) din Codul de procedura civilă.



ANEXE



ANEXA 1

EXTRAS DIN CODUL CIVIL(adoptat prin Legea nr.1107-XV din 6.06.2002)

CARTEA A CINCEA

DREPTUL INTERNAŢIONAL PRIVAT

TITLUL IDISPOZIŢII GENERALE CU PRIVIRE LA DREPTUL

' INTERNAŢIONAL PRIVAT

Articolul 1576. Determinarea legii aplicabile raporturilor de drept civil cu element de extraneitate

(1) Legea aplicabilă raporturilor de drept civil cu element de extraneitate sedetermină în baza tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte,prezentului cod, altor legi ale Republicii Moldova şi cutumelor internaţionalerecunoscute de Republica Moldova.

(2) în cazul imposibilităţii de a se determina legea aplicabilă conform alin.(1), seaplică legea care are cea mai strînsă legătură cu raporturile de drept civil cuelement de extraneitate.Articolul 1577. Calif icarea con ceptelor jur id ice

(1) La determinarea legii aplicabile raporturilor de drept civil cu element deextraneitate, se va ţine cont de calificarea conceptelor juridice efectuată conformdreptului Republicii Moldova, dacă legea şi tratatele internaţionale la careRepublica Moldova este parte nu prevăd altfel.

(2) în cazul în care conceptele juridice care necesită calificare juridică nu sîntcunoscute dreptului Republicii Moldova ori sînt cunoscute sub o altă denumire saucu un alt conţinut şi nu pot fi determinate prin interpretare conform dreptuluiRepublicii Moldova, la calificarea lor juridică poate fi aplicat dreptul unui stat străindacă astfel nu se limitează drepturile civile ori dacă nu se stabilesc măsuri derăspundere civilă.

Articolul 1578. Stabilirea conţin utulu i norm elor de drept străin(1) La aplicarea legii străine, instanţa de judecată stabileşte conţinutul normelor

ei prin atestări obţinute de la organele statului străin care au editat-o, ţinînd contde interpretarea ei oficială şi de practica aplicării ei în statul străin respectiv.



(2) în scopul stabilirii conţinutului normelor de drept străin, instanţa de judecatăpoate cere interpretarea lor de către organele competente din Republica Moldovasau cele din străinătate ori poate cere avizul unor experţi în domeniu.

(3) Partea care invocă o lege străină poate fi obligată de către instanţa de

judecată să facă dovada conţinutului ei.(4) în cazul imposibilităţii de a stabili conţinutul legii străine, se va aplica legeaRepublicii Moldova.

Articolul 1579. Aplicarea drep tu lu i s tatulu i cu o p lural itate

de sist eme de drept în cazul în care legea străină aplicabilă unui raport juridic aparţine unui stat în

care coexistă mai multe sisteme de drept şi este imposibilă determinarea dintreacestea a sistemului aplicabil, dreptul acelui stat determină dispoziţiile aplicabileori se aplică sistemul legislativ cu care raportul de drept civil respectiv prezintăcele mai strînse legături.

Articolul 1580. Principiul reciprocităţi i(1) Instanţa de judecată aplică legea străină, indiferent de faptul dacă dreptulRepublicii Moldova se aplică raporturilor analoage în statul străin respectiv, cuexcepţia cazurilor în care aplicarea normelor de drept străin pe principiulreciprocităţii este prevăzută de legea Republicii Moldova.

(2) în cazul în care aplicarea dreptului străin este condiţionată de reciprocitate,existenţa ei se prezumă pînă la dovada contrară.

Articolul 1581. Clauza de ordin e pub licăNorma de drept străin aplicabilă în conformitate cu art.1576 alin.(1) nu se aplică în

cazul în care consecinţele aplicării ei ar contraveni ordinii publice a Republicii Moldova, în cazul înlăturării legii străine, se va aplica legea respectivă a Republicii Moldova.

Articolul 1582. Aplicarea normelor imperative(1) Dispoziţiile prezentei cărţi nu afectează acţiunea normelor imperative de

drept ale Republicii Moldova care, în virtutea indicării în normă sau în virtuteaimportanţei lor deosebite pentru asigurarea drepturilor şi intereselor subiectelor dedrept civil, reglementează raporturile respective indiferent de dreptul aplicabil.

(2) Refuzul de a aplica norma de drept străin nu poate fi întemeiat exclusiv nedeosebirile dintre sistemul de drept, politic şi economic al statului străin şi,respectiv, cel al Republicii Moldova.

Articolul 1583. Trimiterea la legea străinăOrice trimitere la legea străină în conformitate cu dispoziţiile prezentei cărţi

trebuie privită ca trimitere la dreptul material şi nu la dreptul conflictual al statuluirespectiv.

Articolul 1584. RetorsiuneaRepublica Moldova poate stabili restricţii similare (reto^ine) drepturilor

patrimoniale şi personale nepatrimoniale ale cetăţenilor şi persoanelor juridice alestatelor în care există restricţii speciale ale drepturilor patrimoniale şi personalenepatrimoniale ale cetăţenilor şi persoanelor juridice ale Republicii Moldova.

Articolul 1585. Recunoaşterea dreptur ilor dob indite în alt statDrepturile dobîndite în alt stat sînt recunoscute şi respectate în Republica

Moldova dacă ele nu contravin ordinii publice.

Articolul 1586. Tratatele internaţionaleDispoziţiile prezentei cărţi sînt aplicabile în cazul în care tratatele internaţionale

nu reglementează altfel.



TITLUL IINORMELE CONFUCTUALE

Capitolul I

STATUTUL PERSOANEI FIZICE

Articolul 1587. Legea naţională a pers oan ei fizice(1) Starea civilă şi capacitatea persoanei fizice sînt cîrmuite de legea naţională.(2) Legea naţională a cetăţeanului se consideră legea statului a cărui cetăţenie

o are persoana. Determinarea cetăţeniei se face conform legii statului a căruicetăţenie se invocă. în cazul în care persoana are două sau mai multe cetăţenii,legea naţională se consideră dreptul statului cu care persoana are cele maistrînse legături.

(3) Legea naţională a apatridului se consideră legea statului în care el îşi are

domiciliul sau reşedinţa.(4) Legea naţională a refugiatului se consideră legea statului care îi acordă azil.(5) Legea naţională a cetăţeanului Republicii Moldova care, potrivit legii străine,

este considerat că are o altă cetăţenie este considerată legea Republicii Moldova.Articolul 1588. Capacitatea juri dic ă a c etăţenilor str ăini şi

a apatrizilo r în materie de capacitate juridică, cetăţenilor străini şi apatrizilor în Republica

Moldova li se acordă regim naţional, cu excepţia cazurilor prevăzute deConstituţie, de alte legi ale Republicii Moldova sau de tratatele internaţionale lacare Republica Moldova este parte.

Articolul 1589. Numele c etăţenilor străini ş i al apatrizilor Drepturile cetăţeanului străin sau ale apatridului la nume, folosirea şi protecţia

lui sînt guvernate de legea sa naţională. Protecţia împotriva actelor ce atenteazăla dreptul la nume săvîrşite pe teritoriul Republicii Moldova este asigurată potrivitlegislaţiei acesteia.

Articolul 1590. Capacitatea de exerciţiu a cetăţenilo r străin i şi a apatrizilor

(1) Capacitatea de exerciţiu a cetăţenilor străini şi a apatrizilor este guvernatăde legea lor naţională.

(2) Persoana care nu beneficiază de capacitate de exerciţiu conform legii sale

naţionale nu este în drept să invoce lipsa capacităţii de exerciţiu dacă arecapacitate de exerciţiu conform legii locului de încheiere a actului juridic, cuexcepţia cazurilor în care se va dovedi că cealaltă parte la act ştia sau trebuia săştie despre lipsa capacităţii de exerciţiu.

(3) Capacitatea de exerciţiu a cetăţenilor străini şi a apatrizilor în materie deacte juridice încheiate pe teritoriul Republicii Moldova şi în materie de obligaţii dincauzarea de prejudiciu se stabileşte conform legislaţiei Republicii Moldova.

(4) Apartenenţa unei persoane la o nouă lege naţională nu aduce atingeremajoratului dobîndit şi recunoscut conform legii aplicabile anterior.

Articolul 1591. Declararea cetăţeanului străin sau apatridului

inc apabil sau lim itat în capacitatea de exerciţiu(1) Cetăţeanul străin sau apatridul poate fi declarat incapabil sau limitat în

capacitatea de exerciţiu, conform legislaţiei Republicii Moldova.



(2) Reprezentarea legală a cetăţeanului străin sau apatridului lipsit decapacitate de exerciţiu, precum şi asistarea cetăţeanului străin sau apatriduluilimitat în capacitatea de exerciţiu sînt supuse legii care reglementează raporturile

juridice de reprezentare sau asistare.

Articolul 1592. Tutela şi curatela(1) Instituirea, modificarea, producerea de efecte şi încetarea raporturilor de

tutelă şi curatelă asupra minorilor, persoanelor majore incapabile sau limitate încapacitatea de exerciţiu, precum şi raporturile între tutore sau curator şi persoanacare se află sub tutelă sau curatelă, sînt guvernate de legea naţională a acesteia.

(2) Acceptarea tutelei sau curatelei este guvernată de legea naţională apersoanei desemnate în calitate de tutore sau curator.

(3) Raporturile dintre tutore sau curator şi persoana care se află sub tutelă saucuratelă se determină conform legii statului a cărui autoritate a desemnat tutorelesau curatorul. în cazul în care persoana care se află sub tutelă sau curatelă

locuieşte pe teritoriul Republicii Moldova, se aplică legea Republicii Moldova dacăeste mai favorabilă persoanei.(4) Tutela sau curatela instituită asupra cetăţenilor Republicii Moldova care au

reşedinţă în afara teritoriului Republicii Moldova este recunoscută ca fiind valabilă în cazul în care nu există obiecţii legale întemeiate din partea oficiului consular alRepublicii Moldova acreditat în statul respectiv, iar în lipsa acestuia, din parteaambasadei.

Articolul 1593. Declararea dispariţiei fără veste sau mo rţii cetăţeanulu i străin sau apatridului

Hotărîrea judecătorească cu privire la declararea dispariţiei fără veste sau

constatarea morţii cetăţeanului străin sau apatridului se adoptă ori se anuleazăconform legii sale naţionale. în cazul în care este imposibilă determinarea acesteilegi, se aplică legislaţia Republicii Moldova.

Articolul 1594. în reg istrarea în străinătate a actelor destare civilă ale cetăţenilo r Republic ii Moldova

înregistrarea actelor de stare civilă ale cetăţenilor Republicii Moldova care aureşedinţă în afara teritoriului ei se efectuează de către oficiile consulare aleRepublicii Moldova, iar în lipsa acestora, de către ambasade.

Articolul 1595. Activ itatea comercială a cetăţen ilor s trăin i

şi apatrizilor Calitatea de comerciant a cetăţeanului străin sau a apatridului care îi permite sădesfăşoare activitate comercială fără a se constitui persoană juridică se determinăconform legii statului în care cetăţeanul străin sau apatridul a obţinut autorizarea dea desfăşura activitate comercială.

Capitolul IISTATUTUL PERSOANEI JURIDICE

Articolul 1596. Legea naţională a perso anei jur idi ce străine

(1) Legea naţională a persoanei juridice străine se consideră legea statului peal cărui teritoriu persoana este constituită.

(2) în baza legii naţionale a persoanei juridice, se determină în special:



a) statutul juridic al organizaţiei ca persoană juridică;b) forma juridică de organizare;c) exigenţele pentru denumirea ei;d) temeiurile de creare şi încetare a activităţii ei;e) condiţiile de reorganizare a acesteia, inclusiv succesiunea în drepturi;f) conţinutul capacităţii ei civile;g) modul acesteia de dobîndire a drepturilor civile şi de asumare a obligaţiilor

civile;h) raporturile din interiorul ei, inclusiv raporturile cu participanţii;i) răspunderea ei.(3) Persoana juridică străină nu poate invoca limitarea împuternicirilor organului

sau reprezentantului său la încheierea actului juridic necunoscut legii statului încare organul sau reprezentantul persoanei juridice străine a întocmit actul juridic,

cu excepţia cazurilor în care se va stabili că cealaltă parte a actului juridic ştia sautrebuia să ştie despre limitare. A rtico lu l 1597. Legea aplicabilă reprezentanţelor

(sucursalelor) şi f i l ialelor persoanei jurid ice(1) Statutul juridic al reprezentanţelor (sucursalelor) persoanei juridice pe

teritoriul unui alt stat este guvernat de legea naţională a persoanei juridice.(2) Statutul juridic al filialei persoanei juridice pe teritoriul unui alt stat este

guvernat de legea statului pe al cărui teritoriu s-a constituit filiala, independent delegea naţională a persoanei juridice.

A rt ico lu l 1598. Regimu l naţional de activitate al perso anelor

ju r id ice străine în Republica Moldova

Persoana juridică străină desfăşoară în Republica Moldova activitatecomercială şi altă activitate reglementată de legislaţia civilă în conformitate cudispoziţiile stabilite de această legislaţie pentru o activitate similară a persoanelor

juridice ale Republicii Moldova dacă legea Republicii Moldova nu prevede altfelpentru persoanele juridice străine.

A rt ico lu l 1599. Legea naţională a organ izaţiilo r care, po triv it dreptulu i străin, nu sînt persoane jur id ice

Se consideră lege naţională a organizaţiei străine care, potrivit dreptului străin,

nu este persoană juridică legea statului unde este înfiinţată. Activităţii unor astfelde organizaţii se aplică dispoziţiile prezentului cod care reglementează activitateapersoanelor juridice, ale altor acte normative sau esenţa raportului juridic dacălegea nu prevede altfel.

A rtico lu l 1600. Participarea statului în raporturile de drept civ il cu element de extraneitate

Dispoziţiile prezentei cărţi se aplică pe baze generale şi raporturilor de dreptcivil cu element de extraneitate cu participarea statului dacă legea nu prevedealtfel.



Capitolul IIIDREPTURILE REALE Şl DREPTURILE PERSONALE

NEPATRIMONIALE

Articolul 1601. Dispoziţii generale cu pr ivir e la drepturile reale(1) Conţinutul posesiunii, dreptului de proprietate şi al altor drepturi realeasupra bunurilor mobile şi imobile, realizarea şi ocrotirea lor se determină potrivitlegii statului pe al cărui teritoriu se află bunurile dacă nu se prevede altfel.

(2) Apartenenţa bunului la categoria de bunuri mobile sau imobile, precum şiorice altă calificare juridică a bunurilor, se determină potrivit legii statului pe alcărui teritoriu se află bunurile.

Articolul 1602. Dobîndirea şi stingerea dreptu rilo r reale(1) Dobîndirea şi stingerea dreptului de proprietate şi altor drepturi reale asupra

bunului se determină conform legii statului pe al cărui teritoriu se afla sau erasituat bunul la momentul cînd a avut loc acţiunea ori o altă împrejurare ce a servit

drept temei pentru apariţia sau stingerea dreptului de proprietate sau altor drepturireale dacă legislaţia Republicii Moldova nu prevede altfel.

(2) Dobîndirea şi stingerea dreptului de proprietate şi altor drepturi reale asuprabunului care reprezintă obiectul actului juridic se determină conform legii aplicabileactului juridic dacă acordul părţilor nu prevede altfel.

(3) Dobîndirea dreptului de proprietate şi altor drepturi reale asupra bunului prinuzucapiune se determină conform legii statului în care se afla acest bun lamomentul expirării termenului uzucapiunii.

Articolul 1603. Drepturi le reale asupra m ijloacelor de

transport

(1) Constituirea, transmiterea şi stingerea drepturilor reale asupra mijloacelorde transport sînt guvernate de:a) legea pavilionului navei sau aeronavei;b) legea aplicabilă statutului juridic al întreprinderii de transport pentru

vehiculele feroviare şi autovehiculele care îi aparţin.(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică şi:a) bunurilor aflate la bord care formează dotarea tehnică;b) creanţelor care au drept obiect cheltuielile de asistenţă tehnică a mijlocului

de transport.Articolul 1604. Drepturile reale asupra b unur ilor supuse

în reg istrăr ii de stat

Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale asupra bunurilor supuse înregistrăriide stat se determină conform legii statului pe al cărui teritoriu drepturile asupraacestor bunuri sînt înscrise în registrul de stat.

Articolul 1605. Drepturile reale asupra b unu rilor mobile

aflate în cur s de transportApariţia şi stingerea dreptului de proprietate şi altor drepturi reale în baza

actului juridic cu privire la bunurile mobile aflate în curs de transport se determinăconform legii statului de unde aceste bunuri au fost expediate, cu excepţiacazurilor în care:

a) prin acordul părţilor s-a stabilit altfel;b) bunurile sînt bunuri personale ale pasagerului, în acest caz fiind supuse legii

sale naţionale.



A rt ico lu l 1606. Titlurile de valoare(1) Emiterea titlurilor de valoare este supusă legii aplicabile statutului juridic al

persoanei juridice emitente.(2) Condiţiile şi efectele transmiterii titlurilor de valoare sînt supuse:

a) legii locului de plată a titlului la ordin;b) legii locului unde se află titlul la purtător în momentul transmiterii;c) legii aplicabile statutului juridic al persoanei juridice emitente a titlului

nominativ. A rt ico lu l 1607. Drepturile personale n epatrimoniale(1) Dobîndirea, conţinutul şi stingerea dreptului de autor asupra unei opere de

creaţie sînt guvernate de legea statului pe al cărui teritoriu această operă a fostadusă pentru prima dată la cunoştinţa publicului prin expunere, difuzare,publicare, reprezentare sau în orice alt mod.

(2) Dreptul de autor asupra unei opere de creaţie care nu a fost adus la

cunoştinţa publicului este guvernat de legea naţională a autorului.(3) Dobîndirea, conţinutul şi stingerea dreptului de proprietate intelectuală sînt

guvernate de legea statului pe al cărui teritoriu a fost înregistrat acest drept.(4) Cererea de obţinere a despăgubirilor materiale sau morale este guvernată

de legea statului pe al cărui teritoriu a fost încălcat dreptul de autor sau deproprietate intelectuală.

(5) Cetăţenilor străini şi apatrizilor se acordă, pe teritoriul Republicii Moldova,regim naţional în ceea ce priveşte drepturile de autor şi drepturile de proprietateintelectuală.

A rtico lu l 1608. Formele de pub licitate

(1) Orice formă de publicitate referitoare la bunuri este guvernată de legeaaplicabilă la data şi în locul unde se realizează.

(2) Formele de publicitate indicate la alin.(1), care au ca efect constituireadrepturilor referitoare la bunuri imobile, sînt guvernate de legea statului pe al căruiteritoriu se află bunurile, chiar dacă temeiul juridic al dobîndirii, transmiterii saustingerii dreptului real ori al garanţiei reale s-a constituit prin aplicarea unei altelegi.

Capitolul IV

ACTUL JURIDIC

A rt ico lu l 1609. Legea aplicabilă actu lui jur idi c(1) Condiţiile de formă ale actului juridic sînt stabilite de legea statului care

guvernează fondul actului juridic. Actul juridic încheiat în afara teritoriuluiRepublicii Moldova se consideră valabil din punctul de vedere al formei dacă

îndeplineşte una din următoarele condiţii:a) este respectată legea locului unde a fost întocmit;b) sînt respectate exigenţele legislaţiei Republicii Moldova;c) este respectată legea naţională sau legea domiciliului persoanei care l-a

întocmit;d) este valabil conform legii aplicabile autorităţii care examinează validitatea

actului juridic.



(2) Condiţiile de fond ale actului juridic sînt guvernate de legea aleasă deautorul lui sau de legea statului cu care actul juridic are cele mai strînse legături,sau de legea locului unde actul juridic unilateral este întocmit. Dacă legeaaplicabilă fondului actului juridic impune o anumită formă autentică, această

cerinţă nu poate fi înlăturată, chiar dacă actul juridic a fost întocmit în străinătate.(3) Actul juridic accesoriu este guvernat de legea statului care guvernează

fondul actului juridic principal dacă acordul părţilor nu prevede altfel.

Capitolul V

OBL IGAŢIILE CONTRACTUALE

Şl EXTRACONTRACTUALE

A r t ico lu l 1610. Legea aplicabilă co ndiţi i lo r de fond ale

contractului(1) Contractul este guvernat de legea aleasă prin consens de părţi.(2) Părţile contractului pot stabili legea aplicabilă atît întregului contract, cît şi

unor anumite părţi ale lui.(3) Determinarea legii aplicabile trebuie să fie expresă sau să rezulte din

conţinutul contractului ori din alte împrejurări.(4) Legea aplicabilă poate fi determinată de părţile contractului în orice

moment, atît la încheierea lui, cît şi în orice moment ulterior. Părţile contractuluisînt în drept să convină oricînd asupra modificării legii aplicabile.

(5) Determinarea, după încheierea contractului, a legii aplicabile are efectretroactiv şi se consideră valabilă din momentul încheierii contractului, fără aaduce atingere validităţii formei contractului sau drepturilor dobîndite de către terţi

în legătură cu acest contract.(6) Dacă în contract sînt utilizaţi termeni comerciali acceptaţi în circuitul

internaţional, se consideră, în lipsa altor indicaţii în contract, că părţile au stabilitutilizarea în privinţa lor a cutumelor şi uzanţelor circuitului de afacericorespunzătoare termenilor comerciali respectivi.

A r t ico lu l 1611. Legea aplicabilă contractului în lipsa unui consens asup ra determinării ei

(1) în lipsa unui consens între părţi asupra legii aplicabile contractului, se aplicălegea statului cu care contractul prezintă cele mai strînse legături. Se consideră că

există astfel de legături cu legea statului în care debitorul prestaţiei, la momentul încheierii contractului, îsi are domiciliul, reşedinţa sau este înregistrat în calitate depersoană juridică.

(2) în lipsa unui consens între părţi asupra legii aplicabile contractului, prinderogare de la prevederile alin.(1):

a) contractului al cărui obiect este un bun imobil, precum şi contractului deadministrare fiduciară a bunului, se aplică legea statului pe al cărui teritoriu se aflăbunul;

b) contractului de antrepriză în construcţie şi contractului de antrepriză pentruefectuarea lucrărilor de proiectare şi cercetare se aplică legea statului în care se

creează rezultatele prevăzute în contract;c) contractului de societate civilă se aplică legea statului pe al cărui teritoriu se

desfăşoară această activitate;



d) contractului încheiat la licitaţie sau pe bază de concurs se aplică legeastatului pe al cărui teritoriu se desfăşoară licitaţia sau concursul.

Articolul 1612. Acţiunea leg ii aplicab ileLegea aplicabilă contractului potrivit dispoziţiilor prezentei cărţi cuprinde în

special:a) interpretarea contractului;b) drepturile şi obligaţiile părţilor;c) executarea contractului;d) consecinţele neexecutării sau executării necorespunzătoare a contractului;e) încetarea contractului;f) consecinţele nulităţii sau nevalabilităţii contractului;g) cesiunea creanţelor şi preluarea datoriei în legătură cu contractul.Articolul 1613. Legea aplicabilă condiţiilor de formă ale

contractului(1) Contractul trebuie să corespundă condiţiilor de formă stabilite de legeaprevăzută la art.1609 alin.(1).

(2) Contractul este valabil în cazul în care:a) părţile contractante se află, la momentul încheierii contractului, în state

diferite şi sînt respectate condiţiile de formă potrivit legislaţiei unuia dintre acestestate;

b) reprezentantul unei părţi a contractului respectă condiţiile de formă potrivitlegislaţiei statului pe al cărui teritoriu se află la momentul încheierii contractului.

Articolul 1614. Gestiunea de afaceri ş i ob ligaţiil e din

îmbogăţ irea fără jus tă cauză(1) Gestiunea de afaceri este supusă legii locului unde gerantul îndeplineşte

actele de gestiune.(2) Obligaţiile din îmbogăţirea fără justă cauză sînt supuse legii locului unde s

au produs.Articolul 1615. Actu l i l ic it(1) Actul ilicit este calificat drept act cauzator de prejudicii conform legii statului

unde s-a produs.(2) Legea care guvernează obligaţiile din cauzarea de prejudicii stabileşte:a) capacitatea delictuală;b) formele, condiţiile şi întinderea răspunderii delictuale;c) condiţiile de limitare sau de exonerare de răspundere delictuală;d) natura daunelor pentru care pot fi pretinse despăgubiri;e) transmisibilitatea dreptului la despăgubire;f) persoanele îndreptăţite să primească despăgubiri.(3) în cazul în care toate sau o parte din consecinţele cauzatoare de prejudicii ale

actului ilicit se produc pe teritoriul unui alt stat decît cel în care a avut loc actul ilicit,reparaţiei corelative se aplică legea acestui stat.

Articolul 1616. Răspunderea pentru p rejud ici i cauzate

personalităţ i iPretenţiile cu privire la despăgubiri pentru prejudicii cauzate personalităţii prinmijloacele de informare în masă sînt guvernate, la alegerea persoaneiprejudiciate, de:

a) legea naţională a persoanei prejudiciate;



b) legea statului pe al cărui teritoriu îşi are domiciliul sau reşedinţa persoanaprejudiciată;

c) legea statului pe al cărui teritoriu s-au produs consecinţele cauzatoare deprejudicii;

d) legea statului pe al cărui teritoriu autorul prejudiciului îşi are domiciliul saureşedinţa.Articolul 1617. Răspunderea pentru produ sele viciate(1) Pretenţiile cu privire la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de produse viciate

sînt guvernate, la alegerea consumatorului prejudiciat, de:a) legea statului pe al cărui teritoriu îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana

prejudiciată;b) legea statului de pe al cărui teritoriu a fost dobîndit produsul, cu condiţia ca

producătorul sau furnizorul să facă dovada faptului că produsul a fost pus pe piaţaacelui stat fără acordul său.

(2) Pretenţiile indicate în alin.(1) pot fi înaintate numai dacă produsele fac partedin consumul personal sau familial.

Articolul 1618. Răspunderea pentru c oncurenţă neloialăPretenţiile cu privire la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-un act de

concurenţă neloială sînt guvernate de:a) legea statului pe al cărui teritoriu s-a produs rezultatul cauzator de prejudiciu;b) legea statului pe al cărui teritoriu este înregistrată persoana prejudiciată;c) legea care guvernează fondul contractului încheiat de părţi dacă actul de

concurenţă neloială a fost săvîrşit şi a adus prejudicii raporturilor dintre ele.Articolul 1619. Transmiterea şi stingerea obligaţiilor (1) Cesiunea de creanţă este guvernată de legea creanţei cedate dacă părţile nu

au convenit altfel. Alegerea unei alte legi, prin acordul cedentului şi cesionarului, nueste opozabilă debitorului decît cu consimţămîntul lui. Obligaţiile dintre cedent şicesionar sînt guvernate de legea aplicabilă raportului juridic în a cărui bază a fostprodusă cesiunea.

(2) Subrogarea convenţională este guvernată de legea raportului obligaţional alcărui creditor este substituit dacă acordul părţilor nu prevede altfel.

(3) Delegaţia şi novaţia sînt guvernate de legea aplicabilă raportului obligaţionalcare formează obiectul.

(4) Compensarea este guvernată de legea aplicabilă creanţei prin care se cerestingerea prin compensare.

Articolul 1620. Moneda de plată(1)Moneda de plată este definită de legea statului care a emis-o.(2) Efectele pe care moneda le exercită asupra întinderii unei datorii sînt

stabilite de legea aplicabilă datoriei.(3) Legea statului pe al cărui teritoriu trebuie efectuată plata stabileşte în ce

monedă va fi efectuată plata dacă părţile contractante nu au convenit altfel.



Capitolul VIRAPORTURILE DE SUCCESIUNE CU ELEMENT

DE EXTRANEITATE

Articolul 1621. Legea aplicabilă su cces iun iiLegea aplicabilă succesiunii se referă la:a) momentul deschiderii succesiunii;b) categoriile de persoane cu vocaţie succesorală;c) condiţiile legale privind calitatea succesorală pasivă;d) exercitarea dreptului de posesiune asupra averii rămase de la defunct;e) condiţiile şi efectele opţiunii succesorale;f) întinderea obligaţiei moştenitorilor de a suporta pasivul;g) drepturile statului asupra succesiunii vacante.Articolul 1622. Legea aplicabilă bu nur ilor succesorale

(1) Raporturile de succesiune cu privire la bunurile mobile sînt guvernate delegea naţională în vigoare la momentul decesului persoanei care a lăsatmoştenirea.

(2) Raporturile de succesiune cu privire la bunurile imobile sînt guvernate delegea statului pe al cărui teritoriu se află aceste bunuri.

Articolul 1623. Legea aplicabilă su cc esiun ii testamentare(1) Testatorul poate supune transmiterea prin succesiune a averii sale unei alte

legi decît cea prevăzută la art.1622, cu condiţia să nu înlăture dispoziţiileimperative. Legea aleasă se aplică situaţiilor prevăzute la art.1621.

(2) întocmirea, modificarea sau revocarea testamentului sînt consideratevalabile dacă actul respectă condiţiile de formă aplicabile la data cînd a fost

întocmit, modificat sau revocat, ori la data decesului testatorului, conform oricăreidin următoarele legi:

a) legea naţională a testatorului;b) legea domiciliului acestuia;c) legea locului unde actul a fost întocmit, modificat sau revocat;d) legea locului unde se află imobilul ce constituie obiectul succesiunii

testamentare;e) legea instanţei de judecată sau a organului care îndeplineşte procedura de

transmitere a averii succesorale.

Capitolul VII TERMENUL DE PRESCRIPŢIE EXTINCTIVĂ

Articolul 1624. Legea aplicabilă termenului de prescripţie

extinctivăPrescripţia extinctivă a dreptului la acţiune este guvernată de legea aplicabilă

dreptului subiectiv



ANEXA 2

EXTRAS DIN CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ(adoptat prin legea nr.225-XV din 30.05.2003)

TITLUL IVPROCEDURA ÎN PROCESELE CU ELEMENT DE EXTRANEITATE

Capitolul XLDISPOZIŢII GENERALE

Articolul 454. Drepturile ş i ob ligaţii le proc edurale ale pers oanelo r străine(1) Cetăţenii străini şi apatrizii, organizaţiile străine şi organizaţiile

internaţionale (denumite în continuare persoane străine) sunt în drept să se

sdreseze în instanţele judecătoreşti din Republica Moldova pentru apărareadrepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime şi beneficiază în faţa instanţelor judecătoreşti ale Republicii Moldova de aceleaşi drepturi şi au aceleaşi obligaţiiprocedurale ca şi cetăţenii şi organizaţiile Republicii Moldova, în condiţiile legii.Reclamantul străin nu poate fi obligat să depună cauţiune sau o altă garanţie dinmotivul că este persoană străină sau că nu are domiciliu sau sediu în RepublicaMoldova.

(2) Guvernul Republicii Moldova poate stabili retorsiunea faţă de persoanelestatelor în care există restricţii ale drepturilor procedurale ale cetăţenilor şiorganizaţiilor Republicii Moldova

Articolul 455. Capacitatea procedurală de folosinţă şicapacitatea proc edurală de exerciţiu a c etăţenilor străini ş i

apatrizilor (1) Capacitatea procedurală de folosinţă şi capacitatea procedurală de exerciţiu

a cetăţenilor străini şi apatrizilor în procesele civile este guvernată de legeanaţională a acestora.

(2) Se consideră lege naţională a cetăţeanului străin legea statului a cărui cetăţenie o deţine. Daca cetăţeanul, concomitent cu cetăţenia Republicii Moldova, are şio altă cetăţenie, legea lui naţională se consideră legea Republicii Moldova. în cazul

în care persoana deţine cetăţenia mai multor state, legea lui naţională se consideră

legea statului în care îşi are domiciliul. Dacă cetăţeanul străin are domiciliu înRepublica Moldova, legea lui naţională se consideră legea Republicii Moldova.(3) Se consideră lege naţională a apatridului legea statului în care îşi are

domiciliul.



(4) Persoana care, în conformitate cu legea naţională, nu beneficiază decapacitatea de exerciţiu al drepturilor procedurale poate fi declarată, pe teritoriulRepublicii Moldova, cu capacitate de exerciţiu dacă dispune, conform legislaţieiacesteia, de capacitatea de exerciţiu al acestor drepturi.

A r t ico lu l 456. Capacitatea procedurală de folosin ţă aorganizaţiei străine ş i a organizaţiei internaţionale(1) Se consideră lege naţională a organizaţiei străine legea statului în care

aceasta este fondată. în baza legii naţionale, organizaţiei străine i se determinăcapacitatea procedurală de folosinţă.

(2) Organizaţia străină care, potrivit legii naţionale, nu beneficiază de capacitateprocedurală de folosinţă poate fi declarată pe teritoriul Republicii Moldova, înconformitate cu legislaţia ei, ca avînd o astfel de capacitate.

(3) Capacitatea procedurală de folosinţă a unei organizaţii internaţionale sedetermină în baza contractului internaţional în conformitate cu care este fondată,

a actelor de constituire sau a acordului cu autorităţile competente ale RepubliciiMoldova.

A rt ico lu l 457. Acţiunile in ten tate al tor s tate ş i organ izaţ ii lo r, int ernaţionale Imunitatea d iplom atică

(1) Intentarea în instanţa judecătorească a Republicii Moldova unei acţiuni cătreun alt stat, antrenarea acestuia în proces în calitate de pîrît sau de intervenient,punerea sub sechestru a bunului său amplasat pe teritoriul Republicii Moldovasau adoptarea împotriva bunului unor alte măsuri de asigurare a acţiunii, saupunerea lui sub sechestru în procedura de executare a hotărîrii judecătoreşti se

pot face numai cu consimţămîntul organelor competente ale statului respectiv,dacă legea naţională sau tratatul internaţional la care Republica Moldova esteparte nu prevede altfel.

(2) în pricini civile, organizaţiile internaţionale cad sub jurisdicţia instanţelor judecătoreşti ale Republicii Moldova în limitele stabilite de tratatele internaţionaleşi de legile Republicii Moldova.

(3) în procese civile, reprezentanţii diplomatici ai altor state acreditaţi înRepublica Moldova şi celelalte persoane menţionate în tratatele internaţionale sau

în legile Republicii Moldova sînt supuşi jurisdicţiei instanţelor judecătoreşti aleRepublicii Moldova în limitele stabilite de normele dreptului internaţional sau de

tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte. A rt ico lu l 458. Legea aplicabilă, regim ul prob elor on procesele

civile cu element de extraneitate(1) în procesele civile cu element de extraneitate, instanţele judecătoreşti ale

Republicii Moldova aplică legislaţia procedurală a ţării dacă nu s-a dispus altfel înmod expres.

(2) Obiectul şi temeiul acţiunii civile în procesele cu element de extraneitate sîntdeterminate de legea care reglementează fondul raportului juridic litigios. Dupăaceeaşi lege se determină şi calitatea procesuală a părţilor.

(3) Mijloacele de probă pentru dovedirea unui act juridic şi puterea doveditoare

a înscrisului care îl constată sînt cele prevăzute de legea locului unde a fost încheiat actul juridic sau de legea aleasă de părţi dacă ele au dreptul să o aleagă.



(4) Proba faptelor se face potrivit legii locului unde s-au produs. Cu toateacestea, este posibilă şi aplicarea legii Republicii Moldova dacă ea admite şi altemijloace probatoare decît cele specificate la alin.(3).

(5) Dovada stării civile şi puterea doveditoare a actelor de stare civilă sînt

reglementate de legea locului unde s-a încheiat înscrisul invocat.(6) Administrarea probelor de judecată se face în conformitate cu legeaRepublicii Moldova.

Capitolul XLICOMPETENŢA INSTANŢELOR JUDECĂTOREŞTI AL E

REPUBLICII MOLDOVA ÎN PROCESELE

CU ELEMENT DE EXTRANEITATE

A r t ico lu l 459. Aplicarea reg ul ilor de competen ţă jur isdicţională

(1) Instanţele judecătoreşti ale Republicii Moldova sînt competente, în condiţiileprezentului capitol, să soluţioneze litigiile civile dintre o parte a Republicii Moldovaşi o parte străină sau numai dintre persoane străine.

(2) Competenţa instanţelor judecătoreşti ale Republicii Moldova în judecareapricinilor civile cu element de extraneitate se determină conform dispoziţiilorcap.IV, dacă prezentul capitol nu prevede altfel.

(3) Instanţele judecătoreşti ale Republicii Moldova sînt competente săsoluţioneze pricini cu element de extraneitate dacă pîrîtul organizaţie străină aresediu sau pîrîtul cetăţean străin are domiciliu în Republica Moldova.

(4) Instanţa sesizată verifică din oficiu competenţa sa de a soluţiona pricina cu

element de extraneitate şi, în cazul în care constată că nu este competentă nici eaşi nici o altă instanţă a Republicii Moldova, respinge cererea.

A r t ico lu l 460. Competenţa ins tanţelor jud ecătoreşt i ale Republici i

Moldova în pric inile cu element de extraneitate(1) Instanţele judecătoreşti ale Republicii Moldova sînt competente să judece şi

pricini cu element de extraneitate dacă:a) organul de administrare sau filiala, agenţia, sucursala, reprezentanţa

persoanei străine are sediu în Republica Moldova;

b) porotul are bunuri pe teritoriul Republicii Moldova;c) reclamantul în procesul cu privire la încasarea pensiei de întreţinere şiconstatarea paternităţii are domiciliu în Republica Moldova;

d) prejudiciul cauzat prin vătămare a integrităţii corporale sau prin o altăvătămare a sănătăţii ori prin deces a avut loc pe teritoriul Republicii Moldova orireclamantul are domiciliu în Republica Moldova;

e) fapta sau o altă circumstanţă ce serveşte drept temei pentru intentareaacţiunii în reparaţie a daunei cauzate unui bun s-a produs pe teritoriul RepubliciiMoldova;

f) acţiunea decurge dintr-un contract a cărui executare, deplină sau parţială,trebuie să aibă loc ori a avut loc în Republica Moldova;

g) acţiunea ce rezultă din îmbogăţirea fără justă cauză a avut loc în RepublicaMoldova;



h) reclamantul în procesul de desfacere a căsătoriei are domiciliu în RepublicaMoldova sau cel puţin unul dintre soţi este cetăţean al Republicii Moldova;

i) reclamantul în procesul privind apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţieiprofesionale are domiciliu on Republica Moldova;

j) în procesul privind protecţia în străinătate a proprietăţii intelectuale aunei persoane domiciliate în Republica Moldova, persoana este cetăţean alRepublicii Moldova sau apatrid, iar prin convenţia părţilor nu s-a stabilit o altăcompetenţă;

k) în procesul dintre persoane străine, acestea au convenit expres astfel, iarraporturile juridice privesc drepturi de care ele pot dispune în legătură cu bunurisau interese ale persoanelor din Republica Moldova;

I) prin lege sînt prevăzute şi alte cazuri.(2) Dacă o instanţă judecătorească străină se declară necompetentă a

soluţiona cererea înaintată de un cetăţean al Republicii Moldova, acesta opoate depune la o instanţă judecătorească competentă din Republica Moldova.

A rt ico lu l 461. Competenţa exclusivă a in stanţelor jud ecătoreş ti ale Repub lici i Moldova on pro cese cu element

de extraneitate(1) De competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti ale Republicii Moldova

sînt procesele cu element de extraneitate on care:a) acţiunea se referă la dreptul asupra unor bunuri imobiliare de pe teritoriul

Republicii Moldova;b) bunul asigurat sau locul unde s-a produs riscul asigurat se află în Republica

Moldova;c) pretenţiile decurg dintr-un contract de transport, iar cărăuşii ori punctele de

plecare sau sosire se află în Republica Moldova;d) procesul se referă la abordajul unor nave sau aeronave, precum şi la

asistenţa ori salvarea unor persoane sau a unor bunuri în largul mării, dacă navasau aeronava are naţionalitate moldovenească, ori locul de destinaţie sau primulport sau aeroport unde nava sau aeronava a ajuns se află pe teritoriul RepubliciiMoldova;

e) nava sau aeronava a fost sechestrată în Republica Moldova;f) procesul are ca scop declararea insolvabilităţii sau orice altă procedură

judiciară privind încetarea plăţilor în cazul unei societăţi comerciale străine cusediu în Republica Moldova;

g) la data depunerii cererii de desfacere, anulare sau declarare a nulităţii căsătoriei,precum şi în alte litigii dintre soţi, cu excepţia celor cu privire la imobile din străinătate,ambii soţi domiciliază în Republica Moldova, iar unul dintre ei este cetăţean alRepublicii Moldova sau apatrid;

h) ultimul domiciliu al celui decedat sau bunurile lui se află pe teritoriulRepublicii Moldova.

(2) Instanţele judecătoreşti ale Republicii Moldova examinează pricinile înprocedură specială dacă:

a) solicitantul constatării unui fapt care are valoare juridică este domiciliat înRepublica Moldova sau faptul a avut sau are loc pe teritoriul ei;b) persoana în a cărei privinţă se solicită încuviinţarea adopţiei, declararea

capacităţii depline de exerciţiu (emanciparea), declararea incapacităţii totale sauparţiale, încuviinţarea spitalizării forţate şi tratamentului forţat, efectuării



examenului psihiatric, spitalizării în staţionarul de psihiatrie sau prelungiriitermenului de spitalizare fără liberul consimţămînt este cetăţean al RepubliciiMoldova sau are domiciliu în Republica Moldova;

c) persoana în a cărei privinţă se solicită declararea dispariţiei fără urmă sau

decesului este cetăţean al Republicii Moldova sau a avut pe teritoriul ei ultimuldomiciliu cunoscut şi de soluţionarea acestei probleme depinde apariţia dedrepturi şi obligaţii pentru persoane fizice sau organizaţii cu domiciliu sau sediu înRepublica Moldova;

d) s-a depus o cerere de declarare a nulităţii unui titlu de valoare la purtătorpierdut sau a unui titlu de valoare la ordin eliberat de o persoană fizică sau uneipersoane fizice domiciliate în Republica Moldova ori eliberat de o organizaţie sauunei organizaţii care are sediu în Republica Moldova ori o cerere de restabilire

în dreptul asupra lor (procedura de chemare);e) s-a depus o cerere cu privire la declararea fără stăpîn a unui bun mobil care

se află pe teritoriul Republicii Moldova sau o cerere cu privire la declarareadreptului de proprietate municipală asupra unui bun imobil fără stăpîn amplasat peteritoriul Republicii Moldova;

f) cererea de constatare a inexactităţii înscrierii în registrul de stare civilă îndeplinite de organul Republicii Moldova priveşte un cetăţean al RepubliciiMoldova sau un apatrid;

g) cererea urmăreşte contestarea unui act notarial sau a unui act emis de un altorgan al Republicii Moldova ori se referă la refuzul de a îndeplini un act.

(3) Competenţa instanţelor judecătoreşti ale Republicii Moldova stabilită înprezentul articol şi la art.460 nu se exclude prin faptul că acelaşi proces sau unproces conex a fost pornit în faţa unei instanţe judecătoreşti străine.

A r t ico lu l 462 . Competenţa c ontractuală în proc esele

cu element de extraneitate(I) într-un litigiu civil cu element de extraneitate, părţile, înainte

de pornirea procesului, pot schimba competenţa litigiului şi pot învesti o anumităinstanţă cu competenţă jurisdicţională (prorogarea convenţională).

(2) Competenţa jurisdicţională în pricinile cu element de extraneitate specificatela art.33, 34, 40 nu poate fi schimbată la înţelegerea părţilor.

A rt ico lu l 463. Nestrămutarea locului de examinare a pri cin iiPricina pe care instanţa judecătorească din Republica Moldova a reţinut-o spre

judecare, cu respectarea normelor de competenţă, trebuie să fie examinată de

această instanţă în fond chiar daţ£ ulterior, în legătură cu schimbarea cetăţeniei,domiciliului, sediului părţilor sau cu alte circumstanţe, pricina a devenit decompetenţa unei instanţe judecătoreşti străine.

A rt ico lu l 464 . Efectele hotarîri lor jud ecătoreşti străine(1) Instanţa judecătorească a Republicii Moldova refuză să primească cererea

spre examinare sau dispune încetarea procesului pornit dacă există o hotărîre înlitigiul dintre aceleaşi părţi, asupra aceluiaşi obiect şi avînd aceleaşi temeiuri,pronunţată de o instanţă judecătorească a unui alt stat cu care Republica Moldovaa încheiat tratat internaţional în care se stipulează recunoaşterea şi executareareciprocă a hotărîrilor judecătoreşti sau cînd recunoaşterea şi executarea

hotărîrilor se efectuează pe principiul reciprocităţii.(2) Instanţa judecătorească a Republicii Moldova restituie cererea ori scoatecererea de pe rol dacă în instanţa judecătorească străină a cărei hotărîre urmează



a fi recunoscută sau executată pe teritoriul Republicii Moldova a fost intentatanterior un proces în litigiul dintre aceleaşi părţi, asupra aceluiaşi obiect, avîndaceleaşi temeiuri.

A rt ico lu l 465. Delegaţiile jud ecăto reşt i

(1) Instanţele judecătoreşti ale Republicii Moldova execută delegaţiile care le-au fost date de către instanţe judecătoreşti străine cu privire la efectuarea unoracte de procedură (înmînarea de citaţii şi de alte acte, obţinerea de explicaţii alepărţilor, de depoziţii ale martorilor, de raporturi de expertiză, cercetarea la faţalocului, luarea de măsuri de asigurare a acţiunii etc.).

(2) Delegaţia instanţei judecătoreşti străine cu privire la efectuarea unor acte deprocedură nu poate fi executată în cazul în care executarea:

a) ar fi în contradicţie cu suveranitatea Republicii Moldova sau ar ameninţasecuritatea ei;

b) nu este de competenţa instanţei judecătoreşti.(3) Delegaţia instanţei judecătoreşti străine se execută în modul stabilit delegislaţia Republicii Moldova dacă tratatul internaţional la care Republica Moldovaeste parte nu prevede altfel.

(4) Instanţele judecătoreşti ale Republicii Moldova pot da delegaţii instanţelor judecătoreşti străine în vederea efectuării unor acte de procedură. Modul destabilire a relaţiilor între instanţele judecătoreşti din Republica Moldova şi celestrăine se determină de legislaţia Republicii Moldova sau de tratatul internaţionalla care aceasta este parte.

A rt ico lu l 466. Recuno aşterea actelo r eliberate, redactate sau

legalizate de autorităţi competente străine(1) Actele oficiale eliberate, redactate sau legalizate, în conformitate cu

legislaţia străină şi în forma stabilită, de organe competente străine în afaraRepublicii Moldova în privinţa cetăţenilor sau organizaţiilor ei ori persoanelorstrăine pot fi prezentate instanţelor judecătoreşti ale Republicii Moldova numaidacă sînt supralegalizate pe cale administrativă ierarhică şi, ulterior, de misiunilediplomatice sau de oficiile consulare ale Republicii Moldova.

(2) Supralegalizarea pe cale administrativă este supusă procedurii stabilite destatul de origine a actului, urmată de supralegalizarea efectuată de misiunea

diplomatică sau de oficiul consular al Republicii Moldova în statul de origine, fie demisiunea diplomatică sau de oficiul consular al statului de origine în RepublicaMoldova şi, ulterior, în ambele situaţii, de Ministerul Afacerilor Externe alRepublicii Moldova.

(3) Supralegalizarea actelor încheiate sau legalizate de instanţele judecătoreşti aleRepublicii Moldova se face, din partea autorităţilor Republicii Moldova, de Ministerul

J ustiţiei şi de Ministerul Afacerilor Interne.(4) Actele oficiale eliberate pe teritoriul unui stat participant la tratatul

internaţional la care Republica Moldova este parte sînt recunoscute fărăsupralegalizare ca înscrisuri în instanţele judecătoreşti ale Republicii Moldova.

(5) Actele încheiate într-o limbă străină se prezintă în instanţele judecătoreştiale Republicii Moldova în traducere în limba moldovenească, cu autentificareatraducerii în modul stabilit.



Capitolul XLIIRECUNOAŞTEREA Şl EXECUTAREA HOTĂRÎRILOR JUDECĂTOREŞTI

Şl HOTĂRÎRILOR ARBITRALE STRĂINE

A r t ico lu l 467. Recunoaşterea şi executarea ho tărîrilor

judec ăt oreş ti străine(1) Hotărîrile judecătoreşti străine, inclusiv tranzacţiile, sînt recunoscute şi se

execută de plin drept în Republica Moldova fie dacă astfel se prevede în tratatulinternaţional la care Republica Moldova este parte, fie pe principiul reciprocităţii înceea ce priveşte efectele hotărîrilor judecătoreşti străine.

(2) în sensul prezentului capitol, prin hotărîre judecătorească străină se înţelegeo hotărîre pronunţată în pricină civilă de o judecată de drept comun sau de o

judecată specializată pe teritoriul unui alt stat.(3) Hotărîrea judecătorească străină poate fi înaintată spre executare silită în

Republica Moldova în termen de 3 ani de la data rămînerii ei definitive, potrivit

legii statului în care a fost pronunţată. Repunerea în termenul omis din motive întemeiate se poate face de instanţa judecătorească a Republicii Moldova înmodul stabilit la art.116.

(4) Hotărîrile judecătoreşti străine prin care s-au luat măsuri de asigurare aacţiunii şi cele cu executare provizorie nu pot fi puse în executare pe teritoriulRepublicii Moldova.

A r t ico lu l 468. Cererea de recunoaştere a hotărîrii judec ăt oreş ti străine

Hotărîrea judecătorească străină care nu a fost executată benevol poate fi pusă în executare pe teritoriul Republicii Moldova, la cererea creditorului, în temeiul încuviinţării date de instanţa judecătorească în a cărei circumscripţie urmează săse efectueze executarea. In cazul în care debitorul nu are domiciliu sau sediu înRepublica Moldova ori cînd domiciliul nu este cunoscut, hotărîrea se pune înexecutare la locul de aflare a bunurilor acestuia.

A rt ico lu l 469. Cuprinsul cererii(1) în cererea de recunoaştere a hotărîrii judecătoreşti străine se indică:a) numele sau denumirea creditorului, precum şi al reprezentantului dacă

cererea se depune de acesta, domiciliul (reşedinţa) ori sediul;b) numele sau denumirea debitorului, domiciliul (reşedinţa) ori sediul;c) solicitarea încuviinţării executării silite a hotărîrii, termenul de la care se cere

executarea hotărîrii.

(2) Pentru soluţionarea justă şi rapidă a pricinii, în cerere se indică numerele detelefon, faxul, poşta electronică, alte date.

(3) La cerere se anexează actele stipulate de tratatul internaţional la careRepublica Moldova este parte. Dacă în tratatul internaţional nu se indică astfel deacte, la cerere se anexează:

a) copia de pe hotărîrea judecătorească străină, încuviinţarea executării căreiase cere, legalizată de emitent on modul stabilit;

b) actul oficial care confirmă rămînerea definitivă a hotărîrii judecătoreştistrăine, conform legii statului în care s-a emis, dacă faptul acesta nu rezultă dinhotărîre;

c) actul care confirmă că partea împotriva căreia s-a emis hotărîrea, deşi a fost înştiinţată legal, nu a participat la proces;



d) actul care confirmă executarea anterioară a hotărîrii pe teritoriul statuluirespectiv.

(4) Actele enumerate la alin.(3) lit.a), b) şi d) se însoţesc de traduceri în limbamoldovenească autorizate şi supralegalizate, cu respectarea prevederilor art.466.

Supralegalizarea nu se cere în cazul în care părţile sînt de acord cu depunereaactelor în copii certificate.

A r t ico lu l 470. Procedura de examinare a cererii(1) Cererea de recunoaştere a hotărîrii judecătoreşti străine se examinează în

şedinţă de judecată, cu înştiinţarea legală a debitorului despre locul, data şiora examinării. Neprezentarea din motive neîntemeiate a debitorului citat legal nu

împiedică examinarea cererii.(2) Instanţa judecătorească poate satisface cererea întemeiată a debitorului

privind amînarea examinării cererii, înştiinţîndu-l.(3) Instanţa judecătorească, după ce ascultă explicaţiile debitorului şi

examinează probele prezentate, pronunţă o încheiere de încuviinţare a executăriisilite a hotărîrii judecătoreşti străine sau de refuz al autorizării executării.

(4) în cazul în care hotărîrea judecătorească străină conţine soluţii asupra maimultor pretenţii disociabile, încuviinţarea executării lor poate fi acordată separat.

(5) La examinarea cererii de recunoaştere a hotărîrii judecătoreşti străine,instanţa sesizată poate, după caz, să ceară explicaţii solicitantului recunoaşterii şisă interogheze debitorul privitor la cererea depusă ori să ceară explicaţii instanţeistrăine emitente.

(6) Sub rezerva verificării condiţiilor prevăzute de lege pentru încuviinţarea

executării hotărîrii judecătoreşti străine, instanţa judecătorească a RepubliciiMoldova nu poate proceda la reexaminarea fondului hotărîrii judecătoreşti străineşi nici la modificarea ei.

(7) în temeiul hotărîrii judecătoreşti străine şi încheierii, rămase irevocabile, de încuviinţare a executării ei silite, se eliberează un titlu executoriu, care seexpediază instanţei de la locul de executare a hotărîrii judecătoreşti străine.

A rt ico lu l 471. Refuzul de a încuviin ţa executarea silită a hotărîrii judec ăto reşti s trăine

(1) Refuzul de a încuviinţa executarea silită a hotărîrii judecătoreşti străine seadmite în unul din următoarele cazuri:

a) hotărîrea, conform legislaţiei statului pe al cărui teritoriu a fost pronunţată, nua devenit irevocabilă sau nu este executorie;

b) partea împotriva căreia este emisă hotărîrea a fost lipsită de posibilitateaprezentării la proces, nefiind înştiinţată legal despre locul, data şi ora examinăriipricinii;

c) examinarea pricinii este de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreştiale Republicii Moldova;

d) există o hotărîre, chiar şi nedefinitivă, a instanţei judecătoreşti a RepubliciiMoldova emisă în litigiul dintre aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi avîndaceleaşi temeiuri sau în procedura instanţei judecătoreşti a Republicii Moldova se

află în judecată o pricină în litigiul dintre aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiectşi avînd aceleaşi temeiuri la data sesizării instanţei străine;

e) executarea hotărîrii poate prejudicia suveranitatea, poate ameninţasecuritatea Republicii Moldova ori poate să contravină ordinii ei publice;



f) a expirat termenul de prescripţ ie pentru prezentarea hotărîr i i spre executare

sil i tă şi cererea creditorului de repunere în acest termen nu a fost sat isfăcută de

jud ecata Republici i Moldova;g) hotărîrea judecătorească străină este rezultatul unei fraude comise în

pro cedura din străinătate.(2) Copia de pe încheier ea jud ecăto reasc ă emis ă în con form itate cu art.470

alin.(3) se expediază de judecată creditorului şi debitorului în termen de 3 zi le de

la data pronunţări i . încheierea poate f i atacată în instanţa ierarhic superioară în

ordinea şi în termenele prevăzute de prezentul cod.

A rt ico lu l 472. Recunoaşterea hotărîri lor jud ecătoreşti străine

nesusc eptibile de executare silită(1) Hotărîrea judecătorească străină care nu este susceptibi lă de executare

sil i tă se recunoaşte fără procedură ulterioară dacă persoana interesată nu a

în ain tat obiec ţii refer itor la rec unoaş ter e.

(2) Persoana interesată este în drept ca, în termen de o lună după ce a

luat cunoştinţă de primirea hotărîrii judecătoreşti străine, să înainteze la instanţa

ju d ecăto rească de la domic il iul ori sed iu l său obiecţi i îm potr iva rec unoaş ter ii

acestei hotărîri.

(3) Obiecţ i i le împo triva recun oaşteri i hotărîr i i judecător eşt i străine ale persoanei

interesate se examinează în şedinţă publică, cu înşt i inţarea legală a acesteia

despre locul, data şi ora examinări i . Neprezentarea fără motive neîntemeiate a

persoanei interesate citate legal nu împiedică examinarea obiecţ i i lor.

(4) Instanţa judecătorească poate satisface cererea întemeiată a persoanei

interesate privind amînarea examinării obiecţiilor, înştiinţînd-o.

(5) Instanţa jud ecător ească, după ce exam inează obiecţ i i le împotriva

recunoaşteri i h otărîr i i judecătoreşt i străine, pronun ţă o încheiere.

(6) Copia de pe încheier ea jud ecăto reasc ă se exped iază, în term en de 5 zi le de

la pronunţare, persoanei la a cărei cerere a fost emisă hotărîrea judecătorească

străină ori reprezentantului ei, precum şi persoanei care a înaintat obiecţii

îm po tr iva recunoaş ter ii hotărîr i i judec ăt o reş t i străine. în cheierea poat e fi at acat ă

în ins tan ţa ierarh ic super ioar ă în o rd inea şi în ter m enele stab ilite de p rezen tu l cod .

A r t ico lu l 473. Refuzul de a recun oaşte ho tărîrea jud ecătorească străinăRefuzul de a recunoaşte hotărîrea judecătorească străină care nu este

susceptibilă de executare silită se admite în cazurile stabilite la art.471 alin.(l).

A r t ico lu l 474. Recunoaşterea hotărîri lor jud ecătoreşti străine

pentru care nu se cere procedură u lterioară în Rep ub l ica Moldova se rec unosc urm ăt oar el e hotăr îr i al e instan ţelor

judec ăt o reşt i s trăi ne care, în v irtu tea car ac ter u lu i lor, nu cer p roced ură ulter ioară:

a) hotărîrile referitoare la statutul civil al cetăţeanului statului a cărui judecată a

pronunţat hotărîrea sau dacă, fiind pronunţată într-un stat terţ, a fost

recu no sc ută mai întîi în statul de cetăţeni e al f iecărei părţi;b) hotărîrile privitoare la desfacerea, anularea sau declararea nulităţii căsătoriei,

precum şi la alte lit igii dintre soţi, cu excepţia celor cu privire la imobilele din

străinătate, între un cetăţean al Republicii Moldova şi un cetăţean străin, dacă la

data desf acerii c ăsătoriei cel puţin unul dint re soţi era domic iliat în străinătate;

c) hot ărîrile privind des fac erea, anu larea sau declar area nulităţii căsătoriei între

cetăţeni ai Republicii Moldova dacă la data desfacerii căsătoriei ambii soţi erau

dom iciliaţi în străinătate;



d) alte hotărîri p revăzut e de legea Republ ici i Moldova.

A r t ico lu l 475. Recun oaşterea şi executarea hotărîril or arbitrate străine(1) Disp oziţi i le art.469, cu excepţ ia alin.(3), al e art.470, 471, cu excep ţia

alin .(1) l it.a), b), c), d) şi f), şi ale art.472, se aplic ă în mod ul co res pun zăto r şi

referi tor la recun oaşt erea şi execu tarea ho tărîri lor arbitrale străine.

(2) Partea care sol ici tă recunoaşterea sau executarea hotărîri i arbitrale străine

este obl igată să prezinte în judecată hotărîrea arbitrată în original sau în copie

legalizată, precum şi convenţia arbitrală în original sau în copie legalizată în

modul respectiv. Dacă hotărîrea arbitrală sau convenţia arbitrală este expusă într-

o l imbă străină, partea este obl igată să le prezinte în traducere în l imba

mo ldo venească, legal izată în modul stabi l it de lege.

A r t ico lu l 476. Refuzul de a recuno aşte hotărîriie arbitrale străin e

ş i de a le executa(1) Cererea privind recunoaşterea hotărîri i arbitrale străine şi executarea ei

poat e fi respin să, la solic itarea părţii împ otr iva căreia s-a emis, d acă aceas ta va

prezenta instanţei competente, căreia i se cere recunoaşterea hotărîri i sau

executarea ei, probe doveditoare că:

a) una din părţ i le convenţiei arbitrale era într-o măsu ră oarec are incap abi lă sau

că această convenţie este i legală potrivit legii guvernante, iar în l ipsa unei

astfel de pro be, că este i legală în con for mit ate cu leg ea ţări i în care a fost emis ă

hotărîrea;

b) partea împotriva căreia este emisă hotărîrea nu a fost înşti inţată

legal desp re desem nar ea arbitrului sau desp re dezb aterea arbitrală ori nu a putut

din alte motive să prezinte probe sau să dea explicaţi i în faţa arbitrajului;

c) hotărîrea a fost pronunţată asupra unui l i t igiu neprevăzut de convenţia

arbitrală sau nu se înscrie în condiţi i le convenţiei;d) hotărîrea conţine dispoziţ i i în probleme neprevăzute de convenţia

arbitrală; totuşi, dac ă disp oziţi i le în pro blem ele cup rins e în con venţia arbit rală pot

fi sep arate de cele care nu se înscriu în ea, par tea hotărîri i arbitrale care con ţine

dispoziţ i i referi toare la problemele ce decurg din convenţia arbitrală poate f i

recuno scută şi pus ă în executare;

e) componenţa arbitrajului sau procedura dezbateri i arbitrale nu corespunde

convenţiei părţi lor ori, în l ipsa acestora, nu se conformează legii din ţara în care a

avut loc arbitrajul;

f) hotărîrea nu a devenit obligatorie pentru părţi sau a fost anulată

ori executarea ei a fost suspendată de instanţa judecătorească a ţări i în care a

fost pron unţată hotărîrea sau în confo rmitate cu legea căreia a fost pron unţată.

(2) Instanţa judecătorească refuză, de asemenea, să recunoască hotărîrea

arbitrală străină şi să o execute, stabil ind că obiectul l i t igiului nu poate fi dat în

dezbatere arbitrală conform legi i Republ ici i Moldova sau că recunoaşterea

hotărîri i şi încuviinţarea executării ei este în contradicţie cu ordinea publică din

Republ ica Moldova.

(3) Dacă în jud ecată s-a depus o cerere privind desfi inţarea sau su sp end area

executării hotărîri i arbitrale străine, instanţa căreia i se solicită

recunoaşterea hotărîri i arbitrale şi executarea ei poate amîna emiterea unei

decizii asu pra cererii dacă v a consid era că am înarea este raţională.



ANEXA 3

EXTRAS DIN CODUL FAMILIEI (adop tat pr in l egea n r.1316-XIV din 26.10.2000)

TITLUL VI

REGLEMENTAREA RELAŢIILOR FAMILIALE

CU ELEMENTE DE EXTRANEITATE

A r t ico lu l 154. Aplicarea normelor drep tulu i fam iliei

faţă de cetăţenii str ăin i şi apatriziCetăţenii străini şi apatrizii cu do micil iul pe teritoriul Repub licii Mold ova, în

relaţii le familiale, au aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi cetăţenii Republicii Moldova.

A r t ico lu l 155. încheierea căsătoriei p e ter itoriu l Republic ii Moldova

(1) Forma şi modul de încheiere a căsătoriei pe teri toriul Republici i Moldova de

către cetăţenii străini şi apatrizi sînt determinate de legislaţia Republicii Moldova.(2) Cetăţenii străini, cu dom icil iul în afara teritoriului Repu blicii Moldo va,

în cheie căs ăt or ia pe ter it oriu l Republici i Moldova conform leg islaţ iei Republi cii

Moldo va dacă au d reptul la înc heierea căsătoriei în con formitate cu legislaţia

statului ai cărui cetăţeni sînt.

(3) Condiţi i le de încheiere a căsătoriei de către apatrizi pe teritoriul Republicii

Moldova sînt determinate de legislaţia Republici i Moldova, ţ inîndu-se cont de

legislaţia statului în care aceştia îşi au domicil iul.

(4) Căsătorii le încheiate la misiunile diplomatice şi oficii le consulare străine sînt

recunoscute pe teritoriul Republicii Moldova în baza principiului reciprocităţi i.

A rt ico lu l 156. încheierea căsătoriei în afara Republic ii

Moldova(1) Cetăţeni i Republici i Moldova se pot căsători în afara Republici i Moldova la

misiuni le diplomatice sau ofici i le consulare ale Republici i Moldova.

(2) Căsătorii le dintre cetăţenii Republicii Moldova şi căsătorii le dintre cetăţenii

Republicii Mold ov a şi cetăţenii străini sau apatrizi înc hei ate în afara Republicii

Moldova în conformitate cu legislaţia ţări i în care a fost încheiată căsătoria sînt

recunoscute în Republica Moldova doar în cazul dacă au fost respectate condiţ i i le

art .11 şi 14 din prezentul cod.

A r t ico lu l 157. Relaţiile personale nepatrimoniale

şi patrimoniale ale so ţi lor (1) Dreptu rile şi oblig aţii le pers on ale nep atrim on iale şi patrim on iale ale soţilor

se det erm ină de legislaţia statului în c are îşi au d omicil iul c om un, iar în l ipsa



domicil iului comun - a legislaţiei statului unde aceştia au avut ultimul domicil iu

comun.

(2) Dacă soţii nu au şi nici nu au avut anterior un domicil iu comun, drepturile şi

obligaţii le lor personale nepatrimoniale şi patrimoniale se determină pe teritoriul

Republicii Moldova în baza legislaţiei Republicii Moldova.

(3) Contr actul matrim onial şi cont ractul privind p lata pensiei de întreţin ere, în

b aza unui acord dintre soţi, pot fi supu se legislaţiei statului u nde îşi are domicil iul

unul d intre soţi. în l ipsa unui atar e acord, con tractelor în c auză li se aplică

prevederile alin.(1) şi (2).

A rt ico lu l 158. Desfacerea căsătoriei(1) Desfacerea căsătoriei cu elemente de extraneitate pe teritoriul Republicii

Moldova are loc conform legislaţiei Republicii Moldova.

(2) Cetăţenii Republicii Mol do va care loc uiesc în afara ţării au dreptul la

desfacerea căsătoriei în instanţele judecătoreşti ale Republici i Moldova, indiferent de cetăţenia şi domicil iul celuilalt soţ.

(3) Dacă, conform legislaţiei Republicii Moldova, căsătoria poate fi desfăcută de

oficiul de stare civilă, această problemă poate fi soluţionată de misiunile diplomatice

sau oficiile consulare ale Republicii Moldova.

(4) Este recunoscută valabi lă desfacerea căsătoriei în afara Republici i Moldova

dacă, la soluţionarea acestei probleme, au fost respectate cerinţele legislaţiei statului corespunzător privind competenţa organelor care au adoptat hotărîrea şi privind desfacerea căsătoriei.

A r t ico lu l 159. Stabilirea ş i contestarea paterni tăpi (maternităţii)

(1) în Republica Moldova, în cazul părinţi lor (părintelui) cetăţeni străini sau

apatrizi, paternitatea (maternitatea) se stabileşte şi se contestă conform legislaţiei

Republici i M oldova.

(2) Paternitatea (maternitatea) în raport cu copilul cetăţean al Republicii

Moldov a se st abi leşte şi se co ntestă în Repub lica Moldova conform legislaţiei proprii, in diferent de do micil iul copilului.

(3) Dacă, conform legislaţiei Republicii Moldova, este posibilă stabilirea

paternităţi i (maternităţi i) la oficii le de s tare civilă, părinţii copilului c are loc uiesc în

străinătate sînt în drept să se adreseze cu o declaraţie privind stabilirea

paternităţi i (maternităţi i) la misiunile diplomatice şi oficii le consulare ale Republicii

Moldova dacă cel puţin unul din părinţi este cetăţean al Republicii Moldova.

A rt ico lu l 160. Drepturile şi oblig aţii le părin ţilo r şi c opiilor (1) Drepturile şi obligaţii le părinţi lor, inclusiv obligaţia părinţi lor de a-şi întreţine

copiii, sînt stabilite de legislaţia statului pe al cărui teritoriu aceştia îşi au domicil iul

comun. în l ipsa domicil iului comun al părinţi lor şi copiilor, drepturile şi obligaţii le

acestora sînt reglementate de legislaţia statului al cărui cetăţean este copilul.

(2) în c azurile d e asig urare a ob ligaţii lor de întreţin ere dintre părinţi şi copii

po ate fi aplicată legislaţia statului al cărui cet ăţean este pers oan a ce pretind e

în treţ iner e.

A rt ico lu l 161. Obligaţiile de întreţinere ale copiilo r şi ale altor mem bri ai familiei

Obligaţii le de întreţin ere ale c opiilor şi ale altor m embr i ai fam iliei se

determin ă în confor mitate cu legislaţia statului u nde îşi are domici l iul p ersoana



care are dreptul la întreţinere, d acă con tractul privind plata pensiei d e întreţinere

nu prevede altfel.[Art.162 abrogat prin LP99 din 28.05.10, M O I31-134/30.07.10 art.441; în

vigoare 30.01.11]

[Art.163 abrogat prin LP99 din 28.05.10, M 0131-134/30.07.10 art.441; în

vigoare 30.01.11]

A rtico lu l 164. Aplicarea normelor drep tulu i fam iliei

ale s tatelor străine(1) în cazul aplicării pe teritoriul Republicii Moldova a normelor dreptului

familiei ale statelor străine, conţinutul acestora se determină conform interpretării

oficiale sau conform practicii din statele respective.(2) Persoanele interesate au dreptul să prezinte documente care confirmă

conţinutul normelor dreptului familiei ale statului străin pe care le invocă sau să

contr ibuie într-un alt mod la determinarea conţinutului acesto r norme.

(3) Dacă măsurile întreprinse nu permit stabilirea conţinutului normelor

dreptului familiei ale statelor străine, se aplică legislaţia Republicii Moldova.

(4) Normele dreptului familiei ale statelor străine nu sunt aplicabile pe teritoriul

Republicii Moldova dacă contravin moravurilor şi ordinii publice din Republica

Moldova. în acest caz, se aplică legislaţia Republicii Moldova.



ANEXA 4

Legea nr.200 din 16.07.2010

priv ind regim ul s trăin ilo r în Repu blic a Mold ov a 501

Avînd în vedere nec es itat ea stabi li r ii unui cad ru jur id ic pr ivi nd libera circulaţ ie şi

imigrarea cetăţenilor străini pe teritoriul Republicii Moldova, asigurării unui

mecanism complet, uniform şi continuu de reglementare a regimului străinilor pe

teritoriul Republici i Moldova, aplicări i unei proceduri uniforme de documentare a

acestora şi adoptării unui nou cadru normativ în conformitate cu legislaţia

comunitară, în temeiul art.72 alin.(3) lit.r) din Constituţia Republicii Moldova,

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

Prezenta lege asigură transpunerea parţ ială a următoarelor acte: Convenţia cu

privire la implementarea Acordului Schengen din 19 iunie 1990, Regulamentul 562 /2006 /CE al Parlamen tul ui Euro pean şi al Consiliului din 15 m artie 2006 de

instituire a unui cod comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către

perso ane (Codul Frontierelor Schen gen), Regulamentu l 810/2009/CE al

Parlament ulu i Eur op ean şi al Consiliului din 13 iulie 2009 privind instituirea unui

cod comunitar de vize (Codul de vize), Directiva 2003/86/CE a Consil iului din 22

septembrie 2003 privind dreptul la reîntregirea famil iei, Directiva 2008/115/CE a

Parlamentu lui Eur opean şi a Consiliului din 16 decem brie 2008 privind

standardele şi procedurile comune aplicabile în statele membre pentru returnarea

resortisanţilor ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală, Regulamentul 539/2001/CE ai Consili ului din 15 marti e 2001 de stabilir e a listei ţărilor ter ţe ai căror resort isanţi trebuie să deţină viză pentru trecerea frontierelor externe şi a

l istei ţărilor terţe ai căror resortisanţi sînt exoneraţi de această obligaţie,

Regulam entul 2414 /2001/CE al Consil iului din 7 decem brie 2001 de modif icare a

Regulamentului 539/2001/CE de stabilire a listei ţărilor terţe ai căror resortisanţi trebuie să deţină viză pentru trecerea frontierelor externe ale statelor membre şi a

l istei ţărilor terţe ai căror resortisanţi sînt exoneraţi de această obligaţie,

Regulam entul 453/20 03/CE al Consil iului din 6 martie 2003 de modif icare a

Regu lam entu lui (CE) nr. 539/2001 d e stabilire a listei ţărilor terţe ai căror

resortisanţi trebuie să deţină viză pentru trecerea frontierelor externe şi a listei

ţărilor terţe ai căror resortisanţi sînt exoneraţi de această obligaţie, Regulamentul

851/200 5/CE al Consiliului din 2 iunie 2005 d e modif icare a Regulamen tului (CE)

nr. 539/2001 de stabilire a listei ţărilor terţe ai căror r esortisanţi trebui e să deţină

viză pentru trecerea frontierelor externe ale statelor membre şi a listei ţărilor terţe

ai căror resortisanţi sînt exoneraţi de această obligaţie în ceea ce priveşte

mecanismul de reciprocitate, Regulamentul 1932/2006/CE al Consil iului din 21

decem brie 2006 de modif icare a Regulamentulu i (CE ) nr. 539/2001 de stabil ire a

501 Publicată în Monitorul Oficial nr. 179-181, 24.09.2010, în vigoare din 24.12.2010

386



l istei ţări lor terţe ai căror resortisanţi trebuie să deţină viză la trecerea frontierelor

externe ale statelor membre şi a l istei ţări lor terţe ai căror resortisanţi sînt

exoneraţi de această obl igaţie, Regulamentul 1244/2009/CE al Consi l iului din 30

noiembrie 2009 de modif icare a Regulamentului (CE) nr. 539/2001 de stabi l i re a

l istei ţări lor terţe ai căror resort isanţi trebuie să deţină viză pentru trecerea

frontierelor externe şi a l istei ţări lor terţe ai căror resortisanţi sînt exoneraţi de

această obl igaţie, Directiva 20 04 /114/CE a Consi l iului din 13 decem brie 2004

privind condiţi i le de admisie a resortisanţi lor ţări lor terţe pentru studii, schimb de

elevi, formare profesională neremunerată sau servici i de voluntariat, Directiva

20 03 /109/CE a Consi liului din 25 noiem brie 2003 privind statutul resort isanţi lor

ţări lor terţe care sînt rezidenţi pe termen lung, Directiva 2004/81/CE a Consi l iului

din 29 apri l ie 2004 privind permisul de şed ere el iberat resort isanţi lor ţărilor terţe

care sînt vict ime ale traficului d e p ersoan e sau care au făcut obiectul unei faci l itări

a imigraţiei i legale şi care cooperează cu autorităţi le competente.

Capitolul I DISPOZIŢII GENERALE

I

A r t ico lu l 1. Domeniul de reglementarePrezenta lege reglementează intrarea, aflarea şi ieşirea străini lor pe/de pe

teritoriul Republici i Moldova, acordarea şi prelungirea dreptului de şedere,

repatrierea, documentarea acestora, st ipulează măsuri de constrîngere în caz de

nerespectare a regimului de şedere şi măsuri specifice de evidenţă a imigraţiei, în

conformitate cu obl igaţi i le asumate de Republ ica Moldova prin tratatele

internaţionale la care este parte.

A r t ico lu l 2. Excepţii de la aplicarea prezentei legi(1) Sub incidenţa prezentei legi, cu excepţia capitolului III, nu cad următoarele

categorii de străini:a) memb ri i misiuni lor diplom atice şi ai of ici i lor consu lare acreditate în Republ ica

Moldova, ai organizaţi i lor internaţionale, precum şi membrii lor de familie, al căror

statut este reglementat prin tratate internaţionale la care Republ ica Moldova este

parte sau în alt mod stabil it de legislaţia în vigoare;b) reprezentanţi i unor al te state şi persoanele însoţi toare, membri i delegaţi i lor

oficiale, invitaţi de Parlament, de Preşedintele Republici i Moldova, de Guvern şi

de alte autorităţi ale administraţiei publice centrale.

(2) Cu excepţia situaţi i lor în care, pentru raţiuni de securitate naţională sau de

ordine publică, se impune returnarea de pe teritoriul Republici i Moldova, sub

incidenţa prezentei legi nu cad:a) străinii al căror regim este reglementat prin Legea nr. 270-XVI din 18

decembrie 2008 privind azi lul în Republ ica Moldova;b) forţa militară străină, componenta civilă care o însoţeşte şi efectivele

formaţiuni lor speciale anti tero străine, care desfăşoară activi tăţ i comune pe

teri toriul ţări i în baza tratatelor internaţionale la care Republ ica Moldova este

parte. A r t ico lu l 3. Noţiuni principale

în sen sul p rezen tei legi, u rm ăt oar el e noţ iuni princ ip ale sem nifi că:străin - perso ană c are nu deţine cetăţenia Republ icii Moldo va sau c are este

apatrid;



apatr id- persoană care nu este considerată cetăţean al nici unui stat, conform

legislaţiei acestora;[Art.3 noţiunea introdusă prin LP284 din 28.12.11, M030-33/10.02.12 art.93]

minor neînsoţit - străinul sub optsprezece ani, care intră pe teritoriul Republicii

Moldova fără a f i însoţit de o persoană adultă care să f ie responsabilă pentru el

prin lege sau un act juridic şi atîta timp cît nu este efectiv luat în îngrijire de o

astfel de persoană; această noţiune desemnează, de asemenea, minorul care

este lăsat neînsoţit du pă intrarea pe teritoriul Republicii Mold ova;

[Art.3 noţiunea introdusă prin LP284 din 28.12.11, M030-33/10.02.12 art.93]

autoritate competentă pentru străini - struc tură sp ecializată (Biroul m igraţie şi

azil din cadrul Ministerului Afacerilor Interne) care exercită atribuţii cu privire la

regimul străinilor în Republica Moldova, precum şi cu privire la gestionarea

evidenţei străinilor cărora l i s-a acordat drept de ş edere în Republi ca Moldova;

invitaţie- document oficial pe care autoritatea competentă pentru străini o

eliberează la cererea persoanei f izice cu domicil iu permanent sau temporar în

Republica Moldova sau a persoanei juridice, în condiţ i i le prevăzute de prezenta

lege, şi care constituie una dintre condiţiile de obţinere a vizei Republicii Moldova

de către anumite categorii de străini;viză - autorizaţie, acordată în condiţiile prezentei legi, care conferă străinului

dreptul de a intra sau de a tranzita teritoriul Republicii Moldova, precum şi dreptul

de a se afla pe acest teritoriu o perioadă determinată, cu respectarea scopului

pentru care a fost acordată;transportator- persoană f izică sau juridică autorizată să efectueze transporturi

auto, feroviare, maritime sau aeriene internaţionale de călători;

drept de şedere - drept de a-şi stabili r eşedin ţa sau dom iciliul pe teritoriul

Republicii Moldova, acordat străinului, în condiţiile prezentei legi, de către

autoritatea co m petentă pentru străini;permis de şedere/buletin de identitate pentru apatrizi - act de identitate care

atestă dreptul de şedere legală pe teritoriul Republicii Moldova;şedere ilegală - prezenţă pe teritoriul Republicii Moldova a unui străin care nu

în dep l ineş te sau nu mai în dep l ineş te condiţiile privind in trarea, af lar ea sau

şederea în Republica Moldova;Sistem informaţional integrat automatizat în domeniul migraţiei şi azilului -

sistem informaţional de evidenţă a străinilor, precum şi de gestionare a proceselor

migraţionale pe teritoriul Republicii Moldova, parte integrantă a Registrului de stat

al populaţiei;interdicţie de intrare- decizie a autorităţii competente pentru străini care

interzice intrarea şi şederea pe teritoriul Republicii Moldova pentru o anumită

perioadă şi care însoţeşte o decizie de returnare;returnare- proces de întoarcere a unui străin prin executare voluntară a

deciziei de returnare sau prin executare forţată a acesteia: în ţara de origine, în o

ţară de tranzit în conformitate cu acorduri le de readmisie sau în o terţă ţară în

care străinul decide în mod voluntar să se întoarcă şi în care acesta va fi acceptat;decizie de returnare - act adm inistrativ al autorităţ i i co m petente pentru străini,

prin care şeder ea unui străin este stabilită ca fiind ilegală şi care obli gă străinul să

părăsească teritoriul Republicii Moldova într-un termen stabilit; îndepărtare - execu tare a deciziei d e returnare a străinului, respectiv

transportul lui fizic în afara teritoriului Republicii Moldova;



custodie publică - măsură de restrîngere a l ibertăţi i de mişcare;

repatriere - reîntoarcere benevolă în patrie a persoanelor care s-au născut în

Republica Moldova şi a urmaşilor acestora, în condiţi i le legii;

confirmare de repatriere - act oficial el iberat de autori tatea co mp etentă pentru

străini, în condiţi i le prezentei legi, care confirmă dreptul la repatriere. A r t ico lu l 4. Drepturile şi obligaţi i le străinilor (1) Străinii aflaţi legal în Republica Moldova se bucură de aceleaşi drepturi şi

l ibertăţi ca şi cetăţenii Republici i Moldova, garantate de Constituţia Republici i

Moldova şi de alte legi, precum şi de drepturi le prevăzute în tratatele

internaţionale la care Republ ica Moldova este parte, cu excepţi i le stabi l i te de

legislaţia în vigoare.

(2) Pe timpul aflări i sau şederii în Republica Moldova, străinii sînt obligaţi să

respecte legislaţia Republici i Moldova şi să se supună, în condiţi i le legii,

controlului org anelor abi l itate.

(3) Dreptul de proprietate, de posesiune, de folosinţă sau de dispoziţ ie asupra

unui bun imobil iar pe teritoriul Republici i Moldova nu oferă străinului prioritate la

obţinerea dreptului de şedere pe teritoriul ei.

(4) Străini i au dreptul să desfăşoare activi tate de muncă pe teri toriul Republ ici i

Moldova doar cu permisiunea organelor abi l i tate.(5) Străinii aflaţi pe teritoriul Republici i Moldova sînt obligaţi să respecte scopul

pentru care l i s-a acordat dreptul de intrare şi, după caz, dreptul de şedere pe

teritoriul ţări i, precum şi să părăsească teritoriul Republici i Moldova la expirarea

termenului de şedere acordat.(6) Pe durata şederii în Republica Moldova, străinii sînt obligaţi să declare

autorităţi i competente pentru străini, în termen de 15 zile calendaristice,

schimbarea documentului de trecere a frontierei de stat.(7) Furtul sau pierderea documentului de trecere a frontierei de stat, a

permisulu i de şed ere, a buletinului de identitate pentru apatrizi sau a

documentelor de călătorie se declară organului de pol i ţ ie teri torial în termen de 15

zile calendaristice. A r t ico lu l 5. As is ten ţa la in tegrar ea străinil or în v iaţ a ec onomică, socială

şi cultu rală a Republici i Mold ova

(1) Străinilor cărora l i s-a acordat un drept de şedere în ţară l i se vor asigura,

prin intermediul organelor centrale de special i tate ale administraţiei publ ice şi al

autorităţi lor admin istraţiei pub lice locale, condiţi i de integ rare în viaţa econ om ică,

soc ială şi culturală a ţări i.(2) Pentru integrarea străinilor prevăzută la alin. (1), se pot organiza şi

desfăşu ra u rm ătoarele activităţ i :a) cursuri de studiere a l imbii de stat;b) informare despre drepturi le şi obligaţi i le străinilor, despre oportunităţi le de

integrare în societate;c) cursuri de studiere a istoriei, culturi i, civi l izaţiei şi a sistemului de drept al

Republici i Moldova;d) întîlniri prilejuite de diferite evenimente, la care să participe şi cetăţeni ai

Republici i Moldova, pentru promovarea cunoaşteri i şi a înţelegerii reciproce.

(3) Organele centrale de specialitate ale administraţiei publice şi autorităţi le

administraţiei publ ice locale cooperează, potrivi t competenţelor, cu organizaţi i

naţionale şi internaţionale în vederea promovări i ş i derulări i unor programe de



integrare a străinilor în societate, de identif icare şi de atragere a resurselor

f inanciare necesare în acest scop.

Capitolul II

DISPOZIŢII P RIVIND INTRA REA

Şl IEŞIREA STRĂINILOR

Art icolu l 6. Condiţiile de intrare a străinilor pe teritoriul Republicii Moldova

(1) Intrarea pe teritoriul Republicii Moldova este permisă străinilor care

în trunes c u rm ătoarel e condi ţi i:

a) posedă un document valabil de trecere a frontierei de stat, recunoscut sau

acceptat de Republica Moldova, dacă prin tratatele internaţionale la care

Republica Moldova este parte nu se prevede alt fel;

b) posedă viză acordată în condiţ i i le prezentei legi sau, după caz, permis de

şedere valabil , dacă prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova este

parte nu s-a stabilit altfel;

c) prezintă documente care just if ică scopul intrări i şi fac dovada existenţei unor

mijloace corespunzătoare atî t pentru întreţ inere pe perioada şederi i , cît şi pentru

în toar cer e în ţara de origine sau pen tr u tran zi t către un alt stat în car e ex istă

siguranţa că li se va permite intrarea;d) prezintă garanţii că li se va permite intrarea pe teritoriul statului de destinaţie

sau că vor părăsi teritoriul Republicii Moldova, în cazul străinilor aflaţi în tranzit;

e) nu sînt incluşi în categoria străini lor împotriva cărora s-a inst ituit măsura

interdicţiei de intrare în Repub lica Mold ov a con form art. 9 sau care au fost

declaraţi indezirabili conform art. 55;f) nu prezint ă pericol pentru secu ritatea naţională, ordin ea şi săn ătatea public ă.

(2) Intrarea străinilor pe teritoriul Republicii Moldova se poate face prin orice

punct d e trecere a frontierei de stat desch is traf icului internaţional.

(3) Trecerea frontierei de stat a Republici i Moldova de către străini se poate

face şi prin alte locuri, în condiţii le stabilite prin tratatele internaţionale la care

Republica Moldova este parte.

(4) Străinii care staţionează în zonele de tranzit internaţional ale aeroporturilor,

în zonele de tran zi t de la frontiera de stat sau în cen tre de c aza re cu reg im de

zonă de tranzit ori pe ambarcaţiuni ancorate în porturi f luviale nu cad sub

incidenţa prevederilor prezentei legi referitoare la condiţii le de intrare şi de şedere

a străinilor pe teritoriul Republicii Moldova.

(5) Străini i care domici l iază legal în Republica Moldova şi care părăsesc

temporar teritoriul ei au dreptul de a reintra în ţară, fără viză de intrare-ieşire, pe

toată durata valabilităţii permisului de şedere.

A r t ico lu l 7. Obligaţi i le transpo rtatori lor

(1) Este interzisă aducerea în Republica Moldova de către transportatori a

străinilor care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a) şi b).(2) în cazul nerespectării dispoziţii lor alin. (1), transportatorul este obligat să

asigure transportarea imediată a străini lor în cauză la locul de îmbarcare sau într-

un alt loc pe care străinii î l acceptă şi unde sînt acceptaţi. Dacă acest lucru nu

este posibil, transportatorul este obligat să suporte cheltuielile privind cazarea şi

în treţ inerea , prec um şi toat e cel el al te chel tuiel i aferen te returnăr ii lor.



(3) Obligaţi i le prevăzu te la alin. (2) sînt aplicabile şi transp ortato ri lo r cu care

străinii aflaţ i în tranzit sosesc în Repub l ica Moldova dacă:

a) transportatorul care urmează să-i preia pentru a-i duce în ţara de destinaţie

refuză să-i îmbarce;

b) autorităţi le statului de destinaţie nu permit intrarea străinilor şi îi returnează în

Republ ica Moldova.

A r t ico lu l 8. Nepermiterea intrări i în Republ ica Moldova

(1) Străinilor nu l i se permite intrarea pe teritoriul Republici i Moldova dacă:

a) nu îndeplinesc condiţi i le prevăzute la art. 6 alin. (1);

b) organizaţi i le internaţionale al căror membru este Republ ica Moldova sau

autori tăţ i le publ ice care desfăşoară activi tăţ i de combatere a terorismului

semnalează că aceştia f inanţează, pregătesc, spri j ină în orice mod sau comit acte

de terorism;c) există indicii că fac parte din grupuri criminale organizate cu caracter

transnaţional sau că sprij ină în orice mod activitatea acestor grupuri;d) există indicii să se presupună că au săvîrşit sau că au participat la săvîrşirea

unor infracţiuni contra păcii şi omeniri i ori a unor crime de război, ori a unor crime

contra umanităţi i , prevăzute în tratatele internaţionale la care Republ ica Moldova

este parte;e) au prezentat informaţi i false la perfectarea documentelor de intrare în

Republ ica Moldova;f) au încălcat regimul frontierei de stat şi regimul punctului de trecere a

frontierei de stat;g) au săvîrşit infracţiuni în perioada unor alte şederi în Republica Moldova ori în

străinătate împotriva statului sau a unui cetăţean al Republici i Moldova şi au antecedente penale nestinse;

h) au introdus ori au încercat să introducă ilegal în Republica Moldova alţi

străini, ori sînt implicaţi în traficul d e fi inţe umane;

i) au încălcat anterior, în mod nejustificat, scopul declarat la obţinerea vizei sau

la intrarea pe teritoriul Republici i Moldova.(2) Autorităţi le publice sau instituţi i le care deţin date şi informaţii cu privire la

exist enţa uno r situaţi i de natu ra celor indicate la alin. (1) au obligaţia să infor m eze

org anele abi l i tate în dom eniu.(3) Măsura nepermiteri i intrări i în Republica Moldova a străinului va fi motivată

de Poliţia de Frontieră din subordinea Ministerului Afacerilor Interne şi va fi

comunicată persoanei în cauză, faptul consemnîndu-se în Sistemul informaţional

integrat automatizat în domeniul migraţiei şi al azilului. Decizia privind aplicarea

măsurii nepermiteri i intrări i în Republica Moldova poate fi contestată în

con form itate cu legislaţia în v igoare.[Art.8 al.(3) modificat prin LP304 din 26.12.12, M04&05.03.13 art. 150; în

vigoare 05.03.13]

(4) Străinul căruia nu i se permite intrarea în Republica Moldova este obligat să

părăs ească imediat punctul de trec ere a frontierei de stat către ţara de origine sau

către orice altă destinaţie pe care o doreşte, cu excepţia teritoriului Republici i

Moldova.

(5) în cazul în care părăsirea imediată a punctului de trecere a frontierei de stat

de către străinul prevăzut la alin. (1) nu este posibilă, organul abil i tat va dispune

cazar ea lui într-un loc am enaj at în ac est scop, pînă la încetar ea m otivelor care fac



imposibilă plecarea acestuia, dar nu mai mult de 24 de ore de la data cazării.

Dacă motivele care fac imposibilă plecarea nu încetează în 24 de ore de la data

cazării, străinul va f i predat autorităţi i competente pentru străini în vederea

îndep ăr tăr ii de pe ter it oriul Republicii Moldova, în condiţi ile legi i. A rt ico lu l 9. Interdicţia de intrare în Republica Moldova

(1) Interdicţia de intrare în Republica Moldova pentru o perioadă determinată

este dispusă:

a) de autoritatea competentă pentru străini, în condiţiile legii, în privinţa

străinului returnat de pe teritoriul Republicii Moldova;

b) de Poliţ ia de Frontieră din subordinea Ministerului Afacerilor Interne în

privinţa străinului care a ieşit din Republica Moldova după data la care şederea sa

a devenit ilegală, fără a face obiectul unei măsuri de returnare de pe teritoriul tării.

[Art.9 al.(1), lit.b) modificată prin LP304 din 26.12.12, M048/05.03.13 ari. 150;

în vigoare 05.03.13](2) Măsura interdicţiei de intrare în Republica Moldova prevăzută la alin. (1) se

dispune şi împotriva persoanelor specificate la art. 8 alin. (1) lit. b)-e).

(3) Măs ura interdicţiei d e intrare se reali zează în to ate cazurile prin aplicarea pe

documentele valabile de trecere a frontierei de stat a ştampilei de interdicţie, în

care se p rec izează du rata interdicţiei.

(4) în toate cazurile de dispunere a măsurii interdicţiei de intrare în Republica

Moldova se instituie un consemn nominal în Sistemul informaţional integrat

automatizat în domeniul migraţiei şi azilului de către autoritatea competentă

pentru străini sau de către Poliţ ia de Frontieră din subordinea Ministerului

A fac er ilo r In terne.[Art.9 a l.(4) modificat prin LP304 din 26.12.12, M048/05.03.13 art. 150; în

vigoare 05.03.13]

(5) Instituirea măsurii interdicţiei de intrare în Republica Moldova se comunică

străinilor în scris de către organul care a adoptat măsura, împreună cu motivele

care stau la baza dispunerii ei.

A rt ico lu l 10. Stabi lirea duratei interdicţiei de intrare

în Repub lica Moldova

(1) împotriva străinilor care au intrat legal în Republica Moldova, dar a căror

şedere a devenit ilegală, durata interdicţiei de intrare va fi:a) de 1 an - în cazu l unei şederi il ega le de la 3 luni la 1 an;

b) de 2 ani - în cazu l u nei şed eri i legale de la 1 la 2 ani;

c) de 3 ani - în cazul unei şederi ilegale de la 2 la 3 ani;

d) de 5 ani - în cazul unei şederi ilegale de peste 3 ani;

e) de 3 ani - în cazul practicării ilegale a unei activităţi de muncă;

f) de 5 ani - în cazul com unicării cu p remed itare de informaţii p erson ale false;g) de 5 ani - în cazul expulzării.

(2) în cazul străinilor care solicită returnare volu ntară, term enele interdicţi i lor de

la alin. (1) lit. a)-d ) se red uc la jum ătate.

(3) în cazul străinilor care au comis pe teritoriul Republicii Moldova infracţiuni cuintenţie sau infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave din

imprudenţă, durata interdicţiei de intrare în Republica Moldova este de 5 ani, iar

cînd aceştia reprezintă o ameninţare gravă pentru ordinea publică sau pentru

securitatea naţională, durata interdicţiei se stabileşte pentru un termen de pînă la

10 ani. ’ ’



(4) împotriva străinilor care au intrat i legal în Republica Moldova, durata

interdicţiei este de 5 ani.(5) Perioadelor de interdicţie prevăzute la alin. (1), (3) şi (4) se adaugă un spor

de 6 luni în cazul străinilor îndepărtaţi de pe teritoriul ţării din contul Republicii

Moldova.(6) Sub incid enţa p revederilo r alin. (1) nu cad străinii care au copii minori sau

copii inapţi pentru mun că, comuni cu perso anele care dom iciliază pe teritoriul

Republicii Moldova, cu excepţia cazurilor cînd străinii au fost decăzuţi din

drepturile părinteşti. A r t ico lu l 11. Ieşirea de pe teritoriul Republicii Moldova

(1) Străinii pot ieşi de pe teritoriul Republicii Moldova în baza unui document

valabil pentru trecerea frontierei de stat în al cărui temei au intrat în ţară.

(2) Dacă nu se mai găseşte în posesia documentului valabil în al cărui temei a

intrat în ţară, străinul trebuie să prezinte la ieşire din Republica Moldova un nou

document valabil pentru trecerea frontierei de stat, eliberat de misiunea

diplomatică sau de oficiul consular străin ori de un alt organ competent, conform

legislaţiei în vigoare.(3) Poliţ ia de Frontieră din subordinea Ministerului Afacerilor Interne poate

permite străinului ieşirea din ţară şi în baza documentului care atestă o altă

cetăţenie, în cazul pierderii, furtului sau deteriorării documentului cu care acesta a

intrat în Republica Moldova.[Art.11 a 1.(3) modificat prin LP304 din 26.12.12, M048/05.03.13 art.150; în

vigoare 05.03.13]

A r t ico lu l 12. Nepermiterea ieşirii(1) Străinului nu i se permite ieşirea din ţară dacă:

a) este bănuit, învinuit sau inculpat într-o cauză penală, iar procurorul sau

instanţa de judecată a dispus obligarea lui de a nu părăsi ţara şi nu există nici o

în cuv iin ţar e de a ieşi din ţară;b) a fost condamnat prin hotărîre judecătorească rămasă def init ivă şi are de

executat o pedeapsă privat ivă de l ibertate, pedeapsă penală sub formă de

amendă sau de muncă neremunerată în folosul comunităţ i i .

(2) în toate situaţii le, se vor preciza motivele pentru care se solicită măsura

nepermiterii ieşirii din ţară şi, după caz, vor f i prezentate documentele

confirmative.

(3) Nepermiterea ieşirii din ţară se realizează prin:

a) instituirea unui consemn nominal în Sistemul informaţional integrat

automatizat în domeniul migraţiei şi azilului;b) aplicarea, de către autoritatea competentă pentru străini, în actele de

identitate a ştampilei privind nepermiterea ieşirii din Republica Moldova. A r t ico lu l 13. încetarea măsurii nepermiterii ieşirii(1) Revocarea măsurii nepermiterii ieşirii din ţară se face prin anularea

consemnului nominal din Sistemul informaţional integrat automatizat în domeniul

migraţiei şi azilului şi prin aplicarea de către autoritatea competentă pentru străini

a ştampilei în documentul de identitate privind revocarea nepermiterii ieşirii.

(2) Măsura nepermiterii ieşirii din ţară încetează de drept dacă se dovedeşte

că:



a) în privinţa străinului s-a dispus neînceperea urmărir i i penale, scoaterea de

sub urm ărire penală ori încetar ea urmărir i i penale, achit area sau înc etarea

procesului penal ori revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara;

b) străinul a executat pedeapsa, a fost graţiat, beneficiază de amnistie sau a

fost condamnat, prin hotărîre judecătorească rămasă definit ivă, cu suspendarea

condiţionată a executări i pedepsei.

Capitolul III REGIMUL A CORDĂRII VIZELOR

A rt ico lu l 14. Drepturile conferite de viză şi tipurile ei

(1) Viza dă titularului dreptul de a intra pe teritoriul Republicii Moldova numai

dac ă, în mom entul p rezentării lui la punctul d e trec ere a frontierei de stat, Poliţia

de Frontieră din subordinea Ministerului Afaceri lor Interne constată că nu există

nici unul dintre motivele de nepermitere a intrări i în Republica Moldova prevăzute

la art. 8 alin. (1).

[Art. 14 al.(1) modificat prin LP304 din 26.12.12, M048/05.03.13 art. 150; în

vigoare 05.03.13]

(2) Străinii care intră în Republica Moldova pot rămîne pe teritoriul ei numai în

perioada stabilită în viză, cu excepţia cazurilor cînd li s-a acordat drept de şedere

provizorie sau de şedere permanentă.

(3) Dacă în tratatele internaţionale sau în actele normative prin care se

desfi inţează uni lateral regimul de vize nu este prevăzută perioada pentru care

vizele sînt desfiinţate, străinilor care nu au obligaţia obţinerii vizei pentru a intra în

Republica Moldova l i se permite accesul pe teri toriul ei. Aceştia pot să rămînă

pentru o şedere neîntreruptă sau pentru mai multe şederi a căror durată nu va

depăşi 90 de zile în decursul a 6 luni de la data primei intrări în ţară.

(4) în funcţie de scopurile pentru care se acordă, vizele pot fi:

a) tip „A”- t ranzi t aeroportuar;b) tip „B” - t ranzi t ;

c) tip „C” - scurtă şedere;d) t ip „ D” - lungă şedere.

A r t ico lu l 15. Forma şi conţinutul vizeiForm a şi conţinu tul vizei, sem nele ei de prot ecţie se apro bă prin hot ărîre de

Guvern. A rt ico lu l 16. Viza de tranzit aeroportuar

(1) Viza de tranzit aeropo rtuar perm ite străinului să treacă prin zon a

internaţională de tranzit a unui aeroport din Republica Moldova, fără a intra pe

ter i tor iul statului, cu ocazia unei escale sau a unui transfer între două tronsoane

ale unui zbor internaţional.

(2) Viza de tranzit aeroport uar este obl igatorie pentru cetăţeni i statelor cuprinse

în li sta s tat elor ai căr or cetăţen i au nev o ie de viză , car e se ap robă şi se

actual izează permanent de Guvern, la propunerea Ministerului Afaceri lor Interne

şi a Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene. Acelaşi regim se aplică

şi străinilor care, fără a fi cetăţeni ai acestor state, sînt în posesia unui document

de trecere a frontierei de stat eliberat de autorităţi le statelor respective.

(3) Viza de tranzit aeroportuar se acordă de misiuni le diplomatice şi de ofici i le

consulare ale Republici i Moldova cetăţeni lor proveniţ i din statele prevăzute în l ista



menţionată la alin. (2), în condiţi i le existenţei vizei unui stat terţ, care permite

străini lor con tinuarea călătoriei . Ac eastă viză se aco rdă la prezentar ea bi letului de

avion valabil pînă la destinaţie. Viza permite străinilor rămînerea în zona

aeroportuară cel mult 5 zile.

(4) Viza de tranzit aerop ortu ar nu este n ecesară:a) membri lor echipajelor de aeronavă;

b) titulari lor de paşapoarte diplomatice şi de paşapoarte de serviciu sau

asimilate acestora;c) cetăţeni lor statelor cu care Republ ica Moldova are încheiate acorduri în

acest sens;d) t i tulari lor de permise de şedere sau de documente echivalente el iberate de

statele membre ale Uniunii Europene şi de Statele Unite ale Americii;

e) titulari lor de vize eliberate de un stat membru al Uniunii Europene sau de

Statele Unite ale Americii.

A r t ico lu l 17. Viza de tranzitViza de tranzit se el iberează la sol ici tarea străinului care urmează să tranziteze

teritoriul Republici i Moldova în scopul deplasării într-un stat terţ pentru perioada

valabil ităţi i vizei statului de destinaţie şi, după caz, pe o perioadă care nu va

depăşi termenul de un an de zile, cu dreptul de a se afla pe teritoriul ţări i nu mai

mult de 5 zile pentru un tranzit. Viza de tranzit poate fi cu o singură sau cu

multiple intrări şi ieşiri.

A r t ico lu l 18. Viza de scurtă şed ere

(1) Viza de scurtă şedere se el iberează pentru o perioadă determinată, cu una

sau mai mu lte şederi, a căro r durată nu dep ăşeş te 90 de zile în decursul a 6 luni

de la data primei intrări în ţară. Viza de scurtă şedere poate fi cu o singură sau cu


(2) Viza de scurtă şeder e se acord ă în urm ătoarele scopuri :

a) misiune - străini lor care îndepl ines c funcţii în cadrul guvernelor,

administraţi i lor publice sau organizaţi i lor internaţionale, precum şi celor care, prin

scopul şederii lor în Repu blic a Mold ov a, prezintă interes pentru relaţi i le dintre ea

şi statul de apartenenţă. Acest t ip de viză se poate el ibera şi membri lor de famil ie

care îi însoţesc;

b) turism - străini lor care urmează să călătorească în Republ ica Moldova pentru

mo tive turistice;

c) vizi tă - străini lor care intenţio nează să se deplas eze în Republ ic a Mold ova în

vizită la cetăţeni moldoveni sau la cetăţeni străini ti tulari de permise de şedere

valabile;d) afaceri - străini lor care intenţionează să călătorească în Republ ica Moldova

în scopuri ec onomice sau com er c ial e, pen tru contrac te ori trat at ive, pentru

verificarea folosiri i şi funcţionării bunurilor achiziţionate ori vîndute în cadrul

contractelor comerciale şi de cooperare industrială, precum şi străini lor care sînt

sau care urmează să devină asociaţi ori acţionari ai unei societăţi comerciale din

Republ ica Moldova;

e) transport - străini lor care urmează să călătorească în perioade scurte, în

scopul desfăşurări i unor activi tăţ i p rofesionale legate d e transportul de m ărfuri sau

de transportul de persoane;f) activităţi sportive - străinilor care urmează să intre în Republica Moldova pe o

durată l imitată în vederea participării la competiţi i sportive;



g) activităţi cultu rale, şti inţifice, um anitar e, religioase, trat amen t med ical de

scurtă durată, alte activităţi care nu contravin legislaţiei Republici i Moldova - în

condiţ i i le justi f icări i prezenţei în Republ ica Moldo va.

(3) Viza de scurtă şedere prin care s-a acordat un termen de şedere mai mic de

90 de zile poate fi prelung ită cu noi ter m ene, astfel încît dur ata totală a şederii

acordate să nu depăşească 90 de zile pe parcursul a 6 luni de la data primei

intrări în ţară. Prelungirea vizei poate avea loc doar în acelaşi scop pentru care a

fost acordată.

(4) Cererea de prelungire a vizei se depune la autori tatea competentă pentru

străini cu cel puţin 3 zile lucrătoare înainte de expirarea termenului stabil i t în viză.

A rt ico lu l 19. Viza de lungă ş edere

(1) Viza de lungă şedere se el iberează pentru o perioadă ce nu depăşeşte 12luni, pentru una sau mai multe şederi a căror durata nu va depăşi 90 de zile în

decursul a 6 luni de la data primei intrări în ţară, care permite străinului să solicite

acordarea dreptului de şedere. Viza de lungă şedere poate f i cu o singură sau cu


(2) Viza de lungă şedere se acordă în următoarele scopuri :

a) desfăşurarea activităţii de întreprinzător- străinilor car e efec tu ează investiţi i

în ec onom ia naţ ională, care sîn t sau care u rm ează să dev ină ac ţio nar i sau

asociaţi cu atribuţi i de conducere şi de administrare a unor societăţi comerciale

din Republ ica Moldova;

b) angajare în muncă - străini lor care urmează să intre în Republ ica Moldova în

vederea încadrări i în muncă, străini lor detaşaţi temporar de către compani i le

străine, lucrători lor stagiari sau sezonieri. în astfel de scop se eliberează vize şi

sport ivi lor care urmează să evolueze în cadrul unor cluburi sau echipe din

Republ ica Moldova, în baza unui contract individual de muncă;c) studii - străini lor care urmează să intre în Republ ica Moldova pentru a studia

în în văţ ăm în tu l preu niversitar , un ivers itar sau postuniversitar ;

d) reîntregirea familiei - străini lor care urmează să intre în Republ ica Moldova

pentru reîntregirea familiei şi păstrarea integrităţi i ei. Familia poate să includă:

soţia (soţul), copii i minori, părinţi i , precum şi persoanele asupra cărora este

stabil ită tutelă sau curatelă. Solicitarea de viză va fi însoţită de aprobarea

autorităţi i competente pentru străini;

e) activităţi umanitare sau religioase - străinilor care urmează să intre în

Republ ica Moldova pentru a desfăşura activi tăţ i în scop umanitar sau în domeniul cultelor recunosc ute p e teri toriul Republ icii Moldova;

f) activităţi diplomatice şi de serviciu - străini lor t i tulari de paşaport diplomatic

sau de serviciu, care urmează să îndepl inească funcţi i of iciale ca membri ai unei

misiuni diplomatice sau ai unui oficiu consular în Republica Moldova al statului de

apartenenţă. Aceste t ipuri de vize se el iberează t i tulari lor de paşapoarte

diplomatice, respectiv de serviciu sau asimilate acestora, la solicitarea organului

abil itat al statului trimiţător sau a misiunii lui diplomatice ori oficiului său consular,

precum şi m embri lor d e famil ie îm pr eun ă cu care locuieşte t itularul, şi sînt valabi le

pe perioada misiunii sau în conformitate cu tratatele bilaterale la care Republica

Mold ova este parte;g ) tratament- străini lor care urmează tratament medical de lungă durată,

balneosanatorial şi de recu perare.



A rt ico lu l 20. Acordarea vizei(1) Viza se acor dă străinilor de către misiunile diplo matic e şi oficii le con su lare

ale Republicii Moldova.(2) în situaţii le de excepţie prevăzute la art. 21, viza poate f i acordată şi în

pu nc tele de trec ere a frontierei de stat de către Poliţ ia de Fron tieră din

sub ord inea Ministerului Afaceri lor Interne.[Art.20 al.(2) modificat prin LP304 din 26.12.12, M048/05.03.13 art.150; in

vigoare 05.03.13]

(3) Procedura de acordare a vizelor se reglementează printr-un regulament

aprobat de Guvern. A rt ico lu l 21. Acordarea vizei în situaţii de excepţie

(1) Viza se acordă în punctele de trecere a front ierei de stat în următoarele

situaţii:a) în caz de urgenţă, determinată de dezastre, calamităţi naturale sau de

accidente;b) în caz de deces sau de îmbolnăvire gravă, conf irmat/conf irmată prin

documente, a rudelor de pe teritoriul Republicii Moldova;

c) în cazul echipajelor şi pasageri lor navelor sau aeronavelor af late în situaţ i i

deosebite, nevoite să acosteze ori să aterizeze ca urmare a unor defecţ iuni,

intemperii sau a pericolului de atac terorist.(2) Vizele prevăzute la alin. (1) se pot acorda pentru perioade care să nu

depăşească:

a) 10 zile, în c azul vizei d e scurtă şedere;

b) 5 zile, în cazul vizei de tranzit. A rt ico lu l 22. Condiţ i i le de valabil i tate a doc um entelor

de trecere a frontierei de stat(1) Documentul de trecere a frontierei de stat urmează să fie valabil cel puţin 3

luni de la data intrării.(2) Valabil i tatea d ocum entului d e trecere a front ierei d e stat în care u rm ează să

f ie aplicată viza trebuie să depăşească valabilitatea vizei solicitate cu cel puţin 3

luni.(3) în situaţiile de excepţie prevăzute la art. 21 alin. (1), se permite intrarea în

Republica Moldova în baza unui document de trecere a front ierei de stat valabil

mai puţin de 3 luni de la data intrării.(4) în situaţii le prev ăzute la art. 21 alin. (1) pot fi aco rd ate vize străinilor care se

află în posesiunea unor documente de trecere a front ierei de stat a căror valabilitate este mai mică decît cea prevăzută la alin. (2), cu condiţia ca durata de

valabil i tate a vizei să nu o dep ăşeasc ă pe cea a doc umentului.

A rt ico lu l 23. Condiţii le de solicitare a vizei

(1) Cererea de acordare a vizei t rebuie să f ie însoţ ită de documentul de trecere

a frontierei de stat, valabil potrivit art. 22, în care să poată f i aplicată viza, de

documente care să just i f ice scopul călătoriei, precum şi de dovada existenţei

mijloacelor de întreţinere pe timpul şederii în Republica Moldova şi al părăsirii

teritoriului Republicii Moldova.(2) Pot f i acceptate ca dovadă a existenţei mij loacelor băneşt i de întreţ inere

următoarele:a) num erarul în lei mo ldoveneşt i, num erarul şi/sau cecuri le de călătorie în

valută străină, accep tate de băncile din Republic a Moldova;



b) cârduri le (de debit etc.) însoţite de extrasele din cont (în a căror bază au fost

emise cârduri le), care confirmă suma mij loacelor băneşti (în lei moldoveneşti sau

în val ută străină) în conturile solic it an tului, la care ac es ta poat e av ea acces în

perioada aflări i în Republica Moldova. Extrasele urmează a f i el iberate cu cel mult

10 zi le înain te d e s olic itarea vizei;c) prezentarea în scris a garanţiei întreţinerii din partea perso anei care invită.

(3) Mij lo acele de întreţin ere vor fi aprec iate în func ţie de durata, de scopul

şederi i şi de media preţuri lor la cazare şi la masă din Republica Moldova înmulţ i tă

la numărul zi lelor de şedere. Cuantumul minim al mij loacelor de întreţinere va f i

stabil i t de Guvern, la propunerea Ministerului Afaceri lor Interne.

A rtico lu l 24. Condiţ i i le refuzului de acordare a vizei

Misiunile diplomatice şi of ici i le consulare ale Republici i Moldova au dreptul să

refu ze eliber area vizei către străini dacă:

a) străini i nu îndeplinesc condiţ i i le de intrare în Republica Moldova prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a), c), d), e) şi f);

b) există vreun motiv de nepermitere a intrări i în Republica Moldova prevăzut la

art. 8 alin. (1) lit. b)-i);

c) lipseşte invitaţia în original.

A rt ico lu l 25. A n u larea vizei

(1) Viza poate f i anulată: în străinătate, de către misiunile diplomatice sau de

ofici i le consulare ale Republici i Moldova; la trecerea frontierei de stat, de către

Poliţ ia de Frontieră din subordinea Ministerului Afaceri lor Interne; în ţară, de către

autoritatea competentă pentru străini, dacă aceştia:

[Art.25 al.(1) modificat prin LP304 din 26.12.12, M048/05.03.13 art.150; în

vigoare 05.03.13]

a) au obţinut viză de intrare pe bază de documente sau de informaţii false;

b) au introdus ori au încercat să introducă i legal în Republica Moldova alţ i străini, ori au înlesnit transportul sau c azarea acestora;

c) au încălcat reglementări le vamale sau cele ale frontierei de stat;

d) nu mai îndeplinesc condiţ i i le cerute la acordarea vizei;

e) nu respectă scopul pentru care le-a fost acordată viza de intrare;f) după ac or dar ea vizei, au fost declaraţi in dezirabil i .

(2) Decizia de anulare a vizei se comunică de către misiunea diplomatică sau

de oficiul consular care a acordat viza, dacă solicitantul se află în străinătate, de

Poliţ ia de Frontieră din subordinea Ministerului Afaceri lor Interne, dacă străinul se

află la punctul de trecere a frontierei de stat, de autoritatea competentă pentru

străini, prin decizie de returnare conform art. 52, dacă străinul se află pe teritoriul Republ ici i Mo ldova.


vigoare 05.03.13]

(3) La com un icarea deciziei de anulare, pe viză se apl ică ştampi la „ ANUL AT”.(4) La controlul pentru trecerea frontierei de stat Poliţ ia de Frontieră din

subordinea Ministerului Afaceri lor Interne poate l imita perioada de valabil i tate a

vizei dacă se constată că străinul nu posedă mij loace de întreţinere pentru

în treag a per ioad ă de valab il i tate. L im itar ea se m ater ial izează pr in în scr ierea pe

viză a perioadei pentru care străinul are mij loace de întreţinere.


vigoare 05.03.13]



A rt ico lu l 26. Abo lirea reg imului de vize(1) Parlamentul Republici i Moldova poate stabil i abolirea unilaterală a regimului

de vize.

(2) Abolirea regimului de vize se efectuează şi prin încheiere de tratate interna

ţionale, în condiţiile şi pentru perioadele de şedere stabilite în acestea.

A rt ico lu l 27. Aco rdarea v izelo r pe b ază de invit aţ ie(1) Ministerul Afacerilor Externe şi Integrări i Europene, în comun cu Ministerul

A fac er i lo r In terne şi cu al te o rgan e ab il i tate ale Republi c ii Mo ldova, va stabil i li sta

statelor ai căror cetăţeni vor primi vize pe bază de invitaţie, aprobată prin hotărîre

de Guvern.(2) Acordarea vizelor pe bază de invitaţie se va efectua în condiţiile art.20, 23 şi 24.

A rt ico lu l 28. Invitaţia(1) Străinilor specificaţi la art. 27 alin. (1) li se poate acorda viză cu una sau cu

multiple intrări şi ieşiri doar dacă prezintă misiunilor diplomatice sau ofici i lor

consulare ale Republici i Moldova originalul invitaţiei.

(2) Dreptul de a invita străini î l au persoanele fizice cu domicil iu permanent sau temporar în Republ ica Moldova care au at ins vîrsta de 18 ani, au capacitate de

exerciţiu deplină, cu excepţia străinilor sosiţi la studii sau la tratament, precum şi

pers oanele juridice înregistrate în Repu bl ica Moldova în m odul stabi l it de lege.

(3) Cererea sau demersul de eliberare a invitaţiei se depune spre aprobare la

autoritatea competentă pentru străini personal, prin poştă sau prin intermediul

servici i lor web.[Art.28 al.(3) modificat prin LP303 din 26.12.12, M064-68/29.03.13 art. 195]

(4) La depunerea cereri i sau a demersului de eliberare a invitaţiei, persoana

care invită este informată despre regimul străinilor pe teritoriul Republici i Moldova

şi semnează o declaraţie referitor la obligaţia sa de a suporta cheltuieli le legate de

şedere şi de eventuala îndepărtare a străinului de pe teritoriul ţări i în cazul în care

acesta nu părăseşte teritoriul ţări i în termenul acordat în viză.

(5) Aprobarea cereri i sau a demersului de eliberare a invitaţiei este condiţionată

de veri f icarea documentelor prezentate şi a evidenţelor autori tăţ i i competente

pentru străini, în scopul constatări i îndepliniri i condiţi i lor legale privind intrarea în

Republica Moldova a străinilor în cauză şi, implicit, al preveniri i intrări i în

' Republica Moldova a unor străini care nu prezintă garanţi i că vor părăsi teritoriul

la exp irar ea vizei. .

(6) Cererile de aprobare a invitaţiilor se soluţionează în termen de 10 zile

lucrătoare de la data depunerii cererii sau a demersului, iar în cazul în care călătoria

ţine de tratamentul urgent al invitatului, de starea gravă a sănătăţii unei rude

apropiate sau de decesul acesteia, în decursul a o zi lucrătoare.

[Art.28 al. (6) modificat prin LP303 din 26.12.12, M064-68/29.03.13 art. 195]

(7) Autoritatea competentă pentru străini emite decizia privind refuzul eliberări i

invitaţiei dacă:a) străinii nu îndeplinesc condiţi i le de intrare în Republica Moldova, prevăzute

la art. 6 alin. (1) lit. a), c), e) şi f);b) există vreun motiv de nepermitere a intrări i în Republica Moldova prevăzut la

art. 8 alin. (1) lit. b)-i).

(8) Decizia privind refuzul eliberări i invitaţiei se comunică în scris solicitantului în term en de 3 zi le luc răt oar e de la ad optar e şi poate fi contes tată în in stan ţă de

contencios administrat iv.



(9) în caz de aprobare, invitaţia va fi înmînată persoanei care invită, pentru a o

transmite străinului invitat.

(10) Străinul poate solicita acordarea vizei în termen de 90 de zile de la data

aprobării invitaţiei.(11) Autoritatea competentă pentru străini asigură evidenţa invitaţi i lor el iberate

în Si stem ul informaţ ional integ rat au tom at izat în domen iul migraţ iei şi al azi lulu i,

accesul organelor abilitate la datele respective.

(12) Forma, conţinutul, elementele de siguranţă şi procedura de eliberare a

invitaţiei se stabilesc şi se aprobă de Guvern.

A rt ico lu l 29. Taxa de stat şi tarifele percepute pentru

perfectarea şi eliberarea invitaţii lor

Pentru perfectarea şi eliberarea invitaţii lor, persoanele fizice şi juridice achită

tax ă în confo rm itate cu Legea taxei de stat nr. 1216-XII din 3 decem bri e 1992.

A rt ico lu l 30. Excepţii de la procedura invitaţieiSînt exceptaţi de la procedura invitaţiei următoarele categorii de străini:

a) minorul al cărui părinte, cetăţean străin, se află în posesia unui permis de

şedere în Republica Moldova sau bulet in de identi tate pentru apatr iz i , cu

condiţia ca acesta să fie valabil cel puţin 90 de zile de la data acordării vizei de

intrare;

b) străinii care solicită viză de tranzit şi viză de tranzit aeroportuar cu condiţia

respectării prevederii art.6 alin.(1) lit. d);

c) cetăţenii statelor cu care Republica Moldova a încheiat tratate internaţionale

în ac es t sen s sau ap at rizi i cu domic il iul în ac es te state;d) minorul al cărui părinte este cetăţean străin căsătorit cu un cetăţean al Republicii Moldova;

e) străinii titulari ai unui permis de şedere sau ai unei vize valabile (cu excepţia

vizei de tranzit), eliberate de unul din statele membre ale Uniunii Europene sau

din statele părţi ale Acordului Schengen;

f) apatrizii care fac dovada naşterii pe teritoriul Republicii Moldova sau al R.S.S.M.

g) străinii invitaţi de Guvern sau de autorităţile administraţiei publice centrale în

cadrul p roiectelor investi ţ ionale ce prezintă interes pentru econo mia naţională;

[Art.30 lit.g) introdusă prin LP303 din 26.12.12, M064-68/29.03.13 art. 195]h) străinii titulari de paşapoarte diplomatice şi de paşapoarte de serviciu.[Art.30 lit.h) introdusă prin LP303 din 26.12.12, M064-68/29.03.13 art. 195]

Capitolul IV

ACORDA REA Şl PRELUNGIREA DREPTULUI DE ŞEDERE PROVIZORIE

A rt ico lu l 31. Condiţi i g enerale privind aco rdarea

dreptului de şedere provizorie

(1) Străinul po ate solicita autorităţii co m peten te pentru străini aco rd area

dreptului de şedere provizorie în Republica Moldova în baza unei vize de lungă

şedere în scopul pentru care a fost eliberată, cu excepţia cazului prevăzut la art. 421.

[Art.31 al.(1) modificat prin LP236 din 26.10.12, M0263-269/21.12.12 art.849]



(2) Dreptul de şed ere pro vizorie p oate fi acordat:

a) pentru imigrare la muncă;

b) pentru studii;c) pentru reîntregirea familiei;

d) pentru activităti umanitare, de voluntariat sau religioase;

[Art.31 al.(2), lit.d) în redacţia LP303 din 26.12.12, M064-68/29.03.13 art. 195]

e) pentru tratam ent medic al de lungă durată, balneos anator ial şi de

recuperare;e 1) pentru protecţia vic timelor traficului de fi inţe umane;

f) pentru alte scopuri, în care activitatea străinului nu contravine legislaţiei

Republicii Moldova sau prezenţa lui pe teritoriul Republicii Moldova este necesară

în in teres public sau de sec uritat e naţ io nală;

g) investitorilor străini.

[Art.31 al.(2), lit.g) în redacţia LP303 din 26.12.12, M064-68/29.03.13 art. 195]

A r t ico lu l 32. A cordarea drep tulu i de şed ere provizo rie(1) Pentru acordarea dreptului de şedere provizorie, străinul trebuie să

adreseze autorităţi i competente pentru străini, cu cel puţin 30 de zile

calendaristice înainte de expirarea termenului pentru care i s-a acordat dreptul de

aflare, o cerere în acest sens.(2) Cererea de acordare a dreptului de şedere provizorie va fi însoţită de

doc um entul în original şi în copie, în al cărui tem ei s-a permis trec erea frontierei

de stat, de dovada spaţiului de locuit, a asigurării medicale şi a mijloacelor de

în treţ iner e, de cazierul jud ic iar din ţar a de ori gine, de ac tel e de s tare civ il ă în

original şi în copii.

[Art.32 al.(2) modficat prin LP303 din 26.12.12, M064-68/29.03.13 art. 195]

(3) în termen de pînă la 30 de zile calendaristice din data depunerii cererii,

autoritatea competentă pentru străini va emite o decizie privind acordarea sau

refuzul acordării dreptului de şedere provizorie. Decizia va fi consemnată în

Sistemul informaţional integrat automatizat în domeniul migraţiei şi azilului. în

cazul în care termenu l d e aflar e, pe teritoriul Republicii Moldo va expir ă pînă la

emiterea deciziei, autoritatea pentru străini va elibera străinului un certificat ce

confirmă statutul lui (certificat de confirmare).

(4) în funcţie de motivul solicitării, dreptul de şedere provizorie poate fi acordat

pentru o perioadă de pînă la 5 ani, iar în cazurile prevăzute de lege, şi pentru o

altă perioadă.

(5) Decizia privind refuzul acordării dreptului de şedere provizorie se emite în

cazul în care:a) străinul nu întruneşte condiţi i le de intrare în Republica Moldova prevăzute la

art. 6 alin. (1) lit. a), b), c), e) şi f);

b) există vreunul din motivele de nepermitere a intrării pe teritoriul Republicii Moldova prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b), c), d), e), g), h) şi i).

(6) Decizia privind refuzul acordării dreptului de şedere provizorie se comunică

în scri s solic it antului în ter m en de 3 zi le lucrăt oar e de la em itere.

(7) Decizia privind refuzul acordării dreptului de şedere provizorie poate fi

contestată în instanţă de contencios administrativ.

A rt ico lu l 33. Prelungirea dreptului de şedere provizorie Au tor i tat ea com pet en tă pen tru străini poat e prelungi dreptu l la şed ere

provizor ie în Repub lica Mo ldova dacă:



a) străinul întruneşte în continuare condiţ i i le de intrare în Republ ica Moldova

prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a), b), c), e) şi f);

b) nu a intervenit, pe perioada şederii în Republica Moldova, vreunul dintre

motivele de nepermitere a intrări i pe teritoriul Republici i Moldova prevăzute la art.

8 alin. (1) lit. b), c), d), e), g), h) şi i);c) străinul posedă document de trecere a frontierei de stat valabi l în perioada

pentru care sol ici tă prelung irea dreptului de ş edere în Republ ica Moldova;

d) străinul solicită prelungirea dreptului de şedere în acelaşi scop pentru care i

s-a acordat viza şi dreptul de şedere în al cărui temei se află pe teritoriul

Republici i Moldova;

e) străinul a respectat anterior scopul pentru care i s-a aprobat şederea în

Republ ica Moldova;

f) străinul face dovada spaţiului de locuit pe toată perioada pentru care solicită

prelungirea dreptului de şedere provizorie, precum şi dovada asigurări i medicale,

în modul st abil it . A rt ico lu l 34. Solicitarea prelungiri i dreptului de şedere provizorie

(1) Solicitantul prelungiri i dreptului de şedere provizorie trebuie să depună la

autori tatea co m petentă p entru străini o cerere în aces t sens cu cel puţin 30 de

zi le calendarist ice înainte de expirarea termenului pentru care i s-a aprobat

şederea.

(2) Cerer ea v a fi înso ţită de ac tele p rev ăzute la art. 32 alin. (2).

(3) Cererea va fi soluţionată în termen de pînă la 30 de zile calendaristice din

data d epuneri i.

(4) Dacă există motive argumentate, solicitantul poate fi chemat la interviu.

Neprezentarea în termen din motive imputabi le străinului poate consti tui motiv de

respingere a cererii.

[Art.34 al.(4) modficat prin LP303 din 26.12.12, M064-68/29.03.13 art. 195]

(5) în termen de pînă la 30 de zile calendaristice din data depunerii cererii

prevăzute la alin. (1), autoritatea competentă pentru străini va emite o decizie

privind prelung irea sau refuzul prelungiri i dreptului de şed ere pro vizorie dacă, la

examinarea cererii, nu sînt întrunite cumulativ condiţi i le art. 33 şi condiţi i le

aferente scopului şederii, prevăzute în prezentul capitol.

(6) Decizia privind refuzul prelungiri i dreptului de şedere, motivele care au stat

la baza ei se comunică în scris solicitantului în decursul a 3 zile lucrătoare de la

emitere.

(7) Decizia privind refuzul prelungiri i dreptului de şedere provizorie poate fi con testată în ins tanţă de contencios administrativ.

A r t ico lu l 35. Acordarea drep tulu i de şed er e

provizorie lucrătorului imigrant

Dreptul de şedere provizorie se acordă lucrătorului imigrant în baza demersului

angajatorului şi a deciziei organului abil i tat în domeniul reglementării migraţiei

forţei de muncă, însoţită de actele prevăzute la art. 32 alin. (2), în condiţi i le

legislaţiei în vigoare.

[Art ',35 în redacţia LP303 din 26.12.12, M064-68/29.03.13 art. 195]

A rt ico lu l 36. Prelungirea dreptului de şedere provizorie

lucrătorului imigrantLucrătorului imigrant i se prelungeşte dreptul de şedere provizorie în baza

demers ului ang ajatorulu i şi a deciziei organului abil i tat în dom eniul reglem entării



migraţiei forţei de muncă dacă scopul şederi i corespunde condiţ i i lor pentru care a

fost acord at acest drept.[Art.36 modificat LP236 din 26.10.12, M0263-269/21.12.12 art.849]

A rt ico lu l 361. Acordar ea şi p relung irea drep tulu i de

şedere provizorie investitorilor străini(1) Dreptul de şedere provizorie se acordă străinului care a efectuat investiţi i în

Republica Moldova în baza deciziei organului abil itat în domeniul reglementării

migraţiei forţei de muncă, însoţită de actele prevăzute la art. 32 alin. (2), cu

excepţia docum entului c e confirmă m ij loacele de întreţinere.(2) Prelungirea dreptului de şedere provizorie străinului care a efectuat investiţi i

se realizează în baza deciziei organului abil itat în domeniu! reglementării migraţiei

forţei de muncă dacă scopul şederi i corespunde condiţ i i lor pentru care a fost

acordat ac est drept.(3) Term enu l de exam inar e a cererii şi de em itere a deciziei privind

acordarea/prelungirea dreptului de şedere provizorie nu va depăşi 15 zile

calendaristice.[Art.361introdus prin LP303 din 26.12.12, M064-68/29.03.13 art. 195]

A rt ico lu l 37. Acordar ea şi p rel ung irea drep tulu i de şed ere

provizorie pentru studii

(1) Dreptul de şedere provizorie pentru studii se acordă şi se prelungeşte, după

caz, la cererea străinului în baza unui demers din partea instituţiei de învăţămînt,

a documentului ce atestă înmatricularea lui la studii, a confirmării existenţei

mijloacelor de întreţinere şi a mij loacelor necesare pentru efectuarea studi i lor în

tară şi a actelor prevăzute la art. 32 alin. (2).

[Art.37 al.(1) modificat prin LP303 din 26.12.12, M064-68/29.03.13 art. 195](2) Străinilor care au intrat în Republica Moldova să facă studii şi sînt bursieri ai

Republicii Moldova li se acordă drept de şedere şi l i se prelungeşte acest drept în

condiţi i le prevăzute la alin. (1), fără confirmarea existenţei mijloacelor de

în treţ iner e şi a m ij lo ac elor n ec esare efec tuăr ii stud ii lor .

(3) în condiţi i le prevăzute la alin. (1), dreptul de şedere provizorie se acordă şi

se prelungeşte în baza unei vize de lungă şedere în scop de special izare

profesională, de efectuare a un or stagi i de d ocu m entare sau activi tăţi de c ercetare

în tr -o in stit uţie de în văţ ăm în t.

(4) Străinilor admişi la studii în instituţi i de învăţămînt de stat sau private

acreditate, dreptul de şedere provizorie l i se acordă pentru întreaga perioadă de

studii.

A rt ico lu l 38. Acordarea şi prelungirea dreptului de şedere

provizorie pentru reîntregirea familiei

(1) Dreptul de şedere provizorie poate fi acordat străinilor căsătoriţi cu cetăţeni

ai Republicii Moldova domicil iaţi în Republica Moldova sau cu străini avînd dreptul

de şedere în Republica Moldova, sau cu străini cărora li s-a recunoscut statutul de

apatrid, cu condiţia să nu fie căsătorie fictivă, constatată în condiţi i le legislaţiei în

vigoare.

[Art.38 al.(1) modificat prin LP284 din 28.12.11, M030-33/10.02.12 art. 93](2) Străinii cărora li s-a acordat drept de şedere provizorie, cu excepţia celor

cărora li s-a acordat acest drept în scop de studii, pot solicita autorităţi i

competente pentru străini reîntregirea familiei pentru:



a) soţie ori soţ;

b) copiii minori, necăsătoriţ i, rezultaţi din căsătorie ori din afara căsătoriei,

precum şi pentru cei adoptaţi de ambii soţi sau numai de unul dintre ei, pentru

copiii încredinţaţi ambilor soţi ori numai unuia dintre ei prin decizie a unei autorităţi

competente din statul de origine, cu condiţia ca aceşti copii să fie în mod efectiv în grija oric ăruia dintre soţi;

c) părinţii care se află la întreţinerea titularului dreptului de şedere provizorie;

d) persoanele asupra cărora este stabilită tutelă sau curatelă.

(3) Cererea de reîntregire a familiei se aprobă în următoarele condiţii:a) nu există poligamie;

b) solicitantul deţine spaţiu de locuit;

c) solicitantul pos edă mij loace de întreţ inere în cuantumul co resp unzător

categoriei dreptului de şedere al cărui t itular este.

(4) în cazul în care există dubii asupra legăturii de rudenie, autoritatea

com petentă pentru străini po ate solicita dovezi pentru co nstatarea adevărului.(5) Dispoziţiile alin. (3) lit. b) şi c) nu se aplică străinilor căsătoriţi cu cetăţeni ai

Republici i Mold ova sau cu străini care au drept de şed ere p erm anentă pe teritoriul ei.

(6) Dreptul de şedere provizorie pentru reîntregirea familiei se prelungeşte,

individual, f iecărui memb ru de fam il ie pe aceeaşi perioadă pentru care s-a

acordat dreptul de şedere provizorie străinului care se af lă în Republica Moldova,

la solicitarea acestuia, la prezentarea dovezii de deţinere a mijloacelor de

în t reţ iner e la niv elul a cel puţ in unui salar iu med iu lunar pe ec onomia naţ ional ă

pentru f iecare m embru de famil ie.

A rt ico lu l 39. Dreptul de şedere pro vizorie acordat

membrilor de famil ie în mod independent

(1) Străinului t itular al unui drept de şedere pentru reîntregirea familiei i se

poate prelungi dreptul d e şedere pro vizorie în mod independ ent dacă:a) devine major;

b) persoana care a solicitat reîntregirea familiei a decedat;c) căsătoria a încetat prin divorţ sau deces.

(2) Pentru prelungirea dreptului de şedere, solicitantul prezintă suplimentar,

după caz, certif icat de naştere, certif icat de deces, certif icat de divorţ sau hotărîre

judec ăto reasc ă de des facere a căs ătoriei .

(3) Dreptul de şedere prevăzut la alin. (1) se prelungeşte pentru o perioadă de

pînă la 6 luni.(4) Orice prelungire ulterioară a dreptului de şedere se acordă doar în condiţii le

şi pentru scopurile prevăzute în prezenta lege.

A rt ico lu l 40. Desfăş urarea activităţ i i d e întrepri nzător

şi angajarea în muncă a titularului

unui drept de şedere pentru reîntregirea familiei

Străinul t itular al unui drept de şed ere pentru reîntreg irea familiei po ate fi

angajat sau poate d esfăşur a act ivitate de întrepr inzător sau d e l iber profesionist în

condiţiile legii.

A r t ico lu l 41 . Aco rdar ea şi p relung irea drep tu lui de

şedere provizorie activităţi umanitare,

de volun tariat sau religioase

[Art.41 titlul modificat prin LP303 din 26.12.12, M064-68/29.03.13 art. 195]



Dreptul de şedere provizorie pentru act ivităţ i umanitare, de voluntariat sau

religioase poate fi acordat sau prelungit, la cerere, dacă străinul:

[Art.41 alineat modificat prin LP303 din 26.12.12, M064-68/29.03.13 art. 195]

a) prezintă extras din Registrul cultelor rel igioase şi al părţ i lor lor componente

sau din Registrul so cietăţ i lor necom erciale;b) este reprezentant al unui cult recunoscut în Republica Moldova sau al unei

organizaţi i umanitare, după caz;[Art.41 lit.c) abrogată prin LP303 din 26.12.12, M064-68/29.03.13 art. 195]

d) este angajat în baza unui contract de voluntariat sau a unui acord de

colaborare;e) întruneşte condiţii le prevăzute la art. 32 sau la art. 33, după caz.

[Art.41 lit.e) introdusă prin LP303 din 26.12.12, M064-68/29.03.13 art. 195]

A r t ico lu l 42. A cordarea şi prelung irea drep tulu i de şedere

provizorie pentru tratament

(1) Dreptul de şed ere provizorie pentru tratam ent de lung ă durată,

balneosanatorial sau de recuperare poate f i acordat sau prelungit străinului care

urmează o cură de tratament într-o inst ituţ ie medico-sanitară publică,

departamentală sau privată dacă străinul:

[Art.42 al.(1) modificat prin LP303 din 26.12.12, M064-68/29.03.13 art. 195]

a) prezintă o scrisoare de acceptare din partea inst ituţ iei respective, în care să

f ie precizate diagnosticul şi durata minimă necesară a tratamentului;

[Art.42 al.(1), lit.a) modificată prin LP303 din 26.12.12, M064-68/29.03.13

art. 195]

b) face d ov ada m ij loacelor de întreţ in ere şi de tratament;

c) întruneşte condiţii le prevăzute la art. 32 sau la art. 33, după caz.

[Art.42 al.(1), lit.cj introdusă prin LP303 din 26.12.12, M064-68 /29.03.13

art. 195]

(2) Dreptul specific at la alin. (1) po ate fi acor dat şi unui even tual înso ţito r care

asistă străinul aflat în imposibilitatea de a se îngriji singur dacă acest lucru este

menţionat expres în scrisoarea de acceptare a inst ituţ iei medicale.

A r t ico lu l 421. A cordarea şi p rel ung irea drep tulu i de

şedere provizorie pentru vict imele

traf icului de f i inţe um ane

(1) Dreptul de şedere provizorie pentru vict imele traf icului de f i inţe um ane poate

f i acordat şi/sau prelungit străinului car e este sau care a fost vict imă a traf icului de

f i inţe umane, inclusiv în cazul cînd acesta a intrat în mod ilegal pe teritoriul ţării,

dacă sînt îndeplinite cu mu lat iv urm ătoarele condiţi i :

a) străinul manifestă o voinţă clară de a coopera cu autorităţ i le competente la

identif icarea şi tragerea la răspundere penală a part icipanţi lor la săvîrşirea

infracţiunii a cărei victimă este;

b) străinul a rupt orice relaţii cu persoanele suspectate de comiterea infracţiunii

a cărei victimă este;

c) şederea pe teritoriul ţări i a străinului este necesară pentru buna desfăşurare

a procesului penal;d) străinul nu prezintă pericol pentru securitatea naţională şi/sau pentru ordinea

publică.



(2) Prin derogare de la art. 32 alin. (2), la cererea de acordare sau de

prelungire a dreptului de şedere provizorie pentru vict imele traf icului de f i inţe

umane, străinul va anexa:

a) ordonanţa organului de urmărire penală de recunoaştere a sa în cali tate de

parte vătămată;b) documentul de trecere a frontierei de stat sau orice alt document care

confirm ă identitatea sa, iar în cazul în care acest ea l ipsesc - o declaraţ ie pe

propria răspun dere în care va m enţiona d atele sale de identitate;

c) confirmarea privind adresa de domici l iu sau de reşedinţă în Republica

Moldova.

(3) Dreptul de ş edere p rovizorie pentru vict imele traf icului de f iinţe um ane p oate

f i acordat, la solicitarea victimei, pentru o perioadă de 6 luni, cu posibilitatea

prelungirii pe noi perioade de pînă la 6 luni, în condiţii le alin. (1). La expirarea

dreptului de şedere provizorie, în privinţa victimelor traficului de fiinţe umane se

aplică dispoziţ i ile gener ale privind regimul străini lor în Repu blica Moldo va.(4) Dreptul de şed ere p rovizorie pentru vict imele traficului de f i inţe um ane po ate

f i revocat în una dintre următoarele situaţii:

a) victima a reluat din proprie iniţ iativă şi întreţine în mod activ legătura cu

perso anele su spectate de co m iterea infracţ iunii ;

b) autorităţ i le competente consideră cooperarea vict imei ca f i ind frauduloasă ori

consideră plîngerea acesteia ca f i ind frauduloasă sau nefondată;

c) şederea străinului pe teritoriul ţării prezintă pericol pentru securitatea

naţion ală şi/sau pentru or dinea publică;

d) vict ima a încetat să co op ereze în cadrul procesului p enal;

e) a intervenit una dintre situaţii le specificate la art. 275 al Codului de procedură

penală.

(5) Dreptul de şedere provizorie pentru vict imele traf icului de f i inţe umane şi

permisul d e şedere aferent s e el iberează în mod gratuit.

[Art.421introdus prin LP236 din 26.10.12, M0263-269/21.12.12 art.849]

A rt ico lu l 43. A cordarea şi p relung irea dreptulu i

de ş edere provizorie în alte cazuri

(1) Dreptul de şedere provizorie poate f i acordat sau prelungit străinului care

are dreptul la dobîndirea cetăţeniei Republici i Moldova prin recunoaştere sau

redobîndire.

(2) Dreptul de şedere provizorie poate f i acordat sau prelungit şi pentru alte

activităţi decît cele prevăzute în prezentul capitol, care nu contravin legislaţiei în

vigoare a Republici i Moldova, dacă străinul prezintă dovezi ce just if ică prezenţa

sa pe teritoriul Republicii Moldova şi dacă întruneşte condiţii le prevăzute la art. 32

sau la art. 33, după caz.

Capitolul V

A CORDA REA DREPTULUI DE ŞED ERE

PERMANENTĂ

A rt ico lu l 44. Dreptul de şedere permanentă

Dreptul de şedere permanentă se acordă la cerere, în condiţ i i le prezentei legi,

pe o perioad ă ned etermin ată, străinului t i tular al dreptului de ş edere provizorie.



A rt ico lu l 45. Acordarea şi în cet area dreptului de

şedere permanentă

(1) Dreptul de şedere permanentă în Republica Moldova poate f i acordat

străinului t itular al dreptului de şedere provizorie dacă întruneşte cumulativ

următoarele condiţii:a) are drept de şedere provizorie legală şi continuă pe teritoriul Republicii

Moldova de cel puţin 3 ani - în cazul străinului căsătorit cu un cetăţean al

Republici i Moldova;b) are drept de şedere provizorie legală şi continuă pe teritoriul Republicii

Moldova de cel puţin 5 ani - în cazul străinului din alte categorii;

c) face do vada faptului c ă deţine m ij loace suficiente de întreţ inere; exc epţie fac

străinii căsătoriţ i cu cetăţeni ai Republicii Moldova;

d) dispune de spaţiu de locuit;

e) vorbeşte limba de stat la un nivel satisfăcător;

f) îndeplineşte în continuare condiţ i i le de intrare în Republica Moldova prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a), c), e) şi f);

g) nu a intervenit, în perioada şederii în Republica Moldova, nici unul dintre

motivele de nepermitere a intrării pe teritoriul Republicii Moldova prevăzute la art.

8 alin. (1) lit. b), c), d), e), g), h) şi i);

h) nu a avut în ultimii 3 ani antecedente penale.

(2) Pentru străinii căsătoriţ i cu cetăţeni ai Republicii Moldova, durata căsătoriei

trebuie să fie în mod obligatoriu de cel puţin 3 ani, în caz contrar fiind aplicabile

prevederile alin. (1) lit. b).(3) Străinilor a căror şedere este în interesul Republicii Moldova li se poate

aproba acordarea dreptului de şedere permanentă fără îndeplinirea condiţ i i lor

prevăzute la alin. (1).(4) în cazul în care ambii părinţi sînt t itulari ai dreptului de şedere permanentă,

străinul minor obţine stabil irea domicil iului în Republica Moldova concomitent cu

părinţii săi. Minorul este în drept să obţină stabilireadomicil iului în Republica

Moldova şi în cazul în care numai unul dintre părinţieste titularal dreptulu i de

şedere p erm anentă d acă se af lă la întreţ inerea acestuia.

(5) Dreptul de şedere permanentă se acordă şi străinilor care, conform

legislaţiei în vigoare, beneficiază de dreptul la dobîndirea cetăţeniei Republicii

Moldova prin recunoaştere şi întrunesc condiţii le prevăzute la alin. (1) lit. d), e) şi

h). .(6) Sînt exceptaţi de la prevederile prezentului articol străinii înmatriculaţi la

studii şi lucrătorii imigranţi.

(7) Dreptul de şedere p erm anentă încetează:

a) la c ererea titularului;b) la plecarea străinului din ţară pentru a-şi stabili domiciliul pe teritoriul unui alt

stat;c) în cazul absenţei străinului pe teritoriul Republicii Moldova în o perioadă mai

mare de 12 luni consecutive;

d) în cazul declarării străinului persoană indezirabilă;

e) în cazul decăderii temeiului în care a fost acordat.

(8) în cazul prevăzut la alin. (7) lit. c), străinul poate depune o nouă cerere de

acordare a dreptului de şedere permanentă în Republica Moldova, după o şedere

provizorie legală şi continuă de 12 luni.





Capitolul VI A NULA REA Şl REVOCA REA DREPTULUI

DE ŞEDERE ÎN REPUB LICA MOLDOVA

A rt ico lu l 48. A nu larea drep tulu i de şedere

Au to r i tat ea com pet en tă pen tru st răini poate an u la , pri n dec izi e motivată, dreptul

de şedere în Republ ica Moldova, acordat sau prelungit în condiţ i i le prezentei legi,

dacă:a) se constată ulterior că, la data acordării sau prelungiri i dreptului de şedere,

străinul nu îndep l inea condiţ i i le prev ăzute de p rezenta lege;

b) se stabileşte că unele acte care au stat la baza acordării dreptului de şedere

sînt falsificate.

A r t ico lu l 49. Revocarea dreptului de şedere Au tor i tat ea com pet entă pen tru străini poat e rev oca, pr in dec izi e motiv ată,

dreptul de şedere provizorie în Republ ica Moldova dacă:

a) în urm a verificări lor efect uat e de struc tura sp ecializată a autorităţi i

competente pentru străini sau a sesizărilor primite de la alte autorităţi abil i tate,

potrivit legii, se constată că străinul nu mai întruneşte condiţi i le de prelungire a

dreptului de şedere ori nu mai respectă scopul pentru care i s-a acordat acest

drept;

b) se con stată că străinul a încălcat reglem entări le vam ale sau reglemen tări le

privind frontiera de stat.

A r t ico lu l 50. Aducer ea la cunoştin ţă străinulu i adeciziei privind anu larea sau revoc area

dreptului de şedere

Decizia privind anularea sau revocarea dreptului de şedere se aduce în scris la

cunoştinţă străinului care se află pe teritoriul Republici i Moldova de către

autori tatea competentă pentru străini , în termen de 3 zi le lucrătoare de la emitere.

Decizia po ate fi contestată în instanţă de contencios administrativ.

Capitolul VII REGIMUL ÎNDEPĂRTĂRII STRĂINILOR

DE PE TERITORIUL REPUBLICII MOLDOVA

A rtico lu l 51. Retur narea străini lor de p e teri toriul

Republ ici i Moldova îm potr iva străinil or care au in trat i legal pe ter itoriu l Republi ci i Moldova, a căror

şedere pe acest teri toriu a devenit i legală, a căror viză sau al căror drept de

şedere a fost anulat sau revocat, cărora l i s-a refuzat prelungirea dreptului de

şedere provizorie, al căror drept de şedere permanentă a încetat, a căror cerere

privind recunoaşterea statutului de apatrid a fost respinsă, a fost încetată

procedura respectivă sau al căror statut de apatrid a fost anulat, precum şi

îm potr iva foştil or soli citanţi de azi l, au to r i tat ea com peten tă pen tru st răini d is pune

măsura returnării de pe teritoriul Republici i Moldova şi aplică interdicţia intrări i în

Republ ica Moldova pentru o perioadă determinată conform art. 10.

[Art. 51 modificat prin LP284 din 28.12.11, M030-33/10.02.12 art.93]



A r t ico lu l 52. Decizia de returnare

(1) Decizia de returnare este un act administrativ al autorităţ i i competente

pentru străini prin care şederea unui străin este declarată ca fiind ilegală şi care

obligă străinii indicaţi la art. 51 să părăsească teritoriul Republicii Moldova într-un

anumit termen, după cum urm ează:

a) în max imu m 5 zi le calendaris t ice - străinul căruia i s-a anulat viza, prec um şi

cel care a intrat i legal pe teritoriul Republici i Moldova sau a cărui şedere a devenit

ilegală;

b) în 30 de zi le calendaris t ice - străinul căruia i s-a refuzat prelun girea dreptului de şedere ori căruia acest drept a fost anulat sau revocat;

c) în 3 luni - străinul care trebuie să lichideze o investiţie;

d) în 15 zile calen dari sti ce - foştii solicitanţi de azil, solicitanţii statutului de

apatrid sau străinii al căror statut de apatrid a fost anulat.

[Art.52 al.(1), lit.d) modificată prin LP284 din 28.12.11, M030-33/10.02.12

art. 93]

(2) Termenele prevăzute la al in. (1) se calculează de la data la care străinului i

s-a adus la cunoştinţă decizia de returnare, în condiţ i i le prezentei legi.

A r t ico lu l 53. A d u cerea la cunoştin ţă străinului a

deciziei de returnare

(1) Decizia de returnare se aduce la cunoştinţă străinului de către autoritatea

competentă pentru străini.

(2) Decizia de returnare se redac tează în d ou ă exem pl are, în l imba de stat şi

în tr -o limbă de c irculaţ ie inter naţ ional ă, în ţeleasă de str ăin.

(3) Dacă străinul este prezent, un exemplar al deciziei de returnare i se

în m în ează lui contra sem năt u ră pe ex em plar u l care răm în e la au toritat ea

competentă pentru străini.

(4) Dacă străinul nu este prezent, comunicarea se face:

a) prin poştă, cu confirmare de primire, la adresa declarată de străin ca loc al

său de trai;

b) prin afişare la sediul autorităţii competente pentru străini, în cazul în care nu

se cunoaşte adresa la care locuieşte străinul.

A rt ico lu l 54. Con testarea deciziei d e returnare

(1) Decizia de returnare poate f i atacată în instanţă de judecată în termen de 5

zile lucrătoare de la data comunicări i .

(2) Exercitarea căii de atac prevăzută la al in. (1) nu are efect suspensiv de

executare a deciziei de returnare. în cazuri bine justif icate şi pentru a se preveni

producerea de pagube iminente, reclamantul poate cere instanţei de judecată să

dispună suspendarea executări i deciziei de returnare pînă la soluţionarea acţiunii.

Instanţa de judecată va examina de urgenţă cererea de suspendare, hotărîrea

pronunţată în acest caz f i ind executorie de drept.

A rt ico lu l 55. Declararea străinului p ersoană indezirabi lă

(1) Declararea străinului persoană indezirabilă este o măsură asigurătorie de

autoritate, dispusă împotriva unui străin care a desfăşurat, desfăşoară ori în a

cărui privinţă există indici i temeinice că intenţionează să desfăşoare activităţ i de

natură să pună în pericol securitatea naţională sau ordinea publică.

(2) Măsura prevăzută la al in. (1) se dispune de autoritatea competentă pentru

străini din oficiu sau la propunerea unor alte autorităţ i cu competenţe în domeniul



ordinii pub lice şi al securităţi i naţion ale care deţin d ate sau indicii temeini ce în

sensul celor indicate la alin. (1).

(3) Autoritatea competentă pentru străini emite o decizie motivată privind

declararea străinului persoană indezirabilă după ce s-a constatat că este ca atare.

Atunci cînd dec izi a priv in d d ec lararea străinulu i per soan ă indezirab ilă se

în tem eiază pe raţ iu ne de sec uritate naţ ională, în dec izi e nu vo r fi m en ţionat e

motivele care stau la baza ei.(4) Dreptul de şedere al străinului încetează de drept la data emiteri i deciziei

privind declararea sa persoană indezirabilă.(5) Perioada pentru care un străin poate fi declarat persoană indezirabilă este

de la 5 la 15 ani, cu posibil i tatea prelungiri i termenului cu o nouă perioadă

cuprinsă între aceste l imite, în cazul în care se constată că motivele care au

determin at luarea acestei m ăsuri nu au încetat.(6) Măsura declarări i străinului persoană indezirabi lă se consemnează în

Sistemul informaţional integrat automatizat în domeniul migraţiei şi azilului.

A r t ico lu l 56. A d ucer ea la cunoştinţă st răinului

a deciziei privind declararea sa

persoană indezirabi lă

(1) Decizia privind declararea străinului persoană indezirabilă se aduce lacunoştinţă acestuia de către autoritatea competentă pentru străini, în condiţi i le art.

53. ’(2) Comunicarea datelor şi a informaţii lor care constituie motivele deciziei

privind declararea străinului persoană indezirabilă se poate face, pentru raţiuni de

secu ritate naţională, num ai în condiţi i le stabil i te şi num ai către destinatari i

prevăzuţi în mod expres de actele normative care reglementează regimul

activităţi lor referitoare la securitatea naţională şi la protejarea secretului de stat.

Astfel de dat e şi in form aţii nu pot fi sub nici o formă, direc t sau in dir ect, ad use la

cunoştinţă străinului declarat persoană indezirabilă, inclusiv în cadrul examinării în

instanţă de judecată a contestări i deciziei privind declararea străinului persoană

indezirabilă. A r t ico lu l 57. Contestarea deciziei privind declararea

străinului persoană indezirabilă(1) în termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicări i, decizia privind

declararea străinului persoană indezirabilă poate fi atacată de acesta în instanţă

de judecată.

(2) Exercitarea căii de atac prevăzută la alin. (1) nu are efect suspensiv de

executare a deciziei privind declararea străinului persoană indezirabilă. în cazuri

bine justif icate şi pentru a se preveni producerea de pagube iminente, reclamantul

poate cere instanţei de judecată să dispună suspendarea executări i deciziei pînă

la soluţ ionarea acţ iuni i . Instanţa de judecată va examina de urgenţă cererea de

susp endare, hotărîrea pronun ţată în acest caz f i ind executorie de drept.

A r t ico lu l 58. în dep ăr tar ea su b es cortă a str ăinulu i(1) înd epă rtar ea sub escor tă a străinului presu pu ne însoţ irea acestu ia de către

personalul specializat al autorităţi i competente pentru străini pînă la punctul de

trecere a frontierei de stat deschis traficului internaţional ori pînă în ţara de

origine, de tranzit sau de destinaţie.



(2) Dacă străinul posedă document de identitate valabil pentru trecerea

frontierei de stat, mij loace f inanciare şi dacă nu este necesară efectuarea unor

alte formalităţi, măsura prevăzută la alin. (1) va fi pusă în aplicare în 24 de ore.

(3) Dacă măsura returnării nu poate fi aplicată în termenul indicat la alin. (2),

străinul va fi luat în custodie publică.(4) Pentru străinii care nu posedă documente valabile de trecere a frontierei de

stat vor f i solicitate documente de călătorie de la misiunile diplomatice sau de la

ofici i le consulare acreditate în Republica Moldova ale statelor ai căror cetăţeni

sînt.(5) Pentru străinii proveniţi din state care nu au misiuni diplomatice sau oficii

consulare în Republica Moldova vor f i solicitate documente de călătorie din ţara

de origine prin intermediul o rganului abili tat în d om eniul afaceri lor externe.

A rt ico lu l 59. în d ep ăr tarea în b aza acorduri lor de readm is ie

(1) Străinii prevăzuţi la art. 51 pot fi îndepărtaţi şi în baza acordurilor de

readmisie încheiate de Republica Moldova cu alte state, în condiţ i i le st ipulate în

aceste acorduri.

(2) La cererea statului care a încheiat acord de readmisie cu Republica

Mold6va, se poate permite tranzitarea teritoriului Republici i Moldova de către

străinul care face obiectul unei proceduri de readmisie către un stat terţ, cu

condiţia escortării şi a prezentării garanţiilor că acesta îşi poate continua călătoria

şi că poate intra în statul de destinaţie.

A rt ico lu l 60. Interzicerea îndepărtării

(1) îndepărtarea este interzisă dacă:

a) străinul este minor, iar părinţii au drept de şedere în Republica Moldova;

b) străinul este căsătorit cu un cetăţean al Republicii Moldova, iar perioada de

şedere ilegală nu este mai mare de un an şi căsătoria nu este declarată nulă;

c) există temeri justificate că viaţa străinului este pusă în pericol ori că el va fi

supus la torturi, tratamente inumane sau degradante în statul în care urmează să

fie returnat;

d) îndepărtarea este interzisă de tratatele internaţionale la care Republica

Moldo va este parte;

e) străinul se află în situaţia prevăzută la art. 68 alin. (1) lit. e), cu excepţia

cazului în care nu i s-a prelungit perioada pentru care i s-a acordat tolerarea

rămînerii pe teritoriul Republicii Moldova în condiţiile art. 69 alin. (5).(2) Punerea în executare a măsurii îndepărtări i se suspendă, în cazul străinilor

care se află în una din situaţiile indicate la art. 12 alin. (1), pînă la data la care

în cetează motivele de neadm is ie a ieş ir ii din Rep ub lica Moldova.

(3) Persoanelor prevăzute la alin. (1) li se poate acorda sau, după caz, prelungi

dreptul de şedere în Republica Moldova de către autoritatea competentă pentru

străini pentru unul dintre scopurile şi în condiţiile indicate la cap. IV şi V.

Persoanelor specificate la alin. (1) lit. e) li se poate acorda drept de şedere

permanentă în conformitate cu prevederile art. 45 alin. (3).

(4) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (2) şi (3) străinii

care prezintă pericol pentru ordinea publică, securitatea naţională ori care suferă

de boli ce ameninţă sănătatea publică şi refuză să urmeze tratamentul stabil i t de

autorităţi le m edicale.



A rt ico lu l 61. Reînto arcerea voluntară asistată

(1) Străinii aflaţi pe teritoriul Republicii Moldova pot solicita sprijinul autorităţii

competente pentru străini în vederea reîntoarcerii în ţara de origine dacă nu

dispun d e mij loace f inanciare.

(2) Autoritatea competentă pentru străini, în comun cu organizaţii naţionale şi

internaţ ionale cu atr ibuţ i i în domeniu, va desfăşura programe comune pentru

identif icarea modalităţilor concrete de sprij inire a străinilor menţionaţi la alin. (1) în

vederea reîntoarcerii lor în ţările de origine, precum şi a resurselor f inanciare

necesare în acest sens.(3) Străinii prevăzuţi la alin. (1) pot beneficia în mod individual o singură dată de

sprij inul acordat de autoritatea competentă pentru străini, prin intermediul

programelor menţionate la alin. (2), pentru reîntoarcere în ţara de origine.

A rt ico lu l 62. Expulzarea

(1) împotriva străinului care a săvîrşit o contravenţie sau o infracţiune pe

teritoriul Republicii Moldova poate f i dispusă măsura expulzării în condiţii le

prevăzute d e Codul p enal şi de Codul contravenţ ional.

(2) Dreptul de şedere al străinului încetează de drept la data la care a fost

dispusă măsura expulzări i .(3) Instanţa de judecată poate dispune ca, pînă la efectuarea expulzării, străinul

să fie luat în custodie publică.(4) Dacă străinul nu po sedă d ocu ment de ident itate pentru trec erea front ierei de

stat sau mijloace financiare suficiente, autoritatea competentă pentru străini

procedează conform art. 58 alin. (4) şi (5).(5) Procedurile detaliate referitoare la expulzarea străinilor vor f i stabilite prin

hotărîre de Guvern.

A rt ico lu l 63. Interzicerea expulzării(1) Străinul nu poate f i expulzat într-un stat dacă există temeri justif icate că

acolo viaţa î i va f i pusă în pericol ori că va fi supus la torturi, tratamente inumane

sau degradante.(11) Apatrizii aflaţi leg al pe teritoriul Republicii Mold ova nu pot f i expul zaţi, cu

excepţ ia cazului în care există motive de securitate naţ ională sau de ordine

publică. Măsura expulzării poate f i dispusă numai de instanţa de judecată.

[Art.63 al.(11) introdus prin LP284 din 28.12.11, M030-33/10.02.12 art.93]

(2) Măs ur a expulzării nu se d ispu ne, iar în cazul în c are a fost disp usă nu po ate

fi executată, dacă străinul se află în una din situatiile mentionate la art. 12 alin.

(1).(3) Interdicţia de expulzare durează pînă la dispariţ ia motivelor pe care a fost

în tem ei ată.(4) Străinul care se află în una din situaţiile prevăzute în alin. (1) şi (2) poate fi

expu lzat pentru m otive de securitate naţ ională sau de ordine publică.

(5) Constatarea situaţii lor indicate la alin.(1) şi (2) este de competenţa instanţei de judecată, în urma comunicări i efectuate de autoritatea competentă pentru

străini.

A rtico lu l 64. Luarea în cu stodie publică(1) Lu area în custo die pub lică este o măsu ră de restrîng ere a libertăţii de

mişcare dispusă de instanţa de judecată împotr iva străinului care nu a putut f i

returnat în termenul prevăzut de prezenta lege, precum şi împ otr iva străinului care



a fost declarat indezirabi l sau în a cărui privinţă instanţa de judecată a dispus

expulzarea.

(2) în cazul străinului împotriva căruia s-a dispus măsura returnării, luarea în

custodie publică se dispune de către instanţa de judecată pe o perioadă de 30 de

zile, la solicitarea motivată a autorităţii competente pentru străini.(3) în cazul străinului împotriva căruia s-a dispus măsura expulzării, instanţa de

judecată poat e d is pune ca, p înă la ef ec tuar ea ex pulzăr ii de căt re au to r itat ea

co m petentă pentru străini, acest a să fie luat în custod ie publică.

(4) Luarea în custodie publică a străinului declarat indezirabil se dispune de

către instanţa de judecată la sol ici tarea motivată a autorităţi i competente pentru

străini.

(5) Prelungirea duratei de luare în custodie publică a străinilor prevăzuţi la alin.

(2), (3) şi (4), care nu au putut fi îndepărtaţi de pe teritoriul Republicii Moldova în

termen de 30 de zi le se dispune de către instanţa de judecată la sol ici tarea

mo tivată a autorităţi i c om petente p entru străini.(6) Perioada maximă de luare în custodie publică a străinului împotriva căruia

s-a dispus măsura returnării nu poate depăşi 6 luni.

(7) Străinul împotriva căruia s-a dispus măsura returnări i poate depune plîngere

îm potr iva măs uri lor de luar e în custodie publică în ins tan ţă de judec at ă, care es te

obligată să o examineze în 5 zi le lucrătoare din data primiri i . Depunerea plîngeri i

nu suspendă executarea măsuri i de luare în custodie publică.

(8) Străinii luaţi în custodie publică, precum şi cei returnaţi sînt supuşi, în 24 de

ore, înregistrării dactilo sc opic e şi sînt fotografiaţi.

A r t ico lu l 65. Centrul de plasament temporar al străini lor (1) Străinii luaţi în custodie publică vor fi plasaţi în Centrul de plasament

tem po rar al străini lor, denum it în cont inuare Centru.

(2) Centrul este o structură special izată, administrată de autoritatea competentă

pentru străini, destinată cazării temporare a străinilor declaraţi indezirabili sau

îm potr iva căro ra s -a dispus m ăs ura returnăr ii ori ex pulzăr ii şi car e au fost luaţ i în

custo die publică.

(3) Organizarea, funcţionarea şi asigurarea tehnico-materială a Centrului se

reglementează prin hotărîre de Guvern.

A rt ico lu l 66. Drepturile şi obligaţii le străinilor cazaţi

în Centru

(1) Străinii cazaţi în Centru beneficiază de drepturile prevăzute de lege, precum

şi de drepturi le stipulate în tratatele internaţionale în domeniu la care Republica

Moldova este parte.

(2) Străinii cazaţi în Centru au dreptul la asistenţă juridică, medicală, socială şi

la respectarea opiniei şi a specificului propriu în materie religioasă, fi lozofică şi culturală.

(3) Străinii cazaţi în Centru au dreptul să fie informaţi în scris, imediat după

cazare, în l imba pe care o vorbesc sau într-o l imbă înţeleasă, despre motivele

principale care au condus la luarea măsurii, despre drepturile şi obligaţii le pe care le au în timpul şederii în Centru.

(4) Pe întreaga perioadă a şederii în Centru, străinilor l i se va asigura posibil ita

tea comunicării cu reprezentanţii diplomatici şi consulari ai statului de

provenienţă.



(5) Străinii cazaţi în Centru vor fi trataţi fără discriminare pe motiv de rasă, sex,

vîrstă, cultură, naţionalitate, religie sau apartenenţă la un anumit grup social.

(6) Pe durata cazării, străinii sînt obligaţi să respecte reguli le, programul zilnic şi

ordinea interioară stabi l i tă prin regulamentul de organizare şi funcţ ionare al

Centrului. A r t ico lu l 67. Tolerarea rămînerii pe teritoriul

Republ ici i Moldova

(1) Tolerarea rămîneri i pe teri toriul Republ ic i i Moldova, denumită în continuare

tolerare, reprezintă permisiunea, acordată de autori tatea competentă pentru

străini, de a rămîne pe teritoriul ţări i străinilor care nu au drept de şedere şi care,

din motive obiective, nu pot părăsi teritoriul Republici i Moldova.

(2) Prin motive obiective, în sensul prezentei legi, se înţeleg împrejurări le

independente de voinţa străinului, imprevizibile, care nu pot fi înlăturate şi din a

căror cauză străinul nu poate părăsi teritoriul Republici i Moldova. A rt ico lu l 68. Categorii le de străini care pot beneficia

de acordarea tolerări i

(1) De acordarea tolerări i pot beneficia:

a) străinii împotriva cărora s-a dispus măsura luări i în custodie publică şi care

nu au putut fi returnaţi în termen de 6 luni;

b) străinii care se află în situaţiile menţionate la art. 12 alin. (1) şi care nu

în dep l in es c condiţ i il e p revăzu te de p reze n ta leg e pen tru ac o rdar ea un ui d rep t de

şedere;c) străinii cărora l i s-a respins prin hotărîre judecătorească irevocabilă cererea

de acordare a unei forme de protecţie, în conformitate cu prevederile legale, şi

care, din motive obiective, nu au părăsit teritoriul Republici i Moldova în termenul

stabilit de lege;d) străinii a căror prezenţă temporară pe teritoriul Republici i Moldova este

cerută de interese publice;e) străinii care sînt sau care au fost victime ale traficului de fi inţe umane, pe

perioada de reflecţie.[Art.68 al.(1), li't.e) modificată prin LP236 din 26.10.12, M0263-269/21.12.12

ari. 849]

(2) Tolerarea nu se acordă străinilor declaraţi indezirabil i sau împotriva cărora

s-a dispus măsu ra expulzări i .

A r t ico lu l 69. Regimul tolerări i(1) Tolerarea se acordă pentru o perioadă de pînă la 6 luni care poate fi

prelungită cu noi perioade de pînă la 6 luni, pînă la dispariţia cauzelor.

(2) Tolerarea nu anulează obl igaţ ia străini lor de a părăsi Republ ica Moldova la

în c etarea motivelor pen tru care a fost ac ordat ă.

(3) Tolerarea încetează în momentul părăsir i i teri toriului Republ ic i i Moldova de

către străin.(4) La încetarea motivelor care au stat la baza acordării tolerări i, străinul va fi

în depăr tat im ed iat de p e ter it oriu l Republi c ii Mo ldova, făr ă notif ic are p rea lab ilă.(5) în cazul persoanelor specificate la art. 68 alin. (1) lit. e), la solicitarea

organului de urmărire penală, autori tatea competentă pentru străini poate anula

to lerarea d acă se stabileşte că străinul a reluat din prop rie iniţiativă şi întreţine în

mod activ legătura cu persoanele suspectate de comiterea infracţ iuni i a cărei



victimă este sau că prezintă pericol pentru securitatea naţională şi/sau pentru

ord inea publică.

[Art.69 al.(5) Jn redacţia LP236 din 26.10.12, M0263-269/21.12.12 art.849]

(6) Străinul este obligat să se prezinte, lunar sau ori de cîte ori este chemat, la

autoritatea competentă pentru străini şi să anunţe despre orice schimbare a

reşedinţei.

(7) Tolerarea are valabilitate teritorială limitată la raza de reşedinţă a străinului, iar orice deplasare în afara acesteia este permisă numai cu aprobarea prealabilă

a autorităţii competente pentru străini.(8) în cazul nerespectării obligaţii lor menţionate la alin. (6) şi (7) poate fi

dispusă măsura luări i în custodie publică a străinului.

A r t ico lu l 70. A u to r itat ea com pet en tă pen tru străini

(1) Activitatea autorităţii competente pentru străini este un serviciu public şi se

desfăşoară în interesul persoanei, al comunităţii şi în sprij inul instituţii lor statului,

exclusiv în b aza şi în ved erea executări i legii .

(2) în exercitarea atribuţi ilor, autoritatea com petentă pentru străini coo perează

cu organele de special i tate ale administraţiei publice centrale, cu organizaţi i

neguvernamentale şi cu organizaţi i internaţionale.

(3) Structu ra org anizatorică şi atribuţi i le autorităţi i co m petente pentru străini se

stabilesc de Ministerul Afac eri lor Interne. A r t ico lu l 71. Suportarea cheltuiel i lor

(1) Cheltuiel i le de îndepărtare de pe teri toriul Republici i Moldova a străini lor

care dispun de mij loace financiare le suportă aceştia.

(2) Dacă străinul nu dispune de mij loace financiare şi a intrat în Republica

Moldova în baza unei invitaţi i , cheltuiel i le le suportă persoana fizică sau juridică

care a invitat străinul.

(3) Angajatorul persoană fizică sau juridică este obligat să suporte cheltuiel i le

de îndepărtare a străinului pe care l-a angajat i legal sau al cărui permis de şedere

nu mai este valabil.

(4) Cheltuiel i le de îndepărtare a străini lor care nu dispun de mij loacele nece

sare în acest sens, cheltuiel i le de transport, de al imentare, de întreţinere şi de

cazare în Centru, precum şi cheltuiel i le de asistenţă medicală şi de spital izare se

supo rtă de la bugetul autorităţii co mp etente pentru străini.(5) Costurile construiri i, amenajării, întreţinerii şi funcţionării Centrului se

suportă de la bugetul autorităţii competente pentru străini.

(6) Normele referitoare la materialele de întreţinere şi de igienă personală, precum şi normele de al imentare a străini lor luaţi în custodie publică se stabilesc

prin hotărîre de Guvern.

Capitolul VIII DOCUMENTAREA STRĂINILOR

Art ico lu l 72. Eliberarea act elor de identitate pentru

străini

(1) Au toritatea co m petent ă pentru străini el iberează străinului căruia i s-a

acordat sau i s-a prelungit, după caz, dreptul de şedere în Republica Moldova ori

căruia i s-a recunos cut statutul de apatrid urm ătoarele acte d e identitate:



[Art.72 al.(1) modificat prin LP284 din 28.12.11, M030-33/10.02 .12 art.93]

a) permis de şedere provizorie - străinului căruia i s-a acordat sau i s-a

prelungit, după caz, dreptul de şeder e provizorie;

b) permis d e şed ere perm anen tă - străinului, cu excep ţia apatrizi lor, căruia i s

a acordat drept de şedere permanentă în Republ ica Moldova;c) buletin de identitate pentru apatrizi şi, la cerere, document de călătorie -

apatridului căruia i s-a acordat drept de şedere permanentă în Republ ica Moldova

sau i s-a recunoscut statutul de apatrid.

[Art.72 al.(1), lit.c) modificată prin LP284 din 28.12.11, M030-33/10.02.12

art.93]

(2) Actele de identi tate se perfectează de organul competent desemnat de

Guvern.(3) Cererea de eliberare a actelor de identitate pentru străini se depune la

Ghişeul Unic, instituit în cadrul autorităţi i competente pentru străini.

A r t ico lu l 73. Regimul permisului de şedere şi al

buletinului de identitate pentru apatrizi(1) Permis ul de şed ere şi buletinul de identitate pentru apatrizi atestă

identi tatea străinului şi dreptul de şedere în Republ ica Moldova, precum şi durata

şi scopul pentru care i s-a acordat acest drept.

(2) Titularul permisului de şed ere sau al buletinului de identitate pentru apatrizi

este obl igat să aibă în permanenţă asupra sa documentul, să nu î l înstrăineze şi

să îl prezinte la solicitarea organelor abil i tate.

A r t ico lu l 74. Valabi l i tatea permisului de şedere

provizorie

(1) Valabil i tatea permisului de şedere provizorie este l imitată la perioada pentru

care s-a acordat sau, după caz, s-a prelungit dreptul de şedere provizorie a

t i tularului în Republica Moldova.(2) Permisul de şedere provizorie se reînnoieşte de f iecare dată cu ocazia

prelungiri i dreptului de şedere provizorie.

A r t ico lu l 75. Valabi l i tatea permisului de şederepermanentă şi a buletinului de identitate

pentru apatrizi

(1) Permisu l de şedere perm anentă se el iberează la data acordări i dreptului de

şedere permanentă în Republ ica Moldova, pe perioada valabi l i tăţ i i actului de

identitate naţional, şi se reînnoieşte succesiv.

(2) Buletinul de identitate pentru apatrizi se elib erează la data acordării

dreptului de şedere permanentă în Republ ica Moldova, în conformitate cu

legislaţia în vigoare privind actele de identitate din sistemul naţional de

paşapoarte.

A rt ico lu l 76. Documentele de călătorie el iberate

străinilor Misiunile diplomatice şi ofici i le consulare ale Republici i Moldova eliberează tit lu

de călătorie străinului aflat temporar în străinătate, cu drept de şedere valabil în

Republ ica Moldova, care nu mai este în posesia unui document de identi tate

valabil pentru trecerea frontierei de stat şi care, din motive obiective, nu poate

obţine un asemenea document de la reprezentanţa diplomatică a ţări i al cărei

cetăţean este.



A rt ico lu l 77. Regimul docum entelor de c ălătorie

Documentul de călătorie face dovada identităţii şi a calităţii de apatrid cu drept

de şedere în Republica Moldova a titularului şi îi dă dreptul de a ieşi şi de a intra

în ţar ă prin orice punct de trec er e a frontierei de s tat deschis traf ic ului internaţ ional

de călători. A rt ico lu l 78. Anu larea permisului de şed er e, a

buletinului de identitate pentru apatrizi

şi a documentului de călătorie

(1) în cazul în care titularului permisului de şedere, al buletinului de identitate

pentru apatrizi sau al documentului de călătorie i se anulează dreptul de şedere

provizorie sau permanentă, documentul se anulează la data deciziei de anulare şi

se retrage cel tîrziu la data la care această decizie este adusă la cunoştinţă

străinului.(2) în cazul în care îşi pierde calitatea de apatrid cu drept de şedere

permanentă în Republica Moldova, titularul buletinului de identitate pentru apatrizi

are obligaţia de a depune documentul la autoritatea competentă pentru străini,

care îl retrage şi îl anulează.

A rt ico lu l 79. Furtul, pierderea, deteriorarea sau

distru gerea permisului d e şedere,

buletinului de identitate pentru apatrizi

şi a documentului de călătorie

(1) Autoritatea competentă pentru străini eliberează străinului un nou permis de

şedere, buletin de identitate sau document de călătorie în locul celui declarat

furat, pierdut, deteriorat sau distrus, în termen de cel mult 30 de zile calendaristice

de la data la care a fost sesizată.(2) Permisele de şedere, buletinele de identitate pentru apatrizi şi documentelor

de călătorie deteriorate se retrag şi se anulează de către autoritatea competentă

pentru străini.

A rt ico lu l 80. Forma şi conţinutul actelor de identitate

pentru străini

Forma şi conţinutul actelor de identitate pentru străini prevăzute în prezentul

capitol se stabilesc prin Legea nr.273-XIII din 9 noiembrie 1994 privind actele de

identitate din sistemul naţional de paşapoarte.

A rt ico lu l 81. Taxa de statPentru examinarea cereri i de acordare, de prelungire a dreptului de şedere

provizorie, de acordare a dreptului de şedere permanentă, precum şi pentru

eliberarea actelor de identitate străinilor se percepe taxă de stat.

Capitolul IX

EVIDENŢA STRĂINILOR, PRELUCRA REA DATELOR

CU CARACTER PERSONAL Şl CONDIŢIILE DE AFLARE

PE TERITORIUL REPUB LICII MOLDOVA

A rtico lu l 82. Evidenţa străinilor în cadrul Subsistemului informaţional al autorităţii competente

pentru străini

(1) La nivelul autorităţii co m peten te pentru străini se constit uie Subs istem ul

informaţional (parte componentă a Sistemului informaţional integrat automatizat în



domeniul migraţiei şi azilului), ca sistem complex de prelucrare a datelor cu

caracter personal ale străinilor, necesar îndepliniri i atribuţi i lor legale cu privire la

admisia, şederea şi îndepărtarea străinilor de pe teritoriul Republici i Moldova.

(2) Regu lamen tul de fun cţio nare şi de uti l izare a Subsis temulu i inform aţional al

autorităţi i competente pentru străini se aprobă prin ordin al ministrului afacerilor

interne.

A rt ico lu l 83. Instituţi i le competente să prelucreze

datele cu caracter personal ale străinilor

(1) în scopul aplicări i prevederilor prezentei legi, a regulamentelor sau a

instrucţiunilor emise în baza acestei legi, autoritatea competentă pentru străini,

Poliţia de Frontieră din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, alte organe

abil itate cu funcţi i în domeniul migraţiei pot efectua activităţi de prelucrare a

datelor cu caracter personal ale străinilor.

(2) Prelucrarea şi protecţia datelor personale ale străinilor se efectuează în

condiţiile legii. A rt ico lu l 84. Evidenţa şi condiţi i le de aflare a străinilor

pe teritoriul Republici i Moldova

(1) Evidenţa străinilor care intră sau ies de pe teritoriul Republici i Moldova se

efectuează la momentul trecerii frontierei de stat a Republici i Moldova, prin

aplicarea menţiunii respective în actele de identitate naţionale şi prin introducerea

informaţiei din aceste acte în Sistemul informaţional integrat automatizat în

domeniul migraţiei şi azilului.

(2) Străinilor care nu au ob ligaţia de a obţin e viză de intrare în Repub lica

Moldova li se permite intrarea pe teritoriul ţării şi se pot afla pînă la 90 de zile în

decursul a 6 luni, începînd cu data primei intrări în ţară.(3) Străinii aflaţi tem po rar în mod legal pot răm îne pe teritoriul Republici i

Moldova numai pînă la data la care încetează dreptul de aflare stabil i t prin viză

sau, după caz, permisul de şedere ori buletinul de identitate pentru apatrizi.

Capitolul X

REGIMUL J URIDIC APL ICAB IL UNOR CA TEGORII SPECIALE DE STRĂINI

A r t ico lu l 85. Regimul juridic aplicabil străinilor minori

aflaţi pe teritoriul Republici i Moldova

fără reprezentanţi i lor legali(1) în cazul străinilor minori care au intrat şi rămîn neînsoţiţi pe teritoriul

Republ ici i Moldova, autori tatea competentă pentru străini procedează după cum

urmează:

a) stabileş te identitatea şi modul lor de intrare în ţară;b) le asigură, ind iferent de mod ul de intrare în Repu blic a Moldo va,

reprezentarea printr-o instituţie competentă potrivit legii, care le va oferi protecţia

şi îngrij irea necesară, inclusiv cazarea în centre speciale de ocrotire a minorilor, în

aceleaşi condiţii ca şi minorii cetăţeni ai Republicii Moldova;c) adoptă măsuri de identificare a părinţi lor, indiferent de locul lor de reşedinţă,

în scopul reîn tr eg irii fam il iei;d) pînă la identificarea părinţi lor, acordă acces minorilor de vîrstă şcolară la

sistemul d e învăţămînt;



e) în cazul în care părinţii nu au reşedinţă pe teritoriul Republicii Moldova,

returnează minorul în ţara de reşedinţă a părinţ i lor ori în ţara în care au fost

identif icaţi alţ i membri de familie, cu acceptul acestora;

f) în cazul în care părinţii ori alţ i membri de familie nu au fost identif icaţi sau

minorul nu este acceptat în statul de origine, acordă acestuia drept de şedere

provizorie pe teritoriul Republici i Mold ova.

(2) La interviul cu străinii minori care intră neînsoţiţ i sau care rămîn neînsoţiţ i pe

teritoriul Republici i Moldova asistă special istul în domeniul ocrot ir i i drepturi lor

copilului.

(3) în scopul identif icări i unor soluţ i i adecvate, autoritatea competentă pentru

străini cooperează cu alte instituţii, precum şi cu organizaţii naţionale şi

internaţionale s pec ial izate în d omeniul ocrotir ii drepturi lor copilului.

A r t ico lu l 86. Acces u l străinilor min ori la ed ucaţie

(1) Străini i minori care locuiesc în Republica Moldova au acces la învăţămîntul primar în aceleaşi condiţii ca şi minorii cetăţeni ai Republicii Moldova.

(2) Organul abilitat în domeniul învăţămîntului stabileşte, potrivit legii, l imitele şi

condiţii le recunoaşterii şi echivalării studiilor efectuate în ţara de origine pentru

în scr ierea elev i lo r str ăini în sis temul naţ ional de în văţ ăm în t.

A rt ico lu l 87. Repatrierea

(1) Dreptul la repatriere se acordă persoanelor care s-au născut în Republica

Moldova şi care, din anumite motive, nu au dobîndit cetăţenia Republici i Moldova,

precum şi urm aşilor acestora, indiferent de locul lor de trai.

(2) Autoritatea competentă pentru străini acordă persoanelor specif icate la al in.

(1) dreptul la repatriere, el iberîndu -le con firm area de repatriere.(3) Confirmarea de repatriere constituie un temei pentru el iberarea permisului

de şedere permanentă pe teritoriul Republici i Moldova sau a bulet inului de

identitate pentru apatrizi.

Capito lu l X 1PROCEDURA DE RECUNOAŞTERE A

STATUTULUI DE APATRID

A rt ico lu l 871. Depunerea cereri i privind recunoaşterea

statutului de apatrid(1) Procedura de recunoaştere a statutului de apatrid poate fi iniţ iată din oficiu,

de către autoritatea competentă pentru străini sau la cererea persoanei care

pretinde că nu are cetăţenie.

(2) Cererea privind recunoaşterea statutului de apatrid poate f i depusă în scris

sau verbal la autoritatea com petentă pentru străini.

(3) Cererea privind recunoaşterea statutului de apatrid depusă în scris va f i

semnată de către solicitant personal. în cazul în care solicitantul este analfabet,

acest fapt va fi con sem nat într-un p roces-verbal la prezentarea cererii verbale.

(4) Dacă solicitantul nu vorbeşte limba de stat, acestuia i se va oferi un interpret

care vorb eşte l imba lui m aternă sau o altă l imbă înţe leasă de el.(5) Cererea trebuie să conţină, de asemenea, o expunere clară şi detal iată a

faptelor, informaţiilor şi probelor necesare în sprijinul cererii şi, în special, în ea

trebuie să fie menţionat locul naşterii solicitantului, legăturile sale de rudenie cu



alte persoane care deţin cetăţenia unui stat, locul său de reşedinţă obişnuită în

orice alt stat şi durata acesteia.(6) Dacă persoana nu poate ofer i nici un document din motive independente de

voinţa lui, autoritatea competentă pentru străini va emite decizia privind

recunoaşterea sau respingerea cerer i i de recunoaştere a statutului de apatr id în

baza informaţii lor, confirmate documentar, pe care le-a avut la dispoziţie.(7) în momentul depunerii cererii, funcţionarul autorităţi i competente pentru

străini va informa verbal solicitantul despre drepturile şi obligaţii le pe care acesta

le are pe parcursul procedurii. A r t ico lu l 872. Exam inarea cereri i

(1) Cererea privind recunoaşterea statutului de apatrid va fi soluţionată de

autoritatea competentă pentru străini într-un termen de pînă la 6 luni de la data

în reg is trăr ii ac es tei a. în funcţie de d if icu ltat ea cazulu i, ter m en u l de so luţionare

poate fi prelungit cu cîte o lună, dar prelungirea nu va depăşi în total 6 luni.

(2) în cursul examin ării cererii, auto ritatea co m peten tă pentru străini va

în trep r inde m ăs uri le n ec esare pen tru co lec tar ea informaţ iil or d e la locul de

naştere a solicitantului, de la locul său de reşedinţă sau de la ultimul domicil iu, de

asemenea va solicita informaţii statului a cărui cetăţenie o deţin membrii familiei

lui şi părinţii.

A r t ico lu l 873. Drepturile şi obligaţii le solicitantului în cad rul proceduri i de rec unoaş ter e

a statutului de apatrid

(1) în perioad a examin ării cererii, solicitantul are dreptul să se afle în

Republica Moldova şi poate fi îndepărtat de pe teritoriul acesteia doar în cazul în

care există mo tive de securi tate naţională sau de ordine publ ică.(2) Autoritatea competentă pentru străini eliberează solicitantului un certificat ce

îi con firm ă statutul (cer t if ic at de con firm ar e) pe toat ă per ioad a ex am inăr ii cerer ii.

(3) în comunicarea verbală sau scr isă sol ici tantul poate folosi l imba maternă

sau o altă l imbă pe care o posedă.

(4) în timpul procedurii, solicitantul este obligat:

a) să colaboreze pe deplin cu autoritatea competentă pentru străini;b) să prezinte probe sau orice altă informaţie relevantă pentru recunoaşterea

statutului său de apatrid;c) să se prezinte la autoritatea competentă pentru străini pentru a fi intervievat

ori de cîte ori va fi nevoie;

d) să respecte legislaţia Republicii Moldova.

A rt ico lu l 8 7 \ Interviul(1) în term en de 15 zile lucrăto are de la dep un erea cererii, autoritatea

competentă pentru străini va efectua un interviu cu solicitantul.

(2) Interviul este consemnat în scris într-o notă de interviu, care va cuprinde

următoarele informaţii:a) datele de identi tate (numele şi prenumele actual, numele şi prenumele

deţinute anterior, cetăţenia anterioară, sexul, locul şi data naşterii, numele

părinţilor);b) faptul prezentării oricărei informaţii necesare în soluţionarea cererii;

c) datele cu privire la documentele prezentate (tipul, numărul documentului,

termenul de valabil itate, data şi locul eliberării, denumirea autorităţi i care l-a

eliberat);



d) starea civilă, locul încheierii căsătoriei;

e) ocupaţia şi studiile;

f) locul de reşedinţă în Republica Moldova.

(3) în cadrul interviului, solicitantul trebuie să declare motivele depunerii cereri i

şi să transm ită orice dovezi dispo nibile care nu au fost prezentate anterior în

susţinerea acesteia. Despre această obligaţie solicitantul va f i informat la

încep utu l interviulu i.

(4) în timpul interviului, minorii neînsoţiţi vor fi asistaţi de către reprezentantul

instituţiei în care sînt plasaţi, acesta fiind desemnat de administraţia instituţiei, iar

în cazu l m inorilo r însoţiţi - de căt re unu l din păr inţi sau de un reprezen tan t al e

cărui împuternic iri r ezultă din lege sau dintr-un act juridic.

(5) Persoanele cu tulburări psihice (boli mintale sau deficienţe mintale)

declarate incapabile sau persoanele cu capacitatea de exerciţ iu l imitată vor f i

însoţite în cad rul interviulu i de tu tore sau , după caz, de curator, în condiţiile legii .

(6) Nota de interviu va f i semnată de solicitant, de funcţionarul care a realizat

interviul, iar în cazul prezenţei unui interpret, şi de interpret; în cazul unui minor

neînsoţit , nota de interviu va f i semnată şi de reprezentantul desemnat al

acestuia, iar în cazul unei persoane cu tulburări psihice declarată incapabilă sau

al unei per so ane cu capac itatea de exerciţ iu l im itată - de tutorele sau curatorul acesteia.

A rtico lu l 875. Dovezi le

(1) în timpul examinării cererii, solicitantul poate prezenta dovezi şi orice

informaţi i su plim entare în spri jinul cereri i depus e.

(2) Actele publice emise de autorităţ i le altor state sînt acceptate de către

autoritatea competentă pentru străini drept fapte cu forţă probatorie.

(3) în vederea obţineri i documentelor necesare în spri j inul cereri i , autoritatea

competentă pentru străini va contacta autorităţ i le altor state, misiunile diplomatice

şi of ici i le consulare ale Republici i Moldova acreditate peste hotare. A rtico lu l 876. în c etarea procedurii de rec unoaş ter e


Au to ri tatea com pet en tă pen tru străini va în ceta p roced ura de recunoaş ter e a

statutului de apatrid în următoarele cazuri:

a) decesul solicitantului;

b) retragerea cererii;c) neprezentarea solicitantului la interviu în pofida notificărilor scrise repetate.

A rtico lu l 877. Decizia privind recunoaşterea

statutului de apatrid

(1) Autoritatea competentă pentru străini emite decizia privind recunoaşterea

sau respingerea cereri i de recunoaştere a statutului de apatrid în baza tuturor informaţi i lor şi d ovezilor dispo nibile.

(2) Decizia privind recunoaşterea statutului de apatrid se aduce la cunoştinţa

solicitantului în termen de 3 zile lucrătoare de la data emiteri i , prin comunicare

directă.

(3) Străinului căruia i s-a recunoscut statutul de apatrid i se eliberează actele de

identitate prevăzute la art. 72 alin. (1) l it. c) din prezenta lege, de asemenea,

acesta se bucură de drepturi le, l ibertăţi le şi îndatoriri le prevăzute de Constituţ ia

Republicii Moldova şi Legea nr. 275-XIII din 10 noiembrie 1994 cu privire la

statutul juridic al c etăţenilor străini şi al apatrizi lor în Repub lica Moldo va.



(4) Cazul minorului neînsoţit căruia i s-a recuno scu t statutul de apatrid va fi

referit autorităţii tutelare de la locul aflării minorului în vederea asigurării

respectării drepturilor şi intereselor lui legit ime.

A r t ico lu l 878. Respingerea cereri i de recunoaştere


(1) Cererea privind recunoaşterea statutului de apatrid poate f i respinsă dacă:a) solicitantul primeşte protecţie sau asistenţă de la organele ori agenţii le

Naţiunilor Unite - exceptînd înaltul Com isariat al ONU pentru Refugiaţ i - pe

durata acordării protecţiei sau asistenţei;

b) există motive serioase să se considere că solicitantul a săvîrşit o infracţiune

îm potr iva păcii, o cr imă de război sau o cr imă îm potr iva uman ităţ ii, p revăzu te de

tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte;

c) există motive serioase să se considere că solicitantul a săvîrşit o infracţiune

nonpolit ică gravă în afara Republicii Moldova înainte de a f i admis pe teritoriul ei;

d) există motive serioase să se considere că solicitantul a fost acuzat de

săvîrşirea unor fapte contrare scopurilor şi principiilor Naţiunilor Unite;e) solicitantul deţine cetăţenia Republicii Moldova fie cetăţenia unui alt stat.

(2) Decizia motivată privind respingerea cererii de recunoaştere a statutului de

apatrid se comunică solicitantului în scris, în termen de 3 zile lucrătoare de la data

emiterii. Decizia poate f i contestată în instanţa de judecată conform legislaţiei în

vigoare.

A rt ico lu l 879. A nu larea statutu lu i de apatr id(1) Autoritatea competentă pentru străini poate anula, printr-o decizie motivată,

statutul de apatrid acordat în condiţii le prezentei legi dacă se stabileşte că unele

acte sau dovezi care au fost decisive pentru recunoaştere sînt false şi nu există

motive pentru menţinerea statutului de apatrid.

(2) Statutul d e apatrid p oate fi anulat în cazul în care există mo tive serioase să

se considere că beneficiarul acestuia întruneşte condiţii le prevăzute la art.

87® alin. (1).

(3) Decizia motiv ată privind anu larea statutului de apatrid se adu ce la

cunoştinţa beneficiarului în scris, în termen de 3 zile lucrătoare de la data emiterii.

Decizia poate f i contestată în instanţa de judecată conform legislaţiei în vigoare.

A r t ico lu l 8710. în c etarea statutului de apatrid

(1) Statutul de apatrid încetează în mod automat atunci cînd apatridul

dobîndeşte cetăţenia Republicii Moldova sau cetăţenia unui alt stat.

(2) Apatridu l va inform a, în term en de 30 de zile, auto ritatea co mp etentă pentru

străini despre faptul dobîndirii cetăţeniei Republicii Moldova sau a unui alt stat. A rt ico lu l 8711. Coop erarea internaţio nală

(1) Repub lica Mold ova co op erează cu alte state şi cu organizaţii le

internaţ ionale în soluţ ion area pro blemelor legate de apatr idie.

(2) Reprezentanţii înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi pot

solicita accesul la informaţii le privind cererile de recunoaştere a statutului de

apatrid, la desfăşurarea procedurii de recunoaştere a acestui statut şi la decizii le

adoptate, cu condiţia ca solicitanţii să f ie de acord în acest sens.

[Capitolul X1introdus prin LP284 din 28.12.11, M030-33/10.02.12 art. 93]



Capitolul XI GESTIONAREA IMIGRAŢIEI

I

A rt icolu l 88.

Măsurile de gestionare a imigraţiei(1) Pentru asigurarea gestionării eficiente a imigraţiei, Guvernul stabileşte anual

sau la necesitate:

[Art.88 al.(1), Ut.a) abrogată prin LP303 din 26.12.12, M064-68/29.03.13 ari. 195]

b) cuantumul alocaţii lor necesare pentru alimentarea, întreţinerea şi cazarea

străinilor în Centru , p recum şi al alocaţii lor pentru as istenţă m edic ală şi sp italizare;

c) cuantumul minim al mijloacelor de întreţinere în funcţie de durata şi de

scopul şederii şi de media preţurilor de cazare şi de masă în Republica Moldova,

precum şi de preţul întoarcerii în ţara de origine;

d) cuantumul mijloacelor de întreţinere pentru studenţii străini, în funcţie de

taxele de studii, de asigurare medicală, de cazare şi de întreţinere pe întreaga

perio adă de studii;

e) procedura de stabil ire a nivelului de cunoaştere a l imbii de stat.

(2) Guvernul poate adopta orice alte măsuri suplimentare de gestionare

eficientă în domeniul imigraţiei.

A rt icolu l 89. Soluţionarea lit igii lor şi răspunderea

jur id ică pen tru în călcarea prev ed er ilo r

prezentei legi

(1) Lit igii le care apar în procesul aplicării prezentei legi se soluţionează în

modul prevăzut de legislaţia în vigoare.(2) încălc area preved erilor prezentei legi atrag e răspu nd ere pen ală,

contravenţională sau civilă, după caz.

Capitolul XII DISPOZIŢII FINALE Şl TRANZITORII

A rtico lu l 90Situaţiile aflate în curs de rezolvare la data intrării în vigoare a prezentei legi vor

f i soluţionate în conformitate cu prevederile ei.

A r tico lu l 91Guvernul, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi:

a) va adopta actele normative necesare implementării prezentei legi şi

asigurării activităţii autorităţii competente pentru străini;

b) va prezenta Parlamentului propuneri pentru aducerea legislaţiei în vigoare în

concordanţă cu prezenta lege;

c) va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezenta lege.

A r tico lu l 92Prezenta lege intră în vigoare la 3 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al

Republicii Moldova. A rt ico lu l 93La data intrări i în vig oare a prezentei legi, se abro gă L egea nr. 1 518 -XV din 6

decembrie 2002 cu privire la migraţie (Monitorul Oficial al Republicii Moldova,

2003, nr. 1-2, art. 2), cu modificările şi completările ulterioare.



ANEXA 5

CONVENŢIA PENTRU RECUNOAŞTEREA

Şl EXECUTAREA SENTINTELOR

A RB ITRA LE STRĂINE

în chei at ă la New York , 10 iun ie 1958 502

A rt ico lu l I1. Prezenta Convenţie se aplică recunoaşteri i şi executări i sentinţelor arbitrale

date pe teritoriul unui alt Stat, decît acela unde se cere recunoaşterea şi

executarea sentinţelor şi rezultate din di ferende între persoane f iz ice sau juridice.

Ea se apl ică, deasemenea, sentinţelor arbi trale care nu sunt considerate ca

sentinţe naţionale în Statul un de este cerută recu no aşterea şi execu tarea lor.

2. Prin sentinţe arbitrale se înţeleg nu numai sentinţe date de către arbitri numiţi

pentru cazuri determinate, ci , deasemenea, şi acelea care sunt date de către

organe de arbitraj permanente cărora părţi le l i s-au supus.

3. în momentul semnării sau ratif icări i prezentei Convenţi i, aderări i la ea sau

notificări i de extindere prevăzute la articolul X, orice Stat va putea, pe bază de

reciprocitate, să declare că va apl ica Convenţia numai la recunoaşterea şi

executarea sentinţelor date pe teritoriul unui alt Stat contractant. El va putea,

deasemenea, să declare că va apl ica Convenţia numai la di ferendele rezultate din

raporturi de drept, contractuale sau necontractuale, care sunt considerate

com erciale de către legea sa n aţională.

A rt ico lu l II1.Fiecare dintre Statele contractante recunoaşte convenţia scrisă prin care părţ i le

se obl igă să supună unui arbi traj toate di ferendele sau anumite di ferende care s

au ivit sau ar putea să se ivească între ele privind un raport de drept determinat,

contractual sau necontractual, referitor la o problemă susceptibilă de a fi

reglementată pe calea arbitrajului.

2. Prin con venţie scrisă se înţelege o clauză com prom isorie inserată într-un

contract, sau un compromis semnat de părţ i , sau cuprinse într-un schimb de

scrisori sau telegram e.3. Tribunalul unui Stat contractant, sesizat cu un l i t igiu privind problema asupra

căreia părţi le au încheiat o convenţie în sensul prezentului articol, va îndruma

părţi le la arbitraj, la cererea uneia din ele, dacă nu constată că zisa convenţie este

caducă, inoperantă sau nesusceptibilă de a fi aplicată.

502R.Moldova a aderat la Convenţie prin Hotărârea P arlamentului nr.87-XIV din 10.07.1998



Articolul IIIFiecare dintre Statele contractante va recunoaşte autoritatea unei sentinţearbitrale şi va acorda executarea acestei sentinţe conform regulilor de procedură

în vigoare pe teritoriul unde sentinţa este invocată în condiţiile stabilite în articolele

următoare. Prin recunoaşterea sau executarea sentinţelor arbitrale cărora seaplică prezenta Convenţie nu vor fi impuse condiţiuni mult mai riguroase, nicicheltuieli de judecată mult mai ridicate, decît acelea care sunt impuse pentrurecunoaşterea sau executarea sentinţelor arbitrale naţionale.

Articolul IV1. Pentru a obţine recunoaşterea şi executarea arătată în articolul precedent,partea care cere recunoaşterea şi executarea trebuie să prezinte odată cucererea: a) originalul sentinţei autentificat în mod cuvenit, sau o copie a acestuioriginal întrunind condiţiile cerute pentru autenticitatea sa; b) originalul convenţiei

arătate în articolul II sau o copie întrunind condiţiile cerute pentru autenticitateasa.2. Dacă menţionata sentinţă sau menţionata convenţie nu este redactată într-olimbă originală a ţării în care sentinţa este invocată, partea care cererecunoaşterea şi executarea sentinţei va trebui să producă o traducere a acestorpiese în această limbă. Traducerea va trebui să fie certificată de un traducătoroficial, sau de un traducător cu jurămînt, ori de un agent diplomatic sau consular.

Articolul V1. Recunoaşterea şi executarea sentinţei nu vor fi refuzate, la cererea părţii contra

căreia ea este invocată, decît dacă aceasta face dovada în faţa autorităţiicompetente a ţării unde recunoaşterea şi executarea sunt cerute: a) că părţile laconvenţia amintită în articolului II erau, în virtutea legii aplicabile lor, lovite de oincapacitate sau că convenţia menţionată nu este valabilă în virtutea legii căreiapărţile au subordonat-o sau în lipsa unor indicaţii în acest sens, în virtutea legiiţării în care sentinţa a fost dată; sau b) că partea împotriva căreia este invocatăsentinţa nu a fost informată în mod cuvenit despre desemnarea arbitrilor saudespre procedura de arbitraj, sau că i-a fost imposibil, pentru un alt motiv, să-şipună în valoare mijloacele sale de apărare; sau c) că sentinţa menţionată sereferă la un diferend menţionat în compromis, sau care nu intră în prevederile

clauzei compromisorii sau că ele conţin hotărîri care depăşesc prevederilecompromisului, sau ale clauzei compromisorii; totuşi, dacă dispoziţiile sentinţeicare au legătură cu problemele supuse arbitrajului pot fi disjunse de cele care aulegătură cu probleme care nu sunt supuse arbitrajului, primele pot fi recunoscuteşi executate; sau d) că constituirea tribunalului arbitrai sau procedura de arbitrajnu a fost conformă cu convenţia părţilor sau, în lipsă de convenţie, că ea nu a fostconformă cu legea ţării în care a avut loc arbitrajul; sau e) că sentinţa nu a devenit

încă obligatorie pentru părţi sau a fost anulată sau suspendată de o autoritatecompetentă a ţării în care, sau după legea căreia, a fost dată sentinţa.2. Recunoaşterea şi executarea unei sentinţe arbitrale vor putea fi, deasemenea,refuzate dacă autoritatea competentă a ţării în care recunoaşterea şi executareaconstată: a) că în conformitate cu legea acestei ţări obiectul diferendului nu estesusceptibil a fi reglementat pe calea arbitrajului; sau b) că recunoaşterea sauexecutarea sentinţei ar fi contrară ordinei publice a acestei ţări.



Articolul VIDacă anularea sau suspendarea sentinţei este cerută autorităţii competente vizată

în articolul V, paragraful 1 alineatul e), autoritatea în faţa căreia este invocatăsentinţa poate, dacă consideră indicat, să amîne statuarea asupra executării

sentinţei, ea poate, deasemenea, la cererea părţii care solicită executareasentinţei, să ordone celeilalte părţi să furnizeze garanţii convenabile.

Articolul VII1. Dispoziţiile prezentei Convenţii nu aduc atingere validităţii acordurilormultilaterale sau bilaterale încheiate de Statele contractante în materie derecunoaştere şi executare de sentinţe arbitrale şi nu privează nici o parteinteresată de dreptul pe care l-ar putea avea de a se prevala de o sentinţăarbitrată în modul şi în măsura admisă de legislaţia sau tratatele ţării în caresentinţa este invocată.2. Protocolul de la Geneva din 1923 privitor la clauzele de arbitraj şi Convenţia dela Geneva din 1927 pentru executarea sentinţelor arbitrale străine vor înceta sămai producă efecte între Statele contractante din ziua şi în măsura în care acesteState vor fi legate prin prezenta Convenţie.

Articolul VIII1. Prezenta Convenţie este deschisă pînă la 31 decembrie 1958 semnării oricăruiStat membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite ca şi oricărui alt Stat care este sau vadeveni ulterior membru al unei sau mai multor instituţii specializate în OrganizaţiaNaţiunilor Unite sau parte la Statutul Curţii Internaţionale de J ustiţie sau care va fiinvitat de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite.

2. Prezenta Convenţie trebuie să fie ratificată şi instrumentele de ratificare să fiedepuse pe lîngă Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Articolul IX1. Toate Statele menţionate la articolul VIII pot adera la prezenta Convenţie. 2.Aderarea se va face prin depunerea unui instrument de aderare pe lîngăSecretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Articolul X1. Orice Stat va putea, în momentul semnării, ratificării sau aderării, să declare că

prezenta Convenţie se va extinde asupra tuturor teritoriilor pe care le reprezintăpe plan internaţional sau asupra unuia sau mai multora dintre ele. Aceastădeclaraţie îşi va produce efectele sale în momentul intrării în vigoare a Convenţieipentru numitul Stat.2. în consecinţă, orice extindere de această natură se va face prin notificareadresată Secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi îşi va produceefectele sale cu începere de la a nouăzecea zi care urmează datei la careSecretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite a primit notificarea, sau la dataintrării în vigoare a Convenţiei pentru menţionatul Stat, dacă această din urmădată este posterioară.3. în ceea ce priveşte teritoriile cărora prezenta Convenţie nu se aplică la datasemnării, ratificării sau aderării, fiecare Stat interesat va examina posibilitatea dea lua măsurile dorite pentru a extinde Convenţia asupra acestor teritorii sub



rezerva eventuală, atunci cînd motive constituţionale o vor cere, a asentimentuluiguvernelor acestor teritorii.

Articolul XI

Dispoziţiile ce urmează se vor aplica Statelor federative sau neunitare: a) în cepriveşte articolele prezentei Convenţii care ţin de competenţa legislativă a puteriifederale, obligaţiile guvernului federal vor fi aceleaşi cu acelea ale Statelorcontractante care nu sunt State federative; b) în ce priveşte articolele prezenteiConvenţii care ţin de competenţa legislativă a fiecăruia din Statele sau provinciileconstitutive, care nu sunt, în virtutea sistemului constituţional al federaţiei, ţinutesă ia măsuri legislative, guvernul federal va aduce menţionatele articole, în celmai scurt timp posibil şi cu avizul său favorabil, la cunoştinţa autorităţilorcompetente ale Statelor sau provinciilor constitutive; c) un Stat federativ, Parte la

prezenta Convenţie, va comunica la cererea oricărui alt Stat contractant care i-arfi transmisă prin intermediul Secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite oexpunere a legislaţiei şi practicilor în vigoare în federaţie şi în unităţile eiconstitutive, în ce priveşte una sau alta dintre dispoziţiile Convenţiei, indicîndmăsura în care, printr-o acţiune legislativă sau alta, s-a dat efect menţionateidispoziţii.

Articolul XII1. Prezenta Convenţie va intra în vigoare în cea de-a nouăzecea zi care urmeazădatei depunerii celui de-al treilea instrument de ratificare sau aderare.

2. Pentru fiecare dintre Statele care vor ratifica Convenţia sau vor adera la eadupă depunerea celui de-al treilea instrument de ratificare sau aderare, ea va intra

în vigoare în cea de-a nouăzecea zi care va urma datei depunerii de către Stat ainstrumentului său de ratificare sau aderare.

Articolul XIII1. Orice Stat contractant va putea să denunţe prezenta Convenţie prin notificarescrisă adresată Secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Denunţareava produce efect după un an de la data cînd Secretarul general al OrganizaţieiNaţiunilor Unite va fi primit notificarea.2. Orice stat care ar face o declaraţie sau notificare conform articolului X va puteanotifica ulterior Secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite că Convenţiava înceta să se aplice pe teritoriul în chestiune după un an de la data la careSecretarul general va fi primit această notificare.3. Prezenta Convenţie va rămîne aplicabilă sentinţelor arbitrale în legătură cucare a fost începută o procedură de recunoaştere sau executare înainte deintrarea în vigoare a denunţării.

Articolul XIV

Un Stat contractant nu poate să se prevaleze de dispoziţiile prezentei Convenţiifaţă de alte State decît în măsura în care el însuşi este ţinut să aplice aceastăConvenţie.



Articolul XVSecretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite va notifica tuturor Statelormenţionate la articolul VIII: a) semnările şi ratificările menţionate la articolul VIII; b)aderările menţionate la articolul IX; c) declaraţiile şi notificările menţionate laarticolele I, X şi XI; d) data la care prezenta Convenţie va intra în vigoare în

aplicarea articolului XII; e) denunţările şi notificările menţionate la articolul XIII.

Articolul XVI1. Prezenta Convenţie ale cărei texte chinez, englez, francez, rus şi spaniol auvalabilitate egală, va fi depusă în arhivele Organizaţiei Naţiunilor Unite.2. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite va remite Statelor vizate laarticolul VIII o copie certificată conformă a prezentei Convenţii.



ANEXA 6

CONVENŢIA EUROPEANĂ DE ARBITRAJCOMERCIAL INTERNAŢIONAL

încheiată la Geneva, 21 aprilie 1961 503

PreambulSubsemnaţii, autorizaţi în cuvenită formă, reuniţi sub auspiciile ComisieiEconomice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite, constatînd că la 10iunie 1958, în urma Conferinţei Naţiunilor Unite privind arbitrajul ComercialInternaţional, a fost semnată la New York Convenţia pentru recunoaşterea şiexecutarea sentinţelor arbitrale străine, în dorinţa de a contribui la dezvoltareacomerţului european, prin înlăturarea, în măsura posibilităţilor, a unor dificultăţisusceptibile de a împiedica organizarea şi funcţionarea arbitrajului comercialinternaţional în relaţiile dintre persoanele fizice sau juridice din diferite ţări aleEuropei, au convenit asupra următoarelor dispoziţii:

Articolul I. Dom eniul de apl icare a Conv enţ iei1. Prezenta Convenţie se aplică: a) convenţiilor de arbitraj încheiate, pentrureglementarea litigiilor născute sau care se vor naşte din operaţii de comerţinternaţional, între persoane fizice sau juridice avînd, în momentul încheieriiConvenţiei, reşedinţa lor obişnuită sau sediul în State contractante diferite; b)procedurilor şi sentinţelor arbitrale întemeiate pe convenţiile arătate la paragraful1 a) din acest articol. 2. în sensul prezentei Convenţii se înţelege prin: a)convenţie de arbitraj - fie o clauză compromisorie înscrisă într-un contract, fie un

compromis, contractul sau compromisul fiind semnate de părţi sau conţinute într-un schimb de scrisori, de telegrame sau de comunicări prin telex şi, în raporturile între ţări ale căror legi nu impun forma scrisă pentru convenţie de arbitraj, oriceconvenţie încheiată în formele permise de aceste legi; b) arbitraj - reglementarealitigiilor nu numai de către arbitrii numiţi pentru cazuri determinate (arbitraj ad-hoc)ci şi de către instituţii permanente de arbitraj; c) sediul - locul unde este situată

întreprinderea care a încheiat convenţia de arbitraj.

Articolul II. Capaci ta tea perso anelor jur id ice de drept publ ic de a se supu ne

arb i t ra ju lu i

1. în cazurile prevăzute de art. 1, paragraful 1 al prezentei Convenţii, persoanele juridice calificate, prin legea care le este aplicată, drept persoane juridice de dreptpublic, au facultatea de a încheia în mod valabil convenţii de arbitraj. 2. în

S03 R.Moldova a aderat la această Convenţie prin Hotărârea Parlamentului nr.1331-XIII din26.09.1997



momentul semnării sau ratificării prezentei Convenţii ori aderării la ea, orice statva putea declara că limitează această facultate, în condiţiile precizate în declaraţiasa.

Articolul III. Capacitatea străinilor de a fi arbitri

în arbitrajele supuse prezentei Convenţii, străinii pot fi desemnaţi ca arbitri.

Articolul IV. Organizarea arbitrajului1. Părţile la o convenţie de arbitraj sunt libere să prevadă: a) că litigiile lor vor fisupuse unei instituţii permanente de arbitraj; în acest caz, arbitrajul se vadesfăşura în conformitate cu Regulamentul instituţiei desemnate, sau b) că litigiilelor vor fi supuse unei proceduri arbitrale ad-hoc; în acest caz, părţile vor avea înspecial facultatea: i) de a desemna arbitrii sau de a stabili modalităţile potrivitcărora vor fi desemnaţi arbitrii în caz de litigiu; ii) de a determina locul arbitrajului;iii) de a fixa regulile de procedură pe care le vor urma arbitrii.

2. Dacă părţile au înţeles să supună reglementarea litigiilor lor unui arbitraj ad-hoc şi dacă într-un termen de 30 de zile de la data notificării cererii de arbitraj decătre pîrît, una din părţi nu şi-a desemnat arbitrul său, acesta va fi desemnat,dacă nu există înţelegere contrară, la cererea celeilalte părţi, de către preşedinteleCamerei de Comerţ competente a ţării în care partea în culpă are, în momentulintroducerii cererii de arbitraj, reşedinţa sa obişnuită sau sediul. Prezentulparagraf se aplică şi la înlocuirea arbitrilor desemnaţi de către o parte sau decătre preşedintele Camerei de Comerţ mai sus vizată.3. Dacă părţile au hotărît să supună reglementarea litigiilor lor unui arbitraj ad-hoc

printr-unul sau mai mulţi arbitri fără ca convenţia de arbitraj să conţină indicaţii în

legătură cu măsurile necesare pentru organizarea arbitrajului, cum ar fi celeprevăzute la paragraful 1 al prezentului articol, aceste măsuri vor fi luate, dacăpărţile nu se înţeleg în această privinţă şi sub rezerva cazului menţionat laparagraful 2 de mai sus, de către arbitrul sau arbitrii deja desemnaţi. în lipsa unuiacord între părţi asupra desemnării arbitrului unic sau în lipsa acordului întrearbitri asupra măsurilor de luat, reclamantul va putea să se adreseze, pentruluarea acestor măsuri, dacă părţile au hotărît locul arbitrajului, la alegerea sa, fiepreşedintelui Camerei de Comerţ competente a ţării unde se află locul ales depărţi, fie preşedintelui Camerei de Comerţ competente a ţării în care pîrîtul îşi are,

în momentul introducerii cererii de arbitraj, reşedinţa sa obişnuită sau sediul său;

dacă părţile nu s-au înţeles asupra locului arbitrajului, reclamantul se va puteaadresa, la alegerea sa, fie preşedintelui Camerei de Comerţ competente a ţării încare pîrîtul îşi are, în momentul introducerii cererii de arbitraj, reşedinţa saobişnuită sau sediul sau, fie Comitetului Special a cărui compunere şi modalitatede funcţionare sunt determinate prin anexa la prezenta Convenţie. Dacăreclamantul nu-şi exercită drepturile care-i sunt acordate prin prezentul paragraf,aceste drepturi vor putea fi exercitate de către pîrît sau de către arbitri.4. Preşedintele sau Comitetul Special sesizaţi vor putea proceda, după caz: a) ladesemnarea arbitrului unic, a arbitrului preşedinte, a supra-arbitrului sau aarbitrului terţ; b) la înlocuirea unuia sau a mai multor arbitri desemnaţi după o altăprocedură decît cea prevăzută la paragraful 2 al prezentului articol; c) ladeterminarea locului arbitrajului, subînţelegîndu-se că arbitrii pot să aleagă un altloc de arbitraj; d) la stabilirea directă, sau prin referire la regulamentul unei



instituţii arbitrale permanente, a regulilor de procedură care trebuie respectate dearbitri, dacă aceştia nu şi-au fixat regulile lor de procedură, în lipsa unui acord între părţi în această privinţă.5. Dacă părţile au convenit să supună reglementarea litigiilor lor unei instituţii

arbitrale permanente fără a desemna această instituţie şi nu se înţeleg asupraacestei desemnări, reclamantul va putea să ceară această desemnare înconformitate cu procedura prevăzută la paragraful 3 de mai sus.6. Dacă convenţia de arbitraj nu conţine nici o indicaţie asupra modului de arbitraj(arbitraj printr-o instituţie permanentă de arbitraj sau arbirtaj ad-hoc) căruia părţiles-au înţeles să supună litigiul lor şi dacă părţile nu cad de acord asupra acesteichestiuni, reclamantul va avea facultatea de a recurge, în această privinţă, laprocedura prevăzută la paragraful 3 de mai sus. Preşedintele Camerei de Comerţcompetente sau Comitetul Special pot, fie să îndrepte părţile la o instituţiepermanentă de arbitraj, fie să le invite să-şi desemneze arbitrii, într-un termen pe

care îl vor fixa părţilor, şi să convină în acelaşi termen asupra măsurilor necesarefuncţionării arbitrajului. In acest din urmă caz, vor fi aplicabile paragrafele 2, 3 şi 4din prezentul articol.7. Dacă în termen de 60 de zile din momentul în care a fost sesizat cu una dincererile enumerate la paragrafele 2, 3, 4, 5 şi 6 ale acestui articol, preşedinteleCamerei de Comerţ desemnat în baza unuia din aceste paragrafe, n-a dat urmarecererii, reclamantul va putea să se adreseze Comitetului Special pentru ca acestasă-şi asume funcţiile care nu au fost îndeplinite.

Articolul V. Declinarea competenţei arbitrale

1. Partea care înţelege să ridice o excepţie întemeiată pe incompetenţa arbitruluitrebuie, cînd este vorba de excepţii întemeiate pe inexistenţa, nulitatea saucaducitatea convenţiei de arbitraj, să facă acest lucru în cursul procedurii arbitrale,cel mai tîrziu în momentul prezentării apărării sale în fond, iar cînd este vorba deexcepţii întemeiate pe faptul că chestiunea litigioasă ar depăşi împuternicirilearbitrului, de îndată ce va fi ridicată, în procedura arbitrală, problema care ardepăşi aceste împuterniciri. Cînd întîrzierea părţilor în ridicarea excepţiei estedatorată unei cauze socotită întemeiată de către arbitru, acesta va declaraexcepţia admisibilă.2. Excepţiile de incompetenţă arătate la paragraful 1 de mai sus şi care nu au fost

ridicate în termenele fixate în acest paragraf 1, nu vor mai putea fi ridicate încursul procedurii arbitrale, dacă este vorba de excepţii pe care, în virtutea legiiaplicabile de către arbitru, părţile au singure facultatea de a le invoca, nici încursul unei proceduri judiciare ulterioare asupra fondului sau executării sentinţei,dacă este vorba de excepţii lăsate la facultatea părţilor în virtutea legii determinatede norma conflictuală a instanţei judecătoreşti sesizate cu fondul sau cuexecutarea sentinţei. J udecătorul va putea, totuşi, controla decizia prin carearbitrul a constatat tardivitatea excepţiei.3. Sub rezerva controlului judiciar ulterior prevăzut prin legea forului, arbitrul acărui competenţă este contestată nu trebuie să se desesizeze de proces: el are

dreptul de a hotărî asupra propriei sale competenţe şi asupra existenţei sauvalabilităţii convenţiei de arbitraj sau a contractului din care această convenţieface parte.



Articolul VI. Competenţa juridică1. Excepţia întemeiată pe existenţa unei convenţii de arbitraj şi prezentată în faţainstanţei judecătoreşti sesizate de către una din părţi la convenţia de arbitraj,trebuie să fie ridicată de către pîrît sub pedeapsa decăderii, înaintea sau în

momentul prezentării apărărilor sale asupra fondului, după cum legea instanţeisesizate consideră excepţia de incompetenţă ca o chestiune de procedură sau defond.2. Cînd vor trebui să se pronunţe asupra existenţei sau valabilităţii unei convenţiide arbitraj, tribunalele statelor contractante vor hotărî, în ceea ce priveştecapacitatea părţilor, potrivit legii care le este aplicabilă, iar în ceea ce priveştecelelalte probleme: a) conform legii căreia părţile au supus convenţia de arbitraj;b) în lipsa unei indicaţii în această privinţă, conform legii ţării unde sentinţa trebuiesă fie pronunţată; c) în lipsa indicaţiilor asupra legii la care părţile au supusconvenţia, şi dacă în momentul în care părţile au supus convenţia şi dacă înmomentul în care problema este supusă unei instanţe judecătoreşti, nu esteposibil să se prevadă care este ţara în care se va da sentinţa, conform legiicompetente în virtutea normelor conflictuale ale tribunalului sesizat. J udecătorulsesizat poate să nu recunoască convenţia de arbitraj dacă, după legea forului,litigiul nu este susceptibil de arbitraj.3. Cînd, înaintea oricărui recurs la o instanţă judecătorească a fost introdusă oprocedură de arbitraj, instanţele judecătoreşti ale statelor contractante, sesizateulterior cu o cerere referitoare la acelaşi litigiu, între aceleaşi părţi, sau cu o cerere

în constatarea inexistenţei, a nulităţii sau a caducităţii convenţiei de arbitraj, vorsuspenda, afară de cazul cînd există motive grave, judecata asupra competenţeiarbitrului pînă la pronunţarea sentinţei arbitrale 4. Cererea de măsuri provizorii

sau conservatorii adresată unei autorităţi judiciare nu trebuie să fie considerată caincompatibilă cu convenţia de arbitraj, şi nici ca o supunere a litigiului, în ceea cepriveşte fondul său, instanţei judecătoreşti.

Articolul VII. Legea aplicabilă1. Părţile sunt libere să determine legea pe care arbitrii trebuie să o aplice fonduluilitigiului. în lipsa indicării de către părţi a legii aplicabile, arbitrii vor aplica legeadesemnată de norma conflictuală pe care ei o vor considera potrivită în speţă. înamîndouă cazurile, arbitrii vor ţine seama de stipulaţiile contractului şi de uzanţelecomerciale.

2. Arbitrii vor hotărî ca mediatori amiabili, dacă aceasta este voinţa părţilor şidacă legea care reglementează arbitrajul permite acest lucru.

Articolul VIII. Motivarea sentinţeiSe consideră că părţile s-au înţeles ca sentinţa arbitrală să fie motivată, afară decazul cînd: a) părţile au declarat în mod expres că sentinţa nu trebuie să fiemotivată, sau b) ele s-au supus unei proceduri arbitrale în cadrul căreia nu esteobiceiul de a se motiva sentinţa şi în măsura în care, în acest caz, părţile sau unadin ele nu cer în mod expres înainte de încheierea dezbaterilor sau, dacă nu aufost dezbateri, înainte de redactarea sentinţei, ca sentinţa să fie motivată.



Articolul IX. Anularea sentinţei arbitrate1. Anularea într-unul din statele contractante a unei sentinţe arbitrale ce cade subprevederile prezentei Convenţii nu va constitui un motiv de refuz de recunoaşteresau de executare într-un alt stat contractant decît dacă această anulare a fost

pronunţată în statul în care, sau după legea căruia, sentinţa a fost dată şi aceastapentru unul din următoarele motive: a) părţile la convenţia de arbitraj erau,conform legii care le este aplicabilă, lovite de incapacitate, sau zisa convenţie nueste valabilă potrivit legii căreia părţile au supus-o sau, în lipsa indicaţiilor înaceastă privinţă, potrivit legii ţării unde sentinţa a fost pronunţată, sau b) parteacare cere anularea nu a fost informată în mod cuvenit despre desemnareaarbitrului sau despre procedura arbitrală, sau i-a fost imposibil dintr-un alt motivsă-şi susţină cauza, sau c) sentinţa se referă la un diferend nemenţionat încompromis sau care nu intră în prevederile clauzei compromisorii; sau conţinehotărîri care depăşesc termenii compromisului sau al clauzei compromisorii,

totuşi, dacă dispoziţiile sentinţei care se referă la probleme supuse arbitrajului, nupot fi separate de cele care se referă la probleme nesupuse arbitrajului, primelevor putea să nu fie anulate; sau d) constituirea tribunalului arbitrai sau procedurade arbitraj nu a fost conformă cu convenţia părţilor sau, în lipsa convenţiei cudispoziţiile art. IV din prezenta Convenţie.2. în raporturile între statele contractante care sunt părţi şi la Convenţia de laNew York din 10 iunie 1958 pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelorarbitrale străine, paragraful 1 din prezentul articol are drept efect de a limita numaila cauzele de anulare pe care el le enumeră, aplicarea art. V paragraful 1 e) dinConvenţia de la New York.

Articolul X. Dispoziţii finale

1. Prezenta Convenţie este deschisă pentru semnare sau aderare ţărilor membreale Comisiei Economice pentru Europa şi ţărilor admise la Comisie cu titluconsultativ conform paragrafului 8 din mandatul acestei Comisii.2. Ţările susceptibile de a participa la anumite lucrări ale Comisiei economicepentru Europa, în baza paragrafului 11 din mandatul acestei Comisii, pot deveniPărţi Contractante la prezenta Convenţie prin aderare după intrarea ei în vigoare.3. Convenţia va fi deschisă pentru semnare pînă la 31 decembrie 1961 inclusiv.După această dată, ea va rămîne deschisă pentru aderare.

4. Prezenta Convenţie este supusă ratificării.5. Instrumentele de ratificare sau aderare vor fi depuse la Secretarul general alO.N.U.6. La semnarea prezentei Convenţii, la ratificarea ei sau la aderare, părţilecontractante vor comunica secretarului general al O.N.U. lista camerelor decomerţ sau a altor instituţii din ţara lor ale căror preşedinţi îşi asumă funcţiile

încredinţate de art. IV din prezenta Convenţie preşedinţilor camerelor de comerţcompetente.7. Dispoziţiile prezentei Convenţii nu aduc atingere valabilităţii acordurilormultilaterale sau bilaterale încheiate sau care vor fi încheiate de către statele

contractante în materie de arbitraj.8. Prezenta Convenţie va intra în vigoare în a 90-a zi după ce cinci din ţărilemenţionate la paragraful 1 din prezentul articol vor depune instrumentele lor deratificare sau aderare. Pentru fiecare ţară care va ratifica sau adera ulterior,



prezenta Convenţie va intra în vigoare în a 90-a zi după depunerea instrumentuluide ratificare sau aderare a acestei ţări.9. Fiecare parte contractantă va putea să denunţe prezenta Convenţie printr-onotificare adresată secretarului general al O.N.U. Denunţarea îşi va produce

efectul la 12 luni după data la care secretarul general a primit notificarea.10. Dacă după intrarea în vigoare a prezentei Convenţii numărul părţilor

contractante va fi, ca urmare a denunţărilor, redus la mai puţin de cinci, prezentaconvenţie va înceta de a fi în vigoare începînd de la data la care ultima din acestedenunţări îşi va produce efectul.11. Secretarul general al O.N.U. va notifica ţărilor prevăzute la paragraful 1, ca şi

ţărilor devenite părţi contractante prin aplicarea paragrafului 2 din prezentularticol: a) declaraţiile făcute în baza paragrafului 2 din art. II; b) ratificările şiaderările în baza paragrafelor 1 şi 2 din prezentul articol; c) comunicările primiteconform paragrafului 6 din prezentul articol; d) datele la care prezenta Convenţie

va intra în vigoare conform paragrafului 8 din prezentul articol; e) denunţările înbaza paragrafului 9 din prezentul articol; f) abrogarea prezentei Convenţii conformparagrafului 10 din prezentul articol.12. După 31 decembrie 1961, originalul prezentei Convenţii va fi depus laSecretarul general O.N.U., care va transmite copii certificate fiecărei ţăriprevăzute de paragrafele 1 şi 2 din prezentul articol. Drept care subsemnaţii,autorizaţi în cuvenită formă, au semnat prezenta Convenţie.Făcută la Geneva, la 21 aprilie 1961, într-un singur exemplar, în limbile franceză,engleză şi rusă, toate trei textele avînd aceeaşi valabilitate.

ARANJ AMENTUL RELATIV LA APLICAREA CONVENŢIEI EUROPENE DEARBITRAJ COMERCIAL INTERNAŢIONAL întocmit la Paris la 17 decembrie 1962

Guvernele semnatare ale Statelor membre ale Consiliului Europei, Luînd înconsiderare faptul că Convenţia Europeană de Arbitraj Comercial Internaţional afost deschisă spre semnare la Geneva la 12 aprilie 1961, Considerînd, totuşi, căanumite măsuri de organizare a arbitrajului prevăzute de art. IV al Convenţiei nusunt recomandabile, cu excepţia litigiilor dintre persoane fizice si juridice care au,pe de o parte, domiciliul sau sediul în State Contractante unde, în conformitate cuclauzele Anexei Convenţiei, există Comitete Naţionale ale Camerei Internaţionale

de Comerţ si, pe de altă parte, în Statele unde asemenea comitete nu există;Considerînd că, potrivit dispoziţiilor paragrafului 7 al articolului X al Convenţieimenţionate, prevederile Convenţiei nu vor afecta valabilitatea acordurilormultilaterale şi bilaterale referitoare la arbitraj, încheiate de Statele care sunt Părţila acesta; Fără a aduce atingere intervenţiei unei Convenţii legate de o legeuniformă referitoare la arbitraj, care este elaborată acum în cadrul ConsiliuluiEuropei, Au convenit asupra celor ce urmează:

Articolul 1 în relaţiile dintre persoane fizice şi juridice, ale căror domiciliu sau sediu este înStatele Părţi la prezentul Acord, paragrafele 2-7 ale articolului IV al ConvenţieiEuropene de Arbitraj Comercial Internaţional, deschisă spre semnare la Genevala 21 aprilie 1961, sunt înlocuite cu următoarele dispoziţii: "în cazul în careAcordul arbitrai nu conţine nici o referire la măsurile vizate în paragraful 1 al



articolului IV al Convenţiei Europene de Arbitraj Comercial Internaţional înansamblu, sau la unele dintre aceste măsuri, orice dificultăţi apărute în legăturăcu constituirea sau funcţionarea instanţei arbitrale vor fi înaintate spre soluţionareautorităţii competente la cererea părţii care instituie procedurile."

Articolul 21. Prezentul Acord va fi deschis spre semnare de Statele membre ale ConsiliuluiEuropei. Acesta va fi supus ratificării sau acceptării. Instrumentele de ratificaresau acceptare vor fi depuse la Secretarul General al Consiliului Europei. 2. Inconformitate cu dispoziţiile articolului 4, prezentul Acord va intra in vigoare latreizeci de zile de la data depunerii celui de-al doilea instrument de ratificare sauacceptare. 3. In conformitate cu dispoziţiile articolului 4, în ceea ce priveşÂte oriceguvern semnatar care îl ratifică sau acceptă ulterior Acordul va întră în vigoare latreizeci de zile de la data depunerii instrumentelor sale de ratificare sauacceptare.

Articolul 31. După intrarea în vigoare a prezentului Acord, Comitetul de MinişÂtri alConsiliului Europei poate invita să adere la prezentul Acord orice Stat care nueste membru al Consiliului Europei şi pe teritoriul căruia există un ComitetNaţional al Camerei Internaţionale de Comerţ. 2. Aderarea va fi valabilă de ladepunerea instrumentelor de aderare la Secretarul General al Consiliului Europei,instrumente care vor avea efect, potrivit dispoziţiilor articolului 4, la treizeci de zile

de la data depunerii acestora.Articolul 4Intrarea în vigoare a prezentului Acord pentru fiecare Stat după ratificare,acceptare sau aderare în condiţiile articolelor 2 si 3 va fi condiţionată de intrarea

în vigoare pentru acel Stat a Convenţiei Europene de Arbitraj ComercialInternaţional.

Articolul 5Orice Parte Contractantă poate, în măsura în care este interesată, denunţa

prezentul Acord printr-o notificare adresată Secretarului General al ConsiliuluiEuropei. Denunţarea va avea efect la şase luni de la data primirii acestei notificăride către Secretarul General.

Articolul 6Secretarul General al Consiliului Europei va notifica Statelor membre ale Consiliuluisi guvernului oricărui stat care a aderat la prezentul Acord despre: a) oricesemnare; b) depunerea oricăror instrumente de ratificare, acceptare sau aderare; c)orice dată a intrării în vigoare; d) orice notificare primită în temeiul dispoziţiilorarticolului 5. Drept pentru care, subsemnaţii, fiind autorizaţi în acest sens, au

semnat prezentul Acord. încheiat la Paris, la 17 decembrie 1962, în limbile engleză şi franceză, ambeletexte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care va fi depus în arhiveleConsiliului Europei. Secretarul General va transmite copii autentificate tuturorguvernelor semnatare sau aderente.



ANEXA 7

CONVENŢIA CU PRIVIRE LA SUPRIMAREA CERINŢEISUP RALEGALIZĂRII ACTELOR OFICIALE

încheiată la Haga, 5 octombrie 1961 504

Statele semnatare ale prezentei convenţii, dorind sa suprime cerinţasupralegalizarii diplomatice sauconsulare a actelor oficiale străine, au decis sa incheie o convenţie în acest sensşi au convenit asupraurmătoarelor dispoziţii:

Articolul 1Prezenta convenţie se aplică actelor oficiale care au fost intocmite pe teritoriul

unui stat contractant şi careurmeaza sa fie prezentate pe teritoriul unui alt stat contractant.

Sunt considerate acte oficiale, în sensul prezentei convenţii:a) documentele care emana de la o autoritate sau de la un funcţionar al unei jurisdicţii a statului, inclusivcele care emana de la ministerul public, de la un grefier sau de la un executor

judecătoresc;b) documentele administrative;c) actele notariale;d) declaraţiile oficiale, cum ar fi: cele privind menţiuni de inregistrare, viza de

investire cu data certa şilegalizari de semnătură, depuse pe un act sub semnătură privata.

Totuşi prezenta convenţie nu se aplica:a) documentelor intocmite de agenţi diplomatici sau consulari;b) documentelor administrative care au legătură directa cu o operaţiune

comerciala sau vamala.Articolul 2Fiecare stat contractant scuteste de supralegalizare actele căror li se aplică

aceasta convenţie şi care urmeaza sa fie prezentate pe teritoriul sau. Supra-legalizarea, în sensul prezentei convenţii, are în vedere numai formalitatea princare agenţii diplomatici sau consulari ai tarii pe teritoriul careia actul urmeaza safie prezentat atesta veracitatea semnăturii, calitatea în care a actionat semnatarulactului sau, dupa caz, identitatea sigiliului şi a ştampilei de pe acest act.

504R.Moldova a aderat ia Convenţie prin Legea nr.42-XVI din 2.03.2006



Articolul 3Singura formalitate care ar putea f i ceruta pentru a atesta veracitatea

semnăturii, calitatea în care a actionat semnatarul actului sau, dupa caz,

identitatea sigiliului sau a ştampilei de pe acest act, este aplicarea apostilei

definite la art. 4, eliberata de către autoritatea competenta a statului din care

emana documentul.

Totuşi formalitatea mentionata în alineatul precedent nu poate fi ceruta atuncicand fie legile, regulamentele sau uzanţele în vigoare în statul în care actulurmeaza sa fie prezentat, fie o intelegere intre doua sau mai multe statecontractante o inlatura, o simplifica sau scuteste actul de supralegalizare.

Articolul 4Apostila prevăzută la art. 3 alin. 1 se aplică chiar pe act sau pe o prelungire a

acestuia; ea trebuie sa fie conforma cu modelul anexat la prezenta convenţie.

Totuşi ea poate fi redactata în limba oficiala a autoritatii care o elibereaza.Menţiunile care figureaza în continutul ei pot fi date şi intr-o a doua limba. Titlul"Apostille (Convention de la Haye du 5 octobre 1961)" va fi mentionat în limbafranceza.

Articolul 5Apostila este eliberata la cererea semnatarului sau a oricărui alt detinator al

actului. întocmită în mod corespunzător, ea atesta veracitatea semnăturii, calitatea în

care a actionat semnatarul actului sau, dupa caz, identitatea sigiliului sau aştampilei de pe acest act.Semnătură, sigiliul sau stampila care figureaza pe apostila este scutita de oriceatestare.

Articolul 6Fiecare stat contractant va desemna, în virtutea funcţiilor, autoritatile carora li

se atribuie competenta de a aplică apostila prevăzută la art. 3 alin. 1.El va comunica aceasta desemnare Ministerului Afacerilor Externe al Olandei

în momentul depuneriiinstrumentului sau de ratificare ori de aderare sau a declaraţiei de extindere. El ilva comunica totodata şi orice modificare în desemnarea acestor autoritati.

Articolul 7Fiecare dintre autoritatile desemnate potrivit art. 6 trebuie sa tina un registru

sau un fişier în care sa inregistreze apostilele eliberate, indicând: a) numărul deordine şi data apostilei; b) numele semnatarului actului oficial şi calitatea în careacesta a actionat sau, pentru actele nesemnate, indicarea autoritatii care a aplicatsigiliul sau stampila.

La cererea oricărei persoane interesate autoritatea care a eliberat apostilaeste obligata sa verifice daca datele din apostila corespund celor din registru saudin fişier.

Articolul 8

Daca intre doua sau mai multe state contractante exista un tratat, o convenţiesau un acord care conţine dispoziţii ce supun atestarea semnăturii, sigiliului sauştampilei anumitor formalitati, prezenta convenţie nu deroga de la acesteformalitati decât daca ele sunt mai riguroase în raport cu cele prevăzute la art. 3 şi4.



Articolul 9Fiecare stat contractant va lua masurile necesare pentru a evita ca agenţii sai

diplomatici sau consulari sa procedeze la supralegalizari în cazul în care prezentaconvenţie prevede scutirea.

Articolul 10Prezenta convenţie este deschisa, semnării statelor reprezentate la a 9-aSesiune a Conferinţei de la Haga de drept internaţional privat, precum şi Irlandei,Islandei, Marelui Ducat de Liechtenstein şi Turciei.

Ea va fi ratificata şi instrumentele de ratificare vor fi depuse la MinisterulAfacerilor Externe al Olandei.

Articolul 11Prezenta convenţie va intra în vigoare în a 60-a zi dupa depunerea celui de-al

treilea instrument de ratificare prevăzut la art. 10 alin. 2.Convenţia va intra în vigoare, pentru fiecare stat semnatar care o ratifica

ulterior, în a 60-a zi dupa depunerea instrumentului sau de ratificare.Articolul 12Orice stat nementionat la art. 10 va putea sa adere la prezenta convenţie

dupa intrarea acesteia în vigoare în baza art. 11 alin. 1. Instrumentul de aderareva fi depus la Ministerul Afacerilor Externe al Olandei.

Aderarea nu va avea efect decât în relaţiile dintre statul care adera şi statelecontractante care nu vorridica nici o obiecţie împotriva sa în termen de 6 luni dupa primirea notificăriiprevăzute la art. 15 lit. d). O asemenea obiecţie va fi comunicata MinisteruluiAfacerilor Externe al Olandei.

Convenţia va intra în vigoare, intre statul care adera şi statele care nu auridicat nici o obiecţie impotriva aderarii, în a 60-a zi dupa expirarea termenului de6 luni mentionat la alineatul precedent.

Articolul 13Orice stat, în momentul semnării, ratificării sau aderarii, va putea sa declare

ca prezenta convenţie se va extinde la ansamblul teritoriilor pe care le reprezintăpe plan internaţional sau la unul ori mai multe dintre ele. Aceasta declaraţie vaavea efect în momentul intrării în vigoare a convenţiei pentru statul respectiv.

Ca urmare, orice extindere de aceasta natura va fi comunicata MinisteruluiAfacerilor Externe al Olandei.

Atunci cand declaraţia de extindere va fi facuta de un stat care a semnat şi a

ratificat convenţia, aceasta va intra în vigoare pentru teritoriile respective conformdispoziţiilor art. 11. Atunci cand declaraţia de extindere va fi facuta de un stat carea aderat la convenlie, aceasta va intra în vigoare, pentru teritoriile respective,conform dispoziţiilor art. 12.

Articolul 14Prezenta convenţie va avea o durata de 5 ani, incepand cu data intrării sale în

vigoare, conform art. 11 alin. 1, chiar şi pentru statele care o vor ratifica sau voradera la aceasta ulterior.

In lipsa denunţării, convenţia va fi reinnoita tacit, din 5 în 5 ani.Denunţarea va fi comunicata Ministerului Afacerilor Externe al Olandei, cu cel

puţin 6 luni inainte de expirarea termenului de 5 ani.Ea va putea fi limitata la unele teritorii carora li se aplică convenţia.



Denunţarea nu va avea efect cu privire la statul care o va notifica. Convenţiava ramane în vigoare pentru celelalte state contractante.

Articolul 15

Ministerul Afacerilor Externe al Olandei va comunica statelor vizate la art. 10,precum şi statelor care au aderat conform dispoziţiilor art. 12:a) notificările vizate la art. 6 alin. 2;b) semnaturile şi ratificările vizate la art. 10;c) data la care prezenta convenţie va intra în vigoare conform dispoziţiilor art.11alin. 1;d) aderarile şi obiecţiile vizate la art. 12 şi data la care aderarile vor avea efect;e) extinderile vizate la art. 13 şi data la care ele vor avea efect, f) denunţările

vizate la art. 14 alin. 3.

Drept care subsemnaţii, special imputerniciti, au semnat prezenta convenţie.

Facuta la Haga la 5 octombrie 1961, în limbile franceza şi engleza, textul înlimba franceza prevaland în caz de divergente intre texte, intr-un singur exemplarcare va fi depus în arhivele Guvernului Olandei şi a cărui copie certificata va fitransmisa, pe cale diplomatica, fiecaruia dintre statele reprezentate la cea de-a 9-a sesiune a Conferinţei de la Haga de drept internaţional privat, precum şi irlandei,islandei, Marelui Ducat de Liechtenstein şi Turciei.

ANEXAla convenţie

Model de apostilaApostila va avea forma unui careu cu latura de minimum 9 cm.APOSTILLE(Convention de la Haye du 5 octobre 1961)1. Tara ...Prezentul act oficial2. a fost semnat de ...3. în calitate de ...4. poarta sigiliul/stampila ...Atestat5. la...6. data...7. de către ...8. sub nr...9. Sigiliul/stampila:...10. Semnătură:...



CUPRINS

Prefaţă..................................................................................................................3

PARTEA GENERALĂ

Titlul IASPECTE INTRODUCTIVE

Capitolul I. Ştiinţa dreptului internaţional privat.......................................6

Secţiunea l-a. Denumirea şi impo rtanţa d rep tului interna ţiona lpr iva t .................6

1. Denumirea disciplinei..................................................................................................62. Importanţa dreptului internaţional privat................................................................7

Secţiunea a ll-a. Natura jur idic ă a dre ptu lui intern aţion al p riva t......................8

1. Drept intern şi drept internaţional.............................................................................. 92. Drept privat şi drept public.........................................................................................93. Dreptul internaţional privat constituie sau nu o ramură distinctăde drept........10

Secţiunea a lll-a. Metodele de reglementare a rap ortu lui ju rid ic

de drept internaţional privat......................................................................11

1. Metoda normelor conflictuale (metoda conflictualistă)..........................................11

2. Metoda normelor materiale......................................................................................133. Metoda normelor de aplicare imediată................................................................... 154. Metoda properlaw ....................................................................................................16

Secţiunea a IV-a. Izvoarele d rep tului interna ţional priv a t .......................................17

1. Izvoarele interne de drept internaţional privat.......................................................181.1. Izvoarele specifice ale dreptului internaţional priv at..........................................18

1.2. Izvoarele nespecifice ale dreptu lui internaţional priv at.....................................18

1.3. Practica judiciară şi arbitrată ......................................................................................20

1.4. Situaţia lacunelor în dreptul internaţional privat..................................................20

1.5. Doctrina .............................................................................................................................21

1.6. Neaplicarea izvoarelor inte rne ........................................................................222. Izvoarele internaţionale ale dreptului internaţional privat.................................... 232.1. Convenţii internaţionale care conţin norme de drept conflictual uniform... 24

2.2. Convenţii internaţionale care conţin norme materialeuniforme......................252.3. Uzanţele comerciale internaţionale................................................................252.4. Cutuma internaţională ..................................................................................................30

Secţiunea a V-a. C orelaţia între d rep tul internaţion al priv at

ş i alte ramu ri de drep t......................................................................................31

1. Drept internaţional privat şi drept civil....................................................................312. Drept internaţional privat şi dreptul comerţului internaţional.................... 32

3. Drept internaţional privat şi dreptul internaţionalpublic..............................33



4. Drept internaţional privat şi drept penal................................................................. 345. Drept internaţional privat şi drept administrativ..................................................... 346. Drept internaţional privat şi drept financiar.............................................................35

Capitolul II. Aspecte de natură conceptuală în materia dreptuluiinternaţional privat......................................................................36

Secţiunea l-a. Particularităţile raportului juridic cu element de extraneitate.. 36

1. Noţiunea raportului juridic cu element de extraneitate........................................362. Elementul de extraneitate........................................................................................ 373. Caracterele raportului juridic cu element de extraneitate.....................................38

Secţiunea a ll-a. Obiectul dreptului internaţional privat.....................................39

Secţiunea a lll-a. Domeniul dreptului internaţional privat.................................40

1. Conflictul de legi........................................................................................................412. Conflictul de jurisdicţii...............................................................................................423. Condiţia juridică a străinului.....................................................................................434. Cetăţenia................................................................................................................... 445. Concluzii.................................................................................................................... 45

Capitolul III. Conţinutul dreptului internaţional privat..............................46

Secţiunea l-a. Normele conflictuale........................................................................46

1. Noţiunea normei conflictuale................................................................................... 462. Izvoarele normei conflictuale.................................................................................. 48

3. Structura normei conflictuale.................................................................................. 484. Punctele de legătură.................................................................................................505. Clasificarea normelor conflictuale...........................................................................546. Apartenenţa şi forţa juridică a normelor conflictuale............................................ 56

Secţiunea a ll-a. Normele materiale ş i normele de aplicare imediată..............58

1. Normele materiale....................................................................................................582. Normele de aplicare imediată..................................................................................58

Capitolul IV, Conflictul de legi în situaţii speciale.....................................61

Secţiunea l-a. C onflictul de legi în cazul statului nerecunoscut.......................611. Posibilitatea conflictelor cu legile statelor nerecunoscute....................................612. Argumente pentru aplicarea legilor statului nerecunoscut..................................63

Secţiunea a ll-a. C onflictul intre legile statelor în care coexistămai multe sisteme legislative..............................................................64

1. Noţiune.......................................................................................................................642. J ustificarea studierii acestor conflicte în cadruldreptului internaţional privat......................................................................................... 653. Deosebirile dintre conflictele de legi interteritoriale şi conflictelede legi internaţionale..................................................................................................... 664. Conflictul interpersonal.............................................................................................67

Secţiunea a lll-a. C onflictul de legi în cazul succesiunii de state....................69



Capitolul V. Istor icu l apari ţ ie i şi dezvol tăr i i dreptulu i in ternaţionalp r i v a t .....................................................................................................71

1. Co nd iţii le apari ţiei pr obl em elo r de d rep t i ntern aţional p ri va ţi .....................................71

2. Teo ria st atutari lo r italien i (sec .XIII - X V ) .......................................................................75

2 .1. Glosatorii............................................................................................................................762.2. Postglosatorii ...................................................................................................................77

3. Doctr ina franc eză privind so luţionarea confl ictelor de legi (sec.XVI - XV III) . .. .78

4. Do ctr in a o landeză (s ec .X V II )...............................................................................................805. Do ctr in a g er m an ă (s ec .X IX )................................................................................................. 826 Doctrina italiană a personalităţi legilor (teoria lui mancini)........................................83

7. Do ctr in a an g lo -am er ic an ă..................................................................................................84

T itlul II

PROBLEME GENERALE PRIVIND CONFLICTELEÎN RAPORTURILE J URIDICE DE DREPTINTERNAŢIONAL PRIVAT

Capitolul I. Calificarea şi conflictul de calificări.........................................87

Secţiunea l-a. Cali f icarea............................................................................................87

1. Noţiunea de calificare...............................................................................................872. Factorii care determină calificarea.......................................................................... 903. Felurile calificării........................................................................................................ 914. Importanţa calificării.................................................................................................. 92

Secţiunea a I i-a. Confl ictul de calif icări.................................................................. 94

1. Noţiune.......................................................................................................................942. Importanţa soluţionării conflictului de calificări ..................................................... 95

Secţiunea a l l l-a. Legea potrivit căreia se face calif icarea ..................................96

1. Calificarea după tex fori............................................................................................962. Calificarea după tex causae.....................................................................................993. Teoria calificării autonome......................................................................................1014. Calificarea după proper law ...................................................................................1025. Calificarea în dreptul R.Moldova...........................................................................102

6. Concluzii privind legea după care se face calificarea.........................................103

Capitolul II. Retrimiterea................................................................................104

1. Precizări prealabile.................................................................................................1042.Condiţiile de existenţă ale retrimiterii......................................................................1053. Definirea şi evoluţia retrimiterii................................................................1064. Formele retrimiterii..................................................................................................1075. Sistemele de drept în care este admisăistituţia retrimiterii..........................1086. Argumente invocate în favoarea retrimiterii..........................................................1117. Sistemele de drept care nu admit retrimiterea....................................................113

8. Argumente invocate împotriva retrimiterii.............................................................1149. Cazurile în care retrimiterea este inaplicabilă..................................................... 116



1. Noţiunea şi evoluţia ordinii publice de drept internaţional privat....................1172. Deosebirea între ordinea publică de drept intern şi ordinea publică de dreptinternaţional privat.....................................................................................................1193. Reglemetări privind ordinea publică în dreptul internaţional privatal R.Moldova.............................................................................................................. 1204. Elementele specifice ale ordinii publice de drept internaţional privat.............1215. Caracterele ordinii publice de drept internaţional privat...................................1226. Domeniul invocării ordinii oublice........................................................................1237. Sferele noţiunii de ordine publică de drept internaţional privat........................1238. Efectele invocării ordinii publice de drept internaţional privat..........................1259. Practica internaţională cu privire la ordinea publică de dreptinternaţional privat.....................................................................................................12610. Comparaţii între ordinea publică de drept internaţional privat şi alte instituţii. 127

Capitolul III. Frauda legii în dreptul internaţional privat......................129

1. Noţiunea de fraudare a legii aplicabile...............................................................1292. Modalităţile de fraudare a legii în dreptul internaţional privat..........................1303. Condiţiile fraudei la lege în dreptul internaţional privat.....................................1304. Sancţionarea fraudei la lege în dreptul internaţional privat.............................1325. Domenii în care este posibilă frauda legii în dreptul internaţionalprivat..........1346. Frauda la lege în dreptul internaţional privat al R.Moldova.............................1367. Comparaţii între frauda la lege în dreptul internaţional privat şi alte instituţii.. 137

Capitolul V. Conflictul de legi în timp şi spaţiu.....................................140

1. Noţiunea conflictului de legi în timp şi spaţiu....................................................1402. Comparaţia conflictului de legi în timp şi spaţiu cu conflictul de legi

în spaţiu......................................................................................................................1413. Formele conflictului de legi în timp şi spaţiu.......................................................1414. Temeiul juridic al recunoaşterii în R.Moldova a drepturilor dobândite înstrăinătate...................................................................................................................1425. Domeniile predispuse la conflictele de legi în timp şi spaţiu............................1426. Soluţionarea conflictului de legi în timp şi spaţiu...............................................143

7. Condiţiile eficacităţii internaţionale a unui drept................................................1448. Efectele unui drept dobândit potrivit legii străine...............................................146

Capitolul VI. Conflictul mobil de legi şi conflictul în timpal normelor conflictuale ale forului şiale normelor materiale aplicabile........................................148

Secţ iunea l -a. Conf l ictul mo bi l de le g i .................................................................148

1. Noţiunea conflictului mobil de legi.......................................................................1482. Analiza comparativă a conflictului mobil de legi cu alte instituţii juridice

apropiate....................................................................................................................1483. Domeniile predispuse conflictului mobil de legi.................................................1494. Soluţionarea conflictului mobil de legi................................................................1505. Prevederi privind soluţionarea conflictului mobil de legi în dreptul R.Moldova152



Secţiunea a ll-a. Conflictul în timp al normelor conflictuale ale forului.......154

1. Noţiune..................................................................................................................... 1542. Soluţionarea conflictului în timp al normelor conflictuale ale forului...................154

Secţiune a lll-a. C onflictul în timp al normelor materiale

străine (lex causae)............................................................................. 155

Capitolul VII. Aplicarea dreptului străin în calitate de lex caus ae ....157

1. Noţiunea legii străine..............................................................................................1572. Temeiul aplicării legii străine..................................................................................1583. Titlul cu care se aplică legea străină.....................................................................1584. Stabilirea conţinutului legii străine în diferite sisteme de drept.......................... 1635. Imposibilitatea stabilirii conţinutului legii străine.................................................. 1656. Interpretarea dreptului străin..................................................................................1677. Controlul aplicării legii străine................................................................................170

8. Aplicarea legii străine în R.Moldova.....................................:.............................1718.1. Titlul cu care se aplică legea stră ină ..................................................................... 171

8.2. Stabilirea, interpretarea şi probarea conţinutului legii stră ine ...................... 172

8.3. Imposibilitatea stabilirii conţinutului legii stră ine ............................................... 175

8.4. Căile de atac în cazul greşitei aplicări sau interpretări a legii stră ine .....175

8.5. Statutul legii străine în dreptul R.Moldova........................................................... 176

9. Reglementări stabilite de convenţia europeană în domeniul informaţieiasupra dreptului străin..............................................................................................176

PARTEA SPECIALĂ

Tit lul IPERSOANA FIZICĂ Şl PERSOANA JURIDICĂ

ÎN DREPTUL INTERNA ŢIONA L PRIVA T

Capitolul I. Persoana fizică în dreptul internaţionalprivat........................179

Secţ iunea l -a. Asp ecte g enerale pr iv in d c ondi ţ ia jur id icăa s t ră inulu i persoană f iz i c ă ............................................................... 180

1. No ţi un ea de st răin - per soan ă f iz ic ă ...............................................................................1802. Co ndiţi a jur id ică a s t răi n u lu i...............................................................................................1823. Relaţia între cond iţia jurid ică a străinului şi conflictul de le g i ................................. 1834. Delimitarea dintre condiţia juridică a străinului şi conflictul d e l e g i ................... 183

5. Fo rm ele condi ţi ei ju r id ic e a s t răi n u lu i ......................................................................... 18 5

Secţ iunea a l l -a . Regimu l ju r id ic a l s t ră in i lor în R.Moldo va ........................... 187

1. Intrarea străini lor în R.Moldova ........................................................................................ 187

2. Şed er ea str ăin ilor în R .M o ld ov a....................................................................................... 190

3. Ieş ir ea s tr ăini lo r din R .M o ld o va........................................................................................ 193

4. Reg im ul îndepăr tări i st răin ilor din R .Mo ld ova.............................................................. 194

5. Dreptu r ile şi obl igaţi ile st răini lo r în R .Mo ld ova............................................................. 198



Secţiunea l-a. Aspecte gen erale ........................................................................................ 200

1. Noţiune.....................................................................................................................2002. Clasificarea persoanelor juridice............................................................................202

Secţiunea a ll-a. Determinarea le g ii aplicabile persoanei ju rid ic e .................... 204

1. Noţiunea de naţionalitate a persoanei juridice.....................................................2042. Importanţa naţionalităţii persoanei juridice........................................................... 2053. Criteriile de determinare a naţionalităţii persoanei juridice în diferite sistemede drept.........................................................................................................................2064. Determinarea naţionalităţii persoanei juridice în dreptul R .Moldova.................2085. Schimbarea naţionalităţii persoanei juridice.........................................................209

Secţiunea a lll-a. Domeniul de aplicare a leg ii na ţionale ....................................... 210

1. Noţiunea şi conţinutul statutului organic al persoanei juridice.............................2102. Limitele aplicării legii naţionale a persoanei juridice...........................................212

Secţiunea a IV-a. Condiţia s trăinulu i persoană ju rid ic ă ......................................... 213

1. Recunoaşterea extrateritorială a persoanei juridicestrăine..............................2132. Drepturile şi obligaţiile persoanei juridice străine............................................... 214

Titlul IINORME CONFLICTUALE ÎN DIFERITE MATERII

ALE DREPTULUI PRIVAT

Capitolul I. Normele conflictuale privind starea civilă şi capacitateapersoanei fizice..........................................................................215

1. Noţiunea de stare civilă şi capacitate civilă.......................................................... 2152. Temeiul istoric şi doctrinal al legii personale.......................................................2173. Concepţia aplicării legii personale........................................................................ 219

3.1. Sistemele de drept în care statutul personal este supus legii naţionale

(lex patriae ).................................................................................................................... 220

3.2. Sistemele de drept în care statutul personal este supus legii

domiciliului (lex domicilii)...............................................................................2273.3. Sistemele de drept în care statutul personal este supus atât legii

naţionale cât şi legii domiciliului (sistemul mixt)................................................ 222

3.4. Concluzii privind determinarea legii aplicabile statutului personal............2224. Legea aplicabilă statutului personal în dreptul conflictual alR.Moldova.............2235. Teoria interesului naţional.......................................................................................227

Capitolul II. Normele conflictuale privind numele şi domiciliulpersoanei fiz ice..........................................................................230

1. Scurt istoric privind evoluţia dreptului la nume.....................................................2302. Noţiunea de nume şi legea aplicabilă................................................................... 2313. Domiciliul persoanei fiz ice.....................................................................................234



Capitolul III. Normele conflictuale cu privire la bunuri şi drepturireale 237

1. Noţiuni generale.......................................................................................................2372. Determinarea legii aplicabile bunurilor (lex rei sitae)............................................. 2383. Domeniul de aplicare a regulii lex rei sitae................................................................. 239

3.1. Bunurile asupra cărora pot exista drepturi reale............................................. 239

3.2. Drepturile reale ........................................................................................................... 239

3.3. Modalităţile şi condiţiile de constituire, transmitere

şi stingere a drepturilor reale ................................................................................ 240

3.4. Formele de publicitate privind bunurile în cazurile stabilite de lege .........241

3.5. Conţinutul drepturilor rea le........................................................................................ 242

4. Excepţii de la aplicarea regulii lex rei sitae.................................................................... 242

Capitolul IV. Normele conflictuale cu privire la forma actelor juridice245

1. Noţiuni generale.......................................................................................................2452. Legea aplicabilă formei exterioare a actelor juridice......................................... 246

2.1. Reglementări generale privind legile aplicabile formei actului jur id ic .........2472.2. Reglementări speciale privind legile aplicabile în materia formei

contractului..................................................................................................................... 247

3. Caracterul normelor conflictuale privind forma actului juridic............................ 2483.1. Caracterul normelor conflictuale sub aspectul pnorităţii de ap licare ..........248

3.2. Caracterul normelor conflictuale sub aspectul gradului de imperativitate. 249

4. Domeniul de aplicare a legilor privind forma actelor juridice ............................. 2505. Excepţii de la competenţa legii locului încheierii actului juridic...........................251

Capitolul V. Normele conflictuale cu privire la condiţiile de fond ale

actelor juridice în general şi ale contractelor în special .2531. Noţiuni generale.......................................................................................................2532. Legea aplicabilă actului juridic unilateral..............................................................253

2.1. Aplicarea legii alese de autorul actului juridic (lex voluntatis)..................... 254

2.2. Determinarea legii aplicabile actului juridic după criterii ob iect ive ..............254

2.3. Legea aplicabilă actelor juridice accesorii........................................................... 255

3. Legea aplicabilă contractelor.................................................................................2553 .1. Aplicarea legii alese de părţile contractului (lex voluntatis) .......................... 256

3.2.Determinarea legii aplicabile contractului după criterii obiective...................259

4. Domeniul de aplicare a legii contractului...............................................................261

Capitolul VI. Normele conflictuale privind faptele juridice.....................2661. Noţiuni generale.......................................................................................................2662. Legea aplicabilă faptelor juridice licite.................................................................. 267

2.1. Gestiunea de afaceri................................................................................................... 267

2.2. îmbogăţirea fără justă cauză.................................................................................... 269

3. Legea aplicabilă faptelor juridice ilicite.................................................................2703.1. Determinarea legii aplicabile în cazul în care fapta ilicită şi prejudiciul

se produc în acelaşi stat - legea locului săvârşirii delictului

(lex loci delicti commissi).......................................................................................... 271

3.2. Determinarea legii aplicabile în cazul în care fapta ilicită şi prejudiciul

se produc în state diferite - legea locului producerii prejudiciului(lex loci delicti laesion is)........................................................................................... 272



3.3. Determinarea legii aplicabile în cazul în care faptul cauzator

de prejudiciu constituie ş i infracţiune .................................................................... 273

3.4. Determinarea legii aplicabile unor forme speciale de răspundere

delictuală......................................................................................................................... 274

4. Domeniul de aplicare a legii delictului civil...........................................................276

Capitolul VII. Normele conflictuale în domeniul raporturilor de familie 279

Secţiunea l-a. Aspecte generale p rivin d rapo rturile de fam ilie ...........................279

Secţiunea a ll-a. Legea aplicabilă căsătoriei ............................................................... 280

1.Noţiunea de căsătorie..............................................................................................2802. încheierea căsătoriei................................................................................................281

2.1. Condiţiile de fond ale încheierii căsătoriei........................................................... 283

2.2. Condiţiile de formă ale încheierii căsătoriei........................................................ 285

3. Efectele căsătoriei...................................................................................................2874. Nulitatea căsătoriei................................................................................................. 2895. Desfacerea căsătoriei.............................................................................................290

Secţiunea a lll-a. Legea aplicabilă rap ortu rilor dintre pă rinţi şi copii .............. 292

1. Stabilirea filiaţiei.......................................................................................................2922. Drepturile şi obligaţiile părinţilor şi copiilor...........................................................2943. Tutela şi curatela copiilor....................................................................................... 294

Secţiunea a IV-a. Legea aplicabilă adopţiei ................................................................. 295

1.Noţiunea de adopţie................................................................................................. 295

2. încheierea adopţiei................................................................................................. 2963. Efectele adopţiei......................................................................................................2984. Nulitatea adopţiei.....................................................................................................2985. Desfacerea adopţiei................................................................................................ 299

Capitolul VIII. Normele conflictuale în materia succesiunii...................301

1.Noţiuni generale....................................................................................................... 3012. Determinarea legii aplicabile succesiunii............................................................. 3023. Domeniul de aplicare a legii succesorale.............................................................303

3.1. Momentul deschiderii succesiunii........................................................................... 303

3.2. Categoriile de persoane cu vocaţie succesorală ............................................... 3043.3. Condiţiile legale ale dreptului la moştenire.......................................................... 308

3.4. Exercitarea dreptului de posesiune asupra bunurilor rămase de

la defunct........................................................................................................................ 309

3.5. Condiţiile şi efectele opţiunii succesorale............................................................ 309

3.6. întinderea obligaţiei moştenitorilor de a suporta pasivul................................ 309

3.7. Drepturile statului asupra succesiunii vacante .................................................. 310



Titllul III CONFLICTELE DE JURISDICŢII

Secţ iunea l -a. Asp ecte gen erale ............................................................................ 311

1. Consid eraţ ii p rel im inare....................................................................................................... 311

2. Litigiul privind raportul juridic de drept internaţional privat şi regimul juridic

al st răinu lu i în pro cesu l c iv i l ....................................................................................................313

3. Competenţa în dreptul internaţional şi competenţa în dreptul intern...................314

4. Nor m ele c are d eterm ină co mpeten ţa în d reptul internaţional p ri v at....................315

5. Relaţia dintre competenţa jurisdicţională şi competenţa legislativă..................... 31 6

6. Importan ţa determ in ări i in stanţ ei c o m p et en te.............................................................318

Secţiun ea a l l-a. Determin area com peten ţei în d reptul int ernaţio nal pr ivat .. 319

1. Determinarea competenţei în difer i te sisteme de drept ........................................... 3192. Com petenţa instanţelor judecătoreşt i din R.Moldo va în solu ţ ionarea l it igi i lor

de drep t in te rn aţ ional p r i v a t .....................................................................................................3213. Competenţa jur isdicţ ională exclusivă a instanţelor din R.Moldova ...................... 32 2

4. Prorogarea de com petenţă vo luntară ............................................................................. 324

5. Imunit atea de ju r is d ic ţ ie.......................................................................................................324

Capito lul II. Procedura de jud ecată în p roc esele

de d rep t in ternaţ io nal p r iv at .......................................................326

Secţiunea l -a. Legea apl icabi lă proc edur i i de ju d ec ată ....................................326

1. Noţiunea legii procesuale a forului (Lex processualis f o ri) ..................................... 3262. Part ic ulari tăţi le aplicăr ii legii fo ru lu i .................................................................................328

Secţiunea a ll-a. Dom eniul de apl ic are a legi i fo ru lui ........................................329

1. Ac ţi unea în justi ţ ie sau a rb i t ra lă....................................................................................... 329

2. Capac it at ea proces uală a păr ţ i lo r ....................................................................................330

3. Cal i tat ea p ro c es u ală.............................................................................................................332

4. Drep tu l sub iec t iv ....................................................................................................................332

5. Obiectu l şi cau za ac ţ iu n i i ....................................................................................................333

6. Reg im ul pr obelor....................................................................................................................333

7. Proced ura de judecată şi căile de atac împo triva hotărâri lor jud ecăto reşt i .....334

8. Execu tarea si lit ă..................................................................................................................... 3359. Su pral eg al iza rea ac te lor o f ic ia le......................................................................................335

Capitolul III. Efectele hot ărâr i lor jud ecătoreşt i s tr ăine ............................338

Secţiunea l-a. Co nsid eraţ i i gener ale..................................................................... 338

Secţ iun ea a l l -a. Recuno aşterea ho tărâr i lor jud ecăto reşt i s tr ăin e.................339

1. No ţ iunea de r ec u no aşter e.................................................................................................. 33 9

2. R ec u n o aş ter ea d e pl in d rep t ............................................................................................. 33 9

3. Re cu no aş ter ea ju d ec ăto reas c ă.......................................................................................340

4. Ref u za rea rec u noaş ter i i ......................................................................................................342



Secţ iunea a l l l-a. Executarea ho tărâr i lo r jud ecăto reş t i s t r ă in e .......................343

1. Noţiunea d e ex eq u atu r ......................................................................................................343

2. Condiţi il e ex eq u atu r -u lu i ................................................................................................... 343

Cap i to lu l IV. A rb i t ra ju l i n t e r n a ţ io n a l ....................................................................345

Secţiunea l-a. Cons ideraţ i i g en er ale .....................................................................345

1. Noţiunea şi felurile arbitrajului.........................................................................................345

2. Form ele arbitrajului în com erţul in tern aţion al....................................................... 346

3. Co nven ţia de ar bitraj ............................................................................................................. 348

3.1. Clauza compromisorie...................................................................................348

3.2. Compromisul....................................................................................................349

3.3. Legea aplicabilă convenţiei de arb itraj.........................................................350

Secţiun ea a l l -a. Efectele sent in ţei arbitrale străin e...........................................352

1. No ţi unea şi elem en tele sentinţei ar b i t ra le.....................................................................352

2. Caracterul de extraneitate al sentinţei arbitrale străine............................................354

3. Leg ea ap li cab il ă li tigiu lu i arb i t ra i .......................................................................................354

4. Recuno aşterea şi execu tarea sentinţelor arbitrale starăine în R.M o ld o v a .....355

A n e x e .................................................................................................................................. 361

Anex a 1. Ex tras din Codul Civ il (ad optat pr in Leg ea n r.1107-XV din 6.0 6.2002) ....362

Anex a 2. Extras din Co dul de Proced ură Civ ilă (adoptat pr in leg ea

n r .225-XV din 3 0 .0 5 .2 0 0 3 )..................................................................................... 373 An ex a 3. Extras DIN Co dul Fam il iei (adoptat pr in legea n r .1 316-X IV din

2 6 .10 .20 00 ).................................................................................................................. 383 Anexa 4. Leg ea n r.200 din 16.0 7.2010 pr ivind regimul str ăinilor în Republica

M o ld o v a.......................................................................................................................... 386 An ex a 5. Conven ţia pentru recunoaş ter ea şi exec u tarea sen tin ţelor arb itrale

s t ră in e ..............................................................................................................................42 5

An ex a 6. Conven ţia eu ro peană de arbitraj comer c ial in tern aţ ion al...........................430 An ex a 7. Conven ţia cu privire la suprim ar ea cer inţei supraleg al izăr ii ac tel o r

o f ic iale..............................................................................................................................43 7

C u p r in s .............................................................................................................................. 441



Documents

Drept International Privat PARTEA SPECIALA