Drept Penal - Partea Speciala II

UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAŢI

Facultatea de Drept

lect. univ. dr. Gheorghe IVAN

DREPT PENAL

PARTEA SPECIALĂ II

Galaţi, 2011

2

____________________________________________________

CUPRINS ____________________________________________________

Listă de abrevieri .......................................................................................3 Unitatea de învăţare nr. 1 INFRACŢIUNI CONTRA AUTORITĂŢII.......................................................5

Unitatea de învăţare nr. 2 INFRACŢIUNI CARE ADUC ATINGERE UNOR ACTIVITĂŢI DE INTERES PUBLIC SAU ALTOR ACTIVITĂŢI REGLEMENTATE DE LEGE..............12

Unitatea de învăţare nr. 3 INFRACŢIUNI DE FALS.............................................................................65

Unitatea de învăţare nr. 4 INFRACŢIUNI CARE ADUC ATINGERE UNOR RELAŢII PRIVIND CONVIEŢUIREA SOCIALĂ........................................................................83

BIBLIOGRAFIE........................................................................................103

__________________________________________________

3

LISTĂ DE ABREVIERI

alin. –alineat(ul) art. –articol(ul) cit. –citat(ul) colab. –colaboratorii col.pen. –colegiu penal coord. –coordonator C.A. –Curtea de Apel C.C. –Curtea Constituţională C.D. –Culegere de decizii C.S.J. –Curtea Supremă de Justiţie C.pen. –Codul penal C.proc.pen. –Codul de procedură penală d. –decizia d.pen. –decizia penală d.î. –decizia de îndrumare D. –Dreptul DEX. –Dicţionarul explicativ al limbii române ed. –ediţia Ed. –Editura Î.C.C.J. –Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie lit. –litera L.P. –revista ,,Legalitatea Populară” M.Of. –Monitorul Oficial n.a. –nota autorului nr. –numărul op.cit. –opera citată p. –pagina pct. –punct(ul) rap. –raportat R.D.P. –Revista de drept penal R.R.D. –Revista română de drept s.II pen. –secţia a II-a penală s.pen. –secţia penală

4

sent.pen. –sentinţa penală S.U. –Secţiile Unite T.S. –Tribunalul Suprem T.S., c.7 –Tribunalul Suprem, în compunerea prevăzută de art.39 alin.(2) şi (3) din Legea pentru organizare judecătorească nr.58/1968 Trib.Jud. –Tribunalul Judeţean Trib.reg. –Tribunalul regional T.U.B. –Tipografia Universităţii din Bucureşti vol. –volumul

__________________________________________________________________

5

Infracţiuni contra autorităţii

____________________________________________________________

Unitatea de învăţare nr. 1 INFRACŢIUNI CONTRA AUTORITĂŢII ____________________________________________________________

Cuprinsul unităţii: 1.1 Aspecte comune.........................................................................5 1.2 Infracţiunile în special.................................................................6 Principalele obiective ale unităţii de învăţare nr.1 sunt: După studiul unităţii de învăţare nr. 1 vei fi capabil: ● să prezinţi aspectele comune ale infracţiunilor contra autorităţii, ● să analizezi conţinutul infracţiunilor contra autorităţii.

1.1 Aspecte comune

1.1.1 Obiectul juridic generic

- îl reprezintă relaţiile sociale pentru a căror evoluţie corespunzătoare este necesară protejarea autorităţii organelor publice1.

1.1.2 Subiectul activ - este, în regulă generală, necalificat;

1.1.3 Participaţia - este posibilă la toate infracţiunile şi în toate formele ei, mai puţin coautoratul în cazul infracţiunii prevăzute în art.241 (portul nelegal de decoraţii sau semne distinctive).

1.1.4 Subiectul pasiv - este organul public a cărei autoritate a fost periclitată prin săvârşirea faptei.

1. O. Loghin, A. Filipaş, Drept penal român. Partea specială, Casa de Editură şi Presă ,,Şansa” S.R.L., Bucureşti, 1992, p.168.

____________________________________________________________

6


____________________________________________________________

1.1.5 Latura obiectivă Infracţiunile contra autorităţii se pot comite atât prin acţiuni cât şi prin inacţiuni. Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru relaţiile sociale ce depind în existenţa şi evoluţia lor de autoritatea subiectului pasiv al infracţiunii. Raportul de cauzalitate rezultă, de regulă, ex re.

1.1.6 Latura subiectivă Toate faptele penale se săvârşesc cu intenţie (directă sau indirectă). Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri se comite şi din culpă, fiind o concluzie ex lege.

1.1.7 Tentativa - este pedepsită numai în cazul art.242 alin.(1).

1.1.8 Sancţionarea Majoritatea faptelor sunt sancţionate cu pedepse alternative (închisoare sau amendă).

1.2 Infracţiunile în special

1.2.1 Ultrajul

1.2.1.1 Noţiune şi definiţie Ultrajul constă în periclitarea exercitării autorităţii de stat prin violenţe fizice sau psihice exercitate asupra reprezentantului unei asemenea autorităţi (art.239 C.pen.). Această infracţiune este o unitate complexă legală.

1.2.1.2 Obiectul ocrotirii penale - este complex deoarece alături de autoritatea de stat (obiect juridic special principal) se protejează, inevitabil, persoana funcţionarului care este

____________________________________________________________

7


____________________________________________________________

reprezentantul ei.

1.2.1.3 Subiectul pasiv Acesta este complex: subiectul pasiv principal şi mediat este un organ ce înfăptuieşte puterea de stat; subiectul pasiv adiacent este un funcţionar public ce îndeplineşte o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat1.

1.2.1.4 Latura obiectivă Elementul material se realizează printr-o faptă de ameninţare, în accepţiunea prevederilor art.193 C.pen. Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca fapta de ameninţare să fie săvârşită împotriva unui funcţionar public, în accepţiunea prevederilor art.147 alin.(1) C.pen., care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat. Fapta trebuie săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă. Fapta trebuie săvârşită în timpul cât funcţionarul public se află în exerciţiul funcţiunii sau pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii. Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru autoritate, precum şi într-o atingere adusă libertăţii psihice a persoanei.

1.2.1.5 Latura subiectivă - presupune vinovăţia sub forma intenţiei, care poate fi directă sau indirectă.

1.2.1.6 Consumarea Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care acţiunea fiind săvârşită, se produce urmarea socialmente periculoasă. Ultrajul absoarbe infracţiunea de ameninţare (art.193 C.pen.).

1.2.1.7 Sancţiunea - constă în închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă.

1. V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stănoiu, V. Roşca, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, Partea specială, vol. IV, Ed.Academiei, Bucureşti, 1972, p.32 în prima ediţie şi p.26 în a II-a, Ed.Academiei Române şi Ed.All Beck, Bucureşti, 2003.

____________________________________________________________

8


____________________________________________________________

1.2.1.8 Forme agravate A. Potrivit alin.(2) al art.239 C.pen. infracţiunea este mai gravă dacă se realizează prin lovirea sau orice acte de violenţă săvârşite împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii. Elementul material se realizează prin loviri sau alte violenţe, în accepţiunea prevederilor art.180 C.pen., infracţiune care este absorbită în forma agravată a ultrajului. Sancţiunea constă în închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă. B. Potrivit alin.(3) al art.239 C.pen. infracţiunea de ultraj este mai gravă dacă se realizează prin vătămare corporală săvârşită împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exerciţiul funcţiunii ori pentru faptele îndeplinite în exerciţiul funcţiunii. Elementul material se realizează prin faptele de vătămare corporală, în accepţiunea prevederilor art.181 C.pen., infracţiune care este absorbită în forma agravată a ultrajului. Sancţiunea constă în închisoare de la 6 luni la 6 ani. C. Potrivit alin.(4) al art.239 C.pen. infracţiunea este şi mai gravă, dacă se realizează prin vătămare corporală gravă, săvârşită împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii. Elementul material se realizează prin faptele de vătămare corporală gravă, în accepţiunea prevederilor art.182 C.pen., infracţiune care este absorbită în forma agravată a ultrajului. Sancţiunea constă în închisoare de la 3 la 12 ani.

D. Potrivit alin. (5), infracţiunea de ultraj este şi mai gravă, dacă faptele prevăzute în alin. (1)-(4) sunt săvârşite împotriva unui judecător sau procuror, organ de cercetare penală, expert, executor judecătoresc, poliţist, jandarm ori militar.

Sancţiunea. În cazul acestei forme agravate, limitele pedepselor prevăzute în alin. (1)-(4) se majorează cu jumătate.

1.2.2 Cazuri speciale de pedepsire

Potrivit prevederilor art. 2391 C. pen., în cazul infracţiunilor prevăzute în art. 180-183, art. 189 şi art. 193 săvârşite împotriva soţului sau a unei rude apropiate a uneia dintre persoanele prevăzute în art. 239 alin. (5), în scop de intimidare sau de răzbunare în legătură cu exercitarea de către aceste persoane a atribuţiilor de serviciu, limitele pedepsei se majorează cu jumătate.

____________________________________________________________

9

Infracţiuni contra autorităţii Teme de reflecţie:

1. Ce se înţelege prin funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat? 2. Mai beneficiază de protecţia legii funcţionarul public care îşi depăşeşte atribuţiile de serviciu, le încalcă ori le exercită abuziv?

Sarcină de lucru: Analizează conţinutul celorlalte infracţiuni contra autorităţii.

TESTE DE AUTOEVALUARE

____________________________________________________________

Încercuieşte litera corespunzătoare răspunsului corect:

1. La infracţiunea de ultraj (art.239 C.pen.): A. Când fapta este săvârşită împotriva a doi sau mai mulţi funcţionari cu aceeaşi ocazie, nu sunt aplicabile regulile concursului de infracţiuni; B. Când unele acţiuni ale autorului alcătuiesc elementul material al infracţiunii simple (tip), iar altele pe cel al agravantei, vor fi incidente numai dispoziţiile privitoare la aceasta din urmă, care absorb acţiunile variantei tip; C. Când funcţionarul îşi exercită abuziv funcţia, el continuă să fie protejat de norma de incriminare. 2. Lovirea unui poliţist aflat în exerciţiul funcţiunii, dar care şi-a depăşit atribuţiile de serviciu, reprezintă infracţiunea de: A. Ultraj; B. Ultraj în concurs cu infracţiunea de lovire sau alte violenţe; C. Lovire sau alte violenţe. 3. Fapta subiectului activ de a lovi un poliţist pentru a-şi aigura scăparea după ce a sustras un bun reprezintă: A. Ultraj; B. Ultraj în concurs cu infracţiunea de tâlhărie; C. Ultraj în concurs cu infracţiunea de furt.

10

Infracţiuni contra autorităţii RĂSPUNSURI

1. B 2. C 3. B

SINTEZĂ În titlul V al Părţii speciale a Codului penal sunt incriminate faptele care aduc atingere autorităţii organelor publice (art.236-244). Prin autoritate se înţelege prestigiul de care trebuie să se bucure organele statului în activitatea lor.

LUCRARE DE VERIFICARE

Elaboraţi un eseu de maximum două pagini având următorul titlu: „Subiectul pasiv secundar al infracţiunii de ultraj”.

BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ PENTRU STUDIUL UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE 1. Codul penal. 2. A. Boroi, Drept penal. Partea specială, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2006.

3. C. Bulai, A. Filipaş, C. Mitrache, B.N. Bulai, Cr. Mitrache, Instituţii de drept penal. Curs selectiv pentru examenul de licenţă, Ed. Trei, Bucureşti, 2008. 4. Gh. Ivan, Drept penal. Partea specială. Cu referiri la noul Cod penal, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2010. 5. T. Toader, Drept penal. Partea specială, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007.

____________________ ________________________________

11

Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege

____________________________________________________________

Unitatea de învăţare nr. 2 INFRACŢIUNI CARE ADUC ATINGERE UNOR ACTIVITĂŢI DE INTERES PUBLIC SAU ALTOR ACTIVITĂŢI REGLEMENTATE DE LEGE ____________________________________________________________ Cuprinsul unităţii: 2.1 Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul....................11 2.2 Infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei............................30 2.3 Infracţiuni privitoare la regimul stabilit pentru unele activităţi reglementate de lege................................................................58 Principalele obiective ale unităţii de învăţare nr. 2 sunt: După studiul unităţii de învăţare nr. 2 vei fi capabil: ● să prezinţi aspectele comune ale fiecărei subgrupe de infracţiuni, ● să analizezi conţinutul fiecărei infracţiuni.

2.1 Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul

2.1.1 Aspecte comune

2.1.1.1 Obiectul juridic generic

Este alcătuit din relaţiile sociale privitoare la normala evoluţie a relaţiilor de serviciu1.

2.1.1.2 Obiectul material La aceste infracţiuni există de cele mai multe ori. La unele infracţiuni poate apărea şi o valoare concretă corespunzătoare obiectului juridic special adiacent, cum este cazul faptelor incriminate în art.246, 247, 249, 250 C.pen. În mod eronat se identifică în sfera obiectului material al acestor infracţiuni valori care nu sunt destinate ab initio pentru a fi protejate de lege, ci constituie uneori, mijloace cu care se săvârşeşte infracţiunea. Spre exemplu, la luarea de mită, foloasele injuste nu sunt obiect material al faptei

1. O. Loghin, A. Filipaş, op.cit., p.183; T. Toader, Drept penal. Partea specială, Ed.Hamangiu, Bucureşti, 2007, p.201.

____________________________________________________________

12


____________________________________________________________

pentru că ele nu constituie obiectul ocrotirii penale, ci actele de serviciu1.

2.1.1.3 Subiect activ La majoritatea infracţiunilor este particularizat de lege. El este un funcţionar public în sensul art.147 C.pen. Potrivit prevederilor art.258 C.pen., dispoziţiile art.246-250 C.pen. privitoare la funcţionarii publici se aplică şi celorlalţi funcţionari, situaţie în care maximul pedepsei se reduce cu o treime.

2.1.1.4 Participaţia În toate formele ei, este posibilă la toate infracţiunile.

2.1.1.5 Subiectul pasiv Este, în principal, unitatea asupra căreia s-a răsfrânt urmarea prevăzută de lege, fie în mod obiectiv, fie sub forma unei stări de pericol2. La unele infracţiuni există şi un subiect pasiv secundar, dar indispensabil, care este persoana fizică prejudiciată într-un drept al său. Este cazul faptelor incriminate în art.246, 247, 249, 250 C.pen.

2.1.1.6 Situaţia premisă

La infracţiunile cu subiect activ particularizat de lege constă în atribuţiile făptuitorului de a îndeplini (total sau parţial) actul de serviciu care prilejuieşte săvârşirea faptei.

2.1.1.7 Latura obiectivă

Latura obiectivă a acestor infracţiuni constă într-o acţiune sau inacţiune, privitoare la un act de serviciu corespunzător subiectului pasiv

1. În acelaşi sens, O. Loghin, A. Filipaş, op.cit., p.183; V. Dongoroz şi colab., op.cit., vol. IV, ed. a II-a, Ed. Academiei Române şi All Beck, Bucureşti, 2003, p.329-330; V. Dobrinoiu, Unele aspecte ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată, R.R.D. nr.12/1981, p.45-49. În sens contrar (foloasele reprezintă obiectul material al infracţiunii de luare de mită) a se vedea, T.S., s.pen., d.nr.3581/1973, R.R.D.nr.5/1974, p.78; O. A. Stoica, Drept penal. Partea specială, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976, p.247; I. Vasiu, Drept penal. Partea specială, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 2001, p.272. 2. O. Loghin, A. Filipaş, op.cit., p.185; C. Bulai, A. Filipaş, C. Mitrache, Instituţii de drept penal. Curs selectiv pentru examenul de licenţă, ed. a III-a revizuită şi adăugită, Ed. Trei, Bucureşti, 2006, p.433.

____________________________________________________________

13


____________________________________________________________

şi care, în principal, produce o lezare (sau uneori numai o stare de pericol) a relaţiilor sociale de serviciu. Raportul de cauzalitate rezultă de cele mai multe ori ex re.

2.1.1.8 Vinovăţia făptuitorilor - constă în principal în intenţie directă sau indirectă şi în mod excepţional în culpă (art.252 C.pen.).

2.1.1.9 Forme Actele de pregătire şi tentativa nu se pedepsesc. Consumarea faptei depinde de ipotezele incriminate ale elementului material şi de producerea urmării prevăzută de lege.

2.1.1.10 Sancţionarea Sancţiunea diferă în funcţie de gravitatea infracţiunii.

2.1.1.11 Aspecte procesuale În cazul prevăzut la alin.(1) al art.258 C.pen., pentru faptele prevăzute la art.246, 247 şi 250 alin.(1)-(4), acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, cu excepţia acelora care au fost săvârşite de o persoană dintre cele prevăzute la art.147 alin.(1) C.pen.

2.1.2 Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor

2.1.2.1 Noţiune şi definiţie Infracţiunea propriu-zisă de abuz în serviciu este incriminată în dreptul nostru în trei modalităţi (art.246, 247, 248 C.pen.). Prima dintre acestea, în ordinea stabilită de legiuitor, este abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 C.pen.), adică fapta funcţionarului public (şi, în condiţiile prevăzute de art.258 şi a altui funcţionar) care cu intenţie, efectuându-şi atribuţiile de serviciu în mod incorect, provoacă o vătămare

____________________________________________________________

14


____________________________________________________________

intereselor legale ale unei persoane1. Incriminarea are un caracter general, norma juridică fiind subsidiară2.

2.1.2.2 Obiectul juridic special - este reprezentat de relaţiile sociale de serviciu. - în subsidiar, sunt protejate relaţiile sociale privitoare la interesele legale ale persoanelor.

2.1.2.3 Latura obiectivă Fapta se comite numai cu prilejul efectuării unui act de serviciu la care agentul era îndreptăţit să procedeze. Elementul material constă într-o acţiune ori o inacţiune. Astfel, autorul nu îndeplineşte actul de serviciu atunci când trebuia să facă acest lucru, ori, dimpotrivă, îl realizează, dar într-un mod necorespunzător. Urmarea infracţiunii constă, în principal, în atingerea adusă calităţii relaţiilor de serviciu din unitatea în care îşi desfăşoară activitatea subiectul activ. Această urmare este condiţionată însă de apariţia unei vătămări adusă intereselor legale unei persoane3. Raportul de cauzalitate presupune nu numai dovedirea caracterului incorect al exercitării atribuţiilor de serviciu de către autor, dar şi relevarea faptului că rezultatul acestei conduite necorespunzătoare a fost, nemijlocit, o vătămare a drepturilor unei persoane.

2.1.2.4 Latura subiectivă Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte fapta este numai intenţia (directă sau indirectă).

1. Este vorba de o persoană fizică sau juridică de drept privat. În acest sens, a se vedea, şi C. S. J., s.pen., d.nr.5717/2001, R.D.P. nr.2/2003, p.148. În sens contrar (că norma de incriminare are în vedere numai persoana fizică), a se vedea, O. Loghin, A. Filipaş, op.cit., p.186. 2. În acelaşi sens, T. Vasiliu, D. Pavel, G. Antoniu, Şt. Daneş, Gh. Dărîngă, D. Lucinescu, V. Papadopol, D. C. Popescu, V. Rămureanu Codul penal comentat şi adnotat. Partea specială, vol. II, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977, p.56; T.S., s.pen., d.nr.3384/1971, R.R.D. nr.10/1972, p.177. 3. În acelaţi sens, O. Loghin, A. Filipaş, op.cit., p.187; C. Bulai, A. Filipaş, C. Mitrache, op.cit., p.435. În sensul că urmarea imediată constă numai într-o vătămare a intereselor legale ale unei persoane, a se vedea, A. Boroi, op.cit., p.301; T. Toader, op.cit., p.204; V. Dongoroz şi colab., op.cit., vol. IV, ed.a II-a, p.72.

____________________________________________________________

15


____________________________________________________________

2.1.2.5 Formele infracţiunii şi sancţiunea Consumarea are loc numai atunci când s-a produs efectiv lezarea unui drept patrimonial sau nepatrimonial al subiectului pasiv adiacent. Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

2.1.2.6 Forma agravată Potrivit art.2481 C.pen., infracţiunea este mai gravă dacă faptele prevăzute în art.246 au avut consecinţe deosebit de grave, în accepţiunea art.146 C.pen. Sancţiunea constă în închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Sarcină de lucru:

Defineşte interesele legale ale unei persoane.

2.1.3 Abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi 2.1.3.1 Noţiune şi definiţie

Infracţiunea constă în îngrădirea de către un funcţionar în cadrul exercitării atribuţiilor lui de serviciu a capacităţii juridice a vreunui cetăţean ori crearea pentru acesta a unei situaţii de inferioritate pe motiv de

naţionalitate, rasă, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, convingeri, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA (art.247 C.pen.).

2.1.3.2 Obiectul juridic special principal - îl constituie relaţiile sociale de serviciu. Obiectul juridic special adiacent îl constituie relaţiile sociale privitoare la capacitatea juridică a persoanei fizice, iar pe de altă parte, relaţiile sociale referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor.

2.1.3.3 Conţinutul constitutiv

__________________________________________________________________

16


____________________________________________________________

Elementul material al faptei are două aspecte alternative: îngrădirea capacităţii de folosinţă sau a aceleia de exerciţiu şi în al doilea rând, crearea unei situaţii de inferioritate pentru subiectul pasiv secundar, pe temeiul unui anumit mobil. Urmarea constă, în principal, în starea de pericol ce apare pentru buna evoluţie a relaţiilor de serviciu. Această urmare este condiţionată însă de un prejudiciu moral sau material care se aduce persoanei vătămate, prin atingerea unor drepturi ale sale. Raportul de cauzalitate rezultă ex re. Latura subiectivă este complexă, în sensul că pe lângă forma de vinovăţie, care este intenţia, directă sau indirectă, legea prevede şi un anumit mobil. Acesta este imboldul, starea tensională a autorului faptei, care-l determină să facă deosebiri de valoare între oameni pe criterii de rasă, naţionalitate, sex, religie, etc.1

2.1.3.4 Forme şi sancţiunea Consumarea faptei are loc numai în momentul în care s-a produs efectiva îngrădire a drepturilor cetăţeanului sau acesta a fost pus în starea de inferioritate. Sancţiunea este închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

2.1.3.5 Forma agravantă Sunt valabile precizările făcute la art.246 C.pen.

2.1.4 Abuzul în serviciu contra intereselor publice

2.1.4.1 Noţiune şi definiţie Fapta incriminată în art.248 C.pen. reprezintă o atingere a intereselor vreuneia dintre unităţile prevăzute în art.145 C.pen. săvârşită cu ştiinţă de către un funcţionar în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Şi această formă a abuzului în serviciu are un caracter subsidiar.

1. Gh.Ivan, Individualizarea pedepsei, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2007, p.227. În acelaşi sens, O. Loghin, A. Filipaş, op.cit., p.188; C. Bulai, A. Filipaş, C. Mitrache, op.cit., p.438. În sens contrar (nu există la această faptă intenţie indirectă), a se vedea, V. Dongoroz şi colab., op.cit., vol. IV, p.90 în prima ediţie sau p.78 în ed.a II-a; T. Vasiliu şi colab., op.cit., vol. II, p.63; C. Bulai, Drept penal. Partea specială, vol. II, T.U.B., Bucureşti, 1978, p.42; T. Toader, op.cit., p.206;. A. Boroi, op.cit., p.305.

____________________________________________________________

17


____________________________________________________________

2.1.4.2 Obiectul juridic special - îl constituie relaţiile sociale de serviciu.

2.1.4.3 Latura obiectivă Elementul material al faptei constă într-o acţiune sau omisiune, dependentă de atribuţiile de serviciu ale autorului infracţiunii. Funcţionarul nu îndeplineşte un act de serviciu sau, dimpotrivă, îl îndeplineşte, dar în mod necorespunzător. Urmarea faptei constă în producerea unei tulburări însemnate bunului mers al unei unităţi dintre cele prevăzute în art.145 C.pen. sau cauzarea unei pagube patrimoniului acesteia. Prin ,,tulburare însemnată” înţelegem o afectare importantă a relaţiilor de serviciu din unitate. În acest caz activitatea unităţii se resimte serios în urma comiterii faptei. Paguba afectează patrimoniul unităţii.

2.1.4.4 Latura subiectivă Autorul săvârşeşte fapta ,,cu ştiinţă”, adică cu intenţie (directă sau indirectă).

2.1.4.5 Forme Consumarea are loc numai în momentul producerii efective a tulburării însemnate sau a pagubei.

2.1.4.6 Sancţiunea - este închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

2.1.4.7 Forma agravată - a fost analizată la art.246 C. pen.

Studiu individual: Studiază dispoziţiile art.145, 146 şi 147 C.pen.

____________________________________________________________

18


____________________________________________________________

2.1.5 Neglijenţa în serviciu 2.1.5.1 Noţiune şi definiţie Activitatea necorespunzătoare a unui funcţionar, în cadrul exercitării atribuţiilor de serviciu, efectuată din culpă şi care are ca urmare o tulburare însemnată a bunului mers al unei unităţi din cele prevăzute în art.145 C.pen., o pagubă adusă patrimoniului acesteia, ori o vătămare importantă a intereselor legale ale unei persoane, este incriminată în art.249 C.pen. sub denumirea de neglijenţă în serviciu. Incriminarea are un caracter subsidiar, cedând locul normelor juridice adecvate unor cazuri speciale.

2.1.5.2 Obiectul juridic special - îl constituie relaţiile sociale de serviciu; ca obiect special adiacent întâlnim relaţiile sociale privitoare la interesele legale ale persoanelor fizice sau juridice1.

2.1.5.3 Latura obiectivă Fapta are acelaşi element material ca şi abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor sau ale intereselor publice. Urmarea infracţiunii tipice se prezintă sub forma a trei situaţii alternative: o tulburare însemnată adusă bunului mers al unui organ sau instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art.145 C.pen., o pagubă patrimoniului acesteia sau o vătămare importantă a intereselor legale ale unei persoane. Vătămarea adusă intereselor legale ale unei persoane trebuie să fie ,,importantă”. Această împrejurare se apreciază în mod suveran de către instanţa de judecată. Urmările prevăzute în art.249 trebuie să se realizeze efectiv2.

1. În acelaşi sens, T. Toader, op.cit., p.211. În sens contrar (că norma de incriminare are în vedere numai persoana fizică) O. Loghin, A. Filipaş, op.cit., p.191; C. Bulai, A. Filipaş, C. Mitrache, op.cit., p.441; A. Boroi, op.cit., p.312. 2. T. S., s.pen., d.nr.567/1976, în V. Papadopol, M. Popovici, Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală pe anii 1976-1980, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,1982, p.261.

_______________________________________________________

19


____________________________________________________________

2.1.5.4 Latura subiectivă Infracţiunea se săvârşeşte numai din culpă.

2.1.5.5 Forme şi sancţiuni Consumarea infracţiunii are loc în momentul producerii efective a urmării prevăzute de lege. Neglijenţa în serviciu este o infracţiune de rezultat şi nu de pericol. Sancţiunea pentru forma tipică este alternativă: închisoarea de la o lună la 2 ani sau amenda. Pentru forma agravată sancţiunea este închisoarea de la 2 la 10 ani.

2.1.5.6 Forma agravată

Potrivit art.249 alin.(2) C.pen. infracţiunea este mai gravă dacă neglijenţa în serviciu a avut ca urmare consecinţe deosebit de grave, în sensul art.146 C.pen.

2.1.6 Purtarea abuzivă 2.1.6.1 Noţiune şi definiţie Întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o persoană de către un funcţionar public (sau funcţionar) în exercitarea îndatoririlor de serviciu, constituie infracţiunea de purtare abuzivă [art.250 alin.(1) C.pen.].

2.1.6.2 Obiectul juridic special Relaţiile sociale se referă în primul rând la serviciu, dar în secundar ele privesc şi importante atribute ale persoanei (onoarea, demnitatea, integritatea corporală sau sănătatea sa).

2.1.6.3 Conţinutul constitutiv Elementul material al faptei tipice constă în ,,întrebuinţarea de expresii jignitoare”.

____________________________________________________________

20


____________________________________________________________

Urmarea faptei are o structură complexă în sensul că, în principal, se creează o stare de pericol pentru buna şi normala desfăşurare a relaţiilor de serviciu, iar în secundar se aduce atingere onoarei şi demnităţii persoanei. Raportul de cauzalitate rezultă ex re. Latura subiectivă este intenţia (directă sau indirectă).

2.1.6.4 Forme şi sancţiuni

Consumarea se produce instantaneu la momentul săvârşirii elementului material al faptei. Sancţiunea este închisoarea de la o lună la un an sau amenda.

2.1.6.5 Forme agravate:

A. Prima formă agravată constă, potrivit art.250 alin.(2), în ameninţarea faţă de o persoană, săvârşită de către un funcţionar public aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu. Ameninţarea are accepţiunea din art.193 C.pen. Forma agravată absoarbe ameninţarea. Sancţiunea constă în închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă. B. A doua formă agravată constă, potrivit art.250 alin.(3), în lovirea sau alte acte de violenţă săvârşite în condiţiile alin.(1). În această modalitate agravată, purtarea abuzivă absoarbe infracţiunea de lovire sau alte violenţe prevăzută în art.180 C.pen. Dacă făptuitorul săvârşeşte atât fapta prevăzută în alin.(1), cât şi cea prevăzută în alin.(3), răspunderea penală a acestuia se stabileşte numai pentru infracţiunea de purtare abuzivă în forma agravată. Sancţiunea constă în închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă. C. A treia formă agravată constă, potrivit art.250 alin.(4), în vătămarea corporală săvârşită de către funcţionarul public, în condiţiile alin.(1). În această modalitate agravată, purtarea abuzivă absoarbe vătămarea corporală prevăzută în art.181C.pen. Această modalitate se comite cu intenţie (directă sau indirectă) ori cu praeterintenţie1. Sancţiunea constă în închisoare de la 6 luni la 6 ani. D. A patra formă agravată constă, potrivit art.250 alin.(5), în vătămarea corporală gravă săvârşită de către funcţionarul public, în condiţiile alin.(1). În această modalitate agravată, purtarea abuzivă

1. Există şi opinia potrivit căreia urmarea mai gravă este imputabilă făptuitorului numai pe bază de praeterintenţie (T. Toader, op.cit., p.213).

____________________________________________________________

21


____________________________________________________________

absoarbe vătămarea corporală gravă prevăzută în art.182 C.pen. Această modalitate se comite fie cu intenţie, fie cu praeterintenţie1. Sancţiunea constă în închisoare de la 3 la 12 ani.

2.1.7 Neglijenţa în păstrarea secretului de stat 2.1.7.1 Noţiune şi definiţie Fapta funcţionarului public (sau funcţionarului) de a prilejui, din culpă, dispariţia unui secret de stat ori cunoaşterea lui neautorizată, dacă este de natură a aduce atingere intereselor statului, constituie infracţiunea de neglijenţă în păstrarea secretului de stat (art.252 C.pen.).

2.1.7.2 Conţinutul constitutiv Elementul material al faptei constă într-o comportare neglijentă a funcţionarului datorită căreia documentul ce constituie secret de stat este distrus, alterat, pierdut sau sustras, ori cunoscut de către o persoană neautorizată în acest sens. Prin distrugere se înţelege nimicirea completă a înscrisului care constituie secret de stat. Alterarea semnifică deteriorarea, fie şi numai parţială a secretului de stat. Pierderea secretului de stat înseamnă ieşirea documentului din posesia sau detenţia unităţii, al cărei angajat este făptuitorul, fără ştirea funcţionarului la care înscrisul se afla de drept, în acel moment. Sustragere înseamnă scoaterea frauduloasă a documentului care constituie secret de stat. Prin prilejul dat altei persoane să afle un asemenea secret se înţelege situaţia în care o persoană, profitând de comportarea neglijentă a făptuitorului, ia cunoştinţă de un astfel de secret2. Urmarea infracţiunii are un caracter complex, deoarece consecinţele (distrugere, alterare etc.) trebuie, la rândul lor, să determine apariţia unei stări de pericol pentru interesele statului român. Latura subiectivă este alcătuită numai din culpă.

1. Există şi opinia potrivit căreia urmarea este imputabilă făptuitorului numai pe bază de praeterintenţie (T. Toader, op.cit., p.213). 2. O. Loghin, T.Toader, Drept penal român. Partea specială, Casa de Editură şi Presă ,,Şansa” S.R.L., Bucureşti, 2001, p.354.

____________________________________________________________

22


____________________________________________________________

2.1.7.3 Forme şi sancţiuni Consumarea se produce în momentul în care s-a creat starea de pericol pentru interesele statului. Sancţiunea este închisoarea de la 3 luni la 3 ani.

Temă de reflecţie: Sustragerea presupune însuşirea unui document ce constituie secret de stat, în accepţiunea art.208 C.pen.?

2.1.8 Conflictul de interese

2.1.8.1 Noţiune şi definiţie Infracţiunea constă în fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură (art.2531 C.pen.). Dispoziţii asemănătoare se regăsesc şi în Legea nr.78/20001.

2.1.8.2 Obiectul juridic - este reprezentat de relaţiile sociale cu privire la corectitudinea funcţionarilor publici în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.

2.1.8.3 Obiectul material Infracţiunea nu are obiect material2.

2.1.8.4 Subiectul activ - este calificat prin calitatea de funcţionar public, în accepţiunea

1. C. Voicu, A. Boroi (coord.), F. Sandu, M. Gorunescu, I. Molnar, S. Corlăţeanu, Dreptul penal al afacerilor,ed.a III-a, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2006, p.590. 2. T. Toader, op.cit., p.215; A. Boroi, op.cit., p.325.

____________________________________________________________

23

Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi

reglementate de lege

____________________________________________________________

prevederilor art.147 C.pen.

2.1.8.5 Latura obiectivă Elementul material al laturii obiective se realizează prin două acţiuni alternative, constând în: îndeplinirea unui act; participarea la luarea unei decizii. Pentru existenţa infracţiunii este necesară o cerinţă esenţială –fapta să fie săvârşită în exerciţiul atribuţiilor de serviciu. De asemenea, este necesar ca, prin îndeplinirea actului sau prin luarea deciziei, să se obţină un folos material pentru funcţionarul public, pentru soţul acestuia, pentru o rudă ori un afin până la gradul al II-lea inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimi 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură. Potrivit prevederilor alin.(2), dispoziţiile legale referitoare la incriminarea conflictului de interese nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative. Urmarea imediată constă într-o stare de pericol.

2.1.8.6 Latura subiectivă - presupune vinovăţia sub forma intenţiei.

2.1.8.7 Consumarea Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care se realizează elementul material.

2.1.8.8 Sancţiunea - constă în închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă.

2.1.9 Luarea de mită

2.1.9.1 Noţiune şi definiţie Infracţiunea de luare de mită este fapta funcţionarului care, pentru

24


____________________________________________________________

a-şi încălca îndatoririle de serviciu, primeşte, pretinde foloase materiale ori acceptă posibilitatea de îmbogăţire (art.254 C.pen.).

2.1.9.2 Obiectul juridic special - îl constituie relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii de serviciu.

2.1.9.3 Subiectul activ

- este calificat prin calitatea de funcţionar, în accepţiunea prevederilor art.147 C.pen. - participaţia penală este posibilă sub toate formele. Mituitorul nu este participant la infracţiunea de luare de mită, ci autor al unei infracţiuni distincte (darea de mită). În practica judiciară şi în doctrina penală există controverse în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei complicelui care dă ajutor atât celui care dă mita, cât şi celui care ia mită1.


Elementul material este alcătuit din modalităţi normative, alternative: a)Primirea, care înseamnă intrarea efectivă a agentului în posesia folosului injust. b) Pretinderea, care semnifică cererea exprimată fără dubiu de către subiectul activ în sensul că doreşte să primească folosul injust. c) Acceptarea promisiunii, care reprezintă încuviinţarea neechivocă privind primirea folosului injust. d) Nerespingerea promisiunii, care ilustrează lipsa oricărei riposte corespunzătoare a făptuitorului la oferta de mituire care i se face. Elementul material al faptei se săvârşeşte totdeauna înaintea efectuării sau neefectuării actului de serviciu, ori a realizării lui necorespunzătoare. Fapta se comite în legătură cu un folos necuvenit subiectului activ, pe care acesta îl primeşte sau urmează a-l primi de la mituitor. Prin ,,foloase care nu i se cuvin” autorului înţelegem orice folos material. Folosul

1. A se vedea, pe larg, Gh. Ivan, Complicitatea la infracţiunile bilaterale, R.D.P. nr.1/2001, p.95-99 şi D. nr.11/2000, p. 68-73; V. Dobrinoiu, Traficarea funcţiei şi a influenţei în dreptul penal, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983, p.133.

____________________________________________________________

25


____________________________________________________________

nelegal poate fi dobândit şi pentru altul. Folosul ilicit este dobândit (sau urmărit numai) de către autor în schimbul îndeplinirii, neîndeplinirii ori întârzierii îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, sau în scopul efectuării unui act contrar acestor îndatoriri. Folosul nelegal poate fi remis funcţionarului înainte sau după încălcarea de către acesta a îndatoririlor de serviciu, cu menţiunea (care este în acelaşi timp o cerinţă esenţială a conţinutului infracţiunii) că primirea folosului ulterior efectuării sau nefectuării actului de serviciu trebuie să fie precedată de o pretindere, acceptare sau nerespingere a unei promisiuni referitoare la acel folos dobândit de către funcţionar pentru sine sau pentru altul. Acesta este şi criteriul esenţial de deosebire a luării de mită de infracţiunea de primire a unor foloase necuvenite. Folosul injust poate fi primit sau pretins şi prin intermediar. Urmarea infracţiunii constă într-o stare de pericol.

2.1.9.5 Latura subiectivă Vinovăţia cu care se săvârşeşte fapta are numai forma intenţiei directe, deoarece făptuitorul acţionează cu un scop special1.

2.1.9.6 Formele infracţiunii Consumarea faptei are loc în momentul realizării oricăreia dintre cele patru modalităţi normative ale elementului material.

2.1.9.7 Sancţiunea - constă în închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

2.1.9.8 Forma agravată Potrivit art.254 alin.(2) C.pen. infracţiunea este mai gravă dacă

1. În acelaşi sens, T.Toader, op.cit., p. 220; A. Boroi, op.cit., p.343; V. Dongoroz şi colab., op.cit., vol. IV, ed.a II-a, p.117; T. Vasiliu şi colab., op.cit., vol. II, p.89; A. Boroi, Drept penal şi Drept procesual penal. Curs selectiv pentru examenul de licenţă, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2006, p.360; G. Antoniu, Vinovăţia penală, ed.a II-a, Ed.Academiei Române, Bucureşti, 2002, p.196. În sens contrar (că fapta se poate comite şi cu intenţie indirectă), a se vedea, O. Loghin, A. Filipaş, op.cit., p.196; C. Bulai, A. Filipaş, C. Mitrache, op.cit., p.447.

____________________________________________________________

26

Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi


____________________________________________________________ fapta de luare de mită a fost săvârşită de un funcţionar cu atribuţii de control. Pedeapsa este închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

2.1.9.9 Confiscarea specială În art.254 alin.(3) C.pen. se prevede că banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul luării de mită se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

2.1.10 Darea de mită 2.1.10.1 Noţiune şi definiţie

Coruperea unui funcţionar prin promisiunea, oferirea sau darea unor foloase în modurile şi scopurile arătate în art.254 C.pen. este considerată de legiuitor ca dare de mită (art.255 C.pen.).

2.1.10.2 Conţinutul constitutiv Elementul material al faptei este alcătuit din trei modalităţi normative şi alternative: a) Promisiunea înseamnă făgăduinţa care se face de către subiectul activ funcţionarului, de a-i remite bani sau un alt folos. b) Oferirea prezintă înfăţişarea folosului injust funcţionarului pentru ca acesta, dacă este de acord, să şi-l poată însuşi imediat. c) Darea folosului semnifică remiterea lui efectivă funcţionarului. Toate variantele elementului material al faptei se raportează la un funcţionar competent a înfăptui actul de serviciu pe care îl doreşte mituitorul. Folosul injust este dat funcţionarului pentru ca acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească ori să întîrzie îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri. Natura folosului şi caracterul său sunt aceleaşi ca şi în cazul luării de mită. Elementul material al faptei se săvârşeşte anterior efectuării sau neefectuării actului de serviciu sau cel mai târziu în timpul îndatoririlor de

____________________________________________________________

27


____________________________________________________________

serviciu1. În alin.(2) al art.255 C.pen. este inserată o cauză care înlătură caracterul penal al faptei şi care constă în constrângerea făptuitorului de către cel care a luat mită. Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea infracţiune [art.255 alin.(3) C.pen.]. Aceasta este o cauză specială de înlăturare a răspunderii penale. Darea de mită se poate săvârşi şi prin intermediar. Urmarea faptei constă în starea de pericol pentru relaţiile sociale de serviciu. Latura subiectivă rezidă numai în intenţie directă, deoarece mituitorul acţionează cu un scop special2.

2.1.10.3 Forme şi sancţiuni Infracţiunea se consumă la momentul realizării oricăreia dintre cele trei modalităţi normative ale elementului material al faptei. Sancţiunea este închisoare de la 6 luni la 5 ani. Banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul dării de mită se confiscă, iar dacă nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani. Confiscarea specială are loc chiar dacă oferta nu a fost urmată de acceptare [art.255 alin.(4) C.pen.]. În sfârşit, bunurile confiscate se restituie persoanei care le-a dat în situaţia în care operează cauzele de înlăturare a caracterului penal al faptei sau a răspunderii penale pentru aceasta [art.255 alin.(5) C.pen.].

Sarcină de lucru:

Analizează constrângerea prevăzută în art.46 C.pen. Există vreo deosebire faţă de cea prevăzută în art.255 alin.(2) C.pen.?

2.1.11 Primirea de foloase necuvenite

2.1.11.1 Noţiune şi definiţie

1. Există şi opinia că fapta se poate comite şi imediat după îndeplinirea, neîndeplinirea etc. actului de serviciu (T. Toader, op.cit., p.222). 2. În sens contrar (că fapta se poate comite şi cu intenţie indirectă) a se vedea, O. Loghin, A. Filipaş, op.cit., p.198; C. Bulai, A. Filipaş, C. Mitrache, op.cit., p.450.

____________________________________________________________

28


____________________________________________________________ Infracţiunea de primire de foloase necuvenite este fapta funcţionarului care, după ce a efectuat un act ce intra în competenţa sa, primeşte bani ori alte foloase (art.256 C.pen.).


Fapta se comite prin acţiunea de primire a foloaselor necuvenite de către autor. Subiectul activ poate intra în posesia folosului nelegal direct sau prin intermediar (o altă persoană primeşte bunul în numele său şi cu ştiinţa sa). O condiţie esenţială pentru existenţa infracţiunii este aceea ca bunurile să fie primite de agent după ce a îndeplinit actul care intra în competenţa sa. Actul înfăptuit de funcţionar trebuie să fie un act îndeplinit în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia; actul nu poate fi decât unul licit. Urmarea constă într-o stare de pericol. Latura subiectivă este reprezentată de intenţie în ambele ei forme1.

2.1.11.3 Forme, sancţiuni

Consumarea are loc instantaneu la momentul primirii efective a folosului nelegal. Sancţiunea este închisoare de la 6 luni la 5 ani. Banii, valorile sau orice alte bunuri primite de cel condamnat se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, el va fi obligat la plata echivalentului lor în bani [art.256 alin.(2) C.pen.].

2.1.12 Traficul de influenţă


Traficul de influenţă este o infracţiune în legătură cu serviciul şi constă în primirea de bunuri de către o persoană sau pretinderea lor ori acceptarea unor promisiuni în acest sens, pentru a interveni pe lângă un funcţionar competent să îndeplinească un anume act de serviciu, în scopul

1. În acelaşi sens, T. Toader, op.cit., p.225; O. Loghin, A. Filipaş, op.cit., p.199. În sensul că fapta se săvârşeşte numai cu intenţie directă (V. Dongoroz şi colab., op.cit., vol. IV, ed.a II-a, p.131; A. Boroi, Drept penal. Partea specială, op.cit., p.363).

____________________________________________________________

29


____________________________________________________________

de a-l determina să facă ori să nu facă acest act (art.257 C.pen.).


Elementul material al faptei cuprinde trei modalităţi normative, şi anume: primirea, pretinderea, acceptarea de promisiuni. Foloasele pot fi primite direct de făptuitor ori indirect (prin intermediar). Autorul primeşte foloasele deoarece afirmă că are influenţă pe lângă un funcţionar. Această influenţă poate fi reală sau pur şi simplu imaginară. Este suficient că din atitudinea făptuitorului rezultă nemijlocit sau indirect (atunci ,,când lasă să se creadă”) că are influenţă asupra funcţionarului respectiv. O trăsătură esenţială a conţinutului infracţiunii o constituie faptul că influenţa –reală sau presupusă– priveşte totdeauna un funcţionar care exercită atribuţiile de care depinde efectuarea actului solicitat de cel care a dat, a promis sau de la care s-au pretins bani ori alte foloase. Funcţionarul urmează, în accepţiunea normei juridice penale, să facă, ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu. În orice situaţie, elementul material al faptei se săvârşeşte înainte ca funcţionarul pe lângă care s-a promis că se va interveni să fi îndeplinit actul. Urmarea faptei constă într-o stare de pericol. Latura subiectivă se săvârşeşte numai cu intenţie directă, deoarece ea include şi un scop1.

2.1.12.3 Forme şi sancţiuni Consumarea are loc la momentul efectivei primiri, pretinderi ori acceptări de promisiuni. Sancţiunea este închisoare de la 2 la 10 ani. Banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confiscă, iar dacă nu se găsesc, condamnatul va fi obligat la plata echivalentului lor în bani [art.257 alin.(2) raportat la art.256 alin.(2) C.pen.].

1. În sensul că intenţia poate fi şi indirectă chiar dacă latura subiectivă are ca element indispensabil scopul, fapt care îi conferă un caracter calificat, a se vedea, O. Loghin, A. Filipaş, op.cit., p.200; C. Bulai, A. Filipaş, C. Mitrache, op.cit., p.454.

____________________________________________________________

30


____________________________________________________________

Studiu individual: 1. Studiază dispoziţiile Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. 2. Studiază jurisprudenţa Î.C.C.J. în materia infracţiunilor de corupţie.

2.2 Infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei


2.2.1.1 Obiectul juridic generic - îl constituie relaţiile sociale privitoare la înfăptuirea justiţiei în ţara noastră.

2.2.1.2 Obiectul juridic special - constă în relaţiile sociale referitoare numai la un anumit aspect al activităţii de înfăptuire a justiţiei. - la unele infracţiuni obiectul este complex, deoarece alături de justiţie, în subsidiar, sunt ocrotite şi alte valori sociale, cum ar fi: libertatea, demnitatea persoanei sau avutul său (art. 259, 264, 267 C.pen.etc.) ori relaţiile de serviciu (art.263).

2.2.1.3 Obiectul material Unele infracţiuni au şi un obiect material, cum ar fi, de pildă, corpul persoanei în cazul infracţiunilor care au ca obiect juridic secundar relaţiile sociale referitoare la integritatea corporală a persoanei.

2.2.1.4 Subiectul activ - este, în general, necircumstanţiat. Sunt unele fapte penale (spre exemplu, cele prevăzute în art.260, 266, 268 C.pen) pentru care legea prevede anumite condiţii în legătură cu autorul.

2.2.1.5 Subiectul pasiv principal - este pentru toate infracţiunile statul. - la unele infracţiuni întâlnim şi un subiect pasiv adiacent la care

____________________________________________________________

31


____________________________________________________________ vom face referire în continuare.

2.2.1.6 Latura obiectivă La majoritatea infracţiunilor elementul material constă într-o acţiune (de ex. denunţarea calomnioasă, evadarea ş.a.). Este posibilă şi inacţiunea (nedenunţarea unor infracţiuni, omisiunea sesizării organelor judiciare etc.). Urmarea imediată constă, în principal, în crearea unei stări de pericol pentru buna desfăşurare a activităţii de justiţie. În subsidiar poate apărea şi o altă urmare constând în periclitarea libertăţii, demnităţii persoanei sau a sănătăţii şi integrităţii ei corporale (cazul, spre pildă, al infracţiunilor de supunere la rele tratamente, represiunea nedreaptă, nerespectarea hotărârilor judecătoreşti ş.a.). Raportul de cauzalitate se naşte, de regulă, din materialitatea însăşi a acţiunii sau inacţiunii făptuitorului (ex re).

2.2.1.7 Latura subiectivă Infracţiunile contra înfăptuirii justiţiei se comit cu intenţie, directă sau indirectă. Unele infracţiuni se pot săvârşi şi din culpă (de ex. nedenunţarea unor infracţiuni, înlesnirea evadării).

2.2.1.8 Tentativa şi consumarea Tentativa este pedepsibilă în cazul infracţiunilor de împiedicare a participării în proces (art.2611 C.pen.); tortură (art.2671 C.pen.); evadare (art.269 C.pen.) şi înlesnire a evadării [art.270 alin.(1)-(3) C.pen.]. Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care, săvârşindu-se acţiunea sau inacţiunea incriminată, se produce urmarea imediată a faptei pentru înfăptuirea justiţiei.

2.2.1.9 Sancţionarea Pedeapsa diferă în funcţie de gravitatea infracţiunii.

2.2.2 Denunţarea calomnioasă

2.2.2.1 Noţiune şi definiţie Infracţiunea de denunţare calomnioasă este fapta aceluia care, prin

____________________________________________________________

32


____________________________________________________________

intermediul unui denunţ sau al unei plângeri, învinuieşte în mod neîntemeiat o persoană de săvârşirea unei infracţiuni sau prezintă probe neadevărate în acest sens (art.259 C.pen.).

2.2.2.2 Obiectul juridic principal - constă în relaţiile sociale referitoare la activitatea de înfăptuire a justiţiei. Obiectul juridic secundar constă în relaţiile sociale referitoare la demnitatea şi, în unele cazuri, referitoare şi la libertatea persoanei1.

2.2.2.3 Participaţia penală Sunt coautori la denunţarea calomnioasă şi făptuitorii care se înţeleg să săvârşească, unul fapta prevăzută în alin.(1) iar celălalt fapta prevăzută în alin.(2) al art.259 C.pen. Fiecare coautor va răspunde pentru denunţare calomnioasă în forma agravată [art.259 alin.(2) C.pen.]2.

2.2.2.4 Subiectul pasiv secundar - este persoana care este învinuită în mod mincinos că a săvârşit o infracţiune; - învinuirea mincinoasă se referă la săvârşirea unei infracţiuni de către o anume persoană. Această persoană trebuie să fie suficient descrisă. Nu este îndeplinită această condiţie dacă denunţătorul lasă să se înţeleagă că fapta ar fi fost săvârşită de un cerc nedeterminat de persoane.

2.2.2.5 Latura obiectivă Infracţiunea de denunţare calomnioasă încorporează două variante (forma tip şi o agravată), corespunzătoare celor două alineate ale art.259. Fapta prevăzută în alin. (1) constituie incriminarea tipică reprezentată printr-o acţiune de învinuire mincinoasă referitor la săvârşirea

1. I. Ionescu –Dolj, Comentare, în Const. G. Rătescu, I. Ionescu –Dolj, I. Gr. Perieţeanu, V. Dongoroz, H. Aznavorian, Tr. Pop, M. I. Papadopolu, N. Pavelescu, Codul penal Carol al II- lea adnotat, vol. II, Partea specială, Ed. Librăriei Socec & Co., S.A., Bucureşti, 1937, p.179; T. Vasiliu şi colab., op.cit., vol. II, p.112. 2. În acelaşi sens, O. Loghin, A. Filipaş, op.cit., p.203; C. Bulai, A. Filipaş, C. Mitrache, op.cit., p.458; A. Boroi, Drept penal. Partea specială, op.cit., p.375. În sens contrar [că fiecare răspunde în calitate de autor, cel dintâi potrivit alin.(1), iar cel de-al doilea potrivit alin.(2)], V. Dongoroz şi colab., op.cit., vol. IV, p.168 în prima ediţie sau p.147 în ed. a II-a; T. Toader, op.cit., p.231.

____________________________________________________________

33


____________________________________________________________

unei infracţiuni de către o anume persoană. Prin ,,învinuire mincinoasă” se înţelege o acuzaţie care nu are corespondent în realitatea obiectivă1. Învinuirea mincinoasă trebuie să fie făcută prin denunţ sau plângere. Învinuirea mincinoasă trebuie să se refere în mod obligatoriu la ,,săvârşirea unei infracţiuni”. Elementele oferite de autorul sesizării trebuie să corespundă noţiunii de ,,infracţiune săvârşită”, astfel cum este descris acest concept în art.144 C.pen. În condiţiile alin.(2) al art.259 C.pen., elementul material se realizează printr-o acţiune constând în producerea sau ticluirea de probe mincinoase, în sprijinul unei învinuiri nedrepte. Această formă a infracţiunii este denumită în literatura de specialitate denunţare calomnioasă indirectă2. Producerea de probe mincinoase semnifică prezentarea acestora organului de urmărire penală sau instanţei de judecată, iar ticluirea presupune plăsmuirea, inventarea de probe neadevărate în legătură cu săvârşirea unei infracţiuni.

2.2.2.6 Latura subiectivă

Vinovăţia făptuitorului constă în intenţie (directă sau indirectă)3.

2.2.2.7 Consumarea infracţiunii - are loc în momentul săvârşirii acţiunii prin care s-a realizat elementul material4.

2.2.2.8 Sancţiunea - constă în închisoare de la 6 luni la 3 ani pentru fapta din alin.(1) şi închisoare de la 1 la 5 ani pentru fapta prevăzută în alin.(2).

1. Trib. Jud. Ilfov, d.pen.nr.483/1969, R.R.D. nr.10/1969, p.179. 2. V. Dongoroz, Comentare, în Const. G. Rătescu şi colab., op.cit., vol. II, p.181. 3. În acelaşi sens, O. Loghin, A. Filipaş, op.cit., p.205; V. Dongoroz şi colab., op.cit., vol. IV, p.151 ed. a II-a; T. Vasiliu şi colab., op.cit., vol. II, p.113; A. Boroi, Drept penal. Partea specială, op.cit., p.377; Există şi opinia că intenţia nu poate fi decât directă (M. Basarab, L. Moldovan, V. Suian, Drept penal. Partea specială, vol. I, Cluj –Napoca, 1985, p.301). 4. T.S., s.pen., d.nr.2657/1972, C.D. 1972, p.366.

34


____________________________________________________________

2.2.2.9 Cauză specială de atenuare a pedepsei1 Potrivit alin.(3) al art.259 C.pen., dacă cel care a săvârşit fapta declară mai înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de persoana în contra căreia s-a făcut denunţul sau plângerea, ori împotriva căreia s-au produs probele, că denunţul , plângerea sau probele sunt mincinoase, pedeapsa se reduce potrivit art.76 C.pen.

Studiu individual: Studiază dispoziţiile art.144 C.pen.

2.2.3 Mărturia mincinoasă

2.2.3.1 Noţiune şi definiţie Mărturia mincinoasă este fapta martorului, expertului sau interpretului care, în cauza în care participă în această calitate, face afirmaţii mincinoase sau nu spune tot ce ştie cu privire la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat. Falsitas in judicio este incriminată în art.260 C.pen.

2.2.3.2 Subiectul activ Infracţiunea de mărturie mincinoasă nu poate fi săvârşită decât de o anumită categorie de persoane: martori, experţi, interpreţi, La mărturia mincinoasă coautoratul, în regulă generală, nu este posibil. Pot fi însă coautori experţii care împreună au primit sarcina efectuării unei expertize şi care inserează date necorespunzătoare adevărului în conţinutul raportului de expertiză, în urma unei înţelegeri prealabile.


Este denumită sintetic de lege cauză în care se ascultă martori sau (conform art.260 alin.ultim C.pen) în care se folosesc serviciile unui expert sau interpret. Este vorba numai de o cauză în care se înfăptuieşte justiţia, deci un proces de natură contencioasă. Textul art.260 C.pen. enumeră

1. Gh. Ivan, Individualizarea pedepsei, op.cit., p.161.

35


____________________________________________________________

exemplificativ trei genuri de cauze: penală, civilă, disciplinară. Intră în sfera acestei situaţii premisă şi cazul în care mărturia mincinoasă se face în faţa organului de urmărire penală. Fapta este infracţiune chiar dacă martorul care a depus mincinos în această fază nu mai este audiat în instanţă şi aceasta nu foloseşte, pentru soluţia pe care o dă, declaraţia acelui martor1.

2.2.3.4 Latura obiectivă Infracţiunea de mărturie mincinoasă constă în acţiunea făptuitorului de a face afirmaţii mincinoase sau în inacţiunea (omisiunea) sa de a spune tot ce ştie, ambele privitor la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat. A face afirmaţii mincinoase înseamnă a se relata în mod necorespunzător relaţiile despre împrejurările esenţiale în legătură cu cauza. A nu spune tot ce ştie înseamnă a nu spune tot adevărul pe care îl cunoaşte, a ascunde ceva din ceea ce ştie. Subiectul activ manifestă cele două atitudini (comisivă sau omisivă, după caz) neapărat în legătură cu împrejurările esenţiale şi despre care este întrebat. Sunt esenţiale împrejurările care pot servi la aflarea adevărului şi la justa soluţionare a cauzei. Caracterul esenţial al împrejurărilor despre care a fost întrebat martorul nu se determină prin raportarea acestora la o soluţie efectiv pronunţată, ci prin raportare la obiectul probei, în sensul că proba respectivă este necesară rezolvării cauzei2. Mărturia mincinoasă are ca urmare crearea unei stări de pericol pentru înfăptuirea justiţiei. Această stare de pericol este aptă să conducă la o soluţionare injustă a cauzei, dar fapta nu este nevoie să şi producă în concret acest rezultat3. Dacă acest pericol se materializează (s-a influenţat soluţia dată în cauză), atunci acest lucru va fi avut în vedere la individualizarea pedepsei.

1. V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, S. Petrovici, Modificările aduse codului penal şi codului de procedură penală prin actele normative din anii 1956 -1960, Ed. Academiei, Bucureşti, 1962, p.184. În sens contrar, Trib.reg. Iaşi, d.pen.nr.2574/1958, L.P. nr.7/1959, p.70, cu notă critică de I. Pahonţu. 2. T. S., s.pen., d.nr.1061/1974, C.D. 1974, p.425-426. 3. În acest sens, T. S., s.pen., d.nr.1061/1974, C.D. 1974, p.426; T. S., s.pen., d.nr.2976/1974, R.R.D. nr.4/1975, p.64-65; T. S., s.pen., d.nr.2553/1973, R.R.D. nr.2/1974, p.166. În sens contrar, Trib. Jud. Vrancea, dec.pen.nr.400/1973 C.D. 1974, p.425 (afirmaţiile neadevărate trebuie, pentru a constitui mărturie mincinoasă, să fi condus la pronunţarea unei hotărâri nedrepte).

____________________________________________________________

36

Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de intres public sau altor activităţi


____________________________________________________________

2.2.3.5 Latura subiectivă Infracţiunea de mărturie mincinoasă se săvârşeşte cu intenţie, atât directă cât şi indirectă1.

2.2.3.6 Formele infracţiunii Infracţiunea se consumă în momentul în care s-a făcut afirmaţiile mincinoase cu privire la împrejurările esenţiale respective, ori s-au trecut sub tăcere astfel de împrejurări. În practica instanţei supreme se consideră că infracţiunea este consumată în momentul în care audierea martorului s-a terminat şi acesta şi-a semnat declaraţia2.

2.2.3.7 Sancţiunea

Mărturia mincinoasă se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.

2.2.3.8 Cauză specială de nepedepsire

Art.260 alin.(2) C.pen. prevede o cauză de impunitate pentru autor dacă acesta îşi retrage mărturia. Retractarea trebuie să intervină, în cauzele penale, mai înainte de a se fi produs arestarea inculpatului ori, în toate cauzele (inclusiv cele penale în care nu s-a produs arestarea), mai înainte de a se fi dat o hotărâre sau de a se fi soluţionat procesul ca urmare a mărturiei mincinoase.

2.2.3.9 Cauză specială de atenuare a pedepsei În situaţia în care retragerea mărturiei mincinoase a fost făcută peste limitele stabilite în art.260 alin.(2) şi în condiţiile prevăzute în alin.(3) al aceluiaşi articol, atunci ea va avea valoarea unei circumstanţe atenuante de care instanţa de judecată trebuie să ţină seama în mod obligatoriu.

1. În acelaşi sens, V. Dongoroz şi colab., op.cit., vol. IV, p.184 în prima ediţie şi p.161 în ed. a II-a; T. Vasiliu şi colab., op.cit., vol. II, p.117. Există şi opinia potrivit căreia intenţia nu poate fi decât directă (O. A. Stoica, op.cit., p.216; M. Basarab, L. Moldovan, V. Suian, op.cit., vol. I, p.303). 2. T. S., s.pen., d.nr.2553/1973, R.R.D. nr.2/1974, p.166. În acelaşi sens, T. Toader, op.cit., p.235.

____________________________________________________________

37


____________________________________________________________

Teme de reflecţie:

1. Sunt aplicabile dispoziţiile alin.(2) sau (4) ale art.260 C.pen. atunci când urmărirea penală împotriva martorului, expertului sau interpretului mincinos începuse? 2. Participanţii beneficiază de retragerea mărturiei mincinoase făcută de autor?

3. Ce se înţelege prin hotărâre? Dar prin „altă soluţie”?

2.2.4 Încercarea de a determina mărturia mincinoasă

2.2.4.1 Noţiune şi definiţie Fapta este o incriminare autonomă a unei tentative la instigarea unei mărturii mincinoase1. Ea constă în încercarea de determinare a unei persoane prin violenţă ori corupere să facă declaraţii neadevărate într-o cauză judiciară. Această faptă constituie infracţiune şi atunci când este săvârşită faţă de un expert sau interpret (art.261 C.pen.).

2.2.4.2 Subiectul pasiv adiacent - este persoana aceluia asupra căruia s-a săvârşit constrângerea.

2.2.4.3 Conţinutul constitutiv Elementul material constă întodeauna într-o acţiune, şi anume aceea de a încerca să se determine săvârşirea unei mărturii mincinoase. Modalităţile acţiunii sunt prevăzute alternativ: constrângere sau corupere. Constrângerea poate fi fizică sau morală. Prin corupere se înţelege îndemnarea unei persoane de a primi bani sau alte foloase, în vederea efectuării unei mărturii mincinoase. Pentru ca infracţiunea să subziste este necesar ca acţuinea făptuitorului să se limiteze numai la o încercare de determinare a mărturiei mincinoase. Dacă mărturia mincinoasă la care s-a îndemnat a fost săvârşită, fapta celui care a determinat-o constituie instigare la mărturie mincinoasă2.

1. V. Dongoroz, Comentare, în Const. G. Rătescu şi colab., op.cit., vol. II, p.201 (delictul de corupere a martorului este considerat o ,,tentativă de subordonare” ca infracţiune de sine stătătoare). 2. I. Ionescu –Dolj, Comentare, în Const. G. Rătescu şi colab., op.cit., vol. II, p.199, precum şi Plenul T.

38


____________________________________________________________ Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru înfăptuirea justiţiei. Când fapta se săvârşeşte prin constrângere există şi o urmare adiacentă care se răsfrânge asupra subiectului pasiv secundar. Latura subiectivă este intenţia, atât directă cât şi indirectă1.

2.2.4.4 Formele infracţiunii şi sancţiunea Consumarea faptei are loc instantaneu, în momentul efectuării constrângerii sau coruperii. Pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani, alternativ cu amenda.

2.2.5 Împiedicarea participării în proces

2.2.5.1 Noţiune şi definiţie Infracţiunea constă în împiedicarea participării într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orie altă cauză, a unui martor, expert, interpret sau apărător, săvârşită prin violenţă, ameninţare sau prin orice alt mijloc de constrângere îndreptat împotriva sa ori a soţului sau a unei rude apropiate (art.2611 C.pen.).

2.2.5.2 Obiectul material Infracţiunea nu are, de regulă, obiect material. Acesta există totuşi, constând în corpul victimei, atunci când fapta de împiedicare a participării în proces se realizează prin acte de constrângere fizică.

2.2.5.3 Subiect activ - poate fi orice persoană, chiar şi una dintre părţi; participaţia penală este posibilă sub toate formele.

S., d.nr.39/1963, C.D. 1963, p.327; L. Fătu, Probleme de drept penal în practica Tribunalului judeţean Suceava, R.R.D. nr.6/1970, p.129. În sens contrar (fapta constituie tot încercare de determinare a mărturiei mincinoase), a se vedea, Trib. Jud. Gorj, d.pen.nr.83/1972, cu notă critică de V. Oproiu şi M. Vitcă, R.R.D. nr.3/1973, p.151. 1. Există şi opinia potrivit căreia intenţia nu poate fi decât directă (Gh. Nistoreanu, A. Boroi, I. Molnar, V. Dobrinoiu, I. Pascu, V. Lazăr, Drept penal. Partea specială, Ed. Europa Nova, Bucureşti, 1997, p.387).

____________________________________________________________

39


____________________________________________________________

2.2.5.4 Latura obiectivă Elementul material al laturii obiective constă în fapta de a împiedica participarea în proces a unui martor, expert, interpret ori apărător. Prin împiedicarea participării se urmăreşte neprezentarea în faţa organului jurisdicţional la data, locul şi ora stabilită, ori neefectuarea expertizei sau a traducerii. Fapta de împiedicare priveşte participarea în calitate de martor, expert, interpret sau apărător într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză. Împiedicarea participării trebuie să se realizeze prin: -violenţă, în accepţiunea prevăzută în art.180 C.pen.; -ameninţare, în accepţiunea prevăzută în art.193 C.pen. sau -orice alt mijloc de constrângere. Violenţa, ameninţarea sau orice alt mijloc de constrângere se poate îndrepta nemijlocit asupra celui ce urmează să participe în proces sau împotriva soţului ori a unei rude apropiate. Infracţiunea de lovire sau alte violenţe (art.180 C.pen.) ori de ameninţare este absorbită în împiedicarea participării în proces. Dacă violenţa se săvârşeşte în modalităţile şi cu urmările prevăzute în art.181 sau art.182 C.pen., va exista un concurs de infracţiuni1. Există şi opinia potrivit căreia infracţiunea analizată absoarbe şi vătămarea corporală (simplă sau gravă)2.

2.2.5.5 Latura subiectivă Infracţiunea presupune forma de vinovăţie a intenţiei directe sau indirecte3.

2.2.5.6 Consumarea. Sancţiunea Consumarea infracţiunii are loc în momentul împiedicării participării în proces prin mijloacele arătate. Sancţiunea –închisoare de la 6 luni la 7 ani.

2.2.6 Nedenunţarea unor infracţiuni


1. O. Loghin, T. Toader, op.cit., p.437. 2. D. Lupaşcu, Împiedicarea participării în proces, D.nr.10/1997, p.56-61. 3. Există şi opinia potrivit căreia intenţia nu poate fi decât directă (T. Toader, op.cit., p.239; A. Boroi, Drept penal. Partea specială, op.cit., p.400).

40


____________________________________________________________

Prin nedenunţare se înţelege omisiunea de a denunţa de îndată săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile prevăzute de lege (art.262 C.pen.).

2.2.6.2 Situaţia premisă Este obligatorie existenţa prealabilă a unor infracţiuni: omorul (art.174), omorul calificat (art.175), omorul deosebit de grav (art.176), tâlhăria (art.211), pirateria (art.212), delapidarea (art.2151), distrugerea [art.217 alin.(2)-(4), formele agravate], distrugerea calificată [art.218 alin. (1)], distrugerea şi semnalizarea falsă, forma agravată [art.276 alin.(3)]. Fapta de nedenunţare este o infracţiune subsecventă.


Elementul material constă în inacţiunea făptuitorului care, având cunoştinţă de săvârşirea uneia, sau unora din infracţiunile menţionate mai sus, se abţine să informeze de îndată despre aceasta. Obligaţia de denunţare trebuie adusă la îndeplinirea de îndată, adică neîntârziat.


Forma de vinovăţie poate fi atât intenţia cât şi culpa.

2.2.6.5 Formele şi sancţiunea

Infracţiunea se consumă la momentul în care luând cunoştinţă de săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile a căror denunţare este obligatorie, făptuitorul nu şi-a îndeplinit această obligaţie de îndată. Pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 3 ani.

2.2.6.6 Cauze speciale de nepedepsire

Sunt anumite situaţii prevăzute de lege în care fapta de nedenunţare nu se pedepseşte. Prima apare atunci când nedenunţarea este săvârşită de soţ sau de o rudă apropiată [art.262 alin.(2)]. Nu se pedepseşte, de asemenea, persoana care, mai înainte de a se fi început urmărirea penală pentru infracţiunea nedenunţată, încunoştinţează autorităţile competente despre acea infracţiune [art.262

41


____________________________________________________________ alin.(3) teza I C.pen.]. În fine, nu se pedepseşte persoana care, chiar după ce s-a început urmărirea penală ori după ce vinovaţii au fost descoperiţi, a înlesnit arestarea acestora [art.262 alin.(3) teza a II-a C.pen.].

2.2.7 Omisiunea sesizării organelor judiciare


Legiuitorul a incriminat fapta funcţionarului public care în exercitarea atribuţiilor serviciului său află despre săvârşirea unei infracţiuni şi nu informează de îndată despre aceasta procurorul sau organul de urmărire penală potrivit legii de procedură penală (art.263 C.pen.).

2.2.7.2 Obiectul material

Infracţiunea nu are un obiect material.


Omisiunea sesizării organelor judiciare poate fi săvârşită numai de funcţionari publici, în accepţiunea art.147 alin.(1) C.pen. Forma agravată [art.263 alin.(2)] cere însă ca făptuitorul să fie un funcţionar public cu atribuţii de conducere sau de control.


Fapta este o infracţiune corelativă şi subsecventă; ea se află într-un asemenea raport necesar cu infracţiunea nedenunţată, faţă de care are o poziţie secundară. Omisiunea sesizării este o infracţiune autonomă, dar existenţa ei depinde de infracţiunea principală.


Elementul material constă în inacţiunea (omisiunea) sesizării de îndată a unei infracţiuni în legătură cu serviciul făptuitorului. Obligaţia de a denunţa fapta trebuie realizată de îndată. Ceea ce nu se denunţă este o infracţiune săvârşită în legătură cu serviciul în cadrul căruia făptuitorul îşi îndeplineşte sarcinile. Este vorba nu numai de o infracţiune dintre cele cuprinse în capitolul infracţiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciul, ci de orice altă

____________________________________________________________

42


____________________________________________________________

infracţiune privitoare la serviciul făptuitorului. Art.263 C.pen., fixează un anume destinatar pentru realizarea obligaţiei de sesizare. Acesta este ,,procurorul sau organul de urmărire penală”. Nu există obligaţia de sesizare atunci când subiectul, luând cunoştinţă despre o infracţiune săvârşită în legătură cu serviciul, săvârşeşte şi el, în legătură cu aceasta o altă infracţiune. Argumentul este acela că dacă ar denunţa prima infracţiune (pe care nu a săvârşit-o şi la care nu a participat în niciun fel) s-ar autodenunţa ca făptuitor al infracţiunii proprii care nu era posibilă decât datorită existenţei primei fapte. Vinovăţia constă în intenţie –directă sau indirectă– precum şi în culpă (ambele forme).

2.2.7.6 Formele infracţiunii. Sancţiunea Consumarea infracţiunii se produce în momentul în care s-a epuizat intervalul de timp obiectiv necesar subiectului pentru a aduce la cunoştinţa autorităţii indicate de lege existenţa infracţiunii. În forma tipică [alin.(1)] pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 5 ani. Pentru forma agravată (prezentată la subiectul activ al infracţiunii) sancţiunea este închisoarea de la 6 luni la 7 ani.

2.2.8 Favorizarea infractorului

2.2.8.1 Noţiune şi definiţie Art.264 C.pen. incriminează fapta aceluia care sprijină un infractor, fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii, pentru a se sustrage răspunderii penale, ori pentru a beneficia de avantajele create prin infracţiune.

2.2.8.2 Obiectul material - îl constituie folosul sau produsul material al infracţiunii.

2.2.8.3 Situaţia premisă Este conturată de o infracţiune săvârşită de altă persoană decât favorizatorul. În textul art.264 C.pen. se menţionează că ajutorul este dat ,,unui

____________________________________________________________

43


____________________________________________________________

infractor”; aceasta înseamnă că fapta favorizată poate fi numai o infracţiune. Infractorul favorizat poate fi, în conformitate cu dispoziţiile din art.144 C.pen., un autor, instigator sau complice la comiterea unei fapte pe care legea o pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă. Favorizatorul unei infracţiuni, fiind la rândul său un infractor, poate fi şi el favorizat. Legea condiţionează existenţa favorizării de absenţa vreunei înţelegeri stabilită înainte sau în timpul infracţiunii de referinţă, între favorizator şi infractorul favorizat. În cazul existenţei unei asemenea înţelegeri fapta poate fi calificată ca o complicitate.


Ajutorul dat unui infractor, care constituie elementul material al acestei infracţiuni, poate consta într-o acţiune sau inacţiune. Actele comisive sau omisive prin care ajutorul este dat pot avea consistenţă materială, ori pot fi de ordin moral. Prima modalitate normativă incriminată constă în ajutorul dat unui infractor pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei. Fapta mai este denumită în literatura de specialitate favorizare personală. Ajutorul acordat făptuitorului trebuie să vizeze urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei, în sensul ,,îngreunării” acestora (creării de dificultăţi) sau ,,zădărnicirii” lor (a le face inutile, ineficiente). Cea de a doua modalitate normativă de săvârşire a infracţiunii, denumită şi favorizare reală, reprezintă o sprijinire a infractorului pentru ca el să-şi asigure folosul ori produsul infracţiunii.

2.2.8.5 Latura subiectivă Fapta se săvârşeşte cu intenţie (directă sau indirectă).

2.2.8.6 Formele infracţiunii şi sancţiunea Consumarea are loc în momentul în care acţiunea de ajutor a fost executată şi a produs urmarea imediată. Sancţiunea constă în închisoare de la 3 luni la 7 ani. Potrivit art.264 alin.(2) C.pen., pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.

44


____________________________________________________________


Potrivit art.264 alin.(3) C.pen., favorizarea săvârşită de soţ sau de o rudă apropiată nu se pedepseşte.

Teme de reflecţie:

1. Ce se înţelege prin folos al infracţiunii? Dar prin produs al infracţiunii? 2. În cazul favorizării personale, când se poate acorda ajutorul? Dar în ceea ce priveşte favorizarea reală?

2.2.9 Omisiunea de a încunoştiinţa organele judiciare 2.2.9.1 Noţiune şi definiţie

Infracţiunea constă în neîncunoştinţarea organelor judiciare despre anumite împrejurări care, cunoscute fiind, ar putea contribui la stabilirea nevinovăţiei unei persoane aflate în arest preventiv, în stare de judecată sau care a fost deja condamnată (art.265 C.pen.).

2.2.9.2 Obiectul material Infracţiunea nu are obiect material.

2.2.9.3 Conţinutul constitutiv Fapta se comite printr-o inacţiune constând în neîndeplinirea unei obligaţii legale de a aduce la cunoştinţa organelor judiciare împrejurările care sunt cunoscute şi de care depinde dovedirea nevinovăţiei unei persoane. În conceptul de ,,împrejurări care pot dovedi nevinovăţia unei persoane într-un proces penal”, se include orice element de fapt care serveşte la constatarea inexistenţei vinovăţiei unei asemenea persoane. Destinatarul încunoştinţării este în mod obligatoriu un organ judiciar. Împrejurările ce se aduc la cunoştinţă nu sunt cunoscute de organul judiciar. Fapta se săvârşeşte atât cu intenţie (directă sau indirectă) cât şi din culpă.

45


____________________________________________________________

2.2.9.4 Formele infracţiunii şi sancţiunea Consumarea faptei are loc la expirarea intervalului de timp necesar pentru încunoştinţarea organelor judiciare. Infracţiunea este sancţionată cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă.


Fapta nu se va pedepsi dacă, prin aducerea la cunoştinţă, persoana care avea această obligaţie ar fi produs un prejudiciu pentru ea, pentru soţul său sau pentru o rudă apropiată.

2.2.10 Arestarea nelegală şi cercetarea abuzivă


În textul art.266 C.pen. sunt cuprinse de fapt trei infracţiuni distincte, şi anume: arestarea nelegală, care constă în reţinerea sau arestarea nelegală a unei persoane, apoi fapta de supunere a unei

persoane la executarea unei pedepse, măsuri de siguranţă sau educative în alt mod decât cel prevăzut prin dispoziţiile legale şi, în sfârşit, în cel de al doilea alineat, fapta de cercetare abuzivă, reprezentând folosirea de promisiuni, ameninţări sau violenţe împotriva unei persoane aflate în procesul penal.

2.2.10.2 Obiectul material - constă în corpul persoanei împotriva căreia se săvârşesc actele de violenţă fizică.

2.2.10.2 Subiectul activ - este calificat: a) - la varianta întâi a infracţiunii, corespunzătoare art.266 alin.(1) teza I (reţinerea sau arestarea nelegală), autorul este numai persoana care în cursul urmăririi penale ori în faza de judecată este competentă să ia măsura reţinerii sau, după caz, a arestării; b) - în cazul art.266 alin.(1) teza a II-a (supunerea unei persoane la executarea unei pedepse, măsuri de siguranţă sau educative, în alt mod

____________________________________________________________

46


____________________________________________________________ decât cel legal), subiectul activ poate fi persoana care are ca atribuţii de serviciu organizarea şi supravegherea executării pedepsei, măsurii de siguranţă sau a aceleia educative (spre exemplu, organul administrativ de la locul executării pedepsei cu închisoarea, care organizează munca deţinuţilor); c) -la varianta prevăzută în art.266 alin.(2) (cercetarea abuzivă), sfera subiectului este restrânsă de lege la organul de cercetare, procuror sau judecător, deoarece aceste persoane sunt abilitate să ia declaraţii de la persoane aflate într-un proces penal.

2.2.10.4 Subiectul pasiv

Articolul 266 alin.(1) teza a II-a are ca subiect pasiv secundar numai o persoană condamnată la o pedeapsă ori faţă de care s-a luat o măsură de siguranţă sau educativă. Fapta de cercetare abuzivă prevăzută în art.266 alin.(2) are tot un subiect pasiv secundar calificat: o persoană aflată în curs de cercetare, anchetă penală ori de judecată. Când cercetarea abuzivă este săvârşită în condiţiile art.266 alin. ultim, subiect pasiv adiacent poate fi numai un martor, expert sau interpret.


a) În ceea ce priveşte reţinerea sau arestarea nelegală [art. 266 alin.(1) teza I], fapta constă atît într-o acţiune cât şi într-o inacţiune. Atât reţinerea cât şi arestarea sunt ipostaze alternative ale elementului material al faptei. Ele au însă o trăsătură comună şi, în acelaşi timp, indispensabilă: caracterul nelegal. Aceasta înseamnă că măsura preventivă a fost luată fără respectarea condiţiilor prevăzute de lege. Fapta constând într-o inacţiune se săvârşeşte prin abţinerea organului obligat a pune în libertate un reţinut sau arestat în momentul în care reţinerea sau arestarea au devenit nelegale. Săvârşeşte, de asemenea, această infracţiune acela care având însărcinarea de serviciu de a primi arestaţi şi de a organiza deţinerea în locuri special prevăzute de lege pentru aceasta, primeşte în deţinere persoane fără a exista temeiul legal al arestării sau reţinerii. Nu este necesar ca persoana arestată nelegal să fie deţinută într-un loc destinat arestării, ci ea poate fi deţinută oriunde (spre exemplu, într-o societate comercială). b) Referitor la art.266 alin.(1) teza a II-a, elementul material constă,

____________________________________________________________

47


____________________________________________________________ şi aici, atât într-o acţiune, cât şi într-o inacţiune. Modul în care se execută pedepsele, măsurile de siguranţă sau educative este prevăzută de lege. Atât pedepsele, cât şi măsurile de siguranţă sau educative trebuie să fie dintre acelea care implică o privare de libertate. Fapta se săvârşeşte prin acţiunea de supunere efectivă a unei persoane la executarea într-un mod contrar celui prevăzut de lege a pedepsei, măsurii de siguranţă sau educative. c) Art.266 alin.(2) incriminează cercetarea abuzivă. Elementul material se săvârşeşte printr-o acţiune de întrebuinţare de promisiuni, ameninţări sau violenţe. Prin ,,promisiuni” se înţelege oferirea pentru subiectul pasiv adiacent a unor foloase de ordin moral sau material. Prin ,,ameninţări” se înţelege săvârşirea faptei prevăzută în art.193 C.pen. ,,Întrebuinţarea de violenţe” înseamnă folosirea de mijloace de constrângere fizică. În toate modalităţile normative ale cercetării abuzive, făptuitorul urmăreşte obţinerea de declaraţii. Nu interesează dacă declaraţiile ce se solicită sunt sau nu conforme cu realitatea.


Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte fapta este intenţia (directă sau indirectă). Intenţia cu care se săvârşeşte însă cercetarea abuzivă este directă (calificată prin scop)1. Legiuitorul fixează un scop al faptei, şi anume acela al obţinerii de declaraţii din partea subiectului pasiv imediat.

2.2.10.7 Formele infracţiunii şi sancţiunea

Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care se realizează fapta incriminată. Pedepsele diferă după cum este vorba de faptele prevăzute în alin.(1) (închisoarea de la 6 luni la 3 ani) sau fapta prevăzută în alin.(2)

1. În acelaşi sens, T. Toader, op.cit., p.249; T. Vasiliu si colab., op.cit., vol. II, p.137. În sens contrar, V. Dongoroz şi colab., op.cit., vol. III, p.12 în prima ed. sau p. 7-8 în ed. a II-a; O. Loghin, A. Filipaş,. op.cit., p.225; Gh. Nistoreanu şi colab., op.cit., p.403. Se susţine, în aceste opinii, că scopul nu ar avea semnificaţia de finalitate, ci de destinaţie constituind o cerinţă a laturii obiective a infracţiunii.

____________________________________________________________

48

Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de intres public sau altor activităţi reglementate de lege

____________________________________________________________

(închisoare de la 1 la 5 ani).

2.2.11 Supunerea la rele tratamente 2.2.11.1 Noţiune şi definiţie

Supunerea la rele tratamente reprezintă fapta funcţionarului însărcinat cu organizarea, supravegherea sau paza regimului de reţinere, deţinere ori executare a unei măsuri de siguranţă sau educative, de a pune persoana aceluia care execută măsura sau sancţiunea respectivă în condiţii de viaţă inumane (art.267 C.pen.).

2.2.11.2 Subiectul activ - nu poate fi decât un funcţionar care are atribuţii de serviciu organizarea, conducerea, supravegherea, paza sau tratamentul medico- educativ al unor persoane aflate în stare de reţinere sau deţinere, ori în executarea unei măsuri de siguranţă sau educative, privativă de libertate.

2.2.11.3 Conţinutul constitutiv Infracţiunea se săvârşeşte atât printr-o acţiune cât şi printr-o inacţiune, constând în supunerea la tratamente inumane a subiectului pasiv imediat. Prin ,,supunerea la rele tratamente” se înţelege obligarea victimei la o executare a reţinerii, deţinerii sau măsurilor de siguranţă ori educative într-un mod nelegal, care îi periclitează sănătatea, integritatea corporală, ori aduc atingere demnităţii acesteia.

2.2.11.4 Latura subiectivă - constă numai în intenţie, directă sau indirectă.

2.2.11.5 Formele şi sancţiunea

Infracţiunea se consumă instantaneu la momentul săvârşirii

49


____________________________________________________________ elementului material1. Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 1 la 5 ani.

2.2.12 Tortura


Fapta constă în provocarea unei persoane, cu intenţie, de dureri sau suferinţe puternice, fizice ori psihice, îndeosebi cu scopul de a obţine de la această persoană sau de la o persoană terţă informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a

comis ori este bănuită că l-a comis, de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori asupra unei terţe persoane, sau pentru oricare alt motiv bazat pe o formă de discriminare oricare ar fi ea, atunci când o asemenea durere sau astfel de suferinţe sunt aplicate de către un agent al autorităţii publice sau de orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial sau la instigarea ori consimţământul expres sau tacit al unor asemenea persoane (art.2671 C.pen.).

2.2.12.3 Subiectul activ - este calificat, fiind vorba de un agent al autorităţii publice sau de orice altă persoană care acţionează oficial, personal sau prin interpus. Persoana particulară poate săvârşi infracţiunea de tortură ca un executor al voinţei persoanei oficiale, ca un mandatar al acesteia2. Participaţia penală este posibilă sub toate formele. Subiectul pasiv nu este determinat de lege. Fapta se poate îndrepta asupra oricărei persoane indiferent dacă împotriva ei a fost sau nu iniţiată o procedură oficială. În cazul în care această persoană există, nu interesează faptul că ea este penală sau de altă natură juridică (administrativă, disciplinară etc.). Subiect pasiv al acestei infracţiuni poate fi şi o terţă persoană în raport cu cel supus activităţii oficiale, desigur pentru ca astfel să se determine această persoană, să facă declaraţii, sau pentru ca să sufere o pedeapsă datorită activităţii terţei persoane.

1. În acelaşi sens, O. Loghin, A. Filipaş, op.cit., p.227; C. Bulai, A. Filipaş, C. Mitrache, op.cit., p.483. Există şi opinia că infracţiunea se consumă numai în momentul în care victima a fost supusă la o pluralitate de acte (T. Toader, op.cit., p.251; V. Dongoroz şi colab., op.cit., vol. IV, p. 249-250 în prima ed. şi p.220 în ed. a II-a; A. Boroi, Drept penal. Partea specială, op.cit., p.228). 2. Gh. Nistoreanu şi colab. , op.cit., p.408.

50


____________________________________________________________


Elementul material al laturii obiective se realizează printr-o faptă, comisivă sau omisivă, faptă prin care i se provoacă unei persoane o durere sau suferinţe puternice, fizice sau psihice. Potrivit alin.(5), nicio împrejurare excepţională, oricare ar fi ea, fie că este vorba de o stare de război sau de ameninţări cu războiul, de instabilitate politică internă sau de orice altă stare de excepţie, nu poate fi invocată pentru a justifica tortura. De asemenea, nu poate fi invocat nici ordinul superiorului sau al unei autorităţi publice.

2.2.12.5 Latura subiectivă - constă numai în intenţie directă1. Fapta are un scop constând în încercarea de a se obţine din partea victimei (persoana care este obiectul activităţii oficiale sau un terţ) declaraţii, mărturisiri, orice fel de informaţii pe care le doreşte agentul. Nu interesează faptul că aceste declaraţii etc. sunt sau nu conforme cu realitatea, deoarece ele nu pot fi obţinute în acest mod ilegal; - fapta se poate comite din motive de discriminare socială, economică sau politică. În principiu, orice formă de discriminare care înfrânge egalitatea în drepturi a cetăţenilor poate constitui mobil al acestei infracţiuni.

2.2.12.6 Forme agravate Fapta are două agravante constând, pe de o parte, în urmările prevăzute în art.181 sau 182 iar, pe de altă parte, în moartea victimei [alin.(2) şi (3) ale art.2671].

2.2.12.7 Consumarea Consumarea are loc la momentul săvârşirii elementului material.

2.2.12.8 Cauza specială care înlătură caracterul penal al faptei Potrivit alin.(6), faptele prevăzute în alin.(1) nu constituie infracţiunea de tortură, dacă durerea sau suferinţele rezultă exclusiv din

1. În acelaşi sens, T. Toader, op.cit., p.252. În sens contrar (că intenţia poate fi şi indirectă) , O. Loghin, A. Filipaş, op.cit., p.229; A. Boroi Drept penal. Partea specială, op.cit., p.430.

____________________________________________________________

51


____________________________________________________________ sancţiunile legale şi sunt inerente acestor sancţiuni sau ocazionate de ele.

2.2.12.9 Sancţiuni Forma tipică (alin.1) este sancţionată cu închisoarea de la 2 la 7 ani; producerea vreuneia din urmările prevăzute în art.181 sau 182 cu închisoare de la 3 la 10 ani; iar cauzarea morţii victimei se sancţionează cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 ani.

2.2.13 Represiunea nedreaptă

2.2.13.1 Noţiune şi definiţie Fapta constă în punerea în mişcare a unor anumite modalităţi ale represiunii penale împotriva unei persoane despre care funcţionarul competent a le aplica ştie că este nevinovată (art.268 C.pen.).

2.2.13.2 Subiectul activ Represiunea nedreaptă nu poate fi săvârşită decât de un organ judiciar care este abilitat să pună în mişcare acţiunea penală, să dispună arestarea, să trimită în judecată sau să condamne.

2.2.13.3 Conţinutul constitutiv Represiunea nedreaptă se poate săvârşi prin punerea în mişcare a acţiunii penale, prin dispunerea arestării, prin trimiterea în judecată sau prin condamnarea unei persoane nevinovate. Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca acţiunea subiectului activ să privească o persoană nevinovată. Prin ,,persoană nevinovată” se înţelege o persoană aflată într-una dintre situaţiile prevăzute în art.10 lit.a)- e) C.proc.pen. Fapta se săvârşeşte cu intenţie (directă sau indirectă).

2.2.13.4 Forme şi sancţiuni Momentul consumativ intervine instantaneu în momentul comiterii oricăreia dintre cele patru modalităţi normative ale elementului material. Pedeapsa prevăzută de lege este închisoare de la 2 la 7 ani.

52


____________________________________________________________

2.2.14 Evadarea

2.2.14.1 Noţiune şi definiţie Evadarea este fapta persoanei care se sustrage din starea de privare de libertate legal aplicată asupra sa (art.269 C.pen.).


Autorul este persoana aflată într-o stare de reţinere sau deţinere legală.

2.2.14.2 Situaţia premisă Este necesară preexistenţa unei stări legale de reţinere sau de deţinere.

2.2.14.3 Latura obiectivă Fapta se săvârşeşte printr-o acţiune. Subiectul activ se sustrage (fuge) din starea legală de reţinere sau deţinere.

2.2.14.4 Latura subiectivă Fapta se săvârşeşte cu intenţie.

2.2.14.5 Formele infracţiunii Infracţiunea de evadare se consumă în momentul în care cel aflat în stare legală de reţinere sau deţinere a ieşit complet de sub imperiul acesteia devenind liber datorită activităţii sale ilegale. 2.2.14.6 Sancţiuni

Pentru forma simplă prevăzută în art.269 alin.(1) C.pen. pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 2 ani, iar, pentru forma agravată prevăzută în art.269 alin.(2) pedeapsa este închisoarea este de la 2 la 8 ani. Pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de evadare se adaugă la pedeapsa ce se execută, fără a se depăşi maximul general al închisorii. Este o dispoziţie derogatorie de la regimul recidivei [art.269 alin.(3)].

53


____________________________________________________________

2.2.14.7 Forme agravate Sunt două categorii de împrejurări agravante prevăzute în art.269 alin.(2) C.pen.: a) săvârşirea evadării prin folosirea de violenţe, de arme sau de alte instrumente; b) săvârşirea evadării de către două sau mai multe persoane împreună. Prin noţiunea de ,,violenţe” înţelegem violenţa fizică şi cea psihică. Noţiunea de ,,arme” are accepţiunea din art.151 C.pen. ,,Alte instrumente” folosite pentru evadare înseamnă unelte de orice fel, substanţe diverse, dispozitive, aparate, care sunt folosite de infractor. Armele şi instrumentele trebuie să fi fost efectiv întrebuinţate. În ceea ce priveşte ultima circumstanţă, este necesar ca cele ,,două sau mai multe persoane” să aibă calitatea de autori ai acţiunii de evadare1.

2.2.15 Înlesnirea evadării 2.2.15.1 Noţiune şi definiţie Înlesnirea evadării înseamnă ajutarea în orice mod a unui reţinut sau deţinut să evadeze (art.270 C.pen.).

2.2.15.2 Subiect activ - poate fi orice persoană; participaţia penală este posibilă sub forma instigării şi a complicităţii.

2.2.15.3 Situaţia premisă Este identică cu aceea necesară existenţei infracţiunii de evadare.

2.2.15.4 Conţinutul constitutiv Infracţiunea se poate săvârşi fie printr-o acţiune, fie printr-o

1. Există şi opinia că prin săvârşirea faptei de către două sau mai multe persoane împreună se înţelege atât săvârşirea faptei în calitate de coautori, cât şi săvârşirea de două sau mai multe persoane, dintre care cel puţin una în calitate de autor, iar cealaltă sau celelalte de complici concomitenţi (T. Toader, op.cit., p.256; Plenul T. S., d.î.nr.13/1965, C.D. 1965, p.67).

____________________________________________________________

54


____________________________________________________________ inacţiune. Este necesar ca ajutorul pe care îl dă făptuitorul să fie apt de a facilita evadarea. Nu se cere ca evadarea să fi reuşit exclusiv prin înlesnirea ce i s-a acordat.

2.2.15.5 Consumarea

Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care are loc evadarea sau încercarea de evadare1.

2.2.15.6 Sancţiunea

- constă în închisoare de la 1 la 5 ani.

2.2.15.7 Forme agravate: A. Prima formă agravată există, potrivit art.270 alin.(1) teza a II-a C.pen., dacă fapta s-a săvârşit de către o persoană care avea îndatorirea de a păzi pe cel care a evadat. Sancţiunea constă în închisoare de la 2 la 7 ani. B. A doua formă agravată există, potrivit alin.(2) teza I al art.270 C.pen., dacă fapta a fost săvârşită în condiţiile art.269 alin.(2) C.pen. Sancţiunea constă în închisoare de la 2 la 8 ani. C. A treia formă agravată există, potrivit alin.(2) teza a II-a al art.270 C.pen., dacă fapta descrisă la lit.B este săvârşită de o persoană care avea îndatorirea de a păzi pe cel care a evadat. Sancţiunea constă în închisoare de la 3 la 10 ani. D. A patra formă agravată există, potrivit alin.(3) teza I al art.270 C.pen., dacă are loc înlesnirea evadării unei persoane reţinute, arestate sau condamnate pentru o infracţiune pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 10 ani. Sancţiunea constă în închisoare de la 3 la 10 ani. E. A cincea formă agravată există, potrivit alin.(3) teza a II-a al art.270 C.pen., dacă fapta descrisă la lit.D este săvârşită de o persoană care avea îndatorirea de a păzi pe cel care a evadat. Sancţiunea constă în închisoare de la 3 la 12 ani.

2.2.15.8 Înlesnirea din culpă a evadării Potrivit alin.(4) al art.270 C.pen., infracţiunea constă în înlesnirea

1. V. Dongoroz şi colab., op.cit., vol. IV, p.271 în prima ediţie şi p.239 în ed. a II-a.

____________________________________________________________

55


____________________________________________________________ evadării, săvârşită din culpă, de către o persoană care avea îndatorirea de a păzi pe cel care a evadat. Sancţiunea constă în închisoare de la 3 luni la 2 ani.

2.2.16 Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti


Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti înseamnă fapta unei persoane de a se manifesta împotriva unei hotărâri judecătoreşti fie prin acte de violenţă, fie prin împiedicarea folosirii unui imobil deţinut în baza unei hotărâri judecătoreşti, fie prin nesupunerea la anumite măsuri de siguranţă stabilite prin hotărâre judecătorească, fie prin neexecutarea anumitor pedepse complementare aplicate persoanelor juridice (art-271 C.pen.).

2.2.16.2 Subiectul activ Există subiect activ calificat numai în situaţiile prevăzute în art.271 alin.(4) şi (5) C.pen. În aceste cazuri, autor poate fi numai acela care are obligaţia – stabilită prin hotărâre judecătorească – de a executa o măsură de siguranţă dintre cele prevăzute în art.112 lit.c), d) şi g) C.pen. sau care are competenţa de a executa pedepsele complementare aplicate persoanelor juridice, prevăzute în art.714 şi 715 alin.(2) C.pen.


Norma juridică penală prevede patru modalităţi de săvârşire a infracţiunii: împotrivirea la executarea unei hotărâri judecătoreşti prin acte de violenţă sau de ameninţare faţă de organul de executare [art.271 alin.(1)]; împiedicarea unei persoane de a folosi o locuinţă ori o parte dintr-o locuinţă sau imobil deţinute în baza unei hotărâri judecătoreşti [art.271 alin.(2)]; nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, prin sustragerea de la executarea măsurilor de siguranţă prevăzute în art.112 lit.c), d) şi g) [art.271 alin.(4)]; nerespectarea hotărârilor judecătoreşti prin neexecutarea, cu rea- credinţă, a pedepselor complementare aplicate persoanelor juridice, prevăzute în art.714 şi 715 alin.(2) [art.271 alin.(5) C.pen.]. a) Împotrivirea la executarea unei hotărâri judecătoreşti prin acte de violenţă sau ameninţare faţă de organul de executare. Elementul material cuprinde atitudinea făptuitorului de împotrivire la executarea unei hotărâri judecătoreşti. Actele pe care făptuitorul le săvârşeşte sunt acte de violenţă

56


____________________________________________________________

sau de ameninţare. Deoarece legiuitorul a incriminat în mod expres actele de violenţă sau ameninţarea faţă de organul de executare, săvârşite cu ocazia executării unei hotărâri judecătoreşti, fapta se încadrează numai în dispoziţiile din art.2711. Va exista infracţiunea de ultraj dacă, ulterior executării hotărârii judecătoreşti, dar în legătură cu această executare, făptuitorul săvârşeşte acte de violenţă sau ameninţare faţă de organul de executare. Nu sunt întrunite elementele infracţiunii prevăzute în art.271 C.pen., atunci când actele de ameninţare sunt exercitate împotriva unui poliţist aflat în misiune de a sprijini activitatea executorului judecătoresc, de punere în executare, pe cale silită, a unei hotărâri judecătoreşti. Aceasta deoarece lucrătorul de poliţie nu îşi pierde calitatea de agent al ordinii publice şi nu devine organ de executare2. În condiţiile date, fapta constituie infracţiunea de ultraj. b) Împiedicarea unei persoane de a folosi o locuinţă ori o parte dintr-o locuinţă sau imobil, deţinute în baza unei hotărâri judecătoreşti. În forma simplă a acestei modalităţi, fapta se săvârşeşte fără violenţă sau ameninţare. În situaţia, însă, în care s-ar săvârşi prin astfel de mijloace atunci vor avea incidenţă dispoziţiile din art.271alin.(3) C.pen. Fapta poate fi săvârşită atât printr-o acţiune cât şi printr-o inacţiune. Fapta are ca obiectiv împiedicarea folosinţei unei locuinţe ori a unei părţi dintr-o locuinţă sau imobil. Posesia trebuie să fie recunoscută printr-o hotărâre judecătorească. c) Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti prin sustragerea de la executarea măsurilor de siguranţă prevăzute în art.112 lit.c), d) şi g) C.pen. Infracţiunea se săvârşeşte printr-o acţiune, iar uneori şi prin inacţiune. Ea constă în sustragerea de la executarea unor măsuri de siguranţă expres prevăzute de leguitor şi care sunt luate printr-o hotărâre judecătorească. Aceste măsuri de siguranţă sunt: interzicerea de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie, o meserie ori o altă ocupaţie [art.112 lit.c) C.pen.]; interzicerea de a se afla în anumite localităţi [art.112 lit.d) C.pen.] şi interdicţia de a reveni în locuinţa familiei pe o perioadă determinată [art.112 lit.g) C.pen.]. d) Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, prin neexecutarea, cu rea-credinţă, a pedepselor complementare aplicate persoanelor juridice,

1. În acelaşi sens, D. Gramatovici, I, L. Biró, II, Încadrarea juridică a ameninţării şi violenţei săvârşite faţă de organul care execută o hotărâre judecătorească, R.R.D. nr.12/1971, p.86-89; Trib. Jud. Hunedoara, s.pen., d. nr.1207/1975, R.R.D. nr.12/1976, p.62. În sensul că fapta constituie şi infracţiunea de ultraj, a se vedea, T. Vasiliu şi colab., op.cit., vol. II, p.150-151. 2. C.S.J., s.pen., d. nr.1012/1996, R.D.P. nr.2/1997, p.143.

____________________________________________________________

57


____________________________________________________________

prevăzute în art.714 şi art. 715 alin.(2) C.pen. Elementul material constă într-o inacţiune şi trebuie să se refere la o pedepasă complementară aplicată persoanei juridice, dintre cele menţionate expres în norma de incriminare.

2.2.16.4 Latura subiectivă - presupune vinovăţia făptuitorului sub forma intenţiei. În modalitatea prevăzută în art.271 alin.(5) C.pen., deşi fapta constă într-o omisiune, intenţia rezultă din cerinţa săvârşirii acesteia cu rea-credinţă.

2.2.16.5 Formele infracţiunii Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care se săvârşeşte acţiunea incriminată.

2.2.16.6 Sancţiuni Fapta prevăzută în art.271 alin.(1) teza I se sancţionează cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, iar cea prevăzută în art.271 alin. (1) teza a II-a se sancţionează cu închisoare de la unu la 5 ani. Pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau amenda sunt prevăzute pentru fapta incriminată în art.271 alin.(2). Fapta prevăzută în art.271 alin.(3) se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani (teza I) sau cu închisoare de la 1 la 5 ani (teza a II-a). Fapta prevăzută în art.271 alin.(4) se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă. În fine, fapta prevăzută în art.271 alin.(5) se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

2.2.17 Reţinerea sau distrugerea de înscrisuri 2.2.17.1 Noţiune şi definiţie

Fapta constă în lipsirea organului judiciar sau a altui organ de jurisdicţie de posibilitatea de a folosi înscrisuri necesare rezolvării unei cauze (art.272 C.pen.).

____________________________________________________________

58


____________________________________________________________

2.2.17.2 Obiectul material - îl constituie înscrisurile emise de un organ de urmărire penală, de o instanţă de judecată sau de un alt organ de jurisdicţie.


Art.272 teza I sancţionează reţinerea sau distrugerea unui înscris, emis de un organ de jurisdicţie, care este necesar soluţionării unei cauze. Fapta se săvârşeşte alternativ prin reţinere sau distrugere. Reţinere înseamnă luarea înscrisului în posesia făptuitorului, astfel încât organele care l-au emis să nu-l poată folosi. Prin distrugere se înţelege acţiunea de nimicire a înscrisului, inclusiv degradarea parţială, dar care face ca înscrisul să nu mai poată fi folosit conform destinaţiei sale. Art.272 teza a II-a incriminează împiedicarea în orice mod ca un înscris destinat unui organ de jurisdicţie să ajungă la acesta atunci când înscrisul este necesar soluţionării unei cauze. A împiedica înseamnă a opri înscrisul să ajungă la destinaţie. Împiedicarea se poate săvârşi atât printr-o acţiune cât şi printr-o inacţiune. În ceea ce priveşte inacţiunea va trebui să se constate obligaţia făptuitorului de a remite înscrisul, situaţie care, dacă nu există, conferă faptei un caracter putativ. Împiedicarea poate fi definitivă sau temporară. Latura subiectivă constă în intenţie, directă sau indirectă.

2.2.17.4 Formele infracţiunii şi sancţiunea

Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care acţiunea incriminată este dusă până la capăt. Infracţiunea este sancţionată cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

2.3 Infracţiuni privitoare la regimul stabilit pentru unele activităţi reglenentate de lege


2.3.1.1 Obiectul juridic generic - constă în relaţiile sociale pentru a căror normală evoluţie legiuitorul pretinde respectarea regimului juridic instituit pentru anumite activităţi

____________________________________________________________

59


____________________________________________________________

referitoare la arme, muniţii, materiale explozive ori radioactive, etc.

2.3.1.2 Subiectul activ al infracţiunilor - este, în regulă generală, necircumstaţiat de lege. Excepţie fac situaţiile prevăzute în art.279 alin.(2) C.pen. (autorul este o persoană care a avut un permis valabil pentru deţinerea şi portul de arme sau muniţii) şi în art.281 teza a II-a C.pen. (făptuitorul este numai persoana care are autorizaţie pentru efectuarea unei anumite activităţi).

2.3.1.3 Participaţia - este posibilă în toate formele ei; coautoratul, cu unele excepţii, este şi el posibil.

2.3.1.4 Latura obiectivă Faptele prevăzute în acest capitol se săvârşesc în principal prin acţiune (portul sau confecţionarea, producerea de materii explozive, etc.). Este posibilă şi inacţiunea (spre exemplu, nedepunerea armei, în termenul legal). Raportul de cauzalitate rezultă în cele mai multe cazuri ex re.

2.3.1.5 Latura subiectivă Forma de vinovăţie, pentru toate infracţiunile, este intenţia (directă sau indirectă). Culpa este posibilă, alături de intenţie, atunci când elementul material constă într-o inacţiune.

2.3.1.6 Formele infracţiunilor şi sancţiunea Tentativa este sancţionată de legea penală în unele cazuri (art.279, 2791, 280 C.pen.). Consumarea faptei, datorită naturii de ,,pericol” al faptelor penale, apare, de regulă, o dată cu săvârşirea elementului material. Sancţiunea prevăzută de lege este închisoarea, în limite diferite.

60


____________________________________________________________

2.3.2 Nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor

2.4.2.1 Noţiune şi definiţie Infracţiunea constituie, potrivit art.279 C.pen., o nerespectare a unor dispoziţii legale privind deţinerea, confecţionarea, transportul, precum şi orice operaţie privitoare la arme şi muniţii.

2.3.2.2 Obiectul juridic special - constă în relaţiile sociale care implică respectarea regimului legal al armelor şi muniţiilor.

2.3.2.3 Obiectul material

- constă în armele şi muniţiile faţă de care se realizează în mod nemijlocit fapta incriminată. Nu constituie obiect material piesele sau părţile dintr-o armă şi nici armele care nu sunt în stare de funcţionare1.

2.3.2.4 Latura obiectivă În varianta prevăzută în alin.(1) al art.279 C.pen., elementul material se realizează prin săvârşirea uneia dintre următoarele acţiuni: deţinerea, portul, confecţionarea, transportul sau orice operaţie privind circulaţia armelor şi muniţiilor sau funcţionarea atelierelor de reparat arme. Oricare dintre acţiunile care pot constitui modalităţi alternative ale elementului material se realizează fără drept, cu încălcarea condiţiilor prevăzute în legea specială. Infracţiunea există şi atunci când făptuitorul deţine o altă armă decât cea care era îndreptăţit a o deţine şi folosi în timpul serviciului2. În varianta prevăzută în alin.(2) al art.279 C.pen., elementul material se realizează printr-o inacţiune, constând în nedepunerea armei sau a muniţiei în termenul fixat de lege la organul competent, de către cel căruia i s-a respins cererea de prelungire a valabilităţii permisului. Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite.

1. V. Dongoroz şi colab., op.cit., vol. IV, p.329 în prima ediţie sau p.291 în ed. a II-a; T. Vasiliu şi colab., op.cit., vol. II, p.189. 2. C.S.J., s.pen., d.nr.1560/1995, D. nr.4/1996, p.126.

____________________________________________________________

61


____________________________________________________________

2.3.2.5 Latura subiectivă În condiţiile alin.(1), infracţiunea poate fi săvârşită numai cu intenţie, iar în condiţiile alin.(2) al art.279 C.pen., realizându-se printr-o omisiune, infracţiunea poate fi săvârşită şi din culpă1.

2.3.2.6 Consumarea Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care se realizează oricare dintre acţiunile incriminate.

2.3.2.7 Sancţiunea - constă în închisoare de la 2 la 8 ani.

2.3.2.8 Forme agravate

A. a) Potrivit alin.(3) lit.a) al art.279 C.pen., infracţiunea este mai gravă dacă se realizează prin deţinerea, înstrăinarea sau portul, fără drept, de arme ascunse ori de arme militare, precum şi a muniţiei pentru astfel de arme. Sunt arme ascunse, armele de foc astfel fabricate sau confecţionate încât existenţa lor să nu fie vizibilă sau bănuită, iar armele militare sunt armele de foc precum şi orice alte instrumente, piese sau dispozitive care prezintă caracteristicile unei arme militare. b) Potrivit alin.(3) lit.b), infracţiunea este, de asemenea, mai gravă dacă se realizează prin deţinerea, înstrăinarea sau portul, fără drept, a mai multor arme cu excepţia celor prevăzute la lit.a), precum şi a armelor de panoplie, ori muniţiei respective în cantităţi mari. Sancţiunea constă în închisoare de la 3 la 10 ani. B. Potrivit alin.(31) al art.279 C.pen., infracţiunea este şi mai gravă dacă se realizează prin portul de arme, fără drept, în localul unităţilor de stat sau al altor unităţi la care se referă art.145, la întruniri publice ori în localuri de alegeri. Sancţiunea constă în închisoare de la 5 la 15 ani.

1. În acelaşi sens, V. Dongoroz şi colab., op.cit., vol. IV, p.295 în ed. a II-a; T. Toader, op.cit., p.278. În sensul că fapta analizată în varianta asimilată [alin.(2) al art.279 C.pen.] se săvârşeşte numai cu intenţie directă sau indirectă, a se vedea, O. Loghin, A. Filipaş, op.cit., p.252; A. Boroi, Drept penal. Partea specială, op.cit., p.461.

____________________________________________________________

62


____________________________________________________________

Temă de reflecţie:

Art.151 alin.(2) C.pen. are incidenţă în această materie?

Studiu individual: Studiază dispoziţiile art.151 C.pen. şi ale legii spciale privind regimul armelor şi muniţiilor.


____________________________________________________________

♦ Enumeră forma agravată a infracţiunii de luare de mită. .................................................................................................................. . (Răspuns corect: Fapta de luare de mită a fost săvârşită de un funcţionar cu atribuţii de control) ♦ Completează spaţiile punctate astfel încât să obţii afirmaţii adevărate: a. Incriminarea din art. 246 C.pen. are un caracter ................................... ..................................................................... . b. Elementul material al laturii obiective a infracţiunii de luare de mită constă în .................................................................................................. . c. În cazul infracţiunii de dare de mită, latura subiectivă rezidă numai în .................................................................................................................. . d. În cazul infracţiunii de denunţare calomnioasă, învinuirea mincinoasă trebuie să fie făcută prin ......................................................................... . ( Răspuns corect: a. general, norma juridică fiind subsidiară; b. primirea, pretinderea, acceptarea sau nerespingerea unor promisiuni, toate privitoare la foloase injuste; c. intenţie directă, deoarece mituitorul acţionează cu un scop special; d. denunţ sau plângere.

63


____________________________________________________________


Elaborează un eseu de patru pagini având următorul titlu: „Tăinuirea şi favorizarea infractorului. Asemănări şi deosebiri”.

SINTEZĂ Infracţiunile care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege sunt cuprinse în titlul VI al părţii speciale a Codului penal, fiind grupate în mai multe capitole, în funcţie de natura relaţiilor sociale ce constituie obiectul lor juridic generic (art.246-2811).

BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ PENTRU STUDIUL UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE 1. Codul penal.

2. A. Boroi, Drept penal. Partea specială, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2006. 3. C. Bulai, A. Filipaş, C. Mitrache, B.N. Bulai, Cr. Mitrache, Instituţii

de drept penal. Curs selectiv pentru examenul de licenţă, Ed. Trei, Bucureşti, 2008. 4. Gh. Ivan, Drept penal. Partea specială, Cu referiri la noul Cod penal, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2010. 5. Gh. Ivan, Individualizarea pedepsei, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2007. 6. T. Toader, Drept penal. Partea specială, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007.

____________________________________________________________

64

Infracţiuni de fals

____________________________________________________________

Unitatea de învăţare nr.3

INFRACŢIUNI DE FALS ____________________________________________________________

Cuprinsul unităţii: 3.1 Aspecte comune.......................................................................64 3.2 Falsificarea de monede, timbre sau de alte valori....................66 3.3 Falsificarea instrumentelor de autentificare sau de marcare....69 3.4 Falsuri în înscrisuri....................................................................71 Principalele obiective ale unităţii de învăţare nr. 3 sunt: După studiul unităţii de învăţare nr. 3 vei fi capabil: ● să prezinţi aspectele comune ale infracţiunilor de fals, ● să analizezi conţinutul fiecărei infracţiuni de fals.

3.1 Aspecte conune

3.1.1 Obiectul juridic generic Infracţiunile de fals au ca obiect juridic comun relaţiile sociale referitoare la încrederea publică în autenticitatea entităţilor cu însuşire probatorie.

3.1.2 Obiectul material Infracţiunile de fals au un obiect material constând în oricare dintre entităţile cu însuşire probatorie, ocrotite de legea penală împotriva faptelor de alterare a adevărului (monedă, timbre sau alte valori, instrumente de autentificare sau de marcare, înscrisuri).

3.1.3 Subiectul activ Subiect al acestor infracţiuni poate fi orice persoană, iar participaţia penală este posibilă atât sub forma coautoratului cât şi sub forma instigării sau a complicităţii1.

1. M. Georgescu, Încadrarea juridică a faptei săvârşite prin dictarea unor date inexacte în alcătuirea inventarului, R.R.D. nr.3/1971, p.104.

____________________________________________________________

65


____________________________________________________________

3.1.4 Latura obiectivă În categoria infracţiunilor de fals legiuitorul a inclus diferite fapte de fals propriu-zis, precum şi unele fapte derivate, care datorită legăturii lor strânse cu faptele de fals, şi-au găsit în mod firesc locul în această categorie de infracţiuni. Faptele de fals propriu-zis presupun o acţiune de falsificare, adică de alterare a adevărului. Această acţiune se poate realiza prin contrafacere sau alterare. Faptele derivate se realizează şi ele prin acţiuni, dar altele decât cele pe care le implică faptele de fals propriu-zis1. Atât actele de fals propriu-zis cât şi cele derivate creează o stare de pericol pentru valoarea socială ocrotită prin incriminarea lor, adică pentru încrederea publică în autenticitatea monedelor, timbrelor sau altor valori etc. Unele dintre faptele derivate pot deveni, în anumite cazuri, şi fapte cauzatoare de vătămări2. Infracţiunile de fals fiind infracţiuni de pericol, raportul de cauzalitate în cazul lor rezultă implicit din săvârşirea faptei (ex re).

3.1.5 Latura subiectivă Faptele de fals propriu-zis, ca şi cele derivate, constituie infracţiuni numai dacă se săvârşesc cu intenţie.

3.1.6 Tentativa şi consumarea

Tentativa este sancţionată în unele cazuri (art.282, 283, 286, 288, 289, 290). Consumarea acestor infracţiuni are loc în momentul când acţiunea incriminată este dusă până la capăt şi se produce urmarea periculoasă a faptei. Nu se cere ca fapta să fi produs vreun prejudiciu material.

3.1.7 Sancţiunea

Infracţiunile de fals sunt sancţionate cu pedeapsa închisorii. În unele cazuri, legea prevede amenda ca alternativă a pedepsei închisorii.

1. Asemenea acţiuni sunt: punerea în circulaţie sau deţinerea în vederea punerii în circulaţie a monedelor sau valorilor falsificate, fabricarea sau deţinerea instrumentelor sau materialelor destinate a servi la falsificarea de monedă sau alte valori, folosirea instrumentelor de autentificare sau marcare falsificate, folosirea înscrisurilor falsificate. 2. V. Dongoroz şi colab., op.cit., vol. IV, p.364 în prima ediţie.

____________________________________________________________

66


____________________________________________________________

3.2 Falsificarea de monede, timbre sau alte valori

3.2.1 Falsificarea de monede sau de alte valori


Sub această denumire, leguitorul a incriminat în art.282 alin.(1) C.pen. falsificarea de monedă metalică, monedă de hârtie, titluri de credit public, cecuri, titluri de orice fel pentru efectuarea plăţilor, emise de instituţia

bancară ori de alte instituţii de credit competente, sau falsificarea oricăror altor titluri ori valori asemănătoare (infracţiunea principală), iar în art.282 alin.(2) C.pen., punerea în circulaţie, în orice mod, a valorilor falsificate arătate sau deţinerea lor în vederea punerii în circulaţie (infracţiuni derivate).


Infracţiunea principală presupune o acţiune de falsificare, adică de alterare a adevărului pe care moneda sau valoarea respectivă are destinaţia să-l exprime. Această acţiune se poate realiza prin contrafacere (plăsmuire) sau prin alterare (modificare). Atât falsificarea prin contrafacere cât şi falsificarea prin alterare pot fi efectuate prin variate procedee şi mijloace1. Acţiunea de falsificare, realizată prin contrafacere sau alterare, trebuie să se refere la o monedă sau valoare inclusă în enumerarea făcută de leguitor (moneda metalică, moneda de hârtie, etc.). Moneda sau valoarea la care se referă acţiunea de falsificare poate fi şi o monedă sau o valoare străină (art.284 C.pen.). În sfârşit, pentru existenţa infracţiunii principale, se mai cere ca moneda sau titlul de valoare să aibă putere circulatorie, adică să se afle în mod legal în circuitul monetar sau financiar. Infracţiunile derivate prevăzute în art.282 alin.(2) C.pen. presupun o acţiunea de punere în circulaţie şi, respectiv, o acţiune de deţinere în vederea punerii în circulaţie a monedelor sau valorilor falsificate de felul celor indicate în text.


Atât infracţiunea principală cât şi cele derivate se săvârşesc cu

1. O. Loghin, A. Filipaş, op.cit., p.262-263.

____________________________________________________________

67


____________________________________________________________

intenţie directă sau indirectă1.

3.2.1.4 Consumarea

Infracţiunea principală se consumă în momentul când acţiunea de falsificare este executată, iar infracţiunile derivate se consumă în momentul când moneda sau valoarea falsificată este pusă în circulaţie şi, respectiv, în momentul când intră în posesia făptuitorului.

3.2.1.5 Sancţiunea

Atât infracţiunea principală cât şi cele derivate sunt sancţionate cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.


Potrivit alin.(3) al art.282 C.pen., faptele sunt mai grave dacă ar fi putut cauza sau au cauzat o pagubă importantă sistemului financiar. În primul caz, sancţiunea constă în închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, iar în al doilea caz, pedeapsa este închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Sarcină de lucru: Analizează noţiunile de contrafacere, alterare, punere în circulaţie şi

deţinere.

3.2.2 Falsificarea de timbre, mărci sau de bilete de transport

3.2.2.1 Noţiune şi definiţie Infracţiunea constă în falsificarea de timbre, mărci poştale, plicuri poştale, cărţi poştale, bilete ori foi de călătorie sau transport, cupoane răspuns internaţional ori punerea în circulaţie a unor astfel de valori falsificate (art.283 C.pen.). Textul cuprinde două incriminări distincte: prima priveşte fapta

1. În cazul deţinerii, cerinţa legii privind săvârşirea acţiunii în vederea punerii în circulaţie a monedei sau valorii falsificate indică destinaţia obiectivă a acestei acţiuni şi nu poziţia psihică a făptuitorului (V. Dongoroz şi colab., op.cit., vol. IV, p.381-382 în prima ediţie; T. Vasiliu şi colab., op.cit., vol. II, p.216).

____________________________________________________________

68


____________________________________________________________ principală de falsificare de timbre, mărci poştale etc., iar a doua, derivată, priveşte punerea în circulaţie a unor astfel de valori falsificate.

3.2.2.2 Latura obiectivă Infracţiunea principală presupune o acţiune de falsificare de timbre, mărci poştale etc. Această acţiune se poate realiza prin contrafacere sau alterare. Este necesar ca produsul acţiunii de falsificare să corespundă timbrelor, mărcilor poştale etc. aflate oficial în circulaţie1. Nu interesează dacă acţiunea de falsificare priveşte timbre, mărci poştale etc. româneşti sau străine (art.284 C.pen.). Infracţiunea derivată presupune o acţiune de punere în circulaţie de timbre, mărci poştale etc. falsificate.

3.2.2.3 Latura subiectivă Atât infracţiunea principală cât şi cea derivată se săvârşeşc cu intenţie directă sau indirectă.

3.2.2.4 Consumarea Consumarea are loc în momentul când acţiunea de falsificare este executată şi, respectiv, în momentul când făpuitorul reuşeşte să pună în circulaţie primul timbru, prima marcă poştală etc. falsificată.

3.2.3 Sancţiunea - este, în cazul ambelor infracţiuni, închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

3.2.3 Deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori 3.2.3.1 Noţiune şi definiţie Potrivit art.285 C.pen., infracţiunea constă în fabricarea ori deţinerea de instrumente sau materiale cu scopul de a servi la falsificarea valorilor sau titlurilor enumerate în art.282-284 C.pen.

1. V. Dongoroz şi colab., op.cit., vol. IV, p.392 în prima ediţie. În acelaşi sens, a se vedea T.S, s.pen., d.nr.4700/1971, R.R.D. 7/1972, p.158; T.S., col.pen., d.nr.301/1966, R.R.D. 3/1966, p.161.

____________________________________________________________

69


____________________________________________________________


Infracţiunea presupune fie o acţiune de fabricare, fie o acţiune de deţinere de instrumente sau materiale de natură să servească la falsificarea de monedă, timbre sau alte valori.


Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă, deoarece legea cere ca fabricarea ori deţinerea instrumentelor să se facă în scopul de a servi la falsificarea de monedă, timbre sau de alte valori.

3.2.3.4 Forme

Consumarea infracţiunii are loc în momentul când s-a fabricat un instrument sau un material în scopul de a servi la falsificarea de monedă, timbre sau de alte valori, şi respectiv, în momentul când o persoană a luat în posesia sa, în acelaşi scop, un instrument sau material fabricat de o altă persoană.


3.2.4 Sancţionarea persoanei juridice Potrivit prevederilor art.2851 C.pen. dacă una dintre faptele prevăzute în art. 282-285 a fost săvârşită de o persoană juridică, pe lângă pedeapsa amenzii se aplică şi pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice sau a suspendării activităţii ori a uneia dintre activităţile persoanei juridice, după caz.

3.3 Falsificarea instrumentelor de autentificare sau de marcare

3.3.1 Falsificarea instrumentelor oficiale 3.3.1.1 Noţiune şi definiţie Infracţiunea constă în falsificarea unui sigiliu, a unei ştampile sau a unui instrument de marcare de care se folosesc unităţile la care se referă

____________________________________________________________

70


____________________________________________________________

art.145 C.pen.(art.286 C.pen.).

3.3.1.2 Latura obiectivă Infracţiunea presupune acţiunea de falsificare a unui sigiliu, a unei ştampile sau a unui instrument de marcare. Această acţiune se realizează prin contrafacere sau alterare. Instrumentul fals trebuie să corespundă unui instrument oficial de autentificare sau de marcare. În sfârşit, se cere ca instrumentul falsificat să fie unul dintre acele instrumente de care se folosesc unităţile la care se referă art.145 C.pen.

3.3.1.3 Latura subiectivă Infracţiunea se săvârşeşte numai cu intenţie.

3.3.1.4 Consumarea

Consumarea infracţiunii are loc în momentul când, acţiunea de falsificare fiind dusă până la capăt, rezultă instrumentul fals de autentificare sau de marcare.


3.3.2 Folosirea instrumentelor oficiale false 3.3.2.1 Noţiune şi definiţie Constituie infracţiunea de folosire a instrumentelor oficiale false, potrivit art.287 alin.(1) C.pen., folosirea instrumentelor false arătate în art.286 C.pen., iar potrivit art.287 alin.(2) C.pen., folosirea fără drept a unui sigiliu sau a unei ştampile cu stema ţării.

3.3.2.2 Latura obiectivă Infracţiunea presupune o acţiune de folosire. În cazul prevăzut de art.287 alin.(1) C.pen., acţiunea de folosire

____________________________________________________________

71


____________________________________________________________

trebuie să se refere la un instrument fals de autentificare sau de marcare. În cazul prevăzut de art.287 alin.(2) C.pen., acţiunea de folosire trebuie să se refere la un sigiliu sau o ştampilă cu stema ţării şi trebuie săvârşită fără drept.


Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie.

3.3.2.4 Formele infracţiunii În ambele sale modalităţi, infracţiunea se consumă odată cu terminarea acţiunii de folosire a instrumentului, fals sau adevărat, moment în care se produce şi urmarea periculoasă a faptei.

3.3.2.5 Sancţiunea - este, în cazul folosirii unor instrumente false, închisoarea de la 3 luni la 3 ani, iar în cazul folosirii unui sigiliu sau a unei ştampile cu stema ţării, închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.

3.4 Falsuri în înscrisuri


3.4.1.1 Obiectul juridic Infracţiunile de fals în înscrisuri au ca obiect juridic comun relaţiile sociale referitoare la încrederea publică în înscrisurile producătoare de consecinţe juridice, în autenticitatea sau veridicitatea acestor înscrisuri, în adevărul pe care trebuie să-l exprime.

3.4.1.2 Obiectul material Infracţiunile de fals în înscrisuri au, de regulă, şi un obiect material constând în înscrisul asupra căruia se exercită nemijlocit activitatea

____________________________________________________________

72


____________________________________________________________

incriminată1. Prin ,,înscris” se înţelege, în cazul infracţiunilor pe care le examinăm, actul alcătuit în formă scrisă2. Înscrisul poate fi oficial sau sub semnătură privată. În ambele cazuri, este necesar ca înscrisul să aibă valoare probatorie, de natură să producă consecinţe juridice, adică trebuie să aibă aptitudinea de a da naştere, de a modifica sau stinge un drept sau o obligaţie ori de a genera alte consecinţe juridice. Dacă înscrisul este lipsit de orice valoare probatorie, el nu poate constitui obiectul material al unei infracţiuni de fals, deoarece un asemenea înscris nu are aptitudinea de a produce consecinţe juridice3.

3.4.1.3 Subiectul activ Infracţiunile de fals în înscrisuri pot fi săvârşite de orice persoană, cu excepţia falsului intelectual (art.289 C.pen.), care nu poate avea ca subiect activ decât un funcţionar. În cazul falsului material în înscrisuri oficiale, această calitate a făptuitorului agravează infracţiunea [art.288 alin.(2) C.pen.]. Participaţia penală este posibilă sub toate formele.

3.4.1.4 Latura obiectivă Infracţiunile de fals în înscrisuri sunt infracţiuni comisive. Unele se realizează printr-o acţiune de falsificare a unui înscris, altele printr-o acţiune de folosire a unui înscris falsificat sau printr-o altă acţiune (facerea unei declaraţii false, prezentarea sub o identitate falsă etc.). Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru încrederea publică în autenticitatea sau veridicitatea înscrisurilor care au aptitudinea de a produce consecinţe juridice, ceea ce înseamnă că ele sunt infracţiuni de pericol4. Una dintre infracţiunile de fals –falsul prin folosirea emblemei Crucii Roşii– presupune şi producerea unui rezultat efectiv constând în cauzarea unor pagube materiale.

1. Dacă falsul se realizează prin alterarea unui înscris existent, acesta constituie obiectul material al infracţiunii; dacă falsul se realizează prin contrafacere, înscrisul contrafăcut constituie produsul infracţiunii. În acest din urmă caz, obiectul material al infracţiunii constă în substanţa, materialul pe care se scrie (O. Loghin, A. Filipaş, op.cit., p.281). 2. V. Papadopol, Probleme generale privind falsul în înscrisuri, R.R.D. nr.12/1973, p.35; O. A. Stoica, op.cit., p.40. 3. Trib.reg.Oltenia, d.nr.4193/1966, R.R.D. nr.2/1968, p.155, cu notă de G. Antoniu; Trib.reg.Bacău, d.nr.481/1955, L.P. nr. 3/1955; T.S.,s.pen., d.nr.411/1971, R.R.D. nr.8/1971, p.162; T.S.,s.pen., d.nr.1337/1970, R.R.D. nr.12/1970, p.178. 4. V. Papadopol, op.cit., p.42. În acelaşi sens, T.S., d.î.nr.1/1970, C.D. 1970, p.42.

____________________________________________________________

73


____________________________________________________________


Infracţiunile de fals se săvârşesc numai cu intenţie, care poate fi directă sau indirectă. În unele cazuri (art. 290, 291, 292, 293 C.pen.), legea cerând ca fapta să fie săvârşită în scopul producerii unei consecinţe juridice, intenţia nu poate fi decât directă. Nu este necesar ca acest scop să fie efectiv realizat. Nu interesează dacă făptuitorul a urmărit producerea consecinţei juridice pentru sine sau pentru altul.

3.4.1.6 Formele infracţiunii Actele de pregătire nu sunt sancţionate, iar tentativa este sancţionată numai în câteva cazuri (art. 288, 289 şi 290 C.pen.). Consumarea acestor infracţiuni se produce în momentul când este executată acţiunea incriminată, moment când se produce şi urmarea periculoasă a faptei.

3.4.1.7 Sancţiunea Infracţiunile de fals în înscrisuri sunt sancţionate cu pedeapsa închisorii. În unele cazuri, legea prevede amenda ca alternativă a pedepsei închisorii.

3.4.2 Falsul material în înscrisuri oficiale 3.4.2.1 Noţiune şi definiţie Fapta constă în falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecinţe juridice (art.288 C.pen.).

3.4.2.2 Latura obiectivă Infracţiunea presupune o acţiune de falsificare materială a unui înscris oficial1. Această acţiune se poate realiza prin contrafacerea scrierii sau a subscrierii ori prin alterarea înscrisului în orice mod. Fapta constituie infracţiune numai dacă fapta este de natură să

1. Înscrisul oficial este, potrivit art.150 alin.(2) C.pen., orice înscris care emană de la o unitate din cele la care se referă art.145 C.pen. sau care aparţine unei asemenea unităţi.

____________________________________________________________

74


____________________________________________________________

producă consecinţe juridice. Cerinţa legii este îndeplinită dacă, pe de o parte, falsificarea priveşte un înscris care are putere probatorie şi semnificaţie juridică, iar pe de altă parte, înscrisul fals are aparenţa unui înscris oficial adevărat, autentic1.

3.4.2.3 Sancţiunea - constă în închisoare de la 3 luni la 3 ani.

3.4.2.4 Forma agravată Infracţiunea este mai gravă dacă fapta este săvârşită de un funcţionar în exerciţiul atribuţiilor de serviciu [art.288 alin.(2) C.pen.]. Sancţiunea constă în închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Teme de reflecţie: 1. Care este forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte infracţiunea

de fals matrial în înscrisuri oficiale? 2. Această infracţiune subzistă chiar dacă înscrisul a fost falsificat în vederea unui scop legitim?

3.4.3 Falsul intelectual


Infracţiunea constă în falsificarea unui înscris oficial, cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări (art.289 C.pen.).

3.4.3.2 Latura obiectivă Infracţiunea presupune o activitate de falsificare a unui înscris oficial în conţinutul său. Această activitate se poate realiza fie printr-o acţiune (atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare

1. V. Papadopol, op.cit., p.39; V. Dongoroz şi colab., op.cit., vol.IV, p.428 în prima ediţie; O. A. Stoica, op.cit., p.338; Colectiv, Probleme de practică judiciară examinate în lumina prevederilor noului Cod Penal, R.R.D. nr.11/1968, p.129; T.S., s.pen., d.nr.300/1971, R.R.D. nr.1/1972, p.155.

____________________________________________________________

75


____________________________________________________________

adevărului), fie printr-o inacţiune (omisiunea de a insera unele date sau împrejurări). Acţiunea sau inacţiunea trebuie să se realizeze cu prilejul întocmirii înscrisului de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu.

3.4.3.3 Consumarea

Consumarea infracţiunii are loc în momentul când se termină întocmirea înscrisului oficial fals, adică în momentul când înscrisul este perfectat prin semnare şi aplicarea ştampilei sau a sigiliului1. Nu interesează dacă înscrisul a fost sau nu folosit.

3.4.3.4 Sancţiunea

- este închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

3.4.4 Falsul în înscrisuri sub semnătură privată


Infracţiunea constă în falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art.288 C.pen., dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoanei spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice (art.290 C.pen.).


Infracţiunea presupune, în primul rând, falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin contrafacerea scrierii sau a subscrierii ori prin alterarea înscrisului în orice mod. Pentru realizarea infracţiunii este necesar, în al doilea rând, ca înscrisul falsificat să fie folosit de însuşi autorul falsului sau să fie încredinţat de acesta altei persoane spre folosire. Prin urmare, simpla falsificare a unui înscris sub semnătură privată nu constituie infracţiune. În ipoteza folosirii înscrisului falsificat chiar de către autorul falsului, uzul de fals este absorbit în conţinutul infracţiunii prevăzută în art.290 C.pen.1. În ipoteza încredinţării înscrisului altei persoane este necesar ca încredinţarea să se facă în scopul folosirii acelui înscris şi nu în vreun alt scop.

1. O. A. Stoica, op.cit., p.340. 1. Trib.Jud.Bacău, d.nr.173/1973, R.R.D. nr.10/1973, p.172; Trib.Jud.Suceava, d.nr.528/1973, R.R.D. nr.9/1973, p.175; T.S., s.pen., d.nr.486/1984, R.R.D. nr.4/1985, p.69.

____________________________________________________________

76


____________________________________________________________

3.4.4.3 Consumarea Infracţiunea se consumă în momentul când executarea acţiunii de folosire sau de încredinţare este dusă până la capăt şi se produce urmarea periculoasă a faptei.

3.4.4.4 Sancţiunea - este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.

Temă de reflecţie: Latura subiectivă a infracţiunii este realizată chiar şi atunci când

înscrisul a fost săvârşit pentru dovedirea unui fapt adevărat?

3.4.5 Uzul de fals


Potrivit art.291 C.pen., infracţiunea constă în folosirea unui înscris oficial sau sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecinţe juridice (art.291 C.pen.).


Infracţiunea presupune o acţiunea de folosire a unui înscris fals, oficial sau sub semnătură privată. A folosi un înscris fals înseamnă a produce acel înscris ca dovadă a conţinutului său aparent. Simpla deţinere a unui înscris fals nu constituie infracţiunea de uz de fals1. O cerinţă esenţială este ca înscrisul fals folosit să aibă aptitudinea de a produce consecinţe juridice, adică de a servi ca dovadă a conţinutului său aparent2.

3.4.5.3 Consumare Uzul de fals este o infracţiune instantanee1. În consecinţă, această

1. Trib.Jud.Timiş, d.nr.168/1972, cu notă de L.Pastor, R.R.D. nr.7/1972, p.147. 2. V. Dongoroz şi colab., op.cit., vol.IV, p.451 în prima ediţie; T. Vasiliu şi colab., op.cit., vol.II, p.288; O. A. Stoica, op.cit., p.343.

____________________________________________________________

77


____________________________________________________________ infracţiune se consumă în momentul când înscrisul falsificat, oficial sau sub semnătură privată, este folosit efectiv. Prelungirea în timp a efectelor înscrisului fals folosit nu atribuie infracţiunii caracter continuu2.

3.4.5.4 Sancţiunea

- este închisoarea de la 3 luni la 3 ani, dacă înscrisul folosit este oficial, şi închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda, dacă înscrisul folosit este sub semnătură privată.

3.4.6 Falsul în declaraţii


Infracţiunea constă în declararea necorespunzătoare adevărului făcută unui organ sau instituţii de stat ori unei alte unităţi dintre cele la care se referă art.145 C.pen., în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte pentru producerea acelei consecinţe (art.292 C.pen.).


Infracţiunea presupune, în primul rând, o declaraţie necorespunză- toare adevărului făcută unei unităţi din cele prevăzute în art.145 C.pen., care este competentă să ia act de acea declaraţie. În al doilea rând, este necesar ca declaraţia făcută să fie una dintre acele declaraţii care, potrivit legii sau împrejurărilor, serveşte la producerea unei consecinţe juridice. Cu alte cuvinte, se cere ca declaraţia să aibă, potrivit legii sau împrejurărilor, valoare probatorie şi eficienţă juridică, să fie aptă a servi la producerea consecinţei juridice avută în vedere de făptuitor3.

1. O. A. Stoica, op.cit., p.343; I. Dobrinescu, notă la d.nr.1902/1965 a Trib.Reg.Argeş, J.N. 11/1965, p.157-160; T.S., s.pen., d.nr.317/1971, în V. Papadopol, M. Popovici, Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală pe anii 1969-1975, Ed.Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977, p.434; T.S., s.pen., d.nr.3224/1969, C.D. 1969, p.384. 2. O. Loghin, A. Filipaş, op.cit., p.275. Ceea ce atribuie unei infracţiuni caracter continuu constă în prelungirea în timp, prin natura ei, a acţiunii incriminate, iar nu durata în timp a efectelor pe care le-a produs. 3. Gh. Şerbănescu, notă la sent.pen.nr.49/1974 a Trib.Mil.Teritorial Bucureşti, R.R.D. nr.9/1975, p.61-64; A. Grada, notă la d.nr.1213/1964 a Trib.Reg.Banat, J.N. nr.4/1965, p.149-150.

____________________________________________________________

78


____________________________________________________________

Infracţiunea de fals în declaraţii exclude, prin însuşi conţinutul său, existenţa în concurs a infracţiunii de uz de fals1.

3.4.6.4 Consumarea Consumarea infracţiunii are loc în momentul când declaraţia mincinoasă scrisă a fost primită sau declaraţia mincinoasă verbală a fost consemnată de organul competent2.

3.4.6.5 Sancţiunea - este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.

3.4.7 Falsul privind identitatea

3.4.7.1 Noţiune şi definiţie Potrivit art.293 alin.(1) C.pen., constituie infracţiunea de fals privind identitatea prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea unei asemenea identităţi altei persoane pentru a induce sau menţine în eroare un organ sau o instituţie de stat sau o altă unitate dintre cele prevăzute în art.145 C.pen., în vederea producerii unei consecinţe juridice pentru sine sau pentru altul.

Stabilirea identităţii unei persoane făcându-se, de regulă, pe baza prezentării unui înscris doveditor, leguitorul, pentru a preveni săvârşirea faptei prevăzută în art.293 alin.(1) C.pen., a incriminat sub aceeaşi denumire, în alin.(2) al textului, încredinţarea unui înscris care serveşte pentru dovedirea stării civile ori pentru legitimare sau identificare spre a fi folosit pe nedrept.

3.4.7.2 Latura obiectivă În prima formă, care este forma sa tipică, infracţiunea presupune fie o acţiune de prezentare sub o identitate falsă, fie o acţiune de atribuire a unei asemenea identităţi altei persoane. Se cere ca oricare dintre aceste acţiuni să aibă loc în faţa uneia dintre unităţile prevăzute în art.145 C.pen.

1. T.S., s.pen., d.nr.843/1975, C.D. 1975,p.400; Trib.Jud.Timiş, dec.pen.nr.795/1980, R.R.D. nr.2/1981, p.68. 2. Gh. Ivan, notă la dec.pen.nr.35/R din 12 ianuarie 1999 a C.A.Galaţi, D.nr.5/2000, p.153-154. Organul care primeşte declaraţia falsă nu are obligaţia să verifice dacă aceasta corespunde realităţii sau nu. În sens contrar, C.A.Galaţi, dec.pen.nr.35/R din 12 ianuarie 1999.

____________________________________________________________

79


____________________________________________________________

În forma prevăzută în art.293 alin.(2) C.pen., care este o formă asimilată, infracţiunea presupune o acţiune de încredinţare a unui înscris care serveşte pentru dovedirea stării civile sau pentru legitimare ori identificare.


Infracţiunea de fals privind identitatea, în forma sa tipică, ca şi în cea asimilată, se săvârşeşte cu intenţie directă. Pentru existenţa infracţiunii în forma sa tipică, legea cere, în afara intenţiei directe a făptuitorului, şi urmărirea de către acesta a unui dublu scop, unul imediat şi altul subsecvent1. Existenţa infracţiunii nu este însă subordonată realizării efective a acestor scopuri. Latura subiectivă a infracţiunii în forma asimilată prevăzută în art.293 alin.(2) C.pen. include, de asemenea, un scop special.

3.4.7.4 Consumarea În forma sa tipică, infracţiunea se consumă în momentul prezentării sub o identitate falsă sau în momentul atribuirii unei asemenea identităţi altei persoane, iar în forma asimilată, în momentul încredinţării înscrisului care serveşte pentru dovedirea stării civile ori pentru legitimare sau identificare.

3.4.7.5 Sancţiunea - constă în închisoare de la 3 luni la 3 ani.

Sarcină de lucru:

Identifică scopul imediat şi pe cel subsecvent în cazul infracţiunii de fals privind identitatea, în forma sa tipică. Identifică-l şi pe cel special,

în cazul formei asimilate.

1. Plenul T.S., d.î.nr.8/1962, C.D.1962, p.62; V. Dongoroz şi colab., op.cit., vol. IV, p.466 în prima ediţie; O. A. Stoica, op.cit., p.347.

____________________________________________________________

80


____________________________________________________________

3.4.8 Falsul prin folosirea emblemei Crucii Roşii 3.4.8.1 Noţiune şi definiţie Potrivit art.294 C.pen., constituie infracţiunea de fals prin folosirea emblemei Crucii Roşii folosirea fără drept a emblemei sau denumirii de „Crucea Roşie” ori a unei embleme sau denumiri asimilate acesteia, precum şi folosirea oricărui semn sau oricărei denumiri care constituie o imitaţie a vreunei asemenea embleme sau denumiri, dacă fapta a cauzat pagube materiale.


Infracţiunea presupune o acţiune de folosire, fie a emblemei sau denumirii de „Crucea Roşie” ori a emblemei sau denumirii asimilate acesteia, fie a oricărui semn sau a oricărei denumiri care constituie o imitaţie a vreunei asemenea embleme sau denumiri. Pentru existenţa infracţiunii, este necesar ca fapta să producă pagube materiale. Nu interesează dacă pagubele s-au produs Crucii Roşii sau unei alte persoane, fizică sau juridică.

3.4.8.3 Consumarea Infracţiunea se consumă în momentul când s-au produs pagubele materiale.

3.4.8.4 Sancţiunea - este închisoarea de la o lună la 1 an sau amenda.

3.4.8.5 Forma agravată Potrivit art. 294 alin.(2) C.pen., infracţiunea este mai gravă dacă fapta se săvârşeşte în timp de război. Expresia „timp de război” este explicată în art.153 C.pen. Forma agravată a infracţiunii se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.

____________________________________________________________

81


____________________________________________________________

Studiu individual: Studiază dispoziţiile art.153 C.pen.

TEST DE AUTOEVALUARE

SPEŢĂ Inculpatul A.B., cetăţean român, aflat în străinătate, s-a prezentat sub o identitate falsă autorităţilor unui stat străin. Fapta săvârşită constituie infracţiunea de fals privind identitatea prevăzută în art.293 alin.(1) teza I C.pen.? Argumentează răspunsul dat.

SINTEZĂ Prin fals, în sensul cel mai larg al acestei noţiuni, se înţelege orice alterare a advărului. Infracţiunile de fals sunt prevăzute în Titlul VII al părţii speciale a Codului penal (art.282-294. În raport cu natura entităţilor cu privire la care se alterează adevărul, infracţiunile de fals sunt împărţite de leguitor în trei subgrupe: a) falsificarea

____________________________________________________________

♦ Citeşte cu atenţie fiecare din enunţurile de mai jos. În cazul în care apreciezi că afirmaţia este adevărată, încercuieşte litera A; dacă apreciezi că afirmaţia nu este adevărată, încercuieşte litera F. - Fapta prevăzută în art.293 alin.(2) C.pen. reprezintă un ajutor dat autorului infracţiunii prevăzută în art.293 alin.(1) C.pen., adică un act de complicitate la această din urmă infracţiune.

A F (Răspuns corect A) - Prin derogare de la principiile participaţiei penale, acest act de complicitate [art.293 alin.(2) C.pen.]. care are o incriminare distinctă, se pedepseşte chiar dacă n-a început executarea infracţiunii la care se referă.

A F

(Răspuns corect A)

82


____________________________________________________________

de monede, timbre sau alte valori; b) falsificarea instrumentelor de autentificare sau de marcare; c) falsuri în înscrisuri.

BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ PENTRU STUDIUL UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE

1. Codul penal. 2. A. Boroi, Drept penal. Partea specială, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2006.

3. C. Bulai, A. Filipaş, C. Mitrache, B.N. Bulai, Cr. Mitrache, Instituţii de drept penal. Curs selectiv pentru examenul de licenţă, Ed. Trei, Bucureşti, 2008. 4. Gh. Ivan, Drept penal. Partea specială, Cu referiri la noul Cod penal, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2010. 5. T. Toader, Drept penal. Partea specială, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007.

________________ _____________________________________

83

Infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială

Unitatea de învăţare nr. 4

INFRACŢIUNI CARE ADUC ATINGERE UNOR RELAŢII PRIVIND CONVIEŢUIREA SOCIALĂ ____________________________________________________________

Cuprinsul unităţii: 4.1 Infracţiuni contra familiei………………………………………….83 4.2 Alte infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială……………………………………………….89 Principalele obiective ale unităţii de învăţare nr.4 sunt: După studiul unităţii de învăţare nr.4 vei fi capabil: ● să prezinţi aspectele comune ale fiecărei subgrupe de infracţiuni, ● să analizezi conţinutul fiecărei infracţiuni în parte.

4.1 Infracţiuni contra familiei

4.1.1 Aspecte comune 4.1.1.1 Obiectul juridic

Infracţiunile contra familiei au ca obiect juridic relaţiile privind convieţuirea în cadrul familiei (relaţiile care privesc caracterul monogam al familiei –bigamia–, relaţiile care implică îndeplinirea obligaţiei legale de întreţinere faţă de cel îndreptăţit la întreţinere –abandonul de familie–, cele

care implică grija faţă de dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală şi morală a minorului – relele tratamente aplicate minorului etc.).

4.1.1.2 Subiectul activ - poate fi, de regulă, numai o persoană care apare într-o anumită calitate (persoană căsătorită, în cazul bigamiei, persoană care are obligaţia legală de întreţinere faţă de o altă persoană, în cazul abandonului de familie, părinte sau persoană căreia minorul i-a fost încredinţat spre creştere şi educare, în cazul relelor tratamente aplicate minorului şi în cazul nerespectării măsurilor privind încredinţarea minorului).

____________________________________________________________

84


____________________________________________________________

- la săvârşirea infracţiunilor contra familiei pot participa, însă, ca instigatori sau complici, şi persoane care nu au o anumită calitate determinată de relaţiile de familie.

4.1.1.3 Latura obiectivă Sub aspectul laturii obiective, infracţiunile de care ne ocupăm se realizează prin acţiuni. Excepţie face numai abandonul de familie, care, în două modalităţi de săvârşire [art.305 lit.b) şi c) C.pen.] presupune o inacţiune. Urmarea imediată constă, în cazul acestor infracţiuni, în crearea unei stări de pericol fie pentru existenţa căsătoriei (bigamia) fie pentru întreţinerea unor persoane ori pentru creşterea sau educarea unui minor (abandonul de familie, relele tratamente aplicate minorului). Raportul de cauzalitate rezultă ex re.

4.1.1.4 Latura subiectivă Infracţiunile contra familiei se săvârşesc cu intenţie directă sau indirectă.

4.1.1.5 Tentativa

Nu se pedepseşte.

4.1.1.6 Sancţiunea

Infracţiunile sunt sancţionate cu pedepse diferite.

4.1.2 Bigamia 4.1.2.1 Noţiune şi definiţie Infracţiunea constă în încheierea unei noi căsătorii de către o persoană căsătorită (art.303 C.pen.).

4.1.2.2 Latura obiectivă Infracţiunea se realizează prin acţiunea de încheiere a unei noi ____________________________________________________________

85


____________________________________________________________

căsătorii de către o persoană care este căsătorită. Această nouă căsătorie trebuie să-şi găsească concretizarea într-un act de căsătorie valabil întocmit.

4.1.2.3 Consumare

Fiind o infracţiune instantanee şi nu continuă, bigamia se consumă în momentul încheierii noii căsătorii1.

4.1.2.4 Sancţiunea

Infracţiunea de bigamie se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani. În art.303 alin.(2) C.pen., se prevede că persoana necăsătorită care se căsătoreşte cu o persoană pe care o ştie căsătorită se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

4.1.2.5 Cauză de nepedepsire Potrivit alin.(3) al art.303 C.pen., faptele prevăzute în primele două alineate ale textului nu se sancţionează dacă prima sau cea de a doua căsătorie este declarată nulă pentru alt motiv decât bigamia.

Temă de reflecţie: Dispoziţiile art.303 alin.(2) C.pen. consacră o infracţiune autonomă

sau o modalitate atenuată a infracţiunii de bigamie?

4.1.3 Abandonul de familie 4.1.3.1 Noţiune şi definiţie

Infracţiunea constă, potrivit art.305 C.pen. în săvârşirea de către persoana care are obligaţia legală de întreţinere faţă de cel îndreptăţit la întreţinere a uneia dintre următoarele fapte: a) părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferinţe fizice sau morale;

1. V. Dongoroz şi colab., op.cit., vol. IV, p.558 în prima ediţie; T.S.,s.pen., d.nr.1699/1979, R.R.D. nr.4/1980, p.63.

____________________________________________________________

86


____________________________________________________________

b) neîndeplinirea cu rea-credinţă a obligaţiei de întreţinere prevăzută de lege; c) neplata cu rea-credinţă, timp de două luni, a pensiei de întreţinere stabilită pe cale judecătorească.


Pentru existenţa infracţiunii în prima variantă [art.305 lit.a) C.pen.], legea cere, în primul rând, ca făptuitorul, adică persoana care are obligaţia legală de întreţinere, să-l părăsească, să-l alunge sau să-l lase fără ajutor pe cel îndreptăţit la întreţinere. Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor a celui îndreptăţit la întreţinere să-l expună pe acesta unor suferinţe fizice sau morale. În varianta prevăzută în art.305 lit.b) C.pen., infracţiunea se realizează prin neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere prevăzută de lege, adică prin neacordarea de ajutor material şi moral celui îndreptăţit la întreţinere de către cel care are obligaţia legală de întreţinere. În varianta prevăzută în art.305 lit.c) C.pen., abandonul de familie se realizează prin neplata, timp de două luni, a pensiei de întreţinere stabilită pe cale judecătorească. Este vorba, aşadar, tot de o inacţiune, constând însă, de data aceasta, în neefectuarea plăţii pensiei de întreţinere.


În varianta prevăzută în art.305 lit.a) C.pen., intenţia poate fi directă sau indirectă. În variantele prevăzute în art.305 lit.b) şi c) C.pen., leguitorul foloseşte pentru caracterizarea poziţiei psihice a făptuitorului expresia ,,cu rea-credinţă”. Întrucât, în aceste două variante, infracţiunea se realizează prin inacţiune, expresia are menirea să arate, în primul rând, în lumina dispoziţiilor art. 19 alin. final C.pen., că respectivele inacţiuni se sancţionează numai dacă se săvârşesc cu intenţie. Expresia ,,cu rea-credinţă” are însă şi o a doua menire, constând în posibilitatea făptuitorului de a îndeplini respectiva obligaţie de întreţinere.

4.1.3.4 Consumare

În varianta prevăzută în art.305 lit.a) C.pen, abandonul de familie fiind o infracţiune momentană, consumarea are loc în momentul când cel îndreptăţit la întreţinere este părăsit, alungat sau lăsat fără ajutor. În variantele prevăzute în art.305 lit.b) şi c) C.pen., abandonul de familie fiind

____________________________________________________________

87


____________________________________________________________

o infracţiune continuă, se consumă în primul moment de pasivitate a făptuitorului şi se epuizează atunci când se pune capăt inacţiunii, fie prin îndeplinirea din nou a obligaţiei legale de întreţinere ori prin plata din nou a pensiei de întreţinere, fie prin condamnarea făptuitorului.

4.1.3.5 Sancţiunea Abandonul de familie se pedepseşte, în cazurile prevăzute în art.305 lit.a) şi b), cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă, iar în cazul prevăzut în art.305 lit.c) C.pen., cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amenda. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

4.1.3.6 Suspendarea condiţionată a executării pedepsei Potrivit art.305 alin.(4) C.pen., dacă părţile nu s-au împăcat, dar în cursul judecăţii inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile, instanţa, în cazul când stabileşte vinovăţia, pronunţă împotriva inculpatului o condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art.81 C.pen. Potrivit art.305 alin.(5) C.pen. revocarea suspendării condiţionate nu are loc decât în cazul când, în cursul termenului de încercare, condamnatul săvârşeşte din nou infracţiunea de abandon de familie.

4.1.4 Relele tratamente aplicate minorului 4.1.4.1 Noţiune şi definiţie

Infracţiunea constă în punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului de către părinţi sau de orice persoană căreia minorul i-a fost

încredinţat spre creştere şi educare (art.306 C.pen.).

4.1.4.2 Latura obiectivă Infracţiunea se realizează prin măsuri sau tratamente de orice fel. Acestea pot consta în acte comisive (loviri, violenţe etc.) sau în acte omisive (neasigurarea hranei, a îmbrăcămintei, a condiţiilor corespunzătoare de locuit etc.). Este necesar ca măsurile sau tratamentele să pună în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală sau morală a minorului.

____________________________________________________________

88


____________________________________________________________

4.1.4.3 Consumare

Consumarea infracţiunii are loc în momentul când dezvoltarea fizică, intelectuală sau morală a minorului este primejduită în mod grav prin măsurile luate sau tratamentele aplicate acestuia.

4.1.4.4 Sancţiunea - este închisoarea de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

4.1.5 Nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului 4.1.5.1 Noţiune şi definiţie

Constituie această infracţiune, potrivit art.307 alin.(1) C.pen., reţinerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimţământul celuilat părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredinţat minorul potrivit legii. Potrivit art.307 alin.(2) C.pen., infracţiunea constă şi în fapta persoanei căreia i s-a încredinţat minorul prin hotărâre judecătorească spre creştere şi educare de a împiedica în mod repetat pe oricare dintre părinţi să aibă legături personale cu minorul, în condiţiile stabilite de părţi sau de către organul competent.


În cazul art.307 alin.(1) C.pen., infracţiunea se realizează prin acţiunea de reţinere a minorului de către un părinte, iar în cazul art.307 alin.(2) C.pen., infracţiunea se realizează prin acţiunea de împiedicare a oricăruia dintre părinţi de a avea legături cu minorul. În primul caz, reţinerea trebuie să se facă fără consimţământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredinţat minorul. În al doilea caz, acţiunea de împiedicare trebuie să aibă loc în cadrul condiţiilor stabilite de părţi sau de către organul competent. Se mai cere ca fapta să fie săvârşită în mod repetat, adică de mai multe ori.

4.1.5.3 Consumare

În cazul reţinerii, infracţiunea se consumă în momentul când această reţinere este efectivă. În cazul împiedicării, infracţiunea se consumă în momentul când acţiunea s-a săvârşit în mod repetat.

____________________________________________________________

89


____________________________________________________________

4.1.5.4 Sancţiunea

- este închisoarea de la o lună la 3 luni sau amenda. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

Temă de reflecţie: În cazul primei variante a infracţiunii, reţinerea este echivalentă cu

răpirea minorului?

4.2 Alte infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială

4.2.1 Instigarea la discriminare


Infracţiunea constă în instigarea la ură pe temei de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, convingeri, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA (art.317 C.pen.).


Elementul material al laturii obiective se poate realiza prin orice faptă de instigare la ură. Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca fapta să se realizeze pe temei de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie etc.


Presupune intenţia şi un anume mobil discriminatoriu; acesta este impulsul care îl determină pe autorul faptei să facă deosebiri de valoare între oameni pe criterii de rasă, naţionalitate, etnie etc.1.

4.2.1.4 Forme Tentativa nu se pedepseşte.

1. Gh. Ivan, Invididualizarea pedepsei, op.cit., p.227.

____________________________________________________________

90


____________________________________________________________

Fiind o infracţiune momentană, aceasta se consumă în momentul când se săvârşeşte chiar şi un singur act de instigare la discriminare.

4.2.1.5 Sancţiunea

- constă în închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă.

4.2.2 Împiedicarea libertăţii cultelor


Infracţiunea constă, potrivit alin.(1) al art.318 C.pen., în împiedicarea sau tulburarea libertăţii de exercitare a vreunui cult religios, care este organizat şi funcţionează potrivit legii, iar potrivit alin.(2) al art.318 C.pen., în fapta de a obliga o persoană, prin constrângere, să participe la serviciile religioase ale vreunui cult sau să îndeplinească un act religios legat de exercitarea unui cult.


În forma prevăzută în alin.(1), infracţiunea presupune fie o acţiune de împiedicare, fie o acţiune de tulburare a libertăţii de exercitare a vreunui cult religios care este organizat şi funcţionează potrivit legii. În forma prevăzută în alin.(2), infracţiunea se realizează prin acţiunea de a obliga o persoană, prin constrângere (fizică sau psihică), să participe la serviciile religioase ale unui cult sau să îndeplinească un act religios legat de exercitarea unui cult.

4.2.2.3 Latura subiectivă Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă1.

4.2.2.4 Forme

Tentativa nu se pedepseşte. Consumarea infracţiunii are loc în momentul când se săvârşeşte una dintre acţiunile incriminate.

1. T. Vasiliu şi colab., op.cit., vol. II, p.424; O. A. Stoica, op.cit., p.427. Există şi opinia că, în cazul art.318 alin.(1) C.pen., infracţiunea poate fi săvârşită şi cu intenţie indirectă (V. Dongoroz şi colab., op.cit., vol. IV, p.665 în prima ediţie).

____________________________________________________________

91


____________________________________________________________

4.2.2.5 Sancţiunea

- este închisoarea de la o lună la 6 luni sau amenda.

4.2.3 Profanarea de morminte


Infracţiunea constă, potrivit art.319 C.pen., în profanarea prin orice mijloace a unui mormânt, a unui monument, a unei urne funerare ori a unui cadavru.


Infracţiunea presupune o acţiunea de profanare a unui mormânt, monument, a unei urne funerare ori a unui cadavru, adică de manifestare a lipsei de respect faţă de memoria celui dispărut, pe care mormântul, monumentul, urna funerară etc. o simbolizează.


Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.

4.2.3.4 Forme

Tentativa nu este pedepsită. Consumarea infracţiunii are loc în momentul când acţiunea de profanare a fost săvârşită şi s-au produs semnele materiale ale profanării.


4.2.4 Tulburarea folosinţei locuinţei


Infracţiunea constă, potrivit art.320 C.pen., în fapta prin care se tulbură în mod repetat folosinţa locuinţei locatarilor dintr-un imobil ori prin care se împiedică normala folosinţă a locuinţei.

92


____________________________________________________________


Infracţiunea se poate realiza fie printr-o faptă prin care se tulbură în mod repetat folosinţa locuinţei locatarilor dintr-un imobil, fie printr-o faptă prin care se împiedică normala folosinţă a locuinţei. Tulburarea folosinţei locuinţei locatarilor dintr-un imobil trebuie să fie săvârşită în mod repetat, săvârşirea unui singur asemenea act, tulburarea o singură dată a folosinţei locuinţei locatarilor, neconstituind infracţiune. Legea nu cere, în cazul împiedicării normalei folosinţe a locuinţei, ca fapta să fie săvârşită în mod repetat.



4.2.4.4 Consumare În prima sa modalitate de săvârşire, tulburarea folosinţei locuinţei, fiind o infracţiune de obicei1, se consumă în momentul când se realizează un număr suficient de repetări pentru a rezulta obişnuinţa făptuitorului. În a doua modalitate de săvârşire, infracţiunea se consumă în momentul când, printr-un singur act, se împiedică efectiv normala folosinţă a locuinţei.

4.2.4.5 Sancţiunea - este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda; acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală [art.320 alin.(2) şi (3) C.pen.].

4.2.5 Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice

4.2.5.1 Noţiune şi definiţie Potrivit art.321 alin.(1) C.pen., infracţiunea constă în fapta

1. Şt. Daneş, Combaterea prin mijloace de drept penal a faptelor de tulburare a folosinţei locuinţei, R.R.D.nr.5/1973, p.1.

____________________________________________________________

93


____________________________________________________________

persoanei care, în public, săvârşeşte acte sau gesturi, proferează cuvinte ori expresii sau se dedă la orice alte manifestări prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbură, în alt mod, liniştea publică.


Infracţiunea presupune o acţiune care poate consta în săvârşirea, în public, de acte sau gesturi, în proferarea de cuvinte sau expresii ori în orice alte manifestări. Actele sau gesturile, cuvintele sau expresiile ori manifestările de orice fel prin care se realizează acţiunea făptuitorului trebuie să aibă loc în public, în condiţiile art.152 C.pen.1. Ceea ce atribuie actelor sau gesturilor, cuvintelor sau expresiilor ori manifestărilor de orice fel săvârşite în public caracter penal constă în rezultatul pe care îl produc. Acest rezultat trebuie să fie o atingere adusă bunelor moravuri sau un scandal public ori o tulburare, în alt mod, a liniştii publice.



4.2.5.4 Forme

Tentativa nu este pedepsită. Infracţiunea se consumă în momentul când se săvârşeşte acţiunea incriminată.

4.2.5.5 Sancţiunea - este închisoarea de la unu la 5 ani.

4.2.5.6 Forma agravată Potrivit art. 321 alin.(2) C.pen., infracţiunea se pedepseşte mai sever, dacă prin fapta săvârşită s-a tulburat grav liniştea şi ordinea publică. Sancţiunea constă în închisoare de la 2 la 7 ani.

1. T.S., s.pen., d.nr.5142/1971, R.R.D.nr.6/1972, p.171; Trib.Jud.Timiş, d.nr.3/1970, R.R.D.nr.10/1970, p.167.

____________________________________________________________

94


____________________________________________________________

Sarcini de lucru 1. Analizează noţiunile de „bune moravuri” şi „scandal public”. 2. Analizează criteriile care au fost propuse în practica judiciară şi în doctrină pentru determinarea caracterului grav al tulburării produse liniştii

şi ordinii publice.

4.2.6 Încăierarea


Potrivit art.322 alin.(1) C.pen., infracţiunea constă în participarea la o încăierare între mai multe persoane.


Infracţiunea presupune o acţiune de participare la o încăierare între mai multe persoane. Participarea la o încăierare implică existenţa unei încăierări, adică a unei ciocniri violente. Această din urmă cerinţă a legii este îndeplinită atunci când există două grupuri sau tabere adverse, încleştate în luptă, în aşa fel încât acţiunile participanţilor se împletesc între ele şi sunt greu de delimitat.



4.2.6.4 Forme Tentativa nu este pedepsită. Infracţiunea se consumă în momentul când are loc încăierarea.

4.2.6.5 Sancţiunea

- este închisoarea de la o lună la 6 luni sau amenda.


Potrivit art.322 alin.(3) C.pen., infracţiunea este mai gravă dacă s-a cauzat o vătămare integrităţii corporale sau sănătăţii unei persoanei ori s-a produs moartea unei persoane şi nu se cunoaşte care dintre participanţi

____________________________________________________________

95


____________________________________________________________

au săvârşit faptele. Sancţiunea care se aplică tuturor participanţilor la încăierare este închisoarea de la 6 luni la 5 ani pentru fapta de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii şi închisoare de la 3 la 15 ani, dacă s-a cauzat moartea.

4.2.6.7 Cauză de reducere a pedepsei Potrivit art.322 alin.(2) C.pen., dacă în cursul încăierării s-a cauzat o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii unei persoane, cel care a săvârşit această faptă se pedepseşte cu pedeapsa pentru infracţiunea săvârşită, al cărei maxim se reduce cu un an. Ceilalţi participanţi se pedepsesc cu pedeapsa prevăzută în alin.(1). În sarcina celui ce răspunde pentru fapta de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii nu se reţine şi participarea la încăierare ca infracţiune distinctă1. Legea nu prevede regimul de sancţionare a făptuitorului atunci când, în cursul încăierării, se produce moartea unei persoane. În tăcerea legii, acesta va fi sancţionat numai pentru loviri sau vătămări cauzatoare de moarte ori pentru omor, după cum a acţionat cu praeterintenţie sau cu intenţie2. În acest caz, nu mai operează reducerea cu un an a sancţiunii.

4.2.6.8 Cauză de nepedepsire Potrivit art.322 alin. final C.pen., nu se pedepseşte cel care a fost prins în încăierare împotriva voinţei sale sau care a încercat să despartă pe alţii, să respingă un atac sau să apere pe altul. Cauza de nepedepsire operează în toate ipotezele prevăzute în art.322 C.pen., cu excepţia însă a acelora în care se săvârşesc infracţiuni mai grave, iar făptuitorii sunt cunoscuţi3.

1. T.Vasiliu şi colab., op.cit., vol. II, p.452. În sens contrar, V. Dongoroz şi colab., op.cit., vol. IV, p.681-682 în prima ediţie. 2. T. Vasiliu şi colab., op.cit., vol. II, p.452; T.S., s.pen., d.nr.12/1977, R.R.D.nr.6/1977, p.62; C.S.J., s.pen., d.nr.1639 /2003, R.D.P.nr.3/2004, p.176 (existenţa concursului de infracţiuni între încăierare şi vătămare corporală gravă, omor sau tentativă de omor nu este posibilă). În sens contrar, C.A.Bucureşti, s.a II-a pen., d.nr.45/A/1996, R.D.P.nr.4/1996, p.147 [în cauză trebuie reţinută atât infracţiunea de omor prevăzută în art.174 C.pen. cât şi infracţiunea de încăierare prevăzută în art.322 alin.(1) C.pen.]. 3. O. Loghin, A. Filipaş, op.cit., p.323.

96


____________________________________________________________

4.2.7 Asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni 4.2.7.1 Noţiune şi definiţie Potrivit art.323 alin.(1) C.pen., infracţiunea constă în fapta de a se asocia sau de a iniţia constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni, altele decât cele arătate în art.167 C.pen., ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri.

4.2.7.2 Latura obiectivă Infracţiunea presupune săvârşira uneia dintre următoarele acţiuni: asocierea în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni, iniţierea constituirii unei asocieri având acelaşi scop, aderarea sau sprijinirea unei astfel de asocieri. În toate cazurile, acţiunea făptuitorului trebuie să privească o asociere care are ca scop săvârşirea uneia sau a mai multor infracţiuni, altele decât cele arătate în art.167 C.pen.


Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă1.

4.2.7.4 Forme Tentativa nu este pedepsită. Infracţiunea se consumă în momentul săvârşirii oricăreia dintre acţiunile incriminate.

4.2.7.5 Sancţiunea Este închisoarea de la 3 la 15 ani, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea ce intră în scopul asocierii. Dacă fapta de asociere a fost urmată de săvârşirea unei infracţiuni, se aplică celor care au săvârşit infracţiunea respectivă pedeapsa pentru acea infracţiune în concurs cu pedeapsa prevăzută în alin.(1) [art.323 alin.(2) C.pen.].

1. În literatura de specialitate se admite şi posibilitatea săvârşirii infracţiunii cu intenţie indirectă (V. Dongoroz şi colab., op.cit., vol. IV, p.692 în prima ediţie).

97


____________________________________________________________

4.2.7.6 Cauză de nepedepsire

Potrivit art.323 alin.(3) C.pen., nu se pedepsesc persoanele prevăzute în alin.(1) care denunţă autorităţilor asocierea mai înainte de a fi fost descoperită şi de a se fi început săvârşirea infracţiunii care intră în

scopul asocierii.

Temă de reflecţie: Dispoziţiile art.323 C.pen. sunt aplicabile în cazul unei înţelegeri

întâmplătoare între mai multe persoane care au luat hotărârea de a săvârşi o infracţiune şi au tradus în fapt hotărârea luată? Argumentează răspunsul dat.

4.2.8 Prostituţia 4.2.8.1 Noţiune şi definiţie Potrivit art.328 C.pen., infracţiunea constă în fapta persoanei1 care îşi procură mijloacele de existenţă sau principalele mijloace de existenţă, practicând în acest scop raporturi sexuale cu diferite persoane.

4.2.8.2 Latura obiectivă Infracţiunea se realizează prin fapta de a procura –fie toate mijloacele de existenţă, fie numai principalele mijloace de existenţă– practicând în acest scop raporturi sexuale cu diferite persoane. Este vorba, aşadar, de două acţiuni strâns legate între ele, dintre care una –procurarea mijloacelor de existenţă sau a principalelor mijloace de existenţă– constituie acţiunea scop, iar a doua –practicarea de raporturi sexuale cu diferite persoane– constituie acţiunea mijloc. Sfera mijloacelor de existenţă este largă, incluzând toate mijloacele care servesc la satisfacerea atât a nevoilor materiale cât şi a celor spirituale. Aşa fiind, prin „mijloace principale de existenţă” trebuie să înţelegem numai acele mijloace care servesc la satisfacerea nevoilor esenţiale de trai ale persoanei (hrană, locuinţă, îmbrăcăminte).

1. Această persoană poate fi femeie sau bărbat. Desigur, de cele mai multe ori, subiectul infracţiunii este o persoană de sex feminin. Întrucât acţiunea ce constituie elementul material al prostituţiei nu poate fi realizată în mod nemijlocit decât de o singură persoană, în cazul acestei infracţiuni coautoratul nu este posibil (T.S.,s.pen., d.nr.5479/1971, R.R.D.nr.10/1972, p.164).

98


____________________________________________________________ Acţiunea mijloc constă în practicarea de raporturi sexuale cu diferite persoane1. Infracţiunea de prostituţie este o infracţiune de obicei, care presupune o pluralitate de acte, o repetare a raporturilor sexuale, pe parcursul unei anumite perioade de timp, în care practicarea acestor raporturi să fi constituit pentru respectiva persoană sursa unică sau principală a mijloacelor sale de existenţă2. Legea cere ca raporturile sexuale să fie practicate cu persoane diferite şi nu cu o singură persoană.

4.2.8.3 Latura subiectivă Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă, deoarece practicarea raporturilor sexuale se face în scopul procurării pe această cale a mijloacelor de existenţă sau a principalelor mijloace de existenţă.

4.2.8.4 Consumare

Infracţiunea se consumă în momentul când se realizează un număr suficient de raporturi sexuale cu diferite persoane pentru ca aceste raporturi să poată fi caracterizate ca fiind un mod obişnuit de procurare a mijloacelor de existenţă sau a principalelor mijloace de existenţă.


4.2.9 Proxenetismul


Infracţiunea constă, potrivit art.329 alin.(1) C.pen. în îndemnul ori înlesnirea practicării prostituţiei sau tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o persoană.

1. După o opinie (V. Dongoroz şi colab., op.cit., vol. IV, p.730 în prima ediţie), noţiunea de ,,raporturi sexuale” se referă numai la actele sexuale fireşti între două persoane de sex diferit, iar după o altă opinie (Şt. Daneş, op.cit., p.38-39; O. A. Stoica, op.cit., p.444), această noţiune include atât actele sexuale fireşti cât şi cele nefireşti. Ne însuşim ultima opinie. 2. V. Dongoroz şi colab., op.cit., vol. IV, p.731-732 în prima ediţie; T. Vasiliu şi colab., op.cit., vol. II, p.472; O. A. Stoica, op.cit., p.444; Şt. Daneş, op.cit., p.37-38.

99


____________________________________________________________


Infracţiunea se realizează prin una din următoarele acţiuni prevăzute alternativ în norma de incriminare: acţiunea de a îndemna la prostituţie; acţiunea de a înlesni practicarea prostituţiei; acţiunea de a trage foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o persoană. Prima acţiune – îndemnul la prostituţie – constă în trezirea interesului, încurajarea sau convingerea unei persoane să practice prostituţia1. Îndemnul la prostituţie înseamnă mai puţin decât instigarea la aceeaşi faptă, deoarece nu presupune neapărat determinarea persoanei, adoptarea de către aceasta a hotărârii infracţionale şi, cu atât mai puţin, trecerea la executarea unor acte de practicare a prostituţiei2. Înlesnirea practicării prostituţiei constă în ajutorul dat unei persoane să practice prostituţia. Tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o persoană constă în obţinerea de profituri sau a oricăror avantaje materiale din practicarea prostituţiei de către o persoană.


Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie. În cazul îndemnului la prostituţie, acţiunea făptuitorului vizând un obiectiv determinat –practicarea prostituţiei de către o persoană– intenţia nu poate fi decât directă3. În alte modalităţi de săvârşire a infracţiunii (tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o persoană), intenţia poate fi şi indirectă.

4.2.9.4 Forme

Tentativa este pedepsită. Consumarea infracţiunii are loc în momentul săvârşirii acţiunii incriminate.

4.2.9.5 Sancţiunea

- este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.


A. Potrivit alin.(2) al art.329 C.pen., infracţiunea este mai gravă

1. T.S., s.pen., d.nr.1077/1972, C.D. 1972, p.385. 2. V. Dongoroz şi colab., op.cit., vol. IV, p.737 în prima ediţie; T. Vasiliu şi colab., op.cit., vol. II, p.474. 3. T. Vasiliu şi colab., op.cit., vol. II, p.476.

100

Infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială dacă se realizează prin recrutarea unei persoane pentru prostituţie ori traficul de persoane în acest scop, precum şi constrângerea la prostituţie. Recrutarea unei persoane pentru prostituţie constă în descoperirea, atragerea, angajarea şi îndrumarea unei persoane să practice prostituţia. Traficarea de persoane în scopul practicării prostituţiei constă în efectuarea unor acte de comerţ cu persoane în vederea practicării prostituţiei. Constrângerea la prostituţie constă în silirea unei persoane să practice prostituţia. Această constrângere poate fi de natură fizică sau morală şi se poate realiza prin orice mijloace. Sancţiunea constă în închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi. B. A doua formă agravată, există potrivit alin.(3) al art-329 C.pen., dacă fapta prevăzută în alin.(1) sau (2) este săvârşită faţă de un minor sau prezintă un alt caracter grav. Sancţiunea constă în închisoare de la 5 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi.

4.2.9.7 Confiscarea specială

Potrivit alin.(4), banii, valorile sau orice alte bunuri care au servit sau au fost destinate să servească, direct sau indirect, la comiterea infracţiunii prevăzute în alin.(1)-(3) şi cele care au fost dobândite prin săvârşirea acesteia se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.


Încercuieste litera corepunzătoare răspunsului corect. 1. Infracţiunea de bigamie este: A. O infracţiunea continuă; B. O infracţiune continuată; C. O infracţiunea instantanee; D. O infracţiune pregresivă.

101


____________________________________________________________

SPEŢĂ Rezolvă următoarea speţă: Instanţa a reţinut că inculpata, şomeră, a avut relaţii sexuale cu un vecin al său de opt ori în interval de două luni, contra unor sume de bani sau a altor avantaje, excursii la munte, haine etc. Trimisă în judecată pentru prostituţie, aceasta a solicitat să fie achitată. Ce trebuie să decidă instanţa? Motivează soluţia propusă.


Elaborează un eseu de cinci pagini, având următorul titlu: „Proxenetismul şi traficul de persoane. Asemănări şi deosebiri”. La realizarea eseului vei avea în vedere şi soluţiile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în materie.

SINTEZĂ Relaţiile de convieţuire socială, adică relaţiile de convieţuire între oameni, au o deosebită importanţă. De aceea, legiuitorul a reunit în Titlul al

____________________________________________________________

2. În varianta prevăzută în art.305 alin.(1) lit.c) C.pen., infracţiunea de abandon de familie se consumă: A. În momentul când se pune capăt inacţiunii de neplată a pensiei de întreţinere; B. În primul moment de pasivitate a făptuitorului; C. În momentul condamnării făptuitorului; D. În momentul trimiterii în judecată a făptuitorului. 3. Infracţiunea de prostituţie: A. Se consumă în momentul când se realizează primul raport sexual cu o persoană; B. Se săvârşeşte cu intenţie directă; C. Nu presupune procurarea tuturor mijloacelor de existenţă sau a principalelor mijloace de existenţă; D. Este o infracţiune continuă

(Răspuns corect: 1.C; 2.B; 3.B)

102


____________________________________________________________

IX-lea din partea specială a Codului penal, într-o grupă separată de infracţiuni, faptele care aduc atingere unor asemenea relaţii (art.303-330).

BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ PENTRU STUDIUL UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE

1. Codul penal. 2. A. Boroi, Drept penal. Partea specială, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2006. 3. C. Bulai, A. Filipaş, C. Mitrache, B.N. Bulai, Cr. Mitrache, Instituţii

de drept penal. Curs selectiv pentru examenul de licenţă, Ed. Trei, Bucureşti, 2008. 4. Gh. Ivan, Drept penal. Partea specială, Cu referiri la noul Cod penal, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2010. 5. Gh. Ivan, Individualizarea pedepsei, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2007. 6. T. Toader, Drept penal. Partea specială, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007.

103

Bibliografie generală

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ I. Tratate, cursuri, monografii 1. G.Antoniu, V. Brutaru, Revista de drept penal, Studii şi practică judiciară (1994-2007), Ed.Hamangiu, Bucureşti, 2008. 2. G.Antoniu, Vinovăţia penală, ed.a II-a, Ed.Academiei Române, Bucureşti, 2002. 3. M.Basarab, L.Moldovan, V.Suian, Drept penal. Partea specială, vol. I, Cluj-Napoca, 1985. 4. A.Boroi, Drept penal şi drept procesual penal. Curs selectiv pentru examenul de licenţă, Ed.C.H.Beck, Bucureşti, 2006. 5. A.Boroi, Drept penal. Partea specială, Ed.C.H.Beck, Bucureşti, 2006. 6. C.Bulai, A.Filipaş, C.Mitrache, Instituţii de drept penal. Curs selectiv pentru examenul de licenţă, ed.a III-a revizuită şi adăugită, Ed.Trei, Bucureşti, 2006. 7. C.Bulai, A.Filipaş, C.Mitrache, B.N. Bulai. Cr.Mitrache, Instituţii de drept penal. Curs selectiv pentru examenul de licenţă 2008-2009, ed.a IV-a revizuită şi adăugită, Ed.Trei, Bucureşti, 2008. 8. C.Bulai, Drept penal. Partea specială, vol. II, Tipografia Universităţii din Bucureşti, 1978. 9. D.Cojocaru, Infracţiuni contra capacităţii de apărare a României, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1975. 10. V.Dobrinoiu, Traficarea funcţiei şi a influenţei în dreptul penal, Ed.Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983. 11. V.Dongoroz, S.Kahane, I.Oancea, I.Fodor, N.Iliescu, S.Petrovici, Modificările aduse codului penal şi codului de procedură penală prin actele normative din anii 1956-1960, Ed.Academiei, Bucureşti, 1962. 12. V.Dongoroz, S.Kahane, I.Oancea, I.Fodor, N.Iliescu, C.Bulai, R.Stănoiu, V.Roşca, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, Partea specială, vol. IV, Ed. Academiei, Bucureşti, 1972, în prima ediţie sau ed. a II-a, Ed.Academiei Române şi Ed. All.Beck, Bucureşti, 2003. 13. A.Filipaş, Drept penal. Partea specială, Ed.Universul Juridic, Bucureşti, 2008

14. Gh.Ivan, Drept penal . Partea specială. Cu referiri la Noul Cod penal, Ed.C.H.Beck, Bucureşti, 2010.

15. Gh.Ivan, Individualizarea pedepsei, Ed.C.H.Beck, Bucureşti, 2007.

104

Bibliografie generală 16. O.Loghin, A.Filipaş, Drept penal român. Partea specială, Casa de Editură şi Presă ,,Şansa” S.R.L., Bucureşti, 1992. 17. O.Loghin, T.Toader, Drept penal român. Partea specială, Casa de Editură şi Presă ,,Şansa” S.R.L., Bucureşti, 2001. 18. Gh.Nistoreanu, A.Boroi, I.Molnar, V.Dobrinoiu, I.Pascu, V.Lazăr, Drept penal. Partea specială, Ed.Europa Nova, Bucureşti, 1997. 19. Const.G.Rătescu, I.Ionescu-Dolj, I.Gr.Perieţeanu, V.Dongoroz, H. Aznovorian, Tr.Pop, M.I.Papadopolu, N.Pavelescu, Codul penal Carol al II-lea adnotat, vol. II, Partea specială, Ed.Librăriei Socec & Co., S.A., Bucureşti, 1937. 20. O.A.Stoica, Drept penal. Partea specială, Ed.Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976. 21. T.Toader, Drept penal. Partea specială, Ed.Hamangiu, Bucureşti, 2007. 22. T.Vasiliu, D.Pavel, G.Antoniu, Şt.Daneş, Gh.Dărângă, D.Lucinescu, V. Papadopol, D.C.Popescu, V.Rămureanu, Codul penal comentat şi adnotat, Partea specială, vol II, Ed.Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977. 23. I.Vasiu, Drept penal. Partea specială, Ed.Argonaut, Cluj-Napoca, 2001. 24. C.Voicu, A.Boroi (coord.), F.Sandu, M.Gorunescu, I.Molnar, S.Corlăţeanu, Dreptul penal al afacerilor, ed.a III-a, Ed.C.H.Beck, Bucureşti, 2006. II. Studii şi articole în literatura de specialitate 1. G.Antoniu, Delimitarea formei agravate de forma simplă a infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi de tulburarea liniştii publice, R.R.D. nr.11/1970. 2. Şt.Daneş, Combaterea prin mijloace de drept penal a faptelor de tulburare a folosinţei locuinţei, R.R.D.nr.5/1973. 3. Şt.Daneş, Combaterea prin mijloace de drept penal a unor fapte de parazitism social, R.R.D.nr.11/1972. 4. V.Dobrinoiu, Unele aspecte ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată, R.R.D.nr.12/1981. 5. L.Fătu, Probleme de drept penal în practica Tribunalului judeţean Suceava, R.R.D.nr.6/1970. 6. D.Gramatovici, L. Biro, Încadrarea juridică a ameninţării şi violenţei săvârşite faţă de organul care execută o hotărâre judecătorească, R.R.D.nr.12/1971.

105

Bibliografie generală 7. Gh.Ivan, Complicitatea la infracţiunile bilaterale, R.D.P. nr.1/2001 şi D.nr.11/2000. 8. D.Lupaşcu, Împiedicarea participării în proces, D.nr.10/1997. 9. G.Marcov, Criterii de delimitare a formei agravate de forma simplă a infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburare a liniştii publice, R.R.D.nr.11/ 1971. 10. V.Papadopol, Probleme generale privind falsul în înscrisuri, R.R.D.nr. 12/1973. III. Jurisprudenţă 1. G.Antoniu, C.Bulai (coord.), Practica judiciară penală, vol. III, Partea specială, Ed.Academiei, Bucureşti, 1992. 2. Culegere de decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 3. Culegere de decizii ale fostului Tribunal Suprem. 4. V.Papadopol, M. Popovici, Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală pe anii 1969-1975, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977. 5. V.Papadopol, M. Popovici, Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală pe anii 1976-1980, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982. 6. V.Papadopol, M. Popovici, Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală pe anii 1981-1985, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1988. IV. Dicţionare 1. Academia Română, Institutul de Lingvistică, ,,Iorgu Iordan“, DEX, Dicţionarul explicativ al limbii române, ed.a II-a, Ed.Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998. V. Reviste 1. Dreptul 2. Justiţia nouă 3. Revista de drept penal 4. Revista română de drept 5. Studii şi Cercetări Juridice

106

Bibliografie generală VI. Site-uri internet 1. http:// www. mpublic.ro 2. http:// www. scj.ro VI. Baze de date Baza de date Buletinul Jurisprudenţei Baza de date Indaco Baza de date Legis Studio

107

Documents

Drept Penal - Partea Speciala II