DREPT PROCESUAL PENAL I

.

I N T R O D U C E R E

Dreptul procesual penal român este o ştiinţă socială foarte importantă a sistemului judiciar din ţara noastră, pentru are menirea de a arată - exact şi precis – care este calea de urmat în fiecare proces penal.

Importanţa deosebită a acestei ramuri de drept are în vedere faptul că – în fiecare caz concret – se lucrează cu oameni, aşa încât, organele judiciare abilitate, ca reprezentante ale statului, au dreptul şi mai ales obligaţia unei conduite profesionale ireproşabile, în strictă conformitate cu reglementările existente.

Tocmai datorită acestui fapt dar şi împrejurării că ţara noastră trebuie să se alinieze la standardele europene spre care tindem, dreptul procesual penal român este într-un continuu proces de transformare, necesar atingerii perfecţiunii.

Astăzi, după revizuirea Constituţiei, precum ş prin adoptarea Legii nr. 356 şi a O.U.G. nr. 60, ambele di 2006, putem afirma că regulile înscrise în codul de procedură penală sunt tot mai aproape de cerinţele europene, modificările hotărâte de puterea legislativă şi de cea executivă, dând posibilitatea celei de a treia puteri din stat să aibă la dispoziţie un instrument modern şi eficient de lucru în materie procesual penală.

1

Prin modificările adoptate a fost limitată puterea de dispoziţie a procurorului, în special în materia luării măsurilor preventive şi a percheziţiei şi a crescut foarte mult rolul judecătorului în întreaga desfăşurare a procesului penal.

Importanţa materiei fiind evidentă pentru activitatea de zi cu zi ai practicienilor, dreptul procesual penal constituie materie de licenţă.

De aceia, studiul şi aprofundarea sa, trebuie să devină o obligaţie primordială a fiecărui student al facultăţii noastre.

SCOPUL CURSULUI

1. Cunoaşterea de către studenţi a modului în care este reglementată desfăşurarea procesului penal în România ;

2. Însuşirea materiei de către fiecare student, de o asemenea manieră încât, - în momentul în care va deveni practician al dreptului – să fie în măsură să se comporte la nivelul exigenţelor şi cerinţelor ;

3. Pentru o parte – mai mică – cursul are menirea de a deschide calea spre studiu şi cercetare.

OBIECTIVELE CE TREBUIE ATINSE DE STUDENT

a. Studiul părţii generale a dreptului procesual penalb. Studiul părţii speciale a dreptului procesual penal .

Pentru realizarea acestui deziderat, fiecare student trebuie să parcurgă, cu ajutorul cadrelor didactice, prin participare activă la cursuri, seminarii, cerc ştiinţific şi ore de consultaţii, dar mai ales prin studiul individual, întreaga materie şi materialele bibliografice ce-i sunt puse la dispoziţie de biblioteca facultăţii.

Pentru uşurinţa însuşirii materiei, cursul de drept procesual penal a fost structurat pe titluri, capitole şi secţiuni, într-o ordine firească, conformă cu aceia existentă în codul de procedură penală, care constituie principalul izvor al acestei materii.

Faptul permite studentului - după aprofundarea instituţiilor de baza ale părţii generale – care are în vedere scopul procesului penal, regulile de bază, acţiunile, părţile, competenţele, probele şi mijloacele de probă, măsurile preventive şi cele procesuale, să ştie – la finele anului de studiu – modul în care trebuie să se deruleze procesul penal, în cele trei faze ale sale ( urmărirea penală, judecata, punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti ) indiferent de obiectul concret al cauzei.

2

IN DETALIU, obiectivele mai sus arătate sunt următoarele :

A. PARTEA GENERALA

TITLUL I Regulile de baza şi acţiunile în procesul penal

Capitolul 1 – Scopul şi regulile de bază ale procesului penal .

Capitolul 2 – Acţiunea penală şi acţiunea civilă în procesul penal.

Capitolul 3 - Persoanele juridice şi fizice participante la procesul penal .

TITLUL II Competenţa

Capitolul 1 Felurile competenţei

Secţiunea 1 – Competenţa funcţională

Secţiunea 2 - Competenţa după materie

Secţiunea 3 - Competenţa teritorială

Capitolul 2 – Incompatibilitatea şi abţinerea.

Capitolul 3 - Strămutarea.

TITLUL III Probele şi mijloacele de probă.

Capitolul 1 - Probele

Capitolul 2 - Mijloacele de probă.

Secţiunea 1 – Declaraţiile părţilor.

Secţiunea 2 - Înscrisurile şi mijloacele materiale de probă ;

Secţiunea 3 – Constatările tehnice şi expertizele

Secţiunea 4 - Comisia rogatorie şi delegarea ;

TITLUL IV Măsurile preventive şi alte măsuri procesuale

3

Capitolul 1 - Măsurile preventive

Secţiunea 1 – Reţinerea.

Secţiunea 2 – Obligarea de a nu părăsi localitatea.

Secţiunea 3 – Obligarea de a nu părăsi ţara.

Secţiunea 3 - Arestarea preventivă

Secţiunea 4 - Liberarea provizorie sub control judiciar ;

Secţiunea 5 - Liberarea provizorie pe cauţiune ;

Capitolul 2 - Măsurile de ocrotire şi de siguranţă.

Capitolul 3 - Măsurile asiguratorii ;

Capitolul 4 - Restituirea lucrurilor ;

Capitolul 5 - Restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii

TITLUL V Acte procesuale şi procedurale comune

Capitolul 1 – Asistenţa juridică şi reprezentarea ;

Capitolul 2 - Termenele ;

Capitolul 3 - Cheltuielile judiciare

Capitolul 4 - Nulităţile ;

Capitolul 5 - Amenda judiciară ;

BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE .

4

1. Constituţia României, astfel cum a fost revizuită ;2. Codul de procedură penală, cu completările şi modificările la zi ;3. Explicaţii teoretice ale codului de procedură penală de Vintilă Dongoroz ş.a., ediţia 1975;4. Tratat de drept procesual penal de Ion Neagu, ediţia 2007 ;

5. Drept procesual penal Curs de Niculae A. Dărângă, ediţia 2006 .

BIBLIOGRAFIE SUPLIMENTARĂ

1. Tratat de procedură penală de Nicolae Volonciu, ediţia 1993 ;2. Drept procesual penal român de Grigore Theodoru, ediţiile 1971 şi 1974 ;3. Apelul Penal de V. Papadopol şi C. Turianu, ediţia 1994 ;4. Căile extraordinare de atac în procesul penal de D.V.Mihăiescu şi V. Rămureanu, ediţia 1970.5. Reabilitarea în dreptul penal de Ioan Cozma, ediţia 1970;6. Probele şi mijloacele de probă în procesul penal român de dr.Ioan Doltu, ediţia 1997;7. Legea nr. 303 din 2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor ;8. Legea nr. 304 din 2004 privind organizarea judiciară ;9. Legea nr. 317 din 2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii ;10. Legea nr. 247 din 2005, publicată în M.O.R. nr. 653 din 22. 7. 2005, intrată în vigoare la 25. 7. 2005, prin care au fost modificate cele 3 legi arătate mai sus ;11. Legea nr. 503 din 2002 privind organizarea şi funcţionarea Parchetului Naţional Anticorupţie cu modificările şi completările ulterioare ;12. Legea nr. 40 din 1990, cu modificările şi completările ulterioare privind organizarea şi funcţionarea Ministerului de Interne ;13. Legea nr. 218 din 2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române cu modificările şi completările ulterioare;14. Legea nr. 51 din 1995, modificată, completată şi republicată de organizare şi exercitare a profesiei de avocat;15. Legea nr. 456 din 2001 privind modificarea şi completarea codului de procedură penală;16. Legea nr.169 din 2002 privind modificarea şi completarea codului de procedură penală;17. Legea nr. 281 din 2003 privind modificarea şi completarea codului de procedură penală şi a altor legi speciale 18. O.U.G. nr. 109 din 2003 privind modificarea codului de procedură penală

19. Legea nr. 356 din 2006 privind modificarea şi completarea codului de procedură penală, publicată în M.O.R. din 21.7 2006 ;

20. O.U.G. nr. 60 din 2006 privind modificarea şi completarea codului de procedură penală, publicată în M.O.R. nr. 764 din 7.9. 2006 ;

5

C U R S S I N T E Z Ă

Partea generală.

TEMA nr. 1

Dreptul procesual penal este una dintre cele mai importante ramuri ale dreptului român.

Procedura penală este ansamblul normelor juridice care se referă la modul de desfăşurare a procesului penal, calea de urmat, pentru buna derulare a acestuia.

Dreptul procesual penal are drept sarcini principale, stabilirea organelor competente şi a persoanelor fizice care trebuie să participe la realizarea procesului penal, cu atribuţii, drepturi, obligaţii şi garanţii concrete pentru fiecare.

Izvoarele dreptului procesual penal sunt – în principal – Constituţia României ale cărei principii cu caracter general îşi găsesc aplicarea în cadrul înfăptuirii justiţiei penale în ţara noastră, codul de procedură penală, codul penal, codul de procedură civilă, codul civil, codul familiei, legile organice vizând activitatea organelor judiciare şi – după anul 1991 – deciziile, definitive şi obligatorii ale Curţii Constituţionale a României.

6

Înscris în art. 1 din codul de procedură penală, scopul procesului penal este acela de a constata la timp şi în mod complet faptele ce constituie infracţiuni, astfel ca orice persoană care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Obiectul dreptului procesual penal îl constituie însuşi procesul penal.

In aceste condiţii, procesul penal poate fi definit ca fiind activitatea reglementată de lege, cu participarea părţilor şi a altor persoane, în scopul constatării la timp şi în mod complet a faptelor prevăzute de legea penală, astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune, să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Procesul penal are trei faze :

A – faza de urmărire penală ;

B – faza de judecată

C - faza de punere în executare a hotărârilor judecătoreşti ;

Procesul penal este guvernat de mai multe reguli de bază, care se aplică în toate cele trei faze ale sale, astfel :

Legalitatea – întregul proces penal se desfăşoară cu respectarea dispoziţiilor legii ; Oficialitatea - ceea ce presupune dreptul şi obligaţia organelor judiciare abilitate de a declanşa – din oficiu – activitatea procesuală, în momentul în care o persoană fizică a comis o infracţiune, fără a fi nevoie de solicitarea expresă a altei persoane. Aflarea adevărului – adică existenţa unei concordanţe între concluziile la care ajung organele judiciare şi realitatea privind infracţiunea comisă şi persoana care a săvârşit-o; Rolul activ al organelor judiciare – adică obligaţia organelor judiciare de a acţiona eficient în derularea tuturor activităţilor cerute de fiecare caz concret; Garantarea libertăţii persoanei – ceea ce înseamnă că nici o persoană nu poate fi reţinută ori arestată decât în condiţiile legii; Respectarea demnităţii umane – nimeni nu poate fi supus torturii şi niciunui fel de tratament inuman, în timpul derulării activităţii procesual penale.

Garantarea dreptului la apărare – dreptul părţilor dintr-un proces penal de a putea fi asistaţi de un apărător; Limba în care se desfăşoară procesul penal este româna; Prezumţia de nevinovăţie – o persoană este considerată nevinovată, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti penale, de condamnare. Operativitatea în procesul penal – adică necesitatea soluţionării fiecărei cauze, într-o unitate de timp rezonabilă, cu o menţiune, foarte importantă că niciodată operativitatea nu înseamnă rabat la calitate. Egalitatea persoanelor în procesul penal – în sensul că justiţia se înfăptuieşte în mod egal pentru toate persoanele, fără nici un fel de deosebire, de orice natură.

7

Dreptul la un proces echitabil – adică orice persoană are dreptul la judecarea sa în mod echitabil, în şedinţă publică şi într-un termen rezonabil de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită prin lege.

TEMA nr. 2

În condiţiile în care apare un conflict de drept, prin comiterea unei infracţiuni, acesta trebuie adus în faza organelor competente.

Mijlocul legal prin care conflictul de drept este adus în faţa organelor judiciare îl constituie acţiunea în justiţie.

Aceasta poate fi acţiunea penală, care are ca obiect tragerea la răspundere penală a celui care a săvârşit infracţiunea şi acţiunea civilă, atunci când prin fapta ilicită penală s-a cauzat un prejudiciu în dauna altei persoane.

Acţiunea penală se pune în mişcare de procuror, prin ordonanţă sau prin rechizitoriu, în faza de urmărire penală, de procuror oral sau de instanţă prin încheiere, în faza de judecată.

Se exercită, în principal de procuror.

Acţiunea penală se poate stinge în faza de urmărire penală, atunci când procurorul dispune o soluţie de neurmărire, adică scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale sau clasarea cauzei şi în faza de judecată, în situaţia în care instanţa dispune condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal.

Cu excepţia soluţiei de condamnare, toate celelalte soluţii trebuie să aibă drept temei juridic, unul din cazurile la care se referă art. 10 al. 1 lit. a – j c. pr. pen.

Acţiunea civilă, având drept obiect tragerea la răspundere a inculpatului şi a părţii responsabile civilmente, în vederea reparării pagubei produsă prin infracţiune, poate fi exercitată alăturat acţiunii penale sau separat de aceasta.

Repararea pagubei produsă prin infracţiune, poate avea loc în natură ori prin echivalent bănesc.

Acţiunea civilă se exercită din oficiu, în cazurile expres prevăzute de lege, la cererea procurorului sau a părţilor

Stingerea acţiunii civile în procesul penal are loc în situaţia în care aceasta a fost şi a rămas alăturată acţiunii penale.

8

TEMA nr. 3

În derularea procesului penal, participă mai multe persoane juridice şi fizice, fiecare cu atribuţiuni, drepturi şi obligaţii specifice, precis delimitate. Acestea sunt:

Organele judiciare, reprezentante ale statului, sunt : instanţele judecătoreşti, procurorul şi organele de cercetare.

Instanţele judecătoreşti, a căror principală atribuţie este aceia de a pronunţa hotărârea judecătorească penală definitivă, singura soluţie care are autoritate de lucru judecat, sunt :

judecătoriile ; ( mai multe în fiecare judeţ) tribunalele ; ( câte unul în fiecare judeţ ) tribunale specializate, care urmează a funcţiona în cadrul fiecărui tribunal, până la

1.1.2008 ; curţile de apel ; ( incluzând câte 2-4 judeţe ) tribunale militare, egale în grad cu judecătoriile ; tribunalul militar teritorial, echivalentul tribunalului civil; curtea militară de apel ( o singură instanţa ) înalta curte de casaţie şi justiţie.

În cadrul fiecărei instanţe, cu ocazia soluţionării unor cauze se constituie complete de judecată.

În conformitate cu legea, cauzele în primpă instanţă sunt judecate de un complet format dintr-un judecător, cele în apel de doi judecători, cele în recurs de câte trei judecători, cu excepţia cauzelor de competenţa D.N.A., unde formatul este de doi judecători la fond şi din câte trei judecători la apel şi recurs.

Secţiile I.C.C.J., judecă întotdeauna în complet format din trei judecători.

Ministerul public, care reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără drepturile şi libertăţile cetăţenilor, îşi desfăşoară activitatea prin procurori, constituiţi în parchete, care funcţionează pe lângă fiecare instanţă.

Activitatea Ministerului Public, inclusiv a Departamentului naţional anticorupţie, care este o structură autonomă, care funcţionează tot pe lângă Înalta Curte de Casaţie Justiţie, este guvernată de următoarele principii : legalitate, imparţialitate, control ierarhic.

Parchetele sun organizate pe lângă instanţe, adică : parchetul de pe lângă judecătorie, de pe lângă tribunal, de pe lângă curtea de apel, de pe lângă I.C.C.J., etc., deşi sunt independente şi autonome faţă de acestea, ca şi faţă de orice alte autorităţi ale statului.

9

Principalele atribuţiuni : supraveghează activitatea de cercetare penală a organelor de cercetare penală, efectuează urmărirea penală în cauze expres prevăzute de lege, participă în şedinţele de judecată, exercită căile de atac, în condiţiile legii.

Organele de cercetare penală sunt:

organele de cercetare ale poliţiei judiciare ; organele de cercetare penală speciale.

Aceste structuri sunt subordonate administrativ organelor din care fac parte, iar pe linia cercetării penale, toate procurorului, care conduce şi controlează activitatea de cercetare penală.

Principala atribuţiune a organelor de cercetare penală este aceia de a efectua cercetări în toate cauzele, cu excepţia acelora de competenţa procurorului.

Părţile, adică inculpatul,( persoana care a comis infracţiunea şi faţă de care a fost pusă în mişcare acţiunea penală ) , partea vătămată, ( persoana care a suferit un prejudiciu material sau moral ca urmare a comiterii infracţiunii şi care s-a constituit ca atare), partea civilă ( adică persoana vătămată constituită parte civilă în procesul penal, ca urmare a faptului că a suferit un prejudiciu ) şi partea responsabilă civilmente ( adică persoana care participă alături sau pentru inculpat la acoperirea prejudiciului cauzat părţii civile prin infracţiune) sunt acele persoane fizice şi juridice care au drepturi şi obligaţii ce izvorăsc în mod direct din exercitarea acţiunilor penală şi civilă în cadrul procesului penal.

Apărătorul, persoană fizică, având calificare de specialitate, care – alături sau pentru părţi – participă la realizarea scopului procesului penal şi la înfăptuirea în cele mai bune condiţii a actului de justiţie, prin acordare de asistenţă juridică ori reprezentându-le pe acestea.

Alte persoane pot fi martorii, experţii, interpreţii, grefierii, executorii judecătoreşti, etc.

TEMA nr. 4

Competenţa în materie penală

Prin competenţă trebuie să înţelegem sfera atribuţiunilor pe care le au de îndeplinit organele judiciare în cadrul procesului penal şi aceasta poate fi :

funcţională, adică cea care se referă la categoriile de activităţi pe care le poate desfăşura un anume organ judiciar, în cadrul competenţei sale generale.

materială, prin care se stabileşte care dintre organele judiciare de grade diferite pot instrumenta anumite categorii de cauze penale;

teritorială, care are în vedere care dintre organele judiciare de acelaşi grad este în drept să soluţioneze o anumită cauză şi care este guvernată de anumite criterii, astfel :

locul unde a fost săvârşită infracţiunea; locul unde a fost prins făptuitorul ; locul unde locuieşte făptuitorul;

10

locul unde locuieşte persoana vătămată. după calitatea persoanei, criteriu potrivit căruia numai anumite organe

judiciare pot soluţiona cauze în care figurează – în calitate de făptuitori, învinuiţi sau inculpaţi - persoane, având o anumită calitate.

( Prelungirea)prorogarea de competenţă. Înseamnă prelungirea competenţei normale a unui organ judiciar, asupra unei cauze penale care, în mod firesc ar reveni altuia şi se produce, în cazuri precis determinate de lege, pentru o mai bună administrare a justiţiei.

Prorogarea de competenţă o întâlnim atunci când este vorba de :

indivizibilitate ; conexitate ; chestiuni prealabile ; schimbarea calităţii persoanei ; schimbarea încadrării juridice sau a calificării faptei.

Declinarea de competenţă este instituţia în baza căreia un organ judiciar care se consideră necompetent să soluţioneze o anumită cauză, trimite dosarul organului competent.

Declinarea de competenţă poate avea loc numai între două organe judiciare de acelaşi fel, indiferent că este vorba de organe de cercetare penală, de procuror sau de instanţe de judecată. Declinarea de competenţă nu este supusă nici apelului şi nici recursului, conflictele ivite în această materie fiind soluţionate de organul judiciar superior comun acelora aflate în litigiu.

Incompatibilitatea, este instituţia prin intermediul căreia o persoană care face parte dintr-un organ judiciar este împiedicată să participe la activitatea procesuală dintr-o cauză penală concretă, pentru a fi înlăturate suspiciunilor care planează asupra obiectivităţii sau imparţialităţii sale în legătură cu modul de rezolvare a dosarului respectiv.

Incompatibilitatea vizează deci pe judecător, pe procuror, dar şi pe magistratul asistent, grefier, organ de cercetare penală, expert, interpret şi se poate materializa din punct de vedere juridic, fie prin abţinerea celui în cauza de a participa la soluţionarea unei cauze, fie prin recuzarea acestuia de către părţi, în condiţiile legii, adică :

Abţinerea, constă în cererea pe care persoana incompatibilă o formulează pentru a nu participa la rezolvarea unei anumite cauze de care se leagă cazul de incompatibilitate.

Recuzarea, este situaţia prin care o persoană, făcând parte dintr-un anume organ judiciar, care a refuzat să se abţină, poate fi împiedicată să participe la derularea activităţilor procesual penale, printr-o cerere de recuzare, care poate fi formulată numai de către părţi.

Strămutarea cauzei. În situaţia în care judecarea unei cauze nu s-ar putea face în bune condiţiuni la o anume instanţa, deoarece ar exista un climat nepotrivit, prin strămutare, dosarul poate fi transferat la o altă instanţă egală în grad, de regulă.

11

Strămutarea se dispune, numai de instanţa supremă, prin încheiere, nu trebuie motivată şi nu este supusă nici unei căi de atac.

TEMA nr. 5

Probele şi mijloacele de probă.

Probele se definesc ca acele elemente de fapt, care servesc la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o sau la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei. Ele sunt absolut necesare pentru lămurirea unei pricini, sub toate aspectele şi pentru stabilirea situaţiei de fapt.

Pentru a se ajunge la realizarea scopului procesului penal o probă trebuie să fie pertinentă, concludentă şi utilă cauzei.

Mijloacele de probă, sunt acele mijloace prin care se constată elementele de fapt ce pot servi ca probă şi ele sunt:

declaraţiile părţilor şi ale martorilor ; înscrisurile şi mijloacele materiale de probă; în această categorie intră în principal

procesele verbale, adică acele înscrisuri cu caracter oficial în care sunt consemnate fapte de natură juridică constatate de organele judiciare, înregistrările şi interceptările audio şi video a comunicărilor şi a convorbirilor, care trebuie să fie realizate în condiţii precis stabilite de lege, mijloacele materiale de probă, adică acele obiecte care conţin sau poartă o urmă a faptei săvârşite sau care au fost folosite sau au fost destinate să servească la comiterea unei infracţiuni.

Pentru valorificarea procesuală a mijloacelor de probă, codul de procedură penală reglementează mai multe instituţii cum ar fi : ridicarea de obiecte şi înscrisuri, percheziţia ( domiciliară, corporală, asupra vehiculelor ), cercetarea la faţa locului, reconstituirea, fiecare cu reguli speciale, precise, unele din ele proprii.

rapoartele de constatare ( care pot fi de constatare tehnico-ştiinţifică ce sunt realizate, de regulă numai în faza de urmărire penală şi constatările medico legale, care – spre deosebire de primele – pot fi efectuate în toate cele trei faze ale procesului penal, ca în cazul exhumării unui cadavru pentru a se stabili cauzele morţii ) şi expertizele.

În ceea ce priveşte expertizele, acestea sunt acte complexe întocmite de specialişti cu înaltă calificare în diferite domenii de activitate şi sunt de natură a servi la aflarea adevărului în cauze complexe, cu un grad sporit de dificultate.

TEMA nr. 6

Măsuri procesuale.

12

Sunt definite ca fiind acele instituţii de drept procesual penal care constau în anumite privaţiuni sau constrângeri personale sau reale, determinate de condiţiile sau împrejurările în care se desfăşoară procesul penal, prin ele urmărindu-se buna derulare a acestuia, pentru constatarea la timp şi în mod complet a faptelor ce constitui infracţiuni şi sancţionarea persoanelor vinovate penal.

Măsurile procesuale sunt :

a - măsurile preventive, adică reţinerea care nu poate fi mare de 24 de ore şi se dispune de organul de cercetare penală şi de procuror, obligarea de a nu părăsi localitatea şi obligarea de a nu părăsi ţara, măsuri ce pot fi dispuse de procuror sau de judecătorul competent, pe timp de cel mult 30 zile, în faza de urmărire penală şi de instanţă, pe timp nelimitat în cea de judecată şi arestarea preventivă. Măsura poate fi dispusă pe timp de până la 30 de zile faţă de învinuit şi/ sau inculpat, numai de către judecător.

Prelungirea duratei arestării preventive se dispune numai de către instanţă, la propunerea procurorului. Fiecare prelungire nu poate depăşi 30 zile.

În ceea ce îi priveşte pe minori, durata arestării preventive a infractorilor având vârsta cuprinsă între 14 – 16 ani, în faza de urmărire penală nu poate depăşi 15 zile şi poate fi dispusă tot numai de judecător pentru maximum 60 de zile, ca urmare a prelungirilor ce se acordă tot de judecător.

Măsurile preventive pot fi înlocuite, atunci când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea acesteia , pot fi revocate, la cerere sau din oficiu, atunci când nu mai există vreun temei care să justifice menţinerea şi pot înceta în condiţiile legii.

O persoană arestată preventiv poate fi liberată provizoriu – sub control judiciar sau pe cauţiune – măsură ce poate fi revocată, în condiţiile în care cel în cauză a nesocotit, cu rea credinţă, obligaţiile ce-i reveneau.

b – măsuri de ocrotire şi de siguranţă.

Măsurile de ocrotire se iau faţă de persoane care, prin privarea de libertate a inculpatului, ar rămâne lipsite de îngrijire iar cele de siguranţă - obligarea la tratament medical şi internarea medicală - se dispun atunci când învinuitul sau inculpatul, se află în vreuna din situaţiile respective.

c – măsurile asiguratorii, adică acele măsuri cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea - prin instituirea unui sechestru - a bunurilor mobile şi imobile ce aparţin inculpatului şi părţii civilmente responsabile, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produsă prin infracţiune şi pentru garantarea executării pedepsei amenzii.

13

Măsurile asiguratorii se pot realiza prin sechestru,poprire şi inscripţie ipotecară.

d - restituirea lucrurilor, modalitate de reparare a pagubei în natură;

e - restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii.

TEMA nr. 7.

Actele prin intermediul cărora sunt realizate activităţile din cadrul procesului penal se numesc acte procesuale şi acte procedurale.

Actele procesuale sunt manifestări de voinţă prin care organele judiciare şi părţile din proces dispus, în limitele dreptului lor, cu privire la desfăşurarea procesului penal.

Actele procedurale sunt mijloacele prin intermediul cărora se aduc la îndeplinire dispoziţiile cuprinse în actele şi măsurile procesuale.

Fiecare act procesual este realizat prin intermediul unui act procedural.

Asistenţa juridică este acea activitate prin care apărători aleşi sau desemnaţi din oficiu, ajută părţile în derularea procesului penal.

Asistenţa juridică poate fi facultativă sau obligatorie, în funcţie de natura infracţiunii şi persoana celui ce urmează a fi asistat.

Reprezentarea presupune împuternicirea dată unei persoane, de a îndeplini în cadrul procesului penal acte procesuale pe seama unei părţi care nu poate sau nu doreşte să se prezinte în faţa organelor judiciare şi poate fi calificată, convenţională şi legală.

Citarea: Instituţia prin intermediul căreia organele judiciare asigură prezenţa părţilor sau a altor persoane la activitatea procesuală.

Prezenţa părţilor sau a altor persoane la desfăşurarea activităţilor procesuale se mai poate realiza şi prin alte modalităţi, cum sunt:

încunoştinţarea (art. 129 al. 2 cpp. - efectuarea cercetării la faţa locului se poate face şi în lipsa părţilor, care deşi încunoştinţate, nu s-au prezentat ori art. 402 al. 2 cpp. - în procedura revizuirii).

Chemarea (art. 120 al. 1 cpp .- părţile sunt chemate când se dispune efectuarea expertizei ori art. 83 cpp.– persoana chemată ca martor este obligată să se prezinte la data, locul şi ora fixate).

COMUNICAREA: Mijlocul prin intermediul căruia organele judiciare înştiinţează persoanele care participă la desfăşurarea procesului penal despre actele procedurale efectuate este comunicarea.

14

MANDATUL DE ADUCERE: Este actul cu care o persoană , poate fi adusă în faţa organelor judiciare, dacă ascultarea ori prezenţa ei este necesară, în situaţia în care nu a dat curs citaţiei ce-i fusese trimisă anterior.

Se execută de organele de poliţie.

MODIFICAREA ACTELOR PROCEDURALE: Potrivit art. 194 cpp, orice adăugire, corectură ori suprimare făcută în cuprinsul unui act procedural este ţinută în seamă numai dacă aceste modificări sunt confirmate în scris în cuprinsul sau la sfârşitul actului, de către cei care l-au semnat.

ÎNDREPTAREA ERORILOR MATERIALE: Erorile materiale evidente se îndreaptă de organul judiciar care a încheiat actul, la cererea celui interesat ori din oficiu, sens în care se întocmeşte un proces verbal de organul de urmărire penală sau o încheiere de către instanţa de judecată, făcându-se menţiune şi la sfârşitul actului corectat. (art. 195. cpp).

TEMA nr. 8

INSTITUŢII LEGATE DE ACTELE PROCESUALE ŞI PROCEDURALE: Codul de procedură penală reglementează unele instituţii care nu sunt acte procesuale sau procedurale în sine, dar care au strânsă legătură cu acestea prin manifestare şi consecinţe, astfel:

I. TERMENELE ÎN PROCESUL PENAL: Sunt intervalele de timp înlăuntrul sau după epuizarea cărora pot fi îndeplinite acte şi măsuri procesuale sau procedurale. Se clasifică de literatura de specialitate în mai multe moduri, cel mai important fiind cel în termene substanţiale şi procedurale.

II. NULITĂŢILE: Sunt cele mai importante sancţiuni procedurale şi intervin ori de câte ori un act procedural sau o activitate procesuală a fost realizată, fără stricta respectare a legii.

Nulitatea ca sancţiune procedurală, poate fi îndreptată atât împotriva actelor procesuale, cât şi a celor procedurale.

Pentru a se putea ajunge la anularea unui act, se cer a fi îndeplinite cumulativ, trei condiţii:

- să se constate o încălcare a dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal;

- încălcarea să aibă ca urmare producerea unei vătămări procesuale;

- vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului îndeplinit cu încălcarea legii.

III. CHELTUIELILE JUDICIARE: Toate cheltuielile făcute, potrivit legii, pentru buna desfăşurare a procesului penal se numesc cheltuieli judiciare.

Conform art. 189 cpp., acestea pot fi de două feluri:

a) Cheltuieli de procedură, sunt cele avansate de stat în vederea desfăşurării activităţii procesuale;

15

b) Cheltuieli de judecată, adică cele avansate de părţile din proces.

IV. AMENDA JUDICIARĂ.(art. 198-199 cpp.): Este o sancţiune cu caracter procesual cuprinsă între 20.000 – 100.000 lei pentru sancţionarea unor abateri săvârşite de persoanele chemate să coopereze la desfăşurarea activităţii judiciare.

ÎNTREBĂRI DIN CARE SE VOR ÎNTOCMII TESTELE GRILĂ

1. Acţiunea penală se stinge în următoarele cazuri :2. Sarcinile dreptului procesual penal sunt: 3. Sunt reguli de bază ( principii fundamentale ) ale procesului penal :4. Instanţa penală, legal investită, este obligată să rezolve din oficiu acţiunea civilă, atunci

când : 5. Are obligaţia legală de a depune jurământ, înainte de a face declaraţii în faţa organelor

judiciare: 6. Momentul de început al fazei de urmărire penală se realizează prin :7. Care sunt trăsăturile proprii acţiunii penale ? 8. Ce mijloace de probă se pot administra prin delegare ? 9. Care instituţii sunt legate de administrarea probelor ? 10. Asistenţa juridică este facultativă sau obligatorie. Vă rog să indicaţi cazurile care vizează

asistenţa obligatorie :11. În ce situaţii este obligatorie efectuarea expertizei medico legală psihiatrică ?12. Măsura arestării preventive a învinuitului sau inculpatului, se poate dispune atât în faza

de urmărire penală cât şi în cea de judecată. Care este magistratul care poate dispune această măsură, cât timp dosarul se află în prima fază a procesului penal şi prin ce act anume ?

13. Fapte şi împrejurări care nu pot forma obiectul probaţiunii : 14. În caz de condamnare, plata cheltuielilor judiciare făcute de părţi, se face de : 15. Activitatea procesual penal se realizează prin acte şi măsuri procesuale. Care sunt

instituţiile prin care constituie măsuri procesuale ? 16. Liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda atunci când sunt îndeplinite

următoarele condiţii :17. În sensul dispoziţiilor procesual penale, sunt cazuri de conexitate :18. Constituie cazuri de incompatibilitate a magistratului procuror : 19. Prin prisma modului de calcul, termenele pot fi : 20. Reprezentarea convenţională - în faza de judecată - poate avea loc: 21. Din punct de vedere al subiectului care face interpretarea normelor juridice procesual

penale, aceasta poate fi :22. Care sunt trăsăturile raporturilor juridice procesual penale? 23. Care sunt condiţiile cerute de lege pentru a putea fi exercitată acţiunea civilă în procesul

penal?24. Care este momentul final al fazei de urmărire penală ?25. Următoarele persoane sunt părţi în procesul penal :

16

26. Care dintre atributele de mai jos sunt specifice pentru activitatea Ministerului Public ? 27. Constituie excepţii de la principiul teritorialităţii legii procesual penale române :28. Există incompatibilitatea magistratului judecător atunci când : 29. Declinarea competenţei de soluţionare a unei cauze, ca urmare a schimbării încadrării

juridice a faptei, are loc în următoarele situaţii :30. Care dintre persoanele fizice, participante la desfăşurarea procesului penal, nu are

obligaţia de a depune jurământ ? 31. Reprezentarea convenţională, poate avea loc în următoarele situaţii : 32. Care sunt cazurile în care asistenţa juridică este obligatorie ?33. Care este organul judiciar căruia i se adresează plângerea împotriva reţinerii?34. Împotriva ordonanţei procurorului de obligare de a nu părăsi ţara se poate face plângere

la: 35. Când este obligatorie asistenţa juridică în faza de judecată, în plus faţă de faza de

urmărirea penală ? Ce condiţii de ordin general trebuie să fie îndeplinite pentru a se putea dispune o măsură preventivă ?

36. Liberarea provizorie pe cauţiune poate fi admisă atunci când : 37. Recursul împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea, revocarea, înlocuirea sau încetarea

unei măsuri preventive este suspensiv de executare ? 38. Plata cheltuielilor judiciare făcute de părţi – în caz de achitare – se suportă de : 39. Care este instanţa competentă să judece o cauză în care după începerea cercetării

judecătoreşti - are loc o schimbare a încadrării juridice, dintr-o infracţiune mai gravă, într-o infracţiune de competenţa materială a unei instanţe inferioare în grad ?

40. Care sunt acţiunile în procesul penal ? 41. Care sunt sarcinile ştiinţei dreptului procesual penal ? 42. Care sunt cazurile în care instanţa are obligaţia de a rezolva din oficiu acţiunea privind

repararea daunelor morale ? 43. Care este momentul de început al fazei de judecată ? 44. Care organ judiciar soluţionează plângerea împotriva măsurii preventive a arestării ? 45. În ce situaţii are loc exercitarea acţiunii civile la instanţa civilă ? 46. Constituie principii specifice activităţii Ministerului Public : 47. O cerere de recuzare a magistratului procuror se soluţionează de :48. În cazul căreia dintre părţile indicate mai jos, este posibilă reprezentarea legală, în faza de

judecată : 49. Sunt cazuri de indivizibilitate : 50. Constituie sancţiuni procedural penale următoarele instituţii : 51. Dintre persoanele fizice enumerate mai jos - atunci când are calitatea de martor - care

nu depune jurământ? 52. Repararea în natură a pagubei pricinuită prin infracţiune are loc în următoarele cazuri 53. Funcţional, Curtea de apel, este competentă să judece : 54. Ca moment procesual, declinarea competenţei de soluţionare a unei cauze de către

instanţă, are loc atunci când : 55. Conform legii, instituţia delegării, se adresează : 56. Sub aspectul valorii sociale asupra cărora se îndreaptă, măsurile procesuale se clasifică

astfel : 57. Ordonanţa de luarea măsurilor asiguratorii se aduce la îndeplinire, conform dispoziţiilor

codului de procedură penală, de : 58. Efectuarea expertizei medico legală este obligatorie în următoarele cazuri :59. Durata arestării preventive a minorului în vârstă de 14 – 16 ani, în cursul urmăririi penale ,

nu poate să depăşească, în total : 17

60. Pot efectua legal o reconstituire, fără a fi nevoie de prezenţa martorilor asistenţi: 61. Care sunt soluţiile ce pot fi dispuse în rezolvarea acţiunii penale ?62. Acţiunii civile îi sunt proprii următoarele trăsături :63. Unde poate fi trimisă citaţia pentru persoanele aflate în străinătate ?? 64. Care este instituţia care marchează momentul de început al fazei de urmărire penală ? 65. Constituite atribuţii ale instanţelor judecătoreşti : 66. Excepţia de ne competenţă materială are o limită până la care poate fi invocată Care estre

această limită ?67. Acţiunea penală se poate stinge prin : 68. Există incompatibilitatea magistratului - asistent există atunci când : 69. Care instituţii constituie modalităţi de recuperarea pagubei în natură? 70. În faza de judecată, punerea în mişcare a acţiunii penale, se dispune prin : 71. Cererea de recuzare poate fi formulată de : 72. Cine poate lua măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea , în faza de urmărire

penală ? 73. Conform dispoziţiilor legale în materie, reprezentarea legală este obligatorie, atunci când : 74. Suma depusă cu titlu de cauţiune se restituie inculpatului, atunci când : 75. Plângerea împotriva ordonanţei procurorului privind luarea măsurii obligării de a nu părăsi

ţara, este de competenţa de soluţionare : 76. Care sunt situaţiile în care există incompatibilitatea judecătorului : 77. Măsurile preventive încetează de drept în următoarele situaţii : 78. Nulităţile absolute se caracterizează prin următoarele trăsături : 79. Liberarea provizorie pe cauţiune poate fi admisă, atunci când sunt ăndeplinite

următoarele condiţii: 80. Care sunt instituţiile care vizează prelungirea ( prorogarea) de competenţă ?81. Acţiunii civile îi sunt proprii anumite trăsături. Care sunt acestea ?82. Se constituie în sarcini ale ştiinţei dreptului procesual penal, următoarele : 83. Prin prisma metodelor folosite, interpretarea normelor juridice procesual penale – poate

fi : 84. Care sunt atributele ce constituie sarcini ale Ministerului Public ? : 85. În care moment procesual, din cele arătate mai jos, persoana vătămată se poate constitui

parte civilă împotriva învinuitului, inculpatului şi părţii responsabile civilmente; 86. Incompatibilitatea expertului sau interpretului există atunci când: 87. Care sunt, conform legii, cazurile în care asistenţa juridică este obligatorie, în faza de

urmărire penală ? 88. Care sunt cazurile în care se dispune revocarea liberării provizorii sub control judiciar ? 89. Reprezentarea convenţională este posibilă — în faza de judecată — atunci când: 90. Ca reprezentant al statului, Ministerul Public are o serie de principii care îi sunt

specifice .Care sunt acestea ? 91. În conformitate cu dispoziţiile codului de procedură penală, vă rog să indicaţi care sunt

părţi în procesul penal ; 92. Care dintre persoanele mai jos arătate, nu au obligaţia de a depune jurământ : 93. Pentru care dintre abaterile judiciare se aplică amenda judiciară ? 94. Cărui organ judiciar se poate adresa plângerea împotriva ordonanţei de a nu părăsi ţara ?95. Care dintre participanţii la procesul penal pot formula cerere de recuzare ? 96. Fapte şi împrejurări ce nu trebuie dovedite 97. Până în ce moment al procesului penal poate fi invocată excepţia de ne competenţă după

materie ( materială ) ? 98. Care sunt organele judiciare care autoriză realizarea interceptărilor şi înregistrărilor audio

şi video a comunicărilor sau convorbirilor ? 99. Care sunt formele competenţei ?

18

100. Care sunt cazurile ce pot fi invocate într-o cerere de strămutare ?

UNIVERSITATEA SPIRU HARET BUCUREŞTI

CENTRUL UNIVERSITAR CONSTANŢA

FACULTATEA DE DREPT ŞI ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

CATEDRA DE DREPT PUBLIC

Material de studiu pentru studenţii anului IV frecvenţă redusă din cadrul secţiei de drept pentru semestrul II.

19

DREPT PROCESUAL PENAL II

LECTOR UNIVERSITAR ;

Niculae Alin Dărângă

ASISTENT UNIVERSITAR .

Gheorghe Grasu

20

I N T R O D U C E R E

Dreptul procesual penal român este o ştiinţă socială foarte importantă a sistemului judiciar din ţara noastră, pentru are menirea de a arată - exact şi precis – care este calea de urmat în fiecare proces penal.

Importanţa deosebită a acestei ramuri de drept are în vedere faptul că – în fiecare caz concret – se lucrează cu oameni, aşa încât, organele judiciare abilitate, ca reprezentante ale statului, au dreptul şi mai ales obligaţia unei conduite profesionale ireproşabile, în strictă conformitate cu reglementările existente.

Tocmai datorită acestui fapt dar şi împrejurării că ţara noastră trebuie să se alinieze la standardele europene spre care tindem, dreptul procesual penal român este într-un continuu proces de transformare, necesar atingerii perfecţiunii.

Astăzi, după revizuirea Constituţiei, precum ş prin adoptarea Legii nr. 356 şi a O.U.G. nr. 60, ambele di 2006, putem afirma că regulile înscrise în codul de procedură penală sunt tot mai aproape de cerinţele europene, modificările hotărâte de puterea legislativă şi de cea executivă, dând posibilitatea celei de a treia puteri din stat să aibă la dispoziţie un instrument modern şi eficient de lucru în materie procesual penală.

Prin modificările adoptate a fost limitată puterea de dispoziţie a procurorului, în special în materia luării măsurilor preventive şi a percheziţiei şi a crescut foarte mult rolul judecătorului în întreaga desfăşurare a procesului penal.

Importanţa materiei fiind evidentă pentru activitatea de zi cu zi ai practicienilor, dreptul procesual penal constituie materie de licenţă.

De aceia, studiul şi aprofundarea sa, trebuie să devină o obligaţie primordială a fiecărui student al facultăţii noastre.

SCOPUL CURSULUI

4. Cunoaşterea de către studenţi a modului în care este reglementată desfăşurarea procesului penal în România ;

5. Însuşirea materiei de către fiecare student, de o asemenea manieră încât, - în momentul în care va deveni practician al dreptului – să fie în măsură să se comporte la nivelul exigenţelor şi cerinţelor ;

21

6. Pentru o parte – mai mică – cursul are menirea de a deschide calea spre studiu şi cercetare.

OBIECTIVELE CE TREBUIE ATINSE DE STUDENT

c. Studiul părţii generale a dreptului procesual penald. Studiul părţii speciale a dreptului procesual penal .

Pentru realizarea acestui deziderat, fiecare student trebuie să parcurgă, cu ajutorul cadrelor didactice, prin participare activă la cursuri, seminarii, cerc ştiinţific şi ore de consultaţii, dar mai ales prin studiul individual, întreaga materie şi materialele bibliografice ce-i sunt puse la dispoziţie de biblioteca facultăţii.

Pentru uşurinţa însuşirii materiei, cursul de drept procesual penal a fost structurat pe titluri, capitole şi secţiuni, într-o ordine firească, conformă cu aceia existentă în codul de procedură penală, care constituie principalul izvor al acestei materii.

Faptul permite studentului - după aprofundarea instituţiilor de baza ale părţii generale – care are în vedere scopul procesului penal, regulile de bază, acţiunile, părţile, competenţele, probele şi mijloacele de probă, măsurile preventive şi cele procesuale, să ştie – la finele anului de studiu – modul în care trebuie să se deruleze procesul penal, în cele trei faze ale sale ( urmărirea penală, judecata, punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti ) indiferent de obiectul concret al cauzei.

IN DETALIU, obiectivele mai sus arătate sunt următoarele :

B. PARTEA SPECIALĂ

Titlul I - Urmărirea penală ;

Capitolul 1 - Competenţa organelor de urmărire penală ;

Capitolul 2 - Supravegherea exercitată de procuror în activitatea de urmărire penală.

Capitolul 3 - Efectuarea urmăririi penale ;

Secţiunea 1 - Sesizarea organelor de urmărire penală ;

Secţiunea 2 - Desfăşurarea urmăririi penale;

Secţiunea 3 - Terminarea urmăririi penale ;

Secţiunea 4 - Prezentarea materialului de urmărire penală;

22

Secţiunea 5 - Soluţiile ce pot fi date de procuror

Capitolul 4 - Reluarea urmăririi penale ;

Capitolul 5 - Plângerea împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală ;

Capitolul 6 - Procedura plângerii prealabile ;

Titlul II - Judecata .

Capitolul 1 - Judecata în primă instanţă

Secţiunea 1 - Desfăşurarea judecării cauzei ;

Secţiunea 2 - Deliberarea şi hotărârea instanţei ;

Capitolul 2 - Căile de atac ordinare ;

Secţiunea 1 - Apelul ;

Secţiunea 2 - Recursul ;

Capitolul 3 - Căile extraordinare de atac ;

Secţiunea 1 - Contestaţia în anulare ;

Secţiunea 2 - Revizuirea ;

Secţiunea 3 - Recursul în anulare ;

Secţiunea 4 - Recursul în interesul legii ;

Titlul III - Executarea hotărârilor penale.

Capitolul 1 - Punerea în executarea a pedepselor principale ;

Capitolul 2 - Punerea în executarea a pedepselor complementare;

Capitolul 3 - Punerea în executare a măsurilor de siguranţă ;

Capitolul 4 - Punerea în executare a amenzii judiciare ;

Capitolul 5 - Punerea în executare a dispoziţiilor civile din hotărâre;

Titlul IV - Proceduri speciale :

Capitolul 1 - Urmărirea şi judecarea infracţiunilor flagrante;

23

Capitolul 1/1 –Procedura privind tragerea la răspundere penală a persoanei juridice ;

Capitolul 2 - Procedura în cauzele cu infractori minori ;

Capitolul 2/1 – Darea în urmărire ;

Capitolul 3 - Procedura privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie .

Capitolul 4 - Procedura reabilitării judecătoreşti ;

Capitolul 5 - Repararea pagubei materiale sau a daunei morale în cazul condamnării sau luării unei măsuri preventive pe nedrept ;

Capitolul 6 - Procedura în caz de dispariţie a înscrisurilor judiciare ;

Capitolul 7 - Asistenţa juridică internaţională ;

Secţiunea 1 - Comisia rogatorie internaţională ;

Secţiunea 2 - Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte juridice străine.

Secţiunea 3 - Rejudecarea în caz de extrădare.

BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE .

5. Constituţia României, astfel cum a fost revizuită ;6. Codul de procedură penală, cu completările şi modificările la zi ;7. Explicaţii teoretice ale codului de procedură penală de Vintilă Dongoroz ş.a., ediţia 1975;8. Tratat de drept procesual penal de Ion Neagu, ediţia 2007 ;

5. Drept procesual penal Curs de Niculae A. Dărângă, ediţia 2006 .

BIBLIOGRAFIE SUPLIMENTARĂ

18. Tratat de procedură penală de Nicolae Volonciu, ediţia 1993 ;19. Drept procesual penal român de Grigore Theodoru, ediţiile 1971 şi 1974 ;20. Apelul Penal de V. Papadopol şi C. Turianu, ediţia 1994 ;21. Căile extraordinare de atac în procesul penal de D.V.Mihăiescu şi V. Rămureanu, ediţia 1970.22. Reabilitarea în dreptul penal de Ioan Cozma, ediţia 1970;23. Probele şi mijloacele de probă în procesul penal român de dr.Ioan Doltu, ediţia 1997;24. Legea nr. 303 din 2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor ;25. Legea nr. 304 din 2004 privind organizarea judiciară ;26. Legea nr. 317 din 2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii ;

24

27. Legea nr. 247 din 2005, publicată în M.O.R. nr. 653 din 22. 7. 2005, intrată în vigoare la 25. 7. 2005, prin care au fost modificate cele 3 legi arătate mai sus ;28. Legea nr. 503 din 2002 privind organizarea şi funcţionarea Parchetului Naţional Anticorupţie cu modificările şi completările ulterioare ;29. Legea nr. 40 din 1990, cu modificările şi completările ulterioare privind organizarea şi funcţionarea Ministerului de Interne ;30. Legea nr. 218 din 2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române cu modificările şi completările ulterioare;31. Legea nr. 51 din 1995, modificată, completată şi republicată de organizare şi exercitare a profesiei de avocat;32. Legea nr. 456 din 2001 privind modificarea şi completarea codului de procedură penală;33. Legea nr.169 din 2002 privind modificarea şi completarea codului de procedură penală;34. Legea nr. 281 din 2003 privind modificarea şi completarea codului de procedură penală şi a altor legi speciale 18. O.U.G. nr. 109 din 2003 privind modificarea codului de procedură penală

19. Legea nr. 356 din 2006 privind modificarea şi completarea codului de procedură penală, publicată în M.O.R. din 21.7 2006 ;

20. O.U.G. nr. 60 din 2006 privind modificarea şi completarea codului de procedură penală, publicată în M.O.R. nr. 764 din 7.9. 2006 ;

Partea specială.

TEMA nr. 9

25

URMĂRIREA PENALĂ – PRIMA FAZĂ A PROCESULUI PENAL-OBIECTUL URMĂRIRII PENALE

În conformitate cu prevederile art. 200 cpp, obiectul urmăririi penale îl constituie strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.

TRĂSĂTURILE SPECIFICE ALE URMĂRIRII PENALE

1. Subordonarea ierarhică în efectuarea actelor de urmărire penală.

2. Lipsa de publicitate a urmăririi penale

3. Caracterul necontradictoriu al urmăririi penale.

4. Caracterul preponderent al formei scrise.

COMPETENŢA ORGANELOR DE URMĂRIRE PENALĂ

1. Competenţa organelor de cercetare ale poliţiei judiciare.

Au o competenţă foarte largă, putând să efectueze cercetarea pentru orice infracţiune care nu este dată în mod obligatoriu în competenţa altor organe , având dreptul şi obligaţia de a constata, cerceta, de a face probe, de a urmări, de a prinde şi a cere tragerea la răspundere a infractorilor de către instanţă.

Funcţional şi material, au o competenţă generală.

Teritorial, ele instrumentează cauzele penale din raza de competenţă stabilită de lege.

2. Competenţa organelor de cercetare penală speciale.

Funcţional şi material, competenţa acestor organe se circumscrie naturii unor infracţiuni sau calităţii unor persoane ce apar în postura de făptuitori, în timp ce teritorial, au anumite limite stabilite administrativ.

3. Competenţa procurorului în efectuarea urmăririi penale (art. 209 cpp).

Sunt infracţiuni expres prevăzute de lege în care urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror.

Când urmărirea penală este efectuată de procuror, ordonanţa prin care s-a dispus arestarea preventivă şi rechizitoriu sunt supuse confirmării conducătorului parchetului, nerespectarea acestei dispoziţii atrăgând sancţiunea nulităţii absolute.(art. 209 al. 4 cpp. )

4. Supravegherea exercitată de procuror în activitatea de urmărire penală, vizează realizarea scopului procesului penal în condiţiile respectării tuturor dispoziţiilor care disciplinează înfăptuirea actului de justiţie penală.

26

Procurorul veghează ca orice infracţiune să fie descoperită, fiecare infractor să fie tras la răspundere penală şi ca nici-o persoană să nu fie urmărită penal, fără să existe probe sau indicii temeinice că a săvârşit o infracţiune, ca nimeni să nu fie reţinut sau arestat decât în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.

SESIZAREA ORGANELOR DE URMĂRIRE PENALĂ

Declanşarea activităţii organelor de urmărire penală este condiţionată, în toate cazurile, de încunoştinţarea acestora despre săvârşirea unei infracţiuni.

Mijlocul prin intermediul căruia este informat organul judiciar despre săvârşirea unei infracţiuni, poartă denumirea de act de sesizare.

Plângerea este încunoştinţarea făcută de către o persoană sau de o persoană juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracţiune.

Denunţul (art. 223 cpp.), este încunoştinţarea făcută de către o persoană sau de către o persoană juridică despre săvârşirea unei infracţiuni. Poate fi făcut de orice persoană fizică sau parte vătămată prin infracţiune şi fără ca acestea să aibă vreo obligaţie expres prevăzută de lege.

Sesizarea din oficiu

În toate situaţiile în care organul de urmărire penală constată în mod direct săvârşirea unei infracţiuni sau află despre aceasta prin intermediul mass-media se sesizează din oficiu, cu excepţia cazurilor în care este vorba de moduri speciale de sesizare anume prevăzute de lege.

În lipsa acestora urmărirea penală nu poate începe.

Moduri speciale de sesizare a organelor de urmărire penală.

De la regula obligativităţii procesului penal, legea a prevăzut anumite derogări, cum sunt cele cuprinse în art. 221 al. 2 şi 3 cpp.

- Senatul şi Camera deputaţilor, pot hotărî, în şedinţă comună, punerea sub acuzare a Preşedintelui ţării, pentru comiterea infracţiunii de înaltă trădare, cu votul a cel puţin 2/ 3 din numărul total al parlamentarilor ;

- în cazul infracţiunii contra reprezentantului unui stat străin, urmărirea penală nu poate începe fără exprimarea dorinţei guvernului căruia îi aparţine respectiva persoană;

- atunci când este vorba de infracţiuni săvârşite de membrii guvernului, în exerciţiul funcţiei lor, urmărirea penală poate fi cerută, potrivit art. 108 pct. 2 din Constituţie numai de către camera deputaţilor, senat sau de preşedintele ţării;

- Conform art. 91 din Legea nr. 92 din 1992, astfel cum a fost modificată, magistraţii nu pot fi cercetaţi, reţinuţi, arestaţi, percheziţionaţi sau trimişi în judecată fără avizul ministrului justiţiei;

- în anumite cazuri (infracţiuni săvârşite de militari, unele fapte prevăzute de legea penală săvârşite pe calea ferată) acţiunea penală se pune în mişcare numai la sesizarea organelor competente, făcută în scris, semnată şi cuprinzând toate datele necesare ori la plângerea prealabilă a persoanei vătămate în cazul comiterii unor infracţiuni expres prevăzute de lege.

Actele premergătoare urmăririi penale

27

Actele premergătoare, denumite şi investigaţii prealabile, au menirea fie de a completa informaţiile pe care le au organele de urmărire penală cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, fie numai să verifice aceste informaţii spre a se putea desprinde concluziile corespunzătoare în legătură cu începerea urmăririi penale.

În cazul în care există indicii temeinice şi concrete că s-a săvârşit sau că se pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni contra siguranţei naţionale, precum şi în cazul anumitor fapte cum ar fi traficul de stupefiante, de arme, de persoane, acte de terorism, de spălare a banilor, etc., ori a unei alte infracţiuni grave care nu poate fi descoperită sau ai cărei făptuitori nu pot fi identificaţi prin alte mijloace, pot fi folosiţi – în vederea strângerii probelor necesare – investigatorii sub acoperire,care sunt lucrători operativi din M.A.I. ori din alte organe cu atribuţiuni pe linie de informaţii, datele obţinute putând fi folosite în cadrul procesului penal.

Actele premergătoare efectuate de investigatorii sub acoperire.

Atunci când există indicii temeinice şi concrete să s-a săvârşit ori că se pregăteşte comiterea unei infracţiuni din cele la care se referă în mod concret art. 224/1 al. 1 din cpp., ( contra siguranţei naţionale, trafic de persoane, de arme, de stupefiante, terorism , etc. ) care nu pot fi descoperite ori ai căror făptuitori nu pot fi identificaţi prin alte mijloace, pot fi folosiţi – în vederea strângerii datelor privind existenţa infracţiunii şi identificarea presupuşilor făptuitori, investigatorii sub o altă identitate decât cea reală, cu autorizarea motivată a procurorului.

Autorizarea care se dă prin ordonanţă, poate fi dată pentru o perioadă de 60 de zile şi poate fi prelungită de procuror, cu câte 30 zile, pentru motive temeinice.

TEMA nr. 10

DESFĂŞURAREA URMĂRIRII PENALE.

ÎNCEPEREA URMĂRIRII PENALE este un moment procesual cu semnificaţii deosebite pentru că marchează declanşarea procedurii penale, fapt ce implică drepturi şi obligaţii specifice atât pentru organul de urmărire penală, cât şi pentru ceilalţi participanţi la proces.

Începerea urmăririi penale se realizează fie prin rezoluţie, fie printr-un proces verbal în care sunt cuprinse menţiunile prevăzute de lege în art. 90-91 cpp, la care se adaugă dispoziţia de începere a urmăririi penale.

Rezoluţia sau procesul verbal de începerea urmăririi penale de către organul de cercetare penală este supusă confirmării procurorului, în cel mult 48 de ore de la dispunerea măsurii

PUNEREA ÎN MIŞCARE A ACŢIUNII PENALE se face de procuror, după examinarea dosarului, prin ordonanţă, conform art. 235 cpp, la propunerea organului de cercetare penală.

Regula este că, la punerea în mişcare a acţiunii penale, inculpatul este ascultat, afară de cazul în care este dispărut, se sustrage de la cercetare sau nu locuieşte în ţară. Aceasta, deoarece odată cu punerea în mişcare a acţiunii penale, prin ordonanţă, procurorul poate cere instanţei să dispună şi arestarea preventivă a inculpatului

SUSPENDAREA URMĂRIRII PENALE când se constată printr-o expertiză medico-legală că învinuitul sau inculpatul suferă de o boală gravă care îl împiedică să ia parte la procesul

28

penal, organul de cercetare înaintează dosarul procurorului împreună cu propunerile sale, pentru ca acesta să dispună suspendarea urmăririi.

Procurorul se pronunţă prin ordonanţă motivată, urmând ca – în caz de admitere – măsura să fie comunicată părţii civile care, în această situaţie, poate părăsi procesul penal şi se poate adresa cu acţiune – în vederea reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune – instanţei civile.

SOLUŢII CE POT FI DATE DE PROCUROR PE PARCURSUL SAU LA TERMINAREA URMĂRIRII PENALE

Pe parcursul activităţii de urmărire penală sau la terminarea acesteia, se poate constata existenţa vreunui caz din cele prevăzute în art. 10 cpp, situaţie în care , procurorul, la propunerea organului de cercetare penală, poate dispune scoaterea de sub urmărire penală (de regulă, la terminarea cercetării, după administrarea probelor necesare) încetarea urmăririi penale sau clasarea, soluţii ce nu au un caracter definitiv, pentru că ele pot fi desfiinţate în condiţiile legii, astfel cum se va vedea.

O altă soluţie este cea a trimiterii în judecată.

1. Scoaterea de sub urmărire penală (art. 249 – 249/1 cpp) are loc când se constată existenţa vreunuia din cazurile prevăzute de art. 10 al. 1 lit. a-e cpp şi există învinuit sau inculpat în cauză.

Procurorul se pronunţă prin ordonanţă când acţiunea penală este pusă în mişcare sau prin rezoluţie motivată şi înştiinţează persoanele interesate despre soluţia de scoaterea de sub urmărire penală.

2. Încetarea urmăririi penale poate fi dispusă când intervine unul din cazurile prevăzute de art. 10 al. 1 lit. f-h, i/1 şi j cpp şi există învinuit sau inculpat în cauză.

Atunci când acţiunea penală a fost pusă în mişcare, procurorul – fiind de acord cu propunerea făcută – se pronunţă asupra încetării prin ordonanţă, iar dacă nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală, prin rezoluţie motivată.

3. Clasarea cauzelor penale

În situaţia când se constată – cumulativ - existenţa vreunuia din cazurile prevăzute în art. 10 cpp şi că nu există învinuit în cauză, procurorul dispune clasarea. De exemplu, atunci când are loc un incendiu care a fost provocat de o cauză naturală (fulger).

PROCEDURA PREZENTĂRII MATERIALULUI DE URMĂRIRE PENALĂ

Constituie un moment de contact obligatoriu între organul de urmărire penală şi inculpat, care oferă acestuia din urmă posibilitatea să ia cunoştinţă de probele existente în dosar şi să-şi organizeze apărarea.

Pentru efectuarea prezentării materialului de urmărire penală se cer a fi îndeplinite – cumulativ – condiţiile:

să fie pusă în mişcare acţiunea penală;29

să fie efectuate toate actele de urmărire necesare rezolvării cauzei; să fie posibil contactul inculpatului cu organele de urmărire penală: să existe probe pentru trimiterea inculpatului în judecată.

TERMINAREA URMĂRIRII PENALE

Terminarea urmăririi penale înseamnă epuizarea activităţii organelor de cercetare penală, nu a urmăririi penale, ca fază a procesului penal.

Urmărirea penală se poate desfăşura cu sau fără acţiunea penală pusă în mişcare, în două proceduri distincte.

După ce acesta apreciază că a efectuat toate activităţile impuse de rezolvarea cauzei, dosarul ajunge la procuror, care va da una din soluţiile la care ne vom referi, moment în care – practic – organele de urmărire de dezinvestesc.

- Primind dosarul, procurorul este obligat să prezinte materialul de urmărire penală învinuitului, chiar dacă organul de cercetare penală – anterior– i-a adus la cunoştinţă acestuia, învinuirea.

4. Trimiterea în judecată (art. 261-269 cpp) este un moment distinct faţă de cel al terminării urmăririi penale, deşi ambele se înscriu în faza de urmărire a procesului penal.

Trimiterea în judecată este punctul final al întregii urmăriri penale.

- trimiterea în judecată are loc atunci când urmărirea penala este completă, fapta este prevăzută de legea penală, a fost săvârşită de învinuit sau inculpat şi acesta răspunde penal, condiţii care trebuie să fie îndeplinite cumulativ.

In cazul în care acţiunea penală nu a fost pusă în mişcare în cursul urmăririi penale, procurorul dă rechizitoriu prin care pune în mişcare acţiunea penală şi dispune trimiterea în judecată.

Dacă acţiunea penală a fost pusă în mişcare în cursul urmăririi penale, procurorul întocmeşte rechizitoriu

RECHIZITORIUL este actul de sesizare a instanţei, prin care procurorul cere acesteia să aplice legea fată de inculpat.

Actul de inculpare, care se compune din partea introductivă,( numele prenumele celui care-l întocmeşte, parchetul din care face parte, calitatea, numele şi prenumele învinuitului sau inculpatului, fapta ce i se reţine în sarcină) expozitiv şi dispozitiv, trebuie să se limiteze la fapta şi persoana faţă de care s-a efectuat urmărirea penală, la încadrarea juridică, la probe, la măsurile preventive şi asiguratorii şi să cuprindă dispoziţia de trimitere în judecată.

Procurorul mai poate dispune:

Restituirea cauzei în vederea completării sau refacerii urmăririi penale, conform art. 265 cpp, situaţie care se produce atunci când constată că aceasta nu este completă ori că nu au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului.

Trimiterea cauzei la organul competent să efectueze urmărirea penală, atunci când - verificând lucrările dosarului -, constată că aceasta s-a făcut de un alt organ decât cel prevăzut de

30

lege. În astfel de cazuri, rămân valabile măsurile asiguratorii luate, actele sau măsurile procesuale confirmate sau încuviinţate de procuror, precum şi actele procesuale ce nu pot fi refăcute.

Reluarea urmăririi penale.(art. 270 cpp)

Soluţiile ce sunt date la epuizarea fazei de urmărire penală nu au autoritate de lucru judecat, existând posibilitatea ca urmărirea să fie reluată cu privire la aceleaşi persoane şi fapte.

Reluarea are loc în caz de:

a. - încetare a cauzei de suspendare (art. 271 cpp); dacă urmărirea penală a fost suspendată şi după o anume perioadă, se constată că inculpatul s-a însănătoşit, organul de cercetare penală înaintează dosarul procurorului cu propunerea de se a relua urmărirea penală.

b. - restituire a cauzei de către instanţa de judecată în vederea refacerii urmăririi penale ; (art. 272 cpp).

c. - redeschidere a urmăririi penale atunci când se constată că nu a existat în fapt cazul care a determinat scoaterea sau încetarea, ori că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia soluţia de neurmărire (art. 273 cpp).

PLÂNGEREA ÎMPOTRIVA MĂSURILOR ŞI ACTELOR DE URMĂRIRE PENALĂ .

Ca o garanţie a respectării legii în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulţumită de actele şi măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora. Conform art. 275. cpp., o persoană poate face plângere numai dacă prin acestea i s-a adus o vătămare intereselor sale legitime.

Plângerea împotriva actelor şi măsurilor organelor de cercetare penală se adresează procurorului care supraveghează activitatea de cercetare şi se depune fie direct la acesta, fie organului de cercetare, caz în care există obligaţia ca în termen de 48 ore de la primirea ei să o înainteze procurorului împreună cu explicaţiile sale, atunci când acestea sunt necesare.

Procurorul are obligaţia de a rezolva plângerea în cel mult 20 de zile de la primire şi să comunice soluţia.

PLÂNGEREA ÎMPOTRIVA ACTELOR PROCURORULUI se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau de procurorul ierarhic superior, în aceleaşi condiţii ca şi plângerea împotriva actelor organelor de cercetare penală.

PLÂNGEREA ÎN FAŢA JUDECĂTORULUI ÎMPOTRIVA REZOLUŢIILOR SAU ORDONANŢELOR PROCURORULUI DE NETRIMITERE ÎN JUDECATĂ.

Este o instituţie nouă care are în vedere posibilitatea ca instanţa de judecată să examineze actele dosarelor în care procurorul a dispus soluţii de netrimitere în judecată, soluţii care au fost examinate iniţial de conducătorii parchetului la sesizarea persoanelor vătămate ori ale căror interese legitime au fost vătămate şi care au fost menţinute.

O astfel de plângere poate fi introdusă în termen de 20 de zile.

Primind plângerea şi examinând dosarul instanţa poate să o respingă sau să o admită, caz în care se urmează o procedură distinctă : fie dosarul se trimite procurorului pentru începerea sau redeschiderea urmăririi penale, fie acesta se reţine, instanţa procedând la judecare, conform regulilor obişnuite.

31

Şi instanţa are obligaţia de rezolva plângerea în acelaşi interval de 20 de zile.

PROCEDURA PLÂNGERII PREALABIL

Instituţia plângerii prealabile se înscrie ca o excepţie de la principiul oficialităţii cuprins în art. 2 al. 2 cpp şi constă în posibilitatea oferită de lege persoanei vătămate de a decide dacă sesizează sau nu organele competente în vederea tragerii la răspundere a făptuitorului.

DREPTUL DE A FACE PLÂNGERE PREALABILĂ

Conform art. 279 cpp., dar şi a art. 131 cp., plângerea prealabilă poate fi introdusă la organul de cercetare penală sau la procuror, după caz, de către persoana fizică vătămată moral sau material, lipsa acesteia înlăturând răspunderea penală.

INTRODUCEREA PLÂNGERII LA ORGANUL DE CERCETARE

La infracţiunile pentru care plângerea prealabilă se introduce la organul de cercetare penală sau la procuror se referă art. 279 al. 2 cpp.

INTRODUCEREA PLÂNGERII PREALABILE LA PROCUROR

Conform aceluiaşi text, când plângerea este îndreptată împotriva unui judecător, procuror, notar public, militar, judecător şi controlor financiar de la camera de conturi judeţeană, controlor financiar de la Curtea de Conturi sau contra unei persoane din cele prevăzute în art. 29 pct. 1 cpp. (senatori, deputaţi, membrii ai guvernului, judecători de la Curtea Constituţională, membri, judecători, procurori şi controlori financiari ai Curţii de conturi, preşedintele Consiliului Legislativ, mareşali, amirali, generali, şefii cultelor religioase judecătorii şi magistraţii asistenţi de la C.S.J. judecătorii de la Curţile de Apel şi procurorii de la parchetele de pe lângă acestea), deci atunci când subiectul activ al infracţiunii este circumstanţiat, plângerea prealabilă se introduce întotdeauna la procuror, deoarece acesta este competent să efectueze urmărirea penală, diferenţierea urmând a fi făcută pe parchete, în funcţie de locul unde îşi desfăşoară activitatea persoana împotriva căreia se face plângerea. De menţionat că atunci când subiectul este militar, plângerea prealabilă se adresează parchetului militar.

Procedura în cazul infracţiunilor flagrante.

În cazul unor astfel de fapte organul de urmărire are obligaţia de a constata infracţiunea, chiar în lipsa plângerii prealabile, întocmind un proces-verbal care este semnat conform art. 467 cpp., de organul constatator, de către învinuit şi de persoanele ascultate.

Dacă infracţiunea flagrantă este una din cele arătate în art. 279 cpp., organul de urmărire penală cheamă persoana vătămată şi, dacă aceasta declară că face plângere prealabilă, continuă urmărirea penală.

În caz contrar, procurorul dispune încetarea urmăririi penale.

Procedura în caz de conexitate şi indivizibilitate.

În cazul infracţiunilor pentru care este necesară plângerea prealabilă a persoanei vătămate, dacă acestea sunt în stare de conexitate sau indivizibilitate şi atrag competenţa unor organe diferite,

32

potrivit art. 279 al. 2 cpp.( adică organ de cercetare ori procuror) sau dacă asemenea fapte sunt conexe ori indivize cu infracţiuni pentru care funcţionează principiul oficialităţii, regula este disjungerea.

Deci, în atare situaţii, regula este opusă celei de la prorogarea de competenţă, adică pricinile nu se reunesc, ci se disjung.

Totuşi, conform art. 281 cpp, dacă disjungerea nu este posibilă, întreaga pricină se trimite organului competent să efectueze cercetări pentru infracţiunea supusă regimului oficialităţii, aplicându-se prevederile art. 45 al. 1 cpp., cu referire la art. 35 cpp., acest ultim text stabilind care este organul competent să rezolve cauze penale în caz de conexitate şi indivizibilitate.

Când o infracţiune pentru care este necesară plângerea prealabilă este conexă cu una în care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu – şi disjungerea nu este posibilă - întreaga cauză se trimite la procuror pentru a efectua ori a dispune efectuarea cuvenitelor cercetări iar după finalizarea lor, instanţa va fi investită prin rechizitoriu.

TEMA nr. 11

JUDECATA – a doua fază a procesului penal.

Ca fază a procesului penal prin judecată se înţelege acea etapă procesuală care se desfăşoară în faţa instanţelor penale din momentul sesizării iniţiale şi până la soluţionarea definitivă a dosarului.

În fapt, judecata constituie activitatea principală a procesului penal, deoarece instanţa verifică întreaga muncă procesuală desfăşurată de toţi ceilalţi participanţi, pentru a putea să-şi formeze o convingere, care se concretizează în hotărârea judecătorească.

TRĂSĂTURILE SPECIFICE FAZEI DE JUDECATĂ

1. PUBLICITATEA

2. NEMIJLOCIREA

3. CONTRADICTORIALITATEA

4. ORALITATEA

DISPOZIŢII GENERALE PRIVIND JUDECATA

ROL ACTIV. LOCUL UNDE SE DESFĂŞOARĂ JUDECATA CITAREA PĂRŢILOR. COMPUNEREA INSTANŢEI JUDECAREA DE URGENŢĂ A CAUZELOR CU DEŢINUŢI, ASIGURAREA APĂRĂRII ALTE MĂSURI PREGĂTITOARE PENTRU ŞEDINŢA DE JUDECATĂ.

33

STRIGAREA CAUZEI ŞI APELUL CELOR CITAŢI ASIGURAREA ORDINII ŞI SOLEMNITĂŢII ŞEDINŢEI DE JUDECATĂ CONSTATAREA INFRACŢIUNILOR DE AUDIENŢĂ VERIFICAREA REGULARITĂŢII ACTULUI DE SESIZARE REZOLVAREA CHESTIUNILOR INCIDENTE. SUSPENDAREA JUDECĂŢII NOTE PRIVIND DESFĂŞURAREA PROCESULUI. ÎNCHEIEREA DE ŞEDINŢĂ. SOLUŢIONAREA CAUZEI, presupune deliberarea, luarea, pronunţarea,

redactarea şi semnarea hotărârii judecătoreşti.

Hotărârea judecătorească ca act procesual constituie rezultatul deliberării. La deliberare iau parte numai membrii completului de judecată în faţa cărora a avut loc dezbaterea. Hotărârea trebuie să fie rezultatul acordului membrilor completului de judecată asupra soluţiilor date chestiunilor supuse deliberării (art. 308 cpp).

Conform art. 309 cpp, rezultatul deliberării se consemnează într-o minută care constituie dispozitivul hotărârii şi care trebuie să cuprindă menţiuni cu privire la persoana inculpatului, soluţia dată de instanţă cu privire la infracţiune, la textul de lege, la pedeapsă, la repararea pagubei, sub sancţiunea nulităţii absolute.

Întocmirea minutei este obligatorie şi în cazurile în care judecătorul sau instanţa dispune asupra măsurilor preventive.

Conform dispoziţiilor art. 309 al. 3 cpp., minuta se întocmeşte în două exemplare originale, din care unul se ataşează la dosarul cauzei, iar celălalt se depune, spre conservare, la dosarul de minute al instanţei.

Hotărârea se pronunţă în şedinţă publică de către preşedintele completului asistat de grefier, se redactează – conform art. 310 al. 2 cpp. - în cel mult 20 zile de la pronunţare de unul dintre magistraţii care au participat la judecarea cauzei şi se semnează de toţi membri completului şi de către grefier.( art. 312 cpp )

Felurile hotărârilor judecătoreşti.

Hotărârea judecătorească este actul procesual prin care instanţa soluţionează cauza penală sau rezolvă orice problemă în cursul judecăţii şi sunt de mai multe feluri :

-sentinţe, prin care cauza este rezolvată de prima instanţă de judecată ori prin care aceasta se dezinvesteşte, fără a soluţiona fondul;

-decizii, adică hotărâri prin care instanţa se pronunţă asupra apelului, recursului, recursului în anulare, recursului în interesul legii, precum şi hotărârea pronunţată de instanţa de recurs în rejudecarea cauzei;

-încheierile, care sunt toate celelalte hotărâri date de instanţe în cursul judecăţii, prin care sunt rezolvate alte probleme decât cele la care se referă sentinţele ori deciziile.

Judecata în primă instanţă .

In sistemul nostru judecătoresc, fiecare instanţă – judecătorie, tribunal militar, tribunal, tribunal militar teritorial, curte de apel, curte militară de apel şi curtea supremă de justiţie – judecă în primă instanţă, conform competenţei specifice fiecăreia dintre ele,

34

tribunalele şi curţile de apel judecă şi în apel şi în recurs iar C.S.J., judecă în recurs, recursurile în anulare, cele în interesul legii şi cererile de strămutare.

Participarea procurorului la judecarea cauzelor penale, este obligatorie, excepţii fiind doar la judecătorii şi tribunalele militare, unde în anumite cauze, limitativ prevăzute de lege, participarea nu este obligatorie.

Participarea este obligatorie,la toate termenele de judecată, sub sancţiunea nulităţii absolute.

Părţile, trebuie să fie citate, pentru ca hotărârea dată să nu fie lovită de nulitate, chiar dacă – legal citate fiind – nu se prezintă, însă ele pot fi şi reprezentate.

Judecata în primă instanţă, presupune în primul rând o serie de măsuri premergătoare, de ordin administrativ, după care are loc începutul judecăţii, urmată de cercetarea judecătorească, în cadrul căreia sunt readministrate probatoriile de la urmărirea penală şi sunt administrate eventual probatorii noi, este audiat inculpatul, apoi părţile, martorii, după care are loc terminarea cercetării judecătoreşti, urmate de dezbaterile judiciare, ultimul cuvânt al inculpatului, deliberarea şi hotărârea instanţei.

După terminarea cercetării judecătoreşti, cauza poate fi restituită la procuror dacă se constată că urmărirea penală a fost efectuată de un organ necompetent, instanţa poate să schimbe încadrarea juridică a faptelor, poate extinde acţiunea penală pentru alte acte materiale ori procesul penal pentru alte fapte sau faţă de alte persoane.

Rezolvarea cauzei penale, presupune :

-rezolvarea acţiunii penale, dispunând condamnarea, atunci când constată că fapta există, constituie infracţiune, a fost săvârşită de inculpat cu vinovăţie, achitarea, în situaţiile la care se referă art. 10 al.1 lit. a- e cpp., ori încetarea procesului penal, dacă ne aflăm într-una din situaţiile la care se referă art. 10 al. 1 lit. f-j cpp.;

-rezolvarea laturii civile, adică tragerea la răspundere la răspundere civilă a inculpatului şi a părţii responsabile civilmente

Hotărârea care se pronunţă în şedinţă publică de preşedintele completului, în prezenţa grefierului , sub sancţiunea nulităţii absolute, are trei părţi: partea introductivă, partea expozitivă şi partea dispozitivă.

TEMA nr.12

Căile ordinare de atac sunt apelul şi recursul.

35

În apel, instanţa superioară face o reexaminare a cauzei şi a judecăţii anterioare, ceea ce presupune o nouă judecată în fond privind chestiunile de fapt şi de drept, tinzând spre reformarea hotărârii dată în primă instanţă, în cazul în care aceasta nu reflectă adevărul.

Poate fi atacată cu apel orice sentinţă, cu excepţiile prevăzute de art. 361 al.2 cpp., fără să intereseze dacă este vorba de hotărâri de condamnare, de achitare ori de încetarea procesului penal.

Pot face apel procurorul în ce priveşte ambele laturi ale procesului penal, inculpatul în ce priveşte ambele laturi ale procesului penal, partea vătămată, dar numai în ce priveşte latura penală, partea civilă şi partea civilmente responsabilă, în ce priveşte latura penală şi cea civilă, martorul, expertul, interpretul, în ce priveşte cheltuielile judiciare cuvenite acestora, precum şi orice persoană ale cărei interese au fost vătămate printr-un act al instanţei.

Termenul de apel este de 10 zile şi – excepţional – de 3 zile în cazurile la care se referă art. 45o al. 4 şi respectiv art. 477 al.1 cpp..

Efectele apelului: suspensiv, cu consecinţă că suspendă – de regulă – executarea dispoziţiilor din hotărârea primei instanţe, pe timpul judecării căii de atac; devolutiv, ceea ce presupune trecerea pricinii de la prima instanţă, cu toate chestiunile de fapt şi de drept la instanţa de apel, care face un nou examen fără desfiinţarea hotărârii, instanţă care însă trebuie să judece numai cu privire la persoana care l-a declarat şi numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces; neagravarea situaţiei în propriul apel , principiu cunoscut sub numele de non reformatio in pejus, care presupune că instanţa nu poate crea o situaţie mai grea pentru partea care a uzat de calea de atac şi nici asupra părţilor în favoarea cărora s-a făcut apel de procuror ; extensiv, adică posibilitatea de răsfrângere a unei căi de atac şi faţă de părţile în privinţa cărora hotărârea rămăsese anterior definitivă prin neatacare, fără însă a se putea crea acestora o situaţie mai grea.

Judecarea apelului se face de reguli pe baza probelor care au format obiectul examinării primei instanţe, însă instanţa de apel are posibilitatea administrării de probe noi pe care le consideră necesare.

În apel, pot fi date următoarele soluţii:

a – instanţa poate respinge apelul ca tardiv, inadmisibil ori ca nefondat;

b – instanţa poate admite apelul, atunci când constată că hotărârea atacată este greşită şi:

1. – desfiinţează sentinţa primei instanţe, pronunţând o nouă hotărâre;

2. – desfiinţează sentinţa primei instanţe şi trimite cauza spre rejudecare la instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată;

Cu ocazia judecării apelului, instanţa are obligaţia de a asculta pe inculpat, atunci când constată una din următoarele situaţii:

36

a – la instanţa de fond acesta nu a fost ascultat;

b – la instanţa de fond inculpatul nu a fost condamnat ;

Soluţia se dispune printr-o decizie.

Recursul este un remediu procesual prin care se asigură îndreptarea eventualelor greşeli comise de instanţă sau de părţi cu ocazia primei judecăţi sau a celei efectuate în apel.

Recursul este o cale ordinară de atac, exclusiv de drept, de anulare, ireverenţioasă, care nu pune în mişcare o nouă judecată a cauzei de fond, ci doar o verificare a hotărârii atacate.

Sunt supuse recursului, hotărârile pronunţate de instanţele de apel şi – în mod excepţional –împotriva celor date de prima instanţă, care, potrivit legii,nu sunt supuse apelului.

Titularii recursului sunt aceiaşi ca şi în cazul apelului.

Termenul de recurs este de 10 zile şi – în anumite cazuri limitativ prevăzute de lege – de 3 zile.

Spre deosebire de apel, în cazul recursului este necesar să se constate existenţa unora dintre motivele de drept formal ( procesual ) sau de drept material ( substanţial ) din cele la care se referă art. 385/ 9 al. 1 pct. 1- 21 cpp, trebuie să fie declarat în scris, trebuie să fie motivat şi depus la instanţă cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Efectele recursului sunt : suspensiv, devolutiv, neagravarea situaţiei în propriu recurs şi extensiv.

Soluţiile ce pot fi date în recurs :

a – respingerea ca tardiv, inadmisibil sau neîntemeiat;

b – admiterea, ocazie cu care instanţa poate dispune :

1. casarea totală ;

2. casarea parţială a hotărârii ;

În urma casării, instanţa poate dispune :

- menţinerea hotărârii;

- achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal faţă de acesta, după caz ;

- rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost casată;

- rejudecarea de către instanţa de recurs în funcţie de cazurile de încălcare constatate, situaţii pe care le regăsim în art. 385/15 cpp .

37

Hotărârea se pronunţă printr-o decizie.

Căile extraordinare de atac.

Constituie mijloace legale pentru îndreptarea unor hotărâri judecătoreşti penale definitive care sunt greşite, adică nişte remedii procesuale de natură a repara erorile pe care conţin anumite soluţii. Constituie căi extraordinare de atac :

1. Contestaţia în anulare, instituţie prin care se poate cere unei instanţe care a pronunţat o hotărâre definitivă să rejudece cauza şi să revină în total sau în parte asupra soluţiei dată acesteia, atunci când:

a. – procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită;

b. – când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza, a fost imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa despre această împiedicare ;

c. – când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetarea procesului penal, cu privire la care existau probe la dosar;

d. - când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceiaşi faptă;

e. – când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea era obligatorie, conform legii.

Contestaţia la executare se poate face de oricare dintre părţi, cu condiţia ca aceasta să fi fost implicată ca recurent sau intimat într-o cauză soluţionată în recurs.

Competenţa de soluţionare aparţine instanţei de recurs care a pronunţat hotărârea sau cea care a dat ultima hotărâre definitivă.

2. Revizuirea este mijlocul procesual cu ajutorul căruia sunt înlăturate erorile judiciare ce ar putea fi cuprinse în hotărârile penale definitive, în următoarele situaţii:

a.– s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanţă La soluţionarea cauzei;

b. - un martor, expert sau interpret a comis infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza respectivă

c. - un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals

d. - un membru al completului, procurorul sau organul de cercetare a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e. - când două sau mai multe hotărâri penale definitive, nu se pot concilia .

38

Cererea de revizuire se adresează procurorului de la parchetul de pe lângă instanţa care a judecat cauza în fond, care are obligaţia de a efectua cuvenitele cercetări în termen de 2 luni şi a trimite apoi dosarul instanţe – în principiu – care a judecat cauza în fond, care o va soluţiona prin admitere sau respingere.

Mai trebuie spus că sunt supuse revizuirii, conform art. 408/1 cpp., şi hotărârile definitive pronunţate în cauzele în care Curtea Europeană a drepturilor omului a constatat o încălcare a C.E.D.O. şi a libertăţilor fundamentale cu condiţia să se constate că acestea au fost date cu încălcarea gravă continuă să se producă şi că aceasta nu poate fi remediată decât folosindu-se respectiva cale extraordinară de atac.

Cauza se soluţionează de Î.C.C.J., iar decizia acestei instanţe nu este supusă nici unei căi de atac.

3. Recursul în interesul legii. Pentru asigurarea interpretării şi aplicării unitare a legilor penală şi de procedură penală pe întreg teritoriul ţării, procurorul general al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J., direct sau ministrul justiţiei prin acesta, are dreptul să ceară instanţei supreme să se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au primit o soluţionare diferită din partea instanţelor de recurs.

Soluţiile astfel pronunţate nu au efect asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese.

TEMA nr. 13

Executarea hotărârilor penale – faza a treia a procesului penal.

Această fază are ca obiect desăvârşirea activităţii de realizare a justiţiei penale, prin aducerea la înfăptuire a celor decise prin soluţii penale definitive.

Trăsăturile fazei a treia a procesului penal sunt :

- obligativitatea ;

- executabilitatea ;

- jurisdicţionalitatea ,

- continuitatea.

Autoritatea de lucru judecat al hotărârilor penale definitive.

Hotărârile instanţele penale devin executorii, la data când au rămas definitive.

39

Pentru a se evita situaţiile în care o persoană ar putea fi judecată şi – eventual – condamnată, a doua oară pentru aceiaşi faptă, deci într-un nou proces penal, legiuitorul a instituit autoritatea de lucru judecat şi mai ales a prevăzut că într-un asemenea caz există un impediment pentru punerea în mişcare a acţiunii penale.

Pentru a putea fi invocată această excepţie, trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii, cumulativ :

- existenţa unei hotărâri penale definitive ;

- să existe un nou proces penal declanşat împotriva aceleiaşi persoane;

- să fie vorba de acelaşi fapt material ;

Punerea în executare a pedepselor principale.

1. Punerea în executare a pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă se realizează prin emiterea de către instanţă a mandatului de executare care se trimite la organul de poliţie de la locul de domiciliu al celui condamnat, act în baza căruia se procedează la arestarea celui condamnat.

2. Punerea în executare a pedepsei amenzii, se realizează prin plata acesteia de către persoana condamnată, care este obligată să depună recipisa de achitare a amenzii la instanţa de executare în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii;

3. Punerea în executare a pedepselor complementare, se realizează prin trimiterea de către instanţa de executare a unei copii de pe dispozitivul hotărârii la consiliul local de la locul de domiciliu şi organuluicare supraveghează exercitarea acestor drepturi.

4. Punerea în executare a măsurilor de siguranţă, se va realiza prin trimiterea unei copii de pe dispozitivul hotărârii definitive la direcţia sanitară a locului de domiciliu, la unitatea care are dreptul de a lua măsura interzicerii ocupării unei funcţii sau exercitării unei profesii, la organul de poliţie din localitatea unde prezenţa făptuitorului este interzisă sau prin predarea obiectelor confiscate organelor în drept a le valorifica sau distrugerea acestora.

5. Punerea în executare a dispoziţiilor civile din hotărârile penale definitive, privind repararea pagubei produsă prin infracţiune se face, conform legii civile, de preferinţă în natură, prin restituirea bunului ori prin plata unei despăgubiri băneşti.

Amânarea executării pedepsei sau a detenţiunii pe viaţă, constituie o excepţie de la regula privind executarea de îndată a hotărârilor penale definitive şi poate avea loc, în trei cazuri:

- când se constată pe bază de expertiză medico – legală că cel condamnat suferă de o boală care îl pune în imposibilitate de a executa pedeapsa şi că maladia nu poate fi tratată în reţeaua penitenciară;

40

- dacă femeia condamnată este gravidă sau are un copil mai mic de un an ;

- când din cauza unor împrejurări speciale, executarea imediată a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat, familie sau unitatea unde lucrează.

Competentă să soluţioneze o asemenea cerere este instanţa de executare, cu citarea părţilor şi după desemnarea unui apărător din oficiu.

Întreruperea executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă.

Poate fi dispusă pentru aceleaşi cazuri ca şi în situaţia amânării pedepsei şi se dispune pe timp limitat, nu definitiv, faţă de persoane care se află în executarea pedepsei.

Cererea poate fi soluţionată de instanţa de executare ori de cea de la locul unde deţinere sau pe raza căreia se află unitatea unde condamnatul ispăşeşte pedeapsa prin muncă.

Contestaţia la executare.

Este un procedeu jurisdicţional de rezolvare a cererilor şi a plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale definitive, prin care nu se reclamă nelegalitatea sau netemeinicia acesteia, ci incidente ce s-ar constata prin punerea ei în executare.

Contestaţia la executare poate fi formulată atunci când se constată unul din următoarele cazuri:

- când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

- când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

- când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

- când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere sau de micşorare a pedepsei.

De regulă, competentă să soluţioneze o astfel de cerere, este instanţa de executare ori cea de la locul unde condamnatul este deţinut sau execută pedeapsa închisorii cu obligarea la muncă corecţională.

TEMA nr. 14

PROCEDURI SPECIALE.

41

În anumite situaţii, pentru atingerea scopului procesului penal, este necesară adoptarea unui regim juridic cu caracter special, aplicabil numai unor anumite cauze penale, normele respective fiind denumite proceduri speciale.

În reglementarea actuală, procedurile speciale pot fi întâlnite atât în realizarea tragerii la răspundere penală cât şi cu ocazia rezolvării pe cale jurisdicţională a unor aspecte adiacente sarcinilor fundamentale ale procesului penal, astfel:

Urmărirea şi judecarea unor infracţiuni flagrante.

Noţiunea de flagranţă, presupune prinderea făptuitorului în momentul în care acţionează ori imediat după comiterea infracţiunii.

Pentru a se putea aplica procedura specială, trebuie să fie îndeplinite cumulativ trei condiţii :

- infracţiunea să fie flagrantă ;

- infracţiunea să fie pedepsită cu închisoare mai mare de 1 an şi de cel mult 12 ani, precum şi în formele agravante ale acestor fapte ;

- infracţiunea să fi fost săvârşită într-un loc public sau aglomerat.

Constatarea infracţiunii se face prin consemnarea într-un proces verbal a celor petrecute, act în care se înserează declaraţiile învinuitului şi ale celorlalte persoane ascultate şi care constituie atât actul de începerea urmăririi penale cât şi un mijloc de probă cu caracteristici specifice.

În mod obligatoriu, făptuitorul este reţinut iar trimiterea în judecată a acestuia se face, în 5 zile de la constatarea infracţiunii, în stare de arest preventiv.

Cercetarea judecătorească şi soluţionarea pricinii nu poate depăşi 10 zile, pentru că în caz contrar, dosarul se trece la procedura obişnuită.

Minorii nu pot fi judecaţi conform procedurii speciale.

Procedura privind tragerea la răspundere penală a persoanei juridice.1

Are ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor juridice care au săvârşit infracţiuni.

Persoana juridică aflată într-o asemenea postură este reprezentată la îndeplinirea actelor procesuale şi procedurale de reprezentantul său legal.

1 Instituţia a fost introdusă în cod prin Legea nr. 356 din 2006 ;42

Fie în cursul urmăririi penale, fie în faza de judecată, instanţa poate dispune faţă de persoana juridică învinuită de comiterea unei fapte penale, măsuri preventive, cum ar fi suspendarea procedurii de dizolvare sau de lichidare, suspendarea fuziunii, interzicerea efectuării unor operaţiuni patrimoniale specifice, interzicerea de a efectua anumite activităţi specifice ori de natura acelora care au condus la comiterea infracţiunii.

Faţă de persoana juridică învinuită de comiterea unei fapte penale, pot fi luate măsuri asiguratorii în condiţiile legii procesual penale.

Persoana juridică poate fi condamnată la pedeapsa amenzii, iar ca pedeapsă complementară se poate ajunge la dizolvarea acesteia.

Punerea în executare a pedepselor aplicate se face prin transmiterea dispozitivului hotărârii definitive la Oficiul registrului comerţului, la Ministerul Justiţiei şi la autorităţile care ţin evidenţa persoanelor juridice.

Procedura în cauzele cu infractori minori.

Răspunderea penală începe la vârsta de 14 ani. Minorul care are vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani răspunde penal, numai dacă se stabileşte medico legal că au săvârşit fapta cu discernământ.

Minori care au împlinit 16 ani, răspund penal. In cazul minorului de până la 16 ani, la orice ascultare sau confruntare a acestuia, organul judiciar are obligaţia de a cita autoritatea tutelară şi părinţii sau reprezentanţii legali. De asemenea, organele judiciare au obligaţia de a dispune întocmirea referatului de evaluare, sub sancţiunea nulităţii absolute.

Judecarea infractorilor minori se face de complete compuse din judecători anume desemnaţi de Ministrul Justiţiei.

De menţionat că instanţa constituită conform legii, rămâne competentă si judece şi face aplicarea dispoziţiunilor procedurale speciale privitoare la minori, chiar dacă între timp inculpatul a împlinit 18 ani.

Judecarea minorului trebuie să aibă loc – obligatoriu – în prezenţa acestuia, cu excepţia situaţiei când se sustrage, sub sancţiunea nulităţii actului.

Tot sub sancţiunea nulităţii absolute este şi situaţia în care infractorului minor nu i se acordă asistenţă juridică sau dacă pricina s-a judecat fără participarea procurorului.

Prin O.U.G. nr. 60 din septembrie 2006 a fost introdusă în codul de procedură penală o nouă instituţie, sub denumirea de „ Darea în urmărire.”

Darea în urmărire se solicită şi se dispune pentru identificarea, căutarea, localizarea şi prinderea unei persoane în scopul aducerii acesteia în faţa organelor judiciare ori a punerii în

43

executare a anumitor hotărâri judecătoreşti, în situaţii precis arătate de art. 493/1 cpp., cum ar fi : nu s-a putut executa un mandat, pentru că persoana nu a fost găsită, persoana a evadat, etc.

Ordinul de dare în urmărire se solicită de organul de poliţie, de procuror ori de administraţia locului de deţinere, după caz şi se pune în executare de îndată de către structuri specializate din cadrul M.A.I., activitate în desfăşurarea şi realizarea căreia pot fi înregistrate şi interceptate convorbiri şi comunicări, în condiţiile legii, pot fi efectuate percheziţii, pot fi ridicate obiecte şi înscrisuri, pot fi puse sub supraveghere conturi bancare.

Urmărirea se revocă atunci când persoana a fost prinsă sau dacă au dispărut temeiurile care au determinat darea în urmărire, prin ordin al Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Procedura privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Este o procedură derogatorie, prevăzută de Legea nr. 78 din 2000 pentru prevenirea, urmărirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi de Legea nr. 503 din 2002 de înfiinţare şi funcţionare a Parchetului naţional anticorupţie.

Prin aceste două acte normative sunt definite infracţiunile de corupţie şi cele asimilate acestora, fiind în acelaşi timp stabilite şi atribuţiunile organului de urmărire penală, compus din procurori, lucrători de poliţie şi specialişti de înaltă calificare în diferite domenii de activitate, activitatea tuturor acestora fiind coordonată de procurorul general al P.N.A., structură autonomă, cu personalitate juridică, care funcţionează pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Judecarea acestor infracţiuni se face de complete specializate.

Procedura reabilitării judecătoreşti.

Instituţia constituie mijlocul legal prin care sunt înlăturate consecinţele condamnării, ceea ce face ca fostul condamnat să se poată bucura, fără nici o restricţie, de toate drepturile recunoscute cetăţenilor statului nostru. Reabilitarea poate fi de drept, în cazul condamnării la pedeapsa amenzi sau la închisoare care nu depăşeşte un an, dacă în decurs de 3 ani, condamnatul nu a săvârşit nici o infracţiune şi judecătorească, numai la cerere, dacă sunt îndeplinite anumite cerinţe ale legii.

Cererea de reabilitare se judecă de instanţa care a pronunţat – în fon – condamnarea ori aceea de la locul de domiciliu al persoanei care formulează cererea.

Hotărârea este supusă căilor ordinare de atac.

Repararea pagubei materiale sau a daunei morale în cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal.

44

Orice persoană condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferită, dacă în urma rejudecării cauzei s-a stabilit prin hotărâre definitivă, că este nevinovat, fiind achitat.

Tot astfel are dreptul la repararea pagubei şi persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.

Situaţia trebuie să fie constatată fie prin ordonanţa de încetare, fie prin hotărârea definitivă a instanţei, ambele având drept temei art. 10 al.1 lit. j cpp.

Acţiunea poate fi pornită de cel îndreptăţit iar după moartea acestuia poate fi continuată de către persoanele care se aflau întreţinerea sa.

Termenul este de 18 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii instanţei ori a ordonanţelor procurorului.

Instanţa competentă este secţia civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază persoană îndreptăţită să promoveze acţiunea.

Cel interesat acţionează în instanţă statul, care este reprezentat de Ministerul Finanţelor, instituţie care are acţiune în regres – obligatorie - faţă de cel care cu rea credinţă sau din gravă neglijenţă a provocat situaţia generatoare de prejudicii.

Procedura în caz de dispariţie a înscrisurilor judiciare.

Pe parcursul procesului penal sau după terminarea acestuia este posibil ca anumite înscrisuri judiciare sau chiar dosare penale să dispară,. Fapt ce impune refacerea acestora.

Constatând o asemenea situaţie, organul judiciar întocmeşte un proces verbal, în baza căruia se declanşează procedura specială de înlocuire sau de refacere a înscrisurilor care au dispărut.

Pe baza acestui proces verbal, procurorul prin ordonanţă şi instanţa de judecată prin încheiere dispune, după caz, înlocuirea sau reconstituirea înscrisului dispărut.

Încheierea instanţei,se dă fără citarea părţilor şi nu este supusă nici unei căi de atac

Rezultatul reconstituirii se constată prin ordonanţa procurorului sau prin hotărârea instanţei, dată cu citarea părţilor.

Această hotărâre este supusă căilor ordinare de atac.

Asistenţa juridică internaţională în materie penală.

45

Asistenţa juridică internaţională în materie penală, are în vedere politica externă a ţării noastre şi cuprinde regulile privind cooperarea în materie penală a organelor de poliţie judiciară, condiţiile de recunoaştere şi exercitare a hotărârilor judecătoreşti penale, reglementarea extrădării, comisiile rogatorii internaţionale în această materie.

Comisiile rogatorii :

Pe plan internaţional, comisia rogatorie implică o deplasare de competenţă teritorială de la un organ judiciar la altul, situaţie în care se instituie o excepţie de la principiul teritorialităţii legii penale.

Pot fi comisii rogatorii în străinătate şi din străinătate.

Cererile se adresează organului judiciar competent, prin Ministerul de externe şi Ministerul Justiţiei, după care ajung la organul de urmărire penală sau instanţa de judecată competentă.

Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine.

Prin această procedură specială, statul nostru dă eficienţă unor hotărâri penale sau a altor acte străine, ele putând fi folosite în cadrul activităţilor procesual penale sau extra procesuale ce au loc pe teritoriul ţării noastre.

Hotărârile penale definitive pronunţate de către instanţele judecătoreşti din străinătate, pot fi recunoscute dacă, potrivit legii române, sunt de natură să producă efecte juridice penale şi dacă îndeplinesc următoarele condiţii :

hotărârea să fie pronunţată de către o instanţă competentă sau actul să emane de la organul judiciar competent ;

- hotărârea sau actul judiciar să nu contravină ordinii publice din România ;

- hotărârea sau actul judiciar să poată produce efecte juridice în ţară, potrivit legii penale române.

Recunoaşterea se poate face pe cale incidentală, în cadrul unui proces penal în curs sau pe cale principală, numai de către instanţa de judecată,ca urmare a sesizării declanşată de procuror.

Competenţa aparţine, în astfel de cazuri, judecătoriei în a cărei rază teritorială se află condamnatul.

3. rejudecarea în caz de extrădare.

46

În situaţia în care se cere extrădarea unei persoane judecată şi condamnată în lipsă, cauza va putea fi soluţionată de instanţa care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului, după procedura prevăzută de lege pentru instituţia revizuirii unei hotărâri, situaţie la care se referă art. 406 – 408 cpp., care a fost analizată.

47