CUPRINS

INTRODUCERE…………………………………………………………...p. 2

CAPITOLUL I

COMERŢUL ELECTRONIC - FORMĂ MODERNĂ A AFACERILOR

1.1.Comerţul şi implicaţiile acestuia în societatea zilelor noastre………p. 4

1.2. Formele şi conţinutul comerţului electronic………………………...p.11

1.3.Tehnologia şi infrastructura comerţului electronic………………….p.18

1.4.Avantajele comerţului electronic comparativ cu cel tradiţional…….p.22

CAPITOLUL II

TENDINŢELE DEZVOLTĂRII COMERŢULUI ELECTRONIC ÎN

ROMÂNIA

2.1.Comerţul electronic în România………………………………………p.25

2.2.Provocările şi perspectivele activităţii e-commerce în UE şi România…

…………………………………………………………………..p.33

CAPITOLUL III

ELEMENTE DE BAZĂ ÎN VEDEREA DEZVOLTĂRII COMERŢULUI

ELECTRONIC ÎN ROMÂNIA

3.1. Metode de plată în comerţul electronic……………………………….p.38

3.2.Tipuri de sisteme informatice şi de plăţi electronice…………………p.44

3.3. Tendinţe de dezvoltare a comerţului electronic……………………...p.49

CONCLUZII………………………………………………………………...p.55

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………....p.57

1

INTRODUCERE

În contextul noii economii, în care se operează cu noi concepte şi teorii,

dezvoltarea comerţului electronic este o realitate pe cale să devină mit.

Specialiştii definesc comerţul electronic, sau e-commerce, ca fiind acea

manieră de a conduce activităţile de comerţ folosind echipamente electronice,

iar în concepţia Organizaţiei Economice de Cooperare şi Dezvoltare (OECD)

acesta reprezintă desfăşurarea unei afaceri prin intermediul reţelei Internet,

vânzarea de bunuri şi servicii având loc offline sau online.

Pentru unele firme, comerţ electronic înseamnă orice tranzacţie financiară

care utilizează tehnologia informatică, iar pentru altele, noţiunea de comerţ

electronic acoperă circuitul complet de vânzări – inclusiv marketingul şi

vânzarea propriu-zisă. Conform Comisiei Europene, un caz special al comerţului

electronic este vânzarea electronică (electronic trading), în care un distribuitor

oferă bunuri sau servicii unui consumator în schimbul unei plăţi. Iar o

componentă importantă a vânzării electronice este vânzarea electronică cu

amănuntul (electronic retailing), în care clientul este un consumator obişnuit în

loc de o altă companie.

În literatura de specialitate din domeniul comerţului, vânzarea electronică

reprezintă una din cele două forme ale comerţului fără magazine. Alături de

vânzarea directă generată de publicitatea televizată, vânzarea prin videotext şi

vânzarea prin televiziunea cablată, în cadrul vânzării electronice se înscrie şi

vânzarea prin Internet.

Deci, potrivit Comisiei Europene comerţul electronic include vânzarea

electronică (inclusiv vânzarea electronică cu amănuntul), în timp ce conform

specialiştilor din comerţ, într-o accepţiune lărgită, vânzarea electronică

înseamnă comerţ electronic. Acesta din urmă înregistrând două componente:

2

comerţul electronic tradiţional (vânzarea prin videotext, teleshoping, mediu

offline etc.) şi comerţul electronic prin Internet.

Cert este că, indiferent de definiţiile date comerţului electronic de diferiţi

specialişti, instituţii sau firme, prin comerţ electronic se înţelege „distribuţie,

marketing, vânzarea sau livrarea de mărfuri şi servicii prin mijloace

electronice”. Ceea ce presupune faptul că, prin mijloace electronice, pot fi

comercializate atât mărfuri, cât şi servicii, în orice cantităţi, atât persoanelor

fizice, cât şi celor juridice. Aceasta înseamnă că, deşi s-a dezvoltat ca o formă a

comerţului fără magazine, comerţul electronic (tradiţional şi prin Internet)

reprezintă o formă a circulaţiei mărfurilor, respectiv ansamblul de activităţi şi

relaţii organizate şi desfăşurate de unităţi implicate în vânzarea produselor

sau serviciilor către consumatorii intermediari sau finali.

3

CAPITOLUL I

COMERŢUL ELECTRONIC

FORMĂ MODERNĂ A AFACERILOR

1.1. Comerţul şi implicaţiile acestuia în societatea zilelor noastre

Privită în contextul său istoric, se remarcă faptul că prezenţa comerţului

s-a făcut necesară încă din momentul în care oamenii au început să comunice

între ei. Dacă la început, primii oameni se mulţumeau cu puţine lucruri şi se

străduiausă-şi producă tot ceea ce le era necesar, cu timpul, pe măsura

dezvoltării civilizaţiei, nevoile au crescut şi nu au mai putut fi satisfăcute decât

prin schimb, creându-se adevărate curente şi căutări reciproce.1

Comerţul în forma sa tradiţională, datează de la începuturile schimbului

care a înlocuit treptat, autarhia productivă şi de consum. Schimburile care se

efectuau la început direct produs contra produs, constituiau aşa-zisul troc, şi era

necesar ca trebuinţele celor interesaţi să coincidă, iar produsele care urmau a fi

schimbate, să fie divizibile sau să aibă o valoare sensibil egală. Schimbul a fost

mult mai simplu când s-a trecut la folosirea unei mărfi intermediare: moneda.

Trocul s-a descompus atunci în două operaţiuni: vânzarea şi cumpărarea.

Pornind din acel moment, a început adevăratul comerţ (acum peste 4 mii de ani,

China, Mesopotamia, Europa de Nord făceau comerţ la scară internaţională,

dezvoltând o adevărată civilizaţie comercială).

Câteva etape esenţiale în dezvoltarea comerţului, aş putea evidenţia:

O primă etapă o constituie dezvoltarea sa în cadrul „economiei

preindustriale”. În perioada respectivă, vânzarea produselor nu ridica probleme,

deoarece meşteşugarii nu produceau decât foarte puţine produse ceea ce făcea ca

1 Dumitru Patriche, (colaboratori) Bazele comerţului, Ed. Economică, Bucureşti, 2006, p. 4.

4

cererea practic să nu poată fi saturată, predominând astfel stadiul de penurie.

Comerţului îi revenea doar sarcina asigurării unor proximităţi de timp şi de loc

pentru populaţia consumatoare care căuta produsele respective.

O a doua etapă are în vedere evoluţia comerţului în cadrul "economiei de

producţie", generată de revoluţia industrială, care presupune producerea de

bunuri în serie şi în avans. O asemenea producţie se impunea a fi vândută pe o

piaţă greu de saturat şi mai mult, pe o piaţă foarte largă, situată atât în interiorul

cât şi in exteriorul frontierelor. În această fază a dezvoltării economiei, comerţul

devine indispensabil, şi drept urmare, se dezvoltă puternic. Dar, activitatea cât şi

influenţele sale sunt limitate la zonele de intermediere, produsul este cel luat în

calcul, pentru că el este încă rar, iar consumatorul caută doar prezenţa şi

calitatea intrinsecă a acestuia, nu şi alte facilităţi sau trăsături acorporale ale

produsului respectiv.

A treia etapă, care a început în anii 1950 şi este în plină dezvoltare şi în

perioada actuală, are în vedere evoluţia comerţului într-o „economie de

consum”. În cadrul acestei etape, producţia de masă este la apogeul său, iar

societatea se dezvoltă pe baza unei economii de piaţă. Oferta excede cu mult

cererea, astfel încât concurenţa este puternică între producători, şi mai ales, între

distribuitori.

Sunt mereu dezvoltate tehnici susceptibile de a permite întreprinzătorilor

să cucerească piaţa, tehnici care combină realizările productive cu metode

psihologice, psihosociologice, cercetări operaţionale, toate vizând adaptarea

predicţională a ofertei la cerere.

Se modifică astfel însăşi optica de abordare a pieţelor, trecându-se de la

ideea de a se vinde ceea ce se fabrică la concepţia potrivit căreia trebuie produs

doar ceea ce se vinde, de fapt, ceea ce se cere. Într-o asemenea situaţie

comerţului tradiţional îi revin sarcini multiple, adăugând produsului, pe lângă

utilităţile sale intrinseci, proximităţile de spaţiu şi timp, servicii complexe,

eşalonate pe întregul parcurs al actului de cumpărare şi utilizare, precum şi o

5

serie de condiţii ambientale privind realizarea actului de vânzare, actul respectiv

devenind un fenomen complex.

Aşadar, comerţul tradiţional, se referă la o gamă variată de comercializare

a bunurilor cum ar fi: comerţul mobil, realizat prin intermediul unor puncte de

vânzare în continuă mişcare, deci comerţ fără magazin cât şi comerţul cu

magazin realizat prin intermediul magazinelor fie ele; magazine mici de cartier,

supermarketuri sau hypermarketuri care desfăşoară activităţi de comercializare a

bunurilor către consumatori.

Magazinul general de cartier sau (magazinul de proximitate), este

magazinul relativ mic, amplasat într-o zonă de locuinţe, cu un orar prestabilit şi

care oferă o linie limitată de produse de uz curent, cu vânzare rapidă, la preţuri

relativ accesibile (fast food, patiserie, simigerie, diverse magazine etc).

Supermagazinul, este menit să satisfacă totalitatea nevoilor pentru

produse alimentare şi nealimentare achiziţionate în mod curent. Oferă o mare

profunzime a gamei sortimentale şi servicii comerciale diversificate.

Supermarketul – este unitatea comercială cu o suprafaţă comercială mai

mare, ce asigură un sortiment larg de mărfuri, axat îndeosebi pe mărfuri

alimentare, completate de cele de cosmetică, igienă personală şi cele de

întreţinere a gospodăriei.

Hypermarketul este o extensie a supermarketului, cu suprafaţă de

vânzare mult mai mare, fapt ce permite lărgirea sortimentului de produse

comercializate, în special pentru produsele nealimentare (25-50 mii de

referinţe).

Însă, de a lungul timpului, activitatea de comerţ a cunoscut modificări

substanţiale, conţinutul activităţii de comerţ suferind multiple schimbări odată

cu evoluţia societăţii, crescându-i treptat gradul de complexitate ajungând până

în prezent la formele cele mai avansate de comercializare a bunurilor prin

intermediul magazinelor electronice ce şi-au intensificat apariţia în zilele noastre

6

tot mai mult, fiind şi o nouă formă de comerţ desfăşurată exclusiv prin

intermediul Internetului.

Este adevărat că mijloacele electronice au fost utilizate şi în trecut în

scopuri comerciale, dar explozia Internet-ului a determinat noi oportunităţi

pentru omenire, generând totodată o dezvoltare fără precedent a comerţului fără

magazine.

Odată cu dezvoltarea comerţului electronic au început şi disputele cu

privire la viitorul comerţului tradiţional, realizat prin mijloace clasice. Cunoscut

este faptul că dezvoltarea societăţii a determinat o creştere a responsabilităţii

activităţii comerciale, fapt pentru care noţiunea de comerţ este definită ca un

ansamblu de activităţi care privesc un produs din momentul investiţiei sau al

manifestării intenţiei de a-l crea, până la distrugerea sa în procesul de consum

sau de utilizare, indiferent de forma acestuia.

Despre comerţul electronic sau pe Internet se poate vorbi ca despre un

nou domeniu de cunoaştere. În esenţă, acesta păstrează unele dintre

caracteristicile comerţului electronic „tradiţional”: (Electronic Data

Interchange), metodele de protecţie criptografică a datelor, gestiunea securităţii

siturilor etc. Există însă şi unele deosebiri care fac din comerţul electronic un

domeniu nou, reprezentate de trei factori: global (sunt implicate societăţi şi

clienţi din lumea întreagă), de inteligenţă ( întrucât sunt angajate forţe

intelectuale deosebite în găsirea unor soluţii) şi de insecuritate (Internetul nu a

fost proiectat să supravegheze tranzacţii sigure, fiind ţinta permanentă a unor

atacuri).2

Aşadar, comerţul electronic reprezintă o formă maturizată a comerţului

electronic clasic şi este în strânsă legătură cu evoluţia Internetului şi a gradului

lui de penetrare în societate.

2 Ion Gh. Roşca, Bogdan Ghilic Micu, Marina Stoica „Societatea informaţională. E-serviciile”, Ed. Economică, Bucureşti, 2006, p. 143.

7

Într-un sens foarte larg, comerţul electronic este un concept care

desemnează procesul de cumpărare şi vânzare sau schimb de produse, servicii,

informaţii, utilizând o reţea de calculatoare (inclusiv Internetul).

În sens restrâns, comerţul electronic poate fi privit din patru perspective:

• perspectiva comunicaţiilor – din acest punct de vedere, el reprezintă

furnizarea de informaţii, produse, servicii, plăţi, utilizând linii telefonice,

reţele de calculatoare sau alte mijloace electronice;

• perspectiva proceselor de afaceri – din acest punct de vedere,

reprezintă o aplicaţie tehnologică îndreptată spre automatizarea proceselor de

afaceri şi a fluxului de lucru;

• perspectiva serviciilor – este un instrument care se adresează

dorinţelor societăţilor, consumatorilor şi managementului în vederea reducerii

costurilor şi creşterii calităţii bunurilor şi a vitezei de servire;

• perspectiva online – reprezintă capacitatea de a cumpăra şi de a

vinde produse, informaţii, pe Internet sau utilizând alte servicii online.

O grupare a definiţiilor comerţului electronic, corespunzător lărgimii

sensurilor, este prezentată în figura de mai jos. Fig. nr. 1

Gruparea definiţilor comerţului electronic

Sursa. Ion Gh. Roşca, Bogdan Ghilic Micu, Marina Stoica „Societatea informaţională. E-serviciile”, Ed. Economică, Bucureşti, 2006, p. 144.

8

Conform OECD, comerţul electronic sau afacerile electronice, în sensul

larg, includ toate activităţile economice bazate pe tranzacţii electronice (inclusiv

transferul electronic al mijloacelor băneşti şi cel efectuat prin intermediul

caselor de credit) şi infrastructura asociată (echipamente, servicii electronice

speciale intermediare comerţului electronic, furnizori de servicii de reţea etc.).3

Comerţul electronic este răspândit astăzi în diferite forme, una dintre cele

mai semnificative modalităţi de grupare fiind în funcţie de natura tranzacţiei.

Corespunzător acestui criteriu, se disting următoarele modele de comerţ

electronic care au cunoscut până în prezent evoluţia aşa cum se evidenţiază în

(tabelul nr.1):Tabelul nr. 1

Prognoza evoluţiei componentelor B-B şi B-C ale comerţului electronicglobal la orizontul anului 2007

Sursa: European Communites in Focus, Theme, 2, no.28, 2007.

Companie – la – client (B2C: Business – to – Consumer). Este

forma cea mai răspândită a comerţului electronic, caracterizată în

principal prin tranzacţii cu amânuntul, foarte frecvente, de multe ori

anonime, de mică valoare, realizate de cumpărătorii individuali(de

exemplu, un cumpărător de la www.amazon.com este consumator în acest

model);

3 Ion Gh. Roşca, Bogdan Ghilic Micu, Marina Stoica „Societatea informaţională. E-serviciile”, Ed. Economică, Bucureşti, 2006, p. 144.

9

Companie – la – companie (B2B: Business – to –Business).

Reprezintă forma cea mai profitabilă din zona comerţului electronic; se

află de fapt la graniţa între comerţ electronic şi afaceri electronice,

incluzând tranzacţiile electronice între organizaţii, numite şi de tip IOS

(Inter-organizational Information System). Tranzacţiile sunt mult mai rare

decât în zona B2C, niciodată anonime (întrucât presupun autentificarea

utilizatorilor), dar cu o valoare individuală mult mai mare. Fapt pentru

care există mai multe tipuri de sisteme interorganizaţii cum ar fi:

interschimbarea electronică a datelor (EDI – Electronic Data

Interchange) prin reţele cu valoare adăugată (VAN - Value Added

Network), transferul electronic de fonduri (EFT – Electronic Funds

Transfer), extraneturile conectate securizat prin Internet, mesajele

integrate care combină EDI, poşta electronică şi formularele electronice,

bazele de date partajate între extraneturi, managementul lanţului de

aprovizionare (SCM – Supply Chain Management) sau de vânzare (CRM

- Customer Relationship Management, SFA – Sales Force Automation).

Consumator – la – consumator (C2C: Consumer – to –

Consumer). Este un model în care consumatorii vând direct

consumatorilor. De exemplu, persoane care vând proprietăţi, case, maşini,

alte bunuri, reclame pe Internet/Itranetul companiei pentru serviciile

individuale, vânzări de cunoştinţe, expertize, licitaţii individuale, cel mai

utilizat serviciu de acest tip fiind e- Bay (www.ebay.com).

Consumator – la – companie (C2B: Consumer – to –Business). În

această categorie sunt incluse persoanele care vând produse sau servicii

unor organizaţii, precum şi cele care caută vânzători, negociază cu ei şi,

în final, are loc o tranzacţie.

Afacerile organizaţiilor nonprofit (Non – Business). Se referă la

activităţile organizaţiilor nonprofit, instituţii academice, religioase,

sociale, agenţii guvernamentale, care folosesc diverse forme ale

10

comerţului electronic în vederea reducerii cheltuielilor, îmbunătăţirii

activităţilor sau a serviciilor prestate. Implicarea guvernelor în activităţile

economice a creat modele particulare, de tip guvern – la – cetăţean

(G2C), guvern – la – guvern (G2G) etc.

Afacerile intraorganizaţionale (Intra – business). Conţin

activităţile interne, care de obicei au loc într-un intranet şi care implică

schimbări de bunuri, servicii, informaţii. Activităţile pot varia de la

vânzarea produselor corporaţiei către angajaţi, până la instruirea lor

online.

Colaborativ. Reprezintă un model în plină ascensiune şi se

bazează pe colaborarea mai multor societăţi – chiar concurente – în

producerea şi vânzarea produselor şi serviciilor.

Modelele B2C şi B2B sunt cele mai răspândite şi regulile lor sunt

replicate, cu uşoare modificări, în celelalte modele. Piaţa electronică poate fi

orientată spre consumator (modelul B2C) sau spre companii – client (modelul

B2B). Modelul de piaţă electronică B2C este asemănător cu B2B, deoarece

companiile pot vinde cu amânuntul unor clienţi sau angro unor companii. Multe

companii mari (de exemplu, Amazon, Dell Computers, Barens&Noble, Wal –

Mart Online) sunt reprezentate în ambele modele de comerţ electronic.

1.2. Formele şi conţinutul comerţului electronic

Comerţul electronic poate fi regăsit sub mai multe forme, în funcţie de

gradul de transpunere în format digital (electronic) a elementelor sale de lucru:

produsul (serviciul) vândut; procesul; agentul de predare (sau intermediarul).

Fiecare dintre cele trei elemente poate exista fie în format fizic, fie digital, ceea

ce creează, într-o reprezentare tridimensională, opt cuburi. Cele trei dimensiuni

ale cubului sunt reprezentate de produs, proces şi agent în fig. nr. 2.

11

Fig. nr. 2

Formele comerţului electronic

Sursa. Ion Gh. Roşca, Bogdan Ghilic Micu, Marina Stoica „Societatea informaţională. E-serviciile”, Ed. Economică, Bucureşti, 2006, p. 146.

Corespunzător acestui mod de abordare, rezultă trei forme principale de

comerţ electronic:

• tradiţional (1) – care conţine doar elementele în format fizic;

• electronic mixt (2) - este reprezentat de cuburile care deţin elemente

digitale şi cel puţin un element fizic (de exemplu, cumpărarea de cărţi de la

Amazon implică un agent fizic pentru expedierea cărţilor - de regulă, compania

FedEx);

• electronic pur (3) - conţine toate cele trei elemente în format digital (de

exemplu, cumpărarea de software sau muzică prin Internet).

Practic, în funcţie de gradul de digitizare a tranzacţiilor de comerţ

electronic, se identifică:

• servicii de vânzare virtuală, în care întreaga tranzacţie, mai puţin

livrarea, se realizează exclusiv pe Internet (căutarea produsului, comandarea şi

plata lui). Este cazul companiei Amazon (www.amazon.com). Livrarea se

realizează prin metodele tradiţionale (poştă, curier);

• servicii de vânzare pe bază de catalog online: comenzile se realizează

prin e-mail sau telefonic pe baza catalogului publicat online.

12

• ,.click-and-mortar"'; vânzarea se face în mod tradiţional, însă produsele

pot fi căutate şi vizualizate pe Web. Este cazul companiei Barnes&Noble

(www.barnesnoble.com) şi al celor mai multe companii din România în prezent.

O serie de specialişti estimează că pentru o bună perioadă de timp de aici

înainte, acesta va fi cel mai des utilizat şi cel mai fezabil model de comerţ

electronic, în special în zonele cu o infrastructură de telecomunicaţii mai puţin

dezvoltată, dar şi în cazul produselor sau echipamentelor de valoare mare sau ale

căror proprietăţi fizice trebuie testate înainte de a fi cumpărate;

• “bit – vendor”; întregul proces (inclusiv livrarea) se realizează pe

Internet. Produsele şi serviciile comercializate sunt strict în formă digitală

(filme, muzică, reviste sau cărţi digitale etc.)

Comerţul electronic înseamnă mult mai mult decât existenţa unui sit Web,

putând să includă home banking, cumpărături online din magazine şi mall-uri

virtuale, cumpărări de acţiuni, căutări de joburi, achiziţii prin licitaţii, colaborări

electronice în cercetare, dezvoltare de proiecte etc. Toate acestea reprezintă

aplicaţii ale comerţului electronic, care necesită susţinere informaţională şi

sisteme şi infrastructuri organizaţionale. O schemă sintetică a conţinutului şi

componentelor sistemului de comerţ electronic este prezentată în fig. nr. 3. Fig. nr. 3

Componentele comerţului electronic

13

Sursa: Computer Industry Almanac 2006

Aplicaţiile de comerţ electronic sunt dependente şi susţinute de patru mari

domenii (piloni ai piramidei): utilizatorii, politicile publice, protocoalele şi

standardele tehnice, alte organizaţii. Managementul comerţului electronic stă la

baza piramidei şi coordonează aplicaţiile, infrastructurile şi bazele de date.

Similar comerţului tradiţional sau clasic, realizarea celui electronic

presupune parcurgerea aceloraşi etape principale:

• atragerea cumpărătorilor, care poate fi asigurată prin diverse mijloace:

reclame (bannere) in pagini Web, mesaje de e-mail, televiziune etc.

Interacţiunea cu cumpărătorii are ca scop finalizarea interesului cumpărătorilor

în comenzi ferme de cumpărare. Această fază este orientată pe conţinut şi

presupune furnizarea informaţiilor necesare potenţialilor cumpărători cu privire

la produsele sau serviciile pe care le oferă comerciantul. Este deosebit de

important (mai ales în comerţul electronic) modul de prezentare a sitului Web,

de uşurinţa în navigare, de organizarea şi vizibilitatea lui depinzând însăşi

decizia consumatorului de a cumpăra. Într-un magazin tradiţional, toate

produsele sunt expuse (sau ar trebui să fie) la vedere, iar comerciantul poate găsi

14

metode spaţiale de a indica zona în care un anumit tip de produs este depozitat.

Pe când, într-un magazin virtual, spaţiul este limitat la lăţimea unui

monitor de calculator, astfel încât prezentarea produselor şi îndrumarea

potenţialului client spre zona lor de prezentare depinde exclusiv de talentul Web

designer-ilor. Siturile de tip magazin virtual trebuie să fie simple, dar extrem de

bine organizate şi accesibile oricărui tip de utilizator, indiferent de gradul său de

educaţie sau cunoaştere a Internetului şi să inspire încredere atât în procesul de

cumpărare online, cât şi în mărfurile comercializate. Din acest punct de vedere,

cele mai de succes magazine virtuale sunt cele care comercializează mărci

renumite, ale căror proprietăţi şi calităţi sunt cunoscute de consumatori;

• derularea comenzii, este procesul care presupune existenţa unor

mecanisme pentru crearea comenzii, transmiterea la comerciant, procesarea

plăţii şi alte aspecte ale managementului unei comenzi. În mod obişnuit, un

client doreşte să cumpere la un moment dat nu numai un singur produs, ci mai

multe, selectate secvenţial, asemănător umplerii unui cos. În acest sens trebuie

prevăzută posibilitatea de a modifica ordinul pe parcursul selectării bunurilor.

• efectuarea plăţii. Ca şi în comerţul obişnuit, există mijloace variate de

plată. Unele dintre ele sunt virtuale (pe Internet) şi reprezintă analogul celor din

lumea reală: cărţi de credit, ordine de plată etc. Altele sunt specifice comerţului

pe Internet, utilizând tehnologii proiectate special pentru acesta, dar acest aspect

a fost abordat într-un capitol separat;

• livrarea bunurilor sau a serviciilor, care pot fi fizice sau digitale. În

funcţie de tipul lor, livrarea poate fi online sau offline;

• rezolvarea cererilor ulterioare ale cumpărătorilor. După ce procesul de

vânzare s-a terminat, cumpărătorul poate avea unele întrebari sau probleme

privind obiectul tranzacţiei, poate solicita servicii postvânzare de întreţinere sau

suport. De asemenea, serviciile care rezultă ca obligaţii de garanţie şi

postgaranţie pot fi online sau offline, depinzând în primul rând de tipul bunului

şi serviciului (fizic sau digital).

15

Etapele comerţului electronic pot avea grade diferite de automatizare.

Astfel, pentru produsele şi serviciile intangibile (digitale), toate etapele pot fi

online, deşi nu este obligatoriu. Şansa de a automatiza toate activităţile există,

deoarece furnizorii şi cumpărătorii implicaţi au, de obicei, putere economică,

grad suficient de dezvoltare şi o cultură informatică formată. Pentru produsele şi

serviciile tangibile (fizice), livrarea şi rezolvarea problemelor ulterioare

cumpărării se fac offline. Deoarece actorii implicaţi sunt eterogeni - cu grade de

dezvoltare şi culturi diferite, de multe ori neacoperitoare pentru cerinţele

economice digitale - şi efectuarea plăţii este, de multe ori, offline.

În comerţul electronic instrumentele şi tehnicile informatice joacă un

dublu rol. Pe de o parte, ele îmbogăţesc produsele şi serviciile cu informaţie, pe

de altă parte, transformându-le în elemente complet digitale. Utilizând politica

de ,,personalizare în masă" (mass customization) şi metodele oferite de tehnica

de calcul, organizaţiile îşi pot adapta în mod real şi concret oferta la cerere, în

funcţie de profilul individual al fiecărui consumator. O a doua direcţie în care

oferta comercială a organizaţiilor este influenţată de TIC este cea conform căreia

tehnicile informatice deschid noi canale de distribuţie: situl Web al organizaţiei

găzduieşte catalogul de produse şi servicii împreună cu toate metodele de

comandă, confirmare, urmărire şi plată a acestora, ceea ce măreşte automat

vizibilitatea organizaţiei, permiţându-i accesul la noi pieţe şi oportunităţi.

Paralel cu conceptul de comerţ electronic, s-a dezvoltat şi comerţul bazat

pe echipamentele electronice mobile (m-comerţ).4

M-comerţul reprezintă o nouă formă de comerţ electronic care foloseşte

dispozitive hardware inteligente, de mici dimensiuni, mobile (agende notebook,

PDA, terminale de telefonie mobilă) conectate la Internet. Ca şi în cazul definirii

comerţului electronic, şi în cazul conceptului m-comerţ există o mare diversitate

de accepţii. Corespunzător uneia dintre cele mai complete modalităţi de definire

a sa, comerţul electronic mobil reprezintă orice formă de tranzacţie elcctronică 4 Patriche, D. (coordonator), Bazele comerţului, Editura Economică, Bucureşti, 1999, p.67.

16

sau de interacţiune cu informaţia care foloseşte un terminal mobil şi o reţea

mobilă (wireless sau de telefonie comutată publică), conducând la transferul real

sau perceptibil de valoare, ca urmare a schimbului de informaţie, servicii sau

bunuri (www. mobile info.com).

M-comerţul a apărut din necesitatea satisfacerii cerinţelor oamenilor de

afaceri, care călătoresc mult şi care au nevoie să facă cumpărături şi plăţi rapide

oriunde s-ar afla. După domeniul de activitate şi funcţiile îndeplinite, aplicaţiile

de m-commerce pot fi grupate în următoarele categorii:

• aplicaţiile de acces la servicii financiare. Includ serviciile mobile

banking (accesul la cursuri valutare, dobânzi, consultarea situaţiei financiare,

efectuarea plăţilor şi transferul de fonduri), mobile broking (obţinerea

informaţiilor despre preţurile acţiunilor), mobile cash (transferul de bani dintr-un

cont bancar pe un card prin utilizarea unui terminal mobil) şi mobile payment

(ataşarea la telefoanele mobile a unor cititoare de cartele inteligente în scopul

autorizării efectuării unor tranzacţii de pe cardul bancar pentru plata unor

produse/servicii, în general de valori reduse;

• aplicaţiile pentru comerţul cu produse şi servicii, grupa care reuneşte

aplicaţiile mobile retailing (serviciile de vânzări cu amănuntul, care constau în

conectarea la un centru de vânzări, plata produsului efectuandu-se prin

intermediul cărţii de credit), mobile ticketing (cumpărarea sau rezervarea pe cale

electronică prin telefonul mobil a biletelor), mobile auctions (participarea la

licitaţii) şi mobile reservation (selectarea, de exemplu, din portalul mobil a

capitolului restaurante, de unde se poate alege localul şi meniul dorit, putându-se

asigura chiar ghidarea utilizatorului către respectiva locaţie) ;

• aplicaţiile pentru promovarea produselor şi serviciilor reprezintă o

grupă de servicii bazate pe transmiterea unor reclame sau informaţii

personalizate utilizatorilor (ca urmare a creării profilului acestora de către

operatorul de telefonie mobilă). Furnizarea acestor servicii este strâns legată de

utilizarea terminalelor mobile din generaţia 2,5 (şi în perspectivă 3 G), care

17

dispun de capacităţi superioare de transmitere a sunetelor, imaginilor şi

secvenţelor video;

• aplicaţiile de acces la divertisment, care reunesc servicii precum mobile

gaming (prin intermediul telefonului mobil se poate participa la o mare varietate

de jocuri de tipul "şti şi câştigi " sau bazate pe o interactivitate ridicată), mobile

music (audierea melodiei dorite – presupune descărcarea fişierelor în format

streaming audio de la postruile de radio, casele de discuri sau de pe siturile web

în sistem “pay per hear” ) şi mobile video (au în vedere descărcarea şi

vizionarea secvenţelor video la cerere, prin intermediul unui videotelefon).

1.3. Tehnologia şi infrastructura comerţului electronic

Tehnologia comerţului electronic este amplă, incluzând elemente din

diverse domenii, cum ar fi hardware, legislaţie, securitate, inteligenţă artificială,

comunicaţii.5 Dezvoltarea sa depinde de toate aceste elemente, de evoluţia lor

atât individuală, cât şi colectivă, în cadrul ansamblului complex care formează

comerţul electronic (figura nr. 4).Fig. nr. 4

Elementele componente ale tehnologiei comerţului electronic

5 Mandea, B., “Introducere în comerţul electronic”, Ed. Inforec, Bucureşti, 2003, p. 45.

18

Sursa: Mandea, B., “Introducere în comerţul electronic”, Ed. Inforec, Bucureşti, 2003, p. 45.

Tehnologia Internet oferă o dimensiune suplimentară comerţului

electronic. Capacităţile sale sunt mult extinse faţă de sistemul EDI tradiţional,

prin facilităţi cum sunt de exemplu: posibilitatea de realizare şi prezentare a

paginilor Web în limbajul HTML sau XML; interactivitatea, transportul de

fişiere; posibilitatea de a antrena un mare număr de persoane.

Eforturile de standardizare în acest domeniu sunt remarcabile. În curând

se va putea vorbi de un cadru de lucru general al comerţului pe Internet, atât

pentru B2B, cât şi pentru B2C. Dezvoltarea infrastructurii sale, în special a

Internetului de mare viteză însoţit de o arhitectură software adecvată, va

conduce la o răspândire mai mare a acestui nou tip de “serviciu Internet”.

Comerţul electronic este un concept integrativ care desemnează o gamă

largă de servicii incluzând: servicii principale (transfer electronic de documente,

comunicaţii, coduri de bare, transfer de fişiere, poştă electronică etc.) şi servicii-

suport pentru procesele de afaceri (cataloage electronice, sisteme-suport pentru

19

preluarea comenzilor, logistică şi tranzacţii, sisteme de raportare statistică,

informaţii pentru management etc.).6

Termenul de comerţ electronic cuprinde o gamă largă de tehnologii, cum

ar fi: EDI, sisteme de mesagerie cu standard X.400, poştă electronică

tradiţională (e-mail), Internet şi Web: intranet, extranet, afacerile desfăşurate pe

Web, servicii Web.

Comerţul electronic nu este limitat numai la Internet, el incluzând un

număr important de aplicaţii de sistem, cum ar fi: videotext, teleshopping (banda

largă), medii digitale offline (cataloage CD-ROM), reţelele proprii ale marilor

corporaţii etc.

Infrastructura comerţului electronic pe Internet este asemănătoare cu cea a

Internetului în ceea ce priveşte arhitectura, protocoalele (TCP/IP, Ipv6), mediile

de transmisie, aplicaţiile client/server (browsere, servere Web), securitatea

(criptări, semnături digitale, certificate de autoritate, ziduri de protecţie, reţele

virtuale private, protocoale de securitate etc.).

Comerţului electronic pe Internet îi sunt caracteristice următoarele

elemente: protocolul de securitate SET (Secure Electronic Transacţion);

mecanismele de căutare şi indexare (de exemplu, motoarele de căutare); agenţi

software inteligenţi pentru comerţ electronic pe Web; produsele software de

comerţ electronic; sistemele de plată electronice (Seminarul Roger Clarke).7

Noutăţile în domeniul infrastructurii de reţea, mai ales cele care vor avea

un impact puternic asupra Internet V6 sau NGI (Next Generation Internet), ar fi:

•Tehnologia xDSL, conceputa în 1989 în laboratoarele Bell din S.U.A., a

fost iniţial destinată utilizatorilor din zona afacerilor. În prezent, are aplicaţii

diverse (transmisii de date, voce, video, multimedia) şi este considerată ca o

tehnologie ,,next generaţion", spre aplicaţii VoIP (Voice-Over-IP). xDSL este o

familie de tehnologii, în denumirea căreia x reprezintă tipul liniei digitale de

abonat din cadrul tehnologiei DSL (Digital Subscriber Line). DSL este o 6 Popescu, M., Ionaşcu, V., Bazele comerţului, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2006, p.145. 7 www.anu.edu.au.

20

tehnologie de acces folosită în bucla locală de abonat, în care sunt utilizate

modemuri la fiecare capăt al conexiunii, prin care se transmit date, voce şi

informaţii video prin reţeaua digitală;

•ADSL (Asymetric Digital Subscriber Line) realizează transmisii de date

de mare viteză prin conversia semnalelor analogice în digitale, folosind cablu de

cupru torsadat până la abonat. În funcţie de lungimea şi calitatea liniei,

modemurile ADSL permit transmisii cu viteze între 1,5 şi 10 Mbps către abonat

şi între 16 şi 640 Kbps dinspre abonat;

•R-ADSL (Rate-Adaptive Digital Subscriber Line) este versiunea nouă a

modulaţiei CAP, prin care spectrul de transmisie este divizat în subcanale

discrete, iar semnalul este ajustat conform gradului de calitate a liniei. CAP

(Carrierless Amplitude Phase Modulation) este o versiune de modulaţie în

cuadratură, prin care fragmentele semnalului modulat sunt stocate în memorie.

Înainte de transmiterea în linie, purtătoarea este suprimată deoarece nu

conţine informaţie şi este refăcută la recepţie de către modem;

•IDSL (ISDN Digital Subscriber Line) asigură transmisii full duplex

pănă la viteze de 44 Kbps; ISDN (Integrated Services Digital Network) este

reţeaua digitală de servicii integrate care oferă capacităţi de comutaţie de

circuite şi pachete pentru comunicaţiile de voce şi date, cu viteze până la 1.544

sau 2.048 Mbps pentru ISDN de bandă îngustă;

•HDSL (High bit-rate Digital Subscriber Line) este tehnologia prin care

două modemuri transmit fluxuri Tl ş El simetrice prin cabluri de cupru. În

general, Tl necesită două linii, iar El trei linii. Tl este o rată de multiplexare

folosită în SUA şi Japonia prin care sunt transportate 24 de canale de voce intr-

un cadru de 256 biţi, transmişi la viteza de 1.544 Mbps. El este o rată de

multiplexare de bază folosită în Europa, prin care sunt transportate 30 de canale

de voce într-un cadru de 256 biti;

21

•(VDSL (Very high bit-rate Digital Subscriber Line) este o tehnologie

prin care modemurile permit accesul şi comunicaţia prin cablu de cupru la viteze

între 1,54 Mbps şi 52 Mbps.

Toate tehnologiile din familia xDSE se bucură de apreciere, în special

după apariţia standardului referitor la modulaţia DMT (Discrete Multi-tone

Modulation) şi datorită avantajelor pe care le oferă în competiţia cu modemurile

de cablu TV. DMT este o metoda de modulaţie prin care frecvenţele disponibile

sunt divizate în 256 de subcanale sau tonalităţi, pentru a evita atenuarea

semnalelor de înaltă frecvenţă cauzate de zgomotul din liniile de cupru.

ADSL este cea mai răspândită tehnologie xDSL şi poate fi implementată

ca serviciu local la cerere sau ca reţea ,,suprapusă", care funcţionează în paralel

cu cea existentă. Este răspândită în: America de Nord, de companii ca Star West,

Ameritech, SBC, BellSouth; Europa de Vest, de Telia (Suedia), Telenor

(Norvegia), British Telecom (Marea Britanie), Telefonica (Spania); Pacificul de

Nord, de Telstra (Australia), Hong Kong Telecom şi Singtel (Singapore). Primul

furnizor de servicii Internet care a oferit ADSL a fost societatea InterAccess din

Chicago. Tehnologia ADSL permite conectarea la Internet cu viteze de până la

300 de ori mai mari faţă de modemurile analogice de 2,8 kbps şi viteze de până

la 70 de ori mai mari faţă de modemurile ISDN, ceea ce face ca ADSL să fie

utilizată pentru transmisiile video interactive (videoconferinţe, prezentări audio-

video etc.), precum şi de alte aplicaţii mari consumatoare de bandă de

transmisie.

1.4. Avantajele comerţului electronic comparativ cu cel tradiţional

În acest context, pentru multe firme de comerţ, desfăşurarea în subsidiar a

unor activităţi de comerţ electronic constituie o modalitate de creşterea a

22

competitivităţii lor. Aceasta deoarece comerţul electronic asigură firmelor

tradiţionale de comerţ8:

• accesul la noi segmente de piaţă (noi clienţi);

• creşterea vitezei de derulare a afacerilor;

• flexibilitate ridicată a politicilor comerciale;

• reducerea costurilor de aprovizionare, de desfacere, de publicitate etc.;

• simplificarea procedurilor;

• dezvoltarea unor avantaje competitive.

Adepţii comerţului electronic sugerează că practicarea acestei forme de

comerţ este mai eficientă deoarece prezintă următoarele avantaje (tabelul nr. 2):

• costuri mai scăzute pe tranzacţie dacă website-ul este bine făcut;

• operativitate crescută în efectuarea tranzacţiilor comerciale;

• eliminarea unor operaţii manuale;

• reducerea erorilor în manipulare;

• facilitarea stabilirii relaţiilor între partenerii potenţiali;

• simplificarea sistemelor de decontare şi de plată;

• creşterea valorii tranzacţiilor prin stimularea cumpărătorilor;

• posibilitatea de a pregăti comanda timp de câteva zile;

• posibilitatea de a configura produse şi de a vedea imediat preţurile reale

în comparaţie cu preţurile mai multor vânzători;

• posibilitatea de a căuta uşor în cataloage mari - o companie poate

construi pe o reţea deja creată un catalog mult mai mare decât ar încăpea într-o

cutie poştală. De pildă, în prezent Amazon oferă spre vânzare 4 milioane de

cărţi;

• interacţiune mai bună cu clienţii - clientul poate primi, la cerere,

informaţii prin e-mail, privind stadiul în care se află în orice moment comanda

lui (dacă s-a primit comanda, dacă marfa este expediată etc.).

8 Popescu, M., E-commerce, suport de curs electronic, Master „Marketing şi negociere în afaceri”, Bucureşti, 2005, p.124.

23

Tabelul nr. 2

Avantajele competitive ale comerţului electronic

Sursa: The World Bank, 2007

Însă mijloacele electronice sunt folosite şi în derularea activităţilor de

comerţ tradiţional.

Astfel, în prima etapă a realizării unei tranzacţii comerciale, cea de

căutare şi de informare, utilizarea Internetului este cea mai rapidă modalitate de

culegere a informaţiilor despre eventualii parteneri de afaceri.

Aceasta pentru că cele mai multe firme, deşi nu vând prin Internet, sunt

prezente în reţeaua globală prin site-urile de prezentare create. De asemenea,

utilizând mijloace electronice, firmele tradiţionale şi-au creat baze de date

pentru furnizori şi clienţi, care le ajută în derularea eficientă a activităţilor lor.

24

CAPITOLUL II

TENDINŢELE DEZVOLTĂRII COMERŢULUI ELECTRONIC ÎN

ROMÂNIA

2.1. Comerţul electronic în România

În lumea de azi a devenit redundant să aminteşti importanţa tehnologiilor

informaţiei şi comunicaţiilor. Era informaţiei sau era digitală are un impact

major asupra societăţii în ansamblu şi a adus schimbări importante în viaţa

25

economică şi socială. O nouă economie s-a născut şi transformat economia

existentă.

România este printre primele 10 ţări din lume ca ritm de creştere a

consumului TIC şi pătrundere Internet.

Cu toate acestea starea generală a ţării este în acest domeniu departe de a

fi mulţumitoare, efectele prăpastiei digitale fiind numeroase şi periculoase

pentru viitor. România se afla sub nivelul mondial şi mult sub economiile

dezvoltate la majoritatea indicatorilor ce definesc dezvoltarea TIC şi Digital

Divide. Cei mai importanţi indicatori sunt prezentaţi în tabelul ce urmează.Tabelul nr. 3

Indicatorii care definesc dezvoltarea TIC şi Digital Divide

Sursa: GK Monitor România Internet

Este de remarcat că indicatorii României includ telecomunicaţiile.

Cheltuielile cu telecomunicaţiile au reprezentat în perioada 2001-2007 între

73-81% din total situaţia privind numai TI fiind mult mai nesatisfăcătoare.

Datele arată că eforturile investiţionale TIC în România nu sunt numai

mult sub ţări dezvoltate, dar sunt inferioare unor ţării în tranziţie din Europa de

Est, precum şi unor ţări cum sunt Turcia, Malaezia sau Africa de Sud. Graficul

prezintă în valoare absolută şi în procent din PIB cheltuielile TIC în mai multe

ţări şi media mondială.Fig nr. 5

Cheltuielile TIC în mai multe ţări şi media mondială (în procent din PIB)

26

Sursa: GK Monitor România Internet

Datele prezentate nu pot decât să îndemne la adoptarea unor politici

coerente de încurajare a industriei TIC, industrie care condiţionează dezvoltarea

economică a Românei, deci implicit dezvoltarea comerţului electronic.

Reducerea decalajului digital se poate face urmărind simultan consolidarea celor

4 piloni de bază:

1. Impulsionarea dotării TIC

2. Accesibilizarea Internet şi trecerea la banda largă

3. Alfabetizarea informatică generalizată

4. Crearea de conţinut local abundent şi util .

Tendinţa afacerilor de comerţ electronic încep să devină din ce în ce mai

atractive. O afacere de e-commerce are două laturi, la fel de importante: latura

economică, specifică oricărei activităţi comerciale, şi latura informatică, ce

defineşte numai o parte din tehnologia de derulare a afacerii (orice afacere de e-

commerce mai păstrează, în modul său de derulare, şi elemente specifice

comerţului tradiţional). Deşi constituie punctul de pornire al afacerii şi defineşte

diferenţa faţă de modul tradiţional de derulare a unei afaceri comerciale,

componenta tehnico-informatică nu trebuie supraevaluată şi nu trebuie ignorată

importanţa componentei economice. Comerţul electronic implementează o nouă

modalitate de comunicare între partenerii de afaceri care are ca infrastructură

reţeaua Internet şi serviciul Web. Această modalitate de comunicare este o

27

alternativă la variantele tradiţionale de schimb de informaţii în afaceri: poştă,

telefon, fax, sau la transferurile de informaţii prin intermediul reţelei de

calculatoare, folosind linii de comunicaţie dedicate. Ca principal element de

infrastructură pentru comerţul electronic, Internetul oferă suport pentru un canal

de distribuţie virtual, a cărui eficienţă este determinată, în primul rând, de

caracteristicile de accesibilitate specifice comunicării în mediul Web.

În România faţă de structurile şi avantajele comerţului tradiţional,

comerţul electronic oferă o flexibilitate intrinsecă reţelelor electroniceFig. nr. 6

Componentele comerţului electronic

Sursa: GK Monitor România Internet

De exemplu, o societate, care vinde cărţi prin Internet, nu are nici un

magazin. Ea organizează vânzările direct cu editorii, prin urmare inventarierea

nu mai are sens.

La ora actuală exista sute de site-uri de comerţ electronic ce au succes.

Acest nou mod de a face comerţ oferă noi oportunităţi pentru majoritatea

întreprinderilor şi clienţilor.

Însă datorită numărului de calculatoare care au acces la Internet, se poate

spune că în România cei care utilizează comerţul electronic sunt destul de puţini.Fig. nr. 7

Gradul de pătrundere a utilizatorilor de Internet

28

Sursa: GK Monitor România Internet

Acelaşi studiu GfK, menţionat mai sus, susţine că cei mai mulţi utilizatori

români accesează Internet-ul din locuri publice şi foarte puţini din unităţile de

învăţământ. De asemenea locurile publice cum ar fi Internet cafe-urile – sunt

soluţia aleasă de 50% dintre cei ce accesează Internet-ul, iar numai 20% intră pe

autostrada informaţionala de acasă. În condiţiile menţionate mai sus este normal

ca doar 4% dintre numărul de utilizatori de Internet l-au utilizat în ultimul an

pentru cumpărături.

În ceea ce priveşte ponderea firmelor în România care accesează

Internetul este de doar 64%.

În România dotarea cu computere a firmelor se apropie de nivelul atins în

Uniunea Europeana, dar procentul celor care au conexiune la internet este

sensibil mai mic decât cel înregistrat la nivel european. Aceasta este una dintre

concluziile studiului realizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private

Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) în lunile aprilie-mai 2005 pe un

eşantion de 1.399 de IMM-uri (micro, mici şi mijlocii) ce activează în întreaga

economie, din toate cele opt regiuni de dezvoltare ale ţării

Studiul dat publicităţii arată că 81,90% dintre firmele autohtone au în

dotare computere, 64,16% accesează Internetul iar 56,51% utilizează e-

mail-ul. Circa 27,97% dintre IMM-uri deţin site-uri proprii şi 7,51% din

întreprinderi recurg la vânzările/cumpărăturile on-line. Totuşi, un procent destul

de ridicat de IMM-uri (15,52%) nu deţin computere/site propriu şi nu utilizează

internetul, e-mail-ul şi vânzările/cumpărăturile on-line, în vreme ce 0,79% dintre

29

firme folosesc alte componente IT, cum ar fi telefonia IP, programe de

proiectare asistata sau intranetul.

Un sondaj asemănător, realizat la nivel european pe 7.662 de IMM-uri, a

evidenţiat ca 85,3% dintre microfirme, 91% din firmele mici şi 95% dintre

firmele mijlocii au în dotare computere. De asemenea, 73% dintre

microîntreprinderile investigate au conexiune la Internet, comparativ cu numai

54,59% dintre microfirmele româneşti. E-mail-ul este folosit de aproximativ

68% dintre microfirmele europene şi de 53,11% din cele româneşti.

Ca urmare a acestui fapt, numărul magazinelor online nu este mare (doar

aprox. 50 de magazine cu peste 2000 de vizitatori/lună), iar numărul de accesări

al acestora nu este încurajator. Nici unul dintre magazine însă nu permite plata

produselor online din România. De obicei plata se realizează prin ramburs în

momentul primirii bunurilor respective sau prin mandat poştal, ceea ce înseamnă

un risc destul de mare din partea magazinelor (comenzi false) şi un blocaj al

banilor în sistem.

Deşi sunt suficiente firme româneşti care au creat sisteme de plata online

pentru magazine din străinătate şi care cunosc paşii necesari în a implementa un

astfel de sistem, nu s-a reuşit până în momentul de faţă o aplicare a acestora în

România. Principalul motiv invocat de aceste firme este cel legat de sistemul

bancar care încă „nu s-a conectat” la comerţul electronic. De asemenea situ-rile

dedicate sistemelor B2B sunt încă în faza incipientă. Exemple în acest sens sunt

www.rtcoffice.ro, un cunoscut distribuitor de birotică şi papetărie sau

www.premierbc.com - piaţă virtuală de tip B2B dezvoltat în mai multe limbi de

circulaţie internaţională.

Cu toate acestea România, întâlneşte obstacolele majore care fac comerţul

electronic să nu se dezvolte suficient fiind legate mai degrabă de următoarele

elemente:

- Situaţia actuală a sistemului bancar romanesc. Sistemul bancar

românesc, deşi cu mult îmbunătăţit faţă de anii trecuţi încă prezintă probleme

30

majore, în special, în ceea ce priveşte decontarea electronică a plăţilor

interbancare. Nu există încă un sistem implementat de decontări intrebancare,

acestea putând dura şi până la 5 zile lucrătoare. Lipsa acestui sistem face ca

plăţile interbancare să fie greoaie, implică comisioane mari şi ca atare băncile

sunt dezavantajate în acceptarea cardurilor de la alte bănci la propriile terminale

ATM sau PoS.

De asemenea, există o anumită teamă în ceea ce priveşte securitatea

tranzacţiilor, mai ales în condiţiile în care nu există încă un sistem de asigurare a

tranzacţiilor efectuate de pe carduri. În aceste condiţii băncile nu sunt

deocamdată interesate de dezvoltarea unui sistem prin care să permită plăţi

online prin carduri emise de alte bănci din cauza comisionului mic pe care îl pot

câştiga sau a dificultăţilor legate de verificarea cardului în timp real. Bancpost a

oferit un serviciu de comerţ electronic, începând cu anul 2003, prin care firmele

interesate pot să implementeze un sistem informatic – E Pay dezvoltat de

Softnet, cu care se pot face plăţi online din România, însă numai prin cardurile

virtuale Taifun emise de această bancă.

- Numărul mic de utilizatori ai Internet-ului de acasă, împreuna cu

utilizarea scăzută a cardurilor pentru cumpărături, face ca interesul

comercianţilor să fie destul de scăzut în legătură cu comerţul electronic;

Se poate spune totuşi că, România a păşit cu speranţă în adoptarea

soluţiilor e-Commerce, deşi la început au fost puţine firme care au oferit e-

commerce. În prezent, numeroase firme au adoptat noul tip de comerţ. La

început au fost puţine, dar merită amintite deoarece au participat la pionieratul

comerţului electronic românesc.

Firma SoftNet oferă soluţii pentru comerţul electronic

(www.softnet.ro). Prin urmare SoftNet eShop, un produs pentru e-comerţ care

acoperă ambele părţi ale comerţului prin Internet: "business-to-consumer" şi

"business-to-business".

31

Este în acelaşi timp SoftNet eDoc, un sistem de gestiune documente care

permite crearea, traficul şi administrarea documentelor interne ale unei

organizaţii, inclusiv cele generate în urma relaţiilor cu parteneri externi

(guvernamentali, organizaţii, clienţi, furnizori).

Oferă servicii eBank, sistem care permite clienţilor unei bănci de a face

operaţii bancare de la distanţă, lucrând ca o extensie a băncii la sediul clientului.

Firma Dynamic Network Technologies (cu filiale în Bucureşti, Timişoara,

Cluj şi Iaşi) oferă un portofoliu complex; dintre soluţiile propuse cităm:

•E-shopping – este o soluţie complexă, aplicaţie web pentru

automatizarea proceselor din afaceri şi gestiunea bazelor de date.

•SIMAFI - sistem integrat de management pentru fluxul

informaţional care include toate stadiile operaţionale ale unei întreprinderi

medii, tinde să elimine toate problemele de comunicare atât în cadrul

companiei cât şi cu partenerii externi.

De asemenea, primele firme care au oferit soluţii e-Business în România

sunt (ulterior s-a dezvoltat o întreagă industrie în acest domeniu):

• Oracle E-Business 11i : Programul complet Oracle R11i Upgrade

poate ajuta accelerarea procesului de integrare facilităţile e-business. Programul

11i Upgrade, oferit de departamentul Oracle de Consultanţă, poate califica

procesele de upgrade, planificare, implementare, migrare şi metodologie până în

faza finală. Programul include acum un preţ 82 fix, livrare rapidă, proiectat

pentru costuri scăzute, o metodă clară şi un plan pentru a face migrarea la noua

versiune E-Business Suite 11i.

• IBM oferă o soluţie în trei paşi: conectare oameni şi resurse, creare

site web şi vânzări pe web. Prin produsul IBM StarterPacks pentru e-business şi

anume StarterPack 1 pentru email şi lucru în echipă pe web şi StarterPack 2

pentru vânzări pe web, produse promovate pe serverul www62 al IBM România.

În concluzie în ceea ce priveşte derularea optimă a e-commerce-ului în

România se pot propune următoarele:

32

- elaborarea, de către specialişti în probleme bancare, a unui studiu privind

modul cum se poate dezvolta în sistemul bancar romanesc o soluţie de plată pe

Internet acceptată de majoritatea băncilor, precum şi rolul pe care TransFond

poate (trebuie) să îl joace în acest sens.

- susţinerea unor programe pentru informarea IMM-urilor în privinţa

avantajelor comerţului electronic;

- promovarea unor programe prin care să se mărească numărul de

utilizatori Internet, în special prin accesul de acasă şi să se determine creşterea

numărului de calculatoare destinat utilizării personale.

- iniţierea unor măsuri diverse pentru crearea încrederii utilizatorilor în

economia digitală – de tipul iniţierii unui sistem de mărci de încredere pentru

site-urile de comerţ electronic . Aceste măsuri ar trebui corelate cu ceea ce se

întâmplă la nivelul Uniunii Europene;

- întărirea de către Banca Naţionala a României a reglementărilor privind

protecţia consumatorului în ceea ce priveşte utilizarea cardurilor de debit/credit

pe Internet;

- îmbunătăţiri sau adăugiri cu privire la acest domeniu sau altele

considerate adiacente (ca reglementarea criptografiei, notarul electronic, marca

temporală) pot fi luate în considerare, însă nu sunt primordiale pentru existenţa

unui cadru propice dezvoltării comerţului electronic.

2.2. Provocările şi perspectivele activităţii e-commerce în România şi în UE

După 1990, serviciile prin intermediul Internet-ului s-au caracterizat

printr-o creştere pronunţată în special în oraşe, această creştere fiind

caracterizată prin creşterea numărului de salariaţi în sectorul terţiar, creşterea

numărului unităţilor comerciale şi serviciilor, creşterea numărului de studenţi.

33

Odată cu liberalizarea pieţei au apărut o serie de unităţi comerciale şi de

servicii atât în oraşe cât şi în localităţile învecinate acestora, ceea ce a dus la o

slăbire a relaţiilor comerciale, cel puţin pentru bunuri curente, între oraşe şi

localităţile din vecinătate, ai căror locuitori se aprovizionau înainte de 1990 din

oraşe.

În domeniul serviciilor prin intermediul Internet-ului, creşteri relativ

constante s-au înregistrat în sectorul comercial precum şi în cel de poştă şi

telecomunicaţii, în timp ce, în celelalte sectoare s-au înregistrat uşoare oscilaţii:

hoteluri şi restaurante, finanţe, tranzacţii imobiliare, sănătate.

Internet-ul a devenit astăzi una dintre principalele modalităţi de

comunicare şi de informare, a lumii moderne. Numărul de utilizatori ai reţelei

Internet se apropie de stabilizare în ţările dezvoltate şi creşte într-un ritm

susţinut în ţările în curs de dezvoltare. În ţările dezvoltate ale lumii orice

persoană educată foloseşte în mod curent reţeaua Internet pentru a obţine

informaţii, în legătură cu cele mai diverse domenii.

Statisticile în legătură cu numărul de utilizatori Internet în lume sunt

dinamice însă datele care urmează pot să ofere o imagine generală în legătură cu

amploarea fenomenului Internet în lume.

Tabelul nr.4

Prognoza evoluţiei comerţului electronic global, pentru perioada 2002-2006

34

Sursa: The World Bank, 2006

Numărul de utilizatori Internet în Europa la sfârşitul anului 2006 se arătă a

fi: Tabelul nr.5

Ponderea utilizatorilor de Internet în Europa

Sursa: Raport realizat de PricewaterhouseCoopers anul 2005

73% dintre utilizatorii Internet din Europa apelează la site-uri care

oferă informaţii despre produsele sau serviciile pe care doresc să le

achiziţioneze;

peste 50% dintre utilizatorii Internet din Europa au vizitat site-uri

care furnizează informaţii pentru turism şi călătorii;

şi doar 8% dintre utilizatorii Internet din Europa au achiziţionat

servicii prin Internet.

35

Valoarea aranjamentelor de călătorie, tranzacţionate prin Internet, în

Europa, a fost in anul 2006 de 11,2 miliarde Euro. 60% din volumul tranzacţiilor

- Internet - pentru aranjamente de călătorie a fost realizat de călători şi turişti din

Marea Britanie (39%) şi Germania (21%).

Biletele de avion sunt aranjamentele de călătorie tranzacţionate cel mai

frecvent prin Internet (56,7% din totalul tranzacţiilor în Europa) urmate de

rezervările pentru camere de hotel (15,8%) şi tururi/ pachete turistice (13,3%).

În Marea Britanie, 13,8 milioane de britanici au folosit Internet pentru

achiziţionare de produse şi servicii 5,5 milioane dintre aceştia au cumpărat bilete

de avion prin Internet.

Principalele motive care îi determină pe europeni să folosească Internet

sunt pentru obţinerea de informaţii de călătorie şi pentru a achiziţiona servicii

prin Internet:9

- Posibilitatea găsirii celor mai bune preţuri sau tarife (50%),

- Acces facil şi convenabil (29%),

- Posibilităţi de informare şi comparare a ofertelor existente (26%).

Diverse estimări arată că România ocupă penultimul loc în UE în privinţa

ratei de acces la Internet a gospodăriilor. Internetul a fost accesat cel puţin o dată

în 2007 de numai 24% din români, faţă de 84% din populaţia Olandei şi 57% din

cetăţenii Uniunii Europene.10

La sfârşitul lunii iunie 2007, în România existau 4,5 milioane de

conexiuni la Internet, cu 78,2% peste nivelul din intervalul similar din 2006, rata

de penetrare fiind de 21%.11

În România, ponderea gospodăriilor care au avut în primul trimestrul al

anului o conexiune broadband a crescut de la 5% în 2006, la 8% în 2007. În

primul trimestru al anului, rata de acces la Internet a gospodăriilor a fost cea mai

mare în Olanda (83%), Suedia (79%) şi Danemarca (78%).

9 Rezultate ale sondajului de opinie realizat de PhoCus Wright10 Biroul Statistic al Comunităţii Europene.11 Potrivit datelor Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologie (ANRCTI).

36

În primul trimestru al anului 2007, cetăţenii statelor membre ale UE au

fost chestionaţi cu privire la activităţile realizate pe Internet. În România, 23%

din oameni utilizează motoarele de căutare, 21% trimit e-mail-uri cu fişiere

ataşate, în timp ce 12% folosesc grupurile şi mesajele online.

Doar 7% din populaţie realizează transferuri de fişiere în reţea, în timp ce

6% caută, descarcă şi instalează programe de software. De asemenea, 5% din

români utilizează Internetul pentru a da un telefon, 5% îşi instalează antiviruşi şi

doar 4% creează o pagina Web.

De asemenea, romanii sunt codaşi şi la utilizarea serviciilor bancare prin

Internet, cu un procent de numai 7% utilizatori, în timp ce bulgarii sunt pe

ultimul loc, cu 5%, iar finlandezii ocupa primul loc, cu o pondere de 84% din

populaţia ţării care a utilizat astfel de servicii în 2007. Media europeană la acest

capitol este de 44%.12 Fig. nr. 8

Raport privind accesarea Internetului în România

Sursa: www.bizcity.ro

Conform acestui raport realizat de PricewaterhouseCoopers, rata creşterii

numărului de utilizatori de Internet din România este de un milion pe an. În

2006, 5,5 milioane de romani au accesat, conform raportului, internetul.

12 Datele prezentate în comunicatul NewsIn, Eurostat.

37

Prin urmare tendinţa este încurajatoare, fapt ce presupune că pe viitor

România va fi un mediu prielnic activităţilor de business prin e-commerce.

CAPITOLUL III

ELEMENTE DE BAZĂ ÎN VEDEREA DEZVOLTĂRII COMERŢULUI

ELECTRONIC ÎN ROMÂNIA

38

3.1. Metode de plată în comerţul electronic

Plata reprezintă cea mai complexă parte a unei tranzacţii electronice ( fie

ea comercială, financiar – bancară sau administrativă), atât datorită siguranţei în

manevrarea informaţiilor de ordin calitativ, cantitativ pe care trebuie s-o ofere,

cât şi din cauza securităţii şi confidenţialităţii datelor de identificare a surselor

de plată, a duratei relativ scurte în care trebuie să se finalizeze în general din

cauza naturii sensibile a oricărei tranzacţii care presupune existenţa unui flux

monetar.13

Dacă sistemele de tranzacţionare B2C sau B2B precum şi alte

nomenclatoare publice de produse sau comenzi online, au fost agreate cu

relativă uşurinţă de publicul larg, sistemele de plăţi electronice sunt mult mai

greu de acceptat tocmai datorită faptului că presupun manevrarea de date

financiare şi monetare, cu reflectare directă şi într-o oarecare măsură greu de

controlat de plătitor a sumelor de bani efectiv existente în conturile bancare ale

acestuia. Sistemele de plăţi electronice au un potenţial extraordinar în scurtarea

şi fluidizarea tranzacţiilor comerciale, eliminând în mare nevoia de deplasare la

sediul băncilor pentru efectuarea de plăţi sau transferuri monetare.

În cea mai mare parte, metodele de plată întâlnite pe siturile de comerţ

electronic, în special în ţările care nu au sistem electronic şi o infrastructură

bancară corespunzătoare şi bine dezvoltate. Printre metodele de plată

tradiţionale se poate enumera:

Numerarul;

Cecul;

Ordin de plată;

Rambursul.

13Ion Gh. Rosca, Op.cit., 2001, p. 150

39

Rambursul este cea mai evidentă formă de plată a tranzacţiilor electronice

în prezent şi în România şi reprezintă acel sistem de expediere a mărfurilor

conform căruia destinatarul este obligat să achite la primire, expeditorului,

contravaloarea mărfii. Este cea mai utilizată metodă în comerţul electronic

actual, mai ales din cauza răspândirii reduse a cărţilor de debit şi de credit.

Aproape toate magazinele virtuale acceptă livrarea mărfurilor în sistem

ramburs.

În prezent sistemele de plată14 pot diferi în mod semnificativ, putând fi

clasificate în funcţie de o serie de caracteristici:

Sistemele de plată existente pot diferi în mod semnificativ, putând fi

clasificate în funcţie de o serie de caracteristici:

• proprietăţile de securitate. Intrucât scopul sistemelor de plată este de a

transfera valori financiare, securitatea ocupă un rol major. Caracteristicile avute

în vedere în acest sens sunt: integritatea/autorizarea, confidenţialitatea,

disponibilitatea şi încrederea. Pentru asigurarea acestor obiective se utilizează

sistemele criptografice, dar şi metode electronice de plată specifice (cum ar fi

cardurile de debit virtuale, banii electronici etc.). În general, gradul de securizare

a tranzacţiilor este direct proporţional cu valoarea maxim admisă a plăţilor,

depinzând însă şi de instrumentul de plată utilizat (cu sau fără divulgarea datelor

de identificare a clientului);

• valoarea plăţilor. În funcţie de valoarea plăţilor, se disting sisteme

pentru plăţi mici şi sisteme pentru plăţi mari, fiecare categorie având necesităţi

diferite. Regula economică generală este: costul pentru asigurarea tranzacţiei să

nu fie mai mare decât valoarea tranzacţiei însăşi. Sistemele cu plăţi mici sau

foarte mici (microplăţi) nu includ costuri de comercializare. Pe de altă parte,

sistemele pentru plăţi de valoare mare necesită un nivel de securitate sporit, care

de obicei are ca urmare creşterea costului tranzacţiei;

14 Cioată, M., Plăţi electronice, Ed. Net Report, 2002, p. 134.

40

• tipul tranzacţiei. Tranzacţiile pot fi online şi offline. Pentru fiecare plată

online este necesară stabilirea unei conexiuni între cumpărător şi un terţ (sau

între vânzător şi un terţ). Terţul poate fi o bancă sau o altă entitate cu legătură

online la o bancă. Plata offline presupune numai conexiunea între cumpărător şi

vânzător;

• confidenţialitatea (asigurarea anonimatului) plăţilor şi a entităţilor.

Pentru un cumpărător este important să ştie dacă detaliile plăţilor efectuate pot fi

observate şi păstrate de vânzător sau de terţi.

Un sistem este anonim daca identitatea plătitorului nu poate fi, terminată.

De asemenea, unele sisteme prezintă proprietatea ca două plăţi efectuate de o

aceeaşi entitate nu pot fi asociale;

• momentul efectuării plăţilor şi părţile implicate. Clasificarea sistemelor

de plăţi se poate face şi în funcţie de intervalul de timp scurs între momentul de

iniţiere a plăţii (promisiunea de plată) şi transferul efectiv al valorii de la

plătitor. Din acest punct de vedere, sistemele pot fi de următoarele tipuri:15

a) cu plata anticipată (prepaid) - contul plătitorului trebuie să fie debitat

înainte de iniţierea plăţii (este cazul sistemelor de plata prin carduri virtuale);

b) cu plata prezentă (pay-now) - contul plătitorului este debitat la

momentul plăţii;

c) cu plata ulterioară (pay-later) - contul plătitorului este debitat după ce

contul plătitului este creditat (este cazul sistemelor de plată prin carduri bancare.

în care, la momentul tranzacţiei, nu are loc decât o blocare logică în contul

plătitorului a sumei care face obiectul tranzacţiei: contul beneficiarului plăţii nu

este afectat decât după încheierea etapei de decontare interbancară).

Deoarece sistemele pay-later pot fi folosite cu mici modificări ca sisteme

pay-now (sau invers), sistemele pot fi clasificate în:

15Ion Gh. Roşca, Bogdan Ghilic Micu, Marina Stoica „Societatea informaţională. E-serviciile”, Ed. Economică, Bucureşti, 2006, p. 146.

41

• cash-like (prepaid) - sunt cunoscute şi sub denumirea de sisteme

bazate pe conturi (account-based):

• check-like (pay-now sau pay-later):

•sistemele cash-like şi check-like sunt directe deoarece necesită

participarea cumpărătorului şi a vânzătorului. Dacă numai una dintre aceste

două părţi este implicată (şi o bancă), sistemul se numeşte indirect push,

respectiv indirect pull. Sistemele de plată directe pot fi online sau offline, iar

cele indirecte nu pot fi decât online.

Indiferent de tipul sau elementul de bază într-un sistem de plăţi

electronice îl constituie băncile, împreună cu infrastructura de telecomunicaţii

dintre acestea. Fie că este vorba de plăţi electronice prin carduri bancare

(bancomate sau POS-uri), prin Internet sau prin transferuri monetare între

persoane, bănci. sisteme de telecomunicaţii dintre ele, sistemele de decontare

interbancară sunt reprezentate de nucleul tuturor tranzacţiilor de plată

electronică (fig, nr. 9).

Fig. nr. 9

Schema generală a unui sistem de plăţi electronice

42

Sursa. Ion Gh. Roşca, Bogdan Ghilic Micu, Marina Stoica „Societatea informaţională. E-serviciile”, Ed. Economică, Bucureşti, 2006, p. 146.

În mod generic, sistemele de plăţi electronice sunt compuse din:

• terminale. prin care se interacţionează cu sistemul de plăţi, aici

putând enumera ATM-uri (Automatic Teller Machine) sau bancomate, POS-uri

(Point of Sale) sau terminale de plată, calculatoare personale echipate cu

aplicaţii software şi/sau dispozitive hardware specializate, telefoane mobile sau

fixe prin intermediul cărora se poate comanda începerea unei tranzacţii

electronice de plată;

• procesatorul tranzacţiei electronice, respectiv sistemul de

management al cardurilor sau al altor instrumente de plată, soluţie software

destinată verificării şi derulării tranzacţiei de plată;

• beneficiarul plăţii sau plătitul: banca la care beneficiarul plăţii are

deschise conturi, furnizori de utilităţi, telefonie, alte servicii, administraţie

publică etc.;

• sistemul de decontare interbancară, respectiv sistemul de transfer al

fondurilor între instituţiile bancare implicate în tranzacţie;

43

• infrastructura de telecomunicaţii, adică reţeaua de calculatoare care

permite derularea în mod electronic a tuturor tranzacţiilor implicate. Poate fi o

reţea de tip LAN, WAN, Internet etc. Linia de comunicaţii poate fi dedicată

permanent derulării tranzacţiilor sau se poate deschide şi utiliza numai pe durata

acestora (cum ar fi legăturile telefonice).

În funcţie de tipul sistemului de plată, schema de mai sus se poate

îmbogăţi şi cu alte elemente componente, cum ar fi instituţiile bancare implicate

într-un sistem de plăţi electronice prin carduri:16

• banca acceptantă – este instituţia care deţine terminalul unde se face

plata, la care comerciantul are deschise conturi (în cazul tranzacţiilor prin

carduri, direct la comerciant) sau care deţine ATM-ul de la care se realizează

tranzacţia (în cazul retragerii de bani, de exemplu);

• banca emitentă – sau care a emis cardul bancar, la care clientul

(plătitorul) are deschis un cont de card sau un cont curent. Banca emitentă este

cea care, prin intermediul sistemului său informatic, ia automat decizia de

autorizare sau, respingere a unei tranzacţii electronice de plată ;

• Banca beneficiară – este aceea la care beneficiarul plăţii (furnizorul

de produse sau servicii) are deschise conturile sale de plăţi prin carduri. De cele

mai multe ori, banca beneficiară este chiar bancă acceptantă (în special în cazul

tranzacţiilor prin carduri direct la comerciant, acesta având deschise conturi de

plată prin card chiar la banca în proprietatea căreia se află POS-ul localizat la

comerciant.

Indiferent de tipul tranzacţiilor de plată, băncile implicate trebuie să

dispună de sisteme informatice performante şi să fie conectate la o reţea de

telecomunicaţii interbancară. Sistemele informatice care realizează serviciile

bancare de bază (de exemplu, informaţii despre conturi, autorizare tranzacţii,

gestiune situaţii centralizatoare de decontare interbancară etc,) poartă numele de

16 Basno, C., Dardac, N., Operaţiuni bancare. Instrumente şi tehnici de plată. Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2000, p. 56.

44

core banking systems şi sunt în general furnizate de mari producători de

software bancar specializat.

3.2.Tipuri de sisteme informatice şi de plăţi electronice

În prezent pe plan mondial se manifestă următoarele tipuri de sisteme de

plăţi electronice:17 plăţi periodice, microplăţi, cecuri electronice. sisteme de cash

management prin Internet.

Sistemele de plăţi prin carduri bancare, naţionale sau internaţionale,

publice sau private, sunt cel mai des întâlnite în prezent. Cea mai mare aplicare a

plăţilor prin carduri bancare se regăseşte în tranzacţiile de plată a produselor

achiziţionate direct la comerciant, folosind terminalele sau POS-urile pe care

acesta le deţine, dar şi în plata facturilor sau a altor datorii prin intermediul

bancomatelor sau multimatelor.

Toate sistemele de plăţi electronice prin carduri publice sau deschise

presupun existenţa unei infrastructuri informatizate de decontare interbancară,

care să permită transferul efectiv de fonduri între banca emitentă a cardului şi

banca acceptantă a plăţii.

Cele mai cunoscute sisteme cu carduri bancare sunt:

CyberCash, care a fost fondat în 1994 şi are ca obiect

implementarea tehnologiilor de plată pentru cornerţ electronic pe Internet.

Au fost implementate trei sisteme de plată: unul bazat pe card de credit

(CyberCash), altul bazat pe monede electronice (CyberCoin) şi în cele din

urmă bazat pe cecuri digitale (CyberCash Check). Sistemul de plată bazat

pe cecuri digitale este utilizat în special pentru plata online a facturilor, în

acest sens fiind necesar un program special, atât la vânzător, cât şi la

cumpărător. Vânzătorul trimite prin e-mail o factură cumpărătorului, pe

care el îşi înscrie coordonatele bancare. Factura se reîntoarce la vânzător cu

17 Cioată Mihai, “ActiveX. Concepte şi aplicaţii.” Ed. Polirom, Bucureşti. 2001, p. 34.

45

datele cumpărătorului criptate şi este trimisă serverului CyberCash cu

datele de cont ale vânzătorului. Serverul va cere autorizaţia de debit de la

băncile implicate, iar când aceasta ajunge la vânzător se va livreaza marfa

comandată.

Payline/SG2 (www.payline.com) reprezintă soluţia franceză de

teleplată prin carte bancară. Numărul cărţii bancare a clientului nu trece pe

la comerciant, ci printr-un gestionar securizat de efectuare a plăţilor. Pentru

comerciant, sistemul este asemănător cu cel al comerţului prin

corespondenţă, pentru că nu necesită nici un program special pentru

cumpărător.

Cele mai cunoscute sisteme cu carduri cu valoare stocată (smart card,

carte de debit) sunt:

Mondex (www.mondex.com), lansat în 1995 de Nat West Bank din

Marea Britanie şi este un sistem asemănător cu e-cash-ul de la DigiCash.

Este conceput pentru tranzacţii folosind cartela. Necesită un cititor de

cartele la client şi un portofel cu cititor hardware integral ( ce permite

transferul de cash de la persoană la persoană).

First Virtual (www.fv.com) este un sistem de plată care foloseşte

card de credit pentru plăţi. Numărul cărţii de credit se schimbă offline, prin

telefon sau poştă. Sistemul foloseşte doar Web şi e-mail, fără a fi necesar

un alt software. Când un cumpărător doreşte să facă o tranzacţie, acesta

furnizează comerciantului numărul de cont First Virtual. Comerciantul

trimite apoi datele tranzacţiei către First Virtual care cere confirmarea prin

e-mail de la cumpărător. Cumparatorul poate confirma tranzacţia sau poate

semnala o posibilă încercare de fraudă. Acest sistem, nu se foloseşte

criptarea informaţiilor.

Sistemele de plăţi prin monedă electronică sunt de dată mai recentă şi

presupun utilizarea instrumentelor de plată de tip e-money. Instrumental de plată

de tip monedă electronica (e-money sau digital cash) este un instrument de plată

46

electronică (reîncărcabil sau nu), cu o valoare predeterminată, pe care sunt

stocate electronic un numar de unităţi valorice, valoarea monetară a acestora

fiind în mod obligatoriu egală cu suma în numerar primită de emitent de la

deţinător.

Documentele oficiale ale Uniunii Europene18 definesc e-money ca fiind

“un surogat electronic al numerarului (bancnote şi monede) stocat pe un

echipament electronic. El permite efectuarea de plăţi de mică valoare fără

numerar, prin diverse tipuri de terminale, prin comunicaţii mobile sau prin

Internet."

Cele mai cunoscute sisteme online cu monedă electronică sunt:

Ecash, a fost implementat de către societatea DigiCash

(www.digicash.com) şi reprezintă un sistem de plată pe Internet bazat pe

principiul banilor reali (de ,,hârtie”). A fost inventat de David Chaum în Olanda

şi foloseşte criptografia cu chei publice, care asigură atât semnăturile digitale,

cât şi semnăturile ,,oarbe" (blind signatures). Sistemul este concentrat pe

asigurarea anonimatului banilor electronici, iar cumpărătorul şi vânzătorul

trebuie să posede cont la aceeaşi bancă. La cerere, banii din contul din bancă

sunt împărţiţi în micromonede de câţiva cenţi bucata, numerotate şi care pot fi

transferate (în totalitate sau doar în parte) pe calculatorul local care devine astfel

un ,,portofel" electronic. Pentru a evita frauda, clientul semnează fiecare micro

monedă şi o transferă cifrat (cu cheie publică) vânzătomlui. Vânzătorul

păstrează o urmă a tranzacţiei, fără a şti cine a făcut comanda. Ambii parteneri

trebuie să aibă un program special care este gratuit. Serverul principal First

Digital Bank, păstrează o bază de date cu utilizatorii şi monedele folosite pentru

a detecta tentativele de folosire multiplă. Baza de date creşte în timp, crescând şi

costurile pentru detectarea folosirii multiple.

NetCash reprezintă un sistem de plată proieclat pentru a înlătura

inconvenienlele folosirii unei haze de date de dimensiuni foarte mari. Acesta

18 Directiva 98/48 EC privind comerţul electronic

47

propune o arhitectură cu servere multiple, oferind scalabilitate şi acceptabilitate

şi foloseşte sistemul de autentificare Kerberos pentru asigurarea securităţii.

Serverele de moneda emit şi gestionează serii de bani, iar în momentul plăţilor,

seriile banilor cheltuiţi sunt şterse din baza de date şi înlocuite cu alte serii, în

limita unui plafon stabilit.

Sistemele de plăţi la distanţă (prin Internet)19 folosesc în cea mai mare

parte tot cardurile bancare, ca instrumente de plată. În acestă categorie se includ

de tranzacţiile de plată către administraţia locală sau centrală prin intermediul

soluţiilor de tip e-Government, plata facturilor emise şi recepţionate electronic

pe Internet – aşa numita solutie EBPP (Electronic Bill Presentment and

Payment, cu privire la emiterea şi plata electronică a facturilor) precum şi

tranzactiile derulate prin intermediul cecurilor electronice, înlocuitori digitali ai

cecurilor pe hârtie. Avantajul sistemelor de plăţi la distanţă este că permit

derularea rapidă şi facilă a tranzacţiilor comerciale între persoane sau

organizaţii, indiferent de localizarea lor, în ţări sau continente diferite. Principala

problemă a acestor sisteme rămâne însă asigurarea confidenţialităţii şi securităţii

datelor posesorului de card (acesta fiind obligat să divulge informaţii complete

de identificare a sa şi a instrumentului de plată pe care îl deţine) prin protejarea

conexiunilor Internet utilizate.

Sistemele de microplăţi sunt utilizate pentru plăţi frecvente de mică

valoare. Există cazuri în care nu se justifică utilizarea unui sistem de plată prin

card bancar sau cec electronic, valoarea tranzacţiei electronice derulată în acest

mod riscând să depăşească valoarea produsului sau serviciului în sine. Este cazul

plăţilor pentru accesul la un anumit serviciu sau sit Internet, descarcarea unei

melodii sau a unui joe de pe Internet, a unui logo sau ton de apel pentru

telefonul mobil, chiar pentru realizarea unei donaţii etc.

19 Sutac, G., Patriciu, V., Bica, I., Metode şi tehnici criptografice de autentificare prin semnătură digitală în procesele de afaceri şi comerţ electronic. Nivelul de reglementări internaţional şi naţional. Valoarea probantă a documentelor electronice semnate digital. Ed. ASE, Bucureşti, 2002, p. 78.

48

Cele mai cunoscute sisteme de microplati sunt:

• Serviciul CyberCoin, introdus la inceputul anului 1997 de CyberCash,

destinat plăţilor de mică valoare (sub 10$). Cei care subscriu sistemului cumpără

monede digitale folosind un instrument de plată tradiţional, iar valoarea este

păstrată în custodie la CyberCash. Ulterior, comerciantul poate transfera

fondurile acumulate într-un cont bancar obişnuit.

• Millicent (www.milicent.digital.com) este un protocol destinat

microplăţilor şi se bazează pe validarea banilor electronici la nivelul serverului

vânzătorului, fără comunicaţii adiţionale, metode de criptare speciale sau

operaţii offline. Scopul sistemului Millicent este de a permite tranzacţii de foarte

mică valoare care să nu implice costuri mari. Pentru aceasta sunt utilizate scrip-

uri - bani electronici valabili numai pentru un anumit vânzător. Costul spargerii

protocolului este mai mare decât valoarea scrip-ului însuşi, care este protejat

folosind criptografia cu chei publice şi rezumate de mesaje (hash-uri).

Cecurile electronice sunt o variantă a sistemelor de plăţi prin Internet şi

sunt menite a înlocui cecurile tradiţionale pe suport hârtie. Cecurile electronice

conţin aceleaşi informaţii ca şi cecurile tradiţionale, putând purta şi o semnătură

digitală, cu aceleaşi efecte ca şi semnăturile olografe. Acest tip de instrument de

plată este utilizat cu preponderenţă în Statele Unite ale Americii, unde plăţile

prin cecuri devanseaza chiar volumul şi frecvenţa plăţilor prin carduri.

Cecurile electronice au fost dezvoltate printr-un proiect FSTC (Financial

Services Technology Consortium), un consorţiu cu 100 de membri, din care

marea majoritate este formată din bănci. Cecurile electronice sunt create pentru

a realiza plăţi şi alte funcţii financiare similare cu cecurile pe hârtie, prin

utilizarea semnăturilor digitale şi a mesajelor criptate, pe Internet.

Serverele de e-cecuri ale băncilor recepţionează prin e-mail cecurile de la

clienţi, le procesează şi le reţin în baza de date până când sunt plătite (clearing)

şi realizează o interfaţă cu sistemul de menţinere a înregistrărilor despre

49

conturile respective. Cecurile cu probleme sunt returnate la o staţie specială,

pentru o analiză manuală şi intervenţii.

O altă modalitate mai sunt şi sistemele de cash management prin Internet

care reprezintă soluţii complexe din gama eBanking care permit gestionarea

conturilor şi a operaţiunilor financiar-bancare desfăşurate cu precădere de

persoane juridice şi organizaţii. Soluţiile de cash management permit în general

efectuarea de:

• operaţiuni de plată online a furnizorilor, inclusiv a organismelor vamale,

fiscale şi administrative agreate:

• operaţiuni de transfer de fonduri între conturi;

• operaţiuni de schimb valutar;

• plata salariilor angajaţilor prin transferul sumelor cuvenite direct în

conturile acestora;

• vizualizarea, tipărirea online a extraselor de cont etc.

Accesul la aceste servicii se face în general pe bază de subscriere sau

plata unui abonament periodic, iar utilizarea serviciilor se face pe bază de nume

de utilizatori, parole şi pe o infrastructură de telecomunicaţii securizată.

3.3. Tendinţe de dezvoltare a comerţului electronic

Evoluţia comerţului electronic este strâns legată de creşterea numărului

utilizatorilor Internetului şi accesibilităţii acestui mediu de comunicare, tendinţe

surprinse în cadrul a numeroase studii.

Comerţul electronic mondial cunoaşte o dinamică ascendentă, pe măsură

ce tot mai mulţi consumatori şi tot mai multe afaceri se conectează la Web. SUA

se delimitează de restul regiunilor lumii printr-o valoare a tranzacţiilor

electronice ce a evoluat continuu din 2000 de la 510 mld USD până la 3456 mld

USD în 2007.

50

În ceea ce priveşte ţările din Europa de Vest, acestea s-au înrolat la o

„hipercreştere” situându-se în jurul anului 2007 la o valoare de 1500 mld USD,

ca urmare a eforturilor agresive ale giganţilor din industrie şi a dezvoltării

afacerilor online.

Eurobarometrul Comisiei Europene a dezvăluit că europenii preferă

activităţile comerciale online pasive: căutarea produselor, compararea lor,

înregistrarea pe situri comerciale sau plata facturilor.

Un raport la societăţii de cercetări de marketing, Gallup Europe efectuat

la cererea Comisiei Europene, în prezent doar 35% din utilizatorii de internet din

UE efectuează cumpărături de bunuri online pentru uz personal.20

Potrivit unui alt raport de data aceasta aparţinând companiei Forrester

Research Inc., se poate estima că vânzările produselor alimentare pe internet din

Europa vor depăşi pe cele din SUA în următorii 5 ani. Studiul apreciază că în

2005 vânzările pe Internet în Europa au avut o pondere de 5% din totalul

achiziţiilor, cu o valoare de 51.74 miliarde USD.

Mişcările agresive pe piaţa comerţului online ale companiilor britanice

Tesco şi Iceland Group au creat în anul 2000 o piaţă online în valoare de 93,13

milioane USD, mai mult decât tot restul Europei Occidentale la un loc. Până în

2007, Marea Britanie va tranzacţiona online 7% din totalul vânzărilor produselor

alimentare. Vor urma ţările nordice cu 6%. Franţa şi Germania, cu cate 3%, în

timp ce dezvoltarea comerţului online în ţările Europei Centrale şi de Est va fi

încă frânată de factorii culturali şi de slaba penetrare a tehnologiei informaţiei şi

comunicaţiilor. Unul dintre sectoarele care au înregistrat în Europa o evoluţie

importantă a vânzărilor online îl constituie cel alimentar (figura 10). dar şi

turismul, produsele de uz casnic etc.

20 www.emarketer.com.

51

Fig. nr. 10

Evoluţia vânzărilor online ale produselor alimentare în Europa

Sursa: Raport 8/2005 aparţinând Forrester Research Inc.

Studiul Forrester a chestionat 40 de comercianţi de produse alimentare

din Europa, cinci dintre aceştia acţionând numai online, iar restul fiind vânzători

tradiţionali. Dintre aceştia, 54% vând şi online oric au demarat proiecte pilot pe

Internet, iar 77% vor vinde online până la sfârşitul anului, în prezent vânzările

online reprezentând doar 0,1% din vânzările din Europa. Studiul sugerează, de

asemenea, că industria alimentară va fi cea care va obţine cele mai mari

beneficii din dezvoltarea activităţii online (fig. nr. 11). Principalele bariere în

dezvoltarea comerţului electronic rămân problemele legate de securitate şi

încredere.

52

Fig. nr. 11

Previziuni referitoare la comerţul electronic în perioada 2004 – 2010

Sursa: Raport 8/2005 aparţinând Forrester Research Inc.

Pe măsura creşterii utilizatorilor casnici de Internet, procedurile legate de

autentificarea şi criptarea datelor personale primesc o importanţă din ce în ce

mai mare şi de succesul implementarii lor depinde progresul comerţului

electronic.

Declaraţia comună a Uniunii Europene şi Statelor Unite ale Americii

privind comerţul electronic scoate în evidenţă rolul comerţului electronic global

în dezvoltarea economiei mondiale în secolul XXI. Se subliniază, de asemenea,

rolul pe care acesta îl va avea în dinamizarea întreprinderilor mici şi mijlocii.

Cadrul global pentru comerţul electronic este în curs de elaborare, existând

organisme şi asociaţii international (OECD, WTO, WIPO, UNCITRAL etc.)

care lucrează la aspectele esenţiale ale acestui cadru.

Specialiştii susţin ideea că afacerile electronice non-stop sunt soluţia

pentru întreprinderile care doresc să fie competitive în economia digitală. În

acest scop, întreprinderile trebuie să îndeplinească cateva condiţii de bază: să

funcţioneze non-stop; să fie prezente pe Web; să menţină un contact permanent

cu clienţii, partenerii, angajaţii şi furnizorii; să aibă soluţii de stocare în reţea,

53

care să permită gestionarea volumului uriaş de informaţii; să aibă soluţii pentru

aplicaţiile virtuale, prin care să asigure permanenta disponibilitate, scalabilitate,

performanţă şi securitate.

Referindu-ne la Romania şi situaţia Europei de Est în general, în mai

2001, The Economist Intelligence Unit analiza gradul de e-readiness21 pentru

şase naţiuni din Europa de Sud-Est. Conform acestui studiu, România se plasa

pe penultimul loc, în special din cauza unei rate de penetrare a Internetului la

nivel naţional de numai 7% (fig. nr. 12).Fig. nr. 12

Utilizarea Internetului pentru comerţ electronic

Sursa: Raportul eEurope+, 2006

Din 2001 şi până în prezent până în prezent rata de utilizare activă a

Internetului a ajuns la 16%, iar cea a utilizării ocazionale la 23.8% (conform

MCTI, iulie 2006). În martie 2006, numărul domeniilor .ro înregistrate era de

62.000, în timp ce România era cotată cu o rată de 4,58 pe o scală de la 1 la 7 în

ceea ce priveşte interesul legat de adoptarea noilor tehnologii în procesele de

afaceri. În domeniul sistemelor electronice de plată în zona B2B, evoluţia pe

termen lung poate fi sintetizată, pe de o parte, prin prisma elementelor de plată

21 E-readiness reprezintă nivelul de evoluţie a mediului de afaceri al unei ţări relativ la oportunităţile comerciale mijlocite de Internet. E-readiness este un concept care acoperă o multitudine de factori, de la gradul de sofisticare a infrastructurii de telecomunicaţii până la securitatea tranzacţiilor prin carţi de credit şi nivelul de instruire a populaţiei (conform Economic Intelligence Unit's Pyramid Research).

54

sau a momentelor în cadrul unei tranzacţii şi, pe de altă parte, prin cea a

infrastructurii tehnice (tabelul nr.4).22

Tabelul nr. 6

Prezent şi viitor în evoluţia sistemelor electronifce de plată

Prezent ViitorMoment în cadrul tranzacţiei de plată

Iniţierea •Electronică pentru majoritatea companiilor medii şi mari, însă bazată pe sisteme de proprietate

•Electronică, pe bază de platforme comune, deschise

Plata •Combinaţie între electronic şi suport hârtie, folosind în general sisteme proprietare

•Electronică, pe bază de platforme comune, deschise, similare EDI, accesibile tuturor companiilor indiferent de mărime

Reconcilierea •Combinaţia între electronic şi suport •Elecrtonică

InfrastructuraFormat •Formate proprietatea băncilor, utilizare

limitată a standardelor tip EDI•Complet standardizat

Conectivitate •Combinaţie între reţele proprietare şi reţele publice

•Reţele publice deschise

Securitate •Probleme mari de securitate la nivelul infrastructurii de comunicaţie, eliminarea lor constând în utilizarea reţelelor proprietare, închise, foarte scumpe

•Securizarea reţelelor publice şi a mesajelor transmise

Sursa: prelucrare după gtnews.com.

Ce se întrevede pe viitor? Dezvoltarea tehnologiilor, a platformelor şi

soluţiilor de e-business, creşterea gradului de penetrare a Internetului şi a

metodelor moderne de comunicaţie la nivelul tuturor regiunilor, precum şi

dezvoltarea standardelor financiar-bancare în domeniu vor conduce cu siguranţă

la îmbunătăţirea accesului la sistemele de plată electronică, la diversificarea şi

creşterea volumului serviciilor din acest domeniu. Rolul vital în dezvoltarea şi

adoptarea plăţilor electronice îl joacă instituţiile bancare şi furnizorii de soluţii

tehnologice (software şi echipamente) în domeniu, premisele de dezvoltare fiind

date în special de automatizarea şi standardizarea fluxurilor de cumpărare.

CONCLUZII

22 www. gtnews.com.

55

Cercetarea Dezvoltarea comerţului internaţional prin Internet contribuie

la extinderea studiilor consacrate procesului de promovare a societăţii

informaţionale, subliniind caracterul accelerat de dezvoltare a comerţului

electronic la nivel internaţional şi implicit la nivelul României.

Subiectul cercetării vizează un aspect de mare însemnătate în domeniul

afacerilor electronice şi a promovării societăţii informaţionale, pentru că unul

din cele mai semnificative instrumente ale comerţului internaţional este

comerţul electronic, dezvoltarea căruia presupune abandonarea suveranităţii în

domeniul comercial.

Evaluarea experienţei mondiale în domeniul comerţului electronic

comportă un interes deosebit de cercetare, mai ales în contextul în care sistemul

multilateral al comerţului internaţional este ameninţat de fenomenul de

proliferare a blocurilor comerciale ce promovează tendinţe protecţioniste faţă

de ţările terţe. În acest sens, cercetarea a abordat şi problematica

implementării comerţului electronic în România.

Dimensiunea teoretică pune în valoare exigenţele tranziţiei la noile

tehnologii informaţionale, dar şi alte concepte conexe, precum securitatea

datelor în sistemele informatice economice, comerţul electronic, semnătura

electronică, securitatea transmisiei şi stocării de date.

Lucrarea decelează particularităţile fundamentale ale procesului de

implementare a comerţului electronic şi propune o analiză mai aprofundată a

problemelor derulării acestui nou tip de comerţ. Au fost de asemenea analizate

comparativ activităţile de comerţ din România şi din ţările Uniunii Europene.

Este argumentată şi necesitatea preluării experienţei în comerţul

electronic din spaţiul mondial, în special din spaţiul european, de la alte state

membre ale Uniunii Europene.

56

În contextul dat a fost subliniată necesitatea ca pentru ţările cu o

prezenţă redusă pe piaţa mondială Internet-ul să ofere şansa spargerii

barierelor istorice şi geografice şi în consecinţă o revitalizare economică

consistentă.

57

BIBLIOGRAFIE

1. Basno, C., Operaţiuni bancare. Instrumente şi tehnici de

Dardac, N., plată, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,

2000

2. Cioată, M., Plăţi electronice, Ed. Net Report, 2002

3. Ghilic M., e-Activităţile în societatea informaţională, Ed.

Bogdan M., Economică, 2004

4. Gheorghe O., Cybermarketing, Ed. Uranus, Bucureşti, 2007

5. Gheorghe O., Sisteme expert de marketing, Ed. Uranus,

Bucureşti, 2007

6. Ghilic M., Afacerile în economia digitală, Revista

Bogdan M., “Informatica Economică” nr. 23, 30 –

36/2002, Ed. Inforec, Bucureşti, 2003

7. Goloşoiu L., Mijloace, modalităţi şi instrumente de plată

online, Ed. ASE, Bucureşti, 2003

8. Mandea B., Introducere în comerţul electronic, Ed Inforec,

Bucureşti, 2003

9. Năstase F., Orizont 2000 – Comerţ electronic şi XML,

Stanciu C., Ed. Economică, Bucureşti, 2001

Paiu O.,

58

10. Năstase F., Standarde deschise pentru comerţul electronic,

Stanciu C., societatea informaţională. Virtualizarea

Paiu O., proceselor economice, sociale, administrative şi

a serviciilor pentru cetăţean, Ed. ASE,

Bucureşti, 2000

11. Năstase F., Tehnologia aplicaţiilor Web, Ed. Economică,

Stanciu C., Bucureşti, 2005

Paiu O.,

12. Roşca I., Metode şi tehnici criptografice de autentificare

Năstase P., prin semnătură digitală în procesele de afaceri

Năstase F., şi comerţ electronic. Valoarea probantă a

Şutac G., documentelor electronice semnate digital, Ed.

Patriciu V., ASE, 2005

Bica I.,

13. Roşca Gh., Cercetări privind proiectarea şi realizarea

aplicaţiilor de e-bussiness, Raport de cercetare,

Bucureşti,2001,2002, 2003

14. Roşca I., Comerţul electronic. Concepte, tehnologii şi

aplicaţii, Ed. Economică, Bucureşti, 2004

15. Stanciu T., Baze de date pentru comerţ electronic pe suport

Internet, Ed. Oscar Print, 2006

59

16. **** Banca Naţională a României – Regulamentul

nr. 4/2002 privind tranzacţiile efectuate prin

intermediul instrumentelor de plată

electronică şi relaţiile dintre participanţii la

aceste tranzacţii

17. **** Directiva 98/48EC privind comerţul

electronic

18. **** Legea nr. 74/1996 a telecomunicaţiilor

publicată în M.Of. nr. 156/22 iul. 1996

19. **** O.G. nr. 34/2002 privind accesul la reţele de

comunicaţii electronice şi la infrastructura

asociată, precum şi interconectarea la

aceasta

20. **** O.G.nr.20/2002 privind achiziţiile publice

prin licitaţiile electronice

21. **** Legea Nr.445/ 2001 privind semnătura

electronică şi H.G. nr.1259/2001 privind

normele tehnice şi metodologia de aplicare

22. **** Legea Nr.677/2001 pentru protecţia

persoanelor cu privire la prelucrarea datelor

cu caracter personal şi libera circulaţie a

acestora

60

23. **** ORDIN nr.106/2000 privind aprobarea

aplicării reglementărilor tehnice europene

pentru echipamentele terminale de

telecomunicaţii

24. **** Legea nr.455/2001 privind semnătura

electronică

25. **** Legea 365/2002 modificată prin Legea nr. 121

din 4 mai 2006 pentru modificarea si

completarea Legii nr. 365/2002 privind

comerţul electronic

26. **** www.mcti.ro

27. **** www.bnr.ro

28. **** www.efinance.ro

29. **** www.bis.org

30. **** www.europa.eu.int

31. **** www.fsa.gov.uk

32. **** www.ebay.com

33. **** www.amazon.com

34. **** www.barnesnoble.com

35. **** www. mobile info.com

36. **** www.anu.edu.au

61

62