Economia informală în

Republica Moldova:

O analiză cuprinzătoare

Autori:

Ana Popa, Expert Grup – Capitolul 1

Adrian Lupusor, Expert Grup- Capitolul 2

Iulian Rosca, Expert Grup- Capitolul 3

Kenichi Hirose, ILO- Capitolul 4

Miloslav Hetteš, expert independent - Capitolul 4

1

Cuprins Lista de acronime .......................................................................................................................................... 6

Capitolul 1. Tendinţe în economia informală și ocuparea informală în Republica Moldova ........................ 7

1.1. Dimensiunile și evoluția economiei informale în Republica Moldova ............................................... 7

1.2. Ocuparea informală .......................................................................................................................... 12

Ocuparea informală după tipul unității de producție și statutul ocupaţional .................................... 14

Distribuţia populaţiei ocupate nformal pe activităţi economice ........................................................ 15

Ocuparea informală pe sexe................................................................................................................ 17

Ocuparea informală pe grupe de vârstă .............................................................................................. 18

Ocuparea informală în funcţie de calificări ......................................................................................... 19

Ocuparea informală în funcţie de nivelul de educaţie ........................................................................ 20

Ocuparea informală pe medii de reşedinţă ......................................................................................... 21

Alte caracteristici ale ocupării informale............................................................................................. 23

1.3. Stimulente pentru munca nedeclarată din partea ofertei ............................................................... 27

1.4 Forme atipice de muncă .................................................................................................................... 30

Ocuparea pe durată determinată ........................................................................................................ 31

Timp partial de munca ......................................................................................................................... 34

1.5 Concluzii............................................................................................................................................. 35

Capitolul 2. Factorii determinanţi ai economiei informale: Prezentarea generală a climatului de afaceri în

Republica Moldova ...................................................................................................................................... 39

2.1. Cercetare de birou ............................................................................................................................ 39

2.2. Cadrul de reglementare al afacerilor ............................................................................................... 41

2.3. Presiunea fiscală și parafiscală ......................................................................................................... 47

Presiuni fiscale înalte ........................................................................................................................... 48

Reglementările fiscale deficiente ........................................................................................................ 51

2.4. Accesul liber la justiție și consolidarea statului de drept ................................................................. 52

2.5. Concurenţa loială.............................................................................................................................. 54

2.6. Accesul la servicii financiare ............................................................................................................. 58

2.7. Accesul la tehnologii ......................................................................................................................... 62

2.8. Inspecţia muncii și alte inspecţii ....................................................................................................... 66

2.9. Dialogul social ................................................................................................................................... 69

2.10. Educaţie și formare profesională ................................................................................................... 71

2

2.11 Concluzii .......................................................................................................................................... 73

2.12 Recomandări ................................................................................................................................... 76

Capitolul 3. Formele atipice de ocupare a forței de muncă în Republica Moldova. Evaluarea cadrului

juridic ........................................................................................................................................................... 80

3.1 Cadrul juridic și de politici care reglementează ocuparea forței de muncă și raportul de muncă ... 80

3.2 Munca pe durata determinată .......................................................................................................... 84

3.3 Munca angajaților pentru angajatorii individuali (lucrătorii casnici) ................................................ 90

3.4 Agent de muncă temporară .............................................................................................................. 91

3.5 Munca cu timp parțial ....................................................................................................................... 92

3.6 Munca la domiciliu ............................................................................................................................ 94

3.7 Munca pe cont propriu și activități pe cont propriu și activități pe cont propriu ............................ 96

3.8 Determinarea existenței unui raport de muncă ................................................................................ 98

3.9 Munca la negru și politicile naționale de combatere a acesteia ..................................................... 100

3.10 Concluzii ........................................................................................................................................ 102

3.11 Recomandări ................................................................................................................................. 103

Capitolul 4. Extinderea sistemului de protecţie socială asupra economiei informale din Republica

Moldova..................................................................................................................................................... 105

4.1. Provocări şi răspunsuri în procesul de extindere a acoperirii economiei informale prin sistemul de

asigurări sociale. .................................................................................................................................... 105

4.1.1. Domeniu de aplicare şi noţiuni ................................................................................................ 105

4.1.2 Efectele muncii informale şi nedeclarate asupra sistemelor de securitate socială ................. 107

4.1.3 Obstacole în calea extinderii sistemului de securitate socială asupra economiei informale... 109

4.1.4. Măsuri de extindere a acoperirii economiei informale prin sistemul de securitate socială ... 110

4.2. Politici pentru extinderea sistemului de protecţie socială asupra economiei informale în Republica

Moldova................................................................................................................................................. 113

4.2.1 Analiza problemei ..................................................................................................................... 113

4.2.2 Concluzii şi recomandări ........................................................................................................... 117

3

Lista de figuri Figura 1. Evoluția economiei subterane în Republica Moldova, % din PIB, 1999-2006 ................................ 8

Figura 2. Dimensiunile economiei subterane în țările în tranziție, exprimate ca procent din PIB, în

perioada anilor 1999-2007 ............................................................................................................................ 8

Figura 3. Dimensiunile economiei neobservate în funcţie de componentele principale,% din PIB, 2000-

2013 ............................................................................................................................................................. 10

Figura 4. Ponderea economiei neobservate în VAB pe activități economice, % din VAB, 2013 ................. 11

Figura 5. Indicatorii privind nivelul de informalitate pentru companiile de producție, %, 2013 ................ 11

Figura 6. Numărul (mii persoane) şi ponderea populaţiei cu un loc de muncă informal în totalul populaţiei

ocupate (%, axa secundară), 2003-2013 ..................................................................................................... 14

Figura 7. Ocuparea informală în sectorul informal și din afara sectorului informal, mii persoane, 2003-

2013 ............................................................................................................................................................. 15

Figura 8. Distribuţia populaţiei ocupate informal pe activităţi economice, % 2013 ................................... 16

Figura 9. Ponderea populației ocupate cu contribții la fondul de asigurări sociale pe sexe,%, 2009-2013 18

Figura 10. Structura populaţiei din mediul rural şi urban, în funcţie de statutul socio-economic, %, 201322

Figura 11. Raportul dintre venitul mediu disponibil al gospodăriilor din zonele urbane și rurale și a

costurilor de trai, 2006-2013 ....................................................................................................................... 22

Figura 12. Numărul de ani raportaţi în poziția curentă după ocupații formale și informale, %, 2013 ....... 23

Figura 13. Estimarea salariilor nete lunare pe economie, în baza datelor furnizate de Cercetarea

Bugetelor Gospodăriilor Casnice și Sondajul Întreprinderilor, mil lei, 2011-2013 ...................................... 26

Figura 14. Incidența muncii nedeclarate, 2006-2010 .................................................................................. 27

Figura 15. Ponderea respondenților care consideră justificată nedeclararea salariilor reale cu scop de

evaziune fiscală, după diverse criterii de clasificare,%, 2014 ...................................................................... 28

Figura 16. Repartizarea răspunsurilor la intrebarea ce reflectă aprecierea calitătii următoarelor servicii

publice, având în vedere nivelul impozitelor plătite, %, 2014 .................................................................... 29

Figura 17. Ponderea populaţiei care consideră salariile „in plic” mai curând justificate, în baza tendinţei

lor de a da mită și toleranței față de fenomenul corupției, %, 2014 .......................................................... 30

Figura 18. Ponderea ocupării pe durată determinată, după activități economice, angajati, %, 2013 ........ 31

Figura 19. Ponderea angajaților pe durată determinată, în funcție de tipul unităţii de producție, %, 2013

..................................................................................................................................................................... 32

Figura 20. Perioada de ocupare pe durată determinată, %, 2013 .............................................................. 32

Figura 21. Motivele pentru fenomenul ocupării pe durată determinată, %, 2013 ..................................... 33

Figura 22. Ponderea ocupării forței de muncă cu timp parțial, pe activități economice,%, 2013 .............. 35

Figura 23. Clasamentul „Doing Business 2015”pentru Republica Moldova şi alte ţări de referinţă ........... 42

Figura 24. Clasamentul Republicii Moldova în funcție de principalele componente ale indicelui "Doing

Business" ..................................................................................................................................................... 43

Figura 25. Indicele de reglementare a calității în Republica Moldova și în alte țări de referință ............... 44

Figura 26. Indicatorul privind eficacitatea guvernării în Republica Moldova și în alte țări de referință .... 45

Chart 27. Indicele de percepție a corupției pentru 2014 în Republica Moldova și în alte țări de referință 46

Figura 28. Indicele de control al corupţiei în Republica Moldova și în alte țări de referință ...................... 46

4

Figura 29. Densitatea noilor afaceri (înregistrate la 1.000 de persoane în categoria 15-64 ani) și raportul

dintre ocupare şi numărul populației, 15+, total (%) (estimări ale OIM) în Republica Moldova și alte țări

de referință, media pe 2005-2013 .............................................................................................................. 47

Figura 30. Principalele impozite plătite de agenţii economici (% din profitul comercial) .......................... 49

Figura 31. Proporția respondenților care consideră justificată nedeclararea salariilor și veniturilor și ne-

achitarea contribuțiilor de asigurări sociale în baza încrederii în sistemul de pensii, %, 2014 ................... 50

Figura 32. Plățile fiscale (număr pe an) ....................................................................................................... 52

Figura 33. Timp dedicat pentru a face față plăților fiscale (ore pe an) ....................................................... 52

Figura 34. Indicele Libertății Economice pentru 2014, scor per componente ............................................ 53

Figura 35. Densitatea noilor afaceri (înregistrate la 1.000 de persoane cu vârste cuprinse între 15 și 64

(de ani) ......................................................................................................................................................... 55

Figura 36. Concurența autohtonă şi cea internaţională, 1-7 (cel mai înalt nivel) ....................................... 55

Figura 37. Componentele concurenței autohtone (valorile mai mici indicând o performanță mai bună) . 56

Figura 38. Componentele concurenței străine (valorile mai mici indicând o performanță mai bună) ....... 57

Figura 39. Eficacitatea politicii anti-monopol, 1-7 (cel mai bun rezulltat) .................................................. 57

Figura 40. Rata reală de împrumut, media simplă pentru 2005-2013, % ................................................... 59

Figura 41. Marja ratei dobânzii (rata de creditare minus rata depozitului, %) ........................................... 60

Figura 42. Primă de risc, ataşată la creditele bancare (rata de împrumut minus rata Trezoreriei, %) ....... 60

Figura 43. Creditele bancare neperformante raportate la totalul creditelor brute (%) ............................. 61

Figura 44. Creditele interne alocate sectorului privat (% din PIB) .............................................................. 62

Figura 45. Scorurile acumulate în funcţie de adoptarea tehnologiilor și sofisticarea afacerilor, 1-7 (cel mai

înalt) ............................................................................................................................................................ 63

Figura 46. Scorurile componentelor de bază ale sofisticării afacerilor în Republica Moldova, 1-7 (cel mai

mare scor) .................................................................................................................................................... 64

Figura 47. Clasamentul privind capacitatea de inovare și cheltuielile companiilor pentru cercetare și

dezvoltare, 1-7 (cel mai bun) ....................................................................................................................... 65

Chart 48. Exporturile produselor de înaltă tehnologie (% din exporturile fabricate), media pentru

perioada 2005-2012 .................................................................................................................................... 65

Chart 49. Numărul agenţilor economici supuşi controlului de către Inspecția Muncii și numărul

angajaților din economia informală depistaţi, ca urmare a verificărilor..................................................... 67

Chart 50. Zece cele mai mari constrângeri ale mediului de afaceri ............................................................ 68

Chart 51. Rezultatele studiului privind percepția agenţilor economici privind eficiența dialogului social . 70

Chart 52. Accesul și participarea companiilor și angajaților la formare profesională ................................ 71

Chart 53. Percepția companiilor cu privire la impactul perceput al deficitului forței de muncă, % ........... 73

Lista de tabeluri Tabelul 1. Cadrul conceptual: ocuparea informală ..................................................................................... 13

Tabelul 2. Distribuția populației ocupate în funcție de cadrul conceptual al ocupării informale în

Republica Moldova, mii de oameni, 2013 ................................................................................................... 13

Tabelul 3. Structura populaţiei ocupate cu locuri de muncă informale conform ocupaţiilor (ISCO), %, 2013

..................................................................................................................................................................... 20

5

Tabelul 4. Structura ocupării formale și informale în funcţie de nivelul de educație (clasificare ISCED), %,

2013 ............................................................................................................................................................. 21

Tabelul 5. Numărul mediu de ore lucrate, formal și informal, săptămânal l, după activităţi economice,

ore/săptămână, 2013 .................................................................................................................................. 24

Tabelul 6. Structura populaţiei ocupate care doreşte să-şi schimbe situaţia actuală la locul de muncă,

după motivul principal, %, 2013 .................................................................................................................. 24

Tabelul 7. Numărul de persoane asigurate cu asigurări medicale, în Republica Moldova, 2014 ............. 120

6

Lista de acronime

CSI – Comunitatea Statelor Independente

UE - Uniunea Europeană

PIB - Produsul Intern Brut

VAB - Valoarea Adăugată Brută

CBGC - Cercetarea Bugetelor Gospodăriilor Casnice

OIM - Organizația Internațională a Muncii

BIM - Biroul Internaţional al Muncii

ISCED - Clasificarea Internațională Standard a Educației

ISCO - Clasificarea Internațională Standard a Ocupațiilor

ISWGNA - Grupul de Lucru Intersecretarial privind Conturile Naționale

AFM - Ancheta Forței de Muncă

BNS - Biroul Național de Statistică

SCN - Sistemul Conturilor Naționale

ONU – Organizaţia Națiunilor Unite

TVA - Taxa pe valoarea adăugată

7

Capitolul 1. Tendinţe în economia informală și ocuparea informală în

Republica Moldova

1.1. Dimensiunile și evoluția economiei informale în Republica Moldova Perioada economică dificilă ce a urmat după colapsul/prăbuşirea Uniunii Sovietice și criza economico-

financiară regională care a lovit Republica Moldova la sfârșitul primului deceniu al perioadei de tranziție a

dus la falimentarea mai multor întreprinderi și la pierderi suportate de acestea. Acest fenomen a condus

la sporirea stimulentelor pentru evaziune fiscală și constituirea întreprinderilor informale, care au

complementat activitățile de subzistență fără personalitate juridică, deja răspândite, extinzând rapid și în

mod semnificativ dimensiunile economiei informale în Republica Moldova. Deși este dificil de estimat

dimensiunile exacte ale economiei informale din cauza lipsei de date/datelor ascunse/incerte și a

diferențelor semnificative de ordin metodologic, este cert faptul că informalitatea reprezintă o parte

importantă a economiei Republicii Moldova, care generează pierderi semnificative pentru bugetul de stat

și provoacă nesiguranţa unei părţi a forței de muncă.

Un studiu comparativ timpuriu realizat de Schneider et al1 în perioada 1999-2006 în 162 de țări, inclusiv în

Republica Moldova, estimează dimensiunile economiilor subterane (care pot fi folosite ca un proxy pentru

economia informală). Studiul măsoară elementele economiei subterane, care includ toată producţia legală

de bunuri și servicii nedeclarate autorităților publice, în mod deliberat (aceasta exclude exclude activitățile

clasice de criminalitate economico-financiară, considerate ilegale) și economia informală casnică, care

include toate serviciile casnice/gospodăreşti și de producție. Calculele relevă o pondere ridicată a

economiei subterane în Produsul Intern Brut la începutul secolului, în medie de până la 44,5%, pe

durata perioadei de observaţii 1999-2007. De asemenea, nu există o tendință clară identificată în această

perioadă, ponderea economiei subterane fiind în scădere cu, mai puțin, de 1 pp în perioada anilor 1999 -

2006 (Figura 1).

1 Friedrich Schneider, Andreas Buehn, Claudio E. Muntenegru “Economiile subterane în lume: Estimări noi pentru 162 de ţări din 1999 până în 2007", 2010;

8

Figura 1. Evoluția economiei subterane în Republica Moldova, % din PIB, 1999-2006

Sursa: Schneider et al “Economiile subterane în întreaga lume: Estimări noi pentru 162 de ţări din 1999 până în 2007", 2010;

Comparativ, economia Republicii Moldova a evoluat mai bine în perioada anilor 1999-2007, decât cea a

unor țări membre CSI, cu pondere mai mică a economiei subterane în PIB. Cu toate acestea, amploarea

economiei subterane a fost semnificativ mai mare decât în alte țări europene, aflate în tranziție, care au

lansat reforme la o etapă mult mai precoce și, în prezent, cele mai multe dintre ele sunt deja state membre

sau țări candidate ale UE (vezi Figura 2).

Figura 2. Dimensiunile economiei subterane în țările în tranziție, exprimate ca procent din PIB, în perioada anilor 1999-2007

Sursa: Schneider et al “Economiile subterane în întreaga lume: Estimări noi pentru 162 de ţări din 1999 până în 2007", 2010;

Conform Declarației ISWGNA, deși utile pentru observarea tendințelor economiei informale/tenebre și

pentru a realiza comparații la nivel regional, estimările economiei informale bazate pe modele

9

macroeconomice, precum cele utilizate de către Schneider et al pot duce la rezultate extrem de

exagerate.2

Prin urmare, pentru a defini elementele economiei neobservate, Biroul Național de Statistică (BNS) al

Republicii Moldova aplică atât Sistemul Conturilor Naționale, elaborat în baza recomandărilor Organizației

Națiunilor Unite (ONU), versiunea 1993 (SNA, ONU-1993), cât și recomandările publicaţiei "Măsurarea

Elementelor Economiei Neobservate», care include următoarele componente3:

sectorul informal, determinat ca activitate de producţie produsă de acele întreprinderi necorporative din sectorul «gospodăriile casnice», care nu sunt înregistrate şi/sau numărul de angajați a cărora este sub censul stabilit şi care produc pentru piață4;

producţia gospodăriilor casnice pentru consum propriu, determinată ca activitate economică, in rezultatul căreia gospodăriile casnice consumă sau acumulează bunurile şi serviciile produse de ele însăşi;

activitatea ascunsă în sectorul formal, la care se referă producţia legală neînregistrată de organele administrative şi fiscale şi neraportată lor de către agenţii economici cu scopul evaziunilor fiscale, contribuţiilor de asigurare socială, etc.;

producţia ilegală, definită drept producţia de bunuri şi servicii a căror vânzare, distribuire sau posesie este interzisă de lege şi care în mod obişnuit este legală, însă devine ilegală atunci, când se realizează de persoane neautorizate.

În prezent, BNS nu calculează producția serviciilor ilegale din cauza metodologiei actuale de calcul

ineficiente și există puține țări care au integrat estimările producţiei din sectorul neformal în conturile

naționale. Astfel, economia neobservată care poate fi estimată cuprinde doar primele trei componente

menționate mai sus: sectorul neformal, producţia gospodăriilor cansice pentru autoconsum şi activitatea

ascunsă în sectorul formal. În baza acestei metodologii, în anul 2013 economia neobservată a alcătuit

23,1% din PIB și s-a redus considerabil de la 34,6% în 2000.

2 Declarația Grupului de Lucru Intersecretarial privind Conturile Naționale "Estimările economiei neînregistrate și a conturilor naționale", ianuarie 2006; 3 Metodologia și definițiile complete pot fi consultate în publicaţia „Măsurarea Elementelor Economiei Neobservate în. Republica Moldova", Departamentul Statistică și Sociologie al Republicii Moldova, 2003; 4 Republica Moldova utilizează doar criteriile neînregistrare, nu şi criteriile de măsurare pentru estimarea producției în sectorul neformal;

10

Figura 3. Dimensiunile economiei neobservate în funcţie de componentele principale,% din PIB, 2000-2013

Sursa: Biroul Național de Statistică;

Astfel, cele mai importante progrese realizate în perioada 2003-2013 sunt:

Declinul semnificativ al producției gospodăriilor casnice pentru consum propriu. În timp ce în 2000,

cea mai mare parte a economiei neobservate a constituit producția gospodăriilor casnice pentru

consum propriu, reprezentând mai mult de jumătate din totalul economiei neobservate, ponderea

acesteia a scăzut semnificativ în ultimii ani. În prezent, aceasta reprezintă 40% din totalul

economiei neobservate şi depăşeşte uşor limitele celorlalte două componente. Cea mai mare

parte are loc în sectorul agricol și, prin urmare, ponderea sectorului agricol în economia

neobservată, de asemenea, a scăzut de la 55,5% în 2000 la 31,7% în 2012. Cu toate acestea, nivelul

de informalitate în sectorul agricol este, în continuare, destul de înalt, constituind circa 62% din

valoarea adăugată brută (VAB) în sector, produsă în economia neobservată.

Activitatea ascunsă în sectorul formal nu a scăzut, începând cu anul 2007. În timp ce până în 2007

au fost înregistrare unele progrese privind diminuarea ponderii economiei informale în sectorul

formal, această tendinţă s-a inversat recent. Acest fapt denotă ineficiența unor politici și reforme

implementate în această perioadă și necesitatea unor stimulente noi, sau mai eficientepentru

profituri/munci/activități nedeclarate, după cum este descris în Capitolul 2.

Economia neobservată este concentrată în câteva sectoare. După cum este menționat mai sus, în

timp ce sectorul agricol este cel care prevalează, există şi alte sectoare cu ponderi relativ mari a

VAB neobservate: construcţii, comerţ, hoteluri şi restaurante. Spre deosebire de sectorul agricol,

în care cea mai mare parte a producției este produsă de gospodăriile casnice pentru consumul

propriu, în sectoarele menţionate producţia neobservată este generată în cadrul întreprinderilor

din sectorul informal și formal (Figura 24).

11

Figura 4. Ponderea economiei neobservate în VAB pe activități economice, % din VAB, 2013

Sursa: Biroul Național de Statistică;

Deși nu există date disponibile privind nivelul de informalitate în funcţie de mărimea întreprinderii, aceasta

pare a fi mai concentrată în întreprinderile mici și mijlocii, cel puțin în sectorul industriei prelucrătoare

(Pentru informaţii privind stimulentele întreprinderilor mici de a recurge la economia informală, vedeţi

Capitolul 2).

Figura 5. Indicatorii privind nivelul de informalitate pentru companiile de producție, %, 2013

Sursa: Sondajul Întreprinderilor din 2013 al Băncii Mondiale, disponibil pe pagina web: http://www.enterprisesurveys.org/data/exploreeconomies/2013/moldova#informality--size

O creștere a economiei neobservate poate fi documentată și prin amplificarea discrepanței fiscale in

Republica Moldova, și anume diferența dintre veniturile fiscale reale și cele potențiale. Conform mărimii

estimate a economiei informale de către Biroul Național de Statistică, volumul discrepanței fiscale totale,

12

fără sectorul ilegal, a ajuns la 7.45% din PIB în 20135. Acest nivel poate fi considerat doar cu aproximație,

deoarece metodologia are deficiențele sale ca urmare a dificultăților în estimarea dimensiunilor exacte ale

economiei informale și complexitatea sistemului fiscal, însă este util pentru a descrie tendința de creștere

a deficitului bugetar.

1.2. Ocuparea informală După cum am subliniat și mai sus, atât structura economiei Republicii Moldova (cu o pondere mare a

agriculturii și a activităților sezoniere), cât și felul în care aceasta funcționează (mediul de afaceri

neatractiv, oportunități economice limitate și, respectiv, venituri reduse ale populației) explică incidenţa

mare a ocupării informale în țară.

Conform metodologiei utilizate de BNS, ocuparea informală cuprinde următoarele șase categorii de

persoane6:

1. Lucrătorii pe cont propriu, care activează în întreprinderile sectorului informal (a se face referinţă

la definiția de mai jos);

2. Patronii, care lucrează la întreprinderile sectorului informal;

3. Membrii cooperativelor informale de producţie;

4. Ajutorii familiali angajaţi la întreprinderile sectorului formal sau la întreprinderile sectorului

informal;

5. Salariaţii angajaţi la întreprinderile sectorului formal, la întreprinderile sectorului informal sau în

gospodăriile particulare ale cetăţenilor, care satisfac cel puţin unul dintre criteriile de mai jos:

− patronul nu plăteşte contribuţiile sociale pentru ei;

− nu beneficiază de concediu anual plătit;

− nu beneficiază, în caz de boală, de concediu medical plătit.

6. Persoanele ocupate cu producerea de produse agricole în gospodăriile casnice, în exclusivitate

pentru consumul propriu, cu o durată a săptămânii de lucru de 20 de ore şi mai mult.

Ocuparea în sectorul informal are loc în cadrul a trei tipuri de unități de producție:

Intreprinderile sectorului formal: întreprinderi/societăţi constituite, organizații și instituții (unități economice cu statut de persoane juridice) sau întreprinderi individuale (cu statut de persoană fizică), care sunt înregistrate în modul stabilit de legislația în vigoare.

Intreprinderile sectorului informal definite ca întreprinderi individuale neînregistrate (fără statut

de persoană juridică). Gospodării casnice care includ persoane care produc bunuri și servicii

exclusiv pentru consumul final propriu și gospodării casnice care angajează lucrători plătiți.

5 Discrepanța fiscală estimată a fost calculată pe baza ponderii economiei neobservate măsurată de Biroul Național de Statistică. Pentru a consulta calculele efectuate și metodologia aplicată, vedeţi studiul "Discrepanţa fiscală - o realitate invizibilă", Expert-Grup, 2014; 6 Conform Metodologiei anchetei forţei de muncă în gospodării, aprobată pin Hotărârea Colegiului Biroului Naţional de Statistică nr. 5 din 26.12.2008;

13

Astfel, combinând statutul ocupării forței de muncă și tipul unității de producție, putem identifica gradul

de ocupare informală (celulele de la 1 la 6 și de la 8 la 10), ocuparea în sectorul informal (celulele 3-8) și

ocuparea informală în afara sectorului informal (celulele 1, 2, 9 și 10) (Error! Reference source not found.).

Tabelul 1. Cadrul conceptual: ocuparea informală

Tipul unităţii de producţie

Locuri de muncă după statutul ocupării

Lucrători pe cont propriu

Patroni Lucrători familiali

neremunerați

Salariaţi Membrii cooperativelor de

producție

Informal Formal Informal Formal Informal Informal Formal Informal Formal Intreprinderile sectorului formal

1 2

Intreprinderile sectorului

informal (a)

3 4 5 6 7 8

Gospodării casnice (b)

9 10

(a) Definită de Conferinţa Internațională a 15-a Statisticienilor Pieții Muncii (care exclude gospodăriile casnice ce angajează salariaţi)

(b) Gospodăriile casnice care produc bunuri exclusiv pentru propriul consum final şi gospodăriile casnice care angajează salariaţi.

Notă: Celulele hașurate gri întunecat se referă la locuri de muncă inexistente în unităţile de producție specificate. Celulele hașurate gri deschis se referă la locurile de muncă formale. Celulele nehașurate reprezintă diverse forme ale ocupării informale.

Sursa: Statistical definition of informal employment: Guidelines endorsed by the Seventeenth International Conference of Labour Statisticians, 2003;

Potrivit definiției de mai sus, în 2013 (a se face referinţă la distribuția populației ocupate în funcție de

cadrul conceptual al ocupării informale în Tabelul 2), 362,800 de persoane au avut un loc de muncă

informal (locul de muncă principal/primar), care a constituit 30,9% din totalul populației ocupate din

Republica Moldova. Această pondere s-a redus de la 38% în 2003, odată cu reducerea numărului

persoanelor cu un loc informal de muncă cu 30%

Tabelul 2. Distribuția populației ocupate în funcție de cadrul conceptual al ocupării informale în Republica Moldova, mii de oameni, 2013

Tipul unităţii de producţie

Locuri de muncă după statutul ocupării

Lucrători pe cont propriu

Angajați și membri ai cooperativelor de

producție

Lucrători familiali

neremunerați

Salariați

Informal Formal Informal Formal Informal Informal Formal Intreprinderile sectorului

formal

71.0 8.5 8.6 60.1 730.5

Intreprinderile sectorului

informal (a)

133.9 16.6 12.3

Gospodării casnice

127.5 3.8

Sursa: Biroul Naţional de Statistică;

14

Figura 6. Numărul (mii persoane) şi ponderea populaţiei cu un loc de muncă informal în totalul populaţiei ocupate (%, axa secundară), 2003-2013

Sursa: Biroul Național de Statistică

În același timp, numărul locurilor de muncă formale nu s-a schimbat dramatic din 2003 - cu o scădere de

doar 3,6% - cu o creștere de 6% a numărului de salariați cu locuri de muncă formale, în întreprinderile

sectorului formal și cu o scădere de circa 50 la sută a lucrătorilor pe cont propriu/autoangajaţi formal în

sectorul formal.

Ocuparea informală după tipul unității de producție și statutul ocupaţional

Ocuparea informală în afara sectorului informal (ocuparea informală în sectorul formal și gospodăriile

casnice) a predominat mereu în Republica Moldova asupra ocupării informale în sectorul informal (Figura

7). Aceasta a determinat unii dintre migranții reîntorși și foștii angajați care şi-au pierdut locurile de muncă

să realizeze unele activități economice ca lucrători pe cont propriu în întreprinderi neînregistrate din

sectorul informal. Însă creșterea continuă a nivelului ocupării informale în întreprinderile din sectorul

informal, după reluarea creșterii economice relevă vulnerabilitatea structurii economice a Republicii

Moldova și ineficiența funcționării sistemului economic, care creează stimulente pentru evaziunea fiscală,

după cum este descris mai jos, în Capitolul 2. În prezent, cea mai mare parte a ocupării informale este

reprezentată de lucrătorii pe cont propriu în întreprinderile sectorului informal - 37%, însă numărul

acestora a scăzut cu 23% din 2003.

Aceasta este o consecință a incidenței înalte a ocupării informale în sectorul gospodăriilor casnice,

constituind 131,300 de persoane în 2013 - care nu s-a schimbat dramatic pe parcursul ultimului deceniu și

reprezintă 36,2% din ocuparea informală. În același timp, ocuparea informală din întreprinderile sectorului

formal este semnificativ mai mică - 68,700 persoane în 2013. Începând cu anul 2003, aceasta a scăzut cu

65%, ca urmare a redresării economice la începutul anului 2000, însoţită de o perioadă de creștere

economică pe tot parcursul deceniului, care a cauzat profitabilitatea mai multor întreprinderi. Această

evoluție pozitivă, bazată pe intensificarea muncii și inspecțiile fiscale, a determinat multe întreprinderi să-

şi declare profiturile, angajații și fondul de salarii în scopuri fiscale.

15

Ocuparea informală în sectorul informal a fost, de asemenea, determinată de un ritm negativ pe parcursul

mai multor ani însă, începând cu 2006, această tendință s-a inversat și a crescut cu 30%, înregistrând un

număr de 162,800 persoane în 2013. Acest fapt a fost determinat de creșterea numărului de lucrători pe

cont propriu, salariaţilor și ajutorilor familiali neremuneraţi, angajaţi la întreprinderile sectorului informal.

Această evoluție este explicată, doar marginal, de criza economică globală din 2007 care a lovit şi Republica

Moldova. Aceasta a determinat unii dintre migranții reîntorși și foștii angajați care şi-au pierdut locurile de

muncă să realizeze unele activități economice ca lucrători pe cont propriu în întreprinderi neînregistrate

din sectorul informal. Însă creșterea continuă a nivelului ocupării informale în întreprinderile din sectorul

informal, după reluarea creșterii economice relevă vulnerabilitatea structurii economice a Republicii

Moldova și ineficiența funcționării sistemului economic, care creează stimulente pentru evaziunea fiscală,

după cum este descris mai jos, în Capitolul 2. În prezent, cea mai mare parte a ocupării informale este

reprezentată de lucrătorii pe cont propriu în întreprinderile sectorului informal - 37%, însă numărul

acestora a scăzut cu 23% din 2003.

Figura 7. Ocuparea informală în sectorul informal și din afara sectorului informal, mii persoane, 2003-2013

Sursa: Biroul Național de Statistică;

Distribuţia populaţiei ocupate nformal pe activităţi economice

Declinul ocupării informale a fost determinat, în primul rând, de contractarea sectorului agricol în ultimele

două decenii, în care încă mai are loc cea mai importantă parte a ocupării informale. Astfel, din numărul

total de locuri de muncă informale lichidate începând cu 2003 (153,2 mii), 63% au fost în sectorul agricol.

Cu toate acestea, ocuparea formală în sectorul agricol este pe trendul natural de contractare, determinată

de reducerea importanței sectorului agricol, dar și de modernizarea, chiar dacă încă foarte slabă, a

agriculturii. In anul 2013 cca. 68.7% din ocuparea informală fiind concentrată anume în acest sector (Figura

8). Dar ocuparea informală în sectorul agricol este încurajată, în special, de posedarea pe larg a terenurilor

agricole mici. Astfel, în lipsa altor oportunități, populația rurală prelucrează loturile personale, de multe

ori exclusiv pentru consumul propriu.

16

Figura 8. Distribuţia populaţiei ocupate informal pe activităţi economice, % 2013

Sursa: Biroul Național de Statistică;

Nivelul de ocupare informală s-a redus şi în sectorul industrial și al serviciilor de piață. Totuși, ocuparea

informală în aceste sectoare are loc mai degrabă în cadrul întreprinderilor, fie că acestea activează în

sectorul formal sau informal, decât în gospodăriile casnice. Doar în sectorul de construcții ocuparea

informală a crescut considerabil din 2003 incoace - cu 26.9%. Merită de menționat, însă, faptul că sectorul

și-a luat avântul abia în anul 2003 și a atins apogeul în anii 2006-2008, odată cu creşterea semnificativă a

numărului de angajați (atât pentru locurile de muncă formale, cât și pentru cele informale). În anul 2013,

62% din populația ocupată în sectorul de construcţii era angajată la locuri de muncă informale.

Studiu de caz: Trecerea de la ocuparea formală la ocuparea informală în sectorul construcțiior

Unii dintre patronii întreprinderilor din sectorul formal al construcțiilor sunt preocupati de fluctuaţia mare a

lucratorilor din sector sau chiar de lipsa acestora, fie ca este vorba despre vcei de calificare inalta sau medie, din

două motive:

1. Migrația în scop de angajare în câmpul muncii peste hotare. Imposibilitatea de a oferi salarii competitive complică procesul de identificare şi menţinere a angajaţilor pentru mai multe companii, in special toamna, când mai mulți lucrători pleacă peste hotare pentru munci sezoniere, în special în Federaţia Rusă. 2. Migraţia în scop de angajare informală. Unii dintre angajatori au indicat faptul că fluctuaţia mare a personalului

se datorează, de asemenea, faptului că angajații părăsesc, de multe ori, locurile sale de muncă formale, atunci

cand le sunt oferite locuri de muncă informale, dar mai bine plătite. Acestea sunt, în mare parte, oferite de catre

persoane fizice sau de gospodării casnice pentru o durată determinată de timp sau constituie munci ocazionale,

dar care pot oferi o remunerare mai mare, deoarece nu plătesc toate impozitele și contribuțiile de asigurări sociale.

De asemenea, angajatorii au declarat că acest tip de activitate este, deseori, convenabil pentru unii lucrători care

au un program mai flexibil sau pot combina activitati pe termen scurt în țară, cu migrație sezonieră.

Pe de o parte, cel de-al doilea motiv pare a fi credibil, deoarece în sectorul construcţiilor gradul de informalitate

este destul de înalt - 62% - majoritatea dintre angajaţi fiind muncitori pe cont propriu/autoangajaţi în

întreprinderile din sectorul informal. Pe de altă parte insa, aceasta nu corespunde, pe deplin, evaluării personale

a locului lor actual de muncă. Astfel, conform datelor Anchetei Forței de Muncă, 30% dintre lucrătorii pe cont

17

propriu care lucrează în întreprinderile informale doresc să schimbe situaţia la locul actual de muncă, în principal

pentru că este un loc de muncă pe durată determinată/ocazional, ei optează pentru un contract formal de muncă

și doresc să lucreze mai multe ore, cu o creștere corespunzătoare a veniturilor.

În mai multe interviuri realizate cu lucrătorii pe cont propriu/autoangajaţi în sectorul de construcții, aceştia şi-au

dezvăluit preferința pentru un loc de muncă în străinătate, din cauza veniturilor mai mari, însă nu au menționat

diferențe semnificative în salariile/veniturile din întreprinderile sectorului formal și informal din țară. Ei ar prefera

un loc de muncă formal atunci, când nu se află în străinătate, din cauza dezavantajelor cauzate de locurile de

muncă informale (fiind menţionată ocuparea pe o perioada scurta de timp sau munca ocazională). Cu toate

acestea, optarea pentru un loc de muncă informal constituie, de multe ori, rezultatul disponibilitatii acestora,

oferite mai curand de către persoane fizice, decât de companii, în special în afara capitalei. Astfel, deseori perioada

de identificare a unui loc de muncă formal, în cadrul unei companii înregistrate este mai îndelungată, muncitorii

optând pentru primul loc de muncă disponibil, cel mai frecvent, unul informal.

De asemenea, în calitate de lucrători pe cont propriu, ei execută de obicei, lucrări de finisare și reparații. În țară

există puține companii specializate în aceste lucrări. Una dintre evoluţiile curente este vânzarea apartamentelor

finalizate din clădirile rezidenţiale. În prezent, acestea sunt vândute în varianta „gri” sau „alba”, lucrările de finisare

şi cele de reparaţie fiind lăsate în grija cumpărătorului. De obicei, aceste munci sunt efectuate de către lucrătorii

individuali, cei mai mulţi dintre care nu au niciun contact. Totuşi, se atestă o creştere a cererii de munci calificate

şi a lucrătorilor care muncesc cu contracte de muncă, astfel încât să existe posibilitatea de a garanta calitatea

serviciilor7.

Ocuparea informală pe sexe

Deşi bărbații și femeile au avut același nivel de participare la locuri de muncă informale la începutul anilor

2000, în 2013 ponderea bărbaților cu locluri de muncă informale a fost de 34,1% față de 27,1% la femei.

Fenomenul este determinat de legătura dinte informalitate și sectoarele economice care angajează

preponderent bărbați (agricultură și construcții). Această tendinţă face ca Republica Moldova să se

diferențieze de alte state din Balcanii de Vest și CSI, în care ocuparea informală este mai mult caracteristică

femeilor. 8 Prin urmare, participarea femeilor la schemele de securitate socială este mai mare (prin

contribuții la Casa Naţională de Asigurări Sociale ). Astfel, în anul 2013, 78% femeile angajate (455.1 mii

din 580.7 mii) au contribuit la sistemul de asigurări sociale, comparativ cu 71% bărbați (417.5 mii din 592.1

mii) (Figura 9).

7 "Cercetarea si analiza locurilor de muncă vacante şi necesarului de calificări în UE, Republica Moldova şi Ucraina", Organizația Internațională a Muncii, 2013; 8 A se vedea „A Comparative Overview of Informal Employment in Albania, Bosnia and Herzegovina, Moldova and Montenegro”, International Labour Office 2011 şi Sabine Bernabe, „Informal Employment in Countries in Transition: Conceptual Framework”, 2002;

18

Figura 9. Ponderea populației ocupate cu contribții la fondul de asigurări sociale pe sexe,%, 2009-2013

Sursa: Biroul Național de Statistică;

În același timp, chiar dacă ocuparea informală este mai caracteristică pentru bărbaţi, femeile sunt în

continuare dezavantajate pe piața muncii, rata ocupării fiind semnificativ mai joasă pentru femei decât

pentru bărbați (cu 4,8% în 2013). Deşi bărbații sunt mai frecvent antrenați în activități formale şi informale,

femeile au mai puține oportunități chiar și pentru acest tip de locuri de muncă și deseori muncesc ca

lucrători pe cont propriu în propriile gospodării care produc pentru consumul propriu, obţinând astfel şi

venituri mai mici.

Ocuparea informală pe grupe de vârstă

În ceea ce privește vârsta persoanelor cu loc de muncă informal, cei mai predispuși pentru aceste activități

sunt persoanele peste 65 de ani (60%). Însă, deoarece numărul lor este foarte mic, cele mai multe dintre

ele fiind persoane în vârsta de pensionare, ele îndeplinesc munci pe termen scurt, ocazionale sau

sezoniere, astfel această categorie de persoane nefiind foarte relevantă pentru analize suplimentare. Un

alt grup de populație pe larg implicata în ocupații informale îl constituie cohorta de oameni tineri, cu

vârste între 15 și 24 de ani, 36,9% din aceasta categorie dispune de un loc de muncă informal. În ceea ce

privește tinerii, prezența înaltă a acestora în ocupațiile informale este determinată de tranziția dificilă de

la studii la muncă. Lipsa de experiență a tinerilor absolvenți îi face pe angajatori mult mai reticenți în

angajarea acestora, în special când este vorba de absolvenții cu studii secundare generale. Dificultățile pe

care le întâmpină tinerii în identificarea unui loc de muncă îi fac să accepte mult mai ușor locuri de muncă

informale. De asemenea, acest fenomen este determinat de miopia cu privire la viitoarele beneficii, mai

ales a celor oferite de sistemele publice de pensii.

În același timp, numărul locurilor de muncă informale a scăzut cel mai semnificativ, în special, pentru acest

grup în perioada anilor 2003-2013 (cu 40,5%), din motivul unei creşteri ușoare a ratei de angajare a

populației în vârstă de 16-23 de ani și, în consecință, accederea întârziată pe piața muncii, cât și

modernizarea economiei, deşi într-un ritm lent care necesită, cel puțin, competențe și abilități de bază.

19

De asemenea, în aceasta categorie de varsta ocuparea informală este concentrată în întreprinderile din

sectorul informal și este caracteristică mai mult pentru bărbați (43,3%) decât pentru femei (27,4%).

Discrepanța mare pe sexe pentru locuri de muncă informale în acest grup se explică prin faptul că, de

obicei, fetele optează pentru un nivel mai superior de educație și intră pe piața muncii mai târziu. Ocuparea

informală este mai mică în rândul femeilor cu vârste cuprinse între 24-34 de ani (24,8%), cel mai probabil

pentru că aceasta reprezintă o vârstă fertilă pentru femei, de aceea femeile ar putea fi mai puţin dispuse

să accepte un loc de muncă informal, care nu le asigură protecţia maternităţii şi accesul la sistemul

asigurărilor sociale si de sănătate.

Ocuparea informală în funcţie de calificări

Cea mai mare parte a populației ocupate informal o reprezintă muncitorii necalificați (66%), urmaţi de

lucrătorii în domeniul serviciilor și vânzărilor (11,1%) și meseriasii, dar și muncitorii calificaţi în meserii

conexe (10,8%) (Tabelul 3). Studiile arată că muncitorii calificati își găsesc un loc de muncă formal mult

mai ușor decât muncitorii cu calificări joase.9

Astfel, mulţi dintre muncitorii necalificaţi (cel mai frecvent tinerii cu nivel scăzut de calificare) isi incep

cariera de aîn activități informale. Unii dintre ei reuşesc să achiziţioneze abilități practice şi, ulterior, să

migreze spre activitatiformale. De multe ori, însă, aceștia sunt prinşi într-un cerc vicios în care abilitățile și

competențele dobândite în ocupațiile informale nu sunt recunoscute, având ocupații informale ei nu pot

participa la instruirile organizate de companie. Această tendinţă este caracteristică, mai ales, pentru

lucrătorii informali angajați în cadrul întreprinderilor informale și lucrătorii pe cont propriu, care nu au

posibilitatea de a se încadra în munciiformalel și nu pot beneficia de programe de formare profesională,

care sunt slab dezvoltate chiar și în întreprinderile sectorului formal, după cum este descris în Capitolul 2.

Lipsa unor instruiri în cadrul ocupării informale îi împiedică pe aceștia să avanseze și să treacă la ocupații

formale10.

9 Studiul „A Comparative Overview of Informal Employment in Albania, Bosnia and Herzegovina, Moldova and Montenegro”, International Labour Office 2011; 10 Studiul „A Comparative Overview of Informal Employment in Albania, Bosnia and Herzegovina, Moldova and Montenegro”, International Labour Office 2011;

20

Tabelul 3. Structura populaţiei ocupate cu locuri de muncă informale conform ocupaţiilor (ISCO11), %, 2013

Grupa Locuri de muncă

formale

Locuri de muncă

informale

Grupa 1 - Conducători ai autorităţilor publice de toate nivelurile, conducători şi

funcţionari superiori din unităţile economico-sociale şi politice; 11,3% 0,2%

Grupa 2 - Specialişti cu nivel superior de calificare; 20,0% 0,7%

Grupa 3 - Specialişti cu nivel mediu de calificare; 11,2% 1,0%

Grupa 4 - Funcţionari administrativi; 2,9% 0,2%

Grupa 5 - Lucrători în servicii, gospodăria de locuinţe şi deservire comunală, 16,7% 11,1%

Grupa 6 - Lucrători calificaţi în agricultură, silvicultură, vânătorie, piscicultură şi

pescuit; 2,0% 6,4%

Grupa 7 - Muncitori calificaţi în întreprinderi industriale mari si mici, în meserii

de tip artizanal, în construcţii, transporturi, telecomunicaţii, geologie şi prospectare

geologică; 9,2% 10,8%

Grupa 8 - Operatori, aparatişti, maşinişti la instalaţii şi maşini, lăcătuşi

asamblori; 8,7% 3,6%

Grupa 9 - Muncitori necalificaţi 17,1% 66,0% Sursa: Calculele autorului în baza datelor furnizate de Biroul Naţional de Statistică;

Ocuparea informală în funcţie de nivelul de educaţie

Ocuparea informală este mai răspândită în rândul absolvenților cu nivel scăzut de educație. Astfel, 59%

dintre locurile de muncă informale sunt reprezentate de persoane fără specializare (studii primare şi studii

secundare generale), care lucrează, în mare parte, în gospodăriile proprii. Cu toate acestea, 26% dintre

locurile de muncă informale aparțin absolvenților instituţiilor de învățământ professional/vocaţional-

tehnic (Tabelul 4) din, cel puțin, două motive. Primul dintre ele este deteriorarea calității sistemului de

învățământ professional/vocaţional-tehnic pe parcursul a două decenii de tranziție și lipsa

corelării/echilibrului dintre necesarul de calificări pe piața muncii și oferta sistemului de învățământ în

această perioadă. Astfel, deseori competențele achiziţionate în instituțiile de învățământ, în special la nivel

de învățământ profesional/vocaţional-tehnic, sunt insuficiente pentru a accede direct pe piața oficială a

muncii, astfel absolvenții pledeaza pentru locuri de muncă necalificate în sectorul agricol, de multe ori în

propria lor gospodărie. Al doilea motiv este nivelul sporit de informalitate în cele două sectoare mari care

angajeaza absolvenți ai şcolilor de învățământ profesional/vocaţional-tehnic: construcții și comerțul cu

ridicata și cu amănuntul.

Deşi deţin un anumit nivel de calificare, nu există nicio diferență semnificativă între tipurile locurilor de

muncă informale, după statutul ocupaţional sau de producție în care se angajează, cu excepția unei

ponderi mai mari a lucrătorilor pe cont propriu în întreprinderile din sectorul informal cu studii

profesionale și a unei ponderi mai mari a angajaților informali în întreprinderile din sectorul formal, fără

studii de specialitate.

11 Clasificarea Internațională Standard a Ocupațiilor – ISCO 08 a OIM http://www.ilo.org/public/english/bureau/stat/isco/

21

Tabelul 4. Structura ocupării formale și informale în funcţie de nivelul de educație (clasificare ISCED), %, 2013

Cel mai înalt nivel de studii absolvit

Locuri de muncă

formale

Locuri de muncă

informale

Fără studii absolvite + ISCED 1 0,2% 1,8%

ISCED 2 10,7% 33,7%

ISCED 3 (învăţământ liceal) 17,0% 24,3%

ISCED 3 (învăţământ profesional/vocaţional-tehnic) 20,6% 25,7%

ISCED 4 17,3% 8,8%

ISCED 5-6 32,9% 5,6%

Masterat și doctorat 1,3% 0,1% Sursa: Calculele autorului în baza datelor furnizate de Biroul Naţional de Statistică;

Ocuparea informală pe medii de reşedinţă

Cele mai semnificative discrepanțe în ocuparea informală în Republica Moldova sunt caracteristice pentru

locuitorii din mediul rural și cel urban. În timp ce, în mediul urban ponderea populației cu locuri de muncă

informale în populația ocupată este de doar 13,5%, această cotă pentru populația rurală a fost de 46,4%

în 2013. Astfel, pe lângă faptul că rata de ocupare a populaţiei în mediul rural este semnificativ mai mică,

comparativ cu mediul urban (36,6% vs. 42,8% în 2013), circa jumătate din populația din mediul rural

dispune de un loc de muncă informal și nu beneficiază de sisteme de securitate socială. Astfel, această

tendinţă face populaţia rurală şi mai vulnerabilă, deoarece nu dispune de un loc de muncă și venituri

decente şi nu poate beneficia, pe deplin, nici de serviciile publice și sociale (accesul limitat la servicii

medicale, imposibilitatea de a beneficia de ajutor de șomaj în caz de pierdere a locului de muncă și, în cele

din urmă, mărimea mică a pensiei de care vor beneficia).

Cele mai multe dintre locurile de muncă informale în mediul rural sunt concentrate în gospodăriile casnice:

42% din populația cu locuri de muncă informale lucrează în propriile gospodării care produc exclusiv

pentru consumul propriu, majoritatea dintre ele fiind axate pe sectorul agricol.

În general, situaţia populației din mediul rural diferă semnificativ de cea din mediul urban, înregistrând

mari discrepanțe în statutul socio-economic și veniturile obţinute. Cea mai mare parte din populația rurală

sunt pensionari - 42%. Un alt grup mare de populație din mediul rural o constituie agricultorii și populația

ocupată în sectorul agricol, cu 21% (Figura 10).

22

Figura 10. Structura populaţiei din mediul rural şi urban, în funcţie de statutul socio-economic, %, 2013

Sursa: Biroul Naţional de Statistică;

Deoarece aceste grupuri socio-economice mari au venituri relativ mici, venitul mediu disponibil pe

persoană în mediul rural este semnificativ mai mic, decât cel al populaţiei din mediul urban - cu 45% mai

mic decât în anul 2013. Cele mai importante surse de venit pentru populația rurală reprezintă: plățile

sociale (21% ), salariile (28,3%) și veniturile din activităţi agricole realizate individual (17,8%), comparativ

cu 18,6%, 53,8% și corespunzător, 1,1% în mediul urban. Venitul mediu disponibil în zonele rurale a fost,

de doar 10% din minimul de subzistenta în 2013, însă această discrepanţă a scăzut constant începând cu

anul 2010 (Figura 11).

Figura 11. Raportul dintre venitul mediu disponibil al gospodăriilor din zonele urbane și rurale și a costurilor de trai, 2006-2013

Sursa: Biroul Național de Statistică;

Informațiile prezentate în figura de mai sus sugerează venituri mai mari în ocuparea formală față de

ocuparea informală. Astfel, decalajul dintre mediul rural şi cel urban, în raport cu venitul disponibil şi costul

23

de trai s-a dublat de peste două ori pe parcursul anilor 2006-2013. În această perioadă, incidența înaltă a

ocupării informale a scăzut considerabil în mediul urban de la 19,5% la 13,5%, cu modificări semnificative

în totalul populației ocupate (doar 1,9% scădere). În zonele rurale, nivelul ocupării informale a scăzut doar

de la 47,7% la 46,4%, iar nivelul total de ocupare contractată cu 10,7% pe parcursul a șapte ani de zile.

Alte caracteristici ale ocupării informale

Şi locurile de muncă din sectorul informal pot fi considerate mai nesigure, nu doar pentru că populația

ocupată nu beneficiază de sisteme de securitate socială, dar şi din cauza incertitudinii și duratei mai reduse

a acestora. De exemplu, în 2013, 64% dintre persoanele care au raportat un loc de muncă informal au fost

angajate în acea poziție pentru o perioadă de mai puțin de doi ani. Pentru angajaţii cu locuri de muncă

formale, ponderea a fost mult mai mică - 30% (Figura 12). Acest decalaj persistă pentru fiecare cohortă de

vârstă din 10 în 10 ani, evident cu un nivel scăzut pentru cel mai tânăr efectiv al populației de 15-24 de ani,

deoarece aceştia sunt noi pe piața muncii, iar durata încadrării în muncă este, implicit, mai scurtă.

Figura 12. Numărul de ani raportaţi în poziția curentă după ocupații formale și informale, %, 2013

Sursa: Calculele autorului în baza datelor furnizate de Biroul Naţional de Statistică;

O altă particularitate a populației ocupate informal este programul de lucru mai redus. Aceste persoane

lucrează, în medie, cu 3,3 ore mai puțin pe săptămână, decât populaţia angajată formal. Această tendinţă

este valabilă pentru lucrătorii din gospodăriile casnice, de regulă, din sectorul agricol, care au o saptămână

de lucru mai scurtă. În același timp, în construcții și comerț, hoteluri și restaurante săptămâna de lucru

este mai lungă pentru populația ocupată informal (Tabelul 5). Acestea sunt sectoare cu nivel sporit de

ocupare informală, în afara gospodăriilor, în principal lucrătorii pe cont propriu din întreprinderile

sectorului informal. În timp ce orele de lucru mai scurte și salariile mai mici la locurile de muncă informale

sugerează mai multe stimulente pentru o activitate secundară, de fapt, 78% din populația cu un loc de

muncă secundar dispune de un loc de muncă principal, în sectorul formal. Locurile de muncă secundare

sunt, în mare parte, concentrate în ocuparea informală în sectorul agricol (77%), fiind mai mult

caracteristică pentru populația rurală de peste 35 de ani.

24

Tabelul 5. Numărul mediu de ore lucrate, formal și informal, săptămânal l, după activităţi economice, ore/săptămână, 2013

Activitatea economică Locuri de muncă

formale

Locuri de muncă

informale

Agricultură 36,7 32,9 Industrie 39,8 38,9 Construcţii 39,9 40,7

Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; Hoteluri şi restaurant 41,7 42,0

Transporturi şi comunicaţii 41,9 39,1 Total 38,5 35,2

Sursa: Calculele autorului în baza datelor furnizate de Biroul Naţional de Statistică;

În pofida tutror dezavantajelor oferite de angajarea informală, nemulțumirea de serviciul pe care îl au

aceste persoane este mai mare decât în cazul persoanelor cu ocupații formale. Ponderea persoanelor care

ar dori să-şi schimbe situaţia actuală la locul de muncă este aproximativ egală – 25,4% și 18,8% respectiv.

Totuși, cauzele nemulțumirii sunt diferite, ceea ce reflectă situația mai defavorizată a populației cu un loc

de muncă informal (Tabelul 5). Astfel, în cazul ocupării formale, cauza majoră a dorinței de a schimba

locului de muncă este o remunerare mai bună per oră (77,4%). În cazul ocupării informale, aceasta rămâne

cauza principală doar pentru 31,3% din populația ocupată. Cu toate acestea, există mai multe persoane

care ar dori să muncească mai mult orele de lucru şi să beneficieze de o creștere corespunzătoare a

salariului, condiţionată de durata medie a săptămânii de lucru, descrisă mai sus.

Printre alte cauze majore care alimentează dorința populației ocupate informal de a-şi schimba situaţia

actuală la locul de muncă se numără: faptul că locul de muncă este temporar, ceea ce este mai specific

pentru ocuparea informală și vor fi analizate mai târziu în acest Capitol (20,7%), doresc să aibă un contract

de muncă sau să fie declarat salariul real (17,9%), precum și dorința de utilizare mai adecvată a abilităților

și calificărilor pe care le au (15%).

Tabelul 6. Structura populaţiei ocupate care doreşte să-şi schimbe situaţia actuală la locul de muncă, după motivul principal, %, 2013

Motivele pentru care salariaţii îşi doresc să schimbe situația la locul actual de muncă

Locuri de muncă

formale

Locuri de muncă

informale

Zi extinsă de muncă cu o creştere corespunzătoare a venitului 11,0% 13,2%

Remunerare mai mare pe oră 77,4% 31,3%

Teama de a pierde locul actual de muncă 0,5% 0,6%

Locul de muncă actual este temporar/ocazional 1,3% 20,7%

Utilizarea mai adecvată a calificărilor/abilităţilor 4,5% 15,0%

Program de lucru mai convenabil, navetă mai scurtă 1,2% 0,8%

Condiţii inadecvate de muncă 1,1% 0,4%

Regim redus de muncă cu o reducere corespunzătoare a venitului 0,0% 0,1%

Dorința de a avea un contract de muncă / de a declara integral salariul 2,9% 17,9% Sursa: Calculele autorului în baza datelor furnizate de Biroul Naţional de Statistică;

25

De asemenea, motivația de a schimba situația la locul informal de muncă curent diferă, în mod

semnificativ, în funcție de tipul de unitate de producție a populației ocupate. Astfel, pentru angajaţii cu un

loc de muncă informal în întreprinderile sectorului formal, factorul principal îl constituie dorința de a

beneficia de o remunerare mai mare pe oră (43,2%), comparativ cu cele angajate informal, în sectorul

gospodăriilor casnice (35%) și întreprinderile din sectorul neformal (23,2%). În schimb, persoanele

angajate în întreprinderile sectorului informal doresc să lucreze mai multe ore și beneficiază mai des de o

creștere corespunzătoare a veniturilor (16,7%). În cazul întreprinderilor din sectorul informal, populația

ocupată tinde să-şi schimbe mai des locul de muncă informal, care este temporar (29,6%), comparativ cu

întreprinderile din sectorul formal (13,9%). Dorința de a aplica mai adecvat calificările şi abilităţile avute

este mai des menționată de către populația ocupată informal în gospodăriile casnice (21%), comparativ cu

cele utilizate în întreprinderile din sectorul formal (18,4%) și întreprinderile din sectorul informal (15,8%).

Conform AFM, salariile celor ocupați informal sânt, în medie, mai mici decât ale persoanelor ocupate

formal. Astfel, în 2013 salariul mediu lunar12 in economia naţională a constituit 2990 lei (179 euro) pentru

locurile de muncă informale, comparativ cu 3311 MDL (198 EUR) pentru locurile de muncă formale în 2013

sau cu 10% mai puţin. Începând cu 2010, această discrepanța s-a redus de două ori. În plus, în cazul

locurilor de muncă informale, salariile angajaților din întreprinderile sectorului informal au fost cele mai

mici, iar cele mai mari au fost pentru salariaţii din gospodăriile casnice, angajaţi de indivizi. Cu toate

acestea, aceste date trebuie să fie utilizate cu precauție, deoarece nu iau în calcul repartizarea inegală a

timpului de munca săptămânalși faptul că salariul pe oră poate varia semnificativ și ca urmare a refuzului

sporit al angajatorilor de a raporta salariile angajaților cu locuri de muncă informale.

În același timp, doar 17,9% din populația ocupată informal a menţionat ca si motiv dorința de a munci în

baza unui contract de muncă și/sau de a declara salariul real, deși constituie cel de-al treilea motiv

menţionat după importanţă. De asemenea, acesta reprezintă cel de-al treilea motiv menţionat după

importanţă pentru neacceptarea unei oferte de muncă de către șomeri - 11% dintre șomeri nu ar accepta

un loc de muncă fără a semna un contract de muncă. Aceste date relevă avantajele unui loc de muncă

formal și, parțial, dorința angajaţilor de a migra de la un loc de muncă informal la unul formal. În același

timp, oamenii se gândesc mai puțin la moralitatea fiscală (după cum este descris în secțiunea ce urmează)

și, deseori, sunt gata să accepte salarii subdeclarate pe care le consideră legitime. Aparent, ei preferă

venituri mai mari, un loc de muncă mai sigur și o mai bună utilizare a competențelor și abilităților

achiziţionate.

Munca nedeclarată și pierderile majore pentru bugetul de stat

Pe de o parte, unele forme ale ocupării informale tin o rata joasa a șomajului și a cheltuielilor sociale

suplimentare pe termen scurt. Pe de altă parte, evaziunea fiscală asociată cu ocuparea informală cauzează

daune statului. Acest subcapitol va analiza fenomenul muncii nedeclarate, care include ocuparea informală

12 Conform Metodologiei pentru ancheta forţei de muncă în gospodării, salariat este considerată persoana care-şi exercită activitatea în baza unui contract de muncă într-o unitate economică sau socială – indiferent de forma ei de proprietate – sau la persoane particulare (în baza unui contract sau a unei înţelegere), în schimbul unei remuneraţii sub formă de salariu, în bani sau în natură, sub formă de comision etc. Prin convenţie cu acest statut au fost înregistraţi şi militarii în termen.

26

cu salarii/ venituri nedeclarate și ocuparea formală cu o parte din salarii nedeclarate fiscal și pierderile

pentru stat asociate acestui fenomen.

În timp ce este dificil de a estima nivelul exact al salariilor nedeclarate în economie, diferența dintre

veniturile salariale raportate de populație în Cercetarea Bugetelor Gospodariilor Casnice (CBGC) și salariile

raportate de întreprinderi în sondaje ar putea fi folosită ca proxy13. Astfel, există o discrepanță consistentă

între aceste două surse salariale pentru trei ani consecutivi (Figura 13), în proporţie de 30-40% din salariul

net global, care poate fi considerat ca venituri salariale nedeclarate, fie în ocuparea informală sau cea

formală cu salarii subraportate14.

Figura 13. Estimarea salariilor nete lunare pe economie, în baza datelor furnizate de Cercetarea Bugetelor Gospodăriilor Casnice și Sondajul Întreprinderilor, mil lei, 2011-2013

Sursa: Calculele autorului în baza datelor furnizate de Biroul Naţional de Statistică;

După cum a fost menţionat mai devreme în acest Capitol, contractarea sectorului agricol, creșterea

economică și intensificarea controalelor efectuate de către inspecţia muncii/inspectorii de muncă şi a

controalelor fiscale a determinat diminuarea nivelului ocupării informale în afara sectorului informal. Cu

toate acestea, în timp ce nivelul muncii nedeclarate a scăzut, majoritatea angajaților din întreprinderile

sectorului formal fiind angajați în mod legal, multi agenţi economici au început să caute noi soluţii pentru

a face economii. În prezent, numărul agenţilor economici care activează parțial formal și parțial informal a

crescut, ca urmare a reglementărilor neprietenoase pentru afaceri, riscului redus de a fi sancționat,

nivelului scăzut de penalităţi, cât și altor factori, menționaţi în Capitolul 2. Drept consecinta, în astfel de

companii, deşi angajații dispun de un contract de muncă, ei primesc în mod oficial doar o parte din salariul

total (deseori salariul minim), o parte din salariu fiind achitată "în plic".

13 Începând cu anul 2011, Biroul Național de Statistică publică date privind numărul de salariați și salariul mediu net declarat de orice tip de întreprinderi, pe baza a două cercetări de personal: (i) toate întreprinderile cu 20 şi mai mulți salariați (20+) și toate instituțiile din sectorul bugetar, indiferent de numărul de salariați și (ii) toate entitățile cu mai puțin de 20 de angajați. 14 Acest proxy trebuie să fie utilizat cu prudență, deoarece există probabilitatea mare de supra- și sub-raportare în HBS. În timp ce diferența poate sugera veniturile din munca nedeclarată, numerele estimate exact pot conţine erori mari.

27

Fenomenul salariilor "în plic" este foarte popular, iar unele estimări arată că acesta este chiar mai răspândit

decât munca nedeclarată, în sine. O analiză efectuată de Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei în

anul 2011, a estimat că în 2010 57% din totalul populației ocupate, nu și-au declarat salariul real.15. În timp

ce numărul persoanelor care nu şi-au declarat salariile reale și veniturile provenite din muncă a scăzut în

perioada anilor 2006-2010, în medie cu 1,36% (Figura 14), valoarea veniturilor nedeclarate a crescut cu 6%

anual.

Figura 14. Incidența muncii nedeclarate, 2006-2010

Notă: *alte categorii includ lucrătorii pe cont propriu, ajutorii familiali, patronii, membrii cooperativelor informale de producţie.

Sursa: "Propunerea de Politici Publice: Diminuarea fenomenului de ocupare informală a forței de muncă" Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, 2011;

Astfel, în 2010, valoarea veniturilor nedeclarate a fost de, cel puţin, 9,3 miliarde lei (5.7 miliarde. Euro), iar

ponderea fondului de salarii nedeclarate a alcătuit 29,6% din fondul de salarii totale şi 13% din PIB. Ca

urmare, pierderile la bugetul public naţional din cauza acestui fenomen au fost de 4,7 miliarde lei (2,9

miliarde. Euro) sau 17,1% din veniturile totale. Acestea includ 2,1 miliarde lei, sau 25% din veniturile la

bugetul asigurărilor sociale de stat, 1,6 miliarde sau 13,5% din veniturile la bugetul de stat cu titlu de

impozit pe venit şi 1 miliard lei sau 29% pentru veniturile fondului naţional unic de asigurări sociale de

sănătate.

1.3. Stimulente pentru munca nedeclarată din partea ofertei Nivelul înalt al ocupării informale în Republica Moldova constituie o consecință atât a structurii economiei

naționale, cât și a modului de funcționare a sistemului economic, care vor fi descrise în Capitolul 2. Acest

subcapitol va analiza stimulentele din partea ofertei de a nu declara sau de a declara parţial veniturile. O

parte din concluzii se bazează pe rezultatele unui sondaj reprezentativ la nivel național, desfăşurat în

2014 16 . Conform sondajului, 51,5% din respondenți au afirmat că plățile salariale neoficiale sunt

15 Pentru consultarea datelor și metodologiei aplicate, a se vedea "Propunerea de Politici Publice: Diminuarea fenomenului de ocupare informală a forței de muncă" Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, 2011; 16 Sondaj reprezentativ la nivel național privind moralitatea fiscală efectuat pentru studiul realizat de Expert-Grup "Discrepanţa fiscală - o realitate invizibilă" în 2014. Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 1218 (18+) de respondenți și are o eroare de 3%. Criteriile de stratificare sunt: 13 regiuni geografice, din mediul urban / rural și dimensiunile comunității;

28

„răspandite practic in fiecare companie” și „răspandite des”. De asemenea, 19,5% dintre respondenți

consideră că nedeclararea salariului real cu scop de evaziune fiscală este justificată, cu pondere mai mare

în rândul populaţiei de sex masculin, din cohorta de oameni mai tineri și locuitorii din mediul urban (Figura

15).

Figura 15. Ponderea respondenților care consideră justificată nedeclararea salariilor reale cu scop de evaziune fiscală, după diverse criterii de clasificare,%, 2014

Sursa: Calculele autorului în baza rezultatelor sondajului sociologic;

Astfel, pe baza datelor sondajului și cercetărilor existente cu privire la fenomenul ocupării informale în

Republica Moldova, principalii factori determinanți care alimentează ocuparea informală/salariile

nedeclarate sunt:

Percepția negativă privind calitatea bunurilor și serviciilor publice. Studiile empirice arată că nivelul de corupție și eficiență a guvernării, care măsoară calitatea serviciilor publice sunt considerate ca având cel mai mare impact asupra dimensiunilor muncii nedeclarate. Diminuarea cu 1 punct în indicele de percepere a corupției poate genera o scădere de 12-21% a nivelului economiei informale. Eficiența guvernării, deși fără un impact semnificativ direct asupra economiei şi ocupării informale, poate reduce nivelul economiei informale, în tandem cu alți factori: nivelul legislației cu privire la impozitul pe venit și protecția muncii.17 Munca nedeclarată poate fi percepută ca un eșec moral mai mare, decât salariile declarare parţial, având în vedere faptul că salariile nedeclarate în Republica Moldova sunt mai răspândite decât lucratorii nedeclarați. Astfel, unul dintre impedimente pentru cei ce acceptă acele tranzacţii nedeclarate o reprezintă nemulțumirea privind calitatea serviciilor publice. Datele sondajului relevă că oamenii sunt, în mare parte, nemulțumiți de calitatea serviciilor publice/organelle publice, având în vedere mărimea taxelor plătite. Cea mai semnificativă nemulțumire ţine de calitatea drumurilor (77%), a sistemului de protecție socială (72%), seviciile instituțiilor publice (55,9%), ale sistemului de sănătate (55,7%) și, într-o măsură mai mică, ale sistemului de educație (38,8) (Figura 16). Cu toate acestea, o corelație directă între nivelul de satisfacție privind calitatea serviciilor publice și justificarea salariilor și veniturilor nedeclarate, în general, a fost identificată doar în ceea ce

17 "Impactul instituțiilor și politica privind economia subterană în țările în curs de dezvoltare: explorare econometrică", OIM, 2008;

29

privește calitatea serviciilor de protecție socială, a instituțiilor publice și calitatea drumurilor. În cazul sistemelor de educație și de sănătate, cei mai nemulțumiți de calitatea serviciilor sunt mai puțin înclinați să considere legitimă nedeclararea veniturilor reale.

Figura 16. Repartizarea răspunsurilor la intrebarea ce reflectă aprecierea calitătii următoarelor servicii publice, având în vedere nivelul impozitelor plătite, %, 2014

Sursa: Calculele autorului în baza rezultatelor sondajului sociologic;

Nivelul de transparență privind utilizarea banilor publici. Teoretic, motivația de a se eschiva de

la plata impozitelor este mai mare atunci când contribuabilii nu dispun de suficiente informații

privind modul de utilizare a impozitelor plătite. După cum indică numeroase rapoarte ale Curții de

Conturi, în cazul Republicii Moldova, este cert că statul nu-și îndeplinește obligaţiunie, iar resursele

bugetare sunt adesea cheltuite ineficient și netransparent. 18 Rezultatele sondajului relevă faptul

că doar 11,4% din populație este foarte bine informată cu privire la modul în care sunt utilizați

banii publici, în timp ce 79,4% consideră că sunt informați într-o măsură mică sau foarte mică.

Acest lucru este corelat cu justificarea salariilor nedeclarate, deoarece circa 19,1% din populația

slab informată despre cheltuielile publice consideră remunerarea neoficială mai curând justificată

față de 15,1% din populație, care este foarte bine informată în această privință.

Cultura de neconformare. Aceasta ține de toleranța intrinsecă pentru fenomenul corupției şi

tendința de eschivare de la plata impozitelor. Rezultatele sondajului indică faptul că această

tendinţă este specifică pentru sistemul național - circa 46,8% din populație au afirmat că ar fi de

acord să plătească mită pentru a rezolva anumite probleme, în cazul în care acestea nu pot fi

soluţionate altfel, iar 11,9% din populație ia în calcul corupția justificată. Bineînţeles că aceasta

corelează cu justificarea veniturilor nedeclarate. Astfel, doar 12% dintre respondenţii care au

semnalat că nu ar fi de acord să plătească mită pentru a rezolva anumite probleme consideră

plățile „în plic” drept mai curând justificate, în timp ce ponderea celor care consideră plățile

respective drept justificate este de 27.1%. De asemenea, 62,1% din cei care consideră eschivarea

de la plata taxelor corespunzătoare drept mai curând justificată tind să accepte remunerarea

18 Rapoartele Curții de Conturi privind administrarea și utilizarea finanțelor publice, începând cu anul 2001, pot fi accesate la http://www.ccrm.md/tabview.php?l=ro&idc=24&t=/Publicatii/Rapoarte&

30

neoficială, comparativ cu doar 15,1% din cei care au un nivel scăzut de toleranță față de corupție

(Figura 17).

Figura 17. Ponderea populaţiei care consideră salariile „in plic” mai curând justificate, în baza tendinţei lor de a da mită și toleranței față de fenomenul corupției, %, 2014

Sursa: Calculele autorului în baza rezultatelor sondajului sociologic;

Lipsa oportunităţilor de angajare şi veniturile mici din muncă. Acest argument este valabil, în

special, pentru populația din mediul rural, în cazul în care există puține oportunități de angajare,

mai ales locuri de muncă bine plătite și, de cele mai multe ori, populația este de acord să accepte

condițiile angajatorilor/patronilor. De asemenea, trebuie să luăm în calcul faptul că o parte a

populației are venituri foarte mici, iar unele locuri de muncă sunt foarte prost plătite şi nu acoperă

costul de trai al gospodăriilor casnice. În acest caz, nevoile imediate prevalează asupra siguranței

de viitor și persoanele acceptă mai ușor un salariu nedeclarat. Prin urmare, atât timp cât salariile

și pensiile vor fi mici, vor exista întotdeauna tentaţii pentru evaziuni fiscale. Cu toate acestea, în

Republica Moldova există tendința de a nu declara nici salariile mari, prin urmare, având în vedere

dimensiunile muncii nedeclarate, acesta nu poate fi considerat drept factor determinant.

Importanța altor factori care pot fi luaţi în calcul teoretic, în cazul în care acceptarea unui loc de muncă

sau salariu nedeclarat are o pondere aproape nesemnificativă în studiu.

1.4 Forme atipice de muncă OIM defineşte formele atipice de munca drept activitate prestata în alte condiţii decat cele obişnuite, în

majoritatea lor caracteristice angajărilor cu contract de muncă şi protejate prin drepturi sociale. Printre

formele atipice de ocupare se numără ocuparea temporară, săptămâna de lucru redusă, angajarea cu

contract pe durată determinată, închirierea forţei de muncă, munca cu timp parţial, inclusiv munca

marginală cu fracțiune de normă, care se caracterizează prin ore de muncă reduse, variabile, iar de multe

ori imprevizibile.19 Raportul, numit "Lumea muncii 2012", analizează formele atipice de ocupare a forţei

de muncă, care includ ocuparea temporară sau muncitorii care lucrează în condiții precare (temporare și

19 http://www.ilo.org/global/topics/employment-security/non-standard-employment/lang--en/index.htm

31

cele cu fracțiune de normă) pentru țările avansate și ocuparea informală pentru țările în curs de dezvoltare,

din cauza corelației mari între cea din urmă și unele forme de ocupare a forței de muncă atipice, după cum

este descris mai jos, în această secțiune.

Deși statisticile naționale nu acoperă detaliat formele de muncă atipice, Ancheta Forței de Muncă (AFM)

oferă unele informații valoroase cu privire la mai multe forme atipice de ocupare a forţei de muncă.

Ocuparea pe durată determinată

Din totalul persoanelor ocupate, doar angajații specifică în AFM tipul de ocupare: pe durată determinată-

sau permanentă. Evaluarea tipului de ocupare este lăsată la latitudinea respondenților și nu implică,

neapărat, prevederi legale care definesc ocuparea pe durată determinată descrisă mai jos, în Capitolul 3.

Astfel, ponderea angajaților pe perioadă determinată a crescut de la 5,1% în 2003 la 7,1% în 2013. Aceste

cifre variază semnificativ în funcţie de activități economice, înregistrând cele mai mari ponderi în sectorul

agricol (35,4%) și activităţile gospodăriilor private pentru lucratorii la domicilui (17,5%). În același timp,

ponderea contractelor individuale de muncă pe durată determinată/acordurile verbale este, de asemenea,

înaltă în unele sectoare publice: administrație publică și educaţie (Figura 18).

Figura 18. Ponderea ocupării pe durată determinată, după activități economice, angajati, %, 2013

Sursa: Calculele autorului în baza datelor furnizate de Biroul Naţional de Statistică;

Ocuparea forței de muncă pe durată determinată, este ușor mai mare în rândul populației de sex masculin

(8,3% pentru bărbați vs. 6% pentru femei) și locuitorii din mediul rural (10,7% în mediul rural vs. 4,6% în

mediul urban), ceea ce corespunde unei angajări mai largi a acestor grupuri în sectoarele menționate mai

sus. De asemenea, cohortele cu cele mai tinere şi cele mai în vârstă persoane sunt mai frecvent angajate

la un loc de muncă cu durată determinată: 35,7% dintre angajați peste 65 de ani, 10,3% dintre cei între 55-

64 de ani și 11,8% dintre cei din cohorta de oameni tineri, cu vârste între 15 și 24 de ani.

Ocuparea pe durată determinată este destul de corelată la ocuparea informală. În 2013, ponderea ocupării

pe durată determinată a fost de 3,6% pentru lucratori formali, comparativ cu 40,2% pentru cei cu locuri

de muncă informale. Cu toate acestea, ponderea angajaților pe durată determinată a fost pe un trend

continuu ascendent din 2003, în timp ce ponderea salariaților cu locuri de muncă informale a fost pe un

32

trend descendent, în perioada anilor 2003-2013. După cum se vede, deja, din dezagregarea în funcţie de

activitățile economice, o parte din angajații pe durată determinată lucrează în gospodării, însă ponderea

lor este mult mai mare în întreprinderile sectorului informal, în care aceasta a constituit 89,9% în 2013

(Figura 19).

Figura 19. Ponderea angajaților pe durată determinată, în funcție de tipul unităţii de producție, %, 2013

Sursa: Calculele autorului în baza datelor furnizate de Biroul Naţional de Statistică;

Cel mai des, perioada de ocupare pe durată determinată este destul de scurtă - de până la 1 an (Error!

Reference source not found.20). Angajații ocupaţi pe durată determinată sunt concentraţi, în mare parte,

în sistemul de administrație publică, învățământ/educaţie și asistență medicală (73,1%), majoritatea

dintre ei fiind angajați cu locuri de muncă formale. Cea mai scurtă perioadă de ocupare pe durată

determinată se atestă în sectorul agricol, cu 96,3% pentru o zi de muncă.

Figura 20. Perioada de ocupare pe durată determinată, %, 2013

Sursa: Calculele autorului în baza datelor furnizate de Biroul Naţional de Statistică;

Există mai multe motive pentru fenomenul ocupării pe durată determinată, prezentate de angajații care

fac posibilă o depistare mai largă a altor forme atipice de ocupare a forţei de muncă. Cel mai frecvent,

33

acesta constituie un contract de muncă consecutiv/acord verbal pe durată determinată, cu același

angajator - 34,8% (Error! Reference source not found.). Această situație este mai caracteristică pentru

astfel de sectoare ca administrația publică, sănătate, manufacturi, tranzacții imobiliare și comerț. Aceasta

este concentrată, în principal, în cadrul întreprinderilor din sectorul formal și informal și destul de rar - în

gospodăriile casnice, în calitate de angajatori. Cel de-al doilea motiv major pentru ocuparea pe durată

determinată îl constituie acordurile de muncă pentru o zi. Practic toți angajații care au declarat acest motiv

sunt din sectorul agricol - 92,5%, iar o altă parte - din sectorul de construcții - 5,6%.

Figura 21. Motivele pentru fenomenul ocupării pe durată determinată, %, 2013

Sursa: Calculele autorului în baza datelor furnizate de Biroul Naţional de Statistică;

Munca sezonieră a fost raportată de către 16,5% dintre angajații pe durată determinată în 2013, mai mică

decât în anii precedenți, când nivelul a fost de peste 20%. Lucrătorii sezonieri muncesc, în principal, în

locuri de muncă informale (81%), angajați mai ales în întreprinderile din sectorul formal (79,2%), iar restul

dintre ei - în întreprinderile sectorului informal. Aceste locuri de muncă sunt concentrate în sectorul agricol

(77,2%), dar și manufacturi (graţie ponderii mari a industriei de prelucrare a produselor alimentare, care

presupune variaţii sezoniere (sezonalitate)), construcții și educație. Gradul de nemulțumire cu locul de

muncă sezonier este mai mare decât media raportată pe economie, 30% dintre angajații sezonieri au

declarat că ar dori să-şi schimbe situaţia actuală la locul de muncă.

Un alt motiv pentru un loc de muncă pe durată determinată este munca ocazională. În 2013, majoritatea

angajaților ocazionali (90,5%) au avut un loc de muncă informal, 53,7% fiind salariaţi angajaţi la

întreprinderile sectorului formal și 39,9% - la întreprinderile sectorului informal. Angajații au lucrat,

preponderent, în sectorul de construcții (35%) și agricol (32%). Această tendinţă explică ponderea mai

mare a bărbaților (77,8%) și locuitorilor din mediul rural (73,5%), care prestează munci cu caracter

ocazional. Nemulțumirea față de activităţile cu caracter ocazional este chiar mai mare, în raport cu lucrările

sezoniere, 42,7% dintre angajații ocazionali declarând că ar dori să-şi schimbe situaţia actuală la locul de

muncă. O evoluție pozitivă poate fi considerată declinul muncitorilor ocazionali, în totalul locurilor de

muncă pe durată determinată în ultimul deceniu de la peste 20% la 5,3%.

34

Alte motive, mai puțin importante, pentru ocuparea forței de muncă pe durată determinată constituie

perioada de probă, de înlocuire, activitatea specifică realizării unui proiect și ucenicie.

Timp partial de munca

BNS definește ocuparea cu timp parţial doar pentru angajați, deoarece săptămâna de lucru prevăzută în

contractul de muncă este mai scurtă decât durata normală săptămânală a timpului de muncă 20 în

activitatea economică specifică. Cu toate acestea, folosind recomandările OIM, AFM defineşte programul

parţial de lucru drept orice program de lucru la latitudinea respondentului21, cu alte cuvinte aceasta nu se

referă la durata săptămânii de lucru, ci la percepția respondentului cu privire la locul de muncă (complet

sau parţial). Pentru a consulta alte dispoziții legale privind programul parţial de lucru, faceţi referinţă la

Capitolul 3.

În 2013, 7,2% din populația ocupată a activat în baza unui program partial de muncă. Incidența ocupării cu

program parţial de muncă a scazut de la 11,8% în anul 2003. Ca și ocuparea pe durată determinată,

programul de muncă cu timp parţial este, de asemenea, mult mai caracreristic pentru ocuparea informală:

incidența a constituit 3,8% în ocuparea formală și 14,7% în cea informală. Programul de muncă cu timp

parţial este mai răspândit în rândul lucrătorilor pe cont propriu/autoangajaţi (14,3%) și (13,5%), ajutorilor

familiali neremuneraţi, care activează mai ales în gospodăriile casnice (25,6%), întreprinderile sectorului

informal (16%) și gospodăriile casnice, care produc exclusiv pentru consumul propriu (15,8%).

Nu există diferențe semnificative în funcţie de sexe (7,4% pentru femei în raport cu 7% pentru bărbați),

însă diferențele pentru mediul rural şi cel urban sunt semnificative (4,9% vs. 9,2%). Cu toate acestea, există

multe femei care au declarat ca au muncit cu program complet, cu o săptămână de lucru mai scurtă decât

40 de ore pe săptămână, după cum prevede legislația națională. Astfel, ponderea lor este de 37,6%,

comparativ cu 25,3% pentru bărbați. Această tendinţă este mai specifică pentru femeile care au, cel puțin,

un copil de vârstă preșcolară.

De asemenea, există diferențe semnificative între activitățile economice, cu incidență mare a muncii cu

timp parțial în cazul activităților gospodăriilor casnice în calitate de angajatori (26%), alte activități de

servicii colective, sociale și personale (14%), agricultură (12%) și construcții (Error! Reference source not

found.22). După cum este specific pentru angajații care activează preponderent în educație, agricultură,

construcții și alte activități de servicii colective, sociale și personale, ponderea lucrătorilor cu program

parțial a crescut de la 2,5% în 2003 la 4% în 2013.

20 Durata săptămânală a timpului de muncă, în conformitate cu Codul Muncii; 21 Anuarul statistic "Forţa de muncă în Republica Moldova: ocuparea şi şomajul", Biroul Național de Statistică;

35

Figura 22. Ponderea ocupării forței de muncă cu timp parțial, pe activități economice,%, 2013

Sursa: Calculele autorului în baza datelor furnizate de Biroul Naţional de Statistică;

Populația ocupată în activităţi cu timp parțial de muncă este mai nemulțumită de locul lor actual de muncă.

În timp ce doar 20% din populația ocupată cu program complet de muncă doreşte să-şi schimbe situaţia

actuală la locul de muncă, aceasta pondere reprezintă 31,6% din populația ocupată cu program parțial.

Având în vedere faptul că săptămâna de lucru este semnificativ mai scurtă în cazul populației ocupate cu

program parțial (în medie 22.4 ore vs. 38.6 ore pe săptămână), cel mai important motiv pentru care aceştia

optează este constituie dorința lor de a lucra mai multe ore cu o creștere corespunzătoare a salariului /

veniturilor. Alte motive importante declarate sunt: dorința de a schimba locul de muncă, care este

sezonier/ocazional, dorința de a beneficia de o remunerare mai mare pe oră sau dorința de a părăsi un loc

de muncă nedeclarat, în favoarea unui loc cu contract de muncă.

Prin urmare, se poate concluziona că este o corelație mare între munca cu timp parţial și munca

sezonieră/ocazională. Astfel, 13,7% dintre angajații pe durată determinată muncesc pe fracţiune de

normă/cu program parţial, în comparație cu doar 3,3% dintre angajații permanenți: 17,8% în cazul

angajaților care desfășoară lucrări ocazionale și 5,6% - a celor care prestează munci sezoniere.

1.5 Concluzii Informalitatea reprezintă o parte importantă a economiei Republicii Moldova, care generează pierderi

bugetare semnificative și afectează o parte a populaţiei cu nesiguranţa muncii. Metodologia aplicată

pentru măsurarea nivelului de informalitate, utilizată de către Biroul Național de Statistică, estimează că

economia "neobservată", include sectorul informal, producţia gospodăriilor casnice pentru autoconsum şi

activitatea ascunsă in sectorul formal. Principalele caracteristici ale economiei neobservate în Republica

Moldova sunt:

Aceasta a scăzut semnificativ până în 2007, fiind urmată de o ușoară creștere de până la 23,1% din

PIB, în 2013. Declinul inițial a fost determinat de scăderea nivelului de producție în gospodăriile

casnice pentru consumul propriu, iar tendința inversă a fost determinată de creșterea nivelului de

36

producției în sectorul neformal și activitatea ascunsă în sectorul formal între 2007-2010 și în

producția gospodăriilor între 2010-2013.

Economia neobservată este concentrată în câteva sectoare. Sectorul agricol este cel care

prevalează, cea mai mare parte a producției fiind produsă de gospodăriile casnice pentru

consumul propriu, însă ponderi relativ mari a VAB neobservate sunt înregistrate în construcții și

comerț, ca producție în sectorul neformal și hoteluri și restaurante - activitatea ascunsă în sectorul

formal.

O pondere atât de mare a economiei informale implica cote corespunzătoare ale ocupării informale. Astfel,

peste 30% din populația ocupată din Republica Moldova a avut un loc de muncă informal în 2013.

Principalele caracteristici ale ocupării informale sunt:

În Republica Moldova, în sectorul informal au activat 362.8 mii persoane din totalul persoanelor

ocupate în economie, iar 30,9% au avut un loc de muncă informal. Această pondere s-a redus de

la 38% în 2003, odată cu reducerea numărului persoanelor cu un loc informal de muncă cu 30%,

ca urmare a reducerii numărului de angajați informali în întreprinderile sectorului formal (cu 65%)

și a lucrătorilor pe cont propriu în întreprinderile sectorului informal (cu 23 %).

În același timp, numărul locurilor de muncă formale nu s-a schimbat dramatic din 2003 (cu doar

3.6%), cu o creștere a numărului de salariați angajaţi formal în întreprinderile sectorului formal (cu

6%) și, practic, o scădere a numărului de angajaţi formali pe cont propriu în întreprinderile

sectorului formal cu 50%.

În Republica Moldova, ocuparea informală în afara sectorului informal (adică în sectorul formal și

gospodăriile casnice) a prevalat întotdeauna asupra ocupării informale în sectorul informal, graţie

ponderii mari a lucrătorilor pe cont propriu în sectorul gospodăriilor casnice. Pe parcursul ultimului

deceniu a scăzut nivelul de ocupare informală atât în gospodării, cât și întreprinderile sectorului

formal. Ocuparea informală în sectorul informal a înregistrat, la fel, un ritm negativ pe parcursul

mai multor ani, însă această tendință s-a inversat și a crescut cu 30% din 2006. În prezent, cea mai

mare parte a populației ocupate cu locuri de muncă informale o reprezintă lucrătorii pe cont

propriu – cu 37%;

Cea mai mare pondere a ocupării informale (68.7%) se atestă în sectorul agricol. Numărul locurilor

de muncă informale a scăzut practic în toate sectoarele, cu excepția construcțiilor.

Deşi forţa de muncă masculină ocupata informal era egală cu cea feminină la la începutul anilor

2000, în 2013 ponderea bărbaților cu locuri de muncă informale este de 34,1% față de 27,1% la

femei.

Gradul de implicare a populaţiei tinere (15-24 ani) în sectorul informal este cel mai înalt, fiind

determinat de tranziția de la educație la munca. De fapt, ocuparea informală este mai răspândită

în rândul absolvenților cu nivel scăzut de educație (studii primare şi studii secundare generale),

dar și a absolvenţilor din învăţământul profesional tehnic, ca urmare a deteriorării calității

sistemului de învățământla acest nivel, dar și dezechilibrului dintre necesarul de calificări pe piața

muncii și oferta sistemului de învățământ. În același timp, numărul locurilor de muncă informale

a scăzut cel mai mult, în special, pentru acest grup în perioada anilor 2003-2013 (cu 40,5%), din

motivul unei creşteri ușoare a perioadei de studii pentru populațiai în vârstă de 16-23 de ani și, în

37

consecință, accederea mai tarzie pe piața muncii, cât și modernizarea economiei, deşi într-un ritm

lent, care necesită cel puțin unele competențe și abilități.Cea mai mare parte a populației ocupate

informal o reprezintă muncitorii necalificați. Astfel, mulţi dintre muncitorii necalificaţi adeseori

acced pe piața muncii în activități informale şi sunt prinşi într-un cerc vicios atunci cand abilitățile

și competențele dobândite în ocupațiile informale nu sunt solicitate pe piata muncii formala..

Cele mai semnificative discrepanțe în ocuparea informală în Republica Moldova sunt caracteristice

pentru locuitorii din mediul rural și cel urban. În timp ce, în mediul urban ponderea populației cu

locuri de muncă informale în populația ocupată este de doar 13,5%, această cotă pentru populația

rurală a fost de 46,4% în 2013. Cele mai multe dintre locurile de muncă informale în mediul rural

sunt concentrate în gospodăriile casnice, în special în sectorul agricol.

Locurile de munca din sectorul informal sunt considerate mai nesigure din cauza incertitudinii și

duratei mai reduse a acestora. 64% dintre persoanele care au raportat un loc de muncă informal

au fost angajate în acea poziție pentru o perioadă de mai puțin de doi ani. Pentru angajaţii cu locuri

de muncă formale, ponderea a fost mult mai mică - 30%.

Ponderea persoanelor care ar dori să-şi schimbe situaţia actuală la locul de muncă este

aproximativ egală – 25,4%, comparativ cu 18,8% a persoanelor cu locuri de muncă formale.

Motivul major de a schimba locul de muncă este cauzat de dorinţa de a beneficia de o remunerare

mai bună per oră, menţionată de 44,5% din populația cu locuri de muncă informale, care a

manifestat aspiraţia de a-şi schimba locul de muncă. Datele AFM confirmă acordarea salariilor mai

mici în ocuparea informală.

O analiză efectuată de Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei în anul 2011, a estimat că în

2010, 57%din totalul populației ocupate, nu și-au declarat salariul real. Astfel, valoarea veniturilor

nedeclarate a fost de, cel puţin, 9,3 miliarde lei (5.7 miliarde. Euro), iar ponderea fondului de salarii

nedeclarate a alcătuit 29,6% din fondul de salarii totale şi 13% din PIB.

Nivelul înalt al ocupării informale în Republica Moldova constituie o consecință atât a structurii economiei

naționale, cât și a modului de funcționare a sistemului economic. Intr-un sondaj reprezentativ la nivel

național, 19,5% dintre respondenți consideră că nedeclararea salariului real cu scop de evaziune fiscală

este justificată. Principalii factori determinanți care alimentează ocuparea informală/salariile nedeclarate

sunt: percepția negativă privind calitatea bunurilor și serviciilor publice, confidența redusă în durabilitatea

sistemului de pensii, nivelul scăzut de transparență privind utilizarea banilor publici, cultura de

neconformare, lipsa de oportunităţi de angajare şi veniturile mici din muncă.

Statistica națională nu este, deocamdată, pregătită să acopere în totalitate forme de muncă nedeclarată,

însă pot fi analizate mai multe aspecte:

Ocuparea pe durată determinată este corelată cu ocuparea informală, si este, folosită uneori, ca

si proxy pentru formele atipice de ocupare pentru țările în curs de dezvoltare. Din totalul

persoanelor ocupate, doar angajații specifică în AFM tipul de ocupare: pe durată determinată sau

permanentă, iar ponderea persoanelor ocupate pe durată determinată a fost de 7,1% în 2013. În

2013 ponderea ocupării pe durată determinată a fost de 3,6% pentru muncitorii angajați oficial,

comparativ cu 40,2% pentru cei cu locuri de muncă informale.

38

Cea mai mare incidență a ocupării pe durată determinată se atestată în sectorul agricol (35,4%) și

activităţile gospodăriilor private în calitate de angajator de personal casnic (17,5%). În același timp,

ponderea contractelor individuale de muncă pe durată determinată/acordurile verbale este, de

asemenea, înaltă în unele sectoare publice: administrație publică și educaţie.

În 2013, ocuparea/munca sezonieră a fost raportată de către 16,5% din angajaţii pe durată

determinată. Aceste locuri de muncă sunt concentrate în sectorul agricol (77,2%), industria

prelucrătoare (având în vedere ponderea mare a industriei de prelucrare a produselor alimentare

ceea ce implică aspectul sezonier) și construcții.

• În 2013, ocuparea/munca ocazională a fost raportată de către 5,3% din angajaţii pe durată

determinată. Angajații au lucrat, preponderent, în construcții (35%) și (32%) sectorul agricol.

• În 2013, 7,2% din populația ocupată a avut un program cu normă redusă/timp parțial. De

asemenea, programul cu normă redusă este mult mai caracteristic pentru ocuparea informală:

incidența a fost de 3,8% în cazul ocupării formale și de 14,7% - în cazul celei informale. Programul

cu normă redusă/timp parţial este mai răspândit în rândul lucrătorilor autoangajaţi/pe cont

propriu şi ajutorilor familiali neremuneraţi, care activează mai ales în gospodăriile casnice care

folosesc muncitori, întreprinderile sectorului informal și gospodăriile casnice, care produc exclusiv

pentru consumul propriu.

39

Capitolul 2. Factorii determinanţi ai economiei informale: Prezentarea

generală a climatului de afaceri în Republica Moldova

După cum este descris în Capitolul 1, sectorul informal are o pondere semnificativă în economia Republicii

Moldova, subminând competitivitatea întreprinderilor și siguranţa salariaților. Acest fapt necesită o

înțelegere clară a stimulentelor, care pot determina agenţii economici să recurgă la informalitate, iar

angajații să accepte sau chiar să solicite să fie angajați sau plătiţi informal. O cauză fundamentală constituie

faptul căcheltuielele pentru activități formale sunt mai mari comparativ cu cele informale. Costurile

activităților formale pot include atât cheltuieli directe (impozite, diverse plăţi administrative, costuri de

credit), cât și cheltuieli indirecte (timpul acordat reglementării afacerilor, accesul la justiție, presiunile

concurenței, accesul la tehnologii moderne). În cazul în care aceste cheltuieli depășesc costurile activităţii

informale care depind, în mare măsură, de nivelul penalităţilor și probabilitatea de a fi identificate, există

un stimulent firesc de a urma calea informală. Prin urmare, soluționarea problemei economiei informale

constă în necesitatea de a reduce cheltuielile suportate de activitatea formală și de a extinde spectrul de

beneficii pentru activitatea formală, în raport cu cheltuielile din sectorul informal.

Un alt factor care încurajează decizia de a urma calea informală este rezultatul plății impozitelor. În cazul

în care guvernul nu reușește să ofere bunuri și servicii publice de calitate decentă şi cheltuie banii publici

în mod netransparent, agenţii economici și gospodăriile casnice nu vor avea nici un stimulent să achite

impozite. În baza acestor considerente, prezentul capitol va examina stimulentele care pot determina

agenţii economici și gospodăriile casnice din Republica Moldova să opteze în favoarea activităților

informale, în schimbul celor formale și va oferi recomandări pentru soluționarea acestei probleme. Mai

mult decât atât, întrucât analizele empirice au demonstrat că informalitatea este, în mare măsură, indusă

de către angajatori/patroni, mai degrabă decât de angajați/salariaţi, ne vom concentra atenția asupra

stimulentelor acordate agenţilor economici și problemei securității angajaților.

2.1. Cercetare de birou Un raport recent, comandat de Centrul Analitic Independent “Expert-Grup” (o organizație

neguvernamentală şi ce activează în domeniuleconomic, cu sediul în Republica Moldova), în 201422, relevă

că principalii factori determinanți informalitățiiîn Republica Moldova sunt povara/presiunea fiscală23 ,

moralitatea fiscală redusă și coordonarea ineficientă între instituțiile implicate în combatereaeconomiei

informale, cât și cadrul de reglementare deficitar, în care funcționează aceste instituții. Autorii studiului

definesc moralitatea fiscală drept motivația internă a indivizilor de a plăti sau nu impozitele. În baza unui

sondaj reprezentativ la nivel național, Expert-Grup susține că în în cazul Republicii Moldova, deși s-au

înregistrat progrese, nivelul moralității fiscale este mai redus comparativ cu alte state din Europa Centrală

și de Est din cauza funcționării ineficiente a instituțiilor publice, nivelului înalt de corupție, precum și

nesoluționăriiunor probleme economice importante, ce cauzează neîncrederea în sistemul de pensii și cel

22 “Discrepanţa fiscală: o realitate invizibilă”, Expert-Grup, 2014: http://www.expert-grup.org/en/biblioteca/item/1038-discrepanta-fiscala&category=180 23 În ciuda faptului că povara fiscală nu este mare, în comparație cu alte țări din regiune, acseata este percepută de către antreprenori ca o constrângere importantă. Acest fenomen poate fi explicat prin deficienţile sectorului privat (de exemplu, productivitate scăzută și condiții financiare negative), precum și de administrarea fiscală ineficientă.

40

bugetar general, care au fost analizate în Capitolul 1. În plus, potrivit studiului cadrul de reglementare a

legislaţiei fiscale este ambiguu, fapt care subminează eficiența instituțiilor relevante și creează presiuni

administrative suplimentare asupra întreprinderilor din RM. Mai mult decât atât, atribuțiile instituțiilor-

cheie, responsabile de colectarea impozitelor, se suprapun, în multe cazuri (în special cele ale

Inspectoratului Fiscal Principal de Stat și Serviciului Vamal). De asemenea, există o coordonare slabă între

Inspectoratul Fiscal și alte agenții de reglementare. Aceste aspecte influențează negativ capacitatea

acestor instituții de a preveni, identifica și sancționa practicile de evaziune fiscalăîn cazul agenţilor

economici.

În Propunerea sa de Politici Publice privind diminuarea fenomenului de ocupare informală a forței de

muncă24, MMPSF susține că agenţii economici aleg să lucreze informal invocând faptul că impozitele și alte

taxe fiscale sunt prea mari, puterea de negociere mare în comparație cu angajații, cât și cadrul deficitar de

reglementare. Acesta din urmă se referă la sistemul ineficient de sancționare a angajatorilor și angajaților,

care activează în sectorul informal. În special, inspectorii din cadrul Inspectoratul de Stat al Muncii au

competențe limitate de a depista practicile neoficiale de angajare, în timp ce amenzile aplicate agenţilor

economici sunt foarte mici.

Astfel, cele mai recente studii comandate de către agențiile guvernamentale și neguvernamentale indică

asupra unuia dintre factorii determinanți de bază privind nivelul de informalitate în Republica Moldova:

costurile activităților informale sunt relativ mici în comparație cu costurile suportate de întreprinderile din

sectorul formal. Acest fenomen se explică prin presiuni fiscale și administrative25 ridicate pentru agenţii

economici, combinate cu amenzi mici și probabilitate scăzută că activitățile economice informale să fie

depistate. Este evident că Republica Moldova nu este singurul caz în acest sens. Calitatea cadrului legal

este extrem de importantă în determinarea mărimii sectorului informal în țările în curs de dezvoltare. Şi

alți factori, cum ar fi povara fiscală, reglementările și constrângerile financiare sunt relevanţi în

determinarea tendinţei agenţilor economici de a recurge la căi informale de activitate. Un alt studiu

relevant subliniază importanța presiunilor administrative, precizând că antreprenorii recurg la căi

informale nu doar pentru a evita plata taxelor şi impozitelor oficiale, dar şi pentru a reduce povara

birocrației și a corupției26. Un consens mai larg vizând acest subiect este confirmat de un document de

lucru al Băncii Mondiale, pe baza estimărilor economiilor subterane din 162 de țări, care constată că forțele

motrice ale economiei subterane o constituie povară fiscală/impozitele (atât directe, cât și indirecte),

combinate cu reglementările pieței muncii și calitatea bunurilor și serviciilor publice, precum și starea

economiei "oficiale".

Într-adevăr, imperfecţiunea sistemului juridic și a celui de reglementare explică determinarea agenţilor

economici de a recurge la căi informale de activitate în Republica Moldova. Un alt studiu recent realizat

de Expert-Grup pentru Confederaţia Națională a Patronatului din Moldova 27 , pe baza unui sondaj

reprezentativ la nivel naţional între agenţii economici, sugerează că administratorii întreprinderilor

24 "Propunerea de Politici Publice: Diminuarea fenomenului de ocupare informală a forței de muncă" Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, 2011; 26 “Dodging the Grabbing Hand: Determinants of Unofficial Activity in 69 Countries”, Eric Friedman, Simon Johnson, Daniel Kaufman, and Pablo Zoido-Lobaton, Journal of Public Economics 76(3): 459–93, 2000 27 “Constrângeri majore asupra mediului de afaceri din Moldova”, Expert-Grup și Confederația Naţională a Patronatului din Moldova, 2013

41

cercetate consideră că timpul consumat pentru a asigura conformarea la reglementările guvernamentale

reprezintă o problemă majoră pentru întreprindere.

De asemenea, studiul constată că povara fiscală și administrarea fiscală complicată constituie o altă

constrângere majoră pentru dezvoltarea întreprinderilor. Aceste aspecte ale cadrului de reglementare al

afacerilor au fost menţionate şi în cel mai recent Raport Național de Dezvoltare Umană28, desfăşurat la

solicitarea PNUD Moldova. Raportul relevă că, în ciuda unor progrese obţinute până în prezent, reforma

lansată de Guvernul Republicii Moldova în anul 2004 vizând îmbunătăţirea mediului de afaceri, a realizat

doar jumătate din rezultatele scontate. Reforma a determinat Republica Moldova să progreseze mai lent

decât multe țări din regiune (în special statele baltice), în domeniul reglementării afacerilor, în timp ce

ponderea sectorului privat în economia Moldovei a rămas relativ scăzută.

În cele din urmă, evidenţa empirică, atât la nivel naţional cât și internațional, sugerează că calitatea

cadrului de reglementare, cadrul instituțional și povara fiscală joacă un rol fundamental în explicarea

tendinței agenţilor economici de a recurge la căi informale. În ultimă instanță, aceste stimulente sunt

determinate de costurile activitățilorinformale comparativ cu cele formale. Prin urmare, în condiţiile în

care este mai puțin costisitor și mai profitabil de a activa informal decât în mod oficial, atât angajatorii cât

și angajații sunt ghidaţi de un stimulent firesc de a recurge la căi informale. Deși par a fi raționale, aceste

decizii dezvăluie lipsa unor viziuni pe termen lung ale companiilor și a populației, în urma cărora, are de

perduttoată lumea (ca şi în cazul dilemei prizonierilor"). În secțiunile ce urmează, vom explora mai detaliat

factorii determinanți ai economiei informale.

2.2. Cadrul de reglementare al afacerilor Cadrul de reglementare al activităţii întreprinderilor defineşte regulile jocului stabilite de guvern, care

trebuie să fie urmate de agenţii economici. Teoretic, aceste regulamente trebuie să descurajeze orice

externalități negative și, în același timp, să încurajeze externalitățile pozitive generate de agenţii

economici, astfel încât antreprenorii să-şi desfăşoare activitatea fără restricții în domeniile lor principale

și să contribuie, în toate modalităţile posibile, la dezvoltarea țării. Cu toate acestea, atunci când aceste

norme sunt netransparente, imprevizibile, împovărătoare, abuzive sau aplicate inegal și discreționar în

raport cu diferiți participanți la joc, toate părţile implicate vor căuta modalităţi de a le evita. Prin urmare,

calitatea cadrului de reglementare este esențială în explicarea propensiunii agenţilor economici de a

recurge la căi informale.

Cea mai credibilă, dar departe de a fi perfectă măsură de reglementare a calităţii afacerilor îl constituie

Indicele Băncii Mondiale privind “uşurinţa desfăşurării afacerilor” - „Doing Business”. Conform rezultatelor

studiului realizat în 2015, Republica Moldova s-a poziţionat pe locul 63 din 189 de țări, realizând un salt cu

19 poziții față de anul precedent (când s-a clasat pe locul 89 din 189 de țări).

28 Raportul Național de Dezvoltare Umană 2014 "Cetățeni corporativi veritabili: Obiectivele publice și private", PNUD Moldova și Expert-Grup, 2014

42

Figura 23. Clasamentul „Doing Business 2015”pentru Republica Moldova şi alte ţări de referinţă

Sursa: Doing Business 2014 și 2015, Banca Mondială

Totuşi, acest progres a fost axat doar pe trei intervenții politice:

(i) datorită anulării capitalului statutar obligatoriu la înființarea SRL-urilor/înregistrarea unui nou

agent economic, Republica Moldova a urcat 16 poziții în clasamentul “Doing Business” (de la 51 în

2014 la 35 în 2015) în conformitate cu componenta privind "înfiinţarea unei afaceri" a Indicelui

privind “uşurinţa desfăşurării afacerilor" 29;

(ii) introducerea sau îmbunătăţirea sistemelor electronice pentru depunerea şi plata taxelor, care

a ridicat Republica Moldova cu 35 poziții în clasamentul (de la 105 în 2014 la 70 în 2015), în

conformitate cu componenta indicelui Doing Business "plata taxelor";

(iii) îmbunătățirea funcționării Birourilor private de credit, care au urcat Republica Moldova cu 76

de poziții în clasament (de la poziţia 99 în 2014 la 23 în 2015), în conformitate cu componenta

indicelui Doing Business "obținerea creditelor".

În timp ce intervențiile politice menționate au avut un efect pozitiv asupra cadrului de reglementare al

afacerilor și au contribuit la îmbunătățirea scorului general acumulat de țară în clasamentul "Doing

Business", aceste efecte au avut doar un impact marginal și nu indică o îmbunătățire globală a mediului

autohton de afaceri. Astfel, în pofida progreselor semnificative înregistrate la trei componente

("demararea unei afaceri", "plata taxelor" și "obținerea creditelor"), Republica Moldova a regresat la alte

trei capitole care, în prezent, pot fi considerate drept călcâiul lui Ahile pentru mediul autohton de afaceri30:

“"Eliberarea autorizaţiilor de construcție"(de la poziţia 170 în 2014 la 175 în 2015),“Trading Across

Borders” (Comerț transfrontalier), "(de la 151 în 2014 la 152 în 2015) și "Obţinerea energiei electrice"(de

29 Drepturile salariaților sunt garantate prin Legea insolvenței potrivit căreia datoriile salariale sunt considerate a fi de datorii prioritare în caz de insolvabilitate a firmei/agentului economic. Creanţele salariale sunt garantate prin Legea cu privire la Insolvabilitate nr. 149 din 29.06.2012, potrivit căreia creanţele salariale sunt considerate datoriile prioritare în caz de insolvabilitate a companiei. Conform art. 43, (2) din Legea menţionată, creanţele chirografare figurează pe locul al doilea a datoriilor prioritare (pe primul loc se plasează creanţele din dăunarea sănătăţii sau din cauzarea morţii), fiind urmate de creanţele salariale faţă de angajaţi. 30 Republica Moldova înregistrează cele mai mici scoruri în aceste domenii.

43

la 148 în 2014 la 149 în 2015). Prin urmare, în comparație cu alte țări, Republica Moldova nu a reușit să

soluţioneze aceste probleme restante ale mediului de afaceri, iar în unele cazuri, acestea chiar s-au agravat

(Figura 24).

Figura 24. Clasamentul Republicii Moldova în funcție de principalele componente ale indicelui "Doing Business"

Sursa: Doing Business 2014 și 2015, Banca Mondială

Evident, după cum este descris în Capitolul 1, sectorul construcțiilor, care deseori necesită eliberarea

autorizațiilor de construcție, precum și sectorul de comerț și transport, care presupun, de multe ori,

emiterea documentelor de autorizare pentru regimurile vamale definitive (import şi export) se numără

printre industriile cele mai expuse la economia informală. Mai mult decât atât, Capitolul 1 relevă faptul că

sectorul de construcții este singurul sector în care ocuparea informală a crescut considerabil (cu 26,9%),

începând cu 2003. Există, bineînţeles, și alți factori specifici acestui sector și o probabilitate redusă de a

depista muncitorii informali pe șantierele de construcții. Totuși, este rezonabil să se presupună că barierele

administrative aspre și reglementările impovărătoare în domeniul afacerilor, specifice pentru acest sector,

motivează agenţii economici să recurgă la informalitate.

Este destul de curios faptul că, taxele legale pentru obținerea autorizațiilor de construcţie, precum și

pentru documentele de export/import, care par a fi cel mai dificil de obținut de către agenţii economici

din Republica Moldova, sunt relativ mici: 0,8% din valoarea investiției pentru un permis de construcție (vs.

5% în Europa și Asia Centrală), iar costul formalităţilor de vămuire la import/export este de 1510 USD /

1870 USD per container (2154 USD / 2435 USD per container în Europa și Asia Centrală).

Astfel, povara administrativă pentru agenţii economic pare a fi mult mai mare în raport cu cea financiară.

Pentru a obține o autorizaţie de construcții,sunt necesare 27 de proceduri (vs. 16.1 proceduri în Europa și

Asia Centrală), care durează, în medie, 247 de zile (176.8 zile în Europa și Asia Centrală). Setul de

documente necesare pentru export include 9 autorizaţii, iar cel pentru import - 11 acte (vs. 7 și, respectiv,

8 acte necesare pentru procedurile de export și import în Europa și Asia Centrală).

Nivelul înalt și ineficient de birocrație care împiedică activitatea antreprenorială a afectat percepția

agenţilor economici privind indicele general al calităţii de reglementare, estimat de Banca Mondială.

44

Calitatea autorităţilor de reglementare este evaluată printr-un indice ce arată capacitatea guvernului de a

formula şi a implementa anumite norme şi legi ce ajută şi promovează sectorul privat (bazat pe o scară de

la (-2.5) la 2.5 puncte, valorile mai mari indicând o performanță mai bună). Figura 25 relevă faptul că, deşi

nivelul indicelui ce evalueaza calitatea autorităţilor de reglementare a înregistrat o îmbunătățire marginală

pe parcursul ultimului an, calitatea autorităţilor de reglementare din Republica Moldova este mult mai

mică, în comparație cu alte țări de referință.31

Figura 25. Indicele de reglementare a calității în Republica Moldova și în alte țări de referință

Sursa: Indicatorii Mondiali de Guvernare, compilaţi de Banca Mondială 2014

O astfel de calitatea de reglementare redusă este direct interconectată cu o percepție negativă privind

eficiența guvernului. Figura 26 arată că Republica Moldova a rămas în urma țărilor de referință în raport

cu percepția populaţiei autohtone privind calitatea serviciilor publice, calitatea funcţionarilor publici și

gradul de independență a acestora față de presiunile politice, calitatea formulării şi implementării

politicilor publice şi credibilitatea angajamentului guvernării faţă de aceste politici (definiția Indicatorului

privind eficacitatea guvernării, calculat de către Banca Mondială).

31 Țările de referință au fost selectate pe baza proximităţii teritoriale și similitudinei în structura economică.

45

Figura 26. Indicatorul privind eficacitatea guvernării în Republica Moldova și în alte țări de referință

Sursa: Indicatorii Mondiali de Guvernare, compilaţi de Banca Mondială 2014

Ca urmare a nivelului înalt de birocrație şi a calităţii reduse de reglementare și eficiență a guvernării, agenţii

economici sunt constrânşi să consume o mulțime de timp pentru conformarea cu reglementările în

vigoare. Sondajul realizat de Expert-Grup pentru Confederația Națională a Patronatului din Moldova, în

2013, denotă că 62,4% din administratorii sau patronii întreprinderilor chestionateconsideră că timpul

consumat pentru a asigura conformarea la reglementările guvernamentale reprezintă o problemă majoră

pentru întreprindere. Această problemă este mai acută pentru întreprinderile din afara mun. Chișinău din

cauza deficitului de specialiști competenți, dar și a accesului mai limitat la informații și servicii specializate.

Combinația dintre birocrație, calitatea redusă reglementătiişi un guvern, mai degrabă ineficent au

alimentat 32 un indice înaltde percepție a corupției 33 (Figura 27). Potrivit sondajului menționat mai

devreme, mita şi corupția sunt printre primele cinci obstacole majore pentru dezvoltarea afacerilor în

Republica Moldova (ceilalţi patru fiind instabilitatea politică, presiunea fiscală ridicată, lipsa forței de

muncă instruite corespunzător și accesul limitat la finanțare). Mai mult decât atât, conform Raportului

privind competitivitatea globală pentru anii 2012 - 2013 al Forumului Economic Mondial, corupţia

reprezintă cea mai mare problemă pentru activitatea antreprenorială din Republica Moldova.

32 Ineficacitatea guvernării poate fi, de asemenea, evidențiată de faptul că Republica Moldova cheltuiește aproximativ 7% din PIB pentru educație și circa 5% din PIB pentru sectorul sănătăţii (ceea ce constituie ponderi relativ mari, în comparație cu țările ECE), în timp ce indicatorii pentru educație și sănătate calculaţi de PNUD sunt printre cei mai scăzuţi din țările ECE. Pentru mai multe detalii, accesaţi raportul “Republica Moldova 2013: raport de stare a ţării”: file:///D:/Downloads/Republica_Moldova_2013_raport_de_stare_a_tarii.pdf <- NOT A WORKING LINK! 33 Indicele de Percepție a Corupției este calculat de Transparency International, prezentat pe o scară de la 0 ("foarte corupt") la 10 ("foarte curat").

46

Chart 27. Indicele de percepție a corupției pentru 2014 în Republica Moldova și în alte țări de referință

Sursa: Transparency International

Notă: Scorul țării sau unui teritoriu indică nivelul perceput al corupției sectorului public la o scară de la 0 (foarte corupt) la 100 (foarte ”curat”).

Un astfel de indice înalt de percepție a nivelului de corupție în Republica Moldova se explică și prin

eficiența scăzută a politicilor publice, menite să-l diminueze. Potrivit studiului menționat mai sus, 87,3%

din respondenți consideră că Guvernul nu este suficient de angajat în combaterea corupției. Indicele

„Controlul corupției” în ce măsurăstatul este capturat" de către elite și interese private, pe o scară de la (-

2.5) la 2.5 puncte, valorile mai mari indicând o performanță mai bună. Moldova înregistrează cel mai jos

indice în comparație cu alte țări de referință și a avut o prestație destul de proastă în ultimii ani (figura 28).

Figura 28. Indicele de control al corupţiei în Republica Moldova și în alte țări de referință

Sursa: Indicatorii Mondiali de Guvernare, compilaţi de Banca Mondială 2014

Cadrul deficitar și neprietenos de reglementare al afacerilor/a activităţii de întreprinzător nu constituie

doar problema angajatorilor, ci şi a angajaților. Mediul de afaceri nefavorabil subminează situaţia

47

financiară a agenţilor economici și, prin urmare, capacitățile lor de a asigura locuri de muncă decente.

Drept consecinţă, pe lângă faptul că Republica Moldova are cel mai mic cost al zilei de muncă din regiune,

rata ocupării în RM este, la fel, cea mai redusă. În plus, în condiţiile unor oportunități de angajare limitate,

oamenii sunt constrânși să demareze propriile afaceri mici. Totodată, atât rata de ocupare, cât și

densitatea noilor afaceri sunt printre cele mai mici din regiune. Acest lucru explică nivelulscăzut de

absorbție a forței de muncă în economia Republicii Moldova, care constituie un factor fundamental care

dirijează economia informală34 (Figura 29).

Figura 29. Densitatea noilor afaceri (înregistrate la 1.000 de persoane în categoria 15-64 ani) și raportul dintre ocupare şi numărul populației, 15+, total (%) (estimări ale OIM) în Republica Moldova și alte țări de referință, media pe 2005-2013

Sursa: Indicatori de dezvoltare a economiei mondiale, Banca Mondială

În concluzie, în ciuda îmbunătățirilor realizate, mediul de afaceri din Republica Moldova continuă să fie

neprietenos și mai slab, în comparație cu toate țările de referință. Unul dintre principalele motive ţine de

nivelul înalt și ineficient de birocrație și calitatea şi claritatea redusă a reglementărilor de afaceri. Acesta

impune o sarcină administrativă directă asupra întreprinderilor și cauzează multe costuriadiacente, din

cauza timpului consumat pentru a asigura conformarea la reglementările guvernamentale în vigoare. În

consecinţă, nivelul de percepție a corupției este relativ mare, iar agenţii economici dispun de stimulente

semnificative pentru a opta în favoarea activităților informale. Aceste constrângeri normative crează

probleme pentru salariaţi, dar și pentru întreaga populație, subminând capacitățile agenţilor economici de

a crea locuri de muncă decente și limitează posibilităţile de extindere/dezvoltare a afacerilor de către

potenţialii antreprenori.

2.3. Presiunea fiscală și parafiscală Succesul oricărui contract social depinde, în mare măsură, de angajamentul reciproc al agenţilor economici

și gospodăriilor casnice de a achita taxeleintegral, în timp ce guvernul le distribuie în mod transparent,

echitabil și eficient. Cu toate acestea, în cel mai rău scenariu, în care taxele sunt percepute ca fiind exagerat

34 "The Informal Economy: Fact Finding Study", Department for Infrastructure and Economic Cooperation. Retrieved 20 November 2011

48

de mari, procedurile fiscale prea complicate și consumatoare de timp, iarguvernul este ineficient,

netransparent și abuziv în procesul de colectare și utilizare a acestor fonduri, agenţii economici și salariații

sunt ghidaţi de un stimulent firesc de a se eschiva de la plata impozitelor. Astfel, aceasta se reduce la

rezultatele impozitelor de care beneficiază agenţii economici și salariații, care depind de calitatea

infrastructurii și a altor bunuri și servicii publice, calitatea cadrului de reglementare, transparenței și

eficienței guvernului. În special, propensiunea de a urma căile informale va fi mai puternică atunci, când

aceste rezultatevor fi mai inferioare, în comparație cu nivelul taxelor și costurilor directe și indirecte

prevăzute în legislaţia fiscală.

În Republica Moldova, presiunile fiscale și parafiscale nu par a fi nesemnificative, atât pentru angajatori,

cât și pentru angajați. Potrivit sondajului realizat de Expert-Grup în 2013, agenţii economici au raportat că,

de cele mai multe ori, aceştia din urmă oferă mită atunci, când sunt supuşi controalelor din partea

autorităților fiscale (45% din respondenți). O expunere atât de largă la fenomenul corupției în chestiuni

legate de controalele fiscale poate fi explicată prin: (i) presiunea fiscală ridicată percepută, motivează

companiile de a evita impozitarea; și (ii) reglementări fiscale neclare și împovărătoare, care determină

agenţii economici de talie să consume o mulțime de timp și comit erori la calcularea impozitelor, în timp

ce autoritățile fiscale manifestă un comportament discreționar și, deseori, abuziv, sau iii) şanse sporite ca

mita acordată să nu atragă după sine sancțiuni. În Republica Moldova, toți factorii sunt valabili.

Presiuni fiscale înalte

Sondajul realizat de Expert-Grup în 2013 a relevat că agenţii economici percep presiunea fiscală mare ca

al doilea cel mai problematic factor de constrângere pentru dezvoltarea întreprinderilor (primul fiind

instabilitatea politică). Cele mai importante taxe plătite de angajatori sunt: 12% -impozit pevenit pentru

persoane juridice, 23%- contribuţii de asigurări sociale de stat și 4% contribuții de asigurare obligatorie de

asistență medicală. Cu toate acestea, în comparație cu alte țări de referință, presiunea fiscală pare a fi una

moderată: conform clasamentului "Doing Business 2015", totalul taxelor ca parte din profitul agenţilor

comerciali este de 39,7%, în timp ce în România acesta constituie 43,2%, Lituania - 42,6% și Estonia - 49,3%

(Figura 30). Astfel, impozitul pe venit, achitat în proporţie de 12 la sută și contribuţiile de asigurări sociale

de 23% și contribuțiile de asigurări medicalede 4% plătite de angajatori sunt departe de a fi exagerate. O

astfel de percepție negativă a oamenilor de afaceri din Republica Moldova în ceea ce privește presiunea

fiscală ar putea fi explicată, pe de o parte, de condițiile financiare precare și instabile a multor agenţi

economici din Republica Moldova (de exemplu, Moldova ocupă locul 124 din 144 de țări luate în calcul, în

funcție de sofisticarea afacerilor), și, pe de altă parte, de lipsa de încredere în instituțiile publice și percepția

negativă vis-a-vis de rezultatele plății impozitelor(de exemplu, calitatea precară a serviciilor publice sau

cadrul de reglementare deficitar).

49

Figura 30. Principalele impozite plătite de agenţii economici (% din profitul comercial)

Sursa: Doing Business 2015, Banca Mondială * se aplică plata impozitului pe dividende

Din cauza încrederii joase în sistemul de pensii, gospodăriile împărtășesc aceeași atitudine. Deși, acest

factor poate fi analizat împreună cu alte servicii publice, necesitatea de a-l evidenția derivă din

multitudinea problemelor atestate în Moldova. Potrivit cercetării, doar 17.5% din populație au o oarecare

încredere în sistemul de pensii. Aproape toți respondenții (93.7%) consideră că nivelul pensiilor în Moldova

nu este suficient pentru supraviețuire, ceea ce este adevărat ținând cont de faptul că pensia reprezenta

doar 65% din minimul de existență în 2013. În același timp, povara contribușiilor pentru asigurare socială

este destul de înalt, mai ales pentru angajatori, așa cum este arătat în acest capitol. Adițional, 70.8% dintre

respondenți consideră că nu există echitate în sistemul de pensionare, iar 59.2% sunt de părerea că nu vor

primi o pensie la vârsta de pensionare bazată pe contribuțiile lor. Prin urmare, 30.9% din populație

consideră că plata contribuțiilor de asigurări sociale nu se merită, 18.2% au evitat să răspundă, și doar

50.9% dintre respondenți consideră că se merită de plătit contribuții la sistemul de pensii. În consecință,

acest lucru influențează disponibilitatea populației de a declara salariile și veniturile în scopuri fiscale

(Figura 31).

50

Figura 31. Proporția respondenților care consideră justificată nedeclararea salariilor și veniturilor și ne-achitarea

contribuțiilor de asigurări sociale în baza încrederii în sistemul de pensii, %, 2014

Sursa: Calculele autorului în baza datelor cercetării;

Încrederea joasă în sistemul public de pensii îi face pe unii să fie indiferenți față de pensiile lor. Doar 47.5%

din populație s-au gândit deseori la pensia lor, în timp ce 23% s-au gândit la acest lucru rareori, iar 25.5%

nici nu au avut astfel de preocupări. Chira dacă indiferența este mai specifică categoriilor mai tinere, ea se

atestă și în alte grupuri de vârstă. Drept consecință, probabilitatea de a accepta salarii informale este mai

înaltă printre persoanele care nu se preocupă de pensiile lor viitoare. Prin urmare, 31.3% dintre

respondenți care s-au gândit rar sau deloc la pensii, consideră salariile nedeclarate ca fiind perfect

justificate. Proporția este mult mai joasă printre persoanele pe care aspectul pensiilor îi preocupă - 20.7%.

Ca și în alte țări, cea mai mare presiune fiscală revine impozitelor legate de costurile forței de muncă. În

viziunea a 52,2% dintre respondenți, mărimea contribuțiilor sociale obligatorii și cele de asigurări asistență

medicalăde sănătate este percepută ca o constrângere considerabilă pentru dezvoltarea întreprinderii. În

consecinţă, se creează motivaţii puternice pentru agenţii economici de a evita aceste costuri ale forței de

muncă prin recurgerea la ocuparea și remunerarea informală.

În general, mărimea impozitelor aplicate în Republica Moldova nu este mare, în comparație cu alte țări de

referință. Percepția negativă în ceea ce privește presiunea fiscală mare în rândul oamenilor de afaceri

provine din: (i) productivitatea scăzută și gradul înalt de sofisticarea afacerilor din Republica Moldova, care

cauzează condiții financiare precare și instabile; (ii) rezultate mici din impozitele plătite. Aceştia sunt

factorii determinanţi, care alimentează motivaţiile agenţilor economici să evite achitarea taxelore și să

recurgă la căi informale.

Presiunea fiscală pare a fi o problemă şi pentru angajați. Un studiu realizat recent arată că actualul cadru

instituțional și de reglementare creează motivații implicite pentru mulţi angajaţi să accepte sau chiar să

identifice soluții de a-și crește veniturile nete. Aceste rezultate confirmă constatările Capitolului 1, în

conformitate cu care mulți angajatori susțin că, deseori, angajații pleacă de la un loc de muncă official, în

cazul în care le este oferit un loc de muncă informal, dar mai bine plătit în sectorul construcțiilor. Studiul

51

a identificat că factorii determinanţi ai propensiunii angajaților de a urma căi informale sunt: calitatea

bunurilor și serviciilor publice (veniturile mici din impozite), încrederea în sustenabilitatea sistemului de

pensii, precum și în principalele instituții publice (instituțiile fiscale , Guvern și Parlament). O explicație

suplimentară este legată de factorii culturali: moralitatea redusă a societății moldovenești, dar şi toleranța

intrinsecă a corupției și evaziunea fiscală care reduce, din nou, încrederea în guvern35. Aceştia sunt factorii

determinanţi ai economiei informale, care sunt explicaţi detaliat în Capitolul 1.

Reglementările fiscale deficiente

Deseori, legislația fiscală este ambiguă și împiedică eficiența administrării fiscale. În special, aceasta este

formată din două seturi de acte normative, care de multe ori, se suprapun reciproc. Primul dintre ele este

Codul Fiscal, care prevede mai degrabă dispoziții generale, în timp ce al doilea constă dintr-o serie de legi,

menite să furnizeze mai multe detalii și care consolidează aplicarea Codului Fiscal, De menționat că cel din

urmă, induce confuzii cu privire la instituțiile implicate în colectarea impozitelor şi taxelor locale. De

exemplu, în prezent, din toate încasările efectuate în vamă doar circa 9.4% sunt taxe vamale, restul dintre

ele constituind alte impozite și taxe, în care rolul principal îl joacă SFS. Aceste ambiguități implică presiuni

suplimentare asupra întreprinderilor și complică administrarea fiscală36.

Astfel, complexitatea și, în special, instabilitatea reglementărilor fiscale complică contabilizarea și

provoacă erori atunci când agenţii economici îşi calcuează impozitele şi taxele, care urmează să fie plătite.

Drept rezultat, în opinia a 54,1% din reprezentanții intreprinderilor din eșantionul cercetat, administrarea

fiscală, inclusiv modalitatea de calcul și evidență, achitarea impozitelor, raportarea etc., reprezintă o

constrângere importantă pentru dezvoltarea întreprinderii37. Cea mai negativă percepție se atestă în

rândul agenţilor economici înregistraţi recent: 67,8% dintre firmele create după 2005 consideră

administrarea fiscală drept o constrângere pentru dezvoltarea întreprinderilor (versus doar 47,1% dintre

companiile înfiinţate până în anul 2000).

Potrivit clasamentului "Doing Business 2015", agenţii economici din Republica Moldova trebuie să

realizeze, în total, 21 de plăți fiscale, care reprezintă cea mai mare cifră, în comparație cu alte țări de

referință. Deși, cantitatea de timp necesară pentru a face față acestora este similară altor țări, un număr

de plăți fiscale atât de mare presupune şi interacţiunea cu un număr extins de reprezentanţi ai autorităților

publice, care este considerată împovărătoare pentru cei mai mulţi dintre agenţii economici. Mai mult decât

atât, ea expune, la fel, agenţii economici la riscul de corupție: potrivit rezultatelor studiului, întreprinderile

sunt obligate să ofere mită cel mai frecvent (în 45,4% din cazuri), atunci când sunt verificate de autoritățile

fiscale.

35 "Discrepanţa fiscală - o realitate invizibilă", Expert-Grup, 2014: http://www.expert-grup.org/en/biblioteca/item/1038-discrepanta-fiscala&category=180 36"Discrepanţa fiscală - o realitate invizibilă", Expert-Grup, 2014: http://www.expert-grup.org/en/biblioteca/item/1038-discrepanta-fiscala&category=180 37“ Constrângeri majore asupra mediului de afaceri din Republica Moldova", Expert-Grup și Confederația Naţională a Patronatului din Moldova, 2013

52

Figura 32. Plățile fiscale (număr pe an) Figura 33. Timp dedicat pentru a face față plăților fiscale (ore pe an)

Sursa: Doing Business 2015, Banca Mondială Sursa: Doing Business 2015, Banca Mondială

În general, administrarea fiscală pare a fi mult mai deficitară, în comparație cu povara fiscală. Astfel, agenţii

economici din Republica Moldova sunt obligaţi să efectueze mai multe plăți fiscale, în timp ce

reglementările fiscale ambigue expun antreprenorii la riscul de corupție. Ca urmare, majoritatea oamenilor

de afaceri au declarat că administrarea fiscală reprezintă o constrângere semnificativă pentru dezvoltarea

întreprinderilor. Prin urmare, aceasta explică costurile ridicate ale activităților formale, reprezentând un

stimulent puternic suplimentar pentru agenţii economici de a recurge la căi informale de activitate.

2.4. Accesul liber la justiție și consolidarea statului de drept Reţeta unui mediu de afaceri favorabil pentru dezvoltarea întreprinderilor este foarte simplă. Înainte de a

recurge la analiza dimensiunilor pieței, presiunii fiscale, nivelului de concurență, cât și altor factori

importanți care determină atractivitatea investițională a unei țări, antreprenorii actuali și potențiali au trei

nevoi de bază: siguranţa, predictibilitatea și tratamentul echitabil. Consolidarea statului de drept, a

sistemui judiciar independent și respectabil și accesul nerestricționat la justiție echitabilă încurajează

spiritul antreprenorial, astfel încât agenţii economici au certitudine cu privire la siguranța investițiilor lor

și a dreptului lor de proprietate, interacțiunea cu autoritățile publice, precum și furnizorii, clienții și

concurenții, și în general, mediul de afaceri este mai previzibilă, echitabilă și sigură. În același timp, statul

de drept ineficient, sistemul judiciar discreționar și accesul limitat, inegal şi neechitabil la justiţie

alimentează incertitudinea și birocrația, care descurajează investițiile (în special cele pe termen lung),

competiția, productivitatea și, în cele din urmă, subminează competitivitatea economiei în ansamblu. Prin

urmare, accesul la justiție și statul de drept constituie principiile fundamentale ale oricărui stat și

constituie, probabil, cei mai importanți factori determinanți de dezvoltare a întreprinderilor. În același

timp, din perspectiva angajaților, accesul la un proces echitabil şi justiție liberă crește puterea lor de

negociere cu angajatorii, cât și siguranţa acestora împotriva potențialelor abuzuri. Prin urmare, ele nu doar

că contribuie la soluţionarea conflictelor de muncă într-un mod echitabil, dar exercită, de asemenea

presiunile necesare a angajaților asupra agenţilor economici, determinându-i să-şi desfăşoare activitatea

formal.

53

În Republica Moldova, doi dintre factorii cei mai problematici care, încă, împiedică creșterea economică

sunt corupția și reforma justiției38. Norma slabă de drept subminează atractivitatea investițională a țării,

în timp ce accesul la justiție echitabilă este limitat. Astfel, concluzia "Raportului privind competitivitatea

globală pentru 2014-2015”, realizat de Forumul Economic Mondial este că Republica Moldova a ocupat

ultimul loc în clasamentul global privind corupția în sistemul judecătoresc (poziţia 144 din 144 de țări) la

capitolul "plățile ilegale și mita pentru obținerea hotărârilor judecătorești favorabile". Același clasament

pune Republica Moldova într-o lumină nefavorabilă la capitolul "stabilirea dreptului de proprietate".

Astfel, Republica Moldova ocupă locul 125 după puterea drepturilor la proprietate, situația fiind similar de

precară pentru puterea de protecție a drepturilor de proprietate intelectuală (poziţia 118 din 144 de țări).

Ambele constatări crează un "amestec mortal" pentru mediul de afaceri autohton: din cauza calităţii

precare a normei de drept şi a protecției drepturilor de proprietate, în timp ce aceste deficienţe sunt

multiplicate de un sistem judiciar dependent și, aparent, corupt (Republica Moldova ocupă locul 141 din

144 de țări privind independența sistemului judiciar)39.

Un alt clasament internațional relevant confirmă preocupările menționate mai sus. Conform Indicelui

Libertății Economice calculat de Fundaţia Heritage pentru 2014, Republica Moldova a înregistrat unul

dintre cele mai mici scoruri la capitolele "drepturile de proprietate" și "libertatea de corupție" (Figura 34).

Potrivit raportului, sistemul judiciar din RM este independent prin prevederi constituționale, însă cadrul

legal este ineficient, iar eforturile de reformă sunt zădărnicite din lipsă de fonduri. Mai mult decât atât,

aplicarea drepturilor de proprietate intelectuală este sporadică. De asemenea, Raportul scoate în evidenţă

problema corupției, care reprezintă o problemă deosebit de acută pentru aplicarea legii, sistemul judiciar,

serviciile publice, partidele politice, sistemul educațional și legislatură.

Figura 34. Indicele Libertății Economice pentru 2014, scor per componente

Sursa: Fundația Heritage

Notă: Indicele are o scară de la 0 la 100 şi este derivat prin calcularea mediei a zece factori cantitativi și calitativi ai libertăţii economice, cu alocarea ponderii egale fiecăruia dintre ei.

38Institutul pentru Studii de Securitate, 2013 39 Raportul GCI/”Global Competitiveness Report 2014-2015”, realizat de Forumul Economic Mondial

54

În cele din urmă, Fondul Monetar Internațional a declarat recent, în mod clar, că reforma sistemului

judiciar este esențială pentru protejarea şi atragerea investiţiilor, care a constituit una dintre

recomandările-cheie adresate Guvernului Republicii Moldova pentru îmbunătățirea mediului de afaceri40.

Angajații, care dispun de mai puține resurse și instrumente administrative decât agenţii economici, sunt

cei mai vulnerabili la abuzuri și litigii cu angajatorii lor. Aplicarea ineficientă a cadrului juridic și sistemul

precar de justiție nu asigură o protecție adecvată a angajaților împotriva muncii nedeclarate, problema

fiind şi mai acută din motivul puterii de negociere reduse a angajaților, comparativ cu cea a angajatorilor.

Eşecul guvernului de a asigura accesul liber la justiție echitabilă și consolidarea statului de drept reprezintă

punctele slabe cheie ale mediului de afaceri din Republica Moldova și împiedică dezvoltarea durabilă a

întreprinderilor. Efectul secundar al acestor eșecuri este corupția, care, după cum arată sondajele și

clasamentele internaționale, este percepută ca fiind cea mai mare amenințare pentru activitatea

antreprenorială41. În condițiile în care agenţii economici îşi pot soluţiona problemele mituind funcționarii

publici, chiar și pentru a obține decizii judiciare favorabile, motivaţiile pentru a recurge la căi informale

sunt foarte puternice, în timp ce beneficiile activităților desfăşurate pe căi formale sunt percepute ca fiind

banale. Prin urmare, ele subminează încrederea reciprocă între angajatori și angajați, deoarece cadrul legal

de soluționare a litigiilor de muncă este ineficient, în timp ce sistemul de justiție, în multe cazuri, se

dovedește a fi incapabil de a rezolva aceste dispute într-un mod echitabil și eficient.

2.5. Concurenţa loială

Una dintre cele mai importante forțe care trebuie să fie asigurată de economia de piață este concurența.

Concurența loială permite companiilor să se specializeze în sectoarele, în care au avantaje competitive și

stimulente ca acestea să fie mai eficiente, inovatoare și să furnizeze bunuri sau servicii de calitate

superioară. Astfel, asigurarea unui mediu concurențial robust generează rezultate optime Pareto pentru

toate părţile implicate: pentru agenţii economici, printr-un nivel de productivitate ridicat; pentru angajați,

deoarece o productivitate mai mare generează salarii mai mari; pentru consumatori, printr-o mai bună

calitate și prețuri mai mici la bunuri și servicii; pentru stat, prin mărirea bazei de impozitare datorită

faptului că o concurență loială încurajează intrarea unor noi jucători pe piaţă, rămânând în același timp

cele mai eficiente. De asemenea, concurența loială tinde să elimine agenţii economici care-şi desfăşoară

activitatea în sectorul informal, deoarece au acces mai limitat la capital, tehnologii și forță de muncă,

pentru a rămâne competitive pe piaţă.

După cum se arată prin indicele privind "densitatea noilor afaceri", folosit la nivel internațional pentru a

indica numărul de noi societăți cu răspundere limitată înfiinţate şi înregistrate la 1.000 de persoane cu

vârste cuprinse între 15 și 64 (de ani) care lucrează, într-un anumit an, cadrul concurențial din Republica

Moldova şi Lituania sunt cele mai deficiente, comparativ cu alte țări de referință. Acesta dezvăluie

abundența barierelor la intrarea pe mai multe sectoare economice, descurajând accederea unor noi agenţi

economici, dar și a activității antreprenoriale, în general. După cum s-a discutat anterior, o astfel de

40 Raportul de Țară al FMI nr. 14/190, iulie 2014 41 Raportul privind competitivitatea globală pentru anii 2012- 2013, realizat de Forumul Economic Mondial

55

densitate scăzută a afacerilor noi indică, de asemenea, asupra oportunităților limitate de autoangajare

pentru populație în ansamblu, în special ținând cont de insuficienţa/lipsa locurilor de muncă în economie.

Figura 35. Densitatea noilor afaceri (înregistrate la 1.000 de persoane cu vârste cuprinse între 15 și 64 (de ani)

Sursa: Indicatorii Mondiali de Dezvoltare, compilaţi de Banca Mondială

Cel mai recent „Raport privind competitivitatea globală” confirmă deficiențele legate de cadrul

concurențial. Astfel, Republica Moldova se clasează pe poziţia 97 din 144 de țări la capitolul "concurență",

fiind evaluată cu un scor de 4,3 puncte (bazat pe o scară de la 1 la 7 puncte, valorile mai mari indicând o

performanță mai bună). Acest scor este relativ scăzut, în comparație cu alte țări de referință, cea mai

gravă situație fiind atestată în concurența autohtonă (Figura 36).

Figura 36. Concurența autohtonă şi cea internaţională, 1-7 (cel mai înalt nivel)

Sursa: Raportul privind competitivitatea globală pentru anii 2012- 2013 al Forumului Economic Mondial

Republica Moldova a acumulat foarte puţine puncte la capitolul „concurenţa autohtonă”, fiind plasată pe

locul 117 din 144 de țări. După cum indică Figura 37, aceasta se datorează, în principal, presiunii politice

în agricultură, eficienței scăzute a politicilor anti-monopol, concentrației mari a activității corporative într-

56

un număr mic de producători mari (poziţiei dominante pe piaţă), stimulentelor pentru investiții din cauza

impozitării reduse și intensităţii scăzute a concurenței pe piaţa autohtonă. În același timp, Republica

Moldova se prezintă relativ bine în ceea ce priveşte numărul de proceduri pentru a demara o afacere și

timpul necesar pentru a o încheia, fiind clasată pe poziţia 57 și, respectiv, 36 din 144 de țări incluse în

clasamentul indicelui competitivităţii globale. Cu toate acestea, densitatea noilor afaceri este relativ

scăzută (Figura 37), sugerând faptul că, în ciuda unei uşurinţe relative de a demara o afacere, există multe

bariere directe și indirecte, care descurajează activitatea antreprenorială și, în special, concurența.

Figura 37. Componentele concurenței autohtone (valorile mai mici indicând o performanță mai bună)

Sursa: Raportul privind competitivitatea globală pentru anii 2012- 2013 al Forumului Economic Mondial

Poziţia Republicii Moldova în funcție de concurența străină este mult mai bună, în comparație cu cea

ocupată pentru concurența autohtonă (locul 57 din 144 de țări, "Raportul privind competitivitatea globală

pentru 2014-2015"). Cu toate acestea, o analiză mai minuţioasă a componentelor concurenței străine

denotă că această performanță se datorează, în principal, la doi factori interdependenţi, şi anume tarife

comerciale mici și pondere ridicată a importurilor în PIB. Bineînţeles că, un astfel de nivel ridicat de

liberalizare a comerțului este important pentru asigurarea unei concurențe loiale. Totuși, aceasta nu este

suficientă pentru a asigura un cadru concurențial corespunzător, din cauza altor bariere netarifare în calea

comerțului, presiunii mari a procedurilor vamale, cadrului deficitar de reglementare a afacerilor și, ca

urmare, prevalenței scăzute a investițiilor străine directe și a proprietatăţii străine (Figura 38 ). Cele din

urmă sunt esențiale pentru evaluarea performanței cadrului concurențial din Republica Moldova pe

termen lung, în calitate de practici anticoncurențiale, care fiind însoţite de norme ineficiente de drept,

determină investitorii străini să fie reticenţi cu privire la plasarea activelor sale în țara respectivă.

57

Figura 38. Componentele concurenței străine (valorile mai mici indicând o performanță mai bună)

Sursa: Raportul privind competitivitatea globală pentru anii 2012- 2013 al Forumului Economic Mondial

Eficacitatea scăzută a politicilor anti-monopol joacă un rol esențial în slăbirea cadrului concurențial al

Republicii Moldova: conform "Raportului privind competitivitatea globală pentru 2014-2015", Republica

Moldova se clasează pe poziţia 133 din 144 de țări pentru această componentă, înregistrând cel mai mic

rezultat, în comparație cu alte țări de referință (Figura 39). Acest fapt este confirmat de sondajul realizat

de Expert-Grup în 2013 în rândul agenţilor economici: 59,5% dintre oamenii de afaceri consideră legislația

privind combaterea concurenței neloiale ineficientă. Cea mai negativă percepție este atestată în rândul

agenţilor economici, care-şi desfăşoară activitatea în comerț. Mai mult decât atât, 54,6% dintre

respondenți consideră că actualul cadru juridic este dezavantajos pentru întreprinderile mici, percepția

fiind deosebit de puternică în rândul micro-întreprinderilor (63% din respondenți).

Figura 39. Eficacitatea politicii anti-monopol, 1-7 (cel mai bun rezulltat)

Sursa: Raportul privind competitivitatea globală pentru anii 2012- 2013 al Forumului Economic Mondial

58

În concluzie, cadrul concurențial al Republicii Moldova este foarte nefavorabil, fiind afectat de

reglementările cadrului de afaceri împovărătoar și concentrarea activității economice într-un număr redus

de companii mari. În special, sistemul de impozitare descurajează investiţiile străine, există multe bariere

netarifare de proporţii, care descurajează activitatea antreprenorială, procedurile vamale sunt

împovărătoare, cadrul de reglementare a afacerilor nu încurajează spiritul antreprenorial și, în special, ISD,

în timp ce eficiența politicilor concurenţiale anti-trust este relativ scăzută. Ca urmare, antreprenorii, mai

ales cei străini, sunt reticenţi cu privire la plasarea investițiilor lor în Republica Moldova.Acest lucru explică

prevalență scăzută a proprietății străine și ISD. Acest fenomen explică densitatea scăzută a afacerilor și

intensitatea redusă a concurenței autohtone. În aceste condiții, forțele pieței nu par a fi suficient de

puternice pentru a elimina agenţii economici care-şi desfăşoară activitatea în sectorul informal, deoarece

concurența slabă nu crește suficient costurile activităților informale pentru a stimula agenţii economici să

recurgă la căi formale de activitate.

2.6. Accesul la servicii financiare

Accesul la credite și la alte servicii financiare este esențial pentru înfiinţarea, activitatea operațională și

dezvoltarea pe termen lung a oricărei întreprinderi. Astfel, acesta mobilizează lichidităţile necesare pentru

a acoperi nevoile agenţilor economici pe termen scurt sau pentru finanțarea proiectelor de investiții pe

termen lung, care atrag tehnologii și know-how. Prin urmare, accesul este foarte benefic şi pentru angajaţi,

deoarece accesul extins la cele mai inovatoare tehnologii contribuie la creşterea productivității muncii și a

salariilor. În consecinţă, acesta asigură o bună funcționare a companiilor, precum și stimulează

competitivitatea și dezvoltarea durabilă a societăţii. De asemenea, accesul extins la finanțare constituie

unul dintre cele mai mari avantaje de care pot beneficia agenţii economici, care operează în sectorul

formal în raport cu agenţii economici care-şi desfăşoară activitatea în sectorul informal.

În Republica Moldova, accesul limitat la finanțare este perceput ca unul dintre primii 5 cei mai problematici

factori care împiedică dezvoltarea afacerilor în Republica Moldova 42 . În consecinţă, circa 59% din

investițiile de capital (în 2013) sunt finanțate din fondurile proprii ale agenţilor economici și populației,

care sunt de obicei limitate. Aceasta ar putea explica nivelul redus al capitalului țării, densitatea redusă a

noilor afaceri (analizată mai sus), precum și accesul limitat la tehnologii.

Problema accesului limitat la servicii financiare se datorează factorilor cauzaţi atât din partea cererii

(întreprinderilor şi gospodăriilor), cât și din partea ofertei (sectorului financiar). Astfel, revenind la

„Raportul privind competitivitatea globală pentru anii 2014-2015”, Republica Moldova se situează pe un

loc codaş, atât la capitolul accesibilităţii serviciilor financiare (poziţia 103 din 144 de țări), cât și la cel al

disponibilităţii serviciilor financiare (locul 109 din 144 de țări). În special, accesul la capital reprezintă o

problemă crucială: Republica Moldova ocupă locul 104 în funcție de ușurința accesului la credite, situația

fiind chiar mai gravă, în cazul finanțării start-up-urilor și altor proiecte inovatoare (locul 116 în clasament,

în funcţie de disponibilitatea capitalului de risc).

42“ Constrângeri majore asupra mediului de afaceri din Moldova”, Expert-Grup și Confederația Naţională a Patronatului din Moldova, 2013

59

În Republica Moldova, problema accesibilităţii fondurilor este cauzată de costurile ridicate la credite. Într-

adevăr, rata reală a dobânzii de împrumut (ajustată la inflație) este relativ mare, în comparație cu cea

stabilită în alte țări de referință (Figura 40). În consecință, aceasta creează probleme la nivelul cererii,

deoarece puţini agenţi economici şi gospodării casnice îşi pot permite astfel de rate ridicate la credite, cât

și probleme la nivel de ofertă, deoarece băncile utilizează metoda de selecție adversă, acceptând doar

cererile de credit depuse de companiile mari și gospodăriile casnice cu istorii de credit bune, în timp ce

IMM-urile și, în special, companiile de start-up și alte proiecte riscante sunt adesea respinse.

Figura 40. Rata reală de împrumut43, media simplă pentru 2005-2013, %

Sursa: Indicatorii Mondiali de Dezvoltare, compilaţi de Banca Mondială

* din cauza lipsei de date, media este calculată pentru perioada 2005-2011

Costul ridicat al creditelor bancare este, deseori, explicat prin costul ridicat al resurselor atrase (depozitelor

bancare). În cazul în care acesta a constituit singurul factor, marja bancară (diferența dintre ratele de

creditare și cele ale depozitelor) ar fi mică, deoarece rata depozitelor ar fi, de asemenea, mult mai mare

în comparație cu cele oferite de țările de referință. Cu toate acestea, este destul de curios faptul că, nivelul

marjei bancare nu este nici prea mare, nici prea mic (Figura 41).

43Rata reală a dobânzii este rata dobânzii de împrumut ajustată la inflație şi măsurată prin deflatorul PIB. Termenii și condițiile aferente ratelor de creditare diferă în funcție de țară, limitându-le, însă comparabilitatea.

60

Figura 41. Marja ratei dobânzii (rata de creditare minus rata depozitului, %)

Sursa: Indicatorii Mondiali de Dezvoltare, compilaţi de Banca Mondială

Aceasta sugerează că, pe lângă ratele dobânzilor la depozite, care constituie un factor important în

determinarea costului creditelor în Republica Moldova, există factori relevanți suplimentari, care nu

trebuie să fie neglijaţi. Cel mai important dintre ei este prima de risc, atașată la fiecare împrumut/credit

bancar, care constituie o sumă relativ mare (Figura 42).

Figura 42. Primă de risc, ataşată la creditele bancare (rata de împrumut minus rata Trezoreriei, %)

Sursa: Indicatorii Mondiali de Dezvoltare, compilaţi de Banca Mondială

Primele de risc sunt direct legate de probabilitatea debitorilor băncilor de a intra în incapacitate de plată

(default), precum și de procedurile complicate de restructurare a datoriilor și de executare a garanțiilor.

Ponderea creditelor neperformante în totalul portofoliilor bancare din Republica Moldova este relativ

mare (Figura 43). Pe de o parte, aceasta este cauzată de punctele slabe ale sectorului privat autohton, a

61

căror pondere în PIB este una dintre cele mai mici din regiune (de aproximativ 70%)44 și care, în mod

tradițional, suferă de productivitate scăzută. Pe de altă parte, aceasta este cauzată de practicile ineficiente

de subscriere și managementul defectuos al riscurilor utilizate de cele mai multe bănci din Moldova.

Problema este agravată de procese judiciare îndelungate și consumatoare de timp, din cauza normei slabe

de drept și sistemului judiciar ineficient (vezi sub-capitolul "Accesul liber la justiție și consolidarea statului

de drept"). O astfel de calitate slabă a portofoliilor de credite a subminat soliditatea băncilor comerciale:

conform „Raportului privind competitivitatea globală”, Republica Moldova s-a clasat pe locul 124 din 144

de țări la capitolul "soliditatea băncilor".

Figura 43. Creditele bancare neperformante raportate la totalul creditelor brute (%)

Sursa: Indicatorii Mondiali de Dezvoltare, compilaţi de Banca Mondială

Ca urmare, Republica Moldova este prinsă într-un cerc vicios, subminând accesul la credite: punctele slabe

ale sectorului privat subminează bonitatea firmelor și gospodăriilor, factori ce determină băncile să

majoreze ratele la primele de risc, ceea ce duce la creşterea ratelor dobânzilor. Toate acestea fac sectorul

privat și gospodăriile casnice şi mai vulnerabile la șocurile negative, care se transformă rapid în ponderi

ridicate ale creditelor neperformante. Drept urmare, băncile aplică criteriul de selecție adversă chiar mai

rigid, limitând și mai mult accesul la credite.

Acest lanț de cauze și efecte a condus la un acces foarte îngust al sectorului privat la credite bancare și

nebancare: ponderea creditului intern a sectorului privat reprezintă doar 34% din PIB (în medie pentru

perioada 2005-2013), fiind cu mult mai mică, comparativ cu alte țări de referință (Figura 44).

44Raportul Național de Dezvoltare Umană 2014 "Cetățeni corporativi veritabili: Obiectivele publice și private", PNUD Moldova și Expert-Grup, 2014

62

Figura 44. Creditele interne alocate sectorului privat (% din PIB)

Sursa: Indicatorii Mondiali de Dezvoltare, compilaţi de Banca Mondială

Teoretic, accesul la serviciile financiare constituie unul dintre cele mai importante avantaje de care se

bucură agenţii economici, care-şi desfăşoară activitatea în sectorul formal. Cu toate acestea, acest avantaj

devine mai puțin evident în țări precum Republica Moldova, în cazul în care chiar și companiile care

respectă legea pot întâmpina dificultăți serioase în identificarea surselor externe de finanțare. Aceste

constrângeri servesc drept factori suplimentari care alimentează motivaţia agenţilor economici de a

recurge la căi informale de activitate. Şi angajații au de suferit, deoarece accesul limitat al agenţilor

economici la finanțare subminează investițiile în noile tehnologii, care nu permit creșterea productivității

întreprinderilor și, implicit, a salariilor. Mai mult decât atât, accesul limitat la credite limitează motivaţia

populaţiei de a se implica în activități antreprenoriale. Oportunitățile economice și de angajare reduse,

diminuează puterea de negociere a angajaților în raport cu cea a patronilor, ceea ce face muncitorii să fie

mai expuşi la activități informale.

2.7. Accesul la tehnologii Cel mai important factor care dirijează/determină dezvoltarea pe termen lung a oricărei economii este

abilitatea de a rămâne competitiv pe piaţă, legată direct de productivitate, fiind pur și simplu influențată

de accesul la tehnologii. Accesul la tehnologii este, de obicei, legat de accesul la credite, deoarece, de

multe ori, agenţii economici nu dispun de lichidităţile necesare pe termen lung pentru a acoperi astfel de

investiții. În plus, cererea pentru tehnologii este legată de atractivitatea țării pentru investitorii străini și

concurența între agenţii economici autohtoni. În consecinţă, accesul la tehnologii depinde de un set larg

de factori determinanți de origine sistemică: accesul la finanțare, climatul de afaceri și atractivitatea

investițiilor străine directe, de concurență, precum și statul de drept și accesul la justiție, care asigură

siguranţa principală pentru activitățile de creditare și investiții.

După cum este descris în sub-capitolele anterioare, Republica Moldova nu înregistrează performanţe nici

pentru unul dintre factorii determinanți ai accesului la tehnologii. Prin urmare, ea are cel mai mic scor de

adoptare a tehnologiilor, în comparație cu alte țări de referință, conform „Raportului privind

63

competitivitatea globală pentru 2014-2015”, clasându-se pe locul 104 din 144 de țări (Figura 45). Un scor

atât de mic poate fi explicat atât prin constrângeri din partea ofertei, cât și a cererii. Într-adevăr, același

raport plasează Republica Moldova pe locul 96, în funcție de disponibilitatea celor mai recente tehnologii

și pe locul 109 - după nivelul de adoptare a tehnologiilor la nivel de întreprinderi.

Figura 45. Scorurile acumulate în funcţie de adoptarea tehnologiilor și sofisticarea afacerilor, 1-7 (cel mai înalt)

Sursa: Raportul privind competitivitatea globală pentru anii 2014 - 2015 al Forumului Economic Mondial

Potrivit "Raportului privind competitivitatea globală pentru anii 2014 - 2015", nivelul scăzut de adoptare

tehnologică este interconectat cu gradul mic de sofisticare a afacerilor, care pare a fi o altă problemă a

sectorului privat din Republica Moldova, care înregistrează cele mai mici ponderi, în comparație cu alte

țări de referință. De fapt, ambele probleme formează un cerc vicios: nivelul scăzut de adoptare tehnologică

subminează sofisticarea afacerilor, care, la rândul lor, duc la cererea scăzută pentru și capacitatea de a

absorbi noi tehnologii.

Acest cerc vicios, însoţit de un cadru nefavorabil de concurență (menţioinat anterior) subminează gradul

de sofisticare al procesului de producție și dezvoltarea de clustere. În consecinţă, agenţii economici din

Republica Moldova pierd avantajul competitiv pe piețele externe, fiind constrânse de dimensiunile pieței

interne/autohtone. De fapt, aceştia constituie factorii cei mai problematici care explică gradul scăzut de

sofisticare a afacerilor în Republica Moldova, conform "Raportului privind competitivitatea globală pentru

anii 2014 - 2015"(Figura 46).

64

Figura 46. Scorurile componentelor de bază ale sofisticării afacerilor în Republica Moldova, 1-7 (cel mai mare scor)

Sursa: Raportul privind competitivitatea globală pentru anii 2014 - 2015 al Forumului Economic Mondial

Un alt factor important care explică accesul limitat la tehnologii în Republica Moldova este capacitatea

redusă a agenţilor economici de a inova, care este direct legată de cheltuielile private pentru cercetare şi

dezvoltare foarte mici (R & D) și complexitatea producției. După cum indică Figura 47, Republica Moldova

este plasată pe un loc mai jos în clasamentul întocmit de Forumul Economic Mondial (WEF) pentru 2014-

2015, în funcţie de cheltuielile companiilor pentru cercetare şi dezvoltare, decât țările de referință. Ţara

este codaşă la capitolul sofisticarea nefavorabilă a afacerilor, productivitatea scăzută și accesul limitat la

finanțare, care împiedică condițiile financiare ale agenţilor economici și capacitatea acestora de a finanța

investiții în tehnologii noi și inovații. În plus, cadrul legal și instituțional creează mai multe constrângeri

decât stimulente pentru companii să investească în inovații, cercetare și dezvoltare45. De fapt, guvernul a

recunoscut această problemă prin adoptarea Strategiei de Cercetare-Dezvoltare a Republicii Moldova

până în anul 2020.

45 “Sectorul de cercetare, dezvoltare și inovare din Moldova: este oare necesară o reformă?”, Expert-Grup, 2011

65

Figura 47. Clasamentul privind capacitatea de inovare și cheltuielile companiilor pentru cercetare și dezvoltare, 1-7 (cel mai bun)

Sursa: Raportul privind competitivitatea globală pentru anii 2014- 2015 al Forumului Economic Mondial

Ca un rezultat evident al constrângerilor existente pentru inovare și de absorbție tehnologică, Republica

Moldova înregistrează cea mai mică pondere în domeniul produselor de înaltă tehnologie în totalul

exporturilor fabricate, în comparație cu alte țări de referință (Figura 48). De asemenea, aceasta ar putea fi

legată de nivelul scăzut al competențelor forței de muncă, precum și costurile reduse cu forţa de muncă

în raport cu costurile de capital, ceea ce diminuează motivaţia companiilor pentru inovaţii. Acest fenomen

scoate în evidenţă problema competitivităţii economiei moldovenești pe piețele externe și, în cele din

urmă, servește ca o constrângere fundamentală pentru dezvoltarea economică durabilă a țării.

Chart 48. Exporturile produselor de înaltă tehnologie (% din exporturile fabricate), media pentru perioada 2005-2012

Sursa: Indicatorii Mondiali de Dezvoltare, compilaţi de Banca Mondială

În concluzie, agenţii economici din Republica Moldova sunt prinși într-un cerc vicios de insuficienţă

tehnologică: productivitatea scăzută, condițiile financiare și sofisticarea afacerilor subminează capacitatea

66

companiilor de a inova și de a absorbi noile tehnologii, ceea ce le face și mai vulnerabile, să-şi piardă

avantajul competitiv. Acest cerc vicios este agravat de cadrul legal, care nu prevede stimulente suficiente

pentru agenţii economici să investească în cercetare și dezvoltare, în timp ce adoptarea noilor tehnologii

este complicată de cadrul competitiv nefavorabil și accesul limitat la finanțare. Având în vedere aceste

constrângeri, agenţii economici care activează în mod formal nu au avantaje semnificative în ceea ce

privește accesul la tehnologii, comparativ cu companiile care-şi desfăşoară activitatea în sectorul informal.

Prin urmare, acesta doar adaugă motivaţii companiilor pentru a recurge la căi informale de activitate.

2.8. Inspecţia muncii și alte inspecţii Unul dintre cei mai importanți factori care sporesc costurile de activitate economică informală și, prin

urmare, descurajează angajatorii și angajații să recurgă la căi informale de activitate, este eficiența

inspecțiilor menite să prevină și să sancționeze astfel de practici. În același timp, cadrul juridic și

instituțional nu trebuie să fie abuziv, care ar putea avea efecte negative, subminând activitățile formale de

antreprenoriat. Echilibrând între obiectivele de a lupta cu economia informală, fără a împiedica cea

formală constituie una dintre cele mai importante provocări ale guvernului.

În Republica Moldova, cadrul juridic și cel instituțional sunt departe de a fi eficiente în prevenirea și

sancționarea activităților economice în afara economiei formale. Un exemplu elocvent reprezintă

activitatea Inspectoratului de Stat al Muncii (ISM). Astfel, în ciuda Planului de acţiuni privind minimizarea

practicii achitării salariilor „în plic” şi „muncii la negru” adoptat de Guvern în 201146 și prevederilor Codului

Contravențional47, ISM este constrâns în exercitarea funcțiilor sale de prevederile altei legi48, care obligă

ISM să notifice agenţii economici cu 5 zile înainte de a efectua controlul propriu-zis. Acest cadru de

reglementare contrazice cele mai bune practici internaționale și este inconsistent: în timp ce unele legi

stipulează sancțiuni pentru ocuparea informală, altele sunt preocupate de protecția drepturilor

angajatorilor și limitează aplicarea primelor.

Contradicțiile juridice existente subminează semnificativ eficiența activității ISM în ceea ce priveşte

depistarea și sancționarea practicilor informale de ocupare a forței de muncă. După punerea în aplicare în

iunie 2012, a "Legii privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător", care obligă ISM să notifice

persoana supusă controlului în termen de 5 zile, numărul angajaților depistaţi, care aveau un loc de muncă

informal a scăzut. După cum indică Figura 49, în 2012, când legea relevantă a intrat în vigoare, doar în a

doua jumătate a anului, acest număr a scăzut cu 14%. Cu toate acestea, în 2013, când legea a fost activă

pe tot parcursul anului, numărul angajaților din economia informală depistaţi de către Inspecția Muncii a

scăzut de 3,4 ori în 2013 față de anul precedent. În același timp, numărul de inspecții a scăzut foarte

modest (-3% în 2012 și -4% în 2013).

46 Hotărârea Guvernului nr. 477 din 28 iulie 2011 47 Codul Contravențional al Republicii Moldova, Articolul 55 privind “Munca la negru şi achitarea salariului nedeclarat” 48 Legea nr. 131 din 08 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător

67

Chart 49. Numărul agenţilor economici supuşi controlului de către Inspecția Muncii și numărul angajaților din economia informală depistaţi, ca urmare a verificărilor

Sursa: ISM a Republicii Moldova

Pe lângă faptul că este restrictiv împotriva ISM, cadrul legal este unul relativ facil, în ceea ce privește nivelul

de amenzi administrative. Conform Codului contravențional al Republicii Moldova, amenzile stabilite

pentru fiecare angajat identificat ca fiind angajat informal variază între 7000 lei şi 10000 lei. Deși, în anul

2012, Guvernul a majorat amenzile şi penalităţile fiscale, acestea reprezintă doar 1,6-2,2 salarii medii

lunare - un nivel relativ scăzut, în comparație cu alte țări europene49. Mai mult decât atât, amenzile

percepute se referă doar la angajatori și nu acoperă veniturile publice nepercepute ca urmare a evaziunii

fiscale.

Pe lângă faptul că sunt prea mici, sancțiunile pentru încălcarea legislației privind protecția muncii sunt greu

puse în aplicare, din cauza statului de drept nefavorabil și sistemului judiciar ineficient. Motivul este că,

pentru a percepe o amendă, ISM trebuie să sesizeze procuratura/să remită cazurile identificate la

procuratură - o procedură care, în multe cazuri, durează prea mult timp și chiar permite multor agenţi

economici să evite pedeapsa, datorită capacității reduse a ISM de a dovedi cazul. Într-una din Propunerile

de politici publice elaborate recent, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei a declarat că ISM are

capacităţi reduse pentru a colecta probele necesare cu privire la ocuparea informală, unica posibilitatea

constituind descrierea momentului în care angajatorul plătește salariul informal, acţiune care este practic

imposibil de gestionat 50 . Același lucru este valabil și pentru alte forme de abuzuri comise de către

angajatori împotriva angajaților. Caseta 1 prezintă un exemplu elocvent în care cadrul legal ține ISM cu

"mâinile legate" în prevenirea și sancționarea condițiilor nesigure de muncă.

49 “Aplicarea bunelor practici privind reducerea incidenţei muncii nedeclarate în Republica Moldova”, IDIS Viitorul, 2012; 50 Propunerea de Politici Publice: Diminuarea fenomenului de ocupare informală a forței de muncă" Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, 2011;

68

Caseta 1. Cazul capacităților limitate ale ISM de a preveni și sancționa condițiile de muncă periculoase şi nesigure

Source: http://www.noi.md/md/news_id/48232

În general, aceasta diminuează costurile activităților informale și descurajează agenţii economici să-şi

desfăşoare activitatea în mod formal. Având în vedere aplicarea limitată a legislației muncii, reglementările

din domeniul raporturilor de muncă sunt percepute ca constituind cel mai mic obstacol important pentru

activitatea întreprinderilor (Figura50).

Chart 50. Zece cele mai mari constrângeri ale mediului de afaceri

Sursa: "Studiul întreprinderilor", 2013, Banca Mondială

În linii mari, problema economiei informale se datorează faptului că întregul cadru instituțional, care

trebuie să combată toate tipurile posibile de activități economice informale este foarte dispersat. În

special, activitatea Serviciului Fiscal de Stat, care trebuie să fie instituţia-lider în combaterea economiei

informale este constrânsă de cadru legal ambiguu și inconsecvent. Această instituție este destul de

suprasolicitată cu multe atribuții, care nu sunt legate de funcțiile sale de bază, în timp ce, unele dintre

funcțiile care trebuie să fie exercitate de Serviciul Fiscal de Stat sunt, în fapt, delegate altor instituții (de

exemplu Serviciului Vamal și Casei Naționale de Asigurări Sociale din Moldova).

Acest fapt creează ambiguități, subminează responsabilitatea instituţiilor și, ca urmare, induce ineficiență

în activitatea instituțiilor-cheie, implicate în relațiile cu economia informală. O altă problemă majoră care,

În anul 2014, au fost vehiculate în presă o serie de accidente de muncă, vizând încălcarea gravă a normelor de protecție a

muncii la una dintre șantierele din capitala Republicii Moldova, or. Chișinău. ISM a început investigarea acestui caz, însă

eforturile sale au fost împovărate de o serie de restricții legale. În particular, ISM are acces limitat la şantierul de construcții,

deoarece pătrunderea pe teritoriul acestui obiect este în afara legislației în vigoare. Potrivit legislației, toate verificările trebuie

planificate din timp, cu notificarea prealabilă a obiectului inspectat. Excepție poate constitui doar existența unor sesizări în

privința nerespectării normelor de protecție a muncii, depășirea unui anumit prag al indemnizațiilor pentru incapacitate

temporară de muncă sau cazul unui accident mortal la locul de muncă. Aceste restricţii au ca scop lichidarea cazurilor de

corupere în cadrul diverselor verificări efectuate de către Inspecţia Muncii. Cu toate acestea, ele subminează capacitatea

acestei instituții de a pune în aplicare legislația muncii și, prin urmare, limiteaza securitatea angajaților, permițând, în acelaşi

timp angajatorilor să abuzeze de un astfel de cadru legal și instituțional.

69

de asemenea, derivă din cadrul legal și instituțional deficitar, se referă la cooperarea ineficientă între

aceste instituții. De fapt, prin lege, cooperarea între instituțiile statului, în lupta împotriva dezvoltării

economiei informale este voluntară - o dispoziție care pare a fi ineficientă, având în vedere problemele de

guvernare din interiorul instituțiilor publice din Republica Moldova, precum și lipsa unei culturi de

comunicare între sectorul public și cel privat.

O altă problemă care subminează conducerea Serviciului Fiscal de Stat în combaterea economiei informale

este faptul că cadrul legal nu atribuie acestei instituții competenţe de investigație penală în domeniul

infracțiunilor fiscale, de orice natură51. În consecinţă, rapoartele anuale privind activitatea Serviciului Fiscal

de Stat denotă că materialele și dovezile privind activitățile informale practicate de agenţii economici, care

sunt prezentate organelor de drept relevante (de exemplu Procuraturii, Centrului Național Anticorupție

etc.) pentru investigații ulterioare, sunt, de obicei, tergiversate sau chiar clasate, fără nici o continuitate.

În concluzie, activitatea instituțiilor-cheie, implicate în prevenirea și combaterea practicilor economice

neformale este subminată de cadrul legal inconsecvent și ambiguu. Ca urmare, cadrul instituțional este

destul de dispersat: există mai multe instituții cu responsabilități care se suprapun și cu nivel scăzut de

comunicare şi coordonare, în timp ce Serviciul Fiscal de Stat este constrâns de a lupta împotriva dezvoltării

economiei informale. În consecinţă, inspecţia muncii și alte tipuri de inspecții nu sunt eficiente în

depistarea și sancționarea practicilor economice informale. În cele din urmă, aceste constrângeri

diminuează costurile potențiale ale economiei informale, creând stimulente perverse pentru agenţii

economici, în timp ce angajații nu beneficiază de o protecție adecvată împotriva ocupării informale.

2.9. Dialogul social Deși, de obicei, angajatorii și angajații fac parte din aceeași entitate, fie o firmă mică sau o corporatie mare,

de foarte multe ori punctele lor de vedere sunt divergente. Astfel, angajatorii sunt orientaţi spre profit,

fiind interesaţi de o legislație a muncii mai flexibilă și costuri reduse ale forței de muncă, în timp ce angajații

cer salarii mai mari și nivel sporit de siguranţă, conform Codului Muncii. Prin urmare, pentru a-şi apăra și

promova interesele mai eficient, angajatorii adreră la diverse asociații profesionale, iar angajații - la

sindicate. De obicei, Guvernul acționează ca un mediator în procesul de negociere dintre angajatori și

angajați și asigură că aceste dispute nu se încheie fără niciun rezultat: avantajele acordate unora nu trebuie

să-i dezavantajeze pe alţii. Asigurarea unui dialog eficient contribuie la îmbunătățirea cadrului de

reglementare, care afectează ambii parteneri sociali și, prin urmare, pentru a atenua stimulentele de a

recurge la activități economice informale.

În Republica Moldova, angajatorii sunt reprezentaţi de organizațiile profesionale sectoriale, care sunt

adunate sub umbrela Confederației Naționale a Patronatului din Moldova. În mod similar, angajații sunt

reprezentați de sindicatele sectoriale, care fac parte din Confederația Națională a Sindicatelor din

Republica Moldova. Acest dialog social este reglementat de Codul Muncii și Legea nr. 245 de 21.07.2006

privind organizarea și funcționarea Comisiei naţionale pentru consultări şi negocieri colective, a comisiilor

pentru consultări şi negocieri colective la nivel de ramură şi la nivel teritorial, ca și cadru instuţional.

51 “Discrepanţa fiscală - o realitate invizibilă”, Expert-Grup, 2014: http://www.expert-grup.org/en/biblioteca/item/1038-discrepanta-fiscala&category=180

70

Comisia naţională este un organ tripartit, constituit în scopul realizării unui forum pentru discuții și

negocieri colective între partenerii sociali și guvern și reprezintă, în acest sens, un mijloc prin care membrii

săi pot promova inițiative și proiecte de legi privind implementarea reformelor economice și sociale.

Totuși, dialogul social este perceput ca fiind ineficient și nu foarte reprezentativ de către agenţii economici.

Potrivit unui studiu recent, doar 17,1% din întreprinderile din eșantion sunt membri ai asociaţiilor

patronale și doar 13,2% din salariaţii întreprinderilor intervievaţi au afirmat că sunt membri ai sindicatelor.

Mai mult decât atât, cu cât este mai mică compania, cu atât este mai mică probabilitatea că aceasta este

membră a asociației patronale sau a sindicatelor. Prin urmare, sectorul IMM-urilor este, de obicei,

marginalizat în cadrul dialogului social, ceea ce-l expune la activități ale economiei informale. Potrivit

aceluiași studiu, 39,5% din respondenți au declarat că dialogul social este destul de ineficient, iar alţi 51,7%

din respondenți au declarat că nu știu sau nu răspund la întrebare. Această constatare relevă o percepție

negativă și o lipsă a interesului faţă de dialogul social, care, cum era de așteptat, sunt intercorelate şi

complementare.

Chart 51. Rezultatele studiului privind percepția agenţilor economici privind eficiența dialogului social

Sursa: Confederaţia Naţională a Patronatului din Moldova, 2013

În concluzie, deși dialogul social este menit să asigure o reprezentativitate sporită a angajatorilor și

angajaților, în Republica Moldova acesta, mai degrabă, exclude o pondere considerabilă a părților

interesate. Cele mai afectate sunt întreprinderile mici și mijlocii, care constituie o componentă

fundamentală a economiei. Având în vedere faptul că, de obicei, IMM-urile au nevoi și constrângeri diferite

de cele ale companiilor mari, această problemă de incluziune este și mai acută. Prin urmare, problema

este dublă. În primul rând, corporaţiile mari au o voce mai influentă în modelarea politicilor

guvernamentale, în funcţie de interesele lor (care de multe ori nu coincid cu cele ale IMM-urilor). În al

doilea rând, IMM-urile au o miză modestă în procesul de luare a deciziilor politice, fiind expuse cel mai

mult la presiunile de reglementare a afacerilor. În cele din urmă, aceasta creează constrângeri

semnificative în dezvoltarea sectorului IMM-urilor în ansamblul, care reprezintă aproximativ 97% din

71

numărul total de întreprinderi și asigură circa 57% din totalul locurilor de muncă din țară52. În aceste

condiții, companiile dispun de mai multe stimulente pentru a recurge la căi informale de activitate, cu

scopul de a menține avantajul competitiv, în timp ce angajații sunt mai predispuşi să accepte contracte

informale, pentru a obține salarii nete mai mari.

2.10. Educaţie și formare profesională Capitalul uman reprezintă un factor esențial în antrenarea competitivităţii oricărei întreprinderi și

economii, în special atunci când alte forme de capital și de resurse sunt foarte rare. Mai mult decât atât,

investițiile în capitalul uman permit nu doar consolidarea acestui factor de producție de bază, ci şi

contribuţia la inovații și o absorbție mai ușoară a tehnologiilor. Cu toate acestea, acest tip de investiții

necesită timp, resurse și o abordare managerială corespunzătoare, care de obicei lipsește în întreprinderile

care funcționează în sectorul informal. Prin urmare, pe lângă subminarea competitivităţii agenţilor

economici și economiei naționale în general, pe termen lung , activitățile informale limitează oportunitățile

de educație și formare profesională pentru angajați.

În Republica Moldova, forța de muncă instruită inadecvat reprezintă una dintre cele 3 constrângeri de vârf

ale mediului de afaceri, fiind identificată de către 31,2% din totalul întreprinderilor. În ciuda acestui fapt,

agenţii economici sunt reticenţi în a investi în capitalul uman. Astfel, conform aceluiași studiu, doar 32,4%

dintre companii oferă instruire formală angajaților săi, iar peste 50 la sută din angajații cu program

complet nu au beneficiat de instruire formală la locul de muncă, care este mult mai mic în comparație cu

țările de referință (Figura 52). Cea mai gravă situație se atestă în întreprinderile mici (5-19 salariați), unde

ponderea frimelor care oferă instruire formală este de doar 25,7%, în timp ce în cazul întreprinderilor mari,

această pondere este de două ori mai mare (53,5%).

Chart 52. Accesul și participarea companiilor și angajaților la formare profesională

Sursa: Datele furnizate de "Studiul întreprinderilor pentru 2013" pentru Republica Moldova, Banca Mondială

52 Conform datelor statistice pentru anul 2013.

72

Având în vedere deficitul de forță de muncă calificată, reticența companiilor de a investi în educația și

formarea personalului pare a fi paradoxală. Cu toate acestea, după cum denotă un sondaj reprezentativ la

nivel naţional53, factorul principal care împiedică companiile să investească mai mult în capitalul uman

este cel financiar. Astfel, aproape 63% din întreprinderi nu dispun de un buget pentru instruirea

personalului, iar 40,4% dintre ele percep costurile de formare ca fiind inaccesibile, mai ales în cazul

companiilor mici.

Un alt factor care împiedică investițiile întreprinderilor în educație și formare este fluctuaţia mare de

personal: 27,3% din companiile intervievate au răspuns că acesta constituie un obstacol major. Acesta se

reduce până la lipsa unor instrumente juridice care să permită companiilor să oblige salariații să continue

să muncească în cadrul întreprinderii, după ce au beneficiat de instruire sau să ramburseze costurile

aferente formării profesionale sau lipsa unor strategii adecvate pentru resurse umane, adoptate de

companii, care ar genera dorința angajaților de a rămâne la întreprinderi. Bineînţeles, măsura cea mai

eficientă de a reduce fluctuaţia personalului constă în sporirea atractivităţii condițiilor de muncă: salarii

mai atractive, siguranţă, confort, previzibilitate în ascensiunea profesională , etc. De fapt, investind mai

mult în capitalul uman, companiile ar putea facilita un cerc virtuos: condițiile de muncă mai atractive reduc

fluctuaţiile de personal și le fac mai productive, ceea ce permite companiilor să-şi ramburseze cheltuielile

de investiții, să mărească salariile și să îmbunătățească condițiile de muncă și mai mult. În acest fel,

companiile ar putea fi capabile să-şi sporească competitivitatea atât pe piața muncii, cât și cea de consum.

Pentru a încuraja acest cerc virtuos, Guvernul ar putea interveni. Cu toate acestea, același sondaj denotă

că doar 20% dintre agenţii economici dispun de informaţii privind disponibilitatea unor programe

guvernamentale de susţinere a sectorului IMM-urilor pentru organizarea de cursuri de formare şi

reconversie profesională. Mai mult decât atât, pentru celelalte 56,3% dintre întreprinderi, programele

guvernamentale de formare profesională par a fi indisponibile.

Actualmente, întreprinderile raportează un deficit de forță de muncă calificată/instruită corespunzător,

ceea ce subminează dezvoltarea generală a întreprinderii (44,4% dintre companiile intervievate), care

confirmă impactul profund al acestei constrângeri, precum și natura sistemică a problemei (Figura 53).

53“Constrângeri majore asupra mediului de afaceri din Moldova”, Expert-Grup și Confederația Naţională a Patronatului din Moldova, 2013

73

Chart 53. Percepția companiilor cu privire la impactul perceput al deficitului forței de muncă, %

Sursa: Confederaţia Naţională a Patronatului din Moldova, 2013

În concluzie, constrângerile privind capitalul uman pe piaţa locală constituie unul dintre obstacolele

principale pentru dezvoltarea întreprinderilor din Republica Moldova. Mai mult decât atât, agenţii

economici din Republica Moldova nu dispun de capacitate financiară și managerială suficientă pentru a

remedia această problemă, în timp ce accesul la programe de educație și de formare profesională acordate

de guvern este limitat. Drept urmare, cele mai multe dintre companii, în special cele mici, sunt prinse într-

un cerc vicios: competitivitatea scăzută subminează capacitatea firmelor de a investi în capitalul uman

care, la rândul său, le afectează negativ competitivitatea şi mai mult. Astfel, date fiind aceste constrângeri,

companiile optează pentru activităţi informale, pentru a compensa aceste pierderi de competitivitate prin

economii fiscale. Deși, această strategie a permis mai multor companii să se menţină pe piață, pe termen

lung competitivitatea lor se erodează și ele sunt sortite eșecului.

Cei mai mari perdanţi sunt, de asemenea, angajații, care rămân deconectaţi de la recentele evoluții

tehnologice și care reuşesc, din ce în ce mai greu, să se integreze pe piața muncii. După cum este descris

în Capitolul 1, acesta este cazul, în special, pentru populația tânără: din cauza tranziției dificile de la

educație la piața muncii, ei sunt predispuşi să accepte, mai ușor, un loc de muncă informal (36,9% din

populația ocupată între 15-24 de ani are un loc de muncă informal). O altă categorie de populație expusă

la ocuparea informală este cea cu nivel scăzut de educație. Aceste persoane sunt prinse în ocuparea

informală din cauza reticenței mari a companiilor care activează în sectorul informal de a investi în

formarea profesională a personalului (Capitolul 1 prezintă această problemă mai detaliat).

2.11 Concluzii În această secțiune se oferă un răspuns amplu la întrebarea "De ce ponderea economiei informale este

atât de mare în Moldova?", prin analiza stimulentelor care stau la baza deciziei angajatorilor și a angajaților

de a accepta sau nu ocuparea informală. Acesta se reduce la raportul dintre costurile activității economice

formale și cele pentru activitatea informală. Analiza a demonstrat că, în Republica Moldova, costurile

pentru activitatea informală nu sunt atât de mari, datorită inspecțiilor ineficiente, a probabilității reduse

74

de a fi identificate și chiar sancționate, precum si a unor amenzi mici. În același timp, costurile pentru

activitatea economică formală sunt relativ mari, din cauza costurilor mari pentru obligațiunile fiscale, a

unui cadru de politici ineficiente cu privire la concurență și „antitrust”, reglementărilor deficiente cu privire

la afaceri și fragilității statului de drept. Mai mult decât atât, avantajele obișnuite ale angajării formale,

care includ și un nivel mai mare de acces la finanțe, tehnologii și justiție echitabilă, sunt subminate de

costurile ridicate pentru credite, nivel redus de pregătire tehnologică și asimilare a noilor tehnologii,

precum și sistemul de justiție ineficient. În aceste condiții, există stimulente puternice de a practica

angajarea informală, iar angajatorii au o putere mare de negociere în relațiile cu angajații. În consecință,

din cauza ineficienței dialogului social, fragilității statului de drept și accesului redus la o justiție echitabilă,

angajații sunt foarte expuși la practicile de muncă informală, iar conflictele de muncă, deseori, nu sunt

soluționate într-un mod echitabil. În sfârșit, dar nu în ultimul rând, implicațiile fiscale ale economiei

informale nu sunt triviale. După cum se arată în Capitolul 1, diferența dintre veniturile fiscale potențiale și

cele colectate (discrepanța fiscală) a ajuns la 7,75% din PIB în 2012.

Mai jos vom rezuma determinanții principali ai activităților informale din Republica Moldova:

Climatul de afaceri din Moldova nu este nici pe departe prietenos și favorabil pentru dezvoltarea

întreprinderilor. În pofida unei majorări ușoare a indicelui ”Doing Business”, care s-a datorat unor

măsuri la nivel de politici, principalele probleme sistemice au rămas nerezolvate și chiar s-au

agravat. În special, Republica Moldova a regresat la trei componente ale indicelui „Doing

Business”, la care a înregistrat permanent cel mai mic scor în comparație cu alte componente ale

indicelui: "obținerea autorizațiilor de construcție" (de la locul 170 în 2014 la locul 175 în 2015),

"comerțul transfrontalier" (de la locul 151 în 2014 la locul 152 în 2015) și "Obținerea de energie

electrică" (de la locul 148 în 2014 la locul 149 în 2015). Aceste aspecte subminează

competitivitatea sectoarelor construcțiilor, transporturilor și a sectorului industrial, care par să fie

expuse considerabil la economia informală. În general, aceasta reduce absorbția forței de muncă,

fiind unul din factorii fundamentali care determină ocuparea informală.

Povara administrativă a reglementărilor afacerilor asupra companiilor pare a fi mult mai mare

față de povara financiară. Aceasta se datorează în primul rând proporțiilor mari și ineficienței

birocrației autorităților publice, precum și calității reduse a reglementărilor, ceea ce contribuie la

pierderi enorme de timp din partea companiilor pentru a se conforma cu cerințele impuse,

generând costuri de oportunitate mari. Este evident că produsul secundar al acestor

constrângeri de reglementare și instituționale este majorarea indicelui de percepție a corupției,

atestată drept una din principalele constrângeri pentru activitatea întreprinderilor.

Datorită veniturilor mici din impozite, atât angajatorii cât și angajații au o motivație puternică de

a practica angajarea informală. Din perspectiva companiilor, povara fiscală se consideră a fi prea

mare (deși nu este mare în comparație cu alte țări din regiune), se consideră că administrația

fiscală este problematică și durează mult timp și, în același timp, calitatea cadrului de

reglementare și eficiența guvernului sunt foarte reduse. Percepția despre povara fiscală mare se

bazează pe impozitele din veniturile salariale și, mai exact, pe distribuirea acestora, care este prea

75

mult în favoarea angajatorilor: companiile sunt responsabile pentru 80% din totalul contribuțiilor

de asigurări sociale (23% sunt achitate de angajatori și 6% de angajați). Cu toate acestea, în

comparație cu alte țări de referință, povara fiscală pare să fie moderată, iar problema cea mai

mare este legată de administrația fiscală, care reprezintă o constrângere semnificativă pentru

dezvoltarea întreprinderilor. Din punct de vedere al gospodăriilor, calitatea bunurilor și serviciilor

publice este joasă, oamenii au puține informații despre modul de gestionare a finanțelor publice,

iar încrederea în sistemul de pensii este redusă. Acești factori contribuie la o reticență intrinsecă

de achitare a impozitelor, atât din partea angajatorilor cât și a angajaților.

O deficiență fundamentală a economiei moldovenești, care determină nesiguranța investitorilor

precum și a angajaților, este fragilitatea statului de drept și ineficiența sistemului judiciar.

Republica Moldova ocupă locuri foarte joase în clasamentele internaționale în ceea ce privește

protecția drepturilor de proprietate, respectarea statului de drept și independența justiției. În

consecință, antreprenorii, mai ales cei străini, sunt reticenți în plasarea investițiilor lor, iar

atractivitatea Republicii Moldova pentru ISD este una din cele mai mici din regiune. Aceasta

subminează din nou avantajele activităților economice formale și stimulează companiile de a

practica angajarea informală. Aceste stimulente devin tot mai puternice, datorită accesului redus

la justiție și, prin urmare, nivelul redus de siguranță a angajaților, care nu sunt capabili să-i

determine pe angajatorii lor de a renunța la angajarea informală.

Cadrul concurențial din Republica Moldova este foarte ineficient, în special, din cauza prevalenței

mai multor bariere directe și indirecte de acces. Domeniile cele mai problematice sunt politica

agricolă împovărătoare, eficiența redusă a politicilor anti-monopol, nivelul mare de concentrare a

activităților corporative la un număr mic de producători (nivelul de dominare a pieței), stimulente

reduse pentru investiții din cauza impozitării și intensității mici a concurenței interne. În plus,

concurența insuficientă pe piețele străine este determinată de barierele netarifare în calea

comerțului, povara mare a procedurilor vamale, cadrul deficient de reglementare a afacerilor și,

prin urmare, prevalența redusă a ISD și a întreprinderilor străine. În aceste condiții, forțele pieței

nu par a fi suficient de puternice pentru a elimina companiile care activează neoficial.

Accesul la finanțe este foarte limitat, ceea ce subminează un avantaj teoretic suplimentar al

activității economice formale. Problema accesului limitat la servicii financiare se datorează atât

factorilor din partea cererii (solvabilitatea redusă a companiilor), cât și factorilor din partea ofertei

(stabilitatea redusă a băncilor și dezvoltarea slabă a sectorului financiar). În special, ratele reale

înalte ale dobânzilor la credite subminează accesibilitatea lor pentru companii și determină băncile

să aplice proceduri de selecție adversă la acordarea acestor credite, cele mai afectate fiind IMM-

urile și, în special, întreprinderile nou-înființate și alte proiecte riscante. Un factor important care

determină costurile pentru credite este prima de risc asociată cu ratele dobânzilor stabilite de

bănci și alte instituții financiare, care este relativ mare. Acest lucru se datorează dezvoltării slabe

a sectorului privat, care sporește probabilitatea de neplată, ineficiența procedurilor de subscriere

aplicate de instituțiile de creditare, precum și procedurile complicate de restructurare a datoriilor

76

și executare a garanțiilor. Prin urmare, deficiențele instituționale și juridice, împreună cu carențele

sectoarelor privat și financiar, subminează un alt avantaj al activității economice formale - accesul

simplificat la finanțare.

Deficiențele sistemice prezentate mai sus (fragilitatea statului de drept, ineficienta justiției,

accesul limitat la finanțare, ineficienta cadrului concurențial, atractivitatea redusă a investițiilor și

calitatea redusă a reglementărilor afacerilor), de rând cu calificările joase ale forței de muncă și

costurile reduse ale forței de muncă în raport cu costurile de capital, subminează accesul la

tehnologii, ceea ce reprezintă o constrângere majoră pentru dezvoltarea durabilă a economiei

Republicii Moldova pe termen lung. Potrivit clasamentelor internaționale, Republica Moldova are

unul din cele mai mici niveluri de acces la tehnologii din lume, determinat atât de disponibilitatea

redusă a tehnologiilor, precum și de capacitatea redusă a companiilor din Republica Moldova de

a adopta aceste tehnologii. Astfel, gradul mic de sofisticare a afacerilor și gradul mic de adoptare

a noilor tehnologii formează un cerc vicios. La aceasta contribuie și accesul limitat la finanțe și

fragilitatea statului de drept, care nu permit întreprinderilor să finanțeze investițiile în tehnologii

noi.

Constrângerile discutate mai sus determină costurile sau subminează avantajele activității

formale. Înclinația companiilor și gospodăriilor de a practica angajarea informală este determinată

și de costurile reduse ale activităților economice informale. Astfel, ISM, instituția-cheie în

prevenirea și sancționarea ocupării informale, precum și Serviciului Fiscal de Stat, instituția-cheie

în prevenirea și sancționarea diferitor forme de activitate economică informală, sunt limitate în

exercitarea funcțiilor lor de cadrul legal. În special, aceste instituții trebuie să înștiințeze

companiile cu cel puțin 5 zile înainte de control, ceea ce diminuează probabilitatea de depistare a

companiilor informale. Mai mult decât atât, aceste instituții nu sunt învestite cu funcții de anchetă.

Astfel, în cazurile în care se depistează că unele companii practică activitatea informală, aceste

instituții sunt nevoite să trimită materialele necesare la Procuratură și la alte autorități judiciare

pentru investigații suplimentare, iar comunicarea cu aceste organe este deseori complicată. În

consecință, deseori soluționarea acestor cazuri durează prea mult. Mai mult decât atât, instituțiile

responsabile pentru investigații deseori invocă lipsa unor dovezi și calitatea joasă a acestora. În

cele din urmă, prevederile legale cu privire la sancționarea activităților economice informale sunt

aplicate anevoios. În consecință, companiile nu se confruntă cu constrângeri suficiente, nici sub

aspect juridic, nici din partea angajaților, pentru practicarea activităților economice informale.

2.12 Recomandări

Pentru o abordare mai eficientă a fenomenului economiei informale este nevoie de eliminarea cauzelor

sale fundamentale, care sunt direct legate de stimulentele angajatorilor, cât și cele ale angajaților. După

cum s-a demonstrat în sub-capitolele anterioare, companiile optează pentru activitatea informală din trei

motive principale: (i) costurile pentru activitatea formală sunt prea mari; (ii) costurile pentru activitatea

informală sunt prea mici; (iii) avantajele activității formale, spre deosebire de cea informală, nu sunt

77

evidente. Prin urmare, tot ansamblul de soluții politice care vizează problema economiei informale trebuie

să contribuie la sporirea atractivității economiei formale pentru angajatori și angajați, prin reducerea

costurilor pentru activitatea formală, majorarea penalităților și sporirea probabilității de identificare a

activităților informale și încurajarea pe toate căile posibile a angajatorilor și angajaților de a practica

activitatea formală. În sfârșit, dar nu în ultimul rând, guvernul trebuie să ajungă la un echilibru între

sporirea siguranței angajatorilor, prin relaxarea reglementărilor cu privire la afaceri, precum și sporirea

siguranței angajaților, prin majorarea costurilor pentru activitate informală și aplicarea mai eficientă a

reglementărilor în domeniul muncii.

Politicile care vizează diminuarea costurilor activităților economice formale

Reducerea poverii administrative asupra întreprinderilor. Aceasta presupune simplificarea

procedurilor de obținere a licențelor, autorizațiilor și a altor forme de documente permisive. În

special, aceasta ar putea fi realizat prin accelerarea procesului de eliberare a documentelor

necesare pentru activitatea de întreprinzător, reducerea barierelor birocratice pentru obținerea

acestor documente și sporirea transparenței întregului proces de eliberare a documentelor

permisive. În acest sens, este necesar să fie aplicate la o scară mai largă ”ghișeele unice” și

instrumentele TIC, ceea ce ar diminua discreția funcționarilor publici, ar elimina posibilitățile de

abuz din partea funcționarilor publici față de companii și, prin urmare, ar diminua fenomenul

corupției. Aceste măsuri ar trebui să fie aplicate pentru majoritatea documentelor permisive, cu

accent special pe obținerea autorizațiilor de construcție și a documentelor de import/export.

Sporirea caracterului favorabil al politicii fiscale pentru obținerea dividendelor și profitului.

Guvernul trebuie să-și schimbe abordarea generală a politicii fiscale. În special, aceasta nu trebuie

utilizată ca un instrument pentru colectarea, prin toate mijloacele, a resurselor financiare necesare

pentru acoperirea cheltuielilor publice, ci mai degrabă pentru încurajarea activității de

întreprinzător și descurajarea eventualelor efecte externe negative. Prin urmare, politica fiscală ar

trebui să ofere stimulente adecvate pentru întreprinderile nou-înființate și investiții în tehnologii

și know-how și trebuie să asigure o deductibilitate fiscală suficientă a contribuțiilor private la

serviciile publice (de exemplu, investițiile în educație și formare profesională sau investițiile în

asistența medicală a angajaților). Nu în ultimul rând, politica fiscală trebuie să fie transparentă,

bine mediatizată și accesibilă pentru contribuabili.

Asigurarea deductibilității fiscale parțiale pentru beneficiile angajaților. Aceasta reprezintă o

măsură simplă de sporire a motivației angajatorilor de a achita salariile în mod oficial și a motivației

angajaților de a cere achitarea oficială a salariilor. În astfel de țări ca România sau Republica Cehă,

angajatorii pot beneficia de o deductibilitate fiscală până la un anumit prag pentru tichetele pentru

alimentație oferite angajaților lor, ca supliment la salariul lor de bază. În afară de tichetele pentru

alimentație, deductibilitatea fiscală până la un anumit prag ar putea fi aplicată și la alte facilități,

cum ar fi cheltuielile pentru educație, sănătate și activități sportive.

78

Politicile care vizează sporirea costurilor activităților economice informale

Sporirea eficienței controalelor fiscale și a inspecțiilor muncii. Se cere o atenție sporită la

informațiile financiare și schimbul operativ de informații între instituțiile-cheie responsabile

pentru prevenirea evaziunii fiscale, decât prezența fizică a inspectorilor muncii și a inspectorilor

fiscali la sediul contribuabililor. În plus, inspecțiile ar trebui să se axeze pe sectoarele cele mai

expuse la economia informală, aceste proceduri trebuie să se bazeze pe reguli clare și facilități

digitale.. După asigurarea mecanismelor corespunzătoare de responsabilizare, este necesară

"dezlegarea mâinilor ISM" în sensul aplicării reglementărilor în domeniul muncii: aceasta trebuie

să aibă mai multă autonomie în efectuarea vizitelor neplanificate, atunci când există suspiciuni

puternice despre nerespectarea legislației muncii.

Majorarea mărimii amenzilor pentru companiile care practică activități economice informale. Mai

exact, amenzile trebuie să fie formate din două componente principale: (i) veniturile fiscale totale

care au fost pierdute de bugetul public, ca urmare a evaziunii fiscale a companiei identificate; și

(ii) penalitatea pentru neconformarea la prevederile legilstaive în domeniul muncii (

Consolidarea capacităților instituțiilor responsabile de inspecțiile muncii și controalele fiscale.

Această măsură ar putea fi realizată prin: (i) eliberarea acestor instituții de activități secundare și

sporirea competențelor și atribuțiilor lor legate de prevenirea și identificarea practicilor de

activitate economică informală; (ii) învestirea acestor instituții cu funcții de anchetă, pentru a

reduce disparitățile cu instituțiile judiciare și pentru a eficientiza aplicarea legislației; (iii)

asigurarea mecanismelor legale prin care ar putea fi formalizată și aplicată cooperarea între aceste

instituții (prevederea existentă cu privire la cooperarea voluntară s-a dovedit a fi ineficientă).

Descurajarea utilizării numerarului prin sporirea popularității plăților electronice și punerea în

aplicare a Legii nr. 114 din 18.05.2012 cu privire la serviciile de plată şi moneda electronică.

Măsurile principale în acest sens trebuie să se axeze pe: (i) dezvoltarea infrastructurii adecvate

pentru utilizarea cardurilor bancare și alte plăți electronice, în special în sectorul serviciilor și în

mediul rural; (ii) penalizarea campaniilor de marketing ale unor companii, care încurajează clienții

lor să folosească plățile în numerar în loc de plățile prin carduri (de exemplu, aplicarea reducerilor

doar la produsele cumpărate cu bani gheață); (iii) organizarea unor inspecții neplanificate la sediul

companiilor pentru a verifica dacă terminalele de carduri și alte infrastructurii aferente

funcționează corect; (iv) creșterea nivelului de educație financiară a populației și creșterea

gradului de conștientizare a publicului cu privire la importanța utilizării plăților electronice; (v)

încurajarea practicilor de denunțare de către consumatori a cazurilor în care companiile creează

impedimente pentru plățile prin carduri; (vi) obligarea tuturor companiilor de a achita salariile prin

transferuri bancare.

79

Examinarea avantajelor oferite companiilor care activează oficial

Facilitarea accesului la finanțare pentru companiile care activează în mod oficial prin dezvoltarea

sectorului financiar, prin următoarele măsuri principale: (i) relaxarea barierelor de acces și

stimularea concurenței în sectorul financiar; legislația anti-trust trebuie să fie pusă în aplicare mai

eficient prin acțiuni mai ambiţioase din partea Consiliului Concurenței; (ii) sporirea eficienței

supravegherii sectorului bancar și sectorului financiar non-bancar; (iii) consolidarea guvernării

corporative în cadrul instituțiilor financiare și consolidarea abordărilor lor de gestionare a

riscurilor; (iv) respectarea statului de drept, sporirea eficienței sistemului de justiție și, în special,

facilitarea procesului de executare a garanțiilor; (v) sporirea transparenței cu privire la acționarii

și beneficiarii finali ai activelor din sectorul financiar; (vi) facilitarea accesului instituțiilor financiare

la lichiditățile pe termen lung, în special prin dezvoltarea sistemului de pensii private. În plus, este

necesar să fie soluționată problema asimetriei informațiilor, prin care se explică în prezent selecția

adversă a băncilor, în special față de IMM-uri, prin dezvoltarea unui birou funcțional al istoriilor

de credit.

Sporirea nivelului de pregătire tehnologică și asimilare a tehnologiilor noi. În mod special, sectorul

național al cercetării și dezvoltării trebuie să fie mai transparent și mai bine corelat la necesitățile

economice ale țării; sectorul cercetării și dezvoltării trebuie să fie mai deschis față de companiile

private, care ar putea solicita finanțe publice pentru proiectele lor de cercetare și dezvoltare;

trebuie sporit nivelul de educație tehnologică a populației, cu accent sporit pe specializări tehnice

în instituțiile de învățământ; trebuie să fie eliminate toate impedimentele în calea transferului

tehnologic și inovării, existente în legislația din domeniile fiscal, al muncii și vamal, iar investițiile

companiilor în noile tehnologii trebuie să beneficieze de un tratament fiscal preferențial.

80

Capitolul 3. Formele atipice de ocupare a forței de muncă în Republica

Moldova. Evaluarea cadrului juridic

În ultima decadă, datorită unui concurs compex de factori, cum ar fi globalizarea, evoluțiile sociale,

economice și tehnologice, au apărut și s-au răspândit forme atipice de ocupare a forței de muncă (FAOFM)

(care se deosebesc de forma tipică de ocupare54) și astfel relevanța și impactul acestora asupra economiei

naționale și a pieții forței de muncă au devenit tot mai evidente.

Atunci când sunt reglementate reușit și implementate adecvat, anumite FAOFM pot ajuta întreprinderile

să se ajusteze rapid la condițiile pieții. Însă, atunci când sunt abuzate și folosite pentru a reduce drepturile

angajaților la locul de muncă, FAOFM împiedică angajații să se bucure de condiții de muncă și salarii

decente, beneficii de asigurare socială, dar și subminează concurența loială pe piață.

Scopul acestui capitol este să facă un bilanț al formelor atipice de ocupare practicate în Republica Moldova

și să evaluze măsura în care reglementările și politicile existente referitoare la FAOFM permit existența

unor condiții decente de muncă și a unui climat de afaceri prielnic atît în sectorul formal, cât și cel informal.

Analiza de mai jos se bazează pe datele statistice furnizate în capitolele precedente ale prezentului studiu.

La sfârșitul capitolului va fi formulat un șir de concluzii și recomandări cu scopul de a răspunde la întrebarea

cum poate fi extinsă protecția oferită de legislația muncii asupra FAOFM și cum putem face ca respectarea

legii să fie mai ieftină decât eschivarea de la aceasta.

În acest capitol, prin ”angajat” se va înțelege ”persoana care execută o muncă și primește o remunerație

în virtutea unui contract de muncă cu angajatorul”.

Ținând cont de definiția Raportului de muncă tipic (raport cu normă deplină, durată nedeterminată,

continuu, dependent și subordonat dintre un lucrător și un angajator reglementat de un contract de muncă

permanent), următoarele FAOFM vor fi examinate în acest capitol:

a) raport de muncă cu durată determinată (definită),

b) raport de muncă cu normă parțială (mai mică decât norma lucrată de un angajat cu normă deplină),

c) raport de muncă de natură intermitentă/ocazională,

d) raport de muncă care implică mai mulți angajatori pentru un singur angajat,

e) raport de muncă camuflat printr-un contract civil sau comercial.

3.1 Cadrul juridic și de politici care reglementează ocuparea forței de muncă și

raportul de muncă În prezent, piața forței de muncă este reglementată de un număr de legi, acte normative și politici, care

definesc obiectivele strategice naționale în domeniul ocupării forței de muncă. Cele mai importante sunt

enumerate mai jos:

54 Ocupare tipică: raport cu normă deplină, durată nedeterminată, continuu/regulat, dependent și subordonat dintre angajat și angajator

81

Constituția Republicii Moldova;

Codul muncii – reprezintă cadrul juridic general care reglementează contractul individual de

muncă

Legea cu privire la asigurarea egalităţii, nr. 121 din 25.05.2012 – asigură oportunități și tratament

egal în domeniul ocupării și profesiei

Legea privind Inspectoratul de Stat al Muncii, nr. 140 din 10.05.2001

Legea privind ocuparea forţei de muncă şi protecţia socială a persoanelor aflate în căutarea unui

loc de muncă, nr. 102 din 13.03.2003 – stabilește măsuri în privința persoanelor active pe piața

forței de muncă, precum și măsuri referitoare la protecția socială a persoanelor aflate în căutarea

unui loc de muncă, prevenirea șomajului și combaterea efectelor sociale ale acestui fenomen

Legea privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări

sociale, nr. 289 din 22.07.2004 – consfințește dreptul la prestații de asigurări sociale, cum ar fi

concediu medical, concediu de maternitate, concediu pentru îngrijirea copilului, ajutor deces

Strategia naţională privind politicile de ocupare a forţei de muncă pe anii 2007-2015, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 605 din 31.05.2007 și Planul de acţiuni privind minimizarea practicii de achitare a salariilor „în plic” şi „muncii la negru”55, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 477 din 28.06.2011 – care au ca scop, între altele, reducerea muncii la negru, stimularea mobilității forței de muncă, încurajarea formalizării ocupării informale.

Constituția Republicii Moldova (art. 43) garantează dreptul la muncă, care include dreptul la libera alegere

a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţia împotriva şomajului.

Potrivit art. 47 al Constituției, statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai

decent, fără discriminare. Articolul 43 coroborat cu articolul 47 prevede oportunități egale pentru toți

cetățenii să-și exercite dreptul la muncă.

Cu referință la interdependența dintre dreptul la nivel de trai decent și dreptul la muncă consfințite de

Constituție, curte Constituțională a menționat: ”Constituţia ţării recunoaşte că statul este obligat să ia

măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent. Prin conţinutul său, dreptul la un nivel de trai

decent include dreptul cetăţeanului la condiţii de viaţă, care să-i asigure, lui şi familiei lui un trai civilizat.

În cazul luat în discuţie, la fel ca şi în cazul altor drepturi, este vorba de un drept complex. El cuprinde în

deosebi dreptul la condiţii rezonabile de existenţă şi la ameliorarea lor continuă. Desigur traiul decent se

realizează prioritar prin munca cetăţeanului şi a familiei sale, statul la rîndul său, trebuie să contribuie

decisiv la ameliorarea condiţiilor de viaţă pentru a asigura un standard civilizat de trai cetăţenilor săi. De

aceea, Constituţia obligă statul să ia măsuri pentru dezvoltarea economică a societăţii şi protecţia socială

corespunzătoare. "56

Constituția mai stabilește, în art. 42 ”Dreptul de a întemeia şi de a se afilia la sindicate”, în art. 44

”Interzicerea muncii forţate”, în art. 45 ”Dreptul la grevă”. Aceste norme constituționale consfințesc

dreptul salariaților să se asocieze în mod liber în sindicate pentru a-și apăra interesele, dreptul salariaților

55 Practica muncii nedeclarate, care se manifestă prin achitarea către angajat a unui salariu mai mare decât cel declarat de către angajator pentru calcularea contribuțiilor de asigurări sociale 56 Hotărârea Curții Constituționale nr. 9 din 03.03.97, Monitorul Oficial nr. 18/6 din 20.03.1997, art. 6

82

la condiții sigure de muncă și sănătate la llocul de muncă, la un salariu minim pe economie, la odihnă

săptămânală, concediu plătit, caracterul obligatoriu al convențiilor colective, dreptul salariaților la grevă

în scopul apărării intereselor lor profesionale cu caracter economic şi social.

Codul muncii adoptat în 2003 incorporează convențiile ILO ratificate de Moldova și conține cadrul legislativ

fundamental pentru raporturile de muncă. Acesta reglementează atât contractele de muncă standard

(normă completă, cu durată nedeterminată), cât și contractele cu durată determinată, munca cu normă

incompletă, munca la domiciliu și contrctele de ucenicie. Toate acestea sunt analizate mai jos. Art. 5 al

Codului muncii stabilește principiile fundamentale care se aplică atât formelor tipice, cât și celor atipice de

ocupare. Cu toate acestea, în cadrul multor raporturi de muncă atipice angajații au acces limitat la formare

profesională și instruire, la pensii și perfecționare profesională, iar stabilitatea în ocupare este redusă. În

cazul ocupării atipice în afara raportului de muncă contractual, aceste garanții sociale lipsesc cu

desăvârșire.

În sistemul de drept al Republicii Moldova, munca poate fi prestată atât în cadrul raporturilor de muncă

guvernate de dreptul muncii, cât și în cadrul unor raporturi în afara sferei dreptului muncii, care sunt

guvernate de alte ramuri de drept.57 Dreptul muncii nu reglementează toate raporturile de muncă; el se

aplică doar acelor raporturi care au la bază munca subordonată, dependentă.58

Munca prestată în cadrul raporturilor de muncă include:

a) Raporturi de muncă în baza contractelor individuale de muncă, guvernate de Codul muncii;

b) Raporturile de muncă ale anumitor funcționari publici, în conformitate cu Legea cu privire la

funcţia publică şi statutul funcţionarului public, nr. 158 din 04.07.2008. Potrivit art. 30 al legii menționate,

raporturile de muncă ale persoanelor numite în funcții publice sunt reglementate de statutul

funcționarului public, care constituie o lege de drept public. Chiar dacă aceste raporturi nu sunt guvernate

în mod direct de dreptul muncii (Codul muncii), acestea au o natură contractuală deoarece se constituie

în temeiul voinței contractuale libere a părților și includ elemente specifice ale unui contract individual de

muncă.

c) Raporturile de muncă ale persoanelor alese în funcții publice. Conform art. 6 al Legii cu privire

la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică, nr. 199 din 16.07.2010, acestea reprezintă

raporturi de autoritate publică și se stabilesc prin mandat obţinut direct, în urma alegerilor, sau indirect,

prin numire în condiţiile legii. Acest gen de raporturi de muncă este reglementat de dreptul public (de

regulă, Dreptul constituțional) și nu de dreptul muncii (drept privat).

d) Raporturi de muncă ale co-proprietarilor unității. Odată cu adoptarea Legii cu privire la

privatizare, nr. 627 din 04.07.91, a apărut posibilitatea ca salariații să participe la privatizarea unităților în

cadrul cărora activau. În cadrul procesului de privatizare, mulți salariați ai fostelor întreprinderi de stat au

devenit salariați ai respectivelor societăți commerciale, fiind în același timp și co-proprietari ai capitalului

social al respectivelor societăți. În pofida naturii duble a acestor raporturi de muncă – salariat și co-

proprietar – acestea nu sunt guvernate de dreptul muncii. Natura autonomă a acestui raport de muncă,

57 Al. Athanasiu, L. Dima, Dreptul muncii, PH. All Beck, București, 2005. 58 N. Romandaș, Dreptul muncii, 2006

83

precum și faptul că izvorul juridic al raportului îl constituie un acord de asociere și nu un contract de muncă,

sunt factorii determinanți pentru excluderea acestui tip de raport de sub incidența dreptului muncii.

Munca prestată în afara câmpului de aplicare a dreptului muncii include:

a) muncă prestată în temeiul unui raport juridic civil (de exemplu, în temeiul unui contract de

prestare servicii, contract de antrepriză, contract de etc.);

b) muncă prestată în diferite forme de activitate individuală (munca prestată de o persoană în

cadrul propriei gospodării sau munca independentă);

c) muncă prestată de persoanele care practică o profesie liberală. Munca prestată de avocați este

reglementată de Legea cu privire la avocatură, nr. 1260 din 19.07.2002, notari – de Legea cu privire la

notariat, nr. 08.11.2002, executori judecătorești – de Legea privind executorii judecătorești, nr. 113 din

17.06.2010, auditori – de Legea privind activitatea de audit, nr. 61 din 16.03.2007.

d) muncă prestată de persoanele autorizate să desfășoare activități antreprenoriale în temeiul

Legii cu privire la patenta de întreprinzător, nr. 93 din 15.07.98.

e) munca de voluntariat neplătită prestată în temeiul unui contract de voluntariat, în conformitate

cu Legea voluntariatului, nr. 121 din 18.06.2010.

f) lucrările publice executate în baza unor obligații juridice – cum ar fi munca neremunerată în

folosul comunității – sancțiune administrativă care, potrivit art. 37 al Codului contravențional, constă în

constă în antrenarea contravenientului persoană fizică, în afara timpului de serviciu de bază sau de studii,

la munca stabilită de autoritatea administraţiei publice locale, precum și sancțiune de drept penal

prevăzută de art. 67 al Codului penal și de prevederile Codului de executare.

Dreptul la muncă este realizat potrivit Codului muncii prin încheierea unui contract individual de muncă

(CIM). Potrivit art. 45 al Codului muncii, contractul individual de muncă reprezintă ” este înţelegerea dintre

salariat şi angajator, prin care salariatul se obligă să presteze o muncă într-o anumită specialitate, calificare

sau funcţie, să respecte regulamentul intern al unităţii, iar angajatorul se obligă să-i asigure condiţiile de

muncă prevăzute de prezentul cod, de alte acte normative ce conţin norme ale dreptului muncii, de

contractul colectiv de muncă, precum şi să achite la timp şi integral salariul.”

Locul contractului individual de muncă în legislația națională, ca izvor al unui raport de muncă individual,

este prevăzuit în art. 11 și 12 ale Codului muncii. Potrivit acestor prevederi, clauzele din contractul

individual de muncă59, contractele colective de muncă60 și convențiile colective61 sau din actele juridice

emise de autorităţile administraţiei publice 62 care înrăutăţesc situaţia salariaţilor în comparaţie cu

legislaţia muncii sînt nule şi nu produc efecte juridice. Orice clauză dintr-un contract individual de muncă

care încalcă o prevedere imperativă a legii este nulă.

59 Încheiat în conformitate cu prevederile art. 45-65 ale Codului muncii. 60 Încheiat în conformitate cu prevederile art. 25-34 ale Codului muncii. Contractul colectiv de muncă reprezintă actul juridic de parteneriat social care care reglementează raporturile de muncă şi alte raporturi sociale în unitate (întreprindere), încheiat în formă scrisă între salariaţi şi angajator de către reprezentanţii acestora. 61 Încheiat în conformitate cu prevederile art. 35-39 ale Codului muncii. Convenţia colectivă este un act juridic de parteneriat social care stabileşte principiile generale de reglementare a raporturilor de muncă şi a raporturilor social-economice legate nemijlocit de acestea, care se încheie de către reprezentanţii împuterniciţi ai salariaţilor şi ai angajatorilor la nivel naţional, teritorial şi ramural. 62 Adoptat în conformitate cu Legea privind actele normative ale Guvernului şi ale altor autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, nr. 317 din 18.07.2003.

84

3.2 Munca pe durata determinată Munca pe durată determinată este una dintre cele mai răspândite forme legale non-standard de angajare

în Moldova și dispune de un spectru larg de variații al acesteia determinate de anumite condiții stabilite în

legislația muncii (munca sezonieră, contractului individual de muncă pe un termen de până la 2 luni).

Munca pe durată determinată este reglementată de prevederile privind contractul individual de muncă pe

durată determinată (CDD) stabilite prin Codul Muncii. Codul Muncii stabilește regula generală potrivit

căreia contractul se încheie în formă scrisă, altfel se prezumă că contractul a fost încheiat pe o durată

nedeterminată63. Mai mult decât atât, art. 55 prevede o listă exhaustivă de cazuri în care poate fi încheiat

un CDD. Orice contract încheiat fără posibilitatea probei unui atare motiv este considerat a fi pe durată

nedeterminată.

Prin aceste măsuri se urmărește realizarea unei protecții sporite a salariatului pentru ai asigura stabilitatea

și tratament echitabil în cadrul raporturilor de muncă. Ele au transpus principiile consacrate în Convenția

ILO privind încetarea raporturilor de muncă, 1982 (nr.158), și Recomandarea însoțitoare (nr.166), care

urmăresc să prevină utilizarea abuzivă sau abuzul care ar putea apărea când se încheie contracte cu durată

determinată, precum și în Directiva Consiliului Europei 99/70/CE privind acordul-cadru asupra muncii pe

durată determinată, ce interzice orice discriminare între salariații angajați pe durată nedeterminată și cei

angajați pe durată determinată, precizând că contractul de muncă pe durată nedeterminată ar trebui să

rămână drept regulă, iar contractul pe durată determinată să fie excepție. Directiva no.1999/70/CE de

asemenea solicită statelor membre să stabilească criterii obiective pentru a justifica încheierea, durata și

reînnoirea CDD.

Articolul 55 din Cod stabilește cazurile în care contractul individual de muncă poate fi încheiat pe durata

determinată:

a) pentru perioada îndeplinirii obligaţiilor de muncă ale salariatului al cărui contract individual de

muncă este suspendat (cu excepţia cazurilor de aflare a acestuia în grevă) sau pentru perioada în care el

se află în unul din concediile prevăzute la art.112, 120, 123, 124, 126 ( concedii medicale și anuale), 178

(studii), 299 şi 300(concedii în sfera învățământului);

b) pentru perioada îndeplinirii unor lucrări temporare cu o durată de până la 2 luni, precum şi în

cazul unor lucrări sezoniere care, în virtutea condiţiilor climaterice, se pot desfăşura numai într-o perioadă

anumită a anului;

c) cu persoanele detaşate la lucru peste hotarele Republicii Moldova;

d) pentru perioada stagierii şi instruirii profesionale a salariatului la o altă unitate;

e) cu persoane care îşi fac studiile la instituţiile de învățământ la cursurile de zi;

f) cu persoanele pensionate, conform legislaţiei în vigoare, pentru limită de vârstă ori vechime în

muncă (sau care au obţinut dreptul la pensie pentru limită de vârstă ori vechime în muncă) şi nu sunt

încadrate în câmpul muncii – pe o perioadă de până la 2 ani, care, la expirare, poate fi prelungită de părţi

în condiţiile art.54 alin.(2) şi ale art.68 alin.(1) şi alin.(2) lit. a);

63 Vezi alineatul (3) din articolul 58 al Codului muncii.

85

g) cu colaboratorii ştiinţifici din instituţiile de cercetare-dezvoltare, cu cadrele didactice şi rectorii

instituţiilor de învățământ superior, precum şi cu conducătorii instituţiilor de învățământ preşcolar, primar,

secundar general, special complementar, artistic, sportiv, secundar profesional, mediu de specialitate, în

baza rezultatelor concursului desfăşurat în conformitate cu legislaţia în vigoare;

h) la alegerea, pe o perioadă determinată a salariaţilor, în funcţii elective în autorităţile publice

centrale şi locale, precum şi în organele sindicale, patronale, ale altor organizaţii necomerciale şi ale

societăţilor comerciale;

i) cu conducătorii unităţilor, adjuncţii lor şi contabilii-şefi ai unităţilor;

j) pentru perioada îndeplinirii de către şomeri a lucrărilor publice remunerate, în modul stabilit de

Guvern;

k) pentru perioada îndeplinirii unei anumite lucrări;

l) cu lucrătorii de creaţie din artă şi cultură;

m) cu salariaţii asociaţiilor religioase; precum şi

n) în alte cazuri prevăzute de legislaţia în vigoare.

Potrivit CM, persoanele încadrate cu contract individual de muncă încheiat pe durată determinată (CDD)

beneficiază de acelaşi statut ca şi salariaţii încadraţi cu contractul de muncă încheiat pe durată

nedeterminată. Obligativitatea încheierii contractelor de muncă în scris revine angajatorului, care, dacă nu

îşi îndeplineşte această obligaţie, va putea fi sancţionat cu amendă contravenţională. În cazul contractelor

încheiate pe durată determinată, un contract care nu s-a încheiat în scris este prezumat a fi încheiat pe

durată nedeterminată. Ca urmare, un contract încheiat pe durată determinată este întotdeauna un

contract scris.

Din analiza normelor menționate se constată că cadrul legislativ al Moldovei nu definește CIM pe durată

determinată ca o formă sau o categorie distinctă de contract de muncă, ci îl consideră un contract de

muncă a cărui durată este determinată. Durata perioadei contractului poate varia, dar nu va depăși

termenul de 5 ani. Extinderea acțiunii contractului mai restrâns poate avea loc doar tot în cadrul acestui

termen limită. Fără alte restricționări, părțile au posibilitatea să recurgă la un nou contract după expirarea

termenului de 5 ani.

Conform CM, contractul individual de muncă pe durată determinată (CDD) presupune unele caracteristici

specifice. Una dintre aceste caracteristici se referă la perioada de probă. Perioada de probă, de regulă,

este stabilită de către angajator la încheierea contractului individual de muncă în scopul verificării

aptitudinilor profesionale ale salariatului. Conform regulii generale, ea se poate stabili pe o perioadă de

cel mult 3 luni şi, respectiv, 6 luni – în cazul persoanelor cu funcţie de răspundere, lista cărora se aprobă

de către angajator cu consultarea sindicatelor sau reprezentanţilor salariaţilor. În cazul angajării mun-

citorilor necalificaţi, perioada de probă se stabileşte ca excepţie şi nu poate depăşi 15 zile calendaristice.

Însă, în cadrul CDD termenele perioadei de probă sunt reduse. Astfel, articolul 61 din CM stabileşte că

salariaţii, angajaţi în baza contractului individual de muncă pe durată determinată, pot fi supuşi unei peri-

oade de probă, ce nu va depăşi:

a) 15 zile calendaristice pentru o durată a contractului individual de muncă cuprinsă între 3 şi 6 luni;

86

b) 30 de zile calendaristice pentru o durată a contractului individual de muncă mai mare de 6 luni.

Este necesar să se specifice clauza privind aplicarea perioadei de probă expres în conţinutul contractului,

în caz contrar considerându-se că salariatul a fost angajat conform condiţiilor generale.

De asemenea, articolul 62 al CM stabileşte faptul interzicerii aplicării perioadei de probă pentru persoanele

angajate în baza unui contract individual de muncă cu o durată de până la 3 luni. În ceea ce priveşte

încetarea contractului individual de muncă pe durată determinată, acesta, la rândul său, comportă

anumite particularităţi distincte faţă de contractul individual de muncă pe durată nedeterminată. Astfel,

Codul Muncii stabileşte în art. 83 că, în caz de încetare a contractului individual de muncă pe durată

determinată, în legătură cu expirarea termenului său, salariatul trebuie să fie înştiinţat în scris de către

angajator despre acest fapt cu cel puţin 10 zile lucrătoare înainte. Astfel, observăm că dacă, la expirarea

termenului contractului individual de muncă pe durată determinată, niciuna dintre părţi nu a cerut

încetarea lui şi raporturile de muncă continuă de fapt, contractul se consideră prelungit pe durată

nedeterminată. Dacă contractul se referă la o muncă sezonieră dar include şi un termen determinat,

prelungirea activităţii de muncă se va considera ca prelungirea validităţii contractului prin tacita

reconducţiune (reînnoire) până la sfârșitul sezonului64.

Litigiile individuale de muncă care nu au fost soluţionate de salariat şi angajator pe cale amiabilă se

soluţionează de către instanţa de judecată. Restabilirea în funcţie a salariatului, cu care a fost încheiat un

contract individual de muncă pentru o perioadă determinată, este posibilă numai în limitele temporale

indicate în contract. Dacă la momentul pronunţării hotărârii termenul de acţiune a contractului a expirat,

iar salariatul a solicitat şi încasarea salariului neprimit ca rezultat al privării ilegale de posibilitatea de a

munci, salariul se va încasa, ca remediu, pentru perioada cuprinsă între data concedierii nelegitime şi data

expirării termenului contractual65.

La negocierea Codului muncii, în 2003, şi apoi la negocierea modificării acestuia, în 2005, confederaţiile

sindicale au insistat asupra menţinerii caracterului de excepţie al CDD, pentru a asigura o anumită

stabilitate în muncă a salariaţilor. Dimpotrivă, patronatele au susţinut necesitatea unor norme mai

permisive, în vederea sporirii gradului de flexibilitate a raporturilor de muncă. În urma acestor negocieri,

s-a ajuns la formula ca legea să continue să prevadă expres cazurile de excepţie în care un contract pe

durată determinată se poate încheia.

Trebuie avut în vedere faptul că criteriul major de a recurge la CDD este caracterul temporar al activității

ce poate rezulta din durata sa determinată de timp sau de un proiect specific sau de realizare a unei sarcini.

Reglementarea națională invocă criteriul de încheiere a contractelor pe durată determinată ”pentru

perioada îndeplinirii unei anumite lucrări”,concept ce este nedefinit în legislaţie, și poate acoperi, în fond,

muncă pe durată permanentă. Deci, este o reglementare ambiguă,care de fapt permite eliminarea limitării

situaţiilor în care un angajator ar putea recurge la CDD. De asemenea, legislația nu specifică numărul de

64Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2006, nr.6, pag.4Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție nr.12 din 03.10.2005Cu privire la practica judiciară a examinării litigiilor care apar în cadrul încheierii, modificării şi încetării contractului individual de muncă 65Ibid.

87

CDD succesive ce pot fi încheiate între același angajator și angajat sau durata totală a CDD succesive. Nu

este precizat în care condiții un contract poate fi prelungit sau încheiat repetat.

Deși munca temporară pentru perioada cu o durată de până la 2 luni este o expresie a contractului de

muncă pe durată determinată, legislația conține reglementări specifice pentru aceste forme de angajare.

Potrivit art.275 din Codul Muncii încheierea CIM pe un termen de până la două luni se efectuează în

cazurile prevăzute la art. 55 lit. b) CM şi în modul stabilit de prezentul Cod (art. 45 - 65, 276-278 CM) şi

de alte acte normative. La alte acte normative se referă Ucazulunional„Cu privire la condiţiile de muncă

ale muncitorilor şi slujbașilor temporari“ (1974), care prevăd că în calitate de salariaţi temporari sunt

recunoscuţi muncitorii şi slujbaşii angajaţi la lucru pe un termen de până la două luni, iar pentru a suplini

temporar salariaţii absenţi, după care se menţine locul de muncă/funcţia - până la patru luni (pe

perioada concediului - medical, anual, de studii; detaşării; stagii, etc.). Pentru salariaţi temporari

perioada de probă nu se stabileşte. Salariaţii temporari au dreptul să desfacă CIM unilateral,

preîntâmpinând în scris cu trei zile înainte. Angajatorul poate iniția desfacerea CIM cu salariatul

temporar, în temeiurile prevăzute de legislaţie (art. 86 alin. (1) CM). Angajatorul trebuie să notifice

angajații temporari despre încetarea CIM printr-o notificare în scris cu trei zile înainte de expirare.

La expirarea a 2 luni ale CIM, salariaţii temporari beneficiază,în conformitate cu art. 277 din Codul

Muncii,de o indemnizaţie pentru zilele de concediu nefolosite.

O altă formă a muncii pe durată determinată este munca sezonieră. Potrivit art. 279 din Codul Muncii

se consideră munca sezonieră lucrările care, în virtutea condiţiilor climaterice şi a altor condiţii naturale,

se efectuează într-o perioadă concretă a anului calendaristic, ce nu depăşeşte şase luni. Unele prevederi

referitor la munca sezonieră sunt cuprinse în Ucazul unional “Cu privire la condiţiile de muncă ale

muncitorilor şi slujbaşilor ocupaţi la lucrări sezoniere” (1974). Potrivit acestui act normativ, vechimea în

muncă la unitatea dată se sumează şi se consideră neîntreruptă, dacă salariatul a lucrat întregul sezon,

a încheiat CIM pentru sezonul următor şi a revenit la locul de muncă în termenul stabilit. Perioada

repausului intersezonier nu este luată în calculul vechimii în muncă neîntrerupte. Nomenclatorul

lucrărilor sezoniere,aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1273/2004, conține activitățile ce pot fi

valorificate în cadrul muncii sezoniere. Tot acest act normativ specifică faptul că dacă lucrătorii care

participă la efectuarea mai multor lucrări sezoniere, durata cărora depăşeşte 6 luni, la fel şi cei angajaţi

pe o durată nedeterminată, aceștia nu pot fi consideraţi angajaţi la lucrările sezoniere.

Însă practica judiciară conține o altă abordare visavis de acest aspect. Dacă contractul se referă la o

muncă sezonieră dar include şi un termen determinat, care ar putea depăși acele 6 luni, prelungirea

activităţii de muncă se va considera ca prelungirea validităţii contractului prin tacita reconducţiune până

la sfârșitul sezonului66. La prima vedere ar părea că ar fi o tratare defectuoasă a legislației în vigoare, însă

privind problema prin prisma art. 55 din Codul Muncii constatăm că contractul de muncă pe perioadă

determinată poate fi încheiat atât în cazul lucrărilor sezoniere cât și pentru perioada îndeplinii unor lucrări.

66Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiției ”Cu privire la practica judiciară a examinării litigiilor care apar în cadrul încheierii, modificării şi încetării contractului individual de muncă” nr.12 din 03.10.2005 Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2006, nr.6, pag.4

88

Norma nu are un caracter exhaustiv și nu conține delimitări clare pentru a evita această interpretare. În

consecință clauza termenului maxim de 6 luni stabilit pentru lucrările sezoniere în art. 279 din Codul Muncii

deja nu mai are un caracter imperativ, ci unul dispozitiv. Totuși hotărârile Curții Supreme de Justiţie privind

aplicarea corectă a normelor de drept şi soluţionarea justă a pricinilor civile au doar un caracter explicativ

și nu sunt obligatorii pentru instanțele judecătorești la judecarea litigiilor ce rezultă din raporturile de

muncă67.

Totodată în temeiul art. 280 Codul Muncii la angajarea salariaţilor la lucrări sezoniere, termenul de

probă nu poate fi mai mare de 2 săptămâni calendaristice, iar la expirarea termenului CDD,li se plăteşte

o indemnizaţie pentru zilele de concediu nefolosite. Salariatul poate în mod unilateral desface contractul

de muncă printre-o prevenire cu cel puţin 7 zile calendaristice înainte, iar angajatorul este obligat să-l

preavizeze, sub semnătură, pe salariatul angajat la lucrări sezoniere despre încetarea contractului

individual de muncă în legătură cu expirarea termenului cu cel puţin 7 zile calendaristice înainte.

Cu referire la garanțiile sociale ale angajaților pe termen determinat, potrivit Codului muncii aceștia

beneficiază de aceleași prestații de asigurări sociale ca și angajații pe termen nedeterminat:

indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obişnuite sau de accidente

nelegate de muncă;

indemnizaţie pentru prevenirea îmbolnăvirilor (carantină);

prestaţie pentru recuperarea capacităţii de muncă;

indemnizaţie de maternitate;

indemnizaţie pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani;

indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav;

ajutor de deces.

Amploarea acestor garanții sociale este stabilită prin Legea 289/2004 privind indemnizaţiile pentru

incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări. Prin urmare art. 6 din Lege prevede că

asiguraţii care desfăşoară activitate pe bază de contract individual de muncă pe durată determinată,

inclusiv cei care muncesc la lucrări sezoniere, beneficiază de dreptul la prestaţii de asigurări sociale dacă

au stagiul de cotizare de cel puţin 12 luni, realizat în ultimele 24 de luni anterioare producerii riscului

asigurat față de ceilalți angajați care trebuie să cumuleze 3 ani de stagiu de cotizare. Femeile asigurate au

dreptul la indemnizaţie de maternitate indiferent de durata stagiului de cotizare. La fel și ajutorul de deces

se acordă asiguraţilor indiferent de durata stagiului de cotizare. Regulamentul Guvernului cu privire la

condiţiile de stabilire, modul de calcul şi de plată a indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de

muncă nr. 108/200568stabilește că în cazul persoanelor angajate în baza contractului individual de muncă

pe durată determinată şi/sau în baza contractului de prestări servicii, dreptul la indemnizaţii pentru

concediile medicale acordate până la expirarea contractului individual de muncă, încetează la data încetării

67Vezi art.17 din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova, nr.225/30.05.03. 68Vezi p. 5 din Hotărârea Guvernului nr 108/03.02.2005 privind aprobarea Regulamentului cu privire la condiţiile de stabilire, modul de calcul şi de plată a indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă, Monitorul Oficial 24-25/162, 11.02.2005

89

contractului, precum şi în cazul lichidării unităţii, cu excepţia dreptului la indemnizaţie de maternitate şi

indemnizaţie pentru incapacitate de muncă survenită în urma unui accident de muncă sau a unei boli

profesionale.

Întru asigurarea aplicării uniforme a prevederilor Codului muncii, privind încheierea contractelor

individuale de muncă, prin Convenția colectivă de nivel național din 25.02.2005 a fost aprobat modelul

contractului individual de muncă și convenția colectivă de nivel național din 09.07.2004 prin care s-a

stabilit timpul de muncă şi de odihnă al salariaţilor în conformitate cu prevederile Codului muncii. De

asemenea,există convenții colective ramurale în domeniul științei și educației, sănătății,

telecomunicațiilor, energetică, industrie ușoară, agricultură etc. Practic în ceia ce ține de formele atipice

de muncă, aceste documente reflectă prevederile legislației muncii și nu conțin careva garanții și drepturi

suplimentare pe lângă cele oferite de legislație, cu unele excepții. În cazul unor contracte colective de

muncă din sfera învățământului, contractele individuale de muncă pe o durată determinată se încheie

numai în cazurile în care relaţiile de muncă nu pot fi stabilite pe o durată nedeterminată. În alte cazuri

aceste documente precarizează statutul angajaților pe durată determinată în raport cu al celor fără

termen. De pildă, la reducerea de personal non-didactic, vor fi reziliate în primul rând CDD (sezonieri,

temporari). Concedierea personalului didactic din iniţiativa angajatorului se efectuează, de regulă, la

sfârșitul anului de studii, cu excepţia persoanelor angajate pe o perioadă determinată.

Deși munca pe durată determinată oferă posibilități flexibile la angajare oferind un acces mai larg pe piaţa

muncii a persoanelor neîncadrate în câmpul muncii, această formă de muncă reflectă o anumită

precaritate a statutului angajatului. Angajatorii deseori utilizează contractul individual de muncă pe durată

determinată şi cu scopul verificării profesionale a salariatului. De pildă, într-o perioadă de creştere a

activităţii unităţii, ei încheie astfel de contracte CDD cu salariaţii, care ar urma sa ocupe poziţii-cheie în

companie, având astfel, posibilitatea de a verifica dacă persoana corespunde, într-adevăr, atribuţiilor

postului respectiv. De asemenea, angajatorii încercând să depăşească dezavantajele contractelor

permanente, recurg la contracte pe durată determinată, în vederea gestionării angajării si concedierii mai

flexibile a angajaților. Iată de ce contractele încheiate pe durată determinată sunt avantajoase, în general,

pentru angajator, deoarece ele încetează automat, de drept, fără să fie necesară aplicarea procedurii

complexe de concediere. Nu este necesar preavizul, nici invocarea vreunui motiv de încetare. Motiv valid

sau notificarea prealabilă nu este cerută de lege, iar plata compensatorie nu este efectuată în cazul CDD.

Pentru salariat contractul individual de muncă pe durată determinată este dezavantajos, din cauza

siguranței reduse a locului de muncă, accesului limitat la formarea profesională (angajatorul nu are

interesul de a investi într-un salariat temporar), perspective limitate sau absente de avansare, protecție

limitată sau lipsă la concedieri nejustificate.

Cu referire la reglementarea acestei forme de muncă, după cum a fost arătat, legislația națională a muncii

nu încorporează pe deplin substanța Acordului cadru asupra muncii pe durată determinată, încheiat de

partenerii sociali la nivel european, pus în aplicare prin Directiva 1999/70/CE și în cele din urmă poate duce

la abuzuri din partea angajatorilor, de natură a încuraja munca precară în detrimentul angajării pe durată

nedeterminată.

90

În acest sens este necesară introducerea limitată a numărului contractelor pe durată determinată

succesive ce pot fi încheiate între aceleaşi părţi, cu reglementarea clară a condiţiilor în care un contract pe

durată determinată poate fi considerat succesiv faţă de cel anterior.

Legislația actuală a muncii trebuie să fie raționalizată și revizuită astfel încât să ofere criterii clar definite și

obiective pentru încheierea de CDD, care iau în considerare pe deplin caracterul temporar al ocupării forței

de muncă pe durată determinată. Precizarea criteriului de încheiere a contractelor pe durată determinată

”pentru perioada îndeplinirii unei anumite lucrări”,deoarece la moment, poate acoperi orice prestație de

muncă. Consecinţa practică este însă că, deşi legislația muncii prevede o atare listă limitativă, contractele

de muncă pe durată determinată se pot încheia de fapt pentru orice motiv. De asemenea, aceasta măsură

ar fi o soluție pentru evitarea distorsionării normei din art. 279 din Codul Muncii, care stabilește un termen

special de 6 luni pentru munca sezonieră în raport cu cel general de 5 ani, deoarece la moment lucrările

sezoniere pot fi identificate cu îndeplinirea unei lucrări în cadrul unei perioade de timp. Legislația muncii

nu conține soluții asupra situațiilor frecvent apărute în cazul în care persoana este temporar angajată pe

perioada suspendării unui alt angajat. Astfel de situații apar de regulă în sectorul administrativ public când,

funcționarii angajați pe o perioadă determinată, la finele mandatului beneficiază de o îndemnizație pentru

eliberare din funcție. În cazul în care încetarea raporturilor de muncă a angajatului substituit coincide cu a

celui care îl substituie (de ex. pe perioada concediului de îngrijire a copilului) apare incertitudinea și

respectiv întrebarea ”cui i se cuvine această îndemnizației angajatului primar sau ambilor?”. Cu părere de

rău, din motivul lipsei unor reglementări clare, această problemă poate fi soluționată la moment doar pe

cale judiciară.

3.3 Munca angajaților pentru angajatorii individuali (lucrătorii casnici) O altă opțiune a muncii pe perioadă determinată constituie munca angajaților care lucrează la angajatori

persoane fizice (lucrători casnici). Astfel,legislația muncii acordă drept pentru orice persoană fizică să

încheie CIM în formă scrisă cu salariatul (numit, de obicei, lucrător casnic) pentru îndeplinirea unei munci

neinterzise de legislaţia în vigoare (bonă, şofer, grădinar, derdicătoare etc.), în care trebuie să fie incluse

toate clauzele unui contract de muncă. Deși Codul Muncii în art. 283 stabilește că aceste contracte pot fi

încheiate atât pe perioadă nedeterminată cât și determinată, practica demonstrează că sunt utilizate

preponderent cele cu perioadă determinată. Este cazul de acordat atenție unui aspect important ce ține

de regimul de muncă și de odihnă, deoarece din conţinutul art.285 Codul Muncii rezultă că angajatorul

persoană fizică este în drept de comun acord cu lucrătorul casnic să-i stabilească ultimului orice regim de

muncă şi de odihnă, condiţionat de caracterul raporturilor de muncă şi care permite de a folosi cât mai

raţional timpul de muncă. Însă, formulările normelor generale ale CM nu permit clar şi univoc angajatorilor

care încadrează lucrători casnici să stabilească pentru ultimii zi de muncă flexibilă, evidenţa globală a

timpului de muncă şi să divizeze ziua de muncă în părţi. În legătură cu aceasta, ar fi necesară operarea

unor modificări la Codul Muncii referitoare la anumite forme ale regimului de muncă pentru lucrătorii

casnici.

91

3.4 Agent de muncă temporară Unul dintre aşa-numite fenomene recente pe piaţa europeană a muncii, dar care încă nu-şi găseşte

reglementare în cadrul legislaţiei muncii din Moldova, este munca prin agentul de muncă temporară și

contractul de muncă temporară. Această varietate de aranjament contractual nu este reglementată de

cadrul legislativ autohton. În plan comunitar, contractul de muncă temporară este prevăzut de Directiva

nr. 91/383/CEE privind completarea măsurilor ce vizează promovarea ameliorării securității și sănătății

muncii lucrătorilor ce au un raport de muncă pe durată determinată sau un raport de muncă temporară69

și de Directiva 2008/104/CE privind munca prin agent de muncă temporară. Raportul de muncă temporară

se stabilește între o întreprindere de muncă temporară, care este angajatorul, și lucrătorul, care este pus

la dispoziția temporară în scopul de a lucra la indicația și sub controlul unei întreprinderi - utilizator70.

Ca atare, este un raport „triunghiular”, implicând, drepturile şi obligaţiile, a trei părţi.

Deşi Moldova a ratificat Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 181/1997, referitoare la

agenţiile private de ocupare a locurilor de muncă, legislația națională nu a asimilat conceptul de ”agentul

de muncă temporară”. Totuși, munca temporară pare a avea oarecare similitudini cu ”delegarea” sau

„detaşarea” 71 reglementată de Codul Muncii al Moldovei, precum şi activitatea agenţiilor private de

plasare în câmpul muncii, activitate reglementată de Legea nr. 180/10.07.2008 cu privire la migraţia de

muncă și Legea 102/13.03.2003 privind ocuparea forţei de muncă şi protecţia socială a persoanelor aflate

în căutarea unui loc de muncă. Potrivit articolului 101 din Legea 180/10.07.2008 agenţia privată de ocupare

a forţei de muncă (agenție) îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legislaţiei naţionale cu privire la

licenţierea unor genuri de activitate, la migraţiune, în conformitate cu prevederile prezentei legi şi cu

normele internaţionale ce reglementează activitatea agenţiilor private.

Agenţia poate desfăşura doar activitate de selectare şi plasare a forţei de muncă în ţară şi/sau peste hotare

prin prestarea serviciilor de mediere a muncii. Legea 180/10.07.2008 oferă practic aceleași posibilități

pentru agențiile ce desfăşoară activitatea de plasare în câmpul muncii în străinătate a cetăţenilor Moldovei.

Potrivit articolului 21 din legea respectivă agenția poate să contribuie la încheierea contractelor individuale

de muncă sau să încheie contracte individuale de muncă cu cetăţenii care solicită angajarea în muncă în

străinătate în baza procurii angajatorului, legalizată în modul stabilit. Analizând prevederile de mai sus,

constatăm că legislația națională nu a ajustat prevederile Convenției ILO 181/1997 în partea ce conferă

agențiilor private de angajare dreptul de recrutare a lucrătorilor cu scopul de a-i pune la dispoziţia unei

terţe părţi, care poate fi persoană fizică sau juridică, stabilindu-le sarcini spre executare. Respectiv

inexistența reglementărilor în privința muncii temporare este considerată un impediment important în

realizarea dreptului agenților private să presteze pe piața muncii servicii de angajare temporară. Totuși

există deja practica în care unele companii (preponderent cu profil IT) prestează servicii de detaşare

a ”personalului temporar”, atât pe termen scurt (Staff Leasing), cât si leasing pe termen lung (Outsourcing),

precum si servicii de asigurare a necesarului de angajaţi peste schema de personal existentă (Outstaffing).

69Vezi Code de droit social européen, Litec, 2002, p. 645-648. 70Directiva 2008/104/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19.11.2008 privind munca prin agent de muncă temporară 71Vezi art.70 și 71 din Codul Muncii al Republicii Moldova adoptat prin Legea nr.154 din 28.03.2003

92

Aceste servicii sunt prestate după următoarea schemă – ”compania utilizator” deleagă către ”compania

angajator” o parte din obligaţiile sale fata de angajaţi, iar angajaţii companiei angajatorului” când se

recrutează sunt preluaţi juridic în statele sale de funcţii sau ”compania angajator” recurge la delegarea

angajaților săi. Evident, că aceste companii în scopul de a practica sau de a voala servicii de outsourcing,

recurg la forme legale de schimbare a locului de muncă al angajatului. Locul de muncă al angajatului poate

fi schimbat temporar de către angajator prin deplasarea în interes de serviciu sau detașarea la alt loc de

muncă în conformitate cu articolul 70 și 71 din Codul Muncii. Deplasarea în interes de serviciu conform

art.174 din CM presupune delegarea angajatului, conform ordinului angajatorului, pe un anumit termen,

pentru executarea obligaţiilor de muncă în afara locului de muncă permanent. Trimiterea angajatului în

deplasare în interes de serviciu poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 60 de zile calendaristice.

Potrivit articolului 70 din CM detaşarea poate fi dispusă numai cu acordul scris al salariatului pentru o

perioadă de cel mult un an şi se efectuează în temeiul unui contract individual de muncă distinct pe durată

determinată. În caz de necesitate, perioada detaşării poate fi prelungită, prin acordul părţilor, cu încă cel

mult un an. Prin detaşare se poate modifica şi specificul muncii, dar numai cu acordul scris al salariatului.

Atât pe durata deplasării în interes de serviciu cât și a detaşării la alt loc de muncă, salariatul îşi menţine

funcţia, salariul mediu şi alte drepturi prevăzute de contractul colectiv şi de cel individual de muncă.

Legislaţia muncii a Moldovei nu reglementează munca temporară prin agent de muncă. Necesitatea

implementării acestei forme de muncă rezultă și din angajamentele asumate de către Moldova odată cu

ratificarea Acordului de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi

Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora (Acord de Asociere), care

prevede alinierea cadrului juridic național la standardele UE, inclusiv pe dimensiunea raporturilor de

muncă. În acest sens, acordul face referință la faptul că Directiva nr. 91/383/CEE urmează a fi pusă în

aplicare în termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a acestuia72. Odată cu transpunerea în legislația internă

a Directivei nr. 91/383/CEE este important a ține cont de prevederile Directivei nr.2008/104/CE care

stabilește anumite restricții privind utilizarea muncii temporare de natură a preveni și împiedica abuzurile.

3.5 Munca cu timp parțial În legislația muncii din Moldova contractul de muncă cu timp parțial nu se identifică ca un tip de contract

de muncă distinct, ci este doar o formă a contractului individual de muncă standard ce prevede o fracțiune

de normă în loc de normă întreagă. Salariatul cu timp parțial este salariatul al cărui număr de ore normale

de lucru, calculate pe zi sau ca medie pe săptămână, este inferior comparativ cu numărului de ore normale

de lucru al unui salariat cu norma întreagă.7374Nu există o limită minimă stabilită prin lege.

Problema reglementării legale a regimului timpului de muncă parţial în legislaţia muncii în vigoare a Moldovei

se atrage o atenţie relativ nu prea mare. Aspectele principale ale problemei abordate îşi găsesc

reglementarea în art. 97 din Codul Muncii. În corespundere cu alin. (1) al articolului respectiv atât la

72Acordului de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora ratificat prin Legea nr.112 din 02.07.2014 , Anexa III, la capitolul 4 (Ocuparea forței de muncă, politica socială și egalitatea de șanse) din titlul IV. 73Potrivit art.98 alineatul (1) al Codului muncii, repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este, de regulă, uniformă şi constituie 8 ore pe zi, timp de 5 zile, cu două zile de repaus. 74Potrivit art.95 alineatul (2) din CM, durata normală a timpului de muncă al salariaţilor din unităţi nu poate depăşi 40 de ore pe săptămână.

93

momentul angajării la lucru, cât şi mai târziu, prin acordul dintre salariat şi angajator poate fi stabilită ziua de

muncă parţială sau săptămâna de muncă parţială. La rugămintea dar mai exact, la cererea scrisă a femeii

gravide, a salariatului care are copii în vârstă de până la paisprezece ani sau copii invalizi (inclusiv aflaţi sub

tutela/curatela sa), ori a salariatului care îngrijeşte de un membru al familiei bolnav, în conformitate cu

certificatul medical, angajatorul este obligat să le stabilească ziua de muncă parţială sau săptămâna de muncă

parţială. Din conţinutul acestor dispoziţii legale rezultă că stabilirea regimului timpului de muncă parţial, în

principiu, se admite doar prin acordul părţilor (ci nu doar prin voinţa unei părţi din acestea). Totodată, la

rugămintea (cererea scrisă) celor trei categorii de persoane, şi anume: femeii gravide, salariatului care are

copii în vârstă de până la paisprezece ani sau copii invalizi , ori a salariatului care îngrijeşte de un membru al

familiei bolnav, în conformitate cu certificatul medical , angajatorul este obligat să le stabilească regimul

timpului de muncă parţial solicitat. Perfectarea regimului timpului de muncă parţial în toate cazurile invocate

se efectuează prin semnarea de către părţi a unui acord suplimentar, anexat la CIM şi care este parte

integrantă a acestuia conform art. 68 alin. (1) şi alin. (2) lit. e) CM. În alin. (2) din articolul 97 CM este prevăzut

că retribuirea muncii în condiţiile timpului de muncă parţial (cu ziua de muncă parţială sau săptămână de

muncă parţială ori concomitent în regimul unei săptămâni de muncă parţiale cu ziua de muncă parţială)

se efectuează proporţional timpului lucrat (salariaţilor, munca cărora este remunerată sau conform

tarifelor pe ore sau zile) în funcţie de volumul lucrului făcut (salariaţilor cu plata muncii în acord). Altfel zis,

cuantumul retribuirii muncii salariatului în cazul trecerii la regimul timpului de muncă parţial, ca urmare,

se micşorează, deoarece calcularea acesteia se face proporţional timpului lucrat, ori în dependenţă de

volumul de muncă îndeplinit (care în orice caz, obiectiv şi logic, nu poate fi menţinut la nivelul precedent

în condiţiile duratei regimului deplin a timpului de muncă).

O importanţă exclusivă are Art. 97 din CM, potrivit căruia activitatea în condiţiile timpului de muncă parţial

nu implică limitarea drepturilor salariatului privind calcularea vechimii în muncă, inclusiv a stagiului de

cotizare, cu excepţia cazurilor prevăzute de legislaţia în vigoare, durata concediului de odihnă anual sau

ale altor drepturi de muncă. Prin urmare, trecerea salariatului la activitate în condiţiile regimului zilei de

muncă parţiale sau săptămânii de muncă parţiale (ori concomitent în regimul săptămânii de muncă

parţiale cu ziua de muncă parţială), în principiu, nu aduce la lezarea drepturilor lui de muncă de bază (cu

salarizarea proporţională), cu excepţia unui singur caz referitor la calcularea stagiului de cotizare, şi anume:

în conformitate cu art. 6 alin. (2) din Legea nr. 156/1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat, este

prevăzut că în cazul în care valoarea anuală a cotizaţiilor achitate este mai mică de cât valoarea anuală a

cotizaţiilor calculate din salariul minim pe ţară, stabilit de legislaţie (cuantumul căreia în prezent constituie

1000 de lei pe lună pentru un program de lucru de 169 ore), stagiul de cotizare se calculează proporţional

sumei achitate.

Lucrătorii angajați prin contract cu timp parțial se bucură de aceleași drepturi ca cei angajați cu normă

întreagă și sunt mai puțin vulnerabili în raport cu alte forme de angajare nestandardă. Libertatea de

asociere în sindicate, negocierile colective, dreptul la protecția muncii și a sănătății și a alte garanții sociale

se aplică integral în cazul muncii cu fracțiune de normă. Dar, ca un dezavantaj pentru angajați, ar putea fi

salariul, prestațiile de securitate socială, îndemnizațiile pentru concediu plătit, indemnizațiile la încetarea

94

raportului de muncă, care urmează să fie stabilite proporțional cu drepturile recunoscute pentru lucrătorii

cu normă întreagă.

Un aspect juridic important, care reduce drepturile lucrătorilor, este lipsa de prevedere care ar obliga

angajatorul să efectueze transferul de la un loc de munca cu timp parțial la normă întreagă sau să mărească

programul de lucru al angajatului, dacă apare o astfel de oportunitate. În prezent, acest lucru este posibil

numai atunci când este stipulat de la bun început în contractul de muncă negociat între angajator și

angajat, sau dacă a existat un acord colectiv de muncă cu această specificație.

3.6 Munca la domiciliu

Potrivit aprecierilor științifico-practice munca la domiciliu este frecvent ”invizibilă” pentru inspecția

muncii, pentru cadru regulator și statistica muncii75. Din acest considerent Convenția obligă părțile să

implementeze o inspecție a muncii compatibilă cu acest contract de muncă.76

Deși Republica Moldova nu este parte la Convenția ILO privind munca la domiciliu, 1996 (nr.177), legislația

națională conține reglementări în privința raporturilor de muncă la domiciliu (art.290 – 292, CM).

Potrivit art. 290 din Codul Muncii, sunt consideraţi salariaţi cu munca la domiciliu persoanele care au

încheiat un contract individual de muncă privind prestarea muncii la domiciliu cu folosirea materialelor,

instrumentelor şi mecanismelor puse la dispoziţie de angajator sau procurate din mijloace proprii. Ceea ce

particularizează contractul de muncă la domiciliu este locul muncii, care nu este la sediul angajatorului, ci

la domiciliul salariatului. Spre deosebire de reglementarea legislației naționale, Convenţia Organizaţiei

Internaţionale a Muncii nr.177/1996 prevede că locul muncii va putea fi nu numai domiciliul, dar şi orice

alt loc ales de către salariat. Ca urmare, reglementarea ce prevede doar posibilitatea prestării muncii la

domiciliul salariatului, apare ca fiind mai restrictivă.

Potrivit alin. (2) din art. 290 din Cod, în cazul folosirii de către salariatul cu munca la domiciliu a

instrumentelor şi mecanismelor proprii, acestuia i se plăteşte o compensaţie pentru uzura lor. Plata unei

astfel de compensaţii, precum şi compensarea altor cheltuieli legate de prestarea muncii la domiciliu,

se efectuează de angajator în modul stabilit de contractul de muncă77. O semnificaţie organizatorico-

juridică deosebită o are dispoziţia alin. (3) din articolul 290. Astfel, potrivit acesteia, modul şi termenele

de asigurare a salariaţilor cu munca la domiciliu cu materie primă, materiale şi semifabricate, de

efectuare a achitărilor pentru producţia finită, de restituire a contravalorii materialelor ce aparţin

salariaţilor cu munca la domiciliu, precum şi de preluare a producţiei finite, se stabilesc de contractul de

muncă.

75H.G. Bartolomei de la Cruz, A.Euzeby, op.cit., p. 80 76J.M. Servais, op.cit.p.194 citează cazul Germaniei care un corp de inspectori specializat pentru controlul muncii la domiciliu. 77Aceste condiții sunt introduse în contractul de muncă, ținând seama de prevederile articolului 49, alin (1) lit. j) și alineatul (2) și prevederile art. 51, alin. (1), lit. c) din CM cu privire la plata compensațiilor și includerea altor clauze specifice în contract ce nu contravin legislației în vigoare, inclusiv compensarea cheltuielilor aferente oferii serviciilor la domiciliu.

95

Unele aspecte referitoare la salariaţii cu munca la domiciliu se conţin în Regulamentul cu privire la

condiţiile de activitate ale salariaţilor cu munca la domiciliu (1981), care se aplică în ţară. Conform art.

392 alin. (2) lit. b) CM, ținând cont de prevederile art. 391 alin. (3) CM, actele normative în vigoare ce

reglementează raporturile de muncă se vor aplica doar în măsura în care nu contravin CM. Regulamentul

în cauză prevede că activitatea salariaţilor cu munca la domiciliu trebuie să fie direcţionată, de regulă,

la producerea mărfurilor de larg consum, prestarea anumitor servicii cetăţenilor şi unităţilor (prin

atelierele şi punctele de colectare din sistemul de deservire a populaţiei). Îndeplinirea sarcinilor de

producţie poate fi realizată cu participarea membrilor familiei salariatului cu munca la domiciliu.

Angajatorul poate folosi munca salariaţilor la domiciliu şi pentru confecţionarea (executarea) altor tipuri

de produse (lucrări), dacă prin caracterul şi tehnologia de producere aceasta este posibil în condiţiile

muncii la domiciliu şi este economic oportun.

Dreptul preferenţial de a încheia contract de muncă pentru munca la domiciliu se acordă: femeilor care

au copii în vârstă de până la 15 ani; persoanelor cu dezabilități şi pensionarilor; persoanelor care au atins

vârsta de pensionare, dar nu primesc pensie; persoanelor cu capacitate redusă de muncă, cărora în

modul stabilit le este recomandată munca în condiţii casnice; persoanelor care îngrijesc de un invalid

sau de membrul familiei bolnav timp îndelungat, care conform stării sănătăţii au nevoie de îngrijire;

persoanelor antrenate la lucrări cu caracter sezonier de producţie (în perioada dintre sezoane), precum

şi celor care studiază la instituţii de învățământ cu frecvenţă de zi; persoanelor care din motive obiective

nu pot fi implicate nemijlocit în procesul de producere în localitatea dată (de exemplu, în localităţile cu

surplus a forţei de muncă). Articolul 291 din Codul Muncii stipulează că lucrările puse în sarcina

salariaţilor cu munca la domiciliu nu le pot fi contraindicate (conform certificatului medical) şi trebuie

să se execute în condiţii de respectare a normelor de protecţie şi igienă a muncii. Normele de bază

privind protecţia şi igiena muncii sunt cuprinse în art. 225din Codul Muncii.

În articol 293 din CM este stabilit că încetarea contractului de muncă încheiat cu salariaţii cu munca la

domiciliu are loc în temeiurile generale prevăzute de Codul Muncii. Din conţinutul art. 81 alin. (1) CM

reiese că contractul de muncă poate înceta: în circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor (art. 82 CM),

din propria iniţiativă a salariatului (art. 85 CM) şi din iniţiativa angajatorului (art. 86 CM). Însă, nu toate

temeiurile pentru încetarea CIM, prevăzute în articolele invocate pot fi aplicate fără excepţie faţă de

salariaţii cu munca la domiciliu, ci doar numai o parte din ele. Astfel, pornind de la dispoziţiile art. 82

CM faţă de salariatul cu munca la domiciliu nu pot fi aplicate astfel de temeiuri pentru încetarea CIM

cum ar fi: expirarea termenului CIM pe durată determinată (deoarece cu salariatul cu munca la domiciliu

nu este prevăzută încheierea CIM pe durată determinată); încheierea sezonului (cu salariatul cu munca

la domiciliu nu este prevăzută întocmirea CIM pentru lucrări sezoniere); atingerea vârstei de 65 de ani78

de către conducătorul unităţii de stat, inclusiv municipale, sau al unităţii cu capital majoritar de stat (la

care salariaţii cu munca la domiciliu nu se referă).

78Vezi art.82 din Codul Muncii al Republicii Moldova care prevede temeiurile de încetare a contractului individual de muncă în circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor.

96

În final, putem constata că contractul de muncă la domiciliu reprezintă o varietate flexibilă a contractului

individual de muncă prin aceea că permite salariatului o îmbinare a obligaţiilor de serviciu cu cele familiale.

Adesea, el este folosit ca un instrument de sprijin al salariaţilor cu dezabilități, care, altminteri nu ar avea

posibilitatea deplasării la locul de muncă. Din acest considerent Moldova în raport cu realitățile social-

economice și cu reglementarea asigurată prin art.290-292 din Codul Muncii, urmează să ratifice Convenția

nr.177/1991 privind munca la domiciliu, aducând în concordanță legislația internă cu prevederile acestui

tratat internațional.

Dat fiind faptul că legislația națională prevede posibilitatea prestării muncii la domiciliu doar la domiciliul

salariatului, în raport cu prevederile Convenţiei ILO nr.177/1996 care stabilesc că domiciliu este echivalat

cu orice alt loc ales de salariat, este oportun ca normele Codului Muncii în acest sens să fie fi aduse în

concordanță cu Convenția respectivă.

3.7 Munca pe cont propriu și activități pe cont propriu și activități pe cont

propriu După cum a fost menționat într-o secțiune anterioară a prezentului studiu, deoarece legislația muncii nu

cuprinde toate formele de muncă, ci doar pe cea subordonată, activitatea de autoangajare (în propria

gospodărie), cea independentă sau pe cont propriu sunt categorii de muncă desfășurate în afara relațiilor

juridice de angajare. Chiar dacă legislația națională nu conține o noțiune a activității independente sau pe

cont propriu, definiția formulată de ILO în ”Clasificatorul Internațional în funcție de Statutul Profesional”79

descrie activitatea pe cont propriu ca fiind activitatea remunerarea căreia depinde în mod direct de

beneficiile derivate din furnizarea de bunuri sau servicii. Pornind de la aceasta, Biroul Național de Statistică

definește lucrătorul pe cont propriu ca fiind persoana care-şi exercită activitatea în unitatea proprie sau

într-o afacere individuală, fără a angaja vreun salariat permanent, fiind ajutat sau nu de membrii familiei

neremuneraţi. Sânt încadraţi la acest statut întreprinzătorii independenţi (vânzătorii ambulanţi,

meditatorii, taximetriştii particulari etc.), liber-profesioniştii (muzicanţii ambulanţi, artiştii plastici,

avocaţii), zilierii ocazionali, agricultorii individuali. Lucrătorul pe cont propriu poate avea salariaţi

temporari80.

Categoria de lucrători pe cont propriu (independenți) variază considerabil în funcție de rolul acestora pe

piața forței de muncă și de natura activității desfășurate de aceștia. Trebuie făcută diferența dintre

categoria lucrătorilor pe cont propriu și a celor dependenți din punct de vedere economic pentru a înțelege

mai bine evoluția autoangajării care, datorită unor schimbări sociale și economice majore, depășește

formele autoangajării recunoscute în mod tradițional. În acest context, sunt importante noțiunile de

autoangajat sau lucrător independent ori lucrător pe cont propriu (care își asumă riscuri antreprenoriale)

și cea de dependent din punct de vedere economic sau autoangajat fals (ale cărui venituri depind în

totalitate de un singur client). Persoana care desfășoară o activitate independentă hotărăște când și în ce

condiții trebuie efectuată munca. În această categorie se încadrează liber-profesioniștii, cum ar fi avocații,

79 Definiție conținută în Clasificatorul Internațional în funcție de Statutul Profesional (ICSE). 80 Biroul Național de Statistică, Ancheta Forţei de Muncă, Principalii indicatori.

97

notarii, executorii judecătorești, auditorii, artiștii etc. Activitatea acestora sub aspectul ofertei de forță de

muncă este de obicei reglementată de legi speciale, cum ar fi Legea cu privire la avocatură (nr. 1260 din

19.07.2002), Legea cu privire la notariat (nr. 1453 din 08.11.2002), Legea privind executorii judecătorești

(nr. 113 din 17.06.2010), Legea privind activitatea de audit (nr. 61 din 16.03.2007). În același timp,

activitatea acestora este reglementată și de legislația muncii, Codul Muncii în măsura în care acestea nu

contrazic reglementările speciale.

În ce privește independența economică, aceasta presupune că lucrătorul își asumă un risc antreprenorial.

În timp ce munca din cadrul unei relații salariale este reglementată și protejată de legislația muncii,

lucrătorul independent este completamente expus riscurilor economice de pe piață. Această categorie de

persoane poate să includă de asemenea întreprinzătorii individuali, adică persoanele fizice autorizate să

desfășoare activități economice81.

Activitatea lucrătorilor pe cont propriu și a celor dependenți din punct de vedere economic cade sub

incidența prevederilor sistemului fiscal, sistemului public de asigurări sociale și ale sistemului de asigurări

medicale obligatorii. Prin urmare, aceste persoane beneficiază de garanțiile oferite de sistemul de

protecție socială. Cu toate acestea, având în vedere faptul că cota de contribuții sociale este fixă (în mărime

de 5.748 lei pe an) și acoperă doar un minim garantat de asigurări individuale82, această categorie de

persoane beneficiază doar de anumite plăți de asigurări sociale, cum ar fi pensie minimă de vârstă și

ajutoare pentru cauză de moarte. În același timp, aceste persoane beneficiază, la fel ca și persoanele

neasigurate, de dreptul la îndemnizație unică la naștere și alocații lunare pentru îngrijirea copilului până la

vârsta de 1,5 ani.

Raportul de muncă deghizat reprezintă un alt aspect al ocupării informale care recent a căpătat amploare

în Moldova. Acesta este caracterizat prin faptul că părțile recurg la alte categorii de contracte decât

contractul individual de muncă pentru a ascunde raportul de muncă și a evita obligațiile ce decurg din

acesta (cum ar fi plata contribuțiilor de asigurări sociale). Deseori raportul de muncă este deghizat prin

diferite contracte civile sau comerciale, (cel mai frecvent) prin contractul de prestare servicii încheiat direct

cu furnizori individuali.

Atât contractul de antrepriză, cât și cel de prestare servicii sunt reglementate de Capitolul XI din Codul

civil. Potrivit art. 931 al Codului, antreprenorul sau prestatorul este liber în alegerea modului de efectuare

a lucrărilor sau de prestare a serviciilor. Între antreprenor sau prestator şi beneficiar nu există nici o

legătură de subordonare. În cazul contractului de antrepriză, art. 946 al Codului stipulează că prin

contractul de antrepriză o parte (antreprenor) se obligă să efectueze pe riscul său o anumită lucrare

celeilalte părţi (client), iar aceasta se obligă să recepţioneze lucrarea şi să plătească preţul convenit.

Cu toate acestea, există anumite dificultăți în a identifica dacă activitatea profesională a persoanei se

desfășoară în temeiul unui contract de muncă sau a unui contract civil ori comercial. De exemplu, art. 45

al Codului Muncii permite distincția dintre contractul individual de muncă și contractele de drept civil care

81 Legea cu privire la patenta de întreprinzător (nr. 93 din 15.07.1998) 82 Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014, nr. 329 din 23.12.2013 (Monitorul Oficial nr. 17-23 din 24.01.2014)

98

utilizează munca (antrepriza, prestare servicii, mandat etc.) în temeiul faptului că în cazul contractului

individual de muncă este reglementat procesul de muncă (relație latentă), pe când în cazul contractelor

civile contează rezultatul final care include activitatea de muncă (relație singulară). În afară de aceasta, în

cazul contractului individual de muncă, munca trebuie executată personal de către angajat, pe când în

cazul contractelor civile munca poate fi delegată de către executant altor persoane.

Tentația acestor practici pentru ”angajator”, dar și pentru persoanele angajate neoficial constă în regimul

fiscal mai relaxat care se aplică contractelor de prestări servicii și altor contracte de drept civil în

comparație cu regimul fiscal aplicat contractelor individuale de muncă.

Contribuțiile angajatului:

fondul de pensii 6%;

asigurarea medicală 4%;

impozitul pe venit 7% până la 27.852 lei, 18% pentru sumele ce depășesc 27.852.

Contribuțiile angajatorului:

fondul asigurărilor sociale 23%;

asigurarea medicală 4%.

Angajatorii și angajații nu achită aceste contribuții în cazul în care încheie un contract de prestări servicii,

prin urmare, persoana care prestează serviciile în temeiul unui contract civil nu beneficiază de protecția

oferită de Codul muncii salariaților. De exemplu, un contract civil poate fi reziliat printr-o notificare simplă

cu respectarea unui termen de notificare, fără a fi nevoie de a oferi o justificare sau a respecta o procedură

preliminară ca în cazul desfacerii unui contract individual de muncă. Acest fapt constituie un argument

suplimentar pentru ca angajatorii să prefere acest gen de contracte în detrimentul contractului individual

de muncă.

Un număr tot mai mare de lucrători este nevoit să recurgă la forme atipice de ocupare a forței de muncă

atât în sectorul formal, cât și în cel informal. De exemplu, munca fixată sau cu fracțiune de normă este

deseori utilizată pentru a partaja locurile de muncă. Aceasta reprezintă o consecință a deficitului de locuri

de muncă cu normă deplină și se constituie într-o alternativă pentru șomaj.

3.8 Determinarea existenței unui raport de muncă În conformitate cu Recomandarea ILO nr. 19883, determinarea existenței unui raport de muncă se va baza,

mai întâi de toate, pe faptele referitoare la executarea lucrărilor, precum și la periodicitatea remunerării

lucrătorului, fără a lua în considerare cum este definit raportul prin contract sau în orice alt fel. De

asemenea, statele părți trebuie să ia în considerare posibilitatea definirii legislative sau normative a unor

indicatori specifici ai existenței unui raport de muncă. Acești indicatori vor include:

a) situații în care munca: este desfășurată potrivit instrucțiunilor și sub controlul unei terțe persoane;

implică participarea lucrătorului în organizarea activității întreprinderii; este efectuată în

83 Recomandarea ILO privind raporturile de muncă, 2006 (nr. 198) 33.

99

beneficiul unei terțe persoane; este executată personal de către lucrător; este desfășurată în

timpul orelor și la locul indicate de către angajator; are o durată determinată și o anumită

continuitate; necesită disponibilitatea lucrătorului; sau implică transmiterea instrumentelor,

materialelor și a echipamentului de către angajator;

b) plata se face periodic pentru a remunera munca; remunerarea este unica sau principala sursă de

venit; remunerare în natură, cum ar fi alimente, cazare sau transport; recunoașterea dreptului la

odihnă săptămânală și concediu anual; achitarea de către angajator a cheltuielilor legate de

deplasările de serviciu; sau lipsa unor riscuri financiare pentru lucrător.

Soluționarea litigiilor în privința existenței și a termenilor raportului de muncă trebuie să fie în competența

unor instituții independente (de exemplu, instanță judiciară sau tribunal pentru litigii de muncă). Potrivit

art. 351 și 352 ale Codului muncii, organele jurisdicționale în materie de muncă în Republica Moldova sunt

instanțele judiciare, care au competență în litigiile de muncă în prima instanță și apel.

În contextul aplicării principiului supremației faptelor în practica judiciară națională, art. 2 alin. (3) al

Codului muncii stipulează că în cazul în care instanța determină că raportul de muncă dintre angajat și

angajator este reglementat printr-un contract civil, prevederile legislației muncii vor fi aplicate raportului

în cauză. Această normă ușurează sarcina probei pentru angajați care doresc să demonstreze existența

unor raporturi de muncă (în special existența unui contract individual de muncă, prin faptul că un raport

juridic de muncă poate fi recunoscut prin faptul prestării serviciilor.

Pentru a asigura aplicarea uniformă a legislației muncii în privința încheierii, modificării și desfacerii

contractelor individuale de muncă, Plenul Curții Supreme de Justiție a formulat următoare explicație

referitoare la situațiile în care raporturile de muncă sunt deghizate ca raporturi civile84:

Instanțele vor face distincția dintre raporturile civile și raporturile de muncă, care pot avea

ca temei juridic doar contractul individual de muncă, acesta având conținutul prevăzut în

art. 45 al Codului Muncii.

În cazul în care contractul poartă altă denumire, dar din natura sa exprimată prin clauzele

contractuale (plata salariului, respectarea disciplinei de muncă, asigurarea condițiilor de

muncă etc.) pot fi deduse elementele definitorii ale contractului individual de muncă, acesta

din urmă va fi considerat încheiat în mod legal, cu toate consecințele pe care le produce.

Este necesar să se facă distincția dintre contractul individual de muncă și ordinul (dispoziția)

de angajare. Ordinul de angajare reprezintă modalitatea de legalizare sau de confirmare

juridică a angajării persoanei (art. 65 alin. (1) al Codului muncii). Nu este necesar ca ordinul

emis în temeiul unui contract individual de muncă să includă clauzele care se conțin deja în

contract, nici să conțină condiții suplimentare care nu au fost incluse în contract. Prin

urmare, contractul și nu ordinul va servi ca punct de referință în litigiile de muncă.

Din numele angajatorului contractul va fi semnat de persoana autorizatî să conducă

activitatea antreprenorială, iar în cazul persoanelor juridice - de către conducătorul unității

84 Decizia Plenului Curții Supreme de Justiție din 03.10.2005, nr.12 – Privind practica examinării litigiilor care izvorăsc din încheierea, modificarea și desfacerea contractelor individuale de muncă // Buletinul Curții Supreme de Justiție 6/4 din 2006

100

sau persoana autorizată potrivit legii să administreze angajarea lucrătorilor în unitatea

respectivă.

Dacă angajarea a fost efecctuată de către un angajat care nu avea acest drept, iar persoana

autorizată să efectueze angajarea nu este de acord cu această decizie, instanța nu poate

impune angajatorul să încheie contractul de muncă.

Pentru munca efectuată, trebuie stabilită o remunerare adecvată.

Evident, aceste criterii ilustrative pot fi utile pentru elucidarea naturii contractului de muncă în contrast cu

un contract civil sau orice alt fel de contract doar în situația în care una din părțile raportului juridic

contestă tranzacția pe cale judiciară. De obicei această parte este cea care prestează munca. Practic, la

moment aceasta este unica modalitate de a examina natura unui contract civil care poate deghiza un

raport de muncă, deoarece competențele Inspecției Muncii, autoritatea care monitorizează respectarea

legislației muncii, sunt insuficiente pentru a stabili acest gen de încălcări și nu îi permit să se adreseze în

instanța judiciară pentru a verifica legalitatea acestor contracte.

3.9 Munca la negru și politicile naționale de combatere a acesteia Pot fi descrise două situații clasice de muncă la negru, care pot avea loc atât în sectorul formal, cât și cel

ineformal din Republica Moldova

situația când lucrătorul muncește fără contract de muncă, fie că este conștient de acest fapt sau

nu, indiferent că este vorba de perioadă de încercare, muncă ocazională, activitate pentru o

perioadă limitată sau nelimitată

situația când angajatul are contract de muncă, dar acesta fie menționează un salariu mai mic decât

cel real (deseori salariul minim garantat la nivel național), diferența fiind achitată în mod neoficial

și prin urmare fiind nedeclarată (”salariu în plic”), sau salariul menționat în contract include servicii

oferite de angajator care nu sunt luate în considerație la calcularea pensiei (de exemplu tichete de

masă).

Din punctul de vedere al lucrătorului, angajații care se află în situații de muncă la negru nu pot beneficia

de protecția oferită de legislația muncii, în special în privința salariului, asigurărilor sociale și medicale,

siguranței la locul de muncă, formării profesionale. Din punctul de vedere al angajatorilor ”buni” (cei care

respectă legislația muncii și cea fiscală), practica muncii la negru este un factor de distorsiune a concurenței

loiale pe piață.

Piața informală a forței de muncă apare ca o nișă pentru salvarea populației sărace, fiind alimentată de

reducerea constantă a standardelor de viață, precum și de descreșterea salariului real în raport cu costurile

vieții, identificarea unor surse suplimentare de venit, transformările structurale ale economiei, care au

determinat creșterea muncii informale în construcții, agricultură, inclusiv agrocultura de subzistență (de

familie) unde predomină munca pe cont propriu caracterizată printr-un nivel redus de productivitate,

adâncirea procesului de sărăcire, care a dus la răspândirea practicilor informale de asigurare a veniturilor.

Prin Hotărârea nr. 477 din 28.06.2001 Guvernul a aprobat Planul de acțiuni privind minimizarea practicii

de achitare a salariilor „în plic” şi „muncii la negru”. Planul conține un șir de măsuri pentru modificarea

101

legislației în vederea reducerii angajării informale și a muncii la negru. Cel mai important obiectiv realizat

de documentul în cauză este introducerea în legislația națională a muncii s noțiuni de ”muncă la negru”.

Astfel, Codul muncii a fost completat cu articolul 71, care interzice în mod expres munca la negru, care este

definită ca fiind orice muncă prestată de o persoană pentru un angajator și sub conducerea acestuia, fără

respectarea prevederilor acestui cod referitoare la semnarea unui contract de muncă. Pentru a asigura

respectarea acestei prevederi, Codul contravențional a fost completat cu unn nou articol 551, care prevede

răspundere administrativă pentru munca la negru. Sancțiunea în cazul persoanelor fizice este de 250 până

la 350 unități convenționale, iar în cazul persoanelor ccu funcții de răspundere – de la 350 până la 500

unități convenționale (1 unitate convențională = 20 lei). Trebuie menționat faptul că sancțiunile prevăzute

pentru contravenția menționată au atins plafonul maxim admis de Codul contravențional. Astfel, odată cu

introducerea acestor amendamente în legislația națională, ocuparea informală nu mai este tolerată,

reprezentând o abatere de la lege care va fi sancționată.

Chiar dacă această schimbare de atitudine este un element important în combaterea fenomenului de

ocupare informală, aplicarea noilor măsuri rămâne a fi dificilă din următoarele motive. Inspecția de Stat a

Muncii, autoritatea care exercită supravegherea de stat pentru a asigura respectarea legislației muncii,

dispune de competențe insuficiente pentru identificarea și combaterea muncii la negru. Potrivit Legii cu

privire la Inspecția de Stat a Muncii (nr. 140 din 10.05.2001), aceasta poate efectua doar controale

planificate. Controalele planificate în conformitate cu Legea privind controlul de stat asupra activităţii de

întreprinzător (nr. 131 din 08.06.2012) pot fi efectuate după o notificare de 5 zile în avans a

antreprenorului care urmează a fi supus controlului. Evident, în asemenea condiții șansele de a descoperi

muncă la negru sunt reduse la zero. De fapt, această situația contravine prevederilor conținute în

convenția nr. 81 a OIM, care prevede că inspectorii muncii pot fi autorizați să intre liber, fără a fi

împiedicați, la orice oră de zi sau noapte, în orice întreprindere pentru a o controla85. Astfel, pentru a

îmbunătăți practicile de control destinate să prevină sau să reducă munca la negru, este de dorit ca

Inspecția de Stat a Muncii să aibă dreptul de a efectua controale inopinate.

Îmbunătățirea evidenței raporturilor de muncă, a activității de muncă și a timpului de muncă reprezintă

alt obiectiv al Planului de Acțiuni, care propune introducerea unui registru general al salariaților. Registrul

va fi menținut de Inspecția de Stat a Muncii și va conține următoarea informație:

- elemente de identificare a salariaților: nume, prenume;

- data angajării;

- funcția/ocupația conform specificațiilor din Clasificatorul Funcțiilor;

- tipul contractului individual de muncă;

- data și motivul desfacerii contractului individual de muncă.

Altă acțiune modificarea Codului muncii și a Legii privind administrația publică locală (nr. 436 din

28.12.2006) în vederea acordării unei autorități publice (Inspecția de Stat a Muncii, primărie, agenția

teritorială a forței de muncă) a dreptului de a înregistra și ține evidența contractelor individuale de muncă

încheiate de întreprinderile micro și mici din sectorul privat având personal de până la 20 de persoane.

85 Convenția ILO privind Inspecția Muncii nr. 81, 1947, art. 12

102

Alt obiectiv îl constituie îmbunătățirea declarării salariilor prin îmbunătățirea procesului de achitare a

salariilor, inclusiv prin aplicarea unor forme efective de achitare a salariilor în sistemele netarifare,

creșterea anuală a salariului minim garantat în sectorul real în conformitate cu creșterea anuală a indexului

prețurilor de consum și a productivității muncii la nivel național, negocierea și stabilirea prin acordurile

colective sectoriale, în cazul aplicării sistemului tarifar de plată a salariilor, a unor mărimi specifice ale

salariului tarifar pentru categoria întâia de calificare, obligatorii pentru angajații și angajatorii ale căror

reprezentanți au încheiat acordurile colective respective, extinderea practicii de achitare a salariilor prin

intermediului cardurilor bancare, precumși revizuirea modalității de stabilire și revizuire a mărimii minime

garantate a salariului în sectorul real.

Planul de acțiuni prevede și alte obiective strategice care urmează a fi atinse până în 2017, cum ar fi

reducerea poverii fiscale prin îmbunătățirea sistemului de impozitare a persoanelor fizice și dezvoltarea

unui mecanism de diferențiere a contribuțiilor de asigurări sociale, în funcție de nivelul de siguranță la

locul de muncă și sănătate; creșterea responsabilității angajatorilor pentru protecția drepturilor

angajaților, perfecționarea mecanismului de control în vederea detectării fenomenului de evaziune și

combaterii fenomenului de ”muncă la negru”, precum și promovarea politicilor de educație juridică a

angajaților.

3.10 Concluzii Principiile fundamentale privind tratamentul și oportunități egale la angajare și alegerea profesiei, accesul

liber la justiție, libertatea de asociere, dreptul la grevă, dreptul la asistență socială sunt consfințite în

Constituția Republicii Moldova. Aceasta garantează dreptul oricărui salariat, indiferent de forma angajării,

la condiții de muncă decente și la protecție socială. Codul muncii reglementează condițiile și protecția atât

a formelor tipice, cât și a celor atipice de ocupare a forței de muncă.

Ocuparea tipică a forței de muncă rămâne a fi regula, o preferință explicată de anumite trăsături ale

contractelor atipice, cum ar fi:

continuă să se manifeste diferențe dintre bărbați și femei care recurg la forme atipice de ocupare,

în pofida protecției drepturilor femeii prin intermediul politicilor și măsurilor de combatere a

discriminării și de asigurare a egalității în raporturile de muncă. Femeile sunt antrenate mai des

decât bărbații în forme atipice de ocupare, deoarece trebuie să găsească un echilibru între

responsabilitățile profesionale și cele de familie. Drept urmare, ele benefficiază de garanții sociale

mai reduse, au salarii mai mici, ca regulă au mai puține oportunități să participe în programe de

formare profesională și formare continuă, cel mai des nu pot contribui substanțial la fondul de

pensii și prin urmare sunt supuse unui risc sporit de a nu avea venit suficient pentru a se întreține.

deseori, lucrătorii antrenați în activități atipice (în special, lucrătorii la domiciliu) au posibilități

limitate de a organiza sau de a adera la sindicate și de a participa la negoccieri colective.

103

garanțiile de asigurare socială sunt mai reduse decât în cazul persoanelor angajate în baza unui

contract individual de muncă standard. Lucrătorii pe cont propriu (independenți) beneficiază

numai de anumite garanții sociale (pensie minimă pentru limită de vârstă), pe când lucrătorii

informali sunt în general lipsiți de acestea. Persoanele care au statutul de salariați asigurați (în

temeiul unui contract individuaal de muncă) au beneficii mai mari în legătură cu concediul de

maternitate și perioada de îngrijire a copilului în comparație cu alte categorii de persoane ocupate.

Potrivit legii, sistemul de ocrotire a sănătății oferă servicii medicale atât plătitorilor de asigurare

obligatorie, cât și persoanelor neangajate în perioada când acestea au statutul de șomer

(înregistrate la Agenția Națională a Forței de Muncă), precum și altor categorii de persoane (femei

însărcinate, mame cu mulți copii) . Cu toate că sistemul de ocrotirii a sănătății este mai flexibil în

ceea ce privește prestarea de servicii medicale, oferind asistență practic tuturor categoriilor, se

constată că persoanele care nu sunt angajate și nu dețin statutul de șomer, precum și cele

antrenate în munci informale nu pot benefficia de aceste servicii.

Perspective limitate sau inexistente de avansare, protecție limitată sau inexistentă împotriva

concedierii. Angajatorii încearcă să depășească dezavantajele prin încheierea de contracte

permanente cu ”angajații de încredere”, care au un rol important în cadrul muncii desfășurate și

prin antrenarea acestora în activități de formare profesională și în sistemul intern de promovare.

În schimb, lucrătorii cu funcții marginale sunt angajați în baza unor contracte cu durată

determinată, astfel încât angajarea și concedierea să poată fi efectuate în mod mai flexibil.

Există riscul ca formele atipice de ocupare să prezinte o sursă de nesiguranță și incertitudine pentru

categoriile vulnerabile ale populației economic active. În muncile temporare sunt antrenați în principal

tinerii și persoanele cu nivel de educație și de calificare scăzut, cu specializare limitată sau inexistentă, care

sunt angajate la munci necalificate în agricultură sau întreprinderi mici. Vulnerabilitatea persoanelor cu

munci temporare constă în remunerarea scăzută (există o tendință ca muncile temporare să fie plătite mai

prost decât cele permanente), condițiile de muncă precare și nesigure, accesul limitat la un șir de beneficii

suplimentare, din cauza principiului contribuției (ajutor de șomaj, pensie, asigurare medicală, concediu

plătit, concediu medical). Ocuparea temporară, deseori informală sau la limita dintre cea formală și cea

informală, reduce veniturile persoanelor vizate și le descurajează să acceseze structuri de angajare

plenară, reprezentând un factor de insecuritate și excludere socială. Cu toate acestea, gradul de

diversificare a contractelor de muncă, precum și măsura în care sunt folosite de părți, atunci când sunt

permise, indică caracterul flexibil al raporturilor de muncă, iar tendința generală a legislației naționale a

muncii este să sporească diversitatea contractelor care formează fundamentul ocupării subordonate a

forței de muncă.

3.11 Recomandări

Ținând cont de faptul că sistemele de protecție socială au un rol important în diminuarea riscurilor legate de o piață flexibilă a forței de muncă, este necesar ca sistemul de protecție socială să fie

104

ajustat pentru a administra riscurile cu care se confruntă salariații, a se adapta la riscuri noi și a deveni mai cuprinzător.

Modificarea cadrului legislativ în vederea depășirii situațiilor care nu sunt reglementate și ajustării

cadrului legislativ național la prevederile tratatelor internaționale, și anume:

– Modificarea art. 97 al Codului muncii pentru a incorpora Recomandarea ILO 182/1994

privind munca cu normă incompletă, care prevede ca angajatorul să accepte cererea

angajatului de a fi transferat de la o muncă cu normă completă la una cu normă incompletă

și invers, dacă cererea este justificată.

– Completarea Codului muncii cu prevederi care să reglementeze munca temporară prin

agenție. Legislația națională nu a fost ajustată la prevederile Convenției ILO 181/1997 în

partea referitoare la dreptul agențiilor private de forță de muncă de a recruta lucrători

pentru a-i pune la dispoziția unei terțe părți, care poate fi persoană fizică sau juridică și

care le va pune sarcini care urmează a fi executate. În același timp, necesitatea de a

reglementa această formă de muncă derivă din angajamentele asumate de Moldova la

ratificarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană.

Este necesar să fie promovate politici de educație juridică pentru salariați. Chiar dacă legislația

muncii prevede posibilitatea instituirii unor programe individuale pentru salariați cu normă

incompletă sau cu regim flexibil etc., acest drept nu este utilizat pe larg de salariați și nici nu este

încurajat de către angajatori. Puține familii își cunosc drepturile – în particular prevederile art. 97

al Codului muncii, care conferă dreptul la muncă cu normă incompletă femeilor însărcinate și

lucrătorilor care au copii cu vârstă de până la 14 ani. Tendința generală este că angajatorii sunt

reticenți în privința acestei forme de muncă și, prin urmare, puțini angajați benefficiază de regim

de lucru cu normă incompletă sau flexibil. Negocierile colective pot avea un rol important în

promovarea unor condiții decente de muncă pentru persoanele angajate în aceste forme de

ocupare.

Necesitatea reformării cadrului juridic și a celui instituțional pentru prevenirea și sancționarea

activităților economice informale este determinată de faptul că deși legislația națională conține

prevederi pentru identificarea și combaterea cazurilor de muncă la negru, funcționarea acestui

mecanism este împiedicată de anumite norme care limitează competențele Inspecției de Stat a

Muncii, autoritatea care exercită controlul de stat asupra respectării legislației muncii. În prezent,

competența Inspecției de Stat a Muncii este limitată la controale planificate, care pot fi desfășurate

doar cu un preaviz de 5 zile. Prin urmare, este necesar ca această autoritate să poată efectua

controale inopinate.

Având în vedere practica multor țări din Uniunea Europeană, este potrivită introducerea răspunderii

penale pentru practicareaa unor activități economice informale, pe lângă răspunderea

administrativă, în funcție de gradul de pericol social. Introducerea acestei măsuri este justificată de

faptul că Codul contravențional prevede un plafon al amenzilor administrative ce pot fi aplicate și

împiedică majorarea lor pentru munca la negru.

105

Sunt necesare acțiuni care vor contribui indirect la combaterea muncii la negru, având drept scop

popularizarea legislației în domeniu, răspândirea informației specializate, promovarea formelor

legale de ocupare, informarea asupra dezavantajelor ”raportului de muncă” la negru.. În acest sens,

va fi întreprins un șir de acțiuni de informare, ceea ce presupune ajustarea conținutului și formei

mesajului pentru a avea un impact mai mare asupra publicului țintă:

- comunicate, note, articole tematice sau articole pentru popularizarea legislației ori pe tema

contravențiilor administrative publicate în mod regulat în presa locală;

- programe informative la canalele TV locale;

- publicarea de ghiduri informative asupra dezavantajelor ocupării informale;

- consolidarea dialogului social cu sindicatele și consilierea acestora în materie de drept al muncii;

- promovarea unei campanii de informare și conștientizare în rândul populației economic active etc.

Este necesară o nouă abordare a politicilor fiscale care ar oferi stimulente pentru întreprinderile

mici și mijlocii, cum ar fi scutiri de impozite la începutul activității, modificarea pragului venitului

impozabil, stimulente fiscale pentru întreprinderile înființate și administrate de tineri, cele din

domeniul educației etc. Pentru salariați, poate fi examinată oportunitatea de a majora scutirea

personală anuală și de a stabili un impozit pe venit linear (proporțional) în cazul persoanelor fizice.

Capitolul 4. Extinderea sistemului de protecţie socială asupra economiei

informale din Republica Moldova.

4.1. Provocări şi răspunsuri în procesul de extindere a acoperirii economiei

informale prin sistemul de asigurări sociale.

4.1.1. Domeniu de aplicare şi noţiuni

Prezentul capitol îşi propune să analizeze efectele economiei informale asupra diferitor aspecte de

securitate socială şi să discute măsurile pentru extinderea acoperirii lucrătorilor din economia informală

prin sistemul de asigurări sociale.

Potrivit dispoziţiilor prevăzute de actele internaţionale fundamentale, inclusiv de Declaraţia universală a

drepturilor omului (1948) şi de Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale

(1966), precum şi de instrumentele regionale, cum ar fi Carta socială europeană (1961, revizuită în 1996),

orice persoană, în calitate de membru al societăţii, are dreptul la securitate socială şi poate realiza acest

drept prin efort naţional şi cooperare internaţională.

“Garantarea unei securităţi sociale adecvate pentru toţi” constituie unul dintre domeniile de importanţă

majoră de pe Agenda ILO privind munca decentă. În acest sens, Recomandarea ILO privind nivelurile

106

minime de protecție socială nr. 202 (2012) solicită statelor membre ale ILO să acţioneze în vederea

edificării unor sisteme comprehensive de securitate socială şi extinderii acoperirii prin sistemul de

securitate socială pe baza stabilirii şi menţinerii unor niveluri naţionale minime de protecţie socială astfel

încât toţi membrii societăţii să se bucure, cel puţin, de un nivel elementar de securitate socială pe tot

parcursul vieţii.

Majoritatea ţărilor europene deja dispun de sisteme comprehensive de securitate socială. De regulă,

sistemele existente funcţionează sub forme de sisteme de asigurare socială (realizată prin contribuţii) şi

sisteme (necontributive) de asistenţă socială finanţate din impozite/taxe, ambele sisteme constituind

pilonul de bază al modelului social european. Cu toate că sistemele de securitate socială existente în ţările

europene au atins un nivel rezonabil de acoperire individuală, mai există anumite lacune/deficienţe, în

deosebi, printre lucrătorii din economia informală, lucrătorii migranţi şi fermierii din zonele rurale.

Extinderea acoperirii prin sistemul de securitate socială pentru lucrătorii ocupaţi informal este, prin

urmare, un prim pas spre tranziţia de la economia informală la economia formală.

Economia informală este un fenomen complex cauzat de un spectru amplu de factori economici, sociali,

instituţionali şi culturali, care variază de la o ţară la alta. Dată fiind complexitatea şi diversitatea

considerabilă a acestui fenomen, ar fi instructiv de început prin clarificarea câtorva concepte asociate cu

economia informală.

Potrivit ILO,86 economia informală (care este numită şi economie “gri” sau “tenebră”) este definită ca toate

activităţile economice realizate de lucrători şi unităţile economice care – de jure sau de facto – nu sunt

acoperite de loc sau suficient de acorduri oficiale. Activitatea în economia informală este frecvent însoţită

de o remunerare mică şi de condiţii precare de muncă. În contextul ţărilor din Europa Centrală şi de Est,

această noţiune include următoarele 2 tipuri de activităţi.

Primul tip vizează activităţile desfăşurate în afara domeniului cuprins de legislaţia muncii. Exemple tipice

de acest fel sunt întreprinderile care funcţionează fără a fi înregistrate corespunzător, iar salariaţii

activează fără a avea un contract de muncă adecvat, precum şi persoanele auto-angajate la micro-

întreprinderi care funcţionează din cont propriu sau cu lucrători familiali. Prin definiţie, aceşti lucrători n-

au reprezentanţi care să le apere drepturile, sunt privaţi de dreptul la asociaţie sau de dreptul la protecţie

socială.

Al doilea tip vizează activităţile desfăşurate în conformitate cu legea, însă pentru care legea nu este

aplicată efectiv sau, pur şi simplu, nu este aplicată în practică. Un caz tipic, care este o componentă majoră

a economiei informale din ţările europene, este munca nedeclarată când unităţile economice se eschivează

de la respectarea normelor fiscale, a actelor legislative şi normative în domeniul social şi de muncă87

(achitarea informală a salariilor în numerar numită „salarii în plic”). În acest sens, Comisia Europeană

86 Concluzii vizând munca decentă şi economia informală, Conferinţa Internaţională a Muncii, Sesiunea a 90-a (Geneva, 2002), para. 6, după cum este reprodus în Apendicele I la [ILO 2013b] 87 Propunere de Recomandare privind tranziţia de la economie informală la economie formală, para. 20 [ILO 2014c].

107

defineşte munca nedeclarată ca “orice activitate remunerată care este legală prin natura ei, dar care nu

este declarată autorităţilor publice, ţinând cont de diferenţele între sistemele de reglementare din statele

membre ale UE.”88

Cu toate acestea, majoritatea lucrătorilor şi întreprinderilor din economia informală produc în mod legal

bunuri şi servicii, cu toate că, uneori, nu respectă cerinţele juridice de procedură. Un studiu89 denotă că

circa 2/3 din veniturile obţinute în economia informală sunt consumate în cadrul economiei formale. Prin

urmare, ar trebui să se facă deosebire între activităţile din economia informală şi cele criminale sau ilegale,

cum ar fi producerea şi contrabanda de droguri sau traficul de fiinţe umane, care fac obiectul dreptului

penal, fiind în afara domeniului de aplicare a reglementării sau protecţiei în conformitate cu legislaţia

muncii.

Sectorul agricol este unul dintre sectoarele cu cel mai înalt grad de ocupare informală a forței de muncă în

Europa de Sud-est. În Moldova, de exemplu, 63.4% din lucrătorii care activează în sectorul agricol, muncesc

informal.90 În Bosnia şi Herţegovina, ocuparea informală a forței de muncă este destul de răspândită

printre peroanele implicate în sectorul agricol. Muncitorii şi membrii familiei acestora lucrează pe

terenurile proprii sau sunt angajaţi de proprietarii unor terenuri mai mari. Stabilitatea veniturilor este

afectată de condiţiile de mediu, climaterice şi naturale. Munca agricolă este adesea mai periculoasă decât

alte munci. Aceste vulnerabilităţi, mai mult ca oricând, impun asigurarea unei protecţii sociale adecvate

pentru acest grup.

În Europa de Sud-est, munca informală este, în mod tradiţional, efectuată de diverse categorii de lucrători

casnici, printre care sunt multe femei. În general, acest grup de peroane munceşte pe baza unui contract

informal (contract verbal bazat pe tradiţie), prestând servicii în gospodărie sau susţinând munca familiei,

preponderent, în agricultură. Deşi, cel puţin, lucrătorii sunt asiguraţi cu hrană şi gazdă, fiind astfel protejaţi

să nu cadă în sărăcie absolută, în majoritatea cazurilor, aceştia n-au un câştig sistematic sau nu cad sub

incidenţa sistemului de securitate socială. Mediul de lucru închis şi limitat într-o localitate rurală constituie

un obstacol pentru efectuarea inspecţiilor şi a controalelor.

4.1.2 Efectele muncii informale şi nedeclarate asupra sistemelor de securitate socială

Conform principiului că securitatea socială este un drept fundamental al omului, există un şir de avantaje

în cazul extinderii securităţii sociale. În special, extinderea acoperirii prin sistemul de securitate socială

asupra lucrătorilor ocupaţi informal şi asupra familiilor acestora va ameliora bunăstarea lor prin asigurarea

protecţiei contra diferitor riscuri sociale. De asemenea, acest fapt va îmbunătăţi productivitatea şi

posibilitatea de angajare a lucrătorilor ocupaţi informal; care, la rându-i, va facilita tranziţia spre economia

oficială. Prin cuprinderea tuturor grupurilor din societate va fi fortificată incluziunea şi coeziunea socială.

88 Comisia Europeană (2007), Accelerarea luptei împotriva muncii nedeclarate. COM(2007) 628 final. [EC 2007]. 89 [Schneider 2010]. 90 [ILO 2010].

108

Formele majore de neacoperire şi neconformitate sunt, în linii mari, clasificate în 4 categorii/cazuri. Primul

caz vizează un patron (de ex., în întreprinderile mici şi micro) sau autoangajat (de ex., un fermier) care nu

s-a înregistrat în calitate de contribuitor. Cel de al 2-lea caz vizează un patron care subraportează numărul

de angajaţi (cum sunt cei cu program parţial sau lucrătorii ocazionali). Al 3-lea caz vizează un patron şi/sau

un angajat care subraportează valoarea nivelului de salarizare. Al 4-lea caz vizează neachitarea

contribuţiilor (arierate) sau chiar a salariilor.

Evident, în cazul în care un lucrător din economia informală nu respectă legislaţia privind securitatea

socială (cu atât mai mult, alte acte legislative fundamentale din domeniul muncii), atunci acest lucrător şi

familia lui nu sunt protejaţi contra unor riscuri sociale semnificative. Cu toate acestea, ar trebui de

menţionat faptul că majoritatea ţărilor din Europa Centrală şi de Est alocă mijloace din bugetul de stat

pentru a oferi asigurare medicală şomerilor, pensionarilor şi persoanelor cu dizabilităţi, precum şi

membrilor dependenţi ai familiilor acestora. Prin urmare, un anumit număr de lucrători din economia

informală (de ex., lucrătorii familiali) este, cel puţin, acoperit de asigurarea medicală. Acest fapt, totuşi, nu

se referă la prestațiile contributive în bani menite să securizeze venitul.

Din punct de vedere al securităţii sociale, munca nedeclarată implică fraude, evaziune fiscală şi evaziune

de la plata contribuţiilor de securitate socială. Această practică se referă la situaţia de ocupare formală

când lucrătorii şi patronii declară un venit mai mic decât cel real pentru a majora venitul sau profitul

disponibil. Un caz tipic de subraportare a venitului este faptul că lucrătorul şi patronul acestuia achită doar

cuantumul minim al contribuţiei prevăzut de lege. Acest fapt securizează, cel puţin, un anumit nivel minim

de prestaţii în cazul în care lucrătorul îndeplineşte perioada de contribuţie obligatorie. Problemele conexe

subraportării venitului sunt uneori mai grave şi mai dificil de abordat în comparaţie cu situaţia de

neacoperire.

Subraportarea venitului ameninţă durabilitatea sistemelor de securitate socială şi adecvaţia prestaţiilor de

securitate socială. Aceasta înseamnă că sistemele de securitate socială se confruntă cu „scurgeri”

semnificative de mijloace care cauzează un dezechilibru între venituri şi cheltuieli. Având în vedere

reformele recente din Europa Centrală şi de Est de a înăspri corelaţia dintre contribuţii şi prestaţii,

contribuţiile în cuantumuri mai mici vor rezulta în prestaţii mai mici (în special, prestaţiile în bani cum sunt

pensiile), drept urmare, lucrătorii şi familiile acestora vor fi expuşi unui risc mai ridicat de sărăcie. Aceste

cazuri ar putea eventual, solicita statelor să subvenţioneze deficitul cu care se confruntă sistemele de

securitate socială şi să cheltuiască mai multe mijloace pentru asistenţa socială şi pentru alte programe de

protecţie socială. Mai mult decât atât, subraportarea venitului subminează grav credibilitatea sistemelor

de securitate socială. În cazul în care asemenea practici persistă şi se răspândesc mai larg, dorinţa

publicului de a achita contribuţii se va deteriora, ceea ce va încuraja răspândirea acestor practici adverse.

109

4.1.3 Obstacole în calea extinderii sistemului de securitate socială asupra economiei

informale

În procesul de dezvoltare istorică, securitatea socială a fost iniţial stabilită pentru a deservi lucrătorii

salariaţi care au un contract de muncă explicit la întreprinderi formale. Prin urmare, în cazul în care sunt

aplicate aceleaşi metode de abordare, fără a ţine cont de caracteristicile diferite ale economiei informale,

extinderea acoperirii asupra lucrătorilor din economia informală s-ar putea confrunta cu diverse probleme

în ceea ce priveşte înregistrarea, conformitatea, colectarea contribuţiei şi evidenţa. În continuare am inclus

un sumar al factorilor care împiedică extinderea acoperirii prin sistemul de securitate socială a lucrătorilor

din economia informală.

Capacitatea contributivă slabă din cauza veniturilor mici şi nesistematice ale lucrătorilor din economia

informală este un obstacol major pentru securizarea mijloacelor. Dat fiind faptul că lucrătorii din economia

informală primesc venit neregulat, este dificil de stabilit o bază sigură de contribuţii lunare. Astfel, sunt

frecvent constatate întârzieri şi iregularităţi între munca efectiv realizată şi remunerarea pentru aceasta.

Schimbările frecvente în activitatea lucrătorilor din economia informală, la fel, constituie un factor al

naturii variabile a venitului. În plus, în absenţa participării patronilor, majoritatea lucrătorilor din economia

informală nu-şi pot permite să achite integral contribuţiile (aşa-numita problemă a contribuţiilor duble).

Conceptul prestaţiilor nu este sensibil la necesităţile prioritare şi mijloacele limitate ale lucrătorilor din

economia informală. Acestea trebuie să reflecte caracteristicile activităţii lucrătorilor informali şi

circumstanţele familiale concrete ale acestora. De exemplu, ar fi dificil pentru lucrătorii din economia

informală să îndeplinească condiţia de calificare/eligibilitate pentru pensie, care, de regulă, solicită o

perioadă contributivă de cel puţin 10 ani. Mai mult decât atât, indiferent de informalitate, lipsa accesului

la oficiile de securitate socială şi furnizorii de servicii (de ex., asistenţă medicală secundară şi terţiară) în

zonele rurale crează dificultăţi pentru a adera la sistem.

Pe de altă parte, instituţiile de securitate socială, precum şi autorităţile fiscale şi inspecţiile muncii nu

dispun de capacităţi suficiente pentru a impune respectarea legii şi colecta eficient contribuţiile. În afară

de cazul în care patronii achită în mod voluntar contribuţiile de securitate socială în numele angajaţilor

(ceea ce nu se întâmplă frecvent), colectarea eficienţă a contribuţiilor este dificilă în cadrul infrastructurii

administrative existente. Procedurile administrative complexe, la fel, constituie un blocaj major, în special,

pentru întreprinderile mici şi micro. Numărul imens de documente necesar pentru înregistrarea angajaţilor

şi achitarea contribuţiilor sistematice nu este uşor de obţinut şi solicită depunerea unui efort colosal în

acest sens.

Declararea venitului sub nivelul real poate fi atribuită remunerării potenţiale a patronilor şi angajaţilor

prin evitarea achitării contribuţiilor de securitate socială în raport cu costurile respective (de ex., pierderea

prestaţiilor, sancţiuni, costuri administrative). Cu toate acestea, este posibil ca persoanele implicate în

110

munca nedeclarată să nu acţioneze raţional din diferite motive.91 Fiind influenţaţi de miopie, ei tind să

subestimeze valoarea beneficiilor pe care le pot pierde în viitor şi preferă câştiguri imediate. Acest fapt se

poate datora lipsei de informare în materie de securitate socială şi a unor informaţii insuficiente despre

drepturile la prestaţii, împreună cu o cultură financiară slabă. În unele ţări, posibilităţile de angajare sunt

atât de limitate, încât lucrătorii n-au de ales decât să accepte munca nedeclarată.

Mai mult decât atât, unii lucrători din economia informală exprimă neîncredere în sistemele de securitate

socială şi instituţiile guvernamentale în general. Lipsa de încredere ar putea avea un impact negativ grav

asupra funcţionării adecvate a sistemelor de securitate socială şi o influenţă dăunătoare asupra viitorilor

membri ai acestor sisteme. Această percepţie ar putea conduce la tentaţii fraudulente (de ex., solicitarea

unui anumit cuantum de prestaţii fără a avea un volum suficient de contribuţii) sau viziunea apatică că

familia, comunitatea sau, eventual, statul îi va acorda sprijin în eventualitatea unor dificultăţi.

4.1.4. Măsuri de extindere a acoperirii economiei informale prin sistemul de securitate

socială

Abordarea ocupării informale şi a muncii nedeclarate necesită acţiuni coordonate şi conjugate din partea

tuturor factorilor interesaţi implicaţi, mai concret, din partea inspectoratului muncii, autorităţii fiscale şi

partenerilor sociali. În cadrul sferei de securitate socială, este implementată o serie de diverse măsuri

pentru a extinde domeniul de aplicare a acesteia asupra economiei informale. Prezenta secţiunea sumează

măsurile tipice care sunt adecvate în contextul Europei Centrale şi de Est.

(1) Îmbunătăţirea respectării obligaţiilor şi a colectării contribuţiilor

În ceea ce priveşte munca nedeclarată, cea mai importantă problemă ce urmează a fi soluţionată este

modul în care poate fi îmbunătăţită respectarea obligaţiilor şi colectarea contribuţiilor. În linii mari,

acţiunile constau dintr-o combinaţie de măsuri care promovează respectarea individuală prin eliminarea

mijloacelor de constrângere şi asigurarea stimulentelor adecvate, precum şi de măsuri care impun

respectarea obligaţiilor prin intermediul inspecţiilor, controalelor şi sancţiunilor.

În vederea orientării lucrătorilor şi patronilor să declare venitul integral, aceştia trebuie convinşi că se

merită să efectueze contribuţii adiţionale. În teorie, acest deziderat poate fi greu de materializat pentru

asigurarea medicală, fiind deja incorporat în prestaţiile în numerar a căror cuantum se măreşte odată cu

perioada şi salariul. În contextul ţărilor cu venituri mai mici din Europa Centrală şi de Est în care diapazonul

dintre prestaţiile minime şi maxime este relativ mic, o creştere adiţională a prestaţiei pe baza majorării

contribuţiei este destul de limitată.

91 Rezultatele unui studiu efectuat în statele membre ale UE denotă faptul că mulţi dintre cei angajaţi în munca nedeclarată nu par să fie agenţi economici raţionali, fiind, mai degrabă, motivaţi de alte scopuri sociale, cum ar fi redistribuirea. A se vedea [EC 2014a].

111

Pentru a reduce povara administrativă, trebuie depuse eforturi pentru a îmbunătăţi serviciile destinate

clienţilor/consumatorilor. O opţiune recomandabilă în acest sens ar fi ghişeele unice care oferă toate

serviciile într-un singur local. Concomitent, procedurile administrative ar trebui să fie mai simple şi mai

transparente, fiind îndeplinite cerinţele esenţiale.

Stimulentele ar trebui suplinite cu măsuri executorii, folosind sancţiuni şi recurs în instanţă. Eficacitatea

acestei abordări depinde de capacitatea autorităţii de control şi de credibilitatea ameninţării ce derivă din

nivelul de amenzi.

Tehnologiile informaţionale şi de comunicaţii cuprind un şir de avantaje potenţiale în materie de

administrare eficientă, cât şi de colectare ameliorată a contribuţiilor şi respectare a obligaţiilor. Acestea

detectează contribuţiile şi plăţile incorecte la o etapă precoce, facilitează schimbul de date dintre instituţii

şi permite o interfaţă mai largă şi comunicare între populaţie şi instituţiile de securitate socială.

Pentru un sector în care evaziunea este endemică, s-ar putea considera utilizarea “salariilor fictive” drept

bază pentru calcularea contribuţiei. Salariile fictive pot fi stabilite conform poziţiei actuale a lucrătorilor

individuali şi în funcţie de salariul mediu dintr-un sector industrial concret sau de salariul mediu din

economia naţională.

(2) Extinderea domeniului de aplicare pentru lucrătorii din economia informală

În vederea facilitării tranziţiei la formalitate, strategia pentru extinderea domeniului de aplicare trebuie

să adopte o abordare mai flexibilă şi progresivă, luând în considerare caracteristicile celor din economia

informală şi a familiilor lor.

În ceea ce priveşte lucrătorii neînregistraţi în sectorul de angajare formală, cu program parţial, sezonier,

de ocazie, pot fi aplicate măsurile executorii menţionate mai sus. Prin urmare, în ceea ce urmează,

accentul este pus pe lucrătorii ocupaţi informal fără relaţii între patron şi angajat, de obicei, auto-angajaţi

şi fermierii pe cont propriu.

În lipsa unui venit sistematic fix, drept temei pentru a determina baza de calcul a contribuţiei poate fi

utilizată o măsură de substituire. Măsura ar putea reprezenta un venit fictiv care poate fi stabilit în

cuantumul salariului minim/mediu din economia naţională sau dintr-un sector industrial concret sau dintr-

o regiune. Metoda de plată ar trebui să permită o flexibilitate mai largă, luând în considerare iregularităţile

modelului de venit şi cazul de force-majeure (de ex., calamitate naturală). Uneori factorul major care

împiedică aderarea la sistemele de securitate socială este lipsa de mijloace financiare în numerar. În acest

caz, pentru acoperirea mijloacelor necesare pot fi luate în calcul subvenţiile pentru grupurile cu venituri

reduse.

Cu toate că una dintre precondiţiile pentru a primi prestaţii băneşti este încheierea unei anumite perioade,

solicitarea unei perioade lungi de calificare ar face, practic, imposibil ca lucrătorii ocupaţi informal să poată

112

obţine drepturi la prestaţii. Conceptul condiţiilor de eligibilitate ar trebui să reflecte acest fapt. Cel puţin,

condiţia de a avea o perioadă neîntreruptă de contribuţie ar trebui evitată, ţinând cont de schimbările

frecvente ale regimului de angajare al lucrătorilor ocupaţi informal.

Instituţiile de securitate socială ar trebui să adopte servicii adaptate conform condiţiilor grupurilor-ţintă.

Personalul trebuie instruit pentru a fi intra în posesia cunoştinţelor şi competenţelor necesare în vederea

abordării economiei informale. Într-o ţară în care mulţi lucrători locuiesc departe de localitatea în care

sunt situate oficiile de securitate socială (cum este cazul fermierilor din zona rurală sau din sate

îndepărtate), sunt necesare eforturi mai robuste pentru a îmbunătăţi accesul şi fortifica serviciile oferite

clienţilor. Pe lângă ghişeele unice, ar trebui utilizate şi alte reţele locale (cum sunt serviciile poştale, băncile

comerciale locale, centrele şi cooperativele comunitare) în vederea facilitării posibilităţilor de întrevedere

cu membrii potenţiali. Un program mai îndelungat şi mai puţine proceduri birocratice ar fi primite pozitiv

de membrii potenţiali. De asemenea, ar fi eficient de utilizat instrumente de comunicare cum sunt liniile

telefonice de asistenţă, Internet-ul sau alte dispozitive mobile de comunicare.

O opţiune mai implicată pentru a acorda un nivel minim de securitate a venitului în cadrul sistemelor

naţionale de securitate socială ar fi introducerea prestaţiilor necontributive universale cu sau fără

evaluarea mijloacelor. O idee des vehiculată este introducerea pensiilor sociale care oferă prestaţii cu rată

forfetară pentru toate persoanele în vârstă (de ex., populaţia în vârstă de 65 ani sau mai mult). Cu toate

că această opţiune ar putea să atingă rapid un domeniu universal de aplicare, crearea şi menţinerea unui

spaţiu fiscal suficient ar fi problema primordială pentru abordarea vizată.

(3) Edificarea încrederii publicului în securitatea socială

Multe măsuri convenţionale prezentate mai sus sunt bazate pe stimulente şi măsuri executorii (aşa-

numitele măsuri de “recompensă şi pedeapsă”). La un nivel mai fundamental, totuşi, importanţa

angajamentului actorilor implicaţi este cât se poate de evidentă. Sub rezerva existenţei încrederii în

integritatea sistemelor de securitate socială, este extrem de dificil de edificat un climat/mediu de susţinere

a schimbărilor scontate.92 Prin urmare, măsurile sus-menţionate ar trebui sprijinite prin crearea unei

“culturi de securitate socială” bazate pe încredere în sistemele de securitate socială. În mod evident, o

astfel de cultură nu poate fi edificată peste noapte. În acest sens se impun eforturi continue în cooperare

cu toţi factorii interesaţi implicaţi.

În acest scop, măsurile de sensibilizare şi formare joacă un rol cheie în dezvoltarea unei înţelegeri mai bune

a valorii prestaţiilor de securitate socială, încurajând atitudinea pozitivă în raport cu participarea deplină

în sistemele de securitate socială.

92 O analiză efectuată pe baza unui studio desfăşurat în statele membre ale UE denotă faptul că munca nedeclarată măsurată prin ponderea salariilor în plic, corelează negativ cu cheltuielile de stat pentru securitatea socială, sănătate şi educaţie, corelând pozitiv cu nivelul de nemulţumire în raport cu serviciile publice şi sprijinul oferit de sistemul de securitate socială în schimbul impozitelor achitate. A se vedea [EC 2014a].

113

4.2. Politici pentru extinderea sistemului de protecţie socială asupra

economiei informale în Republica Moldova.

Elaborarea unei strategii eficace pentru extinderea domeniului de aplicare a sistemului de protecţie socială

asupra economiei informale trebuie să se bazeze pe o mai bună înţelegere a grupurilor-ţintă şi evaluarea

necesităţilor lor de protecţie socială, precum şi a serviciilor existente. Cu toate acestea, natura şi

caracteristicile economiei informale variază foarte mult în ţările europene. Pentru a colecta informaţia la

nivel naţional, în anul 2014 ILO a realizat o misiune tehnică în Republica Moldova.

Această secţiune prezintă rezultatele analizei domeniului de aplicare a sistemului de protecţie socială şi de

respectare a obligaţiilor, precum şi rezultatele analizei colectării contribuţiilor pe baza constatărilor

efectuate de misiunea tehnică ILO menţionată mai sus. Analiza domeniului de aplicare/acoperire se va axa

pe asigurarea medicală şi sistemul de pensii. În ceea ce priveşte respectarea obligaţiilor şi colectarea

contribuţiilor, trebuie de menţionat faptul că unele ţări din Europa Centrală şi de Est, inclusiv Republica

Moldova, au implementat recent un sistem unificat de colectare a contribuţiilor şi impozitelor prin

transferarea funcţiei de colectare a contribuţiilor către autoritatea fiscală.93 În implementarea acestei

politici, ţările vizate au efectuat investiţii colosale în tehnologii informaţionale şi de comunicaţii. Analiza

noastră va evalua şi eficacitatea sistemului unificat de colectare, precum şi a utilizării tehnologiilor

informaţionale şi de comunicaţii.

4.2.1 Analiza problemei

(1) Privire generală asupra economiei informale

În scopuri statistice, Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova adoptă următoare definiţie pentru

ocuparea informală.

“Ocuparea informală include:

- Lucrătorii pe cont propriu care lucrează în întreprinderile sectorului informal; - Patronii care lucrează la întreprinderile sectorului informal; - Membrii cooperativelor informale de producţie; - Lucrătorii/ajutorii familiali angajaţi la întreprinderile sectorului formal sau la întreprinderile

sectorului informal; - Salariaţii angajaţi la întreprinderile sectorului formal, la întreprinderile sectorului informal sau în

gospodăriile particulare ale cetăţenilor, care satisfac, cel puţin, unul dintre criteriile de mai jos: • patronul nu plăteşte contribuţiile sociale pentru ei; • nu beneficiază de concediu anual plătit (sau de compensaţie financiară pentru concediul

nefolosit); • nu beneficiază, în caz de boală, de concediu medical plătit;

93 O excepţie notabilă este Polonia, unde Institutul de asigurare socială (ZUS) colectează şi înregistrează contribuţiile sociale.

114

- Persoanele ocupate cu producerea de produse agricole în gospodăriile casnice, în exclusivitate pentru consum propriu, cu o durată a săptămânii de lucru de 20 de ore şi mai mult”.

În conformitate cu Ancheta forţei de muncă (trimestrul II 2014), din 1.2 milioane de populaţie ocupată în

Moldova, circa 1/3 (360,000–400,000 lucrători) sunt ocupaţi informal. Pe sectoare, ocuparea informală

este destul de ridicată în sectorul agricol (63.4%). Ocuparea informală este, la fel, ridicată printre

persoanele mai în vârstă care au nevoie de venit suplimentar din cauza pensiilor mici. Unii patroni achită

salarii minime lucrătorilor cu program parţial cu toate că aceştia, de facto, lucrează programul deplin.

Codul muncii al Republicii Moldova (Articolul 71 (2)) stipulează că “prin muncă nedeclarată se înţelege orice

muncă prestată de o persoană fizică pentru şi sub autoritatea unui patron fără a fi respectate prevederile

prezentului cod referitoare la încheierea contractului individual de muncă.”

În pofida interdicţiei juridice, subraportarea venitului este o practică răspândită, în special, în sectorul

privat. Numărul estimat de persoane ocupate formal (800,000) include 200,000 de salariaţi ai sectorului

public şi 600,000 de lucrători ai sectorului privat. Analiza efectuată pe baza datelor din anul 2010 relevă

faptul că salariul mediu declarat oficial de lucrătorii sectorului privat constituie doar jumătate din salariul

mediu al angajaţilor din sectorul public.

În 2011, Guvernul Republicii Moldova a adoptat Planul naţional de acţiuni de combatere a economiei

informale. Ulterior, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei a redactat un document de politici

referitor la economia informală, care, deocamdată, n-a fost aprobat. Proiectul de modificare a Planului

naţional este pus în discuţie de Comitetul tripartit.

(1) Asigurarea medicală

Sistemul de asigurare medicală din Moldova este gestionat de Compania Naţională de Asigurări în

Medicină, CNAM.

Potrivit datelor prezentate în Tabelul 1, sistemul de asigurare medicală cuprinde 2.5 milioane persoane,

ceea ce reprezintă 82% din populaţia Republicii Moldova (fără categoriile acoperite de alte sisteme, de ex.,

forţele militare). Achitarea primei de asigurare medicală este obligatorie pentru salariaţi, auto-angajaţi

(lucrătorii pe cont propriu) şi fermieri. Rata primei de asigurare constituie 8% care este partajată în mod

egal între patroni şi salariaţi. Lucrătorii pe cont propriu achită ambele părţi ale acestei rate.

De menţionat faptul că fermierii din Moldova sunt asiguraţi în mod obligatoriu. Sistemul de asigurare

medicală oferă opţiuni avantajoase fermierilor. În cazul în care un fermier achită contribuţia anuală în

trimestrul I, atunci cuantumul contribuţiei este redus în jumătate. Circa ¾ dintre fermieri recurg la această

opţiune.

Alte categorii includ pensionarii, copiii, mamele cu copii cu vârsta sub 3 ani, şomerii, persoanele cu

dizabilităţi şi studenţii care sunt asiguraţi de stat.

115

Populaţia neacoperită este reprezentată de migranţii repatriaţi şi grupurile vulnerabile cum sunt romii. În

rezultatul amendamentelor recente, migranţii repatriaţi ar trebui să achite contribuţii în funcţie de

perioada de şedere în Moldova. Cu toate acestea, fiecare cetăţean este în drept să beneficieze gratuit de

asistenţă medicală de urgenţă şi de consultaţie primară.

(2) Asigurarea socială

Sub egida politicii Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Casa Naţională de Asigurări Sociale,

CNAS administrează sistemul naţional de asigurări sociale, care cuprinde pensiile pentru limita de vârstă,

pensiile de invaliditate şi de urmaş, prestaţii pentru accidente de muncă, ajutoare în caz de boală,

indemnizaţii pentru creşterea copilului şi ajutoare de şomaj.

Acoperirea obligatorie a CNAS este populaţia ocupată din Republica Moldova. Numărul înregistrat de

persoane este de circa 800,000, ceea ce coincide cu numărul de lucrători angajaţi formal. Persoanele care

nu sunt acoperite de sistemul de asigurare sociale includ persoanele auto-angajate, fermierii, precum şi

persoanele acoperite de sisteme speciale (de ex., forţele militare şi lucrătorii bisericeşti).

Se estimează că circa 40% dintre lucrători nu declară salariile reale. Doar angajaţii din sectorul public

raportează salariul real în scopuri fiscale şi pentru achitarea contribuţiilor de asigurare socială. Unele

întreprinderi private raportează că achită salarii minime tuturor angajaţilor (de la administratori/manageri

superiori până la personalul debutant). Există propunerea de a defini baza contributivă minimă în funcţie

de competenţele şi calificările lucrătorilor.

Sunt raportate cazuri de fraudă atunci când lucrătorii declară salarii mai mari (curente) mai aproape de

vârsta de pensionare sau înainte de concediul de maternitate pentru a benefica de prestaţii mai mari.

Recent, totuşi, dispoziţiile cu privire la prestaţii au fost modificate anume pentru a preveni astfel de tentaţii

fraudulente. Actualmente, calculul pensiilor ţine cont de salariul mediu pe întreaga perioadă de activitate

din anul 1999 (anterior în calcul se lua cel mai mare salariu mediu pentru 5 ani consecutivi), iar baza pentru

prestaţiile de maternitate este salariul mediu pentru ultimele 12 luni94 (anterior era salariul mediu pentru

ultimele 6 luni).

Rata contribuţiei este de 29%, din care patronii achită 23%, iar salariaţii – 6%. Contribuţiile acoperă 90%

din cheltuieli, iar deficitul în valoare de circa 800 milioane de lei este acoperit din bugetul de stat. Unele

prestaţii unice (la naşterea copilului, sprijin pentru activităţi extracurriculare, prestaţii veteranilor de

război) au fost transferate la bugetul de stat.

Din 2008, fermierii sunt asiguraţi obligatoriu. Se estimează că doar puţini dintre aceştia au aderat la sistem.

Fermierii sunt în drept să beneficieze de anumite pensii şi servicii funerare cu condiţia achitării unei sume

forfetare în valoare de 1400 lei anual.

94 Propunerea iniţială a fost de a extinde perioada până la 24 de luni.

116

Actualmente, pensia minimă constituie 800 de lei pentru salariaţi şi 749 de lei pentru fermieri. Pensia

medie însumează 1,100 lei, ceea ce este sub nivelul minimului de existenţă care constituie 1,300 lei.

Salariul minim este de 1,000 lei în sectorul public şi de 1,650 lei în sectorul privat.

(3) Colectarea contribuţiilor

Serviciul fiscal de stat (SFS) este responsabil pentru colectarea impozitelor şi a contribuţiilor de asigurare

socială, precum şi pentru efectuarea inspecţiilor şi controalelor în caz de fraudă. Serviciul fiscal de stat

dispune de 1,800 de inspectori, din care 400 comunică direct cu patronii, axându-se pe categoriile cu risc

sporit. Actualmente, activitatea inspectorilor este orientată mai degrabă pe măsuri de prevenire decât pe

măsuri executorii. În anul 2013, veniturile la bugetul de stat au crescut cu 32% datorită activităţii relativ

reuşite a SFS, în timp ce economia naţională a înregistrat o creştere economică de doar 2.5%.

Datele cu privire la contribuţii se păstrează la instituţiile de protecţie socială, fiind raportate trimestrial SFS

(lunar din 2015). Colaborarea dintre instituţia de protecţie socială şi SFS este relativ bună, însă au fost

semnalate întârzieri în raportare.

Potrivit SFS, deşi responsabilitatea pentru colectarea contribuţiilor de asigurare socială este stipulată în

Titlul V din Codul fiscal, nu există temei juridic explicit pentru aplicarea măsurilor executorii în raport cu

colectarea contribuţiilor de asigurare socială.95

(4) Inspecţia muncii

Inspectoratul de Stat al Muncii dispune de un sediu central şi de 10 oficii teritoriale cu 87 inspectori

(inclusiv acei care ocupă posturi manageriale). Anual, inspectorii muncii efectuează 6,300 de vizite la 5,200

întreprinderi care au 240,000 de angajaţi sau 40% din lucrătorii ocupaţi formal.96 Inspectoratul de Stat al

Muncii colaborează cu organele de poliţie, autorităţile fiscale şi instituţiile de protecţie socială.97

În rezultatul inspecţiilor şi controalelor efectuate în anul 2012, 1,500 lucrători din economia informală au

fost transferaţi în economia formală. Cu toate acestea, numărul de lucrători formalizaţi s-a redus până la

330 în anul 2013 şi până la 202 în semestrul I al anului 2014.

Printre factorii de blocare se numără controversata Lege privind controlul de stat asupra activităţii de

întreprinzător, care a intrat în vigoare în anul 2013. Legea stipulează că inspecţiile de stat (inclusiv inspecţia

muncii) sunt realizate prin notificare prealabilă cu 5 zile înainte de data desfăşurării, iar inspecţiile de stat

ale unui patron se permit, cel mult, o dată pe an. Inspecţii inopinate pot fi efectuate doar în cazul în care

95 Mai devreme, SFS a elaborat proiectul Titlului X al Codului fiscal în redacţie nouă, însă acesta n-a fost aprobat de Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei. 96 Actualmente Moldova nu dispune de mijloace suficiente pentru a efectua inspecţii la persoanele auto-angajate, în pofida condiţiei stipulate de Acordul de asociere cu UE. 97 Din cauza unei inconsecvenţe cu software utilizat de sistemul e-Guvern, în prezent Inspectoratul de Stat al Muncii nu are acces la registrul întreprinderilor menţinut şi actualizat de Camera de Comerţ. Acest fapt afectează planificarea inspecţiilor muncii.

117

au fost recepţionate plângeri, au avut loc accidente de muncă sau au fost încălcate normele în materie de

sănătate și de securitate la locul de muncă. Astfel de restricţii împiedică desfăşurarea inspecţiei eficace a

muncii. Inspectoratul de Stat al Muncii este de părerea că normele de reglementare a inspecţiei muncii

trebuie eliminate din domeniul de aplicare a Legii privind controlul de stat asupra activităţii de

întreprinzător, acest fapt constituind o chestiune urgentă.

Suma sancţiunilor impuse în caz de ocupare ilegală a unei persoane constituie 10,000 lei (550 Euro), fiind

cu mult mai mică în comparaţie cu suma aplicată în România (3,000 de euro). Inspectorii muncii tind să nu

aplice sancţiuni, majoritatea cazurilor fiind depuse în instanţa de judecată pentru hotărâre.

(5) Opinii ale partenerilor sociali

Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova a susţinut Planul naţional de acţiuni de combatere a

economiei informale prin intermediul unei campanii de sensibilizare. Ocuparea neînregistrată este mai

ridicată în sectorul de construcţii, comerţ, transporturi şi minier. În opinia sindicatelor, principalele motive

ale muncii nedeclarate sunt cotele ridicate ale impozitelor şi ale contribuţiilor de asigurare socială, precum

şi puterea slabă de negociere a lucrătorilor din cauza ofertelor insuficiente de angajare. Sancţiunile actuale

sunt prea mici. Concomitent, ar trebui să existe mai multe stimulente pentru conformitate. Sindicatele

consideră că este dificil de organizat lucrătorii din economia informală din cauza lipsei de dorinţă a

acestora să se organizeze, deşi unii dintre lucrătorii ocupaţi informal solicită asistenţa sindicatelor în cazul

în care se confruntă cu probleme.

Potrivit Confederaţiei Naţionale a Patronatului din Moldova, munca nedeclarată nu este cauzată numai de

patroni. Unii lucrători solicită plăţi informale pentru a avea un venit net mai mare. Ar fi nejust ca în cazul

declarării venitului real lucrătorii să achite impozite şi contribuţii mai mari fără a avea beneficii adiţionale.

4.2.2 Concluzii şi recomandări

Pe baza analizei situaţiei din Republica Moldova, au fost formulate următoarele observaţii:

Toţi constituenţii tripartiţi din Moldova recunosc faptul că economia informală este una dintre cele mai

grave probleme în gestionarea pieţei muncii, fiind un obstacol major în crearea unui sistem cuprinzător de

protecţie socială pentru toţi. Actualmente, totuşi, ocuparea informală şi, în special, munca nedeclarată

sunt larg utilizate ca o practică comună şi acceptate ca un viciu necesar. Incidenţa subraportării venitului

depăşeşte cu mult capacitatea autorităţilor de control. Acest fapt nu le permite autorităţilor relevante să

aplice echilibrat sancţiunile în toată ţara. În rezultat, majoritatea cazurilor de încălcare care implică

sancţiuni se soldează cu procese de durată în instanţa de judecată. Mai mult decât atât, nivelul de

sancţionare în Moldova este relativ redus în comparaţie cu nivelul aplicat în ţările vecine. Se recomandă

ca autorităţile de control să abordeze cazurile de încălcare mai hotărât, creând în acest mod o

recunoaştere publică a riscurilor şi sancţiunilor implicate în cazuri de tentativă de a escroca sistemul de

securitate/asigurare socială.

118

În ceea ce priveşte asigurarea socială, diapazonul acoperirii individuale diferă în funcţie de ramura

beneficiară. Moldova a reuşit să implementeze o acoperire aproape universală prin sistemul de asigurare

medicală, care protejează peste 80% din populaţia totală. În ambele ţări statul joacă un rol crucial în

subvenţionarea populaţiei care are capacităţi reduse de contribuţie sau care n-a contribuit deloc. În acest

mod este relevat faptul că asigurarea medicală este considerată prioritate naţională printre prestaţiile de

protecţie socială. Realizarea acoperirii universale depline prin sistemul de asigurare medicală este fezabilă.

Moldova ar trebui să urmărească atingerea acestui obiectiv pe baza analizei în detaliu a populaţiei care

actualmente nu este asigurată.

Pe de altă parte, prestaţiile de asigurare socială care urmăresc scopul de a securiza venitul (de ex., pensiile

pentru limita de vârstă, pensiile de invaliditate şi de urmaş, prestaţii pentru accidente de muncă, ajutoare

în caz de boală, indemnizaţii pentru creşterea copilului şi ajutoare de şomaj) denotă o situaţie diferită.

Spre deosebire de asigurarea medicală, drepturile conexe acestor prestaţii sunt obţinute prin achitarea

contribuţiilor către sistem, iar cuantumul acestora depinde de perioada şi de salariul din care sunt

percepute contribuţiile. În consecinţă, acoperirea se limitează la populaţia cu capacitate de plată a

contribuţiilor, care include, în esenţă, salariaţii din economia formală.

Lucrătorii agricoli, în special, fermierii din zonele rurale reprezintă o categorie tipică care nu este adecvat

acoperită prin sistemul de asigurare socială din Moldova. Din cauza limitării măsurilor executorii,

participarea fermierilor de facto depinde de respectarea voluntară a obligaţiilor. În acest sens, tentativa

implementată experenţial în Republica Sârbă, în Bosnia şi Herţegovina ar trebui să notifice cazul în care

plata primelor de asigurare medicală este legată cu alte prestaţii speciale, cum ar fi preţul cu reducere la

materialele chimice (piggybacking – suplimentarea unor servicii). Fiind supusă unei evaluări a impactului,

această măsură ar putea fi intensificată şi replicată în alte ţări.

Subraportarea veniturilor (de regulă, prin utilizarea defectuoasă a salariului minim în calitate de bază

contributivă) afectează negativ finanţarea sistemelor de protecţie socială. În cazul în care baza contributivă

reprezintă doar o porţiune din venitul actual, atunci ratele nominale ale contribuţiei ar putea fi destul de

ridicate.98 Astfel de rate ridicate acţionează nu doar ca obstacol proeminent în calea aderării populaţiei

ocupate informal, dar rezultă în partajarea inechitabilă a poverii fiscale între lucrătorii din sectorul public

şi cel privat din cadrul populaţiei ocupate formal. Povara fiscală semnificativă va submina competitivitatea

ţării şi obstrucţiona atragerea investiţiilor străine.

Subraportarea veniturilor influenţează în mod complex finanţarea şi nivelul prestaţiilor de protecţie socială.

Cu toate că cheltuielile pentru asistenţa medicală sunt acoperite, mai mult sau mai puţin, de mijloacele

actuale, o parte considerabilă a veniturilor este generată de contribuţia salariaţilor. Prin urmare, în pofida

participării statului la finanţarea asigurării medicale, salariaţii subvenţionează intens restul populaţiei.

Având în vedere creşterea costurilor de asistenţă medicală şi îmbătrânirea populaţiei, mecanismul actual

de finanţare a asistenţei medicale implică un risc potenţial de a ajunge în impas în viitor.

98 Contribuţiile de asigurare socială constituie 41.5% în Federaţia Bosnia şi Herţegovina, 33% - în Republica Sârbă şi 36% în Republica Moldova.

119

Sistemul de pensii din Moldova se confruntă cu deficituri financiare cauzate, preponderent, de politica de

oferire a pensiilor unui număr masiv de lucrători disponibilizaţi în perioada de tranziţie (anii 1990). În

vederea restabilirii durabilităţii financiare a sistemului de pensionare, Moldova a adoptat o serie de măsuri

reformatoare. În rezultat, s-a pus accent mai mult pe principul contributiv, iar drepturile la prestaţii şi

cuantumurile acestora au fost în mare măsură înăsprite. Aceste condiţii vor genera îngrijorări majore în

materie de adecvaţie a securizării venitului. Nivelul în descreştere a prestaţiilor şi lacunele/decalajul de

acoperire ale/al sistemului contributiv de asigurare socială va conduce la conturarea unui număr tot mai

mare de persoane fără protecţie adecvată a venitului. Deşi Moldova dispune de un sistem de asistenţă

socială pentru cei nevoiaşi, domeniul de aplicare a acestui sistem şi cuantumurile prestaţiilor se confruntă

cu constrângeri fiscale care vor deveni mai grave în cadrul măsurilor actuale de austeritate.

În aceste situaţii, domeniul de aplicare a măsurilor adiţionale de stimulare este destul de limitat.

Tendinţele pe termen lung de îmbătrânire a populaţiei va limita suplimentar opţiunile posibile de politici.

Prin urmare, măsurile de combatere a economiei informale şi muncii nedeclarate, în special, ar trebui să

se axeze pe consolidarea măsurilor executorii realizate de autorităţile de control, inclusiv de inspecţiile

muncii şi de autorităţile fiscale. Potrivit celor menţionate mai sus, posibilităţi de îmbunătăţire există. În

acest scop, se impune consolidarea capacităţilor şi organizarea de intervenţii mai strategice. Ca parte a

acestor acţiuni, este necesar de realizat o campanie de sensibilizare împotriva economiei informale.

Moldova deja a implementat sistemul unificat de colectare a contribuţiilor de asigurare socială şi a

impozitelor administrat de autoritatea fiscală. Deşi este prea devreme de evaluat eficacitatea sistemului

pe termen lung, este evident faptul că o colaborare eficientă între autorităţile fiscale şi cele de asigurări

sociale este o condiţie-cheie pentru implementarea cu succes a acestei politici. În special, este necesară o

colaborare mai strânsă în domeniul inspecţiilor şi controalelor, precum şi în domeniul schimbului de

informaţii înregistrate de membrii individuali. Perceptorii fiscali au nevoie de un spectru amplu de

cunoştinţe. Pentru a suplimenta cunoştinţele specializate referitoare la legislaţia privind asigurarea socială,

autoritatea fiscală poate implica instituţiile din domeniul asigurărilor sociale la efectuarea comună a

inspecţiilor şi colectarea contribuţiilor.

* * *

Economia informală, în special, munca nedeclarată, este o problemă cu rădăcini adânci. Încetinirea recentă

a procesului de tranziţie de la economia informală la economia formală în Moldova denotă caracterul

rezilient al economiei informale. Prin urmare, politicile pentru tranziţia la formalitate şi pentru reducerea

muncii nedeclarate necesită un angajament pe termen lung şi eforturi continue din partea tuturor

factorilor interesaţi. Însă, mai presus de toate, este nevoie de voinţă politică robustă pentru a schimba

situaţia actuală.

În calitate de pilon principal al acţiunilor naţionale de combatere a economiei informale ar trebui de

elaborat o strategie naţională în vederea atingerii unei protecţii sociale cuprinzătoare. O astfel de strategie

ar trebui să abordeze 2 obiective. Primul, strategia naţională ar trebui să se axeze pe extinderea progresivă

120

a acoperirii prin sistemul de protecţie socială a populaţiei neacoperite din economia informală. Al doilea,

strategia naţională ar trebui să abordeze problema muncii nedeclarate prin elaborarea de acţiuni menite

să amelioreze respectarea obligaţiilor şi colectarea contribuţiilor pentru sistemele de protecţie socială.

Având în vedere lacunele existente, necesităţile grupurilor-ţintă, aspectele de gen, constrângerile în

materie de resurse şi capacităţile de implementare, strategia ar trebui să formuleze şi să stabilească

priorităţile pentru un curs de acţiuni împreună cu o foaie de parcurs pentru planurile de implementare

care să definească reperele principale pe termen scurt şi pe termen lung.

Strategia naţională pentru asigurarea socială comprehensivă va contribui pe larg la atingerea scopului de

acoperire universală prin sistemul de securitate socială în conformitate cu Recomandarea ILO privind

nivelurile minime de protecție socială nr. 202 (2012), şi joacă un rol important în tranziţia de la economia

informal la economia formală, precum şi în reducerea muncii nedeclarate. Pentru a susţine realizarea

acestui deziderat, ILO este gata să acorde asistenţă suplimentară ca urmare a recomandărilor formulate

în prezentul capitol.

Tabelul 7. Numărul de persoane asigurate cu asigurări medicale, în Republica Moldova, 2014

Categorie Numărul de persoane

asigurate

I. Salariați 846,789

II. Persoanele care s-au asigurat individual 48,925

III. Persoanele asigurate de către stat 1,619,999

copii prescolari 367,329

Copiii cu vârsta sub 18 ani înmatriculați în instuțiile de învățământ 613,943

Pensionarii 441,495

Șomerii 12,171

Persoanele cu dizabilități 149,438

Persoanele care îngrijesc de o persoană cu dizabilități grave care necesită îngrijire și / sau prezență permanentă

2,535

Femeile insarcinate 11,945

Mamele cu patru sau mai mulți copii 8,263

Beneficiari de asistență socială 3,060

Cetățenii RM care locuiesc în străinătate și cetățenii străini 9,810

121

Agricultorii asigurat de stat 10

TOTAL 2,515,713

Surse bibliografice

1. "A Comparative Overview of Informal Employment in Albania, Bosnia and Herzegovina, Moldova and Montenegro", International Labour Office 2011;

2. "Fiscal Gap - an invisible reality", Expert-Grup, 2014;

3. "Informal Employment in the Republic of Moldova: causes, consequences and recommendations", Expert-Grup, 2012;

4. "Measurement of elements of non-observed economy in the Republic of Moldova", Department for Statistics and Sociology of the Republic Moldova, 2003;

5. "Public Policy Proposal: Reducing the phenomenon of informal employment" Ministry of Labour, Social Protection and Family, 2011;

6. "Research and Analysis of Vacancies and Skills Needs in the European Union, in the Republic of Moldova and Ukraine ", International Labour Organization, 2013;

7. "The Impact of Institutions and Policy on Informal Economy in Developing Countries: an econometric exploration", ILO, 2008;

8. Annual Publications "Labour Force in the Republic of Moldova. Employment and Unemployment", National Bureau of Statistics;

9. Friedrich Schneider, Andreas Buehn and Claudio E. Montenegro "Shadow Economies all over the World: New Estimates for 162 Countries from 1999 to 2007", 2010;

10. Guidelines endorsed by the Seventeenth International Conference of Labour Statisticians, 2003;

11. Methodology of Labour Force Survey in Households approved through the Decision of National Bureau of Statistics College no. 5 from 26.12.2008;

12. Sabine Bernabe, „Informal Employment in Countries in Transition: Conceptual Framework”, 2002;

13. The Declaration of the Inter-secretariat Working Group on National Accounts ”Estimates of the unrecorded economy and national accounts”, January 2006;

14. World of the Work Report 2012 "Better Jobs for a Better Economy", International Institute for Labour Studies, 2012;

15. “What Causes Firms to Hide Output? The Determinants of Informality”, Era Dabla-Norris, Mark Gradstein and Gabriela Inchauste, Journal of Development Economics 85 (1): 1–27, 2008

122

16. “Dodging the Grabbing Hand: Determinants of Unofficial Activity in 69 Countries”, Eric Friedman, Simon Johnson, Daniel Kaufman, and Pablo Zoido-Lobaton, Journal of Public Economics 76(3): 459–93, 2000

17. “Shadow Economies All over the World: New Estimates for 162 Countries from 1999 to 2007”, Policy Research Working Paper, World Bank, 2010

18. “Key Constraints on the Business Environment in Moldova”, Expert-Grup and the National Employers’ Confederation of Moldova, 2013

19. National Human Development Report 2014 “Good Corporate Citizens: Public and Private Goals Aligned For Human Development”, UNDP Moldova and Expert-Grup, 2014

20. State of the Country Report “Republic of Moldova 2013”, Expert-Grup

21. Global Competitiveness Report 2014-2015, World Economic Forum

22. Public policy proposal “Diminishing the informal employment phenomenon in the Republic of Moldova”, Ministry of LaborLabour, Social Protection and Family, 2011

23. “Implementation of the best practices aimed at reducing informal employment in the Republic of Moldova”, IDIS Viitorul, 2012

24. Law no. 131 of 8 June 2012 regarding the state control of the entrepreneurial activity

25. Government Decision no. 477 of 28 July 2011

26. Enterprise Surveys data for Moldova for 2013, World Bank

27. Constitutional Court Decision No. 9 of 03/03/97, OG, 1997, No. 18, Article 6

28. Governmental Decision No 108 / 03.02.2005 on approving the Regulation on conditions for establishing, calculation and payment of temporary working disability allowances

29. Directive of the European Parliament 2008/104/EC on temporary employer

30. Labour Code of the Republic of Moldova

31. Contraventional Code of the Republic of Moldova

32. ILO Convention No. 81 Labour Inspection Convention, 1947, article12

33. Law on compulsory health insurance no. 1585 of 27.02.98

123