Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României ROMÂNIA, MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII Educaţia părinţilor/Ministerul Educaţiei şi Cercetării; UNICEF – Reprezentanţa în România. – Bucureşti: MarLink, 2006 Bibliogr. ISBN: 973-8411-50-5 I. UNICEF. Reprezentanţa în România

ARGUMENT Motto: „Spune-mi şi o să uit. Arată-mi şi poate n-o să-mi amintesc. Implică-mă şi o să înţeleg” (proverb american)

Educaţia, definită în termeni foarte generali, este un proces al cărui scop esenţial este de a uşura o anumită modificare de comportament. Părinţii sunt primii profesori ai copilului, ei începând educarea lui în mediul familial. Împreună cu părinţii, şcoala îşi are rolul ei bine stabilit, intervenind în dezvoltarea primară a copilului. În acest context, educarea părinţilor după principii ştiinţifice de psihopedagogie devine o necesitate. Părinţilor le revine rolul esenţial în creşterea copiilor, asigurându-le acestora nu numai existenţa materială, cât şi un climat familial afectiv şi moral. Sunt situaţii în care familia consideră că este suficient să se ocupe doar de satisfacerea nevoilor primare (hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, cheltuieli zilnice etc.), ignorând importanţa unei comunicări afective, nestimulând dezvoltarea sentimentului de apartenenţă. În general, comportamentul parental este inspirat din propria experienţă de viaţă a acestora, astfel perpetuând atât aspecte pozitive, cât şi negative, pe parcursul mai multor generaţii. Programul pe care îl propunem vine în sprijinul tuturor celor implicaţi în educaţia copilului. Scopul constă în modificarea opticii pe care părinţii o au asupra întâlnirilor din mediul şcolar. Această modificare, putând deveni un sprijin real în îmbunătăţirea relaţiei dintre părinte şi copil, părinte şi cadru didactic. Educaţia părinţilor poate fi: o educaţie a educaţiei copilului;

un studiu al dezvoltării copilului; 6

o formare de abilităţi de comunicare şi analiză a copilului;

un examen cognitiv al sarcinilor secvenţiale în creşterea, dezvoltarea şi educarea copilului.

Acest program nu-şi propune să substituie clasicele şedinţe cu părinţii, dar pe lângă acestea este bine să se lucreze şi altfel cu părinţii, pentru dezvoltarea colaborării şcoală – familie. Ghidul conţine descrierea celor nouă ateliere care se vor realiza în cadrul programului „Educaţia părinţilor”. Atelierele sunt interactive, conţinând şi aplicaţii cu caracter ludic, care necesită un grad mare de implicare din partea părinţilor, cadrelor didactice şi, acolo unde este cazul, din partea copiilor. Pentru a vă asigura de participarea activă a părinţilor, recomandarea noastră este să trimiteţi, anterior primei întâlniri, o scrisoare către părinţi, prin care să-i invitaţi să se implice, alături de copiii lor, în derularea programului (găsiţi un model de scrisoare în anexă). Vă sugerăm să respectaţi structura fiecărui atelier, având posibilitatea totodată să fiţi creativi, adaptând activităţile propuse la specificul clasei, şcolii, mediului dvs. Autorii 7 Atelier I. Alături de şcoală

participarea la viaţa şcolii

colaborarea şcoală – părinţi

valori etice şi estetice

dezvoltarea personală

Grup participant: elevi şi părinţi Timp necesar: 45 minute Materiale necesare: Sucuri, prăjituri, şerveţele, pahare

Invitaţi părinţii împreună cu copiii la o activitate comună, la care vor aduce sucuri şi prăjituri. Explicaţi-le participanţilor că sunt în cadrul unei petreceri în care părinţii vor juca rolul copiilor şi copiii rolul părinţilor. După o perioadă de acomodare în care participanţii îşi vor intra în rol, propuneţi activitatea „Prima zi de şcoală”. În această activitate, părinţii şi elevii îşi vor imagina că sunt în prima zi de şcoală şi se vor comporta în conformitate cu noua sarcină. A doua activitate în cadrul petrecerii va fi situaţia „În oraş, la cumpărături”. Părinţii şi copiii vor imagina dialoguri şi comportamente în conformitate cu această a doua sarcină.

Recomandări pentru realizarea aplicaţiei: Scopul aplicaţiei „Petrecerea” constă în crearea unui cadru care să faciliteze socializarea copiilor şi adulţilor. Prin schimbul de roluri între copii şi părinţi se urmăreşte identificarea imaginii pe care părinţii o au despre copiii lor şi pe care, la rândul lor, copiii o au despre părinţi.

La începutul activităţii, explicaţi participanţilor că în acest an vor face parte dintr-un program menit să schimbe forma şi conţinutul şedinţelor cu părinţii, cu scopul îmbunătăţirii relaţiei dintre părinţi şi copii şi dintre familie şi şcoală.

Conţinutul acestor noi activităţi va solicita din partea părinţilor o atitudine deschisă şi un alt tip de implicare. Chiar dacă în unele activităţi preponderent va fi caracterul ludic, fiecare exerciţiu are un scop concret, bine definit şi constituie în fapt un pas spre îmbunătăţirea relaţiei dintre părinţi, copii şi şcoală.

Pe parcursul aplicaţiei „Petrecerea”, încercaţi să eliminaţi inhibi-ţiile participanţilor şi ajutaţi-i să-şi intre cât mai bine în „rol”.

Ţineţi sub observaţie întreg spaţiul de joc şi interveniţi în cazul în care apar semne ale unui posibil conflict între copii (interpretaţi de părinţi) şi părinţi (interpretaţi de copii) sau stări de disconfort.

Puteţi adapta activităţile „Prima zi de şcoală” şi „În oraş, la cumpărături” la specificul clasei dvs. sau puteţi imagina orice altă activitate. Sugestii pentru debriefing:

După încheierea aplicaţiei veţi pune întrebări de genul: – Cum v-aţi simţit în rolul respectiv?

– Cum vi s-a părut activitatea?

– V-a fost greu să vă intraţi în rol?

– Care a fost cea mai distractivă parte a rolului?

Încercaţi să atrageţi în discuţii cât mai mulţi participanţi. Nu vă exprimaţi propria opinie în legătură cu răspunsurile participanţilor. Descurajaţi critica. Fiecare are dreptul să-şi spună propria opinie fără a fi judecat. La finalul atelierului aplicaţi chestionarele din anexe. Reco-mandări: Grup participant: părinţi şi copii Timp necesar: 15 minute Materiale necesare: Copii chestionare

Părinţii şi copiii vor fi aşezaţi separat şi li se va preciza că structura celor două chestionare este similară. Înainte de distribuirea chestionarelor, familiile (părinte/copil) vor fi rugate să-şi aleagă un nume imaginar cu care vor semna chestionarele, astfel asigurându-se anonimatul răspunsurilor. Pot fi folosite orice tipuri de nume: personaje din filme sau desene animate, personalităţi, nume de flori sau legume, sportivi etc. Chestionarele vor fi distribuite individual. Se va accentua ideea de anonimat pentru a ne asigura de sinceritatea răspunsurilor.

VALORI Fiecare dintre noi are anumite standarde etice, anumite principii care ne ghidează în viaţă, atunci când avem de luat diverse decizii. Principiile personale, ideile noastre despre bine şi rău se bazează atât pe valori proprii, cât şi pe o serie de valori universale adoptate de majoritate. Iniţial copilul, tânărul află şi discerne între diferitele valori cu ajutorul părinţilor, prietenilor, profesorilor. Instituţiile din societate (familie, media, şcoala, biserica, mediul politic etc.) au toate anumite standarde şi se aşteaptă ca oamenii să le urmeze. Privite împreună, aceste grupuri formează un sistem, societatea, în care fiecare individ constituie elementul de bază. Etica individuală este componenta eticii sociale;

oamenii lucrează împreună, se ajută între ei pe baza unei etici comune care îi ghidează în traiul comun. Comunitatea are anumite standarde, reguli care îi asigură existenţa şi care sunt internalizate, pe parcursul procesului de socializare, de cea mai mare parte dintre membrii ei. Cultura este un alt element generator de valori etice. Fie că este vorba de comunitatea etnică din care provii, de cea religioasă sau de colegii de clasă, tu te identifici cu acest grup, te leagă de ei interese, principii, valori comune. Cultura ne învaţă în variate contexte ce e bine şi ce e rău. Pe lângă valorile etice, cultura ne învaţă şi despre frumuseţe, în toate formele ei, despre valorile estetice din toate ramurile artei, din tradiţiile populare, din specificul fiecărui popor şi cele interculturale. Indiferent dacă părinţii vor sau nu să transmită copilului valorile şi credinţele lor, el va absorbi o parte din ele prin simplul fapt că trăieşte

împreună cu ei. El va participa la ritualurile şi tradiţiile familiei şi se va gândi la semnificaţia lor. Ca părinte, nu-i impune opiniile tale, ci prezintă-i credinţele tale într-un mod onest, clar şi care să fie pe măsura vârstei şi gradului de maturitate al copilului. Adoptă o atitudine deschisă, încurajează întrebările copilului şi dorinţa lui de a se informa, în loc să încerci să forţezi asimilarea valorilor tale de către copil. Dacă valorile părintelui sunt bine argumentate şi dacă el crede cu adevărat în ele, copilul va adopta multe dintre ele. Dacă acţiunile părintelui sunt inconsistente, ceea ce se întâmplă oricui, copiii sunt cei care vor clarifica lucrurile pentru ei, ori subtil prin intermediul comportamentului ori, la copiii mai mari, direct, exprimându-şi dezacordul faţă de părinte. Drumul către dezvoltarea unui sistem de valori nu este nici drept nici fără greşeli. El cere un proces permanent de informare şi flexibilitate construită pe fundamente solide. Cunoaşterea de sine, dorinţa de a asculta copilul şi a te schimba atunci când este nevoie şi, mai presus de toate, o demonstraţie a respectului faţă de tradiţii vor ajuta mult relaţia dintre părinte şi copii. Dacă alegerea valorilor şi principiilor este, în cazul fericit, democratică, în alegerea copilului, părintele trebuie să-i ofere baza pentru aceasta, prin ideile, întrebările, răspunsurile şi mai ales acţiunile sale.

DEZVOLTARE PERSONALĂ Din analiza diverselor secvenţe din viaţa personală sau a altora se poate constata că impresia pe care o facem celorlalţi poate facilita sau împiedica atingerea obiectivelor pe care ni le propunem. Fiecare dintre noi dispune într-o măsură mai mică sau mai mare (depinde de antrenament) de capacitatea de a influenţa impresiile celorlalţi şi poate aborda diverse stiluri de autoprezentare, în funcţie şi de nivelul stimei de sine. (De exemplu, stilul asertiv, când stima de sine este de nivel înalt şi stabil, şi stilul protector, când stima de sine este de nivel scăzut sau există teama evaluărilor negative). Totul devine mai uşor dacă ne stabilim clar obiectivele, dacă ştim care sunt aşteptările celorlalţi în raport cu noi într-un anumit context şi dacă realizăm o evaluare corectă a capacităţilor proprii. În funcţie de acestea se pot stabili anumite strategii de inducere a unei imagini dorite.

Fiecare individ este unic, el reprezentând o sinteză a moştenirii biologice, sociale şi culturale. El este dotat cu un potenţial de creştere şi dezvoltare în plan fizic, emoţional, intelectual, spiritual şi social, dar evoluţia fiecăruia este şi în funcţie de modul în care ştie să iniţieze schimbări legate de propria persoană şi să acţioneze în acest sens, ştie să folosească propria experienţă de viaţă sau experienţa altora în procesul de autoafirmare. Nu uita: – Chiar dacă ai avut eşecuri până în prezent, dacă te afli aici înseamnă că ai găsit puterea şi resursele să le depăşeşti, ceea ce trebuie să-ţi dea încredere în forţele pe care le ai pentru a depăşi alte posibile obstacole.

– Nu este suficient să faci proiecte, ci trebuie să şi acţionezi pentru realizarea lor.

– Depinde de tine să te pui în valoare, de aceea este bine să acţionezi astfel încât cei din jur să vadă ceea ce este bun în tine.

– Oportunităţi există, dar trebuie să înveţi să le foloseşti.

«Secretul este următorul: pentru a „trăi” cu adevărat, adică pentru a găsi viaţa satisfăcător de rezonabilă, este nevoie de o imagine de sine adecvată şi realistă pe care s-o acceptăm. Trebuie să vă acceptaţi singuri. Trebuie să vă stimaţi. Trebuie să aveţi un eu în care să aveţi încredere şi în care să credeţi. Trebuie să fie un eu de care să nu vă fie ruşine şi pe care să-l puteţi exprima liber, creator, neîncercând să-l ascundeţi. Trebuie să aveţi un eu care să corespundă realităţii, pentru a funcţiona eficient în lumea reală. Trebuie să vă cunoaşteţi atât punctele tari, cât şi punctele slabe şi să fiţi oneşti în ambele direcţii. Imaginea voastră de sine trebuie să fie o aproximare rezonabilă a voastră, nefiind nici mai mult decât ceea ce sunteţi, dar nici mai puţin. Atunci când această imagine de sine este intactă şi sigură, vă simţiţi bine. Atunci când este ameninţată, vă simţiţi neliniştiţi şi nesiguri. Când este potrivită şi vă simţiţi întrutotul mândri de ea, căpătaţi încredere de sine. Vă simţiţi liberi să fiţi voi „înşivă” şi să vă exprimaţi ca atare. Atunci uncţionaţi optim. Când exprimarea creatoare este blocată, deveniţi ostili şi greu de abordat» (MAXWELL

MALTZ, „Psiho-Cibernetica”)

Comunicarea eficientă dintre profesori şi părinţi se reflectă în dezvoltarea copiilor. Responsabilitatea educaţiei şi dezvoltării copiilor trebuie asumată în echipă: şcoală – familie. Implicarea părinţilor ar putea aduce următoarele beneficii: Creşte stima de sine a copiilor.

Îmbunătăţeşte relaţia părinte – copil.

Părinţii înţeleg mai bine ce se întâmplă la şcoală.

Elevii au note mai mari.

Elevii învaţă mai mult, indiferent de nivelul socio-economic, etnie sau de nivelul de educaţie al părinţilor. Au mai puţine absenţe. Îşi fac mai conştiincios temele acasă. Copiii şi părinţii dezvoltă atitudini pozitive faţă de şcoală. Profesorii au aşteptări mai mari de la elevii ai căror părinţi colaborează. Scade riscul consumului de alcool şi al violenţei. Câştigurile nu sunt evidente numai în primii ani de şcoală, ci sunt semnificative, indiferent de vârstă sau de studiu. Elevii se vor adapta mai uşor la schimbările din clasa a V-a, a IX-a. Elevii vor fi capabili să-şi stabilească planuri realiste privind viitorul lor. În ciuda acestor beneficii, părinţii nu găsesc întotdeauna timp şi energie pentru a colabora cu şcoala la care învaţă copiii lor. Pentru unii părinţi, mersul la şcoală încă mai este o experienţă inconfortabilă. (ELENA CIOHONDARU, „Succesul relaţiei dintre părinţi şi copii, acasă şi la şcoală”, Humanitas, Bucureşti, 2004). Crearea unui mediu adecvat de învăţare este sarcina familiei şi a şcolii în egală măsură. Copilul are sarcini de învăţare diverse: unele sunt îndeplinite acasă, altele la şcoală, ceea ce asigura un grad similar de importanţă atât profesorilor şi şcolii în ansamblu, cât şi părinţilor şi mediului familial. Implicarea părinţilor poate preveni sau elimina dificul-tăţi inerente în viaţa unei şcoli. Împreună, părinţii, copiii şi profesorii pot face din şcoală un loc plăcut pentru toţi cei implicaţi în procesul educativ, un mediu bazat pe încredere, comunicare, respect şi flexibilitate. Aşteptările părinţilor şi atitudinile lor privind educaţia copilului sunt la fel de importante ca şi activităţile desfăşurate de cadrele didactice. Cei mai mulţi părinţi doresc să fie implicaţi în educaţia copiilor, dar mulţi nu ştiu cum să devină implicaţi. Cei mai mulţi profesori simt că implicarea părinţilor este esenţială,

dar mulţi nu ştiu cum să facă acest lucru. Şcoala are nevoie să încurajeze şi să promoveze implicarea părinţilor ca parteneri.

ANEXE ATELIER I: CHESTIONARE PENTRU PĂRINŢI ŞI COPII

Spuneţi cel puţin un lucru nou pe care l-aţi descoperit la copilul dvs. ........................................................................................................................………….. ........................................................................................................................………….. 2. Care este cel mai greu lucru în a fi copil? .......................................................................................................................………….. ........................................................................................................................………….. 3. Cât timp petreceţi zilnic cu copilul/copiii dvs.? ...............................................................................................................………………... 4. Care sunt cele mai frecvente cauze ale discuţiilor în contradictoriu cu copilul/copiii dvs.? a. vestimentaţie b. limbaj c. anturaj (prieteni) d. timp liber e. şcoala f. bani g. altele. Care?…...............................................................................……..

…............................................................................................................……………….. 5. Cum procedaţi atunci când copilul/copiii dvs. încalcă regulile? ...............................................................................................................………………... ...............................................................................................................………………... ...............................................................................................................………………... 6. Enumeraţi câteva recomandări pe care le-aţi făcut copilului/copiilor dvs. în legătură cu un stil de viaţă sănătos. ...............................................................................................................………………... ...............................................................................................................………………... ..............................................................................................................………………… 7.a. Ce-i place copilului dvs. să facă în timpul liber? ...............................................................................................................………………... ...............................................................................................................………………... ...............................................................................................................………………... 7.b. Alegeţi una dintre preocupările de mai sus pe care aţi încuraja-o. ...............................................................................................................………………... 8. Care sunt activităţile familiale pe care aţi dori să le facă mai bine copilul/copiii dvs.? ...............................................................................................................………………... ...............................................................................................................………………...

CHESTIONAR PENTRU COPII 1. Clasele a II-a – a IV-a: Cum doreşti să fie părinţii tăi? Clasele a V-a – a XII-a: Ce aştepţi de la părinţii tăi? ...............................................................................................................………………... ...............................................................................................................………………... ...............................................................................................................………………... ...............................................................................................................………………... 2. Cât timp petreci zilnic cu părinţii tăi? ...............................................................................................................………………... 3. Care sunt cele mai frecvente cauze ale discuţiilor în contradictoriu cu părinţii tăi? a. vestimentaţie b. limbaj c. anturaj (prieteni) d. timp liber e. şcoala f. bani g. altele. Care?...........................................................................................…….. ....................................................................................................................…………….. 4. Cum procedează părinţii tăi atunci când încalci regulile? ...............................................................................................................………………...

...............................................................................................................………………...

.............................................................................................................……………….....

...............................................................................................................………………... 5. Enumeră câteva recomandări pe care ţi le-au făcut părinţii tăi în legătură cu un stil de viaţă sănătos? ...............................................................................................................………………... ...............................................................................................................………………... ...............................................................................................................………………... ...............................................................................................................………………... 7.a. Ce-ţi place să faci în timpul liber? ...............................................................................................................………………... ...............................................................................................................………………... ...............................................................................................................………………... ...............................................................................................................………………... 7.b. Alege una dintre preocupările tale pe care ţi-ar plăcea să o încurajeze părinţii. ...............................................................................................................………………... 8. Care sunt activităţile familiale care îţi plac cel mai puţin? ...............................................................................................................………………... ...............................................................................................................………………...

Faptul că părinţii trebuie să cunoască şi să coordoneze modul de petrecere a timpului liber de către copilul lor este important pentru că: – este de preferat ca timpul liber să reprezinte un agent de educaţie pozitivă pentru copilul nostru;

– trebuie învăţat copilul să separe modalităţile de petrecere a timpului liber şi comportamentele pozitive de cele negative;

– petrecerea timpului liber cu alţi copii înseamnă modele diferite de gândire şi de comportare care trebuie lămurite la

timpul respectiv, pentru a lăsa o urmă în modul de adaptare a copiilor la mediul înconjurător;

– a cunoaşte posibilităţile reale ale copilului şi a-l orienta spre activităţi care să-i dezvolte talentele ascunse;

– părinţii trebuie să asigure copiii de prezenţa lor permanentă în viaţa lor şi de importanţa activităţilor copiilor pentru părinţi (aprecierea intereselor copiilor formează la aceştia încredere în forţele proprii, motivaţie pentru învăţare, iniţiativă şi adaptare mai rapidă la cerinţele şcolii şi ale societăţii). Până la o anumită vârstă, copilul trebuie să respecte regulile de comportare în societate şi regulile proprii fiecărei familii. Dacă simte prezenţa, directă sau implicită, a părinţilor, îşi va forma conştiinţa morală. Copilul trebuie să se simtă supravegheat şi ghidat de reprezentarea părinţilor, tot timpul. Mass-media ocupă un loc din ce în ce mai important în viaţa copiilor/tinerilor. Auzim foarte des părinţi care se plâng de timpul excesiv acordat de copii mass-media. În acest context,

Interese Riscuri Acţiuni

este bine să cunoaştem care sunt interesele, riscurile şi cum acţionăm în privinţa mass-media. Vârstă Interese Riscuri Ac’iuni4 – 7 ani

- desene animate- povestiri radiofonice

vulnerabilitate - descurajarea com-portamentului agresiv

7 – 10 ani

CLIMAT FAMILIAL În relaţia părinţi-copii, fiecare influenţează şi este influenţat în procesul comunicării. Problema comunicării cu copiii nu este mai puţin complexă decât cea cu adulţii, chiar uneori mai greu de realizat şi mai complicată. Factorii care fac comunicarea eficientă trebuie să fie prezenţi în relaţia părinţi-copii. Pentru realizarea unei relaţii eficiente părinţi-copii este necesară cunoaşterea stadiilor de dezvoltare a personalităţii, mai precis, părinţii trebuie să cunoască ce se întâmplă 97

în viaţa copilului lor în perioadele de criză cu care se confruntă. Fiecare trecere de la o etapă la alta este o criză. Părinţii care trec de la o etapă la alta în viaţă se confruntă şi ei cu anumite crize. Ţinându-se cont de problemele ce se ridică în această perioadă, se va evita înstrăinarea şi se va accentua comunicarea. Este important ca, pentru fiecare stadiu de dezvoltare a per-sonalităţii, părinţii să se poarte şi să acţioneze potrivit necesităţilor copilului pentru a-i oferi acestuia mediul pentru o dezvoltare sănătoasă. Influenţele sistemului familial asupra procesului de formare a copilului sunt hotărâtoare. Specialiştii în acest domeniu precizează că relaţia părinţi-copii deţine un rol deosebit în fixarea deprinderilor comportamentale, dar şi în asigurarea condiţiilor psihologice normale. Relaţia părinţi-copii nu trebuie lăsată la întâmplare. Există anumite norme precise care stau la baza acestor relaţii: nevoia de dragoste care asigură protecţie, asigură unele raporturi relaţionale, juste şi echilibrate, cât şi complementaritatea rolurilor parentale. Părinţii trebuie să alcătuiască un raport cu copilul, o unitate inseparabilă în care îşi împart rolurile şi sarcinile.

Indiferent de vârstă, copilul are nevoie de o ambianţă caldă, dar şi de supunere, de reguli cărora să se conformeze, stabilite în acord cu părinţii. Cumpătarea este măsura tuturor lucrurilor; o dozare optimă a căldurii afective şi a autorităţii părinteşti este premisa unei bune adaptări a copilului. Relaţiile din familie au consecinţe asupra dezvoltării perso-nalităţii copiilor. Tensiunile, certurile din familie sunt traumatizante pentru copil. Trăind intens şi repetat aceste tensiuni, nevoia de securitate nu este satisfăcută, iar personalitatea copilului se va cristaliza dizarmonic.Ambianţa familială este hotărâtoare pentru modul în care copilul îşi fundamentează concepţia despre lume şi viaţă. Felul de a fi al părin-ţilor va constitui un model pentru copil. Constelaţia familială, prin reţeaua de relaţii şi sistemul de valori, influenţează adaptarea copilului în lume.

ANEXA 1: DESPRE DEBRIEFING Debriefingul – definiţie Discuţia prin care formatorul şi participanţii analizează activitatea, experienţa creată de acea activitate, implicaţiile în raport cu viaţa reală. Poate fi asemănat debriefingul cu „o discuţie plăcută la o cafea”? Nu chiar, pentru că formatorii şi facilitatorii o organizează pentru a analiza şi a da o coerenţă lucrurilor pe care participanţii le-au învăţat din exerciţiu. Debriefingul este un moment în care luaţi distanţă de exerciţiu, revedeţi obiectivele prestabilite şi folosiţi timpul pentru a sintetiza idei, a trage concluzii şi a pune întrebări legate de experienţa unui exerciţiu

ANEXA 4: ACTIVITĂŢI DE TIMP LIBER Am constatat că sunt părinţi care petrec mult timp cu copiii lor, căutând activităţi cât mai variate. Aceste activităţi stimulează activităţile sociale ale copilului, spiritul de iniţiativă, dezvoltă sentimentul de apartenenţă al acestuia. Vă propunem câteva sugestii pentru petrecerea în comun a timpului liber: Pictatul pe faţă şi corp. Folosind vopsele speciale, vă puteţi bucura alături de copii de imaginaţia şi creativitatea lor.

În grădină. Pentru cei care beneficiază de o „bucată de pământ”, îngrijirea plantelor (flori, legume etc.) poate fi o modalitate plăcută de relaxare şi o posibilitate de comunicare afectivă.

Colecţia familiei. Puteţi colecţiona, împreună cu copiii dumneavoastră, cele mai variate obiecte, lucru care contribuie la dezvoltarea spiritului de echipă în familie.

Campionatele familiei: cărţi, remy, table, şah, scrabble, puzzle, „Nu te supăra, frate!”, Piticot, Monopoly etc. Orice joc trezeşte la copii spiritul de competiţie, stimulează ambiţia şi voinţa.

Concursuri pe teme din desene animate. Mai ales pentru copiii mici povestea, jocul, animaţia sunt metode utile pentru stimularea imaginaţiei şi a proceselor de cunoaştere.

În bucătărie. Acordaţi-vă timp pentru a inventa împreună tot felul de reţete culinare.

Voluntariatul. Implicaţi-vă împreună, părinţi şi copii, în activităţi de voluntariat, iniţiate de diverse organizaţii neguvernamentale, în folosul comunităţii (acţiuni pentru: copiii străzii, bătrâni, persoane cu nevoi speciale, bolnavi cronici etc. sau diverse campanii de prevenire).

Produse artistice. Realizaţi împreună diverse produse artistice (colaje pe diverse teme, afişe, desene, ornamente, obiecte artizanale, podoabe de pom, cântece, poezii, origami etc.). Cu unele dintre acestea puteţi chiar decora casa.

Colţul vesel. Realizaţi un mic panou, plasat la vedere, pe care să puteţi nota diverse mesaje, enunţuri, însemnări, caricaturi, desene pentru membrii familiei. Acestea dau culoare zilei.

Aşteptând oaspeţi. Pentru organizarea unui eveniment, fiecare membru al familiei va primi sarcini concrete (decorarea casei sau a mesei, cumpărături, gătit, ornarea produselor alimentare, primirea oaspeţilor etc.).

Lumea necuvântătoarelor. Orice animal e bine să fie acceptat ca un „membru” al familiei. Îngrijirea animalelor de casă (câine, pisică, peşti, broscuţe, păsări, hamsteri etc.) dezvoltă asumarea responsabilităţilor individuale, stimu-lează dezvoltarea afectivă. Mai mult chiar, este bine să transmitem copiilor un mesaj pozitiv faţă de orice altă formă de viaţă din univers (îngrijirea mediului natural).

Abilităţi practice. Realizaţi produse utile (ghivece, scaune, suporturi, rafturi, farfurii, vaze etc.) din diferite materiale (lemn, sticlă, ceramică, lut etc.). Ele vor fi folosite pentru uzul personal sau vor fi dăruite.

Teatru (teatru de păpuşi pentru cei mici, joc de rol, scenarii, carnaval, karaoke pentru ceilalţi copii). Teatrul permite reflectarea unor stări emoţionale (pozitive sau negative), descătuşarea unor inhibiţii proprii. Stimulează creativitatea şi plasează persoanele în situaţii de viaţă cu rol educativ. Nu desconsideraţi nici activităţile uzuale, zilnice, pe care le puteţi face alături de copii: vizionaţi un film împreună şi discutaţi-l;

citiţi aceeaşi carte şi încercaţi să comentaţi aspectele esenţiale, simbolurile;

mergeţi la cumpărături împreună;

petreceţi măcar o oră pe săptămână plimbându-vă fără un scop anume (în parc, pe stradă etc.) ANEXA 5: FIŞA DE EVALUARE* 1. Enumeraţi aspecte pozitive ale acestui atelier: .................................................................................................................................................................................................................................. ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. 2. Enumeraţi aspecte negative ale acestui atelier: .................................................................................................................................................................................................................................. ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. 3. În ce moment al atelierului aţi întâmpinat dificultăţi? ................................................................................................................. .............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. 4. Apreciaţi gradul de implicare a părinţilor în atelier, pe o scală de la 1 la 10 (1 – implicare minimă; 10 – implicare maximă): 1_____2_____3_____4_____5_____6_____7_____8_____9_____10

5. Propuneri pe structura aplicativă a atelierului: .............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. * Această fişă va fi completată de învăţători/profesori diriginţi după fiecare atelier desfăşurat. La sfârşitul anului şcolar fişele completate vor fi trimise la coordonatorul programulu

BIBLIOGRAFIE Andrei, Cristian; Ciolompea, Teodora; Niculae, Ioana; Stoica, Denisa; Şerban, Mihai – „Manual pentru părinţi”, Bucureşti, 2002, broşură organizaţia „Salvaţi Copiii” Andrei, Cristian; Zamfir, Simona; Matei, Petre – „Ghidul consilierii şcolare pe probleme de sănătate”, Bucureşti, 2004, broşură organizaţia „Salvaţi Copiii” Andrei, Petre – „Stiluri şi metode de comunicare”, Editura Aramis, Bucureşti, 2004 Banciu, Dan; Rădulescu, M., Sorin; Voicu, M. – „Adolescenţii şi familia”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1987 Băban, Adriana – „Consiliere educaţională”, Imprimeria „Ardealul”, Cluj Napoca, 2001 Bălan, Elena; Anghel, Elena; Marcinschi-Călineci, Marcela; Ciohodaru, Elena – „Fete şi băieţi, parteneri în viaţa publică şi privată – perspective de gen”, Editura Nemira, 2003 Bellu-Bengescu, Cristian; Neacşu, Ioan; Alexeanu-Buttu, Marinela; Simache, Daniela; Nica, Mariana – „Ghidul voluntarului”, Editura Semne, Bucureşti, 2003 Botiş, Adina; Tarău, Anca – „Disciplinarea pozitivă”, Editura ASCR, Cluj Napoca, 2004 Ciofu, Carmen – „Interacţiunea părinţi – copii”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989 Cosmovici, Andrei – „Psihologie şcolară”, Editura Polirom, Iaşi, 2000 „Manual de educaţie pentru viaţa de familie”, Fundaţia Tineri pentru Tineri, 2001 Manuale „Educaţie pentru Cetăţenie Democratică” (Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi UNICEF) – clasele a IX-a, a XI-a, a XII-a 126

Marinescu, Silvia; Dinescu, Rodica – „Invitaţie la educaţie”, editura Carminis, 2003 Mois, Augusta – „Violenţa la tineri” în „Revista de consiliere educaţională – CJAP”, Cluj napoca, an II, nr. 2 Rudică, Tiberiu – „Familia în faţa conduitelor greşite ale copiilor”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981 Stan, Emil – „Managementul clasei”, Editura Aramis, Bucureşti, 2003 Vincent, Rose – „Cunoaşterea copilului”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972 *** „Bătaia NU e ruptă din rai”, broşură organizaţia „Salvaţi Copiii” şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului i din fiecare judeţ.

Testul "Familia mea"

Testul "Familia mea" este folosit pentru aflarea relatiilor pe care copilul le are cu membrii familiei, relatiile existente intre acestia, precum si sentimentele reale pe care acesta le simte fata de cei apropiati. De asemenea desenul mai arata si modul in care copilul este afectat de relatiile dintre ceilalti membrii ai familiei.

Pentru a putea efectua acest test, copilului i se vor da creioane, o foaie de hartie si va fi rugat sa deseneze membrii familiei. Nu va fi grabit pentru terminarea desenului, din contra va anunta el singur cand acesta este gata. Important este ca sa numeasca fiecare membru al familiei pe care l-a desenat.

In functie de pozitionarea lui fata de ceilalti se va putea interpreta importanta fiecaruia in viata sa, sentimentele lui fata de acestia, starea sa in preajma acestora.

Distanta dintre membrii desenati poate arata stadiul de relationare ai membrilor familiei.

Sunt cazuri in care anumiti membrii nu sunt desenati de catre copil. De ce? Copilul nu prezinta sentimente placute fata de acesta, considerandu-l ca nefacand parte din cei apropiati lui.

Apropierea afectiva fata de o anumita persoana este data prin detaliile desenate de copil unui anumit personaj. Testul "Familia mea" impreuna cu Testul arborelui si Testul omuletului sunt foarte importante in observarea relatiilor intrafamiliale si pot evalua personalitatea copilului.

Ca orice proba de personalitate, testul Arborelui a fost apreciat ca instrument de sondare a sferei afective/emotionale, putand decela si eventuale intarzieri si regrese in acest domeniu. Testul are un instructaj clar: o foaie de hartie A4, un creion, se cere sa se deseneze un copac care sa nu fie brad. Nu exista copaci frumosi sau urati.

Acest test are la baza proiectia (o oglinda). Arborele reprezinta una dintre cele mai raspandite teme simbolice, care se activeaza arhetipal la nivelul inconstientului colectiv si personal. Prin proiectii, caracteristicile desenului arborelui devin indicatori de analiza si interpretare a particularitatilor constructelorde personalitate. In interpretarea acestei probe se merge dupa urmatoarea schema: radacina, trunchiul, exteriorul coroanei, extremitati, coroana, linia solului, etc.

TEHNICA DESENULUI: TESTUL PERSOANEI, TESTUL

FAMILIEI ŞI TESTUL ARBORELUIDesenul ca modalitate de expresieAsemeni muzicii şi dansului, desenul permite omului să se exprime fără cuvinte, să dea sens lumii saleinterioare fără să traducă în concept, îi permite să vorbească lumii, existenţei, celuilalt şi sieşi, despre sine,cel de acum şi cel de totdeauna printr-o modalitate care reuşeşte să reţină în concretul desenului, sunetuluisau mişcării, atât ceea ce este exprimabil verbal, dar şi înţelesuri trăite dar inexprimabile prin cuvinte.Desenul este o astfel de organizare şi ordonare în care eul reuşeşte să dea sens unor conţinuturi adeseairaţionale fără a pierde prea mult din ceea ce, acum şi aici, nu reuşeşte să descifreze, îi rămâne misterios,nelămurit, dar foarte real atâta vreme cât pentru propria fiinţă există.Am încercat să surprindem, astfel, definirea pe care Jung o dă simbolului ca sinteză vie între funcţiaordonatoare a conştiinţei şi funcţia transcendentă a inconştientului.Desenul, ca tehnică proiectivă, se adresează acestei esenţe creatoare a omului, indiferent dacă esteconstruit de un copil sau de un adult.Utilizarea desenului pentru a putea studia şi trata problemele emoţionale ale adultului şi ale copilului afost introdusă de C.G. Jung, autorul a numeroase prezentări de cazuri şi a unui cadru interpretativ binedocumentat empiric. De-a lungul vieţii şi a practicii sale terapeutice, Jung a continuat să deseneze şi săceară subiecţilor să deseneze, uneori pentru a-şi exprima visele, alteori pentru a exprima ceea ce era dificilde surprins prin descrierea în cuvinte, lumea interioară de imagini puternic încărcată afectiv.Metoda sa nu era reductivă, nu reducea prezentul la trecutul persoanei. Jung diagnostica, prin aceastăabordare sintetică, simbolică a desenului, spre ce conducea această viaţă interioară, conţinuturile ei,problematica specifică preznetului şi viitorului persoanei. Pentru Jung, ca psihoterapeut, nu analizaimaginilor în sine este importantă, ci încurajarea persoanei să se exprime prin aceste imagini şi să leurmeze pe măsură ce acestea i se revelă, se desfac din propria interioritate. Într-o anumită măsură, eul sedă la o parte pentru o scurtă perioadă pentru a permite mişcărilor şi imaginilor inconştientului să emeargă.În desen, ca şi în joc, dincolo de regulile grafismului şi de limitările paginii şi exprimării cu ajutorulunui instrument, creionul, persoana va lucra adesea spontan asupra temelor fanteziei - fantasmei care aurelevanţă directă pentru lupta sa psihologică.

Multe dintre desenele libere ale persoanelor cu probleme emoţionale vor exprima teme implicândpolaritatea sau opoziţia pe care o trăieşte ca insurmontabilă în viaţa sa conştientă, căreia nu-i găseşte nici osoluţie raţională. Astfel de opuse integrate prin simbolismul grafic sunt viaţa şi moartea, masculin vs.feminin, afectivitate vs. autoritate, mamă vs. tată, dragostea şi nevoia de afectivitate vs. ura şidistructivitatea. Astfel îşi proiectează blocaje care sunt dominante în prezentul vieţii sale şi care au senspentru dezvoltarea sa viitoare, blocaje care nu permit instinctelor normale vitale să se manifeste,umanizeze şi integreze în viaţa individului.Forma desenului ca şi conţinutul său au semnificaţie personală şi în acest registru trebuie urmat sensullor, la fel cum simbolul prezintă o virtualitate de semnificaţii articulate în jurul unui sens dominant,trebuie descifrate conotaţiile personale alături de cele caracteristice. Combinaţiile de teme sunt subdominaţia unei constelări determinante a inconştientului, formate din conţinuturi caracteristice, fantezii,impresii şi asociaţii libere şi condiţionate, amintiri de trăiri mai mult sau mai puţin ordonate de intervenţiamodelatoare a consemnului, respectiv a eului. Din moment ce inconştientul se exprimă prin imagini,limbajul desenului este un mod mult mai direct şi autentic pentru exprimarea problemelor de la acestnivel.Analizând funcţia desenului ca tehnică proiectivă şi terapeutică pentru copii, Wildoecher distinge 4nivele în exprimarea caracterului şi afectivităţii:- valoarea expresivă a desenului, gestul grafic, modul în care copilul tr- valoarea expresivă a desenului, gestul grafic, modul în care copilul tratează suprafaţa albă a colii,alegerea formelor şi culorilor care exprimă aspecte ale stării emoţionale;- valoarea proiectivă propriu-zisă, prin stilul general al figurii care exprimă anumite dispoziţiifundamentale ale modului cum trăieşte lumea şi relaţia cu obiectele acesteia;- valoarea narativă a desenului; prin desen copilul îşi dezvăluie centrele de interes, tensiunile,grijile, gusturile;- valoarea simbolică, prin intervenţia unor procese şi mecanisme defensive care relevă naturatemelor inconştiente. Planul inconştient nu dispune de procedee expresive caracteristice astfel că alegereaculorilor, trăsăturile desenului, tema desenului ales liber pot avea la origine acest plan interior inconştient,cu un tip de motivaţie complementar, uneori opus celui conştient. În acest sens, psihologia analitică,

asemeni psihanalizei, insistă asupra analogiei dintre desen şi vis, dintre desen şi joc ca spaţiu undeexprimarea energiilor liber conduce la exprimarea realităţii interioare prin simboluri.Acest lucru este evident la copiii mici, unde eul insuficient de coerent şi puternic nu poate dirijacoerent exprimarea grafică. Desenul apare surprinzător prin faptul că pe măsură ce ei desenează şipovestesc, tema desenului se poate schimba, modificând sensul iniţial al desenului. Procesul devineincomprehensibil dacă nu este pus în legătură cu dinamica comentariilor copilului pe parcursul desenării.Analiza conţinutului acestor desene ne poate conduce spre experienţele care au stat la originea alegerilorsale şi la fanteziile pe care imaginaţia sa le proiectează pe scena desenată. Într-o măsură mai mică, acesttip de dinamică se poate regăsi şi la adultul care reuşeşte să deseneze "mai liber", direcţionându-şi maipuţin exprimarea grafică şi păstrând pentru un moment ulterior operaţia conştientă de a da sens.Desenul este o reflectare a procesului de gândire şi fantazare şi a modificărilor survenite în minteacopilului; pe măsură ce desenează, gândirea încearcă să menţină tema iniţială, iar fantezia încearcă săaducă temele interioare în prim planul trăirii. Desenul apare astfel ca o sursă de noi asociaţii care modificăcursul realizării lui. Anumite transformări sau adăugiri pot fi generate de exemplu de faptul că un detaliudin desen apelează la reprezentarea unui obiect. Alt factor al schimbării este dat de interpretărilesecundare care corijează sensul iniţial al desenului, datorită fie analogiilor morfologice, fie unei erori carepoate transforma un detaliu într-alt ceva decât ceea ce s-a intenţionat iniţial: un personaj masculin se poatetransforma într-unul feminin pentru că desenarea unui pectoral prea pronunţat îi evocă sânii, un pantalonprea larg evocă o fustă etc.Elaborarea desenului apare ca un compromis între două tendinţe, una favorizînd schema grafică iniţialgândită, cealaltă transformările, schimbarea, adăugirile etc. Dominarea primei tendinţe şi a gândiriiconduce la un desen schematic, prea puţin expresiv. Dacă domină cealaltă tendinţă, desenul va purtaîncărcătura proceselor inconştiente.Lagache consideră că fantasmele exprimate în desene sunt mici naraţiuni "concrete şi particulare" careenunţă o relaţie dintre un subiect şi un obiect, sau între diferite "obiecte", naraţiuni similare unei scenedramatice cu mai multe personaje. Fantasma este de fapt o relaţie între subiectul care o gândeşte şi

obiectul care se află inclus în ea. De exemplu, dacă găsim în desenul liber al unui copil tema recurentă aunei fiinţe lipsite de apărare care este devorată de o alta atotputernică şi monstruoasă, în spatele acesteiteme se află o fantasmă, iar acestei fantasme îi corespunde o dorinţă inconştientă. Prin fantasmă, copilul seidentifică cu unul dintre cele două personaje, sau posibil este el însuşi scindat periculos între cele douăipostaze. Fantasma este o dramă în care se găseşte o dorinţă şi raportarea lui alter ego la această dorinţă.Prin evocarea dramei, subiectul îşi va asuma toate peripeţiile care se desfăşoară în sufletul său.Desenul este o tehnică proiectivă care apelează la spontaneitate, provoacă exprimarea sentimentelor şidinamica interioară fără a recurge la cuvinte, restrângând acţiunea constrângătoare a intenţionalităţiiconştiente.

TESTUL FAMILIEITestele Desenaţi o familie şi Desenaţi o casă, un copac, o persoană, sunt considerate variaţii ale temeifundamentale, a desenării omului.Testul desenării familiei implică interpretări ale tuturor figurilor desenate dar şi a amplasamentuluiacestora, a relaţiei dintre erou, părinţi şi fraţi.În context, testul HTP implică desenarea pe una, două sau trei coli de hârtie a unei case, a unui copacşi a unui om. Casa simbolizează nivelul gratificării dependenţei, copacul natura relaţiilor saleinterpersonale sau sociale, iar Persoana desenată, subiectul. Este important să se observe casa dacă este"vie" , deci dacă prezintă ferestre, uşi, perdele, jaluzele, horn, fum ieşind din horn, flori, animale, esteatractivă etc.; sau dacă este "moartă", desenul este steril, fără viaţă, fără căldură, fără urme de viaţă.Aceste aspecte sunt legate în interpretare de felul cum subiectul îşi priveşte dependenţa sau ratificareaafectivă. În aceeaşi măsură, se analizează gradul în care pomul este "viu", deci plin de ramuri, colorat,puternic, mare, înflorit etc.; sau este "mort", fără flori, frunze, ramuri, fără viaţă.TeoriaTestul desenului familiei a fost publicat de Louis Corman, sub denumirea "Testul desenului familiei înpractica medico-pedagogică", cu 103 figuri în 1967.AdministrareaConsemnul pentru copil este: "Desenează o familie", sau "Imaginează-ţi o familie şi deseneaz-o". Sepoate adăuga, dacă copilul nu înţelege, "Desenează tot ce vrei; persoanele dintr-o familie, dacă vrei,obiecte, animale".

Examinatorul va urmări încurajând dacă apar inhibiţii şi observând comportamentul în probă.Ancheta se desfăşoară sub forma unei convorbiri care cuprinde următoarele faze:- încurajarea copilului, indiferent de "valoarea" desenului; "este bine, mai descrie-mi această familiepe care ai desenat-o. Unde sunt ei? Ce fac? Descrie-mi toate personajele începând cu primele pe care le-aidesenat. Pentru fiecare se întreabă numele, rolul în familie, sexul, vârsta.- Se încearcă să se afle care sunt preferinţele afective ale unora pentru ceilalţi.- Se pun 4 întrebări; "Care este cel mai simpatic dintre toţi?", "Care este cel mai puţin simpatic?","Care este cel mai fericit?", "Care este cel mai puţin fericit?" Pentru fiecare întrebare se adaugă şi un "Dece?". În final, este întrebat: "Tu pe cine preferi din toată familia?"- Se mai pun întrebări circumstanţiale precum: "Tata propune o plimbare cu maşina, dar nu are locpentru toţi. Cine va rămâne acasă?", "Copilul nu a fost cuminte. Cum va fi pedepsit?"- Urmează etapa care implică identificarea, în care se întreabă: "Să presupunem că şi tu faci parte dinfamilie. Cine vei fi tu?" Dacă copilul ezită, se poate adăuga: "Ne jucăm că faci parte din această familie,fii cine vrei tu". Dacă copilul intră în joc, este întrebat de ce a făcut alegerea având în subsidiar ipoteza căprincipiul plăcerii este cel care acţionează în identificare.Dacă copilul şi-a desenat propria familie deşi este suficient să i se ceară identificarea, poate ficontinuată investigarea cu întrebarea: "Ce alt personaj ai dori să fii dintre cei din familia ta?"Se urmăresc reacţiile afective în timpul probei. La terminarea desenului copilul este întrebat dacă estemulţumit de desen. Apoi este întrebat cum ar face dacă ar trebui să mai deseneze încă o dată.În interpretare se compară datele din desen cu situaţia reală a copilului în relaţie cu membrii familieisale.InterpretareAnaliza se realizează în plan formal şi în cel de conţinut. Elementele formale ale desenului suntîmpărţite în două categorii: trăsături izolate şi structuri de ansamblu. Există astfel trei nivele aleinterpretării standardizate de Corman: nivelul grafic, nivelul structurilor formale şi nivelul conţinutului.Analiza la nivel grafic se referă la: modul de desenare a liniilor, calitatea şi forţa acestora şi la zona deplasare.Analiza structurilor formale include gradul de perfecţionare a desenului, structura formală a grupuluide personaje cu interacţiunea reciprocă dintre acestea diferenţiind între tipul de personalitate rigid şi cel

senzorial.Analiza la nivelul conţinutului introduce ipoteza diferenţei dintre situaţia în care copilul, renunţând laimaginaţie şi fantezie, ne prezintă propria sa familie prezentând în desen ordinea ierarhică a vârstelor şiimportanţei şi situaţia când intervenţia factorilor interiori subiectivi îl va conduce spre proiectarea în desena dorinţelor. Se cere în acest sens compararea între realitatea familiei copilului şi familia din desen,conform atitudinii generate de nivelul controlului şi de prevalenţa principiului plăcerii vs. principiulrealităţii. Diagnoza poate exprima nivelul de maturitate afectivă şi al adaptării la real, modul defuncţionare al mecanismelor de apărare în apărarea faţă de angoasă.Dintre comportamentele particulare cu valoare diagnostică intervin:• valorizarea prin atenţie, care poate fi evidentă prin numărul de amănunte şi expresivitateapersonajului desenat, desenarea de la început, talia mai mare a figurii, detalii supraadăugate, rolulprivilegiat relevat prin anchetă, identificarea copilului cu respectivul personaj;• devalorizarea exprimată prin: talia mai mică a personajului, plasarea în planul ultim sau pemarginea paginii, distanţarea de celelalte personaje sau mai jos, desenarea ei evident cu detalii importantelipsă sau cu mult mai multe detalii, prin schimbarea vârstei sau estimări depreciative la anchetă,schimbarea numelui real în situaţia când celorlalte personaje li s-a păstrat numele şi, în anumite cazuri,prin identificare explicită. Un mod extrem de exprimare a devalorizării este bararea sau tăiereapersonajului după ce a fost desenat;• deplasarea, care poate interveni prin schimbarea sexului, vârstei sau situaţiei personajelor desenate(de exemplu, în cazul unei regresii, personajele pot fi reprezentate ca şi copiii foarte mici sau bebe), sausub forma unor personaje dubluri, respectiv personaje foarte asemănătoare ca vârstă, sex, situaţiereprezentând o tendinţă a subiectului care nu se poate exprima direct. În unele situaţii, personajul poate fişi un animal, travestiul reprezentând un maxim de cenzură. În general, când apar animale în desen,fenomenul de regresie este evident;• modul de exprimare a legăturilor afective prin distanţa sau apropierea dintre personaje;• analiza identificării şi a nivelului acesteia, conştient sau inconştient, precum şi a dinamiciiconflictuale a personajelor.Se pot explora prin desenul familiei conflictele fraternale infantile, reacţiile agresive, reacţiile

depresive, precum şi complexul oedipian. Testul exprimă activitatea imaginativă a copilului în registrul eiconştient, dar şi în cel al fantazării pasive. Autorul insistă în acest sens asupra faptului că psihologiarelaţiilor interpersonale nu poate fi înţeleasă fără permanente referinţe la cadrul conceptual psihanalitic.În planul dezvoltării psihice, testul poate, alături de celelalte tehnici de desen menţionate, studiamaturizarea psihomotorie şi intelectuală, precum şi caracteristicile diferenţiale dintre cele două sexe.

TESTUL ARBORELUIIstoricÎn 1928, Emile Junker cere copiilor să deseneze arbori şi încearcă prima dată o interpretare empirică încadrul efortului de a stabili instrumente pentru orientarea profesională.În 1934, Schliebe, studiază exprimarea afectelor prin desene succesive de arbori. Subiectului i se ceresă deseneze un arbore oarecare, un arbore îngheţat, un arbore vesel, un arbore apelând la ajutor, un arboreîn suferinţă şi, în final un arbore mort.În 1947, discipolul lui Goodenough, Buck, introduce ideea desenării succesive a unei case, a unui pomşi a unei persoane, testul HTP.În 1949, eleveţianul Carl Koch în urma unui studiu sistematic şi statistic introduce Testul Arborelui,standardizat ca administrare, cotare şi interpretare a indicilorliii. Studii ulterioare au făcut obiectul unorinterpretări a testului ca probă de dezvoltare a personalităţii şi stadialităţii intelectuale la copil.Testul a fost rapid adopat în Franţa, unde Rene Stora aprofundează cercetările lui Koch mai ales înceea ce priveşte aplicarea testului pentru copii, realizând un studiu comparativ, precum şi norme deinterpretare. DE asemenea, cercetători şi practicieni precum F. Dolto, A. Canard, R.Davidoliv desfăşoarăstudii cu privire la semnificaţiile desenului arborelui la copii.TeorieC. Koch consideră arborele că arborele are o mare valoare simbolică. Studiul său se referă la date dincultura diverselor popoare demonstrând că simbolul arborelui este foarte vechi şi răspândit în practic toateculturile omenirii. Arborele este purtătorul în principal a simbolului omului, în principal al verticalităţii, alcreşterii şi fecundităţii, al puterii şi misterului. Desenarea unui arbore, va purta proiecţia conţinuturilorinconştiente ale imaginii de sine, în toate dimensiunile ei, structurală - relaţia dintre nivelele psihismului,dar şi a gradului de organizare a acestor instanţe, a defenselor, a atitudinii în faţa alterităţii, a vieţii şi

morţii.Descriere şi administrareInstructaj: "Desenaţi un arbore fructifer, cât de bine puteţi. Puteţi folosi întreaga pagină". Dupăterminarea desenului se poate cere: Desenaţi un alt arbore.Material: foaie A4 şi un creion HB sau B. Masa de lucru nu trebuie să fie moale. O gumă. Se vaurmări procesul desenării: de unde începe să deseneze, ce şterge, cum şterge, ce accentuează, unde insistă,unde trece cu vederea, unde liniile sunt nesigure, unde liniile sunt prea apăsate, ce verbalizează şi cum, ceexprimă comportamentul nonverbal.Diferenţe semnificative de aplicare apar în tehnica dezvoltată de Renée Stora lv. În administrareaautoarei se dau patru desene. Instructajul indică: Desenaţi un arbore fructifer, indiferent care, dar nu unbrad. Pentru desenul II: Un alt arbore, indiferent care, dar nu un brad. Desenul III: Desenaţi un arbore dinvis, din imaginaţie, un arbore care nu există în realitate. Desenul IV: Desenaţi un arbore, indiferent care,dar închizând ochii.Pentru Stora primul desen reprezintă reacţia persoanei în faţa mediului necunoscut, străin şi efortul săude autocontrol. Desenul II corespunde reacţiei faţă de o situaţia psihologice cunoscute şi exprimă decimodul de adaptare la mediul său obişnuit. Desenul III informează despre dorinţele rămase nesatisfăcute,dificultăţile actuale ale persoanei. Desenul IV poate revela un traumatism sau un conflict acut al copilăriei,ale cărui consecinţe au persistat până în prezent.InterpretarePrincipii interpretativeDesenele comportă două nivele de analiză. Un prim nivel, formal, centrat pe indici cu rol de semn,simptom. Specificitatea acestor indici se relevă însă în planul analizei corelative, contextuale. Interpretareanu se opreşte la analiza formală, cere şi analiza calitativă, contextuală şi a simbolurilor apărute în desen.Koch şi discipolii săi aplică testul arborelui mai ales pe copii, realizează studii statistice pentru diferiţiindici şi tabele de frecvenţă pentru 58 de indici în funcţie de vârsta subiectului.R. Stora standardizează analiza formală a indicilor pe baza unei fişe care cotează 177 caracteristicigrupate în 15 rubrici: 1. Libertatea faţă de consemne, 2. Solul, 3. Rădăcinile, 4. Simetria, 5. Crucea, 6.Poziţia în pagină, 7. Forma coroanei, 8. Haşurări sau înnegriri ale desenului sau părţilor din desen, 9.Trunchiul, 10. Înălţimea totală, 11. Înălţimea coroanei, 12. Lărgimea coroanei, 13. Ieşiri în afara paginii,14. Trăsături dominante, 15. Trăsături suplimentare.

Stora indică semnificaţii pentru fiecare dintre caracteristici precum şi frecvenţa lor la copii, pe bazaunor studii experimentate realizate pe vârste între 4 şi 15 ani. Diferenţiază semnificaţia pentru fiecarenivel de vârstă şi pentru cele două sexe. Faptul că aceste caracteristici par să se organizeze în diferite tipuride constelări saumodele îi permite autorului să realizeze tipologii de "copii-problemă", şi a nivelelor deinteligenţă şi afectivitate. Stora publică tabele standardizate şi profile de personalitate în funcţie deconstelaţiile de trăsături pentru criterii precum vârsta şcolară, debutul şcolarităţii, perioada de şcolarizareşi preadolescenţa.Ca regulă fundamentală, analiza se poartă succesiv asupra următoarelor aspecte:1. Plasamentul desenului în pagină.Plasarea "normală" este cea centrală, cu o relativă deviere spre stânga care poate fi consideratănormală; cam 15% de la bază, 15% de la marginea de sus a paginii. În interpretare, plasarea în parteastângă extremă a paginii indică orientarea predominantă spre propria persoană, spre dreaptă extremă -orientarea spre exterior. Plasarea în josul paginii indică stare depresivă, în partea de sus, optimism,entuziasm.2. Mărimea desenului.Desenul foarte mare indică entuziasm dar de tip compensatoriu, iar dacă desenul este dezorganizat,necontrolat, indică tendinţe de exteriorizare. Desenele mici indică o stimă de sine scăzută, eu slab,depresie, sentimente de inadecvare.3. Perspectiva.Desenele schematice din câteva linii indică tendinţa de a evita, posibil datorită lipsei de siguranţă.Desenele incluse într-un peisaj, deci cărora li se adaugă alte obiecte, fiinţe în afara instructajului, indică înplus nevoia de sprijin, suport afectiv, dependenţa subiectului de ceilalţi, nesiguranţă interioară.4. Calităţile liniei.Liniile puternice, negre sugerează agresivitate; cele uşoare, abia vizibile indică abandon, tendinţa de aceda, nesiguranţă, eu slab. Liniile schiţate indică în general anxietate (cu excepţia profesioniştilor), deasemenea nesiguranţă şi timiditate. Liniile desenate fără grijă, impulsiv, indică tendinţe de exteriorizarelipsită de control indiferent de celelalte calităţi menţionate până acum; invers, liniile desenate ordonat, cuprecizie, unde predomină controlul şi grija indică această capacitate de control a persoanei. O accentuarepe partea de mijloc a desenului sugerează probleme legate de imaginea corporală, chiar teama de

"dezmembrare". Simetria evidentă a desenului sugerează dominanţa logicului şi controlului, dar cu câtaceastă simetrie este mai accentuată, cu atât putem vorbi de compulsivitate şi rigiditate; invers,impulsivitatea sau lipsa totală de simetrie indică tendinţe de exteriorizare necontrolată.5. Tratarea diferenţiată (exprimarea unei atenţii relativ neobişnuite pentru unele părţi ale desenului).Omiterea unor părţi importante ale figurii desenate poate fi considerată ca ne-accidentală şi poate fiinterpretată prin efortul subiectului de a face faţă unei probleme interioare ameninţătoare, presante, legatede semnificaţia simbolică a acelei părţi ceea ce se exprimă prin evitarea conştientă a acelei părţi.Distorsiunile care apar, precum mărimea exagerată a unei părţi în raport cu celelalte, accentuări prin liniigroase, punctarea foarte apăsată, reluarea unora dintre părţi, indică de asemenea un conflict interior legatde simbolismul părţii distorsionate. Ştergerea prea apăsată a unei părţi indică acelaşi lucru. Umbrireasugerează de asemenea anxietate legată de parte de desen umbrită; umbrirea până la înnegrire indică nunumai anxietate ci şi agresivitate legată de simbolismul părţii respective.6. Impresia generală pe care o face desenul.Pentru a putea avea o impresie cu adevărat autentică, cel care interpretează îşi poate pune întrebarea:Ce s-ar întâmpla dacă brusc desenul ar fi viu? Va cădea datorită slăbiciunii!? Exprimă furie! Exprimătristeţe şi abandon! Exprimă forţă vitală! Care ar fi impresia pe care o creează viu fiind?Acest tip de analiză poate duce la ipoteze privind structura personalităţii, relaţiile dintre diferitelenivele ale psihismului, autocontrolul, atitudinea prevalentă.În continuare, interpretarea se va axa pe elementele componente ale copacului distingând între unnivel stabil: scheletul copacului - rădăcini, trunchi, coroană şi ramuri, şi elementele de decorare: frunze,fructe, peisaj.Rădăcinile, suportă proiecţia situaţiei inconştientului şi sunt desenate mai ales de copii şi în situaţiaunor tulburări nevrotice sau mentale, prezenţa lor la adult fiind un indicator al tulburărilor afective (pânăla regresie afectivă), şi a unor probleme legate de reprezentările originii.Simbolic rădăcinile reprezintă originea, legătura cu pământul. Copacul creşte în două direcţii –ascendent şi descendent; trăieşte în lumină şi prin lumină dar trăieşte de asemenea în întunericulpământului şi prin pământ. Două moduri de a fi într-unul singur. Copacul este înrădăcinat în lumină şi în

pământ. Puterea luminii şi a pământului se întâlnesc în copac. Ramurile coroanei, legătura cu spiritul,cerul, arată ca o rădăcină întoarsă invers, ca o renunţare la pământ. Rădăcina este un copac întors,subteran. Rădăcina este cea mai durabilă parte a copacului. Copacul îşi poate pierde ramurile, pot fi tăiate,dar rădăcina este protejată de orice intervenţie artificială.Rădăcina se hrăneşte din pământ, se întinde în pământ; fără ea copacul nu s-ar susţine. Rădăcina esteînchisă în pământ, este viaţa invizibilă, este închisă în pământul care hrăneşte toţi copacii; trăieşte înelementul comun – pământul – inconştientul colectiv.Rădăcina este simbolul pentru invizibil, inconştient, profunzime, ansamblul experienţelor primitive.Baza trunchiului este aproape de rădăcină şi este de asemenea legată de apariţia pe lume, demomentul naşterii la suprafaţa pământului, simbolic, de intrarea în viaţă.Cu cât baza trunchiului se divide ca o rădăcină, cu atât exprimă greutatea mişcării, nu greutatea omuluimort care este înţepenit, ci greutatea omului mort care trăieşte (nevroticii desenează rădăcina la fel demare ca restul copacului).Apariţia unor ierburi, neregularităţi la baza trunchiului este considerată un indicator pentrutraumatisme legate de momentul naşterii.Linia solului, care separă aerul de pământ, este deseori linia care separă două tipuri de existenţe – nunumai conştientul de inconştient, ci două moduri de a fi, o viaţă dublă.Trunchiul suportă reprezentările eului stabil şi a transformărilor de-a lungul vieţii, devenirii propriipână în momentul desenării.Trunchiul conduce ascendent de la bază spre vârful copacului. În natură, această formă se întâlneşte lapomii fructiferi, uneori la păr, dar niciodată la măr. Mărul este prototipul pomului fructifer, fiind cel maifrecvent desenat. În jumătatea nordică a Europei coniferul este forma de copac cea mai impregnată încopilărie; este mai uşor de desenat şi face o mai mare impresie – bradul de Crăciun. Fizic, coniferul apareînaintea pomului fructifer, în ciuda semnificaţiei arhetipale ataşate pomului fructifer din Paradis, la careGeneza se referă ca la Pomul Vieţii şi care nu este conifer, chiar dacă etnografic se descoperă aceasta.Coniferul are o înrădăcinare mai veche decât pomul fructifer în conştiinţa copilului (într-o stare deconştiinţă precară, primitivă, în care predomină vitalitatea instinctului, aproape de inconştient, de pământ,de origine), chiar dacă pomul cu fructele interzise există ca arhetip în straturile profunde.

Din perspectiva încărcăturii simbolice alături de stereotipia desenării bradului, reţinem consemnul de adesena un pom fructifer - la Koch, un arbore, altul decât un conifer - la Stora.Trunchiul reprezintă elementul median şi menţine echilibrul între partea stângă şi cea dreaptă, avândtotodată funcţia de susţinere a coroanei; aceste funcţii conferă trunchiului statutul de cel mai stabil element- trunchiul este centrul: element vertical, purtător, substanţial, durabil, stabil, neperisabil.Ramurile împreună cu coroana exprimă modul de organizare mentală, gradul de diferenţiere la carea ajuns individul, dar şi modalitatea de apărare sau atac faţă de lumea exterioară, de mediu. Direcţiilecentripete sau centrifuge ale ramurilor, bogăţia sau sărăcia coroanei în corelaţie cu gradul de coordonare şiorganizare sunt indici majori pentru coroană şi rădăcini.În continuare, interpretarea se va axa pe elementele componente ale copacului distingând între unnivel stabil: scheletul copacului - rădăcini, trunchi, coroană şi ramuri, şi elementele de decorare: frunze,fructe, peisaj.Rădăcinile, suportă proiecţia situaţiei inconştientului şi sunt desenate mai ales de copii şi în situaţiaunor tulburări nevrotice sau mentale, prezenţa lor la adult fiind un indicator al tulburărilor afective (pânăla regresie afectivă), şi a unor probleme legate de reprezentările originii.Simbolic rădăcinile reprezintă originea, legătura cu pământul. Copacul creşte în două direcţii –ascendent şi descendent; trăieşte în lumină şi prin lumină dar trăieşte de asemenea în întunericulpământului şi prin pământ. Două moduri de a fi într-unul singur. Copacul este înrădăcinat în lumină şi înpământ. Puterea luminii şi a pământului se întâlnesc în copac. Ramurile coroanei, legătura cu spiritul,cerul, arată ca o rădăcină întoarsă invers, ca o renunţare la pământ. Rădăcina este un copac întors,subteran. Rădăcina este cea mai durabilă parte a copacului. Copacul îşi poate pierde ramurile, pot fi tăiate,dar rădăcina este protejată de orice intervenţie artificială.Rădăcina se hrăneşte din pământ, se întinde în pământ; fără ea copacul nu s-ar susţine. Rădăcina esteînchisă în pământ, este viaţa invizibilă, este închisă în pământul care hrăneşte toţi copacii; trăieşte înelementul comun – pământul – inconştientul colectiv.Rădăcina este simbolul pentru invizibil, inconştient, profunzime, ansamblul experienţelor primitive.Baza trunchiului este aproape de rădăcină şi este de asemenea legată de apariţia pe lume, demomentul naşterii la suprafaţa pământului, simbolic, de intrarea în viaţă.

Cu cât baza trunchiului se divide ca o rădăcină, cu atât exprimă greutatea mişcării, nu greutatea omuluimort care este înţepenit, ci greutatea omului mort care trăieşte (nevroticii desenează rădăcina la fel demare ca restul copacului).Apariţia unor ierburi, neregularităţi la baza trunchiului este considerată un indicator pentrutraumatisme legate de momentul naşterii.Linia solului, care separă aerul de pământ, este deseori linia care separă două tipuri de existenţe – nunumai conştientul de inconştient, ci două moduri de a fi, o viaţă dublă.Trunchiul suportă reprezentările eului stabil şi a transformărilor de-a lungul vieţii, devenirii propriipână în momentul desenării.Trunchiul conduce ascendent de la bază spre vârful copacului. În natură, această formă se întâlneşte lapomii fructiferi, uneori la păr, dar niciodată la măr. Mărul este prototipul pomului fructifer, fiind cel maifrecvent desenat. În jumătatea nordică a Europei coniferul este forma de copac cea mai impregnată încopilărie; este mai uşor de desenat şi face o mai mare impresie – bradul de Crăciun. Fizic, coniferul apareînaintea pomului fructifer, în ciuda semnificaţiei arhetipale ataşate pomului fructifer din Paradis, la careGeneza se referă ca la Pomul Vieţii şi care nu este conifer, chiar dacă etnografic se descoperă aceasta.Coniferul are o înrădăcinare mai veche decât pomul fructifer în conştiinţa copilului (într-o stare deconştiinţă precară, primitivă, în care predomină vitalitatea instinctului, aproape de inconştient, de pământ,de origine), chiar dacă pomul cu fructele interzise există ca arhetip în straturile profunde.Din perspectiva încărcăturii simbolice alături de stereotipia desenării bradului, reţinem consemnul de adesena un pom fructifer - la Koch, un arbore, altul decât un conifer - la Stora.Trunchiul reprezintă elementul median şi menţine echilibrul între partea stângă şi cea dreaptă, avândtotodată funcţia de susţinere a coroanei; aceste funcţii conferă trunchiului statutul de cel mai stabil element- trunchiul este centrul: element vertical, purtător, substanţial, durabil, stabil, neperisabil.Ramurile împreună cu coroana exprimă modul de organizare mentală, gradul de diferenţiere la carea ajuns individul, dar şi modalitatea de apărare sau atac faţă de lumea exterioară, de mediu. Direcţiilecentripete sau centrifuge ale ramurilor, bogăţia sau sărăcia coroanei în corelaţie cu gradul de coordonare şiorganizare sunt indici majori pentru coroană şi rădăcini.La pomul fructifer trunchiul se divide în ramurile coroanei. În coroană se organizează trunchiul; dar în

cazul coniferului această organizare lipseşte; prin trunchi expresia primitivă, instinctuală şi dominaţiapulsională ajunge spre zonele superioare, conştiente. Realitatea este invadată de aceste forţe primitive carenu sunt, decât în mică măsură, transformate de către intelect. Persoana care desenează conifer va fi, deaceea, relativ primitivă, robustă şi puţin diferenţiată.Coroana şi în special extremităţile acesteia formează zona de contact cu mediul, de relaţie reciprocăinterior-exterior, de asimilaţie, de respiraţie. Astfel prin expresia grafică a coroanei vom obţine informaţiidespre modul de relaţionare şi gradul de inserţie al subiectului în mediu.Accesoriile reprezintă nevoile de reprezentare în contactul şi interrelaţia cu ceilalţi. În acest sen, se potanaliza şi interpreta desenarea frunzelor, a florilor şi fructelor precum şi nevoile de sprijin exprimate prinelementele de peisaj: animale, păsări, integrarea în natură etc.Indexul lui WittgensteinPremisa teoretică constă în faptul că înălţimea arborelui, respectiv distanţa de la baza desenului lavârful coroanei, conţine istoria de viaţă a subiectului.Înălţimea arborelui desenat (H), este calculată în milimetri, de la baza desenului până în punctul săucel mai de sus. Această dimensiune se împarte la vârsta desenatorului calculată în ani şi luni (V). Acestraport numeric, H/V reprezintă indexul, x.Se măsoară din nou, înălţimea în mm, de la baza desenului până la punctul cel mai de sus al zonei depe trunchi unde apare scorbura, ciotul, întreruperea în desenul trunchiului (h). Această dimensiune se vaîmpărţi la indice, rezultatul însemnând vârsta la care s-a produs în viaţa subiectului o traumă, uneveniment distorsionant. Deci h/x = vârsta traumatismului.Cu ajutorul său se pot decela pe desen anumite aspecte ale istoriei individuale, în parte uitate, dar careau lăsat urme în psihismul subiectului.Exemplu: subiect de 40 de ani, desenează un arbore de 120 mm: 120/40=3. Indexul este 3. Liniastângă a trunchiului este întreruptă la o distanţă de 12,9 mm de la baza desenului. Această distanţă seîmparte la index: 12,9/3=4,3.4,3 înseamnă 4 ani şi 4 luni. La această vârstă subiectului îi murise mama (traumatism în domeniulfeminin-matern).InterpretareCadrul interpretativ general este constituit plecând de la schema grafică a lui Max Pulver conformcăruia se disting semnificaţii diferite ale diferitelor zone ale hârtiei. Dispoziţia arborelui, echilibrarea

diferitelor părţi, situarea predominantă într-una sau alta dintre aceste zone, orientează spre ipoteze diferiteprivind maturitatea afectivă, relaţia dintre interior şi exterior, atitudinea dominantă etc.Pornind de la aceste date, schema de interpretare Grünwald-Koch are următoarea configuraţie:• Pagina de hârtie este virtual împărţită în patru părţi egale, corespondente simetriei liniilor dedemarcaţie ale unei cruci, verticala care desparte pagina în jumătatea ei dreaptă şi jumătatea ei stângă, şiorizontala care desparte pagina în jumătatea de sus şi jumătatea de jos.• Partea stângă a paginii va suporta, - cu cât suntem mai departe de centru şi mai aproape demargine proiecţia aspectelor care ţin de trecut, pasivitate, feminitate, dependenţa de afectivitateamaternală, extraversie.• Partea dreaptă, reprezentări legate de activism, viitor, relaţia cu autoritatea paternală, introversie.• Partea superioară suportă reprezentări care ţin de aspectele conştiente, proiecţia spirituală, relaţiacu aspiraţiile, cerul.• Partea inferioară a paginii exprimă inconştientul, relaţia cu pământul, cu originea.• Partea stânga - sus este zona de proiecţie a pasivităţii, spaţiu "spectatorului vieţii".• Zona dreaptă - sus, zona înfruntării active cu viaţa.• Partea din dreapta jos, zona pulsiunilor, a trebuinţelor şi instinctelor, a "nostalgiei" pământului.• Simetric, zona stângă - jos, zona conflictelor legate de debut, regresie, fixaţia la stadii primitive.

Desenul proiectiv ca activitate inclusă în terapia copiluluiDesenul serial este o tehnică terapeutică în care terapeutul se întâlneşte într-un număr de şedinţe şicere copilului să deseneze. În decursul acestor şedinţe, se formează o relaţie, problemele sunt exprimatesimbolic prin proiecţia care are loc în desen, şi poate apare o rezolvare a conflictelor interioare şi unproces de vindecare poate fi pus în joc.Tehnica se poate desfăşura în trei modalităţi. Această abordare serială a desenului a fost prima datăcomentată de Jung, prin comparaţie cu analizarea unui singur desen, sau a două realizate într-o singurăşedinţă. Această serie de şedinţe de exprimare prin desen activează potenţialul de vindecare interioară,natural, blocat până în acel moment, şi dă posibilitatea unei dinamici transformative în care conflictele

sunt exprimate şi rezolvate iar terapeutul îşi poate forma o imagine din ce în ce mai clară asupra activităţiiinconştiente. Caracteristică pentru această tehnică este dinamica între proiecţie ca atare şi transfer şicontratransfer, pe de altă parte.Condiţia de încredere, de alianţă între cei doi protagonişti sprijină creşterea psihologică şi proceseletransformative; sunt produse imagini şi fantezii care, exprimate în concretul material al desenului,facilitează procesul de creştere psihologică.John A. B. Allanlix studiază desenul serial şi determină existenţa unor modele generale ale acestorprocese transformative, deşi fiecare copil este o individualitate şi pentru fiecare se pune problemaunicităţii traumei, a luptei psihologice, a forţei particulare a eului. Astfel, unii dintre copii încep prin aproduce imagini ale durerii, alţi copii încep prin imagini privind reparaţia şi vindecarea, alţii încep prindesene foarte stereotipe.În proces, de-a lungul şedinţelor, unii dintre copii rămân ancoraţi mult timp în imaginile dureroase,alţii trec rapid spre imagini ale vindecării, la alţii se poate observa încremenirea într-o situaţie deambivalenţă între dorinţa de creştere şi cea de distrugere.Adesea, copilul va alege o temă simbolică pentru problemele sale şi va rămâne ancorat în simbol de-alungul mai multor desene, deşi rar perseverează rigid în aceeaşi imagine; de obicei se înregistrează omişcare de la distrugere, violare la reparaţie şi funcţionare sănătoasă.Tehnica cere în general derularea a aproximativ 12 şedinţe. Dinamica proceselor de transformare areanumite caracteristici care se pot delimita în trei etape. Etapa de început durează de obicei de-a lungulprimelor patru şedinţe de desen. În stadiul iniţial, desenele copiilor pot să dea o imagine asupra lumiiinterioare a copilului şi prezintă de cele mai multe ori imagini care exprimă o cauză a problemelorcopilului, sau reflectă pierderea controlului intern şi starea de disperare şi lipsă de speranţă trăită depersoană. În acelaşi timp ele oferă materialul prin care se poate crea o punte, o legătură între terapeut şicopil. Uneori, de-a lungul primelor desene, terapeutul începe să fie cuprins simbolic sau ca atare îndesenul sub forma unui uriaş prietenos, a unui superman salvator, a unui vrăjitor, sau chiar sub forma unuipilot de helicopter, doctor, asistentă medical etc.În stadiul median, între şedinţa a V-a şi a VIII-a, desenele încep să reflecte emoţia în forma ei pură,nedisimulată, lupta directă între opuse - de exemplu, binele şi rău - starea de ambivalenţă şi indici ai

formării unei alianţe mai profunde între cei doi protagonişti.Spre finalul acestei perioade, copilul începe să folosească relativ conştient desenul ca o punte pentruabordarea direct a unei probleme dureroase sau pentru dezvăluirea unui secret.În ultima parte a tehnicii, copilul începe să exprime în desen faptul că se simte capabil de autocontrol,că îşi recapătă încrederea în valoarea proprie, scenele reflectând o imagerie pozitivă prin absenţa violenţei,a distructivităţii şi agresivităţii. Acum apar în desen forme de mandală ca indice pentru intrarea în joc afuncţiei de vindecare a sinelui. Poate apare umorul şi, nu în ultimă instanţă, semne ale desfaceriidependenţei de terapeut.Descrierea metodeiO şedinţă durează între 20 şi 25 minute, o dată pe săptămână. Pentru copiii într-o condiţie de crizăacută numărul de şedinţe pe săptămână creşte. Hârtie şi creion, ca singure materiale. Consemnele suntadaptabile fiecărei situaţii în parte dar trebuie să includă:stabilirea raportului dintre copil şi psiholog, identificare rolului terapeutului de ajutorare, plasareatratamentului în contextul real (al şcolii, al grădiniţei etc.), sugerarea faptului că vorbirea şi desenarea potsă ajute, identificarea aspectelor legate de timp şi loc şi a legăturii dintre psiholog şi profesor, de exempluadunarea desenelor prin protejarea şi valorarea produselor, afirmarea faptului că desenele vor fi returnateulterior şi i se oferă şi copilului posibilitate de a vorbi şi a pune întrebări.Există trei metode de desfăşurare legate în principal de modul cum sunt conduse şedinţele şi sugeratetemele desenelor. Tehnica nondirectivă, tehnica directivă şi parţial directivă.Metoda nondirectivă este utilizată în situaţiile când copilul începe pur şi simplu să deseneze, iarpsihologul rămâne în rolul de martor al procesului. Sunt copii despre care se consideră că sunt conectaţi lapropriul proces curativ interior.Metoda directivă intervine la copiii care par încremeniţi, prinşi în imagini stereotipe, foarte nesiguri.Psihologul va sugera ce să deseneze. Cu aceşti copii se poate începe seria HTP a lui Buck şi continuată cualte desene direcţionate până vor fi gata să substituie propriile desene celor impuse. Direcţionarea se faceînspre acea problemă pe care terapeutul o consideră centrală pentru condiţia emoţională a copilului.Când este utilizat testul HTP, după ce au fost realizate cele trei desene, acestea sunt puse în faţacopilului şi urmează o anchetă. Pentru fiecare dintre desene, psihologul întreabă: "Există o poveste în acestdesen", "Casa a fost vreodată rănită de cineva?", "De ce anume are nevoie casa?", "Ce doreşte casa?" La

sfârşitul şedinţei se spune: "Ţi-am cerut să desenezi cele trei desene şi mă întreb dacă doreşti tu acum sădesenezi ceva anume?"În funcţie de aceste patru desene, terapeutul va decide dacă va continua prin tehnica directivă, sau prindesenul liber.Copiii revelă probleme şi trebuinţe emoţionale prin faptul că: folosesc mult timp pentru un anumeaspect al desenului, se focalizează pe o anume componentă simbolică, trăiesc intens o anume imagine.Aceste trei tipuri de procese observate pot da indicaţii asupra unui afect blocat sau asupra ariei unde este