3
Enigma Otiliei -caracterizarea pesonajului- Supranumit de catre Geo Bogza “o plasmuire de geniu a acestor pamanturi si a acestui popor”, George Calinescu este o personalitate culturala romaneasca de tip enciclopedic. El isi desfasoara activitatea de la sfarsitul perioadei interbelice si inceputul celei contemporane, fiind deopotriva critic si istoric literar, biograf, monografist, eseist, romancier, poet, dramaturg. Opera sa de capatai ramane insa “Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent”, o lucrare ampla, de referinta a culturii romanesti. Publicat in 1938, romanul “Enigma Otiliei” apare la sfarsitul perioadei interbelice si este al doilea dintre cele patru romane scrise de G. Calinescu. Teoreticianul romanului romanesc opteaza pentru romanul obiectiv si metoda balzaciana, dar depaseste acest program estetic, apeland la elemente de modernitate. Prin tema, romanul este balzacian si citadin. Caracterul citadin tine de modernismul lovinescian. Fresca a burgheziei bucurestene de la inceputul secolului al XX-lea, prezentata sub aspect social si economic (istoria mosternirii lui mos Costache Giurgiuveanu), imaginea societatii constituie finalul pe care se proiecteaza formarea/maturizarea tanarului Felix Sima, care, inainte de a-si face o cariera, traieste experienta iubirii si a relatiilor de familie. Titlul initial, “Parintii Otiliei”, reflecta ideea balzaciana a paternitatii, deoarece fiecare dintre personaje determina cumva soarta orfanei Otilia, ca niste “parinti”. Autorul schimba titlul din motive editoriale si deplaseaza accentul de la motivul realist al paternitatii spre misterul protagonistei. Intamplarile din roman sunt relatate la persoana a III-a, din perspectiva unui narator omniscient si omniprezent. Naratorul se ascunde in spatele diverselor masti (de exemplu, personajul reflector Felix Sima, prin intermediul caruia sunt prezentate alte personaje), fapt dovedit si de limbajul uniformizat. Incipitul romanului realist fixeaza veridic cadrul temporal (“Intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909”) si spatial (strada Antim din Bucuresti, casa lui mos Costache), prezinta principalele personaje, sugereaza conflictul si traseaza principalele planuri epice. Finalul este inchis prin rezolvarea conflictului si este urmat de un epilog. Istoria mostenirii include un dublu conflict: este vorba pe de o parte, de ostilitatea manifestata de Aglae impotriva Otiliei, si pe de alta parte, de interesul lui Stanica pentru averea batranului, care duce la dezbinarea familiei Tulea. Conflictul erotic priveste rivalitatea din adoelscentul Felix si maturul Pascalopol pentru iubirea Otiliei. In conflictul pentru mostenire se afla doua familii inrudite, care sugereaza universul social prin tipurile umane realizate. O familie este a lui Costache Giurgiuveanu, posesorul averii, si Otilia Marculescu, adolescenta orfana, fiica celei de-a doua sotii decedate. Aici patrunde Felix Sima, fiul surorii batranului, care vine la Bucuresti pentru a studia Medicina. Mosierul Leonida

Enigma Otiliei - Caracterizarea Personajului

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Caracterizarea personajului in romanul Enigma Otiliei de George Calinescu

Citation preview

Enigma Otiliei

-caracterizarea pesonajului-

Supranumit de catre Geo Bogza o plasmuire de geniu a acestor pamanturi si a acestui popor, George Calinescu este o personalitate culturala romaneasca de tip enciclopedic. El isi desfasoara activitatea de la sfarsitul perioadei interbelice si inceputul celei contemporane, fiind deopotriva critic si istoric literar, biograf, monografist, eseist, romancier, poet, dramaturg. Opera sa de capatai ramane insa Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent, o lucrare ampla, de referinta a culturii romanesti.

Publicat in 1938, romanul Enigma Otiliei apare la sfarsitul perioadei interbelice si este al doilea dintre cele patru romane scrise de G. Calinescu. Teoreticianul romanului romanesc opteaza pentru romanul obiectiv si metoda balzaciana, dar depaseste acest program estetic, apeland la elemente de modernitate.

Prin tema, romanul este balzacian si citadin. Caracterul citadin tine de modernismul lovinescian. Fresca a burgheziei bucurestene de la inceputul secolului al XX-lea, prezentata sub aspect social si economic (istoria mosternirii lui mos Costache Giurgiuveanu), imaginea societatii constituie finalul pe care se proiecteaza formarea/maturizarea tanarului Felix Sima, care, inainte de a-si face o cariera, traieste experienta iubirii si a relatiilor de familie.

Titlul initial, Parintii Otiliei, reflecta ideea balzaciana a paternitatii, deoarece fiecare dintre personaje determina cumva soarta orfanei Otilia, ca niste parinti. Autorul schimba titlul din motive editoriale si deplaseaza accentul de la motivul realist al paternitatii spre misterul protagonistei.

Intamplarile din roman sunt relatate la persoana a III-a, din perspectiva unui narator omniscient si omniprezent. Naratorul se ascunde in spatele diverselor masti (de exemplu, personajul reflector Felix Sima, prin intermediul caruia sunt prezentate alte personaje), fapt dovedit si de limbajul uniformizat.

Incipitul romanului realist fixeaza veridic cadrul temporal (Intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909) si spatial (strada Antim din Bucuresti, casa lui mos Costache), prezinta principalele personaje, sugereaza conflictul si traseaza principalele planuri epice. Finalul este inchis prin rezolvarea conflictului si este urmat de un epilog.

Istoria mostenirii include un dublu conflict: este vorba pe de o parte, de ostilitatea manifestata de Aglae impotriva Otiliei, si pe de alta parte, de interesul lui Stanica pentru averea batranului, care duce la dezbinarea familiei Tulea. Conflictul erotic priveste rivalitatea din adoelscentul Felix si maturul Pascalopol pentru iubirea Otiliei.

In conflictul pentru mostenire se afla doua familii inrudite, care sugereaza universul social prin tipurile umane realizate. O familie este a lui Costache Giurgiuveanu, posesorul averii, si Otilia Marculescu, adolescenta orfana, fiica celei de-a doua sotii decedate. Aici patrunde Felix Sima, fiul surorii batranului, care vine la Bucuresti pentru a studia Medicina. Mosierul Leonida Pascalopol, prieten al batranului vine in casa din dorinta de a avea o familie si din afectiune pentru Otilia, pe care o cunoaste de mica. In casa vecina, traieste o a doua familie, inrudita cu prima, cae aspira la mostenirea batranului. Clanul Tulea este condus de sora lui Costache, Aglae. Din familie fac parte sotul acesteia, Simion Tulea si cei trei copii ai lor, Olimpia, Aurica si Titi. Acestei familii i se adauga Stanica Ratiu, sotul Olimpiei, dornic sa obtina mostenirea.

La nivelul personajelor, specific romanului realist balzacian este personajul tipic in situatii tipice, avand o trasatura dominanta de caracter careia i se supun celelalte. Spre deosebire de caracterele clasice, personajele realiste sunt insa determinate social, fiind produsul mediului in care traiesc. Personajele calinesciene, ca si cele balzaciene sunt monomane, fiecare ilustrand cate o tipologie umana: Pascalopol-aristocratul, Aglae lacoma, Aurica fata batrana, Olimpia sotia plata, Stanica parvenitul, Titi-retardatul, Simion-senilul, Costache avarul, Otilia cocheta. Insa, desi se realizeaza tipologii, la construirea acestora este aplicata o formula estetica moderna, si anuma ambiguitatea personajelor.

Otilia, personajul principal si eponim al operei, sparge tiparele clasice, conferindu-i romanului modernitate. De altfel, femeia din romanul modern, citadin depaseste tiparul traditionalist, rural, nu numai prin incadrearea intr-un alt spatiu, ci mai ales prin libertatile asumate: ea are acces la studiu, capacitatea de a lua decizii individual, de a hotari in privinta propriului destin, desi este inca dependenta financiar de partener. Otilia pare a fi singura fiinta care traieste cu adevarat in acest roman, prin firea sa imprevizibila, spontana, ce poate produce material romanesc. Ea este un personaj complex, definitoriu.

Ea este prezentata in mod direct de catre narator, care ii atribuie rolul de observator lui Felix, la inceputul romanului: fata maslinie, cu nasul mic si ochii foarte albastri arata si mai copilaroasa intre multele bucle si gulerul de dantela. Portretul personajului se completeaza prin alte trasaturi, precum cochetaria, bunul gust in vestimentatie: Fata subtirica, imbracata intr-o rochie foarte larga pe poale, dar straimta tare la mijloc...

Autocaracterizarea completeaza portretul Otiliei, care-si cunoaste foarte bine soarte de fiinta tolerata, obligata sa-si rezolve singura problemele vietii. Interesant este ca, desi superficiala, ea are totusi constiinta acestei superficialitati tipic feminine: cand tu vorbeai de ideal, eu ma gandeam ca n-am sters praful de pe pian; Noi, fetele, Felix, suntem mediocre si singurul meu merit e ca-mi dau seama de asta.

Prin procedeul reflectarii poliedrice, portretul fetei este complex si contradictoriu, fiecare personaj percepand-o diferit: Otilia este fe-fetita cuminte si iubitoare pentru mos Costache, fata admirabila,superioara pentru Felix, femeia capricioasa, dar si copilaroasa pentru Pascalopol, o dezmatata, o stricata pentru Aglae, o fata desteapta, cu spirit practice pentru Stanica si o rivala in casatorie pentru Aurica.

Personajul isi dezvaluie complexitatea prin caracterizarea indirecta, ce reiese din faptele si comportamentul sau, din modul in care vorbeste si din relatiile cu celelalte personaje. Astfel, descrierea camerei fetei corespunde modelului balzacian, care propune tehnica focalizarii. Descrierea cadrului in care traieste devine o modalitate de patrundere in psihologia personajului, iar camera Otiliei, prin detaliile surprinse, vorbeste despre caracterul ei dezordonat si spontan: Sertarele de la toaleta si de la dulapul de haine erau trase afara in felurite grade si in ele se vedeau, ca niste intestine colorate, ghemuri de panglici, camasi de matase mototolite. Faptul ca era interesata de moda vremii justifica bunul gust, rafinamentul, dragostea de muzica si armonie.

Comportamentul fetei este deruntant pentru cei din jur. Ea impresioneaza prin naturalete, prin calitatile tipice varstei adolescentine: gusta oricand farmecul jocurilor copilaresti, escaladeaza, la mosia lui Pascalopol, stogurile de fan , cunoaste detaliile rostogolirii prin iarba. Traieste din plin viata si nimic nu o impierdica sa rada in hohote sau sa fie melancolica: Imi vine uneori sa rad, sa alerg, sa zbor. Vrei sa fugim? Hai sa fugim!.

Rationala si dovedind in acelasi timp spirit de sacrificiu in vederea implinirii profesionale a lui Felix, Otilia alege casatoria cu Pascalopol nu neaparat pentru a-si clarifica statutul material, ci mai ales deoarece este constienta ca firea ei capricioasa si cocheta este nepotrivita viitorului pe care vrea sa il aiba Felix. Finalul cartii prezinta, prin motivul fotografiei, o imagine diferita a Otiliei: dama picante, gen actrita intretinuta, care nu mai are nimic din spontaneitatea si nevinovatia fetei de altadata.

In opinia mea, evolutia personajului eponin din romanul calinescian reflecta conditia femeii din societatea citadina antebelica: femeia in curs de emancipare (face studii- Conservatorul, merge deja neinsotita pe strazi), capabila de a lua propriile decizii (plecarea cu Pascalopol la Paris, maritisul), dar dependent inca financiar de barbat; totodata, prin crearea acestui personaj, Calinescu evidentiaza complexitatea psihologica si dinamica interioara a figurii feminine din romanul citadin interbelic.

In concluzie, misterul personajului feminin este generat de trasaturile contradictorii ale cochetei cu temperament de artista si este sustinut prin tehnicile moderne de portretizare. Alegerea ei din final, neexplicata de narrator, mentine ambiguitatea personajului: este ea o femeie interesata de averea lui Pascalopol sau una capabila de sacrificiu pentru barbatul iubit? Enigma Otiliei este, de fapt, imaginea idealizata pe care i-o construiesc cei doi barbate care o iubesc, tanarul Felix si maturul Pascalopol.