Bacalaureat 2009: Varianta 36: P articularităţile de construcţie a unui personaj dintr-un text narativ, aparţinând lui G. Călinescu: Enigma Otiliei, Otilia Mărculescu     George  Călinescu, personalitate encicplopedică a culturii române, a fost  critic şi istoric literar, poet şi estetician, dramaturg şi romancier.  În 1932, G. Călinescu susţinea ideea apariţiei în literatura română  unui roman de atmosfera modernă, un roman realist, deci respingea  teoria sincronizării literaturii cu filosofia şi psihologia,  argumentând că literatura trebuie să fie in legătură directă cu  “sufletul uman”.  Aparut în 1938 şi comentat, de atunci, într-o  bogată exegeză, romanul „Enigma Otiliei”, are ca temă principală viaţa  burgheziei bucureştene de la începutul secolului al XX-lea.În  intenţia scriitorului, cartea purta titlul „Părinţii Otiliei”,  ilustrând astfel motivul balzacian al paternităţii, urmărit în  relaţiile părinţi-copii, în contextul epocii interbelice, de altfel o  idee care l-a interesat foarte mult pe scriitorul român. Fiecare dintre personajele romanului poate fi considerat părinte al Otiliei, pentru  că, într-un fel sau altul, ei îi hotărăsc destinul sau sunt interesaţi,  din diferite mortive, de soartea tinerei fete. De pildă, moş Costache  îşi exercită lamentabil rolul de tată, deşi nu este lipsit de  sentimente faţă de Otilia. El se gândeşte la viitorul ei, vrea chiar să  o înfieze, dar amână la nesfârşit gestul. Şi Pascalopol, mult mai  vârstnic decât Otilia, mărturiseşte că în iubirea pentru ea îmbină  pasiunea cu paternitatea. Titlul „Enigma Otiliei” sugerează  comportamentul derutant al eroinei, uneori absurd care-l uimeşte pe  Felix: „Nu Otilia are o enigmă, ci Felix crede că o are”, mărturiseşte  G. Călinescu, justificând titlul romanului. Naratorul este  omniscient, naraţiunea la persoana a III-a, iar perspectiva narativă  este de tipul „dindărăt”, aşa cum se observă din primele rânduri cu  care începe romanul, situând exact personajele, acţiunea, în timp şi  spaţiu. Descrierea minuţioasă a străzii Antim (a clădirilor, a  interioarelor), pustie şi întunecată, având un aspect „bizar”,  varietatea arhitecturală, amestecul de stiluri, ferestrele neobişnuit  de mari, lemnăria vopsită care se „dezghioga”, făceau din strada  bucureşteană „o caricatură în moloz a unei străzi italice”.Romanul,  alcătuit din douăzeci de capitole, este construit pe mai multe planuri  narative, care urmăresc destinul unor personaje, prin acumularea  detaliilor: destinul Otiliei şi al membrilor familiei Tulea, al lui  Stănică. Al doilea plan prezintă destinul lui Felix Sima care, rămas  orfan, vine la Bucureşti pentru a studia medicina, locuieşte la  tutorele său şi trăieşte iubirea adolescentină pentru Otilia. Autorul  acordă interes şi celorlate planuri secundare, pentru susţinerea  imaginii ample a societăţii citadine, accentuând în felul acesta  realismul romanului său.Conflictul romanului se bazează pe  relaţiile dintre două familii înrudite, care sugerează universul social  prin tipurile umane realizate. O familie este a lui Costache  Giurgiuveanu, posesorul averii, şi Otilia Mărculescu, adolescenta  orfană, fiica celei de-a doua soţii decedate. Aici pătrunde Felix Sima,  fiul surorii bătrânului, care vine la Bucureşti pentru a studia  medicina şi locuieşte la tutorele său legal, moş Costache.Un alt  personaj este Leonida Pascalopol, prieten al bătrânului, pe care îl  aduce în familia Giurgiuveanu afecţiunea pentru Otilia, pe care o  cunoaşte de mică şi dorinţa de a avea o familie care să-i aline  singurătatea.A doua familie, vecină şi înrudită, care aspiră la  moştenirea averii bătrânului, este familia surorii acestuia, Aglae.  Familia Tulea este alcătuit din soţul Simion Tulea, cei trei copii ai  lor: Olimpia, Aurica şi Titi. În această familie va pătrunde Stănică  Raţiu pentru a obţine zestrea ca soţ al Olimpiei. Conflictul,  factor determinant în desfaşurarea operei, este complex şi pune în  lumină diferitele personalităţi prezentate de-a lungul scrierii..  Acesta este de natura exterioară, explicită, între Otilia şi clanul  Tulea care dorea să obţină moştenirea averii lui Costache Giugiuveanu,  conturat încă din expoziţie prin intervenţiile răutăcioase ale Aglaei.  În timp ce conflictul erotic vizează rivalitatea dintre Felix şi  Pascalopol pentru Otilia.Otilia Mărculescu este "eroina mea  lirică", proiecţia autorului în afară, "tipizarea mea în ipostază  feminină" (G.Călinescu). Ea este prezentată în mod direct de către  narator, care îi atribuie rolul de observator lui Felix, la începutul  romanului: „faţa măslinie, cu nasul mic şi ochii foarte albaştri arăta  şi mai copilăroasă între multele bucle şi gulerul de dantelă”.  Portretul personajului se completează prin alte trăsături, precum  cochetăria, bunul gust în vestimentaţie: „Fata subţirică, îmbrăcată  într-o rochie foarte largă pe poale, dar strîmtă tare la mijloc...”Personajul  îşi dezvăluie complexitatea, prin caracterizarea indirectă, ce reiese  din faptele şi comportamentul său, din modul în care vorbeşte şi din  relaţiile cu celelalte personaje. Astfel, descrierea camerei fetei,  realizată spre sfârşitul primului capitol al romanului, corespunde  modelului balzacian, care propune tehnica focalizării în vederea  prezentării personalităţii celui care trăieşte în mediul descris. Deci,  cadrul în care trăieşte devine o modalitate de pătrundere în psihologia  personajului, iar camera Otiliei, prin detaliile surprinse, vorbeşte  despre caracterul ei dezordonat şi spontan: „Sertarele de la toaletă şi  de la dulapul de haine erau trase afară în felurite grade şi în ele se  vedeau, ca nişte intestine colorate ghemuri de panglici, cămăşi de  mătase mototolite…” Faptul că era interesată de moda vremii justifică  bunul gust, rafinamentul, dragostea de muzică şi armonie. Dezordinea şi  amalgamul de lucruri prezente în camera Otiliei sugerează, pe de altă  parte, şi faptul că ea încă se caută pe sine, este la vârsta la care  personalitatea ei nu s-a desăvârşit încă. În opoziţie cu acestă etapă  este imaginea Otiliei din finalul romanului, pe care Felix cu  surprindere o observă în fotografia pe care i-o dă Pascalopol; imaginea  femeii mature nu-i mai aminteşte prin nimic de cea pe care el o  cunoscuse cândva. În conturarea Otiliei, scriitorul foloseşte şi  tehnica modernă a perspectivelor multiple şi a observaţiei psihologice  (pluriperspectivismul).Personalitatea Otiliei este evidenţiată prin  reflectarea ei în conştiinţa celorlalte personaje, ca şi cum ar fi  văzută în mai multe oglinzi paralele, prin tehnica relectării  poliedrice. Astfel, moş Costache o consideră fata cuminte şi iubitoare,  pe care trebuie să o protejează, dar nu are forţa de a lua decizia  înfierii ei, din pricina caracterului său avar. Aurica o invidiază,  considerând-o o rivală în alegerea bărbaţilor: „E o şireată, caută  numai bărbaţi în vârstă, bogaţi”. Cel mai violent o sancţionează Titi,  Stănică considerând că Otilia este „o fată faină, deşteaptă”; colegii  lui Felix o văd ca pe “cea mai elegantă conservatoare”, în vreme ce  Aglae o detestă, utilizând la adresa fetei apelative precum  „dezmăţata”, „stricată”, „zănatică”.Cei doi bărbaţi între care  oscilează eroina completează acest portret: în timp ce pentru Felix  Otilia reprezintă feminitatea tulburătoare, Pascalopol mărturiseşte că  nu poate delimita sentimentele virile de cele paterne. Pentru ambele  personaje masculine, Otilia este, într-o anumită etapă a existenţei  lor, o enigmă, ceea ce justifică titlul romanului. Din perspectiva  psihologiei masculine feminitatea va fi întotdeuna resimţită ca fiind  misterioasă, enigmatică pentru că nu se lasă descoperită în toate  resorturile ei intrinseci. 

Firea năstruşnică, visătoare şi  imprevizibilă, tumultul tinereţii sunt cuceritoare. Vitalitatea,  exuberanţa şi sinceritatea deconcertantă a tinereţii formează o imagine  pură, de un farmec aparte: îl târăşte în goană pe Felix prin curte,  răpăie pe scară, fluieră, dansează, stările sale de spirit  schimbându-se foarte repede. Aceeaşi feminitate şi francheţe a  gesturilor manifestă şi faţă de Pascalopol. Pentru Aglae şi Aurica,  purtările Otiliei sunt asemeni „fetelor fără căpătâi şi fără părinţi”.Autocaracterizarea îi completează portretul Otiliei, care-şi cunoaşte  foarte bine soarta de fiinţă tolerată, obligată să-şi rezolve singură  problemele vieţii. Interesant este că, deşi manifestă o oarecare  superficialitate, ea are totuşi conştiinţa acestei superficialităţi  tipic feminine: „când tu vorbeai de ideal, eu mă gândeam că n-am şters  praful de pe pian”; „Noi, fetele, Felix, suntem mediocre şi singurul  meu merit e că-mi dau seama de asta”.Comportamentul fetei este  contrariant de multe ori, pentru cei din jur. Ea impresionează prin  naturaleţe, prin calităţile tipice vârstei adolescentine: gustă oricând  farmecul jocurilor copilăreşti, escaladează la moşia lui Pascalopol  stogurile de fân. Trăieşte din plin viaţa şi nimic nu o împiedică să  râdă în hohote sau să fie melancolică: „Îmi vine uneori să râd, să  alerg, să zbor. Vrei să fugim? Hai să fugim!”, ceea ce atestă stările  de exuberanţă şi libertate pe care le resimte în unele momente. În  relaţia cu Felix dovedeşte însă maturitate: deşi îl iubeşte, va pleca  alături de Pascalopol, realizând că o relaţie între ei va interveni în  destinul strălucit al tânărului.Compoziţia personajului include, şi  bibliografia lui evidentă într-o discuţie cu Felix: „Papa, vezi tu, nu  mi-e tată bun... Mama a mai fost căsătorită înainte, şi când a luat pe  papa, eu eram de câţiva ani... Priveşte! Uite pe mama şi pe tatăl meu  adevărat. (Şi Otilia întinse lui Felix o fotografie puţin ruptă, în  care Otilia din alte vremuri, însă cu privirile blânde, în rochie cu  panier şi cu un mare zuluf căzut peste umăr ţinea de braţ un bărbat  gras, şi el cu ochii Otiliei)”. Otilia se mişcă într-o lume fixată  pentru totdeauna în tipare. Moş Costache îi pecetluieşte definitiv  destinul. Nu o înfiază şi Otilia va fi sacrificată de familia care îşi  doreşte atât de mult moştenirea. Într-un comentariu pe care chiar  scriitorul îl face cu referire la romanul său el va nota „Otilia nu e  personaj principal. Felix şi Otilia sunt acolo în caliatate de victime  şi de termeni angelici de comparaţie.” Prin faptul că sunt orfani, ei  sunt vulnerabili. În opinia mea, Otilia Mărculescu este unul  dintre cele mai reuşite personaje ale romanului, atât prin tehnicile de  realizare, cât şi prin problematica sa existenţială, reprezentând tipul  feminităţii. 

Bacalaureat 2009: Varianta 35: Relaţiile dintre două personaje într-un text narativ aparţinând lui G. Călinescu: Enigma Otiliei    Publicat în 1938, romanul „Enigma Otiliei” apare spre sfârşitul  perioadei interbelice, o perioadă de puternică afirmare a speciei,  fiind al doilea dintre cele patru romane scrise de George Călinescu.  Scriitorul

optează pentru romanul obiectiv şi metoda balzaciană, dar  depăşeşte programul estetic, realizând un roman modern, ce îmbină  elemente ale realismului, clasicismului şi romantismului.   Incipitul realist al romanului fixează elementele temporale („Într-o  seară de la începutul lui iulie 1909”) şi spaţiale (în capitală). G.  Călinescu urmăreşte detalii pe care numai un narator specialist le-ar  putea observa, de exemplu în descrierea străzii Antim, a arhitecturii  casei, a interiorului. Scena jocului de cărţi, realizată tot în manieră  realistă, are scopul de a prezenta eroii principali, oferind atât date  despre fiecare în parte (naratorul le realizează concise, dar sugestive  portrete) cât şi despre tipul relaţiilor pe care fiecare le dezvoltă  faţă de ceilalţi. Din punct de vedere al raportului incipit-final,  scrierea este un romanul circular, replica lui Giurgiuveanu „Aici nu  stă nimeni!” evidenţiind această caracteristică. Mutaţiile care se  produc între incipitul şi finalul romanului sunt majore: iniţial  cuvintele lui moşCostache reprezintă o modalitate a bătrânului avar de  a se apăra în faţa intruşilor, aşezate la finalul romanului ele  reflectă realitatea.  Eroii romanului respectă trăsături tipice de  caracter pentru personaje lucrate în manieră clasică: avarul,  parvenitul, gelosul, prin care autorul creează spectaculosul. Acesta  conduce la construcţia unor tipologii: moş Costache este avarul, Aglae este „baba absolută, fără cusur în rău”, Aurica este fata bătrână,  Simion este dementul, Titi este retardatul, Stănică Raţiu este  parvenitul, Pascalopol este aristocratul, iar Otilia şi Felix sunt  victimele, „termenii angelici de comparaţie”, după cum îi numeşte chiar  autorul.  Felix crescuse la internat, fiind orfan de mamă, şi este  nevoit să vină în casa lui Costache Giurgiuveanu, tutorele său legal,  pentru a-şi continua studiile de medicină. Pe fiica vitregă a lui moş  Costache, Otilia Mărculescu, Felix şi-o amintea vag, din vremea  copilăriei. Aceasta îl surprinde plăcut, la prima ei apariţie iar prin  ochii tânărului este realizat primul portretul fizic al acesteia:  „Felix privi spre capătul scării ca spre un cer deschis şi văzu în  apropierea lui Hermes cel vopsit cafeniu, un cap prelung şi tânăr de  fată, încărcat cu bucle, căzând până pe umeri”. Portretul ei apare  conturat în opoziţie cu cel al Auricăi, „Însă în trupul subţiratic, cu  oase delicate ca de ogar, de un stil perfect, fără acea slăbiciune  suptă şi pătată a Aureliei, era o mare libertate de mişcări, o  stăpânire desăvârşită de femeie”.  Otilia reprezintă nenumăratele  feţe ale ideii de feminitate, fiind, de asemenea, şi cel mai modern  personaj al romanului, atât prin tehnica de realizare  (pluriperspectivism), cât şi prin problematica sa existenţială. Spirit  artistic, studentă la Conservator, Otilia se va apropia de Felix încă  din momentul sosirii acestuia în casă. Pentru că nu îi pregătise nicio  camera, Otilia îl duce pe Felix în camera sa, spaţiul său intim, prilej  pentru el să descopere personalitatea fascinantă şi imprevizibilă a  fetei. Dezordinea caracterizează temperamentul nehotărât şi schimbător  al fetei. Acesta observă haine, cărţi, parfumuri, partituri aruncate la  întâmplare. Maniera balzaciană – reliefarea caracterului unui personaj  prin descrierea mediului în care trăieşte – fiind elocventă în acestă  scenă.  Amândoi se dezvoltă de-a lungul romanului, însă afecţiunea  stabilită încă de la început se păstrează. Fiind prima lui dragoste,  Felix o transformă pe Otilia într-un ideal feminin. Comportamentul derutant al fetei, dar mai ales gesturile foarte familiare şi tandre  ale acesteia, îl descumpănesc însa. Otilia însăşi recunoaşte cu  sinceritate faţa de Felix că este o fiinţă dificilă şi se  autocaracterizează astfel: „Ce tânăr de vârsta mea îţi închipui că m-ar  iubi pe mine aşa cum sunt? Sunt foarte capricioasă, vreau să fiu  liberă! [...] Eu am un temperament nefericit, mă plictisesc repede,  sufăr când sunt contrariată.”  Existenţa lor şi preocupările de ordin intelectual aproape că nici nu se intersectează cu cele ale membrilor familiei.  Felix este în permanenţă gelos pe Pascalopol, pe care îl acuză de  sentimente nu tocmai paterne faţa de cea pe care el o iubeşte. În  momentul în care Pascalopol vine s-o ia pe Otilia la teatru, Felix este  deranjat nu de veselia fetei, ci de „satisfacţia reţinută” a  bărbatului, „care nu se clasa deloc printre sentimentele paterne”.  Ciudată i se pare şi înclinaţia Otiliei, „o prietenă de vârsta lui”,  pentru un bărbat atât de matur. Permanent această relaţie dintre Otilia  şi Pascalopol îl va contraria pe tânăr.  Sentimentele care se  înfiripă de la început între ei pornesc de la o apropiere firească  între doi tineri, dar şi de la o grijă reciprocă între doi orfani, ce  simt nevoia să se apere unul pe celălalt. Otilia devine o obsesie pe  care, în funcţie de nevoile sale, Felix o dărâmă şi o reconstruieşte,  fără a fi capabil de generozităţi sentimentale prea mari. Otilia  concepe iubirea în felul aventuros al artistului, dăruire şi libertate  absolută, pe când Felix este dispus să aştepte oricât până să se  însoare cu ea. Diferenţa dintre ei şi posibilitatea de a reprezenta o  piedică în calea realizării profesionale a lui Felix o fac pe Otilia să  îl părăsească şi să aleagă o căsnicie cu Pascalopol.  Eşecul în  dragoste îl maturizează, dându-i putere să nu renunţe la carieră. Felix  înţelege că, într-o astfel de societate, dragostea nu mai este un  sentiment pur, iar căsnicia devine o afacere, nu o împlinire a iubirii.  Chiar el „se căsători într-un chip care se cheamă strălucit şi intră,  prin soţie, într-un cerc de persoane influente".  Consider că în  relaţia Felix-Otilia, femeia este cea care dovedeşte că are puterea de  a decide pentru amândoi şi forţa de a face un sacrificiu din iubire,  oferindu-i lui posibilitatea de a se împlini profesional. Nici ei nu i  s-ar fi potrivit viaţa modestă pe care ar fi fost obligată să o ducă  alături de studentul Felix. Moartea lui moş Costache şi pierderea  moştenirii impune acest deznodământ.  Otilia reprezintă pentru Felix  o imagine a idealului feminin, iar pentru Pascalopol o enigmă. Misterul  personajului pare a se ascunde în replica de neînţeles de la începutul  romanului: „Noi nu trăim decât patru-cinci ani”

Bacalaureat 2009: Varianta 34: Tema şi viziunea despre lume într-un roman al lui G. Călinescu: Enigma Otiliei  Scriitorul, criticul şi istoricul literar George Călinescu îşi ilustrează  concepţiile estetice privitoare la romanul modern în „Enigma Otiliei”,  respingând proustianismul promovat de Camil Petrescu şi optând pentru  romanul realist, obiectiv, balzacian, dar în care sunt prezente tehnici  moderne, întrucât acesta susţinea că „tipul firesc de roman românesc  este deocamdată cel obiectiv”. Factura balzaciană a romanului este dată de tehnica de construire a personajului preluată de Călinescu  de la romancierul francez şi de temele abordate (moştenirea şi  paternitatea). Astfel, descrierea mediului în care trăieşte personajul  înainte de introducerea propriu-zisă în scenă a acestuia anticipează şi  îi reflectă caracterul, romanul debutând cu descrierea detaliată a  străzii Antim şi apoi a casei lui Costache Giurgiuveanu; starea de 

dărăpănare în care se afla locuinţa şi lipsa de gust a decoraţiunilor  indicând statutul social şi trăsăturile locuitorilor. Construcţia  personajelor marchează orientarea autorului spre o umanitate canonică  şi o psihologie caracterologică, exemplificându-se astfel universalul  existent în evenimente, opţiunea pentru personajele tipologice fiind  explicată de opinia criticului conform căreia acesta era “un mod de a  crea durabil şi esenţial”, spre deosebire de romanul subiectiv căruia  îi lipseşte puterea de a surprinde idei umane generale din lipsa  acestei încadrări tipologice căruia să i se înscrie o linie epică  relevantă.Romanul este balzacian şi prin tema moştenirii:  competiţia pentru înavuţire prin intrarea în posesia uni moşteniri cu  scopul dobândirii unui statut social, la care se adaugă şi tema  paternităţii, reflectată de titlul iniţial al operei („Părinţii  Otiliei”) întrucât fiecare dintre personaje determină într-o măsură  destinul Otiliei, asemenea unor părinţi, exprimând ideea conform căreia  copilul moşteneşte numele, poziţia socială şi starea materială a  părinţilor, trasându-i-se astfel în linii mari destinul. Destinul  multor personaje din roman este schimbat atunci când le dispare tatăl,  cum ar fi Felix care este obligat să vină în capitală pentru a-şi  continua studiile deoarece tutorele lui devenise Costache; Otilia  părăseşte casa după moartea tatălui vitreg Costache, iar Pascalopol îi  întrerupsese studiile în străinătate după moartea tatălui, revenind în  ţară pentru a avea grijă de mama sa şi de moşie. De asemenea, statutul  de orfan al lui Felix si al Otiliei evidenţiază lipsa de prestabilire a  destinului lor, ele fiind şi personaje neîncadrate tipologic, Felix  atingând maturitatea prin propriile experienţe, iar Otilia rămânând  mereu un caracter enigmatic. Ovid S. Crohmălniceanu afirmă că aproape  toate personajele pot apărea în postura de părinţi ai Otiliei: tatăl  vitreg Costache care “exercită lamentabil” acest rol, nesemnând actele  pentru adopţie, deşi o iubea; Pascalopol, a cărui iubire faţă de ea  avea un caracter incert, fie viril, fie patern şi chiar Aglae şi  Stănică care erau interesaţi de soarta Otiliei, fiindcă ei urmăreau  moştenirea averii bătrânului în care fata juca un rol-cheie. Un  prim element de modernitate îl reprezintă faptul că acţiunea se  desfăşoară în mediul citadin, romanul constituind o frescă a burgheziei  bucureştene de la începutul secolului al XX-lea, prezentând aspectele  societăţii sub determinare social-economică, reuşita pe plan social a  arivistului Stănică Raţiu după ce a furat banii bătrânului ilustrând  ideea ascensiunii sociale prin mijloace imorale.Romanul este  alcătuit din mai multe planuri narative care urmăresc destinele  personajelor: cel al Otiliei, al formării lui Felix, care înainte de  a-şi face o carieră trăieşte experienţa iubirii şi a relaţiilor de  familie, al membrilor „clanului” Tulea, al lui Stănică etc.Un plan  urmăreşte lupta dusă de clanul Tulea (Aglae, o femeie rea, fiind sora  lui moş Costache, cu soţul Simion, bolnav mintal şi cei trei copii:  Aurica- tipul fetei bătrâne - , Titi- retardat - şi Olimpia, căsătorită  cu avocatul Stănică Raţiu, un om fătă scrupule, veşnic căutând să pună  mâna pe averea lui moş Costache) pentru obţinerea averii bătrânului şi  înlăturarea Otiliei Mărculescu. Al doilea plan prezintă destinul  tânărului Felix Sima, absolvent de liceu la Iaşi şi rămas orfan vine în  Bucureşti să trăiască la tutorele său legal, moş Costache şi să  studieze medicina, îndrăgostindu-se de Otilia. Autorul acordă interes  şi planurilor secundare pentru susţinerea imaginii ample a societăţii  citadine, pentru prezentarea acesteia într-un mod cât mai realist. Efectele în plan moral a obsesiei banului sunt evidenţiate de  competiţia pentru moştenirea lui moş Costache, tipul avarului. Acesta,  nutrind iluzia longevităţii şi temându-se de Aglae, deşi acestea nu  erau decât o mască pentru avariţie, nu pune în practică niciun proiect  pentru a-i asigura viitorul Otiliei. În ciuda afecţiunii sincere pe  care i-o poartă, Costache amână semnarea actelor, din frica de a  cheltui. Un alt “pretendent” la moştenire este Stănică, încercând toate  metodele pentru a parveni, pretutindeni prezent şi la curent cu toate  amănuntele. Personajul susţine intriga romanului, el fiind cel care va  „rezolva” conflictul averii în deznodământ furând banii de sub salteaua  pe care stătea moş Costache bolnav, provocându-i acestuia moartea, după  care o părăseşte pe Olimpia, destrămând familia Tulea.Alături de  avariţie, lăcomie şi parvenitism, aspecte sociale supuse observaţiei şi  criticii romanului realist, sunt înfăţişate şi alte aspecte ale  familiei burgheze: relaţia dintre părinţi şi copil, dintre soţi,  căsătoria. Copiii familiei Tulea sunt neglijaţi, Aglae având ca singur  interes obţinerea averii, iar soţul Simion fiind atins de senilitate;  astfel Aurica nereuşind să-şi aranjeze o situaţie, iar Titi, moştenind  defectul tatălui său (se reliefează încă o data ideea de paternitate)  îşi ratează căsătoria. Banul perverteşte relaţia dintre soţi, idee  demonstrată de faptul că Stănică se însoară cu Olimpia doar pentru a-şi  face o situaţie materială. În cuplul Aglae – Simion cel din urmă este  total neglijat, în final fiind abandonat într-un ospiciu.Conflictul erotic priveşte rivalitatea adolescentului Felix şi a  maturului Pascalopol pentru mâna Otiliei. Felix este gelos pe  Pascalopol, întrucât acesta era un om realizat, elegant şi rafinat care  îşi permitea sa satisfacă diversele capricii ale fetei şi să-i  întreţină cochetăriile. Otilia îşi manifestă afecţiunea faţă de Felix,  dar este mai matură şi după moartea bătrânului decide să îi lase  tânărului libertatea de a-şi împlini visul realizării unei cariere,  căsătorindu-se cu Pascalopol, care îi putea oferi protecţie. În epilog  aflăm că Pascalopol i-a redat libertatea de a-şi trăi tinereţea şi că  aceasta s-a recsătorit cu un conte, pierzandu-şi din magia tinereţii.  Felix se va căsători după ce îşi va face o carieră, dobândind  notorietate în mediul academic şi ştiinţific. Cei doi bărbaţi se vor  întâlni peste mulţi ani, când fiecare va spune ce a însemnat Otilia  pentru ei: în cazul lui Felix ea rămâne o imagine a eternului feminin,  iar Pascolopol recunoaşte că ca este o enigmă. Caracterul misterios al  Otiliei este realizat prin tehnica modernă a pluriperspectivismului,  fiecare personaj având o imagine diferită a ei (ea era „fe-fetiţa” lui  moş Costache, Aglae o vedea ca pe „o dezmăţată, o stricată”, pentru  Aurica era o rivală, pentru Felix era prima iubire, în Pascalopol  trezind instinctul de a o proteja, în vreme ce Stănică o vedea ca pe o  femeie interesantă) şi a comportamentismului, prin care se realizează  caracterizarea indirectă. Un alt aspect modern îl constituie  interesul pentru procesele psihice deviante, motivate prin

ereditate şi  mediu: alienarea şi senilitatea. Moştenirea pe cale ereditară a  handicapului mintal al lui Titi şi transfigurarea obsesiei Aglaiei  pentru avere în cea pentru căsătoriei a Auricăi exprimă influenţele  părinţilor asupra succesorilor, îmbogăţind implicaţiile temei  paternităţii alături de condiţia orfanului.Naraţiunea este făcută  la persoana a III-a, naratorul fiind obiectiv, relatând faptele în mod  detaşat, perspectiva fiind „dindărăt”. Însă impersonalitatea  naratorului este încălcată de comentariile de specialitate, ale unui  estet, precum detaliile arhitecturale amintite în descrierea străzii şi  a casei lui Costache, fapt ce îl face pe Nicolae Manolescu să afirme că  „Balzac are vocaţia de a crea viaţa, Călinescu o are pe cea de a o  comenta”. Dialogul conferă veridicitate şi concentrare epică, realismul  operei fiind dublat şi de observaţii şi notarea detaliului semnificativ  care devine mijloc de caracterizare indirectă a personajelor (de  exemplu scena în care Felix intră în camera Otiliei şi vede obiectele  sale aşezate dezordonat: partiturile indicând înclinarea ei artistică,  sticluţele de parfum denotând cochetăria tinerei).Afirmaţia lui G.  Călinescu conform căreia romanul este o scriere tipic realistă în care  se înfăţişează prin intermediul unor personaje angrenate într-o acţiune  o anumită idee, concentrează programul său estetic referitor la romanul  modern pe care reuşeşte să îl aplice în opera sa, „Enigma Otiliei”.  Romanul este unul modern, în ciuda tehnicilor realiste preluate de la  Balzac şi a creării unor personaje clasice, atingându-şi scopul de a  zugrăvi ideea destinului marcat de paternitate prin relaţiile dintre  personaje şi situaţiilor cu care se confruntă acestea, ideile cu  caracter universal neputând fi surprinse în mod esenţial decât dându-se  iluzia veridicităţii asigurată de scrierea de tip realist.

Apartenenta la specie "Enigma Otiliei" de George Calinescu roman obiectiv- modern, de tip balzacian

Romanul a fost publicat in 1938,consacrandu-l pe Calinescu ca romancier,fiind receptat favorabil inca de la aparitie de catre critica literara.

Opera literara "Enigma Otiliei" este un roman interbelic realist-modern,de tip balzacian.

Romanul este specia genului epic in proza,de mare intindere,cu o actiune desfasurata pe mai multe planuri si la care participa un numar mare de personaje.

In prmul rand romanul se numea "Parintii Otiliei" enuntand tema balzaciana a paternitatii.Ulterior autorul a schimbat in "Enigma Otiliei" dandu-i urmatoarea interpretare: "Enigma nu-i apartinea Otiliei,ci lui Felix,barbat aflat la inceputul vietii,care nu intelege femeia.In "Enigma Otiliei" crede Felix;pentru un tanar de 21 de ani orice fata este o enugma".Tema principala a

romanului este deci,paternitatea,in centrul actiunii aflandu-se Otilia,o fata orfana,in jurul careia graviteaza celelalte personaje:ipostaze false ale adevaratilor parinti.Acestei teme i se subordoneaza alte doua teme:tema mostenirii si tema iubirii.

In al doilea rand titlul pune accent pe substantivul "enigma" in raport cu femeia.La un moment dat Felix ii declara:"Otilia pt mine,ai inceput sa devii o enigma"; pentru ca in epilog,Pascalopol sa foloseasca acelasi termen tot referitor la Otilia,care,de fapt,de-alungul romanului poarta o masca in spatele careia enigma o ramas nedezlegata.

Pe de o parte actiunea se desfasoara in anul 1909 la inceputul secolului XX-lea.

Pe de alta parte spatiul este reprezentat de orasul Bucuresti in care descrierea strazilor,a caselor tin de maniera balzaciana prin nararea detaliilor semnificative.

De asemenea perspectiva narativa este extradiegetica,in care naratorul este omniscient,nu participa la actiune insa viziunea este focalizata prin Felix,prin ochii acestuia naratorul stie ce se intampla in lumea operei sale.

Nu in ultimul rand romanul este alcatuit din 20 de capitole,actiunea desfasurandu-se pe mai multe planuri narative:unul este reprezentat de tanarul Felix Sima care vine la Bucuresti in casa tutorelui sau Costache Giurgiuveanu,traind o iubire adolescentina pentru Otilia,iar un alt plan este reprezentat de familia Tulea care lupta pentru mostenirea lui mos Costache,un alt plan este reprezentat de societatea romaneasca la inceputul secolului al XX-lea.Secventele narative sunt inlantuite caci evenimentele sunt prezentate cronologic.De-alungul actiunii naratorul insereaza cateva scene,pretext pentru a descrie aspectul social al Bucurestiului.

Intriga este data de sosirea tanarului Felix Sima in casa tutorelui sau Costache Giurgiuveanu.

In desfasurarea actiunii Felix se indragosteste de Otilia, iar "clanul" Tulea isi face griji referitoare la mostenirea averii lui mos Costache.

Punctul culminant este dat de moartea lui mos Costache,cand familia Tulea ia toata averea,Otilia si Felix fiind nevoiti sa se mute.

Deznodamantul il reprezinta intalnirea de dupa cativa ani a lui Felix cu Pascalopol. Aglae Tulea este "baba absoluta",sora lui mos Costache, Aurica Tulea este fiica cea mica a Aglaei,"fata batrana".Costache Giurgiuveanu tatal vitreg al Otiliei si tutorele lui Felix,el este tipul avarului. Felix Sima este de multe ori "vocea autorului",un tanar orfan,care doreste sa triumfe in viata. Leonida Pascalopol este mosierul bogat si manierat,sentimentele acestuia fata de Otilia fiind neclarificate. Stanica Ratiu este sotul Olimpiei,fiica cea mare a Aglaei Tulea,un avocat fara clienti,este genul parvenitului el profitand de orice situatie pentru a iesi in castig. Otilia Marculescu este o fata zglobie ce sta sub semnul dramei feminine,enigma acesteia fiind una nedezlegata.

Romanul are cel putin trei secvente care pot candida la statutul de incipit:una ar fii descrierea strazii Antim si a casei lui Costache Giurgiuveanu cu precizarea coordonatelor temporale si spatiale in stil balzacian.A doua este secventa intalnirii lui Felix cu unchiul sau si replica absurda a acestia:"nu sta nimeni aici" , care apare in mod simetric si in final "aici nu mai sta nimeni".Si a treia secventa prezentarea personajelor principale aflate la o partida de carti in casa lui mos Costache.

Finalul este compus si el din doua secvente,deznodamantul in care Felix abandonat primeste o explicatie de la Otilia menita sa dezlege misterul plecarii acesteia,epilogul care ofera cititorului justificarea Otiliei:Felix avea sa faca o cariera stralucita neincomodata "de o dragoste nepotrivita"; finalul este abrupt si simetric ca in romanele lui Balzac.

Elementele de modernitate prezente in roman sunt:balzacianismul,tehnica detaliului,incadrarea personajelor in tipologii.realismul evenimentelor si al personajelor,caracterul social,diversitatea tematica,paternitatea,mostenirea si iubirea.

Tinand cont de cele spuse si demonstrate mai sus,opera literara "Enigma Otiliei" de George Calinescu este roman de tip obiectiv balzacian.

Relatia incipit final.Dupa model balzacian, romanul incepe prin fixarea coordonatelor temporale sispatiale ale actiunii, utilizandu se tema acumularii detaliilor. Actiunea este plasata intr un spatiugeografic correspondent real: Bucuresti si intr un timp istoric précis: intr o seara de la inceputul lui iulie1909, cu putin la inceputul orelor 10, un tanar de vre o 18 ani, imbracat in uniforma de licean, intra instrada Antim.Portretul initial al eroului (se recunoaste usor maniera balzaciana de a face cunoscute personajele incade la intrarea in scena), se alcatuieste din detalii vestimentare, din elemente semnificative de fizonomiece impun imaginea unui adolescent insufletit de o mare vointa.Se identifica in incipit o relativizare a omniscientei narrative deoarece lui Felix ii este transferat rolul deinstanta narativa, acesta devenind observator si personaj reflector in raport cu lumea necunoscuta pecare o I a treptat sub stapanire. Odata cu Felix Sima, cititorul descopera pe rand strada, casa, fatada,interiorul detalii arhitectonice, dezvaluie contrastul dintre aparenta (pretioase decoruri gotice,amestecate cu ornamente arhitectuale clasice, sugerand pretentiile de cultura ale localnicilor) si esentatotul e doar o copie banara, realizata cu materiale ieftine si urate, un fals ce dezvaluie prostul gust sizgarcenia.Finalul romanului, realizat tot prin perspectiva aceluiasi personaj reflector Felix Sima, confera timpulrezumand un cleceniu din existenta personajelor, in contrast cu ritmul destul de lent a naratiunii de

panaatunci. Finalul are si funcctia unui epilog, oferind informatii despre cariera si casatoria fericita a lui Felix,despre revolutia lui Stanica Ratiu si depre despartirea Otiliei de Pascalopol. In decorul casei din stradaAntim, acum cu adevarat parasita, ecoul vorbelor lui Mos Costahe: aici nu sta nimeni, capata valoare deadevar tragic.

George Calinescu

Referat

                 Capitolul I

            Primul capitol prezinta sosirea tanarului Felix Sima in casa tutorelui sau, Costache Giurgiuveanu, unchiul sau. Intr-o seara la inceputul lui iulie 1909, Felix ajunge in casa unchiului sau si este intampinat cel putin ciudat de acesta. Verisoara lui, Otilia, o tanara de aceeasi varsta cu el il primeste cu multa caldura si il conduce pe baiat intr-o camera unde restul familiei juca table. Astfel, Felix ii cunoaste pe Pascalopol, un mosier bogat, prieten de familie (cu care Otilia isi permite multe familiaritati, spre nemultumirea baiatului), pe Aglae Tulea, sora lui Costache, Simon Tulea, sotul acesteia si Aurica Tulea, fiica de 30 ani a Aglaei. In timp ce ceilalti jucau table si mai apoi carti, tanarul Felix, viitor medicinist isi aduce aminte de felul in care a ajuns orfan, cum murise mama sa si cum tatal lui fusese distant de copil, trimitandu-l mai mult prin internate. Dupa un timp, Otilia isi aduce aminte de Felix si ii aduce doua prajituri (considerand ca ii este foame) si il trimite sa doarma chiar in camera ei, unde Felix observa o dezordine generala.

                        Capitolul II

            Cand se trezeste, Felix o aude pe Otilia cantand la pian si incepe sa studieze unele parti ale casei. Pe holuri o intalneste pe Marina, servitoarea casei si Costache ii cere cu imprumut niste bani, dar intervine Otilia care nu admite ca tatal ei sa ceara bani de la “varul ei”. Fata ii canta lui Felix si cuprinsa de ceea ce Marina numea “nebunie”, incepe sa alerge prin gradina. Otilia isi marturiseste dorinta ca Felix sa ajunga un mare doctor si incepe sa ii prezinte familia, ilustrand calitatile si defectele membrilor familiei Tulea. Totodata, incep sa rascoleasca amintirile, uitandu-se prin fotografiile vechi. Dupa amiaza, Pascalopol ii scoate pe Felix si pe Otilia la plimbare, spre invidia Aureliei si a Aglaei. Acestea insista pe langa Felix sa il mediteze pe Titi, baiatul matusei sale.

                        Capitolul III

          Capitolul incepe printr-o scurta prezentare a lui Simion Tulea, Otilia avertizandu-l discret asupra manierelor celor din familia Tulea. Aurelia il invita pe Felix la ei acasa si in timpul vizitei, o ponegreste pe Otilia, cu invidie ascunsa. Il cunoaste pe Simion, care ii prezinta tablourile sale, Felix observand ca si Titi si tatal lui au un oarecare talent in ale picturii, desi afla ca toate tablourile facute de cei doi sunt simple copii dupa ilustrate sau carti. Titi nu se doveste a fi foarte interesat de meditatii, plictisindu-se foarte repede. Capitolul prezinta aspiratiile familiei Tulea si dorinta arzatoare a Aureliei de a se marita. Aurica incepe sa se familiarizeze din ce in ce mai mult cu Felix cu dorinta ascunsa de a-l face pe acesta sa o ia de nevasta; sperantele pe care si le face Aurica speriindu-l pe tanar, acesta care incepe sa o e evite.

                    Capitolul IV

          Cu timpul, Felix se obisnui in casa lui Costache, acomodandu-se cu ciudateniile locului. Avand nevoie de bani, ii cere batranului sau tutore insa acesta isi dovedeste avaritia fara sa ii dea vreun ban, cea care ii da bani fiind Otilia. Capitolul prezinta vizita celor doi la  casa lui Pascalopol, unde Felix observa un rafinat gust in decoratiuni interioare. Desi la inceput Felix  nu il agreeaza pe Pascalopol, considerand ca Otilia nu ar trebui sa se poarte asa familiar cu un barbat mai in varsta ca ea, mosierul ii devine treptat simpatic.

                        Capitolul V

            In august, este anuntata sosirea lui Stanica si a Olimpiei, cealalta fata a Aglaei. Otilia ii explica scandalul produs de relatia dintre cei doi, care nu erau casatoriti, fiindca Stanica nu dorea sa faca nunta daca Olimpia nu primea zestre, aceasta fiindu-i refuzata de Simion. Ajunsi la momentul cinei, cei doi incearca sa il induplece pe Simion sa le dea casa, acesta insa refuza motivand ca Olimpia nu e fata lui, desi Felix observa o asemanare izbitoare intre tata si fiica. Dupa plecare, Stanica ii cere Otiliei imprumut 20 franci. De asemenea, Pascalopol primeste un bilet de la Stanica Ratiu prin care acesta ii cere 100 franci. De dragul Otiliei, mosierul ii da avocatului banii ceruti. Capitolul prezinta modul in care Stanica incearca sa il convinga pe Simion si modalitatea de ai pacali pe ceilalti, simuland o boala de inima.

                    Capitolul VI

            In acest capitol este prezentata vizita lui Felix si a Otiliei la mosia lui Pascalopol, mosie situata la jumatatea distantei intre Calarasi si Fetesti. La mosie, Felix observa acelasi rafinament, de aceeasta data mai rustic si Pascalopol ii devine din ce in ce mai familiar, ajungand sa il considere un prieten. In timpul vizitei, Otilia si Felix invata sa calareasca, se urca pe capitele de fan,  petrecand doua saptamani de vis.

Totodata, din ziar, cei trei afla de cununia dintre Olimpia si Stanica dar si de moartea copilului lor de 2 luni (moarte cauzata de neglijenta parintilor).

                        Capitolul VII

            Acum Felix era student in anul I la Medicina, spre nemultumirea Aglaei care il indemna sa “isi gaseasca un rost” in acest fel incercind sa il jigneasca pe tanar. Stanica incearca sa creeze intrigi intre Otilia si Pascalopol, dovedind un caracter infect. Otilia ii propune tatalui ei sa se mute intr-o alta casa din Stirbey-Voda, insa Aglae se opune, aratand felul in care Costache era manipulat de sora sa. Totodata, Titi incepe sa se simta atras de Otilia, fata de care incepe sa aiba un comportament necuviincios, Otilia indepartandu-l de ea, facand-o pe Aglae sa se planga lui Costache, rostind cuvinte grele la adresa fetei. Otilia il pune pe Costache sa alega intre ea si Aglae, si astfel matusa sa nu mai calca in casa fratelui sau. Stanica aduce un fals doctor la Costache cu scopul ascuns de a-l face pe acesta sa creada ca este bolnav. Pascalopol, Otilia si Felix hotarasc sa fie mai atenti la comportamentul avocatului.

                    Capitolul VIII

            Felix isi da seama ca o iubeste pe Otilia si incearca sa fie din ce in ce mai aproape de fata, considerand chiar si unele gesturi marunte (cum ar fi coaserea unui nasture) un adevarat deliciu. Ii scrie o scrisoare de dragoste, pe care i-o lasa pe pat, insa fata pare sa nu o fi citit. Dupa un timp ii marturiseste dragostea si Otilia ii spune ca si ea il iubeste, insa trebuie sa astepte. La rugamintea lui Felix, Otilia nu il mai primi un timp pe Pascalopol, acesta purtand o discutie cu studentul. In timpul acestei discutii, Felix isi da seama de caracterul minunat al mosierului, rugand-o pe Otilia sa il primeasca din nou pe Pascalopol. In acelasi timp, Titi face cunostinta cu Ana, sora unui coleg si se casatoreste cu aceasta, casnicia esuand in mod lamentabil.

                        Capitolul IX

          In martie, Felix incepe sa –si faca planuri mari, dorind sa aiba cat mai multi bani, pentru a-i putea oferi Otiliei placeri ca plimbatul cu trasura. Avand nevoie de bani , completeaza batranului o polita cu scadenta in alb de 1000 franci. Pascalopol incearca sa il convinga pe Costache sa o adopte legal pe Otilia, oferindu-se sa plateasca el cheltuielile, batranul acceptand. Dar Stanica afla de acest lucru, si dupa cateva saptamani de discretie, lanseaza stirea si Aglae jura ca Otilia nu va fii adoptata cat timp ea traieste. Stanica ii face avansuri Otiliei care il da afara, manioasa. Otilia ii povesteste cum Aglae si Aurica au incercat mereu sa o umileasca, spunandu-i cuvinte grele la o varsta frageda. Afland de vorbele care s-au zis despre ea cand Aglae a aflat de intentia lui Costache de a o adopta, Otilia incuviinteaza.

                    Capitolul X

            Dupa cateva zile de la acest incident, Costache primeste un bilet anonim, prin care este sfatuit sa nu o adopteze pe Otilia, folosind imaginea Aglaei (care avea o inraurire asupra batranului) , anonima reusind sa il sperie pe batran. Otilia, afland de bilet si citindu-l, il linisteste pe Costache si arata ca ea nu doreste neaparat sa fife adoptata, iubirea ei pentru batran fiind la fel de mare cu sau fara acte. Felix de intalneste pe strada cu Aurica, aceasta incepand sa-l elogieze pe Titi, spre disperarea medicinistului. Ajuns acasa, afla ca Otilia plecase cu Pascalopol la mosie. Stanica i-o prezinta pe Georgeta, o prostituata de lux, care ii atrage atentia tanarului, el primind invitatia de a o vizita pe fata oricand.

                        Capitolul XI

          Starea de sanatate a lui Simion se inrautateste, batranul acuzand tulburari psihice, insa doctorul adus de Stanica nu ii gaseste nimic, familia crezand ca are doar o criza de glicozurie. Stanica atrage atentia asupta pericolului pe care il reprezinta Otilia pentru mostenirea lui Costache si le impinge pe cele doua femei si mai mult impotriva tinerei. Felix incepe sa se remarce la Universitate, si datorita interesului sau, primeste permisiunea de a intra in orice sectie a spitalului, pentru a face observatii. Desi unii interni incearca sa il descurajeze, Felix realizeaza o lucrare pe care profesorul sau i-o publica intr-o revista de mare interes in Franta, reusind sa ii mareasca ambitia lui Felix. Stanica reuseste sa il manipuleze pe Costache, manevrand lucrurile in asa fel incat Costache sa nu faca testament. Felix se duce sa o viziteze pe Georgeta, care ii povesteste drama vietii sale. Felix simte pentru fata o afectiune de frate si intre cei doi incepe sa se infiripe o relatie,desi Felix o iubea foarte mult pe Otilia.

                        Capitolul XII

          Felix primeste o carte postala de la Otilia, tocmai din Paris, dandu-i tanarului o stare de tristete. Georgeta ii roaga sa treaca pe la Iorgu, chiriasul lui Costache. Ii scrie inainte de aceasta vizita Otiliei, unde isi exprima dezamagirea. Felix afla de la Iorgu de manevrele lui Stanica, acesta planuind sa –i strice afacerile lui Costache pentru ca acesta sa nu vanda imobilele. Costache si Felix pornesc spre restaurantul lui Iorgu unde cei doi incheie afacerea, spre ciuda lui Stanica. Simion este din ce in ce mai bolnav, insa Aglae si Olimpia sunt cat se poate de nepasatoare, starnind chiar repulsia lui Stanica. Felix devine din ce in ce mai convins de tulburarile psihice ale lui Simion.

                    Capitolul XIII

          La inceputul capitolului este prezentata o scena din viata maritala a cuplului Stanica-Olimpia, ilustrandu-se lipsa de suflet a celor din familia Tulea. Felix afla de la Georgeta ca Titi se indragostise de ea, dorind sa o ia de sotie., aceasta avand o obsesie maritala. Cand pleaca de la Georgeta, se intalnesc cu generalul, scena care i se pare lui Felix, foarte penibila. Costache vrea sa isi vanda proprietatile pentru a-i da Otiliei ce i se cuvine. Alarmati de asa o posibilitate, Stanica are ideea sa-i trimita Otiliei o carte postala si sa se prefaca a-i fi prieteni.

                        Capitolul XIV

            Felix, un pic suparat din cauza indiferentei colegilor de la Universitate, isi aduce aminte de discutiile pe care le avea cu colegii de la internat in Iasi. Se intalneste cu Weissmann, un prieten si coleg care ii tine o prelegere despre poezie si dragoste, atatandu-i curiozitatea pentru un roman de Weininger. Costache il roaga pe Felix sa nu iasa din camera sa, fiindca avea de facut niste presupuse reparatii, insa Felix isi da seama ca batranul avea de fapt ascuns in podeaua casei o adevarata comoara, desigur nu acorda multa atentie acestui amanunt. Costache, Felix,Weissmann, Stanica, Olimpia, Georgeta si generalul, Iorgu si sotia acestuia iau cina impreuna la restaurantul celor din urma, unde Stanica incearca sa manevreze pe batran, povestindu-i o intamplare cu un avar care isi ingropase toti banii in subsol si care la un incendiu, i-a pierdut pe toti. Felix este condus acasa de general si Georgeta, simtindu-se din nou foarte penibil.

                    Capitolul XV

          Aglae decide sa il interneze pe Simion, desi considera ca acesta nu are nici o avere, cu toate ca batranul fusese privat de pensia sa si de orice alte placeri. Weissmann vine si il face pe simion sa vina cu el, spunandu-i ca oamenii asteapta invataturile sale (Simion se credea de un timp Iisus Hristos). Stanica incearca sa il faca pe Costache sa o primeasca din nou pe Aglae, insa acesta este impotriva ideii, Felix gasindu-l cotrobaind prin casa. Avocatul ii aduce acasa niste studenti pe care nu ii cunoaste, purtandu-se foarte familiar, starnind indignarea tanarului si a unchiului sau.

                    Capitolul XVI

          Capitolul incepe cu prezentare lui Stanica si a familiei acestuia, ilustrandu-se unitatea si legaturile stranse care uneau pe membrii familiei, fie ei de conditii sociale diferite. Cu ocazia aniversarii matusii Agripina, Stanica ii face acesteia o vizita, gasind in modesta ei camera o multime de rude venite in vizita. Ii cumpara batranei alune si covrigi ,si “imprumuta” de la aceasta patru cesti chinezesti. Varul sau Toader il duce acasa si cu aceasta ocazie, Stanica observa frumusetea nepoatei sale Lili, caruia ii promite ca o va prezenta unui baiat “fain”, Felix. Acasa, ii spune Olimpiei ca ii cumparase patru cesti de la un anticar, aducandu-i si prajituri, spre deliciul femeii. Cu toate acestea, Stanica nu primeste dovezi de iubire din partea nevestei sale, fapt care ii intareste o decizie de mult luata, si aceea ca va divorta cat mai repede si cum se va ivi imprejurarea prielnica.

                        Capitolul XVII

            Trezindu-se, Felix aude pe cineva cantand la pian si isi da seama ca Otilia se intorsese. Fata ii da cadou cravate, insa pe data se afiseaza Stanica. Acesta o aduce cu sine pe Aurelia, careia Otilia ii face cadou o sticluta de parfum, un guler scrobit de broderie, uitand parca toate faptele urate ale verisoarei sale. Pascalopol vine sa ii viziteze, cu aceasta ocazie, intre el si Felix ivindu-se un usor conflict, rezolvat

ulterior. Pascalopol il cheama pe Felix sa discute “despre o persoana importanta pentru amandoi” si il invita pe tanar la el acasa. Ii aduce la cunostinta ca Stanica creeaza zvonuri care mai care mai incredibile si mai defaimatoare, avocatul spunandu-i lui Felix ca motivul calatoriei la Paris fusese de fapt un avort. Costache incepe sa construiasca o casa pentru Otilia. Felix ii este prezentat lui Lili, care devine foarte interesat de student, spre invidia celor din familia Tulea.

                    Capitolul XVIII

            Intr-o zi foarte calduroasa, Costache se impletici din mers si cazu moale jos. Afland de subitul atac al fratelui ei, Aglae, sperand intr-o apropiata moarte a acestuia se grabeste sa cheme doctorul si merge la Costache acasa. Desi batranul nu avea nimic, Aglae si Stanica fac tot ceea ce pot pentru a-l aduce intr-o stare grava, mancand de fata cu el toate bunatatile stranse cu greu de batran, spre durerea acestuia. Felix il roaga pe Pascalopol sa ii ajute, iar acesta aduce un doctor de renume, Stratulat si acesta observa ca batranul nu are nimic, insa un la un alt atac nu ar mai supravietui. Costache ii zice in secret lui Pascalopol ca ii va da trei sute de mii de lei pentru Otilia, sa ii puna intr-un cont, banii fiind ascunsi sub pat. Desi isi anunta aceasta dorinta, amana momentul in care ii va da banii mosierului si Pascalopol deschide un cont in care ii vireaza Otiliei o suta de mii de lei.

                    Capitolul XIX

            Aglae vine si ii povesteste batranului de moarte ceea ce il dispera pe acesta, Costache incepand sa mearga la doctori, sa ia medicamente si sa aduca parintele in casa pentru a binecuvanta casa si pentru a alunga spiritele rele. In acest scop este chemat popa Tuica (interesat mai mult de tuica decat de treburile bisericesti). Weissmann vine sa ii faca un control lui Costache, cu aceasta ocazie cunoscand-o pe Aurica, fata incepand sa aiba o pasiune pentru tanar. Cum Weissmann era evreu, fata se duce la popa Tuica care ii da dezlegare. Aurica ii sugereaza tanarului o legatura, pe care acesta ghicind-o, o inlatura, spunand ca “nu profeseaza decat amorul liber”.

                    Capitolul XX

            Cum Lili se arata foarte incantata de Felix, si cum acesta nu afisa nici un interes pentru fata, Stanica ii spune Otiliei despre o presupusa idila intre ei, rugand-o sa il convinga pe medicinist sa o ia pe lili de nevasta. Felix ii marturiseste ca Lili ii este indiferenta, declarandu-i din nou iubirea sa. Costache se simte din nou rau, Aglae si Stanica crezand ca est mortsi considerand ca nu mai trebuie chemat doctorul. Felix si Otilia insa il cheama pe Pascalopol si pe doctor. Cel din urma considera ca batranul va scapa si de data aceasta, iar Costache ii da o suta de mii de lei pentru contul Otiliei. Stanica incepe sa caute ascunzatoarea banilor, iar Aglae, Aurica si ceilalti membri incep sa mute lucrurile din casa, Aurica atentand chiar la pianul Otiliei. Cum Otilia nu pleca niciodata de acasa, Stanica recurge la un siretlic ce se va dovedi mortal. Ii spune fetei ca Pascalopol ii va face o vizita si aceasta fuge pentru jumatate de ora pentru a-si cumpara o pudriera, in acest timp, avocatul intra in camera batranului si ii ia banii de sub saltea, sub privirile acestuia, care disperat, isi da duhul. Batranul este inmormantat si toate proprietatile trec in posesia Aglaei. Banii gasiti sub saltea de Stanica nu sunt niciodata inapoiat de acesta, care divorteaza de Olimpia. Otilia merge in camera lui Felix si o roaga sa o lase sa doarma in patul lui, propunandu-i sa traiasca impreuna ca barbat si sotie, fara insa sa se casatoreasca. Felix insa nu profita de fata. La trezire, Otilia disparuse, si Felix afla ca tanara plecase la Paris impreuna cu Pascalopol, ulterior tanarul afland ca cei doi se casatorisera. Anii au trecut si Felix devenise un doctor de renume, avand multe carti publicate, multe tratate si toata lumea stiind cine este. Se intalneste cu Pascalopol intr-o zi pe strada si acesta ii arata o poza facuta cu Otilia, Felix nemaiputand sa o recunoasca pe fata nebunatica in spatele femeii mature ce devenise.