Subiectele și răspunsurile pentru lucrarea de verificare si

examen la disciplina Securitatea si sănătatea în muncă.

1.Politica statului in domeniul securității și sănătății în muncă.

Politica statului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă se elaborează şi se reexaminează cu consultarea patronatelor şi a sindicatelor, ţinînd cont de evoluţia reglementărilor internaţionale în acest domeniu şi de progresul tehnic.

Politica statului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă include următoarele sfere de acţiune, în măsura în care ele afectează securitatea şi sănătatea lucrătorilor, mediul de lucru: a) conceperea, încercarea, alegerea, înlocuirea, instalarea, amenajarea, utilizarea şi întreţinerea componentelor materiale ale muncii (locurile de muncă, mediul de lucru, uneltele, maşinile şi materialele, substanţele şi agenţii chimici, fizici şi biologici, procedeele de lucru); b) legăturile care există între componentele materiale ale muncii şi persoanele care execută sau supervizează munca, precum şi adaptarea maşinilor, materialelor, timpului de muncă, organizării muncii şi procedeelor de lucru la capacităţile fizice şi mintale ale lucrătorilor; c) instruirea, inclusiv instruirea periodică, calificarea şi motivaţia lucrătorilor care participă, cu un titlu sau altul, la atingerea nivelurilor suficiente de securitate şi sănătate în muncă; d) comunicarea şi cooperarea în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă la toate nivelurile, de la nivelul grupului de lucru, nivelul unităţii şi pînă la nivelul naţional.

2. Actele legislative si normative de bază in domeniul securității și sănătății în muncă și sfera lor de acțiune.

Protecţia muncii reprezintă un sistem de măsuri şi mijloace social-economice, organizatorice, tehnice, curative şi profilactice, care acţionează în baza actelor legislative şi a altor acte normative şi care asigură securitatea angajatului, păstrarea sănătăţii şi menţinerea capacităţii lui de lucru în procesul muncii.

Baza normativă a protecţiei muncii o constituie prezenta Lege, Codul muncii şi alte acte legislative ale Republicii Moldova, standardele, normele, regulile, instrucţiunile de protecţie a muncii, precum şi actele normative şi juridice unionale şi internaţionale, ratificate de Republica Moldova, care stabilesc cerinţele de securitate şi igienă faţă de organizarea muncii, mijloacele de producţie, procesele tehnologice, locurile de muncă etc. Legile, standardele,normele, regulile, instrucţiunile de protecţie a muncii sînt obligatorii tuturor organelor de stat şi organelor

economice întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor, tuturor persoanelor oficiale şi angajaţilor. Acţiunea legislaţiei de protecţie a muncii se extinde asupra tuturor angajaţilor care se află în relaţii de muncă cu întreprinderi, instituţii, organizaţii ce au diferite forme de proprietate şi de gospodărire, inclusiv cu patroni aparte; asupra membrilor de cooperative studenţilor şi elevilor şcolilor tehnico-profesionale, medii de specialitate şi de cultură generală care fac practica de producţie; asupra militarilor antrenaţi să muncească la întreprinderi; asupra persoanelor care îşi ispăşesc pedeapsa conform sentinţei instanţei judecătoreşti în perioada de lucru întreprinderile penitenciarelor sau la întreprinderile stabilite de organele care răspund de executarea sentinţelor; precum şi asupra executanţilor unor altor tipuri de activitate, organizate în interesul societăţii şi al statului.

3.Contractul colectiv de muncă :conținutul,structura,elaborarea și acțiunea.

Contractul individual de muncă este înţelegerea dintre salariat şi angajator, prin care salariatul se obligă să presteze o muncă într-o anumită specialitate, calificare sau funcţie, să respecte regulamentul intern al unităţii, iar angajatorul se obligă să-i asigure condiţiile de muncă prevăzute de prezentul cod, de alte acte normative ce conţin norme ale dreptului muncii, de contractul colectiv de muncă, precum şi să achite la timp şi integral salariul.

Părţile contractului individual de muncă (1) Părţile contractului individual de muncă sînt salariatul şi angajatorul. (2) Persoana fizică dobîndeşte capacitate de muncă la împlinirea vîrstei de 16 ani. (3) Persoana fizică poate încheia un contract individual de muncă şi la împlinirea vîrstei de 15 ani, cu acordul scris al părinţilor sau al reprezentanţilor legali, dacă, în consecinţă, nu îi vor fi periclitate sănătatea, dezvoltarea, instruirea şi pregătirea profesională. (4) Se interzice încadrarea în muncă a persoanelor în vîrstă de pînă la 15 ani, precum şi angajarea persoanelor private de instanţa de judecată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate în funcţiile şi activităţile respective. (5) În calitate de angajator, parte a contractului individual de muncă poate fi orice persoană fizică sau juridică, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, care utilizează munca salariată. (6) Angajatorul persoană juridică poate încheia contracte individuale de muncă din momentul dobîndirii personalităţii juridice. (7) Angajatorul persoană fizică poate încheia contracte individuale de muncă din momentul dobîndirii capacităţii depline de exerciţiu. (8) Este interzisă încheierea unui contract individual de muncă în scopul prestării unei munci sau a unei activităţi ilicite ori imorale. (9) Parte a contractului individual de muncă pot fi cetăţenii Republicii Moldova, cetăţenii străini şi apatrizii, cu excepţia cazurilor prevăzute de legislaţia în vigoare.

Conţinutul contractului individual de muncă (1) Conţinutul contractului individual de muncă este determinat prin acordul părţilor, ţinîndu-se cont de prevederile legislaţiei în vigoare, şi include: a) numele şi prenumele salariatului; b) datele de identificare ale angajatorului; c) durata contractului; d) data de la care contractul urmează să-şi producă efectele; d1) specialitatea, profesia, calificarea, funcţia;

Durata contractului individual de muncă (1) Contractul individual de muncă se încheie, de regulă, pe durată nedeterminată. (2) Contractul individual de muncă poate fi încheiat şi pe o durată determinată, ce nu depăşeşte 5 ani, în condiţiile prevăzute de prezentul cod. (3) Dacă în contractul individual de muncă nu este stipulată durata acestuia, contractul se consideră încheiat pe o durată nedeterminată.

4.Contractul individual de muncă:părțtile,conținutul,clauzele,specifice și durata.

Contractul individual de muncă este înţelegerea dintre salariat şi angajator, prin care salariatul se obligă să presteze o muncă într-o anumită specialitate, calificare sau funcţie, să respecte regulamentul intern al unităţii, iar angajatorul se obligă să-i asigure condiţiile de muncă prevăzute de prezentul cod, de alte acte normative ce conţin norme ale dreptului muncii, de contractul colectiv de muncă, precum şi să achite la timp şi integral salariul.

Părţile contractului individual de muncă

(1) Părţile contractului individual de muncă sînt salariatul şi angajatorul.

(2) Persoana fizică dobîndeşte capacitate de muncă la împlinirea vîrstei de 16 ani.

(3) Persoana fizică poate încheia un contract individual de muncă şi la împlinirea vîrstei de 15 ani, cu acordul scris al părinţilor sau al reprezentanţilor legali, dacă,în consecinţă, nu îi vor fi periclitate sănătatea, dezvoltarea, instruirea şi pregătirea profesională.

(4) Se interzice încadrarea în muncă a persoanelor

în vîrstă de pînă la 15 ani, precum şi angajarea persoanelor

private de instanţa de judecată de dreptul de a ocupa

anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate în

funcţiile şi activităţile respective.

(5) În calitate de angajator, parte a contractului

individual de muncă poate fi orice persoană fizică sau

juridică, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de

organizare, care utilizează munca salariată.

(6) Angajatorul persoană juridică poate încheia

contracte individuale de muncă din momentul dobîndirii

personalităţii juridice.

(7) Angajatorul persoană fizică poate încheia

contracte individuale de muncă din momentul dobîndirii

capacităţii depline de exerciţiu.

(8) Este interzisă încheierea unui contract individual

de muncă în scopul prestării unei munci sau a unei activităţi

ilicite ori imorale.

(9) Parte a contractului individual de muncă pot fi

cetăţenii Republicii Moldova, cetăţenii străini şi apatrizii, cu

excepţia cazurilor prevăzute de legislaţia în vigoare.

Clauza de mobilitate

Prin clauza de mobilitate se permite angajatorului să

dispună de o activitate ce nu presupune un loc stabil de

muncă în cadrul aceleiaşi unităţi.

Clauza de confidenţialitate

(1) Prin clauza de confidenţialitate părţile convin ca,

pe toată durata contractului individual de muncă şi timp de

cel mult un an după încetarea acestuia, să nu divulge date

sau informaţii de care au luat cunoştinţă în perioada

executării contractului individual de muncă, în condiţiile

stabilite de regulamentul intern al unităţii, de contractul

colectiv sau de cel individual de muncă.

5.Notiunile principale in domeniul securitatii si sanatatii in munca conform legii S.S.M

SSM-este ansamblul de activitati care au ca scop asigurarea celor mai bune conditii de lucru, apararea sanatatii si vietii angajatilor precum si a starii fizice si psihice ale lucratorilor

Angajator- orice persoana fizica sau juridica care este titularul unui raport de munca cu lucratorul si care poarta raspunderea pt unitatea respectiva

Angajat- orice persoana incadrata in munca conform legii de catre un angajator inclusiv stagierii si ucenicii Echipament de lucru–este orice masina, aparat, utilaj, unealta care sint folosite la locul de munca

Echipament de protectie- orice echipament destinat sa fie purtat sau detinut de lucrator pt al proteja impotriva unor sau mai multr riscuri profesionale ce pot pune in pericol viata

Mijloace de productie-este totalitaea cladirilor, constructiilor, echipamentelor de lucru, echipamentelor de protectie, materiei prime precum si produselor intermediare care sint utilizate in procesul de productie

Pericol de accidentare sau de boli profesionale-sursa unei posibile leziuni sau afectari a sanatatii lucratorului la locul de munca

6.Obligatiile angajatorilor in domeniul securitatii si sanatatii in munca.

Angajatorul are obligaţia de a asigura securitatea şi

sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de munca,

iar în situaţia în care apelează la servicii externe, acesta nu

este exonerat de responsabilităţile sale în acest domeniu.

Totodată, obligaţiile lucrătorilor în domeniul securităţii şi

sănătăţii în muncă nu aduc atingere principiului

responsabilităţii angajatorului.

În cadrul responsabilităţilor sale, angajatorul are obligaţia să

ia măsurile necesare pentru:

- asigurarea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor şi

prevenirea riscurilor profesionale;

- informarea şi instruirea lucrătorilor şi asigurarea cadrului

organizatoric şi a mijloacelor necesare securităţii şi sănătăţii

în muncă.

- să urmărească adaptarea măsurilor susmenţionate ţinând

seama de modificarea condiţiilor, şi pentru îmbunătăţirea

situaţiilor existente.

Angajatorul are obligaţia să implementeze aceste

măsuri pe baza următoarelor principii generale de prevenire:

- evitarea riscurilor şi evaluarea riscurilor care nu pot fi

evitate;

- combaterea riscurilor la sursă;

- adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte

proiectarea posturilor de muncă, alegerea echipamentelor

de muncă, a metodelor de muncă şi de producţie, în

vederea reducerii monotoniei muncii, a muncii cu ritm

predeterminat şi a diminuării efectelor acestora asupra

sănătăţii;

- adaptarea la progresul tehnic şi înlocuirea a ceea ce este

periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este

mai puţin periculos;

- dezvoltarea unei politici de prevenire coerente care să

cuprindă tehnologiile, organizarea muncii, condiţiile de

muncă, relaţiile sociale şi influenţa factorilor din mediul de

muncă;

- adoptarea, în mod prioritar, a măsurilor de protecţie

colectivă faţă de măsurile de protecţie individuală şi

furnizarea de instrucţiuni corespunzătoare lucrătorilor.

7.Munca femeilor si tineretului

1. Munca femeilor Este interzisa utilizarea muncii femeilor la lucrari de munca grele si vatamatoare, precum si la lucrari subterane, cu exceptia lucrarilor subterane de deservire sanitara si sociala si a celor care nu implica munca fizica.

Este interzisa ridicarea sau transportarea manuala de catre femei a greutatii care depaseste normele maxime stabilite pentru ele.

Nomenclatorul lucrurilor cu conditii de munca grele si vatamatoare la care este interzisa folosirea muncii femeilor, precum si normele de solicitare maxime admise pentru femei la ridicarea si transportarea manuala a greutatilor, se aproba de Guvern dupa consultarea patronatelor si sindicatelor. Limitarea trimiterii in deplasare: Nu se admite trimiterea in deplasare in interes de serviciu a femeilor gravide, a femeilor aflate in concediul postnatal, a

femeilor care au copii in virsta de pina la 3 ani, precum si a persoanelor carora deplasarea le este contraindicate conform certificatului medical.

Femeile care au copii in virsta de la 3 la 14 ani (copii-invalzi in virsta de pina la 16 ani), persoanelor care imbina concediile pentru ingrijirea copilului, cu munca, precum si salariatii care ingrijesc de un membru al familiei bolnav, in baza certificatului medical, pot fi trimisi in deplasare numai cu acordul lor scris.

Femeilor gravid si femeilor care alapteaza li se acorda, prin transfer du permutare, in conformitate cu certificatul medical, o munca mai usoara, care exclude influenta factorilor de productie nefavorabili, mentinindu-li-se salariul mediu de la locul precedent.

Pina la solutionarea problemei ce tine de acordarea unei munci mai usoare care ar exclude influenta factorilor de productie nefavorabili, femeile gravid vor fi scutite de indeplinirea obligatiilor de munca, mentinindu-li-se salariul mediu pentru toate zilele pe care nu leau lucrat din aceasta cauza.

Femeile care au copii in virsta de pina la 3 ani, in cazul cind au posibilitatea sa-si indeplineasca obligatiile de munca la locul lor de munca, sint transferate, in modul prevazut de prezentul cod , la un al loc de munca, mentinindu-li-se salariul mediu de la locul de munca precedent pina cind copilul implineste virsta de 3 ani.

Se interzice concidierea femeilor gravid, a femeilor care au copii in virsta de pina la 6 ani si a persoanelor care folosesc concediile pentru ingrijirea copilului prevazute in art. 124, 126 si 127.

Munca tinerilor

Salariatii in virsta de pina la 18 ani sint angajati numai dup ace au fost supusi unui examen medical preventive. Ulterior, pina la atingerea virstei de 18 ani, acestia vor fi supusi examenului medical obligatoriu in fiecare an.

Cheltuielile pentru examenele medicale vor fi suportate de angajator:

a) 24 ore pentru salariatii in virsta de la 15 la 16 ani

b) 35 ore pentru salariatii in virsta de la 16 la 18 ani

Este interzisa utilizarea muncii persoanelor in virsta de pina la 18 ani la lucrarile cu conditii grele, vatamatoare sau periculoase, la lucrarile subterane, precum si la lucrari ce pot duce prejudiciu sanatatii

Se interzice trimiterea in deplasare a tinerilor pina la 18 ani, cu exceptia salariatilor din institutiile audiovizualului, teatre , circuri, cinematografe, organiz de sportive profesionisti.

Nu se permite ridicarea si transportarea manuala de catre tineri a greutatilor care depasesc normele maxime stabilite de ei.

8.Drepturile si obligatiile angajatilor in domeniul securitatii si sanatatii in munca

Drepturile 1 La incheierea, modificarea si desfacerea contractului individual de munca, in modul stabilit de codul muncii 2 La munca conformclauzelor contractului individual de munca 3 La un loc de munca, in conditiile prevazute de standardele de stat privind organizarea, protectia si igina muncii 4 La achitarea la timp si integrala a salariului 5 La odihna, zile de odihna, concediu

Obligatiile 1 Sa utilizeze corect masinile, mecanismele etc 2 Sa evite deconectarea , schimbarea sau mutarea arbitrara a dispozitivelor de securitate a masinilor, mecanismelor s.a

3 Sa anunte angajatorul despre aparitia oricarui pericol existent la locul de munca sau in cazul in care a avut loc un accident cu actiune temporara, grava sau mortala

4 Sa aiba o atitudine gospodareasca fata de averea intreprinderii

9.Instruirea in domeniul securitatii si sanatatii in munca.

Instructajul de securitate si sanatate in munca se efectuiaza de catre unitatea la care este angajat lucratorul din mijloacele unitatii in timpul programului de lucru in interiorul unitatii sau in afara ei.

Instruirea lucratorilor cuprinde urmatoarele faze:

1. Instruirea introductive generala

2. Instruirea la locul de munca

3. Instruirea periodica

Fiecare angajator are obligatia sa asigure baza materiala corespunzatoare a unei instruiri.

Instruirea introducti generala cuprinde:

1.Toate persoanele care solicita angajarea in cimpul muncii

2. Stagiarii si ucenicii

Scopul instruirii introductiv generale este de a informa despre riscurile specifice la unitatea data precum si despre masurile de protectie si prevenire a acestora Instruirea periodica se efectuiaza in urmatoarele cazuri:

-cind lucratorul a apsendat mai mult de 30 de zile de la lucru

-au avut loc modificari in programul din SSM

-la schimbarea proceselor tehnologice

-la schimbarea utilajelor tehnologice

-la schimbarea locului de munca

Actiunea legislatie de SSM se extinde asupra tuturor angajatilor care se afla in relatii de munca cu institutiile si intreprinerile ce au diferita forma de proprietate sau gospodarie.

9.Instruirea in domeniul securitatii si sanatatii muncii

Instructajul de securitate si sanatate in munca se efectuiaza de catre unitatea la care este angajat lucratorul din mijloacele unitatii in timpul programului de lucru in interiorul unitatii sau in afara ei. Instruirea lucratorilor cuprinde urmatoarele faze:

1. Instruirea introductive generala

2. Instruirea la locul de munca

3. Instruirea periodica

Fiecare angajator are obligatia sa asigure baza materiala corespunzatoare a unei instruiri. Instruirea introducti generala cuprinde:

1.Toate persoanele care solicita angajarea in cimpul muncii

2. Stagiarii si ucenicii

Scopul instruirii introductiv generale este de a informa despre riscurile specifice la unitatea data precum si despre masurile de protectie si prevenire a acestora Instruirea periodica se efectuiaza in urmatoarele cazuri: -cind lucratorul a apsendat mai mult de 30 de zile de la lucru -au avut loc modificari in programul din SSM -la schimbarea proceselor tehnologice -la schimbarea utilajelor tehnologice -la schimbarea locului de munca Actiunea legislatie de SSM se extinde asupra tuturor angajatilor care se afla in relatii de munca cu institutiile si intreprinerile ce au diferita forma de proprietate sau gospodarie.

10.Expuneti succint continutul Regulamentului privind modul de cercetare a accidentelor de munca (in vigoare)

1. Prezentul Regulament stabileşte modalitatea unică de comunicare, cercetare, înregistrare şi evidenţă a accidentelor de muncă, suportate de salariaţii care prestează munca la angajator, conform prevederilor legislaţiei în vigoare.

Aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1361 din 22 decembrie 2005,include:1.Clasificarea şi definirea accidentelor2.Comunicarea despre producerea accidentelor

3.Cercetarea accidentelor

4.Cercetarea accidentelor cu incapacitate temporară de muncă

5.Cercetarea accidentelor grave şi mortale

6.Finalizarea cercetării accidentelor 7.Înregistrarea şi evidenţa accidentelor

11.Clasificarea accidentelor de munca .Comunicarea despre accidentul de munca.

Clasificarea şi definirea accidentelor2. Accidentele se clasifică în:accidente de muncă;accidente în afara muncii.3. Prin accident de muncă se înţelege un eveniment care a

produs vătămarea violentă a organismului salariatului (leziune, stres psihologic, electrocutare, arsură, degerare, asfixiere, intoxicaţie acută, leziuni corporale provocate de insecte şi animale, de calamităţi naturale etc.), ca urmare a acţiunii unui factor de risc (însuşire, stare, proces, fenomen, comportament)

propriu unui element al sistemului de muncă (executant, sarcini de muncă, mijloace de producţie, mediu de muncă) şi care a condus la pierderea temporară sau permanentă a capacităţii de muncă ori la decesul salariatului, survenit:

a) în timpul îndeplinirii sarcinii de muncă sau obligaţiilor de serviciu;

b) înainte de începerea sau după încetarea lucrului, cînd salariatul se deplasează de la intrarea în incinta întreprinderii, instituţiei, organizaţiei (în continuare - unitate) pînă la locul de muncă şi invers, îşi schimbă îmbrăcămintea personală, echipamentul individual de protecţie şi de lucru şi invers, preia sau predă locul de muncă şi mijloacele de producţie;

c) în timpul pauzelor stabilite, cînd salariatul se află pe teritoriul unităţii sau la locul său de muncă, precum şi în timpul frecventării încăperilor sanitaro-igienice sau auxiliare;

d) în timpul deplasării de la domiciliu la lucru şi invers, cu transportul oferit de unitate, în modul stabilit, precum şi în timpul îmbarcării sau debarcării din acest mijloc de transport;

e) în timpul deplasării de la unitatea în care este încadrat salariatul, pînă la locul de muncă, organizat în afara teritoriului unităţii, sau pînă la o altă unitate, şi invers, pentru îndeplinirea unei sarcini de muncă sau a obligaţiilor de serviciu, în timpul util pentru aceasta şi pe traseul stabilit al deplasării, indiferent de modul de deplasare sau mijlocul de transport utilizat;

f) în cadrul participării la acţiuni culturale, sportive sau la alte activităţi organizate de unitate în baza ordinului sau dispoziţiei emise de angajator;

g) în cadrul acţiunii întreprinse din proprie iniţiativă pentru prevenirea sau înlăturarea unui pericol ori pentru salvarea altui salariat de la un pericol în circumstanţele specificate la literele a),b),с),d) şi f) ale prezentului punct;

h) în timpul instruirii de producţie sau practicii profesionale în bază de contract încheiat între angajator şi instituţia de învăţămînt, între angajator, elevi şi studenţi.

4. Prin accident în afara muncii se înţelege un eveniment care a provocat vătămarea violentă a organismului salariatului, chiar dacă s-a produs în timpul de muncă al acestuia, la locul de muncă sau pe teritoriul unităţii, în condiţii neprevăzute la punctul 3 din prezentul Regulament, cauza directă a căruia este determinată de fapte ce nu au legătură cu îndeplinirea sarcinii de muncă sau obligaţiilor de serviciu (joacă, încăierare, automutilare intenţionată, sinucidere, cazuri de boală latentă şi moarte naturală, folosire a mijloacelor de producţie în scopuri personale fără permisiunea angajatorului sau conducătorului, comitere a unui furt din avutul unităţii, angajatorului persoană fizică şi altele de acest gen). Activităţile, actele sau faptele menţionate în prezentul punct trebuie să fie confirmate prin documente corespunzătoare.

5. Accidentele de muncă şi accidentele în afara muncii (în continuare - accidente) se divizează în trei tipuri:

a) accident care produce incapacitate temporară de muncă - eveniment ce a provocat pierderea parţială sau totală de către salariat a capacităţii de muncă pentru un interval de timp de cel puţin o zi, cu caracter reversibil după terminarea tratamentului medical, confirmată de instituţia medicală în modul stabilit;

b) accident grav - eveniment care a provocat vătămarea gravă a organismului salariatului, confirmată de instituţia medicală în modul stabilit;

c) accident mortal - eveniment care a cauzat, imediat sau după un anumit interval de timp de la producerea lui, decesul salariatului, confirmat de instituţia de expertiză medico-legală în modul stabilit.

6. Accidentele se clasifică în:a) accident individual, în urma căruia este afectat un singur

salariat;b) accident colectiv, în urma căruia sînt afectaţi, în acelaşi

timp, în acelaşi loc şi din aceeaşi cauză, minimum doi salariaţi.

12.Cercetarea accidentelor de munca cu incapacitate temporara de munca.Inregistrarea si evidenta accidentelor de munca.

Cercetarea accidentelor cu incapacitate temporară de muncă

21. Pentru cercetarea unui accident cu incapacitate temporară de muncă, în termen de cel mult 24 de ore din momentul primirii comunicării despre acest eveniment, angajatorul va desemna prin dispoziţie scrisă comisia de cercetare.

Comisia va fi formată din cel puţin trei persoane, în componenţa căreia vor intra conducătorul serviciului (specialist) pentru protecţia muncii şi cîte un reprezentant al angajatorului şi al sindicatului (salariaţilor).

Persoanele desemnate în comisia de cercetare trebuie să dispună de pregătire tehnică respectivă şi să nu facă parte dintre persoanele care aveau obligaţia de a organiza, controla sau conduce procesul de muncă la locul unde s-a produs accidentul.

În unele cazuri, astfel de accidente vor fi cercetate de Inspecţia Muncii, în modul stabilit de prezentul Regulament.

22. Accidentul suportat de salariatul unei unităţi în timpul îndeplinirii sarcinii de muncă sau obligaţiilor de serviciu la o altă unitate va fi cercetat de către comisia unităţii la care s-a produs accidentul, cu participarea reprezentantului unităţii al cărei salariat este accidentatul.

Un exemplar al dosarului de cercetare va fi expediat unităţii al cărei salariat este accidentatul.

23. Accidentul suportat de salariatul unităţii care efectuează lucrări pe un sector repartizat acesteia de o altă unitate va fi cercetat de unitatea ce efectuează lucrările respective.

24. Accidentele suportate de elevi şi studenţi în timpul cînd prestează munca sau îşi desfăşoară practica profesională în unităţi vor fi cercetate de comisia unităţii, cu participarea reprezentantului instituţiei de învăţămănt.

25. De la data emiterii dispoziţiei respective, comisia unităţii va cerceta circumstanţele şi cauzele producerii accidentului, va întocmi şi va semna, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare, procesul-verbal de cercetare (conform anexei nr.1 la prezentul Regulament), care ulterior va fi aprobat şi semnat de către angajator în termen de 24 ore. Accidentele cercetate de Inspecţia Muncii se vor finaliza cu întocmirea unui proces-verbal de cercetare (conform anexei nr.2 la prezentul Regulament) pe blancheta cu antet a inspectoratului teritorial de muncă respectiv.

13.Definirea accidentului de munca .Cercetarea accidentelor de munca de catre intreprindere.

Prin accident de muncă se înţelege un eveniment care a produs vătămarea violentă a organismului salariatului (leziune, stres psihologic, electrocutare, arsură, degerare, asfixiere, intoxicaţie acută, leziuni corporale provocate de insecte şi animale, de calamităţi naturale etc.), ca urmare a acţiunii unui factor de risc (însuşire, stare, proces, fenomen, comportament) propriu unui element al sistemului de muncă (executant, sarcini de muncă, mijloace de producţie, mediu de muncă) şi care a condus la pierderea temporară sau permanentă a capacităţii de muncă ori la decesul salariatului, survenit:

a) în timpul îndeplinirii sarcinii de muncă sau obligaţiilor de serviciu;

b) înainte de începerea sau după încetarea lucrului, cînd salariatul se deplasează de la intrarea în incinta întreprinderii, instituţiei, organizaţiei (în continuare - unitate) pînă la locul de muncă şi invers, îşi schimbă îmbrăcămintea personală, echipamentul individual de protecţie şi de lucru şi invers, preia sau predă locul de muncă şi mijloacele de producţie;

c) în timpul pauzelor stabilite, cînd salariatul se află pe teritoriul unităţii sau la locul său de muncă, precum şi în timpul frecventării încăperilor sanitaro-igienice sau auxiliare;

d) în timpul deplasării de la domiciliu la lucru şi invers, cu transportul oferit de unitate, în modul stabilit, precum şi în timpul îmbarcării sau debarcării din acest mijloc de transport;

e) în timpul deplasării de la unitatea în care este încadrat salariatul, pînă la locul de muncă, organizat în afara teritoriului unităţii, sau pînă la o altă unitate, şi invers, pentru îndeplinirea unei sarcini de muncă sau a obligaţiilor de serviciu, în timpul util pentru aceasta şi pe traseul stabilit al deplasării, indiferent de modul de deplasare sau mijlocul de transport utilizat;

f) în cadrul participării la acţiuni culturale, sportive sau la alte activităţi organizate de unitate în baza ordinului sau dispoziţiei emise de angajator;

g) în cadrul acţiunii întreprinse din proprie iniţiativă pentru prevenirea sau înlăturarea unui pericol ori pentru salvarea altui salariat de la un pericol în circumstanţele specificate la literele a),b),с),d) şi f) ale prezentului punct;

h) în timpul instruirii de producţie sau practicii profesionale în bază de contract încheiat între angajator şi instituţia de învăţămînt, între angajator, elevi şi studenţi.

14.Normarea iradierilor ionizante .Principiile generale de protective in cazul iradierilor ionizante.

Radiatile ionizante sunt acele de radiatii care produc ionizarea atomilor din materialul iradiat.Aceasta definitie tine seama de efect si nu de natura radiatiilor si asa se face ca in categoria radiatiilor ionizante intra si radiatiile gamma (de natura “nucleara” –produse la nivelul nucleului atomilor) si radiatiile X (de natura “atomica”). Pe langa radiatiile electromagnetice gamma si X, tot in categoria radiatiilor ionizante sunt incluse si facicule de electroni accelerati, insa nu sunt incluse radiatiile UV. De fapt, termenul “radiatii ionizante” are o semnificatie tehnica si atunci cand vorbim de “tratament cu radiatii ionizante” (sau “iradiere tehnologica”), in aceasta categorie raman acele radiatii care au ca efect principal ionizarea, au o capacitate de penetrare mare si - foarte important -nu produc reactii nucleare in materialul iradiat.

Considerente tehnice fac sa existe un numar limitat de optiuni privind radiatiile care pot fi utilizate pentru tratamentul cu radiatii ionizante:

- radiatiile gamma (γ), sunt radiatii electromagnetice, penetrante, de natura nucleara. De interes pentru tratamentul cu radiatii ionizante sunt radiatiile obtinute din surse cu izotopi radioactive de Cobalt-60 si intr-o masura mai mica, de Cesiu-137. Din multitudinea izotopilor radioactivi cunoscuti, doar acestia pot fi produsi in cantitati suficiente, cu costuri rezonabile si au o perioada de injumatatire suficient de mare. O sursa izotopica de Co-60 emite la o dezintegrare radioactiva doua cuante de energie (fotoni) cu energiile de 1,17 MeV si 1,33 MeV iar o sursa de Cs-137 emite o cuanta cu energia de 0,662 MeV.

- electronii accelerati (fascicole de electroni – E-beam), sunt radiatii formate din electroni care au fost accelerati in camp electro-magnetic la energii suficient de mari incat sa asigure o buna penetrare a materialului iradiat. Pentru excluderea activarii (producerii de izotopi radioactivi) in materialul iradiat s-a stabilit limita maxima a energiei electronilor accelerati la 10MeV.

- radiatiile X (Rx), sunt tot radiatii electromagnetice iar spectrul lor energetic se suprapune spectrului radiatiilor gamma. De interes pentru tratamentul cu radiatii ionizante

sunt radiatiile X de franare (bremstralung) care apar la franarea electronilor accelerati in campul electric al atomilor din tinta iradiata. Din aceleasi considerente ca si in cazul electronilor accelerati, utilizarea lor in domeniul tratamentelor cu radiatii ionizante trebuie limitata in energie (5MeV).1eV (electronvolt) este unitatea de masura a energiei radiatiilor si este energia unui electron accelerat in campul electric creat de o diferenta de potential de 1 Volt. (1eV = 1,6 10-19J).

NORMAREA……………………………………………………………………………………………………………………..

15.Responsabilitatea intreprinderilor pentru neasigurarea conditiilor sanatoase de munca si zdruncinarea sanatatii angajatilor.

Direcţiile principale ale politicii de stat în domeniul protecţiei muncii sînt:

a) asigurarea priorităţii privind păstrarea vieţii şi sănătăţii salariaţilor;

b) emiterea şi aplicarea actelor normative privind protecţia muncii;

c) coordonarea activităţilor în domeniul protecţiei muncii şi al mediului;

d) supravegherea şi controlul de stat asupra respectării actelor normative în domeniul protecţiei muncii;

e) sprijinirea controlului obştesc asupra respectării drepturilor şi intereselor legitime ale salariaţilor în domeniul protecţiei muncii;

f) cercetarea şi evidenţa accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;

g) apărarea intereselor legitime ale salariaţilor care au avut de suferit în urma accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, precum şi ale membrilor familiilor lor, prin asigurarea socială obligatorie contra accidentelor de muncă şi bolilor profesionale;

h) stabilirea compensaţiilor pentru munca în condiţii grele, vătămătoare şi/sau periculoase ce nu pot fi înlăturate în condiţiile nivelului tehnic actual al producţiei şi al organizării muncii;

i) propagarea experienţei avansate în domeniul protecţiei muncii;

j) participarea autorităţilor publice la realizarea măsurilor de protecţie a muncii;

k) pregătirea şi reciclarea specialiştilor în domeniul protecţiei muncii;

l) organizarea evidenţei statistice de stat privind condiţiile de muncă, accidentele de muncă, bolile profesionale şi consecinţele materiale ale acestora;

m) asigurarea funcţionării sistemului informaţional unic în domeniul protecţiei muncii;

n) colaborarea internaţională în domeniul protecţiei muncii;

o) contribuirea la crearea condiţiilor de muncă nepericuloase, la elaborarea şi utilizarea tehnicii şi a tehnologiilor nepericuloase, la producerea mijloacelor de protecţie individuală şi colectivă a salariaţilor;

p) reglementarea asigurării salariaţilor cu echipament de protecţie individuală şi colectivă, cu încăperi şi instalaţii sanitar-socialе, cu mijloace curativ-profilactice din contul angajatorului.

(2) Realizarea direcţiilor principale ale politicii de stat în domeniul protecţiei muncii se asigură prin acţiuni coordonate ale autorităţilor publice centrale şi locale, ale patronatelor, sindicatelor, angajatorilor, reprezentanţilor salariaţilor.

16.Microclimatul aerului zonei de munca.Metabolismul termic la om si influenta parametrilor microclimatului asupra organismului uman.

Mediul de munca este reprezentat de ambientul in care

executantul isi desfasoara activitatea la locul de munca.

Mediul de munca cuprinde pe de o parte mediul fizic

ambiant spatiul de lucru, conditii de iluminat, microclimat

(temperatură, umiditate, curenti de aer), zgomot, vibratiile,

radiatiile, puritatea aerului, iar pe de alta parte mediul

social.

Microclimatul la locul de munca: Componenta a mediului

fizic de munca formata din ansamblul conditiilor de

temperatura, umiditate, viteza curentilor de aer si

intensitatea radiatiilor calorice care caracterizeaza starea

aerului din interiorul unui spatiu de lucru inchis sau din

vecinatatea unor sisteme tehnice adapostite de acest

spatiu.

Microclimatul la locul de munca:

a. influenţează securitatea, sănătatea şi capacitatea de

muncă a executanţilor în situaţia în care parametrii

sai nu se încadrează în anumite limite de confort

conform reglementarilor in vigoare.

b. este determinat de: temperatura si umiditatea

aerului, de viteza curenţilor de aer, de temperatura

suprafeţelor si de radiaţiile calorice emise în zona de

lucru.

Microclimatul la locul de munca trebuie sa asigure

mentinerea echilibrului termic al lucratorilor corespunzator

cu cantitatea de caldura degajata de organism in functie de

efortul determinat de activitatea desfasurata. In mecanismul

de termoreglare actioneaza simultan si se conditioneaza

reciproc, in functie de efortul fizic depus, toti parametrii de

microclimat.

Astfel, microclimatul la locul de munca trebuie considerat în

raport cu:

limitele de adaptabilitate a organismului uman;

efortul fizic determinat de activitate (cheltuieli de

căldură metabolică);

îmbrăcămintea executantului;

caracteristicile procesului tehnologic respectiv.

EFECTE ASUPRA ORGANISMULUI

Microclimatul interior depinde de cerintele tehnologice de

productie sau de conditiile de confort necesare. Senzatia de

confort este determinata de schimbul de caldura dintre

corpul uman si mediul ambiant. In functie de raportul care

exista intre caldura degajata si caldura cedata ambiantei

avem urmatoarele tipuri de senzatii:

a. senzatia de frig;

b. senzatia de cald;

c. senzatia de confort termic.

3.1.Temperatura aerului reprezintă cel mai important factor

climatic cu acţiune patogenă deoarece valoarea şi

variabilitatea sa determină reacţii fiziologice care stimulează

sau, dimpotrivă, limitează capacitatea de efort a

organismului uman şi, în plus, oferă condiţii propice pentru

dezvoltarea agenţilor patogeni.

Temperatura este un factor al ambianţei, cu efecte asupra

stării de sănătate, efortului şi rezultatelor muncii

executanţilor. Devenim conştienţi de temperatura mediului

în momentul când avem senzaţia de frig sau cald, care se

declanşează datorită dezechilibrului dintre condiţiile termice

ale mediului şi cele ale corpului nostru.

In funcţie de temperatura ambientală omul, prin intermediul

analizatorului cutanat, dezvoltă senzaţia de cald (provocată

de acţiunea obiectelor cu o temperatură mai ridicată decât

temperatura pielii: 32-330C - valoarea zero fiziologic) sau

senzaţia de rece (cauzată de acţiunea asupra receptorilor

din piele a obiectelor cu o temperatură mai scăzută decât

temperatura pielii).

Căldura din organism este produsă de transformările

chimice ce au loc în interiorul ficatului şi prin transformarea

energiei mecanice a muşchilor. Repartizarea acestei călduri

(proprii) nu este uniformă, dar ea rămâne constantă (cca.

370C) în interiorul creierului, în inimă şi în organele din

abdomen, constanţa temperaturii la nivelul acestor organe

fiind o condiţie a desfăşurării proceselor vitale.

Realizarea unei ambianţe termice corespunzătoare unei

bunăstări fiziologice a organismului (temperatura subiectivă)

se bazează pe un echilibru stabil între temperatura şi

umiditatea mediului. Astfel:

a)dacă temperatura scade, organismul reacţionează atât

prin vasoconstricţie periferică cu reducerea pierderii de

căldură, cât şi prin intensificarea termogenezei.

metabolismul creşte de câteva ori peste valoarea

normală;

mărirea tonusului muscular - “tremurat de frig”;

b)dacă temperatura creşte peste limita superioară a zonei

de neutralitate termică (320C), aceasta determină o reacţie

adaptativă care constă în:

creşterea debitului sudoral până la 1,3 kg/h. Dacă

lichidul respectiv nu este înlocuit, se poate ajunge la o

stare de deficit hidric (în timpul orelor de program până

la 6% din masa corporală). Odată cu transpiraţia, se

pierd şi alţi constituenţi (sodiu, vitamine, etc.);

activarea circulaţiei cu creşterea debitului circulator;

mărirea frecvenţei respiratorii.

Temperatura mediului de lucru influenţează sănătatea şi

performanţele angajaţilor prin:

combinaţia temperaturii cu umiditatea;

durata de expunere la condiţii termice din afara zonei

de confort, caz în care este necesară aclimatizarea;

temperatura obiectelor şi uneltelor cu care se lucrează.

Diferenţe mari (temperatura obiectului de peste 43 oC

sau sub 0 oC) între temperatura corpului şi cea a

sculelor pot produce senzaţia de durere sau chiar

distruge ţesuturi.

La temperaturi ambientale mai ridicate, corpul uman

pierzand mai putina caldura prin radiatie si convectie decat

la temperaturi joase, pentru a-si restabili echilibrul,

compenseaza printr-o evaporare (transpiratie) mai mare.

Cum evaporarea este favorizata de un continut de umiditate

cat mai scazut, vom avea aceeasi senzatie de confort intr-o

atmosfera calda dar uscata ca si intr-o atmosfera rece, dar

mai umeda.

Mecanismul termoreglării umane funcţionează deci, pe

principiul termostatului, controlând permanent abaterile

temperaturii corporale interne faţă de pragul fiziologic de

referinţă: 370 C în zona centrală şi 350 C în zona periferică

cutanată.

17.Normarea parametrilor microclimatului .Aparatele de masura a parametrilor microclimatului.Ptr activitatea normala a corpului omului e/e necesar ca surplusurile de caldura ce se formeaza in organisme in procesul de munca sa se transmita mediului inconjurator. Si se caracterizeaza prin: 1. Temperatura, 2. Umiditate relativasi viteza de miscare a aerului… Umiditaea maximala-(punctul de roua) cantitaea maximala de apa in grame ce se poate contine intrun m3 de aer. Umiditatea absoluta- cantitaea reala de apa in grame ce se contine intrun m3 de aer la temp. stabila in timpul masurarii Umiditaea relativa raportul exprimat in %dintre umiditaea absoluta si umiditatea maximala la temperatura data.

Normarea parametrilor microclimatici Normarea parametrilor trebuie sa fie indeplinite asfel incit actionind sistematic asupra organismului omului nu pot duce la schimbarea stari sanatatii omului, insa asigura un disconfort neesential. Acesti parametri pot fi reglati prin intermediul conditionerelor, aparatelor de ventilare a aerului, etc

18.Masurile si instalatiile de asanare a microclimatului aerului zonei de munca

Masuri privind sanitaria industriala

Conditiile de munca sunt determinate de caracterul procesului de munca si factorii mediului extern, ce-l înconjoara pe lucrator în sfera de productie.

În timpul activitatii de munca a omului are loc

interactiunea mediului de productie si a organismului.

Omul transforma, acomodeaza mediul de productie la

necesitatile sale, iar mediul de productie actioneaza într-

un mod sau altul asupra lucratorilor.

Actiunea mediului de productie asupra organismului omului este conditionata de factori fizici, chimici si biologici.

Factorii fizici includ umiditatea relativa si temperatura aerului ambiant, circulatia si tensiunea barometrica a aerului, radiatia radioactiva si termica, zgomotul si vibratia etc.

Printre factorii chimici se numara impurificarea aerului cu gaze otravitoare si praf toxic, mirosurile neplacute, acizii si alcaliile agresive.

Factorii biologici: microorganismele patogene, unele specii de fungi, virusurile, toxinele etc.

Actiunea factorilor enumerati asupra omului este

conditionata de caracterul activitatii de munca,

alimentatie, conditiile de menaj.

Pentru asigurarea conditiilor sanatoase de munca

proiectul prevede urmatoarele masuri:

- angajatii întreprinderii vor fi asigurati cu încaperi sanitaro-igienice în conformitate cu normele de ramura, reiesind din numarul maximal de lucratori în cel mai numeros schimb de lucru;

- microclimatul aerului zonei de munca va fi mentinut în limitele normelor cu ajutorul sistemelor de încalzire, ventilatie si conditionare a aerului în conformitate cu cerintele standardului de stat GOST 12.1.005-88 în dependenta de categoria lucrarilor si perioada anului;

- nivelul necesar al iluminarii la locurile de munca este asigurat de sistemele iluminatului natural si artificial general care asigura un nivel al iluminarii pe suprafetele de lucru de 700 lx. În calitate de surse de lumina artificiala sunt folosite lampele luminescente de tipul LDŢ cu caracteristici îmbunatatite de transmitere a culorilor;

- în scopul protectiei muncitorilor de actiunea daunatoare a iradierii termice si temperaturile înalte, suprafetele fierbinti ale utilajului vor fi fatuite cu materiale termoizolatoare;

- pentru lichidarea zgomotului nodurilor si agregatelor ale masinilor si utilajelor se vor folosi capote fonoizolatoare usor demontabile;

- pentru reducerea vibratiei suprafetelor de lucru a masinilor de cusut si altor utilaje sub picioarele acestora vor fi amplasati saboti vibroabsorbanti;

- surplusurile de caldura si umiditate vor fi evacuate din încaperile de productie cu ajutorul sistemului mecanic de ventilatie aspirativa;

- în scopul prevenirii oboselii precoce si scaderii capacitatii de munca la sfârsitul primei jumatati a schimbului de munca pentru muncitori este prevazuta o înviorare de productie cu o durata de 5-7 minute.

2. Masuri privind tehnica securitatii

2.1 Masurile principale de protectie contra electrocutarilor

Masurile principale pentru evitarea accidentelor prin electrocutare sunt urmatoarele:

- partile metalice ale echipamentelor electrice aflate sub tensiune în timpul lucrului sa fie inaccesibile la o atingere întâmplatoare, ceea ce se realizeaza prin izolari, carcasari, îngradiri, amplasari la înaltimi inaccesibile, blocari(protectie prin inaccesibilitate);

- folosirea tensiunilor reduse, maxim admisibile:

- izolarea de protectie;

- separarea de protectie;

- protectie prin legare la pamânt;

- protectie prin legare la nul;

- deconectarea automata în cazul aparitiei unei tensiuni de atingere periculoasa;

- deconectarea automata în cazul aparitiei unei scurgeri de curent periculoasa;

- egalizarea potentialelor;

- folosirea mijloacelor individuale de protectie;

- organizarea corespunzatoare a lucrului.

Protectia prin legare la pamânt si protectia prin legare la nul sunt principalele masuri de protectie contra electrocutarii prin atingere indirecta.

Alegerea unui sistem de protectie (prin legare la pamânt sau prin legare la nul) se face numai cu avizul întreprinderii de electricitate în raza careia se gaseste unitatea respectiva.

Pentru protectia oamenilor împotriva accidentelor prin electrocutare, conductorii circuitelor aeriene din incinta unitatilor se amplaseaza la urmatoarele înaltimi deasupra solului, masurate sub sageata maxima a conductorilor respectivi;

- 6 m pentru conductorii neizolati;

- 4 m pentru conductorii protejati contra intemperiilor si totodata izolati la o tensiune de minimum 500V.

În toate cazurile, traversarile cu conductori aerieni peste drumuri carosabile se vor face la înaltimi minime de

6 m deasupra solului, masurate sub sageata maxima a conductorilor.

Odata cu receptia instalatiei electrice se vor preda personalului din unitati instructiuni scrise, prin care se interzice atingerea acestor conductori cu orice fel de obiecte.

Izolarea de protectie se aplica în afara de izolarea de lucru în cazurile în care protectia de baza contra electrocutarilor (legarea la pamânt sau prin legare la nul) nu przinta suficienta siguranta. Aceasta se realizeaza astfel:

- aplicând o izolare suplimentara izolarii de lucru, pentru ca partile metalice din instalatie, care nu fac parte din circuitul curentului de lucru, însa care pot fi atinse sa nu primeasca tensiune în cazul nefunctionarii izolatiei de lucru;

- aplicând o izolare exterioara pe carcasa utilajului electric;

- izolând amplasamentul cu ajutorul materialelor izolante (covoare de cauciuc, îngradiri cu placi electroizolante etc.) se realizeaza astfel izolarea omului, atât fata de pamânt cât si fata de elementele care se gasesc în legatura cu pamântul în raza de manipulare.

Izolarea suplimentara de protectie a

echipamentului electric se executa prin acoperirea

solida si durabila cu material izolant atât a

echipamentului propriu-zis cât si a tuturor partilor

metalice accesibile unei atingeri si care în caz de defect

pot primi direct sau indirect tensiune.

Izolarea de protectie se va aplica de la caz la caz, la aparatele si receptoarele electrice fixe si în special portative utilizate în unitati, în functie de tipul si fabricatia echipamentului utilizat.

Separarea de protectie se aplica în special receptoarelor electrice, alimentate la tensiunea de maximum 380V si din care anumite parti vin în contact cu corpurile oamenilor sau animalelor, în cazurile în care protectia prin legare la pamânt sau la conductorul de nul nu prezinta siguranta suficienta (unelte si scule electrice portative sau alte utilaje fixe sau mobile folosite în locuri periculoase si foarte periculoase).

Separarea de protectie poate constitui un mijloc principal de protectie la utilajele portative.

Protectia prin legare la nul se va putea aplica numai în cazul retelelor de curent alternativ trifazat, cu neutrul legat la pamânt si cu o tensiune pâna la 1000V între faze. Se va aplica totdeauna când nu este posibila obtinerea cu mijloace economice a unor tensiuni de atingere sub

valorile admise cu ajutorul unei protectii prin simpla legare la pamânt.

Prin protectie de legare la nul se întelege legarea la conductorul de nul de protectie a instalatiei electrice, a partilor electrice, care în mod normal nu sunt sub tensiune, dar care se pot afla la un moment dat sub tensiune din cauza unui defect de izolatie. În aceasta categorie se gasesc între altele:

a) carcasele masinilor, transformatoarelor si aparatelor electrice;

b) carcasele dispozitivelor de actionare a aparatelor electrice;

c) înfasurarile secundare ale transformatoarelor de masura, daca instalatiile de protectie prin relee permit acest lucru;

d) partile metalice ale tablourilor de distributie si panourilor de comanda.

În retelele de curent alternativ cu patru conductori

punctul neutru (nulul) se leaga la pamânt.

Partile metalice ale instalatiilor si echipamentelor enumerate mai sus se vor lega la punctul de nul printr-o instalatie speciala de protectie. Aceste legaturi trebuie astfel dimensionate încât sa asigure posibilitatea separarii printr-o deconectare rapida, de catre sigurante fuzibile sau întrerupatoare automate, a portiunilor în care s-au produs scurtcircuitele; de asemenea, sa asigure realizarea unei tensiuni de atingere sub limita admisa pentru locul respectiv.

Conductorul de nul de protectie se va lega la pamânt, urmarindu-se prin aceasta realizarea de tensiuni de atingere nepericuloase în cazurile când nu a avut loc o deconectare rapida a partii de instalatie cu izolatia deteriorata.

Este interzisa utilizarea conductorilor din instalatia de protectie prin legare la nul, drept conductori de lucru sau conductori de faza.

3. Masuri privind protectia împotriva incendiilor

Activitatea de profilaxie a incendiilor urmareste scopul de a mentine un nivel înalt de securitate împotriva incendiilor si exploziilor în orase, localitati, locuri de concentrare a bunurilor materiale si la alte obiective prin stabilirea unui regim de paza antiincendiara exemplar.

Problemele principale ale activitatii de profilaxie sunt: elaborarea si realizarea masurilor orientate spre lichidarea cauzelor ce pot provoca incendiile; limitarea în spatiu a posibilelor incendii si crearea conditiilor favorabile de evacuare a oamenilor si bunurilor materiale în caz de incendiu; asigurarea conditiilor de descoperire la timp a

incendiului aparut, anuntarii rapide a serviciului de combatere a incendiilor si lichidarii cu succes a incendiului.

Pentru combaterea incendiilor la întreprinderea de

confectii sunt prevazute urmatoarele masuri:

- toti angajatii vor trece un curs de instruire speciala privind protectia împotriva incendiilor, iar toate subdiviziunile întreprinderii vor fi asigurate cu mijloace de propaganda si agitatie cu privire la combaterea incendiilor;

- prin ordin vor fi numite persoane responsabile de securitatea incendiara a sectoarelor, depozitelor si altor obiecte cu pericol sporit de incendiu;

- întreprinderea va fi asigurata cu mijloace de stingere a incendiilor si de comunicare rapida despre incendiu. La toate obiectivele va fi asigurat accesul automobilelor de pompieri, care se vor mentine în ordine exemplara;

19.Praful de productie.Clasificarea prafurilor .Influenta prafului asupra organismului uman .Normarea.Masurile si mijloacele de protectie.

Una din cele mai răspândite noxe de producţie în construcţie, industria materialelor de construcţie, industria minieră şi multe alte ramuri ale ipdustriei este praful prezent în aerul zonei de muncă. Praful poate afecta Un număr mare de angajaţt ce se află concomitent în zona poluată. Nimerind în organele de respiraţie, pe piele şi învelişurile mucozitare, praful devine sursa îmbolnăvirilor şi intoxicărilor, cauza traumării căilor superioare de respiraţie, ochilor, pielii şi altor organe. Praful de producţie prezintă prin sine particule solide minuscule, capabile să se afle timp îndelungat în aer în stare de suspensie.

După un şir de indici, praful poate fi clasificat în modul următor:

• după provenienţă (componenţă): "organic (de provenienţă vegetală şi animală, precum şi chimică); neorganic (prafurile de .calcar, ciment, ipsos, cuarţ, inclusiv prafurile metalice de plumb, aluminiu, zinc etc);

• după dispersitate: praf vizibil, cu dimensiunea particulelor mai mare de l'O mkm; praf microscopic -dimensiunea particulelor mai mică de 10 mkm;

• după toxicitate: praf agresiv sau toxic (de plumb, arseniu, bitum); praf inert (de lemn, zahăr, ciment etc.)

după pericolul incendiar - exploziv : cu pericolul de explozie (aerosoluri şi ceţuri formate de prafurile organice, de sulf, magneziu); fără pericol de explozie (de azbest,

corund etc). Cel mai periculos este considerat praful cu dimensiunea particulelor mai mică de 5 mkm, care pătrund adânc în tuburile pulmonare, concresc cu ţesutul pulmonar, înrăutăţind funcţia lui de bază, asimilarea oxigenului şi eliminarea dioxidului de carbon, fapt ce provoacă slăbirea organismului, scăderea capacităţii de muncă şi rezistenţei organismului la diferite boli infecţioase şi de altă natură. Afectarea plămânilor, cauzată de acţiunea fizico-chimică a prafului, poartă denumirea de pneumoconioză, care, în dependenţă de praful ce a cauzat-o,poate fi sub formă de silicoză, silicatoză, azbcstozâ, cimentoză, antracoză etc. Afară de bolile de plămâni, praful dc producţie poate provoca boli de piele (dermatite, exeme), boli de ochi (conjucîive), boli ale căilor superioare de respiraţie (astmă nazală, faringită, bronşită etc). Gradul de influenţă a prafului asupra organismului uman depinde de componenţa fizico-chimică a acestuia, de dimensiunea şi forma particulelor, de concentraţia lui In aerul zonei de muncă. Normele sanitare de proiectare a întreprinderilor industriale (SN 245-71) şi STAS 12.1.005-88 „Aerul zonei de muncă. Cerinţele sanitaro-igienice generale" reglementează C.M.A. ale substanţelor dăunătoare în aerul încăperilor de producţie.' Prin C.M.A. se subînţelege concentraţia, care în cazul muncii zilnice în condiţiile respective timp de 8 ore sau altă durată a zilei de muncă, dar nu mai mult de 40 ore pe săptămână, pe perioada întregului stagiu de muncă, nu provoacă dereglări ale stării sănătăţii atât în procesul activităţii de muncă, cât şi în termenele îndepărtate ale vieţii generaţiilor actuale şi viitoare.

Normarea prafului de productie –in cazul in care concentratia prafului intrece concentratia maxima admisa trebuiesc luate masuri de protectie care se efectueaza printr-un sir de masuri

-amplasarea materialelor pulverizante a ciururilor concasoarelor si altor utilaje ce degaja praf izolat de alte locuri de munca

-materialele sub forma de praf si depozitele acestora vor fi amplasate in partea opusa directiei vintului p/u a preveni suflarea acestuia

-mecanizarea ,automatizarea proceselor tehnologice

-dirijarea de la distant a proceselor de productie ,inlocuirea celor uscate cu cele umede

-folosirea mijloacelor individuale de protectie (manusi,ochelari,combinizoane si uneori respiratoare.)

20.Substantele nocive .Clasificarea .Influenta substantelor nocive asupra organismului uman.Normarea.Masurile si mijloacele de protectie.

Normarea concentratiei substantei daunatoare in aerul zonei de munca se determina luind in consideratie concentratia substantei daunatoare ,aduse la conditii normale,comparata cu concentratia maxima admisa.In cazul ,in care se degaja mai multe substante nocive ,concentratia acestora se va determina conform formulei :

C1/CMA1+C2/CMA2+….Cn/CMAn mai mik sau egal ka 1

Daca concentratia depaseste normativele trebuie de luat masuri de protective

-ventilare

-conditionare

-ermatizarea utilajului

-automatizare

Multe procese tehnologice în activitatea de producţie sunt însoţite de folosirea şi degajarea substanţelor toxice care poluează aerul zonei de muncă. Nimerind în organismul omului prin căile respiratorii, piele sau tractu! intestino-stomacal, acestea pot cauza intoxicarea sau afectarea organelor şidiferitor sisteme.Majoritatea cazurilor de intoxicare şi îmbolnăvirilor profesionale în activitatea de producţie sunt legate de nimerireasubstanţelor nocive în organismul omului prin căile respiratorii.Această cale este cea mai periculoasă, deoarece prin ţesutul pulmonar, suprafaţa căruia constituie cea 100 m 2 , substanţele nocive nimeresc nemijlocit în sânge şi sunt transportate în întregul organism.La nimerirea pe neaşteptate a unor cantităţi mari de 'substanţe nocive în organismul muncitorului au loc intoxicaţiile, iar în rezultatul acţiunii îndelungate a unor doze mici de substanţe toxice apar bolile profesionale.Conform normelor sanitare SN 245-71 (Sanitarnâe normî proectirovania promâşlennâh predpriatii) şi standardului de stat GOST 12.1.005-88 (ŞSBT. Vozduh rabocei zonî. Obşcie sanitarno-ghighieniceschie. trebovania),concentraţia

substanţelor nocive în aerul zonei de muncă nu trebuie să depăşească concentraţiile maxime admise (CM.A.), tarcontrolul concentraţiei acestor substanţe în încăperile de producţie trebuie de efectuat sistematic.

După gradul de influenţă asupra organismului uman,substanţele nocive se împart în 4 clase:

1 - substanţe extrem de periculoase, C.M.A.<0,1 mg/m 3 :

2 - substanţe înalt periculoase, C.M.A. - 0,1...1,0 mg/m ;

3 -substanţe moderat periculoase,C.M.A.~l,1...10 mg/m 3 ;

4 - substanţe puţin periculoase, CM.A.>10 mg/m 3 .

Concentraţia maximă admisă în aerul zonei de muncă este o astfel de concentraţie a substanţei nocive

care la inhalarea zilnică de 8 ore sau altă durată a schimbului de lucru dar nu mai mult de 40 ore pe săptămână, pe durata întregului stagiu de muncă nu duce la îmbolnăviri sau alte dereglări ale stării sănătăţii şi nu influenţează asupra generaţiilor viitoare. în cazul prezenţei în aerul zonei de muncă a câtorva substanţe nocive cu caracter identic de influenţă suma raporturilor concentraţiilor reale a fiecărei substanţe (Ci, Ca,...C n ) faţă de concentraţiile maxime admise a lor nu trebuie sădepăşească o unitate:

Nivelurile C.M.A., stabilite de norme, se referă ia toate locurile de muncă din încăpere, indiferent de amplasarea lor. în conformitate cu cerinţele actelor normative în vigoare, măsurarea concentraţiei substanţelor nocive în aerul zonei de muncă se efectuează:

• permanent pehtru substanţele clasei 1 de pericol;

• periodic - pentru substanţele claselor 2 , 3 şi 4.

Concentraţiile determinate în rezultatul măsurării pentrucomparabilitate se aduc la condiţii normale: temperatura 0 °C,presiunea atmosferică 760 mm Hg (101325 Pa), umiditatearelativă 5 0 % .

Metodele de analiză a calităţii aerului se împart în treigrupe: de laborator, exprese şi automate. Cele mai precise suntmetodele de laborator care asigură o calitate înaltă a rezultatelor analizei,însă necesită timp îndelungat şicalificare corespunzătoare a personalului. La metodele de laborator se referă cele fotometrice luminiscente,cromatografice,spectroscopice ş.a.

Metodele exprese de determinare a concentraţieiimpurităţilor gazoase în aerul încăperilor industriale simt operative şi simple, permit într-o perioadă de timp relativ mică(3...20 min) obţinerea informaţiei despre conţinutul substanţelor nocive în mediul de producţie şi luarea măsurilor necesare pentru asigurarea securităţii angajaţilor. Una din cele mai utilizabile metode expres este metoda liniar – colorimetrică bazată pe schimbarea culorii prafului indicator la contactul lui cu vaporii sau gazul respectiv, concentraţia fiind determinată cu ajutorul diagramelor speciale.

21.Iluminatul de productie .Felurile de iluminat .Principiile de organizare ,calculare si normare a iluminatului natural.

Iluminatul este unul dintre factorii care exercită o influenţă importantă asupra productivităţii angajaţilor şi asupra gradului lor de oboseală. O iluminare defectuoasă poate cauza disconfort vizual şi o poziţie nenaturală a corpului, fiind deci o piedică în calea performanţei.

Cercetările arată că 80% până la 85% din cantitatea de informaţie pe care o asimilăm parvine pe cale vizuală, de aceea confortul vizual este esenţial. Dar

modul de iluminare nu afectează numai confortul vizual ci şi pe cel fizic.

Iluminatul la locul de muncă poate fi împărţit în 4 categorii:

1. Iluminarea ambientală este dată de obicei de o sursă de lumină montată în tavan (tub fluorescent). Uneori este singura sursă de lumină la locul de muncă.

2. Iluminarea cu ajutorul lămpilor de birou. Deşi oferă confortul individual, acest tip de iluminare este absent în cele mai multe locuri de muncă.

3. Iluminarea direcţionată este de obicei asigurată de surse de lumină orientate în jos, sau de lumini “de urmărire”. Este folosită pentru iluminatul anumitor obiecte sau pentru creşterea nivelului de intensitate.

4. Iluminarea naturală provine prin geamuri, uşi sau pereţi de sticlă. Are un efect pozitiv asupra omului, dar nu este disponibilă permanent.

Poziţionarea. Locul de muncă trebuie astfel poziţionat încât linia vizuală să fie paralelă cu lumina şi cu ferestrele. Lumina care cade într-un unghi corespunzător pe suprafaţa de lucru previne reflexia care poate întuneca imaginea sau poate crea contraste de fundal.

Comutatorul. Diferitele tipuri de comutatoare permit lucrătorilor să aprindă pe rând câte o serie de lumini, ceea ce permite reglarea nivelurilor de lumină ambientală.

Jaluzelele. Permit controlul luminii naturale pe parcursul întregii zile.

O altă problemă a iluminatului o reprezintă întreţinerea. O bună întreţinere a elementelor componente ale lămpilor include o schimbare regulată la 2/3 din viaţă a acestora, controale atunci când încep să dea mai puţină lumină şi curăţirea regulată. O nouă generaţie de startere electro-magnetice şi de tuburi fluorescente cu eficienţă şi cu viaţă mărite sunt din ce în ce mai folosite, reducând foarte mult aceste probleme de întreţinere.

Iluminarea eficientă determină şi scăderea costurilor. Studiile arată că 85 de cenţi dintr-un dolar cheltuit pe un sistem de iluminat deja existent se duc la costul de electricitate. Investiţiile în sisteme eficiente de iluminare duc la reducerea acestor costuri, vor reduce munca de întreţinere şi vor îmbunătăţi calitatea luminii.

Cromatica (coloritul) constituie un alt factor de ambianţă fizică ce influenţează productivitatea muncii şi care are un rol important asupra capacităţii vizuale, în asigurarea unui iluminat eficient şi a unui confort sporit. Folosirea culorilor în munca de birou se bazează pe efectele fiziologice şi psihologice ale culorilor asupra omului (tabelul 3).

Astfel:

Roşul are efecte benefice asupra sistemului nervos, stimulează circulaţia sângelui şi pofta de mâncare, vasele limfatice şi metabolismul. Roşul accelerează ritmul cardiac şi respiraţia, combate frigul, dă impresia de mărire a spaţiului, dă rezistenţă la efort psihic şi fizic, creează o ambianţă veselă şi optimistă. Dar privitul intens şi timp îndelungat a acestei culori determină oboseala care se va resimţi la nivelul întregului organism. Roşul ajută în următoarele afecţiuni: răceli, stări subfebrile, dureri reumatice provocate de frig şi de oboseală, eczeme, TBC, depresie nervoasă, paralizie, astenie fizică.

Verdele este calmant şi dă senzaţia de odihnă. Este culoarea naturii şi a speranţei, dilată vasele de capacitate mică, scade tensiunea arterială, echilibrează. Lumina verde favorizează sugestia şi autosugestia, dar oboseşte dacă nuanţele sunt prea întunecate.

Oranjul tonifică aparatul respirator, combate stările de anxietate, stimulează atenţia, fixează calciul în oase, este afrodiziac. De asemenea, este tonifiant pentru ficat şi pentru funcţiile de nutriţie. Oranjul este indicat în bronşite cronice, sclerodermii, enfizem pulmonar, astm bronşic, rinite cronice, litiază biliară, boli de rinichi. Oranjul nu are contraindicaţii.

Albastrul are ca efect scăderea presiunii sanguine, a tonusului muscular, calmează respiraţia şi reduce frecvenţa pulsului. Ca efecte psihologice, este o culoare foarte rece, odihnitoare şi liniştitoare care îndeamnă la calm şi la reverie, la predispoziţie spre concentrare şi spre linişte interioară. În exces, albastrul poate duce la depresie. Albastrul conferă seriozitate, tendinţa spre evocare, spaţialitate, îngăduinţă, pace interioară, nostalgie.

Violetul este culoarea regală prin excelenţă. Recunoscută ca sedativ, violetul stimulează producerea globulelor albe, creşte tensiunea arterială şi frecvenţa ritmului cardiac.

Culorile birourilor ergonomice se aleg şi în funcţie de coeficientul de reflexie. Astfel se recomandă vopsirea plafoanelor în culori cu coeficient de reflexie ridicat, însă mat, pentru a împiedica strălucirea. Pardoseala să aibă un coeficient de reflexie de 15-30%. Pentru mobilier se recomandă culori deschise, având un coeficient de reflexie de 30% până la 50%. Pentru maşini de scris sau pentru calculatoare sunt indicate culori neutre (gri, bej).

În dependentă de sursa de lumină, iluminatul de producţie poate fi de trei tipuri:•natural ,creat de discul solar şi lumina difuză a boitei cereşti;•artificial,realizat de sursele electrice de lumină;•mixt,l a c a r e i l u m i n a t u l n a t u r a l n e î n d e s t u l ă t o r c o n f o r m n o r m e l o r e s t e complectat cu sistemul artificial de iluminare.Î n c ă p e r i l e , c u p f e z e n ţ ă p e r m a n e n t ă a o a m e n i l o r , t r e b u i e s ă a i b ă , d e r e g u l ă , iluminat natural creat de:• l u m i n a l a t e r a l ă - p r i n f e r e ş t i e l e d i n p e r e ţ i i e x t e r i o r i ;•lumina de sus - prin felinarele (lucarnele) acopenşului;• l u m i n a c o m b i n a t ă - p r i n f e r e s t r e ş i p r i n f e l i n a r e l e d i n a c o p e r i ş . D a t o r i t ă v a r i a ţ i i l o r c o n s i d e r a b i l e a l u m i n i i n a t u r a l e e x t e r i o a r a , ( f i g . 1 ) condiţionată de perioada anului, timpul zilei şi condiţiile

meteorologice, a stabilimărimi absolute a iluminării naturale este imposibilIluminatul natural în încăperi este reglementat de normele şi regulile de construcţieS N i P 2 3 - 0 5 -9 5 „ I l u m i n a t u l n a t u r a l ş i a r t i f i c i a l " . V a l o a r e a n o r m a t ă a C Z ,en ,cu considerarea caracterului lucrului vizual, sistemul de iluminat, regiunea de amplasarea clădirii pe teritoriul CSI şi proprietăţile de reflectare a învelişului terestra trebuiedeterminat dupăf o r m u l a : N I n N mee⋅=în care: I ne-mărimea CZ, luată din tabelele 1 şi 2 (SNIP 23-05-95);m N -c o e f i c i e n t u l f o t o c l i m e i , d e t e r m i n a t d u p ă t a b e l u l 4 ( S N I P 2 3 - 0 5 - 9 5 ) î n dependentă de zona situării clădirii pe teritoriul C.S.I (pentru Moldova, m=0,8);V a l o a r e a C Z i n c a z u l i l u m i n a t u l u i l a t e r a l d i n t r - o s i n g u r a p a r t e a i n c a p e r i i s e normeaza in punctul situat la distanta de I m de cel mai indepartat perete de goluriled e l u m i n a , l a i n t e r s e c t i a p l a n u l u i v e r t i c a l c e t r e c e p r i n p u n c t u l d a t s i s u p r a f a t a conventionala de lucru.I n c a z u l i l u m i n a t u l u i s u p e r i o r s a u c o m b i n a t s e n o r m e a z a v a l o a r e a m e d i e C Z i n punctele amplasate la intersectia planului vertical al incaperii ce trece prin aceste puncte si suprafata de lucru conventionala. Primul si ultimul punct se ia de 1m de lasuprafata peretilor sau a despartiturilor.In cazul iluminatului artificial, de regula, este folosita varianta iluminatului combinat,adica afara de de luminatoarele instalate pentru intreaga incapere (iluminatul general)sunt instalate luminatoare separate pentru locurile de munca ( iluminatul local). Estenecesar ca iluminatul general sa constituie nu mai putin de 10% fata de iluminareacombinata a locurilor de munca.La stabilirea normelor de iluminare se tine cont de conditiile lucrului vizual : cu citeste mai mic obiectul de deosebire , cu atit mai puternica trebuie sa fie iluminarea lalocul respectiv de munca.Productivitatea muncii, dupa datele observarilor, in cazul lucrului vizual incordat creste odata cu cresterea iluminarii, pina la 1000 lx. Iluminarea mai mare de 1000 lxnu favorizeaza cresterea productivitatii muncii, insa reduce oboseala ochilor.Pentru protectia ochilor de luminatia orbitare a sursei de lumina se folosesc instalatiispeciale, numite luminatoare.

22.Normarea iluminatului artificial .Sursele de lumina artificial.Cerintele fata de ilumintaul de productie.Metodele de calculare a iluminatului artificial

LUMINA-d.p.d.v. tehnic, lumina este definită ca oundă electromagnetică, vizibilă ochiuluiuman într-o bandă cuprinsă între aprox. 400şi 800 nm, într-o gamă de culori de la violetla roşu-la începutul secolului 18, Isaac Newton avizualizat, cu ajutorul unei prisme de sticlă,că raza de lumină este compusă dintr-unspectru complex de culori LAMPA - s u r s a d e l u m i n ă a r t i f i c i a l ă-dispozitiv electric care realizează conversiaenergiei electrice în energie luminoasăCORPUL ( APARATUL ) DE ILUMINAT

ansamblulcompus din lampă (lămpi), eventual balast şi partea curol estetic, de distribuire, de fixare, de protecţie şi delegare la electricitateFOTOMETRIAştiinţa măsurării senzaţiei luminoase, amăsurării unei serii de mărimi care caracterizeazăsursele de lumină şi corpurile illuminate Principalele mărimi ale surselor de lumină•flux luminos(Φ) cantitatea de lumină emisă de osursă [Φ ] = 1 lm (lumen)•intensitatea luminoasă– I - densitatea unghiulară -cantitatea de lumină emisă de o sursă luminoasă într-ununghi solid I = Φ / w [ I ] = 1 cd (candela)unghi solid – w – reprezinta raportul dintre suprafaţa pecare unghiul o taie pe suprafaţa unei sfere şi pătratulrazei sfereiw = A / r 2 [ w ] = 1 sr (steradian)•iluminarea– E - densitatea fluxului luminos fluxulluminos care cade pe o suprafaţă E = Φ / A [ E ] = 1 lx• luminanţă– B - strălucirea unei suprafeţe,dependentă de iluminarea suprafeţei şi de fluxulluminos radiat de suprafaţă spre privitor [ B ] = 1 cd /m2• eficacitatea luminoasă– e - raportul dintre fluxulemis de sursă şi puterea consumată de aceastae = F/P [ e ] = 1 lm/W Mărimi caracteristice suprafeţelor • factorul de reflexie / reflectanţa• factorul de transmisie / transmitanţa• factorul de absorbţie / absorbanţa Legea conservării fluxului luminos -fluxul luminosincident care întâlneşte un material este o partereflectat, o parte absorbit şi o parte transmisΦ i = Φ r + Φ a + Φ t1 = ρ + α + τ Legi privind propagarea radiaţiilor luminoaseLegea fundamentalăexprimă variaţia luminii înfuncţie de inversul pătratului distanţei E = I/d2 Exemple de materialereflexie directă: oglinzile plane din metal (nichelatesau cromate) sau din sticlădifuzie perfectă: pereţi şi plafoane zugrăvite, suprafeţede ipsos sau ciment, hârtie mată, aparatede iluminat fluorescente cu panouri translucide

23.Zgomotul industrial ,clasificarea,caracteristicile .Influenta zgomotului asupra organismului uman .si normarea lui la locurile de munca.Masuri si mijloace de protectie.Specialiştii în acustică utilizează descriptori specifici şi diferite unităţi de măsură înevaluarea nivelele sonore şi a impactului generat de zgomot. Zgomotul este de obicei definitca un sunet nedorit care interferează cu comunicarea verbală şi cu percepţia auditivă sau

care poate afecta comportamentul uman. În anumite condiţii, zgomotul poate determinapierderea auzului, poate interfera cu activităţile umane şi, pe diferite căi, poate afectasănătatea umană şi bunăstarea.

Decibelul (dB) este unitatea standard acceptată pentru măsurarea nivelelor sonoredatorită faptului că acesta poate fi asociat unor variaţii mari în amplitudinea presiunii sonore.Toatele nivelele de zgomot analizate în acest capitol sunt exprimate în raport cu o valoarede referinţă standard de 20 µP. Atunci când se descrie sunetul şi efectul acestuia asupraorganismelor umane se utilizează de regulă nivele sonore „ponderate A” dB(A) pentruevalua răspunsul urechii umane. Termenul de „ponderat A” se referă la o filtrare asemnalului sonor într-o manieră corespunzătoare căii prin care urechea umană percepesunetul. Nivelul de zgomot ponderat A se corelează bine cu evaluările umane asuprazgomotului fiind utilizat la nivel internaţional timp de mulţi ani pentru măsurarea şi evaluareazgomotului industrial.

Deşi scara ponderată A şi măsurarea energiei echivalente sunt utilizate în modobişnuit pentru cuantificarea limitelor răspunsului uman la evenimente individuale sau lanivele sonore de ansamblu, gradul de disconfort sau a altor efecte de răspuns depind deasemenea de mai mulţi alţi factori de percepţie, incluzând:

nivelul sonor ambiental (de fond);

natura generală a condiţiilor existente (zone rurale liniştite faţă de zone urbaneaglomerate);

diferenţa dintre magnitudinea nivelului evenimentului sonor şi condiţiile ambientale;

durata evenimentului sonor;

anotimpul (probabilitatea de a se afla în interior sau în aer liber şi/sau de a aveaferestrele deschise sau închise);Măsurile organizatorice de prevenire a accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale se realizează prin: - identificarea surselor de zgomot (fixe sau mobile), - identificarea posturilor de lucru expuse zgomotului, - evaluarea surselor de zgomot, - măsurarea nivelului de zgomot. Atribuţiile şi responsabilităţile privind identificarea şi evaluarea riscurilor trebuie să se reflecte în starea de sănătate a angajaţilor. (11) Cea mai importantă şi cea mai sigură cale pentru obţinerea reducerii zgomotului, o constituie abordarea acestei probleme încă din faza de proiectare. Este necesar să se facă măsurarea zgomotului ambiant, măsurarea zgomotului de funcţionare şi stabilirea influenţelor diferiţilor parametrii. O cale de reducere a zgomotului industrial constă în utilizarea unor maşini silenţioase, folosirea amortizoarelor de zgomot şi a carcaselor fonoizolante. Reducerea zgomotului la sursă este măsura cea mai eficientă şi economică. (12) Protecţia directă a salariatului constă în folosirea unor sisteme special construite denumite antifoane, ce pot fi: - de tip intern (realizează o atenuare de 30 dB) sunt dopuri sau tampoane care se introduc în conductul auditiv, - de tip extern (realizează o atenuare de 45 dB) sunt căşti sau caschete care acoperă întregul pavilion al urechii.

Organismul uman se adaptează la zgomot în anumite limite, riguros determinate, deci, nivelurile admisibile ale zgomotelor nu pot creşte. (8) Mijloacele de protecţie individualăîmpotriva zgomotului apără numai organul auditiv. În prezent, este mult discutată acţiunea verbotonală care pleacă de la faptul că organismul uman are, în afară de ureche, şi alte zone capabile să recepţioneze unde sonore. Deci, zgomotele excesive pot deranja starea generală a organismului expus, chiar în condiţiile în care urechile sunt protejate. În prezent, se studiază acțiunea zgomotului asupra organismului uman. Cel mai comun efect al zgomotului este afectarea echilibrului neurovegetativ, care se poate produce la intensităţi de circa 60 dB. Cercetările au arătat că, nivelul ridicat al zgomotului acţionează negativ, dar şi liniştea apăsătoare produce reacţii patologice. Sunetele de o anumită intensitate sunt nocive.

24.Vibratia de productie,felurile,categoriile,parametrii.Influenta vibratiei asupra organismului uman si normarea ei la locurile de munca.Masurile si mijloacele de protectie.Organismul uman este supus acţiunii vibraţiilor când

maşinile cu care se deplasează vibrează împreună

cu acestea, când omul se află în încăperi în care sunt

în funcţiune maşini şi instalaţii sau când asupra

anumitor părţi ale corpului uman acţionează

nemijlocit vibraţiile de frecvenţă joasă produse de

maşini vibratoare, diferite unelte pneumatice.

Pentru precizarea corectă a acţiunii vibraţiilor asupra

organismului uman trebuie luaţi în considerare

simultan doi dintre parametrii mecanici care

caracterizează vibraţiile, pe de-o parte frecvenţa şi

pe de altă parte deplasarea, acceleraţia sau energia

vibraţiei.

Vibraţiile de joasă frecvenţă (1-20Hz) provoacă

lombagii, lombosciatice, hernii de disc, boli care pot

să apară după un anumit timp de expunere la

vibraţii.

Vibraţiile de foarte joasă frecvenţă (sub 1Hz), ca

urmare a acţiunii variaţiilor de acceleraţie asupra

labirintului urechii interne, produc dezechilibrări şi

senzaţii de vomă (răul de mare, de autovehicul, de

avion, etc.)

Vibraţiile care acţionează asupra omului pot

produce:

- jenarea activităţii fizice şi intectuale

- deteriorări mecanice

- fenomene subiective

Acţiunea vibraţiilor asupra activităţii fizice şi psihice

a omului este puţin precizată, cunoscându-se doar

că un factor important îl constituie oboseala dar care

la rîndul ei nu permite o măsurare corespunzatoare

şi o aperciere orientativă.Deteriorările mecanice se

pot produce daca acceleraţiile sunt destul de mari şi

se manifestă prin fracturi ale oaselor, deteriorarea

plămânilor, leziuni ale peretelui interior al

intestinului, leziuni ale craniului, deteriorări

cardiace.Fenomenele subiective care se manifestă la

omul supus vibraţiilor includ perceperea lor, lipsa de

confort, durerea şi teama. Durerile apar de obicei în

regiunea abdominală, în coşul pieptului, se

semnalizează dureri testiculare, de cap, respiraţia

este îngreunată, apare o stare de nelinişte.În general

se consideră trei trepte de apreciere a efectelor

vibraţiilor: pragul de percepere, de neplăcere şi de

intoleranţă.

Efectele acţiunii vibraţiilor cu acţiune generală, transmise întregului corp (vibraţii globale)

Expunerea la vibraţii cu acţiune generală produce o

distribuţie complexă a forţelor şi mişcărilor oscilatorii

în corp. Aceasta poate cauza senzaţii neplăcute

dând naştere unui disconfort, reducerii unor

capacităţi (de exemplu, scăderea acuităţii vizuale)

sau prezintă chiar un risc pentru sănătate (de

exemplu: distrugerea ţesuturilor sau modificări

fiziopatologice).Principalele efecte ale vibraţiilor

asupra omului se produc asupra sănătăţii, activităţii

şi a comfortului.

Există foarte mulţi receptori în om care răspund la

vibraţii: partea corpului care este în contact cu

suprafaţa vibrantă, interiorul corpului unde se

transmit vibraţiile (receptorii pielii, urmaţi de

sistemele şi centri receptori din diferite ţesuturi),

aparatul auditiv care reacţionează la vibraţii, când

acestea acţionează asupra întregului corp.Orice

parte a corpului poate fi lezată de expunerea la o

valoare suficient de mare a vibraţiilor (părţile

corpului care vor fi lezate cel mai probabil în timpul

expunerii la vibraţii cu acţiune generală sunt

influenţate de distribuţia vibraţiilor în corp, această

distribuţie depinzând de frecvenţa şi direcţia

vibraţiilor şi de modul de cuplare a corpului la sursa

de vibraţii);Interferenţa vibraţiilor cu activitatea

depusă (de exemplu, scris sau citit) poate fi uneori

considerată ca o cauză /sursă de disconfort. Efectele

depind de natura acestei activităţi.

Expunerea la vibraţii produce efecte negative asupra

activităţii umane.

Vibraţiile cu acţiune generală transmise întregului

corp pot afecta:

acumularea de informaţii cu ajutorul simţurilor;

prelucrarea informaţiilor;

nivelurile de interes, stimulare sau oboseală;

acţiunile intenţionate.

Vederea este mecanismul de percepţie afectat cu

multă uşurinţă de acţiunea vibraţiilor, deoarece chiar

şi mişcări mici ale unei imagini pe retina ochiului pot

degrada acuitatea vizuală.Percepţia orientării

corpului şi stabilitatea poziţiei pot fi, de asemenea,

afectate.Pentru individul expus la acţiunea vibraţiilor

în cadrul sistemelor de muncă locul de contact al

corpului cu sursa de vibraţii prezintă o importanţă

deosebită.Distribuţia complexă a forţelor şi

mişcărilor oscilatorii în corp, în timpul acţiunii

vibraţiilor cu acţiune generală, produce senzaţii

complexe. Localizarea şi caracterul senzaţiilor pot

varia mult în funcţie de frecvenţa vibraţiilor, de

direcţia vibraţiilor şi de alţi factori.

25.Notiunea de ergonomie .Cerintele ergonomice fata de organizarea locurilor de munca.

Ergonomia – (”ergos ”- lucru; ”nomos” – lege) este o ştiinţă,

care examinează influenţa condiţiilor de muncă, a

dispozitivelor şi a instrumentelor de lucru asupra

productivităţii muncii şi asupra sănătăţii omului şi dezvăluie

crearea condiţiilor optimale pentru o muncă înalt productivă

şi asigurarea confortului.

Principalele cerinţe ergonomice faţă de organizarea locului

de muncă:

;să fie acomodat lucrului concret ־

să fie prevăzute mijloace de protecţie împotriva acţiunii ־

factorilor periculoşi;

;să prevadă spaţiu destul pentru executarea operaţiilor ־

să asigure securitatea deservirii utilajului în condiţii ־

normale.

La amenajarea locurilor de muncă se vor respecta

următoarele condiţii de bază: prezenţa spaţiului suficient

pentru executarea mişcărilor de lucrul în timpul de muncă;

conducerea sau deservirea aparatelor; asigurarea suficientă

a legăturilor fizice, vizuale şi auditive dintre muncitor şi utilaj,

precum şi dintre muncitori în timpul executării lucrărilor în

comun.

Mesele de lucru la care are loc asamblarea

radioreceptorului trebuie amplasate astfel ca să fie asigurată

iluminarea naturală şi artificială conform normelor şi să

lumineze toată suprafaţa de lucru.

Cerinţe de construcţie către locul de muncă în industria de

producere a a radioreceptorului sunt:

- masa de lucru trebuie să fie iluminată conform normelor;

- poza de lucru va fi „şezând”;

- să fie asigurată câmpul de vedere optim a elementelor

locului de muncă;

- spaţiu pentru depozitarea materialelor şi a pieselor

nemijlocit la masa de lucru.

Măsuri de excludere a factorilor dăunători şi periculoşi de

producţie, măsuri de tehnica securităţii:

- ventilarea locului de muncă;

- folosirea de către muncitori cu atenţie a sculelor ascuţite;

- folosirea instrumentelor cu mânerele izolate;

- legarea la pământ a masei de lucru:

- folosirea indicatoarelor de tensiune;

- mese să fie amplasate covoraşe dielectrice din cauciuc;

- toate conductoarele ce se află sub tensiune trebuie

izolate, iar dacă nu este suficient se să folosească izolarea

dublă;

- folosirea ciocanelor de lipit ce au alimentarea de la sursa

de 36 V;

- folosirea ciocanelor de lipit de putere cât mai redusă

(până la 40W);

- ciocanul de lipit trebuie plasat corect pe suportul destinat

special pentru el.

În hală să fie mijloacele primare de stingere a incendiilor

cum sunt: hidrantele de incendiu interioare,

stingătoarele de mână, pompele de mână. Mijloacele

de stingere a focarelor de incendiu care pot fi folosite

cel mai efectiv la stadiul iniţial sunt hidrantele

interioare, stingătoarele, învelitoarele şi nisipul.

Pentru ameliorarea condiţiilor de lucru este necesar de atras

atenţia asupra înlăturării factorilor dăunători şi periculoşi,

perfecţionării utilajului tehnologic luând în consideraţie

cerinţele ergonomice, organizării procesului industrial şi al

locului de muncă, regimului de lucru şi de odihnă.

26.Electrosecuritatea.Masurile organizatorice si tehnice de profilaxie a electrotraumatismului.Definirea electrotraumei.Electrotrauma cauzată de influenţa curentului electric sau a arcului electric poate firezultatul:- atingerii de una din fazele sub tensiune a omului neizolat de pământ;- atingerii simultane de două faze sau borne ale instalaţiei electrice ce se află subtensiune;- apropierii omului la distanţă periculoasă în instalaţiile cu tensiunea mai mare de 1000V;- conectării omului la „tensiunea de pas” în zonele de scurgere a curentului la sol;- influenţei electricităţii atmosferice în timpul descărcărilor atmosferice;- influenţei arcului electric;- eliberării persoanei ce se află sub acţiunea curentului electric.

Rezultatul electrocutării depinde de un şir de factori, determinanţi fiind:1) puterea curentului electric;2) rezistenţa corpului uman;3) durata acţiunii curentului;4) genul curentului (alternativ sau continuu);5) frecvenţa curentului;6) calea curentului prin corp;7) starea fiziologică a omului;8) starea mediului înconjurător.

Electrotrauma cauzată de influenţa curentului electric sau a arcului electric poate firezultatul:- atingerii de una din fazele sub tensiune a omului neizolat de pământ;- atingerii simultane de două faze sau borne ale instalaţiei electrice ce se află subtensiune;

- apropierii omului la distanţă periculoasă în instalaţiile cu tensiunea mai mare de1000 V;- conectării omului la „tensiunea de pas” în zonele de scurgere a curentului la sol;- influenţei electricităţii atmosferice în timpul descărcărilor atmosferice;- influenţei arcului electric;- eliberării persoanei ce se află sub acţiunea curentului electric.

Rezultatul electrocutării depinde de un şir de factori, determinanţi fiind:1) puterea curentului electric;2) rezistenţa corpului uman;3) durata acţiunii curentului;4) genul curentului (alternativ sau continuu);5) frecvenţa curentului;6) calea curentului prin corp;7) starea fiziologică a omului;8) starea mediului înconjurător.Electrotrauma cauzată de influenţa curentului electric sau a arcului electric poate firezultatul:- atingerii de una din fazele sub tensiune a omului neizolat de pământ;- atingerii simultane de două faze sau borne ale instalaţiei electrice ce se află subtensiune;- apropierii omului la distanţă periculoasă în instalaţiile cu tensiunea mai mare de1000 V;- conectării omului la „tensiunea de pas” în zonele de scurgere a curentului la sol;- influenţei electricităţii atmosferice în timpul descărcărilor atmosferice;- influenţei arcului electric;- eliberării persoanei ce se află sub acţiunea curentului electric.

Rezultatul electrocutării depinde de un şir de factori, determinanţi fiind:1) puterea curentului electric;2) rezistenţa corpului uman;3) durata acţiunii curentului;4) genul curentului (alternativ sau continuu);5) frecvenţa curentului;6) calea curentului prin corp;7) starea fiziologică a omului;8) starea mediului înconjurător.Principalele măsuri organizatorice sunt:- îngrădirea părţilor conductoare sau amplasarea acestora la înălţimi inaccesibile;- folosirea tensiunilor reduse (42, 36, 24, 12 V);- separarea electrică a reţelelor în sectoare scurte cu L = 2…6 m cu ajutorultransformatoarelor de separare;- folosirea sistemelor de blocare, de semnalizare, a placardelor avertizoare;- folosirea mijloacelor individuale de protecţie.

Măsurile tehnice de bază sunt:- izolarea părţilor conductoare (ordinară, dublă, sporită, suplimentară);- protecţia prin legare la pământ – unirea în mod voit cu priza de pământ a părţilormetalice ale instalaţiilor electrice (IE), care în mod normal nu se află sub tensiune, darcare pot nimeri sub tensiune din cauza unor defecte de izolaţie;- protecţia prin legare la conductorul de nul – unirea în mod voit a părţilor metalice

ale IE, care în mod normal nu se află sub tensiune, cu firul nul de protecţie direct legat lapământ;- deconectarea de protecţie – se foloseşte frecvent în reţelele cu punctul neutruizolat.

27.Actiunea fiziologica a curentului electric asupra organismului uman.Factorii ce ce influenteaza rezultatul electrocutarii.Trecând prin corpul omului, curentul electric provoacă acţiune termică, electrolitică şibiologică.

Acţiunea termică se manifestă în arsuri ale unor sectoare ale corpului, încălzirea vaselorsangvine, nervilor şi ţesuturilor precum şi a organelor interne.Acţiunea electrolitică se manifestă în descompunerea plasmei sângelui şi altor lichide alecorpului ce duce la schimbări esenţiale a componenţei fizico - chimice a lor.

Acţiunea biologică este un proces specific deosebit, caracteristic doar pentru materia vie.Ea se manifestă în excitarea ţesuturilor vii ale organismului (lucru însoţit de contracţiiinvoluntare ale muşchilor), precum şi în dereglarea proceselor bioelectrice interne ce decurg într-un organism sănătos şi strâns legate de funcţiile principalelor organe vitale (inima, plămânii ş.a.).

Ca rezultat se poate întrerupe activitatea inimii şi plămânilor. Această acţiune poate fidirectă, atunci când curentul se scurge nemijlocit prin aceste ţesuturi şi reflectorii, adică prinintermediul sistemului nervos central, când calea curentului electric este în afară acestor ţesuturi.

Diversitatea acţiunilor curentului electric adeseori duce la diferite traume electrice, carecondiţional pot fi reduse la traume de două feluri: traume electrice locale şi generale (şoculelectric).

Traumele electrice locale – afecţiuni locale ale ţesuturilor organismului clar evidenţiate,cauzate de acţiunea curentului sau arcului electric. Sunt cunoscute următoarele traume electricelocale: arsuri electrice, semne electrice, metalizarea pielii, afecţiuni mecanice şi oftalmiaelectrică.

Şocul electric este excitarea ţesuturilor vii ale organismului provocată de scurgereacurentului electric prin corp şi însoţită de contracţii involuntare ale muşchilor. Sunt stabiliteurmătoarele patru grade ale şocului electric:

I – contracţii convulsive ale muşchilor fără pierdere de cunoştinţă;II – contracţii convulsive cu pierdere de cunoştinţă, dar cu păstrarea lucrului inimii şiplămânilor;III – pierderea cunoştinţei şi dereglarea activităţii inimii sau plămânilor (sau şi a inimii şia plămânilor);IV – moartea clinică, adică lipsa respiraţiei şi circulaţiei sângelui.

Analiza accidentelor produse de curentul electric a permis determinarea următoarelorcauze a lor:- încălcarea regulilor de construcţie a instalaţiilor electrice, regulilor de exploatare alor, cerinţelor normelor şi regulilor de securitate;- organizarea incorectă a muncii;- lucrul maşinilor şi mecanismelor în zonele de protecţie a reţelelor electrice;- atingerea părţilor metalice ce au nimerit sub tensiune în rezultatul unor defecte deizolaţie;- folosirea utilajului electric, conductoarelor, cablurilor, sculelor electrice defectate;- repararea conductorului neutru fără deconectarea reţelei monofazice;- executarea lucrărilor în instalaţiile ce se află sub tensiune;- folosirea tipurilor de conductoare şi cabluri ce nu corespund tensiunilor utilizate,punerea incorectă a lor sub tensiune;- alimentarea mai multor consumatori de la un dispozitiv de pornire cu protecţie prinsiguranţe calculate pentru cel mai puternic consumator;- executarea dispozitivului de punere la pământ cu abateri de la normele tehnice,ruperea conductorului de legare la pământ, legarea incorectă la pământ aconductorului nul;- lăsarea sub tensiune a consumatorilor în timpul liber;- executarea lucrărilor fără mijloace individuale de protecţie împotrivaelectrocutărilor sau folosirea mijloacelor cu termenul de probare expirat;- abandonarea probărilor periodice a utilajului, a controlului rezistenţei izolaţiei şidispozitivului de punere la pământ;- instruirea necalitativă, controlul întârziat al cunoştinţelor şi atribuirea grupelor decalificare vizând tehnica securităţii personalului ce deserveşte instalaţiile electrice.

Majoritatea accidentelor se produc în instalaţiile cu tensiunea până la 1000 V, care au orăspândire mai largă şi sunt deservite de un personal mai puţin calificat.

28.Protectia prin legare la pamint.Mijloacele de protectie folosite in instalatiile electrice. Protectia prin legare la pamant. Legarea la pamant a carcaselor metalice ale echipamentelor electrice, care in mod normal, nu sunt sub tensiune, dar pot fi puse sub tensiune in mod accidental printr-un defect de izolatie, are ca efect micsorarea tensiunii de atingere la valori admisibile (24...65 V), Ua=IscPp, Isc fiind curentul de defect (scurtcircuit), Rp — rezistenta prizei de pamant. Metoda se aplica, cu bune rezultate, in special, la retelele cu neutrul izolat (de ex., in subteran); la retelele cu neutrul legat la pamant, constituie, de regula, o metoda de protectie suplimentara, care completeaza protectia prin legare la nul in locurile periculoase si foarte periculoase, caci la aceste retele, tensiunea de atingere este Ua=Uf Rp/(Rp+ Ro), Uf fiind tensiunea de faza, Ro – rezistenta prizei de pamant de exploatare . Daca Rp = Ro = 4Ω, Ua=Uf /2 si protectia este ineficienta daca curentul de defect nu determina actionarea intreruptoarelor automate sau topirea sigurantelor fuzibile.

29.Protectia prin legare la nul.tensiunile de atingere si de pas (definitia si interpretarea

grafica).Cauzele principale a electrotraumatismului.Protectia prin legare la nul se poate aplica numai la retelele cu neutrul sursei de alimentare legat direct la o priza de pamant de exploatare, in cazul unui defect de izolatie, prin carcasele echipamentelor legate la nul se produce un scurtcircuit, care trebuie sa determine declansarea intreruptoarelor automate sau topirea fuzibilului care protejeaza sectorul defect , deconectarea facan-du-se intr-un timp mai scurt decat 0,2 s. Curentul de scurtcircuit, trebuie sa fie de cel putin 3,5 ori curentul nominal al fuzibilului (in cazul sigurantelor cu mare putere de rupere de 5 ori si de cel putin 1,25 ori curentul de declansare rapida a intreruptorului automat de protectie al echipamentului respectiv. Pentru evitarea situatiei de ramanere fara protectie, in cazul intreruperii conductorului de nul, instalatia de nul de protectie trebuie sa aiba legaturi repetate la priza de pamant, de regula la tablourile de distributie care alimenteaza receptoarele prin circuite individuale. La receptoarele monofazate, incepand de la tabloul la care conductorul de nul este legat la priza de pamant, conductorul de nul de protectie trebuie sa fie diferit de conductorul de nul de lucru (la receptoarele alimentate prin prize monofazate, nulul de protectie, executat din cupru, se leaga la contactul de protectie al prizei). Pe conductorul de nul de protectie se interzice amplasarea sigurantelor fuzibile. De asemenea, pentru a nu se transmite utilajelor protejate prin legare la nul tensiunea de atingere a prizei de pamant de exploatare, se interzice legarea la nul a utilajelor alimentate dintr-o retea la care se aplica protectia prin legare la pamant, daca aceasta nu este completata si cu legarea la nul. Protectia prin legare la nul nu se poate aplica in retelele cu tensiuni de lucru mai mari de 1000 V.Analiza accidentelor produse de curentul electric a permis determinarea următoarelor cauze a lor:- încălcarea regulilor de construcţie a instalaţiilor electrice, regulilor de exploatare a lor, cerinţelor normelor şi regulilor de securitate;- organizarea incorectă a muncii;- lucrul maşinilor şi mecanismelor în zonele de protecţie a reţelelor electrice;- atingerea părţilor metalice ce au nimerit sub tensiune în rezultatul unor defecte de izolaţie;- folosirea utilajului electric, conductoarelor, cablurilor, sculelor electrice defectate;- repararea conductorului neutru fără deconectarea reţelei monofazice;- executarea lucrărilor în instalaţiile ce se află sub tensiune;- folosirea tipurilor de conductoare şi cabluri ce nu corespund tensiunilor utilizate, punerea incorectă a lor sub tensiune;- alimentarea mai multor consumatori de la un dispozitiv de pornire cu protecţie prin siguranţe calculate pentru cel mai puternic consumator;- executarea dispozitivului de punere la pământ cu abateri de la normele tehnice,ruperea conductorului de legare la pământ, legarea incorectă la pământ a conductorului nul;- lăsarea sub tensiune a consumatorilor în timpul liber;- executarea lucrărilor fără mijloace individuale de protecţie împotriva electrocutărilor sau folosirea mijloacelor cu termenul de probare expirat;- abandonarea probărilor periodice a utilajului, a controlului rezistenţei izolaţiei şi dispozitivului de punere la pământ;- instruirea necalitativă, controlul întârziat al cunoştinţelor şi atribuirea grupelor de calificare vizând tehnica securităţii personalului ce deserveşte instalaţiile electrice.Majoritatea accidentelor se produc în instalaţiile cu tensiunea până la 1000 V, care au orăspândire mai largă şi sunt deservite de un personal mai puţin calificat.

30.Clasificarea incaperilor conform pericolului de electrocutare.Organiz

area exploatarii nepericuloase a instalatiilor electrice.

Mediul înconjurător şi împrejurările pe şantiere, în secţii, încăperi şi la întreprinderile din diverse domenii ale industriei sporesc sau reduc pericolul electrocutării.Pornind de la aceasta în „Regulile de construcţie a instalaţiilor electrice” toate încăperile se grupează după pericolul electrocutării în trei clase:1. Încăperi cu pericol înalt de electrocutare, caracterizate de una din următoarelecondiţii ce creează acest pericol:- umiditatea relativă depăşeşte 75 %;- prezenţa prafului conductibil în aer;- prezenţa pardoselilor conductibile (din metal, pământ, beton armat, cărămidăetc.);- temperatura înaltă (T>30 oC timp îndelungat);- posibilitatea atingerii simultane de către om a construcţiilor metalice ale clădirilor, aparatelor tehnologice, mecanismelor ş.a., ce au legătură bună cu pământul - pe de o parte, şi a corpurilor metalice ale instalaţiilor electrice -pe de altă parte.2. Încăperi extrem de periculoase, caracterizate de prezenţa uneia din următoarele condiţii ce creează acest pericol:- umiditatea relativă excesivă de cca 100 %, (tavanul, pereţii, pardoseala şi obiectele din încăpere sunt acoperite cu picături de apă);- mediu chimic activ (coroziv), in care după condiţiile de producţie timp îndelungat se află vapori sau gaze de substanţe chimice, care formează depuneri ce influenţează distructiv asupra izolaţiei şi părţilor conductoare;- prezenţa simultană a doua şi mai multe condiţii în orice combinaţie, nominalizate la clasa I.3. Încăperi fără pericol înalt de electrocutare, în care lipsesc condiţiile enumerate laclasele I şi II de încăperi.

31.Definitii.arderea,autoaprinderea,incendiul.Factorii periculosi ai incendiului.Scopul profilaxiei incendiilor.Arderea este un proces chimic exotermic obtinut prin oxidarea combustibililor.Arderea sau combustia este o reacție chimică exotermă între un combustibil și un oxidant, însoțită de degajare de căldură și, uneori și de lumină (flacără).Autoaprinderea este deci fenomenul de declansare a procesului de ardere prin autoincalzirea unei substante combustibile pana la valoarea temperaturii de autoaprindere, specifica, fara a veni in contact direct cu o sursa exterioara de aprindere. Dupa natura proceselor sau reactiilor ce produc autoincalzirea se deosebesc autoaprinderi de natura chimica, fizico-chimica si biologica.

Incendiu este un termen care se manifestă prin mai multe

elemente ca de exemplu:

lumina produsă de flăcările focului, pârjolului

și scânteilor care au scăpat de sub control,

temperatura ridicată care accelerează propagarea

focului și duce la topirea unor materiale,

fumul care poate fi în cantitate și culoare diferită în

funcție de materialul combustibil care arde,

Pe scurt orice foc nedorit de dimensiuni mari care a scăpat

de sub control și care de regulă produce pagube mari, poate

fi numit incendiu.

Factorii periculosi si nocivi provocatori de incendii sunt :focul deschis, scintet; temperature ridicate ale aerului sau ale obiectelordin incapere; material textile, material inflamabile; concentratia redusa aoxigenului; cladiri, constructii sau utilaje deteriorate; explozii de diferitetipuri; etc.La útilizarea si exploatarea instalatiilor electrice se respecta toateregulile de protective impotriva accidentelor electrice, in vederea evitatiiincendiilor.Stingerea incendiului se realizeaza prin blocarea accesului aeruluiin zona de ardere sau accesul substantelor inflamabile, utilizind diversesubstante asa cum sunt: apa, spuma, bioxidul de carbon sau gaze inerte,component pulverizate uscate, precum si prin utilizarea unor suprafete deacoperire a focarului cu material textile special sau cu densitate mare(cuverturi din fire de azbest sau lina, pinza pentru corturi, pasla , etc.)

32.Determinarea categoriilor de pericol de explozie-incendiu si de incendiu a incaperilor a cladirilor (NCM E.03.04-2004)………………………………………………………………………………………………33. Clasificarea tehnica a materialelor de constructii privind pericolul de incendiu .Rezistenta la foc(RF) si limitele de RF. Combustibilitatea materialelor si elementelor de constructii - Capacitatea acestora dea se aprinde si arde in continuare, contribuind la cresterea cantitatii de caldura dezvoltata deincendiu.1.2.8.1. In functie de comportarea la foc, materialele si elementele de constructii,pot fi incombustibile C0 (CA1) sau combustibile. Materialele si elementele de constructiecombustibile se clasifica in clasele de combustibilitate: C1 (CA2a) - practic neinflamabile; C2 (CA2b) - dificil inflamabile; C3 (CA2c) - mediu inflamabile; C4 (CA2d) - usor inflamabile. Materialele din clasele C1 (CA2a) si C2 (CA2b), sunt considerate greu combustibileMaterialele si substantele ce se depoziteaza, se clasifica si in clase depericulozitate, simbolizate P1 la P5

Elemente definitorii ale noţiunii de incendiu: Existenţa substanţelor şi/sau materialelor combustibile şi

acţiunea unei surse de aprindere. Iniţierea şi dezvoltarea necontrolatã a procesului de ardere. Producerea de pierderi în urma arderii (de vieţi, de

materiale sau de altã naturã) Necesitatea intervenţii organizate, în scopul întreruperii şi

lichidãrii procesului de ardere REACTIA LA FOC - comportare a unui material care,

prin propria sa descompunere, alimenteaza un foc la care este expus, in conditii specificate

Clasificarea se acorda unui produs identificat in relatie cu conditiile de utilizare finala. Prezentarea clasificarilor este conforma SR EN 13501-1:2004.

REZISTENTA LA FOC - R- Aptitudine a unui produs de a pastra, pe o durata de timp determinata, capacitatea portanta, etanseitatea la foc, izolarea termica impuse si/sau orice alta functie

impusa, specificate intr-o incercare standardizata de rezistenta la foc

34.Ridicarea gradului de rezistenta la foc a elementelor din beton armat,metal,lemn.Rezistența la foc reprezintă capacitatea construcției de a-și menține integritatea în cazul izbucnirii unui incendiu, un anumit interval de timp prescris. Prin expunerea la temperaturi ridicate materialele de construcții își modifica caracteristicile mecanice prin degradarea rezistentei și prin creșterea deformabilității, fapt care duce la pierderea rezistentei și cedarea elementelor precum și la deformarea lor excesiva cu efecte ce pot compromite integritatea și siguranța construcției. Comportarea elementele de construcții la acțiunea focului este dependenta de materialele din care sunt confecționate. Pentru îmbunătățirea rezistentei la incendiu, elementele de construcții se protejează prin diverse mijloace de protecție pasivă caracterisitice (inglobarea elementelor metalice în beton, aplicarea unor mortare rezistente la foc cu un grad de conductivitate termica mica, vopsea intumescenta, diverse placări cu elemente incombustibile). In anumite situați se folosesc complementar și mijloace de protecție activa: instalații de sprinklere pentru stingerea focului și sisteme de evacuare a fumului.

Lemnul

Este unul din cele mai vechi materiale de construcție și este

folosit pentru structuri de rezistență, acoperișuri, finisaje cât

și pentru cofraje la betoane. Ca material de rezistență,

lemnul prezintă o serie de avantaje și anume: se

prelucrează ușor, se asamblează ușor cu cuie, buloane,

scoabe etc.; se manipulează ușor datorită greutății specifice

reduse; este un bun izolator termic și fonic; aspect frumos.

Domeniul de utilizare este însă limitat datorită

dezavantajelor și anume:

se aprinde și arde ușor;

este puțin rezistent la acțiunea apei și este atacat de

insecte;

proprietăți mecanice nesatisfăcătoare;

dimensiunile pieselor sunt limitate atât în secțiunea

transversală cât și ca lungime:

durata de exploatare este redusă;

prezintă defecte (noduri, crăpături).Betonul este o piatră artificială, obținut prin întărirea unui amestec omogen din liant, agregat și apă. În betoane, partea activă este liantul iar partea practic inertă este amestecul de nisip și pietriș sau piatră spartă, numit și agregat. Betonul simplu, asemeni pietrei naturale, rezistă bine la uzură și compresiune dar are rezistențe mici la întindere (de 15-20 ori mai mici decât rezistența la compresiune). Betonul armat se obține prin asocierea rațională a betonului simplu cu armături de oțel sub formă de bare, plase sudate sau profiluri care conlucrează cu betonul. În această asociere, armăturile au rolul de a prelua în totalitate eforturile de întindere. Betoanele sunt foarte variate în privința proprietăților tehnice, din cauza marii varietăți a naturii componenților și a raportului acestora în amestecul de beton. Dintre clasificările betoanelor, cele mai importante sunt acelea care se referă la caracteristicile lor tehnice și anume: greutatea specifică aparentă, rezistența mecanică, permeabilitatea și gelivitatea.

Datorită calității sale, metalul este folosit în construcții la cele mai diverse elemente de rezistență (stâlpi, grinzi, planșee), tâmplărie (uși și ferestre), rezervoare, elemente de construcții etc. În construcții se folosesc în mod curent: oțelul, fonta, zincul, cuprul și aluminiul.

35.Dispozitivele si instalatiile de stingere si semnalizare despre incendiu.

Potrivit rolului pe care îl au în asigurarea protecţiei construcţiilor, instalaţiilor tehnologice, platformelor amenajate şi utilizatorilor la acţiunea focului instalaţiile speciale se clasifică în următoarele categorii principale:

sisteme, instalaţii, aparate şi dispozitive de semnalizare, alarmare, avertizare şi alertare în caz de incendiu, destinate detectării şi semnalizării incendiilor produse în zona supravegheată, în scopul luării măsurilor imediate pentru alarmarea, avertizarea sau evacuarea persoanelor, acţionarea unor echipamente de stingere sau de protecţie, transmiterea apelurilor de urgenţă şi alertarea forţelor de intervenţie;

sisteme, instalaţii şi dispozitive de limitare şi stingere a incendiilor, care asigură prezenţa substanţei de stingere în zona protejată sau limitează propagarea incendiului în încăperi şi spaţii adiacente locului de izbucnire.

Echiparea şi dotarea construcţiilor, instalaţiilor tehnologice şi platformelor amenajate se asigură conform reglementărilor tehnice, normelor specifice de p.s.i., prezentelor dispoziţii generale, precum şi pe baza concluziilor desprinse din scenariile de siguranţă la foc şi din evaluarea capacităţii de apărare împotriva incendiilor.

La stabilirea tipurilor de instalaţii cu care se echipează construcţiile, instalaţiile tehnologice şi platformele amenajate se au în vedere următoarele criterii:

condiţiile şi cerinţele tehnice precizate în reglementările specifice;

interdependenţa dintre nivelurile admise ale criteriilor de performanţă şi ale timpilor privind siguranţa la foc şi factorii de determinare şi evaluare ai acestora;

posibilităţile de acţionare în spaţii închise, în subsoluri, la înălţime sau în medii cu nocivitate mărită;

funcţiile, caracteristicile şi performanţele mijloacelor tehnice de p.s.i.;

eficienţa şi compatibilitatea substanţelor de stingere cu clasele de incendiu ;

valoarea construcţiei, a instalaţiei tehnologice, a platformei amenajate, inclusiv a bunurilor protejate;

influenţa substanţelor de stingere asupra utilizatorilor (persoanelor), elementelor de construcţie ale clădirii şi mediului;

compatibilitatea dintre diferite substanţe de stingere utilizate simultan sau succesiv;

capacităţile fizice şi psihice ale personalului care poate utiliza aceste mijloace;

raportul cost/eficienţă.

Pentru toate construcţiile, instalaţiile tehnologice şi platformele amenajate se vor asigura alarmarea şi avertizarea utilizatorilor (persoanelor) în caz de incendiu cu sisteme, instalaţii şi mijloace conform reglementărilor tehnice.

Pentru tipurile de construcţii, instalaţii tehnologice şi platforme amenajate care nu se încadrează în prevederile reglementărilor tehnice şi normelor specifice se recomandă verificarea necesităţii şi oportunităţii echipării şi dotării acestora cu anumite tipuri de mijloace tehnice de p.s.i. prin utilizarea unor proceduri şi metode de calcul agreate.

Echiparea cu instalaţii de stingere tip sprinkler a construcţiilor, compartimentelor de incendiu şi

încăperilor, potrivit scenariilor de siguranţă la foc elaborate, după caz, se asigura, după caz, la:

construcţii închise din categoriile de importanţă excepţională şi deosebită (A şi B ), încadrate conform legislaţiei în vigoare, cu densitatea sarcinii termice mai mare de 420 MJ/mp.

clădiri înalte şi foarte înalte cu densitatea sarcinii termice peste 420 MJ/mp, cu excepţia locuinţelor.

platourile de filmare amenajate şi închise, studiouri de televiziune şi scene amenajate, cu arii mai mari de 150mp, inclusiv buzunarele, depozitele şi atelierele anexa acestora.

construcţii de producţie încadrate în categoria A, B sau C de pericol de incendiu cu arie desfăşurată de cel puţin 2000mp şi totodată cu densitatea sarcinii termice peste 420 MJ/mp.

construcţii publice cu densitatea sarcinii termice peste 840 MJ/mp, cele destinate depozitarii materialelor combustibile, cu aria desfăşurată mai mare de 750 mp şi densitatea sarcinii termice peste 1680 MJ/mp, precum şi depozitele cu stive înalte (peste 6 m înălţime).

garaje şi parcaje subterane pentru mai mult de 50 autoturisme, precum şi la cele supraterane închise cu mai mult de 3 niveluri.

Enumerarea echipării cu instalaţii automate de stingere tip sprinkler fiind minimala, investitorii le pot prevedea şi în alte situaţii în funcţie de pericolul şi riscul de incendiu, amplasare, combustibilitatea construcţiei şi valoarea.

Nu se prevăd instalaţii de stingere tip sprinkler în cazul în care apă nu este indicata sau se asigura stingerea cu alte substanţe ( gaze inerte, spuma, abur).

36.Protectia oamenilor de incendiu.Cauzele incendiilor la intreprinderile industriale.

Sistemul de apărare împotriva incediilorApărarea împotriva incediilor se realizează printr-un

ansamblu de măsuri juridice, organizatorice, economice, sociale şi tehnico-ştiinţifice, prin forţe şi mijloace destinate prevenirii şi stingerii incediilor, prin acţiuni prioritare de intervenţie, de blocare şi salvare în caz de incendii şi avarii.

Apărarea împotriva incendiilor este asigurată prin crearea de condiţii în localităţi şi la obiective care ar exclude riscurile de incendiu şi ar asigura protecţia oamenilor, valorilor spirituale şi materiale şi a mediului natural împotriva focului şi factorilor lui nocivi. Obligaţia de a asigura măsurile de apărare împotriva incendiilor revine conducătorilor, altor factori de decizie şi colaboratori de la ministere, departamente şi unităţi economice, precum şi cetăţenilor. Această obligaţie trebuie să fie stabilită în regulile de apărare împotriva incendiilor, în instrucţiunile şi acordurile (contractele) de serviciu respective

- toti angajatii vor trece un curs de instruire speciala privind protectia împotriva incendiilor, iar toate subdiviziunile întreprinderii vor fi asigurate cu mijloace de propaganda si agitatie cu privire la combaterea incendiilor;

-prin ordin vor fi numite persoane responsabile de securitatea incendiara a sectoarelor, depozitelor si altor obiecte cu pericol sporit de incendiu;

- întreprinderea va fi asigurata cu mijloace de stingere a incendiilor si de comunicare rapida despre incendiu. La toate obiectivele va fi asigurat accesul automobilelor de pompieri, care se vor mentine în ordine exemplara;

- toate utilajele vor fi mentinute în stare buna functionala, se vor curati la timp, se vor regla si unge, pentru a preveni supraîncalzirea lagarelor, arborilor si pieselor ce se afla în contact de frictiune, precum si formarea scânteilor, iar zonele si agregatele ce se afla în miscare se vor proteja de nimerirea obiectelor straine;

- la sfârsitul zilei de munca responsabilii de securitatea incendiara vor controla minutios toate locurile, mai cu seama locurile cu iradieri calorice considerabile, vor deconecta instalatiile electrice si sistemul de iluminat, vor încuia usile sub lacat.Comisia tehnica de prevenire si stingere a incendiilor,potrivit actelor normative in vigoare are urmatoareleobligatii principale:

1) Intocmeste planul de aparare impotriva incendiilor al organizatiei socialiste din cadrul careia functioneaza.Acest document trebuie conceput si realizat cu multa atentie pentru a constitui un document de organizare a activitatii de prevenire si stingere a incendiilor,cu mare eficienta.

In principiu un asemenea plan cuprinde doua parti principale:

Prima parte se refera,in esenta la prevenirea incendiilor si cuprinde: dispozitia (in cazul localitatilor

decizia de constituire a comisiei tehnice de prevenire si stingere a incendiilor; obligatiile comisiei tehnice si metodologia de lucru; masurile de aparare impotriva incendiilor specifice obiectivului (localitatii) respective.

In cadrul „obligatiilor comisiilor tehnice” este recomandanbil ca,in functie de specificul obiectivului si localitatii sa se individualizeze pentru fiecare specialist din comisia tehnica sarcinile principale pe care trebuie sa le aduca la indeplinire,strans legate de activitatea lor profesionala si care sa asigure inlaturarea pericolului si cauzelor de incendii.

Ca „masuri de aparare impotriva incendiilor”,ce se includ in planul de aparare se pot cita activitati ca:

organizarea prevenirii si stingerii incendiilor pe locul de munca,care va fi tratata separat,avand o mare impotanta in asigurarea securitatii obiectivelor impotriva incendiilor;

inlaturarea cauzelor de incendiu la instalatiile tehnologice,instalatiile electrice,de ventilatie si incalzire,de descarcare a electricitatii statice ca si la cladirile de productie,de depozitare sau cu alte destinatii;

desfasurarea de activitati instructiv educative care sa duca la prevenirea incendiilor,ca expuneri,instructaje ,fotomontaje,filme,articole la presa uzinala sau de specialitate etc.;

pregatirea temeinica a formatiei civile de pompieri in raport de specificul fiecarui obiectiv,pe baza planurilortematice elaborate de fiecare minister tutelar.Se va pune accentul pe teme cu continut tehnic,privind prevenirea si stingerea incendiilor pe instructaje,exercitii si aplicatii de prevenire,formatiile avand obligatie regulamentara controlul respectarii de prevenire si stingere a incendiilor la unitatile militare socialiste in cadrul carora functioneaza si luarea de masuri pentru inlaturarea operativa a neregulilor constatate;

stabilirea necesarului,procurarea si asigurarea intretinerii in stare de functionare a mijloacelor tehnice de prevenire si stingere a incendiilor.La obiectivele industriale se va urmari buna functionare a instalatiilor automate si manuale de semnalizare a incendiilor de stingere, a mijloacelor initiale de interventie,existenta in cantitati suficiente a substantelor de stingere (apa,spumant,bioxid de carbon,pulberi stingatoare etc.).Formatia trebuie sa aiba in dotare masini si utilaje corespunzatoare,in permanenta stare de functionare,echipament de protectie etc.

37.Metodele si mijloacele de stingere a incendiilor.Tipurile de stingatoare.

Protectia impotriva incendiilor este o problema deosebit de complexa, studiata in continuu in vederea perfectionarii. Desi variantele de solutionare sunt diferite pe plan international, sunt recunoscute ca elemente de baza trei categorii principale:

? elemente de protectie pasive – elemente si materiale de constructie specializate pentru asigurarea protectiei la foc;

? elemente de protectie active – instalatii automate de semnalizare si stingere a incendiilor;

? elemente pasiv – active – mijloace destinate interventiilor la incendii, actionate manual. Gradul de dotare cu mijloace de protectie impotriva incendiilor este echivalent cu gradul de siguranta la foc al constructiilor si este considerat criteriu de baza in tarile dezvoltate, pentru stabilirea asigurarilor.In cadrul elementelor de protectie active un rol important il au instalatiile de stins incendii. In functie de natura substantei de stingere instalatiile de stins incendii se impart in:

- instalatii de stins incendii cu apa

Hidranti –interiori;

–exteriori;

Coloane uscate;

Instalatii tip sprinkler;

Instalatii tip drencer;

Instalatii cu apa pulverizata;

- instalatii cu spuma

– chimica;

– mecanica;

- instalatii cu pulbere;

- instalatii cu abur;

- instalatii cu gaze.

In functie de modul de realizare si de functionare instalatiile de stins incendii se impart in:

• instalatii fixe automate si manuale;

• instalatii semifixe;

• instalatii mobile.

Substante stingatoare

1.Apa

- cel mai vechi agent de stingere, si cel mai utilizat;

- este recomandata pentru incendii din clasa A;

- efectul de stingere se realizeaza prin racirea materialului care arde si prin izolarea oxigenului din aer;

2.Spuma

- este recomandata pentru incendii de tip B;

- efectul de stingere se realizeaza prin racire, inabusire, izolare;

3.Bioxid de carbon – se utilizeaza in principal in mediile industriale, nr. instalatiilor din aceasta categorie fiind in continua scadere.

- este recomandat pentru incendii din clasa A,B,C;

- se utilizeaza in mod eficient in spatii inchise;

- efectul de stingere se realizeaza prin micsorarea concentratiei de oxigen, facand imposibila arderea;

4.FM 200

- este recomandat pentru incendii din clasa A,B si aparate electrice si electronice aflate sub tensiune;

- este inlocuitor de halon 1301 in urma protocolului de la Montreal;

- efectul de stingere se realizeaza prin intreruperea chimica a procesului de ardere, fara a afecta concentratia de oxigen din incapere;

5.Argonite

- este recomandat pentru toate tipurile de incendii cu exceptia metalelor active care la ardere degaja oxigen;

- efectul de stingere se realizeaza prin micsorarea concentratiei de oxigen de la 21% la 10,5% - 12%, asigurandu-se astfel oprirea procesului de ardere;

6.Inergen

- este recomandat in spatii inchise, la toate tipurile de incendii, cu exceptia metalelor;

- efectul de stingere se realizeaza prin micsorarea concentratiei de oxigen pana la 12%.

INSTALATII DE STINS INCENDII CU APA

1.Hidranti

Instalatiile de hidranti interiori si exteriori au ca scop limitarea si localizarea incendiilor, stingerea acestora, protectia personalului care lucreaza la temperaturi ridicate.

Hidrantul este un dispozitiv fix prevazut cu robinet, racordat la conductele de distributie a apei sub presiune, care permite alimentarea furtunurilor pentru stins incendii.

In functie de locul de amplasare a hidrantilor, acestia pot fi:

1. interiori

2. exteriori

– subterani;

– supraterani.

1.1.Hidranti interiori

Hidrantii interiori se pot monta aparent sau ingropat.

Amplasarea hidrantilor se face in locuri vizibile si usor accesibile in caz de incendiu.

Amplasarea hidrantilor interiori se face astfel incat fiecare punct din interiorul incaperilor sa fie protejat de cel putin:

- doua jeturi, in incaperi sau grupuri de incaperi industriale ce comunica prin goluri neprotejate atunci cand acestea se incadreaza in categoriile A,B sau C de pericol de incendiu si au un volum de peste 1000m3, in cladirile civile cu inaltimi mai mari de 45m, in depozite comerciale sau industriale, in magazine sau expozitii cu exponate combustibile, la sali de spectacole;

- un jet, in celelalte incaperi, inclusiv in cele prevazute cu instalatie automata de stingere.