1

Prof. Nicoleta Prepeliță

FACTORI AI

ÎNVĂȚARII EFICIENTE

STUDIU ȘTIINȚIFIC

REALIZAT ÎN CADRUL PROIECTULUI

ERASMUS+ KA1

Asigurarea egalității de șanse elevilor aflați în

situație de risc pentru prevenirea abandonului școlar,

prin dezvoltarea rețelei de profesioniști implicați în

educație

Nr. de referință proiect: 2016-1-RO01-KA101-

024076

,,Singura cale de a descoperi limitele posibilului este de a merge dincolo de ele,

în imposibil."

Arthur C. Clarke

*Acest proiect a fost finanţat cu sprijinul Comisiei Europene. Această publicaţie reflectă numai punctul

de vedere al autorilor, iar ANPCDEFP şi Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru eventuala

utilizare a informaţiilor pe care le conţine.

2

INTRODUCERE

Procesul de transformare continuă a societăţii, nevoile şi condiţiile vieţii în

lumea contemporană impun adoptarea unei noi atitudini cu privire la pregătirea

elevilor, ca urmare a necesităţii adecvării sistemului de învăţământ la exigenţele

sporite ale societăţii contemporane.

În condiţiile educaţiei permanente, activitatea de învăţare este, în esenţă, o

activitate de descoperire a adevărurilor care se realizează cu ajutorul unor metode şi

tehnici adecvate. Aceasta presupune implicarea activă a elevilor în actul învăţării,

printr-un efort personal consistent.

În societatea contemporană nu mai poate fi acceptat faptul ca şcoala să rămână

tributară formalismului şi tehnicilor care oferă societăţii nişte „roboţi” sau nişte fiinţe

pasive. Pregătirea tinerilor pentru viaţă presupune cultivarea şi dezvoltarea unor

calităţi cu adevărat umane, ce nu se pot naşte decât prin impactul cu cultura.

Însuşirea unui sistem de cunoştinţe cu privire la funcţionarea logică a gândirii,

mecanismele psihice, legile dezvoltării social-economice şi ale individului, natura

raporturilor cu ceilalţi, formarea unor capacităţi, deprinderi, priceperi şi atitudini în

faţa realităţii, îi permit elevului să-şi construiască o imagine de ansamblu asupra

lumii şi să poată răspunde cerinţelor fundamentale ale existenţei şi integrării sale

sociale.

El va fi pregătit să gândească liber şi creativ, să poată susţine comunicarea

interumană, să manifeste capacităţi de analiză şi apreciere a propriului comportament

şi al semenilor săi. Cultivarea respectului faţă de valorile umane, libertate,

democraţie, instituţii sociale, îl va ajuta pe tânăr să se integreze în societate ca

personalitate distinctă, capabilă de opinii personale, dialog, comportament dezirabil,

acţiune.

Formarea şi dezvoltarea capacităţilor intelectuale, funcţiilor cognitive şi

instrumentale, schemelor asimilatorii şi structurilor operatorii asigură însuşirea unor

valori care reprezintă, la nivelul individului, cultura sa generală.

Pe acest fond se grefează cunoştinţele de specialitate sau ceea ce numim cultura

de specialitate.

Învăţământul modern se conduce după o filosofie a educaţiei, care promovează

o nouă concepţie despre formarea elevului astfel încât activitatea şcolară vine în

întâmpinarea trebuinţelor dezvoltării individuale şi sociale. În spiritul acestei filosofii

se promovează gândirea creatoare, iniţiativa şi cooperarea, capacitatea de decizie,

aptitudinile şi talentul, personalitatea elevului, aşadar un învăţământ care cultivă

dinamismul şi disponibilitatea pentru înnoire, aptitudinea pentru schimbare,

capacitatea de invenţie şi inovaţie.

Conform unor asemenea cerinţe şi în condiţiile creşterii continue a volumului de

informaţii, accentul cade pe caracterul formativ al educaţiei. Unul dintre principiile

de bază care ne conduc activităţile didactice concrete, în vederea dobândirii

competenţelor menţionate anterior, este principiul instruirii prin acţiune.

3

Această carte se adresează cu precădere elevilor care doresc să-şi însuşească

însuşescă tehnici şi deprinderi de învăţare eficient, să-şi formeze un stil propriu de

învăţare care să fructifice capacitatea de a gândi şi acţiona liber şi creativ a fiecărui

tânăr.

Învăţând temeinic, dragi elevi, veţi putea folosi cu uşurinţă cunoştinţele

dobândite, veţi deveni mai curioşi, veţi dori să ştiţi din ce în ce mai mult. Numai de

voi depinde cum să învăţaţi. Dacă îţi veţi însuşi metodele de învăţare eficientă şi veţi

învăţa cum să le aplicaţi, veţi afla ce înseamnă să învăţaţi temeinic şi cu folos.

Astfel, veţi avea timp suficient pentru învăţare, dar şi pentru joacă, sau alte

activităţi de petrecere a timpului liber.

Dezvoltarea devine astfel, o autodezvoltare, căci voi participaţi activ la propria

formare.

Învăţând la întâmplare, fără să folosiţi metodele eficiente de învăţare, fără să

ţineţi cont de factorii care vă influenţează învăţarea, cunoştinţele voastre vor fi sărace

şi nu vă vor ajuta să înţelegeţi ce se întâmplă în jurul vostru, nu veţi putea găsi soluţii

la problemele pe care le aveţi, sau le au semenii voştri.

4

CAP. I

ÎNVĂȚAREA ȘCOLARĂ

Menirea firească a şcolii nu e să dea învăţătură, ci să deştepte cultivând

destoinicirile intelectuale în inima copilului, trebuința de a învăţa toată viaţa.

Ioan Slavici

I.1.Cerințe generale ale învățării științifice

Învăţarea şcolară este o formă de activitate care se subordonează, în principal

unor scopuri informativ - formative.

Învăţarea constituie o cerinţă socială şi totodată calea omului spre desăvârşire.

Termenul "învăţare" este folosit de secole pentru a denumi activităţi prin care

oamenii se străduiesc să asimileze informaţii şi să-şi formeze anumite genuri de

competenţe.

Învăţarea vă schimbă odată cu trecerea timpului. De la o zi la alta, învăţând, veţi

observa că ştiţi să gândiţi mai bine, vă simţiţi mai apropiaţi de ce este frumos şi bine,

îndepărtându-vă tot mai mult de ignoranţă, nepăsare, lene spirituală.

Gândind şi simţind mai bine, veţi acţiona mai bine, mai adecvat cerinţelor și

propriilor interese.

Şcoala are misiunea de a forma tineri capabili să răspundă unor realităţi în

schimbare, să asigure în mod prioritar o concordanţă între oferta educaţională şi

nevoile comunităţii anticipând schimbările care se presupune că vor avea loc la nivel

economic, politic, social și cultural.

Aceste exigenţe s-ar putea rezuma in:

- capacitate de gândire critica și divergenta;

- motivaţie și disponibilitate de a reacţiona pozitiv la schimbări;

- capacitate de inserţie socială activă.

Pentru a răspunde intr-o forma optima acestor exigente ființa umana învață să

învețe și își dezvoltă obișnuința de a învăța eficient.

A învăţa să înveţi înseamnă de fapt a afla ce metode de învăţare există şi a

decide care este cea mai avantajoasă pentru fiecare individ în parte.

Realizarea unui învăţământ eficient este strâns legată de crearea unor condiţii

optime de învăţare capabile să formeze atitudini şi valori personalizate care să le

permită tinerilor participarea la viaţa unei societăţi deschise şi democratice.

În plus, în societatea modernă se resimte din ce în ce mai mult necesitatea ca

procesul de învăţare să ajute la formarea judecăţii individuale şi a simţului

responsabilităţii fiecărui individ, astfel încât să le permită elevilor dezvoltarea

capacităţii de a anticipa schimbările din jur şi de a se adapta la ele. Cu alte cuvinte,

5

procesul de învăţare trebuie să ajute la dezvoltarea condiţiilor pentru educaţia

permanentă a individului.

Dar, pentru a şti, aţi învăţat cum să învăţaţi tot timpul, la şcoală şi acasă, în

timpul anului şcolar şi în vacanţe.

Învăţarea este temeinică dacă ştiţi să utilizaţi tehnici și procedee ştiinţifice, dacă

respectaţi nişte principii şi reguli de învăţare a căror eficienţă a fost deja validată în

practică.

Cum să învăţăm mai uşor?

Pentru a ne îmbunătăţi randamentul învăţării trebuie mai întâi să ne cunoaştem

aşa numita „superlegătură de învăţare", adică acea modalitate specifică de învăţare

care sporeşte foarte mult eficienţa şi bucuria în timpul acţiunii de a învăţa. Mai

precis, s-a observat că există în principiu patru mari categorii de persoane, numite

"tipuri de elevi":

• elevi vizuali, care învaţă folosind preponderent simţul văzului, care învaţă

mai uşor materialele tipărite sau grafice, ori pur şi simplu privind în jurul lor;

• elevi auditivi, care învaţă cel mai bine prin ascultare şi conversaţie;

• elevi tactili, care învaţă cel mai bine prin atingerea obiectelor, prin

perceperea senzorială a materiei, sau prin folosirea mâinilor şi degetelor;

• elevii kinestezici, care învaţă cel mai bine prin acţionarea maselor

musculare (şi care au nevoie să se mişte pentru a putea învăţa).

Fiecare dintre noi avem o predispoziţie nativă spre una dintre aceste patru stiluri

de a învăţa.

După ce folosim stilul nostru de învăţat pentru a prelua informaţiile, creierul le

procesează şi le stochează în una dintre emisferele cerebrale - fie cea stîngă, fie cea

dreaptă. Fiecare emisferă cerebrală reprezintă o modalitate diferită de a gândi şi de a

privi lumea. Unii oameni au o preferinţă emisferică cerebrală dreaptă, alții o

preferinţă emisferică stângă, iar alţii utilizează în mod egal ambele emisfere

cerebrale. Elevii de emisferă cerebrală stângă manifestă tendinţa de a fi secvenţiali şi

procesează liniar informaţiile. Elevii de emisferă cerebrală dreaptă manifestă tendinţa

de a gândi global, de a vedea tabloul în ansamblul lui şi de a asocia idei ce aparent nu

au nici o legătură între ele. Elevii de emisferă cerebrală stângă gândesc mai degrabă

prin simboluri de felul literelor, cuvintelor şi numerelor, pe când elevii de emisfera

dreaptă gândesc mai degrabă prin intermediul transpunerilor senzoriale ale

imaginilor, sunetelor, gusturilor, atingerilor şi mişcărilor - fără cuvinte.

După aflarea superlegăturii (una dintre următoarele variante: emisfera stânga-

vizuală, emisfera dreapta-vizuală, emisfera stânga-auditivă, emisfera dreapta-

auditivă, emisfera stânga-tactilă, emisfera dreapta-tactilă, emisfera stânga-

kinestezică, emisfera dreapta-kinestezică), putem creşte eficienţa şi plăcerea

învăţatului prin folosirea de modalităţi de învăţare în conformitate cu predispoziţiile

noastre native. Pe de altă parte, vom respecta şi vom înţelege mai uşor modalitatea

diferită de a învăţa a celorlalţi.

Testele care urmează vă vor ajuta să vă descoperiţi predispoziţia pe care o aveţi

în ce priveşte actul învăţării.

6

A. Chestionar pentru determinarea preferinţei stilului de învăţare

Când întâlniți o persoană necunoscută, ce vă frapează prima oară la ea?

a. Înfățișarea sau modul cum se îmbracă

b. Felul cum vorbeşte, ceea ce spune sau cuvintele sale

c. Ceea ce simţiţi despre ea

d. Modul cum se comportă persoana, sau acţiunile ei

La câteva ore după ce aţi cunoscut o persoană, ce anume vă amintiţi cel mai bine

despre ea?

a. Chipul

b. Numele

c. Cum v-aţi simţit alături de ea, chiar dacă i-aţi uitat numele sau chipul

d. Ceea ce aţi făcut împreună cu ea, chiar dacă i-aţi uitat numele sau chipul

Când intraţi într-o cameră în care n-aţi mai fost niciodată, ce vă atrage cel mai

mult atenţia?

a. Felul cum arată interiorul

b. Sunetele sau discuţiile de acolo

c. Cât de confortabil vă simţiţi, emoţional sau fizic, acolo

d. Ce activităţi au loc înăuntru şi ce anume puteţi face acolo

Când îi învăţaţi pe alţii, cum procedaţi?

a. Le oferiţi ceva la care să privească - un obiect, o imagine sau un grafic - fără

explicaţii verbale ori discuţii, ori cu un nivel redus al acestora

b. Le explicaţi verbal, fără a le oferi materiale verbale

c. Desenaţi, scrieţi sau vă folosiţi de mâini pentru a le explica

d. Le demonstraţi o acţiune în mod practic şi le cereţi s-o facă împreună cu dvs.

Ce tip de cărţi preferaţi să citiţi?

a. Cărţi ce conţin descrieri menite să vă ajute să vizualizaţi ceea ce se întâmplă

b. Cărţi conținând informaţii exacte, istorie, sau cu multe dialoguri

c. Cărţi despre sentimente şi emoţii, sau despre perfecţionarea minţii şi a

corpului

d. Cărţi scurte cu multă acţiune, sau cărţi ce vă ajută să vă perfecţionaţi într-un

sport, într-un hobby sau să vă dezvoltaţi un anumit talent

Care dintre următoarele variante descrie modul în care puteţi citi sau studia cel

mai bine?

a. Puteţi studia în prezenţa muzicii, a zgomotelor sau a unor conversaţii,

deoarece le eliminaţi mental.

b. Nu puteţi studia în prezenţa muzicii, a zgomotelor sau a unor conversaţii,

deoarece nu le puteţi elimina mental.

c. Trebuie să vă simţiţi confortabil, relaxat şi puteţi lucra cu sau fără muzică, dar

vă distrag sentimentele negative ale altora.

d. Trebuie să vă simţiţi confortabil, relaxat şi puteţi lucra cu sau fără muzică, dar

vă distrag activităţile sau mişcările din cameră.

7

Când vorbiţi cu cineva, în ce direcţie vi se deplasează ochii?

a. Priviţi direct chipul interlocutorului şi doriţi ca el să vă privească.

b. Priviţi interlocutorul doar scurt timp, apoi ochii vi se deplasează dintr-o parte

în cealaltă.

c. Priviţi interlocutorul doar scurt timp, pentru a-i vedea expresia, apoi vă feriţi

ochii.

d. Priviţi arareori interlocutorul; în majoritatea cazurilor vă uitaţi în jos, sau în

lateral, dar dacă există activitate sau mişcări, priviţi în direcţia respectivă.

Ce anume vă deranjează cel mai mult?

a. Un loc dezordonat

b. Un loc prea liniştit

c. Un loc inconfortabil din punct de vedere fizic sau emoţional

d. Un loc în care nu se permit activităţi, în care nu se oferă suficient spaţiu de

mișcare

Rememoraţi o vacanţă sau o călătorie. Petreceţi câteva secunde căutând să vă

reamintiţi cât mai multe detalii. După ce aţi retrăit episodul, ce amintiri vă ies în

evidenţă?

a. Cele văzute - descrierile vizuale ale oamenilor, locurilor şi obiectelor

b. Cele auzite - dialoguri sau conversaţii

c. Senzaţiile de pe piele şi corp, precum şi felul în care v-aţi simţit, fizic şi

emoţional

d. Acţiunile şi activităţile dvs.

Care dintre următoarele atitudini vă descrie cel mai bine?

a. Remarcaţi dacă îmbrăcămintea oamenilor nu este asortată, sau dacă părul le

este răvăşit şi adesea doriţi să rectificaţi aceste situaţii

b. Vă deranjează când cineva nu vorbeşte corect şi sunteți sensibil faţă de

anumite sunete, precum picuratul robinetelor sau zgomotul aparatelor casnice

c. Lăcrimaţi la episoadele triste din filme şi cărţi

d. Vă foiţi şi nu vă găsiţi locul când sunteți silit să rămâneți nemişcat şi nu puteţi

sta prea mult timp în acelaşi loc

Dacă răspunsurile care predomină sunt "a", sunteți un elev vizual.

Dacă răspunsurile care predomină sunt "b", sunteți un elev auditiv.

Dacă răspunsurile care predomină sunt "c", sunteți un elev tactil.

Dacă răspunsurile care predomină sunt "d", sunteți un elev kinestezic.

Aranjaţi categoriile în ordinea descrescătoare a frecvenţei. Unii indivizi au

dezvoltat câteva sau toate stilurile de învăţat, de aceea este posibil ca două, trei sau

chiar patru stiluri de învăţat să fie conectate.

B. Chestionar pentru determinarea preferinţei emisferice cerebrale

Închideţi ochii. Vedeţi roşu. Ce-aţi văzut?

a. Literele r-o-ş-u, sau nimic, deoarece nu puteţi vizualiza

8

b. Culoarea roşu, sau un obiect roşu

Sunteți mai priceput la:

a. Folosirea literelor, cifrelor sau cuvintelor

b. Folosirea cuvintelor, formelor, imaginilor sau obiectelor

Când citiţi:

a. Auziţi cuvintele parcă rostite cu glas tare în minte

b. Vedeţi cartea derulându-se ca un film mental

Preferaţi să:

a. Discutaţi despre ideile dvs.?

b. Faceţi ceva, cu obiecte reale?

Cum este camera sau masa dvs.?

a. Ordonată şi îngrijită

b. Celorlalţi li se pare dezordonată, totuşi ştiţi unde se află fiecare lucruşor

Ce atitudine vă descrie cel mai bine?

a. Vă place să povestiţi evenimentele sau să ascultaţi relatarea lor cu toate

detaliile prezentate în ordine

b. Vă place să spuneţi direct ideea principală a unui eveniment, iar dacă alţii

povestesc ceva, vă irită dacă nu ajung mai repede la ideea principală

Când primiţi instrucţiuni şi aveţi posibilitatea de a opta, preferaţi să:

a. Urmaţi instrucţiunile

b. Vă gândiți şi încercaţi alte căi de realizare

Vă place să:

a. Faceţi planuri şi le respectaţi

b. Decideţi lucrurile în ultima clipă, vă lăsaţi dus de curent, ori faceţi ceea ce

aveţi chef în clipa respectivă

De obicei:

a. Urmăriţi cu atenţie trecerea timpului

b. Pierdeţi noțiunea timpului

De obicei, lucraţi la:

a. Câte un proiect, pe rând

b. Mai multe proiecte simultan

Dacă predomina răspunsul "a", dovediţi preferinţă pentru folosirea emisferei

cerebrale stângi.

Dacă predomină răspunsul "b", dovediţi preferinţă pentru folosirea emisferei

cerebrale drepte.

Dacă numărul de răspunsuri "a" este aproximativ egal cu numărul de răspunsuri

"b", este posibil să utilizaţi fiecare emisferă cerebrală în mod egal, fără o preferinţă

aparte.

I.2. Principii și reguli ale învățării eficiente

Prin învățare se înțelege nu numai și nu în primul rând achiziționarea de

cunoștințe și deprinderi, ci mai ales dezvoltarea unor funcții, capacități și trăsături

9

psihice și psihosociale ale personalității: intelect, atitudini, valori, trăsături de

personalitate, convingeri etc. Prin conținuturile de învățare trebuie să se urmărească

în mod deosebit construcția și dezvoltarea capacităților de învățare: cei ce învață

trebuie învățați cum să învețe, trebuie pregătiți pentru a putea și dori să învețe.

Organizarea conținuturilor de învățare pe baza logicii didactice și a legilor învățării și

construcției intelectului, precum și ordinea în care diferite conținuturi sunt învățate

este decisiva pentru eficienta învățării.

I.2.1. Principii ale învățării eficiente

1. Orice act de învățare, de însușire a cunoștințelor și formare a experienței

are o dinamică proprie, o evoluție specifică guvernată de legea curbei învățării și

cea a uitării.

Învățarea sau însușirea cunoștințelor pe parcursul unei zile, semestru sau an de

studiu nu este un proces liniar sau cu o evoluție uniformă, ci mai degrabă unul fazic,

ondulatoriu care evoluează în etape, cu ritmuri și volume inegale de asimilare, de la o

etapă la alta.

În învățarea unui material trecem obligatoriu prin următoarele faze sau etape de

asimilare:

Etapa de acomodare sau familiarizare cu conținutul de învățare.

În această etapă viteza de asimilare și volumul cunoștințelor asimilate sunt

scăzute. Este perioada de debut a învățării unui material, a inițierii într-o disciplină la

început de an de studiu sau de semestru. Cu cât perioada de timp de când nu am

practicat învățarea în mod sistematic este mai mare și cu cât conținuturile de învățare

sunt mai noi în raport cu ceea ce am făcut sau ceea ce am învățat anterior, cu atât

perioada de acomodare este mai dificilă și mai de lungă durată. În această perioadă a

învățării sunt recomandabile:

o însușire cât mai precisa și profunda a definițiilor, principiilor, legilor;

delimitare cât mai clară a universului semantic, conceptual și problematic

al conținuturilor respective de învățare (lecții, cursuri, discipline sau materii de

studiu);

un efort voluntar superior de concentrare a atenției și gândirii pentru

acomodarea cât mai rapidă la specificul conținuturilor de învățare.

Etapa asimilării rapide și în cantități mari a cunoștințelor.

După toate dificultățile pricinuite de etapa de acomodare (agitație, neliniște,

nervozitate, insomnii, sentimente de insatisfacție și incapacitate de înțelegere și

învățare etc.) simțiți că învățați, că vă dezvoltați și îmbogățiți intelectul. Folosiți din

10

plin această etapă de maxim randament în învățare și înaintați cât mai repede și cât

mai mult în însușirea conținuturilor de învățare.

Etapa de relativă stagnare sau chiar regres a ritmului de învățare.

Pentru depășirea acestei situații de ,,criza” a învățării se recomandă

intensificarea efortului voluntar în învățare, diversificarea metodelor, mijloacelor și

resurselor de învățare pentru reactivarea și dezvoltarea interesului, mărirea pauzelor

și confruntarea cu cât mai multe surse bibliografice (dicționare, enciclopedii, articole

din reviste de specialitate etc.).

Etapa învățării intensive în preajma verificării sau a examenelor.

În orice act de învățare, în etapa finala, randamentul învățării este cu mult

superior etapelor anterioare. Totuși, nu trebuie uitat un lucru vital: cu cât este mai

intensă învățarea (practicată în ,,salt” în preajma examenelor), cu atât mai rapidă și

mai masivă este uitarea (după examene). Uitarea începe cu detaliile, cu faptele

concrete și ideile secundare, continuă cu unitățile logice și abia la urma afectează

principiile generale. Curba uitării stabilită de Ebbinghaus ne arată că în cazul

practicării învățării intensive, forțate, în preajma examenelor, după examene se uită în

primele 2-3 zile peste 60-75% din ceea ce s-a învățat. Cine învață zi de zi și pentru un

scop mai îndepărtat reține mult mai trainic cele învățate. Cu cât o cunoștință este

reținută mai mult în timp cu atât scade probabilitatea uitării ei, cresc șansele păstrării

în continuare. Deci, repetițiile trebuie făcute imediat după învățare, iar după examene

materialul trebuie revăzut și repetat în continuare, pentru a preîntâmpina uitarea.

1. Curba atenției pe parcursul unei ore de activitate didactică influențează

calitatea învățării.

În primele 5 minute, datorită faptului că se produce o activitate nouă, intră în

funcțiune atenția involuntară, iar capacitatea de concentrare a atenției este relativ

ridicată. În continuare intră în funcțiune atenția voluntară, bazată pe efortul voluntar

conștient, organizat și orientat spre asimilarea cunoștințelor. Gradul de concentrare

crește treptat pe parcursul unei ore de activitate, atingând maximum între minutele 25

și 35 de activitate. După 35-45 minute de activitate intensă începe să scadă tot mai

accentuat gradul de concentrare al atenției instalându-se tot mai mult oboseala

intelectuală, ceea ce impune necesitatea unei pauze.

2. Profunzimea înțelegerii și activismului intelectual legate de ea, reprezintă

cea mai importantă condiție a eficienței învățării, reținerii și aplicării cunoștințelor.

Acest principiu presupune cunoașterea unor reguli ce trebuie respectate pentru o

învățare eficientă.

11

Atenție cum învățați dacă vreți să vă formați o gândire eficientă și să aveți

succes în viață: logic, creativ și inteligent, nu mecanic, reproductiv și forțat.

Definițiile, denumirile, formulele, datele etc. trebuie învățate absolut corect de la

început deoarece dezvățarea este de zeci de ori mai grea decât învățarea. Cunoștințele

se învață și se rețin cu atât mai bine cu cât sunt integrate mai profund în experiența

proprie și cu cât stabiliți corelații și asociații multiple și variate cu celelalte cunoștințe

posedate. Nu învățați ce nu înțelegeți, eșalonați în timp repetițiile și faceți-le mai ales

în lipsa materialului de învățat. Dezvoltându-vă puncte de vedere proprii asupra a

ceea ce învățați, dominați cunoștințele noi prin gândirea și fantezia proprie. Fiți

creativi!

In procesul învățării evitați memorarea fidelă a textului, încercați să

practicați o învățare inteligentă, selectivă, reținând esențialul, pe care sa-l filtrați prin

propria experiență de cunoaștere.

Când studiați un text încercați să identificați punctele de sprijin ale

învățării: ideile principale, exemplele, imaginile semnificative etc.), să le structurați

logic și să alcătuiți cu ele planul textului. Prin urmare, încercați să concentrați textul

pe care-l studiați în formulări scurte și esențiale, evidențiind în fiecare formula

cuvântul central, după sens și asociind ulterior aceste cuvinte între ele pentru a forma

un lanț logic de idei.

Dezvoltați-vă capacitatea de a organiza materialul de învățat pe unități de

sens sau microteme, de a-l sintetiza într-o concepție personala.

Atunci când nu reușiți să înțelegeți bine și în profunzime materialul de

învățat, una dintre cele mai bune metode de a preveni însușirea lui mecanica este

confruntarea cu cât mai multe surse, manuale, dicționare, enciclopedii etc.

Când vă aflați în situația de a învață o serie de materiale cu caracter

factologic (denumirile, datele istorice, clasificările, enumerările etc.) încercați să

stabiliți cât mai multe conexiuni între ele.

Cel ce posedă multe cunoștințe, bine sistematizate are șanse să

achiziționeze, fără mari eforturi, alte noi cunoștințe pentru a reuși să le clasifice

diferențial, să le pună în raporturi clare față de cele vechi, posedând un mare avantaj

față de cei ce știu puțin și slab sistematizat.

3. Curba atenţiei pe parcursul unei zile de activitate intelectuală influenţează

calitatea învăţării.

Performanțele cele mai mari se înregistrează dimineața, între orele 9-11 și după-

masa, între orele 17-21. Acestea sunt perioadele în care curba atenţiei atinge apogeul.

Pe parcursul săptămânii, performanțele cele mai ridicate se obțin miercuri și joi,

iar cele mai scăzute luni și sâmbătă.

Din punct de vedere al vârstei, performanţele cele mai mari se obţin între 20-45

ani. Persoanele care învață permanent în mod inteligent și și-au însușit corect metode

și tehnici de învățare și muncă intelectuală pot obține performanțe ridicate până la

cele mai înaintate vârste.

12

4. Calitatea învățării este determinată și de existența unui mediu ambiental

adecvat.

Cromatica ambientală a învățării este foarte importantă. Elevii cărora li s-au dat

teme de rezolvat acasă și în clasă pe fișe colorate au obținut performanțe net

superioare celorlalți. Copiii crescuți într-un mediu cromatic variat și bogat au dovedit

indici de inteligență și sensibilitate afectivă cu mult superiori celor crescuți într-un

mediu acromatic. Albul permite o mai bună concentrare; roșul generează activism

mintal; galbenul este un calmant al psihonevrozelor, stimulează și întreține starea de

vigilență, sporește capacitatea de concentrare; verdele facilitează deconectarea

nervoasă și abundența de asociații libere de idei, deci imaginația; albastrul

favorizează dezvoltarea proceselor de inhibiție și de încetinire a ritmului activității.

5. Formarea unui stil cognitiv (mod de abordare și dezvoltare a cunoștințelor

și rezolvare a problemelor) flexibil, deschis, creativ este util în creșterea

performanțelor în învățare.

Dezvoltați-vă un stil cognitiv adaptat propriilor capacități intelectuale și

cerințelor specifice actului de învățare. Încercați să gândiți problemele în mod

complex, din mai multe perspective și pe baza mai multor criterii. Stilul cognitiv

reprezintă modul personal, original de recepționare, prelucrare și interpretare a

cunoștințelor și informațiilor, felul în care abordăm și rezolvăm problemele prin

utilizarea diferitelor strategii cognitive. În esență, reprezintă modelul gândirii noastre:

predominant analitic sau sintetic, reproductiv sau creativ, inductiv sau deductiv etc.

6. Formarea unei gândiri structural-sistematice stă la baza învăţării logice.

Gândirea structural-sistematică presupune un efort de:

înțelegere a structurii fundamentale a unui domeniu de cunoaștere;

selecție a conceptelor și principiilor cu o mare putere de extindere;

abordare inter și trans-disciplinară, constituie fundamentul unei învăţări

adecvate noilor cerinţe şi noilor realităţi social-economice.

7. Promovarea inter-învățării sau a învățării conversaționale bazate pe

relaţia om-om, om-calculator etc., este un principiu de bază a unui învăţământ

modern ce are la bază formarea competenţei de învăţare a înăţării.

8. Învățarea în grup, bazată pe dialoguri și interogații inteligente, stimulează

creativitatea, schimbul de experiență, dezvoltarea aptitudinilor psihosociale

(comunicare, cooperare etc.).

Acest principiu presupune însă o serie de reguli:

- dialog competent;

13

- dacă grupul este feminin numărul membrilor este recomandabil să fie par;

- dacă grupul este masculin numărul membrilor este recomandabil să fie

impar;

- dacă grupul este este mixt este recomandabil să fie minimum 4 membri.

9. Folosirea instrumente tehnice moderne reprezintă un factor important

pentru informarea și învățarea eficientă: lecturarea rapidă, înregistrări audio-video,

conversația cu calculatorul etc.

Un elev inteligent devine tot mai mult autodidact dacă învață singur, după

indicații, recomandări bibliografice și planuri de studiu, iar apoi se întâlnește cu

profesorul și pune întrebări, cere explicații, dialoghează, își confruntă punctele de

vedere proprii, emite păreri, opinii personale.

10. Cunoaşterea şi dezvoltarea opțiunilor de învățare! Fiecare dintre voi are

un stil și o adaptare personală la învățare, generate de particularitățile psihosociale.

Stilurile de învăţare cele mai des întâlnite sunt:

a) - tipul auditiv – elevii aparţinând acestui tip învață mai bine ascultând sau

citind cu voce tare;

b) - tipul comunicativ – elevii învață mai bine conversând;

c) - tipul acțional- elevii învață mai bine făcând ceva, acționând, elaborând

conspecte, schițe, proiecte etc;

d) - tipul vizual - elevii au dezvoltată memoria vizuală și rețin mai bine

imaginile, schițele, schemele, graficele etc.;

e) - tipul abstract- elevii reţin cu uşurinţă rapoarte, procente, numere de

telefon;

f) - tipul verbal- elevii rețin mai bine ideile, principiile, legile, explicațiile

verbale etc.;

g) - tipul reproductiv – elevii reproduc cu mare uşurinţă cele învăţate;

11. Fondul afectiv pe care se desfășoară activitatea de învățare influenţează

calitatea învăţării.

Cei mai ineficienți stimuli sunt cei care nu stârnesc nici o emoție. Starea afectivă

trebuie corelată cu starea de motivare, iar uneori ea însăși poate reprezenta o

puternică sursă stimulatoare pentru învățare. Învățarea este mai eficientă în stări de

ușoară precipitare și anxietate, decât într-o stare de mare anxietate sau relaxare

ușoară.

12. Principiul contrastului cu efect retroactiv

14

Când două conținuturi învățate sunt de importanţă și dificultate aproximativ

egale, dar au fost însușite în perioade diferite de timp, repetarea lor ulterioară sporește

reactualizarea sau înțelegerea materialului mai vechi, mai mult decât al celui nou.

dacă se însușește un conținut de învățare vast și dificil, acesta trebuie repetat și aplicat

că un întreg în perioadele imediat ulterioare, pentru a spori eficienta învățării și

reținerii. Întotdeauna după învățare și în preajma examenelor supuneți-vă

autoexaminării, încercați să simulați situația de examen, puneți pe cineva să vă

asculte și să vă dea note, faceți bilete de examinare, amestecați-le, trageți 2-3 și

răspundeți. Învățarea treptata, extensiva, distributiva pe perioade mai mari de timp

este de obicei mai eficienta decât învățarea compacta, intensiva, caracterizata prin

comasarea unui volum mare de cunoștințe pe unități mici de timp.

13. Principiul ascultării active

Știm să ascultam ce ni se spune sau predă? Atenţia are o importanţă primordială

in procesul de învăţare. Ascultarea activă presupune un efort suplimentar de

întelegere şi asimilare a cunoştinţelor chiar din momentul predării.

Știm să expunem ceea ce am învățat? În expunerea cunoștințelor asimilate foarte

important este să ne înarmăm cu puncte de vedere proprii și metode și tehnici de

persuasiune, de argumentare și convingere. În activitatea intelectuala ce promovează

principiul ascultării active un rol decisiv îl au mijloacele audio-vizuale.

14. Principiul esenţializării şi organizării conţinuturilor

Știți să consultați o bibliotecă, un fișier, un dicționar, o bancă de date,o sursă

bibliografică sau o enciclopedie? Mulți au impresia că da, dar puțini pot face bine și

corect acest lucru. Important pentru succesul învățării este cum organizăm și

esențializăm conținuturile uriașe de învățare în unități sintactice. Învățați tehnici

informative, documentare și bibliografice așa cum cercetătorul, pentru a descoperi

sau crea, trebuie să se înarmeze cu tehnici de cercetare și creativitate.

15. Principiul evitării eşecului

Feriți-vă de eșecul ca ,,reacție în lanț” în învățare și la examene. Dacă celui ce

studiază i se sugerează eșecul apar șanse mai mari ca să-l și aibă, iar celui care a

trecut printr-un eșec are și mai multe șanse să mai treacă și prin altele, datorită unor

mecanisme complexe de condiționare comportamentală negativă.

16. Principiul evitării prejudecăţilor

Feriți-vă de prejudecata părinţilor, colegilor, profesorilor în legătură cu

capacitatea voastră intelectuală. Când profesorilor care apreciau o serie de elevi ca

15

fiind slabi li s-a comunicat oficial că aceștia au fost cei mai buni la un test de

inteligență, pe neașteptate aprecierile asupra performanțelor la învățătură au crescut

simțitor în perioada imediat ulterioară.

I.2.2. Psihologia învățării

Reguli recomandate de specialiștii în psihologia învățării:

1. Înlăturați toți factorii ce favorizează și declanșează oboseala și

surmenajul.

Eliminați stimulii din mediul înconjurător; orice distragere din afară reprezintă

un stimul în plus, o supraîncărcare (zgomot, distragerea vizuală sau auditivă). Astfel,

se recomandă așezarea mesei de studiu astfel încât să se evite privirea directa spre

ușă;

2. Abordați studiul pe domenii complementare, evitând solicitarea acelorași

funcții și procese psihice. De exemplu, se poate începe cu învățarea la matematică

timp de o ora, urmată apoi, după o pauza de 10-15 minute, de învățarea la istorie;

3. Asigurați pauze de 10-15 minute între activități;

Studiile experimentale au arătat că cea mai potrivită este pauza activă, dar

aceasta nu înseamnă:

baterea mingiei la nesfârşit, uitând de teme şi alte activităţi utile;

vizionarea la televizor timp îndelungat a unor emisiuni nepotrivite vârstei și

preocupărilor specifice elevilor;

pierderea timpului în fața calculatorului;

preocupări pentru lucruri nefolositoare şi uneori periculoase pentru

sănătate;

pierderea timpului în anturaje nepotrivite;

4. Nu vă aglomerați creierul cu informații curente, redundante, factuale sau

puțin semnificative și care pot fi păstrate în agende, carnețele ș.a. (adrese, numere de

telefon, date, cifre, termeni etc.), astfel încât memoria să poată fi utilizată pentru

sarcinile importante. Fiți cât mai selectivi în reținerea informațiilor, iar când sunteți

obligat să memorați ceva fără relații logice între ele, apelați la sisteme mnemotehnice;

5. Nu faceți mai multe lucruri în același timp, mai ales când sunt diferite ca

natură (de exemplu,nu priviți la televizor în timp ce învățați);

6. Organizați-vă masa de lucru, deoarece este știut faptul că dezordinea

contribuie la distragerea mentală. Păstrați pe masă un singur lucru, cel la care lucrați;

16

7. Respectați un regim optim între muncă și somn; somnul trebuie să dureze

minim 9 ore;

8. Asigurați-vă un regim alimentar rațional, echilibrat şi sănătos;

În alimentatie, accentul se pune pe alimentele bogate în proteine, legume şi

fructe; se vor evita grasimile, dulciurile pâinea. S-a demonstrat ca memoria este

potentata de acetilcolina, iar sursa naturala de colina este lecitina. Prevenirea

pierderilor de memorie se face pe linia alimentara, printr-o suplimentare a lecitinei şi

a aminofosfatilor continuti, de exemplu, în galbenusul de ou, lapte, preparate din

germeni de soia, lapti de peste, drojdia de bere.

9. Nu recurgeți la mijloace farmacologice pentru sporirea eficienței învățării

decât numai la recomandarea medicului;

10. Structurați-vă ziua de munca, astfel încât să evitați întreruperile în

învățare;

11. Stabiliți priorităţile; în momentele de activitate ce presupun maximă

concentrare (cum ar fi pregătirea unui examen) nu vă lăsați distras de sarcini de

importanță secundară;

12. Învățarea în condiții ușoare de stres și mobilizare este superioară învățării

în condiții de relaxare totală;

13. Nu învățați intensiv (cu 3 zile înainte de examen), ci extensiv (zilnic,

permanent).

Învățarea intensivă este eficientă dacă ciclurile de învățare sunt secondate de

stagii aplicative, care să solicite intens cunoștințele și deprinderile achiziționate

intensiv. După fiecare 40-50 minute de concentrare și învățare faceți câte o pauză de

10-15 minute, în care să vă relaxați (întins cu ochii închiși pe un pat sau fotoliu, vă

plimbați, ascultați muzică, vă jucați, faceți gimnastică sau conversații, care să solicite

și alți centri nervoși);

14. Dacă simțiți că nu vă puteți concentra asupra unui subiect sau teme

anumite, învățați-le pe părți mici.

Factorii obiectivi care acționează asupra memoriei:

1. Volumul, cantitatea materialului - acesta trebuie să fie pe măsura

posibilităților, în funcție de vârstă și experiență. Nerespectarea acestei cerințe vă avea

că urmare apariția unor fenomene de suprasolicitare ce pot duce la blocaje ale

performantei, în cele mai bun caz, la o memorare superficiala cu o durata de păstrare

redusa.

17

2. Natura materialului de memora - cu cât materialul este mai concret, cu atât

vă fi mai ușor de memorat. Exista o relație nemijlocita între natura materialului de

memorat și valoarea performantelor: obiectele și imaginile se memorează mai ușor,

cifrele,cuvintele, schemele mai greu.

3. Gradul de structurare logica a materialului - materialul organizat după

criterii logice, cu legături clare între idei și o succesiune clara a raționamentului de la

premise la concluzii, se memorează mai ușor decât cele ce nu îndeplinesc aceasta

condiție.

4. Continuitatea actului de învățare - fragmentarea materialului în secvențe și

alternarea timpului afectat învățării cu momente de repaus reprezintă o formă de

organizare a memoriei eficiente.

5. Gradul de omogenizare a materialului - un material ce asigura o percepție

diferențiată vă fi memorat mai ușor și mai bine decât unul omogen.

6. Semnificația materialului - un material care prezintă importanță pentru

subiect și generează o stare afectivă, fie ea pozitivă sau negativă, se memorează mai

ușor și mai trainic decât unul lipsit de interes, neutru.

Factorii subiectivi care acționează asupra memoriei

1. Starea funcțională a creierului - orice afecțiune sau tulburare a creierului vă

influenta, într-o măsura mai mare sau mai mica memorarea, păstrarea și

reactualizarea.

2. Capacitatea funcționala globala a subiectului sub aspectul posibilităților

sale de efor - scăderea capacității de efort fizic și psihic reduce semnificativ sau

blochează performanta mnezica.

3. Existenta unui fond aperceptiv în relație cu materialul de memorat - un

material care se bazează pe un fond aperceptiv se memorează mai ușor și mai

temeinic decât unul cu desăvârșire nou lipsit de posibilitatea unui astfel de sprijin.

Având că limba materna romana, ne vă fi mai ușor să învățăm o limba romanica

(franceza, italiana, spaniola etc.).

4. Motivația actuala pentru memorarea interesul pentru materialul de

memorat, atitudinea pesimista pentru acțiunea de memorare, voința de a atinge scopul

amplifica substanțial capacitatea de performanta mnezica.

5. Tensiunea afectiva a subiectului aflat în situația de memorarea scăderea

tonusului afectiv, lipsa de interes, plictiseala, pot reduce semnificativ eficienta

memorării după cum emotivitatea crescuta, anxietatea, agitația o pot frâna sau bloca.

6. Vârsta subiectului - înaintarea în vârsta scade în general, eficienta

memoriei cel puțin în ceea ce privește memoria imediata și cea de scurta durata,

capacitatea de învățare.

7. Autosugestia poate îmbunătăţi calitatea învăţării. Iată câteva idei de

autosugestionare:

Randamentul meu creşte de la o zi la alta, rezultatele sunt tot mai

bune acum.

18

Imi place din ce în ce mai mult să învăţ pentru a fi tot mai bun în

domeniile mele preferate acum.

Îmi înteleg şi îmi rezolv cu uşurinţă problemele vieţii acum.

Secretul memoriei bune

Concentrarea atenţiei;

Interesul pentru cunoaştere;

Voinţa - ,, Trebuie , vreau şi pot ” ar putea fi deviza oricărui elev;

Înţelegerea informaţiilor ce trebuie învăţate;

Atitudinea faţă de învăţare (privirea materialului ca fiind interesant,

folositor);

Planificarea timpului pentru învăţare (zilnic, săptămânal, lunar,

anual).

I.2.3. Resursele interne şi externe ale învățării

Una din temele importante ale psihologiei sociale, cu impact deosebit în mediul

şcolar, o constituie studiul gîndirii sociale. Teoriile din acest domeniu descriu felul în

care omul construieşte explicaţia cu privire la experienţele sale. Indivizii caută să

înţeleagă lumea şi să-i desluşească determinismele, căci numai astfel pot duce la bun

sfîrşit acţiunile. În cazul în care nu reuşesc să obţină explicaţii mulţumitoare cu

privire la evenimentele mediului ce-i înconjoară, ei trăiesc o stare de discomfort

psihic.

În general, la baza oricărei acţiuni umane, deci şi la baza invăţării se află:

- factori interni (de pildă, motivaţia persoanei);

- factori externi (situaţii concrete, presiunea socială, dorinţa de apreciere din

partea semenilor).

Un elev poate să explice nota proastă pe care tocmai a primit-o punînd-o pe

seama unei cauze exterioare. Trebuie să observăm că performanţele sale şcolare

viitoare, precum şi comfortul său psihic depind de atribuirea pe care o face. Este

evident că el se va simţi împăcat cu sine şi stima de sine îi va fi menajată dacă va

invoca o cauză externă şi stabilă. Pe de altă parte, un elev înclinat să facă mereu

atribuiri interne pentru nereuşitele sale din clasă va avea o stimă de sine slabă şi, în

egală măsură, aşteptări slabe cu privire la posibilităţile sale de a obţine note foarte

bune.

Atribuirile stabile ale reuşitei sau eşecului pot marca o dimensiune foarte

importantă a personalităţii, sentimental propriei eficienţe (self-efficacy). Acesta,

definit ca aprecierea unei personae asupra propriilor capacităţi de a organiza şi duce

la împlinire acţiuni necesare pentru atingerea unei performanţe, trebuie deosebit de

stima de sine, care se constituie ca o acreciere globală a valorii propriei personalităţi.

Eficienţa proprie este un factor cardinal al succesului şcolar. Elevii care obţin scoruri

mari la scalele ce măsoară această caracteristică au rezultate şcolare mai bune. Totuşi,

19

trebuie spus că există, de exemplu, copii care au un sentiment al propriei eficienţe

foarte dezvoltat în ceea ce priveşte domeniul literaturii, şi au mult mai puţină

încredere în forţele lor cîn e vorba de a înfrunta o problemă de matematică.

Cunoaşterea condiţiilor determinative ale succesului în activitatea de învăţare

sau nereuşitei şcolare orientează activitatea elevului, care poate adopta măsuri pentru

sporirea capacităţii intelectuale şi morale sau pentru lichidarea şi mai ales prevenirea

piedicilor şcolare.

În matricea complexă a reuşitei şcolare ponderea factorilor intelectuali este

destul de însemnată, cca 50% din varianta rezultatelor şcolare fiind pusă pe seama

inteligenţei. Restul de 50% este pusă pe seama factorilor nonintelectuali de

personalitate, precum şi condiţiilor de organizare a activităţii şcolare.

Deficienţele în percepţiile vizuale, auditive sau tulburările limbajului oral pot

determina pregătirea incomplectă a copilului pentru învăţarea citirii. Insuficienţa

dezvoltare a orientării şi a structurii spaţiale a funcţiei simbolice a limbajului, a

înţelegerii masajelor verbale pot fi cauze ale imaturităţii pentru citire.

În dezvoltarea inteligenţei şi a capacităţii de autoreglare a copilului există o

anumită succesiune stadială obligatorie iar actualizarea potenţialităţilor psihice

presupune organizarea cerinţelor instructive în acord cu aceste posibilităţi.

La 6-7 ani copilul trece de la acţiunea imediată la operaţie. Reuşita la aritmetică

presupune capacitatea elevului din clasa I de a reprezenta mintal, de a imagina

rezultatul unor acţiuni, adică de a anticipa prin reprezentare desfăşurarea unor situaţii

simple.

Diferenţele individuale sunt definitorii pentru gradul de educabilitate a elevilor.

Se caută, astfel, o concordanţă între caracteristicile psihofiziologice ale subiectului şi

exigenţele sarcinilor şcolare. Criteriul acestei concordanţe este succesul la învăţătură

exprimat în calificativ ca modalitate de evaluare a randamentului şcolar. Calificativul

este un indice discutabil al valorii şi al pregătirii elevului, depinzând nu numai de

elev ci în mare măsură şi de învăţător.

Inteligenţa este unul din elementele constelaţiei factorilor interni ai performanţei

şcolare. La elevii cu insuficienţe mintale, importanţa factorilor intelectuali în

determinarea reuşitei – nereuşitei este mai mare decât la cei normali sub aspect

intelectual. Sunt deci situaţii în care inteligenţa, tocmai prin deficienţele sale, devine

factorul fundamental în determinarea randamentului şcolar.

Unul din factorii de bază ai reuşitei şcolare est inteligenţa şcolară. Termenul de

„inteligenţă şcolară”, cu valoare pur operaţională, ar desemna echilibrul dinamic

dintre asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la acestea, la diferite niveluri de

şcolarizare. Se diferenţiază de inteligenţa generală, globală, verbală, practică, etc.,

mai ales prin specificitatea conţinutului său, dar se supune legilor generale ale

dezvoltării mintale. Inteligenţa şcolară exprimă gradul de adaptare a elevului la

cerinţele activităţii de tip şcolar. Ea depinde de variaţiile permanente ale şcolii, de

sarcinile şcolare şi de personalitatea elevului; deci se raportează la capacitatea

elevului de a-şi însuşi cunoştinţe şcolare, deprinderi intelectuale etc. în condiţii

20

obişnuite, normale, de şcolarizare cărora li se adaptează marea masă de elevi de

aceiaşi etate cronologică.

Puterea de muncă, rezistenţa la efort, vivacitatea personalităţii, ritmul şi

eficienţa activităţii etc. influenţează reuşita şcolară a elevilor. Inadaptarea elevilor

lenţi are un caracter foarte particular, având frecvent origine psiho-somatică şi care

nu relevă deloc rea-voinţă din partea elevului. Orice încercare bruscantă, venită din

partea şcolii sau a familiei, de a-l face pe acest elev mai rapid, poate duce la confuzii,

la eşec, care agravează situaţia tensională a elevului. Încetineala excesivă, ritmul prea

lent pot genera, chiar şi la un copil cu posibilităţi intelectuale normale, o formă

specifică a nereuşitei şcolare.

„Astenia mintală”, oboseala de integrare a informaţiilor şi de coordonare a

verigilor activităţii, fac ca elevul să fie lipsit de eficienţă intelectuală. Eficacitatea

inteligenţei şcolare depinde, alături de perseverenţă şi de rapiditatea funcţionării

mintale. În contrast cu elevul pasiv, cel activ se caracterizează printr-o mare

capacitate de a învinge dificultăţile exterioare, care îi stimulează energia fizică şi

mintală. Dacă activismul se asociază cu aptitudini şcolare dezvoltate, firea

perseverentă va parcurge o cale ascendentă în activitatea şcolară.

Activitatea şcolară poate provoca oboseala prevenind de fapt epuizarea

rezervelor de energie ale organismului (prin intervenţia procesului de inhibiţie).

Oboseala elevului se manifestă nu atât la nivelul rezultatelor şcolare, cât în

amplitudinea oscilaţiilor acestora. Ritmul de apariţie a oboselieste în funcţie de

intensitatea şi conţinutul activităţii, de tonalitatea afectivă lecţiei, de variaţia

capacităţii de muncă pe parcursul unei zile, în funcţie de oscilaţiile ritmice ale

excitabilităţii scoarţei cerebrale, de regimul de odihnă etc.. Starea subiectivă de

oboseală se poate instala şi pe fondul monotoniei care duce la saturaţie. Întrucât

atenţia este o condiţie indispensabilă a desfăşurării lecţiei şi implicit a reuşitei

şcolare, gradul de concentrare şi intensitatea atenţiei, stabilitatea şi flexibilitatea ei se

schimbă în funcţie de calitatea predării şi de rezistenţa elevului la efort. Oboseala

elevului, explicabilă în ultimă instanţă prin procese nervoase corticale, apare drept

consecinţă a implicării funcţiilor psihice în activitatea şcolară. Nu memorarea

mecanică, reproducerea fidelă etc.; ci capacitatea de a înţelege, curiozitatea

intelectuală sunt factori interni care pot întârzia sau preveni apariţia nejustificată a

fenomenului de oboseală.

Începând de la vârsta de cca 5 ani acţiunile copilului sunt planificate şi reglate

întrucâtva conştient – prin intermediul imaginii mintale şi al cuvântului. Astfel,

copilul îşi dă seama că el iniţiază şi tot el reglează activitatea.

Punctul de plecare în formarea operaţiilor mintale la copil îl constituie acţiunea

externă cu obiecte concrete. Limbajul înlesneşte, pe de o parte, interiorizarea acţiunii

materiale şi detaşarea de aspectele neesenţiale, iar, pe de altă parte, exteriorizarea

acţiunii mintale în conversaţie. În final procesul se transpune în planul limbajului

intern, adică în planul mintal propriu-zis în care operaţia se realizează ca act de

gândire. Elevul ajuns în stadiul operaţilor formale (gândire verbal-abstractă, formală)

21

poate fi „activ”, în sensul desfăşurări raţionamentelor ipotetico-deductive, deşi

această activitate mintală nu îmbracă o formă concretă, ci una abstractă.

Metodele intuitive fac apel la mecanisme psihologice diferite faţă de cele

implicate în metodele active şi nu sunt suficiente pentru dezvoltarea gândirii.

Elevul trece treptat de la acţiunea modelată obiectual la acţiunea mintală,

interiorizată. Aceasta din urmă devine reversibilă şi prescurtată, ceea ce marchează

formarea operaţilor mintale. La rândul lor operaţiile se grupează în structuri

funcţionale care nu sunt altceva decât aptitudini, capacităţi de acţiune mintală care, în

interacţiune cu alţi factori interni şi externi, determină reuşita şcolară a elevului.

O perspectivă interesantă ne oferă analiza factorilor care determină reuşita

şcolară şi care ne duce indirect la eficienţa învăţării.

Personalitatea elevului reprezintă factorul fundamental al reuşitei şcolare,

condiţiile interne prin intermediul cărora acţionează condiţiile externe. În cadrul

acesteia vom distinge:

- factorii fizici: starea de sănătate, echilibrul psihosomatic, rezistenţa la efort,

potenţialul genetic.

- factorii psihici:

a. intelectuali: inteligenţă, stilul cognitiv, nivelul de dezvoltare a proceselor

intelectuale (memorie, gândire, imaginaţie, atenţie);

b. nonintelectuali: motivaţia, interesele, atitudinile, trăsăturile de

personalitate.

În psihopedagogie se utilizează conceptul de maturitate şcolară vizând

maturitatea fizică, cea volitivă, socială, morală, mintală şi maturitatea pentru muncă.

I.2.4. Stilul de învăţare

Stilul de învaţare reprezintă modalitatea preferată de receptare, prelucrare,

stocare şi reactualizare a informaţiei.

A. Dupa modalitatea senzorială implicată, exista 3 stiluri de invatare

principale:

1. Stilul auditiv

Elevii care au aceasta manieră de studiu:

• învaţă vorbind şi ascultand;

• sunt eficienţi în discuţiile de grup;

• îşi manifestă verbal entuziasmul;

• suportă greu liniştea în timpul învăţării;

• învaţă din explicaţiile celui care prezintă noile informaţii;

• verbalizează acţiunile întreprinse pentru a-si depăşi dificultăţile de învăţare;

2. Stilul vizual

22

Elevii care au acest stil de învăţare:

• preferă să vadă lucrurile sau desfăşurarea proceselor pe care le învaţă;

• învaţă pe bază de ilustraţii, hărţi, imagini;

• consideră că este important sa vada textul scris;

• au nevoie să aiba control asupra ambianţei în care învaţă;

• îşi decorează singuri mediul în care învaţă;

• recitirea sau retranscrierea materialului sunt metodele cele mai frecvent

utilizate pentru fixare de către aceşti elevi;

3. Stilul kinestezic

Elevii care adopta acest stil de învăţare:

• au nevoie să atingă şi să se implice fizic în activitatea de învăţare;

• învaţă din situaţiile în care pot să experimenteze;

• îşi manifestă entuziasmul sărind;

• nu acordă mare importanţă luării notiţelor; a lua notiţe înseamnă mai mult

un act fizic şi nu un suport vizual pentru învăţare; de multe ori nu revizuiesc notiţele.

B. In functie de emisfera cerebrala cea mai activată, în învăţare există două

stiluri cognitive:

1. Stilul global (dominanta dreaptă)

Survolarea materialului înainte de a începe studiul aprofundat al acestuia, pentru

identificarea subtitlurilor, cuvintelor cheie şi a rezumatului care poate sa ofere

elevilor ce abordează acest stil, perspectiva de ansamblu de care are nevoie.

2. Stilul analitic

Elevii care abordează acest stil îşi rescriu notiţele în manieră logică şi ordonată,

utilizează sublinierile şi fragmentarea materialului în manieră personală.

C. Tipul de inteligenţă determină, de asemenea, modul de operare cu

cunostintele, stilul de învăţare.

Conform cercetarilor lui Howard Garner de la Universitatea Harvard şi ale lui

Charles Handy din Anglia, oamenii posedă zece tipuri diferite de inteligenţă:

In timpul anilor de şcoală, ai fost testat numai pe baza inteligenţelor tale verbale

şi matematice. Studiile din ultimii ani arată, că ai mai multe tipuri de inteligenţă şi

chiar poti fi un geniu în oricare dintre ele; atunci când acestea sunt combinate, îţi

oferă şansa să realizezi lucruri extraordinare. Principalul tau scop este să-ti identifici

23

inteligenţele sau inteligenţa predominantă; apoi foloseşte cât poţi de mult din acea

inteligenţă în domeniul tău de activitate sau pentru realizarea obiectivului tău.

Cele zece tipuri de inteligenţă care corespund unor stiluri de învăţare diferite

sunt:

1. Inteligenţa verbală .

Este prima ta inteligenţă; aceasta reprezinta abilitatea de a vorbi prin ultizarea

limbajului. Capacitatea de a înţelege şi de a folosi bine limbajul este asociată cu

succesul în orice domeniu, care implică şi comunicarea cu ceilalţi. În orice societate,

există o legatură directă între nivelul de fluenţă de exprimare în limba ta nativă şi

succesul sau chiar venitul tău. Chiar poţi să îţi creşti semnificativ şansele şi rata de

promovare prin învăţarea şi folosirea adecvată a mai multor cuvinte. Oamenii de

succes, cei din vânzări folosesc un vocabular extins ce le perminte practic să devină

mai valoroşi sau să încheie mai multe contracte de vanzări. În esenţă, fiecare cuvânt,

este un instrument pentru exprimarea unui gând. Cu cât înţelegi şi ştii mai multe

cuvinte, cu atât poţi forma gânduri şi idei mai complexe. Şi desigur nu uita ce i-a spus

tatăl bogat lui Robert Kiyosaki: “ banii sunt o idee.” Cu cat vocabularul tău este mai

bogat, cu atât vei fi mai respectat şi mai ascultat de ceilalţi. Abilităţile verbale sunt

considerate o măsură de bază a inteligenţei.

2. Inteligenţa matematică.

Practic, este cea de a doua inteligenţă folosită pentru masurarea IQ-ului. Aceasta

reprezintă, abilitatea ta de a folosi numerele. În afaceri aceasta este îndemânarea de a

citi informaţii financiare şi de a dezvolta proiecţii financiare. Cu cât ştii mai multe

despre: cheltuieli, preţuri, rate financiare, cu atât vei lua decizii mai bune şi desigur

vei deveni mai valoros. Sunt mulţi aceia care cred că nu au abilităţi legate de numere.

Din acest motiv, ei evită orice domeniu sau activitate în care este nevoie de fluenţă

financiară pentru a avea succes. Acest lucru este de cele mai multe ori fatal dacă

obiectivul tău este să obţii independenţă financiară. Vestea bună este că poţi învăţa să

înţelegi calculele importantante din afacerea ta cu putin studiu, efort dar mai ales

motivare. Aşa cum poate intuieşti, vei deveni mai competent şi mai capabil de a lua

decizii bune pentru tot restul vieţii tale în afacerile pe care le vei dezvolta.

3. Inteligenţa fizică.

Acesta este cel de al treilea domeniu, în care poti fi un mic geniu. De această

inteligenţă, se bucură sportivii de performanţă, cu abilităţi foarte bune de coordonare

a mişcărilor şi de folosire a corpului lor. În scoală un elev poate pica testele verbale şi

cele de matematică, dar în acelaşi timp poate fi un atlet extraordinar. Multe persoane

se vând ieftin, prin faptul că au impresia ca nu dau dovadă de abilităţi deosebite în

domeniul sportului. Există desigur şi o veste bună; având parte de instruirea sportivă

24

necesară poţi practica foarte bine multe sporturi (fotbal, înot, atletism sau patinaj).

Este vorba numai despre motivaţia şi dorinţă din partea ta.

4. Inteligenţa muzicală.

O alta forma de inteligenţă a ta poate fi ce muzicală. Este posibil ca Mozart sau

Btethoven sa nu fi fost bun la sport sau la şcoala, dar totuşi s-au dovedit cel puţin

capabili să compună multe dintre cele mai bune şi frumoase compoziţii de muzică

clasică din toate tipurile. Există mulţi muzicieni de top în zilele noastre, care au avut

rezultate slabe sau chiar au fost exmatriculaţi în şcoală, dar au demonstrat că posedă o

abilitate excepţională de a crea o muzica extraordinară.

5. Inteligenţa vizual-spaţială.

Un al cincilea domeniu de potenţial mental al tău, este reprezentat de inteligenţa

vizul-spaţială. Aceasta este afinitatea de a vedea şi de a crea forme şi modele. Un

arhitect sau un pictor, sau chiar o persoana care şi-a dezvoltat capacitatea de a

vizualiza foarte clar, posedă o asemenea inteligenţă. De exemplu un arhitect, poate fi

capabil să dezvolte, mai întâi în mintea sa şi apoi pe hârtie, clădiri frumoase, pe care

apoi oamenii cu inteligenţa matematică vor fi în stare să le transforme în proiecte şi

planuri exacte pentru construcţie. Este acea inteligenţă pe care o foloseşti pentru

vizualizarea obiectivelor tale cu ochii minţii înainte ca ţelurile respective să ia naştere

în realitate. Această inteligenţă vizual/spaţiala, o poţi dezvolta prin practică.

6. Inteligenţa interpersonală.

Al şaselea domeniu de potenţial mental îl reprezintă, inteligenţa interpersonală şi

este cea mai bine plătită formă de inteligenţă în Statele Unite. Reprezintă abilitatea de

a comunica, a influenţa şi a negocia cu alţi oameni. Caracteristicile ei cele mai

importante sunt: un nivel înalt de sensibilitate la gândurile, motivaţiile şi dorinţele

celorlalţi. O persoană cu un nivel ridicat de inteligenţă interpersonală, posedă

abilitatea de a interacţiona eficient cu oamenii şi de a rezolva calm şi eficient

situaţiile problematice. Managerii şi directorii de success, chiar şi liderii au o

inteligenţă interpersonală foarte dezvoltată. Prin urmare doresc să lucreze şi să

colaboreze cu ei pentru a îndeplini obiectivele grupului. Persoanele care lucrează în

vânzări, sunt platite cel mai bine, deoarece sunt foarte buni în a-i convinge pe alţii să

le cumpere serviciile sau produsele. Cei mai pragamtici oameni din vânzări,

consultanşi şi profesionişti, posedă acest tip de inteligenţă. Este prima abilitate a unui

politician de succes, iar acest domeniu, poate sa devină sfera ta de excelentă.

7. Inteligenta intrapersonala.

25

A şaptea formă de inteligenţă, reprezintă abilitatea de a fi conştient de tine

însuţi. Cine eşti şi ce vrei să realizezi. Acest tip de inteligenţă, iţi oferă posibilitatea

să îţi stabileşti obiective şi să întocmeşti planuri pentru realizarea lor. Persoanele care

posedă un nivel înalt de inteligenţă intrapersonală fac introspecţii. Ei reflectă asupra

modului în care gândesc şi simt. Datorită faptului că se înţeleg mai bine pe ei înşişi,

sunt mai eficienţi în relaţiile cu ceilalţi. Cu cât este mai ridicat nivelul tău de

conştiinţă de sine, antrenat prin reflecţii şi introspecţii, cu atât este mai mare nivelul

tau de auto-înţelegere. Există o sinergie a proceselor, iar cu cât te vei înţelege mai

bine, cu ata va fi mai ridicat nivelul tau de auto-acceptare. Cu cât te accepţi mai mult

ca fiind o persoana valoroasa, cu atât te placi mai mult. De asemeni, cu cât te placi

mai mult, cu atât ii placi mai mult pe ceilalti iar ei pe tine. Acest tip de inteligenta

este important, pentru a avea o viata fericita şi inconjurata de succes. Inteligenta

intrapersonala se poate dezvolta prin practica.

8. Inteligenţa anteprenorială.

Este cea de a opt formă de inteligenţă şi constituie abilitatea de a observa

oportunităţile existente pe piaţă, dar şi de a aduce resurse variate pentru a realiza

produse inovatoare, care pot fi vândute pentru a genera profit. Acest tip de

inteligenţă, aşa cum probabil ştiţi, este printre cele mai bine plătite tipuri de

inteligenţă din societatea în care trăim. Foarte multe personae care au ajuns bogate in

decursul anilor, prin forţe proprii, au început fără a avea banii sau conditiile necesare,

dar şi-au format averile prin folosirea inteligenţei anteprenoriale. Bill Gates este unul

din multele exemple. El a renunţat să studieze la Hravard cu scopul de a fonda

Microsoft, având ideea dezvoltării de software, pentru piaţa de calculatoare

personale, în curs de formare. Michael Dell a început să asambleze calculatoare

persoanle în camera sa de colegiu şi desigur lista poate continua.Cert este faptul că

toţi au avut niveluri ridicate de inteligenţă anteprenorială. Este posibil sa ai şi tu.

9. Inteligenţa intuitivă.

Este cea de a noua formă de inteligenţă şi reprezintă abilitatea de a simti daca o

situaţie este adevarată sau nu, de a veni cu idei noi fară vreo legatură cu pregatirea ta

sau de a cunoaşte oamenii repede şi bine. In viata de zi cu zi suntem evaluate, mai

ales cand urmeaza sa cunoastem o persoana noua. Desigur suntem evaluati şi in

functie de ceea ce facem, cum aratam, ce anume spunem şi cum o spunem, dupa cu

zice celebrul orator motivational Dale Carnegie. Intuitia femeilor este ceva mai

respectata decat a barbatilor. Dar cand barbatii şi femeile sunt testate in ceea ce

priveste intuitia, ei au rezultate similare. Atunci de ce respectam atat de mult intuitia

femeilor? Pentru ca femeile isi asculta şi au mai mare incredere in intuitia lor decat

barbatii. Exista din nou, o veste buna, inteligenta ta intuitive este innascuta şi desigur

poate fi imbunatatita prin practica. Autoarea Jane Ponder a zis ca: “barbatii şi femeile

incep sa devina mareti atunci cand incep sa isi asculte vocile interioare.” C u cat ai

26

multa incredere in intuitia ta şi iti asculti “vocea interioara”, vei primi raspunsuri mai

multe şi mai bune de la acesta forma de inteligenta.

10. Inteligenţa abstractă.

În sfârșit, iata şi cea de a zecea formă de inteligenta. Ea reprezinta genul de

inteligenta a lui Einstein atunci cand s-a imaginat mergand pe o raza de lumina şi a

putut astfel formula teoria relativitatii, ce a revolutionat complet domeniul fizicii.

Omul de stiinta Friedrich August Kekule, a vazut un sarpe incolacindu-se şi

miscandu-si propria coada. Acesta a fost pentru el un indiciu in elaborarea structurii

in forma de inel a moleculei de benzen, o decoperire foarte importanta a secolului

nostru.

Probabil în viaţă îţi va veni în minte o idee sau o imagine care combină şi

sintetizeaza cativa factori. Rezultatul poate fi o noua idee de afaceri, precum a avut

Ray Kroc atunci cand a observat metodele de productie in masa pentru pregatirea

hamburgerilor şi a cartofilor prajiti, dezvoltate de fratii McDonald din San

Bernardino. Cu aceasta idee, a luat nastere corporatia McDonalds, care acum are

30000 de restaurante.

Gradul şi modalitatea de implicare determina diferite tipuri de invatare:

stilul divergent - invatarea se bazeaza pe experienta cocreta cu situatia

generatoare de cunostinte şi reflectarea ulterioara;

stilul asimilator -valorifică reflectiile personale asupra situatiilor, ajungand

la concepte şi teorii cu grad inalt de abstractizare şi generalizare;

stilul convergent- orientat spre aplicarea creativa a ideilor şi datelor

prelucrate sistematic;

stilul acomodativ - tentat de testarea in situatii reale a cunostintelor; presupune

invatarea pragmatica.

I.2.5. Managementul timpului de studiu.

Despre modul de utilizare a timpului dedicate studiului, orice elev trebuie sa

stie:

• sa inceapa cu subiecte sau materii usoare, dupa care sa treaca la cele mai

dificile şi sa pastreze pentru sfarsit ceva placut;

• sa aleaga un mediu propice pentru invatare, cu cat mai putini distractori

(televizor, telefon, zgomot);

• sa aleaga o pozitie care sa-l mentina treaz, activ;

• sa-si stabileasca un program de studiu pe care sa-l comunice şi altora;

• sa invete sa spuna nu eventualelor tentatii ( de a iesi cu un prieten care l-a

sunat, de a se uita la televozor chiar daca nu e emisiunea lui preferata);

• sa-si monitorizeze modul de utilizare a timpului.

27

Pe masura acumularii şi utilizarii acestor depinderi de studiu, elevii dobandesc

auto-controlul asupra propriei invatari. Acesta se manifesta prin:

• stabilirea interdependenta a scopurilor şi obiectivelor personale in invatare;

• planificarea timpului de studiu;

• eliminarea şi controlul factorilor distractori;

• controlul procesului de invatare;

• selectarea şi utilizarea unor strategii potrivite de prelucrarea şi reactualizare

a materialului invatat;

• evaluarea rezultatului invatarii;

• autorecompensarea.

28

CAP. II

MOTIVAȚIE ȘI ÎNVĂȚARE

O motivaţie corectă este mai puternică decât forţa.

James Abram Garfield

Formarea individului de către societate nu se realizează doar din interior,

dezvoltarea şi împlinirea lui se realizează printr-o interacţiune activă şi continuă cu

mediul înconjurător. În acest proces complex motivaţia constituie mobilul care pune

în funcţiune organismul, activitatea acestuia şi o susţine cât este necesar.

La baza conduitei omului se afla întotdeauna un ansamblu de stimuli sau

mobiluri - trebuinţe, tendinţe, atracţii, interese, aspiraţii, idealuri care susţin din

interior realizarea anumitor acţiuni, fapte, atitudini.

Termenul ,,motivaţie’’ derivă dintr-un verb latin medieval “movere”, care

înseamnă ,,a pune în mișcare”. Motivaţia are rolul de a orienta, susţine şi determina

eforturile depuse de elevi în vederea realizării unor scopuri proprii sau a celor fixate

de alţii.

Accepţia termenului ,,a fi motivat la învăţătură” exprimă în plan

comportamental o stare mobilizatoare şi direcţionată spre atingerea unor scopuri. În

acest mod elevul va fi profund implicat în sarcinile de învăţare, va fi orientat spre

finalităţi într-o mare măsură conştientizate. El transferă în învăţare, în mod relativ

conştient, pe o anumită perioadă de timp, potenţialul cognitiv, stările afective,

experienţa de viaţă etc.

Optimul motivaţiei implică ridicarea motivaţiei la acel nivel care corespunde

posibilităţilor maxime ale elevului. Înregistrarea de succese antrenează în continuare

procesul învăţării, acţionând în sens mobilizator asupra activităţii ulterioare a

elevului.

Pentru a fi motivaţi la învăţătură elevii trebuie să-şi descopere înclinaţiile,

pasiunile, interesele, să-şi creeze propria lor agendă de învăţare, şi, cel mai important,

să valorifice caracteristicile propriei personalităţi în activităţile desfăşurate în şcoală.

II.1 Motivația extrinsecă și recompensele exterioare

Accepţia termenului “a fi motivat la învăţătură” exprimă în plan comportamental

o stare prezentă, dinamogenă, mobilizatoare şi direcţionată spre atingerea unor

scopuri.

În acest mod elevul va fi profound implicat în sarcinile de învăţare, va fi orientat

spre finalităţi într-o mare măsură conştientizată.

El transferă în învăţare, în mod relativ conştient, pe o anumită perioadă de timp,

potenţialul de cunoastere, stările afective, experienţa de viaţă etc.

29

La polul opus se află starea de „a nu fi motivat pentru învăţătură” ce se

caracterizează prin pasivitate , inctivitate, concentrare foarte lentă şi greoaie într-o

sarcină de învăţare, lipsă de spontaneitate şi chiar stări de depresive.Acţiunea elevului

este plină de ezitări şi deci fără randamentul dorit.

A cerceta în mod real motivaţia educaţională presupune surprinderea nu numai a

mobilului intern sau extern ca stare ce declanşează o dorinţă, o atracţie un interes

imediat de învăţare, cât mai ales caracterul de mobilizare, de angajare a potenţialului

psihic în rezolvarea sau adaptarea la sarcinile şcolare, precum şi de implicare,

organizare şi reglare a responsabilităţii elevului.

Din punct de vedere psihologic contează din ce sursă provine tensiunea

motivaţională, în funcţie de care se defineşte natura, intensitatea, durata și calitatea

conduitei de a învăța. Această sursă poate fi externă pentru activitatea de învățare şi

atunci vorbim de motivaţia extrinsecă, sau internă ei şi atunci vorbim de motivaţia

intrinsecă.

Motivaţia extrinsecă nu se declanşează din interiorul elevului, ci acţionează din

exterior; nu este pusă în acţiune de sarcina de învățare ci este determinată de alţi

factori ca : recompensă, laudă pedeapsă, competiţia şi altele care acţionează atât în

mediul familial cât și în cel şcolar. Învăţarea îl atrage pe elev doar în virtutea a ceea

ce urmează după învățare. În acest caz scopul învăţării se găsește în afara activităţii,

care constituie doar mijlocul de realizare a scopului propus.

Efectele motivaţiei extrinseci nu vor fi niciodată de durată îndelungată iar

întărirea este discontinuă şi instalabilă. Apare necesitate întăririi din exterior, pentru a

compensa stingerea rapidă a efectului motivaţiei. Acest tip de motivaţie este de o

eficacitate redusă, deoarece are loc de obicei o asimilare formală, insatisfăcătoare a

cunoștințelor .

În unele cazuri elevul ajunge să interiorizeze cerinţele şi obligaţiile externe,

apărând sentimentul datoriei, al responsabilității în raport cu sarcinile de învăţare.

Învățarea poate fi impulsionată şi de fenomene motivaţionale mult mai

semnificative ca valoare socială şi mult mai profunde cum ar fi : trebuinţa de statut

ridicat, dorinţa de a fi util societăţii etc. Dar, deşi interne în raport cu ansamblul

persoanei, ele se raportează tot la motivaţia externă a învăţării, pentru că acţionează

de afară .

II.2. Motivația intrinsecă – condiție a reușitei școlare

Motivaţia intrinsecă se declanşează în elev, acţiunea fiind susţinută în interior.

Aceasta formă de motivaţie face posibil ca elevul însuși să dorească învățarea a tot

cea ce este dat ca sarcină de învăţare. Deci motivaţia intrinsecă poate constitui o

caracteristică a situaţiei de învăţare, dar şi consecinţa trezirii dorinţei elevului de a

învăța de către familie sau şcoală, prin faptul că el a reuşit să se identifice cu

scopurile educaţionale.

Motivele intrinseci susţin activitatea elevului din interiorul ei, oferindu-i

satisfacţii prin activitatea însăşi, fără nici o recompensă exterioară. Motivaţia

30

intrinsecă este mult superioară celei extrinseci deoarece activitatea însăşi provoacă

satisfacţia şi resursele sale sunt inepuizabile. Motivaţia internă apropie și apoi face să

coincidă scopul cu mobilul învățării , furnizează energie în flux continuu învăţării,

sporind eficienţa activității de învățare. Motivaţia intrinsecă constă de fapt în

curiozitatea, în dorinţa de a şti multe, de a fi competent, deci de a învăţa. Pentru a se

trezi curiozitatea de învăţare precum şi interesul şi bunăvoinţa pentru anumite

deprinderi corecte, elevii trebuie să utilizeze ca punct de plecare interesele actuale şi

succesele pe care le-au obţinut în trecut. Fiecare situaţie şcolară trebuie legată de

trebuinţele, tendinţele, interesele, succesele şi ambiţiile actuale.

Ca expresia cea mai directă a motivaţiei intrinseci, interesele determină

atractivitate, plăcere şi satisfacţii în activitatea de învăţare, nevoia de îmbogăţire şi

aprofundare a cunoaşterii în anumite domenii, capacitatea de a învinge diferite

obstacole sau dificultăţi posibile. Ele pot susţine preocuparea perseverentă cu pasiune

pentru anumite domenii de activitate. Interesul, odată cristalizat duce la adâncirea

preocupărilor în domeniul respectiv şi deci la cultivarea aptitudinilor. Se creează în

felul acesta o înlănţuire continuă între interese şi succese: interesul a fost creat de

succese, iar succesele au fost favorizate de aptitudini, iar interesele odată formulate

mobilizează energiile, contribuind astfel la dezvoltarea în continuare a aptitudinilor.

O importantă valoare motivaţională o au şi aptitudinile deoarece omul înclină să

se manifeste în direcţia în care poate obţine un succes, deci în direcţia aptitudinilor

sale reale.

Impulsul de cunoaştere este în totalitate orientat spre sarcina didactică, în sensul

că trebuinţa de a fi implicat în realizarea sarcinii respective este internă sarcinii

însăşi, adică este pur şi simplu trebuinţa de a cunoaşte.

Deosebit de importanţă este şi intenţia elevului de a învăţa. Intenţia de a învăţa

este reprezentată de străduinţa de a atinge un anumit scop, străduinţă care este

autodirijată, fie desfăşurată după instrucţiuni explicite venite din partea altcuiva.

O influenţă deosebită asupra procesului de învăţare o au şi atitudinile care apar

ca nişte dispoziţii de acţiune, ca ceva care predispune acţiunea. Dacă motivul

dinamizează acţiunea, atitudinea canalizează activitatea subiectului spre sensul spre

care acesta o are pentru subiect.

Aspiraţiile au de asemenea un rol stimulator în procesul de învăţare.

Nivelul de aspiraţie al individului nu este constant ci suferă modificări în

conformitate cu rezultatele personale, cu rezultatele grupului, cu cerinţele impuse de

o anumită situaţie precum şi în conformitate cu cerinţele sociale. Activitatea elevului

este impulsionată de un nivel mai înalt al aspiraţiilor, succesele obţinute contribuind

la ridicarea ştachetei. Nivelul motivaţiei trebuie să se ridice puţin deasupra

posibilităţilor maxime ale elevului la un moment dat dar ridicarea ştachetei cu mult

peste posibilităţile elevului, are efecte nefavorabile. Pentru a se asigura o motivaţie

adecvată trebuie să se realizeze un nivel optim, moderat al motivaţiei.

31

II.3 Nivelul optim al aspirațiilor Accepţia termenului “a fi motivat la învăţătură” exprimă în plan comportamental

o stare mobilizatoare şi direcţionată spre atingerea unor scopuri.

În acest mod elevul va fi profund implicat în sarcinile de învăţare, va fi orientat

spre finalităţi într-o mare măsură conştientizată.

El transferă în învăţare, în mod relativ conştient, pe o anumită perioadă de timp,

potenţialul de învățare, stările afective, experienţa de viaţă etc.

La polul opus se află starea de „a nu fi motivat pentru învăţătură” ce se

caracterizează prin pasivitate, inactivitate, concentrare foarte lentă şi greoaie într-o

sarcină de învăţare, lipsă de spontaneitate şi chiar stări de anxietate. Acţiunea elevului

este plină de ezitări şi deci fără randamentul dorit.

Efortul presupus de învăţare şi de efectuare a acţiunilor este în strânsă

dependenţă de intensitatea motivaţiei.

Elevul care este optimal motivat în activitate se dovedeşte a fi profund implicat

în sarcinile şcolare care-i revin, transferând în mod relativ constant în cadrul

activităţii sale şcolare, întregul potenţial cognitiv, afectiv şi întreaga sa experienţă de

viaţă. Optimul motivaţiei implică ridicarea motivaţiei la acel nivel care corespunde

posibilităţilor maxime ale elevului.

În aceste condiţii performanțele obţinute vor atinge punctul maxim . Aspiraţiile

la acest nivel îl activează pe elev, mobilizându-l la efort susţinut şi asigură totodată

(în cazul depunerii unui efort corespunzător) obţinerea succesului.

Înregistrarea de succese antrenează în continuare procesul învăţării acţionând în

sens mobilizator asupra activităţii ulterioare a elevului.

Nivelul prea mic al aspiraţiilor, în raport cu posibilităţile reale, exercită o

influenţă foarte nefavorabilă asupra învăţării. O motivaţie slabă o constituie premisa

unor performanţe mai slabe, iar motivaţia puternică, contribuie de obicei, la realizări

mai mari.

Spunem, de obicei, deoarece motivaţia excesivă, supramotivaţia, în loc să

contribuie la îmbunătăţirea rezultatelor, dimpotrivă, duce la performanţe mai slabe.

Intensificarea trebuinţei, a activizării motivaţionale, asigură îmbunătăţirea

performanţelor numai până la nivelul unei zone critice.

Daca motivaţia se intensifică dincolo de această zonă, performanţele încep să

scadă. Zona critică, nivelul optim al motivaţiei, variază în funcţie de gradul de

dificultate al sarcinii. În cazul sarcinilor mai pretenţioase, zona critică se situează la

un nivel mai scăzut, iar în cazul sarcinilor mai uşoare, mai stereotipe, zona critică a

motivaţiei apare la un nivel mai ridicat. Experimental, s-a ajuns la concluzia că se

învaţă mai bine dacă valoarea impulsului motivaţional creşte până la un anumit nivel

moderat. Nivelul optim al motivaţiei (şi în acelaşi timp zona critică), pe lângă gradul

de dificultate al sarcinii, depinde şi de unele particularităţi temperamentale,

aptitudinale şi de caracter ale persoanei. Unele persoane sunt capabile să suporte

tensiuni psihice mari, provocate de stări motivaţionale mai accentuate sau de sarcini

32

mai dificile decât alte persoane care probabil au un sistem nervos mai slab sau

dezechilibrat.

S-a observat experimental că la prima categorie de indivizi nivelul optim al

motivaţiei este ceva mai ridicat decât la cealaltă categorie.

Performanţe maxime se pot obţine numai dacă se urmăreşte ca sarcinile ce

urmează a fi îndeplinite să fie distribuite pe măsura capacităţii de rezistenţă la

tensiunile motivaţionale. Suprasolicitările duc la dezorganizarea activităţii iar

solicitările sub posibilităţi demobilizează şi scad nivelul motivaţional din ce în ce mai

mult.

Activitatea şcolară a elevului poate fi urmată ca orice activitate de succes sau

insucces. Copilul care reuşeşte va găsi satisfacţie în munca lui care va compensa alt

insucces, nemulţumire sau sentiment de inferioritate; încrederea în sine va spori, iar

interesul pentru situaţiile şcolare care l-a dus la succes va creşte. Copiii care

realizează o serie de succese îşi ridică în general propriul nivel al aspiraţiilor, în

schimb după o serie de insuccese, acest nivel scade. În urma succesului copiii își

fixează scopuri care corespund într-o mai mare măsură posibilităţilor lor decât în

urma insucceselor. Când insuccesul devine permanent, acesta are un efect negativ,

copilul nereuşind să facă faţă cerinţelor şcolare și în consecință, se va descuraja, va

pierde interesul pentru şcoală şi va trăi un sentiment de inferioritate de care va căuta

să scape prin implicarea în activități nu totdeauna pozitive sau va deveni un inadaptat.

Pentru ca insuccesul într-o direcţie oarecare să fie cât mai puţin apăsător, copilul

trebuie sa-şi orienteze interesul pentru alte discipline şcolare sau activităţi practice,

prin care îşi poate oferi posibilitatea de a se afirma, care să-i întrețină încrederea în

sine şi care să-l încurajeze în eforturile sale. Insuccesele sunt deseori o consecinţă a

faptului că scopurile impuse copiilor sau formulate de ei sunt neadaptate la

posibilităţile lor proprii.

Subliniind rolul, în general nefavorabil al insucceselor la învăţătură, trebuie să

atragem totodată atenţia asupra faptului că nu e bine nici atunci când omul repurtează

succese permanent. Deprinderea cu succesele permanente, îndeosebi atunci când ele

sunt obţinute ușor, acţionează în sens demobilizator, făcând să scadă eforturile celui

care învaţă.

În legătură cu acest lucru, insuccesele mici, sporadice, îndeplinesc un rol

pozitiv. Elevul se convinge în acel moment că succesul depinde de efort şi că

scăderea ritmului de lucru şi a efortului duce la insuccese.

O instruire eficientă nu se poate realiza fără participarea personala a celui

educat, participare declanşată de interese, atitudini, aspiraţii ca forme ale motivaţilor.

33

CAP. III

TEHNICI ŞI METODE DE ÎNVĂȚARE EFICIENTĂ

Învăţat e omul care nu termină niciodată de învăţat.

Lucian Blaga

III.1. Tehnici de învăţare eficientă

III.1.1. Tehnica memorării logice

Rezultatele la învățătură depind în primul rând de modul în care-ți folosești

memoria.

A memora înseamnă a ţine minte, a învăţa.

„Ceea ce înveţi, nu trebuie numai înţeles, ci şi păstrat în minte, pentru a-ţi fi de

folos în situaţii date.

Învăţarea nu înseamnă o simplă memorare mecanică, ci înţelegerea, corelarea

cunoştinţelor, puterea de a aplica. Pentru a le păstra în minte, cunoştinţele trebuie

repetate şi utilizate, aplicate în exerciţii, probleme, experienţe, lucrări practice, etc.

A ne antrena memoria logica înseamnă a caută în materialul studiat ideea

principala, argumentele care o susțin și modul în care acestea se leagă intre ele.

Pentru a spori eficienţa învăţării este preferabil să repetaţi cunoştinţele imediat

ce le-aţi aflat pentru a vi se întipări în minte. Nu lăsaţi să treacă prea mult timp peste

cunoştinţele pe care abia le-aţi aflat, le-aţi înţeles. Repetaţi-le pentru a le învăţa

temeinic şi nu uitaţi că repetiţia este mama învăţăturii.

Când învățaţi ceva, hotărâţi de la început pe ce termen aveţi nevoie de

cunoștințele respective: mediu, lung sau scurt.

Când materialul studiat este de întindere mare, împarţiţi-l în secvențe și scoateţi

ideile principale, pe care le notaşi pe hârtie.

Când învăţaţi pentru o demonstrație la matematica sau fizica, nu ezitaţi s-o

scrieţi de câteva ori pe hârtie, până când o puteți reproduce singuri.

În cazul în care vă pregătiţi pentru un examen, organizați-vă timpul în așa fel

încât să repetați secvențele învățate după trei zile.

Este interesant de știut ca mișcările ochilor indică tipul de memorie:

memorie vizuală - când privirea este îndreptată de cele mai multe ori în sus

și în jos; cei care au memorie vizuala învață mai ușor pe baza de scheme, desene,

grafice etc.

memorie auditivă - când ochii se mișca dreapta - stânga; cei care au

memorie auditiva vor retine mai ușor în timpul prelegerilor și este bine să învețe cu

voce tare.

34

memorie senzitivă - când ochii vor fi orientați cu precădere spre dreapta -

jos.

Memorarea intenționată poate acționa în doua feluri:

logic, atunci când înțelegem ceea ce memorăm;

mecanic, atunci când repetăm informațiile, fără a le înțelege.

Este de remarcat faptul că informațiile memorate logic sunt mai trainice, uneori

chiar pentru toată viața, pe când eficiența memoriei mecanice este doar aparentă,

deoarece cunoștințele astfel memorate se uită destul de repede.

Pentru a evita memorarea mecanică (ce presupune un maxim de efort cu

rezultate minime) în favoarea memorării logice (mult mai durabilă și eficientă) este

preferabil:

să alcătuiți un plan de învăţare;

să subliniați cuvintele mai importante;

să realizați/studiați eventualele desene, scheme, grafice, ş.a.;

să utilizați atlasul, harta, dicţionarul, culegerea ş.a.;

să realizați unele experimente ajutătoare;

să apelați la „munca de teren” ( biologie, zoologie, botanică).

Etapele memorării sunt:

1. Pentru învăţare:

- citirea capitolului;

- sublinierea noţiunilor mai importante;

- realizarea planului capitolului;

- repetare pe baza cărţii;

- repetare fără carte.

2. Pentru sedimentare:

- realizarea unui plan de recapitulare;

- dobândirea obişnuinţei de a renunţa la elementele neesenţiale;

- repetarea materialului în 2-3 etape.

Important de reținut:

Atunci când aveți de memorat ceva, pentru a fi mai eficienți este bine:

memoraţi ce este important, nu repetaţi amănunte nesemnificative, care nu

vă folosesc;

străduiţi-va să înţelegi de ce învăţaţii, ce învăţaţi şi ce trebuie să ţineţi

minte din ceea ce învăţaţi;

să căutați ideea - cheie a textului;

să înțelegeți ideea generala a textului, fără a memora amănuntele

nesemnificative.

35

să începeți să studiați la materiile care vă plac cel mai mult, continuați apoi

cu materiile mai dificile și să încheiați cu materiile cele mai ușoare.

să identificați tipul de memorie care vă este specific (cu ajutorul testelor) și

utilizați-o;

să învățați ziua și nu pe timpul nopții;

să faceți o pauza de 10 minute după 50 de minute de studiu;

să vă acordați singuri note / calificative pentru calitatea celor învățate.

III.1.2. Tehnica de luare a notițelor și de elaborare a fișelor

1.2.1. Notiţele

A lua notiţe înseamnă a consemna pe scurt ceea ce este important dintr-o lecţie,

un text, o lectură. Notiţele te ajută să înţelegi mai bine ceea ce înveţi.

Notiţele trebuie să exprime clar, simplu şi pe scurt idei cu privire la o temă pe

care o înveţi. Ele nu sunt şabloane(modele fixe), ci reprezintă felul în care fiecare

studiază. Cu cât eşti mai sârguincios, mai atent şi mai interesat de a învăţa, cu atât

notiţele tale vor fi mai exacte, mai folositoare.

Este bine sa luam notițe în timpul unei lecții, în timpul unei calatorii sau al unui

spectacol, dar și pe parcursul unei discuții sau citirii unui text.

Notițele ne ajuta memoria, putând constitui un sprijin prețios în alcătuirea unor

sinteze sau pentru a interveni intr-o conversație.

Când luam notițe, scriem doar esențialul. Odată luate notițele, recitește-le și

caută sa subliniezi cat mai vizibil ideile-cheie. Lectura notițelor va fi mai eficienta

daca vei folosi creioane colorate. Astfel, pentru notarea principiilor, a definițiilor

folosește culoarea roșie, pentru exemplificări - albastru, pentru observații - galbenul

etc.

Un copil neatent, care nu-şi face zilnic temele, căruia nu-i place să înveţe, va

avea notiţele dezordonate din care nimeni şi nici el nu pot înţelege ceva.

După felul în care îţi iei notiţe, se poate vedea interesul, seriozitatea şi dragostea

ta pentru învăţătură.

Pentru ca notiţele pe care le iei să te ajute să înţelegi şi să înveţi mai bine,

trebuie să cunoşti şi să-ţi însuşeşti câteva reguli:

notiţele să fie o consemnare simplă, clară, a ceea ce înveţi;

când iei notiţe, trebuie să scrii corect, ordonat, îngrijit pentru a-ţi fi uşor să

le citeşti;

informaţiile pe care le consemnezi în notiţe să fie exacte între acestea şi

textul citit să fie o legătură clară, logică(adevărată, întemeiată);

notiţele trebuie să fie o preluare pe înţelesul tău a informaţiilor dintr-un

text(să indice modul personal de a te exprima);

a lua notiţe nu înseamnă a copia exact, sau pe sărite propoziţii, fragmente,

idei din textul citit;

36

poţi realiza notiţe şi sub formă de schemă, adică prezentarea ideilor

principale dintr-un text cu ajutorul unor desene(linii, segmente, săgeţi, figuri

geometrice, etc.);

poţi realiza notiţe şi sub formă de rezumat.

Important de reţinut:

notiţele nu se iau numai în clasă sub îndrumarea profesorilor, ci şi

individual când vă faceţi anumite teme, sau studiaţi în plus după terminarea temelor;

pentru a învăţa să luaţi notiţe corecte şi folositoare aveţi nevoie de

următoarele modele; de exemplu, dacă ai studiat despre substantiv, îţi poţi construi

notiţele sub formă de schemă, adică foarte pe scurt, punctând numai ceea ce este

esenţial în conţinutul textului studiat:

- titlul;

- definiţie(exemple);

- felul(exemple);

- genul (exemple);

- numărul(exemple);

- exerciţii;

pentru a realiza un conspect sau un rezumat, textul/lectura trebuie citite

astfel:

- prima citire pentru familiarizare, pentru a şti despre ce este vorba în

text/lectură;

- a doua citire pentru pătrunderea în profunzimea textului/lecturii, pentru

descoperirea înţelesului;

- a treia lectură pentru consemnarea în conspect sau rezumat al informaţiilor.

Dacă te întrebi ce obţii parcurgând toate aceste etape, răspunsul este: „o învăţare

eficientă, o înţelegere clară a conţinutului şi reţinerea în minte a informaţiilor pentru

mai mult timp, posibilitatea de a le asocia cu celelalte cunoştinţe şi de a aplica ceea ce

ştii, rezolvând cerinţele date”.

1.2.2. Fişele

Fişele cuprind însemnări cu privire la titlul unor texte/lecţii pe care le studiezi.

Ele te ajută la elaborarea unor lucrări sau rezolvarea unor teme, conţinând consemnări

scurte cu privire la conţinutul unor texte, lecturi, mesaje, personaje, autori, etc.

Fişele se realizează pe foi mici de hârtie sau de carton.

Foarte folositoare sunt fişele atunci când pregăteşti o lucrare de control, în

perioadele de recapitulare şi evaluare.

Pentru a realiza o fişă, trebuie să ştiţi următoarele:

a. pe fişă veţi consemna:

- denumirea temei(titlul);

- disciplina în care se încadrează tema pe care o studiezi;

37

- date clare, foarte pe scurt despre conţinutul materialului studiat;

b. după completarea fişei, aceasta se introduce într-un plic, iar pe plic se scrie ce

conţine fişa:

- disciplina/domeniul;

- autori;

c. când pe fişă se scriu cuvintele autorului, acestea se redau în ghilimele, se

consemnează autorul, cartea/revista, pagina;

d. pe fişă se lasă un loc pentru a completa şi alte date pe măsură ce aprofundaţi,

studiaţi, aflaţi lucruri în plus;

e. fişele se păstrează într-un loc amenajat special care să vă permită să găsiţi

repede informaţia de care aveţi nevoie (bibliotecă, sertar, o cutie, un dosar etc.).

Este de preferat sa folosim fisele, deoarece ele pot alcătui un sistem eficient de

clasificare a informațiilor. O fișă trebuie să conțină o singură idee.

Model de fișă

Numele autorului………… Editura…………….

Titlul lucrării……………. Colecția……………

Nr. de volume…………… Data ediției…………

Locul ediției…………….. Nr. de pagini………

Titlul va fi subliniat. Informațiile vor fi separate prin virgule. Fiecare grup de

informații se va termina cu un punct. Numele colecției va fi scris intre ghilimele.

De exemplu:

Eliade, Mircea

La umbra unui crin, 1 vol., București, Ed. Fundaţiei Culturale române, ,,

Pantheon”, 1992, 255 pag.

In elaborarea fișelor este bine sa ținem cont de anumite principii:

notițele se scriu lizibil, cât mai spațiate, subliniate în funcție de importanță;

partea stânga a paginii sau pagina stânga a caietului se lasă liberă, pentru ca

ulterior să fie completată cu definiții, extensii ale subiectului;

numerotați paginile;

folosiți dicționarul ori de câte ori întâlniți un cuvânt necunoscut sau al cărui

înțeles vi se pare neclar.

Important de reținut:

• scrieţi doar ideile esențiale;

• folosiţi prescurtări ca sa vă măriţi viteza de scris;

• schematizaţi informația;

• folosiţi propriul limbaj.

• folosiţi prescurtări, eventual colorate;

• lăsaţi spații suficient de mari între idei, pentru a vă fi ușor să le descifraţi.

38

III.1.3. Tehnica elaborării planului unei lucrări

Când trebuie să alcătuim o lucrare (compunere literara sau lucrare cu caracter

științific) vom scrie inițial un plan care trebuie sa cuprindă:

Introducerea, în cadrul căreia trebuie , în general, să răspundem la întrebările:

când?, unde?, cine?

Cuprinsul, care are întinderea cea mai mare și în care sunt prezentate faptele,

argumentele, acțiunile etc.

Încheierea cuprinde impresiile, senzațiile, dorințele, concluziile desprinse.

Când scriem o lucrare, este bine să notăm ideile în momentul în care ne apar și

apoi să le ordonăm. Ordonarea ideilor înseamnă de fapt planul lucrării.

Începeți planul prin a schița încheierea, apoi notați ideile cuprinsului și abia la

sfârșit formulați introducerea. În acest fel veți avea clar formulate în minte ideile pe

baza cărora scrieți lucrarea.

Exprimarea trebuie să fie clară, fără ambiguități. în locul expresiilor lungi și

greoaie folosiți, dacă este posibil, un singur cuvânt, așa încât textul sa fie concis.

Un paragraf trebuie să conțină maximum cinci propoziții, iar o fraza nu mai mult

de douăzeci de cuvinte.

Folosiți un limbaj obișnuit, apropiat celui de fiecare zi, însă punctați-l cu

expresii și cuvinte specifice domeniului.

Important de reținut:

începeți prin a scrie concluzia și terminați cu introducerea;

fiți conciși și clari în exprimare;

fiți original în prezentarea ideilor și în exprimare.

III.1.4. Tehnica citirii rapide

Această tehnică de citire se folosește atunci când trebuie realizată o lucrare de

sinteză folosind o documentație vastă.

Citirea rapidă este utilă și când selectăm ideile principale dintr-un material, fără

a ne pierde timpul cu parcurgerea amănuntelor neesențiale.

Cât și cu ce viteză medie citim? Statisticile arată că în citirea vocalizată citim

aproximativ 9000 de cuvinte pe ora; în citirea subvocalizată - 13000 de cuvinte pe

oră. În citirea vizuală, cititorul lent parcurge aproximativ 20000 de cuvinte pe oră,

cititorul mijlociu 28000 de cuvinte iar cititorul rapid 60000 de cuvinte într-o oră.

O altă statistică arată că până la 11 ani copilul citește, în medie, 25 de pagini pe

oră, între 11 și 18 ani viteza de lectură crește până la 41 de pagini pe oră. După

această vârstă viteza scade, deoarece cititorul este confruntat, prin natura exigențelor

profesionale, cu texte mai grele care îi solicită aprofundare, interpretare, confruntare

etc.

39

Iată câteva exerciții prin care vă puteți apropia tehnica citirii rapide:

1. mișcați degetul arătător în sus, apoi în jos, apoi la dreapta, la stânga, în

cerc, sau descrieți curbe; de fiecare data urmăriți cu ochii mișcarea degetului,

fixându-i vârful la capătul fiecărei curse; repetați exercițiul pe textul unui material.

2. fixați ochii pe mijlocul unui cuvânt, cuprinzându-l dintr-o privire, apoi

treceți la următorul, procedând la fel.; trecerea de la un cuvânt la altul nu trebuie sa

dureze mai mult de jumătate de secunda.

3. este indicat ca antrenamentele de citire rapidă să înceapă atunci când ați

ajuns la o viteză normală de citire, adică pe la vârsta de 16-17 ani.

III.1.5. Tehnica discursului

Discursul este o modalitate de comunicare a unor informații fie către colegii tai,

fie către profesor, în cazul examinării orale.

Prima condiție a unei impresii plăcute este aspectul exterior. Îmbrăcămintea ta,

curățenia ei și aspectul pantofilor pot crea o impresie pozitiva, mai ales în fața unei

persoane necunoscute. Chiar și un profesor care-ți admiră inteligența și cunoștințele

poate fi impresionat negativ de imaginea unui tânăr cu părul dezordonat, cu pantofii

murdari, sau de o rochiță nepotrivită cu locul în care te afli.

Fie ca este vorba de o luare de cuvânt, fie ca este o ascultare orala, îți alcătuiești

un plan care să cuprindă introducerea, cuprinsul și încheierea. Pentru a fi pregătit,

este bine sa exersezi acasă, în fata oglinzii, punctele esențiale ale discursului sau

lecției pe care ai pregătit-o. Îți vei observa astfel expresia fetei, gesturile, mai ales ale

mâinilor, putând sa-ti controlezi eventualele ticuri.

Limbajul pe care-l folosim trebuie sa fie adecvat temei. Vom evita termenii

științifici în prezentarea unui discurs pe o teme literara, sau termenii ,,pompoși” în

cazul temelor științifice.

Formulați fraze scurte, putându-vă astfel urmări mai bine ideile. Urmăriți ideile

principale ale temei tratate și evitați ideile secundare, neimportante pentru subiect.

Exprimarea concisa impresionează mai puternic auditoriul decât frazele lungi,

lipsite de consistenta.

Demonstrațiile din matematică sau fizică, de exemplu, se desfășoară conform cu

planul oricărei lucrări:

ipoteza (introducerea) cuprinde date, fenomene ce pun sub semnul

întrebării anumite chestiuni deja cunoscute; aici enunțați obiectivele;

demonstrația (cuprinsul) conține ,, discursul matematic” propriu-zis; aici

trebuie reținute în mod deosebit operațiile – cheie, algoritmii de parcurs pentru a

ajunge la ceea ce trebuie de demonstrat și locul în care apar.

concluzia (încheierea) prezintă deducțiile, concluziile trase în urma

demonstrației făcute.

Important de reținut:

40

Atunci cand aveţi de susţinut un discurs trebuie sa ţineţi cont de urmatoarele

aspecte:

• faceți o impresie plăcuta celor din jur prin îmbrăcăminte curată și adecvată

momentuluiş

• este bine să exersați în fața oglinzii sau a câtorva colegi întregul discurs sau

părți din el;

• este preferabil să folosiţi un limbaj cât mai adecvat temei;

• momentele - cheie ale unui discurs sunt: introducerea și concluzia;

• introducerea va cuprinde toate obiectivele, argumentele ce vin să susțină

tema;

• concluzia va arunca o lumină finală asupra importanţei temei.

III.1.6. Tehnica recapitulării pentru teze şi examene

1.6.1. Cu ce începem ?

Clasele terminale au prevăzute examene – teze cu subiect unic, testări,

bacalaureat - examene care de multe ori pot fi o probă nu numai pentru cunoştinţele

elevilor, ci şi pentru propria lor stare psihică. Pentru cei neobişnuiţi cu astfel de

probe, anul dinaintea examenului se poate transforma într-un coşmar. Presiunea

psihică a examenului este resimţită nu numai de copii şi tineri, ci şi de întreaga

familie, care participă afectiv la această situaţie stresantă.

Cum putem preveni asemenea situaţii? Iată câteva sfaturi:

• Adunaţi-vă manualele, dicţionarele şi culegerile necesare;

• Obişnuiţi-vă să mergeţi la biblioteca şcolii și învăţaţi să căutaţi materiale

legate de subiectele pe care le pregătiţi;

• Staţi de vorbă cu profesorii voştri şi elevii mai mari, care au deja experienţa

examenului respectiv. Veţi reuşi astfel să cunoaşteţi mai bine condiţiile examenului;

• Ordonaţi-vă materialele în portofolii pregătite special pentru fiecare

materie de examen.

Pregătirea unui examen presupune un antrenament fizic, psihologic şi al

memoriei. Cum facem aceasta?

1.6.2. Antrenamentul fizic

Obişnuiţi-vă să faceţi zilnic exerciţii de gimnastică, ce vă vor ridica tonusul fizic

şi vă vor face mai apţi pentru efortul intelectual. Odihna activă trebuie să se

materializeze în plimbări zilnice cu prietenii sau părinţii, în parc sau în excursie în

afara oraşului.

Încercaţi să evitaţi utilizarea unor „pastile speciale pentru examene”, care v-ar

putea ajuta pentru o perioadă scurtă, însă există riscul de a deveni periculoase pentru

sănătate.

41

Înlocuiţi stimulanţii clasici (cafea, ţigări) cu exerciţii fizice.

Anul examenului nu înseamnă un an al sacrificiilor, astfel încât nu este necesar

să vă schimbaţi modul de viaţă. Aveţi încredere în voi, fiţi echilibraţi şi ordonaţi în

pregătirea examenului.

1.6.3. Antrenamentul psihologic

Nu abordaţi examenul ca pe un joc de noroc, deoarece cei care mizează doar pe

şansă sunt dinainte picaţi. În schimb, rareori un elev serios ratează un examen.

Acordaţi atenţie egală pregătirii fiecărei probe. Nu vă faceţi socoteala că veţi lua

notă mare la o probă, aşa încât să puteţi lua o notă mai mică la alta. Emoţiile vă pot

juca feste. Preveniţi-le învăţând serios la toate examenele.

Nu porniţi cu ideea că sunteţi câştigător sau un candidat sigur la eşec.

Supraestimarea propriilor forţe vă va face să pierdeţi din vedere lucruri esenţiale, dar

nici nu vă subestimaţi valoarea, pentru că aceasta vă poate bloca şi descuraja.

Nu mizaţi pe cunoştinţele generale pe care le aveţi, omiţând să studiaţi serios

manualul. Faceţi sublinieri pe text, consultaţi cu atenţie tabla de materii, programa de

examen şi astfel vă veţi forma o viziune de ansamblu asupra disciplinei.

1.6.4. Antrenamentul memoriei

Experienţa de elev v-a arătat că şi profesorii recurg uneori la mici artificii pentru

a reţine anumite succesiuni de termeni. Un binecunoscut exemplu este cel al culorilor

spectrului vizibil: rogvaiv, în care „r” vine de la roşu, „o” de la oranj, „g” de la

galben etc. Poate părea copilăresc, dar acest exerciţiu îl puteţi extinde la orice altă

succesiune a cărei memorare este mai dificilă.

Exploataţi-vă tipul de memorie. Ştiind care vă este tipul vizual, auditiv, senzitiv,

nu trebuie decât să vi-l antrenaţi.

Cei cu memorie vizuală vor memora cu mai multă uşurinţă scriind. De aceea, vă

sfătuim să scrieţi şi să rescrieţi formulele sau demonstraţiile până când le puteţi

reproduce fără a mai consulta notiţele. Alcătuiţi în scris planuri, scheme ale lecţiilor

sau capitolelor. Aşezaţi-vă pe birou două-trei fişe, peste care vă veţi arunca privirea

timp de câteva zile, apoi înlocuiţi-le cu alte fişe:.

Cei cu o bună memorie auditivă trebuie să citească cu glas tare notiţele, lecţiile

din manual sau orice altă informaţie. Puteţi să vă prefaceţi că sunteţi un profesor care

îşi ţine lecţiile în faţa elevilor. Este un bun antrenament pentru probele orale. Puteţi

recurge şi la serviciile unui casetofon, Mp3 player, telefon mobil, înregistrând lecţiile

sau chestiunile esenţiale. Ascultând în mod repetat înregistrările, veţi vedea că merită

efortul.

Indiferent ce tip de memorie posedaţi, trebuie să ştiţi că, înainte de a memora

cunoştinţele în detaliu, trebuie să le înţelegeţi şi să reţineţi planul de idei, pe care este

bine să vi-l alcătuiţi pentru fiecare lecţie, capitol.

42

1.6.5. Sfaturi pentru marele examen În ultimul an, elevii claselor terminale au fost supuşi unor simulări ale

condiţiilor de examen. Ei sunt puşi în faţa unor subiecte asemănătoare celor de

examen, trebuind să le rezolve într-un interval de timp bine determinat. Acest lucru îl

poate realiza oricare dintre voi, aplicându-şi singur condiţiile de examen. Rezolvaţi

un subiect de examen, aşezaţi la masa de lucru timp de două sau trei ore fără a avea la

îndemână surse de informare. Exerciţiul este foarte util pentru a verifica încadrarea în

timp, capacitatea de concentrare în rezolvarea unor subiecte cu un grad de dificultate

apropiat de a celor din cadrul examenului.

1.6.6. Sfaturi pentru recapitularea materiei

În ultimul semestru dinaintea examenului, materia trebuie recapitulată.

Cel puţin o dată pe săptămână, citiţi şi recitiţi fişele făcute anterior, revenind de

fiecare dată asupra textelor fişate.

Nu învăţaţi pe de rost textele sau explicaţiile profesorului. Încercaţi să le

înţelegeţi.

Reluaţi temele făcute de-a lungul anului şi acordaţi atenţie tuturor punctelor

slabe care v-au fost semnalate de profesor(greşeli tipice).

1.6.7. Sfaturi pentru ziua examenului

Verificaţi-vă ceasul şi fiţi punctuali. Nu plecaţi de acasă fără să mâncaţi,

deoarece emoţiile vă pot provoca dureri de stomac ce se pot agrava în situaţia unui

stomac gol.

Pregătiţi-vă instrumentele de scris: stilouri, creioane, pixuri, gume, instrumente

de matematică (riglă, compas, raportor etc.). Nu uitaţi buletinul şi carnetul de elev.

Luaţi-vă la voie apă şi ceva dulce. Le veţi putea consuma în momentul în care aţi

terminat de redactat teza şi urmează să o verificaţi. La lucrările scrise, aveţi grijă ca

toate informaţiile de pe ciornă să fie scrise pe lucrare.

Rezervaţi ultimele douăzeci de minute pentru a verifica lucrarea şi a îndrepta

eventualele greşeli. Se poate întâmpla ca, în aceste ultime minute ale probei, să

descoperiţi că aţi rezolvat greşit o problemă sau că se poate face o demonstraţie mai

scurtă. Vă sfătuim să nu tăiaţi cele scrise anterior, ci adăugaţi noua rezolvare ca pe o

altă metodă. Pentru a vă stăpâni emoţiile, îmbărbătaţi-vă singuri, conştientizând

faptul că profesorul examinator este acolo pentru a vă verifica cunoştinţele şi nu

pentru a vă pica. Spuneţi-vă cuvinte de genul: „Sunt bun, ştiu, am muncit mult, şi voi

şti să rezolv orice subiect voi primi.”

1.6.8. Sfaturi în faţa subiectului

În sala de examen, cu subiectele în faţă, nu intraţi în panică, relaxaţi-vă câteva

momente, inspiraţi adânc, după care citiţi subiectele de la un capăt la altul. Unele vi

43

se vor părea foarte uşoare, banale, iar altele dificile. Aduceţi-vă aminte că sunteţi

inteligent, aţi învăţat mult pentru examen şi niciun subiect nu poate fi în afara

cunoştinţelor pe care le aveţi.

Încercaţi să alegeţi subiectele cele mai comune pentru a le rezolva mai întâi, dar

trataţi-le cu echilibru, atenţie şi consecvenţă. Nu săriţi peste faze de calcul, iar la

sfârşitul fiecărei probleme, citiţi din nou enunţul pentru a vedea dacă aţi ajuns la

finalul demonstraţiei sau dacă aţi atins toate punctele din cerinţă.

Traduceţi termenii problemelor din limba română în „limba” obiectului de

examen.

Important de reţinut

Când primeşti un test, trebuie să respecţi următoarele cerinţe:

a) să citeşti cu atenţie pentru a înţelege ceea ce ţi se cere;

b) să rezolvi integral sarcinile de lucru;

c) să citeşti cu atenţie fiecare cerinţă pentru a găsi soluţii exacte;

d) să verifici fiecare răspuns pentru a te asigura că nu s-au strecurat greşeli;

e) să utilizezi un limbaj clar, corect şi potrivit conţinutului cerinţei;

f) să te exprimi fluent, curgător;

g) să respecţi regulile ortografice;

h) să respecţi aşezarea în pagină;

i) să ai o contribuţie personală în organizarea răspunsurilor.

III.1.7. Tehnica ascultării active

1.7.1. Definiţia ascultării

A asculta înseamnă a înțelege sensul unui mesaj. Presupune concentrarea

atenției și orientarea propriei gândiri spre o anumita problema.

A asculta este artă şi o disciplină. Ca şi în cazul altor abilităţi este nevoie de

autocontrol. Cine doreşte o bună comunicare trebuie să înţeleagă ce presupune

ascultarea şi să-şi dezvolte stăpânirea de sine necesară pentru a fi tăcut şi a asculta,

asculta, lăsând deoparte propriile sale preocupări şi nevoi pentru a-şi concentra

atenţia asupra celui care vorbeşte.

Ascultarea se bazează în mod evident pe perceperea şi înţelegerea lucrurilor pe

care alţii ni le spun. A auzi se transformă în a asculta numai atunci când dăm atenţie

celui care vorbeşte şi urmărim cu grijă mesajul verbal şi nonverbal transmis. Calitatea

comunicării şi a relaţiilor dintre oameni este determinată şi de calitatea ascultării.

Puţini facem diferenţa între a auzi şi a asculta. A asculta înseamnă a descifra, a

decoda şi a interpreta cele auzite cu scopul de a le folosi personal.

O bună ascultare ne ajută:

să înţelegem bine informaţia transmisă;

să apreciem cele spuse;

să construim relaţii de prietenie şi de alianţă;

44

să lucrăm eficient într-o echipă;

să deosebim informaţia corectă de cea falsă.

1.7.2. Tipuri de ascultare

a) Ascultarea informativă

Ascultarea informativă corespunde vorbirii ca mijloc de informare. O ascultare

informativă eficientă presupune următoarele:

să căutăm elementele esenţiale și putem cere vorbitorului să facă un

rezumat;

să punem întrebări şi să reformulăm cu cuvintele noastre, ideile

vorbitorului;

să luăm notiţe pentru a nu uita ceva;

să repetăm ce am auzit şi să rezumăm.

b) Ascultarea evaluativă

Ascultarea evaluativă corespunde vorbirii cu intenţia de a influenţa pe cineva.

Pentru perfecţionarea ascultării evaluative trebuie :

să căutăm informaţiile necesare înainte de a ne spune părerea;

să nu dăm atenţie apelurilor emoţionale ce pot influența luarea unei

hotărâri.

c) Ascultarea empatică

Ascultarea empatica se referă la vorbirea cu intenţia de a acorda sprijin. Pentru o

bună ascultare empatică este nevoie:

să nu ne grăbim să dăm sfaturi, De cele mai multe ori persoana care cere

ajutor are nevoie doar să fie ascultată şi înţeleasă.

să punem întrebări care să-l ajute pe vorbitor să descopere aspecte ascunse

ale problemei.

să ne oferim ajutorul sub forma unui suport afectiv şi încurajator.

să reformulăm ideile vorbitorului în cuvintele noastre. Acest lucru îl ajută

pe vorbitor să se simtă înţeles şi să descopere alte nuanţe ale problemei sale.

d) Ascultarea activă

Ascultarea activă presupune, pe lângă primirea informaţiei şi participarea la

viaţa şi experienţa acestuia. Oamenii au încredere doar în cei care îi ascultă şi îi

înţeleg.

Condiţiile ascultării active sunt:

- Acordarea de atenţie şi arătarea ei prin gesturi, priviri, zâmbete, etc.

45

- Folosirea unor cuvinte neutre, care nu înseamnă nici aprobare, nici

dezaprobare, cu scopul de a încuraja vorbitorul să continue.

- Repetarea ultimei părţi a frazei pentru a-l asigura pe vorbitor că este ascultat.

- Rezumarea ideilor şi sentimentelor exprimate de vorbitor.

- Parafrazarea: repetarea de către ascultător a afirmaţiilor vorbitorului cu alte

cuvinte pentru a arăta că a înţeles.

- Punerea de întrebări pentru obţinerea de informaţii suplimentare. Respectarea

momentului de tăcere.

1.7.3. Bariere şi blocaje în ascultare

a) Presupuneri false

Existenţa unor concepţii şi presupuneri greşite despre rolul ascultării în

comunicare:

Credinţa că succesul comunicării depinde în întregime de vorbitor. Dar cea

mai expresivă şi interesantă idee se pierde dacă nu este ascultată.

Concepţia că ascultarea este o activitate pasivă, că ascultătorul este ca un

burete care absoarbe ideile ascultătorului. Dar ascultătorii buni sunt foarte activi: pun

întrebări, se asigură că au înţeles bine sau ascultă cu atenţie. În realitate ascultarea

este foarte obositoare consumând multă energie mentală.

Concepţia că vorbirea este mai avantajoasă decât ascultarea. Dar în învăţare

este invers: nu învăţăm nimic când vorbim, dar dacă ascultăm şi punem întrebări

putem învăţa permanent.

b) Ascultarea începută – oprită

Aceasta se întâmplă deoarece omul gândeşte de circa patru ori mai repede decât

poate să vorbească.

c) Ascultarea ca un steag roşu

Pentru unii oamenii, anumite cuvinte sunt ca steagul roşu pentru un taur. Când

aud aceste cuvinte se supără şi încetează să măi asculte. Acestea sunt semnale la care

noi răspundem automat împiedicându-l pe vorbitor să continue (sau încetând să-l mai

ascultăm). în acel pierdem contactul cu el şi nu-l mai putem înţelege. Prima etapă în

depăşirea acestei bariere constă în a afla care sunt cuvintele care apar drept steaguri

roşii pentru noi şi să încercăm să le conştientizăm.

d) Ascultarea cu gândirea blocată - urechi deschise

Uneori ne decidem cam repede că vorbitorul este plictisitor şi ceea ce spune nu

are nici un sens. Alteori ne grăbim să tragem concluzia că putem spune dinainte ce

46

ştie sau vrea să spună vorbitorul şi, ca atare, nu are nici un sens să mai ascultăm. Dar

este mult mai bine să ascultăm pentru a ne da seama dacă aceste lucru este sau nu

adevărat.

e) Ascultarea cu ochii ca sticlă

Uneori ne uităm intens la o persoană şi lăsăm impresia că ascultăm, dar gândul

nostru poate fi în altă parte. Ochii ne devin ca sticla şi, uneori, ne apare pe faţă o

expresie visătoare. Dacă remarcaţi oameni cu privirea ca sticla, găsiţi momentul

pentru a sugera o pauză sau schimbaţi ritmul.

f) Prea complicat pentru mine ca să ascult

Când ne sunt prezentate idei care ne par prea complicate suntem tentaţi să nu

ascultăm. Totuşi trebuie să facem un efort pentru a urmări discuţia şi a o înţelege. S-

ar putea să descoperim că subiectul şi discuţia sunt interesante şi să înţelegem ceea

ce se spune. Este foarte util să punem întrebări de clarificare sau să cerem

exemplificări, atunci când este posibil.

g) Nu clătina barca în timp ce asculţi

Când un vorbitor spune ceva care este în contradicţie cu ceea ce gândim sau

credem noi, s-ar putea ca în mod inconştient să încetăm să ascultăm sau chiar să

plănuim un “contra – atac”. Chiar dacă vrem să facem acest lucru, este mai bine să

ascultăm. A asculta până la capăt şi cu atenţie nu înseamnă să fim neapărat de acord

cu cele spuse.

Important de reținut:

Să fii curios.

Să pui întrebări.

Să observi mimica și gestica vorbitorului, deoarece acestea te ajuta sa

înțelegi mai bine discursul.

Să renunţi la prejudecăți. Înainte de a judeca, înțelege corect mesajul.

Să asculți cu atenție expunerea.

Să selectezi doar ideile principale ale discursului.

Să notezi ideile participând la înțelegerea mesajului.

Să exersezi înțelegerea semnificației termenilor, cuvintelor - cheie, relației

dintre cuvinte, mesajului în ansamblu.

47

III.1.8. Tehnica de elaborare a planului de idei

Planul de idei al unui text/lecţie se referă la stabilirea ideilor principale, adică

stabilirea pe scurt a gândurilor, părerilor, judecăţilor, despre conţinutului

textului/lecţiei.

Planul ne ușurează învățarea, deoarece ne obișnuiește să ne înlănțuim logic

ideile.

Un bun plan presupune realizarea următoarelor etape:

- citește materialul de doua ori (familiarizarea cu materialul);

- notează-ți ideile principale;

- fragmentează materialul în funcție de ideile principale;

- ordonează ideile principale în mod logic;

- compară schema de idei cu textul original.

Rezumatul unui text sau al unei lecţii reprezintă redarea sau prezentarea pe scurt

oral sau scris a conţinutului acestora.

Poţi alcătui un rezumat fie prezentând pe scurt momentele importante ale

textului/lecţiei, fie oprindu-le asupra fiecărei idei pentru a prezenta date esenţiale în

legătură cu conţinutul studiat.

De asemenea, mai poţi realiza rezumatul prezentând prin cuvinte proprii ideile

autorului într-o formă mai restrânsă, exemplificând cu citate, fragmente, expresii din

textul/lecţia citite.

Mai trebuie să ştii că rezumatul trebuie realizat sub forma unui text fără dialog

sau poate fi o prezentare schemică a unui conţinut învăţat.

Sfaturi pentru elaborarea unui plan de idei / rezumat:

Reţine ce trebuie să faci pentru a reuşi să alcătuieşti un plan de idei şi un

rezumat al unui text/lecţie;

Citeşte cu atenţie textul/lecţia în întregime, pentru a le înţelege;

Stabileşte faptele şi întâmplările esenţiale (renunţând la amănunte) într-o

poveste orală;

Împarte textul în fragmente;

Citeşte fiecare fragment; pentru fiecare fragment citit, formează un enunţ

clar şi corect, folosind cuvinte şi expresii cărora le cunoşti înţelesul (idei

principale/plan de idei);

Pornind de la planul de idei, alcătuieşte apoi rezumatul textului/lecţiei;

Fiecare idee principală o vei dezvolta în câteva propoziţii.

Nu uita!

Înainte de scrierea planului de idei şi a rezumatului trebuie:

a) să scrii titlul;

b) să aşezi corect în pagină;

c) să respecţi scrierea cu alineat pentru fiecare idee nouă;

d) să scrii citeţ, ordonat, corect, fără ştersături.

48

III.2. Metode de învăţare eficientă Modul de însuşire a unor informaţii nu ţine strict de capacitatea intelectuală sau

mintală a individului. Uneori, capacitatea de reţinere a unei informaţii într-un mod

excepţional, este rezultatul unei metode de învăţare eficiente, utilizate în cadrul

învăţării.

Specialiştii spun că, în perioada sesiunilor - dulciurile, în special ciocolata este

cel mai indicat „medicament“ contra stresului. De fapt, modul de a reţine cel mai

eficient ţine totuşi de starea spirituală, în care se află individul.

Atunci când suntem presaţi de problemele cotidiene, când avem pe cap o

sumedenie de alte lucruri neterminabile, nu mai ştim unde ar mai încăpea şi însuşirea

de noi cunoştinţe. De aceea, când ne propunem să învăţăm, trebuie neapărat să avem

mintea limpede, detaşată de toate cele cotidiene.

Claritatea minţii şi liniştea sufletească sunt cele care ajută la o învăţare mai

rapidă şi eficientă.

Pentru ca materia să fie înţeleasă ca atare, trebuie să renunţăm la informaţia

acumulată din baza de date a oricărei persoane, pentru a permite acumularea de

cunoştinţe noi. Acest fapt determină fenomenul de uitarea a unei materii învăţate de

ceva timp, ceea ce reprezintă un fenomen normal.

Atunci când învăţăm, nu trebuie decât să ne gândim la materia pe care dorim să

o însuşim şi scopul pentru care dorim acumularea materiei noi.

Nu mai este nevoie de nopţi nedormite, de picioare ţinute în apă rece, ci doar de

o detaşare de cele exterioare şi lumeşti şi concentrarea asupra materiei.

III.2.1. Metoda învăţării sintetice

Se recomandă în cazul în care materialul de învățat nu este prea mare și nici nu

are un grad ridicat de dificultate, ci e compact, bine sistematizat și organizat.

Etapele acestei metode sunt: a) o lectura sintetică (de ansamblu) de familiarizare cu lecția, urmată de

alcătuirea unei scheme generale pe o pagina (microplan de studiu individual);

b) o citire analitică (de înțelegere în profunzime cu un ritm lent și concentrat

la maxim, în care sa desprindeți ideile fiecărui capitol, subcapitol, paragraf, ipoteze,

principii etc.);

c) o lectură analitico-sintetică și evaluativă sau de consemnare (rezumare,

conspectare, luare de notițe, elaborare de fişe de studiu individual);

d) o repetiție pe baza de recunoaștere (repetați materialul parcurs, ajutat de

conspect);

e) o repetiție pe baza de reproducere (repetiție fără conspect);

f) o recapitulare generală finală după câteva ore.

49

III.2.2. Metoda învăţării analitice sau secvenţionale

Se recomanda când materialul de învățat este amplu (o lecție voluminoasa, un

capitol complex etc.) și foarte dificil sau când este fără o unitate sau structură de

ansamblu.

Metoda cuprinde următoarele etape:

a) fragmentarea sau divizarea materialului în unități logice unitare și compacte de studiu (lecții, secvențe tematice, capitole, subcapitole etc.); nu

fragmentați materialul după pagini;

b) învățarea fiecărei unități de studiu stabilită după modelul metodei de

învățare globală (sintetice);

c) operarea cu repetări, mai întâi, pe fragmente separate, apoi progresiv, pe

grupuri tot mai mari de fragmente, pentru a asambla sau integra într-o structură

asemănătoare celei inițiale.

III.2.3. Metoda învăţării progresive cu repetări recurente

Metoda învăţării progresive cu repetări recurente este o combinație a primelor

doua metode (1.şi 2.) ce se recomandă pentru învățarea pe perioade mari de timp

(luni, trimestre, semestre, ani de studiu) a materialelor de studiu voluminoase sau de

dimensiuni foarte mari: manuale, tratate, cursuri, cicluri de lecții etc.

Pentru a învăţa cu ajutorul ecestei metode se procedează astfel:

citiți de 1-2 ori întregul material de studiu pentru a vă familiariza cu

conținutul;

fragmentarea sau divizarea materialului în unități logice unitare și

compacte de studiu (lecții, secvențe tematice, capitole, subcapitole etc.); nu

fragmentați materialul după pagini;

învățați prima unitate sau modul (ex. A) după modelul învățării sintetice în

întregime;

învățați a doua unitate sau modul (ex. B) după modelul învățării sintetice;

repetați cele doua unități învățate (A+B) împreună pentru a asigura

integrarea lor;

învățați a treia unitate sau modul (C) după modelul învățării sintetice;

repetați cele trei unități împreună (A+B+C) pentru a le reconstitui structura

de ansamblu și relațiile logice dintre ele;

învățați a patra unitate sau modul (D) după modelul învățării sintetice;

repetați ultimele 3 unități învățate împreună (B+C+D) pentru a preveni

supraînvățarea cu efecte negative (A);

după 5-6 unități este indicata o repetare generala;

după învățarea materialului, citiți și repetați pe grupuri de secvențe de

învățare (3-5-7-10 capitole, secvențe sau unități de învățare), apoi prima și a doua

jumătate a materialului, iar în final, în întregime.

50

III.2.4. Metoda studiului individual

Studiul individual reprezintă o metodă de învăţare pe care o veţi utiliza

întotdeauna, şi după ce nu vei mai fi elevi.Dacă la început poate să vă fie greu să

folosiţi această metodă de învăţare, trebuie să insistaţi tot timpul până reuşiţi pentru

că va fi în folosul vostru în timp. Pentru a vă folosi ceea ce învăţaţi, trebuie ca ceea ce

faceţi pentru a şti, pentru a cunoaşte, să faceţi bine.

A învăţa în mod eficient depinde de voi, de felul în care participaţi corect, cu

gândul şi fapta mereu, la tot ceea ce faceţi.

Studiul individual se referă la situaţiile în care voi învăţaţi singuri, prin efort

propriu.

Când descoperiţi, înţelegeţii, cunoaşteţi, aplicaţi cunoştinţele, nedirijat,

nesprijiniţi de cineva, puteţi spune că studiaţi individual.

Pentru a obţine rezultate bune, trebuie să organizaţi şi să desfăşuraţi activităţi de

învăţare pe baza unui program de la care să nu vă abateţi.

Trebuie să fiţi sârguincioşi, să învăţaţi în fiecare zi. Cu paşi mici, puţin câte

puţin, veţi pătrunde în tainele fiecărei discipline.

Învăţând cu interes şi fiind conştiinciosi, vă va fi uşor să înţelegeţi informaţiile

dificile, dar interesante, pe care cei ce nu vor proceda ca voi nu le vor afla niciodată.

Veţi fi nerăbdători şi din ce în ce mai curioşi să ştiţi cât mai multe lucruri

interesante.

Studiul individual vă dezvăluie multe lucruri preţioase. Vă face să vă simţiţi

atraşi de cunoaşterea lor şi vă determină să învăţaţi cu plăcere.

III.2.5. Metode de dezvoltare a creativității la elevi

Gândirea critică este un proces activ care îl face pe cel care învaţă să deţină

controlul aspra informaţiei, punând–o sub semnul întrebării, integrând-o,

reconfigurând-o, adoptând-o sau respingând-o.

Gândirea critică reprezintă o capacitate ce presupune ca elevii să fie capabili:

să analizeze informaţiile;

să examineze ideile şi implicaţiile acestora;

să îşi examineze propriile cunoştinţe;

să construiască sisteme de argumente;

să decidă ce este important şi ce nu este important;

să devină conştienţi de propria lor gândire şi de alte sisteme de gândire;

să ia decizii în deplină cunoştinţă de cauză;

să-şi dezvolte vocabularul şi capacitatea de exprimare.

Prin intermediul metodelor şi strategiilor care dezvoltă gândirea critică, rolul

profesorului se transformă în cel de partener în procesul de învăţare care are la bază

atât implicarea cât şi creativitatea tuturor elevilor. Pentru a ajunge să gândească critic,

aceste metode îi ajută pe elevi să-şi dezvolte încrederea în forţele proprii, să înţeleagă

51

valoarea propriilor idei şi opinii, să se implice în procesul de învăţare, să asculte cu

respect opiniile diferite, să fie pregătiţi pentru a formula şi demonta judecăţi.

Strategia învăţării ce are ca fundament gândirea critică presupune formarea la

elevi a unor atribute şi comportamente cum ar fi:

Încrederea – elevii trebuie să accepte ideea că ceea ce gândesc ei are

valoare unică şi contribuie la înţelegerea mai bună a conceptelor discutate. Fără

încredere în propria lor valoare şi demnitate, elevii vor refuza să se implice în

gândirea critică;

Implicarea activă – atunci când un elev este implicat într-un proces de

învăţare, el învaţă cu plăcere, iar capacitatea lui de gândire şi înţelegere este mai

mare;

Împărtăşirea ideilor – aceasta este o conduită învăţată, care necesită

renunţarea la anumite lucruri în favoarea celorlalţi la împărtăşirea convingerilor şi

opiniilor celorlalţi;

Discutarea activă – acest gen de dialog ce presupune ascultarea activă le

permite elevilor să-şi reexamineze şi să şlefuiască propriile idei, să le plaseze în

mozaicul de idei format.

Metodele de dezvoltare a creativităţii se utilizează în mod special în cazul

claselor/grupelor formate din elevi cu posibilităţi intelectuale deosebite sau cu

înclinaţie spre creaţie în diverse domenii:

Asocierea consonanta Cu cât memoria este mai bogata, cu atât apariţia asociaţiilor este mai mare.

Asocierea reprezintă realizarea de legaturi între imaginaţie şi memorie. Factorii

esentiali sunt asemanarea obiectiva, fizica, exterioara, subiectiva, interioara,

psihologica, similitudinea şi evocarea (asocierea) imagine-senzatie.

Analogia extrapolară

Transferul, împrumutul de idei de la o soluţie apropiata (de ex. pasare-avion,

bila care lasă urme pe asfalt-pix etc.).

Inversia Reprezintă abordarea inversa, susul-jos, plus-minus (de ex.: De ce se face

iluminatul indirect de sus).

Empatia

Este substituirea gândirii proprii cu a interlocutorului (om, obiect etc.). De

exemplu, spargerea unei nuci văzuta de către un cercetător şi practicarea unui orificiu

mic pentru introducerea aerului comprimat care produce o explozie care distruge

coaja nucii, obtinând astfel o viziune din interiorul nucii.

Combinarea

De exemplu, radiocasetofonul, pixul cu ceas etc.

52

Modificarea-Ameliorarea-Dezvoltarea

Se cunoaste ca, din cinci brevete, patru sunt doar perfectionari.

Analiza

Informaţiile complicate se împart în “parti digerabile”, eliminând ceea ce se

repeta sau ceea ce este fals.

Sinteza Trebuie sa devina obicei prezentarea informatiilor sintetic, rapid, correct şi

integral.

Comparaţia Se alatura doua fiinte, obiecte, fenomene stabilindu-se asemanarile şi

deosebirile.

Generalizarea, abstractizarea

Reprezinta operatiunea de a descoperi ceea ce este general, comun, esential la o

anumita grupa de fiinte, obiecte, fenomene.

Concretizarea Reprezinta verificarea (validarea, motivarea) generalizarilor şi a abstractizarilor

prin apelare la situatii concrete.

Înţelegerea Este activitatea creierului de a descoperi relatiile între obiecte, fiinte şi

fenomene.

Cristalizarea, imprimarea, stocarea şi reactualizarea (reamintirea

însotita de verificare şi corectare a informatiei memorate, stocate anterior) sunt

procese ale memoriei care apar în timpul folosirii concrete a unei informatii pentru

rezolvarea unei probleme, pentru atingerea unui scop. Rezulta astfel ca rezolvarea

problemei, respectiv atingerea scopului reprezinta obiectivul principal, iar

reactualizarea informatiei reprezinta obiectivul secundar.

Este recomandabil ca autosugestiile sa faca din materialul de studiu un subiect

interesant şi placut. Astfel se memoreaza mai repede, mai durabil şi mai exact.

Atentia este dalta memoriei. Actiunile care ne solicita puternic atentia se

înscriu profund în memorie. Garantia întiparirii în memorie este data de interesul

aratat, considerat pe drept cuvânt “motorul” memoriei. Emotia şi interesul suscita

atentia monopolizând atentia asupra unui singur obiectiv: concentrarea.

Se memoreaza bine ceea ce, în prealabil, a fost priceput. Se memoreaza bine

atunci când spiritul şi corpul se afla într-o receptivitate maxima.

53

Memoria este cu atât mai buna cu cât creierul este mai solicitat, respectiv cu cât

acesta se afla într-o activitate mai intensa. Secretul memoriei consta în excitabilitate.

Trebuie sa fim preocupati, framântati cu o tensiune interioara. Se memoreaza cu atât

mai mult cu cât suntem mai interesati de ceea ce trebuie memorat, asadar valoarea

unei informatii creste cu cât interesul stârnit de aceasta este mai mare.

Unde se pierde interesul se pierde şi memoria.

Daca se fac multe repetitii fara pauza, celulele corticale suprasolicitate

declanseaza faza de inhibitie pentru a-si reface suportul energetic. Se recomanda

atunci actiune fizica sau somn. Invers, daca repetitiile sunt prea rare apare inhibitia de

stingere: uitarea.

Regula de aur: muncă, perseverență, regularitate.

54

CAP. IV

SFATURI PENTRU REUȘITA ȘCOLARĂ

Întreaga artă a instruirii constă în capacitatea de a trezi curiozitatea naturală

a minţilor tinere cu scopul de a-şi satisface această curiozitate ulterior.

Anatole France

Ître potențialul elevilor şi factorii care determină reuşita şcolară există o strânsă

interdependență.

O perspectivă interesantă ne oferă analiza factorilor care determină reuşita

şcolară şi care ne duce indirect la eficienţa învăţării. Personalitatea elevului reprezintă

factorul fundamental al reuşitei şcolare, condiţiile interne prin intermediul cărora

acţionează condiţiile externe. În cadrul acesteia vom distinge:

a. factorii fizici: starea de sănătate, echilibrul psihosomatic, rezistenţa la efort,

potenţialul genetic.

b. factorii psihici:

- intelectuali: inteligenţă, stilul cognitiv, nivelul de dezvoltare a proceselor

intelectuale (memorie, gândire, imaginaţie, atenţie);

- nonintelectuali: motivaţia, interesele, atitudinile, trăsăturile de

personalitate.

În psihopedagogie se utilizează conceptul de maturitate şcolară vizând

maturitatea fizică, cea volitivă, socială, morală, mintală şi maturitatea pentru muncă.

IV.1.Sfaturi pentru autoevaluarea obiectivă a rezultatelor la

învăţătură

1. Evaluarea rezultatelor la învăţătură obţinute de tine într-o zi, o săptămână,

un semestru, un an şcolar, se referă la măsurarea, cântărirea, aprecierea întregii tale

activităţi în calitate de şcolar.

2. Această măsurare o fac cei care te dirijează pe drumul cunoaşterii, al

învăţării, adică învăţătorii, profesorii, părinţii.

3. Autoevaluarea rezultatelor la învăţătură se referă la aprecierile pe care le

faci singur asupra situaţiei tale la învăţătură.

4. Ca şcolar, ştii de ce înveţi, pentru că doamna învăţătoare îţi spune acest

lucru la începutul fiecărei lecţii.

5. După cum îţi îndeplineşti sarcinile, poţi aprecia rezultatele bune, sau

rezultatele slabe pe care le obţii în raport cu scopul propus.

6. Întrebând „Cum să învăţ?”, cauţi metode potrivite pentru a învăţa mai bine.

7. Şi tu, ca şi ceilalți şcolari, trebuie să ştii dacă felul cum înveţi te conduce la

obţinerea unor rezultate bune.

55

8. Acest lucru îl poţi şti de la învăţătoarea ta. Ea îţi descoperă greşelile şi te

îndrumă să le corectezi, îţi laudă meritele şi te clasifică în cadrul grupului din care

faci parte după aceste merite. Îţi spune dacă ceea ce ai învăţat îţi foloseşte pentru a

cunoaşte şi mai mult.

9. Astfel, învățătoarea ta evaluează rezultatele obţinute de tine la învăţătură.

10. După eforturile depuse, meritele obţinute, calitatea cunoştinţelor obţinute şi

puterea de a le aplica, şi tu poţi evalua propriile rezultate şcolare. Autoevaluându-te,

poţi să înţelegi ce nu faci bine şi să încerci să îndrepţi lucrurile. Tot astfel, poţi să

înţelegi ce faci bine şi să găseşti soluţii să te perfecţionezi.

Înţelege situaţiile în care eşti evaluat!

1.Eşti evaluat/apreciat în timpul lecţiilor:

- la începutul lecţiei, când se verifică tema de acasă;

- pe parcursul întregii lecţii când poţi demonstra cât de atent eşti în receptarea

cunoştinţelor şi aplicarea lor;

- la sfârşitul lecţiei când poţi demonstra ce ai învăţat, ce poţi face cu aceste

cunoştinţe.

2.Eşti evaluat/apreciat prin răspunsurile orale şi scrise:

- teste de evaluare;

- fişe de evaluare;

- fişe de muncă independentă;

- lucrări practice;

- participarea la jocuri şi concursuri şcolare;

- portofolii;

- proiecte.

Portofoliul este „cartea de vizită a elevului”, este o colecţie a lucrărilor elevilor

pe o perioadă mai lună de timp şi oferă o imagine asupra progresului făcut, dezvoltă

respectul pentru calitate, exigenţa de sine.

Portofoliu poate cuprinde:

- lucrări scrise;

- teste de evaluare;

- răspunsuri le chestionare/interviuri;

- compuneri pe teme date, compuneri libere;

- creaţii literare proprii;

- prezentarea unor autori(fişe bibliografice);

- rezumatul unor lecţii citite;

- desene, colaje, machete, postere;

56

- jurnal personal;

- contribuţii personale;

- înregistrări ale elevilor pe casete video/audio;

- studii/fişe personale asupra unor plante, animale, fenomene ale naturii;

- fişe de lucru individual.

Proiectul este o activitate care se desfăşoară pe o perioadă de timp mai lungă,

permiţând celor care îl realizează să aplice cunoştinţele dobândite la mai multe

discipline, pe baza calităţilor individuale.

Etapele de derulare a unui proiect sunt:

1. Stabilirea temei proiectului.

2. Formularea scopurilor.

3. Elaborarea planului de lucru.

4. Găsirea surselor şi a instrumentelor necesare realizării temei alese.

5. Formarea subechipelor de lucru în cadrul echipei de realizare a proiectului.

6. Împărţirea sarcinilor fiecărei subechipe.

7. Colectarea.

8. Finalizarea proiectului.

9. Prezentarea şi analizarea acestuia.

Caracteristicile proiectului sunt:

- nu se realizează individual, ci cu întreaga clasă de elevi, sau un grup mai mic.

- durata se stabileşte în funcţie de dificultatea temei alese. Astfel, un proiect

poate dura: o săptămână, o lună, un semestru, sau chiar un an.

IV.2. Sfaturi pentru a învăţa rapid şi eficient

1. Atingerea scopului pe care îl aveți în viață este condiționat de studiul

individual;

2. Feriți-vă să vă faceți munca neinteresantă;

3. Planificați-vă pentru studiul individual un timp minim pe care ulterior să-l

măriți progresiv;

4. Faceți însemnări, extrageți ideile esențiale din text și întocmiți un rezumat

(însemnările sunt folositoare la recapitulare și mențin atenția);

5. Disciplinele sau temele asemănătoare să fie încadrate în program succesiv

(ex. matematica, fizica, chimie). Măriți pauzele dacă orarul nu vă permite acest lucru;

6. Nu treceți de la o temă la alta până când prima temă nu a fost bine însușită;

7. Faceți planul textului cât învățați; dacă nu va trebui oricum să-l construiți

improvizat, ad-hoc, puțin eficient, când veți fi examinat;

8. Când nu înțelegeți bine și în profunzime materialul de învățat, confruntați-vă

cu cât mai multe surse (manuale, dicționare, enciclopedii etc.);

9. Construiți-vă tabele de specificație (liste cu cele mai importante noțiuni, teze,

principii, ipoteze, formule, scheme etc.);

57

10. În preajma examenelor, după învățare, supuneți-vă autoexaminării, simulați

situația de examen, puneți pe cineva să vă asculte și să vă dea note, faceți bilete de

examinare, amestecați-le trageți 2-3 și răspundeți;

11. Feriți-vă de prejudecata profesorilor, colegilor sau părinților în legătură cu

capacitatea voastră intelectuală;

12. Feriți-vă de eșecuri deoarece pot genera o "reacție în lanț" în procesul de

învățare și la examene;

13. Învățarea pentru o anumita dată condiționează uitarea după data respectivă;

14. Cunoașterea performanțelor și a erorilor în învățare mobilizează și

orientează pe cel ce învață în asimilarea cunoștințelor;

15. Învăţaţi activ-participativ (a), anticipativ (b) şi creativ (c):

a. scoateţi ideile principale, rezumaţi, conspectaţi, faceţi schiţe, proiecte

etc. (aplicaţi cunoştinţele în practică);

b. învăţaţi pentru viață, pentru a face față situaţiilor imprevizibile care se

cer intuite;

c. investigaţi, exploraţi, identificaţi noi alternative, generarea de noi

sensuri și concluzii;

16. Repetaţi imediat după învăţare, seara, nu dimineaţa şi în preajma

examenelor;

17. Repetați a treia zi ceea ce ați învățat în prima;

18. Repetarea nu trebuie să reia în întregime conţinutul precedentei repetări;

19. Memoraţi foarte uşor şi repede informaţiile:

simple, clare și concise;

sistematizate şi organizate într-un sistem;

legate de emoţii, sentimente, pasiuni, scopuri, idealuri, interese.

20. Folosiţi cât mai multe și variate canale de recepţionare a informaţiilor (văz,

auz, scris) şi surse de informare (manuale, fişiere, conspecte, notiţe, bibliografii,

dicţionare, enciclopedii etc.).

21. În general, în urma unei activităţi de învăţare reţinem:

10% din ceea ce citim;

20% din ceea ce auzim;

30% din ceea ce vedem;

50% din ceea ce vedem și auzim în acelaşi timp;

80% din ceea ce spunem;

90% din ceea ce spunem şi facem în acelaşi timp;

22. Alternaţi învăţătura cu somnul (învăţarea fără somn favorizează uitarea; în

somn creierul selectează, prelucrează, sistematizează și ordonează cantităţi mari de

informaţie la nivel subconştient;

23. Folosiţi culorile, subliniaţi sau încasetaţi ideile principale, definiţiile,

formulele etc.

24. Dacă:

aveţi de memorat nişte proverbe, comparaţi-le și grupaţi-le după

sensul lor;

58

trebuie să realizați o demonstraţie matematică, reconstituiţi-o fără

sursă;

vreți să memorați denumiri geografice, căutaţi-le şi identificaţi-le pe

hartă;

aveți de analizat diferite structuri gramaticale, construiţi-le singuri;

este necesar să memorați fraze și expresii dintr-o limbă străină,

realizați acest lucru prin practica retroversiunilor (retraducere a unui text în

limba din care a fost tradus);

aveți de înțeles cuvinte străine, realizați acest lucru în context;

trebuie să învățați texte literare sau ştiinţifice, utilizați tehnica

rezumatului și a conspectării;

25. Concentraţi-vă asupra textului de citit pentru a înţelege corect ideile

autorului;

26. Când luaţi notiţe, mai întâi, ascultaţi câteva min. (3-5'), sintetizaţi şi reţineţi

esenţialul, reformulaţi esenţialul, reformulaţi cele reţinute şi notaţi-le în forma proprie

de concepţie și exprimare;

27. Notiţele se citesc şi se corectează cât mai repede după luarea lor, la câteva

ore, în aceeaşi zi, iar pentru corectare folosiţi culorile roşu, verde, negru etc.);

28. Denumirile, formulele, datele, definiţiile trebuie învăţate corect de la

început;

29. Pentru a lua notiţe:

nu transcrieţi cuvânt cu cuvânt ceea ce se spune ci notaţi doar

esenţialul, principalul, generalul;

folosiţi un mod propriu de exprimare dar notaţi corect expresiile;

folosiţi titluri, subtitluri, spaţii libere pentru completări etc.;

folosiţi prescurtările;

nu înghesuiţi pagina cu cuvinte (lăsaţi destul spaţiu alb în jurul

notiţelor);

lăsaţi o margine largă pentru comentarii şi observaţii;

folosiţi scheme, grafice, tabele în loc de cuvinte.

IV.3. Sfaturi pentru îmbunătăţirea memoriei

1. Creste nivelul de fier. Fierul este cel care ajuta neuronii să funcționeze corect,

iar creierul nostru este deosebit de sensibil la nivelurile scăzute. O dietă săracă în fier

sau perioadele de menstruație, la femei, pot cauza perioade de memorie scăzută. Dacă

nu știi cum stai cu nivelul de fier din sânge, poți vorbi cu medicul tău pentru un test

de sânge;

2. Scade nivelul zgomotului de fundal. În era digitală în care trăim, este esențial

să fii multitasking. Dar suntem oare conștienți că dacă ascultăm radio atunci când

scriem o lucrare sau un raport, capacitățile noastre sunt limitate pentru amândouă? A

fi multitasking îți limitează capacitatea de învățare întrucât nu poți fi atent la nici

unele dintre informații;

59

3. Reîmprospătează-ți mintea. Știi deja că meditația ajută la reducerea stresului.

Ceea ce este totuși posibil să nu știi este că meditația poate ajuta considerabil și la

îmbunătățirea memoriei. Testele realizate de specialiști au demonstrat că cei care au

petrecut o jumătate de oră pe zi meditând se pot concentra mai bine chiar decât cei

care își rezervă timp pentru un somn de după-amiază;

4. Controlează-ti nivelul de colesterol. Un nivel optim al colesterolului este

necesar pentru a avea o memorie bună, precum și pentru eficiența cardiovasculară.

Depunerile de colesterol din sânge pot împiedica circulația sângelui la creier, ducând

astfel și la o scădere a memoriei;

5. Mănâncă regulat mere. Știi că un măr pe zi ține doctorul departe. Ei bine, se

pare că poate ține și neurologul departe. Mărul poate crește nivelul de acetilcolină și

antioxidanți de sânge, care ajută și la protecția celulelor nervoase și neuronilor;

6. Focalizați-vă întreaga atenție asupra a ceea ce vreți să rețineți;

7. Scrie informațiile pe care vrei să le memorezi. Poți face fișe de lucru pe care

să le afișezi în camera de lucru până reușesti să memorezi informațiile;

8. Căută să înțelegi întotdeauna semnificația informațiilor pe care doreşti să le

memorezi;

9. Grupează în clase semnificative ideile de reținut;

10. Subliniază informațiile care merită să fie memorate; citeşte având

întotdeauna un pix de culoare roșie, verde sau neagră în mână;

11. Realizează vizualizări picturale; vizualizează în mod pictural pagina

respectivă;

12. Studiază având în vedere faptul că învățarea pe capitole sau secțiuni este mai

bună decât învățarea globală;

13. Memorează prin repetare intensivă;

14. Nu încerca să memorezi ceva dacă te simți obosit, bolnav, tensionat sau

nervos.

15. Odihneste-te! Somnul ajuta enorm de mult memoria. Mai mult decat ai fi

crezut. Daca stai treaza şi nu te odihnesti nu vei putea da acelasi rezultate la locul de

munca. Puterea de concentrare este scazuta şi te vei simti mult mai obosita.

In timp ce dormim se produc celule noi in zona hipotalamusului care

influenteaza in mod pozitiv activitatile zilnice. Incearca sa dormi opt ore pe noapte şi

fa tot posibilul sa ai un somn linistit.

16. Fara alcool şi tutun!

Consumul excesiv de alcool poate afecta memoria deoarece reduce activitatea

creierului.

Tutunul diminueaza aportul de oxigen de la nivelul creierului.

Nici excesul de cafea nu face minuni. Te tine treaza o perioada, dar oboseala te

cuprinde şi nu te mai poti concentra aproape deloc.

16. Nu te imparti in mai multe locuri

Fii atent cand lucrezi şi nu incerca sa faci mai multe lucruri deodata. Ti se

distrage atentia şi nu te poti concentra la fel de bine. Foarte multe persoane asculta

60

muzica desi acest lucru nu ajuta pentru o concentrare mai buna. Depinde totusi de

felul in care te-ai obisnuit.

17. O alimentaţie corectă sporeşte eficienţa învăţării

Alimentatia este extrem de importanta. Daca esti intr-o situatie care necesita

concentrare maxima poti manca seminte de floarea soarelui (contin minerale care

ajută memoria), spanac, peşte, mere, banane şi grepfrut.

Curele cu citrice fac şi ele minuni. Consuma mult kiwi, portocale, lămâi. Îţi poţi

face sucuri naturale sau pur şi simplu le poţi consuma în timpul zilei. Rezultatele vor

fi uimitoare.

Mănâncă în fiecare săptămână peşte.

Cerealele sunt şi ele indicate pentru o memorie mai bună, acestea conţin

vitamina B6.

Rozmarinul şi salvia combat oboseala şi maresc capacitatea de memorare.

Poti consuma jumatate de ceapa pe zi deoarece imbunatateste compozitia de

oxigen a creierului.

Si salata de varza cruda şi morcovii sunt de ajutor pentru o mai buna putere de

concentrare.

18. Mai putin colesterol

Daca stii ca ai probleme cu nivelul colesterolului fa tot posbilul sa-l mentii sub

control. Colesterolul ridicat poate să încetinească circulaţia sângelui la creier.

19. Exersează!

O memorie bună trebuie să fie "intreţinută". Foloseşte-o cât mai mult şi astfel va

fi în formă oricând ai nevoie. Citeşte o carte bună, joacă şah,încearcă să ai orice altă

activitate care ţi-ar putea menţine tânără memoria.

20. Minte sănătoasă în corp sănătos

Un organsim sănătos implică şi o memorie sănătoasă. Mai mult sport te menţine

în formă, o simplă plimbare în parc asigură o oxigenare bună a creierului.

21. Stop stres!

Stresul şi depresia îţi îngreunează activitatea intelectuală. Nu te poţi concentra la

fel de bine şi gândurile îţi zboară spre alte probleme. Înainte de a face ceva încearcă

să elimini treptat stresul, să te linişteşti pentru a putea avea o activitate calmă şi plină

de succese.

IV.4. Sfaturi pentru a lua note bune

1) Învață să îți organizezi materiile.

Sună simplu, dar cele mai multe idei bune sunt simple. Să ai caiete separate

pentru fiecare materie, să faci notițe clare, ca să le poți înțelege mai târziu, și să ai un

caiet de exerciții. Pregătește-te de parca ai vrea să fii cel mai bun și vei vedea imediat

rezultatul. Elevii care primesc cele mai bune note sunt aceia care au la îndemână toate

lucrurile de care este nevoie pentru a învața. Imediat ce termină cu o materie, trec la

alta fără să irosească timp.

61

2) Învață să îți faci temele.

Prea mulți copii vin acasă și își fac tema cu ideea de a o termina, nu pentru a

învăța. Aceasta este o greșeală. Tema ar trebui să fie ocazia clarificării ideilor

învățate la școală, și să observi cum se leagă de ceea ce ai învățat până acum, să vezi

ce știi și ce nu. în acest mod, iți organizezi materia în minte și faci primul pas spre

memorarea lucrurilor de care vei avea nevoie pentru testele din viitor. și când vă veni

timpul pentru acesta, vei fi mai bine pregătit.

3) Învață să înveți.

Sunt moduri de învățare pe care fiecare elev ar trebui să le înțeleagă. Începe cu

materia cea mai importanta, clasifica și organizează, rezuma, învață să alegi punctele

mai importante. și cel mai important lucru, gândește-te la materie în timp ce o citești.

Conecteaz-o cu alte lucruri pe care le-ai învățat. Vei începe să înțelegi lucrurile cu

mai puțin efort.

4) Învață să memorezi lucrurile mai eficient.

În realitate, dacă urmezi primele trei sfaturi, memorarea este de fapt implicata.

Vezi, memorarea adevărată nu este învățatul în noaptea dinaintea testelor, ci parte a

procesului învățării, care, efectuata corect, te vă lasă să înțelegi, reții și să iți amintești

de informațiile stocate fără prea mare efort.

Cum ne organizăm timpul?

Poţi găsi răspunsul la această întrebare, dacă vei răspunde la câteva întrebări

suplimentare:

1. De cât timp dispui?

a. într-o zi;

b. într-o săptămână;

c. într-o lună.

2. Cât timp îţi iau obligaţiile gospodărești?

a. într-o zi;

b. într-o săptămână;

c. într-o lună.

3. Cât timp îţi este ocupat cu studiul individual?

a. într-o zi;

b. într-o săptămână;

c. într-o lună.

4. Care sunt activitățile cele mai productive pentru tine?

5. Care sunt activitățile cele mai puţin productive?

62

6. Cât timp pierzi vorbind, pălăvrăgind cu prietenii?

7. Cât timp acorzi îmbunătățirii activității tale?

8. Câte obiective ce vizează progresul tău ţi-ai propus să realizezi?

9. Dacă ţi le-ai propus, sunt ele clar formulate și eşalonate în timp?

Daca ai răspuns cu precizie la întrebări, înseamnă că știi sa-ţi planifici foarte

bine viitorul.

In cazul în care răspunsurile tale sunt aproximative, va trebui să începi să-ţi

planifici timpul cu mai multă rigoare.

Dacă ţi-a fost greu să răspunzi la întrebări, sau răspunsurile tale sunt foarte vagi,

va trebui să-ți acorzi timp mai întâi pentru întocmirea planificării propriu-zise.

Aceasta o poţi face la începutul unei zile, a unei săptămâni etc.

63

OMUL CARE AS FI PUTUT FI

De dincolo de câmpiile de ieri,

Vine să mă vadă uneori

Un băieţel care se joacă.

Băieţelul care eram eu

Se uită la mine visător

Şi se înfiorează.

Dar se reîntoarce zi de zi

Sperând să găsească

OMUL CARE AŞ FI PUTUT FI.

Nu spune niciodată "nu se poate", ci începe cu "să vedem". (Nicolae Iorga)

Înţelepciunea zice: nu ţi-a izbutit un lucru, fă altul. Atâta mângâiere să ai.

(Nicolae Iorga)

Nu părăseşti un ideal fără să-i laşi ceva din fiinţa ta. (Nicolae Iorga)

E o mare primejdie să ajungi a fi mulţumit de tine însuţi. (Nicolae Iorga)

Să deosebeşti între mâna ce ţi se întinde ca să te ridice şi aceea care te

prinde pentru a te opri. (Nicolae Iorga)

De prea mult gând n-a îmbătrânit nimeni niciodată. (Nicolae Iorga)

Ce eşti te priveşte la urma urmei numai pe tine; ce vrei, priveşte şi pe alţii;

ce faci, aceea poate privi pe toţi. (Nicolae Iorga)

Înţelepciunea este a ta numai când o dai altuia, altfel ea este numai în tine.

(Nicolae Iorga)

Fiţi siguri că, dacă înţelepciunea e pe buzele tuturora, e numai în mintea

câtorva; pe aceia să-i asculţi. (Nicolae Iorga)

Omul trebuie să înveţe logica nu pentru a învăţa să judece corect, ci pentru

a învăţa mai repede să judece corect. (Grigore C. Moisil)

Lucrurile care dor sunt educative. (Benjamin Franklin)

Dacă vrei să înveţi învaţă pe alţii. (Marcus Tullius Cicero)

Învăţătura fără gândire este muncă pierdută, gândirea fără învăţătură este

periculoasă. (Confucius)

Deştepţii sunt deştepţi nu pentru că s-au născut aşa ci pentru că au învăţat

să înveţe. (Tudor Octavian)

Este un principiu dovedit că trebuie să înveţi să asculţi pentru a şti

comanda. (Aristotel)

64

CUPRINS

INTRODUCERE . . . . . . . . . . . .3

CAP. I ÎNVĂȚAREA ȘCOLARĂ . . . . . . . .5

I.1.Cerințe generale ale învățării științifice . . . . . .5

I.2. Principii și reguli ale învățării eficiente . . . . . .9 I.2.1. Principii ale învățării eficiente . . . . . . . .10

I.2.2. Psihologia învățării . . . . . . . . . . .16

I.2.3. Resursele interne şi externe ale învățării . . . . . .19

I.2.4. Stilul de învăţare . . . . . . . . . . .22

I.2.5. Managementul timpului de studiu. . . . . . . .27

CAP. II MOTIVAȚIE ȘI ÎNVĂȚARE . . . . . . .29

II.1 Motivația extrinsecă și recompensele exterioare . . .29

II.2. Motivația intrinsecă – condiție a reușitei școlare . . .30

II.3 Nivelul optim al aspirațiilor . . . . . . . .32

CAP. III TEHNICI ŞI METODE DE ÎNVĂȚARE EFICIENTĂ34

III.1. Tehnici de învăţare eficientă . . . . . . . .34 III.1.1. Tehnica memorării logice . . . . . . . . .34

III.1.2. Tehnica de luare a notițelor și de elaborare a fișelor . . .36

III.1.3. Tehnica elaborării planului unei lucrări . . . . . .39

III.1.4. Tehnica citirii rapide . . . . . . . . . .39

III.1.5. Tehnica discursului . . . . . . . . . .40

III.1.6. Tehnica recapitulării pentru teze şi examene . . . . .41

III.1.7. Tehnica ascultării active . . . . . . . . .44

III.1.8. Tehnica de elaborare a planului de idei . . . . . .48

III.2. Metode de învăţare eficientă . . . . . . . .49 III.2.1. Metoda învăţării sintetice . . . . . . . . .49

III.2.2. Metoda învăţării analitice sau secvenţionale . . . . .50

III.2.3. Metoda învăţării progresive cu repetări recurente . . . .50

III.2.4. Metoda studiului individual . . . . . . . .51

III.2.5. Metode de dezvoltare a creativității la elevi . . . . .51

CAP. IV SFATURI PENTRU REUȘITA ȘCOLARĂ . . .55

IV.1.Sfaturi pentru autoevaluarea obiectivă a rezultatelor la

învăţătură . . . . . . . . . . . . .55

IV.2. Sfaturi pentru a învăţa rapid şi eficient . . . . .57

IV.3. Sfaturi pentru îmbunătăţirea memoriei . . . . .59

IV.4. Sfaturi pentru a lua note bune . . . . . . .61