Factorii de risc pentru apariţia cariei dentare

Groza MarinS1302

Caria dentară este un proces destructiv cronic al ţesuturilor dure ale dintelui, fără character inflamator, producînd necroza şi distrucţia acestora, cu formarea ulterioară a unei cavităţi coronare sau radiculare. Caria se dezvoltă numai pe dinţii în contact cu mediul bucal şi niciodată pe dinţii complet incluşi sau foarte bine izolaţi de mediul bucal.

Trebuie subliniat şi faptul că procesul carios este specific organismelor vii. Bronner evidenţiază că cel mai dur ţesut din organism

este susceptibil distrucţiei numai în cursul vieţii, rămînînd aproape neafectat după moarte.

În acest context, caria dentară apare ca o boală multifactorială, caracterizată printr-o

distrucţie localizată a ţesuturilor dure dentare sub acţiunea microorganismelor. Pentru

formarea unei carii dentare sunt necesari citiva factori care au fost descrisi de Keyes.

După Keyes P.H.,1969 interacţiunea a patru factori cu acţiune majoră poate să ducă la apariţia cariei dentare: -Susceptibilitatea dintelui şi mediul bucal; -Placa bacteriană; -Substratul (alimentar); -Timpul.

Instalarea unor tulburări metabolice produse de o alimentaţie neraţională, sau boli

intercurente, influenţa unor factori nocivi, poate avea o serie de repercusiuni asupra

germenului dentar în formare la făt, în cazul gravidei, sau asupra dezvoltării şi mineralizării

dinţilor permanenţi, în cazul copilului.

Carenţa în vitamina A, numai în formele foarte grave, poate genera leziuni hipoplazice uşoare ale incisivilor temporari.

Carenţa în vitamina C, în caz de scorbut infantil, poate produce microchisturi şi microhemoragii în organul smalţului.

Rolul oligoelementelor. Unele oligoelemente, cum ar fi borul, fluorul, molibdenul induc modificări în morfologia coroanelor dentare prin rotungirea vărfurilor cuspizilor, lărgirea şi reducerea şanţurilor ocluzale şi chiar micşorarea dimensiunilor lor, defavorizînd acumularea resturilor alimentare. Seleniul în cantităţi mici favorizează apariţia cariilor, iar aportul mărit de seleniu are un efect carioprotector. Cantităţile exagerate de stronţiu, molibden şi bor măresc frecvenţa cariilor.

Aportul foarte scăzut de calciu reduce cantitativ ţesuturile dure dentare în formare, fără a influenţa însă conţinutul mineral total, spre deosebire de fosfat, în care nu este afectată cantitatea de ţesut format, dar scade conţinutul mineral şi este interesată structura dentinei. De menţionat, că aceste modificări de structură nu afectează rezistenţa la carie a dinţilor, cu condiţia că calciul şi fosfatul din alimentaţie să nu coboare sub 0,4%.

Rolul fluorului. Captarea fluorului de către smalţ are drept urmare reducerea solubilităţii în soluţie acidă, deci creşterea rezistenţei la carie.

Carenţa în vitamina D duce la structurarea unui smalţ hipoplazic, ceea ce favorizează apariţia cariilor.

Dereglările hormonale afectează creşterea şi dezvoltarea ţesuturilor dentare, ceea ce influenţează în special erupţia dentară. Creşterea frecvenţei cariilor apare secundar, datorită modificărilor de vîscozitate a salivei.

Lichidul bucal poate interveni în prevenirea sau favorizarea cariilor dentare printr-o serie de mecanisme chimice care constau în activitatea sa enzimatică, capacitatea de tamponare a acizilor organici produşi de microorganismele bucale precum şi de posibilitate de remineralizare a leziunilor carioase incipiente.

De menţionat rolul vîscozităţii salivare, deoarece o salivă foarte vîscoasă favorizează reţinerea şi aderarea resturilor alimentare pe suprafaţa dintelui, generînd astfel condiţii optime debutului proceselor carioase. Saliva umană are un potenţial deosebit de remineralizare a smalţului cariat, potenţial destul de constant la acelaşi individ, dar diferit de la unul la altul. Mecanismul constă în precipitarea ionilor de calciu şi fosfat din lichidul bucal sub forma unor fosfaţi de calciu insolubili care se încorporează în smalţ, desfiinţînd defectele incipiente apărute prin demineralizări incipiente.

Caracterul alimetaţiei are o importanţă deosebită asupra dinţilor, influenţînd direct

formarea şi dezvoltarea dinţilor şi determinînd ulterior carioreceptivitatea sau cariorezistenţa

lor. Echilibrul alimentar presupune aportul optim şi calitativ al substanţelor nutritive şi

biologic active – proteinelor, lipidelor, glucidelor, vitaminelor şi substanţelor

minerale.

Dintre alimente, efectele cariogene cele mai active le au hidrocarbonatele, în special

asocierea dulciurilor cu făinoasele. De obicei aceste efecte apar prerezorbtiv, la nivelul

interfeţei plăcii bacteriene cu dintele, dar o alimentaţie bogată în glucide poate acţiona şi postrezorbtiv, în cursul odontogenezei, pe cale

sistemică, influenţînd negativ rezistenţa la carie a ţesuturilor dure dentare.

Alimentele moi sunt mai cariogene ca acele tari ca şi cele sub formă de pulbere fine faţă de cele lichide. De asemenea, vîscozitatea şi

adezivitatea unor produse zaharoase (caramelă,jeleuri, alviţă) favorizează în mod

deosebit apariţia cariei dentare prin staţionarea lor îndelungată în cavitatea

bucală, în deosebi în locurile retentive, unde autocurăţirea este insuficientă. Asocierea

lipidelor în preparatele zaharoase le reduce timpul de retenţie pe dinte şi deci nocivitatea.

Hidrocarbonatul cu cel mai înalt potenţial cariogen este zaharoza, urmată de fructoză,

glucoză, lactoză şi maltoză. Pe ultimele locuri se situează dextrinele şi amidonul. Unele

alimente cum ar fi făina din cerealele nerafinate, grăsimile, brănzeturile, laptele

posedă efect carioprotector.

Placa bacterianăConstituie un sistem ecologic microbian viguros, cu o activitate metabolică intensă, bine adaptat mediului său. Ea apare sub forma unui agregat de microorganisme unite între ele şi de suprafaţa dintelui sau a altor structuri din cavitatea bucală prin intermediul unei matrice organice. Prin numeroase cercetări s-a demonstrat că în apariţia cariei dentare rolul primordial îl au bacteriile, în special Streptococcus mutans, care iniţiază caria, iar Dactilobacillus influenţează progresarea procesului carios. Asemenea bacterii ca Veillonela, Staphylococcus, Neisseria şi diferite feluri de Streptococcus au un rol mai puţin important în evoluţia cariei dentare.

Potenţialul cariogen înalt al Str. Mutans se explică prin:1. Str. Mutans produce suplimentar polizaharidul

zaharoza din glucoză. Placa se inserează de suprafaţa dintelui, iar Str. Mutans este legat cu toate straturile ei.

2. Str. Mutans sintetizează un polizaharid suplimentar din fructoză, care se formează din zaharoză.

3.Str. Mutans produce acizi organici (în special acidul lactic) din zaharoză, ceea ce duce la demineralizarea smalţiului.

Este necesar de a inlatura la maxim factorii de risc din viata noastra, pentru a evita aparitia cariei dentare. Sunt o multime de ispite care tind sa deregleze integritatea smaltului, fata de care trebuie sa manifestam vointa. In fine, scopul meu a fost de a va informa despre diverse carente alimentare sau consumul unor substante cariogene, iar deja implimentarea in viata de zi cu zi a acestor reguli, ramine dupa voi.