FB_III_Produse Si Servicii Bancare

Mihai Popescu – Produse şi servicii bancare

1

UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică

Specializarea : Finanţe Bănci

Anul III, sem. II

PRODUSE ŞI SERVICII

BANCARE

Lector. univ.dr. Mihai POPESCU

2007


2


3

CUPRINS

CAPITOLUL I ............................................................................................................................................. 6

Sistemul bancar românesc şi evoluția acestuia....................................................................................... 6

Obiective: ............................................................................................................................................ 6

1.1. Sistemul bancar în România ......................................................................................................... 6

1.2. Evolutia sistemului bancar din România .................................................................................... 11

1.2.1. Perioada 1991‐1996 ............................................................................................................ 11

1.2.2. Perioada 1996‐2000 ............................................................................................................ 12

1.2.3. Perioada 2000‐2006 ............................................................................................................ 12

1.3. Strategia BNR pentru implementarea Noului Acord de Capital (Basel II ) ................................. 14

Concepte cheie:..................................................................................................................................... 15

Titluri de referare şi lucrări complexe: .............................................................................................. 15

Teste grilă .......................................................................................................................................... 16

CAPITOLUL II .......................................................................................................................................... 17

Organizarea sistemelor bancare ........................................................................................................... 17

Obiective: .......................................................................................................................................... 17

2.1. Organizarea sistemelor bancare: tipuri de banci, categorii de clientela.................................... 17

2.2. Tipuri de banci la nivel international.......................................................................................... 17

2.3. Categorii de clientela în Romania ........................................................................................ 20

2.3.1. Clienti persoane juridice...................................................................................................... 20

2.3.2. Clienti persoane fizice ......................................................................................................... 20

Concepte cheie:..................................................................................................................................... 22


Teste grilă .......................................................................................................................................... 22

CAPITOLUL III ......................................................................................................................................... 24


4

Definirea ofertei bancare ...................................................................................................................... 24

Obiective: .......................................................................................................................................... 24

3.1. Definirea ofertei bancare ........................................................................................................... 24

3.2. Particularitățile ofertei bancare ................................................................................................. 27

3.3. Structura ofertei bancare ........................................................................................................... 30

3.3.1. Operațiuni PASIVE ............................................................................................................... 31

3.3.2. Operațiuni ACTIVE ............................................................................................................... 35

Concepte cheie:..................................................................................................................................... 35


Teste grilă .......................................................................................................................................... 35

CAPITOLUL IV......................................................................................................................................... 37

Creditul bancar ...................................................................................................................................... 37

Obiective: .......................................................................................................................................... 37

4.1. Tipologia creditelor.................................................................................................................... 37

4.2. Credite acordate persoanelor fizice ........................................................................................... 39

4.3. Credite acordate persoanelor juridice ....................................................................................... 42

4.3.1. Credite destinate necesarului de capital fix ........................................................................ 42

4.3.2. Credite destinate creanțelor comerciale............................................................................. 43

4.3.3. Credite de trezorerie ........................................................................................................... 43

4.3.4. Factoring.............................................................................................................................. 44

4.3.5. Leasing financiar.................................................................................................................. 45

4.3.6. Închirierea‐achiziționarea industrială.................................................................................. 46

4.4. Credite acordate statului............................................................................................................ 47

Concepte cheie:..................................................................................................................................... 49


Teste grilă .......................................................................................................................................... 50


5

CAPITOLUL V.......................................................................................................................................... 51

Servicii oferite de bănci ......................................................................................................................... 51

Obiective: .......................................................................................................................................... 51

5.1. Operarea Transferurilor Monetare ............................................................................................ 51

5.2. Cărțile de plată (Cardul) — ca monedă electronică ................................................................... 54

5.3. Servicii privind transferurile bancare având ca suport moneda electronică ............................. 56

5.4. Servicii privind transferurile internaționale de fonduri.............................................................. 58

5.5. Alte Servicii oferite de bănci....................................................................................................... 59

Concepte cheie:..................................................................................................................................... 70


Teste grilă .......................................................................................................................................... 70

Bibliografie ............................................................................................................................................ 72

Raspunsuri teste:................................................................................................................................... 74


6

CAPITOLUL I

Sistemul bancar românesc şi evoluţia acestuia

Obiective: • Sistemul bancar în România

• Evolutia sistemului bancar din România

• Acordul Basel II

1.1. Sistemul bancar în România

Economia de piata presupune existenta unui sistem bancar care sa asigure mobilizarea

disponibilitatilor monetare ale economiei si orientarea lor spre desfasurarea unor activitati

economice eficiente.

Băncile sunt instituţii financiare care concentrează mijloacele de plată şi acordă

credite, facilitând soluţionarea problemei pieţei. Aceste instituţii au apărut din timpurile cele

mai vechi.

Intr-o economie de piata, sistemul bancar indeplineste functia de atragere si

concentrare a economiilor societatii si de canalizare a acestora, printr-un proces obiectiv si

impartial de alocare a creditului, catre cele mai eficiente investitii. In indeplinirea acestei

prime functii, bancile, ca verigi de baza ale sistemului, urmaresc modul in care debitorii

utilizeaza resursele imprumutate. Bancile asigura si faciliteaza efectuarea platilor, ofera

servicii de gestionare a riscului si reprezinta principalul canal de transmisie in implementarea

politicii monetare.

Băncile îşi au originea în trecutul îndepărtat. Există dovezi ce atestă practicarea, încă

din timpurile antichităţii, a unor activităţi care pot constitui primii paşi în domeniul bancar.

Astfel templele din Babilon şi Egiptul antic erau şi loc de păstrare a banilor şi tezaurelor.

Există mărturii scrise privind activitatea de depuneri şi împrumuturi efectuate de temple.

Detalii referitoare la depozite, rambursarea creditelor, la dobânda percepută există în Codul

lui Hammurabi, rege al Babilonului în sec. XVIII î.e.n. În secolul VI î.e.n., oraşele-stat ale

Greciei au început să emită monede proprii şi astfel a apărut necesitatea schimbării unei

monede cu alta, acestea putând fi socotite primele schimburi valutare.


7

Izvoarele istoriei dovedesc că activitatea bancară în Imperiul Roman se desfăşura atât

prin bănci de stat cât şi private. Oficial băncile nu aveau voie să perceapă dobânzi, dar aveau

permisiunea să încasze comisioane pentru serviciile acordate.

În timp, activitatea bancară a continuat să se dezvolte atât prin diversificarea şi

îmbunătăţirea serviciilor oferite, cât şi prin acoperirea nevoilor de fonduri ale unor noi

domenii de activitate.

Primele dovezi ale desfăşurării unei activităţi bancare pe teritoriul României datează

din anul 167 e.n. Este vorba despre un document ce reprezintă un contract privind înfiinţarea

unei bănci. Ea putea acorda împrumuturi în numerar şi percepea dobândă.

Desigur există o enormă diferenţă între operaţiunile limitate, efectuate de bancheri la

începuturile activităţii bancare şi gama complexa de servicii care pot fi oferite de o bancă

modernă.

Virgil Madgearu în ,,Cursul de economie politică” menţionează că în sec. XII, zarafii

genovezi nu se ocupau numai cu schimbul monedelor ci primeau de la persoane particulare

depozite de bani pentru păstrare şi acordau la rândul lor împrumuturi sub denumirea cambii

monetare. În principate băncile iau naştere în a doua jumătate a sec. XIX. În 1857 ia fiinţă la

Iaşi Banca Naţională a Moldovei, iar în 1866 la Bucureşti, Banca României. În 1880 a luat

fiinţă Banca Naţională a României ca societate pe acţiuni cu capital iniţial de 30 milioane lei

aur, din care circa 10 milioane erau ale statului.

În perioada interbelică au funcţionat în România numeroase bănci comerciale, printre

care Banca Românească, Banca Comercială Română, Banca de Credit, Banca Maramureş,

unele bănci agricole, precum Banca Agricolă, Creditul funciar rural, bazele de credit şi altele.

În literatura economică se arată că există în ţări cu economie de piaţă 4 tipuri de bănci:

1) banca de emisiune cu rolul de a emite monedă şi de a asigura controlul asupra masei monetare,

de a acorda credite altor bănci prin operaţii de resort şi de a controla întreaga politică monetară a

statului (la noi Banca Naţională Română)

2) banca de depuneri sau de depozit (acordă credite pe timp scurt care generează următoarele

operaţii scontate, avansuri în cont curent sau deschideri de credit pe care titularul de cont îl poate

utiliza, operaţii de bursă, viramente, credite de gaj)

3) bănci de afaceri: acordă credite pe timp lung întreprinderilor şi contribuie la finanţarea unor


8

proiecte de investiţii. Resursele lor constau în capital propriu şi nu folosesc depozitele care le-au

fost încredinţate

4) bănci specializate sau instituţii financiare specializate:

a) casa de credit agricol

b) credit financiar (credit ipotecar pe timp lung acordat particularilor şi colectivităţilor publice

locale)

c) credit naţional acordat comerţului şi industriei pentru modernizare, pentru restructurare

d) bănci populare în ajutorul întreprinzătorilor mici şi mijlocii

e) bănci de comerţ exterior

Există de asemenea bănci specializate cu competenţe internaţionale (BIRD; BERD;

Banca Mondială, etc.). Literatura de specialitate arată 4 funcţii de bază ale activităţii bancare.

Ele nu se identifică cu enumerarea operaţiunilor făcute de bănci.

1) Gestiunea sistemului de plăţi. Astfel prin creditele care le deschid băncile creează moneda,

moneda fiind o aşa numită ban public, statul are misiunea să exercite un control sever asupra

activităţii băncii. Prin politică monetară, statul intervine pentru a regla capacitatea de a crea

monedă de către bănci. De aceea, statul intervine pentru a se asigura că băncile nu vor deveni

foarte slabe sau în stare să falimenteze şi de aceea statul desfăşoară această activitate de control

sau supervizare a băncii. Dacă totuşi această slăbire se produce, pentru a pune la punct unele

mecanisme de apărare cel puţin parţială a intereselor deponenţilor

2) Activitate de transfer. Aşa cum orice întreprindere transferă combină, factori de producţie

obţinând bunuri şi servicii, băncile realizează şi ele operaţii de transfer. Aceasta cu deosebirea că

aşa zisa materie primă pe care ele o pun în operă o reprezintă banii devenind o marfă fungibilă

prin excelenţă. Astfel, împrumutând şi plasând fondurile pe care le colectează, băncile schimbă

durata de funcţionare a acestor fonduri schimbând lichidarea şi eficienţa lor, transformând moneda

în care sunt exprimaţi, etc.

3) Mutualizarea (divizarea) riscurilor. Se sprijină pe evaluarea riscurilor de către bănci (Consiliul de

administrare a băncilor). Bancherul trebuie să fie prevăzător când împrumută sumele unor debitori să

nu pună aceste sume în pericol. Întrucât banca dă cu împrumut pe cont propriu, ea este cea care

suportă costul. Acest cost se repercutează asupra debitorilor prin intermediul preţului creditului.

Bancherul, consiliul de administraţie este liber să acopere sau să nu cererea de credite a clienţilor săi.

4) Banca intervine pe diviziunea pieţei monetare exercitând o funcţie de arbitraj. Această funcţie


9

vizează realizarea echilibrului pieţelor internaţionale, vizează ajustarea diferitelor rate ale

dobânzilor, ale altor instrumente negociabile. În concluzie aceste genuri de activităţi se exercită

atât în cadrul economiei naţionale cât şi pe scară internaţională.

Sistemul bancar îndeplineşte funcţia de atragere şi concentrare de resurse băneşti a

persoanelor fizice şi juridice şi de canalizare a acestora printr-un proces reglementat de

alocare către activităţi utile şi profitabile.

În România, în perioada 1990-2006 sistemul monetar-financiar este puternic dominat

de sectorul bancar acesta reprezentând cel mai important intermediar financiar. În perioada

mai sus amintită, sistemul bancar românesc se caracterizează printr-un nivel scăzut de

monetizare şi intermediere financiară. Poziţia dominantă a sectorului bancar în cadrul

sistemului monetar financiar din România se explică printr-o serie de factori cum ar fi:

insuficienta dezvoltare a pieţelor de capital, moştenirea economiei cu planificare centrală în

care băncile erau acelea ce contabilizau activitatea întreprinderilor economice fără

independenţă financiară etc. Înainte de anul 1990 structura sistemului bancar românesc era

similară cu cel din celelalte economii centralizate. BNR combina funcţiile unei bănci centrale

cu unele din funcţiile unei bănci comerciale. În ciuda denumirii, banca centrală nu este o

bancă în sensul băncii comerciale, ci o instituţie guvernamentală, care nu se preocupă de

maximizarea profitului, ci de anumite scopuri pentru întreaga economie. Existau patru bănci

specializate:

• Banca Română de Comerţ Exterior pentru operaţiunile de comerţ exterior;

• Banca de Investiţii pentru operaţiunile privind finanţarea pe termen lung a economiei;

• Banca Agricolă pentru operaţiunile din domeniul agriculturii şi industriei alimentare;

• Casa de Economii şi Consemnaţiuni pentru preluarea resurselor disponibile ale

populaţiei,

acestea aveau conturi deschise la BNR şi primeau la nevoie credite pentru suplimentarea

resurselor (excepţie făcea CEC care redepunea banii populaţiei la BNR, activitatea de

creditare fiind redusă). Începând cu anul 1991 are loc metamorfoza sistemului bancar

românesc. La baza transformărilor stă introducerea unui sistem organizat pe două niveluri:

Nivelul I - Banca Naţională a României


10

Nivelul II - Băncile comerciale şi cooperativele de credit.

Pe structura fostei bănci centrale şi din structurile instituţiilor financiare specializate s-

au format reţele incipiente preluate de instituţiile care există în prezent.

După sursa BNR, la sfârşitul anului 1990 funcţionau 12 bănci dintre care 7 erau bănci

persoane juridice române iar 5, sucursale ale băncilor străine; în 1995 existau 31 bănci dintre

care 24 erau societăţi bancare persoane juridice române, iar 7 erau sucursale sau reprezentanţe

ale băncilor străine; în 1998 existau 45 bănci dintre care 36 erau societăţi bancare persoane

juridice române iar 9 erau sucursale sau reprezentanţe ale băncilor străine; în 2004 40 de

instituţii de credit , respectiv 39 de instituţii care formează sistemul bancar românesc – 37

bănci cu capital integral sau majoritar privat , din care 7 sucursale de bănci stăine şi 2 bănci cu

capital de stat, precum şi Creditcoop.

La sfârşitul anului 2006 în România funcţionau un număr de 38 bănci persoane

juridice române şi sucursale ale băncilor straine în România. Dezvoltarea cantitativă a

sistemului bancar românesc este o caracteristică a acestei perioade de tranziţie, dar sistemul

bancar se caracterizează printr-un grad relativ de concentrare şi segmentare. Liberalizarea a

multiplicat numărul celor ce intervin pe piaţă , cât şi dispersia lor geografică, cea ce

presupune o multiplicare a riscurilor.

Într-o economie de piaţă sistemul bancar îndeplineşte funcţia de atragere şi

concentrare a economiilor societăţii şi de canalizare a acestora, printr-un proces obiectiv şi

imparţial de alocare a creditului, către cele mai eficiente investiţii.

În îndeplinirea acestei funcţii, băncile ca verigi de bază al sistemului urmăresc modul

în care debitorii utilizează resursele împrumutate. Bănciile asigură şi facilitează efectuarea

plăţiilor, oferă servicii de gestionare a riscului şi reprezintă principalul canal de transmisie în

implementarea politicii monetare.

Prin activitatea de colectare de resurse financiare, concomitent cu plasarea lor pe piaţă

prin intermediul creditelor, a operaţiunilor de scont şi a altor operaţiuni pe piaţa financiară,

băncile îndeplinesc rolul de intermadiari între deţinătorii de capitaluri şi utilizatorii acestora.

În exercitarea acestei diversităţi de operaţii, bănciile acţionează în numele lor, pe

contul lor propriu, depunătorii şi împrumutătorii neavând nici o legătură de drept între ei.

Bănciile gestionează depozitele şi mijloacele de plată din economie; colectând


11

depozitele, bănciile au responsabilitatea gestionării eficiente a acestora cu maxim de

randament, în beneficiul propriu şi al depunătorilor.

În vederea realizării obiectivelor finale, banca centrală urmăreşte stabilitatea valorii

interne şi externe a monedei naţionale, concomitent cu punerea la dispoziţia economiei

naţionale a cantităţii optime de monedă necesară creşterii economice. Totodată are şi un rol de

menţinere a încrederii publicului în bănci.

1.2. Evolutia sistemului bancar din România

Legislatia bancara adoptata initial în 1991 a stimulat rolul bancilor comerciale în

economie, rol strâns legat de calitatea lor de intermediar principal în relatia economii-

investitii, relatie hotarâtoare în cresterea economica. Având în vedere rolul si importanta pe

care le au bancile la buna functionare a agentilor economici si a economiei în ansamblu, s-a

impus ca în perioada anilor ce au urmat definirii noilor reglementari a sistemului bancar

românesc si pâna în prezent sa se creeze un sistem modern, capabil sa ofere o gama larga de

produse si servicii bancare de un nivel calitativ superior care sa satisfaca exigentele atât ale

tuturor categoriilor de agenti economici (clienti) din economia de piata, cât si a persoanelor

fizice (deponenti, beneficiari de credite sau alte produse/servicii bancare). Astfel, au avut loc

o serie de schimbari importante în activitatea bancara în perioada 1991-2006:

1.2.1. Perioada 1991-1996

Prin legea nr. 33/1991 ce reglementeaza activitatea bancilor comerciale, legea nr.

34/91 ce reglementeaza statutul Bancii Nationale a României ca banca centrala, cât si prin

hotarâri de guvern, s-a ajuns la urmatoarea organizare a sistemului bancar:

BNR a fost reorganizata si îsi realizeaza astfel sarcinile sale firesti de Banca Centrala cu

urmatoarele functii: emisiune monetara, asigurarea stabilitatii monetare, administrarea

rezervelor valutare ale tarii, urmarirea executarii balantei de plati externe, supravegherea

activitatilor bancare.

pentru activitatile comerciale ale Bancii Nationale a României a fost creata Banca Comerciala

Româna S.A. Pentru mentinerea circulatiei banesti la nivel corespunzator, Banca Nationala a

României asigur de asemenea legatura dintre dimensiunile creditului si volumul masei


12

monetare în circulatie;

bancile (Banca Româna de Comert Exterior , Banca Agricola, Banca de Investitii) pe baza

Hotarârii Guvernului au fost transformate în banci comerciale, cu capital de stat si autohton

privat, aprobându-li-se si noi statute de organizare si functionare.

1.2.2. Perioada 1996-2000

Prin emiterea unui nou pachet de legi, respectiv legea nr. 83/1997 (privatizarea

bancilor) legea nr. 58/1998 (legea functionarii bancilor comerciale), Legea nr. 83/1998

(lichidarea si reorganizarea bancilor) s-a continuat reforma sistemului bancar, cu urmatoarele

consecinte pozitive:

au fost înfiintate banci cu capital privat autohton si strain precum si sucursale ale unor banci

straine. Bancile constituite aveau obligatia de a deschide conturi de corespondent la Banca

Nationala si crearea de rezerve minime potrivit reglementarilor date de Banca Nationala a

României si alte conturi precum si sa se refinanteze de la aceasta, în conditiile stabilite;

Banca Nationala a României a stabilit prin regulamentele sale , atât nivelul minim de

lichiditate , modul de calcul al gradului de lichiditate al unei banci comerciale, sistemul de

provizionare;

BNR a stabilit normele de creditare ale persoanelor fizice la începutul anului 2000 ceea ce a

permis o dezvoltare accelerata a creditarii persoanelor fizice, activitate aproape inexistenta

pâna în anul 2000.

1.2.3. Perioada 2000-2006

Prin legea nr. 200/2002 (organizarea si functionarea cooperativelor de credit), amendamentele

aduse legilor 101/19998; 83/1998; 58/1998, noua lege bancara emisa în 2003 si alte

reglementari BNR s-a realizat o evolutie remarcabila a sistemului bancar românesc astfel:

• alinierea sistemului bancar românesc la directivele Uniunii Europene (asigurarea unui

sistem de raportare transparent intern si international.;

• adoptarea reglementarilor Basel II;

• cresterea autoritatii BNR ca organ de supraveghere al activitatii bancare;

• stabilirea clara a modului în care o banca poate fi declarata în faliment;


13

• emiterea noii legii bancare în 2003 (asigurarea unui regim unitar pentru toate

institutiile de credit; reglementarea banilor electronici si a activitatii legate de creditul

electronic; etc.);

• reglementarea transferurilor de fonduri în afara tarii si invers;

• consfintirea independentei BNR ca institutie de reglementare în domeniul bancar;

• stabilirea obiectivului principal al BNR : stabilitatea preturilor;

• stabilirea sistemului de credit overdraft pentru bancile comerciale;

• realizarea raportarilor contabile si în sistemul IAS;

• cresterea cerintelor privind indicatorul de adecvare a capitalului de la 8 la 12 procente

din activele ponderate cu riscul;

• revizuirea sistemului de provizionare si clasificare a creditului în functie de

performanta financiara, serviciul datoriei si initierea de proceduri

• judiciare;

• stabilirea unui capital social minim de 32 milioane RON;

• infiintarea Biroului de Credit pentru monitorizarea riscului si rambursarii creditelor

persoanelor fizice.

Prin realizarea acestui sistem de organizare bancara s-a creat un potential considerabil

de crestere si dezvoltare a activitatii bancare, atât în domeniul clientilor persoane juridice, cât

si, pe termen mediu si lung, în domeniul clientilor persoane fizice.

Dezvoltarea operatiunilor, serviciilor si instrumentelor specifice va permite, în timp,

diversificarea activitatii bancare. Aceasta va conduce la accentuarea concurentei, vechea

sectorizare fiind înlocuita de o reala specializare bancara care va depinde de natura si

marimea operatiunilor derulate, de categoria de clienti carora fiecare banca li se adreseaza si ,

nu în ultimul rând, de calitatea serviciilor oferite clientilor. Bancile noi au posibilitatea

derularii, inga de la început, a unei activitatea bancare moderne, informatizate si atragerii

celor mai profitabile companii nou infinitate, în calitate de clienti.

Sistemul bancar, transformând resursele pe care mediul economic i le pune la

dispoziţie, se constituie ca subsistem al macrosistemului economico-social.


14

1.3. Strategia BNR pentru implementarea Noului Acord de Capital (Basel II )

Obiectivul principal al acordului Basel II (Directiva nr. 12 din 2000 a CE, revizuită şi

actualizată) este acela de asigurare a unui cadru mai flexibil pentru stabilirea cerinţelor de

capital, adecvat profilului de risc al instituţiilor de credit, dar şi crearea premiselor pentru

stabilitatea sistemului financiar.

Etapele de desfăşurare a strategiei BNR pentru implementarea Noului Acord de Capital

Etapa 1 (mai-noiembrie 2005) priveşte iniţierea dialogului şi realizarea schimbului de

informaţii cu sectorul bancar, în cadrul căreia principalele activităţi sunt:

• realizarea unei evaluări generale cu privire la instrumentele de management al riscului şi

cunoaşterea poziţiei instituţiilor de credit în ceea ce priveşte opţiunile naţionale (adoptarea

abordării standard sau a celei bazate pe modele interne);

• informarea şi stabilirea dialogului cu alte autorităţi naţionale (Ministerul Finanţelor Publice,

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare) şi internaţionale (autorităţi de supraveghere din alte

state);

• evaluarea necesităţilor de formare profesională la nivelul sectorului bancar, inclusiv la

nivelul autorităţii centrale.

Etapa a 2-a (decembrie 2005 – mai 2006) in care se are în vedere dezvoltarea

mijloacelor pentru realizarea supravegherii sectorului bancar la standardele impuse de Noul

Acord de Capital.

În această etapă, eforturile vor fi canalizate simultan în următoarele domenii:

• transpunerea în cadrul legislativ naţional a Directivelor europene

• activităţi de supraveghere de la sediul băncii centrale (off-site) şi misiuni la sediul

instituţiilor de credit (on-site) pentru verificarea pregătirii implementării Basel II

• asigurarea premiselor stabilităţii financiare în perioada aplicării Acordului Basel II

Etapa a 3-a (iunie-octombrie 2006) - procesul de validare de către Banca Naţională a

României a modelelor interne de rating utilizate de instituţiile de credit pentru evaluarea

clienţilor şi a portofoliului de credite existente

Etapa a 4-a (începând cu luna ianuarie 2007) procesul de verificare a aplicării


15

prevederilor Noului Acord de Capital în sectorul bancar.

Implementarea în cadrul sistemului bancar românesc a prevederilor acordului Basel II

va fi în avantajul consumatorilor, al mediului de afaceri şi al economiei, generând creşterea

stabilităţii financiare.

Principalele avantaje ale noilor cerinţe prudenţiale aduse prin acordul Basel II pot fi

sintetizate astfel:

- Urmăresc specificul activităţii fiecărei instituţii de credit şi profilul de risc pe care aceasta îl

prezintă;

- Conduce la dezvoltarea pieţei agenţiilor de rating;

- Asigură diversificarea metodelor privind evaluarea riscurilor şi stabilirea cerinţelor de

capital de la un nivel simplificat la un nivel sofisticat;

- Determină o reducere a cerinţelor de capital în contextul evoluţiei de la o abordare

simplificată la abordări avansate;

- Presupune formarea resurselor umane în vederea utilizării eficiente a procedurilor de

evaluare a agenţiilor de rating, desfăşurarea procesului de supraveghere şi validarea

modelelor interne ale instituţiilor de credit;

- Stimulează transparenţa şi disciplina de piaţă.

Titluri de referare şi lucrări complexe:

1. Evoluţia sistemului bancar românesc

2. Avantaje ale implementarii Acordului Basel II

Concepte cheie:

Tipuri de banci Functiile activitatii bancare

Dezvoltarea activitatii bancare Etapele implementarii acordului Basel II


16

Teste grilă

1. Sistemul bancar îndeplineste următoarele funcţii:

a. gestionează depozitele şi mijloacele de plată din economie

b. atrage resursele baneşti

c. acordă credite

d. stabileşte preţul la care se vând şi se cumpără acţiunile la bursa de valori

2. Funcţiile de bază ale sistemului bancar sunt:

a. gestiunea sistemului de plăţi

b. funcţia de arbitraj

c. transfer al fondurilor

d. determina cursul valutar

3. Organizarea sistemului bancar cuprinde urmatoarele niveluri:

a. Banca Naţională a României

b. Băncile comerciale şi cooperativele de credit.

c. Bursele de valori

4. BNR este banca centrală a statului Român. În acest sens:

a. elaborează, aplică şi răspunde de politica monetară şi cea de credit;

b. emite şi pune în circulaţie monedă;

c. nu stabileşte şi nu administrează rezervele internaţionale ale ţării;

d. este trezorier al statului.


17

CAPITOLUL II

Organizarea sistemelor bancare

Obiective: • Organizarea sistemelor bancare

• Tipuri de banci la nivel international

• Categorii de clientala in Romania

2.1. Organizarea sistemelor bancare: tipuri de banci, categorii de clientela

Cea mai simpla definitie pentru activitatea unei banci comerciale o gasim în

dictionarul englezesc accesat pe Internet sursa: http://www. wordreference.com, respectiv: „O

banca comerciala este o institutie financiara care constituie depozite pentru persoane fizice

sau juridice si utilizeaza acesti bani, în principal, în acordarea de credite persoanelor fizice

sau juridice.”

De asemenea, un alt dictionar englezesc accesat pe Internet sursa

http://www.brittanica.com defineste o institutie bancara ca o „institutie financiara care

realizeaza tranzactii cu bani si substitute ale banilor si furnizeaza diferite tipuri de servicii

financiare. Bancile accepta depozite si acorda credite profitul provenind din diferenta intre

dobânda încasata pentru creditele acordate si dobânda platita pentru depozitele constituite.”

Totodata sistemul bancar dintr-o anumita tara poate fi definit ca totalitatea bancilor, de

toate tipurile, organizate în cadrul de reglementare si supraveghere a unei banci centrale.

Astfel, având în vedere definitiile de mai sus, vom descrie pe scurt tipurile principale

de banci care functioneaza la nivel mondial si în România precum si principalele tipuri de

clientela ale acestora în scopul formarii unei imagini comparative, de ansamblu, intre

caracteristicile sistemului bancar din România si caracteristicile sistemelor bancare

internationale.

2.2. Tipuri de banci la nivel international

Cunoscand diversitatea de banci, care opereaza intr-un sistem bancar modern si

performant , este interesant de cunoscut care sunt criteriile conform carora acestea sunt


18

clasificate si tipurile in care sunt impartite. Trebuie evidentiat faptul ca fiecare criteriu de

clasificare reflecta o anumita specializare.

Cu toate ca, aparent modul de clasificare si criteriile par a fi aceleasi in sisitemele

bancare din diferite tari, apar unele nuante in modul de abordare a acestei probleme si, deci,

particularitati in definirea unui anumit tip de banca.

In literatura de specialitate sinpractica bancara internationala se intalnesc, in principal,

urmatoarele tipuri de banci:

Banca centrală – institutie bancara aflata in fruntea aparatului bancar, cu rol de

supraveghere si organizare a relatiilor monetar-financiare ale unui stat, atat pe plan intern cat

si in relatiile cu alte sisteme monetare;

Băncile comerciale – denumire generică dată celorlalte bănci (altele decât banca

centrală).

In principiu, băncile comerciale işi desfasoara activitatea atat pe plan intern cat si

internaţional. Activitatea lor este diversă si se axează, in principal, pe: atragerea depozitelor si

acordarea de credite, acceptarea de depuneri de la alte banci sau firme, operatiuni valutare

pentru persoane fizice si juridice, plasamentul fondurilor si schimburilor comerciale.

Bancile comerciale sunt foarte diversificate, ele putand fi diferentiate dupa tipul

operatiunilor sau sfera teritoriala de cuprindere.

De aceea, adesea denumirea de banca comerciala este asociata unui termen care ii

defineste specificul. Astfel sunt banci universale si banci specializate.

Bănci universale – sunt denumite acele banci comerciale care efectueaza toate

operatiunile bancare si care nu isi limiteaza activitatea la anumite sectoare (în România,

societatile bancare sunt, prin lege, banci universale).

Bănci specializate – este denumirea generica pentru a desemna bancile comerciale sau

institutiile de tip bancar, care, de regula, alaturi de operatiuni bancare de baza, dezvolta

preponderent operatiuni bancare de un anumit tip sau un anumit domeniu.

In continuare, vom prezenta cateva tipuri de banci comerciale specializate:

- banca agricola – acorda credite si alte facilitati financiare si de plata unitatilor

agricole pentru cumpararea de terenuri si utilaje agricole, ingrasaminte etc.


19

- banca de investitii – acorda credite, pe termen mediu si lung, intreprinderilor

industriale (uneori si din alte ramuri economice), de regula pentru investiti,

procurandu-si fondurile pe baza unor forme de economisire pe durate mai indelungate

decat cele obisnuite

- banca ipotecara – acorda imprumuturi pe termen lung cu o ipoteca asupra imobilelor

detinute de debitori

- banca de export-import – crediteaza, pe diferite termene, producatorii/exportatorii

autohtoni pentru a-i sprijini in activitatea de promovare a produselor tarii respective pe

pietele externe; garanteaza creditele externe; efectueaza operatiuni de casa in favoarea

importatorilor si exportatorilor etc.

- banca internationala (privata) – banca comerciala cu numeroase sucursale in alte tari

si pentru care operatiunile externe joaca un rol important, dar nu chiar preponderent;

- Termenul de banca internationala este utilizat si pentru institutii financiar-bancare

interguvernamentale al caror capital provine din doua sau mai multe tari si a caror

activitate specifica desfasurandu-se la nivel international sau mondial depaseste

granitele unei tari (de exemplu Banca Reglementarilor Internationale, Banca

Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, Banca Mondiala etc).

- bancile de depozit – realizeaza cea mai mare parte a activitatilor pe plan intern prin

atragerea de depozite si acordarea de credite financiare si persoanelor private. In

Franta, bancile comerciale se numesc banci de depozit. In SUA si Gemania aceste

banci se ocupa si de emisiunea si plasarea hartiilor de valoare si acordarea de credite

avand drept gaj hartiile de valoare.

- bancile de accept – sau casele de accept sunt institutii bancare care sustin, prin

semnatura lor, titluri de credit (cambii, bilete la ordin) trase de exportatorii autohtoni

asupra importatorilor straini iar titlul de credit astfel acceptat devine negociabil;

- case de emisiune – sunt institutii bancare care asigura plasarea pe piata a unor

emisiuni de hartii de valoare (actiuni, obligatiuni, etc.). In Anglia, aceste institutii sunt

considerate “merchant banks”, in timp ce in SUA sunt calificate drept “banci de

investitii” (investment banks).

Fiecare sistem bancar national are particularitatile lui, in ceea ce priveste denumirea


20

bancilor, tipurile activitatilor cuprinse sub aceasta denumire.

2.3. Categorii de clientela în Romania

Categoriile de clientela a bancilor din România sunt similare cu categoriile de clientela

ale bancilor internationale cu specificatia ca unele segmente de clientela nu sunt suficient

definite si diferentiate, bancile nefiind înca în masura sa ofere produse si servicii diferentiate

pentru aceste segmente (Ex: clienti private banking, microîntreprinderi, clienti corporatii

internationale).

Tipuri de clienti - segmente principale

Majoritatea bancilor din România îsi împart clientela în concordanta cu strategia

bancii care stabileste segmentele de clientela prioritare în care banca actioneaza. Astfel pot fi

identificate urmatoarele categorii principale de clientela si segmentele aferente fiecarei

categorii:

2.3.1. Clienti persoane juridice

Clienti persoane juridice corporate (agenti economici de stat sau privati de marime

medie sau mare care pot fi organizati sub diverse forme);

Clienti IMM (clientii sunt selectati în functie de legislatie care stabileste 2 criterii de

selectie – nr. salariati mai mic sau egal cu 250 si cifra de afaceri anuala mai mica sau egala cu

echivalentul a 8 milioane EURO)

Microîntreprinderi – criteriul stabilit de lege este de maxim 9 salariati per agent

economic

2.3.2. Clienti persoane fizice

Fiecare banca îsi segmenteaza categoriile principale de clientela în functie de strategie,

forma de organizare, gradul de evolutie a managementului clientelei, însa în literatura de

specialitate distingem:

1. Persoane fizice autorizate (cabinete medicale, case de avocatura, notariate, e.t.c.)

2. Clienti private banking (clienti persoane fizice cu depozite semnificative)

3. Clienti persoane fizice


21

Astfel putem întâlni segmentari ce utilizeaza, în principal, urmatoarele criterii:

Criteriul „Cifra de afaceri” – criteriul utilizat în subsegmentarea persoanelor juridice

datorita volumelor mari de activitate derulate cu acesti clienti (generatoare de venituri

semnificative din dobânzi si comisioane). În general clientii cu cifre de afaceri semnificative

(peste 50 milioane EURO anual) sunt tratati cu prioritate si în anumite cazuri au personal

bancar dedicat si o gestiune separata a relatiei banca client, diferita de cea a clientilor

obisnuiti Clientii corporate mari beneficiaza în general de tarife mai reduse fata de clientii

IMM sau microîntreprinderi.

Criteriul „Profit pe client” – criteriu utilizat foarte des de bancile internationale în

segmentarea clientilor atât persoane juridice cât si fizice. Din analizele efectuate de bancile

internationale reiese ca aproximativ o treime din clientii bancii sunt profitabili iar

identificarea segmentelor de clienti ce pot deveni profitabili este un factor major de influenta

pozitiva a profitabilitatii bancii.

Criteriul „Volum de depozite atrase” – criteriu utilizat în segmentarea îndeosebi a

persoanelor fizice. Depozitele persoanelor fizice reprezinta o resursa importanta pentru

acordarea de credite atât pentru activitatea de corporate cât si pentru activitatea de retail, iar

stabilitatea acestei resurse este foarte importanta pentru nivelul corespunzator al indicatorilor

de lichiditate si solvabilitate a bancilor. Clientii cu volum de resurse foarte ridicat sunt inclusi

în categoria clientilor VIP (private banking) si beneficiaza de un tratament diferentiat atât din

punct de vedere al produselor si serviciilor bancare oferite cât si al tarifelor aplicate acestora

(reduse semnificativ fata de cele ale clientilor obisnuiti).


22


1. Casele de economii şi cooperative de credit

2. Rolul sistemului bancar în dezvoltarea economică a societăţii

3. Necesitatea segmentării categoriilor de clientlă

4. Tendinte în segmentarea clientilor la nivel international

5. Necesitatea implementarii unui sistem de management al relatiilor cu clientii în

bancile comerciale

Teste grilă

1. Băncile de depozit desfăţoară următoarele operaţiuni:

a. atragerea de depozite

b. plasarea pe piata a hartiilor de valoare

c. acordarea de credite financiare

2. Din categoria clinenţilor persoane juridice fac parte:

a. Clienti IMM

b. Microîntreprinderi

c. Clienti private banking

d. Persoane fizice autorizate

3. Criteriul „Cifra de afaceri” presupune diferenţierea clienţilor dupa:

a. Volumele de numerar

Concepte cheie:

• Banca Centrala • Banci comerciale

• Clienti corporate • Clienti IMM

• Clienti private banking • Segmentarea clientelei


23

b. Numarul de operaţiuni

c. Număr de produse achiziţionate


24

CAPITOLUL III

Definirea ofertei bancare

Obiective: • Definirea ofertei bancare

• Particularitatile ofertei bancare

• Structura oferetei bancare

3.1. Definirea ofertei bancare

O bancă este o instituţie căreia i se acordă permisiunea de a efectua tranzacţii cu bani.

Potrivit reglementărilor care guvernează activitatea bancară din ţara noastră, “Societăţile

bancare sunt persoane juridice al căror obiect principal de activitate îl constituie atragerea de

fonduri de la persoane juridice şi fizice, sub formă de depozite sau instrumente negociabile,

plătibile la vedere sau la termen, precum şi acordarea de credite” (Legea nr. 33/1991).

Oferta unei bănci către clienţii săi derivă din însăşi cele trei funcţii principale ale

băncilor:

• Să atragă depozitele băneşti ale clienţilor, persoane fizice şi juridice;

• Să permită clienţilor să-şi retragă banii sau să-i transfere în alte conturi;

• Să acorde împrumuturi clienţilor care solicită credite, folosind depozitele atrase.

Băncile fac parte din sectorul terţiar, fiind considerate prestatori de servicii bancare.

Ele se plasează pe o poziţie de intermadiari între posesorii de disponibilităţi băneşti şi

solicitanţii acestora. Oferta bancară reprezintă totalitatea serviciilor pe care banca le pune la

dispoziţia clienţilor săi. Deşi activitatea bancară este încadrată în sfera serviciilor, în practică

”produsul bancar” este o realitate incontestabilă.

Unii specialişti structurează oferta bancară în funcţie de modul de solicitare a

acesteia, în:

Produse bancare – oferite de bancă clientelei sale şi în cadrul lor se include:


25

• acordarea de credite;

• plasamente de obligaţiuni emise de stst sau societăţi particulare pentru procurarea de

fonduri;

• atragerea de economii în depozite pe diferite termene;

• consultanţă;

• gestionarea portofoliului de hârtii de valoare;

• schimb valutar;

• închirierea de seifuri, etc.

Servicii bancare – solicitate de clienţi, cum ar fi:

• evidenţa operaţiunilor în conturi curente;

• operaţiunile de casă;

• operaţiunile privind instrumentele de plată şi de credit;

• emiterea de scrisori de garanţie bancară, etc.

Alţi specialişti grupează oferta bancară în :

♦ credite şi depozite;

♦ servicii.

Creditele şi depozitele sunt produse care pun în joc capitaluri şi aceste capitaluri sunt

cauza însăşi a operaţiunilor care le dă naştere. Banca efectuează aceste operaţiuni atât ca

intermediar financiar, cât şi în nume propriu şi situaţia sa patrimonială este imediat afectată

prin oferirea acestor produse. Astfel o facilitate de casă, un bon de casă sau un depozit la

termen sunt produse care aparţin acestei categorii. Pentru produsele bancare se percep sau se

bonifică dobânzi.

Serviciile sunt produse născute din operaţiunile pe care banca le efectuează în contul

clienţilor săi. Situaţia patrimonială a băncii nu este în mod obligatoriu afectată imediat prin

oferirea acestor servicii. Executarea unui ordin de virament, remiterea unui cec spre încasare,

introducerea unui titlu de bursă sunt servicii ale căror costuri afectează costurile de prelucrare

şi nu costurile capitalurilor (costul unui virament este independent de suma viramentului).


26

Pentru serviciile bancare se percep comisioane.

Este evidentă interdependenţa dintre serviciile şi produsele bancare, unele fiind

aproape simbolice: astfel contul de depozit pe trei luni pentru persoanele fizice este un produs

bancar, dar deschiderea contului şi administrarea lui sunt servicii bancare; creditul pe termen

scurt pe obiect pentru societăţi private este un produs bancar în timp ce expertizarea bunurilor

aduse în garanţia acestui credit constituie un serviciu bancar.

Din punctul de vedere al marketingului oferta bancară este alcătuită dintr-un serviciu

global care cuprinde o serie de servicii unitare însoţite uneori şi de un suport tangibil (carnetul

de cecuri, cartea de credit, etc). Ba chiar mai mult prestarea serviciilor bancare este însoţită şi

de o serie de factori materiali, tangibili cum ar fi ambianţa şi elementele materiale ale

personalului de servire.

Ambianţa include totalitatea elementelor materiale care asigură cadrul în care se

realizează contactul prestatorului cu clientul, cum sunt: clădirile, mobilierul, decorul,

caracterul funcţional al condiţiilor organizatorice, etc. Elementele specifice ale personalului

de servire cuprind aspectul fizic, vestimentaţia, comportamentul verbal şi nonverbal, cadourile

oferite de firma, etc.

Deasemenea un loc prioritar în cadrul ofertei bancare îl ocupă şi comunicaţiile

referitoare la produs. Acestea cuprind ansamblul informaţiilor transmise de bancă clienţilor

potenţiali cu scopul de a facilita prezentarea produsului şi a întări argumentaţia emotivă sau

raţională ce stă la baza deciziei de cumpărare.

Cunoaşterea unui produs de către public este legată de imaginea sa. Imaginea unui

produs este sinteza reprezentărilor mentale de natură cognitivă, afectivă, socială şi personală a

produsului în rândul cumpărătorilor. Oricât de diferită ar fi această imagine, pentru bancă este

vital să fie una favorabilă.

Este important să se cunoască ce imagine percep diferitele segmente de clienţi, căci

imaginea are o caracteristică importantă, şi anume aceea de a influenţa. Imaginea pe care o are

un anumit segment de clienţi pentru un produs, poate influenţa alte segmente. Ea produce un

aşa numit efect “de halo”. Una din componentele sale poate fi percepută foarte puternic, în

bine sau rău.

Referitor la imagine, trebuie menţionat faptul că ea evoluează în timp, se transformă.


27

Din acest motiv, o bancă trebuie să-şi analizeze periodic imaginea în răndul clienţilor. Ba mai

mult în epoca actuală, a înaltei tehnologii, când datorită progreselor telecomunicaţiei lumea

devine din ce în ce mai mică şi concurenţa din ce în ce mai mare, băncile tind să ofere o cât

mai largă paletă de servicii şi produse, clienţii nemaiputând diferenţia clar oferta unei bănci de

a celeilalte. În aceste condiţii imaginea devine un puternic element concurenţial.

3.2. Particularităţile ofertei bancare

Oferta bancară, înaintea apariţiei pe piaţă este pasivă. Ea apare deci ca o ofertă

potenţială. În momentul întâlnirii cu cererea, elementele potenţiale sunt activate corespunzător

şi în urma unor procese specifice se transformă în ofertă reală. Această transformare este

strâns legată şi de munca prestatorului, motiv pentru care numeroşi specialişti consideră

personalul parte componentă a ofertei de servicii în general.

Băncile oferă servicii bazate pe echipamente şi servicii bazate pe personalul de servire.

În principiu oferta bancară are un caracter omogen, prestaţiile sale fiind constituite dintr-o

serie de servicii, în special cele de bază, care se află în relaţii de interdependenţă. În general

băncile oferă acelaşi pachet de servicii.

Irepetabilitatea serviciilor imprimă ofertei bancare un grad ridicat de unicitate. Din

acest motiv, între oferta potenţială şi oferta reală există un anumit grad de diferenţiere sesizat

adesea de client.

Deşi oferite global, serviciile bancare sunt consumate individual. Esenţială rămâne

gruparea ofertei prin luarea în considerare a celor trei categorii de servicii:

• de bază;

• complementare;

• suplimentare.

Ele alcătuiesc oferta oricărei întreprinderi prestatoare de servicii.

Oferta bancară este propusă direct clientelei; nici un intermediar nu se intercalează

circuitului de distribuţie. Reţeaua de unităţi (sucursale, filiale, agenţii) este administrată de

către bancă şi acest fapt determină o concordanţă totală – pentru client – între imaginea băncii


28

şi imaginea unităţii bancare unde are contul.

Produsele şi serviciile bancare au o viaţă mai lungă, “îmbătrânirea lor este mai lentă”.

Există anumite produse la fel de vechi ca banca însăşi.

Oferta bancară nu este protejată şi fiecare produs nou poate fi copiat imediat de alte

bănci. Băncile care aduc cu regularitate înnoiri serviciilor proprii obţin o serie de avantaje

competitive temporare, dar renumele câştigat de pe urma inovaţiilor contribuie la atragerea

acelor consumatori interesaţi în achiziţionarea serviciilor de cea mai buna calitate. Astfel

concernul Citicorp este cunoscut ca lider în domeniul perfecţionării activităţii bancare, ca

urmare a permanentelor innoiri aduse serviciilor de specialitate cum ar fi: maşinile de casă

automate, extinderea activităţilor bancare la scară naţională şi internaţională, lărgirea gamei

de operaţiuni financiare şi cărţi de credit.

Produsele şi serviciile bancare pot face obiectul unei diferenţieri. Oferta poate

cuprinde elemente inovatoare care să o particularizeze între ofertele concurenţei. Banca îşi

poate diferenţia oferta prin:

• distribuţie, în sensul îmbunătăţirii suportului fizic al serviciului prestat, prin furnizarea

acestuia la domiciliul clientului;

• intermediul personalului;

• diferenţierea propriei imagini în special cu ajutorul simbolurilor şi al mărcii.

Diferentierea cea mai pronunţată se obtine printr-o calitate înaltă a serviciilor.

Consumatorii nu despart calitatea serviciului de cinstea, corectitudinea, încrederea pe care

banca le-o inspiră.

Calitatea serviciilor exprima măsura în care acestea satisfac cerinţele consumatorilor.

În literatura de specialitate s-au identificat urmatoarele caracteristici prin care poate fi definită

calitatea serviciilor:

• Prestarea cât mai corectă a serviciului prin onorarea promisiunilor şi executarea lui

• în cele mai bune condiţii;

• Responsabilitate maximă din partea prestatorilor; receptivitate;

• Competenţă asigurată prin cunoştinţe de specialitate şi personal calificat;


29

• Accesibilitatea serviciului, exprimată prin uşurinţa contactării firmei, orarul de

funcţionare, timpul de aşteptare pentru prestarea serviciului;

• Amabilitatea personalului, politeţe, respect, consideraţie;

• Comunicaţiile prin care se asigură informarea consumatorului prin folosirea unui

limbaj adecvat, adaptat diferiţilor clienţi;

• Credibilitatea asigurată de regulă de numele şi reputaţia firmei;

• Siguranţa, care presupune lipsa oricărui pericol, risc, îndoieli în privinţa prestării

serviciului;

• Înţelegerea nevoilor specifice consumatorului;

• Elementele tangibile, care trebuie să fie cât mai atractive.

Oferta bancară este condiţionată de către un cadru juridic şi de anumite reglementări.

Acestea sunt stabilite cu scopul de a asigura concurenţa în sectorul bancar şi pentru a limita

poziţiile de monopol. Băncile nu trebuie să se angajeze într-o concurenţă neloială. Un alt set

de limitări au în vedere asigurarea eficienţei activităţii de supraveghere realizată de Banca

Natională.

Banca există pentru clienţii săi. Ca instituţie şi activitate, ea a apărut pe o anumită

treaptă de dezvoltare a societăţii, datorită nevoii oamenilor de a efectua diverse tranzacţii.

Evoluţia societăţii omeneşti în toate domeniile şi mai ales în economie a impus

adaptarea ofertei bancare la noile cerinţe, lucru ce a necesitat atât modernizarea şi dezvoltarea

serviciilor oferite de bănci clienţilor, dar şi apropierea de aceştia. O apropiere fizică realizată

prin dezvoltarea unei reţele de unităţi proprii în teritoriu sau mai nou prin homebanking, dar şi

o apropiere în sensul adoptării opticii de marketing.

Pentru băncile din România marketingul era o noutate cu câţiva ani în urmă. Dar

privind evoluţia sistemului bancar românesc după 1990, putem afirma cu certitudine că el a

devenit o necesitate.

Băncile care doresc să aibă succes vor trebui să se apropie de clienţi pentru ca într-un

timp cât mai redus să le satisfacă necesităţile. Aceste necesităţi se schimbă odată cu

componentele mediului economic, cultural, tehnologic, social, politic, de aceea vor exista

multe oportunităţi pentru băncile care identifică aceste schimbări de a obţine profituri din


30

dezvoltarea economiei libere de piaţă, prin satisfacerea cerinţelor clienţilor, prin adoptarea

opticii de marketing.

3.3. Structura ofertei bancare

Sistemul bancar din România este structurat pe două nivele, respectiv o bancă centrală

şi instituţiile financiare, cărora , prin lege, li s-a acordat statutul de bănci. Acestea sunt bănci

comerciale, de tip universal, care au primit dreptul să efectueze toată gama de operaţiuni

bancare.

Rolul băncilor comerciale într-o economie este strâns legat de principala lor calitate,

aceea de a fi intermediar în relaţia economii - investiţii. Economiile atât ale agenţilor

economici, cât şi ale persoanelor fizice reprezintă venituri neconsumate în perioada curentă şi

destinate unei utilizări viitoare. Ele sunt absolut necesare evoluţiei societăţii.

Investiţiile reprezintă o realitate a economiei, a expansiunii ei, ce îi afectează pe

agenţii economici şi populaţia. Resursele necesare realizării investiţiilor sunt fie propriile

economii, fie creditele acordate de bănci, în procesul de reciclare şi valorificare a capitalurilor

monetare în economie.

Băncile s-au afirmat esenţial ca instituţii monetare, ca intermediari monetari.

Caracteristica semnificativă a lor este transformarea activelor monetare în monedă. În cadrul

sistemului bancar s-au inclus în timp şi intermediarii monetari care au ca funcţii: colectarea de

economii sau acordarea de credite pe termen mijlociu şi lung, direct către beneficiari sau prin

angajarea de capitaluri pentru recreditare. Băncile comerciale au ca principală caracteristică

aceea că efectuează toate tipurile de operaţiuni bancare. Ele au o activitate diversă care se

poate modifica în funcţie de cererea existentă pe piaţă, în funcţie de propriile posibilităţi şi

bineînţeles de obiectivele propuse.

Activitatea de bază tradiţională a unei bănci comerciale este structurată în:

• Operaţiuni pasive, cele de constituire a resurselor;

• Operaţiuni active, cele prin care banca îşi angajează resursele în vederea acordării de

credite şi deci a obţinerii de profit;

• Operarea transferurilor monetare;


31

• Alte servicii.

În a doua jumătate a secolului nostru, odată cu diversificarea serviciilor bancare, în

nomenclatorul ofertei unei bănci au pătruns o multitudine de noi servicii aflate in zone de

graniţă cu alţi operatori financiari sau nu.

Ne propunem sa prezentăm o scurtă trecere în revistă a produselor şi serviciilor oferite

de o bancă comercială universală plecând de la structura de bază a ofertei bancare, dar în

acelaşi timp propunem o nouă clasificare, mai cuprinzătoare decât cele întâlnite în materialele

de specialitate studiate.

3.3.1. Operaţiuni PASIVE

Operaţiunile pasive reprezintă pentru orice bancă acele operaţiuni de constituire a

resurselor. Ele cuprind totalitatea serviciilor bancare, oferite atât persoanelor fizice cât şi

persoanelor juridice, de constituire şi utilizare a depozitelor bancare.

Alături de aceste servicii bancare din cadrul operaţiunilor pasive fac parte operaţiunile

de lombardare, propriul capital şi fondurile de rezervă.

Gama operaţiunilor pasive include:

A. Depozitele la vedere, care în fapt au mai multe forme de existenţă:

a. conturile curente

b. conturile de depozit sau de economii

B. Depozitele la termen

C. Rescontul

D. Operaţiuni de lombardare

E. Capitalul propriu şi fondurile de rezervă

A. Depozitele la vedere. Depozitele sunt considerate principala sursă a fondurilor bancare.

Depozitele la vedere sunt caracterizate prin elasticitate, deoarece depunătorii pot

dispune în orice moment utilizarea lor pentru plăţi în cont sau retrageri din cont. Cu toate

acestea ele reprezintă cea mai stabilă resursă a băncilor comerciale.


32

a. Conturile curente. Funcţia principală a contului curent este prestarea unor servicii

numeroase şi laborioase care solicită un effort din partea băncii. Aşa se face că majoritatea

băncilor aplică un regim special acestor conturi, fie că nu acordă dobândă, fie că se bonifică o

dobândă redusă. Mult timp a existat o concepţie greşită conform căreia conturile curente

reprezintă o resursă “gratuită” a marilor bănci, deoarece băncile nu plăteau dobândă pentru

astfel de depozite. Însă, ca urmare a intensificării concurenţei serviciilor de depozitare, în

multe ţări aceste conturi au devenit purtătoare de dobânzi. Costul real al unor astfel de

depozite este în jur de 6-8% din venitul total al băncilor.

Conturile curente se pot deschide în lei sau în valută. Unele bănci condiţionează

deschiderea acestor conturi de existenţa unei sume iniţiale minime, iar retragerile se pot face

în limita acestei sume, care rămâne permanent în cont. În ţara noastră ca practică generală,

plăţile din conturile curente se fac numai în limita disponibilităţilor existente în cont. Totuşi în

anumite condiţii, unele bănci au început să practice şi plăţi in descoperit de cont (overdraft)

pentru clienţii de încredere, dacă în mod cert urmează o încasare şi deci perioada de creditare

este foarte scurtă. Pe măsură ce dezvoltarea tehnologică pătrunde în sistemul bancar, băncile

oferă o paletă tot mai mare de facilităţi şi servicii legate de utilizarea conturilor curente.

Dintre noile servicii oferite care însoţesc serviciul de bază, enumerăm:

• Carduri de retragere de numerar (cash card) de la distribuitoarele automate de

numerar sau de la ghişeele automate de bancă ATM (Automated Teller Machine)

• Ordine de plată permanente (Standing order)

• Debitare directă (Direct debit)

• Cărţi de debit/credit (Debit card/Credit card)

• Operaţiuni bancare prin telefon/internet – banca la domiciliu

b. Conturile de depozit sau de economii. Acestea asigură fructificarea unor economii pe

termen mai lung. Unele bănci aplică restricţii şi cu privire la retrageri.

Eliberarea fondurilor se poate face şi imediat, la cerere, dar dobânda calculată în acest

caz este mai mică. În SUA, băncile trebuie să plătească rate competitive ale dobânzilor pentru

orice formă de depozitare pentru piaţa cu amănuntul. Acest fapt se datorează concurenţei

puternice a caselor de brokeraj. În Marea Britanie, de exemplu, printre cele mai importante


33

categorii de astfel de conturi putem enumera:

• Conturile de depozit normale – unde fondurile pot fi retrase cu o notificare prealabilă de

şapte zile calculată asupra cuantumului retras.

• Conturile de economii regulate – care se acordă depunătorilor ce depun în mod regulat,

lunar, o anumită sumă minimă, în acest caz acordându-se o dobândă bonificată.

• Conturile de investiţii – destinate depunătorilor care au o sumă mai mare de investit, de cel

puţin 2 000 lire sterline, iar aceştia sunt pregătiţi să nu apeleze la conturile blocate într-un

astfel de cont cu notificarea prealabilă de trei luni înainte de retragerea lor – lucru ce este

recompensat cu o dobândă mai mare.

• Conturile cu acces imediat – care necesită o sumă iniţială mai mare, acordă o rată a dobânzii

preferenţială şi uneori permit accesul la fonduri fără pierderea (penalizarea) dobânzii.

• Conturi de venit lunar – unde investiţia minimă cerută poate varia în jurul sumei de 2000 lire

sterline, dobânda se plăteşte lunar şi poate fi creditat contul curent dar se cere de obicei o

notificare prealabilă pentru retrageri.

• Conturile tinerilor investitori – se acordă copiilor (de către părinţi) şi dă dreptul

destinatarilor de astfel de conturi la mici cadouri, reviste trimise în mod regulat şi la

organizarea de concursuri speciale.

• Conturile adolescenţilor (inclusiv studenţilor de la colegii) – sunt desemnate pentru a ţine

economiile tineretului şi a le permite accesul rapid al acestora prin intermediul ATM-urilor.

• Conturile de economii speciale exceptate de taxe au fost create pentru micii investitori care

nu vor să-şi asume riscul de a investi. “Investiţia” maximă permisă este de 9000 de lire

sterline eşalonat pe o perioadă de cinci ani.

• Investiţiile pe piaţa monetar-financiară pot fi făcute de asemenea prin intermediul băncilor.

• Certificatele de depozit sunt emise de bănci pentru clienţii care sunt gata să depună fonduri

la o rată a dobânzii fixă şi pentru o perioadă fixa de timp. Valoarea minimă pentru un

certificat este de 50 000 lire sterline şi sunt puse la dispoziţie în progresie cu o rată de 10.000

lire sterline până la valoarea maximă de 500 000 lire sterline. Sunt emise pentru o perioadă de

la 3 luni la 5 ani. Ele sunt negociabile, deci pot fi vândute în timpul termenului până la

scadenţă.


34

B. Depozitele la termen. Acestea creează o bază sigură de fructificare în procesul de creditare

potrivit concurenţei între deponent şi bancă privind termenele, dobânzile şi celelalte condiţii

de depunere. Forma principală de atragere a acestor depozite este contul de depozit de

investiţii. Contul de depozit este disponibil atât pentru persoane fizice cât şi pentru persoane

juridice, iar depozitele se pot constitui fie în lei, fie în valută, la majoritatea băncilor. Băncile

stabilesc o sumă minimă necesară pentru deschiderea unui cont de depozit (plafon minim) şi

perioada de timp a depozitului (o lună, trei, şase sau douăsprezece luni). În baza sumelor

depozitate unele bănci acordă clienţilor împrumuturi, al căror nivel se situează în general,

până la 80% din suma depusă în cont.

Avantajele pe care le oferă contul de depozit pentru clienţi sunt:

- Obţinerea unei rate mai mari a dobânzii;

- Accesul la dobândă lunară, care este depusă într-un cont curent;

- Posibilitatea împrumutului fără alte garanţii.

De asemenea băncile comerciale deschid clienţilor:

• Conturi de economii simple la termen;

• Conturi de economii pentru pensie;

• Certificate de economii ;

• Obligaţiunile cu premii;

• Contracte “economiseşte pe masura veniturilor” – acestea au termen de 3ani sau 5 ani, timp

în care titularul se obligă să facă depuneri lunare în sume stabilite;

• Livrete de economii în vederea achiziţionării unei locuinţe sau a demarării unei afaceri.

C. Rescontul. Reprezintă o modalitate de procurare de resurse noi, prin cedarea portofoliului

de efecte comerciale, provenite din scontare, unei alta bănci, băncilor de scont sau, de regulă

băncii de emisiune. Profitul înregistrat de banca de depozit rezultă din diferenţa dintre

dobânda la care se scontează (mai mare) şi taxa scontului, dobânda practicată de banca de

emisiune.

D. Operaţiunile de lombardare. Reprezintă operaţiuni de împrumut pe garanţii de efecte

publice: operaţiuni şi bonuri de tezaur, operaţiuni prin care banca de depozit obţine de la


35

banca de emisie resurse pe termen scurt, valorificându-şi astfel deţinerile de hârtii de valoare.

E. Capitalul propriu şi fondurile de rezervă. Acestea au aport relativ redus în formarea

resurselor de creditare a băncilor. În marea lor majoritate societăţi pe acţiuni, băncile îşi

formează capitalul propriu prin emisiunea şi subscrierea de acţiuni.

3.3.2. Operaţiuni ACTIVE

Operaţiunile active cuprind totalitatea serviciilor de creditare oferite de o bancă şi

operaţiunile de plasament. Băncile îşi angajează resursele în vederea îndeplinirii

funcţionalităţilor statutare şi a obţinerii de profit.


1. Influenţa cercetărilor de marketig asupa ofertei bancare

2. Necesitatea dezvoltării portofoliului de produse pasive ale bancilor comerciale

3. Particularităţile ofertei bancare

Teste grilă 1. Produse bancare oferite de bancă clientelei includ:

a. atragerea de economii în depozite pe diferite termene

b. negocierea titlurilor de valoare

c. consultanţă

d. gestionarea portofoliului de hârtii de valoare

Concepte cheie:

• Oferta bancara • Produse bancare

• Servicii bancare • Operatiuni pasive

• Operatiuni active • Rescontare

• Lombardare


36

2. Din categoria serviciilor bancare fac parte:

a. efectuarea de plăţi la ordinul titularilor de cont

b. evidenţa operaţiunilor în conturi curente

c. operaţiunile de casă

d. operaţiunile privind instrumentele de plată şi de credit

e. emiterea cardurilor

f. emiterea de scrisori de garanţie bancară

3. Cererea de produse şi servicii bancare depinde de:

a. necesităţile de consum

b. puterea de cumpărare

c. gradul de civilizaţie şi cultură

d. toate răspunsurile sunt corecte

4. Operaţiunilor pasive cuprind:

a. conturile curente

b. cardurile de debit

c. depozitele la termen


5. Din categoria operaţiunilor pasive fac parte:

a. creditele

b. cardurile de credit

c. plasamente


37

CAPITOLUL IV

Creditul bancar

Obiective: • Tipuri de credite

• Credite acordate persoanelor fizice

• Credite acordate persoanelor juridice

• Credite acordate statului

Creditarea este o activitate de bază într-o bancă, care dacă este practicată corect aduce

profituri importante. Procesul de creditare are un rol important economic, deoarece băncile

pun la dispoziţie astfel banii necesari dezvoltării economice. Într-o economie competitivă,

activităţile specifice sectorului terţiar trebuie să se concentreze asupra nevoilor clienţilor şi să

dezvolte aceste produse şi servicii pentru satisfacerea noilor cerinţe, mereu diversificate, ale

acestora.

4.1. Tipologia creditelor

Tipurile de credite acordate de bănci sunt în continuă diversificare în concordanţă cu

cerinţele clienţilor. Vom încerca o clasificare a acestora în funcţie de diferite criterii astfel:

În funcţie de perioada de acordare

a) Credite pe termen scurt

b) Credite pe termen mediu

c) Credite pe termen lung

În funcţie de debitorul băncii

a) Credite acordate persoanelor fizice

b) Credite acordate persoanelor juridice

c) Credite acordate altor bănci

d) Credite acordate statului


38

În funcţie de calitatea lor

a) Credite performante

b) Credite nerambursate la scadenţă

În funcţie de domeniile împrumuturilor specializate

a) Domeniul imobiliar

b) Domeniu energetic

c) Domeniul minereurilor şi al exploatărilor miniere

d) Domeniul agriculturii

e) Finanţarea activităţilor comerciale

f) Corespondenţă bancară

g) Finanţarea proiectelor de investiţii

h) Leasing

i) Swaps (restructurarea portofoluilui de creanţe)

j) Capitalul de risc

Creditele pe termen scurt – acestea sunt operaţiunile de împrumut de sume de bani, pe

o perioadă ce nu depăşeşte 12 luni. Ele sunt rambursabile integral la scadenţă. În Franţa, de

exemplu, durata creditului merge pâna la 9 luni, pentru creditele acordate agriculturii. O

formă particulară a creditului pe termen scurt este şi creditul în descoperit de cont (overdraft).

Acest credit este disponibil numai prin conturile curente ale clientului. Dobânda se percepe la

soldul debitor rămas de plată. Această formă de creditare este una dintre cele mai obişnuite în

ţările vest europene şi SUA. În România acest serviciu se acordă numai celor mai buni clienţi

şi la o rată a dobânzii mare. Creditele în descoperit de cont se acordă atât persoanelor juridice

pentru a le ajuta să facă faţă situaţiilor în care banii de la debitori nu au fost încasaţi încă, cât

şi persoanelor fizice pâna la primirea salariului.

Creditele pe termen mediu – durata lor de rambursare este de la 1 an la 5 ani. Se

acordă pentru activitatea de import-export şi investiţii. Termenele şi condiţiile creditării sunt

cuprinse într-un contract de credit.


39

Creditele pe termen lung – sunt acele împrumuturi a căror durată de rambursare

depăşeşte 5 ani. Se acordă pentru investiţii pe termen lung, cu durata de folosinţă îndelungată,

de exemplu creditele pentru construirea de locuinţe. Şi aceste tipuri de credite sunt rambursate

eşalonat.

Credite acordate persoanelor fizice – acest tip de credit este mai ales un credit de

consum, care se acordă pe termene diferite (de la foarte scurt la lung). El presupune existenţa

unor garanţii certe, iar nivelul dobânzii percepute este eşalonat de-a lungul perioadei

creditării. Multe bănci româneşti au evaluat dimensiunea pieţei creditelor acordate

persoanelor fizice.

4.2. Credite acordate persoanelor fizice

Forme ale creditului acordat persoanelor fizice sunt urmatoarele:

• Credit pentru construcţii de locuinţe, pe termen lung, cu garanţii ipotecare.

Ipoteca este un contract imobiliar, ce ia naştere din convenţia părţilor. Ipotecile

reprezintă o modalitate de împrumut prin care băncile joacă un rol important pe piaţa valorilor

imobiliare ipotecate. Principalele forme sunt: rambursarea, înzestrarea şi pensia.

Ipoteca cu rambursare presupune să se facă o rambursare lunară, care să reducă

capitalul împrumutat şi dobânda aferentă acestuia. Ca o modalitate nouă se oferă acum pe

piaţa ipotecii cu rambursare un început scăzut, ceea ce presupune plăţi scăzute în prima parte

(de început) a ipotecii. Plăţile cresc progresiv, pe o perioadă de ani, până când rambursările

ajung la nivel maxim.

La o ipotecă de înzestrare, plăţile sunt făcute de asemenea lunar, dar soldul capitalului

la plata din contul ipotecat nu descreşte, el rămânând la acelaşi nivel în timpul întregii vieţi a

ipotecii. Plăţile care se fac creditorului, acoperă doar dobânda şi vor fluctua numai dacă rata

dobânzii se schimbă. In acelaşi timp creditorul obţine asupra ipotecii o poliţă de asigurare de

înzestrare. Poliţa expiră în acelaşi timp când ipoteca este gata să fie răscumpărată (exigibilă),

şi fonduri suficiente vor fi puse la dispoziţie cu ocazia răscumpărării poliţei pentru a achita

împrumutul. Desigur primele de asigurare trebuie plătite de către împrumut lunar, în

completare cu plăţile dobânzii asupra ipotecii.

La o ipotecă pe bază de pensie se fac plăţi ale dobânzii, în timp ce concomitent se

efectuează contribuţii la un plan de pensii personal. Acest plan de pensii are scopul de a


40

asigura suficienţi bani la data expirării ipotecii, pentru a achita ipoteca şi a asigura pensia.

Ipotecile pe bază de pensii sunt valabile doar pentru angajaţii (întreprinzătorii) privaţi

sau persoanelor fizice care nu sunt membre ale unei scheme de pensionare a unei companii.

• Credit pentru cumpărarea de case este acordat şi când un client doreşte să

achiziţioneze o casă nouă, înainte ca vânzarea vechii proprietăţi să se fi încheiat. Acest tip de

împrumut presupune discutarea şi punerea de acord a unor contracte ce se întocmesc privind

vânzarea şi achiziţionarea unor proprietăţi.când toate detaliile au fost puse la punct se cade de

acord ca aceste contracte (de vânzare, de achiziţie) să fie schimbate între ele. Deseori un

depozit este plătit vânzătorului utilizând propriile resurse ale achizitorului. Cuantumul acestui

depozit este de obicei de 10% iar uneori chiar mai mic. La câtva timp după schimbarea

contractelor are loc încheierea acestor activităţi. De obicei, la o lună după schimbarea

contractelor care devin obligatorii pentru părţile implicate, încheierea activităţii face ca soldul

bănesc al achiziţiei să fie plătit atăt pentru vânzare cât şi pentru cumpărare.

Banca poate interveni şi ajuta în aceste activităţi în următoarele feluri:

- poate să acorde resurse lichide care să-i permită clientului să-şi achite depozitul (acel 10%),

ceea ce reprezinta o facilitate de legatura privind depozitul;

- poate să acorde un împrumut închis de legatură. Atunci când un client doreşte să finalizeze

achiziţia noii proprietăţii înainte de încheierea vechii proprietăţi, dar dupa ce contractele au

fost interschimbate atât în ceea ce priveste vânzarea cât şi achiziţionarea proprietăţiilor. O

astfel de situaţie poate să apară atunci când un client cumpără o proprietate imobiliară care

necesită renovare şi astfel ar fi convenabil să continue să trăiască în vechea casă ce urmează a

fi vândută, câteva luni, în timp ce deţine noua casă, adică acea proprietate ce urmează a fi

achiziţionată, care între timp ar putea fi renovată;

- poate să acorde un împrumut de legătură deschis atunci când un client solicită acest tip de

avans, când acesta vede o proprietate (imobiliara) pe care doreşte să o achiziţioneze înainte de

a avea un cumpărător pentru vechea lui proprietate.

• Credit pentru cumpărări de automobile. În acest caz garanţia o reprezintă

automobilul. În ţările cu economie de piaţă puternică, un important concurent al băncilor

comerciale sunt companiile financiare aflate în proprietatea marilor constructori de

automobile. Pentru a stimula vânzarea unei mărci de automobile, acestea ajung să perceapă


41

dobânzi derizorii si de aceea au ajuns să acapareze omare parte a acestei pieţe.

• Creditul pentru folosinţă îndelungată.

• Creditul pentru cumpărări de calculatoare personale. Aceste credite sunt garantate de

venitul lunar al clientului şi al garanţilor lui. Astfel se asigura realizarea integrală a preţului

către furnizor, la livrarea mărfurilor şi degrevează furnizorul de preocupări legate de încasarea

preţului.

• Creditul pentru studii. Acest tip de credite are o pondere mica în portofoliul de

creditare. Se acordă pentru întreţinerea studenţilor pe perioada studenţiei şi acoperă total sau

parţial, taxele şcolare. Scopul lor principal este de fidelizare a clienţilor.

• Linii de credit pentru cărţile de credit. În funcţie de bonitatea fiecărui client, banca

stabileşte un anumit plafon debitor, până la care se acoperă plăţile făcute prin cartea de credit,

chiar dacă nu există disponibil în cont.

• Împrumuturi cu o rată de bază sunt extrem de flexibile şi pot fi acordate atunci când

condiţiile pentru acordarea unui împrumut personal nu pot fi realizate sau nu corespund, cum

ar fi: plăţile lunare egale nu corespund cerinţelor clientului dar acesta are garanţii destule în

aşa fel încât să obţină împrumutul la o rată a dobânzii mai mică decât ce se bonifică la

împrumuturile personale.

• Creditele prin conturile de buget reprezintă un mijloc de a face faţă la facturile

diverse (cu caracter regulat ca mărime) pe baza unui venit regulat. Contul se dechide pe baza

unui formular ce se completează de client şi cuprinde cheltuielile estimative ale gospodăriei

pe 12 luni. Totalul se împarte la 12 şi pe baza unui ordin de plată permanent se transferă

fonduri din contul curent în contul de buget. Se fixează o limită maximă pe lună şi se emite un

carnet de cecuri pentru a plăti facturile ce au fost incluse în calculaţiile privind cheltuielile din

contul de buget. Speza bancară se calculează la cuantumul lunar ce urmează să fie transferată

în contul de buget.

• Creditele prin conturile de buget revolving presupun ca cei care utilizează un astfel

de împrumut să plătească o sumă fixă în fiecare luna în contul de buget revolving printr-un

ordin permanent. Se fixează o limită asupra contului şi un ordin de transfer minim.

Împrumutul poate fi folosit pentru orice plata doreşte clientul; se emite un carnet de cecuri

asupra contului care asigură accesul la fondurile dorite.


42

• Împrumuturile de eliberare a participaţiilor permit clienţilor să-şi utilizeze valoarea

garanţiei dată de casa proprietate personală pentru scopuri de împrumut. Participaţia în acest

sens reprezintă valoarea curentă pe piaţă a proprietăţii mai putin datoriile curente asupra

proprietăţii. Banii pot fi utilizaţi în orice scop de către client iar practic sumele sunt transferate

din contul de eliberare a participaţiei în contul curent al clientului.

• Împrumuturile testamentare se acordă când persoana moare, iar proprietăţile acesteia

au o anumită valoare. Întrucât taxa de moştenire trebuie să fie plătită înainte ca beneficiarul

testamentului să-şi primească banii (valorile) ce rezultă din proprietatea lăsată moştenire,

atunci se obişnuieşte ca reprezentanţii personali (executori testamentari) să ceară un împrumut

bancar pentru a plăti taxa, plată ce va permite ca valorile moştenite sa poată fi eliberate şi

fondurile să poată fi puse la dispoziţie pentru a plăti împrumutul.

4.3. Credite acordate persoanelor juridice

Înainte ca banca să-şi ia acest tip de răspundere ea se va asigura că acel client are o

reputaţie bună şi că plăţile pot fi făcute în orice condiţii, chiar şi neprevăzute. Banca ia

întotdeauna o contravaloare de la clienţi astfel încât suma obligaţiunii ce poate fi solicitată de

la client să acopere suma ce trebuie să o achite. Lista serviciilor de creditare pentru societăţi

este foarte mare. Totuşi se remarcă faptul că societatea preferă in special servicii bancare ca:

finanţarea proiectelor de investiţii, creanţe în alte valute pe termen lung, finanţarea

exporturilor, a importurilor.

Termenul împrumutului poate fi scurt sau lung, rata dobânzii poate fi fixă sau

fluctuantă, creditul poate fi amortizat pe durata de viaţă a împrumutului sau la sfârşitul

creditării. Garanţiile pot să acopere toată valoarea împrumutului sau numai o parte a acestuia.

Creditele pot fi protejate împotriva unor calamităţi.

În SUA larg utilizate sunt împrumuturile la termen (3-10ani) pentru acoperirea unor

datorii sau pentru finanţarea anumitor proiecte. Evaluarea creditului pentru astfel de

împrumuturi necesită analiza poziţiei viitoare a societăţii. Practicile bancare americane cer, o

analiză regulată a situaţiei financiare a societăţii. În general putem vorbi de următoarele tipuri

de credite ce se acordă prin bănci agenţilor economici:

4.3.1. Credite destinate necesarului de capital fix, cum ar fi de exemplu creditele pentru

lucrări de construcţii sau de amenajare a locurilor profesionale.


43

4.3.2. Credite destinate creanţelor comerciale. Creditele creanţelor comerciale înseamnă

pentru bănci a prelua contra monedă, creanţele comerciale pe care întreprinderile furnizoare le

au asupra clienţilor lor. Cea mai veche tehnică cunoscută şi folosită ca atare este operaţiunea

de scontare.

Scontarea reprezintă cesiunea cambiei către un alt beneficiar în schimbul valorii

actuale a cambiei. Scontarea este actul prin care creditul comercial, consacrat de cambie, se

transformă în credit bancar.

Pensiunea este operaţiunea prin care banca preia cambiile pe care le vinde

beneficiarul, cu condiţia răscumpărării lor de către acesta la termenele convenite. Aceste

operaţiuni se desfăşoară, în mod frecvent, în relaţiile băncilor cu firme mari şi îndeosebi între

bănci.

Împrumutul pe efecte comerciale în gaj se acordă în cazurile în care banca apreciază

pozitiv solvabilitatea beneficiarului de cambii, dar are reţineri cu privire la capacitatea de

plată a celorlalţi semnatari.

Împrumutul de gaj de efecte publice şi acţiuni - importanţa acestor operaţiuni se

explică prin abundenţa titlurilor de împrumut, a bonurilor de tezaur ce constituie o parte

importantă a patrimoniului întreprinderilor şi persoanelor. În cazurile în care au nevoie

temporară de bani, deţinătorii, preferând să menţină titlurile de proprietate recurg la

împrumuturi pe gaj.

4.3.3. Credite de trezorerie. Acestea sunt credite pe termen scurt, în general pâna la un an,

având ca scop acoperirea necesităţilor monetare legate de ciclul de fabricaţie şi

comercializare. Creditele de trezorerie au mai multe forme.

Avansurile în cont curent. Ele sunt menite să satisfacă necesităţile curente privind

acoperirea cheltuielilor de producţie cu caracter imprevizibil şi greu de localizat, în obiecte

care să reprezinte o garanţie veridică. Avansurile în cont curent se acordă de către bancă prin

plata cecurilor emise de titularii de cont şi în cazul în care aceştia nu au disponibilităţi în

cadrul unei limite convenite (overdraft).

Linia de credit presupune efectuarea creditării prin cont curent sau prin deschiderea

unui cont separat de împrumut. Permite accesul clientului debitor la sume a căror valoare

trebuie să se înscrie într-un anumit plafon maxim, aprobat de bancă. Mărimea acestui plafon


44

depinde de poziţia întreprinderii pe piaţă, de natura activităţii desfăşurate de aceasta şi de

rezultatul analizelor efectuate de către inspectorii băncii la unităţile economice respective.

Creditele speciale servesc pentru finanţarea subscrierii de titluri de credit şi pentru

finanţarea agenţi1or la bursă.

Creditele de cumpărare care au drept scop să acopere cheltuielile de fabricaţie şi de

stocare pentru unităţile cu activitate sezonieră.

Creditele pentru stocuri se acordă pe baza unei garanţii explicite, respectiv stocul de

mărfuri din depozit. Modalitatea efectivă de creditare o reprezintă creditele de risc, creditele

de casă mobilizate şi îndeosebi creditele pe documente Warant. Warantul este documentul

care atestă existenţa mărfii într-un depozit general.

Creditele de prefinanţare, de acoperire a cheltuielilor pentru producţie de loturi

destinate exportului sau pieţii publice.

În afară de tipurile de credite amintite deja, având ca destinaţie persoanele juridice,

considerăm că trebuie menţionate şi alte alternative de finanţare menite aceleiaşi pieţe.

4.3.4. Factoring. Este un tip de credit care, de regulă, este oferit de către companii

specializate în acordarea acestui tip de finanţare. În ultimii ani îl întâlnim şi ca serviciu

bancar.

Dacă o firmă are nevoie de bani imediat poate apela la o bancă pentru încasarea mai

rapidă a contravalorii unor mărfuri vândute pe credit de 30 de zile. Banca, în baza facturilor

de încasat va plăti firmei care solicită creditul un anumit procent din valoarea facturilor (de

regulă, în jur de 80%). Banca va urmări încasarea facturilor şi apoi va încasa datoria în nume

propriu.

Serviciul de factoring presupune administrarea în beneficiul clientului a activităţii de

facturare, contabilitate financiară şi colectarea datoriilor.

În consecinţă va implica:

- un serviciu de înregistrări contabile în registrul vânzărilor

- expedierea facturilor la clienţi

- colectarea debitelor


45

- controlul creditării, asigurându-se că acei clienţi vor plăti la timp.

Pentru a beneficia de acest tip de serviciu o societate comercială trebuie să satisfacă

unele cerinţe:

- să fie bine condusă

- să aibe o anumită cifră de afaceri stabilită de bancă

- să opereze într-o piaţă cu un risc scăzut

- să aibă o bună distribuţie a debitelor

- să aibă o valoare medie a facturilor limitată, deasemenea stabilită de bancă

Beneficiile activităţii de factoring ar fi:

- îmbunătăţirea cash-flow-ului;

- reducerea riscului de neplată;

- administrarea eficientă a registrului vânzărilor;

- îmbunătăţirea controlului creditării;

- reducerea cheltuielilor administrative.

Principalele tipuri de factoring sunt:

- factoring intern fără recurs - ce include administrarea registrului vânzărilor, asigurarea

împortiva pierderilor rezultate din neplata la termen şi finanţarea factorizării;

- factoring intern cu recurs — ce include administrarea registrului vânzărilor şi finanţarea

factorizării;

- factoring internaţional - acela va fi cu recurs sau fară recurs şi include administrarea

registrului vânzărilor şi finanţarea factorizării pentru comerţul internaţional.

Discountul facturilor este asigurat în special de societăţile de factorizare. Aranjamentul

priveşte achiziţionarea unei singure facturi sau a unui set în vedrea îmbunătăţirii creşterii

lichidităţilor respectivei companii. Acesta presupune ca cele care execută un astfel de discount

- ce poate fi chiar un factor - să avanseze o sumă care să acopere până la 75% din valoarea

facturii (sau sumelor facturate).

4.3.5. Leasing financiar - mai este cunoscut şi sub denumirea de contract de închiriere şi


46

cumpărare în rate, şi poate fi destinat şi persoanelor fizice. Leasingul este o formă de

împrumut ce oferă oportunităţi substanţiale pentru bănci. De regulă leasingul furnizează

băncii o rată a dobânzii superioară faţă de cea a creditelor convenţionale. Multe bănci au

înfiinţat filiale specializate pentru realizarea operaţiunilor de leasing, în scopul asigurării

finanţării exporturilor de maşini, utiliaje, echipamente industriale.

Beneficiile activităţii de leasing ar fi următoarele:

- clientul poate plăti în rate, dar utilizează imediat echipamentul;

- ciclul de lucru al echipamentului poate să corespundă cu perioada de închiriere;

- ratele pot fi complet separate de taxe;

- se pot face extinderi ale leasingului la costuri scăzute din momentul în care acordul iniţial s-

a terminat (şi-a pierdut valabiltatea);

- există posibilitatea unor reduceri la vânzarea echipamentului la unele tipuri de leasing;

- este o masură potrivită pentru unele tipuri de utilaje (mijloace de producţie);

- nu se cer garanţii la finanţare.

4.3.6. Închirierea-achiziţionarea industrială - reprezintă o facilitate de finanţare pe termen

mediu, care poate fi adaptată la nevoile clientului. Clientul îşi asumă calitatea de proprietar al

echipamentului la sfârşitul perioadei acoperite de un acord de închiriere-achiziţie.

Furnizorul vinde bunurile societăţii, bunurile sunt livrate clientului şi un acord este

încheiat între client şi societatea finaciară care prevede ca plăţile să fie făcute în decursul unei

perioade de timp. La sfârşitul perioadei acoperite de acordul de închiriere-achiziţie, dreptul de

proprietate asupra echipamentului se transferă de la societatea financiară la client. Spre

deosebire de leasing, la acest tip de finanţare se cere deseori un depozit ce variază între 15-

30% din valoarea utilajului.

Credite acordate altor bănci Băncile se împrumută reciproc, pe termen scurt. Ele

apelează la piaţa interbancară din următoarele considerente:

- pentru a depăşi problemele legate de nevoia rapidă de lichidităţi;

- pentru a oferi fonduri, pe termen scurt, în cazul finanţării suplimentare a unor companii;

- pentru a permite băncilor mari să atragă fonduri în baza cărora să acorde credite în favoarea


47

băncilor mici care nu pot să împrumute direct de pe piaţă.

Această piaţă interbancară a început să funcţioneze şi în România, având un rol tot mai

important în evoluţia sistemului financiar-bancar. Băncile îşi pot rezolva problemele de

lichidităţi efectuând tranzacţii pe piaţa interbancară, fără să mai fie nevoie să apleze la banca

centrală. Plasamentele pe piaţa interbancară sunt pe termen scurt, până la 1 an.

4.4. Credite acordate statului

Necesităţile guvernelor, legate de adminstrarea economică a ţării, au determinat

creşterea masivă a împrumuturilor la care apelează atât pe termen mediu, cât şi lung.

Guvernele au nevoie să împrumute fonduri, pentru a acoperi deficitul pe termen scurt, rezultat

din diferenţa dintre veniturile obţinute prin impozite şi cheltuielile bugetare ca urmare a

decalajului temporal. Guvemul se împrumută prin emiterea de obligaţiuni care sunt socotite,

de regulă, investiţii sigure. Băncile cumpără aceste titluri guvernamentale.

Creditele performante reprezintă pentru bancă acea categorie de credite în curs de

execuţie, a căror durată de acordare nu este expirată; iar debitorii şi-au achitat toate datoriile

faţă de bancă.

Creditele nerambursate la scadenţă reprezintă creditele neachitate la termenele stabilite

prin contractul de credit. În cazul expirării termenului de scadenţă creditul rămas se trece într-

un cont separat, de credite restante, dobânda acestuia fiind majorată.

Aminteam la începutul acestui capitol de o clasificare a creditelor în funcţie de

principalele domenii ale împrumuturilor specializate. În anii ‘80 se observă creşterea

importanţei pentru bănci a împrumuturilor specializate, deoarece furnizează profituri

importante. Domeniile cheie ale împrumuturilor specializate sunt:

Domeniul imobiliar — Băncile reevaluaeză permanent proprietăţile imobiliare.

Băncile dispun de specialişti ingineri, constructori, arhitecţi, inspectori financiari. Multe bănci

au fonduri blocate în împrumuturi ipotecare, deoarece acestea prezintă un risc mai scăzut şi o

rată a dobânzii ridicată.

Domeniul energetic - Marile proiecte ce necesită finanţări pe termen lung sunt

atractive pentru bănci. Există legislaţii care permit participarea directă a băncilor cu capital

propriu la astfel de proiecte ce atrag venituri în afara celor obţinute din dobânzi. Proiectele

sunt evaluate prin expertize bancare. Băncile din Texas (SUA) an parţial portofoliul lor de


48

împrumut blocat în companii petroliere.

Domeniul minereurilor şi al exploatărilor miniere.

Domeniul agriculturii. Împrumuturile din acest domeniu sunt concentrate spaţial în

funcţie de zonele geografice şi rezervele solului şi subsolului.

Finanţarea activităţilor comerciale — În prezent multe bănci şi instituţii financiare

crează societăţi comerciale internaţionale.

Corespondenţa bancară — Acest sector neglijat în trecut, prezintă o nouă importanţă.

În timp ce creditul în sine nu este privit ca un produs primar, furnizarea serviciilor de

corespondenţă bancară se bucură de un mare interes din partea băncilor comerciale.

Finanţarea proiectelor de investiţii — în special a celor de valoare foarte mare în

domeniul transporturilor, telecomunicaţiilor, turismului, construcţiilor, lucărilor publice, etc.

Leasingul — este un contract prin care se acordă unui beneficiar dreptul de a utiliza pe

o perioadă determinată şi contra unei chirii un activ fix.

Swaps (Restructurarea portofoliului de creanţe) — Este o operaţiune prin care se

schimbă un titlu financiar contra altui titlu financiar pentru o perioadă determinată. Tehnicile

swaps se extind mereu, finanţând o gamă largă de activităţi (protecţia mediului, sănătate,

obiective culturale).

Capitalul de risc — Este capitalul investit de bănci în societăţi noi, mici şi mijlocii, ce

oferă mari posibiltăţi de finanţare, dar şi riscuri mari. Băncile acordă consultanţă şi finanţare

în domeniul înaltei tehnologii.

Operaţiunile de plasament

Operaţiunile de plasament sunt alături de serviciile de creditare o cale de plasare a

resurselor băncilor în vederea obţinerii de profituri. Ele reprezintă achiziţia de efecte publice

şi acţiuni.

În general piaţa plasamentelor este împărţită în piaţa monetară şi piaţa de capital. Piaţa

monetară are mai multe segmente:

- piaţa scontului

- piaţa interbancară


49

- piaţa certificatelor de depozit

- piaţa titlurilor de valoare pe termen scurt

- piaţa eurovalutelor

Piaţa de capital poate fi definită ca piaţa destinată investiţiilor pe termen mediu şi lung.

Întreprinderile îşi măresc fondurile prin vânzarea de acţiuni sau luând împrumuturi bancare.

De asemenea guvernele pot emite titluri de valoare, sub forma obligaţiunilor de stat,

pentru care plătesc dobândă. Politica investiţională a unei bănci trebuie să ţină cont de

propriile obiective, dar şi de modificările şi tendinţele mediului exterior. Printre factorii care

influenţează politica investiţională a unei bănci, amintim:

- tendinţele ratei dobânzii şi inflaţiei

- politica economică a guvernului

- evenimentele politice

- piaţa bursieră internaţională

- atitudinea şi preferinţele clienţilor

- concurenţa

- dezastre naturale


1. Evolutii si perspective pe piata creditelor

2. Activitatea de creditare între eficienţă şi risc

Concepte cheie:

• Capital de risc • Swaps

• Credit de trezorerie • Factoring

• Leasing financiar • Gaj de efecte publice

• Efecte comerciale în gaj


50

3. Piaţa românească a creditelor. prezent şi perspective

Teste grilă 1. Creditele pe termen scurt se acorda pe o perioada de până la:

a. o luna

b. şase luni

c. un an

2. Formele creditelor de trezorerie includ:

a. linia de credit

b. creditele pentru stocuri

c. creditele de prefinanţare

d. creditele pentru investiţii

3. În funcţie de calitatea lor creditele se clasifica în:

a. credite de eliberare a participaţiilor

b. credite performante

c. credite cu o rată de bază

d. credite nerambursate la scadenţă

4. Principalele forme ale creditului ipotecar sunr:

a. rambursarea

b. înzestrarea

c. pensia


5. Operaţiunile de scontare presupune:

a. Preluarea de către bancă a unui efect comercial neajuns la scadenţă

b. Decontarea de către bancă a sumei integrale inscrise pe instrumentul monetar

c. Plata unei taxe către bancă


51

CAPITOLUL V

Servicii oferite de bănci

Obiective: • Operarea transferurilor monetare

• Carti de plata

• Transferuri bancare electronice

• Servicii de transfer international

5.1. Operarea Transferurilor Monetare

Băncile oferă servicii privind plăţile prin transferul fondurilor atât electronic cât şi prin

instrumente de plată în numele şi la cererea clienţilor lor. Banca percepe un comision pentru

acest serviciu, comision care variază în funcţie de valoarea sumei şi tehnica de transfer a

banilor. Acest comision aduce venit băncii. Instrumentele de plată cum sunt cecul, cambia,

biletul la ordin, ordinul de plată şi sistemele de plată electronice au devenit înlocuitori ai

comisionului. Băncile trebuie să identifice noi modalităţi de folosire a acestora. Aceste

instrumente de plată, caracterizate prin rapiditate şi încredere au permis creşterea eficienţei şi

vitezei de transfer a banilor.

Băncile vest-europene pot oferi clienţilor lor şi alte instrumente şi modalităţi de plată,

cum ar fi:

- poliţa bancherului (Banker’draft);

- ordine permanente (Standing orders);

- debitarea directă;

- giro-creditul băncii;

- distribuitoarele automate de numerar;

- transferul electronic al fondurilor la locul vânzării (EFTPOS);

- banca la domiciliu.

Servicii privind transferurile în numerar

In ţara noastră plata direct în numerar este cea mai utilizată metodă de transfer a


52

fondurilor, mai ales, în cazul în care sunt implicate persoane fizice. Operaţiunile cu numerar

generează importante costuri pentru o bancă legate de emiterea, colectarea, depozitarea,

asigurarea securităţii. Pe plan internaţional se manifestă tendinţe de înlocuire a operaţiunilor

cu numerar prin alte instrumente de plată.

Servicii privind transferurile având ca suport hârtia

Cecurile. Acestea sunt instrucţiuni scrise către o bancă de a plăti, din contul celui care

ordonă plata, o anumită sumă de bani, unei persoane specificate. Din punctul de vedere al

persoanei care încaseză cecul acesta poate fi la purtător, cec care poartă clauza “nu la ordin “

şi cec care poartă clauza “la ordin”. După modul de încasare, cecurile pot fi cec simplu şi cec

barat (nu poate fi plătit în numerar). Principalele elemente pe care trebuie să le conţină un cec

sunt:

- data;

- numele băncii;

- detalii privind sucursala;

- numărul de cod de sortare;

- numele plătitorului;

- suma în litere;

- suma în cifre;

- denumirea contului;

- semnătura emitentului;

- numărul cecului;

- numărul de cod de sortare — dar tipărit cu cerneală magnetică;

- numărul contului.

Cecul reprezintă încă, în ţările dezvoltate, cea mai utilizată metodă de plată folosită de

clienţii băncii în ciuda faptului că metodele electronice au devenit mai populare în ultimii ani.

Cambia. Este un instrument de plată ce exprimă obligaţia asumată de un debitor de a

plăti la scadenţă o sumă de bani determinată în favoarea unui beneficiar. Cambia se poate

sconta (vinde) la o bancă comercială. Posesorul obţine contravaloarea mai puţin o dobândă,

iar banca devine beneficiarul cambiei.


53

Trata bancară este folosită pentru tranzacţii ce implică sume mari de bani — ca de

exemplu plata unei case sau a unei maşini. Ea este folosită de vânzător în cazul când vrea să

evite riscul unui cec ce nu poate fi onorat. În momentul emiterii tratei, contul cumpărătorului

este imediat debitat cu valoarea descrisă pe trată plus taxa ce o incumbă.

Biletul la ordin. Reprezintă instrumentul prin care emitentul se angajează să plătească

la un anumit termen o sumă de bani în favoarea beneficiarului sau celui care-l deţine. Regulile

care se aplică cecului, cambiei şi biletului la ordin sunt prevăzute de Legea nr. 58/1934

modificate prin Legea 83/1994 si precizarile ulterioare.

Ordinul de plată. Este o dispoziţie necondiţionată, dată de către emitentul acestuia,

unei societăţi bancare, de a pune la dispoziţia unui beneficiar o anumită sumă de bani. Pentru

a fi valabil, ordinul de plată trebuie să conţină menţiunile obligatorii cuprinse în

Regulamentul BNR nr.8/19 aug. 1994.

Poliţa bancherului sau CEC certificat. Poliţa bancherului este un document însoţitor al

cecului, în cazul în care beneficiarul nu mai doreşte să aibă siguranţa că, la prezentare, acesta

va fi în mod sigur onorat. În Marea Britanie, de exemplu, acest instrument este folosit pentru

plăţile de valori foarte mari, în special de către persoane particulare. În ţara noastră, cecul

certificat reprezintă un instrument similar.

Ordinul permanent. Este o împuternicire dată de un client băncii sale de a plăti cu

regularitate, o sumă determinată din contul său unui beneficiar specificat, la anumite date, pe

un timp limitat (prima de asigurare, rate de împrumut).

Debitarea directă. Se aseamănă cu ordinul de plată, dar nu banca plătitorului are

iniţiativa plăţii, ci beneficiarul urmăreşte datoria scadenţei şi informează banca asupra sumei

ce trebuie plătită. Debitarea directă este indicată pentru plăţile cu caracter de regularitate a

caror sumă nu este cunoscută dinainte (consumul de curent de gaz, facturile telefonice).

Giro-creditul băncii. Este o instrucţiune scrisă, dată de către plătitor băncii sale, pentru

a debita contul cu o anumită sumă de bani, în favoarea unui partener. La rândul său banca

plătitorului remite instrucţiunea băncii beneficiarului, cerând ca respectivul cont să fie creditat

cu suma înscrisă. Acestă instrucţiune de plată este similară ordinului de plată, utilizat din

1995 şi în România.


54

5.2. Cărţile de plată (Cardul) — ca monedă electronică

Realizările în domeniul tehnologiei informaţiei au determinat diversificarea serviciilor

bancare şi mutaţii în circulaţia banilor. A apărut astfel moneda electronică. Cartea de plată

este un instrument cu ajutorul căruia se poate efectua plata unui produs sau serviciu, având la

bază un sistem organizat pe baze contractuale între deţinător, emitent şi comerciant sau

prestator. Este un instrument de plata fără numerar.

Tipurile tehnologice cele mai utilizate astăzi sunt:

- cărţile de plată magnetice;

- cărţile de plată cu microprocesor (Smart cards). Acestea deţin mai multe informaţii decât

cărţile normale de credit prin faptul că au incorporat un microcip care înmagazinează Codul

Numeric Personal (PIN) şi informaţii despre identitatea deţinătorului şi valabilitatea

creditului;

- Crypt card — care se bazează pe un sistem electronic computerizat având incorporat un

procesor şi un ceas . Are viteză mare de prelucrare (16 Mb/sec);

- Laser card — realizată dintr-un material special, cu memorie optică, identificarea se face pe

baza amprentelor;

- Digital credit;

- Cărţile bancare cu fotografie.

Din punct de vedere al circulaţiei se disting:

- Carduri internaţionale — emise în valute convertibile, de exemplu VISA

INTERNATIONAL are ca membrii 22.000 de bănci din toată lumea.

- Carduri naţionale — exprimate în moneda naţională a ţării unde se află banca emitentă.

Din punct de vedere al emitentului se pot grupa cărţile de plată în:

- Cărţi emise de bănci. Soluţia cărţilor bancare s-a impus pentru scăderea cheltuielilor de

exploatare ale băncilor, pentru a ameliora rentabilitatea şi condiţiile de creditare pe care le

oferă. Astfel este facilitată retragerea numerarului în afara programului agenţiilor bancare.

- Cărţi emise de comercianţi (Carţi private) — Obiectivul major este fidelitatea clientelei.

Emitenţii oferă servicii anexe (reduceri, servicii de asigurare, servicii de livrare, parcare


55

gratuită, etc).

- Cărţi emise de alte instituţii sau organizaţii — (Instituţii de credit, Companiile de transport şi

telecomunicaţii, Societăţi de Asigurări, Agenţii de turism, Cluburi, Prestatori de servicii

profesionale, etc).

În toate ţările dezvoltate companiile emit carduri structurate pe clase de clienţi (în

funcţie de venituri) şi/sau facilităţi oferite.

Tipuri de cărţi de plată în raport de funcţiile specifice pe care le îndeplinesc:

Cartea de credit — Credit card —indică faptul că posesorului i-a fost deschisă o linie

de credit pentru o anumită perioadă şi pe baza căreia se pot face plăţi sau retrage numerar

pana la un plafon prestabilit. Au fost introduse la mijlocul anilor ‘60 pentru a creşte

acceptabilitatea cecurilor şi pentru a promova operaţiunile din contul curent. Ele constau

dintr-un card de plastic care poartă emblema băncii sau/şi a societăţii comerciale emitente,

numele (în relief) al destinatarului, un cod de 16 cifre ce reprezintă contul clientului (tot în

relief), data până la care este valabilă cartea de credit şi un semn (o siglă) care să

individualizeze societatea (banca) finanţatoare.

Aceste cărţi de credit permit plata unor produse şi servicii direct (fără cash) dar şi alte

operaţiuni care se pot face prin intermediul aşa numitului sistem ATM (automatic teller

machine).

Cartea de debit — Debit card — permite posesorului să dobândească bunuri sau

servicii prin debitarea directă a contului său personal în limita disponibilităţilor băneşti.

Cartea multifuncţională — Cardul multifuncţional pentru a se apropia mai mult de

nevoile clienţilor, tot mai multe bănci emit carduri multifuncţionale.

- Cartea de numerar (cash card) — este un card utilizabil exclusiv pentru automate

Programabile;

- Cartea de garantare a cecurilor — care asigură garantarea unui cec emis şi semnat până la o

sumă specificată de banca emitentă.

Cartea de încărcare (percepere) se diferenţiază de cărţile de credit prin faptul că:

- percep întotdeauna o taxă anuală pentru a fi membru, în timp ce pentru multe cărţi de credit

nu există astfel de taxe;


56

- soldul fiecărei luni trebuie plătit integral ceea ce nu este cazul cărţilor de credit unde se

plăteşte o sumă modică lunară minimă (cam 50 dolari sau echivalent în valută ori 1-2% din

plafonul maxim la care ai dreptul să apelezi la credit);

- se obligă cel care face cererea pentru emiterea unei astfel de cărţi — de a avea un venit

minim de 40.000 — 50.000 dolari, anual.

5.3. Servicii privind transferurile bancare având ca suport moneda electronică

Debitor automat de numerar (Cash Dispenser Bancomat) este un depozit

electromagnetic care permite unui utilizator de card accesul la retragerea numerarului sub

formă de bancnote şi monede metalice. Este importantă menţinerea secretului asupra

numărului personal de identificare.

Automatul bancar sau ATM

Este un depozit electromagnetic care permite utilizatorului autorizat, retragerea de

numerar, solicitarea de informaţii privind situaţia contului personal, transferul de fonduri,

formarea de dispoziţii, acceptarea de depozite. Aceste maşini automate stradale apar pe

peretele exterior al băncii (centrale, sucursalei), în supermarketuri sau aeroporturi sau la

intersecţia unor importante bulevarde, pe arterele comerciale şi în campusurile universitare.

Pentru a avea acces la serviciile bancare, se inserează cardul în maşină, după care se introduce

Codul Personal de Identificare (PIN). Serviciile oferite de aceste automate includ:

- retrageri băneşti — cash (inclusiv în alte valute decât cea în care este deschis contul în

funcţie de ţara unde este amplasat automatul);

- soldul contului

- solicitarea unei declaraţii (situaţia conturilor din bancă)

- cererea unui formular de cec

- informaţii despre alte servicii oferite de bancă

- plata creditelor şi plata unor facturi

- depuneri bancare

- listarea câtorva din ultimile tranzacţii din cont.


57

Retragerile sau depunerile băneşti se pot face prin mai multe tipuri de conturi (curente,

de economii, de depozite, etc).

De obicei retragerile la un astfel de automat pot fi de 3-4000 de dolari pe zi, sau

echivalentul lor în alte valute convertibile.

Avantajul acestor automate a dus la micşorarea semnificativă atât a costurilor de

procesare a operaţiunilor bancare cât şi a cheltuielilor cu personalul. Nu trebuie uitat rolul

benefic asupra comportamentului clienţilor care nu mai au de aşteptat la coadă la ghişeu ci

operează imediat ei însăşi (păstrându-şi deci totalmente secretul operaţiunilor) sau oricum

după ce termină operaţiunea o altă persoană.

Terminale la punctele de vânzare — EFTPOS

Implică transferul fondurilor din contul unui client direct în contul vânzătorului,

simultan cu operaţiunea de vânzare. Debitarea va fi înregistrată în extrasul de cont al

deţinătorului cardului, la 2-5 zile după efectuarea tranzacţiei.

Banca la domiciliu (Telephone banking)

Banca la domiciliu este în fapt o expresie a evoluţiei, organizării şi tehnologiei bancare,

implicit a raporturilor dintre clienţi şi bancă. Semnifică realizarea tranzacţiilor bancare prin

telefon, modalitate ce a devenit posibilă odată cu dezvoltarea sistemelor informatice moderne.

Serviciile oferite clienţilor care nu mai sunt nevoiţi să se deplaseze la bancă sunt:

- informaţii asupra soldului

- solicitări de carnete de cecuri

- transferuri între conturi

- plata facturilor

Internet Banking (servicii bancare accesate prin internet)

Serviciu pus la dispozitie de banci pentu a oferi persoanelor fizice si juridice

posibilitatea efectuarii diverselor operatiuni bancare de la un calculator, indiferent de

localizarea acestuia. Este necesara doar o conexiune Internet. Accesul la acest serviciu este

asigurat in tot timpul anului 24 de ore pe zi. Procesarea tranzactiilor ordonate de client se face

in concordanta cu programul de functionare al bancii.


58

Utilizand internet banking clientii pot efectua plati prin ordine de plata de compensare

sau de trezorerie, plati valutare interne sau externe, pot vizualiza in orice moment situatia

conturilor lor, pot afla informatii despre diversele cursuri valutare si dobanzi practicate de

banca.

Sistemul videotext este un sistem video cu transmisie telefonică.

5.4. Servicii privind transferurile internaţionale de fonduri

Băncile din diferite ţări stabilesc, între ele, relaţii de corespondent bancar, având

deschis pe bază de reciprocitate conturi, pe de o parte, pentru a uşura şi a permite o cât mai

rapidă mişcare a banilor, iar pe de altă parte pentru a asigura securitatea transferurilor

internaţionale de fonduri.

Debitarea reciprocă de conturi în valută este numai o parte din serviciile pe care

băncile şi le oferă reciproc. Indiferent de natura tranzacţiei sau a persoanei care a ordonat

transferul, acesta se poate realiza prin:

Transferul letric - constă în transmiterea fizică a înscrisului printr-un anumit mijloc de

transport de la o bancă la alta. Documentul se numeşte şi ordin de plată internaţional.

Transferul telegrafic . A căpătat amploare odată cu noile realizări tehnice în domeniu:

transmiterea prin cablu, telex, fax. Acest tip de transfer este cunoscut ca TT. Este mai rapid

decât transferul prin poştă, dar mai scump.

Transferul prin sistemul SWIFT. Constituie o tehnică computerizată de transmitere a

mesajelor. Societatea pentru Telecomunicaţii Financiare Interbancare Mondiale are sediul la

Bruxelles şi a fost constituită prin asocierea a 239 de bănci din 15 ţări, în 1973, care a devenit

operaţională începând cu 1977. Dacă în 1977 se transmiteau prin reţeaua SWIFT 3,3 milioane

de mesaje pe an, în 1991 s-au înregistrat 365 milioane mesaje, iar în 1995 numărul de mesaje

a depăşise 3 milioane pe zi. În prezent, SWIFT serveşte peste 5000 de instituţii financiar-

bancare din 140 de ţări. Primele bănci din România, care au aderat la sistem, au fost:

BANCOREX, BRD, Banca Agricolă şi BCR. La începutul anului 1996, 22 de bănci din ţara

noastră erau conectate la reţeaua SWIFT.

Transferul prin sistemul ECU de compensaţie şi de strângere a obligaţiilor de plată.


59

Sistemul s-a constituit în 1982 şi are în componenţă 44 de bănci comerciale europene

considerate în sistem de bănci de compensaţie.

Operaţiunile de plăţi şi compensări bancare internaţionale privind cărţile de plată şi

cecurile de călătorie. Principalele sisteme organizate utilizate în Europa şi care au pătruns şi

pe piaţa noastră bancară sau prezintă interes pentru ea sunt:

- Sistemul Internaţional Eurocard, care este asociat cu sistemul american Master Card

International. Cardurile emise sunt acceptate în 170 de ţări.

- Sistemul Eurocheqe International

- Asociaţia pentru Servicii Internaţionale (VISA). Este cea mai amplă reţea de plăţi şi

compensaţii internaţionale. Are 27000 de instituţii bancare ca membrii asociaţi.

5.5. Alte Servicii oferite de bănci

Serviciile valutare sunt oferite de bănci pentru că majoritatea călătorilor au nevoie de

unele sume mici în valuta ţării în care sosesc pentru acopenirea unor cheltuieli imediate

(înainte de a ajunge la o bancă).

De asemenea în unele oraşe (de destinaţie) nu se pot schimba imediat banii întru-cât

trebuie să fie comandaţi de la departamentul de specialitate din centrala sau sucunsala băncii.

Totodată la întoarcere, călătorii pot solicita să schimbe înapoi valuta obţinută de care nu mai

au nevoie în ţara lor.

De menţionat că există o cutumă internaţională de a se schimba numai bani de hârtie

nu şi monezile, la oficiile de schimb valutar. Pentru astfel de servicii banca percepe un

comision ce se calculează la valoarea tranzacţiei valutare.

Cecurile de călătorie sunt un mijloc popular de a transfera fonduri în străinătate şi

care prezintă un grad de securitate mai ridicat decât banii lichizi.

Această siguranţă este dată de faptul că la primirea cecurilor, deţinătorul lor trebuie să

le semneze personal sus în stânga iar la transformarea lor în bani lichizi sau cu ocazia

cumpărării de bunuri şi/sau servicii, deţinătorul trebuie să-l semneze şi să-l dateze în partea de

jos a cecului. Dacă semnăturile de pe cec nu par identice, atunci funcţionarul care primeşte

cecul îl poate refuza, la plată.


60

Seria şi numărul cecurilor se recomandă să fie ţinute separat de cecuri pentru ca în caz

de furt sau de pierdere, proprietarul lor să anunţe banca emitentă (printr-un număr de telefon

scutit de taxe) astfel ca acesta să poată obţine de la bancă o răscumpărare a pierderii suferite

în 24 de ore. Cecurile de călătorie apar sub formă de bancnote în diferite valori 10, 20, 50,

100 şi 150. Dacă cecul nu este folosit în timpul călătoriei el poate fi achitat de către banca

care l-a eliberat, banii putând fi trecuţi direct în contul clientului, fară să implice vreun risc

valutar.

Eurocecurile şi cardurile eurocec permit unui călător să încaseze valoarea lor sau să

achiziţioneze bunuri/servicii când apare simbolul alb şi albastru al Uniunii Europene. Aceste tipuri

de cecuri se emit în valori de până la 100 lire sterline (în Anglia). La emitere clientului i se dă

totodată o listă cu cuantumurile maxime care se pot obţine de la un astfel de cec în alte valute.

Eurocecurile se procesează printr-un centru Eurocec echivalent în lire sterline şi

comisionul se debitează din contul curent al clientului la două săptămâni după ce cecul a fost

emis.

Conturile valutare sunt utile afacerilor care se fac în mod frecvent în ţara valutei în

care se deschide contul întru-cât reduce riscul valutar. Ele pot fi deschise în folosul băncilor

sau al unor clienţi care călătoresc în mod frecvent în ţara valutei în care se deschide contul sau

când clientul anticipează o lungă călătorie sau o angajare în ţara respectivă.

Astfel, se pot obţine conturi curente cu carnete de cecuri sau chiar conturi de economii

purtătoare de dobândă în valuta respectivă (tot prin departamentul de relaţii externe al băncii

respective), împrumuturi, over drafturi sau ipoteci exprimate la valuta dorită. În cazul

împrumuturilor, chiar dacă rata dobânzii în valuta respectivă ar fi mai mică decât cea din ţara

de origine, eficienţa împrumuturilor trebuie să aibă în vedere şi riscul valutar datorită

fluctuaţiei valutei în perioada acordării şi rambursării împrumutului.

Serviciile valutare şi de călătorie ale băncilor se dezvoltă tot mai mult pe măsură ce

afacerile se internaţionalizează tot mai mult iar febra turismului între ţări atinge tot mai multe

categorii ale populaţiei de pe tot globul. Dacă mai adăugăm la acestea numărul studenţilor

străini care studiază în alte ţări, al artiştilor care dau concerte pe alte continente sau ţări, a

funcţionarilor de la forumurile şi organizaţiile internaţionale şi în sfârşit la acea reală

circulaţie a forţei de muncă care a depăşit în ultimul deceniu barierele unor organisme

teritoriale limitate precum Uniunea Europeană, atunci vom avea adevăratele dimensiuni ale


61

acestui fenomen şi al eficienţei economice create de dezvoltarea unor facilităţi de călătorie

inclusiv bancare.

În cele ce urmează vom enumera câteva servicii oferite de bănci pentru facilitarea unor

excursii, călătorii, deplasări ale clienţilor lor în alte ţări decât ţara de domiciliu.

Poliţele de asigurare de călătorie sunt oferite de bănci pentru toate tipurile de

vacanţe şi călătorii. Ele pot acoperi la un cost rezonabil cheltuielile medicale, întârzierile şi

urmările acestora într-o călătorie, proprietăţile (bunurile) pierdute şi altele.

Principalii competitori la acest tip de serviciu oferit sunt agenţii de turism care oferă

astfel de asigurări la un preţ scăzut sau chiar gratuit acoperindu-şi cheltuielile prin preţul

complet al pachetului (ofertei) de călătorie.

Plăţi privind derularea cheltuielilor guvernamentale

Băncile pot efectua plăţi şi în numele guvernului, în special cele privind finanţarea

unor proiecte de investiţii de către stat.

Încasarea taxelor şi amenzilor

Persoanele care trebuie să plătească taxe sau amenzi pot folosi sistemul bancar, pentru sumele

datorate diferitelor instituţii sau chiar statului.

Consemnarea de depozite

La bănci se pot constitui sume în depozit, cu rol de garanţie, care sunt păstrate pe

perioada soluţionării unor diferende judiciare sau a altor cauze.

Casete pentru păstrarea valorilor

Clienţii unei bănci pot folosi, seifurile pentru păstrarea unor valori. Serviciul se

numeşte casete pentru păstrarea valorilor, băncile percepând în schimb un comision. În baza

acestui serviciu, clienţii îşi pot lăsa spre păstrare articole de valoare, cutii închise, testamente

sau alte documente importante. Banca emite o chitanţă pentru bunurile lăsate în păstrare,

asumându-şi, astfel, răspunderea asupra acestora.

Seifurile

Acest tip de serviciu, la fel ca şi casetele de valori, implică folosirea unor spaţii special


62

amenajate care aparţin băncii. Clientului i se pune la dispoziţie un seif, accesul la seif fiind

sub un dublu control, banca păstrând o cheie şi clientul alta. Clientul depozitează, singur

bunurile, în seiful său, accesul la seif având loc oricând în timpul orelor de program al băncii,

timp în care clientul poate retrage sau depune orice obiecte sau documente.

Depuneri pentru o noapte

Acestă facilitate este oferită acelor clienţi care doresc să depoziteze fonduri în timpul

când banca este închisă. Cei care apelează cel mai des la acest serviciu sunt gestionarii şi

casierii magazinelor, care doresc să-şi depoziteze, pentru siguranţă, încasările zilnice, la

bancă. În general, sunt două metode de administrare a depozitului. Banca poate să deschidă

depozitul în absenţa clientului (după verificarea sumelor aduse) şi apoi să crediteze contul

clientului.

În a doua variantă, clientul adună banii destinaţi depozitării peste noapte, urmând să-i

verse, cu regularitate sau la anumite perioade de timp. Pentru astfel de operaţiuni băncile au

spaţii special amenajate şi, bineânţeles, percep un comision.

Unit Trust

“Unit Trust” este un serviciu bancar ce se referă la operaţiuni de investiţii, de

plasamente, care permite unui investitor (client al băncii) să investească într-un portofoliu de

acţiuni, micşorând marja de risc a investiţiei. Termenul “unit trust” semnifică poziţia băncii ca

entitate de încredere în adminstrarea plasamentelor clienţilor. La astfel de servicii apelează

clienţii care au fonduri limitate de investiţii sau clienţii care nu cunosc modul de funcţionare a

bursei. Comisionul perceput de bănci este în funcţie de suma investită.

Achiziţionarea şi vânzarea acţiunilor

La cererea clienţilor, băncile pot oferi servicii de vânzare şi cumpărare de hârtii de

vaboare (acţiuni, obligaţiuni). Când un client doreşte să facă astfel de afaceri, el va solicita

băncii, în primul rând, cursul pe piaţă al hârtiilor de valoare pe care doreşte să le cumpere sau,

după caz, să le vândă. Banca obţine aceste informaţii de la un broker, care îi va comunica

ultimul curs înregistrat pe piaţă. În baza informaţiei primite, clientul este cel care decide.

Tranzacţia este executată de către bancă, portivit ordinului clientului, iar executarea acesteia

trebuie confirmată în scris. Pentru acest serviciu, banca primeşte un comision de la broker şi

nu de la client.


63

Serviciul de consultanţă în afaceri

Acest tip de serviciu este oferit de bănci, în primul rând, pentru afaceri mici. Banca se

comportă ca analist financiar şi sfătuieşte clientul cum să-şi amelioreze problemele financiare,

cum sunt cele privind bugetul de venituri şi cheltuieli, costurile, debitorii şi

fluxul de numerar (Cash-Flow). Pentru acest serviciu banca primeşte un tarif.

- Servicii de consultanţă privind gestiunea monetară şi a trezoreriei;

- Servicii de consultanţă privind previziunea ratei de schimb valutar;

- Servicii de educaţie financiară şi bancară;

- Păstrarea depozitelor;

Banca asigură, ca operaţie accesorie, păstarea titlurilor de credit, a valorilor şi a altor

obiecte imobiliare. În cazul grupei depozitelor se disting depozitele deschise, depozitele

închise, iar în cazul depozitelor deschise, depozite în păstrare simplă şi depozitele în păstrare

şi în administrare. În cazul depozitelor în păstrare simplă, banca îşi asumă ob1igaţia de a

păstra şi de a restitui aceleaşi titluri şi aceleaşi valori care au fost remise. În cazul depozitelor

în păstrare şi administrare, banca, în plus faţă de asigurarea păstrării titlurilor care sunt remise,

trebuie să asigure şi gestiunea acestora. Depozitele închise au ca obiect scrisori, valize, case

de bani, etc. închise sau sigilate de către deponent, purtând semnătura sa, pe care banca le

primeşte în depozit cu obligaţia de a le păstra şi de a le restitui la cererea deponentului.

Serviciile pentru rezidenţi (deci pentru persoane care trăiesc sau muncesc în

străinătate pentru câţiva ani) includ următoarele facilităţi de călătorie:

- conturi bancare externe

- consultanţă privind împrumuturi şi ipoteci asupra proprietăţilor imobiliare

- asigurări pe viaţă, pensii şi asigurarea proprietăţilor (bunurilor) personale

- administrarea investiţiilor

- servicii de executor testamentar

Operaţiuni cu devize, monede străine şi metale preţioase

Se numesc devize toate activele în cont pe lângă băncile străine ca şi efectele de

comerţ şi cecurile redactate în monedă străină. Operaţiunile de schimb cu devize pot avea loc


64

la vedere sau la termen. În urma combinării acestor două operaţiuni (la vedere şi la termen)

rezultă operaţiunea swap, ce constă într-o vânzare de devize însoţită de o cumpărare la vedere

sau invers.

Serviciile de brokeraj privind acţiunile pot îmbrăca trei forme:

- serviciul de tranzacţionare a acţiunilor certificate

- serviciul de tranzacţie

- serviciul de consultanţă

Primul tip de servicii este solicitat de cei care vor să cumpere sau să vândă în mod

ocazional şi care preferă să-şi reţină propriile lor certificate de acţiuni. În acest caz clientul

cheamă la telefon sucursala cea mai apropiată şi întreabă despre cotaţia de preţ la anumite

acţiuni. Dacă clientul doreşte să tranzacţioneze, tranzacţia se confirmă imediat. O hârtie ce

conţine acest tip de contract este primită câteva zile mai târziu şi ea confirmă tranzacţia şi

reglează sumele ce trebuiesc plătite sau încasate în contul clientului.

Serviciul de tranzacţionare propriu-zis este utilizat de cei care cumpără şi vând în mod

frecvent şi preferă să ia propriile lor decizii privind investiţiile, dar doresc să micşoreze

activitatea birocratică ce ţine de desfăşurarea şi menţinerea portofoliului de acţiuni. În acest

sens, clientului i se emite un card de membru, i se alocă un număr de portofoliu şi i se

deschide un cont special, care să fie folosit ca un cont de tranzacţionare pentru toate

operaţiunile cu acţiuni. Certificatele de acţiuni sunt ţinute de către bancă, dar tranzacţiile pot

fi analizate la sucursala clientului sau direct la camera de dealing a firmei prin telefon.

Documentele pe care le deţine investitorul sunt notele de contract pentru vânzări şi

achiziţii şi a situaţiei cu caracter regulat privind contul de dealing (tranzacţii) împreună cu o

evaluare semestrială a portofoliului.

Serviciul de consultanţă se acordă investitorilor, care vor să-şi facă un portofoliu de

acţiuni, cât şi acelora care vor să cumpere sau să vândă anumite active.

Administrarea investiţiilor este oferită de către serviciile financiare subsidiare unor

bănci mai mari. Ea se acordă clienţilor înstăriţi, care doresc să investească direct pe piaţa

acţiunilor şi care doresc să-şi aibă portofoliile administrate în numele şi în contul lor.

Cuantumul minim pe care un client trebuie să-l aibă la dispoziţie pentru această


65

afacere este, în Marea Britanie de exemplu, de 50.000 lire sterline. În acest caz banca preia

supravegherea zilnică a investiţiilor clientului. Se stabileşte de comun acord cu clientul o

politică individuală de investiţie, după care acesta decide asupra cărui tip de serviciu are

nevoie.

Există două tipuri de servicii care se referă la atitudinea clientului faţă de politica

propusă de bancă:

- discreţionare

- nediscreţionare

Planurile de participare personală (PEPs) sunt destinate a permite clienţilor să

investească în acţiuni şi să obţină concesii fiscale. Acestea pot fi de mai multe feluri:

- administrate — atunci când managerii îşi selectează acţiunile pentru a investi în ele şi îşi

administrează portofoliul;

- autoselectate — când investitorii aleg plasamente ori dintr-o listă, ori pe bază nerestrictivă;

- ale trusturilor de investiţii sau fondurilor finaciare;

- corporatiste, când sunt stabilite de către companii pentru plasarea investiţiilor în propriile lor

acţiuni, iar investitorilor le este permis să investească suplimentar într-un astfel de PEP.

Aranajamentele de pensii cad sub incidenţa a două tipuri de scheme:

- scheme de stat;

- scheme private.

În ceea ce priveşte primul tip de schemă menţionăm că există o pensie de stat de bază

la care se poate adăuga o schemă de pensie suplimentară. Contribuţiile extra la Asigurările

Naţionale sunt plătite de cea care aparţine sistemului suplimentar de pensii (SELPS), iar

acesta este protejat împortiva inflaţiei.

La nivelul lor, schemele de pensii private au şi ele două tipuri de scheme

- scheme ocupaţionale;

- planuri de pensii personale.

Serviciile de custodie şi de executor sunt asigurate ori de bancă ori prin intermediul


66

unei agenţii a băncii.

Dacă o persoană moare fară a face un testament, proprietăţile decedatului sunt

distribuite conform legilor succesorale. În majoritatea cazurilor prevederile acestora nu se

potrivesc pe deplin cu ce ar fi dorit clienţii să facă un testament prin care să numească, un

executor profesionist şi experimentat, care să facă acesta în numele lui, prin acesta

asigurându-se că dorinţele sale vor fi îndeplinite. În acest caz banca percepe o taxă pentru

administrarea proprietăţii, taxă ce se calculează ca un procent din valoarea bunurilor lăsate

moştenire. Ea nu este plătibilă atât timp cât clientul este în viaţă, dar ea se deduce din valoarea

proprietăţii după încetarea din viaţă a clientului.

Sintetizând, executorul este acea persoană care administrează bunurile decedatului şi

care a fost numit explicit pentru a îndeplini acestă funcţie în testamentul persoanei decedate.

Spre deosebire de executor, administratorul este numit de către un tribunal pentru a

administra proprietăţile decedatului, atunci când:

- nu există testament;

- testamentul nu numeşte un executor;

- numitul executor nu este capabil sau nu doreşte să acţioneze în această poziţie.

Atât executorii cât şi administratorii sunt cunoscuţi generic ca reprezentanţi

personali.Banca sau un reprezentant ale acesteia poate fi numită ca adminstrator într-una din

situaţiile mai sus enumerate.

Serviciile de executor/administrator constau în principal în:

- ocuparea cu aranjamentul privind funeraliile;

- aranjamentul ca bunurile decedatului să fie evaluate în scopul impozitării şi distribuirii lor;

- colectarea - valorificarea bunurilor;

- plata taxelor;

- plata datoriilor şi cheltuielilor;

- înregistrarea în contabilitate a bunurilor pentru beneficiari.

Avantajele numirii unei bănci (bancher) ca executor/administrator al unui testament


67

sunt:

- accesibilitatea;

- secretul operaţiunilor;

- imparţialitatea;

- securitatea;

- continuitatea;

- experienţa.

Aceeaşi agenţie sau departament al băncii ce se ocupă cu administrarea proprietăţii se

ocupă de asemenea şi cu serviciile custodiale.

Custodele este numit pentru a avea grijă de bunuri (proprietăţi) care sunt lăsate în

custodie pentru a asigura beneficii, beneficiarilor acestui tutelaj.

Pe lângă aceste servicii de custodie personală, banca poate acţiona şi în postura de

custode al unor trusturi (fonduri ale corporaţiilor), cum ar fi:

- fonduri financiare;

- trusturi de administrare a fondurilor de pensii;

- trusturi de administrare a obligaţiunilor;

- trusturi de administrare a unor scheme de împărţire a profiturilor.

Multe bănci au departamente specializate ce oferă servicii fiscale. În principiu acestea

pot fide două feluri:

- servicii fiscale persoanle cuprinzătoare, ce implică printre altele:

- colaţionarea tuturor detaliilor privind veniturile impozabile de orice natură ar fi, taxe,

comisioane, câştiguri, dobânzi, dividende şi alocaţii;

- declararea veniturilor şi transmiterea acestora la departamentulfiscal;

- corespondenţa cu acesta;

- acorduri privind declaraţii fiscale.

- serviciul de consultanţă, care, spre deosebire de primul, ce se plăteşte pe bază de taxă


68

(speză) anuală, acesta din urmă se percepe pe baza unor tarife orare.

Din această multitudine de produse şi servicii bancare prezentate anterior, o bancă îşi

stabileşte propria ofertă în funcţie de segmentele ţintă de clienţi selectaţi, de posibiltăţile

materiale, umane şi financiare de care dispune, de particularităţile mediului său extern şi în

funcţie de propriile obiective de dezvoltare.

Este de menţionat că pentru fiecare serviciu în parte există un cadru legal care

reglementează modul în care acesta trebuie să fie operat, fie că acesta are un caracter naţional,

cum ar fi materia plăţilor, fie un cadru uniform internaţional precum în cazul acreditivelor

documentare, a garanţiilor bancare sau un cadru juridic mixt, atât naţional cât şi internaţional

cum ar fi materia cambiei şi cecului.

În al doilea rând reglementările interne ale fiecărei instituţii bancare fac ca acelaşi gen

de servicii să funcţioneze diferit. Cel mai la îndemână exemplu este cel al cărţilor VISA şi

AMERICAN EXPRESS. Dacă în cadrul primelor, sistemele de autorizare verifică dacă

ordonatorul plăţii are bani în contul băncii sale sau dispune de o linie de credit cu aceasta, în

cel de-al doilea caz calculatoarele verifică doar statistica obiceiurilor de consum, media

plăţilor lunare precedente şi acceptă plata urmând ca numai după aceea să se ramburseze

asupra băncii emitente.

În România doar o parte din serviciile enumerate mai sus sunt disponibile.

Dezvoltarea industriei bancare a fost înăbuşită până în 1990 iar construcţia unui sistem

bancar modern şi complex va lua timp destul de îndelungat. Băncile sunt instituţii cu un caracter

pronunţat infrastructural deşi scopul lor este de a realiza profit. Pentru a fi însă în măsură să

ofere servicii diverse şi complexe este necesar să investească la început sume considerabile în

construcţii (sedii, parcaje, tezaure bancare), să aibă acces la sisteme de telecomunicaţii extrem

de flexibile şi foarte fiabile, să instaleze sisteme sofisticate de calculatoare, să recruteze şi să

instruiască personal, să educe consumatorii să facă reclamă, etc.

Infrastructura deficitară românească este unul din principalele obstacole în dezvoltarea

industriei bancare. Lipsa legăturilor telefonice a obligat bănci cu vocaţie naţională, cu

sucursale şi agenţii în mediul sătesc, în munţi, în zone puţin accesibile, să instaleze propriile

lor reţele de telecomunicaţii prin satelit, cu implicaţii considerabile în costurile de operare.

Factorul uman este al doilea obstacol major. Populaţia, inclusiv agenţii economici sunt


69

familiarizaţi cu operaţiunile bancare simple legate de cont şi plăţi. Totuşi un număr foarte mic

de persoane au cont la bancă, în pofida aparenţei că la ghişeele băncilor se înghesuie un public

numeros. Majoritatea publicului larg nu urmăreşte decât depozitele purtătoare de dobândă.

Puţini însă apelează la viramente, cecuri, iar cărţile de credit sunt într-o fază mai mult decat

incipientă deşi sunt bănci care investesc masiv în reclamă şi infrstructura aferentă.

Nici agenţii economici nu sunt utilizatori sofisticaţi ai serviciilor bancare. Un plan de

afaceri corect este rar întâlnit ceea ce limitează accesul acestora la credite. Adesea nici

personalul bancar nu are o instruire suficientă cu privire la cum să analizeze planurile de

afaceri şi de aici un număr mare de credite neperformante la portofoliul băncibor româneşti.

În domeniul operaţiunilor valutare foştii lucrători ai întreprinderilor de comerţ exterior

au cunoştinţe limitate cu privire la acreditive dar necesită o asistenţă foarte mare din partea

personalului bancar. Operaţii de forfetare, operaţii cu cambii, bilete la ordin, schimburi

valutare la termen, swap, hedging, sunt aproape necusoscute deşi universităţile predau de ani

de zile teoria derulării unor asemenea tranzacţii.

Teoretic, factorii care determină o dezvoltare continuă a produsului bancar sunt

următorii:

1. Ciclul de viaţă al produsului. Banca ar trebui să aibă produse în diferite faze din ciclul lor

de viaţă fiindcă dacă majoritatea serviciilor lor vor fi în faza de declin, profiturile s-ar reduce

şi astfel nu s-ar genera venituri pentru finanţarea cercetării noilor produse.

2. Acţionarii. Dacă banca nu introduce noi produse şi profiturile scad, acţionarii s-ar putea să

nu mai investească în bancă.

3. Pierderea cotei de piaţă. Când banca îşi pierde cota de piaţă şi profitul este afectat, ar

trebui introduse noi servicii pentru a recâştiga cota de piaţă.

4. Cererile şi oportunităţile de piaţă. Pot apărea noi posibilităţi pe piaţă şi deci banca ar dori

să dezvolte noi servicii pentru a satisface aceste noi nevoi şi cerinţe ale clienţilor potenţiali, de

a le oferi suficiente satisfacţii pentru a le schimba obiceiurile.

Practic, aceşti factori vor determina în România dezvoltarea industriei bancare în mod

organic, pe măsură ce toate ingredientele necesare creării şi ofertei lor vor putea fi regăsite în

sistem.


70

Băncile trebuie să aibă în vedere îmbunătăţirea contactului cu clienţii. În acest sens se

impune un program continuu de monitorizare a satisfacţiei clientului. Astfel este necesară o

recompensare a performanţelor, motivarea personalului care vine în contact cu clientul,

asigurarea unor programe de perfecţionare pentru personalul propriu, oferirea unor programe

care să crească satisfacţia clienţilor.


1. Tendinte in evolutia serviciilor pe piata bncara

2. Necesitatea diversificarii serviciilor oferite de banci

Teste grilă

1. Printre serviciile privind transferurile având ca suport hârtia se identifică:

a. cecul

b. ordinul de plată

c. scrisoarea de garanţie bancară

d. biletul la ordin

2. Cecurile de călătorie sunt utilizate pentru:

a. transferul fondurilor în străinătate

Concepte cheie:

• Cec • Cambie

• Trata bancară • Poliţa bancherului

• Cash Dispenser Bancomat • Internet Banking

• TerminaleEFTPOS


71

b. achitarea serviciilor turistice

c. achiziţionarea de bunuri şi servicii

d. economisire

3. Teoretic, factorii care determină o dezvoltare continuă a produsului bancar sunt

următorii:

a. ciclul de viaţă al produsului.

b. acţionarii.

c. pierderea cotei de piaţă

d. cererile şi oportunităţile de piaţă

e. toate răspunsurile sunt corecte

4. Din categoria serviciilor privind transferurile internaţionale de fonduri fac parte:

a. debitarea reciprocă de conturi în valută

b. transferul letric

c. transferul prin sistemul SWIFT

d. Internet Banking


72

Bibliografie

1. David Aaker, Donald Noris - Characteristics of TV Commercials Perceived as Informative, Journal of Advertising Research, nr.2,1982

2. Eugene Anderson, Vikas Mittal - Strengthening the Satisfaction-Profit Chain Journal of Service Research, Nov.2000

3. Gary Armstrong, Philip Kotler - Marketing – An Introduction, Prentice Hall, 2003

4. Nicolae Dardac, Cezar Basno, Operaţiuni bancare. Instrumente şi tehnici de plată, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1996

5. Michael Czinkota, Ilkka Ronkainen – International Marketing, Harcourt College Publishers, 2001

6. Vasile Dedu – Managementul Bancar, Ed. Sildan, 1994 7. John De Graaf, David Wann, Thomas Naylor –Affluenza, Barrett-Keehler

Publishers, 2001 8. Niţă Dobrotă şi colaboratorii – Economie Politică, Ed. Economică, Bucureşti,

1995 9. Tom Duncan, Sandra Moriarty - Driving Brand Value: Using Integrated

Marketing to Manage Profitable Stakeholder Relationships, NY, McGraw-Hill, 1997

10. Constantin Florescu şi colaboratorii – Marketing – Marketer, Grup Academic de Marketing şi Management, Bucureşti 1992

11. Charles Fombrun - Reputation: Realizing Value from the Corporate Image, Harvard Business School Press,1996

12. Sabine Funar, Produse şi servicii bancare, Ed. AcademicPres, Cluj Napoca, 2001

13. Constantin Kiriţescu – Sistemul Bănesc al Leului şi Precursorii Lui, Biblioteca BNR, 1997

14. Philip Kotler - Managementul Marketingului, Ed. Teora 1997 15. Lucian Ionescu (coordonator), Fundamentele profesiunii bancare. Băncile şi

operaţiunile bancare, Ed. Economică, Bucureşti, 1996 16. Jennifer Lach - The new Gatekeepers, American Demographics, june 1999 17. Ioan Popa – Bursa, Colecţia Bursa, 1997 18. Ioan Popa – Tranzacţii Comerciale Internaţionale, Ed. Economică, Bucureşti,

1997 19. Ioana C. Popescu, Daniel Şerbănică, Virgil Balaure - Tehnici Promoţionale,

Bucureşti, Editura Metropol 1994 20. Almos Vorzak, Ion Plăiaş, Marius Pop, Marketing. Politici de marketing,

Partea a II-a, Ed. Risoprint, Cluj Napoca, 2000 21. www.bnro.ro

22. www.ibr-rbi.ro


73

23. www.insse.ro


74

Raspunsuri teste: CAPITOLUL I

1. a,b,c

2. a,b,c

3. a,b

4. a,b,d

CAPITOLUL 2

1. a,c

2. a,b

3. a

CAPITOLUL 3

1. a,c,d

2. a,b,c,d,f

3. d

4. d

5. a,c

CAPITOLUL 4

1. c

2. a,b,c

3. b,d

4. d

5. a,c

CAPITOLUL 5

1. a,b,d

2. a,b,c

3. e

4. a,b,c

Documents

FB_III_Produse Si Servicii Bancare