Embed Size (px)
Citation preview
FEBRA AFTOASĂ
(FOOT AND MOUTH DISEASE)
DEFINIŢIE
Febra aftoasă este o boală infecţioasă virală
deosebit de contagioasă, cu caracter epizootic sau
panzootic, comună mai multor specii de animale
biongulate, domestice şi sălbatice, caracterizată
clinic prin febră, urmată de o erupţie veziculară pe
mucoase şi piele.
ETIOLOGIE
Virusul febrei aftoase
face parte din: fam. Picornaviridae, genul Aphtovirus.
prezintă pluralitate antigenică: 7 tipuri virale imunologic distincte → A, O, C, SAT1, SAT2, SAT3, ASIA1.
varietatea antigenică se datorează unui proces continuu de modificare a genomului viral mai ales prin procesul de drift (alunecare) genetic.
variabilitatea se observă şi în cazul tipurilor, deosebindu-se subtipuri sau variante.
datorită deosebirilor imunologice, în cazul trecerii prin boală a animalelor, aceste tipuri nu conferă imunitate unul faţă de celălalt, dar determină imunitate totală faţă de ele însele şi parţială faţă de subtipurile aceluiaşi tip.
CARACTERE EPIDEMIOLOGICE
Receptivitate:
animalele domestice şi sălbatice biongulate;
ariciul.
Surse de infecţie: animalele infectate (chiar cu 24-48 h înaintea apariţiei semnelor
clinice);
animalele bolnave cu semne clinice de boală ce excretă virusul
prin: salivă, sânge, urină, fecale, jetaj, lapte, spermă şi lichidul
din aftele sparte;
animalele sacrificate sau moarte;
animalele trecute prin boală;
animalele persistent purtătoare de virus aftos;
insectele hematofage
CARACTERE EPIDEMIOLOGICE
Modul de transmitere:
Direct: de la animalul bolnav sau purtător la animalul
sănătos receptiv;
Indirect: prin intermediul vectorilor:
animaţi: animalele nereceptive, insecte hematofage, omul
neanimaţi: apa şi furajele contaminate, vehicule nedezinfectate,
carne şi produse din carne, lapte şi produse din lapte provenite
de la animalele infectate.
Calea de pătrundere:
digestivă
respiratorie
intradermică
MECANISM PATOGENETIC
PATOGENEZĂ
contaminare (pe cale digestivă sau respiratorie) →
incubaţia (3-5 zile) → afta primară (leziunea de la
poarta de intrare) → invazia şi difuzarea virală pe
cale limfohematogenă (viremia) → erupţia
generalizată secundară → vindecarea sau
complicaţii cu sechele → imunitatea postinfecţioasă.
TABLOUL CLINIC - LA BOVINE
FORMA BENIGNĂ
LOCALIZAREA BUCALĂ
Sialoree
Eroziuni la nivelul botului
Aspecte clinice – localizarea bucală
LOCALIZAREA PODALĂ
LOCALIZAREA MAMARĂ
TABLOUL CLINIC – LA OVINE
LOCALIZAREA BUCALĂ
LOCALIZAREA PODALĂ
TABLOUL CLINIC - LA PORCINE
LOCALIZAREA BUCALĂ
LOCALIZAREA PODALĂ
LOCALIZAREA MAMARĂ
TABLOUL CLINIC – FORMA MALIGNĂ
FORME DIGESTIVE
FORME RESPIRATORII
FORME SEPTICEMICE: cu localizare în miocard,
sistemul nervos şi glandele endocrine.
TABLOUL ANATOMOPATOLOGIC
LEZIUNI ERUPTIVE
EXANTEM
ENANTEM
LEZIUNI NEERUPTIVE
PROCESE DEGENERATIVE ŞI INFLAMATORII ÎN
MUŞCHII SCHELETICI ŞI MIOCARD
Miocardita parenchimatoasă
BOALA VEZICULOASĂ A PORCULUI
(SWINE VESICULAR DISEASE)
DEFINIŢIE
Boala veziculoasă a porcului este o boală
infectocontagioasă specifică suinelor, produsă de un
enterovirus, serotipul 9, caracterizată clinic prin febră
şi erupţii veziculare pe rât, mucoasa bucală şi
linguală, ongloane şi mamele.
ETIOLOGIE
Agentul cauzal:
virus din familia Picornaviridae, gen Enterovirus –
serotipul 9
până în prezent au fost identificate 5 tipuri antigenice
de virus
Rezistenta la factori chimici, fizici şi de mediu
rezistă la refrigerare şi îngheţ;
rezistent la procese de fermentaţie şi de afumare.
CARACTERE EPIDEMIOLOGICE Raspândirea bolii
Boala evolueaza in Hong Kong, Japonia şi în câteva ţări europene.
Receptivitate Porcii (manifestată clinic mai ales la porcii de peste trei luni)
Oamenii : personalul de laborator poate fi seropozitiv
Căi de transmitere, : Virusul pătrunde foarte uşor prin leziunile de la nivelul pielii şi
mucoaselor;
Contactul direct sau contactul cu excreţiile porcilor infectaţi.
Surse de infecţie porcii bolnavi şi cei cu forme inaparente clinic, virusul găsindu-se
în epiteliul veziculelor, fluidul din vezicule, fecale şi sange;
contaminarea prin fecale reprezintă o sursă majoră de infecţie , deseori prin intermediul vehiculelor contaminate;
jumarile şi apa de spălare derivate din prelucrarea carcaselor porcilor infectaţi.
PATOGENEZĂ
virusul pătrunde în organism pe cale digestivă,
respiratorie sau prin pielea lezionată de la nivelul
cavităţii bucale, picioarelor şi a glandei mamare →
se multiplică la nivel epitelial şi în limfonodurile
regionale →vezicule primare → viremie → vezicule
secundare la locurile de elecţie (rât, regiune
coronarienă, glanda mamară), dar şi la nivel cardiac
şi în sistemul nervos central.
TABLOUL CLINIC
Semnele clinice ale bolii veziculoase a porcului pot fi uşor
confundate cu cele ale febrei aftoase:
febră;
apariţia bruscă a şchiopaturilor la cateva animale dintr-un grup: când
se deplasează pe o suprafaţă dură animalele schiopatează, adoptă o
poziţie cifozată sau chiar refuza deplasarea, chiar şi în prezenţa
hranei.
apariţia de vezicule la nivelul ratului şi a bureletului coronarien,
precum şi în spaţiul interdigital şi foarte rar la nivelul epiteliului bucal,
al limbii sau mameloanelor.
în urma ruperii peretelui veziculelor rezultă eroziuni vizibile la nivelul
pielii membrelor şi bureletului coronarien, sau se pot produce
dezongulări;
în general, animalele se recuperează în decursul a 1-3 săptămâni;
unele tulpini produc doar simptome uşoare ale bolii sau pot evolua
chiar asimptomatic.
DIAGNOSTICUL DE LABORATOR
Probe biologice care se prelevează:
Pentru izolare virala se vor preleva :
Lichid vezicular
Epiteliul de la nivelul veziculelor
Probe de sange integral, recoltate în perioada febrilă;
Probe de fecale de la animalele cu şi fără simptome de boală.
Pentru examenul serologic :
Probe de ser, 1-2 ml;
Deasemenea se vor preleva si probe de la porci asimptomatici,
in eventualitatea descoperirii formelor subclinice de boală.
Izolarea şi identificarea agentului cauzal
Izolarea in culturi celulare (derivate din celule de porc –
PK15)
Identificarea virusului prin seroneutralizarea pe culturi
celulare, RFC , ELISA directă sau utilizând tehnicile de
biologie moleculară (PCR);
Testele serologice
Testul de seroneutralizare
ELISA indirectă
PROFILAXIE
Măsuri generale
păstrarea indemnităţii ţării prin realizarea de importuri de
animale din regiuni indemne şi respectarea carantinei
profilactice timp de 30 de zile pentru animalele nou
achiziţionate;
controlul deplasărilor efectivelor de animale
Măsuri specifice
Nu se aplică în ţările indemne;
În unele ţări ale Europei a fost utilizat un vaccin inactivat
ce oferea protecţie timp de 6 luni.
COMBATERE
Carantina efectivului;
Sacrificarea porcilor cu semne clinice şi a celor
suspecţi de contaminare şi distrugerea carcaselor;
Sterilizarea termică a carcaselor provenite din
tăierea animalelor înainte de diagnosticarea bolii;
Dezinfecţia riguroasă a adăposturilor şi a
materialelor posibil contaminate.
STOMATITA VEZICULOASĂ
(VESICULAR STOMATITIS)
DEFINIŢIE
Stomatita veziculoasă este o boală infecţioasă ce
afecteză mai multe specii de animale (cabaline,
bovine şi suine) şi se caracterizează prin apariţia
unei erupţii veziculoase pe mucoasa bucală,
ocazional pe mameloane şi pe pielea extremităţilor.
ETIOLOGIE
Agentul cauzal:
virus din familia Rhabdoviridae, gen Vesiculovirus
principalele serotipuri sunt New Jersey (izolat în Canada
şi Peru)şi Indiana (izolat în Sua şi America centrală)
Rezistenţa virusului la acţiunea agenţiilor fizici şi
chimici:
temperatură: este inactivat în 30 min la 58°C.
dezinfectante: virusul este distrus sub acţiunea formalinei
1%.
rezistenţa: virusul supravieţuieşte lungi perioade de timp
la temperaturi scăzute.
CARACTERE EPIDEMIOLOGICE
morbiditatea este variabilă, de până la 90% într-un efectiv;
mortalitatea este scăzută.
Receptivitate:
ecvine, bovine, suine;
omul (boala este o zoonoză minoră).
Transmitere: pe care transcutanată sau pe la nivelul mucoaselor;
prin intermediul vectorilor: artropode (Phlebotomus, Aedes)
variaţiile sezoniere au un rol împortant în apariţia bolii: stomatita veziculoasă este mai frecvantă în sezoanele ploioase din regiunea tropicală, pe când în alte ţări este înregistrată pe perioada sezonului secetos. În regiunea temperată de regulă boala dispare după primul îngheţ.
Surse de infecţie: Animalele bolnave ce elimină virusul prin salivă, lapte,
urină, exsudatul şi epiteliul veziculelor deschise;
vectorii hematofagi.
Calea de pătrundere: Digestivă: prin soluţiile de continuitate de la nivelul
mucoasei bucale;
Cutanată: prin pielea lezionată sau prin intermediul insectelor hematofage.
Răspândire geografică:
boala este prezentă doar pe continentul american (a fost descris un episod în Franţa în anii 1915 şi 1917 şi unul în Africa de sud în 1886).
PATOGENEZĂ
virusul se multiplică la poarta de intrare determinând
apariţia unor vezicule mici izolate, ce ulterior
confluează devenind vizibile → eroziuni (după 2-3
zile) ce se epitelizează în câteva zile fără a lăsa
urme;
concomitent virusul difuzează în sânge → viremie →
febră → apariţia anticorpilor specifici (ce persistă
tzimp de mai mulţi ani).
TABLOUL CLINIC
simptomatologia este foarte asemănătoare cu
cea din febra aftoasă, de aceea bolile pot fi uşor
confundate; însă cabalinele sunt rezistente la
infecţia cu virusul febrei aftoase şi sunt
susceptibile la înfecţia cu virusul stomatitei
veziculoase.
salivaţie excesivă;
prezenţa de vezicule albiciose integre sau sparte,
de diferite mărimi, la nivelul mucoasei bucale
la cai: pe suprafaţa dorsală a limbii, pe gingii, pe buze şi
în jurul nărilor;
Cal: multiple eroziuni ale buzelor
la bovine: pe limbă, buze, gingii, bolta palatină,
uneori pe bot şi în jurul nărilor;
Bovine: ulcerarea gingiei şi hipersalivaţie
la suine: pe rât.
Suine: vezicule de mari dimensiuni pe rât
pot apare leziuni podale sau leziuni mamare în efectivele
de bovine de lapte;
Bovine: eroziuni şi hemoragii la
extremitatea mamelonului
la suine sunt frecvente leziunile podale însoţite de
şchipătură.;
complicaţiile ce pot apare: scăderea producţiei de lapte
şi mamite la vacile, ca urmare a infecţiilor secundare şi
schiopături la cai.
animalul se vindecă în decurs de 2 săptămâni.
TABLOUL ANATOMOPATOLOGIC
- leziunile sunt limitate la ţesutul epitelial bucal, mamar şi
podal
febra aftoasă
boala veziculoasă suină
exantemul veziculos suin
rinotraheita infecţioasă bovină
diareea virală bovină
febra catarală malignă
Diagnosticul diferenţial trebuie făcut faţă de:
DIAGNOSTICUL DE LABORATOR
Probele care se recolteză:
ţesut epitelial ce acoperă veziculele conservat în soluţii
de glicerol sau congelate;
lichid vezicular recoltat aseptic şi congelat.
Examenul virusologic:
Izolarea şi identificarea virusului:
virusul se izolează prin inocularea pe ouă embrionate, şoarece,
culturi celulare (fibroblaste de pui de găină, celule renale de
purcel, linia BHK-1 şi VERO);
detecţia antigenului viral utilizând reacţia de fixare a
complementului sau reacţia de neutralizare pe culturi celulare,
ouă embrionate sau şoricei sugari.
Examenul serologic:
Reacţia de virus neutralizare
ELISA
Reacţia de fixare a complementului
Cu toate că nivelul anticorpilor serici atinge un
titru crescut pot apărea reinfecţii.
PROFILAXIE
Măsuri generale
păstrarea indemnităţii ţării prin realizarea de importuri de
animale din regiuni indemne şi respectarea carantinei
profilactice timp de 30 de zile pentru animalele nou
achiziţionate;
controlul deplasărilor efectivelor de animale.
Măsuri specifice
vaccinuri inactivate şi atenuate au fost testate
experimentale, însă in prezent nu există încă un produs
comercial disponibil.
COMBATERE
se aplică tratament simptomatic însoţit de tratamentul cu antibiotice ( ce previne doar apariţia infecţiilor secundare în ţesuturile afectate);
când boala apare într-o ţară indemnă, animale bolnave şi cele suspecte de contaminare sunt izolate şi sacrificate, iar cadavrele se distrug;
deplasările de animale sunt interzise iar diagnosticul de laborator trebuie efectuat rapid;
se efectuează dezinfecţia riguroasă a spaţiului unde au fost cazate animalele infectate, dejecţiile provenite de la animalele infectate şi vehiculelele cu care au fost transportate aceste animale.
