34
Conceptul privind finantele intreprinderii Procese de formare, repartizare si utilizare a fondurilor banesti au loc nu numai la nivelul statului ca autoritate publica ci si in intreprindere, organisme bancare si financiare de asigurari sociale si de asigurari de bunuri si de raspundere civila. De fapt finantele intreprinderii reprezinta veriga de baza a intregului sistem financiar si de credit, afirmatie ce se bazeaza pe faptul ca majoritatea fondurilor banesti ce se formeaza la diferite nivele ale sistemului financiar si de credit, apar din venituri create in intreprinderi private si publice. Fenomenul financiar isi are originea in relatiile pe care intreprinderea le are cu toti agentii economici si financiari, cu statul si alte organisme financiare. Intreprinderea este de fapt o combinatie de factori materiali, capitali si umani si intra in combinatie intr-un mediu complex format din patru universuri interdependente si anume: universul economic universul financiar universul social universul statal Ca agenti economici intreprinderea intra in relatie cu alte intreprinderi pe piata de aprovizionare si de desfacere a marfurilor. Cantitatile de marfuri si servicii oferite si solicitate, precum si pretul de vanzare sunt negociabile, ceea ce influenteaza echilibrul financiar al intreprinderii. Astfel ca intreprinderea trebuie sa se adapteze legilor economice ale economiei de piata. Aceste schimburi dau nastere universului financiar ce apare simultan cu universul economic pe piata prin care se schimba active financiare si moneda intre intreprinderi si diferiti agenti economici. Agentii economici sunt: furinizorii -> intreprinderea ii intalneste pe piata interna si externa de materii prime, marfuri, materiale etc clientii-> intreprinderea ii intalneste pe piata exterioara si interna de desfacere, de marfuri si de servicii

Finantele Intreprinderii

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Finantele Intreprinderii

Citation preview

Conceptul privind finantele intreprinderii

Procese de formare, repartizare si utilizare a fondurilor banesti au loc nu numai la nivelul statului ca autoritate publica ci si in intreprindere, organisme bancare si financiare de asigurari sociale si de asigurari de bunuri si de raspundere civila. De fapt finantele intreprinderii reprezinta veriga de baza a intregului sistem financiar si de credit, afirmatie ce se bazeaza pe faptul ca majoritatea fondurilor banesti ce se formeaza la diferite nivele ale sistemului financiar si de credit, apar din venituri create in intreprinderi private si publice.

Fenomenul financiar isi are originea in relatiile pe care intreprinderea le are cu toti agentii economici si financiari, cu statul si alte organisme financiare.

Intreprinderea este de fapt o combinatie de factori materiali, capitali si umani si intra in combinatie intr-un mediu complex format din patru universuri interdependente si anume:

universul economic

universul financiar

universul social

universul statal

Ca agenti economici intreprinderea intra in relatie cu alte intreprinderi pe piata de aprovizionare si de desfacere a marfurilor. Cantitatile de marfuri si servicii oferite si solicitate, precum si pretul de vanzare sunt negociabile, ceea ce influenteaza echilibrul financiar al intreprinderii. Astfel ca intreprinderea trebuie sa se adapteze legilor economice ale economiei de piata. Aceste schimburi dau nastere universului financiar ce apare simultan cu universul economic pe piata prin care se schimba active financiare si moneda intre intreprinderi si diferiti agenti economici.Agentii economici sunt:

furinizorii -> intreprinderea ii intalneste pe piata interna si externa de materii prime, marfuri, materiale etc

clientii-> intreprinderea ii intalneste pe piata exterioara si interna de desfacere, de marfuri si de serviciisalariatii sau manageri-> intreprinderea ii intalneste pe piata muncii

actionarii sau asociatii, imprumutatori si intermediari financiari-> sunt gasiti pe piata financiara si monetara

Intreprinderea are raporturi banesti si financiare cu:

diferite organe statale care se concretizeaza in plata impozitelor si taxelor sau primirea de subventii si alocatii bugetare de catre unele intreprinderi publice (companii nationale, agentii nationale, regii autonome).

cu societati de asigurare pentru care intreprinderea achita prime de asiurare si de la care va beneficia in cazul de pagube , de despagubiri

organe asigurari sociale: intreprinderea trebuie sa verse la bugetul asigurarii sociale si la fondul de sanatate anumite sume de bani in conformitate cu legislatia in vigoare.

Totalitatea acestor raporturi generate de formarea, repartizarea si utilizarea fondurilor banesti necesare realizarii activitatii economice si sociale din intreprindere reprezinta esenta finantelor intreprinderii.In plan supra structural, finantele intreprinderii se prezinta ca o ramura a stiintei financiare care analizeaza mecanismele si metodele de procurare si gestionare a resurselor financiare precum si destinatia acestor resurse. In final tinand cont de stadiul actual de rezolvare a economiei romane se impune a se lua masuri de perfectionare a finantelor intreprinderilor pe care le enumeram:instituirea si perfectionarea unor parghii financiare in vederea stimularii si reorientarii activitatilor intreprinderii spre activitati rentabile. Aceste parghii pot fi: impozit pe profit, TVA, accize, taxe vamale si alte impozite si taxe locale.

imbunatatirea unor mecanisme de formare si gestionare a capitalului propriu si imprumutate precum si cea a managementului financiar, a metodelor de previziune si prognoza financiara pe termen scurt mediu si lung.imbunatatirea modului de acordare, garantare si rambursare a imprumuturilor bancare si obligatare, si cresterea rolului acestora si a dobanzilor in activitatile economice.

aplicarea unor metode de amortizare a capitalului imobilizat in active corporale in raport cu cerintele progresului tehnic si a legilor financiare.

inlaturarea blocajelor financiare prin imbunatatirea si simplificarea viramentelor sau a decontarilor fara numerar pe plan intern si international si instruirea unor forme de plata a marfurilor si serviciilor, acreditivul documentar si incasaul documentar pe plan extern, sistem combial si al hardurilor.Functiile finantelor intreprinderii

Finantele intreprinderii indeplinesc doua functii :-functia de repartitie - functia de control

Funnctia de repartitie

Functia de repartitie este strans legata de formele de proprietate, antonomia intreprinderii, strategiile de dezvoltare si management care influenteaza formarea, cresterea si utilizarea fondurilor proprii si imprumutate. Pe plan analitic functia de repartitie reflecta:corelarea capitalurilor initiale din diferite surse, circuitul si destinatia acestora.

utilizarea si reconstituirea lor dupa fiecare ciclu economic.

modificarea proportiilor, fondurilor banesti ale intreprinderii prin retinerea unor resurse financiare ce se degaja din capacitatea de autofinantare si atragerea unor resurse financiare externe:

*aporturi noi de capital si imprumuturi

*alocarea si folosirea fondurilor banesti proprii si imprumutate potrivit nevoilor ciclurilor de exploatare si investitii.

*formarea si repartizarea financiara si distribuirea dividentelor dupa caz.

*restituirea imprumuturilor si achitarea diferitelor obligatii financiare ale intreprinderii.

Prin functia de repartitie se formeaza si se utilizeaza o gama variata de fonduri banesti pentru satisfacerea nevoilor proprii a intreprinderii, ca persoana juridica a patronului, ale asociatilor sau actionarilor, ale salariatilor si ale unor nevoi generale ale societatii. Functia de repartitie vizeaza toate fluxurile financiare din intreprindere: intrari si iesiri de fonduri banesti determinate de miscarile ce au loc in patrimoniul intreprinderii de procesele si fenomenele economice ce au loc in ciclul economic.Functia de control

Functia de control are doua laturi:

1)constativa

2)corectiva

Aceste laturi se impletesc organic, agentii economici avand competente nelimitate in procesul managerial in luarea masurilor corective de prevenire si inlaturare a aspectelor negative din activitatea economica.

Controlul prin intermediul finantelor intreprinderii presupune un anumit cadru organizatoric in vederea prevenirii abaterilor de la disciplina financiara pentru apararea integrala a valorilor materialelor si utilizarii rationale a capitalului precum si respectarea legislatia economica, financiare si fiscale precum si a regulilor si practici financiare.

Functia de control are o sfera de larga actiune: imbratiseaza toate fazele si laturile economice financiare a circuitului economic din intreprindere, toti indicatorii prevazuti si efectivi din programul economic si din bugetele de venituri si cheltuieli, ceea ce impune organizarea unei evidente corecte si reale, tehnico operativa, statistica si contabila. Controlul trebuie sa asigure incasarea la timp a tuturor creantelor banesti a intreprinderii precum si achitarea obligatiilor si finantarea operativa a cheltuielilor. Identificarea si mobilizarea tuturor rezervelor interne in vederea asigurarii echilibrului financiar si a cresterii veniturilor.

Controlul se executa prin diferite parghii economico-financiare: costurile, profiturile, preturile, impozitele si taxele, credite bancare, etc.

Controlul poate fi: preventiv ( se face inaintea efecturarii cheltuielilor), concomitent sau operativ curent ( se face in timpul efectuarii cheltuielii) si post operativ sau postum( se face dupa efectuarea cheltuielilor) de diferite organe financiare interne si externe.

Functia de control se executa prin organisme ce difera de la o intreprindere la alta, in functie de forma de proprietate astfel se face: un control financiar propriu sau autocontrolul efectuat de contabilul sef, de coontrolul financiar intern, revizarii de gestiuni si comisiile de cenzori care vizeaza urmatoarele obiective:respectarea regulilor generale financiar contabile si fiscale

asigurarea utilizarii eficiente a capitalului economic si a fondurilor banesti ale intreprinderii

urmarirea si asigurarea eficientei in fundamentarea programelor de productii, investitii si financiare

prevenirea, descoperirea si recuperarea pagubelor

tragerea la raspundere pe cel vinovat de incalcarea disciplinei economice indiferent de apartanenta lor in politica

Intreprinderea poate atrage in executarea actiunilor de control si unele organe specializate din afara intreprinderii care pot analiza si expertiza anumite domenii de activitate sau intreaga actvitate financiara. Sub anumite aspecte poate fi analizata si de catre banci in ceea ce priveste:

gradul de lichiditate, solvabilitate si rentabilitate in vederea acordarii creditelor

respectarea regimului decontarilor cu numerar si fara numerar a formelor si intrumentelor de plata.

bancile controleaza destinatia, garantarea creditelor, plata dobanzilor si rambursarea la timp a capitalului imprumutat

Activitatea intreprinderii este controlata si de organele financiare, centrale si locale:

- Ministerul Economiei si Finantelor prin Garda Financiara. Pe plan local Directiile Generale a Finantelor Publice si Locale

- Agentia Nationala de Administratie Fiscala precum si Curtea de Conturi. Pe plan local : Camera de Conturi Judeteana

Metode de formare a fondurilor banesti

ale intreprinderii

Principalele metode:

raportul in bani si natura a actionarilor sau asociatilorautofinantari

creditori

finantari bugetare

Prima metoda consta in angajarea de catre proprietarii individuali actionari sau asociati a patronului sau a unor capitaluri in bani sau in natura in scopul crearii sau dezvoltarii unei firme

Aceasta metoda se poate folosi si pe parcursul functionarii ulterioare a intreprinderii prin emiterea de noi actiuni in vederea cersterii capitalului sau prin emiterea de obligatiuni.

Metoda autofinantarii reprezinta retinerea de catre intreprinderi a unei parti din rezultatele financiare pentru dezvoltare. Astfel intreprinderea trebuie sa obtina venituri pentru acoperirea cheltuielilor si alte obligatii financiare si obtinerea unui profit investit in finantarea ciclului de exploatare si pentru sporirea activelor corporale. Poate fi imediata si amanata.Autofinantarea totala la care se adauga partea din profit destinata renumerarii actionarilor sau asociatilor poarta denumirea de cash-flov. Se calculeaza si o rata financiara a cash-flov-ului ca raport intre aceasta si cifra de afaceri. Cu cat aceasta rata este mai ridicata cu atat capacitatea de autofinantare este mai mare. Cash- flov mai este denumita marfa bruta de autofinantare si cuprinde profit net al intreprinderii, amortizarea, rezervele si provizioanele.

Autofinantarea prezinta unele avantaje:

- constituie un mijloc sigur de acoperire financiara a necesitatilor de productie si investitii

- asigura libertatea de actiune a intreprinderii, independenta si autonomia de gestiune.Creditarea este o metoda prin care se formeaza cu fondurile banesti imprumutate cu caracter de rambursare si purtatoare de dobanzi cu mentiunea ca dobanzile maresc cheltuielile intreprinderii si reduc rezultatele financiare

Intreprinderea poate obtine rezultate bune sporind rulajul fondurilor banesti imprumutate si reduc timpul pentru care a solicitat imprumutul si volumul acestuia. Creditorii sunt foarte diversi: banci, oranizatii financiare specializate pe anumite domenii de creditori, populatia si intreprinderile care au disponibilitati banesti pastrate la banci.Finantarea bugetara este utilizata mai rar si doar in cazul intreprinderilor publice cand activitatea acestora nu poate fi acoperita cu surse proprii si din creditele de unele subventii de la buget, pot beneficia si alte intreprinderi decat cele de stat pentru regresarea lor financiara care sunt de importanta nationala si in situatii exceptionale aprobate de forul legislativ.

Structura financiara a intreprinderii

Structura financiara a intreprinderii reprezinta raportul intre finantarile pe termen scurt si cele pe termen lung. In majoritatea cazurilor intreprinderile nu se finanteaza in proportie de 100% din fonduri proprii ci apeleaza concomitent si la finantari externe.

Selectarea mijloacelor de finantare externa si ponderea acestora in raport cu finantarea interna reprezinta un aspect principal al politicii financiare al intreprinderii ce decide asupra ponderii creditelor de trezorerie fata de capitalul permanent dar si asupra structurii capitalului permanent. Capitalul permanent se compune din fondurile banesti proprii plus imprumuturile pe termen mediu si lung. Aceste surse acopera financiar activele imobilizate si o parte a stocurilor de exploatare (active circulante) sub denumirea de fond de supliment. Resursele de trezorerie sunt formate din:credite pe termen scurt plus credite comerciale ( datorii fata de furnizori in principal)

Desi criteriul rentabilitatii este foarte important, decizia in ceea ce priveste structura financiara a intreprinderii trebuie sa tina seama si de alte elemente:

suma totala a nevoilor finantelor

natura diverselor trebuinte

volumul resurselor de finantare proprii si imprumutate

gradul de indatorare al intreprinderii pe termen scurt, mediu si lung.

Structura financiara este o variabila care nu depinde doar de intreprindere ca persoana juridica, de obiectivele sale de crestere economica, de rentabilitatea scontata sau de riscurile pe care consimte sa si le asume ci structura finantelor este influentata de pozitia actionarilor sau asociatilor sau a patronilor fata de obiectivele strategice previzionate de realizat ale intreprinderii, de banci sau alti creditori ca si de conjunctura economica financiara la un moment dat cum ar fi:

situatia pietei financiare

oscilatiile ratei dobanzii pe piata monetara

devalorizari monetare

Adaptarea unei structuri financiare este determinata de creditori care au in vedere riscul la care se expune creditand intreprinderea pentru a se proteja impotriva . Pentru a se proteja impotriva acestor riscuri, creditorul actionaeaza cerand garantii, asiguratori si participarea debitorului la finantarea cu capital propriu. Daca rentabilitatea este scazuta, debitorul trebuia sa aiba o participare mai mare cu fonduri proprii pentru finantarea productiei sau investitiilor pentru a asigura pe creditor de rambursarea produsului.

Rentabilitatea nesatisfacatoare reprezinta finantarea prin datorare accentueaza riscul de solvabilitate si de incapacitate de plata. Avand in vedere criteriul rentabilitatii in alegerea structurii financiare putem afirma ca atat capitalul propriu cat si cel imprumutat suporta costuri.

Diferenta fundamentala dintre capitaluri consta in faptul ca fondurile proprii nu sunt remunerate decat in cazul ca intreprinderea obtine profit in timp ce capitalul imprumutat trebuie remunerat oricare ar fi rentabilitatea intreprinderii. O intreprindere puternic indatorata va avea sistematic cheltuieli financiare mari ceea ce micsoreaza posibilitatile de autofinantare. In aceste conditii, criteriul rentabilitatii este hotarator in alegerea structurii financiare astfel:daca intreprinderea este rentabila, adica daca rata rentabilitatii este superioara ratei dobanzii bancare, este posibil si de dorit apelarea la credit fara a astepta formarea fondurilor banesti proprii pentru finantarea unui proiect de investitii sau de exploatare

Efectul de indatorare se obtine comparand rentabilitatea economica cu costul capitalui imprumutat:rentabilitate economica = profit brut_______ X100capital permanentrentabilitate financiara = profit net______X100

capital propriu

Daca rentabilitate este mai mare decat rata dobanzii atunci rezulta efect de indatorare pozitiv sau favorabil

Daca rentabilitatea este mai mica decat rata dobanzii atunci rezulta efect de indatorare negativ sau nefavorabil.

EXEMPLU: Daca presupunem ca rentabilitatea economica este de 15% iar rata dobanzii iar rata dobanzii de 10%, firma este interesata sa se finanteze prin credit intrucat realizeaza un profit de 5% asupra capitalului imprumutat. Rata financiara a capitalului propriu este cu atat mai mare cu cat raportul dintre capitalul propriu si cel imprumutat este mai mare.-capital propriu= 10.000 lei

-capital imprumutat = 30.000 lei

Total capital investit = 40.000 lei

-rentabilitatea economica = 15%

-rata dobanzii =10%

- la totalul capitalului investit se adauga un profit de: 40.000x15 =6000 lei

100-remuneratia capitalului imprumutat: 30.000x10 = 3000lei 100

-daca se scade remuneratia capitalului imprumutat din profit total rezulta propriul capital a a dus un profit de 3000 lei (6000-3000=3000)

- randamentul capitalului propriu: 30.000 x100=30%

10.000

-capitalul propriu a adus un profit de 10.000x15 = 1500 lei 100

-profitul datorat efectului de indatorare a intreprinderii este pozitiv (3000-1500=1500 lei)Destinatia resurselor financiare

in alegerea structurii

financiare

In acest context se poate spune ca activele imobilizate care reprezinta nevoi cu caracter permanent este judicios sa fie acoperite financiar.

In timp ce activele circulante formate in principal din stocuri de materii prime, materiale sau marfuri. Alte active: creante asupra clientilor, diverse lichiditati primare. Pot fi acoperite financiar din fondul de rulment propriu (capital permanent), credite de trezorerie si comerciale.

Astfel se pot stabili urmatoarele relatii:

cheltuielile ciclului de exploatare sunt egale cu fond de rulmenti plus resurse de trezorerie

fondul de rulment este egal cu capitalul permanent minus imobilizari.

c) fondul de rulment este egal cu activele circulante minus resurse de trezorerie d) capitalul permanent este egal cu fond propriu plus datorii pe termen mediu si lung

Pentru fiecare agent economic este important sa isi adapteze decizia de finantare conform contractului permanent sau temporar a nevoilor de finantat rezulta : structura financiara = finantari pe termen scurt = surse de trezorerie finantari pe termen lung capital permanent

Capacitatea de indatorare a intreprinderii este util sa se procedeze in cazul analizelor financiare la stabilirea unor indicatori economici financiali care sa marcheze gradul de utilizare a capitalurilor proprii in comparatie cu totalul imprumuturilor pe termen scurt, mediu si lung

Daca consideram ca activul unei intreprinderi este format din active imobilizate, stocuri de materie prima si alte valori materiale, soldul clientilor, soldul debitorilor si alte lichiditati etc, iar pasivul este format din capitalul permanent si datorii pe termen acurt (furnizori, credite de trezorerie etc), putem folosi ca instrumente de analiza a structurii financiare urmatorii indicatori:1) coeficientul de indatorare globala sau totala = datorii totale < 2/3 total pasiv2) datorii totale < 2 capital propriu

Acest indicator exprimat in 2 variante este folosit de catre banci pentru acordarea de imprumuturi. Banca foloseste a doua varianta conform careia datoriile totale ale intreprinderii nu trebuie sa fie mai mari de doua ori fata de capitalul propriu. Al II-lea indicator : coeficientul de indatorare la termen:

1 dat la termen < 1

capital propriu

2 datorii la termen < 1

numitor permanent 2

3 ponderea creditelor de trezorerie in totalul profitului brut al intreprinderii

costul creditului de trezorerie < 1

profit brut al intreprinderii

Cu cat acest indicator este mai mic cu atata situatia financiara este mai buna.4 coeficientul efortului financiar al intreprinderii: indicatori , raportul dintre efortul financiar al debitorului si capacitatea de autofinantare formata din profit si fondul de amortizare.

cheltuieli financiarela credt pe termen mediu si lung

capacitate de autofinantare

Intreprinderea trebuie sa aioba o capacitate care sa satisfaca obligatiile financiare ale intreprinderii, ratele la credite bancare, dobanzile aferente etc.

Elaborarea bugetului de trezorerie

ale intreprinderii

Trezoreria intreprinderii evidentiaza rezultatul intregii activitati si modul de respectare a cerintelor echilibrului financiar.

Trezoreria intreprinderii = active de trezorerie pasive de trezorerie SAU

Trezoreria intreprinderii= lichiditati + active de exploatare (sold creditor al contului curent + credite de trezorerie+ credite de scont)

Gestiunea trezoreriei are urmatoarele obiective:

asigurarea disponibilitatilor de finantare ( cresterea capitalului propriu + credite pe termen scurt mdiu si lung la cel mai mic cost al acestuia).cresterea operativitatii incasarii creantelor intreprinderii fara a afecta politica fata de clienti.

esalonarea echilibrata a scadentelor, obligatiilor de plata ale intreprinderii.Plasarea esedentului de trezorerie cat mai rentabil, cat mai putin riscant si cu cea mai buna lichiditate.

Bugetul de trezorerie urmareste asigurarea permanenta a capacitatii de plata a intreprinderii prinj sincronizarea incasarilor cu platile. Nerealizarea acestui obiectiv determina modificari in structura bugetelor de venituri si cheltuieli in ritmult investitiilor, politica creditelor si a clientilor. In buget fluxurile de incasari si plati pot fi grupate astfel:

1 Fluxuri de exploatare generate de operatiunile curente:

a) platile pentru activitatea de exploatare ( aprovizionari cu materii prime, cheltuieli salariale, de exploatare, plata impozitelor si taxelor)

b) incasarile financiare activitate de baza si alte activitati, venituri financiare.

2 Fluxurile de trezorerie in afara exploatarii care includ:

a) fluxurile anuale privind repartizarea profitului intre intreprinderi, salariati si stat prin impozitul pe profit

b) flux financiar intre intreprinderi si actionari prin plata dividentelor

3 Flux pur financiare legate de operatiile privind imprumuturile intreprinderii pe scurt mediu si lung. Aportul actionarilor asociatilor si a patronului la cresterea capitalului propriu sau social.4 Flux de investire si dezivenstire cuprind: incasarile din vanzarea activelor imobilizate disponibile si platile pentru achizitionarea de noi imobilizari (active fixe) sau pentru cumpararea de titluri financiare (actiuni, obligatiuni)

Toate aceste fluxuri din buget de trezorerie modifica zilnic nivelul conturilor bancare ale intreprinderii. In mod analitic, bugetul de trezorerie cuprinde la incasari urmatoarele posturi ( indicatori):

sumele din vanzarile de marfa sau prestari de serviciu cu plata imediata

incasarea pe credit din perioada anterioara.

Sumele din vanzarile de valori imobiliare (actiuni, obligatiuni)

Incasarile din vanzarile unor imobilizari

Sumele obtinute dintr-un imprumut pe termen scurt de la bancaIncasarea chiriilor, dobanzilor, dividentelor si altor venituri financiare dupa caz.

Plata de plati a bugetului de trezorerie cuprinde:

plata achizitionarii la vedere si pe credit de active de exploatare

plata salariilor si altor drepturi de personal

plata cheltuielilor de exploatare, de administratie si de comercializare a produselor sau a marfurilor.Varsarea impozitelor si taxelor la bugetul local si la bugetul de stat

Achizitii

Plata dobanzilor si a ratelor scadente la creditele bancare

Rascumpararea de catre intreprindere a titlurilor de credit emise ( actiuni , obligatiuni)

Varsarea dividentelor catre actionari si retragerile de fonduri banesti de catre proprietari

Sursele de formare a capitalului

Intreprinderii

Capitalurile priprii ale intreprinderii se formeaza atat din surse interne cat si din surse externe.

Sursele interne sunt sursele provenite din capacitatea de autofinantare a intreprinderii.

Sursele externe cuprind:

aportul proprietarilor individuali la formarea capitalului social

unele aporturi ale statului in mod exceptional

aporturi unor organisme financiare internationale

Contributia prietarilor la formarea capitalului social

O societate comerciala nu poate functiona daca nu dispune de un capital minim care se numeste capital social format din contributia in numerar sau in natura a asociatilor. Fiecare asociat va primi in schimbul aportului la capitalul social un numar de actiuni. Actiunea este un titlu de credit care confera posesorului ei, calitatea de asociat al intreprinderii dandu-i dreptul sa participe pe proportional la distribuirea profitului obtinut de intreprinderi. Astfel actionarul primeste anual dupa incheierea bilantului si publicarea in Monitorul Oficial un divident din profit si constituirea fondurilor banesti proprii precum si constituirea rezervelor.

In cazul lichiditatii intrprinderii, actionarul va primi aportul sau la capitalul social numai daca intreprinderea a onorat toate datoriile fata de creditorii sai. Societatile comerciale mari sunt cotate la bursa de valori care reprezinta de fapt o piata de titlul de credit. Detinatorul de actiuni care doreste sa retraga capitalul depus se adreseaza bursei de valori, nu intreprinderii unde este coproprietar. Numai la bursa de valori, prin negocieri, detinatorul de actiuni poate intra in posesia banilor. Bursa de valori furnizeaza toate datele necesare cu privire la oferta si cererea de actiuni, iar schimburile se vor face in functie de aceasta cerere si oferta. Insa cursul actiunilor poate fluctua ca este sub valoarea nominala a acestora in functie de reultatele financiare ale intreprinderii care a emis respectivele actiuni, rezultate din bilanturile contabile anuale ce se dau publicitatii pana la sfarsitul lunii a treia a anului urmator.

Actiunile pot fi:

actiuni comune

actiuni preferate

Actiunile comune reprezinta o asociere deplina fara nici o rezerva la profiturile si valorile patrimoniale ale intreprinderii. Aceste actiuni sunt detinute de proprietari reali ai intreprinderii care controleaza conducerea intreprinderii, au drept de vot, isi asuma riscul in caz de perderi de lichidare si beneficiaza de profitul intreprinderii.

Remarcam faptul ca detinatorului de actiuni comune nu i se garanteaza dividente, acestea fiind ditribuite numai daca se realizeaza profit.

Actiuni preferate. Detinatorii nu au drept de vot asupra activitatii intreprinderii dar confera acestora, o serie de avantaje cum sunt:

stabilirea nivelului dividentelor in momentul emiterii actiunilorconvertirea actiunilor preferate in actiuni comune

rascumpararea de catre intreprinderi a acestor actiuni

prioritate in rambursarea capitalului in caz de dizolvare a intreprinderii.

Actiunile mai pot fi la purtator si nominative cu precizarea ca pe primele nu se mentioneaza nici un nume si pot fi transmise din mana in mana. Se inscrie numele proprietarului si nu pot fi transmise decat prin transfer consemnat in registrul societatii emitente.

Majorarea capitalului pe parcursul

activitatii

In evolutia dezvoltarii intreprinderii se ivesc nevoi suplimentare de capital determinate de efectuarea de noi investitii si modernizari si pentru acoperirea unor eventuale pierderi sau insuficienta capitalurilor proprii, pentru stingerea obligatiilor financiare fata de alte intreprinderi sau fata de stat. In acest caz, intreprinderea poate solicita de la actionarii sai sau de la alte persoane fizice si juridice, noi contributii pentru majorarea de capital social.

Majorarea capitalului poate imbraca mai multe forme:

aporturi noi in numerar si in natura

incorporarea rezervelor constituite anual si din profit in capitalul social

convertirea creantelor intreprinderii in actiuni

Majorarile de capital prin emiterea de noi actiuni poate fi facuta simultan cu cea de incorporare a rezervelor, insa mentionam faptul ca numai majorarea capitalului social in numerar este operatiune de finantare directa deoarece procura intreprinderea noi lichiditati. Celelalte cai de majorare a capitalului social sunt operatiuni indirecte de finantare.Majorarile de capital prin raporturi noi in numerar pot fi realizate prin doua solutii de tehnica financiara:

aport suplimentar de la actionarii vechi. Valoarea nominala noua este egala cu valoarea nominala a actiunilor vechi plus aportul suplimentaremiterea de noi actiuni la care sa poata subscrie atat vechii actionari cat si altii noi.Emiterea de noi actiuni se va calcula ca raport dintre cresterea capitalului socia si pretul de emisie al actiunior.

Majorarile de capital social prin incorporarea rezervelor nu comporta fluxuri financiare rezulta ca nu aduce resurse financiare noi pentru intreprindere.

Pe masura dezvoltarii intreprinderii, aceasta realizeaza profituri din ce in ce mai mari din care o parte se pune in rezerva. Cand aceste rezerve detin o pondere importanta si anume 25 % din capitalul social, intreprinderea proceseaza la incorporare lor in capitalul social prin emiterea de noi actiuni ce se impart gratuit actionarilor vechi, fie ca se mareste valoarea nominala a actiunilor emise. Distribuierea gratuita de actiuni se face intr-un numar proportional cu cel al actiunilor vechi ce rezulta din rapoartele dintre numarul de actiuni noi si cel vechi. Capitalul social al intreprinderii poate fi si micsorat cand aportul actionarilor se diminueaza prin rascumpararea actiunilor sau scaderea pierderilor de capital. Operatiunea de reducere a capitalului prin scaderea pierderilor poarta denumirea de asanare financiara. Capitalul de imprumutat al intreprinderii

Din punct de vedere al termenelor de acordare, capitalurile imprumutate sunt :

1 imprumutate pe termen scurt

2 imprumutate pe termen mediu

3 imprumutate pe termen lung

Capitalurile imprumutate se pot imparti si dupa destinatia acestora in: 1 capitalul imprumutat ce are rolul de a finanta activele corporale si necorporale din intreprindere

2 capitalul de imprumutat ce are rolul de a influenta activele de exploatare

Imprumuturile pe termen lung au o scadenta mai mare de 5 ani, imprumuturile pe termen mediu au o scadenta intre 2-5 ani si imprumuturile pe termen scurt au o scadenta ce se stabileste sub un an.

O prima cale de a apela la credite pe termen lung o constituie imprumuturile pe baza de titlu de credit. Finantarea pe termen lung mai este asigurata si de catre organisme financiare specializate pe anumite domenii de activitate, in functie de provenineta lor, imprumuturile pe termine lung pot fi grupate in urmatoarele categorii:

imprumuturi obligatare

imprumuturi de la organisme financiare specializate interne si internatioanle

imprumuturi de la stat

imprumuturi de la banci

Imprumuturi obligatare. Capitalul social al unei intreprinderi se poate obtine nu numai prin emisiunea de actiuni dar si prin emisiunea de obligatiuni. Deosebirea este ca cea de obligatiuni asigura fonduri imprumutate ceea ce genereaza cheltuieli pentru intreprindere prin plata dobanzii corespunzatoare si restituirea imprumuturilor. Caracteristici:obligatiunea este un titlu de credit negociabil la bursa de valori

are o valoare nominala care serveste drept baza de calcul a dobanzii

pretul de emisie poate fi mai mic decat valoarea nominala, diferenta se numeste prima de emisie

pretul de rambursare poate fi mai mare decat valoarea nominala, diferenta se numeste prima de rambursare.

durata imprumutului este stabilita prin contract dar durata de existenta nu este prevazuta deoarece rambursarea imprumutului se face prin bursa de valori.Garantia imprumutului este data de un angajament al intreprinderii. Daca marile intreprinderi pot recurge si la imprumuturi pe baza de ibligatiuni, intreprinderile mici si mijlocii pot sa contracteze un umprumut pe termen lung numai la banci sau organizatii specializate.In practica mondiala se pot utiliza mai multe categorii de obligatiuni :

1 simple clasice: aici intreprinderea remite fiecarui intreprinzator un numar de titlu de creditsub forma de obligatiuni. Imprumuturile pot fi facute de populatie, intreprinderi , institutii, deci pot fi financiare de un ansamblu de creditori. Nu dau dreptul la dividente ci la un venit anual sub forma de dobanda fixa, iar dobanda in procente se calculeaza astfel:

Cuponul (venitul anual obtinut) X100

Valoarea nominala a obligatiunii

2 indexate: aici pretul de rambursare si dobanda variaza in conformitate cu un indice care are o legatura directa cu activitatea de baza a intreprinderi si anume: valoarea produselor executate fizic si valoric, pret de vanzare al marfurilor, cifra de afaceri obtinuta3 participante: dau detinatorilor lor dreptul la o dobanda fixa plus una suplimentara indexata in functie de profit intreprinderii emtente.

4 convertibile in actiuni: detinatorii acestor obligatiuni pot sa isi transforme creantele in actiuni, daca constata ca la actiuni, dividentele sunt mai mari decat dobanzile obligatiunile la obligatiuni au posibilitatea sa beneficieze de cresterea economica din intreprinderea economica.Capitalurile imprumutate pe termen mediu. Pentru realiza rea echilibrului financiar al intreprinderii in cazul unor noi investitii sau procurari al unor elemente de imobilizari, intreprinderile pot sa contracteze un imprumut pe durate mai reduse (pana la 5 ani). Rambursarea lor se poate face din amortizarea acestor impbilizari folosind metode accelerate de amortizare. La acordarea acestui imprumut trebuie sa se tina seama de reguli financiare precum:1 imprumutul nu trebuie sa depaseasca capitalul social sau propriu al intreprinderii

2 durata de acordare a imprumutului sa nu fie mai mare decat cea a utlizarii investitiei respective si se calculeaza

durata medie= 2X suma solicitata ca imprumut

autofinantarea bruta anuala

Garantia acestor credite este data de rentabilitatea viitoare a intreprinderii

Piata capitalurilor intreprinderii si costul capitalurilor proprii si imprumutate utilizate

Piata capitalurilor intreprinderii permite confruntarea ofertei cu cererea de moneda pe piata financiara si piata monetara. Piata financiara este formata din doua piete comeplementare:

1 piata primara

2 piata secundara.

Pe piata primara se emit actiuni si obligatiuni adica titlul de credit pentru acumularea de moneda pe termen lung.

Piata secundara se refera la bursa de valori unde are loc operatiunea de cumparare si vanzare a activelor financiare care s-au format pe piata primara. Clientii pietei financiare sunt: intreprinderiile, institutiile financiare si statul ce au nevoi de capital dar si detinatorii de economii care vor sa plaseze o parte din capitalurile lor in cumpararea de titluri de credit.

Piata monetara unde se acorda imprumuturi tuturor intreprinderilor pe termen scurt indiferent de forma de proprietate. Este reprezentata de banci si institutii financiare care negociaza capitalurile de imprumut. Pentru atragerea surselor de capital intreprinderea face anumite cheltuieli ce reprezinta in ansamblu media ponderata a costului de piata a imprumuturilor si a capitalului social procurat.

Capitalul social provine din emiterea de actiuni comune si preferate, iar costul acestora se masoara prin dividente, pretul capitalului de imprumutat variaza in raport cu oferta si cererea de capital, durata imprumutului, importanta creditului si tipul institutiei care ofera imprumutul. Sumele ce se platesc pentru imprumuturi variaza de la credit la credit, la cote mai ridicate pentru creditele comerciale.

Variatiile cu dobanzile sunt determinate si de urmatoarele:

riscurile si cheltuielile de administratie a resurselor banesti imprumutate

incertitudinea recuperarii de la debitori a imprumutului

gradul de informare a debitorului cu privire la piata capitalului de imprumutat si concurenta

cheltuielile de investigatie si de servicii intermediarilor.

In concluzie cheltuielile sau costul capitalului imprumutat se masoara prin nivelul dobanzii iar a capitalului propriu prin dividente. Ambele reprezinta costul total al capitalului utilizat. Dobanda poate fi exprimata in suma absoluta si sub forma de rata in procente. Dobanda, marime absoluta depinde de marimea capitalului imprumutat, durata imprumutului si rata dobanzii. Rata dobanzii depinde de cererea si oferta de capitalului si de alti factori conjuncturali precum rata inflatiei. Dobanda poate fi simpla si compusa. Dobanzile simple nu sunt generatoare de alte dobanzi iar cele compuse dau nastere altor dobanzi fiind adaugate la capitalul de imprumutat. Dobanda simpla se stabileste:Ds= CxTxR

100

Ds= dobanda simpla

C= capitalul imprumutat

T=durata imprumutului

R=rata dobanziiAceasta formula se utilizeaza cand imprumuturile se acorda in ani intregi. Daca timpul de acordare a imprumutului este exprimat in luni atunci:

Ds= CxTxR 12x100

In cazul ca timpul de acordat a imprumutului este exprimat in zile atunci:

Ds= CxTxR

360x100

Dobanda anuala compusa se determina daca perioada de acordare a imprumutului este mai mare de 2 aniDc= CxR

100

Dobanda compusa se mai poate calcula in fiecare an dintr-o perioada mai indelungata:

Dc= Cd-C

Cd= capitalul dobandit la sfarsitul anilor

C= capitalul imprumutat initial + dobanzile acumulate

Capitalurile dobandite se pot calcula si astfel:

Cd= C ( 1+R)n

n= durata de acordare a imprumutului

Costul mediu ponderal pentru atragerea capitalului intr-o intreprindere depinde de urmatoarele:

1 de ponderea pe care o detine fiecare sursa de capital in totalul capitalului social

2 costul fiecarei sursa de capital

Managerului financiar din intreprindere ii revine sarcina de a structura sursele de capital incat sa asigure :1 volumul necesar de fonduri banesti pentru activitatea previzionala pe termen scurt mediu si lung

2 costul cel mai mic posibil pentru colectarea de capitaluri

3 obtinerea unu grad de indatorare accesibil si controlabil in vederea obtinerii sau cresterii autonomiei financiare a intreprinderii: costul mediu ponderat (Cmp)Cmp%=Ps x Cs

100

Ps= ponderea fiecarei surse de capital in totalul capitalului social sau propriu.

Cs= costul in procente a fiecarei surse de capital

Aceasta relatie foloseste la datele din bilantul contabil si se numeste metoda ponderarii contabile.

Evaluarea capitalului social se poate face si dupa cursul actiunilor la bursa de valori calculandu-se un nou cost al acestuia in procente dupa relatia:

K%= d0 x100 RCd

Ca

d0=ultimul divident platit al intreprinderii

Ca=cursul unei actiuni la bursa de valori

RCd=rata de crestere a dividentului in anul curent

Alegerea variantei optime de finantare

a unui proiect de investitii si indicatori

de eficienta economica a investitiilor

Proiectele de investitii din intreprindere sunt studiate:

1 comercial

2 tehnic

3 financiar

Studiul comercial sau de marketing este cel mai important deoarece previzioneaza rentabilitatea investitiei in functie de cifra de afaceri posibila de realizat.Studiul tehnico economic rezolva problemele constructive, solutii adoptate , ordinea executiei lucrarilor, costul total pe elementele componente ale proiectului precum si un studiu fiscal si de personal.

Studiul fiscal porneste de la ideea ca investitiile noi sau de modernizare contribuie la cresterea valorilor materiala marfuri sau prestari de servicii si sunt obiectul impunerii fiscale sub diverse forme:

1 impozit pe profit

2 TVA

3 alte impozite si taxe locale

Importanta studiului fiscal tine seama si de eventualele masuri fiscale cu privire la incurajarea executarii unor investitii mai ales in perioada de somaj si recesiune. Astfel un beneficiar de investitii poate sa capete inlesnirile: subventii bugetare rambursabile, exenorarii partiale fiscale, credite ieftine, amortizari accelerate ale activelor, nevoilor de personal, ca numar si categorii de personal, de o anumita calificare atat in fazele de executie cat si in fazele de exploatare.

Studiul financiar realizeaza posibilitatile de preocupare a diverselor surse de finantare, de autofinanciare dar si de posibilitatile de a obtine imprumuturi pe termen scurt, mediu si lung. Organele financiare din intreprindere, in special managerul financiar centralizeaza informatiile din studiile efectuate, le compara si le estimeaza pentru a servi conducerii intreprinderii, managerului general, patronului sau adunarea generala a actionarilor in vederea adoptarii variantei optime de finantare. In urma evaluarii principalelor caracteristici ale proiectelor de investitii studiate cum sunt: capitalul investit, durata de viata economica a obiectivului construit, venituri constatate din exploatarea proiectului de investitii, valoarea reziduala la dezmembrarea prevazuta in cataloagele tehnice etc., se pot utiliza diverse criterii financiare pentru compararea proiectelor studiate in vederea adoptarii definitive a deciziei de investire de capital. Pot fi utilizate trei criterii financiare:1 criteriul rentabilitatii

2 criteriul lichiditatii

3 criteriul riscului

Criteriul rentabilitatii. Ca regula generala, rata rentabilitatii trebuie sa fie mai mare decat costul total al surselor proprii si imprumutatee utilizate. Se cunosc doua metode de evaluare a rentabilitatii:

a metoda contabila

b metoda financiara

Metoda contabila consta in calcularea rentabilitatii raportand profit net obtinut din exploatarea proiectului de investitiila valoarea neta a unvestitiei. Profitul net reprezinta profitul ramas dupa deducerea sarcinilor fiscale iar investitia neta reprezinta valoarea initiala fondul de amortizare constituit anual

Metoda financiara prezinta unele incoveniente care altereaza puterea reala de apreciere a eficientei investitii deoarece exista dificultati reale de separare a profitului obtinut din exploatarea investitiei, din profitul total obtinut de intreprindere din diverse surse. Valoarea neta a investitiei prin scaderea anuala a fondului de amortizare conduce la rentabilitati anuale tot mai ridicate catre sfarsitul de viata economica a obiectivului de investitii ceea ce nu corespunde realitatii.

Metoda financiara de calcul a rentabilitatii investit se bazeaza pe compararea fluxurilor financiare negativ si pozitive generate de proiectul de investitii. Pe cheltuielile initiale pentru realizarea de investitii si pe amortizarile si profiturile anuale provenite de la obiectivul de investitie construit. Dupa estimarea fluxurilor de intrare si de iesire se procedeaza la calculul rentabilitatii sau a capitalului investit si anume daca notam cu V0=valoarea investitiei initiala. F1 F2Fn= fluxurile financiare pozitive formate din amortizari + profit. R=rentabilitatea investitie.

Atunci pentru primul an de exploatare:

R= F1 V0 SAU V0(1+R)=F1

V0

Generalizand pentru o perioada de mai multi ani, formula de calcul devine:

V0(1+R)n= F1(1+R)n +F2(1+R)n-2

Simplificand ambii termeni ai ecuatiei prin (1+R)n atunci:

V0=F1 +F2 + Fn

1+R (1+R)2 (1+R)n

SAUV0=Fn

(1+R)n

Determinarea rentabilitatii capitalului investit echivaleaza cu rentabilitatea ce s-ar fi obtinut daca acelasi capital ar plasat la o banca cu dobanda compusa pe o perioada de timp egala cu durata de viata economica a obiectivului de investitii in cauza. Un alt indicator in evaluarea rentabilitatii este profitul obtinut.PROFIT=diferenta dintre fluxurile financiare negative si fluxurile financiare pozitive

Daca notam cu :

P=profit obtinut

C=costul investitiei

VR=valoarea reziduala prevazuta in cataloagele tehnice la dezmembrare

D=rata dobanzii bancare.

Atunci: P= -C+ (P1 + P2 + Pn) + VR (1+D) ( 1+D)2 (1+D)n (1+D)nConsideram P1 P2 Pn sunt egali si constanti iar formula de calcul se simplifica astfel:

P= C + P (1 + 1 + .......1) + VR 1+D (1+D)2 (1+D)n ( 1+D)n P poate fi pozitiv, negativ sau 0. Daca P este:

-pozitiv atunci rentabilitatea proiectului este mai mare decat costul capitalului utilizat. Proiectul este acceptabil.-negativ atunci este o situatie inversa. Proiectul nu poate fi acceptabil.

-0 atunci suma veniturilor permite recuperarea capitalului investit si remuneratiea acestuia la nivelul dobanzii compuse. Aceasta constituie limita minima de acceptare a proiectului.

Criteriul lichiditatii. In eventualitatea analizarii mai multor proiecte concurente care au acelasi grad de rentabilitate pentru alegerea investitiei optime se aplica si alte criterii: lichiditati sau riscuri.

Prin lichiditatea financiara se intelege capacitatea intreprinderii de a transforma in bani activele de care dispune.

Criteriul lichiditatii de selectare a proiectelor de investitii urmareste ca investitia sa se recupereze cat mai repede posibil, adica investitorul sa intre in posesia banilor, adica a capitalurilor si a rentabilitatii scontate, intr-un termen cat mai scurt. Acest criteriu nu tine seama de veniturile pe care le poate aduce investitia dupa recuperarea integrala a valorii sale. Astfel veniturile sunt uneori substantiale si nu pot fi neglijate cand se apreciaza eficienta proiectata mai ales in comert si turism.

Criteriul riscului. Orice investire de capital comporta un risc pentru investitori si anume cu cat riscul este mai ridicat cu atat creste pretentia asupra rentiabilitatii capitalului investit. Riscul poate fi de: faliment (de nerecuperare a capitalului investit), schimb valutar, inflatie sau de dobanda (neobtinerea rentabilitatii scontate).

In general riscul este greu cuantificabil ca urmare a diverselor elemente nepravazute ce vor pot sa apara pe masura exploatarii investitiei. Avand in vedere dificultatii estimarii riscului pentru proiectele care comporta risc in practica financiara se admite majorarea ratei rentabilitatii cu o anumita cota de risc (R+CR)>K, si anume capacitatea de plata, lichiditatea financiara si solvabilitatea firmei.

Capacitatea de plata, lichiditatea financiara,

Solvabilitatea intreprinderii

Capacitatea de plata reprezinta posibilitatea unei intreprinderi de a face fata platilor scadente, fata de furnizori, salariati, bugetul public national, banca sau alti creditori. Bugetul public national se compune din: buget de stat, buget local, si bugetul asigurarile societatii de stat. Capacitatea de plata este corespunzatoare atunci cand capitalul propriu + capitalul imprumutat, acopera platile excibile. De asemenea este si o forma specifica de manifestare a echilibrului financiar in intreprinderi si anume starea de echilibru intre fluxurile de numerar intrate si iesite din intreprindere adica incasarile si platile efectuate.

Intre capacitatea de plata si echilibrul financiar stabilit prin bugetul de venituri si cheltuieli reprezinta o premiza a realizarii veniturilor si plata obligatiilor financiare ale intreprinderii fata de persoane juridice si fizice si fata de stat. Capacitatea de plata este influentata si de o serie de factori economici:1 oscilatia preturilor si tarifelor pe piata in functie de cerere si oferta.

2 puterea de cumparare a monedei nationale la un moment dat

3 gradul de rentabilitate a intreprinderii economice si financiare

Lichiditatea financiara reprezinta capacitatea unei firme de a transforma in bani activele de exploatare pe care le detine in scopul asigurarii unui circuit economic normal al capitalului sau. Prin bugetul de venituri si cheltuieli se urmareste mentinerea la nivel optim al lichiditatii printr-o structura a activelor de exploatare usor valorificabile: marfuri de buna calitate, obiecte de inventar care se pot transforma in bani etc.

Gradul de lichiditate scade atunci capitalul avansat in elemente de active de exploatare cu o viteza de rotatie incetinita (marfuri greu vandabile) fara miscare, clienti neincasati in termen, alti debitori etc.

Activele de exploatare au grad diferit de lichiditate, astfel activele de exploatare sub forma banilor din contul curent la banca si a numeralului in care gradul cel mai ridicat de lichiditate urmand creante certe, marfuri de buna calitate care asigura comercializarea pe piata interna si externa. Activele corporale, in general, nu au nici un grad de lichiditate, ele nefiind destinate vanzarilor, decat in mod exceptional de faliment. Lipsa lichiditatii financiare se manifesta prin plati restante, datorii fata de furnizori, bugetul statului sau nerambursarea la scadenta a imprumutului. Bonitatea intreprinderii se reflecta si prin coeficientul lichiditatii patrimoniale. Acest coeficient se calculeaza dupa relatia :

Clp= D+S+TCN+AE

C+ DTS

D= disponibilitati si alte mijloace banesti (disponibil in ct, casierie,cecuri, mijloace banesti in curs de decontare, acreditive, alte valori)S= sume de incasat din vanzarea marfurilor, servicii sau lucrari executate (clienti debitori, sume varsate in plus la bugetul statului).TCN= titluri de credit negociabile pe piata (actiuni, obligatiuni) ce se pot sconta la banci sau bursa de valoare

AE= activele de exploatare (materii prime, materiale, piese de schimb, obiecte de inventar etc)

C= credite pe termen scurt

DTS=datorii pe termen scurt (furnizori, decontari cu bugetul statuslui si cu bugetul asigurarilor sociale de stat)

In aceasta relatie de calcul nu se va lua in calcul, capitalul imobilizat in materii degradate, marfuri greu validabile, clienti neincasati in termen de peste 2 luni, rate restante, debitori litigiosi etc.

Cand acest coeficient este supraunitar, acesta indica lichiditate lenta, iar cand acest coeficient este subunitar rezulta activitate nesatisfacatoare.

Solvabilitatea intreprinderii reprezinta capacitatea societatii de a achita toate obligatiunile asumate fata de terte, persoane fizice si juridice atat cu scadente imediate cat si cele cu scadente pe termen lung. O ntreprindere este solvabila cand suma activelor de exploatare investita in materii prime, materiale, marfuri si disponibilitati banesti si creante creante certe este mai mare sau cel putin egala cu totalul pasivelor din bilantul obtinut, reprezentand obligatiile fata de banca, buget sau de salariatii sai.

CONCLUZIE: O ntreprindere poate fi solvabila chiar daca nu are la un moment dat capacitatea de plata. Lipsa capacitatii de plata si a lichiditatii financiare pot fi temporare, intreprinderile se bazeaza pe realizarea unei activitati eficiente rentabile. Gradul de solvabilitate si lichiditatea intreprinderii se reflecta si prin coeficientul de solvabilitatii patrimoniale care se calculeaza dupa relatia:Csp: Cs_____ x100

(Pc)+Cs

Cs= capital social al intreprinderii

(Pc)= suma elementelor patrimoniale constituite din credite pe termen scurt, mediu si lung

Nivelul solvabilitatii este acceptabil cand coeficientul se apropie de 100% cu mentiunea ca limita minima poate fi si de 50% cand banca poate sa acorde noi imprumuturi intreprinderii respective.

Se mai calculeaza si urmatorii indicatori privind gradul de solvabilitate ai intreprinderii:

a solvabilitatea imediata sau capacitatea de plata de gradul 1:

disponibilitati banesti+plasamente

obligatii pe termen scurt

b solvabilitatea curenta sau capacitatea de plata de gradul 2:

disponibilitati banesti + plasamente + creante_________

obligatii pe termen scurt + imprumuturi pe termen scurt

c solvabilitatea previzionala sau capacitatea de plata de gradul 3:

active de exploatare _____________________________________________

obligatii pe termen scurt+ imprumuturi pe termen scurt+ dobanda pe termen mediu si lung+ dobanda afacere

Aplicatii pentru teorie

Problema 1: Sa se determine suma dobanzii bonificate unei intreprinderi care foloseste in cdm dobanzii m de chenzine la un cont curent de la banca comerciala la care s-au efectuat urmatoarele operatiuni: 16.01 -> depunere 25.000 lei

29.01.-> retragere 10.000 lei

25.02.-> retragere 12.000lei

15.03-> depunere 40.000lei

20.04-> depunere 20.000lei

30.05-> retragere 30.000lei

05.06-> retragere 5.000lei

Plata dobanzii bancare este de 10%, iar termentul pentru calcularea dobanzii este sfarsitul anului.

Rez:

D= C x RD x Ng

24 x 100

Ng= 2 (13-L) t

C= capitalul depus la banca

RD= rata dobanzii

Ng= numarul de chenzine

L= luna depunerii sau retragerii din contul curent

t= coeficient de timp

t: cand ziua depunerii este intre 1-15 ale lunii atunci t=1

cand ziua depunerii este intre 16-30 ale lunii atunci t=2

cand ziua retragerii este intre 1-15 ale lunii atunci t = 0

cand ziua retragerii este intre 16-30 ale lunii atunci t = 1

DE CALCULAT ACASA:Suma dobanzii= ?

Suma dobanzii = suma dobanzii la depunere suma dobanzii la retragere

Ng 1,2,3,4,5,6= ? folosim formula (pentru fiecare luna in parte)

Dobanda la depunere + Ng (1,2,3,4,5,6) dobanda la retragere

Problema 2: Sa se calculeze amortizarea capitalului imobilizat in active corporale la o ntreprindere care produce marfuri pentru export prin metoda liniara si degresiva, pentru anul 1 si 2 cunoscand urmatoarele date:2.1. Utilajele tehnologice au valoare de intrare la inceputul anului curent cu functia bilantului contabila de 95.000 lei si o durata de serviciu de 10 ania in cursul anului se vand utilaje disponibile la 15.06 anul curent la o valoare de intrare de 40.000 lei;

b se inchiriaza in completare utilaje tehnologice de la o firma de profil, la data de 10.07 avand o valoare de intrare de 15 000 lei c se achizitioneaza utilaje tehnologice noi la 25.08 anul curent la o valoare de intrare de 30.000 lei

Rez:

Se calculeaza cota de amortizare lineara: 100____________ Durata de servicii100 (in cazul nostru)10Pentru amortizarea degresiva se calculeaza cota de amortizare degresiva dupa relatia : cota de amortizare lineara x coeficient in legatura cu durata de serviciu a activului corporal, si anume cu coeficientul 1.5 cand durata de serviciu este de 5 ani; cu coeficientu 2 cand durata de serviciu este intre 2-10 ani; cu coeficientul 2,5 cand durata de serviciu este >10 aniCalculul amortizarii:

Amortizarea lineara ptr anul 1:

Valoareamedie totala X cota de amortizare lineara 100Amortizare lineara pentru anul 2: aceeasi calculatie

Amotizare degresiva pentru anul 1:

Valoarea medie anuala totala X cota de amortizare degresiva ( cota de amoritizare degresiva in cazul nostru este de 20% (10x2)

Amortizarea degresiva pentru anul 2 : (valoare medie anuala totala amortizarea calcului pentru anul 1): cota de amortizare

Valoarea anuala a intrarilor, iesirilor = valoare de intrare/iesire X nr de luni intrare/iesire 12

PRECIZARE: Nu se ia in calcul luna in care intra sau iese din functiune respectivele active corporale.

Problema 3: Sa se calculeze amortizarea capitalului imobilizat in active corporale la o ntreprindere prin metoda degresiva si accelerarii cunoscand urmatoarele date: cladiri: Vi la inceputul anului curent cf bilant ctb= 10.000 lei si durata de 50 de ani. Acesti cladiri au intrat in functiune din anul 2000, cf fotararii guvernului din ianuarie 2005, durata de servire a acestor cladiri este de 40 de ani.

Sa se calculeze durata de utilizare ramasa =

(Durata de servciu consumata ) X durata de serviciu cf hotararii guvernului din 2005(durata de servciu )

Pentru cazul nostru durata de utilizare ramasa =

(1- 5___) X 40= 36 ( 50 )Cota lineara = 2,77

Cota de amortizare degresiva = 2.77x35=7%

Amortizare degresiva = 10.000X7 = 7000 100Amortizarea accelerata se calculeaza in felul urmator : in anul 1 se introduce in costuri 50 % din valoarea de intrare, adica in cazul nostru 5.000, pentru anul 2 se scade 5000 si se inmulteste cu 100 __________ 35 ani (36-1)5000 X 100

_______35 = 5000 X 2.86 = 143 100

100