Raisa Ganea, Decodificarea textului literar-artistic

Catedra de Literatură Universală, USM, bl. III, s. 210

1

Raisa Ganea

Decodificarea textului literar-artistic

I. Analiza textului

Text:

1. Totalitatea elementelor lingvistice (cuvinte, fraze), care constituie o scriere.

2. Partea unei lucrări scrise sau tipărite, care cuprinde comunicarea propriu-zisă. Partea

unei lucrări tipărite, compusă numai din litere și semne tipografice fără ilustrații și fără

titluri.

3. Fragmentul unei opere. Ansamblul enunțurilor supuse analizei.

Operă (lat., it. – opera, fr. opera):

1. Acțiune conștientă îndreptată spre un anumit scop – rezultatul unei activități creatoare.

2. Lucrare literară, artistică, științifică.

3. Totalitatea lucrărilor a unui scriitor, pictor.

Analiza textului

1) Situarea textului:

a) în contextul gîndirii autorului;

b) în opera din care a fost selectată.

2) Cerințe pentru analiza textului:

a) Desprinderea ideii principale.

b) Explicarea ideilor implicite, articularea gîndirii autorului.

c) Interesul filosofic al întrebărilor și punctul de vedere ce îl are autorul.

d) Evidențierea esențialului și evitarea comentariului-fluviu.

3) Înțelegerea ideilor din text:

a) Explicarea afirmațiilor autorului.

b) O idee se înțelege mai bine prin înțelegerea ideii opuse. Evidențierea acesteia.

c) Elucidarea tipului de argumentație la care recurge autorul în ideile sale.

d) Impactul acestor idei în viața literară, culturală, socială.

e) Evitarea confuziei prin respectarea următoarelor etape:

prezentarea (obiectul, subiectul);

explicarea;

critica literară;

f) Invocarea punctelor de vedere opuse (a argumentelor expuse și susținute

de autorul dat,

de alți autori);

g) Evitarea începerii analizei une idei prin critică; idee mai întîi trebuie înțeleasă,

apoi criticată, și tot cu atenție.

h) Evitarea unei critici pur destructive, respingerea neargumentată a unei idei.

i) Plasarea operei în curent, operă, sistem, epocă.

Raisa Ganea, Decodificarea textului literar-artistic

Catedra de Literatură Universală, USM, bl. III, s. 210

2

II. Modelul de caracterizare a personajelor

(1) Numele, prenumele personajului.

(2) Caracterizare prin aspectul fizic (portretul fizic). Dacă nu este – de ce?

(3) Analiza naturii personajului:

a) Morală şi psihică, redusă la o etichetă de prezentare, mimică, pantomimă, notarea

unei particularităţi, gestică, expresiile.

b) Caracterizări statice şi dinamice.

c) Cadrul de mediu înconjurător (casa, oficiu; casa este întotdeauna prelungire a

personajului). Cadrul poate fi expresia unei fiinţe umane.

d) Povestire (singur, altcineva) – scrisoare, jurnal, povestire încadrată (care include

alt şir de povestiri), includerea unei nuvele în cadrul unui roman.

e) Geneza povestirii – povestirea relatată de la B la A. Sau manuscrisul relatat de la

B la A pentru a scrie pentru C.

(4) Comportamentul – personajul mereu funcţionează în timpul şi spaţiul. Comportamentul

corespunde unui sistem de valori. Personajul este purtătorul unui anumit sistem de

valori, idei, vise.

(5) Lupta între aşteptat şi neaşteptat este una dintre condiţiile principale ale artei; se

desfăşoară şi în interiorul personajului literar (personaj romantic):

(a) Eu – Eu.

(b) Eu – Tu.

(c) Eu – Statul.

(d) Eu – Universul.

(e) Eu – Natura.

(f) Eu – Societatea.

(g) Eu – Dumnezeu.

(6) Personajele sunt variate:

a) personajul-mască – acesta este creat de epocă arhaică şi folclorică;

b) tipul social-moral cu caracterul creat de poetica raţionalistă din secolul XVII-

XVIII. Caracterul e redus la o singură trăsătură: Tartuffe (Moliere), Falstaf

(Shakespreare).

c) Caracterul psihologic din secolul XIX – personajul capătă caracterul simbolic

(idee-simbol)

(7) Caracterul personajului se edifică din raportul reacţiilor (atitudinilor) constante înţelese

ca trăsături, particularităţi la situaţiile analoge interne / externe.