Hartie manuala

http://atelieruldecarte.blogspot.com/search/label/carte%20obiect

REVISTA PRESEI, RESURSE WEB

Povestea hârtiei din coji de ceapă

Pe Răzvan Supuran îl cunoşti abia după ce deschizi uşa atelierului său de hârtie. Nu-i place să vorbească mult. Deşi o grămadă de timp a fost ziarist şi meseria l-a forţat să intre în contact cu o lume pestriţă. Nu-i place să piardă vremea fără ca măcar să iasă ceva din visarea sa. Este într-o permanentă căutare. Aşa se face că, după mai bine de şapte ani de lucrat în televiziune, după ce viaţa lui părea că este bine conturată, bărbatul care avea vreo 29 de ani pe atunci şi-a spus că are nevoie de alte surse capabile să-i genereze starea de bine.

Se întâmpla în urmă cu vreo patru-cinci ani. A renunţat la meseria sa şi, după trei luni în care a stat închis în casă, a mâncat coji de pâine muiată în apă, a fumat chiştoace de ţigări aruncate pe stradă, şi-a adus aminte de cele două luni în care tot foamea l-a îndemnat să muncească în atelierul “unuia dintre cei mai buni hârtieri din lume, Mathyas Laszlo din Cluj. Un coleg de facultate, pe vremea aia eram studinte la Filozofie, mi-a zis că omul avea nevoie de ucenici. Eu am participat doar la o singură etapă din tot procesul acela. Presam hârtia. La început nu am dat atenţie şi nici prin minte nu mi-a trecut că asta o să fac la un moment dat. În lunile în care am stat acasă am realizat că există o întreagă istorie în spatele foii de hârtie, care merită să fie explorată”.

De la hârtia simplă pe care o făcea în garsoniera închiriată, în care locuia, cu ajutorul unei site şi a unei cădiţe improvizate, şi din care vreme îndelungată nu a reuşit să vândă nici o bucăţică, Răzvan a ajuns acum să creeze, cu ajutorul mâinilor şi a imaginaţiei sale, adevărate minunăţii. Aşa se face că rafturile din încăperea mare şi răcoroasă din subsolul Muzeului Ţăranului Român, locul în care creează, sunt acum înţesate cu nenumărate tipuri de hârtie, ba simple, ba cu inserţii de petale de trandafiri, cu făină, cu nisip, cu frunze, cu fire de mătase, cu cafea, mălai, cu orice îţi trece prin minte.

Cel care îşi doreşte ca Răzvan să-i facă hârtie trebuie musai să aibă răbdare să-i povestească de-a fir a păr la ce-i foloseşte hârtia manuală şi mai cu seama cui îi este destinat produsul lui. Răzvan ţine cu tot dinadinsul să facă obiecte unicat. Aşa că ajunge să stea şi zile întregi până potriveşte reţeta cea mai bună pentru ca dorinţele clienţilor să prindă contur aşa cum ei au visat.

Cântăreşte cu grijă care să fie densitatea hârtiei. “Dacă este folosită la scris, avem nevoie de o suprafaţă lucioasă, puţin absorbantă, dacă vrem o hârtie pentru împachetat, ea trebuie să fie mai dură”, ne explică Răzvan. Îi place să lucreze cu răşină naturală de brad, pentru că rămâne elastică, este rezistentă la umiditate, dar, din păcate, este foarte acidă, iar durata sa de viaţă nu este atât de îndelungată ca a hârtiei cu ph neutru.

Ca materie primă foloseşte ba celuloza industrială – şi-mi arată, pe mesele din lemn, teancuri de cartoane pe care le cumpără din comerţ -, ba hârtie reciclată sau chiar celuloză făcută de el din “tot ce este vegetal, tulpini uscate de plante, de scoarţă de copac, care se mărunţesc, se bat, se umezesc, şi tot aşa de câteva ori. Durează cam trei zile, dacă tulpinile sunt deja uscate”, spune Răzvan şi se apucă să meşterească o coală de hârtie.

În câteva lighene, hârtia mărunţită era pusă în apă, la macerat, de câteva zile. Cu un soi de mixer le învârte bine până când bucăţile de hârtie se defibrilează şi se fac ca o vată umedă. Compoziţia se toarnă într-o altă cadă plină cu apă şi, cu ajutorul unei site, mai mică sau mai mare, în funcţie de cum a stabilit dimensiunile paginii, se vântură un pic, până când tocătura din hârtie se aşază pe sită. Încă de când se formează pasta de hârtie se pot adăuga şi alte elemente: petale, fire de mătase etc. Ele se pot pune şi cu mâna de-ndată ce pasta s-a fixat pe suprafaţa sitei.

După ce sita s-a scurs bine, umplutura se răstoarnă pe o bucată de pânză pe care se apasă bine până când apa iese din ea. Pânza este foarte importantă, pentru că textura ei va fi şi textura viitoarei foi de hârtii. Răzvan îndepărtează sita, aşterne peste hârtie o altă pânză şi răstoarnă o altă viitoare filă. Şi tot aşa până se formează un teanc. Mormanul de coli se aşază apoi în presă, se apasă bine, până când nu mai este nici un strop de apă în ele. Apoi se iau pe rând şi se pun la uscat ca rufele, agăţate pe o sârmă cu cârlige din lemn.

I s-a întâmplat de câteva ori să întâlnească şi oameni care să-i ceară lucruri nemaiîntâlnite. Răzvan a simţit provocarea meşteşugului pe care şi l-a ales de acum să-i fie mod de viaţă. Aşa că nu a spus nu când un muşteriu i-a cerut să-i facă nişte invitaţii pentru un concert hard-rock cu inserţii de pete roşii. Putea să facă o hârtie albă şi să o coloreze, după cum ne spune, dar asta ar fi fost, chiar dacă doar pentru mintea lui, o înşelătorie. Aşa că a renunţat la ideea compromisului şi vreo lună a căutat neîncetat reţete, coloranţi, substanţe pe care să le insereze în hârtie şi care să-i dea rezultatul mult aşteptat.

Soluţia a venit când “hârtierul”, cum îşi spune el, a vărsat în compoziţia sa, fără să vrea, o vopsea aflată pe o bucată de scândură. În jurul uleiului s-a coagulat vopseaua şi aşa au ieşit petele cerute de client, iar hârtia a devenit automat mai dură, aşa cum trebuia. Şi, ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, Răzvan a observat că hârtia aceasta se şi spală. Poţi să desenezi pe ea, să o pătezi cu mâncare, nu-i bai! Cu puţină apă este ca nouă. La fel de mândru este şi de hârtia pe care a realizat-o în urma discuţiei cu un pictor umblat prin toată lumea. “A intrat la mine în atelier şi mi-a spus că, în urmă cu mai bine de douăzeci de ani în cadrul unei expoziţii cu gravuri renascentiste de la New York, a văzut o hârtie care i-a rămas în minte. Era gri şi de o fineţe cum nu mai întâlnise niciodată. Mi-a povestit îndelung tot ce îşi mai amintea legat de acea hârtie, ca să pot deduce compoziţia ei.” După ore întregi de zbucium, Răzvan şi-a spus, radiind de bucurie, că numai praful de cenuşă ar putea să îi ofere culoarea gri, dar şi acea delicateţe despre care îi vorbise pictorul. A avut dreptate.

Datorită realizărilor sale expuse peste tot prin ţară, Răzvan a fost invitat la Londra pentru a susţine traininguri două săptămâni. A refuzat. Încă mai are de studiat, spune el. Şi privirea sa albastră cade în pământ. Deocamdată, în fiecare miercuri îi învaţă pe copii cum să obţină cea mai simplă hârtie. Şi-ar dori să existe printre ei tineri care să

dorească să muncească cot la cot cu el, care să vină cu entuziasm şi ingeniozitate şi să creeze împreună fel de fel de tipuri de hârtie.

Munca este extrem de grea şi de migăloasă, iar banii vin foarte greu şi foarte rar. “De la stat nu primim nici un ban. În Canada, ştiu că există un astfel de atelier, dar unde nu se inovează nici pe jumătate din ceea ce facem noi. Statul alocă 12.000 sau 20.000 euro pe an, nu mai ştiu sigur suma, dar, oricum, bani foarte mulţi. Nouă nu ni se dă nici un ban, suntem, cred, singurii din Europa care facem tipar, gravură şi legătorie manuală, practic cartea manuală”, spune Răzvan şi dezamăgirea i se simte din voce.

“Mi-aş fi dorit să avem puterea să facem, pe de o parte, lucruri comerciale, cum sunt invitaţiile de nuntă, broşuri etc., din care să câştigăm banii cu care să susţinem proiecte ingenioase, îndrăzneţe, care nu s-au mai făcut. Din păcate, nu se poate. Eu lucrez singur, şi este foarte greu cu doar câţiva voluntari care vin când şi când. Tot ce am adus aici e pe banii mei. Acum lucrez la o casă din hârtie, de un metru şi ceva înălţime şi 1,70 lungime. Stâlpii o să fie din hârtie presată. Trebuie să fac peste o sută, iar casa trebuie să fie gata până în septembrie. Îmi doresc să creez o reţetă de hârtie care să fie lucrată ca şi piatra. Am realizat mulaje din hârtie, am turnat hârtie pe pânză de sac, hârtie cu inserţii pe plasă de sârmă, hârtie cu faţă dublă, hârtie portocalie cu orez, cu alge, cu ghimbir pe care am numit-o «sushi paper», hârtie din foi de ceapă, hârtie cu seminţe de flori, pe care, dacă o introduci în apă, după un timp răsar plantele, statui din hârtie manuală”, enumeră Răzvan invenţiile sale. Doar o parte. Idei are multe… Pentru el, hârtia a devenit un mod de a se elibera, un mod de a-şi imagina lucrurile, un loc în care poate să îşi insereze visele.

SCHIMB PE SCHIMBColaborarea cu Muzeul Ţăranului Român a început acum trei ani, munca sa fiind observată în cadrul diferitelor expoziţii la care a participat. În schimbul încăperii în care Răzvan îşi desfăşoară activitatea, artistul susţine cursuri de hârtie manuală, de legătorie şi de tipar manual şi participă la expoziţiile muzeului. Preţul pentru o hârtie manuală depinde de grosime, suprafaţă, dar şi de materia primă folosită, unii aditivi fiind foarte scumpi. De obicei, o coală A4 simplă costă un euro. “Din păcate, profit nu există deocamdată, pentru că nu sunt foarte multe comenzi şi nu există un rulaj financiar”, spune Răzvan, conştient că “nefiind o breaslă a hârtierilor, este mai greu să explici oamenilor cât de important este să existe pe piaţă şi un alt fel de hârtie. Cea manuală”.Sursa:

http://www.jurnalul.ro/stire-special/povestea-hartiei-din-coji-de-ceapa-549124.html

Ion Georgescu este iniţiatorul conceptului moara de hârtie, ce îşi propune să formeze în România o comunitate a iubitorilor de frumos, prin promovarea unor meşteşuguri şi meserii care au fost odată şi fără de care umanitatea ar fi arătat cu totul altfel.

Pasionat de cărţi şi de tot ceea ce este vechi, în particular de hârtie manuală, legătorie şi tipar, Ion încearcă prin ceea ce face să creeze o punte între trecut, prezent şi viitor, aducând în realitatea contemporană meşteşuguri uitate sau pe cale de uitare. Arta legătoriei a descoperit-o prin Dinu Bodiciu, în cadrul cursurilor de la Fundaţia Calea Victoriei, continuând ulterior cercetarea şi documentarea amănunţită a domeniului.

În viaţa de toate zilele, Ion este trainer autorizat şi consultant certificat internaţional. Experienţa de 11 ani în training şi consultanţă este concentrată pe zona de interfaţă între administraţia publică şi societate, în cadrul a numeroase proiecte naţionale şi internaţionale.

Atelier de bookbinding

Atelierul de bookbinding îşi propune să iniţieze pasionaţii de carte si obiecte lucrate manual în tainele legării foilor de hârtie, care devin apoi surse permanente de inspiraţie pentru cei care scriu pe ele sau le citesc conţinutul. Combinaţia de prezentări şi lucru efectiv vă va purta prin istorie şi contemporaneitate, oferindu-vă posibilitatea de a crea agende, cărţi sau cărţi-obiect, aşa cum vi le doriţi.

Cursul este derulat de Fundaţia Calea Victoriei în parteneriat cu moara de hârtie, un atelier-muzeu ce urmăreşte să recreeze atmosfera manufacturilor de carte de altădată. Veţi avea astfel ocazia să parcurgeţi o călătorie inedită prin universul incitant al naşterii unei cărţi alături de oamenii care fac din acest lucru o pasiune.

Cursul derulat în sală va putea fi continuat, ulterior finalizării lui, în atelierul moara de hârtie. Această parte este pentru cei interesaţi, pentru că vor vedea pe viu cum se lucrează cu echipamente antice de legătorie, dar şi „curajoşi”, pentru că atelierul este într-o hală industrială.

Teme:Câte ceva despre istoria cărţilor şi a legătoriei de carteAnatomia unei cărţi: despre hârtie, tipar şi legătorieLegătorie clasicăCărţi de citit şi cărţi-obiectCusături speciale – partea 1Cusături speciale – partea 2Cartea mea/noastră

Atelier de Mozaic

Mozaicul este un procedeu tehnic in care opera de arta este constituita din mici fragmente cubice sau prismatice de materiale dure, divers colorate, fixate laolalta cu ajutorul cimentului, masticului sau altui tip de adeziv.

Tehnica mozaicului este foarte veche. A aparut in antichitatea indepartata (Mesopotamia, Creta, Egipt, Persia, Grecia), epocile romana si bizantina marcheaza momentele lui de maxima inflorire iar spre sfarsitul Evului Mediu este practicat din ce in ce mai rar. La inceputul secolului XX curentul Art Nouveau a redescoperit mozaicul, adaptandu-l noului stil artistic.

Materialele folosite sunt marmura, piatra de rau, sticla de Murano, gresia, ceramica smaltuita. Astazi se intrebuinteaza si travertinuri colorate, placi ceramice mari, sticla groasa turnata special etc.

Atelierul nostru isi propune ca fiecare cursant, folosindu-si imaginatia, creativitatea si indemanarea, sa realizeze trei tipuri de obiect decorativ. Vor fi obiecte extrem de elegante si expresive ce vor decora spatiul de locuit sau biroul, iar intalnirile noastre un mijloc perfect de relaxare.

Atelierul va fi organizat in 3 sedinte, toate materialele fiind incluse in taxa de curs:

Cum sa fabrici singur hartie manuala

Foarte des mi-a fost dat sa cunosc persoane care nu stiu ce vor sa faca in viata, care incep facultati, le termina si nu ajung niciodata prea departe, insa Aurora, o tanara de 19 ani, care desi e la inceputul inceputului, cum ne marturiseste chiar ea, si-a inteles talentul si lucreaza cu un spor de invidiat.

Bookbinding

Aurora Boreala, este pseudonimul tinerei artiste, care are o rabdare vrednic de admirat, incepand de la reciclarea hartiei pana la aranjarea ei in agende personalizate. Se pregateste sa adauge pe langa Liceul de Arta si o facultate care sa-i satisfaca pofta de istoria artelor. Istoria artelor e cea care o fascineaza, pe langa bookbinding.

Caiete handmade

Agende handmade

Caiete legate manual

Agenda rustica handmade

Ce este bookbinding-ul? Procesul de asamblare a unei carti (in cazul de fata a unei agende manuale) din mai multe coli de hartie sau alte materiale. Aceste coli asamblate se leaga intr-o coperta cusuta manual.

Invatati cum puteti obtine hartie reciclata in casa? Iata un tutorial realizat de Aurora:

Este un proces foarte simplu! Aveti nevoie de: blender, fier de calcat (va recomand sa folositi electrocasnice uzate, de care nu mai aveti nevoie in viitor), un vas mare cu apa, o rama de fotografie cu o panza fixata, doua prosoape, hartie de bucatarie, si… maculatura!. Eu am folosit o agenda de care nu am fost prea multumita, si ceva hartie verde pentru culoare. Bineinteles, puteti folosi reviste, oferte de la supermarket, corespondenta…. ce va pica in mana.

Procesarea hartiei manuale

Sa incepem!

Rupeti hartia in bucati medii, si o mixati in blender impreuna cu un pahar apa.Pasta obtinuta o turnati intr-un lighean (cu apa, precum in imagine).Folositi rama cu panza pentru a “pescui” ceea ce va fi hartia noastra. Asteptati pana se scurge cat mai multa apa din rama.

Asezati rama pe un prosop uscat, si absorbiti apa cu o laveta. Eu am gasit una foarte absorbanta.Dupa ce ati absorbit cat de multa apa puteti, folositi un betisor pentru a desface marginile si incepeti sa ridicati hartia din rama. Fiti atenti, hartia este foarte fragila in acest moment, deci va trebui sa lucrati cu delicatete.Asezati hartia fragila pe un prosop uscat.Acoperiti cu doua bucati de hartie din aceea absorbanta pt bucatarie.Incepeti sa treceti fierul de calcat incins peste servet, pana cand acesta ramane uscat la suprafata. Ridicati servetul, intoarceti hartia reciclata, acoperiti din nou, si calcati.Cand servetul nu mai absoarbe umezeala din hartie, puteti atinge hartia direct cu fierul, pana cand este complet uscata.

Fabricarea hartiei manuale

Pentru o gura de aer proaspat recomand blogul Aurorei: auroraboreala

http://lorette.ro/cum-sa-fabrici-singur-hartie-manuala/

http://auroraboreala.wordpress.com/

http://issuu.com/atelierul/docs/atelierulno1final

http://issuu.com/atelierul

http://moaradehartie.ro/

Nou pe site: Atelier de bookbinding – Fundaţia Calea Victoriei şi Moara de hârtie

Moara de hârtie este un loc magic unde frumosul prinde viaţă.

Ideea ne-a venit din pasiune pentru frumos, tradiţie, natural. Am descoperit ce minuni pot ieşi din/cu/pe hârtie şi ne-am hotărât să nu le ţinem doar pentru noi.

Am observat că hârtia este foarte generoasă dacă ai deschiderea, răbdarea, priceperea să o transformi din ceva frumos în ceva extraordinar, fie că este vorba de o felicitare, un album de fotografii sau o carte. Şi pentru că hârtia folosită de noi este o hârtie specială, care a prins viaţă in mâinile noastre, ne place să spunem că hârtia noastră are suflet.

Dincolo de manufacturarea hârtiei, ne căznim să tipărim manual cu litere mobile şi cu clişee. Aşa cum făcea, acum mai mult de jumătate de mileniu, Gutenberg. Nu veţi găsi la noi imprimare multicoloră pe hârtie lucioasă ci o hârtie în care literele şi-au lăsat, la propriu, forma.

Hârtia şi foile tipărite fac casă bună în cărţile şi agendele legate de noi.

Haideţi alături de noi să transformăm fiecare obiect din/pe/cu hârtie în cea mai preţioasă şi sensibilă surpriză pentru noi şi pentru cei dragi! Călătoria de-abia începe!

Cum poţi să faci afaceri cu hârtie manuală

Ce faci când te saturi de cuvinte? Înveți să faci hârtie care să vorbească singură despre toată frumusețea din lume.

Reportaj într-o lume de hârtie (manuală)2009-11-10 00:00 Money Express de Oana Pulpa

Ce faci când te saturi de cuvinte? Înveți să faci hârtie care să vorbească singură despre toată frumusețea din lume.

Sute de coli puse la uscat ca rufele, pe sârmă, și alte câteva sute așezate în teancuri pe rafturi de lemn; pereți acoperiți cu site de toate formele și mărimile; miros de carte proaspăt ieșită din tipar, cafea și țigară. Acesta este, în imagini și arome, Atelierul de Carte de la subsolul Muzeului Țăranului Român din București, unde un fost jurnalist și o absolventă de Filologie s-au întors cu 1.800 de ani în urmă, pentru a face hârtie migălit, așa cum o făceau, la începuturi, chinezi.

Din balcon la muzeu. Din primele minute îți dai seama că tânărul cu barbă de înțelept și ochi mereu mijiți a zâmbet este din Ardeal: are vorba molcomă și nu se grăbește să răspundă la întrebări. Răzvan Supuran (32 de ani) a venit în București la începutul anilor 2000. Lăsase în urmă Clujul și, spera el, meseria de jurnalist (lucrase ca reporter la un săptămânal local. Însă socoteala de la Cluj nu s-a potrivit cu cea din București, Răzvan fiind nevoit să mai lucreze doi ani ca reporter, de această dată în televiziune, în echipa lui Cristian Tabără, care făcea atunci „Te vezi la știrile PRO TV“.

De ce nu mai voia să fie jurnalist? Nu-l mai bucura ceea ce făcea.

„M-am gândit ce anume aș vrea să fac și în ce context vreau să trăiesc ca să fiu mulțumit“, povestește el. Nu poate spune cu exactitate când și cum i-a venit ideea, dar gândul că ar putea trăi din fabricarea manuală a hârtiei era din ce în ce mai puternic.

Poate de vină au fost cele două luni petrecute în timpul studenției (a absolvit Filozofia la Cluj-Napoca) în atelierul artistului Mathyas Laszlo – „cel mai bun hârtier occidental în viață“ –, unde a învățat cum se face hârtia. Sau poate dorința de a face orice altceva decât jurnalism.

A adunat materie primă – deșeuri de hârtie – și a improvizat pe balconul garsonierei în care stătea cu chirie un mic atelier de hârtie. Afirmația ar putea fi valabilă și la figurat, pentru că „atelierul“ era format, practic, dintr-o cădiță și o sită: înmuia deșeurile în cădiță, le toca pentru a obține o pastă, strecura pasta, o punea la presat și, în final, o usca. În cuvintele lui Răzvan: „Taca, taca, taca“ și din nou de la capăt.

În 2005, reprezentanții Muzeului Țăranului Român (MȚR) din București, care-l cunoșteau deja de la târguri și expoziții, i-au propus o colaborare, pe care a acceptat-o imediat: reușise, în sfârșit, să renunțe la jurnalism, așa că avea tot timpul din lume pentru hârtie. Din motive administrative, colaborarea s-a concretizat abia în 2008, când în subsolul muzeului a început să funcționeze Atelierul de Carte al lui Răzvan Supuran.

Proiect viu. Conform înțelegerii cu MȚR, Atelierul de Carte a fost deschis de la început ucenicilor, adică tuturor celor care voiau să învețe, sau măcar să vadă, cum se face hârtia. În scurt timp, încăperea rece și fără ferestre s-a transfigurat, transformându-se într-un fel de cuib al unui „proiect viu“, spune Răzvan. Un proiect care se potrivește perfect cu ceea ce pictorul Horia Bernea – care a înființat muzeul în 1990 și care l-a condus până la moartea sa, în 2000 – își dorea să facă din MȚR: o „casă“ a imaginarului poporului român, „un fel de gospodărie generică“, cum o numește Supuran.

Atelierul de Carte avea să fie prima anexă permanentă, dincolo de expozițiile permanente și de workshopurile ocazionale, a acestei „gospodării“, în care se învață tehnici de realizare a hârtiei manuale – de la hârtie pentru corespondență, felicitări, cărți de vizită, fotografii și până la gravuri –, tehnici de legătorie și tipar manual și în care se nasc nu doar foi de hârtie, ci și obiecte de artă: de la cărți unicat până la instalații și sculpturi din hârtie.

„Vreau să dau mai departe ceea ce am învățat“, mărturisește Supuran. „Asta pentru că, pe de-o parte, e un meșteșug foarte rar și, pe de altă parte, pentru că aici facem lucruri care nu s-au mai făcut până acum“, explică el.

Carmen Oprea (28 de ani) s-a lipit de Răzvan și hârtia lui manuală de prima dată când a trecut pragul Atelierului de Carte, în martie anul acesta. Astfel, deși la început avea un singur meșteșugar – pe Răzvan –, Atelierul are acum doi – adică și pe Carmen. Faptul că ar mai fi nevoie de 200.000 de euro pentru ca atelierul să fie complet utilat nu-i împiedică pe cei doi să fie creativi și să inventeze tipuri noi de hârtie – cu inserții de flori, cafea, zahăr, mălai, nisip de mare etc. „Nimic nu se compară cu bucuria unei zile în care descoperi ceva nou, reinventezi în stil propriu o lume care a fost inventată cu mii de ani în urmă“, mărturisește Supuran.

Sămânță de business. Cei doi folosesc ca materie primă celuloza industrială – care nu necesită tehnici speciale de prelucrare și e folosită, tocmai din acest motiv, pentru

crearea unor cantități mari de hârtie; celuloza făcută manual – cel mai dificil de realizat, dar și cea mai prețioasă din punct de vedere estetic („Nu am apucat să aduc în atelier un lan de bumbac ca să-l usuc și să-l transform în celuloză, dar dacă aș face asta ar ieși cea mai bună hârtie din lume“, spune râzând Supuran); și, nu în ultimul rând, deșeurile de hârtie – cel mai des folosite, pentru că se potrivesc pentru orice tip de hârtie, sunt ușor de prelucrat, iar procesul de reciclare este sută la sută ecologic.

„În procesul ăsta de reciclare, spune Supuran, nu mai intervin substanțe care să deterioreze, cum se-ntâmplă, spre exemplu, în fabrici, unde 90% din producție se face prin procedee chimice“. Dacă celuloză industrială au folosit, în cinci ani, aproximativ 200 de kg, deșeuri consumă câte 100 de kg pe zi. Numai pentru îmbrăcarea cu hârtie a cabinei de proiectat filme din curtea interioară a MȚR (un cub din carton „care arăta ca dracu“, după cum spune Răzvan) au reciclat o tonă de hârtie. Și, oricât de stupid ar părea, tocmai deșeurile sunt cele care fac să meargă producția atelierului, generând un business „eficient“.

Pentru a explica mecanismul afacerii, Supuran se raportează la prețul de un euro, cu cât se vinde pe piață o coală de hârtie manuală de dimensiune A4. „Costurile necesare pentru a produce acel euro sunt de 0,000000...“ și la un moment dat continuă se spună zerouri doar în gând, „din suma respectivă“, explică el. Scump este timpul pe care-l presupune procedeul de fabricare a hârtiei. Totuși, cei aproximativ 20.000 de euro pe care i-au făcut în primele 10 luni ale lui 2009 – primul an în care atelierului a funcționat constant – reprezintă un venit decent raportat la costurile materiei prime (costurile de întreținere a atelierului sunt suportate de muzeu).

Se naște o piață. În plus, cei doi n-au cheltuit nici un ban pe promovare. Vorba despre Atelier s-a dus din gură-n gură, astfel că în curând la poarta MȚR au apărut de la artiști și librării (Cărturești, spre exemplu) până la oameni obișnuiți interesați de hârtia manuală. Cele mai mari comenzi vin, neașteptat, de la fotografi. „Hârtia manuală e produsul ce poate fi personalizat cel mai bine pentru fotografie“, explică Răzvan. „Dacă îmi zice cineva că vrea o anumită concentrație de culoare, eu pot să gândesc o rețetă de hârtie care, tehnic și chimic, să fie cea mai potrivită“, adaugă el.

Și deși sunt puțini clienți constanți – studioul de fotografie HeartMates e unul dintre ei –, comenzile fotografilor le asigură jumătate din profit. Cea mai mare comandă a atelierului este, spre exemplu, cea la care lucrează chiar acum: 200 de albume foto pentru care trebuie să producă, într-o singură lună, 7.000 de coli, dintre care 6.000 vor avea inserții de alte materiale. Ceea ce înseamnă că cei doi trebuie să lucreze de șapte ori mai mult decât într-o zi obișnuită.

Clienții au fost surpriza plăcută; surpriza care ar trebui să-i pună pe gânduri este că tot mai multe firme și ateliere individuale au început să producă și să vândă astfel de hârtie, unii dintre meșteșugari fiind chiar foști ucenici ai Atelierului de Carte. Răzvan și Carmen nu se îngrijorează, însă, pentru că e loc suficient, deocamdată, pe piață (anul acesta, de altfel, Atelierul de Carte va primi patru artiști tineri care își vor deschide aici laboratoare de desen, grafică și gravură). Marea bucurie vine, oricum, din altă parte.

Suport de vise. În vară, pictorul Vladimir Zamfirescu – profesor la Universitatea de Artă din București – a intrat pe neașteptate în Atelier întrebându-i pe Răzvan și pe

Carmen dacă-i pot face o hârtie specială pentru expoziția pe care o pregătea la Sala Dalles. Văzuse acea hârtie în urmă cu 20 de ani, la New York, într-o expoziție cu desene de Michelangelo. Le-a descris hârtia și, după o jumătate de zi în care a încercat mai multe variante, Răzvan i-a dibuit ingredientul secret – cenușa.

A reușit astfel nu doar să descopere o rețetă pierdută (căreia cineva – a dovedit-o Zamfirescu – îi simțea lipsa), ci și să-i îndeplinească pictorului dorința de a lucra pe o hârtie care exista doar în amintirea sa. Aici, ochii lui Răzvan încep să strălucească și mai tare. Și înțelegi, fără să-ți spună, care-i toată treaba cu hârtia asta manuală: poți pune în ea aproape tot ce-ți trece prin minte: semințe de flori, nisip de mare, cafea, mălai, dar și dorințe și vise.

Pentru arte

Răzvan Supuran și Atelierul de Carte au fost implicați în mai multe proiecte artistice, printre care:

1. La stand. În septembrie 2006, Răzvan a creat pentru Editura Paideia standul României la Expoziția Internațională „Francofonia vine la voi!“, de la Sala Dalles. Volume de poezie și proză semnate de autori români și străini au fost reproduse sub formă de cărți-obiect din hârtie manuală cu inserții de diferite materiale.

2. În stradă. În 2008, Atelierul de Carte a participat la Festivalul de publicitate ADfel (terasa La Motoare, București), unde a ținut lecții demonstrative de realizare a hârtiei manuale. Exercițiul a fost repetat și în vara lui 2009, la cea de-a patra ediție a Festivalului Street Delivery, din Strada Arthur Verona, București.

3. Glossy. În martie 2009, Răzvan și Carmen au creat, pentru revista „Tabu“, 20.000 de coli de hârtie manuală în care au inserat semințe de flori ce puteau fi plantate ca atare. Pentru acest proiect au lucrat timp de o lună împreună cu aproximativ 30 de oameni (ucenici ai Atelierului de Carte).

4. Instalații. În vara lui 2009, Răzvan și Carmen au realizat, împreună cu site-ul petocuri.ro, „Veșmânt de hârtie pentru cabina de proiecție“, eveniment artistic în timpul căruia a fost îmbrăcată cu hârtie manuală cabina de proiectat filme din curtea Muzeului Țăranului Român și a rulat filmul „Cabinetul figurilor de ceară“, al regizorului german Paul Leni.

http://moneyexpress.money.ro/articol_19567/reportaj_intr_o_lume_de_hartie__manuala.html

http://webshop.kreativfun.ro/?page=prod_list&sid=120

http://www.kreativfun.ro/?page=tutorial

De la filosofie la fabricat hârtie manuală şi carte unicat de Titi Amzar26 martie 2010, 01:28 Numar imagini: 3

Interviul cu prof. univ. dr. Ion Bănşoiu, directorul editurii Paideia şi, cu permisiunea dumisale, „producător” de hârtie manuală şi artizan de carte unicat, este una dintre acele ocazii unice de a interacţiona cu un univers paralel şi greu accesibil: spaţiul cultural autentic în care arta şi meşteşugurile de mult uitate trasează conturul valorilor veritabile, nealterate de pixelii modernităţii digitale. Bărbat trecut de prima tinereţe, dar plin de energie şi jovialitate, profesorul Bănşoiu este acea reflexie a unui veac în care cultura învârtea mersul istoriei.

Titi Amzăr: Domnule profesor, cum v-a venit ideea să treceţi de la filosofie la fabricarea manuală a hârtiei şi la legătorie de artă?

Prof. univ. dr. Ion Bănşoiu: Pentru mine a fost aproape natural. Pentru că gestul acesta pe care l-am făcut ţine de un anumit tip de reflexie cu privire la trecerea la un nou tip de cultură, la felul cum vor evolua editurile - de la ceea ce înseamnă o editură la cum va arăta cultura scrisă. În principiu este evident că, în zilele noastre, cartea va deveni un mijloc de celebrare a ideilor sau textelor sacre şi oamenii vor păstra, în genere în biblioteci, cărţi preţioase, cărţi obiect, cărţi care să-i bucure şi pe care să le poată lăsa moştenire, cărţi care să fie o investiţie sufletească, o valoare oricând - bine schimbată. Este evident că a trecut perioada iluministă, în care a explodat transmiterea culturii prin carte către masele de oameni. Trăim o cu totul altă epocă.

Trăim un moment de confluenţă între cultura tipărită şi noile tipuri de media...

Cei care sunt mai specializaţi în această direcţie discută deja despre o nouă realitate şi despre trecerea la un nou tip de cultură. Cum înainte cărţile, de pildă, consemnau ceva, fiind făcute de copişti, nu se putea vorbi despre o adevărată cultură scrisă, ci mai cu seamă de una manuscriptică. Cărţile conţineau de multe ori texte sacre, foarte preţioase - nu uitaţi că se sărută şi acum Evanghelia, ca obiect, în biserică! Există o reverenţă - cartea, ca şi icoana, poartă însemne speciale. Sigur că intervenţia puternică a ideologiei iluministe a schimbat radical viziunea cu privire la carte, iar industria cărţii a făcut posibilă o bibliotecă în fiecare casă. Dar asta nu înseamnă că lucrurile vor sta etern aşa. Eu chiar mă aştept ca odată cu schimbul acesta între generaţii pe care-l trăim, să se producă şi o puternică renunţare la cartea scrisă.

Noi, în genere, suntem o editură academică care colportează ştiinţa şi cercetarea savantă, texte clasice, valori certe - şi acest gen de carte cred eu că va putea să ne populeze în continuare bibliotecile, fără teama de a se demonetiza. În principiu, am făcut trecerea către cartea foarte frumoasă şi foarte preţioasă, care va merita să-şi ocupe locul în bibliotecă şi care va deţine un anumit conţinut literar. Altfel, informaţia se dublează la fiecare cinci ani şi nu este deloc sigur că aceasta va putea fi reprodusă pe hârtie. Pe fondul acesta, noi ne-am gândit să facem cărţi frumoase şi am trecut la treabă plecând chiar de la fabricarea suportului principal, care este hârtia. Ne-am apucat şi am învăţat tehnicile de intervenţie manuală pentru legătorie, tehnicile tipografice clasice - vechi. Şi cred că putem spune că am ajuns la un anumit nivel.

Lucrăm cu legători bătrâni de la care învăţăm, iar la rândul nostru îi învăţăm şi pe oamenii tineri să facă.

Putem spune că am început să edităm biblioteci întregi - cu suport cu tot. Vă spun asta pentru că o editură trebuie să fie în primul rând un prescriptor - trebuind să certifice valorile pe care le împarte. Altfel rămânem doar la nivelul de intermediar între autor şi cititor. De foarte multe ori, un intermediar neglijent, ţinând cont de faptul că de foarte multe ori editurile nici nu fac o corectură temeinică a textelor autorilor. După cum spuneam, în principiu, noi recomandăm anumite cărţi, lucrări excepţionale. Însă, asta nu înseamnă că facem numai asemenea tipuri de carte. Avem în portofoliu toate tipurile de carte. Problema noastră principală este că trebuie să reintroducem cartea în orizontul lucrurilor frumoase care ne întâmpină. Pentru că este un obiect care merită măcar admirat vizual... Din recunoştinţă şi din nostalgie. Altminteri, strict ca şi obiect funcţional, cartea îşi va pierde din atribuţii în viitor.

Domnule profesor, puneţi mult suflet când vorbiţi despre frumuseţea cărţii tipărite. Însă, nu trebuie să uităm că însăşi comunicarea, scrisă sau orală, suferă transformări structurale. Tinerii citesc doar punctual şi au ajuns, din cauza Internetului, să comunice păsăreşte, prescurtat.

Specialiştii evidenţiază că ne îndreptăm chiar spre un alt tip de oralitate şi spre renunţarea la acumularea de cunoştinţe prin lectură directă. Însă, nici şcoala şi nici părinţii nu mai sunt interesaţi să-i ajute pe copii să acumuleze o cultură generală directă, prin lectură. Copiii nu mai citesc decât la sugestie, la nevoie sau presaţi şi, nu în ultimul rând, citesc mai bine de pe monitor decât de pe hârtie. Nu condamn acest obicei al folosirii computerelor, pentru că şi eu lucrez textele direct pe computer. Modelul acumulării de cunoştinţe prin lectură a fost înlocuit astăzi de modelul acumulării episodice, prin intermediul televizorului sau al Internetului. Va mai dura ceva timp până când cultura se va recristaliza în formele sale valorice.

Este o diferenţă evidentă între cartea „de duzină” şi cartea obiect. Bănuiesc că raportul se păstrează şi în ceea ce priveşte preţul... Valoarea costă.

Evident, aceste cărţi nu sunt pentru orice buzunar. Numai acumulările de entuziasm din tinereţe se fac pe burta goală!... Lucrurile frumoase şi de valoare s-au făcut, pe parcursul întregii istorii, cu bani. Ne adresăm în general colecţionarilor şi oamenilor care apreciază acest gen de carte document.

Aţi pregătit o serie de tineri în aceste tehnici manuale de imprimare şi legătorie. Să înţeleg că ţineţi cu dinţii de ei?... Nu neapărat... Mă bazez pe faptul că nu cred să mai existe un al doilea nebun, care să se apuce de lucrurile astea atât de complicate.

Spuneţi-mi mai multe despre cealaltă activitate - fabricarea hârtiei manuale...

Aceste cărţi frumoase aveau nevoie de un anumit tip de hârtie care astăzi nu se mai produce decât manual şi izolat. Fabricarea hârtiei este, după cum ştiţi, complet industrială. Fabricăm manual nu un singur tip de hârtie, ci o colecţie întreagă, cu texturi şi culori diferite, cu adaos de cânepă şi alte materiale, cu inserturi de foiţă de argint. În fine, este o activitate manufacturieră destul de complicată. Un meşteşug şi o artă...

Când aţi început să produceţi manual hârtie?

Acum patru ani. M-au impresionat meşteşugarii cehi de hârtie pe care i-am văzut la lucru, într-o vizită. Cehii şi-au păstrat multe din vechile meşteşuguri pe care le fac şi astăzi foarte bine, având şi o sensibilitate proprie faţă de artă. Şi am încercat să facem şi noi acest lucru aici, cu oameni care au un mod de a fi, să-i spun aşa, foarte rudimentar. Este nevoie, evident, şi de un spirit practic pentru a căpăta deprinderile necesare acestei activităţi şi pot să spun că aceşti oameni au făcut paşi extraordinari. Sunt oameni care nu dovedeau nicio înclinaţie artistică, dar care au ajuns să facă astăzi lucruri foarte frumoase.

Unde aveţi amplasată „moara de hârtie”?

Am o casă în vecinătatea Bucureştiului şi acolo am instalat nişte „utilaje” manuale, prese, care ne ajută să fabricăm hârtia. N-aş spune că avem propriu zis o „moară de hârtie”. Ne gândim să o modernizăm un pic pentru că, momentan, este o activitate eminamente manuală, iar acest lucru nu ne permite să producem pe zi decât o cantitate foarte mică de hârtie.

Cerere există pe piaţă, zic eu. Cea mai mare parte a hârtiei manuale se importă.

Este adevărat, însă trebuie să vă spun că marea parte a „hârtiei manuale” importate este de fapt produsă semi-industrial. Este de fapt o imitaţie a hârtiei manuale. Sunt foarte puţini cei care fabrică cu adevărat manual hârtie. Iar preţul acestei hârtii, făcută exclusiv manual, este destul de piperat. Este şi normal, la cât chin este să o fabrici. Noi facem hârtie manuală exact „la mână” şi, mai mult decât atât, facem cărţi din această hârtie - lucru pe care nu ştiu câţi îl mai fac... Sper că toţi acei oameni sensibili care au aplecare asupra acestor cărţi de valoare, să aprecieze în continuare efortul nostru. Cultura adevărată este capital intensiv şi nu dă înapoi...

http://www.print-magazin.ro/revista-curenta/interviu/de-la-filosofie-la-fabricat-hartie-manuala-si-carte-unicat.html

Pe urmele hârtiei fabricate manual

Un meşteşug vechi de 200 de ani, realizarea manuală a hârtiei, este ţinut în viaţă de patru clujeni.

O hârtie aspră, dar elegantă, aşa cum erau probabil vremurile secolului XIX, este fabricată la Cluj de patru pasionaţi. Semne de carte, mape, gravuri, cărţi de vizită sau simple coli de hârtie sunt confecţionate după o tehnică unică. îngălbenite sau maro, albe sau în culori combinate, colile de hârtie manuală te trimit, la prima atingere, în cu totul alte timpuri.

Acum 11 ani, designerul clujean Mathyas Laszlo a decis să reînceapă producerea hârtiei manuale. A căutat îndelung asociaţi, dar i-a fost destul de greu să găsească oameni pasionaţi şi muncitori. în urmă cu doi ani însă i s-au alăturat alţi doi clujeni care îi împărtăşeau pasiunea: Agoston Istvan si Banffy Bela. împreună, au întemeiat o mică firmă cu scopul de a revitaliza meşteşugul producerii hârtiei manuale. Cel mai greu a fost să găsească vanele în care să producă, din celuloză, acest tip de hârtie.

Norocul le-a surâs şi au găsit atât vane de lemn vechi, funcţionale, cât şi de plastic, moderne, dar în care se poate lucra hârtia. „Colegul nostru designer a readus a înviat, practic, acest meşteşug. Suntem pasionaţi ai cărţii şi ai acestui tip de hârtie Nu l-am gândit la început ca afacere, pentru că a mers greu, a fost dificil până ne-am pornit. Acum, după doi ani, am început să fim pe linia de plutire”, povesteşte Bela Banffy, unul din cei trei asociaţi. El spune că, deocamdată, nu se poate vorbi de un profit mare, dar este important că,

încet-încet, lumea află de ei.

„Facem hârtia din celuloză pe care o aducem de la Dej. Am auzit că sunt probleme acolo, dar sperăm să se rezolve, pentru că ne-ar afecta şi pe noi. După ce a avut loc Târgul Breslaşilor, am avut şi comenzi de la Castelul Banffy sau de la instituţii publice. Cele mai de succes produse sunt pozele cu Clujul vechi pe care le imprimăm pe hârtia noastră”, completează Istvan Agoston. Locul în care ia naştere hârtia cu pricina este un beci întunecos, dar curat, un adevărat laborator, cu iz alchimic, plin de recipiente, vane vechi de lemn, cu apă stătută şi celuloză.

„Materialul stă în cuvele cu apă două zile, apoi viitoarele foi de hârtie sunt aproape gata. Urmează lucrul manual, să fie întinse şi aranjate la presele manuale. Apoi, în funcţie de cerere lucrăm pe ele, facem coli şi tot restul produselor. Este o muncă de migală, dar îmi place foarte tare, chiar dacă sunt nevoit să stau destul de mult în pivniţă” a spus Istvan Agoston. El spune că în secolul XIX meşteşugul a început să piardă teren din cauza procesului masiv de industrializare, iar la finalul secolului 20 aproape că a dispărut definiv. ”Nu se mai face hârtie manuală, pentru că procedul solicită timp şi totul s-a digitalizat. Dar nouă ne place ce facem”, spune Istvan Agoston.

Potrivit lui Agoston, pe piaţa clujeană mai există un producător de hârtie manuală, Cezar Bolica, dar acesta nu a putut fi contactat până la închiderea ediţiei. ”Şi el face ceva asemănător, pe cont propriu şi nici nu ştim cum să îl considerăm: un competitor sau rival? Cert e că este şi el împătimit de acest tip de meşteşug”, a mai spus Istvan Agoston.

Atelierul din strada Paris nr. 27 are o savoare aparte. Peste tot prese vechi, vrafuri cu hârtie, albume vechi de artă după care se fac reproduceri. Doar un calculator şi o imprimantă mai aduc aminte de faptul că era lui Gutenberg s-a sfârşit şi că revoluţia digitală a pus stăpânire pe arta tipografică definitiv. Cu toate acestea, undeva în Cluj, patru pasionaţi vor ca acest meşteşug al hârtiei medievale să nu intre definitiv în istorie.http://www.ziuadecj.ro/eveniment/pe-urmele-hartiei-fabricate-manual--29765.html

http://origamiromania.forumgratuit.ro/hartie-si-unelte-f10/hartie-manuala-t254.htm