ŢESUTUL MUSCULARFibra musculară este unitatea morfofuncnţională.

NETEDCelule alungite, fusiforme cu extremităţi ascuţite.Origine mezodermo-mezenchimatoasă (cu excepţia irisului şi a celulei mioepiteliale care are origine ectodermică).Mioblast- celula tinără.Miocit – celula adultă.Sarcolema- înveluşul elastic, format din:

Plasmalemă Glicocalix Membrana bazală Prezintă 3 zone specializate (cavelole, arii dense, joncţiuni intercelulare).

Sarcoplasma (citoplasma) e omogenă, eozinofilă, conţine: Organite comune: mitocondii, complexul Golgi, ribozomi, REN Organite specifice: MIOFIBRILE (filamente subţiri- actină, groase- miozină) Incluziuni: GLICOGEN şi LIPIDE

Nucleul- cental cu unul sau mai mulţi nucleoli.Celulele legate intre ele prin fibre de reticulină şi elastice.

STRIAT.Sunt celule lungi, cilindrice, multinucleate, prezintă striaţii transversale.Au origine mezodermo-mezenchimatoasă.Mioblastul se transformă în miocit.Sarcolenă formată din plasmalemă, glicocalix şi membrana bazalăSarcoplasma densă la periferie, fluidă în zona centrală, conţine:

Organite comune: sarcosomi, comlexul Golgi, lizozomi, REN Organite specifice: MIOFIBRILE Incluziuni: GLICOGEN, LIPIDE, PIGMENT

Nucleu: foarte numeroşi, situaţi imediat sub sarcolemă, cu 1-2 nucleoli.

CARDIAC.Celuele au extremităţile bifurcate, în legătură cu alte fibre, se ramifică şi se anstomozează.Sarcolema:

Plasmalemă Glicocalix Membrana bazală Discurilie interclalare sau scalariforme Eberth (limitele mofologice a celulelor).

Sarcoplasma conţine: Organite comune: mitocondrii sau sarcosomi, complex Golgi, reticul sarcoplasmatic

alcătuind diade. Organite specifice: MIOFIBRILE prezintă o dublă striaţie longitudinală şi transversală Incluziuni: GLICOGEN, LIPIDE.

ŢESUTUL OSOS

Are substanţa fundamentală solidă, rigidă, mineralizată. Este ţesut conjunctiv de tip ordonat, în care predomină substanţa fundamentală complet mineralizată.Celulele: deosebim celule formatoare de os (osteoblaste, osteocite) şi celule distrugătoare de os (osteoclaste).OSTEOBLASTE: sunt celule tinere, foarte active metabolic, prezente în procesele de creştere şi dezvoltare osoasă, elaborează fibre şi lamele osoase.Nucleul: mare şi ovalar dispus excentric, nucleolul hipertrofic.Citoplasma conţine:

ribozomi, mitocondrii, complex Golgi dezvoltat, REG incluziuni granulare (matrice osoasă) fosfataza alcalină cu rol în mineralizare.

OSTEOCITE: celule adulte (formate din osteoblaste) mai mici ca osteoblastele, sunt situate în locaşuri în substanţa fundamentală numite OSTEOPLASTE.OSTEOCLASTE: sunt celule foarte mari situate în lacunele Howship. Sunt polinucleate (10-60 de nuclei), provin din monocite sau macrofage, nu au origine osteogenă, au activitate enzimatică şi fagocitară (osteoclazic- distrugător de os, osteolitic- topitor de os=Funcţia lor e îndepărtarea surplusului de matrice mineralizată, în special în perioadele de osteogeneză. Conţine enzime ca colageneza şi fosfataza acidă.Substanţa fundamentală:Organică: 34% format din fibre de colagen de tip I, glicozaminoglicani, proteine acideMinerală: 66% format din Ca, P, Mg, K, Na,, citraţi şi bicarbonaţiFibrele: osteocolagenul – preponderent din colagen de tip I

ŢESUTUL OSOS HAVERSIANSe formează prin osificare endoconjunctivă sau endocondrală. Are structură tubulo-cilindrico-lamelarăSPONGIOSSe găseşte în epifiza oaselor lungi, zona centrală a oaselor late şi scurte. Conţine măduvă roşie hematogenă, are aspect cavitar spongios. Cavităţile sunt delimitate de travee osoase (una sau mai multe lamele osoase). Lamele conţin ostecite şi osteoblaste. Lamelele periferice conţin osteoblase active. Traveele au orientare neregulată.COMPACT sau DENSEste o structură osoasă superior organizată.Predomină substanţa osoasă dispusă în lamele în jurul unor canale (care conţin componenta conjunctivo-vasculară)- haversiene.Canalele haversiene străbat osul în toată lungimea ei, sunt legate între ele prin anastomoze transversale sau oblice (canale interne Volkmann) aceste canale se deschid în cavitatea medulară, în periost sau se înfundă sub formă de deget de mănuşă.Canalul Havers conţine: o arteriolă, o venulă, un vas limfatic, fibre nervoase şi ţesut conjunctiv, cîteva osteoblaste.OSTEONUL- este unitatea morfofuncţională a ţesutului osos compact. Format din canalul haversian împreună cu sistemul său lamelar. Delimitat la exterior de linia ce ciment. La interior de limitanta internă (care delimitează ţesutul conjunctivo-vascular de canalul haversian. Sistemle interhaversiene- sunt spaţiile dintre sistemele haversiene.Osul compact conţien numeroase structuri fibrilare:

fibre acriforme- leagă lamelele osoase între ele fibre perforante- (Sharpey) provine din periost şi se termină la nivelul sistemelor

interhaversieneŢESUTURI CONJUNCTIVE ŞI CARTILAGINOASE.

ŢESUTUL CONJUNCTIV LAX.Conţine în proporţii egale celule fibre şi substanţă fundamentală.Este ţesutul cu cea mai largă răspîndire în organism.Reprezintă continuarea directă a ţesutului mezenchimatos.Se găseşte în stroma organelor, în jurul vaselor şi nervilor , umple spaţiile dintre celălalte varietăţi de ţesuturi.Celule (autohtone şi allogene)Autohtone:

fibroblaste: forma tînără , la nivelul ei are loc sinteza de fibre şi substanţă fundamentală. Are formă alungită, stelată, cu multiple prelungiri. În citoplasmă prezintă REG. Nucleul e mare cu nucleol evident

fibrocit: reprezintă forma adultă mai mică decît fibroblastul. Are formă fusiformă. Are nucleul mai mic şi alungit. Citoplasma conţine mai puţin REG. Se poate reîntoarce în starea de fibroblast. Atît fibrocitul cît şi fibroblastul se pot transforma în celulă adipoasă (adipocit unilocular) sau în celulă pigmentară (pigmentofor).

Mastocitul: este mai puţin numeroasă ca fibroblastul. Are funcţia de a sintetiza, sectreta şi depozita mediatori chimici (răspunsul inflamator şi hipersensibilitatea de tip I). Conţine pe suprafaţă receptori pt IgE. Sunt răspîndite în tot organismul, dar mai abundent în derm, tractul respirator şi digestiv.

Celule mezenchimatoase: rare. Situate totdeauna perivascular.Allogene: Macrofage: au denumiri diferite în funcţie de ţesutul în care sau stabilit:

Histocite- în ţesutul conjunctiv Celule Kupffer- în ficat Macrofage alveolare – în plămîn Macrofage- în ganglionii limfatici Macrofage pleurale şi peritoneale- în cavităţile seroase Celule microgliale – în SNC Osteoclase- în ţesutul osos

Au în citoplasmă : complex Golgi, lizozomi, REG. Supravieţuiesc în ţesuturi luni de zile. Au ca funcţii: digestie, secreţie, sistem imun, distrugere de hematii, intervin în metabolismul Fe, şi a grăsimilor. Plasmocite: se formează prin transformarea blastică a limfocitelor B migrate în ţesutul

conjunctiv lax. Au formă sferică. Citoplasma puternic bazofilă, REG. Elibereză anticorpi circulanţi, supravieţuiesc 10-20 de zile.

Limfocite PolimorfonucleareSubstanţa fundamentală.Incoloră, transparentă, omogenă, vîscoasă. Conţie glicozaminoglicani şi glicoproteine structurale.Fibre.

De colagen Reticulare Elastice Oxitalanice.

De colagen: rezistente, fexibile, dar nu elastice. Sunt fibre albe. Se grupează în fascicule. Nu se ramifică şi nu se anastomozează.Sunt de următoarele tipuri:

Tip I: în fibrele mai groase (ligamente, tendoane, fascii, oase, derm, dentină) Tip II: în fibrele mai subţiri (cartilaj hialin, notocord, discuri intervertebrale) Tip III: în fibrele de reticulină (cardiovascular, intestin, uter, ficat, splină, plămîn) Tip IV: în laminele bazale ale epiteliilor şi în membrana bazală a endoteliileor Tip V: în lamina bazală a celulelor musculare netede şi scheletice şi în pereţii vaselr

sanguine.De reticulină: mai subţiri ca fibrele de colagen. Se ramifică şi se anastomozează. În splină, ganglionii limfatici, parenchim hepatic, renal, glande endocrine (în stroma lor). Sunt mai abundente în ţesutul embrionar şi cel tînăr. Conţine colagen de tip III. Sînt sintetizate în fibroblast din molecule de tropocolagen care ulterior vor polimeriza.Elastice: sînt fibre galbene. Subţiri şi lungi. Se ramifică şi anastomozează. Se găsesc în piele, plămini, pereţii vaselor mari. Constituite din elastină (proteină: glicină, valină, prolină, glicocol şi alanină)Oxitalanice: se găsesc în număr mare doar în ligamenele dentare (printre fibrele de colagen şi reticulină). Sunt mai groase şi mai rigide decît fibrele elastice. Numărul lor creşte în boli ale parodonţiului.

ŢESUTUL CONJUNCTIV DENS (tendinos, aponevrotic, lamelar, elastic)

TENDINOS.Preponderent din fibre de colagen, paralele între ele şi paralele pe axul mare al fascicolului din care fac parte.Celule.Tenocite: derivă din fibroblaste, sunt puţine la număr, nuclei sunt dispuse printre fascicule două cîte două (nuclei gemeni). Din cauza comprimării celulel au formă stelată.Substanţa fundamentală.E foarte redusă în tendon.Tendonul e învelit în PERITENONIU (bine vascularizat şi inervat) şi conţine fascicule terţiare, fascicule secundare şi fascicule primare. Tendonul e lipsit de vase şi se hrăneşte prin difuziune. Are rolul de a face legătura dintre muşchi şi os. De muşchi se leagă prin joncţiunea miotendinoasă.

APONEVROTIC.Alcătuieşte membanele fibroase care acoperă muşchii. Conţine fibrele colagene paralele între ele şi perpendiculare pe cele din lama vecină. Între fibre se găsesc fibroblaste turtite de forme variate. Conţien puţină matrice extracelulară.

ŢESUTURI CONJUNCTIVE SPECIALIZATE.

RETICULAR.Conţien celule reticulare şi fibre de reticulină. Alcătuieşte stroma organelor hemato şi limfopoetice, endoteliul uterului, ficat. Sunt celule stelate legate prin joncţiuni desmozomale. Fibrele de reticulină se anastomozează şi formează o reţea cu ochiuri mari (capilare sinusoide)- prin care circulă sîngele sau limfa şi o reţea cu ochiuri mici- în care sunt macrofage.

ADIPOS.Conţien predominant celule, substanţa intercelulară e foarte redusă. La embrion se formează din mezenchim. La adult din fibrocite şi histocite.

ALB-GALBEN: conţie celule sferice, mari, globuloase numite adipocite (adipocit unilocular). Nucleul e dispus periferic, conţine cantitate mică de citoplasmă şi o singură picătură de lipid. Coţine mitocondrii şi REG. Se adună în aglomeraţii numiţi – paniculi adipoşi. BRUN: culoare intunecată datorită conţinutului de citocrom din mitocondrii. Are formă poligonală sau uşor sferică. Conţien picături lipidice izolate (multilocular). Nucleul situat central. În citoplasmă multe mitocondrii, ribozomi, şi RE slab dezvoltat. Bine reprezentat în embrion şi nou născut, scade cu vîrsta. Depozitul lipidic al ţesutului brun nu se modifică în stările de inaniţie.PIGMENTAR.Predomină celulele pigmentare. Acestea pot fii formatoare de pigment MELANOBLASTE, sau purtătoare de pigment PIGMENTOFORE sau CROMATOFORE. Se găseşte în ochi, pia mater, în dermul oamenilor rasei negroide.Melanoblastul (forma tînără), şi melanocitul (forma adultă) poate avea origine ecto sau mezodermică. În citoplasmă are granulaţii pigmentare- MELANOSOMI.Pigmentoforele au origine diferită se transformă din histocite, fibrocite, celule reticulare care au acumulat particule de pigment.ŢESUTURILE CARTILAGINOASE.Au origine mezenchimală.HIALIN.Se găseşte în septul nazal, laringe, trahee, coaste, articulaţii.Celulele.Condroblaste- celula tînără, este mică turtită situată la periferie. Condroblastele au capacitatea de a forma matricea cartilaginoasă şi fibrele, apoi se maturează în condrocite.Condrocit- celula adultă, inclusă în condroplast.După diviziune condrocitele surori rămîn incluse sub aceaşi capsulă formînd grupe izogene.Substanţa fundametală.Este un gol hidrofil cu aspect amorf şi hialin. Este format din glicozaminoglicani şi proteoglicani- legate covalent de:

Condroitin-4-sulfat Condroitin-6-sulfat Keratin-sulfat.

Fibre.Din fibre de colagen tip II. Conţien matrice teritorială şi matrice interteritorială.Condronul- unitatea morfo-funcţională a cartilajului format din condrocit, matrice teritorială şi fibre de colagen.Pericondrul: învelişul periferic al cartilajelor. E o structură conjunctivă bogat vascularizată şi inervată, bogat în fibre colagene de tip I. Prezintă un strat intern fertil.Cartilajul creşte prin apoziţie.ELASTIC.Se găseşte în pavilionul urechii, trompa lui Eustachio, canalul auditiv, epiglot.Este opas şi friabil. Are culoare gălbuie. Format din condrocite ovale izolate sau în grupe izogene. Substanţa fundamentală este redusă. Conţine numeroase fibre elastice.FIBROS. Se găseşte în discuri intervertebrale, ligamentul interpubian, articulaţii. Conţie rare condrocite izolate, într-o matrice cartilaginoasă, hialină. Predomină fibrele colagene de tip I, dispuse în fascicule groase. Substanţa fundamentală e redusă.

SÎNGELE.Format din plasma sanguină şi elementele figurate.

Plasma: 90% apă, proteine (albumine, globuline), fibrinogen, bromuri, vitamine, lipoproteine, glucoză, uree, acid uric, creatinină, ioni şi săruri organice.Elemente figurate: Eritrocite- 4,5-5 mil/mm3 (globula roşie- hematia)Leucocite- 6-8 mil/mm3 (globule albe)Trombocite 300.000mil/mm3 (plachete sanguine)Eritrocite.

6 mil la copii 5,4 mil la bărbaţi 4,8 mil la femei

Au formă discoidală, cu partea centrală scobită, din profil au formă de pişcot.Pot trece prin pereţii capilari – proces numit DIAPEDEZĂSunt celule anucleate. Este formată din membrană celulară şi citoplasmă.Citoplasma eritrocitelor conţine: microtubuli, microfilamente, hemoglobină.Pe membrană sunt fixate aglutinogeni (grupele sanguine şi Rh-ul)Durata de viaţă a hemoglobinelor e 120 de zile, sunt distruse în splină de macrofage.Rolul lor principal e transportul gazelror respiratorii.Trombocite.Au formă elipsoidală. Nu sunt celule propriu zise ci sunt fragmente citoplasmatice a megacariocitelor. Nu au nucleu. Sunt formate din citoplasmă şi membrană. Citoplasma are 2 zone:

Periferică- hialomer Centrală- granulomer

Hialomerul conţine: microtubuli, microfilamente, proteine (pt coagulare)Granulomerul conţine: mitocondrii, lizozomi, vezicule Golgiene, rari ribozomi liberi şi granule dense ce conţien serotinină.Membrana: are structură lipoproteică, glicocalix format din glicoproteine (cu rol în adeziune şi în procesele de agregare plachetară).Trombocitele se formează în măduva roşie hematogenă, durata medie de viaţă e 8-12 zile. Se distrug în cursul hemostazei sau în organele în care sunt depozitate (splină şi plămini).Leucocitele.Sunt de 2 feluri granulocite şi agranulocite.Polimorfonucleare sau granulocite care au nucleul polilobat.Neutrofile: 60-70% din totalul leucocitelor

Celulă sferică, cu nucleul segmentat (3-5 lobi uniţi prin filamente ce cromatină).Citoplasma abundentă conţine granulaţii azurofile (lizozomi) şi granulaţii specifice.Supravieţuiesc 10-14 ore în sînge şi 1-4 zile în ţesutul conjunctiv. Se formează în măduva roşie hematogenă. Pot să emite pseudopode, este un microfag sanguin.Eozinofile: 2-4%, cresc în bolile alergice şi parazitare.Nucleul relativ mare, bilobat. Citoplasma intensa acidofilă- zona centrală numită intermun şi zona periferică- externum.Se formează în măduva roşie hematogenă de unde migrează în sînge, apoi în ţesuturi unde îşi desfăşoară activitatea pînă se distrug. Este un microfag, se găseşte în ţesut imediat sub epitelii.

Bazofile: 0,5% din totalul leucocitelor.Nucleul este bi sau trilobat, avînd formă de S sau de trifoi. Citoplasma slab baofilă: conţine lizozomi, histamină, heparină, serotonină.

Pe membrană are receptori pt IgE.Se formează în măduva roşie, din celula stem multipotentă comună cu a neutrofilului şi eozinofilului.Leucocite mononucleare sau agranulocite.Limfocite: 25-36% din totalul leucocitelor.Creşte în TBC şi în sifilis. Scade în iradieri, afecţiuni ale măduvei roşii hematogen.Are formă sferică sau ovalară.Nuclul unic, mare, sferic sau oval, bazofilă.Citoplasma slab bazofilă, conţine organite comune, granulaţii azurofile, enzime lizozomale.Deosebim:

Limfocitul mic- nucleul fără nucleol, citoplasmă redusă Limfocitul mediu- nucleu cu un nucleol vizibil Limfocitul mare- mare cu 1-2 nucleoli.

Îşi au originea în celula stem din organele hematopoietice respectiv în compartimentul nemieloid din măduva roşie hematogenă şi din organele limfopoietice periferice şi centrale- timus- limfocitele T 80%. În măduva roşie- limfocitele B (bursodependente).Limfocitele B- secretă imunoglobuline- au rol în imunitatea umorală sau imediată prin sinteza de anticorpi.Limfocitele T pot fii:

Reglatorare (helper şi supresoare) Efectoare (killer)

Au rol în imunitatea celulară.Monocitul: 4-6% din totalul leucocitelor.Numărul lor creşte în inflamaţii cronice.Celula de formă sferică. Nucleul unic, mare reniform. Citoplasma abundentă, bazofilă, bogată în organite comune şi granulaţii azurofile (lizozomi). Prezintă pseudopode.Se formează în măduva roşie hematogenă de unde trec în sînge pt 24-60 de ore apoi migrează mai departe în ţesuturi unde se transformă în macrofage sau histjocite active. Deci maturarea lor nu are loc în sînge ci în ţesuturi unde pot trăi luni sau chiar ani.Macrofagul are rolul de a concentra antigenii şi de ai prezenta limfocitului.

MĂDUVA ROŞIE HEMATOGENĂ.

Este de origine mezenchimală. Se găseşte în toate oasele pînă la vîrsta de 6 ani.

Se transformă în măduvă galbenă cu excepţia: stern, coaste, corpurile vertebrelor, epifizele oaselor lungi, diploia oaselor craniene, clavicula.Structura:

Capsulă Stromă Parenchim.

Capsula formată din fibre colagene şi elastice.Stroma din reţea reticulară tridimensională tapetată cu celule reticulare, în ochiurile mici sunt celulele parenchimului. În ochiurile mari- capilare sinusoide tapetate cu celule reticulo-endoteliale.Parenchimul: mieloid- în ochiurile stromei- reprezentate de celulele seriei mieloide din care vor lua naştere celulele seriei granulocitare, eritrocitare şi trombocitare.Compartimentul nemieloid al măduvei hematogene este reprezentată de celule stem precum şi de precursori limfocitelor B şi ai monocitelor.Din punc de vedere histologic e format din:

Celule relativ mici- bazofile, dispuse în insule- reprezintă elementele mieloide Celule mari- dispersate, cu nucleul foarte segmentat- megacariocitele Celule adipoase mari- cu nucleu periferic şi citoplasma vacuolară.

Celule tinere se găsesc în afara capilarelor sinusoide pe cînd cele mature în interiorul acestora.Măduva roşie are rol hematopoetic şi de apărare. E singurul organ în care după naştere se menţine şi se multiplică celulele de origine ale tuturor elementelor sanguine.

Elementele trec prin CITODIOBAZĂ în sînge, aceasta se poate realiza în trei moduri: Diapedeză- granulocitele Penetrarea pereţilor capilari- megacariocite şi trombocite Topirea enzimatică temporară a pereţilor capilari- hematiile.

ORGANELE LIMFOIDE PERIFERICE.

Sistemul imun cuprinde 2 categorii de celule:

Limfocite (B-umorale şi T-celulare) Macrofage

La nivelul ţesutului limfoid se dezvoltă în primul rînd limfocite , în celulele periferice au loc şi procese de plasmocitogeneză şi de monocitogeneză.Organele limfoide periferice sunt reprezentate de ganglionii limfatic, splină, amigdală, apendice. Dependente morfo-funcţional de organele limfoide centrale.Sunt de origine mezodermo-mezenchimală.Se dezvoltă tîrziu în viaţa intrauterină şi chiar postnatal- involuează tîrziu.Absenţa sau extirparea lor nu are consecinţe grave.Stroma lor e mezenchimatoasă şi nu are funcţii endocrine. Structura lor e antigen dependentă (se constituie după stimulări antigenice).

Ganglionul limfatic.Ovalar sau reniform, situat pe traseul circulaţiei limfatice. La nivelul lor se realizează filtrarea limfei. Sunt formaţi din

capsulă (conjunctivo-reticulinică), sinus subcapsular sinus marginal (tapetat cu celule endoteliale şi macrofage) stromă parenchim

Parenchimul : format din elemente celulare mature ale seriei limfocitare, are 3 zone: corticala superficială- conţine foliculi primari care pot fii :

în repaus (aspect omogen) activi (după contactul cu antigenul) au un centru clar zona periferică- întunecată (coroana limfoidă)

centrii clari au 5 feluri de celule limfoblaste imunoblaste mari macrofage celule foliculare dendridice limfocite mici corticala profundă- masă limfocitară difuză de limfocite T medulara- cordoane limfocitare (limfocite B) şi plasmocite.

Limfopoieza are loc la nivel cortical, limfocitele se formează în centrii clari.

Splina.Organ limfoid situat pe traiectul circulaţiei sanguine.Capsula: groasă, din ţesut conjunctiv dens cu rare elemente elastice şi musculare. Din ea se desprind travee care compartimentează parenchimul.Stroma: reţea de fibre reticulinice şi celule reticlare.Parenchim: pulpă roşie şi pulpă albă.Pulpa roşie: sinusuri venoase din capilare sinusoide tapetate cu celule endoteliale aplatizate, situate discontinuu pe o membrană bazală discontinuă. Se găsesc elemente figurate sanguine, limfocite, plasmocite, monocite-macrofage.Pulpa albă: constituită din foliculi limfatici, teci parietale. Are rolul de a produce limfocite.Tecile parietale sunt alcătuite din limfocite timo-dependente, plasmocite, macrofage.Foliculi splenici: conţien limfocite B, plasmocite. Au 2 zone:

centru germinativ cu coroana limfocitară

zona marginală – bogată în macrofage.Funcţiile splinei:

produce limfocite distruge eritrocitele apărarea organismului filtrarea sîngelui depozitare de sînge.

ORGANELE LIMFOIDE CENTRALE.La om este reprezentat de timus.Are următoarele caracteristici:

origine ectodermică apare precoce în viaţa embrionară, după naştere involuează absenţa sau extirparea cauzează afectare gravă a proceselor imune, stroma e formată din celule reticuloepiteliale.

Are 2 lobi înveliţi de o capsulă fibroasă care trimite septe şi împarte timusul în lobi mici.Unitatea morfo-funcţională este LOBULUL TIMIC.Lobulul:

are o zonă periferică- cu numeroase celule- numit CORTICALĂ o zonă centrală- cu puţine celule- numit MEDULARĂ.

Atît medulara cît şi corticala e formată din celule reticulare epiteliale (cu nucleu mare), cu ochiuri mari, în care se află PARENCHIMUL format din TIMOCITE.În medulară se găsesc corpusculi Hassal.În citoplasma celulelor sunt: lizozomi, vacuole, granule electrodense (timozină alfa 1 şi timoproteină)Pe lîngă celulele timice şi celelulele reticulo-endoteliale, timusul conţine celule reticulare, mezenchimale şi rare macrofage.Timusul nu are capilare sinusoide, timocitele traversează peretele venulelor post capilare şi sunt drenate în circulaţia venoasă.

ŢESUTUL NERVOS ŞI SISTEMUL NERVOS.Constituit din

elemente structurale specifice: neuronul şi celula glială elemente nespecifice: vase sanguine şi ţesut conjunctiv.

Ţesutul nervos e de origine ectodermică- din celule neuroepitelială a tubului neural.

Neuronul.E unitatea morfo-funcţională a ţesutului şi sistemului nervos.Caracterizează excitabilitatea şi conductibilitatea.Din punct de vedere structural e format din PERICARION (corp celular) şi prelungiri (AXON şi DENDRITE)Forma pericarionului poate fi diferită:

piramidă stea pară sferică arborescentă

neuronii sunt celule premanenete- NU au capacitatea de diviziune, sunt foarte sensibili la lipsa de oxigen.Structura pericarionului:

1. NEUROPLASMĂ (citoplasmă)2. NUCLEU (1-2 nucleol)3. NEURILEMĂ (membrana celulară)

Neuroplasma conţine: Organite comune cu excepţia centrului celular Organite specifice

Substanţa tigroidă Nissl Neurofibrile Neurotubuli

Substanţa tigroidă Nissl: Granulaţii bazofile sau corpi Nissl dispuse de a lungul membranei celulare şi a

pericarionului, şi în ramurile dendritelor LIPSESC în conul de emergenţă a axonului şi de-a lungul său Dispar- CROMATOLIZĂ- în condiţii de înbătrinire şi în suferinţă neuronală.

Neurofibrilele: reprezintă un suport pt neuroplasmă (neuroprotofibrile), servesc ca elemente direcţionale în dezvoltarea fibrelor nervoaseNeurotubuli: prezent în corp şi prelungiri, mai ales în axon. Au rol în procesul de excitabilitate şi conducere a influxului nervos.Dentritele: structuri receptoare, conduc influxul nervos. Realizează contacte sinaptice.Axonul:

Prelungire unică mai groasă Prezintă con de emergenţă Este o structură efectoare Suprafaţa lui e netedă Formează arbore terminal- TELODENDRION Învelit de axolemă În axoplasmă conţine neurofibrile, mitocondrii, neurotubuli şi REN.

FIBRA NERVOASĂÎn jurul prelungirilor (axon) se găseşte un nr de teci dispuse concentric care conferă fiecărui prelungiri calitatea de fibră nervoasă.Deosebim 2 tipuri de teci:

Fibra mielinică (cu teaca de mielină vizibilă la microscopul optic)

Fibra amielinică (teaca de mielină e subţire şi e vizibil doar la microscopul electronic)În funcţie de diametru fibrele mielinice se împart în:Fibre A: sunt cele mai groase şi sunt de 5 feluri:

A alfa: fibre cu diametru mare- tracturile spino-cerebeloase A beta: diametru relativ mare- cordoanele posterioare ale măduvei A gamma şi delta: sînt subţiri- mediază sensibilitatea tactilă, termică şi dureroasă-

tracturi spino-talamiceFibrele B: fibre vegetative preganglionare- seamănă cu fibrele cele mai subţiri de tip AFibrele C: cele mai subţiri fibre- la microscopul optic ele apar nemielinizate. Sunt fibre simpatice postganglionare.

Fibra nervoasă mielinică periferică motorie- este invelită în trei teci:Teaca de mielină:

De natură lipoproteică Lipseşte în porţiunile iniţiale şi terminale Nu e continuă (strangulaţiile Ranwier), la nivelul strangulaţiilor iau naştere ramurile

colaterale a axonului Segmentul de fibră dintre 2 strangulaţii se numeşte internod. Teaca de mielină este elaborată de celulele Schwan în cazul nervilor periferici şi de

oligodendroglie în cazul SNC. Această teacă e o modificare morfo-funcţională a membranei plasmatice.

Segmentele internodale nu sunt continui ci sunt fragmentate de incizurile Schmidt-Latermann (în incizuri se găseşte citoplasmă)Teaca de mielină are rol:

Trofic De protecţie Rol în conducerea influxului nervos (cu cît e teaca mai groasă e mai rapidă conducerea

informaţiei)Pierderea sau alterarea tecii duce la – scleroza multipla.

Teaca glială Schwann: Înveleşte teaca de mielină, pe care o şi elaborează Fiecare internod are o celulă Schwann Celulele Schwann se solidarizează prin interdigitaţii şi NU prin joncţiuni, la nivelul

strangulaţiilor Ranwier. Mielina este parte integrantă a celulei Schwann.

Teaca conjunctivă endoneuronală: Înveleşte teaca glială Schwann Este singura teacă continuă fără strangulaţii sau icizuri Formată din substanţă fundamentală, rare celule şi fibre colagene Are în principal rol mecanic de protecţie şi rezistenţă.

CLASIFICAREA NEURONILOR.După numărul prelungirilor:

Multipolari: formă stelată- cei mai răspîndiţi Bipolari: fusiformi- în retină şi în organul Corti Pseudounipolari: sferice- ganglionii rahidieni şi spinali Unipolari: foarte rari.

După lungimea axonului. Golgi I- axonul lung: neuronii de proiecţie la nivelul scoarţei cerebrale Golgi II: - axon scurt- neuronii de asociaţie.

Din punc de vedre funcţional. Neuroni motorii: mari stelate, axon lung- celule piramidale al scoarţei cerebrale şi

neuronii motorii ai coarnelor anterioare Neuroni de asociaţie: mici, bi sau multipolari Neuroni receptori sau senzitivi: situate în afara axului cerebro-spinal.

Terminaţiile nervoase periferice. Senzitive- de origine dendritică: au rol de receptor şi conductibilitate centripetă Motorii- de origine axonică: participă la formarea sinapselor neuro-musculare sau

plăcii motoriiSinapsele: prin ele se realizează un raport de contact şi conductibilitata. Pot fii de 4 feluri:

Axo-somatică (pericarion) Axo-dendritică Axo-axonică Neuromusculară sau placa motorie.

MĂDUVA SPINĂRII.Situat în canalul rahidian.Este format din :

1. substanţa cenuşie- central (în secţiune prezintă 2 coarne ventrale, 2 dorsale şi la nivelul vertebrelor thoracale şi lombare prezintă şi coarne laterale)

2. substanţa albă- periferic (împărţită de coarne în 3 cordoane: anterior, lateral şi posterior)

Structura histologică a substanţei cenuşii: pericarionii şi structurile lor amielinice toate celulele nevroglice (predominant astrocite protoplasmatice) bogată reţea capilară.

Coarnel ventrale: (neuroni moroti şi de asociaţie) celule mari multipolare- se numesc neuroni somatomotori sau celule radiculare, în

aceşti neuroni se termină fasciculele piramidale şi extrapiramidale celule de asociaţie: mic multipolar- celule fusiforme-stabilesc legături între diferite

nivele ale măduvei Gogi II: stabilesc legături între diferite nivele somatomotori

Coarnele dorsale: neuroni de asociaţie (DEUTONEURONI)- neuroni de talie mică: Sensibilitate exterioceptivă- Golgi II Sensibilitate proprioceptică- coloana lui Clarke (neuroni mari cu nucleu excentric.

Coarnele laterale: neuroni vegetativi bi sau multipolari.Structura hisologică a substanţei albe:

Din fibre mielinice şi un număr redus de fibre amielinice Fibrele se grupează în fascicule

Scurte- de asociaţie Lungi- ascendente şi descendente- compartimentate în septuri.

Ganglionul spinal.Situat de-a lungul rădăcinilor posterioare a nervilor rahidieni sau spinaliConţin neuroni pseudounipolari de talie mare, de formă sferică..

CEREBELUL ŞI SCOARŢA CEREBELOASĂ.Cerebelul e legat prin cei trei pedunculi cerbeoşi de trunchiul cerebral.

E în legătură cu toate căile senzitive şi motorii. Stabileşte legături prin căile aferente şi eferente cu celălalte etaje ale SNC. Este format din 2 structuri:

Vermisul- paleocerebelul Emisferele cerebeloase- neocerebelul

Suprafaţa cerebelului e brăzdată de şanţuri adînci, paralele, împărţite în lobuli- lame şi lamele.Fiecare lamelă e constituită dintr-un ax de substanţă albă, înconjurată de substanţă cenuşie- care formează scoarţa cerebeloasă sau corticala. În substaţa albă se găsesc insule de substanţă cenuşie- care constituie nucleii cerebeloşi.

Structura histologică a substanţei cenuşii.Nuclei cerebeloşi, sunt 4 perechi:

Nucleii fastigii Nucleii emboliformi Nucleii globuloşi Nucleii dinţaţi

Toţi situaţi în substanţa albă.Este alcătuit din neuroni mari şi mici. La nivelul lor se termină axonii celulelor Purkinje din scoarţa cerebelului.Scoarţa cerebelului- substaţă cenuşie:

Grosime de 1 mm Constituit din neuroni şi prelungirile lor Celule gliale şi structuri conjunctivo vasculare de origine meningeale

Formează 3 straturi distincte:1. stratul molecular:

situat submeningeal sărac în celule predominant fibrilar (macroglie) are neuroni de asociaţie (celule stelate mari şi mici care înconjoară

pericarionul celulelor Purkinje- un tip special de sinapsă cu efect inhibitor)

2. stratul intermediar: (sau a celulelor Purkinje) dispuse într-un singur rînd dendritele în stratul molecular axonii se termină în nucleii cerebelului

3. stratul granular: în adîncime, adiacent substanţei albe, stratul cel mai gros cu multe celule:

Golgi I- axonii formează contacte sinaptice în stratul molecular cu dendritele celulelor Purkinje

Gogi II- nu depăşesc stratul granular Celule granulare- neuroni multipolari- axonii lor ajung în

statul molecular cu celulele Purkinje (au efect excitator asupra celulero Purkinje).

La nivelul scoarţei cerebelare impulsurile ajung prin 2 grupe de fibre aferente: Fibrele agăţătoare sau iederiforme (cu dendritele

celulelor Purkinje) Fibrele musciforme- se termină la nivelul dendritelor

stratului profund.Ambele fibre au efect excitator asupra celulelor Purkinje (fibrele agăţătoare excită o singură celulă, fibrele musciforme mai multe)

Celulele Purkinje sunt elemente morfo-funcţionale fundamentale avînd efect coordonator.

Structura histologică a substanţei albe:- este format din fibre mielinice: De asociaţie (leagă diferite regiuni ale aceleiaşi emisfere) Comisurale (leagă arii simetrice din cele 2 emisfere) De proiecţie (aferente- extracerebeloase, şi eferente- cerebeloase).

ORGANELE DE SIMŢ.

Structura tegumentului.Epiderm: epiteliu stratificat pavimentos keratinizat, format din mai multe rînduri de celule , dispuse pe o membrană bazală.

Are 5 straturi: Bazal: un singur rînd de celule cilindrice sau cubice, citoplasma bazofilă, pe lîngă

organitele comune conţine TONOFIBRILE şi PIGMENT MELANIC. Spinos: 5-20 de rînduri de celule poliedrice, conţien TONOFIBRILE, MELANINĂ,

DESMOSOMI Granular: 3-4 rînduri de celule romboidale, nu posedă tonofibrile, melanină,

desmosomi, dar posedă KERATOHIALINĂ Lucidum: 2-3 rînduri de celule, celule clare şi refringente, conţine ELEIDINĂ,

substanţe grase şi glicogen Cornos: număr variabil de celule aplatizate, ANUCLEATE, dispuse paralel cu

suprafaţa epidermului, citoplasma încărcată cu keratină.Stratul bazal şi spinos formează STRATUL GERMINATIV. În epidermul subţire- stratul spinos are mai puţine rînduri, cel granulos e discontinuu, lucidum lipseşte iar cel cornos e mai subţire.

Dermul- origine mezodermică. Conţine vase sanguine şi limfatice, nervi şi terminaţii nervoase, păr, glande sebacee şi sudoripare.

1. dermul papilar sau superficial: bogat în ţesut conjunctiv lax, conţine capilare, celule melanofore, limfocite, corpusculi senzitivi, papile dermice

2. dermul profund sau reticulat: ţesut conjunctiv dens, din fibre colagene groase, fibre reticulare, vase, corpusculi senzitivi, glomerulii glandelor sudoripare.

Dermul se continuă cu hipodermul fără delimitare precisă.

Hipodermul- ţesut conjunctiv lax, cu numeroase adipocite în paniculi adipoşi. Bogat în plexuri vasculo-nervoase şi terminaţii nervoase libere sau încapsulate Reprezintă rezerva de substanţe nutritivă Are rol în termoreglare Asigură mobilitatea tegumentului

Epidermul e alcătuit din 4 tipuri de celule:1. keratinocite: populaţia celulară majoritară a celor 5 straturi, funcţia de

biosinteză şi stocare a informaţiei2. melanocite: provin din celulele crestei neuronale, produc melanină, alcătuiesc

sistemul pigmentar al pielii3. celule Langerhans: sunt celule stelate, provin din măduva roşie hematogenă,

aparţin sistemului macrofagic-mononuclear, au rol în reţinerea şi prezentarea antigenilor la celulele T-limfocitare

4. celule Merckel: origine epidermală, se găseşte în epiderma palmelor şi plantelor (talpă), conţine catecolamină, receptarea stimulilor mecanici, transmiterea impulsului tactil, activarea proliferării şi deferenţierii keratinocitelol.

Anexele tegumentului:Glandele sebacee- de tip holocrin.Glandele sudoripare- glande tubulo-globuloase, în dermul reticular, exocitoză.Ochiul.Peretele globului ocular este format din:

tunica externă- fibroasă tunica mijlocie- vasculară tunica internă- nervoasă- retina.

Tunica externă.Segmentul posterior- SCLEROTICA- este o membrană opacă- din ţesut conjunctiv dens, pe faţa internă se continuă cu coroida- perforate posterior de fibrele nervului optic.Segmentul anterior- CORNEA- este un mediu transparent, format din 5 straturi:

epiteliu anterior- epiteliu simplu pavimentos nekeratinizat membrană bazală anterioară (Bowman) ţesut propriu cornean membrană bazală posterioară (Descemnet) epiteliul posterior- epiteliu pavimentos simplu

Tunica mijlocie- format din: COROIDA- tunica vasculo-pigmentară, în partea laterală şi posterior. Are 3 straturi

(un strat din fibre de colagen şi elastice + celule melanofore, un strat vascular şi o membrană bazală)

CORPUL CILIAR- structură musculo-fibroasă PROCESELE CILIARE- format din ţesut conjunctiv, celule pigmentare, fibre şi vase IRIS- este un diafragm muscular, cu un orificiu- pupila- dă culoarea ochilor.

Ultimele 3 anterior.Tunica internă.RETINA:

Retina vizuală Retina oarbă

Retina vizuală- conţine 5 feluri de celule nervoase.1. celule vizuale

celulele cu con: 7 mil, localizate la nivelul petei galben, conţin pigmentul IODOPSINĂ

celulele cu bastonaş: 130 mil, răspînditel la nivelul intregii retine vizulale, conţin pigmentul RODOPSINĂ

2. celule bipolare3. celule multipolare4. celule orizontale5. celule amacrine.

Straturile retinei de la exterior spre interior sunt: (10)1. stratul celulelor pigmentare2. stratul bastonaşelor şi conurilor3. membrana limitantă externă4. stratul granular extern5. stratul plexiform extern6. stratul granular intern7. stratul plexiform intern8. stratul ganglionar9. stratul fibrelor nervului optic10. membrana limitantă internă

Pata galbenă: (macula lutea) zona cu acuitate vizuală maximă- fovea centalis- sunt numai celule cu conOra serata: zona de tranziţie dintre retina vizuală şi retina oarbăPapila optică: unde fibrele optice (ce alcătuiesc nervul optic) părăsesc globul ocular.

Mediile transparente sunt: coneea umoarea apoasă

cristalinul corpul vitros.

Organul auditiv.Urechea externă:

pavilion conductul auditiv extern membrana timpanică

Urechea mijlocie: casa timpanului ciocan, nicovală, scăriţă trompa lui Eustachio

Urechea internă: labirintul osos- melcul labirintul membranos endolimfa.

Melcul osos (cochlea): canalul cochlear în secţiune are formă de triunghi, inferior delimitată de mambrana bazilară superior delimitat de membrana vestibulară.

Membrana bazilară are un epiteliu specializat care formează organul receptor al auzului, numit ORGANUL CORTI.2 grupe de celule delimitează organul Corti.Celulele de susţinere:

celule stîlp externi şi interni celule Deiters- fiecare susţine o celulă auditivă celule Hensen celulele lui Claudius

Celule senzoriale auditive: sunt celule epiteliale diferenţiate în contact cu terminaţiile nervoase. Sunt de 2 tipuri

(externi şi interni) se sprijină pe celulele Deiters şi nu vin în contact cu membrana bazilară. Celulele interne se dispun pe un singur rînd, celulele externe pe 3 rînduri.

La polul apical prezintă o cuticulă cu peri scurţi (cili auditivi) Polul bazal se sprijină pe celulele Deiters, unde vin în contact cu terminaţiile nervoase

– cu dentritele neuronului senzitiv din ganglioni Corti- cu care realizează sinapse. Vibraţiile se transmit prin endolimfă.

ORGANUL DENTAR.Dinte:

Pulpa dentară Dentina Smalţul

Parodonţiul: Cement

Periodont Osul alveolar Gingia

Pulpa: Coronală Radiculară Apicală

Se dezvoltă din papila mugurelui dentar.Este format din:

1. substanţă fundamentală- HIALINĂ2. fibre- RETICULINICE şi COLAGENE- care la periferia pulpei formează stratul

fibrelor KORFF.3. celule:

fibroblaste- cele mai numeroase ODONTOBLASTE- se găseşte doar la nivelul dintelui în organism Celule mezenchimale Magrofage Celule sanguine- migrate aici.

Prelungirile fibroblastelor împreună cu prelungirile odontoblastelor formează stratul subodontoblastic WEIL

Odontoblastele: Dispuse într-un singur rînd Sunt celule mari, cu numeroase prelungiri spre dentină Iniţial au formă cilindrică, mai tîrziu devin mici, cu formă de pară Sunt celule conjunctive specializate în formarea dentinei Celule mari cu numeroase prelungiri spre dentină Prezintă nucelu cu 1-2 nucleoli În citoplasmă are un reticul endoplasmatic bine dezvoltat La polul apical (spre dentină) emite o prelungire filiformă- totalitatea prelungirilor

formează fibrele TOMES La polul pulpar emite prelungiri mai scurte care se anastomozează cu prelungirile

fibroblastelor – formînd stratul WEIL La nivelul pulpei radiculare se dispun într-un rînd foarte dens- aici au corp mic şi

nucleu picnotic Către apex devin rudimentare.

Inervaţia pulpei: Fibra nervoasă mielinică (ramură a trigemenului) se ramifică şi formează un plex

amielinic sub stratu odontoblastelor Prezintă fibre simpatică cu rol în reglarea tonusului muscular

Mocificări pulpare legate de vîrstă: Pulpa se atrofiază, se îngustează camera pulpară Se reduce substanţa fundamentală Se înmulţesc fibrele de colagen Capilarele se reduc sau dispar Odontoblastele acumulează lipide

Funcţiile pulpei- asigură: Vitalitatea Nutriţia

Sensibilitatea Participă la denticogeneză Poate forma dentină reparatorie

Dentina. Ţesut dur , puternic mineralizat Constituie suport pt smalţ, respectiv ciment Este de origine mezenchimală Se formează ca rezultat al activităţii odontoblastelor E format predominant din fosfat tricalcic (cristale de hidroxiapatită), dintre

substanţele organice – colagen şi mucopolizaharidePe măsură ce odontoblastele depun dentina- ei se retrag progresiv, rămînînd în masa dentinară doar prelungirile lor apicale- fibrele Tomes.Dentina este formată dintr-o matrice calcifiată şi un sistem de canalicul (pt fibrele Tomes). Canaliculele au o dispoziţia radială. La periferia dentinei lumenul canaliculelor scade cu vîrsta.În canalicul se găsesc:

Fibre Tomes Fibre nervoasa amielinice Limfă dentară

Substanţa intercanaliculară.Este substanţa fundamentală, amorfă, bazofilă, bogat în glicozaminoglicani şi proteine, impregnat cu cristale de hidroxiapatită şi un sistem de fibre colagene cu orientare diferită.Dentina inter şi pericanaliculară este hipermineralizată, între ele fiind un strat hipomineralizat.Fibrele colagene sunt orientate diferit:

Fibrele Korff- sunt paralele cu fibrele Tomes Fibrele Ebner- sunt concentrice şi perpendiculare pe fibrele Tomes.

Procesele de calcifiere încep de la periferie spre centru, în partea pulpară rămîne o zonă nemineralizată- PREDENTINA sau DENTINOIDUL.Mineralizarea cuprinde numai substanţa fundamentală (elementele fibrilare şi prelungirile Tomes rămîn necalcifiate)Mineralizarea dentine se realizează în două moduri:

Linear (INOTROPIC) Globular (CALCOSFERITE)- mai frecvent întilnit la periferia dentinei.

Între calcosferite pot să rămîne spaţii insuficient mineralizate care se numesc: SPAŢII CZERMAK- la nivelul dentine coronală STRAT GRANULOS TOMES- la nivelul dentinei radiculare- fiind de dimensiuni mai

mici.Mineralizarea are loc ritmic- în etape succesive, determinînd la început zone de slabă mineralizare, numite- linii de contur OWEN.Dentina este elaborată tot timpul vieţii, are o capacitate regenerativă redusă, nu are vascularizaţie proprie (se hrăneşte prin limfă, de la pupă). Are sensibilitate proprie- funcţia de receptor e îndeplinică de fibrele Tomes care condu impulsul peri şi subodontoblastic.

Smalţul. Sturctura cu cea mai mare duritate din organism Acelulară, incoloră, translucidă De origine epitelială

La formarea lui participă celule numite ADAMANTOBLASTE Predomină substanţa minerală E mai gros la marginea de tăiere a coroanei (maxim la incisivi superiori)

Structura smalţului:1. prismele adamantine2. substanţa interprismatică

Prismele adamantine: unitatea morfologică a smalţului au formă penta sau hexagonală parcurg toată grosimea smalţului sunt situate perpendicular pe suprafaţa dentinei- conferă smalţului un aspect

striat- benzile HUNTER-SCHEGER mineralizarea prismelor se pertece ritmic striaţiile par a marca cîte zile a durat mineralizarea prismei la periferia fiecărei prisme există o zonă slab mineralizată- TEACA PRISMEI

Substanţa interprismatică: are rol de a cimenta prismele prezintă spaţii de slabă mineralizară- favorizînd apariţia cariilorSmalţul prezintă striaţii-

cele concentrice faţă de cavitatea pulpară se numesc STRIAŢII RETZIUS- sunt locuri de rezistenţă minor- zone cu predilecţie pt carii

La dinţii temporari, limita smalţ-dentină se numeşte – membrana HUXLEY- conferă rezistenţă dintelui la solicitările mecanice.Membrana NASMITH- înveliş sau cuticulă de protecţie a smalţului.

PARODONŢIUL.Cementul:

o varietate de ţesut conjunctiv (similar osului) componenta anorganică- hidroxiapatită componenta organică- colagen, mucopolizaharide grosimea cementului e maximă spre apex cementul acoperă dentina pînă la nivelul orificiului radicular

Structura cementului: substanţă fundamentală, celulă, fibre.Substanţa fundamentală- impregnată cu săruri mineraleFibre: de colagenCelule:

1. cementoformatoare (cementoblaste, cementocite)

2. cementodistrugătoare (cementoclaste)cementoblastele/ cementocitele sunt celule relativ mari, prezintă prelungiri care pătrund în sistemul canalicular (se anastomozează cu fibrele Tomes şi cu fibrele colagene din spaţiu peridentinal). Se află în cementoplaste- care emit prelungiri canaliculare.Cementu este de 2 tipuri:

acelulare- sau fibrilar- cu substanţă fundamentală calcifiată celular- bogat în cementocite

În cement părtund fascicule ligamentare (din spaţiul periodontal) sub forma fibrelor Sharpey.Cementul se formează în două faze- prima – cement nemineralizat (cementoid), a doua- impregnarea cu calciu.Cementul creşte prin apoziţie.

Dezmodontul. (periodont sau spaţiul alveolo-dentar): formează legătura dintre cement şi osul alveolar format din ţesut conjunctiv fibros la nivelul lui mişcările sunt posibile dar limitate.

Este alcătuit din ligamente dentare şi ţesut conjunctiv interligamentar.Ligamentele dentare:

fascicule groase de fibre de colagen se fixează pe fibrele Sharpey

pot fii: ligamente cemento-gingivale ligamente intermediare ligamente alveolo-dentare

Ţesut conjunctiv inerligamentar: foramt din ţesut conjunctiv lax, fibrele elastice şi oxitalanice- preponderent (fibrele oxtalanice acţionează antagonist cu cele elastice).Celulele dezmodontului:

fibroblaste histocite mastocite osteoblaste osteoclaste cementoblaste cementoclaste limfocite şi leucocite (prezente în procesele inflamatorii) resturi epiteliale Malassez (la apex)- sunt cementicule din care se poate forma tumori-

adamantinoame.Histologia.Funcţia formativă: osteogenă, cementogenă, fibrilogenăFuncţia de suport şi articulareFuncţia nutritivă şi senzitivă.

Osul alveolar: se formează odată cu dintele format la exterior din os compact (compacta internă şi compacta externă) în interior din os spongios- care se continuă cu spongioasa maxilarelor (în regiunea

molarului III- persistă toată viaţa măduva roşie hematogenă)

Gingia.Are 3 porţiuni (gingia ataşată, marginea liberă a gingiei, papila interdentară)

Mucoasa gingivală: nu are glande epiteliu pavimentos stratificat şi corion versantul extern keratinizat vesantul intern nekeratinizat

Corionul: zona superficialală – ţesut conjunctiv lax zona profundă- ţesut conjunctiv fibros ligamentar.