HISTOLOGIE CURS 4

SISTEMUL DIGESTIV

Sistemul digestiv este format din tub digestiv şi glande anexe. Tubul digestiv este format din: cavitatea bucală, faringe, esofag, stomac, intestin subţire şi gros. Glandele anexe sunt: glandele salivare, ficat, pancreas.

Cavitatea bucală este acoperită de epiteliu pavimentos stratificat fără keratinizare şi conţine, în principal, limba şi dinţii.

Limba este înconjurată de epiteliu pavimentos stratificat fără keratinizare. Sub epiteliu există acini seroşi, ţesut conjunctiv lax şi celule musculare striate scheletice. Limba realizează deplasarea alimentelor în cavitatea bucală în timpul masticaţiei, precum şi împingerea alimentelor spre faringe în timpul deglutiţiei, de aceea conţine foarte numeroase celule musculare striate scheletice dispuse longitudinal, transversal, oblic. Epiteliul stratificat oferă rezistenţă limbii în acest proces de deplasare a alimentelor în cavitatea bucală.

Pe faţa superioară a limbii epiteliul stratificat pavimentos fără keratinizare formează papilele linguale, de patru tipuri: filiforme, fungiforme, foliate, circumvalate. Papilele filiforme au formă de fir, sau de cioc de pasăre; papilele fungiforme au formă de ciupercuţă. Acestea sunt cele mai numeroase papile. Papilele foliate se observă numai la nou-născut, pe faţa laterală a limbii şi au formă dreptunghiulară. Papilele circumvalate sunt cele mai mari, fiind formate dintr-o proeminenţă înconjurată de un şanţ; sunt în număr de 7-11, dispuse în V spre baza limbii. Papilele foliate şi circumvalate conţin muguri gustativi în pereţii lor.

Un mugure gustativ are formă de butoiaş şi conţine celule epiteliale senzoriale înconjurate de terminaţii nervoase. La polul superior conţine un mic canal prin care pătrunde saliva. Saliva este formată din secreţia acinilor seroşi şi mucoşi din limbă sau din glandele salivare mari. În timpul mestecării alimentelor, anumite componente alimentare cu moleculă mică se dizolvă în salivă şi pătrund împreună în canalul mugurelui gustativ. Aici influenţează celulele epiteliale senzoriale, care transmit aceste informaţii către creier. Stimularea regiunilor specifice din creier determină stimularea secreţiei sucurilor gastrice şi intestinale, ceea ce favorizează digestia.

Faringele este delimitat de un epiteliu pavimentos stratificat fără keratinizare, înconjurat de ţesut conjunctiv lax şi celule musculare striate scheletice.

De la nivelul esofagului, tubul digestiv se organizează în patru tunici: mucoasă, submucoasă, musculară şi seroasă sau adventice.

Mucoasa conţine epiteliu, corion şi musculara mucoasei. Epiteliul este:

1

-pavimentos stratificat fără keratinizare în esofag şi porţiunea terminală a inetstinului gros (anus)-simplu prismatic în stomac, intestin subţire şi gros.

Corionul conţine:-ţesut conjunctiv lax subţire şi ţesut conjunctiv dens neordonat în esofag-ţesut conjunctiv lax cu numeroase limfocite în stomac, intestin subţire şi gros.

Musculara mucoasei este organizată în două straturi de celule musculare netede: intern, dispus circular şi extern, dispus longitudinal.

Submucoasa conţine ţesut conjunctiv lax, vase sangvine care hrănesc întregul perete al tubului digestiv, precum şi:-acini mucoşi, în esofag. Secreţia mucoasă a acestor acini se dispune pe epiteliul stratificat pavimentos fără keratinizare al esofagului şi favorizează alunecarea alimentelor spre stomac.-acini mucoşi, care formează glandele Brunner, în duoden. Conţinutul gastric (alimente şi suc gastric), acid, ajuns în duoden, este neutralizat de secreţia acestor glande.-aglomerări de foliculi limfatici, care formează plăcile Peyer, în ileon. Fiecare folicul limfatic este format din numeroase limfocite mici, întunecate, dispuse la periferie, şi limfocite mari, mai deschise la culoare, care produc anticorpi, dispuse în centru. Aceste limfocite fagocitează sau distrug microbii din alimente.-foliculi limfatici în intestinul gros. Limfocitele din aceşti foliculi fagocitează microbii care s-au dezvoltat în alimente.

Musculara prezintă numeroase celule musculare netede organizate în două straturi:intern, dispus circular, şi extern, dispus longitudinal. În stomac apare al treilea strat muscular, dispus oblic, spre interiorul stomacului. Acest strat permite contracţia musculaturii stomacului pe mai multe direcţii, mărunţirea alimentelor şi amestecarea lor cu sucul gastric.

În intestinul gros, stratul extern longitudinal formează doar trei benzi longitudinale, denumite tenii. Între tenii, musculara intestinului gros prezintă doar strat circular, din care se formează pliuri, denumite haustre. În aceste pliuri, conţinutul intestinului gros stagnează, ceea ce permite absorbţia ultimelor molecule mici (apă, săruri minerale) din conţinutul intestinal.

Adventicea conţine doar ţesut conjunctiv lax, ce se continuă cu ţesutul conjunctiv lax al organelor din jur. Se găseşte în esofag.

Seroasa peritoneală aparţine peritoneului şi conţine ţesut conjunctiv lax acoperit de epiteliu simplu pavimentos. Peritoneul prezintă două foiţe: viscerală şi parietală, între care există un strat subţire de lichid peritoneal. Foiţa viscerală acoperă tubul digestiv şi constituie seroasa peritoneală. Foiţa parietală acoperă peretele abdominal. Ambele foiţe au aceeaşi structură. Lichidul peritoneal permite alunecarea segmentelor intestinale în timpul contracţiei lor, şi nu deranjează contracţia segmentelor intestinale vecine. Seroasa peritoneală se găseşte în: stomac, intestinul subţire şi gros.

2

Stomacul prezintă trei regiuni: cardială, fundică şi pilorică. Regiunea fundică este cea mai mare. Stomacul prezintă aceleaşi patru tunici: mucoasă, submucoasă, musculară şi seroasă peritoneală.

Mucoasa este formată din epiteliu, corion şi musculara mucoasei. Epiteliul este simplu prismatic. Din loc în loc, epiteliul formează depresiuni numite cripte, la baza cărora se deschid glandele gastrice. Glandele gastrice sunt de trei tipuri: cardiale, fundice şi pilorice. Glandele fundice sunt cel mai bine dezvoltate.

O glandă fundică este formată din trei tipuri de celule: parietale, principale şi accesorii.-Celulele parietale sunt mari, rotunde, cu nucleu rotund şi citoplasmă roz omogen. Produc acid clorhidric.-Celulele principale sunt prismatice, cu nucleu ovalar şi citoplasmă roz închis. Produc pepsinogen. În contact cu acidul clorhidric, pepsinogenul se transformă în pepsină, enzimă care fragmentează proteinele în molecule mai mici. În acelaşi timp, pepsina poate fragmenta şi proteinele din membrana celulară a celulelor epiteliale din jur. De aceea, aceste celule epiteliale sunt protejate de secreţia celulelor accesorii.-Celulele accesorii sunt relativ prismatice, cu nucleu ovalar. Sunt dispuse în porţiunea superioară a glandei. Produc mucus, care se distribuie pe suprafaţa celulelor din glandă sau criptă, şi împiedică distrugerea acestor celule de către pepsină.

Cripta gastrică, ca şi epiteliul de acoperire de la suprafaţa mucoasei gastrice, conţine celule prismatice care secretă mucus, ca mijloc de protecţie împotriva acidului clorhidric şi a pepsinei. Acest mucus nu fixează colorantul în preparatele colorate H.E., de aceea celulele criptei şi ale epiteliului de suprafaţă apar deschise la culoare în porţiunea superioară, care conţine mucus.

Corionul conţine ţesut conjunctiv lax. Musculara mucoasei conţine celule musculare netede dispuse în două straturi: unul intern, cu traiect circular, altul extern, cu traiect longitudinal.

Submucoasa este formată din ţesut conjunctiv lax şi vase sangvine care hrănesc întregul perete al stomacului.

Musculara conţine trei straturi de celule musculare netede:-intern, dispus oblic-mijlociu, dispus circular-extern, dispus longitudinal.

Cele trei straturi de celule musculare netede sunt necesare deoarece stomacul se contractă, fragmentează alimentele, şi le amestecă cu sucul gastric.

Seroasa peritoneală conţine ţesut conjunctiv lax şi epiteliu simplu pavimentos.

Intestinul subţire prezintă trei segmente: duoden, jejun şi ileon. Este format din patru tunici: mucoasa, submucoasa, musculara şi seroasa peritoneală.

3

Mucoasa este formată din epiteliu, corion şi musculara mucoasei. Epiteliul este simplu prismatic, cu celule prismatice şi celule caliciforme. La polul superior, celulele prismatice conţin numeroşi microvili, care măresc suprafaţa de contact dintre celulă şi conţinutul intestinal. Corionul conţine ţesut conjunctiv lax, capilare sangvine (nu sunt mentionate la corionul stomacului) şi limfatice, precum şi limfocite. Componentele alimentare trec prin epiteliu, ajung în corion, traversează peretele capilarelor sangvine şi limfatice, ajung în venele şi vasele limfatice din submucoasă, apoi în vena portă şi în ficat.

Epiteliul şi corionul formează falduri denumite vilozităţi intestinale. La baza vilozităţilor se deschid glandele Lieberkuhn. Microvilii de la polul superior al celulelor prismatice, vilozităţile intestinale şi glandele Lieberkuhn reprezintă adaptări ale intestinului subţire pentru a creşte suprafaţa de contact cu alimentele, ceea ce creşte absorbţia elementelor componente ale acestora.

Glandele Lieberkuhn sunt delimitate de celule prismatice şi celule caliciforme. La baza glandelor se găsesc câteva celule Paneth, cu citoplasmă colorată roz intens şi nucleu rotund. Celulele Paneth produc lizozim, enzimă cu rol antibacterian, împotriva microbilor din alimente. Sucul intestinal este format din secreţia celulelor prismatice , secreţia celulelor caliciforme şi a celulelor Paneth.

Musculara mucoasei conţine celule musculare netede organizate în două straturi: intern, dispus circular şi extern, dispus longitudinal.

Submucoasa prezintă ţesut conjunctiv lax, vase sangvine şi limfatice care hrănesc întregul perete intestinal. În plus:-duodenul conţine şi acini mucoşi, care formează glandele Brunner.Secreţia acestor acini neutralizează aciditatea alimentelor provenite din stomac.-ileonul conţine şi numeroşi foliculi limfatici aglomeraţi. Fiecare folicul limfatic conţine limfocite dispuse în două zone: periferică, întunecată şi centrală, clară. Zona periferică conţine limfocite mici. Zona centrală conţine linfocite transformate în plasmocite, adică celule care produc anticorpi.Alimentele conţin şi microbi, care pătrund prin peretele intestinal, ajung în submucoasă şi sunt distruşi de limfocitele din aceşti foliculi limfatici.

Musculara conţine numeroase celule musculare netede organizate în două straturi: intern, dispus circular şi extern, dispus longitudinal. Contracţia acestor celule musculare permite amestecarea alimentelor cu sucurile prezente în intestin (suc pancreatic, suc intestinal, bilă), digestia alimentelor şi împingerea lor mai departe, în intestinul gros. Datorită acestor sucuri prezente în intestin, majoritatea alimentelor sunt fragmentate în molecule mici. Majoritatea acestor molecule mici sunt absorbite aici, în intestinul subţire, de aceea există adaptări (microvili, vilozităţi intestinale, glande Lieberkuhn) pentru a favoriza această absorbţie. Puţine componente alimentare, mai ales fibrele de celuloză, nu pot fi fragmentate în intestinul subţire, şi sunt împinse de către celulele musculare netede mai departe, în intestinul gros.

4

Seroasa peritoneală conţine ţesut conjunctiv lax şi epiteliu simplu pavimentos.

Intestinul gros prezintă trei segmente: cec, colon şi rect. Este format din patru tunici: mucoasă, submucoasă, musculară şi seroasă peritoneală.

Mucoasa conţine epiteliu, corion şi musculara mucoasei. Epiteliul este simplu prismatic cu foarte numeroase celule caliciforme. Secreţia mucoasă a acestor celule caliciforme favorizează alunecarea şi deplasarea conţinutului intestinului gros (fibre de celuloză şi alţi compuşi ce nu pot fi digeraţi) către exterior. Corionul conţine ţesut conjunctiv lax cu numeroase limfocite. Musculara mucoasei prezintă celule musculare netede organizate în două straturi: intern, dispus circular şi extern, dispus longitudinal.

La nivelul intestinului gros se resorb doar apă, săruri minerale şi molecule mici, în cantitate mult redusă faţă de intestinul subţire, de aceea şi structura sa este diferită:-nu conţine vilozităţi intestinale-nu conţine celule Paneth, care produc lizozim, cu rol antibacterian. Rolul antimicrobian este realizat de către limfocitele din corion, limfocite care formează, din loc în loc, foliculi limfatici.

Submucoasa conţine ţesut conjunctiv lax şi vase sangvine. Arterele hrănesc peretele intestinal, iar venele conduc sângele cu substanţe absorbite din intestin, spre vena portă.

Musculara prezintă numeroase celule musculare netede organizate în două straturi: intern, circular şi extern, longitudinal. La nivelul intestinului gros, stratul extern, longitudinal, se aglomerează în trei benzi subţiri, denumite tenii. Între două tenii vecine există doar stratul intern, circular, strat care se dilată şi formează săculeţi denumiţi haustre. În aceste haustre conţinutul alimentar stagnează, ceea ce permite şi absorbţia ultimelor componente alimentare (mai ales apă şi săruri minerale, dar şi alte molecule mici).

Seroasa peritoneală conţine ţesut conjunctiv lax şi epiteliu simplu pavimentos.

Glandele anexe ale tubului digestiv sunt: ficatul, pancreasul şi glandele salivare.

Ficatul conţine celule hepatice otganizate în lobuli hepatici. Un lobul hepatic are formă de hexagon. În centrul lobulului există venula centrolobulară. Între trei lobuli hepatic vecini se delimitează un spaţiu triunghiular, denumit spaţiu port, care conţine triada portală: arteriolă, venulă, canalicul biliar. Arteriola conţine sânge oxigenat, provenit din artera hepatică. Venula conţine sânge cu substanţe nutritive absorbite din stomac, intestin subţire şi gros, sânge provenit din vena portă. Sângele din arteriolă şi venulă se varsă şi se amestecă în capilarele sinusoide.

5

Capilarele sinusoide au traiect sinuos, lumen larg şi viteză redusă de curgere a sângelui. Prin capilarele sinusoide sângele circulă dinspre spaţiul port spre venula centrolobulară. Capilarele au perete discontinuu, adică există spaţii largi între două celule epiteliale pavimentoase vecine din peretele capilar. Prin aceste spaţii largi sângele din capilarele sinusoide vine în contact direct cu celulele hepatice vecine.

Celulele hepatice sunt dispuse sub formă de cordoane, cu traiect radiar între spaţiul port şi venula centrolobulară. Între două cordoane celulare învecinate se găsesc capilare sinusoide. Celulele hepatice preiau direct din sânge (prin spaţiile largi ale capilarelor sinusoide) substanţele absorbite din intestin (proteine, glucide, lipide), le metabolizează (le transformă) şi le depozitează sau le elimină înapoi în sânge. În celulele hepatice se formează depozite de glucide (sub formă de glicogen), sau de lipide. Proteinele sunt eliminate înapoi în sânge sub formă de albumine, globuline şi alte substanţe necesare organismului. De asemenea, unele substanţe toxice sunt preluate de ficat din sânge, transformate în substanţe netoxice şi eliminate înapoi în sânge. Toate aceste substanţe ajung în venula centrolobulară, , apoi în venele suprahepatice, în vena cavă inferioară, apoi în cord, în plămân (pentru oxigenarea sângelui) şi în întreg organismul. Astfel, sângele din artera aortă conţine atât oxigen, de la plămân, cât şi substanţe nutritive, absorbite din intestin. Din artera aortă pleacă artere mai mici, care hrănesc fiecare organ , deoarece aduc sânge şi cu oxigen, şi cu substanţe nutritive.

Între două celule hepatice vecine, pe faţa opusă capilarelor sinusoide, se delimitează câte un mic şanţ în care se secretă bila. Prin unirea mai multor asemenea şanţuri, rezultă un canalicul biliar, component al triadei portale din spaţiul port. Canaliculul biliar este constituit din epiteliu simplu cubic; pe măsură ce diametrul lui creşte, devine simplu prismatic. Mai multe canale se unesc şi formează canalele hepatice drept şi stâng. Din unirea lor rezultă canalul hepatic comun, apoi canalul coledoc, care varsă bila în duoden. Bila are rol de a emulsiona lipidele din alimente, şi de a începe digestia lipidelor. De asemenea, bila activează sucul pancreatic.

Pancreasul prezintă celule cu funcţie exocrină şi celule cu funcţie endocrină. Celulele cu funcţie exocrină se grupează în acini seroşi, care produc sucul pancreatic. Printre acini se găsesc canale excretorii, ţesut conjunctiv lax şi vase sangvine. Canalele excretorii sunt delimitate de epiteliu simplu cubic. Pe măsură ce canalele excretorii se unesc, diametrul lor creşte, epiteliul devine simplu prismatic. Sucul pancreatic se varsă în duoden, printr-un canal pancreatic principal, în acelaşi loc ca şi bila (ampula lui Vater, închisă de sfincterul lui Oddi). Există situaţii când bila conţine calculi, care ajung în ampula lui Vater, blochează orificiul de scurgere în duoden, şi bila curge retrograd, în canalul pancreatic principal. Aici bila activează sucul pancreatic, care va digera pancreasul, în procesul de pancreatită acută.

6

În mod normal, sucul pancreatic ajuns în duoden, în formă inactivă, este activat de către bila de aici. Sucul pancreatic conţine enzime care digeră proteinele, glucidele şi lipidele din alimente.

Celulele cu funcţie endocrină se grupează în insulele Langerhans. În coloraţia H.E., o insulă Langerhans apare ca o insulă albă înconjurată de o mare de acini seroşi roz. Fiecare insulă conţine trei tipuri majore de celule: A, B şi D, separate prin foarte numeroase capilare sangvine. Toate aceste celule arată la fel în coloraţia H.E. Pentru a evidenţia fiecare tip de celulă trebuie efectuate coloraţii speciale.

Celulele A produc glucagon, hormon care creşte glicemia (nivelul glucozei din sânge), deoarece extrage glucoza din depozitele hepatice de glicogen şi o eliberează în sânge. Este foarte important în perioadele dintre mese, pentru că furnizează energie pentru menţinerea funcţiilor organismului.

Celulele B produc insulină, hormon care scade glicemia, deoarece extrage glucoza din sânge şi o depozitează în ficat şi în celulele musculare striate scheletice sub formă de glicogen, sau o transformă în lipide şi o depozitează în ficat şi adipocite albe. Insulina este foarte importantă imediat după mesele abundente, când excesul de glucide din sânge este depozitat ca rezerve pentru perioada de foame. Distrugerea acestor celule B (de către viruşi sau alcoolism) produce diabetul zaharat, în care alcoolismul are glucoză în sânge, dar nu poate să o introducă în celule, deci nu poate să o folosească. Administrarea de insulină introduce această glucoză în celule, dar nu este adaptată variaţiilor zilnice ale nevoii de glucoză a organismului.

Celulele D produc somatostatina, hormon care inhibă secreţia de insulină şi glucagon.

Aceste celule A, B şi D produc hormoni pe care îi eliberează direct în sânge. De aceea, celulele insulelor Langerhans sunt înconjurate de numeroase capilare sangvine, şi de câteva fibre de reticulină, cu rol de susţinere.

Glandele salivare sunt de două tipuri: majore sau minore. Glandele salivare minore sunt formate din aglomerări mici de acini seroşi, mucoşi sau micşti, şi canale excretorii mici, toate situate în cavitatea bucală sub epiteliu, inclusiv în limbă. Glandele salivare majore sunt: parotida, palatina????, glandele submaxilare şi sublinguale.

Glandele salivare sunt formate din acini seroşi, mucoşi şi micşti, în proporţie variabilă, canale excretorii mici şi mari, ţesut conjunctiv lax, adipocite albe şi vase de sânge. Glanda parotidă conţine numai acini seroşi. Glanda palatină conţine numai acini mucoşi. Glandele submaxilare şi sublinguale conţin acini seroşi, mucoşi şi micşti.

Glandele salivare produc saliva, care conţine în principal amilază, o enzimă care începe digestia glucidelor. De asemenea, saliva realizează umezirea alimentelor, ceea ce permite mestecarea şi înghiţirea lor.

7