Ideologii si doctrine politice 

Ideologie politică şi doctrină

politică sunt concepte similare,

în bună măsură, dar deosebirile

sau sensurile specifice

conferite în anumite

împrejurări nu sunt deloc

neglijabile. 

Produs al iluminismului,

termenul ideologie a fost

inventat în ultimul deceniu al

secolului al XVIII-lea, de către

filosoful Antoine Destutt de

Tracy, din cuvintele greceşti

eidos şi logos, fiindu-i conferit

sensul de ştiinţă a ideilor, care

se ocupă de investigarea

originii naturale a ideilor, de

cunoaşterea cauzelor generării

acestora din senzaţii. 

Ideologia poate fi definită ca

ansamblu de idei, opţiuni

valorice, aspiraţii, idealuri, ce

exprimă trebuinţele şi

interesele anumitor grupuri,

oferind o anumită interpretare a

realităţii sociale şi orientând

acţiunea înspre anumite

scopuri, în funcţie de un anumit

model al dezvoltării viitoare. 

Ideologia politică, se referă, în

principal, la idei, credinţe,

atitudini despre regimul politic

şi instituţiile politice, precum şi

despre rolul oamenilor în raport

cu acestea .

Din perspectivă politică pot

fi relevate nu numai sensuri,

dar şi evaluări foarte diferite.

Uneori se consideră că doctrina

politică este similară ideologiei

politice, alteori se subliniază

diferenţele. In mod frecvent,

termenul de doctrină politică

este utilizat pentru a defini

ideologia aşa cum se reflectă ea

în programele partidelor

politice, context în care sensul

esenţial este acela de ansamblu

de idei, opţiuni valorice,

aspiraţii, idealuri, articulate pe

baza unor principii

unificatoare, implicând şi căile,

măsurile prin care acestea pot

fi transpuse în realitate.

PRINCIPALELE

DOCTRINE POLITICE

LIBERALISMUL: 

Este cea mai veche dintre

ideologiile (doctrinele) politice,

având o istorie foarte

complexă. Trebuie făcută

distincţia între sensurile

politice şi cele nonpolitice,

respectiv sensul foarte larg al

cuvântului, care vizează o

atitudine deschisă şi cultivarea

libertăţii. 

Liberalismul politic a parcurs

mai multe etape:-

-Liberalismul clasic - începând

cu secolul al XVI-lea.

-Liberalismul

social(Neoliberalismul) aparut

în primele decenii ale secolului

XX,este o expresie a căutării

soluţiilor la problemele

generate de marea criză din

anii 1929 si 1933

-Liberalismul neoclasic

(nostalgic si conservator) cu

antecedente în ultimul pătrar al

secolului al XIX-lea, a câştigat

teren în a doua jumătate a

anilor 1970

Valorile (principiile) de bază

ale liberalismului:

Libertatea valoare

fundamentală, dar definită în

două moduri diferite:

liberalismul clasic şi cel

neoclasic au exprimat o viziune

predominant negativă, în sensul

că individul este liber atunci

când nu este constrâns (resping

intervenţia statului);

liberalismul social a exprimat o

viziune pozitivă, identificând

libertatea cu anumite tipuri de

acţiuni favorabile binelui

general (acceptă intervenţia

statului);

Egalitatea (ca egalitate în faţa

legii);

Individualismul, în sensul

susţinerii primatului individului

faţă de colectivitate.

Gândirea liberală a fost

asociată cu numeroase partide

politice, începând cu primele

decenii ale secolului al XIX-

lea. De-a lungul acelui secol,

precum şi în primele decenii

ale secolului XX partidele

liberale au avut deseori un

puternic suport popular,

formând guverne majoritare. 

Libertarienii sunt sustinători

ferventi ai proprietătii private,

&i în acela&i timp sustinători

ai libertătilor civile.

Libertarienii se opun cenzurii si

oricăror alte restrângeri ale

libertătii de exprimare, ori

legilor ce restrâng activităti

personale sau consensuale; în

practică, libertarienii

favorizează legalizarea

prostitutiei, drogurilor si

jocurilor de noroc. Libertarienii

nu acceptă nici legi care

introduc obligatii "pozitive",

cum ar fi practicile religioase,

sau obligativitatea serviciului

militar. De exemplu, desi

majoritatea libertarienilor ar fi

de acord că purtarea centurii de

sigurantă este un lucru bun,

acestia ar respinge o lege care

să oblige la purtarea centurii de

sigurantă.

În materie de economie,

libertarienii doresc interventii

cât mai reduse din partea

statului; un exemplu ar fi

eliminarea finantării

asigurărilor sociale prin

impozite. Unii libertarieni,

asemeni anarho-capitalistilor,

se opun oricăror forme de

impozitare; majoritatea lor însă

acceptă taxe minimale pentru

finantarea institutiilor publice

precum politia, armata si

justitia, institutii care să

vegheze la protejarea

libertătilor civile.

Filozofic, libertarianismul îsi

are originea în liberalismul

clasic al secolului al XIX-lea.

Ideile libertariene au fost

revigorate de către gânditori

americani în cea de-a doua

jumătate a secolului XX,

precum Ludwig von Mises,

Friedrich Hayek, Ayn

Rand,Milton Friedman, Murray

Rothbard, David Friedman sau

Robert Nozick.

Criticii libertarianismului

consideră că ideile libertariene

de libertate personală si

libertate economică sunt

contradictorii si imposibil de

sustinut. Criticii din partea

stângii argumentează că

capitalismul de tip laissez-faire

conduce la inegalitate socială,

sărăcie, &i la imunitatea celor

bogati în fata legii. Dreapta se

concentrează asupra

chestiunilor de traditie si

moralitate, argumentând că

libertatea prea largă

încurajează comportamentele

indecente &i imorale, si

subminează religia. Contra-

argumentele libertariene se

axează pe presupunerea că,

într-o economie perfect liberă,

chiar si cei mai săraci ar avea

un nivel de trai mult mai ridicat

decât în societătile neo-liberale

sau socialiste. În plus, ei sustin

că libertatea economică deplină

nu împiedică existenta

societătilor filantropice care să

se preocupe de soarta celor

defavorizati; astfel, donatiile

personale si activitătile

filantropice ar fi o modalitate

mult mai corectă de

întrajutorare decât asigurările

sociale obligatorii.

CONSERVATORISMUL

Asemenea liberalismului, şi

conservatorismul desemnează,

pe de o parte, într-un sens larg,

o atitudine general-umană; în

acest caz, orientată spre

păstrarea, conservarea unei

stări de fapt, a ideilor şi

instituţiilor existente; iar, pe de

altă parte, o ideologie şi

practică politică.

Valorile fundamentale ale

conservatorismului:

-Criticând atât individualismul

cât şi colectivismul, a susţinut

solidaritatea ce decurge din

faptul că individul este

rezultatul dezvoltării în cadrul

comunităţii (familie, biserică,

naţiune);

-Inegalitatea are rădăcini

naturale şi politice;

-Libertatea apare ca un drept

legal, în cadrul parametrilor

tradiţiei şi ai legii.

SOCIALISMUL SI SOCIAL-

DEMOCRATIA

Socialismul şi social-

democraţia; comunismul şi

eurocomunismul

Socialismul este, asemenea

liberalismului şi

conservatorismului, un produs

al etapei ce a urmat Revoluţiei

franceze.

Deşi au existat şi există

deosebiri importante între

diferite variante ale gândirii

socialiste (social-democrate),

pot fi relevate anumite

caracteristici comune:

Accentul asupra

comunităţii(colectivităţii)

Egalitatea considerată valoare

fundamentală, dar însa

corelaţie cu libertatea şi

solidaritatea;

Rolul important conferit

statului

Comunismul s-a aflat în relaţii

complexe cu socialismul

(social-democraţia): uneori s-

au întâlnit în cadrul aceloraşi

orientări ideologice, alteori s-

au confruntat de pe poziţii

adverse. Având antecedente

încă în antichitate, comunismul

a dobândit noi expresii în

gândirea modernă, cu deosebire

în opera lui Marx, care l-a

identificat cu noul model de

societate bazat pe abolirea

proprietăţii private şi stabilirea

unui nou tip de relaţii

interumane. 

După al doilea război mondial,

la sfârşitul anilor 1970, în

vestul Europei, s-a afirmat aşa-

numitul eurocomunism, care

susţinea schimbarea socială nu

prin revoluţie, ci prin reforme,

excluzând violenţa şi dictatura

proletariatului, presupunând

alianţe cu alte forţe politice. 

ANARHISMUL

Cu antecedente în iluminism,

anarhismul a apărut în acelaşi

climat postrevoluţionar, având

şi el diferite variante, unele mai

apropiate de socialism, altele

de liberalism.

Dintre valorile fundamentale,

anarhismul situează în prim

plan libertatea;egalitatea este şi

ea invocată, dar în mod diferit

de către individualişti; şi

colectivişti. Critica statului este

o temă esenţială pentru toate

variantele: obiectul acesteia îl

constituie în primul rând

instituţiile guvernamentale, dar

şi toate celelalte instituţii şi,

mai mult, toate mijloacele

specifice regimului democratic

NATIONALISMUL

Naţionalismul este tratat uneori

ca ideologie distinctă, alteori ca

dimensiune a altor ideologii

Naţionalismul s-a conturat ca

ideologie politică în acelaşi

context postrevoluţionar de la

sfârşitul secolului al XVIII-lea

şi începutul secolului al XIX-

lea. Naţionalismul are un

character desuet şi chiar

periculos, abordările echilibrate

relevă şi caracterul benefic al

unora dintre expresiile sale

pentru cultivarea sau regăsirea

identităţii unor comunităţi,

subliniind însă nocivitatea

ultranaţionalismului, ca

atitudine excesivă, de

respingere a valorilor proprii

altora

FASCISMUL SI

NEOFASCISMUL

Spre deosebire de celelalte

ideologii abordate până acum,

fascismul a apărut abia în

perioada interbelică, în

contextul generat de primul

război mondial, iar apoi de

criza economică din anii 1930. 

Termenul fascism este folosit

uneori în sens larg, spre a

defini un fenomen paneuropean

(şi nu numai), alteori, într-un

sens particular, cu referire la

prima din variantele sale, cea

italiană, numită astfel pentru că

iniţiatorii ei au format, imediat

după primul război mondial,

grupări numite fascii.

Nazismul este varianta

germană, cea mai spectaculară

şi cea mai agresivă, numită

astfel datorită denumirii forţei

politice care a susţinut-o şi

aplicat-o: Partidul Naţional-

Socialist al Muncitorilor

Germani, partid în fruntea

căruia s-a afirmat Hitler.

Încă înainte de terminarea

războiului a fost lansat

termenul de neofascism, ca

expresie a încercărilor de a

reabilita şi resuscita ideologia,

mişcarea şi regimul politic în

cauză. Criticând sistemul

democraţiei parlamentare,

fascismul a conferit un rol

major statului bazat pe forţă, a

cărui autoritate este

întruchipată în autoritatea

conducătorului.

DEMOCRATIA CRESTINA

Democraţia creştină a început

să se contureze în ultimul

pătrar al secolului al XIX-lea,

ca o reacţie la individualism şi

anticlericanism. A îmbinat

concepţia catolică despre

justiţia socială şi economică cu

concepţia liberală asupra

democraţiei politice,

apropiindu-se şi de

conservatorism, prin susţinerea

valorilor tradiţionale.

Filosofia politică a democraţiei

creştine se exprimă prin

personalismul comunitar sau

social de inspiraţie creştină, la

baza căruia se află două

principii fundamentale:

a) persoana umană este

esenţială; 

b) societatea trebuie să se

caracterizeze prin comuniune şi

fraternitate; scopul statului

fiind acela de a asigura binele

tuturor;

Conceptul economie socială de

piaţă lansat în Germania

imediat după război, îşi

păstrează valabilitatea, vizând

combinarea între economia de

piaţă şi protecţia socială a

individului;

ECOLOGISMUL

Majoritatea analiştilor

consideră că ecologismul este

un produs al secolului XX:

începând cu anii 1960-1970 au

fost puse sub semnul întrebării

efectele creşterii industriale, a

fost semnalat faptul că nu este

posibilă creşterea infinită într-

un sistem finit sub raportul

resurselor, pentru ca, la

sfârşitul anilor 1980 să se

intensifice semnalele de alarmă

în legătură cu probleme precum

dispariţia stratului de ozon sau

încălzirea globală. Ecologismul

ca ideologie s-a cristalizat

începând cu anii 1970, mai

întâi în legătură cu activitatea

unor grupuri de interes

constituite în scopul protecţiei

mediului, a unor specii, sau a

protestului împotriva testelor

nucleare. Tot în anii 1970 au

început să apară primele

partide ecologiste.

FEMINISMUL

Spre deosebire de ideologiile

tradiţionale, feminismul

consideră că situaţia femeilor şi

inegalităţile dintre femei şi

bărbaţi constituie problema

politică centrală. O altă

particularitate rezidă în faptul

că, deşi această problematică se

află pe agenda a numeroase

partide politice, nu există

partide feministe; se poate

vorbi însă despre o mişcare

feministă, care a avut momente

de manifestare pregnantă.

În prezent, feminismul nu

mai constituie o orientare

proeminentă, dar multe dintre

obiectivele sale îşi păstrează

actualitatea şi sunt larg

împărtăşite la nivelul opiniei

publice, ca şi al unor forţe

politice. Deşi s-au făcut

progrese considerabile în

privinţa participării femeilor pe

piaţa muncii, precum şi în viaţa

politică (feminismul având,

fără îndoială, o contribuţie în

această privinţă), egalitatea de

şanse a femeilor cu bărbaţii

rămâne o problemă de

actualitate pe agenda publică.

Marxism şi ideologie

 Un moment aparte în

evoluţia semnificaţiilor

acordate conceptului de

ideologie îl repezintă

marxismul, pentru care

ideologia este o disimulare,

o “falsă conştiinţă” prin

intermediul căreia se

urmăreşte ocultarea

apartenenţei individului la o

clasă socială:

“Această definiţie marxistă

aduce cu sine ideea unei

distorsiuni, a unei deformări

prin răsturnare; în

consecinţă, prima funcţie

atribuită ideologiei este

aceea de a produce o

imagine răsturnată a

realităţii”. La Marx este uşor

de observat cum misiunea

revoluţionară se rataşează

la teoria ideologiei: oamenii

au întîi de toate o viaţă reală

(praxisul); există apoi o

reflectare a ei în imaginaţia

oamenilor, reflectare care

este chiar ideologia, atunci

cînd ea repezintă imaginea

răsturnată a lumii reale.

În tradiţia marxistă

L.Althuser defineşte

ideologiile în Pour

Marx astfel: “…sistem

(posedînd propria sa logică

şi rigoare) de reprezentări

(imagini, mituri, idei sau

concepte)…”, ele avînd o

existenţă şi un rol istoric în

cadrul unei societăţi

determinate, orice societate

“secretînd ideologia” ca

element şi atmosferă

necesară pentru propria sa

esenţă.

Condiţii pentru succesul

ideologiilor

Există două condiţii care fac

posibilă impunerea şi

asimilarea la nivel social a

ideologiilor:

1. Raţionalizarea în termeni

generali şi universali a

exigenţelor particulare

proprii mediului specific

căruia i se adresează.

Libertatea trebuie să fie

astfel definită, de exemplu,

încît în definiţia ei să se

regăsească brutarul,

jurnalistul, profesorul,

muncitorul deopotrivă. Doar

în aceste condiţii o “ideolgie

a libertăţii” poate avea

succes social şi impact

asupra lumii căreia I se

adresează.

2. Difuziunea hegemonică a

credinţelor. Aceasta

presupune existenţa unor

instituţii care să deţină

monopolul de transmitere,

sau să poată devaloriza

credinţele adverse. (17)

Ideile şi reprezentările

sociale ale unei ideologii

social-politice trebuie să

dispună de un aparat de

transmitere către lumea

socială. Cele mai eficiente

aparate de transmitere şi de

impunere a ideologiilor sunt

sistemul de învăţămînt şi

mass-media.