IGIENAPARTEA AII A

4. IGIENA APEI

4.1. NECESARUL DE APA SI MODUL DE ACOPERIRE

Apa este un constituent esential al materiei vii, avind rol deosebit in desfasurareatuturor proceselor vitale. Datorita proprietatilor sale, apa reprezinta mediul propice deproducere a diferitelor procese fiziologice. Participarea apei este indispensabila in proceselede absorbtie, difuzie si excretie, in osmoza, in mentinerea echilibrului acido-bazic, intermoreglare, in metabolismul intermediar etc. Fara apa toate reactiile biologice ar deveniimposibile, de aceea se afirrna, nu fara temei, ca omul, ca dealtfel toate vietuitoarele,traieste in apa sau este permanent scaldat de apa.

Aceasta afirmatie este intarita de faptul ca la omul adult apa reprezinta 60% dinintreaga sa greutate corporala. Cu cit organismul este mai tinar cu atit cantitatea de apacontinuta de el este mai mare

De asemenea, diferitele organe si tesuturi contin cantitati diferite de apa: cea maimica cantitate este continuta de tesutul adipos si osos, iar cea mai mare cantitate in lichidelebiologice.

4.1.1. NEVOILE DE APA ALE INDIVIDULUI

In mod obisnuit apa se gaseste in organism intr-un echilibru stabil, in sensul capierderile si aportul de apa sint echivalente. Scaderea cantitatii de apa din organismprovoaca senzatia de sete; se considera ca aceasta senzatie apare atunci cind reducereacantitatii de apa atinge 0,5-1 % din greutatea corpului (Adolph).

Nevoia de apa pe 24 de ore a unui om adult este de aproximativ 2,5 litri, din care1,5 litri 11 constituie apa ca atare, restul fiind acoperit de apa care intra in compozitiadiferitelor alimente si care este variabila de la un aliment la altul si apa care ia nastere dinmetabolizarea diferitelor trofine in organism.

Pierderile de apa ale organismului uman pe 24 de ore se cifreaza tot la aproximativ2,5 litri, din care cea mai mare parte, 1,5 litri, se elimina pe cale renala, restul apei fiindeliminata prin piele, pulmon si tubul digestiv.

Mentinerea echilibrului hidric are la baza un mecanism complex neuro-hormonalin care intervin deopotriva hipofiza, glandele suprarenale si hipotalamusul.

In anumite conditii pot apare situatii, in afara celor patologice, cind se realizeaza

1

fie un aport crescut, fie o pierdere marita. Primul caz, denumit bilan] hidric pozitiv, seintilneste in perioada de crestere si dezvoltare, in graviditate si in convalescenta dupa boligrave. Cel de al doilea sau bilantul hidric negativ apare in cazul muncii fizice intense saua unui climat excesiv de cald.

In afara apei folosita pentru nevoile pur fiziologice omul foloseste apa si inmultiple ale scopuri. Astfel, apa este consumata pentru mentinerea curateniei corporale,cu precadere apa calda sau/si pentru calirea organismului si cresterea rezistentei salenespecifice, mai ales apa rece. Cantitatea de apa folosita in aceste scopuri se cifreaza la40-60 litri pe zi.

Omul foloseste apa si pentru nevoile sale gospodaresti sau menajere. Este cuprinsaaici apa utilizata pentru curatirea alimentelor, pentru prepararea mincarurilor, pentruspalatul vaselor, pentru intretinerea igienica a locuintei, a imbracamintei si incaltaminteietc.

Conform indicatiilor Organizatiei Mondiale a Sanatiitii, cantitatea minima de apapentru nevoi individuale este de 5 litri pe 24 de ore, asigurind aproape exc1usiv numainevoile fiziologice; cantitatea optima este de 100 litri pe zi.

4.1.2. NEVOILE DE APA. ALE COLECTIVITATILOR

Colectivitatile umane utilizeaza mari cantitati de apa in diferite scopuri dintre carecele mai importante sint :

- Nevoile urbanistice in care sint cuprinse consumurile de apa pentru salubritateapublica, pentru curatenia strazilor si pietelor, pentru stropirea spatiilor verzi, pentruameliorarea c1imatului, pentru protectia fata de poluantii atmosferici, sau pentru scopuridecorative si arhitectonice.

Cantitatea de apa utilizata pentru nevoi urbanistice difera mult de la o localitate laalta in functie de zona climatica, gradul de dotare urbana, obiceiurile populatiei, nivelulde civilizatie etc.

- Nevoile industriale in care sint cuprinse consumurile de apa pentru transportulmateriilor prime, semifinite si finite, pentru separarea diverselor substante cu indice dedensitate diferit, pentru dizolvarea diferitelor componente care intra in procesul defabricatie, ca materie prima sau constituent al diverselor produse, pentru spalarea siintretinerea aparatelor si ustensilelor sau ca simpla apa de racire.

Cantitatea de apa folosita pentru nevoi industriale depinde de felul industriei, deprocesul tehnologic, de nivelul productiei, de posibilitatile de recirculare si stocare etc. Ingeneral insa cantitatile de apa utilizate pentru asemenea nevoi sint foarte mari, echivalinduneori cu nevoile unor colectivitati umane de zeci si sute de mii de locuitori.

- Nevoile zootehnice care cuprind apa folosita la hrana animalelor, la curatenia acestora,la salubritatea adaposturilor si grajdurilor etc. Si aceste cantitati de apa sint foarte mari sidependente de felul anima1elor, de numarul lor, de virsta acestora, de gradul de dotare alfermelor etc.

2

Cantitatea totala de apa care este Iurnizata unei localitati impartita la numarullocuitorilor si numarul zilelor dintr-un an formeaza consumul specific de apa care se exprima inlitri. In tara noastra, dealtfel in multe tari ale lumii, consumul specific de apa este stabilit in functie de marimea localitatilor, de gradul lor de dezvoltare urbana, de nivelul productieifndustriale etc. si este prezentat in STAS 1 343/1977. In stabilirea cantitatii de apa a uneilocalitati, trebuie sa se aiba in vedere nu numai nevoile din momentul calculului ci si pentruviitor, in baza prognozei de dezvoltare sociala si economica pe o perioada de 25-30 de ani.

In tara noastra cantitatea de apa distribuita populatiei a crescut neincetat si este incontinua crestere pe masura urbanizarii si industrializarii din ce in ce mai puternice.

Cresterea permanenta a consumurilor de apa a ridicat in fata specialistilor una dinproblemele cele mai dificile si anume cunoasterea rezervelor de apa ale omenirii. Astazi seconsidera ca apa nu este nelimitata si ca orice bun material are anumite limite. Studiileefectuate in acest sens au aratat insa ca rezervele de apa ale omenirii desi epuizabile sint incadeparte de a deveni insuficiente, dar apa utilizata in anumite scopuri se incarca cuimpuritati, devine poluata si polueaza la rindul ei resursele naturale degradindu-le. De aicirezulta ca principala grija a noastra a tuturor, dar in primul rind a specialistilor, alaturi degasirea de noi resurse, este de a asigura protectia apelor naturale.

4.1.3. APA IN NATURA

In mod natural apa se gaseste intr-un circuit continuu. Astfel, apa riurilor, lacurilor,marilor si oceanelor se evapora si trece in atmosfera sub forma de apa atmosferica.Aceasta este purtata de curentii de aer pina ajunge in zone mai reci unde se condenseazasi cade la suprafata solului sub forma de apa meteorica. Odata ajunsa pe sol, apa poateintilni un strat permeabil pe care il strabate formind apa subterana sau unul impermeabilraminind la suprafata unde, impreuna cu apa subterana ajunsa din nou la suprafata,forrneaza apa de suprafata.

Omul poate utiliza pentru nevoile sale toate cele 4 forme sub care se gaseste apa innatura. Se recurge insa numai in mod exceptional la apa atmosferica (in nordul Africii,Sahara sau Peninsula Arabica) si foarte rar la apa meteorica (platforma Cotmeana din taranoastra).

In mod obisnuit se utilizeaza apele subterane si de suprafata. Primele pot fi apefreatice sau de mica adincime cu nivel liber si ape de profunzime sau de mare adincimecel mai frecvent captive. La rindul lor apele de suprafata pot fi curgatoare (riuri, fluvii)sau statatoare (lacuri, balti). Un loc aparte in cadrul apelor de suprafata il reprezintamarile si oceanele, datorita caracteristicilor lor calitative cu totul deosebite.

Apele subterane sint in general bine protejate de stratul de sol supraiacent, de aceeacalitatea lor este corespunzatoare nevoilor omului cu rare exceptii (ape intensmineralizate sau termale). In schimb, cantitatea apelor subterane este redusa, fapt pentrucare sint utilizate mai ales pentru micile colectivitati.

Apele de suprafata, din contra, sint in cantitate suficienta, desi variabila in functie de

3

factorii meteorologici. Pentru reglarea debitelor acestor ape in prezent se construiesclacuri de acumulare. Calitatea apelor de suprafata insa este necorespunzatoare fiindpoluate cu usurinta datorita lipsei protectiei naturale. Utilizarea ca atare a apelor desuprafata este interzisa, chiar daca aparent sint limpezi si lipsite de impuritati.

Dealtfel, in compozitia naturala a apei intra un mare numar de elemente chimice sibiologice ca gazele, substantele minerale si organice, diversele organisme etc.

Gazele cele mai frecvent mtilnite in apa sint oxigenul si bioxidul de carbon.Oxigenul se gaseste totdeauna in cantitate mai mare in apele de suprafata in timp ce apelesubterane sint mai bogate in bioxid de carbon.

Substantele minerale cel mai frecvent intilnlte sint calciul, sodiul, potasiul,magneziul, manganul, fierul si altele, sub forma de cloruri, sulfati, azotati, carbonati sibicarbonati, ioduri si fluoruri. In general, apele subterane sint mai bogate in saruriminerale fata de apele de suprafata la care gradul de mineralizare creste de la munte la ses.

Substantele organice se pot gasi sub forma dizolvata coloidala sau in suspensie. Eleprovin atit din sol, cit si prin distrugerea organismelor acvatice si produsii lor demetabolism. Apele de suprafata contin totdeauna cantitati mai mari de substante organicedecit apele subterane la care insa concentratia acestor substante este mult mai constanta.

In fine, organismele acvatice pot fi vizibile cu ochiul liber, dar cel mai frecvent aparnumai la microscop sau lupa maritoare. Numarul de specii prezente in apa depinde decaracteristicile chimice ale apei. In general insa in apele de suprafata numarulorganismelor acvatice este mult mai mare decit in apele subterane.

4.1.4. SURSELE DE POLUARE A APEI

Poluarea apei consta in schimbarea calitatilor sale naturale ca urmare a primiriiunor elemente dinafara, intr-o astfel de masura incit nu mai poate servi in scopurile lacare era folosita anterior. Poluarea poate fi consecinta unor fenomene naturale, dar celmai frecvent apare ca urmare a activitatii omului.

Sursele de poluare a apei pot fi impartite in 2 mari categorii: surse organizate sisurse neorganizate.

4.1.4.1. SURSELE ORGANIZATE

Sursele organizate sint reprezentate de reziduurile lichide (apele reziduale) alediferitelor colectivitati. Aceste surse sint cel mai frecvent permanente, bine cunoscute siacceptate ca atare. Ele sint reprezentate de apele reziduale comunale sau menajere siapele reziduale industriale.

- Apele reziduale comunale rezulta din utilizarea apei in locuinte, institutii publice,bai, spalatorii, spitale, scoli, hoteluri, unitati comerciale si de alimentatie publica etc.Principala lor caracteristica consta in incarcarea lor microbiana. Unele ape reziduale,comunale mai ales in ultimul timp, sint incarcate si cu substante chimice utilizate in

4

gospodarie (detergenti). - Apele reziduale industriale provin de la diferite intreprinderi industriale ca urmare a

folosirii apei in scopuri tehnologice sau la salubritate si/sau racire. Ele pot fi bogate inmicroorganisme (industria alimentara), dar cel mai adesea au un continut crescut insubstante chimice potential toxice.

Un loc aparte in cadrul apelor reziduale industriale il ocupa apele rezidualezootehnice, care provin de la unitatile de crestere a animalelor si care sub aspect calitativ,datorita incarcarii mai mari in germeni, se apropie mai mult de apele reziduale menajere.De multe ori insa contin si sub stante chimice ca antibiotice, biostimulatori, pesticide etc.

4.1.4.2. SURSElE NEORGANIZATE

Sursele neorganizate de poluare a apei sint reprezentate de reziduurile solidedepozitate pe malul riurilor, de apele de irigatie reintoarse incarcate cu substante chimice sisuspensii in riuri sau patrunse in apele subterane, de apele meteorice care culeg si transportadiferitele impuritati existente pe sol etc. Aceasta poluare are un caracter accidental, nu estetotdeauna cunoscuta si ca atare nici nu poate fi bine stapinita ca cea organizata.

4.1.5. AUTOPURIFICAREA APEI Ca si aerul, apa are capacitatea de a se debarasa de diversii poluanti pe care ii

contine, Autopurificarea apelor de supratata este totdeauna mai mare decit a celorsubterane; cu toate acestea datorita frecventelor poluari la care sint supuse apele desuprafata se poate afirma ca sint mai poluate decit apele subterane.

Autopurificarea apei a fost studiata atit in conditii naturale cit si in laborator prinreproducerea fenomenelor care se constata in natura. In mare la baza autopurificarii apeistau 2 grupe de procese si anume : procese fizice si fizico-chimice si procese biologice sibiochimice.

4.1.5.1. PROCESELE FIZICE SI FIZICO-CHIMICE

- dilutia, respectiv reducerea concentratiei diversilor poluanti ca urmare a patrunderiilor in masa apei. Dilutia nu se realizeaza imediat, ci dupa un anumit timp in care are locamestecul intre apa si poluant. Cu cit acest raport este mai mic, cu atitamestecul serealizeaza mai repede, dar dilutia este mai mica si reducerea poluarii mai scazuta.

- sedimentarea se adreseaza poluantilor in suspensie, care in functie de marime,greutate si forma se depun mai repede sau mai putin repede. Un rol important insedimentarea poluantilor il are temperatura apei (sedimentarea realizindu-se mai bine in apacalda), adincimea apei si mai ales viteza de curgere (cu cit aceasta este mai mica, eu atitsedimentarea este mai buna).

- radiatiile solare, mai ales cele ultraviolete, care au putere bactericida sibacteriostatica. Actiunea lor insa este dependenta de gradul de limpezime al apei, in sensul

5

ca eu cit apa este mai tulbure cu atit radiatiile ultraviolete patrund mai putin adinc si deci auun efect mai slab.

- temperatura apei care in afara influentei asupra sedimentarii actioneaza direct asupragermenilor patogeni patrunsi in apa in sensul ca acestia fiind adaptati temperaturii corpuluiuman nu intilnesc conditii prielnice de supravietuire indelungata in apa. In sens indirect,temperatura apei determina si viteza reactiilor chimice si biochimice care au loc in apa sicare contribuie la autopurificare.

- reactiile chimice si fizico-chimice cele mai frecvente sint de oxidare, reducere,precipitare, adsorbtie, absorbtie etc. Ele se petrec atit intre elementele poluante si celenaturale din apa cit si intre diferitele elemente poluante.

4.1.5.2. PROCESELE BIOLOGICE SI BIOCHIMICE

- concurenta microbiana sau antagonismul dintre flora saprofita proprie apei si florapatogena supraadaugata prin poluare. La baza antagonismului microbian stau produsii demetabolism ai florei proprii care exercita efecte antibiotice asupra florei supraadaugate. Acestmecanism este mai puternic vara, cind metabolismul germenilor este mai ridicat decit iarna,cind acesta scade.

- actiunea bacterivora a organismelor acvatice si in mod special a protozoarelor,infuzorilor, crustaceelor, molustelor care se hranesc cu bacterii si care nu fac diferenta intreflora saprofita si cea patogena, ducind la scaderea progresiva a acestora din urma care nu seinmulteste in apa.

- actiunea liiica a bacteriofagilor care duce la distrugerea germenilor, actiune in partecontestata de unii cercetatori, dar care este confirrnata prin prezenta concomitenta a fagilor sigermenilor omologi in apa ca si prin posibilitatea decelarii bacteriofagilor din apa fiira imbogatire.

- biodegradarea substantelor organice sau desfacerea si descompunerea lor, chiar a celorfoarte complexe, in substante simple si transformarea lor in substante minerale. Aceastadescompunere este realizata de microorganismele din apa, fapt pentru care poarta denumireade biodegradare. In ultima instanta este vorba de o serie de procese biochimice in care rolulprincipal il au germenii saprofiti din flora proprie apei (flora autohtona). Acesti germeni potfi specifici pentru anumite categorii de substante (proteine, glucide, lipide) sau pentruanumite etape de degradare (aeroba, anaeroba).

Alaturi de germeni in procesul de biodegradare intervin in secundar, si uneleorganisme ca protozoarele, algele, plantele acvatice si chiar unele animale.

Ca urmare a tuturor acestor procese apa isi poate recapata calitatile sale dinainteapatrunderii diversilor poluanti. Aceasta capacitate de autopurificare a fost multa vremeutilizata mai ales in cazul apelor de suprafata, ca o masura importanta de pastrare a calitatiiapei. Astazi, insa, odata cu cresterea nivelurilor de poluare si mai ales cu patrunderea in apa aunor poluanti nedegradabili sau greu degradabili, din ce in ce mai mult se pune un accent maimic pe puterea de autopurificare a apei ca masura de protectie. Fara a o desconsidera,

6

autopurificarea apei nu mai are valoarea care i se acorda in trecut, principalele masuri depastrare a calitatii apei trebuind sa fie luate prin protectia acesteia fata de poluanti.

4.2. PATOLOGIA INFECTIOASA TRANSMISA PRIN APA

Cantitatea mare de apa folosita in comun de populatie ofera mari posibilitati ca inconditiile poluarii, apa sa constituie un important factor de imbolnavire. Bolile produse prinapa cuprind in general un mare numar de persoane, imbracind caracterul unor boli cuextindere in masa.

In cadrul patologiei hidrice un loc important il ocupa patologia infectioasa. Rolul apeiin transmiterea bolilor infectloase este cunoscut de multa vreme, chiar inainte dedescoperirea agentilor infectiosi ai diferitelor boli. Odata cu dezvoltarea microbiologieimoderne insa, germenii patogeni ai unui mare numar de afectiuni au fost pusi in evidentain apa, confirmind odata in plus rolul apei in transmiterea acestor boli.

Bolile infectioase transmise prin apa pot imbraca sub aspectul numarului de cazuride imbolnavire si al modului de aparltie si dezvoltare, mai multe forme.

Cea mai frecventa forma de boala infectioasa de natura hidrica este epidemia.Epidemiile hidrice prezinta o serie de caractere proprii care le diferentiaza de alte tipuri deepidemii si pe baza carora se poate pune diagnosticul si aplica masurile de combatere.Principalele caractere ale epidemiilor hidrice sint :

- caracterul exploziv sau cuprinderea unui mare numar de persoane intr-un timprelativ scurt;

- afectarea tuturor persoanelor receptive, care consuma apa contaminata, indiferentde sex, de virsta, de profesie etc.;

- suprapunerea epidemiei pe aria de alimentare cu apa a populatiei din aceeasi sursa(conducta, izvor, fintina);

- aparitia epidemiei in orice anotimp, dar cu precadere in zona noastra climatica inanotimpul rece, datorita supravietuirii mai indelungate a germenilor patogeni in apa latemperatura scazuta;

- incetarea epidemiei, ca urmare a masurilor luate, tot atit de brusc cum a inceput;mai ramine un numar mic de cazuri care se gasesc in incubatie sau se transmit prin contact,ceea ce formeaza asa-zisa "coada a epidemiei".

In afara acestor caractere principale, obligatorii in orice epidemie hidrica, maiintilnim si altele care insa pot lipsi, dar care sint tot atit de caracteristice; ele sint denumitecaractere secundare si pot fi rezumate la :

- aparitia inainte de izbucnirea epidemiei a unui numar mare de boli digestive subforma de enterite, gastroenterite sau diaree uneori grave (disenteriforme) mai ales 1a copiisi 1a populatia sensibila (convalescenti, batrini etc.). Rareori aceste imbolnaviri sintproduse chiar de germenii proprii epidemiei, cel mai frecvent ele datorindu-se unorgermeni conditionat patogeni care intovarasesc poluarea apei.

- lipsa de cele mai multe ori a germenilor patogeni din apa in momentul declansarii

7

epidemiei, datorita distrugerii lor de catre conditiile nefavorabile de mediu in timpulnecesar perioadei de incubatie a bolii. Aceasta nu trebuie niciodata sa ne conduca catreinfirmarea rolului jucat de apa in producerea bolii. De multe ori daca germenul este cautatnu in apa, ci in mil, avem posibilitatea de a-l depista.

- existenta unor defectiuni aproape totdeauna prezente ale sistemului de alimentarecu apa, defectiuni care prin ele insele explica posibilitatea poluarii apei si in consecinta aizbucnirii epidemiei. Trebuie mentionat insa si faptul ca nu rareori poluarea s-a produs ladistanta de locul unde a izbucnit epidemia, mai ales in cazul riurilor care servesc drept surse de alimentare cu apa a populatiei.

O alta forma de manifestare a bolilor infectioase transmise prin apa este endemia sauacea forma de imbolnavire care cuprinde in general un numar redus de cazuri, dar care segasesc permanent intr-o anumita zona sau localitate. Endemiile hidrice se tntilnesc cel maifrecvent in zonele in care nivelul de igiena este scazut, de cele mai multe ori acolo undepopulatia consuma apa de suprafata direct din riuri sau lacuri, fara o prealabila tratare.

In fine, o ultima forma de manifestare a bolilor hidrice infectioase este formasporadica sau de cazuri izolate, care se intilnesc mai ales in anumite boli mai putincaracteristice transmiterii prin apa, dar uneori poate apare si in cazul bolilor in care apa esterecunoscuta ca o cale de transmitere a imbolnavirilor.

Bolile infectioase transmise prin apa se pot imparti in functie de factorii etiologici inbacterioze, viroze si parazitoze.

4.2.1. BOLILE BACTERIENE TRANSMISE PRIN APA

Numarul bolilor bacteriene transmise sau posibil a fi transmise prin apa este destulde mare. In cele ce urrneaza ne vom limita insa numai la cele mai frecvente bacterioze sianume:

4.2.1.1. FEBRA TIFOIDA

Febra tifoida este produsa de bacilul tific (Salmonella typhi), care are o rezistenta inmediul extern, respectiv in apa, de 20-21 de zile. Boala este specific umaria, germenulfiind eliminat din organism odata cu dejectele de catre persoane bolnave sau purtatoare.Patrunderea in organism se realizeaza odata cu apa ingerata. Literatura de specialitatedescrie un mare numar de epidemii hid rice de febra tifoida iar Organizatia Mondiala aSanatatii afirma ca pina la 30% din totalul imbolnavirilor prin aceasta boala sint transmiseprin apa.

Febra tifoida a fost considerata in trecut ca principala boala infectioasa transmisaprin apa si a ramas inca o problema importanta de sanatate in unele tari subdezvoltate.Odata cu masurile luate impotriva acestei boli, de la vaccinarea antitifoidica obligatoriepina la dezinfectia apei in toate uzinele care utilizeaza apa de suprafata in scop potabil,numarul imbolnavirilor prin febra tifoida a scazut mult. Astazi, in tarile avansate, inclusiv in

8

tara noastra, epidemiile hidrice sint deosebit de rare si apar cu precadere in localitatile miciin care atit tratarea cit si supravegherea apei prezinta inca deficiente.

4.2.1.2. DIZENTERIA

Dizenteria este produsa de bacilii dizenterici (Shigella disenteriae) a caror rezistentain apa este diferita fiind cuprinsa intre 4 si 7 zile. In prezent dizenteria reprezinta afectiuneabacteriana cea mai raspindita si aceasta datorita atit receptivitatii crescute a populatiei inlipsa inca a unui vaccin adecvat cit si diseminarii largi in mediul extern a germenilordizenterici. Epidemiile de dizenterie cuprind cel mai adesea un mare numar de cazuri, chiardaca din punct de vedere clinic, cel mai frecvent nu imbraca un caracter grav. Uneori chiars-au descris cazuri atipice de dizenterie ca urmare a faptului ca bacilii dizenterici suferamai usor ca alti germeni fenomenul de variabilitate microbiana in mediul extern.

4.2.1.3. HOLERA

Holera reprezinta o alta afectiune bacteriana digestiva in care apa joaca un rolprincipal. Vibrionul holerei este un germen, in general, putin pretentios (se dezvolta cuusurinta in apa peptonata), fapt care ii confera o rezistenta destul de mare in apa, de citevasaptamini. Unii cercetatori din tarile calde (India) au facut chiar afirmatia ca vibrionulholeric se dezvolta in apa, fapt contestat insa de majoritatea autorilor. Indiferent insa deaceste pareri, transmiterea hidrica a holerei poate ajunge pina la 90% din cazurile deimbolnaviri aparute.

In trecut, epidemiile de holera au reprezentat adevarate calamitati sociale prinnumarul mare de imbolnaviri si mortalitatea foarte ridicata (Hamburg, 1892; Petersburg,1920). Ca urmare a masurilor luate, zona de raspindire a holerei s-a redus mult, raminindcantonata numai in anumite tari in care conditiile sanitare sint mult ramase in urma.Periodic insa boala isi depasese granitele si poate declansa imbolnaviri pina la epidemii si in alte zone recunoscute ca indemne. In ultimul timp asemenea situatiiau fost intilnite in mai multe tari ale lumii (Turcia, Italia, Portugalia si altele).

4.2.1.4. LEPTOSPIROZELE

Leptospirozele sint afectiuni care imbraca forma epidemica, dar care mai frecventse intilnesc sub forma sporadica. In mod obisnuit in apa, mai ales in apele statatoare, segasesc leptospire nepatogene. Uneori insa pot ajunge in apa si leptospire patogene dintrecare cele mai cunoscute sint leptospira ictero-hemoragica, leptospira grifo-tifozo,leptospira pomona si leptospira canicola, ultimele trei anicterigene. Patrunderea in apa aleptospirelor patogene se datoreste contaminarii apei de catre sobolanul de apa, de faptrezervorul natural al leptospirelor, dar si unele animale domestice (porcine, bovine) potelimina prin dejectele lor leptospire patogene in mediul extern. Rezistenta in apa a

9

leptospirelor patogene este suficient de mare, in jur de citeva saptamini. In apa cu un pHusor alcalin insa supravietuirea lor este sporita, putind ajunge la citeva luni.

O caracteristica importanta a leptospirelor consta si in faptul ca in afara patrunderiilor in organism pe cale digestiva odata cu apa ingerata, ele pot produce imbolnavirea siprin patrunderea transcuianata, chiar prin pielea intacta, fapt intilnit in cazul imbaierii inapa contaminata.

4.2.1.5. TUBERCULOZA

Tuberculoza poate recunoaste si o transmitere hidrica, e adevarat mai rara sicontestata de unii cercetatori, dar descrisa in literatura de specialitate. Viabilitatea in apa abacilului Koch este destul de mare, pina la 100-150 de zile; mai mult chiar, bacilultuberculos este deosebit de rezistent si fata de dezinfectantii obisnuiti ai apei. Dealtfel, inultimii 10-15 ani, un mare numar de autori au pus in evidenta bacilul tuberculos in apelereziduale ale sanatoriilor si spitalelor de tuberculoza si chiar in unele ape de suprafata.Autorii nordici din Suedia si Finlanda considera ca in afara transmiterii directe prin apa,fapt care explica, dupa parerea lor, numarul crescut de bolnavi de tuberculoza incolectivitatile din jurul sanatoriilor, exista posibilitatea rransmiterii indirecte prin lapteleunor bovine care au consumat apa contaminata cu bacil Koch sau au pascut pe pasuniirigate cu ape contaminate.

Alte boli cu caracter sporadic transmise prin apa sint tularemia, orucelozele, antraxulsi febra Q, in care insa rolul jucat de apa este mult redus fata de alte cai de transmitere.

4.2.2. BOLILE VIROTICE TRANSMISE PRIN APA

Suprapunerea caracterelor epidemiilor hidrice si in cazul unor boli datoratevirusurilor, a condus inca de mult pe diferitii autori sa afirme rolul apei in transmiterea unorviroze. Ulterior, odata cu descoperirea posibilitatilor de determinare a prezentei unorvirusuri in apa s-a confirmat ca apa poate servi ca o cale de transmitere si pentru bolilevirotice. Desi numarul virozelor transmisibile prin apa poate fi suficient de mare; totusi nevom limita la cele mai frecvente.

4.2.2.1. POLIOMIELITA

Poliomielita a fost multa vreme contestata ca avind o transmitere hidrica, desi oserie de cercetatori au facut aceasta afirmatie pe baza faptului ca in cazuri de epidemieboala se dezvolta de-a lungul riurilor. Punerea in evidenta a virusurilor poliomielitice in apasi provocarea afectiunii ca urmare a admlnistrarii apei contaminate 1a animale deexperienta a confirmat rolul apei in producerea bolii. Ca urmare au fost descrise un numarde epidemii hidrice de poliomielita. Pericolul mare de raspindire a bolii se bazeaza si pefaptul ca virusurile poliomielitice au o mare rezistenta in mediul inconjurator ; in apa ele

10

supravietuiesc 150-180 de zile. Cu toate acestea, epidemiile de poliomielita nu au capatatnicicdata caracterul grav al celor de holera, datorita sensibilitatii virusului la clor si altidezinfectanti obisnuiti ai apei.

In ultimul timp, ca urmare a extinderii vaccinarii antipoliomielitice, afectiunea aincetat de a mai fi una din cele mai raspindite viroze ; pericolul raspindirii sale a ramastotusi prezent.

4.2.2.2. HEPATITA EPIDEMICA

Hepatita epidemica este o alta boala infectioasa care recunoaste ca agent determinantun virus. Ca si poliomielita si in cazul hepatitei epidemice transmiterea hidrica a fost pusasub semnul intrebarii multa vreme. Unele cercetari experimentale efectuate in S.U.A. auaratat ca prin consumul de apa contaminata imbolnavirea umaria este posibila.

Cu toate acestea numarul epidemiilor descrise in literatura in care apa sa fi fost sigurcalea de transmitere nu e prea mare si aceasta si datorita faptului ca cel putin pina in prezentnu exista o metoda sigura de decelare a virusului hepatitei. Dar chiar si in lipsa acesteiposibtlitati se poate afirma cu destula certitudine ea viabilitatea in apa a virusului estedeosebit de mare, peste 180-200 de zile. Mai mult chiar, rezistenta sa la clor si altidezinfectanti uzuali ai apei este de asemenea mare. Din toate aceste motive se presupune carolul apei in transmiterea bolii, fie in forma sporadica, fie epidemica, este mult mai maredecit se poate dovedi si explica raspindirea mare a bolii mai ales in anumite colectivitati siin anumite perioade. De aici atentia mare acordata in ultimul timp factorului hidric intransmiterea si raspindirea hepatitei epidemice.

4.2.2.3. CONJUNCTIVITA DE BAZIN

Conjunctivita de bazin este o alta viroza, data de un adenovirus si care apa joaca unrol important. Transmiterea bolii se realizeaza, asa cum ii arata si numele, prin intermediulbazinelor de inot, respectiv prin prezenta concomitenta sau succesiva in bazine a unorpersoane bolnave si persoane sanatoase. Rezistenta in apa a agentului etiologic desi nu preamare, este suficienta pentru a produce afectiunea. In fine, rezistenta sa la dozele mici de clorrezidual existent deseori in bazinele de inot intareste rolul apei in transmiterea acesteiafectiuni.

4.2.3. BOll PARAZITARE TRANSMISE PRIN APA

Bolile parazitare recunosc de asemenea posibilitatea transmiterii lor pe calea apei.Rolul jucat de apa in transmiterea acestor afectiuni este dublu. Pe de o parte pentru uneleboli parazitare apa are un rol pasiv, respectiv de a servi drept cale de transmitere aparazitului de la omul bolnav sau purtator la omul sanatos, ca si in cazul bolilor bacterienesau virotice, iar pe de alta parte, apa este un mediu obligator fara care nu isi pot desavirsi

11

ciclul lor evolutiv sau cu alte cuvinte, nu pot ajunge la stadiul de producere a bolii. Cele maifrecvente parazitoze transmise prin apa sint:

4.2.3.1. AMIBIAZA

Amibiaza sau dizenteria amibiana, este de fapt cea mai raspindita parazitoza denatura hidrica. Eliminatorul parazitului in mediul extern este omul bolnav, dar si uneleanimale domestice (ciinele, porcul) si salbatice (sobolanul). Cercetari efectuate in tarilecalde au aratat ca numarul populatiei purtatoare de para ziti amibieni este foarte mare,ajungind pin a la 30% din totalul populatiei.

Parazitul se elimina in mediul exterior sub forma de chist, care ii confera o rezistentamare. Se considera ca rezistenta sa in apa poate ajunge la 90-100 de zile. Temperatura apeiare un mare rol in supravietuirea parazitului, cu cit apa este mai rece cu atit rezistenta safiind mai mare.

Infestarea omului se produce prin ingerarea apei poluate, dar si prin alimente, inspecial fructe si zarzavaturi care se consuma crude, spalate sau irigate cu apa infestata.

4.2.3.2. LAMBLIAZA

Lambliaza sau giardioza este data de lamblia sau giardia intestinalis. Parazitul esteeliminat de omul bolnav sau purtator si numai exceptional de animale, care dupa uniiautori ar prezenta o forma proprie de paraziti care nu produc boala la om. Parazitul seelimina tot sub forma de chist rezistent la factorii mediului exterior; in apa supravietuiesteciteva luni de zile. Imbolnavirea se produce mai ales prin ingestia apei infestate si mai rarprin alimente; in prezent raspindirea giardiei este mai mare decit a amibei si secantoneaza cu precadere la copii.

4.2.3.3. TRICOMONIAZA

Tricomoniaza este o parazitoza in a carei transmitere apa joaca un rol deosebit deimportant, alaturi de contactul direct (sexual) inter-uman. Boala este determinata de unflagelat (Tricomonas vaginalis) foarte putin rezistent in mediul extern, unde dispare inciteva ore. In apa calda (peste 30C) rezistenta sa este mai mare, fapt pentru caretransmiterea se realizeaza eu preponderenta in bazinele de inot in care se gasesc in acelasitimp persoane bolnave si persoane sanatoase ; de asemenea, transmiterea este favorizatasi de folosirea in comun a unor obiecte de toaleta personala si uneori imbracaminte.

4.2.3.4. STRONGILOIDOZA SI GEOHELMINTIAZELE

Strongiloidoza produsa de Strongiloides stercoralis si geohelmintiazele dintre caremai cunoscute sint ascaridioza (Ascaris lumbricoides) si tricocefaloza (Trieocefalus

12

trichiura), parazitoze care de fapt sint legate in trinsmiterea lor de sol, pot totusi inanumite conditii sa fie antrenate de apa si sa ajunga in organismul uman.

4.2.3.5. FASCIOLOZA

Fascioloza sau distomatoza este o parazitoza care face parte din categoria celor incare apa are un rol activ. Mai frecvent intilnita este Fasciola sau Distomum hepaticumcare se cantoneaza la nivelul ficatului. Parazitul este eliminat din organism sub forma deoua care, ajunse in mediul exterior, isi desavirsesc evolutia in apa pina la un stadiuintermediar (miriacidium) cind au nevoie de o gazda acvatica (gastropod) in care isi desavirsesc evolutia pina la stadiul infestant (cercar). Eliberat din nou in apa poateinfesta organismul uman.

Fasciola sau distomul intestinal este o alta parazitoza cu evolutie asemanatoare darcu deosebirea ca utilizeaza alta gazda (o molusca de apa dulce) si se localizeaza la nivelulintestinului.

4.2.3.6. SCHISTOSOMIAZA

Schistosomiaza sau bilharzioza este o parazitoza din aceeasi grupa cu fascioloza subaspectul evolutiei hidrice. Schistosomiaza este raspindita in zonele tropicale un de afecteazaun mare numar de persoane (peste 200 de milioane). Forma umaria a parazitului cunoaste 3specii (Schistosoma mansoni, Schistosoma japonicum si Schistosoma hematobium); primele2 dau localizari digestive iar cea de a treia genitourinare. Evolutia este cu totul asernanatoarecu cea a fasciolei numai calea de penetratie in organism fiind cutanata.

4.2.3.7. PARAGONIOMIAZA SI OPISTORCOZA

Paragoniomiaza data de Paragonium verstermeni si opistorcoza data de Opistorchusfelineus sint alte parazitoze in dezvaltarea carora apa joaca un rol activ, dar care ca sibilharzioza nu se intilnesc in zona climatica din care face parte tara noastra.

Importanta apei in producerea bolilor infectioase poate fi legata si de dezvoltarea unorvectori transmitatori de boli, dintre care cei mai cunoscuti sint tintarii anofeli, transmitatoriimalariei, unele simuline care transmit filaria si mai ales glosinele (musca tze-tze) recunoscuteca transmitatoare ale tripanosomiazei (boala somnului).

4.4. CONDITIILE DE POTABILITATE ALE APEI

Datorita posibilitatilor multiple de imbolnavire prin apa, s-a simtit nevoia de a sestabili anumite conditii sanitare pe care trebuie sa le indeplineasca apa pentru a fi potabila.Sub denumirea de apa potabila sau buna de baut se intelege apa care este consumata cuplacere si care odata consumata nu are efecte nocive asupra consumatorilor. Primele

13

conditii de potabilitate au avut un caracter empiric si au fost legate de caractereleorganoleptice - gust, miros, culoare - usor de evidentiat numai cu ajutorul organelornoastre de simt. Aparitia unor boli ca urmare a consumului de apa cu caracteristiciorganoleptice denaturate a dus la crearea unor reflexe conditionate puternice. Studii recenteefectuate in acest sens au aratat ca apele cu gust sau miros particular, colorate sau tulburiinhiba secretiile digestive si opresc senzatia de sete.

Ulterior, odata cu dezvoltarea posibilitatilor de analiza chimica a apei s-au introduscriterii sau conditii chimice referitoare la inceput numai la gradul de mineralizare iar ulteriorla continutul in substante chimice indicatoare ale poluarii (Rubner, 1894) si substante toxice(Gartner, 1911).

Relatia apei cu bolile infectioase a condus la elaborarea unor conditii bacteriologicepentru apa potabila. Primele conditii sub aspect bacterian au aparut in 1904 si se datoresc luiEijkman, perfectionate ulterior de alti multi cercetatori.

Pentru prima data in 1914 in S.U.A. apare o lege de stat privitoare la conditiile depotabilitate. Asemenea dispozitii au fost adoptate ulterior de majoritatea statelor din lume. Intara noastra primul standard de potabilitate a apei a aparut in anul 1952, si a fost modificat demai multe ori, ultima data in 1977.

Dealtfel, insasi Organizatia Mondiala a Sanatiitii a elaborat recomandari sau normeinternationale de potabilitate, norme ce sint val abile pentru toate tarile, fapt pentru care aulimite destul de largi de variabilitate. In interiorul acestor norme se pot elabora normelenationale ale statelor.

Normele de potabilitate nu sint fixe, ci ele se pot schimba in functie de evolutiacunostintelor noastre medicale, in functie de posibilitatile de determinare a anumitorcomponenti ai apei si in functie de capacitatea tehnicii de a realiza conditiile cerute deorganele medicale. Conditiile de potabilitate ale apei se pot imparti in mai multe grupe.

4.4.1. CONDITII ORGANOLEPTICE

Aceste conditii se adreseaza numai acelor calitati ale apei care se pot determina cuajutorul organelor noastre de simt. In trecut ele au fost mult mai largi, dar astazi pentru uneledin aceste conditii ca turbiditatea sau culoarea se aplica metode de determinare obiectiva,fapt pentru care au iesit din cadrul conditiilor organoleptice.

Desigur ca determinarea cu ajutorul organelor de simt are un pronuntat caractersubiectiv care la prima vedere reduce mult din valoarea conditiilor organoleptice. Totusi, asacum am aratat mai sus, prima conditie pentru ca o apa sa fie potabila este ca sa fie consumatacu placere, calitate care este in functie aproape exclusiv de conditiile organoleptice. In acelasitimp, insa, conditiile organoleptice pot fi utilizate si in sensul identificarii poluarii apeideoarece de cele mai multe ori aceasta din urma modifica si calitatile organoleptice ale apei.

Conditiile organoleptice sint gustul si mirosul.

4.4.1.1. GUSTUL APEI

14

Gustul apei este rezultatul continutului apei in elemente minerale si gaze dizolvate.Lipsa acestora face ca apa sa aiba un gust fad, neplacut si care nu satisface senzatia de sete.Aceasta se adreseaza mai ales oxigenului, care imprima apei un caracter de prospetime, dar siexcesul de saruri minerale poate produce modificarea gustului apei. Astfel, excesul de fierproduce un gust metalic, de calciu un gust salciu, de magneziu, unul amar, de cloruri un gustsarat etc. Excesul de CO2 produce un gust acrisor-intepator iar cel de H2S unul respingator-gretos. Prezenta urinei da de asemenea un gust usor sarat iar a fecalelor unul dulceag-neplacut.

4.4.1.2. MIROSUL APEI

Mirosul apei este legat de asemenea de prezenta unor elemente naturale sau poluantein exces. Astfel, substantele organice in descompun ere dau un miros particular datoritadegajarii de SH2 si NH3. Unele sub stante chimice poluante ca pesticidele si detergentii dauun miros particular caracteristic. In fine, diferitele organisme, mai ales vegetale, produc unmiros de iarba sau mucegai etc.

Atit gustul cit si mirosul apei se exprima in grade; pentru a fi potabila apa nu trebuiesa depaseasca 2 grade.

4.4.2. CONDITIILE FIZICE

Ca si cele organoleptice, conditiile fizice de potabilitate se adreseaza unorcaracteristici care pot fi evidentiate in cea mai mare parte cu organele noastre de simt.Obisnuit insa, ele se determina cu diverse aparate sau instrumente care le confera un caracterobiectiv. Ca atare, desi au valoare psihica si pot duce la limitarea folosirii apei, ele sintconsiderate in acelasi timp si ca indici de poluare a apei. Cele mai importante conditii fizicesint :

4.4.2.1. TEMPERATURA APE I

Temperatura apei are o dubla valoare sanitara. In primul rind, temperatura apeiinfluenteaza direct organismul uman si consumul de apa. Apa rece cu o temperatura sub 5Cproduce o scadere a rezistentei locale a organismului fata de infectii, favorizind producereade amigdalite, faringite, laringite etc. De asemenea, asupra tubului digestiv produce ocrestere a tranzitului intestinal. Apa calda cu o temperatura peste 17C are un gust neplacutdatorita pierderii gazelor dizolvate si nu satisface senzatia de sete ; mai mult chiar, la unelepersoane sau la temperaturi sl mai mari creeaza o senzatie de greata si voma. De aceea,temperatura apei trebuie sa fie cuprinsa intre 7 si 15C. In mod exceptional se admitetemperatura naturala a sursei utilizata in aprovizionarea populatiei.

Temperatura are insa si un rol indirect ca indicator de poluare a apei. Sub acest

15

aspect se stie cii apa de suprafata imprumuta cu usurinta temperatura aerului, dar apasubterana isi pastreaza constanta temperatura. In cazul clnd temperatura apelor subteranevariaza paralel cu cea a aerului inseamna ca exista o legatura cu exteriorul prin care apa sepoate polua.

4.4.2.2. TURBIDITATEA APEI

Turbiditatea apei este produsa de substantele insolubile din apa. Aceste sub stantepot fi sub aspectul naturii lor minerale sau organice iar al originei, naturale (din sol) saupoluante (din reziduuri). Importanta lor sanitara consta in aspectul neplacut imprimat apei,dar in acelasi timp ele pot constitui suport pentru microorganisme care persista astfel maimult timp in apa. Determinarea turbiditatii apei se face prin compararea cu o scaraartificiala din SiO2, iar pentru a fi potabila turbiditatea apei nu trebuie sa depaseasca 5grade SiO2 cu limita execptionala 10 grade/dm3.

4.4.2.3. CULOAREA APEI

Culoarea apei este data de substantele dizolvate in apa. Si acestea pot avea oprovenienta naturala ea unele saruri minerale sau organisme acvatice care confera apei oeuloare galben-verzuie sau brun-roscata, dar pot proveni si ca urmare a poluarii apei, maiales cu substante chimice din care unele potential toxice. Din acest punct de vedereculoarea, ca si turbiditatea, poate duce la limitarea folosintei apei avind un rol psihic, dareste si un indicator valoros de poluare a apei. Determinarea culorii se face tot princomparare cu o scara etalon din platino-cobalt. Pentru a fi potabila culoarea apei nu trebuiesa depaseasca 15 grade eu limita exceptionala 30 de grade/dm3.

4.4.2.4. CONDUCTIBILITATEA ElECTRICA A APEI

Conductibilitatea electrica este rezultanta gradului de mineralizare a apei; cu citgradul de mineralizare este mai ereseut, eu atit conductibilitatea electrica este mai mare. Caurmare, in caz de poluare a apei, mai ales a celei subterane, se modifica gradul demineralizare evidentiindu-se aparrtia si intensitatea poluarii. Totodata, nici gradul demineralizare nu trebuie sa fie prea mare, caci modifica caracterele organoleptice si/saupoate avea unele consecinte nedorite in caz de consum indelungat asupra stomacului,rinichiului sau ficatului. Determinarea conductibilitatii electrice este normata la 600 S/cmcu limita exceptionala 6 000 S/cm.

4.4.2.5. RADIOACTIVITATEA APEI

Radioactivitatea constituie ultima si cea mai recenta conditie fizica de potabilitate aapei. Radioactivitatea consta din suma radioaotivitatii naturale si artificiale conferite apei

16

prin poluare cu substante radioactive. Determinarea radioactivitatii apei se refera de faptla radioactivitatea globala, dar diferentiata pe tipuri de emitatori. In majoritateastandardelor, inclusiv in cel din tara noastra, sint normati doar emitatorii de radiatii si ,cei mai nocivi si care pot patrunde in organism odata cu ingestia apei. Emitatorii de radiatii nu sint normati, ci sint stabiliti pentru fiecare localitate in parte de organele sanitare locale.

In ceea ce priveste emitatorit de radiatii , norma este stabilita la 3 p Ci/dm3, iarpentru emitatorii de radiatii la 30 p Ci/dm3. Daca aceste limite maxime admise sintdepasite se fac analize radiochimice pentru diferentierea radionuclizilor care conferaradioactivitatea globala sau .

In acest sens, Organizatia Mondiala a Sanatatii arata ca daca radioactivitatea global a depaseste 3 p Ci/dm3 se cauta prezenta R226 si daca aceasta este sub 3 p Ci/dm3 nueste necesar sa se mearga mai departe. Acelasi lucru si pentru radioactivitatea globalacare daca depaseste 30 p Ci/dm3 se cauta S90 si daca acesta este sub 30 p Ci/dm3 nu estenecesar sa se continue analiza.

4.4.3. CONDITIILE CHIMICE

Aceste conditii se adreseaza unui foarte mare numar de substante care pot fiprezente in apa. Valoarea sanitara diferita a acestor substante a condus O.M.S. laclasificarea lor in mai multe grupe si anume :

4.4.3.1. SUBSTANTELE CU ACTIUNE NOCIVA

Substantele cu actiune nociva sint de cele mai multe ori toxice. Aceste substanteprovin cel mai adeseori din afara prin poluare si au o limita maxima admisa foarte exacta.Stabilirea acestei limite se face pe cale experimentala cercetindu-se actiunea acuta,subacuta si cronica asupra diverselor animale de experienta. In transpunerea la om a dozeitoxice se ia in considerare greutatea medie de 70 kg pentru un om adult si consumulmediu de 3 Iitri de apa sau cu alte cuvinte doza toxica stabilita experimental se inmultestecu 25 rezultat din 70 : 3.

Numarul substantelor toxice normate in apa de baut este variabil de la o tara laalta. In tara noastra, prin STAS-ul 1342/1977 sint normate doar 11 substante: Arsen,Azotati, Bariu, Cadmiu, Cianuri, Crom, Fluor, Mercur, Pesticide, Plumb, Seleniu.

4.4.3.2. SUBSTANTE INDEZIRABILE

Substantele indezirabile sint substantele care nu au efecte nocive (toxice) dar careprin prezenta lor in apa modifica caracterele organoleptice ale apei intr-o astfel de masuraincit fac apa improprie consumului. Aceasta se refera nu numai pentru apa de baut dar sipentru alte nevoi ca cele gospodaresti, industriale, agricole etc.

17

Cea mai mare parte a acestor substante au originea naturala in apa iar limita lorrecunoaste 2 niveluri de concentratii : unul de admisibilitate pina la care apa nu produce niciun inconvenient, dar care poate fi depasit fara pericol si altul exceptional peste care oricedepasire nu mai este acceptata.

Astfel, calciul si magneziul, care formeaza impreuna duritatea apei, imprima acesteiaun gust salciu-amar, ridica temperatura de fierbere si determina formarea de cruste, prindepunere, pe vase si legume, impiedicind o buna fierbere a acestora. De asemenea, precipitape conducte, mai ales prin incalzire si in mod special, pe tevile locomotivelor si conductelede calorifer, precum si pe cazane, determinind o incalzire inegala si favorizind exploziile. Ocantitate crescuta de saruri de ca1ciu si magneziu determina un con sum mare de sapun, prinformarea de saruri solubile, facind apa neeconomica. In fine, o cantitate mare de magneziupoate mari tranzitul intestinal, avind un efect laxativ.

Fierul si manganul modifica gustul, mirosul si culoarea apei, se depun pe cazane, vasesi conducte, pateaza rufele prin transformarea lor din saruri solubile in saruri insolubile incontact cu aerul. Prezenta lui perrnite dezvoltarea unor bacterii (feruginoase si manganoase) sialge, care pot obstrua conductele si modifica caracterele organoleptice ale apei, careia ii confera un aspect gelatinos.

Cuprul si zincul, patrund prin impurificari, modifica gustul apei, care devine amarui-astringent, mirosul si mai ales culoarea si turbiditatea apei. In plus, ambele imprima apei unefect emetizant, determinind senzatia de greata si chiar voma la concentratii mai mari. Dacacu toate acestea, apa se consuma, ele pot exercita actiunea toxica asupra organismuluideterminind dureri abdominale, greata, varsaturi, diaree etc.

Clorurile si sulfatii considerati multa vreme ca indicatori de impurificare, imprimaapei un gust sarat-amar, care limiteaza senzatia de sete. Mai mult chiar, animalele deexperienta consuma o cantitate mica de apa, dupa care daca li se administreaza apa lipsita deaceste saruri consuma din nou o mare cantitate. Ambele substante, dar mai ales sulfatii,produc modificari ale secretiei gastrice, a aciditatii si puterii peptice a acesteia, iar clorurilemodif'ica echilibrul hidromineral, in sensul suprasolicitarii functiei de filtrare si resorbtie arinichilor.

4.4.3.3. SUBSTANTELE INDICATOARE ALE POLUARII

Substantele indicatoare ale poluarii formeaza o ultima grupa in care se incadreazaacele substante care nu au efecte nocive toxice asupra organismului uman si animal si care nicinu limiteaza folosinta apei. Importanta lor sanitara consta in faptul ca ele arata sau indica (deaici si denumirea de indicatoare) poluarea apei cu alte elemente chimice sau mai alesbacteriologice care au efecte nocive asupra populatiei.

Substantele indicatoare ale poluarii apei nu au o norma precisa. Teoretic, ele, avindorigine dubla atit naturala cit si artificiala prin poluare, trebuie sa fie normate in limitelespecifice zonei sau localitatii respective de organele sanitare locale. Numai in caz de aparitiebrusca sau crestere 1a un moment dat, ele indica interventia unei poluari. Totusi in tara

18

noastra substantele indicatoare ale poluarii au fost normate. In cadrul acestor substante sint cuprinse: substantele organicecare au o valoare de

indicator global; amoniacul care provine din descompunerea substantelor organice intr-oprima etapa, de la citeva ore la citeva zile, si care are valoarea unei poluari recente si nitritiicare rezulta din amoniac in a doua etapa de descompunere, de la citeva zile la citevasaptamini si au o valoare de poluare mai veche. Prezenta concomitenta atit a amoniacului citsi a nitritilor arata o poluare continua.

4.4.4. CONDITIILE BACTERIOLOGICE

Prima si cea mai importanta conditie bacteriologica de potabilitate este lipsa totaladin apa a germenilor patogeni. Deoarece insa punerea in evidenta a acestora este dificiladatorita pe de o parte lipsei de metode adecvate iar pe de alta parte inconstantei prezenteilor in apa, cea mai mare parte a autorilor au acceptat utilizarea, ca si in cazul conditiilorchimice, a unor germeni indicatori.

4.4.4.1. GERMENII MEZOFILI

O prima alegere a fost facuta asupra numarului de germeni din apa care sedezvolta la 37C sau a germenilor proprii omului si animalelor cu singe cald. Cu citnumarul acestor germeni este mai mare eu atit se poate presupune ca intre ei se gasesc sigermeni patogeni. In apa se gasesc si germeni proprii apei, saprofiti care se dezvolta la20C. Din studiile faeute a rezultat ea intre aceste 2 flore exista un raport de 3 la 1 pentruflora proprie in conditiile naturale. Cu cit acest raport se micsoreaza sau se inverseaza infavoarea florei supraadaugate cu atit nivelul de poluare al apei este mai mare si pericolulprezentei germenilor patogeni mai crescut. In conditii obisnuite numarul germenilor dinflora proprie nu trebuie sa depaseasca 1 000 pe dm3 de apa ; de aici eoncluzia ca numarulcelor supraadaugati nu poate depasi 300/cm3.

Se constata ca cu cit numarul de locuitori care se aprovizioneaza cu apa din aceeasisursa este mai mare, cu atit numarul germenilor proprii omului (37) este mai redus.Aceasta idee are la baza gradul de extindere al epidemiilor hidrice care ar putea izbucni incazul consumului unei ape nepotabile.

Desi numarul de germeni este un indicator bun, totusi s-au descris situatii cind cutoate ca acestia s-au gasit in limitele acceptate, au izbucnit epidemii. De aici a aparutnecesitatea adoptarii unor alti indicatori mai precisi. Acestia sint indicatorii poluarii fecalea apei, deoarece majoritatea bolilor transmise prin apa au ca agenti etiologici germeniieliminati prin tubul digestiv.

Pentru ca un germene sa poata fi utilizat ca indicator al poluarii fecale este necesarsa indeplineasca anumite conditii si anume :

- sa se gaseasca constant si in cantitate mare in dejectele omului si animalelor cusinge cald ;

19

- sa nu se gaseasca in mediul exterior sau in alte surse in afara celor de mai sus ; - sa permita stabilirea unei relatii cantitative intre numarul lor si nivelul de poluare

al apei ; - sa reziste in mediul extern un timp cit mai apropiat de cel al germenilor patogeni a

caror prezenta o indica; - sa nu sufere fenomenul de variabilitate microbiana sub actiunea factorilor

mediului extern ; - sa fie usor de decelat in apa prin examene bacteriologice simple si rapide.

4.4.4.2. GERMENII COLIFORMI

Pe baza acestor conditii s-au ales mai multe grupe de germeni indicatori din care ceimai utilizati in prezent sint germenii coliformi.

Germenii coliformi reprezinta un grup relativ eterogen, gasindu-se in fecaleleomului si animalelor cu singe cald intr-un numar mare, ceea ce le permite determinarea cuusurinta. In plus, viabilitatea lor in apa este foarte apropiata de a grupului tifoparatificintarindu-le valoarea de indicator sanitar.

O serie de cercetatori considera insa ca in cadrul grupului coliform trebuiediferentiate 2 tipuri, unul de origine intestinala (Escherichia coli) care poate servi caindicator de poluare si altul (Klebsiella aerogenes) care se gaseste in mediul extern si nupoate fi indicator de poluare. In schimb, o alta serie de cercetatori afirma ca intreg grupulcoliform are origine fecala, dar ca sub influenta factorilor de mediu, germenii coliformisufera fenomenul de variabilitate microbiana trecind din tipul intestinal in tipul aerogen. Eiisi sustin aceasta teza pe existenta unor forme intermediare, respectiv de trecere in cele 2tipuri. Aceasta controversa este de natura sa scada din valoarea de indicator a germenilorcoliformi.

In ceea ce priveste limita germenilor coliformi in apa, ea a fost stabilita la sub10/dm3 pentru apele care se dezinfecteaza pornind de la constatarea ca la acest numar totigermenii patogeni din apa au fost distrust. Pentru apele care nu se dezinfecteaza limitaacceptata este de sub 100/dm3, limita la care nu au aparut niciodata epidemii.

In afara germenilor coliformi mai sint cunoscuti si alti germeni indicatori ai poluariifecale si anume :

4.4.4.3. ENTEROCOCII

Enterococii sint germeni care de asemenea se gasesc in fecale, dar intr-un numar maimic decit coliformii, ceea ce ii face mai dificil de determinat. Ei insa nu sufera fenomenul devariabilitate microbiana ; mai mult chiar, enterococii prezinta tipuri caracteristice pentru omsi pentru animate ceea ce permite diferentierea tipului de poluare a apei.

4.4.4.4. GERMENII SULFITO-REDUCTORI

20

Sulfito-reductorii sint germeni care in conditiile neprielnice din mediul inconjuratortrec in forme de rezistenta (spori) si au astfel o viabilitate foarte mare in apa, lipsa lor din apaaratind ca aceasta nu a fost de foarte multa vreme poluata. In tubul digestiv insa ei se gasescintr-un numar si mai mic ca enterococii, ceea ce mareste dificultatea de a fi pusi in evidenta.

4.4.4.5. BACTERIOFAGII ENTERICI

Bacteriofagii enterici reprezinta o ultima grupa de indicatori sanitari ai poluarii fecalea apei. Initial ei au fost considerati ca indicatori specifici in sensul ca prezenta lor arevidentia prezenta germenului omolog. S-a constatat insa ca specificitatea nu este generalapentru toate tipurile de bacteriofagi (tifici, dizenterici, holerici etc.). De aceea astazi sintutilizati in unele tari, intre care si tara noastra, ca indicatori de poluare fecala datorita originiilor intestinale.

In ultimul timp Organizatia Mondiala a Sanatatii considera utila si analizavirusologica. In acest sens lipsa unei unitati formatoare de plaja (plaque-terming unit) la litrul(dm3) de apa este considerata ca suficienta pentru eliminarea oricarui pericol virusologic.

4.4.5. CONDITIILE BIOLOGICE

Organismele existente in apa sint strins legate de calitatile apei. Astfel, s-a constatat cao serie de organisme se dezvolta la lumina, respectiv in apele de suprafata, iar altele laintuneric in apele subterane. Unele organisme sint caracteristice apelor curate, bogate inoxigen iar altele se gasesc mai ales in apele poluate, sarace in oxigen si cu un continutcrescut in amoniac sau hidrogen sulfurat. Acest fapt a atras atentia cercetatorilor inca de multa vreme si a condus la utilizarea analizeibiologics a apei in scopuri sanitate. Odata cu dezvoltarea erei bacteriologice insa, analizabiologica a fost partial abandonata. Organizatia Mondiala a Sanatatii atrage insa din nouatentia asupra acestei analize, scotind in evidenta rapiditatea efectuarii ei si ca atare sicaracterizarea apei analizate. In plus, spre deosebire de germeni care au o existenta limitata inapa, organismele acvatice au o mare stabilitate indicind calitatea apei nu numai din momentulanalizei, ci pe o lunga perioada de timp.

Pentru a putea utiliza insa analiza biologica trebuie sa cunoastem ca organismele din apaau fost clasificate in functie de valoarea lor sanitara in 3 categorii si anume :

- organisme oligosaprobe caracteristice apelor curate ca diatomeele, algele, crustaceii,molustele etc.;

- organisme polisaprobe caracteristice apelor poluate ca protozoarele, ciliatele,flagelatele, viermii tubificizi etc.;

- organisme mezosaprobe care fac trecerea intre cele 2 feluri de organisme si care sesubimpart in -mezosaprobe, mai aproape de cele polisaprobe si -mezosaprobe, mai aproapede cele oligosaprobe.

21

In afara continutului sau in organisme apa are si un continut abiotic format din detritusorganic si/sau mineral, resturi vegetale, fragmente de insecte etc. si care poarta denumirea detripton.

In fine, triptonul si planctonul (organismele libere din masa apei) formeaza sestonulapei.

Pentru a fi potabila apa trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii biologice : - sestonul obtinut prin filtrarea pe fileu sa nu depaseasca 1 cm3 la m3 de apa ; - organismele vizibile cu ochiul liber sa fie absente; - organismele caracteristice apelor poluate sa fie absente; - organismele daunatoare sanatatii ca oua si larve de paraziti sa fie absente; - organismele care prin inmultire in masa modifica caracterele organoleptice ale apei sa

fie absente sau in exemplare izolate; - organismele animale microscopice sa nu depaseasca 20/dm3 apa ; - triptonul de poluare format din resturi fecaloide sau industriale sa fie absent. Din acest punct de vedere, se cunosc si unele indicatii complimentare ca raportul dintre

fito si zooplancton care, dupa Guillard, trebuie sa fie mai mare de 10 in favoarea primelor.Recomandarile O.M.S. arata ca raportul intre organismele cu clorofila si cele fara clorofila,ca1culat dupa formula :

A / A+B x 100, in care A = organisme cu clorofila si B = organisme fara clorofilii, neindica urmatoarele caracteristici ale apei : 0 - 8 apa curata ; 8 - 20 apa slab poluata ; 20 - 60apa poluata ; 60 - 100 apa intens poluata.

4.5. IGIENA APROVIZIONARII CU APA

Aprovizionarea cu apa a colectivitatilor se poate realiza prin doua sisteme : central silocal.

4.5.1. SISTEMUL CENTRAL

Sistemul central consta dintr-o retea care transporta apa sub presiune direct laconsumator. Acest sistem prezinta o serie de avantaje si anume :

- asigura cantitatea de apa necesara populatiei, datorita cunoasterii exacte a debituluidistribuit ;

- ofera posibilitatea de tratare a apei in cazul cind aceasta nu corespunde conditiilor depotabilitate ;

- permite o buna protectie a sursei si instalatiilor si un control permanent asupracalitatii apei distribuite.

Din toate aceste motive, sistemul central de aprovizionare cu apa este astazi unanimconsiderat ca superior celui local. In tara noastra sistemul central de aprovizionare cu apa s-aextins foarte mult iar prognoza pana in anul 2000 a prevazut ca totalitatea localitatilor sa fie

22

aprovizionate prin sistem central. Sistemul central de aprovizionare cu apa se compune din 4 sectoare principale si

anume: captarea, tratarea, inmagazinarea si distributia apei. Din aceste 4 sectoare numaisistemul tratarii apei poate sa lipseasca, atunci cind apa este corespunzatoare la sursa, toatecelelalte sectoare fiind obligatorii.

4.5.1.1. SECTORUL CAPTARII

Sectorul captarii cuprinde totalitatea instalatiilor necesare pentru colectarea si aducereaapei de la sursa in statia de tratare sau rezervorul de inmagazinare. Captarea apei se facediferit, dupa cum se adreseaza surselor subterane sau de suprafata.

In cazul surselor subtertane, captarea se face diferentiat dupa adincimea apei. Pentruapele putin adinci cap tare a se realizeaza prin drenuri sau tuburi perforate amplasate in stratulacvifer. Pentru apele de mare profunzime captarea se face prin foraje verticale care strabatsolul pina la nivelul pinzei acvifere. In ambele cazuri extragerea apei se face prin pompare.

In cazul ape lor de suprafata captarea se poate face prin devierea cursului unui riu princanale de aductiune care transporta apa chiar prin curgere libera in statia de tratare sau prinintermediul unor sorburi introduse in masa apei si aspirarea acesteia prin pompare.

4.5.1.2. SECTORUL TRATARII

Sectorul tratarii mai este denumit si sectorul purificarii apei datorita faptului ca inmajoritatea cazurilor este vorba de indepartarea din apa a unor impuritati. El cuprindetotalitatea instalatiilor cu ajutorul carora apa bruta captata este adusa la conditiile depotabilitate. Sursele naturale de apa nu indeplinesc decit rareori totalitatea conditiilor depotabilitate. Din aceasta cauza a aparut necesitatea tratarii sau purificarii apei inainte de a fidata in consum. Aceasta a devenit si mai evidenta pe masura dezvoltarii localitatilor si acresterii nevoilor de apa, care au dus la utilizarea in seop potabil a apei de suprafata in tenspoluate. Dar si unele ape subterane mineralizate sau apa marilor si oceanelor, intrate inultimul timp in circuitul apei potabile, necesita a fi prelucrate si corectate. Introducereadiferitelor instalatii de potabilizare a constituit momente importante in asigurarea eu apa decalitate corespunzatoare si s-a rasfrint favorabil asupra sanatatii populatiei.

Pe masura dezvoltarii curiostintelor stiintifice si tehnice, diversele instalatii folositeizolat, au fost grupate si legate organic intr-un tot unitar, luind nastere adevarate uzine detratare a apei. Ele sint supuse unei perfectionari continue, multe functionind astazi pe bazade automatizare. Instalatiile de tratare a apei se adreseaza, in principal, indepartarii acelorelemente din apa care o fac nepotabila, desi in ultimul timp se cunoaste si posibilitateainversa, de introducere in apa a unor elemente considerate necesare organismului. Sub acestaspect termenul de tratare pare a fi mai adecvat, cuprinzind modificarile fizice, chimice saubiologice la care este supusa apa bruta pentru a deveni potabila. Instalatiile de trataredepind in cel mai inalt grad de calitatile apei brute. Tehnologia tratarii apei depinde de

23

natura, structura si compozitia elementelor carora ne adresam. Procedeele de tratare sebazeaza pe diverse principii ca: mecanice (sedimentarea), fizice (filtrarea rapida), chimice(fluorizarea), fizico-chimice (coagularea) sau biologics (filtrarea lenta). Unele pot fi foartesimple (decantarea) iar altele foarte complicate (coagularea). Complexitatea este uneorimarita de prezenta unor factori pe care analiza apei nu-i poate evidentia. De aceea tatonarilede laborator trebuie completate cu statii experimentale (pilot) si uneori sint ajustate inmomentul introducerii in exploatarea de teren.

Diferitele instalatii de tratare se pot adresa unui singur element (deferizarea) sau dincontra, pot actiona concomitent asupra mai multor elemente (filtrarea).

In mare putem afirma ca principalele etape de tratare a apei sint urmatoarele :

4.5.1.2.1. Corectarea gustului si mirosului

Corectarea gustului si mirosului are drept scop impiedicarea aparitiei si dezvoltarii saumdepartarea acelor elemente care modifica proprietatile organoleptice ale apei. In primul caz,folosirea unor substante chimice ca sulfatul de cupru (mai ales pentru alge) a 2,4 D (pentruplantele emergente) si clorului (utilizat si in al doilea caz s-a dovedit eficienta. Sulfatul decupru se utilizeaza in dozele de 0,3-1,0 mg/dm3 in functie de temperatura si alcalinitateaapei, sub forma uscata (pulbere) sau umeda (solutie) prin aplicatii continue sau intermitente.Acidul diclor 2-4 fenoxiacetic se foloseste ca solutie, sarurile si esterii sai fiind solubili in apa,in doze de 1 kg la hectar ; solutiile uleioase par a fi mai eficiente.

Pentru indepartarea gustului si mirosului deja format se poate utiliza simpla aerare,cind la originea lor stau substante volatile sau oxidarea puternica in cazul diferitelor substante organice. Aceasta din urrna se realizeaza cu ajutorul clorului in doze superioare celorpentru dezinfectie sau a ozonului, cunoscut ca un puternic oxidant. Un a1t mijloc estereprezentat de carbunele activ, datorita marii sale suprafete de contact, care ii confera oputernica capacitate de adsorbtie. Se poate folosi sub forma de pulbere fina sau prin trecereaapei printr-o masa de carbune activ, cind efectul este mai bun, dar instalatia este maicostisitoare.

4.5.1.2.2. Corectarea temperaturii

Corectarea temperaturii este una din cele mai dificile operatii. Ea se adreseaza cuprecadere apelor subterane cu temperatura ridicata si consta in principal din amestecul apeicu cea de suprafata. Corectarea se mai poate face si prin mentinerea apei in rezervoareingropate, bine aerate, in care dupa un anumit timp apa capata temperatura ambianta si poatefi data in consum.

4.5.1.2.3. lndepartarea suspensiilor

Indepartarea suspensiilor este cunoscuta sub denumirea de decantare sau sedimentare.

24

Ea se bazeaza pe relatia dintre viteza de curgere a apei si greutatea, forma si dimensiuneasuspensiilor din apa. Curgerea apei se realizeaza cu o viteza foarte mica (mm/sec.) si pe citposibil omogena favorizind astfel sedimentarea suspensiilor.

Factorii care influenteaza sedimentarea sint : caracteristicile suspensiilor (in modspecial raportul dintre volum si greutate), viscozitatea apei, dependenta de temperatura,viteza de curgere si timpul de retinere in bazin. Forma bazinului are, de asemenea,importanta in eficienta sedimentarii.

Bazinele orizontale sint cel mai frecvent utilizate. Particulele mai mari se depun laintrarea in bazin, iar cele mai fine sint antrenate spre capatul distal. Au o buna eficienta, darprezinta dezavantajul de a ocupa o mare suprafata.

Bazinele verticale remediaza acest neajuns. Pot fi rotunde sau patrate. Apa patrunde pejos, printr-o conducta centrala si se elimina lateral, prin jgheaburi circulare. Pentru retinereaparticulelor, viteza ascensionala a apei trebuie sa fie inferioara sau cel mult egala cu vitezade depunere a suspensiiIor. Sint mai putin eficiente decit bazinele orizontale.

Separatoarele suspensionale sint asemanatoare bazinelor verticale. Particulele sintretinute in interiorul bazlnului, in stare de suspensie, constituind un strat filtrant, pe care apastrabatindu-l se debaraseaza de suspensiile pe care le contine.

Acceleratorul este un model de separator suspensional prevazut cu un sistem deagitare permanenta si recirculare a suspensiilor. Are o eficienta superioara.

Pulsatorul, folosit in cazul instalatiilor mici de aprovizionare cu apa, consta dintr-uncilindru, in care apa care patrunde, atingind un anumit nivel, declanseaza automat undispozitiv de inchidere, care opreste patrunderea apei, permitind acesteia sa treaca inseparator, unde procesul se desfasoara identic ca mai sus.

Pentru cresterea eficientei sedimentarii s-au imaginat diverse dispozitive, care seinstaleaza la bazinele de decantare si care au o miscare continua si o viteza egala, dar opusacirculatiei apei. Au drept scop sa creeze o stare apropiata de cea de repaus in spatiul activ albazinului, marind eficacitatea sedimentarii.

4.5.1.2.4. Coagularea

Coagularea se aplica in cazul suspensiilor fine (coloidale), care nu se depun inbazinele de sedimentare sau necesita un timp foarte indelungat, practic nerealizabil. Pentrugrabirea decantarii suspensiilor coloidale se introduc in apa diverse substante chimicedenumite coagulante. Ele intra in reactie eu sarurile alcalino-teroase din apa, dind nastereunor flocoane cu incarcare electropozitiva opusa celei a particulelor, atragindu-le.Coagularea a fost introdusa pentru prima data in S.U.A., in 1898. Dealtfel, Babes, inca din1892, a recomandat utilizarea substantelor chimice cu proprietate coagulanta pentrupurificarea apei, plecind insa de la considerentul ca ar avea efect sterilizant.

Pentru o buna eficienta a coagularii, aecasta trebuie sa se desfascare in mai muItefaze succesive: dozarea si introducerea substantei sub forma de solutie sau suspensie,amestecarea cu apa prin agitare puternica mecanica sau hidroaerica, trecerea amestecului

25

prin camera de reactie, unde se formeaza flocoanele si sedimentarea acestora in bazinele dedecantare. Substantele cele mai utilizate in coagularea apei sint : sulfatul de aluminiu,sulfatul de fier si clorura de fier. Luind ca exemplu sulfatul de aluminiu, reactia cubicarbonatii de calciu si magneziu este urmatoarea :

Al2(SO4)3 + Ca(HCO3)2 - 2 Al(OH3) + 3 CaSO4 + 6 CO2; Al2(SO4)3 + Mg(HCO3)2 - 2 Al(OH3) + 3 MgS04 + 6 CO2

rezulta hidroxidul de aluminiu, elementul chimic de baza al floconului. Se poate vedea ca,paralel cu dezvoltarea coagularii, se reduce si alca1initatea apei. Din acest motiv, pentru a nuscadea prea mult alcalinitatea apei sau in cazul cind aceasta este initial prea mica, seintroduce in apa, in prealabil, hidroxid de calciu sau carbonat de sodiu, fata de care reactia sedesfasoara identic :

Al2(SO4)3 + 3 Ca(OH)2 - 2 Al(OH)3 + 3 CaS04; Al2(SO4)3 + 3 Na2CO3 + 3 H2O - 2 Al(OH)3 + 3Na2SO4 + 3 CO2.

Eficienta coagularii mai depinde de temperatura apei, apele reci impiedicind formareaflocoanelor ; de turbiditate, desfasurindu-se mai anevoie in apele limpezi si de prezentacoloizilor de protectie, ca acizii humici sau a detergentilor. In aceste cazuri este necesarafolosirea unor substante adjuvante ale coagularii ca bentonite, silicea coloidala, amidonulalcalin, alginatul de sodiu, gumele vegetale, taninul, o serie de polimeri ai acidului acrilic,poliacrilamidele si altii. Marea diversitate a acestor produsi ingusteaza posibilitatile uneidefinitii corespunzatoare. Nici mecanismul de actiune nu este bine cunoscut. Schematizindu-l, se poate reduce la 2 faze: una de hidroliza, si alta de formare a hidratului m talic, in carestructura fizico-chimica are rolul preadominant. Incarcarea electrica este tot atit deimportanta, substantele adjuvante ale coagularii fiind coloizi macromolecularielectronegativi, susceptibili a neutraliza incarcarea de sens contrar a coloizilor de fier sialuminiu. Un bun rezultat se obtine sl prin utilizarea clorului, care accelereaza procesulcoagularii.

Un aspect important in coagularea apei este reprezentat de posibilitatea patrunderii inapa, odata cu coagulantul, a unor elemente nocive (toxice) ca arsenul, fluorul si cuprul, careintovarasesc, ca impuritati, substantele coagulante. Determinarea prezentei si concentratieiacestor elemente apare ca necesara pentru evitarea oricaror efecte neplacute. Un bunindicator al eficientei coagularii este aluminiul rezidual, care nu trebuie sa depaseasca 0,3mg/dm3 de apa tratata cu sulfat de aluminiu.

4.5.1.2.5. Filtrarea

Filtrarea reprezinta operatia de retinere a suspensiilor, care nu au fost indepartate ininstalatiile anterioare. In acelasi timp, prin fiItrare se obtine si o reducere a incarcarii

26

organice a apei si a microorganismelor. Se cunosc astazi mai muIte tipuri de filtre : Filtrul lent a fost construit pentru prima data la Londra in 1829. Este format din mai

muIte straturi succesive, de jos in sus, de : pietris mare, pietris fin, nisip mare si nisip fin,pe o inaltime de 1,80-2,00 m. F iltrarea apei se face de sus in jos, impuritatile fiind retinutela suprafata filtrului, unde se formeaza o membrana filtranta din alge, protozoare, infuzori,bacterii si suspensii amorfe. Mecanismul filtrarii este in principal biologic, de aici sidenumirea de filtru biologic si consta din oxidarea chimica si biochimica a substantelororganice, activitatea enzimatica a microflorei si actiunea bacterivora a protozoarelor. Seadauga in secundar, un proces mecanic de adsorbtie a suspensiilor fine din apa.

Viteza filtrarii este foarte mica, nedepasind 3-4 m3 pe m2 in 24 de ore, impriminddenumirea de filtrare lenta. Dupa un oarecare timp de functionare, care poate atinge citevaluni, membrana se colmateaza, viteza de filtrare scade, iar eficienta se micsoreaza. Curatireafiltrului se face prin ridicarea unui strat de 0,5-2,5 em, completat periodic eu nisip deaceleasi dimensiuni, in prealabil spalat.

Avantajele filtrului lent constau in materialul usor de gasit, supraveghere simpla sieficienta mare. Dezavantajele sint : suprafata mare de filtrare, volum mare de nisip,exploatare fara suplete, slaba eficienta la apele tulburi si colorate. Este recomandat pentrucolectivitatile mici. Apa necesita, ca tratament anterior, simpla decantare pentru apelelimpezi si, uneori, o prefiltrare prin nisip mare, pentru apele mai tulburi.

Filtrul rapid a fost folosit la inceput pentru nevoi industriale, fiind introdus in 1284in S.U.A. la uzinele de apa potabila. Viteza de filtrare este de 100-120 m3 pe m2 in 24 deore, eficienta fiind cu atit mai mare, cu cit viteza este mai mica. Masa filtranta este formatadin nisip mare si uniform pe toata inaltimea filtrului de 0,75-0,90 m. Filtrele rapide nu pot fifolosite decit dupa ce apa a suferit un proces prealabil de coagulare. Flocoanele care au trecutde la sedimentare se retin pe suprafata filtrului, constituind membrana filtranta. Aceasta estede natura chimica, iar mecanismul filtrarii este, in principal fizic, de retinere prin adsorbtie ;in secundar apare si un mecanism biologic insuficient studiat. Colmatarea se face relativrepede, dupa citeva ore de functionare. Spalarea se realizeaza prin apa sub presiune sau apa siaer, in toata masa filtrului. Forta de spalare trebuie sa antreneze minimum 50% din nisip, farasa-l ridice insa peste nivelul jgheaburilor de eliminare a apei. Dupa spalare, prin fortagravitationala, nisipul se reaseaza si in citeva minute membrana filtranta se reface. In ultimultimp, se utilizeaza spalarea la suprafata, care antreneaza doar membrana, reducind mult dincantitatea de apa folosita pentru spalare.

Avantaje1e filtrului rapid constau in debitul crescut de apa filtrata, suprafata mica defiltrare, eficienta buna in cazul apelor tulburi sau colorate si a celor cu fluctuatii mari de:calitate. Dezavantajele sint legate de necesitatea coagularii, a unei supravegheri maicalificate, cit si de costul mai ridicat al intretinerii. Se recomanda pentru localitatile mari.Pentru cresterea randamentului filtrarii se construiesc filtre sub presiune, inchise complet sisupuse unei mari presiuni, pina la 10 atmosfere, care maresc viteza filtrarii pina la 200 m 3 pem2 si 24 de ore. Uti1izarea lor complica insa operatiile de coagu1are si decantare, facanevoioasa introducerea produselor chimice in apa sub presiune, nu permit observarea apei in

27

cursul filtrarii, nici eficienta spalarii si este difici1 de curatat si inlocuit nisipul. De aceea,utilizarea lor este limitata.

Filtrele cu pamint de infuzori au fost introduse 1a inceput numai pentru piscine, carenecesitau recircularea apei. Mecanismu1 consta din introducerea in apa, inainte de filtrare, aunei cantitati de 0,5-2,5 kg la m2 de kiesselguhr, care formeaza o membrana la suprafatafiltrului. Aceasta mareste mult suprafata de filtrare, prelungeste durata de functionare sicreste viteza de filtrare la 140-160 m3 pe m2 si in 24 de ore. Pot fi fo1osite fara coagulare 1aapele limpezi. Necesita o cantitate mica de apa de spalare, dar trebuie bine supravegheate,mai ales in etapa introducerii pamintului de diatomee. Pot fi utilizate si ca filtre mobile.Stratul de pamint de infuzori poate fi inlocuit cu unul de antracit sau cuart, cu rezultateasemanatoare.

Microstrecuratoarele nu sint veritabile filtre, dar au ochiurile mai mici ca vechilestrecuratoare ( 0,025 mm), ceea ce le permite eliminarea din apa nu numai a suspensiilorgrosiere, dar chiar si a celor coloidale si a microorganismelor. Au fost construite pentruprima data in Anglia, din material inoxidabil. Au o durata mare de functionare

4.5.1.2.6. Demineralizarea

Demineralizarea apei cuprinde operatiile de indepartare a excesului de saruriminerale si se aplica cu precadere apelor subterane, dar si apelor de suprafata, ca apa unorlacuri salmastre sau a marilor si oceanelor, care necesita a fi demineralizate. Diferitelemetode de demineralizare poarta denumirea elementelor carora ne adresam : deferizare,demanganizare, dedurizare, desalinizare etc. Demineralizarea apei se poate realiza prinmetode fizice, chimice sau fizico-chimice.

Metodele fizice constau in incalzirea apei sub presiune pentru atingerea temperaturiide fierbere, cind bicarbonatii de calciu si magneziu precipita sub forma de carbonati.Aerarea apei prin picurare, pulverizare sau barbotare este aplicabila sarurilor bivalentesolubile de fier si mangan, care sub influenta oxigenului atmosferic trec in saruri trivalenteinsolubile, ulterior indepartate prin sedimentare sau filtrare. Evaporarea, congelarea saudistilarea utilizate in scopul demineralizarii apei si, in primul rind, pentru indepartareaclorurilor, nu pot prelucra decit cantitati mici de apa. Electro1iza si electrodializa au acelasidefect, fiind in plus si costisitoare. De aceea metodele fizice, cu exceptia aerarii, au oaplicabilitate limitata.

Metodele chimice au 1a baza folosirea diversilor reactivi, care introdusi in apa intra inreactie cu sarurile minerale solubile transfermindu-le in saruri insolubile, care precipita si seindeparteaza prin sedimentare sau filtrare. Cel mai frecvent se utilizeaza hidroxidul de calciu,care reactioneaza cu bicarbonatii de calciu si magneziu, reducind duritatea temporara.

Ca(HCO3)2 + Ca(OH)2 :::::: 2 CaCO3 + 2 H2O;Mg(HCO3)2 + Ca(OH)2 :::::: MgCO3 + CaCO3 + 2 H2O.

28

Pentru duritatea permanenta, data de ce1e1alte saruri solubile de calciu si magneziu casulfatii, clorurile, fosf'atii etc. se utilizeaza carbonatul de sodiu, care reactioneaza in acelasisens :

CaSO4 + Na2CO3 ::::::: CaCO3 + Na2SO4 ; MgCl2 + Na2CO3 ::::::: MgCO3 + 2 NaCl.

Ambii reactivi pot fi folositi si in cazul sarurilor de fier, la care se adauga un oxidant (clorul,ozonul, permanganatul) in cazul cind oxigenul din apa este insuficient. Se poate combina sicu metoda fizica de aerare, reactiile fiind urmatoarele :

FeSO4, + Ca(OH)2 ;:::::: Fe(OH)2 + CaS04 ; 4 Fe(OH)2 + 2 H2O + O2 ;:::::: 4 Fe(OH)3.

Metodele fizico-chimice se adreseaza filtrarii apei prin schimbatorii de ioni. Acestia sintmase filtrante, care au capacitate a de inlocuire a ionilor lor cu ionii solutiilor cu care vin incontact. In functie de ionii pe care ii extrag, schimbatorii de ioni pot fi cationiti sau anioniti.Masele cationice functioneaza pe baza de hidrogen sau sodiu, iar cele anionice pe baza dehidroxil. Pentru indepartarea ionilor de fier sau mangan, cel mai frecvent se folosescschimbatorii de ioni cationiti pe baza de sodiu :

Cat.Na2 + SO4Fe ;:::::: Cat.Fe + Na2SO4.

In cazul ionilor de calciu sau magneziu, folosirea cationitilor pe baza de sodiu crestealcalinitatea apei,

Cat.Na + Ca(HC03)2 ;:::::: Cat.Ca + NaCO3H

fapt pentru care se combina cu utilizarea cationitilor pe baza de hidrogen:

Cat.H + Ca(HCO3)2 :::::::: Cat.Ca + H2C03

Aceasta se realizeaza prin Iiltrarea paralela a apei prin cele doua mase filtrante siamestecarea apei filtrate, filtrarea succesiva prin cele doua mase cationice sau filtrareaconcomitenta printr-un filtru format din cele doua straturi suprapuse. Desalinizarea necesitafolosirea, in afara schimbatorilor de ioni cationici, si a celor anionici, tot pentru mentinereapH-ului apei. Apa salina se trece initial prin cationiti pe baza de hidrogen, care acidifica apa :

Cat.H + NaCl - Cat.Na + HCl.

Folosirea anionitilor reduce pH-ul la normal:

29

An(OH) + HCl - AnCl + H2O.

Pentru apele cu salinitate foarte crescuta (peste 200 mg/l NaCI), se foloseste sistemulrecircularii apei, in sensul diluarii apei brute cu apa partial desalinizata si refiltrareaacesteia. Operatiunea poarta denumirea si de indulcire a apei. Ca mase schimbatoare de ionise pot folosi unii produsi naturali ca zeolitii (silicoalurninati de sodiu) sau artificiali cum sintcarbunii sulfonati. Acestia pot lucra numai ca mase cationice in ciclul sodiu sau hidrogen.Folosirea lor este limitata datorita faptului, dealtfe1 controversat, ca ar pune in libertatesubstante cancerigene. In ultimul timp se folosesc ca schimbatori de ioni, rasinile sintetice,care pot functiona succesiv sau simultan ca schimbatori de cationiti si anioniti. Schimbatoriide ioni cationiti cei mai folositi sint din grupa rasinilor polistirene sulfonate. Ca schimbatoride ioni anioniti folosesc rasinile aminate, capabi1e sa fixeze nu numai acizi puternici dar sipe cei slabi ca acidul silicio si carbonic.

Dupa un oarecare timp de functionare, schimbatorli de ioni se epuizeaza si trebuieregenerati. Aceasta se realizeaza prin tratarea inversa cu acid sulfuric sau clorhidric pentruschimbatorii de ioni cationiti pe baza de hidrogen si cu clorura de sodiu pentru cei pe baza desodiu :

Cat.Ca + 2 HCl :::::::: Cat.H + CaCl2 ; Cat. Fe + 2 NaCl :::::::::: Cat.Na2 + FeC12

Schimbatorii de ioni anioniti se regenereaza prin hidroxid de sodiu :

AnCl + NaOH ::::::::: An(OH) + NaCl.

Dupa un numar de regeneriiri, refacerea masei cationice sau anionice se produce cu greutate,fenomen denumit imbatrinire. La aparitia acestui fenomen, mase1e schimbatoare de ioni seasaza in ordine de la cele mai batrine catre cele mai tinere, pastrindu-se astfel mai mult timpperioada activa de functionare a acestora.

4.5.1.2.7. Mineralizarea

Mineralizarea apei este a metoda mai recent introdusa in tratarea apei si consta dinintroducerea In apa a unor substante necesare organismu1ui uman. Pina in prezent singuraoperatic de mineralizare se adreseazii fluoru1ui si poarta denumirea de fluorare saufluarizare. Ce1e mai fo1osite sub stante in f1uorizarea apei sint fluorura de sodiu,fluorosilicatu1 de sodiu si acidul fluorosilicic.

Fiecare din aceste sub stante are avantajele si dezavantajele ei. Fluorura de sodiu estemai solubila in apa decit fluorosilicatul si contine o cantitate mai mare de fluor. Este insamai scumpa decit fluorosilicatul si mai toxica pentru cei care o manipuleaza. Ambele se

30

prezinta sub forma de pulbere. Introducerea lor in apa se face fie pe cale uscata, fie pe carleumeda. In primul caz, instalatia se compune dintr-un dozator volumetric sau gravimetric, unbazin de dizolvare si o instalatie de introducere in apa. Dozatorul volumetric determina inunitatea de timp un anumit volum de substanta, iar cel gravimetric o anumita greutate. Inambele cazuri, instalatia prezinta o problema tehnica foarte delicata, care necesita o bunasupraveghere, fapt pentru care se utilizeaza numai in marile uzine de apa.

Instalatiile de dozare pe cale umeda se compun dintr-un rezervor de pastrare asolutiei, un saturator pentru pregatirea solutiei si un dozator al solutiei de fluoruri.Saturatoarele pot fi cu functionare continua sau intermitenta. Cele continue sint reprezentatedintr-un rezervor pe fundul caruia se asaza substanta fluorata, apa patrunde in interior in jetcontinuu si dizolva substanta, Saturatoarele intermitente sint tot rezervoare in care seintroduce substanta si se umple cu apa ; pentru accelerarea dizolvarii se pune in miscare unagitator. Dupa dizolvare, solutia trece in dozator, iar saturatorul este gata pentru a primi onoua cantitate de substanta, Dozatoarele la rindul lor, pot fi de doua feluri : cu debitconstant, care permit trecerea unui volurrr fix de solutie in unitatea de timp si cu debitproportional, in care volumul solutiei este dependent de debitul apei prelucrate.

In ceea ce priveste acidul fluorosilicic, acesta este lichid cu puternica actiunecoroziva. Se poate folosi diluat (solutie) sau nediluat, in care caz se folosesc instalatii etansepentru a impiedica emiterea de vapori. Distributia se face cu un dozator asemanator cu cel alinstalatiilor de fluorizare pe cale umeda. Toate substantele folosite sint toxice ceea ceimprima 1uarea unor masuri severe fata de imprastierea lor in camera de lucru. Trebuiepastrate in recipiente bine inchise si pe cit posibil 1a locuri ferite de umezeala. Se vor luamasuri de protectie individuala a muncitorilor prin folosirea hainelor de protectie si amastilor.

Dozele de fluor introduse in apa sint variabile, in functie de calitatea apei supusafluoriz