· Ileana - Lucia Floran 4 exprimă propria-i sensibilitate în dialogul, mereu prezent, cu fiinţa iubită, pentru care apelează frecvent la natură pentru a încadra feeric unele

Surâsul timpului

3

Pledoarie pentru un surâs

Discret dar ferm, cu migală şi sensibilitate,

cu o ştiinţă a versificaţiei bine strunită, Ileana Lucia

Floran ţâşneşte sub cupola artelor cu acest

mănunchi de poezii, simbolic intitulat „Surâsul

timpului”, care încă de la primele versuri ne

transpune în universul captivant al sentimentelor

umane.

Indubitabil, cu un larg orizont al cunoaşterii,

cu o solidă educaţie artistică, poeta mânuieşte cu

uşurinţă cuvintele pentru a crea imagini

mărturisitoare, născute din trăirile lăuntrice.

Dacă n-aş fi cunoscut-o pe Ileana încă din

ziua când a păşit pragul şcolii pentru a primi

abecedarul şi dacă nu i-aş fi urmărit, alături de

părinţii ei, tot dascăli, întreaga evoluţie şcolară, aş

fi fost, poate, surprins de apariţia acestei culegeri

de poezii. Dar aşa, totul mi se pare firesc şi

remarcabil. De atunci, de la primele litere s-a ajuns

repede la gingaşe cuvinte, care trecute prin sita

sensibilităţii şi inspiraţiei au născut măiestrite

versuri ce s-au întrupat în poeziile ce surâd

timpului. Aşadar, un surâs sfios dar curajos şi cu un

generos mesaj liric.

Tematica dominantă a poeziilor sale

Ileana - Lucia Floran

4

exprimă propria-i sensibilitate în dialogul, mereu

prezent, cu fiinţa iubită, pentru care apelează

frecvent la natură pentru a încadra feeric unele

sentimente umane, căutând şi găsind corespondenţe

între fragilitatea trăirilor noastre şi gingăşia

formelor naturale.

În totalitate, poeziile din acest volum sunt

străbătute de o meditaţie filozofică, de nuanţă

blagiană, în care reculegerea intelectuală caută

nostalgia tinereţii şi sugerează inevitabilitatea

destinului.

Suntem permanent fermecaţi de

muzicalitatea confesiunii intime şi de încrederea în

eternitatea iubirii, îndreptată cu nesfârşită dragoste

spre fântânile nesecate ale vieţii.

Unele dintre poeziile cuprinse în acest

volum au fost premiate la Festivalul internaţional

„Lucian Blaga”, ediţia a XXVI-a organizat la Sebeş

în mai 2006 şi la Concursul de creaţie literară

„GENUCLA”, organizat de Fundaţia „Dacia

Revival International Society” prin filiala „Getia

Minor” din Tulcea, cu ocazia anului cultural

„Decebal - 2006”

Poeziile Ilenei Floran se disting printr-o

amprentă de originalitate, prefigurând o creatoare

sensibilă, spontană, generoasă şi cu o identitate

reală.

Surâsul timpului

5

Miron Simedrea

Au înflorit magnolii...

Au înflorit magnolii pe alei

petale albe-roz zâmbesc timide,

păcat că plouă-ntruna de aseară

şi toate-n juru-ne devin fluide;

Imberbe păpădii cu moţ de soare

din iarba umedă apar candide

mai poartă-n plete, de la începuturi,

seva pământului ce se deschide;

Lumina-i risipită în culori:

o pleoapă care ploaia o închide

şi-apar miraculos, zâmbind uşor

zambile cu pretenţii de silfide;

Dar oricât de frumoasă primăvară

ne-mbujorează feţele livide,

Prisaca-i încă învelită-n iarnă

şi vremii-i pare greu a se decide.


6

Amintiri

Dintre filele vechi, aurite cândva,

Alunecă-n prag un petec de dor;

Cu iz de levănţică lipită-n mucava,

Imaginea lor pierdută-n decor.

Stau sobri, nemişcaţi, privind spre obiectiv,

Ca nişte manechine expuse prima oară,

C-un zâmbet fals, greoi, ba chiar ostentativ,

Cu mâinile crispate şi cu privirea goală.

Sunt amintiri de dincolo de gânduri,

Păstrate în memoria-ancestrală,

Rememorate-n mii şi mii de rânduri,

Iubite cu-o obsesie brutală.

Sunt amintiri ale-amintirilor purtate

În suflete calde şi-n gânduri curate...

Surâsul timpului

7

Cădere

M-aplec peste marginea visului

şi-alunec spre ghearele reci

ce vor să mă prindă,

ce vor să mă facă să ştiu

că nu-nsemn nimic,

că nu sunt nimic.

M-aplec peste marginea visului,

deasupra unei lacrimi căzute

ce-ţi păstrează chipul,

chipul pierdut între lacrimi.

M-aplec peste marginea visului...

căderea e inevitabilă!


8

Revelaţie

Sărmană fiinţă, biet suflet oropsit,

mai poţi să taci?

strigă-ţi durerea, plânge-ţi neputinţa,

dar iartă!

şi fiindcă tot nu vei putea uita,

de ce să-i laşi pe toţi să uite?

strigă-ţi deznădejdea, plânge-ţi singurătatea,

udă cu lacrimile tale

gândul celor ce n-au înţeles

şi iartă-i!

Iartă-i

privindu-le chipul

mirat de forţa dorului tău

şi strigă!

strigă-ţi bucuria, cântă-ţi mulţumirea

de-a şti că poţi

Surâsul timpului

9

să nu mai vrei să uiţi

şi chiar de dorul este tot ce ţi-a rămas,

mai poţi ierta şi eşti acelaşi om.

Eclipsă

Era atâta durere în mine,

încât mi se părea

că viaţa mea întreagă

e doar nisip,

spălat de valurile mării...

Într-o zi,

valurile se vor opri uimite,

căutând nisipul.


10

Durere

Privesc umbra sufletului tău

în faţa căreia dansează stele

căzute din univers...

Bonsaiul singuratic

crescut pe latura-i vestică,

mistic încearcă

s-alunge eclipsa dinăuntru.

Dar...

lumina pare o utopie

născută din speranţă

Surâsul timpului

11

Eroare

mă prind în hora morţii

şi mâinile-mi sunt arse...

şi ochii-mi sunt mai tulburi...

şi-obrajii mai aprinşi...

m-arunc în valul morţii

şi simt cum mă sfâşie,

cu bulgări de ţărână

de flăcări verzi cuprinşi...

înfometat, neantul,

în palme mă cuprinde;

şi-mi risipeşte vrerea


12

de tot ce-i omenesc,

privindu-mă-n oglindă

rămas-am doar un spectru,

alunecând spre „tihna”

imperiului drăcesc...

Joc

Am întins o mână...

apoi cealaltă...

mi-era teamă de întuneric

cu mâinile-ntinse,

am făcut un pas,

apoi încă unul,

nu atingeam nimic,

mi-era frică de întuneric,

Surâsul timpului

13

mi-era frică de pustiul din jurul meu...

deodată,

am deschis ochii:

era atâta lumină!

Fior târziu

Mă ridic din gânduri cu înfiorare,

Liniştea în juru-mi tristă se coboară...

Apăsarea-i crudă însă nu mă doare

Şi e prima oară.

Împrejur privirea mi-o rotesc atentă;

Teama de-altădată însă nu m-atinge...

O înlătur leneş, cu-o mişcare lentă

Ce încet se stinge.


14

E un miez de noapte blând ca niciodată;

Întrevăd deasupră-mi dimineţi supreme...

Noaptea însăşi cade, grabnic destrămată,

Adormind devreme.

Fire de ploaie

în palma mea

au prins rădăcini

firele de ploaie

pe care mi le-ai adus

în zorii zilei

în care

uitasem deschisă

poarta către noapte...

ele au crescut,

s-au albăstrit

Surâsul timpului

15

şi mi-au inundat

linia vieţii,

adâncind-o...

curând

va trebui să deschid ecluza...

Edelweiß

Aş vrea să revăd drumul cu lespezi de gheaţă,

ce trece domol

printre brazii-adormiţi sub blânda şi alba povară,

peste râul sclipind între abur şi ceaţă,

peste unici nămeţi, fie iarnă sau vară.

Aş vrea să revăd scara cioplită în piatră,

să mângâi cu pasul

treptele lucii ce fără de ţintă urcă spre nori,

să-ajung până unde faţa zăpezii e mată


16

şi vântul ţi-aduce-n tot trupul fiori.

Dar lumea aceasta rămasă din veacuri

E-atât de departe încât nu mai ştiu

S-ajung iar la ea cum făceam altădată;

Şi drumul şi scara nu par să mai poată

S-alunge din mine al iernii pustiu.

Înviere

Creat sunt

din ţărână

şi

suflare de viaţă

primit-am...

Ucis sunt

de păcate

când

Surâsul timpului

17

iubirea creştină

uitat-am...

Mântuit sunt

prin credinţă

şi

lumina adevărului

cunoscut-am...

Veniţi să luăm lumină!

Cristos a înviat!

Lacrimă

Atunci,

pe când nici nu ştiam,

am alunecat

din infinit

spre viaţă...

Acum, când ştim,


18

alergăm

din viaţă

spre infinit...

De-un singur lucru să ne temem:

ca sufletul

să nu ne moară înainte...

Lied

Aduceţi-mi din largul mării-un val,

să îl sărut cu buzele-mi de soare,

în lumea asta, simplu trecătoare,

realul să se piardă-n ireal.

Plângeţi cu mine viaţa-mi mult amară,

pierdută între valuri ce se sparg,

Surâsul timpului

19

cu sufletul deschis şi-atât de larg,

să uit mă ajutaţi, să nu mă doară.

Când singură mă rup, cum rupi o floare,

într-un apus de soare ideal,

aduceţi-mi din largul mării-un val,

să îl sărut cu buzele-mi de soare.

Muzica pustiului

străveziile-mi degete

alunecă

peste clapele unui pian dezacordat

uitat în aceeaşi încăpere cu mine

încă de acum o mie de ani


20

de când

nu aflasem

puterea nepreţuită

a unui „dincolo” în care treci

uşor

dacă nu priveşti în urmă;

liniştea continuă să pulseze

în jurul meu

întretăiată de un sunet lichid

de harpă.

Inconştienţă

Mereu, în jurul nostru,

ţesem cu răbdare,

o cât mai complicată pânză de paianjen;

Surâsul timpului

21

iar la sfârşit,

striviţi de ea

şi istoviţi de-atâta muncă

zadarnică şi plină de păcate,

c-un zâmbet trist,

privind în urmă,

nevrând să recunoaştem c-am pierdut,

rămânem prada ei.

Nici măcar nu mai ştiu de ce

Ţi-am lăsat drept gaj

contul meu cu vise neîmplinite

în care

se adunaseră atât de multe încât devenise

purtătorul unei dobânzi

extrem de avantajoase;


22

şi-n loc să mă primeşti

în atriul drept

abia dat în folosinţă

cu pereţii vascularizaţi

de prea multe imagini embosate,

mă trezesc

într-un pueril episod de telenovelă

(parcă al 2006-lea)

în care încerc să mă sinucid

stupid

cu firul de paianjen

care despărţea curajos

sublimul de grotesc;

aşa că, nu te bucura încă!

dispariţia graniţei, mă ajută să mă răzbun:

în reluare!

Nimic nu-i trecător?

era un gest

ce poate-l aşteptam fără să ştiu,

ce l-am căutat în alte gesturi, dinainte...

era un gest,

Surâsul timpului

23

atât de simplu, de firesc,

încât am înţeles că nu mă minte;

şi n-aş fi vrut de gesturi să m-ascund

şi n-aş fi vrut să par un om banal

şi aş fi vrut din suflet să-ţi răspund,

din bietu-mi suflet prea sentimental..

dar gestul tău,

ce poate-l aşteptam fără să ştiu,

de mine s-a pierdut încet, încet,

căci n-am ştiut la rându-mi să-l repet...

Poemul toamnei ce-a trecut

Vântul, hoinar prin lume,

străbătând poteci necunoscute

mi-a bătut în geam.


24

Suflarea-i caldă,

mi-a adus în dar

parfumul florilor de toamnă

şi frunze rătăcite pe alei.

Frunze

desprinse de crengi,

prindeau viaţă

şi intrau într-un joc

mereu reluat

nicicând ajuns la capăt.

Joc

în care sperau

s-ajungă la soare

dar erau strivite

de paşi necruţători.

Toamnă.

Noapte

Surâsul timpului

25

Îmi picură-n auz cântecul mării

Şi ochii-mi ard cu-ntregul cer odată;

Un val timid, cu şoaptă murmurată,

M-alintă blând la malul înserării.

Alerg şi sângele-mi pulsează-n tâmple,

Paşii-mi se pierd pe umedul nisip,

Să mă întorc din drum nu mai e chip,

Indiferent ce poate să se-ntâmple.

Val după val îmi biciuieşte faţa

Cu furie, să nu ajung în larg,

Aud departe cum de mal se sparg

Şi simt cum mă destram încet, ca ceaţa...

Mă regăsesc târziu la ţărmul mării

Pe plaja cufundată-n întuneric,

Privesc adânc şi totul pare sferic

Şi-ajung stupid în pragul disperării.

Nu este aici, a înviat!


26

mulţumesc

întrupării Tale

şi mă închin

din adâncurile spiritului

aşteptând

izvorul luminii

pe care

Învierea Ta

mi-l dăruieşte...

Surâsul timpului

27

Abis

În urmă lăsau valuri de alb

ce mai păstrau o clipă

imaginea dintâi

suspendată-n văzduh;

copacii

cădeau

plângând ultima lor iarnă.


28

Odaia cu lalele

Hoinar, pierdut în vraja primăverii

aleargă potolit prin curte vântul;

din zori şi până-n pragul înserării

prin labirint de frunze-şi poartă gândul...

Timid, uşor, păşeşte spre odaie

cu inima bătându-i nebuneşte,

iar ochiul soarelui, aprins văpaie,

se scurge spre pământ şi îl priveşte:

Învolbură perdelele în cale

alunecând spre colţul cu lalele

dar se opreşte brusc, plin de mirare:

erau pictate-n strai de acuarele...

Surâsul timpului

29

Analiză

Mai vreau să pot trăi

măcar aşa

aşa cum am trăit,

chiar de mă doare;

râzând să trec prin tot ce-mi stă în cale

iubind

pe cei ce mă urăsc,

să sper;

„- uitaţi tot ce-aţi greşit faţă de mine!”

sărmani prieteni,

cât de mult vă cer!


30

Pledoarie

Acelaşi vechi coşmar gându-mi reprimă

Şi-mi şantajează somnul fără pace,

Căci dreptul existenţei mi-l suprimă

Şi-un gol imens în inimă-mi desface;

Aceleaşi vechi idei contaminante,

În jurul meu plutesc sinucigaşe,

Ca nişte fluvii veşnic debordante,

Ce-omoară toate visele gingaşe;

Şi mă cutremur fără de putinţă,

Pierzându-mă-ntre lacrimi,violent,

Cu inima lipsită de credinţă

Dar cu un suflet altruist şi-ardent.

Surâsul timpului

31

Poveste (de-ascultat la grădiniţă)

Cu A încep toate poveştile...

şi cele lungi

şi cele scurte

şi cele triste

şi cele vesele:

A fost odată...

apoi,

apoi urmează B:

Bunicul;

cu păr nins

care ştie o mulţime de poveşti;

Atunci când termină toate poveştile

aflate în sacul lui fermecat,

bunicul

cheamă în ajutor pe atoateştiutorul C:

Cartea;

iar cartea, ne spune nouă,

prin glasul anilor bunicului,

o mulţime de minunăţii.

cu ajutorul ei,

facem cunoştinţă cu toate literele:

Dintre


32

Ele,

Fiecare copil,

Găseşte

Haina cea mai potrivită

Iubirii de frumos;

Jucăriile,

Kilometri de vise

Le lăsăm deoparte.

Mâinile copilăriei

Noastre

Opresc fiecare filă,

Pătrund printre litere,

Risipind

Soare

Şi

Tinereţe.

Ţin cartea în mână şi strig :

Uite!

Vezi?

Zorii sunt aduşi de litere!

Surâsul timpului

33

Dacă

dacă n-ai văzut niciodată

lumina zăpezii revărsată-ntre stânci,

lacrima zorilor căzută peste flori,

sau puterea soarelui pogorât peste lume,

dacă n-ai simţit niciodată

dogoarea nisipului lăsat să-ntâmpine marea,

mângâierea ploii, alunecând peste frunze şi ochi,

sau vechiul blestem al iubirii,

dacă n-ai auzit niciodată

tânguirea vântului pierdut între crengi

trilul suav al ciocârliei

sau zbaterea tristă a ierbii,

atunci

şi numai atunci,

ai dreptul să nu crezi în Dumnezeu...


34

Profanare

Sunt suflul blând şi cald al poeziei,

care alungă oricare durere

sunt floarea prinsă-n ţesătura iei,

sunt dragostea cea plină de himere.

Sunt curcubeul viu, uitat de ploaie,

în roua ochilor iubiţi de soare,

sunt salcia ce vântul o îndoaie,

sunt geana ce aduce-n zori culoare.

Sunt zbuciumul sfios al simfoniei,

ce-mprăştie idei tulburătoare,

sunt idealul sfânt al armoniei,

sunt singurul sărut căzut pe-o floare.

Sunt lacrima purtată peste vrere,

de vântul ce suspinul îl îngână,

sunt glasul vieţii ce-ndurare cere,

sunt linişte-ntre ape şi ţărână.

Surâsul timpului

35

Sunt valul înspumat ce e-n robie,

imensităţii cu priviri albastre,

sunt aripa ce-i gândului solie,

sunt flacăra pornită dinspre astre.

Sunt tot şi doar nimic; păcatul vieţii

e c-am sperat să fiu prea mult deodată

şi-am încercat să fiu între poeţii

ce nu pot să mai fie niciodată.


36

Regret tardiv

am rupt o creangă de măr

înflorită prima oară

şi am simţit zvâcnind în palmă

durerea singurătăţii...

lacrimi şi rouă

unite-n eternitate...

florile şi-au risipit petalele

în cântul blajin al vântului;

durerea venea din gând

şi gândul din durere.

Iartă-mă!

Surâsul timpului

37

Romanţă

Mă-ntreb acum, după atâta vreme,

Aievea-a fost sau fost-a numai vis

Când ne plimbam pe-aleile-nsorite

Strivind sub paşi flori albe de cais?

Tu, blând, cu drag mă mângâiai pe frunte,

Raze de soare-mi împleteai în păr,

Mă sărutai pe ochi cu stropi de rouă

Şi-mi presărai pe pleoape flori de măr.

Credeam în dragoste, în flori şi-n soare,

Dar pentru tine-a fost un simplu joc,

Căci ai plecat cu zâmbetul pe buze

Şi-am înţeles: nu m-ai iubit deloc.


38

Ce tristă-am fost şi cât de mult am plâns,

O ştiu florile albe de cais

Şi-acum, mă-ntreb, după atâta vreme,

Aievea-a fost sau fost-a numai vis?

Romanţa despărţirii

Cât te-am iubit, nu vei afla nicicând;

Gândul la mine, nu mă poate-ntoarce.

Ai râs atunci, m-ai alungat râzând,

Dar timpul firul înainte-şi toarce...

Şi au să treacă anii-ncet, de-a rândul,

Te vei simţi mai trist şi mai bătrân...

N-o să mai ai nimic; nimic, doar gândul

C-ai râs atunci şi n-ai vrut să rămân.

Mă vei căuta degeaba-n amintire,

Degeaba sufletul ţi-l vei suci,

Surâsul timpului

39

Nimic nu ţi-am lăsat la despărţire,

Ziua-aceea a fost ca orice zi.

Şi n-ai să ştii nicicând cât te-am iubit

Şi n-am să-ţi spun că încă te iubesc;

Din viaţa ta am dispărut subit

Cum ţi-ai dorit; nu crezi că e firesc?

Sacrificiu gratuit

Cu pas uşor dar legănat, incert,

M-aplec spre mine ca spre o fântână,

Mă las s-alunec - sunet de concert

Şi gândul viscolit mi-l port de mână...

Năvală lacrimile dau sub pleoape

Şi linişte cumplită simt sub frunte;

M-opresc s-adulmec cerul scurs în ape

Şi între cer şi apă mă fac punte.


40

Nebunie

Dar nimeni nu mai vrea să ştie

ce a fost drept şi ce-a fost nebunie

natura s-a pornit pe cale

s-aducă toată viaţa mai la vale

şi în amurguri liniştite

se pierd adânc privirile-n orbite

Şi nimeni nu mai vrea a şti

cât datorează-acestei nebunii;

hipnotic se adună crude veşti

despre pierdute toamne omeneşti

şi se aşază iarna pe zăplazuri,

Surâsul timpului

41

pe tâmple albe aducând necazuri.

Ah, nimeni nu mai vrea să ştie

cât am pierdut din vechea nebunie

căci ne-am pierdut prin viaţă fără rost

căutând un iluzoriu adăpost.

Şi ce-aş mai vrea?

Ce mult aş vrea să prinzi singur de veste

că m-am întors la tine de departe,

că n-am vrut să te pierd ci doar deoparte,

te-am aşezat în rânduri de poveste.

Tăcut, în taină, blânda dimineaţă

să ne găsească-n strai de poezie;

şi ziua-ntreagă care va să vie,

să ne sărute pentru-ntreaga viaţă.

Să ne topim în leagăn de mistere,


42

iubirea peste noi încet să cadă,

să cucerim seninul de baladă,

furtuna crudă să ne dea putere;

Şi ce-aş mai vrea? risipa tinereţii,

uimirea cumpenii de la fântână...

şi noi, pe-acelaşi drum, mână în mână,

căutând sfios eternitatea vieţii.

Stânci fărâmate

Trec umbre peste timpul

pierdut între-amintiri

şi clipele te-ajung din urmă grele

când veşnic, ca o binecuvântare

alunecă în golul dimprejur

pustiul:

tăcerea se apropie...

Surâsul timpului

43

Ultim suspin

Cu fiecare gând ce trece pe secundă,

Cu fiecare gol ce-mi las în sânge,

Simt ca-ntr-un vis cum spaima mă inundă

Şi cum alunec spre un timp ce plânge.

Ne-nduplecat m-aşez în calea vieţii

Şi mă cobor încet spre rădăcină,

Să nu mă vând la preţul mic al pieţii,


44

Să nu mă pierd pe-o mână de ţărână.

Şi mă cutremur fără de credinţă.

Într-un vârtej ameţitor, continuu...

Şi palid, după-o lungă suferinţă,

M-aşez să dorm strângând la piept destinul.

Un gând se răsuceşte în cuvânt

Un gând se răsuceşte în cuvânt

şi nu-l mai ştiu:

e-aici sau l-am pierdut?

l-am alungat

sau l-am ars în sângele-mi mistuitor?

din cenuşa sacrificiului

simt

crescând

puterea cuvântului năpăstuit de măreţie

şi îl urăsc!

în ura mea,

aud mereu:

„- el ţi-a alungat gândul!

Surâsul timpului

45

- el ţi-a a-lun-gat gân-dul!”

şi-ntoarsă cu durere spre cuvânt

îl ucid

cu mâinile-n care ţinusem cenuşa;

dar, vai!

acum,

fără gânduri,

fără cuvinte,

mă las năpădită de sentimente!

Vis înzăpezit

Va ninge şi-n fotoliul uitat lângă fereastră

voi sta ceasuri de-a rândul zăpada s-o privesc

şi voi pluti cu fulgii ce-n zbaterea albastră

vor inunda văzduhul şi tot ce-i omenesc.

Tu ştii? îmi place iarna; e stranie ca ceaţa,

îmi place mantia-i albă cu străluciri şirete

şi degetele-i blânde ce-mi mângâie faţa

şi fulgii mici şi umezi ce mi se-opresc în plete.

Va ninge şi-n curând va fi un ceas de somn;


46

voi auzi doar focul oftând în vatra veche

şi-un firicel de cântec, pe gându-mi veşnic domn,

mă va purta spre vise cu ierni fără pereche.

Zid

De-o vreme

nu mă mai simt confortabil

în haloul care mă îmbracă...

a devenit

pe neaşteptate

prea mic,

parcă s-ar fi risipit

o mare parte din tristeţea

pe care-o ştiam acolo

şi pe care

mă puteam baza

necondiţionat;

dar voi

Surâsul timpului

47

m-aţi încuiat în propria-mi încăpere

şi

după frecvenţa

cu care mă vizitaţi

se pare c-aţi aruncat cheia

sau

aţi ridicat un zid în faţa uşii;

asta ar explica

de ce glasurile voastre

se aud din ce în ce

mai încet şi

dacă stau bine să mă gândesc

din ce în ce mai rar...

oricum

nu mă mai interesează,

o să vă fie greu fără mine,

veţi fi

inundaţi

de fericire ...


48

Acasă

M-am ridicat pe plaiurile sfinte,

Păstrate pentru noi ca ideal,

M-am ridicat din cântec şi cuvinte,

Într-o cetate veche din Ardeal;

Din când în când pornesc să urc spre munţi,

Istoria din urmă s-o ajung

Şi-aud şoptit, în treacăt peste punţi

Un bocet straniu şi un plânset lung;

Inima mea, aici, mai tare bate,

Surâsul timpului

49

Când trec pe lespezile lungi de piatră

Şi mă gândesc că peste ele, poate,

Trecut-a Decebal spre vechea-i vatră.

Oriunde aş pleca, mă-ntorc acasă...

În drumul lung de la-nceput până-n final,

Un dor năpraznic inima-mi apasă.

Pentru cetatea-mi veche din Ardeal.

Te du!

Eşti palidă ca o câmpie lină

şi-ţi simt adânc pe ochi şi pe obraz

lungile-ţi degete ce reci m-alină,

înveşmântate în tăcut extaz;

Pe buze simt divina-ţi strălucire,

învăluită-n susur de beteală

şi-n noaptea-ntunecată de-amăgire

făptura ta tremură-n aer goală;

Eşti trecătoare, albă scânteiere,


50

în gândul firav te-adânceşti tăcută,

tu eşti iluzia ce tristă piere

când buzele de ziuă o sărută;

Tu rătăceşti prin orişice unghere

şi se încred în tine muritorii

dar eşti iluzia ce tristă piere

de teamă să n-o prindă pradă, zorii;

Te du, fantomă-a visului himeric,

întruchipare-a vrerilor banale,

destul m-ai condamnat la întuneric,

te du din calea mea pe altă cale!

Rondel de toamnă

Am rupt un trandafir în cale

Şi roşiatica-i lumină m-a durut;

C-un dor ascuns, necunoscut,

I-am sărutat seninul din petale.

O lacrimă sub gene s-a zbătut:

Era-n străfundul lui atâta jale...

Surâsul timpului

51

Am rupt un trandafir în cale

Şi roşiatica-i lumină m-a durut;

Erau în el lucirile astrale,

Evlavios, în mână l-am ţinut...

Şi am sperat pentr-un întreg minut

Că-mi va aduce linişti autumnale.

Am rupt un trandafir în cale...

Teama de somn

Mi-e teamă de penumbra în care vegetez

dar nici s-o părăsesc nu pot; de teamă.

Dau gândurile tare, mor, dar filozofez

şi mă răzbun neluându-mă în seamă.


52

Adorm cu ochii minţii deschişi spre întrebări

ce nu se pot rosti fără durere,

Vârtejul mă cuprinde din două încercări

şi-n urmă viaţa mea întreagă piere...

Pastel

Mi-aş fi dorit un weekend

Cu ploaie de lumină

S-adun vise-n cuvinte

Surâsul timpului

53

Pe bancă în grădină.

Sub zarzărul în floare

Petalele să ningă

Surâsul primăverii

Încet să mă atingă.

Pe şevaletul filei

S-aştern vers în cerneală

Cu iz de acuarele

Muiate-n călimară.

Une ètoile solitaire

Ce soir,

je viens comme le vent

qui frappe à ta porte

et qui fait dancer les êtoiles

devant ta blanche fenêtre.


54

Ce soir,

je ne parle plus

de mon amour,

de nous deux,

et de tout ce que nous avons parlé

autrefois.

Ce soir,

j'ai peur de te trover changé

j'ai peur de toi.

Maintenant,

j'ai besoin de la solitude

parce que ce soir

je me demande,

que rest-il de moi...

Renunţare

Încerc să ajung gândul cel uitat

Ce l-am moştenit de pe-un alt tărâm,

Surâsul timpului

55

Timp în care uit, pe-un pământ mirat,

Paşi pe caldarâm...

Încerc să adulmec a nopţii mistere,

Să întârzii mult dulcele popas,

Să păstrez cu grijă clipa de tăcere

Ce mi-a mai rămas...

Şi uitând în lume sângele-mi de gheaţă,

Tresărind prin frunze şi prin ape seci,

Plec c-un zâmbet trist adunat pe faţă

Şi în ochii-mi reci...

Mărturisire

De ce a trebuit să te găsesc acum?

De ce să simt cum inima-mi săracă,


56

Cu dragoste spre tine se apleacă

Şi-ar vrea atât să te întorci din drum?

Mi se aprind obrajii când în treacăt,

Ochii-ţi albaştri mă privesc senin,

Fără să vreau în inimă suspin

Şi-ncerc un gest, dar nu-i mai dau de capăt.

Brusc mă cuprinde sentimentul fricii,

Că n-ai să ştii cât pot să te iubesc,

Nu pot să fac nimic, nici să gândesc,

Durerea mă supune la suplicii.

De ce a trebuit să te găsesc acum?

De ce să simt cum inima-mi nebună

Iubirea pentru tine o adună

Şi-ar vrea atât să te întorci din drum?

Poem de-nceput de toamnă

Se aşterne peste vise o oglindă aurie,

Surâsul timpului

57

Un vârtej de gânduri suie întunericul din mit,

O iluzie se-adună dintre lacrimi, străvezie,

Aruncând linişti eterne peste tot ce ai iubit.

Dintre crengile plecate sub povara grea de soare,

Se desprind gingaşe frunze pogorând înspre

pământ;

Cu un straniu vuiet cântă despărţirea cât le doare

Şi apoi se-alungă-n lume pe-o suflare rea de vânt.

Mai rămân doar crengi uscate şi-un timid:

„rămas bun, vară!”

Drumul gândurilor tale de iluzii-i despărţit;

Sfios, ochii-i pleci cu teamă, cum făceai odinioară

Şi îi strigi din urmă verii: „nu uita că te-am iubit!”.

Iubirea mea


58

Nu, taina ta nu pot să o divulg

Şi nu pot să te las uitată-n urmă,

Ucisă de acei ce mi te smulg

Şi care sufletul, haini, mi-l scurmă.

Ai fost şi ai rămas mereu stăpână,

Iubită mult, cu disperare crudă,

Nu pot să te alung ca pe-o păgână

Ce inima nu vrea să-şi mai audă.

Da, taina ta o voi păstra mereu

Şi-o voi purta către eternitate,

Copilărie, singurul meu zeu,

Iubirea mea, mai pură decât toate.

Surâsul timpului

59

Februarie

Un fulg,

mirat de tot ce vede-n jur,

timid, cu teamă,

s-a aplecat uşor

înspre pământul

bătrân de-atâtea anotimpuri...

dar,

atingându-l în neştiinţa-i tandră

s-a topit...

În urma lui,

toţi semenii săi albi,

plutind încet,

au biruit

îmbrăţişarea caldă a pământului...

Dar, ce păcat,

de fulgul mic,

de el, pornit să le deschidă drum,

nimeni

nu-şi va aduce-aminte

niciodată.


60

Fantezie

Departe-s zorii

norii

s-afund

profund;

lumină

străină.

Verzuie

se suie

molateca lună.

ispita-o dezmiardă

s-o piardă.

Stele

rebele

se-adună

cunună

şi pier

efemer.

Aproape,

pe pleoape,

sălbatic păstrează

o rază;

minuscul

crepuscul.

Surâsul timpului

61

Infinit

nedefinit;

într-însul

plânsul

cu voluptate

se zbate:

etern

infern.

Mister solar

vis autumnal,

chihlimbar

barbar,

goluri confuze,

muze,

tezaur

de aur.

Şi-apoi,

ochi trişti şi goi.


62

Şi totuşi vreau

Nu pot s-alung tăcerile din mine,

căci dragostea e încă prea confuză,

dar gândul ce mă poartă către tine,

s-a-nfiripat încet şi mă amuză.

Nu-i încă timpul să îţi spun cuvinte,

care să-ţi dea încredere în mine,

dar totuşi ştiu că inima nu minte,

când fără voie bate pentru tine.

Nu ştiu când vom putea să fim aproape

şi nici nu ştiu dacă vom fi vreodată,

dar ştiu că legănările din pleoape

le simt acum pentru întâia dată.

Şi totuşi vreau suprema răzvrătire,

suflarea tandră-a genelor rebele,

vreau limpezimea dată de iubire,

risipa somnului vegheat de stele.

Dar cufundată-n temeri tot mai preget

s-alung tăcerile ascunse-n mine;

te desenez din lacrimi, cu un deget

Surâsul timpului

63

şi dorul crud mă poartă către tine.

Aşteaptă; voi veni; e biruinţa

tristeţilor care îşi spun cuvântul,

iubirea pentru tine mi-e credinţa

şi-aş vrea s-o strig s-audă tot pământul!


64

Obsesie

orice fiinţă moare sub atingerea mea

căci nu mai sunt;

m-a absorbit deznădejdea

transformându-mă-n trecut;

orice fiinţă moare sub atingerea mea

dar mi-e dor să te-ating...

Surâsul timpului

65

Inscripţie pe zăpadă

Coborând din veşnicie, dintre falnicii nămeţi,

peste umăr le zâmbeşte frunzelor ce-n aer dorm

şi-alungând fără regrete, dulci şi calde dimineţi,

hotărâtă, iar porneşte cu pas moale, uniform.

Îmbrăcând tot ce-i stă-n cale într-o mantie

de-argint,

se cufundă-n râuri line, se coboară înspre văi,

se aşează peste pietre cu luciri care te mint

şi-şi croieşte fără teamă, tăinuite, alte căi.

A pornit târziu, agale, era chiar spre înserat

şi-a-mbrăcat în alb pământul de cu seară până-n

zori,

obosită, a stat oleacă la o margine de sat

să-i privească cu sfială pe puţinii trecători.

Şi-a plecat apoi; în urmă, a lăsat fulgi albi, zglobii,


66

să se-aplece peste dealuri, din văzduh încet să

cearnă,

şi-alergând cu voioşie prin zăpadă-ntre copii,

să le spună o poveste despre ea, bătrâna Iarnă.

În zadar

În zadar te-ai pierdut

prin zăpezi răbdătoare

ieri, de teamă, e mut

ochi de mare.

Astăzi, crengile scriu

peste creştet de veac,

pe-un capac de sicriu,

de ce tac.

Mâine, rar, cu-nţeles,

te alungă din turn

ca pe-un strop de eres

taciturn.

Ieri era prea devreme,

astăzi e prea târziu,

mâine vrea să te cheme

Surâsul timpului

67

din pustiu.

Vinovăţie

Întâia oară,

plin de ocară,

un licăr de ceaţă,

în faţă,

furia îşi strigă:

„ - lumina-i e plină de vină,

vinovatul

să-şi strige păcatul

de-a lungul,

de-a latul!”

Şi-atunci,

felinarul,

plângându-şi

calvarul,


68

în stradă,

cu toţii să-l vadă,

tresare:

„ - e-adevărat, era soare!”

Omagiu

De ce-a fost relegat spre Pontul Euxin,

de ce Augustus dur, l-a pedepsit fatal,

poetul dragostei, elegiac latin,

o fi cântat-o poate în vers, vreunui val.

Însingurat pe-un ţărm străin de mare,

pedeapsa şi-o plângea în vers dactil;

poet sărman, striga ce mult îl doare

viaţa aspră, crudă, din exil.

Şi totuşi în aceste zări „barbare”

au luat fiinţă veşnice poeme,

cu ochii-n lacrimi se pierdea în zare,

Surâsul timpului

69

sperând ca Roma înapoi să-l cheme.

Dar l-a găsit sfârşitul pe un meleag străin,

„Amores” şi Corinna rămas-au în uitare,

s-a despărţit de versuri, de Pontul Euxin

şi s-a pierdut, Ovidiu, între pământ şi mare.

Dor

Mângâi

cu tălpile ude

urmele paşilor tăi

adânc înfipte în nisipul fierbinte;

Mă arde

dorul de tine...


70

Spre asfinţit

Spre asfinţit, când cerul se jupoaie

Şi sângele-i se scurge ca osândă

Simt dorul crud arzând ca o văpaie

Şi inima-mi tânjeşte tremurândă...

Intru-n penumbra sfâşiată-n fire,

Plânsul ţâşnit din răni să-l potolesc,

Rupând măcar un strop de nemurire,

Să sfarm iubirea-n ţipăt nefiresc.

Surâsul timpului

71

Echilibru

La un ceas de-amiază, ambiguu şi fierbinte,

Când sugrumat de gânduri, cu sufletul pustiu

Culeg un strop din mine strălucitor şi viu,

Credinţa mi-o desfac în versuri şi cuvinte.

Şi într-un ritm perfect în ţăndări mă prefac;

Cu trudă-arunc deoparte bucăţi rupte din cord,

Îmi zbat aiurea vrerea între un sud şi-un nord

Şi-apoi timid alunec spre blândul somn şi tac.


72

O clipă

În timpul scurs la fel zi după zi,

Simt sufletu-mi cum se va prăbuşi,

Cu lene, mut, puţin câte puţin,

După înscrisul asprului destin.

Tragic, prin pleoape-am început să văd

Acest din urmă-nsingurat prăpăd;

Dar neputinţa-mi crud mă soarbe

Surâsul timpului

73

Spre zilele-mi din urmă, oarbe;

Din focul ce mă arde-n silă,

Nu îndurare vreau, nu vreau nici milă;

Doar mintea mea, pururi nebună

Ar vrea să fim o clipă împreună.

Cântec pentru mine

Din nou s-a prăbuşit din ceruri strai de noapte,

Greoi s-a ridicat de pe pământul ud

Şi s-a pierdut gemând, înspre păduri de şoapte,

Netrebnic alungat de-un vânt amarnic, crud.

A luat cu sine miezul adânc mistuitor,

Al tinereţii care mi se zbătea pe pleoape


74

Şi mi-a lăsat alături înnebunitul dor

Şi zbuciumul pe care nu-l bănuiam aproape.

Aştept de mii de clipe o zi blândă, vioaie,

De zvârcoliri cumplite şi somn rău, chinuit

Să mă trezesc departe; şi-n fulgere şi ploaie

S-adorm în veşnicie, de soare ameţit.

Stea căzătoare

Supusă ascult ura-n sânge ningând

şi-n ţipăt de moarte în trup mă cufund;

Nu pot să trişez, simt aproape un gând...

de mine, de el, mă ascund, mă ascund...

Şi urc către vise cu pas grijuliu,

Surâsul timpului

75

lăsând slobozi ochii pe-albaştri pereţi,

în tihna lăsată atât de târziu,

ca murmur de cântec, mi-s paşii înceţi.

Încerc să m-ascund, să alerg sau să ţip;

în trupul meu vechi, mă simt încă străină...

dar când în sfârşit mă dezleg - sunt nisip

şi-aud printre spaime: - eşti singura-ţi vină!

Dorinţă

Când te privesc, cu gândul adus dintre iluzii

Şi când te-ating cu sufletul rămas încă întreg,

Cuprinsă de seisme mă caut cu-nfrigurare

Şi simt cum pentru tine, pe mine mă reneg.


76

Cu deznădejde, fruntea mi-o simt adânc tăiată...

Nelimitat, viaţa aş vrea să-mi pot decide;

Să te cuprind pe tine în adevărul zilnic

Şi tot destinu-mi straniu să-l pot acum desfide.

Cum aş putea?

Culeg din lacrimi câte-un strop de mare

şi îl presar pe florile din glastră...

cu aripile-mi albe urc spre soare,

ca să aştept îmbrăţişarea noastră.

Surâsul timpului

77

În ochi mi se înfig razele-i rare

şi inima-mi tresaltă-n zarea-albastră...

dar glasu-ţi rece infinit mă doare

şi mă retrag spre liniştea-mi sihastră.

Cum aş putea să te cuprind cu-o mână

şi-ncet s-alung tristeţea-ţi obosită?

cum aş putea să las a fi stăpână

doar dragostea în toamna-abia ivită?

Cum aş putea? mi-s aripile frânte

şi nu mai am putere; din ruine,

mă-nalţ cu greu, salvată de cuvinte

şi-ncorigibil, mă întorc la tine!

Zădărnicie

Tristeţea mincinoasă stă la pândă,

Cu dinţi pustiitori să mă sfâşie;

Asupră-mi o percep, fiară flămândă,

Iar eu mă zbat trudelnic, caldă, vie...


78

I-s ghearele umilitoare, abjecte,

Le simt ciudat, ca pe-un potop subţire,

În inventar trecută-s la obiecte

Şi mă transfer cu gându-n cimitire.

Un plictisit regizor de culise,

De vieţi întregi povestea o repetă

Strigând cu pleoapele uşor închise:

„-Nu poţi fugi decât tot pe planetă!”

Rondel trist

Peste întregul ţărm pustiu,

Plutea o ceaţă sidefie;

Din tot ce-ar fi putut să fie,

Surâsul timpului

79

A mai rămas doar dorul, viu.

Mă preschimbasem în stafie

În universul argintiu;

Peste întregul ţărm pustiu,

Plutea o ceaţă sidefie.

Priveam nisipul auriu,

Cuprinsă de melancolie...

Şi cât sperasem c-o să fie

O dragoste-n acest „târziu”,

Pierdut lângă un ţărm pustiu!

Aş vrea...

Să mă preschimb aş vrea într-un cristal


80

Şi să împart lumina cu candoare

Să cred că sunt un început vital

Să nu-mi ştiu existenţa viitoare.

Să mă culegi dintr-un imens pustiu,

Să mă cuprinzi în palma ta fierbinte,

Eu talismanul tău aş vrea să fiu,

Să-ţi luminez iubirea de cuvinte...

Pământ

mi-s ochii înecaţi...

Surâsul timpului

81

mi-e plină gura...

gânduri aş mai avea

cuvinte aş mai afla

se cer rostite gândurile în cuvinte,

dar gura,

dar ochii...

pământul mă-neacă,

pământul m-apasă

şi-s toată pământ!

Straniu gând

Cutremurându-mă de groaza


82

ce-o resimţeam impresionantă,

ca pe-o discuţie savantă

în ochi am intuit deodată,

paralizia fermecată,

ce-o încercam necunoscând:

ce straniu gând!

Poveşti pierdute între spaţii,

născute toate din greşeală,

ca o putere ce te-nşală

c-un vis intens şi fără rost

s-ajungi stupid, pierdut şi-anost,

spre deznădejde-alunecând:

ce straniu gând!

Cuprinsă fiind de teamă

ca de un val imens

cu disperare-aud crescând

un straniu gând...

Inutila speranţă

Surâsul timpului

83

Iubindu-te te-am preschimbat în mit,

iar despărţirea noastră crunt mă doare,

căci încă te iubesc cât te-am iubit

şi numai moartea-mi pare-o rezolvare.

M-aplec în faţa ta ca pentru rugă:

să mă fereşti de gândul suferind,

căci lacrimile vor să mă distrugă

şi rele-nchipuiri iar mă cuprind.

Voi rătăci printre-amintiri în transă

şi vei rămâne veşnicul meu mit

dar vieţii mele dă-i încă o şansă

căci încă te iubesc cum te-am iubit.


84

Presimt eternitatea

Presimt c-o să m-apese viitorul,

Pe care nici nu-l mai aştept de-acum,

Şi-o să mă pierd, mergând mereu prin norul

Ce-mi obstrucţionează orice drum.

Presimt că mă va înghiţi tristeţea,

Ce mă pândeşte ca o fiară crudă,

Căci nu-mi mai stă de pază tinereţea

Şi plânsu-mi n-are cine să-l audă.

Presimt c-am să-mi trăiesc eternitatea

Strigându-mi cu durere neputinţa

De-a nu mă confunda cu entitatea

Din care mi-e clădită suferinţa.

Surâsul timpului

85

Schiţe

eram copii;

din scame de nori

ne-nchipuiam

balauri şi flori,

feţe vesele,

cumplite sau triste,

lacrimi reci,

alunecând în batiste.

din pleoape de nori

imagini furam,

c-un vârf de creion,

iluzii clonam

şi rătăceam

pe-aleile pustii;

eram printre nori,

eram copii.


86

Vis de iarnă soţului meu

Aş vrea să ningă-ncet şi monoton,

Ca-n visele pierdute, din pruncie,

Să cred c-am să trăiesc pentru vecie,

Aceeaşi dragoste, cu-acelaşi om.

Să mă cuprindă fulgii blânzi de nea,

Muzica iernii s-o aud ningând,

Să se reverse-n inimă şi-n gând,

Pacea albastră din privirea sa.

Surâsul timpului

87

HAIKU

Ninge cu lacrimi;

Ancorată-i de-un fulger

Tinereţea mea!

Întuneric cald

Adulmecă lumina

Ucisă demult.

Alunecă alb

Cuvântul pur răstignit;

Pagini nescrise.

Petale roşii

Detalii risipite:

Ura iubirii.

Adânc concentric...

Avalanşă de gânduri...

Copilărie.

Pisc înzăpezit.

Amară nemurire

Singurătatea.


88

Curriculum vitae

Mi-aş putea împărţi viaţa

în

trecutul îndepărtat,

trecutul mediu,

trecutul apropiat

şi

prezent;

Viitorul fiind incert

l-aş lăsa deoparte

până ar deveni „trecut”.

Mi-aş putea împărţi viaţa

în

ce-am dorit,

ce-am sperat,

ce-am încercat

şi

ce-am realizat.

Dacă aş avea curaj...

Surâsul timpului

89

CUPRINS

Pledoarie pentru un surâs ........................................ 3

Au înflorit magnolii... ............................................. 5

Amintiri .................................................................. 6

Cădere ..................................................................... 7

Revelaţie ................................................................. 8

Eclipsă .................................................................... 9

Durere ................................................................... 10

Eroare.................................................................... 11

Joc ......................................................................... 12

Fior târziu ............................................................. 13

Fire de ploaie ........................................................ 14

Edelweiß ............................................................... 15

Înviere ................................................................... 16

Lacrimă ................................................................. 17

Lied ....................................................................... 18

Muzica pustiului ................................................... 19

Inconştienţă ........................................................... 20

Nici măcar nu mai ştiu de ce ................................ 21

Nimic nu-i trecător? .............................................. 22

Poemul toamnei ce-a trecut .................................. 23

Noapte ................................................................... 24

Nu este aici, a înviat! ............................................ 25

Abis ....................................................................... 27

Odaia cu lalele ...................................................... 28

Analiză .................................................................. 29

Pledoarie ............................................................... 30


90

Poveste .................................................................. 31

Dacă ...................................................................... 33

Profanare ............................................................... 34

Regret tardiv ......................................................... 36

Romanţă ................................................................ 37

Romanţa despărţirii .............................................. 38

Sacrificiu gratuit ................................................... 39

Nebunie ................................................................. 40

Şi ce-aş mai vrea? ................................................. 41

Stânci fărâmate ..................................................... 42

Ultim suspin .......................................................... 43

Un gând se răsuceşte în cuvânt ............................. 44

Vis înzăpezit ......................................................... 45

Zid ......................................................................... 46

Acasă .................................................................... 48

Te du! .................................................................... 49

Rondel de toamnă ................................................. 50

Teama de somn ..................................................... 51

Pastel ..................................................................... 52

Une ètoile solitaire ................................................ 53

Renunţare .............................................................. 54

Mărturisire ............................................................ 55

Poem de-nceput de toamnă ................................... 56

Iubirea mea ........................................................... 57

Februarie ............................................................... 59

Fantezie ................................................................. 60

Şi totuşi vreau ....................................................... 62

Obsesie ................................................................. 64

Surâsul timpului

91

Inscripţie pe zăpadă .............................................. 65

În zadar ................................................................. 66

Vinovăţie .............................................................. 67

Omagiu ................................................................. 68

Dor ........................................................................ 69

Spre asfinţit ........................................................... 70

Echilibru ............................................................... 71

O clipă .................................................................. 72

Cântec pentru mine ............................................... 73

Stea căzătoare ....................................................... 74

Dorinţă .................................................................. 75

Cum aş putea? ....................................................... 76

Zădărnicie ............................................................. 77

Rondel trist ........................................................... 78

Aş vrea... ............................................................... 79

Pământ .................................................................. 80

Straniu gând .......................................................... 81

Inutila speranţă ..................................................... 82

Presimt eternitatea ................................................ 84

Schiţe .................................................................... 85

Vis de iarnă ........................................................... 86

HAIKU ................................................................. 87

Curriculum vitae ................................................... 88

CUPRINS ............................................................. 89

st1.pdfPage 1

st2.pdfPage 1

Documents

· Ileana - Lucia Floran 4 exprimă propria-i sensibilitate în dialogul, mereu prezent, cu fiinţa iubită, pentru care apelează frecvent la natură pentru a încadra feeric unele