Universitatea crestina “Dimitrie Cantemir”Facultatea de Management Turistic si Comercial

Impactul Calitatii Produselor si Serviciilor asupra Mediului Inconjurator

INDRUMATOR: PASCU EMILIA

STUDENT: Petcu Mihaela

GRUPA:17

1

Cuprins

Capitolul IImpactul calitatii produselor si serviciilor asupra mediului inconjurator

Capitolul IIImpactul progresului tehnic si al dezvoltarii economiei mondiale asupra mediului inconjurator

Capitolul IIISurse de poluare si influenta lor asupra mediului

Capitolul IVPreocupari nationale si internationale privind protectia mediului inconjurator

Capitolul VInfluenta calitatii produselor si serviciilor asupra calitatii mediului inconjurator

Capitolul VIBibliografie

2

Capitolul I

Impactul calitatii produselor si serviciilor asupra mediului inconjurator

Realitatile zilelor noastre arata ca secolul XXI este perioada celor mai mari descoperiri si transformari ale civilizatiei omenesti, dar si cele mai complexe si uneori nebanuite efecte asupra vietii.Pâna nu demult resursele naturale regenerabile ale Terrei erau suficiente pentru nevoile omenirii. În prezent, ca urmare a exploziei demografice si a dezvoltarii fara precedent a tuturor ramurilor

de activitate, necesarul de materie prima si energie pentru productia de bunuri a crescut mult, iar exploatarea intensa a resurselor pamântului releva, tot mai evident, un dezechilibru ecologic.Perfectionarea si modernizarea proceselor tehnologice, utilizând cele mai noi cuceriri stiintifice, au redus mult consumurile specifice de materii prime, dar nu si pe cele energetice. Ca urmare a industrializarii si cresterii productiei de bunuri au sporit mult materialele ce afecteaza mediul ambiant.Tot mai des, o parte din materiile prime

intermediare sau finale, produse deosebit de complexe, se regasesc în aer, apa si în sol. Ploile acide sunt tot mai dese, ca urmare a prezentei dioxidului de sulf din aer, datorita dezvoltarii proceselor termice si a utilizarii unor combustibili inferiori; sunt evacuate în atmosfera importante cantitati de oxizi de azot, de carbon, negru de fum, saruri si oxizi ai metalelor, antrenate de gazele de ardere, produse cu efecte daunatoare asupra vegetatiei, în general, si direct sau indirect asupra omului.La acest sfârsit de secol si început de mileniu, lumea se afla în efervescenta. Schimbarile care au avut loc si vor avea loc, creeaza, într-o viziune optimista, sperante si pentru remedierea fie si treptata a mediului înconjurator. În tumultul generalizat al schimbarilor, trebuie sa tragem înca un semnal de alarma legat de mediul înconjurator si de supravietuirea omului si a existentei vietii pe Terra.“Mediul natural”, adica aerul, oceanele, marile, lacurile, apele curgatoare, solul si subsolul si formele de viata pe care aceste ecosisteme le creeaza si le sustin este imaginea cea mai comuna pe care omul obisnuit si-o face atunci când vorbeste despre mediul înconjurator.O padure, o balta sau un lac, de exemplu, formeaza fiecare în parte un “ecosistem” care se interconditioneaza reciproc si se readapteaza continuu în cautarea unui anumit echilibru. Totalitatea factorilor naturali, determina conditiile de viata pentru regnurile vegetale, animale si pentru exponentul sau rational – omul, reprezentând mediul natural. În mediul natural distingem componente fizice naturale – elemente abiotice: aer, apa, substrat geologic, relief, sol.Componentele biotice reprezinta viata, organismele ce le dezvolta pe fundalul sportului ecologic. Ele apar sub forma vegetatiei si animalelor depinzând atât de factori terestri, cât si cosmici (radiatia solara de exemplu) ceea ce ne ajuta sa întelegem implicatiile care pot urma unor modificari fie terestre, fie cosmice, sau ambele în acelasi timp.

2

Mediul înconjurator apare ca o realitate pluridimensionala care include nu numai mediul natural, dar si activitatea si creatiile omului, acesta ocupând o dubla pozitie: de “component” al mediului si de “consumator”, de beneficiar al mediului.Conceptul actual de “mediu înconjurator” are un caracter dinamic, care cauta sa cunoasca, sa analizeze si sa urmareasca functionarea sistemelor protejate în toata complexitatea lor.Prin “resurse naturale” se întelege: totalitatea elementelor naturale ale mediului înconjurator ce pot fi folosite în activitatea umana:” resurse neregenerabile – minerale si combustibili fosili;” resurse regenerabile – apa, aer, sol, flora, fauna salbatica;” resurse permanente – energie solara, eoliana, geotermala si a valurilor.În întreaga activitate a mediului înconjurator se urmareste nu numai folosirea rationala a tuturor aceste resurse, ci si corelarea activitatii de sistematizare a teritoriului si localitatilor cu masuri de protejare a factorilor naturali, adoptarea de tehnologii de productie cat mai putin poluante si echiparea instalatiilor tehnologice si a mijloacelor de transport generatoare de poluanti cu dispozitive si instalatii care sa previna efectele daunatoare asupra mediului înconjurator, recuperarea si valorificarea optima a substantelor reziduale utilizabile.Astfel, notiunea de “mediu înconjurator” cuprinde de fapt, toate activitatile umane în relatia om-natura, în cadrul planetei Terra.Când se vorbeste de progres sau de saracie, se vorbeste de fapt, în termenii cei mai globali, de mediul înconjurator care caracterizeaza planeta noastra la un moment dat, caci între toate acestea si poluarea, degradarea apei si a aerului, amenintarea paturii de ozon, desertificarea, deseurile toxice si radioactive si multe altele, exista o strânsa interdependenta.În toate civilizatiile care s-au dezvoltat pâna în secolul al XVII-lea, de natura predominant agricola,”pamântul era baza economiei, vietii, culturii, structurii familiei si politicii”, viata era organizata în jurul satului, economia era descentralizata, astfel ca fiecare comunitate producea aproape tot ce îi era necesar. Energia cheltuita corespundea în esenta lucrului fortei musculare, umana sau animala, rezervelor de energie solara înmagazinata în paduri, utilizarii fortei hidrauliuce a râurilor sau mareelor, fortei eoliene.Natura reusea pâna la urma sa refaca padurile taiate, vântul care unfla velele, râurile care puneau în miscare rotile, deci sursele de energie utilizate de civilizatiile agricole erau regenerabile.Odata cu sporirea populatiei globului, ce a decurs paralel cu perfectionarea organizarii sociale si, în special odata cu dezvoltarea industriei, a transporturilor mecanizate din ultimele doua secole, încercarea omului de a domina în lupta aspra cu natura, de a-i smulge lacom bogatiile ascunse, începe sa aiba tot mai mult succes. Peste un miliard si jumatate din populatia actuala a Terrei apartine civilizatiei industriale.Industrialismul a fost mai mult decât cosuri de fabrica si linii de asamblare. A fost un sistem social multilateral si bogat care a influentat fiecare aspect al vietii omenesti. Cresterea economica, enorm accelerata, se bazeaza în majoritate nu pe surse regenerabile de energie, ci pe energia cheltuita prin folosirea combustibililor fosili, neregenerabili: carbuni, titei, gaze naturale.Alvin Toffler (una dintre cele mai influente şi bine cunoscute voci din domeniul afacerilor şi din cel intelectual) observa cu sarcasm: “Pentru prima data o civilizatie consuma din capitalul naturii, în loc sa traiasca din dobânzile pe care le dadea acest capital!”.

Orice activitate umana si implicit existenta individului este de neconceput în afara mediului. De aceea, calitatea în ansamblu a acestuia, precum si a fiecarei componente în parte, îsi pun amprenta asupra nivelului existentei si evolutiei indivizilor.Ansamblul de relatii si raporturi de schimburi ce se stabilesc între om si natura, precum si interdependenta lor influenteaza echilibrul ecologic, determina conditiile de viata si implicit conditiile de munca pentru om, precum si perspectivele dezvoltarii societatii în

3

ansamblu. Aceste raporturi vizeaza atât continutul activitatii cât si crearea conditiilor de existenta umana.În concluzie, se poate afirma ca mediul trebuie adaptat si organizat pentru a raspunde nevoilor indivizilor, ceea ce presupune preluarea din natura a unor resurse si prelucrarea lor pentru a deservi populatia (pentru a satisface doleantele acestora). Aceasta dependenta cunoaste un mare grad de reciprocitate, datorita faptului ca nevoile umane se adapteaza într-o masura mai mare sau mai mica mediului.Asigurarea unei calitati corespunzatoare a mediului, protejarea lui – ca necesitate supravietuirii si progresului – reprezinta o problema de interes major si certa actualitate pentru evolutia sociala. În acest sens, se impune pastrarea calitatii mediului, diminuarea efectelor negative ale activitatii umane cu implicatii asupra acestuia.Poluarea si diminuarea drastica a depozitelor de materii regenerabile în cantitati si ritmuri ce depasesc posibilitatile de refacere a acestora pe cale naturala au produs dezechilibre serioase ecosistemului planetar.Protectia mediului este o problema majora a ultimului deceniu dezbatuta la nivel mondial, fapt ce a dat nastere numeroaselor dispute între tarile dezvoltate si cele în curs de dezvoltare. Acest lucru a impus înfiintarea unor organizatii internationale ce au ca principale obiective adoptarea unor solutii de diminuare a poluarii si cresterea nivelului calitatii mediului în ansamblu.Cercetarile amanuntite legate de calitatea mediului, de diminuarea surselor de poluare s-au concretizat prin intermediul unui ansamblu de actiuni si masuri care prevad:- cunoasterea temeinica a mediului, a interactiunii dintre sistemul economic si sistemele naturale; consecintele acestor interactiuni; resursele naturale trebuiesc utilizate rational si cu maxim de economicitate- prevenirea si combaterea degradarii mediului provocata de om, dar si datorate unor cauze naturale- armonizarea intereselor imediate si de perspectiva ale societatii în ansamblu sau a agentilor economici privind utilizarea factorilor de mediu

Capitolul II

Impactul progresului tehnic si al dezvoltarii economiei mondiale asupra mediului inconjurator

   Civilizatia industriala – al carei principiu de baza a fost cel al obtinerii profitului maxim a neglijat costurile sociale ale dezvoltarii, ajungându-se la o contradictie puternica intre civilizatia industriala si sistemul ecologic al planetei noastre. Atât timp cât civilizatia ca intreg, cu puterea ei tehnologica de care dispune, continua sa urmeze un tipar in gândire ce incurajeaza exploatarea irationala a resurselor naturale (si a mediului, in general) pentru câstiguri pe termen scurt, indiferent de ceea ce am face noi ca indivizi, dezastrul nu va putea fi evitat. De aceea este necesar ca omenirea sa realizeze faptul ca salvarea mediului trebuie considerata un principiu central de organizare al civilizatiei noastre.     Intensitatea si complexitatea procedeelor economice in conditiile actuale nu pot fi abordate fara a se tine cont si de aspectele ecologice. Ignorarea acestor aspecte duce atât la agravarea dezechilibrelor ecologice existente, cât si la aparitia altora noi. Mediul

4

inconjurator si dezvoltare economica sunt indisolubil legate, primul reprezentând locul in care traim, iar cea de-a doua ceea ce facem pentru imbunatatirea mediului in care traim. Intensificarea activitatii umane, urmata de cresterea economica, creste presiunea asupra mediului inconjurator si in special, asupra mediului natural. Aceasta presiune se manifesta fie prin consumul irational de resurse si spatii, fie prin producerea unor deseuri pe care natura nu le poate absorbi si care au efecte negative asupra mediului.     In vederea satisfacerii trebuintelor lor, oamenii sunt tentati sa consume cât mai multe resurse naturale, materii prime si energie, fara a se gândi la urmari. Asa se face ca dezvoltarea economica a cunoscut, timp de secole, o crestere exponentiala in intreaga lume. Ea s-a bazat pe tehnologii mari consumatoare de materii prime, energie si resurse. Acest tip de dezvoltare poate fi considerat responsabil pentru multe dintre dificultatile noastre. Aceasta deoarece:

nu s-a urmarit valorificarea tuturor componentelor materiilor prime intrate in procesul de productie; in consecinta, la o serie de materii prime se utiliza doar un procent mic, restul fiind considerat reziduu / deseu si se deversa in apa, atmosfera sau se depunea direct pe sol, ceea ce avea ca rezultat poluarea solului si a pânzei freatice;

consumul ridicat de materii prime si resurse minerale neregenerabile, a determinat epuizarea intr-un interval de timp relativ scurt a stocurilor de resurse;

agricultura – datorita utilizarii de utilaje din ce in ce mai specializate si a pesticidelor si ingrasamintelor chimice – a devenit, pe lânga consumatoare de resurse neregenerabile si o sursa, deloc de neglijat, de poluare a apelor de suprafata. In unele cazuri, pentru cresterea suprafetelor arabile erau defrisate paduri, ceea ce a avut drept rezultat modificari ale peisajului prin alunecari de teren sau inundatii;

industrializarea puternica a determinat concentrarea populatiei in mari aglomerari urbane, ceea ce a avut drept consecinta cresterea numarului de agenti poluanti.

    Evolutia economica arata ca o astfel de dezvoltare a afectat mediul natural sub mai multe aspecte:

biologic – infestarea cu substante nocive s.a.; estetic – degradarea/disparitia unor peisaje, crearea de peisaje modificate s.a.; functional – afectarea factorilor de mediu.

    In aceste conditii are loc degradarea mediului inconjurator, poluarea sa si aparitia dezechilibrelor ecologice, cu consecinte incalculabile asupra dezvoltarii economice si asupra calitatii vietii.     Dezvoltarea economica bazata pe utilizarea abuziva si irationala a resurselor neregenerabile si regenerabile nu poate continua la infinit. Este necesara schimbarea atitudinii si gândirii, renuntarea la vechile tipare economice pentru a putea asigura integritatea pe termen lung a sistemelor naturale care intretin viata pe Pamânt. Totodata, trebuie realizata o dezvoltare economica aflata in acord cu necesitatile si constrângerile naturii, dezvoltare care cere asigurarea legaturii dintre politica economica si cea ecologica la toate nivelurile statului si in toate ramurile economiei. Armonizarea extinderii activitatilor economice cu ocrotirea mediului inconjurator cere recunoasterea

5

faptului ca dezvoltarea economica este capabila sa genereze beneficii ecologice, tot asa cum ecosistemele sanatoase implica beneficii economice.     Dezvoltarea economica ridica nivelul aspiratiilor societatii si genereaza cerinte de imbunatatire ecologica. Sporirea veniturilor si ridicarea nivelului de trai aduc dupa sine satisfacerea nevoilor materiale fundamentale si in felul acesta, când prezentul este sigur, oamenii, isi pot concentra atentia asupra viitorului, acordând problemelor de mediu importanta cuvenita.     Desi corelatia dintre cresterea venitului si preocuparile ecologice este aceeasi pe plan international, totusi exista diferente in ceea ce priveste tarile puternic industrializate, tarile Lumii a III-a si tarile foste comuniste. In tarile puternic industrializate, tari cu economie puternica si cu un nivel de trai mai ridicat, tendinta este aceea de a se aloca mai mult timp, mai multe fonduri si resurse problemelor ecologice, ceea ce duce la un mediu mai putin poluat. Pe de alta parte, tarile subdezvoltate – care au de luptat cu saracia, cu datoriile externe si cu grave probleme sociale – nu dispun de timp, fonduri banesti si resurse pentru ocrotirea naturii. Consecintele acestor probleme sunt deosebit de grave: mediul nu este sanatos, factorii de mediu sunt puternic afectati de poluare, iar calitatea vietii populatiei lasa de dorit.     Expertii apreciaza ca si in tarile subdezvoltate, progresul economic poate realiza o conciliere intre mediul natural si presiunile la care acesta este supus prin reducerea saraciei si limitarea cresterii populatiei. Cresterea necontrolata a populatiei in aceste tari in ultimele decenii a dus la intensificarea presiunilor asupra mediului natural, oamenii au incercat sa-si asigure existenta prin:

defrisarea masiva a terenurilor impadurite pentru extinderea suprafetelor de cultivat (pentru a-si putea asigura hrana si totodata lemnul pentru incalzit si preparat hrana);

utilizarea de substante toxice si a pesticidelor pentru obtinerea de recolte mai bogate;

activitati industriale puternic poluante s.a.

    Rezultatele au fost din ce in ce mai triste, ducând atât la masiva poluare a factorilor de mediu, cât si la disparitia unor specii de plante si animale.     Dezvoltarea economica, prin beneficiile aduse apare in relatia prosperitate – progres atât din partea de cerere cât si din partea de oferta: in partea de cerere apare prin beneficiile pe care le aduce – cerinte mai mari in ceea ce priveste calitatea mediului inconjurator in tarile industrializate si reducerea presiunii asupra mediului in tarile subdezvoltate, iar in partea de oferta apare prin faptul ca genereaza resurse financiare pentru ca imbunatatirea calitatii mediului sa fie posibila.     In concluzie, pentru reducerea presiunilor asupra mediului inconjurator este necesara elaborarea unei strategii de dezvoltare economica care sa fie in acord cu mediul. Pentru aceasta, dezvoltarea economica trebuie sa se bazeze pe administrarea rationala a resurselor naturale (indiferent ca sunt regenerabile sau neregenerabile) si adoptarea unor decizii intelepte când este necesara extinderea in industrie si agricultura (trebuie evitate atât industriile puternic poluante, cât si agricultura extensiva in care sunt utilizate fara discernamânt diferite substante toxice – pesticide, erbicide, fungicide si ingrasaminte chimice – pentru obtinerea de recolte bogate). Daca dezvoltarea economica se realizeaza

6

in consens cu natura, genereaza numeroase beneficii: noi locuri de munca, stabilitate economica, progres social si economic.

Capitolul III

Surse de poluare si influenta lor asupra mediului

De fapt, problema raportului dintre om si mediul ambiant nu este noua. Ea a aparut o data cu cele dintai colectivitati omenesti, caci omul cu inteligenta si spiritul creator care il definesc, nu s-a multumit cu natura asa cum era ea, ci a pornit cu curaj si tenacitate la opera de transformare a ei potrivit nevoilor sale.Multiplicandu-se neincetat, specia umana a adaugat peisajului natural privelisti noi, prefacand mlastini si pamanturi intelenite in vai roditoare, tinuturi aride in oaze de verdeata, a creat noi soiuri de plante de cultura si a domesticit animale salbatice.Pana aici, echilibrul natural nu a avut de suferit decat, poate, pe arii foarte restranse, care nu puteau afecta ansamblul.

Cotitura a intervenit o data cu revolutia industriala si, mai cu seama, cu noua revolutie tehnico-stiintifica, gratie careia avioane si rachete brazdeaza, astazi, vazduhul si strapung norii, nave tot mai mari si mai puternice despica luciul marilor si al oceanelor, cascade de hidrocentrale transorma puterea apelor in salbe de lumina, in energie ce alimenteaza parcul de masini in crestere vertiginoasa.Intr-un cuvant, stiinta si tehnica moderna, sporind nemasurat puterea omului, au ridicat, in medie, nivelul de viata de pretutindeni.Dar reversul civilizatiei industriale este contemporane, al progresului material a fost si este inrautatirea mediului natural.Sub impactul dezvoltarii economice au fost poluate, mai mult sau mai putin grav, solul, apa si aerul, au disparut sau sunt pe cale de disparitie multe specii de plante si animale, iar omul este confruntat la randul lui cu diverse maladii cauzate de poluare, fenomen ce cuprinde astazi toate tarile si continentele.Efectele ei sunt resimtite pana si peintinderile, pana ieri imaculate, ale Antarcticii.S-a calculat ca in timp de un deceniu, devierile civilizatiei au provocat mediului natural pagube mai mari decat intr-un mileniu.Efectul de sera, distrugerea stratului de ozon, ploile acide au avut consecinte din ce in ce mai dramatice in ultimii ani.

Agricultura, zootehnia, vânătoarea, silvicultura şi mineritul sunt activităţi care au o presiune semnificativă asupra florei şi faunei. Acestea pot afecta anumite specii de animale, pot reduce sau îmbunătăţi calitatea pământurilor, pot contribui la eroziune sau pot avea alte consecinţe.

Industria, aşezările umane şi transporturile pot avea un impact negativ indirect asupra acestor componente ca rezultat al emisiilor în aer şi deversărilor în apă.În cazul atmosferei, se poate face distincţie între poluare la nivel global şi calitatea aerului urban la nivel local. Dacă este urmată această cale, calitatea aerului urban poate fi

7

inclusă ca o componentă a aşezărilor umane din cauza impactului local. Atmosfera, ca şi componentă, poate fi lărgită pentru a cuprinde calitatea aerului şi clima.Poluarea atmosferei generează ca efect acidifierea lacurilor, solurilor şi pădurilor. Poluarea atmosferei va afecta, eventual, calitatea apei de pe uscat, solurilor, biosferei şi a ecosistemelor.Problema acidifierii poate fi considerată ca fiind una de nivel local, naţional şi transnaţional. Alte probleme ale atmosferei, cum ar fi emisiile de CFC5, efectul lor asupra stratului de ozon şi răspândirea radiaţiilor provocate de acţiunea omului în cazul accidentelor nucleare şi a testărilor de arme au, cu siguranţă, semnificaţie internaţională.

Calitatea apei este o problemă mai complexă decât calitatea aerului din moment ce multe alte lucruri depind de folosirea apei. De exemplu, apa bogată în săruri minerale poate fi benefică pentru anumite tipuri de faună şi vegetaţie, dar neutilizabilă pentru consumul zilnic al oamenilor. Din această cauză se face distincţie între apa dulce şi cea sărată, iar problemele variază în funcţie de acest lucru.

Coastele sunt locuri propice pentru industrii cu un înalt grad de poluare pentru că mărilereprezintă o soluţie simplă pentru eliminarea resturilor industriale. Cei mai periculoşi contaminatori sunt toxinele (de exemplu, metalele grele şi pesticidele), materialele organice, resturile de fertilizatori, depunerile din ploile acide şi agenţii patogeni (de exemplu, coliformul). Această listă se prelungeşte în fiecare an odată cu noi descoperiri de contaminatori şi efectele lor nocive asupra sănătăţii omului şi ecosistemelor acvatice. Doar o mică parte din aceşti contaminatori sunt studiaţi sistematic.Dacă este urmărită calitatea pământului în mod distinct, în funcţie de problemele solului şi subsolului, relaţiile dintre fiecare componentă şi activităţile, evenimentele şi reacţiile corespunzăto are fiecăreia sunt de obicei mai uşor de identificat. O gamă largă de activităţi pot afecta solul. În ceea ce priveşte subsolul, mineritul şi extracţia de petrol şi gaze au cel mai mare impact. Deşeurile pot afecta atât solul cât şi subsolul.

Aşezările umane afectează mediul în diferite moduri. Aglomerările urbane contribuie deseori la poluarea resurselor de apă şi pământ. Lipsa serviciilor primare (de exemplu colectarea deşeurilor menajere, sistemele de epurare a apei etc.) este o problemă serioasă. Creşterea rapidă a populaţiei, migraţia şi urbanizarea accentuează aceste probleme. Poluarea locală a aerului cauzată de numărul mare de autovehicule reprezintă încă un aspect al acestei componente. Un alt aspect al calităţii aşezărilor umane este dat de existenţa locuinţelor sub standardele minime de viaţă.

Se vorbeşte despre poluare a mediului, atunci când una sau mai multe substanţe sau amestecuri de substanţe străine sunt prezente în mediu, în cantităţi sau pe o perioadă care le face periculoase pentru oameni, animale sau plante şi contribuie la punerea în pericol sau vătamarea, activităţii sau bunăstării persoanelor. ( definiţie dată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii - O.M.S.)

Poluarea poate fi:

8

-naturală (polenul plantelor şi florilor, care provoaca alergii, emisii vulcanice naturale, etc.)

-artificială (ca urmare a intervenţiei umane - materii chimice reziduale, deşeuri industriale, gaze de eşapament, deversări accidentale, etc.), aceasta din urmă producânduse datorită depăşirii capacitatii de autoepurare.

În prezent, majoritatea produselor sunt obţinute prin prelucrarea unor materiale brute şi au ca rezultat, în afară de produsul finit, numeroase deşeuri mai mult sau mai puţin toxice, care afectează la diferite niveluri învelişul terestru. Efectele poluării sunt resimţite până pe întinderile, până ieri imaculate, ale Antarcticii. S-a calculat că în ultimul deceniu al mileniului II, excesele civilizaţiei noastre au provocat mediului natural pagube mai mari decât într-un mileniu. Milioane de hectare de teren, ce până ieri erau socotite inerte pe vecie, în paralel cu alte milioane de hectare dintre cele aflate în producţie, devin improprii cultivării datorită tot acţiunii omului. De când omul a început să lupte împotriva naturii, suprafaţa deşerturilor a crescut cu un miliard de hectare şi procesul avansează într-un ritm accelerat.

Capitolul IV

Preocupari nationale si internationale privind protectia mediului inconjurator

Incercand un scurt istoric, trebuie mentionat ca toate comentariile legate de politica consumatorista incep cu expresia formulata pentru prima oara de scotianul Adam Smith, in secolul al XVIII-lea aceea ca unicul scop final al produsului este consumul, producatorul fiind subordonat in toate cerintele consumatorilor. Intr-o formulare moderna, se poate spune ca scopul activitatii economice este de a aloca resurse, cat mai eficient posibil, pentru a satisface nevoile consumatorilor.O asemenea actiune conduce direct la ideea de suveranitate a consumatorilor, in ultima instanta, persoana indicata a decide alocarea resurselor fiind consumatorul insusi, ideea in cauza avand suport politic, moral, logic si, nu in ultima instanta, economic. De altfel, in literatura de specialitate, se afirma ca, asa cum in politica democratia consta in asigurarea drepturilor alegatorilor, in economie, o asemenea democratie inseamna asigurarea drepturilor consumatorilor, posibilitatea acestora de a alege.

9

Mult timp, calitatea mediului Inconjurator a fost perceputa ca o grija nefondata a unor indivizi bogati, dar acum, In anul 2010, aceasta constituie una din cele mai stringente probleme globale ale omenirii, deoarece nu mai este vorba numai de conservarea cadrului natural, ci este pusa sub semnul Intrebarii Insasi supravietuirea speciei umane.

Daca ieri, manifestarile antinucleare apareau ca lupta unor pacifisti care erau confundati cu cei ce se alarmau de soarta unor balene sau rinoceri, astazi militantii ecologi au devenit o forta politica In peisajul politic mondial.Explozia unui reactor nuclear In mijlocul unei regiuni fertile si populate a determinat constientizarea pericolului tehnologic, iar numarul crescând al catastrofelor naturale evidentiaza costul impactului uman asupra naturii.

Dezechilibrarea tot mai accentuata a raportului dintre economie si mediu Indeamna la regândirea relatiilor dintre activitatea economica si mediul Inconjurator, formarea constiintei ecologice, dezvoltarea stiintei economia mediului si modificarea atitudinii fata de natura.Din prezentarile anterioare s-a retinut necesitatea elaborarii unei Strategii de Protectia Mediului, ca o componenta a “Dezvoltarii Durabile”.Initial, notiunea de strategie a fost utilizata în domeniul militar. Prin strategie se întelegea arta de a coordona actiunile fortelor militare, politice, economice, morale implicate în conducerea unui razboi sau în pregatirea de aparare a unei natiuni.În timp notiunea s-a extins, fiind utilizata în prezent si în alte domenii: economie, sport, finante si, mai recent, în protectia mediului.

Este deja acceptat faptul ca prin protectia mediului se întelege totalitatea actiunilor menite sa asigure conservarea resurselor naturale si protej area calitatii componentelor mediului înconjurator.Corelând cele doua notiuni, rezulta ca prin strategii de protectia mediului putem întelege arta de a coordona ansamblul actiunilor, la nivel national si la nivel local, menite sa asigure conservarea resurselor naturale si protej area calitatii tuturor componentelor mediului înconjurator, precum si a mediului, în ansamblu.

Serviciul Comisiei Uniunii Europene responsabil de mediu, de securitate nucleara si de protectie civila se numeste DG 11 si Isi are sediul In Belgia, cu principala sucursala la Luxembourg.Modul de abordare a problematicii strategiilor de mediu poate fi bine perceput prin prezentarea experientei Comunitatii Europene pe aceasta directie.Cu ocazia primei Conferinte a Natiunilor Unite privind mediul Inconjurator, de la Stockholm, din iunie 1972, Comunitatea Europeana a adoptat primul sau Program de Actiuni pentru Protectia Mediului pe o perioada de 5 ani (1973-1977).Atât primul cât si al doilea Program de Actiune (1978-1982) au stabilit liste detaliate de masuri ce trebuie Intreprinse pentru controlul poluarii.

Campania de conştientizare că cea mai eficientă formă de tratare a deşeurilor este reciclarea lor,si s-a dus în Europa sub sigla trei R (Reducere, Refolosire, Reciclare, engleză Reduce, Reuse, Recycle, franceză Réduire, Réutiliser, Recycler).Deşi în România s-au demarat iniţiative de reciclare ale deşeurilor sub acest generic încă înainte de 1989, în contextul lipsurilor din acea perioadă acţiunea, fiind impusă de sus în jos, a intampinat rezistenta.

10

Actual, reciclarea este reluată, dar reuşita politicii de reciclare ţine şi de posibilitatea sortării deşeurilor, care trebuie începută chiar din prima fază, prin colectarea separată a materialelor refolosibile.

Legislaţia privind gestionarea deşeurilor este bogată. În februarie 2008 la nivel european acquis-ul comunitar cuprindea 29 de directive ale Comisiei Europene. Pentru aderarea la Uniunea Europeană, România a trebuit să implementeze în legislaţia sa aceste directive. Principalele directive sunt:

Directiva 2006/12/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 aprilie 2006 privind deşeurile Directiva Consiliului 91/689/CEE privind deşeurile periculoase (modificată prin Directiva Consiliului 94/31/CE) Directiva 94/62/CE privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje (modificată de Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2004/12/CE) Directiva 1999/31/CE privind depozitarea deşeurilor Directiva 2000/76/CE privind incinerarea deşeurilor Directiva Consiliului 2002/96/CE privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice Directiva Consiliului 2002/95/EC privind restricţionarea utilizării anumitor substanţe periculoase Directiva Parlamentului European şi Consiliului 2000/53/CE privind vehiculele scoase din uz Directiva 75/439/CEE privind eliminarea uleiurilor uzate (modificată de Directiva Consiliului 87/101/CEEDirectiva 2006/66/CE privind bateriile şi acumulatorii şi deşeurile de baterii şi acumulatori Directiva Comisiei 93/86/CE privind etichetarea bateriilor Directiva Consiliului 96/59/CE privind eliminarea bifenililor şi trifenililor policloruraţi (PCB şi PCT)

În februarie 2008, dintre cele 29 de directive, 21 erau complet transpuse în legislaţiaromânească, 3 erau transpuse parţial, iar 5 încă nu erau transpuse. În total un număr de 116acte legislative transpuneau aceste directive: legi, hotărâri de guvern, ordonanţe de urgenţă aleguvernului şi ordine emise de Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile (MMDD, fostMinisterul Mediului şi Gospodăririi Apelor - MMGA, fost Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului - MAPM), Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF, fost Ministerul Economiei şiComerţului - MEC) şi Ministerul Transporturilor (MT, fost Ministerul Transporturilor şiTelecomunicaţiilor - MTCT). Actual această transpunere este completă.

Dupa 1990, în România, politica de mediu a devenit o componenta a politicii de ansamblu, recunoscându-se importanta acesteia pentru dezvoltarea armonioasa a societatii.Evolutia acestei politici, chiar daca a cunoscut perioade de cautari, de incoerenta, s-a îndreptat spre coordonatele imprimate de UE si astazi putem afirma ca, cel putin din punct de vedere legislativ, suntem aproape de atingerea acestui obiectiv.

11

Desigur problemele de implementare a prevederilor legislative si de îmbunatatire continua a lor ramâne înca un deziderat pentru care trebuie facute eforturi deosebite.Se poate exemplifica efortul pe linie legislativa prin prezentarea unui extras din Planul Strategic de Actiune pentru Protectia Mediului, preluat din Hotarârea de Guvern 3 2/2002 privind aprobarea Planului de Actiune pe anii 2002 – 2003 al Programului de Guvernare.

Capitolul V

Influenta calitatii produselor si serviciilor asupra calitatii mediului inconjurator.

Mondializarea pieţei şi concurenţa acerbă de pe piaţa internaţională, determină ca rolul calitaţii la acest început de secol să reprezinte o condiţie esenţială în asigurarea liberei circulaţii a produselor şi serviciilor româneşti.

Ţările Comunităţii Economice Europene, ale căror produse sunt de multe ori superioare calitativ sau mai ieftine decât produsele româneşti, consideră că din acest motiv  România este o piaţă bună de desfacere a produselor lor.

Iată de ce trebuie înţeles că pentru a putea pătrunde cât mai repede şi mai convenabil pe piaţa internaţională, dar şi pentru a determina ca produsele româneşti să fie mai solicitate pe piaţa internă şi externă faţă de cele din import, este absolut necesar să se ia toate măsurile pentru creşterea calităţii produselor şi serviciilor româneşti.

Calitatea produselor asigură:

- supravieţuirea întreprinderilor pe o durată mai mare de timp

- obţinerea unui profit suficient de mare

- adaptarea permanentă a produselor întreprinderii, la evoluţia pieţei şi la dezvoltarea ei

Dintre măsurile practice care trebuie luate pentru a se ajunge la îmbunătăţirea calităţii şi la creşterea profitului, se remarcă implementarea managementului total al calităţii şi obţinerea excelenţei.

Pentru aplicarea acestor măsuri însă, există mai mulţi factori de care trebuie să se ţină cont, printre care unul deosebit de important este “cultura organizaţională”.

Cultura organizaţională se referă la strategia şi structura organizaţiei, la personalitatea managerilor, la cultura indivizilor structurată pe cunoştinţe, principii morale şi de drept, pe criterii estetice, pe tradiţii şi pe alte valori spirituale individuale.

Elementele mai importante ale culturii organizaţionale sunt:

-   valorile organizaţionale, care descriu ce cred membrii organizaţiei că este important şi ele reprezintă “sufletul” culturii organizaţionale

- modelele cu rol cultural, care includ angajaţii de la orice nivel, care dau viaţă valorilor organizaţiei şi servesc ca exemple atâta timp cât sunt în activitate

12

- deprinderile organizaţionale care exprimă relaţiile dintre membrii organizaţiei, dar şi modul de abordare a mediului de lucru

-transmit în timp cultura organizaţională, generaţiilor  succesive de angajaţi

Dacă nu se au în vedere aceste elemente, organizaţiile vor întâmpina greutăţi în efortul de implementare al Managementului Calităţii Totale (TQM), din cauza, în principal, a inerţiei angajaţilor de la toate nivelele, de a păstra obişnuinţele anterioare.

Aplicarea unui sistem al TQM nu se poate impune în orice condiţii. Incercarea de a implementa o calitate totală fără a crea în prealabil o cultură a calităţii nu va duce la rezultatele scontate, aşa cum pe un teren agricol nepregătit (nearat, netratat cu îngrăşăminte etc), nu se pot obţine recoltele scontate.

 TQM trebuie introdus pe un teren pregătit, în care să existe un mediu cultural al organizaţiei, respectiv o cultură a calităţii.

Cultura calităţii este un sistem de valori organizaţionale care rezultă dintr-un mediu orientat către menţinerea şi îmbunătăţirea continuă a calităţii.

Organizaţiile cu o cultură a calităţii, indiferent de produsele sau serviciile furnizate, se caracterizează în general prin:

-mesajele sunt preluate activ de la clienţi în scopul îmbunătăţirii  continue a calităţii

-managerii angajaţi sunt în egală măsură implicaţi în îmbunătăţirea continuă a calităţii

-munca se desfăşoară în echipă

-educaţia şi instruirea se fac pentru a se asigura la toate nivelele oameni

 cu aptitudini şi cunoştinţe corespunzătoare

-recompensele şi promovarea se bazează pe contribuţia fiecăruia la

 îmbunătăţirea calităţii

-colegii angajaţi sunt priviţi ca şi clienţi interni

-furnizorii sunt trataţi ca parteneri

  Referitor la caracteristicile arătate, Kaoru Ishikawa, considerat “părintele calităţii” în Japonia, a subliniat ca aşa-numitul “miracol japonez” se datorează în principal menţinerii sub control a calităţii în industria şi afacerile japoneze, dar şi participării   la îmbunătăţirea calităţii produselor şi serviciilor a întregului personal al organizaţiei.

O organizaţie cu o cultură puternică a calităţii prezintă următoarele caracteristici principale:

-          management acceptat şi aplicat la toate nivelele

-          accent pe resursele umane ale organizaţiei

-          recunoaştere şi recompensare pentru rezultate bune în privinţacalităţii

-          sistem puternic de valori

-          standarde de performanţă pentru obţinerea produselor

13

Îmbunătăţirea continuă a culturii calităţii aduce însă şi conflicte între cei care acceptă schimbarea şi cei care se opun schimbării, ceea ce poate duce la împărţirea organizaţiei în tabere care irosesc energie şi timp, în loc să uşureze schimbarea.

De aceea, bazele culturii calităţii trebuie puse prin paşi mici, prin teste pilot, prin experiment, prin exemplul personal al managerului, iar pe de altă parte prin recompensarea şi recunoaşterea meritelor angajaţilor.

Daca TQM este impus de manageri, fără a ţine cont de angajaţii de la toate nivelele organizaţiei, nu se va ajunge la rezultatele dorite. De aceasta va trebui să se ţină cont cu atât mai mult cu cât adeseori problemele calităţii produselor şi serviciilor impuse de manageri nu sunt întotdeauna cele mai bune. Angajaţii implicaţi direct în obţinerea unor produse de calitate pot veni deseori cu sugestii concrete mult mai viabile decât cele care li s-ar impune. Ideile provenite din mijlocul angajaţilor şi adaptarea lor la nivelul întregii organizaţii sunt de fapt o recunoaştere a meritului celor care contribuie la îmbunătăţirea calităţii şi vor trebui recompensate corespunzător.

Cultura calităţii facilitează munca în echipă, care este mult mai eficace în obţinerea unor produse de calitate, deoarece fiecare individ este interesat direct  în a se verifica singur în privinţa calităţii muncii pe care o desfaşoara. Orice angajat trebuie tratat cu respect şi cu demnitate, pentru că resursa umană este cea mai valoroasă resursă a organizaţiei, este cea care poate duce efectiv la îmbunătăţirea calităţii produselor şi serviciilor.

Pe de altă parte, modul în care angajaţii înţeleg şi utilizează termenii fundamentali ai TQM permite o conştientizare a fenomenului calităţii, o îmbunătăţire a ei.

O cultură a calităţii implică o viziune largă asupra competenţei întreprinderii. Aceasta înseamnă că o persoană nu se preocupă numai de responsabilităţile ei, ci şi de modul în care se desfăşoară activitatea tuturor angajaţilor pentru a se realiza produse competitive pe plan intern şi internaţional.

Cultura calităţii nu trebuie privită ca ceva misterios şi greu de definit. Deşi ea este intangibilă, ea se bazează pe valori şi pe aşteptări.

Valorile ghidează politica şi procesele organizaţiei şi se concretizeaza în:

-          profitabilitate

-          servirea clienţilor

-          crearea unor locuri de muncă favorabile etc

Aşteptările se referă la ceea ce urmăresc să realizeze angajaţii prin acţiunile lor. Cultura calităţii îl face pe lucrător să aştepte rezultatele unor metode noi pe care le introduce în vederea obţinerii unor produse superioare calitativ, dar concomitent el aşteaptă recunoaşterea sau eventual recompensa pentru efortul depus în obţinerea unei calităţi imbunătăţite.

Managerii au un rol important în obţinerea valorilor şi a aşteptărilor dorite, dar ei nu le pot impune, ci trebuie să creeze condiţiile necesare şi să ia masurile corespunzătoare pentru a se ajunge la o calitate cât mai bună a produselor, în vederea asigurării pe piaţă a competitivităţii organizaţiei.

14

Un bun manager trebuie să acorde o importanţă mare gestiunii resurselor umane. Dezvoltarea spiritualităţii lumii moderne, a valorilor morale ale tinerei generaţii, constituie parametrii prin care se poate aspira cu siguranţă la îmbunatăţirea calităţii vieţii, la o dezvoltare durabilă şi la integrarea în Uniunea Europeană.

 

 

Capitolul VI

BIBLIOGRAFIE

15

www.ecomagazin.roBrown R.L.-“Probleme globale ale omenirii “

- “Managementul calitatii si protectia consumatorilor”-editura ASE Bucuresti 1997

Lect.univ.dr. Giani Ggradinaru - „Bazele statisticii mediului” Editura ASE – Bucuresti 2005Stanciu I. -“Bazele merceologiei”-“Fundamentele stiintei marfurilor”www.anpm.roManagement – O. Nicolescu s.a. Editura Didactica si Pedagogica Bucuresti 1992

16