23
Student: Radu I. Ana-Maria, grupa 31 A, an de studii 2013-2014 Titular de curs: prof. Radu Ponta, Departamentul: Istoria & Teoria Arhitecturii & Conservarea Patrimoniului Facultatea de Arhitectura, Specializarea Arhitectura, U.A.U.I.M. Importanta arhitecturii in tesutul urban Evolutie si inovatie in contemporaneitate Cuvinte cheie: critica pentru evolutie, estetica urbana, limitarea esteticii arhitecturale, formalism, amvelopanta, expresie urbana, spontaneitate, creativitate, spiritual timpului (al epocii), pierderea esentei urbane si umane, pierderea constiintei colective si a interesului, autodepasire, aspiratii si idealuri inalte, diversitate arhitecturala, urbana si umana. Subiectul lucrarii: Subiectele pe care urmeaza sa le dezvolt, in prezenta lucrare, au la baza ideea de revolutionare a arhitecturii, de perpetua evolutie prin cautarea noului, care reprezinta societatea in care traim, si care se afla intr-o permanenta ,,miscare``, schimbare, este extrem de dinamica, este o lume a vitezei si a inovatiei tehnologice. Insa, arhitectura

Importanta arhitecturii in tesutul urban Evolutie si inovatie in contemporaneitate

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Subiectele pe care urmeaza sa le dezvolt, in prezenta lucrare, au la baza ideea de revolutionare a arhitecturii, de perpetua evolutie prin cautarea noului, care reprezinta societatea in care traim, si care se afla intr-o permanenta ,,miscare``, schimbare, este extrem de dinamica, este o lume a vitezei si a inovatiei tehnologice. Insa, arhitectura pierde, de multe ori din vedere, probabil cel mai important aspect al sau (sau unul dintre cele ami importante aspect ale sale) – frumosul – estetica sa care cladeste universal omului, care tese urbanul.

Citation preview

Page 1: Importanta arhitecturii in tesutul urban Evolutie si inovatie in contemporaneitate

Student: Radu I. Ana-Maria, grupa 31 A, an de studii 2013-2014

Titular de curs: prof. Radu Ponta, Departamentul: Istoria & Teoria Arhitecturii & Conservarea Patrimoniului

Facultatea de Arhitectura, Specializarea Arhitectura, U.A.U.I.M.

Importanta arhitecturii in tesutul urban

Evolutie si inovatie in contemporaneitate

Cuvinte cheie: critica pentru evolutie, estetica urbana, limitarea esteticii arhitecturale,

formalism, amvelopanta, expresie urbana, spontaneitate, creativitate, spiritual timpului (al

epocii), pierderea esentei urbane si umane, pierderea constiintei colective si a interesului,

autodepasire, aspiratii si idealuri inalte, diversitate arhitecturala, urbana si umana.

Subiectul lucrarii:

Subiectele pe care urmeaza sa le dezvolt, in prezenta lucrare, au la baza ideea de

revolutionare a arhitecturii, de perpetua evolutie prin cautarea noului, care reprezinta societatea

in care traim, si care se afla intr-o permanenta ,,miscare``, schimbare, este extrem de dinamica,

este o lume a vitezei si a inovatiei tehnologice. Insa, arhitectura pierde, de multe ori din vedere,

probabil cel mai important aspect al sau (sau unul dintre cele ami importante aspect ale sale) –

frumosul – estetica sa care cladeste universal omului, care tese urbanul.

De cele mai frecvente ori – in perioada in care traim – aceste reguli impuse arhitecturii,

de catre urbanism, oras, au ajuns sa fie extreme, straine ei, desi, arhitectura, tocmai prin estetica

sa (asa numita ,,amvelopanta``) defineste si creaza urbanul, adica mediul omului car trebuie sa

fie uman, traibil, locuibil.

Page 2: Importanta arhitecturii in tesutul urban Evolutie si inovatie in contemporaneitate

Acest mediu urban se presupune ca trebuie sa fie umanizat prin insasi elemental sau de

baza (cel care il constituie, il cladeste) – arhitectura, insa a ajuns a fi umanizat prin tot felul de

alte ,,metode`` alternative (artificii). Urbanismul propune o suita rigida de cifre, de cantitati care,

de cele mai multe ori uita, omit, calitatea, estetica, spiritualitatea, poetical – toate acestea ajuta

individual sa mediteze, sa se bucure si sa aspire catre mai mult.

Un alt subiect pe care urmeaza s ail dezvolt se refera la imortanta si necesitatea criticii de

arhitectura si la modul in care aceasta contribuie la propulsarea vietii noastre spre un viitor mai

bun si care sa ne reprezinte propria societate (pe cea actuala).

Modul in care proiectam, construim orasele noastre a ajuns sa inverseze cursul firesc al

dezvoltarii (lor) urbane si implicit umane, pe care cautam sa le cream in orasele noastre. Prin

ideea integrarii arhitecturii in context ucidem poezia, creativitatea, elidam orice imagine care

sa ,,socheze`` placut prin indrazneala (curaj) si sa stimuleze trevatorul,

locuitorul, ,,consumatorul`` orasului, si care sa il inspire, sa ii starneasca curiozitatea, interesul,

sa il bucure, sa ii redea sentimente placute prin estetica sa, sa il atraga, chiar sa il frapeze – astfel

incat (toate aceste trairi si sentimente, stari induse) sa determine in subconstientul sau idealuri

inalte, altfel de aspiratii fata de cele pe care le creaza monotonul, banalul.

Mediul si imaginea monotona, mohorata a banalitatii arhitecturii ce domneste in

propunerile urbane - pe care le cladim in orasele noastre, influenteaza puternic indivizii sai la

nivel psihologic, uneori si psihiatric – ele ajuta si contribuie la formarea si dezvoltarea

personalitatii si caracterul fiecarui locuitor. Imaginea orasului are o puternica amprenta (vina)

asupra provenientei degradarii populatiei, a totalei lipse de pasare – a starii de indiferenta –

asupra societatii pe care ne-o dorim si pe care o cream, incepand cu arhitectura oraselor noastre.

Arhitectul, prin ceea ce aduce nou, prin experiment reuseste sa dea sens lumii noastre si sa o

configureze inca de la cele mai sensibile zone, greu accesibile si de controlat ale ei (dimensiunea

social-psihologica) - prin atmosfera arhitecturii urbanului lumii noastre umane, mediului nostrum

protejat, prin divesitate si inovatie cu ajutorul carora sa confere dinamism si energie indivizilor.

Astfel, de cele mai multe ori, suntem influentati si luam in considerare o serie de reguli

seci, reci, rigide, fara a tine seama de consecintele lor, de efectele pe care acestea le pot avea

aspura populatiei sale, asupra noastra.

Page 3: Importanta arhitecturii in tesutul urban Evolutie si inovatie in contemporaneitate

Aceasta permanenta stare de degradare si de adancire a indivizilor, in prapastia neputintei

depasirii conditiei si a indiferentei, a lipsei de sensibilitate, de responsabilitate, de opinie, uneori

de umanitate si solidaritate (oamenii si-au pirdut constiinta colectiva, la fer si arhitectii – fapt

care se reflecta in arhitectura lor) – provine din lipsa frumosului si indiferenta profesionistilor

fata de el, fata de nou. Noul aduce dupa sine noi aspiratii – inalte – are capacitatea de a induce

idealurile si speranta unui nou inceput, mai bun, dorinta de autodepasire.

Sub pretextul contextului se ascunde amprenta neputintei si a comoditatii diversilor

profesionisti, lipsiti de orice urma de constiinta fata de societatea pe care, in fond, o naste prin

propunerile si realizarile sale, pe care voit sau nu o educa intr-un anumit mod, asa cum un parinte

isi educa si isi creste copii, in mediul caminului lor. Arhitectul si-a pierdut esenta, nobilitatea, a

devenit egoist si ghidat, de cele mai multeori (in multiple cazuri) de un unic gand, o unica

dorinta si scop – banul (acela de a deveni cat mai puternic financiar ) – cel care ucide orice urma

de etica, orice aspiratie si ideal nobil.

Critica de arhitectura piere, odata cu trecerea timpului – ea se estompeaza direct

proportional cu delasarea profesionistului, si cu cresterea interesului sau excesiv fata de succesul

financiar. Odata cu pierderea criticii de arhitectura se pierde si interesul pentru cautarile noului in

arhitectura si pentru experiment.

Birocratia, lipsa criticii de arhitectura stimulative si indiferenta, ucid ceea ce Le

Corbusier a reusit sa realizeze – sa ne propulseze spre un viitor mai promitator, sa ne

deschida noi orizonturi si sa ne confere libertatea si posibilitatea (conditiile propice) de

creatie, de exprimare. A reusit sa rupa barierele si sa opreasca inhibitia si abuzul de

putere. Insa noi spulberam aceste avantaje, le tradam prin ingustimea mintii, gandirii si a

neputintei profesionistilor, car constituie, de fapt, majoritatea.

Urbanismul limiteaza estetica arhitecturii si, implicit a oraselor,prin introducerea

pretextului contextului, a intelegerii lui si a ,,integrarii”, ,,adecvarii” arhitecturii la el – adica prin

raportatea exclusiva la trecutul estetic.

Sunt arta, frumosul, noul, evolutia, revolutia, inovatia si arhitectura neadecvate? Pot fi ele

neadecate?

Page 4: Importanta arhitecturii in tesutul urban Evolutie si inovatie in contemporaneitate

Dar lipsa lor – nu este oare ea cea cu adevarat neadecavata?

Intr-o oarecare masura, probabil ca poate sa fie contestata, iar acest aspect se datoreaza

subiectivismului individual, faptului ca suntem diferiti, ca avem gusturi, nevoi si idealuri diferite.

Insa, asemenea diferentelor dintre noi trebuie sa fie si arhitectura – extrem de variata – un stil sau

o idee nu o exclude pe alta, ele pot coexista (exista simultan). Diversitatea insasi in arhitectura si

oras (dar nu numai), da nastere esentei frumosului si energizeaza spiritul societatii si al epocii in

care traim – si pe care ne dorim sa il diferentiem in timp, sa ne castigam identitatea prin ceva

nou, care sa contribuie la complexitatea mediului nostru, la dezvoltarea tesutului urban.

De multe ori lucrurile care sunt sau care ne par frumoase si ne atrag din punct de vedere

estetic, sunt cele care sunt, de fapt, extrem de diferite – sunt cele care rup monotonia, prezinta

ceva nemaintalnit, iesit din comun – din comunul cotidian cu care ne confruntam vizual zilnic,

cu care ,,luptam” in permanenta pentru a elimina monotonia, plictiseala, banalitatea.

Aceasta posibilitate de a fi contestate arta, arhitectura etc. este insa limitata, intrucat

exista obiectivul ,,suprem” – adevarul – care nu poate fi contestat. Un lucru frumos este frumos

prin adevar, prin realitate, iar aceasta inegalitate data de subiectivism, oscileaza in intensitatea sa

- a adevarului (cantitativ). Exist foarte frumos, frumos, frumusel, dragut etc. – in functie de

gustul fiecarui individ in parte. Perceptia unui lucru esteadesea data de sensibilitatea, educatia si

nivelul de cultura al receptorului, privitorului.

Astfel, un profesionist – arhitect – nu poate contesta estetica si uneori chiar si calitatea

unei lucrari de arhitectura, doar din simplul motiv al subiectivismului – pentru ca lui ii

displace ,,amvelopanta” sau pentru ca nu este adept al stilului respectiv, sau nu este de acord cu o

anumita estetica, miscare, exprimare (limbaj arhitectural), expresivitate etc. Iar daca o contesta,

denota faptul ca este lipsit de obiectivitatea profesionalismului (nu se poate detasa) si de

sensibilitatea si capacitatea de a intelege, de a accepta un lucru care este diferit de el si de

conceptiile sale.

Este mult mai usor, mai comod sa respingi o idee, sa contesti calitatile arhitecturii

respective si sa negi, sa respingi cu indiferenta capacitatile autorului care le detine, intrucat

efortul de a intelege este mult prea dificil, prea comlicat, complex, iar orgoliul personal pentru a

recunoaste acest aspect este mult prea amplu.

Page 5: Importanta arhitecturii in tesutul urban Evolutie si inovatie in contemporaneitate

Reprimarea aspiratiei arhitecturii – cea care constituie principalul mediu al societatii

noastre – catre mai mult, si reflecatrea sa in estetica arhitecturii – prin impuneri si rigori

urbanistice, sub perdeaua carora se ascund arhitecti comozi, de multe ori egoisti si incarcati de

frustrarea meputintei – prin invocarea unor pretexte economice si de neadecavre la context –

toate acestea conduc la pierderea aspiratiilor individului, ce se simte pierdut intr-un mediu

stingher, ostil, sec, de multe ori lipsit de frumos si spontan.

Contextul se afla intr-o perpetua schimbare – el este viu asemenea societatii care

populeaza orasul. Modul in care dorim ca mediul urban sa se dezvolte, sa ,,creasca”, ar trebui sa

reflecte spiritul timpului in care traim; astfel incat sa confere acestei societati identitate. Aportul

adus de arhitectura tesutului urban este dovada faptului ca am existat ca societate, ca mentalitate,

in timp si in spatiu.

Identitatea Greciei Antice, a Romei Antice etc. – este data de specificul local cladit prin

si cu sprijinul arhitecturii sale (ceea ce s-a pastrat din ea). Insa, asemenea omului care este

efemer, arhitectura trebuie sa ,,nasca” si sa ,,moara” – ea este facuta de oameni, pentru oamenii

unei anumite epoci – nu este eterna si nici nu trebuie sa fie. Vor ramane doar ,,urme”, semne prin

arhitectura noastra care sa ateste existenta noastra, iar aceasta nu trebuie sa constituie fundalul

tuturor societatilor care vor urma, care vor exista de acum inainte.

Prin urmare, aceasta idee a contextului – sau cel putin modul in care se impune sa fie

tratat, modul in care este promovat si perceput, inteles – este total eronata, intrucat el pare sa

pregateasca ,,perfectiuea” (inchipuita) prin ,,carpiri”, prin ,,corectarea nepotrivirilor” si

a ,,discrepantelor” (stilistice de exemplu, sau de armonizare sticlistica) – insa perfectiunea nu

exista nici macar in natura. Tinde sa pregateasca - pentru generatiile urmatoare, care nu au

posibilitatea de a contesta ideile preconcepute ale prezentului - un mediu ,,corct” si ,,perfect”,

ideal, dupa cum il vede si il intelege generatia, societatea momentului prezent.

Obisnuinta duce la platitudine, monotonie, plictiseala. Se considera ca orice este nou este

neadecvat sau neintegrat in context, din pura traditie, comoditate si obisnuinta cu banalul. Se

ajune unori pana la extrem – la paranoia – intrucat se sustine vehement ca frumosul nu are ce

cauta in orasele noastre, pentru ca nu se integreaza in context, ca nu trebuie sa aspiram catre mai

Page 6: Importanta arhitecturii in tesutul urban Evolutie si inovatie in contemporaneitate

mult, intucat este rusinos sa ne depasim limitele (iar daca o facem cautam doar faima si o facem

din mandria care derica din mediocriate) si este o atitudine gresita.

De cand noul si experimentul sunt gresite? Cine hotaraste acest lucru? Exista adevarul

absolut, nu este el mai degraba relativ prin doza de subiectivitate a indivizilor?

Si daca acest context este mai degraba el rusinos, constituit din constructii mediocre,

lipsite de arhitectura si de orice simt estetic sau bun gust? Daca acest context este de fapt un

vernacular local degradat?

Se presupune ca si in acest caz trebuie sa il respectam, conform normelor si rigorilor.

Arhitectura modernista a fost si ea considerata ,,gresita” si neadecvata la momentul

respectiv, insa timpul ne-a dovedit contrariul. Exista insa o multitudine de obiecte de arhitectura

in lume, realizate in perioada modernista, care pareau sa nu se integreze in context, sa

fie ,,inadecate”. Cui? Arhitecturii societatii epocilor trecute?

Unul dintre cele mai apropriate exemple este Teatrul National Bucuresti, considerat in

prezent o capodopera, desi la momentul realizarii constructiei tendinta a fost cea care se exercita

si astazi, de respingere. Dar obisnuinta populatiei (necunoscatoare, neprofesioniste) cu imaginea

sa eliminat rapid aceasta idee preconceputa a neintegrarii in context.

Atat Le Corbusier, cat si inaintasul futurist al modernismului – arhitectul italian Antonio

Sant`Elia – erau puternic convinsi de faptul ca nu trebuie sa traim in trecut, nu trebuie ca

societatea noastra sa fie ,,bantuita” de arhitectura epocilor trecute, care este o arhitectura

invechita, depasita, ce nu mai poate corespunde nevoilor, aspiratiilor si mentalitatii individului

actual.

Sant`Elia a murit tanar, la varsta de 28 de ani – in prima zi din intaiul Razboi Mondial.

Acest aspect impreuna cu noutatea si inovatia pe care le propunea, si care pareau sa fie utopice,

nerealizabile la momentul respectiv (cca. 1900) - au constituit un impediment in realizarea

proiectelor, ramase doar la nivel de schite, ce poarta denumirea de Citta Nouva (Orasul Nou), pe

care le-a realizat intre anii 1912 si 1914. Dar, desi nerealizate vreodata proiectel sale, ele,

impreuna cu scrierea sa care constituie Manifestul Arhitecturii Futuriste, au devenit simbolul

Page 7: Importanta arhitecturii in tesutul urban Evolutie si inovatie in contemporaneitate

unei noi epoci care, prin intermediul Modernismului, au schimbat intreaga omenire si perceptie

despre arhitectura, viata.

Le Corbusier a revolutionat multe aspecte legate de arhitectura, de oras si de viata in

general. Propunerile sale legate de problema locuintei de masa au avut si au multi detractori,

totusi nu le putem nega forta inovatoare, incitanta, chiar daca poate, uneori, necomfortabila. Dar

"noul" este deseori necomfortabil si nu numai in arhitectura.

Cum a fost primita si perceputa ideea lui Le Corbusier la momentul respectiv? Cum este

ea privita astazi?

Probabil ca este perceputa total diferit. Suntem atat de obisnuiti cu acest ,,nou’ mod le

locuire, de viata introdus de Le Corbusier, nu cu foarte mult timp in urma, incat nici macar nu

reusim sa realizam, sa constientizam amploarea, amvergura, complexitatea solutiei propuse si a

inovatiei, ingeniozitatii momentului respectiv.

In mod surprinzator, se intampla de multe ori, ca ,,publicul” neavizat, persoane care nu

fac parte din breasla arhitectilor, nu au legatura cu profesia de arhitect si nu au o educatie

complexa in domeniul arhitecturii, sa fie receptive la frumos, sa fie mai deschise sper a accepta

noul si de a-si dori inovatia si revolutionarea lumii in care traieste, prin arhitectura, decat unii

profesionisti rigizi, poate chiar ,,ingusti” – asa cum ii considera si Le Corbusier care, desi el

insusi arhitect, ii aprecia mai mult pe pictori si pe ingineri.

Astfel, persoae necunoscatoare, care nu au o vasta educatie si cunoastere despre arhitectura, ajung sa fie mai atrase si mai sensibile la frumos si uneori mai creative fata de profesionistii care au sansa, puterea si cunostiintele necesare de a crea si de a transforma in realitate ineditul lumii noastre.

Este critica de arhitectura necsara pentru a propulsa arhitectura si viata spre pasul urmator in viitor, pentru incurajarea indraznelii, a riscului experimentului si a agumarii unor gesturi spontane, creative? Este ea singura modalitate prin care se poate pastra si cultiva constiinta colectiva, simtul acut al raspunderii, al responsabilitatii fata de lumea in care traim si al reprezentativitatii societatii noastre?

Da, critica de arhitectura este foarte necesara si la fel teoria arhitecturii. Gestul construit nu e intotdeauna suficient in el insusi, desi, evident, are un rol covarsitor. Dar discursul teoretic, critica de arhitectura, pot sa angajeze de asemenea constiinta colectiva si civica si impreuna cu mediul construit sa paveze drumul spre ceea ce noi numim "viitor".

Page 8: Importanta arhitecturii in tesutul urban Evolutie si inovatie in contemporaneitate

Lipsa criticii prezentului si consecintele efectului situatiei respective, ne confirma faptul ca este una dintre cele mai ,,puternice arme” cu acre se poate lupat importiva indiferentei si a nepasarii. Critica trage semnale de alarma profesionistilor, insa se poate adresa si publicului larg careia arhitectura i se adreseaza, ii este dedicata. Astfel, daca arhitectul este ,,surd” si pasiv la cele semnalate, societatea tinde sa devina si ea critica, ajungand sa responsabilizeze si sa indemne, sa convinga creatorul sa reflecte asupra operei sale.

Consider insa ca are de multe ori o atitudine eronata critica de arhitectura, atunci cand tinde sa dea ,,retete”, sa promoveze si sa sustina cu tarie faptul ca exista o unica metoda sau stil corect, posibil si care trebuie urmat. Dimpotriva – exista o vasta gama de solutii si posibilitati estetice – diversitatea este cea care stimuleaza indivizii; natura se caracterizeaza prin ampla varietate (chiar si atunci cand vorbim despre om) – si asa trebuie saprocedam si cu orasele noastre.

Doua sau mai multe idei, stiluri etc. pot exista simultan, fara sa se excluda. Aceasta idee de singura posibilitate deriva din barbarism si si din insuficienta civilizatie (evolutie) a umanitatii, de traditie si obiceiuri, obisnuinte.

Ne situam in fata unei epoci dominata de ,,razboaie” nespuse, ascunes, mascate, intrucat exista o permanenta lupta (sub umbrela competitiei), dusmanie, invidie intre profesionisti; fapt ce are ca prima consecinta duce la dezbinarea arhitecturii si in subconstient, si a societatii in care traim (intr-o oarecare masura).

Profesionistii, prin unirea fortelor, asemenea arhitectilor Miscarii Moderne, ar ajunge sa aiba o singura voce – puternica (ce ar putea accept mai multe directii in arhitectura) – ce ar permite realizarea unor noi miscari in arhitectura, asemenea miscarilor de avangarda (care exista in prezent in lume in scoli precum IoA – Viena, AA – Londra, SCI-Arc – California). Ar fi o forta ce ar lupta impotriva indiferentei, indusa de multe ori de catre sistemul care promoveaza si sustine invidualismul (care este de fapt o strategie pentru dezbinare si pierterea puterii celor uniti).

Orice tentativa in cautarea unei noi expresii arhitecturale, ce doreste sa fie revolutionara din punct de vedere vizual este catalogata - de multi arhitecti ai prezentului, care cultiva banalul, din comoditatea de a face cautari estetice, dar si functionale, pentru realizarea unei arhitecturi autentice, unice – este catalogata ca fiind formalista, lipsita de incarcatura si de esenta. Aceste incercari sunt coniderate a fi ,,anvelopante” – doar un invelis inutil, ,,gratuit” lipsit de ratiune si rationament economic si istoric.

Cum ar putea fi formele unei cladiri inutile, cand aceasta ,,anvelopanta” este cea care contureaza expresia urbana a oraselor in care traim?

Forma, prin esenta sa, este cea care confera caracter locului, contribuie la realizarea unei anumite atmosfere – impactul vizual sete (datorita simtului vizual) cel mai puternic corespondent cu trecatorul, intrucat ii transmite, ii induce diverse stari, sentimente, trairi, il sensibilizeaza. Anvelopanta este cea care creaza urbanul, citadinul, - ea contureaza si configureaza mediul omului.

Page 9: Importanta arhitecturii in tesutul urban Evolutie si inovatie in contemporaneitate

Mai mult, o cladire cu cat are o forma mai dinamica, cu atat calitatea spatiilor interioare este sporita, intrucat dinamismul se va regasi si in interiorul sau (spatiile capata spectaculozitate), si cu foloseste doar pentru imbogatirea esteticii urbane.

Deconstructivismul si organicul prezentului reprezinta doua stiluri de arhitectura ce au reusit, cu greu sa introduca o noua estetica. Ele sunt puterniccriticate si acuzate de faptul ca reprezinta o arhitectura pur formalista, ca promoveaza forme fara fond, lipsite de esenta.

De cele mai multe ori gradul de dificultate adus de aceste doua noi stiluri, starneste refolta si implicit respingere. Insa asemenea lor, futurismul si modernismul au introdus o noua estetic – total diferita de restul stilurilor care au existat inaintea lor.

De unde provine aceasta indarjire in a respinge orice este frumos si nou? De unde provine aceasta idee, conform careia estetica obiectului de arhitectura este inutila?

Consider ca toate aceste sentimente de revolta impotriva evolutiei, provin din frustrarile neputintelor personale si din teama fata de o posibila schimbare majora, a unei moi maiscari de arhitectura, la nivel mondial, international, care ar putea elimina orice urma de concurenta (mult promovata in ultimul timp).

Proiectele utopice ale momentului – organicul dus la extrem (fie el cu forme curbe sau drepte – deconstructivism extrem), care pare nerealizabil in prezent, vor da nastere arhitecturii viitorului, asemenea proiectelor futuriste ale arhitectului italian Antonio Sant`Elia ce au contribuit la aparitia modernismului; si vor schimba radical infatisarea lumii noatre, asa cum au facut-o futurismul si modernismul trecutului.

Page 10: Importanta arhitecturii in tesutul urban Evolutie si inovatie in contemporaneitate

Bibliografie:

1. Antonio Sant`Elia, ,,Manifesto of Futurist Architecture”, http://www.unknown.nu/futurism/architecture.html

2. Le Corbusier, Letter to Martienssen, Paris, 23 september 1936

3. Colin Rowe, ,,Crisis of the Object – predicament of the texture”

4. Schumacher and Colin Rowe, ,,Contextualism”

5. Lebbeus Woods

6. Eberhard Syring and Jorg C. Kirscenmann, ,,Hans Scharoun - Outsider of Modernism”, Taschen 2004

Page 11: Importanta arhitecturii in tesutul urban Evolutie si inovatie in contemporaneitate
Page 12: Importanta arhitecturii in tesutul urban Evolutie si inovatie in contemporaneitate

Manifesto of Futurist Architecture

Antonio Sant’Elia

No architecture has existed since 1700. A moronic mixture of the most various stylistic elements used to mask the skeletons of modern houses is called modern architecture. The new beauty of cement and iron are profaned by the superimposition of motley decorative incrustations that cannot be justified either by constructive necessity or by our (modern) taste, and whose origins are in Egyptian, Indian or Byzantine antiquity and in that idiotic flowering of stupidity and impotence that took the name of neoclassicism.

These architectonic prostitutions are welcomed in Italy, and rapacious alien ineptitude is passed off as talented invention and as extremely up-to-date architecture. Young Italian architects (those who borrow originality from clandestine and compulsive devouring of art journals) flaunt their talents in the new quarters of our towns, where a hilarious salad of little ogival columns, seventeenth-century foliation, Gothic pointed arches, Egyptian pilasters, rococo scrolls, fifteenth-century cherubs, swollen caryatids, take the place of style in all seriousness, and presumptuously put on monumental airs. The kaleidoscopic appearance and reappearance of forms, the multiplying of machinery, the daily increasing needs imposed by the speed of communications, by the concentration of population, by hygiene, and by a hundred other phenomena of modern life, never cause these self-styled renovators of architecture a moment's perplexity or hesitation. They persevere obstinately with the rules of Vitruvius, Vignola and Sansovino plus gleanings from any published scrap of information on German architecture that happens to be at hand. Using these, they continue to stamp the image of imbecility on our cities, our cities which should be the immediate and faithful projection of ourselves.

And so this expressive and synthetic art has become in their hands a vacuous stylistic exercise, a jumble of ill-mixed formulae to disguise a run-of-the-mill traditionalist box of bricks and stone as a modern building. As if we who are accumulators and generators of movement, with all our added mechanical limbs, with all the noise and speed of our life, could live in streets built for the needs of men four, five or six centuries ago.

This is the supreme imbecility of modern architecture, perpetuated by the venal complicity of the academies, the internment camps of the intelligentsia, where the young are forced into the onanistic recopying of classical models instead of throwing their minds open in the search for new frontiers and in the solution of the new and pressing problem: the Futurist house and city. The house and the city that are ours both spiritually and materially, in which our tumult can rage without seeming a grotesque anachronism.

Page 13: Importanta arhitecturii in tesutul urban Evolutie si inovatie in contemporaneitate

The problem posed in Futurist architecture is not one of linear rearrangement. It is not a question of finding new moldings and frames for windows and doors, of replacing columns, pilasters and corbels with caryatids, flies and frogs. Neither has it anything to do with leaving a façade in bare brick, or plastering it, or facing it with stone or in determining formal differences between the new building and the old one. It is a question of tending the healthy growth of the Futurist house, of constructing it with all the resources of technology and science, satisfying magisterially all the demands of our habits and our spirit, trampling down all that is grotesque and antithetical (tradition, style, aesthetics, proportion), determining new forms, new lines, a new harmony of profiles and volumes, an architecture whose reason for existence can be found solely in the unique conditions of modern life, and in its correspondence with the aesthetic values of our sensibilities. This architecture cannot be subjected to any law of historical continuity. It must be new, just as our state of mind is new.

The art of construction has been able to evolve with time, and to pass from one style to another, while maintaining unaltered the general characteristics of architecture, because in the course of history changes of fashion are frequent and are determined by the alternations of religious conviction and political disposition. But profound changes in the state of the environment are extremely rare, changes that unhinge and renew, such as the discovery of natural laws, the perfecting of mechanical means, the rational and scientific use of material. In modern life the process of stylistic development in architecture has been brought to a halt. Architecture now makes a break with tradition. It must perforce make a fresh start.

Calculations based on the resistance of materials, on the use of reinforced concrete and steel, exclude "architecture" in the classical and traditional sense. Modern constructional materials and scientific concepts are absolutely incompatible with the disciplines of historical styles, and are the principal cause of the grotesque appearance of "fashionable" buildings in which attempts are made to employ the lightness, the superb grace of the steel beam, the delicacy of reinforced concrete, in order to obtain the heavy curve of the arch and the bulkiness of marble.

The utter antithesis between the modern world and the old is determined by all those things that formerly did not exist. Our lives have been enriched by elements the possibility of whose existence the ancients did not even suspect. Men have identified material contingencies, and revealed spiritual attitudes, whose repercussions are felt in a thousand ways. Principal among these is the formation of a new ideal of beauty that is still obscure and embryonic, but whose fascination is already felt even by the masses. We have lost our predilection for the monumental, the heavy, the static, and we have enriched our sensibility with a taste for the light, the practical, the ephemeral and the swift. We no longer feel ourselves to be the men of the cathedrals, the palaces and the podiums. We are the men of the great hotels, the railway stations, the immense streets, colossal ports, covered markets, luminous arcades, straight roads and beneficial demolitions.

We must invent and rebuild the Futurist city like an immense and tumultuous shipyard, agile, mobile and dynamic in every detail; and the Futurist house must be like a gigantic machine. The lifts must no longer be hidden away like tapeworms in the niches of stairwells; the stairwells themselves, rendered useless, must be abolished, and the lifts must scale the lengths of the façades like serpents of steel and glass. The house of concrete, glass and steel, stripped of

Page 14: Importanta arhitecturii in tesutul urban Evolutie si inovatie in contemporaneitate

paintings and sculpture, rich only in the innate beauty of its lines and relief, extraordinarily "ugly" in its mechanical simplicity, higher and wider according to need rather than the specifications of municipal laws. It must soar up on the brink of a tumultuous abyss: the street will no longer lie like a doormat at ground level, but will plunge many stories down into the earth, embracing the metropolitan traffic, and will be linked up for necessary interconnections by metal gangways and swift-moving pavements.

The decorative must be abolished. The problem of Futurist architecture must be resolved, not by continuing to pilfer from Chinese, Persian or Japanese photographs or fooling around with the rules of Vitruvius, but through flashes of genius and through scientific and technical expertise. Everything must be revolutionized. Roofs and underground spaces must be used; the importance of the façade must be diminished; issues of taste must be transplanted from the field of fussy moldings, finicky capitals and flimsy doorways to the broader concerns of bold groupings and masses, and large-scale disposition of planes. Let us make an end of monumental, funereal and commemorative architecture. Let us overturn monuments, pavements, arcades and flights of steps; let us sink the streets and squares; let us raise the level of the city.

I COMBAT AND DESPISE:

1. All the pseudo-architecture of the avant-garde, Austrian, Hungarian, German and American;

2. All classical architecture, solemn, hieratic, scenographic, decorative, monumental, pretty and pleasing;

3. The embalming, reconstruction and reproduction of ancient monuments and palaces; 4. Perpendicular and horizontal lines, cubical and pyramidical forms that are static, solemn,

aggressive and absolutely excluded from our utterly new sensibility; 5. The use of massive, voluminous, durable, antiquated and costly materials.

AND PROCLAIM:

1. That Futurist architecture is the architecture of calculation, of audacious temerity and of simplicity; the architecture of reinforced concrete, of steel, glass, cardboard, textile fiber, and of all those substitutes for wood, stone and brick that enable us to obtain maximum elasticity and lightness;

2. That Futurist architecture is not because of this an arid combination of practicality and usefulness, but remains art, i.e. synthesis and expression;

3. That oblique and elliptic lines are dynamic, and by their very nature possess an emotive power a thousand times stronger than perpendiculars and horizontals, and that no integral, dynamic architecture can exist that does not include these;

4. That decoration as an element superimposed on architecture is absurd, and that the decorative value of Futurist architecture depends solely on the use and original arrangement of raw or bare or violently colored materials;

5. That, just as the ancients drew inspiration for their art from the elements of nature, we—who are materially and spiritually artificial—must find that inspiration in the elements of the utterly new mechanical world we have created, and of which architecture must be the most beautiful expression, the most complete synthesis, the most efficacious integration;

Page 15: Importanta arhitecturii in tesutul urban Evolutie si inovatie in contemporaneitate

6. That architecture as the art of arranging forms according to pre-established criteria is finished;

7. That by the term architecture is meant the endeavor to harmonize the environment with Man with freedom and great audacity, that is to transform the world of things into a direct projection of the world of the spirit;

8. From an architecture conceived in this way no formal or linear habit can grow, since the fundamental characteristics of Futurist architecture will be its impermanence and transience. Things will endure less than us. Every generation must build its own city. This constant renewal of the architectonic environment will contribute to the victory of Futurism which has already been affirmed by words-in-freedom, plastic dynamism, music without quadrature and the art of noises, and for which we fight without respite against traditionalist cowardice.