Embed Size (px)
DESCRIPTION
Infracţiuni
Citation preview
INFRACŢIUNI CONTRA VIEȚII
Omorul
Omorul calificat
Uciderea la cererea victimei
Determinarea sau înlesnirea sinuciderii
Uciderea din culpă
1.1. Introducere
Ocrotirea valorii sociale reprezentate de dreptul la viaţă a reprezentat o prioritate
pentru oameni, încă din cele mai vechi timpuri.
Indiferent de modul de reglementare sau de cutumele vremii, omuciderea a fost,
cu mici excepţii, aspru sancţionată, având în vedere că dreptul la viaţă fiind
privit ca drept absolut, opozabil erga omnes.
1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
Obiectivele unităţii de învăţare:
însuşirea de către studenţi a caracteristicilor generale ale părţii speciale a
dreptului penal;
cunoaşterea de către studenţi a structurii infracţiunilor contra vieţii,
integrităţii corporale şi sănătăţii;
însuşirea elementelor constitutive ale infracţiunilor contra vieţii;
dobândirea metodelor de analiză si interpretare specifice disciplinei astfel
încât, în concret, să se poată realiza o corectă încadrare juridică a faptelor
care pot întruni elementele constitutive ale unei infracțiuni;
aplicarea noţiunilor teoretice la probleme de practică judiciară, chiar cu un
grad ridicat de aplicabilitate instituțională.
Competenţele unităţii de învăţare:
1. cunoaşterea terminologiei juridice;
2. cunoaşterea accepţiunilor terminologiei specifice;
3. înţelegerea sensurilor proprii fiecărei categorii şi fiecărui concept juridic;
4. cunoaşterea criteriilor de tipologizare a dreptului;
5. stăpânirea principiilor fundamentale şi a regulilor de drept;
6. interpretarea corectă a textelor juridice;
7. perfecţionarea discursului juridic;
8. însuşirea artei de a raţiona în drept;
9. cultivarea spiritului de dreptate şi justiţie.
Timpul alocat unităţii: 2 ore
1.3. Conţinutul unităţii de învăţare1
ASPECTE COMUNE
În capitolul destinat infracţiunilor contra vieţii, legiuitorul a incriminat
5 fapte, deosebit de grave, respectiv:
OMORUL (ART. 188)
(1) Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20
de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Tentativa se pedepseşte.
OMORUL CALIFICAT (ART. 189)
(1) Omorul săvârşit în vreuna dintre următoarele împrejurări:
a) cu premeditare;
b) din interes material;
c) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la
răspundere penală sau de la executarea unei pedepse;
d) pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni;
e) de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor
sau o tentativă la infracţiunea de omor;
f) asupra a două sau mai multor persoane;
g) asupra unei femei gravide;
h) prin cruzimi,
1 Reprodus astfel cum a fost tratat în Doinel Dinuică, Petre Buneci - Drept penal special - Aspecte teoretice si de practică judiciară, Editura Fundației Romania de Maine, 2001, p.33 şi urm. și în Doinel Dinuica, Polixenia Grecu ș.a.- Drept penal. Partea speciala, Vol.I, Curs IFR, Editura Fundației România de Mâine, București, 2013, cu mențiunea că analiza infracțiunilor a fost actualizată conform Legii nr.286/2009 privind Codul penal.
se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani
şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Tentativa se pedepseşte.
UCIDEREA LA CEREREA VICTIMEI (ART. 190)
Uciderea săvârşită la cererea explicită, serioasă, conştientă şi repetată a
victimei care suferea de o boală incurabilă sau de o infirmitate gravă atestată
medical, cauzatoare de suferinţe permanente şi greu de suportat, se pedepseşte
cu închisoarea de la unu la 5 ani.
DETERMINAREA SAU ÎNLESNIREA SINUCIDERII (ART. 191)
(1) Fapta de a determina sau înlesni sinuciderea unei persoane, dacă
sinuciderea a avut loc, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani.
(2) Când fapta prevăzută în alin. (1) s-a săvârşit faţă de un minor cu
vârsta cuprinsă între 13 şi 18 ani sau faţă de o persoană cu discernământ
diminuat, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 10 ani.
(3) Determinarea sau înlesnirea sinuciderii, săvârşită faţă de un minor
care nu a împlinit vârsta de 13 ani sau faţă de o persoană care nu a putut să-şi
dea seama de consecinţele acţiunilor sau inacţiunilor sale ori nu putea să le
controleze, dacă sinuciderea a avut loc, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la
20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) Dacă actele de determinare sau înlesnire prevăzute în alin. (1)-(3) au
fost urmate de o încercare de sinucidere, limitele speciale ale pedepsei se reduc
la jumătate.
UCIDEREA DIN CULPĂ (ART. 192)
(1) Uciderea din culpă a unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de
la unu la 5 ani.
(2) Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori
a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru
efectuarea unei anumite activităţi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Când încălcarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin
ea însăşi o infracţiune se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
(3) Dacă prin fapta săvârşită s-a cauzat moartea a două sau mai multor
persoane, limitele speciale ale pedepsei prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se
majorează cu jumătate.
1.3.1. OBIECTUL JURIDIC
Obiectul juridic generic al infracţiunilor contra vieţii, ca de altfel şi cel
al infracţiunilor contra persoanei în general, este reprezentat de ansamblul
relaţiilor sociale care se constituie şi se desfăşoară în legătură cu apărarea
persoanei, cu privire la atributele sale. Obiectul juridic generic este constituit din
totalitatea acelor relații sociale care guvernează și ocrotesc viața persoanei.
Acest drept are un caracter absolut, aparţinând fiecărei persoane şi fiind opozabil
tuturor; ceilalţi membri ai societăţii sunt obligaţi să respecte acest drept și să se
abțină de la orice acţiune care ar putea aduce atingere acestui drept.
Aceste infracţiuni prezintă un ridicat grad de pericol social, determinat
atât de importanţa valorilor sociale ocrotite, cât şi de gravele urmări pe care ele
le pot avea pentru comunitate, ştiut fiind faptul că aceste infracţiuni se săvârşesc,
de regulă, prin mijloace sau procedee violente şi au o frecvenţă mai ridicată în
raport cu alte categorii de infracţiuni.
Faptul că infracţiunile de omor au ca obiectiv viaţa omului le conferă
acestora un profil specific în cadrul fenomenului infracţional, atrăgând asupra
lor atenţia comunităţii (societăţii), sensibilizând conştiinţa colectivă şi opinia
publică.
Infracţiunile contra vieții au ca obiect juridic special acele relaţii
sociale care vizează, în mod nemijlocit, însuși dreptul fundamental la viaţă al
fiecăruia.
Obiectul material al infracţiunilor de omor este constituit din corpul
persoanei împotriva căreia s-a îndreptat acțiunea ucigătoare. Nu interesează dacă
victima era sănătoasă sau într-o stare avansată de boală şi nu ar mai fi trăi mult
dacă nu ar fi fost ucisă. De asemenea, este indiferent şi dacă victima ar fi fost o
persoană tânără sau în vârstă ori dacă era sau nu în plenitudinea facultăţilor
fizice sau psihice. Este absolut necesar ca subiectul activ să fie în viață în
momentul descărcării armei de foc (împușcării) sau aplicării loviturii într-o
anumită zonă a corpului, ce a condus la suprimarea vieții, în acel moment sau
ulterior, chiar dacă apreciem că zona nu este vitală, dar urmare a complicațiilor
medico-chirurgicale ce se produc din cauza traumatismului suferit de subiectul
pasiv al infracțiunii de omor.
Literatura medico-legală2 admite că numai moartea biologică (s.n. - a
creierului) poate fi considerat criteriul fundamental a “morții organismului
uman luat ca întreg”, nu și cea clinică, care presupune încetarea funcțiilor vitale,
cardio-circulatorii și respiratorii, fără moartea creierului. Este foarte adevărat că,
fără intervenția medicului specialist, moartea clinică precede moartea biologică
a persoanei.
Moartea biologică este, în opinia noastră, punctul terminus al
procesului biologic, al procesului vieții, care la scară existențială poate fi tradus
prin lăsarea cortinei vieții peste entitatea biologică, identificată prin două
înscrisuri legale majore, actul nașterii și actul morții.
În cazul cazul determinării sau înlesnirii sinuciderii (art. 191 C. pen.),
obiectul material constă în corpul persoanei care s-a sinucis ori a încercat să se
sinucidă.
1.3.2. SUBIECŢII
A. Subiectul activ
Subiect activ nemijlocit (autor) al infracţiunilor de omor, omor
calificat, ucidere la cererea victimei, determinarea ori înlesnirea sinuciderii,
ucidere din culpă, poate fi orice persoană, deoarece legea nu cere ca aceasta să
aibă o calitate anume.
2 Valentin Iftenie, Dan Dermengiu, Medicină legală, Ed. CH Beck, București, 2009, p.36
Infracţiunile de omor pot avea unul sau mai mulţi subiecţi activi,
participaţia penală fiind posibilă în toate formele sale: coautorat, instigare,
complicitate.
Un exemplu de participaţie penală îl constituie fapta prin care,
inculpaţii,3 deşi nu au folosit vreun instrument apt să producă moartea, au lovit
victima cu pumnii şi picioarele peste tot corpul, inclusiv într-o regiune vitală,
loviturile aplicate au fost multiple dintre care unele au avut o intensitate
deosebită, părăsind-o apoi într-un loc izolat ceea ce a făcut imposibilă acordarea
asistenţei medicale.
În practica judiciară s-a decis, că există coautorat dacă mai multe
persoane au lovit victima cu un instrument apt de a ucide (cuţit, topor, briceag,
ciomag, etc.), chiar dacă numai lovitura unuia dintre participanţi a fost mortală.
Spre exemplu, prin sentinţa penală, nr. 361 din 29 aprilie 2011, Tribunalul
Galaţi, secţia penală, au fost condamnaţi inculpaţii C.PEN.şi T.N pentru
săvârşirea în participaţie în calitate de coautori a infracţiunii de omor (prin
lovituri separate cu corpuri contondente au ucis victima O.I cioban), iar
inculpatul P.S pentru complicitate la infracţiunea amintită.4
Este însă evident că săvârşirea infracţiunii de omor, în forma
coautoratului, presupune ca persoana (persoanele) prezente la locul şi timpul
consumării faptei să desfăşoare activităţi de orice tip, indispensabile executării
acţiunii ucigătoare, simpla ei prezenţă la locul omorului (asistarea) nesatisfăcând
cerinţa unei cooperări în sensul noţiunii penale de coautorat.5
O altă formă a participaţiei penale este instigarea, care în cazul
omorului există atunci când o persoană a determinat cu intenţie o altă persoană
să săvârşească o asemenea faptă. Activitatea instigatorului la omor, cel mai
3 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, Decizia nr. 1576/2010, www.scj.ro
4 Tribunalul Galaţi, Secţia Penală,Decizia nr.361/2011, www.scj.ro
5 Doinel Dinuică, Constantin Duvac, ş.a. Drept penal, partea specială, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, p.57
adesea, ia forma unui îndemn insistent, făcându-l pe instigat să accepte şi să
realizeze voinţa instigatorului.6
Cea de a treia formă a participaţiei este complicitatea, iar în cazul
infracţiunii de omor, acestea prezintă unele aspecte specifice, deoarece există
complicitate atunci când orice persoană cu intenţie, ajută sau înlesneşte în orice
mod o altă persoană la săvârşirea unei fapte de omor, sau când persoana promite
ceva înainte sau în timpul săvârşirii faptei, făptuitorului, chiar dacă această
promisiune făcută nu este şi nu va fi îndeplinită. Mai există complicitate la omor
atunci când acel complice participant săvârşeşte anumite acte de pregătire
specifice şi necesare pentru o altă persoană (autorul), ca această să-şi desfăşoare
activitatea de ucidere.
Prin complicitate se înţelege, sprijinul dat de o persoană, în orice mod şi prin
orice mijloace, unei alte persoane, cu prilejul săvârşirii unei fapte ilicite.
Contribuţia complicelui, la săvârşirea faptei prevăzută de legea penală, spre
deosebire de contribuţia autorului este o contribuţie indirectă (mediată). În timp
ce autorul efectuează acte de executare care realizează, în mod nemijlocit,
materialitatea faptei, complicele efectuează acte de sprijinire a activităţii
autorului.
Prin urmare complicele nu realizează fapta în mod nemijlocit, ci sprijină,
înlesneşte, ajută la realizarea acesteia de către autor.
Actele de sprijinire pot consta într-o contribuţie materială (fizică) care a înlesnit
sau ajutat realizarea laturii obiective a faptei sau într-o contribuţie imaterială
(morală) care a înlesnit ori ajutat la realizarea laturii subiective a faptei săvârşite.
B. Subiectul pasiv
Subiectul pasiv al infracţiunilor contra vieții este persoana în viaţă. Este exclusă
infracţiunea de omor când subiectul pasiv este un cadavru. Subiect pasiv poate
fi, deci, orice persoană, pentru că legea nu condiţionează apărarea vieţii unei
6 Alexandru Boroi, Aspecte teoretice şi practice privind infracţinuile de omor şi loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, Editura Ministerul de Interne, Bucureşti, 1991,p.,60-61.
persoane de vreo calitate a acesteia. Orice persoană, oricare ar fi starea ori
statutul ei personal ori social, poate fi subiect pasiv, deoarece ocrotirea vieţii
persoanei are caracter universal, singura condiţie fiind ca persoana să fi fost în
viaţă.
Nu interesează vârsta, sexul sau dacă acesta era hotărât să se sinucidă
sau că, fiind bolnav de o boală incurabilă, mai avea puţin de trăit.
În cazul infracţiunilor prevăzute de art. 189 alin.(1) lit. d, subiectul
pasiv poate fi doar femeia gravidă, situație în care, odată cu suprimarea vieţii
femeii, se suprimă şi fetusul, ceea ce înseamnă o dublă atingere adusă vieţii
umane.
1.3.3. LATURA OBIECTIVĂ
A. Elementul material
Sub acest aspect, tipul de infracţiuni analizat implică o acţiune de
ucidere (de suprimare a vieţii) a unor persoane fizice, o activitate materială ce
are ca rezultat moartea unui om.
Infracțiunile se pot consuma atât prin acțiune, cât și prin inacțiune. Ca
modalități de săvârșire a infracțiunilor contra vieții prin inacțiune, în doctrină7 se
exemplifică: lăsarea fără hrană a unei persoane, fie tânără (copil), fie bătrână și
neputincioasă, care nu se poate alimenta singură, neadministrarea
medicamentelor recomandate de medicul specialist sau administrarea voit
incorectă, prin creșterea sau scăderea dozei zilnice, care va duce la curmarea
voită a vieții persoanei, aflată în îngrijirea sau ocrotirea legală a subiectului
activ.
Elementul material, fie că este o acţiune, fie că este o inacţiune,
trebuie să fie apt să provoace și determinant pentru moartea unei persoane.
Fapta ucigătoare poate fi săvârşită prin orice mijloace sau instrumente.
Acestea pot fi clasificate în: mijloace fizice (corpuri contondente, arme albe,
7 Vasile Dobrinoiu, Mihai Adrian Hotca, Mirela Gorunescu, Maxim Dobrinoiu, Ilie Pascu, Ioan Chiş, Costică Păun, Norel Neagu, Mircea Constantin Sinescu, Noul cod penal comentat - partea specială, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2014, p.21
arme de foc, obiecte tăietoare, înţepătoare), mijloace chimice (substanţe chimice
cu acţiune toxică sau corozivă), precum şi mijloace psihice (ameninţarea gravă,
surpriza, sperierea, intimidarea psihică profundă, stresul psihic, etc.).
Intensitatea acțiunii ucigătoare poate varia în funcţie de instrumentele
utilizate asupra subiectului pasiv (mai sus arătate), precum și raportat la situaţia
victimei sau capacitatea acesteia de a se apăra.
Uneori, o singură lovitură, chiar fără mare intensitate, poate cauza
moartea, dacă victima este o persoană în vârstă şi bolnavă; de asemenea, sunt
suficiente acte de duritate minimă pentru a ucide un copil. Omor există şi atunci
când făptuitorul, ştiind că victima suferă de cord şi că o emoţie puternică îi va
provoca moartea, în dorinţa de a ucide, îi provoacă o asemenea emoţie.8
Infracțiunea prevăzută de art. 191 C. pen., sub aspectul elementului
material, implică o acţiune de determinare sau de înlesnire a sinuciderii unei
persoane.
„Determinarea” constă în convingerea unei persoane de a se sinucide.
Aceasta se poate realiza atât prin îndemnuri , cât prin acte repetate de violență
(de orice fel), care pot să o aducă pe victimă în stare de disperare, culminând cu
sinuciderea sau încercarea de sinucidere.
„Înlesnirea” sinuciderii unei persoane constă în orice ajutor dat
persoanei să se sinucidă.
Atât în cazul determinării, cât şi în cazul înlesnirii, activitatea de
suprimare a vieţii trebuie să fie în exclusivitate opera sinucigaşului.
În cazul infracţiunii de omor simplu, elementul material al laturii
obiective se realizează din punct de vedere obiectiv, prin ucidere unei persoane,
adică prin orice activitate materială care are ca rezultat moartea unui om.
Aptitudinea actului de violenţă de a suprima viaţa persoanei se deduce
din materializarea lui în care se cuprind, instrumentul folosit şi considerat 8 O. Loghin, A. Filipaş, Drept penal român, Partea specială, Casa de editură şi presă „Şansa” SRL, Bucureşti, 1992, p. 37, în Vasile Dobrinoiu, Mihai Adrian Hotca, Mirela Gorunescu, Maxim Dobrinoiu, Ilie Pascu, Ioan Chiş, Costică Păun, Norel Neagu, Mircea Constantin Sinescu, Noul cod penal comentat - partea specială, Editura Universul Juridic, București, 2014, p.21
ucigător, numărul mare al loviturilor aplicate, intensitatea şi orientarea lor spre
regiunile vitale ale corpului victimei
B. Urmarea imediată
Urmarea sau rezultatul este cea de-a doua componentă a laturii
obiective. Actul de violenţă devine relevant sub aspectul infracţiunii de omor în
momentul în care produce rezultatul, constând în moartea victimei. În lipsa lui,
actul de violenţă poate fi luat în considerare ca element al tentativei de omor sau
al altei infracţiuni. Urmarea imediată a infracţiunii de determinare ori înlesnire a
sinuciderii trebuie să fie sinuciderea ori încercarea de sinucidere, rezultate care,
de altfel, sunt expres prevăzute în conţinutul incriminării.
C. Legătura de cauzalitate
Între activitatea desfăşurată de făptuitor şi moartea victimei trebuie să
existe un raport de cauzalitate. Acest raport există atunci când se stabileşte că,
fără activitatea făptuitorului, moartea victimei nu s-ar fi produs.
Legătura cauzală există şi atunci când la activitatea făptuitorului s-au
adăugat şi alţi factori, preexistenţi, concomitenţi sau posteriori, care au concurat
la producerea rezultatului.
1.3.4. LATURA SUBIECTIVĂ
Elementul subiectiv, se exprimă prin intenţie directă sau indirectă, în
cazul infracțiunilor prevăzute la art.188,189, 190 și 191. În ceea ce privește
infracțiunea de ucidere din culpă, forma de vinovăție va fi, așa cum rezultă și din
denumirea marginală, culpa.
Intenţia este directă atunci când făptuitorul prevede rezultatul faptei
sale9, respectiv împrejurarea că prin fapta sa va produce moartea unei persoane
şi urmăreşte anume producerea acestui rezultat.
Intenţia este indirectă atunci când autorul prevede rezultatul faptei sale
și, deşi nu urmăreşte producerea rezultatului aflat în reprezentarea sa, îl
acceptă10. 9 Art.16 alin.(3) lit.a) C.pen.10 Art.16 alin.(3) lit.b) C.pen.
Va exista infracțiunea de ucidere din culpă, sub aspectul formei de
vinovăție, în situația în care subiectul activ fie prevede rezultatul faptei sale, dar
nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce11, fie nu prevede
rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să-l prevadă12.
Mobilul nu constituie o cerinţă pentru existenţa laturii subiective, însă
stabilirea existenței sale contribuie la individualizarea pedepsei de către instanţa
de judecată.
Săvârşirea faptei într-un anumit scop, conferă un grad de pericol
social mai ridicat unei infracțiuni contra vieții, caz în care acestea vor constitui
forme agravate, așa cum se prevede la art.189 alin.(1) lit.b), c) și d) C.pen.
Eroarea asupra persoanei victimei nu are nici un fel de influenţa asupra
vinovăţiei făptuitorului şi nu elimină răspunderea penală, întrucât eroarea nu are
un caracter esenţial.
Infracţiunea de omor sau omor calificat există şi în situația în care
făptuitorul şi-a îndreaptat acţiunea ucigaşă către o persoană, dar, din cauza unor
manipulări greşite a instrumentului sau a instrumentelor folosite la comiterea
faptei, ucide altă persoană.
Din aceleaşi raţiuni, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii
de omor sau omor calificat şi atunci când din cauzele mai sus menţionate, are
loc moartea, atât a victimei vizată de făptuitor, cât şi a unei alte persoane, sau
când făptaşul a lezat mai multe persoane pe lângă victima principală.
În prima situație, pentru subiectul activ reprezentarea faptei este alterată,
dar executarea acțiunii ce formează elementul material este perfectă, iar în cea
dea doua situație, subiectul activ are reprezentarea faptelor sale, dar executarea
acțiunii ce formează elementul material este greşită.
1.3.5. FORME ȘI MODALITĂȚI
Infracţiunea de omor, fiind o infracţiune comisivă (care poate fi realizată
atât prin acţiune, cât şi prin inacţiune) şi o infracţiune materială condiţionată de 11 Art.16 alin.(4) lit.a) C.pen.12 Art.16 alin.(4) lit.b) C.pen.
producerea unui rezultat material distinct în timp şi în spaţiu şi determinat de
aceasta este susceptibilă de desfăşurarea în timp, şi deci, de forme imperfecte,
cum ar fi actele preparatorii şi tentativa.13
Actele preparatorii nu se pedepsesc, în schimb, tentativa se pedepseşte
potrivit art. 188 alin. (2) C. pen., fiind posibilă în toate formele ei.
Codul penal reglementează trei forme de tentativă, şi anume: tentativa a
cărei executare a fost întreruptă, tentativa a cărei executare a fost terminată dar
nu şi-a produs efectul şi tentativa improprie. Aceste forme de tentativă le
regăsim şi în materie de omor şi ele sunt puse în evidenţă de un element comun:
acela de punere în executare a omorului fără să se realizeze însă rezultatul
constând în moartea victimei.
Tentativa la infracţiunea de omor poate fi întreruptă atunci când activitatea
autorului a fost oprită sau împiedicată să se desfăşoare din cauze independente
de voinţa făptuitorului.
Infracţiunea de omor poate îmbrăca şi forma tentativei perfecte atunci când
acţiunea tipică a fost executată în întregime, dar rezultatul, respectiv moartea
victimei, nu s-a produs.
De asemenea, s-a reţinut frecvent în practica judiciară ca fiind
tentativă perfectă la infracţiunea de omor situaţia în care, prin modul în care a
acţionat asupra victimei infractorul a pus intenţionat în pericol viaţa acesteia, dar
rezultatul nu s-a produs datorită intervenţiilor medicale prompte şi calificate.14
Infracţiunea de omor se consumă în momentul în care activitatea de
ucidere a produs urmarea imediată, adică moartea victimei.
Până la producerea acestui rezultat, care poate surveni la un oarecare
interval de timp după efectuarea activităţii de ucidere, fapta constituie o tentativă
13 Vintilă Dongoroz şi colaboratorii, Explicaţii teoretice ale Codului Penal, Bucureşti, 1971 ,vol III, Editura Academiei,Bucureşti,1971,p.184.
14 Alexandru Boroi, Aspecte teoretice şi practice privind infracţinuile de omor şi loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, Editura Ministerul de Interne, Bucureşti, 1991, p.,73.
de omor şi va fi urmărită ca atare sub rezerva schimbării încadrării în cazul în
care se va produce şi consumarea.
Infracţiunile contra vieții sunt incriminate atât în forme normative
simple (tip), cât și agravate.
Fiecare modalitate normativă poate cunoaşte, la rândul său, multiple
modalităţi faptice, determinate de împrejurările în care fapta a fost comisă în
raport cu mijloacele folosite, cu locul şi cu timpul, cu relaţiile dintre infractor şi
victimă, cu mobilul, putând defini săvârşirea faptei.
Fapta de omor incriminată de art. 188 C. pen. constituie forma tip,
modalitatea simplă a activităţii de ucidere.
Formele agravate ale infracţiunii de omor sunt incriminate în art. 189
C. pen. – omor calificat.
Omorul săvârşit cu premeditare - art. 189 lit. a) Cod penal
Premeditarea, în sensul literar al cuvântului, înseamnă gândire
anticipată, chibzuire asupra unei activităţi viitoare.
Premeditarea presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor trei
condiţii:
- trecerea unui interval de timp din momentul luării hotărârii de a
săvârşi omorul şi până în momentul săvârşirii infracţiunii. În fiecare caz, organul
judiciar competent, va constata, dacă această condiţie este sau nu îndeplinită,
ţinând seama de împrejurările concrete ale cauzei şi îndeosebi, de
particularităţile subiective ale făptuitorului;
- efectuarea unor acte de pregătire materială, în vederea săvâşirii
faptei, constând în luarea de măsuri, procurarea de instrumente sau mijloace;
- efectuarea unor acte de pregătire morală, psihică, în vederea
săvârşirii faptei, constând în activitatea psihică a făptuitorului de reflectare, de
chibzuire asupra modului cum va săvârşi infracţiunea.
Practica judiciară, mai veche sau mai nouă, a confirmat prin
numeroase soluţii, necesitatea întrunirii celor trei elemente indicate în doctrină,
pentru a se putea reţine premeditarea, în sensul că pentru a considera că omorul
a fost săvârşit cu premeditare, este necesar să se constate că luarea hotărârii de a
ucide a premers cu o anumită perioadă de timp săvârşirea faptei, în care autorul
să reflecteze şi să efectueze acţiuni concrete de pregătire a comiterii infracţiunii.
Aceste condiţii nu sunt îndeplinite în cazul unei altercaţii produse în apropierea
locuinţei inculpatului care, pentru a se răzbuna, a intrat în casă, s-a înarmat cu
un cuţit, după care, găsind pe partea vătămată, a încercat să o ucidă. Pe baza
aceloraşi raţionamente s-a reţinut premeditarea, în ipoteza în care inculpatul s-a
certat cu victima după care s-a dus la locuinţa lui, s-a înarmat cu un cuţit, a
revenit la locuinţa victimei, a pândit-o pe aceasta timp de aproximativ o ora,
după care, la apariţia victimei i-a aplicat acesteia o lovitură cu cuţitul în inimă.
S-a apreciat că, în acest caz, esenţiale sub aspectul reţinerii premeditării au fost
împrejurarea că inculpatul a avut timp suficient pentru a reflecta asupra acţiunii,
faptul că el şi-a procurat în intervalul de timp respectiv arma de care s-a folosit,
precum şi faptul de a pândi victima înainte de a o ucide, în schimb, nu s-a reţinut
premeditarea, în ipoteza în care în urma unei altercaţii cu victima inculpatul a
ameninţat-o pe aceasta cu moartea, a părăsit locul altercaţiei, a revenit după
circa 10 minute înarmat cu un cuţit şi a aplicat victimei lovituri care au cauzat
decesul acesteia. S-a considerat că, în acest caz, intervalul de timp scurs între
momentul altercaţiei, moment în care inculpatul a şi ameninţat-o cu moartea pe
victimă şi momentul aplicării loviturilor a fost insuficient pentru a vorbi de o
chibzuire, de o meditare asupra faptei.15
„Premeditarea presupune existenţa unui interval de timp între
momentul luării hotărârii infracţionale şi până la momentul executării
infracţiunii înlăuntrul căruia făptuitorul săvârşeşte acte de pregătire de natură să
întărească hotărârea luată şi să asigure realizarea ei, precum şi existenţa unei
15 Valerian Cioclei "Drept penal.Partea speciala. Infractiuni contra persoanei”, Ed. CH Beck, Bucureşti 2009 , pg. 27-28 (C.S.J. secţia penală, decizia nr. 1047 din 21 septembrie 1990, în BJ.3., pg. 743 / C.S.J. decizia nr.1014/1993)
activităţi psihice de reflexie şi chibzuire asupra modului de aducere la
îndeplinire a hotărârii infracţionale.
În cauză, rezultă că în ziua incidentului între părţi au avut loc mai
multe discuţii telefonice, pe parcursul cărora inculpatul a ameninţat cu moartea
victima, aceasta comunicându-i că înţelege să rupă relaţia lor şi i-a cerut să
părăsească domiciliul comun.
În contextul în care inculpatul a venit la locul de muncă al victimei, în
jurul orelor 2140, după ce în prealabil a luat un cuţit pe care îl folosea la abatorul
unde lucra la sacrificarea animalelor (inculpatul fiind măcelar), a lovit cu
pumnul victima în faţă, iar apoi i-a aplicat o lovitură cu acel cuţit în zona stângă
a toracelui, este evident că susnumitul a avut timpul necesar luării hotărârii
infracţionale, timp în care a decis asupra motivelor, modului şi locului de
acţionare, a mijloacelor, dar şi a consecinţelor, ceea ce conturează caracterul
premeditat al acţiunii inculpatului.”16
Dacă cel care a premeditat săvârşirea omorului, a efectuat acte de
pregătire împreună cu alte persoane care au cunoscut scopul pregătirii,
premeditarea se converteşte într-o circumstanţă reală şi, ca atare, se răsfrânge
asupra participanţilor ( de exemplu, cel care îl ajută pe autor să-şi procure arma,
cunoscând că acesta se pregătea să folosească arma la comiterea omorului,
răspunde pentru complicitate la omor calificat.17
Premeditarea cuprinde atât elemente de ordin psihic, cât şi elemente
obiective, respectiv acte pozitive premergătoare şi preparatoare executării
proiectului. Omorul premeditat este nu numai acceptat psihic şi chibzuit, dar
efectiv pregătit prin măsurile care se iau de inculpat pentru crearea condiţiilor
necesare realizării lui.
Hotărârea de a ucide o persoană este luată, în cazul premeditării, din
timp. Instanţa trebuie să stabilească, de la caz la caz, trecerea unei anume
perioade de timp în care hotărârea de ucidere s-a aflat sub control raţional, 16 Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, decizia nr. 164/A/ 07.12.201017 Alexandru Boroi, op. cit., pg. 27
devenind chibzuinţă. Făptuitorul cumpăneşte asupra modului în care va săvârşi
omorul, asupra mijloacelor care-i stau la dispoziţie şi a celor pe care va trebui să
le mai pregătească.
Actul meditativ este deci specific şi el coincide cu voinţa fermă de a
suprima viaţa persoanei, alegând în acelaşi timp momentul şi locul unde va
săvârşi actul.
Premeditarea, ca element circumstanţial al infracţiunii de omor
calificat, nu presupune numai trecerea unui interval oarecare de timp de la luarea
hotărârii până la exteriorizarea ei, ci şi o chibzuire suficientă şi o pregătire de
natură a înlesni comiterea faptei. Ea este, aşadar, caracterizată, pe de o parte,
printr-o chibzuire activă, iar, pe de altă parte, prin meditare asupra aspectului
tactic demonstrat prin însuşi felul în care a fost realizată infracţiunea.18
Omorul săvârşit din interes material - art. 189 lit. b) Cod penal
Se reţine acest element circumstanţial atunci când prin săvârşirea
omorului se urmăreşte dobândirea unui avantaj de ordin material cum ar fi, spre
exemplu: dobândirea unei succesiuni, neplata unei datorii, obţinerea unui spaţiu
locativ, încasarea unei asigurări, etc.
Nu interesează dacă s-a obţinut sau nu respectivul avantaj material,
este suficient ca el să fi fost urmărit de către făptuitor pentru ca elementul
circumstanţial să se fi reţinut.
Interesul material constituie un mobil de factură egoistă care, atunci
când stă la baza horărârii de a ucide o persoană, conferă un pericol sporit faptei.
Înţelesul pe care îl are interesul material ca circumstanţă de calificare în materie
de omor este oarecum diferit de cel comun, acela de folos sau avantaj material
(respectiv bani sau bunuri obţinute din activităţi curente). Interesul material, care
stă la baza omorului agravat, se poate prezenta sub diverse forme concrete; el se
poate înfăţişa ca un avantaj sau beneficiu, de natură materială, cum ar fi: bani,
bunuri, titluri de valoare sau dobândirea unei succesiuni. 18 Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, Decizii penale relevante pronunţate în perioada octombrie – decembrie 2010, pg. 22
De asemenea, poate consta în stingerea unor datorii sau în obţinerea
altor avantaje (de exemplu, autorul omorului speră să fie promovat după moartea
victimei).
În toate aceste cazuri este vorba de interese materiale pe care autorul
şi le poate satisface în urma omorului şi după comiterea faptei. Dacă omorul se
comite cu ocazia sustragerii unui bun material din posesia victimei, activitatea
infracţională va constitui infracțiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei.
Uciderea victimei în condiţiile în care, inculpatul intrând în locuinţa
victimei cu consimţământul acesteia şi profitând de un moment în care victima
nu era de faţă, i-a sustras o sumă de bani şi, fiind surprins de victimă, a agresat-o
în scopul păstrării sumei de bani, iar pentru a ascunde săvârşirea infracţiunii de
tâlhărie a ucis-o, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor
calificat, iar referitor la omorul savârşit pentru a ascunde comiterea unei tâlhării
şi elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, aflate în concurs real, dar
nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat săvârşit
din interes material, deoarece uciderea victimei a avut loc ca urmare a unei
rezoluţii infracţionale spontane, în scopul de a ascunde săvârşirea infracţiunii de
tâlhărie, nefiind determinată de un interes material. În acest caz, inculpatul a
săvârşit omorul fără a avea reprezentarea foloaselor materiale pe care le-ar
dobândi în urma morţii victimei, fără a avea convingerea că interesul său
material ar fi satisfăcut pe cale legală sau că lucrurile victimei îi vor reveni de
drept şi, în consecinţă, prevederile art 189 alin. (1) lit. b) Cod penal nu sunt
incidente.
Omorul săvârşit pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la
tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse - art. 189 lit. c)
Cod penal
În cazul omorului săvârşit pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe
altul de la urmărire sau arestare, ori de la executarea unei pedepse, avem în
vedere relaţiile sociale legate de înfăptuirea justiţiei.
Justiţia se înfăptuieşte prin acte de urmărire penală a celor învinuiţi de
săvârşirea de fapte penale, prin judecarea inculpaţilor şi prin executarea
pedepselor împotriva celor vinovaţi.
În această variantă normativă trebuie să fi fost pusă în mişcare sau să
apară ca iminentă o procedură de urmărire, arestare sau executare a unei
pedepse, faţă de făptuitor sau faţă de altă persoană, iar scopul urmărit de
făptuitor este acela de a se sustrage pe sine ori alte persoane de la tragerea la
răspundere penală sau de la executarea unei pedepse.
Prin conceptul sustragere se înţelege acţiunea menită a evita
urmărirea, arestarea ori executarea unei pedepse.
Omorul săvârşit pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei
infracţiuni - art. 189 lit. d) Cod penal
Elementul circumstanţial în acest caz, se referă la scopul comiterii
omorului care constă în înlesnirea şi facilitarea comiterii altei infracţiuni.
Există această circumstanţă agravantă, indiferent dacă infracţiunea a
cărei săvârşire a fost înlesnită sau ascunsă, a fost comisă chiar de cel care a
săvârşit omorul sau de o altă persoană. De asemenea, pentru existenţa agravantei
este necesară şi suficientă dovada scopului urmărit, indiferent dacă acest scop s-
a realizat ori nu.
Textul de lege foloseşte expresia „altă infracţiune” în sens larg,
referindu-se la orice faptă pe care legea o pedepseşte ca infracţiune consumată
sau tentativă.19
Infracţiunea de omor, în acest caz, are rol de infracţiune mijloc pentru
realizarea scopului, înlesnirea sau ascunderea altei infracţiuni (spre exemplu:
este omorâtă persoana care efectuează serviciul de pază, pentru a se înlesni
evadarea din penitenciar; este ucis însoţitorul unei femei pentru ca respectiva
femeie să poată fi violată; este ucisă însăşi femeia asupra căreia se exercită
19 Alexandru Boroi, op. cit., pg. 31-32
violenţe în scopul de a o viola; este ucisă persoana care acordă protecţie unei
alte persoane în scopul de a o răpi pe aceasta din urmă, etc.) şi presupune
comiterea omorului pentru a ascunde săvârşirea altei infracţiuni, deci pentru a
şterge, într-un fel sau altul, urmele unei infracţiuni comise anterior (spre
exemplu: uciderea unei persoane care a fost martor ocular la o altă infracţiune,
uciderea unei persoane care descoperă urmele altei infracţiuni, etc.).
Pentru aplicarea art. 189 lit. d) Cod penal trebuie să ţinem seama de
următoarele condiţii: existenţa altei infracţiuni şi scopul determinat. Textul
foloseşte expresia „altă infracţiune” în sens larg, referindu-se la orice faptă care
corespunde condițiilor legale cerute pentru a fi infracţiune. Întrucât textul de
incriminare nu face nici o limitare, rezultă faptul că prin săvârşirea omorului
poate fi înlesnită orice infracţiune indiferent de gravitatea ei şi indiferent dacă
este consacrată de Codul penal sau de legi speciale. Elementul circumstanţial al
omorului săvârşit pentru a înlesni sau ascunde săvârşirea altei infracţiuni, având
caracter personal, nu se răsfrânge asupra participanţilor, decât în cazul şi asupra
acelora care acţionează cu acelaşi scop special cu autorul.
Omorul comis de o persoană care a mai comis anterior o infracțiune
un omor sau o tentativă la infracțiunea de omor - art.189 lit. e) Cod penal
Pentru existenţa acestei variante normative, făptuitorul trebuie să mai
fi comis un omor în trecut, situaţie ce demonstrează stăruința infracţională a
acestuia. Nu se va da această încadrare juridică, dacă făptuitorul în trecut a
comis o altă infracţiune care a avut ca rezultat decesul victimei (uciderea din
culpă, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, viol care a avut ca urmare
moartea victimei, etc).
Pentru existenţa acestei circumstanțe trebuie îndeplinite condiţia ca
pentru prima faptă de omor să existe o condamnare definitivă.
Dacă pentru omorul sau omorurile comise anterior, făptuitorul a fost
condamnat definitiv, ultima faptă de omor comisă va primi încadrarea juridică
de omor comis de o persoană care a mai comis un omor împreună cu dispoziţiile
referitoare la recidiva, iar dacă în situaţia în care nu a fost condamnat definitiv,
fapta de omor se va încadra ca şi omor unic în raport cu condiţiile în care s-a
săvârşit şi aplicându-se dispoziţiile referitoare la concursul de infracţiuni.
Într-o altă opinie să susţinut ideea că nu sunt aplicabile regulile
recidivei şi ale concursului de infracţiuni în raport cu omorul comis anterior,
pentru că legiuitorul a efectuat din aceste împrejurări un element circumstanţial
al omorului în aceste cazuri aplicându-se pedeapsa prevăzută pentru omorul
deosebit de grav şi nu aceea care ar fi rezultat din aplicarea dispoziţiilor pentru
concursul de infracţiuni şi al recidivei.20
Tentativa la forma agravanta a unei infracţiuni presupune existenta
împrejurării situaţiei care constituie circumstanţa agravantă, astfel în cazul
omorului calificat exista tentativa atunci când o persoană care a mai comis un
omor începe executarea altui omor, datorită unor elemente şi împrejurări
independente de voinţa acestuia. Circumstanţa fiind personală nu se transmite
participanţilor la infracţiune, aceştia vor răspunde pentru omor calificat numai
dacă în aceştia există antecedentul cerut de lege.
Omorul săvârşit asupra a două sau mai multe persoane - art.189 lit. f)
Cod penal
Elementul circumstanţial al infracţiunii de omor comis asupra a doua sau
mai multe persoane, se referă la fapta săvârşită asupra mai multor victime, cu
intenția de a ucide în aceiaşi împrejurare, uneori prin aceiaşi acţiune (foc de
armă), ceea ce îi conferă un grad de pericol social foarte ridicat.
Pentru existenţa elementului circumstanţial, trebuie să se constate intenţia
directă sau indirectă a făptuitorului de a ucide doua sau mai multe persoane, însă
nu este obligatoriu ca rezultatul să se şi producă.
20 A.Boroi:Infractiuni contra vietii” Editura All Beck 1999;p.145;
Opiniile legate de infracţiunea de omor comis asupra a doua sau mai multe
persoane s-au împărţit după cum urmează:
Într-o primă opinie s-a considerat că elementul circumstanţial intra în
discuţie în momentul când fapta de omor se comite printr-o singură acţiune.
Împrejurarea agravantă privitoare la pluralitatea de victime priveşte cazul
omorului săvârşit asupra a doua sau mai multe persoane prin aceiaşi acţiune.
Astfel, folosirea unei explozii care provoacă moartea mai multor persoane;
tragerea asupra unui grup de persoane a unor focuri de armă care au ca rezultat
uciderea a cel puţin două persoane; punerea de otrava în mâncarea destinată mai
multor persoane şi uciderea lor în acest fel sunt exemple de asemenea activităţi
ce pot provoca uciderea mai multor persoane. Agravanta se aplica numai dacă se produce efectiv moartea a cel puţin
două persoane, situaţie în care exista omor calificat în forma consumată, sau
dacă acţiunea de ucidere îndreptată asupra a doua sau mai multe persoane, nu
produce rezultatul scontat, adică nu se produce moartea nici unei persoane,
situaţie în care ne aflam în prezenţa tentativei de omor calificat. În situaţia în
care se constat că făptuitorul a acţionat astfel încât rezultatul, constând în
uciderea a doua sau mai multor persoane a fost prevăzut şi urmărit sau acceptat,
iar rezultatul să produs, din motive independente de făptuitor, a rămas în faza de
tentativă, se reţine intenţia la omor calificat. Nu contează dacă făptuitorul a avut
intenţia de a ucide doua sau mai multe persoane, fiind suficient ca intenţia să
survină ulterior şi să se releve în modul de comitere a faptelor.
O a doua opinie, considera că uciderea a doua sau mai multor persoane
să fie înfăptuita în aceiaşi împrejurare, sau cu aceiaşi ocazie.
Cea de a doua opinie este mult mai corectă, în sensul că, dacă avem o
faptă de omor asupra a doua sau mai multor persoane, chiar dacă se realizează
acţiuni distincte, încadrarea se va face conform art.189 C.Pen. Dacă făptuitorul
ar intra într-o încăpere şi cu ajutorul unui pistol automat, printr-o singură rafala,
ar ucide mai multe persoane, soluţia ar fi de omor comis asupra a doua sau mai
multe persoane; iar dacă în aceiaşi încăpere ar intra acelaşi făptuitor cu aceiaşi
arma, de data aceasta reglată foc cu foc, şi ar ucide prin împuşcări succesive
acelaşi număr de persoane, ar trebui ca fapta să fie cea de omor înfăptuit de o
persoană care a mai comis un omor, o astfel de distincţie ar fi stupidă.21
Omorul comis asupra unei femei gravide - art.189 lit. g) Cod penal
Acţiunea de ucidere a unei femei gravide este considerată o
manifestare deosebit de periculoasă întrucât fapta poate cauza moartea a două
persoane (mama şi făt).
Prin femeie gravidă se înţelege femeia care poartă un embrion sau un
făt în cavitatea uterină, starea de graviditate fiind cuprinsă între momentul
conceperii şi acela al naşterii fătului.
Pentru a se comite infracţiunea de omor comis asupra unei femei
gravide, este necesar ca făptuitorul să fi cunoscut starea de graviditate a
victimei.
Cunoaşterea stării de graviditate a victimei se poate realiza atât
obiectiv, atunci când victima se prezintă într-o stare care nu lasă nicio îndoială
asupra situaţiei de femeie gravidă, cât şi subiectiv, atunci când această situaţie a
fost adusă la cunoştinţa infractorului.
Omorul săvârşit prin cruzimi - art.189 lit. h) Cod penal
Dicţionarul juridic penal defineşte cruzimile ca o manifestare de
ferocitate în comiterea unei infracţiuni de natură să provoace suferinţe
chinuitoare, prelungite victimei,22 iar în dicţionarul modern al limbii române
înţelesul cuvântului crud este identic cu; nemilos, fără milă, barbar, sălbatic,
neomenos.
21 Valerian Cioclei "Drept penal.Partea speciala.Infractiuni contra persoanei”Ed CH Beck,Buc 2009,p58;22 G. Antoniu, C. Bulai, Gh. Chivulescu, Dicţionar juridic penal , Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, p.137
Omorul calificat săvârşit prin cruzimi este considerat omorul în care
făptuitorul a conceput şi realizat fapta, folosindu-se de metode cauzatoare de
suferinţe prelungite şi de maximă intensitate, conştientizând alături de rezultatul
constând în suprimarea vieţii victimei şi un al doilea rezultat, constând în
chinuirea ei fizică şi morală. Sunt socotite elemente ale omorului prin cruzimi:
stropirea victimei cu benzina, după care i s-a dat foc; biciuirea victimei cu sârmă
împletită; aplicarea de multiple lovituri cu un corp tăios şi un timp îndelungat,
astfel încât să provoace suferinţe prelungite.
În practica judiciară s-a stabilit ca loviturile aplicate victimei în mod
repetat şi cu intensitate cu ajutorul unor obiecte dure, asupra unor regiuni
diverse ale corpului, reprezintă omor calificat prin cruzimi, precum şi situaţia în
care făptaşul a aplicat mai multe lovituri de cuţit asupra unor zone anatomice
diferite, sau atunci când victima a fost supusă unor torturi sau uneori mutilări
înainte de a i se aplică lovitură sau loviturile fatale. Aplicarea de lovituri repetate
cu toporul şi decapitarea victimei, când numai reacţionează fizic, provoacă
oroare şi dezgust şi constituie omor prin cruzimi. Nu contează dacă cruzimile au
provocat moartea victimei, sau dacă făptuitorul le-a folosit numai pentru a o
chinui înainte de a o ucide.
Este considerat omor prin cruzimi, şi fapta persoanei care a aplicat
victimei, numeroase lovituri cu o curea peste tot corpul, lovituri care i-au
provocate numeroase echimoze, pe o suprafaţă mai mare de ½ din corp, plăgi
contuze, fracturi, care în final au dus la decesul victimei.
Dacă infracţiunea se realizează prin acţiunile a mai multor făptuitori,
actele acestora nu se împart în raport cu fiecare făptuitor, ci se iau în considerare
în ansamblu.
În categoria suferinţelor psihice a fost introdusă fapta constând în
punerea victimei în situaţia de a fi lovită şi chinuită de față cu unele persoane
apropiate, înainte de a i se aplică lovitura sau loviturile letale, dar şi fapta prin
care se cauzează mari suferinţe de ordin psihic unei persoane care are puternice
sentimente față de victimă şi care este prezenta la comiterea faptei, cum ar fi
uciderea copilului în faţa mamei sau invers.
Există omor calificat, săvârşit prin cruzimi şi atunci când victima nu a
simţit decât prima lovitură şi a decedat, dar inculpatul, ulterior, a desfigurat
victima, demonstrând ferocitate.
Se considera omor săvârşit prin cruzimi fapta inculpatului care aplicat
mai multe lovituri cu pumnii, cu picioarele şi cu o bâta concubinei sale MM, a
muşcat victima de un deget, amputându-i falanga distala, s-a urcat pe ea şi a sărit
pe pieptul acesteia provocându-i multiple fracturi, până când sus numita nu a
mai mişcat, leziunile suferite conducând în cele din urmă la decesul victimei.23
În situaţia actelor de violenţă care se repeta este necesar să se facă o
distincţie clară între situaţiile în care aceste acte au menirea de a chinui victima
şi de a-i prelungi suferinţă în mod inutil, față de situaţiile în care, repetarea
loviturilor nu exprima decât modalitatea de a realiza uciderea.
Va exista această variantă normativă şi în situaţia când agresorul
supune victima la chinuri, fără să urmărească să o ucidă, dar care acceptă şi
această posibilitate.
Uciderea la cererea victimei este incriminată doar în forma tip.
Fapta de determinare sau înlesnire a sinuciderii este incriminată într-o
formă tip, două forme agravate și o formă atenuată. Ceea ce caracterizează
formele agravate ale infracțiunii de determinare sau înlesnire a sinuciderii este
calitatea subiectului pasiv (minor sau persoană cu discernământ diminuat).
În cazul uciderii din culpă, în afară de modalitatea simplă,
corespunzătoare formei tip, infracţiunea poate fi săvârşită şi în două forme
agravate.
1.3.6. SANCŢIUNI
23 Tribunalul Vaslui Secţia penală sentinta nr.183/2010, www.portal.just.ro
Având în vedere pericolul social deosebit al infracţiunilor contra
vieții, Codul penal prevede un regim sancţionator mai sever, în raport cu alte
infracţiuni.
Ca pedepse principale sunt prevăzute detenţiunea pe viaţă, alternativ
cu închisoarea între limite relativ ridicate. Ca pedeapsă complementară se
prevede, la majoritatea infracţiunilor, interzicerea unor drepturi.
1.4. Îndrumar pentru autoverificare
Sinteza unităţii de învăţare 1
Obiectul juridic generic al infracţiunilor contra vieţii este reprezentat de
ansamblul relaţiilor sociale care se constituie şi se desfăşoară în legătură
cu apărarea persoanei, privită în totalitatea atributelor sale
Obiectul material al infracţiunilor de omor îl constituie din corpul
persoanei în viaţă;
Subiectul pasiv al infracţiunilor de omucidere este persoana în viaţă; în
unele cazuri, subiectul pasiv este calificat
Elementul material îl constituie o acţiune sau inacţiune
Forma de vinovăţie cu care se comit infracţiunile analizate este intenţia, în
cazul infracțiunii de ucidere din culpă forma de vinovăție este culpa.
Concepte şi termeni de reţinut
Omor, calificare, premeditare, interes material, sustragerede la tragerea la
răspunderea penală, cruzimi, boală incurabilă, infirmitate gravă, determinarea
sinuciderii, înlesnirea sinuciderii, măsuri de prevedere.
Întrebări de control şi teme de dezbatere
1. Analizaţi infracţiunea de OMOR CALIFICAT prevăzută de art. 189 C.pen.
2. Identificaţi criteriile de încadrare a acţiunii ucigătoare ca element
circumstanţial al infracţiunii de omor.
3. Ce se înţelege prin conceptele de „omucidere”, „sinucidere” şi „înlesnirea
sinuciderii”?
4. Identificaţi aspectele comune ale infracţiunilor vieţii.
3. Analizaţi infracţiunea de OMOR, prevăzută de art.188 C.pen.
4. La data de 15 mai 2014, ora 23.15, în incinta unui club de noapte din
Bucureşti a izbucnit un conflict spontan între 2 dintre clienţii clubului, X şi Y.
Personalul de pază al clubului l-a evacuat pe X din club, fără să anunţe
poliţia. Acesta a sunat doi prieteni, pe care i-a chemat în faţa clubului,
precizându-le că vrea să îl omoare pe Y pentru că a fost dat afară din club, din
cauza acestuia.
În jurul orei 1.00 (16 mai 2014) Y a părăsit clubul, însoţit de Z. În faţa
clubului îl aşteptau X, împreună cu Q şi W, acesta din urmă în vârstă de 17
ani.
X şi W au început să îi aplice lui Y mai multe lovituri cu bâte de baseball
metalice, în timp ce Q îl împiedica pe Z să intervină în favoarea lui Y. La un
moment dat, W a scos din buzunar un cuţit cu care i-a aplicat mai multe
lovituri lui Y în zona abdominală.
Întrucât Y şi-a pierdut cunoştinţa, X, Q şi W au fugit, iar Z a alertat
personalul clubului, serviciile competente și de urgenţă – poliţie şi salvare,
dar până la sosirea acestora Y a decedat. În urma necropsiei s-a constatat că Y
a decedat ca urmare a loviturilor primite în cap, care i-au produs leziuni
incompatibile cu viaţa şi nu ca urmare a loviturilor cu cuţitul, produse de W,
care nu afectaseră niciun organ vital.
Cerinţe:
a.Care este încadrarea juridică a faptelor tuturor persoanelor implicate?
b.Trataţi din punct de vedere teoretic infracţiunea/infracţiunile determinate ca
urmare a încadrării juridice.
Teste de evaluare/autoevaluare
Elementul material al infractiunii de omor, prevăzută si pedepsită de art.188
C.pen, constă într-o actiune de ucidere, efectuată:
a doar prin acte comisive
b doar prin acte omisive
c prin acte comisive si prin acte omisive simultan, în baza
aceleiasi rezolutii infractionale
d atât prin acte comisive, cât si prin acte omisive
ANS: D
Obiectul material al infractiunii de omor este:
a arma folositã pentru uciderea persoanei
b corpul persoanei decedate
c corpul persoanei în viaţă
d acţiunea ucigătoare
ANS: C
Elementul material al infractiunii de omor îl constituie:
a actiunea ucigatoare
b corpul persoanei
c corpul persoanei în viata
d corpul persoanei decedate
ANS: A
Încadrarea juridicã pentru situatia în care fãptuitorul a lovit victima cu un cutit
în abdomen, dar victima s-a apãrat si a reusit sã atenueze forta loviturii, astfel cã
viata nu i-a fost pusã în pericol este:
a infracţiunea de vătămare corporală
b infracţiunea de vătămare corporală gravă
c tentativă la infracțiunea de omor
d infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte
ANS: C
SPEŢE
1. Inculpatul s-a manifestat violent faţă de victimă, ameninţând-o că o aruncă
din tren. De frică, victima a sărit din trenul care se apropiase de staţie şi
micşorase viteza. În timpul căderii, victima s-a izbit de un stâlp şi a decedat.
Prin rechizitoriul procurorului, inculpatul a fost trimis în judecată pentru
săvârşirea infracţiunii de determinare sau înlesnire a sinuciderii.
Este corectă încadrarea juridică dată faptei?
2. Urmărind să aibă raport sexual cu victima, inculpatul a transportat-o,
împotriva voinţei acesteia, cu autocamionul pe care îl conducea. Pe parcurs, în
urma violenţelor şi a presiunilor exercitate asupra ei, victima şi-a manifestat
intenţia de a sări în timp ce autocamionul se află în mers; victima a sărit şi s-a
accidentat mortal.
Care este încadrarea juridică a faptei conducătorului auto?
3. În speţă, inculpatul, care se certase cu prima parte vătămată, i-a aplicat
acesteia mai multe lovituri de cuţit în piept şi în spate, iar la intervenţia celei de-
a doua părţi vătămate, i-a aplicat şi acesteia două lovituri în regiunea inghinală şi
în şold.
Prima instanţă a încadrat fapta inculpatului în două tentative la infracţiunea de
omor, cu aplicarea prevederilor referitoare la concursul de infracțiuni.
Este corectă încadrarea juridică dată faptei?
4. Inculpatul, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a vrut să intre într-o
discotecă fără să achite taxa de intrare. Fiind respins de persoanele de ordine, a
intrat în altercaţie cu acestea, încercând chiar să le lovească cu o piatră.
Trecând prin preajmă un grup de tineri, inculpatul le-a cerut ajutorul pentru a-i
bate pe cei care asigurau ordinea la discotecă. La refuzul acestora, inculpatul a
aruncat spre ei piatra pe care o avea în mână, lovindu-l în cap pe unul dintre
tineri şi rănindu-l, acesta având nevoie de îngrijiri medicale de 50-55 de zile, iar
din actele medicale rezultând că vătămările produse i-au pus în pericol viaţa.
Prima instanţă l-a condamnat pe inculpat pentru tentativă la infracţiunea de
omor.
Este corectă încadrarea juridică dată faptei?
5. Instanţa a reţinut că, în urma unei altercaţii cu un grup de persoane,
inculpatul, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, confundând-o pe partea
vătămată R.I., care trecea pe stradă, cu una din persoanele cu care se afla în
conflict, i-a aplicat o lovitură puternică cu muchea sapei în cap, cauzându-i
leziuni craniene grave în zona parietală.
Prin decizia instanței, rămasă definitivă, Tribunalul Constanţa l-a condamnat pe
inculpatul A.A. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracțiunea de
omor.
După trei luni s-a produs decesul victimei. Moartea s-a datorat unor complicaţii
tardive ale loviturii aplicate de condamnat, iar în perioada menţionată, victima a
fost, în mod repetat, internată în spital.
Este corectă încadrarea juridică dată faptei?
6. Inculpatul a vărsat conţinutul unei sticle de petrol peste doi copii ai
concubinei sale, în timp ce aceştia dormeau, şi apoi le-a dat foc. Atunci când
copiii s-au trezit şi au vrut să se salveze, inculpatul a încercat să-i împiedice –
împrejurare care a dus la producerea de arsuri deosebit de grave pe 70-90% din
suprafaţa corpului ambelor victime şi, în cele din urmă, la decesul acestora.
Care este încadrarea juridică a faptei?
7. Inculpaţii, fiind înarmaţi fiecare cu câte o furcă, i-au aplicat victimei lovituri
în zona capului. Numai loviturile date de către unul dintre inculpaţi au cauzat,
direct, moartea victimei.
Care este încadrarea juridică pentru fapta fiecărui inculpat?
8. În fapt, inculpatul, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a aruncat pe
fereastră un cuţit de bucătărie, care, venind cu forţă (întrucât cădea de la etajul al
doilea), a lovit o trecătoare, aceasta fiind ucisă. Inculpatul a fost trimis în
judecată pentru comiterea infracţiunii de omor, reţinându-se că a acţionat cu
intenţie indirectă. S-a considerat de către procuror că inculpatul a acţionat cu
intenţie indirectă, întrucât aceasta constituie modalitatea de intenţie care implică
pe lângă prevedere şi o atitudine de indiferenţă faţă de rezultat.
Este corectă încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu?
SOLUŢII
1. Autorul constrângerii faţă de victima va răspunde pentru săvârşirea
infracţiunii de omor. Aceasta, deoarece nu există o determinare în sensul
prevederilor art. 191 C.pen., în cazul când victima nu ia în mod liber hotărârea
de a se sinucide, ci a fost constrânsă să acţioneze într-un mod periculos,
pierzându-şi viaţa, ca urmare a acţiunilor violente ale inculpatului.
2. Fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor, prevăzută şi
pedepsită de art. 189 C.pen. În loc să oprească autovehiculul, inculpatul a
menţinut viteza, ceea ce demonstrează că a putut să prevadă producerea
eventuală a unei accidentări mortale, pe care, deşi nu a dorit-o, a acceptat-o.
3. Încadrarea juridică a faptei este aceea de tentativă la infracţiunea de omor
calificat, prevăzută de art. 189 lit. f. C.pen., adică împotriva a două sau mai
multor persoane. Aceasta, deoarece lovirea celor două părţi vătămate a avut loc
în aceeaşi împrejurare, aproape concomitent, cu acelaşi cuţit, în zone vitale şi cu
intenţia vădită de a ucide.
4. Este greşit să se considere că orice vătămare produsă într-o zonă vitală a
corpului, chiar dacă a necesitat un anumit număr de zile de îngrijiri medicale,
trebuie neapărat să fie încadrată ca tentativă la infracţiunea de omor, fără a se
ţine seama de împrejurările concrete în care s-a consumat fapta, de modul
derulării acţiunii şi, de asemenea, de datele care caracterizează persoana
infractorului.
Fiind enervat din motiv că fusese respins şi bătut de persoanele care asigurau
ordinea în discotecă, şi apoi de refuzul tinerilor de a-l ajuta, fiind chiar împins de
cel căruia îi ceruse ajutorul, inculpatul a aruncat cu piatra pe care o avea în mână
spre grupul de tineri care se îndepărta. În aceste condiţii, nu se poate reţine că
inculpatul a acceptat sau urmărit producerea morţii victimei ca rezultat parţial al
acţiunii sale.
În consecinţă, urmează să se schimbe incadrarea juridică.
5. Stabilindu-se că moartea victimei s-a datorat, în mod obiectiv, actului de
violenţă al inculpatului şi, deoarece complicaţiile tardive au fost consecinţa
traumatismului cranio-cerebral, inculpatul şi-a asumat conştient aceste urmări.
În consecinţă, în calea de atac se va dispune rejudecarea cauzei cu încadrarea
faptei prevăzută în art. 189 C.pen.
6. Fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat,
prevăzută şi pedepsită de art. 189 lit. f) şi h) C.pen.
7. Inculpaţii sunt coautori la infracţiunea de omor prevăzută şi pedepsită de art.
189 C.pen.
8. Pentru a fi acţionat cu intenţie indirectă, inculpatul ar fi trebuit să prevadă
rezultatul faptei sale şi, deşi nu îl urmărea, să accepte posibilitatea producerii lui.
Deci, în momentul aruncării cuţitului, inculpatul trebuia să vadă că pe aleea de
sub fereastra sa trec oameni pe care i-ar putea lovi, să nu urmărească rănirea
acestora, dar să accepte că acel cuţit aruncat de el ar putea vătăma vreun
trecător. În speţă, însă, nu se poate considera că inculpatul a putut prevedea o
atare posibilitate, acest lucru rezultând din felul cum a aruncat cuţitul şi din
poziţia în care se afla (care nu-i permitea să vadă dacă afară sunt sau nu
oameni).
Cu toate acesta, inculpatul trebuia şi putea să prevadă acest rezultat grav,
întrucât, aruncând un cuţit în exterior, nu a cântărit cu ce forţă îl va arunca, iar
acesta se putea înfige în vreo persoană care s-ar fi aflat întâmplător în acel loc,
lucru posibil şi care, în fapt, s-a şi realizat. Prin urmare, fapta inculpatului a fost
comisă din culpă, primind încadrarea juridică de ucidere din culpă, art. 192 alin.
1 C.pen.
