1

ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR LA DOMICILIU

Ingrijirea bolnavilor în mediul familial, la domiciliu, ridică o serie de probleme în faţa personalului de

specialitate, care trebuie rezolvate în colaborare cu familia bolnavului. Aparţinătorii nu posedă de cele

mai multe ori cunoştinţele necesare pentru îngrijirea bolnavilor; din acest motiv aplicarea tehnicilor de

specialitate (administrarea injecţiilor, schimbarea pansamentelor etc.) revine sorei sau asistentei din

dispensarele teritoriale. întrucât aceasta nu poate să-şi sacrifice tot timpul de muncă unui singur bolnav,

ea va instrui unul din aparţinătorii bolnavului asupra tehnicilor elementare de îngrijire generală (ca

spălarea bolnavului, schimbarea patului, administrarea medicamentelor, aplicarea compreselor,

pregătirea alimentelor dietetice etc). Conducerea, controlul şi îndrumarea activităţii de îngrijire a

bolnavului rămas la domiciliu - după indicaţiile medicului de familie - rămân însă în sarcina asistentei.

Numeroase cazuri de boală pot fi tratate la domiciliu, spre exemplu bolile contagioase fără izolare

obligatorie în spital: infecţia urliană, gripa, catarurile sezoniere, pojarul, varicela, tuşea convulsivă. în

anumite condiţii pot fi tratate acasă pneumonia, nefrita, colecistita, precum şi bolnavii a căror boală

contraindică transportul lor, în primele zile ale bolii etc. La domiciliu se tratează şi mulţi bolnavi cronici,

cu insuficienţe cronice circulatorii, reumatisme progresive, cancere inoperabile etc.

Îngrijirea bolnavilor la domiciliu trebuie condusă după aceleaşi principii ca şi îngrijirea bolnavilor în

spital. Mediul familial nu întruneşte însă condiţiile favorabile existente în instituţiile organizate pentru

acest scop. Transformarea mediului familial în vederea creării condiţiilor optime de îngrijire a

bolnavului în limita posibilităţilor -fără a perturba prea mult viaţa familiei - este sarcina cea mai

importantă a asistentei care îngrijeşte bolnavii la domiciliu. Capacitatea ei de convingere, alături de

cunoştinţele temeinice profesionale, trebuie să-i fie de multe ori adevărate arme de luptă contra unor

concepţii retrograde, învechite şi individuale ale aparţinătorilor în problema îngrijirii bolnavului. Tocmai

din acest motiv, îngrijirea bolnavilor la domiciliu necesită cunoştinţe profesionale mult mai temeinice şi

o experienţă profundă, pentru ca asistenta să poată aplica în orice condiţii, cu mijloace cât mai

rudimentare tot ceea ce este esenţial pentru a ajuta medicul la stabilirea diagnosticului şi aplicarea

corectă a tratamentului.

Problemele cele mai importante ale îngrijirii bolnavilor la domiciliu sunt următoarele:crearea condiţiilor

igienice corespunzătoare de mediu;asigurarea bazei materiale a îngrijirii bolnavului;menţinerea igienei

personale şi servirea bolnavului la pat;supravegherea funcţiilor normale şi modificate patologic ale

organismului;aplicarea corectă a tratamentelor prescrise.

Camera bolnavului trebuie să fie cât mai luminoasă, uscată şi uşor de încălzit. Din acest motiv, se va

alege din locuinţă camera cea mai bună pentru bolnav. Dacă familia are numai o singură cameră, patul

va fi aşezat în partea cea mai luminoasă a camerei. Temperatura camerei să se păstreze în jurul a 20°, iar

pentru bătrâni, copii şi bolnavi anemici 24°. Vara, când căldura este prea intensă, se vor întinde

cearceafuri umede în faţa ferestrelor, care împiedică pătrunderea razelor arzătoare ale soarelui sau a

curenţilor de aer încălzit. Fumatul, prepararea alimentelor ca şi staţionarea inutilă a vizitatorilor în

2

cameră sunt strict interzise, pentru a nu vicia aerul din cameră. Aerisirea se va face după aceleaşi reguli

ca şi în saloanele de spital. Camera va fi aerisită zilnic, cel puţin de trei ori: dimineaţa, imediat după

masă şi seara înainte de adormirea bolnavului şi în plus după fiecare scaun dacă bolnavul nu poate ieşi la

W.C. şi utilizează bazinetul. Iarna, când se deschid geamurile pentru aerisire, bolnavul va fi bine

acoperit, iar pe cap i se va pune un prosop.

Camera să aibă lumină electrică. Becul să fie acoperit cu un abajur de culoare închisă, pentru ca lumina

directă să nu supere ochiul bolnavului. Dacă nu există lumină electrică, se va avea grijă ca lampa să nu

afume şi să nu emane gaze.

Perdelele şi covoarele groase vor fi îndepărtate din cameră, ele fiind adevărate rezervoare de praf, iar

maturatul se va face numai cu o cârpă udă, pentru a nu ridica praful în cameră.

Pentru bolnav trebuie asigurat patul cel mai corespunzător (fig. VII.6.1). Suprafaţa acestuia trebuie să fie

dreaptă, elastică, dar tare. Patul se va aşeza în apropierea geamului, cu capul spre lumină, în aşa fel încât

să rămână accesibil din trei părţi personalului de îngrijire. Dormezele şi canapelele din locuinţele

moderne prezintă din acest punct de vedere o serie de dezavantaje, întrucât nu sunt accesibile decât într-

o singură parte şi nu posedă rezemătoare la căpătâi, pentru sprijinul bolnavului în poziţia şezând sau

semişezând. Din acest motiv, dacă nu există perne suficiente la dispoziţie, asistenta trebuie să

improvizeze cu ajutorul familiei un sprijinitor de perne (fig. VII.6.2). Salteaua trebuie reînnoită sau

măcar bine aerisită. Cearşaful trebuie bine întins. Cearşafurile utilizate în familie sunt de obicei prea

mici pentru a le întinde prin aranjarea colţurilor; din acest motiv, ele trebuie fixate de saltea, fie cu

ajutorul acelor de siguranţă, fie cu panglici cusute pe cearşaf. Muşamaua poate fi înlocuită în mod

provizoriu cu celofan, nylon sau alt material impermeabil.

Instrumentarul şi materialele necesare îngrijirii bolnavului trebuie să fie asigurate de asistentă. Ea

trebuie să aibă cele necesare totdeauna la îndemână şi deci trebuie să le poarte cu sine într-o geantă

corespunzătoare. Astfel, ea trebuie

să aibă seringi în număr şi capacitate corespunzătoare injecţiilor şi prelevărilor de sânge, pe care le va

efectua. Seringile trebuie să fie împachetate în ambalajul lor original, sterilizat la fabrică. Mai sunt

necesare 2-3 pense, o foarfecă, un irigator cu numărul corespunzător de canule rectale, sonde pentru

evacuarea vezicii la femeie şi bărbat, 1-2 termometre, mănuşi de cauciuc, lanternă electrică, vată şi tifon

steril, leucoplast, o muşama, un burete de baie, săpun, ştergar, perie de unghii, apoi alcool, tinctură de

iod şi câteva ampule de analeptice pentru prima urgenţă (cafeina, efedrina) etc. în aceeaşi geantă

asistenta trebuie să aibă şi hainele de protecţie, halatul şi şorţul, eventual un şorţ din material plastic,

întrucât în condiţiile foarte variate ale mediului în care lucrează, acestea se murdăresc mult mai repede.

Pentru recoltări şi manevre terapeutice mai deosebite, ca spălătura gastrică, asistenta va asigura cele

necesare, de la caz la caz, din inventarul dispensarului.

în multe familii, asistenta va găsi o parte din instrumentele şi materialele necesare, ca: termometru,

irigator, termofor, bazinet, urinar etc. Va refuza însă seringile şi acele de injecţii, eventual oferite de

3

bolnav sau de familia lui chiar şi în cazul în care se pretinde că au fost folosite numai de bolnavul în

cauză. Asistenta va folosi numai seringi de unică folosinţă cu termen de sterilizare neexpirat.

Bolnavul îngrijit la domiciliu trebuie supus aceluiaşi regim de viaţă ca şi în spital. Dacă nu se poate

ridica din pat în fiecare zi trebuie să i se facă toaleta completă, la fel ca şi în cazul bolnavilor spitalizaţi:

baie parţială la pat, îngrijirea părului, a unghiilor, toaleta cavităţii bucale. Servirea bolnavului cu ploscă

şi urinar se face, de asemenea, la fel ca şi în spital. Pentru prevenirea escarelor de decubit se vor aplica

toate procedeele cunoscute. Alimentarea bolnavului se va face conform indicaţiilor de regim. întrucât

asistenta nu poate sta în permanenţă lângă bolnav, ea va învăţa pe unul din membrii familiei tehnicile

elementare de îngrijire a bolnavului ca: facerea patului, schimbarea lenjeriei, baia parţială la pat,

îngrijirea părului, a cavităţii bucale, aşezarea bazinetului sub bolnav, metodele alimentaţiei pasive etc. şi

va controla modul de însuşire şi de aplicare a acestor tehnici.

Persoana care va îngriji bolnavul în familie trebuie să se îngrijească în primul rând de igiena sa

personală. Ea trebuie să se îmbăieze în mod regulat, să aibă unghiile tăiate şi întreţinute, mâinile curate

şi spălate înainte de a atinge bolnavul sau lucrurile acestuia. Brăţările şi inelele trebuie să le îndepărteze

pe perioada cât îngrijeşte bolnavul, hainele să-i fie curate şi este bine dacă peste haine poartă un halat

sau un şorţ alb. Îmbrăcămintea în care îngrijeşte bolnavul nu trebuie utilizată în timpul când lucrează la

bucătărie sau gospodărie.

Pentru supravegherea funcţiilor normale şi modificate patologic ale organismului, asistenta va

conduce foaia de temperatură şi pentru bolnavii îngrijiţi la domiciliu. Temperatura, pulsul, respiraţia,

cantitatea de urină emisă trebuie înregistrate. Datele culese de ea sau de aparţinători trebuie notate şi

apoi introduse în foaie. Pentru aceasta nu este absolut nevoie de sistemele de coordinate obişnuite, datele

pot fi înregistrate şi pe o simplă foaie de hârtie după o oarecare regulă, după care medicul şi asistenta se

vor putea orienta. Tot ceea ce asistenta observă la bolnav sau i se comunică prin aparţinători, trebuie să-

şi noteze în carnetul ei, pentru a le aduce la cunoştinţa medicului.

Aplicarea corectă a tratamentului prescris necesită o strânsă colaborare între medicul de familie,

asistentă şi aparţinători. în centrul acestei colaborări trebuie să stea asistenta. întrucât vizita ei nu

coincide de obicei cu vizita medicului, ea trebuie să se întâlnească în fiecare zi cu acesta pentru a-i

comunica observaţiile culese, a-i raporta modul de executare a prescripţiilor şi a prelua noile indicaţii de

tratament. O parte din aceste indicaţii le execută personal, o altă parte însă le transmite aparţinătorilor.

Dispoziţiile date acestora relativ la îngrijirea domiciliu, în convalescenţă, bolnavilor, la orarul de

administrare a medicamentelor, indicaţiile de regim dietetic, schimbarea poziţiei bolnavului, colectarea

urinii etc. le va nota pe hârtie pe baza unui orar fix.

Asistenta va avea grijă ca medicamentele bolnavului să fie ţinute într-un loc inaccesibil copiilor din casă

şi să pună din anumite categorii de medicamente ia dispoziţia bolnavului numai doza unică. Pe pungile

de medicamente va nota vizibil numele medicamentului, doza, precum şi orele exacte de administrare.

Asistenta trebuie să controleze modul cum au fost administrate medicamentele, numărând tabletele sau

prafurile, întrebând la nevoie şi bolnavul asupra orelor când le-a primit.

4

În vederea uşurării evidenţei medicaţiei pentru bolnav şi controlului pentru asistentă, se utilizează cutii

compartimentate, pe care asistenta le va umple zilnic, eventual săptămânal, notând pe fiecare

compartiment ziua şi ora când trebuie administrat conţinutul compartimentelor.

Sondajele, injecţiile, pansamentele etc. le va executa personal. Pentru aceasta este nevoie ca unii bolnavi

să fie vizitaţi de 2, 3 şi chiar de mai multe ori în aceeaşi zi. Asistenta îşi va asigura pentru perioada cât

lucrează la domiciliul bolnavului un loc corespunzător unde să-şi pregătească lucrurile necesare pentru

aplicarea tratamentului, pe care îl va acoperi cu un câmp steril. Condiţiile de sterilitate perfectă trebuie

asigurate în orice împrejurare, indiferent de mediul în care ele trebuie aplicate.

Activitatea asistentei care îngrijeşte bolnavii la domiciliu trebuie să se desfăşoare pe baza unui plan bine

stabilit. Ar fi logic ca asistenta să-şi viziteze întâi cazurile

mai grave şi la urmă cazurile infecţioase. Acest plan însă nu-l poate îndeplini totdeauna, din cauza

dispoziţiei topografice diferite a locuinţelor bolnavilor pe care trebuie să-i viziteze. Din acest motiv, la

alcătuirea programului ei de zi, asistenta va ţine seamă de toate criteriile de urgenţă, gravitate,

infecţiozitate, domiciliu şi posibilitate de transport.

Asistenta trebuie să aibă o atitudine demnă la domiciliul bolnavului. Ea trebuie să câştige încrederea

familiei şi acest lucru nu este uşor în condiţiile grele ale activităţii sale. Asistenta nu trebuie să facă

impresia că este pripită. Ajungând la domiciliul bolnavului, ea trebuie să îmbrace halatul şi şorţul curat

şi să vină imediat în ajutorul bolnavului. Activitatea ei este multilaterală şi în funcţie nu numai de

bolnavi, dar şi de condiţiile în care va găsi bolnavul. Munca ei este mai uşoară dacă este aşteptată de

membrii familiei şi devine mult mai grea, dacă găseşte bolnavul singur, fără aparţinători.

Asistenta nu trebuie să critice lipsa materialelor necesare, sau necorespondenţa lor, ci va încerca cu

multă bunăvoinţă să asigure pentru bolnav cele mai potrivite condiţii de îngrijire cu mijloacele ce le va

avea la dispoziţie.

O preocupare deosebită a asistentei, care umblă toată ziua de la un bolnav la altul, trebuie să fie

prevenirea transmiterii infecţiilor secundare. în vederea acestui scop ea va lucra numai cu instrumente

riguros sterilizate, va arde pansamentele vechi, iar la bolnavii infecţioşi va ţine un halat separat, pe care

îl va lăsa acolo până la dezinfecţia terminală. Spălarea riguroasă a mâinilor, utilizarea dezinfectantelor şi

purtarea măştii în cursul epidemiilor aerogene vor ajuta asistenta de a se achita cu cinste şi de această

sarcină.