UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE

“IULIU HAŢIEGANU” CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE MEDICINĂ

PROGRAM DE STUDIU ASISTENŢĂ MEDICALĂ GENERALĂ

LUCRARE DE LICENŢĂ

ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR TRATAŢI

CHIRURGICAL PENTRU EVENTRAŢII

Îndrumător ştiinţific

Asist. Univ. Dr. Florin Graur Absolvent

Marian Nistor

CLUJ-NAPOCA

2011

CUPRINS

Capitolul I

EVENTRAŢIILE ...................................................................................................................... 4

Introducere. Istoric chirurgical .................................................................................................. 4

Definiţie .................................................................................................................................... 5

Etiopatogenie ............................................................................................................................ 5

Anatomo-patologie .................................................................................................................... 7

Clasificarea eventraţiilor ........................................................................................................... 8

Tablou clinic ........................................................................................................................... 10

Tratamentul eventraţiilor ......................................................................................................... 11

Capitolul II

NURSINGUL EVENTRAŢIILOR ......................................................................................... 16

Cele mai importante proceduri de nursing .............................................................................. 18

Obiectivele îngrijirii în perioada preoperatorie ....................................................................... 19

Pregătirea psihică ........................................................................................................ 20

Pregătirea biologică ..................................................................................................... 22

Pregătirea chirurgicală ................................................................................................ 23

Pregătirea preoperatorie din ziua operaţiei ............................................................................. 23

Pregătirea operatorie specială ................................................................................................. 25

Pregătirea preoperatorie de urgenţă ............................................................................ 26

Îngrijirea intraoperatorie ......................................................................................................... 26

Supravegherea şi îngrijirea postoperatorie .............................................................................. 29

Obiectivele îngrijirii în perioada postoperatorie ......................................................... 30

Îngrijirea postoperatorie generală ............................................................................... 30

Supravegherea plăgii ................................................................................................... 36

Realizarea unui protocol educativ pacientului ........................................................................ 37

2

Capitolul III

CERCETĂRI PERSONALE ....................................................................................................... 38

III.1. Obiective ............................................................................................................................. 38

III.2. Materiale şi Metode ............................................................................................................ 39

III.3. Rezultate ............................................................................................................................. 41

III.3.1. Repartiţia pacienţilor în funcţie de sex ............................................................. 41

III.3.2. Repartiţia pacienţilor în funcţie de

vârsta la care au suferit intervenţia chirurgicală ............................................... 42

III.3.3. Repartiţia pacienţilor în funcţie de mediul de provenienţă ............................... 43

III.3.4. Repartiţia pacienţilor în funcţie de patologia preexistentă ............................... 44

III.3.5. Repartiţia pacienţilor în funcţie de localizarea eventraţiei ............................... 45

III.3.6. Repartiţia pacienţilor în funcţie de mărimea eventraţiei ................................... 46

III.3.7. Repartiţia pacienţilor în funcţie de

complicaţiile apărute în urma intervenţiei chirurgicale .................................... 47

III.3.8. Repartiţia pacienţilor în funcţie de

numărul total al zilelor de spitalizare ................................................................ 48

III.3.9. Repartiţia pacienţilor în funcţie de evoluţia în cursul internării ....................... 49

III.3.10. Repartiţia pacienţilor în funcţie de starea la externare .................................. 50

III.4. Supravegherea şi îngrijirile acordate bolnavilor cu eventraţii ............................................ 51

III.4.1. Asistenţa acordată preoperator ......................................................................... 51

III.4.2. Asistenţa acordată postoperator ........................................................................ 57

III.4.3. Comparaţii între aspectele nursingului ............................................................. 63

III.5. Discuţii ................................................................................................................................ 67

III.6. Concluzii ............................................................................................................................. 71

Bibliografie ................................................................................................................................. 72

Anexa I (chestionar) ................................................................................................................... 74

3

Capitolul I

EVENTRAŢIILE

Introducere. Istoric chirurgical

Estetica corpului îşi are rădăcinile în antichitate, încă din anul 30 î. Hr.

Eventraţiile sunt afecţiuni care apar datorită slăbirii peretelui abdominal şi se manifestă

prin ieşirea sub tegumente a organelor peritoneale, printr-o zonă considerată neherniară.

Rata de incidenţă este din ce în ce mai crescută, fiind asociate cu o scădere a calitaţii

vieţii şi cu costuri socio-economice crescute (1).

Potrivit lui Quenu, eventraţia adevarată era cea provocată de sarcină; ceea ce numim

eventraţie abdominală postoperatorie astăzi se găseşte sub denumirea de “hernie incizională”.

Acest concept a fost dezvoltat la sfârşitul secolului 19 - începutul secolului 20, când numărul de

eventraţii postoperatorii a crescut şi, în acelaşi timp, tehnicile chirurgicale s-au dezvoltat şi

multiplicat.

Demars şi Marx sunt consideraţi primii care au realizat o abdominoplastie în anul 1890.

De atunci, cazurile au devenit din ce în ce mai numeroase în Europa, mai ales în Franţa şi

Germania. La Congresul Francez de Chirurgie din 1905, Gaudet şi Morestin au relatat închiderea

transversă a ombilicului în vindecarea herniilor mari, în combinaţie cu rezecţia excesului de piele

şi grăsime şi păstrarea omblilicului. Alte articole au urmat, într-o succesiune foarte rapidă.

În anul 1956, Usher raporta utilizarea de meşe din polipropilenă în tratamentul

eventraţiilor şi herniilor inghinale. Polipropilena este un polimer cu proprietăţi termoplastice

care, spre deosebire de nylon, nu absoarbe apa. În caz de infecţie, drenajul şi antibioterapia pot fi

suficiente.

În anul 1958, Wolstenholm introduce un alt tip de proteză sintetică, din poliester, acesta

fiind disponibil atât sub formă de monofilament, cât şi sub formă de polifilament.

4

Cel mai eficient şi comod dintre procedeele plastice este protezarea textilă. Ambele tipuri

de grefe, atât cea tegumentară, cât şi cea textilă se plasează cât mai profund, adiacent

peritoneului sau muşchiului, în zone de toleranţă biologică remarcabilă (2).

Definiţie

Eventraţiile reprezintă ieşirea unui viscer abdominal acoperit de peritoneu parietal, sub

tegumente, printr-o breşă a stratului musculo-aponevrotic, apărută posttraumatic (rar) sau

postoperator (cel mai frecvent) (3,4).

Eventraţiile sunt definite prin totalitatea protruziilor viscerale abdominale acoperite de

peritoneu şi tegument, prin zone neherniare, ceea ce reprezintă principala deosebire faţă de

hernii.

De asemenea, eventraţia se deosebeşte de evisceraţie, care este definită ca fiind ieşirea

viscerelor din abdomen printr-o soluţie de continuitate parietală, consecutivă unei plăgi

accidentale sau operatorii.

Eventraţia se deosebeşte de hernie prin caracterul nesistematizat al breşei parietale şi al

traiectului său (5). Pe de altă parte, ea nu se produce printr-o simplă dehiscenţă parietală,

orificiul ei reprezentând o adevărată pierdere de substanţă musculo-aponevrotică, care implică

particularităţi în tratamentul chirurgical.

Etiopatogenie

Eventraţiile pot apărea în zona unei incizii chirurgicale anterioare. Aceste hernii pot varia

în dimensiuni, de la foarte mici, la foarte mari şi complexe.

Cel mai frecvent eventraţiile apar ca urmare a soluţiilor de continuitate de-a lungul sau

adiacente zonei de sutură a inciziei peretelui abdominal sau a tensiunii asupra ţesuturilor ca

rezultat al suturii plăgii.

De cele mai multe ori eventraţiile apar ca urmare a tensiunii prea mari folosită la

închiderea inciziei abdominale. Proasta vindecare, edemul, desprinderea suturilor şi, în final,

formarea eventraţiei sunt rezultatul acestei tensiuni (6).

5

Eventraţiile postoperatorii au o frecvenţă relativ redusă în prezenţa unei evoluţii

postoperatorii precoce favorabilă, dar frecvenţa creşte atunci când evoluţia postoperatorie locală

este complicată prin supuraţie.

Eventraţiile pot apărea imediat după o operaţie abdominală sau în orice moment în timp

după aceasta. De cele mai multe ori devin evidente la 2 ani sau mai puţin de la operaţia iniţială,

odată formate ele crescând în dimensiuni şi devenind mai simptomatice.

Iniţial, o protruzie poate să nu fie evidentă la locul hernierii şi durerea poate fi unicul

simptom precoce.

Ca şi în cazul herniilor, eventraţiile pot fi localizate la nivelul peretelui abdominal

anterior, al peretelui dorsal, planşeului pelvian sau la nivelul diafragmului. Cele mai frecvente

localizări fiind la nivelul peretelui abdominal anterior, sunt considerate prototipuri de descriere

ale eventraţiilor (7).

Aceste hernii se prezintă ca o “umflătură” sau protruzie, la sau aproape de zona unei

cicatrici chirurgicale. Deşi cel mai frecvent apar de-a lungul liniei mediane, practic orice operaţie

abdominală anterioară poate ulterior dezvolta o eventraţie (chirurgie intestinală, chirurgie

vasculară, chiar şi incizii mici, apendicectomie, laparoscopie).

Dimensiunea defectului herniar este un parametru important: eventraţii mai mici de 4 cm

au un risc de recidivă cu mult mai mic decât eventraţii cu dimensiuni mai mari.

Sunt mai multe categorii de factori care influenţează negativ procesul de cicatrizare al

plăgii operatorii:

a) Factori care ţin de actul chirurgical (factori locali):

• supuraţia plăgii – este factorul cel mai frecvent incriminat, apare prin nerespectarea

regulilor de asepsie, hemostaza deficitară cu formarea unui hematom subcutanat care se

infectează secundar sau datorită naturii septice a afecţiunii chirurgicale (peritonita, chirurgie

recto-colică);

• tipul de laparotomie – cele oblice şi verticale paramediane dau cel mai ridicat procent

de eventraţii prin interesarea inervaţiei, secţiunii planurilor anatomice şi dezorganizarea liniilor

de forţă. În laparotomiile subombilicale apariţia eventraţiilor este favorizată de absenţa foiţei

posterioare a tecii drepţilor şi de presiunea intraabdominală crescută la acest nivel;

• complicaţii postoperatorii imediate („minore”) – ca retenţia acută de urină, ileusul

paralitic, vărsăturile, tusea etc. – cresc presiunea intraabdominală, punând sutura planului

aponevrotic în tensiune.

6

b) Factori postoperatorii

O presiune intraabdominală crescută poate fi cauzată de:

• distensie viscerală (intestinală)

• eforturi repetate de vomă, necontrolată prin aspiraţie nazogastrică

• tuse cronică

• constipare

c) Factorii care ţin de fondul biologic al bolnavului (factori generali):

Ca factori de risc în apariţia eventraţiei postoperatorii pot fi consideraţi:

• vârsta înaintată

• bolile consumptive (cu hipoproteinemie, anemie)

• eforturile fizice mari sau mici şi repetate (tuse sau defecaţie)

• afecţiuni metabolice cum ar fi obezitatea, insuficienţa renală, diabetul, deficitul de

proteine, de factori ai coagulării şi de vitamina C provoacă o incapacitate de

vindecare a rănii

• reducerea perfuziei sangvine la locul inciziei, ca urmare a aterosclerozei sau

diabetului, scăzând astfel oxigenarea şi nutriţia ţesuturilor

• defecte în metabolismul colagenului, având în vedere rolul esenţial al acestuia în

formarea unei cicatrici puternice. Dacă ne însuşim ideea că hernia ar fi o boală de

colagen caracterizată prin tulburări apărute fie în sinteza colagenului, fie în etapa de

colagenoliză şi care se manifestă localizat sau generalizat, ne explicam apariţia

defectelor parietale abdominale şi mai ales recidiva lor. Pentru aceasta se impune

substituţia sau întărirea elementelor aponevrotice la nivelul acestor defecte.

• fumatul

• steroizi, agenţi chimioterapici

Anatomo-patologie

Se descriu următoarele elemente (1-4):

a) Orificiul aponevrotic

Se găseşte de regulă pe linia cicatricei cutanate. Unele eventraţii au mai multe orificii.

Orificiul poate să fie mic (1-5 cm) sau larg (20-30 cm), dar volumul şi gravitatea

eventraţiei nu sunt totdeauna dependente de mărimea orificiului.

b) Sacul de eventraţie

Este format din peritoneul parietal îngroşat, fibrozat.

7

Poate fi unic sau multiplu.

Cel mai frecvent se găseşte în ţesutul celular subcutanat de care este clivabil, alteori aderă

intim la tegument sau poate să se infiltreze în straturile musculo-aponevrotice.

c) Conţinutul sacului

Este format de obicei din marele epiploon, anse intestinale subţiri şi, mai rar, elemente

care pot fi libere sau aderente la sac şi între ele.

d) Tegumentul care acoperă sacul de eventraţie

Prezintă cicatricea operatorie, care poate avea aspect normal, cheloid sau poate prezenta

diverse leziuni: escoriaţii, eczeme, leziuni, care necesită un tratament preoperator.

Clasificarea eventraţiilor

După originea leziunilor

• leziuni congenitale

- laparoschizis

- diastaza muşchilor drepţi abdominali

• leziuni dobândite

○ cu factor cauzal direct

- posttraumatice accidentale - se dezvoltă ca urmare a producerii unei

rupturi musculo-aponevrotice, hematom, consecinţe ale accidentului, ce

determină deteriorarea calitativă a peretelui abdominal;

- prin act operator - apar ca o consecinţă a unor evenimente locale ce

determină dehiscenţa planului musculo-aponevrotic suturat, supuraţia

fiind cea mai frecventa cauză.

○ cu factor cauzal indirect - apar ca urmare a deteriorării calitative a peretelui

musculo-aponevrotic abdominal în evoluţia altor afecţiuni cum sunt

rahitismul, obezitatea, degenerescenţa senilă, nevrita diabetică.

După numărul de orificii

• eventraţii uniorificiale – simple;

• eventraţii multiorificiale – complexe.

După dimensiunile orificiului parietal, deosebim:

• eventraţii mici – diametrul coletului de 3 cm, cu volum cât o caisă, uşor reductibile;

8

• eventraţii mijlocii – diametrul de 3-10 cm, volum cât o portocală;

• eventraţii mari – diametrul de peste 10 cm şi sacul cât un pepene, prin orificiul larg

herniază o masă mare de viscere abdominale, greu reductibile;

• eventraţii gigante – cu orificiul foarte larg, prin care herniază o mare parte din

viscerele abdominale (eventraţii „cu pierderea de domiciliu"), determinând tulburări

cardiocirculatorii şi respiratorii.

După sediul topografic

a) Eventra ţ iile mediane sunt cele mai frecvente, între 75,5%-82,5% după diverse

statistici (1,7).

Ele sunt subîmpărţite în:

• eventraţii supraombilicale, în jur de 25,4% cazuri - în care protuzia abdominală este

moderată, deoarece viscerele din etajul supramezocolic sunt fixate profund;

• eventraţii subombilicale, 28% cazuri - sunt mai frecvente la femei; protruzia

abdominală poate fi considerabilă, datorită mobilităţii intestinului subţire, colonului sigmoid şi al

marelui epiploon;

• eventraţii postoperatorii mediane supra şi subombilicale, 24,7% - sunt cele care pun

probleme dificile de tehnică operatorie.

• Diastazisul

Diastazisul drepţilor abdominali este considerat de către autorii francezi ca făcând parte

din categoria eventraţiilor spontane; acesta se caracterizează anatomic printr-o îndepărtare

anormală a muşchilor drepţi abdominali, între care masele intestinale proemină la efort.

Această situaţie se întâlneşte frecvent ca leziune asociată în cazul multiparelor cu hernii

incizionale şi obezitate.

b) Eventra ţ iile laterale sunt mai rare (17,5%-23%) după diverse statistici. Ele pot fi

împărţite după cum urmează:

• eventraţii subcostale (4-5%) - pot ocupa întreaga regiune subcostală;

• eventraţiile iliace - mai frecvente pe dreapta, pot fi asociate cu o eventraţie inghinală,

atunci când ligamentul inghinal este compromis sau cu o eventraţie mediană subombilicală;

• eventraţiile flancurilor (1-1,4%) - sunt situate între rebordul toracic inferior şi creasta

iliacă,

9

• eventraţiile pararectale şi eventraţiile după incizia tip Pfannenstiel - sunt mult mai

rare.

După stadiul evolutiv

• eventraţii simple

• eventraţii complicate

După evoluţie

• eventraţiile strangulate (aproximativ 5%) - se produc fie prin constricţie la nivelul

coletului, atunci când orificiul este strâmt, fie prin volvulusul unei anse fixate în sacul de

eventraţie sau strangulare intrasaculară în cazul sacului de eventraţie multidiverticular.

• eventraţiile cu ulcere trofice cutanate - sunt întotdeauna suprainfectate;

• eventraţiile parastomiale;

• eventraţiile cu evisceraţie secundară - sunt excepţionale şi complică în general un

ulcer trofic cutanat.

După topografie

• eventraţiile după celiotomii mediane sau paramediane, mai ales subombilicale;

• eventraţii după laparotomii subcostale, care însumează aspecte de eventraţie

cicatricială cu eventraţie paralitică;

• eventraţii lombare;

• eventraţii perineale, după amputaţii de rect cu rezecţie a planşeului pelvin şi supuraţie

locală prelungită.

Tablou clinic

Anamneza trebuie să reţină (8):

• elementele etiopatogenice

• natura intervenţiei primare (septică sau aseptică)

• posibila supuraţie parietală postoperatorie

• momentul apariţiei eventraţiei în raport cu operaţia primară etc.

Examenul clinic va înregistra (9):

10

• mărimea orificiului de eventraţie

• aspectul marginilor aponevrotice

• aprecierea reductibilităţii şi a tulburărilor funcţionale determinate de eventraţie:

- prezenţa tulburărilor respiratorii în primul rând

- tulburări de tranzit

- tulburări cardio-circulatorii

Tratamentul eventraţiilor

Este chirurgical, discutabil doar la bolnavii taraţi, vârstnici, tuşitori cronici, marii obezi

care pot beneficia de tratament ortopedic (10).

În eventraţiile strangulate intervenţia chirurgicală are caracter de urgenţă (11).

Intervenţia chirurgicală electivă este indicată după minim şase luni de la operaţia primară

sau de la stingerea oricărui focar supurativ parietal.

Obiectivele tratamentului chirurgical sunt comune oricărei afecţiuni protruzive:

• disecţia sacului,

• tratarea conţinutului şi reintegrarea viscerelor în abdomen

• refacerea peretelui abdominal.

Principalii timpi operatori sunt:

• excizia largă a cicatricii

• disecţia sacului cu toate pungile sale diverticulare

• deschiderea sacului în zona normală

• eliberarea viscerelor din sac şi rezecţia epiploonului compromis

• dacă sunt mai multe orificii vor fi unite într-unul singur

• rezecţia parţială a sacului cu păstrarea unui guler care să permită sutura peritoneului

fără tensiune

• individualizarea planului aponevrotic

Chirurgul care doreşte să trateze eventraţia abdominală dispune de o mulţime de tehnici

chirurgicale, din rândul cărora va fi nevoit să aleagă în funcţie de mai multe criterii şi de

obiceiurile sale. În mod schematic, aceste metode pot fi sistematizate în patru categorii de

intervenţii (1,7):

1. Suturile

11

2. Plastiile

3. Autogrefele

4. Protezele

În mod practic, aceste metode se întrepătrund, putând fi asociate în mod divers.

1. Suturile

• Sutura simplă într-un plan

• Sutura în două planuri

2. Plastiile

a. Procedeul lui Quenu

Procedeul lui Quenu a fost iniţial destinat tratamentului diastazisului drepţilor

abdominali.

Această tehnică este utilizată în tratamentul eventraţiilor abdominale sub 10 cm, fiind

contraindicată în tratamentul eventraţiilor mari, unde sutura planului superficial fie că se va face

sub tensiune prea mare, fie nu este realizabilă.

b. Procedeul lui Judd

Alt tip de sutură în două planuri este procedeul descris de Judd în 1912, inspirat din

tehnica "overlapping" utilizată de Mayo în 1901 în cura chirurgicală a herniilor ombilicale.

Sutura margine la margine sau sutura în două planuri este indicată în tratamentul

eventraţiilor mici, la prima intervenţie, atunci când decolarea premusculo-aponevrotică a permis

în prealabil eliberarea aderenţelor ce retractau lateral muşchii drepţi şi cu condiţia ca sutura să se

realizeze fără tensiune.

Se pare că a fost prima utilizare a inciziilor de detensionare (relaxing incizion), deşi

această incizie a foiţei anterioare a tecii muşchilor drepţi abdominali se regăseşte în tehnica de

sutură în două planuri, descrisă de Gouillaud, Gersuny şi Quenu. Acest procedeu, foarte utilizat,

cunoscut sub denumirea de ”sutură cu contraincizie de relaxare”, este deseori considerat în mod

injust o variantă a procedeului lui Welti.

c. Procedeul lui Clotteau-Premont

Aceeaşi dorinţă de a diminua tensiunea la nivelul suturii se regăseşte şi în procedeul

original a lui Clotteau-Premont (1972), inspirat din grefele de piele.

Trivellini a publicat, în 1984, rezultate obţinute printr-o tehnică în care inciziile de

detensionare au o lungime şi un număr în funcţie de măsurarea preoperatorie a presiunii

12

abdominale, complianţa toraco-pulmonară şi tensiunea de la nivelul suturii. El a întărit acest

montaj printr-o autogrefă cutanată premusculară.

d. Procedeul Albanese

Acest procedeu, utilizat pentru prima dată în anul l946, se realizează prin dezinserţia

muşchilor drepţi de inserţiile aponevrotice ale muşchilor largi, pentru a-i apropia de linia

mediană şi a închide de această manieră orificiul de eventraţie. Calea de abord utilizată este o

incizie transversală mare, primul timp al operaţiei constând în deschiderea sacului peritoneal,

urmat de visceroliză.

e. Operaţia lui Welti-Eudel

Inspirându-se din tehnica lui Gouillaud, Gersuny şi Quenu, Welti şi Eudel publică în

1941 o tehnică de autoplastie musculară, prin etalarea muşchilor drepţi abdominali.

Foiţa anterioară a tecii drepţilor este incizată vertical la un lat de deget de marginea

internă a muşchilor drepţi. Se suturează cu fire Blair-Donati marginile interne ale aponevrozelor

incizate, prinzând în sutură şi marginea fibroasă a orificiului de eventraţie şi peritoneul.

Această tehnică este asemănătoare cu cele folosite la sfârşitul secolului, dar se deosebeşte

de acestea prin lipsa suturii aponevrotice în faţa corpilor cărnoşi şi muşchilor drepţi abdominali.

f. Procedeul J.P. Chevrel

Procedeul J.P. Chevrel - incizia longitudinală a foiţei anterioare a tecii muşchilor drepţi

abdominali se face în afară, la un lat de deget, de marginea externă a muşchilor drepţi

abdominali, permiţând obţinerea a două volete aponevrotice mai largi.

g. Procedeul Abrahamson

A fost publicat în l988 şi folosit aproximativ l5 ani cu rezultate bune (2% recidive pe o

serie de 300 operaţi). Acest procedeu reprezintă un compromis între tehnicile lui Quenu şi Welti-

Eudel.

Primul timp constă în disecţia sacului peritoneal şi introducerea lui în cavitatea

abdominală fără a fi deschis. Foiţele anterioare ale tecii muşchilor drepţi sunt incizate

longitudinal la un centimetru de linia mediană şi un prim plan este realizat prin sutura buzelor

interne ale marginilor aponevrotice cu un surjet de fir nerezorbabil, ca în procedeul Welti-Eudel.

Aceasta tehnică poate fi utilizată în tratamentul eventraţiilor pararectale şi a eventraţiilor

pe incizii verticale sau laterale.

3. Autogrefele

13

Au fost utilizate în prima parte a secolului al XX-lea.

De menţionat este procedeul Burton, care folosea o porţiune din fascia lata sau grefa

liberă de piele, totală sau dezepidermizată (procedeul Rohn şi Lowe).

Autogrefele sunt considerate în prezent ca fiind nesigure. Grefa cu duramater este bine

tolerată, chiar dacă este plasată într-un mediu septic, dovedind stabilitate structurală, rezistenţă la

infecţii şi încorporare foarte bună în ţesutul înconjurător.

4. Mioplastiile

Se folosesc excepţional, în cazul când contrainciziile de detensionare sau autoplastiile nu

permit închiderea orificiului de eventraţie. Sunt metode laborioase, care necesită mobilizări din

muşchii coapsei gracilis sau dreptul intern. Alţi autori mobilizează lamboul musculo-aponevrotic

al fasciei lata, acoperind defecte parietale sau anterioare abdominale. Au indicaţii excepţionale,

rezervate subiecţilor tineri la care o altă tehnică este imposibilă.

5. Protezele

Datorită limitelor pe care le au tehnicile descrise anterior şi datorită dorinţei de rezolvare

radicală încă de la început a eventraţiilor postoperatorii gigante, complexe sau recidivate,

tratamentul se orientează spre folosirea protezelor sintetice.

Cumberland şi Scales au definit condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească materialul

sintetic de proteze, pentru a putea fi folosit cu succes maxim (1,7).

Astfel:

• materialele nu trebuie să se modifice fizic în contact cu lichidele tisulare;

• să fie inerte din punct de vedere chimic;

• să nu determine o reacţie inflamatorie sau de corp străin;

• să nu fie cancerigene;

• să fie capabile să reziste la solicitările mecanice;

• să poată fi sterilizate;

• să nu provoace alergie sau hipersensibilizare;

• să permită fabricarea în forma solicitată.

Aloplastiile în cura eventraţiilor ridică unele probleme tactice:

• Când se impune folosirea protezelor sintetice?

14

Utilizarea texturilor protetice era atribuită iniţial doar eşecurilor intervenţiilor anterioare

sau caracterelor morfologice particulare ale defectelor parietale.

Majoritatea chirurgilor sunt adepţii folosirii materialelor protetice „per primam",

exceptând situaţiile în care refacerea peretelui abdominal este posibilă într-o manieră anatomică

în planuri separate, suprapuse, mobile între ele şi cu traiectul cicatricii orientat cât mai aproape

de direcţia rezultantei liniilor de forţă ce guvernează biomecanica peretelui abdominal.

De regulă eventraţiile mici şi de gradul I sunt tratate cu oarecare superficialitate, „1-2 fire

la sfârşit de program", ele îngroşând rândurile celor de „ordinul II sau III”, schimbându-şi

caracterele morfologice şi abia atunci devenind candidate la protezare.

În aceste condiţii devine logică plasarea protezelor de la prima apariţie a defectului

parietal, cu atât mai mult cu cât se ştie că la nivelul cicatricii pot exista multe alte defecte mici,

inaparente, iar pe de altă parte prezenţa punctelor de eventraţie traduce predispoziţia pacienţilor

pentru acest gen de complicaţii.

• Ce tip de material de sinteză se alege?

Aceasta este în principiu o chestiune economică şi de obişnuinţă a chirurgului.

Se folosesc mai frecvent protezele tip dacron, indiferent de fabricaţie (Mersillene sau

produsul românesc Plastex), cu care se obţin rezultate bune imediate şi la distanţă.

• Unde şi cum se plasează proteza parietală?

Calităţile biofizice ale texturilor folosite în protezare le fac compatibile şi integrabile

structurilor învecinate şi aceasta pe seama elementelor conjunctive din jur. Deci plasarea

protezelor se va face la nivelul structurilor conjunctive bine reprezentate şi active. Elementele

vasculare vecine protezei sunt şi ele benefice pentru integrarea şi transformarea fibroasă a

acesteia.

Ţinând seama de aceste particularităţi, locul de elecţie în plasarea protezelor va fi cel din

interstiţiile musculo-aponevrotice ale peretelui abdominal, în funcţie de situarea topografică a

defectului parietal.

- Pentru defectele situate pe linia mediană, proteza se plasează în teaca muşchilor

drepţi abdominali, retromuscular, respectând timpii intervenţiei chirurgicale

descrise de R. Stoppa.

- Pentru regiunea hipocondrică, ţinând seama că inciziile transversale interesează atât

teaca muşchilor drepţi, cât şi muşchii laţi ai abdomenului, în funcţie de situaţia

inelului, proteza se poate plasa fie exclusiv în teaca drepţilor pentru defectele

extremităţii mediale, fie properitoneal pentru defectele laterale sau cele ce

interesează ambele segmente ale inciziei.

15

Măsuri complementare ce pot contribui la integrarea protezelor

Acestea sunt gesturi fireşti oricărui act chirurgical, cu unele specificaţii impuse de

câmpul operator şi mai ales la cerinţele chirurgiei aloplastice.

Experienţa a impus câteva gesturi care trebuie efectuate, gesturi justificate de evoluţia

postoperatorie:

• hemostaza îngrijită, mai ales a zonei de decolare retromusculară, respectând atunci

când este posibil vasele epigastrice inferioare;

• drenajul aspirativ obligatoriu al acestei suprafeţe întinse;

• croirea protezei în funcţie de dimensiunile defectului parietal, respectând şi forma

spaţiului în care este plasată;

• fixarea acesteia cât mai latent cu putinţă, la distanţă de marginile defectului şi

aranjarea ei bine întinsă şi netedă. Restul îl va face presiunea abdominală;

• administrarea obligatorie în doze „flash" de antibiotice cu spectru larg, prima doză la

inducţia anestezică, următoarele două-trei doze la câte 12 ore postoperator;

• rezolvarea prin capitonaj şi drenaj aspirativ a cavităţii restante supraaponevrotice,

zonă generatoare de multe neplăceri în evoluţia postoperatorie;

• mobilizarea precoce postoperatorie a bolnavilor.

Dacă după chirurgia clasică reluarea imediată a unor activităţi a fost interpretată ca factor

determinant al recidivei postprotezare, mobilizarea precoce evită complicaţiile, ameliorează

confortul pacienţilor şi ajută la integrarea morfofuncţională. Se poate spune că reluarea rapidă a

unor activităţi duce la diminuarea riscului de recidivă, micşorând astfel durata de spitalizare.

Capitolul II

NURSINGUL EVENTRAŢIILOR

Şi la noi în ţară ca în orice alt loc, pacientul vine la spital pentru îngrijiri şi pentru

observaţii clinice, acest lucru trebuind să fie făcut în spital şi, fiind în relaţie directă cu

16

complexitatea suferinţei, atât pacientul, cât şi familia necesită consultaţii în ceea ce priveşte

regimul de viaţă, limitarea eforturilor, îngrijirea pansamentelor etc. (12).

În toate spitalele, ca şi în celelalte unităţi medicale, ambulatorii sau cabinete, asistentul

medical trebuie să asigure toate serviciile medicale de care pacientul are nevoie sub îndrumarea

medicului curant (13).

Participarea asistentei medicale la examenul clinic

Asistenta medicală participă la examenul clinic al bolnavului. Ea va realiza de la început

un climat de înţelegere între medic şi bolnav. Va pregăti psihic bolnavul, liniştindu-l,

explicându-i cu solicitudine şi fermitate în ce constă examenul şi importanţa lui (14). Îl ajută să

se dezbrace, cu mult tact şi fineţe, pentru a nu provoca mişcări inutile şi dureroase. Ea are grijă

ca în timpul examinării geamurile să fie închise şi să nu se circule prin cameră. Pentru a ţine

seama de simţul pudorii bolnavului, ea va izola patul unde are loc examenul cu un paravan.

Asistenta medicală îl va aduce în poziţia adecvată examinării. Ea va sta în faţa doctorului, de

cealaltă parte a patului şi îl va servi cu tot ce are nevoie. La terminarea examenului, va ajuta

bolnavul să se îmbrace şi să se aşeze în poziţia preferată (antalgică).

Rolul asistentei medicale în administrarea medicamentelor 

Asistenta medicală va respecta întocmai toate medicamentele prescrise de doctor. Ea va

cunoaşte medicamentele pe care le administrează după inscripţie, culoare, formă; fiolele rămase

goale de la injecţii le va păstra până la desfăşurarea efectelor lor. Înainte de administrare,

asistenta medicală va verifica calitatea fiecărui medicament, aspectul, termenul de valabilitate şi

integritatea ambalajului. Asistenta va respecta cu stricteţe calea de administrare, dozajul prescris

şi va evita incompatibilitatea între medicamente. Ea va administra bolnavului doze mici din orice

medicament, pe care acesta le va lua în prezenţa ei. Îl va informa pe bolnav asupra efectului şi

reacţiilor adverse ale medicamentelor pe care le are de luat. La administrarea parenterală,

asistenta va lucra în condiţii de strictă asepsie, folosind materiale şi instrumente de unică

folosinţă sau sterilizate. Asistenta va tăia şi va aspira în seringă toate fiolele în faţa bolnavului.

Ea va semnala orice intoleranţă şi reacţii adverse medicului.

Asistenta medicală este persoana care poate acorda îngrijiri calificate, cu devotament,

posedând cunoştinţe tehnice necesare şi având un simţ al responsabilităţii foarte dezvoltat.

Funcţiile ei se concretizează în acordarea acestor îngrijiri competente persoanelor a căror stare o

necesită, ţinând cont de nevoile afective, spirituale şi fizice şi în observarea şi comunicarea către

17

ceilalţi membri ai echipei de îngrijire a condiţiilor ce exercită un efect important asupra sănătăţii

pacientului. Rolurile asistentei medicale constau în (15):

• rol de îngrijire

• promovarea igienei spitaliceşti

• organizarea şi gestionarea îngrijirilor

• pregătirea şi perfecţionarea elevelor asistente medicale, asistentelor medicale

debutante şi cadrelor auxiliare

• educarea sanitară a pacienţilor şi persoanelor sănătoase, având ca scop promovarea

sănătăţii, prevenirea îmbolnăvirilor, ajutorul vindecării şi recuperare.

Cele mai importante proceduri de nursing

Nevoia pacienţilor imobilizaţi

În orice situaţie în care mobilitatea pacientului este afectată, nursa are rolul de a-i

ameliora starea de dependenţă astfel creată, motivând pacientul şi ajutându-l să-şi îndeplinească

necesităţile fundamentale: alimentaţie, excreţie, toaletă etc. Pentru situaţiile în care imobilizarea

va fi de scurtă durată, sprijinul acordat va consta doar în ajutarea directă a pacientului să-şi

îndeplinească necesităţile; este şi cazul pacienţilor imobilizaţi imediat postoperator (13).

Există însă şi situaţii în care imobilizarea este de mai lungă durată; în acest caz, pe lângă

ajutorul direct ce trebuie acordat pacientului, nursa mai are rolul de a-l învăţa tehnicile pe care

acesta trebuie să le folosească pentru ameliorarea stării de sănătate, având în vedere faptul că

după externare acesta va trebui să preia activităţile din spital ale asistentului medical.

Asigurarea unui mediu confortabil pentru pacient: se obţine manipulând

corespunzător factorii fizici de mediu - temperatură, umiditate, lumină. O temperatură a mediului

ambiant de 20-22°C şi umiditate între 30-60%, pot fi confortabile pentru cei mai mulţi dintre

pacienţi, dar aceste elemente trebuie ajustate în faţa fiecărui pacient în parte, după nevoile

acestora şi după nişte criterii dinainte stabilite. De asemenea, trebuie ţinut cont de reactivitatea

fiecărui pacient în parte. Prin urmare, fiecare pacient trebuie încurajat să-şi exprime dorinţele.

Îndepărtarea stimulilor nocivi

Este ştiut că stimularea senzorială contribuie la realizarea unei stări de bine. Astfel,

depăşirea unor limite ca în cazul stimulilor olfactivi sau acustici reprezintă factori de stres pentru

pacienţi. De aceea, se va păstra o atenţie deosebită pentru aerisirea saloanelor şi a evitării

zgomotelor.

Promovarea siguranţei sau evitarea pericolelor

18

La pacientul bolnav, atât boala, cât şi tratamentul pot determina o modificare a stării de

conştienţă, lucru care va putea duce la producerea de accidente, astfel că atât pacientul, cât şi

familia trebuie informaţi asupra posibilităţilor unor efecte secundare ale tratamentelor

administrate, astfel încât aceştia să poată evita reacţii neaşteptate. În cazul bolnavilor imobilizaţi

se vor lua toate măsurile de siguranţă pentru prevenirea accidentelor în cursul transportului; de

asemenea rudele sau aparţinătorii vor fi învăţate anumite tehnici de imobilizare, precizări şi

tehnici de mobilizare ca de exemplu duşul la toaletă (16).

În anumite servicii de sănătate din Europa şi America, dar şi la noi de câţiva ani de zile,

s-au dezvoltat anumite structuri care includ echipe de medici şi nurse care asistă pacientul după

externarea din spital, la domiciliul acestuia, după un program bine stabilit. Astfel pansamentele

unor plăgi operatorii sau pungile de colostomă sunt schimbate la domiciliul pacientului de către

aceste structuri.

Prevenirea complicaţiilor

Cazul cel mai clar este cel al unui pacient imobilizat la pat, acest lucru putând duce la

apariţia unor probleme serioase, precum (17):

1. Escare de decubit, produse datorită presiunii exercitate de greutatea corpului asupra

zonelor cutanate aflate în raport direct cu proeminenţele osoase: fesele, regiunea lombosacrată,

regiunile scapulare;

2. Stază venoasă;

3. Stază pulmonară;

4. Hipotrofie musculară, alături de afectarea mobilităţii articulaţiilor.

Toţi aceşti factori pot duce la o serie de complicaţii, precum ulcerele de decubit,

tromboflebitele, pneumonia, litiaza urinară, contracturi musculare, anchiloze.

Pentru a preveni aceste complicaţii, sunt necesare anumite manevre şi anume:

- poziţionarea corectă a pacientului în pat;

- tratamentul cutanat local corect efectuat;

- mobilizarea bolnavului în pat, cu tapotarea toracelui (lovituri date pe spate pentru a

respira mai bine);

- masajul zonelor declive.

Promovarea reabilitării

Asistentul medical are rolul de a pregăti pacientul pentru externare, pentru perioada când

nu va mai fi sub observaţia directă a medicului şi va trebui să efectueze gesturi singur, fără

ajutorul familiei sau asistentelor medicale.

Reabilitarea va fi începută din prima zi de externare, când nursa va trebui să explice

pacientului şi familiei sale modalităţile prin care acesta va putea face unele gesturi; le va

19

exemplifica practic şi apoi îi va solicita pe aceştia să o facă, în scopul corectării eventualelor

greşeli.

Obiectivele îngrijirii în perioada preoperatorie

Aceste măsuri de pregătire pentru operaţie pot fi sistematizate în 3 categorii: pregătire

psihică, biologică şi chirurgicală (18,19).

Trebuie spus, de la bun început, că tuturor bolnavilor trebuie să li se asigure cele mai

bune condiţii posibile de cazare, anestezie, asistenţă medicală, sală operatorie, instrumentar şi

materiale operatorii.

Obiective specifice

Nursa va contribui la:

• pregătirea pacientului pentru operaţie prin:

- restricţionarea aportului de alimente şi lichide

- pregătirea câmpului operator (suprafaţa cutanată)

- recoltarea produselor pentru examene de laborator

- efectuarea igienei personale şi a altor nevoi de bază

- asigurarea siguranţei pacientului după administrarea medicaţiei preanestezice

• pregătirea documentelor pacientului pentru operaţie prin:

- revederea semnăturii consimţământului chirurgical

- completarea cu acurateţe a listei operatorii

• furnizarea, preoperator, de informaţii şi instrucţiuni pacientului şi familiei

Principii de îngrijire

Operaţia este un eveniment important în viaţa pacientului, generator de stres fizic şi

psihic. Teama de spital, de anestezie, de operaţie, de suferinţa postoperatorie fac ca bolnavii să

fie anxioşi, agitaţi, deprimaţi psihic (20).

Incizia operatorie determină durere şi predispune la infecţii.

Anestezicele şi drogurile analgezice au efect depresiv asupra organismului, diminuând

durerea, dar şi capacitatea de reacţie a pacientului faţă de stimulii din mediul înconjurător.

20

Pregătirea psihică

Stabilirea unei relaţii de încredere şi respect între pacient şi întreaga echipă antrenată în

actul terapeutic, reprezintă o parte esenţială a actului medical. Psihicul bolnavului este la fel de

important în procesul de vindecare ca şi medicamentele administrate (21).

Asistentul medical poate ajuta la explicarea către pacient a modului în care va decurge

operaţia, în cuvinte simple, pe care acesta să le înţeleagă, folosind comparaţii cu fapte din viaţa

de zi cu zi. Se recomandă tact şi înţelegere empatică în comunicarea cu pacientul, pentru a

reduce disconfortul psihic creat de teama de operaţie, anestezie.

Se recomandă selectarea pacienţilor pe saloane, evitându-se contactul celor nou internaţi

cu cei care au avut o evoluţie postoperatorie dificilă, gravă sau cu muribunzii. De un real folos

este contactul cu alţi bolnavi internaţi care au fost operaţi pentru afecţiuni similare şi a căror

evoluţie este bună.

Dincolo de informaţia primită, psihicul pacientului mai este influenţat şi de ambientul

imediat. Cazarea în saloane mici ori rezerve individuale, un pat curat, confortabil, care poate fi

modificat la nevoie în poziţii speciale, existenţa unui fotoliu lângă fiecare pat care să permită

mobilizarea precoce a pacientului, existenţa meselor ce pot fi suspendate peste pat, a telefonului

şi televizorului ce asigură acoperirea timpului bolnavilor pe care-l petrec în camera de spital mai

rezolvă izolarea acestora şi alungă gândurile negre (22).

La fel de importantă este vizita familiei şi a prietenilor la patul bolnavului, lucru care

poate fi reglat în fiecare spital. Vizitarea zilnică, de către familie şi prieteni, între anumite ore, îi

spulberă senzaţia de încarcerare şi îl menţine în contact cu lumea din afara spitalului (23).

Principalele acţiuni pe care le poate îndeplini nursa sunt următoarele:

• Se linişteşte pacientul cu privire la anestezie, durere şi procedurile preoperatorii.

• Se respectă opiniile pacientului legate de credinţe şi concepţii.

• Se oferă informaţii clare, accesibile legate de actul operator şi de consecinţele

acestuia (limitări, mutilări).

• Se obţine consimţământul scris al pacientului conştient, adult sau al familiei, în cazul

minorilor sau al pacienţilor inconştienţi.

• Se stabileşte data intervenţiei şi se comunică bolnavului.

• Consimţământul informat în intervenţiile chirurgicale este responsabilitatea

medicului; nursa este responsabilă din punct de vedere etic, nu legal, acţionând ca

21

un avocat al pacientului (verificând dacă pacientul a înţeles informaţiile primite şi

dacă sunt respectaţi toţi paşii în pregătirea preoperatorie).

• Formele de consimţământ trebuie semnate înainte ca pacientul să primească

medicaţia sedativă, preanestezică.

• Se administrează, la indicaţia medicului sedative, hipnotice în seara dinaintea

intervenţiei, pentru a asigura o odihnă adecvată în timpul nopţii.

Pregătirea biologică

Produsele biologice sunt examinate la laborator, iar rezultatele obţinute au o mare

importanţă în confirmarea diagnosticului clinic şi aprecierea: gravităţii evoluţiei, apariţiei

complicaţiilor, eficacităţii tratamentului şi confirmarea vindecării. De aceea, asistenta medicală

care lucrează la patul bolnavului trebuie să aibă cunoştinţe teoretice precise şi manualitatea

corespunzătoare (24). Asistenta medicală va pregăti psihic bolnavul, explicându-i că orice

recoltare se face în interesul lui şi dându-i informaţii asupra modului de desfăşurare a tehnicii. Ea

va avea o evidenţă precisă a bolnavilor care urmează să facă recoltări şi îi va urmări îndeaproape

să respecte condiţiile necesare: să nu mănânce, să nu fumeze. La recoltarea produselor, asistenta

medicală va respecta strict toate măsurile de asepsie, folosind un instrumentar steril: seringi şi

ace de unică folosinţă, sonde sterilizate, eprubete curate cu dop sau capac steril. Orice produs va

fi recoltat în cantitate suficientă. La fiecare eprubetă, asistenta medicală va face o etichetă care

va conţine: numele bolnavului, numărul salonului şi patului, diagnosticul clinic, natura

produsului, analiza cerută şi data recoltarii. Toate produsele le va transporta cât mai rapid şi cu

mare grijă la laborator (25).

Pregătirea biologică a pacientului chirurgical se face în funcţie de rezultatele clinice şi

paraclinice ale investigaţiilor efectuate şi de urgenţa actului operator.

Se verifică, obligatoriu, pentru toate tipurile de intervenţii chirurgicale: grupul sanguin şi

factorul Rh, hemograma, glicemia, ureea, creatinina sanguină, electroliţii serici, probele hepatice,

factorii de coagulare, sumarul de urină.

Se efectuează: ECG, radiografie pulmonară.

Golirea intestinului terminal

Se face clisma evacuatoare în seara dinaintea şi în dimineaţa intervenţiei chirurgicale în

caz de intervenţii pe tubul digestiv.

22

Se administrează un laxativ cu 12-24 ore înaintea intervenţiei, dacă actul operator nu se

desfăşoară pe tubul digestiv şi tranzitul bolnavului este normal.

Restricţia alimentară

Se scade aportul alimentar oral cu o zi înainte de operaţie.

Se sistează aportul de alimente şi lichide de la orele 21, în seara de dinaintea operaţiei.

Se interzice fumatul cu o seară înainte de operaţie, precum şi consumul de băuturi

alcoolice.

Pregătirea chirurgicală

Pregătirea chirurgicală presupune măsuri de igienă uzuale, pregătirea organului ce

urmează a fi operat (26).

Măsurile de igienă uzuală constau în spălare generală (duş sau splălare la pat cu apă şi

bureţi cu săpun pentru cei nedeplasabili), alături de raderea largă a părului de pe regiunea de

operat.

Clisma preoperatorie a intrat în tradiţia pregătirii preoperatorii. Se obişnuieşte ca, în seara

dinaintea intervenţiei operatorii, bolnavul să fie clismat; clisma devine, însă, obligatorie, în

intervenţiile de urgenţă şi pe tubul digestiv.

Echipa de asistenţi medicali de la sala de operaţie trebuie să fie la curent cu necesarul de

aparatură care trebuie sterilizată, verificată şi eventual disponibilizată pentru operaţie.

Igiena pacientului

Se face baie, sau duş, sau toaleta pe regiuni, la pat, în cazul bolnavilor nedeplasabili.

Se curăţă cu atenţie zonele de flexie şi cea ombilicală pentru a reduce riscul infecţiei prin

flora cutanată.

Crearea câmpului operator

Se depilează zona de intervenţie prin raderea pilozităţilor cu un aparat de ras individual,

pe o suprafaţă largă (15/25cm) având grijă să nu se creeze soluţii de continuitate.

Se interzice folosirea cremelor depilatoare care pot da reacţii alergice şi iritaţii ale

mucoaselor din zonele intime.

Nu se depilează sprâncenele în cazul intervenţiilor la nivelul globului ocular.

Se dezinfectează zona rasă cu alcool medicinal sau betadină (se exclude riscul la alergie

prin anamneză).

Se acoperă câmpul operator cu un câmp steril (27).

23

În caz de urgenţă imediată, bolnavul va fi ras la pat sau la UPU înainte de a fi transportat

la blocul operator. Se contraindică, temporar, actul operator în caz de leziuni cutanate în regiunea

unde urmează să se desfăşoare intervenţia.

Pregătirea preoperatorie din ziua operaţiei

Supravegherea înaintea operaţiei

Se măsoară şi se reprezintă grafic funcţiile vitale: temperatură, puls, TA, respiraţie.

Se cântăreşte bolnavul şi se apreciază talia pentru dozarea premedicaţiei şi anestezicelor.

Se semnalează medicului eventualele modificări ale tegumentelor din zonele prevăzute

pentru intervenţie, cum ar fi semnele de inflamaţie sau de alergie (28).

Se notează şi se raportează eventualele simptome de infecţie a căilor respiratorii

superioare, precum şi apariţia menstruaţiei la femei.

Măsuri generale

Se supraveghează pacientul să rămână nemâncat şi să nu fumeze.

Se măsoară funcţiile vitale şi vegetative: temperatura, puls, TA.

Se apreciază starea generală şi comportamentul.

Se comunică medicului eventualele modificări patologice ale funcţiilor vitale, tusea,

coriza, diareea, apariţia menstruaţiei la femei şi modificări din zona de intervenţie.

Se îndepărtează bijuteriile, ceasul, peruca, protezele (dentare, membrele artificiale),

agrafele de păr, lentilele de contact.

Se cere pacientei să-şi facă toaleta de dimineaţă fără folosirea machiajului sau a lacului

de unghii, a rujului, pentru o bună observare a extremităţilor.

Se invită pacientul să-şi golească vezica urinară sau se montează aseptic o sondă

vezicală, dacă medicul indică.

Se strânge părul lung într-o bonetă, sau se împleteşte în coadă, iar pacientul îmbracă o

pijama curată, deschisă, iar femeile cămaşă de noapte.

Administrarea premedicaţiei

Se administrează medicaţia preanestezică (premedicaţia) cu 60 de minute înainte de

operaţie, dacă administrarea este orală şi cu 45 de minute înainte de operaţie în administrarea

parenterală.

24

Se interzice pacientului să se mai ridice din pat după administrarea premedicaţiei,

deoarece are acţiune sedativă şi deprimă circulaţia, determinând hipotensiune arterială

ortostatică.

Se predau obiectele de valoare, bijuteriile bolnavului familiei sau nursei-şefe, însoţite de

procesul verbal.

Transportul bolnavului la sala de operaţie

Se transportă bolnavul la sala de operaţie cu un mijloc adecvat stării sale – cu brancarda,

patul rulant, bine acoperit şi însoţit de nursă.

Se însoţeşte bolnavul de documentele administrative: FO cu rezultatele investigaţiilor, cu

consimţământul scris.

Se evită transportul prea devreme la sala de operaţie pentru a nu stresa bolnavul.

Se verifică lista operatorie (data, ora, regiunea operatorie).

Pregătirea salonului postoperator

Se pregăteşte, între timp, salonul pentru primirea în condiţii oprime, a operatului: igiena

salonului, aerisirea salonului, schimbarea lenjeriei de pat, asigurarea cu material de protecţie a

patului.

Se verifică sursa de oxigen, de aspiraţie.

Se pregătesc: tensiometru şi stetoscop biauricular, stativ, trusa de perfuzat, soluţii

perfuzabile şi medicamente prescrise de medic pentru perioada postoperatorie, urinar, bazinet,

tăviţa renală, alte materiale în funcţie de tipul intervenţiei şi de îngrijiri (borcan de drenaj, de

aspiraţie etc).

Pregătirea operatorie specială

Obiective

- Corectarea deficienţelor organismului.

- Restabilirea echilibrului fiziologic pentru a suporta actul operator.

- Evitarea complicaţiilor grave în timpul sau imediat după operaţie.

Indicaţii

Pacienţi cu risc operator crescut creat de aparatul sau organul pe care se va interveni.

25

Pacienţi cu afecţiuni preexistente (taraţi): cardiovasculare, pulmonare, hepatice, renale,

diabet zaharat.

Măsuri specifice

Măsuri specifice legate de aparatul sau organul pe care se va desfăşura operaţia (aparatul

respirator, stomac, intestin, colon şi rect etc.)

În caz de ocluzie intestinală:

• aspiraţie nasogastrică

• reechilibrare hidro-electolitică i.v.

Măsuri specifice legate de afecţiunile preexistente: Se recomandă obţinerea avizului de la

medicul specialist în domeniu (diabetolog, cardiolog, gastroenterolog, neurolog etc.) cu

specificarea riscului anestezico-chirurgical şi eventual a măsurilor terapeutice necesare atât pre-,

cât şi postoperatorii.

Se face reechilibrarea hematologică parenterală (transfuzii) în cazul pacienţilor cu anemie

severă, preoperator.

Se aplică măsuri specifice pentru pacienţii hepatici: dieta hipercalorică predominant

glucidică, vitaminoterapie, reducerea aportului de proteine pentru a scădea riscul de apariţie a

encefalopatiei portale (la cirotici).

Se recomandă profilaxia riscurilor: infecţios, tromboembolic şi al hemoragiilor digestive

acute "de stress" la pacienţii cu risc major (29).

Pregătirea preoperatorie de urgenţă

Pregătirea preoperatorie pentru urgenţele majore cu risc vital, pentru intervenţia

chirurgicală efectuată în primele 2-3 ore de la internare sau în primele 4-6 ore (în caz de

semiurgenţă).

Obiective

- Salvarea vieţii pacientului.

- Prevenirea complicaţiilor intra- şi postoperatorii imediate.

Măsuri preoperatorii de urgenţă

Măsurile se aplică în sala de operaţie şi se referă la:

- toaleta sumară pe regiuni insistându-se pe aseptizarea regiunii pentru operaţie

- monitorizarea funcţiilor vitale şi vegetative

- deşocarea bolnavului şocat

26

- recoltarea de urgenţă a sângelui pentru: HLG, HT, glicemie, uree, teste de coagulare,

grup sanguin şi factor Rh

- administrarea premedicaţiei

Îngrijirea intraoperatorie

Obiective specifice

- Controlul infecţiei prin respectarea circuitelor şi aplicarea tehnicilor aseptice

- Asigurarea siguranţei şi protecţiei pacientului

- Prevenirea complicaţiilor intraoperatorii

Pregătirea sălii de operaţie

Nursa de la blocul operator verifică curăţenia şi funcţionalitatea aparatelor şi

echipamentelor din spaţiile medicale (sălile de operaţii cu anexele aferente): spălător filtru pentru

chirurgi cu robinete cu apă sterilă, spaţiu pentru pregătirea materialelor şi pentru trezirea

operatului, cameră protocol operator.

În sala de operaţii viscerale verifică: lampa scialitică, oxigenatorul de perete, aspiratorul

chirurgical, aspiratorul de perete, prizele.

Se pregătesc: masa cu instrumente sterile, casoletele cu material moale, pachetele cu

bluze şi măşti sterile, căruciorul cu medicamente, masa de operaţii (29).

Reguli de bază în sala de operaţie

În sală se intră numai cu echipament de protecţie: halat, papuci, bonetă, mască.

Halatele echipei sunt considerate sterile în faţă, de la umăr până la mijloc şi de la mână

până aproape de cot; zonele nesterile ale halatelor includ umerii, gâtul, zonele axilare şi spatele.

Mesele acoperite cu câmpuri sunt considerate sterile doar la suprafaţă; orice material care

atinge suprafaţa mesei este considerat contaminat.

Personalul echipei sterile trebuie să stea în apropierea suprafeţelor sterile, iar dacă-şi schimbă

poziţiile, trebuie să se întoarcă cu faţa către faţa celuilalt sau cu spatele către spatele celuilalt.

Tot personalul trebuie să folosească măşti care asigură o filtrare înaltă. Măştile trebuie să

acopere complet nasul şi gura şi să fie fixate şi nu purtate larg în jurul gâtului. Când măştile sunt

îndepărtate, se ating numai legăturile pentru a preveni contaminarea mâinilor de la zona

nazofaringiană.

Unghiile se taie scurt pentru a preveni străpungerea mănuşilor.

27

Admiterea pacientului în zona sălii de operaţie

Protocolul de admitere în zona în care pacientul este ţinut până ajunge în sala de operaţie,

prevede să se verifice de către nursă:

• numele şi numărul de salon al pacientului

• istoricul stării de sănătate şi starea fizică prezentă

• rezultatele examenelor de laborator şi radiografiile

• grupa de sânge şi testele de compatibilitate

• alergiile şi orice alte reacţii anterioare la anestezie sau transfuzii

• prezenţa bijuteriilor, a lentilelor de contact, a protezelor dentare şi dacă pacientul a

consumat alimente

• greutatea şi înălţimea, în vederea dozării corecte a drogurilor anestezice.

Poziţionarea pacientului pentru operaţie

Responsabilitatea pentru poziţionarea pacientului revine împreună nursei, chirurgului şi

anestezistului.

Poziţionarea pacientului va ţine seama de: tipul şi locul intervenţiei, mobilitatea

articulaţiilor, vârsta pacientului, evitarea apariţiei leziunilor de compresiune la nivelul ţesuturilor

şi nervilor, facilitarea funcţiei cardiocirculatorie şi pulmonară.

Poziţionarea corectă este importantă pentru: expunerea adecvată a zonei operatorii,

accesul uşor pentru inducerea anesteziei şi administrarea de soluţii şi medicamente i.v.,

promovarea funcţiilor respiratorii şi circulatorii, asigurarea intimităţii pacientului prin evitarea

expunerilor care nu sunt necesare.

Pentru menţinerea în poziţia adecvată intervenţiei, pacientul va fi fixat cu chingi pe masa

de operaţie.

Pregătirea câmpului operator şi anestezia

Se face curăţarea mecanică a pielii cu apă şi săpun.

Se dezinfectează cu un agent antimicrobian.

Se acoperă regiunea cu un câmp steril cu fereastră sau cu folie adezivă, transparentă, prin

care se face incizia şi care împiedică diseminarea florei cutanate; o alternativă este pulverizarea

preoperatorie a unei pelicule adezive care împiedică apariţia contaminării.

Se utilizează diferite anestezice şi medicaţia adjuvantă corespunzătoare pentru obţinerea

stării de inconştientă, de analgezie, relaxare musculară şi dispariţie a reflexelor, medicul

anestezist este ajutat de nursa de anestezie.

Nursa va supraveghea: funcţiile vitale, culoarea, temperatura şi umiditatea tegumentelor,

temperatura corporală, comportamentul bolnavului în cursul inducerii anesteziei: este posibil ca

28

anestezia să determine excitabilitatea pacientului (râde, plânge, vorbeşte excesiv, se mişcă

excesiv), ceea ce necesită imobilizare pentru prevenirea autotraumatizării (26).

Supravegherea intraoperatorie

Obiectivele principale ale supravegherii intraoperatorii a bolnavului sunt:

• asigurarea unei anestezii corecte

• menţinerea liniştei operatorii

• depistarea la timp a incidentelor ce pot să apară

Elementele de supraveghere:

• fazele anesteziei - prin măsurarea TA, efectuarea EEG cu dispozitive electronice

• ventilaţia pulmonară care poate fi tulburată în urma curarizării, acţiunii analgeticelor

centrale - se apreciază prin observarea tegumentelor, măsurarea frecvenţei

respiratorii, dozarea gazelor din sânge

• constantele circulatorii se urmăresc clinic prin aprecierea ritmului cardiac şi

măsurarea T.A., iar paraclinic cu ajutorul electrocardiogramei sau monitoarelor

electrice.

• aprecierea pierderilor sanguine trebuie făcută cât mai obiectiv, ţinând seama de

complexitatea operaţiei şi de gradul sângerării. Evaluările se pot face prin:

cântărirea compreselor utilizate în plagă comparativ cu un număr egal de comprese

făcute în acelaşi mod, măsurarea sângelui din aspirator, determinarea hemoglobinei

în lichidul de spălare a materialului moale.

Cantitatea sângelui pierdut este în funcţie şi de tipul operaţiei; astfel se apreciază că în

timpul curei operatorii a herniei se pierd aproximativ 20-30 ml sânge, gastrectomiei subtotale -

între 250-1700 ml, pielotomiei - între 125-300 ml, pneumectomiei - între 200-2500 ml,

histerectomiei - între 250-800 ml (27).

Note privind intervenţia chirurgicală (protocolul)

Medicul chirurg notează (în protocolul operator) informaţiile referitoare la operaţie;

datele sunt relevante pentru îngrijirea postoperatorie imediată şi includ următoarele:

• diagnosticul postoperator

• tipul operaţiei (clasică, endoscopică) - care poate orienta îngrijirea

• anestezicul utilizat - orientează îngrijirea nursing (poziţionarea operatului)

• aprecierea tulburărilor respiratorii

• estimarea sângelui pierdut şi a compensării lichidelor pentru prevenirea sau combaterea

dezechilibrului hidro-electrolitic

29

• tuburile de dren, sondele de aspiraţie, sondele vezicale

Nursa verifică inventarul materialelor şi instrumentelor folosite: pense, comprese,

câmpuri sterile.

Supravegherea şi îngrijirea postoperatorie

Perioada postoperatorie imediată = perioada care durează de la sfârşitul intervenţiei

chirurgicale până la restabilirea stării de cunoştinţă şi a funcţiilor vitale; se mai numeşte perioada

de trezire.

Perioada postoperatorie precoce începe din momentul în care pacientul a fost complet

recuperat din anestezie şi se termină în momentul externării (29).

Obiectivele îngrijirii în perioada postoperatorie

În scopul restabilirii homeostaziei fizice şi psihice, asistenta medicală are ca obiective:

• Menţinerea căilor aeriene permeabile;

• Supravegherea continuă;

• Administrarea tratamentului prescris;

• Managementul durerii

• Recuperarea rapidă a pacientului;

• Prevenirea, cunoaşterea şi tratarea complicaţiilor postoperatorii imediate şi precoce;

• Asigurarea confortului pacientului până la externare.

În secţia de terapie intensivă pacientul nu trebuie lăsat singur, pentru că există riscul de

asfixie, hemoragie, şoc.

Asistenta medicală din ATI trebuie să aibă în vedere:

• Poziţia bolnavului cu capul situat lateral şi cu gambele flectate;

• Aspiraţia secreţiilor;

• Oxigenoterapia;

• Supravegherea permanentă a bolnavilor;

• Administrarea de soluţii, verificarea constantelor care arata buna funcţionare a

funcţiilor vitale (puls, temperatură, TA).

Îngrijirea postoperatorie generală

30

• Durata postoperatorie este apreciată în mod variabil: principalele criterii sunt tipul şi

amploarea operaţiei, nevoile asociate ale bolnavului; de obicei această durată variază în chirurgia

digestivă de la câteva zile la câteva ore, până la 7-10 zile în cazul intervenţiilor mari deschise,

care presupun rezecţii şi anastomoze multiple (26).

• Postoperator, asistenta va trebui să ceară informaţii legate de tipul operaţiei, cantitatea

de sânge pierdut, poziţiile tuburilor de dren, diagnosticul postoperator şi posibilele complicaţii

imediate care trebuie descoperite precoce pentru a fi tratate corespunzător;

• Patul din salonul postoperator trebuie să fie dotat cu bare laterale care împiedică

căderea pacientului, acesta trebuind să fie urmărit non-stop de către asistenta de salon.

• Poziţia pacientului în pat, adoptată în timpul operaţiei, va trebui să permită efectuarea

mişcărilor respiratorii şi eliminarea secreţiilor, inclusiv a celor eliminate prin tubul de dren,

acestea vor fi urmărite pentru a nu fi obstruate de-a lungul traiectului. Poziţia pacientului se va

adapta tipului de operaţie efectuat şi se vor supraveghea din primele momente: trezirea

bolnavului, starea generală, pansamentele, drenajele, perfuzia, eventuale sonde ataşate

postoperator.

• În cazul pacienţilor adormiţi, de preferat este decubitul lateral, pentru a se evita

aspiraţia conţinutului în caz de vărsătură.

• Asistenta trebuie să ofere date în legătură cu starea pacientului, valoarea pulsului, TA,

temperatura, asupra cantităţii şi calităţii drenajelor, cantitatea aspiratului gastric, nazo-gastric,

diureză, precum şi alterarea eventuală a funcţiilor vitale. Toate aceste date sunt în secţiile corect

utilate obţinute cu ajutorul monitoarelor.

• În afara acestora, salonul postoperator trebuie să fie dotat cu cantităţi suficiente de

medicamente uzuale folosite în situaţii de urgenţă, defibrilator, instrumentar pentru abord venos

central, sonde, aspirator electric, sursă de oxigen, ventilatoare pentru ventilaţia mecanică, aparat

anestezic.

Îngrijirea postoperatorie joacă un rol important în evoluţia favorabilă a pacientului

chirurgical; există câteva gesturi importante incluse în urmărirea postoperatorie. Astfel, odată cu

întoarcerea bolnavului la pat, acesta trebuie aşezat într-un pat încălzit; se evită încălzirea sticlelor

cu apă caldă, deoarece există riscul producerii arsurilor; există paturi cu corturi încălzite cu aer

cald.

Camera în care trebuie aşezat pacientul trebuie aerisită, temperatura de confort trebuie să

fie între 20-25°C. Se preferă luminozitate redusă, pentru a permite odihna pacientului şi să fie

suficient personal medical pentru a efectua manevrele necesare.

31

Pentru a putea urmări în mod corespunzător examinarea pacientului în perioada imediat

următoare intervenţiei chirurgicale, asistenta din salonul postoperator va trebui să cunoască o

serie de date clinice (28):

• Faciesul trebie să revină la normalitate, treptat, orice modificare a culorii ori a

aspectului feţei (paloare, cianoză, edem) trebuie să ridice semne de întrebare şi necesită

tratament;

• Limba uscată înseamnă hidratare insuficientă;

• Temperatura uşor crescută 37.5-38°C, în primele zile postoperatorii, exprimă o bună

reactivitate a pacientului;

• Febra menţinută sau apărută după 3 zile postoperator poate fi apariţia unei supuraţii a

plăgilor operatorii, infecţii pulmonare, urinare;

• Starea de conştienţă a bolnavului va fi evidenţiată prin cercetarea răspunderii acestuia

la întrebări simple, ori stimuli eventuali dureroşi.

Agitaţia, dezorientarea temporo-spaţială, apatia, obnubilarea constituie semne de

alarmă.

• Durerile abdominale sunt considerate normale postoperatorii, depinzând de

reactivitatea individuală, trebuie tratate cu antialgice adecvate;

Accentuarea durerii, apărută în anumite zone ori asociată cu fenomene inflamatorii

iritative abdominal sugerează fenomenele peritonitice şi trebuie semnalată imediat.

• Tranzitul intestinal este de obicei încetinit, datorită parezelor intestinale generate de

intervenţia chirurgicală;

Absenţa tranzitului intestinal mai mult de 3 zile postoperator, însoţit de meteorism

abdominal şi dureri sugerează sindrom ocluziv, care impune intervenţie chirurgicală.

• Diureza – se apreciază atât cantitativ, cât şi calitativ.

O serie întreagă de semne fizice sunt important de a fi recunoscute în perioada de

urmărire a bolnavului postoperator (25):

- semnele de insuficienţă respiratorie

- alterarea stării generale

- durerea severă cu localizări variate

- modificări apărute la nivelul plăgii operatorii, pot fi remarcate la simpla inspecţie a

abdomenului.

Supravegherea postoperatorie

Se face în compartimentul postoperator.

32

Se supraveghează funcţiile vitale (respiraţie, puls, temperatură, tensiune arterială, starea de

conştienţă, durerea) din 15' în 15' până devin stabile şi se notează în fişa de trezire a operatului.

Se raportează imediat medicului anestezist şi chirurgului orice modificare (cianoză cu

transpiraţii, tirajul muşchilor intercostali, în caz de obstrucţie respiratorie, de exemplu).

Se observă aspectul general al operatului: în mod obişnuit este palid, cu extremităţi reci,

cu psihic lent şi sensibil la durere.

Se verifică permeabilitatea şi poziţia cateterelor, sondelor, tuburilor de dren.

Transportul de la blocul operator

Transportul pacientului trebuie făcut în condiţii de maximă siguranţă între sala de

operaţie şi patul din salonul postoperator, acest lucru se face de către brancardier, dar medicul

anestezist trebuie să stea la capul bolnavului, această mobilizare trebuie făcută strict cât este

necesar, cu atenţie deosebită la păstrarea drenajelor în poziţia în care au fost montate

intraoperator;

Se aplică măsuri de protecţie şi de siguranţă a pacientului, mai ales în cazul celor agitaţi.

Se transportă operatul cu funcţiile vitale şi vegetative stabile în salonul postoperator sau

în salonul de terapie intensivă.

Se evită, pe timpul transportului, zdruncinăturile, curenţii de aer.

Se impune atenţie sporită la tuburile de dren, perfuzie, sonda de aspiraţie, plaga

operatorie.

Supravegherea stării termice

Se măsoară temperatura şi se reprezintă grafic în foaia de temperatură.

Se combate frisonul - prin încălzirea pacientului cu pături suplimentare sau buiote cu apă

caldă aşezate pe părţile laterale ale corpului sau se administrează sedative la indicaţia medicului.

Se supraveghează şi raportează semnele de hipotermie: somnolenţă, reacţii încetinite,

respiraţie rară, TA şi puls scăzute ca urmare a scăderii metabolismului bazal, temperatura rectală

în jur de 34°-35° C.

Se semnalează medicului orice creştere patologică a temperaturii corpului şi se încearcă

scăderea acesteia prin metode fizice (aplicaţii reci, împachetări).

Supravegherea eliminărilor

La cei cu sonda vezicală: se verifică permeabilitatea, racordul sondei; se notează

caracteristicile urinei: culoare, aspect, cantitate, se goleşte la timp punga colectoare.

33

La cei fără sonda vezicală: se stimulează reluarea micţiunilor spontan în primele 6 - 8 ore

postoperator, se verifică prezenţa "globului vezical" dacă pacientul nu urinează spontan, se oferă

bazinetul sau urinarul pentru captarea urinei la pat; atenţie la bolnavii de sex masculin care

urinează mai greu în poziţie de clinostatism. Se anunţă medicul dacă bolnavul nu urinează (este

în anurie din cauza "postului" pre-, şi postoperator sau are "glob vezical"). Se face sondaj

vezical, în condiţii aseptice, dacă bolnavul prezintă "glob vezical" şi nu poate micţiona spontan.

Se supraveghează reluarea tranzitului intestinal pentru gaze, în a 2-a zi postoperator şi în

a 3-4-a zi postoperator pentru materii fecale, exceptând pacientul cu intervenţii pentru hemoroizi

sau fistulă anală la care defecaţia trebuie amânată până la vindecarea plăgii operatorii.

În situaţii speciale (bolnavul nu elimină gaze şi nu are scaun): se pune tub de gaze: 15 -

20 minute, maxim 1 oră şi se face masaj abdominal sau se pun supozitoare cu glicerină; clismă

evacuatoare, administrarea de amestec litic (ser fiziologic + Plegomazin + Propranolol) sau de

soluţii hipertone (Manitol) se fac numai la indicaţia medicului (29).

Supravegherea alimentaţiei

Se recomandă reluarea alimentaţiei în prima zi postoperator, dacă intervenţia chirurgicală

nu este la nivelul aparatului digestiv sau pe abdomen; alimentele vor fi uşor digerabile,

neflatulente.

În cazurile obişnuite, de chirurgie curentă, schema reluării alimentaţiei este următoarea:

• dietă hidrică - în prima zi postoperator, dacă bolnavul nu varsă;

• dietă uşor digerabilă - în a doua zi postoperator;

• dietă obişnuită - după ce bolnavul a avut scaun.

Managementul durerii

Intensitatea durerii postoperator este influenţată de personalitatea şi constituţia fiecărui

pacient în parte, de factorii emoţionali psihologici sau de gradul de informare a pacientului în

legătură cu internarea chirurgicală.

Tratamentul propriu zis poate fi asigurat medicamentos sau prin aşezarea bolnavului într-

o poziţie confortabilă, golirea vezicii urinare, decomprimarea stomacului prin montarea unei

sonde de aspiraţie.

Se identifică localizarea şi intensitatea durerii pe o scală de la 1 la 10 şi se înregistrează

informaţiile referitoare la durere exprimate de pacient, postoperator.

Se administrează medicaţia analgezică prescrisă de medic, respectând doza şi intervalul

de administrare.

34

Se supraveghează efectele terapeutice şi nonterapeutice ale analgezicelor (hipoventilaţie,

hipotensiune, risc de aspiraţie a vărsăturilor în căile respiratorii) (24).

Se aplică măsuri alternative ale durerii:

• metode fizice: aplicaţii locale calde sau reci, schimbarea poziţiei, gimnastica

respiraţiei, masaj, aromaterapia;

• psihoterapie: constă în controlul durerii de către pacient prin autosugestie şi prin

hipnoză şi exersarea, preoperator, a tehnicilor de relaxare pentru a scădea consumul

de analgezice postoperator.

Supravegherea stării de conştienţă a comportamentului

Se supraveghează starea de conştienţă, mai ales la pacienţii în vârstă, la cei cu administrare

de analgezice postoperator, cu antecedente de alcolism, depresie sau cu dezechilibre electrolitice.

Se consemnează şi se raportează manifestări ca: agitaţie, coşmaruri, insomnia sau

somnolenţa, tulburări de sensibilitate (care însoţesc deseori confuzia), delir cu halucinaţii.

Se supraveghează, în permanenţă, bolnavul şi se menţine o sursă de lumină pe timpul

nopţii, la cei agitaţi care au tendinţe de autoagresiune manifestate prin smulgerea sondelor,

perfuziei, drenurilor.

Se explică, cu calm şi răbdare, pacientului scopul tuburilor, sondelor, perfuziilor.

Mobilizarea operatului

Se recomandă mobilizarea precoce a operatului, exceptând cazurile cu intervenţii

ortopedice la nivelul membrelor inferioare, coloanei vertebrale, intervenţii pe cord, pacienţi

adinamici, cu complicaţii postoperatorii imediate.

Se schimbă poziţia din oră în oră în primele 24 de ore postoperator, pentru a favoriza

expansiunea plămânilor şi pentru a preveni pneumonia hipostatică sau atelectazia (colabarea

alveolelor).

Se solicită pacientului să execute mişcări active ale membrelor inferioare din oră în oră

sau se fac mişcări pasive ale articulaţiilor de la membre, masaje în sensul circulaţiei venoase.

Examene de laborator şi explorări imagistice

Sunt recomandate de către medic la bolnavii:

• cu pierderi mari de sânge în timpul intervenţiei chirurgicale

• cu risc de hemoragie postoperatorie (ex. bolnavi taraţi, cu ciroza hepatică, cu tulburări

de coagulare, cu hemostaza precară)

• care au suferit intervenţii chirurgicale de mare amploare

35

• aflaţi în stare critică

Se efectuează obligatoriu în perioada postoperatorie imediată, conform indicaţiei

medicale, următoarele examene: hemograma completă, coagulograma, biochimie sanguină,

gazele sanguine, radiografia pulmonară la pat.

Dacă sunt necesare, în pregătirea explorărilor funcţionale, asistenta medicală va pregăti

psihic bolnavul, explicându-i că aceste examene nu-i fac rău şi sunt importante pentru

confirmarea diagnosticului şi instituirea unui tratament corespunzător. Asistenta medicală îi va

explica în ce constă fiecare examen şi că va trebui să stea liniştit în timpul desfăşurării lor. Îl va

însoţi la sala unde au loc, îl va ajuta să se dezbrace şi să se întindă comod pe masa de examinare.

La sfârşit, îl va ajuta să se îmbrace şi-l va însoţi înapoi la salon (22).

Combaterea vărsăturilor şi a greţurilor

Imediat postoperator tubul digestiv parcurge o fază de pareză, determinată de

pneumoperitoneul postoperator. La pacienţii supuşi altor tipuri de intervenţii chirurgicale decât

cele abdominale, acest fenomen poate să lipsească. Durata parezei intestinale este diferită în

funcţie de reactivitatea organismului sau de amploarea intervenţiei (de la câteva ore la 3-4 zile).

Primul organ care îşi reia activitatea este intestinul subţire. Clisma este indicată la 2-3 zile

postoperator.

Pentru combaterea stazei gastrice se plasează sondă nazogastrică. Prevenirea vărsăturilor

se face prin aspiraţie nazogastrică.

Supravegherea plăgii

Se observă pansamentul: în mod normal este curat, fără secreţii seroase sau

sanguinolente. Postoperator pot să apară complicaţii imediate de tip hemoragic sau complicaţii

tardive de tip supuraţie.

Pansamentul trebuie schimbat ori de câte ori este nevoie, nu trebuie făcut exces de zel, o

plagă nu trebuie lăsată nepansată 3-4 zile. După 3 zile plaga operatorie poate fi lăsată liberă dacă

evoluţia este bună.

Se schimbă pansamentul precoce când: este umed şi favorizează contaminarea bacteriană

a plăgii sau când pacientul prezintă semne clinice generale şi locale de infecţie a plăgii (febră,

frisoane, durere şi congestie locală); în acest caz se recoltează secreţie din plagă pentru examen

bacteriologic şi antibiogramă.

Se schimbă meşele - acolo unde există - odată cu pansamentul.

36

Se scot firele de sutură în a 5-a sau a 7-a zi, parţial sau total, în funcţie de indicaţia

medicului şi de evoluţia plăgii. Cicatrizarea deplină se face la 10 zile. În cazul în care bolnavii au

ascită, firele se extrag la 12 zile (21).

Tubul de dren

Se supraveghează racordul drenului la punga colectoare ce va fi menţinută decliv şi se

notează caracteristicile lichidului de drenaj (culoare, aspect, cantitate).

Se pensează sau se instruieşte pacientul să menţină punga mai jos de nivelul de inserţie a

drenului în timpul mobilizării.

Se scurtează sau se îndepărtează drenul arunci când medicul indică.

Cantitatea şi natura lichidelor eliminate pe această cale trebuie notată în foaia de

observaţie şi trebuie anunţat când sunt considerate semnal de alarmă.

Prezenţa de sânge proaspăt pe tubul de dren denotă o hemoragie postoperatorie şi o

reintervenţie este necesară.

Prezenţa puroiului pe tubul de dren sugerează prezenţa infecţiilor la nivelul peritoneului

(27).

Realizarea unui protocol educativ pacientului

În timpul spitalizării şi la externare, asistenta va explica faptul că pentru prevenirea

apariţiei complicaţiilor şi a recăderilor, el trebuie să deţină o sumă de cunoştinţe care îi vor

permite să se îngrijească singur şi să-şi rezolve astfel problema de sănătate.

Iniţial, asistenta va evalua cunoştinţele pe care le are pacientul în momentul respectiv,

discutând cu acesta. Apoi va evalua motivaţia pe care o are bolnavul şi va găsi un moment

propice pentru realizarea unui plan de educaţie.

Asistenta medicală va stabili cu pacientul obiective foarte precise, pe care, până la ieşirea

din spital, acesta le va atinge în întregime. Pentru aceasta, asistenta medicală va utiliza discuţia

cu pacientul şi familia, pliante, reviste şi demonstraţia practică.

37

Capitolul III

CERCETĂRI PERSONALE

III.1. Obiective

Eventraţiile apar ca urmare a unor leziuni congenitale sau dobândite.

Leziunile dobândite pot avea un factor cauzal direct sau indirect.

Eventraţiile dobândite de cauză directă sunt posttraumatice accidentale sau prin act

operator.

Cele mai frecvente cauze de eventraţii întâlnite în practica clinică sunt cele dobândite,

de cauză directă, prin act operator. Totuşi, introducerea chirurgiei laparoscopice a determinat

scăderea frecvenţei absolute a eventraţiilor.

Obiectivele acestei lucrări de licenţă sunt:

- identificarea unui număr de cazuri de eventraţii la Clinica de Chirurgie III, Cluj-

Napoca;

- identificarea procedeelor de nursing pentru aceşti pacienţi cu eventraţie;

- aprecierea de către pacienţi a măsurilor de nursing aplicate, conform unui chestionar

concepţie proprie, completat de către pacienţi, în cursul perioadei de îngrijire postoperatorie.

38

III.2. Materiale şi Metode

În perioada 1 ianuarie 2010 – 1 ianuarie 2011, s-a efectuat un studiu pe un lot de

pacienţi din Clinica de Chirurgie III, Cluj-Napoca.

În acestă perioadă, am identificat un număr de 63 pacienţi care au suferit intervenţia

chirurgicală pentru eventraţie postoperatorie.

Aceşti pacienţi au fost rugaţi să completeze un chestionar în care să aprecieze calitatea

şi eficienţa măsurilor de nursing acordate în cursul perioadei postoperatorii.

În cercetarea asupra pacienţilor identificaţi, s-au avut în vedere următorii parametri:

• sexul pacientului;

• vârsta la care a suferit intervenţia chirurgicală;

• mediul de provenienţă al pacientului;

• patologia preexistentă a pacienţilor;

• localizarea eventraţiei;

• mărimea eventraţiei;

• complicaţiile apărute în urma intervenţiei chirurgicale;

• numărul total al zilelor de spitalizare;

• evoluţia pacientului în cursul internării;

• starea pacientului la externare

39

Referitor la nursingul eventraţiilor, am aplicat următorul chestionar unui număr de 63

pacienţi. Rata medie de răspuns a fost de 85,30%, chestionarul fiind completat în întregime de 55

pacienţi.

Pacientul a trebuit să răspundă la întrebare bifând căsuţa cu răspunsul dorit.

Răspunsurile au fost încadrate între 1 şi 5 astfel:

1 – deloc, foarte rău, total nesatisfăcător, foarte nemulţumit

2 – foarte puţin, rău, nesatisfăcător, nemulţumit

3 – puţin, acceptabil, satisfăcător, destul de mulţumit, aşa şi aşa

4 – mult, bine, mulţumit;

5 – foarte mult, foarte bine, excelent, foarte mulţumit

Prima parte a chestionarului s-a referit la asistenţa acordată preoperator (observarea şi

pregătirea stării fizice: întrebările 1, 2 şi 3; pregătirea psihică: întrebările 4, şi 5; îngrijirile

igienice: întrebarea 6; pregătirea locală înainte de operaţie: întrebarea 7; părerea generală asupra

îngrijirii acordate preoperator: întrebarea 8). A doua parte a chestionarului s-a referit la asistenţa

acordată postoperator (prima mobilizare a bolnavului: întrebarea 9; supravegherea stării generale

- puls, tensiune, temperatură: întrebarea 10; îngrijirea postoperatorie, ajutor la alimentaţie, ajutor

la combaterea durerii: întrebările 11, 12, 13, 14, 15) şi informaţii asupra promovării refacerii

după operaţie (întrebarea 16).

Chestionarul a cuprins următoarele întrebări:

1)Cum vi s-a părut asistenţa acordată la examenul clinic?

2)Cum vi s-a părut supravegherea acordată felului în care v-aţi simţit înainte de operaţie

(măsurarea pulsului, tensiunii, temperaturii, tratamentele efectuate)?

3)Cum apreciaţi îngrijirea acordată pentru asigurarea unui mediu confortabil (aerisire,

temperatura camerei)?

4)Asistenta medicală v-a dat informaţii asupra intervenţiei chirurgicale?

5)Cât de mult apreciaţi că v-a încurajat asistenta medicală înainte de operaţie?

6)Dacă aţi avut nevoie de ajutor la igiena personală, ce părere aveţi despre îngrijirea

acordată?

7)Ce părere aveţi despre îngrijirile acordate înainte de operaţie la locul în care a avut

loc intervenţia chirurgicală (curăţarea pielii, îmbrăcarea)?

8)Ce părere generală aveţi despre pregătirea care vi s-a făcut înainte de operaţie?

9)Cum apreciaţi ajutorul care vi s-a dat în prima zi după operaţie pentru a face primele

mişcări?

40

10) Cum vi s-a părut supravegherea acordată felului în care v-aţi simţit după operaţie

(măsurarea pulsului, tensiunii, temperaturii, tratamentele efectuate)?

11) Cum vi s-a părut asistenţa acordată la schimbarea pansamentului?

12) Dacă aţi avut nevoie de ajutor la schimbarea poziţiei, ce părere aveţi despre

îngrijirea acordată?

13) Cum vi s-a părut ajutorul dat pentru a mânca sau a bea?

14) Cum vi s-a părut ajutorul dat pentru a vă uşura durerea după operaţie?

15) Ce părere generală aveţi despre îngrijirea după operaţie?

16) Asistenta medicală v-a dat informaţii despre ceea ce vă va fi de folos şi vă va ajuta

să vă însănătoşiţi după operaţie?

III.3. Rezultate

III.3.1. Repartiţia pacienţilor în funcţie de sex

Cei mai afectaţi au fost pacienţii de sex masculin, în număr de 41, respectiv 65,08% din

totalul pacienţilor care au suferit acest tip de intervenţie chirurgicală (tabelul I, Fig. 3.1.).

Tabel I. Repartiţia pacienţilor cu eventraţii postoperatorii în funcţie de sex.

Sexul pacienţilor Număr de pacienţi %

Sex feminin 22 34,92%

Sex masculin 41 65,08%

Total 63 100%

41

41 pacienți, 65,08%

22 pacienți, 34,92%

Feminin

Masculin

Fig. 3.1. Repartiţia pacienţilor cu eventraţii postoperatorii în funcţie de sex.

III.3.2. Repartiţia pacienţilor în funcţie de vârsta la care au suferit intervenţia

chirurgicală

Din totalul de 63 de pacienţi (tabelul II, Fig. 3.2.):

- vârsta cuprinsă între 30-40 ani: 3 pacienţi

- vârsta cuprinsă între 40-50 ani: 10 pacienţi

- vârsta cuprinsă între 50-60 ani: 16 pacienţi

- vârsta cuprinsă între 60-70 ani: 29 pacienţi

- vârsta cuprinsă între 70-80 ani: 5 pacienţi

Tabel II. Repartiţia pacienţilor cu eventraţii postoperatorii în funcţie de vârsta la care au suferit

intervenţia chirurgicală.

Gr. vârstă Total 30-40 ani 40-50 ani 50-60 60-70 70-80 ani

Nr. de

pacienţi

63 3 10 16 29 5

% 100% 4,76% 15,87% 25,40% 46,03% 7,94%

42

Se observă că, în urma efectuării studiului, cea mai afectată categorie de vârstă este

cuprinsă între 60-70 de ani, 29 de pacienţi (46,03%).

4,76%15,87%

25,40%

46,03%

7,94%

0,00%

10,00%

20,00%

30,00%

40,00%

50,00%

60,00%

70,00%

80,00%

90,00%

100,00%

30-40 ani 40-50 ani 50-60 ani 60-70 ani 70-80 ani

% pacienți

Fig. 3.2. Repartiţia pacienţilor cu eventraţii postoperatorii în funcţie de vârsta la care au suferit

intervenţia chirurgicală.

III.3.3. Repartiţia pacienţilor în funcţie de mediul de provenienţă

În urma analizei numărului de pacienţi, am constatat că pacienţii care provin din mediul

rural sunt în număr mai mare, de 40, cu un procentaj de 63,5%. Spre deosebire de aceştia,

pacienţii din mediul urban sunt în număr mai redus, de 23, cu un procentaj de 36,5% (tabelul III,

Fig. 3.3.).

Tabel III. Repartiţia pacienţilor cu eventraţii postoperatorii în funcţie de mediul de provenienţă.

Mediul de provenienţă Număr de pacienţi %

Mediu urban 23 36,5%

Mediu rural 40 63,5%

Total 63 100%

43

40 pacienți, 63,5%

23 pacienți, 36,5%

Mediu urban

Mediu rural

Fig. 3.3. Repartiţia pacienţilor cu eventraţii postoperatorii în funcţie de mediul de provenienţă.

III.3.4. Repartiţia pacienţilor în funcţie de patologia preexistentă

Pe lângă eventraţii, am mai întâlnit următoarea patologie asociată: diabet zaharat (DZ),

hipertensiune arterială (HTA), obezitate, afecţiuni cardiace (cardiopatie ischemică la pacienţii de

peste 40 de ani, insuficienţă cardiacă la pacienţii cu vârsta mai mare de 70 de ani), afecţiuni

pulmonare (majoritatea cronice, cu tuse persistentă, de ex. bronşită cronică), afecţiuni hepatice

(steatoză hepatică, hepatită cronică) (tabelul IV, Fig. 3.4.).

Se observă, de asemenea, că peste 50% dintre pacienţi sunt fumători, fumatul

constituind un factor de risc general, care poate favoriza eventraţia datorită tusei cronice.

Tabel IV. Repartiţia pacienţilor cu eventraţii postoperatorii în funcţie de patologia preexistentă

intervenţiei chirurgicale şi alţi factori de risc generali.

Afecţiune preexistentă Număr de pacienţi %

DZ 15 23,81%

HTA 13 20,63%

Obezitate 10 15,87%

Afecţiuni cardiace 13 20,63%

44

Patologie pulmonară 11 17,46%

Afecţiuni hepatice 8 12,70%

Afecţiuni renale 6 9,52%

Fumat 33 52,38%

23,81%20,63%

15,87%20,63% 17,46% 12,70% 9,52%

52,38%

0,00%10,00%20,00%30,00%40,00%50,00%60,00%70,00%80,00%90,00%

100,00%

DZ HTA Obezitate Afecțiunicardiace

Patologiepulmonară

Afecțiunihepatice

Afecțiunirenale

Fumat

% pacienți

Fig. 3.4. Repartiţia pacienţilor cu eventraţii postoperatorii în funcţie de patologia preexistentă

intervenţiei chirurgicale şi alţi factori de risc generali.

III.3.5. Repartiţia pacienţilor în funcţie de localizarea eventraţiei

În funcţie de localizarea topografică a eventraţiilor postoperatorii, am întâlnit

următoarele cazuri (tabelul V, Fig. 3.5.):

Tabel V. Repartiţia pacienţilor în funcţie de localizarea topografică a eventraţiei.

Localizarea topografică Număr de pacienţi %

După lombotomie 4 6,35%

Diastazisul muşchilor drepţi

abdominali

4 6,35%

Mediane subombilicale 15 23,80%

Mediane supraombilicale 26 41,30%

După incizii transversale 6 9,50%

După incizii pararectale 8 12,70%

45

12,7%

9,5%

41,3%

23,8%

6,35%6,35%

După lombotomie

Diastazisul mușchilor drepțiabdominali

Mediane subombilicale

Mediane supraombilicale

După incizii transversale

După incizii pararectale

Fig. 3.5. Repartiţia pacienţilor în funcţie de localizarea topografică a eventraţiei.

III.3.6. Repartiţia pacienţilor în funcţie de mărimea eventraţiei

Din totalul de pacienţi care au fost operaţi, se observă următoarea distribuţie a cazurilor

în funcţie de mărimea eventraţiei (tabelul VI, Fig. 3.6.):

Tabel VI. Repartiţia pacienţilor în funcţie de mărimea eventraţiei.

Mărimea eventraţiei Număr de pacienţi %

Eventraţii mici 43 68,25%

Eventraţii mijlocii 3 4,76%

Eventraţii mari 6 9,52%

Eventraţii gigante 11 17,47%

46

11 pacienți; 17,47%

6 pacienți; 9,52%

3 pacienți; 4,76%

43 pacienți; 68,25%

Eventrații mici

Eventrații mijlocii

Eventrații mari

Eventrații gigante

Fig. 3.6. Repartiţia pacienţilor în funcţie de mărimea eventraţiei.

III.3.7. Repartiţia pacienţilor în funcţie de complicaţiile apărute în urma

intervenţiei chirurgicale

În urma intervenţiei chirurgicale s-au observat următoarele complicaţii postoperatorii

(tabelul VII, Fig. 3.7.), care au fost distribuite astfel:

Tabel VII. Repartiţia pacienţilor în funcţie de complicaţiile postoperatorii apărute.

Complicaţie postoperatorie Număr de pacienţi %

Serom 9 14,28%

Hematom 4 6,35%

Infecţia plăgii 8 12,70%

Infecţii urinare 7 11,11%

47

7 pacienți; 11,11%

8 pacienți; 12,70%

4 pacienți; 6,35%

9 pacienți; 14,28%

35 pacienți; 55,56%

Serom

Hematom

Infecția plăgii

Infecții urinare

Fără complicații

Fig. 3.7. Repartiţia pacienţilor în funcţie de complicaţiile postoperatorii apărute.

III.3.8. Repartiţia pacienţilor în funcţie de numărul total al zilelor de spitalizare

În total, a fost necesară o durată de spitalizare cu următoarea distribuţie în funcţie de

pacienţi (tabelul VIII, Fig. 3.8.):

Tabel VIII. Repartiţia pacienţilor în funcţie de numărul total al zilelor de spitalizare.

Numărul zilelor de

spitalizareNumăr de pacienţi %

0-4 4 6,35%

5-8 15 23,81%

9-14 27 42,86%

Peste 14 zile 17 26.98%

48

26,98%

42,86%

23,81%

6,35%

0,00%

10,00%

20,00%30,00%

40,00%

50,00%

60,00%

70,00%80,00%

90,00%

100,00%

0-4 5-8 9-14 peste 14 zile

% p

acie

nți

Numărul zilelor de spitalizare

Fig. 3.8. Repartiţia pacienţilor în funcţie de numărul total al zilelor de spitalizare.

III.3.9. Repartiţia pacienţilor în funcţie de evoluţia în cursul internării

Din studiul efectuat în cursul internării, am putut încadra pacienţii într-una din

următoarele evoluţii clinice, de-a lungul majorităţii zilelor de internare (tabelul IX, Fig. 3.9.):

Tabel IX. Repartiţia pacienţilor în funcţie de evoluţia clinică din cea mai mare parte a

internării.

Evoluţia clinică Număr de pacienţi %

Ameliorare 50 79,37%

Staţionară 9 14,28%

Agravare 4 6,35%

49

4 pacienți, 6,35%

19 pacienți,4,28%

50 pacienți, 79,37%

Ameliorare

Staționară

Agravare

Fig. 3.9. Repartiţia pacienţilor în funcţie de evoluţia clinică din cursul internării.

III.3.10. Repartiţia pacienţilor în funcţie de starea la externare

La externare, pacienţiii s-au aflat într-una din următoarele situaţii (tabelul X, Fig.

3.10.):

Tabel X. Repartiţia pacienţilor în funcţie de starea la externare.

Starea la externare Număr de pacienţi %

Stare generală bună 47 74,62%

Stare ameliorată 14 22,21%

Deces 2 3,17%

50

47 pacienți74,62%

14 pacienți22,21%

2 pacienți3,17%

Stare generală bună

Stare ameliorată

Deces

Fig. 3.10. Repartiţia pacienţilor în funcţie de starea la externare.

III.4. Supravegherea şi îngrijirile acordate bolnavilor cu eventraţii

III.4.1. Asistenţa acordată preoperator

Întrebările 1-8 din chestionar, privind asistenţa acordată preoperator, au fost

următoarele:

1)Cum vi s-a părut asistenţa acordată la examenul clinic ?

2)Cum vi s-a părut supravegherea acordată felului în care v-aţi simţit înainte de operaţie

(măsurarea pulsului, tensiunii, temperaturii, tratamentele efectuate)?

3)Cum apreciaţi îngrijirea acordată pentru asigurarea unui mediu confortabil (aerisire,

temperatura camerei)?

4)Asistenta medicală v-a dat informaţii asupra intervenţiei chirurgicale?

5)Cât de mult apreciaţi că v-a încurajat asistenta medicală înainte de operaţie ?

6)Dacă aţi avut nevoie de ajutor la igiena personală, ce părere aveţi despre îngrijirea

acordată?

51

7)Ce părere aveţi despre îngrijirile acordate înainte de operaţie la locul în care a avut

loc intervenţia chirurgicală (curăţarea pielii, îmbrăcarea)?

8)Ce părere generală aveţi despre pregătirea care vi s-a făcut înainte de operaţie ?

Răspunsurile s-au încadrat pe o scală de la 1 la 5, astfel:

1 – deloc, foarte rău (rea), total nesatisfăcător, foarte nemulţumit

2 – foarte puţin, rău (rea), nesatisfăcător, nemulţumit

3 – puţin, acceptabil(ă), satisfăcător(oare), destul de mulţumit, aşa şi aşa

4 – mult, bine (bună), mulţumit;

5 – foarte mult, foarte bine (bună), excelent, foarte mulţumit

La aceste prime 8 întrebări din chestionar au răspuns complet un total de 60 de pacienţi,

rata de răspuns fiind astfel de 95,24%.

La întrebarea numărul 1) „Cum vi s-a părut asistenţa acordată la examenul clinic?”,

răspunsurile au fost următoarele (tabelul XI, Fig. 3.11):

Tabel XI. Opinia despre asistenţa acordată la examenul clinic.

Răspuns 1 – foarte rea 2 – rea 3 – acceptabilă 4 – bună 5 – foarte bună

Nr. pac. 5 7 35 3 10

% 8,33% 11,66% 58,34% 5% 16,67%

10 pacienți; 16,67%

3 pacienți; 5%

35 pacienți; 58,34%

7 pacienți; 11,66%

5 pacienți; 8,33%

1 – foarte rea

2 – rea

3 – acceptabilă

4 – bună

5 – foarte bună

Fig. 3.11. Opinia despre asistenţa acordată la examenul clinic.

52

La întrebarea numărul 2) „Cum vi s-a părut supravegherea acordată felului în care v-aţi

simţit înainte de operaţie (măsurarea pulsului, tensiunii, temperaturii, tratamentele efectuate)?”,

răspunsurile au fost următoarele (tabel XII, Fig. 3.12):

10 pacienți; 16,67%

20 pacienți; 33,34%

18 pacienți; 30%

7 pacienți; 11,66%

5 pacienți; 8,33%

1 – foarte rea

2 – rea

3 – acceptabilă

4 – bună

5 – foarte bună

Fig. 3.12. Opinia despre supravegherea acordată înainte de operaţie.

Tabel XII. Opinia despre supravegherea acordată înainte de operaţie.

Răspuns 1 – foarte rea 2 – rea 3 – acceptabilă 4 – bună 5 – foarte bună

Nr. pac. 5 7 18 20 10

% 8,33% 11,66% 30% 33,34% 16,67%

La întrebarea numărul 3) „Cum apreciaţi îngrijirea acordată pentru asigurarea unui

mediu confortabil (aerisire, temperatura camerei)?”, răspunsurile au fost următoarele (tabel XIII,

Fig. 3.13):

Tabel XIII. Opinia despre asigurarea unui mediu confortabil.

Răspuns 1 – foarte 2 – 3 – satisfăcător 4 – 5 – foarte

53

nemulţumit nemulţumit mulţumit mulţumit

Nr. pac. 6 8 6 25 15

% 10% 13,33% 10% 41,67% 25%

10% 13,33% 10%

41,67%

25%

0%

10%

20%

30%

40%

50%

60%

70%

80%

90%

100%

1 – foartenemulțumit

2 – nemulțumit 3 –satisfăcător

4 – mulțumit 5 – foartemulțumit

6 pacienți 8 pacienți 6 pacienți

25 pacienți

15 pacienți

Fig. 3.13. Opinia despre asigurarea unui mediu confortabil.

La întrebarea numărul 4) „Asistenta medicală v-a dat informaţii asupra intervenţiei

chirurgicale?”, răspunsurile au fost următoarele (tabel XIV, Fig. 3.14):

Tabel XIV. Opinia despre acordarea de informaţii asupra intervenţiei chirurgicale.

Răspuns 1 – deloc 2 – foarte

puţine

3 – puţine 4 – multe 5 – foarte multe

Nr. pac. 4 9 14 23 10

% 6,67% 15% 23,33% 38,33% 16,67%

54

10 pacienți; 16,67%

23 pacienți; 38,33%

14 pacienți; 23,33%

9 pacienți; 15%

4 pacienți; 6,67%

1 – deloc

2 – foarte puține

3 – puține

4 – multe

5 – foarte multe

Fig. 3.14. Opinia despre acordarea de informaţii asupra intervenţiei chirurgicale.

La întrebarea numărul 5) „Cât de mult apreciaţi că v-a încurajat asistenta medicală

înainte de operaţie ?”, răspunsurile au fost următoarele (tabel XV, Fig. 3.15):

Tabel XV. Opinia despre încurajarea acordată de către asistenta medicală înainte de operaţie.

Răspuns 1 – deloc 2 – foarte puţin 3 – puţin 4 – mult 5 – foarte mult

Nr. pac. 4 8 10 23 15

% 6,67% 13,33% 16,67% 38,33% 25%

55

4 pacienți; 6,67%

8 pacienți; 13,33%

10 pacienți; 16,67%

23 pacienți; 38,33%

15 pacienți; 25%

1 – deloc

2 – foarte puțin

3 – puțin

4 – mult

5 – foarte mult

Fig. 3.15. Opinia despre încurajarea acordată de către asistenta medicală înainte de operaţie.

La întrebarea numărul 6) „Dacă aţi avut nevoie de ajutor la igiena personală, ce părere

aveţi despre îngrijirea acordată?”, răspunsurile au fost următoarele (tabel XVI, Fig. 3.16):

13,33% 15%

45%

18,33%8,34%

0,00%

10,00%

20,00%

30,00%

40,00%

50,00%

60,00%

70,00%

80,00%

90,00%

100,00%

1 – deloc 2 – foarte puțin 3 – puțin 4 – mult 5 – foarte mult

8 pacienți 9 pacienți

27 pacienți

11 pacienți

5 pacienți

Fig. 3.16. Opinia despre ajutorul acordată de către asistenta medicală la igiena personală.

56

Tabel XVI. Opinia despre ajutorul acordată de către asistenta medicală la igiena personală.

Răspuns 1 – deloc 2 – foarte puţin 3 – puţin 4 – mult 5 – foarte mult

Nr. pac. 8 9 27 11 5

% 13,33% 15% 45% 18,33% 8,34%

La întrebarea numărul 7) „Ce părere aveţi despre îngrijirile acordate înainte de operaţie

la locul în care a avut loc intervenţia chirurgicală (curăţarea pielii, îmbrăcarea)?”, răspunsurile au

fost următoarele (tabel XVII, Fig. 3.17):

Tabel XVII. Opinia despre îngrijirile acordate înainte de operaţie la locul în care a avut loc

intervenţia chirurgicală.

Răspuns 1 – deloc 2 – nesatisfăcător 3 – puţin 4 – mulţumit 5 – foarte bine

Nr. pac. 3 6 6 25 20

% 5% 10% 10% 41,67% 33,33%

20 pacienți; 33,33%

25 pacienți; 41,67%

6 pacienți; 10%

6 pacienți; 10%

3 pacienți; 5%

1 – deloc

2 – nesatisfăcător

3 – puțin

4 – mulțumit

5 – foarte bine

Fig. 3.17. Opinia despre îngrijirile acordate înainte de operaţie la locul în care a avut loc

intervenţia chirurgicală.

57

La întrebarea numărul 8) „Ce părere generală aveţi despre pregătirea care vi s-a făcut

înainte de operaţie ?”, răspunsurile au fost următoarele (tabel XVIII, Fig. 3.18):

Tabel XVIII. Opinia generală despre îngrijirile acordate înainte de operaţie.

Răspuns 1 – total

nesatisfăcătoare

2 –

nesatisfăcătoare

3 –

satisfăcătoare

4 – bună 5 – foarte

bună

Nr. pac. 3 7 20 17 13

% 5% 11,67% 33,33% 28,33% 21,67%

21,67%28,33%

33,33%

11,67%5%

0%

10%

20%

30%

40%

50%

60%

70%

80%

90%

100%

1 – totalnesatisfăcătoare

2 –nesatisfăcătoare

3 – satisfăcătoare 4 – bună 5 – foarte bună

Fig. 3.18. Opinia generală despre îngrijirile acordate înainte de operaţie.

III.4.2. Asistenţa acordată postoperator

Întrebările 9-16 din chestionar, privind asistenţa acordată postoperator

9)Cum apreciaţi ajutorul care vi s-a dat în prima zi după operaţie pentru a face primele

mişcări?

10) Cum vi s-a părut supravegherea acordată felului în care v-aţi simţit după operaţie

(măsurarea pulsului, tensiunii, temperaturii, tratamentele efectuate)?

11) Cum vi s-a părut asistenţa acordată la schimbarea pansamentului?

12) Dacă aţi avut nevoie de ajutor la schimbarea poziţiei, ce părere aveţi despre

îngrijirea acordată?

13) Cum vi s-a părut ajutorul dat pentru a mânca sau a bea?

14) Cum vi s-a părut ajutorul dat pentru a vă uşura durerea după operaţie?

58

15) Ce părere generală aveţi despre îngrijirea după operaţie?

16) Asistenta medicală v-a dat informaţii despre ceea ce vă va fi de folos şi vă va

ajuta să vă însănătoşiţi după operaţie?

Răspunsurile s-au încadrat pe o scală de la 1 la 5, astfel:

1 – deloc, foarte rău (rea), total nesatisfăcător, foarte nemulţumit

2 – foarte puţin, rău (rea), nesatisfăcător, nemulţumit

3 – puţin, acceptabil(ă), satisfăcător(oare), destul de mulţumit, aşa şi aşa

4 – mult, bine (bună), mulţumit;

5 – foarte mult, foarte bine (bună), excelent, foarte mulţumit

La aceste întrebări din chestionar au răspuns complet un total de 50 de pacienţi, rata de

răspuns fiind astfel de 79,36%.

La întrebarea numărul 9) „Cum apreciaţi ajutorul care vi s-a dat în prima zi după

operaţie pentru a face primele mişcări?”, răspunsurile au fost următoarele (tabel XIX, Fig. 3.19):

6% 8%14%

40%32%

0%

10%

20%

30%

40%

50%

60%

70%

80%

90%

100%

Răspuns

1 – foarte nemulțumit

2 – nemulțumit

3 – așa și așa

4 – mulțumit

5 – foarte mult

Fig. 3.19. Opinia despre ajutorul acordat pentru prima mobilizare.

Tabel XIX. Opinia despre ajutorul acordat pentru prima mobilizare.

Răspuns 1 – foarte

nemulţumit

2 – nemulţumit 3 – aşa şi

aşa

4 – mulţumit 5 – foarte mult

Nr. pac. 3 4 7 20 16

% 6% 8% 14% 40% 32%

59

La întrebarea numărul 10) „Cum vi s-a părut supravegherea acordată felului în care v-

aţi simţit după operaţie (măsurarea pulsului, tensiunii, temperaturii, tratamentele efectuate)?”,

răspunsurile au fost următoarele (tabel XX, Fig. 3.20):

Tabel XX. Opinia despre supravegherea acordată stării generale postoperatorii.

Răspuns 1 – deloc 2 – foarte puţină 3 – satisfăcătoare 4 – bună 5 – excelentă

Nr. pac. 2 5 10 10 23

% 4% 10% 20% 20% 46%

0%

10%

20%

30%

40%

50%

60%

70%

80%

90%

100%

1 – deloc 2 – foarte puțină 3 – satisfăcătoare 4 – bună 5 – excelentă

Fig. 3.20. Opinia despre supravegherea acordată stării generale postoperatorii.

La întrebarea numărul 11) „Cum vi s-a părut asistenţa acordată la schimbarea

pansamentului? ”, răspunsurile au fost următoarele (tabel XXI, Fig. 3.21):

Tabel XXI. Opinia despre îngrijirea pansamentului.

Răspuns 1 – deloc 2 – foarte puţină 3 – satisfăcătoare 4 – bună 5 – excelentă

Nr. pac. 2 3 15 10 20

% 4% 6% 30% 20% 40%

60

20 pacienți; 40%

10 pacienți; 20%

15 pacienți; 30%

3 pacienți; 6%

2 pacienți; 4%

1 – deloc

2 – foarte puțină

3 – satisfăcătoare

4 – bună

5 – excelentă

Fig. 3.21. Opinia despre îngrijirea pansamentului.

La întrebarea numărul 12) „Dacă aţi avut nevoie de ajutor la schimbarea poziţiei, ce

părere aveţi despre îngrijirea acordată?”, răspunsurile au fost următoarele (tabel XXII, Fig. 3.22):

Tabel XXII. Opinia despre ajutorul la schimbarea poziţiei în pat.

Răspuns 1 – deloc 2 – foarte puţin 3 – acceptabil 4 – bun 5 – foarte mult

Nr. pac. 6 8 16 12 8

% 12% 16% 32% 24% 16%

8 pacienți;16%

12 pacienți;24%

16 pacienți;32%

8 pacienți; 16%

6 pacienți; 12%

1 – deloc

2 – foarte puțin

3 – acceptabil

4 – bun

5 – foarte mult

Fig. 3.22. Opinia despre ajutorul la schimbarea poziţiei în pat.

61

La întrebarea numărul 13) „Cum vi s-a părut ajutorul dat pentru a mânca sau a bea?”,

răspunsurile au fost următoarele (tabel XXIII, Fig. 3.23):

Tabel XXIII. Opinia despre ajutorul acordat pentru a se alimenta.

Răspuns 1 – deloc 2 – foarte puţin 3 – satisfăcător 4 – bun 5 – foarte mult

Nr. pac. 5 9 10 14 12

% 10% 18% 20% 28% 24%

24%28%

20%18%

10%

0%

10%

20%

30%

40%

50%

1 – deloc 2 – foarte puțin 3 – satisfăcător 4 – bun 5 – foarte mult

Fig. 3.23. Opinia despre ajutorul acordat pentru a se alimenta.

La întrebarea numărul 14) „Cum vi s-a părut ajutorul dat pentru a vă uşura durerea

după operaţie?”, răspunsurile au fost următoarele (tabel XXIV, Fig. 3.24):

Tabel XXIV. Opinia despre ajutorul acordat pentru analgezie.

Răspuns 1 – deloc 2 – foarte puţin 3 – mediu 4 – mulţumit 5 – foarte mult

Nr. pac. 4 6 8 18 14

% 8% 12% 16% 36% 28%

62

28%

36%

16%12%8%

0%

10%

20%

30%

40%

50%

1 – deloc 2 – foarte puțin 3 – așa și așa 4 – mulțumit 5 – foarte mult

Fig. 3.24. Opinia despre ajutorul acordat pentru analgezie.

La întrebarea numărul 15) „Ce părere generală aveţi despre îngrijirea după operaţie?”,

răspunsurile au fost următoarele (tabel XXV, Fig. 3.25):

Tabel XXV. Opinia generală despre îngrijirea postoperatorie.

Răspuns 1 – foarte

nemulţumit

2 – nemulţumit 3 – destul de

mulţumit

4 – mulţumit 5 – foarte

mulţumit

Nr. pac. 3 6 11 14 16

% 6% 12% 22% 28% 32%

6%12%

22%28%

32%

0%

10%

20%

30%

40%

50%

1 – foartenemulțumit

2 –nemulțumit

3 – destul demulțumit

4 – mulțumit 5 – foartemulțumit

Fig. 3.25. Opinia generală despre îngrijirea postoperatorie.

63

La întrebarea numărul 16) „Asistenta medicală v-a dat informaţii despre ceea ce vă va

fi de folos şi vă va ajuta să vă însănătoşiţi după operaţie?”, răspunsurile au fost următoarele

(tabel XXVI, Fig. 3.26):

Tabel XXVI. Opinia generală despre informaţiile utile pentru recuperarea postoperatorie.

Răspuns 1 – deloc 2 – foarte puţine 3 – puţine 4 – multe 5 – foarte multe

Nr. pac. 3 7 9 17 14

% 6% 14% 18% 34% 28%

6%

14%

18%

34%

28%

0% 10% 20% 30% 40% 50%

1 – deloc

2 – foarte puține

3 – puține

4 – multe

5 – foarte multe

% pacienților

Fig. 3.26. Opinia generală despre informaţiile utile pentru recuperarea postoperatorie.

III.4.3.Comparaţii între aspectele nursingului

În ceea ce priveşte supravegherea şi îngrijirile acordate bolnavilor cu eventraţii, în

cadrul asistenţei acordate preoperator, cele mai mari procentaje au înregistrat următoarele

răspunsuri:

1) Opinia despre asistenţa acordată la examenul clinic: 3 – acceptabilă: 58,34% din

cazuri;

2) Opinia despre supravegherea acordată înainte de operaţie: 4 – bună: 33,34% din

cazuri;

3) Opinia despre asigurarea unui mediu confortabil: 4 – mulţumit: 41,67% din cazuri;

4) Opinia despre acordarea de informaţii asupra intervenţiei chirurgicale: 4 – multe:

38,33% din cazuri;

64

5) Opinia despre încurajarea acordată de către asistenta medicală înainte de operaţie: 4

– mult: 38,33% din cazuri;

6) Opinia despre ajutorul acordată de către asistenta medicală la igiena personală: 3 –

puţin: 45% din cazuri;

7) Opinia despre îngrijirile acordate înainte de operaţie la locul în care a avut loc

intervenţia chirurgicală: 4 – mulţumit: 41,67% din cazuri;

8) Opinia generală despre îngrijirile acordate înainte de operaţie: 3 – satisfăcătoare:

33,33% din cazuri;

Făcând o comparaţie între toate aceste rezultate, se poate observa că majoritatea

pacienţilor a acordat următoarele calificative la cele 8 întrebări care privesc nursingul

preoperator (Tabel XXVII, Fig. 3.27.):

Tabel XXVII. Calificative asupra nursingului preoperator.

Calificativ Nr. de întrebări % din întreb. preoperator

3 – acceptabil, puţin, satisfăcător 3 întrebări 37,5%

4 – bun, mulţumit, mult(e) 5 întrebări 62,5%

37,50%

62,50%

3 – acceptabil, puțin,satisfăcător

4 – bun, mulțumit, mult(e)

Fig. 3.27. Calificative asupra nursingului preoperator.

În cadrul asistenţei acordate postoperator, cele mai mari procentaje au înregistrat

următoarele răspunsuri:

9) Opinia despre ajutorul acordat pentru prima mobilizare: 4 – mulţumit: 40% din

cazuri;

65

10) Opinia despre supravegherea acordată stării generale postoperatorii: 5 –

excelentă: 46% din cazuri;

11) Opinia despre îngrijirea pansamentului: 5 – excelentă: 40% din cazuri;

12) Opinia despre ajutorul la schimbarea poziţiei în pat: 3 – acceptabil: 32% din

cazuri;

13) Opinia despre ajutorul acordat pentru a se alimenta: 4 – bun: 28% din cazuri;

14) Opinia despre ajutorul acordat pentru analgezie: 4 – mulţumit: 36% din cazuri;

15) Opinia generală despre îngrijirea postoperatorie: 5 – foarte mulţumit: 32% din

cazuri;

16) Opinia generală despre informaţiile utile pentru recuperarea postoperatorie: 4 –

multe: 34% din cazuri.

Făcând o comparaţie între toate aceste rezultate, se poate observa că majoritatea

pacienţilor a acordat următoarele calificative la cele 8 întrebări care privesc nursingul

postoperator (Tabel XXVIII, Fig. 3.28.):

Tabel XXVIII. Calificative asupra nursingului postoperator.

Calificativ Nr. de întrebări % din întreb. postoperator

3 – acceptabil 1 întrebare 12,5%

4 – mulţumit, bun, multe 4 întrebări 50%

5 – excelentă, foarte mulţumit 3 întrebări 37,5%

12,50%

50%

37,50%3 – acceptabil

4 – mulțumit, bun, multe

5 – excelentă, foarte mulțumit

Fig. 3.28. Calificative asupra nursingului postoperator.

66

Făcând o comparaţie între toate aceste rezultate, se poate observa că majoritatea

pacienţilor a acordat următoarele calificative la cele 16 întrebări (Tabel XXIX, Fig. 3.29.):

- La 4 întrebări (25% din aspectele investigate prin chestionar) - calificativul 3 (puţin,

acceptabil(ă), satisfăcător(oare), destul de mulţumit, mediu);

- La 9 întrebări (56,25% din aspectele investigate prin chestionar)- calificativul 4 (mult,

bine (bună), mulţumit) – cu o medie a pacienţilor de ;

- La 3 întrebări (18,75% din aspectele investigate prin chestionar) - calificativul 5

(foarte mult, foarte bine (bună), excelent, foarte mulţumit).

Tabel XXIX. Calificative asupra nursingului general.

Calificativ Nr. de întrebări % din întreb.

3 – acceptabil, puţin, satisfăcător 4 întrebări 25%

4 – bun, mulţumit, mult(e) 9 întrebări 56,25%

5 – excelentă, foarte mulţumit 3 întrebări 18,75%

25%

56,25%

18,75%

3 – acceptabil, puțin,satisfăcător

4 – bun, mulțumit, mult(e)

5 – excelentă, foarte mulțumit

Fig. 3.29. Calificative asupra nursingului general.

67

III.5. Discuţii

Eventraţiile reprezintă sechele ale unor leziuni congenitale sau dobândite.

Leziunile dobândite pot avea un factor cauzal direct sau indirect.

Eventraţiile dobândite de cauză directă sunt posttraumatice accidentale sau prin act

operator.

Eventraţiile postoperatorii apar ca şi o consecinţă a unor evenimente locale ce determină

dehiscenţa planului musculo-aponevrotic suturat, supuraţia fiind cea mai frecventă cauză, apoi

altele, cum sunt: granuloamele de fir, „secţiunile” musculo-aponevrotice prin planurile de sutură.

Eventraţiile dobândite de cauză indirectă apar ca urmare a deteriorării calitative a

peretelui musculo-aponevrotic abdominal în cadrul evoluţiei altor afecţiuni, cum sunt: leziunile

meduloradiculare, nevrita diabetică, obezitatea, rahitismul, degenerescenţa senilă.

Factorii etiopatogenetici care intervin în apariţia eventraţiilor sunt locali, loco-regionali

şi generali. Aceştia sunt, de regulă, asociaţi, potenţându-se reciproc.

Factorii locali, dependenţi de intervenţia chirurgicală, sunt:

• tipul laparotomiei şi secţiunile tisulare realizate ce interesează planuri anatomice,

inervaţia, vascularizaţia, linii de forţă. Inciziile oblice şi paramediane verticale sunt urmate de o

frecvenţă mai mare a eventraţiilor;

• orientarea axială a inciziei subombilicale determină o frecvenţă mai mare a

eventraţiei, ca urmare a absenţei forţei posterioare a tecii muşchilor drepţi abdominali, precum şi

a presiunii mari ce se exercită pe marginile plăgii la acest nivel;

• tipul de sutură şi calitatea materialului utilizat – efectuarea unei suturi ischemice,

utilizarea firelor rezorbabile la planul aponevrotic favorizează apariţia eventraţiei;

• drenajul prin plaga operatorie sau drenajul subcutanat reprezintă un factor favorizant

prin breşa parietală existentă, respectiv riscul septic;

• reintervenţiile chirugicale precoce şi iterative, prin deteriorarea planurilor anatomice,

întârzie procesul de vindecare al plăgii şi cresc riscul complicaţiilor septice;

• supuraţia parietală poate compromite sutura musculo-aponevrotică, cu eliminarea

firelor de sutură şi obţinerea unei cicatrici slabe;

• evisceraţia fixată şi acoperită cu tegument duce întotdeauna la eventraţie

postoperatorie.

Factorii loco-regionali ce determină creşterea postoperatorie a presiunii intraabdominale

au ca efect tensionarea suturii parietale sau a cicatricii. Dintre aceştia, mai frecvenţi sunt: ileusul

68

dinamic postoperator intens şi prelungit, efortul de tuse (tuşitori cronici) şi vărsătură, constipaţia

cronică, disuria (adenom de prostată şi alte boli disectaziante ale colului vezical).

Factorii generali sunt dependenţi de starea biologică a pacientului, ce poate influenţa

rezistenţa mecanică musculo-aponevrotică. Între aceşti factori, mai frecvenţi sunt: boli diverse

anemiante, hipoproteinemiante, emaciante, hipovitaminozele, neoplaziile, diabetul zaharat,

obezitatea, insuficienţa renală, ateroscleroza, vârsta înaintată, fumatul, tratamentul cortizonic sau

chimioterapic prelungit.

În studiul efectuat, am determinat că frecvenţa cea mai mare a eventraţiilor a fost

prezentă la pacienţii de sex masculin, respectiv 65,08% din totalul pacienţilor care au suferit acest

tip de intervenţie chirurgicală. Procentul obţinut este în concordanţă cu date din literatura studiată

(30).

Am observat, de asemenea, în urma efectuării studiului, că cea mai afectată categorie de

vârstă este cuprinsă între 60-70 de ani (46,03%). Acest interval este similar cu categoria de

vârstă din unele date din literatură (31).

În urma analizei numărului de pacienţi, am constatat că pacienţii care provin din mediul

rural sunt în număr mai mare, cu un procentaj de 63,5%. Acesta s-ar putea datora adresabilităţii

mai scăzute la medic şi unei reţineri crescute faţă de intervenţiile chirurgicale.

Pe lângă eventraţii, am mai întâlnit, în procentele cele mai mari (peste 20%) următoarea

patologie asociată: diabet zaharat (DZ), hipertensiune arterială (HTA) cu ateroscleroză asociată,

obezitate. Diabetul zaharat şi obezitatea constituie afecţiuni metabolice care provoacă o

incapacitate de vindecare a rănii, iar ateroscleroza sau diabetul determină şi reducerea perfuziei

sangvine la locul inciziei, scăzând astfel oxigenarea şi nutriţia ţesuturilor.

Se observă, de asemenea, că peste 50% dintre pacienţi sunt fumători, fumatul

constituind un factor de risc general, care poate favoriza eventraţia datorită tusei cronice, dar şi

prin afectarea microcirculaţiei periferice.

În funcţie de localizarea topografică a eventraţiilor postoperatorii, cele mai frecvente

cazuri au apărut consecutiv inciziilor mediane supraombilicale (41,30%) şi subombilicale

(23,80%), date în concordanţă cu datele din literatură (30).

În funcţie de mărimea eventraţiei, cele mai frecvente au fost eventraţiile mici (68,25%),

urmate, la o diferenţă mare, de eventraţiile gigante (17,47%). Tratamentul laparoscopic al

eventraţiilor reduce riscul apariţiei de complicaţii şi rata de recidivă şi scurtează considerabil

timpul de spitalizare (32).

În urma intervenţiei chirurgicale s-au observat următoarele complicaţii postoperatorii ca

fiind cele mai frecvente: serom (14,28% din cazuri) şi infecţia plăgii (12,70% din cazuri).

69

Procentul obţinut a fost mai mic decât unele date din literatură, ceea ce s-ar putea datora şi unui

număr mai mic de cazuri studiate, pe un interval mai mic de timp (31). Alte date din literatură au

observat, de asemenea, un procent asemănător (33).

Postoperator, a fost necesară o durată de spitalizare mai mare, cu următoarea distribuţie:

9-14 zile (42,86% din cazuri) şi peste 14 zile (26.98% din cazuri). Durata este crescută, ceea ce

este de aşteptat în asemenea cazuri, apropiată de cea întâlnită în datele din literatură (31).

Evoluţia clinică din cea mai mare parte a internării a fost, pentru majoritatea pacienţilor,

spre ameliorare (79,37% din cazuri). Doar 14,28% din cazuri au avut o evoluţie staţionară şi

6,35% din cazuri au avut o evoluţie spre agravare.

Procentele stării de la externare au fost similare celor de la evoluţia clinică. Starea la

externare a fost, pentru majoritatea pacienţilor, o stare generală bună (74,62% din cazuri).

22,21% din cazuri au avut o stare ameliorată şi doar 3,17% din cazuri au decedat. Procentul de

decese a fost mai scăzut în comparaţie cu alte date publicate în literatură (34).

În ceea ce priveşte supravegherea şi îngrijirile acordate bolnavilor cu eventraţii, în

cadrul asistenţei acordate preoperator, majoritatea pacienţilor a acordat calificativul 3 –

acceptabil, puţin, satisfăcător – la 3 întrebări din 8 (37,5%) şi calificativul 4 – bun, mulţumit,

mult(e) – la 5 întrebări din 8 (62,5%). Putem interpreta astfel că majoritatea pacienţilor a fost

mulţumită de calitatea nursingului preoperator, dar nici un pacient nu i-a acordat calificativ

maxim.

În cadrul asistenţei acordate postoperator, majoritatea pacienţilor a acordat calificativul

3 – acceptabil – la 1 întrebare din 8 (12,5%), calificativul 4 – mulţumit, bun, multe – la 4

întrebări din 8 (50%) şi calificativul 5 – excelentă, foarte mulţumit – la 3 întrebări din 8 (37,5%).

Putem interpreta astfel că majoritatea pacienţilor a fost mulţumită şi foarte mulţumită de calitatea

nursingului preoperator, doar un aspect al nursingului postoperator fiind cotat mai slab.

Privind în ansamblu nursingul eventraţiilor, 25% din îngrijirile acordate (4 întrebări) au

primit calificativul 3 – acceptabil, puţin, satisfăcător, 56,25% din îngrijirile acordate (9 întrebări)

au primit calificativul 4 – bun, mulţumit, mult(e) şi 18,75% din îngrijirile acordate (3 întrebări)

au primit calificativul 5 – excelentă, foarte mulţumit. Deci putem interpreta că 75% din aspectele

nursingului eventraţiilor cuprinse în acest chestionar au fost bune şi foarte bune, restul (25%)

trezind unele nemulţumiri în rândul pacienţilor.

În general, pacienţii au fost mai mulţumiţi de calitatea nursingului postoperator, decât

de cel preoperator, acest aspect putându-se datora unor factori diverşi, care ţin atât de pacient, cât

şi de asistenţa medicală: psihicul bolnavilor – mai angoasaţi înainte de operaţie şi mai uşuraţi

după; interacţiunea diferită a pacienţilor cu colegii de salon – diverse zvonuri care circulă şi pot

70

înfricoşa pacientul înainte de operaţie, stresul şi răspunderea mai mare a actului de nursing

postoperator – mai ales în unităţile de terapie intensivă.

71

III.6. Concluzii

1. Eventraţia postoperatorie este una dintre cele mai grave afecţiuni ale peretelui

abdominal, caracterizate printr-o morbiditate ridicată şi o durată mare de spitalizare.

2. Cei mai predispuşi la apariţia eventraţiei postoperatorii sunt pacienţii de sex

masculin.

3. Pacienţii cei mai afectaţi de eventraţii postoperatorii au vârsta cuprinsă în intervalul

60-70 de ani şi provin din mediul rural.

4. Intervenţia chirurgicală cu ajutorul unei plase sintetice de la prima apariţie a

defectului parietal scade riscul de recidivă.

5. Mobilizarea precoce evită complicaţiile şi ameliorează confortul pacienţilor.

6. Majoritatea pacienţilor apreciază bine şi foarte bine calitatea nursingului acordat, în

special al nursingului postoperator.

72

BIBLIOGRAFIE

1. Papilian V. Anatomia omului (vol. 2. Splanhologia). Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1979

2. Ifrim M, Niculescu G. Compediu de anatomie. Editura ştiinţifică şi Enciclopedică,

Bucureşti, 1988

3. Groza PP. Fiziologie. Editura Medicală, Bucureşti, 1991

4. Angelescu N. Patologie chirurgicală vol. I şi II. Editura Celsius, Bucureşti 2003

5. Angelescu N. Propedeutica medico-chirurgicală. Editura Medicală, Bucureşti, 1993.

6. Burghele Th. Studiul terenului în chirurgie. Editura Medicală, Bucureşti, 1965.

7. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti. Teză de doctorat:

Particularităţi de tactică şi tehnică chirurgicală în protezarea defectelor abdominale mari

din eventraţiile postoperatorii. Conducător ştiinţific: Prof. Dr. Radu Șerban Palade,

Doctorand dr. Nicu Grigore, 2008 (rezumat)

8. Vasile D., Grigoriu M. Chirurgie şi specialităţi înrudite. Manual pentru şcolile sanitare

postliceale. Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995

9. Titircă L. Urgenţe medico-chirurgicale, Editura Medicală, Bucureşti, 2000

10. Mihailescu. M. Chirurgia pentru cadre medii. Editura Medicală, Bucureşti, 1991

11. Simici P. Patologie chirurgicală şi mică chirurgie pentru cadre medii. Ed. Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1986

12. Universitatea de Vest Vasile Goldiş Arad, Facultatea de Medicină Generală Specialitatea

Asistenţă Medicală. Lucrare de Diplomă: „Îngrijirea pacientului cu colecistectomie

laparoscopică”. Coordonator ştiinţific Prof. Univ. Dr. Ioan Crîsnic, absolvent Malos

(Ghatas)I. Felicia-Gabriela, 2010

13. Chiru F, Chiru G, Moraru L. Îngrijirea omului bolnav şi a omului sănătos. Editura Cison,

Bucureşti, 2001

14. Morariu L, Ivan M, Spataru R, Chiru Fl. Bazele teoretice şi practice ale îngrijirii omului

sănătos şi bolnav, Edit. Universul, Bucureşti, 2000.

15. Titircă L şi colab. Tehnici de evaluare şi îngrijire acordate de asistenţi medicali, vol.II.

Editura Viaţa Medicală Românească, 2006

16. Mozes C. Tehnica îngrijirii bolnavului, Editura Medicală, Bucuresti, 2006

17. Mozes C. Cartea asistentului medical. Tehnica îngrijirii bolnavului. Ediţia a VII-a, Ed.

Medicală, 2006.

18. Szekely Cs. Nursing Clinic, curs litografiat, Partea I-a, Arad, 2006

19. Szekely Cs. Nursing Clinic, curs litografiat, Partea II-a, Arad, 2007

73

20. Balta G, Metaxatos A, Kyovski A. Tehnici de îngrijire generală a bolnavilor. Editura

Didactică şi Pedagogică, 1983

21. Balta G, Stanescu MO, Metaxatos A, Kyowski A, Titirca L. Tehnici speciale de îngrijire a

bolnavilor. Editura Didactică şi Pedagogică, 1983

22. Titircă L. Breviar de explorari functionale şi îngrijiri speciale acordate bolnavului. Editura

Viaţa Medicală Românească, 2008

23. Titircă L. Ghid de nursing - cu tehnici de evaluare şi îngrijirile corespunzătoare nevoilor

fundamentale. Editura Viaţa Medicală Românească, 2006

24. Titircă L. Îngrijiri speciale acordate pacienţilor de către asistenţii medicali, Editura Viaţa

Medicală Românească, Bucureşti, 2000

25. Titircă L. Manual de îngrijiri speciale acordate pacienţilor de către asistenţii medicali.

Editura Viaţa Medicală Românească, Bucureşti, 2003

26. Palade RŞ. Manual de chirurgie generală. Tehnica îngrijirii chirurgicale a bolnavului.

Editura Bic All, Bucureşti, 2008,

27. Daschievici S, Mihăilescu M. Chirurgie - manual pentru cadre medii şi şcoli sanitare

postliceale. Ed. Medicală, 2009

28. Borundel C. Medicina internă pentru cadre medii. Ed. a-4-a, rev. Editura All, Bucureşti,

2009

29. Mercuţ D. Nursing chirurgical: lucrări practice, Editura Medicală Universitară Craiova,

2007

30. Gembal P, Grzegorczyk W, Grabowski B, Milik K, Rola R, Kołodziej-Ziarko A, Bielecki

K. Eventrations--the prospective analysis of risk factors of eventrations patients after

laparotomy treated in 8 surgical departments of Podkarpacie District. Wiad Lek.

2006;59(11-12):767-771.

31. Anielski R, Cichoń S, Pasierb S, Słowiaczek M, Orlicki P. Wound dehiscence as a problem

of the surgery department. Wiad Lek. 1997;50 Suppl 1 Pt 2:234-240.

32. Carbajo MA, Martín del Olmo JC, Blanco JI, de la Cuesta C, Toledano M, Martin F,

Vaquero C, Inglada L. Laparoscopic treatment vs open surgery in the solution of major

incisional and abdominal wall hernias with mesh. Surg Endosc. 1999 Mar;13(3):250-252.

33. Grigor'ev SG. Therapy and prophylaxis of eventration. Khirurgiia (Mosk). 1991 May;

(5):117-120.

34. Chifan M, Georgescu S, Tîrcoveanu E, Niculescu D, Bordea M. The surgery of intestinal

obstruction in the elderly. Rev Med Chir Soc Med Nat Iasi. 1989 Oct-Dec;93(4):711-713.

74

Anexa I

Pacient: sex: M F vârstă: ani

Vă rugăm alegeţi răspunsul la următoarele întrebări (încercuiţi ceea ce credeţi dumneavoastră):

Nr. Întrebare Răspuns1 Cum vi s-a părut asistenţa acordată la examenul clinic? 1 – foarte rea 2 – rea 3 – acceptabilă 4 – bună 5 – foarte bună2 Cum vi s-a părut supravegherea acordată felului în care v-aţi simţit

înainte de operaţie (măsurarea pulsului, tensiunii, temperaturii, tratamentele efectuate)?

1 – foarte rea 2 – rea 3 – acceptabilă 4 – bună 5 – foarte bună

3 Cum apreciaţi îngrijirea acordată pentru asigurarea unui mediu confortabil (aerisire, temperatura camerei)?

1 – foarte nemulţumit

2 – nemulţumit 3 – satisfăcător 4 – mulţumit 5 – foarte mulţumit

4 Asistenta medicală v-a dat informaţii asupra intervenţiei chirurgicale? 1 – deloc 2 – foarte puţine 3 – puţine 4 – multe 5 – foarte multe

5 Cât de mult apreciaţi că v-a încurajat asistenta medicală înainte de operaţie?

1 – deloc 2 – foarte puţin 3 – puţin 4 – mult 5 – foarte mult

6 Dacă aţi avut nevoie de ajutor la igiena personală, ce părere aveţi despre îngrijirea acordată?

1 – deloc 2 – foarte puţin 3 – puţin 4 – mult 5 – foarte mult

7 Ce părere aveţi despre îngrijirile acordate înainte de operaţie la locul în care a avut loc intervenţia chirurgicală (curăţarea pielii, îmbrăcarea)?

1 – deloc 2 – nesatisfăcător 3 – puţin 4 – mulţumit 5 – foarte bine

8 Ce părere generală aveţi despre pregătirea care vi s-a făcut înainte de operaţie?

1 – total nesatisfăcătoare

2 – nesatisfăcă-toare

3 – satisfăcătoare 4 – bună 5 – foarte bună

9 Cum apreciaţi ajutorul care vi s-a dat în prima zi după operaţie pentru a face primele mişcări?

1 – foarte nemulţumit

2 – nemulţumit 3 – aşa şi aşa 4 – mulţumit 5 – foarte mult

10 Cum vi s-a părut supravegherea acordată felului în care v-aţi simţit după operaţie (măsurarea pulsului, tensiunii, temperaturii, tratamentele efectuate)?

1 – deloc 2 – foarte puţină 3 – satisfăcătoare 4 – bună 5 – excelentă

11 Cum vi s-a părut asistenţa acordată la schimbarea pansamentului? 1 – deloc 2 – foarte puţină 3 – satisfăcătoare 4 – bună 5 – excelentă12 Dacă aţi avut nevoie de ajutor la schimbarea poziţiei, ce părere aveţi

despre îngrijirea acordată?1 – deloc 2 – foarte puţin 3 – acceptabil 4 – bun 5 – foarte mult

13 Cum vi s-a părut ajutorul dat pentru a mânca sau a bea? 1 – deloc 2 – foarte puţin 3 – satisfăcător 4 – bun 5 – foarte mult14 Cum vi s-a părut ajutorul dat pentru a vă uşura durerea după operaţie? 1 – deloc 2 – foarte puţin 3 – mediu 4 – mulţumit 5 – foarte mult15 Ce părere generală aveţi despre îngrijirea după operaţie? 1 – foarte

nemulţumit2 – nemulţumit 3 – destul de

mulţumit4 – mulţumit 5 – foarte

mulţumit16 Asistenta medicală v-a dat informaţii despre ceea ce vă va fi de folos şi

vă va ajuta să vă însănătoşiţi după operaţie?1 – deloc 2 – foarte puţine 3 – puţine 4 – multe 5 – foarte

multe

75