I. CAPITOLUL

INTRODUCERE SI MOTIVAŢIA LUCRARII

Hernia este o afecţiune foarte frecventă in patologia chirurgicală, fiind situata

65imediat după apendicită; predomină la bărbaţi in raport cu 3-5 bărbaţi la o femeie.

Din acest punct de vedere, hernia constituie o problemă socială, cu repercursiuni

asupra totalului zilelor de incapacitate de muncă asupra bugetului de asigurări sociale si bineinţeles

asupra producţiei.

Frecvenţa variază de asemenea si cu vârsta, hernia fiind frecventă in primii ani de viata,

descreşte in copilărie si adolescenţă, creşte din nou la maturitate, la vârsta mijlocie si mai ales la

bătrâni şi descreşte la vârste foarte înaintate.

Herniile inghinale sunt cele mai frecvente hernii, reprezentând peste 90% din

totalul herniilor; predomină la bărbati si sunt mai frecvente in partea dreaptă. De

menţionat frecvenţa in dreapta a herniei inghinale după apendicectomie; este incriminat

traumatismul peretelui si secţiunea nervului abdomino-genital sau a unui ram care

generează atrofia musculaturii pe partea respectivă in regiunea inghinală.

Având in vedere ca hernia inghinală este o boală frecventă, neintervenţia

chirurgicală in timp util poate duce la complicaţii si repercursiuni asupra starii de

sănătate, am considerat ca este necesară tratarea acestei afecţiuni in cadrul lucrarii de

faţă.

4

CAPITOLUL II.

A. ANATOMIA CAVITĂŢII ABDOMINALE ŞI A

PERETELUI ABDOMINAL

Cavitatea abdominală constituie un spaţiu localizat în partea mijlocie şi inferioară

a trunchiului. Acest spaţiu cu o formă cilindrică, neregulată, ovoid şi turtit pe direcţia

înainte - înapoi este delimitat astfel:

* În partea superioară de muşchiul diafragm, care separa cavitatea abdominală

de cea toracică şi care e un perete mobil, care urca şi coboară cu mişcările respiratorii;

* În partea inferioară este închisa de un perete mobil şi musculos reprezentat

prin diafragmă pelvina constituită din muşchii perineali; peretele posterior nu este mobil

şi e reprezentat de coloană vertebrală pe mijloc şi de muşchii spatelui pe de o parte şi alta

a coloanei, iar peretele anterior şi lateral este mărginit de fiecare parte prin patru muşchi

formând peretele musculo - aponevrotic al cavităţii abdominale.

În ansamblu, cavitatea abdominală are forma unei pâlnii cu deschiderea mare

orientată în sus şi cu cea mică orientată în jos.

Această cavitate este împărţită prin anumite formaţiuni anatomice în trei zone:

* Etajul supramezocolic

* Etajul submezocolic

* Etajul pelvin

De fapt, prin cavitatea abdominală şi cavitatea pelvina se înţelege spaţiul cuprins

între pereţii osteomusculari ai abdomenului şi pelvisului ceea ce-i determina pe unii

anatomişti să o numească cavitate abdomino - pelvina, cuprinsă superior între muşchiul diafragm şi

inferior de diafragmă pelvină.

Cavitatea abdominală adăposteşte importatante organe (digestive şi genito-

urinare), artere, vene şi vase limfatice. Interiorul acestei cavităţi este învelit de o foiţă

subţire, o membrană seroasă numită peritoneu, care totodată, îmbrăcă şi înconjoară

diferite organe digestive.

5

Pereţii abdominali musculari ai acestei cavităţi prezintă numeroase puncte sau

zone slabe, prin care, în anumite condiţii se pot exterioriza sub piele diferite organe din

interiorul cavităţii (mai ales intestinul subţire sau epiploonul), producând hernia.

Asemenea zone sunt: zona canalului inghinal, a inelului femural, a inelului

ombilical, a liniei albe, a canalului obturator, a orificiilor diafragmatice, a planşeului

pelvian, a zonei lombare

din peretele abdominal posterior, dar cele mai frecvente hernii se produc prin zonele şi

punctele slabe din peretele abdominal anterior.

Musculatura peretelui abdominal anterior este dispusă în trei paturi musculare

primitive, într-un strat muscular extern, unul mijlociu şi altul intern, fiecare strat având o orientare

caracteristică.

Muşchii abdomenului sunt laţi şi participă la formarea pereţilor laterali I şi II ai

abdomenului, întinzându-se între baza toracelui şi marginea superioară a bazinului.

· Stratul extern este format din oblicul extern şi continuă direcţia fibrelor intercostalilor

externi;

· Stratul mijlociu este format din oblicul intern şi continuă direcţia

intercostalilor interni. Între cele două foiţe de dublare a aponevrozei sale anterioare este

cuprins muşchiul drept abdominal cu fibre verticale, dublat în partea inferioară a muşchiului

piramidal.

· Stratul intern este format din transversul abdomenului şi pătratul lombelor.

Acestea din urmă completează spaţial dintre ultima coastă şi creastă iliacă şi participă la

formarea peretelui posterior al abdomenului.

CANALUL INGHINAL

Este un traiect situat între straturile musculo-aponevrotice ale regiunii inghinale a

peretelui ventral abdominal care lasă să treacă la bărbat cordonul spermatic şi la femeie

ligamentul rotund.

Traiectul sau este oblic îndreptat în jos, înainte şi înăuntru, paralel cu arcada

femurală şi situat pe linia ce uneşte un punct situat la 1-1,5 cm de spina iliacă antero-

superioară cu spina pubisului; măsoară 4 cm la bărbaţi şi 4,5 cm la femeie.

Canalul inghinal este format din patru pereţi:

* Ventral (anterior)

* Dorsal (posterior)

* Caudal (inferior)

6

* Cranial (superior)

Şi două orificii - orificiul profund (intern);

- orificiul superficial (extern).

Orificiul profound se găseşte situat la 1 - 2 cm cranial de jumătatea arcadei

femurale (puţin medial).

PERETELE VENTRAL Este constituit lateral de cei trei muşchi ai

abdomenului (oblicul extern, oblicul intern şi transversal), iar medial doar de aponevroza

oblicului extern. Se termină medial prin pilierii tendinoşi (interni şi externi) care

delimitează orificiul superficial al canalului inghinal pe unde ies formaţiunile anatomice

ce străbat canalul inghinal.

PERETELE DORSAL

Privit dinspre faţa peritoneală prezintă trei zone limitate de trei denivelări ca trei

coarde formate din uraca pe linia mediană, cordonul fibros al arterei ombilicale mai

înafara şi crosa arterei epigastrice cel mai lateral.

Aceste trei formaţiuni anatomice delimitează pe peretele peritoneal dorsal, trei

gropite (fasete):

· foseta inghinală internă (limitată de uraca şi cordonul arterei ombilicale);

· foseta inghinală mijlocie (între ombilicala şi crosa arterei epigastrice);

· foseta inghinală externă (situată lateral de artera epigastrică).

În zona medială a peretelui dorsal, peritoneul este întărit de următoarele

formaţiuni fibroase sau tendinoase situate în planuri suprapuse dinainte -înapoi.

· Pilierul dorsal al orificiului dorsal al canalului inghinal, ligamentul Calles

format din expansiunea aponevrotică a oblicului extern de partea opusă;

· Tendonul conjunct (unirea tendoanelor de inserţie a muşchiului oblic intern şi transvers);

· Ligamentul Henle şi marginea externă a muşchiului drept abdominal

· Fascia transversalis, cea mai profundă, care dublează peritoneul, Reiese, ca

foseta internă inghinală este puternic întărită, herniile inghinale interne sau oblice interne

fiind excepţionale.

În zona mijlocie a peretelui dorsal, fascia transversalis este singura formaţiune ce înveleşte şi

întăreşte peritoneul.

Porţiunea din această zonă a fosetei inghinale mijlocii cuprinsă între tendonul

conjunct (medial), ligamentul Hesselbach (lateral) şi bandeleta ilio pubiană fomează

zona sau punctul slab al peretelui dorsal al canalului inghinal; este locul de elecţie pe

unde se formează herniile inghinale directe.

7

În zona laterală a peretelui dorsal, în afara crosei arterei epigastrice, peritoneul

este dublat de fascia transversalis, întărită la rândul ei de ligamentul Hesselbach (lateral),

care limitează şi măreşte orificiul profound al canalului inghinal limitat lateral de fascia

iliacă.

La nivelul fosetei inghinale externe, prin orificiul profund al canalului inghinal se

formează herniile inghinale oblice externe, al căror sac şi conţinut coboară în canal,

înăuntrul tunicii fibroase a cordonului format din evaginarea în jurul cordonului, a fasciei

transversalis.

În concluzie, zona de formare a herniilor inghinale (zona herniară) este situată la nivelul peretelui

dorsal al canalului inghinal, care prezintă două puncte slabe: la nivelul fosetelor mijlocii şi la nivelul

orificiului profund al canalului inghinal (foseta externă).

PERETELE CAUDAL

Acesta are formă de jgheab şi este format din arcada femurală, întărită dorsal de ligamentul

ilio - pubian.

PERETELE CRANIAL

Este format în porţiunea laterală de fascicule musculare terminale ale muşchiului oblic intern şi

transvers, iar în porţiunea medială de interstiţiul dintre muşchiul oblic extern şi intern.

B. FIZIOLOGIA CAVITĂŢII ABDOMINALE

Cavitatea abdomino-pelvină conţine organe importante care sunt supuse unei forţe, unei

presiuni pozitive, numite presiune abdominală.

Presiunea face ca organele să iasă afară din interiorul cavităţii, dar i se opune presa musculară

abdominală formată:

· anterior din chinga muşchilor abdominali,

· superior din muşchiul diafragm,

· posterior din peretele muscular întărit de axul osos al coloanei toraco - lombare. Presa

abdominala se datorează muşchilor abdominali, care sunt aşezaţi în mai multe planuri distincte, cu o

contra din partea diafragmelor abdominală şi pelvina, iar contracţia lor formează o centură contractilă

care pe de o parte contribuie la fixarea organelor din interiorul cavităţii abdomino - pelvine

comprimându-le, iar pe de altă parte măreşte rezistenta peretelui abdominal. Acest perete prezintă,

după cum am arătat puncte şi zone slabe prin care organele din cavitatea abdominală ar

putea migra spre exterior sub piele.

8

Când tonicitatea şi forţa muşchilor scad, valoarea lor funcţională este diminuată

şi rezistenţa peretelui abdominal micşorată, favorizând ieşirea organelor din cavitate prin

locurile slabe ale peretelui. Această forţa intraabdominala învinge rezistenta zonelor

slabe şi prin ele ies organele abdominale (intestin şi epiploon cel mai frecvent).

Presiunea exercitată asupra viscerelor în cavitatea abdomino - pelvina pe care le

comprimă, intervine în toate actele fiziologice ce necesită o contracţie a unor rezervoare

în vederea evacuării lor, ca de exemplu în cazul micţiunilor, defecaţiei sau naşterii.

În condiţii fiziologice, cele două forţe contrare - presiunea intraabdominală şi

presa abdominala - se găsesc într-un echilibru dinamic. Orice cauză care influenţează una

din aceste forţe, cu atât mai mult pe amândouă, predispune la apariţia herniilor.

La creşterea presiunii intraabdominale contribuie mai mulţi factori:

· presiunea atmosferică care comprimă peretele musculo - aponevrotic,

· presiunea statică a viscerelor abdominale,

· presiunea variabilă a organelor cavitare abdominale dată de gradul de umplere a

acestor organe din abdomen şi pelvis,

· poziţia bipedă a corpului omenesc,

· tonusul muşchilor peretelui antero - lateral al abdomenului (în special în cazul

bronşitelor, a constipaţiilor cronice şi al tulburărilor de micţiune),

· jocul contracţie - relaxare a muşchiului diafragm şi a diafragmei pelvine.

Multitudinea acestor factori care contribuie la creşterea presiunii intraabdominale

fac ca această presiune să nu fie constantă la acelaşi individ, putându-se constata o diferenţa

abdomino - pelvina, intre muşchiul diafragm şi diafragma pelvină, care creşte de sus în

jos, având consecinţe asupra poziţiilor şi funcţiilor viscerelor abdorninale.

Starea de troficitate a muşchilor abdominali, tonusul acestora, sunt factori care se

opun presiunii intraabdorninale fiind legaţi de troficitatea generală a organismului.

Îmbătrânirea, bolile cronice, obezitatea scad troficitatea muşchilor şi în special al

celor abdominali favorizând apariţia herniilor abdominale în punctele slabe ale

abdomenului, în spărturile normale ale peretelui sau la intersecţiile musculare.

Factorii locali care duc la apariţia bolii sunt reprezentaţi de creşterea presiunii

intraabdominale şi scăderea rezistenţei tonusului chingii musculare abdominale din

diferite cauze.

Date de anatomie şi fiziologie ale herniei .

Herniile pot fi :

9

· congenitale

· dobandite

Herniile congenitale se datoresc anomaliilor în dezvoltarea fătului au sacul

preformat care poate fi plin de la început sau gol umplerea făcându-se ulterior după un

efort sau după slăbirea musculaturi.

Herniile dobândite apar ca o boală în care sunt antrenaţi factori locali ,factori

generali de structură şi troficitate .

În această grupa apar herniile bătrânilor aşa numitele hernii de slăbiciune dar şi

herniile de forţă datorate eforturilor fizice excesive .

Anatomia patologică a herniilor evidenţiază trei elemente comune tuturor

herniilor.

a. Sacul herniar care are o prelungire a peritoneului parietal şi care

are trei părţi:

-gatul(coleful)

-corpul

-fundul sacului.

Sacul mai poate să impună şi structuri din ţesuturile parietale pe care le străbate şi

la care poate să adere. Unele hernii au şi un lipom preherniar format din properitoniala

traumatizată de repetatele intrări şi ieşiri ale herniei, aşa după cum este cazul herniei

femurale.

b. Traectul anatomic poate fi un simplu orificiu musculo-

aponevrotic (hernii ombilicale, herniile liniei albe),un inel

aponevrotic (herniile crurale) sau un veritabil canal cu două

orificii (profund şi superficial),reprezentat de traiectul inghinal

(herniile inghinale.

c. Conţinutul sacului (herniei) este variabil intestin epiplon etc.

Teoretic, orice organ al cavităţii abdominale poate hernia excepţia duodenului şi

pancreasului care sunt bine ancorate la peretele posterior abdominal.

Mai putem clasifica herniile şi astfel:

- Hernia inghinala

- Hernia femurala sau crurala

-hernia ombilicală

-herniile liniei albe

-herniile ventrale

10

-herniile lombare

-herniile obturatoare

-herniile ischiatice

-herniile perineale

-herniile diafragmatice

iC. ÎNGRIJIRI SPECIFICE ASISTENIEI MEDICALE ACORDATE

PACIENŢILOR CU HERNIE

1. DEFINIŢIE

Hernia este caracterizată prin exteriorizarea spontană, parţiala sau totală,

temporară sau permanentă a unui organ din cavitatea peritoneală sau a învelişului sau

printr-un punct sau zona mai slabă a peretelui abdominal, previzibilă anatomic ale cărei

stări de deficienţă morfologică şi funcţionala se pot agrava în afara oricărui traumatism

printr-o predispoziţie specială, congenitală sau câştigată.

Hernia inghinală este o boală frecventă, întâlnită mai ales la bărbaţi, caracterizată

prin ieşirea parţiala sau totală a unui organ printr-un orificiu al canalului inghinal sub

tegumentele intacte.

2. ETIOLOGIE ŞI PATOLOGIE

Factori predispozanţi:

· Ereditatea;

· Condiţiile de alimentaţie;

· Condiţiile de mediu şi munca (munca fizică grea);

· Starea tonusului muscular a peretelui abdominal – pelvin (hipotoniile musculare).

Factorii favorizanţi sunt reprezentaţi de eforturile mici, repetate, din bronşitele

cronice, stricturile sau eforturile de micţiune ale bolnavilor, obezitatea şi sarcinile

repetate.

Factorul determinant esenţial este efortul depus de majoritatea bolnavilor în

perioada activă a vieţii care rupe echilibrul dinamic dintre presiunea intraabdominală care

are tendinţa de a împinge viscerele mobile în afară şi rezistenţa peretelui abdominal, care

se opune acestei tendinţe continue. Acest efort poate fi mic şi brutal (muncitori în forţă)

sau mai mic şi repetat şi realizează apariţia herniei în punctele şi zonele de rezistenţă mică

a peretelui abdomino - pelvin numite puncte sau zone herniare.

11

Presiunea intraabdominală

Este determinată şi variază cu presiunea atmosferică, presiunea statică şi

dinamică a viscerelor abdominale cu poziţia corpului şi cu tonusul peretelui abdomino-

pelvin; presiunea creşte în cazul modificărilor conţinutului cavităţii abdominale (tumoare,

ascită, sarcină) şi în efortul de tuse, defecaţie, micţiune, exercitându-se în mod deosebit în

etajul abdominal inferior.

Rezistenţa peretelui abdomino - pelvin care se opune şi echilibrează dinamic

presiunea abdominală, condiţionata de troficitatea musculaturii şi de tonusul muscular,

poate fi diminuată de echilibrul fiziologic rupt în cazul bolilor cronice deproteinizante, al insuficientei

tiroidiene, al sarcinilor repetate.

Mecanismul de producere al herniei este diferit la hernia congenitală faţă de hernia

câştigată.

În hernia congenitală punctul sau zona slabă este consecinţa unei opriri a

dezvoltării parietale; sacul şi traiectul sunt preformate, iar viscerele se angajează în

tendinţa lor de a părăsi cavitatea abdominală cu ocazia unui efort (hernie inghinală oblica

externă, prin persistenţa canalului peritoneo - vaginal).

În hernia câştigată, viscerele se exteriorizează la nivelul unui punct sau zone slabe a peretelui

urmând de cele mai multe ori traiectul unui pedicul vasculo-nervos sau al unui organ

(orificiul crural, canalul inghinal).

Sub influenţa hipertensiunii abdominale viscerele (cel mai frecvent intestinul şi epiploonul)

disociază diferite planuri parietale, sacul hernial peritoneal formându-se prin distensie şi

evaginare progresivă, acesta fiind mecanismul de formare a herniilor de slăbiciune.

Efortul şi hipertensiunea intraabdominală singure nu pot decât în mod excepţional să creeze o

hernie; este cazul herniei de forţa.

3. TABLOU CLINIC

Herniile prezintă două categorii de semne: fizice sau obiective şi funcţionale sau

subiective. La cele complicate apar şi semne generale.

Semnele fizice

12

Sunt, de cele mai multe ori, foarte evidente şi permit diagnosticul de hernie.

Examenul bolnavului se face la început în picioare, după solicitarea unui efort de mers sau

tuse, apoi culcat.

La inspecţie se remarcă apariţia unei formaţiuni tumorale într-o zonă herniară,

variabilă ca volum şi forma, care se măreşte în ortostatism şi descreşte, de regulă în

decubit.

La palpare tumoarea este de consecinţă elastică, se poate reduce în cavitatea

abdominală, după care degetele cu care se explorează, apreciază dimensiunile orificiului

herniar şi starea structurilor musculo-aponevrotice.

Dacă în sacul herniar se găseşte intestin, atunci reducera lui se însoţeşte de

zgomote hidroaerice. În acest caz este vorba de hernia simplă sau reductibilă, spre

deosebire de hernia complicată. După repunere, la efortul de tuse, degetul examinator

simte impulsul organului care tinde să iasă la exterior.

Herniile pot fi coercibile, situaţie, când după repunere organul rămâne în cavitatea

abdominală un timp şi incoercibile când organul repus nu rămâne în cavitatea abdominală,

Ci reapare imediat în sacul herniar, uneori chiar pe lângă degetul examinatorului, datorită

unui orificiu prea mare. Unele hernii rămân ireductibile, total sau parţial, după manevre

corecte şi insistenţe de repunere în cavitatea abdominală. În practică este esenţial să

deosebim ireductibilitatea datorate aderenţelor dintre sac şi conţinut, aceasta fiind veche şi

nedurerosă, de ireductibilitatea bruscă, dureroasă datorată strangulării şi care aduce

bolnavul la medic.

O categorie aparte de hernii ireductibile şi care ridică probleme dificile de

soluţionare sunt herniile foarte voluminoase (acele hernii în care pe măsură ieşirii

permanente a organelor din abdomen, cavitatea peritoneală se remaniază şi-şi micşorează

volumul).

Herniile prin alunecare sunt, de asemenea ireductibile. În faza iniţială de formare a

herniei, tumoarea poate lipsi, pentru că sacul n-a traversat inelul său traiectul herniar. În

aceste situaţii, singurul element obiectiv al herniei îl constituie impulsul la tuse perceptibil

prin degetul introdus în canalul herniar, mai ales când bolnavul sta în picioare.

La percuţia herniei, constatarea sonorităţii certifica prezenta intenstinului în sac, pe

când, constatarea matităţii sugerează un conţinut epiploic.

Semnele funcţionale

Sunt uneori foarte discrete. Când sunt prezente ele constau în senzaţii de tracţiune,

care se accentuează când presiunea abdominală creşte şi cedează dacă se reduce hernia.

13

Alteori ca în cazul herniei epigastrice, pot apărea dureri, sau chiar fenomene dispeptice,

cel mai adesea o uşoară jenă.De regulă, hernia este o afecţiune nedureroasă după ce s-a

constituit şi-a devenit evidentă în perioadă iniţială, însă, când se produce lărgirea sau chiar

deşirarea inelului herniar şi fundul de sac peritoneal începe să coboare, hernia este

dureroasă.

Examenul clinic se va încheia numai după explorarea tuturor orificiilor herniare şi

după ce bolnavul a fost examinat sistematic pe aparate, pentru a avea cât mai multe

informaţii asupra terenului pe care a apărut boală, asupra riscurilor operatorii şi anestezice

legate de operaţie şi de teren şi asupra prognosticului postoperator (riscul de recidivă

herniară).

Vezica urinară herniată poate fi pusă în evidenţă prin cistografie.

Examenul radiologic este esenţial pentru diagnostic în herniile diafragmatice.

În hernia inghinală şi inghinoscrotală întâlnim următoarea simptomatologie:

A. Durerea

Bolnavul cu hernie simte o durere moderată mai mult o jenă, în regiunea inghinală

sau inghino-scrotală. Durerea poate fi mai intensă dacă hernia este mai voluminoasă,

deoarece ansele intenstinale existente produc o tracţiune pe mezenter. Durerea cedează

imediat ce bolnavul se aşează în decubit dorsal şi hernia se reduce (reintră în abdomen). În

acest caz nu dispare decât dacă încetează strangularea.

B. Prezenţa unei tumori

Apariţia unei tumori în regiunea inghinală sau inghinoscrotală este simptomul cel

mai important pentru diagnosticarea unei hernii. Este vorba de o tumoare situată de-a

lungul canalului inghinal, dacă, hernia este numai inghinală.

În cazul unei hernii inghino-scrotale, tumoarea umple atât canalul inghinal cât şi

scrotul. Hernia inghinală, ca şi cea inghinoscrotala poate fi unilaterală sau bilaterală. În

cazul în care ea este bilaterală, apare de obicei succesiv - nu simultan - în aceste regiuni.

La palpare se constată că tumoarea este elastică.

Dacă hernia este inghinoscrotală, formaţiunea tumorală coboară, de-a lungul

canalului inghinal în scrot. De reţinut este faptul că tumoarea dispare în momentul în care

bolnavul cu hernie se aşează în decubit dorsal. De multe ori, pentru că hernia să se reducă

este nevoie că bolnavul să introducă formaţiunea herniană în cavitatea abdominală cu

mâna. În unele cazuri de hernii inghinoscrotale mari şi foarte mari - neglijate - tumoarea

herniană nu se mai reduce (este ireductibilă) din cauză că organele herniate au făcut

aderenta cu organele din scrot. Bolnavul este purtătorul permanent al acestor tumori

14

voluminoase, fără îndoială jenante şi care-i pot da tulburări funcţionale importante. Uneori

tumoarea este ireductibilă, nu din cauza aderenţelor create, ci din cauză că inelul prin care

a ieşit organul hernian, ştrangulează, parţial sau total, organele herniate: deobicei marele

epiploon sau ansele interstinale. Acest accident, foarte grav, numit ştrangulare se produce

mai frecvent, în cazul herniilor recente şi cu inel hernian strâns, mic.

Mecanismul de producere este următorul: După ce a herniat prin inel, ansa

intestinală se umple de conţinut, intestinal, lichidian şi gazos.

În consecinţă, creşte mult în volum şi fiind mai mare decât circumferinţa inelului,

nu mai poate reveni în abdomen.Ca urmare, conţinutul ei nu mai urmează circuitul normal

intenstinal şi se produce o ocluzie interstinala. Acest gen de hernie se numeşte hernie

strangulată.

Din cauza compresiunii pe care o suferă ansele şi pediculul vascular al acestora din

partea inelului hernian, ansele intestinale se micşorează. Fără intervenţie chirurgicală de

urgenţă bolnavul nu poate fi salvat!

C. Prezenţa orificiilor herniale dilatate

Examinarea unui bolnav cu hernie obişnuită (nestrangulata) se completează prin

cercetarea celor două inele inghinale.

Se examinează mai întâi orificiul extern, care se găseşte la baza bursei, prin

introducerea unui deget în bursă la acest nivel (ca într-un deget de mănuşa). Apoi se

cercetează orificiul intern, situat mai sus la celălalt capăt al canalului inghinal.

Aceste orificii se pot examina numai după ce tumoarea herniana a fost introdusă în

abdomen. Examinarea se face întâi pe bolnavul culcat în decubit dorsal. Se ridică apoi

bolavul în ortostatism, ţinându-se degetul în orificiul herniar intern al canalului inghinal,

iar bolnavul este pus să tuşească. În caz de hernie, degetul simpte formaţiunea care

herniaza la orificiul intern.

Apoi retrăgând degetul, se simte că hernia vine după deget, de-a lungul canalului

inghinal. Hernia se opreşte la orificiul extern, dacă este numai hernie inghinală şi

depăşeşte orificiul extern coborât în scrot, în cazul în care este o hernie inghinoscrotala.Se

vor examina orificiile ambelor regiuni inghinale, deoarece de multe ori hernia este

bilaterală. De asemenea, se vor examina şi orificiile crurale, întrucât pot exista hernii

concomitente: inghinale şi crurale.

În cazul herniei inghinale la copil, tabloul clinic este tipic. La câteva zile după

naştere sau în primele două luni de viaţă apare în regiunea inghinală a copilului o

tumefacţie ce se măreşte la plâns şi dispare în stare de linişte.

15

Aceasta tumefacţie este nedureroasă.

4. EXAMENE PARACLINICE

Teste screening

Hemograma:

· Normală în herniile necomplicate;

· Hemoconcentraţie în hernia inghinală ştrangulată;

· VSH - normal;

· Glicemie;

· Radioscopie cardio-pulmonară

Uree sanguină:

· Normală în herniile necomplicate;

· Crescută în hernia inghinală ştrangulată.

Examene radiologice:

Radiografia abdominală simplă în ortostatism evidenţiază imagini hidroaerice. În

herniile ştrangulate sunt obligatorii:

· Tranzit baritat;

· irigoscopie şi irigografie;

· cistografia şi cistoscopia.

Sunt necesare de efectuat doar în cazul herniilor voluminoase pentru a aprecia

natura conţinutului.

5. EVOLUŢIE ŞI PROGNOSTIC

Evoluţie variabilă, dar în nici un caz spre vindecare. Evoluţia herniei este în

general lentă şi progresivă, volumul sau mărindu-se cu timpul.

16

Poate fi suportat ani de zile mai ales când conţinutul său nu este reprezentat de

intestin.

6. COMPLICAŢII

Herniile ştrangulate

Ştrangularea reprezintă complicaţia cea mai gravă şi mai frecventă a herniilor. Ea

determină necroza ischemică a conţinutului herniei. Apare mai frecvent la femei pentru că

herniile femurale şi ombilicale se ştrangulează des. Ştrangularea apare de obicei în herniile

de dimensiuni mici cu margini fibrose.

7. DIAGNOSTIC

Diagnostic clinic

În hernia necomplicată, semnele funcţionale sunt reprezentate de senzaţia de greutate, provocată

de herniile mari. În herniile mici (herniile liniei albe, crurale) apare durerea locală, accentuată la efort,

ortostatism prelungit.Examenul local este elementul important al diagnosticului herniilor. Examinarea

bolnavului cu hernie se face iniţial în ortostatism, apoi în decubit dorsal. Uneori, hernia este vizibilă doar

daca bolnavul este pus să tuşească.

La inspecţie se constată o formaţiune tumorală într-o zonă herniară a peretelui abdominal,

care poate prezenta un pedicul, este reductibilă şi creşte în dimensiuni în ortostatism şi

după efort.Tegumentele suprajacente sunt normale.

Palparea permite aprecierea conţinutului herniei. Prin palparea se constată reductibilitatea herniei

prin defectul parietal în cavitatea abdominală şi tendinţa la reexteriorizare în timpul efortului de

tuse. După reducere se apreciază defectul parietal în sensul direcţiei acestuia (perpendicular sau

oblic), dimensiunile şi consistenţa marginilor.

Prin percuţie se poate constata sonoritate (intestin) sau matitate (epiploon).

Examenul radiologic prin tranzit sau clismă baritată poate oferi date asupra conţinutului

herniilor voluminoase.

Diagnostic paraclinic

a. Examenele de laborator pot arăta:

• Hemoconcentratie;

• Creşterea ureei la bolnavii care au vărsat mult şi se prezintă tardiv la medic.

17

b. Radiografia abdominală simplă în ortostatism (examen obligatoriu)

evidenţiază imagini hidroaerice (cuiburi de rândunică).

Diagnosticul pozitiv

În cazul herniei inghinale necomplicate, diagnosticul se pune pe examen clinic

local bine efectuat şi examenul radiologie care evidenţiază:

· Tumora herniară;

· Reductibilitatea herniei prin presiune blândă şi începând de la fundul

sacului se reintroduce conţinutul herniei în cavitatea abdominală (manevra taxis);

· Reapariţia herniei la efort, la tuse şi expansiunea ei cu efortul;

· Natura conţinutului;

· Sonoritatea la percuţie;

· Senzaţia de masă păstoasa neregulată, mată la percuţie uneori cu frenisment;

· Radiografia abdominală simplă.

În cazul herniei ştrangulate, diagnosticul se pune pe examenul local care arată:

· Renitenţa herniei, tensiunea dureroasă;

· Nereductibilitate;

· Absenţa pulsiunii la tuse;

· Semene de ocluzie: - meteorism

- Hiperperistaltica

- Clapotaj

- Anse destinse

· Pe examene paraclinice care arată:

• hemoconcentraţie

• creşterea ureei sanguine

• imagini hidroaerice pe radiografia abdominală simplă.

În cazul herniei ireductibile, diagnosticul se pune pe:

• Aspectul voluminos al herniei;

• Nereductibilitatea ei.

18

Diagnosticul diferenţial

Deşi în general, diagnosticul de hernie inghinală nu pune probleme, sunt situaţii

când trebuie să diferenţiem hernia de o serie de tumefacţii cu aproximativ aceeaşi

localizare cum ar fi:

· HIDROCELUL este o acumulare de lichid în vaginala testiculară şi se

Manifestă printr-o formaţiune tumorală localizată la nivelul scrotului dar care este

nereductibilă, conţine lichid şi apare translucidă la transiluminaţie.

· VARICOCELUL este constituit printr-o dilataţie varicoasă a venelor

cordonului spermatic, afecţiune benignă, senzaţia palpatorie este particulară unui pachet

de intestine de pasăre sau râme.

· LIPOMUL LABIAL este o formaţiune tumorală situată la nivelul unei labii,

delimitată, dură, nereductibilă, determinată de acumularea de grăsime: tumorile de testicul

şi tumorile de cordon.

8. TRATAMENT

Tratamentul cuprinde trei aspecte:

A. profilactic;

B. Curativ;

C. al complicaţiilor;

A.Tratamentul profilactic

Profilaxia herniilor, constă în tratament tonifiant al musculaturii abdominale prin

exrcitii fizice ca:

• Mersul pe jos, drumeţia, unele sporturi cum ar fi călăria, scrima, gimnastica şi mai

ales înotul.

• Tratamentul balnear în staţiuni ca: Predeal, Păltiniş, Covasna, Govora;

• Hidroterapie în staţiuni ca: Felix, Eforie Nord;

• Evitarea şi tratarea complicaţiilor;

• Evitarea şi tratarea tulburărilor în micţiune;

· Climatoterapie în cazul slăbirilor accentuate pentru refacerea rapidă în greutate şi a

· Forţei fizice;

· Tratarea obezităţii prin regim alimentar corespunzător şi o activitate fizică educativă;

19

· Tratarea bronşitelor cronice în staţiuni ca: Cheia, Govora, Lacul Roşu, Căciulata,

Slănic Moldova;

· Evitarea eforturilor fizice mari.

Cu toată diversitatea procedeelor medicale şi balneo - fizio - terapice folosite în

tratarea şi prevenirea herniilor, tratamentul chirurgical rămâne cea mai radicală formă de tratament şi

odată diagnosticată hernia trebuie operată indiferent de mărimea, simptomatologia sau

regiunea în care s-a dezvoltat.

B.Tratamentul curativ

Este numai chirurgical, după cum se refac planurile aponevrotice ale canalului

inghinal şi după raportul acestor planuri cu cordonul spermatic (la bărbaţi) deosebim:

• Procedee anatomice;

• Procedee prefuniculare;

• Procedee retrofuniculare.

În cazurile cu orificii foarte largi şi aplazii a peretelui abdominal se pot utiliza

plastiile cu şiret de piele dezepidermizata, plastia cu fascia lată cu piele dezepidermizata

sau cu proteze (plase din materiale plastice, nylon). Cura herniilor la femeie - se poate

desfiinţa canalul inghinal (cu sau fără rezecţia ligamentului rotund) şi solidarizarea

planurilor musculo - aponevrotice, rezultatele fiind mai bune.

Bolnavul operat trebuie să evite orice efort fizic 6 luni şi orice efort mare în

permanenţă

C.Tratamentul complicaţiilor

Hernia ştrangulată trebuie considerată o urgenţă chirurgicală absolută care se va

opera la prezentare sau imediat după corectarea disfuncţiilor vitale majore. Dacă, după

suprimarea cauzei ştrangulării, ansa prezintă leziuni certe de necroza se impune rezecţia ei

în zona sănătoasa (enterectomia). Dacă hernia ştrangulată realizează o ocluzie intestinală se impune un

tratament adecvat pre -, intra -, şi postoperator.

D. INGIRIJIRI PRE ŞI POSTOPERATORII

1. PREGĂTIREA PREOPERATORIE

20

Actul operator constituie pentru bolnavii spitalizaţi un eveniment deosebit faţă de

care manifestă teama şi îngrijorare.

Asistenta medicală fiind în contact pennanent cu bolnavii este datoare să participe la pregătirea

pentru operaţie respectând recomandările făcute de către medic, încurajându-i şi

câştigându-le Încrederea. O bună pregătire preoperatorie preîntâmpina diferite accidente

ce ar putea surveni în timpul operaţiei sau imediat după operaţie.

Pregătirea preoperatorie a bolnavilor are mai multe etape:

· Pregătirea preoperatorie generală;

· Pregătirea preoperatorie locală;

· Pregătirea preoperatorie specială.

În pregătirea preoperatorie specială:

· dezbracă hainele bolnavului cu grijă pentru a nu traumatiza bolnavul şi pentru a

nu-i accentua durerile sau i se vor tăia hainele;

· la indicaţia medicului, o asistentă medicală va executa: spălătura gastrică,

golirea vezicii urinare cu sonda Foley la femeie, în cazul intervenţiei pe micul bazin, va fi

atenţionat pentru micţiune voluntară;

· protezele dentare mobile vor fi scoase, învelite într-o bucată de tifon şi vor fi

puse în noptiera bolnavului, iar bijuteriile vor fi predate familiei sau administraţiei

spitalului cu proces verbal;

· la indicaţia medicului anestezist, asistenta medicală va respecta doza şi ora injectării

medicaţiei preanestezice, va administra un hipnotic Opium, cu Morfină, Mialgin, un barbituric

tip Fenobarbital şi un vagolitic Atropină.

2. ÎNGRIJIRILE POSTOPERATORII ALE BOLNAVILOR

21

Îngrijirile postoperatorii încep imediat după intervenţia chirurgicală şi durează

până la vindecarea completă a bolnavului.

Îngrijirile postoperatorii se acordă în funcţie de natura intervenţiei, de complicaţiile

care au suferit intraoperator, de felul anesteziei şi pentru starea generală a bolnavului.

Scop: îngrijirile postoperatorii se acorda pentru stabilirea funcţiilor organismului, asigurarea

cicatrizării normale a plăgii şi prevenirea complicaţiilor.

3. ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR OPERAŢI CU ANESTEZIE

GENERALĂ

· Pregătirea camerei

Până la instalarea bolnavului la pat, asistenta medicală va pregăti, aerisi încăperea,

controlează temperatura camerei şi o va menţine la 18 - 20°C, atenuează lumina. Patul îl

va schimba cu lenjerie curată, protejează patul cu o aleza de cauciuc acoperită cu o aleza

de pânza astfel încât operatorul să poată fi îngrijit din toate părţile.

Pregătirea materialelor în vederea reanimării postoperatorii

În vederea reanimarii postoperatorie, va pregăti materialele pentru perfuzii, seringi, ace, garou,

soluţii de perfuzat, aspiratorul şi sondele, materialele pentru tratamentul medicamentos, analeptice

cardio - vasculare şi respiratorii, alcool, pregătirea borcanelor necesare cu suporturi pentru

aspiraţie, drenaj pleural, verifică sursa de oxigen.

· Pregătirea materialelor pentru supravegherea bolnavilor

Asistenta medicală va pregăti: termometrul, cronometrul, aparatul pentru tensiune,

borcan pentru diureza, foaia de temperatură pentru terapia intensivă.

Transportul bolnavului operat va fi efectuat cu căruciorul pregătit cu pătura,

cearceaf, aleza. Bolnavul este aşezat în poziţie de decubit dorsal, cu capul într-o parte,

învelit pentru a nu răci. Transportul se efectuează silenţios, cu blândeţe, fără zdruncinături.

Supraveghează: pulsul la carotida, eventuale vărsături, apariţia cianozei, perfuzia

dacă se continuă în timpul transportului şi drenurile.

· Instalarea bolnavului operat la pat

Până la trezire, bolnavul va fi aşezat în decubit dorsal cu capul într-o parte sau în

decubit lateral. Dacă perfuzia se continuă se plasează flaconul pe suport, iar membrul

22

bolnavului se fixează în jgheabul de fixare; se verifică poziţia acului şi ritmul perfuziei.

Drenele sunt racordate la borcane (săculeţi) când este cazul.

4. SUPRAVEGHEREA ŞI ÎNGRIJIRILE IMEDIATE

· Supravegherea faciesului

Apariţia palorii însoţită de transpiraţii reci şi răcirea extremităţii indica starea de

şoc. Apariţia cianozei, chiar redusă este semn de insuficienţă respiratorie şi asistenta

medicală va administra bolnavului oxigen pe sondă, endonazal.

· Supravegherea comportamentului

Asistenta medicală va supraveghea comportamentul deoarece operatul poate să

prezinte la trezire o stare de agitaţie şi va avea o atenţie deosebită că operatul să nu-şi smulgă pansamentul,

drenurile, perfuzia, să nu se ridice din pat, va fi imobilizat dacă este nevoie.

· Supravegherea respiraţiei

Respiraţia trebuie să fie ritmica de amplitudine normală. Dacă apare jena

respiratorie, ea poate trăda încărcarea bronşică, cu mucozităţi (fiind necesară o aspiraţie

faringiană), căderea limbii (este prevenită prin menţinerea pipei Gueddel până la trezirea completă a

bolnavului), inundarea cailor respiratorii cu vomismente (se previne prin poziţia

bolnavului, aspiraţie, eventual intubaţie traheală).

· Supravegherea pulsului

Pulsul trebuie să fie bine bătut, regulat, accelerat, rărindu-se în mod progresiv. Pulsul filiform

este dat de o hemoragie sau de altă stare critică.

· Supravegherea tensiunii arteriale

Tensiunea arterială va fi controlată în mod ritmic, prăbuşirea tensiunii arteriale concomitent cu

reducerea tensiunii diferenţiale, însoţită de accelerarea pulsului, indică starea provocată de hemoragie.

Asistenta medicală anunţă de urgenţă medicul şi se va pregăti pentru reintervenţie şi oxigeno -

terapie.

· Supravegherea pansamentului

Asistenta medicală va anunţa medical de urgenţă în cazul în care pansamentul nu este uscat, ci

îmbibat cu sânge sau serozitate.

· Schimbarea poziţiei bolnavului

23

După trezire, asistenta medicală va aşeza bolnavul în poziţie semişezand, dacă intervenţia nu

este contraindicată.

· Îngrijirea mucoasei bucale

Pentru umidificarea mucoasei bucale, asistenta medicală va şterge mucoasa bucală cu tampoane,

umezeşte în soluţii diluate de bicarbonat (sodiu, acid boric, permanganat de potasiu), îi curăţă stratul

existent pe limba cu tampoane umezite cu o soluţie preparată dintr-o lingură de bicarbonat de sodium + o

lingură de glicerină la un pahar de apă., dacă starea bolnavului o permite să-şi clătească gura, îi va unge

buzele cu vaselină.

· Prevenirea escarelor

Îi va efectua frecţii cu alcool la nivelul regiunii dorsale şi a călcâilor, se evita

umezeala, i se schimba des poziţia.

· Evacuarea vezicii

Micţiunea îi va fi stimulată prin aplicarea în regiunea pubiană a unei buiote dacă nu este

contraindicat, lăsând apa de la robinet să curgă sau prin introducerea bazinetului încălzit sub bolnav; dacă

nu se reuşeşte micţiunea spontană se va evacua prin sondaj vezical

E. ROLUL MORAL AL ASISTENTEI MEDICALE ÎN PERIOADA

POSTOPERATORIE

- Pentru pacient, rolul asistentei medicale, este important şi de lungă durată atât în

pregătirea preoperatorie, cât şi după intervenţia chirurgicală.

- Dacă preoperator rolul său a fost de a pregăti fizic şi moral intervenţia

chirurgicală, postoperator, rolul său consta în uşurarea restabilizării complete, până la

starea anterioară intervenţiei chirurgicale.

- La întoarcerea din sala de operaţie, pacientul va trebui să găsească o asistentă

medicală binevoitoare, indulgenţă, dar şi eficientă, care îl face să înţeleagă că este acolo

pentru a-l ajuta şi pentru a-l determina să se ajute singur, făcându-i astfel mai simplă

vindecarea.

- Asistenta medicală va lucra cu capul, sufletul şi mâinile şi propria conştiinţă,

nelăsând nimic la voia întâmplării şi neomiţând să transmită cel mai mic detaliu colegelor

ce-i urmează în tură.

- Operatul este o persoană dezechilibrată temporar, exclusă de la viaţa fizică

normală şi foarte vulnerabilă.

24

- Pentru această asistentă medicală va da dovadă de inteligentă şi abilitate, în

momentul în care pacientul se reintorce în salon.

- Ea va trebui să-i asigure confortul, calmul din jurul său, să “educe “familia, să

limiteze, cu tact, timpul vizitelor.

- Alinarea tuturor suferinţelor psihice şi fizice va fi obiectul principal în îngrijirea

postope-ratorie.

- Cu blândeţe şi fermitate, de fiecare dată, gesturile şi comportamentul ei vor oferi

operatului un grad crescut de confort, încredere în echipa de îngrijire, precum şi un climat

favorabil refacerii.

- Acest climat de încredere şi siguranţă creat în perioada preoperatorie, va fi

exploatat la maximul în perioada postoperatorie.

- Anxietatea operatului antrenează, de cele mai multe ori, neîncrederea şi

judecarea greşită a evoluţiei postoperatorie.

- Devotamentul, amabilitatea, discreţia, abilitatea sunt atuuri majore care nu

trebuie să lipsească unei asistente medicale şi care vor completa, în mod fericit,

conştiinciozitatea profesională, cu scopul bine precizat - reîntoarcerea pacientului la viaţă

normală.

- Pacientul poate avea nevoie, de asemenea, de asistenţă religioasă, să doresca să-

şi continue rugăciunile sau obiceiurile şi singura care-l poate ajuta, fără ostentaţie este tot

asistenta medicală.

III. ÎNGRIJIRI INDIVIDUALIZATE

STUDIU PE CAZURI DE BOALĂ

25

1. Cazul numărul 1

Culegerea datelor

Surse de informare:- foaia de observaţie;

- pacientul;

- echipa de îngrijire;

- aparţinătorii.

Date privind identitatea pacientului

 Nume: B.

Prenume: A.

Vârsta:42 ani

Sex: Masculin

Domiciliu: Rodna

Stare civilă: căsătorit 

Naţionalitate: romană

Religie: ortodoxă

Ocupaţie: muncitor necalificat

Condiţii de viaţă: bune;

Gusturi personale:

 1. Mod de alimentaţie: -Masticaţie şi deglutiţie fiziologice;

 - Preferă: fructe;

- Nu consuma alcool;

- Fumător.

2. Mod de petrecere a timpului liber: - Vizioneaza filme;

- Lecturi;

- Petrecerea timpului împreună cu familia.

Date privind starea de sănătate anterioară

Date antropometrice: Greutate: 68 kg;

26

Înălţime: 1,82 m;

Grupa sanguină: A II;

Rh: pozitiv.

Limite senzoriale: Auz: clinic normal;

Văz: acuitate vizuală bilaterala normală;

Somn: insuficient, cu treziri repetate.

Antecedente: - heredo-colaterale: fără importanţă;

- Personale fiziologice şi patologice: neagă alte afecţiuni.

  Informaţii legate de boală

Motivele internării: - umflătură în zona inghinală;

- Dureri la nivelul fosei iliace drepte;

- Greţuri;

- Vărsături;

- Constipaţie.

Istoricul bolii: Pacientul în vârstă de 42 de ani prezintă de apoximativ 5 zile dureri

difuze în epigastru şi în fosa iliacă dreapta, cu greţuri şi vărsături. Pacientul acuză

insomnii, somn insuficient, cu treziri repetate.

Simptomatologia s-a accentuat în urmă cu 24 de ore, bolnavul prezentând

vărsături repetate şi dureri, motiv pentru care se apelează la serviciul de urgenţă.

Pacientul se internează prin serviciul de urgenţă cu semne clinice şi simptome

de hernie inghinală.

Data internării: 22.01.2013

Diagnosticul la internare: Hernie inghinală.

Examenul clinic general:

  Stare generală alterată.

Tegumente şi mucoase normal colorate.

  Ţesut subcutanat normal reprezentat.

Ţesut muscular normoton, normokinetic.

Sistem osteo-articular – integru morfofuncţional.

Sistem ganglionar limfatic – nepalpabil.

Sistem respirator: - căi respiratorii superioare permeabile;

- Torace normal conformat, amplitudinea mişcărilor

27

respiratorii egală;

- Percuţie – sonoritate pulmonară;

- Auscultaţie – murmur vezicular prezent bilateral, fără

raluri.

Sistem cardio-vascular: - zona precordială de aspect normal;

- Zgomote cardiace normale;

- Artere pulsatile - TA 120/70 mmHg;

- Puls 65 pulsaţii/min - A.V. 65 b/min.

Aparat digestiv: - abdomen normal conformat;

- Durere în fosa iliacă dreaptă;

- Greţuri, vărsături;

- Tranzit intestinal absent;

- Apăsare musculară discretă în etajul abdominal inferior.

Aparat uro-genital: - rinichi nepalpabili;

- Micţiuni fiziologice.

Sistemul nervos: - ROT – prezente bilateral;

  - RFM – prezente bilateral

III.1.A. Funcţiile vitale măsurate la internare:

Temperatura corporală 36,2 o C

Tensiunea arterială 120/70 mmHg

Puls 65 pulsaţii/min

Respiraţie 18 respiraţii/min

III.1.B. INVESTIGAŢII DE LABORATOR

ANALIZA

EFECTUATĂ

REZULTATUL

OBŢINUT

VALOAREA

NORMALĂ

28

27.02 – 28.03.2013

Grupa sanguină

Leucogramă

Polinucleate

-Limfocite

-Monocite

-Eozinofile

-Hemoglobină

-Hematocrit

-Timp de sangerare

-Timp de coagulare

-AII Rh pozitiv

-10000/mm

-80%

-26,3

-31%

-1%

-14 gr %

-43

-2’30

-8

-4000-10000/mmc

-60-80%

-30-38%

-3-8%

-0-4%

-barbat 15±2gr

% ,femeie 13±2 gr %

-barbat 46±6 gr%, femeie

41±5 gr%

-2-5min

-5-8min

Examen sumar urină -albumină-absent

-gulcoză-absent

-pigment biliar -absent

-sediment-săruri amorfe

-Radiografie pulmonară –fară modificări

-Ecografie abdominală

· Ficat cu talie normală hiperecogen

· Colecist cu pereţi inferiori dubli fără calculi sau sediment

· Pancreas vizibil cu dificultate datorită meteorismului intens

· Rinichi drept 10/50,rinichi stâng-aspect normal.

III.1.C. STABILIREA DIAGNOSTICULUI DE NURSING

Nevoia fundamentală Manifestări de independenţă

Manifestări de dependenţă

Sursa de dificultate

29

1.A respira şi a avea o

bună circulaţie

-respiraţie normală

-R=17 r/min;

2.A bea şi a mânca -dentiţie bună, mucoasă

bucală integră, roz şi

umedă;

-greaţă,

-vărsături;

-durere, -senzaţie de vomă;

3. A elimina -urină şi scaun normale; -tranzit intestinal

deficitar

-scaun absent

-vărsături,

-imposibilitatea de a

defeca

4.A se mişca şi a avea o

bună postură

-mers autonom -postură inadecvată -durere

5.A dormi si a se

odihni

somn suficient din

punct de vedere

calitativ si cantitativ

-insomnie, dificultate

de a se odihni

-durere

6. A se îmbrăca şi a se

dezbrăca

-este apt să se îmbrace

şi să se dezbrace singur;

7.A-şi menţine

temperatura corpului în

limitele normale

-temperatura in limite

normale (36-37 oC)

8. A fi curat , îngrijit,

a-şi proteja tegumentele

şi mucoasele

-piele curată, netedă,

catifelată

-păr curat şi îngrijit

-tegumente umede şi

roz

9.A comunica -comunică normal

30

10. A evita pericolele -pacientul încearcă să

evite pericolele

11. A acţiona conform

propriilor convingeri şi

valori

-pacientul participă la

slujbele religioase

12.A fi preocupat în

vederea realizării

-imagine pozitivă

despre sine

13. A se recrea -lectură

-vizionare de filme

14.A învăţa cum să-

şi păstreze sănătatea

-pacientul este dornic

de a acumula

cunoştinţe noi

-cunoştinţe

insuficiente despre

boala sa

-lipsa de informaţii

DIAGNOSTIC NURSING

- Insomnie cauzată de dureri manifestată prin dificultatea de a se odihni.

-Alimentaţie şi hidratare spontane, deficitare, din cauza greţurilor şi a senzaţiei de

vomă.

- Tranzit intestinal deficitar, scaun absent cu imposibilitate de a defeca.

- Alterarea mobilităţii fizice din cauza durerii în epigastru şi a umflăturii din zona

inghinală.

- Durere la nivelul plăgii operatorii din cauza intervenţiei chirurgicale

- Plaga operatorie.

PLANIFICAREA ÎNGRIJIRILOR

 Obiective:

-Pacientul să fie informat cu privire la intervenţia chirurgicală; să fie pregătit fizic

şi psihic.

31

- Intervenţia chirurgicală să se desfăşoare fără complicaţii.

- Pacientul să-şi recapete în cel mai scurt timp independenţa

- Plagă să prezinte evoluţie normală spre cicatrizare.

INTERVENŢII AUTONOME ŞI DELEGATE

- Condiţiile de spitalizare sunt asigurate: salon aerisit, luminos, temperatura optimă

a mediului ambiant

- Funcţiile vitale sunt monitorizate şi notate în foaia de observaţie.

- Este asigurat un program de odihnă corespunzător, iar somnul pacientului este

supravegheat.

-Pacientul este sfătuit să respecte repausul fizic şi psihic.

- Pacientul este informat cu privire la intervenţia chirurgicală.

- Pacientului îi este explicată necesitatea efectuării examenelor de laborator şi îi

este recoltat sânge

III.1.D. PLAN DE INGRIJIRE

Problema Obiective Intervenţii autonome şi delegate Evaluare

Alimentaţie

inadecvată prin

deficit din cauza

greţurilor şi

vărsăturilor manif

estată prin

constipaţie

Pacientul să nu

 prezinte greţuri

şi

vărsături, să fie

echilibrat

hidroelectrolitic

şi

nutriţional în 24

ore

- ajut pacientul în timpul

vărsăturilor, sprijinindu-l;

-protejez lenjeria cu muşama şi

o aşează în funcţie de

poziţia pacientului;

- aşez pacientul în decubit

lateral cu capul la marginea

patului;

-fac bilanţul lichidelor ingerate

şi eliminate;

- administrez substanţe acidulate

cu lămâie (reci), fără a fi dulci,

la 2-3 ore în porţii mici (100 ml)

- aplic tratamentul

medicamentos la indicaţia

medicului: antibiotice,vitamine,

săruri minerale;

Pacientul este

echilibrat nutriţional.

Greutatea corporală se

menţine constantă.

Pacientul prezintă o

stare de bine şi

confort

32

- administrez la indicaţie

laxative;

- efectuez la nevoie clisma

evacuatoare simplă

Disconfort

abdominal din cauza procesului

inflamator intest

ial manifestat

prin dureri în

epigastru şi în

fosa iliacă

dreapta şi

greţuri.

Pacientul să

nu prezinte

dureri în epigastru şi în

fosa iliacă

dreapta

- asigur repausul fizic şi psihic

în perioadele evolutive;

- administrez medicaţia

prescrisă de medic

(antiinflamatoare,

antiinfecţioase) şi urmăresc

efectele medicaţiei;

- administrez medicamentaţia

antispastică (la indicaţia

medicului).

Durerile abdominale s-au

redus

Dificultate de a se

odihni din cauza

durerilor

Pacientul

să beneficieze

de somn

corespunzator n

evoilor sale.

- învăţ pacientul tehnici de

relaxare: exerciţii respiratorii

timp de câteva minute înainte de

a adormi;

- asigur pacientului un climat

liniştit şi o temperatură în salon

de18 – 20oC, umiditatea

mediului,aerisirea salonului;

- îi ofer pacientului o cană cu

lapte cald seara, înainte de

culcare şi îi recomand o baie

caldă;

- administrez

medicamentele prescrise de

medic, în cantităţile

După administrarea

medicaţiei, pacientul

poate să se odihnească

toată noaptea,iar la

trezire este liniştit şi

odihnit.

33

corespunzătoare: Diazepam 1 tb

seara;

- urmăresc efectul

medicamentelor asupra

organismului pacientului

Durere la

nivelul plăgii

operatorii din

cauza intervenţiei

chirurgicale

manifestată prin

stare de

iritabilitate, facies

crispat

Pacientul să-şi

exprime

diminuarea

durerii până la

dispariţie în

48 – 72de ore.

Am informat pacientul că odată

cu revenirea din anestezie va

simţi durere la nivelul plăgii.Am

supravegheat atent revenirea

sensibilităţii la membrele

inferioare pentru a combate

parestezia la nivelul acestora.

Am asigurat pacientului

repausul fizic şi psihic

Pacientul a stat în

decubit dorsal,

fără pernă, în primele ore

de la intervenţia

chirurgicală apoi, cu

ajutor, s-a ridicat. A doua

zi chiar a

coborât din pat şi a

făcut plimbări

uşoare prin salon

Plaga operatorie. Plagă să

prezinte

evoluţie normal

spre cicatrizare.

Am supravegheat

permanent pansamentul plăgii

operatorii şi am efectuat

schimbarea zilnică a acestuia

Plagă a avut evoluţie

favorabilă spre

vindecare.

34

III.1.E. TRATAMENTUL MEDICAMENTOS

MEDICAMENTUL MODUL DE PREZENTARE SI ADMINISTRARE

ACTIUNEA TERAPEUTICA

REACTII ADVERSE

ALGOCALMIN -comprimate de

0,500 g;

-fiole de 2 ml i.m.

si i.v.;

-analgezic ;

-analgezic cu

acţiune intensă la

administrare i.v.;

-antispastic,

antiinflamator;

-hematologice;

-anemie;

-trombopenie ;

-reactii alergice

cutanate;

OXACILINA - flacoane

injectabile de

250-500g i.m. si

i.v. ;

- capsule de

0,250-500g ;

-penicilina de

semisinteză

penicilinoso si

acidorezistentă ;

-reacţii alergice,

urticarie, prurit,

greata, varsaturi,

diaree ;

GENTAMICINA - fiole de 2ml, de

40 şi 80g i.m. ;

-antibiotic cu

spectru larg ;

-are o acţiune

bactericidă ;

-în anumite

condiţii are efect

ortotoxic şi

nefrotoxic;

DIAZEPAM -comprimate de

2mg,5mg,10mg

-fiole 2ml i.m;

Tranchilizant,

miorelaxant,

anticonvulsivant

si antispastic

uterin;

somnolenţa,

ameţeala, ataxie,

cefalee,diplopie;

Modul de administrare/ zi;

-Algocalmin 2 fiole/zi i.m (2 x1)

-Oxacilină 3 flacoane/zi i.m (3x1)

-Gentamicină 2 fiole/zi i.m (2x1)

-Diazepam 1 fiolă i.m (seara)

35

EXTERNAREA PACIENTULUI

 Diagnostic medical la externare: hernie inghinală

 Număr de zile de spitalizare: 6 zile.

Starea pacientului la externare: vindecat chirurgical. Pacientul B.A., în vârstă de 42

de ani, se internează la Spitalul de Orăşenesc Năsăud în secţia de Chirurgie, acuzând:

- umflătură în zona inghinală;

- dureri la nivelul fosei iliace drepte;

- greţuri;

- vărsături;

- constipaţie.

În urma investigaţiilor se stabileşte diagnosticul: hernie inghinală şi se impune

intervenţiachirurgicală.

Intervenţia chirurgicală s-a efectuat sub anestezie generală.

Evoluţia postoperatorie a fost favorabilă şi se externează după 6 zile de spitalizare,

vindecat chirurgical.

RECOMANDĂRI LA EXTERNARE

Să evite efortul fizic

 Să consume o alimentaţie echilibrată calitativ şi cantitativ.

 Să evite ortostatismul prelungit.

Să evite frigul şi umezeală.

Să se odihnească după fiecare masă.

Să se prezinte la controlul medical

TEHNICA EFECTUĂRII PANSAMENTULUI

Scop – pansamentul protejaza plaga de factori nocivi (mecanici, termici,

climaterici şi infecţioşi ai mediului înconjurător), asigura o bună absorţie a secreţiilor, un

repaus perfect al regiunii lezate şi favorizează cicatrizarea.

MATERIALE NECESARE

-tava medicală sau măsuţa de instrumente;

-trusa de instrumente sterilizate;

36

-1-2 foarfece;

-casoletă cu comprese şi tampoane de tifon şi vată sterilă;

-vată hidrofilă sterilă în dreptunghiuri;

-taviţa renala;

- muşama şi aleza (în funcţie de regiune);

-solutii antiseptice: alcool 70 de grade, tinctura de iod sau alcool iodat 2 la sută

rivanol 1%, apă oxigenată ,unguente şi pulberi cu antibiotice;

-fesi de diferite mărimi, leucoplast;

TEHNICA

· se explică bolnavului necesitatea efectuării pansamentului;

· se aşează în poziţie cât mai comodă , şezândă sau în decubit dorsal, în funcţie

de regiunea unde este plaga;

· spălarea pe mâini cu apă şi săpun, dezinfectare cu alcool medicinal;

· examinarea plăgii şi a tegumentelor din jur.

Dacă plaga a fost pansată se desface faşă şi se ridică pansamentul vechi cu multă

blândeţe, pentru a nu produce dureri prin dezlipire brutală; dacă nu se desprinde se

înmoaie cu apă oxigenată şi apoi se ridică pansamentul;

· se îndepărtează din plagă eventualele secreţii prin tamponare cu comprese

sterile uscate şi se aruncă fiecare compresă utilizată în tăviţa renală;

· se folosesc două pense anatomice din trusa sterilă de instrumente pentru

îndepărtarea pansamentului vechi;

· cu o pensă port-tampon se ia o compresă sterilă şi cu ajutorul celei de-a doua

se efectuează un tampon care se inhiba cu apă cu apă oxigenată, turnând-o din sticlă;

· se acoperă bolnavul cu o învelitoare de flanela se toarnă în plaga apă

oxigenată, având rol dezinfectant, hemostatic şi de îndepărtare a impurităţilor şi secreţiilor

(prin efervescenţa produsă).Se curăţa marginile plăgii periferic, de câteva ori, la fiecare

ştregere folosind un alt tampon (cel utilizat fiind aruncat în tăviţa renală)

· se şterg marginile plăgii cu un tampon uscat

· se dezinfectează tegumentele sănătoase din jurul plăgii cu alcool iodat 1 la

sută ; tinctură de iod sau alcool de 70 grade

· se curăţa plagă prin tamponare

37

· se acoperă plaga cu 2-3 comprese sterile care să depăşească marginile plăgii

cu cel puţin 1-2 cm, sau îmbibate cu soluţii antiseptice

· peste pansament se aşează un strat de vată sterilă hidrofilă, cu rol absorbant

· se fixează pansamentul cu leucoplast sau prin bandajare cu o faşă în funcţie

de regiune

· spălarea pe mâini cu apă curentă şi săpun şi se dezinfectează cu alcool.

OBSERVAŢIE

· în plăgile mari tăiate, buzele plăgii se prind cu agrafe Michel

· bolnavul se aşează în poziţie cât mai comodă

· regiunea lezată se pune în repaus pentru a se reduce durerea şi a asigura

vindecarea cât mai rapidă

ATENŢIE

· Toaleta plăgii şi a tegumentelor din jur se face în condiţiile unei asepsii

perfecte.

· Sunt categoric interzise apăsarea, stoarcerea sau masajul plăgii sau a

regiunilor învecinate; prin aceasta s-ar putea provoca o diseminare a germenilor din

plaga determinându-se o septicemie

· Nu se introduc în casoleta instrumentele cu care se lucrează în plaga. Pentru

păstrarea asepsiei se poate întrebuinţa o pensă numai pentru servirea materialului

necesar(alta la fiecare pansament).

· În cazul pansamentelor care produc dureri se administrează sedative ale

sistemului nervos.

38