7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 1/58

1

1.Termenul de integrare economică. Ideea unei “Europe Unite”. Integrarea economică are mai multe definiţii (Pelkmans, W. Wallace) Pelkmans –  integrarea drept un proces de eliminare graduală a frontierelor de orice tip între 2

sau mai multe state independente menit să permită statelor respective să funcţioneză ca o unicăentitate.

Wallace  –  integrarea presupune crearea şi menţinerea unor modele intense şi divesificate deinteracţiune între unităţi anterior autonome.

E. Dobrescu pune accent pe cele mai rezonabile definiţii: 

* Proces în cadrul căreia actorii politici din diferite str -ri naţionale sunt convinşi să-şi transf.loialitatea, speranţele şi activităţile politice spre un nou centru al cărei instituţii posedă sau pretindjurisdicţia asupra statelor naţionale preexistente (Ernest, B. Haos) 

* Punerea la un loc a mai multor operaţii efectuate de aceeaşi firmă (ingegrarea verticală) saude firme diferite încorporate în aceeaşi unitate economică (integrarea orizontală) (Fr. Peroux).

* Procesul prin care pînă atunci noţiuni doritoare şi capabile să-şi conducă intependentpolitica internă şi externă încearcă să ia împreună nişte decizii sau să delege procesul luăriideciziilor unor organe centrale,

* Proces prin care actorii politici din mai multe state diferite sunt convinşi să-şi modifice

speranţele şi activităţile politice către un nou centru de putere (Lindberg).Integrarea economică  –  reprezintă un înalt nivel al schimburilor economici. Integrarea socială  –  proces de unificare la nivelul maselor, a grupurilor specifice, a elitelor.Integrarea politică  –  o multitudine de fenomene, inclusiv decizii la nivel internaţional,

atitudini similare la nivelul statelor membre.INTEGRAREA ECONOMICĂ: presupune eliminarea băncilor economice dintre 2 sau mai 

multe state, bariere care la rîndul său pot fi definite ca reprez. Orice tip de obstacole ceredistorsionează mobilitatea factorilor de producţie. 

Experienţa europeană demonstrează că eforturile de eliminare a barierelor economice nuelimină automat toate distorsiunile care se manifestă la nivelul pieţelor unice. Distors. sunt determinate de diferenţele în calitatea infrastructurii, a nivelului de dezvoltare sau de existenţaaglomerărilor indurstriale care continuă să se manifeste şi după eliminarea barierelor economice.

2. Stadiile integrării economice: 1. Zona de liber schimb

Aceasta este o zona în interiorul careia taxele vamale si restrictiile cantitative pentru schimburi(contingente) au fost suprimate .Produsele din zona pot circula liber si fara restrictii cantitative îninteriorul zonei fara sa suporte taxe vamale la trecerea frontierelor interne ale zonei.Dezavantajul este ca într-o asemenea zona exista fenomenul deturnarii traficului de marfuri pentruca anumite produse originare din tari terte nu fac decât sa tranziteze prin tarile zonei care practica

slabe drepturi de vama, pentru a profita de regimul de taxare la frontiera cel mai favorabil.1Pentru a evita aceste deturnari de trafic a fost necesara trecerea la stadiul urmator al integrarii:Uniunea vamala.

2. Uniunea vamalaSe vorbeste despre uniune vamala când statele în cauza au eliminat drepturile vamale sicontingentele nu numai între ele, dar au si creat un tarif vamal (sau tarif exterior) comun si opolitica comerciala comuna.Tariful vamal comunitar se calculeaza stabilind media aritmetica a tarifelor aplicate în teritoriilevamale pe care le cuprinde Comunitatea. Primul tarif vamal comun a fost stabilit în 1968 si esterevizuit periodic.Pentru a garanta libera circulatie a produselor si factorilor de productie (capitaluri, muncitori)numai trecerea la a treia etapa permite suprimarea obstacolelor în ceea ce priveste schimburile.

3. Piata comuna

Se vorbeste de piata comuna când marfurile, persoanele, capitalurile, serviciile (transporturile,bancile, asigurarile, bursele) circula libere pe piata respectiva - se evoca cele 4 libertatifundamentale ale pietei comune). Piata comuna presupune aplicarea de reguli si legislatii comune,în materie fiscala sau în domeniul concurentei de exemplu. Presupune de asemenea existenta unor

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 2/58

2

politici sectoriale comune, de exemplu în materie agricola sau în domeniul transporturilor.Notiunea de piata comuna a fost recunoscuta în jurisprudenta C.J.C.E. - decizia Schul din 5 mai1982 prevede ca: notiunea de piata comuna vizeaza eliminarea tuturor barierelor pentruschimburile intra comunitare în vederea fuziunii pietelor nationale într-o piata unica realizândconditii cât se poate de apropiate de cele ale unei veritabile piete interioare.

4. Uniunea Economica si MonetaraSistem Monetar European (S.M.E.) a fost creat în 1979 la initiativa presedintelui Valery GiscardD’Estaing si a cancelarului german Helmuth Schmidt. Tratatul de la Maastricht prevede instaurarea unei U.E.M. cu crearea unei monede unice gerata deo B.C.E., cel mai târziu la 1 ianuarie 1999. Dupa o perioada tranzitorie în care moneda unicacircula oarecum în paralel cu monedele statelor membre, Euro va înlatura definitiv monedele

nationale în 2002.U.E.M. este constituita astfel încât sa asigure avantaje U.E.:- ea permite reducerea riscurilor datorate multiplicitatii devizelor si limiteaza dependenta Europeifata de dolar;- trebuie sa permita eliminarea costurilor legate de gestionarea riscului de schimb, sa simplificegestiunea întreprinderilor, sa favorizeze circulatia libera a cetatenilor în U.E. (acestia putând utilizao moneda unica pe întregul teritoriu al U.E.);- va permite cresterea performantelor economice ale U.E. gratie unei convergente a politiciloreconomice a membrilor sai.

5. Uniunea politica (ultimul grad al integrarii)Primele patru faze ale integrarii europene privesc în mod esential domeniul economic. Ultimulstadiu al integrarii este Uniunea politica, aceasta putând lua mai ales forma unei federatii (cu un

guvern federal, cu o Camera a statelor, cu o Camera a popoarelor si o Curte Suprema dupa modelulgerman).Din 1969 statele membre ale Comunitatilor Europene au mers mai departe în tentativa lor de a creao Uniune politica, pentru ca au dat unui Comitet prezidat de Christian Fouchet misiunea de aelabora un proiect de statut în acest sens. Acest Comitet a prezentat pe 2 noiembrie 1961 un statutal Uniunii politice.Dupa toate aceste încercari, Tratatul de la Maastricht (1992) va crea o Uniune Europeana care esteîn acelasi timp o U.E.M. si o Uniune politica. Aceasta Uniune politica se fundamenteaza astazi petrei elemente principale:- cetatenia europeana- politica externa si de securitate comuna (P.E.S.C.)- justitia si afacerile interne (J.A.I.)

ETAPELE INTEGRĂRII ECONOMICE: I ETAPĂ  În Europa Occidentală prima organ. economică internaţ. cu caracter integriţionist afost CECO 1951 (Comunitatea Economică a Cărbunelui şi Oţelului) propusă de ministrul francezR. Schuman. Tratat semant la Paris de către Franţa, Italia, Germania, Belgia, Olanda, Luxemburg.Tratatul a intrat în viguarea în 1952. Ţările îşi propuneau unirea eforturilor pentru scoaterea dincriză a industriei cărbonifere şi siderurgice şi crearea unei pieţe comune pentru ramuri respective. 

În Europa Răsăriteană în 1949 a fost înfiinţată Cosiliul de Ajutor Economic Reciproc –  stabil.ea să fie o organiz. cu caracter guvernamental avînd ca scop contribuirea la unirea şi coordonareaeforturilor membrilor săi în vederea accelerării progresului economiei şi tehnic ridicarea niveluluide industrializare a ţărilor puţin dezvoltate şi o creştere neîntreruptă a productivităţii muncii.  

 II ETAPĂ  A început prin semnarea la Roma 1975 a 2 trate. Unul cu privire la comunitatea europeană a

energiei atomice (CEEA / EUROATOM) şi al II cu privire la înfiinţarea comunităţii economiceeuruopene (CEE) la ele participînd aceleaşi 6 ţări din cadrul CECO.  

Prin crearea EUROATOM se urmărea unirea eforturilor pt promovarea cercetărilor ştiinţificecomune îndeosebi ceea ce priveşte utilizarea paşnică a energiei nucleare precum şi constituireaunei pieţe comune pt materialele şi echipamentele nucleare. În timp ce CEEA şi CECO se referă lasectoare destul de importante dar limitate, CEE vizează ansamblul economiei şi politicilor statelor

membre.CEE a intrat în vigoare în 1958 şi a devenit cea mai reprez. grupare pt integrarea  economic.

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 3/58

3

Pt. această etapă mai e caracteristică semnarea convenţiei de la Stockholm 1960 prin care seînfiinţează Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (AELS). 

1960 print-un tratat încheiat în Montevideo s-a înfiinţat asociaţia Latino-Americană acomerţului liber (ALACL). 

 III ETAPĂ - S-a început prin semnarea în 1965 a tratatului de fuziune sau unificarea (învigoare 1967) prin care a avut loc fuziunea celor 3 comunităţi: CECO, CEEA, CEE avînt aceleaşiorgane de conducere şi un buget comun. Noul ansamblu integriţionist a luat denumirea oficială deComunităţile Europene avînd un sistem instituţional similar. 

 IV ETAPĂ - E marcată de schimbările pe tot continentul european. La 01.I.1993 prin intrareaîn viguarea tratatului de la Maastricht s-a conferit noi dimensiuni polititce şi economice acesteimari comunităţi şi în primul rînd prin intenţia de a promova o politică externă Unică şi în al II-learînd prin introducerea unei monede unice înainte de anul 2000. Ca o reacţie la extinderea şiconsolidarea economică UE pe continentul Americii de Nord a intrat în vigoare în  ianuarie 1994acordul liberului schimb Nord-American. 

3.Tratatul de la Paris. Planul ShumanIn 1951, negocierile desfăşuarate intre şase ţări –  Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg

şi Olanda –  au condus la semnarea Tratatului de la Paris, prin car e se infiinţa ComunitateaEuropeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO). Comparativ cu alte organizaţii internaţionaleexistente la acel moment, principalul element de noutate il constituia caracterul supranaţional alacestei Comunităţi, reprezentat de transferul de competenţe către o instituţie (Inaltă Autoritate3)responsabilă cu luarea de decizii, independent de consensul Statelor Membre (SM).  

În 1952  statele CECO semnează un tratat prin care înfiinţează Comunitatea Europeană deApărare (CEA). Această iniţiativă eşuează ca urmare a refuzului Parlamentului Franţei de a ratificatratatul. Acest eşec a afectat negativ procesul de integrare europeană.

În 1950, planul Shuman, care plasa industriile producătoare de oţel a şase ţări europene sub

controlul unei singure autorităţi, a fost opera lui Monnet. El a fost cel care l-a convins pe ministrulfrancez de externe, Robert Shuman, să prezinte această idee ca pe o soluţie pentru menţinerea păciiîntr-o perioadă fragilă, ştiut fiind faptul că oţelul era una din industriile de care depindeaproducerea de armament.

Acesta a fost doar un prim pas care făcea ca proiectul să înainteze considerabil pe linia saeconomică. Această strategie era ideea lui Paul-Henri Spaak, primul ministru al Belgiei şi bunprieten cu Monnet. El era convins că în prima etapă, modul cel mai eficient de a ascunde scopulpolitic al proiectului era acela de a-l deghiza sub masca cooperării economice - o piaţă comună. Ela redactat aşa numitul “Raport Spaak” care a dus la semnarea în 1957 a tratatului de la Roma, care

punea bazele Comunităţii Economice Europene. 

4.Conferinţa de la Messina 1955: Conferinţa de la Messina = Propunerile statelor Benelux au fost enunţate cu ocazia

Conferinţei de la Messina, la mijlocul anului 1955, de către miniştrii de externe ai statelor membreale CECO, fiind extrem de bine primite. Оn cele ce au urmat, a fost stabilit un comitet alcătuit dinreprezentanţi guvernamentali sub conducerea ministrului belgian de externe Paul-Henri Spaak, careurma să elabor eze un raport, invitвnd şi Marea Britanie să ia parte la dezbateri. Marea Britanie s-aretras оnsă оn noiembrie 1955, pentru că nu credea că planurile sale privind crearea unei zone de

liber schimb, pe cвt de liberă şi-o dorea această ţară, puteau fi realizate.Conferinţa de la Messina este o relansare in forţă a „iniţativei europene” a avut loc in anul

1955, in cadrul conferinţei de la Messina, la care miniştrii afacerilor externe ai CECO au căzut de

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 4/58

4

acord asupra infiinţării unei uniuni economice bazată pe o piaţă comună şi asupra creării uneiorganizaţii pentru energia atomică. O comisie de experţi condusă de Paul– Henry Spaak, ministrulbelgian al afacerilor externe, a elaborat două proiecte ce au condus la semnarea, in 1957, a celordouă Tratate de la Roma –  cel prin care se infiinţa Comunitatea Economică Europeană (CEE) şitratatul Comunităţii Europene pentru Energie Atomică (EURATOM).

După prima experienţă sectorială a CECO, CEE constituie un exemplu unic de organizaţiesupranaţională –  adică o oranizaţie creată prin transferul de suveranitate de la SM la „Comunitate”.In acest context, transferul de suveranitate inseamnă o delegare - de la membrii fondatori ai

Comunităţii către anumite instituţii comune –  a puterii de decizie asupra unor aspecte comune,conform principiilor democraţiei şi statului de drept. In acest scop au fost create mecanisme dedecizie şi un cadru instituţional complex, capabile să asigure reprezentarea intereselor guvernelorSM, a interesului general al Comunităţii, precum şi a intereselor cetăţenilor europeni. 

5. Înfiinţarea Comunităţii Economice Europene O comisie de experţi condusă de Paul– Henry Spaak, ministrul belgian al afacerilor externe, a

elaborat două proiecte ce au condus la semnarea, in 1957, a celor două Tratate de la Roma –  celprin care se infiinţa Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi tratatul Comunităţii Europene

pentru Energie Atomică (EURATOM).De-a lungul anilor, activităţile s-au extins către alte domenii, astfel că CEE şi-a pierdutcaracterul sectorial. Tratatul de la Maastricht a luat act de această nouă dimensiune, subliniind căeste nu numai o organizaţie economică, ci şi una cu dimensiune politică. 

Iniţial, CECO, CEE şi EURATOM, aveau structuri instituţionale proprii, deşi foarteasemănătoare. După intrarea în vigoare a Tratatului de fuziune a celor trei Comunităţi Europene (1967) se constituie un singur Consiliu şi o singură Comisie a Comunităţii Europene, careîmpreună cu Parlamentul European şi Curtea de Justiţie a CE (a căror  activitate de la formare vizatoate cele trei comunităţi) au creat o nouă structură instituţională –  Comunitatea Europeană. În modcurent, s-a folosit denumirea de Comunitate Economică Europeană (CEE) şi adesea „cei 6”.  Unnou institut al Comunităţii - Consiliul European - care reunea şefii de state şi guverne – a fost creatîn 1974, iar în  1979 au avut loc primele alegeri în Parlamentul European.

Obiectivul principal al formării CEE era crearea treptată a unei pieţe comune, prininstituirea, în primul rînd, a unei uniuni vamale (anularea barierelor vamale în calea circulaţieibunurilor şi crearea unui tarif vamal extern comun). În al doilea rînd, piaţa comună presupunea şiliberalizarea altor sectoare (cum ar fi libera circulaţie a persoanelor, capitalului şi serviciilor) şistabilirea unor politici comune în domenii strategice (agricultură, comerţ, transport şi concurenţă)ce ar permite o intensificare a activităţii economice a statelor membre. Ca urmare, în 1968, CEEavea deja încheiată uniunea vamală şi avea o piaţă agricolă comună.

6. Tratatul de la Roma. Obiective şi modalităţi de atingere a lor 

O comisie de experţi condusă de Paul– Henry Spaak, ministrul belgian al afacerilor externe, aelaborat două proiecte ce au condus la semnarea, in 1957, a celor două Tratate de la Roma –  celprin care se infiinţa Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi tratatul Comunităţii Europene

pentru Energie Atomică (EURATOM).

Obiectivul imediat al Tratatului de la Roma, semnat la 25 martie 1957 şi intrat in vigoare la1 ianuarie 1958, era reprezentat de crearea unei „pieţe comune” şi de abordarea progresivă apoliticilor economice ale SM, ca mijloace de realizare a unei extinderi continue şi echilibrate, aunei creşteri accelerate a standardelor de viaţă şi a unor relaţii mai stranse intre SM.

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 5/58

5

Crearea unei pieţe comune nu inseamnă numai eliminarea tuturor barierelor existente in calealiberei circulaţii a bunurilor şi stabilirea unei taxe vamale unice (uniunea vamală); piaţa comunăinseamnă şi liberalizarea altor sectoare (cum ar fi libera circulaţie a persoanelor, serviciilor şicapitalului) şi stabilirea unor politici comune in domenii strategice (agricultură, comerţ, transport şiconcurenţă) pentru crearea unor condiţii omogene in vederea creşterii performanţei activităţiloreconomice.

Astfel, in 1968, CEE avea deja incheiată uniunea vamală şi avea o piaţă agricolă comună.Incepand cu 1950, gradul de integrare europeană a crescut progresiv, atat din punct de vedere

geografic –   prin aderări succesive - cat şi din punctul de vedere al dezvoltării de politici şi structuriinstituţionale comune. Astfel, pornind de la o comunitate economică cu şase membri, in momentulde faţă s-a ajuns la o uniune politică a 25 de ţări6 (cu negocieri in plină desfăşurare pentruadmiterea de noi membri) şi care va avea in curand o nouă Constituţie.

Obiectivul principal al Tratatului era crearea treptată a unei pieţe comune, prin instituirea, înprimul rînd, a unei uniuni vamale (anularea barierelor vamale în calea circulaţiei bunurilor şicrearea unui tarif vamal extern comun). În al doilea rînd, piaţa comună presupunea şi liberalizareaaltor sectoare (cum ar fi libera circulaţie a persoanelor, capitalului şi serviciilor) şi stabilirea unor

politici comune în domenii strategice (agricultură, comerţ, transport şi concurenţă) ce ar permite ointensificare a activităţii economice a statelor membre. Ca urmare, în 1968, CEE avea dejaîncheiată uniunea vamală şi avea o piaţă agricolă comună.

7. De la uniunea vamala la piata unica.Cele 4 libertati fundamentale.INSTITUIREA UNIUNII VAMALE DE LA PIAŢĂ COMUNĂ LA PIAŢĂ UNICĂ Tratul de la Roma a prevăzut că procesul de integrare economică să înceapă prin

intensificarea schimburilor comerciale reciproce ceea ce urma să se realizeze prin formarea întreţările membre a unei uniuni vamale. 

În cadrul UV are loc eliminarea discriminărilor existente între statele membre pe piaţabunurilor precum şi înlăturarea taxelor vamale în comerţul reciproc, iar faţă de ţările terte sestabileşte o politică comercială comună şi un tarif vamal comun. 

Se poate spune că prin formularea Wareloc o alocare optimă a resurselor precum şi o creşterea bunăstării. 

Piaţa Comună reprezintă o zonă în care libera circulaţie o bunurilor, serviciilor, capitalului şipersoanelor e deplină. 

=> reprezintă o UV care elimină toate restricţiile privind libera circulaţie a factorilor  deproducţie.

Realizarea unei pieţe comune presupune: => barierele comerciale tehnice, fiscale sau administrative între ţările respective trebuie să fie

înlăturate. => să fie elaborate reguli privind libera circulaţie a celer 4 componente ale pieţii (Libertati

fundamentale: libera circulaţie a bunurilor, libera circulaţie a serviciilor, libera circulaţie apersoanelor şi libera circulaţie a capitalului). Un proces de amortizare a reglimentării naţionaleprecum şi stabilirea şi aplircarea unor politici comune. Acesta este un pas important pt realizareauniunuii economice

=> permanenta adoptare la schimbări 

=> înlăturarea oricărui control vamal în interiorul zonei ceea ce aduce la o integrare completăa pieţelor naţionale şi la formarea unei adevărate pieţe unice; => Piaţa Unică –  cel mai avanstat proces de integrare pe plan comercial;

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 6/58

6

Libera circulaţie a bunurilor. => Începe odată cu formarea uniunii vamale. Pentru efectuarea unei circulaţii libere era nevoie

atît de eliminarea taxelor vamale cît şi a barierelor netarifare –  bariere tehnice (standard).STANDARDUL DE CALITATE=> au devenit una din barierele cela mai importante pt produsele exportate în ţările

dezvoltate. Ele se referă la caracteristica tehnică a produsului, adică calitatea acestuia, asig ur.securităţii şi protecţiei, sănăt. consumat., protecţia mediului, etc. 

Libera circulaţie a capitalului. 

Deosebim cîteva forme ale mesc. capitalului:* investiţii directe (construcţii...) * plasamente de portofoliu (investiţii în hîrtii de valoare) * depozite bancare în străinătate Libera circulaţie a prestării de servicii: Prestarea de servicii în relaţiile dintre ţări se realizează în funcţie de natura acestora.  * servicii pure prestate de către o ţară unei alte ţări (comunicaţi poştale, telefonice etc. )* servicii oferite consumatorilor indiferent de originea acestora pe terit. unui anumit stat.* servicii oferite de către o societate comercială provenind dintr -o anumită ţară însă aflată pe

teritoriul altei ţări (comercial. mărfuri, asigurare etc.) * servicii prestate de către persoane provenind dintr -o ţară dar pe teritoriul altei ţări. AVANTAJE:* varietate mare de servicii oferite pe piaţa internaţională * mişc. internaţională a consumatorilor sau a furnizorilor de servicii. 

Libera circulaţie a persoanelor.AVANTAJE:* pot călători în orice ţară a UE ca-n propria ţară. * pot opta pentru a-şi stabili rezidenţa sau pt a munci în orice ţară din UE. * în cazul cînd se află în străinătate interesele lor sunt apărate de ambasada oricării ţări UE.  * orice cetăţean european are dreptul de a adresa plîngere ombudsmanului european dacă

acesta consideră că nu a fost tratat corespunzător de autorit. naţionale sau comunitare. Libertatea de mişcare a persoanelor în calitate de forţă de muncă se referă la: - libera mişcare a lucrătorilor. - o anumită politică a ocupării forţei de muncă. - calificarea profesională. - protecţia sănătăţii şi a securităţii la locul de muncă. - protecţia socială. 

- etc.8.Extinderea integrării europene. Valurile de aderare 

Extinderea integrării europene inseamnă extinderea geografică (sau integrarea pe orizontală)  şiconstă in aderarea de noi membri la CEE. Sub acest aspect, procesul de integrare s-a desfăşurat incinci valuri succesive de aderare, etapele intregrării geografice fiind indicate mai jos:

* Membri fondatori: 1957 –  Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda; * Prima extindere: 1973 - Danemarca, Irlanda, Marea Britanie;* A doua extindere: 1981 –  Grecia;* A treia extindere: 1986 –  Portugalia, Spania;

* A patra extindere: 1996 –  Austria, Finlanda, Suedia;* A cincea extindere: 2004 –  Cipru, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia,Slovenia, Ungaria

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 7/58

7

I.2. Adancirea integrării europene Procesul de adancire a intregrării europene (sau integrarea pe verticală) a demarat in anii ’50

şi are in vedere următoarele aspecte: a) creşterea progresivă a obiectivelor comune, pe care SM decid să le realizeze impreună, prin extinderea ariilor politicilor comune; 

 b) intărirea caracterului supranaţional al Comunităţii, prin utilizarea extensivă a sistemului de vot majoritar (in locul celui bazat pe unanimitate existent la nivelul

Consiliului), prin care sunt reprezentate interesele naţionale ale fiecărui SM,  precum şi prin intărirea rolului Parlamentului Eur opean (unde sunt directreprezentaţi cetăţenii europeni). Tratatul CEE a fost amendat de cateva ori şi suplimentat prin Tratatul Uniunii Europene, pană

la consolidarea sa finală intr -o Constituţie (aflată incă in stadiul de proiect, finalizat in iulie 2003  şiurmand a fi rediscutat in octombrie 2003)8. In tabelul de mai jos sunt prezentate tratatele prin carea fost amendat Tratatul UE:

Tabelul 1: Tratatele Uniunii EuropeneAnul Documentul

1986 (ratificat in 1987 Actul Unic European1992 (ratificat in 1993) Tratatul de la Maastricht1997 (ratificat in 1999) Tratatul de la Amsterdam2001 (ratificat in 2003) Tratatul de la Nisa

9.Tratatul de la Maastricht. Tratatul UETratatul privind Uniunea Europeană (numit şi Tratatul de la Maastricht) a fost semnat de

Consiliul European la 7 februarie 1992 în localitatea olandeză Maastricht, reprezentând până atuncicea mai profundă schimbare a tratatelor de la înfiinţarea Comunităţii Europene. Acest tratat a pusbazele Uniunii Europene. 

După negocierile din decembrie 1991 de la Maastricht tratatul a fost semnat deja la 7 februarie1992. Din cauza unor probleme apărute în procesul de ratificare (în Danemarca a fost nevoie de unal II-lea referendum, în Germania s-a înaintat o excepţie de neconstituţionalitate împotrivaacordului parlamentar dat tratatului) Tratatul UE a intrat în vigoare de-abia la 1 noiembrie 1993.Tratatul UE este considerat ca o “nouă treaptă pe calea înfăptuirii unei uniuni tot mai strânse apopoarelor Europei”. 

Pe lângă o serie de modificări aduse Tratatului CE şi a Tratatului EURATOM acest documenteste şi actul constitutiv al Uniunii Europene. Acesta a fost un prim pas pe calea adoptării uneiConstituţii definitive a UE, care ulterior va înlocui toate tratatele europene.

Uniunea Europeană astfel constituită nu înlocuieşte însă vechile Comunităţi Europene, ci lereuneşte sub un numitor comun, acela al unei noi “politici şi forme de colaborare”. Împreună cucelelalte elemente Comunităţile Europene alcătuiesc cei trei piloni ai Uniunii Europene: 

Comunităţile Europene Colaborarea în politica externă şi de securitate (PESC),Cooperarea in domeniul Justiţiei şi Afacerilor Interne11 (JAI) 

TRATATUL DE LA MAASTRICHTPRIMUL PILON

Dimensiunea comunitară 

  Politica agricolă comună   Uniune vamală şi Piaţa internă   Politica în domeniul conncurenţei , Subvenţii de stat 

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 8/58

8

  Politică structurală   Politică comercială   Uniunea Economică şi Monetară   Cetăţenia europeană   Educaţie şi Cultură   Cercetare şi Mediul înconjurător    Reţele transeuropene   Sănătate   Protecţia consumatorului   Politică socială   Politica comună de imigraţie   Politica în domeniul azilului  Protecţia frontierelor  

AL DOILEA PILON:Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC)   Politica externă:   Cooperare 

Menţinerea păcii   Observatorii electorali şi Trupele comune de intervenţie   Drepturile omului  Democraţie   Asistenţa acordată statelor terţe   Politica de securitate:  Politica europeană de securitate şi apărare   Dezarmarea  Aspectele economice ale dezarmării

  Sistemul european de securitateAL TREILEA PILON:Cooperarea in domeniul Justiţiei şi Afacerilor Interne11 (JAI)   Trafic de droguri şi Trafic de arme  Trafic de carne vie  Terorismul  Infracţiuni împotriva minorilor  Crimă organizată   Corupţie, coruptibilitate şi înşelăciune 

Conţinutul tratatului Uniunea monetară şi economică Principalul obiectiv al tratatului este crearea Uniunii Economice şi Monetare în trei etape.

Conform tratatului moneda unică europeană urmează să fie introdusă cel mai devreme la 1 ianuarie1997 şi cel mai târziu la 1 ianuarie 1999. Pentru ca o ţară să participe la Uniunea monetară trebuiesă îndeplinească anumite criterii economice (criteriile de convergenţă), prin care trebuie asiguratăstabilitatea monezii unice. Criteriile de convergenţă sunt următoarele: politica financiară, nivelulpreţurilor, al dobânzilor şi al cursului de schimb. În timp ce criteriul de politică financiară (deficitbugetar < 3% şi gradul de îndatorare < 60% din PIB) este un criteriu permanent, celelalte două au

fost valabile numai pentru anul de referinţă 1997. Odată cu semnarea tratatului s-a pus în mişcare un automatism, conform căruia ţările careîndeplinesc criteriile de convergenţă în urma constatărilor făcute de Consiliul de Miniştri pot

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 9/58

9

participa şi la uniunea monetară. Numai Marea Britanie şi Danemarca şi-au rezervat dreptul de adecide singure dacă vor introduce moneda unică europeană. 

Politica externă şi de securitate comună Vechea Politică Europeană de Colaborare a fost înlocuită prin Tratatul de la Maastricht de

Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC). Cu toate că PESC este un pilon al UE, deciziilesunt luate în cele din urmă de statele membre. Pentru cele mai multe din hotărâri este nevoie deaceea de un vot în unanimitate.

Cetăţenia europeană 

 Nu înlocuieşte cetăţenia naţională, ci o completează. Cetăţenia europeană o deţine oricepersoană care are cetăţenia unuia din statele membre ale UE. Aceasta acordă printre altele dreptulde şedere pe întreg teritoriul UE, dreptul de vot pasiv şi activ la alegerile locale precum şi dreptulde a alege deputaţii din Parlamentul European, indiferent de domiciliul avut pe teritoriul UE. 

Procesul de democratizare O altă noutate a tratatului a fost introducerea procedeului codecizional. În felul acesta

Parlamentul European are în anumite domenii aceleaşi drepturi ca şi Consiliul de Miniştri. În afarăde aceasta s-a hotărât constituirea Comitetului Regiunilor, cu rolul de a asigura reprezentareaadecvată a intereselor tuturor regiunilor europene. 

Colaborarea în domeniul politicii interne şi juridice În tratat s-a hotărât îmbunătăţirea colaborării în domeniul juridic şi al afacerilor interne.Pentru o mai bună coordonare a colaborării poliţieneşti a fost înfiinţat Oficiul European de PoliţieEuropol, cu sediul la Haga.

10. Tratatul de la AmsterdamTratatul de la Amsterdam, semnat la 2 octombrie 1997 şi ratificat la 1 mai 1999. Tratatul a

reprezentat punctul final al lucrărilor Conferinţei Inter -guvernamemtale (CIG) iniţiate la Torino in1997 şi prevăzută deja prin Tratatul de la Maastricht. Tratatul de la Amsterdam amendează atatTratatul CE, cat şi Tratatul UE, iar elementele de noutate aduse sunt:

*instituţionalizarea cooperării sporite, prin care este combinată nevoia unei continue integrări(existentă in unele SM) cu nevoia respectării dorinţei altor SM de a nu fi implicate in anumitepolitici comune (in domeniul cărora vor să işi păstreze suveranitatea naţională); acest sistem poatefi aplicat in domeniile de activitate ale celor trei piloni, cu următoarele condiţii: 

• să aibă in vedere promovare obiectivelor UE şi să fie aplicat ca o ultimă variantă; • să nu pună in pericol “acquis-ul comunitar” sau drepturile, obligaţiile şi interesele SM

neparticipante;• să se refere la majoritatea SM şi să fie deschis tuturor celorlate SM, in orice  moment.Acest pr incipiu al unei Europe „cu două viteze” a fost aplicat incă dinaintea dobandirii unui

caracter formal prin Tratatul de la Amsterdam, cu ocazia semnării: 1)  Acordului Schengen (in1985, numai de către Belgia, Franţa, Germania, Luxemburg şi Olanda), 2) Cartei Sociale (MareaBritanie refuzand semnarea, in 1993, a angajamentului de armonizare a politicilofr sociale, insăfiind incluse reguli cu caracter relativ şi obligatorii pentru celelate SM), 3) uniunii economice şimonetare (la care nu au aderat Danemarca, Suedia şi Marea Britanie). 

* Primul pilon –  dimensiunea comunitară a UE a fost intărită sub următoarele aspecte:  • crearea de politici comune de ocupare a forţei de muncă: SM vor considera promovarea

ocupării forţei de muncă drept o chestiune de interes comun şi işi vor coordona acţiunile in cadrulConsiliului –acesta din urmă elaborand annual un set „Direcţii de ocupare a forţei de muncă”13, ce

vor fi urmărite de guvernele SM in adoptarea politicilor naţionale de ocupare a forţei de muncă; mai mult, Consiliul poate emite recomandări guvernelor naţionale prin majoritate calificată şi poate

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 10/58

10

adopta –  in co-decizie cu Parlamentul –  măsuri de  promovare a acţiunilor inovatoare in doemniulocupării; 

• integrarea conţinutului Cartei Sociale in Tratat, odată cu semnarea acesteia de către MareaBritanie;

• extinderea procedurii de co-decizie la noi sectoare de activitate (excluziunea socială,sănătatea publică, lupta impotriva fraudei); 

• extinderea listei drepturilor civice ale cetăţenilor europeni; • intărirea politicii de mediu, a politicii de sănătate şi a politicii de protecţie a  consumatorului.

* Al doilea pilon: sistemul PESC a fost intărit cu privire la: •  posibilitatea dezvoltării de strategii comune pentru acţiunile de politică externă ale SM; • introducerea principiului „abţinerii constructive”, prin care se permite unui SM să se abţină

de la votul in Consiliu, fără a bloca o decizie unanimă; astfel, respectivul SM nu este obligat săaplice decizia, dar trebuie să accepte obligativitatea acesteia pentru Uniune şi trebuie să se abţinăde la orice acţiune ce poate veni in conflict cu acţiunile UE bazate pe decizia in cauză; 

• infiinţarea unei Unităţi de Planificare şi Avertizare14 responsabilă cu monitorizareaevoluţiilor externe şi cu avertizarea referitoare la evenimente şi situaţii ce pot afecta securitateaUE;

• oferirea poziţiei de „Inalt Reprezentant pentru probleme de PESC”  Secretarului General alConsiliului, responsabil pentru asistarea Preşedenţiei Uniunii in probleme referitoare la PESC şipentru sprijin in formularea, pregătirea şi implementarea deciziilor politice de către Consiliu;„Inaltul Reprezentant” poate purta discuţii politice cu părţi terţe, in numele Consiliului  şi la cerereaPreşedenţei; 

• includerea „misiunilor Petersberg”15 in Tratatul UE, cu scopul de a sublinia că la bazapriorităţilor de acţiune ale UE stă dorinţa comună de a apăra securitatea europeană prin acţiuni deajutor umanitar şi de restaurare a păcii. 

* Al treilea pilon: majoritatea sectoarelor de activitate acoperite de acest pilon (oferirea de vizăşi de azil, emigrarea, cooperarea vamală, cooperarea judiciară civilă privind  libera circulaţie apersoanelor) au fost transferate primului pilon, transformand astfel procedurile de decizie - de lametoda inter-guvernamentală la metoda comunitară (comunitizare); ca rezultat, al treilea pilon numai este „Justiţie şi Afaceri Interne”, ci devine „Cooperarea judiciară şi poliţienească in domeniulcriminalităţii”. Tratatul de la Amsterdam, ca şi Tratatul de la Maastricht, prevede revizuirea saprintr-o a doua Conferinţă Inter -guvernamentală, cu scopul de a realiza reformele instituţionale necesare procesului de extindere a Uniunii. Mai mult, prin acest Tratat a fost aprobat un număr dereforme fără legătură cu procesul de extindere. Lucrările CIG au dus la pregătirea  textuluiTratatului de la Nisa, care a fost semnat la 26 februarie 2001 şi a intrat in vigoare la 1 februarie2003.

11.TRATATUL DE LA NISAA fost semnat la 26 februarie 2001 şi a intrat in vigoare la 1 februarie 2003. El modifică pe cel

de la Maastricht tratatele de instituţie a comunităţii europene precum şi anumite acte conexe. A fostsemnat de şefii de stat şi de guvern ai UE.

Cele mai importante modificări sunt: - deciziile se iau prin majoritatea calificată - se introduce pe lîngă majotitatea calificată –  majoritatea dublă (2003/2004). - Compoziţia şi funcţionarea organelor europene a fost modificată astefel încît pt o uniune cu

27 SM. Comisia Europeantă trebuie să aibă 33 membri. Numărul membrilor parlamentului

European ar fi depăşit 800, iar procesul de luare deciziilor ar fi fost încetinit. Obiectul tratatului e de a continua prevederile pt a asigura o bună activitate instituţională pt

o uniune extinsă înscriindu-se în viziunea unei reforme instituţionale ale cărei axe princi pale sunt:

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 11/58

11

- componenţa şi modul de funcţionare al instituţiei europene; -  procedura de decizii în cadrul consil. de miniştri; - consolidarea cooper. dintre instituţii. Tratatul asigură o bază juridică partenerilor politicii din SM prin definirea unui statut cere să

permită stabilirea unor reguli asupra modalităţii de finanţare a acestora. 

OPŢIONAL: Principalele aspecte cuprinse in Tratatul de la Nisa sunt:

*schimbările instituţionale din cadrul procesului de extindere: deşi, pentru noile SM, numărul

de locuri in PE, numărul voturilor alocate in cadrul Consiliului şi pragurile  aplicabile in cadrulprocedurii majorităţii calificate vor fi determinate prin tratatele de aderare, Tratatul de la Nisa

stabileşte noi reguli, ce au in vedere o Uniune cu 27 de membri;

 __revizuirea sistemului de cooperare, prin realizarea următoarelor modificări: 

* numărul minim de SM necesare pentru propunerea unei clauze intărite de  cooperare este 8,

ceea ce inseamnă că după a cincea extindere nu va reprezenta majoritatea SM;

* inlăturarea posibilităţii utilizării dreptului de veto cu privire la cooperarea   stransă indomeniile aflate sub incidenţa primului şi celui de-al treilea pilon şi inlocuirea acesteia cu dreptul

SM de a supune problema Consiliului European, care poate decide prin majoritate calificată (mai

mult, dacă problema aparţine  unuia din domeniile in care se aplică procedura co-deciziei, estenecesar acordul PE);

* introducerea posibilităţii de stabilire a unei „cooperări stranse” in domeniul   PESC, in

scopul implementării de acţiuni sau poziţii comune (dar exceptand   chestiunile cu implicaţiimilitare sau care ţin de problema securităţii); 

 __introducerea unui instrument de prevenire in cadrul procedurii - procedură ce deja permite

Consiliului European să facă publică orice incălcare serioasă şi persistentă a  drepturilor

fundamentale de către un SM –   instrument ce dă posibilitatea suspendării  unor drepturi ale

statului in cauză;  __dezvoltarea capacităţii militare a UE, prin crearea unor structuri politice şi militare 

permanente şi prin incorporarea, in cadrul Uniunii, a atribuţiilor de management al   crizei

corespunzătoare Uniunii Europei Occidentale.

 __infiinţarea „Eurojust” in domeniul cooperării judiciare pe probleme de criminalitate;

Eurojust reprezintă o unitate formată din magistraţi, a căror sarcină este de a contribui  la

coordonarea autorităţilor naţionale responsabile cu procedurile din domeniu;  __extinderea sprijinului comunitar in noi sectoare de activitate, pentru acţ iunile SM din

domeniile politicii sociale, a educaţiei şi formării profesionale; este vorba despre lupta  impotriva

excluziunii sociale şi reforma sistemelor de protecţie socială.

12.Principalele categorii de reforme ale UE.Principalele reforme ale Uniunii Europene pot fi grupate in trei categorii:1. Structură *Consolidarea diverselor tratate existente intr-un singur document: Constituţia  Europeană; 

*UE dobandeşte personalitate juridică; *Carta drepturilor fundamentale este incorporată in Constituţie.2. Cadru instituţional *Stabilirea unui Preşedinte al Consiliului European, in scopul de a asigura  continuitatea,

vizibilitatea şi coerenţa reprezentării UE atat pe plan intern, cat şi pe  plan extern;

*Reducerea numărului comisionarilor europeni, in scopul de a permite operaţionalitateaComisiei intr-o Uniune cu 25 de SM (sau chiar mai multe);

*Introducerea funcţiei de Ministru de Externe al UE; 

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 12/58

12

*Acordul asupra unei clauze de solidaritate pentru sprijin reciproc in caz de dezastre sauatacuri teroriste;

* Recunoaşterea „Eurogrup” ca un organism independent, cu dreptul de a işi allegepreşedintele („Dl. Euro”) pe o perioadă de doi ani. 

3. Procesul de decizie*Utilizarea sistemului de vot cu majoritate calificată ca procedură standard de decizie  in

cadrul Consiliului şi simplificarea sa; * Adoptarea procedurii co-decizie ca procedură legislativă standard. 

Se urmăreşte intrarea in vigoare a Constituţiei in martie 2005, insă unele prevederi ale salese vor aplica numai incepand cu 2009.

13. Caracteristica cadrului instituţional al UE Cadrul instituţional şi procesul de decizie 

Principalele instituţii ale Uniunii Europene, cunoscute ca instituţii centrale şi implicate in procesul de decizie, sunt reprezentate de Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene şi Comisia Europeană. Rol consultativ in procesul de decizie au Comitetul Economic şi Social ,Comitetul Regiunilor . Consiliul European are rol de stimulator al discuţiilor şi inţiativelor  

comunitare. Alte instituţii cu rol important in funcţionarea UE sunt: Curtea Europeană de  Justiţie(impreună cu Tribunalul Primei Instanţe), Curtea de Conturi şi Ombudsmanul European. Nu inultimul rand, avem instituţia financiară reprezentată de Banca Europeană de  Investiţii –  caresprijină implementarea politicilor UE (alături de Fondurile Structurale şi de programelecomunitare) –  şi Banca Central Europeană –  creată in scopul sprijinirii uniunii economice şimonetare.

Aceste instituţii, create pe parcursul a mai mult de 40 de ani, reflectă evoluţia in timp astructurii unionale europene şi trec acum printr -un proces de reformă generat de extinderea Uniuniicu zece state in 200419 (cea mai mare extindere din istoria sa) şi cu alte două in 200720(deocamdată, procesul neoprindu-se aici).

14.Parlamentul EuropeanParlamentul European a fost infiinţat prin Tratatul de la Roma (1957) pentru a reprezenta  

“popoarele statelor reunite in cadrul Uniunii Europene"21, fiind singura instituţie a cărei  componenţă este stabilită prin alegeri libere, la nivel european şi ale cărei şedinţe şi deliberări  suntpublice. Iniţial, PE a fost organizat ca un ansamblu deliberativ, cu funcţie consultativă şi constituitdin membri ai parlamentelor naţionale. Tratatele de la Maastricht şi de la Amster dam au adusschimbări majore ale rolului PE, acesta devenind un organ cu funcţii politice şi cu puteri  legislativeşi bugetare. 

Primele alegeri parlamentare au avut loc in 1979, din acel moment desfăşurandu-se sistematico dată la fiecare 5 ani. Membrii PE sunt aleşi prin vot universal direct şi prin sistemul reprezentării  proporţionale, fiind grupaţi in funcţie de partidele politice pe care le reprezintă şi nu de naţionalităţile lor (există insă şi membri independenţi). Alegerile parlamentare se desfăşoară lanivel de SM, pe bază de sisteme diferite, astfel: 

• la nivel regional : Marea Britanie, Italia şi Belgia; • la nivel naţional: Franţa, Spania, Danemarca; • sistem mixt: Germania. In Belgia, Grecia şi Luxemburg, votul este obligatoriu. Numărul de locuri  ce ii revine fiecărui 

SM in PE este stabilit in funcţie de populaţia SM respectiv, pe baza unui sistem de proporţionalitatece permite reprezentarea convenabilă a statelor cu o populaţie mai mică22.Din punct de vedere al organizării, PE are următoarele structuri:

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 13/58

13

* Preşedinte –  reprezintă Parlamentul la evenimentele cu caracter oficial şi in relaţiile  internaţionale, prezidează sesiunile plenare ale Parlamentului şi sedinţele interne; 

* Birou parlamentar - organul de reglementare responsabil cu bugetul Parlamentului, cuproblemele administrative, organizatorice şi de personal; 

*Conferinţa preşedinţilor –  organ politic al Parlamentului, constituit din Preşedintele Parlamentului şi preşedinţii grupărilor politice, responsabil cu stabilirea ordinii de zi a şedinţelorplenare, fixarea calendarului activităţilor desfăşurate de organismele  parlamentare şi stabilireacompetenţei comisiilor si delegatiilor parlamentare, precum şi a numărul membrilor acestora; 

*Comitete –  organizează activitatea PE pe domenii de activitate şi sunt impărţite in comitetepermanente (17), comitete temporare (6) –  vezi Anexa 2 - şi comitete parlamentare mixte –  cemenţin relaţiile cu parlamentele ţărilor candidate; 

*Secretariat –  3 500 de funcţionari ce lucrează in serviciul PE. Rolul Parlamentului in cadrul Uniunii Europene are in vedere:

*examinarea şi adoptarea legislaţiei comunitare, alături de Consiliul UE (Consiliul de Miniştri), prin procedura de co-decizie;

*aprobarea (şi monitorizarea) bugetului UE; *exercitarea funcţiei de control asupra altor instituţii UE, cu posibilitatea de a infiinţa comisii

de anchetă; *aprobarea acordurilor internaţionale majore, cum ar fi acordurile privind aderarea de noi  SMşi acordurile comerciale sau de asociere intre UE şi alte ţări.  De asemenea, PE numeşteOmbusdmanul European pe o perioadă de cinci ani (echivalentă mandatului parlamentar),menţinand astfel legătura cu cetăţenii UE. 

Sediul Parlamentului European este la Strasbourg, unde se ţin şedinţe in fiecare lună, timp deo săptămană.Unele şedinţe se ţin la Bruxelles,iar Secretariatul General se află la  Luxemburg.

Proceduril e de decizie apli cabile la nivelul Parlamentulu i sunt:

* procedura de co-decizie –  Parlamentul imparte puterea legislativă cu Consiliul; * procedura de aviz conform23 –  acordul Parlamentului este obligatoriu pentru adoptarea unor

anumite acte legislative;* procedura de cooperare –  Parlamentul poate influenţa deciziile Consiliului prin dreptul de a

aduce amendamente propunerilor acestuia –  această procedură a fost limitată, in urma Tratatului dela Amsterdam, la cateva situaţii ce privesc uniunea economică şi monetară; 

* procedura de consultare –  Parlamentului ii este cerută o opinie, ce este fundamentată de unul din comitetele sale;

15.Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniştri) Conform Tratatului UE, Consiliul Uniunii Europene reprezintă interesele Statelor Membre

(spre deosebire de Parlament, care reprezintă interesele populaţiei SM) şi este compus din  reprezentanţi ai guvernelor SM (motiv pentru care i se spune şi “Consiliul de Miniştri”), avand  atatputere legislativă cat şi executivă. Numărul membrilor Consiliului este egal cu numărul SM, fiecare guvern avand un singur reprezentant. Consiliul este principala instituţie de decizie a UE.  

Din punct de vedere organizatoric, Consiliul are in componenţa sa mai multe consiliispecifice, grupate pe sectoare de activitate. De asemenea, Consiliul mai are un secretariatpermanent („Secretariatul General al Consiliului UE”), care pregăteşte şi asigură buna desfăşurarea lucrărilor acestuia la toate nivelurile (şi al cărui Secretar General are un mandat de cinci ani),  precum şi un „Comitet al Reprezentanţilor Permanenţi” –  COREPER24. In urma Tratatului de la

Amsterdam, Secretarul General are şi rolul de “Inalt Reprezentant al Politicii Comune deSecuritate şi Apărare”. 

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 14/58

14

Preşedinţia Consiliului este deţinută, prin rotaţie, de fiecare SM (schimbarea acesteia avandloc o dată la şase luni). Ordinea rotaţiei preşedinţiei a fost stabilită pană in anul 2006, după cum  urmează: 

*2003 : Grecia şi Italia *2004: Irlanda şi Olanda *2005: Luxemburg şi Marea Britanie *2006: Austria şi Finlanda. Dacă principalul avantaj (şi motiv) al unei preşedinţiei prin rotaţie este intărirea imaginii şi  

accentuarea importanţei rolului Uniunii in SM, dezavantajul creat de acest sistem este reprezentatde discontinuitatea programelor şi iniţiativelor Consiliului –  cu atat mai evidentă după aderareacelor zece noi SM in 2004, cand fiecărei ţări ii va veni randul la Preşedinţie o dată la 12 ani.

Rolul Consiliul European constă in faptul că are principala responsabilitate pentru pilonii 2 şi3 ai UE, adică pentru cooperarea interguvernamentală in domeniile politicii externe şi de securitate  comune şi al justiţiei şi afacerilor interne. Alături de acestea, Consiliul imparte responsabilitatea cuParlamentul in cadrul primului pilon (dimensiunea comunitară), acoperind astfel domeniile  pieţeiunice şi majoritatea politicilor comune, şi asigurand libera circulaţie a bunurilor,  persoanelor,serviciilor şi capitalului. Procedura de vot in cadrul Consiliului este cea a unanimităţii, alături de

procedura majorităţii calificate. Consiliul este implicat in procedura de co-decizie, alături de PE, avizează anumite decizii ale Comisiei Europene şi poate amenda altele. 

Tratatul de la Nisa a modificat modul de funcţionare a Consiliului prin extinderea proceduriide vot a majorităţii calificate la alte domenii de decizie (cum ar fi cel al politicii comerciale  comune).

Reforma instituţională propusă de Constituţia europeană are in vedere:*inlocuirea preşedinţiei prin rotaţie cu alegerea unui preşedinte pe o perioadă de cinci ani (eventual prin două mandate de 2,5 ani); * preşedenţia consiliilor specifice (cu excepţia celui pentru afaceri externe) va fi acordată SM, prin rotaţie, pe o perioadă de un an. *numirea Ministrului european al Afacerilor Externe.

16. Comisia Europeană Comisia Europeană reprezintă interesele Uniunii Europene (spre deosebire de Parlament şi de  

Consiliu) şi este organul executiv al UE. Principalele competenţe ale Comisiei sunt: • de control : supraveghează respectarea Tratatului UE şi implementarea legislaţiei comunitare;• de iniţiativă: are monopolul iniţiativei in chestiuni de competenţă comunitară (politici  

comunitare);• de execuţie: joacă rolul unui guvern la nivel comunitar, avand responsabilitatea

implementării şi coordonării politicilor, precum şi a gestionării Fondurilor Structurale şi abugetului anual al Uniunii;

• de reprezentare: primeşte scrisorile de acreditare ale ambasadorilor ţărilor  din afara spaţiuluicomunitar in UE şi are Delegaţii –  cu rang de ambasade - in statele candidate sau in alte state dinafara Uniunii, precum şi birouri de reprezentare in SM. 

Comisia Europeană este constituită 20 de comisari25 (2 comisari pentru fiecare din cele 5 SMmari şi cate unul pentru cele 10 SM mici), cu un mandat de 5 ani, reprezentand interesele UE şi nual SM din care provin şi aleşi după cum urmează: 

*Consiliul nominalizează un candidat la preşedinţia Comisiei; 

*Parlamentul European aprobă nominalizarea;*Consiliul alcătuieşte o listă cu candidaţi pentru funcţia de comisari, de comun acord cu  

 preşedintele desemnat; 

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 15/58

15

*lista este supusă aprobării PE; *odată lista aprobată, comisarii sunt numiţi de către Consiliu. De asemenea, aceştia includ un preşedinte şi doi vice- preşedinţi. Sediul Comisiei este la Bruxelles, iar activitatea comisarilor se desfăşoară la Bruxelles şi la Luxemburg, fiind susţinută de un aparat birocratic format din 24 000 de funcţionari şi

organizat in direcţii generale, direcţii, servicii specializate şi unităţi. Reforma instituţională propusă de Constituţia europeană are in vedere:*schimbarea componenţei Comisiei incepand cu anul 2009, după cum urmează:  

 preşedinte, ministru de afaceri externe/vice- preşedinte şi 13 comisari aleşi pe baza unui sistem de rotaţie intre SM (pană in 2009, fiecare SM va fi reprezentat de un comisar);  *crearea, in cadrul Comisiei, a funcţiei de ministru al afacerilor externe. 

17. Curtea Europeană de Justiţie CEJ –  a fost înfiinţată în 1952 şi are rolul de aasigura uniformitatea interpretării şi aplicării drepturilor comunitar şi are competenţa de a soluţiona

litigii ce implică SM insituţii comunitare precum şi companii sau persoane fizice din spaţiul UE.  CEJ are sediul la Luxemburg şi este compusă din 27 de judecători şi 8 avocaţi generali cu

mandat de 6 ani.

Începînd cu anul 1989 CEJ este asistată în activitatea sa de către Tribunalul Primei Instanţe,compus la fel din 27 de judecători care au rolul de a soluţiona divergenţele dintre comisiaeuropeană şi persoanele fizice sau juridice, precum şi pe cele dintre instituţiile comunitare şifuncţionarii săi. Din 2004 a fost înfiinţat tribunalul funcţionarilor publici ai UE cu scopul de asoluţiona problemele acestor funcţionari. 

Tratatul de la Nisa a adus o reformă majoră in cadrul CEJ, cele mai importante aspecte: *flexibilitate crescută in privinţa adoptării statutului CEJ, care poate fi acum amendat de  

Consiliu –   pe bază de unanimitate şi la cererea Curţii insăşi sau a Comisiei; *aprobarea regulilor de procedură ale Curţii de către Consiliu se face acum prin majorit. calif.;

*prin decizia unanimă a Consiliului şi in urma ratificării parlamentelor naţionale, soluţionareadisputelor referitoare la drepturile de proprietate industrială intră sub  jurisdicţiea CEJ; 

18.Curtea Europeană de Conturi Infiinţată in 1977, Curtea Europeană de Conturi (CEC) a dobandit statutul de institiţie a UE  

numai in 1993 (prin intrarea in vigoare a Tratatului de la Amsterdam) şi reprezinta “conştiinţafinanciară” a Uniunii. Rolul său este de a controla aspectele financiare ale UE, mai exact legalitateaoperaţiunilor bugetului comunitar şi corespondenţa acestuia cu programul anual de gestionare a sa.Curtea desfăşoară acest tip de control anual şi elaborează un raport pe care il inainteazăParlamentului European (şi care serveşte la descărcarea bugetară a Comisiei). Curtea de Conturieste independentă in raport cu celelalte instituţii comunitare şi are deplină libertate in privinţaorganizării şi planificării activităţii sale de audit şi de raportare. 

Curtea este constituită din 15 membri (independenţi şi cu experienţă in auditul finanţelorpublice), provenind din cele 15 SM, cu un mandat de şase ani; la randul lor, membrii Curţii işi alegun Preşedinte, cu un mandat de trei ani. Membrii Curţii sunt asistaţi in activitatea lor de 550 deprofesionişti in domeniu, dintre care 250 sunt auditori. 

Curtea de Conturi nu poate acorda sancţiuni in cazul descoperirii de nereguli, ci doarinformează organismele comunitare competente. 

19.Consiliul European.Puncte de reper cu Consiliul de Miniştri Consiliul European a fost înfiinţan în 1977, însă a dobîndit statut de instituţie abia în anul

1993 şi reprezenta conştiinţa financiară a U. Curtea europeană de conturi are funcţia de controla

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 16/58

16

aspectele financiare ale UE mai exact de calitatea operaţiunilor bugetului comunitar şicorespondenţa acestuia cu programul său anual de gestiune. Curtea desfăşoară acest tip de controlanual şi elaborează un raport pe care îl înaintează parlamentului european PE. Este o instituţieindependentă în raportu cu alte instituţii comunitare şi are deplină libertate în privinţa organizării şiplanificării activităţii sale de audit şi de raportare. Curtea de contruri nu poate acorda sancţiuni încazul depistării unor nereguli şi doar informează organele comunitare competente.

Are un rol esenţial in trasarea priorităţilor şi definirea orientărilor politice generale ale UE . El adobîndit rolul unui forum de discuţii în care preşedenţiile succesive ale consiliului încearcă să

coordoneze obiectivele şi priorităţile fiecărului mandat. Consiliul European NU este instituţie comunitară, cum este, Consiliul de Ministri, nici organcomunitar cu activitate permanentă sau deliberativă,cum sunt COREPER,Comitetul Regiunilor,etc.

Consiliul European NU deţine putere publică la nivelul UE. Influenţa sa se manifestă cupregnanţă la nivel informal, deoarece şefii de stat şi de guverne sunt cei care stabilesc liniiledirectoare în politica Uniunii, urmând ca instituţiile comunitare, în frunte cu Consiliul şi Comisia,să pună in aplicare, prin acte comunitare, hotărârile luate. 

Consiliul European este constituit din şefii de stat sau de guvern ai SM, iar lucrările sale sunt

găzduite de SM care deţine Preşedenţia Consiliului Uniunii Europene.

20.Mediatorul European.Ombudsmanul European (sau Mediatorul European) este echivalentul unui Avocat al

Poporului la nivel comunitar, şi este numit de Parlament pe o durată de cinci ani. InstituţiaOmbudsmanului există din 1992 iar rolul său este de a primi reclamaţii referitoare la acte deadministrare deficientă27 in activitatea instituţiilor sau organismelor comunitare, din parteacetăţenilor  europeni sau a oricărei persoane fizice sau juridice cu sediul in unul din SM.

Ombudsmanul soluţionează o astfel de reclamaţie prin efectuarea de investigaţii, informarea instituţiei in cauză, căutarea unei soluţii amiabile şi emiterea de recomandări către instituţia respectivă –  la care aceasta trebuie să răspundă printr -un raport detaliat, in termen de trei luni.Ombudsmanul European trimite un raport de activitate Parlamentului, la sfarşitul fiecărui an. 

21.Comitetul Economic şi Social Comitetul Economic şi Social (CES) este un organ consultativ, infiinţat prin Tratatul de la

Roma (1957), care reflectă implicarea societăţii civile in viaţa politică şi care reprezintă cele mai  importante grupuri de interese din domeniile economic şi social. CES este constituit din 222 de  membri - de la reprezentanţi ai sindicatelor, la consumatori şi ecologişti. 

Rolul CES este:• de a oferi consultanţă Parlamentului, Consiliului şi Comisiei in procesul de luare a  deciziei;• de a asigura o mai mare implicare a societăţii civile in iniţiativa europeană şi de a  

 promova dialogul social;• de a intări rolul organizaţiilor şi asociaţiilor societăţii civile in ţările ne- membre ale UE.Prin componenţa şi domeniile sale de activitate, CES acţionează ca un forum european de

reflecţie pentru organizaţiile şi asociaţiile societăţii civile, constituind, in acelaşi timp, o punte delegătură intre acestea şi UE. 

Domeniile in care este consultat CES sunt reprezentate de: piaţa internă, educaţie, protecţiaconsumatorului, mediu, dezvoltare regională şi afaceri sociale –  ultima pe probleme specifice,

precum politica de ocupare a forţei de muncă, sănătatea publică, egalitatea de şanse, etc. Deasemenea, CES poate emite opinii şi din proprie iniţiativă. 

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 17/58

17

Tratatul de la Nisa nu a schimbat numărul şi distribuţia locurilor SM in cadrul CES, dar aclarificat criteriile de eligibilitate pentru calitatea de membru.

22.Comitetul Regiunilor (CR) - Cea mai nouă instituţie comunitară infiinţată în1992 ca răspuns la cererea organizaţiilor locale şi regionale de a fi reprezentată în cadrul UE.

Este un organ consultativ, opinia căruia sînt cerute şi luate în consideraţie în domenii ceintersectează interesele locale şi regionale, cum ar fi: educaţia, problemele de tineret, cultura,sănătatea, coeziunea economică şi socială. Rolul său a fost extins odată cu intrarea in vigoare a

Tratatului de la Amsterdam, printre ariile sale de expertiză numărandu-se acum şi problemele demediu, Fondul Social, formarea profesională, cooperarea transfrontalieră şi transportul. Poateemite opinii şi în propria iniţiativă şi este constituit din 344 de membri.

Activitatea comitetului regiunilor reflectă 3 principii de bază ale activităţii UE:1. principiul subsidiarităţii: UE nu trebuie să işi asume sarcini ce se potrivesc mai bine 

administraţiilor naţionale, locale sau regionale;2. principiul proximităţii: toate nivelurile de guvernare trebuie să aibă drept scop apropierea

de cetăţeni, printr -o organizare corespunzătoare a activităţii lor; 3. principiul parteneriatului: colaborarea şi implicarea in procesul de decizie a autorităţilor de

la nivel european, naţional, regional şi local, in vederea realizării unei guvernări europene solide.  

23.Banca Europeană de Investiţii Instituţie financiară a UE, infiinţată in baza Tratatului de la Roma, Banca Europeană de

Investiţii (BEI) finanţează proiecte ce duc la realizarea obiectivelor Uniunii in Europa şi in toatălumea.

BEI este un organism cu personalitate juridică şi independenţă financiară şi are sediul la  Luxemburg.

Acţionarii BEI sunt SM ale Uniunii, banca fiind administrată de un Consiliu al  Guvernatorilor,alcătuit din 15 miniştri de finanţe (număr echivalent celui al SM). Responsabilităţile Consiliului constau in: stabilirea politicilor de creditare, aprobarea bilanţului şi raportului anual, autorizareaoperaţiunilor de finanţare din afara Uniunii şi luarea de decizii cu privire la majorările de capital.  

De asemenea, Consiliul Guvernatorilor numeşte membrii Consiliului Directorilor, ai  Comitetului de Management şi ai Comitetului de Audit. 

Activitatea BEI se desfăşoară pe baza unui document strategic, numit “Planul Operaţional  Corporativ” şi aprobat de Consiliul Directorilor, document care defineşte politica băncii pe termenmediu şi stabileşte priorităţile operaţionale prin prisma obiectivelor stabilite de Consiliul

Guvernatorilor, fiind in acelaşi timp un instrument de evaluare ulterioară (ex -post) aactivităţilor   băncii. Documentul acoperă o perioadă de trei ani, ultimul fiind adoptat in decembrie2001 şi acoperind perioada 2002-2004, ale cărei priorităţi operaţionale sunt: 

* sprijinirea dezvoltării regionale şi a coeziunii economice şi sociale pe teritoriul Uniunii; * implementarea iniţiativei “Inovarea 2000”; * protecţia mediului şi imbunătăţirea calităţii vieţii; * pregătirea ţărilor in curs de aderare pentru integrarea in UE; * intărirea ajutorului comunitar de dezvoltare şi a politicii de cooperare in ţările partenere.  

24.Banca Centrală Europeană Banca Central Europeană (BCE) –  cu sediul la Frankfurt - a fost inf iinţată in 1998 şi este 

responsabilă pentru politica monetară a UE. Principalul obiectiv al BCE este asigurarea stabilităţiipreţurilor, astfel incit să se păstreze valoarea monedei unice (Euro) şi economia europeană să nu fie

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 18/58

18

afectată de procesele inflaţioniste. In plus, politica monetară are şi rolul de a  sprijini alte obiectivepolitice stabilite la nivel comunitar.

BCE este administrată de un preşedinte şi un consiliu executiv, care menţin o cooperare  stransă cu băncile centrale naţionale ale SM ce au aderat la zona Euro –  alcătuind astfel Sistemul 

European de Bănci Centrale (SEBC), sau Eurosistemul .Obiectivele acestui sistem sunt:* definirea şi implementarea politicii monetare a zonei euro; * derularea operaţiunilor externe; 

* păstrarea şi administrarea rezervelor Statelor Membre;* promovarea unui sistem eficient de plăţi. Banca Central Europeană a inlocuit Institutul Monetar European 

25. Necesitatea politicilor comunitare. Necesitate e ca să creeze o politică eficientă în orice domeniu din Politicile Comunitare.Agricola: Primul, a fost nevoia unei “fluidizări” a comerţului european cu produse agricole, şi

mai ales dorinţa ţărilor exportatoare de a se asigura de certitudinea plasamentului produselor lor.  Foamea după cel de-al doilea răznoboi mondial 

--Creşterea productivităţii agricole prin promovarea progresului tehnic, prin asigurareadezvoltării raţionale a producţiei agricole, şi prin utilizarea optimă a  factorilor de producţie, inspecial a forţei de muncă 

--Asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru populaţia agricolă, in special prin  creştereaveniturilor individuale ale lucrătorilor agricoli 

--Stabilizarea pieţelor  --Asigurarea siguranţei aprovizionărilor  --Asigurarea unor preţuri rezonabile pentru consumatori 

Politicii Regionale: care să aibă în vedere echilibrarea repartiţiei demografice şi localizareapolilor de dezvoltare, ca şi susţinerea eforturilor regiunilor cel mai slab dezvoltată pentru a leajunge din urmă pe celelalte, nu a scăpat atenţia legiuitorului comunitar de-a lungul celor pestepatru decenii de existenţă a UE. 

--măsuri veterinare (vizand sănătatea şi condiţiile de creştere ale animalelor) şi fito -sanitare--măsuri generale de informare şi evaluare. --investiţii in exploataţiile agricole şi in activităţi de prelucrare/comercializare a produselor  

agricole--intinerirea populaţiei agricole --activităţi de formare profesională 

--stimularea dezvoltării activităţilor neagricole 

Politicii de dezvoltare rurală, definite in Regulamentul Consiliului nr. 1257/17 mai 1999referitor la sprijinul pentru dezvoltare rurală, sunt: 

--Ameliorarea exploataţiilor agricole --Garantarea siguranţei şi calităţii produselor agricole --Asigurarea unor niveluri stabile şi echitabile ale veniturilor fermierilor  --Protecţia mediului --Dezvoltarea de activităţi complementare şi alternative generatoare de locuri de muncă, 

 Necesitatea unei politici comune in domeniul concurentei in Uniunea Europeana are la baza oserie de factori si circumstante, printre care promovarea unei functionari corespunzatoare a pietei

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 19/58

19

interne. Pe de alta parte, existenta sa poate fi justificata partial de conflictele potentiale dintrejurisdictiile nationale

26.Conceptul PAC. Politica agricolă în tratatul de la Roma Problema fundamentală a oricărei societăţi atît la nivel mondial cît şi la nivel naţional a fost şi

rămîne garantarea securităţii alimenare cu scopul de a asigura populaţia cu hrană, cele 6 state auconvenit pentru crearea unei pieţe comune pentru produsele agricole cu condiţia promovării uneipolitici agricole comune cu scopul garantării aprovizionării alimentare necesare. Aplicare uneipolitici agricole comune s-a prevăzut încă din primele etape ale construcţiei europene. Agricultorii

reprezentau la momentul semnării tratatului de la Roma aproximativ 25% din populaţia activă.Conform tratatului de la Roma obiectivele PAC se grupează în 3 categorii:  

-Obiective economice  –  promovarea progresului tehnico-ştiinţific, alocarea raţională aresurselor precum şi creşterea  producţiei. 

- Obiectiv social- stabilirea unui nivel de viaţă echitabil pentru agricultori şi întreagapopulaţie precum şi asigurarea unor preţuri rezonabile pentru consumatori 

- Obiectiv politic  –  garantarea securităţii alimentare şi securităţii aprovizionării.Tratatul de la Romastabileşte că: „piaţa comună se va extinde şi asupra sectorului agricol şi

comerţului cu produse agricole” şi că „operarea şi dezvoltarea pieţei comune pentru produsele

agricole vor fi insoţite de crearea unei politici agricole comune”, Conform tratatului de la Roma PAC se bazează pe următoarele principii:  1. Cel al promovării pieţii unice în domeniul agricol  2. Formarea unui sistem protecţionist, menit să aducă avantaje producătorilor agricoli

comunitari în faţa produselor importate.3. O susţinere financiară comună de către toate statele membre a costurilor implicate.  Tratatul fixează obiectivele politicii agricole comune:--Creşterea productivităţii agricole prin promovarea progresului tehnic, prin asigurarea

dezvoltării raţionale a producţiei agricole, şi prin utilizarea optimă a factorilor de producţie, inspecial a forţei de muncă 

--Asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru populaţia agricolă, in special prin  creştereaveniturilor individuale ale lucrătorilor agricoli

--Stabilizarea pieţelor  --Asigurarea siguranţei aprovizionărilor  --Asigurarea unor preţuri rezonabile pentru consumatori 

La fel stabileşte trei principii care să guverneze PAC: --Principiul pieţei unice: in interiorul Uniunii Europene, produsele agricole circulă fără

restricţii --Principiul preferinţei comunitare: este favorizat consumul produselor originare din Uniunea

Europeană, prin impunerea de preţuri mai mari la produsele din import faţă de producţia internă --Principiul solidarităţii financiare: măsurile comune sunt finanţate dintr -un buget comun

Pentru realizarea obiectivelor PAC definite in Tratatul de la Roma şi in spiritul principiilor  stabilite la Stresa, s-a construit un sistem complex de reguli şi mecanisme care reglementează 

producţia, comerţul şi prelucrarea produselor agricole, grupate sintetic sub denumirea de organizaţii comune de piaţă. 

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 20/58

20

27.Principalele Perioade ale PACIstoricul PAC incepe in 1957, odată cu semnarea Tratatului de la Roma privind crearea În 1958, miniştrii agriculturii din cele şase state semnatare ale Tratatului s-au intalnit la

Stresa (Italia) pentru a se pune de acord asupra modului de transpunere in practică a politiciiagricole.

Propunerile Comisiei au fost acceptate de Consiliu in 1961, iar detaliile au fost negociate in

anul următor, incat PAC a intrat in vigoare din 1962. Efectiv, PAC a inceput să funcţioneze din1964, cand s-au făcut primii paşi spre uniformizarea preţurilor.

În 1968, acelaşi Sicco Mansholt a iniţiat o primă tentativă de reformă. Ideea lui a fost săprovoace o restructurare a exploataţiilor agricole in sensul creşterii dimensiunilor lor prin comasări.

PAC şi-a păstrat aşadar caracteristicile şi in perioada anilor 70. Anii 80 au adus insă uneleschimbări, cea mai importantă fiind introducerea cotelor de producţie, care limitau dreptulproducătorilor la veniturile garantate funcţie de un nivel maxim al producţiei.

Momentul care a determinat o schimbare radicală in arhitectura PAC a fost anul 1992, candConsiliul a aprobat un pachet de măsuri de reformă propuse de comisarul pentru agricultură, Ray

MacSharry.Efectele reformei McSharry au fost incurajatoare, incat o alta a urmat in 1999, pe bazapropunerilor de r eformă ale Comisiei din documentul Agenda 2000. Şablonul urmat a fost in liniimari acelaşi: reducerea preţului la cereale, lapte şi produse lactate, vită şi carne de vită, in parallelcu creşterea plăţilor compensatorii. 

Principalele momente in evoluţia PAC• 1957: Tratatul la Roma (articolele 38-46, respectiv 32-38 in forma consolidată a

Tratatului)• 1958: Conferinţa de la Stresa intre miniştrii agriculturii din cele şase ţări membre ale Comunităţii Economice Europene (CEE) pune bazele PAC • 1962: primele măsuri de politică agricolă comună: sistemul de preţuri, intervenţia pe piaţă, 

 prelevări şi cote la import, subvenţii la export • Perioada anilor ’70: politica orientată preponderent spre susţinerea veniturilor, CEE devine exportator net de produse agricole, apar surplusuri de producţie in special la cereale, lapte, carne de vită, cheltuielile agricole cresc la cca. 2/3 din bugetul comun • Perioada anilor ’80: măsuri mai restrictive: introducerea sistemului de cote, stabilizarea cheltuielilor agricole, scăderea preţurilor garantate, introducerea schemei de „ingheţare” a  terenurilor (set-aside) şi a programelor de extensificare a producţiei agricole. Insă 

 problemele vechi (supraproducţia, cheltuielile bugetare) persistă şi apar unele noi: dispute comer ciale, efecte dăunătoare asupra mediului datorită caracterului intensiv al producţiei • 1992: reforma MacSharry: reducerea preţurilor garantate in paralel cu introducerea de plăţi compensatorii, permanentizarea schemei de „ingheţare” a terenurilor ( set-aside),introducerea primelor măsuri de protejare a mediului şi pensionare anticipată a fermierilor  • 1986-1994: negocieri in cadrul GATT (runda Uruguay): tarificarea barierelor non-tarifare,reducerea protecţiei tarifare, reducerea subvenţiilor la export, introducerea accesului minimgarantat pentru produsele agricole in proporţie de 5% din cererea internă. • Perioada anilor ’90: lipsă de competitivitate pe pieţele internaţionale determinată de

preţurile mari, proceduri administrative complicate, cheltuielile agricole in continuare ridicate

• 1999: Consiliul European de la Berlin işi insuşeşte documentul strategic Agenda 2000.Noi măsuri de reformă: reducerea mai accentuată a preţurilor de intervenţie, creşterea plăţilor

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 21/58

21

directe; importanţă sporită acordată politicii de dezvoltare rurală, care devine pilonul al doilea alPAC

• Iulie 2002: Comisia analizează stadiul PAC şi propune noi direcţii de reformă (mid-termreview)

• Ianuarie 2003: Comisia propune un pachet de noi măsuri de reformă • Iunie 2003: Consiliul ajunge la un compromis privind noua reformă a PAC • 2005-2007: Noua reformă a PAC va intra in vigoare I.2. Situaţia actuală 

Politica agricolă comună este construită in jurul a doi piloni. Primul, cel al organizaţiilor comune de piaţă, cuprinde măsurile comune de reglementare a funcţionării pieţelor integrate aleproduselor agricole. Al doilea, cel al dezvoltării rurale, cuprinde măsuri structurale, care ţintesc dezvoltarea armonioasă a zonelor rurale, sub cateva aspecte: social, al diversităţii activităţilor, al calităţii produselor, al protejării mediului. 

28. Organizarea comună a pieţii. Orientarea producţiei comunitare prinintermediul preţurilor Organizaţii comune de piaţă 

Pentru realizarea obiectivelor PAC definite in Tratatul de la Roma şi in spiritul principiilor  stabilite la Stresa, s-a construit un sistem complex de reguli şi mecanisme care reglementează 

producţia, comerţul şi prelucrarea produselor agricole, grupate sintetic sub denumirea de organizaţii comune de piaţă. Treptat, organizaţiile comune de piaţă le-au inlocuit pe cele naţionalepentru produsele/sectoarele care cad sub incidenţa PAC. In prezent, circa 90% din produseleagricole din Uniunea Europeană fac parte dintr -o organizaţie comună de piaţă, şi anume: cereale,carne de porc, ouă şi carne de pasăre, fructe şi legume proaspete şi procesate,  banane, vin, lapte şiproduse lactate, carne de vită şi viţel, orez, uleiuri şi grăsimi (inclusiv ulei de măsline şi planteoleaginoase), zahăr, flori şi plante decorative, furaje uscate, tutun, in şi canepă,  hamei, seminţe,

carne de oaie, carne de capră, precum şi alte produse cărora li se aplică numai anumite reglemntări. Pentru implementarea măsurilor comune de reglementare a pieţelor, Comunitatea are la dispoziţie următoarele instrumente: preţurile, intervenţia pe piaţă, ajutoarele financiare, cotele de producţie, protecţia vamală comună. 

A. Preţurile Mecanismul general de funcţionare a pieţelor produselor agricole in Uniunea Europeană este  

bazat pe un sistem complex de reglementare a preţurilor de comercializare a produselor. Astfel, anual se stabilesc de către Consiliu trei niveluri de preţ pentru produsele de sub incidenţa PAC:  preţul indicativ, preţul de intervenţie, şi preţul prag. 

Preţul indicativ este preţul la care Consiliul recomandă comercializarea produselor agricolepe Piaţa Internă. Nivelul său este considerat cel potrivit pentru a asigura un standard „rezonabil” al  veniturilor producătorilor agricoli. In acest spirit, iniţial, preţurile indicative au fost fixate laniveluri foarte ridicate, in special pentru cereale. Ele au mai fost diminuate după refomele din  1992şi 1999, dar răman in continuare, in medie, mai ridicate decat preţurile internaţionale.  

Preţul de intervenţie este preţul minim garantat care poate fi obţinut pentru producţia comercializată pe piaţa internă. Atunci cand preţurile unor produse (in special la cereale, produse  lactate, carne de vită, de porc, zahăr, orez), ating nivelul minim (cand oferta este in exces faţă de  cerere), Comunitatea intervine prin achiziţia şi stocarea produsului respectiv, nepermiţand scădereapreţului de piaţă sub preţul de intervenţie şi asigurand fermierilor garanţia unor venituri minime.

Iniţial, in stadiul de inceput al PAC, nivelul preţului de intervenţie era mult superior celui de pepiaţa mondială. Măsura era in spiritul obiectivului asigurării unui nivel de trai echitabil pentru

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 22/58

22

populaţia agricolă. Insă, preţurile mari la produsele alimentare constituiau un stimulent puternicpentru creşterea producţiei, incat curand s-a ajuns la situaţii de supraproducţie şi producţie pe stoc.

Prin reformele din 1992 (McSharry) şi 1999, preţul de intervenţie a fost adus spre nivelul depe piaţa mondială, in special pentru produsele generatoare de surplusuri (culture arabile, carne devită, lapte şi produse lactate), concomitent cu acordarea, către fermieri, de  ajutoare financiare (plăţicompensatorii), care să compenseze pierderile suferite. 

Preţul prag este preţul sub care importurile de produse agricole nu pot pătrunde in UniuneaEuropeană. Raţiunea este aceea ca, după adăugarea cheltuielilor specifice de transport şi  

comercializare pe parcurs comunitar, preţul la consumator al produselor importate să fie mai  maredecat preţurile produselor interne. Nivelul preţului prag se obţine prin aplicarea taxelor  vamale lanivelul preţului mondial. Iniţial, taxele (prelevările) vamale erau variabile, in funcţie de variaţiilepreţului mondial. Acordul pentru agricultură, negociat in 1995 in cadrul rundei Uruguay aOrganizaţiei Mondiale a Comerţului, a prevăzut transformarea tuturor barierelor  netarifare(inclusiv a prelevărilor variabile) in taxe vamale. 

29. Finanţarea PAC. Fondul European de Orientare şi Garantare Agricolă Finanţarea măsurilor de politică agricolă comună 

Măsurile de politică agricolă comună sunt finanţate din bugetul comunitar, prin intermediul  Fondului European de Orientare şi Garantare Agricolă (FEOGA). Crearea Fondului a fost  prevăzută incă de la inceput, in Tratatul CEE (articolul 40). In mod practic, Fondul a fost constituitin 1962, actul oficial care ii conferă baza legală fiind Regulamentul CEE 25/1962,  modificat prinRegulamentul CEE 728/1970 şi prin Regulamentul CE 1258/1999. 

Constituirea FEOGA reprezintă concretizarea principiului solidarităţii financiare stabilit laStresa, care presupune finanţarea comună a măsurilor comune. In fapt, aceasta inseamnă că unele  ţări subvenţionează in parte agricultura altor ţări. In general, ţările net contributoare sunt şi cele  care doresc reformarea sistemului actual al PAC, in scopul reducerii cheltuielor agricole.

In cadrul Fondului există două linii de finanţare distincte: secţiunea garantare şi secţiunea orientare.

A. Secţiunea Garantare finanţează: --funcţionarea organizaţiilor comune de piaţă --măsurile de dezvoltare rurală din prima categorie, a măsurilor insoţitoare, precum şi  

măsurile de dezvoltare rurală din doua categorie, a modernizării şi diversificării  exploataţiiloragricole, dar care nu intră sub incidenţa Obiectivului 1 al Politicii  Regionale

--măsuri veterinare (vizand sănătatea şi condiţiile de creştere ale animalelor) şi fito -sanitare--măsuri generale de informare şi evaluare. 

B. Secţiunea Orientare finanţează măsuri de dezvoltare rurală in zonele care intră sub incidenţa Obiectivului 1 al Politicii Regionale, şi anume: 

--investiţii in exploataţiile agricole şi in activităţi de prelucrare/comercializare a produselor  agricole

--intinerirea populaţiei agricole --activităţi de formare profesională --stimularea dezvoltării activităţilor neagricole 

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 23/58

23

30.Principalele Reforme ale PACÎn 1968, Sicco Mansholt a iniţiat o primă tentativă de reformă. Ideea lui a fost să provoace o

restructurare a exploataţiilor agricole in sensul creşterii dimensiunilor lor prin comasări. Fermelemari fiind mai eficiente şi rezistand mai bine jocului pieţei, ar fi fost posibilă  şi reducerea niveluluimăsurilor de protecţie. Reforma nu a putut fi pusă in aplicare,  neintrunindu-se consensul asupra ei.

Anii 80 au adus insă unele schimbări, cea mai importantă fiind introducerea cotelor deproducţie, care limitau dreptul  producătorilor la veniturile garantate funcţie de un nivel maxim al

producţiei. Cote s-au introdus, intr-o primă etapă, la cereale, produse lactate, zahăr. Momentul care a determinat o schimbare radicală in arhitectura PAC a fost anul 1992, cand

Consiliul a aprobat un pachet de măsuri de reformă propuse de comisarul pentru agricultură, Ray MacSharry. Motivele reformei din 1992 au fost pe de o parte interne, determinate de cheltuielibugetare mari şi supraproducţie, iar pe de alta, externe, respectiv, negocierile din cadrul Rundei Uruguay şi presiunile SUA in direcţia unei reduceri cat mai substanţiale a intervenţionismului agricol in randul membrilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului. Elementul central al reformei laconstituit reducerea preţurilor la produsele care generau cele mai mari surplusuri, in special,  cereale, carne de vită şi unt, insoţită de acordarea, către fermieri, a unor sume care să  compenseze

pierderea suferită de aceştia. Plăţile compensatorii au fost stabilite la hectar pentru culturile arabile,şi pe cap animal pentru bovine. Pentru culturile arabile, s-a introdus totodată condiţionalitateaacordării lor in funcţie de „ingheţarea” ( set-aside, scoaterea din circuitul productiv) unui procent de15% din suprafaţa deţinută. Reforma a abordat şi aspecte structurale:stimulente pentru utilizareaproducţiei in scopuri non-agricole, scheme de pensionare anticipată a agricultorilor, stimulentepentru protecţia mediului. 

Efectele reformei McSharry au fost incurajatoare, incat o alta a urmat in 1999, pe bazapropunerilor de reformă ale Comisiei din documentul Agenda 2000. Şablonul urmat a fost in linii mari acelaşi: reducerea preţului la cereale, lapte şi produse lactate, vită şi carne de vită, in parallel

cu creşterea plăţilor compensatorii. Ceea ce reforma din 1999 aduce cu adevărat nou este acordarea unei importanţe mult sporite  componentei structurale a politicii agricole şi gruparea acestor măsuri –  vizand calitatea produselorşi a procesului de producţie, grija pentru mediul inconjurător, dezvoltarea multilaterală a zonelorrurale - sub o umbrelă comună, cea a politicii de dezvoltare rurală, care a devenit astfel cel de-aldoilea pilon al PAC.

Deci:•  1992: reforma MacSharry: reducerea preţurilor garantate in paralel cu introducerea de plăţi  compensatorii, permanentizarea schemei de „ingheţare” a terenurilor ( set-aside),introducerea primelor măsuri de protejare a mediului şi pensionare anticipată a fermierilor  •  1986-1994: negocieri in cadrul GATT (runda Uruguay): tarificarea barierelor non-tarifare,reducerea protecţiei tarifare, reducerea subvenţiilor la export, introducerea accesului minim garantat pentru produsele agricole in proporţie de 5% din cererea internă. •  1999: Consiliul European de la Berlin işi insuşeşte documentul strategic Agenda 2000. Noi  

măsuri de reformă: reducerea mai accentuată a preţurilor de intervenţie, creşterea plăţilor  directe;importanţă sporită acordată politicii de dezvoltare rurală, care devine pilonul al  doilea al PAC

•  Iulie 2002: Comisia analizează stadiul PAC şi propune noi direcţii de reformă (mid -termreview)

•  Ianuarie 2003: Comisia propune un pachet de noi măsuri de reformă 

•  Iunie 2003: Consiliul ajunge la un compromis privind noua reformă a PAC •  2005-2007: Noua reformă a PAC va intra in vigoare 

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 24/58

24

31. Esenţa şi cauzele, obiectivele Politicii Sociale Comune Politica socială a UE este formată dintr -un set de politici complementare, ce s-au dezvoltat şi

multiplicat pe parcursul timpului şi care acţionează in acele sectoare de activitate ce afectează saugenerează gradul de bunăstare individuală şi socială. 

CAUZELE: Permanenta preocupare a comunităţii europene pentru aspectele de politicăsocială - incepută cu Tratatul de Roma (1957)- a dus, in timp, la crearea unui „model socialeuropean”1. Unul din momentele cele mai importante ale evoluţiei acestui model se situează in

jurul anului 2000, cand se face trecerea de la o abordare bazată pe minimizarea consecinţelorsociale negative ale schimbării structurale, la o abordare ce are in vedere modernizarea sistemuluisocial european şi investiţia in capitalul uman –  altfel spus, se trece de la o abordare cantitativă(minimizarea consecinţelor) la una calitativă investiţia in oameni). De asemenea.o cauzăimportantă a apariţiei politicii sociale este delegarea responsabilităţilor de atingere a obiectivelorcomunitare către Statele Membre. Astfel cauzele pot fi grupate în urmpatoarele categorii:

• priorităţile commune tuturor SM in domeniile pieţei muncii, formării profesionale şiprotecţiei sociale; 

• imbunătăţirea situaţiei ocupării forţei de muncă; 

• accelerarea progresului in crearea unui sistem de producţie bazat pe calitate; • stimularea solidarităţii şi integrării sociale; • lupta impotriva sărăciei şi excluderii sociale; • piaţa unică şi libera circulaţie a persoanelor; • promovarea egalităţii de şanse pentru bărbaţi şi femei; • sprijinirea dialogului social; • coeziunea economică şi socială; Obiective:- asigurarea unui nivel de trai favorabil

- lichidarea somajului- protectia dreptului omului- inbunatatirea sistemului de invatamint- lichidarea descriminarilor dintre cetateni- prevenirea terorismului- lichidarea fenomenului traficului de fiinte umane- lupta cu drogurile- promovarea dialogului social- PMA- imbunatatirea sistemului demografic- libera circulatie a bunurilor- protectia paturilor social –  vulnerabile- egalitatea in drepturi a barbatilor si femeilor.Obiectivul acestei politici il constituie ameliorarea conditiilor de viata si de lucru,

promovarea egalitatii de sanse si asigurarea unei protectii sociale minimale in interiorul spatiuluicomunitar. Pentru aceasta, UE are la indemana Fondul Social European (FSE), o serie deprograme comunitare si normele juridice din Tratat care completeaza legislatiile nationale.Dimensiunea sociala a Pietei Interne comunitare a impus instaurarea unui « dialog social » intrepartenerii sociali reuniti la nivelul UE. Conceptul a fost introdus in 1985 prin Actul Unic European

si semnifica faptul ca partenerii sociali trebuie sa participe la realizarea Pietei Interne si laconcretizarea dimensiunii sale sociale. Pentru a concretiza aceasta « dimensiune sociala »,

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 25/58

25

Consiliul European a adoptat in decembrie 1989 « Carta comunitara a drepturilor socialefundamentale ale lucratorilor »

32.Actori instituţionali ai politicii sociale in UE Principalii actori instituţionali implicaţi in procesul de decizie şi de implementare a politicii

sociale sunt reprezentaţi de Comisia Europeană, Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniştri) şi Comitetul Economic şi Social, sprijiniţi in activitatea lor de treiagenţii europene şi un număr egal de parteneri sociali. Comisia Europeană este direct responsabilăpentru pregătirea şi asigurarea implementării politicilor sociale, prin Direcţia Generală(DG)

Probleme Sociale şi Ocupare a Forţei de  Muncă.3 Rolul său este de a iniţia si definitiva noi actelegislative in domeniu şi de a se asigura că măsurile astfel adoptate vor fi implementate de StateleMembre. In activitatea sa, DG colaborează cu DG Mediu şi DG Dezvoltare Regională.

Parlamentul European este implicat in procesul decizional prin Comitetul pentru Ocupare şi 

probleme sociale4, ale cărui responsabilităţi au in vedere diverse aspecte ce ţin de politica de ocupare a forţei de muncă şi de politica socială. 

Consiliul UE este echivalentul unui consiliu de miniştri la nivel european şi se reuneşte de  cateva ori pe an , in scopul coordonării politicilor sociale ale SM.

Comitetul Economic şi Social (CES) are rol consultativ in procesul de decizie şi emite opinii,

la solicitarea Comisiei Europene, care au insă numai caracter informativ. CES constituie legătura cu societatea civilă, in cadrul său fiind reprezentate diverse organizaţii economice şi sociale de  peteritoriul SM.

Comitetul de Ocupare (a forţei de muncă)5 a fost infiinţat in anul 2000 (inlocuind Comitetul

pentru Ocupare şi Piaţa muncii), are rol consultativ şi este activ implicat in dezvoltarea Strategiei

europene de angajare a forţei de muncă ( European Employment Strategy), precum şi inpromovarea coordonării intre SM in privinţa politicilor ce ţin de ocuparea şi de piaţa forţei de muncă. 

Centrul European de Monitor izare a Rasismului şi Xenofobiei, cu sediul la Viena, a fostinfiinţat in 1997 (incepandu-şi activitatea in 1998) şi sprijină procesul decizional prin furnizarea dedate şi informaţii referitoare la situaţia rasismului, xenofobiei, islamofobiei şi anti-semitismului lanivel comunitar, precum şi elaborarea de studii şi strategii de acţiune in acest domeniu.  

Fundaţia Europeană pentru Imbunătăţirea Condiţiilor de Viaţă şi de Muncă  a fost infiinţată in 1975 şi are sediul la Dublin. Activitatea sa este orientată  in două direcţii: (1) managementul 

cercetării şi (2) informare şi comunicare. De asemenea, Fundaţia sprijină procesul decisionalprin furnizarea de date privind imbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă la nivel european. 

Agenţia Europeană pentru Sănătate şi Securitate la Locul de Muncă  , cu sediul la Bilbao, afost infiinţată in 1996, in scopul de a colecta, disemina şi facilita schimbul de informatii şi bune  practici in domeniu. Rolul său in procesul decizional constă in furnizarea de date privind sănătateaşi securitatea la locul de muncă, pe baza cărora sunt fundamentate propunerile şi iniţiativeleComisiei Europene in această direcţie. Alături de aceste organisme comunitare, un rol important intrasarea cadrului politicii sociale il au partenerii sociali, reprezentaţi de Confederaţia Sindicală

Europeană (ETUC6), UniuneaPatronatului din Comunitatea Europeană (UNICE) şi Centrul European pentru Intreprinderi

Publice (CEEP). Aceştia sunt implicaţi in procesul de dialog social şi reprezintă anagajaţii,  patronatul şi sectorul profesiilor liberale. 

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 26/58

26

33. Priorităţi ale politicii sociale Priorităţile politicii sociale pentru perioada 2000-2005 reflectă această orientare spre calitate şi 

sunt reprezentate de:•  gradul ridicat de ocupare al forţei de muncă  –  are in vedere crearea şi promovarea de noi 

locuri de muncă; • calitatea muncii –  se referă la locuri de muncă mai bune şi la moduri mai echilibrate de 

combinare a vieţii profesionale cu viaţa personală, ceea ce implică existenţa unor politici  deangajare mai bune, salarii rezonabile şi o organizare a muncii adaptată atat nevoilor  companiilorcat şi nevoilor indivizilor; 

• calitatea politicii sociale propriu-zise –  implică un grad ridicat de protecţie socială, existenţa unor servicii sociale de calitate pe tot cuprinsul Uniunii şi accesibile tuturor,  crearea deoportunităţi reale pentru toţi indivizii şi garantarea drepturilor fundamentale şi a celor sociale –  aspecte ce joacă un rol esenţial in atingerea obiectivului pe zece ani al politicii sociale, prinimbinarea productivităţii cu satisfacţia personal- profesională; 

• calitatea relaţiilor industriale  –  are in vedere adaptarea cu succes la schimbările industriale

şi reflectă impactul „cunoaşterii” –  adică al noilor tehnologii şi al cercetării –  in progresuleconomic. Aceste priorităţi reflectă nevoile cu care se confruntă la ora actuală societatea europeanăşi se constituie ca puncte de referinţă ale noii politici sociale, fiind secondate de instrumente şi  direcţii de acţiune special adoptate in vederea realizării lor. 

34.Direcţii de acţiune ale politicii sociale Rezolvrea priorităţilor prezentate anterior constituie provocarea majoră a politicii sociale la

inceput de mileniu şi impune structurarea pe obiective specifice şi adoptarea de măsuri de  acţiuneconcrete şi adecvate situaţiilor identificate. 

Astfel, dat fiind că primele două priorităţi - gradul ridicat de ocupare al forţei de muncă şi calitatea muncii - ţin de dinamica pieţei muncii şi de sfera profesională, ele sunt tratate  impreună şidispun de direcţii comune de acţiune ce au in vedere: 

•  crearea de locuri de muncă mai multe şi mai bune , cu scopul de a creşte rata generală de ocupare pană la 70% şi rata de ocupare in randul femeilor pană la 60%; 

•  anticiparea şi managementul schimbăr ii, precum şi adaptarea la noul mediu de lucru (reprezentat de o societate bazată pe cunoaştere şi pe dezvoltare tehnologică) –  prin informareacorespunzătoare şi eficientă atat a angajatorilor cat şi a angajaţilor in vederea   ponderăriiflexibilităţii şi siguranţei unui loc de muncă; 

•  exploatarea oportunităţilor oferite de o societate bazată pe cunoaştere –  prin promovareainvăţării continue, a promovării de noi forme de organizare a muncii şi creşterea şanselor  deangajare a persoanelor cu handicap;

•  promovarea mobilităţii forţei de muncă, prin implementarea liberei circulaţii a forţei de muncă şi eliminarea obstacolelor geografice, prin dezvoltarea de mecanisme ce  faciliteazămobilitatea (inclusiv noile tehnologii);

Prioritatea referitoare la imbunătăţirea calităţii politicii sociale ca atare este reprezentată demăsuri ce au vedere diverse domenii ale vieţii sociale şi este strans corelată cu modul in care  aceasta interferează cu viaţa profesională. Direcţiile de acţiune adoptate pentru adresarea aces tei

nevoi sunt:

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 27/58

27

•  modernizarea şi imbunătăţirea protecţiei sociale, astfel incat să asigure indivizilor un venitsigur, să se realizeze securizarea pensiilor şi crearea unor sisteme de pensii  durabile, să ducă ladezvoltarea unui sistem de sănătate perfor mant;

•  promovarea incluziunii sociale - ce are ca obiectiv prevenirea şi eradicarea sărăciei, precumşi promovarea participării tuturor in viaţa economică şi socială;  

•  promovarea egalităţii de gen, prin promovarea participării femeilor la viaţa economică, ştiinţifică, socială, politică şi civică; 

•  intărirea drepturilor fundamentale şi combaterea discriminării, prin asigurarea dezvoltării

şi respectării drepturilor sociale fundamentale.  Promovarea calităţii in relaţiile industriale este poate domeniul prioritar cu cel mai ridicatcaracter de noutate şi are in vedere intărirea dialogului social, promovarea competitivităţii şi a  solidarităţii la acest nivel. 

Acestor direcţii de acţiune ce corespund unor priorităţi specifice se adaugă alte două linii  dedezvoltare a politicii sociale, ce corespund dimensiunii extra-comunitare a acesteia: pregătirea in vederea extinderii UE şi promovarea cooperării internaţionale. 

35. Aspecte generale ale politicii în domeniul concurenţei 

POLITICA ÎN DOMENIUL CONCURENŢEI Una din cheile succesului integrării europene a Europei Occidentale o constituie existenţa,încă de la începuturile construcţiei comunitare, a unei politici concurenţiale comune. După maibine de 30 de ani de funcţionare, această politică continuă să fie o condiţie necesară atât uneieconomii de piaţă viabile, cât şi unei pieţe comune ce asigură libera mişcare a bunurilor,serviciilor, capitalului şi persoanelor. 

Principalul beneficiar al unei politici a liberei concurenţe este cetăţeanul, în tripla sa cali tate:de consumator (concurenţa liberă conduce la o paletă mai largă a ofertei, cu scădereacorespunzătoare a preţului de vânzare); de participant pe piaţa forţei de muncă (concurenţa liberăobligă la inovaţie continuă, atât a produselor, cât şi a procesului de producţie); şi de acţionar(concurenţa liberă conduce la eficienţă crescută, şi deci şi la profituri ridicate).

Politica în domeniul concurenţei interzice practicile de: - acordare de ajutoare publice care crează distorsiuni în relaţiile de concurenţă dintre agenţii

economici- stabilire a preţurilor prin înţelegeri prealabile între producători sau furnizori;- creare de carteluri care să-şi împartă piaţa, astfel încât să nu se concureze între ele;- abuz al poziţiei dominante pe piaţă;- realizare de fuziuni care distorsionează libera concurenţă. Obiectivele politicii in domeniul concurenţei pot fi succint grupate in trei categorii: 1.

Politica europeană in domeniul concurenţei (PDC) trebuie să garanteze unitatea pieţei interne şi săevite realizarea de inţelegeri intre firme, de natură să afecteze comerţul intracomunitar şimanifestarea liberă a concurenţei. (inţelegerile şi practicile concertate); 

2. Politica in domeniul concurenţei caută să impiedice situaţiile in care una sau mai multeintreprinderi incearcă să exploateze intr -o manieră abuzivă puterea lor economică in raport cu altefirme mai puţin puternice (abuz de poziţie dominantă);

3. De asemenea, PDC trebuie să impiedice acele intervenţii ale guvernelor statelor membrecare pot f alsifica regulile jocului liber al pieţei prin discriminări in favoarea intreprinderilor de statsau prin acordarea de ajutoare către anumite firme din sectorul privat (ajutoarele de stat ).

Atragem atenţia asupra faptului că reglementările comunitare din domeniul concurenţeiinterzic numai acele comportamente care pot influenţa negativ relaţiile comerciale dintre statelemembre, fără a avea in vedere şi situaţiile in care efectele negative sunt vizibile numai la nivelul

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 28/58

28

unui singur stat membru (asemenea situaţii sunt de competenţa autorităţilor naţionale in omeniu).Pe de altă parte, deoarece in cadrul economiei de piaţă concurenţa reprezintă un vector esenţial inasigurarea succesului economic, sunt considerate ca acceptabile anumite practici, care genereazăefecte pozitive asupra economiei.

Pentru atingerea celor două obiective ale politicii concurenţiale, funcţionarea economiei depiaţă şi funcţionarea pieţei unice, două condiţii trebuie îndeplinite: 

• regulile de concurenţă trebuie aplicate universal, atât întreprinderilor de stat, cât şi

celor particulare; este de neconceput o piaţă integrată în care să existe reguli diferite de concurenţăîntre cele două tipuri de întreprinderi; • autoritatea de implementare a regulilor concurenţiale trebuie să aibă capacitatea de a

impune penalităţi, constând în amenzi suficient de mari pentru a descuraja încălcarea legii.  

36. Reglementări referitoare la intervenţia statului şi alte practici restrictive.(PDC)

Principalele reglementări ale politicii in domeniul concurenţei A. Bazele juridice ale politicii in domeniul concurenţei 

Deşi politica comunitară in domeniul concurenţei este tot mai mult determinată deconsiderente economice, constrangerile la care este supusă sunt in principal de ordin juridic.  Baza legală (juridică) a PDC este oferită, in primul rand, de prevederile incluse in Tratatului

UE , respectiv:• Articolul 81, privind practicile restrictive • Articolul 82, privind poziţia dominantă pe piaţă • Articolul 86, privind intreprinderile publice • Articolele 87-89 privind ajutorul de stat.In al doilea rand, referiri se găsesc in legislaţia secundară, adoptată de Consiliul UE şi de

Comisia Europeană, sub forma Regulamentelor şi Directivelor. Astfel, in aceasta categorie seinclud:• Regulamentul Consiliului, privind controlul fuziunilor, amendat prin Regulamentul;• Regulamente şi directive privind exceptările in bloc, acordate in cazul unor acorduri care

privesc situaţii precis determinate, precum: transferul de tehnologie, cercetarea şi dezvoltarea, distribuţia autovehiculelor, etc. 

In al treilea rind, un număr in creştere instrucţiuni, care nu sunt in mod formal obligatorii,oferă informaţii esenţiale menite să arate cum pot fi interpretate regulile obligatorii sau in ce modva acţiona Comisia in acest domeniu. Prin intermediul acestora, Comisia caută să crească gradul depredictibilitate al acţiunilor sale. Acestor surse de drept li se adaugă deciziile Curţii Europene deJustiţie şi ale Tribunalului de Primă Instanţă. Nu in ultimul rind, trebuie menţionate şi acordurileinternaţionale in care se fac referiri exprese la situaţii specifice privind concurenţa.  

Politica în domeniul concurenţei interzice practicile de: - acordare de ajutoare publice care crează distorsiuni în relaţiile de concurenţă dintre agenţii

economici- stabilire a preţurilor prin înţelegeri prealabile între producători sau furnizori;- creare de carteluri care să-şi împartă piaţa, astfel încât să nu se concureze între ele;- abuz al poziţiei dominante pe piaţă;- realizare de fuziuni care distorsionează libera concurenţă. 

III. Politica in domeniul cartelurilor şi a altor practici restrictive 

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 29/58

29

Dacă anumite acorduri, inţelegeri intre firme pot avea efecte benefice asupra pieţei, altele potinfluenţa negativ procesul competiţional10. Articolul 81 (fost art.85) al Tratatului UE (TUE)introduce principiul interzicerii acelor acordurilor intre firme, decizii şi practici concertate, care auca obiect sau ca efect impiedicarea, restrangerea sau denaturarea concurenţei in interiorul spaţiuluicomunitar, şi care sunt susceptibile de a „afecta comerţul intre statele membre”.  

In ceea ce priveşte acordurile verticale (incheiate intre firme aflate in stadii diferite aleaceleiaşi filiere de producţie sau distribuţie), ele au făcut obiectul unor acorduri separate privindacordarea exceptării pe categorii de acorduri sau tipuri de sectoare. In prezent, aceste acorduri se

supun unui regulament unic (Regulamentul 2790/99 din 22 decembrie 1999) prin care suntexceptate global acordurile verticale care nu au o poziţie dominantă pe piaţă. Condiţiile impuse sereferă la existenţa unui prag (o cifră de afaceri care să nu depăşească, pentru părţile asociate inacord, 50 milioane euro şi nu mai mult de 30% din piaţa de desfacere) şi la excluderea anumitorpractici restrictive grave. Alte acorduri, chiar dacă nu indeplinesc condiţiile paragrafului 3 alArt.81, pot beneficia de statutul de excepţii, in cazul in care sunt considerate a fi de importanţăminoră (principiul „de minimis”) şi, ca atare, incapabile să afecteze concurenţa la nivel comunitar.O lungă perioadă de timp, aceste acorduri au fost definite numai prin cota de piaţă şi cifra deafaceri anuală a firmelor vizate. La finele anului 2001, Comisia a relaxat chiar acest mod de

definire, suprimand criteriul cifrei de afaceri şi ridicand nivelurile corespunzătoare cotelor de piaţăla 10% in cazul acordurilor verticale şi la 15% pentru cele orizontale. In general, reglementările prevăzute de Art.81 nu se aplică in cazul: • Relaţiilor dintre o firmă şi agenţii săi comerciali sau intre o societate şi filiale; • Acordurilor de cooperare; • Operaţiunilor de sub-contractare.Anumite tipuri de acorduri au fost intotdeauna considerate periculoase de către Comisie şi

interzise, practic fără excepţie: • In cazul acordurilor orizontale:o Fixarea preţurilor  o Existenţa unor birouri de vinzare comune o Fixarea de cote de producţie sau livrare o Impărţirea pieţei sau a surselor de aprovizionare • In cazul acordurilor verticale: o Fixarea preţurilor de revanzare o Clauze de protecţie teritorială absolută. 

37.Abuzul de poziţie dominantă se manifestă atunci cand, prin comportamentul său, ofirmă influenţează structura sau gradul de concurenţă de pe piaţa respectivă, chiar şi in situaţia incare un asemenea comportament este rezultatul anumitor dispoziţii legislative. Printre posibileleabuzuri de poziţie dominantă se pot enumera: 

 __faptul de a impune in mod direct sau indirect preţul sau alte condiţii de tranzacţie ne echitabile;

 __limitarea producţiei sau a  pieţelor de desfacere in detrimentul consumatorului;  __aplicarea, in raport cu anumiţi parteneri comerciali, a unor condiţii inegale, pentru prestaţii 

echivalente. __Condiţionarea incheierii unui contract, de către acceptarea unor prestaţii suplimentare, fără 

legătură cu obiectul contractului. Art. 82 (fost art. 86) prevede că orice abuz din partea unuia sau mai multor agenţi

economiciflaţi intr -o poziţie dominantă in piaţa comună sau intr -un segment important al acesteiaestenterzis, atata vreme cat poate afecta comerţul dintre ţările membre 12.

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 30/58

30

Un abuz poate consta din:a) impunerea, in mod direct sau indirect, a preţurilor de vanzare sau de cumpărare sau a altor

condiţii comerciale inechitabile;  b) limitarea producţiei, distribuţiei sau a dezvoltării tehnologice in dezavantajul

consumatorilor;c) aplicarea, in privinţa partenerilor comerciali, a unor condiţii inegale la tranzacţii  

echivalente, provocand in acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj in poziţia concurenţială; d) condiţionarea incheierii unor contracte de acceptarea, de către parteneri, a unor  clauze

stipuland prestaţii suplimentare care, nici prin natura lor şi nici conform  uzanţelor comerciale, nuau legătură cu obiectul acestor contracte. Art. 82 se constituie intr-un instrument de contr ol al exercitării puterii de monopol pe o piaţă

sau alta. El implică analizarea a două elemente:  __existenţa unui agent economic aflat in poziţie dominantă;  __comportamentul respectivului agent economic, care are drept efect afectarea concurenţei pe

piaţa respectivă. Subliniem faptul că Art. 82 (fost art. 86) interzice numai abuzul de poziţie dominantă, nu 

doar simpla sa existenţă. 

Acest articol se pretează la numeroase controverse. Dacă formularea inclusă aici este destul declară in ceea ce priveşte combaterea abuzului de poziţie dominantă, ea este mai puţin clară  in ceeace priveşte puterea de care dispune Comisia in domeniul controlului concentrărilor. 

Cu alte cuvinte, in aplicarea Art.86 apar două aspecte: pe de o parte, controlul  comportamentului abuziv pe piaţă datorită restrangerii libertăţii de alegere a consumatorilor  determinată de faptul că o firmă dominantă pe piaţă, practic elimină concurenţa şi, pe de altă  parte,modul in care CEE dă Comisiei nu numai puterea de a interzice inţelegerile şi abuzul de poziţiedominantă, ci şi posibilitatea de a exercita un control prealabil asupra concentrărilor  economice.

 Poziţia dominantă reprezintă situaţia in care, puterea economică deţinută de o firmă, iipermite acesteia să obstrucţioneze concurenţa de pe piaţa in cauză. Cu alte cuvinte, poziţiadominantă pe piaţă  permite unei firme să influenţeze in mod covarşitor condiţiile in care semanifestă concurenţa. 

38.Reforma politicii in domeniul concurenţei Politica in domeniul concurenţei, ale cărei obiective şi proceduri au rămas in linii mari  

nemodificate de la inceputul procesului de integrare, se află acum in proces de modernizare şi  descentralizare. In prezent sunt in curs două reforme: 

• O reformă in domeniul reglementărilor antitrust –  respectiv a regulilor privind acorduriledintre intreprinderi, care presupune modificarea radicală a faimosului Regulament 17/62, privindaplicarea Articolelor 81 şi 82; 

• O reformă in domeniul „concentrărilor”, care priveşte modificarea Regulamentului privindconcentrările economice.

 Modernizarea Reglementării 17  

Reglementarea 17, care are deja o vechime de 40 de ani, a suferit mai multe modificări  prinadoptarea Regulamentului 1/200317, respectiv:

a) pentru prima dată in istoria UE, sunt imputernicite autorităţile naţionale, inclusivetribunalele naţionale, să aplice exceptările conforme cu Art.81(3) impreună cu  interdicţiileprevăzute de Art.81(1) şi 82. Acordarea exceptărilor a reprezentat intotdeauna o prerogativă a

Comisiei. b) Pentru prima oară, autorităţile naţionale au obligaţia să aplice legislaţia comunitară in locul

celei naţionale ori de cate ori comerţul frontalier este afectat;  

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 31/58

31

c) Pentru prima dată, autorităţile naţionale au obligaţia să consulte Comisia inainte de  a luaorice decizie;

d) Pentru prima dată, tribunalele naţionale trebuie să inainteze Comisiei copii după  decizii;e) Comisia va avea dreptul să apară in faţa tribunalelor naţionale; f) Cei 40 de ani de „notificări prealabile” vor lua sfarşit. Acest lucru va asigura:  a. pe de o parte, descentralizare a sistemului, prin inlocuirea principiului „autorizării

prealabile” a inţelegerilor, cu cel al „exceptărilor legale”, in cazul in care acestea sunt conforme cureglementările Tratatului (Art.81), ceea ce va da dreptul autorităţilor din domeniul concurenţei din

ţările membre să decidă in cazul exceptărilor (Art.81/3);  b. pe de altă parte, va asigura o aplicare uniformă a reglementărilor comunitare, deoareceComisia işi va conserva puteri de decizie importante,  precum exceptările pe categorii, deciziileindividuale, formularea de linii directoare, vor fi intărite capacităţile acesteia de inspectare şi se vaurmări realizarea unei cooperări sistematice dintre autorităţile naţionale şi Comisie.

 Reforma Regulamentului privind concentrările 

Obiectivul modificărilor propuse in legătură cu acest nou Regulament vizează creşterea transparenţei procesului de decizie. In acest scop, reforma –   propusă in vara anului 2000 intrun 

raport al Consiliului şi apoi, lansată oficial prin publicarea Cărţii Verzi, in decembrie  2001,prevede un ansamblu de măsuri, printre care, se detaşează prin importanţă: • vor fi ameliorate criteriile de apreciere a operaţiunilor de concentrare, prin  ameliorarea

testului dominanţei. Noul test va permite mai buna analiză a efectelor  concentrăr ilor, efecte carescăpaseră testului anterior. Astfel, efectele create de o concentrare vor putea fi considerate de omanieră favorabilă atunci cand efectele  pozitive vor depăşi consecinţele potenţial negative aleoperaţiei. Urmare a analizelor  tot mai com plexe pe care le vor solicita testările respective, Comisiava intări de o manieră semnificativă expertiza economică, completand structura personalului cu un „economist şef al concurenţei” la cel mai inalt nivel, care, susţinut de o echipă de  economiştiindustriali, va intreprinde anchetele respective.

• Sunt propuse unele măsuri pentru a oferi părţilor notificante garanţia că argumentele  şiangajamentele lor, prezentate pentru a răspunde obiecţiilor Comisiei, vor fi luate in  considerare.Astfel, in plan intern, sistemul „checks and balances” va fi considerabil intărit, atat datorită uneiexpertize economice superioare cat şi datorită unui sistem de „ passage sur le grill ” pentru toateanchetele in faza a II-a. Redistribuirea competenţelor intre Comisie şi statele membre va trebuiclarificată, astfel incat să se realizeze in cel mai precoce stadiu al operaţiunii, in stransă  colaborarecu părţile. 

• Asigurarea unui control jurisdicţional mai eficace şi mai rapid, care să se sprijine pe  intărirearesurselor Tr ibunalului de Primă Instanţă şi Curţii de Justiţie.  In decembrie 2002, Comisia a

adoptat un pachet de reforme menite să contribuie la procesul de reformă a legislaţiei in domeniulconcentrărilor. Reforma va aduce in prim planul atenţiei  analiza economică a fenomenului, vaintări sistemul de verificare şi control, precum şi dreptul   părţilor implicate in concentrare de a fiascultate pe parcursul investigaţiilor18. De asemenea, reforma propune adoptarea unui nouregulament, conform căruia va exista obligaţia de a fi consultat atat Consiliul de Miniştri cat şiParlamentul European. Consiliul va discuta noul regulament pe parcursul anului 2003, noilereglementări procedurale urmand a intra in vigoare la 1 mai 2004.

39.Principalele instrumente ale Politicii Monetare.

Politica monetara reprezinta unul din instrumentele politicii economice, prin intermediulcareia se actioneaza asupra cererii si ofertei de moneda din economie. Importanta politiciimonetare rezulta din obiectivul fundamental al acesteia, respectiv stabilitatea preturilor, la care se

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 32/58

32

adauga limitarea inflatiei si mentinerea valorii interne si externe a monedei. Responsabilitateaindeplinirii acestor obiective revine bancii centrale, care detine monopolul in formularea sitranspunerea in practica a obiectivelor politicii monetare.

Stabilitatea preturilor constituie obiectivul fundamental al politicii monetare dar, in acelasitimp, reprezinta un obiectiv central al politicii economice, alaturi de: cresterea economica durabila,ocuparea deplina a fortei de munca, sustenabilitatea balantei de plati. Pentru atingerea acestorobiective, la nivelul fiecarei tari, sunt identificate instrumentele care sa conduca la cele mai bunerezultate, dintre care cele mai insemnate sunt: politica fiscala, politica veniturilor, politica

monetara, politica valutara si politica comerciala .Politica monetara contribuie la realizarea politicii economice si prin obiectivele specificecare constau in urmatoarele: a) cresterea masei monetare pana la un nivel optim b) mentinerea rateidobanzii la un nivel corespunzator c) practicarea unui nivel optim al ratei de schimb d) alocareaoptima a resurselor financiare (fonduri pentru creditare) in cadrul economiei.

Instrumentele politicii monetare Pentru indeplinirea obiectivelor de politica monetara pot fi utilizate instrumente directe si

indirecte intre care este posibila stabilirea urmatoarei distinctii : Ø instrumentele indirecte suntutilizate de catre banca centrala in relatiile cu celelalte banci si cu agentii nefinanciari. La modul

traditional, aceasta categorie de instrumente include instrumente care permit controlul asupracostului si asupra cantitatii de moneda centrala.Ø instrumentele directe sunt reprezentate de masurile care afecteaza, in mod direct,

utilizatorii si detinatorii de moneda, inclusiv institutiile financiare. Dintre acestea prezintaimportanta: incadrarea creditului, fixarea administrativa a unor rate ale dobanzii si controlul asupraratei de schimb .

Din distinctia prezentata, rezulta ca instrumentele indirecte corespund actiunilor asuprapietei, iar cele directe constituie masuri ale autoritatilor monetare.

Prin fiecare tip de instrument pot fi urmarite anumite obiective, astfel incat existaposibilitatea clasificarii instrumentelor dupa urmatoarea structura:

a) instrumente prin care banca centrala furnizeaza si retrage moneda centrala; b) instrumente care afecteaza direct activele sau pasivele bancilor;c) instrumente care permit controlul operatiunilor cu strainatatea.

40. Concepte ale creării Uniunii Economice şi Monetare (UEM). (UEM) Uniunea Economică şi Monetară - (EMU) Economic and Monetary Union

Uniunea Economică şi Monetară (UEM) este zona utilizând o singură monedă din cadrul pieţeiunice a Uniunii Europene, piaţa caracterizată prin circulaţia fără restricţii a persoanelor, bunurilor,serviciilor şi capitalului. Această zonă asigură cadrul pentru stabilitatea şi creşterea economică şi secaracterizează prin existenţa unei bănci centrale independente, precum şi a obligaţiilor legaleasumate de statele participante de a avea politici economice naţionale riguroase şi de a-şi coordonastrâns aceste politici.

Date generale Având în vedere faptul că tranzacţiile comerciale intracomunitare reprezintă 60% din totalultranzacţiilor comerciale desfăşurate de UE, Uniunea Economică şi Monetară este o necesitateeconomică şi reprezintă complementul firesc al pieţei unice. Aceasta din urmă poate funcţiona maieficient şi cu beneficii mai mari în condiţiile eliminării costurilor înalte ale tranzacţiilor legate deconversiile valutare, precum şi al incertitudinilor legate de instabilitatea ratei de schimb, lucru

realizat prin intermediul introducerii monedei unice. O piaţă unică mai eficientă permiteimpulsionarea creşterii economice şi a ocupării forţei de muncă, în timp ce moneda unică întareştestabilitatea monetară internaţională. Comparabilitatea preţurilor în Euro face companiile mai

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 33/58

33

competitive, ele trebuind să ofere produse şi servicii la preţuri stabile şi uneori chiar mai scăzutedecât înainte de introducerea Euro. La modul general, moneda unică întăreşte unitatea europeana şiconstituie un factor de stabilitate, pace şi prosperitate. Regulile de funcţionare, instituţiile adecvateşi obiectivele UEM sunt stabilite prin Tratatul de la Maastricht. 

Uniunea Economică şi Monetară se bazează pe două concepte:-coordonarea politicilor economice naţionale şi-existenţa unei instituţii monetare independente, şi anume Sistemul European al Băncilor

Centrale (SEBC).

Uniunea politică nu este o condiţie neapărat necesară a realizării Uniunii Economice şiMonetare. Deşi mulţi susţin faptul că prin crearea unei uniuni monetare se va mări integrareapolitică, este clar faptul că UEM poate funcţiona efectiv fără o uniune politică. În acelaşi timp, opolitică monetară comună prin intermediul Băncii Centrale Europene va necesita o mai marecoordonare din partea statelor membre a politicilor şi din alte sectoare

OBIECTIVE:1. Obiectivele majore ale uniunii monetare sunt:- finalizarea constructiei pietei unice prin eliminarea sentimentului de nesiguranta si a

costurilor inerente operatiunilor de schimb valutar, dar si a costurilor protectiei impotriva riscurilor

fluctuatiilor valutare, precum si prin asigurarea comparabilitatii totale a costurilor si a preturilor incadrul Uniunii. Prin facilitarea derularii afacerilor si venind in sprijnul cetatenilor, aceasta trebuiasa stimuleze comertul intra-comunitar;

- cresterea activitatii economice, din aceleasi motive;- consolidarea stabilitatii monetare a Europei si sporirea puterii sale financiare prin:a) eliminarea, prin definitie, a oricarei posibilitati de speculatie implicind monedele

comunitare, b) asigurarea, prin dimensiunea economica si financiara a uniunii monetare astfel formate, a

unei anumite invulnerabilitati a noii monede la speculatiile de pe plan international,c) crearea posibilitatii pentru moneda euro de a deveni o moneda principala de rezerva si o

moneda de plata.2. Stadiile crearii UEM au fost menite sa asigure tranzitia la moneda unica, astfel incat aceasta

sa aiba o baza solida, datorita in special realizarii in prealabil a unei convergente complete apoliticilor economice si monetare.

Evoluţie Crearea Uniunii Economice şi Monetare (UEM) şi introducerea monedei unice până la data de1.01.1999 sunt stipulate în Tratatul de la Maastricht, semnat în februarie 1992 şi ratificat ulterior detoate statele membre, tratat ce a intrat în vigoare în noiembrie 1993. După acest moment, alte dateimportante au fost:

decembrie 1995: Consiliul European (reuniunea şefilor de state şi guverne din UniuneaEuropeana) de la Madrid hotaraşte moneda unică se va numi Euro şi fixează datele de 1.01.1999pentru introducerea lui în tranzacţiile valutare şi 1.01.2002 cel târziu pentru introducerea monezilorsi bancnotelor;

iunie 1997: Consiliul European de la Amsterdam aprobă termenii Pactului de Stabilitate şiCreştere, crearea unui nou mecanism al ratei de schimb pentru monedele neparticipante la zonaEuro şi reglementările stabilind cadrul legal al Euro;

decembrie 1997: Consiliul European de la Luxemburg aprobă procedurile de întărire acoordonării politicilor economice naţionale, precum şi cele privitoare la orientarea politicii ratei de

schimb pentru Euro;

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 34/58

34

25.03.1998: Comisia Europeană şi Institutul Monetar European raportează în ceea ce priveşteatingerea convergenţei economice de către statele membre UE, potrivit criteriilor sta bilite în Tratat.Comisia recomandă 11 ţări care să participe la zona Euro;

2.05.1998: Consiliul European de la Bruxelles hotărăşte ca zona Euro să fie formată din cele11 state propuse de Comisie, şi anume: Belgia, Germania, Spania, Franţa, Irlanda, Ital ia,Luxemburg, Olanda, Austria, Portugalia sşi Finlanda;

1.01.1999: Consiliul Uniunii Europene stabileşte în mod irevocabil ratele fixe de conversie înEuro ale monedelor naţionale din statele participante la zona Euro.  

Istoric Crearea Uniunii Economice şi Monetare a fost un proiect al Uniunii Europene încă de la sfârşitulanilor ’ 60. În 1969, Summitul European de la Haga transformă UEM într -un obiectiv oficial.Raportul Werner, din 1970, prezenta un plan pentru atingerea obiectivului Uniunii Economice siMonetare, plan ce urma să se desfăşoare într -un interval de 10 ani. Însă, datorita crizelor petroliere,divergenţelor de politica economică şi slabiciunii dolarului, acţiunile de articulare a monedelornaţionale într -un soi de “  sarpe monetar “  au fost limitate la un aranjament în acest sens întreGermania, Danemarca şi ţările Benelux. În 1979, procesul a fost relansat prin crearea SistemuluiMonetar European (SME), ce reprezenta un exemplu nemaiîntâlnit de cooperare în domeniul

monetar. Sistemul era construit pe principiul unor rate de schimb stabile dar ajustabile, bazate peexistenţa unei serii de rate centrale determinate prin comparaţie cu ECU, acesta din urmareprezentând o nouă valoare calculată ca medie a monedelor participante. Până în momentulnegocierii Tratatului de la Maastricht (1990 –  1991), SME era privit ca un succes atât de cătreeconomişti, cât şi de către politicieni. Volatilitatea ratelor de schimb între monedele europenefusese redusă substanţial: între 1979 si 1985 ea ajunsese la jumătatea valorii din perioada 1975 –  1979, şi a continuat să se înjumătăţeasca în perioada 1986 –  1989. Scăderea şi, în acelaşi timp,convergenţa dintre rata inflaţiei şi rata dobânzii pe termen lung au contribuit şi ele la succesulSME.

Succesul SME a reprezentat un cadru deosebit de favorabil pentru discuţiile privitoare laUniunea Economică şi Monetară, ce au fost reluate dupa 1985, cu UEM apărând din ce în ce maimult în ipostaza unei etape necesare pentru finalizarea pieţei unice. În 1988, Consiliul European dela Hanovra a înfiinţat un comitet condus de Jacques Delors, preşedintele de atunci al ComisieiEuropene, care să propuna etape concrete ce vor jalona drumul către Uniunea Economică şiMonetară 

41. Trecerea de la Sistemul Monetar European la Uniunea Economică monetară Trecerea de la uniunea economică la uniunea economică şi monetară prin crearea unei monede

europene unice (euro), crearea unei noi instituţii financiare (Banca Centrală Europeană),

responsabilă cu politica monetară comună şi, in special, cu controlul stabilităţii preţurilor, domeniuin care are autoritate deplină 

Planul Dellors si Tratatul de la Maastricht au formulat continutul procesului de evolutiegraduala spre o uniune monetara europeana si conditiile pe care trebuie sa le îndeplineascaparticipantii la uniunea monetara.

Planul Dellors a stabilit parcurgerea a trei stadii pentru realizarea trecerii la uniunea monetara:Stadiul I : 1 iulie 1990 - 1 ianuarie 1994: ale carei elemente centrale au fost stabilite inainte

de Maastricht a reprezentat etapa consolidarii pietei si a marcat inceputul perioadei de creare astructurilor economico-institutionale proprii uniunii economice si monetare.

-Liberalizarea deplina a circulatiei capitalului: s-a realizat începînd cu 1 iulie 1990.-Realinierile de paritati sa fie putin frecvente si sa aiba loc o mai strînsa coordonare apoliticilor monetare.

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 35/58

35

-Ce anume s-a întîmplat în respectiva perioada? (vezi mai sus bibliografia).Stadiul II : 1 ianuarie 1994 - 1 ianuarie 1999:Este un stadiu de tranzitie de la Sistemul Monetar European la Uniunea Monetara în care s-a

prevazut urmatoarele:-Politicile monetare, desi continuau sa fie nationale, urmau a fi strîns coordonate.-Renuntarea la realinierea paritatilor. Deoarece în urma crizei din 1992- 93 s-a trecut la un

sistem de cvasiflotare, realinierea paritatilor nu mai era necesara. În realitate, marjele de fluctuares-au mentinut foarte aproape de vechile marje admise, care se încadrau în +/- 2,25%.

-Crearea unei institutii monetare centrale care sa devina, ulterior, banca centrala europeana.Aceasta institutie s-a creat sub forma Institutului Monetar European, cu sediul la Frankfurt. Bancilecentrale continuau sa functioneze în regim de banci nationale.

Stadiul III : 1 ianuarie 1999 (cel mai tîrziu):Raportul Delors prevede orientarea spre cursuri valutare fixate irevocabil si înlocuirea în final

cu o singura moneda.Consiliul European de la Madrid din decembrie 1995 a hotarît ca:-viitoarea moneda unica sa se numeasca EURO;-nominalizarea primelor state care urmau a participa la viitoarea uniune monetara sa se faca în

prima parte a anului 1998; totodata, Banca Centrala Europeana se pune în functiune;-administratia tarilor participante, bancile, institutiile financiare se pregatesc pentru trecerea lastadiul III; la 1 ianuarie 1999 sa înceapa efectiv uniunea monetara prin fixarea irevocabila aparitatilor, cu functionarea Bancii Centrale Europene care va emite EURO.

Principiile pe care se bazeaza realizarea UniuniiEconomice si MonetarePrincipiile care stau la baza realizarii Uniunii Economice si Monetare si care constituie o

componenta principala a obiectivelor Uniunii sunt:· Sistemul economiei de piata sau al concurentei este liber acolo unde pietele sunt deschise;· Stabilitatea monetara este garantata de o dezvoltare ritmica a economiei;· Existenta unui nivel inalt de ocupare a fortei de munca si a stabilitatii sociale;· Finante publice puternice si sanatoase in toate statele membre;· Libertatea deplina a miscarii capitalurilor si o perfecta integrare a pietei financiare;· Stabilitate irevocabila in ceea ce priveste cursul de schimb, si in final, o moneda unica.

Trecerea la utilizarea unei singure monede aduce în primul rînd avantajul evitarii risculuivalutar - al deprecierii monedei de încasat pentru exportatori sau al scumpirii monedei de platapentru importatori - existent ori de cîte ori se pune problema convertirii monedelor ale caror cursurise pot modifica în timp într-un sens sau altul. Acoperirea riscului valutar, mai ales în cazul unei

mari instabilitati a cursurilor, presupune operatiuni speciale de acoperire (hedging, gestionareastructurii detinerilor în devize prin operatiuni de swap etc.) ale caror costuri sunt ridicate. Costuriletranzactiilor sunt mai ridicate în cazul statelor mici, deschise, ale caror monede sunt putin sau delocutilizate. Asemenea monede înregistreaza si diferente mari (spread) între cursul de vînzare si cel decumparare, tocmai datorita folosirii lor putin frecvente.

Eliminarea riscului valutar poate stimula activitatea economica, inclusiv investitiile,favorizînd astfel procesul de alocare a resurselor, de creare de locuri de munca si de crestereeconomica. În aceeasi directie actioneaza si avantajul exprimarii preturilor în aceeasi moneda ceeace le face usor comparabile preturilor pentru aceleasi bunuri pe diverse piete.

Toate aceste avantaje arata ca un curs stabil este superior unuia flotant, fluctuant, pentru cadecurge din conditii economice care genereaza stabilitate.

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 36/58

36

Importante beneficii ale uniunii monetare pot sa existe la nivel macroeconomic:(mai marestabilitate a preturilor si o sporire a credibilitatii autoritatilor monetare - conditie esentiala a buneifunctionari a politicii monetare). Faptul ca Banca Centrala a Uniunii Monetare este independenta,este de natura a mari aceasta credibilitate. De asemenea, piata financiara liberalizata, asa cumaceasta exista în cadrul unei uniuni monetare, va contribui la o mai buna alocare a resurselor.

42. Bugetul UE. Structura bugetului comunitarBugetul Uniunii Europene

Bugetul UE reprezinta ansamblul resurselor financiare de care aceasta dispune anual pentruindeplinirea de catre institutiile comunitare a obiectivelor stabilite in prezent prin Tratatul de laAmsterdam (TUE + TCE). Bugetul comunitar este limitat in valoare absoluta, el reprezentandastazi un procent de 1,27% din produsul national brut (PNB) total al celor 15 tari membre. Lanivelul anului 1999, bugetul UE se ridica la aproape 90 miliarde Euro. Sistemul de finantare abugetului.

Comunitatilor Europene, bazat initial pe contributii nationale, a fost inlocuit progresiv printr-un sistem de resurse proprii format din :

- prelevari agricole (sume obtinute din schimburile agricole cu terte tari );

- taxe vamale prelevate in cadrul schimburilor cu state din exteriorul CE, pe baza tarifuluivamal comun ;- retete provenind din taxa pe valoarea adaugata (TVA) perceputa in statele membre (fiecare

stat membru contribuie cu 1,4% din TVA ).- o contributie din PNB al fiecarui stat membru.Bugetul s-a dovedit a fi un instrument esenţial în realizarea obiectivelor politice ale UE.

Acesta reprezintă o investiţie pentru obiectivele viitoare ale Europei, iar cetăţenii aşteaptă şi merităcel mai bun randament posibil al acestei investiţii. Acest lucru implică asigurarea faptului căbugetul este orientat pentru a realiza efectul optim, gestionat la cele mai înalte standarde şi căreuşeşte să aducă îmbunătăţiri concrete vieţii de zi cu zi a cetăţenilor. Aceasta înseamnă un bugetcare poate fi schimbat pentru a reflecta schimbarea priorităţilor şi pentru a însoţi procesul deintegrare europeană în evoluţia acestuia. 

Structura bugetului,  precum şi dimensiunea acestuia, au cunoscut o evoluţie continuă: La începutul procesului de integrare, fiecare dintre cele trei Comunităţi Europene dispunea de

un buget specific. Primul buget al Comunităţii Economice Europene (CEE) a fost foarte redus,acoperind exclusiv cheltuielile administrative. Bugetul general din 2007 este în special un buget defuncţionare, autorizând credite de plată în valoare de 115,5 miliarde euro destinate creşteriidurabile, conservării resurselor naturale, cetăţeniei, libertăţii, securităţii şi justiţiei, precum şiacţiunii externe a Uniunii.

În 1965, plăţile pentru politica agricolă comună (PAC) absorbeau 35,7% din buget şi aucrescut până la 70,8% în 1985. În primul an din cadrul financiar 1988-1992, cheltuielile pentruPAC reprezentau în continuare 60,7% din buget. Până în 2013, proporţia cheltuielilor tradiţionalepentru PAC (cu excepţia dezvoltării rurale) va fi scăzut la jumătate (32%), în urma unei reduceri întermeni reali survenită în cursul perioadei actuale de finanţare.

 Numai 6% din bugetul comunitar era cheltuit pentru politica de coeziune în 1965, o cotă-partecare nu a cunoscut decât o creştere uşoară până în anii 1980 (10,8% în 1985). Actul Unic Europeana pus un accent deosebit pe coeziunea economică şi socială şi a fost urmat de o majoraresemnificativă a cheltuielilor pentru coeziune. Suma consacrată acţiunilor structurale crescuse deja

până la 17,2% în 1988 şi va reprezenta 35,7% din bugetul UE în 2013, cu cel puţin două treimidestinate competitivităţii, creşterii şi locurilor de muncă.

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 37/58

37

Finanţarea pentru alte politici (în special, competitivitate, acţiuni externe şi dezvoltare rurală)a fost iniţial deosebit de limitată. În primul cadru financiar, numai 7,3% din buget a fost rezervatacestor domenii. Cu toate acestea, noua importanţă acordată dezvoltării şi competitivităţii vaconduce la majorarea cotei- parte a acestor politici până la 26% în 2013, dintre care 10,2% pentrucompetitivitate, 6,3% pentru acţiuni externe şi 7,3% pentru dezvoltare rurală. 

Politicile de cheltuieli pentru perioada 2007-2013 au acordat o nouă prioritate obiectivelor decreştere şi ocupare a forţei de muncă, precum şi noilor orientări politice precum libertatea,securitatea şi justiţia. În acelaşi timp, decizia de a efectua o revizuire a confirmat necesitatea unei

evaluări mai fundamentale, care să ofere un context pe termen lung în vederea definirii depropuneri pentru următorul cadru financiar şi în viitorul mai îndepărtat. Provocarea constă înelaborarea unui buget pentru viitor, care să anticipeze problemele viitoare într -o lume care seconfruntă cu schimbări rapide. 

După cum bugetul evoluează de la un cadru financiar la altul, fiecare dintre aceste cadre estecaracterizat, de asemenea, de a o anumită flexibilitate. În timp ce unele programe de cheltuielibeneficiază de continuitate, schimbările survenite în situaţia politică pot testa, de asemenea,capacitatea bugetului UE de a se adapta pentru a produce rezultate optime şi pentru a sporicapacitatea de reacţie politică. 

43.Principiile şi particularităţile bugetare Principiile bugetuluiBugetul comunităţii europene respectă regulile generale care se aplică şi în statele membre,

având ca scop asigurarea transparenţei veniturilor şi cheltuielilor în procesul luării deciziilor şi aclarităţii în monitorizarea şi controlul execuţiei bugetului pentru protejarea intereselor financiareale UE.

Aplicarea dreptului bugetar şi procedura elaborării, aprobării, executării şi încheierii bugetuluicomunitar sunt generate de anumite principii, în doctrina modernă a finanţelor publice, suntunanim admise următoarele: Anualitatea bugetului; unitatea bugetului; universalitateabugetară; echilibrul bugetului şi speciliazarea bugetară.

a) Principiul anualitatea bugetului. Presupune operaţiunile bugetare care se vor derula, întimpul exerciţiului bugetar, în comunitatea europenă acesta se întinde în intervalul 1 ianuarie - 31decembrie.Veniturile care trebuiesc încasate în anul financiar curent şi nu s-au încasat în acel an se face venitla bugetul anului următor. Orice impozit şi taxă prevăzut a se plăti în anul financiar curent şineonorat se anulează la finele anului respectiv. Excepţii pot exista.

 b) Principiul universalitatea bugetului În practica UE sunt respectate două reguli bugetare:(1) neafectarea veniturilor bugetare, adică o dată vârsate la bugetul UE, aceste venituri sedepersonalizează, fiind folosite în totalitatea lor la finanţarea tuturor cheltuielilor;(2) prezentarea bugetului în formă brută, respectiv înscrierea veniturilor şi cheltuielilor în sumetoate, fără compensări şi omisiuni. Excepţii pot exista

c) Principiul echilibrului bugetar. În cazul UE este strict respectat, în sensul că veniturilesunt egale cu cheltuielile sau mai mari. UE nu este autorizată să se împrumute pentru finanţareacheltuielilor prevăzute în bugetul UE. În consecinţă situaţia normală pentru execuţia bugetului estesurplusul de venituri asupra cheltuielilor, care este preluat obligatoriu în bugetul pe anul următor.  

Ca atare, în bugetul UE nu se refelectă operaţiunile de împrumut pe care comunitatea

europeană sau instiuţii ale UE sunt autorizate prin tratat să le facă (de exemplu, împrumuturiacordate unor state membre şi ţări candidate pentru susţinerea balanţei de plăţi).

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 38/58

38

Această particularitate în aplicarea principiului echilibrului bugetar în cazul UE reprezintă cea maiimportantă deosebire faţă de bugetele din statele membre, unde existenţa deficitelor este uzuală.  

Cel mai reuşit buget este cel care se apropie de deficit, degajând însă un execedent simbolic .  d) Principiul specializării bugetare impune înscrierea în bugetul UE a veniturilor bugetare pecategorii stabilite după provenienţă, în raport cu specificul surselor şi a cheltuielilor dupădestinaţie, potrivit clasificaţiei bugetare. În acest sens sunt eliminate confuziile în procesul decizieibugetare şi a executării acesteia. Clasificaţia bugetară folosită de către UE cuprinde secţiuni, tiluri,capitole şi alienate. 

Particularitatile si evolutia bugetului comunitar Instituit prin Tratatul de la Roma (Tratatul ComunitItii Economice Europene CEE, 1957), careafirma cu claritate principiul solidaritItii financiare, bugetul comunitar avea la origine odimensiune redusI, principalele sale cheltuieli fiind destinate politicii agricole comune (PAC).Finantarea acestui buget se fIcea, la inceputurile constructiei europene, din douI resurse proprii :prelevIrile (taxele) la importurilor de produse agricole din spatiul extra-comunitar si drepturilevamale (taxe) la importurile de produse manufacturate din afara ComunitItii Europene, iar sumeleobtinute erau suficiente pentru acoperirea necesitItilor de finantare comuna.

Pentru a suplini insuficienta resurselor proprii traditionale (taxele vamale si prelevIrile la

importurile agricole), la sfarsitul anilor 70 au fost create alte douI surse de finantare europeanI :prelevIri din TVA si contributii din PIB-ul national al fiecIrui stat membru (produsul intern brut).Contributia din PIB a crescut sensibil incepand cu sfarsitul anilor 80 si reprezintI astIzi aproape treisferturi din reteta bugetului european.

Bugetul Uniunii Europene se deosebeste fundamental de bugetele nationale ale statelorcomunitare deoarece, pe de o parte, institutiile publice (armata, politia, justitia, sanatatea sieducatia) se afla in responsabilitatea statelor membre si sunt finantate din bugetele nationale, iar pede alta parte, cheltuielile cu institutiile administratiei europene (Comisia, Parlamentul, Consiliul,Curtea de Justitie) sunt reduse.

In primii ani de functionare a comunitatilor europene s-a urmarit consolidarea sistemuluifinanciar european actionandu-se in trei directii principale:

a. Unificarea instrumentelor bugetare. Cele trei comunitati europene: CECO - 1951 siEURATOM-1957, dispuneau de bugete, proprii, iar dupa fuziunea lor in anul 1965 au mai ramasdoar doua instrumente bugetare: bugetul general si bugetul operational CECO pana in anul 2002,cand Tratatul CECO a devenit neoperational, Comisia asigurand conditiile ca aceste fonduri sa aibao existenta distincta. Aceasta inseamna ca incasarile ce provin din gestiunea patrimoniului CECOvor reprezenta incasari la bugetul general si vor fi utilizate pentru finantarea cercetarilor indomeniile carbunelui si otelului;

 b. Cresterea autonomiei financiare. Pana in anul 1970 bugetul comunitar a avut doua surse de

venituri: prelevarile CECO si contributiile statelor membre. Din anul respectiv a fost instauratregimul resurselor proprii, iar finantarea a avut in vedere, in principal, politicile comune precumFEOGA si FEDR;

c. Realizarea echilibrului institutional in exercitarea putem bugetare prin armonizareaatributiilor institutiilor comunitare. in prezent, puterea bugetara este impartita intre Parlament siConsiliu. Parlamentul are putere de decizie in ceea ce priveste cheltuielile bugetare ne¬ obligatorii,poate respinge bugetul si accepta modul de executie al acestuia.

44. Costurile şi riscurile Uniunii Economice Monetare 

Uniunea economică şi monetară considerată a fi , dintr-un anumit punct de vedere, cel maiambiţios dar şi cel mai riscant proiect al construcţiei europene este rezultatul unei decizii politicefundamentată pe o  puternică componentă economică. 

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 39/58

39

Lipsa fluctuaţiilor valutare Odată cu introducerea monedei euro, au dispărut de asemenea fluctuaţiile valutare şi implicit

riscurile valutare din zona euro. În trecut, riscurile şi costurile valutare au afectat competiţia şi activităţile comerciale transfrontaliere. 

Costurile reduse ale tranzacţiilor şi riscul mai mic legat de cursul de schimb, împreună cutransparenţa preţurilor şi cu o modalitate unică de plată, au sporit mărimea efectivă a pieţelor deproduse din zona EURO. Ca rezultat, unii afirmă că acum companiile multinaţionale realizeazăeconomii de scară care nu au mai fost niciodată întâlnite în mediile de afaceri europene. Istoricii

economiei ştiu că economiile la scară au constituit un factor cheie care a determinat succesulindustrial al Statelor Unite de-a lungul secolelor. Acum, zona EURO speră să profite de pe urmacosturilor medii mai mici, de pe urma productivităţii mai ridicate şi a competitivităţii îmbunătăţite,factori care sunt promişi de piaţa internă mare. Acest lucru este cu atât mai sigur, afirmă  ei, cu câtBanca Centrală Europeană aduce preţuri stabile şi rate mai mici ale dobânzilor.  

Stadiul de Uniune economică şi monetară, care presupune, aşa cum am arătat anterior,eliminarea cursului de schimb şi aplicarea unei politici monetare comune conduce la diminuareaunor costuri şi riscuri care, anterior, au putut să accentueze sau, după caz, să impiediceinterpenetrarea pieţelor de capital, să genereze distorsiuni in funcţionarea pieţei agricole comune

sau să nu permită politicii industriale o dezvoltare unitară care să conducă spre o piaţă comună indomeniuDin punct de vedere politic, formarea Uniunii economice şi monetare reprezintă cedarea de 

suveranitate şi de control asupra deciziilor privind  politica economică a statelor membre. Mai mult, introducerea şi utilizarea monedei unice ar presupune o singură conducere

economică care ar necesita transferul de responsabilităţi şi chiar  funcţionarea unei conduceripolitice unice.

 Nici strict din punct de vedere economic, Uniunea economică şi monetară nu prezintăargumente sufi ciente pentru crearea ei, in primul rand deoarece spaţiul comunitar nu reprezintă ozonă monetară optimă. Statutul de zonă monetară optimă presupune: 

- un grad ridicat de deschidere a economiilor pentru comerţul intracomunitar  - un grad ridicat de mobilitate transfrontalieră a capitalului şi forţei de muncă, - fl exibilitate inaltă a preţurilor şi salariilor, - transferuri fi scale in condiţiile in care veniturile din impozite sunt redistribuite spre zone afl

ate in recesiune.In esenţă, statele dintr -un grup sau care aderă la un grup pot caştiga reciproc din deţinerea unei

monede comune doar atunci cand fac parte dintr-o zonă monetară optimă, adică atunci candstructurile lor economice sunt similare şi cand nu există riscul ca şocurile asimetrice să afectezedoar unele din aceste ţări. 

Cum insă intre economiile statelor membre există diferenţe notabile intre nivelurile dedezvoltare, acestea vor reacţiona in mod diferit la şocurile venite din exterior.

Astfel, pentru acele state membre care sunt exportator net modifi carea preţului mondial alunui produs va avea efecte opuse celor inregistrate de statele care se situează pe poziţia deimportator net.

In mod similar, consumatorii din unele state member se imprumută mai mult, alţii mai puţin şica atare vor percepe in mod diferit fl uctuaţiile ratelor dobanzilor  de pe piaţa internaţională. Şocurile asimetrice pot genera disfuncţionalităţi şi din  perspectiva incompatibilităţii ciclurilor deafaceri, in sensul că unele state membre se pot afl a in faza de creştere, altele in cea de declin sau

stagnare, astfel incat o politică monetară unică, proprie zonelor  monetare optime, nu ar putearezolva problemele tuturor statelor implicate.

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 40/58

40

Particularizand pentru zona Euro, care nu reprezintă nici in acest moment o zonă monetarăoptimă, statele membre ale acesteia nu mai au posibilitatea de a-şi stabili propria rată a dobanziisau de a utiliza cursul de schimb ca instrument al politicii economice. Mai mult, nici unul dinmecanismele alternative de ajustare, cum ar fi migraţia, nivelul salariilor, mişcările de capital, politica fi scală, transferurile fi scale sau ajutoarele directe nu funcţionează la parametri optimi inspaţiul Euro.

In acelaşi timp, există bariere culturale şi lingvistice legate de mobilitatea forţei de muncă,ceea ce determină variaţii legate de nivelul salariilor şi de rata şomajului. 

Din aceste considerente, Uniunea Europeană reprezintă şi in prezent o zonă monetarăsuboptimă, fapt ce constituie un impediment in această etapă a integrării. Argumentele impotriva formarii unei uniuni monetare in spa.iul Uniunii Europene:- pierderea controlului şi a puterii de decizie cu privire la problemele monetare;- pierderea de fl exibilitate, in sensul că guvernele naţionale nu vor putea să ia decizii de

politică monetară care să permită protejarea economiilor lor  de şocurile externe, in detrimentulaltor ţări; 

- diferenţe relativ mari in ciclurile de afaceri şi standarde de viaţă intre statele membre; - pericolul de a diviza Uniunea Europeană in state din interiorul şi din afara Uniunii

economice şi monetare;- costurile materiale pe care le incumbă inlocuirea monedelor naţionale cu moneda unică,crearea instituţională şi modifi cările de natură legislativă cerute de acest demers.

45. Beneficiile Uniunii Economice MonetareBeneficiile esentiale care se obtin de pe urma participarii la uniunea monetara sunt:1. Eliminarea costurilor de tranzactie drept consecinta a substituirii diferitelor monezi

nationale pentru o moneda unica. Chiar daca este dificila calcularea acestei reduceri de costuri, uniiautori au estimat castigurile derivate din eliminarea acestor costuri de tranzactie pentru UniuneaEuropeana la aproximativ 0,5% din PIB.

2. Eliminarea nesigurantei asociate variatiei tipurilor de schimb ale monezilor tarilor ce seintegreaza in moneda unica. Acest avantaj este clar daca se considera efectele daunatoare pe carediversitatea excesiva a tipurilor de schimb si incertitudinea le genereaza in schimburile comercialesi in investitiile internationale

In plus fata de efectele pozitive asupra acestor doua variabile se pot semnala si efecte de maimica incertitudine asupra cresterii economice: reducerea variabilitatii tipurilor de schimb ar duce lascaderea primei de risc ce incorporeaza tipurile de dobanzi reale. Aceasta la momentul sau vacreste investitiile productive pentru a face atractive acele proiecte care momentan nu pot fi dincauza ridicatului cost al capitalului. In forma ca cea mai mare eficienta in utilizarea resurselor arduce la o mai mare productivitate si, in consecinta, la o mai mare crestere pe termen mediu.

Importante beneficii ale uniunii monetare pot sa existe la nivel macroeconomic:(mai marestabilitate a preturilor si o sporire a credibilitatii autoritatilor monetare - conditie esentiala a buneifunctionari a politicii monetare). Faptul ca Banca Centrala a Uniunii Monetare este independenta,este de natura a mari aceasta credibilitate. De asemenea, piata financiara liberalizata, asa cumaceasta exista оn cadrul unei uniuni monetare, va contribui la o mai buna alocare a resurselor.

Uniunea Economică şi Monetară (UEM) aduce stabilitate, protejează valoarea veniturilorpopulaţiei şi incurajează crearea de noi locuri de muncă. Socialiştii Europeni militează pentru caUniunea Europeană să se concentreze mai mult pe promovarea creşterii economice şi pe luptaimpotriva şomajului. 

Beneficiile monedei euro sunt diverse şi sunt resimţite la niveluri diferite, începând cupersoane fizice şi întreprinderi şi ajungând până la economii întregi. Printre acestea se numără: 

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 41/58

41

-Ofertă mai variată şi preţuri stabile pentru consumatori şi cetăţeni-Securitate mai mare şi mai multe oportunităţi pentru întreprinderi şi pieţe-Stabilitate şi creştere economică-Pieţe financiare mai integrate-O prezenţă mai puternică a UE în economia globală-Prezenţa unui semn tangibil al identităţii europene

Moneda unică aduce o nouă forţă şi oferă noi oportunităţi care derivă din integrarea şi dimensiunile

economiei zonei euro, piaţa unică devenind, astfel, mai eficientă. Înaintea monedei euro, nevoia de a realiza operaţiuni de schimbvalutar atrăgea costurisuplimentare, implica riscuri, iar tranzacţiile transfrontaliere erau lipsite de transparenţă. Odată cuintroducerea monedei unice, afacerile au devenit mai rentabile şi mai puţin riscante în zona euro.

În acelaşi timp, posibilitatea de a compara uşor preţurile încurajează comerţul transfrontalier şiinvestiţiile de orice tip, de la consumatorii individuali aflaţi în căutarea celui mai ieftin produs,până la întreprinderile care achiziţionează servicii de cea mai bună calitate şi la marii investitoriinstituţionali care pot investi mai eficient în zona euro, unde nu există o fluctuaţie a ratelor deschimb. În cadrul zonei euro, există în prezent o singură mare piaţă integrată care utilizează aceeaşi

monedă.

Beneficiile la nivel mondialMoneda unică şi zona euro înseamnă şi noi oportunităţi în cadrul economiei mondiale.

Moneda unică transformă zona euro într -o zonă de afaceri atractivă pentru ţările terţe, promovând,astfel, comerţul şi investiţiile. Prudenţa în gestionarea sa economică, face din euro o monedă derezervă atractivă pentru ţările terţe şi asigură zonei euro o poziţie mai puternică în cadruleconomiei mondiale.

De asemenea, dimensiunea şi gestionarea prudentă conferă stabilitate economică zonei euro,care rezistă, astfel, mai bine la aşa-zisele „şocuri” economice externe, adică la schimbărileeconomice bruşte care pot apărea în afara zonei euro şi afecta economiile naţionale, precumcreşterea preţului petrolului sau apariţia unor turbulenţe pe pieţele valutare internaţionale. Datoritădimensiunii şi forţei sale, zona euro poate absorbi mai bine asemenea şocuri externe fără pierdereade locuri de muncă şi fără diminuarea creşterii economice.

Realizarea beneficiilorMoneda euro nu poate garanta, singură, stabilitatea şi creşterea economică . Acestea se

realizează, în primul rând, prin buna gestionare a economiei zonei euro conform prevederilortratatului şi ale Pactului de stabilitate şi creştere (PSC), un element vital pentru Uniunea economică

şi monetară (UEM). În al doilea rând, ca instrument fundamental pentru potenţarea beneficiilorpieţei unice, ale politicii comerciale şi ale cooperării politice, moneda euro face parte integrantă dinstructurile economice, sociale şi politice ale Uniunii Europene de astăzi. 

46. Concepte ale Politicii Comerciale ComunePolitica comerciala comuna: cea mai importanta diferenta intre conceptul de piata comuna si

zona de comert liberConceptele care stau la baza politicii comerciale a Uniunii EuropenePolitica comercială este unul din pilonii principali ai relaţiilor Uniunii Europene cu ţările terţe,

practic cu restul lumii. Implementarea unei politici comerciale comune a făcut parte din planuliniţial de integrare economică interstatală care a condus la crearea Uniunii Europene.  

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 42/58

42

Politica comercială a Uniunii Europene are in vedere să contribuie la dezvoltarea durabilă prinintegrarea unui număr cat mai mare de ţări in ansamblul comerţului mondial.  

Pentru aceasta se are in vedere:- Promovarea intereselor europene şi apărarea valorilor europene privind democraţia, domnia

legii, mediul, drepturile sociale, serviciile publice, diversitatea culturală, securitatea alimentară;  - Deschiderea pieţelor mondiale prin eliminarea progresivă a obstacolelor din calea comerţului

internaţional şi prin diminuarea barierelor tarifare;- Valorifi carea potenţialului globalizării prin adoptarea consensuală a unui set de norme de

reglementare a pieţelor şi prin asigurarea compatibilităţii liberalizării comerţului cu alte valori sociale. Cele 3 dimensiuni ale politicii comerciale a Uniunii Europenea) Dimensiunea multilaterală este realizată in cea mai mare parte in cadrul Organizaţiei

Mondiale a Comerţului şi are drept scop promovarea regulilor privind accesul la pieţe in contextulasigurării unei guvernanţe globale efective.

b) Dimensiunea bilaterală/regională. In afara negocierilor multilaterale din cadrulOrganizaţiei Mondiale a Comerţului, Uniunea Europeană incheie şi acorduri bilaterale şi adoptămăsuri specifi ce cu ţări terţe sau cu asociaţii regionale.  Motivaţia utilizării acordurilor bilaterale

in cadrul politicii comerciale a Uniunii Europene este dată de:  - dezvoltarea comerţului la scară globală şi nevoia tot mai acută de reguli ale jocului acceptatede participanţi impreună dar şi dincolo de Organizaţia Mondială a Comerţului ;  

- necesitatea de a stimula dezvoltarea in general şi de a promova dezvoltarea regională ;  - sprijinirea unor concepte noi ale Uniunii Europene precum „Politica de vecinătate” sau

„Europa extinsă” care au dat deja rezultate in relaţiile cu ţările mediteraneene.- Acordurile de Parteneriat Economic negociate cu ţările ACP (Africa, Caraibe, Pacifi c) –  

Acordul Cotonou.- Acordurile de comerţ liber cu Asociaţia Europeană a Liberului Schimb, Euromed, Mercosur

(innegociere), Mexic, Africa de Sud ;- Uniunile vamale cu Turcia, Andorra şi San Marino ; - Acordurile de Parteneriat şi Cooperare cu Rusia şi Ucraina. c) Dimensiunea unilaterală. Pe langă abordările enunţate mai sus Uniunea Europeană adoptă

şi implementează şi măsuri unilaterale drept instrumente suplimentare de politică comercială inscopul asigurării dezvoltării şi/sau stabilităţii politice corespunzător priorităţilor politice aleUniunii. Aceste măsuri au cel mai adesea forma concesiilor comerciale care sunt acordate deUniunea European ţărilor terţe pe baza unui interes economic pentru accelerarea comerţului cu oanumită regiune şi creşterea avantajelor economice pentru ambele părţi. In plus creşterea fl

uxurilor comerciale poate contribui la dezvoltarea şi stabilizarea ţărilor terţe şi facilitarea integrăriilor in economia mondială.

47. Principalele instrumente ale Politicii Comerciale ComuneInstrumente de politică comercială utilizate de Uniunea Europeană A) Instrumentele defensive: sunt acele instrumente care asigură comerţul echitabil şi apără

interesele companiilor europene. Aceste instrumente au fost concepute in conformitate cuprevederile Organizaţiei Mondiale a Comerţului care recunosc dreptul membrilor organizaţiei de ase apăra faţă de practice comerciale neloiale.

Principalele instrumente defensive sunt:Măsurile anti-dumping sunt concepute pentru a contracara practicile de dumping, cele mai

des intalnite forme de practici de distorsionare a comerţului. Dumpingul se produce atunci cand

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 43/58

43

producători din ţări care nu sunt membre ale Uniunii Europene vand mărfuri in Uniunea Europeanăsub preţul de vanzare de pe pieţele din ţările de origine sau chiar sub costul de producţie. 

Măsurile anti-subvenţie şi compensatorii sunt concepute pentru a combate subvenţiile cesunt puse la dispoziţia producătorilor de către autorităţile publice şi care distorsionează comerţulatunci cand ajută la reducerea in mod artifi cial a costurilor de producţie sau a preţurilor de exportcătre Uniunea Europeană. 

Măsuri de salvgardare: astfel de măsuri pot fi luate de orice membru al OrganizaţieiMondiale a Comerţului (deci şi de ţările membre ale Uniunii Europene care sunt membre in ambele

organizaţii); ele presupun restricţionarea suplimentară temporară a importurilor unui produs dacăproducţia internă a acelui produs este afectată in mod serios sau ameninţată de inregistrarea unorprejudicii datorită creşterii bruşte a importurilor. 

B) Instrumentele ofensive au drept scop deschiderea pieţelor şi eliminarea obstacolelor dincalea comerţului prin acţiuni multilaterale, bilaterale şi unilaterale. 

Principalele instrumente ofensive sunt reprezentate de :Reglementările privind barierele in calea comerţului care permit fi rmelor din Uniunea

Europeană să depună o plangere la Comisia Europeană atunci cand intalnesc bariere comercialecare le restricţionează accesul pe piaţa unor ţări terţe. Reglementările pot fi utilizate şi pentru

evaluarea situaţiei de nerespectare a regulilor comerciale internaţionale care determină efectecomerciale negative. In cazul in care rezultatul evaluării este afi rmativ se poate apela lamecanismul prevăzut de Organizaţia Mondială a Comerţului pentru rezolvarea disputelor. 

Baza de date privind accesul pe pieţe a fi rmelor din Uniunea Europeană care permite: - O bţinerea de informaţii despre condiţiile privind accesul pe piaţa ţărilor ne-membre ale

Uniunii Europene ;- Modalităţi de urmărire sistematică de către Comisia Europeană a reclamaţiilor fi rmelor din

ţările member privind barierele in calea comerţului din  ţările nemembre; - Asigurarea respectării de către partenerii comerciali ai Uniunii Europene a obligaţiilor

asumate prin acorduri internaţionale. Această Bază de date nu este un instrument de acţiunedirectă, ci un instrument de suport şi fundamentare a măsurilor şi iniţiativelor pe care UniuneaEuropeană le poate lua faţă de acei parteneri comerciali care crează difi cultăţi de naturăcomercială fi rmelor comunitare. 

 Instrumentele folosite de Uniunea Europeană in cadrul dimensiunii unilaterale a politicii

sale comerciale sunt:

- Sistemul Generalizat de Preferinţe (SGP) care este instrumentul clasic de stimulare adezvoltării prin intermediul acordării de taxe vamale preferenţiale.

- Iniţiativa “Totul in afara armelor” (“Everything But Arms” Initiative - - EBA) carereprezintă o schemă de preferinţe acordate ţărilor cel mai puţin dezvoltate.

- Acordarea de preferinţe asimetrice, de exemplu pentru ţările din Balcani sau Moldova, inscopul de a asigura pacea, stabilitatea, libertatea şi prosperitatea economică in regiune conformconceptului “Europei extinse”. 

48. Evoluţia Politicii Industriale a UE. Conceptul actual de politica industriala in UE este rezultatul unei evolutii in etape. Aparitia

conceptului a fost favorizata de cresterea consensului intre statele member asupra necesitatii uneipolitici industriale la nivelul UE si a tipului de actiuni de politica care sa fie urmate in cadrulComunitatii. Cinci etape (1958-1975, 1975-1985, 1985-1990, 1990 si 1991-prezent) par sa fimarcat in mod decisiv evolutia politicii industriale in cadrul UE de la data semnarii Tratatului de la

Roma (1958).Prima etapa (1958-1975): dominanta politicilor industriale nationale.

Primele elemente legate de o politica industriala la nivelul Comunitatii pot fi identificate in

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 44/58

44

prevederile Tratatului privind Comunitatea Carbunelui si Otelului (aprilie 1951) si ale TratatuluiEURATOM (martie 1957). Ambele tratate pot fi privite ca stabilind prioritati pentru fiecareindustrie. Cu toate acestea, pana in anii 1970, politica industriala a Comunitatii a fost in modfundamental limitata la prevederi referitoare la concurenta si inlaturarea barierelor comerciale intrestatele membre. Desi Tratatul de la Roma a fundamentat viziunea unei piete comune, statelemembre aveau libertatea sa urmeze propriile politici nationale industriale.

A doua etapa (1975-1985): dominanta abordarii interventioniste.Tenta interventionista a politicilor industriale a fost o reactie la conditiile economice

nefavorabile (recesiune, inflatie si somaj). Actiunile de politica la nivelul Comunitatii au fostgandite cu scopul de a potenta eforturile nationale orientate catre realizarea cresterii economice si acompetitivitatii. Interventiile au imbracat o multitudine de forme, de la acordarea de subventiiindustriei de otel, chimica si constructiilor de nave, pentru a sprijini restructurarea si modernizarea,pana la finantarea proiectelor de C&D derulate in cooperare in sectoarele de inalta tehnologie si laimpunerea de bariere comerciale fata de restul lumii.

A treia faza (1985-1990): Piata UnicaProiectul Pietei Unice poate fi privit si ca o actiune importanta de politica industriala. Justificareaproiectului era una directa: permitand fortelor pietei sa opereze la nivelul Comunitatii, firmele

europene vor fi stimulate sa beneficieze de avantajele economiilor de scara si astfel, sa devinacompetitive. Din perspectiva limitata a politicii industriale, intentia era aceea de a promova asanumitii “campioni europeni” si nu “campioni nationali”. 

A patra faza (1990): primul document oficial de politica industrialaRaportul Comisiei Europene “Politica industriala intr -un mediu concurential: preceptepentru o abordare la nivelul Comunitatii” [Comisia Europeana, (1990)] a pus bazele unei politici industriale coerente la nivelul Comunitatii. Viziunea Comisiei Europene avea labaza trei tinte operationale:- Crearea si consolidarea unui mediu de afaceri favorizant;- Adoptarea unei abordari pozitive in vederea ajustarii, prin evitarea apelarii la politicile industrialedefensive sau protectioniste;- Deschiderea pietelor in fata concurentei, atat din interiorul, cat si din exteriorul Comunitatii.Raportul mentionat a identificat elementele esentiale, catalizatorii si acceleratorii ajustarilorstructurale. Conform acestui raport, elementele de baza care trebuie indeplinite pentru a stimulaajustarea industriala se refera la un mediu de afaceri favorizant, un mediu macroeconomic stabil siprevizibil, un nivel ridicat al investitiilor in capitalul uman, promovarea convergentei economice sia coeziunii sociale, protectia mediului. Catalizatorii promovarii ajustarilor structurale sunt existentaPietei Unice si practicarea unei politici comerciale deschise, dar precaute. Raportul consideraintreprinderile mici si mijlocii, noile tehnologii si capitalul uman, pietele deschise pentru servicii

de afaceri, C&D si inovarea drept catalizatori ai ajustarilor structurale.A cincea etapa (1991-prezent): politica industriala coerenta in cadrul Pietei Unice Tratatul de

la Maastricht ofera cadrul legal al politicii industriale in UE. Articolul 157 (130) al Tratatuluiilustreaza clar orientarea catre piata. Articolul precizeaza patru arii ale politicii industriale:- Ajustarea industriei la modificarile structurale;- Dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii;- Cooperarea intre companii;- Inovarea, cercetarea si dezvoltarea tehnologica.

49. Instrumente utilizate pentru realizarea Politicii IndustrialePrincipalele instrumente utilizate în realizarea obiectivului general al politicii industriale sunt:

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 45/58

45

-Consolidarea unui mediu de afaceri viabil şi deschis, bazat pe principiile libereiconcurenţe, pe asigurarea de condiţii egale tuturor agenţilor economici, pe un cadru instituţional şilegislativ corespunzător, armonizate cu cele din UE. 

-Accelerarea ajustării structurale (restructurare şi privatizare). -Atragerea investiţiilor străine directe. -Dezvoltarea pieţei concurenţiale.-Promovarea investiţiilor intangibile. -Dezvoltarea cooperării industriale. 

-Susţinerea dezvoltării IMM. -Asigurarea compatibilităţii cu mediul înconjurător. -Dezvoltarea cererii pieţei româneşti de produse industriale. -Modernizarea rolului autorităţii publice -Promovarea coeziunii sociale.Priorităţile majore pe termen scurt pe care se vor concentra acţiunile vizând implementarea

Politicii industriale sunt :-Accelerarea ajustării structurale prin: continuarea restructurării sectorului industrial de

stat, inclusiv prin închideri de capacităţi neviabile; schimbări în structura de proprietate prin

accelerarea privatizării, conducând la creşterea ponderii proprietăţii private; modificări înstructura producţiei prin creşterea ponderii produselor cu valoare adaugată mare; creştereaponderii întreprinderilor mici şi mijlocii în ansamblul economiei.

-Îmbunătăţirea permanenta a mediului de afaceri, ca factor stimulativ pentru dezvoltareaeconomiei româneşti . 

-Atragerea unui volum cât mai mare de investiţii străine.Conceptul actual de restructurare a industriei abordează acest proces în termeni de viabilitate

economică şi nu de producţie, urmărind, în mod deosebit, asigurarea eficienţei activităţilorindustriale ale căror produse sau servicii au desfacere pe piaţă. În acest context, dezvoltareasectorului privat, ca element de susţinere a dezvoltării industriale, s-a produs în multe sectoare şisubsectoare din industrie într-un ritm mai susţinut decât în alte ramuri ale economiei naţionale.

Principalele instrumente avute in vedere pe termen scurt si mediu pentru realizarea cresteriicompetitivitatii industriale sunt urmatoarele:

 Dezvoltarea unui mediu de afaceri viabil si deschis prin consolidarea unui sistemlegislativ stabil, simplu, transparent si coerent, sustinut de un cadru institutional adecvat, ambelearmonizate cu cele din UE.

 Accelerarea restructurarii intreprinderilor pe principiul rentabilizarii activitatiieconomice a acestora, inclusiv prin inchiderea capacitatilor de productie neviabile. Viabilitatea

economica si financiara constituie tinta principala a procesului care vizeaza imbunatatireacompetitivitatii intreprinderilor. De asemenea, in cazul restrangerii activitatii sau lichidarii unorintreprinderi se are in vedere influenta in amonte si aval din circuitul economic, pentru a fipreintampinate posibilele efecte negative asupra procesului de productie al altor operatorieconomici .

Stimularea procesului de privatizare, prin diversificarea metodelor de privatizare care sapermita accelerarea acestui proces, realizarea unor privatizari eficiente si asigurarea transparenteicorespunzatoare, in conformitate cu practica internationala in materie.

 Dezvoltarea pietei concurentiale si stimularea activitatii operatorilor economici pe piata

prin continuarea procesului de armonizare legislative si de aplicare efectiva a politicii in domeniulconcurentei

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 46/58

46

 Dezvoltarea utilizarii tehnologiilor informatice in sectoarele industriale prin aplicareaStrategiei de dezvoltare a domeniului tehnologiei informatiei si comunicatiilor.

 Promovarea investitiilor directe prin dezvoltarea si perfectionarea cadrului legislativ siinstitutional specific, in vederea asigurarii transferului de tehnologie, cresterii performantelormanageriale si imbunatatirea competitivitatii si accesului produselor romanesti pe pieteleinternationale.

 Promovarea investitiilor intangibile , respectiv in domeniul resurselor umane, in domeniulcercetarii-dezvoltarii si inovarii, privind asigurarea calitatii si evaluarea conformitatii produselor,

precum si in domeniul standardizarii. Dezvoltarea cooperarii industriale, prin identificarea si aplicarea unor masuri specifice desustinere a initiativelor industriale in acest scop, conducand totodata la asigurarea unei mai maristabilitati a relatiilor economice.

Sustinerea dezvoltarii IMM-urilor prin facilitarea accesului la surse de finantare si serviciide asistenta, consultanta, si informare.

 Dezvoltarea unei piete nationale functionale a produselor industriale prin stimulareacompetitivitatii acesteia si a cresterii cererii interne de produse industriale. Aceasta va facilitaeconomiile de scara, oferind oportunitati pentru adancirea specializarii productiei si aparitia de noi

producatori, mentinand astfel caracterul concurential al pietei. Asigurarea compatibilitatii tehnologiilor si produselor industriale cu exigentele de

protectie a mediului inconjurator . In aceasta privinta, Guvernul este preocupat de respectareareglementarilor in domeniul protectiei mediului inconjurator si promovarea pe scara larga atehnologiilor si produselor „curate”, in conditiile mentinerii unui raport  eficient intre costuri sibeneficii si ale crearii de noi modele de productie si consum.

 Promovarea coeziunii sociale prin permanetizarea procedurilor de consultare cu totiactorii din domeniul industrial, pentru extinderea participarii largi la luarea deciziilor majore si prinobtinerea sprijinului partenerilor sociali in realizarea ajustarilor structurale.

Prioritatile majore pe termen scurt sunt: accelerarea ajustarilor structurale (restructurare siprivatizare) pentru asigurarea viabilitatii economice, eliminarea barierelor birocratice in cadrul

procesului de imbunatatire a mediului de afaceri si atragerea investitiilor straine directe .

50.DEZVOLTAREA COOPERĂRII INDUSTRIALE Comunitatea Europeană a creat cadrul legal şi mecanismele de sprijinire a cooperării între firme

din diferitele sale state membre. O atenţie deosebită se acordă întreprinderilor mici şi mijlocii(IMM) care sunt mai ezitante în îmbarcarea în cooperări care să depăşească graniţele statului undesunt înregistrate. Ele reprezintă însă 99% din numărul firmelor înregistrate în UE, oferind 70% dinlocurile de muncă existente în sectorul particular.

Gruparea Europeană a Interesului Economic este o structură legală, creată în iulie 1989 şirecunoscută de toate statele membre. Ea are rolul de a facilita cooperarea pe proiecte, a partenerilordin mai multe state membre, în domenii precum cercetarea-dezvoltarea, aprovizionarea, producereaşi desfacerea produselor de diferite tipuri. La această grupare se poate afilia orice firmă publică sauprivată, ce doreşte să beneficieze de avantajele punerii şi folosirii în comun a resurselor umane şifinanciare.

Centrul de Cooperare în Afaceri este o altă structură ce se ocupă de difuzarea informaţiilor

privind propunerile de cooperare înaintate de firme mici din mai toate ramurile industriale.

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 47/58

47

Reţeaua Cooperării în Afaceri pune în legătură consultanţii pe probleme de cooperare dinstatele membre. Sute de oferte şi cereri de cooperare se întâlnesc şi îşi găsesc soluţionare prinintermediul acestei reţele. 

Programul Europarteneriat organizează de două ori pe an întâlniri directe între conducătoride firme. Scopul programului este de a încuraja cooperarea şi de a promova înţelegeri de afaceriîntre IMM-uri din regiuni mai puţin dezvoltate ale UE şi firme din alte ţări europene saumediteraneene.

51. Piaţa Uniunii Europene şi piaţa mondială. Principalele realizări ale UE. Piaţa Comună protejează Comunitatea pe piaţa mondială ca fiind o singură unitate de

negociere, cu propriile bariere tarifare vamale cuprinse in Tariful Vamal Comun precum şi inPolitica Comercială Comună. 

Concret, Piaţa Comună se bazează pe patru libertăţi fundamentale: libertatea de mişcare a bunurilor;  libertatea de mişcare a persoanelor;  libertatea de mişcare a serviciilor; 

 libertatea de mişcare a capitalurilor. Adiţional celor patru libertăţi fundamentale, Piaţa Comună se sprijină pe două  politici

principiale: –  Politica Comună in Agricultură;  –  Politica Concurenţei. Piaţa Comună Fundamentele legislaţiei economice Europene sunt stabilite de către Tratatul de Fundamentare

al Uniunii Europene, Tratat prin care părţile contractante, respectiv Statele Membre, stabilescUniunea Europeană (art.1). Incă de la inceputul Tratatului sunt definite précis obiectivele UniuniiEuropene. Astfel, art. 2 din cadrul Tratatului prevede ca sarcini specifice de indeplinit pentruComunitate stabilirea şi crearea unei Pieţe Comune precum şi a unei uniuni economice şi monetare.Totodată, prin implementarea politicilor comune, aşa cum sunt acestea definite in art. 3 şi art. 4 aleTratatului, promovarea, la nivelul Comunităţii, a unei dezvoltări armonioase, echilibrată şisusţinută a activităţilor economice, un nivel ridicat al angajării şi al protecţiei sociale, egalitateadintre bărbaţi şi femei şi dintre toţi cetăţenii din cadrul Comunităţii, fără discriminare, creştereeconomică echilibrată, susţinută şi cu un coeficient scăzut al inflaţiei, un grad ridicat decompetitivitate in domeniile economice, un grad ridicat de protecţie şi de imbunătăţire a mediului,creşterea standardelor de viaţă precum şi a calităţii vieţii in general, coeziune economică şi socialăşi solidaritate intre Statele Membre. 

Incepand cu 20 de ani in urma, decalajul economic dintre Uniunea Europeana si Statele Unitenu a incetat sa creasca. Intre 1980 si 2000, cresterea economica a SUA a depasit-o pe cea din zonaeuro cu un procentaj mediu anual de 0,9%, pentru ca in perioada 1992-2005, acest decalaj sa atinganivelul de 1,4%, scrie cotidianul francez Le Figaro.

Pentru Vechiul Continent, aceasta diferenta a determinat costuri echivalente Produsului InternBrut al Frantei si Italiei. Acest lucru se justifica prin rata ridicata a somajului din aceasta regiune.

Kepler Equities, vorbeste chiar de posibilitatea modificarii ordinii economice mondiale. El

mentioneaza ca, pana in 2035, PIB al Chinei il va depasi pe cel european, conform statisticilor.Aceasta problema se amplifica cu atat mai mult cu cat principala cauza a scaderii importanteieconomice a zonei euro consta in lipsa productivitatii investitiilor acumulate de Europa in ultimii

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 48/58

48

15 ani. Mai mult, masurile luate de oficialii Uniunii Europene pentru a eradica problema respectivanu au avut cele mai bune rezultate.

Foarte dinamic in jurul anilor ''70, datorita castigurilor superioare celor din Statele Unite,Vechiul Continent nu a beneficiat de un inceput pozitiv procesului mondializarii. La inceputulanilor ''90, reunificarea Germaniei i-a costat scump pe toti locuitorii regiunii. La aceasta s-auadaugat moneda unica foarte puternica si ratele foarte ridicate ale dobanzii, care au determinat, inprimul rand, criza imobiliara din Franta. Investitiile au scazut si mai mult in momentul izbucniriirevolutiei tehnologiilor informatiei, dincolo de Oceanul Atlantic. Acest sector s-a dezvoltat si in

Europa, insa abia incepand cu anul 1998. In ceea ce priveste Internetul, investitiile din Europa suntaproape invizibile in comparatie cu cele de pe teritoriul Statelor Unite.Donay avertizeaza ca "Europa ar putea rata un nou ciclu de investitii care a luat amploare in

Statele Unite", o data cu dezvoltarea biotehnologiei, nanotehnologiei si sectorului energetic.Americanii au inceput sa faca investitii semni-ficative in acest domeniu incepand cu aproximativdoi ani in urma. In acelasi timp, in Germania volumul investitiilor din acest sector abia a atinsnivelul inregistrat de SUA in 1995.

Oficialii europeni realizeaza, totusi, ca dinamismul economic intr-o economie matura esteinfluentat mai mult de oferta decat de cerere. Iar acest lucru se vede mai ales pe piata de telefonie

mobila sau in cazul Internetului. Inovatia a devenit un lucru esential pentru cresterea economica.In acest sens, cele 15 tari membre ale Uniunii Europene, reunite in cadrul summitului de laLisabona, din 2000, si-au fixat drept obiectiv ca Europa sa devina cea mai competitiva si maidinamica economie, pana in 2010. Insa obiectivul respectiv a ramas doar consemnat pe hartie,avand in vedere putinele eforturi si investitii care s-au facut in domeniul cercetarii si dezvoltarii.

In 2003, Europa a consacrat cheltuielilor de cercetare si dezvoltare doar 1,9% din ProdusulInterrn Brut, comparativ cu cele 2,7% alocate de Statele Unite acestui sector, 3,2% ale Japoniei sicele 1,31% ale Chinei. Asadar, pentru a atinge targetul de 3% pana in 2010, Europa mai are unfoarte lung drum de parcurs. Cu atat mai mult cu cat statisticile arata ca, in 2005, cheltuielile pentrucercetare si dezvoltare au stagnat, practic. Conform estimarilor analistilor, chinezii vor aloca 2,2%din PIB acestui sector, mai mult decat nivelul actual al Europei.

 Noua dintre cei mai mari editori de software din lume sunt americani. Uniunea Europeanaafiseaza, de asemenea, un deficit comercial semnificativ in domeniul produselor de inaltatehnologie.

Acest deficit s-a ridicat la 23 de miliarde de euro in 2000, in timp ce Japonia a inregistrat unexcedent de 39 de miliarde de euro in acest domeniu.

Insa, care sunt motivele pentru care Uniunea Europeana a inregistrat o asemenea intarziere?Se pare ca Vechiul Continent a avut alte prioritati, precum politica agricola comuna sau politicaregionala destinata tarilor mai putin dezvoltate. Cele doua domenii acapareaza 80% din bugetul

european. Asa ca nu mai raman decat 5% pentru cercetare si dezvoltare.Constienta insa de aceasta problema, Comisia Europeana a propus, in urma cu cateva luni, ca

acest procent sa fie dublat in vederea bugetului specific perioadei 2007-2013, care consta in jur de70 de miliarde de euro. Acest lucru a dat nastere unor numeroase polemici in privinta structuriiviitorulului buget.

"Ma nelinisteste starea de spirit care domina in acest moment printre statele membre in ceeace priveste solutiile preferate de acestea", a declarat Janek Potocnik, comisarul european alcercetarii, facand referire la prevederile celui de-al saptelea program de referinta pentru cercetare sidezvoltare.

Se pune insa problema gestionarii celor 5 procente destinate sectorului de R&D. "Impartireaacestui buget intre cele 25 de state membre ale Uniunii Europene este inutila. Mult mai eficientaeste promovarea muncii in retea", subliniaza Lionel Fontagne, directorul Centrului de Studiu si

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 49/58

49

Cercetare a Economiei Internationale din Franta (CEPII). El ofera drept exemplu Statele Unite, incazul carora universitatile si intreprinderile depun un efort comun in ceea ce priveste sectorul decercetare si dezvoltare.

Insa, toti observatorii au recunoscut necesitatea stabilirii unor standarde europene comune.Cele 25 de state membre ale Uniunii Europene ar avea, de altfel, de castigat din cumulareacheltuielilor la nivelul intregii Europe. "Din totalul investitiilor realizate in Europa, doar 10% aufost puse in comun.", a subliniat Pascal Lamy, conducatorul Organizatiei Mondiale a Comertului.

Contradictiile dintre competitivitatea de pe piata europeana si lipsa unei fiscalitati comune

demonstreaza faptul ca statele membre nu sunt foarte interesate de investitiile in viitorul lor si alintregii Uniuni Europene. "Concurenta fiscala determina statele Uniunii Europene sa reduca o mareparte din cheltuieli, si in special pe cele pentru cercetare si dezvoltare", adauga Pascal Lamy.

Cat timp zona euro nu va exploata suficient inovatia, productivitatea si potentialul sau decrestere vor ramane la acelasi nivel scazut. Ea are nevoie de investitii puternice, capabile sa sustinaproiectele pe termen lung ale Bruxelles-ului.

Economiile europenilor sunt destul de ridicate, insa ele sunt utilizate cel mai adesea in scopulacoperirii cheltuielilor curente ale statelor membre.

Cat despre intreprinderi, acestea profita de nivelul scazut al ratelor dobanzilor, beneficiind,

astfel, de o situtie financiara foarte buna. Cu toate acestea, nivelul scazut al consumului europeanle determina sa caute proiecte de investitii mai rentabile, in strainatate.Un lucru este sigur insa. Europa nu este mai putin capabila decat Statele Unite sa creeze noi

locuri de munca si, implicit, cerere.Studiile specialistilor arata ca o crestere economica de 1% genereaza crearea a unui procent de

0,2% de locuri de munca suplimentare, atat in zona euro, cat si in Statele Unite.52. Criterii de aderare la UE –  criteriile de la CopenhagaLa Consiliul European de la Copenhaga din 1993 Uniunea a facut un pas decisiv catre

extindere, convenind ca “statele asociate din Europa centrala si de est sa devina membri ai Uniuniieuropene daca o cerere este formulata in acest sens ”. Prin urmare, extinderea era mai degraba ochestiune de timp. In ce priveste planificarea, Consiliul Euro pean a hotarat ca “ aderarea sa aiba locde indata ce tarille asociate au capacitatea sa duca la indeplinire obligatiile de stat membru prinsatisfacerea conditiilor economice si politice stabilite.” Tot cu aceasta ocazie au fost formulatecriteriile de aderare, cunoscute sub numele de "criteriile de la Copenhaga".

Consiliul European de la Copenhaga (1993)Pentru a deveni stat membru, o tara candidata trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:• Institutii stabile care sa garanteze democratia, statul de drept, respectarea drepturilor omului

si protectia minoritatilor;• O economie de piata functionala, precum si capacitatea de a face fata presiunilor concurentialedin piata interna• Capacitatea de a-si asuma obligatiile de stat membru, inclusiv adeziunea la obiectivele politice,economice si monetare ale Uniunii Europene

Consiliul European de la Madrid (1995)Dupa cum s-a subliniat in concluziile Consiliului European de la Madrid din 1995, calitatea de

stat membru presupune de asemenea crearea conditiilor pentru o integrare armonioasa prinadaptarea structurilor administrative.

Oricat de important este ca legislatia comunitara sa fie transpusa in legislatia nationala, este si

mai important ca aceasta legislatie sa fie efectiv pusa in practica prin structuri administrative sijudiciare adecvate. Aceasta este premiza pentru relatia de incredere care fundamenteaza calitateade stat membru.

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 50/58

50

53. UE în relaţiile cu restul lumii. Extinderea UE după anul 2007, statele candidate UE are o populaţie de circa 450 milioane - mai mult decât Statele Unite împreună cu Rusia.

Este cea mai mare din lume în planul comerţului şi formează o pătrime din prosperitatea globală.Oferă ajutor ţărilor sărace, mai mult decât orice alt donator.

Iniţial UE nu şi-a propus să devină una din puterile lumii. înfiinţată în urma celui de-al DoileaRăzboi Mondial, prima sa cauză a fost ca să reunească popoarele şi naţiunile Europei. însă odată cuextinderea Uniunii şi asumarea mai multor responsabilităţi, a fost necesar de a-şi defini relaţiile cu

restul lumii. Pe măsură ce a reuşit tentativa de reducere a barierelor în comerţ, de dezvoltare aregiunilor sărace şi de promovare a cooperării paşnice în interiorul său, Uniunea colaborează şi cualte ţări şi organisme internaţionale de a asigura fiecăruia avantaje din liberalizarea pieţelor, acreşterii economice şi stabilităţii într -o lume tot mai interdependentă. în acelaşi timp, UE îşi apărăpropriile interese legale economice şi comerciale pe arena internaţională. 

Una din provocările majore este de a propaga pacea şi securitatea în spaţiul Uniunii Europene.Pentru a realiza acest scop, UE elaborează o strategie comună externă şi de securitate, astfeldevenind o forţă de generare a stabilităţii, cooperării şi bunei înţelegeri în toată lumea.  

Pe parcursul a peste 40 de ani, Războiul Rece a divizat lumea în două tabere. Consecinţele lui

a adus la dezechilibru în orânduirea unei lumi destul de complexe şi fragile, fiind necesarăimplicaţia mai intensă a UE întru prevenirea conflictelor, menţinerea păcii şi combatereaterorismului. UE finanţează activitatea administraţiei civile a NU în Kosovo, oferind suportfinanciar pentru Autorităţile Palestinei, contribuind cu suma de un miliard de euro la reconstrucţiiledin Afganistan. în Balcanii de Vest şi Africa centrală în 2003 UE s-a încadrat în prima sa misiunedin cadrul politicii sale de apărate şi securitate. Extras din Articolul I-3 din Tratatul instituind o

Constitutie pentru Europa prevede:4. În relatiile cu restul lumii, Uniunea afirma si promoveaza valorile si interesele sale.

Contribuie la pacea, la securitatea, la dezvoltarea durabila a planetei, la solidaritatea si respectulreciproc între popoare, la comertul liber si echitabil, la eliminarea saraciei si la protectia drepturiloromului, în special ale copilului, precum si la respectarea stricta si la dezvoltarea dreptuluiinternational, în special la respectarea principiilor Cartei Natiunilor Unite.

În domeniul comertului cu produse agricole, relatiile fata de restul lumii au fost chiar de laînceput incluse în politica agricola comuna, fiind astfel integrate o data cu toate componenteleacesteia.

UE_SUA necesitatea consolidării relaţiei dintre UE şi SUA realizarea unei pieţe transatlantice fără bariere nevoia unei baze legale solide în lupta împotriva terorismului şi nevoia protecţiei datelor angajarea în lupta împotriva schimbării climatice. 

Consiliul European a stabilit şi data aderării pentru Bulgaria şi Romвnia - anul 2007. „Oboseala extinderii” impiedica UE sa priveasca spre Balcanii de Vest

Institutiile de la Bruxelles temperează optimismul statelor balcanice privind aderarea rapidă aacestora la UE. Intr-un raport ce nu a fost inca dat publicitatii, Comisia Europeana apreciaza cadatorită ritmului lent al reformelor ca si euro-scepticismului in crestere, statele din Balcanii de Vestnu pot spera sa devina prea curind membri ai UE.

Croatia a fost prima tara din regiune care a obtinut statutul de tara candidata si care a demaratnegocierile. Insa, in ciuda ambitiilor sale de a adera in 2009, raportul indica faptul ca in conditiilein care negocierile au inceput anul trecut, prioritatile pe termen scurt au fost abordate doar in parte.

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 51/58

51

Reforma juridica si cea administrativa sunt cu precadere problematice, la fel fiind si coruptia.

Macedonia a obtinut statutul de candidata la UE in luna decembrie a anului trecut si spera sademareze negocierile in 2007. Insa CE nu considera ca Macedonia este pregatita, concluzionand inraportul sau ca „ritmul refor melor a incetinit in 2006, tara fiind nevoita de aceea sa isi intensificeeforturile in viitor.”

Raportul asupra Serbiei aduce comentarii pozitive la adresa stabilitatii macroeconomice obtinute

prin privatizare si prin investitiile straine directe, insa acelasi document indica faptul ca problemacoruptiei este inca destul de grava. \

Albania trebuie sa se concentreze pe implementarea SAA, care va intra in vigoare luna viitoare.Raportul CE referitor la aceasta tara pune accent pe succesul implementarii acordului semnat inluna iunie a anului trecut, inaintea „analizarii oportunitatii unui pas viitor catre aderarea la UE.”Prioritatile Albaniei vor ramane reformele politice, ale sistemului juridic si economiei, precum silupta impotriva coruptiei si a crimei organizate.

In primul raport privind Muntenegru, se arata ca cel mai nou stat european a inregistrat uneleprogrese in lupta impotriva coruptiei. Insa CE isi doreste ca aceasta problema sa fie abordata inintregul sistem legislativ si institutional care inca mai „contine goluri legislative ce permitextinderea coruptiei si limiteaza capacitatea statului de a preveni si combate eficient coruptia.”

Constatarile Comisiei cu privire la Bosnia si Hertegovina sunt dezamagitoare. Potrivit raportului,progresul inregistrat de acest stat in indeplinirea criteriilor politice a continuat intr-un ritm maiscazut, iar prioritatile politice prevazute in Parteneriatul European au fost abordate „doar in parte”.

Situatia delicata a teritoriului Kosovo este o provocare deosebita pentru CE care precizeaza castabilirea unui statut al provinciei trebuie sa se faca in mod clar, atat din punct de vedere politic, catsi legal.In timp ce raportul de acest an prezinta o imagine obiectiva a tranzitiei din Balcani, CE recunoasteca strategia sa de extindere, care spune „stop pentru moment” potentialilor membri este, deasemenea, un raspuns la reticenta cetatenilor UE vis a vis de o eventuala extindere a blocului ce vafi format in curand din 27 de natiuni.

Pentru cele din Europa de Est si din regiunea caucaziana, insa, situatia este mai putin optimista,raportul continand doar vagi referiri la viitor.

54. Relaţiile RM cu ţările UE EVOLUŢIA RELAŢIILOR REPUBLICII MOLDOVA

CU UNIUNEA EUROPEANĂ Republica Moldova a început relaţiile sale cu UE după 27 august 1991 în calitate de

succesor al URSS, ca şi alte foste republici sovietice.La 20 iulie 1992 Comisia propune semnarea acordurilor de parteneriat şi cooperare cu noile

state independente, apărute în urma destrămarii URSS. Negocierile în acest scop au început cu mai

multe ţări ale CSI, dar nu şi cu Moldova. La 1 noiembrie 1993, şi r epetat la 28 ianuarie 2004Preşedintele Republicii Moldova dl Mircea Snegur adresează preşedinţilor Consiliului European şi

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 52/58

52

Comisiei Europene scrisori, în care constată cu regret că Moldova este unica ţară din spaţiulEuropei centrale şi de est, cu care UE încă nu şi-a definit relaţiile.

Insistenţa autorităţilor moldoveneşti de atunci a făcut pînă la urmă ca APC să fie negociat şisemnat într-un termen destul de scurt –  la 28 noiembrie 1994, la numai 10 luni de la ultimul mesajal preşedintelui Snegur. Dat fiind că procesul de intrare în vigoare a acordului era de lungă durată,la 2 octombrie 1995 a fost semnat şi la 1 mai 1996 a intrat în vigoare Acordul interimar privindcomerţul între Republica Moldova şi Uniunea Europeană, fapt care a permis o dinamizare aschimburilor comerciale.

Sfîrşitul anului 1994 şi prima jumătate a anului 1995 este perioada cînd Moldova apare într -o lumină favorabilă pe arena internaţională, ajungînd chiar să fie un exemplu al reformelordemocratice. Anume în această perioadă, mai concret la 13 iulie 1995 Moldova devine prima ţarădin CSI, care este admisă în Consiliul Europei, pas important pe calea apropierii ţării noastre deUE.

După intrarea în vigoare a APC la1 iulie 1998, relaţiile Republicii Moldova cu UE au fostplasate într-un cadru legislativ oficial, care a pus şi baza juridică a aplicării programului TACIS deasistenţă în Moldova.

În primăvara anului 1999, noul Guvern al Republicii Moldova introduce în programul său de

activitate un capitol special, declarînd integr area europeană obiectiv strategic principal al politiciisale externe. Însă demiterea guvernului, survenită la sfîrşitul lui 1999, a jucat un rol negativ înevolutia relatiilor dintre Republica Moldova şi UE.

În anul 2001, cînd Republica Moldova a devenit membră a OMC şi a Pactului de Stabilitatepentru Europa de Sud-Est, ţara noastră a fost invitată să participle la activităţile ConferinţeiEuropene, care este un for consultativ la nivel de miniştri ai afacerilor externe ai ţărilor candidatela aderare în UE. La 27.12.2001 a fost adoptat Documentul de strategie a ţării pentru Moldova(Country Strategy Paper) pentru perioada 2002-2006. Acest document stabileşte obiectivele decooperare ale UE cu Republica Moldova, axîndu-se pe implementarea programului de susţinere areformelor în ţară.

Un alt factor important este apropierea geogrifică a Uniunii Europene de frontierele noastre.În 2004 au loc două evenimente deosebit de imporatnte: la 2 aprilie 2004, 7 noi state devinmembre ale NATO, printre ele şi România, şi astfel frontiera de vest a ţării noastre devine frontierăcu Alianţa Nord Atlanitcă. La 1 mai 2004, aderarea a zece noi membri la Uniunea Europeană faceMoldova şi mai aproape de spaţiul UE.

Aceste procese, iniţierea cărora a avut loc mai mulţi ani în urmă, au impus UE elaborareaunei noi politici faţă de mai multe state, inclusiv şi faţă de Republica Moldova. În urma lansarii în2002 de către diplomaţia britanică şi cea suedeză a ideei oferirii Ucrainei, Belarusiei şi Moldoveistatutului de vecini speciali ai UE, la 11 martie 2003 este publicată Comuncarea Comisiei

Europene cu titlul “Europa lărgită –  vecinătatea: un nou cadru propus pentru relaţiile cu vecinii UEde la est şi sud”. Acest document propune ţărilor vecine cu UE, inclusiv Moldovei, colaborarea cuUE în următoarele domenii: 

- extinderea pieţei interne şi a structurilor de reglementare; - relaţii preferenţiale comerciale şi deschiderea pieţei; - implicarea politică mai activă a UE în prevenirea conflictelor şi aplanarea crizelor;  - noi instrumente de promovare şi protecţie a investiţiilor; - sprijinirea în procesul de integrare în sistemul mondial de comerţ;  - intensificarea asistenţei, ajustată mai bine la necesităţi; 

- noi surse de finanţare.  Noul instrument de vecinătate trebuia să substituie instrumentul precedent  –   TACIS, dar

fiindcă TACIS era planificat pînă în 2006, Comisia a decis că noul instrument va fi aplicat abia

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 53/58

53

după expirarea termenului de valabilitate a programului TACIS. În schimb, pentru perioadarespectivă 2004-2006 a fost propus un alt instrument financiar temporar –  Programul de vecinătate,prin care trebuie să fie finanţată cooperarea transfrontalieră dintre statele membre şi cele vecine cuUE, dar şi dintre statele candidate la aderare şi cele nemembre, care au frontieră comună cuviitoarele state membre.

Au devenit mai intense contactele parlamentare, ceea ce s-a soldat cu luări de poziţii aleParlamentului European faţă de procesele din Republica Moldova. În acest sens se evidenţiazărezoluţia Parlamentului European din 5 iunie 2003 cu privire la reuniunea Troicăi UE cu ţările

participante la Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, în care se spune, că ParlamentulEuropean „...menţionează că Procesul de Stabilizare şi Asociere este un proces dinamic care aredrept scop să-i aducă pe beneficiari mai aproape de standardele UE şi euro-atlantice, şi de aceeainvită instituţiile UE să evalueze fezabilitatea extinderii lui şi includerii Republicii Moldova, şidacă este necesar, să clarifice condiţiile ce trebuiesc îndeplinite în acest scop...” În pofida faptuluică în problema acceptării noilor membri Parlamentul European încă nu are puterea de deciziefinală, totuşi autoritatea lui este în creştere şi votul PE este important.  

Relaţiile diplomatice dintre Republica Moldova şi UE au devenit mai intense odată culansarea PEV. Pe de o parte, răspunzînd apelurilor repetate ale Republicii Moldova (dar şi ale

Parlamentului European), UE a luat decizia de principiu de a deschide Delegaţia Uniunii Europenela Chişinău. Pe de altă parte, după cum s-a mai menţionat, prin Hotărîrea Guvernului RepubliciiMoldova la sfîrşitul anului 2004 a fost instituită misiunea diplomatică a Moldovei pe lîngă UE.

Şi relaţiile diplomatice bilaterale cu ţările europene iau în permanenţă amploare. După  instituirea în 2004 a ambasadei Republicii Moldova în Marea Britanie, la începutul lui 2005Preşedintele Republicii Moldova a anunţat deschiderea misiunilor diplomatice în Suedia, Cehia,Letonia, Estonia, Lituania şi Serbia şi Muntenegru.

În acest fel, la începutul anului 2005 cînd începe implementarea Planului de acţiuni, în ţarăsunt create condiţiile necesare pentru ca acest proces să fie lansat şi să ia amploare.  

55. Necesitatea integrării RM în UE În condiţiile în care noua orînduire mondială se configurează în jurul marilor poli de puter 

evident că Republica Moldova nu poate rămîne în afara lor, devenind vitală necesitatea orientării şi intsale într-unul din aceşti poli pentru a-şi asigura perspectivele dezvoltării şi securitatea naţională.Republica Moldova acest pol îl constituie Uniunea Europeană, a cărei pondere politică şi economicincontestabilă.

Opţiunea de integrare europeană a Republicii Moldova are la bază următoarele argumente polieconomice:

  Istoria UE este un bun exemplu de cooperare regională drept mijloc sigur de apărare aintereselor naţionale. Actuala fază a proceselor de integrare politică şi economică a Europei esteorientată spre constituirea unui sistem politic paneuropean şi face necesară antrenarea tuturorţărilor continentului, indiferent de statutul lor vizavi de UE: membru, candidat, asociat sau candidatîntr-o perspectivă mai îndepărtată. Această necesitate este dictată şi de contextul actual alsistemului internaţional, inclusiv, globalizarea economiei şi a relaţiilor interstatale, consecinţelorcărora RM va trebui să le facă faţă, mai devreme sau mai tîrziu. Doar făcînd parte dintr -ocomunitate politică şi economică puternică, precum este UE, RM va fi în măsură să înfrunte

această problemă; 

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 54/58

54

  Luînd în considerare criteriile geografice şi istorice RM este o ţară de tradiţie şicultură europeană. Prin urmare, integrarea într -un spaţiu european este un obiectiv natural.Totodată, RM, proclamîndu-şi independenţa, şi-a fixat sarcină strategică edificarea unui stat dedrept în baza valorilor democratice universale. UE constituie un model de democraţie, stabilitatepolitică şi bunăstare economică demn de urmat. Este deci, firesc ca RM să aspire anume la o astfelde comunitate;

  Dezvoltarea dialectică a civilizaţiilor vorbeşte despre faptul că, mai devreme sau mai

tîrziu, toate ţările situate pe continentul european, fără excepţie, vor fi antrenate în procesulintegrării. RM nu poate să rămînă izolată şi nici să se opună acestui proces.

  Aderarea RM la UE va consolida statalitatea RM (inclusiv, independenţa şisuveranitatea, integritatea teritorială şi securitatea naţională, tradiţiile, limbile şi identitateaculturală); 

  Orientarea clară europeană a RM va atrage investiţiile străine care rămîn ocomponentă decisivă în creşterea economică a ţării. Acest lucru va determina şi competitivitatea

mărfurilor sale pe piaţa externă;

  Un element favorabil integrării europene a RM îl constituie şi relaţiile sale actualeeconomice şi comerciale: printre primele 28 de state cu care RM dezvoltă aceste raporturi, 9 facparte din UE iar altele 10 sînt pe cale de a adera la UE. Ponderea investiţiilor directe în economiaRM provenind din statele UE constituie 86,1 la sută, iar cea a comerţului exterior este de circa 26,2la sută (2001); 

56. Aspecte pozitive şi negative ale integrării RM în UE 

Referindu-se la aspectele pozitive, conduce la democratizarea si imbunatatirea situatieieconomice a Republicii Moldova; stimularea investitiilor straine in Republica Moldova si respectivcrearea a noi locuri de munca calificate. In ceea ce priveste aspectele negative, estecompetitivitatea redusa a statelor noi integrate, in comparatie cu cele vest-europene. In cazulRepublicii Moldova, integrarea in UE va crea probleme in solutionarea conflictului transnistrean.Daca populatia de pe malul stang al Nistrului nu vede in UE nici o problema, atunci integrarea inNATO nu va fi acceptata. Dar este binecunoscut, ca cel putin neoficial, se promoveaza ideea caintegrarea in UE, fara a fi membru NATO, este practic imposibila.

Mentinerea relatiilor constructive cu Federatia Rusa va fi dificila deoarece nu este in interesulRusiei sa aiba la hotarele sale o puternica organizatie militara sau economica, Moscova esteobligata sa-si apere interesele si cetatenii sai aflati in alte state. Dar Moldova are relaţii economice  foarte dependente de F.Rusă. 

Un impact pozitiv ar fi o dezvoltare economică –   posibil ca Moldova să-şi modifive anumitestandarde pentru a fi la nivelul Uniunii Europene, şi totodată cei care nu sunt suficient de buni voravea de suferit din această cauză". La fel şi respectare celor 4 libertaţi fundamentale pe teritoriulîntregii europe incuzînd şi moldova. 

57. Fluxul investiţiilor din ţările Uniunii Europene Potrivit teoriei eclectice, există patru factori-cheie, care acoperă intreaga motivaţie a

investiţiilor internaţionale. Aceşti factori sunt: 

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 55/58

55

• Resursele: investiţiile au ca motivaţie obţinerea accesului la resursele naturale sauenergetice, care sunt de o calitate mai bună şi/sau mai ieftine decat in ţara de origine a acestora. 

• Pieţele: ISD caută posibilităţi de desfacere a produselor pe pieţele ţărilor -gazdă. • Eficienţa: Investiţiile sunt efectuate in scopul obţinerii unei productivităţi a muncii mai

inalte;• Activele strategice: Investiţiile sunt realizate pentru reducerea riscurilor, realizarea de

economii de scară sau pentru intărirea capacităţii societăţilor multinaţionale de a concura pe piaţamondială. 

Rolului investiţiilor străine constribuie direct in modernizarea economiei in tranziţie, inspecial prin respecializarea acesteia.Atragerea activă a ISD in Moldova a condus la dezvoltarea noilor ramuri şi renovarea celor

tradiţionale: structura lor a devenit mai calitativă şi mai diversă. Permanent s -au modificatdirecţiile exportului, s-a ameliorat structura de export –  s-a redus ponderea mărfurilor alimentare, abăuturilor alcoolice şi a celor nealcoolice, a tutunului şi a articolelor de tutunărit.

Concomitent s-a majorat exportul altor grupe de mărfuri (articole textile şi din piele, grăsimi şiuleiuri, metale, maşini) 

Astfel, atragerea ISD in Moldova a contribuit la dezvoltarea noilor ramuri şi renovarea celor

tradiţionale, a modificat structura atat a exporturilor, cat şi a importurilor, in structura importuri lorcrescand ponderea utilajului şi a echipamentului. Sporirea fluxului de investiţii străine in ramurileorientate către export contribuie la diversificarea structurii economiei naţionale, saturarea pieţei deconsum interne şi lichidarea soldului negativ al comerţului exterior. 

Investiţiile UE directe au devenit, deja, o parte componentă a economiei moldoveneşti. Dar,cu toate că dinamica fluxului de investiţii străine este relativ pozitivă, momentan, ele nuinfluenţează in mod real dezvoltarea ţării. Capitalul străin incă nu stimulează creşterea producţieiindustriale şi nu contribuie la efectuarea unor transferuri structurale profunde in economia ţării, laameliorarea situaţiei pe piaţa muncii, la creşterea potenţialului de export al ţării.  

În Republica Moldova investesc întreprinzătorii din 42 de ţări, cele mai esenţiale investiţiifiind din ţările Uniunii Europene. 

 Nivelul investiţiilor străine din ţările membre ale Uniunii Europene in ţările candidatereprezintă adevăratul barometru al integrării. 

Dincolo de aceste considerente legate strict de aderarea la Uniunea Europeană, analizasituaţiei actuale şi a tendinţelor in perspectiva termenului mediu a fluxurilor mondiale de investiţiistrăine directe ne-au condus la concluzia unui grad tot mai mare de interdependenţă intre evoluţiiledin domeniu din diferite zone ale globului. Drept urmare, evoluţia fluxurilor de investiţii străinedirecte din Moldova va fi influenţată de evoluţiile din Europa dar şi de cele din Asia. In acestcontext apreciem că o politică activă de atragere a investiţiilor străine directe trebuie să aibă in

vedere nu doar aspectele specifice pieţei interne din Moldova, ci şi evaluarea implicaţiilorevoluţiilor unor pieţe situate la mare distanţă. 

Evaluarea trăsăturilor producţiei şi investiţiilor străine directe ne conduc la concluzia căextinderea Uniunii Europene duce la intensificarea concurenţei pentru atragerea ISD. Noile statemembre nu vor reuşi să atingă aceleaşi rate de creştere a ISD ca in perioada de preaderare iarvechile state membre ale UE au nevoie din ce in ce mai mare de ISD pentru a contrabalansacreşterea economică scăzută. In ceea ce priveşte scenariul convergenţei specializării pe termen lungvechile şi noile state membre ale Uniunii Europene vor concura pentru atragerea aceluiaşi tip deinvestiţii străine directe, noile state membre pierzand avantajul costului mai redus de producţie,

acesta fiind preluat de ţările din Sud-Estul Europei şi Comunităţii Statelor Independente. Mărimea, atractivitatea şi claritatea prezentării ofertei de proiecte de investiţii au un rol majorin determinarea volumului intrărilor de investiţii. Totodată am constatat că utilizarea stimulentelor

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 56/58

56

financiare sau fiscale nu este un substituent al unui cadrul legal stimulativ ci in unele cazuri poatefi considerată un supliment al unui cadru investiţional deja atractiv sau o compensaţie pentruimperfecţiunile pieţei care nu pot fi remediate altfel. 

Statele care acordă stimulente trebuie să analizeze relevanţa acestora, relaţia beneficiieconomice-constrangeri bugetare inclusiv impactul pe termen lung asupra eficienţei interne şiangajamentele asumate pe plan internaţional. 

58.POLITICA EUROPEANĂ DE VECINĂTATE Politica Europeană de Vecinătate (PEV) reprezintă o nouă abordare in cadrul relaţiilor

dintre Uniunea Europeană şi vecinii săi, abordare ce o depăşeşte pe cea tradiţională bazată pecooperare.

Această politică constituie un cadru de consolidare a relaţiilor de vecinătate şi vizeazăintensificarea cooperării cu statele vecine UE lărgite in vederea creării unei zone de prosperitate şibună vecinătate, a unui „cerc de prieteni" la frontierele Uniunii. 

Obiectivele Politicii Europene de Vecinătate: Obiectivul principal al PEV este impărţirea beneficiilor aduse de extinderea UE din 2004 cu

ţările sale vecine. Un alt obiectiv este cel stabilit prin Strategia Europeană de Securitate din 2003,şi anume creşterea securităţii in vecinătatea Uniunii extinse. Politica Europeană de Vecinătate nu oferă statelor vizate (statele din estul Europei şi statele

mediteraneene, şi din iunie 2004 şi statele sud-caucaziene) perspectiva aderării la UE, ci permite orelaţie privilegiată cu vecinii şi o mai bună focalizare a eforturilor in domenii de importanţă vitalăpentru apropierea statelor vizate de standardele europene.

Printre beneficiile oferite de PEV se numără cele ce ţin de dezvoltarea economică şi socialăprecum şi obţinerea posibilităţii de acces pe piaţa internă şi integrarea in cadrul altor alte politicieuropene:

• Educaţia, pregătirea profesională şi tineretul; • Cercetarea; • Probleme de mediu; • Cultura; • Politica audio-vizualului;Planurile de Acţiune urmau să aibă la bază angajamentul pentru valorile comune: respectful

pentru drepturile omului, inclusiv drepturile minorităţilor; supremaţia legii; o bună guvernare;promovarea unei bune relaţii cu vecinii; respectarea principiilor economiei de piaţă şi a dezvoltăriidurabile. Un alt obiectiv al Planurilor de Acţiune a fost declarată apropierea in politica externă apartenerilor. Evoluţia relaţiilor dintre UE şi statele vecine cu care Uniunea Europeană va semnaPlanurile de Acţiune va depinde totalmente de modul in care statul vecin va impărtăşi efectivvalorile comune citate mai sus.

Planurile de Acţiuni vor fi diferenţiate, astfel incat să reflecte stadiul existent al relaţiilor UE

cu fiecare ţară in discuţie. Trasarea Planului de Acţiuni pentru fiecare stat -vecin va depinde denecesităţile şi capacităţile acestuia, in consideraţie fiind luate interesele ambelor părţi. Deasemenea se va ţine cont şi de următoarele circumstanţe:

• Poziţia geografică; 

• Situaţia economică; 

• Nivelul de dezvoltare a relaţiilor UE –  statul vizat;

• Reformele in derulare.

Planurile de Acţiune vor avea ca marjă definită de timp o perioadă de 3-5 ani. Existăposibilitatea ca odată cu indeplinirea priorităţilor stabilite de Planurile de Acţiune, actuala generaţie

de acorduri bilaterale să fie inlocuite cu o formă nouă de parteneriat privilegiat, reprezentată de„Acordurile Europene de Vecinătate”. 

Statele incluse in Politica de Vecinătate Europeană: 

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 57/58

57

In Est: Moldova, Ucraina, BelarusUniunea Europeană şi Rusia au stabilit să dezvolte in continuare parteneriatul strategic, deja

existent, prin crearea celor patru spaţii comune, conform deciziilor adoptate la summitul de la St.Petersburg Rusia din luna mai 2003.

In Caucazul de Sud: Georgia, Armenia, şi Azerbaidjan In Zona Mediterană: Maroc, Algeria, Tunisia, Liban, Libia, Egipt, Israel, Iordania, Siria,

Autoritatea Palestiniană. 

59. Acordul de Parteneriat şi Cooperare RM-UEAcordul de Parteneriat şi Cooperare (APC) reprezintă baza juridică a relaţiilor dintre

Republica Moldova şi Uniunea Europeană. Acordul a fost semnat la 28 noiembrie 1994 şi a intratîn vigoare la 1 iulie 1998 pentru o durată iniţială de 10 ani. Acest aranjament asigură bazacolaborării cu UE în domeniul politic, comercial, economic, juridic, cultural-ştiinţific şi are caobiective susţinerea Moldovei pentru:

consolidarea democraţiei  şi  statului de drept cu respectarea drepturilor omului şi  aminorităţilor prin asigurarea cadrului corespunzător al dialogului politic;

dezvoltarea durabilă a economiei şi finalizarea procesului de tranziţie spre economia de piaţă

prin promovarea schimburilor comerciale, investiţiilor şi relaţiilor economice armonioase.Relaţiile Moldovei cu Uniunea Europeană sunt instituţionalizate prin intermediul celor trei

structuri responsabile pentru intensificarea dialogului politic şi monitorizarea implementării APC:Consiliului de Cooperare RM-UE, Comitetul de Cooperare RM-UE şi Subcomitete de CooperareRM-UE şi Comitetul de Cooperare Parlamentară RM-UE.

Republica Moldova a semnat la 22 februarie 2005 la Bruxelles Planul de Acţiuni RM-UE încadrul Politicii Europene de Vecinătate (PEV). Planul de Acţiuni RM-UE este un document careinclude obiective strategice şi acţiuni concrete pentru atingerea acestor obiective. ImplementareaPlanului de Acţiuni va avansa semnificativ armonizarea legislaţiei Moldovei, a normelor şistandardelor sale cu cele ale UE. Îndeplinirea obiectivelor şi acţiunilor incluse în Planul de Acţiuniva crea condiţii pentru avansarea la un alt grad al relaţiilor cu UE.

Politica de integrare europeană a Moldovei se bazează pe doi piloni principali: (i) realizareaPlanului de Acţiuni Moldova-UE şi (ii) valorificarea posibilităţilor ce derivă din participareaMoldovei la iniţiativele regionale din Europa de Sud-Est –  Pactul de Stabilitate, Procesul deCooperare în Europa de Sud-Est (SEECP) şi viitorul acord CEFTA modificat. Acestea sunt două direcţii prioritare ale proceselor de integrare europeană a Moldovei, care deseori se suprapun şi se

complementează. 

Există un consens politic în ceea ce priveşte realizarea celor două obiective prioritare aleRepublicii Moldova: integrarea europeană şi reintegrarea ţării.

Republica Moldova întreprinde eforturi pentru lansarea pe parcursul anului 2007 a discuţiilo rasupra avansării acestui cadru juridic pentru obţinerea de către ţara noastră a unui statut diferit deacel a unui stat vecin.

La 4 mai 2006, Republica Moldova a fost acceptată în calitate de membru cu drepturi depline

în cadrul Procesului de Cooperare în Europa Sud Est (SEECP), ceea ce confirmă încă o dataapartenenţa Republicii Moldova la spaţiul Sud Est European şi deschide noi perspective cadruluide relaţii între RM şi UE. 

7/27/2019 Integrarea Europeana Pt Examen

http://slidepdf.com/reader/full/integrarea-europeana-pt-examen 58/58

Pentru consolidarea poziţiei Republicii Moldova în vederea avansării pe calea integrăriieuropene, se impune în primul rând implementarea deplină şi în termenii stabiliţi a Planului deAcţiuni RM-UE.

60. Planul de Acţiune RM-UEPlanul de Acţiuni RM-UE (semnat deRepublica Moldova la 22 februarie 2005 la Bruxelles în

cadrul Politicii Europene de Vecinătate (PEV)). este un document care include obiective strategiceşi acţiuni concrete pentru atingerea acestor obiective. Acesta este un document bilateral care

implică o responsabilitate comună pentru adoptarea standardelor europene şi apropierea RepubliciiMoldova de perspectiva europeană. Implementarea Planului de Acţiuni va avansa semnificativarmonizarea legislaţiei Moldovei, a normelor şi standardelor sale cu cele ale UE. Îndeplinireaobiectivelor şi acţiunilor incluse în Planul de Acţiuni va crea condiţii pentru avansarea la un altgrad al relaţiilor cu UE. 

Scopul:Planul de Acţiuni RM-UE stabileşte un set comprehensiv de priorităţi în domenii ce ţin de sau

depăşesc aria Acordului de Parteneriat şi Cooperare dintre UE şi Moldova.Priorităţile menţionate în Planul de Acţiuni drept necesitînd „o atenţie specială” 

1. Conflictul transnistrean2. Democraţia şi supremaţia legii 3. Libertatea Mass-media4. Reforma administrativă şi reforma justiţiei5. Cooperarea cu Instituţiile Financiare Internaţionale, stabilitatea macroeconomică şi

reducerea sărăciei 6. Îmbunătăţirea climatului investiţional 7. Vama şi Managementul Frontierei (inclusiv sectorul transnistrean) 8. Promovarea comerţului reciproc, inclusiv Preferinţele Comerciale Autonome 9. Lupta împotriva crimei organizate10. Managementul eficient al fluxurilor migraţionale

Suplimentar la acţiunile menţionate mai sus care reflectă acţiunile prioritare identificate de UEşi Moldova în Planul de Acţiuni, următoarele acţiuni adiţionale vor fi necesare de implementat indomeniul de:

StatisticaEnergeticaTransportMediul înconjurător  

Societate Informaţională Contacte inter-umane