INTRODUCEREActualitatea de cercetare Profundele modificări politice şi economice operate actualmente în societatea

noastră impun şi necesitatea constituirii unei pieţe funcţionabile şi eficiente a asigurărilor. Această situaţie este determinată, în primul rând, de faptul că în procesul de promovare a reformelor economice, structurile comerciale publice şi private sunt nevoite să-şi garanteze, în mod individual, o protecţie adecvată prin asigurare, deoarece tradiţionalele forme de asistenţă financiară, actualmente, nu mai pot fi aplicate. Anume aceşti factori şi condiţionează necesitatea extinderii şi diversificării gamei serviciilor şi a produselor de asigurare oferite, fapt menit să înlesnească asigurarea intereselor patrimoniale ale diverselor categorii de asiguraţi, garantându-le acestora o protecţie adecvată prin asigurare de evenimentele aleatorii şi situaţiile extremale care se produc în activitatea cotidiană. Piaţa contemporană a asigurărilor se caracterizează prin creşterea numărului asigurătorilor şi a volumului de tranzacţii efectuate de către aceştia, de apariţia noilor necesităţi de a obţine o protecţie prin asigurare şi a noilor direcţii de orientare a acestei activităţi, precum şi prin intensificarea nivelului de competiţie. Un loc deosebit în infrastructura pieţei naţionale de asigurări este deţinut de către sistemul de distribuţie a produselor de asigurare care are în prezent mai multe forme, dintre care unele au apărut recent şi cunosc o dezvoltare rapidă. În afara formelor tradiţionale de vânzare din asigurări- prin reţeaua proprie a asigurătorilor şi prin intermediari ca agenţii şi brokeri de asigurare- după anul 1990 şi-a făcut apariţia şi bancasigurarea sau mai precis, vânzarea de contracte de asigurare prin reţeaua bancară. În pofida impedimentelor existente care frânează procesul de diversificare a reţelelor de distribuţie a produselor de asigurare, când actualul context social şi conceptul contemporan, impune necesitatea de operare a asigurărilor în medii concurenţiale internaţionalizate, cu puternice tendinţe de globalizare, aplicarea modalităţilor moderne de distribuţie a produselor de asigurare prezintă o oportunitate la zi.

Obiectul cercetării este reprezentat de sistemul de distribuţie a produselor de asigurare prin reţelele bancare, precum şi de studierea practicilor internaţionale de funcţionare a asigurătorilor bancheri, fapt ce contribuie la satisfacerea nevoilor pieţei naţionale de asigurări cu noi sintetizări teoretice şi practice ale problemelor ce ţin de modernizarea sistemului de distribuţie a asigurărilor.

Structura şi conţinutul lucrării. Scopul şi sarcinile cercetării au şi determinat următoarea structură a lucrării:

introducere, trei capitole, concluzii , bibliografie, anexe. În Introducere este argumentată actualitatea temei de cercetare şi gradul de

studiere a acesteia, este definitivat scopul şi obiectivele lucrării, este evidenţiată semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a cercetărilor efectuate, sunt elaborate elementele noutăţii ştiinţifice, este prezentat suportul teoretic şi metodologic,precum şi baza informaţională a investigaţiei. Capitolul I. “Esenţa, necesitatea, importanţa şi rolul sistemelor de distribuţie a asigurărilor în economia de piaţă” este eccentuat rolul sistemelor de distribuţie a asigurărilor în economia de piaţă, precum şi politici de promovare a servicilor de asigurare. Capitolul II „Situaţia actuală a sectorului asigurărilor din Republica Moldova” este consacrat analizei structurii pieţei naţionale de asigurări, cadrului instituţional şi legal privind supravegherea şi reglementarea activităţilor de asigurare în Republica Moldova. În capitol sunt examinate şi modalităţile de efectuare a operaţiunilor de asigurare, precum şi impedimentele care persistă în acest proces. Un loc aparte este atribuit modalităţilor de integrare a sistemului naţional de asigurări în comunitatea mondială a asigurărilor. Capitolul III. “Perspectivele modificării formelor şi metodelor existente de distribuţie a produselor de asigurare” include direcţii de perfecţionare a modaltăţilor tradiţionale şi moderne de intemediere a asigurărilor.

Domeniul de cercetare al lucrării constă în elucidarea aspectelor teoretice,metodologice şi practice privind instituirea parteneriatelor dintre asigurători şi bancheri în vederea distribuirii produselor financiare.

Suportul informaţional. Baza informaţională a prezentei cercetări este reprezentată de legislaţia ce

reglementează activităţile bancare şi de asigurare, informaţiile furnizate de autoritatea publică de reglementare a activităţii de asigurare-reasigurare, precum şi de societăţile de asigurări şi băncile comerciale din Republica Moldova.

Noutatea ştiinţifică a tezei cuprinde următoarele elemente: • elaborarea unei noi metodologii de stabilire a cuantumului capitalului social

minimal al instituţiilor de asigurare şi celor bancare, în baza fluxurilor financiare ce revin la un leu capital social;

• identificarea unei noi modalităţi de perfecţionare a operaţiunilor de reasigurare, prin aplicarea tehnologiilor bancare în cadrul asigurătorilor bancheri, fapt care va face posibilă operarea plăţilor de reasigurare sub formă de credite bancare din dobânzile obţinute de la depozitarea primelor de asigurare;

• elaborarea propunerilor privind structura unei instituţii integrate de supraveghere financiară şi de reglementare a activităţilor desfăşurate în cadrul cooperării stabilite dintre instituţiile de asigurare şi cele bancare, preocupată de elaborarea legislaţiei secundare în domenii, precum şi de implementarea şi verificarea modului de aplicare a prevederilor legale noi sau modificate;

• elaborarea propunerilor privind perfecţionarea mecanismelor de modernizare a sistemului de distribuţie a produselor de asigurare prin reţelele bancare, precum şi ale celora de combinare şi de diversificare a produselor realizate prin acest sistem. Modernizarea metodelor de vînzare a produselor de asigurare pe plan mondial este efectuată prin constituirea unui sistem unic de comunicaţii, prin modificarea rolului statului, precum şi prin amplificarea rolului corporaţiilor transnaţionale în relaţiile economice mondiale, care au o continuă extindere. Pe măsura dezvoltării pieţei financiare are loc apropierea instituţiilor bancare şi a celor de asigurare prin conlucrarea pe diferite direcţii de activitate. Faptul, că după volumul activelor deţinute, cu capitalul bancar poate concura doar cel al asigurătorilor, ultimii, formează cu bancherii un sistem de dezvoltare-conlucrare.

CAPITOLUL 1. ESENŢA, NECESITATEA, IMPORTANŢA ŞI ROLUL SISTEMELOR DE DISTRIBUŢIE A ASIGURĂRILOR ÎN ECONOMIA DE PIAŢĂ

1.1.NECESITATEA, APARIŢIA ŞI EVOLUŢIA FORMELOR DE DISTRIBUŢIE A PRODUSELOR DE ASIGURARE.

Asigurarea, ca sistem de protecţie a intereselor patrimoniale ale cetăţenilor, organizaţiilor şi statului constituie un element necesar al sistemului economico-social al societăţii.

Crearea unui sistem naţional de asigurare necesită elaorarea şi realizarea pe etape a unor măsuri în vederea ridicării pieţei serviciilr de asigurare la un nivel mai înalt şi mai calitativ.

Perioada actuală de dezvoltare a Republicii Moldova presupune atât folosirea activă a potenţialului său intern, cât şi a posibilităţilor investiţionale

proprii.Pentru a atinge acest obiectiv, este necesară organizarea corectă a sistemului

naţional de asigurare şi dezvoltarea activă a unor tipuri de asigurare social importante. Domeniul asigurărilor cuprinde toate aspectele vieţii persoanelor, a activităţii de producere şi social-economice, îndeplinind funcţiile de compensare, acumulare şi de aconomii.

Importanţa deosebită a instituţiilor asigurărilor în condiţiile economiei de tranziţie este determinată de un şir de factori.

În primul rând, aigurarea permite de a oferi o protecţie suplimentară a diverselor interese ale persoanelor fizice şi juridice, indiferent de caracterul şi volumul măsurilor întreprinse de stat. În prezent, partea cea mai mare a cheltuielilor legate de lichidarea consecinţelor catastofelor naturale şi tehnologice se pune în sarcina bugetului de stat, posibilităţile căruia sunt, datorită unor cauze obiective, limitate.

`În al doilea rând, folosirea mecanismului asigurărilor în condiţiile actuale asigură dezvoltarea rapidă a activităţii de antreprenoriat în ţară, perfecţionarea continuă a tehnologiilor de producere folosite, luând în consideraţie particularităţile ramurilor de bază ale economiei Moldovei, ale climei şi aşezării geografice.

Sisteml asigurărilor trebuie să contribuie la dezvoltarea favorabilă şi stabilă a economiei republicii, să fie o premisă suplimentară pentru ridicarea nivelului de protecţie a populaţiei, asigurării proprietăţii private a cetăţenilor şi agenţilor economici.

În acelaşi timp, dezvoltarea asigurărilor depinde în mare măsură de gradul de perfecţiune a legislaţiei, de eficienţa politicilor bugetare, fiscale, creditare şi monetare ale statului, de calitatea supravegherii activităţii de asigurare şi activitatea stabilă a organizaţiilor de asigurare.

Crearea unei industrii moderne a asigurărilor va permite statului:• Să micşoreze povara ce revine pe seama bugetului de stat la restituirea pierderilor

neprevăzute, cu caracter tehnologic sau natural;• Să soluţioneze unele probleme legate de asistenţa socială prin intermedil

asigurărilor (achitarea acumulărilor de pensii, a îndemnizaţiilor pentru pierderea capacităţii de muncă sau decesul întreţinătorului, de şomaj, restituirea cheltuielilor medicale) în condiţiile economiei de piaţă;

• Să atragă economiile populaţiei şi ale organizaţiilor în circuitul economiei naţionale pe termen lung.

În particular, piaţa de asigurări din Republica Moldova are drept scop sa permită asiguratorilor să–şi conducă operaţiunile comerciale parţial degajaţi de consecinţele unei eventuale pierderi, respective avarieri ale mijloacelor de transport sau ale bunurilor transportate. În etapa actuală un rol important revine relaţiilor de asigurare care reprezintă un tip de afacere particular. O trăsătură imporatantă a economiei moderne o reprezintă dezvoltarea acestei ramure pe lînga dezvoltarea a societăţilor de asigurări aşa şi a intermediarilor în asigurări sau cu alte cuvinte a Brokerilor sau Băncilor pe piaţa asigurărilor care reprezintă necesitatea asigurării bunurilor împotriva consecinţelor economice ale pierderii sau distrugerii lor. Pe de alta parte societăţile de asigurare cât şi intermediarii participând activ pe piaţa financiară acordă un important rol în concentrarea ofertei de capital.

Economia de tranziţie impune şi studierea pieţei de asigurări care devine un sector major al economiei naţionale. Acest lucru este demonstrat prin faptul că dezvoltarea pieţei asigurărilor, atât în ţările cu economie de piaţa dezvoltată, cât şi în cele în curs de dezvoltare (ex. Republica Moldova) presupune o analiză detaliată a tuturor factorilor de influenţă. Indiferent cât de multă grijă acordăm evitării problemelor sau protejării bunurilor noastre, nu putem fi niciodată siguri că vom avea success.Rolul asigurării este acela de a oferi oamenilor securitate, altfel spus, acela de a-i ajuta pe acei câţiva care suferă o pagubă sau care sunt implicaţi într-un accident. În zilele noastre, asigurarea este perceputa ca o industrie complexa, o retea regulata care ofera o mare varietate de produse si servicii care vin în sprijinul indiviziilor, familiilor si organizatiilor în problemele de risc. Totusi, asigurarile nu au fost mereu complicate. Metode incipiente de asigurare au fost utilizate de-a lungul mai multor secole. În timp, tehnicile de distribuţie a riscului s-au dezvoltat treptat pâna la forma lor actuală.

Sursa: Raport anual 2006-2010, asigurări.md

Diagrama 2.1.1. – Evoluţia pieţei de asigurări

Evoluţia asigurărilor s-a produs în paralel cu cea a legislaţiei, a contabilităţii şi a formelor de comerţ.

Din grafic observăm, că la începutul fiecărui an, în trimestrul I, 2006 au fost atrase 100000000 milioane lei, iar 2010 acelaşi trimestru 200000000 milioane lei, şi totodată observăm o creştere a indicelui în fiecare trimestru. Astfel, trimestrul IV-2006 au fost aproximativ atrase 60000000 milioane lei, iar în trimestru IV- 2009

au fost atrase 800000000 milioane lei. Analizând trimestru IV în 2006 observîm că au fost atrase 600000000 milioane lei, în 2007 au fost atrase 700000000 milioane lei, în 2008-2009 au fost atrase 800000000 milioane lei. Observăm o creştere cu 200000000 milioane lei, în 2009 faţă de 2006.

Oamenii de afaceri au învăţat să folosească tehnicile de asigurare pentru a micşora riscurile aferente în activitatea lor, aşa cum au învăţat să folosească contractele pentru a stabili responsabilităţile financiare ale părţilor. În trecut, oamenii erau dispuşi să accepte mare parte din riscurile pe care le întâmpinau, bazându-se la nevoie pe sprijinul financiar al familiei, sau al comunităţii religioase. Creşterea gradului de complexitate al vieţii moderne i-a determinat să caute protecţie împotriva riscului în rândul mecanismelor de asigurare formale.

În prezent cea mai mare parte din piaţa comercială de asigurări se află în minile diferitor tipuri de intermediari. De aceea studierea relaţiilor dintre compania de asigurare şi intermediarii de asigurare reprezintă un interes deosebit.

În contextual economiei de piaţa, asigurările constituie o ramura de activitate, un sector al serviciilor cu multiple posibilităţi şi particularităţi, de aceea studierea acestui domeniu obligă la un interes sporit.

Cumpărătorii de asigurare au nevoie de un mecanism, prin intermediul căruia ei ar face cunoştinţă cu sortimentul “produselor” de asigurare , la care au acces şi şi-ar forma propria părere despre calitatea deservirii, la care se pot aştepta în diferite companii.

Ca pe orice altă piaţă, pe piaţa asigurărilor sînt prezenţi:• Vânzătorii- companiile de asigurări;• Cumpărătorii – persoanle fizice şi juridice;• Intermediarii;

De multe ori, asigurarea şi /sau reasigurarea nu se încheie în mod direct între părţile contractante ci prin intemediari. Activitatea de intermediere în asigurare, reasigurare sau coasigurare este o activitate de intermediere în procesul vânzării sau cumpărării serviciilor de asigurare, care subîntelege acordarea ajutorului respective părţilor cointeresate de efectuarea asigurării pentru efectuarea tratativelor cu privire la asigurare, în conformitate cu voinţa asigurătorului sau asiguratului, al caror rezultat final este elaborarea condiţiilor şi formelor de asigurare, acceptabile pentru ambele părţi.

Un rol important în practica asigurărilor îl au aşa numiţii intermediari de asigurari. Aceştia sunt agenţii de asigurare şi brokerii de asigurare. Contribuţia lor la negocierea, încheierea şi executarea contractelor de asigurare este deosebit de

importantă, fiind vorba de adevăraţi specialişti în consilierea părţilor, în gestionarea riscurilor, a managementului asigurărilor şi pieţei de asigurări.În fine, rolul sistemelor de distribuţie a asigurărilor în economia de piaţă constă în optimizarea eforturilor depuse în privinţa distribuţiei.

1.2.POLITICI DE PROMOVARE A PRODUSELOR DE ASIGURARE

Profundele modificări politice şi economice necesită dezvoltarea unei pieţe eficiente a asigurărilor.Aceasta este condiţionată, în primul rând, de faptul că, în procesul de promovare a reformelor economice, întreprinderile şi organizaţiile de stat, precum şi cele municipal trebuie să-şi garanteze, în mod individual, protecţia prin asigurare, deoarece formele de asistenţă financiară din partea diverselor fonduri publice, existente până nu demult, actualmente nu mai pot fi aplicate. Creşte necesitatea de protejare prin asigurare a clienţilor particulari. Aceasta şi condiţionează necesitatea extinderii pe piaţă a gameiproduselor de asigurare, care ar înlesni asigurarea intereselor patrimoniale atât ale persoanelor fizice, cât şi ale celor juridice, garantând-le astfel o protecţie adecvată împotriva diferitelor evenimente.Piaţa contemporană a asigurărilor se caracterizează prin creşterea numărului asigurătorilor şi a volumului operaţiilor, apariţia noilor necesităţi în serviciile de asigurare şi a noilor direcţii de orientare ai acestei activităţi, intensificarea concurenţei.

Este important de menţionat că dezoltarea pieţei asigurărilor are loc în condiţiile unei instabilităţi economice şi politice, conservării proceselor inflaţioniste, imperfecţiunii sistemului fiscal, precum şi a influenţei altor factori necontrolaţi. Un rol aparte în formarea infrastructurii pieţei asigurărilor îl deţin intermediarii în asigurări (agenţii de asigurare şi brokerii de asigurare),care asigură distribuţia produselor de asigurare în interesul clienţilor. Politica vânzării produselor de asigurare reprezintă în sine totalitatea formelor de distribuţie către clienţi (asiguraţi) a produselor financiare de care dispune societatea de asigurări (asigurătorul) şi include astfel de elemente importante, cum ar fi: studierea pieţei asigurărilor, perfecţionarea produsului de asigurare şi a procesului însuşi de vânzare a acestuia, inclusive stimularea vânzării poliţelor de asgurare prin intermediul publicităţii.

Problemele de bază ce persist în procesul de vânzare a produselor de asigurare prezintă, de fapt, modalitatea de constituire şi formele de perfecţionare a relaţiilor dintre societatea de asigurări şi client pri intermediul produsului de asigurare promovat de aceasta.

Punctele de tangenţă ale acestor relaţii apar din momentul constituirii pieţei asigurărilor şi necesită schimbări nu doar în relaţiile comercile cu clientul, apărute pe durata dezvoltării asigurării în condiţii de monopol, dar şi în efectuarea unor modificări generale a structurii companiei de asigurări, astfel ca activitatea tuturor structurilor să fie orientată în interesul clientului (asiguratului).

Apariţia noilor canale de vânzare este determinată de intensificarea concurenţei pe piaţa asigurărilor, de lupta consumatorilor pentru calitatea produselor de asigurare, precum şi de evoluţia tehnologiilor. Problema principală este prezentată de necesitatea adaptării companiilor tradiţionale de asigurări la noile condiţii de activitate, care sunt obişnuite să utilizeze doar canalele tradiţionale de vânzare.

Practic, mereu în timpul selectării canalului adecvat de vânzare a produselor de asigurare, în companiile de asigurări apar contradicţii. E dificil de ales canalul cel mai adaptat la condiţiile modern, care ar corespunde unor asemenea cerinţe, ca: povara trecutului, cultura proprie a companiei, adaptarea la exigenţele pieţei, reducerea cheltuielilor de gestiune şi posibilitatea controlului.

Factorii ce determină numărul canalelor de vânzare variază în funcţie de ramura concretă şi piaţă, de sarcinile curente faţă de vânzători şi de necesităţile cumpărătorilor.

Deja la etapa actuală, starea pieţei naţionale de asigurări, cu o evoluţie insuficientă, face din activitatea de marketing o condiţie prioritară ce favorizează dezvoltarea eficientă a oricărei companii de asigurare. Motivaţia acestei condiţii este determinată de numărul mare de produse de asigurare de pe piaţă, existenţa segmentelor monopoliste pe piaţa asigurărilor, care restrâng posibilităţile de activitate a companiilor de asigurări. Sarcina de bază în studierea pieţei asigurărilor o constituie analiza comparativă a activităţii companiei de asigurare şi a activităţilor desfăşurate de către compaiile concurente. Soluţionarea acestei problem poate fi realizată prin determinarea factorilor macro- şi microeconomici, capabili să sporească capacitatea concurenţială a asigurătorilor, studierea posibilităţilor de penetrare a companiei de asigurare pe segmentele pieţei, deţinute de către alte companii, determinarea tendinţelor de bază în dezvoltarea companiilor, monitoringul

prezenţei străine pe piaţa naţională a asigurărilor, studierea posibilităţilor de extindere a tranzacţiilor de asigurare peste hotarele ţării etc. În cadrul marketingului produsului de asigurare sunt soluţionate asemenea problem, cum ar fi segmentarea pieţei, analza produselor de asigurare existente la momentul actual, determinarea concurenţialităţii acestor produse, identificarea nevoilor şi a necesităţilor consumatorilor, determinarea unui complex de măsuri privind elaborarea şi promovarea pe piaţă a noilor produse de asigurare, solicitate de către clienţi. Marketingul vânzărilor (produselor de asigurare) are menirea să soluţioneze probleme majore, legate de elaborarea schemelor optimal de vânzare, orientate spre consumatorii-ţintă şi facilitarea accesului la produsele de asigurare, evidenţiere nivelului necesar de servicii de consultanţă. Şi pentru asiguraţi, determinarea complexului de măsuri de încurajare, menite să stimuleze consumatorii (asiguraţii) la specificarea stimulentelor necesare pentru sporirea volumului vânzărilor produselor de asigurare prin intermediul reţelei proprii de vânzare şi prin canalele netradiţionale de distribuţie. Astfel, în procesul de aplicare a unei sau altei metode de vânzare a produselor de sigurare sunt aplicate asemenea categorii ale marketingului, cum ar fi: marketingul strategic, marketingul operaţional, marketingul teritorial, marketingul personal. În procesul de alegere a canaluluide vânzare, se utilizează marketingul strategic şi cel operaţional. Marketingul strategic reprezintă adoptarea unor decizii privind extinderea şi atragerea unui sau altui segment de piaţă a asigurărilor şi obţinerea, în acest sens, a unui venit semnificativ. Sarcina prioritară a marketingului strategic o constituie studierea sistematică a consumatorilor pieţei asigurărilor, în scopul perfecţionării produselor de asigurare oferite, ce corespund necesităţilor diferitelor grupe sociale. Marketingul operaţional reprezintă alegerea mijloacelor necesare pentru realizarea sarcinilor determinate. Marketingul strategic şi cel operaţional sunt în relaţii de reciprocitate, fapt ce determină reciprocitatea complementară a acestora (utilizând în acest sens, diverse venituri). Scopul marketingului strategic constă în elaborarea unui marketing operaţional efficient. Împreună, acestea prezintă un marketing combinat, aspectul important al căruia îl constituie realizarea produselor de asigurare (combinarea marketingului operaţional cu cel teritorial). Marketingul combinat nclude în sine o combinare perfectă a surselor de marketing care, în viitor, vor fi utilizate în activitatea de selectare a canalului. Este

important să se ţină cont de necesitatea respectării succesiunii în activitate, şi anume: alegerea canalului,a produsului, determinarea preţului produsului,alegerea canalului de realizare. Marketingul în asigurări dispune de aspecte specific, când pot apărea 2 probleme:-legate de viaţă (serviciul prestart nu se limitează doa la vânzarea produsului de asigurare); -legate de profesie (instruire, dicţionar de conversaţie specific). În ceea ce priveşte vânzarea produselor de asigurare, procesul de vânzare include în sine cîteva elemente de bază, cele mai importante fiind:- contactele iniţiale cu clientul- asiguratul potenţial,- determinarea nevoilor asiguratului privind încheierea unei asigurări, - prezentarea produsului de asigurare,- derularea procesului de încheiere a contractului, inclusiv a convorbirilor şi reglementarea contrdicţiilor cu clientul,- sfârşitul vânzării produsului de asigurare.

În concluzie, vom menţiona că promovarea de către asigurători a unor politici consecvente de distribuţie a produselor de asigurare prin aplicarea diverselor metode de vânzare a asigurărilor va impune necesitatea consolidării capacităţilor economice ale asigurătorilor, contribuind astfel şi la consolidarea capacităţilor financiare ale acestora. În acest context, vor fi identificate nevoile şi necesităţile asiguraţilor, prin determinarea unui complex de măsuri privind elaborarea şi promovarea pe piaţă a noilor produse de asigurare, care vor face posibilă sporirea nivelului de protecţie prin asigurare, în conformitate cu necesităţile impuse de modificarea conjuncturii economice.

1.3. ACHIZIŢIA ÎN ASIGURĂRI - METODE ŞI FORME

Achiziţionarea reprezintă în sine activitatea de atragere a noilor contracte de asigurare benevolă. În asigurare, achiziţionarea este efectuată, prioritar, de către agenţii de asigurare. Achiziţia trebuie să fie organizată astfel, încât numărul contractelor încheiate şi reînnoite să depăşească numărul celor care expiră. Această condiţie poate fi obţinută cu ajutorul materialului corespunzător de stimulare a activităţii de achiziţie a agenţilor de asigurare. Persoana care îndeplineşte funcţiile de bază o constituie „achiziţionarul”- lucrător în asigurări, care se ocupă cu încheierea noilor contracte de asigurare

benevolă şi reînnoirea celor cu termenul expirat înainte de termenul indicat. Analizând activitatea companiilor de asigurare autohtone şi a celor străine, rezultă că eficienţa achiziţionării depinde, în mare parte, de organizarea acesteia. În legătură cu aceasta, la diferite niveluri ale companiei de asigurare se creează structuri organizaţionale sau această activitate este încredinţată unui grup special, preocupat cu achiziţia.

În practica internaţională şi cea naţională de activitate a companiilor de asigurare sunt aplicate structuri organizaţionale de trei niveluri (central- filială- agenţie) sau de două (direcţia generală-agenţia generală).

Spre exemplu, în cadrul structurii organizatorice de conducere cu trei niveluri, aceasta se prezintă în felul următor:

În cadrul aparatului central al companiei, de regulă, este constituit departamentul (secţia) vânzărilor produselor de asigurare,funcţiile de bază ale căruia sunt:

• elaborarea proiectelor actelor normative şi a regulilor interne, referitoare la intermedierea în asigurări;

• determinarea formelor şi metodelor de achiziţie;• elaborarea (în colaborare cu departamentul planificare şi statistică) a

planurilor de extindere a metodelor de vânzare a produselor de asigurare, precum şi a modalităţilor de realizare a acestora;

• determinarea direcţiilor de instruire a intermediarilor în asigurări, precum şi a lucrătorilor serviciului interior de achiziţie.

La nivelul firmelor de asigurare, subdiviziunea structurală sau specialistul în sfera achiziţionării sunt preocupaţi, în general, de organizarea şi coordonarea activităţii de achiziţie a agenţiilor subordonate, precum şi de controlul activităţii acestora. În plus, ei acordă asistenţă nemijlocită intermediarilor în organizarea activităţii de achiziţionare.

Cerinţele faţă de specialiştii acestor sbdiviziuni sunt determinate de:• aplicarea formelor şi metodelor de vânzare (procurare) a produselor de asigurare,• angajarea la serviciu şi instruirea noilor intermediari, analiza eficacităţii şi calităţii

activităţii intermediarilor din teritoriu, precum şi a intermediarilor care aplică alte forme de achiziţie şi încasare a cotizaţiilor,

• desfăşurarea examenelor de calificare a intermediarilor,• analiza curentă a cuantumului şi structurii veniturilor lunae ale intermediarilor,• elaborarea şi proiectarea dezvoltării asigurărilor facultative în regiune şi analiza

curenă a rezultatelor achiziţiei,

• elaborarea proiectelor de control privind sarcinile dezvoltării asigurărilr care au fost trasate pentru anumite categori de intermediari, controlul şi analiza realizării acestora.

Aceste cerinţe, de regulă, revin angajaţilor care au vechime mare în munca de asigurare, dispun de cunoştinţe vaste în sfera tuturor tipurilor de asigurări şi reuşesc să aplice un mod perfect de contactare cu clienţii.

Organizatorul achiziţionărilor îşi desfăşoara activitatea, bazându-se pe planul anual de lucru. În plan, este detaliat indicat numărul organizaţiilor, inclusiv al celor unde este necesară organizarea agenţiilor speciale; numărul organizaţiilor în care vor fi întreprinse acţiuni privind majorarea sumelor asigurate sau introducerea noilor tipuri de asigurări; majorarea numărului persoanelor asigurate; sporirea volumului încasărilor etc. Intermediarii în asigurări (în special, agenţii de asigurare şi brokerii) constituie serviciul extern de achiziţionare al companiei de asigurare, fiind astfel preocupaţi de deservirea nemijlocită a clienţilor. Funcţile de bază ale intermediarilor în asigurări sunt determinate de necesitatea:

• informării clienţilor privind importanţa şi condiţiile asigurării;• acceptării solicitărilor de asigurare, încheierea, reînnoirea contractelor de asigurare

şi încasarea primelor de asigurare;• acordării srviciilor de consultanţă clienţilor privind acţiunile acestora în cazul

producerii cazului asigurat etc.Sunt utilizate trei metode de achiziţionare:

• individuală (procurarea poliţelor de asigurare doar la locul de trai al clientului),• colectivă (asigurarea colectivă de accidente de viaţă a angajaţilor societăţilor

comerciale),• combinată (se bazează pe colaborarea intermediarilor teritoriali cu agenţiile

specializate).În practica activităţii companiilor de asigurare naţionale şi internaţionale, există un şir întreg de canale de vânzare a produselor de asigurare. De exemplu, în Europa produsele de asigurare sunt realizate prin intermediul a 5 canale de bază: al brokerilor, agenţilor generali, lucrătorilor angajaţi, ghişeelor bancare şi vânzărilor directe (poştă, telefon, Internet). Concomitent, politica de vânzare a produselor de asigurare depinde de etapele dezvoltării pieţelor de asigurare şi se schimbă semnificativ, când în schimbul companiilor de asigurare tradiţionale, ce ocupau toată piaţa, vin

asociaţiile mutuale de asigurare reciprocă, băncile, vânzarea directă. De menţionat: canalele tradiţionale de vânzare şi-au restrâns activitatea pe piaţă. Actualmente, în perioada funcţionării celei de-a Treia Directive Europene, în baza căreia este reglementată activitatea pieţei comunitare de asigurări, în multitudinea reţelelor de vânzare, un rol important îl joacă legislaţia, capacitatea concurenţială şi nivelul tehnic al produselor de asigurare. În baza celor menţionate, putem concluziona că eficientizarea operaţiunilor de asigurare, prin diversificarea formelor şi a metodelor de achiziţie, poate fi realizată doar atunci când produsele de asigurare distribuite vor avea caracteristicile tipice metodelor de vânzare utilizate şi în cazul existenţei unui parteneriat durabil dintre asigurători şi intermediarii în asigurări.

CAPITOLUL 2. SITUAŢIA ACTUALĂ A SECTORULUI ASIGURĂRILOR DIN REPUBLICA MOLDOVA.

2.1.STRUCTURA PIEŢEI NAŢIONALE DE ASIGURĂRI.

Evoluţia pieţei de asigurări în condiţiile formării relaţiilor de piaţă în ţările cu economie tranzitorie nu se înscrie în conţinutul şi direcţiile de promovare a reformelor economice.

Cu toate acestea, în măsura bine cunoscută, starea asigurării poate fi prezentată ca o „hărtie de turnesol", ca un indicator, ce face posibilă estimarea profunzimii, eficienţei şi a nivelului de finalizare a programelor economice promovate, legate de transformarea relaţiilor economice fundamentale, de modificarea rolului statului în procesul de acordare a asistenţei sociale populaţiei şi de constituire a unor noi principii de reglementare şi de implicare a statului în economia naţională.Într-adevăr schimbarea formelor de proprietate are drept consecinţă transferul răspunderii pentru deţinerea patrimoniului şi pentru rezultatele activităţii de 098 antreprenoriat asupra agentului economic, ce are o legătură directă cu asigurarea. Apariţia sistemelor nestatale de protecţie socială şi a sistemelor de acordare a asistenţei medicale, care constituie o consecinţă a reducerii posibilelor cheltuieli publice în aceste scopuri, inevitabil atrage după sine extinderea gamei produselor de asigurare, în care este cointeresată societatea.

Piaţa naţională de asigurări aflată actualmente în proces de constituire nu a

atins încă un nivel suficient de dezvoltare şi este departe de a garanta la un nivel potrivit acordarea serviciilor de asigurare, legate de protejarea intereselor patrimoniale ale entităţilor economice şi ale cetăţenilor Republicii Moldova. Cauzele principale care frînează evoluţia firească a pieţei naţionale de asigurări rezidă în posibilităţile economice limitate ale asiguraţilor, ineficienţa legislaţiei fiscale, nivelul redus al cererii solvabile la serviciile de asigurare, nivelul redus de credibilitate a asiguratului autohton în faţa instituţiilor financiare, în general, şi de asigurare, în particular. Acestea sunt o consecinţă a falimentului unui şir de asigurători, precum şi a refuzului acestora de a-şi realiza angajamentele asumate în limitele stabilite; capitalizarea inadecvată a societăţilor de asigurare autohtone, cadrul legislativ şi normativ restrîns, ce nu garantează controlul corespunzător de către stat a activităţii desfăşurate de către societăţile de asigurare, concomitent cu protejarea drepturilor asiguraţilor; izolarea pieţei naţionale de asigurări de comunitatea mondială a asigurărilor.

Volumul primelor de asigurare acumulate pe cap de locuitor în Republica Moldova constituie circa 20,0 dolari americani, un indice mult mai redus în comparaţie cu indicatorul similar din ţările cu o economie avansată (1341 euro în mediu la un cetăţean ce locuieşte în ţările Uniunii Europene, care în ultimii cinci ani a sporit cu mai mult de 44%, inclusiv volumul primelor de asigurare de viaţă a înregistrat un spor de 65%).

Majoritatea riscurilor din economia Republicii Moldova nu sunt asigurate. Conform aprecierii experţilor din sfera asigurărilor, în timpul de faţă sunt cuprinse în asigurare nu mai mult de 15% din numărul total al obiectelor industriale.

În conformitate cu stipulările legii, asigurătorii sunt obligaţi ca în decursul a cinci ani de la intrarea în vigoare a acestuia să-şi sporească cuantumul capitalului social minimal pînă la noul indicator, care constituie 15 milioane lei pentru asigurătorii care aplică asigurări generale, pentru cei care aplică asigurători de viaţă 22,5 milioane lei, iar pentru cei care aplică activitate de reasigurare exclusivă - 30 milioane lei.

Una din posibilităţile de menţinere pe piaţă a societăţilor de asigurare cu talie mai redusă, amplasate în teritoriu, ar putea fi realizată prin fuziunea şi transformarea acestora оn structuri regionale sau cuplarea cu societăţi de asigurare mult mai dezvoltate. Insă asemenea exemple practic lipsesc şi este greu de a vedea definitivarea unei tendinţe de transformări structurale pe piaţa naţională de asigurări. Pentru majoritatea societăţilor de asigurare, ce dispun de garanţii financiare care sunt sub nivelul stabilit prin Legea cu privire la asigurări, cu

specializare îngustă şi cu un segment restrîns de asigurări local, ar putea exista posibilitatea de transformare a acestora în societăţi mutuale de asigurare. Insă neadaptarea în decursul a mai mult de 6 ani a legislaţiei, în baza căreia ar fi reglementate asigurările mutuale face imposibilă aplicarea acestei modalităţi juridice de constituire a asigurătorului.

În lipsa unor prevederi în Legea cu privire la asigurări, activitatea desfăşurată de societăţile de intermediere nu este supravegheată de către stat, într-un mod adecvat, nefiind urmărite asemenea obiective importante din domeniul asigurărilor cum ar fi:

• distincţia dintre brokerii mandatari şi cei comisionari;• informaţiile referitoare la experienţa intermediarilor în domeniul asigurărilor;• evidenţa în contabilitate a activităţii de intermediere;• centralizarea de către autoritatea publică de reglementare a asigurărilor-reasigurărilor a situaţiilor financiare;• analiza şi controlul activităţii de intermediere;• respectarea condiţiilor de plasare a riscurilor în asigurare, etc.

De asemenea, în Legea cu privire la asigurări lipsesc prevederile prin care ar fi autorizată constituirea de către societăţile de intermediere străine pe teritoriul Moldovei a unor societăţi afiliate sau reprezentante ale acestora, nefiind determinate şi cazurile cînd riscurile asumate de către acestea sunt cedate în asigurare - reasigurare asigurătorilor autohtoni şi cînd celor străini. Cu toate, că asigurările de viaţă reprezintă un mecanism important de protecţie socială a cetăţenilor, pînă în prezent acest produs de asigurare nu a obţinut un nivel corespunzător de dezvoltare. În pofida faptului că mai multe societăţi de asigurare din Republica Moldova prestează asigurări de viaţă, volumul primelor de asigurare acumulate de la contractarea asigurărilor date este nesemnificativă şi constituie 4,6% din totalul primelor de asigurare subscrise, situaţie dezastruoasă în comparaţie cu statele din Europa de Vest şi Centrală, unde acestea constituie 30-60% din volumul total al primelor de asigurare acumulate. Plăţile operate pe asigurarea vieţii în anul 2009 au constituit 21,1% din volumul primelor acumulate, pe cînd în anul 2000 volumul plăţilor operate depăşea de 1,9 ori acumulările provenite de la contractarea acestor asigurări.

Tabelul 2.1.1. Situaţia pieţei de asigurări

Sursa: raport anual, www.asigurări.md

Analizând primele de asigurare a companiilor de asigurări ce activează în Republica Moldova în trimestrul I 2010 faţă de trimestrul I 2009 putem constata că: la “Moldasig”, primele de asigurare au căzut cu 13376123 milioane lei, sau cu 22,37%. La ASITO au crescut cu 5093417 milioane lei sau cu 12,8%, Grawe Carate Asigurări a crescut cu 8291315 milioane lei sau cu 42,57%, Donaris Group la fel a crescut cu 3330285 milioane lei sau cu 30,82%, iar Moldova-Astrovaz a scăzut cu 980978 mii lei sau cu 10,49% şi Moldcargo la fel a scăzut cu 692024 mii lei sau cu 9,35%. În total, în 2010 comparativ cu 2009 se observă o creştere a primelor de asigurare cu 13758474 milioane lei sau cu 7,69%.

Analizând cotele de piaţă de care dispun companiile de asigurări în aceeaşi perioadă se observă că: în 2010 cota de piaţă deţinută de Moldasig a scăzut cu 9,33%, ASITO a crescut cu 1,06%, Grawe Carate Asigurări a crescut cu 3,53%, la fel Donaris Group a crescut cu 1,38%, înă Moldova Astrovaz a scăzut cu 0,87% ţi Moldcargo la fel a scăzut cu 0,65%.

Analizând poziţiile companiilor de asigurări se poate de menţionat că în 2010 nu au fost schimbări la primele 6 companii, ceea ce le avantajează, la fel plasându-se pe aceeaşi poziţie şi companiile: Garanţie, Sigur-Asigur şi Edict. Celelalte companii de asigurare schimbându-şi poziţiile: unele ocupând locuri de frunte, altele plasându-şi poziţia la un nivel mai scăzut.

Ca şi pînă acum cererea principală la produsele de asigurare, din asigurarea de viaţă este determinată de interesul corporativ faţă de asigurarea de viaţă în grup a angajaţilor. Societăţile de asigurare autohtone care au în portofoliul lor şi asigurări de viaţă oferă produse de asigurare, ce conţin componente de asigurare єi componente financiare, inclusiv asigurarea anuităţilor de lungă durată, asigurarea cumulativă de viaţă, atît din contul angajaţilor, cît şi din contul agenţilor economici. Lipsa cadrului regulatoriu adecvat ce ar face posibilă utilizarea în măsura cuvenită a mijloacelor băneşti corporative, în scopul protejării intereselor patrimoniale ale salariaţilor, în caz de atingere a vîrstei de pensionare de către aceştia, face imposibilă deocamdată distribuirea produselor de asigurare de lungă durată a pensiei complementare.

O influenţă considerabilă asupra procesului de dezvoltare a pieţei naţionale de asigurări exercită şi asigurătorii amplasaţi în Chişinău, cărora le revin 97,3% din volumul total al primelor de asigurare acumulate, aceasta explicîndu-se prin faptul

că 90 la sută din numărul total al asigurătorilor sunt amplasaţi în municipiul Chişinău şi nu dispun de acoperire teritorială. Astfel se actualizează problema acoperirii teritoriale, fapt care ar putea fi realizat prin constituirea reţelei suficiente de filiale ale asigurătorilor, prin dezvoltarea activităţii brokerilor de asigurare, prin utilizarea sistemului informaţional existent, prin distribuţia produselor de asigurare prin reţelele bancare deja existente, precum şi prin utilizarea comerţului electronic.

Referitor la asigurările obligatorii de asistenţă medicală vom menţiona că monopolizarea acestora de către stat nu se reflectă în modul cel mai potrivit în procesul de dezvoltare a sistemului naţional de asigurări.

In lipsa unor date publicate, privind structura rezervelor şi fondurilor de asigurare pe asigurările de viaţă şi asigurările non-viaţă, putem menţiona doar cг la 1 ianuarie 2009 volumul rezervelor de asigurare constituit de societгюile de asigurare, în scopul realizării angajamentelor asumate de către acestea, a constituit 442,5 milioane lei, atunci cînd la 1 ianuarie 2003 volumul acestor rezerve constituia 104,9 milioane lei, atestîndu-se astfel o creştere a acestora în perioada menţionată de timp cu 337,6 milioane lei sau de 4,2 ori.

În concluzie vom menţiona, că situaţia atestată pe piaţa naţională de asigurări este o consecinţă a influenţei unui şir întreg de factori, atît obiectivi, cît şi subiectivi, dintre care: cadrul legislativ restrîns, în baza căruia este reglementată activitatea de asigurare, imperfecţiunea unor acte normative, în baza cărora sunt aplicate atît asigurările facultative, cît şi cele prin efectul legii, plăţile de asigurare inadecvate ce resping clientela de la societatea de asigurare, ca mijloc de protejare în caz de producere a unor evenimente nefavorabile. O instabilitate pronunţată în activitatea desfăşurată de către societăţile de asigurare este generată de lipsa unor sfere de plasare de către asigurători a disponibilităţilor băneşti temporar libere, care ar garanta integritatea mijloacelor investite, precum şi obţinerea unui profit stabil provenit de la plasarea acestor active. Aceasta, la rîndul său, generează instabilitatea sistemului financiar, face imposibilă pronosticarea regimului fiscal, precum şi întreprinderea unor acţiuni arbitrare de către autorităţile publice locale. Prin urmare, problema pieţei asigurărilor se prezintă nu numai ca o problemă pur economică, dar şi ca problemă cu caracter social şi politic, fapt ce impune necesitatea conjugării eforturilor legislative, economice şi financiare, contribuind în acest mod la consolidarea sistemului naţional de asigurări, care este impus să funcţioneze într-un mediu internaţionalizat cu tendinţe puternice de globalizare.

2.2.CADRUL DE REGLEMENTARE A PIEŢEI NAŢIONALE DE ASIGURĂRI

Premisele generale ale evoluţiei asigurărilor comerciale, spre deosebire de faptul cînd statul deţine monopolul asupra activităţii de asigurare în persoana unei instituţii de stat autorizate ca să desfăşoare o asemenea activitate, decurg din legislaţia privind asigurările, reglementarea de către stat a activităţii desfăşurate de societăţile de asigurare şi de către societăţile de intermediere, precum şi din reglementarea raporturilor dintre piaţa naţională şi comunitatea mondială de asigurări. Astfel, în scopul coordonării intereselor asiguraţilor, asigurătorilor şi ale economiei naюionale оn ansamblu, оn procesul de constituire a relaюiilor de piaţă, printr-o altă Hotărîre de Guvern nr.926 din 12 iunie 1991, pe lîngă Ministerul Finanţelor a fost constituit Serviciul de Stat pentru Reglementarea Activităţii de Asigurare - Reasigurare.

Adoptarea Hotărîrii de Guvern nr.77 din 8 februarie 1996, privind regulamentul funcţionării autorităţii publice de reglementare a asigurărilor-reasigurărilor, care a stabilit drepturile şi obligaţiunile acestei instituţii, este altă acţiune importantă cu menirea de a contribui la funcţionarea eficientă a sistemului de asigurări.

Pînă la dezetatizarea şi demonopolizarea economiei naţionale raporturile juridice ce decurgeau din contractul de asigurare erau reglementate în baza Codului Civil al fostei U.R.S.S. şi codurile civile ale fostelor republici unionale, precum şi în baza actelor normative emise de Ministerul de Finanюe єi Guvernul fostei U.R.S.S., prin care erau aprobate regulamentele privind aplicarea asigurărilor obligatorii şi celor facultative şi condiţiile de funcţionare a Direcюiei Generale a Asigurărilor de Stat din Moldova.

Adoptarea de către Parlamentul Republicii Moldova la 15 iunie 1993 a Legii cu privire la asigurări, precum şi a unui număr mare de legi şi acte normative în perioada din 1991 pînă în 2003 a contribuit la constituirea unui suport legislativ modern al asigurărilor, în baza căruia sunt reglementate raporturile juridice ale asigurărilor şi care include normative juridice, cum ar fi:

• dreptul civil;• dreptul administrativ;• dreptul general;• dreptul financiar;• dreptul internaţional.

Dreptul civil, în baza căruia se reglementează contractarea, derularea şi încetarea unei asigurări, precum şi modalitatea de constituire şi lichidare a asigurărilor, societăţilor de intermediere a asigurărilor.

Dreptul administrativ constituie un important instrument de supraveghere a activităţii desfăşurate de către societăţile de asigurare şi de reglementare a relaţiilor între asigurători, brokeri de asigurare şi stat.

Dreptul general stabileşte forma juridică a autorităţii publice de supraveghere şi reglementare a asigurărilor-reasigurărilor, rolul şi funcţiile acestei instituţii în sistemul organismelor publice ale puterii executive. Dreptul financiar reglementează raporturile dintre asigurători, asiguraţi şi stat оn legгturг cu constituirea єi utilizarea fondurilor financiare de către societăţile de asigurare, principalele din care sunt constituite din rezervele de asigurare, inclusiv raporturile ce юin de calcularea єi achitarea impozitului pe venitul persoanelor juridice, taxei pe valoare adăugată, şi a altor impozite şi plăţi obligatorii.

Cu toate că există o multitudine de surse de drept, ce reglementează asigurările, problemele principale privind raporturile juridice ale diverselor aspecte ale activităţii de asigurare rămîn a fi nesoluţionate în decursul unui şir întreg de ani.

Dreptul civil al Republicii Moldova, care constituie cea mai dezvoltată în dinamică componentă a legislaţiei privind asigurările, a suferit cele mai esenţiale modificări în decursul ultimilor ani, determinate de adoptarea capitolului al XXVI- lea al codului Civil al Republicii Moldova „Asigurarea". Cu toate acestea, ca şi mai înainte, aceasta rămîne într-o anumită măsură arhaică şi contradictorie, cedând esenţial dreptului civil privind contractul de asigurare din Uniunea Europeană, mai cu seamă în privinţa protejării drepturilor şi intereselor asiguraţilor, ce decurg din contractul de asigurare. În mod deosebit urmează să fie concentrată atenţia asupra normativelor ce reglementează motivaţiile de constituire a societăţii de asigurare şi de obţinere a licenţei ce acordă dreptul de a desfăşura activităţi de asigurare. Legislaţia naţională stabileşte o procedură din două trepte de constituire a societăţii de asigurare ca subiect al raporturilor juridice civile după contractul de asigurare. Regulile stabilite de legislaţia civilă reglementează procedura de constituire a societăţii de asigurare, iar în baza regulilor dreptului administrativ este reglementată modalitatea de obţinere a licenţei ce acordă dreptul de a desfăşura activităţi de asigurare, reguli ce se află în contradicţie profundă între ele, şi nu asigură controlul necesar din partea organelor de supraveghere a bunei credinţe a fondatorilor la constituirea instituţiei respective, a solvabilităţii reale a acestora şi altele de acest gen. În sectorul bancar din mai multe ţări, inclusiv din Republica Moldova, constituirea şi licenţierea unei bănci comerciale sunt centralizate de către o singură autoritate de reglementare,

fapt care asigură nivelul necesar de control din partea statului a surselor de constituire a capitalului instituţiei bancare şi a competenţei conducătorilor acesteia.

Lipsa unei legi privind asigurările obligatorii de răspundere civilă prezintă o carenţă gravă în legislaţia civilă a Republicii Moldova, fiind imposibilă protejarea intereselor patrimoniale ale persoanelor fizice şi juridice păgubite.

Cu toate că, asigurările obligatorii deţin o cotă de 23,3% din volumul total al primelor de asigurare care au fost acumulate în decursul anului 2009, volumul primelor de asigurare acumulate de la asigurarea obligatorie de răspundere civilă a transportatorilor faţă de călători constituie 5,1 milioane lei sau 3,2% din volumul total al primelor de asigurare provenite de la contractarea asigurărilor obligatorii care constituie 160,4 milioane lei, chiar şi în pofida faptului că aceste asigurări reprezintă un mecanism important de protecţie socială.

Însă, este clar că asigurările obligatorii trebuie să fie aplicate în raport cu riscurile cu cea mai sporită frecvenţă de producere şi care afectează grav interesele patrimoniale ale unui număr considerabil de cetăţeni, la sume şi prime de asigurare justificate din punct de vedere economic.

Dreptul administrativ, care în decursul a mai mult de un deceniu de tranziţie economică a evoluat într-o oarecare măsură, are şi el nevoie de o perfecţionare esenţială, întrucât nu-şi poate realiza funcţia sa principală de a garanta efectuarea de către stat a unui control eficient, manifestat prin supravegherea activităţii desfăşurate de către societăţile de asigurare. Suportul juridic, în baza căruia este efectuată supravegherea activităţilor de asigurare şi nomenclatorul funcţiilor de control, realizarea cărora este efectuată prin supravegherea asigurărilor, sunt stabilite în anumite articole din Legea „Cu privire la asigurări", care menţionează aceste funcţii, dar nu deschide şi conţinutul lor. Comisia Naţională a Pieţei Financiare are o conexiune cu realizarea următoarelor funcţii de control:

• licenţierea activităţilor de asigurare, inclusiv supravegherea situaţiei financiare, a condiţiilor de asigurare şi autenticităţii taxelor tarifare (în majoritatea covârşitoare a ţărilor Uniunii Europene este anulată efectuarea controlului preventiv asupra condiţiilor de asigurare şi corectitudinii taxelor tarifare aferente, însă elementul principal din sistemul acestui control prevede supravegherea situaюiei financiare єi a solvabilităţii asigurătorului);

• determinarea unor modalităţi de constituire a rezervelor de asigurare;• stabilirea unor reguli de plasare a rezervelor de asigurare (a activelor

necesare pentru acoperirea angajamentelor asumate de asigurător);• determinarea unor modalităţi de calculare a raportului dintre activele şi

angajamentele asigurătorului (marja de solvabilitate);• stabilirea unor termene şi forme de prezentare a rapoartelor contabile şi

statistice;• catalogarea asigurătorilor;• declanşarea procedurii de sistare sau de retragere a licenţei ce acordă dreptul

de a desfăşura activităţi de asigurare.Astfel, ar putea să fie stabilite trei etape de efectuare de către stat a controlului

activităţii desfăşurate de către societăţile de asigurare, cum ar fi controlul preventiv, controlul curent şi controlul posterior.

În Republica Moldova continuă să fie menţinută posibilitatea de punere în aplicare de către un singur asigurător atât a asigurărilor de viaţă, cât şi a altor tipuri de asigurare.

După, cum s-a enunţat anterior, actuala legislaţie civilă nu lăsa loc pentru supravegherea procesului de constituire a asigurătorului şi a capitalizării reale a acestuia. Aceasta indică doar volumul minimal al capitalului social al asigurătorului, fără să fie stabilită diferenţierea în funcţie de direcţiile de activitate preconizate: de asigurare a vieţii, de asigurări non-viaţă şi de reasigurări. Cu toate modificările operate în Legea Republicii Moldova „Cu privire la asigurări", cerinţele faţă de volumul capitalului social sunt cu mult mai reduse, decât cele acceptate în Uniunea Europeană: pentru asigurarea creditelor - 1400000 Euro; pentru asigurarea de răspundere - 300000 Euro; pentru asigurarea de viaţă - 800000 Euro.

• Procedura de licenţiere, stabilită de legislaţia naţională include controlul:• disponibilităţii de către asigurător a unui volum suficient de active;• condiţiilor de asigurare a corespunderii acestora regulilor stabilite de

legislaţia civilă;• corectitudinii taxelor tarifare;• corespunderii modificărilor de constituire a rezervelor de asigurare pe

alte tipuri de asigurare, în afară de viaţă, condiţiilor stabilite de legislaţie;Licenţa eliberată acordă asigurătorului dreptul de a pune în aplicare tipurile

activităţilor de asigurare enumerate în licenţă, în corespundere cu regulamentele de asigurare incluse în anexa acesteia, însă nu impune şi obligativitatea prezentării unui plan de afaceri, după cum se procedează în practica internaţională.

Extinderea ulterioară a tipurilor de asigurare impune necesitatea desfăşurгrii unei noi proceduri de licenţiere, însă aceasta se completează cu controlul din partea instituiei de supraveghere, privind respectarea raportului dintre activele disponibile

şi angajamentele asumate (rezerva solvabilităţii).Structura tipurilor activităţilor de asigurare acceptată în scopul desfăşurării

activităţilor de asigurare privind contractarea altor asigurări, în afară de viaţă, are ca suport principiul de clasificare a intereselor patrimoniale, ce pot constitui obiectul asigurării, şi din această cauză se deosebeşte puţin de cea acceptată în Directivele Uniunii Europene privind asigurările (în special lipseşte o activitate de asigurare separată cum ar fi „asigurările contra incendiului").

Directivele Uniunii Europene privind asigurările de viaţă conţin o structură desfăşurată a tipurilor activităţilor de asigurare, în raport cu care sunt aplicate diferite cerinţe privind determinarea modalităţii de constituire a rezervelor de asigurare a vieţii şi diferite metodologii de calculare a marjei de solvabilitate. În condiţiile de licenţiere stabilite, în legislaţia Republicii Moldova este definită noţiunea de asigurare de viaţă, însă lipseşte o clasificare detaliată a acesteia, fiind generate dificultăţi esenţiale şi discuţii în contradictoriu în procesul de efectuare a controlului posterior, privind activitatea de asigurare, atât din partea autorităţii de supraveghere a asigurărilor, cât şi din partea altor instituţii publice ale puterii executive (organismelor fiscale, organismelor de reglementare a operaţiunilor valutare şi de supraveghere valutară etc).

De asemenea, nu sunt determinate în mod normativ principiile şi modalităţile de calculare a rezervelor la asigurarea de viaţă, care în conformitate cu prevederile Regulamentului privind autoritatea publică de supraveghere a asigurărilor constituie competenţa directă a acestei instituţii. Prin urmare, modalitatea de constituire a rezervelor pe asigurarea de viaţă este stabilită de către asigurători în mod individual după obţinerea unei aprobări şi a permisiunii de utilizare a acestora de la autoritatea publică de supraveghere. Astfel de modalitate generează disensiuni între asigurători la determinarea rezultatului financiar al activităţii asigurătorului, precum şi la calcularea bazei impozabile.

Unul din neajunsurile esenţiale ale sistemului actual de licenţiere acceptat în Republica Moldova, spre deosebire de regulile stabilite în Directivele Uniunii Europene privind asigurările, este imposibilitatea de a supraveghea fondatorii direcţi şi intermediari la etapa de constituire a asigurătorului, care deţine majoritatea acţiunilor, în scopul determinării provenienţei capitalului şi a disponibilităţii de mijloace băneşti reale şi active depuse drept cotă de participaţie în capitalul social. Acelaşi lucru este necesar să fie menţionat şi în raport cu persoanele executive ale societăţii de asigurare. Spre deosebire de ţările Uniunii Europene, în caz de existenюг a unor îndoieli din partea autorităţii de

supraveghere, privind reputaţia persoanelor menţionate, bazate pe rezultatele activităţii anterioare a acestora, autoritatea naţională de supraveghere a asigurărilor nu are dreptul să refuze eliberarea licenţei ce acordă dreptul de a desfăşura activităţi de asigurare.

Controlul curent asupra activităţii desfăşurate de asigurător este efectuat atât de autoritatea publică de supraveghere, cât şi de către auditori independenţi. Obiectul controlului în acest caz îl constituie operaţiunile financiare efectuate de către asigurător, inclusiv cele în legătură cu acumularea rezervelor de asigurare, plasarea activelor ce acoperă aceste rezerve, cu asigurarea disponibilităţilor necesare de active libere într-un volum nu mai redus decât cel stabilit de prevederile legale, precum şi a corespunderii activităţilor desfăşurate de către acesta cu licenţa pe care o deţine.

După cum s-a constatat, rezervele tehnice pentru alte tipuri de asigurare, în afară de viaţă, sunt constituite după aceleaşi principii acceptate în ţările Uniunii Europene (rezervele de prime şi rezervele de daune), cu excepţia rezervei de egalizare a daunei şi a rezervei contra catastrofelor.

După cum s-a menţionat anterior, un regulament unic de constituire a rezervelor de asigurare de viaţă încă nu a fost adoptat, fapt care în lipsa unui regim de activitate a actuarilor independenţi pune la îndoială corectitudinea calculelor efectuate de către asigurători, privind autenticitatea şi suficienţa rezervelor, corespunderea volumului acestora cu angajamentele asumate pe asigurarea de viaţă. În acest sens s-ar putea exemplifica constituirea sistemului de supraveghere a proceselor de acumulare a rezervelor pe asigurarea de viaţă din Polonia. Cu toate acestea, în Republica Moldova nici n-au fost întreprinse tentative de elaborare şi de adoptare a unei legi privind actuarii independenţi, în care ar fi stabilite şi nişte cerinţe privind licenţierea activităţii de actuariat.

Plasarea rezervelor de asigurare este reglementată de reguli speciale în conformitate cu principiile acceptate în ţările Uniunii Europene, însă aplicarea acestora se complică esenţial din cauza situaţiei financiare a Republicii Moldova. După cum se vede, se impune necesitatea determinării mai generale, în exclusivitate numai a grupelor de active aprobate şi a raporturilor dintre acestea, în scopul respectării principiilor de lichiditate, rambursabilitate şi profitabilitate.

Solvabilitatea societăţilor de asigurare este supravegheată în baza analizei activelor libere ale asigurătorului. În aceste scopuri este aplicat raportul normativ dintre activele disponibile şi angajamentele asumate, care stabileşte că marja de solvabilitate a altor tipuri de asigurare în afară de viaţă trebuie să constituie cel

puţin 1% din sumele asigurate, iar pe asigurările de viaţă - 8% din sumele asigurate respective. Această modalitate de supraveghere a solvabilităţii asigurătorilor nu corespunde principiilor de supraveghere şi de calculare a marjei de solvabilitate acceptate în ţările Uniunii Europene, în care este stabilit că marja de solvabilitate trebuie să constituie 16% din volumul primelor acumulate pe alte tipuri de asigurare în afară de viaţă, luând în consideraţie coeficientul de corecţie la primele pe asigurarea vieţii.

Însă, metodele acceptate în Republica Moldova sunt bazate doar pe determinarea volumului primelor de asigurare ce urmează a fi acumulate, dar nu şi pe volumul plăţilor de asigurare, care în unele cazuri poate contribui la stabilirea unei marje de solvabilitate inadecvate şi a unei nevoi ireale de active libere în cazurile de constituire a unui nivel considerabil de inconvenienţă în rezultatul efectuării operaţiunilor de asigurare a altor tipuri de asigurări în afară de viaţă. Unul din principiile importante de eficacitate a evidenţei contabile impune necesitatea corespunderii angajamentelor asumate cu cele reflectate în evidenţa contabilă. În Republica Moldova asigurătorul are dreptul să-şi stabilească angajamentele la momentul contractării asigurărilor în echivalentul valutar corespunzător, însă prima de asigurare determinată cu această ocazie se achită de către asigurat în lei după cursul stabilit de Banca Naţională la momentul încasării primelor de asigurare. Totodată, calcularea rezervelor de asigurare este efectuată în lei, fără să se ţină cont de modificările ulterioare în valorile angajamentelor de asigurare şi valoarea reală a leului la cursul valutar. Rezultatul acestui fapt determină denaturarea în evidenţa contabilă a volumului real al angajamentelor asumate, atât оn procesul de stabilire a volumului daunelor cauzate de producerea evenimentelor asigurate, cât şi în procesul de calculare a volumului real al rezervei de prime.

În scopul eficientizării activităţii de supraveghere a asigurărilor trebuie să fie aplicat sistemul „prevenirii anticipate" a problemelor financiare ale asigurătorilor, acceptat anterior într-un şir de ţări (S.U.A., Germania etc), bazat pe raporturile dintre ritmurile de creştere a acumulărilor la primele de asigurare, sporul capitalului şi al activelor libere ale asigurătorului, coeficientul cheltuielilor de gestiune a societăţii de asigurare, plăţile de asigurare, rezervele de asigurare etc. Selectarea unor asemenea indicatori ar face posibil ca prin efectuarea unei analize operative şi simple, din punct de vedere tehnic, să fie stabiliţi asigurătorii, care se apropie de nivelul critic din punctul de vedere al stabilităţii financiare, şi să fie întreprinse acţiuni operative de influenţare a acestora în scopul ameliorării stării de

lucruri existente..Dreptul financiar din sfera reglementării modalităţii de impunere a asiguraţilor

constituie unul din cele mai eficiente stimulente de formare a cererii solvabile la serviciile de asigurare.

În Republica Moldova, ca şi mai înainte, este în vigoare restricţia, potrivit căreia a fost redus până la 3% nivelul deductibilităţii fiscale a cheltuielilor pentru asigurarea facultativă a animalelor, semănăturilor, bunurilor şi încărcăturilor, precum şi a răspunderii civile a organizaţiilor - surse de pericol sporit. De asemenea, vom menţiona că legislaţia fiscală nu legiferează deductibilitatea primelor de asigurare de răspundere civilă „Carte Verde", nefiind legiferată în acelaşi timp şi deductibilitatea veniturilor obţinute de către asigurători, sub formă de dobânzi bancare, provenite de la investirea de către aceştia a rezervelor de asigurare.

După cum demonstrează analiza legislaţiei din ţările Uniunii Europene, societăţile de asigurare reprezintă contribuabilii a două tipuri principale de impozite: impozitul de la vînzări pe unele tipuri de asigurare determinate şi impozitului pe profit; defalcările suplimentare din primele de asigurare sunt diferenţiate în funcţie de destinaţia socială a tipului de asigurare, decontări pentru întreţinerea brigăzilor de pompieri, decontări în fondurile securităţii rutiere etc.

Modificarea esenţială a legislaţiei fiscale, concomitent cu consolidarea stabilităţii financiare a societăţilor de asigurare, ar putea fi considerată drept unul din factorii principali ai evoluţiei pieţei naţionale de asiguăгi.

Nivelul redus de capitalizare al asigurătorilor necesită şi participarea asigurătorilor şi a reasigurătorilor străini în procesul de dispersare a riscurilor acceptate în asigurare. Până în prezent se consideră că primele de reasigurare constituie o formă de scurgere a capitalului, fiind astfel prejudiciată economia naţională a Republicii Moldova. Aceasta vine în contradicţie cu însăşi esenţa contractului de asigurare, deoarece prin cedarea riscului în reasigurare, asigurătorul obţine la rîndul său garanţia de participare a reasigurătorului în procesul de acoperire a daunei.

Legislaţia fiscală naţională prevede o percepere a unui impozit de la primele de reasigurare achitate reasigurătorilor străini într-un volum de 10%. În primul rînd, prima de reasigurare nu poate fi considerată ca venit, în conformitate cu procedura de stabilire a rezultatelor financiare, volumul cărora urmează a fi redus în corespundere cu nivelul de cheltuieli efectuate, inclusiv şi cele ce ţin de constituirea rezervelor de asigurare. Pe lîngă aceasta, legislaţia în vigoare nu ţine

cont de plăţile de reasigurare operate de către reasigurătorii străini, în caz de producere a riscurilor asigurate, acestea fiind reflectate numai în cazul cînd sunt determinate rezultatele financiare ale asigurătorilor.

În concluzie vom menţiona, că actualmente în Republica Moldova s-a conturat un sistem modern de reglementare a asigurărilor, care într-o anumită măsură corespunde rigorilor economiei de piaţă, avînd ca suport juridic dreptul civil, dreptul administrativ, dreptul general şi dreptul financiar.

2.3.INTEGRAREA PIEŢEI NAŢIONALE DE ASIGURĂRI ÎN COMUNITATEA MONDIALĂ A ASIGURĂRILOR

Concomitent cu dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor de piaţă apar şi probleme ce ţin de integrarea regională şi internaţională a relaţiilor economice. De pe acum se impune necesitatea investiţiilor străine în economia naţională din cauza instabilităţii politice şi a lipsei unui mecanism sigur de asigurare. Integrarea economiei naţionale a Republicii Moldova în economia mondială atrage după sine şi integrarea în piaţa mondială de asigurări. Necesitatea colaborării internaţionale în sfera asigurărilor este impusă de unitatea intereselor economice în toate tipurile de activitate cu caracter internaţional. Astfel, Republica Moldova, ca membru al Comunităţii Statelor Independente, a semnat la 15 aprilie 1994 un acord privind sprijinul la crearea şi dezvoltarea asociaţiilor transnaţionale de producţie, comerciale, financiare şi de credit, de asigurare şi mixte. În Comunitatea Statelor Independente predomină instabilitatea politică, economică şi socială, nu există mecanismele necesare de reglementare a relaţiilor economice transnaţionale, iar politica promovată în cadrul acestei comunităţi nu ţine cont de interesele tuturor membrilor săi. Şi persoanele de decizie de prim rang din Republica Moldova n-au întreprins măsurile necesare ce ar contribui la consolidarea şi eficientizarea funcţionării sistemului financiar, inclusiv în sectorul asigurărilor. În acest sens, vom menţiona că n-a fost încheiat un acord între Republica Moldova şi Uniunea Europeană, în care s-ar fi stabilit condiţiile de parteneriat şi colaborare economică, precum şi condiţiile de acordare a clauzei naţiunii favorzate în procesul de efectuare a operaţiilor internaţionale de reasigurare, în cadrul comerţului transfrontalier (care nu necesită constituirea de societăţi afiliate sau

sucursale), de contractare a asigurărilor ce ţin de circulaţia peste hotarele republicii Moldova a mărfurilor, mijloacelor de transport şi cetăţenilor. Astfel, în ipsa unui asemenea acord, asigurătorilor autohtoni nu le-a fost acordat dreptul de a a constitui în caz de necesitate pe teritoriul statelor Uniunii Europene societăţi afiliate în conformitate cu prevederile legislaţiei comunitare. Una din cele mai importante probleme ale pieţei naţionale de asigurări este capitalizarea acesteia. Ca urmare a noilor argumentări, privind cuantumul capitalului social minim al asigurătorului într-o proporţie de 2 milioane de lei, actualmente numai 15 societăţi de asigurare (din cele 50 înregistrate) dispun de un capital social corespunzător prevederilor legislative. Restricţiile existente în Legea cu privire la asigurări, care până nu demult limitau participarea asigurătorilor străini în capitalul social al societăţilor de asigurare autohtone a căror cotă de participare constituie doar 24,9% din volumul total al capitalului social achitat pe republică, n-au influenţat considerabil sporirea nivelului de capitalizare a asigurărilor. Anume problema capitalizării asigurătorilor constituie cheia soluţionării şi a altor probleme, cum ar fi: cota sporită de dependenţă a pieţei naţionale de asigurări de comunitatea internaţională a reasigurărilor, suportarea cheltuielilor pentru instruirea personalului necesar societăţilor de asigurare, precum şi pentru propagarea asigurărilor între solicitanţii produselor şi serviciilor de asigurare, pentru efectuarea unor cercetări de marketing calificate şi altor tipuri de activităţi ce influenţează considerabil atât procesul de evoluţie a asigurătorilor, cât şi parametrii pieţei de asigurări. Cel mai pesimist pronostic privind evoluţia pieţei naţionale de asigurări, bazat pe limitarea capitalului străin, pe o politică fiscală conservatoare şi rigidă în sfera asigurărilor, pe lipsa unor legi fundamentale privind asigurările obligatorii, pe posibilităţile limitate de sporire a nivelului de capitalizare, pe condiţiile vagi privind solvabilitatea asigurătorilor autohtoni, este conexat cu un nivel redus al cererii la serviciile de asigurare cu pericol permanent de insolvabilitate a societăţilor de asigurare, cu falimente pe piaţa de asigurări şi cu un nivel redus de protejare a intereselor asiguraţilor. Într-o mare măsură evoluţia în dinamică a pieţei de asigurări este legată de operaţiunile internaţionale de reasigurare, dar mai ales în asigurările de bunuri şi asigurările de răspundere. Intenţie de a opera unele modificări favorabile în legislaţia fiscală şi legiferarea în acest sens a deductibilităţii primelor de asigurare, inevitabil, va impune necesitatea acceptării în asigurare a unor riscuri industriale mari, ceea ce în condiţiile existenţei unui nivel de capitalizare redus, va contribui la creşterea necesităţii de reasigurare. Oferta

pieţei naţionale de reasigurări este destul de limitată, fapt determinat de impactul nefavorabil al unui şir întreg de factori, similari celor care periclitează şi uncţionarea pieţei de asigurare în general. În opinia noastră, barierele de natură fiscală, în raport cu operaţiunile internaţionale de reasigurare, ce există actualmente în legislaţia naţională, pot genera o acutizare considerabilă a problemelor ce ţin de solvabilitatea asigurătorilor autohtoni şi de recuperarea daunelor cauzate de producerea evenimentelor cauzate. Una dintre cele mai importante probleme, cu care se confruntă actualmente piaţa naţională de asigurări, este şi problema realizării angajamentelor asumate faţă de Organizaţia Mondială a Comerţului, inclusiv în materie de asigurări. După cum se ştie, clasificatorul asigurărilor în Organizaţia Mondială a Comerţului include:

• asigurările directe (asigurări de viaţă şi altele în afară de viaţă),• reasigurările,• activitatea intermediarilor în asigurări,• serviciile accesorii asigurătorilor (activitatea actuariatului, auditorilor, comisarilor

de avarie etc). După cum s-a remarcat anterior, legislaţia naţională este plină de carenţe, deficienţe, inclusiv privind reglementarea activităţi desfăşurate de către asigurători, reasigurători, intermediarii de asigurare, actuari, comisarii de avarii etc. Principiile de bază ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului sunt conectate la realizarea principiilor privind circulaţia liberă a capitalului, a mărfurilor, a forţei de muncă şi serviciilor, neoperarea unor modificări restrictive în legislaţia naţională, în baza acesteia sunt stabilite condiţiile de activitate ale asigurătorilor străini, ale reasigurătorilor şi ale altor distribuitori de servicii de asigurare, acordarea unor condiţii nediscriminatorii şi mai favorabile activităţii desfăşurate de către vânzătorii străini din diferite ţări. În baza principiilor internaţionale acceptate, ce ţin de realizarea angajamentelor naţionale faţă de Organizaţia Mondială a Comerţului s-ar putea specifica următoarele modalităţi-cheie, care ar putea fi utilizate în Republica Moldova, în procesul de realizare a acestor obiective. Astfel ar putea fi aplicată una dintre aceste modalităţi prin implimentarea principiului de reciprocitate în procesul de stabilire a condiţiilor,în baza cărora este autorizată sau interzisă activitatea vânzătorilor nerezidenţi, din diferite ţări, pe teritoriul Republicii Moldova. Actualmente, activitatea asigurătorilor şi reasigurătorilor care nu dispun de acreditare pe piaţa naţională de asigurări nu este reglementată în baza principiului de reciprocitate şi, drept consecinţă, cedările în reasigurare nerezidenţilor, operate în anul 2009, au constituit circa 90% din

volumul total al primelor de reasigurare (98,1 milioane de lei).În privinţa activităţii desfăşurate de asigurătorii străini pe teritoriul

Republicii Moldova este necesar ca:• autorizaţia privind activitatea de distribuţie a asigurărilor de viaţă şi a altor tipuri

de asigurare, înafară de cele de viaţă, trebuie să fie legată de condiţia fondării de către asigurătorul străin a unei societăţi afiliate pe teritoriul Republicii Moldova, de obţinerea de către aceasta a unei licenţe în conformitate cu cerinţele legislaţiei naţionale, precum şi de respectarea, de către acest agent economic a legislaţiei Republicii Moldova, în procesul de aplicare a asigurărilor, inclusiv a activelor;

• să fie posibilă stabilirea unor condiţii calificative faţă de asigurătorii străini care urmează să fondeze în Republica Moldova societăţi afiliate de asigurări, inclusiv: dispunerea de licenţă în ţara în care aceştia sunt acreditaţi, experienţă de activitate în domeniul asigurărilor nu mai puţin de 10 ani, o autorizaţie remisă de către Comisia Naţională a Pieţei Financiare din ţara de origine ale acestora pentru a fonda o societate afiliată de asigurări în Republica Moldova, recomandaţii privind administratorii străini care vor gestiona această societate afiliată etc.;

• să fie manifestată o deosebită prudenţă faţă de limitarea sau de punerea în aplicare a unor condiţii suplimentare, legate de capitalizarea societăţii afiliate sau de ponderea capitalului total al societăţilor afiliate asigurătorilor străini în capitalul global al asigurătorilor autohtoni. În orice caz, asemenea limitări nu trebuie să depăşească măsura (nu mai mult de 50% din volumul total al capitalului de asigurare, înregistrat în Republica Moldova).

Pentru activitatea societăţii afiliate constituită de către asigurătorul străin sunt stabilite, de obicei, următoarele restricţii:

• interdicţia de a participa la concursul privind obţinerea dreptului de aplicare a asigurărilor sociale obligatorii, drept de care dispun asigurătorii naţionali (asigurările obligatorii de asistenţă medicală),

• interzicerea participării la concursul privind obţinerea dreptului de aplicare a asigurărilor obligatorii de stat în cadrul cărora primele de asigurare sunt achitate dn contul bugetului de stat (asigurarea obligatorie de stat a militarilor şi cetăţenilor care trec pregătirea militară),

• stabilirea unei interdicţii de a participa la un concurs, privind obţinerea dreptului de aplicare a altor tipuri de asigurări obligatorii ( asigurarea obligatorie a răspunderii angajatului etc.).

Actualmente, legislaţia Republicii Moldova privind asigurările de viaţă este mai puţin dezvoltată, şi din această cauză s-ar putea prezenta destul de relativ

obiectivă introducerea unor interdicţii pentru societăţile afiliate fondate de asigurătorii străini, prin care acestea ar fi lipsite de dreptul de a efectua operaţiuni de asigurare a vieţii în decursul primilor trei ani de la înregistrarea şi de la obţinerea licenţei de către aceste societăţi. În plus, este necesar să fie stabilită o cotă maximal admisibilă de personal străin, care ar activa în societatea afiliată nou-constituită.

După cum s-a remarcat anterior, stabilirea unor restricţii faţă de operaţiunile de reasigurare este ineficientă. Din această cauză este necesar ca, în conformitate cu sistemul naţional de control privind reasigurările internaţionale, să fie efectuate asemenea operaţiuni, în condiţiile comerţului transfrontalier cu respectarea regulamentelor de verificare a solvabilităţii asigurătorului străin. De asemenea, este neraţional să fie introduse limitări în raport cu reasigurările de viaţă. În cazuri necesare, când solvabilitatea reasigurătorului străin este sub nivelul necesar („AA” după ratingul Standards and Poor’s), în scopul garantării realizării obligaţiunilor este posibilă introducerea unei reguli privind plasarea rezervelor, corespunzătoare angajamentelor asumate prin contractele de reasigurare.

În raport cu agenţii şi brokerii de asigurare este oportun ca, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale în vigoare, să fie interzisă activitatea agenţilor de asigurare străini şi menţinute în vgoare regulile de înregistrare a brokerilor străini. Totodată, este oportună introducerea unui control direct din partea instituţiei de supraveghere, privind activitatea brokerilor autohtoni şi a brokerilor străini, inclusive cerinţele de atestare a brokerilor, de instruire profesională şi de auditul obligatoriu. Pentru vânzătorii de servicii accesorii asigurărilor trebuie stabilite aceleaşi cerinţe ca şi cele înaintate cetăţenilor autohtoni, care dispun de dreptul de a desfăşura o asemenea activitate profesională; încheierea contractelor de asigurare a răspunderii profesionale cu societăţile de asigurare autohtone în volumul stabilit în conformitate cu autorizaţia şi recomandările instituţiei de supraveghere din ţara în care aceştia îşi au sediul permanent sau din ţara de origine, de experienţa în domeniu minimum 5 ani, şi dispun de licenţă pentru activitatea corespunzătoare sau de autorizarea acestei activităţi.

În concluzie, vom menţiona că una dintre cele mai pronunţate trăsături caracteristice evoluţiei pieţei mondiale a asigurărilor din ultimii ani o constituie globalizarea comunităţii mondiale a asigurărilor, care reprezintă în sine un process de lichidare treptată a barierelor legislative şi economice dintre pieţele de asigurare ale diverselor ţări, fapt ce impune necesitatea constituirii unei structure integer atât la nivel regional, cât şi a nivel mondial.

În această ordine de idei, au fost operate modificări în Legea cu privire la asigurări, fapt de a făcut posibilă acreditarea asigurătorilor străini pe piaţa naţională de asigurări. Însă asigurătorii străini au obţinut autorizaţia să activeze pe piaţa naţională de asigurări fără să se ţină cont de nivelul de dezvoltare a cadrului legislative în baza căruia este reglementat un tip sau alt tip de asigurare. Deşi asigurătorii occidentali au obţinut dreptul de acreditare pe piaţa naţională de asigurări, nu s-au întreprins acţiunile necesare de ar face posibilă şi acreditarea asigurătorilor autohtoni pe pieţele de asigurare ale altor ţări. Neglijarea principiului de reciprocitate în procesul de contractare a reasigurărilor internaţionale este unul din importanţii factori cu efecte nefavorabile asupra procesului de integrare a pieţei naţionale de asigurări în comunitatea mondială a asigurărilor. Lipsa din legislaţia naţională a unei prevederi, prin care ar fi stabilită cota maximă a capitalului total al asigurătorilor străini din volumul total al capitalului de asigurare înregistrat înRepublica Moldova constituie alt impediment, care prejudiciază procesul de integrare a pieţei naţionale de asigurări în structurile internaţionale de profil. Asupra procesului de integrare a pieţei naţionale de asigurări în comunitatea mondială a asigurărilor mai influenţează negative şi alţi factori, cum ar fi condiţiile de capitalizare ale asigurătorilor care nu ţin cont de riscurile acceptate în asigurare de către aceştia, regulamentele vagi privind solvabilitatea asigurătorilor autohtoni, nelegiferarea deductibilităţii primelor de asigurare-reasigurare în procesul de efectuare a operaţiunilor internaţionale în materie de asigurări şi reasigurări, lipsa cadrului legislative, în baza căruia ar fi reglementată activitatea de intermediere în asigurări şi de prestare a serviciilor accesorii asigurătorilor etc.

Conştientizarea şi soluţionarea acestor probleme de către societate va contribui la funcţionarea mai eficientă a pieţei naţionale de asigurări, în contextual derulării proceselor integraţioniste ce decurg atât la nivel regional, cât şi la cel mondial.

CAPITOLUL III. PERSPECTIVELE MODIFICĂRII FORMELOR ŞI METODELOR EXISTENTE DE DISTRIBUŢIE A PRODUSELOR DE ASIGURARE

3.1. DIRECŢII DE PERFECŢIONARE A MODALITĂŢILOR TRADIŢIONALE DE INTERMEDIERE A ASIGURĂRILOR

Elaborarea produselor de asigurare are o importanţă deosebită pentru

activitatea eficientă a societăţii de asigurare. Acest fapt este important, dar nu şi suficient. Lipsa unui plan bine chibzuit privind selectarea direcţiilor optimale de promovare a serviciilor de asigurare sau neutilizarea la maximum a priorităţilor fiecărei modalităţi de intermediere pot genera daune considerabile societăţii de asigurare. Prin urmare, soluţionarea acestei importante probleme privind prestarea serviciilor de asigurare clienţilor este într-o dependenţă directă de iscusinţa selectării acelei modalităţi de intermediere, care corespunde în mare măsură nivelului de evoluţie a pieţei naţionale de asigurare, în condiţiile căreia îşi desfăşoară activitatea asigurătorul în cauză.

Astfel, pentru promovarea serviciilor de asigurare, trebuie întreprins un comlex întreg de acţiuni marketing, care concentrează eforturile anterioare de determinare a necesităţilor clienţilor, concretizîndu-se în acest sens, dacă condiţiile de asigurare, cuantumul primei de asigurare şi serviciile acordate suplimentar sunt convenabile şi atractive pentru clienţi. În acest scop, se impune reglementarea adecvată de către stat a acestei activităţi, fapt care necesită aplicarea metodelor, mecanismelor şi instrumentelor necesare reglementării.

Asigurarea unui cadru legislativ pentru reglementarea activităţii de intermediere este unul dintre factorii importanţi care poate contribui la realizarea unor sarcini importante în domeniul asigurărilor.

În afară de prevederile articolului 9 din Legea cu privire a asigurări, nr.407-XVI din 21.12.2006, în care sunt incluse numai definiţiile unor astfel de intermediari, cum ar fi: agentul de asigurare, comisarul de avarie şi misitul de asigurare, alte norme legislative care reglementează activitatea de intermediere în asigurări lipsesc. Astfel, în procesul de constituire a agenţiilor de intermediere nu sunt impuse restricţii faţă de obiectul de activitate al societăţilor, acestea având posibilitatea de a practica în paralel şi alte activităţi în afara domeniului asigurărilor.

Din aceste considerente, activitatea desfăşurată de către societăţile de intermediere nu este supravegheată de către stat, nefiind astfel urmărite asemenea obiective importante din domeniul asigurărilor cum ar fi:

• distincţia dintre brokerii şi agenţii de asigurare,• structura capitalului social,• informaţii referitoare la experienţa în domeniul asigurărilor a intermediarilor,• evidenţierea în contabilitate a activităţii de intermediere,• centralizarea de către autoritatea publică de reglementare în asigurări-reasigurări a

situaţiilor financiare,• analiza şi controlul activităţii de intermediere etc.

Prin urmare, intermedierea asigurărilor în Republica Moldova este efectuată în baza Legii privind asigurările de către agenţi de asigurare, persoane fizice sau juridice, cărora nu li s-a atribuit un statut clar de asociaţie profesională, fiind astfel impusă necesitatea elaborării unor acte normative în baza cărora ar fi reglementată intermedierea în asigurări. Lipsa cadrului legislativ în baza căruia este efectuată reglementarea intermediarilor în asigurări are un impact negativ asupra pieţei naţionale de asigurări, în general, şi a asiguraţilor, persoane fizice şi juridice, în particular, fiind astfel prejudiciate interesele patrimoniale ale asiguraţilor, concomitent cu prejudicierea imaginii statului pe plan internaţional. Aceasta face posibilă vânzarea unor poliţe de asigurare false de către intermediarii în asigurări, activitatea cărora nu este reglementată, fiind astfel posibilă şi vânzarea concomitentă a poliţelor de asigurare emise de către asigurătorii care nu dispun de acreditare pe piaţa naţională de asigurări, fapt ce prejudiciază securitatea economică a statului. Ulterior, autorităţile şi instituţiile abilitate depun eforturi considerabile în combaterea desfăşurării unor asemenea activităţi, nefiind însă întreprinse şi măsurile necesare pentru înlăturarea premiselor care fac posibilă atât vânzarea poliţelor de asigurare false, cât şi cele emise de către asigurătorii care nu sunt acreditaţi pe piaţa naţională de asigurări.

Altă problemă care stagnează diversificarea modalităţilor de intermediere a asigurărilor este prezentată de prevederile alineatului g) al pct. 12 din art. 103 al Codului Fiscal, în care este stipulat că operaţiunile de intermediere a asigurărilor sunt pasibile impunerii cu taxa pe valoare adăugată, fapt ce generează o sporire a costului serviciului de asigurare prestate de către intermediari, fiind astfel imposibilă realizarea dezideratului de a li se atribui acestora un statut clar de asociaţie profesională. Modificarea acestei prevederi legate din art. 103 al Codului Fiscal prin substituirea sintagmei că „operaţiunile de intermediere a asigurărilor sunt pasibile impunrii cu tax ape valoare adăugată”, ar putea constitui o altă direcţie de impulsionare a operaţiunilor clasice de intermediere a asigurărilor.

Plasarea rezervelor de asigurare, care nu constituie proprietatea asigurărilor, efectuată în scopul garantării stabilităţii rezervelor de prime pe termen lung, este unul dintre mecanismele ce poate favoriza extinderea operaţiunilor clasice de intermediere a asigurărilor, contribuind astfel şi la extinderea segmentelor de piaţă deşinute de către anumiţi asigurători, precum şi la o sporire a nivelului de protecţie

prin asigurare a persoanelor fizice sau juridice. Acest fapt este legiferat de prevederile alineatului 4, art. 50 al Legii cu privire la asigurări, care stipulează că, din venitul obţinut de către asigurători prin investirea mijlacelor băneşti temporar disponibile, provenite de la contractarea asigurărilor pe termen lung, se deduce suma rezervei de prime a asigurărilor pe termen lung şi a fondurilor de asigurare a pensiilor, calculată pe întregul volum al rezervei matematice conform cotei prevăzute de structura taxei tarifare. Altă prevedere legală, cum ar fi alineatul g) art. 18 din Codul Fiscal stipulează că în venitul brut al agentului economic sunt incluse integral veniturile obţinute sub formă de dobânzi bancare. Acest fapt generează o instabilitate a rezervei de prime a asigurărilor pe termen lung, fiind astfel imposibilă optimizarea relaţiilor stabilite între asiguraţi şi asigurători, concomitant cu constituirea unor condiţii nefavorabile pentru desfăşurarea operaţiunilor clasice de intermediere a asigurărilor. Modificarea acestei prevederi legale a art. 18 al Codului Fiscal, substituirea acesteia cu sintagma “la venitul brut sunt incluse veniturile obţinute sub formă de dobânzi bancare, cu excepţia veniturilor obţinute de la plasarea rezervelor de asigurare”, va favoriza întreţinerea relaţiilor dintre asiguraţi şi asigurători şi va avea un efect benefic pentru extinderea operaţiunilor clasice de intermediere a asigurărilor.

În scopul eficientizării activităţii asigurătorilor şi a favorizării în acest sens a condiţiilor de intermediere clasică a asigurărilor trebuie utilizate şi alte metode legale, care ar exclude inconvenientele din cadrul legislativ actual şi care se cer a fi lichidate.

Una din prevederile legale incluse în alineatul 2, art. 33 al Legii cu privire la asigurări stipulează că, dacă primele de asigurare au fost plătite pe, cel puţin, trei ani deplini, asiguratul poate să întrerupă plata primelor şi să se considere asigurat până la expirarea termenului de valabilitate a asigurării la o sumă redusă. În opinia noastră, considerăm necesară modificarea acestei stipulări din legea dată şi înocuirea acesteia cu altă prevedere legală, din care ar fi excluse restricţiile privind reducerea sumei asigurate, fapt ce ar contribi la eficientizarea acestei asigurări pentru asiguraţi, prin extinderea semnificativă a posibilităţilor de intermediere clasică a asigurărilor.

O direcţie importantă de perfecţionare a cadrului legislativ, în baza căruia este reglementată activitatea de asigurare din Republica Moldova cu efect benefic pentru desfăşurarea operaţiunilor clasice de intermediere a asigurărilor şi reasigurărilor ar putea fi realizată prin introducerea în Legea cu privire la asigurări

a unei clauze. Aceasta ar condiţiona constituirea societăţilor comerciale de asigurare cu prezentarea obligatorie către autoritatea publică de reglementare a asigurătorilo-reasigurătorilor a unui program de reasigurare satisfăcător pentru activitatea sa de asigurare sau ar justifica faptul că în cazul său nu este necesar un astfel de plan.

Excluderea riscurilor de catastrofă din poliţa de reasigurare şi operarea în acest context a transferului de alternativă a riscului, prin plasarea acestuia pe piaţa financiară şi emiterea, în acest sens, a obligaţiunilor de catastrofă ar putea constitui altă direcţie de perfecţionare a modalităţilor tradiţionale de intermediere a asigurărilor. Astfel s-ar putea obţine o dispersare optimă a riscurilor, fiind extinse concomitent şi direcţiile de intermediere tradiţională a asigurărilor. Altă inconvenientă ce limitează procesul de extindere a operaţiunilor tradiţionale de intermediere a asigurărilor rezultă din alineatul 1 al art. 14 din Legea cu privire la asigurări, care stipulează că prima de asigurare netă din care se formează fondul pentru plata sumelor asigurate sau a despăgubirilor de asigurare, precum şi din adaosul la cota de bază din care sunt acoperite cheltuielile asigurătorului, aferente activităţii de asigurare. Modificarea acestei prevederi legale prin excluderea din această clauză legală a sintagmei „şi adaosul la cota de bază din care se acoperă cheltuielile de gestiune ale asigurătorului” şi înlocuirea acesteia cu sintagma “cheltuielile aferente activităţii desfăşurate de către asigurător se acoperă din conturile veniturilor investiţionale”, în mare măsură, ar favoriza desfăşurarea operaţiunilor de intermediere tradiţională a asigurărilor.

Conform art.1314 al Codului Civil, asigurătorului i se permite ca, în baza unei clause contractual privind actualizarea primei de asigurare, să majoreze cuantumul primei de asigurare, iar asiguratului, atunci când nu este de accord cu această operaţiune, i se permite rezilierea contractului de asigurare. Prin urmare, în decursul anului 2009 , comparativ cu anul 2008, volumul primelor de asigurare încasate de la contractarea asigurărilor au sporit cu 70,5 milioane lei, pe când nivelul plăţilor de asigurare operate în perioada menţionată de timp a sporit numai cu 10,4 milioane lei, atestându-se astfel o reducere considerabilă a nivelului de protecţie prin asigurare. Considerăm că este necesară modificarea acestei prelevări legale, prin substituirea ei prin altă clauză prin care ar fi interzisă modificarea unilateral de către asigurător a cuantumului primei de asigurare, care reprezintă o componentă esenţială a contractului de asigurare care poate fi modificată doar numai în baza acordului părţilor contractante. Această modificare ar contribui esenţial la sporirea nivelului de protejare prin asigurare, precum şi la sporirea

considerabilă a segmentului de piaţă deţinut de către asigurător, precum şi la extinderea semnificativă a operaţiunilor tradiţionale de intermediere a asigurărilor. Imposibilitatea persoanelor juridice de a deduce cheltuielile aferente activităţii de antreprenoriat în scopuri fiscal, primele achitate pentru contractarea unor tipuri de asigurare, este un alt factor cu impact negative asupra procesului de optimizare a relaţiilor eonomice dintre asiguraţi şi asigurători impliciţi, precum şi în procesul de desfăşurare a operaţiunilor tradiţionale de intermediere a asigurărilor explicit. Astfel, prin Hotărârea de Guvern nr. 484 din 4 mai 1998 privind limitele cheltuielilor de asigurare aferente activităţii de antreprenoriat în scopuri fiscal, nu este admisă deducerea cheltuielilor de asigurare ale persoanelor juridice din venitul provenit de la activitatea de antreprenoriat pentru asigurarea de răspundere a transportatorilor faţă de călători, precum şi pentru asigurarea de răspundere civilă “Cartea Verde”, fapt care face imposibilă atât optimizarea relaţiilor economice dintre asiguraţi şi asigurători, cât şi extinderea operaţiunilor tradiţionale de intermediere a asigurărilor.

Modificarea inadecvată a nivelului de încasări şi plăţi, care s-a produs în cadrul asigurărilorde personae este alt factor cu influenţă nefavorabilă asupra procesului de intermediere clasică a asigurărilor. Astfel, numai în decursul anului 2009 încasările provenite de la contractarea asigurărilor de personae au sporit cu 3,3 milioane lei, în comparaţie cu volumul încasărilor provenite de la contractarea acestor asigurări în decursul anului 2008, pe când cuantumul sumelor şi îndemnizaţiilor de asigurare, acordate în perioada menţionată s-au diminuat cu circa 1,6 milioane lei, fapt care a condus la reducerea nivelului de protecţie prin asigurare, concomitent cu limitarea posibilităţilor de intermediere a acestor asigurări. În concluzie, vom menţiona că, atât timp cât persistă inconveniente de ordin legislativ în desfăşurarea operaţiunilor tradiţionale de intermediere a asigurărilor, nu se va realiza ramificarea adecvată a riscurilor asigurate, reducerea cheltuielilor de desfăşurare a operaţiunilor de asigurare, fapt care subminează protecţia prin asigurare a intereselor patrimoniale ale persoanelor fizice şi juridice.

3.2. CĂI ŞI METODE DE PERFECŢIONARE A MODALITĂŢILOR DE APLICARE A FORMELOR MODERNE DE VÂNZARE A ASIGURĂRILOR

În contextual economic-social şi conceptual contemporan, asigurările operează în medii concurenţiale internaţionalizate, cu puternice tendinţe de globalizare. În acest sens, dezvoltarea industriei asigurărilor din Republica Moldova reprezintă o necesitate susţinută de realitatea economică actuală, fiind astfel impuse modificări esenţiale în structura sistemului naţional de asigurări, precum şi o modernizare a sistemului de distribuţie a produselor de asigurare. În acest context, practica de funcţionare a sistemelor occidentale de asigurări şi a celor de distribuţie a produselor de asigurare ar putea trezi un interes deosebit şi pentru Republica Moldova.

Pe pieţele de asigurări din ţările cu economie de piaţă, distribuţia produselor de asigurare are în prezent mai multe forme, dintre care unele au apărut relative recent şi cunosc o dezvoltare rapidă, pe când, în ţara noastră, vânzarea de produse de asigurare se face cu precădere prin metode tradiţionale: prin reţelele de distribuţie ale asigurătorilor şi, într-o măsură mult mai mică, prin intermediari ( brokeri de asigurare, dezvoltarea unui sistem al agenţiilor de asigurare, personae juridice fiind în stare incipient), respective prin bancasigurare. Bancasigurarea la rândul ei, funcţionează numai în două dintre formele colaborării între bănci şi societăţile de asigurare : societăţi de asigurare bazate pe capitalul bancar, ca societatea “Moldasig”; acorduri comerciale privind distribuirea produselor financiare prin cooperarea între Banca de Economii şi societatea de asigurare “Moldasig”. În mod similar funcţionează şi societatea de asigurări “Exim Asint”.

În afara formelor tradiţionale de vânzări din asigurări – prin reţeaua proprie a asigurărilor şi prin intermediari ca agenţii şi brokerii de asigurare – după anul 1990, pe pieţele de asigurări occidentale a început să fie tot mai prezentă şi bancasigurarea sau, mai exact, vânzarea prin reţeaua bancară. Astfel, în Franţa, distribuţia de produse de asigurări de viaţă prin ghişeele băncilor deţinea în anul 1983 doar 5% din totalul vânzărilor, dar, într-un deceniu (1993) ajunsese la o cotă de 51% din vânzările totale. Tot în 1993, bancasigurarea reprezenta, ca pondere în totalul vânzărilor de contracte de asigurare de viaţă 20% în Belgia, 21% în Spania, 22% în Olanda şi ponderi mai mici în celelalte ţări europene (12% în Italia, 18% în Anglia).

Pledăm pentru extinderea şi diversificarea formelor bancasigurării ca element de modernizare a formelor de intermediere a asigurărilor din Republica Moldova, nu pentru că aceasta este o tendinţă vizibilă pe plan mondial şi European, ci pentru că bancasigurarea are o serie de avantaje faţă de formele tradiţionale de distribuţie a produselor de asigurare fiecare dintre parteneri – băncile şi asigurătorii

– având atuurile lor în această relaţie de cooperare. Astfel, băncile au un număr mare de clienţi şi deci o piaţă potenţială de asigurare; reţele largi de distribuţie şi o bază material – inclusiv sistemul informaţional – puternică; mari posibilităţi de extindere internaţională; o imagine public de calitate. La rândul lor, asigurătorii aduc în această cooperare o gestiune financiară mai bine adaptată la bancasigurare decât a băncilor, datorită nivelului ridicat al capitalurilor proprii şi al disponibilităţilor mobilizate de la asiguraţi; tehnici de vânzare specifice produselor de asigurare.

Modernizarea modalităţilor de intermediere a asigurărilor din Republica Moldova prin bancasigurare poate fi privită şi prin prisma diversificării formelor acesteia, dintre care, aşa cum s-a arătat, numai două se practică în prezent. Considerăm că dintre celelalte forme, cele mai oportune pentru situaţia ţării noastre sunt:

• crearea de către o societate de asigurare a unei bănci. Există în Repulica Moldova societăţi de asigurare care fac parte din puternice grupuri financiare străine şi care pot dispune de capitalul şi experienţa necesare pentru aceasta,

• achiziţionarea unui asigurător de către o bancă, soluţie fezabilă mai ales pentru asigurătorii de mai mică anvergură, care nu vor putea face faţă actualelor exigenţe privind capitalul social şi marja de solvabiltate,

• crearea unui grup financiar ce include o bancă şi o societate de asigurare, situaţie în care se află societatea de asigurări “Exim Asint”, care nu este companie captivă de asigurări, ci face parte dintr-un supermarket financiar, alături de mai mulţi prestatori de servicii financiare diferite.

Dezvoltarea bancasigurării în Republica Moldova, atât sub aspect cantitativ, cât şi din punct de vedere calitativ, prin divesificarea formelor sale, are anumite limite:

• o capacitate redusă de selecţie a partenerului potrivit, numărul băncilor şi asigurătorilor puternici şi dispuşi să practice bancasigurarea fiind relative mic,

• un segment de piaţă relativ restrains, ţinând cont de faptul că publicul-ţintă al bancasigurării este considerat a fi “clasa mijlocie”, redusă numeric în ţara noastră,

• faptul că, spre deosebire de ţările dezvoltate, proporţia clienţilor sistemului bancar este relativ mică faţă de totalul populaţiei active, clienţii băncilor reprezentând doar o parte din piaţa potenţială de asigurare. Alte canale moderne de distribuţie a produselor de asigurare sunt supermagazinele, vânzarea direct (vânzarea prin telefon) şi comerţul electronic – vânzarea produselor de asigurare pe Internet.

În ce priveşte prima formă de distribuţie, apreciem că, atâta timp cât reţelele de supermagazine din ţara noastră (Green Hills etc.) nu au o acoperire teritorială suficientă, vânzarea de produse de asigurare prin ele nu este încă oportună, inclusive din motive de dispersare a riscurilor.

Vânzarea direct (prin telefon), apărută în deceniul opt al secolului trecut, a cunoscut o răspândire rapidă în Europa. De exemplu, încă în anul 1994, pe piaţa germană a asigurărilor existau 12 societăţi specializate în vânzarea direct a poliţelor de toate categoriile, inclusive asigurări de viaţă. Deşi în unele ţări cu pieţe de asigurări dezvoltate, cota de piaţă a vânzărilor directe este important, considerăm că în Republica Moldova nu are prea multe şanse de succes în perioada imediat următoare. Numărul încă mic de posturi telefonice şi tarifele ridicate sunt deocamdată impedimente în dezvoltarea vânzărilor de acest tip. Dacă ne referim la asigurările de viaţă, apreciem că vânzarea directă este o formă potrivită numai pentru poliţele simple, cum ar fi cele de deces, în cazul asigurărilor cu prevederi contractuale complexe (cum sunt cele de tip unit-linked) fiind necesare întîlniri şi discuţii cu un reprezentant al asiguratului. Pe de altă parte, din punctul de vedere al societăţii de asigurare, lansarea vânzărilor directe implică atât investiţii iniţiae considerabile (un centru de telefonie performant), cât şi cheltuieli mari de publicitate.

Ultima formă de distribuţie apărută pe piaţa mondială a asigurărilor este comercializarea electronic, prin: site-urile Internet ale asigurătorilor,portaluri de produse care oferă o gamă largă de produse financiare şi/sau de asigurare; intermediarii care operează pe Internet. Acest mod de vânzare are toate avantajele comerţului electronic. S-a ajuns astfel la performanţe ridicate, cum ar fi încheierea unei asigurări de viaţă în 10 minute, ceea ce, în comparaţie cu metodele tradiţionale de vânzare, demonstrează rapiditatea şi eficienţa distribuirii produselor de asigurare prin Internet.

Trebuie însă să mai subliniem că distribuţia electronică a produselor de asigurare trece printr-un proces de formare, cu reguli care sunt încă în plină dezvoltare pe plan internaţional. Organisme internaţionale de prestigiu, cum sunt Council of Life Insurance (ACLI) din Statele Unite ale Americii sau Commite Europeean des Assurances (CEA) sunt preocupate de buna desfăşurare a vânzărilor pe Internet, de instituirea unor reguli în domeniu şi de cunoaşterea acestora de către asiguraţi şi asigurători. Astfel, ghidul European privind practicarea asiurărilor pe Internet, elaborate în anul 2001 de CEA, îşi propune ca obiective generale:

• să stabilească standard ale informaţiei oferite consumatorului despre asigurător şi

produsele de asigurare, de natură să întărească încrederea în acest mod de distribuţie şi să facă posibilă opţiunea potenţilului asigurat în deplină cunoştinţă de cauză;

• să stabilească regulile pentru realizarea securităţii vânzărilor, inclusive în ce priveşte confidenţialitatea datelor şi plata primelor;

• să garanteze conformitatea vânzărilor pe Internet cu practicile comerciale corecte.Pentru a pune în practică aceste obiective, Ghidul cuprinde reguli referitoare

la:• identificarea asigurătorului;• informaţii generale privind produsul de asigurare;• condiţiile în care poate fi contactat consumatorul la adresa sa de e-mail pentru a

iniţia o vânzare;• modul de protejare a datelor personale ale clientului;• natura informaţiilor precontractuale ce trebuie oferite consumatorului (în cazul

asigurărilor de viaţă, respective non-viaţă);• realizarea securităţii plăţilor.

În Republica Moldova, vânzarea pe Internet a produselor de asigurare se află încă într-o fază incipientă. Mai multe societăţi de asigurare prezintă pe site-ul lor caracteristici sumare ale unor produse de asigurare şi chiar oferă vânzarea lor on-line, dar este, de fapt, vorba de o tehnică de vânzare hibridă, care îmbină unele aspect ale distribuţiei pe Internet, cu modul de vânzare tradiţional. Potenţialul asigurat completează un formular electronic, îl expediază pe Internet asigurătorului, urmând apoi să fie consultat de un reprezentat al acestuia pentru încheierea contractului, după tehnici tradiţionale. În aceste condiţii, nu este vorba de o vânzare on-line propriu-zisă şi nu există decât, în mică măsură, avantajele care au conferit vânzării pe Internet dimensiunile ei actuale în lume.

Considerăm că distribuţia pe Internet a produselor de asigurare nu are, cel puţin deocamdată, perspectiva de a câştiga o cotă semnificativă de piaţă în Republica Moldova. Atât numărul mic de terminale conectate la Internet, cât şi al celor instruiţi în domeniul calculatoarelor personale îndepărtează şi mai mult această perspectivă, deşi nu ne îndoim că, în timp, vânzarea electronică a produselor de asigurare va căpăta, şi la noi, locul pe care îl merită în ansamblul formelor de distribuţie din asigurări.

În concluzie, cu toate avantajele lor, vânzarea direct şi cea pe Internet a produselor de asigurare nu au şanse de răspândire rapidă în Republica Moldova. Deşi nu este încă folosită pe scară largă, datorită programelor utilizate şi accesului

limitat şi costisitor al populaţiei, apreciem că vânzarea pe Internet are cel mai mare potenţial de dezvoltare în ţara noastră, urmând a fi utilizată alături de celelalte forme de vânzare tradiţionale – prin unităţile societăţilor de asigurare şi prin bancasigurare.

CONCLUZII ŞI PROPUNERIÎn condiţiile de tranziţie economică, sistemul de distribuire a produselor de

asigurare deţine un rol semnificativ, fapt care poate influenţa considerabil activitatea de asigurare, contribuind astfel la eficientizarea acestei activităţi atât pentru asiguraţi, cât şi pentru asigurători.

Chiar dacă nu sunt o sursă de creştere economică directă, asigurările furnizează pîrghii specific de protecţie financiară împotriva unor pierderi neprevăzute, oferind stabilitaea necesară obţinerii creşterilor economice. Furnizorii de servicii profesionale în domeniul intermedierii în asigurări îndeplinesc un rol de importanţă crucial pe piaţă atât prin faptul că el constituie cel mai important canal de distribuţie al asigurărilor, cât şi prin aceea că, adesea, au un rol inovator pe piaţa asigurărilor, rezultat din relaţia lor apropiată cu clienţii, la nevoile cărora se străduiesc să răspundă cât mai adecvat. Cumpărarea unei poliţe de asigurare printr-un intermediary de asigurări profesionist nu înseamnă numai cumpărarea unei asigurări împotriva unei eventuale pierderi şi achiziţionarea unor servicii de asistenţă în materie de asigurări, care au rolul de a ghida cumpărătorul prin complicaul labirint al asigurărilor atât în faza de procurare a poliţelor, cât şi în procesul de recuperare a eventualelor daune.

Astfel, se poate afirma că brokerii desfăşoară o activitate extreme de important şi valoroasă pentru clienţii lor, fiid mai mult decât nişte agenţi de iniţiere, dat fiind faptul că ei cunosc legislaţiile naţionale, practicile şi condiţiile concrete şi acţionează ca intermediari între profesionişti experţi.

Prin urmare, pieţele de asigurări dezvoltate se caracterizează prin faptul că un volum considerabil (între 65 şi 85 la sută) din primele subscrise la societăţile de asigurări şi reasigurări este realizatprin intermediul brokerilor de asigurări. Pentru marile companii este, practic, de neconceput dezvoltarea portofoliului de asigurări fără aportul brokerilor sau al agenţilor de asigurări.

În afară de metodele tradiţionale de vânzare a produselor de asigurare, în

practica internaţională sunt aplicate şi alte forme de distribuţie a produselor de asigurare cum ar fi: bancasigurarea, vânzarea direct şi comerţul electronic.

Aplicarea eficientă pe piaţa naţională de asigurări atât a metodelor tradiţionale de distribuţie a produselor de asigurare, cât şi a celor modern este imposibilă în lipsa unui cadru legislative în faza căruia ar putea fi reglementate aceste activităţi.

Intermediarii în asigurări nu funcţionează ca entităţi economice, fiind astfel imposibilă reglementarea acestei activităţi şi, drept consecinţă, aceasta nu este prezentată pe piaţa de muncă şi a asigurătorilor din Republica Moldova, ca profesie liberal.

Prin urmare, lipsa cadrului regulator privind activitatea desfăşurată de către intermediarii în asigurări generează şi desfăşurarea unor activităţi ilicite cm ar fi: vânzarea poliţelor de asigurare false, precum şi ale celor emise de asigurătorii care nu dispun de acreditare pe piaţa naţională de asigurări, fapt ce prejudiciază securitatea economic a statului.

Actualmente, intermedierea asigurărilor în Republica Moldova este efectuată potrivit Legii cu privire la asigurări nr.407-XVI din 21.12.2006, de către agenţi de asigurare, persoane fizice sau juridice, cărora nu le este atribuit un statut clar de asociaţie profesională, fapt care face imposibilă structurarea încasărilor pe diferite subsisteme de distribuţie.

Lipsa unui cadru informaţional adecvat produselor de asigurare distribuite, care prezintă o consecinţă a absenţei unor intermediari profesionişti pe piaţa naţională de asigurări, a generat o situaţie când despăgubirile de asigurare acordate în decursul anului 2009 s-au diminuat cu circa 1,7 milioane lei, în comparaţie cu plăţile de asigurare care au fost operate în decursul anului 2008, pe când încasările provenite de la contractarea asigurărilor de bunuri în aceeaşi perioadă de timp au sporit cu 3,9 milioane lei, atestându-se astfel o scădere considerabilă a nivelului de protecţie prin asigurare a intereselor patrimoniale ale persoanelor fizice şi juridice. O situaţie similar predomină şi în celelalte tipuri de asigurări aplicate în Republica Moldova.

În scopul redresării stării de lucruri existente în procesul de modernizare a sistemului de distribuţie a produselor de asigurare, precum şi de acordare a unei asistenţe calificate clienţilor în materie de asigurări, în opinia noastră, pot fi formulate următoarele concluzii:

• elaborarea cadrului regulatoriu al activităţilor defăşurate de către intermediarii în asigurări şi excluderea în acest sens a posibilităţilor de vânzare a poliţelor de

asigurare false de către unele societăţi de intermediere a asigurărilor, precum şi de excludere a cazurilor de distribuţie a produselor de asigurare elaborate de către asigurătorii care nu dispun de acreditare pe piaţa naţională de asigurări, contribuind concomitent la modernizarea sistemelor de distribuţie a produselor de asigurare, precum şi la consolidarea securităţii economice a statului;

• excluderea impedimentelor din legislaţia general care constituie suportul juridic al reglementărilor naţionale în materie de asigurări;

• modernizarea reasigurărilor ca instrument financiar de echilibrare a porofoliului asigurătorului prin excluderea din poliţa de reasigurare a riscurilor de catastrofă şi operarea, în acest context, a transferului de alternativă a riscului cu plasarea acestuia pe piaţa financiară şi emiterea, în acest sens, a obligaţiunilor de catastrofă ar putea constitui o altă direcţie prioritară de perfecţionare a modalităţilor tradiţionale de intermediere a asigurărilor, obţinându-se astfel o dispersare optimă a riscurilor acceptate în asigurare, precum şi extinderea concomitentă a direcţiilor de intermediere tradiţională a asigurărilor.

• Modificarea legislaţiei special, care constituie suportul juridic al reglementărilor naţionale în materie de asigurări.

Pe piaţa Republicii Moldova a brokerilor şi mai bine zis a intermediarilor în asigurări nu se depistează o concurenţă destul de înaltă. Ceea ce îi diferenţiază pe brokeri de ceilalţi jucători din piaţa de asigurări este faptul că sunt independenţi. Aceasta face ca brokerii de asigurări, mai ales cei de succes, să aibă personalităţi foarte puternice şi să "atace" clienţii de prestigiu. Interacţiunea, inevitabilă, ce apare între brokeri şi între brokeri şi asigurători prin mecanismele pieţei poate, uneori, să dea impresia că în segmentul de brokeraj competiţia este mai accentuată decât în celelalte segmente ale pieţei. Punctul meu de vedere este că, atâta vreme cît există o rezervă de acoperit de circa 70% din piaţă şi mult, foarte mult teren nedefrişat, rămâne mult de lucru pentru toată lumea. Important este să-ţi dirijezi forţele către satisfacerea cerinţelor clienţilor la nivelul maxim de excelenţă pe care poate fi asigurat cu resursele pe care este capabil să le antrenezi.

Este adevărat că, din acest punct de vedere, nu toţi brokerii sunt egali, dar în această competiţie judecătorul final este clientul. În toate ţările înalt dezvoltate şi în curs de dezvoltare intermediarii în asigurări se dezvoltă cu viteză destul de înaltă spre exemplu pe piaţa americană, engleză, franceză, română. Deoarece acest tip de afaceri este destul interesant şi aduce un venit destul de mare şi fără a investi nu prea mulţi bani. Pentru R. Moldova acest tip de afacere este de abia în curs de dezvoltare, pe lista înregistraţilor în acest domeniu se află nu aşa de mulţi

intermediari dar ei există, şi care aduc Companiilor de Asigurări un venit destul de accentuat. De ce companiile de asigurări sunt cointeresate să lucreze cu intermediarii în asigurări, mai bine zis cu brokerii că şi agenţii de asigurări sunt intermediari, dar lucrînd cu brokerii companiile de asigurări nu suportă aşa de mult cheltuieli comerciale. Dintr-un alt punct de vedere companiile de asigurări nu vor să lucreze cu brokerii de asigurări pentru, că brokerul, cum am menţionat mai sus, e persoană juridică care reprezintă interesele atît a asigurătorului cît şi a asiguratului, cointeresat şi e obligat să ajute clientul să primească despăgubirile la apariţia pabubei, sigur că pentru un comision din partea clientului.

Pentru activitatea de asigurare să se desfăşoare normal şi în condiţii de eficienţă este necesar ca între încasări şi plăţi să se menţină în permanenţă un echilibru, iar la nivelul unui an este necesară realizarea unui sold favorabil.

În perioada de constituire a relaţiilor de piaţă, este necesar o sporire operativă şi calitativă a volumului serviciilor de asigurare în funcţie de cerinţele pieţei, dispunînd concomitent şi de o evaluare cît mai precisă a consecinţelor care se pot produce ca urmare a acestor acţiuni. Aceasta se referă nu numai la acţiunile de proporţii (sporirea facilităţilor asiguraţilor, simplificarea modalităţilor de achitare a despăgubirilor de asigurare, extinderea volumului de răspundere a asigurătorului etc). Lipsa unor evaluări de perspectivă ale rezultatelor economice scontate de la modoficările operate pot cauza o instabilitate financiară imprevizibilă a operaţiunilor de asigurare, cauzînd, astfel dezavantajele considerabile societăţilor de intermediari provenite de la aplicarea unor tipuri de asigurări. Este important să fie luate în consideraţie toate modificările posibile pentru asigurat şi asigurător cu atît mai mult şi pentru intermediari. Într-un şir de cazuri ar fi necesar să fie specificaţi noii indicatori de eficienţă, fiind , astfel, produsă o sporire sau o reducere a acestor indicatori.

Bibliografie

Acte normative şi reglatorii:• Legea cu privire la asigurări nr.407-XVI din 21.12.2006• Legea Republicii Moldova. Codul Civil nr. 1125 din 13 iunie 2002.

Lucrări ştiinţifice• Alexa C, Ciurel V., „Asigurări şi reasigurări în comerţul internaţional",

Editura „ALL", Bucureşti 1992• Alexa Constantin, Ciurel Violeta, “Asigurări şi reasigurări în comerţul

internaţional”-Bucureşti. – Editura ALL, 1998. • Bercea F., Văcărel L, „Asigurări şi reasigurări", Editura „Expert", Bucureşti

1998• Bistriceanu Gh. D., Bercea F., Macovei E.I., „Dicţionar de asigurări",

Editura „Logos", Chişinău 1993• Bistriceanu Gh. D., Bercea F., Macovei E.I., „Lexicon de protecţie socială,

[asigurări şi reasigurări", Editura „Karat", Bucureşti 1997• Caraiani Gh., „Asigurări, probleme juridice şi tehnice", Editura „Lumina

Lex", Bucureşti 2001• Cistelecan L., Cistelecan R., „Asigurări comerciale", Editura „Dm.

Gmtemir", Tîrgu-Mureş 1997

• Ciurel V., „Asigurări şi reasigurări: abordări teoretice şi practici internaţionale", Editura „ALL BECK", Bucureşti 2000

• Constantinescu D., Dobrin M., Ungureanu A., Grădişteanu D., „Tratat de eigurări", Editura „Semne", Bucureşti 1999

• Enache S., Enache S. „Ghidul agentului de asigurare", „Finanţe, bănci, asgurări" nr. 10 din 2002, pag. 64

• Fotescu S. „Eficienţa asigurărilor în Republica Moldova", Editura ASEM, Cişinău 2001

• Fotescu Stanislav, “Sistemul de distribuţie a asigurărilor şi modernizarea acestuia”, Editura ASEM- 2006

• H.Vîsoţcaia T., „Implementarea asigurărilor medicale ogligatorii în Republica Moldova în cadrul asistenţei sociale ale populaţiei":autoref. Al tz. de dr. în şt. econ., Editura ASEM, Chişinău 2003.

• Ionescu L. „Contractul de asigurare şi caracteristicile acestuia", „Finanţe, Bănci, Asigurări", nr. 1 din 2001, pag. 63-64

• Ionescu L. „Riscurile în asigurări”. „Managementul riscului", finanţe, bănci, asigurări" nr. 5 din 2001, pag. 61-64

• Pisaniuc M., „Cum şi de ce băncile trebuie să pătrundă pe piaţa asigurărilor", „Profit" nr. 5 din 2003, pag. 52-53.

• Rapoartele anuale ale Serviciului de Stat Pentru Supravegherea

• Sârbu V., Sârbu I. „Companiile de asigurări din Republica Moldova", finanţe, bănci, asigurări" nr. 2 din 2001, pag. 62-64

• Ştefan C, „Piaţa internaţională a asigurărilor şi reasigurărilor", Bucureşti 1999

• Грозденко А.А., ,,Основы страхования,,, Москва 1998.

• Шахов В., ,, Ведение в страхование”, Москва 1992.

• Шахов В., ,,Страхование: учебник для вузов”б мщсква 1997.

• Croitoru L., „Rolul brokerilor de asigurări”, „Profit” nr.5 din 2004.

Sursele internet• www.issa.md • www.1asig.ro • www.portaldeasigurari.ro • www.cnpf.md

• www.asigurări.md • www.sfin.ro • www.bursaasigurarilor.ro • www.portaldeasigurari.ro • www.bussines.ro

Anexa 1SITUAŢIA PIEŢEI DE ASIGURĂRI PE PRIMELE TRIMESTRE ÎN PERIOADA2009 - 2010

Sursa: www.asigurari.md