Interesele geopolitice ale Republicii Moldova în Bazinul Mării Negre

Noua configuraţie geopolitică în regiunea Mării Negre deschide noi oportunităţi pentru Republica

Moldova de aş-i realiza interesele sale naţionale prin colaborarea bilaterală cu statele vecine, România

şi Ucraina, precum şi în cadrul sau prin proiectele organizaţiilor internaţionale prezente în această

regiune. Fiind un stat mic RM nu dispune de potenţialul geopolitic necesar pentru a-şi promova

interesele sale naţionale, care se intersectează cu interesele şi politicile marilor actori din vecinătatea sa

(Rusia, Ucraina). Mai mult ca atât, aceşti actori urmăresc menţinerea influenţei sale asupra RM şi în

mod tendenţios destabilizează situaţia internă a statului. Pentru a realiza interesele sale în Bazinul

Mării Negre Moldova urmează să colaboreze eficient cu România şi Ucraina, şi să menţină relaţii bune

cu Federaţia Rusă. Extinderea NATO şi UE până la hotarul vestic a ţării şi litoralul Mării Negre,

creează oportunităţi unice pentru RM de aş-i realiza obiectivele naţionale, cu suportul acestor două

organizaţii. NATO şi UE au un set de proiecte şi iniţiative la care RM este parte, şi care definesc

numeroase prevederi în scopul democratizării, europenizării şi modernizării statului.

Revigorarea unor organizaţii regionale precum GUAM şi OCEMN, odată cu creşterea atenţiei SUA

şi UE asupra importanţei spaţiului Mării Negre, reprezintă şanse în plus în realizarea intereselor

geopolitice a RM. Alte structuri internaţionale precum ONU şi OSCE, care sunt prezente în regiunea

dată, şi-au demonstrat ineficacitatea în soluţionarea problemelor cu care se confruntă statele din

regiunea Mării Negre, fiind instrumente nefuncţionabile din cauza ponderii Rusiei în aceste

organizaţii.

Republica Moldova trebuie să-şi realizeze obiectivele sale geopolitice, colaborând fructuos cu statele

vecine şi în acelaşi timp prin utilizarea instrumentelor oferite de instituţiile internaţionale. Unele

obiective urmărite de politica externă a RM pot fi mai uşor realizate dacă coincid cu cele ale altor state

vecine, iar realizarea lor va avea mai muţi sorţi de izbândă când vor fi promovate în comun. Este

necesară de asemenea o abilitate diplomatică excepţională atunci când aceste interese se contrapun cu

interesele şi politica actorilor mai puternici din regiune (de ex. Rusia).

După colapsul URSS-ului regiunea Mării Negre cunoaşte o reconfigurare geopolitică substanţială.

Apariţia în spaţiul dat a noi state suverane şi independente au redus din influenţa Rusiei, care

transformase Marea Neagră într-un „lac al său” asupra căruia deţinea supremaţia. Cu toate că a pierdut

controlul asupra unei extinse părţi a litoralului Mării Negre şi asupra unor porturi importante, Rusia

continuă să fie şi astăzi cel mai important actor politic în spaţiul dat.1 Ucraina şi Turcia sunt statele

care pretind la statutul de puteri regionale în spaţiul pontic, fapt datorat potenţialului politic, militar,

1 Rusia dispune de cea mai mare şi puternică flotă militară în bazinul Mării Negre

1

economic etc. şi a intereselor pe care le au aici. Turcia odată cu dezintegrarea Uniunii Sovietice a

urmărit să-şi consolideze poziţiile pierdute în statele asupra cărora în trecut a deţinut suzeranitatea.

România şi Bulgaria de asemenea joacă un rol important în noua conjunctură geopolitică a Mării

Negre, în deosebi odată cu extinderea NATO (2004) şi UE (2007). Astfel, aceste două organizaţii

suprastatale devin actorii noi în Bazinul Mării Negre, care aduc cu sine valorile şi ideile europene. În

acest mod apare o nouă concurenţă între NATO şi UE pe de o parte şi Rusia pe de altă parte a

baricadei. Demnitarii Dumei de stat ruseşti şi-au manifestat nemulţumirea faţă de extinderea UE şi

NATO, pe care o văd ca intervenţie în sfera de interese a Federaţiei Ruse, precum şi ca o ameninţare la

securitatea sa. Răspunsul „marelui urs” faţă de noile schimbări ce au loc în apropierea frontierelor sale,

este politica resurselor energetice, instrumentul cel mai efectiv de a negocia în favoarea sa diverse

întrebări disputabile cu UE, nu şi cu NATO. UE depinde în proporţie de 50 % de resursele energetice

ruseşti, iar către anul 2020 ea va importa 70% din aceste resurse, administraţia de la Kremlin cunoaşte

foarte bine acest fapt, de unde-şi permite o poziţie non obedientă faţă de UE, ba chiar mai şi generează

dispute între statele membre ale uniunii.

Importanţa Mării Negre creşte datorită rolului pe care îl are în transportarea resurselor energetice

prin Caucazul de Sud din bazinul Mării Caspice. Astfel, Marea Neagră devine zonă de transport pentru

petrolul şi gazul natural caspic spre Europa de Vest. În acest sens au fost elaborate multiple proiecte de

trasare a conductelor care să ocolească tranzitarea teritoriului rus, pentru ca Rusia să nu deţină

controlul asupra lor şi pentru a diminua din dependenţa energetică faţă de această ţară bogată în resurse

energetice . Statele caucaziene – Georgia, Azerbaidjan şi mai puţin Armenia – au obiectivul de a

asigura şi securiza conductele de gaz şi petrol pentru ca aceste resurse energetice să fie livrate în

Europa occidentală fără perturbări şi întreruperi. De aici şi necesitatea de avea în spaţiul dat aliaţi

previzibili şi stabili. Ceea ce se poate realiza prin garantarea acestor state de posibilitatea integrări lor

în structurile europene şi euro-atlantice, prin promovarea democratizării şi asigurarea dezvoltării lor.

Regiunea dată a intrat în obiectivul euro-atlantiştilor după 11 septembrie 2001, când SUA şi-a

revăzut politica faţă de terorismul internaţional. Spaţiul Bazinului Mării Negre a obţinut o importanţă

aparte pentru SUA în schemele căreia, statele din această zonă trebuie să joace un rol deosebit în lupta

contra ameninţărilor orientale. Deja s-a iniţiat disponibilitatea de a transfera bazele militare americane

din Germania spre centrul şi estul Europei, în Polonia şi România.

Care este locul Republicii Moldova în acest complex context geopolitic? Lărgirea Organizaţiei

Tratatului Nord Atlantic şi aderarea României la Uniunea Europeană, au o semnificaţie deosebită

pentru RM, aceasta datorită faptului că graniţele acestor două organizaţii a atins frontiera de est a ţării.

Atât NATO cât şi UE sunt cointeresate în faptul de a avea vecini stabili, previzibili şi democratici, a

exclude potenţiale focare de instabilitate, ce s-ar reflecta asupra securităţii frontierelor acestor

organizaţii. Pentru a avea asemenea state vecine au fost lansate diverse proiecte prin intermediul cărora

2

se tinde de a efectua un export de democraţie, de a iniţia reforme structurale, a iniţia modernizarea şi

europenizarea acestora.

Începând cu anul 1994, RM a semnat Acordul de Parteneriat şi Cooperare (APC) cu UE, intrat în

vigoare în 1998, fiind primul acord în care se stabileşte cadrul juridic de colaborare între RM -

instituţiile europene şi statele membre. În decembrie 1996 preşedintele Moldovei a înaintat o cerere

Comisiei Europene pentru a începe negocierile pentru semnarea unui Acord de asociere. Cerere

respinsă de UE, deoarece clasa politică de la Chişinău nu a reuşit să convingă demnitarii europeni

despre aspiraţiile veritabile de integrare europeană a ţării noastre. Declaraţiile politicienilor noştri nu

erau suficiente, ele trebuiau urmate de acţiuni concrete, fapte care la moment au lipsit sau nu erau

suficient de convingătoare, unde mai şi duplicitatea politicii externe moldoveneşti – de a declara una,

iar a efectua acţiuni ce contrazic cele declarate.

În 1999 a fost lansat Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, la care Moldova a devenit parte

în 2001 cu ajutorul Românie. Acest Pact contribuie la aprofundarea colaborării economice regionale şi

este privit de Chişinău ca un pas înainte către integrarea europeană, deoarece acesta include state

membre a UE, care ar putea susţine RM în realizarea obiectivului său strategic. Un asemenea stat este

România care prin Preşedintele său Trăian Băsescu, sa declarat „avocatul” Moldovei la Bruxelles,

fiind activă în susţinerea aspiraţiilor europene a satului nostru. Din păcate actuala guvernare a dovedit

incapacitatea de a întreţine relaţii politice şi diplomatice bune cu Bucureştiul – motivul divergenţelor

fiind problemele lingvistice şi identitare. Tensiunile politico-diplomatice au loc chiar şi după aderarea

României la familia europeană, iar conducătorii politici de la Chişinău neglijează faptul că această ţara

este nu numai vecina RM, dar deja şi un stat membru european şi relaţiile noastre cu România sunt

relaţiile cu Uniunea Europeană.

La începutul anului 2005 a fost semnat Planul de Acţiuni UE-RM, document care prevede un set de

recomandări pe care Moldova s-a angajat să le implementeze în calea sa spre integrare europeană.

Deşi, PAUEM nu prevede o viitoare integrare în UE odată ce toate stipulaţiile sale vor fi realizate,

autorităţile din Moldova totuşi cred că acesta este pasul preliminar, care dacă va fi efectuat cu succes,

va putea duce la începutul negocierii a unui Acord de asociere sau cel puţin a unei declaraţii din partea

UE, că şi RM va fi parte a acesteia într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat, promisiune pe care

au primit-o statele balcanice. Dar actuala guvernare pare că nu se descurcă nici cu implementarea

acestui plan, în pofida datelor şi declaraţiilor oficiale despre succesele realizării acestuia. Rapoartele

transmise la Bruxelles sunt prea pompoase, în realitate evaluările efectuate de ONG-urile locale

privitor la realizare PAUEM, denotă restanţe majore în realizarea Planului de Acţiuni, în special în

domeniul independenţei justiţiei, libertatea mass-mediei, descentralizarea administraţiei locale,

reformele economice, combaterea corupţiei, soluţionarea conflictului transnistrean etc.

3

Comisia Europeană în martie 2003 a lansat un nou proiect faţă de vecinii săi atât direcţi, cât şi

indirecţi – Politica de Vecinătate. Acest proiect a fost lansat cu scopul de a aprofunda cooperarea cu

statele vecine şi a evita apariţia unei linii de divizare în procesul de integrare europeană, de asemenea

reflectă un set de soluţii legate de managementul frontierelor şi circulaţiei transfrontaliere, colaborarea

(bilaterală şi regională) a UE cu statelor vecine în domeniul politicii de migraţiune, procedurilor

vamale şi controlului la frontiere. Infrastructura, managementul, transportul interconectat, reţeaua

energetică şi telecomunicaţiile - vor fi accesibile pentru dezvoltarea investiţiilor şi comerţului.

Ameninţările non convenţionale (migraţia ilegală, traficul, crima organizată etc.) asupra securităţii –

necesită abordări comunitare, cu scopul de a fi înţelese mai bine şi contracarate eficient.2 Moldova

este vecin direct cu UE şi trebuie să profite de acest proiect în deplină măsură în calea sa spre integrare

în clubul european. Odată ce aderarea la UE a fost proclamată prioritate absolută a politicii externe a

RM în anul 2003, este alogic să ratezi oportunităţile pe care le oferă UE, în soluţionarea numeroaselor

probleme cu care se confruntă tânăra noastră democraţie şi fragila economie moldovenească.

Odată ce UE a devenit vecin nemijlocit a RM cu care are hotar direct pe râul Prut, s-a accentuat şi

atenţia sa acordată RM. Acest fapt îl denotă deschiderea în Chişinău a unei delegaţii a Comisiei

Europene, asistenţa acordată de UE la hotarul moldo-ucrainean pe segmentul transnistrean, dobândirea

calităţii de observator în formatul pentagonal de negocieri în problema conflictului transnistrean.

Bazinul Mării Negre este o zonă în care au fost conservate conflicte ce au apărut ca rezultat direct a

dispariţiei URSS, şi care actual sunt menţinute financiar, politic, militar etc. de către Rusia, care în

acest fel doreşte să-şi menţină influenţa asupra „vecinătăţii apropiate”. Conflictul Transnistrean face

parte din conflictele îngheţate din spaţiul Mării Negre, care deja de 15 ani nu poate fi soluţionat din

cauza regimului separatist care deţine controlul asupra acestei zone şi este susţinut din umbră de către

Federaţia Rusă.

Interesul naţional a RM este soluţionarea paşnică a conflictului transnistrean şi reîntregirea teritorială

a ţării, pentru a găsi o soluţie viabilă acestei probleme în calitate de mediator şi-a început activitatea

Misiunea OSCE din 23 aprilie 1993. Mandatul misiunii constă în :

- stabilirea unui cadru politic de dialog şi negocieri pentru reglementarea conflictului

- colectarea informaţiei privitor la situaţia din regiunea dată

- încurajarea negocierilor privitor la retragerea trupelor ruse de pe teritoriul RM

- oferirea consultărilor juridice şi expertizelor în domeniul drepturilor omului şi minorităţilor,

repatrierea refugiaţilor, democratizarea societăţii şi definirea unui statut special pentru regiunea

transnistreană

- coordonarea procesului de retragere şi distrugere a armamentului rus

2 „O Europă extinsă: Vecinătatea – un nou cadru pentru relaţiile cu statele vecine din Est şi Sud”, Kiev 2004

4

Cu toate acestea Misiunea OSCE în Moldova nu mai este credibilă că poate rezolva ceva în

problema dată. Eşecul acestei instituţii regionale rezultă din doi factori esenţiali: unul este că Rusia

contribuie semnificativ financiar la bugetul acestei organizaţii, doi deciziile în cadrul OSCE se iau

prin consens fapt ce semnifică că o decizie luată în defavoarea intereselor Rusiei, poate fi uşor

respinsă prin votul său.

O altă organizaţie care are scopul de a asigura securitatea internaţională este ONU, Carta ONU

prevede că aceasta este o organizaţie de securitate, care are responsabilitatea să descurajeze conflictele

dintre state. Dar în acelaşi timp s-a putut observa dezinteresul ONU de a se implica în soluţionarea

conflictului transnistrean. Problema ONU, potrivit strategiei acesteia este că organizaţia dată nu

intervine în conflictele intra-statale, doar cu unele excepţii dacă acestea pun în pericol securitatea

internaţională. Conflictul Transnistrean nu a fost una din aceste excepţii, dar nici conflict intra-statal

nu a fost, odată ce în primăvara–vara 1992 de partea separatiştilor a luptat armata a 14 rusească.

Ezitările comise de diplomaţia moldovenească şi scepticismul cu care a fost privită ideea stabilirii

unei misiuni de pacificatori multinaţionali în regiunea transnistreană din partea ONU, au constituit

opţiuni ratate în efectuarea primilor paşi spre reglementarea conflictului.

Dacă OSCE şi ONU au eşuat în privinţa realizării obiectivelor lor, cum RM ar putea să soluţioneze

această problemă, ce constituie un impediment în dezvoltarea sa ca stat şi un factor de insecuritate.

Răspunsul vine din partea UE şi a NATO, care şi-au consolidat poziţiile în Europa de Sud - Est, prin

extinderea succesivă a NATO (martie 2004) şi a UE (ianuarie 2007). Prin includerea în cadrul lor a

ţărilor precum Bulgaria şi România, UE şi NATO au atins litoralul Mării Negre, dar în acelaşi timp şi

hotarul de est a RM. Această schimbare geopolitică pentru Moldova are o importanţă deosebită, astfel

apar noi oportunităţi de a realiza interesele sale naţionale. Fiind vecinul nemijlocit a UE şi NATO,

organizaţii ce sunt cointeresate a avea state vecine previzibile, stabile şi democratice pentru a-şi

asigura securitatea frontierelor estice. De aici rezultă şi interesul acestora în soluţionarea conflictelor

îngheţate, promovarea democraţiei în regiunea Mării Negre, susţinerea dezvoltării economiilor de piaţă

după modelul vestic. În acest nou context Moldova trebuie să profite de oportunităţile oferite sau să-şi

le creeze pentru a atinge rezultate în realizarea intereselor sale. Primele acţiuni deja au fost efectuate –

introducerea misiunii de observare a UE la hotarul moldo-ucrainean pe segmentul transnistrean,

obţinerea de către UE a statutului de observator în cadrul pentagonal de negocieri, începerea activităţii

delegaţiei Comisiei Europene în Chişinău, mai recent deschiderea unui centru unic de eliberare a

vizelor pentru cetăţenii RM din aprilie 2007. Toate acestea denotă interesul în creştere a UE vizavi de

RM, care la rândul său trebuie să de pună toate eforturile pentru a utiliza mecanismele oferite de UE,

în soluţionarea conflictului transnistrean şi integrarea sa europeană.

Totuşi UE este limitată de a negocia cu Rusia în privinţa problemei transnistrene, ea nu doreşte să

tensioneze relaţiile complicate cu administraţia rusă, din cauza unei zone asupra căreia Kremlinul

5

deseori a menţionat că este sfera sa de interes. Dependenţa UE faţă de resursele energetice ruse, oferă

diplomaţilor ruşi un mare spaţiu de manevră în dialogul cu UE.

Pentru a nu se transforma într-o monedă de schimb Moldova ar fi trebuit să utilizeze alte metode în

vederea reglementării conflictului transnistrean – ceea ce presupune intensificarea colaborării cu

NATO şi promovarea demersurilor sale în comun cu actori din regiunea Mării Negre, ce au conservate

pe teritoriul lor conflictele îngheţate – Georgia, Azerbaidjan, dar şi prin o cooperare strânsă cu statele

vecine – România şi Ucraina.

Începând cu 1994, Moldova a aderat la Parteneriatul pentru Pace, care-i oferă mecanismul necesar

de consultări cu NATO pentru dezvoltarea şi transformarea capabilităţilor sale militare. NATO este

organizaţia în care autorităţile din RM ar fi trebuit să caute soluţiile pentru reglementarea conflictului

de pe teritoriul său. Dar aici apare dilema securităţii RM, NATO este un bloc politico-militar care ar

putea acorda ajutorul necesar, dar Constituţia RM relevă că RM este un stat neutru, ceea ce presupune

că nu poate adera la o structură politico-militară. Neutralitatea RM a fost adoptată ca varianta

optimală la începutul anilor ’90 pentru a obţine retragerea trupelor şi muniţiilor ruse de pe teritoriul

Moldovei. Până astăzi armata a 14 rusă şi muniţiile ruseşti staţionează în partea dreaptă a Nistrului.

Astfel, în pofida existenţei unor angajamente internaţionale Rusia nu şi le respectă, iar avantajul

neutralităţii constă doar în menţinerea RM departe de structurile militare şi de securitate a CSI.

Neutralitatea constituţională a ţării se dovedeşte a fi în contextul geopolitic actual, contrară intereselor

naţionale a RM. Această nouă realitate geopolitică trebuie să fie conştientizată de clasa politică din

Moldova pentru ca direcţia strategică a RM să nu fie doar europeană, ci şi euro-atlantică. Dacă

obiectivul strategic al RM este integrarea europeană, atunci aderarea la NATO de asemenea trebuie să

fie prioritară, căci doar această organizaţie poate fi garantul securităţii RM. Plus la aceasta că toate

noile statele membre a UE din 2004 şi 2007, au devenit mai întâi de toate membre NATO.

Mai mult ca atât spre deosebire de UE care se confruntă cu dilema extinderea organizaţiei sau

aprofundarea integrării, NATO la summit-ul de la Riga din 28 noiembrie 2006, reafirmat că această

structură politico-militară este deschisă pentru noi state membre3. Fapt confirmat de declaraţia lui

George W. Bush, acum în aprilie 2007, care a făcut o invitaţie statelor Ucraina şi Georgia de a adera la

NATO.

O altă organizaţie prin intermediul cărei RM poate să-şi urmărească interesele sale geopolitice în

regiunea Mării Negre este – GUAM. Începutul înfiinţării acestei organizaţii regionale, datează din anul

1997, când a fost creat primul forum consultativ între Georgia, Ucraina, Uzbekistan4, Azerbaidjan şi

Moldova. Revigorarea acestei organizaţii s-a produs ca rezultat a intereselor SUA şi UE în spaţiul

pontic. Anii 2004 şi 2005 s-au dovedit a fi cei mai fructuoşi a RM în cadrul acestei organizaţii

3 Preşdintele estonian Toomas Hendrik Ilves a declarat că oboseala extinderii („enlargement fatigue”) ce este larg discutată în UE, nu ţine şi de NATO.4 Din 24 mai 2004 Uzbekistanul nu mai face parte din organizaţia dată

6

regionale, la 22 aprilie 2005 a avut loc summit-ul GUAM la Chişinău la care s-a adoptat o declaraţie

comună a tuturor şefilor de stat participanţi privitor la „Promovarea democraţiei de la Marea Baltică

până la Marea Neagră”. Declaraţia prevede:

- dezvoltarea politicilor ce promovează şi protejează valorile democratice ce stau la baza identităţii şi

integrării europene

- noile democraţii est europene nu trebuie excluse din procesul integrării europene

- perceperea Politicii Europene de Vecinătate ca fiind un mecanism eficient pentru susţinerea

politicilor naţionale de integrare în UE

- promovarea cooperării regionale şi conlucrarea pentru a impulsiona integrarea europeană

- soluţionarea conflictelor existente în regiunea GUAM

- cooperarea cu Federaţia Rusă ca un factor important în asigurarea securităţii şi stabilităţii pe

continentul european etc.

Unul din obiectivele GUAM este asigurarea securităţii energetice şi cooperării în domeniul dat.

Motivul forte care a făcut SUA, UE şi NATO să acorde o atenţie sporită faţă de regiunea Mării Negre

este anume resursele bogate energetice, care sunt transportate de la Marea Caspică în Europa de Vest,

ocolind traseele ce parcurg teritoriul rus. Există numeroase scheme de trasare a conductelor de gaz

natural şi petrol prin sudul regiunii pontice, cel mai viabil este traseul Baku-Tbilisi-Ceyhan.

Necesitatea construirii traseelor alternative de transportare a resurselor energetice caspice este generat

de politica UE de a-şi reduce dependenţa de gazele naturale şi petrolul rusesc. Rusia duce un „joc

energetic” neloial cu partenerii săi europeni şi statele vecine, resursele energetice ruseşti au devenit un

instrument des aplicat în realizarea scopurilor politice şi geopolitice a Kremlinului. Scumpirile la

importul resurselor energetice efectuate de Rusia faţă de Moldova, Ucraina, Georgia denotă

implicaţiile politice pe care le are această decizie, deoarece aceste state au conduceri ce au urcat la

guvernare prin revoluţii – revoluţia lalelelor şi revoluţia oranj – sau care şi-au reorientat politica

externă spre o colaborare mai intensă cu UE, în contextul schimbărilor produse în statele vecine (cazul

RM).

RM este dependentă de resursele energetice ruseşti în mare proporţie, economia moldovenească

funcţionează practic exclusiv în baza acestor resurse, ceea ce o face vulnerabilă în cazul în care Rusia

utilizează această pârghie în promovarea intereselor sale în Moldova, prin stopare livrărilor de aceste

preţioase resurse sau prin ridicarea preţurilor. Astfel, RM îi este extrem de necesar să-şi diversifice

căile de import a resurselor energetice, dar pentru a realiza acest obiectiv dificil nu este utilă doar

conştientizarea clasei politice despre această necesitate, dar mai mult poate o voinţă politică

impenetrabilă la presiunile interne şi externe.

Pentru început ar fi bine de valorificat oportunităţile de care dispunem – obţinerea energiei electrice

prin metode ne-tradiţionale (prin utilizarea energie vântului, a soarelui etc.), definitivarea construcţiei

7

portului de la Giurgiuleşti, prin care se pot importa resursele energetice din Azerbaidjan. 5 Aceste

oportunităţi trebuie utilizate la maximum, fiindcă probabilitatea ca una din numeroasele proiecte de

trasare a conductelor ce vor transporta gaz sau petrol prin sudul regiunii pontice către sau prin

Moldova este foarte mică. Deci, găsirea surselor energetice alternative celor ruseşti sunt o prioritate

strategică pentru RM, căci doar în acest mod se va putea diminua influenţa Rusiei în RM; se va mări

capacitatea de manevră diplomatico-politică a ţării de a acţiona în diverse dispute cu Rusia; se va

consolida suveranitatea şi gradul de independenţă de actorii externi etc. – toate acestea va deschide

calea spre realizarea intereselor sale naţionale.

Majoritatea produselor moldoveneşti sunt exportate pe piaţa Rusiei, de dimensiuni mari, cererea

ridicată, iar standardele asupra calităţii lor sunt mai joase (decât cele din UE) – producătorul are

dreptul să aleagă singur unde să realizeze marfa sa, dar dorinţa de a obţine cât mai repede profit, fără a

investi în calitatea produsului, face ca producţia RM să fie atractivă doar pe pieţele de desfacere a CSI.

Aceasta joacă un rol nefast pentru ţara noastă, deoarece o bună parte din produse sunt exportate în

Rusia, care utilizează acest factor foarte abil în efectuare presiunilor de ordin economic asupra RM.

Efectele unei asemenea politici a Kremlinului se resimte dureros asupra economiei naţionale şi în

consecinţă asupra calităţii vieţii din Moldova. Stopare importurilor de produse alimentare ( fructe,

produse lactate şi din carne, sucuri etc.), precum şi a importurilor de vinuri moldoveneşti, care aduc o

contribuţie semnificativă în bugetul de stat, este un joc politic „murdar” dus de Rusia, ca o reacţie la

paşii efectuaţi de Moldova în integrarea sa europeană şi în soluţionarea conflictului transnistrean.

Creată la 30 aprilie 1999 după semnarea Cartei, Organizaţia Cooperării Economice la Marea Neagră,

este o organizaţie regională la care RM este parte. Prin semnarea „Declaraţiei Deceniale”, la summit-ul

aniversar a OCEMN, se marchează trecerea organizaţiei într-o nouă etapă de evoluţie şi în care sunt

creionate domeniile viitoare de acţiune:

- cooperarea în vederea soluţionării conflictelor îngheţate în zona mării negre

- combaterea crimei organizate, traficului de fiinţe umane, droguri şi arme, corupţiei, migraţiei

ilegale etc. – ameninţări ce împiedică dezvoltarea economică în regiune şi duc la slăbirea

instituţiilor de stat

- crearea reţelei de transport unice; conectarea sistemului existent a OCEMN cu reţeaua de transport

Trans - Europeană şi Euro - Asiatică

- accesul liber şi nediscriminatoriu la reţelele de transport a energiei electrice şi de gaze naturale în

regiune, precum şi dezvoltarea coridoarelor de transport a resurselor energetice

- Edificarea unei societăţi informaţionale, prin crearea unui spaţiu informaţional unic

- Impulsionarea colaborării în domeniul agriculturii; reformarea sectorului agroalimentar;

edificarea unui cadru comercial şi instituţional durabil etc.

5 În definitivarea construcţiei acestui port este de fapt implicată o companie azeră

8

- Buna guvernare bazată pe principiile transparenţei şi responsabilităţii,receptivă la necesităţile şi

aspiraţiile poporului.

Toate aceste prevederi constituie şi probleme cu care RM se confruntă, ele intră în interesul

nemijlocit a politicii interne şi externe a ţării de a fi soluţionate, iar cel mai prielnic mod este cel

conjugal, adică colaborarea în comun cu celelalte state din regiunea Mării Negre. Prin intermediul

OCEMN Moldova poate să-şi rezolve aceste probleme interne, minusul este că această organizaţie nu

e atât de activă precum s-a gândit la înfiinţarea ei, din cauza că statele membre au ca prioritate

interesele lor şi nu cooperarea în regiunea spaţiului pontic. Însă, dinamizarea activităţii acestei

organizaţii precum şi a GUAM, este de aşteptat odată cu implicare tot mai activă a SUA, NATO şi UE

în regiunea Mării Negre.

În concluzie, Republica Moldova fiind un actor al relaţiilor internaţionale cu un potenţial geopolitic

redus, trebuie să-şi urmărească realizarea intereselor sale geopolitice prin intermediul unor organizaţii

regionale precum sunt – GUAM, OCEMN – sau a organizaţiilor ce au un interes nemijlocit în regiunea

Mării Negre – UE şi NATO – în cooperare bilaterală şi regională cu statele din jurul regiunii pontice.

OSCE şi ONU sunt instituţii internaţionale care au eşuat în Moldova în realizarea obiectivelor pentru

care au fost constituite. Din cauza dependenţei economice şi a celei de resurse energetice, prezenţa

unui conflict „îngheţat” pe teritoriul său, lipsa de control asupra hotarelor de est a ţării etc. –Moldova

este extrem de vulnerabilă la presiunile externe şi la diverse ameninţări la securitatea sa.

Astfel, Republica Moldova trebuie să-şi îndeplinească toate angajamentele asumate UE şi NATO, şi

să meargă ferm pe calea integrării europene, deoarece soluţia la multiple probleme de care se confruntă

statul nostru este spre Vest şi nu în Est.

9

ANEXĂ

Bibliografie:

1. “Moldova pe calea democraţiei şi stabilităţii”,Chişinău 2005

2. Editori Ronald D.Asmus, K.Dimitrov, J.Forbrig „A new Euro-Atlantic Strategy for the

BlackSea Region”, Washington 2004

3. “O Europă Extinsă: Vecinătatea – un nou cadru pentru relaţiile cu statele vecine din Est şi

Sud”, traducere de Ala Mîndîcanu, Kiev 2004

4. Oleg Serebrian „Politică şi Geopolitică” ,Chişinău 2004

5. http://www.mfa.md/politica-externa/despre-ocemn/

6. http://www.mfa.md/politica-externa/despre-guam/

7. http://www.mfa.md/politica-externa/nato/

8. http://www.mfa.md/politica-externa/osce/

9. Costin Ionescu “Marea Neagră – un pivot geopolitic în dispută?”

10. http://gmfus.org/publications/article.cfm?id=260&parent_type=P “Europe in era of Gazprom”

Jörg Himmelreich

11. http://gmfus.org/publications/article.cfm?id=277&parent_type=P “ The rewards of a larger

NATO”, Ronald D. Asmus

12. „Economic Cooperation in the Black Sea Region: History and Prospects”, 18.12.2006

13. „Republica Moldova la hotarul UE”, Natalia Timus, 27 martie 2007

10