INVESTIGATORUL Noiembrie 2011

T I R M A G A Z I N | N O I E M B R I E 2 0 1 1 | w w w . t i r m a g a z i n . r o 1

infoInfo utile

INVESTIGATORULINTERVIU ExcLUSIV:

NAE LĂZĂRESCU

Marele actor Nae Lăzărescu îşi aminteşte că, în timpul şcolii, la el în clasă, "cel puţin jumătate dintre colegi aveau deficienţe, ori le lipseau două degete, ori un ochi sau o ureche".

Puteam să devin vagabond.

Am crescut în Ferentari.

®

cULTURAcAfELEI1,

1 lei

594

9992

7501

196

2AN

UL V

, NR.

11/2

011(

46)

NOIE

MBR

IE 2

011

2 InVesTIgaToRul | noIeMBRIe 2011 | www.investigatorul.ro

Investigatorul este o marcă înregistrată. Toate

materialele publicate în această revistă reprezintă

proprietatea grupului de presă Investigatorul şi sunt

protejate de legile dreptului de autor. Reproducerea

lor se face doar cu acordul scris al Investigatorul

SRL. Rubricile Playback, Departamentul Securităţii

Presei, Mens Sana, “...şi alte alea...”, sunt pamflete

şi vor fi tratate ca atare. Pentru a vă abona la

publicaţia INVESTIGATORUL, vă puteţi adresa

oricărui oficiu poştal din ţară. Preţul de 1,1 lei se

aplică doar pentru revistele vândute prin intermediul

reţelelor de distribuţie.

Investigatorul SRL , str. 11 iunie nr. 7, et.1, ap.2, sector 4, BucureştiDirector General: Emil POP

mobil: [email protected]

ISSN 1584-6202tiraj: 20.000 exemplareTel/fax 021-317.90.74INV

ESTIGA

TORU

L®

Poetul multinaţional ne oferă încă o "monstră" pentru dibacitatea lui verbală. E un fragment dintr-o poezie numită "Nuţi şi Traian".

Ilievici Iliescu îi povesteşte lui Bombonel despre aventura lui în Londra, la un hotel.

Şi am sunat la room

service şi am spus: ” TU... TI... TU... TU... TU... TU...”.

Doamna aia nu a înţeles nimic... până nu a sunat la ambasada română, care

le-a tradus că vroiam, în cele din urmă, două ceaiuri la camera

222.

Ea are nul ca de nea

Şi-un corp ce inima ţi-o arde, El are ani şi pentru ea,

Plus douăzeci de miliarde.

InVesTIgaToRul | noIeMBRIe 2011 | www.investigatorul.ro 3

La cafea se nasc relaţii, prind viaţă idei, cafeaua este o sursă de inspiraţie dar şi un instrument de creaţie artistică. Aşa că, am purces la povestit despre licoarea magică cu un maestru al cafelei, Sherif Abdala, care ne-a oferit în cadrul inter-viului, un elogiu dedicat cafelei. Poţi afla lucruri unice la o cafea cu gust bogat.Sherif Abdala, creatorul mărcii Dolce Nera şi un barista de excepţie, a fost ghidul nostru în această călătorie a gus-turilor. Sherif este african de origine, din Somalia, iar pasiunea lui pentru cafea l-a purtat prin toate colţurile lumii, pen-tru a descoperi taina bobului de cafea. Conjunctura l-a favorizat în parcurgerea experienţelor, care au devenit parte din destinul său. Maestrul şi-a făcut un scop din a educa lumea, pentru ca aceasta să ştie să savureze cu adevărat licoarea magică. El îşi petrece timpul explorând noi combinaţii sau aprofundându-şi cu-noştinţele despre soiurile clasice, con-struindu-şi un stil de viaţă din cultura ca-felei. Crearea amestestecurilor deosebite de cafea e domeniul favorit. Experienţa sa de barista şi de trainer autorizat din partea SCAE (o asociaţie de specialita-te a cafelei din Europa) au făcut dialogul foarte ofertant. Purtat de pasiunea aparte pentru cultura şi gustul unic al cafelei, Sherif a înfiinţat Gourmet Coffee, alături de care a adu-nat ani de experienţă şi numeroşi clienţi din piaţa naţională şi internaţională, atât din sectorul privat cât şi din cel public. Compania are drept scop producerea şi distribuţia cafelei precum şi prestarea de servicii în segmentul “Bar de cafea”. Dolce Nera e un brand creat de compa-nie, sortimentele reunite sub acest brand fiind acum foarte populare clienţilor din portofoliu, cafeaua verde fiind "miezul". Consultanţa oferită de-a lungul anilor a structurat alegerile consumatorilor. Dom-nul Abdala ne-a împărtăşit din geneza cafelei, trecând cu discuţia prin etapele specifice produsului finit: cultivare, re-coltare, pregătire-prăjire, prezentate ca verigi ale unui proces -o ştiinţă exactă- iar ritualul preparării acesteia, prezentat fiind ca o artă. Cafeaua din Etiopia are un gust citric, cea din Columbia o aromă ca-cao-ciocolată. Există o diversitate de aro-me pe urmele căreia trecem prin porturi, discutăm şi de importuri, continuăm cu tratarea boabelor de cafea până la oferi-rea de servicii derivate: oferirea de soluţii firmelor ce administrează baruri, restau-rante ori societăţilor care deţin automate

pentru cafea (vending machines).

De când vă implicaţi în activităţi cu cafea în România şi cum a început parcursul?

Conjunctura a fost totul. Cumva, ea s-a întâlnit cu pasiunea, pasiune care s-a fundamentat în timp. Plecat din Somalia, format pe continentul cafelei, am asimilat cultura locului. Ca orice copil de acolo, m-am format după „practica locală”, într-un magazin-atelier pentru a învăţa con-tactul şi socializarea, unele deprinderi, aspecte ce au făcut să cresc ca persoa-nă, să asimilez o pregătire pentru viaţă. Mi-a plăcut să şi învăţ, aşa încât mi-am urmat parcursul educaţional mergând la Facultatea de Limba Arabă şi Engleză (de unde şi experienţa ulterioară de for-mator). Mai apoi, m-am orientat spre o bursă de masterat în Bagdad. Contextul socio-politic, izbucnirea Războiului din Golf, războiului civil din Somalia au făcut să mă reorientez. M-am îndreptat spre Europa, ţinta fiind la acel moment Fran-ţa, unde aveam un unchi, tot căutând soluţii de supravieţuire. Implicarea în tot soiul de activităţi, ajuns fiind în România ca emigrant, am constituit un bagaj im-portant pe care ulterior l-am folosit. Toate experienţele, provocările trăite te ajută să te dezvolţi. Fiind emigrant, nu era foarte uşor să te angajezi, aşa încât nu am re-fuzat nimic din ce a venit către mine: am lucrat şi pe excavator, după ce am urmat un curs undeva în Berceni. În orice timp liber pe care îl ai, trebuie să faci ceva!

În 1992, v-aţi implicat în activitatea de distribuţie de cafea pentru o firmă din

România şi aţi luat contact cu cafeaua verde, sortiment gestionat în portofoliul firmei în cauză. Asta a constituit declicul, revelaţia?

În anii ’90 era un context unic în România pe care l-am identificat. Căutând printre firmele existente deja în piaţă, un prăji-tor de cafea pentru cafeaua verde şi tot căutând soluţii, am ajuns şi la momentul Gourmet Coffee, o fabrică ce producea pentru retail şi pe care am preluat-o în 2002, împreună cu un partener (parte-neriat menţinut până azi!) pe care am adaptat-o viziunii proprii. Cunoştinţele acumulate în cei opt ani de activitate pe-trecuţi în proximitatea cafelei am vrut să le valorific mai departe. (Cred că m-am dorit mai mult formator de cultură a ca-felei decât un antreprenor. Această misi-une, pe care consider că pot să o duc mai departe, se întrepătrunde cu impli-carea mea în SCAE). Astfel, am rămas pe cafeaua verde pe care o importăm, preluând-o din marile porturi din Euro-pa: Trieste, Rotterdam, Anvers, Salonic, Hamburg, unde se află şi depozite mari pentru cafea.

Cum recunoaşteţi cafeaua bună?

Fiecare fruct are o amprentă vizuală, iar particularităţile diferitelor tipuri de cafea, împrumutate din mediul de unde cafeaua este recoltată, fac diferenţa. Informaţiile acumulate în perioada formării din Anglia şi Elveţia au contat în această cunoaşte-re. Dincolo de întregul ciclu de formare ce-l solicită cafeaua, o cafea bună e una proaspăt prăjită, proaspăt servită. Timpul optim ce garanteză conservarea calităţi-

un interviu cu coordonatorul naţional al sCae România şi general Manager al gouRMeT Coffee

sherif abdala: “Cafeaua este o lume fascinantă, plină de farmec care nu se dezvăluie din prima oricui!”


lor bobului de cafea, cu păstrarea tuturor nutrienţilor, uleiurilor specifice, este de 30 de zile de la momentul prăjirii.

Cum e configurat business-ul dum-neavoastră?

Faptul că dispunem de o linie de prăjire, ambalare şi de o reţea de distribuţie ne conferă garantarea unei cafele de cali-tate. Clienţii noştri pot face degustări, be-neficiază de consultanţă, tocmai pentru ca satisfacţia alegerii să fie una deplină. Distribuţia se realizează prin curierat,

direct la client, fără taxe suplimentare, după înregistrarea comenzii pe site.

Referindu-ne la clienţii Dolce nera, produsul se poate consuma de către consumatorul casnic?

Dolce Nera este un brand de succes cre-at de Gourmet Coffee tocmai cu acest scop, sortimentele reunite sub acest brand fiind populare. Ne ocupăm de crearea amestecurilor inedite de cafea arabică, de prăjire şi măcinare, conform standardelor de calitate, corelând totul cu nevoile clientului. Cinci ani durează ci-clul de formare a bobului de cafea, până la maturarea completă, geneza acestuia fiind uneori fascinantă. Arbustul de cafea e protejat de un pom fructifer, arbore, ce împrumută anumite calităţi cafelei re-spective. Există cafele rare, cu anumite virtuţi terapeutice, Kapuluwak, de exem-plu, care e o cafea rară, sălbatică, al cărei proces de formare e spectaculos, preţul fiind pe măsură: 250 Euro/kg. Încercăm să evităm cafeaua industrială.

Ce schimbări importante aţi remar-cat din punct de vedere al evoluţi-ei industriei cafelei în România pe parcursul perioadei de când studiaţi

această piaţă?

S-a schimbat criteriul de alegere, care s-a comutat de pe cost pe calitate. Cere-rea din partea consumatorilor există, pia-ţa de cafea e în creştere. Noi suntem la jumătatea capacităţii de producţie. Aco-perim cam cu 32 de tone de cafea co-menzile din piaţă iar scopul nostru pentru etapa următoare e pragul de 50 de tone. Principalul competitor pe nişa în care ac-tivăm este Leonard Coffee, un business al unui bun prieten dealtfel.

aveţi ca activitate şi oferirea de so-luţii firmelor care administrează ba-ruri, restaurante, ori unităţilor care deţin automate pentru cafea. oferiţi consultanţă şi produse personali-zate către: Vodafone, spring Time, fast-food Restaurants Delicateria, Cafeneaua ego Bio auchan, Hotel phoenicia...

Da, e adevărat. Obiectivul este cultura cafelei şi a consumului. Am oferit parte-nerilor noştri mixuri şi reţete specifice, devenite mărci private, aşa cum e cazul Spring Time-Tempo Cafe sau Vodafone-Carol Cafe, dar ideea nu e de a face pro-fit ci de a câştiga nişte parteneri valabili, construirea unor relaţii durabile, genera-toare de o altfel de valoare adăugată. Am ales calitatea nu facilul (…) Intenţiile noastre nu s-ar materializa însă dacă nu s-ar difuza prin barista bine instruiţi, care fac posibilă transmiterea mesajelor ce însoţesc produsul, dincolo de barta teh-nică.

aţi evocat conceptul de "barista". Cum se leagă asta de sCae? Cum s-a produs contactul dumneavoastră cu asociaţia?

În 1998, pe când în piaţa din România se evidenţiau puţini importatori-jucători, am făcut parte din delegaţia invitată din România, alături de cei de la Nova Bra-silia-un importator important al momen-tului acela, la fondarea SCAE în Anglia. În 2002, am devenit membru al asociaţiei pentru ca, în 2007, să fiu numit coordo-nator pentru România, misiunea asuma-tă fiind de a promova cultura cafelei, prin organizarea de concursuri naţionale ce susţin şi evidenţiază oamenii ce activea-ză în această branşă, facilitând schimbul de experienţă, punând accentul pe evo-luţie şi profesionalism. Tradiţia datează din noiembrie 2006 când s-a organizat primul concurs de barista, cu intenţia de a lansa SCAE România. Acum asocia-ţia este organizatoarea campionatelor regionale şi naţionale de cafea, în care provocarea preparării şi servirii băuturilor pe bază de cafea adună din ce în ce mai mulţi barista. În martie 2012, concursul naţional va desemna următorii reprezen-tanţi ai României la competiţiile internaţi-onale şi ne pregătim şi pentru Trofeul na-ţiunilor. Barista sunt ambasadorii noştri.”

Care consideraţi că este atu-ul dum-neavoastră ca manager?

Expertiza.

Cum v-aţi descrie pe scurt?

E greu…tenace.

Ce proiecte legate de activitatea dumneavoastră vor urma în viitorul apropiat?

Intenţionez să demarez un concept de cafenea creat ca un spaţiu în care să se deguste, să se formeze gustul şi apetenţa pentru cafea. Astfel, cercul s-ar închide, cumva. Avem în vedere şi un proiect edi-torial, care implică şi SCAE, un concept de marketing pentru reţeaua de cafene-le, adresabilitatea către utilizatorul-client fiind pe baza unor carduri de consum.

aveţi vreun mesaj pe care doriţi să îl transmiteţi cititorilor noştri?

Un degustător de vinuri spunea, refe-rindu-se la gastronomie, că elementele care contează la o masă şi cu care ră-mâne clientul sunt: vinul, pâinea şi ca-feaua. Cafeaua este esenţială în orice circumstanţă, putând anula sau potenţa valoarea celorlalte produse sau servicii…Mi-aş dori ca-n orice restaurant să ajun-gă „acel ceva”, acel gust la care eu am acces şi pe care celălalt nu-l cunoaşte!

simona sIMIonesCu


De Ziua Armatei, premierul New Kid on the Boc descifrează istoria aşa cum i-a fost redată de nen's'u Băse.

Principesa Margareta se bucură sincer de "mocăciunea" de BMW primită de la un sas care distribuie marca în România.

Tataie, ce părere ai, cine e

un trădător mai mare: regele Mihai sau Antonescu? Nu mă

refer la Ion ci la Crin!

Papa, asta Michael Schmidt de la

Automobile Bavaria stie sa vorbeasca romaneasca ca

mine?


Lideri

Dacă tot ne-am întâlnit pentru acest interviu la Teatrul de Revistă Con-stantin Tănase, locul în care dum-neavoastră munciţi, am să încep cu o întrebare legată de slujba dumnea-voastră. Confucius spunea că atunci când faci ceea ce îţi place, nu simţi că munceşti nicio zi din viaţa ta. aţi obosit în încercarea dumneavoastră de a menţine un ritm atât de intens?

Ştii că rolul oboselii este să variezi obo-seala.

Valabil şi în cazul dumneavoastră?

Sigur că da! Păi mergi, pedalezi tot îna-inte. Este exact ca şi mersul pe bicicletă. Când te opreşti cazi!

aţi avut momente în care aţi simţit că vă încurcaţi în aceste pedale din pri-cina acestui maraton?

Deocamdată nu m-am pensionat. Împli-nesc vârsta de 72 ani anul acesta. La câte am văzut în viaţa mea, nu mai am de ce să mă mir. Am prins toate neno-rocirile posibile. Ţin minte perioada celui de-al doilea război mondial, eram mic de tot dar ţin minte foarte bine... Refugiaţi pe câmp, vai de ei... Seceta din 1946, ză-pezile din 1953, două cutremure majore, vreo două iradieri mari...

Care sunt primele amintiri ale lui nae lăzărescu?

Primele amintiri sunt din perioada în care mă îmbrăca mama, ne lua la subraţ şi mergeam pe câmp. Era un zvonist prin cartier care băga oamenii în sperieţi şi noi ne refugiam de frică pe câmp. După o săptămână apărea din nou cu aceleaşi zvonuri. De multe ori acestea se dove-deau a fi false... De aceea nu suport eu frigul.

Ce alte lucruri nu puteţi suporta?

În primul rând, frigul pentru că majorita-

tea familiilor luau câte o cutie de pantofi în care puneau cenuşă, o stropeau cu gaz şi îi dădeau foc în sobă godin. Nu suport mămăliga. La şcoală mămăliga era pe cartelă. Să nu văd marmeladă în faţa ochilor. Marmelada venise ajutor de

la americani. Auzeam la radio cum spu-neau americanii să continuăm lupta.

Şi totuşi trebuie să existe şi amintiri plăcute...

un actor care spune că a făcut stand-up comedy de când s-a născut

nae lăzărescu: "eu am vrut să lucrez la teatrul Constantin Tănase, portar, contabil, orice dar

neapărat la acest teatru!"


Lideri

Noi eram forţaţi de împrejurări să ne fa-cem jucării singuri. Poate şi asta era o distracţie... Ne puneam imaginaţia la lucru iar acest lucru bineînţeles că m-a ajutat. Am trăit într-un cartier de oameni amărâţi, muncitori. Am fost 64 de copii într-o clasă! Numai doi nu au făcut facul-tatea, în rest oameni realizaţi.

Copilăria v-a întins şi capcane, aţi fost influenţat de anturaje la modul peiorativ?

Datorită faptului că multe dintre femei erau casnice, exista cineva care supra-veghea programul copilului. Vagabon-dul a apărut atunci când printre blocuri a apărut copilul cu cheia de gât. Când muncitorul nu a mai putut să-şi ţină ne-vasta acasă, a apărut şi acest fenomen mai puţin fericit. Mama supraveghea atentă programul, mâncarea, somnul, lecţiile, joaca. Puteam să devenim va-gabonzi, şoseaua Giurgiului este în Fe-rentari! Aveai de unde să înveţi, arme se găseau în prostie! Ce nu se găsea? La mine în clasă, cel puţin jumătate aveau deficienţe, ori le lipseau două degete, ori un ochi sau o ureche. Se paraşutau stilo-uri, penare, era un adevărat pericol!

aţi avut momente de cumpănă, pe-ricole pe care le-aţi evitat în ultima clipă?

La barza chioară îi face Dumnezeu cuib! Lumea era mai bună!

Cum aşa?

Oamenii nu se invidiau atât de mult ca acum. Acum văd ură între oameni care nu au nimic de împărţit. Chiar dacă ar avea, cum vine asta? Să mă supăr pe ăla că are Mercedes şi eu am Dacie? De ce?

unde v-aţi format pentru prima dată calităţile artistice?

La şcoala primară. Atunci, munca de amator era încurajată. Se făceau serbări de toate felurile. Acolo a început să îmi placă. Tata avea o cârciumă şi mai ve-neau artişti pe la el. Acolo l-am cunoscut, fiind foarte mic, pe Bimbo Mărculescu, Vasile Tomazian, un actor de monoloage foarte bun... Plus că, la fiecare cinemato-graf, erau mini spectacole de revistă în-tre filme, acestea durau o oră. Acolo i-am văzut şi pe Alexandru Giugaru, Gogu Trestian, Nae Roman, Puiu Călinescu şi mulţi alţii.

Care era principalul atu al dumnea-voastră în vederea alegerii carierei în teatru?Memoria! Ce spuneau actorii, eu ţineam minte. Mi-a dat Dumnezeu memorie. Nu am uitat nici acum!

faptul că aveţi o memorie extraordi-nară este şi un „blestem”?

Este şi o bucurie şi un blestem. Chiar mă gândeam să scriu o carte despre oa-menii pe care i-am cunoscut, despre cei care au însemnat ceva... Actorii de revis-tă erau nişte oameni populari. Memoria este şi un blestem pentru că nu ştiu pe cine ar mai interesa. Poate doi, trei stu-denţi... Dacă se mai fixează şi nişte pre-ţuri mari, este clar!

Cât de mult v-a ajutat experienţa, încă din copilărie, de spectator de teatru de revistă ?

M-a ajutat enorm. Intram la cinematograf dimineaţa şi ieşeam seara. Vedeam mini revista de nenumărate ori, le şi suflam. Pe urmă am încercat să fac şi eu în carti-er. Am invitat părinţii, le-am luat şi bani... Bineînţeles că erau sume modeste, mă-runţiş.

Ce s-a întâmplat la prima tragere de cortină, aţi avut succesul scontat?

La prima aşa zisă tragere de cortină, două cearceafuri între doi pomi, linişte şi pace! Un unchi de-al meu spune: „Băi băiatule, aţi repetat textul?”. Eu am între-bat ce este ăla un text. Mi-a explicat că trebuie să stabilesc nişte vorbe înainte, altfel trebuie să dau înapoi banii oame-nilor. M-a îndemnat să scriu texte. Aşa m-am apucat de scris.

Cum a decurs a doua punere în scenă a spectacolului?

Am început spectacolul doi, s-a tras cor-tina... „Unde vii la ora asta, tolomacule?”. M-am luat de toată familia. Erau trei case lipite acolo în cartier şi erau foarte mulţi copii. În urma replicilor acide din piesă lumea a sărit la bătaie. Totul se întâmpla atunci când aveam cinci ani.

Ce aţi învăţat, la acea vârstă, din această întâmplare?

Am învăţat că trebuie să ştii bine ce spui şi cum spui, fiindcă s-ar putea să ai mari

probleme. Aşa a fost scris să fie!

Ce ştiaţi atunci despre Constantin Tănase?Eu am fost la înmormântarea lui Con-stantin Tănase. Nu îl ştiam. Eram în câr-că la tata. Lumea râdea în loc să plângă, nu îl vedeau mort! Era de fapt ultimul spectacol a lui Tănase. Eu am vrut să fiu aici, la Teatrul Constantin Tănase, portar, contabil, orice, dar neapărat la acest tea-tru. Dacă Dumnezeu m-a ajutat să devin actor...

Ce ne puteţi spune despre perioada în care aţi participat la festivalurile studenţeşti de artă?

Eu reprezentam ASE-ul. Am luat nouă ani la rând locul I şi titlul de laureat cu grupul satiric. Cei de la teatrul de revistă îmi făceau curte. Exista însă o piedică: legea. Legea spunea că trebuie să ai studii medii şi minim trei ani vechime pe post de actor.

a urmat Rapsodia Română...

Am fost chemat la Rapsodia Română, care făcea secţie de estradă. Am stat acolo fix trei ani. La urmă am venit să lu-crez ca actor profesionist cu Teatrul de Revistă Constantin Tănase. De atunci au trecut aproape 50 de ani.

De la ucenic aţi devenit veteran iar acum sunteţi legendar pe scena de teatru din România. Cum vă simţiţi în această postură?

Din glumă în glumă sunt ceea ce vedeţi. Am făcut şi multe găinării la viaţa mea. Am fost unul dintre olimpicii alcoolicilor din România. După ce a murit prietenul meu Aurelian Andreescu, m-am lăsat. Au trecut mai bine de 30 de ani. Mai am un pic şi mă las şi de restul...

De umor nu vă puteţi lăsa!


Lideri

Încă nu. Şi poeţii au cântat „Femeia”, nu „Nevasta”, deşi m-a potolit moldovean-ca asta, soţia mea. Sunt cu ea de 25 de ani.să înţelegem că soţia dumneavoas-tră a reprezentat un element de echi-libru în viaţa dumneavoastră?

Da. Acum dă masteratul la secţia de tea-tru a unei universităţi particulare. Ea se pregăteşte în continuare, învaţă. Este şi mult mai mică decât mine, are cu 27 de ani mai puţin. Vorba lui Birlic:”În viaţă ai de ales: ori mânânci o bucată de rahat de unul singur, ori o prăjitură în mai mul-ţi!”. Eu nu am fost decepţionat de săraca Monica Columbeanu că l-a lăsat pe ăla. Poate, în locul ei, îi făceam mai rău pen-tru că un om care se bagă în aşa ceva trebuie să fie pregătit psihic!

Dumneavoastră sunteţi pregătit psi-hic?

Eu zic că da. Am trecut şi eu prin asta, am avut cinci neveste. Am ţinut la toate şi sunt ale dracului de multe! Eu fiind un om sărac, cu lefuri de mizerie.

Care este situaţia actorilor din tea-trele româneşti?

Am colegi acum, câştigă 500-600 lei, cu 10-15 ani vechime. Unii nu pot să-şi plătească nici întreţinerea. Înainte exis-tau subterfugii. Radioul făcea piesă după piesă, în care chema tineret foarte mult. Televiziunea făcea cel puţin o piesă pe lună. Plus că se făceau filme româneşti unul după altul. Aveai de unde să te mai cârpeşti. În Bucureşti, existau 5-6 baruri de noapte, în barul Atlantic luam în fieca-re noapte leafa mea pe o lună.

sunteţi de părere că este vina exclu-sivă a sistemului sau aici intervine şi factorul uman?

Factorul uman! Atunci era cât de cât pro-tecţie socială, acum nu este deloc. Îmi pare rău! Riscăm să rămânem o ţară de oameni bătrâni. Trebuie să investeşti în-tâi de toate în tineret! Atunci când ai pro-fesori buni trebuie să îi pupi, trebuie să îi rogi să rămână.

Ce părere aveţi despre noul val de actori?

Sunt câţiva foarte interesanţi. Împrăştiaţi, dar se vor aduna. Nimeni nu s-a născut învăţat. Mai ales că s-a renunţat la teatrul

experimental. Broadway-ul este nimic. Acolo sunt spectacole ciudate.

Ce părere aveţi de curentul stand-up comedy de astăzi?Păi, în cazul ăsta, eu am făcut stand-up comedy de când m-am născut. Mă duceam la microfon şi vorbeam. Ce fac ăştia de astăzi la stand-up comedy? Se duc la microfon şi vorbesc, circulă pe scenă... Ca orice român, trebuie să fim snobi. Vorbeam cu un general de la jan-darmeria franceză şi mi-a spus că prea ne aplecăm în faţa civilizaţiei americane. Care civilizaţie americană? Dacă iei la analizat actorii americani de bază, aceş-tia sunt europeni. Încep cu Chaplin şi cu Stan şi Bran şi am terminat lista. Majori-tatea celorlalţi actori mari din Statele Uni-te şi-au făcut ucenicia în Europa.

Credeţi că imităm ceea este mai uşor de imitat?

Nu se gândesc la asta. Din pur snobism. E ceva ce vine din afară. Exact ca atunci când oltenii se fotografiau la bâlci cu ceasuri. Să vadă lumea că românul are ceas! Se poartă şi acum, mulţi se întrea-

bă dacă e de firmă...

pe cine aţi avut ca model în cariera dumneavoastră?

Am avut mai multe modele. Atunci Franţa deţinea crema comicilor. Bourvil, Fernan-del, mai târziu au apărut Jean Le Trevle şi mulţi alţii. Marcel Sardou, celebru critic de film, spune că cel mai bun film trebuie să îl facă englezii, să îl finanţeze ameri-canii şi să îl vadă francezii.

este talentat publicul din România?

Publicul a fost şi a rămas foarte talentat. Oamenii au multe greutăţi... Câţi au vrut să ne scoată de pe bucata asta de pă-mânt?! Scrisoarea care este la Budapes-ta, am văzut-o şi eu, a lui Vlad Ţepeş. El spunea să nu avem nicio grijă fiindcă imperiile astea care ne înconjoară vor

dispărea, Ţara Românească şi Moldova vor rămâne! Şi aşa a fost: imperiile Aus-tro-Ungar, Ţarist, Otoman nu mai sunt. Eu am fost educat de mic patriot şi cu mândria de a fi român. Acum aud că a fi naţionalist e rău. Nu sunt un naţionalist excesiv, ca să fiu înţeles, dar să nu uităm că aici a fost leagănul Europei. De aici au plecat dorienii şi au făcut Grecia, de aici au plecat francezii şi au făcut Franţa, de aici au plecat ilirii, triburile tracice şi au făcut Italia. Vorbind prozaic pe tema patriotismului, mă certam la Roma cu o doamnă care îşi dădea a doua zi docto-ratul cu tema „Traian”. Am ajuns aproape de a ne bate. Eu nu am dat niciodată în femeie, dar a fost o ceartă monstru. Lati-na era limba dacilor, o latină barbară. La momentul ăla, în Imperiul Roman limba oficială era greaca veche. Ei au învăţat de la noi, nu noi de la ei. Drumurile erau făcute!

Dintre rolurile pe care le-aţi jucat, care vă sunt mai apropiate în suflet?

Toate rolurile îmi sunt dragi, bineînţeles că am avut şi „copii nereuşiţi”, că nu se poate altfel. Teatrul de revistă este ca un ziar, un ziar vorbit. Textul de revistă du-rează cel mai puţin, se schimbă împre-jurările.

Care este filosofia după care v-aţi ghidat în viaţă?

Nu am avut ceva special. Mi-a plăcut să nu mă enervez.

aţi reuşit această performanţă?

Uneori da, alteori nu. Dar de ce să-ţi faci nervi?! Vorba lui Wilhelm de Orania:"liniştit pe valurile unei vieţi năval-nice". Ce ar vrea acum Iordache, Dinică sau Bănică să aibă problema asta dar să trăiască. A fost Dumnezeu ingrat cu artileria grea a teatrului românesc, unul după altul, numai ce mai mari. Îmi pare foarte rău.

aţi spus mai devreme că doriţi să „zugrăviţi” într-o carte „tabloul” vieţii dumneavoastră. la ce registru stilistic v-aţi gândit pentru această carte?

Eu aş îmbrăca aceste gânduri sub forma unui roman. M-aş alege pe mine per-sonaj principal, ca om care umblă prin toată acţiunea. Mă gândeam să o public după moarte. Aşa nu mă poate acuza ni-meni de ceea ce am scris: prinde orbul scoate-i ochii... Multe lucruri nu trebuie înfrumuseţate, trebuie lăsate aşa cum


Lideri

erau, plasate în condiţiile de atunci. Încă noi suntem fericiţi, ce să spunem des-pre oamenii care au nimerit în perioada războaielor mondiale?! Chiar dacă scapi, ca şi tatăl meu. S-a întors din război şi a mai trăit puţin fiindcă se îmbolnăvise în tranşee.

Credeţi că epoca în care trăiţi vi se potriveşte?

Asta este epoca Caragiale în care ne tot învârtim ca un căţel în jurul cozii. Caragi-ale, dacă ar fi fost chimist, ar fi inventat o cerneală care să facă explozie în contact cu prostia. Personajele lui trăiesc, parcă i-a blestemat şi i-a trimis din nou în via-ţă.

sunteţi un comic autentic pe scenă, cum sunteţi în viaţa de zi cu zi?

Cizmarul nu are pantofi! Eu acasă sunt tăcut. Se supără şi moldoveanca pe mine...

Vă consumă teatrul şi astfel nu mai aveţi energie?

Am avut roluri grele. Un actor poate slăbi între trei şi cinci kilograme într-un spec-tacol. Un tenor de operă slăbeşte la fel. Genul teatrului de revistă poate părea la prima vedere uşor dar, dacă este luat în serios, este destul de dificil.

aveţi tabieturi înainte să jucaţi pe scenă rolul atribuit?

De multe ori am fost vitregiţi. Eu sunt din categoria actorilor mai vechi. Vin cu cel puţin o oră înainte de spectacol. Ascul-tam orchestra cum se acordă, treceam prin scenă şi observam dacă recuzita este în regulă, ascultam rumoarea pri-milor oameni intraţi în teatru. Intram în dispozitiv treptat. Acum, orchestră avem destul de rar... Ce să faci cu negativele? Dumneata preferi o friptură proaspătă pe grătar sau o conservă?! Asta este dife-renţa între cântatul în direct şi cântatul de pe negativ.

Cum a fost experienţa colaborării cu televiziunea?

Am început să fac spectacole cu ocazia diverselor sărbători. Ştiu că televiziunea era în Moliere. Acum, la ce să mă duc? La mese rotunde cu capete pătrate?! Toţi ştiu tot. Noi, studenţii, aveam emisiune lunară. Aveam formaţii una mai bună ca alta. La cuplete, pe noi ne acompania la pian Eugen Ciceu. Aveam cântăreţi buni. Era Dan Spătaru, Pompilia Stoian, Anca

Agemolu...

Cum l-aţi întâlnit pe Vasile Muraru?

L-am văzut pentru prima oară pe Vasi-le Muraru la terasa teatrului Constantin Tănase. M-a frapat „trompa” lui. El îl aştepta pe Dem Rădulescu, care era în spectacol. Vasile era făcut pe el. Aveam şi eu nişte texte în spectacol, iar Muraru îl aştepta pe profesorul lui. L-am pus să se ridice ca să ne comparăm dimensiu-nea nasului. El este timid şi acum... S-a ridicat şi a spus: „Cred că da, domnule Lăzărescu”. În perioada aceea, eu de abia mă lăsasem de băutură. Trebuia să mă plimb prin parc şi Vasile Muraru mi-a spus că vine şi el. Am mers în Herăstrău. Am băut... Pepsi cu gheaţă. El mi-a po-vestit despre viaţa lui... Noi înainte ne-am împrietenit, după aceea ne-a dat prin cap să colaborăm pe scenă.

Cum l-aţi descrie pe Vasile Muraru?

El are educaţia aceea de ţăran român cinstit, educat pentru muncă. Mândria este unul dintre păcatele capitale, vezi la unii care sunt vai de capul lor şi nu le ajungi cu prăjina la nas. El nu este aşa.

Şi aţi ajuns să îl creşteţi din punct de vedere artistic?

Nu. Era încă de atunci destul de bine crescut din toate punctele de vedere. Fă-cea în fiecare dimineaţă 12 kilometri prin zăpadă până la liceu la Piatra Neamţ. Aşa i-a fost lui scris să fie. Are şi doi copii foarte reuşiţi. Băiatul lui a creat un modul pentru transportul lunar şi a luat premiul I la NASA. L-au chemat acolo. Fata lui a luat, de trei ori la rând, medalia de aur în lume la chimie. La el, aşchia nu a sărit departe de trunchi. Vasile Muraru citeşte foarte mult!

V-aţi completat încă de la început pe scenă?

Absolut! Altfel nu se putea. În meseria asta nu există foarte multă răbdare. La Stan şi Bran, unul era vioara iar celălalt era arcuşul, ăla care se zbate.

În cazul cupletului nae lăzărescu-Vasile Muraru cum este?

Depinde de text. Putem fi şi una şi alta. În ultimul timp, l-am lăsat mai mult pe el. Eu mă cam apropii de ieşirea din scenă, el acum intră. Vorba lui Dan Spătaru, intra şi spunea „Sărut mâna!” tuturor femeilor, iar un tip l-a întrebat de ce spune asta in-clusiv femeii de serviciu. El a replicat:”Mă

băieţi, când urci scara salută lumea că s-ar putea să te întâlneşti cu ei când o cobori”.

Ce aţi învăţat de la Vasile Muraru?

În primul rând, agricultura! Mi-am făcut nişte relaţii fără să vreau. La el în sat, sunt doi tineri, Piersic e făcătură ca fizic, frumoşi, înalţi, solizi. Fiecare are câte 1.000 de oi, 15-20 de porci, 30-40 de vaci. Nu se uită nimeni la ei că este foar-te mult de muncă. Prea multă muncă...

Ce aţi încercat dumneavoastră să îl învăţaţi pe Vasile Muraru?

Eu l-am învăţat să gestioneze acele mo-mente în care trebuie să iei o hotărâre rapidă. Să fie chiar mai tranşant!

aţi avut de pierdut din cauza perso-nalităţii pe care o aveţi?

Da, am auzit de multe ori că am o limbă a dracului. Dar ce pot să fac?! E nevo-ie şi de unul care să-ţi facă un duş rece. Ceauşescu începuse bine. L-au stricat ăia de lângă el. Atunci când ai pe lângă tine persoane care îţi spun că eşti genial, ajungi să crezi şi tu. Când unui general roman i se asigura o primire triumfală în urma unei victorii, în spatele lui stătea un senator bătrân, care îi ţinea coroana de lauri şi care îi spunea la ureche tot tim-pul: „Aminteşte-ţi că eşti om!”.

Cum decurge, în prezent, o zi obişnu-ită din viaţa dumneavoastră în afara teatrului?

Şi la o bere când ieşeam, tot de teatru vorbeam. Este o meserie atât de frumoa-să şi cu atât de multe blesteme în ea... dacă vrei să o faci. Poeţii erau în ace-eaşi gaşcă cu noi, aveai de unde să în-veţi. Erau şi câţiva fotbalişti. De exemplu, Cornel Dinu numai prost nu era, un om extrem de citit. Sigur că îl suportam şi pe Rică Răducanu, dar măcar era simpatic.

Dintre politicienii de astăzi, în ce roluri i-aţi vedea într-o piesă de tea-tru?

Pe Emil Boc l-aş vedea în locul lui Aga-miţă Dandanache. Preşedintele ne re-prezintă cu cinste, este exact românul mediu. Îi place şi un şpriţ, şi o femeie, este şi mincinos. Ce vreţi mai mult? Este exact Mitică a lui Caragiale. Drumul spre iad este pavat cu bune intenţii.

a consemnat,Cătălin VĂCaRu

1 0 InVesTIgaToRul | noIeMBRIe 2011 | www.investigatorul.ro

Wine Club

A apărut o nouă podgorie în arealul Dealu Mare, în apropierea Mizilului, pe drumul ce duce spre Finteşti. E adevărat că trebuie să mergi cam 6,5 km pe drum de piatră, însă drumul merită cu prisosinţă parcurs. Walter Friedl, proprietarul cramei, ne-a povestit că proiectul a pornit prin achiziţionarea conacului Dorobanţu, proiectat de Ion Mincu. După cumpărarea conacului, proprietarul a în-ceput să înfiinţeze plantaţii noi de viţă de vie. Astăzi s-a ajuns la 82 de hectare. Dacă iniţial prima producţie a fost vinificată la Davino, în condiţii pe care nu le puteau controla, inves-titorii au decis că este timpul să construiască propria cramă. Au făcut totul de la zero cu aju-torul arhitecţilor tirolezi Miklautz şi Gaertner. Investiţia totală a ajuns la circa opt milioane de euro. Rezultatul este un fel de boutique winery, foarte cochet, cu toate utilajele necesare unei funcţionări corecte la scară mică, semi-au-tomată. Sortarea strugurilor se face manual, iar, după zdrobire, sunt dirijaţi gravitaţional în tancuri de fermentare de inox. Capacitatea de vinificare este mai mare decât recolta anuală astfel încât îşi permit să lase vinul roşu în con-tact cu pieliţa circa trei saptămâni. Crama este dotată şi cu baricuri de stejar, unele vinuri fiind baricate 15 luni. Detaliile arhitectonice sunt bine gândite şi impresionează plăcut. Ideea de nume şi logo provine de la numele latinesc al şopârlei, la-certa. Un total de 40 de angajaţi ajută la bunul demers al afacerii.

analiza specialiştior asupra vinurilor lacertaChardonnay '10 e un vin cu alcoolul la 13,8% dar destul de bine integrat. Culoarea este

bună, specifică. Mirosul e frumos, aduce sen-zaţia de citrice şi salcâm. E onctuos, dar fără să impresioneze. Aciditatea e bună, însă, pe final zgârie puţin pe gât. La preţul de 39 de lei la cramă, este un vin bun, ţinând cont că sunt la primele recolte.Cupajul de cabernet cu shiraz '09 promi-te mure când îl miroşi. Când îl guşti îţi oferă arome de cafea şi poate uşoare note de piele tăbăcită. Aici alcoolul este de peste 14% însă este bine integrat. Toate vinurile clasificate sunt vinuri foarte bune, de la 85 de puncte dacă vă ghidaţi după punctaje. Vinurile roşii sunt de urmărit în anii ce urmează!

străinii ne dau lecţii

După o carieră diplomatică de 27 ani, Walter Friedl este în prezent reprezentant al grupului de proprietari Lacerta Winery. El este căsătorit cu o româncă.“Este o zonă perfectă pentru viticultură, o zonă în care se află şi Toscana. Condiţiile sunt excelente, în primul rând pentru vinul

roşu. Strugurii au o aromă specială, au zahăr şi nu este necesară instalarea sistemelor de irigaţie. Este un pământ foarte fertil, cu toate mineralele necesare. Astfel nu este nevoie de aplicarea îngrăşămintelor.”, a declarat Friedl.Vinurile obţinute de-a lungul paralelei 45, paralela pe care se poziţionează şi podgoria Dealu Mare alături de zone precum Bordeaux, Saint-Emilion şi Toscana, sunt recunoscute pentru gustul bogat, complex si catifelat.„Vinurile noastre sunt păstrate în condiţii strict controlate, în crama recent inaugurată. Când este cazul, sunt maturate exclusiv în butoaie barrique din esenţe de stejar de cea mai bună calitate provenind din Franţa, SUA, Rusia, Ungaria sau România.”, a mai spus Walter Friedl.Standardele impun normarea succesivă a pro-ducţiei pe parcursul anului până la obţinerea a maxim un kilogram de struguri pentru fiecare butuc de viţă de vie. Se face astfel o selecţie strictă a strugurilor care intră în procesul de vi-nificaţie şi care asigură vinului Lacerta un nivel calitativ ridicat.Cinci milioane de euro au fost investiţi anul trecut în noua unitate de producţie ce folo-seşte o tehnică de vinificare modernă, bazată pe principiul gravitaţional, limitându-se astfel nevoia folosirii pompelor. Partea de producţie este completată de un salon de degustări, un magazin de vinuri şi o cameră de conferinţe.La numai 100 de kilometri de Bucureşti, La-certa este o alternativă frumoasă pentru o excursie de o zi în weekend. Atenţie însă, nu servesc masa decât pentru grupuri organiza-te, prin catering.

Cătălin VĂCaRu

lacerta Winery, o destinaţie pentru cunoscători

InVesTIgaToRul | noIeMBRIe 2011 | www.investigatorul.ro 1 1

Piticbocul a decis să se apuce de hip-hop. De aceea i-a dedicat o primă piesă colegei sale de partid Anca Boa... giu.

E sofisticată, mă! Nu

vezi cum se-mbracă, mă! Parcă-i o talibancă, mă!

O vorbă veche românească spune că prietenul politic la spitalul de "sănătoşi" se cunoaşte.

E clar: are tumori

la creier şi la ficat şi era să se înece în Marea

Neagră!

Şi, dintr-o

singură mişcare, l-am lăsat fără

portofel!


Uslaşii Victor Ce-bună-poantă şi Nu-mai-ştiu-ce-floare Antonescu au decis că e cazul să abordeze în lume o comunicare caldă, tovărăşească.

Preşedintele PNL-ului pesedizat, Crin "Şi-alte-flori" Antonescu, speră să câştige voturi pe teme de arheologie politică.

Ceea ce Băsescu nu vrea

să recunoască este faptul că regele Mihai, Stalin şi

poporul rus libertate ne-au adus!

Alianţa dintre noi nu poate

să reziste dacă tu iei toate blondele şi mie îmi laşi babele ochelariste şi pesediste, îmbrăcate în

veste de cacao!


umr umr umr umr

- Cum păstraţi armonia conjugală?- Prin reciprocitate: când soţia e nervoasă, eu tac. Şi invers: eu tac, când soţia e nervoasă!

- Nu ţi-e ruşine că te-a adus chelnerul acasă la miezul nopţii?- Păi, dacă mai devreme n-a fost liber...

- Doctore, chiar nu mai e nici o speranţă?- Nu, tinere, soacra dumitale se va înzdrăveni în mod sigur. - Dragule, ai fi dorit să mă mărit cu altul?- Nu, scumpo. Eu nu doresc răul nimănui...

- Tinere, ceri mâna fiicei mele? Înţeleg că ai viitorul asigurat.- Dacă ea nu m-a păcălit, da...

- Fata mea, cineva mi-a cerut mâna ta!- Vai tată, dar n-aş vrea să mă despart de mama!- O, dar poţi să o iei cu tine, draga mea!

Ea: E bună ciorba?El: Ai chef de ceartă?

La o staţie de benzină cu o singură pompă se opreşte un tip cu un Hummer şi începe să bage benzină. Trece o jumătate de oră, el băga benzină... Trece o oră, trec două... În spatele lui s-a făcut coadă, toţi înjură în delir. Unu’ scoate capul pe geam şi îi strigă ăluia cu Hummerul:- Ascultă, bă! Măcar opreşte motorul, cât bagi benzină!

- Măi, Gheorghe, am două veşti proaste, cum să ţi le zic?- Combină-le!- Nevastă-ta ne înşeală!

Ion şi Măria la maternitate:- No, Marie, ce avem?- Băiat.- No... şi cu cine seamănă?- ...degeaba-ţi spun, că nu-l cunoşti.

Soţia către soţ:- Am două veşti pentru tine, una proastă şi una bună.- Spune-le.- Te părăsesc!- Şi vestea proastă?


umr umr umr umr

Un tip care mânca la un restaurant cheamă chelnerul:- Gustă, te rog, supa.Chelnerul, confuz, întreabă:- Este prea fierbinte?- Gustă supa!- Este prea rece?- Gustă supa!!- A căzut vreo muscă în ea?- Gustă supa!!!Chelnerul, obosit de ghicit, cedează.- Bine, bine, gust supa. Unde-i lingura?- Aha!

Undeva la ţară... Bătaie în geam noaptea pe la ora trei:- Hei, n-ai văzut o turmă de boi?- De ce? Ai rămas în urmă?

Într-un oraş din Transilvania, pe o străduţă dosnică, un ungur zace într-o baltă de sânge, ciuruit de 40 de gloanţe, plus două cuţite înfipte-n spate şi un târnăcop în gât.După ce studiază actele defunctului şi după ce examinează atent şi îndelung cadavrul, criminalistul român trage concluzia:- O asemenea sinucidere cumplită nu mi-a mai fost dat să văd până acum!

La un WC public britanic, se află un automat pentru prezervative şi pe el inscripţia firmei Durex: "Corespunde normelor britanice".Puţin mai jos, cineva a zgâriat: "Şi vaporul Titanic corespundea...".

O cugetare scoţiană: "Poţi face economii numai atunci când nu cheltui nimic..."

În ziarul local din Edinburgh: "Taxi prăbuşit în prăpastie: 42 de morţi"

Cum a fost fabricată pentru prima oară sârma? Un scoţian şi un evreu au zărit concomitent pe stradă o monedă de un penny.

De ce cred scoţienii că sexul e o afacere proastă? Se băga în ea mai mult decât se scoate!

De ce în Scoţia în fiecare castel se află câte o stafie? Este mult mai ieftină decât un sistem de alarmă...

Se trezeşte Janos şi-i spune nevestei:- Am visat ceva frumos.- Ce, mă, Janos?- Că am fost în Bucureşti!- Şi ce-i frumos în visul ăsta, mă?- Nu m-au lăsat să intru decât cu paşaport!

Cică s-a descifrat mesajul de pe una dintre cutiile negre de la un avion care a lovit World Trade Center:- Băi, Funare, eşti sigur că asta-i Budapesta?

Un englez, un francez, un român şi un

ungur se aflau într-o barcă pe cale să se scufunde. Cei patru decid să tragă la sorţi care să se arunce în apă şi să-i scape pe ceilalţi. Ghinionul căzu asupra englezului. Acesta zise "Long live the Kingdom!" şi se aruncă în apă. Cei rămaşi observară că barcă tot se scufundă. Veni rândul francezului să se arunce. Acesta zise "Vive la France!" şi se aruncă. Barca se tot scufundă! Ghinionul căzu pe român. Acesta zise "Trăiască România mare!" şi îi dădu brânci ungurului!

Ion îşi ascuţea coasa, iar vecinul lui, Janos, îl întreabă:- De ce ascuţi coasa aia?- Mă, Janos, eu vreau să te omor.- Eşti nebun, ne cunoaştem de 20 de ani, nu am avut nimic de împărţit, ce-ai cu mine?- Mă, e adevărat că voi l-aţi omorât pe Mihai Viteazu?- Da, dar asta a fost acum cinci sute de ani...- Aşa e, dar eu numai azi am aflat.


Nuţi de Cotroceni recunoaşte că este o patrioată emoţională.

Vreţi să sar de la balcon?! Bine,

atunci mă duc să îmi aduc paraşuta!

România are un avantaj, lucru recunoscut şi de

cei de la FMI: are suficientă voinţă politică pentru a lua măsurile care se impun în combaterea

efectelor crizei. De aceea am tăiat salariile pentru a construi stadioane!

Preşedintele PRM a lansat prima filială a partidului într-un sanatoriu de recuperare a celor cu probleme la "calculator".


Gaddafi, conducătorul "unei anumite părţi" a Libiei, a avut o întâlnire de lucru cu cei doi foşti preşedinţi francezi: Jac şi Rac.

Căpitanul America stă la taclale cu un marinar care are în bibliotecă aproape toate cărţile scriitorului Johnny Walker.

Singura soluţie pentru a scăpa de critici, pentru Pitic Boc, ar fi să decreteze printr-o ordonanţă de urgenţă că miile de kilometri de autostradă pe care ni le-a promis au fost făcute.

Zece întâmplări ciudate şi-o

minune mi-au adus whisky-ul în casă...

Te uiţi ca prostu' la sticlă şi zici: "Cât eşti de

frumoasă!".

100 de kilometri de

autostradă la primărie, 100 de kilometri de autostradă la prefectură, două sute de kilometri de autostradă la

şcoala de fete...

Documents

INVESTIGATORUL Noiembrie 2011