Istoria Bisericii PenticostaleAutor: Lector dr. Valeriu Andreiescu  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse Adaugata in 29/09/2006 vizualizari: 17.821

Capitolul 1 - Origini române şi americane ale penticostalismului românesc

Un român ortodox, scriitorul Mihail Sevastos (1892 – 1967), jurnalist şi editor al câtorva reviste culturale româneşti între cele două războaie mondiale (de asemenea romancier, poet şi memorialist), este un observator neutru, adecvat pentru a judeca Reforma Neoprotestantă românească. El a scris întru-unul dintre cele mai importante ziare româneşti ale timpului, în Noembrie 1931: „La noi n-au fost frământări creştine, poate şi din pricină că religia maselor ţărăneşti (în care se manifestă sectele) semăna prea puţin cu creştinismul. Biblia şi evanghelismul nu pătrunseră în sufletul poporu-lui, în adâncul ţărănimii era fetişism, păgânism, vrăjitorie, orice, numai credinţă creştină nu. Chiar popa era mai puţin preot decât vraci... care descânta vitele. În aceste condiţii, se înţelege foarte uşor lipsa prigonirilor religioase din trecutul nostru. Nu era atât toleranţă, cât dezinteres. Mintea ţăranului s-a pus însă în mişcare. A stat încercuită milenii. Acum a scăpat la libertate şi nu se opreşte cu una cu două. Săteanul vrea să afle, să ştie, să cunoască. Religia de la putere nu-şi dă osteneala cu lămurirea credincioşilor şi cu propaganda în mase. Acest lucru îl fac sectanţii. Ei răspund unei necesităţi spirituale a maselor. Conduc minţile şi sufletele care trăiesc în nelinişte. Le dau lămuriri, le arată căi noi - la capătul cărora poate-i mântuirea negăsită până acum. Abia astăzi se formează în adâncul poporului nostru adevăraţii creştini"[1].

Acest text conţine mult adevăr, dar şi simplifică istoria de 2000 de ani a creştinismului. Din secolul al III-lea până în secolul al IV-lea au fost mii de creştini martirizaţi pe teritoriul României de azi. Aceştia au fost romanii, strămoşii românilor. Începând cu Evul Mediu, au existat o mulţime de adevăraţi creştini greco-ortodocşi în toate nivelele societăţii. Marea Reformă a influenţat creştinismul românesc începând cu secolul al XVI-lea şi al XVII-lea. Biserica Greco-catolică (Unită cu Roma) a apărut în secolul al XVIII-lea şi a ajutat poporul român să devină o naţiune modernă. Trezirea evanghelică românească a început, de fapt, la sfârşitul secolului al XlX-lea, cu Mişcarea Baptistă şi s-a dezvoltat în prima jumătatea a secolului XX. Articolul lui Sevastos este un document istoric, fiind scris pentru ca să apere libertatea religioasă a penticostalilor, principala mişcare a acestei treziri religioase.

Câţiva scriitori neevanghelici au sugerat că penticostalismul a ajuns în România din SUA, în jurul anului 1910[2]. I. M. Popescu a scris despre un emigrant român, Pavel Budeanu, care a răspândit ideile penticostale înainte de anul 1918, printr-o revistă românească apărută în SUA[3]. În 1919, o săsoaică baptistă din satul Dârlos, de lângă Mediaş (Transilvania) a fost prima persoană care a trăit experienţa botezului cu Duhul Sfânt, cu semnul vorbirii în alte limbi, în România.[4]

Printre românii americani care au participat la evanghelizările şi la întâlnirile de vindecare ale lui Aimee Semple McPherson a fost şi baptistul Petru Pernevan, care s-a întors în România, şi prietenul său Constantin Sida. Acesta i-a trimis o scrisoare lui Pernevan în anul 1921, povestindu-i că a fost botezat cu Duhul Sfânt împreună cu alţi şase români[5]. Pernevan i-a arătat scrisoarea prietenului său Gheorghe Bradin, care în anul 1922 a devenit pastor baptist. Persida Bradin, soţia lui Gheorghe

Bradin, ţinea legătura cu Petre Andraş, care îi povesteşte că fratele lui, Teodor, şi cumnata sa au fost într-un grup de şapte români care au fost botezaţi cu Duhul Sfânt. Soţii Andraş din America au trimis rudelor lor din Păuliş o scrisoare şi o carte de cântări penticostală, în mai 1922.[6]

 

Capitolul 2 - Începutul penticostalismului în România

În iunie 1922, Gheorghe Bradin s-a rugat pentru vindecarea soţiei sale, care suferea de tuberculoză şi hidropizie, şi ea a fost vindecată de Domnul. Bradin a trimis o scrisoare la o adresă găsită în cartea de cântări primită de la familia Andraş din America. În Septembrie 1922 a primit un răspuns de la Pavel Budeanu şi a hotărât să deschidă prima Biserică Penticostală din România, în Păuliş, la 10 Septembrie 1922.[7] La sfârşitul anului, această biserică avea 30 de membri. În Februarie 1923, a fost fondată o nouă biserică penticostală în Cuvin, lângă Păuliş, în casa soţilor Vasile şi Persida Semenaşcu, împreună cu alţi 3 credincioşi. La 3 Iunie 1923, atât Persida cât şi Gheorghe Bradin au fost botezaţi cu Duhul Sfânt.[8]

Primul persecutor al penticostalilor din România a fost preotul ortodox din Păuliş, Cornel Popescu, care a determinat autorităţile locale din Radna să interzică noua „sectă", în 1923. Gheorghe Bradin, în calitate de conducător al noii asociaţii religioase, şi Dumitru Stoi, secretar general, au protestat şi au cerut să fie respectată libertatea religioasă. Pretorul din Radna a trimis cererea lor prefectului judeţului Arad, care a trimis-o Ministrului Cultelor (în România cuvântul „cult" are sens pozitiv, pe când cuvântul „sectă" are sens peiorativ). Ministrul a interzis „secta" penticostală în anul 1924.[9]

În SUA, primele Biserici Penticostale române au fost înfiinţate în anii 1921 - 1922, în Michigan şi Ohio. O biserică a existat şi în Detroit, unde a fost tipărită o carte de cântări în limba română.[10] Pavel Budeanu (1886- 1958) a fost ordinat ca lucrător (pastor) penticostal în 1923; el a locuit în Akron, Ohio. În 1924 a fost trimis în misiune în România, unde a adus cu sine cartea de cântări menţionată mai sus şi a oficiat primul botez penticostal în apă, din România, în râul Mureş, aproape de Păuliş, în 16 Octombrie 1924, la ora 10 dimineaţa, în mod clandestin[11]. Conform celor spuse de Trandafir Sandru: „Cu această ocazie a fost făcută şi prima fotografie cu biserica din Păuliş. Pe fotografie s-a scris data şi numele bisericii, care era „Biserica lui Dumnezeu"".[12] În conformitate cu alte informaţii, Budeanu a lucrat în acele vremuri cu American Assemblies of God. El a început să lucreze cu American Church of God din anul 1943.[13]

Pavel Budeanu a fost arestat de jandarmi în satul Nădab (judeţul Arad) şi escortat la prefectura din Chişinău-Criş. Astfel a experimentat el, în mod personal, persecuţia şi şi-a ajutat fraţii printr-o rudă a sa, care era avocat la Bucureşti. Acesta a trimis prima petiţie la Ministerul Cultelor, prin care se cerea recunoaşterea Asociaţiei Penticostale. Petiţia a fost semnată de 50 de membri ai celor două biserici penticostale din Păuliş şi din Cuvin, în frunte cu preşedintele Gheorghe Bradin şi cu secretarul general D. Stoia.[14]

Fundalul baptist al Mişcării Penticostale din România este ilustrat prin numele de „baptişti penticostali", folosit în acea petiţie.[15] Din păcate, Dr. Alexa Popovici, în cartea sa „Istoria Baptiştilor din România", prezintă apariţia Bisericii Penticostale plecând de la multe informaţii false şi cu resentimente amare. Cu excepţia câtorva aspecte ale pneumatologiei, penticostalii şi baptiştii români au aceeaşi doctrină; în loc să se contrazică, ei ar trebui să coopereze frăţeşte.[16]

Petiţia din 1924 a determinat scrierea primei Declaraţii de Credinţă a Bisericii Penticostale din România. Ministerul Cultelor nu a răspuns în mod direct, dar decizia a fost prezentată în al 5-lea paragraf al Hotărârii nr. 5734/29 Ianuarie 1925: „Secta penticostalilor, cu aderenţii exclusiv din satele Păuliş şi Cuvin (jud. Arad), este condusă în mod exclusiv de către Gheorghe Bradin. Doctrina este publicată în cele 14 pagini ale broşurii numite „Declaraţia Fundaţiei Adevărate". Noi o

interzicem, pentru că doctrina sa nu este împărtăşită (îmbrăţişată) de către toţi membrii, ci doar de câteva persoane iniţiate şi pentru că această (sectă) nu prezintă garanţii suficiente că ar respecta articolul 22 al Constituţiei."[17]

Această decizie oficială a fost publicată în ziare şi a fost răspândită în toată România. A fost primul document oficial tipărit despre penticostalii din România, care a ajutat mult ca penticostalismul să fie propagat. Renaşterea spirituală a făcut ca mulţi oameni să fie interesaţi în a afla doctrina creştină penticostală, iar Gheorghe Bradin a primit în Păuliş multe scrisori şi vizite din diferite părţi ale României.[18]

În 1925, Episcopul ortodox al Aradului, Dr. Grigorie Comşa, a început un război împotriva penticostalilor, fiind cel mai mare duşman al lor (1925 - 1937). Totuşi, în paginile pe care le-a scris despre penticostalismul românesc în Noua călăuză pentru cunoaşterea şi combaterea sectelor a demonstrat o bogată şi corectă informaţie în comparaţie cu istoricul baptist Alexa Popovici. Comşa era fericit că erau doar două biserici penticostale şi era sigur că numărul lor nu va mai creşte.[19]

Nici autorităţile statului şi nici o Biserică Ortodoxă nu au menţionat însă că o mică mişcare penticostală săsească a luat fiinţă în jurul oraşului Mediaş, din Transilvania.[20] Această trezire penticostală în mijlocul saşilor luterani din Transilvania a început în anul 1919, la Dârlos, prin intermediul unor săsoaice baptiste, care au fost influenţate de o penticostală venită din SUA. Michael Thelman a fost botezat cu Duhul Sfânt în anul 1923 şi a primit botezul în apă în 1927 la Viena, Austria, în timpul Conferinţei Penticostale, unde l-a întâlnit pe misionarul suedez penticostal George Steen. Mai târziu, Steen a vizitat România şi l-a ordinat pe Thelman ca pastor al bisericilor penticostale săseşti (Dârlos, Curciu, Boian etc.)[21] Se pare că Thelman avea să devină unul dintre cei mai importanţi pastori penticostali ai minorităţilor etnice din acel moment. De asemenea, autorităţilor române nu le-a păsat nici de mişcarea penticostală din mijlocul maghiarilor. În anul 1997 Biserica Penticostală Maghiară din Timişoara şi-a celebrat cei 70 de ani de la înfiinţare (1927-1997).

Conform lui C. Cuciuc: „Independent de mişcarea penticostală din Banat şi Transilvania, o româncă venită din SUA a început să răspândească învăţătura penticostală în Bucovina."[22]

În 1926 existau deja 6 biserici penticostale în judeţul Arad: Păuliş, Cuvin, Arad (Micălaca), Măderat, Pâncota şi Şoimoş.[23] Episcopul Comşa, într-o petiţie trimisă prefectului de Arad, în 1926, i-a acuzat pe penticostali de fanatism şi că erau instrumente ale comuniştilor. El a cerut represalii şi, de asemenea, să fie intentat un proces împotriva penticostalilor, care chiar a avut loc. Gheorghe Bradin din Păuliş şi Ilie Gavril din Şoimoş au fost arestaţi şi trimişi în faţa Curţii Marţiale din Sibiu şi de acolo la Timişoara, unde au fost eliberaţi pentru că nu era nici un motiv pentru ca să fie judecaţi.[24]

 

Capitolul 3 - Prima expansiune penticostală română (1927-1994)

În ediţia din 1927 a „Noului Ghid pentru secte", Episcopul Comşa a denunţat pe Teodor Andraş din Detroit şi pe Pavel Budean din Akron că susţin pe penticostalii din Păuliş şi că au relaţii cu „secta evanghelistă" din Iaşi. Observăm că penticostalii sunt adesea numiţi „Evanghelişti" în ţări ca Rusia, Ucraina şi Slovacia, până în zilele noastre. Deci erau penticostali în capitala provinciei Moldova din România, chiar dacă ei pot fi confundaţi prin numele lor cu Creştinii după Evanghelie (în România, aşa se numeşte Biserica Fraţilor).

Comşa era bucuros că erau doar patru biserici penticostale în Arad şi era sigur că acest număr nu va creşte.[25] Cei patru păstori penticostali erau: Vasile Semenaşcu (Cuvin), Gheorghe Bradin (Păuliş), Dumitru Buda (Pâncota) şi Gheorghe Urlea (Micălaca).

În martie 1927, Ilie Ghelbeleu, preotul din Şoimoş, a chemat jandarmii din Radna să aresteze pe participanţii unei adunări penticostale din satul său. Printre credincioşii arestaţi au fost Partenie Pera şi Mihai Olar, din oraşul Lipova. Amândoi au fost bătuţi cu un lanţ în tălpile picioarelor. Partenie Pera nu a rezistat şi a murit după cinci săptămâni, în dureri îngrozitoare, lăsând în urmă o văduvă şi doi orfani. El a devenit primul martir penticostal român. Jandarmul ucigaş a fost amendat cu 1.000 lei şi a fost promovat de la gradul de agent la cel de plutonier.

În Bihor, la nord de Arad (provincia Crişana, în vestul României), penticostalismul s-a răspândit din 1927, când Pavel Ciuci din Picleu a fost ordinat de Gheorghe Bradin. Evanghelizarea a fost continuată în Bihor de lucrători înzestraţi cu daruri spirituale ca Mihai Şarhenţi din Brusturi, Mihai Urs şi Ioan Urs.[26]

În Banat (S-E României), cel mai cunoscut lucrător, Alexandru Isbaşa, s-a convertit la penticostalism în 1927, când a văzut vindecarea divină a lui Traian Mănguţă, un penticostal român din satul Birchiş. Mişcarea penticostală română din Timişoara a început în 1928. Isbaşa, care era păstor în Birchiş, a devenit pastorul celei mai importante biserici din Timişoara, în anul 1947.[27] Dincă Ciolac a fost păstorul unei alte biserici penticostale din Timişoara. El a fost mereu credincios conducerii lui Bradin, în comparaţie cu Isbaşa.[28] îÎ Făget, un oraş de munte din Banat, păstor era Ilie Tuda.[29]

În Moldova de Sud şi Nord-Estul Valahiei, credinţa penticostală a fost propovăduită de Solomon Borlovan, în anul 1928. Prin el, Mihai Radii din Galaţi şi Ioan Bododea, un pastor baptist din Brăila, s-au convertit la penticostalism, în 1928.[30]

În Brăila, un important lucrător penticostal era Leon Ioan.[31]

În Bucovina (Nordul României), un pionier al penticostalismului este Cristian Gavrilă din Bâlca (1928). Alţi lucrători erau Teodor Daniliu, Guranda din Dumbrăveni, Procopie Mireuţă şi Dumitru Mireuţă din Volovăţ[32] şi Vladimir Onofrei în Rădăuţi.[33]

Ministrul Cultelor a repetat interdicţia Penticostalismului prin decizia nr. 24536 din 1928.[34] Astfel, în toamna lui 1928, 50 de lideri penticostali s-au întâlnit în casa lui Gheorghe Bradin, în Păuliş, pentru a-şi organiza activitatea şi să redacteze „Principiile de Credinţă". La întâlnire au participat: Gheorghe Bradin, Mihai Olar, Alex Isbaşa, Ioan Neta, G. Lela, G. Urlea, I. Bododea, Mihai Radu şi alţii. S-au hotărât să publice revista penticostală "Vocea Adevărului" şi o altă Declaraţie de credinţă. Organizaţia Penticostală a luat numele de Asociaţia religioasă „Biserica lui Dumnezeu Apostolică", cu Gheorghe Bradin preşedinte şi Mihai Olar secretar. Editorul revistei trebuia să fie Ioan Bododea.[35] Declaraţia de credinţă din 1924 a fost retipărită în 1928. Revista "Vocea Adevărului" a fost publicată de Ioan Bododea în Ianuarie 1929; cu nr. 3/1929 şi-a schimbat numele în „Cuvântul Adevărului".[36]

Deoarece nu era posibil să obţii recunoaşterea Guvernului pentru o asociaţie religioasă condusă de binecunoscuţii penticostali, cu centrul în judeţul Arad, leagănul penticostalismului român, a fost formulată o strategie adecvată. La o întâlnire în Brăila, pe 22 Februarie 1929, bisericile penticostale din S-E Moldovei şi N-E Munteniei (Galaţi, Lascăr Catargiu, Costache Negri şi Brăiliţa) s-au organizat ca Asociaţia religioasă „Biserica lui Dumnezeu Apostolică", cu Ioan Bododea preşedinte şi Mihai Radu secretar. Scopul era ca această asociaţie să fie recunoscută oficial şi după aceea toate bisericile penticostale din ţară să devină membre ale acelei asociaţii. Sediul central al Asociaţiei trebuia să fie în Brăiliţa (o periferie a Brăilei).[37]

Ioan Bododea şi Mihai Radu au semnat o petiţie către Ministerul Cultelor pentru o recunoaştere oficială, înregistrată cu nr. 15723/15 iunie 1929. La început au primit un oarecare răspuns favorabil în ceea ce priveşte Declaraţia sau scurta expunere a Principiilor Bisericii lui Dumnezeu, dar

recunoaşterea a fost amânată după perioada de testare. În 1930 – 1931 autorităţile statului şi-au dat seama că noua asociaţie era penticostală şi au interzis-o.[38]

Penticostalii din zona Brăila-Galaţi au contribuit la răspândirea credinţei penticostale în Iaşi, capitala Moldovei şi în Basarabia (acum Republica Moldova). Pentru un timp, au publicat în rusă şi română revista Ustishitel (Mângâietorul). Pentru cititorii basarabeni, Vasile Gaspar, un pastor baptist din Brăila, a scris în 1929 o broşură împotriva penticostalilor, dar în acelaşi an a devenit predicator în bisericile penticostale.[39] În 4 aprilie 1930, un bine cunoscut lucrător penticostal, Ştefan Moscu, a fost ordinat ca misionar în sudul Moldovei.[40] În 1930, 21 de persoane au fost botezate în râul Siret, în judeţul Brăila.[41] Pe 31 august 1930, Vasile Gaspar a fost ordinat ca lucrător penticostal.[42] A lucrat în N-E Munteniei (Greceanca-Buzău) şi Banat (Oraviţa).

Conform unui scriitor secular, I. M. Popescu, Ioan Bododea a introdus un nou sistem organizatoric la baza comunităţii sau bisericii locale; apoi, ca un organism religios şi administrativ - filiala unind comunităţile unui judeţ sau din diferite judeţe; în final Comitetul Executiv - ca un organ religios, administrativ şi reprezentativ, sistem care continuă şi astăzi.[43] După 1929 s-au înfiinţat câteva Comunităţi regionale ale bisericii apostolice. În 1929, Eugen Bodor din Burdujeni (periferia Sucevei) - un viitor fruntaş al mişcării penticostale - s-a convertit la penticostalism. Filiala Sucevei a Bisericii Apostolice pentru Bucovina şi Moldova de nord a fost înfiinţată, în frunte cu Cristian Gavrilă.[44]

Pionierii credinţei penticostale din Bucovina au trecut lanţul muntos a Carpaţilor Orientali către estul Transilvaniei şi au evanghelizat judeţul Bistriţa. Lucrarea a fost continuată de evanghelişti locali ca: Elisei Rus din Negrileşti, Dumitru Moldovan din Dobric şi alţii.[45]

În Maramureş (Nordul României), credinţa penticostală a fost răspândită înainte de 1930 de un emigrant întors din Argentina, în Sighetu-Marmaţiei, capitala provinciei, unde o biserică adventistă s-a convertit la penticostalism. În 1936 a fost înfiinţată Biserica Penticostală din Răzoare.

În Transilvania, penticostalismul s-a răspândit din valea Someşului în nord (jud. Cluj), până în Valea Jiului în S (jud. Hunedoara). Pionierii penticostali au fost: Vasile Crişan şi Ioan Sima (jud. Cluj), Ioan Bododea, lucrător penticostal în Alba-Iulia, capitala istorică a provinciei[46], Iacob Măriuţa şi Iacob Pădurean în Turda, reşedinţa jud. Turda, Nicolae Oprean în Braşov, (din 1940).[47]

În capitala provinciei Oltenia, Craiova, penticostalismul a fost plantat de Tudor Macarie, după 1930. În 1939 a fost ordinat Alexie Vamvu.

În Bucureşti, între anii 1930-1942, lucrători penticostali au fost Ioan Danciu (din 1936) şi din 1940 Pantelimon Cojocar.

 

Capitolul 4 - Lucrările Duhului Sfânt în România

Răspândirea mişcării penticostale în România a fost însoţită de botezuri cu Duhul Sfânt şi vindecări divine. În această privinţă, principalele surse istorice sunt revistele penticostale, care au publicat aceste mărturii. Astfel, Cuvântul Adevărului relatează: „În 1923 opt persoane au fost botezate cu Duhul Sfânt. În 1924 alte zece persoane din Păuliş au primit botezul cu Duhul Sfânt. În 1926 patruzeci şi doi de oameni au primit botezul cu Duhul Sfânt, iar în 1927 alte 117 persoane au primit acest botez. După aceea, aceste botezuri au fost mult prea dificil de contabilizat."[48]

În memoriile sale, Pavel Bochian (1918-1996) relatează despre vindecări divine în satul său, Mocrea (judeţul Arad), în 1929, prin Dumitru Buda, lucrător în Pâncota. El relatează, de asemenea, despre

primul botez cu Duhul Sfânt din Mocrea, în 1930. El depune şi o mărturie impresionantă despre propriul său botez cu Duhul Sfânt în 1934, însoţit de vindecarea divină a mamei sale.[49]

În cele ce urmează, vom prezenta câteva cazuri selectate din revista Cuvântul Adevărului. În martie 1930 Ioan Urlea citea revista „Cuvântul Adevărului" când, instantaneu, a primit botezul cu Duhul Sfânt.[50]

Maria Berc din Reia-Haţeg (judeţul Hunedoara) a experimentat o vindecare miraculoasă după şapte ani de suferinţă; în acelaşi timp ea a fost botezată cu Duhul Sfânt şi a vorbit în limba rusă. Soţul ei necredincios luptase în Primul Război Mondial în armata austro-ungară şi fusese prizonier în Rusia. El a ieşit în stradă strigând că soţia lui vorbeşte în limba rusă, limbă pe care nu o ştiuse niciodată.[51]

Mihai Şarhenţi din Brusturi a avut darul vindecării. Prin el s-au făcut multe vindecări miraculoase, mărturisite în scris sau prin viu grai.[52]

În memoriile sale, Pavel Bochian redă câteva experienţe spirituale personale impresionante din perioada 1945 - 1951: vorbiri în limbi (germană şi slovacă), vindecări divine, exorcizări, o viziune prin care a stat de vorbă cu Domnul Isus Hristos (decisivă pentru viitorul lui de lider penticostal).[53] El relatează că, după 21 August 1968, când o invazie sovietică ameninţa România, un mesaj profetic în biserica penticostală din Vicovu de Sus a spus că îngerii păzeau frontierele ţării şi nu avea să se întâmple nimic. Inspectorul cultelor a comunicat acest lucru dictatorului Ceauşescu.[54]

Multe alte mărturii certifică lucrarea darurilor Duhului Sfânt în Biserica Penticostală din România, de la începuturi până în zilele noastre. Nu este însă uşor a le verifica pe toate şi a separa autenticul de folclor.

 

Capitolul 5 - Prima perioadă de persecuţie din România

Cazurile de persecuţie redate în câteva numere ale revistei „Cuvântul 'Adevărului" din ianuarie până în septembrie 1931 ilustrează varietatea şi extinderea generală a persecuţiilor. Penticostalii erau amendaţi, întemniţaţi sau bătuţi, chiar atunci când erau surprinşi rugându-se în casele lor sau stând de vorbă pe stradă.[55] Casele lor de rugăciune erau închise, distruse sau golite de mobilă.[56]

Prigonitorii erau jandarmii, primarii, judecătorii, preoţii şi persoane private. Chiar în închisori, penticostalii erau trataţi mai aspru decât alţi deţinuţi. De exemplu, în închisoarea din Sînicolau Mare, erau puşi în celule pline de excremente.[57] Un exemplu elocvent este cel de la Minerul Arad. Poliţiştii i-au luat la jandarmerie, unde bărbaţii cu mustăţi lungi (după obiceiul transilvănean de atunci) au fost spânzuraţi de mustăţi. Apoi, podelele jandarmeriei erau frecate cu feţele.[58] În unele cazuri, persoanele torturate au obţinut certificate medicale şi au depus plângeri la Ministerul de Interne, dar n-au primit nici un răspuns.

Într-un caz, tortura a devenit un spectacol public. In Ilva Mare penticostalii au fost obligaţi ca, în locul boilor, să tragă carele pline cu pietre şi balast pe străzi, într-o zi de târg, fiind insultaţi de consăteni. La şcoală, copiii le erau bătuţi la palmă cu baioneta. După plângerea trimisă Ministerului de Interne, şeful de post trebuia demis şi trimis în judecată în faţa Consiliului de Război, dar plângerea a fost retrasă, pentru a evita represaliile noului comandant al jandarmeriei. În Maieru un astfel de comandant a deschis focul asupra unui penticostal; denunţarea a fost de asemenea retrasă.[59]

Cele mai importante ziare democratice româneşti ale timpului, „Dimineaţa" şi „Adevărul", au fost scandalizate de persecuţia religioasă (un fenomen nou în România). Mai întâi „Dimineaţa" a publicat

un articol pe 20 Noiembrie 1931 despre teribila persecuţie împotriva sectelor religioase, subliniind implicarea clerului ortodox. Mihail Sevastos a protestat împotriva persecuţiei religioase într-un articol publicat în „Adevărul" pe 21 Noiembrie 1931.

Totuşi, Ministerul Cultelor, prin decizia nr. 114119/1933, a declarat penticostalii, atât sub acest nume, cât şi sub noul lor nume de Biserica lui Dumnezeu Apostolică, ca fiind o sectă interzisă. După multe petiţii şi proteste, Ministerul Cultelor, prin decizia nr. 44627/1934, a cerut prefecţilor rapoarte privind conduita penticostalilor. Cele mai multe rapoarte au fost favorabile, dar penticostalii n-au fost recunoscuţi oficial.

Episcopul Comşa al Aradului a protestat împotriva activităţii publicistice penticostale din Lipova şi a determinat o acţiune împotriva lui Gheorghe Bradin şi Mihai Olar, care au fost închişi timp de o lună, din 23 Octombrie până în 23 Noiembrie 1936; în acest timp prigonitorul a murit.[60]

Ultimul număr al revistei „Cuvântul Adevărului", înainte de a fi interzisă în 1937, relatează moartea unui penticostal din cauza persecuţiei, în Decembrie 1936.[61] Pavel Bochian relatează închiderea sa şi judecata penală din 1938, în timpul regimului autoritar al lui Carol al II-lea, când prim-ministru era Miron Cristea, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.[62]

Persecuţia a fost, însă, mai aspră în timpul dictaturii militare a generalului Ion Antonescu (Septembrie 1940-August 1944). La 17 septembrie 1942 Voicu I. Rusin din comuna Lascăr Catargiu a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru că nu şi-a abandonat credinţa penticostală. La 24 August 1944 închisoarea a fost lovită de un proiectil, care I-a ucis şi pe Voicu Rusin, ultimul martir din prima perioadă penticostală (1922-1944).[63]

Prin decretul nr. 9270/28 Decembrie 1942, mareşalul Antonescu a interzis toate asociaţiile religioase neoprotestante, din cauză că aceste „secte" erau susţinute din SUA şi Marea Britanie. Curţile Militare nu au pregetat să-i condamne pe neoprotestanţi. Închisorile pentru femei din Cernăuţi, Jilava, Mislea, şi cele pentru bărbaţi din Craiova, Alba-Iulia şi Timişoara au fost aglomerate cu neoprotestanţi. Gheorghe Bradin menţionează cazurile lui Franz Michiticiuc şi nepotul său Ivan Bosovac, doi ţărani din Serăuţi, pe care Curtea din Cernăuţi i-a condamnat în 1942 pe fiecare la câte 15 ani de închisoare pentru credinţa lor penticostală. Soţia lui Bosovac a fost condamnată sub aceeaşi acuzaţie, cei cinci copii rămânând fără nici un sprijin. Ei au fost puşi în libertate din penitenciarul din Arad după căderea lui Antonescu, în August 1944.[64]

Ştefan Ardelean (77 ani) şi soţia lui Petra (74 ani) din Grăniceri, Arad au fost vizitaţi de fiul lor Moise Ardelean şi de Petru Bonca. Praful de pe genunchii lor a fost dovada faptului că se rugaseră. Bătrânii au fost condamnaţi în 16 Aprilie 1943 la un an şi două luni de închisoare şi au fost puşi în libertate în 28 Februarie 1944. Cei doi tineri au fost eliberaţi pe 1 Septembrie 1944.[65]

Mareşalul Antonescu a făcut un plan de deportare a penticostalilor în Transnistria. Sute de mii de evrei şi ţigani au fost exilaţi în Transnistria, unde mulţi dintre ei au murit, dar Dumnezeu i-a scăpat pe „sectanţi" de acest destin.[66] Ei n-au scăpat, însă, de închisorile din ţară.

Istoricul I. M. Popescu justifică persecutarea creştinilor de către Antonescu, deoarece ei refuzau să lupte în război.[67] Totuşi, nici un penticostal nu a fost închis pentru refuzul de a satisface serviciul militar. De exemplu, Ioan Fâşcu din Suceviţa venise acasă de pe front într-o permisie, în 1944. Jandarmii l-au prins rugându-se cu alţi tineri creştini şi i-au trimis în judecată la tribunalul din Cernăuţi. Primarul satului a mărturisit în faţa Curţii că acuzatul era un bun cetăţean, iar armata a certificat că fusese şi un bun soldat. Un singur martor a spus că acuzatul s-ar fi declarat împotriva Statului şi a religiei de Stat. Fâşcu a fost condamnat la 25 de ani de închisoare. Mai târziu el avea să spună lui Pavel Bochian: „Judecătorul care m-a condamnat pentru 25 de ani a fost la rândul lui condamnat la 25 de ani de închisoare de către noile autorităţi (după căderea lui Antonescu). Mi-e

milă de el şi nu-i doresc rău pentru rău".[68] De aceea penticostalii români nu I-au considerat pe mareşalul Antonescu un erou, cum îl consideră mare parte din românii de astăzi.

 

Capitolul 6 - Controverse

Cel care I-a învăţat pe Gheorghe Bradin doctrina penticostală a fost Pavel Budean, care i-a trimis lui Bradin articole, care mai apoi au fost publicate în revista „Cuvântul Adevărului"[69] Budean reprezenta penticostalismul american conservator, opus curentului modernist.[70] În penticostalismul românesc, curentul principal a fost condus de Bradin, care a fost influenţat de diferite învăţături (precum cele legaliste) de la ortodocşii răsăriteni, adventişti sau din alte surse.

De cealaltă parte, misionarii străini penticostali cu o tendinţă mai modernă, au început o nouă lucrare în România. Aceşti misionari erau foşti emigranţi în SUA, care mai târziu s-au întors în ţara lor, de exemplu Gustave Herbert Schmitt (1891 - 1958) şi Nicholas Nikoloff (1900 - 1964), care din 1927 au lucrat în Rusia şi în Misiunea pentru Europa de Est (REEM).[71] Publicaţia oficială a lui REEM a fost „Chemarea Evangheliei", sponsorizată de un om de afaceri californian, C. W Swanson. Schmitt a deschis în 2 Mai 1930, primul Institut Biblic Penticostal în Europa de Est în Oraşul liber Danzig (astăzi Gdansk, în Polonia).

Ca decan al Institutului Biblic din Danzig (D.B.I), Schmitt a fost urmat de N. Nikoloff din 1935 până la 1938, când D.B.I, a fost închis. Faimosul învăţător biblic Donald Gee (1891-1966), vicepreşedinte al Adunării lui Dumnezeu din Anglia la acel timp (1934-1944), a contribuit ca profesor la pregătirea tinerilor evanghelişti la D.B.I. Ei s-au întors în mai multe ţări din Estul Europei, pentru a-i învăţa pe alţii.

REEM a lucrat într-o strânsă legătură cu Assemblies of God din SUA, până în 1940, când superintendentul REEM, Schmitt, a fost închis de nazişti.[72] În 1929, REEM a trimis misionari în Ungaria, de unde au fost expulzaţi. Unul dintre ei a plecat în Cehoslovacia iar celălalt, Janos Lerch, la Timişoara, în România.

În 1930, Gustav Schmitt a venit la Timişoara pentru a-l vizita pe Janos Lerch. REEM nu practica ritualul spălării picioarelor, practicat de pentcostalii români la fiecare Cină a Domnului. Afară de aceasta, REEM a acceptat consumul moderat de alcool, spre deosebire de penticostalii români, care interziceau categoric băuturile alcoolice. Unii dintre pastorii penticostali români au acceptat aceste lucruri şi alte învăţături ale REEM în schimbul unui sprijin financiar. După C. Cuciuc, "unii predicatori baptişti convertiţi recent la penticostalism, au manifestat un spirit noncomformist încă din 1930. În 1931 penticostalii români se despart: divergenţele s-au ivit în legătură cu încercarea unor lideri de a introduce o purtare modernistă (haine moderne, flexibilitate cu privire la relaţiile maritale, libertatea de a renunţa la ritualul spălării picioarelor şi de a avea contacte variate cu mişcarea penticostală de pe glob etc.)"[73]

Trandafir Sandru explica împărţirea în felul următor. "În oraşul Danzig... s-a înfiinţat o Şcoală Biblică. Unii emisari de acolo au venit în România şi au luat contact cu unii păstori penticostali şi au dispreţuit opinia liderilor din mişcarea penticostală; ei au cauzat o ruptură în interiorul mişcării. Unii tineri au fost invitaţi să urmeze cursurile Institutului din Danzig. Nepăsarea în alegerea lor s-a văzut când doi dintre ei au fost excluşi pentru motive morale (Eugen Bodor şi Gheorghe Catargiu). Şcoala din Danzig a fost o şcoală bună, având ca unul dintre profesori pe fratele Donald Gee, cu care, după al doilea război mondial, am avut bune legături."[74]

Punctul major al doctrinei celor din Danzig era afirmaţia că Botezul cu Duhul Sfânt este primit cu semnul vorbirii în limbi, iar cei care nu vorbesc în limbi, oricum primesc botezul Duhului Sfânt,

conform cu 1 Corinteni 12:13. Bradin a negat botezul spiritual fără vorbirea în limbi şi a continuat să susţină că modestia în îmbrăcăminte şi abstinenţa de la băuturile alcoolice erau necesare pentru mântuire. El a pledat pentru actul spălării picioarelor ca un act al părtăşiei şi a respins interpretarea adventistă ca fiind doar un act de umilinţă.[75] Aceste principii sunt încă în zilele noastre incluse în Declaraţia de Credinţă a Bisericii Apostolice Penticostale din România.

Ruptura din interiorul mişcării penticostale române s-a produs în 1931. Curentul principal, condus de Gheorghe Bradin, a păstrat numele Biserica Apostolică a lui Dumnezeu, la care a fost neoficial adăugat cuvântul „Penticostală", cu scopul să se difere de grupul inclus în REEM, care a luat acelaşi nume şi a mai adăugat „Creştinii botezaţi cu Duhul Sfânt" (Noi am scurtat numele primului grup cu BDAP şi celălalt nume cu CBDS.) BDAP a fost principala grupare, din moment ce ea a păstrat revista „Cuvântul Adevărului", principala sursă de informaţie de după sciziune.

În 1932, centrul BDAP a fost stabilit la Lipova, iar redacţia revistei împreună cu personalul s-a mutat de la Brăila la Lipova, revista fiind tipărită la Arad. În 1933, episcopul Comşa din Arad a început lupta împotriva centrului din Lipova condus de Bradin şi prin adresa nr. 561/1933 s-au cerut prefecţilor din judeţele Arad şi Timiş represalii aspre.

În 1933, BDAP a trimis la Bucureşti pe secretarul Ioan Danciu pentru demersuri către guvern.[76] În 1936 Bradin şi M. Olar au fost arestaţi. Secretarul general s-a mutat definitiv la Bucureşti cu redacţia revistei „Cuvântul Adevărului". El a devenit redactor şef şi a păstorit în Biserica BDAP din Bucureşti (str. B. Manolescu, nr. 13). În 1937 revista a fost oprită.[77]

Se pare că Bradin şi Olar nu au condus gruparea BDAP în 1937-1938, persecuţia şi lipsa de bani fiind posibile cauze. Ei au părăsit BDAP în 1938 cu bisericile din Păuliş şi Lipova şi s-au unit cu Asociaţia Independentă Baptistă, condusă de Alexandru Szaday, fără să nege credinţa lor penticostală, însă au avut neînţelegeri cu Szaday şi au intrat în Uniunea Baptistă din România, semnând o declaraţie de credinţă baptistă.[78] Astfel, BDAP a fost dezorganizată în 1938; bisericile locale nu au urmat pe alţi lideri sau altă organizaţie şi au răspuns apelului lui Bradin, când el s-a întors în mişcarea penticostală, în mai 1945, reorganizând BDAP.

Bradin a mărturisit că a făcut două mari greşeli: prima - când el i-a pus într-o poziţie de conducere pe Ion Bododea în 1929, cealaltă - când s-a întors în Biserica Baptistă.[79]

Evident, această mărturie a scos în relief că Bradin l-a considerat pe Bododea principalul responsabil de ruptura din 1931.

Provincia Banat a fost leagănul grupului cuprins în REEM, dar misionarul Janos Lerch se pare că nu a făcut discipoli români acolo, cu excepţia lui Alexandru Isbaşa, un pastor de sat, Birchiş (lângă Oraviţa), care a primit un important post de pastor în Timişoara, în 1935.

Isbaşa s-a putut uni cu CBDS înainte de 1935, dar nu ca lider al acestora la acel timp. El a fost dat afară din BDAP în 1934.[80]

Biserica din Timişoara s-a format în 1935 şi s-a afiliat la CBDS. Se adunau în casa lui Ioachim Ţunea şi a fost păstorită de Isbaşa şi de Pavel Nicola. Astăzi, numele ei este Elim şi continuă să nu practice ritualul spălării picioarelor.[81] Provincia Bucovina, cea mai compactă regiune penticostală în România, a dat fără îndoială un lider al CBDS, Eugen Bodor din Burdujeni, Suceava, care a studiat la şcoala din Danzig. Bisericile penticostale din Bucovina diferă şi în zilele noastre faţă de celelalte biserici penticostale din România cu privire la Cina Domnului şi actul spălării picioarelor, act pe care nu-l practică.

Vechii penticostali din Muntenia şi Bucureşti, care nu sunt de acord cu ritualul spălării picioarelor (de ex. Constantin Caraman), se consideră a fi urmaşii lui Ioan Bododea şi Eugen Bodor. Aceşti doi lideri au fost la conducerea lui CBDS de la început până în 1933. Acest început nu poate fi mai târziu de 1932, când Bradin a luat conducerea revistei „Cuvântul Adevărului" Aşa că anul 1929 poate marca începutul doctrinei REEM, răspândită în Banat de Janos Lerch; în anul 1930 fiind primul contact al lui Gustav Schmitt cu penticostali români, iar în anul 1931 apare asociaţia CBDS (Creştinii Botezaţi cu Duhul Sfânt). Sponsorizat de REEM, Bododea a publicat pentru un scurt timp revista „Credinţa Apostolică".

REEM a sponsorizat mulţi lucrători din mai multe ţări din estul Europei, aşa că Bododea şi Bodor nu aveau bani îndeajuns. La o conferinţă a CBDS ei au fost acuzaţi de nepricepere în administraţia financiară şi au fost daţi afară din CBDS (1933). Conferinţa a cerut reunificarea mişcării penticostale române. La o conferinţă în Mediaş cele două grupuri penticostale s-au reunit, dar unitatea nu a durat. Gustav Schmitt a trimis din nou suport financiar şi CBDS s-au separat încă o dată de BDAP (Biserica lui Dumnezeu Apostolică Penticostală). Noii lideri ai CBDS erau Vasile Gaspar şi Gheorghe Catargiu.[82]

Revista „Cuvântul Adevărului" raportează luptele din interiorul mişcării penticostale din 1934. Astfel, Eugen Bodor a fost dat afară din bisericile penticostale de către Adunarea Generală din Suceava. El învăţa din nou la acel timp actul spălării picioarelor, dar Bucovina a cedat acest ritual pentru binele tuturor.[83]

Vasile Gaspar (păstor în Greceanca - Buzău), Alexandru Isbaşa (pastor în Birchiş lângă Oraviţa) şi Gheorghe Almăjan au fost daţi afară din BDAP pe baza 1 Corinteni 5:11. Bineînţeles, Vasile Gaspar (vechi pastor baptist, ca tovarăşul său Bododea) a devenit liderul CBDS, împreună cu Gheorghe Catargiu (fost student al şcolii din Danzig, la fel ca tovarăşul său Bodor). Gaspar şi-a mutat centrul în oraşul Oraviţa. Isbaşa a devenit pastor în Timişoara (1935-1947) şi în această poziţie, lider al CBDS.

Alt grup penticostal „Ucenicii Domnului Isus Hristos" (UDIC) se pare că nu aveau nici o legătură cu sciziunea Bisericii Apostolice a lui Dumnezeu, scindare cauzată de răspândirea învăţăturii şcolii din Danzig. Toate mărturiile arată că acel grup a considerat profeţiile mult mai importante ca Scriptura.[84] Alte surse consideră în mod greşit acest grup ca influenţat în unele privinţe de „Martorii lui Yehowa."[85]

Creştinii vechi din Bucureşti (fără ritualul spălării picioarelor) au considerat că BDAP a fost legată de Biserica lui Dumnezeu din SUA, CBDS de Adunările lui Dumnezeu din aceeaşi ţară, iar UDIC nu avea nici o legătură. După mărturia lui Constantin Caraman, gruparea UDIC a apărut înaintea primului război mondial, condusă de Ioan Jiloveanu. Aceasta este şi opinia lui Petru Ardeu.[86] UDIC s-au răspândit în special în Bucureşti, reprezentând penticostalismul popular şi având cel mai mic număr de membri în comparaţie cu celelalte două grupări.

Conform lui I. M. Popescu, în 1938 a apărut al patrulea grup penticostal, cunoscut sub numele de „tremurătorii".[87] Bătrânii penticostali îşi amintesc de acest grup, doar pentru că numele său devenise o poreclă pentru penticostalii români.

Oricum, penticostalismul românesc nu a dispărut în timpul marii persecuţii a regimului autoritar (1938-1944), dar a fost dezorganizat. După anumite estimări, existau 7.400 credincioşi penticostali în 1938.[88]

 

Capitolul 7 - Reorganizare penticostală 1945-1950

Din 23 August 1944 până în 30 Decembrie 1947 a fost o perioadă de tranziţie de la dictatura lui Antonescu la un regim comunist absolutist. Mişcarea penticostală a folosit libertatea religioasă relativă pentru a se organiza şi a obţine un statut legal.

Tânărul de 20 de ani Trandafir Sandru şi prietenul său apropiat Iulian Florea au fost aleşi la o conferinţă preliminară la Pâncota, (Ianuarie 1945) drept împuterniciţi care trebuiau să obţină recunoaşterea oficială a BDAP. Reprezentantul BDAP în Bucureşti era Ioan Danciu. Ei au adresat petiţii în Februarie 1945 Ministerului Cultelor şi Ministerului de Justiţie, însă fără a primi nici un răspuns (din cauza unor tulburări interne existente în România)[89]

Sediul general al BDAP era în Arad, în apartamentul lui Petru Oală (str. Cocorilor, nr. 65)[90] I. Florea, P. Oală, Trandafir Sandru şi alţi fraţi au vizitat adesea, în Păuliş, pe Gheorghe Bradin şi I-au convins pe acesta şi pe M. Olar să revină în mişcarea penticostală, în mai 1945. Prestigiul lor a fost necesar pentru reorganizarea BDAP.[91] Conferinţa de reorganizare a BDAP a avut loc în Arad, pe 20 Mai 1945. Au fost aleşi Gheorghe Bradin preşedinte, Mihai Olar vicepreşedinte, G. Urlea casier general, Trandafir Sandru secretar şi editor al revistei BDAP "Vestitorul Evangheliei".[92]

Direcţia presei (cenzura comunistă) nu a aprobat această nouă revistă, care a apărut din August 1945 până în Februarie 1948 în Arad.[93] BDAP a editat de asemenea în maghiară revista „Apostoli Hit" şi trei almanahuri în 1946, 1947 şi 1948.[94]

O importantă reorganizare penticostală a avut loc în CBDS, oficial numită „Biserica Apostolică a lui Dumnezeu" sau „Asociaţia creştinilor botezaţi cu Duhul Sfânt", avându-l ca preşedinte pe Alexandru Isbaşa, cu cartierul general în Timişoara (str. Semenic, nr. 4).[95] Isbaşa a publicat în Timişoara revista „Lumina Evangheliei". Centrul „Asociaţiei creştinilor botezaţi cu Duhul Sfânt" s-a mutat la Bucureşti în 1946, când această asociaţie a fost recunoscută oficial. Noul cartier general a fost mai întâi în strada Ecaterina Bazilescu şi apoi pe Calea Moşilor nr. 312, adică în localul bisericii penticostale ce avea ca pastori pe P. Cojocaru şi Eugen Bodor. În 1947, Isbaşa a fost înlocuit de Pantelimon Cojocaru din Bucureşti. Isbaşa a replicat, convingând multe biserici penticostale care nu practicau actul spălării picioarelor să se alăture la BDAP Arad, păstrând ritualurile lor specifice. În 1948, P. Cojocaru a rămas singurul pastor al bisericii din Calea Moşilor nr. 312. Bodor a înfiinţat o nouă biserică în Bucureşti, strada Colţea nr. 8. El s-a alăturat la BDAP Arad şi a contribuit ca şi alte biserici ale „Asociaţiei creştinilor botezaţi cu Duhul Sfânt" să adere la BDAP Arad, păstrându-şi trăsăturile caracteristice.[96]

A treia regrupare a fost în asociaţia religioasă a UDIC. În timpul războiului, ei se întâlneau în Bucureşti, la subsolul locuinţei sorei Ionescu din Splaiul independenţei, păstorul lor fiind Ion Jiloveanu. Cartierul general al UDIC a fost prima dată acolo, după aceea s-a mutat pe şoseaua Crângaşi, nr. 23, într-o casă donată de Toader Handrea, cea mai spaţioasă clădire penticostală din Bucureşti. UDIC a fost oficial recunoscut în anul 1948.[97]

Toate cele trei grupări penticostale aveau în 1945 împreună 15.000 membri. Acest număr era probabil dublul celui existent înainte de război. În 1945, membrii BDAP Arad erau împrăştiaţi în special în provinciile din Crişana şi Transilvania, membrii „Asociaţiei creştinilor botezaţi cu Duhul Sfânt", în Banat şi Bucovina şi UDIC - majoritatea în Bucureşti. Muntenia şi Moldova se împărţeau între primele două grupări existente şi în Bucureşti. Din 1945 până în 1950, numărul românilor penticostali a crescut de la 15.000 la aproximativ 30.000. BDAP Arad avea prestigiul unui adevărat leagăn al penticostalismului din România şi era cea mai unită şi mai dinamică dintre cele trei organizaţii, astfel că avea cel mai mare număr de membri.

Pavel Bochian a fost ordinat ca păstor supraveghetor peste toate bisericile penticostale din judeţul Arad, la conferinţa de la Pâncota din 29 Iunie 1945. Încă din 1945 el a sfidat autorităţile comuniste, botezând 104 oameni în Agriju Mare.[98] O conferinţă a A.C.G.P. în Arad a avut loc pe 28

Octombrie 1945, cu participanţi din Crişana, Transilvania, Banat, Valahia şi Moldova, pentru discutarea Statutului Bisericii.[99]

La conferinţa miniştrilor marilor puteri de la Moscova (16-26 Decembrie 1945) s-au hotărât, printre alte chestiuni ce priveau România, să se respecte şi libertatea religioasă. De aceea, Ministerul Cultelor a asigurat libertatea religioasă şi s-a dezbătut noua lege a cultelor.[100] Pe 5-6 Martie 1946 BDAP a participat la conferinţa în care s-a discutat această lege.[101] Primul document oficial favorabil pentru BDAP a fost emis de Ministerul Cultelor pe 20 Mai 1946, anunţând BDAP că se poate bucura de o libertate religioasă provizorie.[102] Acest document a fost semnat de către un director din Ministerul Cultelor, care s-a convertit la penticostalism după Revoluţia din Decembrie 1989.[103] În final, BDAP Arad a fost oficial recunoscut prin Decizia nr. 64803 din 28 Decembrie 1946 dată de ministrul Cultelor, R. Roşculeţ.[104]

Filialele BDAP au început să fie reorganizate în Martie-Aprilie 1946 de către Gheorghe Bradin, Mihai Olar, Ioan Tivadar, Ştefan Moscu şi alţii.[105] În Mai 1946, Pavel Bochian şi Alexie Vamvu au lucrat împreună la reorganizarea bisericilor BDAP din Muntenia.[106]

O conferinţă generală a BDAP s-a întrunit la Arad pe 15-16 August 1946 cu mai mult de 400 de delegaţi din întreaga ţară. Pavel Bochian a prezentat un raport despre situaţia lucrării penticostale în România. Liderilor BDAP aflaţi în funcţiune li s-au adăugat lideri ai filialelor BDAP: Arad, Bihor, Turda, Cluj, Bucovina, sudul Moldovei şi Muntenia.[107]

Noi filiale s-au format în Mai-Octombrie 1947: Sălaj, Timiş, Maramureş, Alba şi Someş. Bisericile ucrainene BDAP aveau un rol important în lucrarea penticostală din provincia Maramureş.[108] Delegaţii din 16 filiale au participat la conferinţa generală a BDAP din Arad (15 August 1947).[109]

Pe 30 Decembrie 1947, regele Mihai I al României a fost detronat şi a fost proclamată Republica Populară. Ca toţi ceilalţi conducători ai diferitelor denominaţiuni, Gheorghe Bradin trebuia să jure fidelitate noului regim. Pe 6 Ianuarie 1948, conferinţa generală a BDAP Arad a hotărât să-şi stabilească cartierul general în Bucureşti şi să organizeze un curs biblic pentru misionarii din ţară în Arad.[110] Ultimul număr al revistei "Vestitorul Evangheliei" a apărut pe 1 Februarie 1948. După aceea, regimul comunist nu a mai permis editarea revistei.

În 1948, multe dintre bisericile penticostale din Bucovina şi nordul Moldovei, care până atunci fuseseră afiliate „Asociaţiei creştinilor botezaţi cu Duhul Sfânt", au decis să se alăture la BDAP şi I-au trimis pe G. Irimiciuc la Arad pentru a semna actul de aderare.[111]

Gheorghe Bradin a fost un autodidact şi un scriitor talentat. În afară de articolele publicate de acesta în revistele penticostale, a mai editat după 1945 broşurile „Calea spre cer", „Suflet şi veşnicie", „Pregăteşte-te să-L întâlneşti pe Dumnezeu". Bradin a avut o viziune clară a bisericii şi o mare înţelepciune în relaţia sa cu regimul comunist. În opinia lui Sandru: "Un rol hotărâtor în recunoaşterea Bisericii Penticostale l-a avut strategia lui Bradin, care se baza pe lunga sa experienţă. Aici voi menţiona două lucruri: primul, circulara trimisă de el tuturor bisericilor din ţară în anul 1948, în care le cerea tuturor credincioşilor penticostali să fie loiali (bazându-se pe textul din Romani 13:1-2) regimului instaurat în România. Un al doilea lucru, când a văzut că regimul nu aproba doctrina vorbirii în limbi, el a ascuns această doctrină „în spatele" versetelor din Faptele Apostolilor 2:1-4 si 1 Corinteni 12:1-31".[112]

Urmând cererea lui Bradin, ziarul „Dimineaţa" (acelaşi care a publicat primul protest împotriva persecuţiei religioase din 1931) a publicat articolul său intitulat Libertatea religioasă. Din cele 425 de cuvinte, aproape 204 erau citate din Biblie şi 22 cuvinte reprezentau un citat din scrierile lui Lenin din anul 1903, un citat neconfortabil pentru regimul comunist: „Fiecare persoană trebuie să aibă libertatea de a aparţine religiei ce şi-o doreşte şi de asemenea, libertatea de a-şi împărtăşi credinţa".

El amintea că penticostalii au fost acuzaţi că sunt „agenţi ai Moscovei", prevăzând astfel viitoarea acuzaţie că ei ar fi „agenţi anglo-americani".[113]

Conferinţa generală a BDAP din 1949 a avut loc la Arad, pe 2 Mai.[114] E puţin cam exagerat să se considere că în 1949 toate bisericile penticostale s-au alăturat BDAP, în afară de bisericile „Asociaţiei creştinilor botezaţi cu Duhul Sfânt" şi a UDIC din Bucureşti. Conform unei estimări aproximative, în 1950 BDAP Arad avea 25.910 membri; „Asociaţia creştinilor botezaţi ai Duhul Sfânt" - 4.500; UDIC - 1.500; în total 31.900 penticostali (inclusiv copiii).

Ministrul Cultelor, Stanciu Stoian, a invitat pentru discuţii pe liderii penticostalilor, baptiştilor, creştinilor după evanghelie şi adventiştilor, la începutul lui Februarie 1950. El le-a prezentat condiţiile de recunoaştere oficială. A declarat că guvernul va recunoaşte oficial cultul penticostal numai dacă celei mai mari grupări penticostale i se vor alătura celelalte două mai mici. Astfel, în Februarie 1950 „Asociaţia creştinilor botezaţi cu Duhul Sfânt" s-a unit cu BDAP şi în Martie 1950, UDIC a făcut acelaşi lucru. Cultul penticostal a primit o recunoaştere deplină, sub numele oficial de Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România, pe 14 Noiembrie 1950, prin Decretul nr. 1203 semnat de preşedintele Parlamentului, Petru Groza.[115]

Pentru a pregăti organizarea administrativă şi financiară a centrului filialelor Cultului Penticostal (CP), mulţi viitori conducători au fost formaţi în acest sens prin cursuri de contabilitate şi subiecte doctrinare la Arad, 11-27 Noiembrie 1950.[116]

Regimul comunist a recunoscut oficial 14 culte. Nu mai existau asociaţii religioase şi nici o sectă nu a fost recunoscută. Teoretic, penticostalii se bucurau de mai multe privilegii decât în ţările vest-europene. Practic, ei continuau să fie cei mai persecutaţi.

 

Capitolul 8 - Cultul Penticostal în epoca primului său preşedinte, Gherghe Bradin 1950-1962

Primul congres al Cultului Penticostal a avut loc la Arad pe 21 şi 22 Iulie 1950. La acest congres au fost aleşi preşedintele, Gheorghe Bradin, vicepreşedinţii, Alexie Vamvu şi D. Zamfir, secretarul general, Trandafir Sandru şi casierul central, P. Ardeu. Cultul Penticostal a avut sediul central la Arad din 1950 şi până în 1954. Alexie Vamvu şi Trandafir Sandru au deschis un birou reprezentativ al Cultului Penticostal la Bucureşti în toamna anului 1951, în clădirea Bisericii păstorită de Vamvu, pe strada Popa Nan la nr. 106.[117] Alexie Vamvu se mutase mai devreme din Craiova, la cererea BDAP.[118] El a înfiinţat o biserică pe strada Mărcuţa nr. 58 şi a mutat-o în 1951 pe strada Popa Nan.[119] Trandafir Sandru a venit la Bucureşti în toamna anului 1951 unde a urmat Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, până în 1956 când a obţinut o diplomă în istorie, având ca spe-cializare istoria antică.[120]

În 1951 - 1952 multe cursuri biblice au avut loc (în Rădăuţi, Cluj, Timişoara şi Bucureşti) pentru a corecta „slăbiciunile" doctrinare ale predicatorilor locali. În 1952 conducerea centrală a Cultului Penticostal s-a concentrat pe organizarea conducerilor locale ale Adunărilor Bisericii Penticostale în toată ţara.[121] Pentru prima oară comuniştii au cenzurat cântările creştine, atunci când a apărut a cincea ediţie a Harfei Bisericii lui Dumnezeu, în 1952.[122]

Primele lecţii de şcoală biblică au fost redactate de Constantin Caraman şi tipărite în numărul preliminar al Buletinului CP din 1952. Buletinul CP a apărut regulat din Septembrie 1953. Trandafir Sandru a fost primul redactor-şef iar C.V. Roske, redactor-şef din 1986, a contribuit la această revistă începând cu primul număr. În prezent el încă publică principala revistă penticostală din România.[123] Din 1953, calendarul Cultului Penticostal a fost publicat cu lecţiile duminicale biblice şi teme zilnice de meditaţie.[124]

La 12 Septembrie 1954 a avut loc o adunare solemnă la Arad pentru a desemna mutarea sediului central de la Arad la Bucureşti. În luna Octombrie a aceluiaşi an, sediul general central al Bisericii Penticostale s-a mutat pe strada Bradului nr. 38 din Bucureşti. Anul următor, s-a mutat din nou în strada Carol Davila nr. 81, unde a rămas până în prezent. În Octombrie 1954, Pantelimon Cojocaru din Bucureşti a devenit casierul central al Cultului Penticostal, în locul lui Petru Ardeu din Arad.[125]

Din 1954 până în 1958, Trandafir Sandru a fost păstorul celei mai mari biserici din Bucureşti, aflată pe calea Crângaşi nr. 23 (în prezent Biserica nr. 1) Această biserică a avut începuturile în casa sorei Ionescu din Splaiul Independenţei unde, în Mai 1948, credincioşii au fost agresaţi de nişte agenţi ai poliţiei secrete (Securităţii). Pastorul Ioan Jiloveanu s-a dus la sediul Securităţii pentru a protesta şi a fost bătut atât de crud încât a murit la scurt timp după aceea. Biserica s-a mutat la sfârşitul anului 1948 în Calea Crângaşi şi a fost condusă de pastorul Gabriel Apetrei (1948 - 1954).

Cursurile biblice de trei luni din 1954 - 1955 şi 1955 - 1956 au fost remarcabile datorită faptului că printre învăţători a fost şi o femeie, Maria Manea.[126]

Federaţia Cultelor Evanghelice (FCE), incluzând penticostalii, baptiştii, creştinii după evanghelie şi adventiştii, a fost recunoscută oficial împreună cu cultele respective, dar aceasta nu a durat prea mult, din cauza restricţiilor comuniste. Autorităţile comuniste au văzut că este mai uşor să închidă bisericile prin manipularea conducătorilor lor decât să se folosească de acţiunile ilegale ale agenţilor Securităţii. Conducătorii CP din Bucureşti între 1951 şi 1954, Alexie Vamvu şi Trandafir Sandru, au fost constrânşi să închidă Biserica din strada Colţea nr. 8, păstorită de către Eugen Bodor.[127] Mai târ-ziu, Eugen Bodor a fost închis trei luni pentru propagandă religioasă. El a fost primul teolog penticostal român care a scris câteva studii teologice clandestine.

Autorităţile comuniste au încercat o aşa zisă „reglementare" a serviciilor bisericeşti care trebuiau să aibă loc doar sâmbătă seara, duminica dimineaţa şi lunar joia pentru Cina Domnului. Ei au încercat, de asemenea, să schimbe unii lideri pentru a controla mai bine conducerea Cultului. O astfel de pre-siune a determinat cel de-al II-lea congres al Bisericii Penticostale să nu-i realeagă pe Alexie Vamvu, D. Zamfir, Trandafir Sandru şi P. Cojocaru. A fost ales un comitet executiv al CP format din preşedintele, Gheorghe Bradin, vicepreşedinţii, Pavel Bochian şi Petra Tivadar (care a emigrat în SUA), secretarul general şi redactorul şef al buletinului CP, Ioan Manea şi casierul central, Ioan Oprea.[128] În 1959 Ioan Manea şi-a dat demisia, fiind înlocuit de Ioan Danciu. Emil Bulgăr a devenit redactor-şef al Buletinului Bisericii Penticostale (1959 - 1964).[129]

Pavel Budean, în vârstă de 70 de ani, veteranul penticostalismului român din SUA şi România, a fost primul penticostal din afară care a vizitat România după cel de-al II-lea război mondial. În toamna anului 1956 el a sosit în Bucureşti în casa lui Trandafir Sandru, care era deja pe lista neagră a regimului. Budean a fost primit călduros în Bucureşti şi în ţară. În 1958, Trandafir Sandru şi Alexie Vamvu au fost demişi din funcţiile lor de pastori şi daţi afară din CP împreună cu comitetele bisericilor din strada Popa Nan şi din Calea Crângaşi. Înainte să moară la Detroit, în 1958, Budean i-a cerut lui David du Plessis, secretarul general al Conferinţei Mondiale Penticostale, să-i invite pe Trandafir Sandru la sesiunile C.M.P. Aceasta l-a ajutat pe Sandru să fie reprimit mai târziu în C.P.[130] Trandafir Sandru a fost înlocuit ca pastor al Bisericii nr. 1 Crângaşi de însuşi preşedintele C.P, avându-l ca asistent pe pastorul Emil Bulgăr (1958 - 1962). Între 1962 - 1964, singurul pastor al bisericii din Calea Crângaşi a fost Bulgăr. Vamvu a fost înlocuit la Biserica din strada Popa Nan de către Ioan Oprea, casierul central al C.P. Mai târziu, pastorul bisericii din Popa Nan a fost D. Matache.[131]

Excluderea lui Vamvu, Sandru şi a altor lideri ai Bisericii (chiar a tânărului C.V Roske, împreună cu comitetele celor două biserici), a fost parte integrantă a politicii Departamentului Cultelor - D.C. Într-adevăr D.C pretindea să aprobe ordinarea slujitorilor şi limita numărul lor. Astfel, pentru a primi o legitimaţie de pastor, aceştia trebuiau să semneze o înţelegere de cooperare cu autorităţile statului şi

Securitatea şi să nu permită manifestări supranaturale ca vorbirea în alte limbi şi proorocia. În mod evident, doar puţini pastori au respectat această înţelegere. De aceea, Securitatea a încercat să-şi caute colaboratori printre pastori; câteodată a reuşit. Li se cerea să semneze o înţelegere specială şi primeau un nume conspirativ; se întâlneau cu ofiţerii securităţii într-un apartament conspirativ, fiind plătiţi cu o sumă derizorie. Uneori, aceşti agenţi au încercat să apere Biserica, aşa că Securitatea şi-a infiltrat şi oamenii săi printre membrii Bisericii.[132]

O autorizaţie oficială era necesară pentru o biserică pentru a se aduna legal şi pentru a avea o casă de rugăciune. Asemenea autorizaţie era greu de obţinut. Cel mai greu deceniu a fost din anul 1955 şi până în anul 1964. Autorităţile s-au amestecat în oficierea actelor de închinare. Au interzis botezul în apă pentru cei care nu erau născuţi din părinţi penticostali. Lista candidaţilor trebuia să fie aprobată de conducerea autorităţilor locale. D.C avea reprezentanţi în toate judeţele, iar aceştia trebuia să aprobe serviciile de botez sau de căsătorie. Oficialităţile comuniste trebuia să aprobe predicatorii din biserici; predicatorii vizitatori nu erau acceptaţi. Relaţiile cu bisericile şi cu creştinii din Occident erau admise doar cu o aprobare specială. Distribuirea Bibliilor şi a publicaţiilor religioase era, în parte, interzisă. Penticostalii nu puteau obţine servicii în administraţie, educaţie, mass-media etc. Ei erau suspectaţi ca fiind agenţi ai Occidentului.

După politica „reglementării serviciilor divine", a urmat politica „simplificării" lor. Orchestrele şi fanfarele bisericii erau interzise, dar dorinţa de a desfiinţa corurile bisericilor nu a putut fi realizată.[133]

Ultima fază a oprimări religioase din timpul celui mai greu deceniu a fost „arondarea" bisericilor, efectuată între anii 1960 şi 1963. În multe sate, în oraşe şi chiar în capitală, o mulţime de biserici penticostale şi-au pierdut autorizaţia sub pretextul că aveau membri prea puţini. Credincioşii erau repartizaţi în biserici mai mari şi mai îndepărtate. Slujitorii bisericilor desfiinţate şi-au pierdut legitimaţiile de pastori. Pastorii erau aprobaţi de autorităţile comuniste după o verificare îndelungată.[134]

În comparaţie cu perioada de existenţă clandestină a Bisericii Penticostale (1922 -1944), persecuţia sub regimul comunist nu a părut atât de aspră precum fusese cea exercitată de Biserica Ortodoxă. Controlul D.C şi al Securităţii asupra C.P a fost însă mult mai apăsător decât abuzurile nesistematice ale vechiului regim, care se limita să-i aresteze sau să-i agreseze pe penticostali şi să le închidă casele de rugăciune, fără să le facă imposibilă o viaţă spirituală liberă, exceptând epoca lui Antonescu. Această libertate spirituală era într-un pericol mai mare sub comunişti, care, de altfel, au renunţat la vechile abuzuri împotriva credincioşilor. Astfel, unii penticostali nu s-au alăturat C.P sau l-au părăsit, devenind dizidenţi penticostali. Unii dintre ei au negat chiar denumirea de penticostali, numindu-se „credincioşi apostolici". Numărul lor nu a putut creşte din cauza persecuţiei şi uneori aceştia au îmbrăţişat doctrine eretice.

Penticostalii nonconformişti, care au rămas în C.P şi nu s-au supus reglementărilor opresive, au fost mult mai eficienţi decât dizidenţii stricţi, care au avut de înfruntat o persecuţie mai severă. Cele două lucrări despre persecuţia comunistă anti-creştină din România nu menţionează prea mulţi penticostali.[135] Este uşor de găsit exemple de penticostali persecutaţi care nu sunt înregistraţi în aceste lucrări, cum au fost: Ioan Jiloveanu, Eugen Bodor (ambii menţionaţi deja) sau Alecu Iacob, dirijorul Orchestrei Filarmonice din Sibiu şi compozitorul imnurilor penticostale (cel mai reprezentativ imn penticostal român: „Azi Duhul Sfânt e roua dimineţii"), care a fost închis în anii şaizeci.[136]

Cel mai faimos penticostal român persecutat a fost Constantin Caraman, care a executat munci forţate la „Canalul morţii" Dunăre-Marea Neagră între 1951 - 1952. El a devenit mai târziu un reprezentat al tuturor creştinilor persecutaţi şi a fost din nou închis (1963 - 1964; 1971 - 1972; 1977).[137] Binecunoscutul pastor luteran Richard Wurmbrand şi soţia sa Sabina, nişte evrei români, au fost foarte apropiaţi de penticostalii români, de când au fost botezaţi cu Duhul Sfânt cu semnul vorbirii în

alte limbi. Trandafir Sandru, în cartea sa Trezirea penticostală, a publicat o fotografie a soţilor Wurmbrand împreună cu câţiva penticostali în 1965, înainte ca renumiţii dizidenţi să părăsească România.[138]

Bisericile păstorite de pastorul Pantelimon Cojocaru din Calea Moşilor nr. 312 şi de Ioan Pânzaru din Şoseaua Giurgiului au fost închise, dar în acelaşi timp Pânzaru a redeschis o biserică penticostală în anul 1961, pe strada Miuleşti, nr. 29, plantată în 1955 de Leon Cojoc şi Negailov. Această biserică promitea să aibă un viitor glorios.[139]

Preşedintele C.P Gheorghe Bradin, a murit pe data de 25 Martie 1962. Serviciul funerar a fost oficiat la Arad, pe data de 28 Martie 1962, urmat fiind de o întrunire la locuinţa lui Petru Ardeu, unde vicepreşedintele Pavel Bochian a fost ales ca preşedinte ad-interim. Guvernul comunist nu a permis întrunirea congresului C.P cu scopul ca un nou preşedinte să fie ales, astfel că Pavel Bochian a rămas preşedinte deplin al C.P până în 1986, pe baza Statutului C.P.[140]

 

Capitolul 9 - Cultul Penticostal în epoca celui de-al doilea preşedinte, Pavel Bochian 1962-1989

Pavel Bochian a fost supraveghetorul comunităţii Arad a C.P din 1951, post pe care l-a ocupat până în 1965, chiar şi după anul 1962, an în care a fost ales preşedinte al C.P. În anul 1965 s-a mutat de la Arad la Bucureşti.[141]

Între anii 1951 - 1965, Bochian a fost pastor la Biserica Gloria, cea mai mare biserică din Arad. După moartea lui Bradin, pastorul Bisericii Penticostale nr. 1 din Bucureşti, Crângaşi a fost Emil Bulgăr, următorul preşedinte al C.P. În Septembrie 1965 el a fost demis de către autorităţile comuniste, iar Bochian a devenit pastor al Bisericii Penticostale nr. 1, Crângaşi (1964 - 1989) avându-l pe Bulgăr ca pastor asistent. (Bulgăr şi-a primit înapoi legitimaţia de pastor doar pe data de 28 Decembrie 1989).

După „arondarea" bisericilor, începută în 1961, autorităţile comuniste au pus în aplicare politica de „arondare" a comunităţilor regionale ale C.P, începând cu anul 1962. Exceptând filialele Arad, Oradea şi Suceava, toate filialele (chiar şi cea din Bucureşti) au fost dizolvate. Supraveghetorul filialei Bucureşti, Dumitru Matache, l-a înlocuit pe Ioan Oprea ca trezorier central, iar în 1964 el a devenit vicepreşedinte în locul lui Petru Tivadar.[142]

Filiala Arad era cea mai mare, întinzându-se de la Arad şi până la Bucureşti şi Constanţa. Ea era condusă de către Petru Ardeu, Alexandru Mariş şi Ioan Berar. Filiala Oradea era condusă de către Petru Tivadar, Mihai Chişe şi Ioan Pop. Tivadar a emigrat în SUA în 1964. Ceilalţi doi lideri au fost înlocuiţi de către Ioan Berar, ca supraveghetor şi de Constantin Creangă, secretar. Filiala Suceava era condusă de către Grigore Duciuc, supraveghetor şi de Dumitru Zamfir. Ei, mai apoi, au fost pensionaţi şi înlocuiţi de către Constantin Grossu ca supraveghetor şi de Dorin Udişteanu, secretar.

Toţi aceştia erau membri în Consiliul Bisericesc, ca şi ceilalţi lideri bisericeşti regionali: în Maramureş - Gavril Latiş din Răzoare; în judeţul Bistriţa-Năsăud - George Mărcuş din Dumitra; în judeţul Cluj - Ioan Pop din Dej şi Nicolae Pop, Ioan Popa şi Ioan Sodolan în oraşul Cluj; în judeţul Hunedoara - Ilie Lipovan şi succesorul său, Viorel Moise, în judeţul Mureş - Petru Murar şi Augustin Berindean din Târgu Mureş; în judeţul Braşov - cei doi păstori, Teodor Popovici şi Tudor Lăcătuş, care au construit două clădiri bisericeşti la aceeaşi adresă, nr. 2-4 de pe str. Brânduşelor (fondatorii unei biserici care în prezent numără peste 700 de membrii); în Timişoara - Ciolac Dincă, Vasile Crişan, Ioan Mengher, Toma Duţu, Constantin Leontiuc şi mai târziu Iosif Frânc şi Teodor Codreanu; în provincia Oltenia - Constantin Creţan din Craiova (jud. Dolj) şi Grigore Botănel din Târgu Jiu (jud. Gorj); în provincia Dobrogea - Nicu Topciu din Constanţa.[143]

Noul preşedinte al C.P, Pavel Bochian, la primul Consiliu Bisericesc a propus să fie readmişi ca membri ai C.P Trandafir Sandru, Alexie Vamvu, C.V Roske şi toţi cei care fuseseră eliminaţi în 1958. Consiliul a fost de acord cu aceasta, dar conform cu Statutul C.P aprobat, era necesar şi acordul D.C, care a întârziat mult la Guvern.[144] Sandru considera că autorităţile comuniste au fost convinse să accepte readmiterea sa în C.P pentru că a fost primul român invitat la o conferinţă penticostală internaţională. Într-adevăr, Donald Gee a sugerat Universităţii Oral Roberts din Tulsa, Oklahoma, SUA, să-i invite pe Sandru la o conferinţă care a avut loc din 12 până pe 25 Noiembrie 1963. În 13 August 1963, Sandru a fost reprimit în C.P şi pe 1 Februarie 1964 a fost numit pastor al bisericii de pe strada Miuleşti nr. 29, la periferia Bucureştiului. Pe 15 Octombrie, a fost demis din pastoraţie, pen-tru că a încercat să mărească clădirea bisericii fără permisiunea D.C.[145]

La insistenţele pastorului Pavel Bochian, Alexie Vamvu a fost, de asemenea, reprimit în C.P şi numit ca secretar general al C.P, cu aprobarea D.C. După aceasta, a fost numit pastor al bisericii din cartierul Tudor Vladimirescu din Bucureşti.[146]

Dictatorul Gheorghiu Dej a început în 1964 politica română de independenţă faţă de URSS. Această politică a fost continuată din 1965 de către succesorul său, Nicolae Ceauşescu. O astfel de politică avea nevoie de sprijinul vestului împotriva URSS, din cauza invaziei sovieticilor în Cehoslovacia din 1964. De aceea, regimul român a devenit mult mai receptiv la presiunile vestului în favoarea libertăţii religioase şi deţinuţii politici au fost eliberaţi în România, cel puţin pentru moment. În aceste circumstanţe, Sandru şi-a recăpătat licenţa de pastoraţie pe 27 Aprilie 1968. În secret, el coopera cu Walter Hollenweger, trimiţându-i materiale pentru o istorie a penticostalismului românesc. Conducerea C.P a fost reorganizată cu alegerea lui Pavel Bochian ca preşedinte, D. Matache vicepreşedinte şi casier central, Alexie Vamvu ca secretar general şi Trandafir Sandru ca redactor şef al Buletinului C.P. Sandru a fost ajutat să publice Buletinul C.P de către C.V Roske, care, ilegal, a tradus în româneşte multă literatură creştină tipărită în Germania pentru România. În România, Roske a mai editat cărţi penticostale de imnuri şi alte cărţi penticostale aprobate de D.C.[147] Pavel Bochian i-a numit pe Emil Bulgăr director al Casei de Pensii a C.P.[148]

Emil Bulgăr şi-a pierdut autorizaţia de pastor în 1964 din cauza vizitei unui misionar olandez în biserica sa. În 1967, unii penticostali vestici din Norvegia, Franţa, Marea Britanie, SUA şi Germania au vizitat România. Între 12 Septembrie şi 11 Octombrie 1968, Pavel Bochian împreună cu Trandafir Sandru ca translator, au vizitat biserici penticostale din Franţa, Marea Britanie şi au participat la o conferinţă penticostală în Trondheim, Norvegia. Bochian a reprezentat C.P. la Conferinţa Penticostală Mondială din Dallas (3-8 Noiembrie 1970). C.P a fost de asemenea reprezentat la Conferinţa Europeană Penticostală din Berna (24 Iunie-2 Iulie 1972). Mai târziu, Bochian şi Sandru au fost aleşi în comitetul C.E.P. Delegaţi din Norvegia, Belgia, Ungaria şi Bulgaria au participat la celebrarea semicentenarului C.P. în Bucureşti, pe 14 Octombrie 1972.[149] Relaţiile internaţionale ale C.P. au făcut o adevărată presiune asupra Guvernului român cu privire la libertatea religioasă. Acest lucru era necesar, deoarece în anii '60 o nouă etapă a expansiunii penticostale începe în România şi autorităţile comuniste au încercat să o oprească. De la o expansiune în regiunile rurale în special, cauzată mai ales de natalitatea crescută din familiile penticostale ţărăneşti, penticostalismul românesc a trecut la o expansiune mai rapidă în zonele de oraş, astfel încât din 1956 până în 1976 în România numărul penticostalilor a sporit de la 54.000 la 100.000. Acesta a fost rezultatul politicii comuniste, care avusese ca scop o creştere iraţională a zonelor industriale şi urbane. În aceste circumstanţe, o mulţime de penticostali au fost constrânşi să se mute în oraşe, care devin centre ale penticostalismului.[150]

Evanghelismul penticostal şi represaliile autorităţilor comuniste pot fi ilustrate prin multe exemple. Veteranul Vasile Gaspar a primit (împreună cu C. Caraman) o sentinţă de 3 ani şi 6 luni de detenţie în 1963 pentru „activitate distructivă". Ei au fost eliberaţi în 1964.[151] Predicatorul penticostal C. Tarnvaski a fost arestat în 1971 şi închis pentru câteva luni pentru că deţinea Biblii şi literatură religioasă. În 1971, pentru acelaşi motiv a fost închis pentru câteva luni şi predicatorul ţigan, Vasile Răscol din Bucureşti. Între 1974 - 1976, el a executat doi ani de detenţie pentru că primise Biblii de

peste graniţă, fără autorizaţie. Predicatorul penticostal Cornel Mihai a fost închis în 1971 - 1972 (împreună cu C. Caraman) pentru primirea şi distribuirea unor Biblii. Între 1974 - 1976, C.V Roske nu a avut dreptul să primească nici un serviciu, fiind acuzat de „propagandă religioasă".[152] El poate fi bucuros că nu fusese acuzat de „parazitism" şi întemniţat pentru că nu avea serviciu, precum penticostalii Viorel Lăcătuş (din Mediaş), Ioan Samu (din Mediaş) şi Francisc Paris (Dârlos), care au fost condamnaţi în Noiembrie 1978 la 6 luni de detenţie pentru „parazitism" şi activitate „anarhistă", adevăratul motiv fiind activitatea lor religioasă. Din cauza unei cereri de emigrare în SUA, penticostalii Paramon Gagea (Bistriţa) şi Simion Holbură (Mijlocenii Bârgăului) au fost condamnaţi la 4 luni de închisoare, pentru aşa-zisul „parazitism", în ianuarie 1979.[153]

Un predicator penticostal, Ioan Toader, inginer în Ploieşti, a efectuat mai mult de 5 ani de detenţie (1981 - 1986), pentru că a distribuit Biblii şi literatură evanghelică.[154]

În 1986, pastorul penticostal din Satul Mare, Victor Opriş, a fost condamnat la 9 ani de închisoare pentru ajutorul dat acelor care au încercat să fugă din ţară. Adevăratul motiv a fost activitatea sa de evanghelizare şi înfiinţare de biserici. În urma protestelor internaţionale, Opriş a fost eliberat după doi ani şi şi-a intensificat activitatea.[155]

Înmulţirea bisericilor penticostale a determinat intervenţia autorităţilor comuniste. Astfel, construcţia caselor de rugăciune era adesea oprită. Noua casă de rugăciune din Câmpia Turzii a fost demolată pentru că era mult mai mare decât fusese aprobată. Demolarea clădirii unei biserici penticostale din Bistriţa a avut loc în împrejurări tensionate, trupele de poliţie luptându-se cu credincioşii şi copiii acestora. Noul acoperiş al clădirii bisericii din Rădăuţi a fost dărâmat. Când Nicolae Ceauşescu a început să demoleze în Bucureşti toate clădirile de cult în anii '80, prima a fost demolată clădirea bisericii nr. 1 Crângaşi, deşi pastorul său era preşedintele C.P, Pavel Bochian. Ea a fost înlocuită cu o baracă.[156]

Regimul comunist emitea foarte greu autorizaţia oficială pentru bisericile penticostale şi a desfiinţat bisericile neautorizate, cum a fost biserica „Filadelfia" din Mediaş, care a fost declarată drept „grup anarhist", în 1978.[157] Credincioşii nu erau lăsaţi să se întâlnească, nici chiar pentru scrierea unor petiţii pentru primirea autorizaţiei. Astfel, în 1979, lucrătorii oficiali ai penticostalilor care au organizat astfel de întâlniri în satul Strâmba (jud. Bistriţa-Năsăud) au fost insultaţi şi amendaţi de poliţie.[158]

Păstorii aveau dreptul să viziteze credincioşii care trăiau la mare distanţă de biserică şi să le dea Cina Domnului doar cu o permisiune specială. În 1980, pastorul penticostal Nicu Topciu din Constanţa a vizitat pentru cauza menţionată credincioşii din satul Nicolae Bălcescu (jud. Tulcea), aflat la o depărtare de 100 km. de Constanţa. O mulţime de săteni ortodocşi beţi conduşi de poliţie şi oficialităţile locale i-au bătut pe credincioşii adunaţi în casa familiei Câlţea (după revoluţia din 1989, penticostalii din acest sat, care aveau acum o biserică oficială, au fost atacaţi din nou de sătenii beţi, conduşi de preoţii ortodocşi)[159]

Pavel Bochian aminteşte câteva întâmplări mai fericite.

O clădire penticostală din Reşiţa a putut fi construită după anul 1965, deoarece credincioşii lucraseră la construirea unei fabrici de pâine din oraş. Biserica ilegală de pe strada Mestecăniş, Arad a fost autorizată, pentru că nu era departe graniţa vestică. Alte biserici neoficiale au fost tolerate, de exem-plu cea din oraşul Drobeta Turnu-Severin (aceasta era, de asemenea, la graniţa de sud-vest). Pavel Bochian a explicat conducerii D.C că membrii a 300 de biserici tolerate au acceptat să efectueze pentru consiliile locale munci sociale importante, ca de exemplu, să adune recolta.[160]

Pastorul Trandafir Sandru a obţinut aprobarea autorităţilor să mute biserica sa din Bucureşti din strada Miuleşti într-o nouă casă de rugăciune, care trebuia să fie construită pe strada Sebastian nr. 43.

Totuşi, în 1974, autorităţile au întrerupt construcţia. În 1978, presiunea SUA l-a convins pe Ceauşescu să permită construcţia bisericii, ea sfârşindu-se în anul 1979. Aceasta era, până în 1999, cea mai mare şi mai modernă casă de rugăciune din Bucureşti. Ceauşescu se gândea să o demoleze în decembrie 1989, dar revoluţia l-a împiedicat să o facă.[161]

Teodor Codreanu, păstorul bisericii Elim din Timişoara, a inaugurat în 1988 una dintre cele mai moderne şi mai mari dintre casele de rugăciune din România.[162] Astfel de case uriaşe de rugăciune au fost construite pentru prima dată în Arad (biserica Gloria - 1966), apoi în Oradea, Baia Mare, Galaţi, Braşov, Vicovu de Sus. Pare de neînţeles cum autorităţile comuniste au tolerat astfel de construcţii religioase. Numai rugăciunile şi postul pot explica astfel de miracole.[163] Conform estimării făcute de C.P, în 1982 erau 785 de biserici oficiale penticostale, 142 de pastori şi aproape 150.000 de credincioşi, inclusiv copiii.[164] Statisticile guvernului comunist estimau pe atunci numărul credincioşilor penticostali la 58.000. Erau aproape 300 de biserici penticostale. După C.V Roske, în 1989 erau cel mult 170.000 de credincioşi penticostali în România.[165] Aceste rezultate se datorau şi celor care au luptat pentru libertate religioasă în România. Baptistul Iosif Ţon, penticostalul C. Caraman, ortodoxul G. Calciu Dumitreasa au atras presiuni externe împotriva lui Ceauşescu, care a renunţat să-i controleze pe predicatori şi botezurile în apă. În bisericile penticostale, vorbirea în limbi şi profeţia au devenit, în general, libere. În 1977, Caraman a semnat un reportaj difuzat de Radio Europa Liberă şi a fost din nou arestat.[166]

Relativitatea extremă a toleranţei religioase manifestată de Ceauşescu este ilustrată de condiţiile de lucru de la Seminarul Teologic Penticostal, între anii 1976 - 1989. După cursurile biblice pentru pregătirea pastorilor (1974 - 1976), Consiliul Bisericesc şi comitetele filialelor au hotărât în 1976 înfiinţarea în Bucureşti a S.T.P. Trandafir Sandru a fost numit director şi au fost aleşi 15 studenţi, cursurile durând 4 ani. Erau profesori puţini şi cărţi teologice doar în limba română, dar studenţii se străduiau prin toate mijloacele să devină buni păstori. Autorităţile comuniste au interzis ca primele serii de absolvenţi să fie ordinaţi ca păstori în 1980, dar Sandru a profitat de vizita unor oaspeţi străini şi a ordinat primii pastori formaţi la S.T.P. După promoţia din 1980, D.C a redus numărul studenţilor de la 15 la 5, iar după absolvirea din anul 1984, au fost admişi 10 studenţi. Ulterior, doar 3 studenţi erau admişi în fiecare an, cu aprobarea specială a D.C pentru fiecare candidat.[167] (Vom numi în continuare pe câţiva absolvenţi ai S.T.P: din prima generaţie îi amintim pe Marinei Mesaroş, pastor în Cluj, apoi la Portland, SUA, Lazăr Gog, pastor lângă Los Angeles, Bujorel Lucaci, pastor în Sidney; din a doua generaţie <1984> Ioan Gurău, supraveghetorul Comunităţii regionale Braşov, apoi secretar general al C.P, Romu Mocan, pastor în Dej şi unul dintre fruntaşii penticostali naţionali; din generaţia 1988: Martin Schaser, pastor în Viena, Luca Creţan, supraveghetorul comunităţii regionale Oltenia-Argeş).

Nevoia de manuale pentru S.T.P i-a determinat pe profesori să publice primele cărţi penticostale teologice în limba română. „Ghidul păstorului" - 1976 - conţinea cursurile ţinute de Sandru între anii 1974 - 1976. În plus, Sandru a publicat în 1977 Viaţa apostolului Pavel şi învăţăturile sale, în 1979 Pneumatologia, în 1982 Biserica Apostolică, Penticostală a lui Dumnezeu din România (în engleză şi în româneşte), în 1986 Viaţa Domnului Isus Hristos, activitatea şi învăţăturile Sale, în 1989 Doctrinele biblice ale bisericii. C.V Roske a publicat în 1979 Lecţiuni biblice. Pavel Bochian a editat în 1980 Biserica lui Dumnezeu şi aspecte din viaţa sa, apoi Viaţa apostolului Petru, iar în 1988 Credinţă şi fapte (în colaborare cu C.V Roske). Emil Bulgăr a publicat Geografia şi istoria biblică, în colaborare cu A. Negoiţă de la Institutul Teologic Ortodox, iar Alexie Vamvu a publicat în 1981 Actele de cult în Biserica lui Dumnezeu.

Începând cu 1980, Biserica Penticostală şi-a întărit legătura cu US Church of God, renunţând la legăturile cu US Assemblies of God.[168]

După 30 de ani de la cel de-al doilea congres al C.P din 1956, regimul comunist a autorizat în final cel de-al treilea congres al cultului, care a avut loc în 1986. A fost un succes, pentru că în acea vreme

sinodului Bisericii Ortodoxe nu i se permitea să se întrunească pentru a-şi alege un nou patriarh în locul celui decedat. Mai mult de 100 de delegaţi au participat la cel de-al treilea congres al Bisericii Penticostale ţinut la Bucureşti şi a fost aleasă, prin vot secret, o nouă conducere, cu mulţi lideri mai tineri: Pavel Bochian a fost reales în funcţia de preşedinte, C-tin Leontiuc şi Lazăr Gog au fost aleşi ca vicepreşedinţi, Trandafir Sandru ca secretar general, Alexie Vamvu casier general şi C.V Roske ca redactor şef al Buletinului Cultului Penticostal. Emil Bulgăr, Marinei Mesaroş şi alţii au fost aleşi în Comitetul Executiv al Consiliului Bisericesc al Bisericii Penticostale. Din cauza presiunii Securităţii, Lazăr Gog a plecat în SUA, fiind înlocuit de Ion Berar ca vicepreşedinte.[169]

 

Capitolul 10 - Uniunea Penticostală din România

După revoluţia din 1989, bisericile penticostale şi slujitorii lor au putut să lucreze în deplină libertate. Păstorii nu au mai fost controlaţi de autorităţile statului. Revistele şi cărţile penticostale nu au mai fost supuse cenzurii comuniste. Poliţia nu i-a mai persecutat pe credincioşi, iar percheziţiile prin case au fost oprite. Bisericile penticostale puteau fi acum autorizate numai de conducerea centrală penticostală, iar toate bisericile neoficiale au fost recunoscute. Predicarea Evangheliei s-a putut face la scară largă. Bibliile şi literatura evanghelică au putut fi importate, tipărite, distribuite şi noi biserici au fost înfiinţate în deplină libertate. Guvernul român nu a mai pus nici o restricţie în calea călătoriilor în străinătate ale credincioşilor. Penticostalismul a continuat să fie o religie, recunoscută oficial de Statul Român, pe lângă alte 14 denominaţiuni. (în total 15, în loc de 14, mai înainte).

Vechea conducere penticostală, chiar dacă a apărat bisericile penticostale, a fost totuşi prea conformistă în relaţia cu autorităţile comuniste. Chiar şi Sandru, cel mai puţin servil dintre vechii lideri, era caracterizat, potrivit cu David D. Bundy, printr-o: „adâncă şi sinceră apreciere pentru guvernul român şi faţă de acesta".[170] Ei au fost depăşiţi după revoluţie. De aceea Sandru vorbeşte despre „criza psihologică care a afectat... pe unii credincioşi penticostali, în special pe cei tineri, ajungându-se la unele incidente regretabile" şi despre „inima lui Pavel Bochian, care a fost zdrobită de evenimentele din Ianuarie 1990, când a fost silit să demisioneze" precum şi despre „dispreţul faţă de cei de altădată... care şi-au asumat toate riscurile, timp de mulţi ani, ca să organizeze şi să înalţe prestigiul Bisericii." El a fost fericit că cel de-al 4-lea Congres de la Cluj-Napoca din data de 15 Mai 1990, în ciuda unor deficienţe, a avut meritul de a menţine unitatea frăţească şi de a stabiliza situaţia în cult.[171]

La cel de-al 4-lea Congres a fost ales Emil Bulgăr ca Preşedinte al Uniunii Penticostale (1990 - 1994), Marinei Mesaroş şi Pavel Riviş Tipei ca vicepreşedinţi, Trandafir Sandru ca secretar general, Ioan Gurău şi Romu Mocan ca membri în comitetul executiv, Cristian Vasile Roske ca redactor şef la revista „Cuvântul Adevărului" - serie nouă. (de fapt, vechiul Buletin al C.P) Noii lideri ai comunităţilor regionale au fost aleşi: P R. Tipei pentru regionala Arad, Florian Mudura pentru regionala Oradea, Marinei Mesaroş pentru regionala Cluj, Constantin Macoveiciuc pentru regionala Suceava şi Ioan Gurău pentru regionala Braşov.[172]

Pavel Bochian nu şi-a încetat munca de păstor şi învăţător şi la sprijinit pe fiul său, Ioan Bochian să înfiinţeze Centrul Creştin Emanuel Bucureşti, în clădirea bisericii de la nr. 16, str. Al. I. Cuza, va fi cea mai mare dintre clădirile bisericilor bucureştene. Pavel Bochian a călătorit mult în ultimii ani ai vieţii lui, ţinând numeroase predici şi predând două cursuri la Academia Religiilor din Bucureşti. La trecerea sa din viaţă, în Octombrie 1996, a avut parte de funeralii de proporţii naţionale şi internaţionale.

Penticostalii au intrat în Alianţa Evanghelică din România (AER), împreună cu Baptişti, Creştinii după Evanghelie şi o ramură evanghelică din Oastea Domnului, Ortodoxă. AER a organizat mari întrunirii evanghelice şi chiar evanghelizări prin intermediul televiziunii.

În Februarie 1992, la recensământul de la acea dată, au fost înregistraţi 219.151 penticostali. Cifra aceasta a fost contestată însă de unii, deoarece foarte adesea oamenii nu au fost întrebaţi despre religia lor, fiind înregistraţi din oficiu ca „români-ortodocşi". Totuşi, recensământul a confirmat faptul că penticostalii sunt cei mai numeroşi între credincioşii români evanghelici. Baptiştii înregistraţi la acea dată au fost în număr de 109.000. În Bucovina (jud. Suceava) au fost înregistraţi 30.577 penticostali şi în judeţul Bihor 25.381. În 13 judeţe, începând cu Timiş şi sfârşind cu Sălaj, numărul penticostalilor variază de la 18.736 la 5.454. În următoarele 13 judeţe, începând cu Braşov şi terminând cu Gorj, numărul varia între 4.884 şi 1.137. În următoarele 13 judeţe, de la Neamţ la Giurgiu, numărul era între 846 şi 105. În Muntenia de Sud au fost înregistraţi 48 de penticostali în judeţul Olt, şi 42 penticostali în judeţul Teleorman.

În cele 4 judeţe din Nord au fost înregistraţi 56.667 penticostali; în cele 4 judeţe din Vest (Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin) - 69.459; în cele 4 judeţe din Est (Iaşi, Vaslui, Galaţi, Tulcea) - 4.228; în 9 judeţe din Sud (din Mehedinţi la Constanţa) - 6.129; în 10 judeţe din Transilvania - 70.814; în cele 7 judeţe din Muntenia de Nord - 8.304; în cele 3 judeţe din V Moldovei - 3.550.[173]

Primul liceu penticostal „Logos", a fost deschis la Timişoara în 1990. Următoarele licee deschise au fost la Arad, Piteşti şi Oradea. În 1993 a fost publicat un nou Statut penticostal şi o nouă Mărturisire de Credinţă. În 1992, Seminarul Teologic Penticostal a devenit Institutul Teologic Penticostal Bucureşti (ITPB). Seminarii teologice penticostale cu durata de pregătire de 2 ani au fost deschise în Bucureşti, Suceava şi în alte locuri, pregătind slujitori autorizaţi, evanghelişti şi învăţători de religie penticostală, profesori care să predea în şcolile elementare, învăţători de şcoală duminicală, tineri lucrători. Pentru întreaga lui activitate, rectorul I.T.P.B., Trandafir Sandru, a primit în 1992 titlul academic de „doctor honoris causa", oferit de Şcoala Teologică a organizaţiei „Church of God" din Cleveland, Tennessee, S.U.A.[174]

Voluntari penticostali au început să lucreze în închisori, orfelinate, azile de bătrâni, case de copii handicapaţi şi de copii bolnavi de SIDA. Evangheliştii penticostali şi-au început şi ei slujirea în Sudul şi Sud-estul României, regiuni cu o populaţie penticostală rară.

În 1994 a avut loc al 5-lea Congres Penticostal. Au fost aleşi Pavel Riviş Tipei (păstorul bisericii „Betania" din Arad - Grădişte) ca preşedinte, Emil Bulgăr şi Mesaroş Marinei ca vicepreşedinţi, Ioan Gurău ca secretar general, C.V Roske ca trezorier. Mai târziu, Ioan Gurău a demisionat, fiind înlocuit de Marinei Mesaroş ca secretar general, Romu Mocan devenind noul vicepreşedinte. Mulţi penticostali au emigrat în Europa de vest, SUA şi Australia.

Între anii 1994 - 1998 AER l-a avut ca preşedinte pe Emil Bulgăr. Vechile filiale penticostale au fost transformate în Comunităţi Regionale (CR), fiind înfiinţate noi Comunităţi: CR Bucureşti, şi mai apoi, CR Oltenia - Argeş (în Muntenia de Vest). În funcţia de preşedinte al CR Bucureşti a fost ales Emil Bulgăr (1994 - 1998).

Adunarea Generală Penticostală care a avut loc la Felix, Oradea (23-25 Mai 1996) a aprobat Statutul de Organizare şi Funcţionare al Uniunii Penticostale, Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România, publicat în 1997, act care nu a mai fost înregistrat în mod oficial, , ci el exprimă preocuparea pentru descentralizare în circumstanţe care o fac necesară pentru unitatea penticostală

S.P.M.C.R a fost prima organizaţie penticostală apărută după Decembrie 1989 (în Ianuarie 1990), avându-l ca preşedinte pe Teodor Bulzan, cu scopul de vitalizare a lucrării bisericilor prin organizarea de conferinţe, seminarii şi prin plantarea de noi biserici. În anii '90 S.P.M.C.R a organizat zeci de conferinţe pentru pastori, predicatori, învăţători de copii, în care sute de oameni din diferite biserici au fost mobilizaţi pentru a se implica în lucrarea din biserici. Au fost instruiţi evanghelişti care au mers în sudul ţării pentru plantare de biserici, (un bun exemplu este Biserica din Caracal). De asemenea, S.P.M.C.R a fost prima organizaţie care a iniţiat conferinţe de pregătire de lideri în cadrul

Conferinţelor Naţionale de Tineret de la Oradea - Băile Felix; unii dintre ei au devenit păstori, alţii evanghelişti, plantatori de biserici, lideri de tineret, lideri muzicali, învăţători de şcoală duminicală, iar alţii s-au implicat în diferite activităţi sociale. La primele conferinţe au participat în jur de 300 de tineri din numeroase localităţi din ţară şi din străinătate, iar la ultimele conferinţe numărul participanţilor a crescut la peste 2.000. Conferinţele au continuat cu un proiect de pregătire intensivă a liderilor, prin conferinţe bianuale şi prin cursuri prin corespondenţă, proiect numit Program de Conducere Activă. De asemenea, Departamentul de educaţie şi învăţământ al S.P.M.C.R. s-a transformat în ceea ce este astăzi Colegiul Biblic Est-European, care pregăteşte tineri pentru lucrare, în cursuri la zi de trei ani.

În Septembrie 1991 a luat fiinţă, la Oradea, Centrul Creştin „Betania", biserică ce până în anul 2000 a crescut la peste 900 de membri botezaţi şi care în prezent funcţionează în parteneriat cu bisericile Pentecostal Holiness din SUA.

Facultatea Teologică Penticostală din Ossijek (Croaţia), afiliată la Assemblies of God, condusă de dr. Peter Kuzmic, a deschis o şcoală prin extensie în biserica Elim, Timişoara în 1990. În anul 1996 această extensie a devenit o instituţie educaţională autonomă, numită Seminarul Evanghelic Elim, cu acreditarea Uniunii Penticostale Române. Biserica Elim, Timişoara

Bisericile penticostale din Bucovina continuă să aibă activităţi autonome. Din cauza trăsăturilor lor conservatoare, ele reuşesc să colaboreze cu o misiune menonită, care editează revista de limbă română „Sămânţa Adevărului". Din 1997, în Bucovina se publică revista „Lumina Vechilor Cărări".

Aradul are tendinţa de a deveni centrul principal al Uniunii Penticostale. Al 5-lea şi respectiv al 6-lea Congres şi alte importante conferinţe au avut loc în Arad. În anul 1997, în incinta marii biserici penticostale „Betania" din Arad, s-a deschis Facultatea de Teologie şi Litere (Limba Engleză) Betania, afiliată la ITPB. Comunitatea regională Arad editează revista „Flacăra Rusaliilor".

Biserica harismatică „Agape" din Timişoara are propria şcoală misionară. O importantă şcoală misionară penticostală a fost deschisă în Constanţa, în anul 1998, cu scopul de a pregăti misionari şi evanghelişti pentru Republica Moldova, Ucraina, Bulgaria şi Turcia. În anul 1996, a fost înregistrată oficial o asociaţie religioasă, Adunările lui Dumnezeu din România, afiliată la US Assemblies of God. Institutul Biblic Român - acreditat de US Assemblies of God, E.P.T.A. şi parţial de Guvernul României, a fost o vreme asociat acelui grup, ambele având acelaşi lider, dar, începând cu 1997, IBR, apoi Universitatea Biblică Română au devenit şcoli ecumenice de teologie.

Departamentul de Tineret al Church of God a sponsorizat construirea primei clădiri din campusul ITPB. Pe data de 4 Noiembrie 1996, cu ocazia celei de-a 20-a aniversări a învăţământului teologic în România, rectorul Trandafir Sandru a inaugurat prima clădire a noului sediu al ITPB.[175] În anul 1997 Trandafir Sandru a fost pensionat, iar în 1998 a decedat. Noul rector, John Tipei, a obţinut recunoaşterea provizorie din partea Guvernului pentru ITPB, în 1998, iar în perioada 5-6 Octombrie 1999 a inaugurat noul corp de clădire. În Aprilie 2001, ITPB a fost gazda celei de-a 22-a Conferinţe anuale a E.P.T.A. Cursurile de zi durează 4 ani, iar studiile la secţia fără frecvenţă, 5 ani. La absolvire, studenţii obţin o licenţă în teologie, cu specializare pastorală (pentru bărbaţi) şi cu specialitate didactică (pentru femei). Ei sunt recunoscuţi de către guvern pentru a preda religia elevilor penticostali în şcoli şi licee. Institutul Teologic din Bucureşti editează revista teologică „Pleroma" şi alte cărţi teologice. I.T.P.B organizează şi sesiuni de comunicări ştiinţifice.

În Octombrie 1997, s-a aniversat cel de-al 75-lea an de existenţă a Bisericii Penticostale din România. La acea dată Uniunea Penticostală dispunea de 354 slujitori ordinaţi (1 la 6 biserici), 800 de diaconi şi 70 de misionari.[176]

Statutul UP, publicat în 1977, arată la capitolul II, articolul 5, că Uniunea Penticostală include, de asemenea, bisericile din România şi Bisericile româneşti de pretutindeni care adoptă Mărturisirea de credinţă şi Statutul UP - ACG din România. Unele biserici româneşti din Germania, Elveţia, Australia sunt membre ale UP din România. De asemenea, bisericile penticostale româneşti din stăinătate care sunt membre în alte organizaţii penticostale (în special U.S. Church of God) care colaborează cu bisericile penticostale din România. Aceasta este situaţia bisericilor române din USA şi Canada etc.

Populaţia penticostală a României la recensământul din 1992:

1. 1. SV - 30577 15. 15/2. MR - 4201 29. 29/4. DJ - 598 2. 2. BH - 25381 16. 16/3. IF(B) - 3944 30. 30/5. BR - 479 3. 3/1. TM - 18736 17. 17/4. SB - 3095 31. 31/6. VS - 463 4. 4/2. AR - 18355 18. 18/5. PH - 2736 32. 32/7. MH - 446 5. 5/3. BN - 16190 19. 19/6. BC - 2104 33. 33/8. HR - 370 6. 6/4. CJ - 15765 20 20/7. GL - 1966 34. 34/9. IL - 276 7. 7/5. HD -12877 21. 21/8. DB - 1920 35. 35/10. VL - 247 8. 8/6. MM - 12106 22. 22/9. CV - 1911 36. 36/11. CL - 226 9. 9/1. BT - 7662 23. 23/10. IS - 1632 37. 37/12. BZ - 221 10. 10/2. CS - 6987 24. 24/11. AG - 1564 38. 38/13. TL - 167 11. 11/3. SM - 6322 25. 25/12. CT - 1343 39. 39/14. GR- 105 12. 12/4. AB - 6067 26. 26/1. GJ - 1137 40. 40/15. OT - 49 13. 13/5. SJ - 5454 27. 27/2. NT - 846 41. 41/16. TR - 42 14. 14/1. BV - 4884 28 28/3. VN - 600 

 

Note

 

[1] Adevărul, 21 Noiembrie 1931

[2] Atlasul religiilor 1996, p.66; I. Rămureanu, M. Sesan, T. Bodogae, "Istoria Bisericească" II, p. 410

[3] I.M.Popescu, Istoria şi sociologia religiilor, I 1996, p. 231

[4] Trandafir Sandru, Biserica penticostală..., 1992, p. 130

[5] Trandafir Sandru, Biserica penticostală..., 1992, p. 126-127

[6] Trandafir Sandru, Biserica penticostală..., 1992, p. 262

[7] Gheorghe Bradin, Jurnalul personal..., manuscris, p. 10

[8] Cuvântul Adevărului, 1 Mai 1931, p. 75

[9] Trandafir Sandru, Trezirea..., 1977, p. 74

[10] Trandafir Sandru, Biserica penticostală..., 1992, p. 166, Ioan J. Buia, Biserica lui Dumnezeu Penticostală Română, 1937-1987, Semicentenar, Detroit, 1987, p. 27

[11] Trandafir Sandru, Trezirea..., 1997, p. 75

[12] Trandafir Sandru, Biserica penticostală..., 1992, p. 206-207

[13] John F. Tipei, Trandafir Sandru, Trezirea..., 1997, p. 91-92

[14] Trandafir Sandru, Trezirea..., 1997, p. 91-92

[15] Gheorghe Bradin, Jurnalul personal, p. 29

[16] Vezi Alexa Popovici, Istoria Baptiştilor din România, vol. II, Chicago, 1989, p. 397-398

[17] Trandafir Sandru, Biserica lui Dumnezeu, 1982, p. 29

[18] Gheorghe Bradin, Mişcarea penticostală din România, în Vestitorul Evangheliei, nr. 11/1 Iunie 1946, p. 5

[19] Noua călăuză pentru cunoaşterea şi combaterea sectelor, Cernica 1925, p. 74-77

[20] Trandafir Sandru, Biserica lui Dumnezeu..., 1982, p. 311

[21] Trandafir Sandru, Biserica Penticostală..., p. 130

[22] C. Ciuc, Atlasul religiilor..., Gnosis, Bucureşti, 1996, p. 66

[23] Trandafir Sandru, Biserica Penticostală..., 1992, p. 135

[24] Trandafir Sandru, Trezirea..., 1997, p. 92

[25] Noua călăuză pentru cunoaşterea şi combaterea sectelor, Arad 1927, p. 106-107

[26] Trandafir Sandru, Biserica penticostală..., p. 130

[27] Din istoricul Bisericii Elim, Timişoara, în Revista „Elim", Timişoara, nr. 36-37, Octombrie – Decembrie 1998, p. 14-15

[28] Trandafir Sandru, Biserica penticostală..., passim.

[29] Ardeu, manuscris.

[30] Gheorghe Bradin, Mişcarea penticostală..., în "Vestitorul Evangheliei", (Arad) nr. 11, 1 Iunie, 1946, p. 6

[31] Ardeu, manuscris

[32] Trandafir Sandru, Biserica penticostală..., p. 131

[33] Ardeu, manuscris.

[34] Trandafir Sandru, Trezirea..., p. 77

[35] Pavel Bochian, Biserica penticostală 1925-1930, în „Buletinul Cultului Penticostal", Bucureşti, nr. 6, Noiembrie - Decembrie 1989, p. 8

[36] C.V. Roske, 70 de ani de la apariţia revistei „Cuvântul Adevărului", în „CuvântulAdevărului" Seria II, Bucureşti, nr. 3, Martie 1999, p. 2

[37] „Cuvântul Adevărului", Ianuarie 1931, p. 1

[38] Bradin, Mişcarea penticostală din România..., în "Vestitorul Evangheliei", nr. 11/1 Iunie 1946, p. 6

[39] Trandafir Sandru, Trezirea..., p. 94

[40] „Cuvântul Adevărului", 15 Aprilie 1930/39. Trandafir Sandru, Trezirea..., p. 94

[41] „Cuvântul Adevărului", 1 August 1930

[42] „Cuvântul Adevărului", 1 Octombrie 1930

[43] I. M. Popescu, Istoria şi sociologia religiilor Creştinismului, Ed. Fundaţiei „România de mâine", Bucureşti 1996, p. 231

[44] „Cuvântul Adevărului", 1 Iunie 1930, p. 1

[45] Trandafir Sandru, Biserica penticostală..., p. 133

[46] Ardeu, manuscris

[47] Trandafir Sandru, Trezirea..., p. 96

[48] „Cuvântul Adevărului", 1 Mai 1931 (Brăila), p. 1

[49] Pavel Bochian, Viaţa unui pastor din România, Ed. Privilegiu, Bucureşti, 1997, p. 18-23,35

[50] „Cuvântul Adevărului", Aprilie 1930.

[51] „Cuvântul Adevărului", Ianuarie 1931, p. 8

[52] Vezi „Cuvântul Adevărului", Aprilie 1933, Lipova, p. 11-12; Decembrie 1935, p. 12

[53] Pavel Bochian, Viaţa unui pastor din România, Ed. Privilegiu, Bucureşti, 1997, p. 98; 119-129

[54] Ibid., p. 138-139

[55] Cazurile lui Romulus Belean din Oarba de Mureş şi Cristian Gavrilă din Dumbrăveni: „Cuvântul Adevărului", Ianuarie 1931, p. 3

[56] „Cuvântul Adevărului", Februarie 1931, p. 11, Cazurile caselor de rugăciune din Lascăr Catargiu - Paulian - ibid. Aprilie 1931

[57] „Cuvântul Adevărului", Mai 1931, p. 8

[58] „Cuvântul Adevărului", Septembrie 1931, p. 7

[59] „Cuvântul Adevărului", August 1931, p. 10

[60] Bradin, Jurnal personal, p. 41

[61] „Cuvântul Adevărului", Martie 1937

[62] Pavel Bochian, Viaţa unui pastor din România, Ed. Privilegiu, Bucureşti, 1997, p. 39-47

[63] Trandafir Sandru, Biserica penticostală..., p. 137

[64] Bradin, Jurnal personal, p. 41; Trandafir Sandru, Biserica Penticostală..., p. 137

[65] "Vestitorul Evangheliei", Iunie 1946, p. 10

[66] Pavel Bochian, Viaţa unui pastor din România, Ed. Privilegiu Bucureşti, 1997, p. 48; Trandafir Sandru, Biserica penticostală..., p. 138

[67] Popescu, op. cit., p. 267, 268

[68] Pavel Bochian, Viaţa unui pastor din România, p. 47

[69] Trandafir Sandru, Biserica penticostală..., n. 50, p. 127

[70] Petru Lascău, Biserica în asediu, 1992, p. 162

[71] S.M. Burgess, G.B. McGree (Editors), Dictionary of Pentecostal and Charismatk Movements, Regency, Grand Rapids, 1988, p. 276

[72] Ibidem, p. 330-331 (s.v. Gcc); 770-771 (s.v. Schmitt)

[73] C.Cuciuc, Atlasul religiilor, p. 67

[74] Trandafir Sandru, Trezirea..., p. 89

[75] "Vestitorul Evangheliei", Octombrie, p. 6

[76]Trandafir Sandru, Biserica penticostală..., p. 139

[77] Trandafir Sandru, Trezirea..., p. 89

[78] Ibidem, p. 90

[79] "Vestitorul Evangheliei", Iunie 1947, p. 6

[80] „Cuvântul Adevărului", Ianuarie 1935

[81] Din istoricul Bisericii Elim. Timişoara, în Revista „Elim" Timişoara, nr. 36-37, Octombrie - Decembrie 1998, p. 14-15

[82] Trandafir Sandru, Trezirea..., p. 89-90

[83] „Cuvântul Adevărului", Noiembrie 1934

[84] Petru Ardeu, Istoria Bisericii Româneşti, manuscris, p 79

[85] I. M. Popescu, Istoria şi sociologia religiilor, partea I. Creştinismul 1996, p 231

[86] Petru Ardeu, loc. cit.

[87] I. M. Popescu, Creştinismul, 1996, p 231

[88] Idem.

[89]Trandafir Sandru, Biserica penticostală..., p. 142

[90] Petru Ardeu, Istoria Bisericii Româneşti, manuscris, p. 97

[91] Trandafir Sandru, Trezirea..., p. 99

[92] Trandafir Sandru, Biserica penticostală..., p. 142

[93] Ibid., p. 140

[94] Ibid., p. 155-156

[95] Petru Ardeu, Istoria Bisericii Româneşti, manuscris, p 97

[96] Trandafir Sandru, Biserica penticostală..., p. 143-144; Trezirea..., p. 95, p. 100; Pavel Bochian, Viaţa unui pastor din România, Ed. Privilegiu, Bucureşti, 1997, p. 80; P Ardeu, manuscris, p. 133

[97] Pavel Bochian, Viaţa unui pastor din România, Ed. Privilegiu, Bucureşti, 1997, p. 107

[98] Pavel Bochian, Viaţa unui pastor din România, Ed. Privilegiu, Bucureşti, 1997, p. 92,96, 97

[99] "Vestitorul Evangheliei", Noiembrie - Decembrie 1945, p. 16

[100] „Universul", 22 Februarie 1946

[101] "Vestitorul Evangheliei", Aprilie 1946

[102] "Vestitorul Evangheliei", un număr special din 9 Iunie 1946

[103] Pavel Bochian, Viaţa unui pastor din România, Ed. Privilegiu, Bucureşti, 1997, p. 66

[104] "Vestitorul Evangheliei", 15 Ianuarie 1947

[105] "Vestitorul Evangheliei", Mai 1946, p. 11; 3 Iunie 1946, p. 6

[106] "Vestitorul Evangheliei", Iulie 1946

[107] "Vestitorul Evangheliei", Septembrie 1946, p. 10

[108] "Vestitorul Evangheliei", 1 Iulie 1947; 1 Septembrie 1947; 15 Noiembrie 1947

[109] "Vestitorul Evangheliei", 1 Septembrie 1947

[110] "Vestitorul Evangheliei", 15 Ianuarie 1948, p. 7

[111] Trandafir Sandru, Biserica penticostală..., p. 144, Biserica penticostală a lui Dumnezeu...,1982, p. 36

[112] Trandafir Sandru, Trezirea..., p. 104

[113] „Dimineaţa", nr . 1357, din 23 Februarie 1949

[114] Trandafir Sandru, Biserica penticostală..., p. 145

[115] Trandafir Sandru, Biserica penticostală..., 1982, p. 36; Trezirea..., p.104

[116] Trandafir Sandru, Biserica penticostală..., p. 146

[117] Trandafir Sandru, Biserica penticostală..., p. 146

[118] Ibid. p. 144

[119] Trandafir Sandru, Trezirea..., p. 96

[120] Trandafir Sandru, Doctrinele biblice, ITP, Bucureşti, 1994

[121] Trandafir Sandru, Trezirea..., p. 117

[122] Trandafir Sandru, Biserica penticostală..., p. 150

[123] Trandafir Sandru, Trezirea..., p. 105

[124] Pavel Bochian, Viaţa unui pastor din România, Ed. Privilegiu, Bucureşti, 1997, p. 81

[125] Trandafir Sandru, Biserica penticostală..., p. 147

[126] Trandafir Sandru, Trezirea..., p. 106

[127] Mărturie orală de la C. Roske

[128] Trandafir Sandru, Biserica penticostală..., p. 147-148

[129] Mărturie orală de la Emil Bulgăr

[130] Trandafir Sandru, Biserica penticostală..., Trezirea..., p. 110

[131] Mărturie nepublicată de la Emil Bulgăr

[132] Mărturii nescrise de la Vasile Sondor, CV Roske şi alţii

[133] Trandafir Sandru, Trezire..., p. 108

[134] Pavel Bochian, Viaţa unui pastor din România, Ed. Privilegiu, Bucureşti, 1997, p. 68, 83

[135] S. Grossu, Le Calvaire de la Roumanie Chretienne, Editions France- Empire, 1987(Versiunea română 1992); P. Caravia, V Constantinescu, Biserica întemniţată. România 1944-1989, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 1998

[136] Mărturii nepublicate de la C. V. Roske

[137] Grossu, op. cit. versiunea română, p. 106, 154; V. Caravia, op. cit. p. 111

[138] Trandafir Sandru, Trezirea..., p. 109

[139] Ibid, p. 96. Mărturii nepublicate de la Emil Bulgăr

[140] Manuscrisul lui Ardeu, p. 138; Pavel Bochian, Viaţa unui pastor din România, p. 103

[141] Pavel Bochian, Viaţa unui pastor din România, Ed. Privilegiu, Bucureşti, 1997, p. 102-103

[142] Pavel Bochian, Viaţa unui pastor din România, Ed. Privilegiu, Bucureşti, 1997, p. 104, 106

[143] Pavel Bochian, Viaţa unui pastor din România, Ed. Privilegiu, Bucureşti, 1997, p. 187-190

[144] Ibid., p. 104-105

[145] Trandafir Sandru, Biserica penticostală..., p. 149

[146] Pavel Bochian, Viaţa unui pastor din România, Ed. Privilegiu, Bucureşti, 1997, p. 105

[147] Trandafir Sandru, Biserica penticostală..., p. 149-150; Trezirea..., p. 110-111.

[148] Pavel Bochian, Viaţa unui pastor din România, Ed. Privilegiu, Bucureşti, 1997, p. 83,84,106

[149] Trandafir Sandru, Trezirea..., p. 116-118

[150] Trandafir Sandru, Biserica penticostală..., p. 154

[151] S. Grossu, Calvarul..., p. 154

[152] Caravia, Biserica întemniţată. România 1944-1989, sub voce.

[153] Grossu, Calvarul..., p. 157-159, 156-167

[154] Caravia, op. cit., sub voce.

[155] Mărturii nescrise de la Victor Opriş şi Radio Europa Liberă

[156] Trandafir Sandru, Biserica penticostală..., p. 155; Grossu, Calvarul..., p. 162

[157] Grossu, op. cit., p. 166-167

[158] Grossu, op. cit., p. 161

[159] Vezi Grossu, op. cit., p. 168-170

[160] Bochian, Viaţa unui pastor..., p. 69-70, 132-136

[161] Trandafir Sandru, Biserica penticostală..., p. 154-155

[162] Din istoricul Bisericii Elim. Timişoara, în Revista „Elim" Timişoara, nr. 36-37, 1988, p. 1

[163] Trandafir Sandru, Biserica penticostală..., p. 155; Pavel Bochian, Viaţa unui pastor..., p. 136-137

[164] Trandafir Sandru, Bis. Ap. penticostală..., 1982, p. 37

[165] Bochian, Viaţa unui pastor..., p. 83

[166] Caravia, op. cit., p. 111; S.V Caraman

[167] Trandafir Sandru, Trezirea..., p. 112-113

[168] Trandafir Sandru, Biserica penticostală..., p. 156

[169] Trandafir Sandru, Trezirea..., p. 120-121

[170] Walter J. Hollenweger, Penticostalism, 1997, p. 328, n. 12

[171] Trandafir Sandru, Trezirea..., p. 122, 131

[172] Trandafir Sandru, Biserica penticostală..., p. 164

[173] Populaţia penticostală din România la recensământul din 1992, în Revista „Elim", Timişoara nr. 16, 1995

[174] C. V. Roske in memoriam, în „Cuvântul Adevărului", nr. 10 din Octombrie 1998, p. 2

[175] Trandafir Sandru, Trezirea..., p. 127

[176] J. E Tipei, The Apostolic Church of God in România - ACG, în Burgess şi McGec (editori), Dictionary of Pentecostal and Charismatk Movements, Regency, Grands Rapids 1988

Comentarii Adauga comentariu Raporteaza o problema Lucrări tainice Dumnezeu este acelaşi, ieri, azi şi în veci.El împlineşte tot ce spune prin aleşii săi, prorocii. Mai devreme sau mai târziu,lucrările prin Duhul Sfânt se împlinesc, aşa cum crede El de cuviinţă că e mai bine pentru copiii săi.Noi nu înţelegem întotdeauna lucrările date prin Duhul Sfânt, dar atunci când se împlinesc, ne dăm seama că toate lucrurile sunt spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu. Cunosc bine doctrina penticostală. Am participat la slujbele religioase de la aproape toate cultele. În final, m-m hotărât să ader la acest cult, deoarece respectă cel mai bine preceptele biblice, şi pentru că nu îmi place să citesc Scripturile doar printre rânduri, eliminând ce nu-mi place şi adăugând de la mine acolo unde convine inimii mele. Lucrarea Duhului Sfânt este minunată, tainică, atotputernică. Mulţi spun că a existat doar în Ziua cincizecimii şi atât. La ce ar fi folosit un act atât de măreţ,de tainic,de impresionant, dacă ar fi fost singular?, mă întreb eu cu nedumerire.Regret că sunt unii, chiar printre penticostali, care pun la îndoială lucrarea prorociei, a vorbirii în limbi, a vindecării prin

punerea mâinilor peste bolnavi. Mi s-au făcut şi mie diferite prorocii în legătură cu viaţa mea. Unele s-au împlinit imediat, altele peste ani, dar n-a fost nimic din ceea ce s-a prorocit, să nu se împlinească.Poate că vă voi prezenta cândva din aceste înştinţări prin Duhul Sfânt... Adaugat de Mia Daian - mia_daian2005 [at] yahoo [punct] ro Bune si rele INTRADEVAR Cine a ajuns a cunoaste pe deplin intreaga voie a lui Dumnezu recunoaste ca in Biserica Penticostala "primara" din Romania se respecta cu un adanc respect fata de Dumnezeu, si cu sinceritate ceea ce spune Scriptura Sfanta. Din pacate insa lucrurile s-au schimbat din rau in mai rau astfel incat nu doar ca nu ne mai deosebim noi(unii) de lumea pacatoasa dar nici lucrarile de orice fel din adunare nu mai seamana a fi cu adevarat ale Lui Dumnezeu. Adevaratele prorocii date de Dumnezeu prin Duhul sau cel Sfant acum sunt inlocuite de multe lurari de ratacire, prorocii mincinoase si alte lucruri. Nici in ce priveste propovaduirea Cuvantului lucrurile nu sunt mai bune.Predicile au ca obietiv mai mult placerea celor ce asculta decat propavaduirea Cuvantului curat al Lui Dumnezeu. DAR TOTUSI DUMNEZEU ARE ASTAZI IN BISERICA PENTICOSTALA DIN ROMANIA OAMENI CARE IL IUBESC DIN SINCERA INIMA SI ASFEL LUCRAREA DUHULUI LUI DUMNEZEU MERGE MAI DEPARTE Adaugat de Nume Prenume - iosifdanielpavel [at] yahoo [punct] com Bune si rele INTRADEVAR Cine a ajuns a cunoaste pe deplin intreaga voie a lui Dumnezu recunoaste ca in Biserica Penticostala "primara" din Romania se respecta cu un adanc respect fata de Dumnezeu, si cu sinceritate ceea ce spune Scriptura Sfanta. Din pacate insa lucrurile s-au schimbat din rau in mai rau astfel incat nu doar ca nu ne mai deosebim noi(unii) de lumea pacatoasa dar nici lucrarile de orice fel din adunare nu mai seamana a fi cu adevarat ale Lui Dumnezeu. Adevaratele prorocii date de Dumnezeu prin Duhul sau cel Sfant acum sunt inlocuite de multe lurari de ratacire, prorocii mincinoase si alte lucruri. Nici in ce priveste propovaduirea Cuvantului lucrurile nu sunt mai bune.Predicile au ca obietiv mai mult placerea celor ce asculta decat propavaduirea Cuvantului curat al Lui Dumnezeu. DAR TOTUSI DUMNEZEU ARE ASTAZI IN BISERICA PENTICOSTALA DIN ROMANIA OAMENI CARE IL IUBESC DIN SINCERA INIMA SI ASFEL LUCRAREA DUHULUI LUI DUMNEZEU MERGE MAI DEPARTE Adaugat de Nume Prenume - iosifdanielpavel [at] yahoo [punct] com Trebuie sa recunoastem ca miscarea noastra penticostala s-a desprins din miscarea baptista si ca in zilele noastre lucrarea Duhului Sfant este interpretata gresit de catre Cultul Penticostal. A zis bine Ap. Pavel cand a declarat ca \"unii sunt ai lui Apolo, altii ai lui Chifa\" ca sa iasa la iveala Adevarul! Adaugat in 11/02/2008 de Penticostal 100% - uvalentinu [at] yahoo [punct] com tabu pentru voi Vai voua, ratacitilor! Asa cum cereti sa se faca o socoteala simpla, matematica, unic valabila pentru a putea posta acest comentariu, tot asa nu veti putea niciodata modifica adevarul absolut, asa cum e el lasat de Dumnezeu cand a venit pe pamant pentru noi pacatosii. Iadul va asteapta cu bratele deschise de veti continua pe drumul pe care l-ati ales. Prooroci mincinosi au profetit apostolii si iata-va sub diferite forme! Dupa parerea voastra, Dumnezeu ne-a lasat pana acum 100 de ani in intuneric si cand, hopa, dintr-odata s-a trezit un mason bine comandat de cine are interesul de a-i pierde pe oameni ca trebuie sa faca lumina. Vai voua! Adaugat in 18/02/2008 de Cora Dulière - coraduliere [at] yahoo [punct] fr imagini am o dorinta daca ati putea sa ma ajutati sa-mi gasiti imagini din anul 1992 -1993 botezul care a avut loc pe malul bega unde a fost si fratele CODREANU va multumesc CU STIMA VIOLETA. Adaugat in 27/10/2008 de PLATON VIOLETA - platon [punct] violeta [at] yahoo [punct] com primirea credintei in inima fratilor tigani memoriul de pe siteul pe care tocmai lam vizitat este satisfacator dar insuficent ca baza de referinta ptr inceputurile penticstalismului timpuriu vreau sa stiu si despre tigani daca are vre..o legatura cu inceputul penticstalismului in romania Adaugat in 25/05/2009 de toader nelu adrian - fara email cerem sprijin financiar ptr fam 10 pers

sintem o fam de penticostali din teremia mare eu sotia 7copii si mama mea de 79 de ani jud timis nr 592 locuim int-ro casa care am cumparato de la stat cu suma de 550 de milioane si la cumparere am dat un avans de 164de miloanein anul 2005 pina in 2008luna a 7a copii doi cei mai mari au ramas fara servici am ramas ue cu sotia sa intretinem fam cu datorie la doua banci salarul meu ramine lunar la banca deci bani luati au fost folositi tot in a plati ratele la casa .cind am cumparat casa am avut necazuri cu primaria caci au vrut sa ne scoata in strada cu copii deorece louinta in care am locuit anterior era sa cada acoperisul si pereti pe noi si sotia lucrind cu o femeie la trricotat nea cunoscut situatia si nea cedat noaua locuinta in schibul celein care noi locuiam dar in trei zile totul sa itors impotriva noastra am avut pomisiuni de la mai multi frati pastori ca ma vor ajuta si am ramas doar cu promisiuni noi la ora actuala am primit de la primarie sesizari ca intermen de doua luni daca nu platim in termen de doua luni ratele pe 12 luni in urma risc sa ramin cu copii in strada ar fi o bucurie pentru preotul ce e vecin cu mine si casa fiind in stare buna se poate pune la licitatie noi am facut o baie am schibat geamurile cu termopane multi ar fi ca sa o cumpere va anecsam sesizarilece leam pimit de la primarie am cerut la noi ajutor ca sa caute frati pe cineva sa ne ajute dar sintem tratati cu nepasare apelam la dv poate se gaseste un om a lui dumnezeu sa ne ajute ne rugam domnului amin Adaugat in 30/06/2009 de boros teodor - teodor_penti [at] yahoo [punct] com martiri dece nu ati pus si recensamantul din 2002?din punctul meu de vedere ortodoxi sant oameni rai.probleme k ei au avut si alte biserici crestine.la ortodoxi spoiala conteaza fie k e vorba de hainele lor cusute k fir de aur fie firea lor.as vrea sa mai primesc stiri de l dumneavoastra.pacea domnului Adaugat in 10/07/2009 de nu vreu sal spun - ion_ion409 [at] yahoo [punct] com martiri poate ca ar trebui sa vedem barna din ochiul nostru inainte de a vedea paiul din ochiul celuilalt:nu cred ca Dumnezeu gaseste placere in dispretul pe care-l afisam fata de alte confesiuni religioase...E bine oare asa????? Adaugat in 06/11/2009 de maria soare - fara email VOI misto.....suntem o secta facuta in 1900 de un pastor metodist....ce sa zic. Baptistii au implinit anul asta 400 de ani...noi avem vreo 109 ani.. Adaugat in 29/12/2009 de DAVID - el_rammstein12121 [at] yahoo [punct] com

Biserica Penticostala Philadelphia Urziceni

Istoria Bisericii

Home

Istoria Bisericii

Christos pentru Romania

Parteneri si Sponsori

Stiri

Evenimente 2004

Evenimente 2005

Viziunea Bisericii

Pagina pastorului

Resurse spirituale

  Municipiul Urziceni este localizat aproximativ în centrul judeţului Ialomita. Ca mărime, este al treilea oraş din judeţ, având aproape 20.000 de locuitori, români, rromi, macedoneni şi turci. Înainte de anul 2000, în oraş exista doar biserica tradiţională ortodoxă, biserica penticostală fiind reprezentată prin două familii care erau membre în

Misiune

Album Photo

Proiecte sociale

Proiectul "Speranta Copiilor"

Biserica din Moldoveni

Linkuri

Contactati-ne

biserici din Bucureşti. Începând cu anul 2000 s-au organizat anual evanghelizări în aer liber şi întâlniri în case la cele două familii credincioase. În felul acesta, mai multe suflete L-au putut cunoaşte pe Iisus ca Mântuitor şi Domn în viaţa lor. Din 22 octombrie 1995, când biserica trecea printr-o perioadă foarte grea şi când mulţi din membrii botezaţi nu mai frecventau biserica, pastorul Costel Grămadă a acceptat chemarea lui Dumnezeu de a se implica în slujirea acestei Biserici în paralel cu slujirea din Biserica Filadelfia din Bucureşti, biserică ce avea peste o mie de membri unde slujea în vremea aceea. Când pastorul Costel Grămadă a venit  la Urziceni, erau doar cinci suflete care se adunau duminica si vinerea. Primul pas în viziunea pe care Domnul i-a dat-o pastorului Costel Grămadă, a fost să-i viziteze pe toţi membrii botezaţi care nu mai frecventau biserica. Astfel, se face că, la sfârşitul anului 1995 mulţi din cei vizitaţi au revenit în biserică, iar numărul credincioşilor s-a ridicat la 12 persoane. În anul 1996, biserica a fost reorganizată şi, cu o nouă viziune şi credinţă puternică, a fost aşezată o temelie solidă pentru o biserică vie şi plină de putere care să crească spiritual şi numeric, dar, şi pentru o biserică misionară, evanghelizând şi plantând alte biserici în jurul oraşului. În această perioadă, fiindcă biserica nu avea un locaş de rugăciune, slujbele s-au desfăşurat o vreme în casa sorei Ioniţă Stela, apoi la Casa de cultură a sindicatelor până în noiembrie 1996, când, cu ajutorul bisericii penticostale din Flen, Suedia, am cumpărat o casă pe care am transformat-o în locaş de rugăciune. Aceasta a fost prima casă de rugăciune a bisericii penticostale din Urziceni. Cât priveşte biserica Filadelfia din Flen, din anul 1996 până în prezent există o colaborare strânsă cu biserica penticostală din Urziceni.  Potrivit cu viziunea pastorului Costel Grămadă, obiectivele bisericii în această perioadă au fost: consolidarea credinţei celor ce erau membri, evanghelizarea şi ucenicizarea noilor convertiţi. Pentru a se realiza aceste obiective, am postit, ne-am rugat, am studiat Cuvântul Domnului. Au fost organizate mai multe evanghelizări în parc şi la Casa de cultură a sindicatelor din oraş, în urma cărora multe suflete l-au primit pe Iisus în viaţa lor şi au fost botezate în apă.Din anul 1999, au slujit ca evanghelişti fraţii Mărcuţ Comariţă până în septembrie 2000, Drăgan Doru până în anul 2003, Remus Munteanu, care continuă să slujească şi acum. Din biserica locală a slujit ca evanghelist fratele Sandu Dumitru până în anul 2002, Sandu Nicolae şi Rusen Mişu. Prin harul şi ajutorul lui Dumnezeu, Biserica Apostolică din Urziceni a devenit un centru spiritual pentru această zonă. Până în prezent am evanghelizat peste 16 localităţi pe o rază de 35 Km în jurul oraşului Urziceni, iar între anii 2000 şi 2003 am plantat trei biserici, în Moldoveni, Borăneşti şi Eliza, de care biserica din Urziceni se îngrijeşte slujind pentru consolidarea credincioşilor, ucenicizare, formare de lucrători şi evanghelizări locale.Din 20 martie 2005, Biserica funcţionează într-o clădire nouă multifuncţională într-o zonă mai centrală.

Istoricul Bisericii Penticostale din Romania Istoricul Bisericii Penticostale din Romania

 

CAPITOLUL 1

ORIGINI ROMANE SI AMERICANE ALE PENTICOSTALISMULUI ROMANESC

Un roman ortodox, scriitorul Mihail Sevastos (1892 - 1967), jurnalist si editor de reviste culturale romanesti dintre cele doua razboaie mondiale (de asemenea romancier, poet si memorialist), este un observator neutru, adecvat pentru a judeca Reforma Neo-protestants romaneasca. El a scris intr-unul dintre cele mai importante ziare romanesti ale timpului, in noiembrie 1931: "La noi n-au fost framantari crestine, poate si din pricina ca religia maselor taranesti (in care se manifesta sectele) semana prea putin cu crestinismul. Biblia si evanghelismul nu patrunsera in sufletul poporului. in adancul taranimii era fetitism. paganism, vrajitorie, orice, numai credinta crestina nu. Chiar popa era mai putin preot decat vraci... care descanta vitele. an aceste conditii se intelege foarte usor lipsa

prigonirilor religioase din trecutul nostru. Nu era atata toleranta cat dezinteresare. Mintea taranului s-a pus insa in miscare. A stat incercuita milenii. Acum a scapat la libertate si nu se opreste cu una cu doua. Sateanul vrea sa afle, sa stie sa cunoasca. Religia de la putere nu-ti da osteneala cu lamurirea credinciosilor si cu propaganda in mase. Acest lucru il fac sectantii. Ei raspund unei necesitati spirituale a maselor. Conduc mintile si sufletele care traiesc in neliniste. Le dau lamuriri le arata cai noi - la capatul carora poate-i mantuirea negasita pana acum. De abia astazi se formeaza in adancul poporului nostru adevaratii crestini. Acest text contine mult adevar dar si simplifica istoria de 2000 de ani a crestinismului. Din secolul III in secolul IV au fost mii de crestini martirizati pe teritoriul Romaniei de azi. Ei au fost romani, stramosii romanilor. Incepand cu Evul Mediu au existat o multime de adevarati crestini greco-ortodocsi in toate nivelele societatii. Marea Reforma a influentat crestinismul romanesc incepand cu secolul XVI si XVII. Biserica Greco-Catolica (Unita cu Roma) a aparut in secolul XVIII si a ajutat poporul roman sa devina o natiune moderna. Trezirea evanghelica romaneasca a inceput de fapt la sfarsitul secolului XIX cu Miscarea Baptista si s-a dezvoltat in prima jumatatea a secolului XX. Articolul lui Sevastos este un document istoric fiind scris pentru ca sa apere libertatea religioass a penticostalilor, principala miscare a acestei treziri religioase. Cativa scriitori neevanghelici au sugerat ca penticostalismul a ajuns in Romania din SUA in jurul anului 1910. I. M. Popescu a spus ca un emigrant roman, Pavel Budeanu a raspandit ideile penticostale inainte de de 1918. printr-o revista romaneasca aparuta in SUA. In 1919 o sasoaica baptista din satul Darlos, de langa Medias (Transilvania) a fost prima persoanj care a experimentat in Romania botezul cu Duhul Sfant cu semnul vorbirii in alte limbi, prin influenta americana desigur. Printre romanii americani care au participat la evanghelizarile si la intalnirile de vindecare ale lui Aime?e Semple McPherson a fost si baptistul Petru Pernevan, care s-a intors in Romania si prietenul sau Constantin Sida care i-a trimis o scrisoare lui Pernevan , in anul 1921, povestindu-i ca a fost botezat cu Duhul Sfant impreuna cu alti sase romani. Pernevan i-a aratat scrisoarea prietenului sau Ghe. Bradin care in anul 1922 a devenit pastor baptist. Persida Bradin, sotia lui Gh. Bradin, tinea legatura cu Petre Andras care ii povesteste ca fratele lui Teodor si cumnata sa au fost intr-un grup de sapte romani care au fost botezati cu Duhul Sfant. Sotii Andras din America au trimis rudelor lor din Paulis o scrisoare si o carte de cantari penticostale in Mai 1922.

CAPITOLUL 2

INCEPUTUL PENTICOSTALISMULUI IN ROMANIA

In iunie 1922 Gh. Bradin s-a rugat pentru vindecarea sotiei sale care suferea de tuberculoza si hidropizie; ea a fost vindecata de Domnul. Bradin a trimis o scrisoare la o adresa gasita in cartea de cantari, mentionata mai sus. In septembrie 1922 a primit un raspuns de la Pavel Budeanu si a hotarat sa deschida prima Biserica Penticostala din Romania,  in Paulis, la 10 septembrie 1922. La sfarsitul anului aceasta biserica avea 30 de membri. in februarie 1923, a fost fondata o noua biserica penticostala in Cuvin, langa Paulis, in casa sotilor Vasile si Persida Semenascu impreuna cu alti 3 credinciosi. Persida Semenascu era la acea vreme prima romanca penticostala botezata cu Duhul Sfant. La 3 iunie 1923 atat Persida cat si Gh. Bradin au fost botezati cu Duhul Sfant. Primul persecutor al penticostalilor din Romania a fost preotul ortodox din Paulis, Cornel Popescu care a determinat autoritatiile locale din Radna sa interzica noua "secta" .In 1923. Gh. Bradin ca si conducator al noii asociatii religioase si Dumitru Stoi ca secretar general au protestat si au cerut sa fie respectata libertatea religioasa. Pretorul din Radna a trimis cererea lor prefectului judetului Arad care a trimis-o Ministrului Cultelor ( in Romania cuvantul "cult” are un inteles pozitiv pe cand cuvantul "secta” are un inteles negativ). Ministrul a interzis "secta” penticostala in anul 1924. In SUA primele Biserici Penticostale romane se pare ca au fost infintate pe la 1921-1922, in Michigan si Ohio. Asemenea biserica a existat si in Detroit, unde a fost tiparita o carte de cantari in limba romana. Pavel Budeanu (1886 - 1958) a fost ordinat ca lucrstor (pastor) penticostal in 1923; el a locuit in Akron (Ohio). in 1924 a fost trimis in misiune in Romania A adus cu sine cartea de cantari, mentionata mai sus, si a oficiat primul botez penticostal in apa din Romania in raul Mures, aproape de Paulis, pe data

de 16 Octombrie 1924 la ora 10 dimineata, in mod clandestin. Conform celor spuse de T. Sandru: Cu aceasta ocazie a fost facuta si prima fotografie cu biserica din Paulis. Pe fotografie s-a scris data si numele bisericii, care era "Biserica lui Dumnezeu”. In conformitate cu alte informatii, Budeanu a lucrat in acele vremuri cu American Assemblies of God; el incepand sa lucreze cu American Church of God din anul 1943. Pavel Budeanu a fost arestat de jandarmi in satul Nadab (judetul Arad) si escortat la praetura din Chisinau-Cris. Asa el a experimentat in mod personal persecutia si si-a ajutat fratii printr-o ruda a sa, care era avocat la Bucuresti. Acesta trimis prima petitie la Ministerul Cultelor prin care se cerea recunoasterea Asociatiei Penticostale. Petitia a fost semnata de 50 de membri ai celor doua biserici penticostale din Paulis si din Cuvin., in frunte cu presedintele Ghe. Bradin si cu secretarul general D. Stoi. (Fundalul bapist al Miscarii Penticostale din Romania  este ilustrat cu numele de baptisti penticostali folositi in acea petitie. Din pacate, Dr. Alexa Popovici, in cartea sa "Istoria Baptistilor din Romania" prezinta aparitia Bisericii Penticostale plecand de la multe informatii false si cu resentimente amare. Cu exceptia a catorva aspecte ale pneumatologiei, penticostalii si baptistii romani au aceasi doctrina;si in loc sa se contrazica ei ar trebui sa coopereze frateste. Petitia din 1924 a deteminat scrierea primei Declaratii de Credinta a Bisericii Penticostale din Romania. Ministerul Cultelor nu a raspuns in mod direct dar decizia sa a fost prezentata in al 5-lea paragraf al Hotararii Nr. 5734 / 29 Ianuarie 1925: Secta penticostalilor cu aderentii exclusiv din satele Paulis si Cuvin (jud. Arad) este condusa in mud exclusiv de catre Gh. Bradin. Doctrina este publicata in cele 14 pagini ale brosuri numite "Declaratia Fundatiei Adevarate”. Noi o interzicem, pentru ca doctrina sa nu este impartita (imbratisata) de catre toti membrii ci doar de cateva persoane initiate si pentru ca aceasta (secta) nu prezinta garantii suficiente ca ar respecta articolul 22 al Constitutiei. Aceasta decizie oficiala a fost publicata in ziare si a fost raspandita in toata Romania.  A fost primul document oficial tiparit despre penticostalii din Romania  si care totusi a ajutat mult ca penticostalismul sa fie propagat. Renasterea spirituala a facut ca multi oameni sa fie interesati in a afla adevarata doctrina crestina iar Gh. Bradin a primit in Paulis multe scrisori si vizite din diferite parti ale Romaniei. In 1925, Episcopul ortodox al Aradului, Dr. Grigorie Comsa a inceput un razboi impotriva penticostalilor, fiind cel mai mare dusman al lor (1925 - 1937). Totusi in paginile pe care le-a scris despre penticostalismul romanesc in "Noua calauza pentru cunoasterea si combaterea sectelor” a demonstrat o bogata si corecta informatie in comparatie cu istoricul baptist Alexa Popovici. Comsa era fericit ca erau doar doua biserici penticostale si era sigur ca numarul lor nu va mai creste. Nici autoritatile statului si nici o biserica ortodoxa nu au mentionat, insa, ca o mica miscare penticostala saseasca, a luat fiinta in jurul orasului Medias, din Transilvania. Aceasta trezire penticostala in mijlocul sasilor luterani din Transilvania a inceput ii anul 1919 la Darlos, prin intermediul unor sasoaice baptiste care au fost influentate de o penticostala venita din SUA. Michael Thelman a fost botezat cu Duhul Sfant in anul 1923 si a primit botezul in apa in 1927 la Viena (Austria), in timpul Conferintei Penticostale, unde l-a intalnit pe misionarul suedez penticostal George Steen. Mai tarziu, Steen a vizitat Romania  si l-a ordinat pe Thelman ca pastor al bisericilor penticostale sasesti (Darlos, Curciu, Boian etc.). Se pare ca Thelman avea sa devina unul dintre cei mai importanti pastori penticostali ai minoritatilor etnice din acel moment. De asemenea autoritatilor romane nu le-a pasat nici de miscarea penticostala din mijlocul maghiarilor. in anul 1997 Biserica Penticostala Maghiara din Timisoara si-a celebrat cei 70 de ani de la infiintare (1927 - 1997). Conform lui C. Cuciuc: "Independent de miscarea penticostala din Banat si Transilvania, o romanca care a venit din SUA a inceput ss raspandeasca invatatura penticostala in Bucovina.” In 1926 erau deja 6 biserici penticostale in judetul Arad: Paulis, Cuvin, Arad (Micalaca), Maderat, Pancota, Toimos. Episcopul Comsa intr-o petitie trimisa prefectului de Arad, in 1926, i-a acuzat pe penticostali de fanatism si ca erau instrumente ale comunistilor. El a cerut represalii si de asemenea sa fie intentat un proces impotriva penticostalilor, care chiar a vut loc. Gh. Bradin din Paulis si Ilie Gavril din Toimos au fost arestati si trimisi in fata Curtii Martiale din Sibiu si de acolo la Timisoara, unde au fost eliberasi pentru ca nu era nici un motiv pentru ca sa fie judecati.

CAPITOLUL 3

PRIMA EXPANSIUNE PENTICOSTALA ROMANA (1927-1994)

In editia din 1927 a “Noului Ghid pentru secte”, Episcopul Comsa a denuntat pe Teodor Andras din Detroit si pe Pavel Budean din Arkon, caa sustin pe penticostalii din Paulis si ca au relatii cu secta evanghelista din Iasi. Observam ca penticostalii sunt adesea numiti "Evanghelistii” in tari ca Rusia, Ucraina si Slovacia pans in zilele noastre. Deci erau penticostali in capitala unei provincii Moldova din Romania, chiar daca ei pot fi confundati prin numele lor, cu Crestinii dupa Evanghelie (in Romani asa se numeste Biserica Fratilor) Comsa era bucuros ca erau doar patru biserici penticostale in Arad si era sigur ca acest numar nu va creste. Cei patru pastori penticostali ale acelor biserici erau: Vasile Semeneascu (Cuvin), G. Bradin ( Paulis), Dumitru Buda (Pancota), Gheorghe Urlea ( Micalaca). In martie 1927, Ilie Ghelbeleu, preotul din Toimos, a chemat jandarmii din Radna sa aresteze pe participantii unei adunariri penticostale din satul sau. Printre credinciosii arestati erau Partenie Pera si Mihai Olar din orasul Lipova. Amandoi au fost batuti cu un lant pe talpile picioarelor. Partenie Pera nu a rezistat si a murit dupa cinci saptamani de dureri ingrozitoare, lasand in urma o vaduva si doi orfani. El a devenit primul martir penticostal roman. Jandarmul ucigas a fost amendat cu 1000 lei si a fost promovat de la gradul de agent la cel de plutonier. In Bihor, la nord de Arad (cele doua judete din provincia Crisana, in vestul Romaniei) penticostalismul s-a raspandit din 1927, cand Pavel Ciuci din Picleu a fost ordinat de G. Bradin. Evanghelizarea a fost continuata in Bihor de lucratori inzestrati cu daruri spirituale ca Mihai Tarhenai din Brusturi, Mihai Urs si Ioan Urs. In Banat (S-E Romaniei) cel mai cunoscut lucrator, Alexandru Isbasa a fost convertit la penticostalism in 1927 cand a vazut vindecarea divina a lui Traian Manguta, un penticostal roman din satul Birchis. Miscarea penticostala romana a inceput in Timisoara in 1928. Isbasa care era un pastor in Birchis a devenit pastorul celei mai importante biserici din Timisoara, din anul 1947. Dinca Ciolac a fost pastorul unei alte biserici penticostale din Timisoara, si era mereu credincios conducerii lui Bradin, nu ca Isbasa. in Faget, un oras de munte din Banat, pastor era Ilie Tuda. In Moldova de Sud si N-E Valahiei, credinta penticostala a fost propovaduita de Solomon Borlovan din 1928. Prin el Mihai Radu din Galati si Ioan Bododea, un pastor baptist din Braila, s-au convertit la penticostalism in 1928. In Braila, un important lucrator penticostal era Leon Ioan. In Bucovina (N Romaniei) un pionier al penticostalismului era Cristian Gavrila din Balca, din 1928. Alti lucratori mai mari erau Teodor Daniliu, Guranda din Dumbraveni, Procopie Mireuta si Dumitru Mireuta din Volovta si Vladimir Onofrei in Radauti. Ministrul Cultelor a repetat interdictia Penticostalismului prin decizia nr. 24536 din 1928. Astfel in toamna lui 1928 cam 50 de lideri penticostali s-au intalnit in casa lui G. Bradin in Paulis, ca sa-si organizeze activitatea si sa redacteze "Principiile de Credinta”. La intalnire au participat: Gh.Bradin, Mihai Olar, Alex Isbasa, Ioan Neta, G. Lela, G. Urlea, I. Bododea, Mihai Radu si altii. S-au hotarat sa publice revista penticostala “Vocea Adevarului” si sa publice alta Declaratie de credinta. Organizatia Penticostala a luat numele de Asociatia Religioasa “Biserica lui Dumnezeu Apostolica” cu G. Bradin ca presedinte si Mihai Olar ca secretar. Editorul revistei trebuia sa fie Ioan Bododea. Declaratia de credinta din 1924 a fost retiparita in 1928. Revista “Vocea Adevarului” a fost publicata de Ioan Bododea in Ianuarie 1929; iar cu nr.3/1929 si-a achimbat numele in “Cuvantul Adevarului”. Deoarece nu era posibil sa obtii recunoasterea Guvernului pentru o asociatie religioasa condusa de binecunoscutii penticostali cu centrul in judetul Arad, leaganul penticostalismului roman, o strategie adecvata a fost formulata. La o intalnire in Braila, pe 22 Februarie 1929, bisericile penticostale din S-E Moldovei si N-E Munteniei (Galati, Lascar Catargiu, Costache Negri si Brailita) s-au organizat ca Asociatia religioasa “Biserica lui Dumnezeu Apostolica”, cu Ioan Bododea presedinte si Mihai Radu secretar. Scopul era ca aceasta asociatie sa fie recunoscuta oficial si dupa aceea toate bisericile penticostale din tara sa devina membre ale acelei asociatii. Sediul central al Asociatiei trebuia sa fie in Brailita (o periferie a Brailei). Ioan Bododea si Mihai Radu au semnat o petitie pentru o recunoastere oficiala catre Ministerul Cultelor, inregistrata cu nr. 15723/15 iunie 1929. La inceput au primit un oarecare raspuns favorabil, in ceea ce priveste Declaratia sau scurta Expunere a Principiilor Bisericii lui Dumnezeu, dar recunoasterea a fost amanata dupa perioada de testare. In 1930-1931 autoritatile statului si-au dat seama ca noua asociatie era penticostala si au interzis-o. Penticostalii din zona Braila-Galati au contribuit la raspandirea credintei penticostale la Iasi, capitala Moldovei si in

Basarabia (acum Republica Moldova). Pentru un timp au publicat in rusa si romana revista Ustishitel (Mangaietorul) pentru cititorii basarabeni Vasile Gaspar, un pastor baptist din Braila a scris in 1929 o brosura impotriva penticostalilor, dar in acelasi an a devenit un predicator in bisericile penticostale. In 4 aprilie 1930, un bine cunoscut lucrator penticostal Stefan Moscu a fost ordonat ca misionar in sudul Moldovei. In 1930, 21 de persoane au fost botezate in raul Siret in judetul Braila. Pe 31 august 1930 Vasile Gaspar a fost ordinat ca lucrator penticostal. A lucrat in N-E Munteniei (Greceanca-Buzau) si Banat (Oravita). Conform unui scriitor secular I. M. Popescu, Ioan Bododea a introdus un nou sistem organizatoric la baza comunitatii sau bisericii locale; apoi ca un organism religios si administrativ - filiala unind comunitatile unui judet sau din diferite judete; si in final Comitetul Executiv - ca un organ religios, administrativ si reprezentativ; un sistem care continua si astazi. Dupa 1929, cateva Comunitati regionale ale bisericii apostolice au fost infiintate. In 1929, Eugen Bodor din Burdujeni (periferia Sucevei) - un viitor fruntas al miscarii penticostale - a fost convertit la penticostalism. Filiala Sucevei a Bisericii Apostolice pentru Bucovina si Moldova de nord a fost infiintata in frunte cu Cristian Gavrila conducatorul filialei. Pionierii credintei penticostale din Bucovina au trecut lantul muntos Carpatilor Orientali catre estul Transilvaniei si au evanghelizat judetul Bistrita. Lucrarea a fost continuata de evanghelisti locali ca: Elisei Rus din Negrilesti, Dumitru Moldovan din Dobric si altii. In Maramures (N Romaniei)credinta penticostala a fost raspandita inainte de 1930 de un emigrant intors din Argentina in Sighetu-Marmatiei capitala provinciei, unde o biserica adventista s-a convertit la Penticostalism. In 1936 a fost infiintata Biserica Penticostala din Razoare. In Transilvania penticostalismul s-a raspandit din valea Somesului in N (jud. Cluj) in Valea Jiului in S (jud. Hunedoara). Pionierii penticostali au fost: Vasile Crisan si Ioan Sima (jud. Cluj), Ioan Bododea, lucrator penticostal in Alba-Iulia, capitala istorica a provinciei, Iacob Mariuta si Iacob Padurean in Turda , resedinta jud. Turda, Nicolae Oprean in Brasov (din 1940). In capitala provinciei Oltenia, Craiova penticostalismul a fost plantat de Tudor Macarie, dupa 1930. In 1939 a fost ordinat acolo Alexie Vamvu. In Bucuresti intre anii 1930-1942 lucratori penticostali au fost Ioan Danciu (din1936) si din 1940 Pantelimon Cojocar.

CAPITOLUL 4

LUCRARILE DUHULUI SFANT IN ROMANIA

Raspandirea miscarii penticostale in Romania  a adus cu sine botezuri spirituale si vindecari divine. In aceasta privinta, principalele surse istorice sunt revistele penticostale, care au publicat aceste marturii. Astfel, Cuvantul Adevarului relateaza: “In 1923 opt persoane au fost botezate cu Duhul Sfant. In 1924 alte zece persoane din Paulis au primit botezul cu Duhul Sfant. In 1926 patruzeci si doi de oameni au primit botezul cu Duhul Sfant, iar in 1927 alte 117 persoane au primit acest botez. Dupa aceea, aceste botezuri au fost mult prea dificil de contabilizat. In memoriile sale, Pavel Bochian (1918-1996) relateaza despre vindecari divine infaptuite in satul sau Mocrea (judetul Arad) in 1929 prin Dumitru Buda, lucrator in Pancota. Se spune, de asemenea, despre primul botez spiritual din Mocrea in 1930. El depune si o marturie impresionanta despre propriul sau botez cu Duhul Sfant in 1934, insotit de vindecarea divina a mamei sale. In cele ce urmeaza vom prezenta cateva cazuri selectate din revista Cuvantul Adevarului. In martie 1930 Ioan Urlea citea revista “Cuvantul Adevarului”, cand instantaneu a primit botezul cu Duhul Sfant. Maria Berc din Reia-Hateg (judetul Hunedoara) a experimentat o vindecare miraculoasa dupa sapte ani de suferinta; in acelasi timp ea a fost botezata cu Duhul Sfant si a vorbit in limba rusa. Sotul ei necredincios luptase in Primul Razboi Mondial in armata austro-ungara si fusese prizonier in Rusia. El a iesit in strada strigand ca sotia lui vorbeste in limba rusa, limba pe care nu o stiuse niciodata. Mihai Tarhenti din Brusturi a avut darul vindecarii. Prin el s-au facut multe vindecari miraculoase marturisite in scris sau prin viu-grai. In memoriile sale, Pavel Bochian reda cateva experiente spirituale personale impresionante din perioada 1945-1951: vorbiri in limbi (germana si slovaca), vindecari divine, exorcizari, o viziune prin care a stat de vorba cu Domnul Isus Hristos (decisiva pentru viitorul lui de leader penticostal). El relateaza ca dupa 21 august 1968, cand o invazie sovietica ameninta Romania, printr-un mesaj profetic in biserica penticostala din Vicovu de

Sus s-a spus ca ingerii pazeau frontierele tarii si nu avea sa se intample nimic. Inspectoru cultelor a comunicat acest lucru dictatorului Ceausescu. Multi de alti martori certifica lucrarea darurilor Duhului Sfant in Biserica Penticostala din Romana de la inceputuri pana in zilele noastre. Nu este, insa, usor a le verifica pe toate si a separa autenticul de folcloric.

CAPITOLUL 5

PRIMA PERIOADA DE PERSECUTIE DIN ROMANIA

Cazurile de persecutie redate in cateva numere ale revistei Cuvantul Adevarului din ianuarie pana in septembrie 1931 ilustreaza varietatea si extinderea generala a persecutiilor. Penticostalii erau amendati, intemnitati sau batuti chiar atunci cand erau surprinsi rugandu-se in casele lor sau stand de vorba pe strada. Casele lor de rugaciune erau inchise, distruse sau golite de mobila. Prigonitorii erau jandarmii, primarii, judecatorii, preotii si pesoane private. Chiar in inchisori, penticostalii erau tratati mai aspru decat alti detinuti. De exemplu, in inchisoarea din Sanicolau Mare erau pusi in celule pline de excremente. Torturile ar putea fi ilustrate cu cele de la Minerul-Arad. Politistii i-au luat la jandarmerie, unde barbatii cu musteti lungi (dupa obiceiul transilvanean de atunci) au fost spanzurati de mustati. Apoi, podelele jandarmeriei erau frecate cu fetele lor si au fost supusi la abuzuri fizice. In unele cazuri, persoanele turturate au obtinut certificate medicale si au depus plangeri la Ministerul de Interne, dar n-au primit nici un raspuns. Intr-un caz, tortura a devenit un spectacol public. In Ilva Mare penticostalii au fost obligati ca, in locul boilor, sa traga carele pline cu pietre si balast pe strazi, intr-o zi de targ, fiind insultati de consateni. La scoala, copiii le erau batuti la palma cu baioneta. Dupa plangerea trimisa Ministerului de Interne, seful de post trebuia demis si trimis in judecata in fata Consiliului de Razboi, dar plangerea a fost retrasa, pentru a evita represaliile noului comandant al jandarmeriei. In Maieru un astfel de comandant a deschis focul asupra unui penticostal; denuntarea a fost de asemenea retrasa. Cele mai importante ziare democratice romanesti ale timpului Dimineata si Adevarul au fost scandalizate de persecutia religioasa (un nou fenomen in Romania).  Mai intai Dimineata a publicat un articol pe 20 noiembrie 1931 despre teribila persecutie impotriva sectelor religioase, subliniind partea clerului ortodox. Mihail Sevastos a protestat impotriva persecutiei religioase intr-un articol publicat in "Adevarul” pe 21 noiembrie 1931. Totusi, Ministerul Cultelor, prin decizia nr. 114119/1933 a declarat penticostalii, atat sub acest nume cat si sub noul lor nume de Biserica lui Dumnezeu Apostolica, ca fiind o secta interzisa. Dupa multe petitii si proteste, Ministerul Cultelor, prin decizia nr. 44627/1934 a cerut prefectilor rapoarte privind conduita penticostalilor. Cele mai multe rapoarte au fost favorabile, dar penticostalii n-au fost recunoscuti oficial. Episcopul Comsa al Aradului a protestat impotriva activitatii publicistice penticostale din Lipova si a determinat o actiune impotriva lui G. Bradin si Mihai Olar, care au fost inchisi timp de o luna: din 23 oct. pana in 23 noiembrie 1936; in acest timp prigonitorul a murit. Ultimul numar al revistei Cuvantul Adevarului inainte de a fi interzisa in 1937 relateaza moartea unui penticostal din cauza persecutiei in dec. 1936. Pavel Bochian relateaza inchiderea sa si judecata penala din 1938, in timpul regimului autoritar al lui Carol al II-lea cand prim-ministru era Miron Cristea, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane. Persecutia a fost, insa, mai aspra in timpul dictaturii militare a generalului Ioan Antonescu (sept. 1940 - aug. 1944). La 17 sept. 1942 Voicu I. Rusin din Lascar Catargiu a fost condamnat la 25 de ani de inchisoare pentru ca nu si-a abandonat credinta penticostala. La 24 august inchisoarea a fost lovita de un proiectil, care l-a ucis si pe Voicu Rusin, ultimul martir din prima perioada penticostala (1922 - 1944). Prin decretul nr. 9270 / 28 dec. 1942, maresalul Antonescu a interzis toate asociatiile religioase neoprotestante din cauza ca aceste “secte” erau sustinute din SUA si Marea Britanie. Curtile Militare nu au pregetat sa-i condamne pe neoprotestanti. Inchisorile pentru femei din Cernauti Jilava, Mislea si cele pentru barbati din Craiova, Alba-Iulia si Timisoara au fost aglomerate cu neoprotestanti. G. Bradin mentioneaza cazurile lui Franz Michiticiuc si nepotul sau Ivan Bosovac, doi tarani din Serauti, pe care Curtea din Cernauti i-a condamnat in 1942 pe fiecare la cate 15 ani de inchisoare pentru credinta lor penticostala. Sotia lui Bosovac a fost condamnata sub aceeasi acuzatie, cei cinci copii ramanand fara nici un suport. Ei au fost pusi in libertate din penitenciarul din Arad dupa caderea lui

Antonescu in august 1944. Stefan Ardelean (77 ani) si sotia lui Petra (74 ani) din Graniceri -Arad au fost vizitati de fiul lor, Moise Ardelean si Petru Bonca. Praful de pe genunchii lor fu dovada faptului ca se rugasera. Batranii au fost condamnati in 16 aprilie 1943 la un an si doua luni de inchisoare si au fost pusi in libertate in 28 februarie 1944. Cei doi tineri au fost eliberati pe 1 sept. 1944. Maresalul Antonescu a facut un plan de deportare a penticostalilor in Transnistria. Sute de mii de evrei si tigani au fost exilati in Transnistria, unde multi dintre ei au murit, dar Dumnezeu i-a scapat pe “sectanti” de acest destin. Ei n-au scapat, insa, de inchisorile din tara. Istoricul I. M. Popescu justifica persecutarea crestinilor de catre Antonescu, deoarece ei refuzau sa lupte in razboi. Totusi, nici un penticostal nu a fost inchis pentru refuzul de a satisface serviciul militar. De exemplu, Ioan Fascu din Sucevita venise acasa de pe front intr-o permisie in 1944. Jandarmii l-au prins rugandu-se cu alti tineri crestini si l-au trimis in judecata la tribunalul din Cernauti. Primarul satului a marturisit in fata Curtii ca acuzatul era un bun cetatean, iar armata a certificat ca fusese si un bun soldat. Un singur martor a spus ca acuzatul s-ar fi declarat impotriva Statului si a religiei de Stat. Fascu a fost condamnat la 25 de ani de inchisoare. Mai tarziu el avea sa spuna lui Pavel Bochian:”Judecatorul care m-a condamnat pentru 25 de ani a fost la randul lui condamnat la 25 de ani de inchisoare de catre noile autoritati (dupa caderea lui Antonescu). Mi-e mila de el si nu-i doresc rau pentru rau”. De aceea penticostalii romani nu l-au considerat pe maresalul Antonescu un erou, cum il considera mare parte din romanii de astazi.

CAPITOLUL 6

CONTROVERSE

Cel care l-a invatat pe Gh. Bradin doctrina penticostala a fost Pavel Budean care i-a trimis lui Bradin articole care mai apoi au fost publicate in revista "Cuvantul Adevarului” Budean reprezenta penticostalismul american conservator opus curentului modernist. In penticostalismul romanesc curentul principal a fost condus de Bradin, care a fost influentat de diferite invataturi (precum cele legaliste) de la Greco-Ortodocsi, Adventisti sau din alte surse. De cealalta parte, misionarii straini penticostali cu o tendinta mai moderna, au inceput o noua lucrare in Romania. Acesti misionari, in general, erau fosti emigranti in SUA, care mai tarziu s-au intors in tara lor, de exemplu Gustave Herbert Schmidt (1891-1958) si Nicholas Nikoloff (1900-1964) care din 1927 au lucrat in Rusia si in Misiunea pentru Europa de Est (REEM). Publicatia oficiala a lui REEM a fost "Chemarea Evangheliei”, sponsorizata de un om de afaceri californian, C. W. Swanson. Schmitt a deschis pe 2 Mai 1930, primul Institut Biblic Penticostal in Europa de Est in Orasul liber Danzig (astazi Gdansk in Polonia). Ca decan al Institutului Biblic din Danzig (D.B.I), Schmitt a fost urmat de N. Nikoloff din 1935 pana la 1938 cand D.B.I. a fost inchis.Faimosul invatator biblic Donald Gee (1891-1966), vice-presedinte al Adunarii lui Dumnezeu din Anglia la acel timp (1934-1944), a contribuit ca profesor la pregatirea tinerilor evanghelisti la D.B.I. Ei s-au intors in mai multe tari din Estul Europei, sa invete pe altii. REEM a lucrat intr-o stransa legatura cu Assemblies of God din SUA, pana in 1940 cand super-intendentul REEM, Schmitt a fost inchis de nazisti. In 1929, REEM a trimis misionari in Ungaria de unde au fost expulzati. Unul din ei a plecat in Cehoslovacia iar celalalt, Janos Lerch - la Timisoara in Romania. In 1930, Gustav Schmitt a venit la Timisoara pentru a-l vizita pe Janos Lerch. REEM nu practica ritualul spalarii picioarelor, practicat de penticostalii romani la fiecare Cina a Domnului. Afara de aceasta REEM a acceptat consumul moderat de alcool, spre deosebire de penticostalii romani , care interziceau categoric bauturile alcoolice. Unii dintre pastorii penticostali romani au acceptat aceste lucruri si alte invataturi ale REEM in schimbul unui sprijin financiar. Dupa C.Cuciuc, "unii predicatori baptisti convertiti recent / la penticostali / au manifestat un spirit noncomformist inca din 1930. In 1931 penticostalii romani se despart: divergentele s-au ivit in legatura cu incercarea unor lideri de introduce o purtare modernista (haine moderne, flexibilitate cu privire la relatiile maritale, libertatea de a arenunta la ritualul spalarii picioarelor , si de a avea contacte variate cu miscarea penticostala de pe glob, etc.).” Trandafir Sandru, explica impartirea in felul urmator:"in orasul Danzig… a fost infiintat Institutul Biblic. Unii emisari de acolo au venit in Romania  si au luat contact cu unii pastori penticostali si au dispretuit opinia liderilor din miscarea

Penticostala; ei au cauzat o ruptura in interiorul miscarii. Unii tineri au fost invitati sa urmeze cursurile Institutului din Danzig.Nepasarea in alegerea lor s-a vazut cand doi dintre ei au fost exclusi pentru motive morale (Eugen Bodor si Gheorghe Catargiu).Scoala din Danzig a fos o scoala buna, avand ca unul dintre profesori pe fratele Donald Gee, cu care, dupa al doilea razboi mondial am avut bune legaturi. Punctul major al doctrinei celor din Danzig a afirmatia ca, Botezul cu Duhul Sfant este primit cu semnul vorbirii in limbi, iar cei care nu vorbesc in limbi, oricum primesc botezul cu Duhul Sfant conform cu 1 Corinteni 12:13.Bradin a negat botezul spiritual fara vorbirea in limbi si a continuat sa sustina ca modestia in imbracaminte si abstinenta de la bauturile alcoolice erau necesare pentru mantuire.El a pledat pentru actul spalarii picioarelor ca un act al partasiei si a respins interpretarea adventista ca fiind doar un act de umilinta.Aceste principii sunt inca in zilele noastre incluse in Declaratia de Credinta a Bisericii Apostolice Penticostale din Romania. Ruptura in interiorul miscarii penticostale romane s-a produs in 1931.Curentul principal condus de Gh. Bradin a pastrat numele Biserica lui Dumnezeu Apostolica, la care a fost neoficial adaugat cuvantul "Penticostala”, cu scopul sa se difere de grupul inclus in REEM, care a luat acelasi nume si a mai adaugat "Crestini botezati cu Duhul Sfant.“ (Noi am scurtat numele primului grup cu BDAP si celalalt nume cu CBDS.) BDAP a fost in mod clar principala grupare din moment ce ea a pastrat revista "Cuvantul adevarului” principala sursa de informatie asupra sciziunii. In 1932 centrul BDAP a fost stabilit la Lipova, iar redacaia revistei impreuna cu personalul s-a mutat de la Braila la Lipova, revista fiind tiparita la Arad.In 1933 episcopul Comsa din Arad a inceput lupta impotriva centrului din Lipova condus de Bradin si prin adresa nr.561/1933 s-au cerut prefectilor din judetele Arad si Timis represalii aspre. In 1933 BDAP a trimis la Bucuresti pe secretarul Ioan Danciu pentru demersuri catre guvern..In 1936 Bradin si M. Olar au fost arestati. Secretarul general s-a mutat definitiv la Bucuresti cu redactia revistei "Cuvantul adevarului”. El a devenit redactor sef si a pastorit in Biserica BDAP din Bucuresti (13, str.Gr.Manolescu).In 1937 revista a fost oprita. Se pare ca Bradin si Olar nu au condus gruparea BDAP in 1937-1938, persecutia si lipsa de bani fiind una dintre motive. Ei au parasit BDAP in 1938 cu bisericile din Paulis si Lipova si s-au unit cu Asociatia Independenta Baptista, condusa de Alexandru Szaday, fara sa nege credinta lor penticostala. Ei au neatelegeri cu Szaday si au intrat in Uniunea Baptista din Romania, semnand o declaratie de credinta baptista. Astfel BDAP a fost dezorganizata in 1938; bisericile locale nu au urmat pe alti lideri sau alta organizatie si au raspuns apelului lui Bradin, cand el s-a intors inapoi in miscarea penticostala in mai 1945,reorganizand BDAP. Bradin a marturisit ca a facut doua mari greseli: prima cand el l-a pus intr-un post de conducere pe Ion Bododea in 1929, cealalta cand s-a intors inapoi in Biserica Baptista. Evident aceasta marturie a scos in relief ca Bradin l-a considerat pe Bododea principalul responsabil de ruptura din 1931. Provincia Banat a fost leaganul grupului cuprins in REEM, dar misionarul Janos Lerch se pare ca nu a facut discipoli romani acolo, cu exceptia, poate a lui Alexandru Isbasa, un pastor de sat, Birchis (langa Oravita) care a primit un important post de pastor in Timisoara, nu mai tarziu de 1935. Isbasa s-a putut uni cu CBDS inainte de 1935, dar nu ca lider al acestora la acel timp. El a fost dat afara din BDAP in 1934. Biserica din Timisoara s-a format in 1935 si s-a afiliat la CBDS. Se adunau in casa lui Ioachim {unea ii a fost pastorita de doi pastori: Isbasa si de Pavel Nicola. Astazi numele ei este Elim si continua sa nu practice ritualul spalarii picioarelor. Provincia Bucovina, cea mai compacta regiune penticostala in Romania, a dat fara indoiala un lider al CBDS, Eugen Bodor din Burdujeni - Suceava, care a studiat la scoala din Danzig. Bisericile penticostale din Bucovina difera inca in zilele noastre fata de celelalte biserici penticostale din Romania cu privire la Cina Domnului si actul spalarii picioarelor, act pe care nu-l practica. Vechii penticostali din Muntenia si Bucuresti care nu sunt de acord cu spalarea picioarelor (de ex Constantin Caraman) se considera a fi urmasii lui Ioan Bododea si Eugen Bodor. Acesti doi lideri au fost la conducerea lui CBDS de la inceput pana in 1933. Acest inceput nu poate fi mai tarziu de 1932, cand Bradin a luat conducerea revistei Cuvantul Adevarului. Asa ca anul 1929 poate marca inceputul doctrinei REEM, raspandita in Banat de Janos Lerch; in anul 1930 fiind primul contact al lui Gustav Schmitt cu penticostali romani iar anul 1931 apare asociatia CBDS (Crestinii Botezati cu Duhul Sfant). Sponsorizat de REEM, Bododea a publicat pentru un scurt timp revista "Credinta Apostolica”. REEM a sponsorizat multi lucratori din multe tari din estul Europei, asa ca Bododea si Bodor nu aveau bani indeajuns. La o conferinta a CBDS ei au fost acuzati

de nepricepere in administratie financiara si au fost dati afara din CBDS (1933). Conferinta a cerut reunificarea miscarii penticostale romane. La o conferinta in Medias cele doua grupuri penticostale s-au reunit dar unitatea nu a durat. Gustav Schmitt a trimis din nou suport financiar si CBDS s-au separat inca o data de BDAP (Biserica lui Dumnezeu Apostolica Penticostala). Noii lideri ai CBDS erau Vasile Gaspar si Gh. Catargiu. Revista Cuvantul Adevarului raporteaza luptele din interiorul miscarii penticostale in 1934. Astfel, Eugen Bodor a fost dat afara din bisericile penticostala de catre adunarea generala a acestora din Suceava. El invata din nou la acel timp actul spalarii picioarelor, dar Bucovina a cedat acest ritual pentru binele tuturor. Vasile Gaspar (pastor in Greceanca - Buzau) Alexandru Isbasa (pastor in Birchis langa Oravita) si Gheorghe Almajan au fost dati afara din BDAP pe baza 1 Cor 5:11. Bineanteles Vasile Gaspar (vechi pastor baptist ca tovarasul sau Bododea) a devenit liderul CBDS, impreuna cu Gheorghe Catargiu (fost student al scolii din Danzig, la fel ca tovarasul sau Bodor). Gaspar si-a mutat centrul in orasul Oravita. Isbasa a devenit pastor in Timisoara (1935 - 1947) si in aceasta pozitie, lider al CBDS. Alt grup penticostal "Ucenicii Domnului Iisus Christos”(UDIC) se pare ca nu aveau nici o legatura cu ruptura Bisericii Apostolice a lui Dumnezeu, lucru datorat raspandirii invataturii scolii din Danzig. Toate marturiile arata ca acel grup a considerat profetiile mult mai importante ca Scriptura. Alte surse considera in mod gresit acest grup ca influentat in unele privinte de "Martorii lui Yehowa”. Crestinii vechi din Busuresti (fara ritualul spalarii picioarelor) au considerat ca BDAP a fost legata cu Biserica lui Dumnezeu din SUA, CBDS - de Adunarile lui Dumnezeu din aceeasi tara, iar UDIC nu avea nici o legatura. Dupa marturia lui Constantin Caraman, UDIC a aparut inaintea primului razboi mondial condus de Ioan Jiloveanu. Aceasta este si opinia lui Petru Ardeu. UDIC s-au raspandit in special in Bucuresti, reprezentand penticostalismul popular si avand cel mai mic numar de membri in comparatie cu celelalte doua grupari. Conform lui I .M. Popescu, in 1938 a aparut al patrulea grup penticostal, cunoscut sub numele de "tremuratorii”. Batranii penticostali isi amintesc de acest grup doar pentru ca numele sau devenise o porecla pentru penticostalii romani. Astfel de grupuri mici adesea apareau si dispareau. Oricum, penticostalismul romanesc nu a disparut in timpul marii persecutii a regimului autoritar (1938-1944), dar era dezorganizat. Dupa anumite estimari, existau 7400 credinciosi penticostali in 1938.

CAPITOLUL 7

REORGANIZAREA PENTICOSTALA  (1945 - 1950)

Din 23 august 1944 pana in 30 decembrie 1947 a fost o perioada de tranzitie de la dictatura lui Antonescu la un regim comunist absolutist. Miscarea penticostala a folosit libertatea religioasa relativa pentru a se organiza si a obtine un statut legal. Tanarul de 20 de ani Trandafir Sandru si prietenul sau apropiat Iulian Florea au fost alesi la o conferinta preliminara la Pancota (ianuarie 1945) drept imputerniciti ce trebuia sa obtina recunoasterea oficiala a BDAP. Reprezentantul BDAP in Bucuresti era Ioan Danciu. Ei au adresat petitii in februarie 1945 Ministerului Ccultelor si Ministerului de Justitie, insa fara a primi niciun raspuns (din cauza unor tulburari interne existente in Romania. Cartierul general al BDAP era in Arad in apartamentul lui Petru Oala (str. Cocorilor , nr..65) I. Florea, P. Oala, T.Sandru si alti frati au vizitat adesea in Paulis pe G. Bradin si l-au convins pe acesta si pe M. Olar sa vina din nou in miscarea penticostala, in mai 1945. Prestigiul lor a fost necesar pentru reorganizarea BDAP. Conferinta de reorganizare a BDAP a avut loc in Arad pe 20 mai 1945.Au fost alesi G. Bradin ca presedinte , Mihai Olar ca vicepresedinte, G. Urlea casier general, T. Sandru secretar si editor al revistei BDAP ???Vestitorul Evangheliei”. Directia presei (cenzura comunista) nu a aprobat aceasta noua revista care a aparut din august 1945 pana in februarie 1948 in Arad. BDAP a editat de asemenea in maghiara revista ???Apostoli Hit” si trei almanahuri in 1946, 1947, 1948. O importanta reorganizare penticostala a avut loc in CBDS oficial numita "Biserica Apostolica a lui Dumnezeu” sau "Asociatia crestinilor botezati cu Duhul Sfant”, avandu-l ca presedinte pe Alexandru Isbasa, cu cartierul general in Timisoara (str. Semenic , nr. 4). Isbasa a publicat in Timisoara revista "Lumina Evangheliei”. Centrul "Asociatiei crestinilor botezati cu Duhul Sfant” s-a mutat la Bucuresti in 1946 cand aceasta asociatie a fost recunoscuta oficial. Noul cartier

general a fost mai intai in strada Ecaterina Bazilescu si apoi pe Calea Mosilor nr. 312. In 1947, Isbasa a fost inlocuit de Pantelimon Cojocaru din Bucuresti. Isbasa a replicat convingand multe biserici penticostale care nu faceau actul spalarii picioarelor sa se alatrue la BDAP (Arad) pastrand ritualurile lor specifice.. In 1948, P. Cojocaru a ramas singurul pastor al bisericii din Calea Mosilor nr. 312. Bodor a infiintat o noua biserica in Bucuresti strada Coltea, nr. 8. El s-a alaturat BDAP Arad si a contribuit ca si alte biserici ale ???Asociatiei crestinilor botezati cu Duhul Sfant” sa adere la BDAP.(Arad), pastrandu-si trasaturile caracteristice. A treia regrupare a fost in asociatia religioasa a UDIC. In timpul razboiului, ei se intalneau in Bucuresti la subsolul sorei Ionescu din Splaiul Independentei, pastorul lor fiind Ion Jiloveanu. Cartierul general al UDIC a fost prima data acolo, dupa aceea s-a mutat pe soseaua Crangasi, nr.23, intr-o casa donata de Toader Handrea, cea mai spatioasa cladire penticostala din Bucuresti. UDIC a fost oficial recunoscuti in anul 1948. Toate cele trei grupari penticostale aveau impreuna 15000 membri in 1945. Acest numar era probabil dublul celui existent inainte de razboi. In 1945, membrii BDAP (Arad) ereau imprastiati in special in provinciile din Crisana si Transilvania, membrii "Asociatiei crestinilor botezati cu Duhul Sfant”, in Banat si Bucovina si UDIC - majoritatea in Bucuresti. Muntenia si Moldova se imparteau intre primele doua grupari existente si in Bucuresti. Din 1945 pana in 1950, numarul romanilor penticostali a crescut de la 15000 la aproximativ 30000. BDAP Arad avea prestigiul unui adevarat leagan al penticostalismului din Romania  si era cea mai unita si mai dinamica dintre cele trei organizatii, astfel ca avea cel mai mare numar de membrii. Pavel Bochian a fost ordinat ca pastor supraveghetor peste toate bisericile penticostale din judetul Arad la conferinta de la Pancota din 29 iunie 1945. Inca din 1945 el a sfidat autoritatile comuniste botezand 104 oameni in Agriju Mare. O conferinta a A.C.G.P. in Arad a avut loc pe 28 octombrie 1945 cu participanti din Crisana , Transilvania, Banat Valahia si Moldova pentru discutarea Statutului Bisericii. La conferinta ministrilor marilor puteri de la Moscova (16-26 decembrie 1945) s-au hotarat printre alte chestiuni ce priveau Romania, sa se respecte si libertatea religioasa. De aceea, Ministerul Cultelor, a asigurat libertatea religioasa si s-a dezbatut noua lege a cultelor. Pe 5-6 martie 1946, BDAP a patrticipat la conferinta in care s-a discutat acesata lege. Primul document oficial favorabil pentru BDAP a fost emis de Ministerul Cultelor pe 20 mai 1946 anuntand BDAP ca se poate bucura de o libertate religioasa provizorie. Acest document a fost semnat de un director din Ministerul Cultelor care s-a convertit la penticostalism dupa Revolutia din decembrie 1989. In final, BDAP (Arad) a fost oficial recunoscut prin Decizia nr. 64.803 din 28 decembrie 1946 data de ministrul Cultelor, R. Rosculet. Filialele BDAP au inceput sa fie reorganizate in martie - aprilie 1946 de Ghe. Bradin, M. Olar, Ioan Tivadar, Stefan Moscu si altii. In mai 1946, P. Bochian si Alexie Vamvu au lucrat impreuna la reorganizarea bisericilor BDAP din Muntenia. O conferinta generala a BDAP s-a intrunit la Arad pe 15-16 august 1946 cu mai mult de 400 de delegati din intreaga tara. Pavel Bochian a prezentat un raport despre situatia lucrarii penticostale in Romania. Liderilor BDAP aflati in functiune li s-au adaugat lideri ai filialelor BDAP: Arad, Bihor, Turda, Cluj, Bucovina , sudul Moldovei, Muntenia. Noi filiale s-au format in mai - octombrie 1947:Salaj, Timis, Maramures, Alba, Somes. Bisericile ucrainene BDAP aveau un rol important in lucrarea penticostala din provincia Maramures. Delegatii din 16 filiale au participat la conferinta generala a BDAP din Arad (15 august 1947). Pe 30 decembrie 1947, regele Mihai I al Romaniei a fost detronat si a fost proclamata Republica Populara. Ca toti ceilalti conducatori ai diferitelor denominatiuni, G. Bradin trebuia sa jure fidelitate noului regim. Pe 6 ianuarie 1948, conferinta generala a BDAP Arad a hotarat sa-si stabileasca cartierul general in Bucuresti si sa organizeze un curs biblic pentru misionarii din tara in Arad..Ultimul numar al revistei "Vestitorul Evangheliei “ a aparut pe 1 februarie 1948. Dupa aceea, regimul comunist nu a mai pemis editarea revistei. In 1948, multe din bisericile penticostale din Bucovina si nordul Moldovei care pana atunci fusesera afiliate "Asociatiei crestinilor botezati cu Duhul Sfant” au decis sa se alature la BDAP si l-au trimis pe G. Irimiciuc la Arad pentru a semna actul de aderare. Ghe. Bradin a fost un autodidact si un scriitor talentat. In afara de articolele publicate de acesta in revistele penticostale, a mai editat dupa 1945 brosurile "Calea spre cer”, "Suflet si vesnicie”, "Pregateste-te sa-l intalnesti pe Dumnezeu”. Bradin a avut o viziune clara a bisericii si o mare Intelepciune in relatia sa cu regimul comunist. In opinia lui Sandru: "Un rol hotarator in recunoasterea Bisericii Penticostale l-a avut strategia lui Bradin, ce se baza pe lunga sa experienta.

Aici voi mentiona doua lucruri: primul, circulara trimisa de el tuturor bisericilor din tara in anul 1948 sau ’49 in care, le cerea tuturor credinciosilor penticostali sa fie loiali (bazandu-se pe textul din Romani 13:1-2) regimului instaurat in Romania. Un al doilea lucru, cand a vazut ca regimul nu aproba doctrina vorbirii in limbi, el a ascuns aceasta doctrina "in spatele” versetelor din F.A. 2:1-4 si 1 Cor. 12:1-31. Urmand cererea lui Bradin , ziarul ”Dimineata” (acelasi care a publicat primul protest impotriva persecutiei religioase din 1931) a publicat articolul sau intitulat ???Libertatea religioasa”. Din cele 425 de cuvinte, aproape 204 erau citate din Biblie si 22 cuvinte reprezentau un citat din scrierile lui Lenin din anul 1903, un citat incomfortabil pentru regimul comunist: ”Fiecare persoana trebuie sa aiba libertatea de a apartine religiei ce si-o doreste si de asemenea, libertatea de a-si impartasi credinta”. El amintea ca penticostalii au fost acuzati ca sunt "agenti ai Moscovei”, prevazand astfel viitoarea acuzatie ca ei ar fi "agenti anglo-americani”. Conferinta generala a BDAP din 1949 a avut loc la Arad pe 2 mai. E putin cam exagerat sa se considere ca in 1949 toate bisericile penticostale s-au alaturat BDAP, in afara de bisericile "Asociatiei crestinilor botezati cu Duhul Sfant” si a UDIC din Bucuresti. Conform unei estimari aproximative in 1950, BDAP Arad avea 25.910 membri; "Asociatia crestinilor botezati cu Duhul Sfant” - 4.500; UDIC - 1.500; in total 31.900 penticostali (inclusiv copii). Ministrul Cultelor Stanciu Stoian a invitat pentru discutii pe liderii penticostalilor, baptistilor, crestinilor dupa evanghelie, adventistilor la inceputul lui februarie 1950. El le-a prezentat conditiile de recunoastere oficiala. A declarat ca guvernul va recunoaste oficial cultul penticostal numai daca celei mai mari grupari penticostale i se vor alatura celelalte doua mai mici. Astfel, in 1950 "Asociatia crestinilor botezati cu Duhul Sfant” s-a unit cu BDAP si in martie 1950, UDIC a facut acelasi lucru. Cultul penticostal a primit o recunoastere deplina, sub numele oficial de Biserica lui Dumnezeu Apostolica din Romania, pe 14 noiembrie 1950, prin Decretul nr.1203 semnat de presedintele Parlamentului, Petru Groza. Pentru a pregati organizarea administrativa si financiara a centrului filialelor CP - Cultul Penticostal multi viitori conducatori au fost formati in acest sens prin cursuri de contabilitate si subiecte doctrinare la Arad (11-27 noiembrie , 1950). Regimul comunist a recunoscut oficial 14 culte. Nu mai existau asociatii religioase si nici o secta nu a fost recunoscuta. Teoretic, penticostalii se bucurau de mai multe privilegii decat in tarile vest-europene, dar practic ei continuau sa fie cei mai persecutati.

CAPITOLUL 8

CULTUL PENTICOSTAL IN EPOCA PRIMULUI SAU PRESEDINTE GHEORGHE BRADIN (1950-1962)

Primul congres al Cultului Penticostal a avut loc la Arad pe 21 si 22 iulie. La acest congres au fost alesi presedintele (Gh. Bradin), vicepresedintii (A. Vamvu si D. Zamfir), secretarul general ( T. Sandru) si casierul central (P. Ardeu).  Cultul Penticostal a avut sediul central la Arad din 1950 si pana in 1554. A. Vamvu si T. Sandru au deschis un birou reprezentativ al Cultului Penticostal la Bucuresti in toamna anului 1951 in cladirea Bisericii pastorita de Vamvu pe strada Popa Nan la nr. 106. A. Vamvu se mutase mai devreme din Craiova la cererea BDAP. El a infiintat o biserica pe strada Marcuta nr. 58 si a mutat-o in 1951 pe strada Popa Nan. T. Sandru a venit la Bucuresti in toamna anului 1951 unde a urmat facultatea de istorie a Universitatii din Bucuresti pana in 1956 cand a obtinut o diploma in istorie avand ca specializare istoria antica. In 1951-1952 multe cursuri biblice au avut loc (in Radauti, Cluj, Timisoara si Bucuresti) pentru a corecta ???slabiciunile” doctrinare ale predicatorilor locali. In 1952 conducerea centrala a Cultului Penticostal a organizat conduceri locale pentru Adunarile Bisericii Penticostale in toata tara. Pentru prima oars, 1952, comunistii au cenzurat cantarile crestine atunci cand a aparut a cincea editie a Harfei Bisericii lui Dumnezeu. Primele lectii de scoala biblica au fost redactate de Constantin Caraman si tiparite in numarul preliminar al Buletinului CP din 1952. Buletinul CP a aparut regulat din septembrie 1953. T. Sandru a fost primul redactor sef. C. V. Roske (redactor sef din 1986) a contribuit la aceasta revista incepand cu primul numar. In prezent el inca publica principala revista penticostala din Romania.  Din 1953 Calendarul Cultului Penticostal a fost publicat cu lectiile duminicale biblice si teme zilnice de meditatie. La 12 septembrie

1954 a avut loc o adunare solemna la Arad pentru a desemna mutarea sediului central de la Arad la Bucuresti. In octombrie sediul general central al Bisericii Penticostale s-a mutat pe strada Bradului nr. 38 din Bucuresti. Anul urmator s-a mutat din nou in strada Carol Davila nr. 81 unde a ramas pana In prezent. In octombrie 1954 Pantelimon Cojocaru din Bucuresti a obtinut postul de casier central al  Cultului Penticostal in locul lui Petru Ardeu din Arad. Din 1954 pana in 1958, T. Sandru a fost pastorul bisericii celei mai mari din Bucuresti, aflata pe calea Crangasi la nr. 23 (in prezent Bis. nr. 1). Aceasta biserica si-a avut inceputurile in casa sorei Ionescu din Splaiul Indepenentei unde in mai 1948, credinciosii au fost agresati de niste agenti ai politiei secrete (secoritatii). Pastorul Ioan Jiloveanu s-a dus la sediul Securitatii pentru a protesta si a fost batut atat de crud incat a murit in scurt timp dupa aceea. Biserica s-a mutat la sfarsitul anului 1948 in Calea Crangasi condusa de pastorul Gabriel Apetrei (1948- 1954). Cursurile biblice de trei luni din 1954/1955 si 1955/1956 au fost remarcabile pentru ca printre invatatori a fost si o femeie Maria Manea. Federatia Cultelor Evanghelice (FCE), incluzand penticostalii, bapistii, Crestinii dupa Evanghelie si adventistii a fost recunoscuta oficial impreuna cu cultele respective, dar aceasta nu a durat prea mult din cauza restrictiilor comuniste. Autoritatiile comuniste au vazut ca este mai usor sa inchida bisericile prin manipularea conducatorilor lor, decat sa se foloseasca de actiunile ilegale ale agentilor Securitatii. Conducatorii CP din Bucuresti intre 1951 si 1954, A. Vamvu si T. Sandru au fost constransi sa inchida Biserica din strada Coltea nr. 8 a pastorului Eugen Bodor. Mai tarziu Eugen Bodor a fost inchis 3 luni pentru propaganda religioasa. El a fost primul teolog penticostal roman care a scris cateva studii teologice care au circulat clandestin. Autoritatile Comuniste au incercat o asa zisa ???relementare” a serviciilor bisericesti ce trebuia sa aiba loc doar Sambata seara, Duminica dimineata si lunar joia pentru Cina Domnului. Ei au incercat de asemenea sa schimbe unii lideri pentru a controla mai bine conducerea Cultului. O astfel de presiune a determinat cel de-al II lea congres al Bisericii Penticostale sa nu-i realeaga pe A. Vamvu, D. Zamfir, T. Sandru si P. Cojocaru. A fost ales un comitet executiv al CP, format din presedintele - Gh. Bradin, vicepresedintii - P. Bochian si Petru Tivadar (care a emigrat in SUA), secretarul general si redactorul se al buletinului CP - Ioan Manea si casierul central Ioan Oprea. In 1959 I. Manea si-a dat demisia fiind inlocuit de Ioan Danciu ca secretar general al Bisericii Penticostale si de Emil Bulgar ca redactor sef al Buletinului Bisericii Penticostale (1959-1964). Pavel Budean in varsta de 70 de ani, veteranul penticostalismului roman din SUA si Romania  a fost primul penticostal din afara ce a vizitat Romania dupa cel de-al II lea razboi mondial. In toamna anului 1956 el a sosit in Bucuresti in casa lui T. Sandru care era deja pe lista neagra a regimului. Budean a fost primit calduros in Bucuresti si in tara. In 1958, T. Sandru si A. Vamvu au fost demisi din functiile lor de pastori si dati afara din conducerea CP impreuna cu comitetele bisericilor din strada Popa Nan si din Calea Crangasi. Inainte sa moara la Detroit in 1958, Budean i-a cerut lui David du Plessis, secretarul general al Conferintei Mondiale Penticostale, sa-l invite pe T. Sandru la sesiunile CMP. Aceasta l-a ajutat pe Sandru sa fie reprimit mai tarziu in CP. T. Sandru a fost inlocuit din Biserica nr. 1 Crangasi de insusi presdintele CP avandu-l ca asistent pe pastorul Emil Bulgar (1958 - 1962). Intre 1962 - 1964 Bulgar singur a fost pastor in Crangasi. Vamvu a fost inlocuit din Biserica din strada Popa Nan de catre Ioan Oprea casierul central al CP. Mai tarziu pastorul bisericii din Popa Nan a fost D. Matache. Excluderea lui Vamvu, Sandru si a altor lideri ai Bisericii (chiar a tanarului C. V. Roske impreuna cu comitetele celor doua biserici) a fost parte integranta a polititicii Departamentului Cultelor - DC. Intr-adevar DC pretindea sa aprobe ordinarea slujitorilor si limita numarul lor. Astfel pentru a primi o legitimatie de pastor acestia trebuia sa semneze o intelegere de cooperare cu autoritatile statului si Securitatea si nu trebuiau sa permita manifestari supranaturale ca vorbirea in alte limbi si proorocia. In mod evident doar putini pastori au respectat aceasta intelegere. De aceea, Securitatea a incercat sa-si caute colaboratori printre pastori si cateodata a reusit. Ei trebuia sa semneze o intelegere speciala si primeau un nume conspirativ; se intalneau cu ofiterii securitatii intr-un apartament conspirativ, fiind platiti cu o suma derizorie. Poate ca uneori acesti agenti au incercat sa apere Biserica asa ca Securitatea si-a infiltrat si oamenii sai printre membrii Bisericii. O autorizatie oficiala era necesara pentru o biserica pentru a se aduna legal si pentru a avea o casa de rugaciune. Astfel de autorizatie era greu de obtinut. Cel mai greu deceniu a fost din 1955 si pana in 1964.Autoritatile s-au amestecat in oficierea actelor de inchinare. Au interzis botezul in apa pentru

aceia care nu erau nascuti din parinti penticostali. Lista candidatilor trebuia sa fie aprobata de conducerea autoritatilor locale. DC aveau reprenzentati in toate judetele iar acestia trebuia sa aprobe serviciile de botez sau de casatorie. Oficialitatiile comuniste trebuia sa aprobe predicatorii din biserici; predicatorii vizitatori nu erau acceptati. Relatiile cu Bisericile si cu crestinii din Occident erau admise doar cu aprobare speciala. Distribuirea Biblilor si a publicatiilor religioase era in parte interzisa. Penticostalii nu puteau obtine slujbe in administratie, educatie si mass-media, etc. Ei erau intotdeauna suspectati ca fiind agenti ai Occidentului. Dupa politica "reglementarii serviciilor divine”, a urmat politica "simplificarii” lor. Orchestrele si fanfarele bisericii erau interzise, dar dorinta de a desfiinta corurile bisericilor nu a putut fi realizata. Ultima faza a oprimari religioase din timpul celui mai greu deceniu a fost "arondarea” bisericilor, efectuata intre anii 1960 si 1963. In multe sate, chiar in orase si chiar in capitala o multime de biserici penticostale si-au pierdut autorizatia sub pretextul ca au membri prea putini. Credinciosii erau repartizati in biserici mai mari si mai indepartate. Slujitorii bisericilor desfintate si-au pirdut legitimatiile de pastori. Pastorii erau aprobati de autoritatiile comuniste dupa o verificare indelungata. In comparatie cu perioada de existenta clandestina a Bisericii Penticostale (1922-1944), persecutia sub regimul comunist nu a parut atat de aspra precum cea a Bisericii Ortodoxe. Controlul DC si al Securitatii asupra CP a fost insa mult mai apasator decat abuzurile nesistematice ale vechiului regim care se limita sa-i inchida si sa-i agreseze pe penticostali si sa le inchida casele de rugaciune, fara sa le faca imposibila o viata spirituala libera exceptand epoca lui Antonescu. Aceasta libertate spirituala era intr-un pericol mai mare sub comunisti care de altfel au renuntat la vechile abuzuri impotriva credinciosilor. Astfel, unii penticostali nu s-au alaturat CP sau l-au parasit devenind dizidenti penticostali. Unii dintre ei au negat chiar denumirea de penticostali, numindu-se "credinciosi apostolici”. Numarul lor nu a putut creste din cauza persecutiei si uneori acestia au imbratisat doctrine eretice. Penticostalii ce au ramas in CP oficial si nu s-au supus reglementarilor opresive au fost mult mai eficienti decat dizidentii stricti, care au avut de infruntat o persecutie mai severa. Cele doua lucrari despre persecutia comunista anti-crestina din Romania  nu mentioneaza prea multi penticostali. Este usor de gasit exemple de penticostali persecutati care nu sunt inregistrati in aceste lucrari cum au fost: Ioan Jiloveanu, Eugen Bodor (ambii mentionati deja) sau Alecu Iacob dirijorul Orchestrei Filarmonicie din Sibiu si compozitorul de imnurilor penticostale (cel mai reprezentativ imn penticostal roman: "Azi Duhul Sfant e roua diminetii”), care a fost inchis in anii ’60. Cel mai faimos penticostal roman persecutat a fost Constantin Caraman care a executat munci fortate la "Canalul mortii” Dunare - Marea Neagra in 1951 - 1952. El a devenit mai tarziu un reprezentat al tuturor crestinilor persecutati si a fost din nou inchis (1963-1964; 1977). Binecunoscutul pastor luteran Richard Wurmbrand si sotia sa Sabina, niste evrei romani, au fost foarte apropiati de penticostalii romani de cand au fost botezati cu Duhul Sfant cu semnul vorbirii in alte limbi. T. Sandru in cartea sa "Trezirea penticostala”, a publicat o fotografie a sotilor Wurmbrand impreuna cu cativa penticostali in 1965 inainte ca renumitii dizidenti sa paraseasca Romania. Bisericile pastorite de pastorul Pantelimon Cojocaru din Calea Mosilor nr. 312 si de Ioan Panzaru din Soseaua Giurgiului au fost inchise, dar in acelsi timp Panzaru a redeschis o biserica penticostala in 1961 pe strada Miulesti la nr. 29, plantata in 1955 de Leon Cojoc si Negailov. Aceata biserica promitea sa aiba un viitor glorios. Presdintele CP, Gh. Bradin a murit pe data de 25 martie 1962. Serviciul funerar a fost oficiat la Arad pe dat de 28 Martie 1962, urmat fiind de o intrunire la locuinta lui Petru Ardeu unde vicepresdintele Pavel Bochian a fost ales ca presdinte ad-interim. Guvenul comunist nu a permis intrunirea congresului CP cu scopul ca un nou presedinte sa fie ales si astfel Pavel Bochian a ramas ca presdinte deplin al CP pana in decembrie 1989, pe baza Statutului CP.

CAPITOLUL 9

CULTUL PENTICOSTAL IN EPOCA CELUI DE-AL DOILEA PRESEDINTE PAVEL BOCHIAN (1962-1989)

Pavel Bochian a fost supraveghetorul comunitatii Arad a CP din 1951, post pe care l-a ocupat pana in 1965, chiar si dupa anul 1962, an in care a fost ales presedinte al CP. In anul 1965 el s-a mutat de la

Arad la Bucuresti. Intre anii 1951 - 1965, Bochian a fost pastor la biserica Gloria, cea mai mare biserica din Arad. Dupa moartea lui Bradin, pastorul Bisericii Penticostale nr. 1 din Bucuresti (Crangasi) a fost Emil Bulgar, urmatorul presedinte al CP. In septembrie 1965 el a fost demis de cstre autoritatile comuniste iar Bochian a devenit pastor al Bisericii Penticostale nr. 1 - Crangasi (1964 - 1989), avandu-l pe Bulgar ca pastor asistent. (Bulgar si-a primit inapoi legitimatia de pastor doar pe data de 28 decembrie 1989.) Dupa "arondarea” bisericilor inceputa in 1961, autoritatile comuniste au pus in aplicare politica de "arondare” a comunitatilor regionale ale CP incepand cu anul 1962. Exceptand filialele Arad, Oradea si Suceava, toate filialele (chiar si cea din Bucuresti) au fost dizolvate. Supraveghetorul filialei Bucuresti, Dumitru Matache l-a inlocuit pe I. Oprea ca trezorerier central, iar in 1964 el a devenit vicepresdinte in locul lui Petru Tivadar. Filiala Arad era cea mai mare, intinzandu-se de la Arad si pana la Bucuresti si Constanta. Ea era condusa de catre Petru Ardeu, Alexandru Maris si Ioan Berar. Filiala Oradea era condusa de catre Petru Tivadar, Mihai Chise si Ioan Pop. Tivadar a emigrat in SUA in 1964. Ceilalti doi lideri au fost inlocuiti de Ioan Berar ca supraveghetor si de Constantin Creanga ca secretar. Filiala Suceava era condusa de catre Grigore Duciuc ca supraveghetor si de Dumitru Zamfir. Ei mai apoi au fost pensionati si inlocuiti de Constantin Grossu ca supraveghetor si de Dorin Udisteanu ca secretar. Toti acestia erau membrii in Consiliul Bisericesc ca si ceilalti lideri bisericesti regionali: Maramures - Gavril Latis din Razoare; in judetul Bistrita- Nasaud - George Marcus din Dumitra; in judetul Cluj - Ioan Pop din Dej si Nicolae Pop, Ioan Popa si Ioan Solodan in orasul Cluj; in judetul Hunedoara - Ilie Lipovan si succesorul sau ca pastor pe judet, Viorel Moise, in judetul Mures - Petru Murar si Augustin Berindean din Targu Mures; in judetul Brasov - cei doi pastori, Teodor Popovici si Tudor Lacatus care au construit doua cladiri bisericesti aceeasi adresa, nr. 2- 4 de pe str. Branduselor (fondatorii unei biserici care in prezent numara peste 700 de membrii); in Timisoara - Ciolac Dinca, Vasile Crisan, Ioan Mengher, Toma Dutu, Constantin Leontiuc si mai tarziu Iosif Franc si Teodor Codreanu; in provincia Oltenia - Constantin Cretan din Craiova (jud. Dolj) si Grigore Botanel din Targu Jiu (jud. Gorj); in provincia Dobrogea - Nicu Topciu din Constanta. Noul presedinte al CP, P. Bochian la primul consiliu bisericesc a propus sa fie readmisi ca membrii ai CP Trandafir Sandru, A. Vamvu, Chr. V. Roske si toti acei care fusesera eliminati in 1958. Consiliul a fost de acord cu aceasta, dar conform cu Satutul CP aprobatera necesar si acordul DC care a intarziat mult de Guvern. Sandru considera ca autoritatile comuniste au fost convinse sa accepte readmiterea sa in CP pentru ca a fost primul roman invitat la o conferinta penticostala internationala. Intr-adevar, Donald Gee a sugerat universitatii Oral Roberts din Tulsa, Oklahoma, SUA sa-l invite pe Sandru la o conferinta ce a avut loc acolo din 12 pana pe 25 noiembrie 1963. In 13 august 1963 Sandru a fost reprimit in CP si pe 1 februarie 1964 a fost numit pastor al bisericii de pe strada Miulesti nr.29, la periferia Bucurestiului. Pe 15 octombrie a fost demis din pastoratie, pentru ca a incercat sa mareasca cladirea bisericii fara permisiunea DC. La insistentele pastorului P. Bochian, Alexie Vamvu a fost de asemenea reprimit in CP si numit ca secretar general al CP cu aprobarea DC. Dupa aceasta a fost numit pastor al bisericii din cartierul Tudor Vladimirescu din Bucuresti. Dictatorul Gheorghiu Dej a inceput in 1964 politica romana de independenta fata de URSS. Aceasta politica a fost continuata din 1965 de succesorul sau N. Ceausescu.O astfel de politica avea nevoie de suportul vestului impotriva URSS, din cauza invaziei sovieticilor in Cehoslovacia din 1964. De aceea, regimul roman a devenit mult mai receptiv la presiunile vestului in favoarea libertatii religioase si detinutii politici au fost eliberati in Romania  cel putin pentru moment, In aceste circumstante, Sandru si-a recapatat licenta de pastoratie pe 27 aprilie 1968. In secret, el coopera cu Walter Holllenweger trimitandu-i materiale pentru o istorie a penticostalismului romanesc. Conducerea CP a fost reorganizata cu alegerea lui P. Bochian ca presedinte, D. Matache vicepresedinte si casier central, A. Vamvu ca secretar general, si T. Sandru ca redactor sef al Buletinului CP. Sandru a fost ajutat sa publice Buletinul CP de catre Chr. V. Roske care ilegal a tradus in romaneste multa literatura crestina tiparita in Germania pentru Romania. In Romania  a mai editat carti penticostale de imnuri si alte carti penticostale aprobate de DC. Pavel Bochian l-a numit pe Emil Bulgar ca director al Casei de Pensii a CP. Emil Bulgar si-a pierdut autorizatia de pastor in 1964 din cauza vizitei unui misionar olandez in biserica sa. In 1967, penticostalii vestici din Norvegia, Franta, Marea Britanie, SUA si Germania au vizitat Romania. Intre 12 septembrie ii 11 octombrie 1968, Pavel

Bochian cu T.Sandru ca translator, au vizitat bisericile penticostale din Franta, Marea Britanie, Norvegia si au participat la o conferinţa penticostala in Trondheim. Bochian a reprezentat CP la Conferimta Penticostala Mondiala din Dallas (3-8 noiembrie 1970). CP a fost de asemenea reprezentat la Conferimta Europeana Penticostala din Berna (24 iunie - 2 iulie 1972). Mai târziu, Bochian si Sandu au fost aleşi in comitetul CEP. Delegatii din Norvegia, Belgia, Ungaria si Bulgaria au participat la celebrarea semicentenarului CP in Bucuresti pe 14 octombrie 1972. Relaţiile internaionale ale CP au avut o adevărata presiune asupra Guvernului roman cu privire la libertatea religioasa a CP. Acest lucru era necesar deoarece in anii ’60 o noua etapa a expansiunii penticostale începe in România si autoritatile comuniste au incercat sa o opreasca. De la o expansiune in regiunile rurale in special cauzata mai ales de natalitatea crescuta din familile penticostale taranesti, penticostalismul romanesc a trecut la o expansiune mai rapida in zonele de oras, astfel incat din 1956 pana in 1976 in Romania  numarul penticostalilor a sporit de la 54.000 la 100.000. /I. M. Popescu. op. cit., p. 231./ Acesta a fost rezultatul politicii comuniste care avusese ca scop o cresterere irationala a zonelor industriale si urbane. In aceste circumstante, o multime de penticostali au fost constransi sa se mute in orase care devin centre ale penticostalismului. Evanghelismul penticostal si represaliile autoritatilor comuniste pot fi ilustrate prin multe exemle. Veteranul Vasile Gaspar a primit (impreuna cu C. Caraman) o sentinta de 3 ani si 6 luni de detentie in 1963 pentru "activitate distructiva”. Ei au fost eliberati in 1964. Predicatorul penticostal C. Tarnvaski a fost arestat in 1971 si inchis pentru cateva luni pentru ca detinea Biblii si literatura religioasa. In 1971, pentru acelasi motiv a fost inchis pentru cateva luni si predicatorul tigan, Vasile Rascol din Bucuresti. In 1974-1976, el a executat doi ani de detentie pentru ca primise Biblii de peste granita, fara autorizatie. Predicatorul penticostal Cornel Mihai a fost inchis in 1971-1972 (impreuna cu C. Caraman) pentru primirea si distribuirea unor biblii. In 1974-1976, Chr. V. Roske nu avea dreptul sa primeasca nici o slujba fiind acuzat de "propaganda religioasa”. El putea fi bucuros ca nu fusese acuzat de "parazitism " si intemnitat pentru ca nu avea slujba, precum penticostalii Viorel Lacatus (din Medias), Ioan Samu (din Medias), Francisc Paris (Darlos), care au fost condamnati in noiembrie 1978 la 6 luni de detentie pentru ???parazitism” si activitate "anarhista”, adevaratul motiv fiind activitatea lor religioasa. Din cauza unei cereri de emigrare in SUA penticostalii Paramon Gagea (Bistrita) si Simion Holbura (Mijlocenii Bargaului) au fost condamnati la 4 luni de inchisoare pentru asa-zisul "parazitism” in ianuarie 1979. Un predicator penticostal Ioan Toader inginer in Ploiesti a efectuat mai mult de 5 ani de detentie (1981-1986) pentru ca a distribuit Biblii si literatura evanghelica. In 1986, pastorul penticostal din Satul Mare, Victor Opris a fost condamnat la 9 ani de inchisoare pentru ajutorul dat acelor care au incercat sa fuga din tara. Adevaratul motiv a fost activitatea sa de evanghelizare si infiintare de biserici. In urma protestele internationale, Opris a fost eliberat dupa doi ani si si-a intensificat activitatea sa penticostala. Inmultirea bisericilor penticostale a determinat interventia autoritatilor comuniste. Astfel, constructia caselor de rugaciune era adesea stopata. Noua casa de rugaciune din Campia Turzii a fost demolata pentru ca devenise mult mai mare decat fusese aprobata. Demolarea cladirii unei biserici penticostale din Bistrita avut loc in Imprejurari tensionate, trupele de politie luptandu-se cu credinciosii si copii acestora. Noul acoperis al cladirii bisericii din Radauti a fost daramat. Cand N.Ceausescu a inceput sa demoleze in Bucuresti toate cladirile de cult prin anii ’80, prima a fost demolata cladirea bisericii nr. 1 Crangasi in 1980, desi pastorul sau era presedintele CP, P. Bochian. Ea a fost inlocuita de o mare baraca pana in prezent. Regimul comunist dadea cu mare greutate autorizatia oficiala pentru bisericile penticostale si a desfintat bisericile neautorizate , cum a fost biserica "Filadelfia” din Medias care a fost declarata ca "grup anarhist” in 1978. Credinciosii nu erau lasati sa se intalneasca nici chiar pentru scrierea unor petitii pentru primirea autorizatiei. Astfel, in 1979, lucratorii oficiali ai penticostalilor care au organizat astfel de intalniri in satul Stramba (jud.Bistrita-Nasaud) au fost insultati si amendati de politie. Pastorii aveau dreptul sa viziteze credinciosii care traiau la mare distanta de biserica si sa le dea Cina Domnului cu o permisiune speciala de fiecare data. In 1980, pastorul penticostal Nicu Topciu din Constanta a vizitat pentru cauza mentionata credinciosii din satul Nicolae Balcescu (jud. Tulcea) aflat la o departare de 100 km. de Constanta . O multime de sateni ortodocsi beti condusi de politie si oficialitatile locale i-au batut pe credinciosii adunati in casa familiei Caltea (Dupa revolutia din 1989, penticostalii din acest sat, care aveau acum o biserica oficiala, au fost atacati din nou de

satenii beti condusi de preotii ortodocsi ). Pavel Bochian aminteste cateva intamplari mai fericite. O cladire penticostala din Resita a putut fi construita dupa anul 1965 deooarece credinciosii lucrasera la construirea unei fabrici de paine din oras. Biserica ilegala de pe strada Mestecanis (Arad) a fost autorizata pentru ca nu era departe granita vestica. Alte biserici neoficiale au fost tolerate:de exemplu cea din orasul Drobeta Turnu -Severin (aceasta era de asemenea la granita de sud-vest ). P. Bochian a explicat conducerii Departamentului pentru culte ca membrii a 300 de biserici tolerate au acceptat sa efectueze pentru consiliile locale munci sociale importante ca de exemplu, sa adune recolta. Pastorul T. Sandru a obtinut aprobarea autoritatilor sa mute biserica sa din Bucuresti din strada Miulesti intr-o noua casa de rugaciune care trebuia sa fie construita pe strada Sebastian nr. 43. In 1974, autoritatile au intrerupt constructia. In 1978, presiunea SUA l-a convins pe Ceausescu sa permita constructia bisericii, ea sfarsindu-se in anul 1979. Aceasta era pana 1999 cea mai mare si mai moderna casa de rugaciune din Bucuresti. Ceausescu se gandea sa o demoleze in decembrie 1989 dar revolutia l-a impiedicat sa o faca. Teodor Codreanu , pastorul bisericii Elim din Timisoara a inaugurat in 1988 una dintre cele mai moderne si mai mari dintre casele de rugaciune din Romania. Astfel de case uriase de rugaciune au fost construite pentru prima data in Arad (biserica Gloria -1966) apoi in Oradea, Baia Mare, Galati, Brasov, Vicovu de Sus. Pare de neanteles cum autoritatile comuniste au tolerat astfel de constructii religioase. Numai rugaciunile si postul pot explica astfel de miracole. Conform estimarii facute de CP in 1982 erau 785 de biserici oficiale penticostale, 142 de pastori si aproape 150.000 de credinciosi inclusiv copiii. Statisticile guvernului comunist estimau pe atunci numarul credinciosilor penticostali la 58.000. Erau aproape 300 de biserici penticostale. Dupa evaluarea. lui P. Bochian , in 1989 erau 300.000 de credinciosi penticostali in Romania. Aceste bune rezultate se datorau de asemenea acelora care au luptat pentru libertate religioasa in Romania. Baptistul Iosif Ton, penticostalul C. Caraman, ortodoxul G. Calciu Dumitreasa au atras presiuni externe impotriva lui Ceausescu care a renuntat sa-i controleze pe predicatori si botezurile in apa. In bisericile penticostale vorbirea in limbi si profetia au devenit in general libere. In 1977, Caraman a semnat un reportaj difuzat de Radio Europa Libera si a fost din nou arestat. Relativitatea extrema a tolerantei religioase manifestata de Ceausescu este ilustrata de conditiile de lucru de la Seminarul Teologic Penticostal intre anii 1976-1989. Dupa cursurile biblice pentru pregatirea pastorilor (1974-1976). Consiliul Bisericesc si comitetele filialelor au hotarat in 1976 infiintarea in Bucuresti a STP. T. Sandru a fost numit director si au fost alesi 15 studenti, cursurile durand 4 ani. Erau profesori putini si carti teologice doar in limba romana, dar studentii se straduiau prin toate mijloacele sa devina buni pastori. Autoritatile comuniste au interzis ca primele serii de absolventi sa fie ordinati ca pastori in 1980, dar Sandru a profitat de vizita unor oaspeti straini si a ordinat primii pastori formati la STP. Dupa promotia din 1980, DC a redus numarul studentilor de la STP de 15 la 5, iar dupa absolvirea din anul 1984 au fost admisi 10 studenti. Ulterior, doar 3 studenti erau admisi in fiecare an cu aprobarea speciala a Departamentului pentru culte pentru fiecare candidat. (Vom numi in continuare pe cativa absolventi ai STP: din prima generatie a STP < promotia 1980 > ii amintim pe Marinel Mesaros, pastor in Cluj unul dintre cei mai importanti conducatori penticostali din Romania, Lazar Gog, pastor in Los Angeles, Bujorel Lucaci, pastor in Sidney; din a doua generatie <1984> Ioan Gurau, supravegheatorul comunitatii regionale Brasov, Romu Mocan, pastor in Dej si unul dintre fruntasii penticostali nationali; din generatia 1988,:Martin Schaser, pastor in Viena, Luca Cretan , supraveghetorul comunitatii regionale Oltenia-Arges.). Nevoia de manuale pentru STP au determinat pe profesorii STP sa publice primele carti penticostale teologice in limba romana. ”Ghidul pastorului” (1976) continea cursurile tinute de Sandru intre anii 1974-1976. In plus Sandru a publicat in 1977 ”Viata apostolului Pavel si invataturile sale” , in 1979 ”Pneumatologia ”, in 1982 ”Biserica Apostolica Penticostala a lui Dumnezeu din Romania (in engleza si in romaneste), in 1985 ”Viata Domnului Isus Christos, activitatea si invataturile Sale”, in 1989 ”Doctrinele biblice ale bisericii”. C.V.Roske a publicat in 1979 ”Lectiuni biblice”. P. Bochian a editat in 1980 ”Biserica lui Dumnezeu si aspecte din viata sa”, apoi ”Viata apostolului Petru”, iar in 1988 ”Credinta si fapte” (in colaborare cu C.V.Roske). Emil Bulgar a publicat ”Geografia si istoria biblica” in colaborare cu A. Negoita de la Institutul Teologic Ortodox, iar A. Vamvu a publicat in 1989 "Actele de cult in Biserica lui Dumnezeu”. Incepand cu 1980, biserica penticostala si-a intarit legatura cu US Church of God renuntand la

legaturile cu US Assemblies of God. Dupa 30 de ani de la cel de-al doilea congres al CP din1956, regimul comnuist a autorizat in final cel de-al treilea congres al cultului care a vut loc in 1986. A fost un succes pentru ca in acea vreme sinodului Bisericii Ortodoxe nu i se permitea sa se intruneasca pentru ca sa-si aleaga un nou patriarh in locul celui decedat. Mai mult de 100 de delegati au participat la cel de-al treilea congres al bisericii penticostale tinut la Bucuresti si au fost alesi prin vot secret o noua conducere cu multi lideri mai tineri: P.Bochian a fost reales in functia de presedinte, C-tin Leontiuc si Lazar Gog au fost alesi ca vicepresedinti, T. Sandru ca secretar general, A. Vamvu casier general si C.V.Roske ca redactor sef al Buletinului Cultului Penticostal. Emil Bulgar, Marinel Mesaros si altii au fost alesi in bordul de conducere al Bisericii Penticostale. Din cauza presiunii securitatii, Lazar Gog a plecat in SUA si a fost inlocuit de Ion Berar ca vicepresedinte. Multi penticostali au luat parte la revolutia anticomunista din decembrie 1989 in Timisoara, Arad, Bucuresti, Brasov si alte orase. Ei nu au considerat aceste evenimente ca o simpla lovitura de stat. Transformarile religioase, sociale si politice care au urmat au fost profund revolutionare si au atins chiar si economia care era bazata pe proprietatea de stat.

CAPITOLUL 10

UNIUNEA PENTICOSTALA DIN ROMANIA

Dupa revolutia din 1989, bisericile penticostale si slujitorii lor au putut sa lucreze in deplina libertate. Pastorii nu au mai fost controlati de autoritatea de stat. Revistele si cartile penticostale nu au mai fost supuse cenzurii comuniste. Politia nu i-a mai persecutat pe credinciosi iar perchezitiile prin case au fost oprite. Bisericile penticostale puteau fi acum autorizate numai de conducerea centrala penticostala - toate bisericile neoficiale au fost recunoscute. Predicarea Evangheliei s-a putut face pe scara larga. Bibliile si literatura evanghelica au putut fi importate, tiparite, distribuite si noi biserici au fost infiintate in deplina libertate. Guvernul roman nu a mai pus nici o restrictie in calea calatoriilor in strainatate ale credincosilor. Penticostalismul a continuat sa fie o religie “privilegiata”, recunoscuta oficial de statul roman, pe langa alte 14 denominatiuni (in total 15, in loc de 14,mai inainte). Asociatiile religioase au putut sa existe din nou, iar numele de “penticostal” a fost rezervat in mod exclusiv de catre statul roman CP, care incepand cu 1997 si-a modificat putin numele, intitulandu-se Uniunea Penticostala (U.P.). Vechea conducere penticostala, chiar daca a aparat bisericile penticostale, a fost totusi prea conformista in relatia cu autoritatile comuniste. Chiar si Sandru, cel mai putin servil dintre vechii lideri, era caracterizat, potrivit cu David D. Bundy de o: “adanca si sincera apreciere pentru guvernul roman si de loialitate fata de acesta”. Ei au fost depasiti dupa revolutie. De aceea Sandru vorbeste despre “criza psihologica care a afectat… pe unii credinciosi penticostali, in special pe cei tineri, ajungandu-se la unele incidente regretabile” si despre “ inima lui Pavel Bochian care a fost zdrobita de evenimentele din ianuarie 1990, cand a fost silit sa demisioneze” si “dispretul fata de cei de altadata… care si-au asumat toate riscurile timp de multi ani sa organizeze si sa inalte prestigiul Bisericii.” El a fost fericit ca cel de-al 4-lea Congres de la Cluj-Napoca din data de 15 Mai 1990, in ciuda unor deficiente a avut meritul de a mentine unitatea frateasca si de a stabiliza situatia in cult”. La cel de-al 4-lea Congres a fost ales Emil Bulgar ca Presedinte al Uniunii Penticostale (1990-1994), Marinel Mesaros si Pavel Rivis Tipei ca vice-presedintii, Trandafir Sandru ca secretar general, Ioan Gurau si Romu Mocan ca membri in comitetul executiv, Cristian Vasile Roske ca redactor sef la revista “Cuvantul Adevarului”- serie noua (de fapt, vechiul Buletin al C.P.). Noii lideri ai comunitatilor regionale au fost alesi: P.R.Tipei pentru regionala Arad, Florian Mudura pentru regionala Oradea, Marinel Mesaros pentru regionala Cluj, Constantin Macoveiciuc pentru regionala Suceava si Ioan Gurau pentru regionala Brasov. Pavel Bochian nu si-a incetat munca de pastor si invatator si la sprijinit pe fiul sau, Ioan Bochian sa infiinteze Centrul Crestin Emanuel in Bucuresti, 1990. Cladirea bisericii de la nr. 16, str. Al. I. Cuza va fi cea mai mare dintre cladirile bisericilor bucurestene. Pavel Bochian a calatorit mult in ultimii ani ai vietii lui, tinand numeroase predici si predand doua cursuri la Academia Religiilor din Bucuresti. La trecerea sa din viata in octombrie 1996, el a avut parte de funeralii de proportii nationale si internationale. Penticostalii au intrat in Alianta

Evanghelica din Romania (AER) impreuna cu Baptisti, Crestinii dupa Evanghelie si o ramura evanghelica din Oastea Domnului Ortodoxa. AER a organizat mari intrunirii evanghelice si chiar evanghelizari prin intermediul televiziunii, atunci cand a fost posibil. In februarie 1992, la recensamantul de la acea data au fost inregistrati 219.151 penticostali. Cifra aceasta a fost contestata insa de unii deoarece, foarte adesea oamenii nu au fost intrebati despre religia lor, fiind inregistrati din oficiu ca “romani-ortodocsi”. Totusi recensamantul a confirmat faptul ca penticostalii sunt cei mai numerosi intre credinciosii romani evanghelici. Baptistii inregistrati la acea data au fost in numar de 109.000. In Bucovina (jud. Suceava) au fost inregistrati 30.577 penticostali si in judetul Bihor 25.381. In 13 judete, incepand cu Timis si sfarsind cu Salaj, numarul penticostalilor variaza de la 18.736.la 5.454. In urmatoarele 13 judete, incepand cu Brasov si terminand cu Gorj, numarul varia intre 4.884 si 1.137. In urmatoarele 13 judete de la Neamt la Giurgiu numarul era intre 846 si 105. In Muntenia de Sud au fost inregistrati 48 de penticostali, in judetul Olt si 42 penticostali in judetul Teleorman. In cele 4 judete din Nord au fost inregistrati 56.667 penticostali; in cele 4 judete din Vest (Bihor, Arad, Timis,Caras-Severin)- 69.459; in cele 4 judete din Est (Iasi, Vaslui, Galati, Tulcea)- 4.228; in 9 judete din Sud (din Mehedinti la Constanta) 6.129; in 10 judete din Transilvania- 70.814; in cele 7 judete din Muntenia de Nord -8.304; in cele 3 judete din V. Moldovei -3.550. Primul liceu penticostal “Logos” a fost deschis la Timisoara in 1990. Urmatoarele licee deschise au fost la Arad, Pitesti si Oradea . In 1993 au fost publicat un nou Statut penticostal si o noua Marturisire de Credinta. In 1992 , Seminarul Teologic Penticostal a devenit Institutul Teologic Penticostal Bucuresti (ITPB). Seminare teologice penticostale cu durata de pregatire de 2 ani au fost deschise in Bucuresti, Suceava si in alte locuri, pregatind slujitori autorizati, evanghelisti si Invatatori de religie penticostala, profesori care sa predea in scolile elementare, invatatori de scoala duminicala, tineri lucratori. Pentru intreaga lui activitate, rectorul I.T.P.B.,T. Sandru a primit in 1992 titlul academic de "doctor honoris causa” oferit de Scoala Teologica a organizatiei "Church of God” din Cleveland-Tennessee, S.U.A. Voluntari penticostali au inceput sa lucreze in inchisori, orfelinate, azile de batrani, case de copii handicapati si de copii bolnavi de SIDA. Evanghelistii penticostali si-au inceput si ei slujirea in Sudul si Sud-Estul Romaniei, regiuni cu o populatie penticostala rara. In 1994 a avut loc al 5-lea Congres Penticostal. Au fost alesi Pavel Rivis Tipei (pastorul bisericii “Betania” din Arad -Bradiste) ca presedinte, Emil Bulgar si Mesaros Marinel ca vice-presedinti, Ioan Gurau ca secretar general, Chr. V. Roske ca trezorier. Mai tarziu Ioan Gurtu a demisionat, fiind inlocuit de Marinel Mesaros ca secretar geneneral, Romu Mocan devenind noul vice-presedinte. In luna decembrie 1995, Secretariatul Guvernului pentru Culte l-a anuntat pe P.R.Tipei ca statisticile guvernamentale evalueaza numarul penticostalilor din Romania  la aproximativ 400.000. Intre anii 1994-1998 AER l-a avut ca presedinte pe Emil Bulgar. Vechile filiale penticostale au fost transformate in Comunitati Regionale (CR), fiind Infiintate noi Comunitati intai CR Bucuresti, si mai apoi, CR Oltenia - Arges ( in Muntenia de Vest). In functia de presedinte al CR Bucuresti a fost ales Emil Bulgar (1994-1998). Adunarea Generala Penticostala care a avut loc la Felix, Oradea (23-25 mai 1996) a aprobat Statutul de Organizare si Functionare al Uniunii Penticostale, Biserica lui Dumnezeu Apostolica din Romania publicat in 1997. De fapt acest act fundamental nu a fost inregistrat inca in mod oficial, ci el exprima preocuparea pentru descentralizare in circumstante care o fac necesara pentru unitatea penticostala. Unele organizatii penticostale ca SPMCR (Societatea Penticostala de Misiune Crestina din Romania) au tendinta de a deveni centre independente. SPMCR a fost infiintata in 1990 in Oradea si editeaza revista “Mesaj Evanghelic” . Colegiul Biblic Est- European (asociat SPMCR ) functioneaza in Oradea cu acreditare EPTA (European Pentecostal Theologic Association). Facultatea Teologica Penticostala din Ossijek (Croatia) care tine de Assemblies of God, condusa de dr. Peter Kuzmic, a deschis o scoala prin extensie in biserica Elim - Timisoara in 1990. In anul 1996 aceasta extensie a devenit o institutie educationala autonoma numita Seminarul Evanghelic Elim cu acreditarea Uniunii Penticostale Romane. Biserica Elim -Timisoara editeaza cea mai buna revista a unei biserici locale din Romania, intitulata “Elim”. Bisericile penticostale din Bucovina continua sa aiba activitati autonome. Datorita trasaturilor lor conservatoare, ele reusesc sa colaboreze cu o misiune menonita, care editeaza revista de limba romana “Samanta Adevarului”. Din 1997 C.R Bucovina editeaza revista “ Lumina Vechilor Carari”. Aradul are tendinta de a deveni primul centru al Uniuni Penticostale. Al 5-lea si respectiv al

6-lea Congres si alte importante conferinte au avut loc in Arad. In anul 1997 in incinta marii biserici penticostale “Betania” din Arad s-a deschis Facultatea de Teologie si Litere (Limba Engleza) Betania, afiliata la I.T.P.B. CR.Arad editeaza revista “Flacara Rusaliilor”. Biserica Harismatica “Agape” din Timisoara are propria scoala misionara. O importanta scoala misionara penticostala a fost deschisa in Constanta, in anul 1998, cu scopul de a pregati misionari si evanghelisti pentru Republica Moldova, Ucraina, Bulgaria si Turcia. In anul 1996, a fost inregistrata oficial o asociatie religioasa Adunarea lui Dumnezeu afiliata la US Assemblies of God. Institutul Biblic Roman - acreditat de US Assembliesof God, EPTA si partial, de guvernul Romaniei - a fost o vreme asociat acelui grup, ambele avand acelasi lider, dar, incepand cu 1997 IBR a devenit o scoala ecumenica de teologie. Departamentul de Tineret al Church of God a sponsorizat construirea primei cladiri din campusul I.T.P.B. Pe data 4 noiembrie 1996, cu ocazia celei de-a 20-a aniversari a invatamantului teologic in Romania, rectorul T. Sandru a inaugurat prima cladire a noului sediu al I.T.P.B. In anul 1997 T. Sandru a fost pensionat, iar in 1998 a plecat acasa, la Domnul. Noul rector John Tipei a obtinut recunoastera provizorie din partea guvernului pentru I.T.P.B. in 1998, iar in perioada 5-6 octombrie 1999 a inaugurat noul corp de cladire. In anul 2001, in aprilie, I.T.P.B. va fi gazda celei de-a 22-a Conferinte anuale a EPTA. In noua sa forma de organizare I.T.P.B. admite, in fiecare an, 20 de studenti la cursuri de zi ( dintre care 5 fete ), si alti 20 de studenti la sectia fara frecventa, fara nici o limita pentru fete. Cursurile de zi dureaza 4 ani, iar studiile la sectia fara frecventa, 5 ani. La absolvire studentii obtin o licenta in teologie, cu specializare pastorala (pentru barbati) si cu specialitate didactica (pentru femei). Ei sunt recunoscuti de catre guvern pentru a preda religia elevilor penticostali in scoli si licee. Institutul Teologic din Bucuresti editeaza revista teologica ???Pleroma” si alte carti teologice. I.T.P.B. organizeaza si sesiuni de comunicari stiintifice. Corpul didactic al I.T.P.B. beneficiaza de cea mai inalta pregatire academica dintre toate scolile penticostale din Romania. (Ca dovada, I.T.P.B. este singura scoala superioara teologica penticostala recunoscuta de stat. Nici la Timisoara, nici la Oradea, nici la Arad, colegiile sau facultatile penticostale nu sunt recunoscute de stat iar la I.B.R. se preda teologie ecumenica.) In anul 1997, In luna octombrie s-a aniversat cel de-al 75-lea an de existenta a Bisericii Penticostale din Romania. La acea data UP dispunea de 354 slujitori ordinati (1 la 6 biserici), 800 de diaconi si 70 de misionari. Statutul UP publicat in 1997 arata la capitolul II, articolul 5 ca Uniunea Penticostala include de asemenea bisericile din Romania si Bisericile Romanesti de pretutindeni care adopta Marturisirea de credinta si Statutul UP - ACG din Romania. Unele biserici romanesti din Germania, Elvetia, Australia sunt membre ale UP din Romania.  Deasemenea bisericile penticostale din romanesti din stainatate care sunt membre in alte organizatii penticostale ( in special U.S. Churrch of God) care colaboreaza cu bisericile penticostale din Romania. Aceasta este situatia bisericilor romane din USA si Canada, etc.

Populatia penticostala a Romaniei la recensamantul din 1992 1. 1. SV - 3057715.15/2. MR - 420129.29/4. DJ - 5982. 2. BH - 2538116.16/3. IF(B) - 394430.30/5. BR - 4793. 3/1. TM - 1873617.17/4. SB - 309531.31/6. VS - 4634. 4/2. AR - 1835518.18/5. PH - 273632.32/7. MH - 4465. 5/3. BN - 1619019.19/6. BC - 210433.33/8. HR - 3706. 6/4. CJ - 157652020/7. GL - 196634.34/9. IL - 2767. 7/5. HD -1287721.21/8. DB - 192035.35/10. VL - 2478. 8/6. MM - 1210622.22/9. CV - 191136.36/11. CL - 2269. 9/1. BT - 766223.23/10. IS - 163237.37/12. BZ - 22110. 10/2. CS - 698724.24/11. AG - 156438.38/13. TL - 16711. 11/3. SM - 632225.25/12. CT - 134339.39/14. GR- 10512. 12/4. AB - 606726.26/1. GJ - 113740.40/15. OT - 4913. 13/5. SJ - 545427.27/2. NT - 84641.41/16. TR - 4214. 14/1. BV - 48842828/3. VN - 600

Filter  

<< Previous 1

biserica romana penticostala Mesajul a fost scris de larisa si a fost publicat la 2007-10-26

22:01:18 

ASI VREA SA STIU NUMELE BISERICI PENTICOSTAL ROMANE LA O ORA DE SOUTH LYON

   [Email this]    [top] Rate: 1

caut un prieten Mesajul a fost scris de Guest Bardan Gheorghe si a fost publicat la 2008-03-20

12:53:25 

Ma numesc Bardan Gheorghe si sunt din Bucuresti. Il caut pe dl. Vasile Dolinschi, de religie penticostal, stabilit in anul 1978 in Chicago. Ultima oara cand l-am vazut la Bucuresti a fost anul 1995. In cazul in care ma puteti ajuta, ma gasisi la tel/fax 021.461014 sau mobil 0723209513. Va multumesc. Bardan

   [Email this]    [top] Rate: 0

Pace ! Mesajul a fost scris de Allex si a fost publicat la 2010-05-16 16:16:00

ISUS CRISTOS sa binecuvanteze penticostalii si ei sa ramana mereu cu El calauziti de Duhul Sfant, fiti binecuvantati toti, de Domnul care a facut cerurile si pamantul ! amin !

   [Email this]    [top] Rate: 0

Din filele istoriei

[ Istoria miscarii penticostale din Romania ]

[Ce cred Penticostalii] [Doctrina Penticostal ă ] [Etica Penticostală]

La data de 29 mai 1946, printr-un memoriu înregistrat la Ministerul Cultelor, sub nr. 24849, un grup de fraţi penticostali au solicitat recunoaşterea unei asociaţii de credinţă penticostală sub denumirea de : "Biserica lui Dumnezeu Apostolică" cu sediul în Bucureşti. Memoriul înaintat a fost însoţit de o scurtă expunere a principiilor de credinţă precum şi de statutul de organizare internă al "asociaţiei". În baza avizului favorabil purtând numărul 32 din data de 24 iunie 1946 al Consiliului de inspectori (din Ministerul Cultelor) precum şi a avizului Contenciosului, Ministerul Cultelor prin decizia nr.39253, publicată în Monitorul Oficial nr. 182 din 08 august l946 recunoaşte asociaţia ca legală şi aprobă funcţionarea ei.Iată o copie după acestă decizie a Ministerului Cultelor- un document istoric de o remarcabilă valoare pentru orice creştin penticostal care se doreşte a fi cât mai informat: "Noi, Ministru Secretar de Stat la Departametul Artelor şi Ad-Interim la Departamentul Cultelor. Având în vedere cererea Asociaţiei religioase "Biserica lui Dumnezeu Apostolică" zisă şi Penticostală, din România, înregistrată la Ministerul Cultelor sub no. 24.859 din 1946, cum şi Scurta Expunere a principiilor de credinţă şi statutul de organizare internă a acestei asociaţiuni. Având în vedere avizul no. 32 din 24 Iunie 1946 al Consilului de Inspectori şi Avizul Contenciosului dat în legatură cu cererea susnumită:

În baza art.I, din Legea no. 384 pentru organizarea Ministerului Cultelor şi art. 24 din Legea pentru Regimul General al Cultelor din 1928:

Decidem:

1.      Art.1---Biserica lui Dumnezeu Apostolică zisă şi Penticostală din România, cu sediul în Bucureşti, str. Ecaterina Bazilescu 155, se recunoaşte în mod provizoriu că asociaţia religioasă până la apariţia noii legi a cultelor, putând practica liber toatele actele de cult, bucurându-se de deplina libertate de funcţionare şi manifestare religioasă. 

2.      Art.2---Asociaţia religioasă menţioanată în toate actele şi acţiunile sale publice, va respecta limba şi calendarul oficial al Statului, legile şi  regulamentele în vigoare, ordinea publică şi bunele moravuri, evitând ori ce acte de prozelitism faţă de alte culte sau asociaţii religioase.

3.      Art.3---Mărturisirea de credinţă şi statutul de organizare al asociaţiunii,  puse de acord cu prevederile legii pentru regimul general al cultelor, se vor publica în Monitorul Oficial ulterior.

4.      Art.4---D-l Director al Cultelor este însărcinat cu aducerea la îndeplinire a prezentei deciziuni." Ministru Ad-Interim(ss) M. Ralea

No.39253

CULTUL PENTICOSTAL - Biserica lui Dumnezeu Apostolica

Penticostalismul este o continuare a mişcării de "redeşteptare" a credinţei, care a avut loc în secolul trecut. Pe la 1900, predicatorul american Charles F. Parham a început să susţină că asupra celor credincioşi coboară Duhul Sfânt, aceştia căpătând darul vorbirii în limbi ne învăţate (glosolalia). Conform Bibliei, acest dar a fost primit de apostoli în ziua cincizecimii (ziua coborârii Duhului Sfânt, Rusaliile). Întrucât a cincizecea zi se traduce în limba greacă prin "penticosta", adepţii noii mişcări religioase au adoptat denumirea de penticostali. Din S.U.A. mişcarea penticostală s-a răspândit şi în Europa, mai ales în Germania şi Norvegia. Numărul credincioşilor a crescut relativ repede, de la circa 1.000 în 1906 la peste 350.000 în 1936. Prima comuniune penticostală din România a apărut în localitatea Păuliş, judeţul Arad, în anul 1922. În pofida unor persecuţii la care a fost supusă înainte şi mai ales în timpul celui de al doilea război mondial, credinţa penticostală s-a extins treptat în mai multe regiuni ale ţării, în special în nordul Moldovei, în Banat şi Crişana.  Asociaţia credincioşilor penticostali s-a constituit în anul 1924. Şi acest cult, ca şi celelalte culte evanghelice, a avut de suferit, mai ales în timpul celui de al doilea război mondial, când mulţi păstori au fost trimişi în închisoare s-au lagăre. După 23 august 1944, Cultul Penticostal funcţionează în legalitate. În anul 1950, Biserica Penticostală a fost recunoscută legal. Conform credinţei penticostale, la baza vieţii spirituale a fiecărui credincios trebuie să stea convertirea personală, după care, apoi, se face botezul prin cufundare în apă, în numele Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt. Ceea ce constituie specificul acestui cult este propovăduirea şi exercitarea botezului cu Duhul Sfânt, care se primeşte în urma rugăciunilor prin stăruinţă şi credinţă că primeşti acest dar de la Dumnezeu, mărturisirea experienţei darurilor Duhului Sfânt, care pot sa-şi facă simţită prezenţa în cadrul serviciilor divine, precum şi obţinerea vindecărilor divine prin rugăciune, cu credinţă.

Organizarea cultului are la bază sistemul centralizat, respectându-se autonomia bisericească locală. Cultul are o conducere colectivă centrală, reprezentată de Consiliul bisericesc format din 21 membri şi de Comitetul executiv format din 7 membri, în frunte cu un preşedinte. Aceste organe sunt alese în cadrul Adunării generale elective, forul cel mai înalt de conducere a cultului, care se întruneşte o dată la 4 ani. Bisericile locale au ca intermediar între ele şi conducerea centrală şase comunităţi regionale : Arad, Braşov, Bucureşti, Cluj, Oradea şi Suceava. Pregătirea păstorilor se face la nivel universitar, în cadrul Institutului Teologic Penticostal, care funcţionează în Bucureşti. De asemenea, cultul dispune de trei seminarii teologice liceale şi de două şcoli postliceale. Potrivit recensământului din 1992, Cultul Penticostal număra circa 220.000 credincioşi (la începutul anului 1995, datele cultului indicau un număr de 380.000 credincioşi). În cadrul cultului sunt 1.343 biserici şi 7879 filii, deservite de 354 păstori. În fruntea unei biserici se află un păstor sau mai mulţi, în funcţie de numărul membrilor şi un comitet ales de fiecare Biserică. Alţi slujitori mai sunt: prezbiterii şi diaconii, subordonaţi păstorului. Biserica Penticostală are ca organ de presa oficial "Cuvântul Adevărului". De asemenea, editează cărţi cu conţinut religios, cărţi pentru exercitarea cultului, cărţi pentru instruirea slujitorilor în seminarii şi în Institutul Teologic Penticostal. Cultul întreţine legături cu Bisericile Penticostale din Europa, în cadrul Conferinţelor Penticostale Europene, făcând parte şi din Comitetul acestor Conferinţe, în calitate de membru, în care îşi are reprezentanţi, precum şi cu Asociaţia Teologică Penticostală Europeană. Pe plan mondial, participă la Conferinţele Penticostale Mondiale. Relaţii speciale întreţine cu organizaţia Penticostală Mondială "Church of God", cu sediul la Cleveland (Tennessee) - S.U.A., datorită mai multor asemănări doctrinare şi organizatorice.

Denumirea oficială CULTUL PENTICOSTAL sau BISERICA LUI DUMNEZEU  APOSTOLICA.

Scurt istoric:

Cadrul istoric şi religios în care apar penticostalii coincide cu începutul secolului XX şi mediul baptist. Întemeietorul penticostalismului modern a fost Carol Parham, un păstor baptist din California. El a început să predice o "nouă revărsare a Duhului Sfânt" sau o nouă Cincizecime (Pentecostes = Cincizecime, momentul pogorârii Duhului Sfânt, la cincizeci de zile după învierea Domnului, de unde şi numele de penticostali). Astfel susţinea că Duhul Sfânt s-a şi pogorât deja peste 13 persoane la 3 ianuarie 1901. Destul de rapid, cultul s-a răspândit şi în Europa, mai întâi în Norvegia, apoi în Germania, prin păstorul luteran Johann Paul, convertit la noua doctrină ţi care a devenit conducătorul sectei în Germania. Penticostalii îşi revendică originea în însăşi întemeierea Bisericii creştine la Pogorârea Duhului Sfânt, mai ales prin practicarea "vorbirii în limbi". În funcţie de locul unde se află, de numărul de membrii sau de tradiţii locale, penticostalii sunt cunoscuţi sub mai multe denumiri: Credinţa apostolică, Adunarea lui Dumnezeu, Biserica lui Dumnezeu, Biserica Penticostală a Sfinţilor, Biserica Evangheliei Depline, Biserica Salem şi altele. Prima publicaţie "Vestitorul Evangheliei" a fost editata la Akron, în statul Ohio. În momentul de faţă sunt răspândiţi în toata lumea, au comunităţi destul de mari în America Latină şi în Africa. Desfăşoară o misiune foarte activă prin mijloace moderne, au peste tot locaşuri de cult moderne, se ocupă cu educaţia copiilor şi tineretului, au înfiinţat orfelinate, case pentru bătrâni, institute de dezalcoolizare, tipăresc reviste, cărţi, iar "misionarii" desfăşoară un intens prozelitism, penticostalii fiind astăzi una dintre cele mai active şi mai mari mişcări religioase pe plan mondial.

Apariţia în România

Ideile penticostale au pătruns în ţara noastră din Ungaria. Primul român, considerat întemeietorul penticostalilor la noi, a fost arădeanul Pavel Budeanu, plecat înainte de 1910 în America, unde a ajuns în contact cu penticostalii si a îmbrăţişat doctrina lor. Întors în ţară, cu sprijinul unor maghiari mai înstăriţi a întemeiat prima comunitate. Un alt personaj important a fost pastorul baptist Ioan Bododea din Brailiţa, care, atras de "vorbirea în limbi", abandonează baptismul şi se intitulează "şeful" Bisericii lui Dumnezeu cea Apostolică. Traduce o profesiune de credinţă penticostală intitulată "Declararea fundamentului adevărat al Bisericii lui Dumnezeu", iniţiază doua tipărituri "Glasul adevărului" şi "Ştiinţa sfinţilor". În 1925, prin decizia Ministerului Cultelor şi Artelor, au fost interzişi în România, dar, cu toate acestea, au funcţionat clandestin; au fost scoşi în afara legii şi în anul 1942. O parte din ei s-au organizat în cadrul cultului baptist, în timp ce alţii, în ascuns, îşi ţineau adunările noaptea. În 1945, într-o conferinţă la Arad, s-a decis înfiinţarea Asociaţiei Religioase Penticostale şi reeditarea revistei "Vestitorul Evangheliei". În fruntea asociaţiei a fost ales Gheorghe Bradin, ca preşedinte. În 1949 existau trei organizaţii: Asociaţia "Biserica lui Dumnezeu Apostolică Penticostală", asociaţia "Creştinii botezaţi cu Duhul Sfânt" şi asociaţia "Ucenicii Domnului Isus Hristos". În 1950 au primit recunoaşterea juridică sub numele de Cultul Penticostal sau Biserica lui Dumnezeu cea Apostolică. După 1989, prin reîntoarcerea unor penticostali plecaţi în Apus şi prin înlocuirea capilor "compromişi", mişcarea penticostală a devenit mult mai activă.

Doctrina

Între cele mai importante învăţături ale penticostalilor, pe lângă cele menţionate la început şi care sunt comune tuturor cultelor neoprotestante, putem aminti: traducerea penticostală (versiunea Cornilescu) a Bibliei singura admisă, Duhul Sfânt ca temelie a concepţiei penticostale şi Botezul cu Duhul Sfânt care se poate primi şi prin punerea mâinilor; atunci când botează cu apă practică o singură afundare. Cina Domnului se oficiază cu azimă şi must. Practică "spălarea picioarelor", conducătorii sunt pastorii şi diaconii, respectă duminica şi alte sărbători, mântuirea se realizează prin Harul lui Dumnezeu, faptele bune (milostenia) au valoare mântuitoare, cred în împărăţia de 1000 de ani pe care Hristos o va întemeia împreună cu credincioşi adevăraţi. Practică "vorbirea în limbi" si "tălmăcirea limbilor", date prin Duhul Sfânt.

SUS

Exemple spirituale

1. Hotărâre.

Noi vom dovedi angajamentul pentru Hristos prin ordinea spirituală pe care o vom practica. Vom dovedi angajamentul nostru faţă de Trupul lui Hristos prin loialitatea noastră pentru Dumnezeu şi prin angajamentul nostru faţă de Biserica Sa. Vom demonstra angajamentul nostru în a lucra pentru Hristos printr-o bună administrare a darurilor şi slujbelor încredinţate.

2. Practica spirituală.

Disciplina spirituală invocă practici ca rugăciunea, lauda, adoraţia, mărturisire, post, meditaţie şi studiu. Prin rugăciune noi experimentăm încrederea noastră în Dumnezeu, şi recunoaştem dependenţa noastră totală faţă de El atât pentru nevoile noastre cât şi pentru nevoile altora (Mt. 6:5-15; Luca 11:1-13; Iacov 5:13-18). Prin închinarea noastră personală cât şi publică, noi binecuvântăm pe Dumnezeu având partăşie cu El şi suntem binecuvântaţi zilnic cu bogăţii spirituale şi creştere în Hristos. Prin postul periodic noi ne apropriem de Dumnezeu, prin a ne supune pe noi înşine sub controlul Duhului Sfânt în toate ramurile noastre de activitate. (Mt. 6:16-18; 9:14-17; Fapte 14:23). Prin mărturisirea păcatelor noastre înaintea lui Dumnezeu noi suntem asiguraţi de iertare Divină (1 Ioan 1:9-10; 2:1-2).  Prin meditaţia şi studiul Cuvântului noi sporim în creşterea noastră spirituală şi ne pregătim pe noi înşine în a ajuta pe alţii să înveţe adevărurile Bibliei (Iosua 1:8; Ps. 1:2; 2 Tim. 2:15).

3. Loialitate faţă de Dumnezeu şi ataşament faţă de Biserică.

Viaţa de ucenic creştin cheamă la deplina ascultare faţă de Trupul lui Hristos. Noi suntem una cu ceilalţi credincioşi din Biserică în a adora, a lăuda pe Dumnezeu şi a asculta de Cuvântul Său (Mt. 18:20; Ioan 4:23; Evrei 10:25).

Duminica este ziua specială de închinare a creştinilor. Ca ziua Domnului aceasta comemorează învierea lui Hristos din morţi şi trebuie destinată pentru închinăciune, părtăşie, servicii divine, învăţătura Evangheliei şi proclamare. (Mt. 28:1; Fapte 20:7; Rom. 14:5-6; 1 Cor. 16:2; 2 Cor. 8:1-24). Este datoria noastră de a respecta şi preţui pe cei  care Hristos i-a pus mai mari peste noi în Biserica Sa (1 Tes. 5:12-13; Evrei 13:7-17): Liderii trebuie să exercite autoritatea lor prin exemplu propriu şi nu printr-o atitudine de stăpân peste turma Domnului (Mt. 20:25-28; 1 Petru 5:1-4). Creştinii nu au dreptul de a participa la vreo societate sau club care au practici  nefondate biblic (1 Petru 4:4; 1 Ioan 2:15-19).

4. Fiind buni administratori.

Scriptura încurajează economia şi simplitatea, iar risipa şi ostilitatea sunt condamnate. (Isaia 55:2; Mt. 6:19-23). Trăirea unei vieţi plăcute lui Dumnezeu necesită înţelepciune, economie, folosirea binecuvântărilor naturale, incluzând timpul, talentul şi banii (Efes. 5:16; Col. 4:5). Toată munca noastră şi timpul nostru liber trebuie să onoreze Numele lui Dumnezeu (2 Tes. 3:6-13; 1 Tim. 5:13; 1 Cor. 10:31). Ca buni ispravnici trebuie să folosim darurile noastre spirituale cât şi cele naturale în a glorifica pe Dumnezeu (Rom. 12:3-8; Efes. 4:11-16; Mt.  25:14-30; 1 Petru 4:9-11; 1 Cor. 12:1-11; 1 Cor. 12:27-31). Ca nişte buni administratori trebuie să recunoaştem că folosirea cu înţelepciune a banilor este o parte esenţială a creştinilor în a trăi o viaţă cumpătată (Mt. 7:11; Iacov 1:17; 1 Cor 4:2).

Puritatea morală

1. Angajament.

Noi ne angajăm în acele activităţi care glorifică pe Dumnezeu în trupul nostru şi prin care se evită declanşarea în noi a poftelor firii pământeşti. Vom citi, vom privi şi vom asculta acele lucruri care vor avea un efect pozitiv pentru viaţa noastră spirituală.

2. Glorificând pe Dumnezeu în trupurile noastre.

Conform Sfintelor Scripturi trupul nostru este Templul Duhului Sfânt, iar noi trebuie să glorificăm pe Domnul în trupurile noastre (Rom. 12:1-2;       1 Cor. 6:19-20; 10:31).

Acceptarea sau trăirea în păcate ca beţia, uciderea, furtul, vrăjitoria, curvia, homo-sexualitatea, ura, invidia, gelozia, bârfa, mânia, vorbe murdare, comportări fireşti care nu glorifică pe Dumnezeu, etc. sunt interzise. (Rom. 1:24; 1 Cor. 6:9-10; Gal. 5:19-20).

3. Citind, vizionând, ascultând.

Literatura pe care o citim, programele pe care le vizionăm şi muzica pe care o ascultăm afectează profund simţurile, gândirea şi comportamentul nostru. Un creştin nu trebuie să fie tentat de a privi sau viziona programe ori spectacole de natură demoralizatoare (Rom 13:14; Fil. 4:8). Aceasta determină prin urmare pe creştini să citească, să privească şi să asculte acele lucruri care inspiră şi instruiesc fiinţa umană spre un nivel înalt de viaţă spirituală şi morală.

4. Beneficiu spiritual, bunăstarea.

Folosirea timpului liber din viaţa  unui credincios trebuie să fie caracterizat de acele activităţi care edifică atât individul cât şi Trupul lui Hristos (Rom. 6:13; 1 Cor. 10:31-32). În consecinţă noi avem convingerea că este bine ca un creştin să evite anumite locuri, practici şi activităţi  în special acelea care apelează la firea pământească şi care duc la compromiterea mărturiei creştine (2 Cor. 6:17; 1 Tes. 5:21-22; 1 Ioan    2:15-17).

Integritatea Personală

1. Angajament.

Noi vom trăi într-un mod ce inspiră încredere şi responsabilitate, manifestând Roadele Duhului  şi căutând să manifestăm caracterul lui Hristos în toată comportarea noastră.

2. Responsabilitate şi încredere.

Un creştin trebuie să fie un om de încredere şi în acelaşi timp o persoană care să-şi respecte cuvântul dat (Mt. 5:37; 1 Petru 2:11-12). Hristos prin învăţătura şi exemplu Său ne-a arătat că trebuie să iubim pe vrăjmaşii noştrii, să cinstim pe fraţii noştrii şi să trăim în aşa fel încât prin felul nostru de trăire să fie îndemnaţi să vină şi alţii la Hristos (Mt. 5:43-48; Rom. 12:10; 1 Ioan 3:16; Mt. 5:16; 1 Cor. 11:1). Orice lipsă a unei bune comportări în viaţa noastră va fi judecată de toţi care o vor vedea (Mt. 7:16-20; Luca 13:6-9; Ioan 15:1-8). Isus în relaţia Lui cu alţi oameni a demonstrat acceptare, compasiune şi iertare (Ioan 8:11; Mt. 9:36; Marcu 6:34; Luca 5:20).

Responsabilitatea familială

1. Angajament.

Noi vom acorda prioritate deplină responsabilităţii faţă de familie prin  păstrarea în sfinţenie a căsătoriei şi prin menţinerea ordinei în familie.

2. Priorităţi în cadrul familiei.

Familia ca bază relaţiilor umane, este o instituţie fundamentală pentru societate şi Biserică (Gen. 2:18-24). Ea este de origine Divină fiind instituită de Dumnezeu. Familiile noastre ar trebui să stabilească câteva moduri de devotament familiar şi să se străduiască să trăiască şi să menţină un mediu creştin în cadrul familiei (1 Tim. 3:3-4; 5:8). Practicarea disciplinelor creştine şi a virtuţiilor ei trebuiesc începute din viaţa de familie (Deut. 6:6-7).

3. Sfinţenia căsătoriei.

Căsătoria este instituită de Dumnezeu şi este o unitate spirituală în care un bărbat şi o femeie sunt legaţi de Dumnezeu pentru a trăi împreună ca unul singur (Gen. 2:24; Marcu 10:7). Din cauza caracterului ei Divin, căsătoria este un angajament pe viaţă. Împotriva divorţului Biblia are argumente şi motivaţii clare (Mt. 5:32; 19:9) Implicarea sexuală înainte de căsătorie, atât cu viitorul partener de căsătorie, cât şi cu o alta persoană este strict interzisă de Scriptură (Exod 20:14; 1 Cor. 6:15-18). Înţelegând sfinţenia căsătoriei, partenerii trebuie să se străduiască a menţine fericită, armonioasă şi sfântă legătura lor. Dacă se vor întâmpla să apară tendinţe de divorţ, Biserica trebuie să fie aceea care să acţioneze repede în a arăta dragoste, inţelegere şi sfat pentru a împiedeca aceasta. (Mt. 19:7-9, Mc. 10:2-12; Rom. 7:2-3; 1 Cor. 7:2, 5, 10, 11).

4. Ordinea Divină în cămin.

În ordinea lui Dumnezeu, bărbatul este capul familiei, soţia fiindu-i dată ca ajutor potrivit, împreună au datoria de a-şi educa şi creşte copiii iar copiii au datoria de a asculta şi cinsti părinţii. (Gen.1:27,28; 1Cor.11:3; 1Ptr. 3:7) În vederea menţinerii armoniei în cadrul familiei, ordinea creată de Dumnezeu în vederea responsabilităţilor fiecărui membru trebuie respectată (Efes. 5:22-31; Col. 3:18-20; Efes. 6:1-4; Exod 20:12).

Comportare moderată

1. Angajament.

Vom  practica  în  viaţă  o  comportare  moderată  şi  ne  vom abţine de la activităţi şi atitudini care ar ofensa pe alţii sau care ar conduce la vicii sau înrobire.

2. Cumpătarea.

Cumpătarea sau stăpânirea de sine este una din virtuţiile de bază a oricărui creştin (1 Cor. 9:25; Tit 1:8; 2:2). Ea face parte din roada Duhului Sfânt în viaţa celui credincios (Gal. 5:22-23). Sfintele Scripturi ne învaţă că toate acţiunile şi toată activitatea noastră trebuie să fie sub controlul Duhului (Fil. 4:5-8; Efes. 4:26-29). Exercitarea autodisciplinei reflectă puterea lui Dumnezeu în viaţa noastră (1 Cor. 9:27; 2 Petru 1:5-11).

3. Comportarea ofensivă.

Biblia  ne  arată  că  noi  trebuie să fim sensibili la nevoile şi sentimentele altora, demonstrând prin aceasta dragostea noastră faţă de ei (Mt. 22:39; Rom. 12:9-21; 13:10; Fil. 2:3-5). Este necesar un control continu asupra comportamentului nostru în aşa fel încât să nu jignim pe nimeni (Rom. 14:13-21; 1 Cor. 8:9-13). Toleranţa şi respectul trebuie să fie caracteristici în relaţiile noastre (Rom.  14:2-3; 1 Cor. 8:8; Efes. 4:2; Col. 3:13; 1 Tim. 4:1-5).

4. Adeziune şi înrobire.

Unul din avantajele primare ale libertăţii noastre în Hristos este eliberarea noastră de forţele negative (Ioan 8:32-36; Rom. 6:14; 8:2). Noi suntem sfătuiţi a nu ne pune din nou sub robie (Gal. 5:1). Un creştin trebuie să se abţină total de la orice lucru sau orice activitate care ar putea întina trupul nostru care este Templul Duhului Sfânt sau care ar putea domina şi înrobi sufletul care a fost făcut liber în Hristos (Prov. 20:1; Isaia 28:7; 1 Cor. 3:17; 5:11; 2 Cor. 7:1; Iacov 1:21).

Înfăţişarea modestă

1. Angajament.

Noi vom demonstra principiile Biblice ale modestiei înfăţişându-ne şi îmbrăcându-ne într-un mod prin care vom spori mărturia noastră creştină şi vom evita mândria.

2. Modestia.

Conform cu ideea biblică, modestia este o virtute sprirituală lăuntrică ce dă dezgust la orice este necurat şi nepotrivit, asigură control în gândire, se manifestă în conduită şi în special în purtare şi îmbrăcăminte (Efes. 4:25, 29, 31, 32; 1 Tim. 2:9-10). Modestia include ceea ce se vede în aparenţa noastră, îmbrăcăminte, vorbire, conduită şi poate fi aplicată la toate situaţiile.

3. Înfăţişare şi îmbrăcăminte.

Viaţa noastră, caracterul şi imaginea noastră personală sunt reflectate de felul şi modul în care noi ne purtăm şi ne îmbrăcăm. Sfatul Scripturii în această privinţă este clar, îmbrăcămintea trebuie să fie modestă şi decentă (Rom. 12:2; 1 Tes. 5:22-23; 1 Petru 3:3-4). Ca oameni născuţi din nou, avem datoria de a lupta împotriva poftelor firii pământeşti şi de a evita stilul de viaţă imoral (Gal. 5:13-21; 1 Petru 2:11; 2 Petru 1:4) Frumuseţea unui creştin nu stă în îmbrăcăminte extravagantă, purtarea bijuteriilor, folosirea articolelor cosmetice, ci în relaţia noastră cu Hristos (Iacov 2:1-4).

Obligaţii sociale

1. Angajament.

Obiectivul nostru este îndeplinirea obligaţiilor noastre faţă de societatea în care trăim prin a fi buni cetăţeni şi a căuta să corectăm nedreptatea socială prin felul nostru de viaţă.

2. Fiind buni cetăţeni.

Învăţătura Sfintelor Scripturi precum şi ascultarea noastră de Dumnezeu ne obligă a ne comporta într-un mod responsabil ca şi cetăţeni ai ţării în care locuim (Marcu 12:13-15, 17; Rom. 13:1-7; 1 Petru 2:13-17). Sprijinim legea civilă şi ordinea, susţinem conducătorii noştrii în respect  rugându-ne pentru ei, participând în şcoli publice, exercitând dreptul de vot în

activităţile guvernamentale, etc. Legea lui Dumnezeu este supremă, dar noi ascultăm de legile ţării în care trăim până acolo unde contravin cu legile lui Dumnezeu (Fapte 5:29).

3. Corectând nedreptatea socială.

Dragostea pentru alţii şi recunoaşterea egalităţii tuturor oamenilor înaintea lui Dumnezeu ne îndeamnă la sprijinul şi ajutorarea celor neprivilegiaţi, flămânzi, neglijaţi, persecutaţi, oprimaţi, etc. (Fapte 10:34; 17:26; Mt. 22:39; Rom. 13:8-10). În toate comportările şi activităţile noastre, noi trebuie să fim receptivi la nevoile omeneşti şi împotriva discriminărilor economice şi rasiale. Fiecare membru are libertatea să se închine şi să participe la activităţile Bisericii, indiferent de rasă, culoare, sex şi nivel social sau profesional. (Luca 10:30-37; Ioan 1:17).

4. Protejând sanctitatea vieţii.

Noi suntem responsabili în faţa lui Dumnezeu atât de viaţa noastră fizică, cât şi de a altora. Întrucât Dumnezeu este singurul creator al vieţii, numai El are dreptul de a decide când ea se sfârşeşte (Ps. 31:14; Exod 20:13; Eclesiastul 8:8). Este ferma noastră convingere că abandonarea bătrânilor, debililor mintal, bolnavilor cronici şi a altor infirmi, pentru motive personale, aranjamente sociale sau avantaje economice, sunt din punct de vedere moral şi creştin un păcat. Chiar mai mult, noi credem că este responsabilitatea noastră ca şi creştini de a proteja pământul şi resursele lui (Gen. 1:26-29).

SUS

ANGAJAMENTE DOCTRINARE

1.      Pocăinţa - Marcu 1:15; Luca 13:3; Fapte 3:19.

Pocăinţa este schimbarea gândirii, a scopului şi a poziţiei în bine faţă de Dumnezeu. Este o porunca divină şi înseamnă întoarcerea la Dumnezeu de pe căile rătăcitoare a firii umane, căinţa pentru viaţa trăită în păcat şi recunoştinţa faţă de Dumnezeu. O pocăinţă sinceră mărturiseşte şi părăseşte păcatul - Marcu 1:15; Isaia 1:16-19; Tit 2:11-13; Fapte 2:38. Pocăinţa transformă întreaga personalitate şi schimbarea trebuie să aibă loc în:

1.Gândire - Luca 15:17;

2.Sentimente - 2 Cor. 7:10; 

3.Voinţă - Luca 15:20.

2.      Naşterea din nou - Ioan 3:3; 1 Petru 1:23; 1 Ioan 3:9.

Pentru ca omul să poată trăi după voia lui Dumnezeu şi pentru ca firea lui cea veche să fie dezbrăcată de puterea ei, el trebuie să fie născut din nou, adică din Dumnezeu - Tit 3:5. Transformarea sufletească în fiinţa omului este efectuată de Duhul Sfânt prin Cuvântul lui Dumnezeu. Ioan 3:3-5; 2 Cor. 5:17., Iacov 1:18.

3.      Înnoirea - Romani 12:2.

Este transformarea făcută de Duhul Sfânt în inima celui ce crede în Dumnezeu.

4.      Justificarea - Rom. 5:1; Tit 3:7.

Prin credinţa în Domnul Isus şi acceptarea jertfei Lui Dumnezeu, Tatăl te socoteşte ca fiind neprihănit - adică fără nici o vinovăţie înaintea Lui.

5.      Sfinţirea

5.1. Sfinţirea de drept. E darul ceresc în urma faptului de a fi socotit neprihănit de Dumnezeu. Rom. 5:2; 1 Cor. 1:30; 1 Tes. 4:3; Evrei 13:12. Biblia declară că orice om întors la Dumnezeu, curăţit, iertat şi născut din nou este considerat ca sfinţit de Dumnezeu Tatăl, prin jertfa Domnului Isus Hristos. 5.2. Sfinţirea practică - Luca 1:75; 1 Tes. 4:7; Evrei 12:14. Sfinţit înseamnă despărţit cu totul de păcat şi pus deoparte pentru Sfinţirea începe odată cu pocăinţa şi naşterea din nou şi este un proces care continuă toata viaţa. Sfinţirea se realizează prin sângele lui Isus, prin lucrarea Duhului Sfânt şi prin Cuvânt.  1 Cor. 1:2; 6:10-11; Ioan 17:17; 1 Ioan 1:7; 1 Petru 1:2.

 

6.      Botezul în apă - Mt. 28:19; Mc. 1:9-10; Fapte 8:36-38, Ioan 3:22

Oricine crede potrivit Evangheliei urmează această poruncă biblică, cerând să fie botezat în apă. Se face în numele Tatălui, al Fiului şi a Duhului Sfânt, printr-o singură scufundare în apă - Matei 28:19; Marcu 16:16; Rom. 6:3-4; Fapte 10:47. Doctrina Bisericii Penticostale nu învaţă şi nu este de acord cu botezul făcut copiilor mici. Copiii mici sunt aduşi în Biserică pentru a se cere binecuvântarea Domnului peste ei - Marcu 10:13-16. Botezul a fost poruncit de Isus (Matei 28:19). El însuşi a fost botezat (Matei 3:13-16). Dumnezeu a confirmat botezul lui Isus (Luca 3:22), iar ucenicii l-au practicat şi învaţat (Fapte 2:38-41; 16:33; 19:1-6).

7.      Botezul cu Duhul Sfânt

După ce inima a fost curăţită prin sângele lui Isus şi înnoită prin lucrarea naşterii din nou, botezul cu Duhul Sfânt este o umplere cu putere pentru slujire şi pentru mărturisirea lui Isus - Mt. 3:11; Lc. 24:49-53; Fapte 1:4-8. Acest botez trebuie cerut şi aşteptat prin trăirea unei vieţii sfinte înaintea lui Dumnezeu. Fapte 1:4-8; 2:4; 19:1-6; 1 Tes. 5:19; Gal. 5:16.Botezul cu Duhul Sfânt este trăirea unei experienţe deosebite cu Dumnezeu de care poate beneficia orice om care a experimentat în viaţa lui pocăinţa şi naşterea din nou.

8.      Vorbirea în alte limbi

Este semnul iniţial al botezului cu Duhul Sfânt (Ioan 15:26; Fapte 2:4; 10:44-46; 19:1-7.) Ca dar al Duhului Sfânt, vorbirea în alte limbi este o vorbire fluentă, cursivă şi inteligibilă. (1 Cor. 14:13-22.) Cel care vorbeşte în alte limbi este pe deplin conştient. Vorbirea în alte limbi trebuie să fie în contextul unei vieţi trăite în sfinţenie. Ea trebuie să fie diferenţiată de alte vorbiri în limbi care nu sunt inspirate de la Duhul Sfânt.

9.      Darurile Duhului Sfânt - 1 Cor. 12:1-11, 28, 31; 14:1.

Din Sfintele Scripturi reiese că Duhul Sfânt are daruri pe care El le împarte credincioşilor după cum voieşte (1 Cor. 11). Darurile Duhului Sfânt sunt date credincioşilor în vederea lucrării de slujire. Nu toţi credincioşii primesc astfel de daruri, însă toţi sunt chemati a le dori şi a umbla pe calea cea mai aleasă a dragostei.

10.  Roada Duhului Sfânt - Rom. 6:22; Gal. 5:22-23; Efes. 5:9.

Roada Duhului este semnul unei vieţi sfinte. După ce am devenit copii a lui Dumnezeu trebuie să ne lăsăm cârmuiţi de Duhul Sfânt pentru a putea rodi. Acolo unde nu este roada Duhului Sfânt, nu poate fi o viaţă plăcută lui Dumnezeu. Roada este necesară pentru identificarea relaţiei cu Dumnezeu. (1 Cor. 13:1-3; Mt. 7:20; 1 Ioan 2:9-11).

11.  Semne şi Minuni

Sunt lucrări care aparţin lui Dumnezeu şi pe care El le face prin credincioşii aleşi în mod special pentru aceasta (Marcu 16:17-20; Rom. 15:18-19; Evrei 2:4).

12.  Vindecarea Divină

Este dată prin jertfa Domnului Isus pentru toţi cei mântuiţi (Ps. 103:3; Isaia 53:4-5; Matei 8:17; Iacov 5:14-16; 1 Petru 2:24). Rugăciunea pentru bolnavi şi ungerea cu untdelemn este un aşezământ rânduit de Domnul Isus şi de apostoli (Marcu 6:12-13; Iacov 5:14-15). Pentru cei care cred, vindecarea intră în acelaşi plan de mântuire ca şi iertarea păcatelor. De aceea Biblia îndeamnă că în caz de boală credincioşii pot chema presbiterii să se roage pentru ei, ungându-i cu untdelemn în Numele Domnului. Aceasta nu înseamnă că cei credincioşi combat asistenţa medicală, dimpotrivă ei recunosc în ea ca fiind un instrument de vindecare în mâna lui Dumnezeu (Matei 8:16-17; Marcu 2:15-17; 16:17-18; Isaia 38:21). Cauzele bolilor pot fi păcatul, atac din partea diavolului, călcarea unor legi naturale, o pedeapsă a Domnului, bătrâneţea, o încercare îngăduită de Domnul. Căile de vindecare pot fi pe cale naturală, prin contribuţia noastră cu tratament sau odihnă, sau pe cale supranaturală în urma intervenţiei spontane a lui Dumnezeu.

13.  Cina Domnului - Matei 26:26-29; 1 Cor. 11:23-26.

Cina Domnului reprezintă noul legământ în jertfa Domnului Isus, jertfa care a fost dată pentru omenirea întreagă. Cei care participă la acest act trebuie să ştie că vrednicia lor este în jertfa Domnului Isus dar se cere şi din partea lor o cercetare lăuntrică înaintea acestei lucrări. Actul cinei se poate oficia ori de câte ori este posibil, fără deosebire de zile sau dată - 1 Cor. 11:23-26.

14.  Spălarea picioarelor - Ioan 13:4-17; 1 Tim. 5:9-10.

După cină Domnul Isus a spălat picioarele ucenicilor Săi. Acesta nu este doar un obicei tradiţional în Israel ci şi un act care trebuie practicat în semn de umilinţă şi dragoste frăţească, conştienţi în acelaşi timp că este şi un act de slujire (Ioan 13:1-17; Fapte 2:42; 1 Tim. 5:10).

15.  Zeciuiala şi dărnicia - Gen. 14:18-20; 28:20-22; Maleahi 3:10; Luca 11:42; 1 Cor. 9:6-9; Evrei 7:1-21

Din punct de vedere biblic noi nu suntem posesori, ci numai administratori a ceea ce Dumnezeu ne-a dat (Ps. 24:1; 1 Cor. 6:19-20). Dărnicia este o rânduială biblică în baza căreia fiecare credincios este dator să susţină Biserica şi lucrarea Domnului (1 Cor. 16:1; Evrei 7:4-10; 2 Cor 9:7; Luca 6:38). Învăţătura Vechiului cât şi a Noului Testament arată foarte clar că a zecea parte din venitul nostru aparţine lui Dumnezeu ( Maleahi 3:10; Luca 11:42).

16.  A doua venire  a Domnului Isus

16.1 Răpirea Bisericii. Isus va veni în văzduh. Cei morţi în Domnul vor învia şi împreună cu cei vii care sunt copii a lui Dumnezeu vor fi răpiţi împreună cu El în nori, după ce în prealabil a avut loc procesul schimbării fizice (1 Cor. 15:52; 1 Tes. 4:15-17; 2 Tes. 2:1). Răpirea este faza care cuprinde venirea secretă a lui Isus în văzduh în vederea răpirii Bisericii Sale (1 Tes. 4:13-17; 5:9; Isaia 26:20; 1 Tes. 1:10; Rom. 5:9). Biserica va fi în cer la nunta Mielului unde va fi răsplătită (2 Cor. 5:10; Rom. 14:10; 1 Petru 4:17; 1 Cor. 3:10-15).   

16.2. Venirea vizibilă a lui Isus. După nunta Mielului, împreună cu Mireasa Sa, va avea loc arătarea lui Isus pe norii cerului, pentru instaurarea împăraţiei de o mie de ani (Zah.

14:4; 1Tes. 4:14; 2Tes. 1:7-10; Apoc. 20:4; Apoc. 1:7). Isus intervine pentru a salva Israelul şi a întemeia Împărăţia de o mie de ani, timp în care pământul întreg va fi stăpânit de o pace deplină. În acest timp satan va fi legat (Iuda 14:15; Apoc. 5:10; 19:11-21; 1 Cor. 15:54-55). La sfârşitul miei de ani, satan va fi dezlegat. În urma multor evenimente care vor avea loc în această perioadă va avea loc judecata lui Dumnezeu cu privire la satan şi la toţi cei al căror nume nu a fost scris în Cartea Vieţii. Sentinţa judecăţii lor va fi iazul de foc, adică moartea a doua (Apoc.20:7-15). În urma acestor evenimente escatologice, pământul şi cerul vor fi reânnoite, pe tot întinsul noului Univers va locui neprihănirea, moartea nu va mai fi,   va începe veşnicia lui Dumnezeu (Apoc. 21:1-5).

17.  Viaţa veşnică

Va fi răsplata pentru cei care au trăit o viaţă sfântă de neprihănire (Matei 25:46; Ioan 10:28; Rom. 6:22; 1 Ioan 5:11-13).

18.  Pedeapsa veşnică

Va fi plata pentru cei păcătoşi care nu au trăit conform voii lui Dumnezeu (Mt. 25:41-46; 2 Tes. 1:8-9; Apoc. 20:10-15).

19.  Abţinerea totală

De la fumat, droguri şi băuturi alcoolice (Efes. 5:18; Prov. 20:1; Isaia 28:7; 1 Cor. 5:11; 6:10; Gal. 5:21).

20.  Mâncare şi băutură

Ca şi oameni credincioşi se cere a fi cumpătaţi în aceste aspecte (Rom. 14:2-3, 17; 1 Cor. 8:8-13; 1 Tim. 4:1-5).

21.  Ziua Domnului - Rom. 13:1-2; 14:5-6; Col. 2:16-17.

Isus a înviat din morţi duminica, în prima zi a săptămâni ăi Biserica primară se strângea duminica pentru serviciile divine (Ioan 20:19-26; Fapte 2:1; 20:7; 1 Cor. 16:2).

22.  Simplitatea (modestia) - Rom. 12:1-2; Iacov 4:4; 1 Cor. 9:27.

Conform cu ideea Biblică, modestia este o calitate spirituală lăuntrică, exteriorizată printr-o trăire cuviincioasă în toate aspectele vieţii. Credincioşii trebuie să urmărească a fi un exemplu pozitiv pentru societatea în care trăiesc.

23.  A nu aparţine unor secte religioase secrete

Ioan 18:20; 2 Cor. 6:14-17

24.  Jurământul - Mt. 5:34-36; Iacov 5:12; Ps. 119:106.

Jurământul este o mărturie solemnă bazată pe conştiinţă şi se depune în faţa instanţelor legale de stat (Evrei 6:16-17).

25.  Căsătoria şi recăsătoria - Mt. 19:7-9; Mc. 10:11-12; Luca 16:18; 1 Cor. 7:2, 10-11.

Căsătoria este instituită de Dumnezeu şi este legământul dintre un bărbat şi o femeie. Prin căsătorie cei doi devin un singur trup şi au datoria de a se ajuta şi iubi reciproc. Conform Scripturilor fiecare este liber să decidă cine să-i fie partenerul de viaţă cu o singură condiţie, să fie în Domnul (1 Cor. 7:38-39). Căsătoria se oficiază în Biserică numai în urma căsătoriei civile. Nu sunt admise: căsătoria unui credincios cu un necredincios, concubinajul, desfrâul, necurăţia, avorturile, prostituţia, homosexualitatea şi lesbianismul.(Rom.1:22-32; 2 Cor 6:14). Căsătoria nu se poate deslega decât  în cazul când unul din cei doi a căzut în păcat de curvie (adulter) dovedit (Mt. 19:1-12) sau când unul din cei doi soţi au încetat din viaţă. Domnul Dumnezeu urăşte despărţirea, aşa că ce a unit Dumnezeu omul să nu despărţească. (Gen. 2:18-24; Evrei 13:4; Rom. 7:1-3; 1 Cor. 6:18).

26.  Postul

Este abţinerea de la mâncare şi băutură de orice fel pe un timp hotărât de fiecare în parte. El are ca scop însoţirea rugăciunii pentru apropierea de Dumnezeu.(Mt. 6:16, 17:21; Marcu 2:20; Isaia 58:1-14).

27.  Atitudinea noastră faţă de alte confesiuni religioase

SUS

CE CRED PENTICOSTALII

"Prea iubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte,

m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa,

care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna" Apostolul Iuda.

1.      BIBLIA SAU SFÂNTA SCRIPTURĂ

Este compusă din Vechiul şi Noul Testament. Este singura autoritate infailibilă în materie de credinţă (2 Timotei 3.16). Biblia e colecţia unor cărţi recunoscute şi folosite de biserica creştină ca fiind revelaţia lui Dumnezeu şi descoperirea voii Lui faţă de omenire. Oamenii au vorbit de la Dumnezeu îndemnaţi de Duhul Sfânt (2 Petru 1.21; Galateni 1.11.12). Biblia se compune din 66 de cărţi : Vechiul Testament–39 de cărţi, iar Noul Testament–27 de cărţi. Ea cuprinde cărţi istorice, poetice, şi profetice. Credem că Biblia este autentică din:  1.) superioritatea învăţăturilor ei2.)descoperirile arheologice care au confirmat că o serie din cele cuprinse în ea – ţări, popoare şi localităţi, azi dispărute, – sunt adevărate (descoperirea manuscriselor de la Marea Moartă din 1947);

împlinirea profeţiilor – în mod special cu privire la venirea şi viaţa Domnului Isus. Biblia are aproximativ 40 de autori, care au scris-o în decurs de 1500 de ani. Fiecare autor era condus şi inspirat de Duhul Sfânt (Ioan 5.39,46 ; Psalmul 119.11, 105; Deuteronom 4.2).

2.      SFÂNTA TREIME

Este un singur Dumnezeu veşnic, în trei persoane : Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt (Marcu 12.29; Isaia 45.21,22; Exod 3.14 Matei 28.19; 1Ioan 5.7; 2Corinteni 13.14).  

DUMNEZEU TATĂL – este Creatorul tuturor lucrurilor, Duh, Viaţă, Lumină, Dragoste, Inţelepciune, Dreptate, Adevăr şi Sfinţenie. El nu poate fi văzut, nici pătruns de mintea omenească, însă poate fi cunoscut prin Cuvântul Său scris – Biblia. În dragostea Sa cea mare, L-a trimis pe Fiul Său în lume să sufere, să moară pentru răscumpărarea celor păcătoşi (Apocalipsa 4.11; Efeseni 3.9; Ioan 3.16; 4 :24; Exod 34.6; Evrei 4.13; Matei 22.37). DUMNEZEU FIUL – a venit să sufere şi să ridice păcatele celor ce cred în El, împăcându-ne cu Dumnezeu şi dăruindu-ne mântuirea. La trei zile după moartea Sa a înviat. S-a înălţat la cer, stând la dreapta Tatălui şi mijloceşte pentru credincioşi; le pregăteşte un loc în cer. El va veni a doua oară să ridice Biserica Sa, şi va fi Judecătorul viilor şi al morţilor (Ioan 1.29; 1Corinteni 15.3, 4; Evrei 7.25; 9.28; Fapte 10.42).   DUMMEZEU DUHUL SFÂNT – este o Persoană reală, ca şi Tatăl şi Fiul. În lucrarea de mântuire a omenirii, El e locţiitorul Domnului Isus pe acest pământ. Din punct de vedere al autorităţii şi divinităţii, Duhul Sfânt este egal cu Tatăl şi cu Fiul. Doar în planul de mântuire are un rol deosebit. El îl cheamă, îmbracă, conduce şi învaţă pe credincioşi. El dă putere credincioşilor în diferite slujbe duhovniceşti (Ioan 14.16; Fapte 2.1-4; 13.2; 20.28; Evrei 2.1-4; 9.14; 1Corinteni 2.10; 12.13; Romani 8.9, 16; Ioan 1.32).

3.      ÎNGERII

Ei sânt făpturi duhovniceşti create de Dumnezeu fără păcat şi puse în slujba Sa. Ei îndeplinesc diferite slujbe, atât pentru cei chemaţi la mântuire, cât şi pentru cei care au dobândit mântuirea. Ei sânt în acelaşi timp împlinitorii voii lui Dumnezeu executând hotărârile Lui în ce priveşte pedepsirea celor răi (Geneza 19.15; Evrei 1.14; Matei 13.39-41, 47, 50; 25.31). Îngerii nu se căsătoresc şi nici nu mor (Luca 20.34-36). Există diferite funcţii date de Dumnezeu între îngeri (Iuda 9; Romani 8.38; Efeseni 3.10). Unii îngeri au căzut şi sânt liberi, lucrând cu Diavolul în lume, iar o parte din îngerii căzuţi sânt legaţi în adânc (2Petru 2.4; Iuda 6). Sfârşitul îngerilor răi care nu şi-au păstrat sfinţenia înaintea lui Dumnezeu şi au căzut va fi iazul de foc (Matei 25.41; Apocalipsa 20.10).

4.      DIAVOLUL sau Satana

A fost odata Lucifer aurorei; mândrindu-se a căzut şi astăzi e căpetenia îngerilor răi care şi-au părăsit locul şi au căzut. El amăgeşte întreaga omenire, e ucigaş, ispititor, înşeală, pârâtor şi mincinos. El a fost biruit prin jertfa Domnului Isus şi soarta lui şi a îngerilor lui e aruncarea în iazul de foc şi chinuirea lor în veci (Isaia 14:12-14; Iuda 6; Apocalipsa 13:9; 20:10; Evrei 2:14; Matei 25:4).

5.      CREAREA OMULUI ŞI CĂDEREA LUI ÎN PĂCAT

Omul a fost creat de Dumnezeu bun, drept şi liber (Genesa 1:26-27), creat din ţărâna pământului, aceasta fiind un act de creaţiune a lui Dumnezeu, şi nu o evoluţie (Matei 19:4). Omul e format din trei părţi distincte: 1.) Duh – partea omului care poate distinge; 2.) Suflet- partea emotivă (Psalmul 42:1-6) – afecţiunea, dorinţa, voinţa, emoţiile;  3.) Trup – supus morţii. El conţine simţurile şi e cortul sufletului şi a duhului- va fi înviat din morţi.

Omul a fost înşelat de Satan şi a căzut în păcat. Căderea sa a atras toţi oamenii în păcat. Din această stare omul nu se poate izbăvi singur, decât prin jertfa Domnului Isus. Păcatul, sub orice formă s-ar prezenta, e urmat de consecinţe. El este boldul morţii şi atrage după

sine pedeapsa veşnică a lui Dumnezeu (Romani 6:23; 5:12; Eclesiastul 7:29, Genesa 3; Fapte 4:12; Apocalipsa 2:18; Isaia 43:7).

6.      HARUL LUI DUMNEZEU 

Este bunătatea şi dragostea pe care Dumnezeu a arătat-o prin Domnul ISUS faţă de cei păcătoşi. Nimeni nu se poate mântui prin propriile sale fapte, binefaceri, sau prin faptele Vechiului Testament, ci numai prin Harul lui Dumnezeu care ne învaţă (Tit 2:11,12; Ioan 1:17; Efeseni 2:5-9; Fapte 15:11)

7.      CREDINŢA (Evrei 11:1; 2 Corinteni 4:18) 

(Evrei 11:1; 2 Corinteni 4:18) Conform Noului Testament, credinţa e tăria adevărului Biblic pe care îl cunoşti. Credinţa e de obârşie divină. Ea se primeşte de la Dumnezeu prin descoperirea lui, şi nu prin concepţii şi închipuiri omeneşti. Credinţa vine în urma auzirii Cuvântului şi trebuie să crească (2 Tesaloniceni 3:2; Romani 10:17; Iuda 3; Iacov 2:14-22; 2 Petru 1:1). Ocredinţa doar intelectuală, aşa cum o au şi demonii, nu este de ajuns (Galateni 5:6). Cea adevărată cuprinde cunoştinţa voii lui Dumnezeu şi împlicare cu fapta (2 Tesaloniceni 2:13, 1 Petru 1:22) şi pentru care adevăraţi creştini se luptă să o păstreze ca la început (Iuda 3).

8.      POCĂINŢA

Este schimbarea gândirii, scopului şi a poziţiei faţă de Dumnezeu. Este un ordin divin şi înseamnă întoarcerea la Dumnezeu de la căile rătăcite, căinţa pentru viaţa trăită în păcat şi recunoştinţa faţă de Dumnezeu. Trebuie să aibă loc o despărţire de păgânitate şi faptele păcătoase. Pocăinţa e adevărată doar dacă e din inimă, sinceră, căutând să îndrepte greşelile comise faţă de aproapele. O pocăinţă sinceră mărturiseşte şi părăseşte păcatul (Marcu 1:15; Isaia 1:16-19; 55:7; Plg. 3:39, 40; Tit 2:11-13; Fapte 2:38; Proverbe 28:13). Ea afectează întreaga personalitate şi schimbarea trebuie să aibă loc în:             1. gândire (Luca 15:17);              2. sentimente (2 Corinteni 7:10);              3. voinţă (Luca 15:20).

9.      NAŞTEREA DIN NOU

Pentru ca omul să poată trăi după voia lui Dumnezeu şi pentru ca firea lui cea veche să fie dezbrăcată de puterea ei, el trebuie să fie născut din nou, din Dumnezeu. Chiar din punct de vedere omenesc nimeni nu se naşte pe el, ci e născut. Această trasformare sufletească e efectuată de Duhul Sfânt prin Cuvântul lui Dumnezeu (Ioan 3.3-5; 2 Cor 5.17; Tit 3.5). Numele celor născuţi din nou sunt scrise în Cartea Vieţii (1 Ioan 3.7-10; 1 Cri 13.1-3; Luca 10.20; Ap 20-12).

10.  IERTAREA

Este un atribut dumnezeiesc, prin care se dovedeşte bunătatea lui Dumnezeu faţă de oamenii păcătoşi. Cei care se întorc la El pot primi iertarea. Ei trebuie să mărturisească şi să părăsească păcatul, rugându-se pentru a fi iertaţi. Odată păcatul iertat păcătosul se simte uşurat şi fericit. Mărturisirea în Biserica locală se face la Păstor şi fraţi ordinaţi (1 Ioan 1.19; Fp 10.14; Ps 31.1,2; Ap 1.5; Rom 5.9; Is 43.25; 44.22).

11.  SFINŢIREA

Înseamnă despărţirea cu totul de păcat şi punerea de o parte pentru Dumnezeu. Biblia declară că orice om întors la Dumnezeu, curăţat, iertat şi născut din nou este considerat ca sfinţit prin jerfa Domnului Isus. Pe de altă parte, sfinţirea începe odată cu pocăinţa şi naşterea din nou, continuând apoi toata viaţa. Sfinţirea se realizează prin sângele lui Isus şi prin lucrarea Duhului Sfânt (1 Cor 1.2; 6.10,11; Ioan 17.17; 1 Ioan 1.7; 1 Pt 1.2). Este opusă voii lui Dumnezeu folosirea alcoolului

(Ef 5.18; Pv 20.1; 23.20,30; Isaia 5.11,12; Luca 21.34) şi fumatul distrug sănătatea trupului, care e Templul Duhului Sfânt (1 Cor 6.19; Gal 5.19-21).

12.  RUGĂCIUNEA

Este legătura directă a omului cu Dumnezeu şi expresia dorinţei după El. Adevarata rugăciune este cea izvorâtă dintr-o inimă curată, şi nu învăţată pe de rost. Închinătorii adevăraţi se roagă în duh şi adevăr. Păcatele ascunse, când nu îi iertăm pe alţii, sau lucrul cerut care nu e după voia lui Dumnezeu, împiedică ascultarea rugăciunii de Dumnezeu. Biblia interzice închinarea la sfinţi sau îngeri (Ioan 4.24; Iacov 5.16; Ps 32.3-5; Ap 19.10; Col 2.18).

13.  POSTUL

Abţinerea de la mâncare şi băutura de orice fel. El are ca scop însoţirea rugăciunii pentru apropierea de Dumnezeu. Adevăratul post e acela care izvoreşte din inima persoanei, şi nu acela care îi este impus. O impunere de posturi lungi şi istovitoare este contrară voii lui Dumnezeu. Mai presus decât postul prin care cineva îşi chinuieşte sufletul şi trupul este postul facerii de bine şi milosteniei (Is 58.6,7;).

14.  BOTEZUL ÎN APĂ

Biserica Penticostală are trei acte de cult: 1) Botezul în apă; 2) Cina Domnului; 3) Spălarea picioarelor. “A boteza” vine de la “baptizo” al limbii greceşti, care înseamnă “a scufunda, a afunda, a înveli cu lichid”. Botezul în apă este poruncit de Domnul Isus. Acest botez îl oficiază păstorii bisericii, celor care cred şi vor a-L asculta  pe Dumnezeu. El este simbol al morţii faţă de păcat şi al învierii la o viaţă nouă. Oricine crede potrivit Evangheliei depline urmează această poruncă Biblică, cerâd să fie botezat. Se administrează în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt, printr-o singură scufundare în apă (Mt 28.19; Mc 16.16; Rom 6.3,4; Fp 10.47). Copiii credincioşilor aduşi la binecuvântare (Mrc 10.13-16, Numeri 6.22-27).

 

DE CE TREBUIE SĂ NE BOTEZĂM? 

 

1. este poruncit Mt 28.19 şi este planul lui Dumnezeu pentru noi Lc. 7:30;

2. ISUS s-a lasat botezat - Mt. 3:13-16;

3. Dumnezeu a confirmat botezul lui ISUS - Luca 3:22;

4. apostolii l-au practicat şi învăţat Fp 2.38,41 ; 16.33 ; 19.1-6.

15.  CINA DOMNULUI 

Este instituită de Domnul Isus prin întemeierea noului legământ şi reprezintă jerfa lui pentru omenire. Cei care participă la cină trebuie să ştie că vrednicia lor este în baza jerfei lui Isus, dar fiecare este dator să se cerceteze pe el însuşi când ia cina. Actul cinei se poate oficia ori de cate ori e posibil, fară deosebire de zile sau date, se oficiază de slujitori investiţi pentru aceasta (Mt 26.26-29; 1 Cor 11.13-29).

16.  SPĂLAREA PICIOARELOR

În timpul cinei, Domnul Isus a spălat picioarele ucenicilor. El nu este doar un obicei tradiţional al Israelului. Duhul Sfânt ne adevereşte că actul acesta trebuie practicat în semn de umilinţă, dragoste frăţescă şi conştient că este un proces de purificare spirituală (Ioan 13.1-17; Fp 2.42; 1 Tim 5.10).

17.  RUGĂCIUNEA PENTRU BOLNAVI ŞI UNGEREA CU UNTDELEMN

Este un aşezământ rânduit de Domnul Isus şi de apostoli  (Mc 6.12,13; Iac 5.14,15). Biblia ne arată că bolile sunt cauzate de faptul că păcatul a intrat în lume şi e posibil chiar daca cel bolnav nu a păcătuit, boala să fie ca urmare a căderii primului om. Pentru cei care cred, vindecarea intră în acelaşi plan de mântuire ca şi iertarea păcatelor. De aceea Biblia prevede ca, în caz de boală, credincioşii pot chema presbiterii să se roage pentru ei, ungându-i cu untdelemn în Numele Domnului. Aceasta nu înseamna ca noi combatem ştinta sau asistenţa medicală (Mt 8.16,17; Mc 2.15-17,18; Is 38.21).

 

CAUZA PENTRU BOLI: 1) păcat; 2) atac al Diavolului; 3) călcarea unor legi naturale; 4) o pedeapsă a Domnului; 5) bătrâneţea.

 

CĂI DE VINDECARE: 1) naturală: adică cu contribuţia noastră prin tratament, odihnă (dar vindecarea numai de la Dumnezeu vine); 2) supranaturală: vindecarea prin intervenţia lui Dumnezeu  ca răspuns la rugăciune.

18.  BOTEZUL CU DUHUL SFÂNT

Trebuie să facem o distincţie între Duhul Sfânt a treia persoană din Trinitate, şi botezul cu Duhul Sfânt (darul Duhului Sfânt). La pocăinţă sunt chemaţi cei nemântuiţi spre a sluji Domnului (Fp 17.30), pe când botezul cu Duhul Sfânt e îmbrăcarea celor născuţi din nou (deja mântuiţi) cu putere de sus (Lc 24.48,49; Fp 1.8). E o experienţă unică deosebită de pocăinţă şi naştere din nou (numai după ele). Semnul iniţial al botezului cu Duhul Sfânt este vorbirea în alte limbi (Fp 2.1-4; 10.44-46; 19.1-6). Vorbirea aceasta în limbi (ca dar al Duhului Sfânt) este o vorbire fluentă, curgătoare şi inteligibilă, cel care vorbeşte este pe deplin conştient; nu este în stare de transă sau extaz. Botezul cu Duhul Sfânt este o imbrăcare cu putere de sus pentru a face voia lui Dumnezeu, cu pace lăuntrică şi o bucurie de nedescris, cu curaj deosebit de a mărturisi. Acest botez trebuie cerut şi aşteptat într-o viaţă sfântă şi curată (Mt 3.11; Fp 1.4,5,8; 2.4; 19.1-6; 1 Tes 5.19; Gal 5.16).

19.  ROADA DUHULUI SFÂNT

Recolta unei vieţi sfinte. După ce am devenit copiii lui Dumnezeu, trebuie să ne lăsăm cârmuiţi de Duhul Sfânt. Acolo unde nu este roada Duhului Sfânt nu poate fi o viaţă plăcută lui Dumnezeu nici daruri sau lucrare adevarată a Duhului Sfânt. Roada este necesară pentru identificarea relaţiei cu Dumnezeu (Gal 5.22,23; 1Cor 13.1-3; Mt 7.20; 1Iona 2.9-11).

20.   DARURILE DUHULUI SFÂNT

Darurile Duhului sunt împărţite după voia Sa şi ele nu sunt abilităţi ereditar trasmise (1Cor 12.11). Darurile ajută la propovăduirea Evangheliei. Nu toţi credincioşii primesc aceleaşi daruri, însă toţi sunt chemaţi la a le dori şi a umbla pe calea cea mai alesă, a dragostei. Roada Duhului depinde de noi sau trebuie neapărat să o avem pentru a fi siguri că suntem

mântuiţi, pe când darurile le primim după voia Duhului Sfânt pentru zidirea bisericii, nu pentru slava sau câştigul celui ce le are (1Cor 12.8-11; 28-31; 13.1-3; 14.12,33,39,40; Ev 2.4; Rom 12.6). Chiar dacă în vremurile din urmă vor fi mulţi prooroci mincinoşi (Mt 24:11) asta nu exclude existenţa celor adevăraţi care lucrează şi azi după rânduiala exprimată in cap. 12-13-14- din 1Cor.

21.  BISERICA LUI DUMNEZEU

Este întemeiată de Domnul Isus. Ea îi cuprinde pe credincioşii tuturor timpurilor, care L-au urmat cu credinţă şi pocăinţă. Înfierea în Biserica adevărată o face Duhul Sfânt, prin naşterea din nou. Termenul de biserică are două sensuri: 1) biserica locală; 2) biserica universală (1Cor 1.2). Capul Bisericii este de a vesti Cuvântul şi a realiza aplicarea principiilor Împărăţiei lui Dumnezeu între oameni (Ef 1.22,23; 5.23-25; Fp 20.28; Ev 12.23; Mc 16.15-20; Rom 14.17). Intrarea în biserică se face în urma pocăinţei şi a botezului în apă.

22.  SLUJBELE DUHOVNICEŞTI ÎN BISERICĂ

Dumnezeu a rânduit în biserică diferiţi slujitori care, măcar că se deosebesc prin serviciul pe care îl fac, aparţin alături de ceilalţi credincioşi aceluiaşi corp spiritual. Dintre aceşti slujitori fac parte: păstorii, prezbiterii şi diaconii. Cei aleşi în aceste slujbe trebuie să fie conştienţi, ei şi biserica, sunt chemaţi de Domnul. De asemenea trebuie să aibă calităţi deosebite. Înainte de a fi puşi în lucrare, ei trebuie să fie ordinaţi prin punerea mâinilor şi rugăciune (Ef 4.11; 1Cor 12.12-30; 1Tim 3.1-13; 4.14; 5.17; Ev 13.17; 1Tes 5.12; Ez 3.17). Orice alte posibile “ordinări sau investiri” sunt in afara Bibliei şi deci neacceptate şi condamnate.

23.  DISCIPLINA ÎN BISERICĂ

Fiecare membru este dator şi obligat să primească tot felul de îndemnuri, mustrări şi chiar punere sub disciplină, în cazul când se abate de la morala bisericii şi de la învăţătura sănătoasă a Evangheliei depline. Scopul disciplinei în biserică este să-l ridice pe cel căzut sufleteşte şi să menţină în biserică autoritatea morală, buna rânduială, dragostea şi legătura frăţească (Mt 18.15-18-; 1Tes 5.14,15; 2Tes 3.14,15). După ce s-a încercat totul pentru însănătoşirea unui membru căzut în păcat şi când el nu mai prezintă nici o garanţie de viaţă spirituală, biserica e datoare să-l excludă din sânul ei. Prin excludere, el pierde calitatea de membru.

ABATERI CE IMPUN MĂSURI DISCIPLINARE: 1) morale: minciuna, furt, beţie, desfrâu, crimă (Rom 1.28-32; Gal 5:17-19, 1Cor 5.1-3); 2) viaţa dezordonată (2Tes 3.6-16); 3) lăcomia de orice fel (1Cor 5.11); 4) desconsiderarea autorităţii bisericii şi lucrătorilor ei (Lc. 16.31; 1Tes 5.12,13; Ev. 13.17); 5) absenţa îndelungată de la viaţa bisericii (Ev. 10.21); 6) dezbinătorii care lovesc în unitatea biserici (Fap. 20.29,30; 1Ioan 2.19; Tit 3.9,10); 7) învăţături false (1Ioan 4.1-6; 2Ioan 7; Gal. 1.9; 2Tes. 2.16-18). Pe cel care se căieşte din toată inima de abaterile sale şi comunitatea are dovezi că s-a îndreptat, că a fost iertat de Domnul pentru faptele sale, că se supune tuturor rânduielilor şi cere să fie reprimit, comunitatea îl poate reprimi. La reprimire, starea sa trebuie examinată cu multă atenţie.

24.  DĂRNICIA

Din punct de vedere biblic noi nu suntem posesori, ci doar administratorii lui Dumnezeu (Ps 24.1; 1Cor. 6.19,20). Dărnicia este o reacţie absolut normală faţă de iubirea lui

Dumnzeu. Ea e o rânduială biblică în baza căreia fiecare credincios este dator să susţină biserica şi lucrarea Domnului (1Cor. 16:1; Ev. 7.4-10). Exemplul oamenilor, chiar înainte de Legea Vechiului Testament (Gen. 14.20), în timpul Vechiului Testament (Mal. 3.8-10), şi evident al Domnului Isus (Mt 23.23) sunt suficiente pentru cei ascultători. Învăţăturile Noului Testament arată foarte clar că lui Dumnezeu îi aparţinem cu totul şi că adevăraţi Lui copii au oferit cel puţin a zecea parte din tot venitul lor (Gal. 6.6-8; 1Cor. 16.2; 2Cor. 8.1-8; 9.7; Fp. 20.35; Lc 6.38). Dărnicia nu substitue roada Duhului ci e dovadă a maturităţi spirituale şi un izvor de binecuvântare pentru cel credincios.

25.  DUMINICA - ZIUA DOMNULUI

În această zi, fiecare credinicos este dator să participe la servicile divine ale bisericii locale, pentru a primi zidirea sufletească. Aşa după cum lucruri vechi testamentare erau “umbra lucrurilor viitoare” şi aveau să fie implicate în persoana şi lucrarea Domnului Isus, tot aşa Sabatul (Ez. 20.12) indică spre odihna care se primeşte prin credinţa în Domnul Isus. Duminica, Isus a înviat din morţi, şi biserica primară se strângea pentru serviciile divine (Ioan 20.19-26; Fp 2.1; 20.7; 1Cor 9.27; Ev. 4.1).

26.  SIMPLITATEA

Biblia ne învaţă să fim cumpătaţi şi cuviincioşi în toate lucrurile. Credincioşii trebuie să urmarească a fi un exemplu pentru societatea în care trăiesc în toate compartimentele vieţi (Rom 12.1,2; Iacov 4.4; 1Cor. 9.27; Tit 2:11-13).

Conform Sfintelor Scripturi noi nu avem dreptul de a critica sau judeca rânduielile altor Biserici (Marcu 9:38-40).

 

Căci ce zice Scriptura? „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.”

Romani 4:3

În adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va moşteni lumea,

n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri, care se capătă prin credinţă.

Romani 4:13 

Înţelegeţi şi voi dar, că fii ai lui Avraam sunt cei ce au credinţă.

Galateni 3:7 

Pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste Neamuri, în

Hristos Isus, aşa ca, prin credinţă, noi să primim Duhul făgăduit.

Galateni 3:14

 

Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „Avraam a crezut pe Dumnezeu,

şi i s-a socotit ca neprihănire”; şi el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu.”

Iacov 2:23

 

Avraam, Isaac, Iacov, Moise, Ilie, Isaia, Ieremia, Ioan Botezătorul, Apostoli (ucenici Domnului), Pavel şi mulţi alţi.

Au crezut au avut credinţă că ce a spus Dumnezeu este sfânt Nu au nesocotit cuvântul lui Dumnezeu

Au ascultat întocmai porunca lui Dumnezeu Şi au fost socotiţi neprihăniţi.

 

Nu te va mântui cultul, datina, religia, legea or obiceiuri.

DOAR.

Să ne dea Domnul credinţă.

 

A Domnului să fie slava în veci de veci.

AMIN.

sus

Penticostalii din Romania

Penticostalii din Romania (I)

Istoria BEE

 

În 1973-74 am fost profesor la Seminarul teologic Baptist din Bucureşti. În scurta vreme mi-am dat seama că, prin limitarea drastică a numărului de studenţi şi prin multe alte restricţii impuse de Departamentul Cultelor, nu era acela locul meu. Am plecat pastor la Ploieşti.

Dar pasiunea mea este să formez cât mai mulţi pastori. Întrebarea mea era: Cum am putea forma predicatori altfel decât aducându-i la o şcoală controlată de comunişti?

Când veneau la mine vizitatori din apus în care aveam încredere le puneam această întrebare, dar toţi ridicau din umeri şi nu puteau să-mi răspundă la întrebare. În cele din urmă, prin 1977, i-am pus această întrebare lui Bud Hinkson. Acesta era liderul lui Campus Crusade pe întreaga Europă. El l-am ajutat să formeze grupuri Campus Crusade în mai multe centre universitare din România. Înainte ajutasem şi pe Navigatori să-şi formeze grupuri în mai multe oraşe.

 I-am spus lui Bud cam aşa: Acum, cu experienţa navigatorilor şi cu experienţa ta aici, am ajuns să vedem că se poate lucra sistematic cu grupuri de tineri. Oare n-am putea să ridicăm nivelul şi să facem într-un asemenea sistem un adevărat Seminar? El mi-a promis foarte serios că va studia problema si va căuta să găsească o soluţie.

Prin 1978, Bud a venit din nou la mine (eram deja la Oradea) şi mi-a spus că prin 1964 un grup de misionari în Guatemala au văzut că au mulţi convertiţi care sunt deja maturi şi care ar vrea să devină predicatori dar, având deja o familie de îngrijit, nu pot veni la un Seminar. Atunci misionarii s-au gândit să găsească o metodă prin care să pună Seminarul în casele acestor oameni. Şi ei au dezvoltat o asemenea metodă, pe care ei au numit-o „Theological Education by Extension” (TEE). Iată în ce constă această metodă. Se ia un manual care se predă la Seminar, să zicem, Introducere în Noul Testament. În Seminar, profesorul explică lecţie după lecţie şi să teme şi lucrări de casă şi apoi dă teste şi examen final. În sistemul TEE se face un „manual de lucru” care ţine locul profesorului. În acest manual de lucru i se explică studentului câte un capitol din manual, i se dau teme si lucrări şi i se dau teste pe care trebuie să le completeze, iar la sfârşitul cărţii i se arată cum ar fi trebuit să răspundă. Tot aşa i se dă formularul de examen final. Singurul lucru care este necesar este ca să existe cineva care îl verifică mereu pe student să-şi facă regulat studiul şi, eventual, să-l ajute unde nu înţelege. Această persoană se numeşte „facilitator.”

Bud mi-a spus că la Wheaton College, lângă Chicago, este un profesor care este expert în această nouă metodă de formare de predicatori şi pastori. El a fost la Viena si le-a vorbit la mai mulţi conducători de misiuni care operează în Europa de Răsărit despre această metodă şi conducătorii a şase asemenea organizaţii au decis să creeze o organizaţie nouă, dedicată numai introducerii şi implementării acestui sistem de învăţământ teologic în ţările comuniste. Ei au decis să schimbe numele metodei în „Biblical Education By Extension” (BEE) şi au numit noua organizaţie BEE.

De asemenea, au hotărât să înceapă totul în România, deoarece noi am cerut un asemenea lucru. Prin urmare, mi-a spus Bud Hinkson, vom alege zece pastori baptişti si timp de un  an de zile le vom preda lor câteva materii prin metoda aceasta, ca să vedem dacă ei sunt de acord. Vasile Talos şi Iosif Serac, pastori în Bucureşti, au decis care să fie acei zece pastori si în cursul anului şcolar 1978-1979 au făcut aceste întruniri secrete de instructaj. Pentru că  eram foarte urmărit de securitate în acea vreme, eu nu am participat la acele întruniri, dar de la Oradea mergeau regulat la aceste întruniri prietenii mei Alexandru Bodor şi Aurel Tanc şi ei mă ţineau la curent cu mersul experimentului.

La sfârşit, toţi pastorii au fost încântaţi de această metodă şi toţi au spus că este ideală pentru România. Dar, exista un mare impediment: în limba română nu aveam nici un manual de seminar teologic şi desigur nu aveam nici manuale de lucru. Cine ar putea să facă asemenea manuale? La începutul anului 1980, eu am făcut o călătorie în America şi cu acea ocazie am vorbit cu câţiva lideri români şi i-am informat despre metoda aceasta şi le-am cerut să facă ei aceste manuale, dar nimeni nu a îndrăznit măcar să se gândească la o asemenea mare întreprindere.

Către sfârşitul anului 1980, Nicolae Gheorghiţă a fost la un congres de endocrinologie (specialitatea lui medicală) în Statele Unite. La întoarcere s-a oprit în Viena şi acolo a fost informat despre acest nou sistem si i s-a spus cam aşa: Totul este gata din punctul nostru de vedere. Avem un număr de misionari tineri, cu pregătire teologică adecvată, care pot călători liber in România (aveau certificate de reprezentanţi ai unor companii americane în România) şi care pot fi facilitatori. Dar noi nu putem face cărţile în româneşte. Rezolvaţi voi această problemă şi noi venim şi organizăm şi facem şcoala.

Nicu Gheorghiţă a venit la mine şi mi-a spus că îmi plăteşte el salariu, numai să ies din pastoraţie şi să mă ocup numai de făcut aceste cărţi. I-am spus că fiind atât de supravegheat de securitate nu am nici o şansă să fac o asemenea lucrare în ţară. Singura soluţie ar fi să merg în America şi să fac această lucrare acolo.

Ca să scurtez povestea, în august 1981 mi s-a comunicat la securitate în Bucureşti că am trei săptămâni să-mi rezolv toate problemele, să-mi iau soţia şi fiica şi să plecăm din ţară şi să nu ne mai

întoarcem.

Pentru mine acesta era verdictul lui Dumnezeu că trebuie să mă duc în America şi să fac cărţile pentru BEE!

Ajunşi în America, am fost chemat să preiau conducerea la The Romanian Missionary Society (RMS), o organizaţie alcătuită de un grup de români care voiau să lucreze pentru ţara lor de origine. Ne-am aşezat în orăşelul Wheaton, la 40 de km. Vest de Chicago, şi acolo am început să facem cărţile pentru BEE. Dumnezeu ne-a binecuvântat dându-ne foarte repede şi banii şi oamenii necesari pentru această uriaşă lucrare (traducerea, editarea, tehnoredactarea şi tipărirea cărţilor este un lucru complicat care cere personal calificat şi foarte mulţi bani!).

Trebuie să vizualizaţi complexul acestei operaţii. La Viena, Austria, era deja structurată organizaţia BEE, cu oameni gata să meargă să conducă lucrarea în România. Ei au ales care să fie primele manuale (au ales manualele de bază de la Wheaton College, o universitate creştină în orăşelul în care ne-am instalat şi noi. Ei au descoperit că o organizaţie penticostală internaţională cu sediul în Belgia, numită „International Corespondence Institute” (ICI), a făcut deja manuale de lucru pentru acele manuale şi au obţinut dreptul (copyright) de a le face în limba română. Noi, cei de la RMS, ne-am obligat să traducem şi să facem gata de tipar toate cărţile. Am găsit un tipograf creştin în Olanda, şi acesta ne tipărea cărţile. De acolo, ele erau preluate de specialişti în introducerea cărţilor pe ascuns în ţările comuniste şi aceştia le duceau în România.

Prima carte pe care am făcut-o pentru acest program s-a întitulat „Galateni şi Romani”, care era şi manual şi manual de lucru într-o singură carte. Era extrem de bine făcută şi extrem de iluminatoare şi atrăgătoare pentru cei ce o studiau.

De acum urmează partea care interesează pe penticostali. Conducătorul BEE la Viena era Jodi Dillow, un teolog care studiase la Dallas Theological Seminary, un Seminar dispensaţionalist, cu o atitudine foarte anti-penticostală. Încă din 1982, eu l-am rugat pe Jodi să nu se limiteze la a lucra numai cu baptişti, ci să cuprindă în studiile BEE şi pe penticostalii din România. Jodi nici n-a vrut să audă de aşa ceva. Mi-a spus clar că el nu vrea să aibă de a face cu aceşti oameni.

Dar eu am insistat şi am căutat să-l conving măcar să încerce. Iată în esenţă ce i-am spus eu: „Penticostalii din România sunt o mişcare foarte dinamică şi în mare creştere. Ei pot să fie o forţă majoră pentru biruinţa mişcării evanghelice din România, dacă vor fi ajutaţi să depăşească anumite limite pe care le au acum. Problema lor, i-am spus lui Jodi, este că au ajuns să se bazeze pe prooroci, pe care îi consideră că sunt cei prin care le vorbeşte Dumnezeu direct. Şi, fiindcă au  vorbire directă de la Dumnezeu prin prooroci, au ajuns să considere că nu mai au nevoie să studieze Scriptura. Lucrul acesta creează foarte multă rătăcire. Dacă noi i-am ajuta să descopere frumuseţea studierii Cuvântului scris al lui Dumnezeu şi i-am ajuta să-şi formeze o gândire biblică, am redirecţiona întreaga mişcare penticostală din România şi am transforma-o într-o forţă a lucrării lui Dumnezeu din România!”

Din fericire, Jodi s-a lăsat înduplecat de argumentele mele şi l-a rugat pe Vasile Taloş să-i adune un grup de tineri penticostali la o adunare secretă pentru trei zile. Adunarea aceasta a avut loc în 1983. Au participat 16 tineri penticostali, între care amintesc pe Petru Lascău, Teodor Bulzan, Teodor Ciuciui, Dan Mitra, Petru Ivan, Ioan Marinău, Florin Damian şi Stroe Matei. În acele trei zile, Jodi Dillow le-a predat manualul „Galateni şi Romani” şi a interacţionat cu ei şi şi-a dat seama că sunt oameni ai lui Dumnezeu. După terminarea acelui curs, Jodi mi-a dat telefon de la Viena şi mi-a mulţumit că l-am îndemnat să facă această experienţă şi era foarte entuziasmat şi doritor să continue să lucreze cu penticostalii.

Când Petrică Lascău s-a întors acasă la Oradea, a adunat un grup de tineri şi a început să studieze cu ei „Galateni şi Romani.” Bătrânii Bisericii l-au întrebat ce face şi el le-a spus că face un studiu biblic. Replica lor a fost: „Studiu biblic? Noi nu facem studiu biblic; numai baptiştii fac aşa ceva!”

Dar Petrică a continuat şi a avut mare succes la tineri.

Reacţia bătrânilor de la Oradea ne arată care era mentalitatea conducătorilor mişcării penticostale la acea vreme.

Ce s-a întâmplat apoi a fost că BEE a alcătuit grupe de studiu cu tineri penticostali în toată ţara. Pe măsură ce făceam noi manuale, cum ar fi introducerea la Noul testament de Tenney, introducerea la Vechiul Testament de Schultz, tinerii penticostali le asimilau cu o sete extraordinară.

Ceea ce s-a întâmplat a fost că BEE a devenit metoda principală de formare a unei noi generaţii de predicatori şi mai târziu pastori în Bisericile penticostale, lideri cu dragoste de Sfânta Scriptură şi doritori să se călăuzească atât în viaţă cât şi în Biserică prin Cuvântul scris al lui Dumnezeu. Chiar şi astăzi, BEE continuă să fie o lucrare foarte larg răspândită între penticostalii din România.

Să ţinem cont că Seminarul Penticostal din Bucureşti a început abia prin 1979 şi Departamentul Cultelor limita numărul de studenţi în mod foarte drastic. Abia la mai mulţi ani după revoluţie s-a înfiinţat Institutul Teologic Penticostal din Bucureşti şi au apărut o mulţime de alte şcoli teologice regionale. Toate acestea contribuie acum la formarea unei gândiri biblice între penticostali.

Se poate observa că, pe măsură ce această generaţie de gânditori biblici se consolidează, rolul proorocilor de aducători de cuvânt direct de la Dumnezeu se diminuează.

Unii vor zice că aceasta este o pagubă. Alţii vor considera că astfel mişcarea penticostală se înrădăcinează solid în Cuvântul scris al lui Dumnezeu, singura temelie solidă dată nouă, şi desigur acesta este un mare, mare câştig.

Prin ceea ce am scris mai sus, am vrut mai întâi să vă arăt la toţi un crâmpei de istorie, ca să ştiţi de unde venim şi unde mergem. În al doilea rând, am vrut să vă arăt la toţi dragostea mea faţă de cultul penticostal şi contribuţia pe care am avut-o la progresul acestuia.

 

Penticostalii din România (II)

Alianţa Evanghelică 

 

Mulţi credincioşi nu înţeleg exact care sunt mişcările de unitate creştină din lumea de astăzi şi confundă mişcarea de unitate dintre evanghelici cu mişcarea ecumenică.

Este imperios necesar să fie claritate în acest domeniu. De asemenea, va fi instructiv să ştim cum a apărut Alianţa Evanghelică din România.

Mişcarea ecumenică îşi are sediul la Geneva, Elveţia. Întemeietorii ei au fost luteranii, anglicanii, metodiştii, mai multe culte baptiste din apus de orientare teologică liberală, şi alte asemenea culte protestante liberale. La scurtă vreme, după 1948, mişcării ecumenice i s-au alăturat şi câteva culte

ortodoxe. Regimul comunist din România, văzând orientarea de stânga a acestei mişcări, a decis că şi ortodoxia română ar trebui să fie parte a ei, şi astfel Biserica Ortodoxă Română a devenit membră a consiliului ecumenic de la Geneva în 1961.

Biserica romano-catolică, deşi nu este membru plin al consiliului ecumenic, are statutul de observator şi este foarte puternic angajată în această mişcare.

Notaţi bine care este principiul de bază al mişcării ecumenice: ţelul este crearea unei singure Biserici creştine în toată lumea; pentru realizarea acestui ţel final, fiecare cult creştin trebuie să renunţe la credinţele (doctrinele, dogmele) lui specifice şi astfel să se ajungă la o singură doctrină şi practică. Pus totul într-o metaforă: Ţelul este un singur râu mare, şi toate râurile mici trebuie să se verse în cel mare. Problema este că şi catolicii, şi ortodocşii şi anglicanii se consideră a fi râul mare şi fiecare caută să-i convingă pe ceilalţi să devină ca ei!

În opoziţie cu aceasta, a apărut mişcarea de alianţă evanghelică. Cultele care fac parte dindin Sfânta Scriptură (nu din tradiţia umană, nu din hotărâri ale sinoadelor ecumenice, etc.). Principiul alianţei evanghelice este după cum urmează. Noi toţi avem un corp comun de doctrine de bază şi datorită lor ne recunoaştem a fi fraţi în Cristos. Dar noi avem şi credinţe specifice fiecăruia dintre noi şi acestea ne sunt foarte dragi. Noi nu suntem pregătiţi să ni le schimbăm! Dar, cu toate aceste diferenţe care sunt în domenii periferice ale credinţei, noi ne putem asocia ca să facem o serie de lucruri împreună, de exemplu, evanghelizări pe stadioane, cooperare pe câmpul de misiune, apărarea drepturilor noastre, acţiuni sociale şi de caritate, etc. În cursul cooperării noastre, noi ne vom respecta cu credinţele noastre specifice şi ne vom bucura de credinţele de bază pe care le avem în comun! această mişcare se definesc înainte de toate ca aderând la credinţa că Biblia este totalmente Cuvântul lui Dumnezeu şi că toate doctrinele noastre trebuie să fie scoase doar de aici,

Pe aceste principii s-au format mai întâi Alianţe Evanghelice naţionale, în diferite ţări. În Statele Unite, această alianţă s-a format în 1941 şi se numeşte National Association of Evangelicals (NAE).

În cele din urmă, aceste Alianţe evanghelice s-au unit pe plan mondial în „The  World Evangelical Fellowship (traducere literală ar fi Parteneriatul Evanghelic Mondial, dar poate fi şi Alianţa Evanghelică Mondială).

Fiecare Alianţă evanghelică naţională şi-a formulat „un crez” (în engleză „statement of faith”). De obicei, un asemenea crez indică succint ce credem despre Biblie, despre Dumnezeu, despre Isus Cristos, despre Duhul Sfânt, despre om, despre păcat, despre mântuire, despre naşterea din nou, despre sfinţenia vieţii celor născuţi din nou, despre Biserică, despre actele de cult (botezul şi cina Domnului), şi despre lucrurile de pe urmă (ce se întâmplă când omul moare şi ce aşteptăm să se întâmple la a doua venire a Domnului Isus şi despre crearea cerului şi a pământului nou).

În 1990, îndată după căderea comunismului, m-am întors în ţară. La Bucureşti am stat de vorbă cu  Vasile Taloş de la baptişti, cu Silviu Cioată de la creştini după Evanghelie şi cu Emil Bulgăr de la penticostali şi le-am sugerat că ar fi bine să ne adunăm un grup de oameni mai proeminenţi de la aceste trei culte şi să stăm de vorbă ca să vedem ce ne uneşte şi ce ne desparte, ca să vedem dacă am putea coopera măcar în anumite domenii, acum când suntem în libertate. Toţi au fost de acord şi am fixat să ne întâlnim pentru o zi întreagă de discuţii, pe data de 25 martie, la Biserica baptistă din str. Iuliu Valaori.

Au venit 40 de oameni din aceste trei culte şi de la Oastea Domnului.

Am început dimineaţa la opt, am luat masa de amiază acolo la Biserică şi am continuat şi după masă.

Eu luasem crezul Alianţei Evanghelice din Anglia şi cel al NAE din America şi le-am tradus în româneşte. Am propus participanţilor să luăm punct cu punct aceste crezuri şi să vedem dacă suntem de acord cu ele. Am decis că acolo unde suntem de acord, formulăm articolul acela pentru noi toţi în aşa fel încât până la urmă, dacă vom putea, să avem formulat un crez al nostru al tuturor. De asemenea am decis ca atunci când am găsit că într-un anumit articol de crez avem deosebiri de vederi, să nu dezbatem cine are dreptate ci doar să scriem pe tablă că în acel punct avem deosebiri de vederi.

Cu aceste principii de lucru stabilite, am pornit la drum. Am constatat uşor că toţi credem că Biblia este totalmente inspirată de Duhul Sfânt şi că ea este singura noastră bază de credinţă. Am constatat că toţi credem la fel despre Dumnezeu Tatăl, despre Dumnezeu Fiul şi toţi credem că Duhul Sfânt este o Persoană, că El este a treia Persoană din Sfânta Treime, că El este cel care produce naşterea din nou şi că El lucrează la sfinţirea vieţii noastre. Când am ajuns la darurile pe care le dă Duhul Sfânt, am constatat că avem o divergenţă:

Pe de o parte, baptiştii şi creştinii după Evanghelie cred că patru dintre darurile Duhului Sfânt enumerate în 1 Corinteni 12, şi anume vorbirea în limbi, proorocia, darul vindecărilor şi darul minunilor, nu mai sunt active astăzi. Mai exact, odată cu încheierea scrierii Noului Testament Duhul Sfânt a încetat să mai dea cuiva aceste daruri. Pe de altă parte, penticostalii cred că aceste daruri sunt active şi astăzi şi ei caută să le obţină şi să le practice.

Conform deciziei de la început, nu am discutat cine are dreptate, ci doar am scris pe tablă că avem o deosebire în problema acelor patru daruri.

Am trecut mai departe. Am constatat că toţi credem la fel cu privire la om, la păcat, la mântuire, la viaţa creştină. Apoi am ajuns la discuţia despre Biserică. Am constata că toţi credem la fel când definim Biserica, dar la slujitorii din Biserică am constatat că avem o divergenţă:

Pe de o parte, baptiştii şi penticostalii ordinează pastori şi aceştia exercită conducerea în Biserică. Pe de altă parte, creştinii după Evanghelie nu au practica ordinării şi nu au pastori, ci numai conducători fără ordinare.

Iarăşi, nu am discutat cine are dreptate, ci doar am scris pe tablă că avem o divergenţă în problema slujitorilor Bisericii.

Am constatat că toţi credem la fel despre botez şi despre cina Domnului. Am constatat apoi că toţi credem la fel despre starea intermediară în care se află cei care au adormit în Domnul. Când am ajuns la a doua venire a Domnului, am constatat că toţi credem că Domnul Isus va veni aşa cum a plecat, adică „în trup”, şi că cei credincioşi vor fi ridicaţi sus (răpiţi) să-L întâmpine de Domnul pe nori. Dar de la acest moment am constata să există o divergenţă:

Pe de o parte, baptiştii spun că de acolo de pe nor Domnul Isus va pronunţa sentinţa de condamnare la pieire veşnică a celor păcătoşi şi-i va trimite în pedeapsa veşnică, apoi va face ca acest pământ şi acest cer să fie arse în flăcări şi apoi El va crea un cer nou şi un pământ nou, pe care vom coborî împreună cu El şi aşa va începe viaţa veşnică. Pe de altă parte, creştinii după Evanghelie şi penticostalii cred că Domnul Isus cu cei mântuiţi vor fi şapte ani la nunta Mielului, timp în care pe pământ va avea loc necazul cel mare, apoi Domnul Isus va coborî cu cei mântuiţi pe pământ, El va domni ca Împărat la Ierusalim peste toate naţiunile pământului o mie de ani, apoi va fi o revoltă împotriva Lui şi El va pleca înapoi la cer. La scurtă durată după aceea va veni şi va face judecata de pe urmă şi cerul nou şi pământul nou şi atunci va începe veşnicia.

Nu am discutat cine are dreptate, ci doar am scris pe tablă această a treia deosebire intre credinţele

noastre.

Cu aceasta am epuizat discuţia. Pe hârtiile noastre aveam formulat un crez comun al evanghelicilor din România, iar pe tablă aveam scrise trei diferenţe dintre crezurile noastre: 

  problema a patru dintre darurile Duhului Sfânt   problema ordinării sau a ne-ordinării unor slujitori în Biserică, şi   problema a ceea ce va face Domnul Isus când va veni pe norii cerului: instaurarea domniei de

o mie de ani (numită premilenism) sau judecata de pe urmă şi cer nou şi pământ nou (amilenism).

Am cerut fraţilor să ne uităm din nou la tablă şi le-am zis: iată credinţele care ne despart. Un frate mai în vârstă, cu o voce ca un geamăt a exclamat:

„Numai atâta?” Şi eu am răspuns: „Da, numai atâta ne desparte!”

Fratele a continuat: „Eu am crezut că sunt mult mai mari deosebirile dintre noi!” Şi eu am zis: „Nu, frate dragă, atâta e tot ce ne desparte!”

Apoi m-am adresat tuturor şi le-am spus:

„Având în vedere că lucrurile care ne despart sunt marginale şi neesenţiale, întrebarea care trebuie să ne-o punem este aceasta: În ciuda acestor deosebiri şi rămânând cu ele, putem să ne considerăm fraţi în Domnul?” Toţi au răspuns: „Putem!”

Am insistat: „Fraţilor, până acum mulţi dintre noi spuneau că ceilalţi nu sunt mântuiţi; de acum încolo, vom putea spune că cei sincer credincioşi şi care aparţin acestor culte sunt mântuiţi?” Toţi au răspuns: „Da!”

Atunci vă pun a doua întrebare:

„Putem crea şi noi o Alianţă evanghelică în care ne păstrăm fiecare credinţele noastre distinctive, dar ne asociem numai pentru obiective comune, cum ar fi evanghelizări, apărarea drepturilor, acţiuni sociale, radio, şi orice alte acţiuni pe care le vom discuta şi vom cădea de acord să le facem împreună?” Toţi au fost de acord să creăm Alianţa Evanghelică din România.

Mai târziu, un  grup dintre  noi am scris statutul acestei Alianţe, iar pe 4 noiembrie 1990 am făcut la Sala congreselor în Bucureşti (acolo unde înainte se ţineau congresele partidului comunist) primul congres al Alianţei Evanghelice din România. Au venit 4.500 de participanţi din  toată ţara. Ce mare minune a fost aceea când, pentru prima dată în istoria noastră în România, ne-am adunat împreună, ne-am închinat împreună, am cântat împreună şi am proclamat Cuvântul lui Dumnezeu împreună în cel mai semnificativ loc din ţară!

Aşa a început Alianţa Evanghelică din România.

Trebuie să se ştie că înainte de aceasta, între cele trei culte era o mare duşmănie. Fiecare considera că cei din celelalte culte sunt rătăciţi. Dacă un tânăr dintr-un cult se căsătorea cu o fată din alt cult, amândoi erau excluşi din Bisericile lor (în ultimii ani dinainte de revoluţie, în unele Biserici se mai făceau excepţii, dar acestea erau abateri de la regula generală).

Chiar dacă şi astăzi mai există animozităţi în unele locuri şi pe anumite probleme, atmosfera generală este aceea de acceptare că şi la ceilalţi lucrează Dumnezeu şi că şi acolo sunt copii ai lui Dumnezeu.

Aceasta este o pagină de istorie care trebuie să fie cunoscută şi de noi şi de generaţiile viitoare.

 

Penticostalii (III)

Originea penticostalismului

   

Toate cărţile de istorie a penticostalismului menţionează că mişcarea penticostală s-a născut în cadrul a ceea ce în America se numeşte „mişcarea sfinţeniei” („holiness movement”).

Trebuie să începem prin a înţelege clar ce a fost această „mişcare.” Ea s-a născut din lucrarea lui John Wesley, care a lucrat ca evanghelist şi învăţător-teolog între 1740-1790 în Anglia. John Wesley era anglican. El era arminianist, adică el credea în libertatea omului de a alege şi, prin urmare, şi în posibilitatea ca omul, prin păcat, să-şi piardă mântuirea. John Wesley a avut un succes imens ca evanghelist. Timp de 50 de ani a mers călare pe cal de-a lungul şi de-a latul Angliei, predicând Evanghelia şi dimineaţa în zori (la cei ce mergeau la lucru de dimineaţă) şi în cursul zilei şi seara. Pretutindeni îi organiza pe cei convertiţi în grupuri de studiu biblic, de părtăşie şi de rugăciune împreună. El punea un mare accent pe studierea metodică a Scripturii şi a tuturor articolelor de credinţă. El considera că cei ce nu vor studia în permanenţă vor cădea în mod sigur de la credinţă.

Fiindcă grupurile acestea de studiu, rugăciune şi părtăşie lucrau foarte metodic, au primit numele de „metodişti.” John Wesley nu a intenţionat să formeze un nou cult, ci a rămas toată viaţa în Biserica anglicană (Biserica oficială, de stat, a Angliei), cu toate că era hulit şi batjocorit de majoritatea conducătorilor anglicani. Îndată după moartea lui, mişcarea „metodistă” a fost exclusă din cultul anglican şi astfel, vrând nevrând, s-au constituit într-un cult nou, cultul metodist.

Accentul principal pus de John Wesley în învăţătura pe care o dădea convertiţilor era aceea despre necesitatea vieţii trăite în sfinţenie. El accentua mult că păcatul îl separă şi pe cel credincios de Dumnezeu şi, deci credinciosul îşi poate pierde mântuirea. Dezvoltând sistematic şi metodic învăţătura despre sfinţenie, Wesley a ajuns la o schemă foarte importantă. El i-a învăţat pe ai săi că după convertire mai pot să rămână în viaţa credinciosului obiceiuri şi practici lumeşti, păcătoase, de care el nu-şi dă seama. Vine însă un moment în viaţa credinciosului când Duhul Sfânt îi arată clar care sunt aceste obiceiuri şi practici păcătoase. Atunci în viaţa lui sau a ei apare o criză majoră. Credinciosul este chemat să predea Domnului acele domenii din viaţa lui care nu-I plac Lui şi să-L lase să le cureţe. Această acţiune de predare, John Wesley a numit-o predare totală. Dacă credinciosul îşi vede toate domeniile care nu plac Domnului şi le predă pe toate Lui, atunci Domnul îi dă o sfinţire totală şi-i dă plinătatea Duhului Sfânt.

Să reţinem deci împărţirea aceasta a vieţii de credinţă în două părţi distincte. Trecerea de la una la alta a ajuns să fie numită „the second work of grace”, adică, o a doua lucrare a harului, iar umplerea cu Duhul Sfânt a mai fost numită şi „the second blessing” , adică a doua binecuvântare.

După 1800, mişcarea metodistă a început să se răspândească vertiginos în Statele Unite ale Americii. În vremea aceea ce făceau mari tabere de vară, cu corturi mari pentru adunări de vestirea  Evangheliei pentru cei necredincioşi şi pentru zidirea sufletească a celor credincioşi. În aceste adunări se punea

accent deosebit pe predarea totală pentru sfinţirea vieţii şi pentru umplerea cu Duhul Sfânt. Tot aici se făceau şi multe rugăciuni pentru sfinţire totală şi pentru umplere cu Duhul Sfânt. Apoi, în cursul iernii, au început să se facă adunări speciale de stăruinţă pentru sfinţirea vieţii, şi apoi aveau loc mărturisiri ale celor care au trăit ruperea cu păcatul şi predarea totală şi care au ajuns la plinătatea Duhului Sfânt. Către sfârşitul acelui secol (1800-1899) au apărut în America mai multe culte noi, toate având distinctivul acesta: căutarea după sfinţire totală. Toate acestea laolaltă au primit denumirea de „holiness movement”, adică mişcarea pentru sfinţire. În a doua jumătate a secolului a început să se vorbească tot mai mult de „experienţa penticostală”. Astfel, în 1867 a fost creată asociaţia numită „The National Camp Meeting Association for the Promotion of Christian Holiness”. În proclamaţia de început, această organizaţie declara: „Noi chemăm pe toţi aceia care, indiferent de cultul de care aparţin, se simt izolaţi în mărturia lor despre o viaţă de sfinţenie… să căutăm să ajungem împreună la un botez Pentecostal cu Duhul Sfânt.” 

Începutul mişcării penticostale 

Este general acceptat că originea mişcării penticostale începe cu Agnes Ozman care a primit darul vorbirii în limbi (glossolalia) în timpul unei adunări de rugăciune la Colegiul Biblic Betel al lui Charles Fox Parham  din Topeka, Kansas în1901. Parham era un pastor metodist.

Să reformulăm ce s-a întâmplat acolo. A avut loc o adunare de stăruinţă pentru sfinţirea vieţii şi pentru umplerea cu Duhul Sfânt, conform practicii din metodiste din acea vreme. Şi, în acea adunare pentru sfinţire, o femeie a început să vorbească în limbi! Pornind de la evenimentul acesta, pastorul Parham a formulat doctrina că vorbirea în limbi este dovada biblică a botezului cu Duhul Sfânt.

Un student al lui Parham, pe nume William J. Seymour, s-a mutat în Los Angeles, California. Un grup de credincioşi de culoare (Seymour era negru) s-au adunat în casa unuia Edward Lee, care la 9 aprilie a avut o experienţă de umplere cu Duhul Sfânt şi a început să vorbească în limbi. Acelaşi lucru s-a întâmplat cu W.J. Seymour în 12 aprilie. De îndată s-a răspândit vestea despre aceste evenimente şi la grup au început să se alăture foarte multe alte persoane. În a treia săptămână din aprilie au închiriat clădirea abandonată a unei Biserici Metodiste Africane Episcopale pe strada Azusa, cu numărul 312. Acolo s-au constituit în Biserică şi şi-au luat numele de „Misiunea  de credinţă apostolică” („Apostolic Faith Mission”).

Mişcarea lui Seymour se centra în credinţa în experienţa naşterii din nou, susţinea poziţia wesleyană despre sfinţenie şi accentua nevoia ca credincioşii sfinţiţi să primească experienţa penticostală a botezului cu Duhul Sfânt. Ei susţineau poziţia arminiană despre mântuire, afirmând că adevăraţii credincioşi îşi vor păstra sfinţenia desăvârşită fără păcat, un singur păcat fie el cât de mic terminându-le mântuirea.

Ceea ce s-a întâmplat în Biserica din Str. Azusa, din Los Angeles, este considerat a fi  începutul mişcării penticostale. În aprilie 2006 s-au sărbătorit la Los Angeles o sută de ani de istorie a mişcării penticostale.

În America, mişcarea penticostală a dat naştere foarte repede la mai multe culte penticostale. Cele mai importante dintre ele sunt: Assemblies of God, The Church of God in Christ, New Testament Church, Church of God (Cleveland,TN), Pentecostal Assemblies of the World, Assemblies of the Lord Jesus Christ şi United Pentecostal Church.

Conform unui articol din Christianity Today din 1998, în toată lumea există 11.000 de culte

penticostale şi carismatice. Se estimează că există astăzi 60 de milioane de penticostali în lume şi că ei alcătuiesc mişcarea creştină care creşte cel mai rapid în toată lumea. 

Doctrine distinctive 

Cele mai multe culte penticostale din lume se consideră a fi culte evanghelice şi multe sunt membre ale Alianţelor Evanghelice din ţările lor. Ele afirmă răspicat că Biblia este Cuvântul demn de încredere al lui Dumnezeu şi nevoia ca individul să ajungă la naşterea din nou prin credinţa în Domnul Isus Cristos. Cei mai mulţi penticostali au aderat la mişcarea pentru ineranţa Scripturii (credinţa că în Biblie nu există nici o greşeală). Ei aderă la cele mai multe dintre doctrinele care alcătuiesc crezul evanghelic.

Caracteristica cea mai de seamă care-i distinge pe penticostali de celelalte culte evanghelice este accentul pe lucrarea Duhului Sfânt. Majoritatea penticostalilor cred că cei care sunt cu adevărat născuţi din nou au în ei Duhul Sfânt: dar, spre deosebire de ceilalţi evanghelici, penticostalii cred în a doua experienţă pe care o numesc botezul cu Duhul Sfânt. De asemenea, ei cred că semnul Botezului cu Duhul Sfânt este vorbirea în limbi. În plus de aceasta, ei cred că Duhul Sfânt mai dă şi astăzi darul proorociei, darul vindecărilor şi darul minunilor. Unii adaugă la acestea şi exorcismul, adică scoaterea demonilor din oameni.

Se crede în general că botezul cu Duhul Sfânt însoţit de vorbirea în limbi vie în urma unor lungi perioade de stăruinţă, sau în adunări speciale de stăruinţă pentru botezul cu Duhul Sfânt.

Cele mai multe culte evanghelice nu sunt de acord cu această învăţătură penticostală, dar oponenţii ei cei mai categorici sunt fundamentaliştii ( baptişti, prezbiterieni şi mulţi independenţi).

Mişcarea penticostală a acceptat femei predicatori aproape de la începuturile ei. Astfel, cultul Church of God (Cleveland TN) a început să ordineze femei în 1909, şi prin 1913 un procent de 12% dintre pastorii lor erau femei. Assemblies of God a început să ordineze femei în 1914 şi la un moment dat un sfert dintre pastorii lor erau femei.

 

Penticostalii din Romania (IV)

O analiză făcută în dragoste

   

Am pus in file trei eseuri pe teme care au legătură cu penticostalii din România: unul despre BEE, unul despre Alianţa Evanghelică şi unul despre istoricul apariţiei penticostalismului şi despre caracteristicile lui teologice. Am vrut să arăt în special faptul că de-a lungul a 30 de ani i-am privit pe fraţii penticostali cu dragoste şi că am făcut ceva care eu cred că este substanţial pentru dezvoltarea lor în România.

În scrisoarea deschisă către cultul baptist am inclus şi o scurtă analiză a ceea ce cred eu că este o lipsă în penticostalism şi o chemare să se gândească şi ei la modul în care am putea avea un impact mai mare asupra naţiunii române.

A vedea şi părţile mai puţin bune ale cuiva şi a i le spune nu înseamnă nici lipsă de dragoste nici lipsă de respect, ci dimpotrivă! A nu i le spune înseamnă a-l lăsa în greşeală şi uneori aceasta poate însemna o primejdie catastrofală.

În ultimii zece an m-am uitat cu atenţie la cultul baptist, din care fac parte, şi i-am văzut limitările şi defectele şi am avut  curajul să le spun aceste limitări şi defecte. Aceasta nu înseamnă că nu-i iubesc pe baptişti, ci dimpotrivă! Tocmai fiindcă îi iubesc caut să le arăt care le sunt lipsurile şi să le ofer ceea ce cred eu că sunt soluţiile!

Cu această atitudine am semnalat şi ceea ce am crezut eu că sunt deficienţe şi lipsuri în mişcarea penticostală.

Ştiu că este greu să suporţi să ţi se arate greşelile. Unii reacţionează imediat şi cu violenţă. Iată ce mi-a scris, în public, la această masă rotundă, un pastor penticostal ca reacţie la ce am scris eu: „sunteţi total în afară de subiect” şi „trag concluzia că habar nu aveţi.” Dar apoi, pe linia celor care totdeauna se gândesc la conspiraţii şi la motive ascunse, continuă: „Sau poate este ceva cu mult mai grav, cunoaşteţi adevărul dar în mod voluntar, mânat din invidie sau având o altă motivaţie, minţiţi scriind ceva ce ştiţi că nu este adevărat.” Şi mai departe: „Sunteţi incredibil! Ştiţi bine că aceste afirmaţii sunt mari minciuni şi le puneţi pe hârtie, le daţi credit prin numele dumneavoastră şi le transmiteţi apoi în lumea largă.” Şi iarăşi: „Nu v-a fost teamă să scrieţi aceste neadevăruri? Ce v-a determinat să o faceţi? Dorinţa de a îndulci pilula amară pe care o administraţi fraţilor baptişti?”

Lăsând la o parte invectivele şi acuzaţiile de minciună deliberată şi atribuirea de invidie sau cine ştie ce altă motivaţie şi iertându-l pe fratele acesta pentru toate acestea, vreau să-i spun că discuţiile noastre trebuie să se desfăşoare în alt duh. Domnul Isus i-a răspuns soldatului iudeu care l-a pălmuit când era la judecată înaintea lui Caiafa: „Dacă am vorbit rău, arată ce am spus rău” (Ioan 18:23). Chiar dacă cineva se simte jignit într-o discuţie publică, dacă el este „în Duhul”, el nu va răspunde cu o jignire!

Cel puţin două persoane mi-au cerut să arăt sursa afirmaţiilor mele. Sursa sunt discuţiile mele de-a lungul deceniilor cu fraţi penticostali şi relatările pe care mi le-au făcut alţii despre ceea ce au auzit afirmându-se la penticostali. Dar, un alt frate penticostal, răspunzându-mi calm şi echilibrat, îmi face şi corectura necesară. Este vorba de Ted Doru Pope. Citez din scrisoarea lui, tot publică, tot la această masă rotundă: „Este adevărat că în urmă cu 30-40 de ani era la modă credinţa că dacă ai Duhul Sfânt şi vorbeşti în limbi ai mântuirea garantată. Credinţa aceasta a fost abandonată pe măsură ce Bisericile penticostale au început să trimită studenţi la Seminarul Teologic Penticostal. Noii pastori formaţi în cadrul acestuia, precum şi mai vechii pastori instruiţi prin tot felul de cursuri, au făcut ca credinţa mântuirii garantate prin vorbirea în limbi să dispară în mare parte din Bisericile mari de la oraşe. Probabil că mai există încă lucrători şi membri ai bisericilor penticostale care promovează învăţătura aceasta şi o cred.”

O altă reacţie a unui pastor penticostal in urma unui curs de viaţă spirituală este relevant în acest context. Am ţinut un curs de o săptămână în Biserica pe care o păstoreşte şi la sfârşit mi-a spus aşa: „Frate Ţon, noi aşa am fost învăţaţi să credem, că Duhul Sfânt înseamnă limbi. Dumneavoastră nu ne-aţi combătut, ci ne-aţi acceptat aşa cum suntem. Apoi, aţi început de acolo de unde suntem şi ne-aţi arătat câte ale lucruri mai face Duhul Sfânt şi noi am fost uimiţi şi bucuroşi să le vedem. Dacă aţi fi început prin a ne condamna, aşa cum fac alţii, nu v-am mai fi ascultat şi am fi fost lipsiţi de această învăţătură atât de necesară.” 

Prin urmare, trebuie să facem distincţie între ce a fost în trecut (şi mai stăruie la unii şi astăzi) şi ceea

ce este astăzi. Dar, pentru ca analiza noastră să fie şi mai echilibrată, trebuie să mai facem încă o distincţie, şi anume, între mărturisirea de credinţă şi tratatele noastre de teologie pe de o parte, iar pe de alta credinţele din poporul nostru, care circulă prin transmisie orală, de la om la om şi de la Biserică la Biserică.

Să vă dau câteva exemple despre ceea ce vreau să spun, luate din cultul baptist. Cu vreo doi ani în urmă am participat la serviciul de Cina Domnului dintr-o mare şi centrală Biserică baptistă dintr-unul dintre cele mai de seamă oraşe din România. Înainte de frângerea pâinii, unul dintre diaconii Bisericii s-a rugat astfel: „Doamne, Îţi mulţumim că ne-ai dat Cina Domnului pentru ca prin ea să ne ierţi păcatele făcute în luna trecută.”

Am fost şocat şi îngrozit să aud această rugăciune. Pastorul Bisericii nu a reacţionat în nici un fel. Eu aş fi găsit o formulă prin care să explic că Cina Domnului nu este un ritual prin care în mod automat ni se spală păcatele făcute în luna trecută! Fiindcă pastorul n-a făcut nici o clarificare, toţi cei care au fost în acea sală au rămas cu mesajul transmis prin acea rugăciune că la fiecare Cina Domnului ni se iartă păcatele făcute în luna trecută. Ce lucru simplu: poţi păcătui cât vrei, numai să vii la Cina Domnului odată pe lună şi tot ce ai făcut ţi se spală!

Desigur, lucrul acesta este împotriva a ceea ce spune în mărturisirea noastră de credinţă şi în tratatele noastre de teologie despre Cina Domnului, dar poporul nu le citeşte pe acestea, ci primeşte mesajul pe care l-a auzit în rugăciunea diaconului!

Tot prin rugăciunile făcute de credincioşi duminica la ora de rugăciune se formează şi se transmite următoarea concepţie. Noi toţi suntem păcătoşi şi păcătuim mereu, deoarece nimeni nu poate fi sfânt aici pe pământ. Dar citim în 1 Ioan 1:8-10 că dacă ne mărturisim păcatele Domnul ne iartă. Aşa că auzim în fiecare duminică rugăciuni de genul acesta: „Doamne, noi suntem slabi şi am greşit în multe feluri, dar Tu eşti bun şi milostiv şi ne înţelegi; de aceea, te rugăm mai spală-ne încă o dată şi fă-ne tu curaţi şi noi Îţi mulţumim.” Şi se subînţelege că, cu aceasta, ceea ce am făcut săptămâna trecută se şterge şi, de sigur, săptămâna viitoare, fiindcă suntem slabi şi nimeni nu poate fi sfânt, putem să continuăm în aceleaşi păcate!

Încă o dată, acestea nu sunt scrise în nici o mărturisire de credinţă şi nici într-un tratat de teologie baptistă, dar sunt un fel de gândire foarte larg răspândit, sau, cu alte cuvinte,  o credinţă populară care circulă în popor şi care îi determină felul de viaţă: în tot felul de compromisuri şi de păcate!

Eu cred că cel mai primejdios lucru în acest domeniu este expresia cu care se justifică marea majoritate a „pocăiţilor” noştri: „Nimeni nu poate fi sfânt în lumea aceasta.” Cu afirmaţia aceasta se anulează orice chemare la sfinţenie pe care o găsim în Cuvântul Domnului. Gândul ne-exprimat este că nu are nici un rost să ne luptăm pentru sfinţenie, deoarece aşa ceva nu-i posibil! Prin urmare, trebuie să ne resemnăm şi să ne continuăm viaţa noastră în certuri, în duşmănii, în minciună, în înşelăciune, în incorectitudini, etc..

Subliniez că gândirea aceasta nu este caracteristică numai la baptişti, ci ea se găseşte şi la creştini după Evanghelie şi la penticostali!

Noi, deci, trebuie să fim foarte atenţi la felul de gândire care se formează în cercurile noastre, deoarece acesta determină calitatea sau lipsa de calitate a creştinismului nostru.

Acestea fiind spuse, să ne întoarcem acum la mişcarea penticostală. Am arătat în eseul despre istoria penticostalismului că această mişcare a apărut în marele curent al secolului al 19-lea pentru sfinţirea vieţii. Oamenii credeau atunci în sfinţirea totală a vieţii. Ei credeau că aceasta se poate întâmpla

printr-un act de predare totală lui Dumnezeu şi printr-o umplere totală cu Duhul Sfânt. Aceasta era văzură ca o experienţă care are loc cândva după convertire, şi era văzută ca o nouă binecuvântare. Credincioşii doreau cu înfocare această experienţă de sfinţire totală şi se adunau la ore de stăruinţă pentru ea. Şi am arătat că în cursul unor asemenea rugăciuni stăruitoare pentru sfinţirea vieţii unii au început să vorbească în limbi. Aşa s-a născut mişcarea penticostală.

Ceea ce s-a întâmplat apoi a fost că grupuri mai mari sau mai mici de credincioşi se adunau acum la stăruinţă, dar nu pentru ca să li se sfinţească viaţa, ci ca să primească vorbirea în limbi! În gândirea populară este foarte uşor să aibă loc asemenea alunecări!

Am văzut că în cărţile de teologie ale penticostalilor se spune clar că Duhul Sfânt se primeşte la convertire şi că El este în credincios de la acea dată, deoarece Duhul Sfânt produce naşterea din nou şi El nu o produce fără să vină în viaţa acelui credincios. Şi este scris clar că nu poţi fi al lui Cristos dacă nu ai Duhul lui Cristos (Romani 8:10).

Dar în practică, s-a dezvoltat următoarea credinţă, pe care noi am văzut-o prin ceea ce se întâmplă adesea când se convertesc oameni din lume şi se botează la baptişti. Imediat după aceea, se apropie de ei nişte penticostali şi le spun: „Tu L-ai primit pe Domnul Isus şi ai primit botezul cu apă. Dar tu nu ai Duhul Sfânt şi trebuie să vii cu noi la stăruinţă să primeşti Duhul Sfânt. Şi când vei fi botezat cu Duhul Sfânt, aceasta se va vedea prin faptul că vei vorbi în limbi.”

Lucrul acesta se întâmplă cu foarte mare frecvenţă şi îl auzim mereu de la oameni nedumiriţi şi tulburaţi care vin şi ne întreabă dacă este adevărat ce le spun penticostalii!

Am putea să spunem multe despre adunările de stăruinţă şi despre daunele pe care le produc acestea în vieţile multora care se supun acolo la tot felul de strădanii, de eforturi şi de sforţări pentru primirea „botezului cu Duhul Sfânt.” Nu o voi face ci voi spune altceva mult mai important.

Iată ce cred eu că ar trebui să se întâmple şi iată care este chemarea mea adresată fraţilor penticostali: Aduceţi-vă aminte de început şi reveniţi la dorinţa înfocată după sfinţire totală prin umplere totală cu Duhul Sfânt. Dacă-i spuneţi umplere cu Duhul Sfânt sau botez cu Duhul Sfânt, aceasta mai puţin contează. Ce contează este să faceţi oamenilor clar că Duhul Sfânt este Duhul sfinţeniei şi că El nu poate umple o viaţă care nu vrea să se sfinţească!

Ce lucru extraordinar ar fi că auzim că vin penticostali la baptişti şi le spun: „Frate, sau soră, ceea ce-ţi lipseşte este sfinţenia vieţii. Trebuie să ajungi să o rupi cu orice păcat cunoscut care mai este în viaţa ta. Vino cu noi la stăruinţă ca să poţi face acest lucru. Să stăruim pentru sfinţire totală. Şi când o vei dori cu toată inima, şi când vei face o rupere adevărată cu orice păcat cunoscut din viaţa ta, hotărând ca prin puterea Duhului Sfânt să nu-l mai faci, atunci vei primi plinătatea Duhului Sfânt, sau botezul cu Duhul Sfânt! Şi dacă în bucuria aceea a sfinţirii totale şi a umplerii totale cu Duhul Sfânt o vei exprima prin vorbire în alte limbi, slavă Domnului! S-ar putea ca această manifestare să vină sau să nu vină. Dar ceea ce este important este că ţi s-a sfinţit viaţa şi ai fost umplut cu Duhul Sfânt!”

Anul trecut am stat câteva săptămâni la Iaşi. Cineva mi-a spus acolo că la penticostali a început să se predice că poţi să fii mântuit şi fără să fi primit Duhul Sfânt şi m-a întrebat ce părere am de această învăţătură.

Am stat şi m-am gândit de unde şi de ce vine o asemenea învăţătură. Apoi mi-am adus aminte că atunci când am lansat mişcarea alianţei evanghelice, în 1990, penticostalii au acceptat că şi noi baptiştii şi creştinii după Evanghelie suntem mântuiţi. Dar, pentru unii penticostali încă mai rămâne convingerea că ai Duhul Sfânt numai dacă ai vorbirea în limbi. Şi, dacă admiţi că baptiştii şi creştinii

după Evanghelie, care nu vorbesc în limbi, deci nu au Duhul Sfânt, sunt totuşi mântuiţi, înseamnă că poţi fi mântuit fără să ai Duhul Sfânt. Eu cred că logica aceasta a determinat apariţia învăţăturii că poţi fi mântuit fără să ai Duhul Sfânt. Şi cred, desigur, că această învăţătură este greşită, deoarece nu numai că nu poţi fi mântuit dacă nu ai Duhul Sfânt, dar şi mai mult: nu poţi fi mântuit dacă nu trăieşti călăuzit de Duhul Sfânt (Romani 8:14).

Din nou, aceasta – credinţa că poţi fi mântuit fără să ai Duhul Sfânt - nu scrie în tratatele de teologie penticostală, dar este o credinţă care apare în popor şi noi trebuie să fim atenţi tot timpul ce credinţe apar şi circulă prin Bisericile noastre.

Se observă schimbări majore în mişcarea penticostală din România. În primul rând, pe măsură ce apar tot mai mulţi predicatori cu studii biblice şi teologice, se reduce tot mai mult influenţa proorocilor şi locul lor îl ia studiul Bibliei, a Cuvântului lui Dumnezeu. De asemenea, se reduce timpul acordat vorbirii în limbi în public, în adunare, şi se recomandă, aşa cum spune Cuvântul, ca aceasta să se facă acasă. Apoi, dacă înainte vorbitorii nu se pregăteau pentru predică, acum se pune tot mai multe accente pe pregătire, pe studiu, pe adâncirea în Sfintele Scripturi.

P de altă parte, la baptişti se observă un interes tot mai mare pentru Duhul Sfânt şi pentru lucrarea acestuia atât pentru călăuzire şi pentru sfinţirea vieţii cât şi pentru putere în lucrare, în predicare şi în vindecări.. Aş spune că la penticostali se sting focurile străine. La baptişti se aprinde focul Duhului Sfânt. Ce mare har ar fi peste România dacă baptiştii si penticostalii ne-am întâlni în focul curat al Duhului lui Dumnezeu!

Să revenim la scuza pe care o auzim la atâţia pocăiţi astăzi că „nimeni nu poate fi sfânt.” Cine se ascunde sub scuza aceasta a dat deja câştig de cauză diavolului!

În domeniul acesta trebuie să se producă schimbarea radicală în gândirea evanghelicilor. Iată cum ar trebui să gândim noi.

În primul rând, Dumnezeu îmi spune să fiu sfânt cum El este sfânt. În al doilea rând, Dumnezeu îmi cere să fiu desăvârşit cum El este desăvârşit. În al treilea rând, Dumnezeu îmi cere să mă transform şi să mă fac asemenea chipului Domnului Isus. Iată care sunt ţelurile lui Dumnezeu pentru mine: sfinţenie, desăvârşire, asemănare cu Cristos. Eu ştiu că pentru om acestea sunt idealuri imposibile. Dar dacă Dumnezeu Mi le cere, înseamnă că ele trebuie să fie realizabile! Eu Îl cred pe Dumnezeu! Şi în mod deliberat decid că de acum înainte îmi voi face din aceste trei porunci ale lui Dumnezeu ţelurile mele personale! De aici înainte voi urmări cu toată atenţia şi cu toată pasiunea sfinţenia, desăvârşirea şi asemănarea cu Cristos! Indiferent cât de jos mă aflu eu acum şi indiferent cât de sus, de inaccesibile mi se par aceste ţinte, eu Îl ascult pe Dumnezeu şi-mi fac din acestea ţintele mele!

Mai mult, înţeleg că atunci când Dumnezeu mi le cere, El nu mă lasă să le realizez singur. El mi L-a dat pe Domnul Isus, care S-a făcut una cu mine! El trăieşte în mine şi eu trebuie să învăţ cum să trăiesc în fiecare zi, practic, în unire cu El. Apoi, El mi L-a dat pe Duhul Sfânt care îmi luminează mintea şi aduce în mine nemărginita mărime a puterii lui Dumnezeu. Eu trebuie să fiu tot timpul atent să-I aud vocea şi să-I ascult călăuzirea. Astfel, trăind în unire reală, obiectivă, concretă cu Cristos şi sub călăuzirea clară, adevărată, transformatoare a Duhului Sfânt, voi reuşi să realizez lucruri care un om nici măcar nu îndrăzneşte să le gândească sau să le ceară! La Dumnezeu şi cu Dumnezeu toate sunt cu putinţă!

Aceasta trebuie să fie gândirea adevăratului creştin. Sigur că va mai avea alunecări. Sigur că va mai avea înfrângeri. Dar acestea nu-l vor descuraja, ci îl vor îndârji şi mai mult să se ridice, să plângă cu adevărată pocăinţă, să ceară curăţire şi apoi să pornească din nou la urcuşul către Everestul sfinţeniei,

desăvârşirii şi asemănării cu Cristos. El va striga: „Nu că am şi ajuns desăvârşit, dar uitând ce este în urma mea (înfrângerile), alerg spre ţintă, pentru premiul chemării pe care mi-a dat-o Domnul meu! (Filipeni 3: 12-15).

Ceea ce va aprecia Domnul în modul cel mai înalt este faptul că L-am ascultat şi mi-am făcut din acestea ţelurile mele şi faptul că am devenit pasionat pentru lucrurile pe care le doreşte El în viaţa mea! El va onora ascultarea mea şi aspiraţia mea dincolo de orice aşteptări ale mele!

Vreau să repet. Ascultare de Dumnezeu nu este atunci când am ajuns sfânt, desăvârşit şi asemenea lui Cristos, ci ascultare de Dumnezeu este atunci când că acestea sunt chemările lui Dumnezeu pentru mine şi când încep să gândesc serios cum să le practic şi când urmăresc apoi cu pasiune să le practic. Atunci Dumnezeu se bucură de mine şi-I place de mine, deoarece I-am ascultat chemarea şi am pornit pe calea sfinţeniei, a desăvârşirii şi a asemănării cu Cristos Important e să fi pornit pe cale şi să fiu un călător perseverent şi cu ochii aţintiţi spre obiectivele lui Dumnezeu pentru mine. Cât de departe voi ajunge, vom vedea la capătul căii. Şi evaluarea o va face Însuşi Dumnezeu!

Iosif Ton

Istoria mişcării penticostale1.    Afirmarea şi acceptarea mişcării penticostaleLa început penticostalismul s-a răspândit în clasele mai de jos ale societăţii, dar cu timpul avea să acceadă şi în păturile sociale mai înalte ajungând să fie recunoscută şi de celelalte culte evanghelice ca fiind o mişcare evanghelică autentică.În anul 1943 mai multe denominaţii penticostale americane au fost invitate să intre în „The National Association of Evangelicals”. În vremea respectivă se spunea că a fost pentru prima dată când o mişcare charismatică a fost acceptată în sânul bisericii.Au fost cel puţin cinci factori care au dus la o cunoaştere mai bună a bisericilor penticostale cât şi la acceptarea acestora:

a. Creşterea bisericilor penticostale, acestea având cea mai mare rată de creştere în acea perioadă.

b. Accederea penticostalilor în clasa de mijloc.c. Anumite mişcări ale vindecării divine care au avut drept lideri pe William Branham, Jack Coe

şi Oral Roberts. Oral Roberts a dezvoltat, începând din 1950, şi o lucrare de pionierat în dezvoltarea televiziunii creştine.

d. Asociaţia „The Full Gospel Business Men” fondată în anul 1953 de Demos Shakarian. Această grupare propovăduia o Evanghelie a bunăstării, sănătăţii şi vorbirii în limbi.

e. Activitatea lui David du Plessis supranumit Mr. Pentecost. El a organizat la Zurich în 1947 prima conferinţă penticostală mondială. El a fost o personalitate ecumenică participând ca observator chiar şi la conciliul ecumenic Vatican II fiind excomunicat pentru aceasta de organizaţia Assemblies of God în 1962.

2.    Mişcarea Charismatică (neopenticostală)Gerald Derstine pastor al bisericii menonite Strawbery Lake din Ogema, Minnesota a fost botezat cu Duhul Sfânt şi a vorbit în limbi spre sfârşitul 1954, în biserica lui reproducându-se o trezire spirituală. El a fost îndepărtat din funcţia sa de pastor şi a început o lucrare carismatică independentă în Florida.Părintele Richard Winkler din Wheaton, Illinois. În anul 1956 păstorea „The Wheaton’s Trinity episcopal Church”, când a fost condus de un laic metodist spre experienţa botezului cu Duhul Sfânt. I s-a permis să păstorească în continuare biserica recomandându-i-se moderaţie.În anul 1950 Dennis Bennett era preotul biserici episcopale „St. Mark” din Van Nuys, California. În anul 1959 împreună cu mai multe persoane din parohia sa a experimentat botezul cu Duhul Sfânt.

Tulburarea produsă pe data de 3 Aprilie 1960 când el a încercat să explice bisericii această experienţă l-a determinat să demisioneze. Apoi a primit să păstorească Biserica Anglicană „St. Luke” din Seattle, Washington. În acel moment biserica aceasta fiind pe punctul de a fi închisă. Din acest moment timp de peste 20 de ani aici au primit botezul cu Duhul Sfânt în medie 20 de persoane pe săptămână,ei provenind din medii catolice, metodiste, presbiteriene, baptiste, luterane şi episcopaliene. Data de 3 Aprilie1960 ziua în care Bennett a demisionat din funcţia de păstor al Bisericii „St. Mark” este considerată momentul naşterii mişcării harismatice moderne Practic în anul 1960 existau în orice denominaţie creştină persoane care experimentaseră vorbirea în alte limbi, dar nu mărturiseau acest lucru de teamă că nu ar fi fost pe placul conducătorilor bisericii. În publicaţia Christianity Today din data de 13 Sept 1963 scria că: „Din întregul Stat Montana numai un pastor luteran american nu a cunoscut experienţa vorbirii în limbi.În anul 1964, păstorul luteran din America, Larry Christenson, a iniţiat un turneu în Germania aprinzând aici scânteia tezirii neopenticostale atât în rândul catolicilor cât şi în rândul protestanţilor.

Am văzut în cele două postări anterioare calităţile academice dovedite de Ioan Ceuţă în scrierea tezei sale de doctorat (Doctor of Ministry, 1990) despre mişcarea penticostală din România. E momentul acum să vedem cam cum a înţeles să scrie Ioan Ceuţă cealaltă lucrare a sa despre penticostalism: Mişcarea Penticostală în evenimente şi relatări ale secolului XX, Bucureşti, Lumina Evangheliei, 2002, 335 de pagini.

Lucrarea este structurată în patru capitole, după cum urmează: cap. I – Începuturile Mişcării Penticostale (p. 5–87), în care sunt prezentate diverse organizaţii penticostale mondiale şi evoluţia mişcării penticostale în diferite zone ale lumii; cap. 2 – Începuturile Mişcării Penticostale din România (p. 131–199); cap. 3 – Dezvoltarea Mişcării Penticostale în diferite zone din România (p. 200–304); cap. 4 – O nouă pagină în istoria Mişcării Penticostale (p. 305–332). După cum scrie cu modestie autorul cărţii (p. 305), această nouă pagină este deschisă de el însuşi. Acest ultim capitol conţine autobiografia lui Ioan Ceuţă (în variantă prescurtată) şi istoria înfiinţării Institutului Biblic Român şi a organizaţiei „Adunările lui Dumnezeu din România”.

Suntem avertizaţi încă din prefaţă (p. IV) „o istorie penticostală este foarte greu de scris, deoarece nu au rămas foarte multe documente care să o ateste, iar din cauza frământărilor interne unele dintre ele au fost distruse intenţionat, pentru a nu se cunoaşte adevărata istorie” (s.n.).

Acest paragraf merită câteva comentarii, fiindcă autorul lor ori crede în ceea ce scrie (caz în care afirmaţia se dovedeşte naivă), ori nu crede în ce scrie (caz în care afirmaţia se dovedeşte şireată, to put it mildly). Să luăm pe rând variantele.

(a) Ioan Ceuţă crede în mod sincer că nu există multe documente pe baza cărora să poată fi scrisă istoria penticostalismului românesc. Din păcate pentru ea, această credinţă eronată este spulberată de cartea Răscumpărarea memoriei, care ar putea fi primul volum dintr-o serie de 10, despre istoria mişcării noastre, cu eroi autentici şi eroi de fabricaţie comunistă (i.e. falşi eroi). Să nu uităm, ultima frază din declaraţia oficială a lui Ioan Ceuţă spune „Eroi au fost, Eroi sunt încă, Eroi vom fi şi noi!” Sunt perfect de-acord cu această reşapare a versului din Ioan Neniţescu, dacă subliniem apăsat că eroii se împart în cel puţin două categorii: eroi autentici şi eroi de mucava. Rămâne deci să vedem cine în ce categorie intră.

(b) Ioan Ceuţă nu crede în mod sincer în ceea ce scrie. Aici înclin să cred că îl putem bănui pe Ioan Ceuţă de multe, dar nu de ignoranţă. După cum el însuşi mărturiseşte, a avut ocazia să vadă dosare ale unor lideri religioşi. În ce calitate le-a văzut e mai puţin important. (Ce este sigur e că nu le-a văzut ca cercetător acreditat CNSAS. Nu mai rămâne decât varianta unei „acreditări” a cărei natură îmi scapă pentru moment). În orice caz, Ioan Ceuţă ştie cam ce istorie se poate scrie cu ajutorul dosarelor de la

CNSAS. Şi recunoaşte, implicit, că multe documente au fost distruse intenţionat, „pentru a nu se cunoaşte adevărata istorie”.

Indiferent care variantă este adevărată (a sau b), în rezumat lucrurile se prezintă astfel: istoria penticostalismului românesc este greu de scris, dar nu pentru că nu există multe documente care să o ateste (şi nici măcar fiindcă unele documente au fost distruse intenţionat), ci fiindcă o istorie autentică este traumatică. O istorie autentică îi va despuia pe mulţi eroi de spoiala lor şi va scoate din umbră pe adevăraţii eroi, despre care astăzi ştim puţin sau deloc. Eroismul, trebuie precizat, citându-l pe Dorin Dobrincu, nu există în stare pură. Ceea ce nu e totuna cu a spune că între eroi şi antieroi nu există diferenţe.

Ei bine, da, un demers sincer va scoate la lumină realităţi inconfortabile. Ioan Ceuţă însuşi mărturiseşte în prefaţa cărţii sale (p. IV-V) că locuind în casa lui Pavel Bochian a văzut personal „nu numai partea luminoasă dar şi partea întunecoasă a problemelor cu care se confrunta Cultul.” În treacăt fie spus, e prima oară când aud că o problemă cu care te confrunţi poate avea atât părţi luminoase, cât şi părţi întunecoase! Dar să admitem că ar putea fi aşa. Ce decurge de aici? Ne spune tot autorul, care pare să vorbească aici exact limba autorului cărţii Răscumpărarea memoriei:

Este posibil ca această carte să ofenseze pe unii s-au (sic!) să aducă bucurie altora; unele evenimente pot apărea chiar şocante. Paginile Sfintelor Scripturi ne dezvălui istoria unui popor, nu doar atunci când se află „pe culme”, ci şi atunci când era coborât în vale, cu toate binecuvântările şi necazurile întâlnite. Dar, în toate acestea s-a văzut mâna lui Dumnezeu la lucru. (p. V).

Ei bine, luaţi acest paragraf şi, după ce l-aţi corectat gramatical, ataşaţi-l argumentului cărţii R.M.. Veţi constata că se potriveşte perfect. Cum se face că dl Ioan Ceuţă, cel care a văzut dosare CNSAS (chiar şi fără să se fi acreditat!), care a văzut şi latura întunecată a „problemelor” din Cult, care e conştient că însăşi cartea lui dezvăluie lucruri şocante, cum e posibil, întreb, ca un om cu o astfel de perspectivă să conteste tocmai un volum care împlineşte exact scopul pe care îl enunţă, dar nu-l atinge, cartea lui despre Mişcarea Penticostală? Nu este oare Ioan Ceuţă într-un profund conflict cu sine însuşi, când scrie una în prefaţa cărţii şi alta în recenta sa declaraţie oficială?

Am promis că aceasta va fi ultima postare pe subiectul declaraţiei lui I.C. Se pare însă că cititorii blogului vor fi nevoiţi să mai suporte o porţie, căci, horribile dictu, postarea cea de pe urmă abia de-acum urmează.

(Va urma)

 

Interviu cu istoricul penticostal, dr. Valeriu Andreiescu

Pentiscostalismul românesc – istorie şi perspective

Dr. Valeriu Andreiescu este una din cele mai strălucite voci ale creştinismului contemporan. Absolvent al Facultăţii de Istorie din Bucureşti, specializarea Istorie Universală Antică şi Arheologie, fratele Andreiescu a colaborat cu mai toate şcolile biblice, atât din ţară cât şi din străinătate. Alături de unul dintre cei mai mari istorici creştini, Vinson Synan, dr. Andreiescu a publicat lucrarea „Tradiţia mişcării penticostale”, o sinteză unică a mişcărilor carismatice ale secolului XX.A predat la primul liceu creştin de la Timişoara. În perioada 1996-1997 a fost profesor atât la Institutul Biblic Creştin de la Bucureşti cât şi la Facultatea Betania de la Arad şi la Institutul Teologic Penticostal din Bucureşti. A ieşit oficial la pensie în octombrie 2005, dar încă predă cu mult entuziasm în actualul ITP Bucureşti.

„Fratele Valeriu Andreiescu, lector la catedra de Istorie bisericească universală a Institutului Teologic Penticostal din Bucureşti, a susţinut la 6 ianuarie 2005 teza de doctorat intitulată, „Imperiul roman târziu în timpul domniei lui Anastasius” (491 – 518), în faţa unei comisii de examen alcătuită din decanul Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti, profesori universitari şi doctorul Institutului Naţional de Arheologie, conducătorul ştiinţific al tezei, fiind prof. univ. dr. Zoe Petre [fost consilier prezidenţial]. Subiectul lucrării se referă la epoca marilor controverse teologice privind natura lui Hristos, când s-au pus bazele ultimei înfloriri a civilizaţiei antice târzii (sec. VI d.Hr.), şi subliniază modul în care crezul monofizit al împăratului Anastasius, a avut un impact profund asupra statului şi societăţii. Teza a fost evaluată ca unicat, fiind cel mai aprofundat studiu care s-a făcut vreodată asupra perioadei istorice respective. În consecinţă, autorul ei a fost declarat doctor în istorie „summa cum laude”, cea mai înaltă distincţie care se acordă unei lucrări de doctorat.” (Preluat din revista „Cuvântul Adevărului”)

Paşi: Din perspectiva dumneavoastră ca istoric, când a început mişcarea penticostală?

Valeriu Andreiescu: Vorbeam cu directorul Liceului Baptist din Timişoara şi îi spuneam că mişcarea penticostală a început la Rusalii, deci este biserica cea mai veche. Bineînţeles, el a răspuns că nu e aşa. Biserica a început la botezul în apă al Domnului Isus, deci biserica cea mai veche e Biserica Baptistă, mi-a replicat el. Am

recunoscut că suntem cu câteva secunde mai noi decât baptiştii, deoarece, atunci când a coborât Porumbelul asupra Domnului Isus Hristos, a fost botezat cu Duhul Sfânt. Deci, oricum, Biserica Penticostală, ca biserică botezată cu Duhul Sfânt, este fără îndoială biserica de la Cinzecime.Această linie a creştinilor înzestraţi cu daruri ale Duhului Sfânt, a continuat de-alungul întregii istorii a Bisericii. În perioada antică, foarte reprezentativi sunt montaniştii, apoi în Evul Mediu îi avem pe mistici, iar de la începutul reformei în coace, au existat profeţii hughenoţi din Munţii Seben din Franţa, dar şi mulţi alţii. Vorbirea în limbi s-a manifestat de multe ori, dar a fost înregistrată în mod sistematic, abia din sec.IX când este atestată atât în Statele Unite cât şi în Europa.Mişcarea Penticostală, sub numele de „Mişcare Penticostală”, datează din ianuarie 1901, deci aparţine sec XX. Răspândirea ei a început mai ales din 1907 – 1908, în legătură cu trezirea spirituală din strada Azusa.

Paşi: Cum s-a manifestat penticostalismul în România?

V.A.: În România a început totul puţin mai târziu. La 1922, datorită experienţei cu Duhul Sfânt a familiei unui predicator baptist, Gheorghe Bradin, a luat fiinţă prima biserică penticostală. El era predicator baptist la Cuvin şi locuia în satul alăturat la Păuliş, judeţul Arad. Prima biserică penticostală prin luna decembrie a anului 1922 avea deja 30 de membri. A existat a doua biserică chiar la Cuvin şi după aceea s-au răspândit în tot judeţul Arad. În mod independent a început o mişcare penticostală printre românii şi saşii din jurul oraşului Mediaş, iar un alt focar penticostal a apărut în mod independent chiar şi în Bucovina. Totuşi, centrul de la Arad este cel de la care s-a răspândit penticostalismul în România. Aşadar, putem spune că Bradin, care a ajuns şi primul preşedinte al Cultului Penticostal din România în mod oficial la 1950, este reprezentantul centrului de la Arad, ce s-a transformat mai apoi în mişcare penticostală naţională.Au fost şapte baptişti români care în America au experimentat botezul cu Duhul Sfânt pe la 1921, ei au scris la rudele lor din Păuliş şi Cuvin, şi în felul acesta a aflat Gheorghe Bradin de Mişcarea Penticostală.

Paşi: Unde este originea pe plan mondial a bisericii penticostale?

Ca origine, în Mişcarea Penticostă sunt două linii. Există penticostalismul care se trage din Mişcările de Sfinţire, şi toate mişcările penticostale apărute în America sub numele Biserica lui Dumnezeu, se trag din Mişcările de Sfinţire, adică din metodiştii secolului XVIII. Altă linie se referă la baptiştii care susţineau doctrina voinţei libere adică împotriva predestinării. Penticostalii din România se trag din aceşti penticostali-baptişti. Originea noastră baptistă a asigurat penticostalismului din România caracterul lui evanghelic, pentru că baptişii erau în perioada respectivă în România cultul cel mai solid, din punct de vedere biblic, lucru pe care l-au moştenit şi penticostalii de la ei.

Paşi: Care sunt diferenţele fundamentale între gândirea penticostală românească şi gândirea penticostală la nivel mondial? Unii sunt de părere că penticostalii din România seamănă mai mult cu ortodocşii decât cu penticostalii occidentali.

V.A.: Este într-adevăr o influenţă ortodoxă în penticostalismul românesc, care poate să aibă aspecte bune, pentru că este o poartă spre populaţia majoritar ortodoxă. Protestantismul din Occident are anumite puncte comune cu romano-catolicii, care au reprezentat contextul religios în care s-au format cultele protestante şi apoi penticostalii. De altfel, există un număr foarte mare de penticostali sau harismatici romano-catolici pe plan mondial, ei se numesc în prezent „Mişcarea de reînnoire în Duhul”. În Statele Unite există câteva mii de penticostali ortodocşi sau harismatici ortodocşi, după câte ştiu, nu sunt români printre ei, sunt ortodocşi americani de altă origine etnică: greci, ucrainieni, ruşi.În ceea ce priveşte România, au existat botezuri cu Duhul printre ortodocşi, dar nu s-a format o mişcare ortodoxă de tip harismatic aşa cum există de exemplu Oastea Domnului, o mişcare ortodoxă

înrudită mult cu evanghelicii. O ramură a acestei mişcări face parte chiar din Alianţa Evanghelică Română.

Paşi: Concret, unde se manifestă influenţa ortodoxă în gândirea penticostală?

Penticostalii din România au o influenţă ortodoxă în două direcţii. În primul rând, o tendinţă de a considera slujitorii ordinaţi ai Cultului Penticostal ca fiind reprezentaţi ai preoţiei Vechiului Testament. Lucrul acesta este prevăzut chiar şi în Mărturisirea de Credinţă a Cultului Penticostal din România. Preoţia specială le conferă pastorilor penticostali o poziţie specială faţă de preoţia generală. Pe acest plan, suntem înrudiţi măcar într-o oarecare măsură, cu modul în care concep ortodocşii preoţia. Sigur că diferenţele sunt mai mari decât asemănările, dar putem spune că există o doctrină despre preoţia specială în Cultul Penticostal, care nu există în majoritatea

denominaţiunilor penticostale occidentale.O altă asemănare este legată de modul cum sunt înţelese tainele bisericeşti ca Cina Domnului sau Botezul. Există o înţelegere semi-sacramentală, se numeşte sacrament sau taină bisericească şi reprezintă un act de cult, care, conform tradiţiei bisericeşti, are o putere prin el însuşi. Evanghelicii şi penticostalii, evident că, nu cred că puterea actelor de cult se manifestă prin ele însăşi, dar cred că se manifestă puterea prin puterea credinţei iar această putere este totuşi o putere specială, nu este un simplu simbol. Deci, Botezul nu este un simplu simbol al pocăinţei, Cina Domnului nu este o simplă comemorare a morţii Domnului Isus Hristos, ci au o putere mai mare. Prin asta, penticostalii se deosebesc de majoritatea denominaţiunilor şi grupărilor penticostale de tip evanghelic din SUA sau Europa de Vest, care acordă actelor de cult o semnificaţie pur simbolică.Deci, există nişte diferenţe cu caracter formal, dar care nu afectează conţinutul Evangheliei şi al doctrinelor penticostale româneşti.

Paşi: Să revenim la preoţia specială. Spuneaţi că la noi reprezentanţii cultului sunt consideraţi ca şi continuatori ai vechii preoţii. Este biblic acest principiu?

V.A.: Slujitorii ordinaţi ai Cultului Penticostal: diaconii, presbiterii, păstorii au un statut special. În Occident, slujitorii ordinaţi nu sunt consideraţi ca având o preoţie specială. Eu nu vreau să spun că acolo e mai rău şi aici e mai bine sau invers. Această idee, nu se regăseşte în Noul Testament dacă e să fim cinstiţi, dar o găsim în Vechiul Testament, iar Mărturisirea de Credinţă tocmai asta face, spune că slujitorii ordinaţi din Cultul Penticostal din România, sunt urmaşii preoţiei speciale pe pământ. Până la urmă ideea preoţiei speciale se găseşte şi la cultele protestante istorice, de exemplu la luterani, la reformaţi sau anglicani. Aceştia din urmă sunt foarte apropiaţi de catolicism, dar pastorii luterani şi pastorii calvinişti sunt consideraţi, în acelaşi timp, şi preoţi, deci, deţin o preoţie specială pentru că oficiază tainele bisericeşti sau sacramentele, actele de cult, de fapt, de aici provine ideea: anumiţi slujitori bisericeşti sunt ordinaţi ca să oficieze actele de cult. În Occident, se consideră că sunt numai două, noi ,în schimb, vorbim ca act de cult la ordinarea slujitorilor, binecuvântarea copiilor, spălarea picioarelor, căsătoria chiar şi înmormântările.

Paşi: Ce ne puteţi spune despre Alianţa Evanghelică din România?

V.A.: Istoria Alianţei Evanghelice din România a fost destul de frământată, aş putea spune. Precursoarea acesteia a fost Federaţia Cultelor Evanghelice, care a fost înfiinţată prin 1950, cînd Statul Comunist a legalizat cultele neoprotestante şi din această federaţie făceau parte şi adventiştii.

După revoluţie, adventiştii nu au mai intrat în Alianţa Evanghelică, în schimb a intrat ramura evanghelică a Oastei Domnului.Fac parte deocamdată din Alianta: penticostalii, baptiştii, Cultul Creştin după Evanghelie, ramura evanghelică a Oastei Domnului şi Biserica Luterană Română de la Bucureşti.

Paşi: Câţi suntem de toţi în Alianţa Evanghelică?

Conform recensământului din 2002, am putea spune, cu un anumit optimism, că Alianţa Evanghelică din România se apropie de 500 de mii de membrii din care 330.000 cu tot cu aparţinători, sunt penticostali. Trebuie însă să ţinem seama că mulţi creştini evanghelici muncesc acum în Occident. Dacă îi adunăm şi pe ei, Alianţa numără până la un milion de membrii. Noul Dicţionar al Mişcării Penticostale şi Harismatice este un material care foloseşte această cifră.Alianţa a avut o implicare foarte importantă în primii ani după 1990, în prezent însă nu mai este atât de activă.

Paşi: Cât de importantă e experienţa Botezului cu Duhul Sfânt pentru Biserică?

V.A.: Fără puterea Duhului Sfânt bisericile evanghelice intră în declin. Acest fapt a fost dovedit în cursul istoriei. Este foarte important ca biserica să aibă membrii botezaţi cu Duhul Sfânt. Predând istoria bisericească universală, mi-am dat seama că declinul bisericii de la reformă încoace, secularizarea Bisericii, dacă putem spune aşa, [unii vorbesc chiar de descreştinarea ţărilor cu tradiţie creştină], se datorează faptului că, în curentul principal al cultelor protestante nu a existat putere spirituală. Deci, puterea spirituală s-a manifestat chiar în timpul reformei şi după aceea, dar pe o linie marginală. Lucrul acesta a dus la răcirea bisericilor protestante şi a fost necesar ca Focul Sfânt să impulsioneze trezirile spirituale începând cu sfârşitul secolului XVII, iar trezirile spirituale au fost direcţia pe care a crescut Biserica adevărată, aceasta nu se poate identifica cu o naţiune, sau cu o Biserică Universală Vizibilă.

Paşi: Cum se raporteză Biserica penticostală azi la Botezul cu Duhul Sfânt?

V.A.: Baptiştii au descoperit primii că o biserică adevărată trebuie să aibă membrii botezaţi la vârsta adultă, iar aceştia nu trebuie să se izoleze de societate cum făceau anabaptiştii, ei trebuie să se despartă de lume, dar să fie în lume pentru a mărturisi credinţa lor. Ei trebuie să ia parte la activităţi economice, sociale, chiar şi politice şi să-L mărturisească pe Hristos. Botezul la vârsta adultă nu s-a dovedit suficient pentru a împiedica Biserica să intre în declin, şi atunci s-a văzut necesitatea experienţelor spirituale a puterii darurilor excepţionale ale Duhului Sfânt. Această căutare a experienţelor spirituale a început cu trezirile spirituale din Marea Britanie şi America de Nord din secolul XVIII şi a dus la Mişcările de Sfinţire şi Mişcările pentru Vindecarea Bolnavilor până la apariţia penticostalismului din secolul XX. Aceasta a cunoscut un avânt amplificat prin apariţia mişcării harismatice şi a Mişcării Neoharismatice mai recente. S-a ajuns astfel încât, pe plan mondial există vreo 600 de milioane de creştini de tip harismatic, neoharismatic şi penticostal.

Paşi: În ce fel sunt organizaţi aceştia?

Ei sunt organizaţi fie în denominaţiuni, fie în reţele de biserici, fie în biserici libere, sau in tot felul de grupări. Acest lucru nu reprezintă ceva rău, pentru că o organizare prea uniformă a mişcării

penticostale ar însemna repetarea greşelilor care s-au făcut în istoria creştinismului cu înfiinţarea unor aşa-zise biserici care erau organizaţii bisericeşti. Acestea nu erau neapărat rele, deoarece biserica reală vizibilă este numai biserica locală, iar biserica universală este invizibilă şi se va vedea la răpirea Bisericii. Deci, celelalte biserici care nu sunt nici locale, nici biserică universală invizibilă, sunt, de fapt, organizaţii bisericeşti unele din ele utile, dar care nu trebuie înţelese ca biserici noutestamentale.

Paşi: Despre viitor, domn profesor… cum vedeţi evoluţia creştinismului la nivel mondial?

Tendinţa este ca, ei să se înmulţească şi se poate spune că, în câteva decenii, dacă nu vine Domnul, creştinismul se va răspândi aşa de tare în America latină, în Africa şi în Asia, încât va deveni o religie dominantă, cum a fost. Deşi, atunci când a fost religie dominantă, în sec IX era vorba în mare măsură de un creştinism formal. Şi acum, teorectic, sunt 2 miliarde de creştini, din aceste 2 miliarde de creştini majoritatea sunt creştini cu numele. De exemplu, în ţările Uniunii Europene majoritatea populaţiei se declară creştină dar ,de fapt, sunt creştini care nici nu merg la biserică! Ei consideră că nu e necesar să te rogi, că nu e necesar să citeşti Biblia, iar la biserică se duc numai cu ocazia unor mari sărbători, deci nu pot fi consideraţi creştini reali. Faptul că nu s-a introdus în tratatul constituţional al UE nici măcar o aluzie că UE e formată din ţări de tradiţie creştină, lucrul acesta dovedeşte cât de slab a ajuns creştinismul în Europa.

Paşi: La ce să ne aşteptăm pentru viitor?

În viitor ne putem aştepta la două lucruri. Pe de o parte la vremea sfârşitului, răpirea Bisericii, necazul cel mare, dar la fel de bine ne putem aştepta şi la o perioadă în care creştinismul, până pe la anul 2040, să devină o forţă mondială care va sili secularizarea să dea înapoi. Lucrul acesta se datorează puterii spirituale care începe odată cu Botezul cu Duhul Sfânt manifestat prin vorbirea în limbi.Umblaţi după darurile Duhului, la asta ne îndeamnă Pavel şi la asta îmi îndemn şi eu studenţii şi îndemn creştinii zilelor noastre.

Fratele Andreiescu alături de soţia lui au apreciat revista „Paşi”. „Pe vremea când eram tânăr era o expresie de jargon: «Fă paşi!», asta vă doresc şi vouă”, a spus prefesorul Andreiescu.

Au consemnat,Mihai Chiriguţ şi Carmel Ciurdaş

Autor: Vizualizări: 6909 Comentarii: 22 Categorie: Numarul 16 Tipareste Trimite Prietenilor

(4 vot(uri), medie: 5 din 5)

 Loading ... 1

Sorin Crisan : Mai 31st, 2007 at 20:12

Am avut bucuria sa-l ascult pe acest mare profesor penticostal la ITP SI NU MI-A PARUT RAU.Este un corect observator al penticostalismului desi este penticostal, macar ca de obicei ,

in asemenea cazuri, oamenii sunt subiectivi. Domnul sa-l tina in viata cu sanatate multi ani de acum inainte!

2

Virgil C. : Mai 31st, 2007 at 23:24

Felicitari pentru interviu!in mod succint, dar consistent, ati marcat cateva aspecte cheie din viata penticostala.

Imi exprim totusi parerea ca fratele Andreiescu este subiectiv in ceea ce priveste aprecierea de mai jos:

“Prin asta, penticostalii se deosebesc de majoritatea denominaţiunilor şi grupărilor penticostale de tip evanghelic din SUA sau Europa de Vest, care acordă actelor de cult o semnificaţie pur simbolică.”

Ar fi bine daca miscarea penticostala mondiala ar fi atat de usor de clasificat si sistematizat. Mai ales daca bagam in aceeasi oala si miscarea carismatica, caracterizata tocmai prin faptul ca fiecare grupare are specificul ei teologic.

Dar chiar si asa, mi se pare hazardata o asemenea afirmatie. Pr. Hollis Gause, unul dintre cei mai respectati profesori de la Church of God Theological Seminary este unul dintre cei ce sustin ca atat in botezul cu apa cat si in Cina Domnului se ascunde mult mai mult decat un simbol, delimitandu-se totodata de interpretarea mistica de “taine”.

Iar in ceea ce priveste statutul unui pastor, atat ChoG cat si AoG au dezvoltat in practica un cler care este mult mai instutionalizat si mai privilegiat decat le place unora sa recunoasca.

De asemenea, comentariul dumnealui in ceea ce priveste Alianta m-a uimit. Oare nu cunoaste pozitia fratelui Ton cu privire la aceasta (care sustine ca a fost initiatorul Aliantei, pornita din dorinta de unitate) sau o ignora din motive numai de el stiute?

3

marius : Iunie 9th, 2007 at 12:11

Fratele Andreescu e un titan al penticostalismului la noi in Romania! e un frate deosebit!!! Domnu sa-l binecuvinteze! am invatat atatea lucruri de la el prin cursurile tinute la ITP! Domnu sa-l tina in viata cu sanatate si putere de munca!

4

Ioan Pecura : Septembrie 15th, 2007 at 06:49

Am ramas placut surprins, de articolul fratelui Valeriu Andreescu. In mod deosebit apreciez raspunsul transant in ceea ce priveste importanta,experienta si raportarea bisericii penticostale la botezul cu Duhul Sfant. Fratele sus amintit este cel mai competent istoric penticostal din Romania. L-am avut profesor si coordonator al tezei de licenta la ITP Bucuresti.Fie ca Dumnezeu intr-o vreme ca aceasta sa mai ridice oameni de un asemenea calibru. Felicitari

frate Andreescu!!Pastor, Ioan PecuraChicago

5

Sorin Evanghelistul : Octombrie 17th, 2007 at 21:58

Mai va cam laudati, suferiti putin de mandrie, cine sunteti voi de va faliti asa de mult ?Nu vi se pare ca mandria merge inaintea cuiva ?Ar trebui sa mai treceti din cand in cand pe la cruce si apoi sa va mai laudati… nu cred ca aveti cu ce va lauda, decat cu slabiciunile voastre.

6

maria : Iulie 27th, 2008 at 12:27

Haideti si nu va mai laudati asa de mult k nu aveti cu ce…Va laudati cu o credinta desarta care supara pe domnul Iisus?Voi nu respectati dreapta credinta…ceea ce faceti voi este un teatru,,,si firi sweriosi cu vb in limbi.k e doar o halucinatie pe care o aveti.Sunt convinsa k voi credeti k vb ceva neinteles nici de voi,dar vb din inselarea diavolului.Dc diavolul fuge de la fata sfintei cruci?Dc se fac minuni la icoana maicii domnului si la Moastele Sfintilor?DUMNEZEU SA VA LUMINEZE SA VEDETI DREAPTA CREDINTA.

7

Florin Iosif : Iulie 27th, 2008 at 12:50

Maria, faci prozeliti?

8

Cornel : Iulie 27th, 2008 at 13:23

pentru #5 si #6

Daca n-ati observat cumva, aici suntem la discutii in familie. Bunul simt ar spune sa bateti la usa inainte de a intra, nu sa dati buluc precum Maria cu de-ale ei.

9

Dobo karoli : Iulie 27th, 2008 at 14:59

Sunteti partid politic ?

A dat buluc PRM peste PD ?

Sa bat la usa ! sa va spalati pe cap cu religia voastra de aiuriti.

10

Cornel : Iulie 27th, 2008 at 21:19

#9 Dobo

Aici nu-i vorba nici de UDMR nici de PRM. Doar atat ca discutia are legatura cu penticostalismul si nu era cazul Mariei de la #6 sa dea buluc asa peste noi si sa vina cu lucruri ce n-au nici in clin nici in maneca cu cele discutate aici. Dupa replicile pe care le dai se pare ca nici tu n-ai de-a face cu subiectul acesta!Sa fii iubit!

11

George W.Galis : Iulie 31st, 2008 at 04:32

George W.Galis.Apreciez acest interviu: pe cei doi tinerii sipe Dr.Valeriu Andreiescu.Urmaresc tot ce a scris Dr.V.Andreiescu,si am intrat in posesia unui material bogat,prin bunavointa unor pastori cari au luat notite pe vremeacind studiau la ITP,din Bucuresti cu Dr.V.Andreiescu.Am intratin posesia intregii colecrii de reviste ale Miscarii Penticos-tale din Romania,unde sint prezentate pagini speciale de isto-rie.Eu personal am o alta parere despre:”Preotia speciala”.Hans Kung,un teolog de renume mondial,dela Tubingen Universityprofesor catolic,la infruntat pe papa dela Roma,spunindu-i si“tu iesti,ca oricare dintre noi.”Prin perioada anilor 90′,aici in Chicago am stat de vorba cu un pastor romin, a adusdiscutia despre “preotia speciala”,el m-ia spus:”caci ce leagael aici pe pamint si Dumnezeu leaga in ceruri,si caci cedesleaga el aici pe pamint Dumnezeu dezleaga in ceruri.”Oareasa sa fie?Asa inteleg unii preotia speciala?Ma gindesc lapartasia Aliantei Evanghelice,ma gindesc la partasia cuBiserica Catolica si cea ortodoxa,din respect reciproc oarenu indulcim noi anumite doctrine?Nu vorbim cind trebuie vor-bit?Fratii americani,mai direct un teolog renumit dela”Assem-ly of God”,din Sprigfield,Mo.,a spus caci penticostalismul,este amenintat de trei pericoale: 1)-Intelectualizarea,expe-rientei penticostale.2)-Profesionalizarea,slujiri.3)-Insti-tutionalizarea,slujiri.Un evanghelist american a spus cacidoua lucruri mai pot salva crestinismul american(si eu spun,ca si cel romin din Romania: 1)Inapoi la Bilie. 2)Persecutia.La tot ce am spus o simpla ilustratie:”Doua oale plute-au peapa,si au zis una catre alta,sa pastram distanta ca sa rami-nem oale,caci daca ne apropiem prea tare una de alta ne fa-cem cioburii.”gwg.

12

pace : Decembrie 29th, 2008 at 00:02

Aveti grija ce vorbiti despre duhul sfant sa nu pacatuiti pentru ca este singurul pacat care nu se iarta si religia oricare ar fi ea, fara duhul sfant si darurile ceresti nu functioneaza este ca o masina fara combustibil

13

pace : Decembrie 29th, 2008 at 00:07

Maria cand aivazut tu minuni la icoane si pe deavol fugind,hai ma se sperie deo poza sa fim seriosi…………..

14

George W.Galis : Decembrie 29th, 2008 at 06:46

dobo karoli. Stiti ce spune bunul simt? Daca vrei sa firespectat, respecta. Oameni de caracter, au un vocabularplacut, cuvinte intelepte auzi dela ei. Nu asa se intra intr-o conversatie. Cred caci nu asa vorbiti cind sinteti intr-osocietate de oameni?

15

George W.Galis : Decembrie 29th, 2008 at 06:52

Maria. Com.-6. D-ta unde ai invatat teologie? CunostiInterpretarea Bibliei? Care v-au fost profesorii? Vremsa va cunoastem mai indeaproape, si pe urma vedem noi dacamai stam de vorba cu d-ta. Ce pregatire aveti?

16

George W.Galis : Decembrie 29th, 2008 at 06:53

Maria: Te intreb daca ai Biblie? Cind ai citit ultima dataBiblia?

17

George W.Galis : Decembrie 29th, 2008 at 06:59

dobo karoli. Cred caci nu sintem la o sedinta de partid,ci pe un site, unde se discuta liber despre Cuvintul Scripturilor, de care vad caci d-ta nu sti nimic, poatefoarte vag. Ar fi frumos din partea d-tale sa va retragetiin mod civilizat, ca un om cu caracter.

18

George W.Galis : Decembrie 29th, 2008 at 07:06

Nu ne miram ce vedem si auzim, pentru-ca Biblia spunecaci in vremurile din urma, se vor ridica batjocoritori, cari vor trai dupa poftele lor, si vor batjocorii, CuvintulScripturilor si pe cei credinciosii. dar nu vor inaintamult, caci pierzarea Ii pindeste de multa vreme.

19

George W.Galis : Decembrie 29th, 2008 at 17:15

“Cumpara Adevarul, si nu-L vinde”.

20

Adrian Tamasan : August 17th, 2009 at 11:55

Bun gasit.Eu unul am citit pe nerasuflate cartea fratelui profesor Dr Valeriu Andreescu, si chiar am avut-o ca material de studiu la facultate.Marturisesc ca as dori sa il intalnesc personal pe acest distins istoric, si de asemenea as dori sa il intalnesc si pe fr Galis, despre care am gasit anumite informatii pe net cum ca ar detine o serie intreaga de documente si colectia intreaga a revistei Cuvantul Adevarului, materiale ce ar putea fi de un real folos celor ce vor sa studieze penticostalismul romanesc, nu doar din punct de vedere istoric ci si din cel al fenomenului penticostal cu tot ceea ce implica el; impact social, evolutie, transformari, si asa mai departe.Deoarece, din cunostintele mele, fr Galis locuieste in SUA, cu dansul va fi mai greu sa ma intalnesc, afara de situatia cand ar avea dansul vreun drum prin Romania.Dar prin intermediul internetului cred ca am putea comunica foarte bine.Datele mele de contact le gasiti pe saitul meu http://www.adriantamasan.ro iar din motive de protectie antispam voi da doar ID-urile de messenger si Skype, in cazul in care acesti frati vor dori sa ma contacteze.YM: adrian_tamasanSkype: adriantamasanDumnezeu sa va binecuvinteze, si sa va dea spor mai departe in aceasta lucrare anevoioasa de strangere a documentelor si informatiilor ce pot constitui o istorie cat mai exacta si elaborata a acestei miscari.Ar fiun tezaur nepretuit pentru generatiile viitoare.

21

Adrian Tamasan : August 17th, 2009 at 11:58

Asta e pentru webmasterul saitului.La articolul cu Dr Valeriu Andreescu in titlul articolului scrie Penticsostalism in loc de penticostalism.Poate reusiti sa corectati.

22

George W.Galis : August 18th, 2009 at 00:01

Adrian Tamasan, Post: 20. Vreau sa te ajut.

Tu ce părere ai?