Capitolul I. Istoria şi evoluţia vestimentaţiei.

1.1 Rolul vestimentaţiei în cadrul social.

Psihologia socială se bucură de o varietate de teme fundamentale îndeajuns

de mare - omul nu numai că este cea mai sofisticată existenţă considerat la

nivel individual ci mai mult, el stabileşte raporturi sociale alcătuind grupuri, în

plus se află într-o permanenţă schimbare – astfel încât micile semne care pot

uneori să dezvăluie marile adevăruri nu se bucură de o atenţie suficientă.

Vestimentaţia nu este una dintre temele fundamentale ale psihologiei

sociale şi prin urmare nici nu este supusă unei „analize microscopice” a

psihologilor sociali. Acest fapt însă nu contestă valoarea unui studiu al acesteia

în sfera de preocupări a domeniului şi nici legătura strânsă care există între

vestimentaţie şi realităţile sociale.

Despre vestimentaţie se poate aminti în legătură cu cele mai vechi timpuri,

iar importanţa costumului poate fi întrezărită cel puţin în cugetări, maxime,

vorbe din popor sau chiar exprimări metaforice. Acestea sunt cel mai adesea

puse în legătura cu omul care le poartă – hainele sunt o prelungire a propriei

fiinţe, cu imaginea pe care acesta o are despre sine - „îmbrăcămintea este o

concepţie despre sine pe care fiecare o poartă cu sine” (Henry Michaux) sau

chiar cu o realitate socială - vestimentaţia văzută ca oglindă a conformismului.

În legătură cu rolul pe care îl îndeplineşte vestimentaţia au fost considerate

mai multe cauze care ar putea sta şi la baza apariţiei acesteia. Astfel, motivul

invocat de creştini pentru faptul că ne îmbrăcăm este pudoarea - legat de pasajul

biblic în care Adam şi Eva îşi descoperă nuditatea ca pe-o ruşine şi se acoperă

cu frunze. Raţionaliştii justifică utilizarea costumului ca fiind datorată necesităţii

omului de a acoperi un corp fragil şi în felul acesta de a se apăra de eventuale

pericole. Psihanaliza aduce în prim plan ca şi cauză, dorinţa omului de a se

diferenţia de animal. De asemenea, ca motive, nu sunt omise nici necesitatea de

estetic a omului, dorinţa de a arăta mai bine sau chiar vanitatea.

În mod cert că aceste cauze oferă doar împreună o realitate şi deşi motivul

prim al utilizării veşmântului ar putea coincide unei singure cauze(dacă am lua

în consideraţie varianta creştină) motivul pentru care omul s-a acoperit cu haine

de-a lungul timpului nu poate fi nicidecum redus la o singură cauză, ci

dimpotrivă, la motivele amintite am putea adăuga şi altele. Prin urmare, chiar

dacă în general caută şi oferă cauze raţionale, pentru faptul că se îmbracă

(nevoia de protecţie) există şi nenumărate aspecte care infirmă această credinţă.

Cauzele generale pentru care omul îşi acoperă corpul nu epuizează

nicidecum scopurile pe care acestea ar putea să le dobândească în condiţii

particulare. Unul dintre cele mai cunoscute scopuri este acela ar travestirii, care

de nenumărate ori a reprezentat o soluţie în cele mai variate situații. Haina are

„talentul” nu numai de a ascunde, de a camufla, ci chiar acela de a crea impresii

total eronate despre oamenii cu care intrăm în contact. Haina poate „converti”

sexul şi de ce nu îl poate „converti” pe diavol într-un om admirabil.

Omul are permanent tendinţa ca în ciuda unor acţiuni care satisfac nevoi

raționale să asocieze acestora cauze ce le leagă de natura sa spirituală. Deşi din

cele mai vechi timpuri hainele au fost adaptate în funcţie de climă – hainele largi

şi drapate se foloseau în regiunile calde iar cele ajustate în regiunile reci – o

multitudine de articole vestimentare au dobândit simboluri felurite. Astfel,

egiptenii nu intrau în temple în vestminte de lână şi nici nu puteau fi

înmormântaţi cu ele, iar hainele colorate erau considerate a fi rezervate doar

zeilor; rochia de mireasă a indiencelor are culoare roşie deoarece roşul este

considerat ca fiind aducător de noroc şi bogăţie în timp ce în cele mai multe

regiuni se îmbracă rochia albă si lungă ca simbol al purităţii.

Chiar dacă astăzi simbolurile vestimentare nu se manifestă la fel de vizibil,

ele continuă totuşi să existe chiar si fără voia noastră manifestându-şi influenţa

aşa cum şi miturile, deşi nu mai sunt considerate ca în trecut, ele îşi păstrează

eternitatea regăsindu-se chiar şi în cele mai banale seriale.

În prezent, deşi strâns legată de transformările economice, evoluţia

costumului depinde şi de evoluţia condiţiilor sociale, a modului de viaţă, a

ideilor politice etc. Moda în sine, nu are doar un caracter de căutare estetică şi

presupune modificări care nu sunt legate numai de necesitate ci de moravurile

societăţii ale cărei opinii le şi exprimă.

1.2 Apariţia şi istoria vestimentaţiei.

Despre îmbrăcămintea omului preistoric informaţiile sunt destul de sărace,

astfel că investigaţiile făcute au furnizat date care nu pot fi luat în consideraţie

decât cu mare circumspecție. După câte se ştie, primele preocupări ale omului

nu au fost legate de îmbrăcăminte, ce acelea legate de procurarea hranei şi

adăpostului.

Se ştie însă că omul preistoric practica ungerea corpului cu grăsimi, în

scopul de a se proteja de frig sau soare, ori de insecte. Cercetările arheologice au

dovedit că încă în acel stadiu omul a utiliza vopsele. Au fost găsite în unele

peşteri baloane cu vopsele în 17 culori, între care: alb, negru, ocru, unele erau

folosite şi pentru rujul de buze. Altele erau utilizate pentru vopsirea trupului.

Astfel, în mormintele de la Menton, în Franţa, şi Brunn, în Moravia au fost

găsite trupuri vopsite cu culori ocru – roşu din solutren.

Sunt însă dovezi arheologice datând din perioada paleoliticului superior

(aproximativ 15000 de ani î. H) care pun în evidenţă prezentarea unor unelte

făurite de omul preistoric cum sunt: suliţele şi săgeţile din silex, din os, fildeş şi

din corn. Printre aceste unelte apare şi acul de cusut din os, care se crede că era

utilizat la cusutul unor piese de îmbrăcăminte din piele şi blănuri. La cusutul

acestora se foloseau fire din cozi de cal, tendoane de ren sau fire făcute din

intestinele unor animale.

Pieile provenite de la animalele vânate erau prelucrate(rase) cu lame din

silex, piepteni din oase de cerb, iar pentru argăsire era folosită argila. Blana

astfel prelucrată a fost multă vreme singura îmbrăcăminte utilizată, fără a fi

cusută ci doar purtată pe umeri sau în jurul corpului fără nici o modificare.

Primii oameni ce purtau aceste blănuri(cu capul şi picioarele păstrate) se pare că

erau vrăjitorii. Mai târziu, în Egiptul antic erau purtate şi de preoţi. Ei purtau

numai blană de leopard.

Omul preistoric purta şi un fel de costum magic, ornat cu cozi de cal şi

ramuri de cerb. Acest tip de costum a fost descoperit în grota Trei fraţi (sub

formă de desen) – din nordul Cantabriei (azi Biscaya, Spania). El se aseamănă

cu costumele din grotele de la Teli Sahe.

Tot cu caracter magic se crede că erau incluse în îmbrăcăminte penele şi

coarnele unor animale.

În peştera de la Cogul-Lerida şi Secans-Teruel din Spania au fost

descoperite picturi rupestre care reprezentau fiinţe umane purtând fuste

compacte din blană ce păstra şi coada animalului sau pantaloni lungi, tot din

blană.

O altă mărturie a faptului că în perioada preistorică a existat o

îmbrăcăminte chiar evoluată este statueta Zeiţa cu şerpi din Cnossos(Creta),

datată din secolul XVI î.H., sau îmbrăcămintea găsită într-un mormânt de stejar

din epoca bronzului timpuriu, care se află în muzeul din Copenhaga. De

asemenea la Muzeul Luvru din Paris se poate vedea statueta din bronz care o

reprezintă pe zeiţa Afrodita într-o rochie ce pare a fi dintr-un material elastic.

Din unele publicaţii aflăm că pe un vas din ceramică, găsit Mexic, erau

desenate nişte femei îmbrăcate în fuste mini. Sunt dovezi care atestă costumul

preistoric şi pe teritoriul Africii.

Deşi veșmintele anterioare secolului XVIII-lea au dispărut aproape

complet, totuşi, grație operelor de artă şi metodelor ştiinţifice de restaurare şi

reconstruire ale acestora, puse la punct de unii cercetători, costumul antici a

putut fi cunoscut destul de bine.

Istoria costumului antic începe acolo unde ia naştere şi se formează cea

dintâi civilizaţie mare a lumii antice, adică în Mesopotamia(în linii mari,

corespunzând azi cu teritoriul Irakului). Mesopotamia, ţară scăldată de fluviile

Tigru şi Eufrat, avea pe teritoriul său trei popoare distincte. La sud, de-a lungul

coastei Golfului Persic, erau stabiliţii sumerienii, acadienii în zona centrală

(fondatorii Babilonului) iar în zona de nord, asirienii. În această parte a lumii

antice, oraşul Tello a atins o mare prosperitate datorită dezvoltărilor

meşteşugurilor în producţia de vase şi statui de argint, pe care erau reprezentate

personaje înveşmântate. Aceste vase şi statui au fost cercetate de către L.

Heuzey.

Costumul mesopotamienilor era format dintr-un mare şal (3m x 1,30m)

acesta fiind de fapt piesa principală de îmbrăcăminte. Acest şal din

lână(kaunakes), care avea la ambele margini franjuri bogaţi, era aşezat pe corp

acoperind oblic pieptul şi spatele, peste umărul stâng. Şalul este aşezat

transversal pe corp, formând pliuri abundente. Această piesă era purtată şi ca

fustă, însă va fi abandonată către anul 2400 î. H. rămânând doar un costum

simbolic pentru zei.

Egiptenii, însă, spre deosebire de popoarele mesopotamiene din epoca lor,

nu purtau o bucată de material înfăşurată în chipuri diverse în jurul corpului.

Aceştia purtau tunici, cusute pentru a le veni, aceste tunici, de regulă arătau ca

nişte tricouri care ajungeau până la genunchi la bărbaţi şi până la glezne la

femei. Tunicile egiptenilor erau confecţionate din lână şi mai întotdeauna erau

albe.

Trecând peste multe secole, ajungem în perioada bizantină, unde are loc o

schimbare radicală a percepţiei vestimentaţiei. În arta bizantină găsim o

preocupare deosebită pentru religie, spiritualitate, acest aspect al vieţii

bizantinilor este observat şi în Renaşterea Italiană, stilul artistic dar şi

vestimentar al secolului XII fiind puternic influenţat de culorile metalice.

Peste 200 de ani, în secolul XIV, are loc cea mai mare încercare pentru

Europa, Ciuma Bubonică fiind în floare, oamenii au învăţat să se adapteze,

medicii purtau măşti ce pot fi asemuite ciocului unei păsări, oamenii de rând

purtau încălţăminte de piele groasă, pentru a evita contactul cu ucigaşa boală.

Vestimentaţia vremii denotă teama ce stăpânise oamenii.

În schimb, vestimentaţia secolului XVI denotă eleganţă. Renaşterea fiind în

plină floare, oamenii se ocupau de noi descoperiri, atât culturale cât şi

geografice, motiv pentru care vestimentaţia acestui veac este universal

Europeană, existând schimburi culturale între ţările Europei.

Secolul șaptesprezece este secolul Barocului, influenţele acestuia sunt

regăsite în toate aspectele vieţii cotidiene. Moda anilor 1600 a avut de suferit din

cauza războiului de 30 de ani, în care au fost nevoit să se introducă modificări în

costumul militar, pentru a se adapta mai uşor pe câmpul de luptă.

Secolul XVIII a fost un secol al marilor revoluţii. Revoluţia Franceză şi cea

Americană au avut loc în acest veac, astfel influenţând modul de a se îmbrăca a

persoanelor din acea perioadă. Hainele mari şi evazate au devenit modeste şi

mici.

Secolul XIX a fost un secol al cuceririlor şi prăbuşirilor, vestimentaţia

europenilor denotă acest fapt prin culori sobre şi haine modeste. Bărbaţii acestui

veac se străduiesc să ţină sub control femeile, care încet, dar sigur vor ajunge

egalul lor.

Secolul XX a fost un secol al industrializării masive. Oamenii perioadei

tindeau spre noi revoluţii, şi asta include vestimentaţia feminină, femeile acestui

secol începuse să poarte pantaloni, un lucru inedit până atunci.

1.3Generalităţi privind definirea îmbrăcămintei

Îmbrăcămintea reprezintă, în sens larg, totalitatea obiectelor care îmbracă

corpul omenesc (exceptând încălţămintea): lenjerie, cămaşă, sacou, pardesiu,

pălărie, ciorapi etc., iar veşmântul este un nume generic pentru un produs de

îmbrăcăminte. Diferitele tipuri de produse de îmbrăcăminte s-au individualizat

de-a lungul epocilor istorice, o dată cu evoluţia vestimentaţie, în funcţie de

raportul corp-produs de îmbrăcăminte şi de modul concret în care rezolvă

protejarea părţilor principale ale corpului. Din punct de vedere anatomic, corpul

uman este divizat în 5 părţi principale:

1. Capul şi gâtul;

2. Toracele;

3. Membrele superioare;

4. Bazinul;

5. Membrele inferioare;

Legătura dintre părţile principale ale corpului şi modul în care acestea pot

fi protejate de un anumit tip de produs, sau o parte componentă a unui tip de

produs, este următoarea: capul şi gâtul sunt protejate de glugă, vesta protejează

toracele, membrele superioare sunt protejate de mâneci, bazinul e protejat cu

ajutorul chiloţilor, iar membrele inferioare - pantaloni.

Tipurile de bază ale produselor care protejează diferitele părţile principale

ale corpului sunt structurate printr-un mod determinat de combinare a acestor

tipuri sau părţi componente de produs.

Acest mod de divizare permite diferenţierea mulţimii produselor de

îmbrăcăminte în două grupe constructive, în funcţie de suprafaţa de sprijin a

produselor pe corp: produse cu sprijin pe umeri şi produse cu sprijin în talie.

Prin suprafaţă de sprijin se înţelege zona în care produsul cuprinde strâns corpul

şi în care trebuie să se asigure o înaltă corespondenţă între corp şi produs.

Pentru produsele cu sprijin pe umeri (acoperă prioritar partea superioară a

corpului), suprafaţa de sprijin este delimitată superior de linia umerilor şi de

baza gâtului, anterior de proeminenţa toracelui, iar posterior de proeminenţa

omoplaţilor.

Produsele cu sprijin în talie acoperă partea inferioară a trunchiului şi

membrele inferioare, parţial sau total, şi au suprafaţa de sprijin delimitată

superior de linia perimetrului taliei, anterior de proeminenţa abdomenului şi

posterior de proeminenţa feselor.

Tipurile de produse se pot defini în funcţie de poziţia suprafeţei de sprijin şi

de modul de protejare a părţilor corpului.

În funcţie de poziţia în raport cu corpul şi de proprietăţile materialelor,

produsele pot prezenta formă flexibilă (instabilă) sau forma spaţială (rigidă).

Forma flexibilă (instabilă) este caracteristică produselor care prezintă

stratul de contact cu pielea sau primul strat pentru lenjerie, confecţionate din

materiale subţiri: lenjeria, cămăşile, rochiile din materiale subţiri, produsele din

tricot, îmbrăcămintea copiilor etc.

Forma spaţială (rigidă) este specifică produselor de îmbrăcăminte

exterioară, confecţionate din materiale de grosime medie sau mare şi prevăzute

cu straturi suplimentare de consolidare a formei (rigidizare pe diferite forme ale

corpului: piepţi, gulere, revere).

Îmbrăcămintea este formată dintr-un număr diferit de repere, create din

structuri plane, asamblate prin diferite procedee. Numărul forma şi dimensiunile

reperelor depind de o serie de factori, dintre care cei mai importanţi sunt:

− forma corpului omenesc;

− proprietăţile materialului şi tehnologia de execuţie a produsului;

− destinaţia şi tipul produsului (cerinţe estetice, modă).

Ca urmare a simetriei corpului, îmbrăcămintea se creează din repere

simetrice, aceasta fiind constituită din:

− repere principale, care sunt părţi componente ale îmbrăcămintei care nu

pot lipsi din structura unui produs;

− repere secundare, care sunt acele părţi componente care pot lipsi (guler,

mânecă, betelie, cordon, buzunar).

Aşa cum s-a văzut, dimensiunile şi forma produselor de îmbrăcăminte, sunt

determinate în primul rând de dimensiunile şi forma corpului omenesc,

îmbrăcămintea nefiind însă o copie fidelă a acestuia, nici chiar pentru primul

strat de pe corp.

În continuare sunt reprezentate modelele tipice ale unor tipuri de bază ale

produselor de îmbrăcăminte, iar în cele ce urmează, sunt date definiţiile câtorva

produse de îmbrăcăminte:

− maioul este un produs cu sprijin pe umeri, care acoperă trunchiul, are

răscroială pentru gât şi braţe şi se îmbracă direct pe piele;

− chilotul este un produs cu sprijin în talie, care acoperă bazinul sau parţial

şi coapsele, separat, şi se îmbracă nemijlocit pe corp;

− cămaşa pentru bărbaţi este un produs cu sprijin pe umeri, care acoperă

trunchiul şi membrele superioare, are închidere pe feţe, guler şi este confecţionat

dintr-un singur strat de material;

− bluza pentru femei este un produs de îmbrăcăminte cu sprijin pe umeri,

care protejează trunchiul, are sau nu are închidere, este cu sau fără mâneci, fiind

confecţionată dintr-un strat de material cu grosime mică;

− fusta pentru femei este un produs de îmbrăcăminte cu sprijin în talie, care

protejează bazinul şi membrele inferioare, parţial sau total;

− pantalonul pentru ambele sexe este un produs de îmbrăcăminte cu sprijin

în talie, protejează bazinul şi membrele inferioare, separat, parţial sau total;

− rochia este un produs de îmbrăcăminte pentru femei, care protejează

trunchiul, facultativ membrele superioare şi parţial membrele inferioare, se

constituie din corsaj şi fustă, indivizibile sau croite separat şi asamblate pe linia

taliei;

− impermeabilul este un produs de îmbrăcăminte exterioară ce protejează

trunchiul, membrele superioare şi parţial membrele inferioare, are închidere pe

toată lungimea feţei şi este destinat protecţiei corpului de intemperii(vânt,

ploaie); stratul exterior este confecţionat, de obicei, dintr-un material cu

permeabilitate redusă la aer şi apă;

− hanoracul este o haină scurtă, confecţionată din materiale cu

compactitate mare, de obicei impermeabile, este prevăzut cu glugă şi este folosit

în anumite competiţii sportive sau în excursii;

− pelerina este o haină largă, de lungimi variabile, fără mâneci, adesea cu

glugă, care se poartă peste altă îmbrăcăminte; este în formă de guler mare,

acoperă umerii şi bustul şi se poartă peste pantalon sau peste rochie;

− pardesiul constituie obiectul de îmbrăcăminte exterioară mai subţire

decât paltonul, care se poartă primăvara şi toamna peste îmbrăcăminte uzuală;

− paltonul este o haină de iarnă, executată din stofă groasă şi căptuşită, care

se poartă peste celelalte obiecte de îmbrăcăminte.

Această enumerare poate fi extinsă.

1.4 Ţinuta vestimentara pentru copiii de toate vîrstele.

Hainele pentru copii se execută din materiale diverse, cum ar fi: tricotajul,

artificiale, naturale, blănuri, bumbac, piele.

Ţesătura(bumbacul) şi tricotajul sunt unele din cele mai importante

materiale folosite la prelucrarea vestimentaţiei pentru copii. Cerinţele importante

la ţesătura pentru copii sunt: igienice, estetice şi fizico-mecanice. Aceste cerinţe

depinde de scopuri şi de influenţa vremii(condiţii meteorologice).

Ţesăturile pentru hainele exterioare protejează copilul de la precipitaţiile

exterioare, ele trebuie să fie rigide, moi. Deseori se folosesc ţesături de tip balon.

Acest tip de ţesătură poate avea o mare gamă cromatică, iar varietatea de culori

vii fiind mai mare decât pentru alte tipuri de ţesături.

Ţesăturile pentru vestimentaţia exterioară de iarnă (palton, scurtă) trebuie

să fie moi, destul de rigide, ele trebuie să fie călduroase, să fie termo-izolate, iar

culoarea unei astfel de ţesături trebuie să fie foarte calmă.

Ţesăturile universale pentru executarea vestimentaţiei sunt cele de

dimensiuni mici sau mijlocii.

La ţesăturile ornamentale sunt prezente următoarele trebuinţe: compoziţia

trebuie să fie una simplă şi clară. Desenul trebuie să fie clar pe orice fon.

Copii iubesc lucrări executate din ţesături tematice cu desene luate din

mediul copiilor, obiecte bine cunoscute, cum ar fi literele, poeziile, cântece. Ei

îşi vor dezvolta interesul în domeniu, fantezia, de aceea ar trebui să se imprime

imagini ce exprimă povestea preferată, litere, cifre.

Vestimentaţia pentru copii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 7 ani. Anume la

această vârstă, vârsta preşcolarilor, copii încep să înveţe şi să asimileze „ceea ce

este bine şi ceea ce este rău”, iar pe lângă aceasta începe să se simtă şi

dezvoltarea caracterului individual. Copii la vârsta de 4 ani devin mai

încăpăţinaţi, dorind să demonstreze că sunt în stare să facă lucrurile şi fără

intervenţia adulţilor, deşi sunt curioşi să vadă şi să analizeze ce trebuie să facă în

unele cazuri.

Hainele de obicei au o formă trapezoidală şi dreaptă. Asortimentul pentru

ambele sexe este foarte diversificat, ambele având specificul ei, vestimentaţie

pentru fetiţe: rochiţa, combinezoane, halate, vestimentaţie pentru noapte, în timp

ce băieţii port: cămăşi, pantaloni, şorţi, semicombinizoane, paltoane şi sacouri.

Pentru dezvoltarea de sine stătătoare a copilului se recomandă folosirea

unei vestimentaţii confortabile, cu sistem de închidere în faţă pentru a fi mai

uşor copilului.

Decoraţia preferată în vestimentaţie a acestei vârste este aplicaţia.

Decoraţiile cu facturi şi culori diverse oferă copiilor stare de bucurie, prin

aceasta ei înţeleg şi află despre obiectul preferat(care este purtat). Aplicaţia

poate fi funcţională, cum ar fi buzunarele. Cele mai populare forme sunt figurile

geometrice simple: cercul, pătratul, triunghiul, ca de exemplu buzunarul în

forma unui măr. Alte elemente ce le acordă copiilor starea de bucurie este arta

populară din natură.

Culorile suculente, saturate, proporţiile clare, expresivitatea modelului şi

chiar elementele croiului pot inspira modelierului la decizii de creare a hainelor

funcţionale şi estetice într-un colorit naţional. Atunci haina va avea rolul de

dezvoltare instruind copilul, de a înţelege tradiţiile artei naţionale.

Hainele pentru copii cu vârsta cuprinsă între 7-11 ani. Cu venirea la şcoală

la copii apar noi obligaţii, ocupaţii, un nou regim al zilei. În timpul ce se află la

şcoală ei acumulează noi cunoştinţe. Garderoba elevului se schimbă radical. Pe

lângă forma şcolară mai apare şi costumul sportiv, şorţuri, capoate, haine de

ocazie, de joacă.

La vârsta de 7-10 ani la copii apar unele schimbări ale corpului, copilul se

maturizează. Figura devine mai suplă din contul alungirii. Silueta vestimentaţiei

pentru fetiţele de 7-8 ani este dreaptă şi evazată de la linia taliei. La 9-10 ani este

semi ajustată. Rochiţa pentru fete de 7-8 ani se execută mai uşor cu talia ridicată.

Silueta de bază a vestimentaţiei pentru băieţi de 7-8 ani este liberă şi semi-

ajustată. Pentru 9-11 ani este dreaptă, dar de cele mai multe ori este semi-

ajustată. Copii la vârsta respectivă petrec majoritatea timpului cu jocuri sportive,

de aceea stilul mai des îmbrăcat este cel sport.