EXERCIȚIUL FIZIC – MIJLOC DE ÎMBUNĂTĂŢIRE A CAPACITĂŢII MOTRICE

Exerciţiul fizic - aspecte generale În activităţile motrice, exerciţiul fizic ocupă un

loc privilegiat pentru faptul că determină în mod hotărâtor orice progres pe linia perfecţionării motricităţii generale şi a proceselor de dezvoltare fizică.

Pentru acest motiv, exerciţiul fizic face parte din grupa mijloacelor specifice ale EFS, alături de măsurile de refacere a capacităţii de efort şi de aparatura de specialitate.

Nu toate mişcările sau acţiunile motrice pot fi considerate exerciţii fizice; particularitatea distinctivă a exerciţiului amintit este dată de concordanţa conţinutului şi formei acestuia cu esenţa activităţii motrice căreia îi este destinat.

De exemplu, alergarea este o acţiune extrem de comună, care poate deveni exerciţiu când i se conferă reguli precise de practicare, modalităţi raţionale de execuţie, o anumită dozare a efortului, etc.

Aspecte generaleEtimologic, exerciţiul (din latinescul exercere – exercitare) presupune repetarea unei activităţi de mai multe ori, până la câştigarea uşurinţei sau „îndemânării” în efectuarea unei mişcări.

Se pot „exersa” şi anumite funcţii, în sensul activării repetate a acestora, în scopul dezvoltării, îmbunătățirii acestora.

Exercițiul are o funcţie didactică si pe de alta parte, o funcţie organică. Cu alte cuvinte, exerciţiul fizic, faţă de exerciţiu în general, capătă valenţe deosebit de complexe: adaptative (în sens biologic), de dezvoltare, dar și de învăţare intelectuală, etc.

Repetarea se efectuează astfel încât mişcările să nu devină stereotipii sterile, iar subiecţii să nu se transforme în „păpuşi mecanice”, puţin conştiente de ceea ce efectuează.

Aspecte generale Exercițiul nu presupune numai repetarea

sistematică, ci şi posibilitatea de a construi, de a asambla pe baza mişcărilor învăţate, o conduită motrică proprie subiectului.

Indiferent de domeniul în care se aplică, exerciţiul este un instrument astfel conceput încât să uşureze însuşirea raţională a conţinutului informaţional.

Definiții

„exerciţiul fizic reprezintă o acţiune preponderent corporală, efectuată sistematic şi conştient, în scopul perfecţionării dezvoltării fizice şi a capacităţii motrice a individului”.

exerciţiul fizic reprezintă o acţiune motrică cu valoare instrumentală, concepută şi programată în vederea realizării obiectivelor proprii diferitelor activităţi motrice (de exemplu, dezvoltarea tonicităţii şi troficităţii musculare, însuşirea şi perfecţionarea deprinderilor şi priceperilor motrice, dezvoltarea calităţilor motrice, redobandirea capacitătii de efort, recuperarea unei funcții etc.).

Conţinutul şi forma exerciţiului fizic

Conţinutul exerciţiului fizic este astfel structurat încât să conducă la realizarea scopului final al activităţii. Conţinutul cuprinde:

mişcările corpului sau ale segmentelor (translaţie, rotaţie, răsucire, abducţie, răsucire, balansare în diverse planuri, etc.);

efortul fizic solicitat, apreciat prin volum, intensitate complexitate, densitate etc;

efortul psihic, respectiv gradul de solicitare a proceselor psihice, exerciţiul fizic fiind un act voluntar, ce implică intenţionalitate şi orientare conştientă.

Conţinutul şi forma exerciţiului fizic

Conţinutul exerciţiului este cel care realizează efectele (influenţele) asupra sferei somatice, funcţionale, (psiho)motorii, cognitive, afective etc.

Forma exerciţiului fizic reprezintă modul în care se succed mişcările componente, precum şi relaţiile dintre acestea, de-a lungul efectuării acţiunii respective.

În vreme ce conţinutul reprezintă materia primă, compoziţia “în stare brută”, forma este legată de aspectul exterior, vizibil, finisat, care dă atributul calitativ al mişcării.

După unii autori, forma exerciţiului fizic are o componentă cinematică şi o componentă dinamică.

Componenta cinematică reuneşte aspectele de articulare spaţio - temporală a mişcării şi anume:

repartizarea pe faze a mişcării; caracteristicile de viteză; reperele temporale ale fazelor mişcării; lungimile şi traiectoriile mişcării etc

Componenta dinamică se referă la forţele interne şi externe ale mişcării:

relaţia dintre momentele de forţă şi frânare; coordonarea impulsurilor parţiale care permit

însumarea forţelor. Un concept foarte apropiat de forma exerciţiului

fizic îl reprezintă tehnica, definită drept ansamblul celor mai eficiente procedee, structurate raţional pentru îndeplinirea anumitor sarcini motrice.

Evident, între conţinut şi formă, există o condiţionare reciprocă, dar de regulă, conţinutul are rol determinant.

Se pot identifica situaţii în care conţinutul determină forma şi exemple în care forma ajustează conţinutul. De exemplu, modificările codului de punctaj din gimnastică exprimă o schimbare de conţinut care antrenează o formă mult mai dinamică a exerciţiilor din concurs. De asemenea, în schiul alpin, forma aerodinamică a corpului, are efecte şi asupra conţinutului, deoarece, poziţia grupată se traduce într-o rezistenţă mai mică a aerului şi, implicit, la un consum energetic scăzut.

Clasificarea exerciţiilor fizice

Criteriile de clasificare utilizate sunt variate şi complementare, nici unul dintre acestea, luat separat, neputând cuprinde marea varietate a efectelor diferitelor tipuri de exerciţii.

EFORTUL FIZIC-STIMUL ADAPTATIV ÎN ACTIVITĂȚILE MOTRICE

Domeniul kinesiologiei îşi construieşte specificitatea numai în relaţie cu efortul fizic, ca stimul adaptativ complex, ce produce efecte multiple la nivelul fiinţei biologice şi al personalităţii subiectului, în ansamblul său.

Definiții ale efortului fizic

proces de mobilizare a forţelor, în vederea depăşirii unui obstacol

factor aflat în antiteză cu starea de repaus (A. Demeter)

factor de stress, care modifică parametrii homeostazici, spre valori mult superioare celor din condiţii bazale. În acest mod, organismul reacţionează la stress, mai mult sau mai puţin intens, mai mult sau mai puţin generalizat, în funcţie de caracteristicile acestuia

stimul predominant biologic care obligă organismul să răspundă prin manifestări electrice, biochimice, mecanice, termice (C. Bota, 2000).

Efortul fizic este condiţionat pe de o parte de muşchii scheletici, care realizează lucru mecanic şi pe de altă parte, de organele şi sistemele-suport care îşi amplifică activitatea pentru a susţine prestaţia subiectului.

Efortul →oboseala →refacerea reprezintă un ciclu de fenomene fiziologice asociate organic mişcării. Repetitivitatea acestui ciclu conduce la creşterea capacităţii de efort, adică a capacităţii de a presta un lucru mecanic cât mai crescut, timp cât mai îndelungat.

Caracteristicile generale ale efortului

A. Mărimea efortuluiPrivit din această perspectivă, efortul este

caracterizat de parametri ca: volum, durată, amplitudine, densitate, intensitate şi complexitate, care condiţionează modificările funcţionale şi morfologice necesare creşterii capacităţii motrice sau a capacității de performanţă.

Volumul este un parametru cantitativ al efortului fizic.

Volumul reprezintă cantitatea totală de repetare apreciată prin:

distanţe parcurse în alergare, înot, canotaj, patinaj, etc ;

execuţii parţiale sau integrale ; execuţii ale structurilor tehnico-tactice; acţiuni complexe; încărcături ridicate; timp de lucru (efectiv); număr de lecţii de kineto, antrenament şi refacere; număr de reprize, starturi, concursuri, etc., număr de repetări

Durata stimulului este reprezentată de timpul cât acesta acţionează singular sau în serii, în cadrul unor structuri de lucru (de ex, pt R aerobă, durata minimă este 30 min!)

Densitatea stimulilor exprimă raportul dintre timpul de aplicare a stimulului şi timpul de repaus într-o lecţie sau structură de antrenament.

Densităţile mici asigură refacerea completă a organismului, astfel încât caracteristicile efortului şi capacitatea funcţională a acestuia rămân neschimbate la fiecare repetare.

Densităţile mari nu permit refacerea completă şi ca atare, scad posibilităţile organismului, pentru prestarea aceluiaşi efort.

Frecvenţa aplicării stimulului / frecvenţa lecţiilor este dată de numărul de lecţii sau unităţi de antrenament pe zi, microcicluri (săpt) şi mezocicluri (lună).

Intensitatea efortului se defineşte adesea ca fiind cantitatea de lucru mecanic efectuat pe unitatea de timp. Dacă volumul exprimă un parametru cantitativ, intensitatea reprezintă un parametru calitativ, ce conduce la creşterea potenţialului subiectului. Astfel,

În mişcările ciclice, intensitatea este dată de viteza de deplasare, de tempoul de lucru.

În sporturile de luptă, e dată de ritmul de execuţie al acţiunilor tehnico-tactice (număr de acţiuni/minut).

Intensitatea se apreciază în trepte, pornind de la valorile mici, medii, submaximale, maximale.

Aprecierea se poate face în raport cu capacitatea maximă de lucru a subiectului, în procente(100%, 75%, 50%) sau în fracţii (1/4, 2/4, 3/4).

Diferenţiere clară între: intensitatea efortului → caracteristica travaliului

prestat de subiecţi, independentă de posibilităţile acestora

intensitatea solicitării → dată de preţul funcţional plătit de organism pentru a efectua efortul respectiv.

Frecv cardiacă → cel mai sensibil indicator al intens. efortului. Fc max =220 - vârsta

Bradicardie de repaus la sportivi (cu 10puls/min →15% economie energetică la travaliul cardiac)

Complexitatea efortului este dată de numărul acţiunilor motrice efectuate simultan în timpul unei activităţi şi de “dispunerea spaţială a elementelor mişcării".

Vezi capacitatile coordinative! Simplu sau complex!

B. Orientarea efortului Orice acţiune motrică presupune participarea

cu diferite ponderi, a sistemelor anaerob şi aerob de producere a energiei.

In activităţile motrice (dar în special în antrenamentul sportiv) este foarte important să se cunoască sursele de energie, respectiv procentul proceselor aerob-anaerobe, pentru a putea concepe programe de pregătire care să ducă la creşterea eficienţei acestora.