137
Parlamentul României Lege nr. 86 din 10/04/2006 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 350 din 19/04/2006 privind Codul vamal al României Parlamentul României adoptă prezenta lege. Codul vamal al României Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată. p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR, PREŞEDINTELE SENATULUI DANIELA POPA NICOLAE VĂCĂROIU Bucureşti, 10 aprilie 2006. Nr. 86. Codul Vamal din 10/04/2006 Codul Vamal din 2006 Atenţie! Textele actelor actualizate sunt reproduceri neoficiale ale unor acte ce au suferit numeroase modificări de-a lungul timpului dar care nu au fost republicate în Monitorul Oficial. La astfel de texte nu se va face referire în nici un document oficial ele având numai un caracter informativ. ___________ Text actualizat la data de 29.06.2013. Actul include modificările din următoarele acte: - O.U.G. nr. 33/2009 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 226 din 07/04/2009. - O.U.G. nr. 54/2010 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 421 din 23/06/2010. - O.U.G. nr. 74/2013 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 389 din 29/06/2013. ___________ Pus în aplicare prin: - Regulamentul publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 520 din 15/06/2006. - Norma publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 377 din 04/06/2007. - Norma tehnică publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 892 din 21/12/2009.

Legea 86_2006

  • Upload
    fdhgd

  • View
    30

  • Download
    1

Embed Size (px)

DESCRIPTION

vbcdnb

Citation preview

Page 1: Legea 86_2006

Parlamentul RomânieiLege nr. 86 din 10/04/2006

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 350 din 19/04/2006

privind Codul vamal al României

    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Codul vamalal României

    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.   

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR, PREŞEDINTELE SENATULUI DANIELA POPA NICOLAE VĂCĂROIU

    Bucureşti, 10 aprilie 2006.    Nr. 86.

Codul Vamal din 10/04/2006

Codul Vamal din 2006

Atenţie!   Textele actelor actualizate sunt reproduceri neoficiale ale unor acte ce au suferit numeroase modificări de-a lungul timpului dar care nu au fost republicate în Monitorul Oficial. La astfel de texte nu se va face referire în nici un document oficial ele având numai un caracter informativ. 

    ___________Text actualizat la data de 29.06.2013. Actul include modificările din următoarele acte:

- O.U.G. nr. 33/2009 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 226 din 07/04/2009.- O.U.G. nr. 54/2010 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 421 din 23/06/2010.- O.U.G. nr. 74/2013 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 389 din 29/06/2013.

    ___________Pus în aplicare prin:

- Regulamentul publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 520 din 15/06/2006.- Norma publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 377 din 04/06/2007.- Norma tehnică publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 892 din 21/12/2009.

   TITLUL I  Dispoziţii generale

   CAPITOLUL I  Domeniul de aplicare şi definiţii

   Art. 1. - (1) Reglementările vamale cuprind prezentul cod, regulamentul de aplicare a acestuia, precum şi alte acte normative care conţin prevederi referitoare la domeniul vamal.   (2) Codul vamal se aplică schimbului de mărfuri şi bunuri dintre România şi alte ţări, fără a aduce atingere reglementărilor speciale prevăzute în alte domenii.

Page 2: Legea 86_2006

   Art. 2. - (1) Reglementările vamale se aplică în mod uniform pe întreg teritoriul vamal al României, în măsura în care nu există dispoziţii contrare prevăzute în acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte.   (2) Introducerea sau scoaterea din ţară a mărfurilor, a mijloacelor de transport şi a oricăror alte bunuri este permisă numai prin punctele de trecere a frontierei de stat.   (3) În punctele de trecere a frontierei de stat şi pe teritoriul ţării sunt organizate birouri vamale care funcţionează potrivit legii.   (4) La trecerea frontierei de stat, mărfurile, mijloacele de transport şi orice alte bunuri sunt supuse controlului vamal şi aplicării reglementărilor vamale numai de autoritatea vamală.   Art. 3. - (1) Teritoriul vamal al României cuprinde teritoriul statului român, delimitat de frontiera de stat a României, precum şi marea teritorială a României, delimitată conform normelor dreptului internaţional şi legislaţiei române în materie.   (2) Teritoriul vamal al României include şi spaţiul aerian al teritoriului ţării şi al mării teritoriale.   Art. 4. - În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:   1. persoană - persoană fizică sau juridică; în această definiţie se încadrează şi o asociaţie de persoane fizice care, deşi nu are personalitate juridică, este recunoscută de lege;   2. persoană stabilită în România - o persoană fizică cu domiciliul ori cu reşedinţa în România sau o persoană juridică care are sediul social, sediul central sau sediul permanent în România ori asociaţia de persoane prevăzută la pct. 1 cu sediul în România;   3. autoritate vamală - autoritate învestită, în principal, cu aplicarea reglementărilor vamale;   4. birou vamal - unitate a autorităţii vamale în care pot fi îndeplinite, în totalitate sau în parte, formalităţile prevăzute în reglementările vamale;   5. birou vamal de intrare - biroul vamal desemnat de autoritatea vamală conform reglementărilor vamale, către care mărfurile introduse pe teritoriul vamal al României trebuie să fie dirijate fără întârziere şi la care acestea sunt supuse controalelor corespunzătoare la intrare, destinate analizei de risc;   6. birou vamal de import - biroul vamal desemnat de autoritatea vamală conform reglementărilor vamale, la care trebuie să fie îndeplinite formalităţile vamale şi controlul corespunzător destinat evaluării riscurilor, pentru a da o destinaţie vamală mărfurilor introduse pe teritoriul vamal al României;   7. birou vamal de export - biroul vamal desemnat de autoritatea vamală, conform reglementărilor vamale, la care trebuie să fie îndeplinite formalităţile vamale şi controlul corespunzător destinat evaluării riscurilor, pentru a da o destinaţie vamală mărfurilor care ies de pe teritoriul vamal al României;   8. birou vamal de ieşire - biroul vamal desemnat de autoritatea vamală, conform reglementărilor vamale, la care mărfurile trebuie să fie prezentate înainte de a ieşi de pe teritoriul vamal al României şi unde acestea sunt supuse controlului vamal de ieşire destinat analizei de risc;   9. decizie - orice act oficial al autorităţii vamale privind reglementările vamale, referitor la un anumit caz, care produce efecte juridice asupra uneia sau mai multor persoane identificate ori identificabile, inclusiv informaţiile tarifare obligatorii şi informaţiile obligatorii în materie de origine;   10. statut vamal - statutul unei mărfi ca fiind marfă românească sau străină;   11. mărfuri româneşti:   a) mărfuri obţinute în întregime pe teritoriul vamal al României, cu respectarea condiţiilor de origine prevăzute în prezentul cod, care nu încorporează mărfuri importate din alte ţări. Mărfurile obţinute din mărfuri plasate sub un regim suspensiv nu se consideră a avea statut de marfă românească în cazurile de importanţă economică specială determinate prin regulamentul vamal;   b) mărfuri importate care au fost puse în liberă circulaţie;   c) mărfuri obţinute pe teritoriul vamal al României fie din mărfurile prevăzute la lit. a) şi b), fie din mărfurile prevăzute la lit. b);   12. mărfuri străine - altele decât cele definite la pct. 11; mărfurile româneşti îşi pierd statutul vamal când sunt scoase de pe teritoriul vamal al României;   13. datorie vamală - obligaţia unei persoane de a plăti cuantumul drepturilor de import sau de export;   14. drepturi de import:   a) taxele vamale şi taxele cu efect echivalent cu al taxelor vamale de plătit la importul de mărfuri;   b) taxele agricole şi alte taxe la import introduse prin reglementările privind politica agricolă sau prin reglementările specifice aplicabile anumitor mărfuri rezultate din transformarea produselor agricole, dacă este cazul;   15. drepturi de export:   a) taxele vamale şi taxele cu efect echivalent cu al taxelor vamale de plătit la exportul mărfurilor;   b) taxele agricole şi alte taxe la export introduse prin reglementările privind politica agricolă sau prin reglementările specifice aplicabile anumitor mărfuri rezultate din transformarea produselor agricole, dacă este cazul;

Page 3: Legea 86_2006

   16. debitor - orice persoană obligată să achite datoria vamală;   17. supraveghere vamală - orice acţiune a autorităţii vamale pentru asigurarea respectării reglementărilor vamale şi, când este cazul, a altor dispoziţii aplicabile mărfurilor aflate sub supraveghere vamală;   18. control vamal - acte specifice efectuate de autoritatea vamală pentru a asigura aplicarea corectă a reglementărilor vamale şi a altor dispoziţii legale privind intrarea, ieşirea, tranzitul, transferul şi destinaţia finală ale mărfurilor care circulă între teritoriul vamal al României şi alte ţări, inclusiv staţionarea mărfurilor care nu au statutul de mărfuri româneşti; aceste acte pot să includă verificarea mărfurilor, a datelor înscrise în declaraţie, existenţa şi autenticitatea documentelor electronice sau scrise, examinarea evidenţelor contabile ale agenţilor economici şi a altor înscrisuri, controlul mijloacelor de transport, controlul bagajelor şi al altor mărfuri transportate de sau aflate asupra persoanelor, precum şi efectuarea de verificări administrative şi alte acte similare;   19. destinaţie vamală a mărfurilor:   a) plasarea mărfurilor sub un regim vamal;   b) introducerea mărfurilor într-o zonă liberă sau antrepozit liber;   c) reexportul acestora în afara teritoriului vamal al României;   d) distrugerea mărfurilor;   e) abandonarea mărfurilor în favoarea statului;   20. regim vamal:   a) punerea în liberă circulaţie;   b) tranzitul;   c) antrepozitarea vamală;   d) perfecţionarea activă;   e) transformarea sub control vamal;   f) admiterea temporară;   g) perfecţionarea pasivă;   h) exportul;   21. declaraţie vamală - actul cu caracter public, prin care o persoană manifestă, în formele şi modalităţile prevăzute în reglementările vamale, voinţa de a plasa mărfurile sub un anumit regim vamal;   22. declarant - persoana care întocmeşte declaraţia vamală în nume propriu sau persoana în numele căreia se face o declaraţie vamală;   23. prezentarea mărfurilor în vamă - reprezintă înştiinţarea autorităţii vamale, în modalitatea prevăzută de lege, despre sosirea mărfurilor la biroul vamal sau în orice alt loc desemnat ori aprobat de autoritatea vamală;   24. liber de vamă - acţiune prin care autoritatea vamală lasă la dispoziţia titularului declaraţiei vamale mărfurile vămuite în scopul prevăzut de regimul vamal sub care acestea au fost plasate;   25. titularul regimului - persoana în numele căreia s-a făcut declaraţia vamală sau persoana căreia i-au fost transferate drepturile şi obligaţiile persoanei menţionate anterior în privinţa regimului vamal;   26. titularul autorizaţiei - persoana căreia i s-a eliberat o autorizaţie;   27. risc - probabilitatea producerii, la intrarea, ieşirea, tranzitul, transferul şi destinaţia finală ale mărfurilor care circulă între teritoriul vamal al României şi alte ţări şi la staţionarea mărfurilor care nu au statutul de mărfuri româneşti, a unui eveniment care fie:   a) împiedică aplicarea corectă a reglementărilor legale, fie   b) compromite interesele financiare ale României, fie   c) constituie o ameninţare pentru securitatea şi siguranţa României, pentru sănătatea publică, pentru mediu sau pentru consumatori;   28. gestionarea riscurilor - determinarea sistematică a riscurilor şi punerea în practică a tuturor măsurilor necesare pentru a limita expunerea la riscuri; acest termen include activităţi de genul colectării de date şi de informaţii, analizării şi evaluării riscurilor, recomandării şi adoptării de măsuri, precum şi controlul şi evaluarea periodică ale procesului şi ale rezultatelor sale, pe bază de surse şi de strategii naţionale şi internaţionale.

   CAPITOLUL II  Sistemul instituţional al autorităţii vamale

   SECŢIUNEA 1  Structura organizatorică a autorităţii vamale

   Art. 5. - (1) Activitatea autorităţii vamale se exercită prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi structurile subordonate.    ___________

Page 4: Legea 86_2006

    Alineatul (1) a fost modificat prin punctul 1. din Ordonanţă de urgenţă nr. 74/2013începând cu 29.06.2013.

   (2) În cadrul birourilor vamale se pot înfiinţa puncte vamale.   Art. 6. - (1) Abrogat prin punctul 2. din Ordonanţă de urgenţă nr. 74/2013 începând cu 29.06.2013.   (2) Autoritatea vamală are o siglă ale cărei caracteristici se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.   (3) Salarizarea, precum şi drepturile şi îndatoririle personalului vamal sunt cele prevăzute de lege pentru funcţionarii publici şi de Statutul personalului vamal.   (4) Funcţiile generale şi specifice utilizate în Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în direcţiile regionale vamale, în birourile şi în punctele vamale se stabilesc prin lege.    ___________    Alineatul (4) a fost modificat prin litera a) din Ordonanţă de urgenţă nr. 74/2013 începând cu 29.06.2013.

   Art. 7. - (1) Direcţiile regionale vamale şi birourile vamale sunt unităţi subordonate Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.    ___________    Alineatul (1) a fost modificat prin litera a) din Ordonanţă de urgenţă nr. 74/2013 începând cu 29.06.2013.

   (2) Deschiderea de noi birouri vamale de frontieră sau închiderea celor existente se face prin hotărâre a Guvernului.   (3) Direcţiile regionale vamale, birourile vamale de interior şi punctele vamale se înfiinţează prin decizie a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.    ___________    Alineatul (3) a fost modificat prin litera a) din Ordonanţă de urgenţă nr. 74/2013 începând cu 29.06.2013.

   Art. 8. - Autoritatea vamală îşi desfăşoară activitatea în sedii proprii sau, când acest lucru nu este posibil, în spaţii date în folosinţă gratuită de către deţinătorii legali.

   SECŢIUNEA a 2-a  Atribuţiile autorităţii vamale

   Art. 9. - (1) Autoritatea vamală exercită, în cadrul politicii vamale a statului, atribuţiile conferite prin reglementările vamale pentru realizarea controlului vamal al mărfurilor introduse sau scoase din ţară.   (2) Controlul vamal se efectuează la birourile şi punctele vamale de către personalul autorităţii vamale, sub îndrumarea şi controlul direcţiilor regionale vamale şi ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.    ___________    Alineatul (2) a fost modificat prin litera a) din Ordonanţă de urgenţă nr. 74/2013 începând cu 29.06.2013.

   (3) În cazurile şi condiţiile prevăzute de prezentul cod şi de regulamentul vamal, controlul vamal se poate efectua şi în alte locuri decât cele prevăzute la alin. (2).   Art. 10. - (1) Autoritatea vamală are dreptul să efectueze controlul vamal al mijloacelor de transport şi al mărfurilor, precum şi al bunurilor şi valorilor aparţinând persoanelor fizice, prezentate la introducerea sau la scoaterea lor din ţară.   (2) În cazul în care se refuză prezentarea, autoritatea vamală are dreptul să efectueze controlul vamal din proprie iniţiativă, fără acordul titularului.   (3) Când există indicii temeinice de fraudă, se poate efectua, cu aprobarea şefului biroului vamal, controlul vamal corporal sumar, cu respectarea normelor de igienă şi în încăperi separate, de către persoane de acelaşi sex cu persoana controlată. Se consideră că există indicii temeinice de fraudă în situaţiile când agentul vamal:   a) descoperă în timpul controlului indicii cu privire la existenţa unor mărfuri nedeclarate sau ascunse;   b) deţine informaţii despre intenţia persoanei controlate de a săvârşi contravenţii sau infracţiuni vamale;   c) posedă date că persoana controlată a săvârşit contravenţii sau infracţiuni vamale;   d) constată comportamente neobişnuite din partea persoanei controlate.

Page 5: Legea 86_2006

   (4) Controlul vamal corporal sumar nu are caracterul percheziţiei corporale prevăzute în Codul de procedură penală.   Art. 11. - (1) Autoritatea vamală, când are informaţii cu privire la persoanele care, la trecerea frontierei de stat, ar transporta droguri sau precursori ai acestora ascunşi în corpul lor, poate, pe baza consimţământului acestora, să le supună unui examen de investigare medicală.   (2) În caz de refuz, agentul vamal solicită parchetului în a cărui rază de competenţă se află biroul vamal autorizarea pentru examinarea medicală şi reţinerea persoanei. Rezultatele examinării medicale se prezintă parchetului în scopul aplicării procedurilor penale.   Art. 12. - (1) Personalul vamal este învestit cu exerciţiul autorităţii publice şi are dreptul să conducă la sediul biroului vamal persoanele suspecte de încălcarea reglementărilor vamale, a căror identitate nu a putut fi stabilită în condiţiile legii.   (2) Echipajele mobile ale autorităţii vamale, identificabile prin dotări şi însemne specifice, au dreptul de a opri mijloacele de transport, în vederea verificării respectării reglementărilor vamale, folosind semnale formale specifice. Când conducătorii mijloacelor de transport refuză să oprească, pot fi utilizate pentru imobilizare şi alte modalităţi prevăzute de lege.   (3) În caz de infracţiuni flagrante, personalul vamal are obligaţia să îl înainteze de îndată procurorului pe făptuitor, împreună cu lucrările efectuate şi cu mijloacele de probă.   Art. 13. - (1) Personalul vamal abilitat are dreptul ca, în vederea efectuării controlului vamal în condiţiile legii, să urce la bordul oricăror nave, inclusiv al celor militare, aflate în porturile maritime sau fluviale, precum şi în rada acestora.   (2) Comandantul sau, în absenţa acestuia, secundul navei comerciale ori militare este obligat să primească autoritatea vamală, să o însoţească în timpul controlului şi să îi creeze posibilitatea de a verifica orice loc de pe navă susceptibil de a ascunde mărfuri sau valori supuse reglementărilor vamale.   (3) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică şi aeronavelor comerciale sau militare aflate în aeroporturi, la sosirea ori plecarea din ţară.   Art. 14. - (1) Autoritatea vamală poate controla mărfurile supuse reglementărilor vamale în orice loc s-ar afla pe teritoriul ţării. Pe durata controlului şi a verificărilor efectuate de personalul vamal cu atribuţii în acest domeniu se pot reţine, potrivit legii, de la persoanele fizice şi juridice, documente de orice natură şi pe orice fel de suport, care pot facilita îndeplinirea misiunii de control. Reţinerea documentelor se face pe baza unui proces-verbal.   (2) În acest scop, autoritatea vamală poate:   a) verifica, în condiţiile legii, clădiri, depozite, terenuri, mijloace de transport susceptibile de a transporta mărfuri supuse unui regim vamal sau care ar trebui supuse unui regim vamal, precum şi orice alte obiective;   b) preleva, în condiţiile legii, probe pe care le analizează în laboratoarele proprii sau agreate, în vederea identificării şi expertizării mărfurilor;   c) efectua investigaţii, supravegheri şi verificări în cazurile în care sunt semnalate situaţii de încălcare a reglementărilor vamale;   d) desfăşura activităţile necesare pentru gestionarea riscurilor;   e) exercita controlul ulterior la sediul agenţilor economici asupra schimbului de mărfuri dintre România şi alte ţări, în scopul verificării respectării reglementărilor vamale;   f) identifica, pe bază de documente, persoanele care se află în raza de activitate a biroului vamal, precum şi persoanele care au legătură cu mărfurile şi se află în locurile verificate potrivit lit. a);   g) participa, în condiţiile legii, la realizarea livrărilor supravegheate;   h) coopera direct cu alte instituţii centrale române sau cu administraţii vamale străine, în condiţiile legii şi cu respectarea obligaţiilor ce decurg din convenţiile şi înţelegerile la care România este parte;   i) culege, prelucra şi utiliza informaţii specifice necesare pentru prevenirea şi combaterea încălcării reglementărilor vamale, inclusiv prin gestionarea, potrivit legii, a unor baze de date privind schimbul de mărfuri.   Art. 15. - Pentru efectuarea controlului vamal al mărfurilor şi, când este cazul, instituţiile şi orice alte persoane au obligaţia să pună la dispoziţie autorităţii vamale, fără plată, datele şi informaţiile pe care le deţin referitoare la acele mărfuri. Aceste date şi informaţii se transmit, în scris sau înregistrate pe alt suport material compatibil, în termenul solicitat.   Art. 16. - (1) Organele poştale sunt obligate să prezinte pentru control, autorităţii vamale aflate în incinta oficiului poştal, coletele şi trimiterile poştale internaţionale, cu respectarea normelor poştale.   (2) În exercitarea atribuţiilor de control, autoritatea vamală nu poate să aducă atingere secretului corespondenţei şi trimiterilor poştale.   Art. 17. - (1) Autoritatea vamală îşi exercită atribuţiile pe întreg teritoriul vamal al României, în condiţiile stabilite prin prezentul cod.   (2) Organele de poliţie şi alte autorităţi publice ce au, potrivit legii, competenţe în domeniul controlului fiscal, al circulaţiei şi utilizării mărfurilor pe teritoriul vamal al României sunt obligate să anunţe de îndată autoritatea

Page 6: Legea 86_2006

vamală cea mai apropiată când constată încălcări ale reglementărilor vamale şi să depună la aceasta mărfurile care au făcut obiectul acelor încălcări, precum şi documentele doveditoare.   Art. 18. - (1) În scopul prevenirii încălcării reglementărilor vamale, se instituie o zonă specială de supraveghere vamală, cuprinsă între limita exterioară a mării teritoriale şi frontiera de stat, precum şi o fâşie de 30 km în interiorul frontierei de stat.   (2) În zona specială de supraveghere vamală autoritatea vamală efectuează şi alte acţiuni specifice, prin înfiinţarea de posturi de supraveghere vamală, permanente sau temporare, fixe ori mobile. Totodată, realizează controale inopinate, urmăreşte şi identifică persoanele suspectate de încălcarea reglementărilor vamale.

   Punere în aplicare Art. 18. prin Regulament Regulamentul din 07.06.2006 de aplicare a Codului vamal al Român... din 07/06/2006 :CAPITOLUL II Supravegherea vamalăArt. 584. - Supravegherea vamală se realizează prin:a) ţinerea operativă a evidenţei mărfurilor aflate sub supraveghere vamală, prin înscrierea lor în registre, documente sau prin evidenţe informatizate;b) aplicarea de marcaje, sigilii sau alte mijloace de identificare la mărfurile, mijloacele de transport supuse regimului vamal, precum şi la accesul în spaţiile în care acestea se găsesc;c) efectuarea de verificări selective, inopinate la mijloacele de transport încărcate cu mărfuri care nu au fost controlate sau cărora nu li s-a acordat un regim vamal;d) stabilirea de posturi permanente sau temporare, fixe sau mobile, la locul de acces al persoanelor în porturi şi aeroporturi, la scara navelor şi aeronavelor, în depozite sau în alte locuri unde se află mărfuri supuse controlului vamal, precum şi pe căile de comunicaţii;e) efectuarea, în cazuri de indicii de fraudă vamală, de verificări la mărfuri în anumite perioade sau pentru unele categorii în vederea stabilirii şi sancţionării abaterilor de la reglementările vamale;f) utilizarea procedurilor de analiză de risc;g) utilizarea alertelor şi consemnelor vamale;h) orice altă acţiune a autorităţii vamale pentru asigurarea respectării reglementărilor vamale.Art. 585. - În porturile şi zonele libere sau antrepozitele libere, supravegherea vamală se efectuează în mod specific şi prin:a) asigurarea de echipe vamale mobile la limitele exterioare ale perimetrelor în care se efectuează activităţi specifice porturilor şi zonelor libere, precum şi a antrepozitelor libere;b) organizarea de posturi vamale fixe la locurile de acces al persoanelor şi bunurilor în porturile şi zonele libere sau antrepozitele libere;c) alte măsuri proprii unor porturi şi zone libere, sau antrepozite libere, prevăzute în actele normative de înfiinţare şi funcţionare a acestora.Art. 586. - (1) Condiţiile materiale necesare desfăşurării supravegherii vamale prevăzute pentru porturile şi zonele libere se stabilesc de administraţia acestora, de comun acord cu autoritatea vamală.(2) Administraţia zonelor şi porturilor libere are obligaţia să notifice în scris, în prealabil, biroului vamal transporturile de mărfuri şi bunuri restricţionate legal care se efectuează în şi din porturile şi zonele libere.Art. 587. - La nivelul biroului vamal, supravegherea vamală se organizează de şeful biroului vamal, pe baza unui plan de supraveghere vamală, în funcţie de specificul şi cerinţele activităţii, respectiv volumul de activitate, locaţia acestuia, suprafeţele şi condiţiile asigurate pentru depozitare, controlul mărfurilor şi mijloacelor de transport, precum şi de alte cerinţe identificate.Art. 588. - (1) Biroul vamal care funcţionează în porturi exercită supravegherea în incinta şi în rada acestora asupra ambarcaţiunilor, pontoanelor, precum şi asupra bunurilor aparţinând persoanelor care intră, ies sau îşi desfăşoară activitatea în porturi.(2) Biroul vamal de frontieră care funcţionează în punctele rutiere şi în staţiile de cale ferată exercită supravegherea vamală în incinta acestora. Pe calea ferată supravegherea vamală se realizează şi în timpul efectuării controlului vamal în trenurile de călători.(3) Biroul vamal din interiorul ţării, care funcţionează în staţiile de cale ferată, în oficii poştale sau în incinte proprii, îşi exercită atribuţiile de supraveghere vamală în aceste locuri, precum şi în alte locuri unde autoritatea vamală se deplasează în vederea executării controlului vamal.   Punere în aplicare SECŢIUNEA a 2-a prin Regulament Regulamentul din 07.06.2006 de aplicare a Codului vamal al Român... din 07/06/2006 :CAPITOLUL III Supravegherea şi controlul vamal exercitate de către compartimentelede supraveghere şi control vamalArt. 589. - În scopul prevenirii şi combaterii fraudelor în domeniul vamal, în cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor şi al direcţiilor regionale vamale sunt organizate compartimente specializate cu sarcini de supraveghere şi control vamal.Art. 590. - Autoritatea vamală abilitată la nivel central şi teritorial îndeplineşte următoarele atribuţii principale:a) exercită prin mijloace şi procedee specifice supravegherea vamală a mărfurilor care sunt supuse controlului vamal pe întregul teritoriu vamal al României şi îndeplineşte atribuţiile prevăzute la art. 10-14 din Codul vamal;b) constată diferenţele de drepturi de import sau de export şi ia măsuri pentru încasarea acestora inclusiv majorările de întârziere aferente, rezultate ca urmare a acţiunilor proprii întreprinse;

Page 7: Legea 86_2006

c) constată şi sancţionează nerespectarea reglementărilor în domeniul vamal;d) constată şi dispun, în condiţiile legii, reţinerea în vederea confiscării a mărfurilor care fac obiectul încălcării reglementărilor vamale, ca urmare a acţiunilor proprii întreprinse;e) previn şi combat prin mijloace specifice traficul ilicit de arme, muniţii, materiale explozive şi radioactive, produse şi droguri, precursori, produse şi substanţe toxice, obiecte de patrimoniu, metale şi pietre preţioase, precum şi orice trafic ilegal de bunuri.Art. 591. - Pe întregul teritoriu naţional, autoritatea vamală abilitată are, în condiţiile legii, următoarele drepturi:a) de a opri orice mijloace de transport, utilizând semnale formale specifice prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 28 decembrie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2006;b) de a verifica documentele mijlocului de transport, precum şi cele care arată provenienţa şi regimul vamal al bunurilor, inclusiv documentele de transport internaţional;c) de a controla mijlocul de transport, aplicând sigilii vamale asupra compartimentului de marfă atunci când este cazul;d) de a controla clădiri, depozite, terenuri, sedii şi alte obiective, unde se găsesc sau ar putea să se găsească mărfuri supuse controlului vamal.Art. 592. - În zona specială de supraveghere vamală, autoritatea vamală este abilitată să controleze magazinele, punctele de desfacere, care comercializează mărfuri, în vederea identificării statutului vamal al mărfurilor.Art. 593. - În zona specială de supraveghere vamală autoritatea vamală abilitată legitimează persoanele suspectate de încălcarea reglementărilor vamale.Art. 594. - (1) La semnalul autorităţii vamale abilitate conducătorul mijlocului de transport este obligat să oprească şi să creeze condiţiile necesare verificării acestuia.(2) Nesupunerea la semnal determină luarea tuturor măsurilor necesare pentru oprirea mijlocului de transport, inclusiv solicitarea ajutorului organelor poliţiei de frontieră sau, după caz, al organelor de poliţie.(3) În cazul în care nu se poate realiza controlul mijlocului de transport în locul unde a fost oprit, se procedează la însoţirea acestuia până la cel mai apropiat birou vamal, în vederea realizării controlului.Art. 595. - Personalul vamal anume desemnat poate:a) opri şi controla mijloacele de transport aflate în trafic;b) verifica, în condiţiile legii, clădirile, depozitele, sediile sau alte obiective unde se găsesc sau ar putea să se găsească bunuri supuse vămuirii, aflate în zone izolate sau despre care există informaţii că prezintă pericole;c) efectua controale pe timp de noapte;d) participa la controale stabilite în urma analizei de risc ca fiind potenţial periculoase.Art. 596. - Dotarea, păstrarea, distribuirea şi portul armamentului şi a mijloacelor individuale de autoapărare se stabilesc de Autoritatea Naţională a Vămilor, inclusiv atribuţiile ce revin personalului pe nivele şi grade de competenţă privind drepturile şi obligaţiile referitoare la acestea, în condiţiile stabilite de prevederile legale privind regimul armelor şi muniţiilor, precum şi a normelor metodologice de aplicare a acestora.Art. 597. - (1) Pregătirea personalului propriu pentru deţinerea şi utilizarea armamentului şi mijloacelor individuale de autoapărare, se va efectua prin intermediul instituţiilor specializate din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor care pregătesc personal militar şi care prin lege au dreptul să deţină şi să folosească armament, pe baza acordului între instituţii.(2) Răspunderea pentru asimilarea cunoştinţelor şi aplicarea corespunzătoare a acestora revine personalului vamal stabilit conform art. 27 alin. (1) din Codul vamal, care vor fi testaţi în conformitate cu reglementările legale privind regimul armelor şi muniţiilor, precum şi a normelor metodologice de aplicare a acestora, anterior încredinţării armamentului şi echipamentelor respective.Art. 598. - (1) În afara birourilor vamale pot fi create posturi fixe sau mobile pentru realizarea supravegherii şi controlului vamal în trafic de către echipele mobile aparţinând autorităţii vamale.(2) Autovehiculele de serviciu utilizate de echipele mobile pentru supravegherea şi controlul vamal în trafic, vor fi echipate cu dispozitive speciale de avertizare luminoasă şi sonoră şi vor avea inscripţionate vizibil "VAMA/CUSTOMS" pe capotă şi portbagaj iar pe portiere sigla Autorităţii Naţionale a Vămilor.Aceste autovehicule pot avea instalate şi dispozitive luminoase cu mesaje variabile destinate atenţionării participanţilor la trafic.(3) Mijloacele speciale de avertizare luminoasă şi sonoră se certifică sau se omologhează de autoritatea competentă, potrivit legii.(4) Pentru siguranţa derulării acţiunilor de supraveghere şi control vamal în trafic, locurile în care sunt instalate posturi fixe sau mobile, vor fi semnalizate şi marcate corespunzător cu indicatoare de avertizare şi conuri de dirijare iar pe timpul nopţii vor fi dotate suplimentar cu dispozitive de semnalizare cu lumină intermitentă de culoare galbenă.(5) Oprirea autovehiculelor în vederea efectuării controlului de către echipele mobile, se efectuează folosind semnalele specifice în conformitate cu normele legale prevăzute pentru circulaţia pe drumurile publice.(6) Personalul vamal care prin atribuţiile de serviciu execută misiuni de supraveghere şi control vamal în trafic este obligat să poarte echipamentul special din dotare, care are inscripţionat pe spate VAMA/CUSTOMS şi pe mâneca braţului stâng sigla Autorităţii Naţionale a Vămilor. Pentru identificare se va purta pe partea stângă a pieptului ecusonul cu numărul personal.Art. 599. - (1) Pe întregul teritoriu naţional, mijloacele de transport aflate în tranzit pot fi însoţite de autoritatea vamală abilitată între două birouri vamale, în cazul în care există suspiciunea descărcării frauduloase.(2) Acţiunea de însoţire poate fi realizată şi la iniţiativa transportatorului, destinatarului mărfii sau a reprezentantului acestuia cu aprobarea autorităţii vamale abilitate.(3) În situaţia în care însoţirea se realizează din iniţiativa transportatorului, destinatarului mărfii sau reprezentantului acestuia, cheltuielile privind deplasarea reprezentantului autorităţii vamale abilitate sunt

Page 8: Legea 86_2006

suportate de titularul operaţiunii de tranzit.(4) Metodologia de însoţire şi modalitatea de calcul al cheltuielilor de deplasare se stabilesc prin ordin al ministrului finanţelor publice.Art. 600. - În exercitarea atribuţiilor de control vamal, autoritatea vamală abilitată are dreptul de a realiza următoarele activităţi pe întregul teritoriu naţional:a) efectuarea de investigaţii, supravegheri şi verificări în cazurile în care sunt semnalate încălcări ale reglementărilor vamale;b) verificarea de registre, evidenţe financiar-contabile, orice înscrisuri, inclusiv cele pe suport informatic care au legătură directă sau indirectă cu bunurile importate, exportate sau tranzitate pe teritoriul vamal al României;c) prelevarea de probe din mărfurile supuse controlului vamal pentru a fi analizate în laboratoarele proprii sau agreate în vederea identificării şi expertizării acestora;d) când consideră că prin încălcarea reglementărilor vamale au fost săvârşite infracţiuni, sesizează organele de urmărire penală competente.Art. 601. - În baza acordurilor internaţionale la care România este parte autoritatea vamală abilitată realizează cu alte instituţii vamale din străinătate acţiuni de cooperare şi asistenţă reciprocă pentru prevenirea şi combaterea fraudei vamale.Art. 602. - În scopul stabilirii modului în care persoanele fizice sau juridice au respectat reglementările vamale, autoritatea vamală abilitată efectuează controlul ulterior al operaţiunilor de vămuire.Art. 603. - Supravegherea şi controlul vamal ulterior se realizează potrivit normelor metodologice emise Autoritatea Naţională a Vămilor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

   SECŢIUNEA a 3-a  Drepturile şi obligaţiile autorităţii vamale

   Art. 19. - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi direcţiile regionale vamale exercită coordonarea, îndrumarea şi controlul efectuării operaţiunilor realizate de birourile vamale, asigurând aplicarea uniformă a reglementărilor vamale.    ___________    Alineatul a fost modificat prin litera a) din Ordonanţă de urgenţă nr. 74/2013 începând cu 29.06.2013.

   Art. 20. - Birourile vamale efectuează operaţiunile de control şi supraveghere vamală în cazurile şi în condiţiile prevăzute de reglementările vamale.   Art. 21. - Autoritatea vamală comunică, în condiţiile legii, la cererea ministerelor şi a altor instituţii centrale, precum şi a Băncii Naţionale a României, date privind operaţiunile vamale care le sunt necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor lor prevăzute de lege.

   SECŢIUNEA a 4-a  Personalul vamal. Drepturi şi obligaţii

   Art. 22. - Personalul vamal cuprinde funcţionarii numiţi în funcţia publică în cadrul sistemului instituţional al autorităţii vamale.   Art. 23. - Condiţiile de recrutare, de numire în funcţia publică, de promovare şi evaluare, precum şi de încetare a raportului de serviciu se stabilesc prin legislaţia aplicabilă funcţionarilor publici şi personalului vamal.   Art. 24. - Personalul vamal poartă, în timpul serviciului, uniformă, însemne, ecusoane distincte şi, după caz, echipament de protecţie, care se atribuie gratuit. Modelul şi durata de întrebuinţare ale acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.   Art. 25. - (1) Personalul vamal îşi exercită atribuţiile în cadrul operaţiunilor de control şi supraveghere vamală numai pe baza legitimaţiilor de serviciu, în care sunt înscrise competenţele conferite prin normele legale.   (2) Organele de poliţie sunt obligate să acorde, la cerere, sprijin autorităţii vamale în exercitarea atribuţiilor care le revin.   Art. 26. - Personalul vamal, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, beneficiază de ocrotirea specială prevăzută de lege pentru ofiţerii de poliţie.   Art. 27. - (1) Personalul vamal care are dreptul de a purta şi a face uz de armă, în conformitate cu normele legale privind regimul armelor şi al muniţiilor, se stabileşte de conducătorul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu aprobarea ministrului finanţelor publice.    ___________    Alineatul (1) a fost modificat prin litera a) din Ordonanţă de urgenţă nr. 74/2013 începând cu 29.06.2013.

Page 9: Legea 86_2006

   (2) Condiţiile în care personalul vamal are dreptul să deţină şi să poarte arme se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.   Art. 28. - Personalul vamal, indiferent de funcţia deţinută, este obligat să păstreze confidenţialitatea datelor şi a operaţiunilor efectuate, precum şi a oricăror documente, date şi informaţii despre care ia cunoştinţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi care nu sunt, potrivit legii, informaţii de interes public.   Art. 29. - Personalul vamal este obligat să fie loial instituţiei, să aibă o atitudine corectă şi integră, acţionând cu competenţă şi fermitate pentru prevenirea, combaterea şi sancţionarea încălcării reglementărilor vamale.   Art. 30. - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală realizează formarea şi perfecţionarea personalului vamal prin Şcoala de Finanţe Publice şi Vamă, precum şi prin programe de formare specializată în administraţia publică.

    ___________    Alineatul a fost modificat prin litera a) din Ordonanţă de urgenţă nr. 74/2013 începând cu 29.06.2013.

   CAPITOLUL III  Dispoziţii generale privind drepturile şi obligaţiilepersoanelor cu privire la reglementările vamale

   SECŢIUNEA 1  Dreptul de reprezentare

   Art. 31. - (1) În condiţiile prevăzute în prezentul cod, orice persoană îşi poate desemna un reprezentant în relaţia sa cu autoritatea vamală pentru a întocmi actele şi a îndeplini formalităţile prevăzute în reglementările vamale.   (2) Reprezentarea poate fi directă sau indirectă.   (3) În cazul reprezentării directe, reprezentantul acţionează în numele şi pe seama unei alte persoane.   (4) În cazul reprezentării indirecte, reprezentantul acţionează în nume propriu, dar pe seama unei alte persoane.   (5) Reprezentantul trebuie să fie stabilit în România, cu următoarele excepţii:   a) în cazul declarării mărfurilor pentru regimul vamal de tranzit sau admitere temporară;   b) în cazurile când mărfurile sunt declarate cu titlu ocazional, cu condiţia ca autoritatea vamală să considere justificat acest lucru.   (6) Reprezentantul poate fi un comisionar în vamă, în condiţiile prevăzute de regulamentul vamal.   Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul din 07.06.2006 de aplicare a Codului vamal al Român... din 07/06/2006 :ANEXA Nr. 44 la regulamentRaportul întocmit în conformitate cu prevederile art. 570, privind îndeplinirea de către S.C. .......... (se înscrie numele persoanei juridice care solicită autorizarea în calitate de comisionar în vamă) a condiţiilor prevăzute la art. art. 566 lit. b), c), d), e), g) şi i)."Referitor la adresa dvs. ... (se menţionează numărul de înregistrare şi data cererii de raport de la Autoritatea Naţională a Vămilor), vă comunicăm că, urmare a verificării la faţa locului, am constatat că spaţiul/spaţiile de depozitare ale S.C. ........ (se înscrie numele persoanei juridice solicitante), având adresa/adresele:1) ..........................................................................2) ..........................................................................n) ..........................................................................(se înscrie adresa fiecărui spaţiu de depozitare),îndeplinesc/nu îndeplinesc condiţiile necesare păstrării mărfurilor aflate sub supraveghere vamală, după cum urmează:1) ..........................................................................2) ..........................................................................n) ..........................................................................(se înscrie concluzia pentru fiecare spaţiu de depozitare)Menţionăm că spaţiile de depozitare îndeplinesc/nu îndeplinesc condiţia de a fi situate în zona de supraveghere a biroului vamal, fapt care ne permite/nu ne permite să exercităm controlul efectiv al mărfurilor aflate în depozit fără depăşirea resurselor de forţă de muncă sau diminuarea capacităţii de exercitare a supravegherii vamale exercitate de biroul vamal, după cum urmează:1) ..........................................................................2) ..........................................................................n) ..........................................................................

Page 10: Legea 86_2006

(se înscrie concluzia pentru fiecare spaţiu de depozitare)Totodată, vă informăm că, urmare a aceleiaşi verificări, am constatat existenţa următoarelor echipamente necesare descărcării, încărcării, manipulării, ambalării, dezambalării şi prezentării mărfurilor în vederea vămuirii:1) ..........................................................................2) ..........................................................................n) ..........................................................................(se descriu echipamentele vizualizate în termeni suficient de precişi pentru a se putea asigura confruntarea cu datele conţinute în dosarul de autorizare depus de solicitant la Autoritatea Naţională a Vămilor).În urma verificărilor la faţa locului, au rezultat următoarele aspecte în legătură cu amplasarea şi dotarea spaţiului de birou din punct de vedere al biroticii şi a echipamentelor informatice şi de comunicaţie adecvate utilizării sistemului informatic vamal:..........................................................................................................................................................(se precizează adresa unde se află amplasat spaţiul/spaţiile de birou, se descrie birotica, echipamentele informatice şi de comunicaţie cu care este dotat respectivul spaţiu)Persoana juridică dispune de personal care urmează să exercite activităţi legate de îndeplinirea formalităţilor vamale, după cum urmează:..............................................................................................................................(se înscriu numele şi prenumele respectivelor persoane)Confirmăm faptul că S.C. ................ este/nu este înregistrată cu debite la Biroul Vamal ............, după cum urmează:..............................................................................................................................(în cazul în care persoana juridică este înregistrată cu debite se precizează în clar cuantumul şi sursa acestora; în cazul debitelor ce au ca sursă procese verbale de contravenţie se menţionează în clar dacă acestea au fost contestate în instanţă şi dacă au rămas sau nu, definitive şi executorii)Certificăm/nu certificăm faptul că sunt întrunite condiţiile necesare desfăşurării optime a activităţii, incluzând exercitarea supravegherii vamale în limitele personalului vamal existent şi funcţionarea la parametrii optimi a infrastructurii informatice şi reţelei informatice aferente sistemului informatic vamal, precum condiţii de acces cu protecţie, capacitate de prelucrare şi transfer electronic a informaţiilor, capacitate de stocare a informaţiilor electronice.În plus faţă de elementele de mai sus, considerăm important să vă aducem la cunoştinţă şi faptul că:.......................................................................................................................................................................................................................................(se înscriu menţiuni suplimentare considerate ca relevante de biroul vamal şi care trebuie transmise Autoritatea Naţională a Vămilor în vederea fundamentării deciziei de acordare sau refuz al acordării autorizaţiei de comisionar în vamă)Având în vedere cele de mai sus, propunem acordarea/neacordarea autorizaţiei de comisionar în vamă."Şef birou vamal........................(se trec numele şi prenumele şefului biroului vamal, semnătura acestuia şi ştampila biroului vamal)   Punere în aplicare prin Regulament Regulamentul din 07.06.2006 de aplicare a Codului vamal al Român... din 07/06/2006 :CAPITOLUL I Comisionari în vamăArt. 563. - Comisionar în vamă este persoana juridică română, constituită potrivit legii, care, în numele şi pe seama altei persoane sau în nume propriu, dar pe seama altei persoane, prezintă mărfurile şi efectuează declararea în detaliu a mărfurilor, depozitarea şi alte formalităţi prevăzute în reglementările vamale, precum şi plata la autoritatea vamală a cuantumului drepturilor de import şi de export.Art. 564. - Comisionarul în vamă stabileşte raporturi juridice directe cu autoritatea vamală pentru ansamblul operaţiunilor pe care le efectuează potrivit art. 563 şi răspunde de respectarea reglementărilor vamale.Art. 565. - Comisionarul în vamă poate să-şi exercite atribuţiile numai după obţinerea autorizaţiei emise de Autoritatea Naţională a Vămilor.(2) Persoanele juridice pot reprezenta alte persoane în relaţia acestora cu autoritatea vamală numai dacă au obţinut autorizaţia de comisionar în vamă.(3) Prin derogare de la prevederile alin. (2), persoanele juridice române care nu au obţinut autorizaţia de comisionar în vamă pot reprezenta alte persoane numai dacă reprezintă în relaţia cu autoritatea vamală o singură persoană. În acest caz reprezentantul acţionează în relaţia cu autoritatea vamală în cadrul reprezentării indirecte.(4) În aplicarea art. 64 alin. (2) lit. b) a doua liniuţă din Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2.913/92 de instituire a Codului vamal comunitar, reprezentantul unei persoane care nu este stabilită în Comunitate poate acţiona în relaţia cu autoritatea vamală numai în cadrul reprezentării indirecte.(5) Reprezentarea altor persoane în relaţia acestora cu autoritatea vamală nu poate fi exercitată de persoanele fizice ca activitate profesională.Art. 566. - Autorizaţia de comisionar în vamă se eliberează numai dacă solicitantul îndeplineşte următoarele

Page 11: Legea 86_2006

condiţii:a) are incluse în obiectul de activitate operaţiunile prevăzute la art. 563;b) deţine echipamente necesare descărcării, încărcării, manipulării, ambalării, dezambalării şi prezentării mărfurilor în vederea efectuării controlului vamal, precum şi personal specializat pentru efectuarea acestor operaţiuni;c) dispune de personal care urmează să exercite activităţi legate de îndeplinirea formalităţilor vamale;d) deţine spaţiu de birou şi are asigurată birotica necesară desfăşurării activităţii;e) este dotat cu echipamente informatice şi de comunicaţie adecvate utilizării sistemului informatic vamal; această condiţie nu este obligatorie în cazul în care biroul vamal pe lângă care se solicită autorizarea nu este informatizat;f) nu are în denumirea societăţii expresii similare cu cele ale autorităţii vamale;g) nu are debite pe lângă biroul vamal pentru care solicită autorizarea;h) nu a săvârşit încălcări grave sau repetate ale reglementărilor vamale sau fiscale;i) deţine unul sau mai multe spaţii de depozitare, situate în zona de supraveghere a fiecărui biroul vamal pentru care se solicită autorizarea - care să îndeplinească condiţiile necesare păstrării mărfurilor aflate sub supraveghere vamală; condiţia trebuie respectată numai în cazul în care se solicită autorizarea în calitate de comisionar în vamă pe lângă unul sau mai multe birouri vamale situate în interiorul ţării, precum şi pentru birourile vamale situate la frontieră atunci când activitatea urmează să fie deservită prin intermediul unui punct vamal.În cazul în care se solicită autorizarea pe lângă un birou vamal de frontieră care funcţionează într-un oraş reşedinţă de judeţ, condiţia privind deţinerea spaţiului/spaţiilor de depozitare şi a condiţiilor pe care acestea trebuie să le îndeplinească în vederea exercitării supravegherii vamale este obligatorie.Art. 567. - (1) În situaţia în care spaţiul de depozitare deţinut de comisionarul în vamă este utilizat pentru stocarea în comun a mărfurilor aflate sub supraveghere vamală şi a celor care nu sunt supuse supravegherii vamale, acesta trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:a) să facă posibilă exercitarea supravegherii vamale a mărfurilor ce fac obiectul acesteia;b) să fie astfel organizat încât mărfurile depozitate să poată fi identificate pentru evidenţierea celor aflate sub supraveghere vamală de cealaltă categorie, prin utilizarea diferitelor metode alternative, cum ar fi delimitarea prin mijloace specifice: indicatoarele, stocarea pe partide separate de marfă, organizarea unei evidenţe proprii care să permită controlul mărfurilor aflate sub supraveghere vamală şi altele asemenea.(2) În cazul în care stocarea are ca efect imposibilitatea identificării de către biroul vamal a mărfurilor supuse supravegherii vamale faţă de cele ce nu fac obiectul acesteia, stocarea în comun este permisă numai în cazul mărfurilor echivalente care sunt mărfuri încadrate la acelaşi cod tarifar din N.C., cu aceeaşi calitate comercială şi având aceleaşi caracteristici tehnice.(3) Este interzisă compensarea prin echivalenţă între mărfurile ce pot fi distinse unele de altele.Art. 568. - Comisionarul în vamă poate declara mărfuri în vederea efectuării formalităţilor vamale sau desfăşura activităţi legate de acestea, prin utilizarea sistemului informatic vamal, numai după obţinerea autorizaţiei de acces la sistemul informatic.Art. 569. - (1) Pentru eliberarea autorizaţiei de comisionar în vamă se depune la Autoritatea Naţională a Vămilor o cerere care cuprinde următoarele date:a) denumirea persoanei juridice şi sediul social al acesteia, numărul de telefon şi fax, precum şi alte date considerate ca necesare în vederea contactării;b) codul unic de înregistrare;c) datele de identificare ale persoanelor care angajează legal persoana juridică: numele şi prenumele, data şi locul naşterii, domiciliul;d) numele şi prenumele personalului propriu care urmează să exercite activităţi legate de îndeplinirea formalităţilor vamale, pe lângă biroul sau birourile vamale pe lângă care se solicită autorizarea;e) numerele de cont bancar şi băncile la care acestea sunt deschise;f) denumirea biroului vamal pe lângă care se solicită autorizaţia de funcţionare în calitate de comisionar în vamă;g) perioada pentru care se solicită autorizarea;h) indicarea adresei pentru spaţiul de birou ce va fi folosit în desfăşurarea activităţii de comisionar în vamă la biroul vamal pe lângă care se solicită autorizarea;i) indicarea adresei pentru spaţiul de depozitare aflat în raza de supraveghere a biroului vamal pe lângă care se solicită autorizarea.(2) Informaţiile furnizate prin cererea de autorizare trebuie să fie susţinute de următoarele acte:a) certificatul de înmatriculare, conţinând codul unic de înregistrare, în copie;b) certificatul de cazier fiscal, în copie;c) statutul, contractul de societate sau actul constitutiv al persoanei juridice, precum şi actele adiţionale la acestea care privesc schimbările ulterioare referitoare la persoanele care angajează oficial persoana juridică, sediul social, introducerea ulterioară a activităţii prevăzute la art. 563, durata de funcţionare a societăţii, în copie; actele adiţionale sunt însoţite de certificatele de înscriere menţiuni şi rezoluţiile corespunzătoare emise de Oficiul Registrului Comerţului, în copie;d) documentele de identitate ale persoanelor care angajează legal persoana juridică, în copie, precum şi certificatele de cazier judiciar aferente, în original;e) certificatele de cazier judiciar ale persoanelor care urmează să exercite activităţi legate de îndeplinirea formalităţilor vamale pe lângă biroul vamal la care se solicită autorizarea, în original;f) actul de proprietate, contractul de închiriere sau orice alt document care atestă dreptul de deţinere asupra spaţiului de depozitare, în copie;g) actul de proprietate, contractul de închiriere sau orice alt document care atestă dreptul de deţinere asupra

Page 12: Legea 86_2006

spaţiului de birou, în copie;h) actul de proprietate, contractul de închiriere sau orice alt document care atestă dreptul de deţinere asupra echipamentelor pe care le deţine, necesare descărcării, încărcării, manipulării, ambalării, dezambalării şi prezentării mărfurilor în vederea efectuării controlului vamal, în copie, precum şi datele de identificare ale personalului specializat pentru utilizarea acestor echipamente, sub forma unei declaraţii pe propria răspundere;i) extrasul din evidenţa contabilă cu mijloacele fixe, categoria echipamente de calcul, necesare utilizării sistemului informatic, în copie.Art. 570. - (1) În cazul în care cererea şi documentele depuse în vederea autorizării pot fi acceptate, Autoritatea Naţională a Vămilor solicită biroului vamal avut în vedere prin cererea de autorizare, transmiterea unui raport privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 566 lit. b)-e), g) şi i).(2) Verificarea se face de biroul vamal.(3) În situaţia în care condiţiile prevăzute la art. 566 lit. b)-e), g) şi i) sunt îndeplinite, biroul vamal transmite Autorităţii Naţionale a Vămilor un raport al cărui model este stabilit în anexa nr. 44.(4) Raportul se transmite la Autoritatea Naţională a Vămilor în termen de 3 zile de la data primirii cererii de raport.Art. 571. - Dacă se constată că toate condiţiile de autorizare sunt îndeplinite, autorizaţia de comisionar în vamă se acordă în termen de maxim 30 de zile de la data depunerii cererii complete şi a actelor prevăzute la art. 569.Art. 572. - (1) Autorizaţia de comisionar în vamă se acordă pentru perioada solicitată, care nu poate fi mai mare decât durata de funcţionare a societăţii comerciale.(2) Autorizaţia este valabilă pentru unul sau mai multe birouri vamale, în funcţie de solicitarea persoanei juridice şi dacă sunt îndeplinite condiţiile de autorizare pentru fiecare dintre aceste birouri vamale.Art. 573. - (1) La eliberarea autorizaţiei de comisionar în vamă care desfăşoară activităţi de curierat rapid pentru persoane fizice, se cere îndeplinirea tuturor condiţiilor necesare autorizării în calitate de comisionar în vamă, cu excepţia celor privitoare la conectarea la sistemul informatic vamal; excepţia nu se aplică în cazul în care trimiterile poştale sunt destinate persoanelor juridice.(2) La dosarul depus în vederea autorizării în calitate de comisionar în vamă care desfăşoară activităţi de curierat rapid, în plus faţă de documentele prevăzute la art. 569 alin. (2) se prezintă certificatul-tip de atestare a dreptului de furnizare de servicii poştale pe baza regimului de autorizare generală, eliberată de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 31/2002 privind serviciile poştale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 87 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 642/2002, cu modificările ulterioare şi a Deciziei nr. 118/2003 privind procedura de autorizare a furnizorilor de servicii poştale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 1 aprilie 2003.Art. 574. - Titularul autorizaţiei de comisionar în vamă poate solicita extinderea autorizaţiei iniţiale în ceea ce priveşte durata de valabilitate a acesteia sau a numărului de birouri vamale pentru care s-a eliberat iniţial autorizaţia. În acest din urmă caz este obligatorie îndeplinirea în mod similar a condiţiilor prevăzute la art. 566 lit. b), c) d), e), g), h) şi i) pe lângă acest birou vamal.Art. 575. - (1) Extinderea autorizaţiei de comisionar în vamă pe lângă alt birou vamal, decât cel pentru care s-a eliberat iniţial autorizaţia, se face pe baza unei cereri adresate Autorităţii Naţionale a Vămilor care cuprinde:a) denumirea biroului vamal pe lângă care se solicită extinderea;b) perioada pentru care se solicită extinderea autorizaţiei;c) indicarea adresei pentru spaţiul de birou ce va fi folosit în desfăşurarea activităţii de comisionar în vamă la biroul vamal pe lângă care se solicită extinderea autorizaţiei;d) indicarea adresei pentru spaţiul de depozitare aflat în raza de supraveghere a biroului vamal pe lângă care solicită extinderea autorizaţiei;e) numele şi prenumele personalului propriu care urmează să exercite activităţi legate de îndeplinirea formalităţilor vamale, pe lângă biroul sau birourile vamale pe lângă care solicită extinderea.(2) Informaţiile furnizate prin cererea de extindere trebuie să fie susţinute de actele prevăzute la art. 569 alin. (2) lit. b), e), f), g), h) şi i).(3) În cazul în care cererea şi documentele depuse în vederea extinderii autorizaţiei pot fi acceptate, Autoritatea Naţională a Vămilor solicită biroului vamal avut în vedere prin cererea de extindere, transmiterea unui raport, potrivit prevederilor art. 570.(5) Extinderea autorizaţiei de comisionar în vamă se acordă pentru perioada solicitată, dar care nu poate fi mai mare decât durata de funcţionare a persoanei juridice; perioada de extindere nu poate depăşi durata de valabilitate a autorizaţiei emise înainte de prima solicitare de extindere.Art. 576. - Extinderea autorizaţiei de comisionar în vamă se eliberează de Autoritatea Naţională a Vămilor, dacă se constată că toate condiţiile sunt îndeplinite, în termen de maxim 30 de zile de la data depunerii cererii complete şi a actelor însoţitoare.Art. 577. - (1) În cazul în care Autoritatea Naţională a Vămilor consideră că autorizaţia de comisionar în vamă sau extinderea autorizaţiei nu poate fi acordată va comunica aceasta solicitantului, indicând şi motivele acestei decizii, în termen de maxim 30 de zile de la data înregistrării cererii.(2) Solicitantul poate ataca decizia la instanţa de contencios administrativ competentă.Art. 578. - În exercitarea activităţii, comisionarul în vamă are următoarele obligaţii:a) să respecte programul de lucru al biroului vamal pe lângă care funcţionează;b) să prezinte biroului vamal o împuternicire pentru salariaţii abilitaţi să exercite activităţi legate de îndeplinirea formalităţilor vamale şi să retragă împuternicirea atunci când persoanele respective nu mai realizează această activitate;c) să manipuleze, să dezambaleze mărfurile la cererea autorităţilor vamale şi să le reambaleze fără să provoace deprecierea lor;d) să asigure completarea corectă a documentelor vamale cu datele cerute de formularistica în vigoare şi să

Page 13: Legea 86_2006

efectueze cu exactitate calculul sumelor cuvenite bugetului de stat;e) să constituie la biroul vamal o garanţie care să acopere cuantumul drepturilor de import şi de export corespunzătoare mărfurilor supuse vămuirii şi aflate în depozitele sau în gestiunea proprie;f) să asigure depunerea declaraţiei vamale la biroul vamal pe lângă care îşi desfăşoară activitatea, prin procedee informatice, în structura utilizată de sistemul informatic integrat al activităţii vamale;g) să asigure depozitarea şi conservarea, cu titlu gratuit, a bunurilor ridicate în vederea confiscării de către organele de cercetare penală şi de către autoritatea vamală;h) să asigure integritatea mărfurilor depozitate în spaţii de depozitare proprii;i) să plătească la birourile vamale cuantumul drepturilor cuvenite bugetului de stat, prevăzute în normele legale, în cazul în care această plată nu s-a efectuat direct de către titularul operaţiunii;j) să comunice imediat Autorităţii Naţionale a Vămilor şi biroului vamal pe lângă care funcţionează schimbarea sediului social, a persoanelor care reprezintă persoana juridică, a spaţiului de birou, ori a spaţiului de depozitare şi orice altă modificare în ceea ce priveşte activitatea de comisionar în vamă;k) să organizeze şi să ţină evidenţa operaţiunilor derulate în mod identic cu evidenţa biroului vamal pe lângă care funcţionează; registrele de evidenţă pe care le utilizează se certifică de şeful biroului vamal pe lângă care funcţionează;l) să păstreze timp de 5 ani toate documentele referitoare la operaţiunile efectuate;m) să păstreze secretul operaţiunilor vamale, comerciale şi financiare şi al datelor şi informaţiilor obţinute, care nu sunt destinate publicităţii;n) să informeze conducerea biroului vamal pe lângă care funcţionează cu privire la orice încălcare a reglementărilor vamale de care ia cunoştinţă;o) să prezinte autorităţii vamale, ori de câte ori aceasta solicită, orice informaţie privind operaţiunile derulate;p) să elibereze titularilor operaţiunilor o factură în care să apară data şi felul prestaţiei, precum şi preţul achitat.(2) În cazul în care modificările aduse la cunoştinţa Autorităţii Naţionale a Vămilor se referă la condiţiile ce au stat la baza emiterii autorizaţiei de comisionar în vamă sau la extinderea acesteia, Autoritatea Naţională a Vămilor solicită biroului vamal în cauză o reverificare a tuturor condiţiilor şi transmiterea raportului de verificare, potrivit prevederilor de la art. 570.Art. 579. - Comisionarul în vamă răspunde în solidar cu titularul operaţiunii de vămuire pentru diferenţele în minus constatate la controlul ulterior, precum şi pentru penalităţile rezultate din aceste operaţiuni.Art. 580. - (1) Autorizaţia de comisionar în vamă poate fi suspendată, motivat, de către Autoritatea Naţională a Vămilor pe o perioadă de până la 6 luni dacă titularul autorizaţiei nu-şi îndeplineşte obligaţiile prevăzute la art. 578 sau săvârşeşte abateri repetate de la reglementările vamale.(2) Biroul vamal pe lângă care persoana juridică este autorizată în calitate de comisionar în vamă, direcţia regională vamală în subordinea căreia se găseşte biroul vamal pe lângă care este autorizat comisionarul în vamă, direcţiile de specialitate şi serviciile independente din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor sunt obligate să informeze conducerea Autorităţii Naţionale a Vămilor imediat ce iau la cunoştinţă despre săvârşirea unei situaţii care conduce la suspendarea autorizaţiei de comisionar în vamă.(3) Suspendarea autorizaţiei de comisionar în vamă îşi produce efecte din momentul primirii comunicării deciziei de suspendare de către comisionarul în vamă şi de biroul vamal.Art. 581. - (1) Autorizaţia de comisionar în vamă poate fi anulată de către Autoritatea Naţională a Vămilor în următoarele cazuri:a) când una dintre condiţiile ce au stat la baza autorizării nu mai este îndeplinită;b) când se dovedeşte că autorizaţia a fost acordată în urma furnizării unor informaţii inexacte, cu care solicitantul era la curent sau trebuia să fie în mod normal la curent, şi pe care autoritatea vamală nu a avut posibilitatea să le constate;c) când se constată săvârşirea unei abateri grave de la reglementările vamale;d) când comisionarul în vamă îşi încetează activitatea sau nu îşi execută atribuţiile pe o perioadă de un an calendaristic;e) când comisionarul în vamă are debite faţă de autoritatea vamală şi refuză să le achite;f) când comisionarul în vamă nu respectă regulile de funcţionare şi de securitate impuse de sistemul informatic utilizat în activitatea de vămuire a mărfurilor.(2) Autorizaţia de comisionar în vamă care desfăşoară activităţi de curierat rapid, poate fi anulată de Autoritatea Naţională a Vămilor şi în situaţia în care, în aplicarea art. 59 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 31/2002, se ia măsura retragerii licenţei individuale sau a autorizaţiei generale pentru servicii poştale.(3) Biroul vamal pe lângă care persoana juridică este autorizată în calitate de comisionar în vamă, direcţia regională vamală în subordinea căruia se găseşte biroul vamal pe lângă care este autorizat comisionarul în vamă, direcţiile de specialitate şi serviciile independente din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor sunt obligate să informeze conducerea instituţiei imediat ce iau la cunoştinţă despre săvârşirea unei fapte care conduce la anularea autorizaţiei de comisionar în vamă.(4) Anularea autorizaţiei de comisionar în vamă îşi produce efecte din momentul primirii comunicării deciziei de anulare de către comisionarul în vamă şi de biroul vamal.Art. 582. - Decizia de anulare a autorizaţiei de comisionar în vamă şi decizia de suspendare a acesteia pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ competentă.Art. 583. - Comisionarii în vamă au dreptul de a participa la reuniunile şi dezbaterile pe probleme privind activitatea vamală, organizate de autoritatea vamală.   (7) Reprezentantul are obligaţia să declare că acţionează pentru persoana care l-a împuternicit, să specifice dacă reprezentarea este directă sau indirectă şi să fie învestit cu putere de reprezentare.

Page 14: Legea 86_2006

   (8) O persoană care nu declară că acţionează în numele sau pe seama altei persoane ori care declară că acţionează în numele sau pe seama altei persoane fără a fi împuternicită să facă aceasta se consideră că acţionează în nume propriu şi pe contul său.   (9) Autoritatea vamală poate cere oricărei persoane care declară că acţionează în numele sau pe seama altei persoane să facă dovada calităţii şi capacităţii sale de a acţiona ca reprezentant.

   SECŢIUNEA a 2-a  Agenţi economici autorizaţi

   Art. 32. - (1) Autoritatea vamală acordă, pe baza criteriilor prevăzute în prezenta secţiune şi, dacă este necesar, după consultarea altor autorităţi competente, statutul de agent economic autorizat oricărui agent economic stabilit în România. Agentul economic autorizat beneficiază de anumite facilităţi în ceea ce priveşte controlul vamal privind securitatea şi siguranţa şi/sau de anumite simplificări prevăzute de reglementările vamale.   (2) Statutul de agent economic autorizat se acordă pe baza următoarelor criterii:   a) lipsa înregistrărilor în baza de date a autorităţii vamale, referitoare la încălcarea reglementărilor vamale de către agentul economic solicitant;   b) un sistem corespunzător de gestiune a înscrisurilor comerciale şi, dacă este cazul, a documentelor de transport, care să permită efectuarea controlului vamal;   c) dovada solvabilităţii financiare, dacă este cazul, şi, când acestea sunt aplicabile, normele corespunzătoare de securitate şi siguranţă legate de gestionarea riscurilor.   (3) Prin regulamentul vamal se stabilesc normele privind:   a) acordarea statutului de agent economic autorizat;   b) eliberarea autorizărilor pentru utilizarea simplificărilor;   c) stabilirea autorităţii vamale care acordă statutul de agent economic autorizat şi care eliberează autorizaţia prevăzută la lit. b);   d) tipul de facilitate şi limitele acesteia, care pot fi acordate în ceea ce priveşte controalele vamale referitoare la securitate şi siguranţă, ţinând cont de regulile referitoare la gestionarea riscurilor;   e) condiţiile în care statutul de agent economic autorizat poate fi suspendat sau retras.

   SECŢIUNEA a 3-a  Decizii privind aplicarea reglementărilor vamale

   Art. 33. - (1) O persoană care solicită autorităţii vamale să ia o decizie privind aplicarea reglementărilor vamale este obligată să furnizeze toate informaţiile şi documentele necesare acestei autorităţi pentru a se pronunţa.   (2) Decizia se adoptă şi se comunică solicitantului în termenele prevăzute prin regulamentul vamal sau prin alte acte normative.   (3) Când solicitarea este formulată în scris, decizia se adoptă în cadrul termenului legal, calculat de la data la care cererea este primită de autoritatea vamală, şi se comunică în scris solicitantului. Termenul prevăzut poate fi depăşit când autoritatea vamală se află în imposibilitatea de a-l respecta. Într-o astfel de situaţie autoritatea vamală informează solicitantul, anterior expirării termenului, asupra motivelor care justifică depăşirea acestuia, precum şi cu privire la noul termen apreciat ca fiind necesar pentru adoptarea deciziei.   (4) Deciziile adoptate de autoritatea vamală în scris trebuie să menţioneze motivele pe care se întemeiază şi să facă trimitere la dreptul de introducere a unei acţiuni prevăzute în prezentul cod.   Art. 34. - Cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, deciziile autorităţii vamale sunt puse în aplicare de la data adoptării.   Art. 35. - (1) O decizie favorabilă persoanei interesate se anulează când a fost luată pe baza unor informaţii eronate sau incomplete şi dacă solicitantul a ştiut sau ar fi trebuit să ştie că informaţiile erau eronate sau incomplete şi această decizie nu ar fi fost luată dacă informaţiile ar fi fost corecte şi complete.   (2) Anularea se comunică de autoritatea vamală persoanei căreia i s-a adresat şi produce efecte de la data adoptării deciziei anulate.   Art. 36. - (1) Prin derogare de la prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, o decizie favorabilă persoanei interesate este revocată sau modificată când, în alte cazuri decât cele menţionate la art. 35, nu au fost sau nu mai sunt îndeplinite una ori mai multe condiţii prevăzute pentru emiterea acesteia.   (2) O decizie favorabilă persoanei interesate poate fi revocată şi când persoana căreia îi este adresată nu îndeplineşte o obligaţie ce îi revine prin această decizie.

Page 15: Legea 86_2006

   (3) Revocarea sau modificarea deciziei se comunică persoanei căreia i se adresează şi produce efecte de la data aducerii la cunoştinţă. În cazuri excepţionale, când interesele legitime ale persoanei o cer, autoritatea vamală poate amâna data aplicării revocării sau modificării. Cazurile excepţionale se vor detalia în regulamentul vamal.

   SECŢIUNEA a 4-a  Informaţii

   Art. 37. - (1) Persoanele interesate au dreptul să solicite autorităţii vamale, în scris, informaţii privind aplicarea reglementărilor vamale. O astfel de solicitare poate fi refuzată dacă aceasta nu are legătură cu o operaţiune de import sau export ce urmează a fi realizată.   (2) La cerere se anexează, dacă este cazul, documentaţia cuprinzând principalele caracteristici tehnice şi comerciale ale mărfurilor care fac obiectul tranzacţiei, precum şi analizele de laborator.   (3) Informaţiile sunt furnizate gratuit solicitantului. Când apar costuri speciale pentru autoritatea vamală, mai ales ca rezultat al analizelor şi expertizelor efectuate asupra mărfurilor sau al returnării acestora, cheltuielile corespunzătoare vor fi facturate solicitantului.   Art. 38. - (1) Agenţia Naţională de Administrare Fiscală emite informaţii tarifare obligatorii sau informaţii obligatorii în materie de origine, la solicitarea scrisă a persoanei interesate, conform regulamentului vamal.    ___________    Alineatul (1) a fost modificat prin litera a) din Ordonanţă de urgenţă nr. 74/2013 începând cu 29.06.2013.

   (2) Informaţiile prevăzute la alin. (1) obligă autoritatea vamală în faţa solicitantului numai în privinţa clasificării tarifare a mărfurilor sau pentru determinarea originii mărfurilor. Informaţiile obligă autoritatea vamală doar pentru mărfurile care sunt vămuite după data la care au fost furnizate informaţiile.   (3) Titularul informaţiei tarifare obligatorii trebuie să facă dovada că mărfurile declarate sunt conforme în toate privinţele cu cele descrise în informaţia obligatorie.   (4) Titularul unei informaţii obligatorii în materie de origine trebuie să facă dovada că mărfurile declarate şi circumstanţele care au dus la determinarea originii sunt conforme în toate privinţele cu cele descrise în informaţia obligatorie.   Art. 39. - (1) O informaţie tarifară obligatorie este valabilă pentru o perioadă de 6 ani de la data emiterii, iar cea în materie de origine pentru o perioadă de 3 ani. Prin excepţie de la prevederile art. 35, informaţia obligatorie se anulează de autoritatea vamală dacă s-a bazat pe informaţii eronate sau incomplete furnizate de solicitant.   (2) Informaţia tarifară obligatorie încetează să mai fie valabilă:   a) ca urmare a adoptării unei reglementări cu ale cărei prevederi informaţia nu mai este conformă;   b) ca urmare a unei modificări a notelor explicative la Nomenclatura combinată a mărfurilor sau ca urmare a unui aviz de clasificare ori a unei modificări a notelor explicative la Nomenclatura sistemului armonizat de descriere şi codificare a mărfurilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I;   c) când este modificată sau revocată conform art. 36, cu condiţia ca titularul să fie înştiinţat cu privire la aceasta.   (3) Informaţia obligatorie în materie de origine încetează să mai fie valabilă:   a) ca urmare a adoptării unei reglementări sau încheierii de către România a unui acord cu ale căror prevederi informaţia obligatorie nu mai este conformă;   b) când devine incompatibilă cu regulile de origine prevăzute în legislaţia în vigoare;   c) când este modificată sau revocată conform art. 36, cu condiţia ca titularul să fie înştiinţat cu privire la aceasta.   (4) Dispoziţiile alin. (2) lit. a) şi b), alin. (3) lit. a) şi b) se aplică de la data intrării în vigoare a actelor menţionate, iar cele prevăzute la alin. (2) lit. c) şi alin. (3) lit. c) de la data înştiinţării.   (5) Titularul unei informaţii obligatorii care a încetat să mai fie valabilă conform alin. (2) lit. b) şi c) sau alin. (3) lit. b) şi c) poate să se folosească în continuare de această informaţie în scopul stabilirii drepturilor de import, a drepturilor de export, precum şi a altor drepturi pe o durată de 6 luni, în situaţia în care a avut încheiate contracte ferme pentru cumpărarea sau vânzarea mărfurilor, pe baza informaţiei obligatorii, înainte ca încetarea valabilităţii să se fi produs. În cazul produselor pentru care se prezintă un certificat de import sau de export în timpul îndeplinirii formalităţilor vamale, termenul de 6 luni se înlocuieşte cu perioada de valabilitate a certificatului.   (6) Aplicarea dispoziţiilor cuprinse în informaţiile obligatorii are efect asupra determinării drepturilor de import sau export şi asupra modului de utilizare a certificatelor de import sau export prezentate cu ocazia declarării

Page 16: Legea 86_2006

mărfurilor în vamă, cu condiţia ca certificatul de import sau export să fi fost eliberat în baza informaţiilor obligatorii.

   Punere în aplicare SECŢIUNEA a 4-a prin Regulament Regulamentul din 07.06.2006 de aplicare a Codului vamal al Român... din 07/06/2006 :Art. 12. - (1) Cererile de informaţii obligatorii prevăzute la art. 6 alin. (1) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 2.913/92 de instituire a Codului vamal comunitar, cu modificările ulterioare, se adresează Autorităţii Naţionale a Vămilor.(11) Autoritatea Naţională a Vămilor comunică la Comisia Europeană informaţiile referitoare la autoritatea vamală română competentă să primească cererile prevăzute la art. 6 alin. (1) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93 şi să elibereze informaţii obligatorii, precum şi datele prevăzute la art. 8 alin. (1) din acelaşi regulament.Art. 18. - (1) Orice persoană are dreptul să solicite autorităţii vamale informaţii privind aplicarea reglementărilor vamale.(2) Cererea trebuie să fie redactată în limba română şi să conţină numele şi adresa, respectiv denumirea şi sediul solicitantului, precum şi obiectul acesteia.(3) Dacă autoritatea vamală constată că cererea nu conţine toate elementele necesare, solicitantul va fi invitat să furnizeze datele care lipsesc.Art. 19. - (1) Cererea privind informaţiile se adresează biroului vamal la care urmează să fie efectuată operaţiunea de vămuire.(2) Dacă informaţiile se referă la mărfuri prezentate la biroul vamal sau la mărfuri pentru care au fost efectuate formalităţile vamale, solicitarea se adresează direct biroului vamal în a cărui evidenţă se află aceste mărfuri.(3) În cazul în care informaţiile furnizate de biroul vamal nu sunt satisfăcătoare, titularul cererii se poate adresa direcţiei regionale vamale în a cărei rază de competenţă teritorială se află biroul vamal, prezentând şi o copie după răspunsul primit.(4) În situaţia în care nu este mulţumit de informaţiile primite, titularul se poate adresa şi Autorităţii Naţionale a Vămilor, prezentând o copie a răspunsurilor anterior primite.

   SECŢIUNEA a 5-a  Alte dispoziţii

   Art. 40. - (1) Autoritatea vamală poate să efectueze, potrivit legii, toate controalele pe care le consideră necesare pentru a asigura aplicarea corectă a reglementărilor vamale şi a altor dispoziţii legale privind intrarea, ieşirea, tranzitul, transferul şi destinaţia finală a mărfurilor care circulă între teritoriul vamal al României şi alte ţări, precum şi staţionarea mărfurilor care nu au statut de mărfuri româneşti.   (2) Controlul vamal, altul decât cel inopinat, se bazează pe o analiză de risc ce utilizează procedee informatice în scopul de a determina şi cuantifica riscurile şi de a elabora măsurile necesare evaluării acestora, pe baza unor criterii stabilite de autoritatea vamală şi, dacă este cazul, a unor criterii stabilite la nivel internaţional. Pentru punerea în practică a măsurilor de gestionare a riscurilor, autoritatea vamală utilizează un sistem electronic corespunzător.   (3) Când controlul este efectuat de către altă autoritate, acesta se desfăşoară sub coordonarea autorităţii vamale şi, în măsura posibilului, în acelaşi moment şi în acelaşi loc.   (4) În cadrul controlului, autoritatea vamală şi alte autorităţi competente pot schimba între ele datele primite în legătură cu intrarea, ieşirea, tranzitul, transferul şi destinaţia finală a mărfurilor care circulă între teritoriul vamal al României şi alte ţări, precum şi cu staţionarea mărfurilor care nu au statut de mărfuri româneşti, dacă este necesar în scopul diminuării riscului.   Art. 41. - (1) În scopul aplicării reglementărilor vamale, orice persoană implicată direct sau indirect în operaţiunile având ca scop schimbul de mărfuri dintre România şi alte ţări este obligată să furnizeze autorităţii vamale, la cererea acesteia şi în termenul stabilit, toate documentele şi informaţiile necesare, pe orice suport, precum şi orice sprijin necesar.   (2) Informaţiile care, prin natura lor, sunt confidenţiale sau care sunt oferite pe bază de confidenţialitate impun obligaţia păstrării secretului profesional. Acestea nu se dezvăluie de către autoritatea vamală fără permisiunea expresă a persoanei sau autorităţii care le-a furnizat. Comunicarea informaţiilor este permisă când autoritatea vamală poate fi obligată sau autorizată să facă aceasta, conform prevederilor legale, mai ales în privinţa protejării datelor personale sau în legătură cu procedurile judiciare.   Art. 42. - (1) Persoanele implicate păstrează documentele menţionate la art. 41 alin. (1), pentru a fi supuse controlului vamal, timp de 5 ani calendaristici, indiferent de suportul folosit. Acest termen se calculează astfel:   a) în cazul mărfurilor puse în liberă circulaţie în alte împrejurări decât cele prevăzute la lit. b) sau al mărfurilor declarate pentru export, de la sfârşitul anului în care sunt acceptate declaraţiile de punere în liberă circulaţie sau cele de export;   b) în cazul mărfurilor puse în liberă circulaţie cu drepturi de import reduse sau zero în funcţie de destinaţia lor finală, de la sfârşitul anului în care ele încetează a mai fi supuse supravegherii vamale;

Page 17: Legea 86_2006

   c) în cazul mărfurilor plasate sub un alt regim vamal, de la sfârşitul anului în care regimul vamal a fost încheiat;   d) în cazul mărfurilor plasate într-o zonă liberă sau un antrepozit liber, de la sfârşitul anului în care ele părăsesc incinta respectivă.   (2) În cazul în care, în urma efectuării unui control vamal în ceea ce priveşte o datorie vamală, se stabileşte necesitatea corectării acesteia în evidenţele contabile, termenul prevăzut la alin. (1) se prelungeşte cu un an calendaristic.   Art. 43. - Cursurile pieţei valutare utilizate în scopul aplicării legislaţiei vamale sunt cele stabilite şi publicate de Banca Naţională a României. Modalitatea de utilizare a acestora se stabileşte prin regulamentul vamal.   Art. 44. - Prin regulamentul vamal se stabilesc cazurile şi condiţiile în care aplicarea reglementărilor vamale poate fi simplificată.

   TITLUL II  Elemente pe baza cărora se aplică drepturile de import sau export ori celelalte măsuri prevăzute pentru

schimbul internaţional de mărfuri

   CAPITOLUL I  Tariful vamal şi clasificarea tarifară a mărfurilor

   Art. 45. - (1) Drepturile legal datorate când ia naştere o datorie vamală se determină pe baza Tarifului vamal al României.   (2) Dispoziţiile prevăzute în alte acte normative care reglementează domenii specifice schimbului de mărfuri se aplică, după caz, potrivit clasificării tarifare a acelor mărfuri.   Art. 46. - Tariful vamal al României cuprinde:   a) Nomenclatura combinată a mărfurilor;   b) orice altă nomenclatură care se bazează parţial sau integral pe Nomenclatura combinată a mărfurilor sau care adaugă la aceasta orice subdiviziuni şi care este stabilită prin dispoziţii legale naţionale care reglementează domenii specifice în vederea aplicării măsurilor tarifare legate de schimbul de mărfuri;   c) taxele vamale şi taxele cu efect echivalent cu al taxelor vamale aplicabile mărfurilor cuprinse în Nomenclatura combinată a mărfurilor, precum şi cele instituite în cadrul politicii agricole sau prin reglementările specifice aplicabile anumitor mărfuri care rezultă din transformarea produselor agricole, dacă este cazul;   d) măsurile tarifare preferenţiale cuprinse în acordurile încheiate de România cu anumite ţări sau grupuri de ţări şi care stipulează acordarea tratamentului tarifar preferenţial;   e) măsurile tarifare preferenţiale care pot fi acordate unilateral de România pentru anumite ţări sau grupuri de ţări;   f) măsurile tarifare care prevăd o reducere sau o exonerare a drepturilor de import aferente unor anumite mărfuri;   g) alte măsuri tarifare prevăzute în legislaţia României.   Art. 47. - Când aplicarea măsurilor menţionate la art. 46 lit. d), e) şi f) este limitată la un anumit volum de import, aplicarea lor încetează, în cazul contingentelor tarifare, imediat ce este atins plafonul stabilit.   Art. 48. - (1) Clasificarea tarifară reprezintă stabilirea, pentru mărfurile respective, potrivit reglementărilor în vigoare:   a) codului tarifar din Nomenclatura combinată a mărfurilor sau a codului tarifar din orice altă nomenclatură menţionată la art. 46 lit. b);   b) codului tarifar din orice altă nomenclatură care se bazează în întregime sau în parte pe Nomenclatura combinată a mărfurilor ori care adaugă la aceasta orice subdiviziune şi care este stabilită de dispoziţiile legale care reglementează domenii specifice cu privire la aplicarea altor măsuri decât cele tarifare legate de schimbul de mărfuri.   (2) La clasificarea tarifară a mărfurilor se utilizează regulile generale pentru interpretarea Sistemului armonizat din Convenţia internaţională privind Sistemul armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor, inclusiv anexa acestuia, încheiată la Bruxelles la 14 iunie 1983, ratificată prin Legea nr. 98/1996.   Art. 49. - (1) Tratamentul tarifar favorabil de care pot beneficia anumite mărfuri, în funcţie de natura sau de destinaţia lor finală, inclusiv autorizarea efectuării operaţiunilor ce au ca obiect aceste mărfuri, este stabilit în regulamentul vamal.   (2) Prin tratament tarifar favorabil se înţelege o reducere sau o exonerare a drepturilor de import. Reducerea sau exonerarea poate fi aplicată inclusiv în cadrul unui contingent tarifar.

Page 18: Legea 86_2006

   CAPITOLUL II  Originea mărfurilor

   SECŢIUNEA 1  Originea nepreferenţială

   Art. 50. - La stabilirea originii nepreferenţiale a mărfurilor se au în vedere următoarele criterii:   a) criteriul mărfurilor produse în întregime într-o ţară, când numai o ţară se ia în considerare la atribuirea originii;   b) criteriul transformării substanţiale, când două sau mai multe ţări iau parte la producerea mărfurilor.   Art. 51. - (1) Mărfurile originare dintr-o ţară sunt acele mărfuri obţinute în întregime sau produse în acea ţară.   (2) Prin mărfuri obţinute în întregime într-o ţară se înţelege:   a) produse minerale extrase pe teritoriul acelei ţări;   b) produse vegetale recoltate acolo;   c) animale vii, născute şi crescute acolo;   d) produse obţinute de la animale vii crescute acolo;   e) produse de vânătoare sau de pescuit obţinute acolo;   f) produse de pescuit maritim şi alte produse obţinute din afara apelor teritoriale ale unei ţări de către navele înmatriculate sau înregistrate în acea ţară şi sub pavilionul acelei ţări;   g) mărfuri obţinute sau produse la bordul navelor-uzină din produse menţionate la lit. f), originare din acea ţară, cu condiţia ca astfel de nave-uzină să fie înmatriculate sau înregistrate în acea ţară şi sub pavilionul acesteia;   h) produse obţinute din solul sau din subsolul marin în afara apelor teritoriale, cu condiţia ca acea ţară să aibă drepturi exclusive de a exploata solul sau subsolul respectiv;   i) deşeuri şi produse reziduale, rezultate din operaţiuni de fabricare, precum şi articole uzate, dacă acestea au fost colectate în ţara respectivă şi sunt folosite doar pentru a recupera materia primă;   j) mărfuri care sunt produse acolo, exclusiv din mărfuri menţionate la lit. a)-i) sau din derivatele lor, în orice stadiu al producţiei.   (3) În sensul prevederilor alin. (2), cuvântul ţară se referă şi la marea teritorială a statului respectiv.   Art. 52. - Mărfurile a căror producţie implică mai mult decât o ţară sunt considerate originare din ţara în care au fost supuse ultimei transformări sau prelucrări substanţiale, motivate economic, într-o întreprindere echipată în acel scop şi din care a rezultat un produs nou sau care reprezintă un stadiu important al fabricaţiei.   Art. 53. - (1) Orice transformare sau prelucrare pentru care s-a stabilit sau pentru care există fapte care justifică prezumţia că unicul său scop a fost de a se sustrage dispoziţiilor aplicabile mărfurilor dintr-o anumită ţară nu se consideră că ar conferi mărfurilor produse în acest mod originea din ţara în care au fost realizate în sensul prevederilor art. 52.   (2) Reglementările vamale sau reglementările privind alte domenii specifice pot stabili ca un document să fie prezentat ca dovadă a originii nepreferenţiale a mărfurilor.   (3) Autoritatea vamală poate solicita, în cazul unor îndoieli justificate, dovezi suplimentare pentru a se asigura că menţiunea privind originea este conformă cu reglementările vamale, chiar dacă a fost prezentat documentul ca dovadă a originii mărfurilor.

   Punere în aplicare SECŢIUNEA 1 prin Regulament Regulamentul din 07.06.2006 de aplicare a Codului vamal al Român... din 07/06/2006 :Art. 40. - (1) Bunurile transportate în mai multe transporturi, în stare neasamblată, sunt considerate, în vederea stabilirii originii, ca un singur bun.(2) Ambalajele sunt considerate ca având aceeaşi origine cu bunurile pe care le conţin. În cazul în care ambalajele sunt declarate separat de bunuri, originea acestora se determină pe baza regulilor stabilite în Codul vamal şi în prezentul regulament.(3) Pentru determinarea originii bunurilor, nu se ia în considerare originea produselor energetice, instalaţiilor, maşinilor, uneltelor utilizate în fabricarea şi prelucrarea bunurilor.

   SECŢIUNEA a 2-a  Originea preferenţială

   Art. 54. - Regulile de origine preferenţială stabilesc condiţiile de determinare a originii în vederea aplicării măsurilor tarifare preferenţiale prevăzute la art. 46 lit. d) şi e).   Art. 55. - Regulile şi formalităţile necesare pentru determinarea originii preferenţiale a mărfurilor sunt cele stabilite în acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte.

Page 19: Legea 86_2006

   CAPITOLUL III  Valoarea în vamă a mărfurilor

   Art. 56. - (1) Dispoziţiile prezentului capitol stabilesc modul de determinare a valorii în vamă în scopul aplicării Tarifului vamal al României şi a măsurilor netarifare prevăzute de dispoziţiile legale care reglementează domenii specifice legate de schimbul de mărfuri.   (2) Valoarea în vamă reprezintă acea valoare care constituie baza de calcul a taxelor vamale prevăzute în Tariful vamal al României.   Art. 57. - (1) Procedura de determinare a valorii în vamă este cea prevăzută în Acordul privind aplicarea articolului VII al Acordului general pentru tarife vamale şi comerţ 1994, ratificat prin Legea nr. 133/1994, cu modificările ulterioare.   (2) La valoarea în vamă, conform prevederilor art. 1 din acordul prevăzut la alin. (1), în măsura în care au fost efectuate, dar nu au fost cuprinse în preţ, se includ:   a) cheltuielile de transport al mărfurilor importate până la frontiera română;   b) cheltuielile de încărcare, de descărcare şi de manipulare, conexe transportului, ale mărfurilor din import aferente parcursului extern;   c) costul asigurării pe parcurs extern.   (3) Cu condiţia de a fi evidenţiată separat de preţul efectiv plătit sau de plătit, nu se include în valoarea în vamă valoarea dobânzilor stabilită în conformitate cu acordurile de finanţare încheiate de cumpărător cu privire la mărfurile importate, indiferent dacă finanţarea este acordată de vânzător sau de altă persoană, cu condiţia ca acordurile de finanţare să fi fost încheiate în scris şi ca, dacă i se solicită, cumpărătorul să poată demonstra că:   a) astfel de mărfuri sunt vândute efectiv la preţul declarat ca preţ efectiv plătit sau de plătit;   b) rata dobânzii pretinsă nu depăşeşte nivelul uzual pentru astfel de tranzacţii în ţara şi la momentul în care s-a acordat finanţarea.   (4) Când determinarea definitivă a valorii în vamă nu se poate efectua imediat, importatorul are dreptul de a ridica mărfurile din vamă, la cerere, cu condiţia să constituie o garanţie în forma acceptată de autoritatea vamală.   (5) În cazul în care, în termen de 30 de zile de la ridicarea mărfii, importatorul nu prezintă documente concludente privind determinarea valorii în vamă, autoritatea vamală procedează la executarea garanţiei, operaţiunea de plasare a mărfurilor sub un regim vamal fiind considerată încheiată.   (6) Prin regulamentul vamal se pot stabili reguli specifice pentru determinarea valorii în vamă a suporturilor informatice pentru echipamentele de prelucrare a datelor conţinând date sau instrucţiuni, precum şi pentru mărfurile perisabile care sunt livrate, în mod uzual, în regim comercial de vânzare în consignaţie.   Art. 58. - (1) Valoarea în vamă se declară de către importator, care este obligat să depună la biroul vamal o declaraţie pentru valoarea în vamă, însoţită de facturi sau de alte documente de plată a mărfii şi a cheltuielilor pe parcurs extern, aferente acesteia.   (2) Declaraţia pentru valoarea în vamă poate fi depusă şi prin reprezentant, în acest caz răspunderea fiind solidară.   Art. 59. - Dispoziţiile prezentului capitol se aplică în mod corespunzător la determinarea valorii în vamă a mărfurilor puse în liberă circulaţie după ce au fost plasate sub un alt regim vamal sau au avut o altă destinaţie vamală.

   Punere în aplicare CAPITOLUL III prin Regulament Regulamentul din 07.06.2006 de aplicare a Codului vamal al Român... din 07/06/2006 :Art. 61. - (1) Cererile de autorizare prevăzute la art. 156a din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93 se adresează Autorităţii Naţionale a Vămilor.(3) Normele de autorizare se stabilesc de Autoritatea Naţională a Vămilor şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Art. 70. - În sensul art. 168 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, prin termenii de mai jos se înţelege:a) curs înregistrat - cel mai recent curs de schimb al pieţei valutare din România calculat de Banca Naţională a României;b) publicat - adus la cunoştinţă publicului în conformitate cu prevederile specifice stabilite de Banca Naţională a României.Art. 79. - (1) Pentru mărfurile care nu fac obiectul unor tranzacţii comerciale, primite de persoanele juridice, valoarea în vamă este valoarea înscrisă în documentele primite de la expeditorul extern.(3) În cazul bunurilor introduse în România de către persoane fizice, valoarea în vamă se determină potrivit normelor tehnice aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice.

Page 20: Legea 86_2006

   TITLUL III  Dispoziţii aplicabile mărfurilor introduse pe teritoriul vamal al României până la stabilirea unei destinaţii

vamale

   CAPITOLUL I  Introducerea mărfurilor pe teritoriul vamal al României

   Art. 60. - (1) Mărfurile introduse pe teritoriul vamal al României fac obiectul unei declaraţii sumare, cu excepţia celor încărcate în mijloace de transport care trec, fără oprire, prin apele teritoriale sau prin spaţiul aerian al teritoriului vamal.   (2) Declaraţia sumară se depune la biroul vamal de intrare. Autoritatea vamală poate permite ca declaraţia sumară să fie depusă la alt birou vamal, cu condiţia ca acesta să comunice imediat sau să pună la dispoziţie pe cale electronică informaţiile necesare biroului vamal de intrare. Autoritatea vamală poate accepta, în locul declaraţiei sumare, depunerea unei notificări şi accesul la datele din declaraţia sumară în sistemul informatic al operatorului economic.   (3) Declaraţia sumară se depune înainte ca mărfurile să fie introduse pe teritoriul vamal al României.   (4) În anumite cazuri şi în funcţie de anumite tipuri de transport al mărfurilor, de modul de transport sau de agentul economic ori în conformitate cu acordurile internaţionale care prevăd dispoziţii specifice în materie de securitate, prin regulamentul vamal se stabilesc:   a) termenul limită până la care este depusă declaraţia sumară, înainte ca mărfurile să fie introduse pe teritoriul vamal al României;   b) modalităţile de derogare de la termenul limită prevăzut la lit. a) şi de modificare a acestuia;   c) condiţiile în care se poate renunţa la declaraţia sumară sau în care aceasta poate fi adaptată.   Art. 61. - (1) Prin regulamentul vamal se stabilesc formatul declaraţiei sumare şi datele care să conţină elementele necesare analizei de risc şi aplicării corespunzătoare a controalelor vamale, în principal privind securitatea şi siguranţa.   (2) Declaraţia sumară se întocmeşte prin utilizarea tehnicii de procesare a datelor. Se pot folosi informaţii comerciale, portuare sau de transport, cu condiţia să conţină detaliile necesare. Autoritatea vamală poate accepta declaraţia sumară pe suport de hârtie în cazuri excepţionale, cu condiţia aplicării aceluiaşi nivel de gestionare a riscului cu cel folosit la declaraţiile sumare întocmite prin tehnica de procesare a datelor.   (3) Declaraţia sumară se depune de persoana care introduce mărfurile pe teritoriul vamal al României sau care îşi asumă responsabilitatea pentru transportul lor către acest teritoriu.   (4) Declaraţia sumară poate fi depusă şi de:   a) persoana în numele căreia acţionează persoana prevăzută la alin. (3);   b) orice persoană care este în măsură să prezinte mărfurile sau să dispună prezentarea acestora la autoritatea vamală competentă;   c) un reprezentant al persoanei prevăzute la alin. (3) sau al celei menţionate la lit. a) sau b).   (5) Persoana prevăzută la alin. (3) şi (4) are dreptul, la cerere, să modifice una sau mai multe date din declaraţia sumară, după depunerea acesteia. Modificarea nu mai este posibilă după ce autoritatea vamală fie:   a) a informat persoana care a depus declaraţia sumară de intenţia de a verifica mărfurile;   b) a constatat inexactitatea datelor în cauză;   c) a aprobat ridicarea mărfurilor.   Art. 62. - (1) Biroul vamal de intrare poate renunţa să solicite depunerea unei declaraţii sumare pentru mărfurile care au făcut obiectul unei declaraţii vamale înainte de expirarea termenului prevăzut la art. 60alin. (3) sau (4). În acest caz, declaraţia vamală conţine cel puţin informaţiile necesare pentru o declaraţie sumară şi, până când aceasta este acceptată, această declaraţie este echivalentă cu o declaraţie sumară. Autoritatea vamală poate aproba ca declaraţia vamală să fie depusă la un birou vamal de import, altul decât biroul vamal de intrare, cu condiţia ca acest birou să comunice imediat biroului vamal de intrare sau să-i pună la dispoziţie, pe cale electronică, informaţiile necesare.   (2) Când declaraţia vamală este depusă în alt mod decât pe cale informatică, autoritatea vamală aplică aceleaşi criterii de gestionare a riscului ca şi în cazul declaraţiilor vamale depuse pe cale informatică.   Art. 63. - (1) Mărfurile introduse pe teritoriul vamal al României se află sub supraveghere vamală din momentul intrării lor şi pot fi supuse controlului vamal până la stabilirea statutului lor vamal.   (2) Mărfurile străine rămân sub supraveghere vamală până când:   a) se modifică statutul lor vamal;   b) intră într-o zonă liberă sau antrepozit liber;   c) sunt reexportate sau distruse potrivit legii.

Page 21: Legea 86_2006

   (3) Mărfurile care beneficiază de un tratament tarifar favorabil, în funcţie de destinaţia lor finală, rămân sub supraveghere vamală potrivit dispoziţiilor cuprinse în prezentul cod.   Art. 64. - (1) Mărfurile introduse pe teritoriul vamal al României sunt transportate fără întârziere de persoana care le aduce, în conformitate cu instrucţiunile autorităţii vamale, astfel:   a) către biroul vamal desemnat de autoritatea vamală sau în alt loc desemnat sau aprobat de aceasta;   b) spre o zonă liberă sau antrepozit liber, când mărfurile sunt destinate acestora.   (2) Persoana care îşi asumă răspunderea pentru transportul mărfurilor, după ce au fost introduse pe teritoriul vamal al României sau ca urmare a transbordării, devine răspunzătoare pentru respectarea obligaţiei prevăzute la alin. (1).   (3) Când o navă sau o aeronavă aflată în situaţia prevăzută la alin. (1) este obligată, din motive de forţă majoră sau caz fortuit, să facă o escală sau să staţioneze temporar pe teritoriul vamal al României, transportatorul sau orice persoană care acţionează în numele acestuia este obligată să informeze fără întârziere autoritatea vamală asupra situaţiei intervenite, aceasta stabilind măsurile de supraveghere a navei sau aeronavei, precum şi a mărfurilor transportate de acestea.   (4) Dispoziţiile alin. (1) lit. a) nu înlătură aplicarea altor prevederi legale cu privire la traficul turistic, de frontieră, poştal sau cel de importanţă economică neglijabilă, cu condiţia ca supravegherea vamală şi posibilitatea de a efectua controlul vamal să nu fie afectate.   Art. 65. - (1) Prevederile art. 64 nu se aplică mărfurilor aflate la bordul navelor sau al aeronavelor care traversează marea teritorială şi apele teritoriale sau spaţiul aerian al României, fără a avea ca destinaţie un port sau aeroport românesc.   (2) În caz de forţă majoră sau de caz fortuit, la schimbarea destinaţiei stabilite potrivit alin. (1), transportatorul este obligat să informeze imediat autoritatea vamală, inclusiv despre eventualele pierderi parţiale sau totale ale mărfurilor.

   Punere în aplicare CAPITOLUL I prin Regulament Regulamentul din 07.06.2006 de aplicare a Codului vamal al Român... din 07/06/2006 :CAPITOLUL IX Mărfuri pentru care nu sunt îndeplinite condiţiile de vămuireArt. 642. - (1) Mărfurile introduse de persoanele fizice ca bagaj însoţit, pentru care nu sunt îndeplinite condiţiile de vămuire, se păstrează sub supraveghere vamală în depozitele biroului vamal, la dispoziţia titularilor, timp de 120 de zile.(2) Mărfurile intrate în ţară, destinate persoanelor juridice, pentru care nu sunt îndeplinite condiţiile de vămuire, se păstrează în depozit necesar de comisionarii în vamă, sub supraveghere vamală, cel mult 120 de zile.(3) Dispoziţiile alin. (2) se aplică şi în cazul mărfurilor destinate persoanelor fizice sau juridice, pentru care există un contract de transport internaţional, iar transportatorul nu le poate preda destinatarului sau acesta nu îndeplineşte condiţiile de vămuire. În aceste cazuri mărfurile sunt păstrate sub supraveghere vamală în depozit temporar la transportatori sau la comisionarii în vamă, pe cheltuiala importatorului.(4) Transportatorul sau comisionarul în vamă, care primeşte mărfurile în depozit necesar, este obligat să îl încunoştinţeze pe destinatar.Art. 643. - Autoritatea vamală are dreptul să prelungească termenele prevăzute la art. 642 alin. (1) şi (2) în cazurile în care din documente rezultă că expirarea termenului nu este din culpa titularului.Art. 644. - (1) În cazul mărfurilor prevăzute la art. 642 alin. (1) termenul de păstrare curge de la data emiterii de către autoritatea vamală a adeverinţei de reţinere a bunurilor.(2) În cazul mărfurilor prevăzute la art. 642 alin. (2) şi (3) termenul de păstrare curge de la data expirării perioadei stabilite pentru solicitarea aprobării unei destinaţii vamale, la care se adaugă prelungirile legal acordate.Art. 645. - Mărfurile clasificate la cap. 1-3 din tariful vamal se consideră a fi perisabile şi termenul de păstrare sub supraveghere vamală este de 48 de ore de la data emiterii adeverinţei de reţinere în cazul bunurilor prevăzute la art. 642 alin. (1) şi de la data înregistrării în evidenţa biroului vamal în cazul bunurilor prevăzute la art. 642 alin. (2) şi (3), dacă nu sunt condiţii de depozitare care să le asigure conservarea, confirmate de deţinătorul depozitului.Art. 646. - Autoritatea vamală nu răspunde de deteriorarea, alterarea sau de pierderile cantitative din cauze naturale, produse la bunurile păstrate în condiţiile prevăzute la art. 642, 643 şi 645.Art. 647. - Mărfurile a căror deţinere sau circulaţie este supusă prin legi speciale unor condiţii care nu sunt îndeplinite la intrarea sau la ieşirea din ţară se reţin şi se înregistrează de biroul vamal care le predă imediat în depozit autorităţii competente prevăzute de legea specială.Art. 648. - (1) La expirarea termenelor de păstrare prevăzute în prezentul capitol, dacă titularii nu au reglementat situaţia vamală a mărfurilor, acestea se valorifică potrivit normelor legale în vigoare.(2) În cazul în care titularii abandonează mărfurile printr-o declaraţie scrisă dată autorităţilor vamale condiţiile de valorificare sunt îndeplinite din momentul depunerii acestei declaraţii.Art. 649. - Mărfurile identificate de autoritatea vamală în exercitarea atribuţiilor lor fără a fi cunoscut titularul acestora se înscriu în evidenţele biroului vamal, pe baza adeverinţei de reţinere a acestora. Dacă titularul acestora nu a putut fi stabilit în termenele prevăzute în prezentul capitol, la expirarea acestor termene bunurile se valorifică.Art. 650. - (1) Mărfurile care îndeplinesc condiţiile de valorificare potrivit prezentului regulament se declară

Page 22: Legea 86_2006

bilunar de către biroul vamal la organele financiare locale, care sunt obligate să le preia în termen de 30 de zile de la data primirii comunicării, cu excepţia celor perisabile, care se declară şi se preiau imediat.(2) Mărfurile prevăzute la art. 648 se valorifică de către autoritatea competentă la care se află în depozit după expirarea termenelor prevăzute la art. 642 şi 643.

   CAPITOLUL II  Prezentarea mărfurilor la vamă

   Art. 66. - Mărfurile care intră pe teritoriul vamal al României se prezintă la biroul vamal de persoana care le-a introdus sau, după caz, de persoana care îşi asumă răspunderea pentru transportul mărfurilor după ce au fost introduse, cu excepţia mărfurilor transportate cu mijloace de transport care tranzitează, fără întrerupere, apele teritoriale sau spaţiul aerian al teritoriului vamal al României. Persoana care prezintă mărfurile este obligată să menţioneze declaraţia sumară sau declaraţia vamală depusă anterior pentru aceste mărfuri.   Art. 67. - Dispoziţiile art. 66 nu înlătură aplicarea reglementărilor vamale privind:   a) mărfurile transportate de călători;   b) mărfurile plasate sub un regim vamal, fără a fi prezentate la vamă, în cazurile prevăzute de lege.   Art. 68. - Mărfurile pot, cu acordul autorităţii vamale, să fie examinate sau să se preleveze mostre din acestea, la cerere, în scopul acordării unei destinaţii vamale.

   Punere în aplicare CAPITOLUL II prin Regulament Regulamentul din 07.06.2006 de aplicare a Codului vamal al Român... din 07/06/2006 :CAPITOLUL I Prezentarea la birourile vamale de frontieră a mijloacelorde transport şi controlul vamal al acestoraSecţiunea 1 Prezentarea la birourile vamale de frontieră a mijloacelor de transport,a documentelor însoţitoare ale acestora, precum şi a documentelorprivind mărfurile transportateArt. 82. - Transportatorii mărfurilor introduse sau scoase de pe teritoriul vamal al României ori reprezentanţii acestora sunt obligaţi să prezinte birourilor vamale de la frontieră mijloacele de transport împreună cu documentele de însoţire ale acestora.Art. 83. - (1) La transportul mărfurilor pe calea ferată organele căilor ferate sunt obligate să depună la biroul vamal din staţia de frontieră actul de transmitere a garniturii de tren, după intrarea acesteia în ţară. Actul de transmitere a garniturii de tren se depune în termenul prevăzut în procesul tehnologic de prelucrare a trenurilor sosite din străinătate.(2) Actul de transmitere a garniturii de tren, la ieşirea din ţară, se depune la biroul vamal înainte de plecarea acesteia, în termenul stabilit prin procesul tehnologic de prelucrare a trenurilor pentru trecerea frontierei de stat, care va fi de cel puţin o oră.(3) Actul de transmitere a garniturii de tren cuprinde numărul fiecărui vagon şi al scrisorilor de trăsură, cantitatea mărfurilor şi denumirea acestora în limba română. La ieşirea din ţară în acest act se vor menţiona, de asemenea, numărul documentului vamal şi biroul vamal care l-a emis.Art. 84. - La transportul mărfurilor pe cale rutieră transportatorul este obligat să prezinte biroului vamal, la intrarea sau la ieşirea din ţară a autovehiculului, certificatul de înmatriculare al acestuia şi documentele însoţitoare ale mărfurilor.Art. 85. - (1) La transportul mărfurilor pe cale maritimă sau fluvială comandantul, armatorul ori agentul navei care transportă mărfuri ce urmează să fie descărcate sau transbordate este obligat să prezinte biroului vamal, în termen de 24 de ore de la acostare, exemplarul original al manifestului încărcăturii şi să depună o copie de pe acesta. Manifestul încărcăturii poate fi depus şi prin procedee informatice, în cazurile şi în condiţiile stabilite de Autoritatea Naţională a Vămilor.(2) În cazul în care nu se efectuează operaţiuni de descărcare sau de transbordare a mărfurilor nu este necesară depunerea copiei de pe manifestul încărcăturii.(3) Pentru navele care transportă mărfuri în vrac, în lipsa manifestului încărcăturii, comandantul, armatorul sau agentul navei poate prezenta o notificare din care să rezulte datele de identificare a mărfurilor.(4) După încărcarea navelor cu mărfuri destinate exportului comandantul, armatorul sau agentul navei este obligat să prezinte biroului vamal originalul manifestului încărcăturii şi să depună o copie de pe acesta cu cel puţin 6 ore înainte de plecarea navei.Art. 86. - (1) La sosirea unei nave, indiferent de pavilionul pe care îl arborează, căreia i se aplică prevederile Convenţiei privind facilitarea traficului maritim internaţional (FAL) adoptată la Londra la 9 aprilie 1965, de Conferinţa internaţională privind facilitarea voiajului şi transportului maritim, modificată şi completată prin amendamentele din 1984, 1986, 1989, 1991, 1993 şi 1994, la care România a aderat prin Ordonanţa Guvernului nr. 58/1999, aprobată prin Legea nr. 80/2000, comandantul acesteia, prin agentul său, prezintă autorităţii vamale, în termen de 12 ore de la acostare, originalele şi depune copiile următoarelor documente:a) declaraţia generală;b) declaraţia de marfă;c) declaraţia privind proviziile navei;d) declaraţia privind efectele echipajului;e) lista cuprinzând echipajul;f) lista cuprinzând pasagerii;

Page 23: Legea 86_2006

g) manifestul privind mărfurile periculoase;h) declaraţia scrisă pentru poştă.(2) La plecarea unei nave, indiferent de pavilionul pe care îl arborează, căreia i se aplică prevederile Convenţiei FAL, comandantul acesteia, prin agentul său, prezintă autorităţii vamale, cu cel puţin 6 ore înainte de plecare, originalele şi depune copiile următoarelor documente:a) declaraţia generală;b) declaraţia de marfă;c) declaraţia privind proviziile navei;d) manifestul privind mărfurile periculoase;e) declaraţia scrisă pentru poştă.(3) La sosirea sau plecarea unei nave, indiferent de pavilionul pe care îl arborează, căreia nu i se aplică prevederile Convenţiei FAL, comandantul sau agentul navei, prezintă autorităţii vamale, în termen de 12 ore de la acostare, respectiv cu cel puţin 6 ore înainte de plecare, originalele şi depune copiile următoarelor documente:a) manifestul încărcăturii;b) manifestul privind mărfurile periculoase;c) declaraţia privind proviziile navei;d) declaraţia scrisă pentru poştă.(4) Documentele prevăzute la alin. (1)-(3) se datează şi semnează de comandant, agentul navei sau de orice altă persoană autorizată corespunzător de către comandant sau se certifică într-un mod considerat acceptabil de către autoritatea vamală.Art. 87. - În manifestul încărcăturii se menţionează numărul fiecărui conosament sau al scrisorii de trăsură fluviale ori al recipisei de bagaje, mărcile şi numerele de identificare a coletelor, denumirea, cantitatea şi, după caz, greutatea brută sau netă a mărfurilor, precum şi numele/denumirea furnizorului şi beneficiarului. Comandanţii, armatorii sau agenţii navelor sunt obligaţi să înscrie pe copia de pe manifestul încărcăturii denumirea mărfurilor în limba română.Art. 88. - (1) Declaraţia de marfă depusă la sosirea navei cuprinde următoarele informaţii:a) numele şi naţionalitatea navei;b) numele comandantului;c) portul de unde a sosit;d) portul unde este făcut raportul;e) identificarea containerelor, marcajele şi numerotarea acestora, numărul şi tipul pachetelor, cantitatea şi descrierea bunurilor;f) numărul documentului de transport pentru cantitatea de marfă care urmează a fi descărcată în portul respectiv;g) portul în care marfa rămasă la bord urmează a fi descărcată;h) primele porturi de îmbarcare a mărfurilor cuprinse în documentele de transport multimodal sau direct în conosamente.(2) Declaraţia de marfă depusă la plecarea navei cuprinde următoarele informaţii:a) numele şi naţionalitatea navei;b) numele comandantului;c) portul de destinaţie;d) identificarea containerului, marcajul şi numerotarea bunurilor încărcate în portul respectiv;e) numărul şi tipul pachetelor, cantitatea şi descrierea mărfurilor;f) numărul documentelor cu privire la cantitatea de marfă încărcată în portul respectiv.(3) În scopul descrierii corespunzătoare a numărului şi tipului de ambalaj din declaraţia de marfă, armatorii şi alte părţi interesate, trebuie să se asigure că unitatea de ambalaj extern a mărfurilor este utilizată. Dacă mărfurile se află pe palete, numărul şi tipul ambalajelor de pe acestea trebuie să fie menţionat. Când mărfurile de pe palete nu sunt ambalate, se utilizează cantitatea şi descrierea mărfurilor de pe palete.(4) Autoritatea vamală acceptă în locul declaraţiei de marfă un exemplar din manifestul încărcăturii, cu condiţia ca acesta să conţină cel puţin cerinţele prevăzute la alin. (1) şi (2).(5) Pentru marfa rămasă la bord, autoritatea vamală nu poate să ceară decât informaţii sumare la un număr minim de puncte esenţiale.(6) Autoritatea vamală poate accepta un exemplar al documentului de transport, semnat sau certificat, potrivit art. 86 alin. (4) ori o copie certificată, dacă natura sau cantitatea mărfii permit aceasta şi dacă orice informaţie prevăzută la alin. (1)-(3), care nu apare în astfel de documente, este menţionată în altă parte şi este certificată corespunzător.Art. 89. - (1) Autoritatea vamală emite, atunci când condiţiile legale sunt îndeplinite, la cererea agentului navei, un permis vamal în care se înscriu datele de identificare a mărfurilor care se descarcă, se încarcă sau se transbordează.(2) În situaţia în care manifestul încărcăturii a fost depus prin procedee informatice, acceptarea manifestului are valoarea depunerii şi aprobării permisului vamal.Art. 90. - (1) Comandantul, agentul navei sau orice altă persoană autorizată corespunzător de către comandant are obligaţia să depună la biroul vamal din port declaraţia proviziilor de bord în cel mult 12 ore de la acostarea navei. La convoaiele de nave fără propulsie se poate depune o singură declaraţie a proviziilor de bord, pentru întregul convoi, cu liste specificative pentru fiecare navă.(2) Navele care staţionează sub 12 ore şi nu efectuează operaţiuni de descărcare, de încărcare sau de transbordare de mărfuri sunt exceptate de la obligaţia de a depune declaraţia proviziilor de bord.(3) În cazurile în care navele sunt obligate, potrivit legii, să oprească în porturile la căile navigabile interioare deschise traficului internaţional pentru efectuarea controlului de intrare în ţară, chiar dacă nu efectuează

Page 24: Legea 86_2006

operaţiunile prevăzute la alin. (2), comandantul, armatorul sau agentul navei este obligat să depună imediat declaraţia proviziilor de bord.Art. 91. - (1) În declaraţia proviziilor de bord sunt înscrise următoarele bunuri aflate pe navă:a) armamentul, muniţiile, materiile explozive, produsele şi substanţele stupefiante, psihotrope şi toxice, precum şi alte bunuri prohibite la introducerea sau la scoaterea din ţară;b) produsele din tutun şi băuturile alcoolice, aparţinând navei şi membrilor echipajului;c) alimentele şi obiectele nefolosite, de uz curent, aparţinând navei;d) bunurile, inclusiv cele de valoare, aparţinând membrilor echipajului.(2) Bunurile prevăzute la alin. (1) lit. a)-c) se păstrează sub sigiliu vamal pe toată durata staţionării în port, accesul la acestea fiind permis numai cu aprobarea autorităţii vamale.(3) Bunurile prevăzute la alin. (1) lit. d) nu se menţionează în declaraţia proviziilor de bord dacă sunt înscrise în evidenţele navei.Art. 92. - (1) Prevederile art. 87 şi 89 se aplică în mod corespunzător şi la transportul mărfurilor pe calea aerului, în acest caz termenul fiind de trei ore de la aterizarea aeronavei, respectiv înainte de decolare.(2) Comandanţii aeronavelor sunt obligaţi să declare biroului vamal produsele prevăzute la art. 91 alin. (1) lit. a), aflate la bord.Art. 93. - În vederea prevenirii fraudelor autoritatea vamală poate impune obligaţia de a se depune declaraţii de provizii de bord şi în cazul altor categorii de mijloace de transport decât cele navale de către persoanele care răspund de aceste mijloace.Art. 94. - (1) La transportul pe cale poştală, organele poştale sunt obligate să prezinte biroului vamal de frontieră lista sacilor poştali.(2) La transportul de mesagerie transportatorul este obligat să prezinte biroului vamal de frontieră lista coletelor.Art. 95. - (1) Mărfurile intrate în ţară se înscriu, în ordinea sosirii la frontieră, în registrul de evidenţă, pe baza documentelor de transport şi al celor comerciale.(2) În lipsa documentelor de însoţire, înscrierea mărfurilor se face pe baza constatărilor autorităţii vamale sau a altor documente prezentate biroului vamal de către persoana interesată din care să rezulte mărfurile care urmează să primească o destinaţie vamală.Secţiunea a 2-a Controlul vamal al mijloacelor de transport de mărfuri la birourilevamale de frontierăArt. 96. - Controlul vamal al mijloacelor de transport de mărfuri la trecerea frontierei de stat constă în identificarea acestora pe baza documentelor de însoţire.Art. 97. - La transportul mărfurilor pe calea ferată autoritatea vamală, în prezenţa organelor căilor ferate, verifică:a) existenţa vagoanelor înscrise în actul de transmitere a garniturii de tren. Când autoritatea vamală constată neconcordanţe privind numărul vagoanelor, organele căilor ferate sunt obligate să modifice, în mod corespunzător, actul de transmitere;b) exteriorul vagoanelor acoperite care conţin mărfuri, prin verificarea integrităţii sigiliilor, ferestrelor, acoperişului, pereţilor şi platformei;c) interiorul şi exteriorul vagoanelor descoperite care conţin mărfuri;d) exteriorul locomotivei;e) exteriorul şi interiorul anexelor tehnice ale locomotivei şi cabina mecanicului.Art. 98. - (1) Vagoanele cu sigilii lipsă sau violate, precum şi vagoanele care nu pot fi sigilate se supun şi controlului vamal în interior, verificându-se şi mărfurile conţinute în acestea. Organele căilor ferate încheie un act constatator al controlului, care se semnează şi de autoritatea vamală. Aceeaşi procedură se aplică şi sacilor poştali şi coletelor.(2) Dacă sigiliile nu sunt cele aplicate la expediere, se verifică existenţa actelor prin care se atestă aplicarea noilor sigilii. În lipsa unor asemenea acte autoritatea vamală menţionează aceasta situaţie pe actul de transmitere a garniturii de tren şi efectuează controlul interior al mijlocului de transport şi al mărfurilor. Rezultatul acestui control se consemnează într-un proces-verbal întocmit conform procedurii prevăzute la alin. (1). Fac excepţie de la aceasta regulă vagoanele care nu pot fi sigilate, precum şi vagoanele descoperite.(3) Actele constatatoare şi procesele-verbale prevăzute în prezentul articol se încheie potrivit reglementărilor feroviare internaţionale.Art. 99. - (1) La transportul mărfurilor pe calea rutieră autoritatea vamală controlează exteriorul autovehiculului, cabina acestuia şi, după caz, agregatul frigorific. La mijloacele de transport rutiere fără încărcătură se efectuează şi controlul compartimentului de mărfuri.(2) Dacă la controlul exterior al autovehiculului se constată sigilii lipsă sau când sigiliile aplicate la expediere au fost violate ori compartimentul în care se află mărfurile a fost violat sau prelata este deteriorată, se efectuează controlul interior al autovehiculului şi controlul mărfurilor. Autoritatea vamală consemnează rezultatele controlului într-un proces-verbal de constatare, care se semnează şi de transportator.(3) Autoritatea vamală poate dispune efectuarea controlului vamal la unul dintre birourile vamale din interiorul ţării, când nu sunt condiţii corespunzătoare de control vamal la intrarea în ţară a autovehiculelor. În aceste cazuri autovehiculele se tranzitează sub sigiliu vamal sau se dirijează cu însoţitor vamal la cel mai apropiat birou vamal din interiorul ţării, pe direcţia de destinaţie a autovehiculului, unde există condiţii de control vamal.(4) Cheltuielile de transport şi de manipulare a mărfurilor şi cele de deplasare a autorităţii vamale sunt în sarcina transportatorului.Art. 100. - Controlul vamal la sosirea navei se efectuează în prezenţa organelor căpităniei portului, a comandantului, agentului navei sau a unei alte persoane autorizată în mod corespunzător de comandant.Art. 101. - Controlul vamal la sosirea navei constă în verificarea, prin sondaj, a cabinelor, sălilor, cambuzelor, restaurantelor şi sălii maşinilor, pentru a se constata dacă există concordanţă între declaraţia proviziilor de bord şi bunurile supuse declarării. Comandantul, agentul navei sau o altă persoană autorizată în mod corespunzător

Page 25: Legea 86_2006

de comandant este obligat să prezinte autorităţii vamale originalul manifestului încărcăturii.Art. 102. - (1) După efectuarea controlului vamal la sosire, se lasă pentru folosinţa comandantului, echipajului şi pasagerilor cantităţi uzuale de produse din tutun şi băuturi alcoolice, în raport cu durata staţionării navei în port, potrivit normelor stabilite în anexa nr. 6.(2) La scoaterea sau la introducerea pe navă a proviziilor de bord, prevăzute la art. 91, autoritatea vamală face menţiune pe declaraţia proviziilor de bord.(3) Comandantul este obligat ca pe timpul staţionării navei să folosească proviziile sau bunurile înscrise în inventar numai la bord.(4) Comandantul, agentul navei sau o altă persoană autorizată în mod corespunzător de comandant răspund în mod solidar faţă de autoritatea vamală de nedeclararea bunurilor, de lipsurile sau substituirile de bunuri menţionate în declaraţia proviziilor de bord, precum şi de cele aflate în inventarul navei.Art. 103. - (1) În situaţia în care o navă descarcă mărfuri în două sau mai multe porturi româneşti, autorităţile vamale din aceste porturi fac menţiuni pe exemplarul original al manifestului încărcăturii cu privire la operaţiunile efectuate, precum şi pe cel al declaraţiei proviziilor de bord.(2) Autoritatea vamală verifică menţiunile făcute în porturile în care nava a acostat anterior şi reţine o copie de pe manifestul încărcăturii, respectiv de pe declaraţia proviziilor de bord.Art. 104. - (1) Comandantul, agentul navei sau o altă persoană autorizată în mod corespunzător de comandant este obligat să comunice autorităţii vamale plecarea navei cu cel puţin 6 ore înainte, în vederea efectuării controlului vamal.(2) Controlul vamal la plecarea navei constă în verificarea concordanţei manifestului încărcăturii cu declaraţiile vamale sau permisele vamale eliberate, precum şi a concordanţei declaraţiei proviziilor de bord cu situaţia bunurilor înscrise în aceasta.Art. 105. - În timpul efectuării controlului vamal al navelor este permisă coborârea sau urcarea numai a comandantului, a secundului şi a persoanelor bolnave.Art. 106. - Căpitănia portului permite plecarea navelor în trafic internaţional numai după ce autoritatea vamală vizează declaraţia proviziilor de bord şi, după caz, manifestul încărcăturii.Art. 107. - Pentru navele sub pavilion străin care intră în şantiere navale sau la iernat, comandantul, agentul navei sau o altă persoană autorizată în mod corespunzător de comandant este obligat să depună la autoritatea vamală declaraţia proviziilor de bord şi copia de pe manifestul încărcăturii. Pe toată această perioadă navele se află sub supraveghere vamală.Art. 108. - (1) Controlul vamal în interiorul aeronavelor de mărfuri sau de pasageri se efectuează numai în caz de indicii temeinice de fraudă, fără a perturba programul de zbor al aeronavei supuse controlului.(2) Controlul vamal în interiorul aeronavelor de pasageri se efectuează, la sosire, după debarcarea persoanelor, iar la plecare, înainte de îmbarcarea acestora.Art. 109. - (1) Navele pot acosta, iar aeronavele pot ateriza numai în punctele de frontieră unde funcţionează autorităţi vamale.(2) În caz de forţă majoră sau când pe nave ori în aeronave sunt persoane grav bolnave, acostarea sau aterizarea este permisă şi în alte locuri decât punctele de frontieră unde funcţionează autorităţi vamale. În astfel de situaţii comandantul navei ori al aeronavei este obligat să anunţe imediat autoritatea vamală cea mai apropiată pentru a asigura supravegherea până la plecare.Art. 110. - Controlul vamal al containerelor transportate cu orice mijloc de transport se efectuează potrivit normelor prevăzute pentru controlul vagoanelor acoperite.

   CAPITOLUL III  Descărcarea mărfurilor prezentate în vamă

   Art. 69. - (1) Mărfurile sunt descărcate sau transbordate de pe mijlocul de transport numai cu permisiunea autorităţii vamale în locurile desemnate ori aprobate de aceasta.   (2) În cazul unui pericol iminent care impune descărcarea totală sau parţială a mărfurilor, operaţiunea se poate face fără acordul autorităţii vamale, care trebuie să fie informată imediat despre această situaţie.   Punere în aplicare Art. 69. prin Regulament Regulamentul din 07.06.2006 de aplicare a Codului vamal al Român... din 07/06/2006 :CAPITOLUL VIII Transbordarea vamalăArt. 637. - Mărfurile aflate sub supraveghere vamală se pot transborda dintr-un mijloc de transport în altul ori se pot depozita temporar pe teritoriul României.Art. 638. - Operaţiunea de transbordare se efectuează în prezenţa autorităţii vamale.Art. 639. - (1) Transbordarea mărfurilor trebuie să fie cerută de transportatorul acestora, de un comisionar în vamă sau de orice altă persoană care face dovada că are dreptul de a dispune asupra mărfurilor.(2) Biroul vamal, analizând cererea, eliberează un permis vamal în care se menţionează felul şi cantitatea mărfii care urmează să fie transbordată şi termenul de efectuare a operaţiunii. Acest termen poate fi prelungit în cazuri justificate. Permisul vamal este înregistrat la biroul vamal emitent.Art. 640. - (1) Permisul vamal este asimilat cu declaraţia vamală acceptată şi produce aceleaşi efecte juridice.(2) În cazul în care se constată lipsuri sau substituiri din mărfurile transbordate, permisul vamal constituie titlu de creanţă pentru încasarea drepturilor de import. Elementele de taxare sunt cele în vigoare la data înregistrării permisului vamal.(3) În staţiile de cale ferată în care este organizată transbordarea în vagoane cu ecartament diferit, operaţiunea se efectuează fără a se mai depune permisul vamal. Transportatorul răspunde de felul şi de cantitatea mărfurilor

Page 26: Legea 86_2006

transbordate, precum şi de concordanţa acestora cu datele înscrise în documentul de transport internaţional.Art. 641. - (1) În caz de forţă majoră sau caz fortuit, transbordarea mărfurilor se poate efectua şi în locurile unde nu funcţionează birouri vamale, în prezenţa organelor de poliţie care certifică pe documentul de transport, felul şi cantitatea mărfurilor.(2) Transportatorul este obligat să sigileze mijloacele de transport sau mărfurile şi să le prezinte la biroul vamal cel mai apropiat. În acest caz, documentele vamale şi documentele de transport se modifică în mod corespunzător şi se iau măsuri de sigilare vamală a mijloacelor de transport sau a mărfurilor. În cazul transportului pe calea ferată, atunci când nu poate fi asigurată prezenţa organelor de poliţie transbordarea mărfurilor se poate efectua şi în prezenţa a doi martori străini de calea ferată, încheindu-se un proces-verbal constatator.   Art. 70. - (1) Autoritatea vamală poate oricând să efectueze controlul mărfurilor şi al mijloacelor de transport, impunând să se procedeze la descărcarea şi dezambalarea mărfurilor.   (2) Mărfurile care au făcut obiectul declaraţiei sumare pot fi transferate numai în cazurile şi în locurile stabilite de autoritatea vamală.

   CAPITOLUL IV  Obligaţia de a atribui o destinaţie vamală

mărfurilor prezentate la vamă

   Art. 71. - Mărfurilor străine prezentate la biroul vamal li se acordă o destinaţie aprobată de autoritatea vamală.   Art. 72. - (1) Când mărfurile sunt înscrise într-o declaraţie sumară, titularul operaţiunii comerciale sau reprezentantul acestuia este obligat să solicite o destinaţie vamală, aprobată de vamă, în termen de:   a) 45 de zile de la data depunerii declaraţiei sumare, în cazul mărfurilor transportate pe cale maritimă;   b) 20 de zile de la data depunerii declaraţiei sumare, în cazul mărfurilor transportate pe altă cale decât maritimă.   (2) Când împrejurările o justifică, autoritatea vamală poate stabili un termen mai scurt sau poate aproba prelungirea termenului prevăzut la alin. (1).   (3) Prelungirea termenului nu poate depăşi necesităţile reale justificate de împrejurări şi se acordă numai dacă solicitarea este depusă în cadrul termenului iniţial.

   CAPITOLUL V  Depozitarea temporară a mărfurilor

   Art. 73. - Până când li se atribuie o destinaţie vamală, mărfurile prezentate în vamă au, din momentul prezentării, statutul de mărfuri depozitate temporar.   Art. 74. - (1) Mărfurile pot fi depozitate temporar numai în locurile şi în condiţiile aprobate de autoritatea vamală.   (2) Autoritatea vamală poate cere persoanei care deţine mărfurile să constituie o garanţie care să asigure plata drepturilor de import.   Art. 75. - Mărfurile depozitate temporar pot fi manipulate numai în scopul conservării lor în starea iniţială, fără să se modifice aspectul tehnic şi comercial al acestora.   Art. 76. - (1) Autoritatea vamală are dreptul să ia măsurile necesare, inclusiv valorificarea potrivit legii, în situaţia mărfurilor pentru care nu au început, în termenele menţionate la art. 72, formalităţile pentru acordarea destinaţiei vamale.   (2) Autoritatea vamală poate dispune ca, pe riscul şi pe cheltuiala persoanei care le deţine, mărfurile să fie transferate într-un alt loc care se află sub supraveghere vamală, până la reglementarea situaţiei acestora.

   CAPITOLUL VI  Dispoziţii aplicabile mărfurilor străine care au circulat

sub un regim de tranzit

   Art. 77. - Dispoziţiile art. 64, cu excepţia alin. (1) lit. a), ale art. 65 alin. (2) şi ale art. 66-76 nu se aplică la introducerea pe teritoriul vamal al României a mărfurilor deja plasate sub regim de tranzit.   Art. 78. - Pentru mărfurile străine care au circulat sub un regim de tranzit, ajunse la destinaţia lor pe teritoriul vamal al României, şi care au fost prezentate la vamă potrivit reglementărilor privind tranzitul, se aplică dispoziţiile art. 68-76.

Page 27: Legea 86_2006

   CAPITOLUL VII  Alte dispoziţii

   Art. 79. - (1) Când împrejurările o impun, autoritatea vamală poate dispune, în condiţiile legii, ca mărfurile prezentate în vamă să fie distruse, informându-l în prealabil pe deţinătorul mărfurilor despre aceasta.   (2) Costurile rezultate în urma distrugerii mărfurilor sunt suportate de către deţinătorul mărfurilor.   Art. 80. - În cazul în care se constată că mărfurile au fost aduse pe teritoriul vamal al României cu nerespectarea normelor legale sau că au fost sustrase de sub supravegherea vamală, autoritatea vamală ia măsurile prevăzute de lege pentru reglementarea situaţiei, inclusiv pentru valorificarea acestora potrivit legii.

   Punere în aplicare TITLUL III prin Regulament Regulamentul din 07.06.2006 de aplicare a Codului vamal al Român... din 07/06/2006 :ANEXA Nr. 6 la regulamentNORMEprivind cantităţile uzuale de produse din tutun şi băuturi alcoolicelăsate pentru folosinţa comandantului, echipajului şi pasagerilor,în raport cu durata staţionării navei în portÎn aplicarea art. 102 din Regulamentul vamal, cantităţile de produse din tutun şi băuturi alcoolice care se lasă de către autoritatea vamală nesigilate, pentru folosinţa comandantului şi secundului, precum şi a echipajului şi pasagerilor, sunt următoarele:──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Ţigarete Ţigări de foi Băuturi alcoolice peste 22┴────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────1. Pentru uzul comandantului şi secundului 80 buc/zi/pers. 20 buc./zi/pers. 2 l/zi/pers.2. Pentru uzul echipajului şi pasagerilor 40 buc/zi/pers. 20 buc./zi/pers. 1 l/zi/pers.────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────Cantităţile de produse susmenţionate se lasă nesigilate cu ocazia efectuării reviziei de sosire a navei în raport de durata staţionării în port declarată de comandant, dar nu pe o perioadă mai mare de 15 zile, iar restul de produse se sigilează. Dacă durata de staţionare este mai mare de 15 zile, cantităţile suplimentare, corespunzătoare duratei de staţionare, se scot de sub sigiliul vamal la cererea comandantului sau agentului navei.În cazuri deosebite cum ar fi: sărbători naţionale, acţiuni protocolare sau altele similare, şeful biroului vamal poate aproba să fie lăsate la dispoziţia comandantului şi secundului cantităţi suplimentare din produsele arătate, corespunzătoare acţiunii, cu condiţia să fie consumate la bord.Produsele lăsate la dispoziţia comandantului, echipajului şi călătorilor vor fi notate de fiecare dată pe declaraţia proviziilor de bord cu ocazia fiecărei operaţiuni.   Punere în aplicare TITLUL III prin Regulament Regulamentul din 07.06.2006 de aplicare a Codului vamal al Român... din 07/06/2006 :Art. 128. - (2) Autoritatea Naţională a Vămilor poate stabili norme privind modalităţile de efectuare a controalelor asupra bagajelor de mână şi bagajelor de cală ale călătorilor, prevăzute la art. 190-195 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.(3) Lista cu aeroporturile care corespund definiţiei de «aeroport comunitar internaţional», prevăzută la art. 190 lit. b) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, se transmite Comisiei Europene de Autoritatea Naţională a Vămilor, conform prevederilor art. 197 din acelaşi regulament.

   TITLUL IV  Destinaţia vamală

   CAPITOLUL I  Introducere

   Art. 81. - (1) În măsura în care nu există dispoziţii contrare, mărfurilor li se poate acorda în orice moment, în condiţiile prevăzute de lege, orice destinaţie vamală, indiferent de natura sau cantitatea lor, de ţara de origine sau provenienţă, de transport ori de destinaţie.

Page 28: Legea 86_2006

   (2) Prevederile alin. (1) nu exclud aplicarea interdicţiilor sau restricţiilor justificate din raţiuni de morală, ordine şi securitate publică, de protejare a sănătăţii şi a vieţii persoanelor, animalelor sau plantelor, de protejare a patrimoniului naţional cu valoare artistică, istorică sau arheologică ori de protejare a proprietăţii industriale şi comerciale.

   CAPITOLUL II  Plasarea mărfurilor sub un regim vamal

   Art. 82. - (1) Mărfurile destinate plasării sub un regim vamal trebuie să facă obiectul unei declaraţii pentru acel regim vamal.   (2) Mărfurile româneşti declarate pentru regimul de export, perfecţionare pasivă, tranzit sau antrepozitare vamală sunt supuse supravegherii vamale din momentul acceptării declaraţiei vamale până la momentul în care acestea părăsesc teritoriul vamal al României ori sunt distruse sau declaraţia vamală este invalidată.   Art. 83. - (1) În funcţie de felul mărfurilor şi de regimul vamal care poate fi utilizat, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală poate stabili, prin decizie, ca numai unele birouri vamale să fie competente să procedeze la efectuarea controlului vamal şi la aplicarea reglementărilor vamale.    ___________    Alineatul (1) a fost modificat prin litera a) din Ordonanţă de urgenţă nr. 74/2013 începând cu 29.06.2013.

   (2) Decizia Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.    ___________    Alineatul (2) a fost modificat prin litera a) din Ordonanţă de urgenţă nr. 74/2013 începând cu 29.06.2013.

   Art. 84. - Declaraţia vamală se face:   a) fie în scris;   b) fie utilizându-se un procedeu informatic aprobat de autoritatea vamală;   c) fie printr-o declaraţie verbală sau orice altă acţiune prin care deţinătorul mărfurilor îşi manifestă voinţa de a le plasa sub un regim vamal, în cazurile şi condiţiile prevăzute în regulamentul vamal.

   CAPITOLUL III  Declaraţia în scris. Procedura normală

   Art. 85. - (1) Declaraţia în scris se face pe un formular corespunzător modelului oficial prevăzut în acest scop, aprobat de autoritatea vamală. Aceasta se semnează de titularul operaţiunii sau de reprezentantul său şi conţine datele necesare aplicării dispoziţiilor care reglementează regimul vamal pentru care se declară mărfurile.   (2) Declaraţia este însoţită de toate documentele prevăzute pentru aplicarea dispoziţiilor care reglementează regimul vamal pentru care se declară mărfurile.   Art. 86. - Declaraţia care respectă condiţiile prevăzute la art. 85 este acceptată imediat de către autoritatea vamală, cu condiţia ca mărfurile la care se referă să fie prezentate biroului vamal. Această declaraţie se înregistrează în registrul de evidenţă a biroului vamal.   Art. 87. - (1) Declaraţia vamală, cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 31 şi 32, poate fi făcută de orice persoană care este în măsură să prezinte mărfurile în cauză sau să facă posibilă prezentarea acestora autorităţii vamale competente, împreună cu toate documentele prevăzute pentru aplicarea dispoziţiilor privind regimul vamal pentru care se declară mărfurile. Când acceptarea unei declaraţii vamale impune obligaţii speciale unei anumite persoane, declaraţia se face de acea persoană sau în numele acesteia.   (2) Declarantul trebuie să fie o persoană stabilită în România. Condiţia privind stabilirea în România nu se aplică persoanelor care:   a) întocmesc o declaraţie de tranzit sau de admitere temporară;   b) declară mărfuri ocazional, cu condiţia ca autoritatea vamală să considere acest lucru justificat.   Art. 88. - (1) Declarantul are dreptul, la cerere, să rectifice una sau mai multe date cuprinse în declaraţia depusă şi acceptată de autoritatea vamală. Rectificarea nu poate face referire la alte mărfuri decât cele care au făcut obiectul declaraţiei iniţiale.   (2) Rectificarea nu poate fi permisă când cererea a fost prezentată după ce autoritatea vamală fie:   a) a informat declarantul că intenţionează să efectueze controlul fizic al mărfurilor, fie

Page 29: Legea 86_2006

   b) a constatat inexactitatea datelor în cauză, fie   c) a acordat liberul de vamă.   Art. 89. - (1) La cererea declarantului, autoritatea vamală invalidează o declaraţie deja acceptată când declarantul furnizează dovezi că marfa a fost declarată eronat pentru regimul vamal corespunzător acestei declaraţii sau când, ca urmare a unor împrejurări speciale, plasarea mărfurilor sub regimul vamal pentru care acestea au fost declarate nu mai este justificată.   (2) Când cererea de invalidare a declaraţiei este prezentată după ce autoritatea vamală a informat declarantul asupra intenţiei de a efectua controlul fizic al mărfurilor, aceasta poate fi luată în considerare numai după ce controlul fizic a fost finalizat.   (3) Cazurile în care o declaraţie poate fi invalidată după acordarea liberului de vamă se stabilesc prin regulamentul vamal.   (4) Invalidarea declaraţiei nu înlătură răspunderea contravenţională sau penală a declarantului.   Art. 90. - (1) După acceptarea declaraţiei vamale, autoritatea vamală poate proceda la controlul documentar al acesteia şi al documentelor însoţitoare şi poate cere declarantului să prezinte şi alte documente necesare verificării exactităţii elementelor înscrise în declaraţie.   (2) Dacă nu se prevede în mod expres altfel, data declaraţiei vamale acceptate este data înregistrării ei şi determină stabilirea şi aplicarea tuturor dispoziţiilor privind regimul vamal.   (3) Autoritatea vamală poate proceda la controlul fizic al mărfurilor, total sau parţial, precum şi, dacă este cazul, la prelevarea de probe pentru analize sau pentru verificări amănunţite.   Art. 91. - (1) Transportul mărfurilor la locul controlului fizic sau, după caz, unde urmează să fie prelevate probe, precum şi toate manipulările necesare acestor operaţiuni sunt efectuate de către declarant sau sub responsabilitatea acestuia. Costurile aferente acestor operaţiuni cad în sarcina declarantului.   (2) Declarantul are dreptul să asiste la controlul fizic al mărfurilor, precum şi, după caz, la prelevarea probelor. Când autoritatea vamală consideră necesar, declarantul sau reprezentantul acestuia este obligat să prezinte mărfurile pentru control, să le manipuleze şi dezambaleze, să le reambaleze, precum şi să asigure condiţii pentru prelevarea probelor.   (3) Prelevarea de probe se efectuează în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, fără ca autoritatea vamală să fie pasibilă de plată sau orice compensaţii pentru cantităţile prelevate. Autoritatea vamală suportă costurile analizei când aceasta se efectuează în laboratoarele proprii.   Art. 92. - (1) Dacă controlul fizic se execută parţial, rezultatul acestuia este luat în considerare pentru întreaga partidă de marfă înscrisă în declaraţia vamală. Declarantul vamal are dreptul să ceară efectuarea unui control suplimentar al mărfurilor când consideră că rezultatul controlului parţial nu este concludent.   (2) Pentru aplicarea prevederilor alin. (1), când un formular de declaraţie cuprinde două sau mai multe articole, datele de referinţă pentru fiecare articol sunt considerate ca fiind o declaraţie separată.   Art. 93. - (1) Rezultatele verificării declaraţiei constituie baza aplicării dispoziţiilor care reglementează regimul vamal sub care sunt plasate mărfurile.   (2) Când declaraţia nu este verificată şi nu se efectuează controlul fizic, dispoziţiile menţionate la alin. (1) se aplică pe baza datelor de referinţă cuprinse în declaraţie.   Art. 94. - (1) Autoritatea vamală poate lua măsuri de marcare sau sigilare a mărfurilor, precum şi a compartimentelor din mijloacele de transport în care se află mărfurile, când este necesară identificarea mărfurilor pentru a se asigura respectarea condiţiilor care reglementează regimul vamal.   (2) Marcajele sau sigiliile nu pot fi înlăturate decât de autoritatea vamală ori cu permisiunea acesteia, cu excepţia cazului fortuit sau de forţă majoră, când operaţiunea este necesară pentru a salva integritatea mărfurilor ori a mijloacelor de transport. În această situaţie, autoritatea vamală este înştiinţată imediat, justificându-se prin orice mijloc de probă măsura luată.   Punere în aplicare Art. 94. prin Regulament Regulamentul din 07.06.2006 de aplicare a Codului vamal al Român... din 07/06/2006 :CAPITOLUL IV Aplicarea de sigilii vamaleArt. 604. - (1) Mărfurile aflate sub supraveghere vamală se pot pune sub sigilii vamale, cu excepţia transporturilor de mesagerie, a sacilor poştali în tranzit, a mărfurilor antrepozitate şi a celor care fac obiectul operaţiunilor de admitere temporară.(2) Sigiliile aplicate de persoanele juridice române sau străine pot fi acceptate de Autoritatea Naţională a Vămilor, în locul sigiliilor vamale.Art. 605. - (1) Sigiliile vamale se aplică la uşi, ferestre sau la alte sisteme de închidere a mijloacelor de transport.(2) Pentru sigilarea coletelor, acestea trebuie să fie ambalate astfel încât să nu se poată pătrunde la conţinutul lor fără ruperea sigiliului sau fără a lăsa urme vizibile.(3) Mijloacele de transport şi spaţiile în care se află mărfuri sub regim vamal pentru a fi sigilate trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:a) construcţia să permită scoaterea sau introducerea de mărfuri numai prin deschideri care pot fi sigilate;b) construcţia să fie suficient de solidă pentru a nu permite spargerea pereţilor, podelelor sau acoperişului, fără a

Page 30: Legea 86_2006

lăsa urme de efracţie;c) construcţia să nu permită scoaterea, în întregime sau în parte, a pereţilor, podelelor sau acoperişului şi repunerea lor la loc, fără a lăsa urme de efracţie;d) uşile, ferestrele şi conductele pentru mărfurile lichide să fie prevăzute cu inele sau alte dispozitive care să permită aplicarea cu uşurinţă a sigiliilor vamale.   Art. 95. - (1) Când sunt îndeplinite condiţiile de plasare a mărfurilor sub regimul respectiv şi mărfurile nu sunt supuse unor măsuri de prohibiţie sau restricţie, fără a aduce atingere alin. (2) şi (3) şi fără a se naşte o datorie vamală, autoritatea vamală acordă liberul de vamă pentru mărfuri imediat ce datele de referinţă din declaraţie au fost verificate sau acceptate fără verificare. Aceeaşi dispoziţie se aplică şi când verificările nu pot fi finalizate într-un interval de timp rezonabil şi prezenţa mărfurilor în vederea acestor verificări nu mai este necesară.   (2) În cazul în care acceptarea unei declaraţii vamale conduce la naşterea unei datorii vamale pentru mărfurile cuprinse în acea declaraţie, liberul de vamă se acordă numai dacă cuantumul datoriei vamale a fost plătit sau garantat.    Această dispoziţie nu se aplică pentru regimul de admitere temporară cu exonerare parţială de drepturi de import în condiţiile prevăzute la alin. (3).   (3) Dacă, potrivit dispoziţiilor care reglementează regimul vamal pentru care sunt declarate mărfurile, autoritatea vamală solicită constituirea unei garanţii, liberul de vamă pentru mărfurile plasate sub regimul vamal respectiv nu poate fi acordat decât după constituirea acestei garanţii.   (4) Liberul de vamă se acordă în acelaşi timp pentru toate mărfurile care fac obiectul aceleiaşi declaraţii. În sensul prezentului alineat, când un formular de declaraţie cuprinde două sau mai multe articole, datele de referinţă aferente fiecărui articol sunt considerate ca fiind o declaraţie separată.   Art. 96. - (1) Autoritatea vamală poate lua orice măsuri necesare, inclusiv confiscarea şi valorificarea mărfurilor, în cazul în care acestea, după acordarea liberului de vamă, nu au fost preluate în cadrul termenului legal sau când nu s-a acordat liberul de vamă pentru că fie:   a) nu a fost posibilă, din vina declarantului, începerea sau continuarea verificării mărfurilor în perioada stabilită de autoritatea vamală, fie   b) documentele care trebuiau depuse înainte ca mărfurile să poată fi plasate sub regim vamal nu au fost prezentate, fie   c) plata sau garanţia drepturilor de import ori export, după caz, nu a fost efectuată sau constituită în cadrul termenului legal, fie   d) sunt supuse unor prohibiţii sau restricţii cu privire la mărfurile respective.   (2) Cazurile, termenele şi condiţiile pentru aplicarea alin. (1) sunt prevăzute în regulamentul vamal.

   Punere în aplicare CAPITOLUL III prin Regulament Regulamentul din 07.06.2006 de aplicare a Codului vamal al Român... din 07/06/2006 :Art. 141. - (1) Potrivit art. 212 şi 213 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, datele şi codurile naţionale necesare pentru completarea documentului administrativ unic se stabilesc de Autoritatea Naţională a Vămilor prin norme tehnice şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.(2) Listele acestor date şi coduri naţionale se transmit Comisiei Europene de Autoritatea Naţională a Vămilor.Art. 149. - Pentru punerea în liberă circulaţie şi exportul de presă, tipărituri, energie electrică, mărfuri transportate prin conducte, precum şi pentru alte mărfuri care se transportă în condiţii specifice ori mărfuri care nu au caracter comercial, Autoritatea Naţională a Vămilor stabileşte proceduri simplificate, inclusiv exceptarea de la depunerea declaraţiei vamale în detaliu sau înlocuirea declaraţiei vamale în detaliu cu alte documente.Art. 150. - (1) În declaraţia vamală în detaliu cantitatea mărfurilor se înscrie pe baza greutăţii brute sau nete din documentele de transport sau din factură şi, după caz, a încă unui element cantitativ specific, stabilit potrivit normelor emise de Autoritatea Naţională a Vămilor. În cazul energiei electrice şi al mărfurilor transportate prin conducte, cantitatea este cea indicată de contoarele instalate.(2) În caz de indicii temeinice de fraudă mărfurile se cântăresc pe cheltuiala importatorului sau exportatorului, la cererea autorităţii vamale. Dacă nu sunt condiţii pentru cântărire la biroul vamal la care s-a depus declaraţia vamală în detaliu, mărfurile se dirijează la cel mai apropiat birou vamal unde există asemenea condiţii.TITLUL VIII CONTROLUL VAMAL AL MĂRFURILOR, CONSTATĂRILE BIROULUI VAMAL ŞIALTE MĂSURI LUATE DE ACESTACAPITOLUL I Controlul vamal al mărfurilorArt. 170. - Controlul documentar constă în verificarea:a) corectitudinii completării declaraţiei vamale în detaliu;b) existenţei documentelor care însoţesc declaraţia vamală în detaliu potrivit regimului vamal solicitat;c) concordanţei între datele înscrise în declaraţia vamală în detaliu şi cele din documentele însoţitoare.Art. 171. - Autoritatea vamală poate efectua controlul vamal fizic şi la locul de încărcare a mărfurilor de export sau la locul de descărcare a mărfurilor din import, în funcţie de personalul vamal disponibil, dacă mărfurile sunt perisabile sau necesită condiţii speciale de ambalare şi de transport ori nu există condiţii de control la frontieră şi dacă încărcarea sau descărcarea completă a mijloacelor de transport se face într-un singur loc.Art. 172. - În vederea efectuării controlului vamal fizic la locul de încărcare sau descărcare, exportatorii ori importatorii au următoarele obligaţii:

Page 31: Legea 86_2006

a) să solicite în scris efectuarea controlului la biroul vamal cel mai apropiat, cu cel puţin două zile înainte de data stabilită pentru încărcarea sau descărcarea mijloacelor de transport;b) să pregătească mărfurile şi să ia măsurile necesare pentru ca mijloacele de transport să corespundă condiţiilor de sigilare vamală;c) să asigure încărcarea sau descărcarea mărfurilor la locul, data şi ora care au fost stabilite.Art. 174. - (1) La controlul vamal fizic asistă declarantul vamal şi transportatorul, cu excepţia transporturilor pe cale maritimă sau fluvială când prezenţa transportatorului este facultativă.(2) Controlul mărfurilor aflate în magazii sau pe rampe se face şi în prezenţa gestionarului.Art. 181. - Controlul vamal fizic al mărfurilor se efectuează astfel:a) mărfurile în vrac se controlează prin observare sau prin sondare, pe mijloacele de transport pe care se află, pe rampe sau cheiuri, ori pe platformele din terminalele de manipulare a containerelor;b) mărfurile ambalate în colete se controlează, prin sondaj, pe mijloacele de transport pe care se află. Când nu sunt condiţii de control pe mijlocul de transport, organele vamale pot cere descărcarea mărfurilor;c) mărfurile ambalate în colete care se află în magazii, pe rampe sau cheiuri ori pe platformele din terminalele de manipulare a containerelor se controlează, prin sondaj, pe fiecare partidă de marfă;d) mărfurile transportate prin conducte, precum şi energia electrică se controlează din punct de vedere al cantităţii, prin citirea contoarelor instalate.Art. 182. - (1) Controlul vamal fizic al mărfurilor se efectuează numai pe bază de documente, când nu sunt indicii temeinice de fraudă.(2) Autoritatea vamală consemnează pe declaraţia vamală modalitatea de control, rezultatul acestuia şi menţionează numărul şi mărcile de identificare a coletelor deschise pentru control.Art. 183. - În cadrul controlului vamal fizic al mărfurilor se asigură şi controlul interiorului vagoanelor de cale ferată şi al mijloacelor de transport rutiere cu care mărfurile sunt transportate.CAPITOLUL II Dispoziţii privind reglementarea diferenţelorArt. 189. - La transportul mărfurilor pe cale ferată sau rutieră, pentru diferenţele dintre datele înscrise în documentele de transport şi cele din declaraţia vamală autoritatea vamală cere declarantului vamal punerea de acord şi prezentarea altor documente de transport.Art. 190. - (1) La transportul mărfurilor pe cale maritimă, fluvială şi aeriană, diferenţele dintre datele înscrise în manifestul încărcăturii sau, după caz, în declaraţia pentru marfă şi mărfurile efectiv descărcate sau transbordate se pun de acord, pe baza documentului de constatare, emis de autorităţile comerciale autorizate în acest scop, din care rezultă mărfurile efectiv descărcate.(2) Pentru diferenţele în minus dintre mărfurile şi cantităţile efectiv descărcate de pe nave sau aeronave şi mărfurile şi cantităţile constatate la controlul vamal efectuat în magazii sau pe cheiuri, gestionarul mărfurilor este obligat să achite drepturile de import.(3) Pentru diferenţele în plus sau în minus dintre mărfurile şi cantităţile înscrise în manifestul încărcăturii şi cele înscrise în declaraţiile vamale de export se rectifică manifestul încărcăturii în mod corespunzător cu datele înscrise în declaraţiile vamale de export.Art. 191. - La transportul poştal, pentru diferenţele dintre datele înscrise în documentele poştale şi bunurile constatate la controlul vamal, organele poştale încheie procese verbale de constatare, vizate de autoritatea vamală, în baza cărora diferenţele se scad din evidenţă.Art. 192. - În cazurile în care diferenţele constatate potrivit art. 189, art. 190 alin. (1) şi (2) şi art. 191 sunt urmare a sustragerilor mărfurilor pe teritoriul vamal al României, autoritatea vamală încheie un act constatator pe baza căruia transportatorul sau, după caz, gestionarul mărfurilor este obligat să achite drepturile de import.Art. 193. - (1) În situaţia în care se constată diferenţe apărute ca urmare a influenţei factorilor naturali în timpul transportului, manipulării sau al depozitării mărfurilor, determinate în baza unor reglementări legale, nu se stabilesc drepturi de import. Menţiunea privind greutatea declarată se modifică în mod corespunzător în baza reglementărilor legale şi se trece în documentele vamale.(2) Pentru diferenţele în minus dintre mărfurile înscrise în declaraţia sumară şi cele efectiv constatate pe baza declaraţiei vamale în detaliu, gestionarul mărfurilor este obligat să achite drepturile de import.

   CAPITOLUL IV  Declaraţia în scris. Procedura simplificată

   Art. 97. - (1) Autoritatea vamală poate autoriza utilizarea unei proceduri simplificate pentru prezentarea şi declararea mărfurilor, în cazurile şi în condiţiile stabilite prin regulamentul vamal.   (2) Procedura simplificată permite:   a) ca declaraţia să nu cuprindă toate datele de referinţă prevăzute la art. 85 alin. (1) sau ca unele dintre documentele menţionate la art. 85 alin. (2) să nu fie anexate la declaraţie;   b) depunerea în locul declaraţiei prevăzute la art. 85 a unui document comercial sau administrativ însoţit de o cerere de plasare a mărfurilor sub regimul vamal în cauză;   c) ca declararea mărfurilor pentru plasarea sub regimul vamal în cauză să se efectueze prin înscrierea acestora în evidenţe; în acest caz, autoritatea vamală poate permite declarantului să nu prezinte mărfurile la biroul vamal.   (3) Declaraţia simplificată, documentul comercial sau administrativ ori înscrierea în evidenţe trebuie să conţină cel puţin datele necesare identificării mărfurilor. Înscrierea în evidenţe trebuie să cuprindă şi data la care aceasta se realizează.

Page 32: Legea 86_2006

   (4) Cu excepţia cazurilor stabilite în regulamentul vamal, declarantul trebuie să depună o declaraţie suplimentară care poate fi de natură globală, periodică sau recapitulativă.   (5) Declaraţiile suplimentare, împreună cu cele simplificate menţionate la alin. (2) lit. a)-c), sunt considerate a constitui un act unic, indivizibil, care produce efecte de la data acceptării declaraţiilor simplificate; înscrierea în evidenţe are aceeaşi valoare juridică cu acceptarea declaraţiei menţionate la art. 85.   (6) Procedurile simplificate speciale pentru regimul de tranzit vamal sunt prevăzute în regulamentul vamal.

   Punere în aplicare CAPITOLUL IV prin Regulament Regulamentul din 07.06.2006 de aplicare a Codului vamal al Român... din 07/06/2006 :Art. 141. - (1) Potrivit art. 212 şi 213 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, datele şi codurile naţionale necesare pentru completarea documentului administrativ unic se stabilesc de Autoritatea Naţională a Vămilor prin norme tehnice şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.(2) Listele acestor date şi coduri naţionale se transmit Comisiei Europene de Autoritatea Naţională a Vămilor.Art. 150. - (1) În declaraţia vamală în detaliu cantitatea mărfurilor se înscrie pe baza greutăţii brute sau nete din documentele de transport sau din factură şi, după caz, a încă unui element cantitativ specific, stabilit potrivit normelor emise de Autoritatea Naţională a Vămilor. În cazul energiei electrice şi al mărfurilor transportate prin conducte, cantitatea este cea indicată de contoarele instalate.(2) În caz de indicii temeinice de fraudă mărfurile se cântăresc pe cheltuiala importatorului sau exportatorului, la cererea autorităţii vamale. Dacă nu sunt condiţii pentru cântărire la biroul vamal la care s-a depus declaraţia vamală în detaliu, mărfurile se dirijează la cel mai apropiat birou vamal unde există asemenea condiţii.Art. 149. - Pentru punerea în liberă circulaţie şi exportul de presă, tipărituri, energie electrică, mărfuri transportate prin conducte, precum şi pentru alte mărfuri care se transportă în condiţii specifice ori mărfuri care nu au caracter comercial, Autoritatea Naţională a Vămilor stabileşte proceduri simplificate, inclusiv exceptarea de la depunerea declaraţiei vamale în detaliu sau înlocuirea declaraţiei vamale în detaliu cu alte documente.

   CAPITOLUL V  Alte declaraţii

   Art. 98. - Când declaraţia vamală este întocmită în modalităţile prevăzute la art. 84 lit. b) şi c), prevederileart. 85-97 se aplică în mod corespunzător.   Art. 99. - În cazul în care declaraţia vamală este întocmită conform art. 84 lit. b), autoritatea vamală poate permite ca documentele care trebuie să o însoţească să nu fie depuse împreună cu declaraţia. În această situaţie documentele se păstrează la dispoziţia autorităţii vamale.

   Punere în aplicare CAPITOLUL V prin Regulament Regulamentul din 07.06.2006 de aplicare a Codului vamal al Român... din 07/06/2006 :Art. 156. - (1) Se depune declaraţie vamală scrisă, în toate cazurile, pentru următoarele mărfuri:a) arme şi muniţii, materiale explozive, radioactive, nucleare, precum şi produse strategice prevăzute în legi speciale;b) droguri sau substanţe psihotrope şi precursorii acestora, materiale biologice cu potenţial de contaminare în masă, medicamente care conţin substanţe stupefiante sau psihotrope, substanţe chimice esenţiale, precum şi produse şi substanţe toxice;c) obiecte din metale preţioase, cu sau fără pietre preţioase, care depăşesc uzul personal stabilit prin reglementările legale;d) mărfuri cu caracter cultural, istoric sau artistic, numai la ieşirea din ţară. Aceste mărfuri pot fi declarate în scris şi la intrarea în ţară în vederea scoaterii lor fără altă aprobare. În cazul în care persoanele fizice trec frontiera de stat a României prin puncte de trecere în care nu sunt organizate birouri vamale, aceste mărfuri trebuie declarate în scris la un birou vamal situat în apropierea punctului de trecere a frontierei, înainte de ieşirea din ţară sau, în cazul declarării lor la intrarea în ţară în vederea scoaterii lor fără altă aprobare, după intrarea în ţară.(2) Pentru mărfurile la care se aplică prevederile alin. (1), călătorii fac declaraţia în scris pe formulare tipizate care se pun gratuit la dispoziţia călătorilor, la cerere, de birourile vamale.(3) Numerarul prevăzut de Regulamentul (CE) nr. 1.889/2005 al Parlamentului European şi al Consiliului privind controlul numerarului la intrarea sau la ieşirea din Comunitate, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 309 din 25 noiembrie 2005, se declară în toate cazurile în scris autorităţii vamale, conform prevederilor acestui regulament. Modelul formularului de declaraţie, precum şi instrucţiunile de completare şi utilizare a acestuia se stabilesc de Autoritatea Naţională a Vămilor şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.(4) Notificarea prevăzută la art. 9 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1.889/2005 al Parlamentului European şi al Consiliului se transmite Comisiei Europene de Autoritatea Naţională a Vămilor.

   CAPITOLUL VI  Controlul ulterior al declaraţiilor

Page 33: Legea 86_2006

   Art. 100. - (1) Autoritatea vamală are dreptul ca, din oficiu sau la solicitarea declarantului, într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, să modifice declaraţia vamală.   (2) În cadrul termenului prevăzut la alin. (1), autoritatea vamală verifică orice documente, registre şi evidenţe referitoare la mărfurile vămuite sau la operaţiunile comerciale ulterioare în legătură cu aceste mărfuri. Controlul se poate face la sediul declarantului, al oricărei alte persoane interesate direct sau indirect din punct de vedere profesional în operaţiunile menţionate sau al oricărei alte persoane care se află în posesia acestor acte ori deţine informaţii în legătură cu acestea. De asemenea, poate fi făcut şi controlul fizic al mărfurilor, dacă acestea mai există.   (3) Când după reverificarea declaraţiei sau după controlul ulterior rezultă că dispoziţiile care reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informaţii inexacte sau incomplete, autoritatea vamală ia măsuri pentru regularizarea situaţiei, ţinând seama de noile elemente de care dispune.   (4) Autoritatea vamală stabileşte modelul documentului necesar pentru regularizarea situaţiei, precum şi instrucţiunile de completare a acestuia.   (5) În cazul în care se constată că a luat naştere o datorie vamală sau că au fost sume plătite în plus, autoritatea vamală ia măsuri pentru încasarea diferenţelor în minus sau rambursarea sumelor plătite în plus, cu respectarea dispoziţiilor legale.   (6) În cadrul controlului ulterior al declaraţiilor, autoritatea vamală stabileşte potrivit alin. (3) şi diferenţele în plus sau în minus privind alte taxe şi impozite datorate statului în cadrul operaţiunilor vamale, luând măsuri pentru încasarea diferenţelor în minus constatate. Diferenţele în plus privind aceste taxe şi impozite se restituie potrivit normelor legale care le reglementează.   (7) Când încălcarea reglementărilor vamale constituie, după caz, contravenţie sau infracţiune, autoritatea vamală este obligată să aplice sancţiunile contravenţionale sau să sesizeze organele de urmărire penală.   (8) Declaraţia vamală acceptată şi înregistrată, precum şi documentul prevăzut la alin. (4) constituie titlu de creanţă.

   Punere în aplicare CAPITOLUL VI prin Regulament Regulamentul din 07.06.2006 de aplicare a Codului vamal al Român... din 07/06/2006 :Art. 562. - Autoritatea vamală competentă să emită autorizaţia de expeditor agreat prevăzută la art. 912g din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93 se stabileşte de Autoritatea Naţională a Vămilor prin norme tehnice care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

   TITLUL V  Regimuri vamale

   CAPITOLUL I  Punerea în liberă circulaţie

   Art. 101. - (1) Punerea în liberă circulaţie conferă mărfurilor străine statutul vamal de mărfuri româneşti.   (2) Punerea în liberă circulaţie atrage aplicarea măsurilor de politică comercială şi îndeplinirea formalităţilor vamale prevăzute pentru importul mărfurilor, precum şi încasarea oricăror drepturi legal datorate.   Art. 102. - (1) Prin excepţie de la art. 90 alin. (2), în situaţia în care ulterior înregistrării declaraţiei vamale, până la acordarea liberului de vamă, intervin taxe vamale de import reduse, titularul operaţiunii comerciale sau reprezentantul acestuia poate solicita autorităţii vamale aplicarea taxei vamale mai favorabile.   (2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul în care nu a fost posibilă acordarea liberului de vamă din motive imputabile declarantului.   Art. 103. - Când un transport este format din mărfuri cu încadrări tarifare diferite, iar operaţiunile de clasificare tarifară şi de completare a declaraţiei vamale ar presupune un efort suplimentar şi cheltuieli disproporţionate faţă de drepturile de import care se percep, autoritatea vamală poate aproba, la cererea declarantului, ca drepturile de import să fie achitate pentru întregul transport, pe baza clasificării tarifare a mărfurilor pentru care se percepe cea mai mare taxă vamală de import.   Art. 104. - (1) Mărfurile puse în liberă circulaţie, care au beneficiat de drepturi de import reduse sau zero în funcţie de destinaţia lor finală, rămân sub supraveghere vamală până când condiţiile pentru acordarea tratamentului favorabil încetează a mai fi aplicabile, precum şi în cazurile în care mărfurile sunt exportate sau distruse. Supravegherea vamală se încheie şi când mărfurile sunt utilizate în alte scopuri decât cele prevăzute pentru aplicarea tratamentului favorabil, cu condiţia achitării taxelor datorate la punerea în liberă circulaţie.   (2) Drepturile şi obligaţiile titularului unui tratament tarifar favorabil pot fi, în condiţiile prevăzute de autoritatea vamală, transferate succesiv unor alte persoane care îndeplinesc condiţiile prevăzute pentru a beneficia de regimul în cauză.   (3) Dispoziţiile art. 110 şi 112 se aplică în mod corespunzător mărfurilor prevăzute la alin. (1).

Page 34: Legea 86_2006

   Art. 105. - Titularii punerii în liberă circulaţie a mărfurilor destinate unei anumite utilizări, în cazul în care, ulterior acordării liberului de vamă, schimbă utilizarea mărfii, sunt obligaţi să înştiinţeze în prealabil autoritatea vamală, care va aplica regimul tarifar vamal corespunzător noii utilizări.   Art. 106. - (1) Mărfurile puse în liberă circulaţie îşi pierd statutul vamal de mărfuri româneşti când declaraţia de punere în liberă circulaţie este invalidată după acordarea liberului de vamă.   (2) Mărfurile puse în liberă circulaţie îşi pierd statutul vamal de mărfuri româneşti şi când drepturile de import sunt rambursate sau remise:   a) în cadrul regimului de perfecţionare activă sub forma sistemului cu rambursare;   b) în cazul mărfurilor defecte sau al celor care nu respectă prevederile contractuale;   c) în situaţiile prevăzute la art. 262, când rambursarea sau remiterea este supusă condiţiei ca mărfurile să fie exportate sau reexportate ori să li se atribuie o destinaţie vamală aprobată în condiţiile prevăzute de regulamentul vamal.

   Punere în aplicare CAPITOLUL I prin Regulament Regulamentul din 07.06.2006 de aplicare a Codului vamal al Român... din 07/06/2006 :Art. 235. - Cererile pentru eliberarea autorizaţiilor prevăzute la art. 292 alin. (1) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93 se înaintează în scris la direcţia regională vamală în a cărei rază de competenţă li se atribuie mărfurilor o destinaţie finală. În cazul în care operaţiunea se desfăşoară pe raza de competenţă a mai multor regionale vamale, cererea se depune la direcţia regională vamală în a cărei rază de competenţă se află contabilitatea principală a solicitantului, care facilitează controlul pe bază de audit.   Punere în aplicare CAPITOLUL I prin Regulament Regulamentul din 07.06.2006 de aplicare a Codului vamal al Român... din 07/06/2006 :Art. 245. - Rapoartele de supraveghere prevăzute la art. 308d din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93 se transmit Comisiei Europene de Autoritatea Naţională a Vămilor.Art. 255. - Autoritatea vamală competentă să emită autorizaţia de expeditor agreat prevăzută la art. 324a din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93 se stabileşte de Autoritatea Naţională a Vămilor prin norme tehnice care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.   Punere în aplicare CAPITOLUL I prin Normă Norma din 21.05.2007 privind procedurile simplificate de vămuire... din 21/05/2007 :ANEXA Nr. 2 la normeDECLARAŢIE-ANGAJAMENTNr. ............/data ...................Societatea comercială ......................., CUI ........................., reprezentată legal prin ...................., având funcţia de ................, se angajează:a) să respecte reglementările vamale şi condiţiile privind derularea procedurii declaraţiei simplificate/procedurii de vămuire la domiciliu*);b) să ţină evidenţa operaţiunilor de vămuire astfel încât aceasta să permită verificarea lor de către autoritatea vamală;c) să păstreze şi să pună la dispoziţia autorităţii vamale toate documentele vizând mărfurile vămuite prin procedura simplificată de vămuire, precum şi evidenţa operaţiunilor;d) să permită autorităţii vamale accesul necondiţionat, în orice moment, la mărfurile ce fac obiectul procedurii simplificate de vămuire;e) să respecte termenul de depunere a declaraţiei suplimentare cu caracter global, în cazul procedurii declaraţiei simplificate;f) să respecte perioada de justificare, în cazul procedurii de vămuire la domiciliu;g) să respecte obligaţiile care îi revin din prevederile privind termenul de intervenţie, în cazul procedurii de vămuire la domiciliu.Declarăm pe propria răspundere că nu am comis infracţiuni sau, după caz, încălcări repetate ale legislaţiei vamale şi nu avem debite faţă de autoritatea vamală.Numele, prenumele şi funcţia............................Semnătura şi ştampila............................

*) Se anulează cu o linie continuă menţiunea care nu este necesară.ANEXA Nr. 4 la normeBiroul Vamal ..............................

REGISTRUL DE EVIDENŢĂa autorizaţiilor pentru utilizarea procedurii simplificate/procedurii de vămuire la domiciliu

Nr. şi data autorizaţiei Denumirea S.C. Denumirea comisionarului vamal (dacă este cazul) Observaţii

Page 35: Legea 86_2006

ANEXA Nr. 5 la normeCătre Biroul Vamal .............................AVIZ DE SOSIRE/INFORMARE DE ÎNCĂRCAREDenumirea titularului .......................................................... ┌───────────────────────────────┐Numărul/data - registrul de evidenţă a avizelor│ │ └───────────────────────────────┘Locul aprobat de biroul vamal ............................................... ┌─────────┐Regimul vamal*) │ │ └─────────┘ ┌─────────┐Depozit temporar**) │ │ └─────────┘ ┌───────────────────────────────┐Instrument de garantare (nr./dată) │ │ └───────────────────────────────┘┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│Data şi ora sosirii/plecării .................................................││Felul titlului de tranzit şi numărul acestuia ................................││Identitatea mijlocului de transport ..........................................││Denumirea comercială a mărfurilor şi poziţia tarifară ........................││Originea mărfurilor ..........................................................││Valoarea din factură (în valută) .............................................││Numărul autorizaţiei de plasare sub regim ....................................││Ţara de expediţie ............................................................│├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Nr. şi natura coletelor ......................................................││Greutatea brută ..............................................................││Sigilii (marca şi seria) .....................................................│├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Decizia şefului biroului vamal cu privire la intervenţie sau neintervenţie. ││ │└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘

Numele, prenumele, funcţia ....................... Semnătura şi ştampila ............................ Data ..........................

*) Se înscrie codul regimului vamal solicitat.**) La scoaterea din depozitul temporar, la această rubrică se înscrie numărul primului aviz de sosire.ANEXA Nr. 6 la norme

REGISTRUL DE EVIDENŢĂa avizelor de sosire/informărilor de încărcare

Aviz de sosire/Informare de încărcare Depozit temporar Declaraţie vamală

Numărul Data Numărul Data Numărul Data

ANEXA Nr. 7 la norme

REGISTRU DE EVIDENŢĂal mărfurilor intrate în depozit temporar

Page 36: Legea 86_2006

Nr. crt.

Numărul avizului de sosire/

informării de încărcare

Data şi ora de intrare în depozit

temporar

Felul şi numărul de identificare a titlului

de tranzit

Numărul şi natura

coletelor

Greutatea netă

Denumirea comercială a

mărfurilor

Numărul/ data declaraţiei

vamale

Semnătura şi ştampila...........................ANEXA Nr. 8 la norme

REGISTRULînscrierilor în evidenţă a mărfurilor

Nr. şi data

facturii

Nr. cole- telor

Descrierea mărfurilor

OrigineaPreferinţe

tarifareCodul

NCValoarea facturii

Condiţii de livrare

Cod monedă facturare

Valoarea în vamă

Regimul vamal

Calculul estimat al drepturilor Greutatea

netăimport TVA accize

   Punere în aplicare CAPITOLUL I prin Normă Norma din 21.05.2007 privind procedurile simplificate de vămuire... din 21/05/2007 :ANEXA Nr. 1 la normeNr. ........ din .............Către biroul vamal:...............................

CERERE DE AUTORIZARE pentru procedura simplificată de vămuire

Societatea Comercială ............................, CUI .............., cu sediul în str. ..........................,localitatea ................, judeţul ..............., ţara ............., cod poştal ........, e-mail ................,telefon ...................., fax. .................., solicităm autorizare pentru:┌──────────────────────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────┐│ Proceduri │ Regimuri │├──────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────┤└──────────────────────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────────────────────┘ Solicităm ca pentru procedura de vămuire la domiciliu vămuirea să se efectueze la adresa/adresele punctului/punctelorde lucru din tabelul următor:┌──────────────────┬────────────────────┬────────────────────┬───────────────────┬──────────────────┬──────────────────┐│ Cod │ Nume locaţie │ Adresă │ E-mail │ Telefon │ Fax │├──────────────────┼────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┼──────────────────┼──────────────────┤└──────────────────┴────────────────────┴────────────────────┴───────────────────┴──────────────────┴──────────────────┘ Evidenţele vor fi ţinute la: ........................................................................................ Poziţiile tarifare ale mărfurilor din Tariful vamal comun pentru care se solicită autorizarea se găsesc în anexă. Documentul comercial utilizat: ...............................................................................

Page 37: Legea 86_2006

....... Solicităm, de asemenea, reprezentarea indirectă a firmei .............................................., cu sediul înstatul membru ............................................, cod de identificare fiscală ...............................,adresa ................................................................................................................. Lista documentelor anexate se găseşte în anexă. Numele şi prenumele .................................................. Semnătura şi ştampila ..................................................   Punere în aplicare CAPITOLUL I prin Normă Norma din 21.05.2007 privind procedurile simplificate de vămuire... din 21/05/2007 :ANEXA Nr. 3 la normeAUTORITATEA NAŢIONALĂ A VĂMILORBiroul vamal.................................AUTORIZAŢIEpentru utilizarea procedurii simplificate nr. ............ din data de ..............1. Denumirea şi sediul solicitantului: ....................................., adresa.......................................................................... localitatea ............................., judeţul............................., ţara ......................, codul poştal ................, e-mail ............, telefon ......................., fax ................................ .

2. Procedurile simplificate şi regimurile vamale pentru care se emite autorizaţia:Proceduri Regimuri

3. Poziţiile tarifare ale mărfurilor din Tariful vamal comun, pentru care se autorizează procedura simplificată, conform tabelului anexat.4. Cuantumul garanţiei instituite: ...................................... lei5. Termenul de prezentare a declaraţiei suplimentare cu caracter global, periodic sau recapitulativ, exprimat în zile: .............

6. Adresa locului/locurilor aprobate pentru utilizarea procedurii de vămuire la domiciliu:Cod Nume locaţie Adresa E-mail Telefon Fax

7. Locul evidenţelor: .......................................................8. Perioada de justificare a declaraţiilor vamale preautentificate, exprimată în zile: ...........................................................9. Denumirea documentului comercial: ........................................10. Termenul în care biroul vamal poate interveni, în cazul procedurii de vămuire la domiciliu, cu începere din momentul primirii avizului de sosire/informării de încărcare, este de ......... minute.11. Reprezentant indirect al firmei ........................................, cu sediul în statul membru ............................., cod de identificare fiscală ..............................., adresa ...................Şeful Biroului vamal,.................................   Punere în aplicare CAPITOLUL I prin Normă Norma din 21.05.2007 privind procedurile simplificate de vămuire... din 21/05/2007 :CAPITOLUL VII Dispoziţii finaleArt. 108. - (1) În cazul în care un operator economic autorizat să utilizeze procedurile simplificate doreşte utilizarea unei proceduri simplificate care necesită autorizare la un alt birou vamal, acesta întocmeşte o nouă cerere scrisă potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 67 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93.(2) Cererea se completează utilizând aplicaţia «autorizări pentru procedurile simplificate de vămuire», aflată pe website-ul Autorităţii Naţionale a Vămilor, www.customs ro, secţiunea «Agenţi economici/Utilizarea sistemului informatic vamal». Cererea înregistrată în aplicaţia informatică se tipăreşte şi se depune, semnată şi ştampilată de către solicitant, la biroul vamal, împreună cu:a) declaraţia-angajament şi declaraţia pe propria răspundere prevăzute, în funcţie de procedura solicitată, la alin. (2) lit. d) şi alin (3) ale art. 17 sau la alin. (2) lit. d) şi alin. (3) ale art. 32;b) o fotocopie a autorizaţiei iniţiale.(3) Biroul vamal căruia îi este adresată noua cerere verifică condiţiile privind organizarea evidenţelor şi, în cazul

Page 38: Legea 86_2006

procedurii de vămuire la domiciliu, noul loc solicitat. Totodată, acesta solicită biroului vamal emitent al primei autorizaţii fotocopii ale celorlalte documente depuse la dosarul iniţial de autorizare.(4) În cazul în care condiţiile legale sunt îndeplinite, noua autorizaţie pentru utilizarea procedurilor simplificate de vămuire se completează şi se tipăreşte în două exemplare din aplicaţia «autorizări pentru procedurile simplificate de vămuire». Modelul autorizaţiei este prevăzut în anexa nr. 67 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93. Aceasta se semnează de către şeful biroul vamal. Un exemplar al autorizaţiei se predă solicitantului, iar celălalt exemplar se păstrează în evidenţa biroului vamal. O copie a autorizaţiei se transmite Autorităţii Naţionale a Vămilor.Art. 109. - Operaţiunile vamale derulate potrivit prezentelor norme sunt supuse controlului ulterior cel puţin o dată pe trimestru, efectuându-se cu această ocazie şi controlul garanţiei.Art. 110. - Orice modificări intervenite în datele de identificare ale titularului vor fi aduse la cunoştinţa biroului vamal competent, în scris, în termen de 24 de ore de la producerea lor. Dacă modificările respective presupun modificarea autorizaţiei, biroul vamal procedează în conformitate cu art. 19.Art. 111. - Registrele prevăzute în anexele nr. 6, 7, 8 şi 9 pot fi ţinute pe suport informatic, cu aprobarea biroului vamal care a emis autorizaţia pentru utilizarea procedurii simplificate de vămuire.Art. 112. - Autoritatea Naţională a Vămilor aprobă, în cazuri justificate economic, utilizarea procedurilor simplificate de vămuire pentru unele categorii de mărfuri care, potrivit reglementărilor legale, se încadrează în categoria produselor cu dublă utilizare.Art. 114. - (1) Până la data de 14 martie 2009 modelele cererii şi autorizaţiei pentru utilizarea procedurilor simplificate, care se găsesc în aplicaţia «autorizări pentru procedurile simplificate de vămuire», aflată pe website-ul Autorităţii Naţionale a Vămilor www.customs.ro, secţiunea Agenţi economici/Utilizarea sistemului informatic vamal, sunt cele prevăzute în anexele nr. 1 şi 3 la prezentele norme. Începând cu data de 15 martie 2009 modelele cererii şi autorizaţiei din aplicaţie se înlocuiesc cu cele din anexa nr. 67 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93.(2) În perioada 1 ianuarie 2009-14 martie 2009, persoanele care solicită autorizaţie pentru utilizarea procedurilor simplificate completează şi înregistrează în aplicaţia «autorizări pentru procedurile simplificate de vămuire» cererea prevăzută în anexa nr. 1 la prezentele norme, fără a o tipări, şi prezintă biroului vamal o cerere conform modelului prevăzut în anexa nr. 67 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, completată manual, semnată şi ştampilată de reprezentantul legal al acestora. Dacă condiţiile legale sunt îndeplinite, birourile vamale completează, prin intermediul aplicaţiei «autorizări pentru procedurile simplificate de vămuire», autorizaţia al cărei model este prevăzut în anexa nr. 3 la prezentele norme, o înregistrează fără a o tipări şi eliberează solicitantului o autorizaţie, conform modelului din anexa nr. 67 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, completată manual, semnată şi ştampilată.Art. 1141. - (1) În aplicarea prevederilor art. 2 din Regulamentul (CE) nr. 1.192/2008 al Comisiei de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 2.454/93 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar, până la data de 14 martie 2009 birourile vamale reevaluează, în conformitate cu prevederile art. 253 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, autorizaţiile pentru utilizarea procedurilor simplificate de vămuire, emise anterior datei de 1 ianuarie 2009.(2) Dacă în urma reevaluării prevăzute la alin. (1) condiţiile de autorizare prevăzute la art. 261, respectiv art. 264 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93:a) sunt îndeplinite, birourile vamale emit noi autorizaţii la cererea titularilor;b) nu sunt îndeplinite, autorizaţiile pentru utilizarea procedurilor simplificate de vămuire emise anterior datei de 1 ianuarie 2009 îşi încetează valabilitatea la data de 14 martie 2009.Art. 115. - Dispoziţiile prezentelor norme se completează cu prevederile Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 2.913/92, Regulamentului Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, Legii nr. 86/2006 şi Hotărârii Guvernului nr. 707/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României.Art. 116. - Anexele nr. 1-10 fac parte integrantă din prezentele norme.   Punere în aplicare CAPITOLUL I prin Normă Norma din 21.05.2007 privind procedurile simplificate de vămuire... din 21/05/2007 :CAPITOLUL I Dispoziţii generaleArt. 1. - Declararea mărfurilor la autoritatea vamală în vederea plasării sub un regim vamal se poate face, prin derogare de la declararea mărfurilor în procedură normală, prin utilizarea unor proceduri simplificate, după cum urmează:a) Procedura declaraţiei incomplete - prevăzută la art. 253 alin. (1) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului Consiliului nr. 2.913/92 de instituire a Codului vamal comunitar - permite autorităţii vamale să accepte, în cazuri temeinic justificate, o declaraţie care nu este însoţită de toate documentele cerute pentru plasarea sub regimul vamal respectiv; documentele care pot lipsi sunt cele necesare pentru calculul drepturilor de import sau export aferente mărfurilor plasate sub regimul vamal respectiv; declarantul este obligat să prezinte ulterior biroului vamal documentele lipsă.b) Procedura declaraţiei simplificate, prevăzută la art. 253 alin. (2) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, permite, în cazul operaţiunilor cu caracter repetitiv, ca mărfurile să fie plasate sub regimul vamal de punere în liberă circulaţie sau export, pe baza depunerii unei declaraţii simplificate, cu condiţia depunerii ulterioare a unei declaraţii suplimentare cu caracter global, periodic sau recapitulativ sub forma documentului administrativ unic.Prin operaţiuni cu caracter repetitiv se înţelege transporturile de marfă având acelaşi destinatar şi acelaşi expeditor, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:(i) au frecvenţă mai mare de două transporturi pe săptămână;(ii) marfa transportată se încadrează la acelaşi cod tarifar;(iii) ţara de expediţie şi ţara de destinaţie, precum şi regimul vamal şi cel tarifar aplicabile rămân neschimbate.

Page 39: Legea 86_2006

Declaraţia simplificată are forma unui document comercial convenit cu autoritatea vamală şi trebuie însoţită de o cerere de plasare a mărfurilor sub regim.c) Procedura de vămuire la domiciliu - prevăzută la art. 253 alin. (3) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93 - permite ca plasarea mărfurilor sub regimul vamal în cauză să se efectueze la sediul persoanei interesate sau în alte locuri desemnate sau aprobate de autorităţile vamale.Art. 2. - (1) Autorizaţia pentru procedura declaraţiei simplificate sau pentru procedura de vămuire la domiciliu se acordă, în condiţiile prezentelor norme, persoanelor juridice care se află în una dintre următoarele situaţii:a) solicită utilizarea procedurilor simplificate pentru uzul lor propriu;b) solicită utilizarea procedurilor simplificate în calitate de reprezentant direct sau indirect.(2) Persoanele juridice prevăzute la alin. (1) pot apela la serviciile unui reprezentant direct pentru întocmirea formalităţilor vamale în procedură simplificată.(3) Autorizaţiile solicitate de persoanele prevăzute la alin. (1) lit. b) se acordă cu condiţia existenţei unor evidenţe şi a punerii în aplicare a unor proceduri adecvate care să permită autorităţii vamale de autorizare să identifice persoanele reprezentate şi să efectueze controale vamale corespunzătoare.(4) În cazul autorizării persoanelor prevăzute la alin. (1) lit. b), acestea au obligaţia ţinerii de evidenţe separate, potrivit prezentelor norme, pentru fiecare dintre persoanele pe care le reprezintă.Art. 3. - (1) Autorizarea utilizării procedurilor simplificate menţionate la art. 1 lit. b) şi c) implică efectuarea în prealabil de către autoritatea vamală a unei verificări al cărei obiectiv este acela de a permite cunoaşterea activităţii şi organizării interne a persoanei solicitante.(2) În cazul respingerii cererii de autorizare a utilizării procedurilor simplificate de vămuire, conform art. 6 alin. (3) din Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2.913/92 de instituire a Codului vamal comunitar, decizia autorităţii vamale trebuie să facă obiectul unui răspuns scris, în care se menţionează motivele acestei respingeri.Art. 4. - (1) Utilizarea procedurilor simplificate, potrivit prezentelor norme, se efectuează cu respectarea prevederilor art. 257, ale art. 262 şi ale art. 267 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, privind constituirea de către titularul autorizaţiei a unei garanţii în favoarea biroului vamal.(2) Este interzisă utilizarea procedurii de vămuire la domiciliu de către titularul autorizaţiei, dacă garanţia constituită în favoarea biroului vamal nu acoperă drepturile de import care trebuie plătite. În acest caz, titularul autorizaţiei este obligat să prezinte mărfurile la biroul vamal şi să aplice procedura normală de vămuire.(3) De asemenea, este interzisă utilizarea procedurilor simplificate, dacă cuantumul taxei pe valoarea adăugată şi, după caz, cel al accizelor nu au fost achitate sau garantate, potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.Art. 5. - Procedurile simplificate menţionate la art. 1 pot fi utilizate pentru plasarea mărfurilor şi încheierea regimurilor vamale prevăzute în titlul IX "Proceduri simplificate" din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93.Art. 7. - Pentru mărfurile restricţionate, astfel cum acestea sunt definite la art. 269 alin. (2) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, titularul este obligat să deţină toate documentele necesare operaţiunii de vămuire.Art. 8. - Procedurile simplificate de vămuire pot fi aplicate tututor mărfurilor, cu excepţia:a) mărfurilor care, potrivit reglementărilor legale, se încadrează în categoria produselor strategice, prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/1999 privind regimul de control al exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni cu produse militare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 595/2004;b) mărfurilor care intră sub incidenţa prevederilor privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare, prevăzute de Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 27 iunie 2006;c) mărfurilor în cazul cărora verificarea îndeplinirii altor condiţii stabilite prin reglementări speciale impune prelevarea de către autoritatea vamală de eşantioane în vederea analizelor tehnice sau de laborator pentru fiecare operaţiune;d) mărfurilor care fac obiectul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 129/2006 privind regimul de control al exporturilor de produse şi tehnologii cu dublă utilizare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 136/2007;e) mărfurilor care intră sub incidenţa măsurilor din cadrul politicii agricole comune, care, în baza unor reglementări, stabilesc acordarea unor preferinţe tarifare, condiţionate de controlul destinaţiei finale, sau acordarea unor restituiri la export.f) mărfurilor care fac obiectul Regulamentului (CE) nr. 1.013/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 iunie 2006 privind transferurile de deşeuri, cu modificările şi completările ulterioare;g) mărfurilor care fac obiectul Regulamentului (CE) nr. 1.277/2005 al Comisiei din 27 iulie 2005 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 273/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului privind precursorii drogurilor şi a Regulamentului (CE) nr. 111/2005 al Consiliului de stabilire a normelor de monitorizare a comerţului între Comunitate şi ţările terţe cu precursori ai drogurilor;h) mărfurilor care fac obiectul Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, cu completările ulterioare.   Punere în aplicare CAPITOLUL I prin Normă Norma din 21.05.2007 privind procedurile simplificate de vămuire... din 21/05/2007 :CAPITOLUL II Proceduri simplificate de vămuire pentru punerea în liberă circulaţieSECŢIUNEA 1 Procedura declaraţiei incompleteArt. 9. - Procedura declaraţiei incomplete se consideră aprobată de autoritatea vamală prin acceptarea de către aceasta a declaraţiei vamale incomplete.Art. 10. - (1) Declaraţia incompletă cuprinde toate datele şi informaţiile înscrise în conformitate cu normele tehnice de completare, utilizare şi tipărire a declaraţiei sumare şi a documentului administrativ unic, aprobate prin Ordinul vicepreşedintelui Agenţiei Naţionale de Aministrare Fiscală nr. 9.988/2006, cu modificările ulterioare.

Page 40: Legea 86_2006

Datele şi informaţiile aferente documentelor lipsă au caracter provizoriu şi sunt rezultate din informaţiile pe care titularul le are la dispoziţie la momentul declarării.(2) În caseta 1 a declaraţiei vamale, subdiviziunea a doua, se înscrie codul "B", conform prevederilor normelor tehnice de completare, utilizare şi tipărire a declaraţiei sumare şi a documentului administrativ unic, cu modificările ulterioare.(3) În caseta 44 a declaraţiei vamale se înscriu datele referitoare la documentele lipsă.Aceste menţiuni au următoarea formă:Codul documentului - "DOCUMENT LIPSĂ".Art. 11. - Datele referitoare la documentele care lipsesc, precum şi termenul de prezentare a documentelor lipsă se înscriu în mod obligatoriu în borderoul documentelor anexate. Aceste menţiuni au următoarea formă:- Codul documentului - "DOCUMENT LIPSĂ" - termenul de prezentare ZZ/LL/AA, instrumentul de garantare, numărul şi data acestuia;- Termenul de prezentare a documentelor lipsă nu poate depăşi 30 de zile calendaristice.Art. 12. - Acordarea liberului de vamă şi constituirea garanţiei se realizează conform prevederilor art. 257 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93.Art. 13. - (1) Elementele de identificare ale instrumentului de garantare şi cuantumul garanţiei se înscriu în caseta B a declaraţiei vamale de către agentul vamal desemnat în acest sens.(2) La prezentarea documentului lipsă sau la expirarea termenului de prezentare al acestuia, declaraţia incompletă se rectifică în mod corespunzător de către biroul vamal prin utilizarea funcţiei postcontrol a sistemului informatic.Art. 14. - (1) Declaraţia rectificată, denumită declaraţie completă, va purta în caseta 1 a declaraţiei vamale, subdiviziunea a doua, codul "X", conform normelor tehnice de completare, utilizare şi tipărire a declaraţiei sumare şi a documentului administrativ unic, cu modificările ulterioare.(2) Datele care se înscriu în casetele 8, 14, 31, 33, 34 şi 37 ale declaraţiei complete trebuie să coincidă cu cele care au fost înscrise în declaraţia incompletă. Pentru alte date înscrise în casetele declaraţiei complete se admit diferenţe faţă de cele declarate iniţial, cu condiţia justificării şi aprobării acestora de către biroul vamal.În cazul casetelor referitoare la greutate şi valoare, aceste diferenţe nu pot fi mai mari de 10% faţă de cele declarate iniţial.(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), autoritatea vamală poate admite diferenţe în plus, mai mari de 10% faţă de cele declarate iniţial, în ceea ce priveşte datele referitoare la greutate şi valoare, cu condiţia verificării înregistrării datelor respective în evidenţa contabilă a operatorului economic.Art. 15. - (1) La rectificarea declaraţiei incomplete se efectuează, dacă este cazul, regularizarea drepturilor de import, a TVA şi a accizelor, după caz.(2) Elementele de taxare luate în considerare pentru calculul drepturilor de import sunt cele în vigoare la data depunerii declaraţiei incomplete.SECŢIUNEA a 2-a Procedura declaraţiei simplificateA. Condiţii de autorizareArt. 16. - (1) Procedura declaraţiei simplificate se aplică pe baza unei autorizaţii eliberate de biroul vamal în a cărui rază de competenţă teritorială îşi are sediul sau punctul de lucru solicitantul.(2) Autorizaţia pentru utilizarea procedurii declaraţiei simplificate poate fi acordată persoanelor juridice care îndeplinesc condiţiile stabilite la art. 261 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93.B. Dosarul de autorizareArt. 17. - (1) Autorizaţia de utilizare a procedurii declaraţiei simplificate se acordă pe baza unei cereri scrise, întocmită potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 67 la Regulamentului Comisiei (CEE) nr. 2.454/93.(2) Cererea se completează utilizând aplicaţia «autorizări pentru procedurile simplificate de vămuire», aflată pe website-ul Autorităţii Naţionale a Vămilor www. customs. ro, secţiunea «Agenţi economici/Utilizarea sistemului informatic vamal». Cererea înregistrată în aplicaţia informatică se tipăreşte şi se depune, semnată şi ştampilată de către solicitant, la biroul vamal împreună cu următoarele documente:a) certificatul de înregistrare a societăţii comerciale, în copie;b) copia actului constitutiv al societăţii comerciale, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;c) cazierul judiciar al persoanelor fizice care reprezintă legal societatea comercială;d) o declaraţie-angajament, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2;e) certificatul de atestare fiscală, eliberat de autoritatea fiscală competentă;f) documentul comercial care urmează a fi utilizat;g) declaraţie pe propria răspundere, semnată de către reprezentantul legal al societăţii comerciale, conţinând datele prevăzute la alin. (3).(3) Declaraţia pe propria răspundere trebuie să conţină următoarele precizări:a) numărul şi valoarea totală exprimată în euro a operaţiunilor cu caracter repetitiv, desfăşurate cu ţări terţe, realizate în anul anterior, calculat de la momentul depunerii cererii de autorizare;b) cuantumul drepturilor de import pentru operaţiunile vamale cu caracter repetitiv, desfăşurate cu ţări terţe în anul anterior, calculat de la momentul depunerii cererii de autorizare;c) categoriile de mărfuri pentru care solicită procedura declaraţiei simplificate nu fac parte din categoriile excluse de la această procedură;d) descrierea şi codul din Nomenclatura combinată a mărfurilor care fac obiectul unor reglementări specifice, dacă este cazul.C. Emiterea autorizaţieiArt. 18. - În cazul în care condiţiile legale sunt îndeplinite, biroul vamal aprobă acordarea autorizaţiei pentru utilizarea procedurii simplificate şi o înregistrează în aplicaţia informatică «autorizări pentru procedurile simplificate de vămuire». Autorizaţia al cărei model este prevăzut în anexa nr. 67 la Regulamentul Comisiei (CEE)

Page 41: Legea 86_2006

nr. 2.454/93 se tipăreşte în două exemplare şi se semnează de către şeful biroului vamal. Un exemplar al autorizaţiei se predă solicitantului, iar celălalt exemplar se păstrează în evidenţa biroului vamal. O copie a autorizaţiei se transmite Autorităţii Naţionale a Vămilor.Art. 19. - (1) În situaţia în care titularul solicită modificarea şi/sau completarea autorizaţiei, acesta întocmeşte şi depune la biroul vamal care a emis autorizaţia o cerere întocmită potrivit art. 17.(2) Modificările şi/sau completările autorizaţiei se fac de către biroul vamal în aplicaţia «autorizări pentru procedurile simplificate de vămuire». Formularul cu modificările/completările ulterioare devine anexă la autorizaţia iniţială. Acesta se tipăreşte în două exemplare şi se semnează de către şeful biroului vamal, un exemplar fiind destinat solicitantului, iar celălalt păstrându-se în evidenţa biroului vamal.Art. 20. - În autorizaţia de utilizare a procedurii declaraţiei simplificate se înscriu elementele precizate la art. 262 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93.D. Suspendarea şi revocarea autorizaţieiArt. 21. - (1) Situaţiile în care autorizaţia se suspendă sau se revocă de către biroul vamal sunt cele prevăzute la art. 253d, 253e, 253f şi 253g din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93.(2) Revocarea sau suspendarea autorizaţiei se realizează în baza deciziei şefului biroului vamal emitent şi conţine data de la care măsura intervine, precum şi motivul emiterii acesteia. Decizia este notificată de biroul vamal titularului.Art. 221. - În aplicarea dispoziţiilor prezentei secţiuni, prin declaraţie suplimentară cu caracter global, periodic sau recapitulativ se înţelege declaraţia vamală depusă pentru mai multe documente comerciale, cu condiţia ca respectivele documente să facă obiectul aceluiaşi regim vamal şi pentru care furnizorul, ţara de expediţie, moneda facturată şi natura tranzacţiei sunt aceleaşi.E. Etape ale procedurii declaraţiei simplificateArt. 23. - (1) Pentru derularea procedurii declaraţiei simplificate se parcurg următoarele etape:a) constituirea unei garanţii în favoarea biroului vamal, potrivit prevederilor art. 189-200 din Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2.913/92;b) prezentarea şi declararea mărfurilor la biroul vamal, prin prezentarea cererii de plasare a mărfurilor sub regim şi a documentului comercial în două exemplare, dintre care unul este destinat biroului vamal, iar celălalt se păstrează de către titular;c) plata taxei pe valoarea adăugată şi a accizelor, după caz;d) depunerea declaraţiei suplimentare cu caracter global, periodic sau recapitulativ, întocmită pe formularul documentului administrativ unic, şi plata drepturilor de import într-un termen care nu poate depăşi termenul prevăzut în autorizaţie.(2) Formula de calcul a cuantumului garanţiei este următoarea: drepturicuantumul garanţiei = |||||||| x termenul de depunere a declaraţiei vamale 365 suplimentare cu caracter global, periodic sau recapitulativ,unde prin drepturi se înţelege cuantumul drepturilor vamale convenţionale, conform Tarifului vamal comun, în vigoare la data depunerii cererii de autorizare, calculat pentru operaţiunile cu caracter repetitiv, desfăşurate cu ţări terţe, realizate în ultimul an, calculat de la momentul depunerii cererii de autorizare, iar prin termen de depunere a declaraţiei suplimentare cu caracter global, periodic sau recapitulativ se înţelege termenul de prezentare stabilit în autorizaţia de utilizare a procedurii simplificate de vămuire, care este de maximum 30 de zile calendaristice.Art. 24. - După parcurgerea etapelor de vămuire, potrivit legii, se acordă liber de vamă. În acest caz, titularul are dreptul de a dispune de mărfuri înainte de depunerea declaraţiei suplimentare cu caracter global şi de plata drepturilor de import.Art. 25. - Documentul comercial autorizat în prealabil de către biroul vamal conţine cel puţin următoarele elemente:a) numărul autorizaţiei;b) expeditorul şi ţara de expediţie a mărfii;c) destinatarul;d) descrierea comercială şi cantitatea mărfii;e) valoarea şi codul TARIC ale mărfii;f) numărul, felul şi mărcile coletelor, după caz.Art. 26. - (1) Plata drepturilor de import şi regularizarea plăţii taxei pe valoarea adăugată şi a accizelor, după caz, se fac în momentul depunerii declaraţiei suplimentare cu caracter global, periodic sau recapitulativ, ţinându-se seama de elementele de taxare aplicabile în momentul depunerii documentului comercial.(2) Când, în cadrul termenului maxim stabilit în autorizaţie, o declaraţie suplimentară face obiectul unui singur document comercial, în condiţiile prevăzute la art. 221, depunerea acesteia şi plata drepturilor de import se fac, potrivit prevederilor art. 218 alin. (1) paragraful 1 din Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2.913/92, cel mai târziu a doua zi după ce mărfurilor li s-a acordat liberul de vamă.(3) În cazul nerespectării termenului menţionat la alin. (2) de mai sus, se aplică dispoziţiile art. 232 din Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2.313/92, cu modificările şi completările ulterioare. Calculul majorărilor de întârziere se efectuează conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.Art. 27. - Declaraţia suplimentară cu caracter global, periodic sau recapitulativ, întocmită pe formularul documentului administrativ unic, va purta în caseta 1 subdiviziunea a doua codul «Y», conform Normelor tehnice de completare, utilizare şi tipărire a declaraţiei sumare şi a documentului administrativ unic, cu modificările ulterioare.

Page 42: Legea 86_2006

Art. 28. - La caseta 44 din declaraţia suplimentară cu caracter global, periodic sau recapitulativ se menţioneză perioada pentru care aceasta se întocmeşte şi datele de referinţă ale documentelor comerciale.Art. 29. - La depunerea declaraţiei suplimentare cu caracter global, periodic sau recapitulativ se efectuează controlul concordanţei dintre datele cuprinse în aceasta cu cele din documentele comerciale.SECŢIUNEA a 3-a Procedura de vămuire la domiciliuA. DefiniţiiArt. 30. - În aplicarea dispoziţiilor prezentei secţiuni, prin noţiunile de mai jos se înţelege:a) înscrierea în evidenţe - înscrierea mărfurilor în evidenţa contabilă a titularului autorizaţiei;b) agent vamal desemnat - lucrătorul vamal desemnat prin ordin de serviciu de către şeful biroului vamal, însărcinat cu urmărirea utilizării procedurii de vămuire la domiciliu;c) aviz de sosire - documentul prin care titularul notifică biroului vamal sosirea mijlocului de transport încărcat cu mărfuri la locul de descărcare sau alt loc aprobat de autoritatea vamală. Avizul poate fi completat pentru mijloacele de transport ce urmează să sosească într-o perioadă de maximum 72 de ore, calculată de la momentul transmiterii. În acest caz, pentru fiecare mijloc de transport se vor preciza data şi ora sosirii, prevederile privind dreptul de intervenţie, prevăzute în prezenta secţiune, aplicându-se în mod corespunzător. În cazul mărfurilor ce urmează a fi plasate în depozit temporar, avizul de sosire constituie declaraţia sumară, conform art. 44 din Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2.913/92;e) declaraţie suplimentară cu caracter global, periodic sau recapitulativ - declaraţia vamală depusă pentru mai multe înscrieri în evidenţe, pe baza notificărilor de sosire transmise în sistemul român de procesare automată a declaraţiei vamale la import, cu condiţia ca respectivele înscrieri în evidenţe să facă obiectul aceluiaşi regim vamal şi pentru care condiţia de livrare şi natura tranzacţiei sunt aceleaşi.B. Condiţii de autorizareArt. 31. - (1) Procedura de vămuire la domiciliu se realizează pe baza unei autorizaţii eliberate de biroul vamal în a cărui rază de competenţă teritorială solicitantul îşi are sediul sau punctul de lucru.(2) Autorizaţia pentru utilizarea procedurii de vămuire la domiciliu poate fi acordată persoanelor juridice care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 264 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93.C. Dosarul de autorizareArt. 32. - (1) Autorizaţia de utilizare a procedurii de vămuire la domiciliu se acordă pe baza unei cereri scrise, întocmită potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 67 la Regulamentului Comisiei (CEE) nr. 2.454/93. O copie a autorizaţiei se transmite Autorităţii Naţionale a Vămilor.(2) Cererea se completează utilizând aplicaţia «autorizări pentru procedurile simplificate de vămuire», aflată pe website-ul Autorităţii Naţionale a Vămilor, www.customs.ro, secţiunea «Agenţi economici/Utilizarea sistemului informatic vamal». Cererea înregistrată în aplicaţia informatică se tipăreşte şi se depune, semnată şi ştampilată de către solicitant, la biroul vamal împreună cu următoarele documente:a) certificatul de înregistrare a societăţii comerciale, în copie;b) copia actului constitutiv al societăţii comerciale, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;c) cazierul judiciar al persoanelor fizice care reprezintă legal societatea comercială;d) o declaraţie-angajament, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2;e) certificatul de atestare fiscală, eliberat de autoritatea fiscală competentă;f) declaraţie pe propria răspundere, semnată de către reprezentantul legal al societăţii comerciale, conţinând datele prevăzute la alin. (3).(3) Declaraţia pe propria răspundere trebuie să conţină următoarele precizări:a) numărul şi valoarea totală a operaţiunilor de comerţ exterior cu ţări terţe, exprimată în euro, realizate în anul anterior, calculat de la momentul depunerii cererii de autorizare;b) cuantumul drepturilor de import pentru operaţiunile vamale desfăşurate cu ţări terţe în anul anterior, calculat de la momentul depunerii cererii de autorizare;c) categoriile de mărfuri pentru care s-a solicitat procedura de vămuire la domiciliu nu fac parte din categoriile excluse de la această procedură;d) descrierea şi codul din Nomenclatura combinată a mărfurilor care fac obiectul unor reglementări specifice, dacă este cazul;e) descrierea şi localizarea punctelor în care se vor desfăşura operaţiunile vamale în procedură de vămuire la domiciliu, inclusiv anexe cuprinzând planurile clădirii;f) precizarea adresei la care pot fi examinate documentele şi evidenţele ce trebuie păstrate în conformitate cu reglementările vamale.Art. 33. - La cererea depusă de titular, acesta anexează documente din care să rezulte datele prevăzute la art. 263 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, precum şi documentele care atestă calitatea sau îndeplinirea condiţiei de destinatar agreat pentru mărfurile supuse regimului de tranzit.D. Emiterea autorizaţieiArt. 34. - Dispoziţiile art. 18 şi 19 se aplică în mod corespunzător şi în cazul procedurii de vămuire la domiciliu.Art. 35. - În autorizaţia de utilizare a procedurii de vămuire la domiciliu se înscriu elementele prevăzute la art. 267 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, locul aprobat de biroul vamal pentru plasarea mărfurilor sub regim, locul în care pot fi examinate evidenţele şi termenul în care biroul vamal poate interveni.E. Suspendarea şi revocarea autorizaţieiArt. 36. - Dispoziţiile art. 21 se aplică în mod corespunzător şi în cazul procedurii de vămuire la domiciliu.F. Etape ale procedurii de vămuire la domiciliuArt. 38. - (1) Pentru derularea procedurii de vămuire la domiciliu se parcurg următoarele etape:a) constituirea unei garanţii în contul biroului vamal potrivit prevederilor art. 189-200 din Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2.913/92. Cuantumul garanţiei se calculează ca fiind media drepturilor de import pe o perioadă egală cu termenul în care declaraţia vamală trebuie prezentată la biroul vamal, raportată la anul

Page 43: Legea 86_2006

anterior, calculat de la momentul depunerii cererii de autorizare;b) dirijarea mărfurilor la sediul titularului sau, după caz, în locurile stabilite sau aprobate de autoritatea vamală;c) plata taxei pe valoarea adăugată şi a accizelor, după caz, şi notificarea biroului vamal privind sosirea mărfurilor în vederea obţinerii liberului de vamă;d) transmiterea răspunsului biroului vamal privind decizia de intervenţie sau neintervenţie în vederea obţinerii liberului de vamă;e) descărcarea şi recepţionarea mărfurilor;f) înscrierea mărfurilor în evidenţa contabilă;g) depunerea la biroul vamal a declaraţiilor suplimentare cu caracter global, periodic sau recapitulativ, plata drepturilor de import şi regularizarea taxei pe valoare adăugată şi a accizelor, după caz.(2) Formula de calcul a cuantumului garanţiei este următoarea: drepturicuantumul garanţiei = |||||||| x termenul de depunere a declaraţiei 365 suplimentare cu caracter global, periodic sau recapitulativ,unde prin drepturi se înţelege cuantumul drepturilor vamale convenţionale, conform Tarifului vamal comun, în vigoare la data depunerii cererii de autorizare, calculat pentru operaţiunile de comerţ exterior cu ţări terţe, realizate în ultimul an, calculat de la momentul depunerii cererii de autorizare, iar prin termen de depunere a declaraţiei suplimentare cu caracter global, periodic sau recapitulativ se înţelege termenul de prezentare stabilit în autorizaţia de utilizare a procedurii simplificate de vămuire, care este de maximum 30 de zile calendaristice.Dirijarea mărfurilorArt. 39. - Mărfurile destinate plasării sub regimul vamal de punere în liberă circulaţie sunt dirijate direct la locul aprobat pentru descărcare, stabilit în autorizaţia pentru utilizarea procedurii de vămuire la domiciliu de biroul vamal, sub acoperirea unui titlu de tranzit, şi se îndeplinesc toate formalităţile corespunzătoare încheierii regimului vamal de tranzit.Art. 391. - Titularul autorizaţiei transmite biroului vamal un aviz de sosire, întocmit în sistemul român de procesare automată a declaraţiei vamale la import, în scopul obţinerii liberului de vamă.Notificarea biroului vamal privind sosirea mărfurilorArt. 40. - (1) Dacă sistemul român de procesare automată a declaraţiei vamale la import nu funcţionează, avizul de sosire se întocmeşte conform modelului prevăzut în anexa nr. 5.(2) Avizul de sosire se transmite biroului vamal prin fax, pe cale electronică sau în orice alt mod agreat de biroul vamal de comun acord cu titularul, imediat după sosirea efectivă a mijlocului de transport, atunci când aceasta are loc în timpul orelor de program al biroului vamal. Titularul este obligat să verifice transmiterea corectă a faxului conţinând avizul de sosire (menţionată în mod automat pe şuşa confirmării de transmitere de către aparat prin menţiunea "OK"), respectiv confirmarea transmisiei efectuate pe cale electronică sau prin orice alt mod acceptat de biroul vamal.Modalitatea de transmitere a avizului de sosire trebuie să asigure titularului transmiterea sau eliberarea unei confirmări a transmiterii avizului de sosire, în care să fie indicate data, ora şi minutul primirii de către biroul vamal a acestuia.În cazul în care din cauza unor defecţiuni tehnice sau din alte cauze titularul nu poate transmite avizul de sosire, acesta este obligat să îl predea cât mai curând posibil, personal, agentului vamal desemnat. Acesta înscrie data, ora şi minutul primirii.(3) Concomitent cu transmiterea avizului de sosire se transmite şi documentul cu care s-a efectuat plata taxei pe valoarea adăugată şi a accizelor, după caz.(4) La primirea avizului, agentul vamal desemnat operează în registrul de evidenţă a avizelor, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 6, îl înştiinţează pe şeful biroului vamal sau pe înlocuitorul legal al acestuia, pentru luarea deciziei privind intervenţia sau neintervenţia în vederea efectuării controlului vamal al mărfurilor.(5) În urma analizei de risc şeful biroului vamal poate lua decizia suspendării procedurii de vămuire la domiciliu pentru operaţiunea în cauză.(6) De la primirea avizului de sosire biroul vamal dispune de un termen de maximum 3 ore, în cursul căruia lucrătorii vamali se pot deplasa pentru efectuarea controlului. Termenul se calculează începând cu ora şi minutul înscrise automat prin modalităţile menţionate la alin. (2) sau, după caz, începând cu ora şi minutul înscrise de agentul vamal desemnat pe avizul de sosire primit personal.(7) Termenul menţionat la alin. (6) este cel prevăzut în autorizaţia de destinatar agreat.Art. 41. - În cazul în care sosirea mărfurilor are loc în afara orelor de program sau cu maximum 30 de minute înainte de ora de încheiere a programului biroului vamal, termenul menţionat la art. 40 curge începând cu prima oră de program a zilei următoare de lucru. Dacă biroul vamal nu intervine în acest termen, titularul poate să rupă sigiliile şi să descarce mărfurile.Art. 42. - Avizul de sosire poate fi transmis şi în afara programului de lucru al biroului vamal, atunci când acesta şi titularul au convenit asupra prelungirii programului.Art. 421. - (1) În situaţia aplicării prevederilor art. 266 alin. (2) lit. b) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, informaţiile necesare biroului vamal pentru a-şi putea exercita, după caz, dreptul de a verifica mărfurile vor conţine în mod obligatoriu data şi ora sosirii fiecărui mijloc de transport.(2) În cazul prevăzut la alin. (1) termenul prevăzut la art. 40 alin. (6) se calculează pentru fiecare mijloc de transport de la ora sosirii la locul menţionat în autorizaţie. Prevederile art. 41 se aplică în mod corespunzător.Transmiterea răspunsului de către biroul vamal privind decizia de intervenţie sau neintervenţie în vederea acordării liberului de vamăArt. 44. - După primirea avizului de sosire, lucrătorul vamal desemnat ia decizia de «Intervenţie» sau «Neintervenţie», după caz.

Page 44: Legea 86_2006

Art. 45. - (1) Răspunsul biroului vamal privind decizia de intervenţie sau neintervenţie se transmite titularului autorizaţiei prin intermediul sistemului român de procesare automată a declaraţiei vamale la import sau, în situaţiile în care acesta nu funcţionează, pe fax, pe cale electronică sau în orice alt mod agreat de biroul vamal de comun acord cu titularul autorizaţiei.(2) În situaţia în care pe răspuns este înscrisă menţiunea "Intervenţie", titularul are obligaţia să aştepte lucrătorul vamal care se prezintă la locul aprobat în termenul precizat la art. 40.(3) În situaţia în care pe răspuns este înscrisă menţiunea "Neintervenţie", se consideră că liberul de vamă a fost acordat.Art. 46. - (1) În cazul transportului de mărfuri având mai mulţi destinatari se aplică procedura normală de vămuire, fiind necesară prezentarea mărfurilor la biroul vamal.(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), procedura de vămuire la domiciliu poate fi utilizată şi în cazul în care există mai mulţi destinatari în cadrul aceluiaşi transport, cu condiţia ca mărfurile să fie declarate în acelaşi loc şi prin acelaşi reprezentant, titular al unei autorizaţii de vămuire la domiciliu.Art. 47. - În situaţia în care mărfurile sosesc la locul de descărcare în afara programului de lucru sau în zile nelucrătoare, utilizarea procedurii de vămuire la domiciliu se reia în prima zi lucrătoare care urmează celei în care acestea au sosit la destinaţie.Art. 48. - Evidenţa avizelor de sosire se ţine atât de titular, cât şi de biroul vamal prin intermediul registrului de evidenţă a avizelor. Acest registru se înfiinţează de fiecare titular şi este ţinut în formă identică cu cel al biroului vamal.Descărcarea şi recepţionarea mărfurilorArt. 49. - (1) Efectuarea operaţiunilor prealabile declarării mărfurilor revine titularului în situaţia în care biroul vamal transmite răspunsul cu menţiunea "Neintervenţie". Aceste operaţiuni prealabile declarării mărfurilor constau în ruperea sigiliilor, descărcarea mărfurilor din mijlocul de transport, identificarea mărfurilor şi recepţionarea acestora.(2) Dacă biroul vamal transmite răspunsul cu menţiunea "Intervenţie" agentul vamal are obligaţia să se prezinte la locul aprobat în cadrul termenului menţionat la art. 40.Art. 50. - (1) Conform art. 266 alin. (1) lit. a) (ii) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, titularul are dreptul ca înainte de plasarea sub regimul vamal de punere în liberă circulaţie să introducă mărfurile în depozit temporar la sediul său ori la punctul de lucru aprobat, notificând biroului vamal această situaţie prin avizul de sosire. Dispoziţiile prevăzute în Codul vamal comunitar şi în regulamentul de aplicare a acestuia privind depozitul temporar se aplică în mod corespunzător. În acest caz avizul de sosire este asimilat cu declaraţia sumară.(2) Titularul este obligat să înregistreze mărfurile în registrul de evidenţă a mărfurilor intrate în depozit temporar, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 7.Art. 51. - Scoaterea mărfurilor din depozitul temporar se va face prin transmiterea la biroul vamal a unui nou aviz de sosire completat corespunzător, iar procedura de vămuire la domiciliu se derulează conform prevederilor prezentelor norme.Art. 52. - (1) Dacă agentul vamal nu se prezintă, iar titularul constată în timpul descărcării mărfurilor diferenţe între datele înscrise în titlul de tranzit şi mărfurile descărcate, acesta este obligat să întrerupă imediat operaţiunile aflate în derulare şi să informeze imediat biroul vamal.În această situaţie biroul vamal procedează astfel:a) dacă informarea se face în timpul orelor de program, agentul vamal desemnat se deplasează imediat la locul de descărcare a mărfurilor, efectuând controlul vamal;b) dacă informarea se face în afara orelor de program, agentul vamal desemnat se deplasează în ziua lucrătoare următoare la locul de descărcare a mărfurilor, efectuând controlul vamal.(2) Pe baza constatărilor rezultate în urma controlului se întocmeşte un proces-verbal ce se anexează la titlul de tranzit, iar numărul procesului-verbal se menţionează la rubrica "Intervenţia biroului vamal" din registrul prevăzut în anexa nr. 8. O copie a procesului-verbal se păstrează de către titular pentru a fi anexată la declaraţia vamală suplimentară/recapitulativă.În acelaşi mod se procedează şi în cazul în care se constată diferenţe între datele conţinute în avizul de sosire şi cele cuprinse în titlul de tranzit şi în documentele însoţitoare.Art. 53. - Predarea titlului de tranzit şi confirmarea acestuia se fac potrivit normelor stabilite pentru regimul vamal de tranzit.Înscrierea mărfurilor în evidenţe şi depunerea declaraţiei vamaleArt. 531. - (1) Plasarea mărfurilor sub regim vamal se realizează prin înscrierea în evidenţa contabilă, indicând data înscrierii mărfurilor.(2) Concomitent cu înscrierea în evidenţa contabilă, se realizează şi înscrierea în registrul înscrierilor în evidenţă a mărfurilor, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 8, a următoarelor informaţii privind mărfurile: data înscrierii, numărul şi data facturii, numărul de colete, descrierea mărfurilor, origine, preferinţe tarifare, codul din Nomenclatura combinată, valoarea facturată şi codul monedei, condiţii de livrare, valoarea în vamă, regimul vamal, greutatea netă, calculul estimat al drepturilor de import, cuantumul accizelor, după caz, cuantumul taxei pe valoarea adăugată şi intervenţia biroului vamal (prin înscrierea numărului procesului-verbal).Art. 54. - (1) Declaraţia suplimentară cu caracter global, periodic sau recapitulativ se depune la biroul vamal împreună cu setul de documente care include în mod obligatoriu şi documentele speciale cerute în conformitate cu prevederile art. 269 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 86/2006.(2) Titularul completează declaraţiile vamale corespunzător regimului vamal acordat, în conformitate cu Normele tehnice de completare, utilizare şi tipărire a declaraţiei sumare şi a documentului administrativ unic, astfel:a) în caseta 1 subdiviziunea a doua se înscrie codul «Z»;b) în caseta 40 se înscriu numărul şi data înscrierii în evidenţă, sub următoarea formă:«Y-CLE-aaaallzz-nr. înregistrării».

Page 45: Legea 86_2006

Exemplu: înregistrarea mărfurilor a fost făcută pe data de 14 mai 2007. Codul este în acest caz «Y-CLE-20070514-7» («Y» pentru a informa că a existat o declaraţie iniţială, «CLE» pentru «înregistrarea», «20070514» reprezintă data înregistrării, anul «2007», luna «05», ziua «14» şi «7» numărul de identificare al înregistrării).În cazul declaraţiilor vamale depuse pentru mai mult de o înregistrare, se menţionează prima înscriere contabilă efectuată în intervalul ce face obiectul declaraţiei suplimentare cu caracter global, periodic sau recapitulativ, sub forma menţionată la paragraful anterior;c) în caseta 44 se menţionează numărul autorizaţiei de vămuire la domiciliu. De asemenea, pentru declaraţiile vamale depuse pentru mai mult de o înscriere în evidenţa contabilă se menţionează şi codul 1020 atribuit documentului «Lista înregistrărilor mărfurilor în evidenţa contabilă a titularului autorizaţiei», care se anexează la declaraţia vamală.În cazul declaraţiilor vamale depuse pentru mai mult de o înscriere în evidenţa contabilă, la întocmirea în sistemul informatic a borderoului documentelor anexate, în dreptul codului 1020 se menţionează toate înscrierile în evidenţa contabilă care fac obiectul declaraţiei respective. Codul 1020 se înscrie de oricâte ori este necesar, astfel încât în borderou să figureze toate înscrierile, sub următoarea formă: număr de identificare al înregistrării din registrul înscrierilor în evidenţă a mărfurilor/data înregistrării.Exemplu: pentru cinci înregistrări efectuate pe datele 14 iunie 2007, 15 iunie 2007, 17 iunie 2007, 18 iunie 2007 şi 20 iunie 2007:1020 54/14.06.2007 55/15.06.2007 56/17.06.20071020 57/18.06.2007 58/20.06.2007.Art. 55. - Agentul vamal desemnat pentru acordarea liberului de vamă înscrie în caseta "C" a declaraţiei vamale menţiunea "L.V. - art. 247 pct. (4) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93", certificând cele înscrise prin aplicarea semnăturii şi ştampilei personale.Art. 56. - (1) Drepturile de import se achită în momentul depunerii declaraţiei suplimentare cu caracter global, periodic sau recapitulativ, ţinându-se seama de elementele de taxare aplicabile în momentul înscrierii mărfurilor în evidenţa contabilă a titularului autorizaţiei.(2) Când, în cadrul termenului maxim stabilit în autorizaţie, o declaraţie suplimentară face obiectul unei singure înscrieri în evidenţă, în condiţiile prevăzute la art. 30 lit. e), depunerea acesteia şi plata drepturilor de import se fac, potrivit prevederilor art. 218 alin. (1) primul paragraf din Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2.913/92, cel mai târziu a doua zi după ce mărfurilor li s-a acordat liberul de vamă.(3) În cazul nerespectării termenului menţionat la alin. (2) de mai sus, se aplică dispoziţiile art. 232 din Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2.313/92, cu modificările şi completările ulterioare. Calculul majorărilor de întârziere se efectuează conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

   CAPITOLUL II  Regimuri suspensive şi regimuri vamale economice

   SECŢIUNEA 1  Dispoziţii comune

   Art. 107. - (1) Sintagma regim suspensiv se utilizează, în cazul mărfurilor străine, pentru următoarele regimuri:   a) tranzit;   b) antrepozitare vamală;   c) perfecţionare activă sub forma unui sistem cu suspendare;   d) transformare sub control vamal;   e) admitere temporară.   (2) Sintagma regim vamal economic se utilizează pentru următoarele regimuri:   a) antrepozitare vamală;   b) perfecţionare activă;   c) transformare sub control vamal;   d) admitere temporară;   e) perfecţionare pasivă.   (3) Prin mărfuri de import se înţelege mărfurile plasate sub un regim suspensiv, precum şi mărfurile care, în cadrul regimului de perfecţionare activă în sistem cu rambursare, au făcut obiectul formalităţilor de punere în liberă circulaţie şi al formalităţilor prevăzute la art. 145.   (4) Prin mărfuri în aceeaşi stare se înţelege mărfurile de import care, în regimul de perfecţionare activă sau de transformare sub control vamal, nu au suferit nici o operaţiune de perfecţionare sau de transformare.   Art. 108. - (1) Utilizarea unui regim vamal economic este condiţionată de eliberarea unei autorizaţii de către autoritatea vamală.   (2) Autorizaţia se acordă persoanelor care asigură toate condiţiile necesare pentru efectuarea corectă a operaţiunilor şi când autoritatea vamală poate asigura supravegherea şi controlul regimului fără a mai trebui să introducă măsuri administrative disproporţionate faţă de necesităţile economice respective.   (3) Condiţiile în care este utilizat regimul respectiv sunt stabilite în autorizaţie.

Page 46: Legea 86_2006

   (4) Titularul autorizaţiei este obligat să informeze autoritatea vamală asupra tuturor elementelor survenite după acordarea autorizaţiei care pot influenţa menţinerea acesteia sau condiţiile de utilizare a acesteia.   Art. 109. - Orice produse sau mărfuri obţinute din mărfuri plasate sub un regim suspensiv se consideră ca fiind plasate sub incidenţa aceluiaşi regim, cu respectarea prevederilor exprese ale art. 4 pct. 11 lit. a)teza a doua.   Art. 110. - (1) Autoritatea vamală poate condiţiona plasarea mărfurilor sub un regim suspensiv de constituirea unei garanţii care să asigure plata datoriei vamale care s-ar naşte pentru aceste mărfuri.   (2) Prin regulamentul vamal pot fi prevăzute dispoziţii speciale privind constituirea unei garanţii în cadrul unui anumit regim suspensiv.   Art. 111. - (1) Regimul suspensiv economic se încheie când mărfurile plasate în acest regim sau, în anumite cazuri, produsele compensatoare ori transformate obţinute sub acest regim primesc o nouă destinaţie vamală admisă.   (2) Autoritatea vamală ia toate măsurile necesare pentru a reglementa situaţia mărfurilor pentru care regimul vamal nu s-a încheiat în condiţiile prevăzute.   Art. 112. - Drepturile şi obligaţiile titularului unui regim vamal economic pot fi, în condiţiile prevăzute de autoritatea vamală, transferate succesiv unor alte persoane care îndeplinesc condiţiile prevăzute pentru a beneficia de regimul în cauză.

   SECŢIUNEA a 2-a  Tranzitul

   Art. 113. - (1) Regimul de tranzit permite transportul de la un birou vamal la alt birou vamal al:   a) mărfurilor străine, fără ca acestea să fie supuse drepturilor de import sau măsurilor de politică comercială;   b) mărfurilor româneşti, în cazurile şi în condiţiile prevăzute în reglementări specifice pentru a se evita ca produsele care beneficiază de măsuri speciale de export să eludeze sau să beneficieze nejustificat de aceste măsuri.   (2) Transportul menţionat la alin. (1) se efectuează în următoarele modalităţi:   a) conform regimului de tranzit;   b) în baza unui carnet TIR - Convenţia TIR - Convenţia vamală relativă la transportul internaţional al mărfurilor sub acoperirea carnetelor TIR, întocmită la Geneva la 14 noiembrie 1975, la care România a aderat potrivit Decretului nr. 420/1979;   c) în baza unui carnet ATA, utilizat ca document de tranzit - Convenţia privind admiterea temporară, adoptată la Istanbul la 26 iunie 1990, ratificată de România prin Legea nr. 395/2002;   d) în baza altor norme prevăzute prin acorduri sau convenţii internaţionale la care România este parte;   e) prin poştă, inclusiv colet poştal.   (3) Regimul de tranzit nu înlătură aplicarea dispoziţiilor specifice aplicabile transportului mărfurilor plasate într-un regim vamal economic.   Art. 114. - (1) Regimul de tranzit se încheie şi obligaţiile titularului se consideră îndeplinite când mărfurile plasate sub acest regim şi documentele solicitate au fost prezentate biroului vamal de destinaţie, în concordanţă cu dispoziţiile regimului.   (2) Autoritatea vamală descarcă regimul de tranzit când este în măsură să stabilească, pe baza comparării datelor disponibile la biroul vamal de plecare cu cele disponibile la biroul vamal de destinaţie, că regimul s-a încheiat în mod corect.   Art. 115. - (1) Principalul obligat este titularul regimului de tranzit şi răspunde pentru:   a) prezentarea mărfurilor intacte la biroul de destinaţie în termenul prevăzut şi cu respectarea întocmai a măsurilor de marcare şi sigilare adoptate de autoritatea vamală;   b) respectarea dispoziţiilor referitoare la regimul de tranzit.   (2) Transportatorul sau destinatarul mărfurilor care acceptă mărfurile ştiind că acestea circulă în regim de tranzit răspunde solidar pentru respectarea obligaţiilor prevăzute la alin. (1) lit. a).   Art. 116. - (1) Principalul obligat furnizează garanţia pentru asigurarea plăţii datoriei vamale pentru mărfurile tranzitate.   (2) Garanţia poate fi:   a) garanţie izolată, care acoperă o singură operaţiune de tranzit;   b) garanţie globală, care acoperă mai multe operaţiuni de tranzit, când principalul obligat a fost autorizat de autoritatea vamală să folosească această garanţie.   (3) Autorizaţia menţionată la alin. (2) lit. b) se acordă numai persoanelor care:   a) sunt stabilite în România;

Page 47: Legea 86_2006

   b) sunt utilizatoare frecvente ale regimului de tranzit sau care au bonitatea de a-şi achita obligaţiile legate de acest regim;   c) nu au comis abateri grave sau repetate de la reglementările vamale ori fiscale.   (4) Autoritatea vamală poate autoriza, în cazuri justificate, utilizarea unei garanţii globale de o valoare redusă sau o dispensă de la garantare. Criteriile suplimentare pentru această aprobare includ:   a) folosirea corectă a procedurii de tranzit într-o perioadă dată;   b) cooperarea cu autoritatea vamală;   c) în cazul dispensei de la garantare, o situaţie financiară bună care să le permită îndeplinirea angajamentelor persoanelor în cauză.   (5) Normele pentru acordarea autorizaţiilor conform prevederilor alin. (4) se stabilesc prin regulamentul vamal.   (6) Dispensa de la garantare prevăzută la alin. (4) nu se acordă pentru operaţiunile de tranzit al mărfurilor care implică un risc ridicat de fraudă. Criteriile de stabilire a riscurilor de fraudă sunt prevăzute în regulamentul vamal.   (7) Utilizarea garanţiei globale de o valoare redusă poate fi temporar interzisă de autoritatea vamală, ca măsură excepţională în împrejurări speciale.   (8) Garanţia globală poate fi temporar interzisă de către autoritatea vamală pentru mărfurile care, prin utilizarea garanţiei globale, au fost identificate ca făcând obiectul unei fraude.   Art. 117. - (1) Cu excepţia situaţiilor stabilite, când este cazul, prin regulamentul vamal, nu se constituie o garanţie pentru:   a) transportul aerian;   b) transportul pe căi navigabile interioare deschise traficului internaţional;   c) transportul prin conducte;   d) transportul efectuat de companiile de cale ferată din România.   (2) Cazurile în care se poate acorda exceptarea de la garanţie pentru transportul naval, altul decât cel menţionat la alin. (1) lit. b), se stabilesc prin regulamentul vamal.   Art. 118. - (1) Normele pentru punerea în aplicare a regimului de tranzit se stabilesc prin regulamentul vamal.   (2) Autoritatea vamală poate stabili proceduri simplificate care se aplică anumitor tipuri de transport de mărfuri sau pentru mărfuri care nu părăsesc teritoriul vamal al României.

    ___________    Pusă în aplicare prin Normă tehnică din 09/12/2009 începând cu 21.12.2009.

   Punere în aplicare SECŢIUNEA a 2-a prin Regulament Regulamentul din 07.06.2006 de aplicare a Codului vamal al Român... din 07/06/2006 :TITLUL II TRANZITUL VAMALCAPITOLUL I Dispoziţii generaleArt. 265. - Informaţiile prevăzute la art. 343 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93 se transmit Comisiei Europene de către Autoritatea Naţională a Vămilor.Art. 266. - (1) În cadrul regimului de tranzit vamal, biroul vamal de frontieră efectuează controlul vamal exterior al mijloacelor de transport şi verifică concordanţa documentelor de tranzit vamal cu documentele de transport însoţitoare.(2) În caz de indicii temeinice de fraudă biroul vamal procedează la controlul vamal al mărfurilor în tranzit.Art. 267. - Declaraţia vamală de tranzit vamal constituie titlu de creanţă pentru plata datoriei vamale, în cazul în care transportatorul nu prezintă mărfurile la biroul vamal de destinaţie în termenul stabilit sau le prezintă cu lipsuri ori substituiri.Art. 268. - Mărfurile necomunitare aflate în regim de tranzit vamal, care se valorifică din cauze fortuite, sunt supuse plăţii datoriei vamale.CAPITOLUL II Funcţionarea regimuluiSecţiunea 1 Garanţia izolatăArt. 272. - Informaţiile privind revocarea sau rezilierea titlurilor de garanţie izolată prevăzute la art. 348 alin. (3) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93 se transmit Comisiei Europene de către Autoritatea Naţională a Vămilor.Secţiunea a 2-a Mijloace de transport şi declaraţiiSecţiunea a 3-a Formalităţi la biroul de plecareSecţiunea a 4-a Formalităţi pe parcursul transportuluiSecţiunea a 5-a Formalităţi la biroul de destinaţieArt. 285. - Conform prevederilor art. 364 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, Autoritatea Naţională a Vămilor informează Comisia Europeană cu privire la crearea biroului centralizator responsabil de centralizarea primirii şi transmiterii documentelor privind tranzitul, la tipul documentelor centralizate şi la competenţele atribuite acestui birou.Secţiunea a 6-a Controlul încheierii regimului

Page 48: Legea 86_2006

Secţiunea a 7-a Dispoziţii suplimentare aplicabile în cazul schimbului de date privindtranzitul, prin intermediul tehnologiei informaţiei şial reţelelor informaticeCAPITOLUL III SimplificăriSecţiunea 1 Prevederi generale privind simplificărileArt. 292. - Autoritatea vamală competentă să emită autorizaţia pentru simplificările prevăzute la art. 372 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93 se stabileşte de Autoritatea Naţională a Vămilor prin norme tehnice care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Secţiunea a 2-a Garanţia globală şi dispensa de garanţie.Art. 304. - Informaţiile privind elementele de identificare a certificatelor în curs de valabilitate care nu au fost restituite şi a celor care au fost declarate furate, pierdute sau falsificate, prevăzute la art. 384 alin. (2) şi (3) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, se transmit Comisiei Europene de Autoritatea Naţională a Vămilor.Secţiunea a 3-a Liste de încărcătură speciale şi sigilii cu model specialSecţiunea a 4-a Statutul de expeditor şi destinatar agreatSecţiunea a 5-a Proceduri simplificate pentru mărfurile transportate pe calea feratăsau cu ajutorul containerelor mariA. Prevederi generale aplicabile transportului pe calea ferată.B. Dispoziţii privind mărfurile transportate în containere mari.C. Alte dispoziţii.D. Domeniul de aplicare al procedurilor normale şi al procedurilor simplificate.Secţiunea a 6-a Proceduri simplificate pentru transportul aerianSecţiunea a 7-a Proceduri simplificate pentru mărfurile transportate pe cale navalăşi pentru mărfurile transportate prin conducteCAPITOLUL IV Datoria vamală şi recuperareaCAPITOLUL V Particularităţi în tranzitul sub regimul TIR şi sub regimul ATAArt. 354. - Autoritatea vamală competentă să emită autorizaţia ca destinatar agreat prevăzută la art. 454a din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93 se stabileşte de Autoritatea Naţională a Vămilor prin norme tehnice care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Art. 355. - (1) Autoritatea Naţională a Vămilor înfiinţează biroul centralizator destinat să asigure coordonarea acţiunilor referitoare la infracţiuni sau nereguli legate de carnetele ATA şi transmite Comisiei Europene informaţiile privind denumirea şi adresa acestui birou, potrivit prevederilor art. 458 alin. (1) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93.(2) Deciziile prevăzute la art. 457a din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93 se comunică celorlalte state membre şi Comisiei Europene de Autoritatea Naţională a Vămilor.

   SECŢIUNEA a 3-a  Antrepozitarea vamală

   Art. 119. - (1) Regimul de antrepozitare vamală permite depozitarea într-un antrepozit vamal a:   a) mărfurilor străine, fără ca ele să fie supuse drepturilor de import sau măsurilor de politică comercială;   b) mărfurilor româneşti care, în temeiul prevederilor legale ce reglementează domenii specifice, beneficiază, pe baza plasării lor într-un antrepozit vamal, de măsurile legate de exportul mărfurilor.   (2) Antrepozitul vamal reprezintă orice loc aprobat de autoritatea vamală şi aflat sub supravegherea acesteia, unde mărfurile pot fi depozitate în condiţiile prevăzute.   (3) Cazurile în care mărfurile prevăzute la alin. (1) pot fi plasate sub regim de antrepozitare vamală fără a fi depozitate într-un antrepozit vamal sunt stabilite în conformitate cu regulamentul vamal.   Art. 120. - (1) Un antrepozit vamal poate fi public sau privat.   (2) Antrepozitul public reprezintă antrepozitul vamal disponibil oricărei persoane pentru depozitarea mărfurilor.   (3) Antrepozitul privat reprezintă antrepozitul vamal rezervat depozitării mărfurilor de către deţinătorul antrepozitului.   (4) Deţinătorul antrepozitului este persoana autorizată să gestioneze antrepozitul vamal.   (5) Antrepozitarul este persoana obligată prin declaraţia de plasare a mărfurilor sub regimul de antrepozitare vamală sau persoana căreia i se transferă drepturile şi obligaţiile unei astfel de persoane.   Art. 121. - (1) Gestionarea unui antrepozit vamal este condiţionată de eliberarea unei autorizaţii de către autoritatea vamală. Această autorizaţie nu este necesară în cazul în care gestionarea antrepozitului este efectuată de autoritatea vamală.   (2) Persoana care doreşte să gestioneze un antrepozit vamal întocmeşte o cerere scrisă care să conţină informaţiile necesare pentru acordarea autorizaţiei şi să dovedească faptul că există o raţiune economică pentru depozitare. Autorizaţia prevede condiţiile în care antrepozitul vamal poate fi gestionat.   (3) Autorizaţia se acordă numai persoanelor stabilite în România.   Art. 122. - Deţinătorul antrepozitului vamal are, faţă de autoritatea vamală, următoarele răspunderi:   a) să asigure supravegherea mărfurilor, astfel încât să nu fie posibilă sustragerea acestora de sub controlul vamal;   b) să îndeplinească obligaţiile ce decurg din depozitarea mărfurilor aflate în regim de antrepozitare vamală;

Page 49: Legea 86_2006

   c) să respecte condiţiile stabilite în autorizaţie.   Art. 123. - Prin excepţie de la prevederile art. 122, când autorizaţia priveşte un antrepozit public, aceasta poate prevedea ca răspunderile menţionate la art. 122 lit. a) şi/sau lit. b) să revină exclusiv antrepozitarului. Antrepozitarul este permanent răspunzător de îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din plasarea mărfurilor sub regimul de antrepozitare vamală.   Art. 124. - Drepturile şi obligaţiile unui deţinător de antrepozit pot fi transferate unei alte persoane, cu acordul autorităţii vamale.   Art. 125. - Fără a se înlătura aplicarea dispoziţiilor art. 110, autoritatea vamală poate cere deţinătorului de antrepozit să ofere o garanţie în legătură cu răspunderile specificate la art. 122.   Art. 126. - (1) Autoritatea vamală îl desemnează pe deţinătorul de antrepozit sau, după caz, pe antrepozitar să ţină o evidenţă operativă, în forma aprobată de autoritatea vamală, a tuturor mărfurilor plasate sub regimul de antrepozitare vamală. Desemnarea unei persoane pentru ţinerea evidenţei operative a mărfurilor nu este necesară în cazul în care un antrepozit public este gestionat de autoritatea vamală.   (2) Înscrierea în evidenţa operativă se face imediat ce mărfurile au fost introduse în antrepozit.   (3) Dacă sunt respectate prevederile art. 108 alin. (2), autoritatea vamală poate renunţa la solicitarea ţinerii de evidenţe operative ale mărfurilor când răspunderile menţionate la art. 122 lit. a) şi/sau lit. b) îi revin în exclusivitate antrepozitarului, iar mărfurile sunt plasate sub regim pe baza unei declaraţii vamale scrise sau a unui document administrativ, în conformitate cu art. 97 alin. (2) lit. b).   Art. 127. - (1) Când există o necesitate economică, iar supravegherea vamală nu este influenţată nefavorabil de aceasta, autoritatea vamală poate aproba ca:   a) mărfurile româneşti, altele decât cele prevăzute la art. 119 alin. (1) lit. b), să fie depozitate în incinta unui antrepozit vamal. Aceste mărfuri nu fac obiectul regimului de antrepozitare vamală;   b) mărfurile străine să fie supuse în incinta unui antrepozit vamal unor operaţiuni specifice regimului de perfecţionare activă;   c) mărfurile străine să fie supuse în incinta unui antrepozit vamal unor operaţiuni specifice regimului de transformare sub control vamal.   (2) Mărfurile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c) fac obiectul regimurilor vamale corespunzătoare şi nu al regimului de antrepozitare vamală.   (3) Formalităţile la care se poate renunţa într-un antrepozit vamal pentru mărfurile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c) se stabilesc în regulamentul vamal.   (4) Autoritatea vamală poate cere ca mărfurile menţionate la alin. (1) să fie înscrise în evidenţa operativă prevăzută la art. 126.   Art. 128. - (1) Mărfurile pot rămâne în regim de antrepozitare vamală pe timp nelimitat. În cazuri excepţionale, autoritatea vamală poate stabili un termen până la care antrepozitarul trebuie să atribuie mărfurilor o nouă destinaţie vamală.   (2) Pentru anumite mărfuri menţionate la art. 119 alin. (1) lit. b), cuprinse în politica agricolă, se pot stabili termene prin regulamentul vamal.   Art. 129. - (1) Mărfurile de import pot face obiectul manipulărilor uzuale pentru a asigura conservarea, ameliorarea aspectului sau vandabilitatea acestora ori pentru a le pregăti pentru distribuţie sau revânzare. Pentru anumite categorii de mărfuri, autoritatea vamală poate alcătui o listă a cazurilor în care aceste manipulări sunt interzise pentru mărfurile care fac obiectul politicii agricole.   (2) Mărfurile româneşti menţionate în art. 119 alin. (1) lit. b), care sunt plasate sub regimul de antrepozitare vamală şi care sunt cuprinse în politica agricolă, pot fi supuse doar manipulărilor prevăzute în mod expres pentru asemenea mărfuri.   (3) Manipulările prevăzute la alin. (1) şi (2) se autorizează în prealabil de autoritatea vamală, care fixează condiţiile în care acestea pot avea loc.   (4) Formele de manipulare prevăzute la alin. (1) şi (2) se stabilesc prin regulamentul vamal.   Art. 130. - (1) În cazuri justificate, mărfurile plasate sub regimul de antrepozitare vamală pot fi scoase temporar din antrepozit pe baza aprobării prealabile a autorităţii vamale, care stabileşte condiţiile în care poate avea loc.   (2) Când sunt în afara antrepozitului vamal, mărfurile pot fi supuse manipulărilor prevăzute la art. 129.   Art. 131. - Autoritatea vamală poate permite ca mărfurile plasate sub regimul de antrepozitare vamală să fie transferate de la un antrepozit vamal la altul.   Art. 132. - (1) Când se naşte o datorie vamală referitoare la mărfuri de import, iar valoarea în vamă se bazează pe un preţ efectiv plătit sau de plătit care include cheltuielile de antrepozitare şi de conservare a mărfurilor în antrepozit, aceste cheltuieli nu se includ în valoarea în vamă, cu condiţia ca acestea să fie evidenţiate distinct faţă de preţul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri.   (2) Când mărfurile prevăzute la alin. (1) au fost supuse manipulărilor prevăzute la art. 129, natura mărfurilor, valoarea în vamă şi cantitatea care se au în vedere la stabilirea cuantumului drepturilor de import sunt, la

Page 50: Legea 86_2006

cererea declarantului, acelea care ar trebui luate în considerare la data naşterii datoriei vamale dacă nu ar fi suferit aceste manipulări. Prin regulamentul vamal se pot stabili derogări de la această dispoziţie.   (3) În cazul în care mărfurile de import sunt puse în liberă circulaţie în conformitate cu art. 97 alin. (2) lit. c), natura mărfurilor, valoarea în vamă şi cantitatea ce trebuie luate în considerare la data naşterii datoriei vamale, pentru stabilirea cuantumului drepturilor de import, sunt cele aplicabile mărfurilor la momentul în care au fost plasate sub regimul de antrepozitare vamală. Dispoziţiile cuprinse în prezentul alineat se aplică numai cu condiţia ca aceste elemente să fi fost acceptate de autoritatea vamală la momentul în care mărfurile au fost plasate sub regimul de antrepozitare vamală şi dacă declarantul nu solicită ca aceste elemente să fie determinate la momentul naşterii datoriei vamale, fără să contravină controlului ulterior prevăzut la art. 100.   Art. 133. - Mărfurile româneşti prevăzute la art. 119 alin. (1) lit. b), care sunt cuprinse în politica agricolă şi sunt plasate într-un antrepozit vamal, trebuie să fie exportate sau să primească o altă destinaţie, stabilită prin reglementările menţionate la acel articol.

   Punere în aplicare SECŢIUNEA a 3-a prin Regulament Regulamentul din 07.06.2006 de aplicare a Codului vamal al Român... din 07/06/2006 :Art. 360. - (1) Cererea de autorizare în procedură normală, prevăzută la art. 497 alin. (1) şi (2) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, se depune pentru:a) antrepozitarea vamală, la direcţia regională vamală în a cărei rază de competenţă se află locul care urmează a fi aprobat ca antrepozit vamal sau, în cazul în care aceste locuri sunt situate în raza de competenţă teritorială a mai multor direcţii regionale vamale, la direcţia regională vamală în a cărei rază de competenţă solicitantul îşi ţine contabilitatea principală;b) perfecţionarea activă şi transformarea sub control vamal, la direcţia regională vamală în a cărei rază de competenţă se află locul în care urmează a se efectua operaţiunea de perfecţionare activă sau de transformare;c) admiterea temporară, la direcţia regională vamală în a cărei rază de competenţă se află locul în care mărfurile urmează să fie utilizate, fără a înlătura aplicarea prevederilor art. 580 alin. (2) paragraful al doilea din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93;d) perfecţionarea pasivă, la direcţia regională vamală în a cărei rază de competenţă se află mărfurile destinate exportului temporar.(2) În cazul prevăzut la art. 497 alin. (3) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, competenţa de autorizare aparţine biroului vamal în a cărui rază de competenţă se află locurile prevăzute la alin. (1).Art. 382. - Informaţiile prevăzute la art. 522 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93 se transmit Comisiei Europene de către Autoritatea Naţională a Vămilor.Art. 395. - Mărfurile necomunitare, inclusiv proviziile, descărcate de pe nave naufragiate sau avariate în apele naţionale ori teritoriale ale României, sunt considerate în regim de antrepozitare.   Punere în aplicare SECŢIUNEA a 3-a prin Normă Norma din 21.05.2007 privind procedurile simplificate de vămuire... din 21/05/2007 :CAPITOLUL III Proceduri simplificate de vămuire pentru regimul de antrepozitare vamalăSECŢIUNEA 1 Procedura declaraţiei incompleteArt. 57. - Prevederile art. 9-15 se aplică, după caz, în mod corespunzător pentru regimul de antrepozitare vamală.SECŢIUNEA a 2-a Procedura declarării simplificateArt. 58. - Este interzisă utilizarea procedurii declarării simplificate în cazul mărfurilor plasate în regimul vamal de antrepozitare vamală.SECŢIUNEA a 3-a Procedura de vămuire la domiciliuArt. 59. - (1) Autorizaţia pentru vămuirea la domiciliu se acordă cu condiţia deţinerii de către solicitant a autorizaţiei de antrepozitare vamală.(2) Pentru aplicarea procedurii de vămuire la domiciliu în cazul regimului de antrepozitare titularul va solicita implicit autorizaţie de expeditor şi destinatar agreat.Art. 60. - Prevederile art. 30-53 se aplică în mod corespunzător pentru regimul vamal de antrepozit.Art. 61. - În cazul mărfurilor supuse accizelor, garanţia instituită în favoarea biroului vamal conţine şi cuantumul accizelor datorate.Înscrierea mărfurilor în evidenţe, completarea şi depunerea declaraţiei vamaleArt. 62. - Dispoziţiile art. 531 - 55 se aplică în mod corespunzător pentru regimul vamal de antrepozit.ANEXA Nr. 1 la normeNr. ........ din .............Către biroul vamal:...............................

CERERE DE AUTORIZARE pentru procedura simplificată de vămuire

Societatea Comercială ............................, CUI .............., cu sediul în str. ..........................,localitatea ................, judeţul ..............., ţara ............., cod poştal ........, e-mail ................,

Page 51: Legea 86_2006

telefon ...................., fax. .................., solicităm autorizare pentru:┌──────────────────────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────┐│ Proceduri │ Regimuri │├──────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────┤└──────────────────────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────────────────────┘ Solicităm ca pentru procedura de vămuire la domiciliu vămuirea să se efectueze la adresa/adresele punctului/punctelorde lucru din tabelul următor:┌──────────────────┬────────────────────┬────────────────────┬───────────────────┬──────────────────┬──────────────────┐│ Cod │ Nume locaţie │ Adresă │ E-mail │ Telefon │ Fax │├──────────────────┼────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┼──────────────────┼──────────────────┤└──────────────────┴────────────────────┴────────────────────┴───────────────────┴──────────────────┴──────────────────┘ Evidenţele vor fi ţinute la: ........................................................................................ Poziţiile tarifare ale mărfurilor din Tariful vamal comun pentru care se solicită autorizarea se găsesc în anexă. Documentul comercial utilizat: ...................................................................................... Solicităm, de asemenea, reprezentarea indirectă a firmei .............................................., cu sediul înstatul membru ............................................, cod de identificare fiscală ...............................,adresa ................................................................................................................. Lista documentelor anexate se găseşte în anexă. Numele şi prenumele .................................................. Semnătura şi ştampila ..................................................   Punere în aplicare SECŢIUNEA a 3-a prin Normă Norma din 21.05.2007 privind procedurile simplificate de vămuire... din 21/05/2007 :ANEXA Nr. 3 la normeAUTORITATEA NAŢIONALĂ A VĂMILORBiroul vamal.................................AUTORIZAŢIEpentru utilizarea procedurii simplificate nr. ............ din data de ..............1. Denumirea şi sediul solicitantului: ....................................., adresa.......................................................................... localitatea ............................., judeţul............................., ţara ......................, codul poştal ................, e-mail ............, telefon ......................., fax ................................ .

2. Procedurile simplificate şi regimurile vamale pentru care se emite autorizaţia:Proceduri Regimuri

3. Poziţiile tarifare ale mărfurilor din Tariful vamal comun, pentru care se autorizează procedura simplificată, conform tabelului anexat.4. Cuantumul garanţiei instituite: ...................................... lei5. Termenul de prezentare a declaraţiei suplimentare cu caracter global, periodic sau recapitulativ, exprimat în zile: .............

6. Adresa locului/locurilor aprobate pentru utilizarea procedurii de vămuire la domiciliu:

Page 52: Legea 86_2006

Cod Nume locaţie Adresa E-mail Telefon Fax

7. Locul evidenţelor: .......................................................8. Perioada de justificare a declaraţiilor vamale preautentificate, exprimată în zile: ...........................................................9. Denumirea documentului comercial: ........................................10. Termenul în care biroul vamal poate interveni, în cazul procedurii de vămuire la domiciliu, cu începere din momentul primirii avizului de sosire/informării de încărcare, este de ......... minute.11. Reprezentant indirect al firmei ........................................, cu sediul în statul membru ............................., cod de identificare fiscală ..............................., adresa ...................Şeful Biroului vamal,.................................   Punere în aplicare SECŢIUNEA a 3-a prin Normă Norma din 21.05.2007 privind procedurile simplificate de vămuire... din 21/05/2007 :CAPITOLUL VII Dispoziţii finaleArt. 108. - (1) În cazul în care un operator economic autorizat să utilizeze procedurile simplificate doreşte utilizarea unei proceduri simplificate care necesită autorizare la un alt birou vamal, acesta întocmeşte o nouă cerere scrisă potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 67 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93.(2) Cererea se completează utilizând aplicaţia «autorizări pentru procedurile simplificate de vămuire», aflată pe website-ul Autorităţii Naţionale a Vămilor, www.customs ro, secţiunea «Agenţi economici/Utilizarea sistemului informatic vamal». Cererea înregistrată în aplicaţia informatică se tipăreşte şi se depune, semnată şi ştampilată de către solicitant, la biroul vamal, împreună cu:a) declaraţia-angajament şi declaraţia pe propria răspundere prevăzute, în funcţie de procedura solicitată, la alin. (2) lit. d) şi alin (3) ale art. 17 sau la alin. (2) lit. d) şi alin. (3) ale art. 32;b) o fotocopie a autorizaţiei iniţiale.(3) Biroul vamal căruia îi este adresată noua cerere verifică condiţiile privind organizarea evidenţelor şi, în cazul procedurii de vămuire la domiciliu, noul loc solicitat. Totodată, acesta solicită biroului vamal emitent al primei autorizaţii fotocopii ale celorlalte documente depuse la dosarul iniţial de autorizare.(4) În cazul în care condiţiile legale sunt îndeplinite, noua autorizaţie pentru utilizarea procedurilor simplificate de vămuire se completează şi se tipăreşte în două exemplare din aplicaţia «autorizări pentru procedurile simplificate de vămuire». Modelul autorizaţiei este prevăzut în anexa nr. 67 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93. Aceasta se semnează de către şeful biroul vamal. Un exemplar al autorizaţiei se predă solicitantului, iar celălalt exemplar se păstrează în evidenţa biroului vamal. O copie a autorizaţiei se transmite Autorităţii Naţionale a Vămilor.Art. 109. - Operaţiunile vamale derulate potrivit prezentelor norme sunt supuse controlului ulterior cel puţin o dată pe trimestru, efectuându-se cu această ocazie şi controlul garanţiei.Art. 110. - Orice modificări intervenite în datele de identificare ale titularului vor fi aduse la cunoştinţa biroului vamal competent, în scris, în termen de 24 de ore de la producerea lor. Dacă modificările respective presupun modificarea autorizaţiei, biroul vamal procedează în conformitate cu art. 19.Art. 111. - Registrele prevăzute în anexele nr. 6, 7, 8 şi 9 pot fi ţinute pe suport informatic, cu aprobarea biroului vamal care a emis autorizaţia pentru utilizarea procedurii simplificate de vămuire.Art. 112. - Autoritatea Naţională a Vămilor aprobă, în cazuri justificate economic, utilizarea procedurilor simplificate de vămuire pentru unele categorii de mărfuri care, potrivit reglementărilor legale, se încadrează în categoria produselor cu dublă utilizare.Art. 114. - (1) Până la data de 14 martie 2009 modelele cererii şi autorizaţiei pentru utilizarea procedurilor simplificate, care se găsesc în aplicaţia «autorizări pentru procedurile simplificate de vămuire», aflată pe website-ul Autorităţii Naţionale a Vămilor www.customs.ro, secţiunea Agenţi economici/Utilizarea sistemului informatic vamal, sunt cele prevăzute în anexele nr. 1 şi 3 la prezentele norme. Începând cu data de 15 martie 2009 modelele cererii şi autorizaţiei din aplicaţie se înlocuiesc cu cele din anexa nr. 67 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93.(2) În perioada 1 ianuarie 2009-14 martie 2009, persoanele care solicită autorizaţie pentru utilizarea procedurilor simplificate completează şi înregistrează în aplicaţia «autorizări pentru procedurile simplificate de vămuire» cererea prevăzută în anexa nr. 1 la prezentele norme, fără a o tipări, şi prezintă biroului vamal o cerere conform modelului prevăzut în anexa nr. 67 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, completată manual, semnată şi ştampilată de reprezentantul legal al acestora. Dacă condiţiile legale sunt îndeplinite, birourile vamale completează, prin intermediul aplicaţiei «autorizări pentru procedurile simplificate de vămuire», autorizaţia al cărei model este prevăzut în anexa nr. 3 la prezentele norme, o înregistrează fără a o tipări şi eliberează solicitantului o autorizaţie, conform modelului din anexa nr. 67 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, completată manual, semnată şi ştampilată.Art. 1141. - (1) În aplicarea prevederilor art. 2 din Regulamentul (CE) nr. 1.192/2008 al Comisiei de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 2.454/93 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar, până la data de 14 martie 2009 birourile vamale reevaluează, în conformitate cu prevederile art. 253 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, autorizaţiile pentru utilizarea procedurilor simplificate de vămuire, emise anterior datei de 1 ianuarie 2009.(2) Dacă în urma reevaluării prevăzute la alin. (1) condiţiile de autorizare prevăzute la art. 261, respectiv art. 264 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93:a) sunt îndeplinite, birourile vamale emit noi autorizaţii la cererea titularilor;

Page 53: Legea 86_2006

b) nu sunt îndeplinite, autorizaţiile pentru utilizarea procedurilor simplificate de vămuire emise anterior datei de 1 ianuarie 2009 îşi încetează valabilitatea la data de 14 martie 2009.Art. 115. - Dispoziţiile prezentelor norme se completează cu prevederile Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 2.913/92, Regulamentului Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, Legii nr. 86/2006 şi Hotărârii Guvernului nr. 707/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României.Art. 116. - Anexele nr. 1-10 fac parte integrantă din prezentele norme.   Punere în aplicare SECŢIUNEA a 3-a prin Normă Norma din 21.05.2007 privind procedurile simplificate de vămuire... din 21/05/2007 :CAPITOLUL I Dispoziţii generaleArt. 1. - Declararea mărfurilor la autoritatea vamală în vederea plasării sub un regim vamal se poate face, prin derogare de la declararea mărfurilor în procedură normală, prin utilizarea unor proceduri simplificate, după cum urmează:a) Procedura declaraţiei incomplete - prevăzută la art. 253 alin. (1) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului Consiliului nr. 2.913/92 de instituire a Codului vamal comunitar - permite autorităţii vamale să accepte, în cazuri temeinic justificate, o declaraţie care nu este însoţită de toate documentele cerute pentru plasarea sub regimul vamal respectiv; documentele care pot lipsi sunt cele necesare pentru calculul drepturilor de import sau export aferente mărfurilor plasate sub regimul vamal respectiv; declarantul este obligat să prezinte ulterior biroului vamal documentele lipsă.b) Procedura declaraţiei simplificate, prevăzută la art. 253 alin. (2) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, permite, în cazul operaţiunilor cu caracter repetitiv, ca mărfurile să fie plasate sub regimul vamal de punere în liberă circulaţie sau export, pe baza depunerii unei declaraţii simplificate, cu condiţia depunerii ulterioare a unei declaraţii suplimentare cu caracter global, periodic sau recapitulativ sub forma documentului administrativ unic.Prin operaţiuni cu caracter repetitiv se înţelege transporturile de marfă având acelaşi destinatar şi acelaşi expeditor, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:(i) au frecvenţă mai mare de două transporturi pe săptămână;(ii) marfa transportată se încadrează la acelaşi cod tarifar;(iii) ţara de expediţie şi ţara de destinaţie, precum şi regimul vamal şi cel tarifar aplicabile rămân neschimbate.Declaraţia simplificată are forma unui document comercial convenit cu autoritatea vamală şi trebuie însoţită de o cerere de plasare a mărfurilor sub regim.c) Procedura de vămuire la domiciliu - prevăzută la art. 253 alin. (3) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93 - permite ca plasarea mărfurilor sub regimul vamal în cauză să se efectueze la sediul persoanei interesate sau în alte locuri desemnate sau aprobate de autorităţile vamale.Art. 2. - (1) Autorizaţia pentru procedura declaraţiei simplificate sau pentru procedura de vămuire la domiciliu se acordă, în condiţiile prezentelor norme, persoanelor juridice care se află în una dintre următoarele situaţii:a) solicită utilizarea procedurilor simplificate pentru uzul lor propriu;b) solicită utilizarea procedurilor simplificate în calitate de reprezentant direct sau indirect.(2) Persoanele juridice prevăzute la alin. (1) pot apela la serviciile unui reprezentant direct pentru întocmirea formalităţilor vamale în procedură simplificată.(3) Autorizaţiile solicitate de persoanele prevăzute la alin. (1) lit. b) se acordă cu condiţia existenţei unor evidenţe şi a punerii în aplicare a unor proceduri adecvate care să permită autorităţii vamale de autorizare să identifice persoanele reprezentate şi să efectueze controale vamale corespunzătoare.(4) În cazul autorizării persoanelor prevăzute la alin. (1) lit. b), acestea au obligaţia ţinerii de evidenţe separate, potrivit prezentelor norme, pentru fiecare dintre persoanele pe care le reprezintă.Art. 3. - (1) Autorizarea utilizării procedurilor simplificate menţionate la art. 1 lit. b) şi c) implică efectuarea în prealabil de către autoritatea vamală a unei verificări al cărei obiectiv este acela de a permite cunoaşterea activităţii şi organizării interne a persoanei solicitante.(2) În cazul respingerii cererii de autorizare a utilizării procedurilor simplificate de vămuire, conform art. 6 alin. (3) din Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2.913/92 de instituire a Codului vamal comunitar, decizia autorităţii vamale trebuie să facă obiectul unui răspuns scris, în care se menţionează motivele acestei respingeri.Art. 4. - (1) Utilizarea procedurilor simplificate, potrivit prezentelor norme, se efectuează cu respectarea prevederilor art. 257, ale art. 262 şi ale art. 267 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, privind constituirea de către titularul autorizaţiei a unei garanţii în favoarea biroului vamal.(2) Este interzisă utilizarea procedurii de vămuire la domiciliu de către titularul autorizaţiei, dacă garanţia constituită în favoarea biroului vamal nu acoperă drepturile de import care trebuie plătite. În acest caz, titularul autorizaţiei este obligat să prezinte mărfurile la biroul vamal şi să aplice procedura normală de vămuire.(3) De asemenea, este interzisă utilizarea procedurilor simplificate, dacă cuantumul taxei pe valoarea adăugată şi, după caz, cel al accizelor nu au fost achitate sau garantate, potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.Art. 5. - Procedurile simplificate menţionate la art. 1 pot fi utilizate pentru plasarea mărfurilor şi încheierea regimurilor vamale prevăzute în titlul IX "Proceduri simplificate" din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93.Art. 7. - Pentru mărfurile restricţionate, astfel cum acestea sunt definite la art. 269 alin. (2) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, titularul este obligat să deţină toate documentele necesare operaţiunii de vămuire.Art. 8. - Procedurile simplificate de vămuire pot fi aplicate tututor mărfurilor, cu excepţia:a) mărfurilor care, potrivit reglementărilor legale, se încadrează în categoria produselor strategice, prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/1999 privind regimul de control al exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni cu produse militare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 595/2004;b) mărfurilor care intră sub incidenţa prevederilor privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare,

Page 54: Legea 86_2006

prevăzute de Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 27 iunie 2006;c) mărfurilor în cazul cărora verificarea îndeplinirii altor condiţii stabilite prin reglementări speciale impune prelevarea de către autoritatea vamală de eşantioane în vederea analizelor tehnice sau de laborator pentru fiecare operaţiune;d) mărfurilor care fac obiectul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 129/2006 privind regimul de control al exporturilor de produse şi tehnologii cu dublă utilizare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 136/2007;e) mărfurilor care intră sub incidenţa măsurilor din cadrul politicii agricole comune, care, în baza unor reglementări, stabilesc acordarea unor preferinţe tarifare, condiţionate de controlul destinaţiei finale, sau acordarea unor restituiri la export.f) mărfurilor care fac obiectul Regulamentului (CE) nr. 1.013/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 iunie 2006 privind transferurile de deşeuri, cu modificările şi completările ulterioare;g) mărfurilor care fac obiectul Regulamentului (CE) nr. 1.277/2005 al Comisiei din 27 iulie 2005 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 273/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului privind precursorii drogurilor şi a Regulamentului (CE) nr. 111/2005 al Consiliului de stabilire a normelor de monitorizare a comerţului între Comunitate şi ţările terţe cu precursori ai drogurilor;h) mărfurilor care fac obiectul Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, cu completările ulterioare.

   SECŢIUNEA a 4-a  Perfecţionarea activă

   Art. 134. - (1) Regimul de perfecţionare activă permite ca următoarele mărfuri să fie utilizate pe teritoriul vamal al României într-una sau mai multe operaţiuni de perfecţionare:   a) mărfurile străine destinate reexportului în afara teritoriului vamal al României sub forma produselor compensatoare, fără ca aceste mărfuri să fie supuse drepturilor de import sau măsurilor de politică comercială;   b) mărfurile puse în liberă circulaţie, cu rambursarea sau remiterea drepturilor de import aferente unor asemenea mărfuri, dacă sunt exportate în afara teritoriului vamal al României sub formă de produse compensatoare.   (2) Prin sistem cu suspendare se înţelege regimul de perfecţionare activă prevăzut la alin. (1) lit. a).   (3) Prin sistem cu rambursare se înţelege regimul de perfecţionare activă prevăzut la alin. (1) lit. b).   (4) Prin operaţiuni de perfecţionare se înţelege:   a) prelucrarea mărfurilor, inclusiv montajul, asamblarea şi adaptarea lor la alte mărfuri;   b) transformarea mărfurilor;   c) repararea mărfurilor, inclusiv restaurarea lor;   d) utilizarea anumitor mărfuri, definite în conformitate cu regulamentul vamal, care, deşi nu se regăsesc în produsele compensatoare, permit sau facilitează obţinerea acestor produse, chiar dacă dispar total sau parţial în cursul folosirii lor.   (5) Prin produse compensatoare se înţelege toate produsele care rezultă din operaţiuni de perfecţionare.   (6) Prin mărfuri echivalente se înţelege mărfurile româneşti care sunt utilizate în locul mărfurilor de import pentru fabricarea produselor compensatoare.   (7) Prin rata de randament se înţelege cantitatea sau procentajul de produse compensatoare obţinute din perfecţionarea unor cantităţi determinate de mărfuri de import.   Art. 135. - (1) Mărfurile echivalente trebuie să fie de aceeaşi calitate şi să aibă aceleaşi caracteristici ca mărfurile de import. În anumite cazuri, stabilite în regulamentul vamal, mărfurile echivalente pot fi într-un stadiu de fabricaţie mai avansat decât mărfurile de import.   (2) Autoritatea vamală permite ca:   a) produsele compensatoare să fie obţinute din mărfuri echivalente;   b) produsele compensatoare obţinute din mărfuri echivalente să fie exportate din România înainte de a importa mărfurile de import.   (3) Când se aplică dispoziţiile alin. (2), mărfurile de import sunt considerate, în scopuri vamale, ca mărfuri echivalente, iar mărfurile echivalente ca mărfuri de import.   (4) Când se aplică alin. (2) lit. b) şi produsele compensatoare ar fi susceptibile de plata drepturilor de export dacă nu ar fi exportate sau reexportate în cadrul unei operaţiuni de perfecţionare activă, titularul autorizaţiei trebuie să constituie o garanţie pentru a asigura plata acestor drepturi în eventualitatea în care importul mărfurilor nu se efectuează în termenul prevăzut.   (5) Prin regulamentul vamal se pot adopta măsuri destinate să interzică, să limiteze sau să faciliteze operaţiunile efectuate în temeiul alin. (2).   Art. 136. - Autorizaţia de perfecţionare activă este emisă la cererea persoanei care efectuează operaţiunile de perfecţionare sau care se ocupă de efectuarea lor.   Art. 137. - Autorizaţia de perfecţionare activă se acordă numai:

Page 55: Legea 86_2006

   a) persoanelor stabilite în România. Autorizaţia se poate acorda şi persoanelor stabilite în afara României pentru importurile de natură necomercială;   b) când, fără să aducă atingere utilizării mărfurilor menţionate la art. 134 alin. (4) lit. d), mărfurile de import pot fi identificate în produsele compensatoare sau, în cazul menţionat la art. 135, când se poate verifica îndeplinirea condiţiilor prevăzute pentru mărfurile echivalente;   c) când regimul de perfecţionare activă poate contribui la crearea unor condiţii favorabile pentru exportul sau reexportul produselor compensatoare, cu condiţia ca interesele esenţiale ale producătorilor români să nu fie afectate în mod nefavorabil. Cazurile în care condiţiile economice se consideră îndeplinite se stabilesc prin regulamentul vamal.   Art. 138. - (1) Autoritatea vamală stabileşte termenul în care produsele compensatoare trebuie să fie exportate sau reexportate ori să li se atribuie o altă destinaţie vamală. Acest termen trebuie să ţină seama de durata necesară pentru efectuarea operaţiunilor de perfecţionare şi de livrare a produselor compensatoare.   (2) Termenul prevăzut la alin. (1) se calculează de la data la care mărfurile străine sunt plasate sub regimul de perfecţionare activă. Autoritatea vamală poate acorda prelungirea termenului în urma unei cereri justificate depuse de titularul autorizaţiei. Din raţiuni de simplificare se poate decide ca un termen care începe în cursul unei luni calendaristice sau al unui trimestru să se încheie în ultima zi a unei luni calendaristice ulterioare, respectiv a unui trimestru ulterior.   (3) Când se aplică prevederile art. 135 alin. (2) lit. b), autoritatea vamală stabileşte termenul în care mărfurile străine trebuie declarate pentru regim. Acest termen începe la data acceptării declaraţiei de export pentru produsele compensatoare obţinute din mărfurile echivalente corespunzătoare.   (4) Autoritatea vamală poate să prevadă termene specifice în cazul unor operaţiuni de perfecţionare sau pentru anumite mărfuri de import.   Art. 139. - (1) Autoritatea vamală stabileşte fie rata de randament a operaţiunii, fie, când este cazul, metoda de determinare a acestei rate. Rata de randament este propusă de titularul operaţiunii pe baza condiţiilor reale în care se efectuează sau urmează să se efectueze operaţiunea de perfecţionare.   (2) În cazuri justificate, pentru operaţiuni de perfecţionare activă care se efectuează uzual în condiţii tehnice bine definite, cu mărfuri având caracteristici sensibil constante, din care rezultă produse compensatoare de o calitate uniformă, se poate stabili, potrivit regulamentului vamal, o rată de randament standard, pe baza unor date reale, cunoscute şi determinate în prealabil de titularul operaţiunii.   Art. 140. - Cazurile şi condiţiile în care mărfurile aflate în aceeaşi stare sau produsele compensatoare sunt considerate a fi fost puse în liberă circulaţie se stabilesc prin regulamentul vamal.   Art. 141. - (1) În cazul naşterii unei datorii vamale, cuantumul acesteia se determină pe baza elementelor de taxare corespunzătoare mărfurilor de import în momentul acceptării declaraţiei de plasare a acestor mărfuri sub regim de perfecţionare activă.   (2) Dacă în momentul menţionat la alin. (1) mărfurile de import îndeplinesc condiţiile pentru a beneficia de tratamentul tarifar preferenţial în cadrul contingentelor sau al plafoanelor tarifare, acestea pot beneficia de tratamentul tarifar preferenţial prevăzut pentru mărfuri identice în momentul acceptării declaraţiei vamale de punere în liberă circulaţie.   Art. 142. - Prin excepţie de la prevederile art. 141, produsele compensatoare:   a) sunt supuse drepturilor de import corespunzătoare, când sunt puse în liberă circulaţie şi se regăsesc în lista prevăzută de regulamentul vamal, în măsura în care ele sunt proporţionale cu partea exportată a produselor compensatoare neincluse pe această listă. Titularul autorizaţiei are însă dreptul să solicite ca taxarea pentru acele produse să fie efectuată în condiţiile menţionate la art. 141;   b) sunt supuse drepturilor de import corespunzătoare când sunt supuse taxării stabilite prin politica agricolă şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în regulamentul vamal;   c) sunt supuse drepturilor de import determinate în conformitate cu reglementările aplicabile regimului vamal în cauză sau în materie de zone libere sau antrepozite libere, când au fost plasate sub un regim suspensiv sau într-o zonă liberă ori antrepozit liber. Titularul autorizaţiei are însă dreptul să solicite ca taxarea să fie efectuată potrivit art. 141 sau, în cazurile când produselor compensatoare li s-a atribuit o destinaţie vamală, alta decât transformarea sub control vamal, cuantumul drepturilor de import percepute să fie cel puţin egal cu cel calculat conform art. 141;   d) pot fi supuse reglementărilor privind stabilirea drepturilor prevăzute pentru regimul de transformare sub control vamal când mărfurile de import ar fi putut fi plasate sub acest regim;   e) beneficiază de tratament tarifar favorabil în funcţie de destinaţia lor finală, când acest tratament este prevăzut pentru mărfuri identice importate;   f) sunt scutite de drepturi de import când o astfel de scutire este prevăzută, prin lege, pentru mărfuri identice importate.   Art. 143. - (1) Produsele compensatoare ori mărfurile aflate în aceeaşi stare pot face obiectul unui export temporar, total sau parţial, în scopul perfecţionării complementare efectuate în afara teritoriului vamal al

Page 56: Legea 86_2006

României, cu condiţia obţinerii unei autorizaţii şi cu respectarea prevederilor privind regimul de perfecţionare pasivă.   (2) Când ia naştere o datorie vamală privind produsele reimportate, autoritatea vamală încasează:   a) drepturile de import pentru produsele compensatoare sau mărfurile aflate în aceeaşi stare menţionate la alin. (1), calculate în conformitate cu prevederile art. 141 şi 142;   b) drepturile de import pentru produsele reimportate după perfecţionare în afara teritoriului vamal al României, al căror cuantum se calculează în conformitate cu dispoziţiile privind regimul de perfecţionare pasivă în aceleaşi condiţii care s-ar aplica dacă produsele exportate sub acest din urmă regim ar fi fost puse în liberă circulaţie înainte ca acest export să aibă loc.   Art. 144. - (1) Sistemul cu rambursare poate fi utilizat pentru toate mărfurile. Acest sistem nu poate fi utilizat când, în momentul acceptării declaraţiei de punere în liberă circulaţie:   a) mărfurile de import sunt supuse unor restricţii cantitative la import;   b) mărfurile de import beneficiază de o măsură tarifară în cadrul contingentelor;   c) pentru mărfurile de import este necesară prezentarea unei licenţe de import sau export ori a unui certificat prevăzut de reglementările privind politica agricolă;   d) a fost stabilită o restituire la export sau o taxă la export pentru produsele compensatoare.   (2) Rambursarea drepturilor de import nu este permisă nici în cazul în care, în momentul acceptării declaraţiei de export pentru produsele compensatoare, aceste produse necesită prezentarea unui certificat de import sau de export ori s-a stabilit o restituire sau o taxă la export pentru acestea.   (3) Prin regulamentul vamal se pot stabili derogări de la prevederile alin. (1) şi (2).   Art. 145. - (1) În declaraţia de punere în liberă circulaţie trebuie să se indice faptul că se utilizează sistemul de rambursare şi să fie furnizate datele de referinţă ale autorizaţiei.   (2) La cererea autorităţii vamale, autorizaţia menţionată la alin. (1) se anexează la declaraţia de punere în liberă circulaţie.   Art. 146. - În cadrul sistemului cu rambursare nu se aplică dispoziţiile art. 135 alin. (2) lit. b), alin. (3) şi (4), art. 138 alin. (3), art. 140, 141 şi art. 142 lit. b) şi d), precum şi art. 149.   Art. 147. - (1) Titularul autorizaţiei poate solicita rambursarea sau remiterea drepturilor de import când poate dovedi, în conformitate cu cerinţele autorităţii vamale, că mărfurile de import puse în liberă circulaţie în cadrul sistemului cu rambursare sub formă de produse compensatoare sau mărfuri în aceeaşi stare au fost:   a) fie exportate;   b) fie plasate, în vederea reexportului ulterior, sub regimul de tranzit, regimul de antrepozitare vamală, regimul de admitere temporară sau regimul de perfecţionare activă în sistem cu suspendare sau într-o zonă liberă sau antrepozit liber.   (2) Dispoziţiile alin. (1) lit. b) se aplică în cazul în care au fost îndeplinite toate condiţiile de utilizare a regimului.   (3) În scopul atribuirii unei destinaţii vamale în conformitate cu alin. (1) lit. b), produsele compensatoare sau mărfurile de import aflate în aceeaşi stare sunt considerate mărfuri străine.   (4) Termenul în care trebuie să se depună cererea de rambursare se stabileşte prin regulamentul vamal.   (5) Când produsele compensatoare sau mărfurile aflate în aceeaşi stare, plasate sub un regim vamal sau într-o zonă liberă sau antrepozit liber, potrivit alin. (1), sunt puse în liberă circulaţie, cuantumul drepturilor de import rambursate sau remise se consideră a constitui cuantumul datoriei vamale.   (6) În scopul stabilirii cuantumului drepturilor de import ce trebuie rambursate sau remise, prevederile art. 142 lit. a) se aplică în mod corespunzător.   Art. 148. - Exportul temporar al produselor compensatoare realizat conform art. 143 alin. (1) nu se consideră ca export, în sensul art. 147, cu excepţia cazului când acele produse nu sunt reimportate în România în perioada prevăzută.   Art. 149. - Regimul de perfecţionare activă în sistemul cu suspendare se aplică şi pentru ca produsele compensatoare să beneficieze de scutirea de drepturi de export în care se încadrează produsele identice obţinute din mărfuri româneşti în locul mărfurilor de import.

   Punere în aplicare SECŢIUNEA a 4-a prin Regulament Regulamentul din 07.06.2006 de aplicare a Codului vamal al Român... din 07/06/2006 :Art. 360. - (1) Cererea de autorizare în procedură normală, prevăzută la art. 497 alin. (1) şi (2) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, se depune pentru:a) antrepozitarea vamală, la direcţia regională vamală în a cărei rază de competenţă se află locul care urmează a fi aprobat ca antrepozit vamal sau, în cazul în care aceste locuri sunt situate în raza de competenţă teritorială a mai multor direcţii regionale vamale, la direcţia regională vamală în a cărei rază de competenţă solicitantul îşi ţine contabilitatea principală;b) perfecţionarea activă şi transformarea sub control vamal, la direcţia regională vamală în a cărei rază de

Page 57: Legea 86_2006

competenţă se află locul în care urmează a se efectua operaţiunea de perfecţionare activă sau de transformare;c) admiterea temporară, la direcţia regională vamală în a cărei rază de competenţă se află locul în care mărfurile urmează să fie utilizate, fără a înlătura aplicarea prevederilor art. 580 alin. (2) paragraful al doilea din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93;d) perfecţionarea pasivă, la direcţia regională vamală în a cărei rază de competenţă se află mărfurile destinate exportului temporar.(2) În cazul prevăzut la art. 497 alin. (3) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, competenţa de autorizare aparţine biroului vamal în a cărui rază de competenţă se află locurile prevăzute la alin. (1).Art. 382. - Informaţiile prevăzute la art. 522 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93 se transmit Comisiei Europene de către Autoritatea Naţională a Vămilor.   Punere în aplicare SECŢIUNEA a 4-a prin Normă Norma din 21.05.2007 privind procedurile simplificate de vămuire... din 21/05/2007 :CAPITOLUL IV Proceduri simplificate de vămuire pentru regimurile de perfecţionare activă, transformare sub control vamal şi admitere temporarăSECŢIUNEA 1 Procedura declaraţiei incompleteArt. 63. - Dispoziţiile prevăzute la art. 9-15 se aplică în mod corespunzător pentru regimurile vamale de perfecţionare activă, transformare sub control vamal şi admitere temporară.SECŢIUNEA a 2-a Procedura declaraţiei simplificate şi de vămuire la domiciliuArt. 64. - Este interzisă utilizarea procedurii declaraţiei simplificate în cazul mărfurilor plasate în regimurile vamale de perfecţionare activă, transformare sub control vamal şi admitere temporară.Art. 65. - (1) Autorizaţia pentru vămuirea la domiciliu se acordă cu condiţia deţinerii de către solicitant a autorizaţiei pentru regimul sau regimurile economice pentru care urmează să se aplice procedura de vămuire la domiciliu.(2) Prevederile art. 30-55 se aplică în mod corespunzător pentru regimurile vamale de perfecţionare activă, transformare sub control vamal şi admitere temporară.(3) În cazul mărfurilor supuse accizelor, garanţia instituită în favoarea biroului vamal conţine şi cuantumul accizelor datorate.ANEXA Nr. 1 la normeNr. ........ din .............Către biroul vamal:...............................

CERERE DE AUTORIZARE pentru procedura simplificată de vămuire

Societatea Comercială ............................, CUI .............., cu sediul în str. ..........................,localitatea ................, judeţul ..............., ţara ............., cod poştal ........, e-mail ................,telefon ...................., fax. .................., solicităm autorizare pentru:┌──────────────────────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────┐│ Proceduri │ Regimuri │├──────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────┤└──────────────────────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────────────────────┘ Solicităm ca pentru procedura de vămuire la domiciliu vămuirea să se efectueze la adresa/adresele punctului/punctelorde lucru din tabelul următor:┌──────────────────┬────────────────────┬────────────────────┬───────────────────┬──────────────────┬──────────────────┐│ Cod │ Nume locaţie │ Adresă │ E-mail │ Telefon │ Fax │├──────────────────┼────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┼──────────────────┼──────────────────┤└──────────────────┴────────────────────┴────────────────────┴───────────────────┴──────────────────┴──────────────────┘ Evidenţele vor fi ţinute la: ........................................................................................ Poziţiile tarifare ale mărfurilor din Tariful vamal comun pentru care se solicită autorizarea se găsesc în anexă. Documentul comercial utilizat: ......................................................................................

Page 58: Legea 86_2006

Solicităm, de asemenea, reprezentarea indirectă a firmei .............................................., cu sediul înstatul membru ............................................, cod de identificare fiscală ...............................,adresa ................................................................................................................. Lista documentelor anexate se găseşte în anexă. Numele şi prenumele .................................................. Semnătura şi ştampila ..................................................   Punere în aplicare SECŢIUNEA a 4-a prin Normă Norma din 21.05.2007 privind procedurile simplificate de vămuire... din 21/05/2007 :ANEXA Nr. 3 la normeAUTORITATEA NAŢIONALĂ A VĂMILORBiroul vamal.................................AUTORIZAŢIEpentru utilizarea procedurii simplificate nr. ............ din data de ..............1. Denumirea şi sediul solicitantului: ....................................., adresa.......................................................................... localitatea ............................., judeţul............................., ţara ......................, codul poştal ................, e-mail ............, telefon ......................., fax ................................ .

2. Procedurile simplificate şi regimurile vamale pentru care se emite autorizaţia:Proceduri Regimuri

3. Poziţiile tarifare ale mărfurilor din Tariful vamal comun, pentru care se autorizează procedura simplificată, conform tabelului anexat.4. Cuantumul garanţiei instituite: ...................................... lei5. Termenul de prezentare a declaraţiei suplimentare cu caracter global, periodic sau recapitulativ, exprimat în zile: .............

6. Adresa locului/locurilor aprobate pentru utilizarea procedurii de vămuire la domiciliu:Cod Nume locaţie Adresa E-mail Telefon Fax

7. Locul evidenţelor: .......................................................8. Perioada de justificare a declaraţiilor vamale preautentificate, exprimată în zile: ...........................................................9. Denumirea documentului comercial: ........................................10. Termenul în care biroul vamal poate interveni, în cazul procedurii de vămuire la domiciliu, cu începere din momentul primirii avizului de sosire/informării de încărcare, este de ......... minute.11. Reprezentant indirect al firmei ........................................, cu sediul în statul membru ............................., cod de identificare fiscală ..............................., adresa ...................Şeful Biroului vamal,.................................   Punere în aplicare SECŢIUNEA a 4-a prin Normă Norma din 21.05.2007 privind procedurile simplificate de vămuire... din 21/05/2007 :CAPITOLUL VII Dispoziţii finaleArt. 108. - (1) În cazul în care un operator economic autorizat să utilizeze procedurile simplificate doreşte utilizarea unei proceduri simplificate care necesită autorizare la un alt birou vamal, acesta întocmeşte o nouă cerere scrisă potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 67 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93.(2) Cererea se completează utilizând aplicaţia «autorizări pentru procedurile simplificate de vămuire», aflată pe website-ul Autorităţii Naţionale a Vămilor, www.customs ro, secţiunea «Agenţi economici/Utilizarea sistemului informatic vamal». Cererea înregistrată în aplicaţia informatică se tipăreşte şi se depune, semnată şi ştampilată de către solicitant, la biroul vamal, împreună cu:a) declaraţia-angajament şi declaraţia pe propria răspundere prevăzute, în funcţie de procedura solicitată, la alin. (2) lit. d) şi alin (3) ale art. 17 sau la alin. (2) lit. d) şi alin. (3) ale art. 32;b) o fotocopie a autorizaţiei iniţiale.(3) Biroul vamal căruia îi este adresată noua cerere verifică condiţiile privind organizarea evidenţelor şi, în cazul procedurii de vămuire la domiciliu, noul loc solicitat. Totodată, acesta solicită biroului vamal emitent al primei

Page 59: Legea 86_2006

autorizaţii fotocopii ale celorlalte documente depuse la dosarul iniţial de autorizare.(4) În cazul în care condiţiile legale sunt îndeplinite, noua autorizaţie pentru utilizarea procedurilor simplificate de vămuire se completează şi se tipăreşte în două exemplare din aplicaţia «autorizări pentru procedurile simplificate de vămuire». Modelul autorizaţiei este prevăzut în anexa nr. 67 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93. Aceasta se semnează de către şeful biroul vamal. Un exemplar al autorizaţiei se predă solicitantului, iar celălalt exemplar se păstrează în evidenţa biroului vamal. O copie a autorizaţiei se transmite Autorităţii Naţionale a Vămilor.Art. 109. - Operaţiunile vamale derulate potrivit prezentelor norme sunt supuse controlului ulterior cel puţin o dată pe trimestru, efectuându-se cu această ocazie şi controlul garanţiei.Art. 110. - Orice modificări intervenite în datele de identificare ale titularului vor fi aduse la cunoştinţa biroului vamal competent, în scris, în termen de 24 de ore de la producerea lor. Dacă modificările respective presupun modificarea autorizaţiei, biroul vamal procedează în conformitate cu art. 19.Art. 111. - Registrele prevăzute în anexele nr. 6, 7, 8 şi 9 pot fi ţinute pe suport informatic, cu aprobarea biroului vamal care a emis autorizaţia pentru utilizarea procedurii simplificate de vămuire.Art. 112. - Autoritatea Naţională a Vămilor aprobă, în cazuri justificate economic, utilizarea procedurilor simplificate de vămuire pentru unele categorii de mărfuri care, potrivit reglementărilor legale, se încadrează în categoria produselor cu dublă utilizare.Art. 114. - (1) Până la data de 14 martie 2009 modelele cererii şi autorizaţiei pentru utilizarea procedurilor simplificate, care se găsesc în aplicaţia «autorizări pentru procedurile simplificate de vămuire», aflată pe website-ul Autorităţii Naţionale a Vămilor www.customs.ro, secţiunea Agenţi economici/Utilizarea sistemului informatic vamal, sunt cele prevăzute în anexele nr. 1 şi 3 la prezentele norme. Începând cu data de 15 martie 2009 modelele cererii şi autorizaţiei din aplicaţie se înlocuiesc cu cele din anexa nr. 67 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93.(2) În perioada 1 ianuarie 2009-14 martie 2009, persoanele care solicită autorizaţie pentru utilizarea procedurilor simplificate completează şi înregistrează în aplicaţia «autorizări pentru procedurile simplificate de vămuire» cererea prevăzută în anexa nr. 1 la prezentele norme, fără a o tipări, şi prezintă biroului vamal o cerere conform modelului prevăzut în anexa nr. 67 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, completată manual, semnată şi ştampilată de reprezentantul legal al acestora. Dacă condiţiile legale sunt îndeplinite, birourile vamale completează, prin intermediul aplicaţiei «autorizări pentru procedurile simplificate de vămuire», autorizaţia al cărei model este prevăzut în anexa nr. 3 la prezentele norme, o înregistrează fără a o tipări şi eliberează solicitantului o autorizaţie, conform modelului din anexa nr. 67 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, completată manual, semnată şi ştampilată.Art. 1141. - (1) În aplicarea prevederilor art. 2 din Regulamentul (CE) nr. 1.192/2008 al Comisiei de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 2.454/93 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar, până la data de 14 martie 2009 birourile vamale reevaluează, în conformitate cu prevederile art. 253 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, autorizaţiile pentru utilizarea procedurilor simplificate de vămuire, emise anterior datei de 1 ianuarie 2009.(2) Dacă în urma reevaluării prevăzute la alin. (1) condiţiile de autorizare prevăzute la art. 261, respectiv art. 264 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93:a) sunt îndeplinite, birourile vamale emit noi autorizaţii la cererea titularilor;b) nu sunt îndeplinite, autorizaţiile pentru utilizarea procedurilor simplificate de vămuire emise anterior datei de 1 ianuarie 2009 îşi încetează valabilitatea la data de 14 martie 2009.Art. 115. - Dispoziţiile prezentelor norme se completează cu prevederile Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 2.913/92, Regulamentului Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, Legii nr. 86/2006 şi Hotărârii Guvernului nr. 707/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României.Art. 116. - Anexele nr. 1-10 fac parte integrantă din prezentele norme.   Punere în aplicare SECŢIUNEA a 4-a prin Normă Norma din 21.05.2007 privind procedurile simplificate de vămuire... din 21/05/2007 :CAPITOLUL I Dispoziţii generaleArt. 1. - Declararea mărfurilor la autoritatea vamală în vederea plasării sub un regim vamal se poate face, prin derogare de la declararea mărfurilor în procedură normală, prin utilizarea unor proceduri simplificate, după cum urmează:a) Procedura declaraţiei incomplete - prevăzută la art. 253 alin. (1) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului Consiliului nr. 2.913/92 de instituire a Codului vamal comunitar - permite autorităţii vamale să accepte, în cazuri temeinic justificate, o declaraţie care nu este însoţită de toate documentele cerute pentru plasarea sub regimul vamal respectiv; documentele care pot lipsi sunt cele necesare pentru calculul drepturilor de import sau export aferente mărfurilor plasate sub regimul vamal respectiv; declarantul este obligat să prezinte ulterior biroului vamal documentele lipsă.b) Procedura declaraţiei simplificate, prevăzută la art. 253 alin. (2) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, permite, în cazul operaţiunilor cu caracter repetitiv, ca mărfurile să fie plasate sub regimul vamal de punere în liberă circulaţie sau export, pe baza depunerii unei declaraţii simplificate, cu condiţia depunerii ulterioare a unei declaraţii suplimentare cu caracter global, periodic sau recapitulativ sub forma documentului administrativ unic.Prin operaţiuni cu caracter repetitiv se înţelege transporturile de marfă având acelaşi destinatar şi acelaşi expeditor, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:(i) au frecvenţă mai mare de două transporturi pe săptămână;(ii) marfa transportată se încadrează la acelaşi cod tarifar;(iii) ţara de expediţie şi ţara de destinaţie, precum şi regimul vamal şi cel tarifar aplicabile rămân neschimbate.Declaraţia simplificată are forma unui document comercial convenit cu autoritatea vamală şi trebuie însoţită de o

Page 60: Legea 86_2006

cerere de plasare a mărfurilor sub regim.c) Procedura de vămuire la domiciliu - prevăzută la art. 253 alin. (3) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93 - permite ca plasarea mărfurilor sub regimul vamal în cauză să se efectueze la sediul persoanei interesate sau în alte locuri desemnate sau aprobate de autorităţile vamale.Art. 2. - (1) Autorizaţia pentru procedura declaraţiei simplificate sau pentru procedura de vămuire la domiciliu se acordă, în condiţiile prezentelor norme, persoanelor juridice care se află în una dintre următoarele situaţii:a) solicită utilizarea procedurilor simplificate pentru uzul lor propriu;b) solicită utilizarea procedurilor simplificate în calitate de reprezentant direct sau indirect.(2) Persoanele juridice prevăzute la alin. (1) pot apela la serviciile unui reprezentant direct pentru întocmirea formalităţilor vamale în procedură simplificată.(3) Autorizaţiile solicitate de persoanele prevăzute la alin. (1) lit. b) se acordă cu condiţia existenţei unor evidenţe şi a punerii în aplicare a unor proceduri adecvate care să permită autorităţii vamale de autorizare să identifice persoanele reprezentate şi să efectueze controale vamale corespunzătoare.(4) În cazul autorizării persoanelor prevăzute la alin. (1) lit. b), acestea au obligaţia ţinerii de evidenţe separate, potrivit prezentelor norme, pentru fiecare dintre persoanele pe care le reprezintă.Art. 3. - (1) Autorizarea utilizării procedurilor simplificate menţionate la art. 1 lit. b) şi c) implică efectuarea în prealabil de către autoritatea vamală a unei verificări al cărei obiectiv este acela de a permite cunoaşterea activităţii şi organizării interne a persoanei solicitante.(2) În cazul respingerii cererii de autorizare a utilizării procedurilor simplificate de vămuire, conform art. 6 alin. (3) din Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2.913/92 de instituire a Codului vamal comunitar, decizia autorităţii vamale trebuie să facă obiectul unui răspuns scris, în care se menţionează motivele acestei respingeri.Art. 4. - (1) Utilizarea procedurilor simplificate, potrivit prezentelor norme, se efectuează cu respectarea prevederilor art. 257, ale art. 262 şi ale art. 267 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, privind constituirea de către titularul autorizaţiei a unei garanţii în favoarea biroului vamal.(2) Este interzisă utilizarea procedurii de vămuire la domiciliu de către titularul autorizaţiei, dacă garanţia constituită în favoarea biroului vamal nu acoperă drepturile de import care trebuie plătite. În acest caz, titularul autorizaţiei este obligat să prezinte mărfurile la biroul vamal şi să aplice procedura normală de vămuire.(3) De asemenea, este interzisă utilizarea procedurilor simplificate, dacă cuantumul taxei pe valoarea adăugată şi, după caz, cel al accizelor nu au fost achitate sau garantate, potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.Art. 5. - Procedurile simplificate menţionate la art. 1 pot fi utilizate pentru plasarea mărfurilor şi încheierea regimurilor vamale prevăzute în titlul IX "Proceduri simplificate" din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93.Art. 7. - Pentru mărfurile restricţionate, astfel cum acestea sunt definite la art. 269 alin. (2) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, titularul este obligat să deţină toate documentele necesare operaţiunii de vămuire.Art. 8. - Procedurile simplificate de vămuire pot fi aplicate tututor mărfurilor, cu excepţia:a) mărfurilor care, potrivit reglementărilor legale, se încadrează în categoria produselor strategice, prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/1999 privind regimul de control al exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni cu produse militare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 595/2004;b) mărfurilor care intră sub incidenţa prevederilor privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare, prevăzute de Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 27 iunie 2006;c) mărfurilor în cazul cărora verificarea îndeplinirii altor condiţii stabilite prin reglementări speciale impune prelevarea de către autoritatea vamală de eşantioane în vederea analizelor tehnice sau de laborator pentru fiecare operaţiune;d) mărfurilor care fac obiectul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 129/2006 privind regimul de control al exporturilor de produse şi tehnologii cu dublă utilizare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 136/2007;e) mărfurilor care intră sub incidenţa măsurilor din cadrul politicii agricole comune, care, în baza unor reglementări, stabilesc acordarea unor preferinţe tarifare, condiţionate de controlul destinaţiei finale, sau acordarea unor restituiri la export.f) mărfurilor care fac obiectul Regulamentului (CE) nr. 1.013/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 iunie 2006 privind transferurile de deşeuri, cu modificările şi completările ulterioare;g) mărfurilor care fac obiectul Regulamentului (CE) nr. 1.277/2005 al Comisiei din 27 iulie 2005 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 273/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului privind precursorii drogurilor şi a Regulamentului (CE) nr. 111/2005 al Consiliului de stabilire a normelor de monitorizare a comerţului între Comunitate şi ţările terţe cu precursori ai drogurilor;h) mărfurilor care fac obiectul Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, cu completările ulterioare.

   SECŢIUNEA a 5-a  Transformarea sub control vamal

   Art. 150. - Regimul de transformare sub control vamal permite ca mărfurile străine să fie utilizate pe teritoriul vamal al României pentru a fi supuse unor operaţiuni care le modifică natura sau starea, fără să fie supuse drepturilor de import sau măsurilor de politică comercială. Regimul permite punerea lor în liberă circulaţie cu plata drepturilor de import datorate pentru mărfurile rezultate din operaţiunile de transformare. Acestea sunt denumite produse transformate.

Page 61: Legea 86_2006

   Art. 151. - Cazurile şi condiţiile specifice în care se poate folosi regimul de transformare sub control vamal se stabilesc prin regulamentul vamal.   Art. 152. - Autorizaţia pentru transformare sub control vamal se acordă la cererea persoanei care efectuează transformarea sau care se ocupă de efectuarea acesteia.   Art. 153. - Autorizaţia pentru transformare sub control vamal se acordă numai:   a) persoanelor stabilite în România;   b) când mărfurile de import pot fi identificate în produsele transformate;   c) când natura sau starea mărfurilor din momentul plasării lor sub regim nu mai poate fi reconstituită economic după transformare;   d) când utilizarea regimului nu poate avea drept consecinţă eludarea efectelor reglementărilor privind originea şi a restricţiilor cantitative aplicabile mărfurilor importate;   e) când sunt îndeplinite condiţiile necesare ca regimul să ajute la crearea sau menţinerea activităţii de transformare a mărfurilor în România, fără să aducă atingere în mod vădit intereselor economice ale producătorilor naţionali de mărfuri similare. Prin regulamentul vamal se stabilesc cazurile în care aceste condiţii economice se consideră îndeplinite.   Art. 154. - Dispoziţiile art. 138 alin. (1), (2) şi (4) şi ale art. 139 se aplică în mod corespunzător.   Art. 155. - Când ia naştere o datorie vamală pentru mărfurile aflate în aceeaşi stare sau pentru produsele care sunt în stadii intermediare de transformare comparativ cu ceea ce s-a prevăzut în autorizaţie, cuantumul acestei datorii se stabileşte pe baza elementelor de taxare corespunzătoare mărfurilor de import în momentul acceptării declaraţiei de plasare a mărfurilor sub regimul de transformare sub control vamal.   Art. 156. - (1) În cazurile în care mărfurile de import îndeplineau condiţiile pentru a beneficia de un tratament tarifar preferenţial când au fost plasate sub regimul de transformare sub control vamal şi când acest tratament tarifar preferenţial este aplicabil produselor identice cu produsele transformate puse în liberă circulaţie, drepturile de import la care sunt supuse produsele transformate se calculează prin aplicarea taxei pentru tratamentul tarifar preferenţial respectiv.   (2) Dacă tratamentul tarifar preferenţial menţionat la alin. (1) este prevăzut pentru mărfurile de import în cadrul contingentelor tarifare sau plafoanelor tarifare, aplicarea taxei menţionate la alin. (1) cu privire la produsele transformate este, de asemenea, supusă condiţiei ca respectivul tratament tarifar preferenţial să fie aplicabil mărfurilor de import în momentul acceptării declaraţiei de punere în liberă circulaţie. În acest caz, cantităţii de mărfuri de import utilizate în mod real la fabricarea produselor transformate puse în liberă circulaţie i se aplică contingentele sau plafoanele tarifare în vigoare la momentul acceptării declaraţiei de punere în liberă circulaţie şi nu se procedează la aplicarea contingentelor sau plafoanelor tarifare deschise pentru produsele identice cu produsele transformate.

   Punere în aplicare SECŢIUNEA a 5-a prin Regulament Regulamentul din 07.06.2006 de aplicare a Codului vamal al Român... din 07/06/2006 :Art. 382. - Informaţiile prevăzute la art. 522 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93 se transmit Comisiei Europene de către Autoritatea Naţională a Vămilor.Art. 360. - (1) Cererea de autorizare în procedură normală, prevăzută la art. 497 alin. (1) şi (2) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, se depune pentru:a) antrepozitarea vamală, la direcţia regională vamală în a cărei rază de competenţă se află locul care urmează a fi aprobat ca antrepozit vamal sau, în cazul în care aceste locuri sunt situate în raza de competenţă teritorială a mai multor direcţii regionale vamale, la direcţia regională vamală în a cărei rază de competenţă solicitantul îşi ţine contabilitatea principală;b) perfecţionarea activă şi transformarea sub control vamal, la direcţia regională vamală în a cărei rază de competenţă se află locul în care urmează a se efectua operaţiunea de perfecţionare activă sau de transformare;c) admiterea temporară, la direcţia regională vamală în a cărei rază de competenţă se află locul în care mărfurile urmează să fie utilizate, fără a înlătura aplicarea prevederilor art. 580 alin. (2) paragraful al doilea din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93;d) perfecţionarea pasivă, la direcţia regională vamală în a cărei rază de competenţă se află mărfurile destinate exportului temporar.(2) În cazul prevăzut la art. 497 alin. (3) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, competenţa de autorizare aparţine biroului vamal în a cărui rază de competenţă se află locurile prevăzute la alin. (1).   Punere în aplicare SECŢIUNEA a 5-a prin Normă Norma din 21.05.2007 privind procedurile simplificate de vămuire... din 21/05/2007 :CAPITOLUL IV Proceduri simplificate de vămuire pentru regimurile de perfecţionare activă, transformare sub control vamal şi admitere temporarăSECŢIUNEA 1 Procedura declaraţiei incompleteArt. 63. - Dispoziţiile prevăzute la art. 9-15 se aplică în mod corespunzător pentru regimurile vamale de perfecţionare activă, transformare sub control vamal şi admitere temporară.SECŢIUNEA a 2-a Procedura declaraţiei simplificate şi de vămuire la domiciliu

Page 62: Legea 86_2006

Art. 64. - Este interzisă utilizarea procedurii declaraţiei simplificate în cazul mărfurilor plasate în regimurile vamale de perfecţionare activă, transformare sub control vamal şi admitere temporară.Art. 65. - (1) Autorizaţia pentru vămuirea la domiciliu se acordă cu condiţia deţinerii de către solicitant a autorizaţiei pentru regimul sau regimurile economice pentru care urmează să se aplice procedura de vămuire la domiciliu.(2) Prevederile art. 30-55 se aplică în mod corespunzător pentru regimurile vamale de perfecţionare activă, transformare sub control vamal şi admitere temporară.(3) În cazul mărfurilor supuse accizelor, garanţia instituită în favoarea biroului vamal conţine şi cuantumul accizelor datorate.   Punere în aplicare SECŢIUNEA a 5-a prin Normă Norma din 21.05.2007 privind procedurile simplificate de vămuire... din 21/05/2007 :ANEXA Nr. 1 la normeNr. ........ din .............Către biroul vamal:...............................

CERERE DE AUTORIZARE pentru procedura simplificată de vămuire

Societatea Comercială ............................, CUI .............., cu sediul în str. ..........................,localitatea ................, judeţul ..............., ţara ............., cod poştal ........, e-mail ................,telefon ...................., fax. .................., solicităm autorizare pentru:┌──────────────────────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────┐│ Proceduri │ Regimuri │├──────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────┤└──────────────────────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────────────────────┘ Solicităm ca pentru procedura de vămuire la domiciliu vămuirea să se efectueze la adresa/adresele punctului/punctelorde lucru din tabelul următor:┌──────────────────┬────────────────────┬────────────────────┬───────────────────┬──────────────────┬──────────────────┐│ Cod │ Nume locaţie │ Adresă │ E-mail │ Telefon │ Fax │├──────────────────┼────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┼──────────────────┼──────────────────┤└──────────────────┴────────────────────┴────────────────────┴───────────────────┴──────────────────┴──────────────────┘ Evidenţele vor fi ţinute la: ........................................................................................ Poziţiile tarifare ale mărfurilor din Tariful vamal comun pentru care se solicită autorizarea se găsesc în anexă. Documentul comercial utilizat: ...................................................................................... Solicităm, de asemenea, reprezentarea indirectă a firmei .............................................., cu sediul înstatul membru ............................................, cod de identificare fiscală ...............................,adresa ................................................................................................................. Lista documentelor anexate se găseşte în anexă. Numele şi prenumele .................................................. Semnătura şi ştampila ..................................................

Page 63: Legea 86_2006

   Punere în aplicare SECŢIUNEA a 5-a prin Normă Norma din 21.05.2007 privind procedurile simplificate de vămuire... din 21/05/2007 :ANEXA Nr. 3 la normeAUTORITATEA NAŢIONALĂ A VĂMILORBiroul vamal.................................AUTORIZAŢIEpentru utilizarea procedurii simplificate nr. ............ din data de ..............1. Denumirea şi sediul solicitantului: ....................................., adresa.......................................................................... localitatea ............................., judeţul............................., ţara ......................, codul poştal ................, e-mail ............, telefon ......................., fax ................................ .

2. Procedurile simplificate şi regimurile vamale pentru care se emite autorizaţia:Proceduri Regimuri

3. Poziţiile tarifare ale mărfurilor din Tariful vamal comun, pentru care se autorizează procedura simplificată, conform tabelului anexat.4. Cuantumul garanţiei instituite: ...................................... lei5. Termenul de prezentare a declaraţiei suplimentare cu caracter global, periodic sau recapitulativ, exprimat în zile: .............

6. Adresa locului/locurilor aprobate pentru utilizarea procedurii de vămuire la domiciliu:Cod Nume locaţie Adresa E-mail Telefon Fax

7. Locul evidenţelor: .......................................................8. Perioada de justificare a declaraţiilor vamale preautentificate, exprimată în zile: ...........................................................9. Denumirea documentului comercial: ........................................10. Termenul în care biroul vamal poate interveni, în cazul procedurii de vămuire la domiciliu, cu începere din momentul primirii avizului de sosire/informării de încărcare, este de ......... minute.11. Reprezentant indirect al firmei ........................................, cu sediul în statul membru ............................., cod de identificare fiscală ..............................., adresa ...................Şeful Biroului vamal,.................................   Punere în aplicare SECŢIUNEA a 5-a prin Normă Norma din 21.05.2007 privind procedurile simplificate de vămuire... din 21/05/2007 :CAPITOLUL VII Dispoziţii finaleArt. 108. - (1) În cazul în care un operator economic autorizat să utilizeze procedurile simplificate doreşte utilizarea unei proceduri simplificate care necesită autorizare la un alt birou vamal, acesta întocmeşte o nouă cerere scrisă potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 67 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93.(2) Cererea se completează utilizând aplicaţia «autorizări pentru procedurile simplificate de vămuire», aflată pe website-ul Autorităţii Naţionale a Vămilor, www.customs ro, secţiunea «Agenţi economici/Utilizarea sistemului informatic vamal». Cererea înregistrată în aplicaţia informatică se tipăreşte şi se depune, semnată şi ştampilată de către solicitant, la biroul vamal, împreună cu:a) declaraţia-angajament şi declaraţia pe propria răspundere prevăzute, în funcţie de procedura solicitată, la alin. (2) lit. d) şi alin (3) ale art. 17 sau la alin. (2) lit. d) şi alin. (3) ale art. 32;b) o fotocopie a autorizaţiei iniţiale.(3) Biroul vamal căruia îi este adresată noua cerere verifică condiţiile privind organizarea evidenţelor şi, în cazul procedurii de vămuire la domiciliu, noul loc solicitat. Totodată, acesta solicită biroului vamal emitent al primei autorizaţii fotocopii ale celorlalte documente depuse la dosarul iniţial de autorizare.(4) În cazul în care condiţiile legale sunt îndeplinite, noua autorizaţie pentru utilizarea procedurilor simplificate de vămuire se completează şi se tipăreşte în două exemplare din aplicaţia «autorizări pentru procedurile simplificate de vămuire». Modelul autorizaţiei este prevăzut în anexa nr. 67 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93. Aceasta se semnează de către şeful biroul vamal. Un exemplar al autorizaţiei se predă solicitantului, iar celălalt exemplar se păstrează în evidenţa biroului vamal. O copie a autorizaţiei se transmite Autorităţii Naţionale a Vămilor.Art. 109. - Operaţiunile vamale derulate potrivit prezentelor norme sunt supuse controlului ulterior cel puţin o dată pe trimestru, efectuându-se cu această ocazie şi controlul garanţiei.Art. 110. - Orice modificări intervenite în datele de identificare ale titularului vor fi aduse la cunoştinţa biroului vamal competent, în scris, în termen de 24 de ore de la producerea lor. Dacă modificările respective presupun modificarea autorizaţiei, biroul vamal procedează în conformitate cu art. 19.Art. 111. - Registrele prevăzute în anexele nr. 6, 7, 8 şi 9 pot fi ţinute pe suport informatic, cu aprobarea biroului vamal care a emis autorizaţia pentru utilizarea procedurii simplificate de vămuire.Art. 112. - Autoritatea Naţională a Vămilor aprobă, în cazuri justificate economic, utilizarea procedurilor simplificate de vămuire pentru unele categorii de mărfuri care, potrivit reglementărilor legale, se încadrează în

Page 64: Legea 86_2006

categoria produselor cu dublă utilizare.Art. 114. - (1) Până la data de 14 martie 2009 modelele cererii şi autorizaţiei pentru utilizarea procedurilor simplificate, care se găsesc în aplicaţia «autorizări pentru procedurile simplificate de vămuire», aflată pe website-ul Autorităţii Naţionale a Vămilor www.customs.ro, secţiunea Agenţi economici/Utilizarea sistemului informatic vamal, sunt cele prevăzute în anexele nr. 1 şi 3 la prezentele norme. Începând cu data de 15 martie 2009 modelele cererii şi autorizaţiei din aplicaţie se înlocuiesc cu cele din anexa nr. 67 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93.(2) În perioada 1 ianuarie 2009-14 martie 2009, persoanele care solicită autorizaţie pentru utilizarea procedurilor simplificate completează şi înregistrează în aplicaţia «autorizări pentru procedurile simplificate de vămuire» cererea prevăzută în anexa nr. 1 la prezentele norme, fără a o tipări, şi prezintă biroului vamal o cerere conform modelului prevăzut în anexa nr. 67 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, completată manual, semnată şi ştampilată de reprezentantul legal al acestora. Dacă condiţiile legale sunt îndeplinite, birourile vamale completează, prin intermediul aplicaţiei «autorizări pentru procedurile simplificate de vămuire», autorizaţia al cărei model este prevăzut în anexa nr. 3 la prezentele norme, o înregistrează fără a o tipări şi eliberează solicitantului o autorizaţie, conform modelului din anexa nr. 67 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, completată manual, semnată şi ştampilată.Art. 1141. - (1) În aplicarea prevederilor art. 2 din Regulamentul (CE) nr. 1.192/2008 al Comisiei de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 2.454/93 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar, până la data de 14 martie 2009 birourile vamale reevaluează, în conformitate cu prevederile art. 253 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, autorizaţiile pentru utilizarea procedurilor simplificate de vămuire, emise anterior datei de 1 ianuarie 2009.(2) Dacă în urma reevaluării prevăzute la alin. (1) condiţiile de autorizare prevăzute la art. 261, respectiv art. 264 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93:a) sunt îndeplinite, birourile vamale emit noi autorizaţii la cererea titularilor;b) nu sunt îndeplinite, autorizaţiile pentru utilizarea procedurilor simplificate de vămuire emise anterior datei de 1 ianuarie 2009 îşi încetează valabilitatea la data de 14 martie 2009.Art. 115. - Dispoziţiile prezentelor norme se completează cu prevederile Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 2.913/92, Regulamentului Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, Legii nr. 86/2006 şi Hotărârii Guvernului nr. 707/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României.Art. 116. - Anexele nr. 1-10 fac parte integrantă din prezentele norme.   Punere în aplicare SECŢIUNEA a 5-a prin Normă Norma din 21.05.2007 privind procedurile simplificate de vămuire... din 21/05/2007 :CAPITOLUL I Dispoziţii generaleArt. 1. - Declararea mărfurilor la autoritatea vamală în vederea plasării sub un regim vamal se poate face, prin derogare de la declararea mărfurilor în procedură normală, prin utilizarea unor proceduri simplificate, după cum urmează:a) Procedura declaraţiei incomplete - prevăzută la art. 253 alin. (1) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului Consiliului nr. 2.913/92 de instituire a Codului vamal comunitar - permite autorităţii vamale să accepte, în cazuri temeinic justificate, o declaraţie care nu este însoţită de toate documentele cerute pentru plasarea sub regimul vamal respectiv; documentele care pot lipsi sunt cele necesare pentru calculul drepturilor de import sau export aferente mărfurilor plasate sub regimul vamal respectiv; declarantul este obligat să prezinte ulterior biroului vamal documentele lipsă.b) Procedura declaraţiei simplificate, prevăzută la art. 253 alin. (2) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, permite, în cazul operaţiunilor cu caracter repetitiv, ca mărfurile să fie plasate sub regimul vamal de punere în liberă circulaţie sau export, pe baza depunerii unei declaraţii simplificate, cu condiţia depunerii ulterioare a unei declaraţii suplimentare cu caracter global, periodic sau recapitulativ sub forma documentului administrativ unic.Prin operaţiuni cu caracter repetitiv se înţelege transporturile de marfă având acelaşi destinatar şi acelaşi expeditor, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:(i) au frecvenţă mai mare de două transporturi pe săptămână;(ii) marfa transportată se încadrează la acelaşi cod tarifar;(iii) ţara de expediţie şi ţara de destinaţie, precum şi regimul vamal şi cel tarifar aplicabile rămân neschimbate.Declaraţia simplificată are forma unui document comercial convenit cu autoritatea vamală şi trebuie însoţită de o cerere de plasare a mărfurilor sub regim.c) Procedura de vămuire la domiciliu - prevăzută la art. 253 alin. (3) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93 - permite ca plasarea mărfurilor sub regimul vamal în cauză să se efectueze la sediul persoanei interesate sau în alte locuri desemnate sau aprobate de autorităţile vamale.Art. 2. - (1) Autorizaţia pentru procedura declaraţiei simplificate sau pentru procedura de vămuire la domiciliu se acordă, în condiţiile prezentelor norme, persoanelor juridice care se află în una dintre următoarele situaţii:a) solicită utilizarea procedurilor simplificate pentru uzul lor propriu;b) solicită utilizarea procedurilor simplificate în calitate de reprezentant direct sau indirect.(2) Persoanele juridice prevăzute la alin. (1) pot apela la serviciile unui reprezentant direct pentru întocmirea formalităţilor vamale în procedură simplificată.(3) Autorizaţiile solicitate de persoanele prevăzute la alin. (1) lit. b) se acordă cu condiţia existenţei unor evidenţe şi a punerii în aplicare a unor proceduri adecvate care să permită autorităţii vamale de autorizare să identifice persoanele reprezentate şi să efectueze controale vamale corespunzătoare.(4) În cazul autorizării persoanelor prevăzute la alin. (1) lit. b), acestea au obligaţia ţinerii de evidenţe separate, potrivit prezentelor norme, pentru fiecare dintre persoanele pe care le reprezintă.Art. 3. - (1) Autorizarea utilizării procedurilor simplificate menţionate la art. 1 lit. b) şi c) implică efectuarea în

Page 65: Legea 86_2006

prealabil de către autoritatea vamală a unei verificări al cărei obiectiv este acela de a permite cunoaşterea activităţii şi organizării interne a persoanei solicitante.(2) În cazul respingerii cererii de autorizare a utilizării procedurilor simplificate de vămuire, conform art. 6 alin. (3) din Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2.913/92 de instituire a Codului vamal comunitar, decizia autorităţii vamale trebuie să facă obiectul unui răspuns scris, în care se menţionează motivele acestei respingeri.Art. 4. - (1) Utilizarea procedurilor simplificate, potrivit prezentelor norme, se efectuează cu respectarea prevederilor art. 257, ale art. 262 şi ale art. 267 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, privind constituirea de către titularul autorizaţiei a unei garanţii în favoarea biroului vamal.(2) Este interzisă utilizarea procedurii de vămuire la domiciliu de către titularul autorizaţiei, dacă garanţia constituită în favoarea biroului vamal nu acoperă drepturile de import care trebuie plătite. În acest caz, titularul autorizaţiei este obligat să prezinte mărfurile la biroul vamal şi să aplice procedura normală de vămuire.(3) De asemenea, este interzisă utilizarea procedurilor simplificate, dacă cuantumul taxei pe valoarea adăugată şi, după caz, cel al accizelor nu au fost achitate sau garantate, potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.Art. 5. - Procedurile simplificate menţionate la art. 1 pot fi utilizate pentru plasarea mărfurilor şi încheierea regimurilor vamale prevăzute în titlul IX "Proceduri simplificate" din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93.Art. 7. - Pentru mărfurile restricţionate, astfel cum acestea sunt definite la art. 269 alin. (2) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, titularul este obligat să deţină toate documentele necesare operaţiunii de vămuire.Art. 8. - Procedurile simplificate de vămuire pot fi aplicate tututor mărfurilor, cu excepţia:a) mărfurilor care, potrivit reglementărilor legale, se încadrează în categoria produselor strategice, prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/1999 privind regimul de control al exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni cu produse militare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 595/2004;b) mărfurilor care intră sub incidenţa prevederilor privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare, prevăzute de Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 27 iunie 2006;c) mărfurilor în cazul cărora verificarea îndeplinirii altor condiţii stabilite prin reglementări speciale impune prelevarea de către autoritatea vamală de eşantioane în vederea analizelor tehnice sau de laborator pentru fiecare operaţiune;d) mărfurilor care fac obiectul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 129/2006 privind regimul de control al exporturilor de produse şi tehnologii cu dublă utilizare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 136/2007;e) mărfurilor care intră sub incidenţa măsurilor din cadrul politicii agricole comune, care, în baza unor reglementări, stabilesc acordarea unor preferinţe tarifare, condiţionate de controlul destinaţiei finale, sau acordarea unor restituiri la export.f) mărfurilor care fac obiectul Regulamentului (CE) nr. 1.013/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 iunie 2006 privind transferurile de deşeuri, cu modificările şi completările ulterioare;g) mărfurilor care fac obiectul Regulamentului (CE) nr. 1.277/2005 al Comisiei din 27 iulie 2005 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 273/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului privind precursorii drogurilor şi a Regulamentului (CE) nr. 111/2005 al Consiliului de stabilire a normelor de monitorizare a comerţului între Comunitate şi ţările terţe cu precursori ai drogurilor;h) mărfurilor care fac obiectul Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, cu completările ulterioare.

   SECŢIUNEA a 6-a  Admiterea temporară

   Art. 157. - Regimul de admitere temporară permite utilizarea pe teritoriul vamal al României, cu exonerarea totală sau parţială de drepturi de import şi fără a fi supuse măsurilor de politică comercială, a mărfurilor străine destinate reexportului, fără să fi suferit vreo modificare în afara deprecierii normale datorate utilizării lor.   Art. 158. - Autorizaţia de admitere temporară se acordă la cererea persoanei care utilizează mărfurile sau care se ocupă ca acestea să fie utilizate.   Art. 159. - Autoritatea vamală refuză acordarea regimului de admitere temporară când este imposibil să se asigure identificarea mărfurilor de import. Autoritatea vamală poate însă autoriza utilizarea regimului de admitere temporară fără asigurarea identificării mărfurilor când, având în vedere natura acestora sau a operaţiunilor de îndeplinit, absenţa măsurilor de identificare nu poate duce la o folosire abuzivă a regimului.   Art. 160. - (1) Autoritatea vamală stabileşte termenul în care mărfurile de import trebuie să fie reexportate sau să li se dea o altă destinaţie vamală. Termenul aprobat trebuie să fie suficient pentru ca obiectivul utilizării autorizate să fie atins.   (2) Termenul maxim în care mărfurile pot rămâne în regimul de admitere temporară este de 24 de luni. Autoritatea vamală poate stabili reducerea termenului, cu acordul persoanei în cauză.   (3) Autoritatea vamală poate, numai în împrejurări excepţionale, la cererea persoanei în cauză şi în limite raţionale, să prelungească termenul prevăzut la alin. (2) pentru a permite utilizarea autorizată.   Art. 161. - Cazurile şi condiţiile speciale în care regimul de admitere temporară poate fi utilizat cu exonerare totală de drepturi de import se stabilesc prin regulamentul vamal.   Art. 162. - (1) Utilizarea regimului de admitere temporară cu exonerare parţială de drepturi de import se acordă pentru mărfurile care nu sunt prevăzute la art. 161 sau care, chiar dacă sunt menţionate, nu îndeplinesc

Page 66: Legea 86_2006

toate condiţiile prevăzute în articolul respectiv pentru acordarea admiterii temporare cu exonerare totală de drepturi de import.   (2) Prin regulamentul vamal se stabilesc lista mărfurilor pentru care nu poate fi utilizat regimul de admitere temporară cu exonerare parţială de drepturi de import, precum şi condiţiile în care se poate recurge la acest regim.   Art. 163. - (1) Cuantumul drepturilor de import de plătit pentru mărfurile plasate sub regimul de admitere temporară cu exonerare parţială de drepturi de import se stabileşte la 3%, pentru fiecare lună sau fracţie de lună în care mărfurile sunt plasate sub regimul de admitere temporară cu exonerare parţială de drepturi, din cuantumul drepturilor care ar fi fost plătite dacă astfel de mărfuri ar fi fost puse în liberă circulaţie la data la care au fost plasate sub regimul de admitere temporară.   (2) Cuantumul drepturilor de import de încasat nu îl poate depăşi pe acela care ar fi trebuit încasat dacă mărfurile respective ar fi fost puse în liberă circulaţie la data la care au fost plasate sub regimul de admitere temporară, fără să se ia în considerare majorările de întârziere care ar putea fi aplicate.   (3) Transferul drepturilor şi obligaţiilor care decurg din regimul de admitere temporară, conform prevederilor art. 112, nu presupune aplicarea aceloraşi măsuri de exonerare pentru fiecare dintre perioadele de utilizare avute în vedere.   (4) Când transferul menţionat la alin. (3) se efectuează cu exonerare parţială pentru ambii titulari autorizaţi să utilizeze regimul în aceeaşi lună, titularul autorizaţiei iniţiale este obligat să plătească cuantumul drepturilor de import pentru întreaga lună.   Art. 164. - (1) Când ia naştere o datorie vamală pentru mărfurile de import, cuantumul unei astfel de datorii se stabileşte pe baza elementelor de taxare corespunzătoare acestor mărfuri în momentul acceptării declaraţiei de plasare a mărfurilor sub regimul de admitere temporară. Cu toate acestea, când dispoziţiile menţionate la art. 161 prevăd astfel, cuantumul datoriei se determină pe baza elementelor de taxare corespunzătoare mărfurilor în cauză aplicabile în momentul naşterii datoriei vamale.   (2) În cazul în care, din alte raţiuni decât cele de plasare a mărfurilor sub regimul de admitere temporară cu exonerare parţială de drepturi de import, ia naştere o datorie vamală pentru mărfurile plasate sub regimul menţionat, cuantumul acesteia este egal cu diferenţa dintre cuantumul drepturilor calculate conform alin. (1) şi al celor de plătit, conform art. 163.

   Punere în aplicare SECŢIUNEA a 6-a prin Regulament Regulamentul din 07.06.2006 de aplicare a Codului vamal al Român... din 07/06/2006 :ANEXA Nr. 33 la regulamentA. MĂSURIale autorităţii vamale privind containerelecare nu corespund normelor tehnice(Art. 418)1. Dacă se constată că containerele agreate nu corespund prescripţiilor tehnice, autoritatea vamală refuză recunoaşterea valabilităţii agreării, cu excepţia cazului în care diferenţele constatate sunt de importanţă minoră şi nu creează nici un risc de fraudă.2. Dacă un container prezinta un defect sau o lipsă majoră, devenind astfel neconform cu normele în baza cărora a fost agreat pentru transportul sub sigilii vamale, autoritatea vamală informează transportatorul sau reprezentantul acestuia ca acesta să aducă acel container in starea corespunzătoare normelor de agreare, cu condiţia ca reparaţiile să poată fi efectuate rapid. În cazul în care containerul a fost reparat transportul sub sigiliu vamal poate fi continuat. În caz contrar sau când transportatorul ori reprezentantul acestuia preferă repararea containerului în ţara în care a fost agreat, autoritatea vamală:a) refuză autorizarea transportului şi aplicarea sigiliilor, când aceasta aplicare este necesară; saub) retrag containerul din circulaţie şi dispun transbordarea acestuia într-un alt mijloc de transport; sauc) autorizează continuarea transportului conform procedurilor care, fiind aplicate, nu prezinta riscuri de contrabandă, de pierdere ori de prejudiciere a mărfurilor transportate in container. Defectul sau lipsa constatată se menţionează de autoritatea vamală in documentele de tranzit.Pentru a se asigura ca reparaţia containerului se efectuează într-un mod adecvat autoritatea vamală retrage placa de agreare.Când autoritatea vamală retrage placa de agreare sau descoperă la o serie de containere un defect ori o lipsa majoră care le face neconforme cu normele de agreare, ele notifică transportatorului sau reprezentantului acestuia defecţiunea constatată sau retragerea plăcii ori, după caz, administraţiei vamale care a emis agrearea. Autorităţilor răspunzătoare de agrearea iniţială trebuie să li se solicite să intervină în soluţionarea cazului.3. Un container se consideră ca prezentând un defect sau o lipsa majoră atunci când:a) mărfurile pot fi sustrase din partea sigilată a containerului sau introduse in acesta fără a fi lăsate urme vizibile de efracţie sau fără ruperea sigiliilor vamale;b) sigiliile vamale nu pot fi aplicate containerului într-un mod simplu şi eficace;c) containerul prezintă spaţii ascunse care permit disimularea mărfurilor;d) toate spaţiile destinate mărfurilor nu sunt uşor accesibile pentru controlul vamal.   

Page 67: Legea 86_2006

Punere în aplicare SECŢIUNEA a 6-a prin Regulament Regulamentul din 07.06.2006 de aplicare a Codului vamal al Român... din 07/06/2006 :Art. 416. - (1) În sensul prezentei subsecţiuni, prin termenii de mai jos se înţelege:d) container - un mecanism-cadru, cisternă, caroserie sau alt mecanism analog precum un compartiment, total sau parţial închis care este destinat să fie încărcat cu mărfuri; are un caracter permanent şi este suficient de rezistent pentru a fi folosit în mod repetat; este special conceput pentru a facilita transportul mărfurilor fără a afecta încărcătura, pe unul sau mai multe mijloace de transport; este construit astfel încât permite manipularea şi transbordarea de pe un mijloc de transport pe altul; este construit astfel încât să fie uşor de încărcat şi descărcat şi să aibă un volum interior de cel puţin 1 m3.Platformele descoperite sunt asimilate containerelor.Termenul container cuprinde accesoriile şi echipamentele acestuia, cu condiţia să fie transportate împreună. Termenul container nu cuprinde vehicule, accesorii sau piese detaşate de pe vehicule, ambalajele şi nici paletele. Cu toate acestea, termenul container se aplică şi containerelor utilizate în trafic aerian la un volum interior de cel puţin 1 m3;e) transport sub sigiliu vamal - utilizarea unui container pentru transportul mărfurilor când identificarea lor este asigurată prin sigilarea containerului;f) caroserie demontabilă - un compartiment de încărcare care nu este în dotarea nici unui mijloc de locomoţie şi care este construit în principal pentru a fi transportat pe vehicule rutiere, şasiul acestui vehicul şi cadrul inferior al caroseriei care este special adaptată în acest scop. Această definiţie acoperă totodată caroseriile mobile care sunt compartimentele de încărcare special construite pentru transporturi combinate;g) container ce are un compartiment parţial închis - mecanism care este în general constituit dintr-un planşeu şi o superstructură delimitând un fel de încărcătură echivalent celui unui container închis. Suprastructura este în general făcută din elemente metalice ce constituie carcasa containerului. Acest tip de container poate comporta unul sau mai mulţi pereţi laterali sau frontali. Anumite containere de acest tip au un acoperiş legat la planşeu prin cadre verticale. Containerele de acest tip sunt utilizate în special pentru transportul mărfurilor voluminoase;h) platforme descoperite - platforme de încărcare care nu au o suprastructură sau au una incompletă care are aceeaşi lungime şi lăţime a bazei ca a containerului şi sunt echipate cu piese ce au colţuri superioare şi inferioare dispuse în laturile platformei pentru a permite utilizarea aceloraşi dispozitive de amarare şi de ridicare ca pentru containere;i) accesorii şi echipamente pentru containere - ansamblul următoarelor dispozitive: echipamente destinate pentru a controla, a modifica sau a menţine temperatura în interiorul containerului; mici aparate - de înregistrare a temperaturii - utilizate pentru a indica sau a înregistra variaţiile privind condiţiile ambiante: - pereţii interiori, paletele, suporturile, rafturile şi alte dispozitive similare;j) palete - dispozitive pe planşeul cărora pot fi grupate anumite cantităţi de mărfuri ce constituie o unitate de încărcare în vederea transportului sau în vederea administrării.Acest dispozitiv este constituit, fie din două planşee legate între ele, fie dintr-un planşeu aşezat în picioare sau, dintr-un planşeu special utilizat în traficul aerian; înălţimea sa totală este redusă pe cât posibil pentru a permite administrarea sau aşezarea pe rulouri sau pe transpalete;k) utilizatorul containerului sau a paletelor - persoana care, proprietară sau nu a acestor containere sau a acestor palete, controlează efectiv mişcările;l) beneficiarul regimului pentru un container sau palete - utilizatorul containerului sau al paletelor ori reprezentantul său.Art. 418. - (4) Dacă se constată că unele containere agreate nu satisfac prescripţiile tehnice ori dacă un container prezintă defecţiuni majore şi, în consecinţă, nu îndeplineşte normele de agreare pentru transportul sub sigilii vamale, autoritatea vamală ia măsurile prevăzute în anexa nr. 33.   Punere în aplicare SECŢIUNEA a 6-a prin Regulament Regulamentul din 07.06.2006 de aplicare a Codului vamal al Român... din 07/06/2006 :Art. 360. - (1) Cererea de autorizare în procedură normală, prevăzută la art. 497 alin. (1) şi (2) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, se depune pentru:a) antrepozitarea vamală, la direcţia regională vamală în a cărei rază de competenţă se află locul care urmează a fi aprobat ca antrepozit vamal sau, în cazul în care aceste locuri sunt situate în raza de competenţă teritorială a mai multor direcţii regionale vamale, la direcţia regională vamală în a cărei rază de competenţă solicitantul îşi ţine contabilitatea principală;b) perfecţionarea activă şi transformarea sub control vamal, la direcţia regională vamală în a cărei rază de competenţă se află locul în care urmează a se efectua operaţiunea de perfecţionare activă sau de transformare;c) admiterea temporară, la direcţia regională vamală în a cărei rază de competenţă se află locul în care mărfurile urmează să fie utilizate, fără a înlătura aplicarea prevederilor art. 580 alin. (2) paragraful al doilea din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93;d) perfecţionarea pasivă, la direcţia regională vamală în a cărei rază de competenţă se află mărfurile destinate exportului temporar.(2) În cazul prevăzut la art. 497 alin. (3) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, competenţa de autorizare aparţine biroului vamal în a cărui rază de competenţă se află locurile prevăzute la alin. (1).Art. 382. - Informaţiile prevăzute la art. 522 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93 se transmit Comisiei Europene de către Autoritatea Naţională a Vămilor.   Punere în aplicare SECŢIUNEA a 6-a prin Normă Norma din 21.05.2007 privind procedurile simplificate de vămuire... din 21/05/2007 :CAPITOLUL IV Proceduri simplificate de vămuire pentru regimurile de perfecţionare activă, transformare sub

Page 68: Legea 86_2006

control vamal şi admitere temporarăSECŢIUNEA 1 Procedura declaraţiei incompleteArt. 63. - Dispoziţiile prevăzute la art. 9-15 se aplică în mod corespunzător pentru regimurile vamale de perfecţionare activă, transformare sub control vamal şi admitere temporară.SECŢIUNEA a 2-a Procedura declaraţiei simplificate şi de vămuire la domiciliuArt. 64. - Este interzisă utilizarea procedurii declaraţiei simplificate în cazul mărfurilor plasate în regimurile vamale de perfecţionare activă, transformare sub control vamal şi admitere temporară.Art. 65. - (1) Autorizaţia pentru vămuirea la domiciliu se acordă cu condiţia deţinerii de către solicitant a autorizaţiei pentru regimul sau regimurile economice pentru care urmează să se aplice procedura de vămuire la domiciliu.(2) Prevederile art. 30-55 se aplică în mod corespunzător pentru regimurile vamale de perfecţionare activă, transformare sub control vamal şi admitere temporară.(3) În cazul mărfurilor supuse accizelor, garanţia instituită în favoarea biroului vamal conţine şi cuantumul accizelor datorate.   Punere în aplicare SECŢIUNEA a 6-a prin Normă Norma din 21.05.2007 privind procedurile simplificate de vămuire... din 21/05/2007 :ANEXA Nr. 1 la normeNr. ........ din .............Către biroul vamal:...............................

CERERE DE AUTORIZARE pentru procedura simplificată de vămuire

Societatea Comercială ............................, CUI .............., cu sediul în str. ..........................,localitatea ................, judeţul ..............., ţara ............., cod poştal ........, e-mail ................,telefon ...................., fax. .................., solicităm autorizare pentru:┌──────────────────────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────┐│ Proceduri │ Regimuri │├──────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────┤└──────────────────────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────────────────────┘ Solicităm ca pentru procedura de vămuire la domiciliu vămuirea să se efectueze la adresa/adresele punctului/punctelorde lucru din tabelul următor:┌──────────────────┬────────────────────┬────────────────────┬───────────────────┬──────────────────┬──────────────────┐│ Cod │ Nume locaţie │ Adresă │ E-mail │ Telefon │ Fax │├──────────────────┼────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┼──────────────────┼──────────────────┤└──────────────────┴────────────────────┴────────────────────┴───────────────────┴──────────────────┴──────────────────┘ Evidenţele vor fi ţinute la: ........................................................................................ Poziţiile tarifare ale mărfurilor din Tariful vamal comun pentru care se solicită autorizarea se găsesc în anexă. Documentul comercial utilizat: ...................................................................................... Solicităm, de asemenea, reprezentarea indirectă a firmei .............................................., cu sediul înstatul membru ............................................, cod de identificare fiscală ...............................,adresa ................................................................................................................. Lista documentelor anexate se găseşte în anexă. Numele şi prenumele ...................

Page 69: Legea 86_2006

............................... Semnătura şi ştampila ..................................................   Punere în aplicare SECŢIUNEA a 6-a prin Normă Norma din 21.05.2007 privind procedurile simplificate de vămuire... din 21/05/2007 :ANEXA Nr. 3 la normeAUTORITATEA NAŢIONALĂ A VĂMILORBiroul vamal.................................AUTORIZAŢIEpentru utilizarea procedurii simplificate nr. ............ din data de ..............1. Denumirea şi sediul solicitantului: ....................................., adresa.......................................................................... localitatea ............................., judeţul............................., ţara ......................, codul poştal ................, e-mail ............, telefon ......................., fax ................................ .

2. Procedurile simplificate şi regimurile vamale pentru care se emite autorizaţia:Proceduri Regimuri

3. Poziţiile tarifare ale mărfurilor din Tariful vamal comun, pentru care se autorizează procedura simplificată, conform tabelului anexat.4. Cuantumul garanţiei instituite: ...................................... lei5. Termenul de prezentare a declaraţiei suplimentare cu caracter global, periodic sau recapitulativ, exprimat în zile: .............

6. Adresa locului/locurilor aprobate pentru utilizarea procedurii de vămuire la domiciliu:Cod Nume locaţie Adresa E-mail Telefon Fax

7. Locul evidenţelor: .......................................................8. Perioada de justificare a declaraţiilor vamale preautentificate, exprimată în zile: ...........................................................9. Denumirea documentului comercial: ........................................10. Termenul în care biroul vamal poate interveni, în cazul procedurii de vămuire la domiciliu, cu începere din momentul primirii avizului de sosire/informării de încărcare, este de ......... minute.11. Reprezentant indirect al firmei ........................................, cu sediul în statul membru ............................., cod de identificare fiscală ..............................., adresa ...................Şeful Biroului vamal,.................................   Punere în aplicare SECŢIUNEA a 6-a prin Normă Norma din 21.05.2007 privind procedurile simplificate de vămuire... din 21/05/2007 :CAPITOLUL VII Dispoziţii finaleArt. 108. - (1) În cazul în care un operator economic autorizat să utilizeze procedurile simplificate doreşte utilizarea unei proceduri simplificate care necesită autorizare la un alt birou vamal, acesta întocmeşte o nouă cerere scrisă potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 67 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93.(2) Cererea se completează utilizând aplicaţia «autorizări pentru procedurile simplificate de vămuire», aflată pe website-ul Autorităţii Naţionale a Vămilor, www.customs ro, secţiunea «Agenţi economici/Utilizarea sistemului informatic vamal». Cererea înregistrată în aplicaţia informatică se tipăreşte şi se depune, semnată şi ştampilată de către solicitant, la biroul vamal, împreună cu:a) declaraţia-angajament şi declaraţia pe propria răspundere prevăzute, în funcţie de procedura solicitată, la alin. (2) lit. d) şi alin (3) ale art. 17 sau la alin. (2) lit. d) şi alin. (3) ale art. 32;b) o fotocopie a autorizaţiei iniţiale.(3) Biroul vamal căruia îi este adresată noua cerere verifică condiţiile privind organizarea evidenţelor şi, în cazul procedurii de vămuire la domiciliu, noul loc solicitat. Totodată, acesta solicită biroului vamal emitent al primei autorizaţii fotocopii ale celorlalte documente depuse la dosarul iniţial de autorizare.(4) În cazul în care condiţiile legale sunt îndeplinite, noua autorizaţie pentru utilizarea procedurilor simplificate de vămuire se completează şi se tipăreşte în două exemplare din aplicaţia «autorizări pentru procedurile simplificate de vămuire». Modelul autorizaţiei este prevăzut în anexa nr. 67 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93. Aceasta se semnează de către şeful biroul vamal. Un exemplar al autorizaţiei se predă solicitantului, iar celălalt exemplar se păstrează în evidenţa biroului vamal. O copie a autorizaţiei se transmite Autorităţii Naţionale a Vămilor.Art. 109. - Operaţiunile vamale derulate potrivit prezentelor norme sunt supuse controlului ulterior cel puţin o dată pe trimestru, efectuându-se cu această ocazie şi controlul garanţiei.Art. 110. - Orice modificări intervenite în datele de identificare ale titularului vor fi aduse la cunoştinţa biroului vamal competent, în scris, în termen de 24 de ore de la producerea lor. Dacă modificările respective presupun

Page 70: Legea 86_2006

modificarea autorizaţiei, biroul vamal procedează în conformitate cu art. 19.Art. 111. - Registrele prevăzute în anexele nr. 6, 7, 8 şi 9 pot fi ţinute pe suport informatic, cu aprobarea biroului vamal care a emis autorizaţia pentru utilizarea procedurii simplificate de vămuire.Art. 112. - Autoritatea Naţională a Vămilor aprobă, în cazuri justificate economic, utilizarea procedurilor simplificate de vămuire pentru unele categorii de mărfuri care, potrivit reglementărilor legale, se încadrează în categoria produselor cu dublă utilizare.Art. 114. - (1) Până la data de 14 martie 2009 modelele cererii şi autorizaţiei pentru utilizarea procedurilor simplificate, care se găsesc în aplicaţia «autorizări pentru procedurile simplificate de vămuire», aflată pe website-ul Autorităţii Naţionale a Vămilor www.customs.ro, secţiunea Agenţi economici/Utilizarea sistemului informatic vamal, sunt cele prevăzute în anexele nr. 1 şi 3 la prezentele norme. Începând cu data de 15 martie 2009 modelele cererii şi autorizaţiei din aplicaţie se înlocuiesc cu cele din anexa nr. 67 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93.(2) În perioada 1 ianuarie 2009-14 martie 2009, persoanele care solicită autorizaţie pentru utilizarea procedurilor simplificate completează şi înregistrează în aplicaţia «autorizări pentru procedurile simplificate de vămuire» cererea prevăzută în anexa nr. 1 la prezentele norme, fără a o tipări, şi prezintă biroului vamal o cerere conform modelului prevăzut în anexa nr. 67 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, completată manual, semnată şi ştampilată de reprezentantul legal al acestora. Dacă condiţiile legale sunt îndeplinite, birourile vamale completează, prin intermediul aplicaţiei «autorizări pentru procedurile simplificate de vămuire», autorizaţia al cărei model este prevăzut în anexa nr. 3 la prezentele norme, o înregistrează fără a o tipări şi eliberează solicitantului o autorizaţie, conform modelului din anexa nr. 67 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, completată manual, semnată şi ştampilată.Art. 1141. - (1) În aplicarea prevederilor art. 2 din Regulamentul (CE) nr. 1.192/2008 al Comisiei de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 2.454/93 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar, până la data de 14 martie 2009 birourile vamale reevaluează, în conformitate cu prevederile art. 253 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, autorizaţiile pentru utilizarea procedurilor simplificate de vămuire, emise anterior datei de 1 ianuarie 2009.(2) Dacă în urma reevaluării prevăzute la alin. (1) condiţiile de autorizare prevăzute la art. 261, respectiv art. 264 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93:a) sunt îndeplinite, birourile vamale emit noi autorizaţii la cererea titularilor;b) nu sunt îndeplinite, autorizaţiile pentru utilizarea procedurilor simplificate de vămuire emise anterior datei de 1 ianuarie 2009 îşi încetează valabilitatea la data de 14 martie 2009.Art. 115. - Dispoziţiile prezentelor norme se completează cu prevederile Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 2.913/92, Regulamentului Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, Legii nr. 86/2006 şi Hotărârii Guvernului nr. 707/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României.Art. 116. - Anexele nr. 1-10 fac parte integrantă din prezentele norme.   Punere în aplicare SECŢIUNEA a 6-a prin Normă Norma din 21.05.2007 privind procedurile simplificate de vămuire... din 21/05/2007 :CAPITOLUL I Dispoziţii generaleArt. 1. - Declararea mărfurilor la autoritatea vamală în vederea plasării sub un regim vamal se poate face, prin derogare de la declararea mărfurilor în procedură normală, prin utilizarea unor proceduri simplificate, după cum urmează:a) Procedura declaraţiei incomplete - prevăzută la art. 253 alin. (1) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului Consiliului nr. 2.913/92 de instituire a Codului vamal comunitar - permite autorităţii vamale să accepte, în cazuri temeinic justificate, o declaraţie care nu este însoţită de toate documentele cerute pentru plasarea sub regimul vamal respectiv; documentele care pot lipsi sunt cele necesare pentru calculul drepturilor de import sau export aferente mărfurilor plasate sub regimul vamal respectiv; declarantul este obligat să prezinte ulterior biroului vamal documentele lipsă.b) Procedura declaraţiei simplificate, prevăzută la art. 253 alin. (2) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, permite, în cazul operaţiunilor cu caracter repetitiv, ca mărfurile să fie plasate sub regimul vamal de punere în liberă circulaţie sau export, pe baza depunerii unei declaraţii simplificate, cu condiţia depunerii ulterioare a unei declaraţii suplimentare cu caracter global, periodic sau recapitulativ sub forma documentului administrativ unic.Prin operaţiuni cu caracter repetitiv se înţelege transporturile de marfă având acelaşi destinatar şi acelaşi expeditor, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:(i) au frecvenţă mai mare de două transporturi pe săptămână;(ii) marfa transportată se încadrează la acelaşi cod tarifar;(iii) ţara de expediţie şi ţara de destinaţie, precum şi regimul vamal şi cel tarifar aplicabile rămân neschimbate.Declaraţia simplificată are forma unui document comercial convenit cu autoritatea vamală şi trebuie însoţită de o cerere de plasare a mărfurilor sub regim.c) Procedura de vămuire la domiciliu - prevăzută la art. 253 alin. (3) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93 - permite ca plasarea mărfurilor sub regimul vamal în cauză să se efectueze la sediul persoanei interesate sau în alte locuri desemnate sau aprobate de autorităţile vamale.Art. 2. - (1) Autorizaţia pentru procedura declaraţiei simplificate sau pentru procedura de vămuire la domiciliu se acordă, în condiţiile prezentelor norme, persoanelor juridice care se află în una dintre următoarele situaţii:a) solicită utilizarea procedurilor simplificate pentru uzul lor propriu;b) solicită utilizarea procedurilor simplificate în calitate de reprezentant direct sau indirect.(2) Persoanele juridice prevăzute la alin. (1) pot apela la serviciile unui reprezentant direct pentru întocmirea formalităţilor vamale în procedură simplificată.(3) Autorizaţiile solicitate de persoanele prevăzute la alin. (1) lit. b) se acordă cu condiţia existenţei unor evidenţe

Page 71: Legea 86_2006

şi a punerii în aplicare a unor proceduri adecvate care să permită autorităţii vamale de autorizare să identifice persoanele reprezentate şi să efectueze controale vamale corespunzătoare.(4) În cazul autorizării persoanelor prevăzute la alin. (1) lit. b), acestea au obligaţia ţinerii de evidenţe separate, potrivit prezentelor norme, pentru fiecare dintre persoanele pe care le reprezintă.Art. 3. - (1) Autorizarea utilizării procedurilor simplificate menţionate la art. 1 lit. b) şi c) implică efectuarea în prealabil de către autoritatea vamală a unei verificări al cărei obiectiv este acela de a permite cunoaşterea activităţii şi organizării interne a persoanei solicitante.(2) În cazul respingerii cererii de autorizare a utilizării procedurilor simplificate de vămuire, conform art. 6 alin. (3) din Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2.913/92 de instituire a Codului vamal comunitar, decizia autorităţii vamale trebuie să facă obiectul unui răspuns scris, în care se menţionează motivele acestei respingeri.Art. 4. - (1) Utilizarea procedurilor simplificate, potrivit prezentelor norme, se efectuează cu respectarea prevederilor art. 257, ale art. 262 şi ale art. 267 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, privind constituirea de către titularul autorizaţiei a unei garanţii în favoarea biroului vamal.(2) Este interzisă utilizarea procedurii de vămuire la domiciliu de către titularul autorizaţiei, dacă garanţia constituită în favoarea biroului vamal nu acoperă drepturile de import care trebuie plătite. În acest caz, titularul autorizaţiei este obligat să prezinte mărfurile la biroul vamal şi să aplice procedura normală de vămuire.(3) De asemenea, este interzisă utilizarea procedurilor simplificate, dacă cuantumul taxei pe valoarea adăugată şi, după caz, cel al accizelor nu au fost achitate sau garantate, potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.Art. 5. - Procedurile simplificate menţionate la art. 1 pot fi utilizate pentru plasarea mărfurilor şi încheierea regimurilor vamale prevăzute în titlul IX "Proceduri simplificate" din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93.Art. 7. - Pentru mărfurile restricţionate, astfel cum acestea sunt definite la art. 269 alin. (2) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, titularul este obligat să deţină toate documentele necesare operaţiunii de vămuire.Art. 8. - Procedurile simplificate de vămuire pot fi aplicate tututor mărfurilor, cu excepţia:a) mărfurilor care, potrivit reglementărilor legale, se încadrează în categoria produselor strategice, prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/1999 privind regimul de control al exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni cu produse militare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 595/2004;b) mărfurilor care intră sub incidenţa prevederilor privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare, prevăzute de Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 27 iunie 2006;c) mărfurilor în cazul cărora verificarea îndeplinirii altor condiţii stabilite prin reglementări speciale impune prelevarea de către autoritatea vamală de eşantioane în vederea analizelor tehnice sau de laborator pentru fiecare operaţiune;d) mărfurilor care fac obiectul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 129/2006 privind regimul de control al exporturilor de produse şi tehnologii cu dublă utilizare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 136/2007;e) mărfurilor care intră sub incidenţa măsurilor din cadrul politicii agricole comune, care, în baza unor reglementări, stabilesc acordarea unor preferinţe tarifare, condiţionate de controlul destinaţiei finale, sau acordarea unor restituiri la export.f) mărfurilor care fac obiectul Regulamentului (CE) nr. 1.013/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 iunie 2006 privind transferurile de deşeuri, cu modificările şi completările ulterioare;g) mărfurilor care fac obiectul Regulamentului (CE) nr. 1.277/2005 al Comisiei din 27 iulie 2005 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 273/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului privind precursorii drogurilor şi a Regulamentului (CE) nr. 111/2005 al Consiliului de stabilire a normelor de monitorizare a comerţului între Comunitate şi ţările terţe cu precursori ai drogurilor;h) mărfurilor care fac obiectul Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, cu completările ulterioare.

   SECŢIUNEA a 7-a  Perfecţionarea pasivă

   Art. 165. - (1) Regimul de perfecţionare pasivă permite ca mărfurile româneşti să fie exportate temporar de pe teritoriul vamal al României pentru a fi supuse unor operaţiuni de perfecţionare, iar produsele rezultate din aceste operaţiuni să fie puse în liberă circulaţie cu exonerare totală sau parţială de drepturi de import.   (2) Dispoziţiile alin. (1) nu înlătură aplicarea prevederilor care reglementează domenii specifice privind sistemul de schimburi standard prevăzut în prezenta secţiune sau la art. 143.   (3) Exportul temporar al mărfurilor româneşti atrage aplicarea drepturilor de export, a măsurilor de politică comercială şi a altor formalităţi prevăzute pentru scoaterea mărfurilor româneşti în afara teritoriului vamal al României.   (4) În sensul prezentei secţiuni, prin:   a) mărfuri de export temporar se înţelege mărfurile plasate sub regimul de perfecţionare pasivă;   b) operaţiuni de perfecţionare se înţelege operaţiunile menţionate la art. 134 alin. (4) lit. a) -c);   c) produse compensatoare se înţelege toate produsele care rezultă din operaţiunile de perfecţionare;   d) rata de randament se înţelege cantitatea sau procentajul de produse compensatoare obţinute prin perfecţionarea unei cantităţi date de mărfuri de export temporar.   Art. 166. - (1) Nu pot fi plasate în regim de perfecţionare pasivă mărfurile româneşti:   a) al căror export implică rambursarea sau remiterea drepturilor de import;

Page 72: Legea 86_2006

   b) care, înaintea exportului, au fost puse în liberă circulaţie cu exonerare totală de drepturi de import, în funcţie de destinaţia lor finală, atât timp cât condiţiile pentru acordarea unei astfel de exonerări continuă să se aplice;   c) al căror export implică acordarea rambursărilor la export sau pentru care, potrivit reglementărilor privind politica agricolă, se acordă un alt avantaj financiar decât aceste rambursări.   (2) Prin regulamentul vamal se pot stabili derogări de la prevederile alin. (1) lit. b).   Art. 167. - (1) Autorizaţia de perfecţionare pasivă se emite la cererea persoanei care se ocupă de îndeplinirea operaţiunilor de perfecţionare.   (2) Autorizaţia de perfecţionare pasivă poate fi acordată şi unei alte persoane decât cea prevăzută la alin. (1) pentru mărfurile de origine română, în sensul titlului II cap. II secţiunea 1, când operaţiunea de perfecţionare constă în încorporarea acelor mărfuri în mărfuri obţinute în afara României şi importate ca produse compensatoare, cu condiţia ca utilizarea acestui regim să contribuie la promovarea vânzării mărfurilor de export, fără să aducă atingere intereselor esenţiale ale producătorilor români de produse identice sau similare cu produsele compensatoare importate.   (3) Cazurile şi modalităţile în care se aplică alin. (2) se stabilesc prin regulamentul vamal.   Art. 168. - Autorizaţia se acordă numai:   a) persoanelor stabilite în România;   b) când se poate stabili faptul că produsele compensatoare rezultă din perfecţionarea mărfurilor de export temporar. Cazurile şi condiţiile în care se pot aplica derogări de la prezenta dispoziţie sunt prevăzute în regulamentul vamal;   c) când utilizarea regimului de perfecţionare pasivă nu este de natură să aducă atingere în mod serios intereselor esenţiale ale producătorilor români.   Art. 169. - (1) Autoritatea vamală stabileşte termenul în care produsele compensatoare trebuie să fie reimportate pe teritoriul vamal al României. Acest termen se prelungeşte în urma depunerii, înainte de expirarea termenului iniţial, a unei cereri justificate a titularului autorizaţiei.   (2) Autoritatea vamală stabileşte fie rata de randament a operaţiunii, fie, când este necesar, modalitatea de stabilire a acesteia.   Art. 170. - (1) Exonerarea totală sau parţială de drepturi de import prevăzută la art. 171 alin. (1) se acordă numai când produsele compensatoare sunt declarate pentru punerea în liberă circulaţie în numele sau pe seama:   a) titularului autorizaţiei; sau   b) a oricărei alte persoane stabilite în România, cu condiţia ca acea persoană să fi obţinut consimţământul titularului autorizaţiei, iar condiţiile autorizării să fie îndeplinite.   (2) Exonerarea totală sau parţială de drepturi de import nu se acordă când una dintre condiţiile sau obligaţiile legate de regimul de perfecţionare pasivă nu este îndeplinită, în afară de cazul în care se stabileşte că neconcordanţele nu au un efect semnificativ în funcţionarea corectă a regimului de perfecţionare pasivă.   Art. 171. - (1) Exonerarea totală sau parţială de drepturi de import prevăzută la art. 165 constă în deducerea din cuantumul drepturilor de import, aferente produselor compensatoare puse în liberă circulaţie, a cuantumului drepturilor de import care ar fi aplicabile la aceeaşi dată mărfurilor de export temporar, dacă acestea ar fi importate pe teritoriul vamal al României din ţara în care a avut loc operaţiunea de perfecţionare sau ultima operaţiune de perfecţionare.   (2) Cuantumul ce trebuie dedus în temeiul prevederilor alin. (1) se calculează pe baza cantităţii şi a felului mărfurilor în cauză, la data acceptării declaraţiei de plasare sub regimul de perfecţionare pasivă şi pe baza altor elemente de taxare aplicabile la data acceptării declaraţiei de punere în liberă circulaţie a produselor compensatoare.   (3) Valoarea mărfurilor de export temporar este cea înscrisă în declaraţia vamală de plasare sub regimul de perfecţionare pasivă sau, dacă nu este posibilă determinarea valorii în acest mod, valoarea se determină prin diferenţa dintre valoarea în vamă a produselor compensatoare şi costurile de perfecţionare justificate prin documente.   (4) Dacă înainte de a fi plasate sub regimul de perfecţionare pasivă mărfurile de export temporar au fost puse în liberă circulaţie la o taxă redusă în funcţie de destinaţia lor finală şi atât timp cât condiţiile de acordare a acestei taxe reduse continuă să se aplice, cuantumul de dedus este cuantumul drepturilor de import încasat la punerea în liberă circulaţie a mărfurilor. Prin regulamentul vamal se stabilesc şi alte costuri care nu se iau în considerare la calcularea cuantumului care trebuie dedus.   (5) Când mărfurile de export temporar ar putea beneficia, la punerea în liberă circulaţie, de o taxă redusă sau zero, în funcţie de destinaţia lor finală, această taxă se ia în considerare cu condiţia ca mărfurile să fi suferit aceleaşi operaţiuni ca operaţiunile prevăzute pentru o astfel de destinaţie în ţara în care a avut loc operaţiunea de perfecţionare sau ultima operaţiune de perfecţionare.

Page 73: Legea 86_2006

   (6) Dacă produsele compensatoare beneficiază de o măsură tarifară preferenţială, în sensul art. 46 lit. d)sau e), iar această măsură există pentru mărfurile care se încadrează la acelaşi cod tarifar ca şi mărfurile de export temporar, procentul drepturilor de import de luat în considerare la stabilirea cuantumului de dedus conform alin. (1) este acela care s-ar aplica dacă mărfurile de export temporar ar îndeplini condiţiile în care se aplică măsura preferenţială.   (7) Prezentul articol nu înlătură aplicarea prevederilor adoptate de România în schimbul de mărfuri cu alte ţări, care stabilesc exonerarea de drepturi de import a anumitor produse compensatoare.   Art. 172. - (1) Când scopul operaţiunii de perfecţionare este repararea mărfurilor de export temporar, acestea sunt puse în liberă circulaţie cu exonerare totală de drepturi de import când mărfurile au fost reparate cu titlu gratuit fie datorită unei obligaţii contractuale sau legale care decurge dintr-o garanţie, fie datorită existenţei unui viciu de fabricaţie.   (2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul în care defectul a fost luat în considerare în momentul în care mărfurile în cauză au fost puse pentru prima oară în liberă circulaţie.   Art. 173. - (1) Când scopul operaţiunii de perfecţionare este repararea mărfurilor de export temporar şi o astfel de reparare se efectuează cu titlu oneros, exonerarea parţială de drepturi de import prevăzută la art. 165 constă în stabilirea cuantumului drepturilor aplicabile, pe baza elementelor de taxare aferente produselor compensatoare la data acceptării declaraţiei de punere în liberă circulaţie a produselor respective şi luând în considerare ca valoare în vamă o valoare egală cu costurile de reparare, cu condiţia ca aceste costuri să reprezinte singura plată efectuată către titularul autorizaţiei şi să nu fie influenţate de nici o legătură între titular şi operator.   (2) Prin excepţie de la dispoziţiile art. 171, prin regulamentul vamal se pot stabili cazurile şi condiţiile specifice în care mărfurile pot fi puse în liberă circulaţie în urma operaţiunii de perfecţionare pasivă, pentru care costul operaţiunii de perfecţionare este luat ca bază pentru evaluare în vederea aplicării Tarifului vamal de import al României.   Art. 174. - (1) Perfecţionarea pasivă în sistemul de schimburi standard permite ca marfa importată, denumită în continuare produs de înlocuire, să înlocuiască un produs compensator.   (2) Autoritatea vamală aprobă utilizarea sistemului de schimburi standard când operaţiunea de perfecţionare constă în repararea de mărfuri româneşti, altele decât cele care fac obiectul politicii agricole sau al reglementărilor specifice aplicabile anumitor mărfuri ce rezultă din transformarea produselor agricole.   (3) Fără a se înlătura aplicarea prevederilor art. 179, dispoziţiile privind produsele compensatoare se aplică şi produselor de înlocuire.   (4) Autoritatea vamală permite ca produsele de înlocuire să fie importate înainte de exportul mărfurilor de export temporar, procedura numindu-se import anticipat. La importul anticipat al unui produs de înlocuire se constituie o garanţie care să acopere cuantumul drepturilor de import.   Art. 175. - (1) Produsele de înlocuire trebuie să se încadreze la acelaşi cod tarifar, să fie de aceeaşi calitate comercială şi să aibă aceleaşi caracteristici tehnice ca mărfurile de export temporar, dacă acestea din urmă ar fi fost supuse operaţiunii de reparare în cauză.   (2) Dacă mărfurile de export temporar au fost deja folosite înaintea acestui export, produsele de înlocuire trebuie să nu fie produse noi. Autoritatea vamală poate acorda derogări de la această regulă dacă produsul de înlocuire a fost livrat gratuit fie datorită unei obligaţii contractuale sau legale care decurge dintr-o garanţie, fie datorită unui viciu de fabricaţie.   Art. 176. - Sistemul de schimburi standard poate fi autorizat numai când este posibil să se verifice dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 175.   Art. 177. - (1) În cazul importului anticipat, exportul mărfurilor de export temporar se realizează în termen de două luni de la data acceptării de către autoritatea vamală a declaraţiei de punere în liberă circulaţie a produselor de înlocuire.   (2) În situaţii excepţionale, la solicitarea justificată a titularului, autoritatea vamală poate prelungi, în limite rezonabile, termenul prevăzut la alin. (1).   Art. 178. - În cazul importului anticipat şi când se aplică prevederile art. 171, cuantumul de dedus se determină pe baza elementelor de taxare aplicabile mărfurilor de export temporar la data acceptării declaraţiei de plasare sub acest regim.   Art. 179. - Prevederile art. 167 alin. (2) şi ale art. 168 lit. b) nu se aplică în cazul sistemului de schimb de mărfuri standard.   Art. 180. - Dispoziţiile menţionate în cadrul perfecţionării pasive sunt aplicabile şi în scopul punerii în aplicare a măsurilor netarifare de politică comercială.

   Punere în aplicare SECŢIUNEA a 7-a prin Regulament Regulamentul din 07.06.2006 de aplicare a Codului vamal al Român... din 07/06/2006 :

Page 74: Legea 86_2006

Art. 382. - Informaţiile prevăzute la art. 522 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93 se transmit Comisiei Europene de către Autoritatea Naţională a Vămilor.Art. 360. - (1) Cererea de autorizare în procedură normală, prevăzută la art. 497 alin. (1) şi (2) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, se depune pentru:a) antrepozitarea vamală, la direcţia regională vamală în a cărei rază de competenţă se află locul care urmează a fi aprobat ca antrepozit vamal sau, în cazul în care aceste locuri sunt situate în raza de competenţă teritorială a mai multor direcţii regionale vamale, la direcţia regională vamală în a cărei rază de competenţă solicitantul îşi ţine contabilitatea principală;b) perfecţionarea activă şi transformarea sub control vamal, la direcţia regională vamală în a cărei rază de competenţă se află locul în care urmează a se efectua operaţiunea de perfecţionare activă sau de transformare;c) admiterea temporară, la direcţia regională vamală în a cărei rază de competenţă se află locul în care mărfurile urmează să fie utilizate, fără a înlătura aplicarea prevederilor art. 580 alin. (2) paragraful al doilea din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93;d) perfecţionarea pasivă, la direcţia regională vamală în a cărei rază de competenţă se află mărfurile destinate exportului temporar.(2) În cazul prevăzut la art. 497 alin. (3) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, competenţa de autorizare aparţine biroului vamal în a cărui rază de competenţă se află locurile prevăzute la alin. (1).   Punere în aplicare SECŢIUNEA a 7-a prin Normă Norma din 21.05.2007 privind procedurile simplificate de vămuire... din 21/05/2007 :CAPITOLUL V Proceduri simplificate de vămuire pentru regimul de perfecţionare pasivăArt. 66. - (1) În cazul punerii în liberă circulaţie a mărfurilor care au fost anterior plasate sub regimul de perfecţionare pasivă pot fi aplicate procedura declaraţiei incomplete şi procedura de vămuire la domiciliu referitoare la punerea în liberă circulaţie a mărfurilor.(2) Este interzisă utilizarea procedurii declarării simplificate în cazul mărfurilor plasate în regimul vamal de perfecţionare pasivă.   Punere în aplicare SECŢIUNEA a 7-a prin Normă Norma din 21.05.2007 privind procedurile simplificate de vămuire... din 21/05/2007 :ANEXA Nr. 1 la normeNr. ........ din .............Către biroul vamal:...............................

CERERE DE AUTORIZARE pentru procedura simplificată de vămuire

Societatea Comercială ............................, CUI .............., cu sediul în str. ..........................,localitatea ................, judeţul ..............., ţara ............., cod poştal ........, e-mail ................,telefon ...................., fax. .................., solicităm autorizare pentru:┌──────────────────────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────┐│ Proceduri │ Regimuri │├──────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────┤└──────────────────────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────────────────────┘ Solicităm ca pentru procedura de vămuire la domiciliu vămuirea să se efectueze la adresa/adresele punctului/punctelorde lucru din tabelul următor:┌──────────────────┬────────────────────┬────────────────────┬───────────────────┬──────────────────┬──────────────────┐│ Cod │ Nume locaţie │ Adresă │ E-mail │ Telefon │ Fax │├──────────────────┼────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┼──────────────────┼──────────────────┤└──────────────────┴────────────────────┴────────────────────┴───────────────────┴──────────────────┴──────────────────┘ Evidenţele vor fi ţinute la: ........................................................................................ Poziţiile tarifare ale mărfurilor din Tariful vamal comun pentru care se solicită autorizarea se găsesc în anexă. Documentul comercial

Page 75: Legea 86_2006

utilizat: ...................................................................................... Solicităm, de asemenea, reprezentarea indirectă a firmei .............................................., cu sediul înstatul membru ............................................, cod de identificare fiscală ...............................,adresa ................................................................................................................. Lista documentelor anexate se găseşte în anexă. Numele şi prenumele .................................................. Semnătura şi ştampila ..................................................   Punere în aplicare SECŢIUNEA a 7-a prin Normă Norma din 21.05.2007 privind procedurile simplificate de vămuire... din 21/05/2007 :ANEXA Nr. 3 la normeAUTORITATEA NAŢIONALĂ A VĂMILORBiroul vamal.................................AUTORIZAŢIEpentru utilizarea procedurii simplificate nr. ............ din data de ..............1. Denumirea şi sediul solicitantului: ....................................., adresa.......................................................................... localitatea ............................., judeţul............................., ţara ......................, codul poştal ................, e-mail ............, telefon ......................., fax ................................ .

2. Procedurile simplificate şi regimurile vamale pentru care se emite autorizaţia:Proceduri Regimuri

3. Poziţiile tarifare ale mărfurilor din Tariful vamal comun, pentru care se autorizează procedura simplificată, conform tabelului anexat.4. Cuantumul garanţiei instituite: ...................................... lei5. Termenul de prezentare a declaraţiei suplimentare cu caracter global, periodic sau recapitulativ, exprimat în zile: .............

6. Adresa locului/locurilor aprobate pentru utilizarea procedurii de vămuire la domiciliu:Cod Nume locaţie Adresa E-mail Telefon Fax

7. Locul evidenţelor: .......................................................8. Perioada de justificare a declaraţiilor vamale preautentificate, exprimată în zile: ...........................................................9. Denumirea documentului comercial: ........................................10. Termenul în care biroul vamal poate interveni, în cazul procedurii de vămuire la domiciliu, cu începere din momentul primirii avizului de sosire/informării de încărcare, este de ......... minute.11. Reprezentant indirect al firmei ........................................, cu sediul în statul membru ............................., cod de identificare fiscală ..............................., adresa ...................Şeful Biroului vamal,.................................   Punere în aplicare SECŢIUNEA a 7-a prin Normă Norma din 21.05.2007 privind procedurile simplificate de vămuire... din 21/05/2007 :CAPITOLUL VII Dispoziţii finaleArt. 108. - (1) În cazul în care un operator economic autorizat să utilizeze procedurile simplificate doreşte utilizarea unei proceduri simplificate care necesită autorizare la un alt birou vamal, acesta întocmeşte o nouă cerere scrisă potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 67 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93.(2) Cererea se completează utilizând aplicaţia «autorizări pentru procedurile simplificate de vămuire», aflată pe website-ul Autorităţii Naţionale a Vămilor, www.customs ro, secţiunea «Agenţi economici/Utilizarea sistemului informatic vamal». Cererea înregistrată în aplicaţia informatică se tipăreşte şi se depune, semnată şi ştampilată de către solicitant, la biroul vamal, împreună cu:a) declaraţia-angajament şi declaraţia pe propria răspundere prevăzute, în funcţie de procedura solicitată, la alin. (2) lit. d) şi alin (3) ale art. 17 sau la alin. (2) lit. d) şi alin. (3) ale art. 32;b) o fotocopie a autorizaţiei iniţiale.

Page 76: Legea 86_2006

(3) Biroul vamal căruia îi este adresată noua cerere verifică condiţiile privind organizarea evidenţelor şi, în cazul procedurii de vămuire la domiciliu, noul loc solicitat. Totodată, acesta solicită biroului vamal emitent al primei autorizaţii fotocopii ale celorlalte documente depuse la dosarul iniţial de autorizare.(4) În cazul în care condiţiile legale sunt îndeplinite, noua autorizaţie pentru utilizarea procedurilor simplificate de vămuire se completează şi se tipăreşte în două exemplare din aplicaţia «autorizări pentru procedurile simplificate de vămuire». Modelul autorizaţiei este prevăzut în anexa nr. 67 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93. Aceasta se semnează de către şeful biroul vamal. Un exemplar al autorizaţiei se predă solicitantului, iar celălalt exemplar se păstrează în evidenţa biroului vamal. O copie a autorizaţiei se transmite Autorităţii Naţionale a Vămilor.Art. 109. - Operaţiunile vamale derulate potrivit prezentelor norme sunt supuse controlului ulterior cel puţin o dată pe trimestru, efectuându-se cu această ocazie şi controlul garanţiei.Art. 110. - Orice modificări intervenite în datele de identificare ale titularului vor fi aduse la cunoştinţa biroului vamal competent, în scris, în termen de 24 de ore de la producerea lor. Dacă modificările respective presupun modificarea autorizaţiei, biroul vamal procedează în conformitate cu art. 19.Art. 111. - Registrele prevăzute în anexele nr. 6, 7, 8 şi 9 pot fi ţinute pe suport informatic, cu aprobarea biroului vamal care a emis autorizaţia pentru utilizarea procedurii simplificate de vămuire.Art. 112. - Autoritatea Naţională a Vămilor aprobă, în cazuri justificate economic, utilizarea procedurilor simplificate de vămuire pentru unele categorii de mărfuri care, potrivit reglementărilor legale, se încadrează în categoria produselor cu dublă utilizare.Art. 114. - (1) Până la data de 14 martie 2009 modelele cererii şi autorizaţiei pentru utilizarea procedurilor simplificate, care se găsesc în aplicaţia «autorizări pentru procedurile simplificate de vămuire», aflată pe website-ul Autorităţii Naţionale a Vămilor www.customs.ro, secţiunea Agenţi economici/Utilizarea sistemului informatic vamal, sunt cele prevăzute în anexele nr. 1 şi 3 la prezentele norme. Începând cu data de 15 martie 2009 modelele cererii şi autorizaţiei din aplicaţie se înlocuiesc cu cele din anexa nr. 67 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93.(2) În perioada 1 ianuarie 2009-14 martie 2009, persoanele care solicită autorizaţie pentru utilizarea procedurilor simplificate completează şi înregistrează în aplicaţia «autorizări pentru procedurile simplificate de vămuire» cererea prevăzută în anexa nr. 1 la prezentele norme, fără a o tipări, şi prezintă biroului vamal o cerere conform modelului prevăzut în anexa nr. 67 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, completată manual, semnată şi ştampilată de reprezentantul legal al acestora. Dacă condiţiile legale sunt îndeplinite, birourile vamale completează, prin intermediul aplicaţiei «autorizări pentru procedurile simplificate de vămuire», autorizaţia al cărei model este prevăzut în anexa nr. 3 la prezentele norme, o înregistrează fără a o tipări şi eliberează solicitantului o autorizaţie, conform modelului din anexa nr. 67 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, completată manual, semnată şi ştampilată.Art. 1141. - (1) În aplicarea prevederilor art. 2 din Regulamentul (CE) nr. 1.192/2008 al Comisiei de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 2.454/93 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar, până la data de 14 martie 2009 birourile vamale reevaluează, în conformitate cu prevederile art. 253 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, autorizaţiile pentru utilizarea procedurilor simplificate de vămuire, emise anterior datei de 1 ianuarie 2009.(2) Dacă în urma reevaluării prevăzute la alin. (1) condiţiile de autorizare prevăzute la art. 261, respectiv art. 264 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93:a) sunt îndeplinite, birourile vamale emit noi autorizaţii la cererea titularilor;b) nu sunt îndeplinite, autorizaţiile pentru utilizarea procedurilor simplificate de vămuire emise anterior datei de 1 ianuarie 2009 îşi încetează valabilitatea la data de 14 martie 2009.Art. 115. - Dispoziţiile prezentelor norme se completează cu prevederile Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 2.913/92, Regulamentului Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, Legii nr. 86/2006 şi Hotărârii Guvernului nr. 707/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României.Art. 116. - Anexele nr. 1-10 fac parte integrantă din prezentele norme.   Punere în aplicare SECŢIUNEA a 7-a prin Normă Norma din 21.05.2007 privind procedurile simplificate de vămuire... din 21/05/2007 :CAPITOLUL I Dispoziţii generaleArt. 1. - Declararea mărfurilor la autoritatea vamală în vederea plasării sub un regim vamal se poate face, prin derogare de la declararea mărfurilor în procedură normală, prin utilizarea unor proceduri simplificate, după cum urmează:a) Procedura declaraţiei incomplete - prevăzută la art. 253 alin. (1) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului Consiliului nr. 2.913/92 de instituire a Codului vamal comunitar - permite autorităţii vamale să accepte, în cazuri temeinic justificate, o declaraţie care nu este însoţită de toate documentele cerute pentru plasarea sub regimul vamal respectiv; documentele care pot lipsi sunt cele necesare pentru calculul drepturilor de import sau export aferente mărfurilor plasate sub regimul vamal respectiv; declarantul este obligat să prezinte ulterior biroului vamal documentele lipsă.b) Procedura declaraţiei simplificate, prevăzută la art. 253 alin. (2) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, permite, în cazul operaţiunilor cu caracter repetitiv, ca mărfurile să fie plasate sub regimul vamal de punere în liberă circulaţie sau export, pe baza depunerii unei declaraţii simplificate, cu condiţia depunerii ulterioare a unei declaraţii suplimentare cu caracter global, periodic sau recapitulativ sub forma documentului administrativ unic.Prin operaţiuni cu caracter repetitiv se înţelege transporturile de marfă având acelaşi destinatar şi acelaşi expeditor, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:(i) au frecvenţă mai mare de două transporturi pe săptămână;(ii) marfa transportată se încadrează la acelaşi cod tarifar;

Page 77: Legea 86_2006

(iii) ţara de expediţie şi ţara de destinaţie, precum şi regimul vamal şi cel tarifar aplicabile rămân neschimbate.Declaraţia simplificată are forma unui document comercial convenit cu autoritatea vamală şi trebuie însoţită de o cerere de plasare a mărfurilor sub regim.c) Procedura de vămuire la domiciliu - prevăzută la art. 253 alin. (3) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93 - permite ca plasarea mărfurilor sub regimul vamal în cauză să se efectueze la sediul persoanei interesate sau în alte locuri desemnate sau aprobate de autorităţile vamale.Art. 2. - (1) Autorizaţia pentru procedura declaraţiei simplificate sau pentru procedura de vămuire la domiciliu se acordă, în condiţiile prezentelor norme, persoanelor juridice care se află în una dintre următoarele situaţii:a) solicită utilizarea procedurilor simplificate pentru uzul lor propriu;b) solicită utilizarea procedurilor simplificate în calitate de reprezentant direct sau indirect.(2) Persoanele juridice prevăzute la alin. (1) pot apela la serviciile unui reprezentant direct pentru întocmirea formalităţilor vamale în procedură simplificată.(3) Autorizaţiile solicitate de persoanele prevăzute la alin. (1) lit. b) se acordă cu condiţia existenţei unor evidenţe şi a punerii în aplicare a unor proceduri adecvate care să permită autorităţii vamale de autorizare să identifice persoanele reprezentate şi să efectueze controale vamale corespunzătoare.(4) În cazul autorizării persoanelor prevăzute la alin. (1) lit. b), acestea au obligaţia ţinerii de evidenţe separate, potrivit prezentelor norme, pentru fiecare dintre persoanele pe care le reprezintă.Art. 3. - (1) Autorizarea utilizării procedurilor simplificate menţionate la art. 1 lit. b) şi c) implică efectuarea în prealabil de către autoritatea vamală a unei verificări al cărei obiectiv este acela de a permite cunoaşterea activităţii şi organizării interne a persoanei solicitante.(2) În cazul respingerii cererii de autorizare a utilizării procedurilor simplificate de vămuire, conform art. 6 alin. (3) din Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2.913/92 de instituire a Codului vamal comunitar, decizia autorităţii vamale trebuie să facă obiectul unui răspuns scris, în care se menţionează motivele acestei respingeri.Art. 4. - (1) Utilizarea procedurilor simplificate, potrivit prezentelor norme, se efectuează cu respectarea prevederilor art. 257, ale art. 262 şi ale art. 267 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, privind constituirea de către titularul autorizaţiei a unei garanţii în favoarea biroului vamal.(2) Este interzisă utilizarea procedurii de vămuire la domiciliu de către titularul autorizaţiei, dacă garanţia constituită în favoarea biroului vamal nu acoperă drepturile de import care trebuie plătite. În acest caz, titularul autorizaţiei este obligat să prezinte mărfurile la biroul vamal şi să aplice procedura normală de vămuire.(3) De asemenea, este interzisă utilizarea procedurilor simplificate, dacă cuantumul taxei pe valoarea adăugată şi, după caz, cel al accizelor nu au fost achitate sau garantate, potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.Art. 5. - Procedurile simplificate menţionate la art. 1 pot fi utilizate pentru plasarea mărfurilor şi încheierea regimurilor vamale prevăzute în titlul IX "Proceduri simplificate" din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93.Art. 7. - Pentru mărfurile restricţionate, astfel cum acestea sunt definite la art. 269 alin. (2) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, titularul este obligat să deţină toate documentele necesare operaţiunii de vămuire.Art. 8. - Procedurile simplificate de vămuire pot fi aplicate tututor mărfurilor, cu excepţia:a) mărfurilor care, potrivit reglementărilor legale, se încadrează în categoria produselor strategice, prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/1999 privind regimul de control al exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni cu produse militare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 595/2004;b) mărfurilor care intră sub incidenţa prevederilor privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare, prevăzute de Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 27 iunie 2006;c) mărfurilor în cazul cărora verificarea îndeplinirii altor condiţii stabilite prin reglementări speciale impune prelevarea de către autoritatea vamală de eşantioane în vederea analizelor tehnice sau de laborator pentru fiecare operaţiune;d) mărfurilor care fac obiectul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 129/2006 privind regimul de control al exporturilor de produse şi tehnologii cu dublă utilizare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 136/2007;e) mărfurilor care intră sub incidenţa măsurilor din cadrul politicii agricole comune, care, în baza unor reglementări, stabilesc acordarea unor preferinţe tarifare, condiţionate de controlul destinaţiei finale, sau acordarea unor restituiri la export.f) mărfurilor care fac obiectul Regulamentului (CE) nr. 1.013/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 iunie 2006 privind transferurile de deşeuri, cu modificările şi completările ulterioare;g) mărfurilor care fac obiectul Regulamentului (CE) nr. 1.277/2005 al Comisiei din 27 iulie 2005 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 273/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului privind precursorii drogurilor şi a Regulamentului (CE) nr. 111/2005 al Consiliului de stabilire a normelor de monitorizare a comerţului între Comunitate şi ţările terţe cu precursori ai drogurilor;h) mărfurilor care fac obiectul Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, cu completările ulterioare.

   CAPITOLUL III  Exportul

   Art. 181. - (1) Regimul de export permite scoaterea mărfurilor româneşti în afara teritoriului vamal al României. Regimul de export atrage aplicarea măsurilor de politică comercială, îndeplinirea formalităţilor vamale prevăzute pentru exportul mărfurilor, precum şi, după caz, încasarea oricăror drepturi legal datorate.

Page 78: Legea 86_2006

   (2) Cu excepţia mărfurilor plasate sub regimul de perfecţionare pasivă, toate mărfurile româneşti destinate a fi exportate trebuie să fie plasate sub regimul de export.   (3) Cazurile şi condiţiile în care mărfurile care părăsesc teritoriul vamal al României nu fac obiectul unei declaraţii de export se stabilesc în regulamentul vamal.   (4) Declaraţia de export se depune la biroul vamal în a cărui rază de competenţă se află sediul exportatorului sau locul în care mărfurile sunt ambalate sau încărcate în vederea exportului.   (5) Prin regulamentul vamal se pot stabili derogări de la prevederile alin. (4).   Art. 182. - Liberul de vamă pentru export se acordă cu condiţia ca mărfurile în cauză să părăsească teritoriul vamal al României în aceeaşi stare în care acestea se aflau în momentul acceptării declaraţiei de export.

   Punere în aplicare CAPITOLUL III prin Regulament Regulamentul din 07.06.2006 de aplicare a Codului vamal al Român... din 07/06/2006 :Art. 468. - (1) Mijloacele de transport şi coletele destinate exportului, vămuite la un birou vamal de export, sosite la biroul vamal de ieşire fără sigilii, cu sigilii violate, neaplicate corect sau cu sigilii care nu corespund celor menţionate în documente, precum şi mijloacele de transport şi coletele care nu mai îndeplinesc condiţiile de sigilare se controlează de autoritatea vamală de la frontieră. Controlul vamal se efectuează şi când sunt prezumţii că în mijloacele de transport se află şi alte mărfuri decât cele prevăzute în documente.(2) În situaţia în care nu sunt condiţii corespunzătoare de control la birourile vamale de frontieră, mijloacele de transport se îndrumă la cel mai apropiat birou vamal unde există condiţii de efectuare a controlului.(3) Transportul, manipularea, ambalarea şi dezambalarea mărfurilor în vederea controlului vamal se efectuează de declarantul vamal, pe cheltuiala acestuia sau, după caz, a reprezentantului acestuia.Art. 478. - Operaţiunile de export temporar se încheie prin:a) reimportul mărfurilor trimise temporar sau prin exportul definitiv al acestora;b) emiterea unui proces-verbal de control de către biroul vamal care are operaţiunea în evidenţă, când mărfurile nu se înapoiază din considerente economice, justificate prin depunerea unei declaraţii pe propria răspundere a titularului;c) emiterea unui proces verbal de control de către biroul vamal care are operaţiunea în evidenţă când nu se respectă termenul stabilit. În acest caz, biroul vamal sesizează şi organele fiscale.Art. 479. - (1) Exportul temporar este supus şi prevederilor legale privind existenţa prealabilă a unei autorizaţii sau a unei licenţe.(2) Operaţiunile de export temporar se pot încheia pentru toate mărfurile care fac obiectul operaţiunii sau pentru o parte din acestea.(3) Titularii operaţiunilor sunt obligaţi să ţină evidenţa exporturilor temporare până la încheierea totală a acestora.(4) La încheierea totală sau parţială a exporturilor temporare titularul operaţiunii este obligat să prezinte la biroul vamal declaraţia vamală cu care s-a efectuat exportul temporar, împreună cu documentele necesare identificării mărfurilor.(5) În cazul în care exportul temporar se încheie prin alt birou vamal, acesta este obligat să transmită o copie certificată de pe declaraţia vamală de încheiere, biroului vamal prin care operaţiunea a fost iniţial efectuată, în termen de 15 zile.(6) Mărfurile comunitare, precum şi cele necomunitare puse în liberă circulaţie pot fi exportate temporar, în situaţia în care urmează a fi reintroduse pe teritoriul vamal al României, fără să fi suferit modificări, cu excepţia uzurii lor normale.   Punere în aplicare CAPITOLUL III prin Regulament Regulamentul din 07.06.2006 de aplicare a Codului vamal al Român... din 07/06/2006 :Art. 467. - Mărfurile destinate exportului, controlate şi vămuite în interiorul ţării, nu se supun controlului vamal la biroul vamal de ieşire, unde se verifică numai numărul, seria şi integritatea sigiliilor aplicate, pe baza documentului vamal de export.   Punere în aplicare CAPITOLUL III prin Normă Norma din 21.05.2007 privind procedurile simplificate de vămuire... din 21/05/2007 :ANEXA Nr. 5 la normeCătre Biroul Vamal .............................AVIZ DE SOSIRE/INFORMARE DE ÎNCĂRCAREDenumirea titularului .......................................................... ┌───────────────────────────────┐Numărul/data - registrul de evidenţă a avizelor│ │ └───────────────────────────────┘Locul aprobat de biroul vamal ............................................... ┌─────────┐Regimul vamal*) │ │ └─────────┘ ┌─────────┐Depozit temporar**) │ │

Page 79: Legea 86_2006

└─────────┘ ┌───────────────────────────────┐Instrument de garantare (nr./dată) │ │ └───────────────────────────────┘┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│Data şi ora sosirii/plecării .................................................││Felul titlului de tranzit şi numărul acestuia ................................││Identitatea mijlocului de transport ..........................................││Denumirea comercială a mărfurilor şi poziţia tarifară ........................││Originea mărfurilor ..........................................................││Valoarea din factură (în valută) .............................................││Numărul autorizaţiei de plasare sub regim ....................................││Ţara de expediţie ............................................................│├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Nr. şi natura coletelor ......................................................││Greutatea brută ..............................................................││Sigilii (marca şi seria) .....................................................│├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Decizia şefului biroului vamal cu privire la intervenţie sau neintervenţie. ││ │└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘

Numele, prenumele, funcţia ....................... Semnătura şi ştampila ............................ Data ..........................

*) Se înscrie codul regimului vamal solicitat.**) La scoaterea din depozitul temporar, la această rubrică se înscrie numărul primului aviz de sosire.ANEXA Nr. 8 la norme

REGISTRULînscrierilor în evidenţă a mărfurilor

Nr. şi data

facturii

Nr. cole- telor

Descrierea mărfurilor

OrigineaPreferinţe

tarifareCodul

NCValoarea facturii

Condiţii de livrare

Cod monedă facturare

Valoarea în vamă

Regimul vamal

Calculul estimat al drepturilor Greutatea

netăimport TVA accize

ANEXA Nr. 9 la norme

REGISTRULde evidenţă a declaraţiilor vamale preautentificate

NUMĂR DECLARAŢIE

PROCES-VERBAL DE PREDARE

TITULAR JUSTIFICARE

Număr Dată Denumire

AutorizaţieDeclaraţii vamale

prezentateNOTĂ*)

NumărDată Număr Dată Regim vamal NumărDată

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

*) Se înregistrează în registrul de corespondenţă şi se completează doar în dreptul declaraţiei distruse.ANEXA Nr. 10 la normeDIRECŢIA REGIONALĂ VAMALĂ .......................Birou Vamal .....................................TITULARUL ................................Numărul autorizaţiei .....................PROCES-VERBAL*)Nr. .........../data ..............

Page 80: Legea 86_2006

În vederea utilizării procedurii de vămuire la domiciliu, s-a procedat la predarea/primirea declaraţiilor vamale preautentificate şi sigiliilor vamale**), în următoarele exemplare/cantităţi:- ...........................................................................- ...........................................................................- ........................................................................... Am predat (lucrătorul vamal) Am primit Numele şi prenumele Numele şi prenumele................................ ..............................

Semnătura Semnătura ......................... ........................... Ştampila Ştampila ......................... ...........................

*) Se menţionează la rubricile nr. 1 şi 2 din Registrul de evidenţă a declaraţiilor vamale preautentificate.**) Se completează numai în cazul operaţiunilor de export şi se înscrie seria sigiliilor vamale.   Punere în aplicare CAPITOLUL III prin Normă Norma din 21.05.2007 privind procedurile simplificate de vămuire... din 21/05/2007 :ANEXA Nr. 1 la normeNr. ........ din .............Către biroul vamal:...............................

CERERE DE AUTORIZARE pentru procedura simplificată de vămuire

Societatea Comercială ............................, CUI .............., cu sediul în str. ..........................,localitatea ................, judeţul ..............., ţara ............., cod poştal ........, e-mail ................,telefon ...................., fax. .................., solicităm autorizare pentru:┌──────────────────────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────┐│ Proceduri │ Regimuri │├──────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────┤└──────────────────────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────────────────────┘ Solicităm ca pentru procedura de vămuire la domiciliu vămuirea să se efectueze la adresa/adresele punctului/punctelorde lucru din tabelul următor:┌──────────────────┬────────────────────┬────────────────────┬───────────────────┬──────────────────┬──────────────────┐│ Cod │ Nume locaţie │ Adresă │ E-mail │ Telefon │ Fax │├──────────────────┼────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┼──────────────────┼──────────────────┤└──────────────────┴────────────────────┴────────────────────┴───────────────────┴──────────────────┴──────────────────┘ Evidenţele vor fi ţinute la: ........................................................................................ Poziţiile tarifare ale mărfurilor din Tariful vamal comun pentru care se solicită autorizarea se găsesc în anexă. Documentul comercial utilizat: ...................................................................................... Solicităm, de asemenea, reprezentarea indirectă a firmei .............................................., cu sediul înstatul membru ............................................, cod de identificare fiscală ...............................,adresa ................................................................................................................. Lista documentelor anexate se găseşte în anexă. Nume

Page 81: Legea 86_2006

le şi prenumele .................................................. Semnătura şi ştampila ..................................................   Punere în aplicare CAPITOLUL III prin Normă Norma din 21.05.2007 privind procedurile simplificate de vămuire... din 21/05/2007 :ANEXA Nr. 3 la normeAUTORITATEA NAŢIONALĂ A VĂMILORBiroul vamal.................................AUTORIZAŢIEpentru utilizarea procedurii simplificate nr. ............ din data de ..............1. Denumirea şi sediul solicitantului: ....................................., adresa.......................................................................... localitatea ............................., judeţul............................., ţara ......................, codul poştal ................, e-mail ............, telefon ......................., fax ................................ .

2. Procedurile simplificate şi regimurile vamale pentru care se emite autorizaţia:Proceduri Regimuri

3. Poziţiile tarifare ale mărfurilor din Tariful vamal comun, pentru care se autorizează procedura simplificată, conform tabelului anexat.4. Cuantumul garanţiei instituite: ...................................... lei5. Termenul de prezentare a declaraţiei suplimentare cu caracter global, periodic sau recapitulativ, exprimat în zile: .............

6. Adresa locului/locurilor aprobate pentru utilizarea procedurii de vămuire la domiciliu:Cod Nume locaţie Adresa E-mail Telefon Fax

7. Locul evidenţelor: .......................................................8. Perioada de justificare a declaraţiilor vamale preautentificate, exprimată în zile: ...........................................................9. Denumirea documentului comercial: ........................................10. Termenul în care biroul vamal poate interveni, în cazul procedurii de vămuire la domiciliu, cu începere din momentul primirii avizului de sosire/informării de încărcare, este de ......... minute.11. Reprezentant indirect al firmei ........................................, cu sediul în statul membru ............................., cod de identificare fiscală ..............................., adresa ...................Şeful Biroului vamal,.................................   Punere în aplicare CAPITOLUL III prin Normă Norma din 21.05.2007 privind procedurile simplificate de vămuire... din 21/05/2007 :CAPITOLUL VII Dispoziţii finaleArt. 108. - (1) În cazul în care un operator economic autorizat să utilizeze procedurile simplificate doreşte utilizarea unei proceduri simplificate care necesită autorizare la un alt birou vamal, acesta întocmeşte o nouă cerere scrisă potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 67 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93.(2) Cererea se completează utilizând aplicaţia «autorizări pentru procedurile simplificate de vămuire», aflată pe website-ul Autorităţii Naţionale a Vămilor, www.customs ro, secţiunea «Agenţi economici/Utilizarea sistemului informatic vamal». Cererea înregistrată în aplicaţia informatică se tipăreşte şi se depune, semnată şi ştampilată de către solicitant, la biroul vamal, împreună cu:a) declaraţia-angajament şi declaraţia pe propria răspundere prevăzute, în funcţie de procedura solicitată, la alin. (2) lit. d) şi alin (3) ale art. 17 sau la alin. (2) lit. d) şi alin. (3) ale art. 32;b) o fotocopie a autorizaţiei iniţiale.(3) Biroul vamal căruia îi este adresată noua cerere verifică condiţiile privind organizarea evidenţelor şi, în cazul procedurii de vămuire la domiciliu, noul loc solicitat. Totodată, acesta solicită biroului vamal emitent al primei autorizaţii fotocopii ale celorlalte documente depuse la dosarul iniţial de autorizare.(4) În cazul în care condiţiile legale sunt îndeplinite, noua autorizaţie pentru utilizarea procedurilor simplificate de vămuire se completează şi se tipăreşte în două exemplare din aplicaţia «autorizări pentru procedurile simplificate de vămuire». Modelul autorizaţiei este prevăzut în anexa nr. 67 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93. Aceasta se semnează de către şeful biroul vamal. Un exemplar al autorizaţiei se predă solicitantului, iar celălalt exemplar se păstrează în evidenţa biroului vamal. O copie a autorizaţiei se transmite Autorităţii Naţionale a Vămilor.Art. 109. - Operaţiunile vamale derulate potrivit prezentelor norme sunt supuse controlului ulterior cel puţin o dată pe trimestru, efectuându-se cu această ocazie şi controlul garanţiei.

Page 82: Legea 86_2006

Art. 110. - Orice modificări intervenite în datele de identificare ale titularului vor fi aduse la cunoştinţa biroului vamal competent, în scris, în termen de 24 de ore de la producerea lor. Dacă modificările respective presupun modificarea autorizaţiei, biroul vamal procedează în conformitate cu art. 19.Art. 111. - Registrele prevăzute în anexele nr. 6, 7, 8 şi 9 pot fi ţinute pe suport informatic, cu aprobarea biroului vamal care a emis autorizaţia pentru utilizarea procedurii simplificate de vămuire.Art. 112. - Autoritatea Naţională a Vămilor aprobă, în cazuri justificate economic, utilizarea procedurilor simplificate de vămuire pentru unele categorii de mărfuri care, potrivit reglementărilor legale, se încadrează în categoria produselor cu dublă utilizare.Art. 114. - (1) Până la data de 14 martie 2009 modelele cererii şi autorizaţiei pentru utilizarea procedurilor simplificate, care se găsesc în aplicaţia «autorizări pentru procedurile simplificate de vămuire», aflată pe website-ul Autorităţii Naţionale a Vămilor www.customs.ro, secţiunea Agenţi economici/Utilizarea sistemului informatic vamal, sunt cele prevăzute în anexele nr. 1 şi 3 la prezentele norme. Începând cu data de 15 martie 2009 modelele cererii şi autorizaţiei din aplicaţie se înlocuiesc cu cele din anexa nr. 67 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93.(2) În perioada 1 ianuarie 2009-14 martie 2009, persoanele care solicită autorizaţie pentru utilizarea procedurilor simplificate completează şi înregistrează în aplicaţia «autorizări pentru procedurile simplificate de vămuire» cererea prevăzută în anexa nr. 1 la prezentele norme, fără a o tipări, şi prezintă biroului vamal o cerere conform modelului prevăzut în anexa nr. 67 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, completată manual, semnată şi ştampilată de reprezentantul legal al acestora. Dacă condiţiile legale sunt îndeplinite, birourile vamale completează, prin intermediul aplicaţiei «autorizări pentru procedurile simplificate de vămuire», autorizaţia al cărei model este prevăzut în anexa nr. 3 la prezentele norme, o înregistrează fără a o tipări şi eliberează solicitantului o autorizaţie, conform modelului din anexa nr. 67 la Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, completată manual, semnată şi ştampilată.Art. 1141. - (1) În aplicarea prevederilor art. 2 din Regulamentul (CE) nr. 1.192/2008 al Comisiei de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 2.454/93 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar, până la data de 14 martie 2009 birourile vamale reevaluează, în conformitate cu prevederile art. 253 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, autorizaţiile pentru utilizarea procedurilor simplificate de vămuire, emise anterior datei de 1 ianuarie 2009.(2) Dacă în urma reevaluării prevăzute la alin. (1) condiţiile de autorizare prevăzute la art. 261, respectiv art. 264 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93:a) sunt îndeplinite, birourile vamale emit noi autorizaţii la cererea titularilor;b) nu sunt îndeplinite, autorizaţiile pentru utilizarea procedurilor simplificate de vămuire emise anterior datei de 1 ianuarie 2009 îşi încetează valabilitatea la data de 14 martie 2009.Art. 115. - Dispoziţiile prezentelor norme se completează cu prevederile Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 2.913/92, Regulamentului Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, Legii nr. 86/2006 şi Hotărârii Guvernului nr. 707/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României.Art. 116. - Anexele nr. 1-10 fac parte integrantă din prezentele norme.CAPITOLUL I Dispoziţii generaleArt. 1. - Declararea mărfurilor la autoritatea vamală în vederea plasării sub un regim vamal se poate face, prin derogare de la declararea mărfurilor în procedură normală, prin utilizarea unor proceduri simplificate, după cum urmează:a) Procedura declaraţiei incomplete - prevăzută la art. 253 alin. (1) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93 de stabilire a unor dispoziţii de aplicare a Regulamentului Consiliului nr. 2.913/92 de instituire a Codului vamal comunitar - permite autorităţii vamale să accepte, în cazuri temeinic justificate, o declaraţie care nu este însoţită de toate documentele cerute pentru plasarea sub regimul vamal respectiv; documentele care pot lipsi sunt cele necesare pentru calculul drepturilor de import sau export aferente mărfurilor plasate sub regimul vamal respectiv; declarantul este obligat să prezinte ulterior biroului vamal documentele lipsă.b) Procedura declaraţiei simplificate, prevăzută la art. 253 alin. (2) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, permite, în cazul operaţiunilor cu caracter repetitiv, ca mărfurile să fie plasate sub regimul vamal de punere în liberă circulaţie sau export, pe baza depunerii unei declaraţii simplificate, cu condiţia depunerii ulterioare a unei declaraţii suplimentare cu caracter global, periodic sau recapitulativ sub forma documentului administrativ unic.Prin operaţiuni cu caracter repetitiv se înţelege transporturile de marfă având acelaşi destinatar şi acelaşi expeditor, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:(i) au frecvenţă mai mare de două transporturi pe săptămână;(ii) marfa transportată se încadrează la acelaşi cod tarifar;(iii) ţara de expediţie şi ţara de destinaţie, precum şi regimul vamal şi cel tarifar aplicabile rămân neschimbate.Declaraţia simplificată are forma unui document comercial convenit cu autoritatea vamală şi trebuie însoţită de o cerere de plasare a mărfurilor sub regim.c) Procedura de vămuire la domiciliu - prevăzută la art. 253 alin. (3) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93 - permite ca plasarea mărfurilor sub regimul vamal în cauză să se efectueze la sediul persoanei interesate sau în alte locuri desemnate sau aprobate de autorităţile vamale.Art. 2. - (1) Autorizaţia pentru procedura declaraţiei simplificate sau pentru procedura de vămuire la domiciliu se acordă, în condiţiile prezentelor norme, persoanelor juridice care se află în una dintre următoarele situaţii:a) solicită utilizarea procedurilor simplificate pentru uzul lor propriu;b) solicită utilizarea procedurilor simplificate în calitate de reprezentant direct sau indirect.(2) Persoanele juridice prevăzute la alin. (1) pot apela la serviciile unui reprezentant direct pentru întocmirea formalităţilor vamale în procedură simplificată.(3) Autorizaţiile solicitate de persoanele prevăzute la alin. (1) lit. b) se acordă cu condiţia existenţei unor evidenţe şi a punerii în aplicare a unor proceduri adecvate care să permită autorităţii vamale de autorizare să identifice

Page 83: Legea 86_2006

persoanele reprezentate şi să efectueze controale vamale corespunzătoare.(4) În cazul autorizării persoanelor prevăzute la alin. (1) lit. b), acestea au obligaţia ţinerii de evidenţe separate, potrivit prezentelor norme, pentru fiecare dintre persoanele pe care le reprezintă.Art. 3. - (1) Autorizarea utilizării procedurilor simplificate menţionate la art. 1 lit. b) şi c) implică efectuarea în prealabil de către autoritatea vamală a unei verificări al cărei obiectiv este acela de a permite cunoaşterea activităţii şi organizării interne a persoanei solicitante.(2) În cazul respingerii cererii de autorizare a utilizării procedurilor simplificate de vămuire, conform art. 6 alin. (3) din Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2.913/92 de instituire a Codului vamal comunitar, decizia autorităţii vamale trebuie să facă obiectul unui răspuns scris, în care se menţionează motivele acestei respingeri.Art. 4. - (1) Utilizarea procedurilor simplificate, potrivit prezentelor norme, se efectuează cu respectarea prevederilor art. 257, ale art. 262 şi ale art. 267 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, privind constituirea de către titularul autorizaţiei a unei garanţii în favoarea biroului vamal.(2) Este interzisă utilizarea procedurii de vămuire la domiciliu de către titularul autorizaţiei, dacă garanţia constituită în favoarea biroului vamal nu acoperă drepturile de import care trebuie plătite. În acest caz, titularul autorizaţiei este obligat să prezinte mărfurile la biroul vamal şi să aplice procedura normală de vămuire.(3) De asemenea, este interzisă utilizarea procedurilor simplificate, dacă cuantumul taxei pe valoarea adăugată şi, după caz, cel al accizelor nu au fost achitate sau garantate, potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.Art. 5. - Procedurile simplificate menţionate la art. 1 pot fi utilizate pentru plasarea mărfurilor şi încheierea regimurilor vamale prevăzute în titlul IX "Proceduri simplificate" din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93.Art. 7. - Pentru mărfurile restricţionate, astfel cum acestea sunt definite la art. 269 alin. (2) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, titularul este obligat să deţină toate documentele necesare operaţiunii de vămuire.Art. 8. - Procedurile simplificate de vămuire pot fi aplicate tututor mărfurilor, cu excepţia:a) mărfurilor care, potrivit reglementărilor legale, se încadrează în categoria produselor strategice, prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/1999 privind regimul de control al exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni cu produse militare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 595/2004;b) mărfurilor care intră sub incidenţa prevederilor privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare, prevăzute de Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 27 iunie 2006;c) mărfurilor în cazul cărora verificarea îndeplinirii altor condiţii stabilite prin reglementări speciale impune prelevarea de către autoritatea vamală de eşantioane în vederea analizelor tehnice sau de laborator pentru fiecare operaţiune;d) mărfurilor care fac obiectul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 129/2006 privind regimul de control al exporturilor de produse şi tehnologii cu dublă utilizare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 136/2007;e) mărfurilor care intră sub incidenţa măsurilor din cadrul politicii agricole comune, care, în baza unor reglementări, stabilesc acordarea unor preferinţe tarifare, condiţionate de controlul destinaţiei finale, sau acordarea unor restituiri la export.f) mărfurilor care fac obiectul Regulamentului (CE) nr. 1.013/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 iunie 2006 privind transferurile de deşeuri, cu modificările şi completările ulterioare;g) mărfurilor care fac obiectul Regulamentului (CE) nr. 1.277/2005 al Comisiei din 27 iulie 2005 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 273/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului privind precursorii drogurilor şi a Regulamentului (CE) nr. 111/2005 al Consiliului de stabilire a normelor de monitorizare a comerţului între Comunitate şi ţările terţe cu precursori ai drogurilor;h) mărfurilor care fac obiectul Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, cu completările ulterioare.   Punere în aplicare CAPITOLUL III prin Normă Norma din 21.05.2007 privind procedurile simplificate de vămuire... din 21/05/2007 :CAPITOLUL VI Proceduri simplificate de vămuire la exportSECŢIUNEA 1 Procedura de declarare incompletăArt. 67. - Dispoziţiile art. 9-15 se aplică în mod corespunzător pentru regimul vamal de export.Art. 68. - Data determinantă pentru aplicarea altor dispoziţii ce reglementează exportul este data înregistrării declaraţiei incomplete.Art. 69. - În caseta 44 a declaraţiei vamale se înscrie menţiunea "export simplificat".SECŢIUNEA a 2-a Procedura declarării simplificateArt. 70. - Dispoziţiile articolului 16-21 se aplică în mod corespunzător pentru regimul vamal de export.Art. 71. - Procedura declaraţiei simplificate la export poate fi utilizată atunci când mărfurile nu au restricţii la export, iar regimul vamal este cel de export definitiv şi nu presupune regimuri vamale economice.Art. 72. - Pentru derularea procedurii declaraţiei simplificate se parcurg următoarele etape:a) prezentarea şi declararea mărfurilor la biroul vamal prin prezentarea documentului comercial în 3 exemplare, dintre care unul este destinat biroului vamal, cel de-al doilea se păstrează de către titular, iar cel de-al treilea exemplar însoţeşte marfa până la biroul vamal de ieşire din Comunitate în vederea vizării de către acesta;b) depunerea declaraţiei suplimentare cu caracter global, periodic sau recapitulativ, completată pe formularul documentului administrativ unic.Art. 73. - După parcurgerea etapelor de vămuire, potrivit legii, se acordă liber de vamă. În acest caz, titularul are dreptul de a dispune de mărfuri înainte de depunerea declaraţiei suplimentare cu caracter global, periodic sau recapitulativ.Art. 74. - Documentul comercial autorizat de către biroul vamal emitent al autorizaţiei constituie dovada ieşirii de

Page 84: Legea 86_2006

pe teritoriul vamal comunitar doar în cazul în care acesta este vizat de către biroul vamal de ieşire din Comunitate. Acesta conţine cel puţin următoarele elemente:a) numărul autorizaţiei;b) destinatarul şi ţara de destinaţie a mărfii;c) expeditorul;d) descrierea comercială şi cantitatea mărfii;e) valoarea şi codul TARIC al mărfii;f) numărul, felul şi mărcile coletelor, după caz.Art. 75. - Dispoziţiile art. 27-29 se aplică în mod corespunzător pentru regimul vamal de export.SECŢIUNEA a 3-a Procedura de vămuire la domiciliuArt. 76. - În cadrul procedurii de vămuire la domiciliu autoritatea vamală acordă dreptul titularului operaţiunilor de a aplica sigilii vamale la mijloacele de transport încărcate cu mărfuri pentru export, cu respectarea instrucţiunilor de aplicare, păstrare şi evidenţă a acestora.A. DefiniţiiArt. 77. - În aplicarea dispoziţiilor prezentei secţiuni, prin noţiunile de mai jos se înţelege:a) declaraţii vamale preautentificate - exemplarele documentului administrativ unic completate parţial, semnate şi ştampilate în caseta A de agentul vamal desemnat, puse la dispoziţia titularului periodic, anterior efectuării formalităţilor vamale de plasare sub regim.Completarea parţială constă în înscrierea manuală la rubrica «D - CONTROLAT LA BIROUL DE PLECARE» a menţiunii «VĂMUIRE LA DOMICILIU», a numărului din Registrul de evidenţă a declaraţiilor vamale preautentificate, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 9, precum şi a numărului autorizaţiei, însoţite de semnătura şi stampila personală;b) agent vamal desemnat - lucrătorul vamal desemnat prin ordin de serviciu de către şeful biroului vamal însărcinat cu preautentificarea, eliberarea, evidenţa şi verificarea utilizării declaraţiilor vamale preautentificate, precum şi cu eliberarea, evidenţa şi verificarea utilizării sigiliilor vamale;c) informarea de încărcare - documentul prin care titularul notifică biroul vamal că este pregătit să înceapă operaţiunea de încărcare a mărfurilor la locul de încărcare sau în alt loc aprobat de autoritatea vamală;d) perioada de justificare - termenul stabilit de biroul vamal pentru justificarea utilizării declaraţiilor vamale preautentificate, precum şi a sigiliilor vamale, care nu poate depăşi 30 de zile de la data punerii la dispoziţie a declaraţiilor vamale preautentificate şi a eliberării sigiliilor;e) documentul comercial - documentul acceptat de autoritatea vamală, care permite, în cazul operaţiunilor cu caracter repetitiv, ca mărfurile să fie plasate sub regimul vamal de export, cu condiţia depunerii ulterioare a unei declaraţii suplimentare cu caracter global, periodic sau recapitulativ. Documentul comercial trebuie preautentificat de către exportatorul autorizat, prin aplicarea ştampilei speciale, prevăzută în anexa nr. 62 la Regulamentul Comisiei nr. 2.454/93, în colţul din dreapta sus al documentului. Această ştampilă specială se confecţionează numai cu aprobarea prealabilă emisă de direcţia regională vamală în a cărei arie teritorială de competenţă titularul autorizaţiei îşi derulează activitatea;f) operaţiuni cu caracter repetitiv - transporturile de marfă, având acelaşi destinatar şi acelaşi expeditor, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:(i) au frecvenţă mai mare de două transporturi pe săptămână;(ii) marfa transportată se încadrează la acelaşi cod tarifar;(iii) ţara de expediţie şi ţara de destinaţie, precum şi regimul vamal şi cel tarifar aplicabile rămân neschimbate;g) declaraţie suplimentară cu caracter global, periodic sau recapitulativ - declaraţia vamală depusă pentru documentele comerciale pe baza cărora s-a efectuat exportul într-un termen de prezentare stabilit în autorizaţia de utilizare a procedurii simplificate de vămuire, care este de maxim 30 de zile calendaristice.B. Condiţii de autorizareArt. 78. - Prevederile art. 31 se aplică în mod corespunzător şi pentru regimul vamal de export.C. Dosarul de autorizareArt. 79. - Prevederile art. 32 se aplică în mod corespunzător pentru regimul vamal de export.D. Emiterea autorizaţieiArt. 80. - (1) Prevederile art. 34 şi 35 se aplică în mod corespunzător pentru regimul vamal de export.(2) Titularul autorizaţiei de vămuire la domiciliu poate solicita autorităţii vamale următoarele autorizaţii:a) expeditor agreat;b) exportator autorizat.E. Suspendarea şi revocarea autorizaţieiArt. 81. - Prevederile art. 36 se aplică în mod corespunzător pentru regimul vamal de export.F1. Etape ale procedurii de vămuire la domiciliu cu utilizarea declaraţiilor vamale preautentificateArt. 82. - (1) Pentru derularea procedurii de vămuire la domiciliu se parcurg următoarele etape:a) obţinerea şi evidenţa declaraţiilor preautentificate şi a sigiliilor vamale;b) transmiterea la biroul vamal a notificării de încărcare;c) transmiterea răspunsului biroului vamal privind decizia de intervenţie sau neintervenţie în vederea acordării liberului de vamă;d) încărcarea, sigilarea mijlocului de transport;e) completarea declaraţiilor vamale preautentificate şi înscrierea mărfurilor în evidenţa contabilă;f) justificarea utilizării declaraţiilor vamale preautentificate şi a sigiliilor vamale.(2) Exportul temporar sau reexportul mărfurilor în procedura de vămuire la domiciliu se realizează cu respectarea etapelor prevăzute la alin. (1).Obţinerea şi evidenţa declaraţiilor vamale preautentificate şi a sigiliilor vamaleArt. 83. - (1) Titularul solicită în scris birourilor vamale, sub semnătura persoanei care angajează răspunderea

Page 85: Legea 86_2006

juridică a societăţii comerciale, preautentificarea unui număr de declaraţii vamale corespunzător nevoilor estimate pentru o perioadă de justificare.(2) Pentru operaţiunile de export, titularul solicită punerea la dispoziţie de către biroul vamal a unui număr de sigilii vamale estimat a fi necesar pentru o perioadă de justificare.(3) Declaraţiile vamale preautentificate şi sigiliile vamale se predau pe baza procesului-verbal de predare-primire, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 10.Art. 84. - Declaraţiile preautentificate se înregistrează, în ordinea eliberării lor, în Registrul de evidenţă a declaraţiilor vamale preautentificate. Acest registru se înfiinţează de fiecare titular şi este ţinut în formă identică cu cea a biroului vamal.Art. 85. - Sigiliile vamale se înregistrează, în ordinea eliberării lor, în Registrul de evidenţă a sigiliilor vamale al biroului vamal, conform prevederilor legale în vigoare. Titularul este obligat să înregistreze sigiliile vamale primite într-un registru identic şi să ţină evidenţa utilizării acestora, cu menţiunea că la rubrica "Numele şi prenumele agenţilor vamali care au primit sau utilizat sigiliile vamale" se înscriu datele persoanei care a fost desemnată de titular să gestioneze şi să utilizeze sigiliile.Transmiterea la biroul vamal a notificării de încărcareArt. 87. - (1) Notificarea sosirii mijlocului de transport pentru încărcare trebuie anunţată de titular biroului vamal pe baza informării de încărcare, cu scopul de a permite acestuia efectuarea, dacă se consideră necesar, a controlului mărfurilor şi a aplicării sigiliilor.(2) Informarea de încărcare, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 5, se transmite biroului vamal prin fax, pe cale electronică sau în orice alt mod acceptat de biroul vamal, imediat după sosirea pentru încărcare a mijlocului de transport, atunci când aceasta are loc în timpul orelor de program al biroului vamal. Titularul este obligat să verifice transmiterea corectă a faxului conţinând informarea de încărcare (menţionată în mod automat pe şuşa confirmării de transmitere de către aparat prin menţiunea "OK"), respectiv confirmarea transmisiei efectuate pe cale electronică sau prin orice alt mod acceptat de biroul vamal. Modalitatea de transmitere a informării de încărcare trebuie să asigure titularului transmiterea sau eliberarea unei confirmări a transmiterii informării de încărcare, în care să fie indicate data, ora şi minutul primirii de către biroul vamal a acesteia. În cazul în care, din cauza unor defecţiuni tehnice sau din alte cauze, titularul nu poate transmite informarea de încărcare, acesta este obligat să o predea cât mai curând posibil, personal, agentului vamal desemnat. Acesta înscrie data, ora şi minutul primirii.(3) La primirea informării, agentul vamal desemnat îl înştiinţează pe şeful biroului vamal sau pe înlocuitorul legal al acestuia, pentru luarea deciziei privind intervenţia sau neintervenţia în vederea efectuării controlului vamal.(4) În urma analizei de risc şeful biroului vamal poate lua decizia suspendării procedurii de vămuire la domiciliu pentru operaţiunea în cauză.(5) De la primirea informării de încărcare biroul vamal dispune de un termen de maximum 3 ore, în cursul căruia lucrătorii vamali se pot deplasa pentru efectuarea controlului. Termenul se calculează începând cu ora şi minutul înscrise automat prin modalităţile menţionate la alin. (2) sau, după caz, începând cu ora şi minutul înscrise de agentul vamal desemnat pe informarea de încărcare primită personal.(6) Dacă mărfurile care se exportă se plasează şi în regimul vamal de tranzit, termenul menţionat la alin. (5) este cel prevăzut în autorizaţia de expeditor agreat acordată exportatorului.Art. 88. - În cazul în care încărcarea mărfurilor se realizează în afara orelor de program sau cu maximum 30 de minute înainte de ora de închidere a biroului vamal, termenul menţionat la art. 87 curge începând cu prima oră de program a zilei următoare de lucru. Dacă biroul vamal nu intervine în acest termen, titularul procedează la încărcarea mărfurilor şi la sigilarea mijlocului de transport.Art. 89. - Informarea de încărcare poate fi transmisă şi în afara programului de lucru al biroului vamal, atunci când acesta şi titularul convin asupra prelungirii programului de lucru.Transmiterea răspunsului biroului vamal şi acordarea liberului de vamăArt. 91. - (1) După primirea informării de încărcare, agentul vamal desemnat completează rubrica "Decizia şefului biroului vamal cu privire la intervenţie sau neintervenţie", cu menţiunea "Intervenţie" sau "Neintervenţie", după caz.(2) Răspunsul biroului vamal privind decizia de intervenţie sau neintervenţie se transmite prin fax titularului autorizaţiei.(3) În situaţia în care pe răspuns este înscrisă menţiunea "Intervenţie", titularul are obligaţia să aştepte lucrătorul vamal care se prezintă la locul aprobat în termenul precizat la art. 87.(4) În situaţia în care pe răspuns este înscrisă menţiunea "Neintervenţie", se consideră că liberul de vamă a fost acordat.Completarea declaraţiilor vamale preautentificate şi înscrierea mărfurilor în evidenţa contabilăArt. 911. - Titularul completează declaraţia vamală preautentificată, potrivit normelor tehnice de completare, utilizare şi tipărire a declaraţiei sumare şi a documentului administrativ unic, cu modificările ulterioare. Casetele menţionate mai jos se completează astfel:a) la caseta «A - BIROU DE EXPEDIERE/DE EXPORT» se înscriu codul şi denumirea biroului vamal, precum şi numărul şi data înregistrării declaraţiei vamale;b) la caseta «B - INFORMAŢII CONTABILE» se înscriu numărul şi data validării;c) în caseta 1 subdiviziunea a doua se înscrie codul Z;d) la caseta 44 se înscriu numărul autorizaţiei de vămuire la domiciliu, precum şi menţiunea «export simplificat»;e) caseta «54 - Locul şi data» se completează, după tipărirea declaraţiei vamale, cu data, numele, prenumele şi semnătura persoanei împuternicite de titular sau de comisionarul în vamă, după caz, aplicându-se ştampila.Art. 92. - (1) După completarea casetelor declaraţiei vamale şi primirea răspunsului biroului vamal privind decizia de "Neintervenţie" se obţin numărul şi data de înregistrare ale declaraţiei vamale, de forma: "Ixxxxxxxx/zz/II/aaaa", evidenţiate la nivelul casetei A, numărul şi data de validare, de forma: "V

Page 86: Legea 86_2006

xxxxxxxx-zz/II/aaaa", evidenţiate la nivelul casetei B, şi numărul borderoului contabil.(2) Tipărirea se face de către titular pe formularele declaraţiilor vamale preautentificate din setul corespunzător. Exemplarele pentru vamă cu documentele care au stat la baza emiterii declaraţiei vamale vor fi depuse la biroul vamal la sfârşitul perioadei de justificare.Art. 921. - După completarea declaraţiei vamale ieşirea mărfurilor se înscrie în evidenţa contabilă a titularului.Art. 93. - Pentru exporturile de mărfuri de grupaj se utilizează procedura normală de vămuire, mărfurile urmând a fi prezentate la biroul vamal.Art. 94. - În cazul în care şeful biroului vamal ia decizia de intervenţie, agentul vamal desemnat efectuează controlul vamal al mijlocului de transport şi al mărfurilor, după care sigilează mijlocul de transport şi completează în mod corespunzător rubricile destinate autorităţii vamale din titlul de tranzit, în situaţia în care pentru exportul acelor mărfuri este obligatorie şi plasarea în regim de tranzit.Art. 95. - Dacă biroul vamal nu intervine în termenul prevăzut, titularul procedează la:a) încărcarea mărfurilor;b) sigilarea mijlocului de transport, efectuată de persoana desemnată de titular, potrivit art. 85;c) completarea declaraţiei vamale preautentificate şi înscrierea ieşirii mărfurilor în evidenţa contabilă.Justificarea utilizării declaraţiilor vamale preautentificate şi a sigiliilor vamaleArt. 97. - (1) Titularul este obligat ca, în termenul aprobat de biroul vamal, să justifice utilizarea declaraţiilor vamale preautentificate, precum şi a sigiliilor vamale, după caz, prin prezentarea către agentul vamal desemnat a declaraţiilor vamale împreună cu setul de documente aferent acestora, pentru fiecare operaţiune derulată. Setul de documente include în mod obligatoriu şi documentele speciale cerute în conformitate cu prevederile art. 269 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 86/2006.(2) Titularul este obligat să predea inclusiv declaraţiile vamale preautentificate care au fost completate greşit sau care nu au putut fi utilizate în mod corespunzător, respectiv sigiliile vamale deteriorate, însoţite de registrul de evidenţă a sigiliilor, precum şi o notă din care să rezulte cauzele ce au condus la imposibilitatea utilizării lor. Declaraţiile vamale în cauză sunt distruse în prezenţa agentului vamal desemnat şi a persoanei împuternicite de titular şi sunt scăzute din evidenţă pe baza notei menţionate mai sus, datată, semnată şi ştampilată; sigiliile vamale sunt scăzute din evidenţe şi păstrate în gestiunea biroului vamal până la distrugerea lor conform normelor legale.Art. 98. - Agentul vamal desemnat operează în registrele de evidenţă a declaraţiilor vamale preautentificate şi a sigiliilor vamale ale titularilor justificarea utilizării acestora, urmând ca biroul vamal să dispună măsurile prevăzute de legislaţia vamală în vigoare, pentru eventualele abateri constatate.F2. Etape ale procedurii de vămuire la domiciliu cu utilizarea documentului comercialArt. 100. - Pentru derularea procedurii de vămuire la domiciliu se parcurg următoarele etape:a) obţinerea sigiliilor vamale;b) transmiterea la biroul vamal a notificării de încărcare;c) transmiterea răspunsului biroului vamal privind decizia de intervenţie sau neintervenţie în vederea acordării liberului de vamă;d) încărcarea, sigilarea mijlocului de transport;e) completarea documentului comercial preautentificat şi înscrierea mărfurilor în evidenţa contabilă şi în registrul prevăzut în anexa nr. 8;f) depunerea declaraţiei suplimentare cu caracter global, periodic sau recapitulativ întocmite pe formularul documentului administrativ;g) justificarea utilizării sigiliilor vamale.Art. 101. - Documentul comercial autorizat în prealabil de către biroul vamal conţine cel puţin următoarele elemente:a) numărul autorizaţiei;b) destinatarul şi ţara de destinaţie a mărfii;c) expeditorul;d) descrierea comercială şi cantitatea mărfii;e) valoarea şi codul TARIC ale mărfii;f) numărul, felul şi mărcile coletelor, după caz.Art. 102. - (1) Pentru operaţiunile de export titularul solicită punerea la dispoziţie de către biroul vamal a unui număr de sigilii vamale estimat a fi necesar pentru o perioadă de justificare.(2) Sigiliile vamale se predau pe baza procesului-verbal de predare-primire, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 10.Art. 103. - Prevederile art. 85 şi ale art. 87-91 se aplică în mod corespunzător.Art. 104. - Înscrierea mărfurilor în evidenţa contabilă şi în registrul prevăzut în anexa nr. 8 se efectuează potrivit art. 43.Art. 105. - (1) Declaraţia suplimentară cu caracter global, periodic sau recapitulativ va purta în caseta 1, subdiviziunea a doua, codul «Z» conform normelor tehnice de completare, utilizare şi tipărire a declaraţiei sumare şi a documentului administrativ unic, cu modificările ulterioare.(2) La caseta 44 din declaraţia suplimentară cu caracter global, periodic sau recapitulativ se menţioneză perioada pentru care aceasta se întocmeşte, datele de referinţă ale documentelor comerciale şi menţiunea «export simplificat».Art. 106. - La depunerea declaraţiei suplimentare cu caracter global, periodic sau recapitulativ se efectuează controlul concordanţei dintre datele cuprinse în aceasta cu cele din documentele comerciale.Art. 107. - (1) Titularul este obligat ca, în termenul aprobat de biroul vamal, să justifice sigiliile vamale, prin prezentarea către agentul vamal desemnat a declaraţiilor vamale împreună cu setul de documente aferent acestora, pentru fiecare operaţiune derulată. Setul de documente include în mod obligatoriu şi documentele

Page 87: Legea 86_2006

speciale cerute în conformitate cu prevederile art. 269 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 86/2006.(2) Titularul este obligat să predea sigiliile vamale deteriorate, însoţite de registrul de evidenţă a sigiliilor, precum şi o notă din care să rezulte cauzele ce au condus la imposibilitatea utilizării lor. Sigiliile vamale sunt scăzute din evidenţe şi păstrate în gestiunea biroului vamal până la distrugerea lor conform normelor legale.

   TITLUL VI  Alte destinaţii vamale

   CAPITOLUL I  Zone libere şi antrepozite libere

   SECŢIUNEA 1  Dispoziţii generale

   Art. 183. - Zonele libere şi antrepozitele libere sunt părţi din teritoriul vamal al României sau incinte situate pe acest teritoriu, separate de restul acestuia, în care:   a) mărfurile străine sunt considerate, în ceea ce priveşte aplicarea drepturilor de import şi a măsurilor de politică comercială la import, că nu se află pe teritoriul vamal al României, atât timp cât nu sunt puse în liberă circulaţie, nici plasate sub un alt regim vamal, nici utilizate sau consumate în alte condiţii decât cele prevăzute de reglementările vamale;   b) mărfurile româneşti, în temeiul prevederilor legale ce reglementează domenii specifice, beneficiază, pe baza plasării lor într-o zonă liberă sau într-un antrepozit liber, de măsurile legate de exportul mărfurilor.   Art. 184. - (1) Prin hotărâre a Guvernului se înfiinţează zonele libere şi se determină limita geografică a fiecărei zone.   (2) Înfiinţarea antrepozitelor libere este autorizată de autoritatea vamală. Incintele care urmează a fi desemnate ca antrepozit liber se aprobă de către autoritatea vamală.   (3) Zonele libere trebuie să fie împrejmuite, cu excepţia celor prevăzute la art. 186. Autoritatea vamală stabileşte punctele de intrare şi de ieşire pentru fiecare zonă liberă sau antrepozit liber.   (4) Efectuarea de construcţii într-o zonă liberă necesită aprobarea prealabilă a autorităţii vamale.   Art. 185. - (1) Perimetrele şi punctele de intrare şi de ieşire ale zonelor libere, cu excepţia zonelor libere desemnate conform prevederilor art. 186, şi ale antrepozitelor libere sunt supuse supravegherii autorităţii vamale.   (2) Persoanele şi mijloacele de transport care intră sau părăsesc zona liberă sau antrepozitul liber pot fi supuse controlului vamal.   (3) Accesul într-o zonă liberă sau antrepozit liber poate fi interzis de autoritatea vamală dacă persoanele fizice sau juridice nu justifică interesul de a desfăşura o activitate licită în acea zonă sau antrepozit.   (4) Autoritatea vamală poate controla mărfurile care intră, ies sau staţionează în zona liberă sau antrepozitul liber. Pentru a face posibil un astfel de control, o copie a documentului de transport care însoţeşte mărfurile la intrarea şi ieşirea acestora se înmânează autorităţii vamale sau este ţinută la dispoziţia acesteia de către orice persoană desemnată în acest scop de autoritatea menţionată. Când se solicită acest control, mărfurile trebuie puse la dispoziţie autorităţii vamale.   Art. 186. - (1) Autoritatea vamală poate desemna zone libere în care controalele şi formalităţile vamale se efectuează, iar dispoziţiile în materie de datorie vamală se aplică conform cerinţelor regimului de antrepozitare vamală.   (2) Dispoziţiile privind zonele libere prevăzute la art. 63-64, 188, 194, 198 şi 227 nu se aplică zonelor libere menţionate la alin. (1). 

SECŢIUNEA a 2-a Plasarea mărfurilor în zone libere sau antrepozite libere   Art. 187. - (1) Într-o zonă liberă sau antrepozit liber pot fi plasate mărfuri străine şi mărfuri româneşti.   (2) Autoritatea vamală poate cere ca mărfurile care prezintă pericol sau pot să deterioreze alte mărfuri ori care, din alte motive, necesită condiţii speciale pentru depozitare să fie plasate în incinte dotate special pentru aceasta.   Art. 188. - (1) Fără a se înlătura aplicarea dispoziţiilor art. 185 alin. (4), intrarea în zona liberă sau în antrepozitul liber a mărfurilor nu trebuie să facă nici obiectul prezentării lor autorităţii vamale şi nici al depunerii unei declaraţii vamale.   (2) Sunt prezentate autorităţii vamale şi fac obiectul formalităţilor vamale mărfurile care:   a) au fost plasate sub un regim vamal care se încheie când acestea intră într-o zonă liberă sau antrepozit liber. Cu toate acestea, în cazul în care regimul vamal în cauză permite exceptarea de la obligaţia de a prezenta mărfurile, această prezentare nu este solicitată;

Page 88: Legea 86_2006

   b) au fost plasate într-o zonă liberă sau într-un antrepozit liber pe baza unei decizii de rambursare sau de remitere a drepturilor de import;   c) beneficiază de măsurile prevăzute la art. 183 lit. b);   d) sunt introduse din afara teritoriului vamal al României direct într-o zonă liberă sau într-un antrepozit liber.   (3) Autoritatea vamală poate solicita ca mărfurile supuse drepturilor de export sau altor dispoziţii ce reglementează exportul să fie anunţate biroului vamal.   (4) La cererea părţii interesate, autoritatea vamală atestă statutul vamal al mărfurilor plasate într-o zonă liberă sau într-un antrepozit liber.

   SECŢIUNEA a 3-a  Funcţionarea zonelor libere şi a antrepozitelor libere

   Art. 189. - (1) Durata staţionării mărfurilor în zonele libere sau în antrepozitele libere este nelimitată.   (2) Pentru anumite mărfuri menţionate la art. 183 lit. b) care sunt cuprinse în reglementările privind politica agricolă se pot stabili termene specifice prin regulamentul vamal.   Art. 190. - (1) Orice activitate industrială, comercială sau de servicii dintr-o zonă liberă sau antrepozit liber este permisă cu respectarea condiţiilor prevăzute în prezentul cod. Exercitarea acestor activităţi este notificată în prealabil autorităţii vamale.   (2) Autoritatea vamală poate impune anumite interdicţii sau restricţii asupra activităţilor menţionate la alin. (1), ţinând cont de natura mărfurilor în cauză sau de cerinţele supravegherii vamale.   (3) Autoritatea vamală poate interzice exercitarea unei activităţi într-o zonă liberă sau într-un antrepozit liber persoanelor care nu oferă garanţiile necesare respectării dispoziţiilor prevăzute de prezentul cod.   Art. 191. - (1) Pe durata staţionării într-o zonă liberă sau într-un antrepozit liber, mărfurile străine pot:   a) să fie puse în liberă circulaţie, în condiţiile prevăzute de acest regim şi de dispoziţiile privind datoria vamală, cuprinse în prezentul capitol;   b) să facă obiectul manipulărilor uzuale prevăzute la art. 129, fără autorizare;   c) să fie plasate sub regimul de perfecţionare activă, conform condiţiilor prevăzute pentru acest regim;   d) să fie plasate sub regimul de transformare sub control vamal, în condiţiile prevăzute de acest regim;   e) să fie plasate sub regimul de admitere temporară, în condiţiile prevăzute de acest regim;   f) să fie abandonate în favoarea statului;   g) să fie distruse, pe cheltuiala deţinătorului, cu condiţia ca persoana interesată să furnizeze autorităţii vamale toate informaţiile pe care aceasta le consideră necesare.   (2) Când mărfurile sunt plasate sub unul dintre regimurile prevăzute la alin. (1) lit. c), d) sau e), autoritatea vamală poate, în măsura în care este necesar, să ţină cont de condiţiile de funcţionare şi de supraveghere vamală ale zonelor libere sau antrepozitelor libere şi să-şi adapteze modalităţile de control prevăzute.   Art. 192. - Mărfurile româneşti prevăzute la art. 183 lit. b) care sunt cuprinse în reglementările privind politica agricolă pot să facă obiectul numai acelor forme de manipulare menţionate la art. 129 alin. (2). Aceste manipulări pot fi efectuate fără autorizare.   Art. 193. - (1) Când dispoziţiile art. 191 şi 192 nu se aplică, mărfurile străine şi cele româneşti menţionate la art. 183 lit. b) nu pot fi consumate sau utilizate în zonele libere sau antrepozitele libere.   (2) Fără a aduce atingere dispoziţiilor aplicabile rezervelor şi stocurilor şi în măsura în care regimul în cauză prevede astfel, prevederile alin. (1) nu împiedică utilizarea sau consumul de mărfuri a căror punere în liberă circulaţie sau a căror admitere temporară nu ar atrage aplicarea drepturilor de import, a măsurilor de politică comercială sau a măsurilor cuprinse în reglementările privind politica agricolă. În această situaţie nu este necesară depunerea declaraţiei de punere în liberă circulaţie sau de admitere temporară. O astfel de declaraţie este necesară în cazul în care pentru mărfuri se aplică un contingent sau un plafon.   Art. 194. - (1) Persoanele care desfăşoară o activitate de depozitare, prelucrare sau transformare, vânzare ori cumpărare de mărfuri într-o zonă liberă sau într-un antrepozit liber sunt obligate să ţină evidenţa operativă a mărfurilor, în forma aprobată de autoritatea vamală. Mărfurile se înregistrează în evidenţa operativă la momentul în care sunt introduse în incintele aparţinând unei astfel de persoane. Evidenţa operativă trebuie să permită autorităţii vamale să identifice mărfurile şi să reflecte mişcarea acestora.   (2) În cazul transbordării mărfurilor în interiorul unei zone libere, înregistrările care se referă la acestea sunt ţinute la dispoziţia autorităţii vamale. Depozitarea de scurtă durată a mărfurilor, în cadrul unei astfel de transbordări, este considerată ca făcând parte din operaţiunea de transbordare. Când mărfurile care sosesc din afara teritoriului vamal al României sunt plasate direct într-o zonă liberă sau în cazul mărfurilor care ies dintr-o zonă liberă pentru a părăsi direct teritoriul vamal al României se depune declaraţia sumară prevăzută la art. 60-62 sau la art. 201-204, după caz.

Page 89: Legea 86_2006

   SECŢIUNEA a 4-a  Scoaterea mărfurilor din zonele libere sau din antrepozitele libere

   Art. 195. - Fără a se înlătura aplicarea dispoziţiilor speciale prevăzute de reglementările vamale aferente unor domenii specifice, mărfurile care părăsesc o zonă liberă sau un antrepozit liber pot fi:   a) exportate sau reexportate în afara teritoriului vamal al României;   b) introduse într-o altă parte a teritoriului vamal al României. Dispoziţiile titlului III, cu excepţia art. 72-76 în ceea ce priveşte mărfurile româneşti, se aplică mărfurilor introduse în alte părţi ale acestui teritoriu, cu excepţia cazurilor în care mărfurile părăsesc acea zonă pe cale maritimă sau aeriană fără să fi fost plasate sub un regim de tranzit sau sub un alt regim vamal.   Art. 196. - (1) Când o datorie vamală se naşte pentru o marfă străină şi valoarea în vamă a acestei mărfi se bazează pe un preţ efectiv plătit sau de plătit care include cheltuielile de depozitare şi de conservare a mărfurilor pe durata staţionării lor în zona liberă sau în antrepozitul liber, aceste cheltuieli nu se includ în valoarea în vamă, cu condiţia ca acestea să fie distincte faţă de preţul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri.   (2) Când mărfurile au fost supuse, într-o zonă liberă sau într-un antrepozit liber, unor manipulări uzuale în sensul art. 129 alin. (1), felul mărfurilor, valoarea în vamă şi cantitatea care se iau în considerare pentru determinarea cuantumului drepturilor de import sunt, la cererea declarantului, cele care ar fi fost luate în considerare la momentul naşterii datoriei vamale dacă mărfurile nu ar fi fost supuse manipulărilor în cauză. Această prevedere se aplică cu condiţia ca manipulările în cauză să fi fost autorizate de autoritatea vamală.   (3) Prin regulamentul vamal se pot stabili condiţii şi situaţii de exceptare de la aplicarea prevederilor alin. (2).   Art. 197. - (1) Mărfurilor româneşti menţionate la art. 183 lit. b) care sunt cuprinse în reglementările privind politica agricolă şi care sunt plasate într-o zonă liberă sau într-un antrepozit liber trebuie să li se atribuie o destinaţie conform acelor reglementări.   (2) În cazul în care asemenea mărfuri sunt reintroduse într-o altă parte a teritoriului vamal al României sau dacă nu s-a făcut nici o solicitare pentru a li se atribui o destinaţie conform alin. (1), până la expirarea termenului prevăzut la art. 189 alin. (2) autoritatea vamală ia măsurile prevăzute de reglementările domeniului special cu privire la nerespectarea destinaţiei.   Art. 198. - (1) În cazul introducerii sau reintroducerii mărfurilor în alte părţi ale teritoriului vamal al României sau al plasării lor sub un regim vamal, atestarea menţionată la art. 188 alin. (4) poate fi utilizată ca dovadă a statutului vamal român sau străin al acestor mărfuri.   (2) Când nu se stabileşte prin atestare sau prin alte mijloace că mărfurile au statut român sau străin, aceste mărfuri sunt considerate:   a) mărfuri româneşti, în scopul aplicării drepturilor de export şi al licenţelor de export sau a măsurilor prevăzute pentru export în cadrul politicii comerciale;   b) mărfuri străine, în toate celelalte cazuri.   Art. 199. - Autoritatea vamală trebuie să se asigure că dispoziţiile privind exportul, perfecţionarea pasivă, reexportul sau regimurile suspensive, precum şi dispoziţiile titlului VII sunt respectate când mărfurile trebuie să iasă din teritoriul vamal al României plecând dintr-o zonă liberă sau antrepozit liber.

   Punere în aplicare CAPITOLUL I prin Regulament Regulamentul din 07.06.2006 de aplicare a Codului vamal al Român... din 07/06/2006 :Art. 482. - Informaţiile prevăzute la art. 802 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93 se transmit Comisiei Europene de către Autoritatea Naţională a Vămilor.Art. 484. - Cererea pentru aprobarea evidenţei operative, prevăzută la art. 804 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, se înaintează în scris biroului vamal în a cărui rază teritorială de competenţă se află localizată zona liberă sau antrepozitul liber.

   CAPITOLUL II  Reexportul, distrugerea şi abandonul

   Art. 200. - (1) Mărfurile străine pot fi:   a) reexportate în afara teritoriului vamal al României;   b) distruse;   c) abandonate în favoarea statului.   (2) Reexportul implică, dacă este cazul, aplicarea formalităţilor vamale prevăzute pentru scoaterea mărfurilor în afara teritoriului vamal al României, inclusiv a măsurilor de politică comercială. Cazurile în care mărfurile străine pot fi plasate sub un regim suspensiv fără aplicarea măsurilor de politică comercială la export pot fi stabilite prin regulamentul vamal.

Page 90: Legea 86_2006

   (3) Cu excepţia cazurilor stabilite prin regulamentul vamal, distrugerea se efectuează după înştiinţarea prealabilă a autorităţii vamale. Autoritatea vamală interzice reexportul, dacă formalităţile vamale sau măsurile menţionate la alin. (2) prevăd aceasta. Când mărfurile plasate sub un regim vamal economic pe teritoriul vamal al României sunt destinate reexportului, se depune o declaraţie vamală de export, conform dispoziţiilor art. 82-100. În acest caz, prevederile art. 181 alin. (3)-(5) se aplică în mod corespunzător.   (4) Condiţiile şi modalităţile de distrugere sau abandon al mărfurilor se stabilesc prin regulamentul vamal. Distrugerea sau abandonul nu implică nici o cheltuială pentru bugetul statului.   (5) Deşeurile sau resturile rezultate din distrugere trebuie să primească o destinaţie vamală prevăzută pentru mărfurile străine. Acestea rămân sub supraveghere vamală până la momentul prevăzut la art. 63 alin. (2).

   TITLUL VII  Mărfuri care părăsesc teritoriul vamal al României

   Art. 201. - (1) Mărfurile care părăsesc teritoriul vamal al României fac obiectul fie al unei declaraţii vamale, fie, dacă declaraţia vamală nu este cerută, al unei declaraţii sumare, cu excepţia celor transportate pe mijloace de transport care tranzitează fără întrerupere apele teritoriale sau spaţiul aerian al teritoriului vamal.   (2) În anumite cazuri şi în funcţie de anumite tipuri de transport al mărfurilor, de modul de transport sau de agentul economic ori în conformitate cu acordurile internaţionale care prevăd dispoziţii specifice în materie de securitate, prin regulamentul vamal se stabilesc:   a) termenul în care declaraţia vamală sau declaraţia sumară este depusă la biroul vamal de export înainte ca mărfurile să părăsească teritoriul vamal al României;   b) regulile de derogare de la termenul prevăzut la lit. a) şi de modificare a acestuia;   c) condiţiile în care obligaţia de a depune o declaraţie sumară poate face obiectul unei derogări sau al unei modificări;   d) cazurile şi condiţiile în care mărfurile care părăsesc teritoriul vamal al României nu fac obiectul unei declaraţii vamale sau al unei declaraţii sumare.   Art. 202. - (1) Când mărfurile care părăsesc teritoriul vamal al României au primit o destinaţie vamală care necesită o declaraţie vamală, potrivit legii, această declaraţie se depune la biroul vamal de export înainte ca mărfurile să părăsească teritoriul vamal al României.   (2) În cazul în care biroul vamal de export este diferit de biroul vamal de ieşire, biroul vamal de export comunică imediat informaţiile necesare biroului vamal de ieşire sau i le pune la dispoziţie pe cale electronică.   (3) Declaraţia vamală cuprinde cel puţin informaţiile necesare declaraţiei sumare prevăzute la art. 204 alin. (1).   (4) Când declaraţia vamală este întocmită altfel decât pe cale electronică, autoritatea vamală efectuează analiza de risc la acelaşi nivel cu cel aplicat declaraţiilor vamale întocmite pe cale electronică.   Art. 203. - (1) Când mărfurile care părăsesc teritoriul vamal al României nu au primit o destinaţie vamală care necesită o declaraţie vamală, declaraţia sumară se depune la biroul vamal de ieşire înainte ca mărfurile să părăsească teritoriul vamal al României.   (2) Autoritatea vamală poate aproba ca declaraţia sumară să fie depusă la alt birou vamal, cu condiţia ca acesta să comunice imediat informaţiile necesare biroului vamal de ieşire sau să i le pună la dispoziţie pe cale electronică.   (3) Autoritatea vamală poate accepta, în locul depunerii declaraţiei sumare, depunerea unei notificări şi accesul la informaţiile din declaraţia sumară aflate în sistemul electronic al agentului economic.   Art. 204. - (1) Prin regulamentul vamal se stabilesc datele care trebuie să fie cuprinse în declaraţia vamală şi sub ce formă, pentru a se proceda la analiza riscurilor şi a aplica corect controlul vamal, avându-se în vedere scopuri de securitate şi utilizând, după caz, norme internaţionale şi practici comerciale.   (2) Declaraţia sumară este întocmită pe cale electronică. De asemenea, se pot utiliza documente comerciale, portuare sau de transport, în măsura în care acestea conţin informaţiile necesare. În cazuri excepţionale, autoritatea vamală poate accepta declaraţiile sumare pe suport de hârtie, cu condiţia ca acestora să le fie aplicabil acelaşi nivel de gestiune a riscurilor cu cel aplicat la declaraţiile sumare întocmite pe care electronică.   (3) Declaraţia sumară se depune, după caz, de:   a) persoana care se ocupă cu ieşirea mărfurilor sau care are în sarcină transportul mărfurilor în afara teritoriului vamal al României;   b) orice persoană care este în măsură să prezinte sau să asigure prezentarea mărfurilor autorităţii vamale competente;   c) un reprezentant al persoanei prevăzute la lit. a) sau b).   (4) Persoana prevăzută la alin. (3) are dreptul, la cererea sa, să modifice una sau mai multe date ale declaraţiei sumare după ce aceasta a fost depusă. Nici o modificare nu mai este posibilă după ce autoritatea

Page 91: Legea 86_2006

vamală a informat persoana care a depus declaraţia sumară despre intenţia sa de a examina mărfurile sau a constatat inexactitatea datelor în cauză ori a acordat liberul de vamă pentru mărfuri.   Art. 205. - Mărfurile care părăsesc teritoriul vamal al României sunt supuse supravegherii vamale şi pot fi controlate de autoritatea vamală în conformitate cu dispoziţiile în vigoare. Mărfurile părăsesc teritoriul vamal folosind, când este cazul, traseul stabilit de autoritatea vamală şi în conformitate cu modalităţile stabilite de aceasta.

   TITLUL VIII  Operaţiuni privilegiate

   CAPITOLUL I  Scutiri de taxe vamale

   Art. 206. - (1) Cazurile în care mărfurile puse în liberă circulaţie sau exportate sunt scutite de drepturi de import sau de export se stabilesc prin lege.   (2) Prin hotărâre a Guvernului, în cazuri temeinic justificate, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice şi a Ministerului Economiei şi Comerţului, se aprobă, cu caracter temporar, exceptări sau reduceri de taxe vamale pentru unele categorii de mărfuri.   (3) Exceptările şi reducerile de taxe vamale, aprobate potrivit prevederilor alin. (2), se stabilesc în mod nediscriminatoriu faţă de importatori sau de beneficiari, indicându-se în mod expres codul tarifar al mărfurilor.

   Punere în aplicare CAPITOLUL I prin Regulament Regulamentul din 07.06.2006 de aplicare a Codului vamal al Român... din 07/06/2006 :CAPITOLUL VI Regimul vamal aplicabil misiunilor diplomatice şi oficiilor consulareacreditate în România, precum şi membrilor acestoraArt. 615. - (1) Bunurile destinate uzului oficial al misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, precum şi cele destinate folosinţei personale a membrilor cu statut diplomatic al acestora şi familiilor lor sunt scutite de control vamal atât la intrarea cât şi ieşirea din ţară, în condiţiile stabilite prin convenţiile internaţionale la care România este parte şi pe bază de reciprocitate.(2) Regimul vamal prevăzut la alin. (1) se aplică, în mod corespunzător, şi organizaţiilor internaţionale cu sediul sau care au reprezentanţi în România, precum şi funcţionarilor acestora, în limitele şi în condiţiile înţelegerilor internaţionale la care România este parte.Art. 616. - Pot fi introduse sau scoase din ţară, fără plata taxelor vamale, în condiţiile stabilite prin convenţiile internaţionale la care România este parte şi pe bază de reciprocitate:a) bunurile destinate uzului oficial al misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare;b) bunurile destinate folosinţei personale a membrilor cu statut diplomatic ai misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, precum şi a membrilor familiilor lor;c) bunurile destinate folosinţei personale a membrilor personalului administrativ, tehnic, şi de serviciu al misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, precum şi a membrilor familiilor lor, cu ocazia instalării.Art. 617. - (1) Introducerea sau scoaterea din ţară a bunurilor neînsoţite este permisă în baza cererii misiunii diplomatice sau oficiului consular, semnată de şeful acesteia, şi a unei liste specificative avizată de Ministerul Afacerilor Externe.(2) În cerere, întocmită în trei exemplare şi înaintată autorităţilor vamale române prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, se vor menţiona cantitatea bunurilor introduse şi descrierea lor, conform formularelor puse la dispoziţia misiunilor diplomatice, precizându-se de către solicitant dacă aceste bunuri sunt pentru folosinţa sa personală sau a misiunii.(3) Dacă solicitantul nu cunoaşte conţinutul coletelor primite, autoritatea vamală poate proceda la deschiderea acestora în prezenţa solicitantului sau a unui reprezentant al acestuia, în vederea completării formularului prevăzut la alin. (2).(4) Pentru bagajele însoţite de titulari, introducerea sau scoaterea din ţară este permisă şi fără prezentarea cererii şi a listei specificative.Art. 618. - Bunurile care sunt prohibite la scoaterea din România, precum şi bunurile cu caracter artistic, istoric, ştiinţific, instrumentele muzicale, obiectele din metale şi pietre preţioase care depăşesc uzul personal se pot scoate din ţară fără alte formalităţi, dacă au fost declarate în scris autorităţii vamale la intrare.Art. 619. - La cererea scrisă a misiunii diplomatice sau a oficiului consular, în funcţie de personalul vamal disponibil, se poate efectua vămuirea la sediul misiunilor diplomatice sau al oficiilor consulare ori la reşedinţa membrilor personalului cu statut diplomatic.Art. 620. - (1) Pentru următoarele categorii de bunuri scutirile de plata taxelor vamale prevăzute la art. 616 se aplică în limite, pe an calendaristic, astfel:a) pentru uzul oficial al misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare: 300 de litri băuturi alcoolice (peste 22°), 2.000 de pachete de ţigări (a 20 bucăţi);b) pentru folosinţa proprie a membrilor personalului cu statut diplomatic şi a membrilor familiilor lor: 50 de litri de băuturi alcoolice (peste 22°) de familie, 500 de pachete de ţigări (a 20 bucăţi) de familie.

Page 92: Legea 86_2006

(2) La avizarea introducerii în ţară a bunurilor prevăzute la alin. (1), Ministerul Afacerilor Externe va ţine seama de condiţiile de reciprocitate, precum şi de convenţiile la care România este parte, pentru a se aplica reduceri sau majorări corespunzătoare ale limitelor stabilite.Art. 621. - (1) Bunurile prevăzute la art. 620 transportate ca bagaje însoţite sau colete neînsoţite se declară, în scris, la introducerea în ţară pe documentele prevăzute la art. 617. În lipsa acestui document, nu se permite introducerea în ţară a bunurilor, care pot fi lăsate în păstrare autorităţii vamale, potrivit prezentului regulament.(2) După vămuire, un exemplar al cererii depuse pentru aceste bunuri, vizat de autoritatea vamală se transmite de aceasta Ministerului Afacerilor Externe, care ţine evidenţa bunurilor introduse.(3) Bunurile prevăzute la art. 620, care depăşesc cantităţile stabilite, pot fi introduse în ţară cu plata taxelor vamale aplicabile bunurilor aparţinând persoanelor fizice.Art. 622. - (1) Introducerea temporară în ţară, cu scutire de plata taxelor vamale, de autovehicule pentru uzul oficial al misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare, precum şi pentru folosinţa membrilor personalului acestora şi a familiilor lor, este permisă în limitele avizate de Ministerul Afacerilor Externe, pe bază de reciprocitate sau în condiţiile stabilite prin înţelegeri internaţionale.(2) Formalităţile de introducere temporară sunt cele prevăzute la art. 617. Evidenţa acestor operaţiuni se ţine de Ministerul Afacerilor Externe.Art. 623. - În situaţia în care sunt motive temeinice să se considere că în coletele destinate misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, precum şi în mijloacele de transport sau în bagajele membrilor cu statut diplomatic ori ale familiilor acestora, există bunuri care nu sunt scutite de plata taxelor vamale sau nu au fost declarate potrivit art. 621 ori sunt prohibite la introducerea sau scoaterea din ţară, ori sunt supuse carantinei, şeful biroului vamal poate dispune efectuarea controlului vamal, în prezenţa titularilor bunurilor ori a reprezentanţilor autorizaţi ai acestora.Art. 624. - Bunurile introduse în ţară, cu scutire de taxe vamale, nu pot fi înstrăinate decât după plata taxelor vamale legale, cu excepţia cazului când cumpărătorul este o persoană care beneficiază de acelaşi statut.Art. 625. - (1) Valiza diplomatică folosită în vederea comunicării între misiunile diplomatice şi Ministerul Afacerilor Externe al statului acreditat nu este supusă controlului vamal la intrarea şi la ieşirea din ţară şi este scutită de taxe vamale.(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi pentru valiza diplomatică folosită în vederea comunicării între misiunile diplomatice ale aceluiaşi stat.Art. 626. - Valiza diplomatică poate fi transportată pe teritoriul României, neînsoţită sau însoţită de curieri diplomatici, însărcinaţi cu această misiune de către Ministerul Afacerilor Externe al statului căruia aparţin sau de o misiune diplomatică a statului acreditat.Art. 627. - (1) Valiza diplomatică trebuie să fie prevăzută cu sigiliile Ministerului Afacerilor Externe sau ale misiunii diplomatice expeditoare, să poarte menţiunea corespondenţă diplomatică sau expediţie oficială, să circule pe baza unei foi de curier şi să nu cuprindă decât documente diplomatice sau obiecte de uz oficial.(2) Dacă valiza diplomatică este însoţită de un curier diplomatic, acesta trebuie să posede foaie de curier, în care se indică numele, prenumele şi calitatea persoanei însoţitoare, precum şi numărul şi destinaţia coletelor.(3) Valiza diplomatică neînsoţită, în afară de menţiunea corespondenţă diplomatică sau expediţie oficială şi sigiliile expeditorului, prevăzute la alin. (1), va trebui să poarte o etichetă menţionând şi numărul foii de curier.(4) Dacă aceste condiţii nu sunt îndeplinite, valiza diplomatică se sigilează de autoritatea vamală şi se tranzitează la un birou vamal din Bucureşti pentru a fi stabilite modalităţile de eliberare sau de înapoiere la expeditor.(5) Eliberarea de către autoritatea vamală a valizei diplomatice neînsoţite se face pe baza unei declaraţii scrise, emisă de misiunea diplomatică destinatară.Art. 628. - (1) Valiza diplomatică poate fi transportată de comandantul unei aeronave, dacă posedă un document oficial din care să rezulte numărul coletelor care constituie valiza.(2) Misiunea diplomatică poate trimite unul dintre membrii săi să preia valiza diplomatică direct din mâinile comandantului aeronavei.(3) Comandanţii de aeronave care transportă valize diplomatice nu sunt consideraţi curieri diplomatici.Art. 629. - Valiza diplomatică în tranzit prin România poate fi sigilată de autoritatea vamală la intrarea în ţară.Art. 630. - Dispoziţiile privind valiza diplomatică se aplică în mod corespunzător şi valizei consulare.CAPITOLUL VII Regimul vamal al aprovizionării mijloacelor de transportcare trec frontieraArt. 631. - Mărfurile destinate aprovizionării se introduc la bordul navelor pe baza documentului de livrare şi a permisului vamal eliberat de biroul vamal la cererea comandatului navei, a armatorului sau a agentului navei şi cu îndeplinirea formalităţilor vamale corespunzătoare statutului vamal şi destinaţiei mărfurilor, după caz.(2) Pentru mărfurile prevăzute la alin. (1) se poate depune o singură declaraţie vamală pentru fiecare regim vamal, pentru toată durata de staţionare a navei în fiecare port.Art. 635. - Dispoziţiile art. 631 se aplică în mod corespunzător aeronavelor, când acestea se află pe aeroporturile române. Controlul vamal se efectuează în baza documentului de livrare.Art. 636. - Bunurile de consum aflate la bordul navelor, aeronavelor, vagoanelor-restaurant şi vagoanelor de dormit şi autocarelor, destinate în cantităţii strict uzuale consumului pe parcursul călătoriei, nu se supun normelor prevăzute pentru importul mărfurilor.

   CAPITOLUL II  Mărfuri returnate

   Art. 207. - (1) Mărfurile româneşti care, după ce au fost exportate, sunt reintroduse pe teritoriul vamal al României şi puse în liberă circulaţie într-un termen de 3 ani sunt exonerate de drepturi de import la cererea persoanei interesate. Termenul de 3 ani poate fi prelungit în cazuri excepţionale.

Page 93: Legea 86_2006

   (2) Când mărfurile returnate au fost, înaintea exportului lor de pe teritoriul vamal al României, puse în liberă circulaţie cu drepturi de import reduse sau zero, în funcţie de destinaţia lor finală, exonerarea de drepturi prevăzută de prezentul alineat se acordă numai dacă mărfurile urmează să primească aceeaşi destinaţie.   (3) Când mărfurile urmează să nu mai primească aceeaşi destinaţie, cuantumul drepturilor de import aferente se reduce cu cuantumul încasat la prima punere în liberă circulaţie a mărfurilor. În cazul în care cel de-al doilea cuantum îl depăşeşte pe cel încasat la punerea în liberă circulaţie a mărfurilor returnate, nu se acordă nici o rambursare.   (4) Exonerarea de drepturi de import prevăzută la alin. (1)-(3) nu se acordă pentru:   a) mărfurile exportate de pe teritoriul vamal al României în regim de perfecţionare pasivă, cu excepţia mărfurilor care se reintroduc în aceeaşi stare în care au fost exportate;   b) mărfurile care au făcut obiectul unei măsuri stabilite prin hotărâre a Guvernului, aplicate la exportul acestora în alte ţări. Prin regulamentul vamal se stabilesc cazurile şi condiţiile în care se poate deroga de la această prevedere.   Art. 208. - Exonerarea de drepturi de import prevăzută la art. 207 se acordă numai dacă mărfurile sunt reimportate în aceeaşi stare în care au fost exportate. Prin regulamentul vamal se pot stabili cazurile şi condiţiile în care se renunţă la această cerinţă.   Art. 209. - (1) Dispoziţiile art. 207 şi 208 se aplică în mod corespunzător produselor compensatoare iniţial exportate sau reexportate ca urmare a unui regim de perfecţionare activă.   (2) Cuantumul drepturilor de import legal datorate se stabileşte pe baza reglementărilor aplicabile în cazul regimului de perfecţionare activă, data reexportului produselor compensatoare fiind considerată ca data punerii în liberă circulaţie.

   CAPITOLUL III  Produse de pescuit maritim şi alte produse obţinute din mare

   Art. 210. - Fără se se înlăture aplicarea prevederilor art. 51 alin. (2) lit. f), sunt exonerate de drepturi de import în momentul punerii în liberă circulaţie:   a) produsele de pescuit maritim şi alte produse obţinute din marea teritorială a unei alte ţări de navele înmatriculate sau înregistrate în România sau care navighează sub pavilion român;   b) produsele obţinute din produsele menţionate la lit. a) la bordul navelor-fabrică ce îndeplinesc condiţiile prevăzute la acea literă.

   TITLUL IX  Datoria vamală

   CAPITOLUL I  Garantarea cuantumului datoriei vamale

   Art. 211. - (1) Când, în conformitate cu reglementările vamale, autoritatea vamală solicită constituirea unei garanţii pentru a asigura plata unei datorii vamale, o astfel de garanţie trebuie să fie constituită de debitor sau de potenţialul debitor.   (2) Autoritatea vamală solicită o singură garanţie pentru o datorie vamală.   (3) Garanţia poate fi constituită, cu acordul autorităţii vamale, şi de către o terţă persoană.   (4) Când debitorul sau potenţialul debitor este o autoritate publică, nu i se solicită nici o garanţie.   (5) Autoritatea vamală poate renunţa la solicitarea constituirii unei garanţii când cuantumul ce trebuie garantat nu depăşeşte echivalentul în lei a 500 euro.   Art. 212. - (1) Când reglementările vamale lasă la latitudinea autorităţii vamale constituirea garanţiei, aceasta poate fi cerută de autoritatea vamală atâta timp cât se consideră că datoria vamală care a luat sau poate lua naştere nu este sigur că se va achita în termenul legal.   (2) Când garanţia nu este solicitată, autoritatea vamală poate cere de la persoana menţionată la art. 211 alin. (1) un angajament de asumare a obligaţiilor pe care această persoană trebuie să le îndeplinească în mod legal.   (3) Garanţia menţionată la alin. (1) este solicitată în momentul aplicării reglementărilor care prevăd constituirea unei asemenea garanţii sau în orice moment ulterior când autoritatea vamală consideră că nu este sigur că datoria vamală care a luat sau poate lua naştere se va achita în termenul legal.   Art. 213. - La cererea persoanei menţionate la art. 211 alin. (1) sau (3), autoritatea vamală poate permite constituirea unei garanţii globale, care să acopere două sau mai multe operaţiuni vamale pentru care a luat sau poate lua naştere o datorie vamală.

Page 94: Legea 86_2006

   Art. 214. - (1) Atunci când legislaţia vamală prevede constituirea unei garanţii şi sub rezerva dispoziţiilor specifice pentru tranzit, autoritatea vamală stabileşte cuantumul unei astfel de garanţii la un nivel egal cu:   a) cuantumul exact al datoriei vamale, când aceasta poate fi stabilită cu certitudine în momentul solicitării garanţiei;   b) cuantumul maxim al datoriei vamale care ar putea lua naştere, aşa cum a fost estimată de autoritatea vamală în alte cazuri.   (2) Când se constituie o garanţie globală pentru datorii vamale al căror cuantum se poate modifica în timp, cuantumul unei astfel de garanţii este stabilit la un nivel care să permită acoperirea în orice moment a datoriei vamale respective.   (3) Când reglementările vamale lasă la latitudinea autorităţii vamale constituirea garanţiei, cuantumul acesteia este stabilit de autoritatea vamală în aşa fel încât să nu depăşească nivelul prevăzut la alin. (1) şi (2).   Art. 215. - O garanţie se poate constitui:   a) printr-un depozit bănesc;   b) printr-un garant.   Art. 216. - (1) Depozitul bănesc se constituie în lei.   (2) Depozitul bănesc se constituie prin depunerea unei sume în numerar sau a unor instrumente de decontare recunoscute ca mijloace de plată de către trezoreria statului.   Art. 217. - (1) Garantul se angajează în scris să plătească în solidar cu debitorul suma garantată a datoriei vamale care devine exigibilă.   (2) Garantul este o terţă persoană stabilită în România şi acceptată de autoritatea vamală.   (3) Autoritatea vamală poate refuza să accepte un garant când acesta nu conferă siguranţa achitării datoriei vamale în termenul prevăzut.   Art. 218. - Persoana obligată să constituie garanţia are dreptul de a alege între modalităţile de constituire a acesteia prevăzute la art. 215. Cu toate acestea, autoritatea vamală poate să nu accepte modalitatea de constituire a garanţiei propuse, când aceasta este incompatibilă cu buna funcţionare a regimului vamal respectiv. Autoritatea vamală poate solicita ca garanţia aleasă să fie menţinută pentru o anumită perioadă de timp.   Art. 219. - (1) Prin regulamentul vamal se pot stabili şi alte modalităţi de constituire a garanţiei decât cele prevăzute la art. 215. De asemenea, se poate stabili, în cazul în care există siguranţa că datoria vamală se achită, ca un depozit în numerar să nu îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 216.   (2) Autoritatea vamală refuză garanţia propusă de debitorul vamal când consideră că o astfel de garanţie nu poate asigura plata datoriei vamale.   Art. 220. - Când autoritatea vamală constată că garanţia constituită nu mai asigură plata datoriei vamale în termenul prevăzut sau nu mai este suficientă pentru acoperirea datoriei vamale, aceasta solicită persoanei menţionate la art. 211 alin. (1), la alegerea sa, să constituie o garanţie suplimentară sau să înlocuiască garanţia iniţială cu o garanţie nouă.   Art. 221. - (1) Garanţia nu se eliberează până în momentul în care datoria vamală pentru care a fost constituită nu se stinge sau nu mai poate lua naştere. Când datoria vamală se stinge sau nu mai poate lua naştere, se eliberează garanţia.   (2) Când datoria vamală a fost stinsă parţial sau poate lua naştere numai cu privire la o parte a cuantumului care a fost garantat, o parte a garanţiei este eliberată la cererea persoanei interesate, numai când cuantumul în cauză justifică o astfel de măsură.   Art. 222. - În cazuri temeinic justificate, pe baza metodologiei elaborate de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi aprobată de ministrul finanţelor publice, autoritatea vamală poate acorda scutire de la obligaţia garantării datoriei vamale.

    ___________    Alineatul a fost modificat prin litera a) din Ordonanţă de urgenţă nr. 74/2013 începând cu 29.06.2013.

   Punere în aplicare CAPITOLUL I prin Regulament Regulamentul din 07.06.2006 de aplicare a Codului vamal al Român... din 07/06/2006 :Art. 514. - (1) În temeiul art. 857 alin. (2) din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93, autoritatea vamală nu acceptă tipurile de garanţie prevăzute la art. 857 alin. (1) lit. a)-c) şi e) din acelaşi regulament.(2) Autoritatea Naţională a Vămilor poate stabili norme privind aplicarea prevederilor alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

   CAPITOLUL II  Naşterea datoriei vamale

Page 95: Legea 86_2006

   Art. 223. - (1) Datoria vamală la import ia naştere prin:   a) punerea în liberă circulaţie a mărfurilor supuse drepturilor de import;   b) plasarea unor astfel de mărfuri sub regimul de admitere temporară cu exonerare parţială de drepturi de import.   (2) Datoria vamală se naşte în momentul acceptării declaraţiei vamale în cauză.   (3) Debitorul este declarantul. În situaţia unei reprezentări indirecte, persoana pe seama căreia se face declaraţia vamală este, de asemenea, debitor. Când se întocmeşte o declaraţie vamală pentru unul din regimurile menţionate la alin. (1), pe baza unor date care au ca efect faptul că toate sau o parte a drepturilor legal datorate nu au fost încasate, persoanele care au furnizat informaţiile necesare la întocmirea declaraţiei şi care ştiau sau care ar fi trebuit să ştie că aceste informaţii erau false sunt, de asemenea, debitori.   Art. 224. - (1) Datoria vamală la import ia naştere şi prin:   a) introducerea ilegală pe teritoriul vamal al României a mărfurilor supuse drepturilor de import;   b) introducerea ilegală a mărfurilor pe teritoriul vamal al României dintr-o zonă liberă sau antrepozit liber aflat pe teritoriul României. În sensul prezentului articol, introducerea ilegală reprezintă orice introducere care încalcă dispoziţiile art. 64-67 şi art. 195 lit. b).   (2) Datoria vamală se naşte în momentul în care mărfurile sunt introduse ilegal.   (3) Debitorii sunt:   a) persoana care introduce ilegal mărfurile în cauză;   b) orice persoană care a participat la introducerea ilegală a mărfurilor şi care ştia sau ar fi trebuit să ştie că o astfel de introducere este ilegală;   c) orice persoană care a cumpărat sau a deţinut mărfurile în cauză şi care ştia sau ar fi trebuit să ştie, în momentul achiziţionării sau primirii mărfurilor, că acestea au fost introduse ilegal.   Art. 225. - (1) Datoria vamală la import ia naştere şi prin sustragerea de sub supraveghere vamală a mărfurilor supuse drepturilor de import.   (2) Datoria vamală se naşte în momentul sustragerii mărfurilor de sub supraveghere vamală.   (3) Debitorii sunt:   a) persoana care a sustras mărfurile de sub supraveghere vamală;   b) orice persoană care a participat la această sustragere şi care ştia sau ar fi trebuit să ştie că mărfurile au fost sustrase de sub supraveghere vamală;   c) orice persoană care a cumpărat sau a deţinut mărfurile în cauză şi care ştia sau ar fi trebuit să ştie, în momentul achiziţionării sau primirii mărfurilor, că acestea au fost sustrase de sub supraveghere vamală;   d) după caz, persoana care trebuie să execute obligaţiile care rezultă din depozitarea temporară a mărfurilor sau din utilizarea regimului vamal sub care sunt plasate acele mărfuri.   Art. 226. - (1) Datoria vamală la import ia naştere şi prin:   a) neîndeplinirea uneia dintre obligaţiile care rezultă, în privinţa mărfurilor supuse drepturilor de import, din depozitarea lor temporară sau din utilizarea regimului vamal sub care sunt plasate;   b) nerespectarea unei condiţii care reglementează plasarea mărfurilor sub regimul respectiv sau acordarea unor drepturi de import reduse sau zero, în funcţie de destinaţia lor finală.   (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică numai când se stabileşte că iregularităţile prevăzute la lit. a) şi b) nu au efecte semnificative asupra utilizării corecte a depozitării temporare sau a regimului vamal avut în vedere.   (3) Datoria vamală se naşte fie în momentul în care obligaţia a cărei neexecutare generează datoria vamală încetează a mai fi îndeplinită, fie în momentul în care mărfurile au fost plasate sub regimul vamal în cauză, când se stabileşte ulterior că o condiţie stabilită pentru plasarea mărfurilor sub regimul respectiv sau pentru acordarea drepturilor de import reduse sau zero, în funcţie de destinaţia finală a mărfurilor, nu a fost îndeplinită.   (4) Debitorul este fie persoana căreia i se cere îndeplinirea obligaţiilor apărute, în privinţa mărfurilor supuse drepturilor de import, în urma depozitării lor temporare sau a utilizării regimului vamal sub care au fost plasate, fie persoana căreia i s-a cerut respectarea condiţiilor care reglementează plasarea mărfurilor sub acel regim.   Art. 227. - (1) Datoria vamală la import ia naştere prin consumul sau utilizarea într-o zonă liberă sau antrepozit liber a mărfurilor supuse drepturilor de import, în alte condiţii decât cele prevăzute în legislaţia în vigoare. Când mărfurile dispar şi dispariţia lor nu poate fi justificată în mod temeinic autorităţii vamale, aceasta poate considera că mărfurile au fost consumate sau utilizate în zona liberă sau antrepozitul liber.   (2) Datoria vamală se naşte în momentul în care mărfurile sunt consumate sau sunt utilizate pentru prima oară în alte condiţii decât cele prevăzute de legislaţia în vigoare.   (3) Debitorul este persoana care a consumat sau a utilizat mărfurile, precum şi orice persoană care a participat la această consumare sau utilizare şi care ştia sau ar fi trebuit să ştie că mărfurile au fost consumate sau utilizate în alte condiţii decât cele prevăzute de legislaţia în vigoare.

Page 96: Legea 86_2006

   (4) Când autoritatea vamală consideră că mărfurile care au dispărut au fost consumate sau utilizate într-o zonă liberă sau într-un antrepozit liber şi nu este posibilă aplicarea alin. (3), persoana obligată la plata datoriei vamale este ultima persoană cunoscută de autoritatea vamală ca fiind în posesia mărfurilor.   Art. 228. - (1) Prin excepţie de la prevederile art. 224 şi ale art. 226 alin. (1) lit. a), se consideră că nu a luat naştere nici o datorie vamală la import pentru o marfă când persoana interesată face dovada că neîndeplinirea obligaţiilor ce rezultă din dispoziţiile art. 64-67 şi art. 195 lit. b) sau păstrarea mărfurilor în depozit temporar ori utilizarea regimului vamal sub care au fost plasate mărfurile este urmare a distrugerii totale ori a pierderii iremediabile a mărfurilor respective ca rezultat al naturii mărfurilor, cazului fortuit ori al forţei majore sau ca o consecinţă a aprobării de către autoritatea vamală. În sensul prezentului alineat, mărfurile sunt pierdute iremediabil când devin de neutilizat de către orice persoană.   (2) În acelaşi mod se consideră că nu a luat naştere nici o datorie vamală la import pentru mărfurile puse în liberă circulaţie cu drepturi de import reduse sau zero, în funcţie de destinaţia lor finală, când astfel de mărfuri sunt exportate sau reexportate cu aprobarea autorităţii vamale.   Art. 229. - Când, în conformitate cu prevederile art. 228 alin. (1), se consideră că nu a luat naştere nici o datorie vamală pentru mărfurile puse în liberă circulaţie cu drepturi de import reduse sau zero, în funcţie de destinaţia lor finală, orice resturi sau deşeuri care rezultă dintr-o astfel de distrugere se consideră a fi mărfuri străine.   Art. 230. - Când, în conformitate cu prevederile art. 225 sau ale art. 226, se naşte o datorie vamală pentru mărfurile care beneficiază la import de drepturi de import reduse în funcţie de destinaţia lor finală, cuantumul achitat când mărfurile au fost puse în liberă circulaţie se deduce din cuantumul datoriei vamale. Această dispoziţie se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care ia naştere o datorie vamală pentru deşeurile sau resturile ce au rezultat din distrugerea unor astfel de mărfuri.   Art. 231. - (1) Datoria vamală la export ia naştere prin exportul mărfurilor supuse drepturilor de export, în afara teritoriului vamal al României, şi pentru care s-a întocmit o declaraţie vamală.   (2) Datoria vamală la export se naşte în momentul în care este acceptată declaraţia vamală.   (3) Debitorul este declarantul. În cazul reprezentării indirecte, persoana pe seama căreia se face declaraţia este, de asemenea, debitor.   Art. 232. - (1) Datoria vamală la export ia naştere şi prin scoaterea mărfurilor supuse drepturilor de export de pe teritoriul vamal al României fără declaraţie vamală.   (2) Datoria vamală se naşte în momentul în care mărfurile părăsesc efectiv teritoriul vamal.   (3) Debitorul este persoana care a scos mărfurile, precum şi orice persoană care a participat la această operaţiune şi care cunoştea sau ar fi trebuit să cunoască faptul că nu s-a depus o declaraţie vamală, deşi aceasta ar fi trebuit să fie depusă.   Art. 233. - (1) Datoria vamală la export ia naştere şi prin nerespectarea condiţiilor în care era permisă ieşirea mărfurilor de pe teritoriul vamal al României cu exonerare totală sau parţială de drepturi de export.   (2) Datoria vamală se naşte în momentul în care mărfurile primesc o destinaţie diferită de cea pentru care li s-a permis să părăsească teritoriul vamal al României cu exonerare totală sau parţială de drepturi de export sau, dacă autoritatea vamală nu poate determina această dată, la expirarea termenului stabilit pentru a se face dovada îndeplinirii condiţiilor care au dat dreptul la exonerare.   (3) Debitorul este declarantul. În cazul reprezentării indirecte, persoana pe seama căreia se face declaraţia este, de asemenea, debitor.   Art. 234. - (1) Datoria vamală prevăzută la art. 223-227 şi art. 231-233 ia naştere chiar dacă se referă la mărfuri care fac obiectul măsurilor de prohibiţie sau restricţie la import sau la export, indiferent de natura acestora.   (2) Datoria vamală nu ia naştere la introducerea ilegală pe teritoriul vamal al României a banilor falşi sau la introducerea drogurilor şi substanţelor psihotrope care nu intră în circuitul economic strict supravegheat de autorităţile competente, pentru a fi folosite în scopuri medicale şi ştiinţifice.   (3) În cazul infracţiunilor vamale, datoria vamală serveşte la determinarea temeiului de pornire a urmăririi penale şi a pedepselor penale.   (4) Dispoziţiile prevăzute la alin. (3) se aplică în mod corespunzător şi contravenţiilor vamale.   Art. 235. - Când legislaţia vamală prevede un tratament tarifar favorabil în funcţie de natura sau destinaţia finală a mărfurilor, o scutire sau o exonerare totală sau parţială de drepturi de import sau export în temeiul art. 49, 104, 165 sau 206-209, tratamentul tarifar favorabil, scutirea sau exonerarea se aplică şi în cazurile în care a luat naştere o datorie vamală potrivit prevederilor art. 224-227, ale art. 232 sau 233, cu condiţia ca persoana respectivă să nu fie acuzată de fraudă sau de neglijenţă şi să prezinte dovada că au fost îndeplinite celelalte condiţii pentru aplicarea tratamentului favorabil, scutirii sau exonerării.   Art. 236. - Când există mai mulţi debitori pentru aceeaşi datorie vamală, aceştia sunt obligaţi să plătească în solidar.

Page 97: Legea 86_2006

   Art. 237. - (1) Cu excepţia dispoziţiilor contrare prevăzute în prezentul cod, cuantumul drepturilor de import sau export se determină pe baza elementelor de taxare din momentul naşterii datoriei vamale.   (2) Când nu este posibilă stabilirea precisă a momentului la care a luat naştere datoria vamală, data avută în vedere pentru stabilirea elementelor de taxare pentru respectivele mărfuri este aceea la care autoritatea vamală constată că mărfurile se găsesc într-o situaţie care determină naşterea datoriei vamale. Când autoritatea vamală deţine informaţii pe baza cărora poate stabili că datoria vamală a luat naştere înainte de data constatării, cuantumul drepturilor de import sau de export se determină pe baza elementelor de taxare existente la momentul cel mai îndepărtat ce poate fi stabilit pe baza acelor informaţii.   (3) Prin regulamentul vamal se stabilesc cazurile şi condiţiile în care se aplică dobânzi compensatorii, pentru a evita obţinerea unor avantaje financiare prin amânarea datei de naştere a datoriei vamale sau înscrierii în evidenţele contabile.   Art. 238. - (1) Datoria vamală ia naştere în locul în care s-au produs faptele care au generat-o.   (2) Dacă nu se poate stabili locul menţionat la alin. (1), datoria vamală ia naştere la locul unde autoritatea vamală constată că mărfurile se află într-o situaţie care generează datoria vamală.   (3) Dacă mărfurile au fost plasate sub un regim vamal care nu a fost încheiat şi dacă locul nu poate fi determinat conform alin. (1) şi (2), într-un termen stabilit prin regulamentul vamal, datoria vamală ia naştere la locul unde mărfurile au fost plasate sub acel regim vamal sau au fost introduse pe teritoriul vamal al României sub regimul respectiv.   (4) În cazul în care informaţiile aflate la dispoziţia autorităţii vamale permit să stabilească faptul că datoria vamală luase deja naştere când mărfurile se aflau în alt loc la o dată anterioară, se consideră că datoria vamală a luat naştere în locul unde se poate stabili că mărfurile se aflau în momentul cel mai îndepărtat în timp, în care se poate stabili existenţa unei datorii vamale.   Art. 239. - (1) În măsura în care acordurile încheiate de România prevăd acordarea unui tratament tarifar preferenţial la importul în alte ţări al mărfurilor originare din România, când mărfurile au fost obţinute în regim de perfecţionare activă şi sub rezerva că mărfurile străine încorporate în mărfurile originare sunt supuse plăţii drepturilor de import aferente, validarea documentelor necesare obţinerii în alte ţări a acestui tratament tarifar preferenţial duce la naşterea datoriei vamale la import.   (2) Momentul în care ia naştere această datorie vamală este considerat a fi momentul acceptării de către autoritatea vamală a declaraţiei vamale de export al mărfurilor în cauză.   (3) Debitorul este declarantul. În cazul reprezentării indirecte, persoana pe seama căreia se întocmeşte declaraţia vamală este, de asemenea, debitor.   (4) Cuantumul drepturilor de import corespunzător acestei datorii vamale este determinat în aceleaşi condiţii ca şi când ar rezulta o datorie vamală ca urmare a acceptării, la aceeaşi dată, a declaraţiei de punere în liberă circulaţie a mărfurilor prin care se încheie regimul de perfecţionare activă.

   CAPITOLUL III  Recuperarea cuantumului datoriei vamale

   SECŢIUNEA 1  Înscrierea în evidenţa contabilă şi comunicarea către

debitor a cuantumului drepturilor

   Art. 240. - (1) Cuantumul drepturilor de import sau export care rezultă dintr-o datorie vamală, denumit în continuare cuantumul drepturilor, se calculează de autoritatea vamală în momentul în care se află în posesia datelor necesare şi este înregistrat de aceasta în evidenţele contabile sau pe alt suport echivalent.   (2) Prevederile alin. (1) nu se aplică:   a) când a fost introdusă o taxă antidumping sau compensatorie provizorie;   b) când cuantumul drepturilor legal datorate îl depăşeşte pe cel stabilit pe baza unei informaţii obligatorii;   c) în cazul în care prin regulamentul vamal se prevede neînscrierea în evidenţa contabilă a cuantumului drepturilor aflat sub un anumit plafon.   (3) Autoritatea vamală poate să nu înregistreze în evidenţele contabile cuantumul drepturilor care nu a putut fi comunicat debitorului din cauza expirării termenului prevăzut la art. 244 alin. (3).   Art. 241. - (1) Când ia naştere o datorie vamală în urma acceptării declaraţiei pentru mărfuri pentru un alt regim vamal decât admiterea temporară cu exonerare parţială de drepturi de import sau a oricărui alt act cu acelaşi efect juridic ca această acceptare, cuantumul corespunzător acestei datorii vamale este înregistrat în evidenţa contabilă a biroului vamal de îndată ce a fost calculat şi cel mai târziu în ziua următoare celei în care mărfurilor li s-a acordat liberul de vamă. Cu toate acestea, dacă a fost constituită o garanţie, totalul cuantumului drepturilor aferente mărfurilor cărora li s-a acordat liberul de vamă şi care au fost declarate de aceeaşi

Page 98: Legea 86_2006

persoană într-o perioadă stabilită de autoritatea vamală, care nu poate depăşi 31 de zile, poate fi înregistrat o singură dată în evidenţa contabilă, la sfârşitul perioadei respective. O astfel de înregistrare în evidenţa contabilă se face în termen de 5 zile de la expirarea perioadei respective.   (2) Când liberul de vamă se acordă cu condiţia îndeplinirii prevederilor legale care reglementează fie stabilirea cuantumului drepturilor, fie modul de încasare a acestora, înscrierea în evidenţa contabilă se face în cel mult două zile de la data la care a fost stabilit sau fixat cuantumul ori obligaţia de a plăti drepturile rezultate din această datorie. Dacă datoria vamală este legată de o taxă antidumping sau compensatorie provizorie, această taxă se înscrie în evidenţa contabilă în cel mult două luni de la instituirea acelei taxe.   (3) Când se naşte o datorie vamală în alte condiţii decât cele menţionate la alin. (1), cuantumul corespunzător al drepturilor este înscris în evidenţa contabilă în cel mult două zile de la data la care autoritatea vamală poate calcula cuantumul drepturilor şi stabili debitorul acestora.   Art. 242. - (1) Termenele pentru înscrierea în evidenţa contabilă prevăzute la art. 241 pot fi prelungite când circumstanţe speciale împiedică autoritatea vamală să le respecte. Prelungirea termenului nu poate depăşi 14 zile.   (2) Termenele prevăzute la alin. (1) nu se aplică în situaţii de caz fortuit sau de forţă majoră.   Art. 243. - (1) În cazul în care cuantumul datoriei vamale nu a fost înscris în evidenţa contabilă în conformitate cu prevederile art. 241 şi 242 sau a fost înscris la un nivel inferior sumei datorate legal, cuantumul drepturilor ce urmează a fi recuperate se înscrie în evidenţa contabilă în cel mult două zile de la data la care autoritatea vamală a luat cunoştinţă de această situaţie şi poate calcula suma datorată legal şi stabili debitorul.    Această operaţiune reprezintă înscriere ulterioară în evidenţa contabilă. Acel termen poate fi prelungit în conformitate cu prevederile art. 242.   (2) Cu excepţia cazurilor menţionate la art. 240 alin. (2) şi (3), înscrierea ulterioară în evidenţa contabilă nu este posibilă dacă:   a) decizia iniţială de a nu înscrie drepturile în evidenţa contabilă sau de a le înscrie la o sumă mai mică decât cea legal datorată a fost luată pe baza dispoziţiilor generale invalidate la o dată ulterioară de o hotărâre judecătorească;   b) cuantumul drepturilor legal datorate nu a fost înscris în evidenţa contabilă ca urmare a unei erori din partea autorităţii vamale care nu ar fi putut fi detectată în condiţii rezonabile de către persoana obligată să plătească, aceasta la rândul său acţionând cu bună-credinţă şi respectând toate dispoziţiile prevăzute de legislaţia în vigoare cu privire la declaraţia vamală;   c) prin regulamentul vamal se poate stabili că autoritatea vamală nu procedează la înscrierea ulterioară în evidenţa contabilă a cuantumului drepturilor aflat sub un anumit plafon.   (3) În cazul prevăzut la alin. (2) lit. b), când se stabileşte statutul preferenţial al mărfurilor pe baza unui sistem de cooperare administrativă care implică autorităţile unei alte ţări, dacă eliberarea unui certificat de către aceste autorităţi se dovedeşte incorectă, aceasta constituie o eroare care nu ar fi putut fi detectată în mod rezonabil. Cu toate acestea, eliberarea unui certificat incorect nu constituie o eroare în cazul în care certificatul se bazează pe prezentarea incorectă a faptelor de către exportator, cu excepţia cazului în care, mai ales, este evident că autorităţile care au eliberat certificatul au ştiut sau ar fi trebuit să ştie că mărfurile nu îndeplineau condiţiile prevăzute pentru a beneficia de tratamentul preferenţial. Se poate invoca buna-credinţă a debitorului când acesta poate demonstra că, în timpul operaţiunilor comerciale în cauză, a depus toate diligenţele pentru a se asigura că toate condiţiile pentru tratamentul preferenţial au fost respectate.   Art. 244. - (1) După înscrierea în evidenţa contabilă, cuantumul drepturilor se comunică debitorului potrivit normelor legale.   (2) Când cuantumul drepturilor datorate a fost înscris cu titlu orientativ în declaraţia vamală, autoritatea vamală poate stabili faptul că acesta nu se comunică debitorului, în conformitate cu alin. (1), decât în situaţia în care cuantumul nu corespunde cu cel stabilit de autoritatea vamală. Fără a se înlătura aplicarea prevederilor art. 241 alin. (1) teza a doua, dacă se face uz de posibilitatea prevăzută în prezentul alineat, acordarea liberului de vamă pentru mărfuri de către autoritatea vamală echivalează cu comunicarea către debitor a cuantumului drepturilor înscrise în evidenţa contabilă.   (3) Comunicarea către debitor nu poate fi făcută după expirarea unui termen de 5 ani de la data la care a luat naştere datoria vamală. Acest termen se suspendă din momentul introducerii unei acţiuni, în conformitate cu prevederile prezentului cod, pe durata acestei proceduri.   (4) Când datoria vamală este rezultatul unui act pentru care s-a pornit urmărirea penală, cuantumul drepturilor poate fi comunicat debitorului, în conformitate cu condiţiile prevăzute în dispoziţiile legale în vigoare, după expirarea termenului menţionat la alin. (3).

   SECŢIUNEA a 2-a  Termene şi modalităţi de plată a cuantumului drepturilor

Page 99: Legea 86_2006

   Art. 245. - (1) Cuantumul drepturilor care a făcut obiectul comunicării prevăzute la art. 244 se achită de debitor în următoarele termene:   a) dacă această persoană nu are dreptul la nici una dintre facilităţile de plată prevăzute în prezenta secţiune, plata se face în termenul prevăzut în regulamentul vamal;   b) dacă persoana are dreptul la oricare dintre facilităţile de plată prevăzute în prezenta secţiune, plata se face până cel târziu la expirarea termenului sau termenelor stabilite în cadrul acelor facilităţi.   (2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit.a), fără a se înlătura aplicarea suspendărilor prevăzute în cazul exercitării unei acţiuni, termenul de plată nu poate depăşi 10 zile de la comunicarea către debitor a cuantumului drepturilor datorate, iar în cazul înscrierii cumulate în evidenţa contabilă, în condiţiile prevăzute la art. 241 alin. (1) teza a doua, acesta se stabileşte în aşa fel încât să nu îi permită debitorului să obţină un termen pentru plată mai lung decât dacă i s-ar fi acordat o amânare a plăţii.   (3) Termenul prevăzut la alin. (2) se prelungeşte, din oficiu, dacă se constată că persoana în cauză a primit înştiinţarea prea târziu pentru a putea să plătească în termenul prevăzut. Prelungirea termenului mai poate fi acordată de autoritatea vamală la cererea debitorului, în cazul în care cuantumul drepturilor ce trebuie plătit rezultă în urma unei acţiuni de recuperare ulterioară. Fără a se înlătura aplicarea facilităţilor de plată, prelungirile nu pot depăşi timpul necesar debitorului pentru a se achita de obligaţie.   (4) Prin regulamentul vamal se pot stabili situaţiile şi condiţiile în care se suspendă obligaţia debitorului de a plăti drepturile când:   a) se întocmeşte o cerere de remitere a drepturilor, conform prevederilor legale;   b) mărfurile sunt puse sub sechestru, în vederea confiscării ulterioare potrivit prevederilor legale;   c) datoria vamală a luat naştere în conformitate cu prevederile art. 225 şi există mai mulţi debitori.   Art. 246. - Plata se face conform dispoziţiilor legale în vigoare, în numerar sau prin orice alt mijloc cu acelaşi efect de stingere a debitului ori prin compensare.   Art. 247. - În cazul în care cuantumul drepturilor ce trebuie plătite de persoana în cauză se referă la mărfurile declarate pentru un regim vamal care presupune obligaţia de a plăti astfel de drepturi, autoritatea vamală poate acorda, la cererea persoanei respective, amânarea plăţii acelei sume în condiţiile prevăzute în prezenta secţiune.   Art. 248. - Acordarea amânării plăţii este condiţionată de constituirea unei garanţii de către solicitant.   Art. 249. - Autoritatea vamală decide care dintre următoarele proceduri se foloseşte când se acordă amânarea plăţii:   a) separat, pentru fiecare cuantum al drepturilor înscrise în evidenţa contabilă, în condiţiile prevăzute la art. 241 alin. (1) teza întâi sau art. 243 alin. (1);   b) global, cu privire la totalul cuantumurilor drepturilor înscrise în evidenţa contabilă în condiţiile prevăzute la art. 241 alin. (1) teza întâi, pe o perioadă stabilită de autoritatea vamală, care să nu depăşească 31 de zile;   c) global, cu privire la totalul cuantumurilor drepturilor care au făcut obiectul unei singure înscrieri în evidenţa contabilă, în conformitate cu prevederile art. 241 alin. (1) teza a doua.   Art. 250. - (1) Termenul cu care este amânată plata este de 30 de zile. Acesta se calculează astfel:   a) în cazul în care plata este amânată în conformitate cu art. 249 lit. a), termenul se calculează începând cu ziua următoare celei în care cuantumul drepturilor este înscris în evidenţa contabilă de către autoritatea vamală. În cazul în care se aplică prevederile art. 242, termenul de 30 de zile se reduce cu numărul zilelor corespunzătoare termenului utilizat pentru înscrierea în evidenţa contabilă, mai puţin două zile;   b) în cazul în care plata se amână în conformitate cu prevederile art. 249 lit. b), termenul se calculează începând cu ziua următoare celei în care expiră perioada de globalizare. Termenul se reduce cu numărul de zile corespunzător unei jumătăţi din numărul de zile din perioada de globalizare;   c) în cazul în care plata se amână în conformitate cu art. 249 lit. c), termenul se calculează din ziua următoare celei în care expiră perioada în care mărfurilor respective li s-a acordat liberul de vamă. Termenul se reduce cu un număr de zile corespunzător jumătăţii numărului de zile aferent perioadei în cauză.   (2) În cazul în care numărul zilelor din termenele menţionate la alin. (1) lit. b) şi c) este impar, numărul de zile ce se scad din termenul de 30 de zile în conformitate cu alin. (1) lit. b) şi c) este egal cu jumătate din numărul par imediat inferior acestui număr impar.   (3) Pentru simplificare, în cazul în care termenele menţionate în alin. (1) lit. b) şi c) sunt o săptămână calendaristică sau o lună calendaristică, plata cuantumului drepturilor care a făcut obiectul amânării se poate efectua:   a) în ziua de vineri a săptămânii a patra următoare celei în cauză, dacă termenul este de o săptămână calendaristică;   b) cel târziu până în ziua a şaisprezecea a lunii următoare, dacă termenul este o lună calendaristică.   Art. 251. - (1) Amânarea plăţii nu se acordă pentru cuantumul drepturilor care, deşi corespunzătoare unor mărfuri plasate sub un regim vamal care presupune obligaţia de a plăti astfel de drepturi, sunt totuşi înscrise de

Page 100: Legea 86_2006

autoritatea vamală în evidenţa contabilă în conformitate cu dispoziţiile în vigoare referitoare la acceptarea declaraţiilor incomplete, deoarece declarantul nu a oferit, până la expirarea termenului stabilit, informaţiile necesare pentru determinarea definitivă a valorii în vamă a mărfurilor sau nu a furnizat datele sau documentul care lipsea când a fost acceptată declaraţia incompletă.   (2) Amânarea plăţii poate fi acordată în cazurile prevăzute la alin. (1) numai în situaţia în care cuantumul drepturilor de recuperat este înscris în evidenţa contabilă înaintea expirării unui termen de 30 de zile, calculat de la data la care cuantumul stabilit iniţial a fost înscris în evidenţa contabilă sau, dacă nu a fost înscris, de la data la care a fost acceptată declaraţia referitoare la mărfurile respective. Durata amânării plăţii acordate în astfel de condiţii nu poate fi prelungită dincolo de data expirării termenului care, în conformitate cu prevederile art. 250, a fost acordat cu privire la cuantumul drepturilor stabilit iniţial sau care ar fi fost acordat dacă cuantumul drepturilor legal datorat ar fi fost înscris în evidenţa contabilă când au fost declarate mărfurile respective.   Art. 252. - (1) Autoritatea vamală poate acorda debitorului alte facilităţi de plată decât amânarea plăţii. Acordarea unor astfel de facilităţi de plată trebuie:   a) să fie condiţionată de constituirea unei garanţii. Nu este necesar să se solicite o astfel de garanţie când, datorită situaţiei debitorului, solicitarea acesteia ar crea grave dificultăţi economice sau sociale;   b) să aibă ca rezultat perceperea, în plus faţă de cuantumul drepturilor, a unei dobânzi pe credit. Dobânda pe credit se datorează pe întreaga perioadă amânată sau care face obiectul unei alte facilităţi la plată şi se calculează în aşa fel încât să fie echivalentă cu cuantumul care ar fi solicitat în acelaşi scop pe piaţa monetară sau financiară naţională.   (2) Autoritatea vamală poate să nu ceară dobânda pe credit dacă prin aceasta s-ar crea grave dificultăţi economice sau sociale pentru debitor.   Art. 253. - Indiferent de facilităţile de plată acordate debitorului, acesta poate plăti în orice situaţie, total sau parţial, cuantumul drepturilor, fără să aştepte expirarea termenului care i-a fost acordat.   Art. 254. - Cuantumul drepturilor datorate poate fi achitat de o terţă persoană în locul debitorului.   Art. 255. - (1) Dacă cuantumul drepturilor nu a fost achitat în termenul stabilit:   a) autoritatea vamală utilizează toate căile prevăzute de legislaţia în vigoare, inclusiv executarea silită, pentru a asigura plata acelei sume. Prin regulamentul vamal se pot stabili prevederi speciale cu privire la garanţi în cadrul regimului de tranzit;   b) se percep majorări de întârziere, potrivit normelor în vigoare.   (2) Autoritatea vamală poate renunţa să ceară majorări de întârziere în cazurile în care:   a) datorită situaţiei debitorului, s-ar putea crea serioase dificultăţi economice şi sociale;   b) cuantumul drepturilor nu depăşeşte nivelul stabilit prin regulamentul vamal;   c) cuantumul drepturilor este achitat în 5 zile de la expirarea termenului prevăzut pentru plată.   (3) Autoritatea vamală poate stabili:   a) perioade minime pentru calcularea majorărilor de întârziere;   b) sume minime de achitat ca majorări de întârziere.   (4) Prin regulamentul vamal se pot stabili criterii pentru aplicarea prevederilor alin. (3).

   Punere în aplicare CAPITOLUL III prin Regulament Regulamentul din 07.06.2006 de aplicare a Codului vamal al Român... din 07/06/2006 :Art. 528. - Informaţiile şi prezentarea cazurilor prevăzute la art. 870 şi 871 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93 se transmit Comisiei Europene de către Autoritatea Naţională a Vămilor.

   CAPITOLUL IV  Stingerea datoriei vamale

   Art. 256. - (1) Fără a înlătura aplicarea dispoziţiilor în vigoare cu privire la împlinirea termenului de prescripţie extinctivă şi la imposibilitatea recuperării datoriei vamale în cazul constatării pe cale judecătorească a insolvabilităţii debitorului, datoria vamală se stinge prin:   a) plata cuantumului drepturilor;   b) remiterea cuantumului drepturilor;   c) invalidarea declaraţiei vamale depuse pentru un regim vamal ce implică obligaţia de plată a drepturilor;   d) confiscare;   e) distrugerea prin dispoziţia autorităţii vamale;   f) abandonul în favoarea statului;   g) pierderea mărfurilor datorită cazului fortuit sau forţei majore;   h) scăderea cantitativă a mărfurilor datorită unor factori naturali, pentru partea corespunzătoare procentului de scădere.

Page 101: Legea 86_2006

   (2) Stingerea datoriei vamale în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. d)-h) operează numai dacă situaţiile s-au produs înainte de acordarea liberului de vamă, în cazul mărfurilor declarate pentru un regim vamal ce implică obligaţia de plată a drepturilor.   Art. 257. - Datoria vamală prevăzută la art. 239 se stinge şi când sunt anulate formalităţile îndeplinite pentru obţinerea tratamentului tarifar preferenţial acordat în conformitate cu dispoziţiile articolului mai sus menţionat.

   CAPITOLUL V  Rambursarea şi remiterea drepturilor

   Art. 258. - (1) Prin rambursare se înţelege restituirea totală sau parţială a drepturilor de import sau de export care au fost achitate.   (2) Prin remitere se înţelege fie decizia de a nu percepe, integral sau parţial, cuantumul unei datorii vamale, fie decizia de a anula, integral sau parţial, înscrierea în evidenţa contabilă a unui drept de import sau de export care nu a fost achitat.   Art. 259. - (1) Drepturile de import sau de export sunt rambursate în măsura în care se stabileşte că, în momentul în care au fost plătite, cuantumul acestor drepturi nu era datorat legal sau când cuantumul lor a fost înscris în evidenţa contabilă contrar dispoziţiilor art. 243 alin. (2) şi (3).   (2) Se procedează la remiterea drepturilor de import sau de export în măsura în care se stabileşte că, în momentul în care au fost înscrise în evidenţa contabilă, cuantumul acestor drepturi nu era datorat legal sau că a fost înscris în evidenţa contabilă contrar dispoziţiilor art. 243 alin. (2) şi (3).   (3) Nu se acordă rambursarea sau remiterea drepturilor dacă faptele care au dus la achitarea ori la înscrierea în evidenţa contabilă a unei sume ce nu era legal datorată sunt rezultatul unei acţiuni deliberate din partea unei persoane interesate.   (4) Drepturile de import sau de export sunt rambursate ori remise la depunerea unei cereri către biroul vamal în cauză într-o perioadă de 5 ani de la data la care cuantumul acestor drepturi a fost comunicat debitorului.   (5) Termenul prevăzut la alin. (4) se prelungeşte dacă persoana în cauză face dovada că a fost împiedicată să depună cererea în termenul amintit, ca urmare a cazului fortuit sau a forţei majore.   (6) Autoritatea vamală procedează la rambursare sau remitere din oficiu, când constată, în acest termen, existenţa uneia sau alteia dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2).   Art. 260. - Drepturile de import sau de export sunt rambursate când se invalidează o declaraţie vamală, iar drepturile au fost achitate. Rambursarea se acordă în urma unei cereri depuse de persoana în cauză în termenul prevăzut pentru depunerea cererii de invalidare a declaraţiei vamale.   Art. 261. - (1) Drepturile de import sunt rambursate sau remise în măsura în care se stabileşte că cuantumul acestora înscris în evidenţa contabilă este aferent mărfurilor plasate sub regimul vamal în cauză şi refuzate de importator, deoarece la data acceptării declaraţiei vamale erau defecte sau nu respectau condiţiile contractului în baza căruia au fost importate. Sunt asimilate mărfurilor defecte mărfurile deteriorate înainte de acordarea liberului de vamă.   (2) Rambursarea sau remiterea drepturilor de import se acordă cu condiţia ca:   a) mărfurile să nu fi fost folosite, cu excepţia unei posibile utilizări iniţiale necesare pentru a se verifica dacă sunt defecte sau nu respectă termenii contractuali;   b) mărfurile să fie exportate de pe teritoriul vamal al României. La cererea persoanei în cauză, autoritatea vamală permite ca, în locul exportului, mărfurile să fie distruse sau plasate sub regimul de tranzit, antrepozitare vamală sau într-o zonă liberă ori antrepozit liber. În scopul de a primi una dintre aceste destinaţii vamale, mărfurile sunt considerate străine.   (3) Drepturile de import nu pot fi rambursate sau remise în cazul mărfurilor care, înainte de a fi declarate la vamă, au fost importate temporar pentru a fi testate, decât dacă se stabileşte că defectele mărfurilor sau nerespectarea prevederilor contractuale nu ar fi putut fi detectate în decursul acestor teste.   (4) Drepturile de import sunt rambursate sau remise pentru motivele prevăzute la alin. (1), în urma prezentării unei cereri la biroul vamal în termen de 12 luni de la data la care cuantumul acestor drepturi a fost comunicat debitorului. În cazuri excepţionale, justificate corespunzător, autoritatea vamală poate aproba ca acest termen să fie prelungit.   Art. 262. - (1) Drepturile de import sau de export pot fi rambursate ori remise în alte situaţii decât cele menţionate la art. 259-261:   a) care urmează a fi stabilite în conformitate cu regulamentul vamal;   b) ca urmare a unor împrejurări în care nu s-a constatat o înşelătorie sau o culpă evidentă a persoanei în cauză. Situaţiile în care se poate aplica această dispoziţie şi procedura de urmat în acest scop sunt stabilite prin regulamentul vamal. Pentru rambursare sau remitere pot fi prevăzute condiţii speciale.

Page 102: Legea 86_2006

   (2) Drepturile sunt rambursate sau remise pentru motivele prevăzute la alin. (1), în urma prezentării unei cereri la biroul vamal în termen de 12 luni de la data la care cuantumul acestor drepturi a fost comunicat debitorului. În cazuri excepţionale, justificate corespunzător, autoritatea vamală poate aproba ca acest termen să fie prelungit.   Art. 263. - Drepturile de import sau de export sunt rambursate ori remise în condiţiile prevăzute în prezentul capitol numai când cuantumul de rambursat sau de remis depăşeşte nivelul stabilit prin regulamentul vamal. Cu toate acestea, autoritatea vamală poate da curs unei alte cereri de rambursare sau remitere şi cu privire la un cuantum mai mic.   Art. 264. - Când o decizie de a da curs unei cereri de rambursare a cuantumului drepturilor de import sau de export, precum şi a dobânzilor pe credit şi a majorărilor de întârziere încasate la efectuarea plăţii acestor drepturi nu este pusă în aplicare în termen de 3 luni de la adoptarea acesteia, după această perioadă autoritatea vamală plăteşte o dobândă egală cu dobânda pe credit.   Art. 265. - Când, din eroare, a fost remisă o datorie vamală sau a fost rambursat cuantumul drepturilor, datoria iniţială devine din nou exigibilă. Orice dobândă plătită în temeiul prevederilor art. 264 se rambursează.

   Punere în aplicare CAPITOLUL V prin Regulament Regulamentul din 07.06.2006 de aplicare a Codului vamal al Român... din 07/06/2006 :Art. 529. - Informaţiile şi prezentarea cazurilor prevăzute la art. 889 alin. (2) şi art. 905 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2.454/93 se transmit Comisiei Europene de Autoritatea Naţională a Vămilor.

   TITLUL X  Dreptul la acţiune

   Art. 266. - (1) Orice persoană are dreptul de a formula acţiune împotriva deciziilor care o privesc direct, luate de autoritatea vamală cu privire la aplicarea reglementărilor vamale.   (2) Are, de asemenea, dreptul de a formula acţiune persoana care a solicitat autorităţii vamale o decizie cu privire la aplicarea reglementărilor vamale şi nu a primit un răspuns la cererea sa în termenul legal.   Art. 267. - Când acţiunea prevăzută la art. 266 se referă la un titlu de creanţă privind datoria vamală şi alte taxe şi impozite datorate statului în cadrul operaţiunilor vamale, înainte de depunerea acţiunii se poate formula contestaţie pe cale administrativă, care se soluţionează potrivit dispoziţiilor Codului de procedură fiscală.   Art. 268. - (1) Acţiunile care privesc alte decizii decât cele prevăzute la art. 267 se formulează potrivit dispoziţiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.   (2) În cazurile prevăzute la alin. (1), plângerea prealabilă nu suspendă executarea deciziei contestate.   (3) Autoritatea vamală poate suspenda, total sau parţial, executarea acestei decizii până la soluţionarea plângerii prealabile, când are motive întemeiate să considere că decizia contestată nu respectă reglementările vamale sau că un prejudiciu irecuperabil poate fi produs persoanei interesate.

   TITLUL XI  Prohibiţii şi restricţii

   Art. 269. - (1) Sunt considerate prohibite toate mărfurile a căror introducere pe sau scoatere de pe teritoriul vamal al României este, potrivit legii, interzisă cu orice titlu.   (2) Sunt considerate ca restricţionate mărfurile a căror introducere pe sau scoatere de pe teritoriul vamal al României este supusă unor condiţii sau îndeplinirii unor formalităţi speciale.   (3) Când introducerea sau scoaterea nu este permisă decât cu prezentarea unei autorizaţii speciale, mărfurile sunt prohibite dacă nu sunt însoţite de un astfel de document sau dacă acesta nu este valabil.

   TITLUL XII  Sancţiuni

   SECŢIUNEA 1  Infracţiuni

   Art. 270. - Introducerea în sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, constituie infracţiunea de contrabandă şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.   (2) Constituie, de asemenea, infracţiune de contrabandă şi se pedepseşte potrivit alin. (1):

Page 103: Legea 86_2006

   a) introducerea în sau scoaterea din ţară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mare de 20.000 lei în cazul produselor supuse accizelor şi mai mare de 40.000 lei în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri;   b) introducerea în sau scoaterea din ţară, de două ori în decursul unui an, prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mică de 20.000 lei în cazul produselor supuse accizelor şi mai mică de 40.000 lei în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri;   c) înstrăinarea sub orice formă a mărfurilor aflate în tranzit vamal.    ___________    Alineatul (2) a fost modificat prin punctul 1. din Ordonanţă de urgenţă nr. 54/2010începând cu 23.06.2010.

   (3) Sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.    ___________    Alineatul (3) a fost introdus prin punctul 2. din Ordonanţă de urgenţă nr. 54/2010începând cu 23.06.2010.

   Art. 271. - Introducerea în sau scoaterea din ţară, fără drept, de arme, muniţii, materiale explozibile, droguri, precursori, materiale nucleare sau alte substanţe radioactive, substanţe toxice, deşeuri, reziduuri ori materiale chimice periculoase constituie infracţiunea de contrabandă calificată şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă legea penală nu prevede o pedeapsă mai mare.   Art. 272. - Folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri ori la alte cantităţi de mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă constituie infracţiunea de folosire de acte nereale şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.   Art. 273. - Folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate constituie infracţiunea de folosire de acte falsificate şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.   Art. 274. - Faptele prevăzute la art. 270-273, săvârşite de una sau mai multe persoane înarmate ori de două sau mai multe persoane împreună, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.   Art. 275. - Tentativa la infracţiunile prevăzute la art. 270-274 se pedepseşte.   Art. 276. - Dacă faptele prevăzute la art. 270-274 sunt săvârşite de angajaţi sau reprezentanţi ai unor persoane juridice care au ca obiect de activitate operaţiuni de import-export ori în folosul acestor persoane juridice, se poate aplica şi interzicerea unor drepturi, potrivit art. 64 lit. c) din Codul penal.   Art. 277. - Când mărfurile sau alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii nu se găsesc, infractorul este obligat la plata echivalentului lor în lei.   Art. 278. - Dispoziţiile prezentei secţiuni se completează cu prevederile Codului penal al României, precum şi cu dispoziţiile penale prevăzute în alte legi speciale.

   SECŢIUNEA a 2-a  Contravenţii

   Art. 279. - Faptele care constituie contravenţii la reglementările vamale, procedura de constatare şi sancţionare a acestora se stabilesc prin regulamentul vamal, aprobat prin hotărâre a Guvernului.   Art. 280. - (1) Contravenţiile vamale săvârşite în incintele vamale şi în locurile unde se desfăşoară operaţiuni sub supraveghere vamală se constată şi se sancţionează de persoanele împuternicite de către autoritatea vamală.   (2) În cazul în care contravenţiile vamale sunt constatate de organele de poliţie sau de alte organe cu atribuţii de control, în alte locuri decât cele prevăzute la alin. (1), acestea au obligaţia de a prezenta de îndată actele constatatoare la autoritatea vamală cea mai apropiată, împreună cu mărfurile care fac obiectul contravenţiei.   (3) După verificarea încadrării faptei în reglementările vamale, autoritatea vamală aplică amenda şi dispune, după caz, reţinerea bunurilor, în vederea confiscării.   (4) Sancţiunile contravenţionale pot fi aplicate şi persoanelor juridice.

Page 104: Legea 86_2006

   Art. 281. - Dispoziţiile art. 279 şi 280 referitoare la contravenţii se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia art. 28 alin. (1) şi (3) şi art. 29.

   (2) Organele competente vor crea o bază de date comună pentru implementarea contravenţiilor la regimul vamal, în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, în termen de 30 de zile de la încheierea protocolului dintre acestea.    ___________    Alineatul (2) a fost introdus prin punctul 3. din Ordonanţă de urgenţă nr. 54/2010începând cu 23.06.2010.

   Punere în aplicare SECŢIUNEA a 2-a prin Regulament Regulamentul din 07.06.2006 de aplicare a Codului vamal al Român... din 07/06/2006 :CAPITOLUL X Contravenţii vamaleArt. 651. - Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1500 lei următoarele fapte:a) neîndeplinirea de către transportator ori de reprezentantul acestuia a obligaţiei de a depune la biroul vamal de frontieră documentele însoţitoare ale mijloacelor de transport aflate în trafic internaţional şi a documentelor privind mărfurile transportate cu acestea;b) nedepunerea de către comandantul, armatorul sau agentul navei a declaraţiei proviziilor de bord, în termenele legale;c) neîndeplinirea de către organele poştale a obligaţiei de a declara şi de a prezenta autorităţii vamale coletele şi trimiterile poştale care, potrivit legii, sunt supuse controlului vamal;d) neîndeplinirea de către organele poştale a obligaţiei de a prezenta biroului vamal de frontieră lista sacilor poştali;e) neprezentarea de către transportator, la solicitarea autorităţii vamale, a documentelor aferente mijlocului de transport pentru mărfurile transportate, aflate în trafic internaţional;f) nerespectarea de către orice persoană a obligaţiei de a face accesibile controlului vamal locurile indicate de autoritatea vamală;g) transferarea mărfurilor care au făcut obiectul unei declaraţii sumare, în alte cazuri şi locuri decât cele stabilite de autoritatea vamală;h) neîndeplinirea de către titularul operaţiunii comerciale sau de către reprezentantul acestuia a obligaţiei de a solicita în termenul legal pentru mărfurile înscrise în declaraţia sumară, o destinaţie vamală;i) neîndeplinirea de către transportatorul sau gestionarul mărfurilor nevămuite a obligaţiei de a asigura integritatea sigiliilor sau marcajelor, cu excepţia cazului fortuit sau de forţă majoră;j) nerespectarea de către titularul unei informaţii obligatorii a obligaţiei de a declara autorităţilor vamale, în momentul efectuării formalităţilor vamale, că este în posesia unei informaţii obligatorii care se referă la mărfurile în cauză;k) neîndeplinirea de către titularul unei autorizaţii emise de către Autoritatea Naţională a Vămilor, a obligaţiei de a anunţa autoritatea vamală asupra oricărei modificări intervenite după acordarea acesteia;l) depunerea declaraţiei vamale conţinând date incomplete sau inexacte, în cazul în care această faptă nu influenţează stabilirea drepturilor de import şi a altor drepturi legal datorate reprezentând impozite şi taxe ce se stabilesc la punerea în liberă circulaţie a mărfurilor dar produce efecte asupra aplicării măsurilor de politică comercială ori a altor dispoziţii stabilite prin reglementări speciale.Art. 652. - Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1500 lei la 3000 lei următoarele fapte:a) neîndeplinirea de către conducătorul mijlocului de transport a obligaţiei de a opri la semnalul formal specific al personalului vamal abilitat;b) acostarea navelor sau aterizarea aeronavelor în alte locuri decât în punctele de control unde funcţionează autoritatea vamală, cu excepţia cazului fortuit, de forţă majoră sau de boală gravă la bord;c) neprezentarea documentelor de orice natură şi pe orice fel de suport, solicitate în cadrul controlului vamal, precum şi nerespectarea termenului stabilit de autoritatea vamală, pentru prezentarea documentelor;d) neîndeplinirea de către persoanele fizice care trec frontiera a obligaţiei de a declara şi de a prezenta în vederea controlului vamal bunurile pentru care este prevăzută această obligativitate;e) furnizarea de către un solicitant a unor informaţii eronate sau incomplete în baza cărora a fost adoptată de către autoritatea vamală o decizie favorabilă acestuia;f) exercitarea oricărei activităţi comerciale, industriale sau de servicii într-o zonă liberă, antrepozit liber sau port liber, fără respectarea condiţiilor stabilite în reglementările vamale şi fără notificarea prealabilă a autorităţii vamale;g) transferarea drepturilor şi obligaţiilor titularului unui regim vamal economic unor alte persoane care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute pentru a beneficia de regimul în cauză;h) neîndeplinirea de către comisionarul în vamă a obligaţiilor prevăzute la art. 578;i) depunerea unei declaraţii vamale care conţine date eronate privind încadrarea tarifară a bunurilor sau mărfurilor, în cazul în care este influenţată stabilirea drepturilor de import şi alte drepturi legal datorate reprezentând impozite şi taxe care se încasează de către autoritatea vamală la punerea în liberă circulaţie a mărfurilor;j) părăsirea porturilor sau a aeroporturilor de către navele sau aeronavele care trec frontiera, fără viza autorităţii

Page 105: Legea 86_2006

vamale; în acest caz amenda este aplicată căpităniei portului sau autorităţilor aeroportuare;k) neîndeplinirea de către titularul regimului de punere în liberă circulaţie a mărfurilor destinate unei anumite utilizări, a obligaţiei de a înştiinţa autoritatea vamală despre schimbarea utilizării acestora;l) prezentarea de către un solicitant a unor documente conţinând date inexacte sau eronate, în vederea obţinerii unei autorizaţii sau a unui certificat de origine eliberat de către autoritatea vamală;m) neîndeplinirea de către titularul regimului vamal de tranzit sau a regimurilor vamale economice a termenelor, condiţiilor şi obligaţiilor prevăzute pentru derularea şi încheierea acestor regimuri.Art. 653. - Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3000 la 8000 lei:a) sustragerea de la controlul vamal a oricăror bunuri sau mărfuri care ar trebui plasate sub un regim vamal. În acest caz bunurile se confiscă;b) descărcarea de pe nave, încărcarea pe nave ori transbordarea bunurilor sau mărfurilor supuse vămuirii fără permis vamal sau fără acordul autorităţii vamale; în acest caz cantitatea de bunuri încărcate, descărcate sau transbordate se confiscă;d) depunerea declaraţiei vamale şi a dovezii de origine, conţinând date eronate privind originea mărfurilor;e) depunerea declaraţiei vamale şi a documentelor însoţitoare conţinând date incomplete sau eronate privind valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor;f) depunerea declaraţiei vamale şi a documentelor însoţitoare conţinând date eronate privind cantitatea mărfurilor dacă fapta nu constituie infracţiune prevăzută de Codul vamal. În cazul în care prin această faptă este influenţată stabilirea drepturilor de import şi alte drepturi legal datorate reprezentând impozite şi taxe care se încasează de către autoritatea vamală la punerea în liberă circulaţie a mărfurilor, mărfurile constatate în plus faţă de cele înscrise în declaraţia vamală se confiscă;g) exercitarea activităţii de comisionar în vamă fără autorizaţie; veniturile realizate din activitatea neautorizată se confiscă;h) depunerea declaraţiei vamale şi a documentelor însoţitoare conţinând date eronate privind felul mărfurilor. În cazul în care prin această faptă este influenţată stabilirea drepturilor de import şi alte drepturi legal datorate reprezentând impozite şi taxe care se încasează de către autoritatea vamală la punerea în liberă circulaţie a mărfurilor, mărfurile constatate în plus faţă de felul celor înscrise în declaraţia vamală se confiscă. Prin felul mărfurilor se înţelege varietatea, tipul sau acele caracteristici definitorii.i) neîndeplinirea de către persoanele fizice care trec frontiera a obligaţiei prevăzute la art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 1.889/2005 al Parlamentului European şi al Consiliului, de declarare în scris, la autoritatea vamală, a numerarului în valută şi/sau în moneda naţională care este egal sau depăşeşte limita stabilită prin regulament, aflat asupra lor, în mijloacele de transport ori în bagajele însoţite sau neînsoţite, precum şi în colete. Numerarul nedeclarat în scris care depăşeşte limita stabilită de regulament se confiscă.(2) În cazul în care contravenţia prevăzută la alin. (1) lit. a) are ca obiect produse accizabile, contravenţia se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, confiscarea bunurilor sustrase de la controlul vamal şi reţinerea mijlocului de transport folosit la săvârşirea contravenţiei până la plata amenzii.Art. 6531. - Dacă la săvârşirea contravenţiilor prevăzute la art. 651-653 sunt folosite mijloace de transport modificate în scopul disimulării mărfurilor sau bunurilor, autoritatea vamală dispune, pe lângă celelalte sancţiuni contravenţionale prevăzute, şi confiscarea mijloacelor de transport astfel modificate.Art. 654. - În cazul contravenţiilor prevăzute la art. 653 lit. a)-c), atunci când mărfurile nu mai pot fi identificate, contravenientul este obligat la plata unei sume egală cu valoarea în vamă a acestora, la care se adaugă drepturile de import şi alte drepturi legal datorate reprezentând impozite şi taxe ce se stabilesc la punerea în liberă circulaţie a mărfurilor. Această măsură are acelaşi efect juridic ca şi confiscarea mărfurilor în ceea ce priveşte stingerea datoriei vamale.Art. 655. - Faptele prevăzute la art. 651-653 constituie contravenţii dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiune.Art. 656. - Contravenţiile vamale se constată prin procese verbale de contravenţie încheiate de personalul vamal care are atribuţii în acest sens.Art. 657. - Contravenţiilor prevăzute în acest capitol le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

   TITLUL XIII  Dispoziţii tranzitorii şi finale

   Art. 282. - Dispoziţiile specifice aplicabile călătorilor şi altor persoane fizice se stabilesc prin regulamentul vamal.   Punere în aplicare Art. 282. prin Regulament Regulamentul din 07.06.2006 de aplicare a Codului vamal al Român... din 07/06/2006 :CAPITOLUL V Dispoziţii aplicabile călătorilorArt. 606. - Controlul vamal al bunurilor aparţinând persoanelor fizice constă în confruntarea celor declarate cu bunurile aflate în bagajele însoţite sau neînsoţite şi în colete.Art. 607. - (1) Controlul vamal se efectuează prin sondaj în ceea ce priveşte numărul autovehiculelor, numărul călătorilor şi numărul bagajelor aparţinând unui călător.(2) Pentru fluidizarea traficului de călători la frontieră, procedurile de control prevăzute în prezenta secţiune se pot înlocui cu regulile stabilite în convenţiile internaţionale la care România este parte.Art. 608. - (1) La transportul feroviar controlul vamal se efectuează:a) în trenurile internaţionale de călători, pe parcursul intern al acestora;

Page 106: Legea 86_2006

b) la vagoanele de dormit, numai pe baza declaraţiei pentru călători, care va fi prezentată autorităţii vamale de către personalul de însoţire al vagonului;c) în sălile de control vamal din staţiile de cale ferată de frontieră;d) în sălile de control vamal din staţiile de cale ferată din interiorul ţării pentru călătorii care se îmbarcă sau se debarcă în aceste staţii, în trenurile internaţionale.(2) La transportul rutier, controlul vamal se efectuează:a) în autovehicul;b) în locurile amenajate pe artera de circulaţie rezervată pentru controlul vamal, când volumul bagajelor nu permite efectuarea controlului vamal în autovehicul;c) în sala de control a biroului vamal.(3) La transportul maritim sau fluvial, controlul vamal se efectuează:a) în sălile de control vamal din porturi;b) la bordul navei cu acceptul comandantului acesteia, când nava nu este acostată în apropierea sălii de control vamal;c) la scara navei.(4) La transportul aerian, controlul vamal se efectuează în sălile de control vamal din aeroporturi.Art. 609. - Agenţii vamali controlează în mijloacele de transport orice locuri unde pot fi ascunse bunuri. În acest scop personalul de deservire al mijloacelor de transport şi conducătorii autovehiculelor sunt obligaţi, sub sancţiune contravenţională, să facă accesibile controlului locurile indicate de autoritatea vamală. Când aceştia refuză sau nu sunt în măsură să efectueze demontările necesare, operaţiunile se realizează direct de către agenţii vamali sau cu sprijinul personalului de specialitate pe cheltuiala autorităţii vamale.Art. 610. - Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, asigură pentru autoritatea vamală:a) separarea în trenurile internaţionale a călătorilor în trafic intern de cei care călătoresc în trafic internaţional, pentru distanţele pe care se efectuează controlul vamal;b) spaţiile de depozitare a bunurilor şi de lucru în staţiile de cale ferată şi în porturi;c) legitimaţii de călătorie gratuite pentru agenţii vamali, pe distanţele pe care se efectuează controlul vamal, şi un compartiment în trenurile internaţionale pe aceste distanţe.Art. 611. - Liberul de vamă se acordă de autoritatea vamală în scris, pentru bunurile supuse taxelor vamale şi verbal, în celelalte cazuri.Art. 612. - Persoanele fizice pot introduce sau scoate din ţară mărfuri fără caracter comercial, în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege.Art. 613. - Restricţiile temporare pentru unele mărfuri la introducerea sau scoaterea lor din ţară se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.Art. 614. - Dispoziţiile prevăzute în reglementările vamale referitoare la tariful vamal şi la plata drepturilor de import se aplică în mod corespunzător şi pentru persoanele fizice.   Art. 283. - Termenele prevăzute în prezentul cod şi în alte reglementări vamale se calculează potrivit normelor prevăzute în Codul de procedură civilă.   Art. 284. - Operaţiunile vamale iniţiate sub regimul prevăzut de reglementările vamale anterioare intrării în vigoare a prezentului cod se finalizează potrivit acelor reglementări.   Art. 285. - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este desemnată ca autoritate competentă să aplice pentru România, la data aderării la Uniunea Europeană, prevederile Convenţiei privind utilizarea tehnologiei informaţiilor de către serviciile vamale, încheiată la 26 iulie 1995, în temeiul art. K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană - JO C 316, 27 noiembrie 1995, p. 34 - şi ale Convenţiei cu privire la asistenţa reciprocă şi cooperarea între administraţiile vamale, încheiată la 18 decembrie 1997, în temeiul art. K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană - JO C 24, 23 ianuarie 1998, p. 2.    ___________    Alineatul a fost modificat prin litera a) din Ordonanţă de urgenţă nr. 74/2013 începând cu 29.06.2013.

   Art. 286. - Guvernul, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice, va aproba prin hotărâre regulamentul de aplicare a Codului vamal, care intră în vigoare la aceeaşi dată cu prezentul cod.   Art. 287. - Dispoziţiile cuprinse în prezentul cod şi în alte reglementări vamale privind plata, garantarea, înscrierea în evidenţele contabile, stingerea datoriei vamale şi remiterea drepturilor de import, cu excepţiaart. 163 şi 247 din prezentul cod, se aplică în mod corespunzător şi pentru taxa pe valoarea adăugată şi pentru accize care, potrivit Codului fiscal, sunt în atribuţiile autorităţii vamale.   Art. 288. - (1) Prezentul cod intră în vigoare la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.   (2) Pe aceeaşi dată se abrogă: Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 1 august 1997, cu modificările şi completările ulterioare;art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/1993 privind Tariful vamal de import al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 31 august 1993, aprobată cu modificări prin Legea nr. 102/1994, cu modificările şi completările ulterioare.

Page 107: Legea 86_2006

   (3) Declararea electronică şi sistemele automatizate pentru punerea în aplicare a gestiunii de risc şi schimbul electronic de date între birourile vamale de intrare, import, export şi ieşire, prevăzute la art. 40, 60-62 şi 202-204, se pun în aplicare în termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a prezentului cod.   (4) Dispoziţiile cuprinse la art. 245 alin. (2)  şi (3), art. 247, art. 252 şi art. 255 alin. (2)  şi (3) intră în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană.

    *

    Prezenta lege asigură aplicarea Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 2.913/92 de instituire a Codului vamal comunitar, cu modificările ulterioare, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. 302/1992.