1

MIOARA ȘOLDAN www.celalalteu.ro

LLLeeegggeeennndddaaa pppeeerrrsssooonnnaaalllăăă GGGhhhiiiddd dddeee aaauuutttooocccuuunnnoooaaașșșttteeerrreee șșșiii dddeee aaauuutttooottteeerrraaapppiiieee

PDF

GRATUIT

www.celalalteu.ro

2

Nu ți-ai învățat lecția...

Auzi deseori această afirmație? O vezi în viața ta și a celor din jurul tău? Prietena ta s-a despărțit de

iubitul ei pentru că era agresiv, dar, cumva, următorul iubit s-a dovedit a fi mai agresiv? Știi un tip care e

deja la al treilea divorț si de fiecare dată spune că știe unde a greșit data trecută și că de data asta va fi

bine? Pe tine te supăra cu adevărat faptul că fostul tău iubit te mințea și ai ajuns cu unul mult mai

mincinos?

Aceasta ar fi zona afirmației Nu ți-ai învățat lecția... De ce nu ne învățăm lecțiile, că doar nu ne plac

aceste experiențe?! Pentru cei mai mulți, răspunsul e același: nu ne dăm seama care era lecția de

învățat.

Ce îți propun prin acest material este un

instrument care te va ajuta să îți identifici

„leitmotivul vieții” – acea idee care îți

subordonează viața și care te face să

repeți, de mai multe ori, una și aceeași

experiență (da, în cadre diferite, cu oameni

diferiți) pentru că ... nu ți-ai învățat lecția.

Legenda personală – cum o denumește

Prof. Univ. Dr. Ion Radu-Tomșa în

Psihologia personalității și Legenda

personală - este în primul rând un ghid de

autocunoaștere și de autoterapie.

Eu mi-am scris legenda – a fost o noapte magică! Când am terminat de scris, mi-am dat seama că, deși

eram epuizată, de parcă imi retrăisem întreaga viață în câteva ore, aveam totuși o stare extatică –

trăisem o revelație.

Legenda mea se numește O fărâmă de Dumnezeu – este titlul ales atunci, la sfârșitul scrierii. Poți să

citești legenda mea sau poți merge direct la finalul articolului, acolo unde vei găsi pașii pe care trebuie

să îi parcurgi pentru a-ți scrie propria legendă. Eu am ales să împărtășesc cu tine Legenda mea din două

motive, egale ca importanță:

1. Știm toți, încă din școala generală, că orice teorie susținută de exemplu devine mai ușor de aplicat.

Înțelegi mai clar ce ai de făcut.

2. Mi-am asumat față de tine, prin acest blog, o misiune – aceea de a-ți fi alături în călătoria ta spre

tine, călătoria prin care tu TE CUCEREȘTI PE TINE. Scrierea Legendei personale a fost un pas

important pentru mine în procesul de căutare și de REGĂSIRE a sinelui. Sunt sigură că, de-a lungul

anilor, ai lăsat uitării multe părți din tine, azi una, mâine alta, încât ai uitat cine ești. Și eu am uitat de

mine - vei vedea asta în legenda mea. Dar m-am regăsit. Și știu că și tu o vei face - cum spune Peter

Pan, nu îți trebuie decât credință, voință și praf magic (pe care sper să îl regăsești aici, pe blog, în

diverse exerciții de autocunoaștere, cum este cel de față).

www.celalalteu.ro

3

OOO fffăăărrrâââmmmăăă dddeee DDDuuummmnnneeezzzeeeuuu

„Iată care-i taina mea. E foarte simplă: limpede nu

vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă-n miezul

lucrurilor (Micul Prinț, Antoine de Saint-Exupéry).”

Mă uitam într-o zi printre cărțile expuse spre vânzare la un chioșc de ziare. Observ romanul „O viață”, al

lui Guy de Maupassant. Involuntar, deși cartea este în limba română, mintea mea citește Une vie și mă

poartă în urmă cu ani mulți, când studiam literatura franceză. O răsfoiesc. Și iată cum îmi apare în fața

ochilor un scurt paragraf care îmi șoptește că trebuie să recitesc această carte.

„Iubirea! De doi ani o simțea apropiindu-se, cu o

neliniște mereu sporită. Acum era liberă să

iubească. Nu-i mai rămânea decât să-l

întâlnească pe el. Va fi el, și atât...Vor merge

mână în mână, strânși unul lângă altul,

ascultându-și bătăile inimilor, simțindu-și căldura

umerilor, topindu-și iubirea în limpezimea suavă

a nopților de vară, atât de uniți, încât își vor afla

ușor, doar prin simpla putere a dragostei, până și

cele mai nemărturisite gânduri.

Și asta va dura la nesfârșit, în seninătatea unei

iubiri fără moarte.”

(O viață, Guy de Maupassant)

Și cum am credința că în viață nimic nu este întâmplător, că trebuie doar să fii atent la semne, cum

spune Alchimistul lui Coelho, o cumpăr. O recitesc pe nerăsuflate. Am sentimentul că o citesc pentru

prima dată. Și nu pentru că am uitat intriga, ci pentru că acum o citește altcineva decât tânara de 20 de

ani, care studia, pe atunci, un roman la facultate.

Mă trezesc spunându-mi „este povestea vieții mele...sper totuși ca finalul să fie diferit”.

Mărturisesc acest lucru peste câteva zile și terapeutului meu. Cum am ajuns aici?

CCCaaarrrttteeeaaa mmmeeeaaa dddeee cccăăăpppăăătttâââiii

www.celalalteu.ro

4

Printr-o matematică simplă, aș putea sa împart viața mea în cinci capitole: 7 x 5 = 35, unde 35 este

vârsta mea actuală, iar 7 este celebrul număr care ne vine mai întâi in minte. 7 ani de acasă, 7 zile ale

săpămânii, etc... Ca si cum această primă etapă, primii șapte ani, dau ritmicitatea restului de ani.

La mine, au fost doar 6 ani de acasa. Poate de aceea ciclurile de 7 nu mi-au marcat existența. Încercând

să imi împart viața în capitole, constat o lipsă totală de ciclicitate, contrar argumentelor astrologice,

astronomice, „astroblog”-ice, etc.

Capitolul 1. Copilul deștept. Așa îmi spuneau

părinții mei, în special mami. Al patrulea copil

din familie și ultimul, de altfel. Cred că tocmai

de aceea spun în prezent despre mine că „m-am

născut în competiție”. Mi-am însușit acest

atribut de „copilul perfect” și mi-am dat silința

să îl demonstrez, să fiu la înălțimea lui, să nu îi

dezamăgesc niciodată pe ai mei. Pentru mine

nu exista decât locul I, restul...nu mai venea

nimic după locul I.

A durat cam 17 ani.

Piesa muzicală reprezentativă: „De ziua ta, mămico” (Cutiuța muzicală - Cântece pentru copii)

Capitolul 2. Iubirea. O așteptam, precum

personajul feminin citat mai sus. Nu știam

practic nimic despre cum simți iubirea

romantică, dar o așteptam. Gândurile mele

nemărturiste zburau deseori către Prințul

Zburător, către iubirea Luceafărului gata să

plătească cu propria nemurire dragostea pentru

Cătălina. Deși nu cunoscusem dragostea,

citisem cu nesaț poveștile de iubire ale Faustei,

alei lui Pardaillan, ale muschetarilor. Dragostea

pătimașă din legendele casei Borgia îmi

tulburase multe nopți. Și știam că într-o zi voi

trăi și eu IUBIREA, plină de patimă și de

sacrificii, totul pentru un om. Toate visele mele

se creaseră în jurul iubirii romanești a

cavalerilor din alte timpuri. Și a venit. La 17 ani,

la fel ca pentru Jeanne, eroina din Une vie.

A rămas și m-a dominat cu totul, timp de 5 ani.

Piesa muzicală reprezentativă: „La Bohème” (Charles Aznavour).

VVViiiaaațțțaaa mmmeeeaaa îîîmmmpppăăărrrțțțiiitttăăă îîînnn cccaaapppiiitttooollleee... EEEvvveeennniiimmmeeennnttteee --- mmmaaacccaaazzz

www.celalalteu.ro

5

Capitolul 3. Idealuri. Am terminat studiile. Mă

simt puternică, mă simt încrezătoare. Am 22 de

ani și o lume întreagă de cucerit. Vise de

ambasade, de viață diplomatică. Nu mai am

nevoie de părinți, de frați, de nimeni care să mă

ajute. Pot totul și orice. Pentru că am iubirea lui

pentru suflet și pe mine însămi pentru carieră.

Mă simt în sfârșit și frumoasă, nu doar

deșteaptă.

7 ani de aparentă glorie.

Piesa muzicală reprezentativă: „A toi” (Joe Dassin)

Capitolul 4. Dependența. (sau Fără ideal, de

Henryk Sienkiewic). El, căsătorie, copil. S-ar spune

ca era mersul firesc al lucrurilor. 29 de ani. Nici

prea târziu, nici prea devreme. Potrivit.

Ambasade, diplomație? În ce film? Sigur nu al

meu... Renunțare la sine, compromisuri, ambalate

frumos sub umbrela unor cuvinte răsunătoare

precum toleranță și familie...

A iubi o iluzie. 4 ani.

Piesa muzicală reprezentativă: „Hiers encore, j’avais vingt ans” (Charles Aznavour).

www.celalalteu.ro

6

Capitolul 5. Cine sunt eu? Divorț. Trădare,

minciuni, depresii... Dalida și Alain Delon

intonând Paroles, paroles, paroles...

Colacul de salvare – copilul meu.

Terapie. Autoterapie. Instrospecție.

Libertate de a fi, de a mă exprima, de a alege,

de a dansa, de a crea.

Încep să înțeleg că scrierea mentală a

scenariului de viață, încă din copilărie mică, este

un proces care pe termen lung lucrează în

defavoarea ta. Învăț că viața se trăiește AZI și

ACUM, că „mâine vine oricum”, de ce să imi fac

griji de azi pentru ziua de mâine?

Și sunt bucuroasă. De 2 ani.

Piesa muzicală reprezentativă: „The Show Must Go On (Queen)”

Iată cum am ajuns aici, în cabinetul psihoterapeutului meu, care mă învață să mă privesc în oglindă.

Poate știi deja că, în cadrul unui proces terapeutic, care este în esență un proces de autocunoaștere,

oglinda este îndreptată în primul rând către copilărie. Copilăria, spun specialiștii, este perioada care ne

marchează în mod fundamental alegerile din viața de adult. De aceea, conștientizarea unor momente

cheie din copilărie este esențială în cadrul unui proces de vindecare sau de schimbare.

Acum închid ochii și mă privesc în oglindă. Văd o

fetița de 3-4 ani, cu un baticuț pe cap, după

baie. Acasă. Cu mami, tati, frații mei. Nu e

tocmai cald în casă, îmi dau seama de asta –

ceea ce ar trebui să explice și baticuțul (vremuri

de restriște, ceaușiste). Dar mă simt atât de

fericită, îmi revăd chipul acela senin și fericit,

fără umbre. Și mai știu că sunt un copil cuminte,

ascultător. E cu siguranță cea mai veche

amintire a mea despre mine.

CCCeeeaaa mmmaaaiii vvveeeccchhheee aaammmiiinnntttiiirrreee---iiimmmaaagggiiinnneee

www.celalalteu.ro

7

Uite că și copilul cuminte, ascultător, greșește.

Cât să am? Poate 8 ani. Doamne, cum am putut

sa fac asemenea greșeală? Să spun poezia

Mihaelei pe scenă, în timpul serbării, în loc să

recit poezia mea? Mi-e extrem de rușine. Deși,

îmi dau seama, publicul habar nu are de această

eroare. Dar îmi este rușine față de ea. Mă simt

extrem de rău, nu o pot privi în ochi. Eu, eleva

perfectă, cum am putut să fac așa ceva? Plâng.

Îmi cer iertare... Peste un timp, probabil scurt,

Mihaela își recită senină poezia (aceeași) pe

scenă. Mă uit disperată în public. Nimeni nu își

dă seama. Doamne, și ce furtună a fost în mine!

VICTORIE: m-am calificat la olimpiada națională

de franceză!!! Cumva, mi-am depășit propriile

așteptări. Cred că de teama unei dezamăgiri am

ales să nu cred că voi reuși să trec de etapa

județeană. Sunt conștientă că m-am descurcat

bine în timpul concursului, dar totuși sunt atât

de puțini cei care se califică... Mai bine să nu îmi

fac iluzii. Ca să nu doară...sau poate, îm primul

rând, să nu îi dezamăgesc pe cei care cred în

mine. Părinții. Profesoara de franceză... Nu i-am

dezamăgit. Simt o bucurie atât de puternică

când primesc rezultatul. Merg la „națională”!!!!

Și totuși, nu exprim nimic. Spun neutru „Da, să

vedem ce voi face la națională..” Am „făcut

bine” și acolo, dar nu voiam ca așteptările LOR

să fie mai sus decât pot ajunge eu...

PPPrrriiimmmuuulll eeeșșșeeeccc cccooonnnșșștttiiieeennntttiiizzzaaattt

PPPrrriiimmmaaa vvviiiccctttooorrriiieee „„„sssaaavvvuuurrraaatttăăă”””

www.celalalteu.ro

8

Cine sunt Ei, cei pe care nu vreau să îi

dezamăgesc? Cei care și-au pus în mod definitiv

amprenta asupra diverselor etape din viața

mea?

Mami. Profesoara de franceză din gimnaziu. EL,

bărbatul mult iubit. Sora mea mai mare.

Psihoterapeutul meu. Marii actori din viața

mea, în ordinea apariției (mai exact, în ordinea

exercitării influențelor).

Mami. M-a învățat, mai presus de orice, bunul simț. Acel bun simț care m-a făcut să sufăr (mai ales prin

absență la atât de mulți indivizi) și care m-a determinat să spun, uneori, că în doze prea mari, chiar și

bunul simț poate fi dăunător. Dar care m-a însoțit mereu și la care nu aș renunța niciodată. M-a învățat

să nu fiu umilă în fața oamenilor a căror putere stă în bani. M-a învățat (și am uitat pe alocuri) umilința

în fața divinității și respectul față de senectute. M-a învățat că familia e sfântă. Și chiar dacă familia

construită de mine a pierdut un membru pe traseu, eu și fiul meu constituim familia pe care o învălui în

sfințenie.

Dascăli de limba franceză au fost mulți. Dar „doamna de franceză” este doar una. Domnișoara

Mărgineanu. La 11 ani, în primul meu an de studiu al limbii franceze, zarurile au fost aruncate. Un drum

de la care nu m-am abătut. O iubire necondiționată. O limbă pe care o simt un „acasă”.

Bărbatul. Omul prin care am înțeles că, pentru a mă simți împlinită și completă, trebuie să îmi trăiesc

viața prin iubire și pentru iubire. Omul care m-a determinat să îmi probez limitele și să spun „Să nu îți

dea Dumnezeu cât poți să duci”. Să înțeleg că nu am limite în iubire, la fel ca și în durere. Să înțeleg că

iubirea e o monedă cu două fețe, că durerea vine la pachet cu bucuria și că sunt egale în intensitate.

Omul pentru care am renunțat la mine, și astfel am învățat că acest lucru e posibil. Am învățat pentru a

nu mai repeta greșeala. Omul care, pentru un timp, m-a determinat să nu mai cred în oameni. Omul

care m-a determinat să nu mai cred în Făt-Frumos și Moș Crăciun (deși mai am mici reminiscențe...)

Sora mea. M-a ajutat să mă ridic și să merg înainte. M-a ajutat sa mă privesc în oglindă și să îmi amintesc

cine sunt.

Terapeutul meu. M-a învățat cum să ma privesc în oglindă.

CCCiiinnnccciii pppeeerrrsssoooaaannneee cccaaarrreee mmmiii---aaauuu iiinnnfffllluuueeennnțțțaaattt vvviiiaaațțțaaa

www.celalalteu.ro

9

Mă privesc deseori în oglindă acum. Însoțită de

Offenbach si minunăția sa denumită Barcarolle,

de Serenada lui Shubert, de sonatele pentru

vioară ale lui Grieg. De Rapsodia română pentru

orchestră a lui Porumbescu. Și de Valțul rozelor

interpretat de Tudor Gheorghe.

Am obiective clare pentru anul acesta: va fi anul

creației, un an axat pe dezvoltare personală în

tandem cu cea profesională. Este anul în care

pasiunea mea își va da mâna cu munca mea.

Anul în care mi-am identificat misiunea acestei

vieți pe pământ și am pornit în îndeplinirea ei.

Și va fi și un an al iubirii, pentru că, să nu uităm,

iubirea e împlinirea mea. Voi continua să învăț

să mă iubesc și pe mine. Și voi căuta cât mai

profund stropul de divin din mine, am nevoie să

simt și să cred cu tărie nestrămutată că sunt o

fărâmă din Dumnezeu.

Aceasta este legenda mea. După cum îți spuneam la începutul articolului, scrierea ei mi-a dezvăluit multe

lucruri despre mine. Am înțeles care au fost sentimentele care m-au dominat încă din copilărie, emoțiile

și nevoile care au generat comportamentele mele. Am înțeles în sfârșit afirmația terapeutului meu: „în

spatele fiecărui comportament este o emoție, iar în spatele emoției se ascunde o nevoie”.

Pentru a scrie, am urmat anumiți pași – ii regăsești în titlurile marcate în mod distinct de-a lungul

poveștii mele.

Iată în continuare aceste etape, așa cum le descrie Prof. Ion Radu-Tomșa în Psihologia personalității și

Legenda personală.

CCCaaarrrtttooogggrrraaafffiiiaaa iiinnniiimmmiiiiii șșșiii aaa mmmiiinnnțțțiiiiii

www.celalalteu.ro

10

1. Împarte viața personală (numărul anilor trăiți) în 3-5 capitole;

2. Actualizează din memorie cea mai veche amintire, prima imagine/ senzație conștientă din viața

personală (gânduri legate de ea);

3. Actualizează și vizualizează prima ”victorie” pe care ai „savurat-o”;

4. Actualizează și vizualizează primul ”eșec” major conștientizat;

5. Identifică și descrie câte un „eveniment macaz” (care ți-a schimbar viața) in fiecare dintre cele 3-

5 perioade (capitole);

6. Identifică / descrie doar pe cel ce simți că a fost cu adevărat „esența”, adică a dat vieții tale un

nou curs;

7. Alege, din toate persoanele cunoscute, doar 5 care crezi că au fost cele mai importante pentru

modul de viață propriu; obligatoriu, în cele 5, include cel puțin 3 care nu fac parte din familia

primară (în care ai învățat mersul, vorbitul, etc...)

8. Autodescrie-ți influența celor 5 asupra vieții personale;

9. Retrăiește „cel mai fericit moment din viața mea” (concentrează-te pe ce simți, nu atât pe ce

gândești!) Reține emoția care va deveni sentimentul dominant în viitor! (Ai o carte pe care ai fi

dorit s-o scrii tu însuți, de-ai fi putut? Aceea este „cartea ta de căpătâi”)

10. Identifică trei „țeluri ale vieții” (de autoafirmare, de dragoste și/sau reușită deosebită); scrie-le

(pe hârtie, pe calculator, .... dar mai ales și în „inimă”); denumește-le „provocări”, nu

„probleme”;

11. Cartografiază-ți „mintea” (ce soluții îți propune rațiunea);

12. Cartografiază-ți „inima” (ce soluții îți propune intuiția);

13. Urmează-ți „mintea” folosind ca îngrășământ natural „inima”

14. Începe ACUM! Îndrăzneala include putere, magie, geniu (Fr. Goethe)

NU UITA: Înscrie între „țeluri” ce ai dori să citești în propriul necrolog!

EEEtttaaapppeee ssscccrrriiieeerrreee LLLeeegggeeennndddaaa PPPeeerrrsssooonnnaaalllăăă

www.celalalteu.ro

11

Te întrebi cum am înțeles eu care a fost

leitmotivul vietii mele? Am subliniat pentru tine

acele fraze care mi-au determinat viața, se

regăsesc în fiecare capitol – frica de a dezamăgi,

nevoie fundamentală de a fi iubită de ceilalți,

rușinea de a greși... Toate acestea vorbesc

despre un singur lucru: căutarea recunoașterii

în ceilalți. Așa suntem educați încă din copilărie.

Am avut nevoie ca durerea să ajungă la cote

maxime pentru a căuta alinarea în mine – atunci

când din afară nu mai primeam nimic, când

totul mi se părea respingere și durere și furtună,

am înțeles că am căutat în locul greșit. Iubirea

este în mine.

Libertatea de a fi eu însămi în orice moment,

libertatea de a mă exprima, de a alege, de a

dansa, de a crea, de a iubi – acestea sunt

țelurile mele!

Acum viața mea este un solfegiu – nu scriu

nimic pentru mâine, fiecare zi va adăuga,

singură, propria sa notă muzicală.

Aștept cu nerăbdare să îmi spui ce revelații ți-a adus scrierea propriei tale legende.

Concluzii și teme de meditație rezultate din Legenda Personală.

Ce idee îți subordonează viața?

Cum se regăsește ea în toate capitolele?

Ce ai visat în adolescență? Cum mai poate fi integrat în țelurile vieții viitoare?

Ce decizii majore ai de luat?

Cum le vei urma și înfăptui?

Iată și necrologul meu – pentru că suntem ființe muritoare, nu-i așa?

„Și-a trăit viața cu multă bucurie”

Mesaj pentru toți cei care îmi vor citi necrologul:

„A şasea poruncă: Repetă că nu există pustiu.

Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim”

(„Viața pe un peron”, O. Paler)