1

CUPRINS

Introducere…………………………………………………………………………….….. 2

Cap.1: Rentabilitatea - masură a performanţelor economico- financiare ale firmei …….... 3

1.1. Locul rentabilităţii în cadrul indicatorilor de măsurare a performanţelor…....... 3

1.2. Ratele de rentabilitate: tipuri, conţinut, utilitate ……………………………..... 4

Cap. 2: Studiu de caz - analiza ratelor de rentabilitate la SC REYSOL SRL …………..... 17

2.1. Prezentarea generală a SC REYSOL SRL …………………………………... 17

2.2. Rata rentabilităţii economice ……………………………………………….... 17

2.3. Rata rentabilităţii financiare ………………………………………………...... 19

2.4. Rata rentabilităţii resurselor consummate ………………………………...….. 22

2.5. Rata rentabilităţii veniturilor ………………………………………………..... 24

Concluzii …………………………………………………………………….......... ............ 27

Bibliografie……………………………………………………………………………….... 29

2

INTRODUCERE

Creştererea gradului de complexitate a activităţii economice a întreprinderilor, în contextul mecanismelor pieţei, are implicaţii profunde în procesul de conducere, care nu se poate realiza pe bază de rutină, ci pe o studiere atentă a realităţii, pe o analiză ştiinţifică care să faciliteze adoptarea deciziilor corespunzătoare. Integrată în activitatea de conducere a firmei, analiza economică financiară constituie un instrument a carui utilitate este validată pe deplin de teorie, dar în special de practica economică. Prin esenţa ei, activitatea de conducere, indiferent de nivelul la care se exercită şi de domeniul care îl vizează, implică cunoaşterea temeinică a situaţiei date, a întregului complex de cauze şi factori care o determină, fapt care se realizează prin intermediul analizei economico – financiare. Abordarea întregii problematici este subordonată cerinţelor managementului intern al întreprinderii, care trebuie să asigure utilizarea eficientă a întregului potenţial de care dispune în vederea sporirii rentabilităţii. Ca activitate practică, analiza economico – financiară are un caracter permanent, indiferent dacă se efectuează de un organism din interiorul întreprinderii sau din afara acesteia şi nu constituie un scop în sine, ci un mijloc pentru realizarea unui obiectiv. Prin analiză se oferă soluţii pentru fundamentarea deciziilor. Se poate spune că analiza economico – financiară este un instrument util la îndemâna managerilor. Ţelul firmelor în perioada actuală nu este numai acela de a supravieţui, ci şi de a desfăşura o activitate rentabilă, o activitate care să le aducă profit. Deşi, se poate spune că în economia de piaţă, raţionalitatea activităţii economice este finalizarea prin profit.

Am abordat această tema deoarece consider că analiza ratelor de rentabilitate este absolut necesară pentru toţi producătorii, aceasta sporind capacitatea de înţelegere a complexităţii fenomenelor economice.

Lucrarea de faţă tratează în primul capitol aspecte teoretice ale analizei ratelor de rentabilitate, iar în capitolul al doilea este prezentat un studiu de caz efectuat la societatea SC. REYSOL S.R.L.

3

CAPITOLUL 1

RENTABILITATEA – MĂSURĂ A PERFORMANŢELOR ECONOMICO-FINANCIARĂ ALE FIRMEI

1.1. Locul rentabilităţii în cadrul indicatorilor de măsurare a performanţelor

Rentabilitatea constituie o formă sintetică de exprimare a eficienţei economice, care reflectă capacitatea unei firme de a realiza profit.1 Profitul este obiectivul de bază al oricărei entităţi ținând cont de condițiile economiei de piață. Pentru entitate este vital existenţa acestuia, fiind o necesitate obiectivă. Întreprinderile care se dovedesc nerentabile sunt supuse falimentului. În raport cu cerințele consumatorilor în orientarea producției, rentabilitatea apare astfel ca instrument hotărâtor în activitatea economiei de piață. Rentabilitatea prevede obținerea unor venituri în urma vânzării si încasării producţiei fabricate, mai mari decât costurile efectuate cu realizarea acesteia. O creștere a rentabilității este în interesul tuturor participanților la activitatea firmei:

a) Managerii, care apreciază performanţele prin intermediul profiturilor obținute; b) Acționarii, care doresc pe de o parte, să-şi mărească câștigul sub forma dividendelor,

iar pe de altă parte, să-şi mărească valoarea de piață a întreprinderilor, prin creșterea acțiunilor listate la bursă. Creșterea rentabilității are ca scop atingerea unor obiective pe care acționarii şi le propun în scopul creșterii cotei de piață a întreprinderii;

c) Salariații, au ca scop obținerea unor remunerații mai mari intrând în conflict cu obiectivele rentabilității pe termen scurt. Numai o rentabilitate pe termen lung ar putea asigura o creștere a locurilor de muncă, fapt dorit de către salariați;

d) Creditorii au ca scop rentabilitatea operațiunii întreprinderii, ca fiind singura care acționează puterea de rambursare a datoriilor contractate;

e) Statul şi organele administraţiei locale sunt cele care încasează impozitele, ele reprezentând o parte din veniturile realizate de firme. Dacă rentabilitatea este crescută, se creează venituri mai mari la bugetul de stat şi la bugetele locale, ele venind sub forma directă ca şi impozitele pe profit, fie sub forma indirectă, sub formă de investiții şi crearea unor noi locuri de muncă. Chiar dacă maximizarea profitului nu mai reprezintă, în toate cazurile, obiectivul

primordial al unui agent economic, datorită unor neajunsuri, de ordin conceptual şi practic, cum ar fi caracterul său static şi neluarea în calcul a riscului, studiul rentabilităţii prezintă o importanţă deosebită pentru analiza activităţii oricărei întreprinderi.2

Obiectivul principal al acționarilor unei firme îl reprezintă creșterea averii acestora, respectiv creșterea cotei de piață a firmei. Creșterea averii firmei recunoaște rolul acestuia de principal factor de influenţă în atingerea acestui obiectiv.

Necesitatea maximizării profitului reiese chiar din numeroasele funcţii împlinite de acesta:3

1. Funcția de stimulare a activității economice, ea constituie un scop fundamental a acestuia. Pentru toți agenții economici, obiectivul principal îl reprezintă obținerea celui mai mare profit, determinându-i pe aceştia să-şi asume toate riscurile, anterioare organizării şi desfășurării afacerilor în care se angajează;

1 Lucian Buse-Analizaeconomico-financiara, ed. Economica, București, 2005, pag. 244. 2Lucian Buşe - Analiza economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2005, pag. 244. 3Lucian Buşe- Analiza economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2005, pag. 245.

4

2. Funcția de creștere economică îndeplinită de profit, aceasta reprezintă principala sursă de acumulare destinată investițiilor, vizând creșterea şi dezvoltarea economică, respectiv crearea de noi locuri de muncă.

3. Funcția de sursă de finanțare a acțiunilor cu caracter social. Principala sursă de formare a veniturilor bugetare din care sunt finanțate acțiunile guvernamentale îl reprezintă profitul. În mod normal, cea mai mare parte a veniturilor bugetului statului este acumulată din

impozite şi taxe care au ca proveniență profiturile obținute de agenții economici. O rentabilitate sporită a agenților economici conduce în mod direct către o prosperitate în domeniul social. Pe de altă parte, domeniul social poate fi afectat de o dereglare a sistemului activităților agenților economici.

4. Funcția de control asupra activității agenților economici. Un indicator al calității activității agenților economici îl reprezintă nivelul şi dinamica profitului realizat. O stabilitate în timp este asigurată de un profit cât mai mare, o firmă nerentabilă fiind eliminată de pe piață, supunându-se falimentului.

5. Funcția de amplificare a bogăției poate fi utilizată pentru dezvoltare sau pentru consum, cu cât profitul firmei este mai mare, cu atât va creşte averea agenților implicați în activitatea firmei (manageri, acționari, salariați, bănci, stat). Pentru a indica rentabilitatea la nivelul unei firme se utilizează două tipuri de

indicatori: a) Indicatori absoluți - excedentul brut din exploatare - rezultatul exercițiului - rezultatul din exploatare - capacitatea de autofinanțare şi autofinanțarea b) Indicatori relativi (rate de rentabilitate) - rata rentabilității economice - rata rentabilității financiare - rata rentabilităţii resurselor consumate - rata rentabilității veniturilor

1.2. Ratele de rentabilitate: tipuri, continut, utilitate

Analiza documentelor financiare este folosită, în primul rând, ca un punct de plecare pentru redefinirea continuă a strategiei firmei cât şi ca un mod de anticipare a condițiilor viitoare. Determinarea indicatorilor financiari relativi, a ratelor financiare, este o etapă importantă pentru analiza financiară. În pofida bogăţiei de informaţii pe care analiza pe baza acestor indicatori o furnizează, aceasta nu este însă suficientă pentru satisfacerea nevoilor informaţionale ale managementului financiar al firmei. Explicaţia este dată de faptul că analiza pe baza indicatorilor financiari relativi se concentrează doar pe evenimente trecute4.

Însa prin descrierea evenimentelor ce au avut loc, indicatorii financiari relativi pot să ajute la identificarea de tendințe în ceea ce privește performanţa financiară a firmei.

4Hoanta Nicolae - Capitalul firmei, Editura Tribuna Economica, Bucureşti, 1998, pag. 56.

5

Rata rentabilităţii economice

Rata rentabilităţii economice măsoară performanţele totale ale activităţii unei firme, independent de modul de finanţare şi de sistemul fiscal.

Această rată se poate exprima sub mai multe forme, în funcţie de modul de exprimare a indicatorului de efort. Întâlnim astfel: 5

-rata rentabilităţii economice a activelor, când indicatorul de efort este reprezentat de activele totale sau cele de exploatare. Nivelul său prezintă interes, în primul rând pentru managerii întreprinderii, care apreciază astfel eficienţa cu care sunt utilizate activele disponibile;

-rata rentabilităţii economice a capitalului investit, când indicatorul de efort este reprezentat de capitalul investit.6 De nivelul acestei rate sunt interesaţi, în primul rând, investitorii actuali şi cei potenţiali (acţionarii şi băncile), care o compară cu rentabilitatea unor alte forme de plasament (dobânzile la depozitele bancare, câştigul din plasarea capitalului la alte întreprinderi etc.), dar şi managerii, pentru care un nivel ridicat al acestei rate semnifică o gestiune eficientă a capitalurilor investite.7 În literatura de specialitate se întâlneşte exprimată sub mai multe forme, şi anume: = ∙ 100

unde: Pc = profitul curent At = activul total = ∙ 100

unde: Pe = profitul din exploatare Ae = active de exploatare = ∙ 100

unde: Cp = capitalul permanent

Această rată se poate exprima sub mai multe forme, în funcţie de modul exprimare a

indicatorului de efort. Întâlnim astfel: - rata rentabilităţii economice a activelor, când indicatorul de efort este reprezentat de activele totale sau cele de exploatare; - rata rentabilităţii economice a capitalului investit, când indicatorul de efort este reprezentat de capitalul investit. a) Rata rentabilităţii economice a activelor se calculează ca raport intre rezultatul total al exercițiului sau profitul brut total (Pb) şi activul total (At), format din activele imobilizate (Ai) şi activele circulante (Ac): 5 Buşe Lucian, Cîrciumaru Daniel, Marian Siminică, Nicu Marcu, Analiză economico-financiară, Ed. SITECH, Craiova, 2008, pag.152. 6 M Vaduva, I.L. Medar, A.G.Caruntu-Analizaeconomico-financiara a firmei, EdituraAcademica Brancusi, Targu-Jiu, 2002, pag.126 7 Lucian Buşe-Analiza economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2005, pag.285.

6

= ∙ 100 = + + + 100 Nivelul său prezintă interes, în primul rând pentru managerii întreprinderii, care apreciază astfel eficienţa cu care sunt utilizate activele disponibile. Schema factorilor cu influenţă direct şi indirect şi calculul influenţelor se prezintă astfel:

Un alt model de analiză factorială a ratei rentabilităţii economice a activelor se prezintă astfel:8

= ∙ 100 = / 1 / + 1 /

unde: - profitul mediu la 1 leu venituri totale; – eficienţa utilizării activelor imobilizate; – eficienţa utilizării activelor circulante. Influenţele factorilor se calculează cu metoda substituirilor în lanţ.

Analiza factorială a ratei rentabilităţii economice a activelor se mai poate efectua şi cu

ajutorul următorului model: = ∙ 100 = ∙ ∙ 100 unde: Pc = profitul curent al exerciţiului Vc = veniturile curente (cele de exploatare şi financiare).

Interpretarea influenţelor se realizează asemănător ca la modelul anterior.

8 M Văduva, I.L. Medar, A.G.Căruntu-Analizaeconomico-financiară a firmei, EdituraAcademicăBrâncuşi, Târgu-Jiu, 2002, pag.126.

∆

∆

∆

∆

∆

∆ ∆

∆

7

O altă formă de exprimare a ratei rentabilităţii economice a activelor ţine seama de rezultatul de exploatare sau de profitul eferent cifrei de afaceri şi de activele totale ale firmei, astfel: = 100 = ∙ 100

= 100 = ⅀ ⅀ 100 , sau = ⅀ 1− ⅀ ⅀ 100 = 1 − /

Potrivit acestui model, rata rentabilităţii economice a activelor totale şi cheltuieli la 1 leu cifra de afaceri, ale căror influenţe se determină cu metoda substituirilor în lanţ. Pentru creşterea nivelului său, se poate acţiona prin creşterea eficienţei utilizării activelor totale şi prin reducerea cheltuielilor ce revin la 1 leu cifră de afaceri. Având in vedere că activele totale au două componente(active imobilizante şi active circulante), analiza poate continua prin urmărirea eficienţei acestora, pe baza următorului model:9 = 12 ⅀ ∙ + ⅀ ∙ 1 − ⅀ ⅀ 100

sau = 12 ( ∙ + ∙ ) 1 −

Influenţele factorilor se determină cu metoda substituirilor în lanţ.

Rata rentabilităţii economice a activelor se poate calcula şi numai pentru activitatea de exploatare, prin raportarea profitului de exploatare sau a excedentului brut de exploatare la mărimea activelor de exploatare, astfel:

= ∙ 100 = ∙ ∙ 100 = ∙ 100 = ∙ ∙ 100 Prin aplicarea metodei substituirilor în lanţ, se pot calcula influenţele factorilor asupra modificării ratei rentabilităţii economice şi se pot face aprecieri cu privire la factorii cu influenţă pozitivă şi negativă care au determinat evoluţia acestei rate. b) Rata rentabilităţii economice a capitalului investit se determină ca raport între rezultatul total al exerciţiului sau rezultatul din exploatare şi capitalul investit:

9 Lucian Buşe-Analiza economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2005, pag.284.

∆

;

p

c

8

= ; ∙ 100

De nivelul acestei rate sunt interesaţi, în primul rând, investitorii actuali şi cei potenţiali (acţionarii şi băncile), care o compară cu rentabilitatea unor alte forme de plasament (dobânzile la depozitele bancare, câştigul din plasarea capitalului la alte întreprinderi etc.), dar şi managerii, pentru care un nivel ridicat al acestei rate semnifică o gestiune eficientă a capitalurilor investite. În acest sens, ei compară rata rentabilităţii economice cu rata medie a costului capitalului, putându-se întâlni următoarele situaţii:

- Când Re >Rci înseamnă că activitatea desfăşurată degajă o rentabilitate economică superioară costului capitalului, înregistrându-se o valoare adăugată economică pozitivă care va spori valoarea de piaţă a întreprinderii;

- Când Re <Rci înseamnă că rentabilitatea obținuta nu poate acoperi solicitările furnizorilor de capital, înregistrându-se o valoare adăugată economică negativă şi o reducere a capitalurilor proprii. 10

Rata rentabilităţii financiare

Rata rentabilităţii financiare exprimă eficienţa utilizării capitalului propriu sau permanent al firmei. Din acest considerent, rata rentabilităţii financiare prezintă o importanţă deosebită, în primul rând, pentru acţionari, care apreciază, în funcţie de nivelul acesteia, dacă investiţia lor este justificată şi dacă vor continua să sprijine dezvoltarea firmei prin aportul unor noi capitaluri sau prin renunţarea, pentru o perioadă limitată, la o parte din dividendele cuvenite. Managerii, la rândul lor, vor fi interesaţi să păstreze un nivel corespunzător al acestei rate, pentru a-şi putea păstra poziţiile şi a putea realiza criteriile de performanţă ale firmei. Rata rentabilităţii financiare este influenţată, în mod esenţial, de existenţa a doi factori, şi anume:

- folosirea în cadrul structurii de capital a întreprinderii a capitalului împrumutat; - deductibilitatea cheltuielilor cu dobânzile, prin posibilitatea introducerii acestora pe

cheltuielile întreprinderii (drept cheltuieli financiare) şi existenţa efectului de “scut de impozit”. În plus, este necesar ca rata rentabilităţii economice să fie superioară costului

capitalului împrumutat, în caz contrar folosirea capitalurilor împrumutate devenind insuficientă.11

În funcţie de capitalul utilizat în determinarea acestei rate avem: - rata rentabilităţii financiare a capitalului propriu; - rata rentabilităţii financiare a capitalului permanent.12

Rata rentabilităţii financiare exprimă raportul dintre profitul net (rezultatul exerciţiului) faţă de capitalul propriu: = ∙ 100

unde: Pn = profitul net Cpr = capitalul propriu

10Buşe Lucian, Cîrciumaru Daniel, Marian Siminică, Nicu Marcu, Analiză economico-financiară, Ed. SITECH, Craiova, 2008, pag.156. 11 Lucian Buşe-Analiza economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2005, pag.286. 12 Lucian Buşe-Analiza economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2005, pag.286.

9

Rata rentabilităţii financiare exprimă eficienţa utilizării capitalului propriu sau permanent al firmei. Din acest considerent, rata rentabilităţii financiare prezintă o importanţă deosebită, în primul rând, pentru acţionari, care apreciază, în funcţie de nivelul acesteia, dacă investiţia lor este justificată şi dacă vor continua să sprijine dezvoltarea firmei prin aportul unor noi capitaluri sau prin renunţarea, pentru o perioadă limitată, la o parte din dividendele cuvenite. Managerii, la rândul lor, vor fi interesaţi să păstreze un nivel corespunzător al acestei rate, pentru a-şi putea păstra poziţiile şi a putea realiza criteriile de performanţă ale firmei. Rata rentabilităţii financiare este influențată, in mod esenţial, de existenţa a doi factori, şi anume:

- folosirea în cadrul structurii de capital a întreprinderii a capitalului împrumutat; - deductibilitatea cheltuielilor cu dobânzile, prin posibilitatea introducerii acestora pe

cheltuielile întreprinderii (drept cheltuieli financiare) şi existenţa efectului de “scut de impozit”. 13 În plus, este necesar ca rata rentabilităţii economice să fie superioară costului capitalului împrumutat, în caz contrar folosirea capitalurilor împrumutate devenind insuficientă. În funcţie de capitalul utilizat în determinarea acestei rate avem:

- rata rentabilităţii financiare a capitalului propriu; - rata rentabilităţii financiare a capitalului permanent. a) rata rentabilităţii financiare a capitalului propriu se poate calcula prin raportarea

profitului net la mărimea capitalului propriu, astfel:14 Rf = PnKpr ∙ 100

Pentru a elimina influenţa elementelor extraordinare, cu caracter aleatoriu, care pot

avea uneori o pondere semnificativă în cadrul profitului net, este necesar ca, în locul rezultatului net al exerciţiului după impozitare (profitul net), să operăm cu rezultatul current al exerciţiului. În vederea folosirii valorilor nete, putem deduce mărimea teoretică a impozitului pe profit aferent acestui rezultat curent.

Pentru o analiză mai detaliată a acestei rate, se impune descompunerea sa într-un produs de două sau mai multe rate. Un astfel de model ţine seama de eficienţa utilizării capitalului propriu şi de rata rentabilităţii vânzărilor, astfel: = ∙ = ∙ ∙ 100

unde: CA = cifra de afaceri.

Un alt model de analiză factorială ţine seama de proporţia între capitalul investit şi

capitalul propriu, de eficienţa utilizării capitalului investit şi de rata rentabilităţii vânzărilor, astfel:15 = ∙ ∙ ∙ 100 = ∙ ∙

unde: 13Buşe Lucian, Cîrciumaru Daniel, Marian Siminică, Nicu Marcu, Analiză economico-financiară, Ed. SITECH, Craiova, 2008, pag.156. 14Lucian Buşe-Analiza economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2005, pag.286. 15 Lucian Buşe-Analiza economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2005, pag.287.

10

Kinv = capitalul investit; G = capitalul propriu; Rv = rata rentabilităţii vânzărilor; Eki = capitalul investit.

Pentru analiza factorială a ratei rentabilităţii financiare, se mai poate utiliza un model care ia în considerare multiplicatorul capitalului propriu, eficienţa utilizării activelor totale şi rata rentabilităţii vânzărilor:16

= ∙ ∙ = ∙ ∙ ∙ 100

unde: At = activul total

Ceilalţi factori de influenţă, eficienţa utilizării activelor totale şi rata rentabilităţii vânzărilor, au crescut în anul curent faţă de anul de bază, influenţând favorabil modificarea ratei rentabilităţii financiare.

b) Rata rentabilităţii financiare a capitalurilor permanente se calculează pe baza relaţiei: = − ∙ 100 = − + ∙ 100

In cadrul analizei, se poate studia şi legătura dintre rata rentabilității financiare, rata

rentabilității economice si rata dobânzii, prin intermediul gradului de îndatorare sau a pârghiei financiare si a cotei de impozit pe profit

Fiecare dintre aceste categorii de rate exprima modul de finanțare a unei forme de capital. Astfel, daca rata rentabilității economice exprima eficienta utilizării capitalurilor investite, rata rentabilității financiare si rata dobânzii exprima modul de remunerare a celor doua componente ale acestuia (capitalul propriu si capitalul împrumutat). In condițiile unei rate a rentabilității economice date, orice modificare a raportului dintre capitalul propriu si capitalul împrumutat 17 conduce la modificarea ratei rentabilității financiare.

Pentru a exprima legătura dintre aceste trei rate se folosește relația: = + ( − ) 1 − 100 , unde: Rd = rata dobânzii pentru creditele luate de la bănci; D = datoriile purtătoare de dobânzi; Ci = cota de impozit pe profit; = levierul sau parghia financiara; ( − ) = efectul de levier financiar.

Din aceasta relație, observam ca in funcție de raportul care exista intre rata rentabilității economice si rata dobânzii, efectul de levier financiar va fi pozitiv sau negativ, adică apelarea la credite bancare va conduce la creșterea sau la scăderea rentabilității financiare. Astfel:

16Buşe Lucian, Cîrciumaru Daniel, Marian Siminică, Nicu Marcu, Analiză economico-financiară, Ed. SITECH, Craiova, 2008, pag.158. 17Lucian Buşe-Analiza economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2005, pag.288.

11

a) Dacă Re > Rd , apelarea la capitaluri împrumutate va conduce la creșterea rentabilității financiare, deoarece efectul de levier financiar va fi pozitiv si va revenii acționarilor ( Rf>Re). In acest caz, întreprinderea va avea interesul sa folosească cat mai multe împrumuturi pentru a beneficia de efectul de levier financiar, însă pana la limita riscului de insolvabilitate.

b) Daca Re=Rd, apelarea la credite nu va avea nici un efect asupra rentabilității financiare, nivelul acesteia fiind egal cu cel al rentabilității economice (Rf=Re).

c) Daca Re<Rd, contractarea unor noi împrumuturi va conduce la reducerea ratei rentabilității financiare (Rf<Re), efectul de levier financiar fiind negativ. In acest caz, activitatea firmei respective se caracterizează prin ineficienta si va conduce treptat la decapitalizarea sa. Deci efectul de levier financiar este pozitiv decât in măsura in care rata rentabilității

economice este superioara ratei dobânzii. Problema fundamental este de a știi 18 daca eventualele condiții economice nefavorabile pot conduce la reducerea

rentabilității economice astfel încât sa provoace un efect de levier financiar negative. Schematic, se pot prezenta următoarele observații:

- când conjunctura economica este stabila sau in creștere regulata si permite efectuarea de

- previziuni valabile privind încasările viitoare, îndatorarea este relativ puțin periculoasa si poate fi utilizata la niveluri ridicate (daca diferența dintre rata rentabilității economice si rata dobânzii este stimulativa);

- daca, dimpotrivă, perioada este marcata de instabilitate economica, riscul ca activitatea întreprinderii sa scadă intr-un mod imprevizibil creste, ceea ce face ca îndatorarea sa devina periculoasa. 19 Nivelul ratei rentabilității financiare este influențat, in mod considerabil, de

modalitățile de finanțare a activităților firmei, respective de structura financiara. Pentru ca un investitor să fie interesat sa achiziționeze acțiuni la o firma, rata rentabilității financiare a capitalurilor proprii trebuie sa fie superioara ratei medii a dobânzii pe piața financiara.

Rata rentabilității financiare a capitalului propriu este un indicator elocvent de apreciere a gradului de remunerare capitalului, dar ea are semnificații diferite pentru acționari, in funcție de numărul de acțiuni deținute si de interesele lor in cadrul firmei.

Astfel, daca un acționar urmărește realizarea unei investiții pe termen lung in cadrul întreprinderii (de regula, acționarul majoritar), el nu va solicita o remunerare pe termen scurt a capitalului investit. El va fi mulțumit cu un nivel mai redus al dividendului, dar va urmării o capitalizare cat mai mare a profitului, in scopul creșterii valorii firmei pe termen lung.

Acționarii care urmăresc doar efectuarea unei speculații pe termen scurt (acționarii minoritari) vor fi interesați doar de valoarea dividendelor încasate si mai puțin de profitul net totale obținut. De regula, aceasta categorie de investitori își lichidează participațiile in cadrul firmei imediat după trecerea datei de referința de acordare a dividendelor.

Se observa ca interesele celor doua categorii de acționari sunt opuse, in funcție de orizonturile de timp avute in vedere pentru investițiile efectuate. Firma poate decide însa si o alta varianta de distribuire a profitului net obținut, care sa satisfacă atât acționarul majoritar, cat si pe cei minoritari. Este vorba de majorarea capitalului social prin capitalizarea întregului profit sau a20 celei mai mari parți a acestuia in cadrul companiei si acordarea de acțiuni gratuite proprietarilor. In acest fel, acționarii minoritari vor obține acțiuni a căror valoare de

18Buşe Lucian, Cîrciumaru Daniel, Marian Siminică, Nicu Marcu, Analiză economico-financiară, Ed. SITECH, Craiova, 2008, pag.160. 19Lucian Buşe-Analiza economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2005, pag.291. 20Lucian Buşe-Analiza economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2005, pag.292.

12

piața depășește nivelul dividendelor pe care le-ar fi obținut daca firma ar fi decis acordarea acestora, iar acționarul majoritar va fi satisfăcut, întrucât își va menține poziția in cadrul acționariatului firmei, iar compania nu se decapitalizează prin ieșirea unor fluxuri de lichidități in contul dividendelor. 21

Rata rentabilităţii resurselor consumate

Prin definiţie, rata rentabilităţii resurselor consumate reflectă raportul dintre rezultatul aferent cifrei de afaceri şi costurile totale aferente vânzărilor.

Factorii direcţi care influenţează asupra ratei rentabilităţii resurselor consumate sunt: structura producţiei vândute pe produse, costurile unitare şi preţurile medii de vânzare unitare, exclusiv T.V.A..

Asupra ratelor rentabilităţii resurselor consumate costul exercită o dublă acţiune, influenţând în sensuri diferite prin numărătorul şi numitorul raportului ( exemplu: în cazul depăşirii costurilor unitare pe produs, numărătorul - profitul- se reduce, iar numitorul - cheltuielile totale - creşte, ceea ce face ca inflenţa negativă a acestui factor asupra ratei rentabilităţii resurselor consumate să fie mai puternică decât în cazul altor rate de rentabilitate). În literatura de specialitate, nivelul acestei rate trebuie să fie cuprinsă între 9-15%.22

Evidenţierea consumurilor de resurse se realizează în conturile de cheltuieli. Eficienţa acestor consumuri se poate aprecia în raport cu rezultatele obţinute, pe baza ratei rentabilităţii resurselor consumate, cunoscută şi sub denumirea de rata rentabilităţii costurilor.

Rata rentabilității resurselor consumate (Rc) se exprima ca raport intre un anumit rezultat economic si cheltuielile efectuate pentru obținerea acestuia. Prezintă interes pentru managerii întreprinderii, care trebuie sa asigure o utilizare eficienta a resurselor disponibile. Putem calcula astfel următoarele rate:23

a) Rata rentabilităţii cheltuielilor de exploatare (Rce), cu doua exprimări: = − − ∙ 100 = ∙ 100; în care: Ce = cheltuielile de exploatare; A = cheltuielile cu amortizare; Cpe = cheltuielile cu provizioanele de exploatare. b) Rata rentabilității cheltuielilor aferente cifrei de afaceri (Rc), calculate ca raport intre

profitul aferent cifrei de afaceri a întreprinderii (Pr) si costul producției vândute: = ⅀ ∙ 100 = ⅀ ( ) −⅀ ( ) ⅀ ( ) ∙ 100

Rezulta ca modificarea ratei rentabilității resurselor consumate se explica in mod

direct prin modificarea structurii producției vândute (s), a costurilor pe produse (c) si a preturilor de vânzare fără TVA pe categorii de produse (q). Schema factorilor cu influenta directa se prezintă astfel: 21Lucian Buşe-Analiza economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2005, pag.293. 22 V. Robu, N. Georgescu, Analiză economico-financiară, Editura Omnia Uni, Braşov, 2000, pag. 221. 23 Buşe Lucian, Cîrciumaru Daniel, Marian Siminică, Nicu Marcu, Analiză economico-financiară, Ed. SITECH, Craiova, 2008, pag.160.

13

Modificarea volumului fizic al producției vândute pe sortimente (q) nu influențează în

mod direct asupra ratei rentabilității resurselor consumate deoarece apare și la numărător, și la numitor, pe ansamblu influența sa fiind nulă.

În ceea ce privește modificarea structurii producției, deși și aceasta apare atât la numărător cât și la numitor, influența acesteia nu este nulă. Deoarece la numărător avem structura producției vândute exprimată cu ajutorul prețului și a costului, în timp ce la numitor avem structura producției vândute exprimată numai cu ajutorul costului, ori, raportul cost/preț nu este constant pentru toate produsele și deci și cele două posibilități de exprimare a structurii sunt diferite.24

Creșterea ratei rentabilității resurselor consumate poate avea loc prin: 25 - îmbunătățirea structurii produselor vândute prin creșterea ponderii produselor a căror

rată a rentabilității resurselor consumate este superioară ratei medii pe întreprindere (r> ̅);

- reducerea costurilor pe unitatea de produs ( < ); - creșterea prețurilor de vânzare, care poate avea loc numai prin creșterea calității

produselor și în corelație cu evoluția raportului dintre cererea și oferta pentru bunurile respective ( > ). În situația de față se observă că prețurile de vânzare au avut o influență pozitivă

asupra evoluției ratei rentabilității, în timp ce costurile pe unitatea de produs au crescut, determinând o reducere a ratei rentabilității.

Modelul de analiza prezentat are dezavantajul ca furnizează informații în medie la nivelul întreprinderii, fără să permită o aprofundare a analizei pe produse. Pentru eliminarea acestui dezavantaj, rata rentabilității resurselor consumate se mai poate calcula în funcție de structura celuielilor pe sortimente (gi) și de rata rentabilității resurselor consumate pe anumite categorii de produse (ri), astfel:

= ⅀ ∙ 100 = ⅀ − 100

unde: = ⅀ ∙ 100

Prin luarea în considerare a acestor influențe se pot face aprecieri mai corecte asupra

modificărilor intervenite în rata rentabilității resurselor consumate, precum și asupra posibilităților de creștere a rentabilității la nivelul fiecărui produs. 26

24 Buşe Lucian, Cîrciumaru Daniel, Marian Siminică, Nicu Marcu, Analiză economico-financiară, Ed. SITECH, Craiova, 2008, pag.161. 25Buşe Lucian, Cîrciumaru Daniel, Marian Siminică, Nicu Marcu, Analiză economico-financiară, Ed. SITECH, Craiova, 2008, pag.162.

∆

∆ ∆

∆

14

Rata rentabilităţii veniturilor

Rata rentabilităţii veniturilor se calculează ca raport între nivelul absolut al profitului

neimpozabil şi veniturile totale realizate , aferente unei perioade de gestiune si caracterizează eficienţa întregii activităţi a societătii comerciale în cursul unui exercitiu financiar.

Rata rentabilității veniturilor (Rv) exprimă profitul total ce revine la 100 lei venituri. Nivelul său se determina prin corelația:

= ∙ 100

Prin acest model, urmărim corelația dintre dinamica profitului și dinamica veniturilor. Pentru a evidenția influențele factorilor se folosește metoda substituirilor in lanț.27

1. Influența veniturilor totale: ∆ = ∙ 100 − ∙ 100

2. Influenta profitului total:

∆ = ∙ 100 − ∙ 100

O situație favorabila se înregistrează atunci când profitul creste intr-un ritm superior

creșterii veniturilor totale. Pentru analiza factorială mai poate fi utilizat următorul model:

= ⅀ ∙ 100 unde: gi = structura veniturilor totale pe categorii; = ; ; ∙ 100 ri = rata rentabilității pe categorii de venituri; = ; ; ∙ 100

26Buşe Lucian, Cîrciumaru Daniel, Marian Siminică, Nicu Marcu, Analiză economico-financiară, Ed. SITECH, Craiova, 2008, pag.162. 27Buşe Lucian, Cîrciumaru Daniel, Marian Siminică, Nicu Marcu, Analiză economico-financiară, Ed. SITECH, Craiova, 2008, pag.163.

15

Influențele celor doi factori se determină astfel: 1. Influența structurii veniturilor totale:

∆ = ⅀ 100 −⅀ 100

2. Influența ratei rentabilității pe categorii de venituri: ∆ = ⅀ 100 −⅀ 100 Potrivit acestui model, pentru creșterea ratei rentabilității veniturilor se poate acționa

prin modificarea structurii veniturilor totale în favoarea celor cu o rentabilitate mai mare, dar mai ales prin creșterea rentabilității diferitelor categorii de venituri.

O variantă a ratei rentabilității veniturilor, circumscrisă activității de exploatare, este rata rentabilității comerciale (Rcom). Aceasta rată exprimă eficiența activității de comercializare a întreprinderii, ca rezultat al eforturilor de promovare a produselor și mai ales al politicii de prețuri adoptate de întreprindere.28 Rata rentabilității vânzărilor se poate determina sub una din următoarele forme: = ( ) ∙ 100 = ( )⅀ ∙ 100

În cadrul acestui model apar ca factori de influență cifra de afaceri, drept factor cantitativ, determinate la rândul sau, de volumul producției vândute și de prețul de vânzare fără TVA și, respectiv, excedentul brut de exploatare sau rezultatul brut de exploatare, ca factori calitativi.29

Pentru întreprinderile mici și mijlocii, care nu au o forță de piață deosebită sau care se află pe piețe puternic concurențiale, creșterea rentabilității vânzărilor se poate obține mai ales prin sporirea EBE sau a RE, ca rezultat al reducerii costurilor de producție, deoarece cifra de afaceri nu poate înregistra creșteri foarte însemnate.

Dacă ne vom referi strict la activitatea de producție si comercializare, adică la profitul aferent cifrei de afaceri, deoarece rezultatul de exploatare poate conține influența altor elemente, care nu au legătura directă cu cifra de afaceri, rata rentabilității comerciale sau a vânzărilor poate fi exprimată astfel:

= 100 = ⅀ ( ) −⅀ ( ) ⅀ ( ) 100

= ⅀ ∙ 100 = ⅀ − 100 unde: gi = structura cifrei de afaceri pe produse; = ⅀ 100

28Buşe Lucian, Cîrciumaru Daniel, Marian Siminică, Nicu Marcu, Analiză economico-financiară, Ed. SITECH, Craiova, 2008, pag.164. 29Buşe Lucian, Cîrciumaru Daniel, Marian Siminică, Nicu Marcu, Analiză economico-financiară, Ed. SITECH, Craiova, 2008, pag.164.

16

ri = rata rentabilității comerciale pe produse. Aceste modele cuprind aceiași factori de influență ca și rata rentabilității resurselor

consumate, situați în aceeași ordine de condiționare: s, c, p: = ⅀ ( ) ⅀ ( ) ⅀ ( ) 100

Calculul și interpretarea influențelor acestor factori se face în mod asemănător ca și în

cazul rentabilității resurselor consumate, prin aplicarea metodei substituției in lanț.30

30Buşe Lucian, Cîrciumaru Daniel, Marian Siminică, Nicu Marcu, Analiză economico-financiară, Ed. SITECH, Craiova, 2008, pag.164.

s

c

p

17

CAPITOLUL II

STUDIU DE CAZ - ANALIZA RATELOR DE RENTABILITATE LA S.C. REYSOL S.R.L.

2.1. Prezentarea generala a S.C. REYSOL S.R.L.

S.C. REYSOL SRL este o societate cu capital integral privat, având forma juridică de

societate cu răspundere limitată şi naţionalitate română. Sediul social al firmei se află în Judetul Dolj, Municipiul Craiova, Strada Mircea Voda, Nr. 11.

Societatea a fost înfiinţată în anul 2004, şi până în prsezent a desfăşurat activităţi din sfera închirierii şi subînchirierii bunurilor imobiliare proprii sau închiriate.

În ceea ce priveşte evoluţia din punct de vedere economico-financiar, societatea a înregistrat profit în mod constant.

Societatea are baza tehnico-materială necesară derulării activităţii de administrare a imobilelor, deţinând mai multe active – clădiri, echipamente şi utilaje – aşa cum reiese din documentele contabile.

Firma are un capital social subscris de 300.200 lei. Numărul angajaţilor care îşi desfăşoară în prezent activitatea în firmă este de 7 dar

acesta urmând să crească într-un viitor apropiat datorită tendinţei şi totodată necesităţii de extindere a activităţii atât în planul diversificării serviciilor cât şi privind locaţiile.

Societatea comercială REYSOL S.R.L. are ca obiect de activitate “Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate”, cod CAEN 6820.

2.2. Rata rentabilităţii economice

Pentru analiza ratei rentabilităţii economice în cadrul societăţii noastre vom folosit

următorul model: Rata rentabilităţii economice a activelor se calculează ca raport intre rezultatul total al exercițiului sau profitul brut total (Pb) şi activul total (At), format din activele imobilizate (Ai) şi activele circulante (Ac): = ∙ 100 = + + + ∙ 100 Nivelul său prezintă interes, în primul rând pentru managerii întreprinderii, care apreciază astfel eficienţa cu care sunt utilizate activele disponibile. unde: Pb = profitul brut At = active totale Pe = profitul din activitatea de exploatare Pf = profitul din activitatea financiară Pex = profitul din activitatea extraordinară Ai = active imobilizate Ac = active circulante

18

Tabelul 2.1.

Indicatori An bază 2010

An current 2011

Modificări Absolute Procentuale

Active imobilizate 85.782 82.065 -3.717 -4.33%

Active circulante 42.891 41.032 -1.859 -4.33%

Active totale 128.673 123.098 -5.575 -4.33%

Profitul de exploatare 24.690 23.206 -1.484 -6.01%

Profitul financiar 246 232 -14 -6.01%

Profitul extraordinar 945 824 -121 -12.72%

Profitul brut 25.882 24.263 -1.619 -6.26%

Rata rentabilităţii economice 20,11% 18.85% -1.26% -6.27%

Veniturile totale 123.214 151.014 27.800 22.56%

Rata rentabilităţii economice va avea următoarele valori: Ø în anul 2010: = . 100 = 25.882128.673 . 100 = 20,11%

Ø în anul 2011: = . 100 = 23.206123.098 . 100 = 18,85%

Modificarea absolută a ratei rentabilităţii economice a activelor în anul curent 2011 faţă de anul de bază 2010 este: ∆ = − = 18,85% − 20,11% = −1,26%, din care datorită influenţei

următorilor factori direcţi şi indirecţi: Schema factorilor cu influenţă direct şi indirect şi calculul influenţelor se prezintă

astfel:

∆

∆ ∆

∆

∆

∆ ∆

∆

19

1. ∆ = − ∙ 100 = 25.882123.098 − 25.882128.673 ∙ 100 = 0,91%

1.1. ∆ = + − + ∙ 100= 25.882(82.065 + 42.891 − 25.88285.782 + 42.891 ∙ 100 = 59,83%

1.2. ∆ = + − + ∙ 100= 25.88282.065 + 41.032 − 25.88282.065 + 42.891 ∙ 100 = 31,27% 2. ∆ = − ∙ 100 = 24.263123.098 − 25.882123.098 ∙ 100 = −1,32%

2.1. ∆ = − ∙ 100 = 23.206123.098 − 24.690123.098 ∙ 100 = −1,21%

2.2. ∆ = − ∙ 100 = 232123.098 − 246123.098 ∙ 100 = −0,01%

2.3. ∆ = − ∙ 100 = 824123.098 − 945123.098 ∙ 100 = −0,10%

Se observă că sporirea activelor întreprinderii (atât pe total, cât şi pe elemente

componente) a condus ia scăderea ratei rentabilităţii economice a activelor, aspect care se interpretează nefavorabil, deoarece a scăzut şi profitul brut, influenţa nefavorabilă a acestuia devansând-o pe cea negativă a activului total (-1,32% faţă de 0,91%). Se remarcă faptul că scăderea rezultatului exerciţiului s-a datorat, în cea mai mare măsură, scăderii profitului de exploatare, ceea ce se apreciază nefavorabil, întrucât exprimă eficienţa activităţii de bază a firmei. Totodată, se observă că activitatea financiară a influenţat negativ rentabilitatea economică, urmare a creşterii volumului creditelor bancare, cât şi ca urmare a diminuării veniturilor obţinute din dobânzi.

2.3. Analiza ratei rentabilităţii financiare

Rentabilitatea financiară exprimă corelaţia dintre profit şi capitaluri în calitatea lor de resurse de finanţare a activităţii întreprinderii în funcţia de capital utilizat în determinarea acestei rate, în literatura de specialitate recomandă doi indicatori:

- Rata rentabilităţii financiare a capitalului propriu; - Rata rentabilităţii financiare a capitalului permanent.

Deoarece în cadrul societăţii analizate nu avem datorii pe termen mediu şi lung, capitalul permanent va fi egal cu capitalul propriu.

20

Voi utiliza următoarea relaţie pentru a determina rata rentabilităţii financiare: = ∙ 100 = ∙ ∙ ∙ 100

Unde: Rfin – rata rentabilităţii financiare a capitalului propriu; Pn – profitul net; Kpr – capitalul propriu; Vt – venituri totale; At – active totale; – viteza de rotaţie a activului total, exprimată prin numărul de rotaţii; – factorul de multiplicare a capitalului propriu sau pârghia financiară; – rentabilitatea netă a veniturilor totale. Tabelul 2.2.

Nr.

Crt.

Indicatori Simbol 2009 2010 2011

1 Capital propriu Kpr 85.320 106.689 100.843

2 Active totale At 99.008 128.673 123.098

3 Venituri totale Vt 110.336 123.214 151.014

4 Profit net Pn 20.674 21.626 20.153

5 Viteza de rotatie a

activului total,

exprimata prin

numarul de rotatii

1,1144

0,9576

1,2268

6 Parghia financiara 1,1639 1,2060 1,2207

7 Rentabilitatea neta a

veniturilor totale

0,1874 0,1755 0,1334

Valorile ratei rentabilităţii financiare a capitalurilor proprii vor fi:

Ø în anul 2009:

21

= ∙ 100 = 20.67485.320 ∙ 100 = 24,23%

Ø în anul 2010: = ∙ 100 = 21.626106.891 ∙ 100 = 20,23%

Ø în anul 2011: = ∙ 100 = 20.153101.154 ∙ 100 = 19,92% Analiza factorială a ratei rentabilităţii financiare:

Ø Pentru perioada 2009 – 2010: = − = 20,27% − 24,31% = −4,04% , din care datorită influenţei următorilor factori:

1. Influenţa modificării rentabilităţii nete a veniturilor totale ∆ : ∆ = ∙ ∙ − ∙ 100= 1,2268 ∙ 1,2207 ∙ (0,1334 − 0,1755) ∙ 100 = −6,30% ∆ = ∙ ∙ − ∙ 100= 0,9576 ∙ 1,2060 ∙ (0,1755 − 0,1874) ∙ 100 = −1,38%

Ø Pentru perioada 2010-1011: = − = 19,98% − 20,27% = −0,29%, din care datorită influenţei următorilor factori direcţi:

1. Influenţa modificării vitezei de rotaţie a activului total, exprimată prin numărul de rotaţii ∆ :

∆ = − ∙ ∙ ∙ 100= (1,2268 − 0,9576) ∙ 1,2060 ∙ 0,1755 ∙ 100 = 5,69% 2. Influenţa modificării factorului de multiplicare a capitalului propriu ∆ :

∆ = ∙ − ∙ ∙ 100= 1,2268 ∙ (1,2207 − 1,2060) ∙ 0,1755 ∙ 100 = 0,31%

22

3. Influenţa modificării rentabilităţii nete a veniturilor totale ∆ : ∆ = ∙ ∙ − ∙ 100= 1,2268 ∙ 1,2207 ∙ (0,1334 − 0,1755) ∙ 100 = −6,30% Se constată că rata rentabilităţii financiare are tendinţa de a scădea. În perioada 2009-2010, rata rentabilităţii financiare scade de la 24,23%, valoarea atinsă în anul 2009, la 20,23% în anul 2010, înregistrând o diminuare de 4,04%. Această scădere a fost determinată de influenţa negativă a modificării vitezei de rotaţie a activului total de -3,42% şi de influenţa negativă a rentabilităţii nete a veniturilor totale de -1,38%. Deşi, pârghia financiară a influenţat pozitiv evoluţia ratei rentabilităţii financiare, valoarea acesteia nu a fost suficient de mare pentru a putea acoperii influenţele negative ale celorlalţi factori, înregistrând o creştere de doar 0,75%. Rata rentabilităţii financiare continuă să crească atingând în anul 2011 valoarea de 19,92%. În perioada de 2010-2011, rata rentabilităţii financiare a înregistrat o scădere mai redusă faţă de perioada precedentă, şi anume 0,29%. Această scădere a fost determinată de influenţa negativă a rentabilităţii nete a veniturilor totale de -6,30%. Influenţele pozitive ale parghiei financiare şi vitezei de rotaţie a activului total nu au fost nici de această dată suficient de mari pentru a determina o creştere a ratei rentabilităţii financiare.

2.4. Analiza ratei rentabilităţii resurselor consumate

Rata rentabilităţii resurselor consumate reflectă corelaţia dintre rezultatul aferent cifrei de afaceri şi costurile totale aferent vânzărilor. Analiza ratei rentabilităţii resurselor consumate se poate realiza utilizând următorul model: = ⅀ × ∙ 100 = ⅀ ( ) ⅀ ( ) ⅀ ( ) ∙ 100, unde: reprezintă rata rentabilităţii resurselor consumate; reprezintă rezultatul exploatării; ⅀ ( ) reprezintă veniturile din exploatare; ⅀ ( ) reprezintă cheltuielile de exploatare. Tabelul 2.3.

Nr. Crt. Indicatori Simbol 2009 2010 2011

1 CA exprimata in pret de vanzare

( ) 108.190 118.829 149.027

2 Cheltuielile de exploatare

( ) 83.378 92.947 124.764

3 CA efectiva exprimata in: -Costuri prevăzute -Pret de vanzare prevazut

( ) ( )

88.766 115.001

120.764 132.001

23

Valorile ratei rentabilităţii resurselor consumate vor fi:

Ø în anul 2009: = ∑ ( ) ∙ 100 = 24.29883.378 ∙ 100 = 28,61%

Ø în anul 2010: = ∑ ( ) ∙ 100 = 24.69092.947 ∙ 100 = 25,59%

Ø în anul 2011: = ∑ ( ) ∙ 100 = 23.206124.764 ∙ 100 = 18,57%

Analiza factorială a ratei rentabilităţii resurselor consumate:

Ø Pentru perioada 2009 – 2010: ∆ = − = 25,59% − 28,61% = −3,02%, din care datorită influenţei următorilor factori direcţi:

1. Influenţa modificării structurii producţiei vândute pe produse: ∆ = ∑ ( ) − ∑ ( ) ∑ ( ) ∙ 100 − ∑ ( ) − ∑ ( ) ∑ ( ) ∙ 100= 118.001 − 93.00193.001 ∙ 100 − 28,61% = 26,88% − 28,61% = −1,73%

2. Influenţa modificării costurilor unitare: ∆ = ∑ ( ) − ∑ ( ) ∑ ( ) ∙ 100 − ∑ ( ) − ∑ ( ) ∑ ( ) ∙ 100= 118.001 − 96.47796.477 ∙ 100 − 26,88% = 22,31% − 26,88% = −4,57%

3. Influenţa modificării preţurilor medii de vânzare pe unitate de produs: ∆ = ∑ ( ) − ∑ ( ) ∑ ( ) ∙ 100 − ∑ ( ) − ∑ ( ) ∑ ( ) ∙ 100 = 25,59% − 22,31%= −3,28%

Ø Pentru perioada 2010 – 2011: ∆ = − = 18,57% − 25,59% = −7,02%, din care datorită influenţei următorilor factori direcţi:

1. Influenţa modificării structurii producţiei vândute pe produse:

24

∆ = ∑ ( ) − ∑ ( ) ∑ ( ) ∙ 100 − ∑ ( ) − ∑ ( ) ∑ ( ) ∙ 100= 138.001 − 107.001107.001 ∙ 100 − 25,59% = 28,97% − 25,59% = 3,38%

2. Influenţa modificării costurilor unitare: ∆ = ∑ ( ) − ∑ ( ) ∑ ( ) ∙ 100 − ∑ ( ) − ∑ ( ) ∑ ( ) ∙ 100= 138.001 − 124.951124.951 ∙ 100 − 28,97% = 10,44% − 28,97% = −18,53%

3. Influenţa modificării preţurilor medii de vânzare pe unitate de produs: ∆ = ∑ ( ) − ∑ ( ) ∑ ( ) ∙ 100 − ∑ ( ) − ∑ ( ) ∑ ( ) ∙ 100 = 18,57% − 10,44%= 8,13%

Rata rentabilităţii resurselor consumate are tendinţa de a scădea, în anul 2010 scăzând de la 28,61%, cât s-a înregistrat în anul 2009, la 25,59%, deci cu aproximativ 3,02%. Scăderea cu până la 3,02% a ratei rentabilităţii resurselor consumate se datorează modificării negative a structurii producţiei vândute de -1,73%, a costurilor unitare cu până la -4,57% şi a preţurilor medii de vânzare pe produs cu -3,28%. În perioada 2010 – 2011 rata rentabilităţii resurselor consumate înregistrează o scădere mult mai mare faţă de perioada precedentă, de 7,02%. Cu toate că atât modificarea structurii producţiei vândute, cât şi modificarea preţului pe unitate de produs au influenţat pozitiv evoluţia ratei rentabilităţii resurselor consumate, acestea nu au fost suficient de mari, pentru a determina o creştere a ratei rentabilităţii resurselor consumate, modificarea costului pe unitate de produs înregistrând o influenţă negativă mai mare decât cele două cumulate.

2.5 Analiza ratei rentabilităţii veniturilor

Rata rentabilităţii veniturilor (Rv) exprimă profitul total ce revine la 100 lei venituri. Nivelul său se determină cu relaţia:

= ∙ 100

Prin acest model, urmărim corelaţia dintre dinamica profitului şi dinamica veniturilor.

Pentru a evidenţia influenţele factorilor, se foloseşte metoda substituirilor în lanţ. 1. Influenţa veniturilor totale:

∆ = ∙ 100 − ∙ 100

25

2. Influenţa profitului total:

∆ = ∙ 100 − ∙ 100

O situaţie favorabilă se înregistrează atunci când profitul creşte într- un ritm superior

creşterii veniturilor totale. Pentru analiza factorială mai poate fi utilizat următorul model:

= ∑ ∙ 100 unde: gi - structura veniturilor totale pe categorii; = ; ; ∙ 100

ri - rata rentabilităţii pe categorii de venituri; = ; ; ∙ 100

Influenţele celor doi factori se determină astfel: 1. Influenţa structurii veniturilor totale:

∆ = ∑ 100 − ∑ 100

2. Influenţa ratei rentabilităţii pe categorii de venituri: ∆ = ∑ 100 − ∑ 100 Potrivit acestui model, pentru creşterea ratei rentabilităţii veniturilor se poate acţiona

prin modificarea structurii veniturilor totale în favoarea celor cu o rentabilitate mai mare, dar, mai ales, prin creşterea rentabilităţii diferitelor categorii de venituri.

O variantă a ratei rentabilităţii veniturilor, circumscrisă activităţii de exploatare, este rata rentabilităţii comerciale (Rcom). Această rată exprimă eficienţa activităţii de comercializare a întreprinderii, ca rezultat al eforturilor de promovare a produselor şi al politicii de preţuri adoptate de întreprindere.

26

Analiza ratei rentabilităţii comerciale se poate realiza utilizând modelul:

= ∙ 100

Unde: - rata rentabilităţii comerciale - profitul CA – cifra de afaceri

Valorile ratei rentabilităţii comerciale vor fi:

Ø în anul 2009:

= ∙ 100 = 24.298108.190 ∙ 100 = 22,46%

Ø în anul 2010:

= ∙ 100 = 24.690118.829 ∙ 100 = 20,78% Ø în anul 2011:

= ∙ 100 = 23.206149.027 ∙ 100 = 15,57%

Analiza factorială a ratei rentabilităţii comerciale a fost realizată la analiza ratei rentabilităţii economice. Rata rentabilităţii comerciale este calculată prin raportarea rezultatului exploatării la cifra de afaceri ce a înregistrat o scădere uşoară de 1,68% în anul 2010, urmând ca în anul 2011 aceasta să continue să scadă, ajungând la o diferenţă de -5,21%. În perioada 2009 – 2010 scăderea s-a datorat influenţei negative a modificării costurilor unitare de -4,71%, care a fost suficient de mare încât să acopere influenţele pozitive ale modificării producţiei vândute pe produse cu 0,32% şi modificării preţurilor medii de vânzare cu 2,30%. În perioada 2010 – 2011 modificarea structurii producţiei vândute pe produse şi modificarea costurilor unitare au influenţat negativ evoluţia ratei rentabilităţii comerciale cu -14,85%, respectiv -4,10%, iar modificarea preţurilor medii de vânzare a influenţat pozitiv evoluţia ratei cu 12,65%.

27

CONCLUZII

Din lucrarea de faţă rezultă că rentabilitatea, este o formă sintetică de exprimare a eficienţei întregii activităţi economice a întreprinderii. Rentabilitatea constituie una din formele de exprimare a eficienţei, care este mult mai cuprinzătoare reprezentând cea mai cuprinzătoare categorie care caracterizează rezultatele ce decurg din diferite variante preconizate pentru analizarea sau economisirea unor resurse. Pentru calcule de rentabilitate economica se pot utiliza ca rezultat nu numai profitul net, ci întregul venit net, deci profitul brut. In urma analizei efectuata la societatea SC REYSOL SRL. , concluzia generala este aceea ca societatea desfăşoară o activitate rentabilă, obţinând profit în toţi cei trei ani analizaţi, respectiv 2009, 2010 si 2011. Se constată că societatea a obţinut cel mai mare profit din activitatea de exploatare, în anul 2009 înregistrând cea mai ridicata valoare a profitului, respectiv 615.262 lei. Cel mai important rol in cadrul activităţii de exploatare la avut producţia vânduta, aceasta înregistrând cele mai mari valori în cadrul veniturilor din exploatare. Societatea a înregistrat cel mai mic profit din exploatare in anul 2011, ca urmare a creşterii semnificative a cheltuielilor din exploatare faţă de veniturile din exploatare. Dat fiind domeniul de activitate al firmei, şi în acest an producţia vânduta şi veniturile din vânzarea mărfurilor (cifra de afaceri netă) au deţinut cel mai important procent din totalul veniturilor din exploatare. În toţi cei trei ani analizaţi, alte cheltuieli de exploatare şi alte cheltuieli externe (cu energia şi apa) au înregistrat cele mai mari valori din cheltuielile din exploatare. Societatea nu deţine venituri sau cheltuieli din activitatea extraordinara. Ca urmare a celor prezentate, societatea înregistrează cel mai mare profit net in anul 2010, iar cel mai mic in anul 2011. Pentru ca această firmă să obţină un profit mai mare, azunci rentabilitatea trebuie imbunătăţită prin unele din următoarele propuneri:

- adaptarea unei strategii propuse - efectuarea de noi investiţii În cazul alegerii şi transpunerii în practică a unei strategii comerciale, este necesar a se realize un plan detaliat de realizare ţinând seama în acelaşi timp de elementele perutrbării care vor intervenii. Costul se va efectua atât aspura cânzărilor, cât şi asupra costurilor, deci asupra rentabilităţii globale a firmei.

Îmbunatatirea sistemului de indicatori ai eficientei economice din comert trebuie să aibă în vedere atât perfecţionarea celor existenţi, cât şi introducerea altor indicatori cu rol benefic în măsurarea eficienţei economice.

În conditiile actuale de consolidare a economiei de piaţă, profitabilitatea firmelor comerciale nu poate fi sporită numai pe seama unei conjuncturi favorabile a pieţei, ci este nevoie de o restructurare radicală a nivelului microeconomic al activităţii comerciale. Măsurarea eficienţei economice a firmelor cu profil de comert trebuie să tină seama de relaţiile de conexiune între componentele marketing-ului.

28

Elaborarea si folosirea metodelor de calcul şi analiză a eficientei economice la nivelul firmei comerciale analizată s-au bazat pe documentele de sinteză contabile.

Pornind de la premisa ca indicatorii analizati nu-si modifica semnificativ nivelurile de la o perioada la alta decât ca urmare a unor cauze obiective, s-a stabilit legatura dintre indicatorii din bilanţul contabil si contul de profit si pierdere si variatia în timp, în functie de modificarea factorilor de influenta prin îmbinarea metodei balantelor cu metoda indicilor ca o propunere de îmbunatatire a activitatii firmei comerciale.

29

Bibliografie

1. Andronic C Bogdan – Performanţa firmei, Editura Polirom, Iaşi, 2000 2. Buglea Alexandru, Analiză economico-financiară, Ed. Universităţii de Vest,

Timişoara, 2008 3. Burja Camelia, Analiză economico-financiară, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj Napoca,

2009 4. Buşe Lucian, Analiză economico-financiară, Ed. Economică, Bucureşti, 2005 5. Buşe Lucian, Cîrciumaru Daniel, Marian Siminică, Nicu Marcu, Analiză economico-

financiară, Ed. SITECH, Craiova, 2008 6. Căruntu Constantin, Lăpăduşi Mihaela Loredana, Căruntu Genu Alexandru, Analiză

economico-financiară la nivel microeconomic, Ed. Universitaria, Craiova, 2005 7. Cocriş, V., Işan, V. – Economia afacerilor vol. 2- Editura Grafix, Iaşi. 8. Hoanta Nicolae - Capitalul firmei, Editura Tribuna Economica, Bucureşti 9. Lezeu Dorina - Nicoleta, Analiza situaţiilor financiare ale întreprinderii, Ed.

Economică, Bucureşti, 2004 10. Matei Şt., Băileşteanu Gh. – Evaluarea eficienţei economice, Editura Facla, Timişoara 11. Petrescu Silvia, Analiză şi diagnostic. financiar-contabil, Ed. CECCAR, Bucureşti,

2008 12. Petrescu Silvia, Diagnostic economico-financiar, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2004 13. Popa Ion Lala, Miculeac Melania, Analiză economico-financiară, Ed. Mirton,

Timişoara, 2009 14. Vâlceanu Gheorghe, Robu Vasile, Georgescu Nicolae, Analiză economico-financiară,

Ed. Economică, Bucureşti, 2005