Baba iarna intră-n sat…de Otilia Cazimir

Alergând, ca de năpastă,

Au venit buluc pe coastă

Doi băieţi

Mai isteţi,

Să dea veste

La neveste

C-au văzut în deal la stână,

Coborând din vârf de munte,

Peste ape fără punte,

Iarna sură şi bătrână…

Mai târziu, mai pe-nserat,

A intrat şi baba-n sat:

Uite-o-n capul podului,

În văzul norodului,

Pe-un butuc de lemn uscat,

Cu cojoc de căpătat,

Cu năframa de furat,

Cu catrinţa de aba

Vântul să-l strecori prin ea!

Şi cum suflă-n pumnii reci,

Scoate pâcla pe poteci,

Iar pe fund de văi destramă

Neguri vinete, de scamă…

Şi-au ieşit băieţii mici,

Mici şi mulţi

Şi desculţi,

Şi câţiva mai măricei

Cu biciuşti şi cu nuiele

Şi cu prăştii subţirele,

Să alunge de pe-aici

Iarna cea cu gânduri rele…

Doamna-gerului, bătrâna,

S-a sculat de la pământ.

Şi-nălţând spre cer o mână,

Ca o cumpănă uscată

De fântână.

A pornit în jos pe vânt,

Încruntată,

Blestemând,

Şi-a lăsat în urma ei

Promoroacă şi polei;

Pe ogoare,

Corbi şi cioare

Prin păduri,

Lupii suri,

Şi de-a lungul drumului

Numai scama fumului…

Otilia Cazimir - Gospodina

Greu e când eşti gospodină!Uite, eu, cât sunt de mică, Iute-s ca o rândunică, Harnică-s ca o albină.

Cum mă scol, cobor în grabăColivia din perete, Să dau boabe la sticlete, Că-i un cântăreţ de treabă.

Vreme multă nu-mi rămâne;Pisicuţa, de cu noapte, Miaună şi-mi cere lapte –Iar Grivei îmi cere pâine.

Învăţ lecţiile toateLa citit, la socoteală –Că doar n-o să plec la şcoalăFără lecţii învăţate!

Cu păpuşa-i alt bucluc!Din şindrilă şi din beţe, Trebuie să-i fac pătucDupă sobă să nu-ngheţe.

Uf, ce mare-i bucuriaCând sunt gata toate-n pripă!Nu stau locului o clipă…Tare-i grea gospodăria!

Otilia Cazimir - Uite, vine mos Craciun

Prin nameti, în fapt de seara,

A plecat catre oras

Mos Craciun c-un iepuras

Înhamat la sanioara.

Drumurile-s troienite,

Noaptea vine, gerul creste...

Cu urechile ciulite

Iepurasul se grabeste.

Uite-o casa colo-n vale,

Cu ferestre luminate.

Mosul s-a oprit din cale,

Cu toiâgu-n poarta bate:

- Buna seara, buna seara!

Iaca, vin cu sanioara

Si cu daruri proaspete.

Bucurosi de oaspete?

- Bucurosi, bucurosi,

Striga glasuri de copii.

Mosule, de unde vii?

- Iaca, vin din mosi-stramosi,

Încarcat cu jucarii!

... Noapte rece si albastra.

Ies copiii la fereastra,

Sa se uite cum coboara,

Prin troianul urias,

Mos Craciun c-un iepuras

Înhamat la sanioara...

Otilia Cazimir – Scrisoare

Mos-Craciun, toti imi spun

Ca esti darnic si esti bun.

Eu iti scriu de mai-nainte

Ca-s un baietel cuminte,

Si-ti mai scriu, asa, sa stii,

Ca eu nu-ti cer jucarii,

Cum ti-ar cere alti copii -

Insa nu m-as supara

Daca tot mi-ai da ceva!

Daca vrei, da-mi o placuta,

Ca mi-am spart-o pe cea veche,

Adu, pentru pisicuta,

Motocel roz la ureche.

Lui bunicul - o lulea

C-a pierdut-o, saracutul...

Poate-aduci vreun os lui Cutu?

Poate ai vreo acadea?

Lui Danut cel mititel,

Care lange-n copaita,

Sa-i aduci un covrigel...

Noapte buna!

Niculita.

Poezia Gospodina (Furnica) de Otilia Cazimir

Poezia "Gospodina" de Otilia Cazimir. Poezia mai este cunoscută și sub numele de "Furnica".

O furnică duce-n spateUn grăunte jumătate.

-Încotro fugi, surioară?-Ia, mă duc și eu la moară!

Și-s grăbită, și-s grăbită,Că mi-i casa neîngrijităCă mi-s rufele la soare,Și copiii cer mâncare…

Nu, la noiÎn mușuroi,Nu e timp pentru zăbavă:Că de n-am fi de ispravă,Ar fi vai ș-amar de noi!

Otilia Cazimir - Pentru Tine, Primăvară

Şiruri negre de cocoare,

Ploi călduţe şi uşoare,

Fir de ghiocel plăpând,

Cântec îngânat în gând,

Sătbătoare…

Zumzet viu prin zarzări. Oare

Cântă florile la soare?

Că pe crengi de floare pline

Nu ştii: flori sunt, ori albine?

Pentru cine?…

Pentru tine, primăvară,

Care-aduci belşug în ţară,

Care vii,

Peste câmpii,

Cu bănuţi de păpădii

Mihai Eminescu

Somnoroase păsărele...

Somnoroase păsărelePe la cuiburi se adună,Se ascund în rămurele -Noapte bună!

Doar izvoarele suspină,Pe când codrul negru tace;Dorm şi florile-n grădină -Dormi în pace!

Trece lebăda pe apeÎntre trestii să se culce -Fie-ţi îngerii aproape,Somnul dulce!

Peste-a nopţii feerieSe ridică mândra lună,Totu-i vis şi armonie -Noapte bună!

Mihai Eminescu - Revedere

- Codrule, codruţule,

Ce mai faci, drăguţule,

Că de când nu ne-am văzut

Multă vreme au trecut

Şi de când m-am depărtat,

Multă lume am umblat.

- Ia, eu fac ce fac de mult,

Iarna viscolu-l ascult,

Crengile-mi rupându-le,

Apele-astupându-le,

Troienind cărările

Şi gonind cântările;

Şi mai fac ce fac de mult,

Vara doina mi-o ascult

Pe cărarea spre izvor

Ce le-am dat-o tuturor,

Umplându-şi cofeile,

Mi-o cântă femeile.

- Codrule cu râuri line,

Vreme trece, vreme vine,

Tu din tânăr precum eşti

Tot mereu întinereşti.

- Ce mi-i vremea, când de veacuri

Stele-mi scânteie pe lacuri,

Că de-i vremea rea sau bună,

Vântu-mi bate, frunza-mi sună;

Şi de-i vremea bună, rea,

Mie-mi curge Dunărea.

Numai omu-i schimbător,

Pe pământ rătăcitor,

Iar noi locului ne ţinem,

Cum am fost aşa rămânem:

Marea şi cu râurile,

Lumea cu pustiurile,

Luna şi cu soarele,

Codrul cu izvoarele.

Elena Farago

Cătelusul schiop

Eu am numai trei picioare,Si de-abia mă misc: top, top,Râd când mă-ntalnesc copiii,Si mă cheama "cuciu schiop".

Fratii mei ceilalti se joacaCu copiii toti, dar euNu pot alerga ca dansii,Ca sunt schiop si cad mereu!

Si stau singur toata ziuaSi plâng mult când mă gandescCa tot schiop voi fi de-acumaSi tot trist am să traiesc.

Si când mă gandesc ce bineM-as juca si eu acum,Si-as latra si eu din poartaLa copiii de pe drum!...

Cat sunt de frumosi copiiiCei cuminti, si cat de multMi-ar placea să stau cu dansii,Să mă joc si să-i ascult!

Dar copiii rai la sufletSunt urâti, precum e-acelCare m-a schiopat pe mine,Si nu-i pot iubi de fel...

M-a lovit din rautateCu o piatra în picior,Si-am zacut, si-am plans atata,De credeam ca am să mor...

Acum vine si-mi da zaharSi ar vrea să-mi fie bun,Si-as putea să-l musc odataDe picior, să mă razbun,

Dar il las asa, să vadaRaul, că un biet catelAre inima mai bunaDecât a avut-o el.

Gândăcelul

- De ce m-ai prins în pumnul tau,Copil frumos, tu nu stii oareCa-s mic si eu si ca mă doareDe ce mă strangi asa de rău?

Copil ca tine sunt si eu,Si-mi place să mă joc si mie,Si mila trebuie să-ti fieDe spaima si de plansul meu!

De ce să vrei să mă omori?Ca am si eu părinti ca tine,Si-ar plange mama dupa mine,Si-ar plange bietele surori,

Si-ar plange tata mult de totCăci am trait abia trei zile,Indura-te de ei, copile,Si lasa-mă, ca nu mai pot!...

Asa plangea un gandacelIn pumnul ce-l strangea să-l rupaSi l-a deschis copilul dupaCe n-a mai fost nimic din el!

A incercat să-l mai invieSuflandu-i aripile-n vant,Dar a cazut în tarna frantSi-ntepenit pentru vecie!...

Scarbit de fapta ta cea reaDegeaba plangi, acum, copile,Ci du-te-n casa-acum si zi-leParintilor isprava ta.

Si zi-le ca de-acum ai vreaSă ocrotesti cu bunatate,In cale-ti, orice vietate,Oricat de far-de-nsemnatateSi-oricat de mica ar fi ea!

Poezia Pedeapsa matei

- I-auzi, draga mea papusa,

Zgarie mata la usa!

Dar eu nu-i deschid deloc,

Ca sunt suparata foc.

A furat iar, ca o hoata,

Un intreg picior de rata,

Si-apoi, dupa ce i-a ros

Toata carnea, pan-la os,

A dus osul, binisor,

In cotetul lui Azor.

Ca pe el sa-l banuim

Si sa nu il mai iubim

Si acum n-o bat, n-o cert,

Dar nu vreau deloc s-o iert.

Desi inca o iubesc,

Trebuie s-o pedepsesc.

C-a fost rea si dusmanoasa,

Si n-o las sa intre-n casa.

Poezia Doi frati cuminti

Noi suntem doi frati, in casa

Si nu ne certam deloc,

Si suntem tacuti la masa,

Si cuminti in orice loc.

Avem hamuri, cerc si minge,

Cand pe-afara ne jucam,

Iar cand ploua, ori cand ninge,

Linistiti in casa stam.

Si cu jucarii frumoase

Ne jucam tot amandoi,

Pe cand mama nostra coase,

Ori citeste, langa noi.

Mama noastra ne vorbeste

Si ne mangaie duios,

Iara seara ne citeste

Ori ne spune-un basm frumos.

Si ne-nvata lucruri multe,

Si frumoase, stand cu noi,

Si ii place sa ne-asculte

Cand vorbim noi amandoi...

Si in gandul nostru-ntruna

Auzim povata ei:

- Fiti cuminti intotdeauna

Si fiti buni, copiii mei!...

Tudor Arghezi

Zdreanţă

L-aţi văzut cumva pe Zdreanţă,Cel cu ochii de faianţă?E un câine zdrenţurosDe flocos, dar e frumos.Parcă-i strâns din petice,Ca să-l tot împiedice,Ferfeniţele-i atârnăŞi pe ochi, pe nara cârnă,Şi se-ncurcă şi descurcă,Parcă-i scos din calţi pe furcă.Are însă o urecheDe pungaş fără pareche.Dă târcoale la coteţ,Ciufulit şi-aşa lăieţ,Aşteptând un ceas şi douăO găină să se ouă,Care cântă cotcodace,

Proaspăt oul când şi-l face.De când e-n gospodărieMulte a-nvăţat şi ştie,Şi, pe brânci, târâş, grăbiş,Se strecoară pe furiş.Pune laba, ia cu botulŞi-nghite oul cu totul.

- "Unde-i oul? a-ntrebatGospodina. - "L-a mâncat!""Stai niţel, că te dezvăţFără mătură şi băţ.Te învaţă mama minte."Şi i-a dat un ou fierbinte.Dar decum l-a îmbucat,Zdreanţă l-a şi lepădatŞi-a-njurat cu un lătrat.

Când se uita la găină,Cu culcuşul lui, vecină,Zice Zdreanţă-n gândul lui"S-a făcut a dracului!"

Tâlharul pedepsit

Într-o zi, prin asfinţit, Şoaricele a-ndrăznit Să se creadă în putere A pradă stupul de miere.

El intrase pe furiş, Strecurat pe urdiniş, Se gândea că o albină-iSlabă, mică şi puţină, Pe când el, hoţ şi borfaş, Lângă ea-i un uriaş.

Nu ştiuse ca nerodul Va da ochii cu norodulŞi-şi pusese-n cap minciunaCă dă-n stup de câte una.

Roiul, cum de l-a zărit C-a intrat, l-a copleşit. Socoteală să-i mai cearăNu! L-au îmbrăcat cu ceară, De la bot până la coadăTăbărate mii, grămadă,Şi l-au strâns cu meşteşug,

Încuiat ca-ntr-un coşciug.

Nu ajunge, vream să zic,Să fii mare cu cel mic,Că puterea se adunăDin toţi micii împreună.

Iscoada

de Tudor Arghezi

Decum s-a ivit lumina.

A iesit din stup albina,

Sã mai vada, izma--creata

A-nflorit de dimineata?

Se-ngrijeste. gospodina

De-nfloreste si sulfina,

Cãci plutise val de ceata,

Asta-noapte, pe verdeata.

A gasit toata gradina

Inflorita, si verbina,

Si s-a-ntors, dupa povata,

Cu o proba de dulceata.

O furnica,

de Tudor Arghezi

O furnică mică, mică

Dar înfiptă, va să zică,

Ieri, la prânz, mi s-a urcat

De pe vişinul uscat

Pe picioare, pentru căci

Mi le-a luat drept nişte crăci.

Mărunţica de făptură

Duse, harnică la gură

O fărâmă de ceva

Care-acasă trebuia

Aşezat în magazie

Pentru iarna ce-o să vie.

Un' te duci aşa degrabă

Gândul meu mâhnit o-ntreabă

}ncă nu te-ai lămurit

Că greşeşti şi-ai rătăcit?

Cu merinda îmbucată

Te-ai suit până-n cravată

Şi mai ai până-n chelie

Două dealuri şi-o bărbie.

Nu vrei tată să-ţi arăt

Cum iei drumul îndărăt?

George Toparceanu - Rapsodii de primavara

I

Sus prin crangul adormit,

A trecut in taina mare,

De cu noapte, risipind

Siruri de margaritare

Din panere de argint,

Stol balai

De ingerasi

Cu alai

De toporasi.

Primavara, cui le dai?

Primavara, cui le lasi?

II

Se-nalta abur moale din gradina.

Pe jos, pornesc furnicile la drum.

Acoperisuri vestede-n lumina

Intind spre cer ogeacuri fara fum.

Pe langa garduri s-a zvantat pamantul

Si ies gandacii-Domnului pe zid.

Ferestre amortite se deschid

Sa intre-n casa soarele si vantul.

De prin balcoane

Si coridoare

Albe tulpane

Falfaie-n soare.

Ies gospodinele

Iuti ca albinele,

Parul le flutura,

Toate dau zor.

Unele matura,

Altele scutura

Colbul din patura

Si din covor.

Un zarzar mic, in mijlocul gradinii,

Si-a rasfirat crengutele ca spinii

De frica sa nu-i cada la picioare,

Din crestet, valul subtirel de floare.

Ca s-a trezit asa de dimineata

Cu ramuri albe µ si se poate spune

Ca-i pentru-ntaia oara in viata

Cand i se-ntampla-asemenea minune.

Un nor sihastru

Si-aduna-n poala

Argintul tot.

Cerul e-albastru

Ca o petala

De miozot.

III

Soare crud in liliac,

Zbor subtire de gandac,

Glasuri mici

De randunici,

Viorele si urzici...

Primavara, din ce rai

Nevisat de pamanteni

Vii cu mandrul tau alai

Peste cranguri si poieni?

Pogorata pe pamant

In matasuri lungi de vant,

Lasi in urma, pe campii,

Galbeni vii

De papadii,

Balti albastre si-nsorite

De omat topit abia,

Si pe dealuri mucezite

Araturi de catifea.

Si pornesti departe-n sus

Dupa iarna ce s-a dus,

Dupa trena-i de ninsori

Asternuta pe colini...

Drumuri nalte de cocori,

Calauzii cei straini,

Iti indreapta an cu an

Pasul tainic si te mint

Spre tinutul diafan

Al campiilor de-argint.

Iar acolo te opresti

Si doar pasul tau usor,

In omat stralucitor,

Lasa urme viorii

De conduri imparatesti

Peste albele stihii...

Primavara, unde esti?

Povestea gâştelorde George CoşbucUn gâscan cu pene luciiCum trecea pe pod prin satŞi-ntr-o mân-avea papucii,Nu ştiu cum i s-a-ntâmplatCă papucii lui căzură,Ce păcat, o, ce păcat!Căci erau cu-alesătură,Fără leac de tivitură -Ce păcat!

Gâştele-auzind cum zbiară:"Auleo! Păpucii mei!"Într-un suflet alergară

Şi-ntrebau mirate ce-i?"Am rămas, plângea gâscanul,Păgubaş de patru lei!Iată-mă desculţ, sărmanul!Ce mă fac acum, golanul,Fără ei!"

"Haideţi toţi, şi moşi şi babeSă-i cătăm pe râu acu!"Repede-notând din labeCârdul tot pe râu trecu."I-ai găsit?" - "Eu nu, surată,Ce mă-ntrebi aşa şi tu!"Toate-apoi strigau deodată:"Bată-i pacostea să-i bată!Nici eu nu!"

Vara-ntreagă tot umblară,Dar papucii duşi au fost!Şi-au să umble şi la varăPână ce le-or da de rost!Iar gâscanul merge, vine,Face cruci şi ţine post."Nu-i găsesc! Sărac de mineIar desculţe, vezi tu bine,Lucru prost!"

Gâştele de-atunci, în caleCând vad apa undeva,Căutând pornesc agaleTot crezând că-i vor afla.Vin şi raţe să le-ajute:Mac-mac-mac şi ga-ga-ga!Mac-mac-mac! Haid', vino, du-te,Zile-aşa pe râu pierdute!Ga-ga-ga!

Iar când gâştele stau gloatăŞi prin dreptul lor te duci,Sare tabăra lor roatăSă te-ntrebe: "Ce ne-aduci?Ai găsit păpucii? Spune!"Tu la fug-atunci s-apuci!Şi te muşcă, doar le-ai spuneDe păpuci!

Iarna pe uliţă

A-nceput de ieri să cadăCâte-un fulg, acum a stat,Norii s-au mai răzbunatSpre apus, dar stau grămadăPeste sat.

Nu e soare, dar e bine,Şi pe râu e numai fum.Vântu-i liniştit acum,Dar năvalnic vuiet vineDe pe drum.

Sunt copii. Cu multe sănii,De pe coastă vin ţipândŞi se-mping şi sar râzând;Prin zăpadă fac mătănii;Vrând-nevrând.

Gură fac ca roata morii;Şi de-a valma se pornesc,Cum prin gard se gâlcevescVrăbii gureşe, când noriiPloi vestesc.

Cei mai mari acum, din sfadă,Stau pe-ncăierate puşi;Cei mai mici, de foame-aduşi,Se scâncesc şi plâng grămadăPe la uşi.

Colo-n colţ acum răsareUn copil, al nu ştiu cui,Largi de-un cot sunt paşii lui,Iar el mic, căci pe cărareParcă nu-i.

Haina-i măturând pământulŞi-o târăşte-abia, abia:Cinci ca el încap în ea,Să mai bată, soro, vântulDac-o vrea!

El e sol precum se vede,Mă-sa l-a trimis în sat,Vezi de-aceea-i încruntat,Şi s-avântă, şi se credeCă-i bărbat;

Cade-n brânci şi se ridicăDând pe ceafă puţintelToată lâna unui miel:O căciulă mai voinicăDecât el.

Şi tot vine, tot înoată,Dar deodată cu ochi vii,Stă pe loc - să mi te ţii!Colo, zgomotoasa gloată,De copii!

El degrabă-n jur chiteşteVrun ocol, căci e pierdut,Dar copiii l-au văzut!Toată ceata năvăleştePe-ntrecut.

- "Uite-i, mă, căciula, frate,Mare cât o zi de post -Aoleu, ce urs mi-a fost!Au sub dânsa şapte sateAdăpost!

Unii-l iau grăbit la vale,Alţii-n glumă parte-i ţin -Uite-i, fără pic de vinS-au jurat să-mbete-n calePe creştin!

Vine-o babă-ncet pe stradăÎn cojocul rupt al eiŞi încins cu sfori de tei.Stă pe loc acum să vadăŞi ea ce-i.

S-oţărăşte rău bătrânaPentru micul Barba-cot.- "Aţi înnebunit de tot -Puiul mamii, dă-mi tu mânaSă te scot!

Cică vrei să stingi cu paieFocul când e-n clăi cu fân,Şi-apoi zici că eşti român!Biata bab-a-ntrat în laieLa stăpân.

Ca pe-o bufniţ-o-nconjoarăŞi-o petrec cu chiu cu vai,

Şi se ţin de dânsa scai,Plină-i strâmta ulicioarăDe alai.

Nu e chip să-i faci cu bunaSă-şi păzească drumul lor!Râd şi sar într-un picior,Se-nvârtesc şi ţipă-ntrunaMai cu zor.

Baba şi-a uitat învăţul:Bate,-njură, dă din mâini:- "Dracilor, sunteţi păgâni?Maica mea! Să stai cu băţulCa la câini!

Şi cu băţul se-nvârteşteCa să-şi facă-n jur ocol;Dar abia e locul gol,Şi mulţimea năvăleşteIarăşi stol.

Astfel tabăra se duceLălăind în chip avan:Baba-n mijloc, căpitan,Scuipă-n sân şi face cruceDe Satan.

Ba se răscolesc şi câiniiDe prin curţi, şi sar la ei.Pe la garduri ies femei,Se urnesc miraţi bătrâniiDin bordei.

- "Ce-i pe drum atâta gură?- "Nu-i nimic. Copii ştrengari.- "Ei, auzi! Vedea-i-aş mari,Parcă trece-adunăturăDe tătari!

George Cosbuc - La Pasti

Prin pomi e ciripit si cant,Vazduhu-i plin de-un rosu soare,Si salciile-n alba floareE pace-n cer si pe pamant.Rasuflul cald al primaveriiAdus-a zilele-nvierii.Si cat e de frumos in sat!Crestinii vin tacuti din vale

Si doi de se-ntalnesc in caleIsi zic: Hristos a inviat!Si rade-atata sarbatoareDin chipul lor cel ars de soare.Si-un vant de-abia clatinitorSopteste din vazduh cuvinte:E glasul celor din morminte,E zgomotul zburarii lor!Si pomii fruntile-si scoboaraCa Duhul Sfant prin aer zboara.E liniste. Si din altarCantarea-n stihuri repetateDeparte pana-n vai strabateSi clopotele canta rar:Ah, Doamne! Sa le-auzi din valeCum rad a drag si plang a jale!

Biserica, pe deal mai sus,E plina astazi de lumina,Ca-ntreaga lume este plinaDe-acelasi gand, din cer adus:In fapta noastra ni e soarteaSi viata este tot, nu moartea.Pe deal se suie-ncetisorNeveste tinere si fete,Batrani cu iarna vietii-n plete;Si-ncet, in urma tuturor,Vezi sovaind cate-o batranaCu micul ei nepot de mana.Ah, iar in minte mi-ai venitTu, mama micilor copile!Eu stiu ca si-n aceste zileTu plangi pe-al tau copil dorit!La zambet cerul azi ne cheama

Vine ploaiaGeorge Cosbuc

Vine ploaia, bine imi pare,In gradina am o floare,Ploaia o va face mare,Vine ploaia, bine imi pare.

Vine ploaia, bine face!Spicul plin de-acum se coace!Spicului racoarea-i place!Vine ploaia, bine face!

George Cosbuc - Sosirea randunicii

Rindunica a sosit,Primavara vine,Iata mugurii-nverzesc,Gradinitele-nflorescTot e viu si-ntineritCaci e cald- si bine.

Ger, zapada, tot s-a dus,Primavara vine!Rasarit-a ti mindre fiori,Si prin zari se vad cocori,Verde-i jos, senin e susCaci e cald si bine

George Cosbuc - La Oglinda

Azi am să-ncrestez în grindă -Jos din cui acum, oglindă!Mama-i dusă-n sat! Cu dorulAzi e singur puişorul,Şi-am închis uşa la tindăCu zăvorul.

Iată-mă! Tot eu cea veche!Ochii? hai, ce mai pereche!Şi ce cap frumos răsare!Nu-i al meu? Al meu e oare?Dar al cui! Şi la urecheUite-o floare.

Asta-s eu! Şi sunt voinică!Cine-a zis că eu sunt mică?Uite, zău, acum iau seamaCă-mi stă bine-n cap năframaŞi ce fată frumuşicăAre mama!

Mă gândeam eu că-s frumoasă!Dar cum nu! Şi mama-mi coasăŞorţ cu flori, minune mare -Nu-s eu fată ca oricare:Mama poate fi făloasăCă mă are.

Ştii ce-a zis şi ieri la vie?A zis: - "Ce-mi tot spun ei mie!Am şi eu numai o fată,

Şi n-o dau să fie dată;Cui o dau voiesc să-mi fieOm odată".

Mai ştiu eu! Şi-aşa se poate!Multe ştiu, dar nu ştiu toate.Mama-mi dă învăţăturăCum se ţese-o pânzătură,Nu cum stau cei dragi de vorbăGură-n gură.

N-am să ţes doar viaţa-ntreagă!Lasí să văd şi cum să leagăDragostea - dar ştiu eu bine!Din frumos ce-l placi ea vine -Hai, mă prind feciorii dragăŞi pe mine!

Că-s subţire! Să mă frângăCine-i om, cu mâna stângă!Dar aşa te place dorul:Subţirea, cu binişorulCând te strânge el, să-ţi strângăTot trupşorul.

Braţul drept dacă-l întindeRoată peste brâu te prindeŞi te-ntreabă: "Dragă, strângu-l?Şi tu-l cerţi, dar el, nătângul,Ca răspuns te mai cuprindeŞi cu stângul.

Iar de-ţi cere şi-o guriţă -Doamne! Cine-i la portiţă?Om să fie? Nu e cine!Hai, e vântul! Uite-mi vineSă văd oare cu cosiţăSta-mi-ar bine?

O, că-mi stă mie-n tot felul!Să mă port cu-ncetinelul:Uite salbă, brâu, şi toate!Şi cosiţe cumpărate,Stai, să-nchei şi testemelulPe la spate.

Uite ce bujor de fată -Stai să te sărut o dată!Tu mă poţi, oglindă, spune!Ei, tu doară nu te-i pune

Să mă spui! Tu ai, surată,Gânduri bune.

De-ar şti mama! Vai, să ştieCe-i fac azi, mi-ar da ea mie!D-apoi! N-am să fiu tot fată,Voi fi şi nevast-odată:Lasí să văd cât e de bineMăritată.

Că mi-a spus bunica mieCă nevasta una ştieMai mult decât fata, juna,Ei, dar ce? Nu mi-a spus buna -Şi mă mir eu ce-o să fieAsta una!

Brâu-i pus! Acum, din ladăMai ieu şorţu! O să-mi şadăFată cum îmi stă nevastă...Aolio! Mama-n ogradă!Era gata să mă vadăPe fereastă.

Ce să fac? Unde-mi stă capul?Grabnic, hai să-nchid dulapulSă mă port să nu mă prindă.Salbă jos! Şi-n cui oglindă!Ce-am uitat? Închisă uşaDe la tindă.

Intră-n casă? O, ba bine,Şi-a găsit nişte vecine,Stă la sfat... toată-s văpaie!Junghiul peste piept mă taie;Doamne, de-ar fi dat de mine,Ce bătaie!

VASILE ALECSANDRI

Dimineaţa

Zori de ziuă se revarsă peste vesela natură,Prevestind un soare dulce cu lumină şi căldură,În curând şi el apare pe-orizontul aurit,Sorbind roua dimineţii de pe câmpul înverzit.

El se-nalţă de trei suliţi pe cereasca mândră scarăŞi cu raze vii sărută june flori de primăvară,

Dediţei şi viorele, brebenei şi toporaşiCe răzbat prin frunze- uscate şi s-arată drăgălaşi.

Muncitorii pe-a lor prispe dreg uneltele de muncă.Păsărelele-şi dreg glasul prin huceagul de sub luncă.În grădini, în câmpi, pe dealuri, prin poiene şi prin viiArd movili buruienoase, scotând fumuri cenuşii.

Caii zburdă prin ceairuri; turma zbiară la păşune;Mieii sprinteni pe colnice fug grămadă-n repejune,Şi o blândă copiliţă, torcând lâna din fuior,Paşte bobocei de aur lâng-un limpede izvor.

Miezul iernii

În păduri trăsnesc stejarii! E un ger amar, cumplit!Stelele par îngheţate, cerul pare oţelit,Iar zăpada cristalină pe câmpii strălucitoarePare-un lan de diamanturi ce scârţâie sub picioare.

Fumuri albe se ridică în văzduhul scânteiosCa înaltele coloane unui templu maiestos,Şi pe ele se aşează bolta cerului senină,Unde luna îşi aprinde farul tainic de lumină.

O! tablou măreţ, fantastic!... Mii de stele argintiiÎn nemărginitul templu ard ca vecinice făclii.Munţii sunt a lui altare, codrii - organe sonoareUnde crivătul pătrunde, scotând note-ngrozitoare.

Totul e în neclintire, fără viaţă, fără glas;Nici un zbor în atmosferă, pe zăpadă - nici un pas;Dar ce văd?... în raza lunii o fantasmă se arată...E un lup ce se alungă după prada-i spăimântată!

Genul epic

- Barbu Şt. Delavrancea – “Bunicul”, “Bunica”- Dumitru Almaş – „Legende istorice”- Emil Gârleanu – “Căprioara”, “Când stăpânul nu-i acasă”- Ion Creangă – “Amintiri din copilărie”, “Povestea lui Harap-Alb”, “Capra cu trei iezi”, “Fata babei şi fata moşului”, “Ursul pâcălit de vulpe”, “Punguţa cu doi bani”- Ion Luca Caragiale – “Vizită…”, “Dl.Goe…”, “Bubico”- Ion Alexandru Brătescu -Voineşti – “Puiul”- Ioan Slavici – “Doi feţi cu stea în frunte”, „Floriţa din codru”**- Mihai Eminescu** – „Făt-Frumos din lacrimă”- Mihail Sadoveanu** – “Dumbrava minunată”- Petre Dulfu – “Isprăvile lui Păcală”- Petre Ispirescu – “Prâslea-cel-voinic”, “Greuceanu”, „Sarea în bucate”**

Genul dramatic- Barbu Şt. Delevrancea – “Apus de soare”- Ion Luca Caragiale – “O scrisoare pierdută”- Vasile Alecsandri -„Chiriţa în provincie”**- Victor Eftimiu** - „Înşir’te mărgărite”