Tributul pentru constructia hidrocentralei Portile de Fier I: 11 localitati stramutate si peste 100 de oameni morti in accidente de munca

Corina Macavei,

Sistemul Portile de Fier I este una din cele mai mari constructii hidrotehnice din Europa si cea mai mare de pe Dunare, cu o putere instalata de 2235 de MW. Lacul sau de acumulare cu un volum de peste 2200 milioane mc se intinde de la baraj pana la confluenta cu raul Tisa.In anul 1956, prin hotararile adoptate la Bucuresti si Brioni s-a decis utilizarea uriasului potential hidroenergetic comun al Dunarii in interesul ambelor tari prin realizarea unei hidrocentrale in sectorul Portile de Fier. In perioada 1956-1960, Institutul de Studii si Proiectari Hidroenergetice (ISPH) Bucuresti si Institutul Energoprojeckt Belgrad au elaborat un Memoriu tehnico-economic prin care au propus amenajarea si utilizarea potentialului hidroenergetic al sectorului comun prin doua sisteme hidroenergetice si de navigatie amplasate in profilul Gura Vaii - Sip km D 943 in prima etapa si in profilul din zona Gura Vaii. Raduievat in etapa urmatoare. Guvernele celor doua tari au aprobat Memoriul in anul 1960.

Toate documentele privind proiectarea, executia, obligatiile reciproce si exploatarea cuprinse in Acord si Conventii au fost semnate la 30 noiembrie 1963 de catre conducatorii celor doua state.

Avea sa fie cel mai ambitios proiect de exploatare a potentialului hidroenergetic al Dunarii, dar si de mbunatatire a navigatiei si de control al inundatiilor. A fost prima colaborare transfrontaliera dintre Romania si

Serbia. "Sa nu uitam ca aceasta lucrare s-a realizat de cele doua tari intr-o deplina armonie si intelegere chiar daca tratativele au durat o perioada mai lunga", a spus inginerul Nicolae Manescu - director Grup Santiere "Portile de Fier". Cele doua parti au convenit ca atat costurile, cat si rezultatele sa fie impartite in mod egal.

Prin Acordul din anul 1963 s-a prevazut construirea obiectivului astfel incat sa permita exploatarea cu nivelul biefului amonte variabil pana la cota de 69,50 mdMA, iar regimul initial de exploatare de lunga durata adoptat a fost cel cu cota maxima la gura Nerei de 68,00 mdMA. Astfel, la 1 ianuarie 1964, conform H.C.M. nr. 995 din 07.12.1963 a fost infiintata Intreprinderea Centrala Hidroelectrica (I.C.H.) Portile de Fier, avand ca obiect de activitate supravegherea lucrarilor de investitii pentru realizarea Sistemului Hidroenergetic si de Navigatie (S.H.E.N.) Portile de Fier.

Pe 27 iulie 1964, primii 20 de angajati sub conducerea inginerului Gheorghe Andrei Salagean au venit de la Arges cu trei camioane incarcate cu corturi si cazarmament. Acestora aveau sa li se alature rand pe rand muncitori de la barajele Bicaz si Bistrita. Asa a inceput ridicarea coloniilor muncitoresti. Inaugurarea inceperii executiei Sistemului Hidroenergetic si de Navigatie Portile de Fier I a avut loc la 7 septembrie 1964.

"In aceea zi s-a facut un pod de vase in zona unde este construita acum hidrocentrala. In prezenta lui Gheorghe Gheorghiu Dej si a lui Tito s-a batut prima parplansa chiar in capul ecluzei romanesti"isi aminteste Stefan Stolf, unul din fostii angajati de la ICH, actualmente pensionar din Turnu Severin.Munca uriasa, dar salarii pe masura

Pentru un asemenea colos era nevoie de forta de munca pe masura. Asa se face ca in zona au venit muncitori din toate colturile tarii, dar in mod special din Moldova si Ardeal. Au fost cazati in colonia muncitoreasca de la Gura Vaii si in Drobeta Turnu Severin. Oamenii au venit atrasi de salariile bune, iar o parte au fost detasati de la alte baraje din tara. Cea mai mare parte din ei au ramas pentru totdeauna pe aceste meleaguri.Si-au intemeiat familii aici si au muncit toata viata pana la pensionare la hidrocentrala. "Au fost eforturi deosebite acolo, in perioada de varf au fost peste 10.000 de angajati. Erau angajati carora trebuia sa le asiguram casa, masa si traiul familiilor, scoli, gradinite, dispensare si alte unitati administrative. S-au folosit tehnologii noi in tara noastra, unele din ele unicat in Europa", a spus inginerul Iurie Druta, inginer sef Santier 1 Baraj-Uzina. In Gura Vaii, era un adevarat furnicar, peste tot vedeai numai masini, utilaje, tractoare, escavatoare, macarale. Zilnic veneau 20-25 de vagoane de ciment, fier-beton de toate dimensiunile, tabla - sute si sute de tone.

"Seful de santier primea16.000 de le (iar la acea vreme un ministru avea cam 16.000-18.000 de lei), un sofer bun pe tatra avea cam 8000 de lei. Si eu aveam cam 2000-2500 de lei, adica castigam cam doua salarii ale unui lacatus la o fabrica obisnuita. Cei care veneau din alte zone primeau o locuinta, li se dadea chiar si mobila. Sigur, santierul fiind comun cu Iugoslavia nu puteam sa ne facem de ras fata de vecinii nostri. Dar oamenii lucrau din constiinta", spune Stefan Stolf. "Noi lucram in regim continuu si sambata si duminica in trei schimburi. La lucrari de suprafata lucram in doua schimburi a 10 ore, iar noi inginerii si maistrii lucram si 12,16 si 18 ore", spune inginerul sef Santier I Baraj-Uzina, Manolache Stan.,,Au luat in calcul cam 300 de oameni"

Constructia celei mai mari hidrocentrale din Europa a insemnat din pacate si pierderea unor vieti omenesti. Interesant este ca inca de la inceput a fost luat in calcul aceast tribut. "Cand s-au pus bazele proiectului hidroenergetic, la scoala primara din Gura Vaii s-a facut o sedinta cu inginerii, cu tehnicienii, maistrii, responsabilii cu protectia muncii. Cand au iesit din sedinta au spus ca s-a discutat despre cati muncitori au putea muri la aceasta constructie. Au luat in calcul cam 300 de oameni. Dar n-au murit atatia, cred ca au murit in jur de 100 de persoane

. De exemplu, in timpul constructiei unui tunel la un moment dat s-a dislocat o stanca de circa 25 de tone care a strivit trei militari, dar unul a reusit sa scape, striga de acolo sa-l salveze", isi aminteste Stefan Stolf. Este doar unul din zecile de accidente de munca care s-au petrecut de-a lungul anilor. Pe 24 septembrie 1968 prabusirea pilei armaturii intermediare de la turbina 3 cu o greutate de peste 600 de tone peste o macara a insemnat pierderea unei vieti omenesti. Un an mai tarziu, la 17 iunie 1969, ora 10,00, fostii angajati isi amintesc de scufundarea remorcherului Filiasi care dus de curentii puternici ai apelor Dunarii s-a izbit de podul provizoriu. Cinci vieti pierdute. Au fost si cazuri cand angajatii, in mod special militari adusi la santierul de constructie a tunelelor de pe defileu, erau ucisi de temutele vipere cu corn, deranjate de prezenta muncitorilor in habitatul lor.Securitatea supraveghea santierul

Securitatea monitoriza atent lucrarile, dar in general nu au existat cazuri de abuzuri din partea acesteia asupra angajatilor. ,,Era unul - nu-mi aduc aminte acum cum se chemea- care facea pe nebunul. Statea pe zid, se uita pe munte si noi toti spuneam ca e nebun, intra peste tot, prin baraj, nimeni nu-I spunea nimic. Ca dupa aceea sa ne spuna un inginer ca s-a dus la Bucuresti la Centrala si l-a vazut imbracat militar, era colonel de securitate. (...) Din greseala la fabrica de betoane s-a varsat un butoi cu solutie in vraul acela de ciment, nu stiu ce fel de solutie. Cimentul acela a fost dat in lucru, ca sa fie turnat la zidul ecluzei, dar s-a aflat. A venit Securitatea, au oprit lucrarile si au intrat la puscarie cateva persoane pentru sabotaj", isi aminteste Stefan Stolf. Pensionarul severinean mai pastreaza printre documentele personale Ordinul ,,Steaua Republicii Socialiste Romania" - clasa a IV-a, semnat de Nicolae Ceausescu si conferit de Consiliul de Stat prin Decretul nr. 179 din 9 mai 1972 pentru ,,constructia adusa la construirea si darea in functiune a Sistemului hidroenergetic si de navigatie Portile de Fier".

Ceausescu a venit la inaugurare

Sistemul Hidroenergetic si de Navigatie Portile de Fier I, simbol al energeticii romanesti, rod al colaborarii romano-iugoslave, a fost inaugurat la 16 mai 1972. La inaugurare au participat presedintii celor doua state, respectiv Nicolae Ceausescu si Iosif Broz Tito. A fost o inaugurare organizata cu mare fast pe masura obiectivului ridicat aici prin eforturi uriase. Executia obiectivului principal s-a facut in perioada 1965-1971 in conformitate cu prevederile Acordului si Conventiilor dintre cele doua parti, de catre cele doua santiere nationale, fiecare pentru lucrarile de pe teritoriul sau. Initial navigatia s-a desfasurat prin ecluze intr-o singura treapta, iar trecerea la functionarea in doua trepte a fost posibila in iunie 1971 pentru ecluza romaneasca si aprilie 1972 pentru cea iugoslava.

Tributul platit

In urma formarii lacului de acumulare au fost stramutate 7 localitati pe malul sarbesc si 11 localitati pe malul romanesc (Orsova, Ada-Kaleh, Ogradena, Varciorova, Tisovita, Plavisevita etc.). Nu mai putin de 15.000 de oameni au fost stramutati pe malul romanesc, pentru a fi construit barajul de la Portile de Fier.Acesta a fost tributul platit pentru ridicarea celei mai mari hidrocentrale de pe Dunare. Cei mai afectati au fost localnicii din vechea Orsova, acum aflata sub ape. La fel de traumatizati de stramutari au fost si locuitorii de pe insula Ada Kaleh, unde se aflau aproximativ 550 de oameni, majoritatea turci. Dupa stramutare, o parte din locuitorii de pe insula au plecat in Turcia, dar nu s-au putut adapta si s-au intors in Romania. O data cu vii, au fost stramutati si mortii din localitatile aflate acum sub ape. Deshumarea s-a facut intr-o iarna, fiind de fata Militia, Armata si Sanepid-ul.

Barajul de la Portile de Fier IIIn baza Acordului intre Guvernul Republicii Socialiste Romania si Guvernul Republicii Socialiste Federative Iugoslavia privind conditiile extinderii colaborarii pentru utilizarea potentialului hidroenergetic al Dunarii, semnat la data de 19 februarie 1977 la Bucuresti, s-au demarat activitatile premergatoare realizarii Sistemului

Hidroenergetic si de Navigatie Portile de Fier II si ridicarea retentiei la Portile de Fier I de la cota de 68,00 mdMA la cota de 69,50md MA.

Inaugurarea inceperii executiei S.H.E.N. Portile de Fier II a avut loc la 3 decembrie 1977. Lucrarile din lacul de acumulare s-au executat pe fiecare mal prin organizatiile de executie ale fiecarei tari. Realizarea lucrarilor la obiectivul principal a fost incredintata organizatiilor de executie ale partii romane. Echipamentele energetice din centrala de baza iugoslava au fost asigurate si montate de organizatiile iugoslave. Centralele de baza au fost puse in functiune la capacitatea proiectata in anul 1986, centrala suplimentara iugoslava in anul 2000. In zona selectata pentru amplasarea barajului, Dunarea se ramifica si formeaza doua brate ce cuprind intre ele insula numita Ostrovul mare. Bratul principal, larg de 700-900 m, este situat in partea dreapta a insulei, iar bratul secundar de 300-400 m latime, denumit si Dunarea Mica sau bratul Gogosu, in partea stanga. Pe bratul principal al Dunarii sunt amplasate centralele de baza, fiecare cu cate opt hidroagregate de tip bulb, un baraj cu sapte campuri deversoare, ecluza sarbo-muntenegreana si centrala suplimentara sarbo-muntenegreana cu doua hidroagregate. Pe bratul secundar Gogosu este amplasat barajul deversor romanesc, format din sapte campuri deversoare, iar in dreapta acestuia, o centrala suplimentara romaneasca cu doua hidroagregate.