lucrare nou

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE MANAGEMENT FINANCIAR-CONTABIL BUCURESTI

MASTER : MANAGEMENTUL FINANCIAR CONTABIL AL ADMINISTRATIEI PUBLICE

EXECUŢIA BUGETULUI LOCAL

Studiu de caz – Execuţia bugetului local la Primăria Oraşului HorezuJudeţul Vâlcea

Coordonator: Lect.univ.dr. Petre DEACONU

Masterand: Voicu Adina

2011

http://Lect.univ.dr/

EXECUŢIA BUGETULUI LOCAL

LA PRIMĂRIA HOREZU

JUDEŢUL VÂLCEA

CAPITOL I ASPECTE TORETICE GENERALE REFERITOARE

LA BUGETUL LOCAL........................................................................... .....pag. 2

1.1. Structura bugetului local....................................................................................pag. 3

1.2. Cadrul legal de reglementare a impozitelor şi taxelor locale în România.....pag. 5

1.3. Impozitele şi taxele locale...................................................................................pag. 8

CAPITOL II ANGAJAREA, LICHIDAREA, ORDONANŢAREA ŞI PLATA

CHELTUIELILOR, CA DEMERS ÎN GESTIONAREA BANULUI

PUBLIC..............................................................................................................pag. 12

2.1. Angajarea cheltuielilor.....................................................................................pag. 12

2.2. Lichidarea cheltuielilor....................................................................................pag. 14

2.3. Ordonanţarea cheltuielilor..............................................................................pag. 16

2.4. Plata cheltuielilor..............................................................................................pag. 18

CAPITOL III STUDIU DE CAZ PRIVIND EXECUŢIA BUGETULUI LOCAL LA

PRIMĂRIA HOREZU, JUDEŢUL VÂLCEA.........................................pag. 20

3.1. Prezentarea instituţiei Primăria Horezu, judeţul Vâlcea ............................pag. 20

3.3. Evidenţa angajamentelor bugetare şi legale..................................................pag. 23

3.4. Studiul de caz privind execuţia bugetului la Primăria Horezu, judeţul

Vâlcea.......................................................................................................................pag. 28

CONCLUZII, OPINII ŞI PROPUNERI.

BIBLIOGRAFIE.

ANEXE.

1

CAPITOL I

ASPECTE TORETICE GENERALE

REFERITOARE LA BUGETUL LOCAL

Comunităţile locale reprezintă colectivităţi umane delimitate teritorial din punct de vedere

politic şi administrativ, care au autorităţi publice diferite de cele ale statului. Autonomia

financiară a acestora este absolut necesară, deoarece autonomia administrativă nu ar fi posibilă

fără autonomia financiară, care-i asigură suportul material al funcţionării.

Organizarea distinctă a finanţelor locale pe baza autonomiei este necesara deoarece:

comunităţile locale cunosc, cel mai bine, posibilităţile proprii privind resursele băneşti de

provenienţă publică şi în special nevoile privind cheltuielile ce trebuie acoperite; permite

degrevarea finanţelor centrale de o seama de cheltuieli; reduce numărul şi amploarea fluxurilor

băneşti între cele doua niveluri structurale ale finanţelor publice; permite o urmărire mai bună a

modului cum sunt folosite fondurile financiare publice constituite; finanţele locale satisfac mai

bine cerinţele de utilităţi publice în teritoriu, cum ar fi: construirea de drumuri, poliţia, iluminatul

public, gospodăria comunală, s.a.

Problema care trebuie studiată şi rezolvată este până unde se poate întinde autonomia

financiara, respectiv cât trebuie sa reprezinte centralizarea si cât descentralizarea în domeniul

finanţelor publice.

Indiferent de gradul de autonomie a comunităţilor locale, se apreciază că la

descentralizarea financiară trebuie avute în vedere următoarele principii:

- principiul diversităţii, explicat pe seama varietăţii de forme şi a măsurii diferite a solicitărilor de

bunuri şi servicii publice;

- principiul echivalenţei în finanţarea serviciilor publice, explicat pe baza beneficiilor geografice

pe care acestea le aduc cetăţenilor;

- principiul acceptării costului descentralizării, determinat de diferenţele fiscale regionale, care se

interferează cu răspândirea în spaţiu a activităţilor economice;

- principiul redistribuirii şi stabilizării centralizate, impus de realitatea conform căreia

comunităţile locale nu dispun de instrumentele macroeconomice pentru înfăptuirea unor obiective

de importanţă naţională;

2

- principiul compensării fluxurilor financiare dintre colectivităţi, cauzate de transferurile

involuntare de venituri, pe seama deosebirilor economice şi care prejudiciază înfaptuirea

programelor de cheltuieli pentru unele din acestea;

- principiul asigurării serviciilor sociale vitale, conform căruia această sarcină cade în seama

autorităţilor centrale; Guvernul trebuie să ofere minimum de servicii publice esenţiale (sănătate,

siguranţă socială, educaţie) tuturor cetăţenilor ţării;

- principiul accesului echitabil la resursele financiare publice, determinat de situaţia unor

colectivităţi locale a căror balanţă de nevoi şi capacitate fiscală este deficitară, necesitând

compensarea minusului de resurse prin transferuri guvernamentale, pe seama unei scheme

prestabilite;

- principiul echilibrului financiar, conform căruia repartizarea intre nivelurile de autoritate publică

ale finanţelor publice trebuie să asigure exercitarea conducerii în limita atribuţiilor şi

competenţelor ce revin fiecăreia.1

1.1. Structura bugetului local

În România, organizarea teritorială a finanţelor publice este aşezată pe împărţirea ţării în

unităţi administrativ-teritoriale, fiind structurată pe niveluri ierarhice în limitele fiecărei unităţi

administrative: judeţe, municipii, oraşe, comune.

Bugetele locale sunt instrumente de planificare şi conducere a activităţii financiare a

unităţilor administrativ-teritoriale care au personalitate juridică (comună, oraş, municipiu, sector

al municipiului Bucureşti, judeţ, municipiul Bucureşti).

Structura bugetelor locale evidenţiază: gradul de autonomie a administraţiei locale faţă de

puterea centrală şi legăturile existente între diferitele administraţii teritoriale; fluxurile formării

veniturilor şi efectuării cheltuielilor administraţiilor locale; modalitatea de finanţare a cheltuielilor

pe destinaţii şi de acoperire a deficitelor.

Conform clasificaţiilor economice şi funcţionale folosite în raportările statistice

internaţionale, structura veniturilor şi a cheltuielilor bugetelor locale este comună cu cea a

1 I. Văcărel, Gh. Bistriceanu, F. Bercea- Finanţe publice, ediţia a Va, Editura didactică şi pedagogică, R.A., Bucureşti, 2006

3

bugetului de stat (central). Bugetele locale cuprind două capitole principale: venituri şi

cheltuieli.2

Veniturile bugetelor locale

Administraţiile locale îşi obţin sursele de finanţare din:

1.Veniturile proprii ale bugetelor locale cuprind: impozitele, taxele şi vărsămintele de

venituri cuvenite de la agenţi economici şi instituţii publice de importanţă locală; impozitele şi

taxele locale de la populaţie sau de la persoanele juridice.

2.Venituri atribuite, în care intră sumele defalcate din anumite venituri cuvenite, potrivit

legii bugetului de stat.

3.Transferuri acordate de la bugetul de stat pentru finanţarea unor obiective de interes

naţional, dar care sunt organizate şi controlate eficient de către organele locale (cum sunt acţiunile

de protecţie socială, unele investiţii etc.);

4.Împrumuturile contractate pe piaţa financiară internă sau externă, fie direct, în numele

organelor administraţiei publice locale, fie garantate de către Guvern.

Fundamentarea veniturilor bugetelor locale se bazează pe constatarea şi evaluarea materiei

impozabile şi a bazei de impozitare în funcţie de care se calculează impozitele şi taxele aferente,

evaluarea serviciilor prestate şi a veniturilor obţinute din acestea, precum şi pe alte elemente

specifice, inclusiv pe serii de date, în scopul evaluării corecte a veniturilor.

Cheltuielile bugetelor locale

Legea finanţelor publice defineşte cheltuiala bugetară, ca fiind o cheltuială aprobată prin

bugetul local, bugetul unei instituţii sau al unui serviciu public, bugetul unei activităţi finanţate

integral din venituri extrabugetare şi efectuată în limita resurselor

acestor bugete, cu respectarea prevederilor legale.

În esenţă, cheltuielile publice din bugetele locale se concretizează în cumpărarea de bunuri

şi servicii efectuată de autorităţile locale pentru cetăţeni, în plăţile efectuate cetăţenilor sub forma

transferurilor (pensii, subvenţii, ajutor de şomaj, etc) precum şi în plata împrumuturilor

contractate de ordonatorii principali de credite3.

Există două clasificări a cheltuielilor cuprinse în bugetele locale româneşti. Prima

dintre ele vizează aspecte tehnice (tipul de cheltuieli care vor fi făcute pentru diferitele domenii -

de capital, materiale şi servicii, etc.) iar cea de-a doua are în vedere cheltuielile globale

2 A. Tiron Tudor, I. Gherasim – Contabilitatea instituţiilor publice, Editura Dacia, Cluj- Napoca, 20053 Anton Parlagi, C.Iftimoaie – Serviciile publice locale, editura Economică, Bucureşti 2002

4

programate pentru aceste domenii (ex: cheltuieli pentru autorităţi publice, învăţământ, etc). Se

face, de asemenea, distincţia între cheltuieli curente (de întreţinere) şi cheltuieli pentru investiţii.

1.2. Cadrul legal de reglementare

a impozitelor şi taxelor locale în România

În ultimii ani au fost făcuţi paşi importanţi pentru îmbunătăţirea cadrului legal existent în

domeniul bugetelor locale. Totuşi, actuala legislaţie în domeniu necesită două tipuri de

îmbunătăţiri. Primul tip se referă la armonizarea actelor normative din domeniu şi simplificarea

traseului proiectării şi adoptării bugetelor locale. Cel de-al doilea tip vizează simplificarea însăşi a

cadrului legislativ.

Cadrul legal care reglementează funcţionarea administraţiei locale pe tema bugetelor

locale include următoarele legi:

• Constituţia României

• Codul Fiscal

• Legea administraţiei publice locale

• Legea finanţelor publice

• Legea finanţelor publice locale

• Legea privind contenciosul administrativ

• Legea privind taxele şi impozitele locale

• Legea anuală a bugetului de stat.

Alături de acestea se regăsesc şi ordonanţe şi hotărâri ale guvernului, ordine ale

ministerelor şi prefecturilor, hotărâri ale consiliilor judeţene, hotărâri ale consiliilor locale,

dispoziţii ale preşedintelui consiliului judeţean, dispoziţii ale primarului.

Bugetul public naţional reprezintă planul financiar al statului prin care sunt prevăzute

veniturile şi cheltuielile pentru o perioadă determinată de timp, în speţă de un an. Bugetul public

naţional cuprinde:

• Bugetul de stat;

• Bugetele locale;

5

• Bugetul asigurărilor sociale de stat.4

Fiind parte a bugetului public naţional, activitatea bugetară la nivel local se circumscrie

activităţii bugetare la nivel naţional, cunoscând aceleaşi etape şi desfăşurându-se pe baza aceloraşi

principii, dar privite prin prisma specificităţii activităţii administraţiei publice locale. Activitatea

bugetară la nivel local cunoaşte patru etape:

1. Elaborarea proiectului de buget local cuprinde activitatea de determinare a veniturilor şi

cheltuielilor la nivelul unităţilor administrativ –teritoriale cu personalitate juridică (fiecare

comună, oraş, municipiu, judeţ, sector al capitalei şi Municipiul Bucureşti);

2. Aprobarea presupune dezbaterea şi votarea bugetelor locale de către autorităţile administraţiei

publice locale cu funcţie deliberativă şi care au în competenţa lor această atribuţie (consiliile

locale, consiliile judeţene, precum şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti);

3. Execuţia bugetară constă în realizarea veniturilor la termenul şi în cuantumul prevăzut în

bugetul local şi efectuarea cheltuielilor conform destinaţiei prevăzute în bugetul local. Realizarea

veniturilor în cuantumul prevăzut reprezintă o obligaţie minimă, în cadrul execuţiei bugetare

putându-se realiza venituri în cuantumuri superioare celor prevăzute. În acelaşi timp, efectuarea

cheltuielilor conform destinaţiei prevăzute în bugetele locale reprezintă o obligaţie, ce nu poate fi

încălcată. Această etapă este cea mai importantă, deoarece presupune transpunerea unor

previziuni în plan concret, asigurându-se astfel finanţarea activităţilor şi funcţionarea instituţiilor

publice de la nivel local;

4. Încheierea exerciţiului bugetar presupune o dare de seamă completă asupra modului de

realizare a veniturilor şi de efectuare a cheltuielilor pentru anul bugetar expirat. Toate actele şi

operaţiunile cu caracter tehnic şi normativ, realizate de autorităţile publice competente în scopul

elaborării, adoptării, executării şi încheierii bugetului local constituie procedura bugetară la nivel

local.

Procedura bugetară privitoare la bugetele locale se desfăşoară pe coordonatele principiilor

enunţate de:

Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 care reia principiile consacrate din precedenta

lege privind administraţia publică locală (Legea 69/1991). Cele care au cea mai mare relevanţă în

domeniul bugetelor locale sunt:

- principiul autonomiei locale

4 M.C.Cioponea, Finanţe publice şi teorie fiscală, Editura Fundaţia România de Mâine, Bucureşti 2007

6

Prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor

administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul

colectivităţilor locale pe care le reprezintă, activităţile publice. Având autonomie funcţională,

unităţile administrativ-teritoriale nu mai sunt incluse cu toate veniturile şi cheltuielile lor în

bugetul de stat, ci numai cu sumele pe care le varsă, respectiv le primesc de la acest buget

- principiul descentralizării serviciilor publice

Este un principiu de organizare şi conducere a statului întemeiat pe o largă autonomie acordată

autorităţilor locale din unităţile administrativ-teritoriale. Conform acestui principiu are loc un

transfer limitat al puterii de decizie de la autorităţile publice centrale la cele locale.

- principiul consultării cetăţenilor

Acest principiu prevede ca cetăţenii să fie consultaţi în activitatea de proiectare şi adoptare a

bugetelor locale

Legea finanţelor publice nr. 500/2002 precizează că la baza elaborării şi execuţiei bugetelor

locale stau principiile unicităţii, universalităţii, echilibrului, realităţii, anualităţii

şi publicităţii.

Legea finanţelor publice locale nr.273/2006 enunţă ca principii care stau la baza elaborării,

aprobării şi execuţiei bugetare: autonomia locală, echilibrul, realitatea, anualitatea şi publicitatea.

- principiul autonomiei locale

Este cel descris şi de Legea administraţiei publice locale.

- principiul universalităţii bugetare

Potrivit acestui principiu, veniturile şi cheltuielile publice trebuie să figureze în bugetul local cu

sumele lor totale, brute, nici un venit şi nici o cheltuială neputându-se realiza în afara cadrului

bugetar. Deoarece obţinerea veniturilor publice determină anumite cheltuieli, este necesar ca

veniturile respective să se înscrie în buget cu produsul lor brut, iar cheltuielile cu cifra lor totală,

iar nu direct diferenţa dintre acestea, pentru a se putea cunoaşte şi controla suma exactă a

cheltuielilor publice.

- principiul echilibrului bugetului

Presupune ca veniturile să acopere integral cheltuielile prevăzute în bugetul local. În situaţia în

care veniturile nu acoperă cheltuielile, deficitul bugetului local urmează să fie acoperit din

împrumuturi contractate de autorităţile publice locale şi din sume defalcate din unele venituri ale

bugetului de stat, prevăzute prin legea bugetului de stat.

- principiul realităţii bugetare

7

Potrivit acestui principiu trebuie avute în vedere variantele cele mai prudente în realizarea

veniturilor şi efectuarea cheltuielilor bugetare, pentru a se evita eventualele dezechilibre care ar

putea apărea pe parcursul execuţiei bugetare.

- principiul unităţii bugetare

Presupune necesitatea ca toate veniturile şi cheltuielile bugetare să fie înscrise întrun singur

document, si anume bugetul local.

- principiul anualităţii bugetare

Implică aprobarea bugetului local de către autorităţile publice locale competente în fiecare an,

perioada de un an fiind cea pentru care acestea acordă „autorizaţia” de a se încasa veniturile şi de

a se efectua cheltuielile aprobate prin buget.

- principiul publicităţii bugetului

Presupune aducerea la cunoştinţa opiniei publice a acestuia. Astfel, proiectul bugetului local se

publică în presa locală sau se afişează la sediul primăriei înainte cu 15 zile de a fi supus aprobării

consiliului local. Dezbaterea sa se face în şedinţă publică, primarul putând cere consultarea

cetăţenilor prin referendum în problemele privind bugetul local. De asemenea, hotărârea prin care

se aprobă bugetul trebuie adusă la cunoştinţă publică, în condiţiile Legii administraţiei publice

locale, ca orice altă hotărâre cu caracter normativ.

1.3. Impozitele şi taxele locale

Administrarea veniturilor autorităţilor administraţiei publice locale reprezintă una din

componenţele cele mai importante ale activităţii acestora, deoarece asigură resursele financiare

indispensabile îndeplinirii atribuţiilor prevăzute de lege şi a obiectivelor stabilite.

Din ansamblul veniturilor autorităţilor administraţiei publice locale impozitele şi taxele

locale reprezintă componenta majoritară, astfel că activităţii de administrare a acestora trebuie să i

se acorde importanţa cuvenită.

Impozitele şi taxele locale constituie venituri ale bugetelor locale ale unităţilor

administrativ teritoriale. Informaţiile referitoare la impozitele şi taxele locale sunt de interes

public, autorităţile administraţiei publice locale având obligaţia să asigure accesul liber şi

neîngrădit la acestea.

8

Impozitele şi taxele locale sunt folosite pentru finanţarea cheltuielilor prevăzute în

bugetele locale. 5

Din categoria impozitelor şi taxelor locale fac parte:

- impozitul pe clădiri;

- impozitul pe teren;

- taxa asupra mijloacelor de transport;

- taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor;

- taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate;

- impozitul pe spectacole;

- taxa hotelieră;

- taxele speciale;

- alte taxe.

Alături de aceste impozite şi taxe se constituie venituri pentru bugetele locale şi:

- amenzi şi penalităţi aferente impozitelor şi taxelor locale;

- taxe judiciare de timbru;

Taxe de timbru privind activitate notarială;

- taxele extrajudiciare de timbru.

În accepţiunea generală, impozitele şi taxele reprezintă o prelevare la dispoziţia statului

în vederea acoperirii cheltuielilor publice .

Impozitele şi taxele locale sunt datorate bugetelor locale de către persoanele fizice şi

juridice care, prin ceea ce deţin sau ceea ce prestează intră sub incidenţa prevederilor legale

privind impunerea6.

Autoritatea abilitată cu instituirea de impozite este statul, dreptul acestuia de a introduce

impozite exercitându-se, de cele mai multe ori, prin intermediul organelor centrale, Parlamentul,

iar uneori şi prin organele administraţiei centrale de stat locale.7

IMPOZITUL reprezintă punctul nodal ala fiscalităţii, fiind un produs al istoriei care a

însoţit permanent statul în prefacerile la care acesta a fost supus de evoluţia evenimentelor, sau la

cele la care statul a contribuit de-a lungul istoriei. La începutul existenţei sale, impozitul nu avea

caracter permanent, iar rolul său era limitat şi obscur. Toate statele moderne şi-au bazat

5L. Tâţu, C. Şerbănescu, D.Ştefan, Fiscalitate- de la lege la practică, ediţia a II a revăzută şi actualizată, Editura All Beck, Bucureşti, 20056 Legea 27/1994 privind taxele şi impozitele locale, Monitorul Oficial nr.127/24 mai 19947 Legea nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, Monitorul Oficial al României nr. 927 / 2003.

9

dezvoltarea economiilor şi excinderea puterii lor, în mare parte, pe fiscalitate, care a suferit

numeroase modificări, fiind totodată la baza reformelor pe care statul le-a introdus de-a lungul

timpului.8

Impozitele reprezintă o prelevare la dispoziţia statului a unei părţi din veniturile sau

averea persoanelor fizice sau juridice. Aceasta prelevare se face în mod obligatoriu cu titlu

nerambursabil şi fără contraprestaţie din partea statului.

Modul în care a fost definit impozitul diferă, corespunzător modului în care a fost perceput

şi s-a impus de la o etapă la alta în decursul vremii, astfel:

- „prelevare pecuniară pretinsă persoanelor fizice şi juridice, pe cale de autoritate, cu titlu definitiv

şi fără contraprestaţie directă, în vederea acoperirii cheltuielilor publice şi intervenţiei economice

şi sociale a puterii publice” (Alain Euzeby, les prelevements obligatoires, PUF, Paris 1992);

- „o formă de prelevare a unei părţi din veniturile şi/sau averea persoanelor fizice şi juridice la

dispoziţia statului, în vederea acoperirii cheltuielilor publice. Această prelevare se face în mod

obligatoriu, tu titlu nerambursabil şi fără contraprestaţie directă din partea statului” (Iulian

Văcărel, Finanţe publice, Ed Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1999);

- „obligaţii de plată ale contribuabililor (persoane fizice şi juridice) stabilite prin lege de către stat,

pentru susţinerea cheltuielilor publice necesare furnizării de către acesta a unor bunuri şi servicii

publice, inclusiv a unor transferuri, de care se bucură în mod diferenţiat şi nedeterminat toţi

cetăţenii unui stat (foşti, actuali şi viitori contribuabili), precum şi pentru influenţarea conjuncturii

economice” (N Hoanţă, Economie şi finanţe publice, Ed Polirom, Iaşi 2000).

Din definiţiile de mai sus, se desprind unele caracteristici fundamentale ale impozitului:

- forţa puterii publice (elementul de autoritate);

- caracterul general;

- transferul de avuţie;

- caracterul pecuniar;

- nu presupune o contraprestaţie directă;

- caracterul definitiv;

- funcţia extinsă a impozitului, rolul său. .9

Prin lege se stabilesc anumite limite ale impozitelor, al căror nivel difera de la o ţară la

alta, şi de la o perioadă la alta Un nivel prea ridicat al impozitelor aduce neajunsuri, slăbeşte

8 Ilie Popovici – Îndrumar financiar fiscal, Editura Danubius, Brăila 2004 9 M.C.Cioponea, Finanţe publice şi teorie fiscală, Editura Fundaţia România de mâine, Bucureşti, 2007

10

iniţiativa şi multiplică fenomenele de evaziune şi fraudă fiscală, generează inflaţia . De aceea, se

consideră un nivel raţional al impozitelor dincolo de care s-ar înregistra descreşteri în randamentul

acestora .

TAXA – ca venit fiscal reprezintă plata bănească, facultativă, individuală, definitivă şi

nerambursabilă, cu obligaţia din partea instituţiilor statului la o contraprestaţie directă şi imediată

către persoana fizică sau juridică plătitoare.10

În această categorie se includ: taxe administrative, taxe juridice, taxe consulare, etc

Taxele fiscale sunt sinonime conceptual cu impozitele, sunt stabilite prin lege, au caracter

obligatoriu şi nu presupun o destinaţie specială, urmând să finanţeze bugetul de stat sau bugetele

locale. Spre deosebire de impozite, taxele fiscale se caracterizează prin:

- presupun furnizarea, din partea statului, a unei contraprestaţii;

- cuantumul lor este legat de nivelul costului furnizării serviciului în cauză;

- este plătit doar de beneficiarul serviciului public, în momentul solicitării sau

furnizării;

- dacă la stabilirea cuantumului impozitului se are în vedere capacitatea

contribuabilului, în cazul taxei cuantumul ei este identic pentru toţi solicitanţii aceluiaşi

serviciu;

- taxele presupun existenţa unor instituţii publice care prestează servicii

individualizabile, corespunzător unor cereri individuale specifice.

Caracteristicile comune ale impozitelor şi taxelor locale:

sunt o sursă stabilă de venituri;

fac parte dintre cele mai deschise şi transparente impozite;

sunt elastice, pot ţine pasul cu veniturile, inflaţia;

povara fiscală poate fi distribuită în mod proporţional şi echitabil având în vedere diferite

nivele de venituri;

colectarea la nivel local are şanse mai mari de a se realiza decât cea la nivel naţional;

de obicei instituirea de către guvern a unui nou sistem echitabil şi eficient de impozitare,

determină ca acesta să fie nepopular.

10 Ilie Popovici – Îndrumar financiar fiscal, Editura Danubius, Brăila 2004

11

CAPITOL II

ANGAJAREA, LICHIDAREA, ORDONANŢAREA ŞI PLATA CHELTUIELILOR,

CA DEMERS ÎN GESTIONAREA BANULUI PUBLIC

Angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor reprezintă un mecanism prevăzut

în Legea Finanţelor publice nr. 500/2002 şi Normele Metodologice nr.1792/2002, care se

organizează la fiecare instituţie publică în scopul asigurării efectuării plăţilor în limita creditelor

aprobate şi a eliminării înregistrării de obligaţii de plată fără acoperire.

Instituţiile publice, indiferent de subordonare şi de modul de finanţare a cheltuielilor, au

obligaţia sa respecte procedurile privind parcurgerea celor 4 faze ale execuţiei bugetare a

cheltuielilor, respectiv angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor, precum şi să

organizeze, să conducă evidenţa şi să raporteze angajamentele bugetare şi legale.

Execuţia bugetară se bazează pe principiul separării atribuţiilor persoanelor care au

calitatea de ordonator de credite de atribuţiile persoanelor care au calitatea de contabil.

Ordonatorii de credite ai bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 sunt

autorizaţi să angajeze, să lichideze şi să ordonanţeze cheltuieli pe parcursul exerciţiului bugetar, în

limita creditelor bugetare aprobate, iar plata cheltuielilor se efectuează de persoanele autorizate

care, potrivit legii, poartă denumirea generică de contabil11.

2.1. Angajarea cheltuielilor

Conform Legii nr. 500/2002 a finanţelor publice, ordonatorii de credite au obligaţia de a

utilizate şi de a angaja creditele bugetare aprobate numai în limita prevederilor şi potrivit

destinaţiei aprobate, ceea ce înseamnă că vor face cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor

pe care le conduc. De asemenea, aceştia trebuie să respecte dispoziţiile legale.

Activitatea de angajare prezintă două faze – angajamentul legal şi angajamentul bugetar.

Angajamentul legal constituie “fază în procesul execuţiei bugetare reprezentând orice act

juridic din care rezultă sau ar putea rezulta o obligaţie pe seama fondurilor publice”.

11 I.Văcărel, Gh.D.Bistriceanu, F.Bercea – Finanţe publice, ediţia a Va, Editura Didactică şi Pedagogică R.A, Bucureşti 2006

12

Angajamentul legal poate lua forma unui contract de achiziţie publică, unei comenzi, unei

convenţii, unor acte de control, unui acord de împrumut, unu contract de muncă şi altele şi trebuie

să se prezinte sub formă scrisă şi să fie semnat de către ordonatorul de credite sau de către

persoana delegă a acestuia. În cazul unui act juridic prin care se contractează o datorie a statului

din împrumuturi interne sau externe este necesar să se facă menţiunea instituţiei care beneficiază

de creditele respectivului angajament şi subdiviziunea bugetară pentru care au fost prevăzute.12

Angajarea de cheltuieli se face pe întregul parcurs al exerciţiului bugetare, respectiv anului

calendaristic, pentru ca să existe certitudinea că bunurile, serviciile şi lucrările vor fi livrate sau

prestate şi că plata se va face în respectivul exerciţiu bugetar. Ordonatorii de credite nu pot angaja

cheltuieli într-o perioadă în care se cunoaşte faptul că bunul, lucrarea sau serviciul nu va putea fi

livrat, executat sau prestat şi de asemenea recepţionat şi plătit până în ultima zi a exerciţiului

bugetar – 31 decembrie. De exemplu, o primărie nu va putea angaja în luna decembrie cheltuieli

pentru infrastructură (strada principală) întrucât condiţiile meteorologice ale anotimpului nu vor

permite execuţia lucrărilor iar recepţia acestora nu se va putea face până la sfârşitul exerciţiului

bugetar, timpul rămas pentru finalizare fiind prea scurt.

De la constrângerea de mai sus sunt însă exceptate acţiunile multianuale. De asemenea, în

cazul acestora, este imperios necesar a se înscrie distinct în buget creditele de angajament şi

creditele bugetare. Angajamentele legale se încheie în limita creditelor de angajament aprobate în

buget pentru exerciţiul bugetar respective. Creditele bugetare aferente acţiunilor multianuale

reprezintă limita superioară a cheltuielilor care urmează a fi ordonanţate şi plătite în cursul

exerciţiului bugetar.

În ceea ce priveşte ordonatorul de credite, acesta nu poate aproba proiecte de angajamente

decât dacă acestea au primit în prealabil viza de control financiar preventiv în condiţiile legii. De

asemenea, acesta are obligaţia să se asigure, înainte de a lua orice decizie care are ca efect

producerea unei cheltuieli, că măsura luată respectă principiile unei bune gestiuni financiare şi ale

unu management financiar sănătos. Ca restricţii, ordonatorului de credite i se interzice să ia cu

bună ştiinţă măsuri care ar avea ca obiect angajarea de cheltuieli peste sumele aprobate în buget la

partea de cheltuieli, cu excepţia acţiunilor multianuale şi să încheie angajamente legale cu terţe

persoane fără viza de control financiar preventiv.

Angajamentul bugetar reprezintă “orice act prin care o autoritate competenta, potrivit

legii, afectează fonduri publice unei anumite destinaţii, in limita creditelor bugetare aprobate”.

12 A.T.Tudor, Ioan Gherasim, Contabilitatea instituţiilor publice, Editura Dacia, Cluj Napoca 2005

13

În aplicarea principiului anualităţii, potrivit căruia "plăţile efectuate în cursul unui an

bugetar în contul unui buget aparţin exerciţiului corespunzător de execuţie a bugetului respectiv",

şi a prevederilor legale, potrivit cărora pentru a efectua o plată este obligatorie parcurgerea

prealabilă a celor trei faze, respectiv angajarea, lichidarea, ordonanţarea, se impune punerea în

rezervă a creditelor bugetare angajate, astfel încât toate angajamentele legale încheiate în cursul

unui exerciţiu bugetar sau în exerciţiile precedente de ordonatorul de credite sau de alte persoane

împuternicite să poată fi plătite în cursul exerciţiului bugetar respectiv, în limita creditelor

bugetare aprobate.

Angajamentele bugetare pot fi angajamente bugetare individuale şi angajamente bugetare

globale. Primele sunt specifice unei anumite operaţiuni noi care urmează a fi efectuate şi se

prezintă la viză persoanei împuternicite să exercite controlul financiar preventiv în acelaşi timp cu

proiectul angajamentului legal individual. Ultimele sunt angajamente bugetare aferente

angajamentelor legale provizorii care privesc cheltuielile curente de funcţionare de natură

administrativă şi aici se regăsesc cheltuieli de deplasare, cheltuieli de protocol, cheltuieli de

întreţinere şi gospodărire, cheltuieli cu telefonia şi telecomunicaţiile, cheltuieli cu asigurările,

cheltuieli cu chiriile, cheltuieli cu abonamente la ziare, reviste şi buletine lunare şi altele.13

2.2. Lichidarea cheltuielilor

Este faza în care se verifică existenţa angajamentelor, se determină sau se verifică

realitatea sumei datorate, se verifică condiţiile de exigibilitate ale angajamentului legal pe baza

documentelor justificative care să ateste operaţiunile respective, recepţiile sau realitatea

serviciului efectuat (bunurile au fost livrate, lucrările executate şi serviciile prestate). Salariile şi

indemnizaţiile vor fi lichidate în baza statelor de plată colective, întocmite de compartimentul de

specialitate, cu excepţia cazurilor în care este necesară lichidarea individuală.

Documentele care atestă bunurile livrate, lucrările executate şi serviciile prestate sunt

Factura fiscală sau Factura cuprinse în anexa nr. 1A "Catalogul formularelor tipizate, comune pe

economie, cu regim special de tipărire, înseriere şi numerotare, privind activitatea financiară şi

contabilă" la Hotărârea Guvernului nr.831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune

13 Ordinul nr.1792/2002 al ministrului finanţelor publice pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichdarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, Monitorul Oficial al României nr. 37 din 23 ianuarie 2003

14

http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?ida=13112

privind activitatea financiară şi contabilă şi a normelor metodologice privind întocmirea şi

utilizarea acestora, sau alte formulare ori documente cu regim special, aprobate potrivit legii.

Determinarea sau verificarea existenţei sumei datorate creditorului se efectuează de către

persoana împuternicită de ordonatorul de credite, pe baza datelor înscrise în factură şi a

documentelor întocmite de comisia de recepţie constituită potrivit legii (Proces-verbal de recepţie

în cazul mijloacelor fixe, Nota de recepţie şi constatare de diferenţe în cazul bunurilor materiale,

altele decât mijloacele fixe).

Documentele care atestă bunurile livrate, lucrările executate şi serviciile prestate sau din care reies

obligaţii de plată certe se vizează pentru "Bun de plată" de ordonatorul de credite sau de persoana

delegată cu aceste atribuţii, prin care se confirmă că:

- bunurile furnizate au fost recepţionate, cu specificarea datei şi a locului primirii;

- lucrările au fost executate şi serviciile prestate;

- bunurile furnizate au fost înregistrate în gestiune şi în contabilitate, cu specificarea gestiunii şi a

notei contabile de înregistrare;

- condiţiile cu privire la legalitatea efectuării rambursărilor de rate sau a plăţilor de dobânzi la

credite ori împrumuturi contractate/garantate sunt îndeplinite;

- alte condiţii prevăzute de lege sunt îndeplinite.

Prin acordarea semnăturii şi a menţiunii “Bun de plată” se atestă pe proprie răspundere că

drepturile stabilite au fost verificate şi sunt corecte.

Documentele care atestă parcurgerea fazei de lichidare a cheltuielilor stau la baza

înregistrării în contabilitatea patrimonială a instituţiei publice pentru reflectarea serviciului

efectuat şi a obligaţiei de plată fată de terţii creditori.14

De parcurgerea acestei etape răspund conducătorii serviciilor de specialitate din cadrul

instituţiei, şi anume:

- pentru datele referitoare la calculul salariilor – şef serviciu salarizare;

- pentru cheltuieli de perfecţionare şi specializare profesională a angajaţilor – şef

serviciu salarizare;

- pentru deconturi de deplasare - şef serviciu financiar;

- pentru deconturi cheltuieli materiale şi gospodăreşti - şef serviciu administrativ,


15

- pentru decontarea facturilor de achiziţii, reparaţii utilaje, service, cheltuieli de

întreţinere şi gospodăreşti - şef serv administrativ,

- pentru cărţi - director bibliotecă;

- chirii, lucrări de investiţii, reparaţii clădiri, reabilitări, modernizări – şef serviciu tehnic.

2.3. Ordonanţarea cheltuielilor

Este faza în care se confirmă că livrările de bunuri au fost efectuate sau alte creanţe au fost

verificate şi că plata poate fi realizată.

Ordonanţarea de plată este documentul intern prin care ordonatorul de credite dă dispoziţie

conducătorului compartimentului financiar să întocmească instrumentele de plată.

Ordonanţarea de plată trebuie să conţină date cu privire la:

o exerciţiul bugetar în care se înregistrează plata;

o subdiviziunea bugetară la care se înregistrează plata;

o suma de plată (în cifre şi litere) exprimată în monedă naţională sau în monedă străină, după

caz;

o datele de identificare a beneficiarului plăţii;

o natura cheltuielilor;

o modalitatea de plată.

Ordonanţarea de plată este datată şi semnată de ordonatorul de credite sau de persoana

delegată cu aceste atribuţii.

Ordonanţarea de plată va fi însoţită de documentele justificative în original şi va purta viza

persoanelor autorizate din compartimentele de specialitate, care să confirme corectitudinea

sumelor de plată, livrarea şi recepţionarea bunurilor, executarea lucrărilor şi prestarea serviciilor,

existenţa unui alt titlu care să justifice plata, precum şi, după caz, înregistrarea bunurilor în

gestiunea instituţiei şi în contabilitatea acesteia.

Facturile în original sau alte documente întocmite în vederea plăţii cheltuielilor vor purta

obligatoriu numărul, data notei contabile şi semnătura persoanei care a înregistrat în contabilitate

lichidarea cheltuielilor.

16

În cazuri excepţionale, când nu este posibilă prezentarea documentelor justificative în

original, vor fi acceptate şi copii ale documentelor justificative, certificate pentru conformitatea cu

originalul de către ordonatorul de credite sau de persoana delegată cu aceste atribuţii.

În situaţia în care, în conformitate cu prevederile contractuale, urmează să se efectueze

plata în rate a bunurilor livrate, lucrărilor executate şi a serviciilor prestate, se vor avea în vedere

următoarele:

- prima ordonanţare de plată va fi însoţită de documentele justificative care dovedesc obligaţia

către creditor pentru plata ratei respective;

- ordonanţările de plată ulterioare vor face referire la documentele justificative deja transmise

conducătorului compartimentului financiar (financiar-contabil).

La emiterea ordonanţării de plată finale ordonatorul de credite confirmă că operaţiunea s-a

finalizat.

Înainte de a fi transmisă compartimentului financiar (financiar-contabil) pentru plată

ordonanţarea de plată se transmite pentru avizare persoanei împuternicite să exercite controlul

financiar preventiv.

Scopul acestei avizări este de a stabili că:

o ordonanţarea de plată a fost emisă corect;

o ordonanţarea de plată corespunde cu cheltuielile angajate şi suma respectivă este exactă;

o cheltuiala este înscrisă la subdiviziunea corespunzătoare din bugetul aprobat;

o există credite bugetare disponibile;

o documentele justificative sunt în conformitate cu reglementările în vigoare;

o numele şi datele de identificare ale creditorului sunt corecte.

În cazul în care ordonanţarea de plată nu se avizează, se aplică prevederile pct. 1

"Angajarea cheltuielilor".

Nici o ordonanţare de plată nu poate fi prezentată spre semnare ordonatorului de credite

decât după ce persoana împuternicită să exercite controlul financiar preventiv a acordat viza.

Persoana împuternicită să exercite controlul financiar preventiv se asigură că ordonanţările

supuse vizei se referă la angajamente de cheltuieli deja vizate şi că sunt îndeplinite condiţiile de

lichidare a angajamentelor.

17

Ordonanţările de plată nevizate de persoana împuternicită să exercite control financiar

preventiv sunt nule şi fără valoare pentru conducătorul compartimentului financiar (financiar-

contabil) care urmează să facă plata, dacă nu sunt autorizate în condiţiile prevăzute de lege.

După aprobare ordonanţarea de plată împreună cu toate documentele justificative în

original se înaintează conducătorului compartimentului financiar (financiar-contabil) pentru plată.

Primele trei faze ale procesului execuţiei bugetare a cheltuielilor se realizează în cadrul

instituţiei publice, răspunderea pentru angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor

revenindu-i ordonatorului de credite bugetare sau persoanelor împuternicite să exercite această

calitate prin delegare, potrivit legii.15

2.4. Plata cheltuielilor

Este faza prin care instituţia publică este eliberată de obligaţiile sale faţă de terţii –

creditori şi este asigurată de şeful compartimentului financiar în limita disponibilităţilor

aflate în conturi.

Se efectuează dacă sunt îndeplinite condiţiile:

- cheltuielile au fost angajate, lichidate şi ordonanţate;

- exista disponibilităţi în conturi bancare;

- subdiviziunea bugetului aprobat de la care se efectuează plata este cea corectă şi corespunde

naturii cheltuielilor respective;

- exista toate documentele care să justifice plata;

- semnăturile de pe documentele justificative aparţin ordonatorului de credite sau persoanelor

desemnate de acesta;

- beneficiarul sumelor este cel îndreptăţit potrivit documentelor care atestă serviciul efectuat;

- suma datorată beneficiarului este corectă;

- documentele de angajare şi ordonanţare au primit viza de C.F.P.;

- documentele sunt întocmite cu toate datele cerute de formular;

- alte condiţii prevăzute de lege.


18

Nu se poate efectua plata:

- în cazul în care nu există credite bugetare deschise şi/sau repartizate ori disponibilităţile sunt

insuficiente;

- când nu există confirmarea serviciului efectuat şi documentele nu sunt vizate pentru "Bun de

plată";

- când beneficiarul nu este cel faţă de care instituţia are obligaţii;

-când nu există viza de control financiar preventiv pe ordonanţarea de plată şi nici autorizarea

prevăzută de lege.

În cazul constatării unei erori în legătură cu plata ce urmează să fie efectuată, conducătorul

compartimentului financiar (financiar-contabil) suspendă plata.

Ordinele de plată se emit pe numele fiecărui furnizor, creditor, etc. Vor fi datate şi vor

avea înscrise în spaţiul rezervat - obiectul plăţii şi subdiviziunea bugetului aprobat de la care se

efectuează plata. Ele se înscriu într-un registru, purtând numere de ordine unic, începând cu

numărul 1 în ordine crescătoare. Nu pot cuprinde plăţi referitoare la mai multe subdiviziuni ale

bugetului aprobat. Se semnează de şeful compartimentului financiar şi persoanele cu atribuţii în

efectuarea plăţilor.

Plata în numerar se efectuează pentru următoarele categorii de cheltuieli: salarii, premii,

deplasări, ajutoare sau alte cheltuieli care nu se pot efectua prin virament.

Instituţiile publice vor lua măsurile necesare pentru reducerea la maximum a plăţilor în

numerar. Sumele ridicate în numerar se păstrează în casieria instituţiei publice în condiţii de

siguranţă.

Dispoziţia de plată - încasare către casierie se semnează de şeful compartimentului

financiar şi de persoanele cu atribuţii în efectuarea plăţilor în numerar, şi reprezintă documentul

prin care se acordă avansuri în numerar pentru deplasări sau cheltuieli gospodăreşti.16


19

CAPITOL III

STUDIU DE CAZ PRIVIND EXECUŢIA BUGETULUI LOCAL LA PRIMĂRIA

HOREZU, JUDEŢUL VÂLCEA

3.1. Prezentarea instituţiei Primăria Horezu, judeţul Vâlcea

Oraşul Horezu este cunoscut ca centru etnografic şi ca un vechi centru de ceramică

populară. Din punct de vedere al ocupaţiilor tradiţionale, Horezu este cunoscut ca zonă

de practicare a pomiculturii, creşterii animalelor (bovine, caprine, oi), olăritului şi de

exploatare şi prelucrare a lemnului. Horezu este de asemenea un centru comercial tradiţional,

loc de târg pentru schimbul de produse agricole şi utilitare (de uz casnic). În fine, numele

oraşului Horezu este legat de mănăstirea Hurez, ansamblu monastic ridicat la sfârşitul secolului

al XVII-lea, aflat pe lista patrimoniului mondial (UNESCO).

În deceniile 7 şi 8 din secolul trecut, Horezu a devenit un centru de prelucrare a

produselor locale, ca urmare a investiţiilor în ramuri ale industriei mobilei şi alimentare

precum şi în ramura produselor textile. După 1990, în condiţiile procesului de

transformare a economiei centralizate într-o economie de piaţă, activităţile industriale şi

construcţiile au cunoscut un regres semnificativ, locuitorii oraşului fiind nevoiţii să revină la

activităţile tradiţionale. În prezent, economia oraşului este în mare măsură dependentă de

sectorul primar, la care se adaugă activităţi comerciale şi servicii pentru turism. Olăritul,

continuă să reprezinte o emblemă a locului, fără a fi însă un suport economic important pentru

comunitate.

În sistemul de aşezări al judeţului Vâlcea, oraşul Horezu deţine o poziţie aparte, fiind

situat pe principala axă de legătură cu sud-vestul ţării şi o poartă de acces către zonele de

interes turistic din Subcarpaţii Meridionali, cu legături directe către zona Rânca – novaci din

judeţul Gorj. Totodată pe direcţia sud, Horezu este un punct de contact cu drumul naţional

care ajunge la Craiova, centru de importanţă regională, sediu al Agenţiei de dezvolta

regională sud-vest, care coordonează politica de dezvoltare regională în Regiunea Sud-vest

20

Oltenia.

În raport cu celelalte oraşe învecinate, Horezu se situează ca un centru de interes

comercial şi turistic, loc de târg şi nod rutier (ceea ce explică în bună parte şi

dezvoltarea semnificativă a activităţilor de transport de persoane şi mărfuri, din ultimii 10

ani), complementar unor centre precum Băbeni, unde s-a dezvoltat puternic prelucrarea

lemnului sau Berbeşti unde este mai dezvoltată industria minieră. Potenţiali concurenţi,

Băbeni şi Berbeşti pot fi şi parteneri ai oraşului Horezu într-un proces de dezvoltare

economică integrat.

Un handicap din punct de vedere al accesibilităţii, care este nu numai al oraşului

Horezu, ci şi al întregii zone este lipsa căii ferate.

Legea nr. 215/2001, a administraţiei publice locale, reglementează regimul general al

autonomiei locale, precum şi organizarea, respectiv funcţionarea autorităţilor administraţiei

publice locale.

Administraţia publică în unităţile administrativ-teritoriale se organizează şi funcţionează în

temeiul principiilor autonomiei locale şi descentralizării serviciilor publice. Autonomia locală

priveşte organizarea, funcţionarea, competenţele şi atribuţiile, precum şi gestionarea resurselor

care, potrivit legii, aparţin oraşului.17

Primarul, viceprimarii, secretarul oraşului, împreună cu aparatul propriu al Consiliului

local şi Serviciile publice de deservire constituie Primăria, instituţie publică cu activitate

permanentă, care asigură ducerea la îndeplinire a prevederilor Constituţiei, a legilor ţării, a

decretelor Preşedintelui României, a hotărârilor Guvernului, a actelor emise de ministere şi alte

autorităţi a administraţiei publice centrale, a hotărârilor Consiliului judeţean, ale Consiliului local

şi soluţionează problemele curente ale colectivităţii şi asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor

fundamentale ale cetăţenilor.

Primarul este autoritatea executivă a administraţiei publice prin care se realizează

autonomia locală, Conform Legii nr.215/2001, a administraţiei publice locale, şi a Ordonanţei de

Urgenţă nr.45/2003, privind finanţele publice locale, asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor

fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor Constituţiei şi ale legilor ţării, ale decretelor

Preşedintelui României, ale hotărârilor Guvernului, ale actelor emise de ministere şi alte autorităţi

ale administraţiei publice centrale, ale hotărârilor Consiliului Judeţean şi asigură executarea

hotărârilor Consiliului local.

17 www.Primăria Horezu. ro

21

Primarul exercită funcţia de ordonator principal de credite.

Viceprimarii sunt aleşi de Consiliul local şi exercită atribuţii delegate în numele

primarului, prin dispoziţia primarului.

Secretarul oraşului Horezu este funcţionar public cu funcţie publică de conducere, este

subordonat primarului, se bucură de stabilitate în funcţie şi îndeplineşte atribuţii încredinţate de

către Consiliul local sau de către primar.

Aparatul propriu al Consiliului local cuprinde funcţionarii publici şi personalul contractual

din direcţii, servicii, birouri şi compartimente, prevăzute în organigramă şi în prezentul

regulament. Acesta, împreună cu serviciile publice de deservire şi salariaţii acestora, constituie

Primăria. El îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile legii, a hotărârilor

Guvernului şi ale Consiliului local.

Serviciul buget-contabilitate asigură elaborarea şi execuţia bugetului local şi realizează

evidenţa contabilă la nivelul Primăriei Horezu în conformitate cu prevederile legale în vigoare,

răspunde de:

Fundamentarea şi întocmirea anuală, la termenele prevăzute de lege, a proiectului

bugetului local al oraşului Horezu, asigurând prezentarea tuturor documentelor necesare

ordonatorului principal de credite şi Consiliului local, în vederea aprobării bugetului anual;

inclusiv dimensionarea veniturilor proprii pe capitole ale bugetului local pe capitole şi

subcapitole.

În cursul anului urmăreşte permanent realizarea bugetului local stabilind măsurile necesare

şi soluţiile legale pentru buna administrare, întrebuinţare şi executare a acestuia, cu respectarea

disciplinei financiare.

Până la data de 31 mai a anului următor întocmeşte contul de încheiere a exerciţiului

bugetar şi îl supune aprobării Consiliului local, prin şefii ierarhici.

În cursul anului face propuneri de modificare a bugetului local, repartizarea pe trimestre,

utilizarea fondului de rezervă şi, dacă este cazul, realizează studiile necesare şi supune aprobării

Consiliului local împrumuturile ce trebuie efectuate pentru realizarea unor acţiuni şi lucrări

publice, urmărind respectarea formelor legale pentru fundamentare, contractare, garantare şi

rambursare a acestora.

Întocmeşte lunar contul de execuţie a veniturilor şi cheltuielilor bugetare.

Ţine contabilitatea mijloacelor fixe şi evidenţa operativă la locurile de folosire, astfel încât

să răspundă cerinţelor privind asigurarea controlului gestiunii mijloacelor fixe;

22

Ţine contabilitatea materialelor şi obiectelor de inventar - contabilitatea sintetică a

valorilor materiale se ţine valoric cu ajutorul conturilor sintetice; contabilitatea analitică a

materialelor şi obiectelor de inventar se ţine cantitativ şi valoric;

Contabilitatea mijloacelor băneşti şi contabilitatea deconturilor;

Contabilitatea cheltuielilor - se organizează pe clasificaţia bugetară (capitole, articole,

paragrafe, alineate, precum şi contabilitatea veniturilor bugetului local.

3.2 Evidenţa angajamentelor bugetare şi legale

Instituţiile publice, indiferent de subordonare şi de modul de finanţare a cheltuielilor, au

obligaţia să organizeze evidenţa angajamentelor bugetare şi legale. Evidenţa angajamentelor

bugetare şi legale este ţinută de compartimentul de contabilitate, iar persoana împuternicită să

exercite controlul financiar preventiv va supraveghea organizarea şi ţinerea evidenţei, actualizarea

şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale.18

Scopul organizării evidenţei angajamentelor bugetare este de a furniza informaţii în orice

moment şi pentru fiecare subdiviziune a bugetului aprobat pentru exerciţiul bugetar curent cu

privire la creditele bugetare consumate prin angajare şi prin comparaţie să se determine creditele

bugetare disponibile care pot fi angajate în viitor.

Scopul organizării evidenţei angajamentelor legale este de a furniza informaţii în orice

moment şi pentru fiecare subdiviziune a bugetului aprobat pentru exerciţiul bugetar curent cu

privire la angajamentele legale anuale sau multianuale aprobate de ordonatorul de credite.

Printr-un act de decizie administrativă se vor desemna persoana care exercită controlul

financiar preventiv şi înlocuitorii acesteia care vor avea atribuţii pe linia organizării şi conducerii

evidenţei angajamentelor bugetare şi legale.

Principalele atribuţii ale acestora privesc:

a) evidenţa creditelor bugetare aprobate în exerciţiul bugetar curent, precum şi a modificărilor

intervenite pe parcursul exerciţiului bugetar curent cu ajutorul contului 940 "Credite bugetare

aprobate";


23

b) evidenţa angajamentelor bugetare cu ajutorul contului 950 "Angajamente bugetare";

c) compararea datelor din conturile 940 "Credite bugetare aprobate" şi 950 "Angajamente

bugetare" şi determinarea creditelor bugetare disponibile care pot fi angajate;

d) evidenţa angajamentelor legale cu ajutorul contului 960 "Angajamente legale";

e) la finele lunii, reevaluarea angajamentelor legale exprimate în alte monede decât moneda

naţională, la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României, valabil pentru

ultima zi lucrătoare a lunii. Cu diferenţele din reevaluare se majorează sau se diminuează, după

caz, valoarea angajamentelor bugetare şi legale din conturile 950 "Angajamente bugetare" şi 960

"Angajamente legale";

f) la finele anului, înregistrarea în creditul contului 960 "Angajamente legale" a totalului plăţilor

efectuate în cursul anului în contul angajamentelor legale încheiate. Datele se preiau din conturile

700 "Finanţarea bugetară privind anul curent", 120 "Disponibil al instituţiei publice finanţate din

venituri proprii", 119 "Disponibil din fonduri cu destinaţie specială şi de redistribuire" etc.

Procedura de înregistrare în contabilitate a cheltuielilor bugetare trebuie să dea

posibilitatea de a asigura pentru fiecare subdiviziune a bugetului aprobat în exerciţiul bugetar

curent informaţii cu privire la:

a) creditele bugetare disponibile;

b) angajamentele legale;

c) plăţile efectuate în baza angajamentelor legale la un moment dat;

d) soldul angajamentelor legale care mai trebuie plătite la finele anului;

e) datele necesare întocmirii "Situaţiei privind execuţia cheltuielilor bugetare angajate la finele

trimestrului", potrivit modelului prezentat în anexa nr. 4 la prezentele norme metodologice,

situaţie care este parte componentă din structura "Situaţiilor financiare" trimestriale şi anuale ale

instituţiilor publice.

Situaţia privind execuţia cheltuielilor angajate la finele trimestrului va fi însoţită de un

raport explicativ privind toate informaţiile utile cu privire la angajamentele efectuate în cursul

exerciţiului bugetar.

Având în vedere că valorile la care se referă creditele bugetare, angajamentele bugetare şi

legale nu constituie elemente patrimoniale, acestea se evidenţiază în contabilitate în conturi în

afara bilanţului, utilizându-se metoda de înregistrare în partidă simplă; înregistrările se fac în

debitul şi creditul unui singur cont, fără utilizarea de conturi corespondente. Conturile de ordine şi

24

evidenţă 940 "Credite bugetare aprobate", 950 "Angajamente bugetare" şi 960 "Angajamente

legale" au următoarea funcţiune:

Contul 940 "Credite bugetare aprobate"

Cu ajutorul acestui cont instituţiile publice, indiferent de subordonare şi de modul de

finanţare a cheltuielilor, ţin evidenţa creditelor aprobate pentru efectuarea cheltuielilor aprobate

prin buget.

Contabilitatea analitică a creditelor aprobate se ţine pe titluri, articole şi alineate în cadrul

fiecărui subcapitol sau capitol al bugetului aprobat. În debitul contului se înregistrează la

începutul exerciţiului bugetar creditele bugetare aprobate, cu defalcarea pe trimestre, precum şi

suplimentările efectuate în cursul exerciţiului bugetar, care majorează creditele bugetare aprobate.

În creditul contului se înregistrează diminuările de credite efectuate în cursul exerciţiului

bugetar, care micşorează creditele bugetare aprobate.

Soldul contului reprezintă totalul creditelor bugetare aprobate la un moment dat.

Contul 950 "Angajamente bugetare"


finanţare a cheltuielilor, ţin evidenţa angajamentelor bugetare, respectiv a sumelor rezervate în

vederea efectuării unor cheltuieli bugetare, în limita creditelor bugetare aprobate.

Contabilitatea analitică a angajamentelor bugetare se ţine pe titluri, articole şi alineate în

cadrul fiecărui subcapitol sau capitol al bugetului aprobat.

În debitul contului se înregistrează angajamentele bugetare, precum şi suplimentările

efectuate în cursul exerciţiului bugetar, care majorează angajamentele bugetare iniţiale.

În creditul contului se înregistrează diminuările de angajamente bugetare efectuate în

cursul exerciţiului bugetar, care micşorează angajamentele bugetare iniţiale.

Soldul contului reprezintă totalul angajamentelor bugetare la un moment dat.

Soldurile conturilor 940 "Credite bugetare aprobate" şi 950 "Angajamente bugetare" la

finele exerciţiului bugetar nu se redeschid în anul următor.

La începutul fiecărui exerciţiu bugetar, în debitul contului 950 "Angajamente bugetare" se

preia soldul contului 960 "Angajamente legale" de la finele exerciţiului bugetar anterior.

Fac excepţie angajamentele legale neplătite aferente acţiunilor multianuale, pentru care în

debitul contului 950 "Angajamente bugetare" se preiau numai angajamentele legale neplătite

pentru care există credite aprobate în exerciţiul bugetar curent.

Contul 960 "Angajamente legale"

25


finanţare a cheltuielilor, ţin evidenţa angajamentelor legale, aprobate de ordonatorul de credite în

limita creditelor bugetare aprobate.

Contabilitatea analitică a angajamentelor legale se ţine pe titluri, articole şi alineate în

cadrul fiecărui subcapitol sau capitol al bugetului aprobat.

În debitul contului se înregistrează angajamentele legale, precum şi suplimentările

efectuate în cursul exerciţiului bugetar, care majorează angajamentele legale iniţiale.

În creditul contului, în cursul anului se înregistrează diminuările de angajamente legale

care micşorează angajamentele legale iniţiale, iar la finele anului, totalul plăţilor efectuate în

contul angajamentelor legale.

Soldul contului la finele lunii reprezintă totalul angajamentelor legale, iar la finele anului,

totalul angajamentelor rămase neachitate.

Ordonatorii de credite, indiferent de sistemul de finanţare din structura administraţiei

publice locale, au obligaţia să aplice norme metodologice, în condiţiile prevederilor Legii nr. 273/

2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.

În scopul aplicării în bune condiţii a prevederilor legale, ordonatorii de credite vor stabili

prin norme proprii documentele, circuitul acestora şi persoanele împuternicite să efectueze

operaţiunile legate de angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor, precum şi

organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale.19


26

http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?ida=18375

Studiul de caz privind execuţia bugetului la

Primăria Horezu, judeţul Vâlcea

În fundamentarea politicilor fiscale şi bugetare a oraşului Horezu s-au avut în vedere

evoluţiile bugetare ale anilor precedenţi şi priorităţile comunităţii, pornind de la nevoile acesteia,

realizarea obiectivelor stabilite prin strategia de dezvoltare a oraşului Horezu, potrivit căreia

această localitate va deveni un oraş european, modern, caracterizat prin următoarele

particularităţi:

Un oraş uşor accesibil cu legături de transport interne şi externe eficiente şi puternice care

asigură condiţii excelente de creştere economică şi o bună calitate a vieţii;

Forţă de muncă bine pregătită oferind o gamă diversă de oportunităţi care să permită

cetăţenilor să aibă aspiraţii mai mari şi să îşi atingă potenţialul în găsirea unui loc de muncă,

iar angajatorilor să dispună de abilităţile care le sunt necesare pentru a contribui la creşterea

economică a oraşului;

Performanţă în protecţia mediului prin plasarea mediului în centrul deciziilor sale;

Infracţionalitate scăzută şi un oraş în care oamenii pot trăi, investi şi lucra în siguranţă;

Servicii de sănătate excelente şi o populaţie activă şi sănătoasă;

Un loc prielnic pentru copii, pentru viaţa de familie, în care copiii şi tinerii sunt încurajaţi şi

sprijiniţi să îşi atingă potenţialul şi să contribuie în mod pozitiv şi activ la viaţa oraşului;

Un oraş cu evenimente şi activităţi sportive, teatre, galerii şi muzee, concerte de muzică şi

festivaluri care sunt populare printre localnici şi printre vizitatorii oraşului;

Un oraş care este perceput ca fiind bine administrat de către liderii aleşi în mod democratic,

responsabili şi cu o manieră transparentă, un oraş în care oricine îşi doreşte să locuiască, să

investească şi să facă afaceri.

Politica fiscală pentru anul 2010 privind fundamentarea veniturilor a avut în vedere în

primul rând:

1.Evitarea unui grad ridicat de fiscalitate;

2.Îmbunătăţirea sistemului de impunere şi colectare a impozitelor şi taxelor locale;

27

3.Asigurarea resurselor bugetare necesare pentru buna funcţionare a instituţiilor şi

serviciilor publice subordonate;

4.Asigurarea fondurilor pentru protecţia socială.

Principalele măsuri fiscale pentru anul 2010 au constat în :

- Acordarea de scutiri la plata impozitului pe clădiri şi a impozitului pe teren pentru locuinţa de

domiciliu a persoanelor fizice care au venitul sub salariul minim brut pe ţară;

- Acordarea unei bonificaţii maxime de 10 % în cazul persoanelor fizice şi de 5% în cazul

persoanelor juridice care îşi achită integral impozitul pe clădiri, impozitul pe teren şi impozitul

asupra mijloacelor de transport până la 31 martie;

- Menţinerea impozitelor şi taxelor locale la nivelul anului 2009 ;

- Aplicarea unui procent de maxim 8 % asupra valorii de inventar pentru clădirile aparţinând

persoanelor juridice care nu au efectuat reevaluarea acestora în vederea calculării impozitului pe

clădiri în ultimii 3 ani şi cu 10 % pentru cei care nu au efectuat nici o reevaluare;

- Continuarea aplicării procedurii de compensare a debitelor agenţilor economici cu datoriile pe

care primăria şi celelalte instituţii finanţate de bugetul local le au către aceştia;

- Întărirea controlului fiscal privind stabilirea, urmărirea şi încasarea veniturilor;

- Analiza periodică a gradului de încasare a impozitelor, taxelor locale şi recuperarea restanţelor;

- Îmbunătăţirea sistemului de impunere şi colectare a impozitelor şi taxelor locale prin extinderea

plăţilor electronice ;

- Atragerea de surse suplimentare de venituri, donaţii şi sponsorizări şi prin promovarea unei

politici active de împrumuturi ;

- Conştientizarea cetăţenilor privind importanţa achitării impozitelor şi taxelor locale pentru

dezvoltarea comunităţii prin diferite metode – întâlniri zonale, dezbateri publice, pliante,

informaţii transmise prin mass-media;

- Îmbunătăţirea modului de lucru al funcţionarului public din domeniul fiscal cu cetăţenii prin

perfecţionarea activităţii profesionale;

Veniturile bugetului local se împart în două categorii: ordinare şi extraordinare.

Veniturile ordinare ale bugetelor locale se pot împărţi la rândul lor în: impozite locale,

taxe locale şi venituri locale diverse.

a) Impozitele locale au fost introduse şi reglementate pornind de la clasificarea impozitelor

directe în: impozite personale şi impozite reale. Dintre acestea, impozitele personale pe

venituri sau profituri au fost apreciate ca venituri cu caracter general revenind bugetului de

28

stat, urmând ca impozitele pe clădiri şi terenuri să revină bugetelor locale, devenind venituri

ordinare ale bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale.

b) Taxele locale reprezintă categoria cea mai numeroasă şi mai variată a veniturilor bugetelor

locale, dintre cele mai des întâlnite fiind: taxa asupra mijloacelor de transport, taxele pentru

afişaj şi publicitate, taxa asupra profesiunilor exercitate liber, taxele hotelire, taxe pentru

ocuparea temporară a unor spaţii stradale etc.

c) Veniturile locale diverse sunt o categorie eterogenă, din care, cele mai importante, sunt

cele realizate de la întreprinderile locale, de servicii publice locale de gospodărie comunală

şi de exploatare a unor resurse naturale locale, veniturile ocazionate de vânzarea unor bunuri

de interes public local.

Veniturile din impozitele locale, taxele locale şi veniturile diverse sunt considerate ca venituri

ordinare fiindcă ele sunt reglementate prin norme cu aplicabilitate nelimitată în timp,

constituindu-se ca venituri cu caracter permanent pentru bugetele locale.

Veniturile extraordinare ale bugetelor locale sunt cele care, spre deosebire de veniturile

ordinare, sunt reglementate cu aplicabilitate temporară, pentru unul sau mai multe exerciţii

bugetare. Aceste venituri se realizează prin procedee financiare specifice, precum:

atribuirea, în folosul bugetelor locale, a unor impozite şi taxe cu caracter general;

cote defalcate în folosul bugetelor locale din anumite impozite cu caracter general;

adiţionale la anumite impozite cu caracter general percepute în folosul bugetelor locale;

subvenţii acordate bugetelor locale din bugetul statului;

înprumuturi contractate sau lansate de autorităţile locale.

Fundamentarea veniturilor bugetului local se bazează pe constatarea şi evaluarea materiei

impozabile şi a bazei de impozitare în funcţie de care se calculează impozitele şi taxele aferente,

evaluarea serviciilor prestate şi a veniturilor obţinute din acestea, precum şi pe alte elemente

specifice, inclusiv pe serii de date, în scopul evaluării corecte a veniturilor.

Analizând contul de execuţie al bugetului local al oraşului Horezu, la categoria venituri se

pot observa următoarele date:

29

Sursa: Contul de execuţie al bugetului local – Venituri (Anexa nr.1)



30

Din graficele prezentate se observă că veniturile curente au cea mai mare pondere în

totalul veniturilor, atât în ceea ce priveşte sumele programate ( în medie 72%), cât şi în ceea ce

priveşte sumele încasate ( în medie 70%).

Din categoria veniturilor curente cele mai importante sunt veniturile fiscale, astfel, în anul

2010, dintr-un total de 5.967.360 lei venituri fiscale încasate, 1.172.347 lei reprezintă impozit pe

venit, profit şi câştiguri din capital de la persoane, 541.548 lei impozite şi taxe pe proprietate,

4.245.883 lei impozite şi taxe pe bunuri şi servicii şi 7.582 alte impozite şi taxe fiscale.

Sursa: Contul de execuţie al bugetului local - Venituri (Anexa nr.1)

Analizând nivelul prevederilor bugetare definitive şi nivelul încasărilor efectuate se poate

observa că sumele prevăzute a se încasa din venituri curente s-au realizat în proporţie de 71%,

cele din venituri de capital 14%, iar cele din subvenţii 15%.

Politica bugetară pentru anul 2010 privind fundamentarea cheltuielilor a avut în vedere

realizarea unei distribuţii eficiente şi transparente a fondurilor bugetare prin stabilirea unui sistem

coerent de priorităţi în repartizarea acestora pe sectoare. Principalele coordonate ale cheltuielilor

bugetare în anul 2010 au fost :

31

1.Îmbunătăţirea transparenţei bugetare;

2.Îmbunătăţirea managementului cheltuielilor publice;

3.Creşterea autonomiei locale prin descentralizarea unor servicii publice şi finanţarea

acestora din bugetul local.

La fundamentarea cheltuielilor s-a urmărit dimensionarea cât mai judicioasă a acestora,

astfel încât să se asigure buna desfăşurare a activităţii primăriei oraşului Horezu pe tot parcursul

anului.

Pentru fiecare alineat al clasificaţiei bugetare s-au avut în vedere cheltuielile efectuate în

anii anteriori, folosindu-se în principal, elemente ale execuţiei bugetare din anul precedent,

cantităţile de energie, apă, materiale consumabile, etc, preţuri de achiziţie precum şi alte elemente

specifice care să caracterizeze natura şi conţinutul fiecărei subdiviziuni, corelate cu evoluţia

previzională a creşterii preţurilor.

La repartizarea creditelor pe capitole de cheltuieli s-au avut în vedere următoarele:

- Asigurarea surselor pentru finanţarea cheltuielilor funcţionale la toate structurile de

organizare;

- Asigurarea surselor pentru finanţarea programelor pentru dezvoltare prin realizarea de

lucrări edilitare, dotări utilaje, începerea şi finanţarea unor obiective (grădiniţe, locuinţe sociale)

dar şi pentru cofinanţarea programelor în derulare;

- Asigurarea surselor pentru finanţarea cheltuielilor funcţionale şi a programelor de

reparaţii la unităţile de învăţământ;

- Suplimentarea surselor pentru plata subvenţiilor la energia termică livrată populaţiei,

produsă în sisteme centralizate;

- Asigurarea surselor pentru finanţarea cheltuielilor în cadrul programelor de protecţie

socială;

În procesul execuţiei bugetare cheltuielile bugetare parcurg următoarele faze: angajament,

lichidare, ordonanţare, plată.

Execuţia bugetară se bazează pe principiul separării atribuţiilor persoanelor care au

calitatea de ordonator de credite, de atribuţiile persoanelor care au calitatea de contabil.

Operaţiunile specifice angajării, lichidării şi ordonanţării cheltuielilor sunt în competenţa

ordonatorilor de credite şi se efectuează pe baza avizelor compartimentelor de specialitate ale

instituţiei publice. Plata cheltuielilor este în competenţa şefului compartimentului financiar-

contabil, în limita fondurilor disponibile.

32

Instrumentele de plată trebuie să fie însoţite de documentele justificative. Aceste

documente trebuie să certifice exactitatea sumelor de plată, recepţia bunurilor şi executarea

serviciilor şi altele, conform angajamentelor legale încheiate. Instrumentele de plată se semnează

de conducătorul instituţiei sau înlocuitorul acestuia şi şeful compartimentului financiar-contabil.

O atenţie deosebită s-a acordat respectării prevederilor legale privind oportunitatea,

necesitatea şi legalitatea angajării cheltuielilor, a lichidării, ordonanţării şi plăţii efective a

acestora, precum şi înregistrării corecte în evidenţelor contabile a cheltuielilor bugetare, astfel:

- Cheltuielile bugetului au fost acoperite din veniturile încasate.

-Plăţile nete de casă s-au efectuat în limita creditelor deschise, pe fiecare articol bugetar,

utilizarea creditelor s-a făcut în conformitate cu destinaţia aprobată prin buget.

-Creditele bugetare aprobate au fost utilizate conform clasificaţiei economice, după natura şi

efectul lor economic şi conform clasificaţiei funcţionale după destinaţia lor în baza activităţii şi

obiectivele ce au definit necesităţile publice.

În anul 2010 ponderea cheltuielilor pe acţiuni a fost repartizată astfel:

- Servicii publice generale - 16 %

- Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională - 1 %

-Cheltuieli social culturale - 67 % (din care: învăţământ - 70 %, sănătate - 1 %, cultură, recreere şi

religie - 17 %, asigurări şi asistenţă socială - 12 %)

-Servicii şi dezvoltare publică - 11 % (din care: locuinţe - 44 %, iluminat public - 5 %, alte

servicii comunale - 40 %, protecţia mediului - 11 %)

- Acţiuni economice, respectiv transport-străzi - 1 %.

Sursa: Contul de execuţie al bugetului local - Cheltuieli (Anexa nr.2)

33

Sursa: Contul de execuţie al bugetului local - Cheltuieli (Anexa nr.2)

Din graficele prezentate se observă că ponderea cea mai mare, în totalul cheltuielilor, o au

cheltuielile social culturale (70%), urmate de cheltuielile pentru servicii publice generale (16%).

Din categoria cheltuielilor social culturale primordiale au fost cheltuielile pentru

învăţământ (77%), urmate de cheltuielile efectuate pentru cultura, recreere si religie (17%), iar din

categoria cheltuielilor pentru servicii şi dezvoltare publică o pondere mare au avut-o cheltuielile

cu locuinţele (44%), iluminat public (5%), alte servicii comunale (40%) şi cheltuielile pentru

protecţia mediului (11%).

Din această analiză se poate trage concluzia că repartizarea şi cheltuirea veniturilor

încasate la bugetul local al Primăriei Horezu a fost orientată asupra creşterii nivelului de trai al

populaţiei şi a dezvoltării serviciilor oferite de structurile administraţiei teritoriale locale ale

oraşului Horezu.

34

CONCLUZII, OPINII ŞI PROPUNERI

Elaborarea bugetului este cel mai cunoscut instrument de planificare financiară şi constă în

alocarea unor resurse minime pentru atingerea rezultatului final dorit. Un buget anual distribuie

venituri pentru realizarea investiţiilor, furnizarea serviciilor publice, menţinerea şi întreţinerea

facilităţilor dorite.

Problema consolidării autonomiei locale este o preocupare universală, statele democratice

contemporane fiind interesate de aplicarea principiului descentralizării serviciilor publice prin

transmiterea, prin lege, a mai multor competenţe organelor puterii şi administraţiei locale.

Sistemul bugetar public românesc a fost conceput având ca model marile sisteme bugetare

mondiale. Similitudinile cu sistemul bugetar european sunt evidente, fapt ce reiese şi din analiza

regulilor ce stau la baza bugetizării, reguli ce sunt numite generic principii bugetare.

Din moment ce bugetul este instrumentul prin care se comunică şi se planifică acţiunile

administraţiei locale, conducătorii acesteia trebuie să facă un efort deliberat pentru a afla ce cred

cetăţenii despre programele şi politicile curente, precum şi despre serviciile prestate în acest

context.

Procesul de întocmire a bugetului necesită în prealabil o bună înţelegere a comunităţii şi a

nevoilor sale specifice. Acest lucru poate fi realizat prin discuţii directe cu locuitorii şi prin

strângerea datelor şi informaţiilor la nivelul întregii comunităţi.

Particularităţile gestiunii bugetare pe mai multe niveluri (în România: central şi local) a

dus la stabilirea de principii bugetare separate pentru fiecare nivel, dar având acelaşi substrat.

Bugetele publice reprezintă sinteze ale estimărilor fondurilor publice ce se vor colecta,

respectiv autorizări ale cheltuielilor ce se pot efectua din banii publici. Atât veniturile cât şi

cheltuielile prezintă o mare diversitate ca urmare a complexităţii sistemului.

Analiza veniturilor şi cheltuielilor a vizat evidenţierea trăsăturilor definitorii şi relevante

cu privire la compatibilitatea acestora cu mijloacele electronice de încasare şi plată.

O analiză detaliată a veniturilor bugetare ne evidenţiază faptul că există numeroase

particularităţi care trebuie avute în vedere în momentul în care dorim încasarea acestora prin

mijloace electronice. Câţiva factori esenţiali în acest sens sunt:

- natura plătitorilor de impozite, taxe şi contribuţii (persoane fizice sau juridice);

35

- natura economică a veniturilor (venituri fiscale, contribuţii, venituri nefiscale, operaţiuni

financiare etc.);

- regimul de administrare (venituri bugetare; venituri extrabugetare);

- nivelul de gestionare (central sau local);

- buget beneficiar (buget de stat, buget local, buget al unui fond special, buget al

trezoreriei statului etc.);

- natura venitului din punct de vedere al ritmicităţii (venit cu ritmicitate lunară, trimestrială

etc., aritmică).

La nivelul cheltuielilor publice întâlnim trăsături particulare ce ţin de modul de organizare

instituţională şi de competenţele legate de efectuarea anumitor categorii de cheltuieli din fondurile

bugetare. Definitivarea plăţilor prin intermediul mijloacelor electronice trebuie este condiţionată

de o serie de factori ce ţin de:

- natura economică a cheltuielilor (cheltuieli de personal, cheltuieli cu bunuri şi servicii,

drepturi de asistenţă socială etc.);

- nivelul de centralizare/descentralizare a plăţii;

- rangul ordonatorului de credite bugetare (ordonator principal, secundar sau terţiar);

- bugetul din care se finanţează (buget de stat, buget local, buget al unui fond special,

buget al trezoreriei statului etc.);

- periodicitatea plăţii;

- natura cheltuielii din punct de vedere al ritmicităţii (cheltuială cu ritmicitate lunară,

trimestrială etc., aritmică);

- încadrarea funcţională a cheltuielii (cheltuială cu apărarea, învăţământul, sănătatea,

agricultura etc.).

Mecanismele de colectare şi repartizare a resurselor financiare publice variază în funcţie

de relaţiile de subordonare existente între ordonatorii de credite bugetare, dar şi în funcţie de

veniturile pe care le pot administra anumiţi ordonatori de credite (inclusiv cele constituite pe baza

prevederilor referitoare la veniturile activităţilor finanţate în regim extrabugetar pe lângă

instituţiile publice finanţate de la buget).

Deşi actualul cadru legal este clar un progres faţă de începutul anilor ‘90 şi se apropie de

standardele europene în domeniul finanţelor publice, mai sunt încă destule aspecte de îmbunătăţit.

Cele mai importante dintre acestea vizează armonizarea legislaţiei emise în domeniu.

36

Iată câteva sugestii:

• actele normative referitoare la descentralizarea serviciilor publice să fie armonizate cu unele care

prevăd o descentralizare financiară adecvată;

• legislaţia fiscală să fie în deplin acord cu cea bugetară.

Îmbunătăţirea legislaţiei nu este suficientă însă, ea trebuie dublată de un management local

performant, o revizuire a modului în care se colectează şi se cheltuiesc banii comunităţilor locale.

Rezolvarea problemelor comunităţii depinde indubitabil de nivelul resurselor disponibile, de

calitatea managementului acestor fonduri dar şi de cooperarea între diverse structuri ale

administraţiei locale.

Realitatea arată că datorită lipsei cooperării între membrii aceluiaşi palier, pe de o parte,

dar şi între diferite paliere, pe de altă parte, plecând adesea de la rivalităţi politice, apar consecinţe

grave în planul calităţii managementului unităţilor administrativ-teritoriale. Această cooperare ar

trebui să îmbrace un caracter permanent, de la etapa de prognozare a activităţilor pe termen mediu

şi lung până la cea de implementare a deciziilor financiare. Ea are un rol foarte important, în

condiţiile descentralizării unor activităţi noi pe care primăriile nu le pot gestiona în acest moment

corespunzător şi pe fondul unui buget naţional auster.

37

BIBLIOGRAFIE

1. Cioponea M. Cristiana - Finanţe publice şi teorie fiscală, Editura Fundaţia România de Mâine,

Bucureşti 2007;

2. Georgescu M. Andrada – Administraţia finanţelor publice şi a bugetului, Editura Pro

Universitaria, Bucureşti 2007;

3. Lăcriţă N.G., Cioponea M.C. – Fiananţe publice şi fiscalitate, Editura Fundaţia România de

Mâine, Bucureşti 2004;

4. Parlagi A.P., Iftimoaie C, - Serviciile publice locale, Editura Economică, Bucureşti 2002;

5. Popovici Ilie – Îndrumar financiar fiscal, Editura Danubius, Brăila 2004;

6. Tâţu L., Şerbănescu C., Ştefan D. – Fiscalitate- de la lege la practică, ediţia a II a revăzută şi

actualizată, Editura All Bek, Bucureşti 2005;

7. Tiron Tudor A., Gherasim Ioan – Contabilitatea instituţiilor publice, rditura Dacia, Cluj Napoca

2005;

8. Văcărel Iulian şi Bistriceanu Gh. D., Anghelache G., Bodnar M., Bercea F., Moşteanu Tatiana,

Geogescu F., Finanţe Publice, Editura Didactică şi pedagogică, ediţia a-V-a, Bucureşti 2006;

LEGISLAŢIE

9. Legea nr. 27/1994 / Legea privind taxele şi impozitele locale, cu modificările şi completările

ulterioare, Monitorul Oficial al României nr. 127 /24 mai 1994;

10. Legea nr. 215/2002 – Legea administraţiei publice locale, republicată, Monitorul Oficial al

României nr. 123 /20 februarie 2007;

11. Legea nr. 273/2006 – Legea privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările

ulterioare, Monitorul Oficial al României nr.618 / 18 iulie 2006;

12. Legea nr. 500/2002 – Legea privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,

Monitorul Oficial al României nr. 597 / 13 august 2002;

13. Legea nr. 571/2003 - Legeaprivind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare,

Monitorul Oficial al României nr. 927 / 22 decembrie 2003;

14. Ordinul nr.1792/2002 - Ordinul ministrului finanţelor publice pentru aprobarea Normelor

metodologice privind angajarea, lichdarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice,

precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, Monitorul Oficial

al României nr. 37 din 23 ianuarie 2003.

38

Documents

lucrare nou